Lucrarea prezintă Campaniile Napoleoniene, sursele conflictelor, desfășurarea acestora și consecințele pe termen scurt și lung pe care acestea le -au… [602482]

CAMPANIILE LUI NAPOLEON
Gabriel Danea1

Abstract

Lucrarea prezintă Campaniile Napoleoniene, sursele conflictelor, desfășurarea acestora și
consecințele pe termen scurt și lung pe care acestea le -au avut asupra Europei, configurării
granițelor și compon entelor geostrategice.
Cauzele și efectele conflictelor se întrepătrund și se transformă permanent unele în altele,
suger ând explicația pentru perioada lungă de timp în care au avut loc aceste campanii. Pilonii de
susținere ai conflictelor sunt analizați din punct de vedere social, politic, strategic și uman, fiecare
generând consecințe specifice pentru desfășurarea ulterioară a ostilităților în Europa. Consecințele
politice, ideologice, sociale și demografice subliniază impactul pe care l -au avut aceste c ampanii și
coaliții pe toate palierele. Franța a devenit pentru Europa un model politic întărind creșterea
naționalismului, fapt care va modela cursul istoriei moderne postnapoleoniene. Este începutul
perioadei în care apar state – națiuni noi și marchează sfârșitul altor state. Europa a fost
redesenată în următorul secol, iar acest proces nu s -a mai bazat pe influența aristocrației, ci pe
bazele culturii umane, originilor naționale și ideologiei naționaliste
Bibliografia selectată sprijină afirmațiile aut orului și susține perspectiva folosită.

Cuvinte cheie: campanie, război global, naționalism, ambiție, putere

Introducere

Lucrarea valorifică surse bibliografice diverse, pornind de la folosirea
instrumentelor de analiză specifice: harta conflictului , arborele conflictului, curba
conflictului. Ipoteza de cercetare este reprezentată de abordarea surselor și efectelor
conflictului din perspectivă politică, ideologică, socială și demografică.
Campaniile lui Napoleon reprezintă o serie de războaie global e purtate de -a
lungul perioadei cuprinse între 20 aprilie 1792 și 20 noiembrie 1815. Aceste campanii
au revoluționat armatele europene precum și tehnicile militare și au avut loc la o
scară nem aiîntâlnită pînă în acel moment datorită, în mare parte, aplică rii sistemului
mobilizării generale.

1. Cauzele conflictului

Prima și poate cea mai importantă cauză a conflictului care s -a extins în mare
parte a lumii este moștenirea violențelor anterioare. Războaiele Napoleoniene își au
rădăcina în Războiul de Succ esiune Austriacă (1740 -1748), în care regele Frederic al
II-lea al Prusiei a invadat și cucerit provincia bogată austriacă, Silezia. Acest război
conduce mai departe la Războiul de șapte ani ( 1754 și 1756 -1763)2 al cărui rezultat a
fost decăderea puterii Franței în Americi cât și pe continentul european precum și
transformarea Marii Britanii în cea mai mare putere colonială. Datorită pierderii
puterii în spațiul european după 30 de ani Franța , sub conducerea Guvernului

1 Studii de Securitate, anul III, grupa 2 , [anonimizat]
2 Lee, Stephen J. (1984). Aspects of European History, 1494 –1789. Lo ndon: Routledge. p. 285. I

