LUCRAREA METODICO – ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, Pr. Prof. Univ. Dr. EMANOIL BĂBUȘ 2018 UNIVERSITATEA din… [307946]

Licență

LUCRAREA METODICO – ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, Pr. Prof. Univ. Dr. EMANOIL BĂBUȘ 2018 UNIVERSITATEA din… [307946]

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA din BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„JUSTINIAN PATRIARHUL”

[anonimizat] I

[anonimizat]. Prof. Univ. Dr. EMANOIL BĂBUȘ

2018

UNIVERSITATEA din BUCUEȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„JUSTINIAN PATRIARHUL”

CONTRIBUȚIA MITROPOLIȚILOR :

[anonimizat]. Prof. Univ. Dr. EMANOIL BĂBUȘ

Candidat: [anonimizat]. MUNTEANU MIHAELA

Liceul Tehnologic

„COSTACHE CONACHI”, Pechea

Județul Galați

2018

CUPRINS

PARTEA I – ȘTIINȚIFICĂ

CONTRIBUȚIA MITROPOLIȚILOR :

[anonimizat] a [anonimizat] o împlinească. [anonimizat], [anonimizat], pacea, [anonimizat] a credinței creștine.

Educația prin Hristos luptă împotriva greșelii și a [anonimizat], [anonimizat] a bunătății și a dragostei, [anonimizat] a celui iertat.

[anonimizat], într – o [anonimizat]-o lume întemeiată pe valori spirituale nepieritoare. [anonimizat], cărări de îndrumare.

Biserica Ortodoxă s-a aflat în centru vieții poporului român de la începutul existenței sale. [anonimizat] i-a mângâiat sufletește, a [anonimizat], artei și organizatoarea primelor instituții de asistență socială pe întreg cuprinsul românesc. În lumea marcată de triumful a [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] l-a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], calea și mijlocul cel mai bun pentru formarea unui neam învățat și luminat. [anonimizat], la viețuirea morală care face pe om să fie folositor în viața aceasta și vrednic pentru împărăția lui Dumnezeu.

[anonimizat], moral și cultural. Marele istoric Nicolae Iorga spunea: ,,structura noastră sufletească este făcută din Ortodoxie tot atât cât este făcută din sângele originii noastre daco – romane”.

Prezența religiei în școală este necesară în educarea tinerei generații. Fără educație religioasă, anumite fenomene sociale și morale riscă să fie scăpate de sub control mai ale pentru elevi cum ar fi: indiferența, egoismul, minciuna, corupția. Acestea sunt motívele pentru care educația religioasă trebuie să ocupe un loc deosebit în cadrul învățământului, deoarece trebuie să conștientizăm că adevăratele soluții pentru problemele societății nu pot fi descoperite fără o educație a tinerilor care să se raporteze la principiile și valorile creștine. Educația religioasă în general și cea creștină în special, promovează „respectul reciproc și valorizarea semenilor contribuind în mod decisiv la formarea unor rapoturi inter- umane într- o lumină nouă hristică”.

Înlăturarea educației religioase din perimetrul pedagogic ,,echivalează cu un fel de analfabetism religios ale cărui consecințe s-ar resfrânge nefast asupra formării omului în societatea contemporană”.

Prezenta lucrare va conduce la ideea că pentru o revigorare a vieții creștine este necesar un demers de redescoperire a adevăratelor valori creștine, iar profesorul de religie poate sprijini acest demers prin alegerea celor mai potrivite metode de transmitere a informației. Consider că este necesară întocmirea acestei lucrări pentru că este nevoie de un ,,ghid”care să le arate elevilor care sunt modelele demne de urmat : ,,Aduceți- vă aminte de mai marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezu la a căror săvârșire a vieții privind, să le urmați credința” (Evr, 13. 7 )

Scopul acestei lucrări este dinamizarea procesului de învățare, optimizarea actului de predare-învățare din perspectiva exigențelor unui învățământ formativ, cultivarea unei trăiri interioare a vieții religioase și morale, dar și exteriorizarea credinței prin practicarea virtuților.

Obiectivele lucrării:

Reliefarea contribuției Mitropoliților Andrei Șaguna și Veniamin Costachi la dezvoltarea învățământului românesc;

Evidențierea importanței modelelor spirituale în formarea caracterului moral-religios;

Identificarea modalităților de formare și dezvoltare a desprinderilor de comportament religios-moral al elevilor;

Selectarea strategiilor didactice pentru a menține implicarea activă și interesul elevilor în aprofundarea noțiunilor din domeniul istorie;

Conținuturile predate elevilor le asigură posibilitatea de a progresa în cunoașterea învățăturii ortodoxe printr-un demers în care cunoașterea, trăirea și exprimarea acesteia se sprijină reciproc. Școlii îi revine principala sarcină de a pregăti conștient și metodic tineretul pentru educația ce va dura toată viața. Elevul participă conștient și activ la propria sa formare, preluând asupra sa sarcinile educației, transformându-le în operă de autoeducație, adică învață ce să învețe, obiectiv de primă importanță al educației contemporane.

Utilizarea metodelor în predarea conținuturilor religioase satisfac obiectivele de ordin informativ și formativ pe care le urmărim la ora de religie. Cele mai multe și mai importante metode pe care le folosim pe lângă cele tradiționale sunt cele active, care au scopul ,,de a-l învăța pe elev să învețe, să-l obișnuiască să studieze în mod independent, pregătindu-l în vederea educației permanente”. Prin strategiile moderne se caută formarea rapidă a unor desprinderi, obținerea unor cunoștințe profunde, prevenirea uitării și a confuziilor, creșterea randamentului și a calității muncii, studierea și explicarea unor acțiuni complexe. În cadrul lecțiilor, metodele clasice trebuie să se îmbine armonios cu cele moderne care pun în acțiune nu doar memoria ci și gândirea.

Cercetarea a constituit un domeniu atractiv prin implicarea noului, captivant prin misterul pe care îl aduce necunoscutul, interesant prin elementele neprevăzute. Din punct de vedere etimologic, cuvântul cercetare provine din latinescul „circitare”, care înseamnă „a da târcoale”, dicționarele oferind mai multe explicații: a examina cu atenție, a studia, a căuta să afle, a iscodi”.

Cercetarea pedagogică este o strategie desfășurată cu scopul de a surprinde relații noi ce se stabilesc între componentele acțiunii educaționale și a elaborării unor soluții optime pentru problemele pe care le ridică procesul instructiv – educativ, în conformitate cu exigențele sociale dar și o investigație delimitată, precisă ca temă la o întrebare care s-a ivit pe parcursul procesului de perfecționare a învățării și care presupune să se afle un răspuns cert, temeinic, argumentat, științific.

Experimentul didactic descrie cercetarea inițiată de la ipoteza că ,,valorificarea metodelor activ – participative de predare – învățare în studierea conținuturilor din domeniul istoric în lecțiile de religie contribuie la o mai bună înțelegere a acestora: organizarea cercetării, prezentarea instrumentelor, a eșantioanelor de conținut și de subiecți, precum și prelucrarea datelor cercetării.

Rezultatele și concluziile cercetării vor demonstra capacitatea de utilizare a metodelor active folosite în predarea-învățarea noțiunilor de istorie bisericească în demersul didactic religios.

PARTEA I – ȘTIINȚIFICĂ

CAPITOLUL I

CONTRIBUȚIA MITROPOLIȚILOR:

VENIAMIN COSTACHI – ANDREI ȘAGUNA

LA DEZVOLTAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC ȘI

EDUCAȚIA RELIGIOASĂ ASTĂZI

CAPITOLUL I

Viața și opera

Mitropolitului Moldovei – Veniamin Costachi

Viața Mitropolitului Veniamin Costachi

Sfântul Apostol Pavel zicea: ,,Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu la a căror săvârșire a vieții privind, să le urmați credința”. (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 13).

Aceste cuvinte ne îndeamnă să ne aducem aminte de cei mai mari bărbați care în timpul vieței lor pământești s-au distins prin o credință nestrămutată, printr-o petrecere sfântă, prin învățături alese, prin fapte nobile, prin jertfirea de sine pentru binele patriei și Bisericii și prin nesocotirea bunurilor pământești; ne arată în același timp că mult ne folosește nouă această amintire deoarece ne va sluji de pildă în urmarea vieții noastre.

Marele istoric Nicolae Iorga scria în 1904 despre Mitropolitul Veniamin Costachi ,,Comemorările nu învie morții dar ele scot din colțul lor de nemurire chipurile mari ale trecutului și le aduc, în lumina făcliilor de pomenire înaintea atâtora care până atunci sau nu știau nimic despre acei oameni sau îi uitaseră”.

Autori competenți au scris numeroase articole și studii prin care au scos la lumină meritele care i- au atras această cinstire și l-au făcut să strălucească între ierarhii români, precum și bogata activitate ce a desfășurat-o, împletind preocupările de ordin duhovnicesc cu cele pentru împlinirea nevoilor și aspirațiilor neamului românesc.

Mitropolitul Veniamin Costachi s-a născut la 20 decembrie 1768 în satul Roșiești (Județul Vaslui), primind la botez pe data de 1 ianuarie 1769 numele de Vasile. Tatăl său Grigore Costache, zis Negel provenea dintr-o veche familie din Moldova, un strămoș al său fiind Vornicul Boldur, sfetnic al lui Ștefan cel Mare. Alți strămoși au fost ctitori de lăcașuri sfinte, sfetnici domnești, eroi în luptele duse de domnii lor. Mama sa Maria, se trăgea din familia Cantacuzino care de asemenea, a dat oameni de seamă în viața politică și culturală a Țării Românești și a Moldovei.

În lucrarea intitulată Din viața Mitropolituli Veniamin Costachi, descoperim că din pricina întâmplărilor din toamna anului 1769, adică a invaziei rusești și turcești și a luptelor dintre cele două oștiri pe pământul Moldovei, familia lui ,,Grigoraș Costachi cu toți ai săi, se va fi refugiat la munte spre mănăstiri sau mai degrabă la Horodnicenii Cantacuzineștilor, rudeniile de pe soție, de care localitate îl vom găsi mai târziu pe Mitropolitul Veniamin atât de legat”.

După ce primește primele învățături în familie, Vasile Costachi urmează un timp Școala de la Trei Ierarhi din Iași. Cu învoirea scrisă a tatălui părăsește școala din Iași și intră în monahism la Episcopia din Huși în anul 1784, la vârsta de aproape 16 ani; la Huși este călugărit de episcopul Iacob Stamati primind numele de călugărie,Veniamin. În 1788 este hirotonit diacon și vine la Iași fiind chemat de Mitropolitul Leon Cheucă. În luna septembrie a aceluiași an, este hirotonit preot și rânduit eclesiarh, fiind totodată ridicat la rangul de arhimandrit. În anul 1789 este numit egumen la Mănăstirea Sfântul Spiridon unde stă până la 27 iunie 1792, când pleacă ca episcop la Huși. Anii petrecuți de Veniamin la Huși și Iași (1784 – 1792) pe lângă Episcopul Iacob Stamati și Mitropolitul Leon Gheucă, amândoi ierarhi luminați, au constituit o adevărată școală pentru pregătirea teologică și formarea caracterului său moral.

Având o bogată pregătire teologică Veniamin Costachi, păstorește cu pricepere timp de patru ani ca episcop la Huși, de la 27 iunie 1792 până la 1 iunie 1796, când este ales ca episcop de Roman, în urma morții Episcopului Antonie. La Roman, Veniamin Costachi a păstorit șapte ani, de la 1 iunie 1796 până la 15 martie 1803, când este ales Mitropolit al Moldovei și Sucevei urmând părintelui său duhovnicesc, Mitropolitul Iacob Stamati, plecat la Domnul la 10 martie 1803.

După o păstorie de aproape patruzeci de ani ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei (întreruptă în două rânduri: 20.II. 1808 – 1. X.1812 și 1821-1822, șaisprezece luni) în urma unor conflicte cu domnitorul țării, Mihail Sturza, Veniamin își dă demisia la 18 ianuarie 1842; la câteva zile după aceasta, 28 ianuarie 1842 el se retrage la Mănăstirea Slatina, unde-și trăiește ultimii ani ai vieții. La 18 deceembrie 1846, în vârstă de 78 ani, el își dă obștescul sfârșit și este îngropat lângă biserica mănăstirii în semn de smerenie călugărească.

La 30 decembrie 1886, rămășițele sale pământești au fost aduse la Iași și așezate în Catedrala mitropolitană, ctitoria sa. Păstoria lui Veniamin, ca Episcop la Huși și Roman, dar mai ales ca Mitropolit la Moldovei și Sucevei, reprezintă o perioadă de mari înfăptuiri în viața bisericii și al Moldovei în general.

,,Veniamin cel asemenea cu îngerii”, cum îl caracteriza istoricul N. Iorga, a închis ochii pentru totdeauna, amintirea lui prin ceea ce a slujit neamului românesc de pretutindeni, e vie și puternică și astăzi pentru că opera sa culturală desfășurată cu multă dragoste și perseverență i-a asigurat un loc de cinste în istoria culturii noastre.

1.2 Activitatea cultural – editorială

„Nădejdea pe care o am hrănit și o hrănesc în sufletul meu este că, înmulțindu-se cărțile și științele în limba patriei, dacă nu eu, urmașii mei se vor învrednici a se folosi de cler învățat și încuviințat pentru a câștiga popor luminat în învățături vreștinești. Această nădejde m-a făcut neadormit și neobosit în tălmăcirea sfintelor cărți, din care multe stau netipărite pentru neânlesnire”.

Ca mulți din înaintașii și contemporanii săi, Mitropolitul Veniamin Costachi a acordat în scrierile sale o deosebită atenție limbii deoarece era deplin convins că o carte care circulă într-o limbă îngrijită poate contribui la îmbogățirea vocabularului, la limpezirea și cultivarea limbii literare. Prin preocuparea aceasta, Mitropolitul Veniamin se încadrează în categoria oamenilor de cultură care au adus prețioase contribuții în opera de cultivare a limbii literare române.

Mitropolitul pune întreaga sa activitate în slujba și luminarea credincioșilor ortodocși români. Semnificative sunt cuvintele sale din prefața Dogmaticii lui Serghi Macreu: ,,Primiți dară, iubitorii de învățătură cetitori această folositoare cărtică și tălmăcirea ei, spre o dovadă a iubirii și dragostei ce o am către neamul meu românesc, pe care și acum o încredințez și în toată viața v-o făgăduiesc rugând pe Dătătorul adevăratei înțelepciuni ca să vă lumineze mintea și să vă îndrepte întru cunoștința adevărului”.

Mitropolitul Veniamin Costachi s-a impus ca personalitate proeminentă prin viața, învățătura și prin ostenelile cărturărești; între altele el a oganizat și înzestrat două tipografii în Moldova: una la Mitropolia din Iași și alta la Mănăstirea Neamț. Tipografia mitropolitană din Iași pe lângă tipăriturile pe care le dădea la lumină a dat naștere și altor tipografii. În prima jumătate a secolului al-XIX-lea în Iași existau mai multe tipografii. Așa de exemplu Demidoff mărturisește că în anul 1837 funcționau în capitala Moldovei trei tipografii cu 11 prese, care tipăreau cărți în rusește, franțuzește, greaca modernă și românește.

Tipografia de la Iași a fost un focar de cultură nu numai pentru Biserica Moldovei, ci și pentru Bisericile de dincolo de Milcov și de peste munți. La această tipografie au învățat vestiții tipografi Mitrofan și Damaschin care au trecut apoi în Muntenia, unde Mitrofan a introdus pentru prima dată tipografia în Buzău.

Prin Mitropolitul Veniamin Costachi s-a ridicat prestigiul Bisericii Moldovene, sporind astfel cultura, disciplina și evlavia creștină.

1.2.1. Limba română literară în opera Mitropolitului Veniamin Costachi

Una din prefețele pastorale scrise de el constituie, un document de mare importanță; este vorba de Prefața-pastorală a cărții Dumnezeieștile – Liturghii tipărită la Iași în tipografia Sfintei Mitropolii în anul 1834: „Precum limba grecească este fiica limbii elinești, de asemenea limba românească este fiica limbii latinești, carea au fost limba romanilor strămoșilor noștri”. Veniamin adaugă în prefață că s-au sârguit a introduce adevărate cuvinte românești în locul celor străine. Înșiră apoi mai multe cuvinte în locul cărora pot fi folosiți termenii românești: binecuvîntare în loc de blagoslovenie, chemat nu oglașenic, ușă nu dveră, mașă nu prestol, înainte sfințită nu presfeștelnă, înmormântare nu pogrebanie, stea nu zvezdă, lance nu copie, brâu sau cingătoare nu poias, mezonoptică nu polonoșniță, mînecare nu utrenie, rugăciune de seară nu vecernie, popor nu norod etc. Mitropolitul era convins că păstrarea graiului duce la păstrarea neamului; că adevăratele cuvinte românești nu se fabrică ci se găsesc „parte prin cărțile și documentele vechi, parte prin gura poporului”.

Cuvinte pentru care nu se găsesc termeni potriviți în limba română se pot păstra cum le au întâii alcătuitori, adică grecii: ”Polieleu, Litie, Liturghie, Proscomidie, Antifoane, Potiriu, Catapeteazmă, Icoană, Tetrapod, Analoghiu, Evanghelie, Felon, Epitrahil, Stihariu, Panahidă și altele asemenea, pre care feliu de cuvinte numite ofițiale, le întrebuințează și muma limbii noastre latina”.

Preferința Mitropolitului Veniamin pentru limba greacă drept limbă de îmbogățire se explică prin faptul că este o limbă cu tradiții literare, cu un vocabular bogat și variat. Lexicul scrierilor Mitropolitului Veniamin cuprinde numeroase grecisme frecvente în unele tipărituri de la finele secolului al XVIII – lea și începutul secolului al -XIX- lea cum și în graiul claselor dominante de atunci: politie, lexicon, afierosit, ipochimen ș.a. Cuvintele de origine franceză referitoare la aspect din viața nouă a Țărilor Române sunt multe în lexicul lui Veniamin: simbol, gintă, provincie, nație, oficial, patrie, gramatică, critic, deposit etc.

Deși unele cuvinte folosite de Veniamin sunt în firea limbii române, cu toate acestea sunt prea puțin folosite de către autorii bisericești de mai târziu, ca de exemplu: preotul se roagă în tăcute (în loc de taină), trupuri (în loc de exemplare sau volume), iubite-voi Doamne tăria mea ( în loc de vîrtutea mea).

