Lucrarea Modelarea Proceselor de Afaceri bazate pe Managementul de Cuno ștințe reprezint ă o [608778]

1Prezentare

Lucrarea « Modelarea Proceselor de Afaceri bazate pe Managementul de Cuno ștințe« reprezint ă o
monografie în domeniul Managementului de Cuno ștințe și a Sistemelor care permit dezvoltarea
Întreprinderii Inteligente, fiind prima lucrare di ntr-un set de trei volume dedicate impactului
gestionării cunoștințelor și inteligen ței colective la nivelul firmei. Ea este în acela și timp un bun și
posibil suport de curs pentru discipline de tipul « Managementul Afacerilor Inteligente», «Analiza
Tranzacțiilor Electronice folosind tehnici de Datami ning», «Managementul Tehnologiei Informa ției și
Comunicării», parțial «Inteligen ță Artificial ă» (folosind în acest scop doar anumite capitole), atât
pentru studen ți de la facult ăți cu profil economic (nivel licen ță sau masterat), cât și pentru alte
categorii de studen ți interesa ți de aceste abord ări, care îmbin ă aspecte economice cât și aspecte de
Tehnologia Informa ției și a Comunic ării.
Economia și mediul de afaceri se schimbã astãzi contin uu. Competitivitatea întreprinderilor nu este
nici liniarã, nici predictibilã într-o economie globalã a cunoa șterii, în care predominante sunt
activitãțile bazate pe cuno ștințe. Succesul afacerilor este dependent de capacitã țile acestora de a- și
proteja, de a achizi ționa și utiliza propriile cuno ștințe, adicã de capacitatea firmei de a- și dezvolta un
management propriu de cuno ștințe. Schimbarea afecteazã organiza țiile și permite oamenilor sã- și
modifice capacitã țile intelectuale. Pentru ca schimbarea sã fie efectivã trebuie ca atât organiza țiile cât
și oamenii sã se schimbe. Cheia schimbãrii și a creșterii o reprezintã con știentizarea acesteia,
schimbul de idei, gãsirea unor cãi de inovare care sã plaseze atât oamenii cât și firmele în fruntea
competiției. Aceasta presupune învã țare, inovare, adoptarea unui comportament proiectat sã sporeascã
performan ța și calitatea. În felul acesta, persoanele inteligente au nevoie de organiza ții inteligente și
reciproc. Managementul cuno ștințelor devine pe zi ce trece din ce în ce mai important. Tot mai multe
companii și firme și-au construit propriile depozite de cuno ștințe privind clien ții, produc ția, resursele
umane, furnizorii, concuren ții, etc. Au apãrut în acest context de schimbare și profesii noi, de tipul
dezvoltator de cuno ștințe (knowledge developer), facilitator de cuno ștințe, inginer de cuno ștințe.
Lucrarea de fa ță este alcătuită din cinci p ărți și se înscrie în problematica deosebit de actual ă a
Managementului de Cuno ștințe și a tehnologiilor aferente dezvolt ării de sisteme capabile s ă sprijine
managerii în luarea în timp real a deciziilor .
Partea I a lucrării se nume ște “Impactul Managementului de Cuno ștințe la nivelul Firmei” și face
parte din domeniul larg al managementului cuno ștințelor (Knowledge Management – KM), un
domeniu care prin utilitatea sa s-a dovedit a fi o ar ie foarte importantã pent ru cercetare. Rezultatele
acestor demersuri vor avea un impact important asupra modului de gândire în toate organiza țiile,
asupra modului de desfã șurare a afacerilor în general și asupra eficientizãrii managementului la nivelul
oricãrei firme moderne. Obiectivele majore ale p ărții I sunt promovarea tehnicilor specifice
domeniului KM prin: prezentarea unor aspecte teoretice , cu definirea conceptelor de bazã ale
domeniului de KM. Sunt prezentate elementele de KM acceptate în general și asupra cãrora existã un
acord comun în ceea ce prive ște valoarea și utilitatea lor, care pot conduce la solu ții de sisteme pentru
KM și care ulterior pot fi dezvoltate în vederea rezolvãrii cu succes a problemelor de acest tip.
Activitatea de managementul cuno ștințelor este aplicatã în marea majorita te a cazurilor în cadrul unor
firme private, care urmãresc prin acest procedeu maximizarea eficien ței lor. De și aria care cuprinde
aspectele func ționãrii eficiente a întreprinderii este și ea foarte largã, lucrarea de fa țã își propune ca
obiectiv acoperirea unor elemente care țin de acest domeniu, astfel:
1. Definirea factorilor și condițiilor care promoveazã și mențin acțiunile efective ale întreprinderii și
previn unele disfunc ționalitãți;
2. Definirea a ceea ce înseamnã ” viabilitate durabilã ” pentru o întreprindere;
3. Focalizarea asupra aspectelor func ționale și a soluțiilor practice privind KM;
4. Definirea rolului managementului de cuno ștințe în atingerea obiectivelor întreprinderii;
5. Definirea rolului „ managementului activelor de cuno ștințe la nivel conceptual ”, care este extrem
de importantã într-o activitate efectivã.
Partea I prezintã unele rezultate actuale din domeniul managementului de cuno ștințe. Sunt formulate
conceptele principale care țin de activitatea de KM. Un subiect major al capitolului îl reprezintã
întreprinderea și aspectele ce pot conduce la dezvoltarea efectivã a acesteia, astfel:
1. sunt definite anumite metode de cr eare a unei întreprinderi competitive și profitabile prin aplicarea
practicilor de KM;

22. este stabilitã valoarea importan ței cunoștințelor și gestionãrii acestora în activitatea oricãrei
organizații;
3. sunt enumera ți factorii de succes și de viabilitate pe termen lung ai întreprinderii;
4. se precizeazã metode de dezvoltare a „mentalitã ții de gestionare a activelor intelectuale” și
importanța acesteia în aplicarea practicilor de KM în succesul întreprinderii în general;
5. sunt prezentate modele de manipulare a situa ției personale și ale întreprinderii în general.
Obiectivele majore ale părții II sunt legate de promovarea tehnicilor specifice domeniului de
managementul cuno ștințelor, prin prezentarea unor aspecte teore tice aferente platformei .NET, cu
definirea conceptelor de bazã ale domeniului de KM. Sunt eviden țiate elementele de KM și asupra
cãrora existã un acord comun în ceea ce prive ște valoarea și utilitatea lor; analizarea unor algoritmi
specifici de determinare a unor modele de cuno ștințe, care pot conduce la solu ții de sisteme pentru KM
și care ulterior pot fi dezvoltate în vederea rezolvãrii cu succes a problemelor de acest tip. Platforma
.NET este o platformã pe care aplica țiile Web pot sã fie distribuite pe o varietate de dispozitive (chiar
și pe telefoane mobile) și pe calculatoare personale. Platforma oferã un nou model de dezvoltare a
software-ului, care permite aplica țiilor create în medii diferite, cu limbaje diferite, sã comunice între
ele. Platforma .NET oferã resurse multiple at ât pentru dezvoltarea de software, cât și pentru
desfãșurarea lor, posedând independen ța fațã de un anumit limbaj sau platformã, programatorii pot
scrie cod cum ar fi C#, J#, Visual Basic .NET, Visual C++ .NET și altele. Pentru a extinde
independen ța limbajului, .NET extinde portabilitatea pl atformei, prin faptul cã permite aplica țiilor
.NET sã func ționeze, și sã comunice pe mai multe platforme, facilitând astfel transmiterea serviciilor
pe Web. Platforma .NET permite aplica țiilor bazate pe Web sã fie distribuite consumatorilor
electronici, cum ar fi telefoane mobile, PDA, ca și desktop-ul calculatoarelor. Capacitã țile pe care
Microsoft le-a încorporat în platforma .NET creeaz ã o noua paradigmã de dezvoltare a software-ului,
care va cre ște productivitatea și va micșora timpul de dezvoltare. Platforma .NET este alcãtuita din
multe clase. Namespace-urile (referin țele) sunt metode folosite pentru ca sã creeze o structurã
ierarhicã a celorlalte clase, și previn a șa numitele „coliziuni”. O astfel de coliziune se poate întâmpla
dacã 2 clase au acela și nume. Deoarece referin țele oferã o ierarhie este posibil sã fie 2 clase cu acela și
nume, atâta timp cât existã referin țe diferite. Referin țele sunt cele care creeazã un scop pentru clase.
Referința de bazã pentru platforma .NET este referin ța System. Aceasta con ține clase pentru colec ții
de resurse, tratarea excep țiilor, scrierea datelor și altele. Platforma .NET permite accesul la tehnologii
ce ajutã programatorii la construirea aplica țiilor distribuite. Dintre acestea cele mai importante sunt
urmãtoarele [12]:
1. ASP.NET Web Applications (System.Web ) ASP.NET (cunoscut și sub numele de ASP+) este
mai mult decât versiunea anterioarã a Active Server Pages (ASP); ea reprezintã o platformã
unificatã pentru dezvoltarea aplica țiilor Web, platformã ce oferã serviciile necesare pentru
construirea de aplica ții Web (enterprise-class).
2. Windows Forms (System.Windows.Forms ) Windows Forms este o platformã de programare
pentru dezvoltarea de aplica ții client Win32 client. Ea este de un real ajutor pentru programatorii
Win32, oferind instrumente îmbunãtã țite, o siguran țã și securitate, oferind costuri de dezvoltare
scãzute.
3. ASP.NET Web Services (System.Web.Services ) Pe scurt, un serviciu Web este o aplica ție
livratã ca un serviciu ce poate fi integrat folosind st andarde Internet. Cu alte cuvinte, reprezintã o
resursã URL adresabilã care re turneazã prin program informa ția la clien ții ce doresc sã o utilizeze.
4. Messaging with MSMQ (System.Messaging ) Mesajele oferã clase care permit conectarea la un
șir de mesaje dintr-o re țea, trimit mesajele la sfâr șitul șirului (cozii de mesaje), și primesc o
imagine de ansamblu a mesajelor (citesc fãrã sã șteargã).
5. .NET Remoting (System.Runtime.Remoting ) Rezervarea (remoting) .NET permite
programatorilor un grad ridicat de control asupra obiectelor prin valoarea și referința din cadrul
aplicațiilor distribuite. Rezervarea .NET sprijin ã integrarea cu limbajele la runtime și oferã
programatorilor o fidelitate a tipului de sistem cu ajutorul unui anumit numãr de protocoale (http,
TCP, etc.) și formate (SOAP, Binary).
6. Network Communication (System.Net ) Referin ța System.Net oferã o interfa țã de programare
ușor de folosit și extensibilã pentru multe protocoale din cadrul re țelei, cum ar fi DNS, HTTP,
DNS, TCP, UDP.