Revoluționar Francez , pornește un alt război împotriva cât orva state europene ; acest
război se va numi „ Războaiele Revoluției Franceze” (1792 -1802). Acesta din urmă
va conduce mai departe la Războai ele napoleoniene care vor revoluționa lumea
întreagă , principala cauză fiind noul serviciu mili tar al recrutării în masă.
Următoarele două cauze ale conflictului se leagă între ele. Este vorba de
accesul la resurse și disputele economice. Datorită războiului de 7 ani în care Franța
pierde majoritatea accesului la re surse din colonii precum și pierd erea majorității
flotei în fața Marii Britanii , lucru care conduce la dominația comerțului pe apă a
acesteia . Războaiele Revoluției Franceze îl găsesc în impas economic pe Napoleon
odată cu venirea sa la putere. Acesta găsește vist ieria țării aproape goală3, având
armată dar nu și cu ce să o plătească , deci este nevoit să declare război pentru a putea
să-ți întrețină țara. Mulți se vor gândi la soluția de a desfi ința armata care cheltuia
destul de mult din resursele statului, dar această acțiune punea grani țele Franței sub
amenințare, un război fiind mult mai oportun în acest caz. Franța trebuia să revină la
puterea de odinioară, iar Europa era singurul loc unde se putea extinde și să -și refacă
rutele de comerț p entru a avea din nou acces la resursele care s usțin o țară și o
armată.
O altă cauză a Războaielor Napoleoniene e reprezentată de disputele ideologice
care se continu ă încă de la Războaiele Revoluției Franceze. Avem pe de o parte
iluminiștii care pun accentul pe societate, pe libertate , pe o formă de guvernământ
mai democratică , și susținătorii monarhiei care vor să concetreze puterea absolută în
mâinile lor. La momentul acela Franța era singura țară care a trecut de partea
iluminiștilor prin Revoluția Franceză, lucru care a speriat toată Europa. Europ a la
vrema aceea era condusă de monarhi, toate statele aveau ca formă de conducere
monarhia absolută, în care monarhul lua toate deciz iile și comanda tot ce se întâmpla
în țară. Campaniile lui Napoleon au fost văzute de către monarhi ca o amenințare la
tronurile lor. Dacă Napoleon , care era și el monarh , dar prin decretele sale a abolit
feudalismul, a redat pământul țăranilor, etc. a arătat că există și o formă de monarhie
mai ușoară care respectă libertatea individului. Monarhii din alte țări nu au putut
înțelege acest lucru, de aici și numărul de coaliții extrem de mare împotriva lui
Napoleon . Frica de a pierde puterea îi făcea pe monarhi să sacrifice orice pentru
păstrarea puterii. Astfel începe o dispută ideologică între monarhie și adepții
iluminismului , fiecare susțin ând o pătură a societății, cei din urmă țărănimea iar
ceilalți nobilimea.
Cauza care a angrenat statele europene să poarte cele mai multe războaie nu
lipsește nici din acest război. Este vorba de disputele cu privire la granițele teritoria le
ale unui stat. De -a lungul timpului granițele statelor au fost în continu ă schimbare, au
apărut state noi și au dispărut altele, lucru care a făcut ca fiecare stat ca re la un
moment dat în istorie a deținut un teritoriu să îl declare ca fiind al său de bun drept și
că i-a fost luat de către un alt stat. Această cauză a stat și la baz a Campaniilor lui
Napoleon. Ca motiv, pe lângă multe altele, revendicarea de teoritorii făcea ca armata
să aibă un motiv întemeiat să pornească la război. Nu conta dacă acel teritoriu era un
nou stat, sau că locuitorii de acolo erau de o altă naționalitate, faptul că odată în