Alesul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost convins că literatura contribuie într-o mare măsură la cultivarea, unitatea și statornicirea limbii literare. Foarte mulți termeni bisericești denumind mai cu seamă acțiuni, obiecte, și monumente liturgice, propuși de Veniamin, s-au impus încet-încet în limba română și sunt folisiți până astăzi: ,,binecuvântare (în loc de blagoslovenie), trisfințită cântare(în loc de tresftoe), dreptslăvitoriu (în loc de pravoslavnic), binecinstitor (în loc de blagocestiv), înainte sfințită (în loc de predsfestelnă), înmormântare (în loc de pogrebanie), stea (în loc de zvezdă), mezonoptică (în loc de polonoșniță)” s.a.

Pentru literatura teologică, vremea Mitropolitului Veniamin Costachi poate fi considerată ca o epocă de aur datorită valorii și numărului mare de cărți care s-au tipărit. De la cartea de ritual până la cele teologice ca: celebra colecție de canoane a Bisericii noastre (Pidalionul), Istoria Vechiului și Noului Testament, Istoria Bisericii Universale, Tâlcuirea Scripturii, Predici, Kiriacodromioane, sfaturi și îndemnuri morale.

Procesul de cultivare al limbii literare ar putea fi exprimat sugestiv prin cuvintele folosite în Liturghia Ortodoxă ,,Ale Tale dintru ale Tale’’, adică tot ce prezintă scriitorul cu măiestria literară, nu este decât ceea ce a descoperit în gura poporului și în cărțile vechi: popor-scriitor-popor. Ca și înaintașii săi în scaunul Moldovei și Sucevei – Varlaam și Dosoftei, Mitropolitul Veniamin a adus o contribuție deosebită în acțiunea de cultivare și de unitate a limbii române. El stă alături de cărturarii și scriitorii contemporani care s – au silit să limpezească limba noastră și să o îmbogățească pentru a se putea exprima prin mijlocirea ei, idei și sentimente înalte.

Veniamin Costachi în ultimele zile ale vieții a scris aceste mari adevăruri: ,,Pre cît puterile m-au ajutat, după cum și pentru a se paradosi științele în limba românească, singura țintă ce duce spre calea mîntuirii, toate mijloacele cîte împrejurările mi-au înlesnit le-am întrebuințat spre renașterea nației”. Prin Mitropolitul Veniamin Costachi s-a ridicat prestigiul Bisericii Moldovene, sporind astfel cultura, disciplina și evlavia creștină. Opera sa de ctitor și îndrumător al culturii și școlilor naționale din Moldova, opera sa de un luptător neobosit pentru un învățământ bogat, nu poate fi uitată, ci ea trebuie amintită și cinstită de urmașii, urmașilor noștri.

1.2.2 Literatura patristică și preocupările lui Veniamin Costachi

Mitropolitul Veniamin Costachi a prețuit deopotrivă cele două izvoare principale ale învățăturii românești: Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți fiind preocupat de ideea de a pune la îndemâna ierarhilor, a monahilor, a tinerilor seminariști și a credincioșilor, scrierile Sinților Părinți, tipărite în traducere românească. Veniamin Costachi văzând lipsa scrierilor patristice în limba română a îndemnat să se revizuiască traduceri mai vechi sau să se facă noi traduceri pe care le tipărea apoi pe cheltuiala sa.

În acest scop, Mitropolitul Veniamin s-a înconjurat de monahi pricepuți ca: Grigorie de la Mănăstirea Neamț – viitorul mitropolit al Ungrovlahiei; Gherontie și Grigorie, însoțiți de ieromonahul Calinic de la Secu. Trimite și tineri în școala grecească de la Sfântul Sava din București, pe ieromonahul Grigorie de la Mitropolia din Iași, la școala de la Ghidoni, spre a mai întări învățătura elinească.

În anul 1803 din porunca Prea Sfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Veniamin, cu a cărui blagoslovenie și cheltuială s-au dat în tipar, apare lucrarea Întrebări și răspunsuri care blagoslovești ale Sfântului Atanasie, traducere făcută de monahii Gherontie și Grigorie, carte care este un fel de catehism ce putea fi întrebuințat și ca manual didactic la seminarul tot atunci înființat la Mănăstirea Socola. Prin strădania acelorași traducători, din porunca Mitropolitului Veniamin în 1806, apare la Mitropolia din Iași o altă lucrare: Descoperirea cu amănuntul a pravoslavnicei credințe a celui întru Sfinți Părintelui nostru Ioan Damaschin. În 1814, monahul traducător Grigorie de la Neamț dă la lumină traducerea făcută împreună cu Gherontie care între timp trecuse la Domnul, Checragarion al dumnezeiescului și fericitului Augustin episcopul Iponiei.

În această carte sunt cuprinse rugăciuni de laudă și mulțumire înălțate către Dumnezeu dar este cuprinsă și Psaltirea scurtată. Această carte patristică ca toate celelalte, a văzut lumina tiparului tot din cheltuiala Mitropolitului Veniamin care a dorit să fie tipărită pentru folosul duhovnicesc al credincioșilor. De asemeni cu blagoslovenia Mitropolitului Veniamin, în anul 1817 a fost tipărită în românește o antologie patristică la Mănăstirea Neamț, intitulată: Adunare a cuvintelor celor pentru ascultare de la mulți sfinți și dumnezeești Părinți. Culegerea cuprinde cuvinte de suflet din opera Sfântului Vasile cel Mare, Sfântului Ioan Casian, Sfântului Efrem Sirul, Isaac Sirul, urmate de viața Cuviosului Părintelui nostru Paisie. La Neamț s-a tipărit în trei volume: vol. I în 1818, Vol II în 1819 și vol III în 1823, opera patristică Cuvintele și Învățăturile Prea Cuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, tălmăcită mai înainte și apoi tipărită cu blagoslovenia Prea Sfințitului Arhiepiscop și Mitropolit al Moldovei.

Cunoștințele de limbă greacă, Veniamin le va folosi în slujba păstoriților săi, traducând în limba română scrieri patristice. În acest sens amintim o parte din scrierile patristice traduse în limba româna de către Mitropolit: Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, la Faptele Apostolilor și la Epistolele Sfântului Apostol Pavel,care au început să fie treduse în românește de Mitropolitul Veniamin după 1 martie 1806 în pustiul Sfintei Mănăstiri Neamț. Traducerea a rămas până astăzi în manuscris și cuprinde șapte volume în format mare; șase volume se păstrează în Biblioteca Mitropolitană din Iași iar un volum este expus în Biserica Sfântul Gheorghe din Iași.

Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur asupra Epistolelor Sfântului Pavel au fost scrise temeinic fiind privite ca ,,monumentul cel mai prețios” după Sfintele Evanghelii. În aceste Omilii s-a căutat înțelesul literal al textului Sfintei Scripturi și s-a urmărit înțelesul istoric fără abateri sau alegorii. În aceste Omilii Sfântul Ioan Gură de Aur a căutat mai întâi să-i întărească pe credincioși în credință și virtute, ceea ce l-a determinat pe Mitropolitul Veniamin să se oprească asupra lor și să le traducă.

Traducerea A celui Întru sfinți Părintelui nostru Ioan Hrisostom Patriarhul Țarigradului, Tâlc la Epistola Sfântului Apostol Pavel cea către Romani, făcută de Veniamin Costachi cuprinde 32 de omilii ale slăvitului autor, numite de traducător „voroave”. A celui întru Sfinți Părintelui nostru Ioan Hrisostom Arhiepiscopul Constantinopolii, Tâlcuire la Epistolia cea către Evrei, este ultima traducere a marelui mitropolit Veniamin Costachi din seria comentariilor Sfântului Ioan Gură de Aur asupra epistolelor pauline.

Se constată că marea lucrare de traducere a Omiliilor Sfântului Ioan Gură de Aur asupra Faptelor Apostolilor și asupra Epistolelor Sfântului Apostol Pavel începută de Mitropolitul Veniamin Costachi la Mănăstirea Neamț după 1806 a fost terminată în anul 1819. Traducerea s-a făcut în decursul a treisprezece ani, paralel cu alte traduceri, nu chiar de asemenea proporții pe care le-a făcut și le-a tipărit în același timp (Tâlcuirea celor șapte taine, Iași 1807, Chiriacodromionul, în două volume, Iași 1815-1819 și altele).

În anul 1839, Mitropolitul a tradus și a tipărit lucrarea cu titlul: A celui întru Sfinți Părintelui nostru Ioan Hrisostom, Despre anu împreună lăcui canonicile (adică călugărițele cu bărbații), în tiparnița Mitropoliei din Iași. Această lucrare este precedată de o Prefață – pastorală în care Mitropolitul spune: ,,Cuvântul acesta a Sfântului Ioan Gură de Aur, noi aflându-l plin de cuvinte îndemnătoare, învățătoare și sfătuitoare, ne- am îndemnat de greutatea datoriilor răspunderii ce ne zac asupră … al tălmăci în limba noastră și al împărtăși tuturor cum se cuvine spre folosul sufletesc. Noi nu cum că am avea vre-un prepus întru acestea, ci numai socotind ca spre îndemnul sporirii unora la fapte bune … acestea am lucrat. Al vostru Părinte blagoslovitoriu, rugătoriu pentru sufleteasca mîntuire, Veniamin Mitropolitul Moldovei”.

Activitatea canonică a Mitropolitului Veniamin Costachi, va fi încununată prin tălmăcirea Pidalionului grecesc în limba română. Monumentala operă canonică a fost tălmăcită de Mitropolit la Mănăstirea Slatina și tipărită la tipografia Mănăstirii Neamț. Pidalionul lui Veniamin are un titlu sugestiv – ,,Pidalion sau Cîrma Corabiei înțelese a Catoliceștei și Apostoleștei , a Sf. Sinoade icumenice, locale și a Sf. Părinți de pe alocurea.” Spre deosebire de Pidalionul grecesc, Pedalionul lui Veniamin Costachi redă în plus ,,rânduiala… și povestirea, cum a patra nuntă s-au cutezat de Domnul Împăratului Leon și cum s – au surpat aciastă nelegiuită nuntă prin Tomul unirei”.

Acest Tom anatematizează pe cei care ar fi îndrăznit să încheie a patra nuntă, justificând că pogorământul Bisericii față de împăratul Leon a fost dictat de împrejurările nefaste ale timpului. Grija sa de a respecta dispozițiile Canoanelor Bisericii îl face să anatematizeze pe credincioșii care ar nesocoti hotărârile Bisericii Canoanelor sale. În concluzie, Pidalionul lui Veniamin Costachi este o reproducere fidelă a celui grecesc transpus în graiul românesc; Capitolul din Pidalionul grecesc, care redă mărturiile unor sfinți părinți pentru respectarea Sfintelor Canoane și a Poruncilor Bisericii, este intitulat de Mitropolitul Veniamin ,,Suprascriere la Sfintele Canoane” în care menționează cuvintele Sfântului Ioan Hrisostom și Sfântul Maxim Mărturisitorul.

În ultimii ani de viață Veniamin Costachi retras la Mănăstirea Slatina a tradus în românește opera completă a Fericitului Teodoret al Cirului, în trei volume rămase în manuscris și care se păstrează până astăzi la Biblioteca Patriarhiei din București. Această traducere cuprinde următoarele lucrări: La cele nedormite ale dumnezeieștilor Scripturi,la întrebările împăraților, Tâlcuire la proorocii mari și mici, Tâlcuire la cele 14 epistole ale Sfântului Apostol Pavel, Cinci cuvinte depre Istoria bisericească, Cuvânt despre dumnezeiasca și Sfînta dragoste ,,Cunoștințele vindecătoare de elineștile pătimiri, Tâlcuire la Psalmi, Tâlcuire la Evanghelia lui Luca, Cuvinte depre Întruparea Domnului, Desepre Sfânta Treime, Despre Sfântul Duh, Despre Sfântul Ioan Botezătorul, Zece cuvinte despre pronie.

Mitropolitul Veniamin Costachi, prin traducerile din Sfinții Părinți a pus în circulație românească bunurile teologice, îmbogățind simțitor literatura noastă teologică, luminând pe păstoriții săi, îndreptându-i către adevăr, către fericire și mântuire.

1.2.3. Preocupările canonice în pastoralele și corespondența sa.

Alături de pravilă și obiceiul juritic al Bisericii, clerul Bisericii Ortodoxe Române, a avut în pastoralele date de ierarhii lor un auxiliar prețios în îndrumarea credincioșilor pentru împlinirea voii lui Dumnezeu și a rânduielilor de stat și bisericești.

Problematica preocupărilor canonice ale ierarhilor ortodocși români care se descoperă din aceste pastorale atrag tot mai mult atenția istoricilor, filologilor și canoniștilor. Soluționarea problemelor dogmatice, canonice și cultice, abordate în aceste pastorale în limba dulce românească în carea au fost scrise, au contribuit la menținerea unității naționale și a limbii materne.

După mărturisirea simbolului Niceo – Constantinopolitan și a dogmelor credinței ortodoxe, Veniamin Costachi s-a legat că va păzi canoanele Bisericii și va conduce eparhia încredințată potrivit dispozițiilor acestora. Canoanele Bisericii i-au arătat tânărului episcop Veniamin că cea mai mare datorie este de a învăța clerul și poporul cu timp și fără timp. Rolul canoanelor în conducerea și organizarea Bisericii a fost afirmat de Veniamin într-un mod metaforic ,,..Precum vasul pe luciul ochianului, fără de organu povățuitoriu…s -ar face pradă la furia furtunilor … asemenea și vasul Bisericii lipsită de legiuirile și graiurile dogmatice și morale … s-ar fi făcut peșteră de furi ”.

Grija pentru instruirea slujitorilor și credincioșilor bisericii moldovene, l-a determinat pe Mitropolitul Veniamin Costachi să se adreseze păstoriților săi în numeroase pastorale. În aceste pastorale, ierarhul învață, mustră și îndeamnă clerul și credincioșii la respectarea învățăturii creștine și a practicii bisericii răsăritene, și deasemeni se relevă în aceste pastorale, strădaniile Mitropolitului care a știut să împletească armonios truda cărturărească cu cea gospodărească. Pastoralele Întâistătătorului bisericii moldovene sunt străbătute de predicile Sfântului Ioan Gură de Aur și al Sfântului Vasile cel Mare. Mitropolitul, în aceste pastorale cere credincioșilor ca poruncile Evangheliei și ale canoanelor să devină lege de viață duhovnicească, îndeamnă la respectarea datinilor strămoșești și a rânduielilor bisericești.

Preocuparea pentru respectarea doctrinei, a cultului și a canoanelor Bisericii Ortodoxe Române l-a făcut pe Mitropolitul Veniamin Costachi ca alături de pastoralele sale să prefațeze fiecare carte tipărită cu binecuvântarea sa, cu câte o pastorală în care ceartă, îndeamnă și învață pe preoții și credincioșii săi.

Ierarhul abordează în aceste pastorale probleme variate, mergând de la combaterea luxului vestimentar până la îndemnuri care priveau comportarea preoților și credincioșilor în viața de zi cu zi. Conștient de răspunderea sa ca ierarh pentru păstrarea dreptei credințe și a tuturor rânduielilor bisericești, Mitropolitul ținea cu tărie la aplicarea corectă a dispozițiunilor canonice privind diferite aspecte ale vieții. Voi aminti câteva din aceste rânduieli bisericești stabilite de Mitropolitul Veniamin Costachi:

¤ Mitropolitul dă îndemnuri prețioase pentru administrarea corectă a Tainei Sfântului Botez, în lumina învățăturii și practicii ortodoxe: ,,Am îngrijit a face îndreptare sfântului botez, pentru că în eparhiile Hușului, a Romanului și în Mitropolie, deși preoții erau învățați să facă botezul în trei afundări …., ei totuși botezau prin turnări, având pe la biserici covățele care de abia puteau cuprinde cîte o ocă de apă, adeseori și acelea fiind crăpate, iar prin orașe erau folosite lighene de bărbierit. În Iași numai la Mitropolie și la Sfântul Spiridon se aflau colimvitre de aramă încăpătoare, aceasta dar cu ajutorul lui Dumnezeu, după multă stăruință, o am adus la dreapta deplinire canonicească pe temeiul credinței ortodoxe”.

¤ O atenție deosebită a Mitropolitului a fost și aceea de a învăța pe preoții și credincioșii săi, să oficieze Taina Nunții potrivit rânduielilor bisericii statornicite de Sfinții Părinți. Preocuparea canonică de a veghea la respectarea condițiilor necesare încheierii căsătoriei, l-au determinat să ofere preoților mai multe pastorale în care le dă îndemnuri prețioase în această privință. Mitropolitul a fost drastic în a hotărî dar întotdeauna înțelegător al slăbiciunii omenești atunci când trebuia să pedepsească pe cei care oficiau o căsătorie, pe acei credincioși care se despărțeau după bunul lor plac fără să respecte disciplina Bisericii cerută de canoanele sale. Astfel într-o circulară adresată episcopului de Huși, Mitropolitul Veniamin Costachi arăta că a afurisit pe cei care, deși rude, au îndrăznit să se cunune la Biserica Mănăstirii Probota și a caterisit pe preoții care au consimțit să dea binecuvântarea unei astfel de însoțiri nelegiuite: ,,De care nelegiuire însciințîndu-ne canoniceșce pe numiții preoți, i-amu dezbrăcatu de Sfințitu Daru … pe temeiul apostolescilor Canoane”.

¤ Mitropolitul Veniamin accentuează rolul Sfintei Euharistii în viața credincioșilor. Stăruiund asupra importanței capitale a acestei Sfinte Taine, recomandă că împărtășirea preoților slujitori, a diaconilor și a credincioșilor, să se facă din toate părticelele Sfântului Agneț: HS. NI. KA, fără nici o deosebire.

¤ Constatând că mulți credincioși nu fac cum trebuie semnul Sfintei cruci, semnul adevărat al mântuirii, Mitropolitul Veniamin Costachi tipărește o circulară pastorală în care arată pe larg semnificația crucii în creștinism și cum trebuie făcut semnul ei de creștini.

¤ Între preocupările canonice ale Mitropolitului un loc deosebit l-a ocupat și grija pentru instruirea preoților săi cu numeroase cunoștințe dogmatice, cultice și canonice. Preocuparea Mitropolitului de a avea un cler disciplinat și bine instruit, cunoscător al scripturilor și pravilelor, s-a materializat în numărul mare de cărți în care îndeamnă pe păstoriții săi, să împleteacă rugăciunea cu cititul Scripturii și Pravilelor, pentru a fi capabili să respecte cu strictețe tezaurul dogmatic, canonic și cultic al Bisericii Răsăritene în misiunea de slujire și sfințire a credincioșilor.