37. Enterprise Services (System.EnterpriseServices ) Codul gestionat de componente scrise în C#,
VB.NET, sau într-un oricare alt compilator poate fi gãzduit de serviciile COM+. Orice serviciu
COM+ include tranzac ții, grupuri de obiecte, care pot fi folosite.
8. Directory Services (System.DirectoryServices ) Referin ța System.DirectoryServices oferã un
acces rapid la Active Directory prin cod. Clauzele referin ței pot fi folosite de oricare dintre
furnizorii de servicii Active Directory. Furnizorii de astfel de servicii sunt: Internet Information
Server (IIS), Lightweight Directory Access Protocol (LDAP), Novell NetWare Directory Service (NDS), și WinNT.
9. Management (System.Management ) Referin ța System.Management oferã clase care ajutã
companiile sã- și micșoreze costurile totale printr-un ma nagement al sistemului, al aplica țiilor și al
dispozitivelor.
10. Securitate (System.Security , System.Web.Security ) Sunt clase care controleazã accesul la
operații și resurse. De asemenea, sunt clase care fo losesc un set de reguli configurate pentru a
determina permisiunile acordate în modificarea codului, în func ție de domeniului codului, de
utilizator. Referința System.Web.Security con ține clase care sunt folosite pentru implementarea securitã ții
ASP.NET în aplica țiile Web server (folosind cookie, autentif icarea parolei, ferestre). Referin ța
System.Security .Cryptography oferã servicii de criptare, cum ar fi codificarea și decodificarea
datelor, ca și multe alte opera ții (autentificarea mesajelor, semnãturile digitale).
11. Data Access (System.Data ) Referin ța System.Data constã din mai multe clase ce constituie
arhitectura ADO.NET. Arhitectura ADO.NET permite construirea componentelor care
gestioneazã date ce provin din mai multe surse. ADO.NET oferã instrumente pentru consultare,
actualizare a sistemelor n-tier. Arhitectura A DO.NET este de asemenea implementatã în aplica țiile
client, cum ar fi Windows Forms, sau pagini HTML create cu ASP.NET.
XML (System.Xml ) Referința System.Xml permite accesul la clase XML care oferã suport pentru
procesarea XML. Acesta presupune DTD, referin țe XML, scheme XML pentru mapare și
serializare, expresii XPath, transformãri XSL/T, nivelul 2 DOM, SOAP 1.1
Partea II este structuratã pe douã capitole:
Capitolul 1 prezintã unele rezultate ale cercetãrilor actuale din domeniul managementului de
cunoștințe. Un subiect major al capitolului îl reprezintã întreprinderea și aspectele ce pot conduce la
dezvoltarea efectivã a acesteia. În capitolul 1 est e sintetizat de asemenea un model sistemic care
descrie interdependen ța dintre cuno ștințe și informa ții. Se subliniazã importan ța utilizãrii lor
echilibrate, ceea ce conduce la o activitate eficientã a organiza ției. Una din modalitã țile de obținere a
cunoștințelor o reprezintã descoperirea de cuno ștințe noi din baze de date deja existente . În modelul
prezentat un loc important îl ocupã procedeul de “dobândire” a cuno ștințelor. Este definitã astfel
funcția care o îndepline ște sistemul de extragere de cuno ștințe în cadrul unei organiza ții și în
activitatea de KM în general. Buna func ționare a întreprinderii pe ansamblul ei este rezultatul
acțiunilor individuale ale angaja ților și echipelor de management. Func ționarea întreprinderii este
efectivã dacã cea mai mare parte a ac țiunilor este implementatã corect în strategia companiei și
scopurile dorite sunt atinse prin intermediul acestei strategii corecte, prestabilite. Succesul este realizat
dacã scopurile sunt realiste și dacã ele sunt realizate și menținute în timp. O întreprindere care
acționeazã efectiv atinge o performan țã bunã prin aplicarea reu șitã a cuno ștințelor personale (ale
angajaților) și a activelor de capital intelectual structural. Ace ști doi factori determinã succesul. Tot
important, dar ca factor secundar cel pu țin la ora actualã, este factorul Tehnologiei Informa ționale
(IT), folosit ca o structurã pasivã. Eficien ța întreprinderii trebuie apreciatã din douã puncte de vedere:
• perspectiva exterioarã (este legatã de eficien ța pe piațã și respectiv de depozitarii externi);
• perspectiva interioarã (este legatã de eficien ța din interiorul întreprinderii, adicã cât de bine
acțiunile individuale și agregate sunt realizate pentru a îndeplini obiectivele întreprinderii).
Munca ce necesitã implicarea intensã a cuno ștințelor reprezintã un proces fundamental care creeazã
valoarea în orice organiza ție sau entitate func ționalã. Competitivitatea întreprinderii este par țial
determinatã de productivitatea acesteia – de abili tatea de a furniza valoarea suplimentarã cãtre
consumatori prin produse și servicii. Productivitatea sporitã – crearea valorii cu mai pu ține resurse,
crearea valorii mai mari cu acelea și resurse sau combinarea celor douã – creeazã valoarea sporitã într-
o întreprindere. În oricare situa ție este necesarã utilizarea tehnicilor de inteligen țã în afaceri sau
Business Intelligence ( BI) [12].

4BI reprezintã o colec ție de date, informa ții din domeniul afacerilor în care firma î și desfãșoarã
activitatea (mijloace de reprezentare), precum și instrumente, metode (mijloace de opera ționalizare),
care oferã un anumit avantaj competitiv sau înlesne ște luarea unor decizii. Evolu ția sistemelor
informatice pentru afaceri eviden țiazã 3 etape, numite genera ții:
1. Sisteme de interogare și raportare de tip host (sta ție): sunt sisteme legacy (arhitecturi
mainframe costisitoare), ce foloseau aplica ții de prelucrare în lot (batch) strict opera ționale,
generau rapoarte supra-cantitative, și generau suport decizional doar pentru agen ți specializa ți.
2. Sistemele de DataWarehouse (SDW): se adreseazã utilizatorilor de business cu rol decizional,
permit dimensiuni analitice, func ții de stocare și de rezumare a informa țiilor (consistente și
filtrate). Totodatã utilizarea arhitectur ilor client-server înseamnã separarea opera țiilor de date,
înseamnã abordare logicã și fizicã într-un mediu interactiv, de comunicare.
3. Sistemele de BI: sunt o îmbunãtã țire a sistemelor gen magazii de date (datawarehouse). Dacã
în SDW accentul este pe arhitecturã, implementare și dimensionare, în si stemele de BI mult
mai important este aspectul de afacere, modalitatea de acces a informa țiilor și funcțiile de
comunicare a acestora cãtre utilizatori multipli și eterogeni. În cadrul sistemelor de BI direc ția
principalã de ac țiune este integrarea (surselor de date, a utilizatorilor, a proceselor) și
orientarea pe logica afacerii . Totodatã, un SBI trebuie sã ofere scalabilitate (funcție de
dimensiunea afacerii și a nivelului de rezolu ție pentru analizã), independen țã de platformã
(unitar în procese), adaptabilitate (utilizarea atât a datelor opera ționale cât și a celor tactico-
strategice) și accesabilitate (funcții multi-utilizator și personalizare în gestiune). Un SBI este
orientat spre afacere și deci trebuie sã asigure func ții integrate pentru gestiunea completã a
activitãții unei firme (corporate): produc ție, financiar-contabil, resurse umane, gestiunea
terților.
Capitolul 2 conține elemente teoretice ale uneia din modalitã țile de obținere a cuno ștințelor în cadrul
unei organiza ții – descoperirea de cuno ștințe din baze de date (KDD-Knowledge Discovery
Databases). Capitolul este structurat în douã componente. Prima component ă descrie aspecte generale
de extragere a cuno ștințelor și anume: sunt definite caracteristicile unui sistem de KDD, cerin țele și
obiectivele unui sistem de KDD, clasificarea acestor sisteme; sunt enumerate tipurile de cuno ștințe
care pot fi extrase din baze de date și sunt definite metodele prin care aceste tipuri de cuno ștințe pot fi
extrase; este prezentatã clasificarea bazelor de date din care pot fi extrase cuno ștințele. Sunt descrise
cele mai utilizate tipuri de baze de date. Compone nta a doua a capitolului 2 prezintã cu precãdere
aspectele practice ale dezvoltãrii unui sistem de extragerea cuno ștințelor. Se define ște o anumitã
tehnicã a descoperirii de cuno știnț
e din baze de date. Este formulatã problema de extragere a
regulilor de asociere , sunt definite etapele extragerii, mãsu rile utilizate în procesul de extragere,
tipurile regulilor de asociere care pot fi extrase. Un loc important în aceastã sec țiune îl ocupã
descrierea algoritmilor de extragere. Sunt descri și cei mai utiliza ți și eficienți algoritmi. Sunt descrise
instrumentele și tehnologiile care pot fi utilizate pentru dezvoltarea de solu ții practice, precum și
anumite tehnici și medii de dezvoltare.
Procesul de descoperire de cuno ștințe (sau extragere de cuno ștințe) este unul din cele trei elemente
principale, care formeazã procesul de achizi ție de cuno ștințe [4], acesta fiind format din: Extragerea
de cunoștințe; Codificarea cuno ștințelor; Procesarea ra ționalã a cuno ștințelor.
Cele mai importante forme de extragere de cuno ștințe sunt:
• interacțiunea dintre un investigator și un informant (inginer de cuno ștințe respectiv expert în
domeniu), prin care investigatorul ob ține cunoa ștere despre subiectul de interes; adesea, atât
informantul cât și investigatorul câ știgã noi cuno ștințe prin intermediul acestei interac țiuni, dat
fiind efortul comun de articulare în termeni, concepte și relații a cunoa șterii practice a
informantului;
• analiza de cãtre investigator a rezultatelor activitã ții dintr-un domeniu de problemã al
comunitãții de interes (de ex. rapoarte, articole, manuale de utilizare, etc.); aceste materiale
studiate în scopul achizi ției de cuno ștințe se numesc artefacte. În mod normal ele nu sunt
concepute în scopul achizi ției de cuno ștințe, deci vor fi studiate în alt context decât cel pentru care
au fost create, ceea ce poate îngreuna analiza lor.
• observația este o altã formã de extragere de cuno ștințe, dar ea este folositã mai mult pentru a
verifica rezultatele ob ținute prin celelalte metode.