3 Scott, H. M. Reeditare: Al doilea „război de o sută de ani” 1689 -1815. Jurnalul istoric 35 (1992), pag. 443 -469.

istorie acea parcelă de pământ a fost cândva deținută de un stat , chiar dacă pentru o
perioadă scurtă, legitima ca acel stat să revendice teritoriul ca f iind al său. Franța de
la acel moment și -a asuma t jumătate de Europa ca fiind legitim a sa, deși nu era
singura țară care a făcut asta . Imperiul Austriac precum și cel Rus aveau ace eași
părere, că întreaga Europă le aparține pe bună dreptate.
Printre alte cauze ale conflictului se numără și disparitățile sociale. Dacă până
acum am enumerat cauze externe care au pornit și întreținut conflictul, disparitățile
sociale sunt o cauză internă. Nobilimea franceză, trecută prin focul Revoluției
Franceze , ceea ce a făcut -o să-și piardă din puterea pe care o a vea asupra țăranilor, nu
susținea ambiția lui Napoleon ci chiar se opunea acestuia, în secret desigur. Pe de altă
parte avem țărănimea, clasa de mijloc , care era susținătoare a lui Napoleon. Acesta nu
avea sânge regal și nici rădăcini prea nobiliare. Țărănimea, care constitui a majoritatea
populației și armatei , îl suținea pe Napoelon, iar nobil ii doreau reîntoarcerea
monarhiei. Astfel un conflict intern devine o cauză a unui conflict extern. Napoleon ,
prin susține rea pe care o avea , este împins de către aceștia spre mai multe cuceriri
pentru a răspândi ideile Revoluției Franceze în toată Europa.
Cauza l ăsată la final, deoarece este o trăsătură a unui singur individ, este
ambiția. Napoleon este cunoscut ca fiind un om ambițios.4 De la simplu colonel de
artilerie, ajunge general de armată ca după aceea să devină consul și să atingă apogeul
ca fiind Împărat al Franței. Această trăsătură a sa devine o cauză a conflictului dintre
țările europene și Franța deoarece acesta dorea să creeze o Europă unită sub
stindardul său. Dorea să ocupe și să dețină toată Europa sub pretextul de a împărtăși
mai departe ideile Revoluției Franceze. Cea mai reprezentativă acțiune a sa care -i
evidențiază ambiția este Campania din Rusia (1812 -1814), în care acesta d orește să
pună sub conducerea s a întreaga Rusie într -un timp foarte scurt , nemaiținând cont de
rutele de aprovizionare și alte detalii, l ucru care duce la înfrângerea s a precum și la
pierderea războiului.

2. Actorii implicați in conf lict
2.1. Actorii statali

4 Fremont -Barnes, G. and Fisher, T. The Napoleonic Wars: The Rise and Fall of an Empire. Osprey Publishing, 2004, p.
336

Marea Britanie
Regatul Prusiei
Imperiul Austriac
Suedia
Imperiul Rus
Regatul Portugaliei
Spania
Regatul celor Două Sicilii
Regatul Sardiniei
Electoratul de Hanovra
Regatul Unit al Țărilor de Jos
Regaliștii francezi (1815)
Primul Imperiu Francez Danemarca -Norvegia[f]
Ducatul Varșoviei[g]
Regatul Olandei
Italia
Regatul Etruriei
Regatul Neapolelui
Confederația Rinului
Regatul Bavariei
Regatul Saxoniei
Regatul Westfaliei
Regatul Württembergului
Statele Unite
După cum se poate vedea , actorii statali implicați în conflict au fost foarte
mulți și fiecare a avut interesul său propriu de a intra în conflict de o parte sau de alta
a combatanților.
Începând cu cea mai înverșunată țară împotriva Franței, Marea Britanie a avut
cele mai multe motive de a se opune înaintării lui Napoleon. Motivul principal pentru
care s -a opus Franței a fost teama de a -și pierde rolul de putere dominatoare în
Europa. La acel moment, după Războiul de 7 ani, Regatul Unit era cel mai important
stat din Europa prin faptul că deținea puterea pe apă, adică deținea puterea
comerțului. Acest lucru venea cu un mare avantaj, acela că Marea Britanie era cea
mai mare putere economică din acele timpuri. Campaniile lui Napoleon au pus în
primejdie acest statut al Marii Britani i, deoarece acesta dorea să ocupe majoritatea
țărilor cu care britanicii făceau comerț, lucru care putea distruge economia britanică,
comerțul fiind lucrul pe care se bazau cel mai mult. De aici pornesc și alianțele cu
Rusia, Austria, Spania, etc. Interesu l suprem era oprirea evoluției econo mice și
teritoriale a Franței. Este de menționat faptul că , pe perioada întregului război, Mar ea
Britanie și -a menținul statu tul de inamic al Franței.
Celelalte state participante la război au schimbat taberele în funcți e de interese
pentru a -și menține integritatea teritorială. De exemplu Austria, care s -a declarat
inamic al Franței, odată bătută de către Napoleon , se declară aliatul acestuia, iar la
momentul oportun se ridică din nou împotriva Franței. Acest lucru s -a întâmplat de
două ori consecutiv. Aceste acțiuni ale Austriei arată care au fost scopurile sale
adevărate, menținerea teritoriului și alierea cu cel mai puternic sau cu cel care îi poate
susține interesele. Rusia a procedat la fel, fiind la început aliat ă a Franței, dar sub
presiunile Marii Britanii aceasta se vede nevoită să întoarcă armele, lucru care va
conduce la Campania lui Napoleon din Rusia.
Alte state precum Spania și Regatul N eapole, odată cucerite , datorită poziți ei
lor geografice(deschidere la ma re) le -au fost încredințate drept conducători rude
apropiate a le lui Napoleon. Acest lucru le -a făcut din start aliatele Franței, dar
amândouă au avut probleme pe plan intern datorită schimbării conducerii și
nemulțumirii cetățenilor. Astfel datorită vehem enței cu care se opunea u cetățenii ,
regimul napoleonian a devenit o zonă tampon între francezi și englezi, doarece cei
din urmă au trimis mereu trupe în sprijinul revoluționarilor spanilor fapt care a