¤ Veniamin Costachi a căutat să mângâie pe cei lipsiți și să înfiereze pe cei care își strângeau averi fabuloase în jitnițele lor. În 1804 în Postul Paștilor, Mitropolitul Veniamin Costachi trimitea păstoriților săi o pastorală prin care combătea luxul vestimentar a celor avuți ,,Hainele sînt trebuincioase, nu spre podoabe, ci numai spre acoperământul trupului, iar podoaba cea adevărată a omului iaste fapta cea bună…Cîți ticăliși se topesc de foame; de la cîți săraci și văduve se oprește milostenia”.

¤ În sfera preocupărilor Mitropolitului Veniamin Costachi s-a aflat și cinul monahal pe care l-a îndrumat după toate regulile lăsate de Sfinții Părinți. În pastoralele date de Mitropolit, cheamă la ordine pe viețuitorii mănăstirilor Moldovene pentru a reinstaura adevăratul duh de viețuire monahală. Pastoralele și îndemnurile trimise de Mitropolitul Veniamin Costachi, preoților, monahilor și episcopilor săi dovedesc ,,un adevărat simț pedagogic și o rară delicatețe sufletească”.

Preocuparea Mitropolitului de a păstra în biserica sa, învățătura dogmatică, canonică și cultică, l-a determinat și la schimburi de scrisori cu patriarhii răsăriteni: Patriarhul Kalinic al Constantinopolului, Patriarhul Antim al-III-lea al Constantinopolului, Patriarhul Grigore al-VII-lea, cu Patriarhul Alexandriei Antonie Krochia și Patriarhul Antiohiei Constantin I.

Această corespondență înfățișează în mod grăitor grija Întâistătătorului bisericii moldovene de a soluționa probleme ivite în timpul său în lumina canoanelor Bisericii. De aceea, atunci când găsea că nu este bine edificat asupra unor probleme sau că sentința luată nu ar respecta litera pravilei, ierarhul consulta canoanele Bisericii Răsăritene sau apela la un sfat colegial al Patriarhilor din Constantinopole. În această corespondență a Mitropolitului Veniamin Costachi, găsim prețioase informații istorice, canonice și cultice.

În lunga sa păstorire Mitropolitul nu a avut altă preocupare mai mare decât respectarea canoanelor Bisericii. Rigorismul acestui mare ierarh în observarea și îndeplinirea hotărârilor canoanelor Bisericii merge atât de departe încât nu admite nici o abatere de la litera canoanelor, chiar atunci când Patriarhul Kalinic al Constantinopolului îi scria că poate fi admisă prin pogorământ căsătoria de gradul al-VII-lea.

Mitropolitul s-a străduit prin opera și activitatea sa, să aducă la îndeplinire perceptele evangheliei și hotărârile canoanelor, să reorganizeze viața bisericească a Moldovei, să creeze un climat sănătos vieții familiei creștine, clerului și monahismului.

Tematica variată abordată în pastoralele sale, certifică activitatea și autoritatea Mitropolitului Veniamin Costachi în materie canonică și pastorală. Corespondența sa îl prezintă ca o mare personalitate bisericească a timpului care a știut să dea răspuns problemelor spinoase ridicate de epoca sa.

Prin calitățile înalte, prin curățenia și sfințenia vieții, prin devotamentul nemărginit pentru adevăr și bine, prin mulțimea pastoralelor și a predicilor pentru duminici și sărbători, prin diferitele cărți și pastorale pentru credincioși, prin vasta corespondență cu Patriarhii Răsăritului, pentru noi cei de astăzi, Mitropolitul Veniamin Costachi rămâne un ierarh de seamă , o icoană pilduitoare.

CAPITOLUL II

Veniamin Costachi

Ctitor de școli și îndrumător al școlii naționale din Moldova

,,Pe cât învățătura înalță și preamărește pe om, cu atât neînvățătura îl înjosește și îl nimicește mai mult decât necuvântătoarele vietăți’’.(Mitropolitul Veniamin Costachi).

Mitropolitul Veniamin Costachi este una dintre marile figuri ale Bisericii Ortodoxe a cărui bogată și prețioasă activitate culturală a fost apreciată de întreaga istoriografie română. El s-a ocupat îndeaproape de organizarea școlilor episcopale având prilejul de a se orienta în sistemul de învățătură al vremii și de a câștiga o bogată experiență în problemele de acest fel ale Moldovei. Calitățile dovedite de către Mitropolitul Veniamin s–au afirmat deplin după ocuparea scaunului metropolitan (1803). Înscăunarea ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei a însemnat o nouă politică școlară și o nouă organizare a școlilor din Moldova.

În legătură cu politica școlară Veniamin Costachi scria: ,,Omul prin învățătură poate fi zugrav bun, geometru bun, astronom bun; pe toate cu învățătură le pătrunde, toate le pricepe, toate le învață.” Cu aceste idei înțelepte, în materie de cultură și învățământ, Mitropolitul a început și a realizat noua organizare a școlilor din Moldova. Instituții de cultură clericală, școli de toate gradele, tipografie, vor fi refăcute sau înființate din inițiativa și sub supravegherea neadormită a mitropolitului Veniamin Costachi.

Urmând la scaunul metropolitan Veniamin Costachi, obține de la Domnitorul Alex. Const. Moruzi o serie de hrisoave privitoare la organizarea școlilor din Moldova. Astfel: hrisovul din 24 mai 1803, prin care obține : adăugirea unor școli moldovenești pe lângă cea grecească care funcționa din 1765 la Mănăstirea Mavromol din Galați; dublarea școlilor elinești care au luat ființă la Focșani și Bârlad ca școli moldovenești; sporirea bugetului pentru susținerea școlilor cu sume date și din vistieria țării; organizarea mai precisă a desfășurării procesului de învățământ – profesori, elevi, examene, vacanțe, atestate, salarii, scutiri de bir, asistență socială. Hrisoavele din 28 mai 1803, pentru școala elinească și moldovenească din Galați, stabilesc epitropii, boieri și negustori, salariile dascălilor, scutirea de bir și obligația ca dascălii limbii moldovenești, să fie scriitori buni și cântăreți.

Între multe monumente din municipiul Galați care vorbesc de istoria așezării și populația acestei urbe, se înscrie și biserica Mavromol, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Fostă mănăstire de călugări, este singura ctitorie domnească din Galați care dăinuie până în vremea noastră și locașul în jurul căruia s-a deschis prima școală, la mijlocul veacului al – XVIII – lea fiind martoră a evenimentelor petrecute în decurs de aproape 300 ani. Alături de alți mitropoliți care au adus o contribuție deosebită la mănăstirea Mavromol, se află și Mitropolitul Veniamin Costachi.

În arhiva parohiei Mavromol se păstrează grație grijii preotului Gheorghe Teodorescu, o istorisire a Mitropolitului Veniamin Costachi despre trecutul bisericii Mavromol, făcută egumenului Ghenadie, refugiat peste Prut în anul 1821. Rezumând relatarea lui Veniamin Costachi consemnată după spusele spătarului Paraschiv Șărban, reținem următoarele: pe la 1669 schitul Mavromol, avea cam 30 de călugări care nemaiputând suferi asupririle turcilor, părăsec așezământul. Egumenul schitului, arhiereul Dionisie Sinadon cu câțiva ucenici se refugiază în Moldova, la Duca Vodă pe care îl cunoștea, și îi istorisește desființarea schitului țarigrădean și faptul că a așezat la adăpost icoana Maicii Domnului, în fața căreia domnitorul făgăduise ridicarea unei biserici, în cazul când ar mai fi ajuns pe scaunul Moldovei. Ocupând tronul pentru a treia oară, Duca Vodă însărcinează pe arhiereul Dionisie Sinadon să zidească o biserică în Galați în cinstea Adormirii Maicii Domnului, dându-i pentru început 5000 lei și lăsând la latitudinea vechiului egumen să aleagă locul potrivit. Biserica nouă zidită urma să fie închinată schitului de pe malul Bosforului, dacă aceata s-ar fi refăcut, în caz contrar, icoana Maicii Domnului trebuia adusă în biserica din Galați.

Relatarea mitropolitului Veniamin se oprește aici cu adăugirea spre întărire din partea redactorului că istorisirea era confirmată și de un țarigrădean, anume serdarul Constantin Gavriu (decedat la vremea când se consemnau acestea) care cunoscuse locul unde a fost schitul Mavromol.

Multe danii s-au făcut bisericii Mavromol de către credincioși dar și de către ierahii bisericii. Biserica primind de la Mitropolitul Veniamin Costachi un Liturghier imprimat la Iași și o Psaltire, ieșită de sub teascurile aceleiași tipografii în 1835. Alte cărți: o Evanghelie îmbrăcată în argint cu data 1813, Triod, Neamț 1834 și Octoih, Neamț 1836 care poartă însemnări că au fost dăruite Mavromolului de către Veniamin Costachi; în ultima vreme acestea au făcut parte din inventarul bisericii Sfântul Vasile din Galați. De altfel, mitropolitul cunoscând istoria mănăstirii a donat și un rând de sfinte vase aflate și astăzi în păstrarea bisericii. La rugămintea egumenului Lavrentie, Mitropolitul Veniamin Costachi dă o carte de blestem, în 28 iulie 1818 pentru cei ce se lăcomiseră la ,,nedreapta apucătură’’ a moșiilor mănăstirii.

La 3 iunie 1979, Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Dr. Antim Nica al Tomisului și al Dunării de Jos a oficiat slujba de resfințire a bisericii Mavromol, cu hramul Adormirea Maicii Domului, adresând calde felicitări și binecuvântări arhierești Preotului Petru Copceac, inițiatorul și organizatorul lucrărilor, precum și vrednicilor enoriași ai acestei parohii.

La Mavromol a fost înființată prima școală domnească din Galați; S- a păstrat documentul de înființare și anume un hrisov a lui Grigore Alexandru Chica (1764-1767) din 13 august 1765. Școala își începe cursurile la 23 aprilie 1766. După unii autori școala era ,,de nivel elementar, învățându – se aici scrierea și citirea pe cărți bisericești și ceva noțiuni de aritmetică . Nu se cunoaște vreun dascăl al școlii și nici un izvor scris nu amintește de vreun elev sau absolvent al acestui lăcaș de cultură. În urma războiului din 1787 – 1792, orașul Galați este distrus aproape complet, școala de la Mavromol încheindu – și activitatea. Zece ani mai târziu, școala se reînființează din dispoziția domnitorului Alexandru Moruzi (1802 – 1806); cursurile școlii se țineau zilnic cu excepția duminicilor, a praznicelor împărătești și vara când erau călduri mari.

Mitropolitul Veniamin Costachi a avut un rol deosebit de important în determinarea domnitorului pentru luarea hotărârii de reînființare a școlii. Mitropolitul a dat dispoziții egumenului mănăstirii de la acea dată, Dorotei Stavropoleos de a sprijini redeschiderea cursurilor locașului de cultură. În 1821 școala s-a închis definitiv când egumenul Ghenadie se refugiază peste Prut, iar orașul este devastat.

Școala de la Mavromol, și-a adus partea sa de contribuție însemnată la luminarea poporului deschizând perspective noi și accesul la știința de carte a viitorilor intelectuali. De pe urma acestei școli au beneficiat deopotrivă negustorii și comercianții, cărora le furniza scriitori și socotitori pentru afacerile și interesele lor, precum și biserica ce putea să – și recruteze candidați pentru dăscălie și preoție.

Mănăstirea Sfinții Arhangheli este unul din așezămintele spirituale cu deosebită valoare istorică din orașul de pe Dunăre. Numele de ,,metoc”, sub care este cunoscută este datorat faptului că biserica a avut încă de la zidirea ei, rolul de metoc al Mănăstirii Neamțului. Biserica este ctitoria negustorului gălățean Gheorghe Șișman, care a cumpărat locul pentru viitorul locaș de cult la data de 16 iulie 1798 și a început lucrările după 31 iulie 1802, mănăstirea fiind finalizată în jurul datei de 15 mai 1805 și sfințită la 29 octombrie a aceluiași an, ca metoc al Mănăstirii Neamțului.

La dorința ctitorului, slujba se făcea atât în elinește, cât și în românește, rânduială întărită de Mitropolitul Veniamin Costachi, care redactează o scrisoare către conducerea mănăstirii gălățene prin care acceptă dorința ctitorului, ca la Metocul ,,Sfinții Arhangheli” din Galați să se slujească în două limbi, grecește și moldovenește: ,, … binevoim și noi să întărim cu deadinsul poruncim așa să urmeze în veac la acea sfântă biserică unde iaste hramul Sfinților Îngeri, ca să fie pravilă pe două limbi, grecește și moldovenește… Fiindcă și la Sfânta Mănăstire Neamțu așa iastă rîndueală cu temeinic așezământ pe două limbi să se săvîrsaște toată prăvila sfintei Besearici… fiindcă acest sfînt lăcaș iaste supt toată vlastiea și închinat de fericiții ctitori la Sfânta Lavră Mănăstirea Neamțului.

Mai târziu, Mitropolitul Veniamin Costachi s – a îngrijit de starea sfântului locaș, intervenind de mai multe ori în problemele organizării administrative. În special Mitropolitul, s-a străduit pentru buna chivernisire a metocului, prin înființarea tiparniței de la Neamț fiind încă o cale de activare a legăturilor cu Galațiul, căci prin vama de aici soseau din străinătate hârtia și literele necesare tipăririi. Mănăstirea a fost reînființată în 1994, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, stareț fiind Arhim. Teofil Pandele, care executase ample lucrări de restaurare a bisericii în perioada 1975-1980 și care se îngrijise pentru pictarea bisericii.

În perioada 1832-1838, în casele mănăstirii a funcționat prima școală publică din Galați; școala avea o clasă elementară, în care se predau citirea, scrisul, aritmetica și câteva rugăciuni, toate după o singură carte ,,Întâile cunoștințe” și o clasă normală în care se învățau gramatica, aritmetica și geografia. În anul școlar 1832-1833, au învățat un număr de 80 elevi. Pe terenul Metocului s-a construit și clădirea noii școli publice din Galați pământul fiind donat de Mănăstirea Neamț la stăruințele domnitorului Mihail Sturdza, în 1846. Această școală a fost inaugurată la 16 aprilie 1853 și există și astăzi, clădirea funcționând ca local propriu al Școlii Generale nr. 24 din Galați, ai cărei ocrotitori sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Așezământul Mitropolitului Veniamin Costachi este mai actual ca oricând prin cooperarea dintre Școală și Biserică, prin activitățile extracurriculare în care elevii sunt învitați la dialog pentru a descoperi istoria neamului.

Veniamin Costachi a făcut un pas mai departe punând la cale predarea unui învățământ în limba patriei. În acest sens obține hrisovul la 1 septembrie 1803 de la același Domnitor Moruzi, ca la Mănăstirea Socola să se așeze o școală cu dacăli procopsiți în limba moldovenească pentru învățătura feciorilor de preoți, diaconi, dascăli, învățându – se desăvârșit dogmele legii și ca să se împodobească sfintele slujbe ale bisericii. Se va îngriji deaproape ca să organizeze treptat seminarul la nivelul instituțiilor de același fel din Transilvania. Din grija Mitropolitului, seminarul își va completa planul de învățământ astfel că în 1815, în seminar se învăța limba română cu gramatică, limba latină, aritmetică, istoria universală, logica, filozofia, retorica, disciplinele teologice și cântările bisericești. Toate acestea arată ca Veniamin Costachi organizase o școală de nivelul Academiei grecești, adică o Academie românească.

Grijă mare a avut Mitropolitul Veniamin Costachi la alcătuirea Regulamentului Organic. De menționat este că în acest Regulament a prevăzut pentru prima dată această școală cu numele de Seminar, până atunci ea a purtat înscris în hrisovul de înființare: Școala de Catihisie.

Înființarea și funcționarea seminarului de la Socola constituie un moment important în istoria culturii moldovene, prin faptul că acest Seminar este cea dintâi școală de grad gimnazial în limba română. Până la acea dată limba română era folosită ca limbă de predare abia în școlile primare, mai numeroase, în ultimele decenii ale secolului al – XVIII – lea, în Transilvania, Banat și Bucovina, dar prea puține încă în Țara Românească și în Moldova. În procesul emancipării culturale și politice a poporului român care se desfășura în acea perioadă, crearea Seminarului de la Socola constituie un act cultural de importanță națională. Crearea acestui seminar precedă cu mulți ani înființarea altor școli de grad gimnazial în limba română, cum sunt preparandia de la Arad (1813), clasa de inginerie hotarnică a lui Gh. Asachi de la Academia grecească din Iași (1814), și școala lui Gh. Lazăr de la Mănăstirea Sfântul Sava din București (1818).

Din primul an de funcționare a seminarului, 1803-1804, Mitropolitul Veniamin reorganizează tipografia mitropolitană – singura din Iași, în vederea tipăririi cărților de trebuință bisericii și școlii nou înființate. În anul 1805, Veniamin Costachi organizează și o școală de cântări bisericești punând la conducerea acesteia pe protapsaltul Petru a Constantinopolului, pe lângă el angajând și alți profesori între care și pe Vizante Suceveanu, de la care au rămas numeroase cântări bisericești.

După înființarea Academiei Mihăilene (1834 – 1835), seminarul de la Socola devine facultate în cadrul primii Academii românești din Moldova. Veniamin Costachi va realiza la Socola un centru important de cultură românească, deschizând asfel un orizont nou și larg dezvoltării românești în această parte a țării. Academia Mihăileană va fi înzestrată cu bibliotecă, laboratoare de fizică și chimie, instrumente de matematică și inginerie, muzeu de științele naturii, asigurând dezvoltarea științelor și folosirea lor în sistemul de viață al moldovenilor.

În toamna anului 1824 Mitropolitul Veniamin Costachi deschide într-o chilie de la Mănăstirea Trei Ierarhi, o școală începătoare folosind ca învățător un absolvent al seminarului de la Socola. În anul 1825, în lipsa abecedarelor, Veniamin dispune a se tipări la mitropolie ,,Tablele lancastrice”, pentru învățarea literelor și a citirii cuvintelor românești după metoda alilodidactică folosită în 1820 în academia grecească.