5
Conform [1] procesul de extragere de cuno ștințe constã din urmãtoarele etape:
• Obținerea unei bune înțelegeri a domeniului de aplica ție, a cunoa șterii inițiale relevantã în
definirea scopurilor utilizatorului;
Pentru aceasta, este necesar sã se rãspundã la mai multe întrebãri, printre care: Ce subdomenii ale domeniului de interes meritã automatizate și care trebuie lãsate în seama agen ților umani? Ce se
urmãrește sã se ob ținã prin KDD? Ce criterii de performan țã sunt importante? În ce scop vor vi
folosite rezultatele procesului? Este nece sar ca rezultatul sã aibã un grad înalt de
comprehensibilitate? Ce compromis simplitate-acurate țe este convenabil?
• Crearea sau selectarea unui set de date- țintã sau focalizarea aten ției asupra unui subset de
variabile sau zone de date pe care se va efectua extragerea;
Aceasta implicã rea lizarea unor restric ții privind omogenitate datelor, dinamica lor, strategia de
obținere a subseturilor (e șantioanelor) de date, gradul lor de suficien țã pentru desfã șurarea corectã
a procesului de extragere de cuno ștințe, etc.
• Preprocesarea datelor;
La acest pas, opera țiile principale sunt de eliminare a zgom otului din date (prin colectarea de
informații care sã ajute la modelarea lui), de operare asupra datelor lipsã sau cu valori anormale,
modelarea secven țialitãții temporale și altele.
• Reducerea dimensiunii datelor și transformarea lor într-o formã prelucrabilã;
Aceasta implicã determinarea de caracteristici relevante în reprezentarea datelor, folosirea reducerii dimensionale sau a metodelor de transfor mare ce reduc numãrul efectiv de elemente de
considerat la prelucrare, gãsirea de reprezentãri invariante a datelor, proiectarea datelor în spa ții cu
mai puț
ine dimensiuni sau mai convenabile di n punctul de vedere a cãutãrii solu ției.
• Alegerea tehnicii de extragere;
La acest pas, problema de rezolv at este încadratã în una din categoriile urmãtoare: clasificare,
regresie, clusterizare, sumarizare, modelarea de dependen țe sau asocieri, detectarea de devia ții și
altele.
• Alegerea algoritmului de extragere;
În acest moment sunt alese metodele de cãutare a tipar elor în date, de ajustare a modelelor datelor;
decizia asupra modelelor, parametrilor, metode lor necesare în extragerea propriu-zisã este de
maximã importan țã și, în plus, rezultatele ob ținute trebuie sã fie compatibile cu obiectivele
beneficiarului.
• Extragerea propriu-zisã;
Aceastã etapã cuprinde descoperirea tiparelor de interes și reprezentarea lor într-o formã sau
mulțime de forme (reguli sau arbori de clasificare, clustere, etc.);
• Evaluarea extragerii;
Aceastã etapã calificã rezultatele ob ținute prin procesul de extragere ca fiind cuno ștințe potențial
utile, noi; modul de a atesta calitatea rezultatelor poa te consta din utilizarea de mãsuri de interes,
sau de filtre statistice, sau prin utilizar ea unor caracteristici de simplitate precum și în a oferi
utilizatorului exprimãri grafice în vederea ob ținerii de la acesta a confirmãrii sau infirmãrii calitã ții
extragerii; func ție de concluziile atinse la acest moment se poate decide reluarea procesului de la
oricare din pa șii amintiți mai sus, sau chiar de la început;
• Consolidarea cunoștințelor obținute;
Aceastã opera ție constã din încorporarea și validarea noilor cuno ștințe în raport cu cele pre-
existente extragerii, sau mãcar documentarea și rãspândirea acestor noi cuno ștințe.

Partea III cu titlul „ Managementul Întreprinderii Inteligente ” are drept scop introducerea no țiunii
de întreprindere inteligent ă, a tehnologiilor și instrumentelor de integrare a întreprinderii inteligente și
prezentarea unui model de pia ță electronic ă (eMarketplace) ca exemplu de integrare a unor elemente
ce țin de elaborarea întreprinderii inteligente. Ea este structurat ă în două componente: una teoretic ă,
care include capitolele 1, 2 și 3 și una practic ă, aferentă capitolului 4.
Capitolul 1, denumit „Aspecte de inteligen ță în afaceri” explic ă noțiunea de inteligen ță în afaceri,
importanța și evoluția sa. Într-un mediu de pia ță competitiv, rapiditatea lu ării deciziilor joac ă un rol
hotărâtor pentru succesul oric ărei organiza ții. Pentru o conducere eficient ă, managerii au nevoie de:
informații de sintez ă, coerente, consistente, primite în timp real, care s ă le faciliteze o reac ție rapidă și