condus la o serie de bătălii care a u decimat armata fra nceză , chiar dacă aceasta a
câștigat.
Singurul actor care nu a avut niciun interes și a luptat doar pentru
supravi ețuirea sa, a fost Confederația Rinului. Ace sta a fost folosit de către Napoleon
pe post de zonă de tampon precum și ca graniță între Franța ș i Europa central estică.
Confed erația Rinului a fost un satelit al Franței care servea ca zonă tampon și ca o
zonă de unde acesta , în campaniile sale spre Austria, Prusia și Rusia , putea să -și
susțină rutele de aprovizionare a armatei.
Portugalia și Suedi a au împărtășit interesele Marii Britanii în acest conflict.
Ambele state știau că odată Europa cucerită, comerțul pe mare nu mai avea nici un
rost. De aceea, amândouă statele s -au alăturat Marii Britanii, care deși era puterea
navală cea mai mare îi lăsa pe portughezi si suedezi să facă comerț pe apele
controlate de e a.
Prusia a fost singurul actor statal care a intrat în război doar pentru a -și apăra
teritoriile deoar ece nu cu mult înainte (1763) aceasta a devenit o mare putere prin
anexarea Sil eziei și dorea menținere status quo-ului.
Toate statele participante la război împotriva Franței au fost monarhii absolute,
deci motivul conflictului pentru toate acestea a fost menținerea monarhiei absolute ca
formă de guvernământ.

2.2. Actori nonstatali (indiv izi)

Napoleon I – Cel mai important actor non -statal în acest război a fost împaratul
francezilor Napoleon Bonaparte caracterizat de ingeniozitate militară și ambiție5.
Napoleon a devenit cunoscut in timpul războaielor Revoluției Franceze unde a
condus ca general multe campanii împotriva statelor oponente. Datorită succesului
său militar care i -a adus suport din partea cetățenilor dar și datorită ambiției sale a
organizat în 1799 o lovitură de stat și s -a proclamat prim consul ca mai apoi în 1804
să se pro clameze Împărat al Franței. Fiind un om ambițios, a condus lumea spre un
război total deoarece acesta nu s -a mulțumit doar cu vestul Europei ci voia să ocupe
toată Europa și dacă este posibil și Asia. A menținut influența în alte state aliate prin
numirea membrilor familiei sale în posturi de conducere, lucru care mai târziu îi va
aduce sfârșitul.
Joachim Murat – a fost mareșal al Imperiului Francez și rege al Regatului celor
Două Sicilii. A fost căsătorit cu Caroline Bonaparte, sora cea mai mică al lui
Napoleon Bonaparte.6 Deși i -a fost loial lui Napoleon pe timpul victori ilor sale , în
momentul în care Napoleo n în campania din Rusia îi cere acestuia să meargă înapoi
în regatul său ca să aducă provizii și soldați, acesta îl trădează, fapt care îl face pe
Napoleon să renunțe la campania sa din Rusia. Acest lucru îl face pe Murat un actor
foarte important deoarece , dacă acesta nu îl trăda , campania din Rusia ar fi avut alt
deznodământ.