Focul din anul 1827 care mistuie clădirea fostei Academii grecești de la Mitropolie precum și chiliile de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, a constituit un prilej pentru Veniamin Costachi de a pune în aplicare planul organizării unui învățământ național de toate gradele. Astfel Mitropolitul Veniamin, propune prin anaforaua din 15 august 1827, următoarele: aranjarea bugetului școlar prin încasarea rămășițelor de la preoți, diaconi și de la toate mănăstirile, școlile să aibă dascăl care să predea învățăturile trebuincioase în primul rând în limba patriei, completarea Epitropiei școlilor cu încă un boier pe lângă cei doi. Propunerile acestea au fost întărite de Domnitorul Ion Sandu Sturza și astfel Mitropolitul Veniamin Costachi își pregătește planul de organizare al școlilor naționale. Acest plan cuprindea: școală normală de doi ani în care să se învețe limba română cu gramatică, caligrafie, aritmetică; un gimnaziu de patru ani în care să se învețe limba latinească, iar în limba românească să se predea religia, filologia, logica, retorica, poezia, istoria, matematica, istoria naturală și arheologia.

O altă anaforă din anul 1834, semnată de Mitropolitul Veniamin arată că s-a obținut de la Domnitorul Mihail Sturza, înființarea primei școli publice pentru fetele orășenilor iar în luna noiembrie a aceluiași an se va deschide această școală într-o clădire pusă la dispoziție de către Mitropolitul Veniamin în curtea Mănăstirii Barboi.

În luna noiembrie 1834 s-au deschis și cursurile Academiei cu Eftimie Murgu, predând filozofia. Această Academie concepută de Veniamin și Asachi cuprindea: Facultatea filozofică (2ani), Facultatea juritică (3ani), Facultatea teologică Socola (4ani), cursuri de inginerie, de economia câmpului, de meșteșuguri, de filologie (diferite limbi străine).

O serie de demersuri venite din partea Mitropolitului Veniamin și a lui Gh. Asachi către domn între 1839 – 1841, au izbutit deschiderea primei școli de arte și meșteșuguri din Moldova, la Iași (1841) înzestrată cu șase ateliere și încadrată cu specialiști veniți din Moravia și Transilvania. În toată această perioadă, Veniamin Costachi a susținut tipărirea cărților școlare fie în tipografia Mitropoliei, fie a lui Asachi, a luptat prin scrisul său la susținerea și apărarea originii latine a limbii române.

Din cele prezentate se poate înțelege că marele ierarh, a luat parte activă și hotărâtoare în momentele cele mai importante ale organizării școlilor și ale dezvoltării culturii românești în Moldova, aducând o însemnată contribuție în rezolvarea numeroaselor probleme ridicate de reorganizarea școlilor naționale.

A îndemnat cu multă stăruință în toată activitatea sa de Mitropolit al Modovei, pe părinți să – și dea copii la școală, unde să primească învățătura și pregătirea necesară pentru viață, având cuvinte aspre pentru cei ce nu fac aceasta: ,,Ucigași de fii, zice el, se pot socoti cu adevărat părinții care nu se îngrijesc să dea nici un fel de învățătură și pregătire fiilor lor”.

Mitropolitul nu a privit învățătura creștină numai sub aspectul ei teoretic, ci mai ales în legătură cu viața practică de fiecare zi a credincioșilor și a Bisericii în general. El a accentuat acele aspecte ale învățăturii ortodoxe care veneau în legătură cu activitatea sa pastorală. Prin activitatea sa pilduitoare, prin personalitatea sa morală, Mitropolitul Veniamin se înscrie astfel ca o figură de mare seamă în galeria ierarhilor români.

CAPITOLUL III

MITROPOLITUL ȘI MĂNĂSTIRILE

3.1. Catedrala Mitropolitană din Iași – Ctitoria Mitropolitului Veniamin Costachi

Ideea înălțării unei catedrale la Iași s-a ivit la Mitropolitul Veniamin Costachi, care a fost ales ca arhipăstor în scaunul mitropolitan al Moldovei și a păstorit în acest scaun aproape 40 de ani. Catedrala mitropolitană, ridicată în anii 1835 – 1887 joacă un rol important în panorama generală a acestei vechi capitale a Moldovei.

Mitropolitul Veniamin a continuat activitatea culturală depusă de Iacob Putneanul, Gavril Calimah, Leon Gheuca și Iacob Stamati, reînnoind multe biserici istorice, în special cele păstrate în cadrul mănăstirilor contribuind cu diferite mijloace la îndrumarea vieții poporului spre un nivel din ce în ce mai ridicat. Activitatea culturală rodnică a Mitropolitului Veniamin s-a manifestat în domeniul artelor plastice; la Neamț și la Iași apar splendide tipărituri ornamentate și ilustrate. Concomitent cu dragostea pentru grafica cărții, crește și interesul pentru un aspect impozant al arhitecturii bisericești.

Lucrările de proiectare și construire ale Catedralei mitropolitane aparține Mitropolitului Veniamin Costachi, hrisovul domnesc I. Sandu Sturza (8august 1826) fiind actul de naștere al Catedralei Mitropolintane. Lucrările de construire a Catedralei au început în anu 1833, după încheierea păcii de la Adrianopol. În cursul lunilor aprilie-iulie s-a curățat terenul iar după liturghia săvârșită în biserica Sfântul Gheorghe, credincioșii au coborât în șanțurile săpate pentru temelie unde s-a făcut sfințirea apei.

Catedrala Mitropolitană a fost terminată între anii 1880-1887 după planurile arhitectului Al. Orăscu (1817-1894) ultimul reprezentant al clasicismului în România care a avut ajutor din partea arhitecților Stamatopule și Ksiezaschi. Sfințirea Catedralei a fost sărbătoare pentru întreaga națiune; Familia primului rege al României, Carol I și- a legat numele de acest locaș prin donații de mare preț, ca semn al recunoștinței neamului, pentru jerfele și evlavia fostei capitale a Țării Moldovei, „a doua mea capitală” , cum o numea suveranul.

Pisania aflată în partea dreaptă a pridvorului catedralei pe o placă de marmură care se află la intrare, conține următorul text: „Terminatus-a întreaga lucrare în anul mântuirii 1886, al domniei noastre al douăzeci-și-șaselea al regatului meu, împodobindu – se și înzestrându-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare și veșminte prețioase, precum și cu cele zece ferestre cu măiestrie împodobite și închinate de noi ca un prinos al râvnei noastre pentru înălțarea Sfintei Biserici Ortodoxe, întru pomenirea mea, a iubitei mele soții Elisabeta și a urmașilor noștri…”.

Din anul 1889 a fost adusă de la biserica Trei Ierarhi, racla cu cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva, așa că frumoasa Catedrală Mitropolitană are trei sărbători în cursul anului: Întâmpinarea Domnului, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Cuvioasa Parascheva. Racla cu moaștele Cuvioasei este așezată în partea dreaptă a pronaosului și tot acolo este depusă și masiva raclă argintată cu osemintele marelui Mitropolit al Moldovei și Sucevei, Veniamin Costachi.

3.2. Mitropolitul Veniamin Costachi și Mănăstirea Agapia

După înscăunarea ca mitropolit, Veniamnin Costachi a vizitat mânăstirile și schiturile din eparhie, pentru a cunoaște mai bine situația fiecărei mânăstiri în parte. Din cele constatate cu ocazia vizitei, ajunge la concluzia că pentru îmbunătățirea situației unor mânăstiri și schituri, trebuiau făcute o serie de transformări.

În anaforaua supusă Domnitorului Alexandru C.Moruzi din data de 10 iulie 1803, mitropolitul cerea mutarea călugărițelor de la Mânăstirea Socola, la Schitul Prepodoamna Paraschiva, Iași precum și a unor călugărițe sărace de la Schitul Văratic la Mânăstirea Agapia. Schimbarea este motivată de faptul că acele schituri erau sărace, iar călugărițele cerșeau prin târgul Iașiului și prin sate, lucrul cu totul de rușine și necurespunzător cinului monahal. Prin această mișcare, în localul Mânăstirii Socola urma să fie așezat Seminarul.

Mitropolitul Veniamin a ales pentru maici, Mânăstirea Agapia așezat într-un loc pitoresc și care avea averi multe din care puteau să se întrețină toate călugărițele la un loc, iar călugării fiind puțini să fie repartizați în alte mânăstiri. La Socola, în locul călugărițelor Mitropolitul Veniamin a stăruit să-i aprobe înființarea Seminarului plănuit. Domnitorul Alexandru C. Moruzi după e a discutat anaforaua în divan, dă la 26 iulie 1803 un hrisof prin care aprobă propunerile Mitropolitului Veniamin. Întrucât înființarea seminarului nu era bine văzută de boierime, domnitorul Moruzi este nevoit ca la 1 septembrie 1803 să dea un nou hrisov prin care statornicește definitiv înființarea școalei „feciorilor de preoți”. Acest hrisov stabilește pentru Mănăstirea Agapia o formă nouă de organizare, cu înființare de școli, accetuând latura duhovnicească.

La 23 septembrie 1803, Mitropolitul Veniamin Costachi prezintă domnitorului o altă anafora, prin care cere să se strămute la Mănăstirea Agapia și călugărițele de la Schitul Vînătorii Petrii și cele de la Shitul Gîrcina Neamț, împreună cu Sfânta icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, motivul acestei strămutări fiind același: sărăcia din interiorul schitului. La 28 septembrie 1803, Domnitorul Moruzi acceptă și această dorință a Mitropolitului Veniamin.

Organizarea Mănăstirii Agapia s-a făcut sub grija Mitropolitului Veniamin și a constat în ridicarea unei școli unde călugărițele trebuiau să învețe carte grecească și unde au fost aduși dascăli iscusiți care au fost plătiți din venitul școlii Gospod Iași. De asemeni s- a înființat și o școală de îndeletniciri practice unde fiecare călugăriță trebuia să învețe lucrul de mână, hamuri și cusături de veșminte arhierești pentru podoaba bisericii. Pentru îndrumarea lor duhovnicească a fost adus ca duhovnic sihastrul Iosif din Mănăstirea Neamț.

În anul 1804, Mitropolitul Veniamin Costachi rânduiește ca stareță la Mănăstirea Agapia pe sora sa Maica Ecaterina numită din botez, Elena. În timpul stăreției Elisabeta Costachi, numărul călugărițelor din această mănăstire a crescut mult. Constatând acestea, Mitropolitul Veniamin se adresează printr-o anafora Domnitorului Ioan Sandu Sturza, cerând să i se acorde Mănăstirea Florești, pentru a o transforma în mănăstire de călugărițe. În anafora, Mitropolitul spune: ,,Eu însă Prea Înălțate Doamne la datoriile mele cele arhipăstorești cugetînd, am socotit pentru soboarele monahiilor din Mănăstirile Agapia și Văratec, al căror număr înmulțit nici starea locului acestor mănăstiri nu mai poate încăpea, fiind strîmtorit, nici cele trebuincioase pentru petrecere nu le ajunge, fiind ele multe și avere puțină”. Din această anafora se constată câtă grijă avea pentru aceste așezăminte stăruind cu duioșie către Domn, pentru Mănăstirea Florești în scopul petrecerii monahiilor în ea. Călugării din Mănăstirea Agapia s – au mutat în mănăstirile: Neamț. Secu, Rîșca, Slatina, după cum se precizează în hrisovul domnesc.

Prezența Mitropolitului Veniamin Costachi în istoria Mănăstirii Agapia este evidentă prin daniile sale; Mitropolitul se înscrie ca mare ctitor al Agapiei prin construirea cu cheltuiala sa a Paraclisului cu hramul Nașterea Maicii Domnului; Pentru zidirea acestui Paraclis, Mitropolitul Veniamin a dat una mie galbeni , așa cum rezultă din testamentul său: ,,Las Mănăstirii Agapia una mie galbeni împărătești, bani ce sînt demult dați la dumnealui Logofătul N. Canta al cărui sinet de astă sumă l-am încredințat stareții de astăzi de la Agapia, spre a face cu suma un Paraclis la acea sfîntă mănăstire întru pomenirea mea și a surorii mele, ale cărei rămășițe se odihnesc acolo”.

Tot cu cheltuiala Mitropolitului Veniamin s-au făcut pentru paraclis, două icoane, pictură pe lemn reprezentând una pe Sfântul Arhidiacon Veniamin și a doua pe Cuvioasa Maică Elisabeta. Mitropolitul a mai dăruit noului paraclis o icoană a hramului Nașterea Maicii Domnului, broderie în fir de aur și argint, care se găsește expusă în colecția de obiecte bisericești. În afără de acestea Mitropolitul Veniamin a mai dăruit două rânduri de sfinte vase suflate cu aur, având pe potir inscripția ,,Pomenește Doamne pe robul tău Mitropolitul Veniamin și pe roaba ta stareța Elisabeta” și alte obiecte de cult: un epitaf cusut cu fire de aur și argint, un policandru mare îmbrăcat în cristale, distrus însă în incendiul din 1821, o cutie de argint pentru Sfintele Taine cu numele Mitropolitului înscris pe ea, două rânduri de veșminte preoțești, 30 galbeni pentru bolniță și cărți pentru slujba și învățătură din cele tălmăcite de dânsul. Pentru Agapia Veche, Mitropolitul Veniamin a dăruit o Evanghelie, un tipic, un octoih, o psaltire, trei cărți de muzică și o stofă adamască pentru un rând de haine preoțești.

Ca urmare a agravării avariilor și degradărilor la complexul mănăstiresc, stavrofora Olimpiada Chiriac, a intervenit în anul 1995 pentru introducerea Ansamblului monument istoric Mănăstirea Agapia (biserica mare, clădirile din incintă, casele chilii din satul monahal, celelalte edificii de cult) în programul național de restaurare. În perioada mai-iulie 1995 au fost efectuate studii aprofundate sub coordonarea Dr. Ing. Vasile Dascălu pentru a se elabora o documentație care să fundamenteze necesarul de fonduri de finanțare pentru salvarea monumentului. Studiile efectuate au constatat că ansamblul Mănăstirii Agapia se află în stare gravă de avarie. Prin Hotărârea de Guvern nr. 896 din 8 noiembrie 1995, s-a aprobat finanțarea începerii lucrărilor de punere în siguranță a monumentului.

În prezent pe lângă Mănăstirea Agapia funcționează singurul seminar de fete din zona Moldovei, Seminarul Teologic Monahal ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva”, înființat în vremea Patriarhului Justinian Marina. Atelierul de pictură de la Agapia a fost înființat de Nicolae Grigorescu și astăzi maicile care pictează au abandonat stilul renascentist al marelui pictor, îndreptându-se spre pictura bizantină. La mănăstirea Agapia se află singurul atelier monahal de tricotaje din Moldova în care se lucrează veste și pulovere călugărești pentru mănăstirile din întreaga țară. De asemenea, în afara incintei se află 100 de case pentru călugărițe construite în stilul caselor de la munte, precum și două biserici de lemn: Biserica Adormirea Maicii Domnului și Biserica Sfântul Ioan Bogoslovul.

Mănăstirea Agapia a fost descrisă în mai multe opera literare care descriu zona munților Neamțului. Printre primii scriitori care au poposit aici s–a aflat poetul și diplomatul Dimitrie Bolintineanu, care în toamna anului 1857 a descris călătoria sa prin Moldova, în volumul de memorialistică Călătorii în Moldova (1859); Marele scriitor Ion Creangă a descris zona unde a copilărit la începutul părții a – III –a din Amintiri din copilărie: ,,Agapia cea tăinuită de lume”. Calistrat Hogaș în călătoriile sale prin Munții Neamțului de la sfârștul secolului al-XIX-lea, descrie mănăstirea în povestirea Agapia, din volumul Pe drumuri de munte (1912). În cerdacul arhondaricului, Vlahuță vede o maică bătrână și scundă care a început să bată toaca cu „sunete mărunte, dulci, cadențate, ca șoapta pripită a unei rugăciuni, care redeșteaptă ca într-o lume depărtată, dulce și sfânta evlavie a copilăriei”.

În amurgul vieții Mitropolitul Veniamin Costachi, încredințează grija pentru mănăstirea Agapia lui Meletie Istrati ucenicul lui iubit, ajuns mai târziu episcop de Huși. Mitropolitul și-a închinat viața pentru binele poporului și a bisericii, fiind model de jertfire, om al ordinei și autorității, păstrător al tradiției Bisericii Ortodoxe. Daniile Mitropolitului Veniamin presărate în toate mănăstirile ca și cărțile tălmăcite și tipărite de el, evocă memoria acestui mare ierarh și arhipăstor al Bisericii moldovene.

3.3. Mitropolitul Veniamin Costachi și Mănăstirea Neamț

Mănăstirea Neamț a jucat un rol cultural important în viața bisericească a poporului român din secolul al XV-lea; Acest rol în sec XVI-XVII, a fost preluat de Mănăstirea Putna. Începând cu a doua jumătate a secolului al- XVIII-lea, după anexarea Moldovei de Nord de către habsburgi, Mănăstirea Neamț joacă din nou un rol cultural bisericesc de înalt rang. În această vreme mulți călugări din mănăstirile de nord, găsesc condiții bune la Mănăstirea Neamț. Așa se explică prezența la Mănăstirea Neamț în anul 1782 a profesorului putnean, ieromonahul Ilarion din Patmos, care a fost un colaborator de mare preț al lui Vartolomei Măzăreanul a cărui ,,stelă funerară” se află probabil tot la Mănăstirea Neamț.

Momentul de amploare a împrejurărilor istorice, îl constituie mutarea de la Dragomirna, mai întâi la Secu apoi la Mănăstirea Neamț, a grupului Paisie. Mitropoliții acestei epoci, Iacob Stamati și apoi Veniamin Costachi au contribuit la înviorarea activităților cultural-bisericești în Mănăstirea Neamț, facând din acest așezământ călugăresc locul de iubire și cunoaștere a trecutului Moldovei în care era libertate și mândrie după expresia lui N. Iorga.

Retragerea Mitropolitului Veniamin Costachi din scaun la Mănăstirea Neamț și apoi la Mănăstirea Slatina, când iubit de toată lumea, leapădă podoabele măririi și îmbracă mantia simplă de călugăr, a lăsat urme adânci și a exercitat o influiență binefăcătoare, cu adevărat duhovnicească. Admirabile pagini din manuscrisele păstrate în biblioteca Mănăstirii Neamț, îl caracterizează pe Mitropolitul Veniamin astfel:,,un bun bisericaș, cu smerenie și evlavie, cu râvnă către sfânta ascultare, un model în biserică și stâlp al bisericii, care a făcut epocă în istoria Moldovei”.