6eficientă în luarea deciziilor. Abordar ea de tip Business Intelligence reune ște instrumente de business
și IT, asigurând o punte de leg ătură între definirea unei strategii și execuția ei. Implementarea unei
astfel de solu ții propune o restructurare de fond a afacerii prin tranzi ția de la automatizarea și
monitorizarea activit ăților la cea a proceselor, prin trecerea de la o abordare fragmentar ă la o abordare
ca un întreg (end-to-end) și prin îmbun ătățirea procesului de analiza [1 ]. Un sistem de inteligen ță în
afaceri (BI – business intelligence) se bazeaz ă, în mod fundamental, pe exploatarea “inteligent ă” a
unor mari cantit ăți de cunoștințe, specifice domeniului studiat [2].
Inteligența în afaceri este un proces de cre ștere a avantajelor competitive ale unei afaceri prin
intermediul utiliz ării inteligente a datelor disponibile în procesele decizionale[3]. BI permite
conlucrarea datelor referitoare la activitatea unei întreprinderi și ajută la formarea unei imagini de
ansamblu despre aceasta, pe care anali știi și managerii o utilizeaz ă în vederea lu ării unor mai bune
decizii. Inteligen ța în afaceri poate aduce o multitudine de beneficii. Printre cele mai evidente se
numără: creșterea eficien ței, reducerea costurilor și reducerea riscurilor (riscul managerial, riscul
financiar, riscul strategic, riscul opera țional si riscul informa țional). Instrumentele pentru analiza
datelor, pentru rapoarte și interogări pot facilita drumul prin „marea de date” pe care îl au de str ăbătut
managerii pentru a extrage informa țiile necesare. Toate aceste instrumente desemneaz ă termenul de
business intelligence. Sistemele de “business intelligence” centralizeaz ă date din surse multiple
precum sisteme POS (point of sale), sisteme financiare, CRM, sisteme call center, data warehouse și
web. Instrumentele software sunt utilizate pentru a analiza aceste date pentru a în țelege astfel mai bine
operațiunile de business [4]. O solu ție de Business Intelligence aduce informa țiile la îndemâna
utilizatorilor care au nevoie de ele: anali ști și experți (analize multidimensionale, statistici),
consumatori de informa ție ( interog ări dinamice, analize simple), utilizatori de informa ție (rapoarte)
[5]. Inteligen ța în afaceri reprezint ă optimizarea procesului de transformare a datelor primare în
informații utile pentru luarea deciziilor. Ea are rol de plac ă turnantă între componenta tehnologic ă și
cea de management [6]. BI reprezint ă exact traducerea literar ă: inteligen ță sau înțelegerea unei afaceri.
Iar aceasta este ob ținută tocmai din analiza și rafinarea datelor opera țiunilor unei firme. Este un proces
ce rezultă din datele colectate la nivel de firma din diverse activit ăți interne (marketing, vânz ări,
producție) și externe (comportamentul clien ților sau al competi ției ca răspuns al activit ăților interne).
Această colectare este iterativ ă și ciclică, de aceea datele strânse trebuiesc organizate pentru a facilita
transformarea lor în informa ție (de ex. raport ări, interog ări, analize sau prezent ări). Finalitatea acestor
procese reprezint ă un set de decizii ce afecteaz ă mersul și productivitatea oric ărei afaceri [7].
Capitolul 2 al acestei p ărți cuprinde ca parte introductiv ă noțiuni despre întreprinderea inteligent ă și
caracteristici ale acesteia. Îns ă, obiectivul principal al acestui capitol îl reprezint ă prezentarea celor
mai importante tehnologii și instrumente de integrare a întreprinderii inteligente. Sunt prezentate
instrumentele și tehnologiile de managementul cuno ștințelor, infrastructura inteligent ă bazată pe agenți
inteligenți, ca suport al întreprinderii inteligente, sistemele ERP ca instrument important al unei
întreprinderi inteligente. În cadrul subcapitolului „Tehnologii și instrumente de implementare a
managementului de cuno ștințe într-o întreprindere inteligent ă” se folose ște noțiunea de management al
cunoștințelor și se prezint ă cele mai importante tehnologii utilizate în domeniul managementului de
cunoștințe, ca fundament al întreprinderii inteligente . Pe baza modelului general de arhitectur ă a
întreprinderii inteligente sunt prezentate tehnologiile și instrumentele caracteristice fiec ărui nivel al
acestei arhitecturi. În subcapitolul denumit „Agen ți inteligen ți” sunt prezenta ți agenții inteligen ți ca
instrument principal de creare a infrastructurii inte ligente. Sunt introduse de asemenea, caracteristicile
fundamentale ale acestora și o clasificare a lor în func ție de sarcinile pe care le realizeaz ă. Sistemele
ERP sunt incluse în acest capitol ca instrument fundamental al unei întreprinderi inteligente și totodată
ca element important al managementului de cuno ștințe. Sunt aduse în discu ție și o serie de
caracteristici ale unui sistem ERP. În încheierea capitolului 2 se prezint ă un model general de integrare
a întreprinderii inteligente, bazat pe o arhitectur ă orientată pe cunoștințe de afaceri (business-centric
knowledge-oriented arhitecture – BCKOA). Sunt identificate instrumente și tehnologii utilizate pentru
dezvoltarea unei arhitecturi de integrare, este prezentat ă succint arhitectur ă orientată pe cunoștințe de
afaceri, iar schematic se prezint ă mediul de dezvoltare al unei arhitecturi BCKOA.
Managementul de cuno ștințe este greu de definit deoarece cupri nde diferite discipline. La un nivel
general, poate fi definit ca fiind o colec ție de procese ce guverneaz ă crearea, partajarea și utilizarea
cunoștințelor. Aceast ă secțiune are ca obiectiv prezentarea celor mai importante tehnologii utilizate în
domeniul managementului de cuno ștințe [11].

71. Sisteme expert – Un sistem expert este privit ca fiind re prezentarea, cu ajutorul calculatorului, a
unei componente bazate pe cuno ștințe într-o form ă în care sistemul poate oferi consultan ță inteligent ă
sau poate lua o decizie inteligent ă cu privire la procesarea unei func ții. Sistemele expert sunt programe
bazate pe calculator, create pentru a înregistra expertiza uman ă (cunoașterea) și apoi pentru a aplica
această cunoaștere într-un anumit domeniu.
2. Sisteme hipertext distribuite – Termenul de hipertext a fost introdus de Theodor Holm Nelson
în anii 60, iar scrierile sale despre reprezentarea, accesul și managementul de cuno ștințe, integrate în
viziunea sa pentru proiectul Xanadu (un document ce prefigureaz ă World Wide Web-ul) sunt utilizate
pentru manevrarea informa țiilor și a cunoștințelor.
3. Managementul de document – Sistemele de management al documentelor, ini țial au avut ca
principală preocupare furnizarea accesului on-line la documentele depozitate ca imagini reprezentate
ca hărți de biți. Tehnologia de management al documentelor, deja integrat ă în companiile ce utilizeaz ă
intensiv informa ția, va deveni, cel mai probabil, o parte a intranetului.
4. Sisteme informa ționale geografice (GIS) – Noțiune asociat ă managementului de cuno ștințe,
este utilizat ă ca instrument grafic pentru maparea1 cunoștințelor. Tehnologia GIS implic ă o hartă
digitizată, un calculator performant și manevrarea unor tipuri variate de date demografice pe hart ă.
5. Tehnologia help desk – Principala preocupare a acestei te hnologii este transmiterea cererilor de
ajutor de la cel care caut ă informația la persoana potrivit ă din punct de vedere tehnic, din organiza ție.
6. Intranet-urile – Rețelele din cadrul unei corpora ții care utilizeaz ă IP-urile Internetului (Internet
Protocol), nu numai c ă permit distribuirea informa țiilor, dar și vizualizeaz ă informațiile organiza ției
prin intermediul browser-elor Web cum ar fi Internet Explorer sau Netscape Navigator.
7. Maparea de concepte – Această tehnologie este implementat ă, în primul rând, în tehnicile
educaționale pentru îmbun ătățirea înțelegerii și memorării și ca ajutor în scriere. O hart ă de concept
este o reprezentare a idei sau a subiectului informa ției și a modalit ăților prin care aceste idei sau topice
se află în legătură unul cu cel ălalt. Este o imagine de ansamblu a structurii materialului pe care îl va
descrie scriitorul. 8. Rețele semantice
– Rețelele semantice sunt deseori asociate cu analizele detaliate a textelor și
rețelelor de idei. Una dintre principalele modalit ăți de deosebire a acestora fa ță de sistemele hipertext
este suportul semantic. 9. Hipertextul (o extindere a re țelelor semantice) – Hipertextul, cunoscut prin implementarea în
World Wide Web este câteodat ă descris ca fiind o re țea semantic ă cu un anumit con ținut în noduri.
Însă, conținutul, modelul de document tradi țional, este for ța organiza țională de conducere, nu re țeaua
de legături.
10. Modelarea informa țională – Preocuparea model ării informa ționale este reprezentat ă de
specificarea semnifica ției într-un text și explicarea rela țiilor dintre semnifica ții, de cele mai multe ori
utilizând obiectivitatea dezvolt ării, rapide și precise, a aplica țiilor software pentru cerin țele afacerii.
11. Indecșii conceptuali – Indecșii conceptuali de cele mai multe ori nu sunt adu și în discuție o dată
cu hipertextul, maparea conceptual ă și rețelele semantice, îns ă legă
tura dintre ace știa este
fundamental ă. Indecșii conceptuali mapeaz ă ideile și obiectele cheie într-un singur cuvânt. Un index
este o secven ță structurat ă, care rezult ă dintr-o analiz ă completă a textului, a punctelor de acces
sintetizat la informa țiile conținute în text. Organizarea structurat ă a unui index ofer ă posibilitatea
utilizatorilor s ă localizeze informa ția în mod eficient.
12. Metadata – O metadat ă este o informa ție adăugată în document, care permite accesul mai u șor
sau reutilizarea acelui con ținut. Este o dat ă despre dat ă. Metadatele se reg ăsesc sub diferite forme,
incluzând cuvinte cheie într-un sistem de ajutor software, informa ții cu privire la profilul
documentului ata șate documentelor într-un sistem de management al documentelor și informa ții de
clasificare într-un catalog de bibliotec ă.
Capitolul 3 , denumit „Integrarea întreprinderii inteligente: modelul eMarketplace” prezint ă pe larg
arhitectura unui model eMarketplace, descris ă generic în finalul capitolul 2, arhitectur ă ce integreaz ă
interesele întreprinderilor autonome într-un singur mediu de pia ță deschisă. Mediul cuprinde mai
multe sisteme și probleme de afaceri, cum ar fi rela țiile mai mul ți la mai mul ți dintre clien ți și
furnizori, sistemele și serviciile de afaceri. Arhitectura dezvoltat ă pentru acest mediu de lucru integrat

1 a translata o valoare în alta; refe ritor la sistemele cu memorie virtual ă, calculatorul poate translata (mapa) o
adresă virtuală într-o adres ă fizică