5 Nigel Aston, Christianity and revolutionary Europe, 1750 –1830 (Cambridge University Press, 2002) pp 261 -62.
6 Bernard Schwartz (1998). The Code Napoleon and the Common -law World. The Lawbook Exchange. p. 7

Alexandru I al Rusiei a fost țarul Rusiei în 1801 – 1825. Deși a făcut pace cu
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, precum a intrat într -o alianță strânsă cu
Regatul Prusiei în anul 1801 acesta trece de partea Franței. După un an, datorită
ambasadorului rus în Franța, Laharpe, care îl descrie pe Napoleon ca fiind un tiran, îl
determină pe Alexandru I să întoarcă armele împotriva lui Napoleon. Alexandru se
vedea pe sine ca cel care va elibera Europa și o va conduce spre o pace mondială.
În acest context Alexandru I devine unul dintre cei mai importanți actori non –
statali deoarece prin de cizia sa de a întoarce armele, l -a obligat pe Napoleon să se
orienteze spre Rusia, fapt care i-a slăbit armata și a condus peste câțiva ani la victoria
Coaliției.
Joseph – Napoleon Bonaparte a fost rege al Spaniei și a l Indiilor î n perioada
1808 -1813. Acesta era fratele mai mare al lui Napoleon Bonaparte și a fost înzestrat
de acesta să mențină î n Spania interesele Franței. Astfel Spania a devenit stat satelit al
Franței7. Deoarce acesta a fost pus rege al Spaniei pe timpul Războiului Peninsular,
domnia nu i -a fost acceptată de către populația spaniolă din cauză că aceștia nu
doreau să aiba un con ducător francez. Fiind un om fără pregătire militară, acesta
pierde foarte repede controlul în Spania, lucru care l -a determinat pe Napoleon să
vină de mai multe ori în Spania pentru a -l reinstaura pe fratele său la putere, pierzând
o mare parte din armat ă.
Auguste de Marmont a fost general și mareșal al Franței în perioada 1 809-
1814. În timpul campaniei Co aliției din Franța acesta a încheiat un tratat secret cu
membrii C oaliției, promițând să își mute trupele într -o poziție di n care puteau fi ușor
încercu ite, ca mai apoi să se predea. Această acțiune a lăsat capitala Franței fără
apărare, astfel șansele lui Napoleon de a mai negocia abdicarea sa au fost distruse.
Generalul Nei și generalul Grouchy au luat parte la bătălia de la Waterloo,
unde nu au reușit să îndeplinească ordinele militare al lui Napoleon, lucru care a
condus la înfrângerea definitivă a acestuia. Chiar dacă au fost doar simpli generali,
Grouchy și Nei au devenit actori importanți în acest conflict deoarece incapabilitatea
lor militară a du s la sfârșitul unui imperiu.

3. Desfășurarea conflictului
3.1. Campaniile lui Napoleon se pot împărți în 10 părți.

Prima parte este Prima Co aliție (1792 -1797), care se termină cu momentul în
care Napoleon îi forțează pe austrieci să accep te tratatul de l a Campoformio. Marea
Britanie rămâne singura forță anti franceză.
A doua co aliție (1798 -1801), după o campanie prost începută a Franței în care
pierde majoritatea soldaților, Bonaparte preia controlul guvernului și devine consul
(17998). După un an Franța învinge armata austriacă și reușește să anexeze Genova și
o parte din Italia, obligându -i pe austrieci să semneze tratatul de la Luneville.
Napoleon a încercat și o invazie a Irlandei dar trupele Britanice au învins.