Prezența lui Veniamin Costachi s-a simțit necesară de la începutul activității sale mitropolitane; de la Neamț el a trimis la Agapia duhovnici dintre cei mai încuviințați ceea ce este pentru noi un argument în plus care explică strânsa legătură a lui Veniamin cu soborul și stareții Mănăstirii Neamț, la care se vor adăuga și cele de ordin strict sufletesc și de conjunctură istorică. Petrecerea Mitropolitului Veniamin Costachi la Neamț, a fost o perioadă de mare activitate: traducător, alcătuitor, copist, inițiator și susținător al meșteșugului tipografic, ctitor de biserică și bibliotecă, pildă de viață cu totul curată și iubitor al neamului românesc.

Sub ochii lui Veniamin, cu binecuvântarea lui, cu sprijinul material și duhovnicesc, osteneala tălmăcirii sau cea a scrierii de prefețe, apar volume bogate ca: ,,Râduiala Psalmilor (1803), Chiriacodromion (1810 – 1811) partea I și partea a-II-a. Andrei Vizanti nu a exagerat atuci când a afirmat în legătură cu călugării de la Neamț, că în vremea lui Veniamin ,,asudau traducând și tipărind volumele cu duzina”. Literatura teologică a înscris la loc de cinste numele Mitropolitului Veniamin Costachi.

Motivul retragerii la Neamț au fost acuzațiile de ,,neștiință, neorânduieli și greșeli”, atât în treburile cele duhovnicești cât și în orânduielile cele politicești”. Capitolul petrecerii lui Veniamin la Neamț și a legăturilor sale cu această mănăstire, este un bogat izvor de învățături duhovnicești. Pentru viețuitorii Mnăstirii Neamț care se ,,adapă cu apa cea vie a fântânilor sădite de el, ca și pentru clerul și credincioșii creștini, Veniamin rămâne un mare păstor de suflete.

3.4. Mitropolitul Veniamin Costachi și Mănăstirea Slatina

Ultimii ani de viață, Mitropolitul Veniamin Costachi i-a ptrecut în liniștea Mănăstirii Slatina, ctitoria lui Alexandru Lăpușneanu de la jumătatea secolului al- XVI-lea. În această așezare liniștită și retrasă, Mitropolitul Veniamin Costachi își ptrece ultima parte a vieții. Descriind viața Mitropolitului la Slatina, precum și respectul de care se bucura din partea oamenilor, Ion Istrate, de prin părțile Rotopăneștilor, zice: ,,Din toate părțile aleargă acolo în pustietate, săraca omenire… Multe lacrimi am văzut strecurându – se pe sub poalele brazilor, ce înconjoară locuința acestui mare bărbat”.

Prin înzestrarea literaturii nostre bisericești cu noi tălmăciri de rară frumusețe și prin bogata operă social desfășurată la Mănăstirea Slatina, cei patru ani petrecuți acolo marchează o nouă și ultimă etapă în activitatea Mitropolitului Veniamin. În această etapă, Mitropolitul Veniamin a dispus ca o parte din bunurile sale materiale să fie distribuite celor lipsiți, așa cum a procedat și când era pe scaunul Mitropoliei Moldovei. Dându – și seama că mulți elevi cu posibilități de învățătură erau ținuți departe de lumina cărții din cauza lipsurilor materiale, orânduiește ca o sumă de bani reprezentând valoarea unui engolpion să fie folosită pentru întreținerea lui Veniamin Cănănău, spre continuarea și terminarea studiilor sale teologice: ,,fiindcă vroesc să se pregătească spre a fi dascăl și propoveduitor evanghelicesc”.

Prețioasele danii ale Mitropolitului Veniamin Costachi completează în parte lipsa zestrei ctitoricești a Mănăstirii Slatina, secătuită de pribegia vremurilor și totodată îl înscriu printe ctitorii principali ai acestei mănăstiri. Numele Mitropolitului este legat și de activitatea cărturărească de luminare a poporului.

Între anii 1844 – 1845, Veniamin a tradus la Slatina trei dintre lucrările Fericitului Teodoret al Cirului. Mai spre sfârșitul perioadei petrecute la Slatina, marele iubitor de cultură ,,dezgroapă din literature teologică ortodoxă, o altă lucrare – Buna murire de Evghenie Vulgaris, pe care o aduce prinos graiului românesc. Precuvântarea acestei traduceri reprezintă cea mai clară dovadă a gradului desăvârșitei vieți morale dobândite de-a lungul anilor la Slatina, prefață care poate fi socotită una dintre cele mai reușite pagini despre frumusețea vieții creștine pusă în slujba aproapelui.

Presimțindu-și sfârșitul vieții, îndeamnă pe credincioși să nu se teamă de moarte, ci să ia aminte la binele pe care sunt datori să-l împlinească cu fapta. Obosit de povara anilor închinați faptelor de binefacere socială și îndeletnicirilor cărturărești își scrie cunoscutul «Testament» izvorât din cea mai curată și deplină conștiință a datoriei împlinite: ,,Totul ce mi-a stat în putiință am făcut și cu sfatul și cu fapta, ca să sporesc și sufletește și materialicește înflorirea Sfintei Bisericii și Patriei”. Împăcat cu toată lumea, înconjurat de ucenicii săi iubiți, în mijlocul cărora i–a fost dat să-și petreacă ultimii ani ai vieții sale, și-a dat obștescul sfârșit. Pe icoana Maicii Domnului din catapeteasma Mănăstirii Slatina, se poate citi: ,,Adu-ți aminte Stăpână de robul Tău Monahul Veniamin 1846”, iar pe un Apostol tipărit la Neamț, se amintește ,,care s-au mutat din această vremelnică viață părintele nostru Mitropolitul Veniamin Costachi la anul 1846, luna lui decembrie, mercuri dimineața la cinci ceasuri”.

În anul 1886, Mitropolitul Iosif Naniescu aduce osemintele Mitropolitului Veniamin Costache de la Mănăstirea Slatina la Iași și le așează în Catedrala mitropolitană, într – o nișă din partea dreaptă a bisericii. Inscripția săpată în marmură cuprinde câteva date mai însemnate din viața mitropolitului. Tot atunci pictorul Gh. Tătărăscu i-a zugrăvit portretul îmbrăcat în odăjdii arhierești, alături de acela al Mitropolitului Iosif Naniescu, ambii ctitori ai Catedralei.

Lucrările Mitropolitului Veniamin, din perioada Slatina reprezintă un punct de vârf în întreaga sa activitate; opera sa valoroasă demonstrează că renunțarea la insignele demnității de mitropolit și a atribuțiilor administrative ale eparhiei nu a însemnat un declin, ci o dăruire totală activității cărturărești, obștești și patriotice.

CAPITOLUL IV

MITROPOLITUL ANDREI ȘAGUNA

4.1.Viața Mitropolitului Andrei Șaguna

De-a lungul vremii, marile personalități ale istoriei bisericești, și nu numai au atras atenția unor istorici de renume, nu doar pe tărâmul bisericesc, ci și pe cel laic deopotrivă. Începuturile istoriei noastre, laice și bisericești, au beneficiat de atenția unor mari istorici laici ca N. Iorga, P.P.Panaitescu, Ilarion Pușcariu și alții, care au încercat să lămurească din perspectiva laicului onest, lucruri legate de viața bisericească, de istoria bisericească și indisolubil legată de istoria neamului.

Cu privire la perspectiva pe care laicul avizat o poate avea asupra istoriei bisericești, N. Iorga spunea: ,,Când însă un mirean, care pune temei înainte de toate pe rosturile ființei naționale, ia asupră-și cu respectul cuvenit și cu silința ce trebuie pentru a înțelege ideile călăuzitoare ale eroilor săi scrierea Istoriei Bisericești românești, el poate găsi, deși nu fără mare greutăți, calea potrivită. Prin scrierea istoriei poporului românesc, cred că am dovedit că, peste hotarele fără trăinicie ale formelor politice, se poate scrie o istorie a tuturor românilor…”.

Așa stând lucrurile, istoricul N. Iorga, pornște la o analiză riguroasă și științifică a vieții bisericești a românilor din toate provinciile locuite din vremea românilor și până astăzi. Interesant este faptul că, N. Iorga încearcă o abordare holistică a marelui Andrei Șaguna, atât în plan familial, cât și ca importanță culturală, spirituală și duhovnicească. Pr. Prof. Mircea Păcurariu spunea ,,S-a născut la Mișcolț, în preajma Crăciunului anului 1808 în familia negustorului de origine macedoromân Naum Șaguna, și a soției sale Anastasia, născută Muciu”, iar Nicolae Iorga sublinia: ,,Născut la 01.01.1808, în orășelul unguresc Mișcolț, era fiul unor negustori macedoneni și fusese crescut de unchiul său după mamă, Anastasie Garbovschi care-și avea casa de comerț Pesta”.

A început învățătura la școala elementară ,,greco-valahă” din Mișcolț, apoi a continuat la gimnaziile din Mișcolț și Pesta (azi Budabesta). În 1826 s-a înscris la Universitatea din Pesta, studiind Filozofia și Dreptul ca mai apoi în anul 1829 să urmeze studii de teologie ortodoxă la Vârșeț. Datorită calităților alese, după terminarea studiilor, cu binecuvântarea Mitropolitului Ștefan Stratimirovici al Carlovițului, a intrat în mănăstirea Hopovo, unde a fost tuns în monahism sub numele de Andrei, la 12 octombrie 1833, la vârsta de 25 ani. Trece rapid prin toate treptele monahale, până la cea de arhimandrit și egumen al mănăstirii sale de metanie Hopovo. În paralel arhimandritul Andrei Șaguna funcționează ca profesor la secția de română a seminarului și prelucrează ,,gramatica vlahă, după gramatica daco – română a lui Ioan Alexi, rămasă în manuscris”.

A intrat în slujba Mitropoliei din Karlovitz, întâi ca secretar, apoi ca asesor (consilier) eparhial iar după ce i-a convins pe cei de acolo că este un om cu totul excepționl, i s-a încredințat și conducerea a patru mănăstiri sârbești. A slujit timp de treisprezece ani în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe, sub mitropolitul Ștefan Stratimirovici, apoi sub urmașii săi, Ștefan Stancovici și Iosif Raiacici, care l-a hirotesit arhimandrit în anul 1842. Acest Iosif Raiacici, în iunie 1846, l-a numit vicar general al Episcopiei Ortodoxe Românești din Ardeal cu sediul la Sibiu, post vacant după moartea episcopului Vasile Moga, în octombrie 1845. În decembrie 1847, la stăruințele lui, Curtea Imperială din Viena a acceptat să fie convocat un sobor la Turda, în vederea alegerii unui nou episcop. S-au propus trei candidați: alături de protopopii Ion Moga și Moise Fulea, figura și Andrei Șaguna. Împăratul l-a confirmat ca episcop al Ardealului pe Andrei Șaguna, care, în Duminica Tomii din anul 1848, a fost hirotonit arhiereu în Catedrală Mitropolitană din Karlovitz de către același Iosif Raiacici, alături de cei doi episcope sârbi. Episcopul Andrei Șaguna a plecat din Karlovitz chiar în după-amiaza zilei în care izbucnise revoluția românească din Ardeal, care va dura până în august 1849.

Mitropolitul Andrei Șaguna trece la cele veșnice în anul 1873, fiind înmormântat la Rășinari, de unde în anul 2011 la inițiativa Înalt Prea Sfințitului Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în prezența Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, osemintele sale au fot așezate în catedrala mitropolitană din Sibiu, iar numele său trecut în rândul sfinților.

La moartea Mitropolitului Șaguna, episcopul G.D.Teutsch din Sibiu scria ,,Șaguna a fost conducătorul intelectual, care a putut să obțină rezultate politice, cum rar se întâmplă unui muritor a se învrednici de ele”. Nicolae Iorga îl numea ,,bătrân maiestuos care de pe scaunul său de arhiereu conducea ca de pe un scaun de rege”, fiind un ,,cârmuitor de oameni și îndreptător al vremilor, cărora nu li s-a supus ca exemplarele obișnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnișul lor spre culmea lui”. Ioan Lupaș scria despre marele ierarh, următoarele: ,,Pentru toți românii de bine, acest nume va trebui să sune cât mai des și mai întețit, ca o trâmbiță de chemare la muncă nepregetată, la o luptă conștientă și neșovăitoare, la împlinirea bărbătească, fără zăbavă a datoriilor față de lege și neam”.

Mitropolitul Andrei Șaguna a fost lumânarea care a reaprins candela credinței și a speranței în sufletele tuturor românilor prigoniți, de aceea a și fost numit ,,Mesia al ardelenilor”.

4.2. Ativitatea literară a lui Șaguna

,,Pe românii transilvăneni, din adâcul lor somn vreau să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să – i îndrumez”. (Andrei Șaguna)

Mitropolitul Andrei Șaguna a văzut în cărți, instrumentul fundamental pentru folosul duhovnicesc și cărturăresc necesar atât pentru preoți cât și pentru păstoriții lui. Întreaga sa erudiție a pus-o în slujba țelurilor îndrăznețe pe care și le-a propus ,,lucrătoare prin iubire’’(Gal 5,6) , căci a avut întotdeauna un singur reper: sporirea întru toate a păstoriților. În acest sens, Gh. Tulbure a subliniat următoarele: ,, …Nu cărturăria, prin ea însăși, constituie nota specifică a peronalității sale literare, cât mai ales concepția pilduitoare după care a înțeles s-o pună în valoare. Șaguna n-a înțeles să-și păstreze erudiția pentru sine, nici s-o drămuiască în migăloase doze exegetice. El a înțeles să arate că rostul scrisului este identic cu al făcliei care se consumă pentru a lumina pe alții…”.

Mare este numărul operelor date la lumină de Mitropolitul Andrei Șaguna; Operele acestea se împart în opere compuse de el însuși, în cărți retipărite de el și în cărți ce le încredința altora spre compunere ori traducere pe care apoi le tipărea în tipografia arhiediecezană. El însuși spunea: ,, … pentru că am cunoscut numaidecât necesitatea cea mare și întețitoare pentru unele cărți bisericești și școlare, dintre care cele bisericesci toate le – am retipărit, dintre cele scolare și scientifice unele le-am compus eu, și altele le – am încredințat unor bărbați scientifici spre compunere…”.

Activitatea literară a lui Andrei Șaguna se poate clasifica în trei categorii:

a).Opere proprii în domeniul literar – bisericesc;

b).Cărți ritual și manuale de teologie, retipărite și prevăzute cu vaste și instructive prefețe;

c).Manuale didactice, alcătuite la îndemnul său de diferiți bărbați și editate de el.

Un capitol important din activitatea editorială a lui Andrei Șaguna îl constitie manualele școlare pentru institutul teologic din Sibiu. Pentru că în primii ani de activitate nu avea profesori bine pregătiți cărora să le încredințeze întocmirea unor manuale corespunzătoare, a recurs la prelucrarea și reeditarea unor manuale mai vechi, revizuite de el însuși. Așa a fost Teologia Dogmatică care a fost scoasă din manuscrisul Cuviosului Părinte Arhimandrit Ioan Raici, întocmită pentru a fi întrebuințată în școalele clericale de legea greco – răsăriteană. A urmat apoi Manual de Teologie Morală Creștinească pentru întrebuințarea preoțimei și a clericilor greco – răsăriteni, revizuită și retipărită sub supravegherea și cu binecuvântarea episcopului Andrei. În 1855 Andrei Șaguna a tipărit Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă după traducerea arhimandritului Filaret Scriban, tipărită la Mănăstirea Neamț în 1844.

Cărțile Mitropolitului Andrei Șaguna, risipesc un întuneric de veacuri imprimând vieții bisericești un ritm nou, plămădind cele dintâi preocupări de cultură teologică în cercurile preoțimii din Ardeal. Fiecare din îndemnurile mitropolitului, este o porțiune vie din istoria culturii noastre, o bucată de suflet ruptă din frământărule unui om, care a înfruntat toate piedicile și a luptat pe toate fronturile ca să deschidă porțile luminii pentru un popor însetat de învățătură.

4.2.1. Importanța cărților de cult tipărite în timpul păstoririi lui Andrei Șaguna

Mitropolitul Andrei Șaguna a fost văzut ca un ,,apostol al românilor transilvăneni, un om de răscruce, un om providențial”, pentru că păstorirea sa a însemnat un mare progres pentru întreg poporul nostru în vaste domenii: duhovnicesc, pastoral-misionar, liturgic, național și cultural.

Ilarion Pușcariu descria religiozitatea duhovnicească a marelui mitropolit Andrei Șaguna, asfel : ,,….mergea regulat la biserică, chiar și în postul Paștilor, miercurea și vinerea, la Liturghia înainte sfințită. Sta în picioare la strană cu o ținută maiestoasă. Observa cele mai mici greșeli ce s-ar fi făcut în decursul slujbei. Pe cel ce a greșit, îl chema acasă și cu blândețe îi arăta locurile din tipic …”.

În anul 1909, Profesorul Dumitru Cunțanu, care i-a fost diacon apropiat marelui Mitropolit Șaguna, face o frumoasă descriere a sensibilității și dragostei acestuia pentru cele sfinte: ,,Solid și întreg în religiozitate și moralitate, tare în credință și statornic în speranță; sincer în cinstirea de Dumnezeu, solid în știință, în gândire și simțire, în faptă și în cuvânt; toate comorile acestea sufletești, a fost la ele adevăruri sfinte și vecinice … El a provăzut biserica cu cărți de rugăciune, cum și cu toate cărțile cultului religios, a dat mare atențiune și cultului cântării bisericești”.

Despre religiozitatea și frumusețea caracterului mitropolitului Andrei Șaguna, luminatul biograf, Nicolae Popea nota următoarele în anul 1879: ,,Moralitatea și religiozitatea lui curate, insuflau respect și simț religios și în alții. El știa a-și supune interesul său privat totdeauna celui comun. El își înțelese pe deplin pozițiunea și misiunea sa: în biserică era omul bisericii; după chemarea sa de călugăr, era călugăr, după cea arhierească, era arhiereu”.