8este centrat ă pe afaceri și bazată pe cunoștințe. În aceast ă arhitectur ă, eMarketplace exist ă ca o colec ție
de agenți software motiva ți din punct de vedere economic. Arhitectura sprijin ă serviciile economice
uzuale, cum ar fi serviciile de brokeraj, stabilirea pre țurilor sau negociere, dar și integrarea pentru mai
multe întreprinderi și cooperarea într-un lan ț de aprovizionare electronic. Se prezint ă modelul
eMarketplace prin intermediul a dou ă sisteme prototip referitoare la pia ța de bunuri, respectiv pia ța de
licitații. Se introduce no țiunea de eMarketplace, al ăturată celor de eBusiness, eShop, eProcurement, o
descriere succint ă a modelului și ontologiilor aferente unor modele de cuno ștințe ale întreprinderii, a
structurii pie ței, modelului economic și a lanțului de aprovizionare. În c ontinuarea capitolului 3 sunt
dezvoltate subiectele eMarketplace bazat pe arhitectura BCKOA, mediul de lucru BCKOA orientat pe agenți pentru un model concret de eMarketplace precum și arhitectura și rolurile unui agent coordonat,
inteligent și rațional (CIR-Agent, Coordinated Intelligen t and Rational Agent). În subcapitolul
„Implementarea prototipului arhitecturii BCKOA” se prezint ă implementarea arhitecturii BCKOA prin
intermediul eMarketplace utilizând mediul de dezvo ltare JADE. Capitolul 3 se încheie cu o prezentare
a mediului de dezvoltare JADE, introducând în aceast ă secțiune referiri la no țiunile de baz ă JADE –
platforme, conteinere, AMS ș
i DF, clase Agent, Behavior, ACLMessage și clasa DFService, pe baza
unui scurt exemplu de schimb comercial (agen ți de vânzare și agenți de cump ărare).
Se spune c ă există două tipuri de întreprinderi, acelea care se schimb ă și acelea care dispar. Afacerile
din ziua de ast ăzi trebuie s ă fie agile și flexibile, receptive la nevoile clien ților și eficiente din punct de
vedere al costurilor opera ționale. Trebuie s ă colaboreze frecvent cu partenerii pentru crearea
organizațiilor virtuale și a lanțurilor de aprovizionare care s ă reducă timpul și costurile. Cele mai multe
provocări apar în momentul în care companiile, organiza țiile și alte entit ăți de afaceri încearc ă să-și
reorienteze capabilit ățile interne în vederea exploat ării tehnicilor de afaceri electronice (eBusiness).
eBusiness reprezint ă utilizarea Internetului, împreun ă cu alte tehnologii electronice, în vederea
gestionării afacerii, a interac țiunilor business-to-business (B2B), business-to-customer (B2C) și
business-to-government (B2G). Modelele tradi ționale de eBusiness, cum ar fi EDI (Electronic Data Interchange), ERP (Enterprise
Resourse Planning) și vederile centrate pe întreprindere sunt utile afacerilor ale c ăror relații comerciale
sunt bine definite, dar nu sunt potrivite pie ței globale supus ă unei schimb ări
și dezvoltări rapide. În
aceste modele, interfe țele punct cu punct sunt create pentru sprijinirea tranzac țiilor, care implic ă
completarea comenzilor pentru bunurile provenite direct din produc ție printr-un contract negociat
anterior. Un model eMarketplace pare a fi cel mai promi țător model pentru reconfigurarea rela țiilor eBusiness,
iar în curând, într-un mod sau altul acesta va influen ța orice tip de afacere. În acest capitol se prezint ă
eMarketplace ca fiind un sistem dist ribuit de cooperare, care integreaz ă entitățile de afacere
participante, incluzând consumatori, furnizori și alți intermediari. Aceast ă arhitectur ă oferă
posibilitatea și faciliteaz ă realizarea serviciilor economice obi șnuite și a tranzac țiilor comerciale dintre
cumpărători și vânzători, cum ar fi serviciile de brokeraj, stabilirea pre țurilor sau negociere, dar și
integrarea pentru mai multe întreprinderi și cooperarea într-un lan ț de aprovizionare electronic.
Modelul eMarketplace ofer ă cumpărătorilor posibilitatea de achizi ționare de produse dintr-un singur
loc, acestea depinzând la rândul lor de o varietate de alte produse și servicii care pot fi r ăspândite pe
alte piețe. De asemenea, furnizorii pot descoperi noi clien ți de pe diferite pie țe și pot dezvolta noi
relații cu aceștia, rapid și cu costuri sc ă
zute. În general, eMarketplace ofer ă afacerilor posibilitatea de
dezvoltare și de sporire a celor mai importante rela ții, acelea cu clien ții și cu furnizorii.
Analiza activit ăților companiilor mari și mici a ar ătat că una dintre cele mai frecvente bariere în calea
succesului proiectelor de eBusiness este lipsa unui model de afacere potrivit. Este unul dintre cele mai
importante aspecte ale unei aplica ții de eBusiness. Un model de afacere este o arhitectur ă a fluxurilor
de produse, servicii și informa ții, incluzând o descriere a diferi ților actori din cadrul unei afaceri, a
rolurilor acestora și a posibilelor beneficii ob ținute de la ace ști actori și o descriere a surselor de venit.
Într-un mediu eBusiness un model de afacere poate fi privit ca un ansamblu de patru componente:
1. produsele și serviciile oferite de entitatea de afacere,
2. relațiile cu clien ții pe care entitatea de afacere le creeaz ă și le menține în vederea
generării de venituri,
3. aspectele financiare ale afacerii, cum ar fi costul și structurile veniturilor,
4. infrastructura și rețeaua de parteneri.

9Arhitecturile pentru modelele de afaceri sunt construite prin combinarea modelelor de interac țiune cu
integrarea lan țului valoric pentru posibila creare a pie țelor electronice. Acestea pot fi deschise, având
un număr arbitrar de clien ți și furnizori sau semi-deschise, având un singur client și mai mul ți furnizori
sau invers. În principiu, pentru aplica țiile de eBusiness poate fi creat un num ăr mare de arhitecturi. În
practică, însă, nu poate fi realizat decât un num ăr limitat. Cele mai utilizate modele de eBusiness sunt
prezentate în continuare.
Un model de baz ă pentru eBusiness este reprezentat de modelul eShop. Acest model se bazeaz ă pe
furnizarea unei prezent ări comerciale de autoservire, unui client prin prezentarea cataloagelor
companiei și a produselor oferite prin intermediul site-urilor. Obiectivul afacerii este sc ăderea
costurilor de vânzare. În timp ce un model eShop se refer ă la aspectele de vânzare ale unei afaceri, un
model eProcurement se concentreaz ă pe aspectele de cump ărarea ale unei afaceri. O arhitectur ă
generală de eProcurement const ă într-o aplica ție front-end2 de auto-servire bazat ă pe browser destinat ă
sistemului de cump ărare corporativ sau sistemului propriu ERP. Cataloagele furnizorilor sunt
prezentate utilizatorilor finali prin intermediul unui singur catalog, facilitând procesul standard de
obținere răspândit în întreaga corpora ție. Un model eProcurement nu poate sprijini un schimb dinamic.
Obiectivul afacerii acestui model este economisirea costurilor și realizarea opera țiilor. Recent,
modelele de licita ții online au primit mai mult ă atenție, îndreptat ă spre schimburile dinamice
automatizate. Obiectivul principal este cre șterea eficien ței, reducerea efortului și minimizarea
cheltuielilor. Alte modele sunt bazate pe crearea unui lan ț valoric al afacerilor. Un astfel de model
descrie modul de furnizare a serviciilor unor func ții specifice pentru lan țul valoric, cum ar fi pl ățile
electronice sau logistica. De asemenea, iau na ștere noi abord ări în privin ța produc ției și a
managementului de stocuri, unde noi servicii inte rmediare sunt create pentru a furniza expertize
specializate pentru analiza produc ției. Obiectivul afacerii este generarea veniturilor pe baza taxelor și
procentajelor. Deși toate modelele prezentate mai sus încearc ă să furnizeze o solu ție eBusiness, nici unul nu se
adresează creării și susținerii de servicii și operații de aprovizionare care s ă se finalizeze prin
integrarea entit ăților de afaceri (clien ți, furnizori, parteneri și competitori) într-o comunitate de schimb
comercial dinamic. Un model de afacere foarte important și promi
țător este reprezentat de
eMarketplace. Acest model sprijin ă furnizarea și integrarea lan țului valoric în propria structura și
servicii. Obiectivul este dezvoltarea unei solu ții eBusiness, care simplific ă sarcina entit ăților de afaceri
participante, pentru a participa efectiv în domeniul eBusiness. Modelul combin ă avantajele pe partea
de vânzare, pe partea de cump ărare cu modele de lan ț valoric. Obiectivul de afacere al modelului
eMarketplace se poate baza pe combinarea tuturor taxelor de subscriere, de tranzac ție și de servicii.
Fezabilitatea implement ării unui model de afacere depinde de tehnologie, care poate fi utilizat ă atât
pentru realizarea func țiilor individuale, pentru sprijinirea modelelor de interac țiune, cât și pentru
integrarea componentelor. Capitolul 4 conține implementarea unei aplica ții de piață electronic ă în cadrul platformei CIAgent,
utilizând clasele predefinite fu rnizate de CIAgent. Aplica ția folosește o structur ă multiagent, fiind una
simplă din punct de vedere al num ărului de agen ți ce acționează în cadrul sistemului. În cadrul
aplicației de pia ță electronic ă agenții inteligen ți de cump ărare și de vânzare coopereaz ă și concureaz ă
cu scopul realiz ării proceselor de tranzac ționare, în numele utilizatorilor proprii. Între agen ții aplica
ției
vor apărea schimburi de mesaje (dialoguri) , în care mesajele transmise urm ăresc: fie propunerea
pentru efectuarea unei ac țiuni (vânzare-cump ărare), fie acceptarea sau respingerea efectu ării unei
acțiuni.
Partea IV , denumit ă „Utilizarea Managementului de Cuno ștințe pentru Dezvoltarea de Proiecte ”
face parte din vastul domeniu al Managementului de Proiecte. Acest domeniu prezint ă un interes sporit
prin combinarea cuno ștințelor de management, de Manage mentului de Proiecte (PM) și a celor ce țin
de Ingineria Software. Aceste cuno ștințe asigură un suport metodologic pentru desf ășurarea
proiectelor software. Astfel aceste proiecte pot beneficia de toate avantajele organiz ării unui adev ărat
proiect. Proiectele care fac obiectul preocup ării acestui tip de management sunt destul de complexe,
datorită faptului c ă trebuie s ă satisfacă cerințele aflate în continu ă creștere și să utilizeze tehnologii

2 referitor la o aplica ție, software sau caracteristica de software care asigur ă interfața către o alta aplica ție sau
instrument. Aplica ția fron-end ofer ă de obicei o interfa ță mult mai prietenoas ă decât aplica ția care ruleaz ă "în
spatele" ei.