7 Schom, Alan, Napoleon Bonaparte, (Harpe rCollins Publishers, 1997), pp 237, 238.
8Philip Ingram (1998). Napoleon and Europe. Nelson Thornes. pp. 47 –49, accesat la 14 ianuarie 2017 .
https://books.google.ro/books?id=cb2Rr5JnidcC&pg=PT49&redir_esc=y#v=onepage&q&f=false

Tratatul de la Amiens (1802) a adus o pace temporară între Regatul Unit și
Franța și a pus capăt celei de -a doua c oaliții. Deoarece tratatul nu mulțumea nici o
parte , ambele semnatare au început să -l încalce. Pacea nu a durat foarte mult,
francezii ocupând mai multe orașe de coastă din Italia , în timp ce Regat ul U nit a
ocupat Malta. În 1803, Anglia a declarat război Franței. De această dată țelurile
aliați lor nu mai erau doar de a -l opri pe Napoleon ci și restaurarea monarhiei în
Franța.
A treia co aliție (1805) a avut drept combatanți pe Rusi a, Prusia, Austria și
Regatul Unit pe de -o parte și Franța pe de altă parte. De menționat faptul că armata
rusă nu a intrat în luptă. Luptele duse pe mare au fost în favoarea aliaț ilor, dar pe
uscat Napoleon, l a bătălia de la Austerlitz , îi învinge pe alia ți și îi obligă din n ou pe
austrieci să părăsească co aliția prin tratatul de la Presburg,
A patra co aliție (1806 -1807) a fost alcătuită la câteva luni de la colapsul celei
de-a treia . În 1806 regele Prusiei hotărăște să pornească un război independent de
ajutorul altor mari puteri și este învins de către Napoleon, iar Prusia ocupată. În
Prusia Napoleon pune bazele sistemului continental, politică ce avea ca scop
eliminarea amenințării britanice prin instituirea unei blocade comerciale anti engleze
în terito riile controlate de francezi.
Următorul stagiu al războiului a fost alungarea forțelor ruse din Polonia și
crearea ducatului Varșovia. În urma înfrângerii , Rusia a sem nat tratatul de la Tilsit
(1807).
A cincea co aliție (1809) s -a format în momentul în ca re britanicii au intrat în
luptă împotriva lui Napoleon în războiul Peninsular. Când Spania nu a mai respectat
embargoul, alianța cu Franța s -a rupt, iar Madridul a fost ocupat9. Deoarece Napoleon
era ocupat cu problema spaniolă, austriecii au încercat să recucerească teritoriile
pierdute în Germania, pe care le avusese înainte de bătălia de la Austerlitz. Napoleon
se întoarce pe frontul de est și îi î nfrânge din nou pe austrieci, obligându -i să semneze
tratatul de la Schonbrunn (1809).
Campania din Rusia (1812) : În 1812 Napoleon invadează Rusia încercând să îl
determine pe țarul Alexandru să rămână în cadrul sistemului continental și să renunțe
la atacul său împotriva Poloniei. Deși Napoleon ajunge până la Moscova, pe care o și
ocupă, datorită vremii, lips ei proviziilor, precum și trăd ării lui Murat, această
campanie este una nimicitoare pentru francezi. În urma acestei campanii, francezii
pierd 600000 de soldați.
A șasea co aliție (1812 -1814) a fost formată din Imperiu l Rus, Prusia, Austria și
Regatul Unit . Datorită pierderii supremației franceze în Spania, precum și eșecul ui
campaniei ruse, Prusia și Austria împreună cu aliații lor declară din nou război
Franței. Napoleon este înfrânt și este nevoit să se retragă în Franța10. Aliații reușesc să
intre în Par is, datorită trădării lui Marmount (1814), iar Napoleon este obligat s ă
abdice. A urmat semnarea tratatului de la Paris și Congresul de la Viena, care urma să
redeseneze harta Europei.