Sentimentul religios, dragostea pentru cultul liturgic, bucuria apropierii de Dumnezeu prin rugăciune, nu vor întârzia să rodească și să trezească în viitorul mare mitropolit un cald și viu sentiment național. Cărțile de cult au fost o prioritate majoră pentru Andrei Șaguna pentru că, ele împlineau un triplu rol: în primul rând, ele aveau menirea să îl apropie pe om de Dumnezeu, să îl ajute să guste din harul Său, în al doilea rând, ele erau adevărate manuale de limbă și cultură românească scrise în limba vorbită și destinate unei societăți care era în mod copleșitor țărănească, și , în al treilea rând, ele au fost un factor decisiv în trezirea conștiinței unității naționale a poporului român.

Limba cazaniilor, limba textelor liturgice, limba vorbită a fost factorul și mijlocul prin care românii se puteau apropia de Dumnezeu, dar și între ei, conduși de ierarhi luminați. Pentru mitropolitul Andrei Șaguna, limba vorbită era simbol al naționalității, legătura organică cu trecutul și instrument de luminare a poporului. El atribuia limbii, în special prin traducerea Bibliei și prin cărțile de cult, păstrarea unui sentiment al unității între românii de pretutindeni.

Marele arhiereu a fost om de acțiune, un om al contemplațiilor, iar viața liturgică a Bisericii i – a fost modelul dar și temelia activității sale pastoral – misionare și sociale fiind numit ,, Mesia al ardelenilor”.

4.2.2. Cărți liturgice – mijloace de sfințire și luminare a neamului românesc

Mitropolitul Andrei Șaguna a acordat o mare atenție activității liturgice. Prima mare grijă a mitropolitului a fost retipărirea cărților de cult a căror lipsă se simțea acut după distrugerea multora dintre ele la Revoluția din 1848. În prefața Compediului său de drept canonic din 1868 mitropolitul Andrei Șaguna enumeră nu mai puțin de 37 cărți tipărite de el, incluzând ediții ale Noului Testament, cărți de cult, catehisme și manuale pentru clerici și pentru școlile poporale, dintre care amintim : ,,Apostolul, Catehismul, Ceaslovul mare, Teologia dogmatică, Tâlcuirea Evangheliei, Chiriakeodromionul, Mărturisirea ortodoxă, Teologia morală, Liturghierul, Teologia pastorală, Octoihul mare, Penticostar, Octoihul mare, Mineiul – pentru fiecare lună…etc”.

Această listă de cărți ne arată că Șaguna a tipărit până în anul 1868 toate cărțile importante de cult pe care le-a considerat indinspensabile vieții liturgice pentru poporul român. Mitropolitul Șaguna, fiind preocupat de dorința de a lumina prin cultură și de a clădi pe baze duhovnicești conștiința identității naționale și confesionale a poporului român, va tipări și alte cărți liturgice destinate cultului public și privat: Cartea rugăciunii, Octoihul mic, Paraclisul Maicii Precistei, Acatistul Născătoarei de Dumnezeu. Prima ediție a Liturghierului a apărut în 1856, sub titlul Dumnezeieștile Liturghii ale Sfinților Ierarhi Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare și Grigorie Dialogul, iar în 1862, a văzut lumina tiparului și o ediție în tipografia lui George Klosius.

Mitropolitul Șaguna s-a preocupat și de cărțile de cult destinate ierarhilor, tipărind în anul 1861 – Hiroteneriu, în 1862 – Rânduiala care se face la sfințirea bisericii și în 1865 – Rânduiala hirotonirii noului episcop de religie ortodoxă răsăriteană, toate fiind traducerile sale personale, cea din urmă fiind tipărită înainte de hirotonia la Rășinari, a primului episcop al Caransebeșului, Ioan Popasu.

Este adevărat că nu a tipărit nici un manual de Lirurgică și Omiletică, considerând că erau suficiente cărțile liturgice pe care le-a tipărit în tot cursul păstoririi sale. Nu s-a tipărit nici un manual de Omiletică, deși în Institutul Teologic sibian se preda ,, Retorica bisericească’’ încă din anul 1852. În 1855 a tipărit două volume de predici, necesare preoților în activitate: Primul era un ,,Chiriacondromion”, adică cuvântări bisericești pentru fiecare duminică a anului, scris de Nichifor Theotochis (58 de predici cu 471 pagini). Această lucrare a apărut în românește în traducerea călugărilor nemțeni Gherontie și Grigorie (viitorul mitropolit Grigorie Dascălul), tipărită la București în 1801, la Buzău în 1839 și la Iași în 1840 – 1841. În această carte Șaguna a publicat 26 de predici proprii, sub titlul ,,Adaos de cuvântări bisericești pentru sărbătorile domnești de peste an”, cu 134 de pagini. Doi ani mai târziu, în 1857, a tipărit ,,Tâlcuiala Evangheliilor în duminicile Învierii și ale sărbătorilor”, reeditată în 1860 (ambele ediții cu 208 pagini). De fapt era o reeditare a cărții cu același titlu, tradusă din slavo – sârbă de cărturarul bănățean Constantin Diaconovici Loga (1770 – 1850) și tipărită la Buda în 1835, cu binecuvântarea mitropolitului Ștefan Stratimirovici din Carloviț. În prefață se menționa că era destinată doar cateheților, pentru orele de religie.

Cărțile de cult au avut o prioritate majoră cunocând o largă circulație atât în bisericile unite și chiar dicolo de Carpați, până în Dobrogea și Basarabia, unde au ajuns prin mijlocirea unor ciobani din părțile Sibiului și Brașovului care își duceau turmele până acolo.

Dintre lucrările sale, cărțile în domeniul Dreptului canonic ocupă un loc central, impunându – se în întreaga Ortodoxie, opera sa canonică fiind studiată și elogiată de numeroși canoniști, teologi, istorici și oameni de cultură români și străini. În epoca mitropolitului Șaguna, atât preoții cât și credincioșii laici nu cunoșteau canoanele, nici măcar faptul că existau colecții de canoane tipărite. În viziunea marelui ierarh din Transilvania, o adevărată reformă a Bisericii Ortodoxe nu se putea realiza fără cunoașterea doctrinei ortodoxe, a principiilor canonice care stau la temelia conducerii Bisericii, conștientizând importanța unui manual de Drept canonic, având ca model Pidalionul grec al călugărilor atoniți Nicodim și Agapie, precum și Kormceaia Kniga, în slavonă.

Astfel ,,cunoștințele acumulate și munca neîncetată de documentare în domeniul Dreptului canonic, îi dă posibilitatea de a susține cu argumente temeinice drepturile poporului și ale Bisericii românești”. În 1854 Andrei Șaguna va tipări primul manual de Drept canonic în limba română, având în vedere nevoile preoțimii și a poporului credincios. În introducerea acestei cărți Șaguna arată motivele care l-au determinat să scrie această carte sistematică și temeinică, cuprinzând întreaga viață bisericească, plecând de la datoria sa de episcop de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu și păzirea Legii Lui. Această lucrare se adresează tuturor ortodocșilor din întreaga lume, întrucât se ,,propune icoana cea adevărată a bisericii, precum dânsa în canoane se află”, fiind un manual sistematic care avea rolul să vindece rănile produse în biserică de lipsa învățăturilor drepte ale Sfinților Părinți.

O lucrare canonică foarte importantă a mitropolitului, este Compendiul de Drept canonic, operă apărută în limba română și în traducere germană, în anul 1868, la Sibiu. Încă din Cuvântul – înainte al Compendiului, adresat clerului și credincioșilor, aflăm că această lucrare a fost privită ca cea mai însemnată lucrare literară a sa. Valoarea științifică a lucrării constă nu numai în aranjarea sistematică a materialului canonic, dar și în ,,autenticitatea izvoarelor și curățenia principiilor canonice, pe care se sprijinește”.

O altă lucrare șanguiană valoroasă este Enchiridionul (1871), în care mitropolitul Șaguna formulează principia călăuzitoare care să servească drept fundament pentru reactivarea mitropoliei Transilvaniei. Trebuie subliniat faptul că Johann Schneider a apreciat cele două opera canonice șaguniene, Compendiul (reeditat în 1885 și 1913) și Enchiridionl (reeditat în 1933), arătând că prin ele mitropolitul românilor ortodocși din Ardeal a reușit să pună ,,bazele unui învățământ reglementat în dreptul canonic și a pus sub ochii preoților și laicilor ortodocși necesitatea și rostul studiului dreptului canonic”, fiind până în anul 1920 ca manuale de predare a Dreptului canonic la Institutul teologic – pedagogic din Sibiu. Din opera canonică a lui Șaguna se observă ideea fundamentală: Mântuitorul este prezent în Biserica Sa prin cuvântul Scripturii, iar în chip mijlocit prin dreptul canonic.

Mitropolitul Andrei Șaguna s-a preocupat de a lăsa păstoriților săi și scrisori pastorale care conțin prețioase mărturisiri, însemnări inedite cu privire la luptele și călătoriile sale pentru recâștigarea drepturilor de care biserica ortodoxă ardeleană era despuiată. După fondul lor spiritual, pastoralele mitropolitului Andrei Șaguna se pot împărți în două categorii:

a). Pastorale de sărbători;

b). Pastorale pentru alte ocazii.

Adevărata menire a pastoralelor sale este formarea sufletului creștinesc, transformarea lui prin puterea modelatoare a adevărurilor scoase din cărțile sfinte. Aceste pastorale pe lângă povețele de esență religioasă, oglindesc și preocupări din domeniul vieții de toate zilele.

În tot ce a realizat a fost un deschizător de drumuri și Dumnezeu i-a binecuvântat osteneala sa în slujirea neamului românesc. Mitropolitul a luptat cu orice preț la regenerarea duhovnicească, socială și culturală a poporului dat spre păstorire. A ținut ca viața spirituală să fie temelia la toată lucrarea preoților și a credincioșilor, de aceea s-a preocupat atât de mult de cărțile de cult și de săvârșirea cu evlavie a slujbelor bisericești. Prin cărțile de cult, prin activitatea sa diplomatică, socială, didactică și pedagogică, Șaguna a fost un adevărat apostol, un dar a lui Dumnezeu pentru neamul românesc, un om al faptelor depline și nu un om al vorbelor răsunătoare. Sfințenia vieții și a faptelor sale sunt de neprețuit și constituie un imbold și un model pentru fiecare dintre noi.

Contemporan cu Sfântul Calinic de la Cernica, mitropolitul Andrei Șaguna a luminat poporul nostru, ceea ce face să i se potrivească atât de bine cuvintele de laudă aduse de Sfântul Grigorie de Nazians, Sfântului Vasile cel Mare: ,,… îndemnând, mustrând, rugând, amenințând, ocărând, luptându-se pentru popoare, orașe sau chiar persoane izolate, găsind toată calea spre mântuire, tămăduind pretutindeni, el a fost un nou Veseleil, un arhitect al cortului mărturiei, întrebuințând tot felul de materiale și meșteșuguri pentru atingerea scopului și aranjând totul pentru măreția și armonia unei unice frumuseți”.

4.2.3. Biblia lui Andrei Șaguna și limba vie a poporului

Dumnezeu a trimis cuvântul Său oamenilor spre a le fi, cum zice psalmistul ,,făclie picioarelor” pe cărarea vieții . Izvoarele prin care Dumnezeu Și-a descoperit ființa, planul și voia Sa sunt Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Sfânta Scriptură sau Cartea Cărților este documentul unic care exprimă iubirea lui Dumnezeu față de toți oamenii, cărora le călăuzește calea spre fericirea veșnică.

O realizare deosebită a mitropolitului Andrei Șaguna a fost tipărirea între anii 1856 – 1858 a Bibliei cu ilustrații. După cum mărturisea marele ierarh, noua ediție avea la bază vechile traduceri românești ale Sfintei Scripturi (Noul Testament din 1648 și edițiile integrale ale Bibliei: București – 1688, Blaj – 1795, Petesburg – 1919 și Buzău – 1854 – 1856), confruntate cu textul grecesc al Septuagintei (ediția de la Atena din 1843) și o introducere în limba slavonă.

El a văzut în carte un instrument fundamental pentru schimbarea stării de lucru după instalarea sa ca episcop, apoi recunoașterea ca mitropolit. ,,Cetirea Sfintei Scripturi, spunea Mitropolitul în precuvântare, e de trebuință Bisericei, preoțimei, iar creștinilor este de trebuință ca să știe în ce cred și cum să creadă ca să mântuiască sufletele sale”. Biblia lui Andrei Șaguna fructifică întreaga tradiție a traducerii Bibliei în limba română.

Mitropolitul Andrei Șaguna a fost ca ierarh ,,cea mai frumoasă expresie, cea mai puternică întrupare a geniului creștin al poporului nostru credincios”. Sobrietatea execuției Bibliei dovedește că Șaguna a urmărit să editeze o carte pentru toți credincioșii. Tipărirea cărții sfinte la Tipografia arhidiecezană, cu titlul Biblia adecă Dumnezeiaca Scriptură a Legii cei vechi și a celei nouă, după originalul celor șaptezeci și doi de tâlcuitori din Alexandria, a fost rezultatul unui efort teologic, început imediat după înființarea tipografiei diecezane. Așa cum mărturisea Șaguna a privegheat ,,din carte în carte …. din cuvânt în cuvânt asupra ieșirei la lumină a acestei cărți a Vieții”.

Mircea Basarb a remarcat că textul acesteia se adresa întregii națiuni și avea ca scop pastoral să pună la îndemâna clerului și a credincioșilor textul Bibliei într-o limbă clară, pe înțelesul întregului popor, iar ca scop teologic a urmărit să elimine erorile care s-au strecurat în edițiile românești anterioare, prezentând punctul de vedere ortodox în unele probleme biblice.

Mitropolitul Andrei Șaguna, a socotit că este necesar să scrie o prefață cu caracter de ,,studiu introductiv” dându-i titlul: ,,Cunoștințe folositoare despre Sfânta Scriptură”. A structurat în cinci părți și o încheiere:

Despre începătoriul și cuprinsul Sfintei Scripturi (p. III – V)

Despre întoarcerea Sfintei Scripturi în limbile popoarelor creștine (p. V – XV)

Cum că Sfânta Scriptură este Cuvântul cel adevărat al lui Dumnezeu (p. XVI -XVIII)

Despre puterea cea din lăuntru a Sfintei Scripturi (p. XIX)

Trebuința Sfintei Scripturi (p. XIX – XX)

Încheiere (p. XX – XXI)

Partea I are un conținut mai mult istorico – isagogic, ce trece în revistă cărțile Vechiului Testament și a Noului Testament, analizând raportul dintre cărțile canonice și apocrife. Partea a-III-a are caracter apologetic fiindcă Mitropolitul Andrei Șaguna dovedește că Sfânta Scriptură este ,,adevăratul cuvânt a lui Dumnezeu” . Partea a – II – a și a –IV-a se apropie prin anumite idei fiindcă din trebuința Sfintei Scripturi s-a născut stăruința traducătorilor în diferite limbi. Trece apoi în revistă traduceri ale Bibliei începând cu Septuaginta și ajunge la treducerile în limba română.

Șaguna a justificat traducerea Bibliei, ca popoarele să poată ceti cărțile Sfintei Scripturi și să se poată folosi de ele. Totodată era conștient că fapta sa nu constituie o premieră, ci un moment într – un proces continuu de traducere și adaptare a Bibliei la nevoile contemporane. În partea a – V- a se revine asupra unor idei, într – un alt context, când Andrei Șaguna se arată vrednicul păzitor al sufletelor către mântuire.

Sfânta Scriptură a fost și a rămas pentru clerul și poporul nostru dreptcredincios, unul din cei doi ,,piepți” ai Bisericii, așa cum spune Sfântul Ipolit. Pentru poporul nostru, de-a lungul înviforatelor sale pătrunderi prin vămile existenței sale istorice, Biblia a fost făurar și paznic al unității noastre de limbă, de credință și de năzuință spre luminare și eliberare națională. Mitropolitul Andrei Șaguna a înțeles acest adevăr și pentru vremea desfășurării ostenelilor sale, cu mijloacele ce le putea utiliza acum un veac, el l-a servit în chip strălucit. S-a dovedit ,,preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet”.

4.2.4. ,,Telegraful Român’’ – importanța istorică și culturală a acestui ziar

Într-o vreme în care discuțiile depre importanța și rolul mass – media sunt tot mai intense, la Sibiu, rezidă singurul ziar care se declară încă din 1853, ,,în slujba lui Dumnzeu și a oamenilor”.

Mitropolitul Șaguna apreciind însemnătatea presei, a acestui mijloc modern de răspândire a ideilor bune și mântuire înființează în 1853 ziarul ,,Telegraful român’’. Fiind nu doar un conducător ci și un reprezentant național al românilor ortodocși din Transilvania, în fața autorităților politice, el și-a dat seama de importanța pe care poate să o aibă în luminarea poporului și apărarea drepturilor naționale și cetățenești. Publicația a fost numită de către Mihai Eminescu ,,cea mai modernă publicație de peste Carpați, care urmărește cu stăruință politica modestă și sigură a neuitatului Șaguna”, iar de către unii critici literari ,,Patriarhul presei române”. Evidențiind această această particularitate de dăinuire pe o perioadă de mai bine de un secol și jumătate a Telegrafului Român, un erudit istoric remarcă faptul că ,,puține lucruri au rămas atât de statornice în țara noastră, cum este cazul acestei publicații periodice”.

Titlul ziarului a apărut dintru început cu caractere latine, în schimb materialele așternute în pagini au fost tipărite în chirilică (slove) până în 1863, când grafica chirilică a fost înlocuită cu cea latină. Conținuturile știrilor sunt de natură politică, militară, economică, administrativă, comercială, culturală și religioasă.

Din sfera industriei și comerțului sunt popularizate, aproape în fiecare număr, invenții tehnice și realizări din aceste ramuri ale economiei. Nu lipsesc știrile care reflectă preocupări din domeniul agriculturii cu titluri sugestive ,,Societățile agricole”, ,,Via și vinul”, ,,Despre însemnătatea și folosul pădurilor”. Scopul urmărit prin reflectările de natură economică era acela de a deștepta și în sufletul românilor interesul pentru astfel de îndeletniciri.

Din compartimentele precum cele ale literaturii, artei, științei și culturii, în general au fost abordate la început mai modest iar apoi din ce în ce mai consistent, teme culurale, evenimente artistice și științifice, s – au tipărit recenzii la cărți și se publica poezie și proză din creația celor mai cunoscuți oameni de litere români și străini. Școala românească și educația tinerilor vor constitui o preocupare deosebită, aflată mereu în atenție. Asfel întâlnim titluri precum: ,,Educația copiilor, Ceva despre școală, Iubirea învățătorului către învățăceii săi”. Pr. Dumitru Stăniloae sublinia ,,Ziarul a rămas tot timpul în slujba scopului fixat de ctitor” , iar acest scop a fost susținerea intereselor naționale și bisericești ale românilor transilvăneni. Lupta susținută pentru drepturile politice ale poporului român, pentru aspirațiile sale spre libertate și independență, pentru cultivarea limbii lui grăite de românii de pretutindeni, pentru păstrarea nealterată a credinței ortodoxe, a constituit temeiul dăinuirii în timp a Telegrafului Român.