10care au cea mai ridicat ă rata a înnoirii, în compara ție cu celelalte tehnologii. „Proiect” a devenit unul
dintre cele mai utilizate cuvinte ale vocabularului de afaceri în general și ale vocabularului actual al
oricărei limbi vorbite. Acest termen poate fi în tâlnit tot mai des în ramura informaticii și în special în
dezvoltarea produselor software, care este la moment ul actual una dintre ramu ri de mare interes.
Organizarea activit ăților pe proiecte și Managementul Proiectelor au reprezentat, ini țial, o solu ție
eficientă pentru atingerea unor obiective de anvergur ă, din domeniul militar sau cel al construc țiilor.
Odată cu dezvoltarea sistemelor informa ționale pentru conducerea activit ăților – în mod special odat ă
cu generalizarea utiliz ării tehnicilor moderne apar ținând tehnologiei informa ționale – Managementul
Proiectelor s-a extins la nivelul tuturor activit ăților din sfera economiei, cercet ării științifice, și a
multor altor domenii (dintr e care informatica ocup ă un loc de vârf), deoarece și-a dovedit capacitatea
de a face fa ță noilor tendin țe manifestate pe plan mondial, și anume: cre șterea accelerat ă a volumului
de informa ție și a cunoștințelor; creșterea cererii pentru bunuri și servicii tot mai complexe și mai
puternic personalizate; cre șterea competi ției pe pia ță. Proiectul este o investi ție de resurse pe o
perioadă determinat ă, având ca scop realizarea unui obiectiv sau unui set de obiective precise. În al ți
termeni, un proiect este o idee de îmbun ătățire a unei st ări de lucruri. Astfel, proiectul nu este sinonim
nici cu planul de afaceri (care trebuie s ă evidențieze situa ția unei organiza ții și a mediului s ău
economic concuren țial la un moment dat), nici cu studiul de fezabilitate (care trebuie s ă evidențieze
necesitatea și avantajele implement ării ideii unui proiect). Planificarea și realizarea activit ăților
necesare pentru atingerea obiectivelor proiectului presupun utilizarea tehnicilor și instrumentelor
specifice Managementului Proiectelor.
Partea V , intitulat ă „Tehnologii Web folosite în Managementul de Cuno ștințe și Gestiunea
Afacerilor ” are drept obiectiv prezentarea principalelor caracteristici ale tehnologiilor Web actuale,
Microsoft .NET și Oracle, folosite pentru sinteza Sistemelor de Management a Cuno ștințelor și
Afaceri Electronice. Ea este structurat ă în două capitole, fiecare fiind organizat în subcapitole, astfel:
• Capitolul 1 , Aspecte actuale ale tehnologiilor Web – prezint ă în prima parte no țiuni generale
privind organizarea informa țiilor pe Web, descrie arhitectura aplica țiilor Web, continu ă cu prezentarea
limbajului XML și a principalelor tehnologii care servesc la programarea aplica țiilor Web, finalizând
cu o serie de concluzii asupra celor prezentate. Unul dintre cele mai importante și de succes servicii
ale Internet-ului, World Wide Web -ul, sau mai pe scurt, Web-ul ori spa țiul WWW , a fost creat la CERN
(Centrul European de Cercet ări Nucleare de la Geneva) în anul 1989 de c ătre fizicienii Tim Berners-
Lee, Robert Caillau și echipa lor, cu scopul de a avea acces mai u șor la informa țiile tehnice ale
manualelor de utilizare a calculatoarelor . Data de 12 noiembrie 1990 se consider ă a fi ziua de na ștere
oficială a Web-ului. Primul client grafic permi țând vizualizarea de documente WWW a fost
WorldWideWeb . Ulterior a ap ărut programul Mosaic , rulând sub mediul X Window. Acest navigator
era foarte simplu de folosit și poseda facilit ăți multimedia, fiind furnizat gratuit pe Internet începând
din 1993. Web-ul reprezint ă un sistem de distribu ție locală sau global ă a informa țiilor hipermedia .
Din punct de vedere tehnic, spa țiul Web pune la dispozi ție un sistem global și standardizat de
comunicare multimedia, informa țiile fiind organizate asociativ și distribuite în func ție de cererile
utilizatorilor, func ționând conform modelului client-server. We b-ul nu trebuie confundat cu Internetul,
ci poate fi v ăzut drept cea mai dinamic ă component ă software a acestuia, neputând exista f ără
infrastructura hardware a re țelelor mondiale interconectate. Cre șterea masiv ă a numărului de servicii și
produse Web este dat ă de utilizarea unui tot mai bogat con ținut informa țional: imagini, video și sunet.
Combinarea și integrarea acestor medii formeaz ă multimedia , utilizată pe scară largă în reprezentarea
și interschimbarea informa țiilor. Diverse obiecte/documente multimedia incluzând hiperleg ături
definesc conceptul de hipermedia . Înțelegerea no țiunii de hipermedia implic ă mai întâi în țelegerea
conceptului de hipertext . Acest termen a fost inventat în anul 1965 de c ătre Ted Nelson, definindu-l
drept: „material scris sau grafic interconectat într-o manier ă complex ă, care în mod conven țional nu
poate fi reprezentat pe hârtie. El poate con ține cuprinsuri ale propriului s ău conținut și relațiile dintre
diverse p ărti componente.”. Caracteristica hi pertext a documentelor Web const ă în definirea de
legături care permit parcurgerea lor non-secven țială sau saltul la alte documente.
• Capitolul 2 , Tehnologii Web pentru gestiunea afacerilor – descrie pe larg dou ă tehnologii
utilizate în dezvoltarea Sistemelor de Management a Cuno ștințelor dedicate afacerilor electronice,
.NET și Oracle, oferind defini ții ale acestora, câte un istoric de apari ție și evoluție, fiecare cu
arhitectura sa și cu propriile caracteristici. Tehnologia .NET a fost introdus ă de Microsoft ca reac ție la

11succesul pe care îl dobândise limbajul Java al firmei SUN. Acum câ țiva ani în urm ă, Microsoft avea
doar Visual C++ și Visual Basic pentru a concura cu Java. Întrucât lumea depindea din ce în ce mai
mult de Internet, în special de serviciul Web, iar Java devenea cea mai bun ă alegere pentru dezvoltarea
aplicațiilor Web, Microsoft pierduse b ătălia. Sute de programatori s-au mutat de la VC++ și VB la
Java. Dar Microsoft are o minunat ă istorie în începerea târzie și evoluția rapidă. Acesta este și cazul
.NET. .NET a fost rezultatul proiectului secret numit Next Generation Windows Services (NGWS ),
care a debutat în anul 1998 și care, pe data de 22 iunie 2000, a fost rebotezat .NET . Deși majoritatea
ideilor care au condus la acest rezultat au fost împrumutate din J2EE, Microsoft a reu șit să-și întreacă
concurenții. Microsoft VC++ a fost un instrument puternic, dar prea complex. Are prea multe tipuri
de date, iar programatorii au trebuit sa învete multe libr ării, incluzând: Windows SDK, MFC, ATL,
COM, etc. Visual Basic era prea u șor și în multe cazuri acesta era motivul pentru care nu era folosit,
pe lângă faptul că nu era destul de flexibil pentru dezvoltarea de aplica ții serioase. Din aceste motive
Java devenise o foarte bun ă alegere: avea puterea și flexibilitatea caracteristic ă C++, și în același timp
destul de u șor pentru a atrage aten ția programatorilor VB. Recunoscând to ți acești factori, Microsoft a
introdus .NET. Toate complexit ățile nedorite au fost eliminate și a fost introdus un model de
programare pur orientat obiect ce punea la dispozi ție o singură librărie de clase , indiferent de limbajul
utilizat (C#, VB.NET sau J#). Nu exist ă clase specifice unui anumit limbaj. Nu exist ă ceva ce poate fi
facut într-un limbaj și nu poate fi f ăcut într-altul. Se poate scrie cod fie în C#, fie în VB.NET, cu
același număr de linii de cod, aceea și performan ță și aceeași eficiență, deoarece fiecare utilizeaz ă
libraria de clase .NET. În 1977, în California, Lawrence Ellison, împreun ă cu Bob Miner și Ed Oates,
au fondat o companie numit ă Software Developement Laboratories (SDL). Oracle a ap ărut din
inițiativa acestei firme de consultan ță, care se ocupa de teoriile și limbajele de programare legate de
organizarea și accesul la date, având ca obiectiv construirea unei baze de date rela ționale ce avea s ă
poarte numele Oracle. În 1979, SDL și-a schimbat numele de companie în Relational Software, Inc.
(RSI) și a introdus pe pia ță produsul Oracle V2. Versiunea nu suporta tranzac ții, dar implementa
funcționalitatea SQL de baz ă a interog ărilor și join-urilor. Nu a existat nici o versiune 1, ci prima
versiune a fost numit ă 2 ca o strategie de marketing. Întrucât SGBD-ul creat a fost dezvoltat și
îmbunătățit, firma RSI și-a schimbat numele în Oracle Corporation, în anul 1983, în scopul alinierii la
produsul s ău. Tot în acest an a ap ărut versiunea 3, care a fost rescris ă în limbajul de programare C și
suporta func ționalitățile commit și rollback ale tranzac țiilor. Suportul de platform ă a fost extins la
Unix cu aceast ă versiune, care pân ă atunci rulase pe sisteme Digital VAX/VMS. În anul 1984, a fost
scoasă versiunea 4 de Oracle, cu suport pentru consisten ța în citire. Începând cu 1985, Oracle a început
să suporte modelul Client-Server, re țelele devenind disponibile pe la mijlocul anilor 80. Oracle
versiunea 5 suporta interog ările distribuite. În 1988, Oracle dezvolta produsul s ău ERP – Oracle
Financials. Oracle versiunea 6 a ap ărut cu suport pentru PL/SQL, blocare la nivel de tuplu și
posibilități de backup. În 1992 a ap ărut versiunea 7 cu suport pentru constrângeri de integritate,
proceduri stocate și triggere. În 1997 a ap ărut Oracle versiunea 8, suportând dezvoltare orientat ă obiect
și aplicații multimedia. În 1999 a ap ărut Oracle 8i, mai adaptat cerin țelor Internet (litera i din nume
semnifică Internet). Baza de date are o JVM nativ ă. În anul 2001, a ap ărut Oracle 9 i, cu un num ăr de
400 de noi caracteristici incluzând facilitatea citirii și scrierii de documente XML. 9 i furnizeaz ă de
asemenea o op țiune pentru Oracle RAC (Real Application Clusters). În anul 2003, a luat na ștere
Oracle 10 g. Litera g semnifică „Grid”, pentru a sugera unul din punctele tari ale acestei versiuni, „grid
computing” . Dup ă cum se observ ă, Oracle s-a extins, începând s ă fie utilizat în software-ul CRM,
ERP, business intelligence și în alte aplica ții software. Ast ăzi, Oracle este cel mai mare vânz ător de
sistem de baze de date rela ționale și a doua mare companie mondial ă de software, independent ă.
Oracle se poate g ăsi pe orice versiune de UNIX, pe major itatea versiunilor de Windows, suportând de
fapt o list ă de 77 platforme. SQL Server este fo arte bun din multiple puncte de vedere și este relativ
ieftin comparat cu Oracle. Din nefericire îns ă, el este și va fi întotdeauna legat de sistemul de operare
Windows.