9 Fremont -Barnes, G. and Fis her, T. The Napoleonic Wars: The Rise and Fall of an Empire. Osprey Publishing, 2004, p.
336
10 Fremont -Barnes, G. and Fisher, T. The Napoleonic Wars: The Rise and Fall of an Empire. Osprey Publishing, 2004, p.
301

Războiul Canonierelor(1807 -1814): Danemarca – Norvegia s -a declarat la
începutul conflictului neutră, dar s -a angajat de partea francezilor, atacând flota
britanic ă din apele daneze ș i norvegiene, într -un război de gherilă navală. Acest
război a luat sfârșit cu victoria britanică de la Lyngor (1814).
A șaptea co aliție (1815 ) s-a format după ce Napoleon a venit din nou la putere
și a început să atace teritoriile Austriei. Într -o perioadă de 100 de zile armatele lui
Napoleon , nereușind să îndeplinească ordinele liderului, sunt învinse, iar Napoleon
este exila t11, monarhia fiind reinstaurată.

3.2. Harta conflictului

Mai jos avem harta conflictului, unde se pot vizualiza statele care au luat parte
la acest conflict, precum si statutul lor în anul 1812. Tot aici putem observa și mari le
bătălii purtate de Napoleon până în anul 18 12. Se observă multitudinea de bătălii de
pe teritoriul Spaniei, teritoriu ce a fost cel mai contestat atât de către aliați cât și de
locuitorii acestuia.

Figura nr. 1. Harta conflictului

11 Fremont -Barnes, G. and Fisher, T. The Napoleonic Wars: The Rise and Fall of an Empire. Osprey Publishing, 2004, p.
347

3.3. Arborele conflictului

Putem observa arborele conflictului și cu pilonii care susțin acest conflict. Se
poate vedea că pilonul principal al acestui conflict este frica. Această frică susține
conflictul prin crearea unui climat de insecuritate și lipsă de încredere între părțile
participante , fapt care conduce la e fecte care mai târziu vor deveni surse a le unui nou
conflict (al doilea Imperiu Francez). Acest arbore prezintă relația sursă -efect și modul
lor de a -și schimba locul. Majoritatea efectelor acestui conflict vor deveni surse
pentru un nou conflict, iar o pa rte din surse vor deveni efecte (al doilea Imperiu
Francez).

Figura nr. 2. Arborele conflictului

3.4. Curba conflictului

Deoarece conflictul se întinde pe parcursul a 23 de ani, în care violențele sunt
oprite doar pentru câteva luni, iar climatul de i nstabilitate și fragilitate este continuu,
o curbă a conflictului este destul de greu de realizat. Mai jos putem vizualiza cum ar
arăta curba conflictului campaniilor lui Napoleon.
1792 Revoluția franceză(războaiele revoluției franceze)
1802 Pacea de la A miens. Este un scurt moment de stompare a violențelor între
părțile combatante, dar care se reia in câteva luni.
1810 Tratatul de la Schonbrunn. Violențele se opresc între părțile combatante,
dar continuă cele din interiorul Spaniei.
1814 Napoleon este înv ins și urmează tratatul de la Paris și congresul de la
Viena.

1815 Revenirea lui Napoleon la putere pentru 100 de zile ș i luptele purtate de
acesta, co aliția fiind învingătoare.

Figura nr. 3. Curba conflictului

4. Consecințele conflictului
4.1. Consec ințe politice

Deși Napoleon , sub conducerea sa , a înrobit jumătate din Europa , după
abdicarea sa, Franța și -a pierdut rolul de mare putere nemaifiind considerată o
amenințare pentru celelalte state. Franța și -a pierdut rolul de jucător la masa
puterilor. În urma dispariței Im periului Francez, Eur opa a fost redesenată, au apărut
state noi, iar unele dintre cele vechi au dispărut. Regatul Unit al Marii Britanii și
Irlandei a ajuns să fie cea mai puternică țară de pe glob, având superioritate absolută
pe oce anele lumii.
Datorită sistemelor de alianțe care au existat pe parcursul acestui conflict,
relațiile dintre statele aliate s -au deschis și multe dintre ele și -au continuat alianța
chiar și după încetarea conflictului.