Pe bună dreptate, Telegraful Român, a fost numit ,,amvon de propovăduire a dreptei credințe”, ,,for călăuzitor al vieții creștine”, ,,tribună de la care s-au apărat drepturile naționale și religioase ale românilor”, ,,punte sufletească între români”, ,,inimă caldă ce a bătut mereu pentru cei mulți și încovoiați de greutățile vieții”, ,,factor de luptă pentru unitatea națională, politică și religioasă a românilor”. Valoarea gazetei lui Andrei Șaguna a fost recunoscută încă de la început, fapt pentru care marele poet Mihai Eminescu a numit-o ,,cea mai modernă gazetă’’, iar omul de cultură, omul poplitic și diplomatul Mihail Kogălniceanu a considerat publicația Telegraful Român ca fiind ,,cea mai bună foaie românească din Ardeal, una dintre cele mai bine redactate gazete”.

Telegraful Român se bucură de prestigiu în peisajul gazetăresc al Transilvaniei și a celorlalte teritorii locuite de români, datorită ținutei elevate imprimate de redactori aleși dintre intelectuali și mari cărturari de vază, de colaboratori ce oferă publicului cititor materiale documentate, cu valoare informațională certă, cu mesaje patriotice – naționale. Redactorii au acordat și acordă spații generoase problemelor culturale – lingvistice și literare, întrucât înaintarea literaturii, mijloc important al educației, face parte din programul revistei. Pentru cititorul modern de mare interes sunt informațiile privitoare la școală, instituție importantă pentru emanciparea românilor, numeroase îndemnuri de viață economică menite să antreneze meseriașii în atingerea unui nivel prosper de viață. Problemele ecleziastice sunt menite să întrețină prestigiul Bisericii Ortodoxe Române și să ofere oamenilor cel mai sigur temei al credinței, al sănătății mentale și spirituale iar informațiile istorice și etnografice țin direcția evidențierii identității românilor.

Cu fiecare număr ce vede lumina tiparului, mitropolitul Andrei Șaguna este mereu prezent în mintea și inima cititorilor publicației pe care el a ctitorit-o. Înscrierea numelui său pe frontispiciul ziarului începând cu numărul 21-22 din 1 iunie 1990, constituie o incontesabilă confirmare a prestigiului de care s-a bucurat acest nume în Transilvania și peste tot unde îl poartă în lume, acest fidel mesager al său, care este Telegraful Român așa cum descrie în istoricul ziarului , Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan.

Cercetând bogata activitate a marelui Șaguna se constată reușita ridicării Bisericii Ortodoxe din Transilvania la o strălucire pe care nu a cunoscut-o până atunci, fapt pentru care poate fi considerat cel mai de seamă ierarh pe car l-a avut Biserica Ortodoxă.

CAPITOLUL V

MITROPOLITUL ANDREI ȘAGUNA – ORGANIZATOR AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ORTODOX DIN TRANSILVANIA

5.1. Preocupări ale Mitropolitului pentru îmbunătățirea pregătirii dascălilor

Dăscălimea românească din Transilvania avea o influență redusă în viața satului românesc datorită lipsei pregătirii intelectuale, fapt pentru care Andrei Șaguna a fost nevoit să aibă în vedere atât îmbunătățirea situației juritice a învățământului românesc, cât și cea a pregătirii dascălilor. Astfel, după sosirea în Transilvania în toamna anului 1846, a dispus ridicarea cursului clerical de la șase luni la un an, introducând noi materii de învățământ: Teologie pastorală, Exegeza și Gramatica românească. Mitropolitul Andrei Șaguna, prin introducerea acestor discipline a putut da posibilitatea candidaților de preoți de a funcționa la începutul carierei lor și ca învățători în școlile confesionale.

În dezvoltarea învățământului românesc, un pas important a fost făcut la 10 august 1848 când Șaguna a trimis ministrului cultelor și Instrucțiunii publice din Guvernul maghiar, Eὄtvὄs Jὁzsef, cererea pentru aprobarea ridicării ,,cultului clerical” la doi ani de studii (cu doi profesori și 20 de elevi). Șaguna fără să dețină o aprobare oficială în ședința constitoriului eparhial din 17/29 octombrie 1849, reorganizează ,,cursul clerical”. Durata a rămas de două semestre, dar a fost introdusă o disciplină nouă – Istoria bisericească.

În Sinodul din 1850, s-a hotărât crearea unui institut teologic-pedagogic, urmând ca absolvenții de teologie să funcționeze și ca învățători înainte de hirotonie, lucru ce s-a respectat aproape în toată Biserica Ortodoxă din Transilvania până în 1918. În felul acesta era asigurată buna pregătire a preoților, dar și o acoperire a lipsei de învățători.

Pe baza Publicațiunii Guvernului din 19 aprilie 1850, Șaguna a continuat în circulara nr.530 din 24 aprilie 1852, stabilirea principiului confesional ca bază a organizării școlilor ortodoxe: ,,dascălii să fie de confesiune ortodoxă; să-i învețe pe copii din cărțile tipărite în Tipografia Diecezană; doar cei care obțin de la episcop atestat despre hărnicia lor, aveau dreptul să funcționeze ca dascăli; fiecare obște bisericească să-și facă școală iar comunitățile sărace trebuia să anunțe Consiliul eparhial despre imposibilitatea de a ridica școală și să refuze să se întovărășească cu vreo obște de altă religie; protopopii să trimită rapoartele despre școală la episcop, care le va preda protopopului profesor Moise Fulea”.

În anul 1853, Șaguna a înființat o secție separată de pedagogie în care se primeau absolvenți ai gimnaziului inferior și care a ajuns cu timpul până la patru ani de studii. Din școla teologică – pedagogică de la Sibiu au ieșit primele serii de preoți și învățători care au fost adevărați pioneri ai învățământului românesc ce au apropiat pe țărani de școală, de carte și de ziar, familiarizându-i cu gustul pentru citit, cu serbările și reprezentațiile de teatru sătesc. Munca lor a contribuit la conservarea limbii și la dăinuirea poporului român din Transilvania în condițiile național – politice de până la 1918.

Mitropolitul Andrei Șaguna a stabilit și modul în care trebuia efectuată inspecția școlară de către organele bisericești. Parohii au primit funcția de directori ai școlilor care erau datori de a cerceta școala în fiecare lună pentru a se convinge despre purtarea dascălului, despre neamul și feliul cărților școlare și a se scrie în protocolul școlar despre dovada că s-a cercetat școala. Dacă parohul constata că dascălul nu se conforma normelor școlare, trebuia să sesizeze pe protopop, iar acesta scunul episcopesc, pentru a se lua măsuri de îndreptare.

Una dintre cele mai importante măsuri întreprinse de autoritățile de stat în favorarea dezvoltării sistemului de învățământ primar a fost instituirea consilierilor de școală. În anul 1850 la 16 iulie, Șaguna a recomandat ca responsabil de școlile ortodoxe să fie numit medicul Pavel Vasici. Episcopul Andrei Șaguna a îndemnat să-i acorde noului consilier școlar întregul sprijin în timpul inspecțiilor prin satele din Transilvania.

Rezultatele inspecției din anul 1856 au fost publicate în mai multe numere din Telegraful Român din anul 1857, în care Pavel Vasici a prezentat cititorilor o icoană fidelă a stării școlilor confesionale ortodoxe, sistematizând șapte deficiențe majore:

Incapacitatea celor mai mulți învățători slab pregătiți din punct de vedere pedagogic, care considerau că pentru a fi dascăl este suficient să știe să scrie și să citească;

În comunele complet ortodoxe dascălii erau plătiți din ,,lada satului”, iar în comunele mixte leafa se scotea din ,,lada Bisericii”;

Lipsa de cărți. Așa cum fiecare meșteșugar trebuie să aibă uneltele sale și fiecare țăran plugul său, tot așa ar trebui ca și învățătorul să aibă cărți;

Necercetarea școlilor din partea parohiilor și protopopiatelor. Preoții nu se îngrijeau nici de catehizare și cu atât mai puțin să viziteze școala din sat;

Nefrecventarea școliii de către copii. Sărăcia existent la sate avea ca urmare faptul că majoritatea copiilor de vârstă școlară nu frecventau cursurile, în anotimpul de iarnă datorită lipsei hainelor, iar vara datorită muncilor agricole;

Lipsa fondurilor școlare din care să se poată înființa și susține școala și cumpăra cărți pentru copii nevoiași;

Neregulata cheverniseală a bunurilor bisericești și comunale.

La aceste nereguli descoperite, Pavel Vasici încercă să prezinte câteva soluții:

– învățătorii, pe lângă studiile necesare în institutul pedagogic trebuie să aibă dragoste pentru copii și pentru misiunea didactică;

– în privința alegerii învățătorilor propune ca, ori Consistoriul episcopesc să aleagă o persoană din trei candidați propuși de comună, ori Consistoriul să propună trei persone calificate, din care comuna să alegă una.

În anul 1860, Pavel Vasici redactează un raport intitulat ,,Despre starea de acum a școalelor noastre populare din Transilvania” în care semnalează că starea școlară nu se ameliorase pe cât se așteptase.

Publicarea Patentei din 20 octombrie 1860 a fost primită de români cu bucurie, legându-se mari speranțe pe plan politic, social și îndeosebi cultural – școlar. În urma măsurilor de descentralizare inaugurate de această Patentă, a fost desființat Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din Viena, principalul organism care a susținut modernizarea școlară.

Problemele bisericești și ale educației au trecut în sarcina unui subsecretar de stat fără competențe administrative, iar după 26 februarie 1861 în sarcina unui consilier aflat sub subordinea premierului austriac. În anul 1862 Pavel Vasici a fost reinstituit consilier guvarnamental pentru școlile ortodoxe, iar în luna martie a anului 1863, Ion Maior a fost numit consilier pentru școlile unite.

5.2. Regulamente școlare emise de Episcopul Șaguna

Mitropolitul Andrei Șaguna, fiind asigurat de menținerea autonomiei școlare a Bisericii Ortodoxe din Ardeal, a început o importantă operă de organizare a învățământului în toate școlile confesionale ortodoxe din eparhia sa, trimițând clerului și dascălilor măsurile legislative ale funcționarii Ministerului Cultelor și Instrucțiunii publice. Asfel că, în 1862 a publicat o Instrucțiune pentru învățătorii din școlile normale și capitale de religie ortodoxă răsăriteană, de sub inspecțiunea Supremă școlară a Bisericii Ortodoxe Răsăritene din marele Principat al Ardealului. Aceasta a fost publicată sub formă de broșură și tipărită de Tipografia arhidiecezană din Sibiu. Menirea acestei instrucțiuni era de a arăta învățătorilor didactica practică, generală și specială la tratarea cu școlarii și predarea obiectelor de învățământ.

În anul 1863, Andrei Șaguna a emis o altă circulară adresată protopopilor; În această circulară protopopii primeau instrucțiuni pentru desfășurarea activității lor de inspectori școlari: principalele obligații a protopopilor constau în vizitarea periodică a școlilor din circumscripție și asistarea la examenele semestriale din școli. În timpul vizitelor școlare protopopii trebuiau să controleze și frecvența școlară, apoi modul în care învățătorul își desfășura orele de predare, de a-i examina pe dascăli, nu doar din materiile pe care aceștia le predau copiilor, ci și din pedagogie; de a verifica starea și edificiul școlii. De asemenea protopopii trebuiau să verifice în ce măsură se preocupa descălul de cultura pomilor și de grădinărit; de a purta de grijă ca dascălii să încaseze salariul cuvenit și să se asigure că dascălii meritau aceste salarii. Protopopii erau obligați ca în urma fiecărei vizite școlare să redacteze un raport, pe care să-l trimită Ordinatoriului.

Instrucțiunea publicată de mitropolitul Andrei Șaguna a stabilit și trei îndatoriri principale pe care le aveau parohii, în calitatea lor de directori ai școlilor populare: analizarea modului în care învățătorul se implica în susținerea școlii și preocuparea ca părinții să – și trimită copii la școală; predarea în școală a disciplinei religie; de a prezenta școala în calitate de superior al învățătorului.

Doi ani mai târziu, 1865 Șaguna a redactat o altă instrucțiune pentru cler, în care a stabilit modul în care acesta era dator să inspecteze procesul de învățământ. Instrucțiunea cuprindea patru părți: I. Despre directorii școlilor populare; II. Despre directorii școlilor capitale; III. Despre inspectorii locali bisericești; IV. Despre inspectorii distructuali (protopopii). Această instrucține a fost aprobată printr-un decret la 5 octombrie 1866 și printr-o decizie a Guvernului ardelean, la 12 iunie 1866.

Din aceste instrucțiuni, se constată că Șaguna a purces la organizarea detaliată a învățământului confesional ortodox din Transilvania.

5.3. Organizarea învățământului românesc din Ardeal

În Transilvania, învățământul primar a fost organizat după modelul celui din provinciile germane ale Imperiului Austriac potrivit căreia, toți copii cu vârste cuprinse între 6 – 12 ani erau considerați de vârstă școlară, fiind obligați să frecventeze la alegere una din școlile primare: Școli triviale, în care se predau – scrisul, cititul și cunoștințe de religie. Acestea ofereau copiilor de la țară cunoștințe elementare de neaparată trebuință pentru tot omul fără a face deosebire; Școli capitale, în care cunoștințele predate cuprindeau și informații generale de gramatică și aritmetică, de geometrie elementară, istorie, noțiuni de fizică, mecanică și desen. Acestea erau un fel de școli elementare de patru clase, în care băieții se pregăteau pentru gimnazii și școli reale, iar fetele pentru institute de creștere mai înalte.

În urma unui decret din anul 1826, pregătirea școlară continua încă trei ani în așa numitele școli de duminică, în care copii care nu erau înscriși la o școlă superioară urmau să repete cele învățate în anii regulamentari de școală, dar și să-și desăvârșească aceste cunoștințe; un accent important punându-se pe viața constituțională și îndatoririle cetățenești. În anul 1851 existau în Transilvania un număr ce 2164 de școli primare (trivial și capital) precum și școli duminicale. Îmbunătățirea situației provinciei Transilvania s-a datorat în mare măsură, evoluției pozitive în sistemul de învățământ confesional ortodox în anii de după 1851.

În anul 1858 s-a consemnat un număr de 691 de școli confesionale ortodoxe în care învățau 33.229 de elevi. În același an, din Ordinul Gubernului din 29 ianuarie 1858 a reieșit desfășurarea activității școlare ortodoxe în 675 de localități din Transilvania .

Andrei Șaguna în 1860 estima numărul școlilor populare la peste 600, între care trei școli principale cu patru clase la Brașov, Săcele și Rășinari și școli triviale cu trei și două clase, precum la Veneția , Sighișoara.

5.4. Șaguna și școlile confesionale secundare

Mitropolitul Andrei Șaguna, la data de 1 iulie 1850 a alcătuit un voluminos document despre școli către secretarul ministerial Heufler, căruia i-a încredințat conducerea școlilor din Ardeal. Acesta cuprindea dorința episcopului Șaguna de a înființa cu ajutorul românilor ortodocși: șase gimnazii superioare (licee) la Sibiu, Cluj, Deva, Chioar, Cohalm și Brașov; șase gimnazii inferioare (cu patru clase) la Făgăraș, Sighișoara, Alba – Iulia, Brad, Brețcu și Abrud; șase școli reale în Hălmaciu, Mureș – Oșerheiu (Târgu – Mureș), Baia de Arieș, Mijlocenii Bârgăului și Șimleu. Toate aceste școli aveau să – și desfășoare cursurile în limba română, cu obligativitatea predării și a limbii germane.

Șaguna a avut o contribuție deosebită la înființarea școlii gimnaziale din Brașov, iar mai târziu pentru școala din Brad. Școala gimnazială din Brașov, sub conducerea directorului Gavriil Munteanu s – a dezvoltat în 1865 la opt clase și primul examen de maturitate a fost condus de însuși mitropolitul Șaguna.

Situața defavorabilă a învățământului confesional ortodox din Transilvania a luat sfârșit odată cu eliberarea socială și națională adusă de Revoluța pașoptistă. Andrei Șaguna având o relație personală cu familia imperială și cu guvernatorii Transilvaniei nu s-a sfiit să elucideze legislața ardeleană în privința dreptului suprem de inspecție al episcopului catolic asupra învățământului confesional ortotox și aplicând în școlile sale principiile Constituției politice școlare din Austria, a reușit să dobândească autonomia școlară a Bisericii sale.

Acesta a fost marele câștig dobândit de școlile confesionale ortodoxe în deceniul neabsolutist. Mitropolitul Andrei Șaguna fiind preocupat de ancorarea în legislața transilvăneană a autonomiei confesionale a Bisericii sale, și-a apărat Biserica și Școala de orice intervenție a Guvernului de la Sibiu și a Guvenului dualist de la Budapesta.

5. 5 Proiectul Regulamentului Școlar provizoriu din 1870.

Instrucțiunea emisă de Andrei Șaguna în 1869 a avut un caracter general, constituind o încercare de receptare a noii legislații școlare votată de parlamentul maghiar, însă deputatul George Popa dă citire unui proiect de Regulament școlar alcătuit din 86 paragrafe, în cadrul lucrărilor Congresului din 1870:

S-a stabilit că în Mitropolia Ortodoxă Română existau trei tipuri de școli populare: inferioare, superioare (capitale, normale) și cetățenești; tot în sistemul școlilor populare au fost integrate și institutele pedagogice (preparandiile). Școlile poporale inferioare trebuiau să fie înființate de fiecare parohie ortodoxă

Deasemeni următoarele paragrafe din Regulamentul școlar cuprind dispozițiile cu privire la modul de construcție și dotare a clădirilor școlare. Fiecare edificiu școlar trebuia să cuprindă doar 80 elevi iar dacă numărul era mai mare, comunele bisericești trebuiau să înființeze școli paralele; totodată, trebuiau să fie construite clase separate pentru fete și băieți. În ceea ce privește dotarea școlilor, Comitetele parohiale trebuia să asigure hărți, panouri pentru științele naturale, precum și câte un exemplar din fiecare carte prescrisă de autoritățile școlare. În ceea ce privește fondurile școlare, fiecare comună bisericească era obligată să se îngrijească de crearea și înmulțirea fondului școlar, fie în bani sau în pământuri.