Organizațiile bazate pe cunostinte sunt in mod rational cons truite pentru a utiliza cat mai bine resursele
de cunostinte si capacitatile lor de procesare a cunostinte lor in scopul cresterii productivitatii , reputatiei si
inovarii.
Trecerea catre societatea informational ă, bazată pe cunoa ștere este considerat ă, pe plan mondial, ca o
evoluție necesar ă pentru asigurarea dezvolt ării durabile în contextul „noii economii”, bazat ă, în principal, pe

12produse și activități intelectual-intensive, precum și pentru realizarea unei civiliza ții socio-umane avansate.
În acest context, organiza țiile au realizat c ă principalele lor valori sunt ceea ce cunosc și abilitatea de a
folosi aceste cuno ștințe asupra tehnologiilor și proceselor organiza ționale, în vederea ob ținerii avantajului
competitiv. Dac ă în societatea industrial ă existau diferite tipuri de organiz ări, coordon ări, planific ări ale
resurselor tehnologice, produselor și resurselor financiare, în societatea informa țională bazată pe cunoștințe
se urmărește găsirea unor principii, metode și tehnici de investigare, planificare, organizare a resursei critice
– cunoștințele. Conceptul de managementul cuno ștințelor nu este nou. Înc ă din anul 1950 Peter Drucker a
introdus conceptul de „knowledge wo rkers” pentru muncitori capabili s ă utilizeze cuno ștințele organiza ției
la realizarea unor produse intangibile. Multe organiza ții utilizau într-o maniera informal ă tehnici de
managementul cuno ștințelor în luarea deciziilor sau producerea de bunuri sau servicii, de și nu o făceau în
mod deliberat. Ce este nou în managementul cuno ștințelor este actul de a fi con știent despre existen ța unui
proces de managementul cuno ștințelor.
Managementul de cuno ștințe este defintit ca func ția de management responsabil ă pentru selec ția
regulară, implementarea și evaluarea scopurilor orientate pe strategii de cuno ștințe care urm ărește
îmbunatațirea competen țelor organiza țieie de a manevra cuno ștințele interne și externe organiza ției pentru a
îmbunătăți performan țele acesteia. Implementarea strategiilor bazate pe cuno ștințe cuprinde toate
persoanele din organiza ție, instrumente organiza ționale și tehnologice potrivite s ă optimizeze dinamic
organizația-nivel înalt de competen țe, educație și abilitatea de a înv ăța a membrilor organiza ției de
asemenea pentru dezvoltarea inteligen ței colective.
În timp ce cuno ștințele sunt doar ni ște active care se multiplic ă pe masur ă ce sunt utilizate,
managementul cuno ștințelor poate fi v ăzut ca un ansamblu de instrumente și abilități pe care orice
organizație trebuie s ă le dezvolte în vederea administr ării cunoștințelor ca pe ni ște resurse. MC poate fi
descris ca dezvoltarea unui sistem comprehe nsiv care permite generarea de noi cuno ștințe specifice unei
organizații. Din aceast ă definiție reiese ca MC nu este numai un sistem informatic, ci unul care integreaz ă
cultura, tehnologia și talentele individuale în cadrul unei organiza ții cu scopul de a genera și îmbunătăți
cunoștințele generate de-a lungul timpului.
Managementul cuno ștințelor este procesul prin care are loc organizarea si coordonarea cunostintelor din
baza de cunostinte a organizatiei. Acest proces presupune:
• Gruparea cunostintelor pe tipuri de cunostinte plecand de la sursele principale ale organizatiei, pe
procese, pana la constituirea memoriei interne.
• Stocarea cunostintelor, prin care se urmareste depozita rea cunostintelor in infrastructura de cunostinte a
organizatiei in conditii de eficienta.
• Clasificarea cunostintelor pentru evaluarea si ac ordarea unor prioritati care sa reflecte calitatea
cunostintelor, respectiv gradul de adecvare la cerintele proceselor.
• Selectia cunostintelor, prin care se permite utilizatorului folosirea unor criterii de identificare a celor
mai adecvate cunostinte.
• Diseminarea cunostintelor, prin care cunostintele sto cate sub diferite forme (tacite sau explicite) sunt
accesate de toti membrii organizatiei si chiar de stakeholderii acesteia – clienti, furnizori etc.
Dezvoltarea unei culturi organizationale propice pe ntru managementul cunostintelor este cea mai
importanta si dificila provocare in managementul cunostintelor. Succesul initiativelor de managementul
cunostintelor depinde de motivatia, di sponibilitatea si abilitatea angajatilor de a raspandi si face schimb de
informatii. Angajatii dintr-o organizatie, procesele si tehnologia pot actiona ca stimulatori sau bariere in
practicile de management a cunostinte lor. De aceea trebuie identificate si eliminate posibilele bariere si
incurajati factorii stimulativi. In mod traditiona l, structura organizatiilor din sectorul public este
„compartimentata”. Intr-un astfel de mediu, informatiile si cunostintele sunt raspandite cu greutate intre
entitati si niveluri organizationale diferite. Angajatii isi impartasesc c unostintele pentru motive cum ar fi:
reciprocitatea, reputatia, prestigiul si uneori din mo tive altruiste. Acest lucru sugereaza ca transferul
cunostintelor nu este un act natural intr-o organizatie . Pentru a schimba atitudinea si comportamentul