4.2. Consecinte ide ologice

În majo ritatea țărilor europene ideile Revoluției franceze au rămas impregnate
în conștiința oameni lor. Monarhii europeni au avut probleme foarte mari în a restaura
starea precedentă și au fost obligați să păstreze reformele date de Napoleon.
O altă consecință i deologică a acestui confict este răspândirea naționalismului
ideologic. Ac esta a fost adoptat atât de monarhi, cât și de cetățenii statului deoarece
celor dintâi le oferea un argument în plus pentru a declara războiul întregului popor al
națiunii sub arme (fiecare cetățean era chemat să servească țara ca soldat) , iar ce lor
din urmă le oferea un sentiment de apartenență. Datorită răspândi rii acestei ideologii
naționaliste au apărut în diferite state mișcări patriotice de eliberare a teritoriilor. De
exemplu, Spania, războiul peninsular. După terminarea acestui conflict a apărut și
conceptul de spațiu european comun, concept care a mai reapărut după Al Doliea
Război Mondial.

4.3. Consecințe demografice

Deoarece datele nu sunt concludente putem estima că fra ncezii și aliații săi au
pierdut între 1000000 -1000800 de soldați, iar de partea cealaltă ruși, austrici,
spanioli, britanici, prusaci mai puțin de un 1000500.

4.4. Consecințe sociale

Lupta între monarhii, nobilime și țărănime a dev enit și mai pregnantă după
răspândirea ideilor revoluției franceze și a condus la un moment dat la dispariția
monarhiei absolute ca formă de guvernământ.

5. Lecții învățate

În urma acestui conflict putem observa că ambiția unui om poate schimba o
lume întreagă. În scopul pă strarii puterii se vor sacrifica mereu vieți nevinovate.
Ideile pacifiste precum sunt idei le Revoluției franceze (democrație, egalitate în
fața legii etc.) pot conduce la război.
Schimbarea radicală a unui sistem de guvernare se va face mereu cu pierderi
omenești.
Frica rămâne pilonul principal în susținerea unui conflict dar și în făurirea
noilor alianțe.

6. Concluzii

În concluzie, pe lângă victimele acestui conflict, Franța a devenit pentru
Europa un model politic întărind creșterea naționalismului, fap t care va modela cursul
istoriei moderne postnapoleoniene . Această dată este încep utul perioad ei în care apar
state – națiuni noi și marchează sfârșitul altor state. Europa a fost redesenată în
următorul secol, iar acest proces nu s -a mai bazat pe influenț a aristocrației, ci pe
bazele culturii umane, originilor naționale și ideologiei naționaliste.

Bibliografie

1. ASTON , Nigel, Christianity and revolutionary Europe, 1750 –1830 ,
Cambridge University Press, 2002 , pp 261 -62.
2. FREMONT -BARNES, G. and FISHER, T. The Napoleonic Wars: The Rise
and Fall of an Empire . Osprey Publishing, 2004, pp. 301, 336, 443 -469.
3. LEE, Stephen J. , Aspects of European History, 1494 –1789 . London:
Routledge. 1984. p. 285. I
4. SCOTT , H. M. Reeditare: Al doilea „război de o sută de ani” 1689 -1815 .
Jurnalul istoric 35 , 1992, pag. pp. 347.
5. SCHOM, Alan, Napoleon Bonaparte, HarperCollins Publishers, 1997,
pp 237, 238.

6. SCHWARTZ, Bernard , The Code Napoleon and the Common -law
World , The Lawbook Exchange, 1998, p. 7
7. INGRAM, Philip . Napoleon and Europe . Nelson Thornes. 1998, pp. 47 –
49.
https://books.google.ro/books?id=cb2Rr5JnidcC&pg=PT49&redir_esc=y#v=onepage
&q&f=false