13oamenilor si reduce barierele trebuie creata o cultura de raspandire a c unostintelor. Pentru a realiza acest
lucru este necesar:
• Constientizarea beneficiilor managementului cunos tintelor crearea unui mediu bazat pe incredere
• Aparitia unor lideri care sa promoveze actiunile de transfer a cunostintelor
• Stabilirea unui sistem de recompensare pentru cei care impartasesc cunostin tele lor altora, dar si pentru
cei care sunt dispusi sa utilizeze cunostintele altora
• Dezvoltarea unor centre in care grupe de indivizi care au responsabilitati asemanatoare, dar care nu fac
parte din aceeasi echipa, isi impartasesc reciproc cunostintele
• In ceea ce priveste procesele si tehnicile pe ntru managementul cunostintelor pot fi
identificateurmatoarele etape:
• Identificarea. Determinarea comp etentelor cheie, recunoasterea domeniilor de cunostinte si
recunoasterea capacitatilor strategice, stabilirea nive lului de expertiza pentru fiecare domeniu de
cunostinte si concentrarea pe crearea unor legaturi intre cunostintele existente si cele necesare.
• Capturarea. Incercarea de a obtine cunostintele necesare di n surse interne si externe, formalizarea lor si
clasarea cunostintelor obtinute.
• Selectia. Aprecierea valorii cunostintelor colectate si formalizate si filtrar ea lor pentru obtinerea de
cunostinte potrivite.
• Stocarea. Clasificarea cunostintelor filtrate, organi zarea lor intr-un format standard, adaugarea lor in
memoria organizationala, actualizarea lor periodica.
• Transfer. Clasificarea si regasirea cunostintelor di n memoria organizationala si prezentarea lor astfel
incat sa fie disponibile pentru cat mai multi utilizatori.
• Aplicarea. Utilizarea cunostintelo r in rezolvarea de activitati ca: rezolvarea problemelor, luarea
deciziilor, regasirea ideilor, invatarea.
• Crearea. Descoperirea de noi cunostinte prin tr-o varietate de procese, precum: studii, practici,
cercetari, studii pilot.
Scopul MC îl reprezint ă capturarea cuno ștințelor tacite cerute în procesele de afaceri și încurajarea
tuturor celor ce opereaz ă cu ele să le transmit ă în formate din ce în ce mai accesibile, unei mase cât mai
largi de poten țiali consumatori de cuno ștințe.Cu aceste cunostin țe este și va fi din ce în ce mai u șor
modelarea efectiv ă a proceselor de afaceri. De asemenea, M.C. î și propune s ă sporeasc ă perfrorman țele
organizațiilor prin proiectare și implementarea explicit ă a unor instrumente, procese, sisteme, structuri și
culturi care s ă permintă crearea, distribuirea și folosirea tuturor tipurilor de cuno ștințe importante pentru
performan țele afacerilor. M.C. se opera ționalizeaz ă practic prin noi proiecte, procese și activități.
Cunoasterea conduce strategiile, iar strategiile conduc MC. Henry Mintzberg, unul dintre cei mai buni
ganditori in domeniul managementului, ne avertizeaza ca organizatiile sunt prea usor conduse de planuri
strategice si nu de viziuni strategice. Planificarea strategica nu a ajuns inca la cererea irationala de a furniza
instructiuni plan cu plan pentru manageri, ca acestia sa execute anumite strategii. Mintzberg avertizeaza ca
gandirea strategica nu poate fi facuta ca programare strategica. Companiile trebuie sa faca o intoarcere de
180 de grade de la programare strategica la gandire st rategica. Managerii si afacerile trebuie sa captureze
ceea ce invata atat din experienta cat si din datele pe care piata le genereaza, pentru ca dupa asta sa le
sintetizeze intr-o viziune si o directie pe care afacerea trebuie sa o urmeze. Astfel de orientari strategice
necesita cunoasterea mediilor complexe in care opereaza compania si inte legerea proceselor complexe care
au loc. Aceasta aduce in fata rolu l cunoasterii si a MC. MC eficient este pentru cunoastere ceea ce foile de
calcul sunt pentru analiza financiara: ambele pot fi utilizate, iar cand sunt utilizate in mod corect ele
furnizeaza o fereastra deschisa spre viitor. Datele singur e, lipsindu-le bogatia calitativa si agregarea
furnizeaza cel mult jumatate din fundal. Alegerile strate gice bazate doar pe astfel de date implica adesea un
capital ridicat, oameni si resurse si odata ce compania se fixeaza pe o anumita cale, poate fi foarte costisitor, consumator de timp sau in unele cazu ri imposibil de a i se schimba cursul.

14Cunostintele pot furniza oportunita ti. Managementul de cunostinte furnizeaza cai pentru acele
cunostinte. MC nu poate inlocui individul in companie , el fiind acela care face descoperiri si inovari in
cadrul unei organizatii. Sistemele nu gandesc, si cand sunt folosite pentru mai mult decat a facilita gandirea
oamenilor ele pot chiar inhiba gandirea. O comp etitie strategica este condusa nu de identificarea
raspunsurilor corecte ci de punerea celor mai potrivite intrebari. MC descopera si furnizeaza oportunitati
pentru a pune acele intrebari.
Analiza SWOT implica o analiza a punctelor forte si sl abe a unei intreprinderi referitor la oportunitalile
si amenintarile aduse de mediul in care aceasta act iveaza. Obiectivul il reprezinta sustinerea elementelor
puternice ale organizatiei, diminuarea slabiciunilor, ev itarea amenintarilor si identificarea oportunitatilor.
Modelul lui Porter cu cele 5 forte desi foarte respectat a fost recent criticat pentru orientarea sa asupra unei
intregi industrii in locul companiilor individuale. Comp aniile in cea mai mare parte sunt in concurenta.
Modelul Porter nu furnizeaza indrumari despre modul in care companiile pot concura in cadrul unei
aceleiasi industrii. Michael Zack nota faptul ca aceste caracteristici unice la nivel individual pot face
diferenta intre termenii profit si performanta. Zack ad auga ca orice companie, trebuie sa identifice cele mai
bune produse si oportunitati pe piata pentru expl oatarea acelei cunoasteri. Succesul unor companii
cunoscute precum Microsoft, Starbucks, Southwest Airlines, e-Bay a provenit si din abilitatea acestora de a
raspunde intrebarilor potrivite.
Pentru a intelege legatura cunoastere – strategie o companie trebuie sa explice intentiile strategice, sa
identifice cunostintele necesare pentru a putea executa alegerile strategice, sa-si descopere lipsurile in ceea
ce priveste cunostintele strategice prin compararea cu ceea ce poseda deja. Alegerile strategice pe care
compania le face referitoare la tehnologie, piete, produse, servicii si procese au un impact direct asupra
cunoasterii, aptitudinilor si competentelor necesare pentru a concura pe pietele dorite.
Orice companie trebuie sa urmareasca simultan atat explorarea (rezultate pe termen scurt) cat si
exploatarea (beneficii pe termen l ung). In ambele cazuri insa integrar ea cunoasterii externe in strategia
managementului de cunostinte est e binevenita – doar acele companii care poseda cele mai bune capacitati
de invatare si de absorbtie pentru cunoast erea externa sunt viabile pe termen lung.
MC detine potentialul de a ajuta companiile sa creeze va loare noua si superioara care sa le ofere un
avantaj decisiv pe piata. Orice initiativa vizand mana gementul de cunostinte car e este dezvoltata fara
detectarea si corectarea erorilor "in ceea ce stim" si in modul in care invatam devine invechita intr-un
interval foarte scurt. Ceea ce va iesi dintr-un astfel de sistem este gresit si va genera decizii de asemenea
incorecte, din moment ce eforturile care vizeaza MC s unt chiar ele bazate pe principii, idei si cunoastere
gresita. Din momentul in care incepem sa planificam dezvoltarea unei solutii MC, trebuie sa identificam un
set de atribute cheie. Prezentam in continuare un set de idei considerate a fi fundamentale in orice initiativa
de MC: (l) Nu exista "un singur drum" correct . Cu alte cuvinte ceea ce in cazul unei organizatii este
posibil sa functioneze intr-o alta este posibil sa esueze inca de la inceput. Manage mentul de cunostinte
eficient este situat in contextul organizational; nu in orice context ci in cel propriu :(2) Elaborarea unei
definitii lucrative a cunoasterii. (3) Centrarea pe procese si nu doar pe tehnologie : Cunoasterea
comunitatii si intelegerea informatiei necesare in intrep rindere sunt critice. Concentrarea trebuie sa fie pe
procesele de adaugare, cautare, filtrare, validare, extrag ere si pastrare a informatiei si cunostintelor – atat
tacite cat si explicite. Aceste nevoi sunt adesea innasc ute in strategia generala de afaceri. Fara o problema
clar definita, proiectul de management a cunostintelor nu va avea nici o sansa de succes. MC contine visul
ca atunci cand cineva din companie invata ceva, toti ce ilalti vor sti. Efectuarea procesului de partajare si
transfer este esential succesului MC. Modelul sistemului trebuie sa fie facut in concordanta cu oamenii care
il vor folosi, annonizarea cu procesele lor de lucru, trebuie sa fie simplu si usor de folosit. (4) Folosirea
unor marimi incerte in masurarea cunostintelor : Companiile care au avut un oarecare grad de succes in
initiativele lor vizand MC au invatat faptul ca nu ex ista marimi perfecte si precise ale cunoasterii si
eficientei acesteia. (5) Scalabilitatea necesita demonstrarea impactului pe termen scurt: Lasand marimile la
o parte, sustinerea unui proiect de MC in mediul real depinde foarte mult de demonstrarea eficientei prin

15rezultate tangibile pe termen scu rt. 0 abordare pe care unele companii au adoptat-o in trecut este una in care
se foloseste o masura pentru calculul productivitatii castig ate impreuna cu alte marimi auxiliare. Aceste
marimi auxiliare ghideaza managementul cunostintelo r si proiectele referitoare la acestea, iar marimile
tangibile demonstreaza beneficiile directe managementului executiv.
Mediul competitiv – o combinatie de oportunitati tehnice, am enintari competitionale si controale de
reglare – are impact atat asupra contextului strategic (pr oduse, servicii, piete, clien ti, alocari de resurse) cat
si asupra strategiei MC. Tehnologia MC (care include SMC) permite realizarea strategiei aleasa de
companie vizand cunostintele. Strategia MC aliniaza modelul tehnologiei. Strategia de afaceri este aceea
care conduce strategia MC si nu invers. In mod similar, alegerile privind tehnologia MC activeaza contextul
strategic si este reciproc influentata de acesta. Contextu l strategic este inconjurat de “bariere de exprimare”.
Aceasta este atinsa prin stabilirea clara a strategiei de afaceri bazata pe viziunea proprie si tradusa in
obiective si scopuri clare. Strategia vizand cunostintele prezinta "bariere de specificatie": nevoia de a
specifica cunostinte critice care sprijina si rafineaza stra tegia de afaceri. "Barierele de implementare" din
cazul tehnologiei MC se refera la alegerile tehnologi ce si nu este intotdeauna un element cheie deoarece
poate fi usor copiata de competitie.