Un alt paragraf făcea referire la Școlarii de alte confesiuni. Acești elevi puteau frecventa școlile confesionale ortodoxe, plătind aceleași taxe ca toți elevii ortodocși însă, disciplina religie era lăsată pe seama cateheților din propria confesiune. Regulamentul prevedea împărțirea cursurilor în cele două cicluri: cel de toate zilele (cu durata de șase ani) și cel de repetiție (cu durata de trei ani).

În ceea ce privește Obligața de a frecventa școala, toți părinții (tutorii, maiștii, stăpânii) erau datori să-și trimită fii (copii, ucenicii, servitorii) la școală. Paragraful 24, a stabilit ca toți părinții care nu-și trimiteau fiii la școală, urmau să fie pedepsiți în felul următor: pentru prima dată, Comitetul parohial trebuia să îi mustre serios iar la a doua abatere, Comitetul avea obligația de a aplica pedepse bănești, sumele intrând în fondul școlar. În cazul în care nu se obțineau rezultatele dorite, Comitetul era îndatorat a-l lua pe copil de la părinte și a-l încredința unui curator, în înțelegere cu directorul local.

Obiectele de învățământ pentru toate școlile confesionale poporale inferioare au fost fixate astfel: Învățătura religiei și moralei; citirea și scrierea; Socotitul mintal și cu cifre; Cunoașterea măsurilor și a banilor din țară; Gramatica; Exercițiile lingvistice; Geografia și Istoria țării noastre cu privire la români; Ceva din istoria și geografia universală; Elemente de istorie și fizică, cu privire la modul de viață și la ținutul în care locuiesc părinții școlarilor; Introducere practică în agricultură și grădinărit; Cântul bisericesc și național; Gimnastica cu privire la exercițiile militare.

Paragrafele 27 – 28 din Regulament, cuprindeau: Redactarea planului de învățământ cădea în sarcina Senatului școlar, orientându – se și după părerile exprimate în conferințele învățătorești; Limba instrucțiunii a fost decretată, limba română.

Școlile poporale superioare (capitale, normale) urmau să fie înființate de toate comunele bisericești care numărau peste 5000 de suflete, putând să fie înființate de mai multe comune dacă acestea se aflau la o jumătate de milă depărtare unele de altele. Școlile cetățenești, urmau să fie înființate în parohiile mai mari cu mijloace material însemnate. Se puteau asocia mai multe comune învecinate și cei care doreau să cerceteze școala cetățenească, trebuiau să dovedească că au absolvit patru ani de școală poporală inferioară sau să se supună examinării din obiectele prescrise în școala inferioară. Cursul învățământului în aceste școli era pentru băieți de șase ani, iar pentru fete, de patru ani.

Institutele pedagogice (Preparandiile) urmau să fie înființate în fiecare eparhie și se puteau primi candidați cu constituția corporal sănătoasă, cu vârsta minimă de 15 ani și care cunoșteau îndeajuns limba maternă, aritmetica, geografia și istoria. Durata cursului pedagogic era de trei ani, la sfârșitul fiecărui semestru având loc examene publice, scrise și orale din mai multe discipline în fața unei comisii formate din trei membri, institute de senatul școlar, după care se obținea diploma de învățător.

Obiectele de învățământ care se predau în cursul preparandial, erau următoarele: Învățătura religiei și morale; pedagogia; metodica; geografia și istoria universală; limba română; limba germană și maghiară; științele naturii și aplicarea lor în agricultură și industrie; Constituția țării și a Bisericii Române Ortodoxe; matematica și geometria; cântatul și tipicul; caligrafia și desenul; Economia rurală și grădinăritul, cu exercițiile practice.

În ceea ce privește Planul de învățământ, acesta era emis periodic de către Senatul școlar și prevedea atât materia la fiecare disciplină școlară cât și amploarea în care urma să se studieze. Pentru încadrarea în funcția de învățător definitiv, absolvenții de preparandii trebuiau, în timp de doi ani de la absolvire să treacă de examenul riguros. Puteau fi considerați învățători calificați doar cei care terminau cursul pedagogic într – un institut public și prezentau diploma de învățător. Învățătorii care erau în funcțiune, fără să fi obținut diplomă de învățător, erau datori ca să o dobândească în decurs de doi ani, excepție făceau școlile cetățenești în care puteau fi numiți ca învățători și cei care nu aveau diplomă de învățător și erau cunoscuți prin studiile de specialitate. Răspunzător de alegerea învățătorilor era Sinodul parohial.

De salariile învățătorilor răspundeau, în primul rând parohia care putea fixa o anumită taxă; Salariile pentru învățători mai cuprindeau, o locuință și un loc de grădină. Se avea în vedere și formarea unui fond de pensii pentru văduve și orfani, pentru acest lucru, fiecare învățător era obligat să trimită Senatului epitropesc eparhial 2 % din salariu anual .

Tot în acest Regulament era stipulat, că învățătorii școlilor populare inferioare, superiore și cetățenești, dintr-un cerc școlar, urmau să formeze un corp învățătoresc și acesta era obligat să țină conferințe învățătorești de două ori pe an.

Cu privitre la autoritățile locale, Regulamentul prevedea ca toate școlile confesionale, inferioare, superioare, și cetățenești să fie sub jurisdicția sinoadelor parohiale respectiv protoprezbiteriale.

Pentru organizarea inspecțiilor în școlile confesionale, fiecare eperhie urma să se împartă în mai multe cercuri școlare, în fruntea fiecărui cerc fiind numit un inspector care, pentru efectuarea de inspecții școlare putea pretinde plata cheltuielilor de transport.

CAPITOLUL VI

EDUCAȚIA RELIGIOASĂ ASTĂZI

6.1. Rolul educativ al Bisericii în procesul de culturalizare

,,Biserica este școala pentru toată viața.”

(Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel)

Studiind istoria poporului român și contribuția Mitropoliților în decursul istoriei bisericești pentru formarea unui neam învățat și luminat, ajungem la convingerea că școala românească s-a născut în Biserica neamului, a izvorât din aceasta și a rămas aproape de ea. Învățătura Bisericii a promovat valorile morale și a propovăduit credința dreaptă chiar și în momentele de restriște, fiindcă în acest fel nu slujea doar Biserica, ci însuși neamul românesc.

Cele mai multe dintre izvoarele spiritualității românești își au originea în Biserică și Școală. Simbioza dintre Biserică și Școală a făcut posibilă cultivarea în decursul istoriei a conștiinței ,,de neam românesc” și implicit a celei de unitate de neam. Factorii care au contribuit în mod deosebit la formarea și menținerea în popor a acestei conștiințe, au fost credința ortodoxă și limba română. Misiunea Bisericii are ca finalitate pregătirea omului pentru Împărăția Cerurilor invitându-l la reflecție, la autocunoaștere, la o convertire în lumea valorilor religioase care au darul de a aduce comuniunea între oameni și de a solidariza membrii unei comunități.

Unul dintre obiectivele de largă respirație al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este educația copiilor și a tinerilor români în spiritul moșilor și strămoșilor noștri, creștini ortodocși din neam în neam, din veac în veac. Programul – cadru naționl bisericesc în anul 2016, și-a concentrat atenția asupra activităților didactice ,,Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin – ortodox”, cu urmtoarele obiective:

Formarea spirituală a tinerilor;

Rolul familiei, Bisericii și Școlii în orientarea tinerilor spre însușirea valorilor perene;

Educarea creștină a tinerilor pentru misiune;

Forme organizate pentru orientarea, educația și integrarea tinerilor în viața și misiunea Bisericii .

Experiența duhovnicească – viața în Hristos, nu este un simplu refugiu pentru neștiutori și neputiincioși; dimpotrivă, elevii trebuie conștientizați de următorul fapt: ,,în cel mai autentic înțeles, viața duhovnicească este un mod sănătos și viguros mod de a gândi și a acționa, într-o perspectivă optimistă, entuziastă și de pace sufletească”. Elevii vor fi învățați și conștientizați asupra faptului că prin cunoașterea lui Dumnezeu, prin trăirea și mărturisirea credinței, ajungem la un mod de viață care corespunde cu Adevărul: ’’Eu pentru aceasta am venit, ca oamenii să aibă viață și s-o aibă din belșug.”( Ioan 10,10).

Primele școli și tipărituri din țară au fost lucrarea Bisericii, iar operele artistice reprezentative și momentele istorice cruciale pun în evidență rolul Bisericii în creearea, păstrarea și transmiterea valorilor de ordin spiritual, moral și cultural. Până la momentul adoptării Legii instrucțiunii publice din 1864, învățământul românesc s-a defășurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii, iar în perioada Regulamentului organic ierarhii Bisericii aveau și atribuții de efori ai școlilor. Biserica propune nu impune valori . Întrucât libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie asumată în mod liber.

Biserica completează opera educativă începută de părinți în FAMILIE și se dovedește o modalitate complementară ȘCOLII în materie de formare spirituală și de educație morală. Formarea este presupusă și de valoarea pedagogică a dogmelor promulgate, a cultului sfinților și al icoanelor, a Sfintei Liturghii, a Sfintei Tradiții etc. Se impune ca Biserica, să se ajute reciproc ,,prin dezintelectualizarea școlii și prin exercitarea cultului așa cum spun canoanele, pentru ca să- l înțeleagă credinciosul, să-l trăiască, să-l simtă… un cult curat, frumos, predici potrivite, slujbe care să meargă la suflet”. Muzica bisericească, picturile, sculpturile, arhitectura adâncesc sentimentele de respect și pietate dar în același timp trezesc și susțin sentimentele, interesele și conduitele estetice ale celor care pășesc în acest spațiu spiritual.

Biserica este o comunitate a oamenilor reuniți în jurul unor valori comune pentru a le celebra, întări și transmite mai departe. Influența pedagogică a Bisericii poate fi deosebit de importantă. În primul rând, Biserica ne face părtași la tainele vieții supranaturale, la misterele participării în lume a Divinității. Ea ne propune un scop și un ideal înalt al perfecționării existenței noastre, ne oferă un model de conduită. Devenim mai buni în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Comuniunea de idei și trăiri unifică și întărește comunitatea credincioșilor. ,,Biserica are ca sarcină de a educa umanitatea întreagă pentru a o face demnă de viața supranaturală”.

Ritmul accelerat al mersului societății umane de astăzi, cu transformările ce au loc pretutindeni, necesită un răspuns adecvat din partea Bisericii. Biserca este chemată spre o actualizare permanentă, acest fapt implicând găsirea unor forme de propovăduire a lui Hristos. În căutarea continuă a formelor de misiune, parohia rămâne aceeași străveche instituție, continuu pregătită pentru înnoirea cerută de exigențele zilelor de astăzi. Parohia oferă cel mai potrivit mijloc de creștere duhovnicească a membrilor ei de toate vârstele și categoriile sociale. Tânărul poate găsi în comunitatea parohială din care face parte ambianța necesară unei viețuiri creștine autentice.

Biserica nu trebuie să piardă contactul cu vremurile și cu oamenii ei. Astfel ,,trăind în mijlocul părinților, preotul poate interveni pentru corectarea neajunsurilor de care suferă azi familia creștină. Prin sfaturi și povețe, prin grijă și prin faptă, el poate insufla dragostea pentru creșterea în duhul fără sminteală al Creștinului”. Un preot este prețuit prin cultura intelectuală, profunzimea trăirilor duhovnicești și prin disponibilitatea de a răspunde afirmativ la trebuințele comunității în care trăiește adică : darul minții, darul frumosului și darul sufletului, căci vor modela și vor îndrepta sufletele oamenilor.

Prin intermediul Bisericii, tinerii pot regăsi normalul din viața lor. Mai mult ca oricând, Biserica are astăzi menirea de a atrage atenția tinerilor asupra pericolelor care îi pândesc sub aspect moral și social. Biserica este chemată să ofere tinerilor dreaptă socotință, spiritul discernământului, echilibru lăuntric și viață adevărată. Pentru toate acestea este nevoie de dialog, de comunicare la Biserică și la Școală a unui real mediu de dezbatere a numeroaselor probleme cu care tinerii de astăzi se confruntă din punct de vedere spiritual, moral și social. Învățământul religios în școală desăvârșește răspundrea Bisericii pentru educația religioasă a tineretului și impune reprezentanților Bisericii îndatorirea de a creea cele mai bune condiții pentru îndeplinirea cât mai desăvârșită a misiunii ei.

Relația dintre preot și copil este asemenea aceleia dintre maestru și discipol. Preotul are de jucat rolul unui ghid spiritual care nu poate fi înlocuit de părinți sau profesori. ,,Educația religioasă nu este o simplă meserie pe care o poate îndeplini oricine, ci constituie o desprindere care este cucerită și insușită cu efort și credință exemplară”.

Tinerii sunt și trebuie să fie mereu o sursă pentru Biserică, iar Biserica este datoare să valorifice entuziasmul și sinceritatea tinerilor să-i călăuzească în rezolvarea problemelor cu care se confruntă și care nu sunt puține. Tinerii sunt chemați să cunoască iubirea lui Hristos ,, Gustați și vedeți ce bun este Domnul” (Psalmul 33,7). Nu există mântuire în afara Bisericii, așa cum nu există educație desăvârșită în afara Bisericii. De aceea, educația pedagogică a Bisericii este deosebit de importantă pentru ca tinerii să fie părtași la tainele vieții, la modul în care Dumnezeu Se manifestă în lume.

Dacă, familia, școala și biserica educă de pe poziții diferite, dar au același numitor comun-Dumnezeu, generațiile viitoare au șanse de supraviețuire. Activitatea învățătorească a Bisericii își are temeiul în cuvintele Mântuitorului Hristos ,,Mergând învățați toate neamurile, botezându – le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, invățându – le să păzească toate câte v – am poruncit vouă”(Matei 28, 19-20). Prin aceste cuvinte Mântuitorul i-a încredințat Bisericii misiunea de a-i învăța pe oameni cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca ei să știe care este voia Sa cea sfântă și care este drumul pe care trebuie să-l urmeze pentru a ajunge în împărăția cerurilor.

Astăzi se impune, mai mult ca oricînd din partea Bisericii o preocupare catehetică asiduă pentru continuarea, completarea și concretizarea în viața cotidiană și liturgică a cunoștințelor religioase primite în școală.

Educația religioasă și morală în școală.

Așa cum știm, Școla este sora mai mică a Bisericii, gândită, formată și întemeiată în tinda Bisericii. Cel mai bun mijloc de cunoaștere a lui Dumnezeu este școala, predarea religiei în școală fiind considerată o adevărată punte spre împlinirea menirii de om, pe calea mântuirii. Ora de religie conduce pe om la scopul suprem al existenței : trăirea comuniunii cu Dumnezeu.

Întrucât poporul român este un popor eminamente religios, educația religioasă nu poate lipsi din programul școlilor, tocmai pentru că studiul religiei corespunde nevoii comunității românești locale și naționale de a – și păstra bogăția și identitatea spirituală și de a transmite valori spirituale tinerei generații. Disciplina Religie a avut întotdeauna în cadrul sistemului public de învățământ, un rol important în procesul de formare a competențelor și aptitudinilor moral – sociale.

Majoritatea țărilor europene recunosc importanța religiei în procesul de devenire a ființei umane; în 75% Dintre statele Uniunii Europene, religia este predată sub forma învățăturii de credință a religiei tradiționale, iar în 25% sub forma istoriei religiilor.

Educația religioasă constituie un mijloc de promovare a drepturilor omului, în baza valorilor și atitudinilor pe care aceasta le propune. Dreptul la gândire, conștiință și religie este un drept fundamental al omului reglementat prin Declarația Internațională a Drepturilor Omului”( 1948) art 18, Protocolul Adițional al ,,Convenției Europene a Drepturilor Omului” (1950) art 2, din ,,Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene”(2010) art 14, alin3, iar prin art 22 se afirmă faptul că ,,Uniunea Europeană, respectă diversitatea culturală, religioasă și lingvistică.”

De asemenea trebuie avut în vedere mai întâi legea fundamentală a statutului de drept, Constituția României (art.32, alin.7) și Legea nr. 489/ 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor care subliniază faptul că libertatea exprimării sau învățării proprii religii nu poate fi îngrădită de nimic, accesul la educația religioasă trebuind să existe în toate instituțiile de învățământ public. Toate documentele internațioanle reprezintă un cadru de referință pentru politicile naționale în domeniul instruirii religioase.

Prin Hotărârea Sfântului Sinod nr. 2.790 din 10 mai 1990, se reglementează predarea unei ore de Religie pe săptămână în școlile de stat, la ciclul primar și general. Câteva luni mai târziu prin adresa nr. 150.052 din 1990, Statul Român, prin Ministrul Învățământului și Științei, decide începând cu anul școlar 1990 – 1991, introducerea în școli a disciplinei Religie cu titlul ,,Educație religios morală”, predată de preoți, teologi, studenți având acordul cultului, iar elevii să primească în loc de note calificative.

În Eparhia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Casian, au predat Religia în școlile de stat, în anul școlar 1990 – 1991, 289 de preoți ai eparhiei. Prin Hotărârea Sfântului Sinod nr. 8611 din 1991 s-a aprobat, pentru prima dată în istoria orașului Galați, înființarea secției de Teologie – Litere, în cadrul Facultății de Litere din cadrul Universității ,,Dunării de Jos”. Când a fost introdusă ora de Religie în licee în anul 1995, la Galați și Brăila cei mai pregătiți preoți au fost îndrumați să predea Religia în liceele din cele două județe. Preoții respectivi au ocupat posturile prin examenul de titularizare și prin obținerea gradelor didactice. În 1995 a fost promulgată Legea învățământului, în ,,Monitorul Oficial” nr. 163/31 iulie 1995, republicată în 1999, în ,,Monitorul Oficial”, nr.606/10 decembrie 1999. Printre altele, legea stabilește că Religia este ,,disciplina de studiu, obligatorie pentru clasele I – XIII și pentru școlile profesionale, incluse în planul de învățământ, o oră pe săptămână”.

În sprijinul disciplinei Religie, în anul 2015 părinții copiilor au înființat Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR), iar profesorii de religie au înființat Asociația Profesorilor de Religie (APR). Pentru promovarea importanței educației religioase, Patriarhia Română a venit în întâmpinarea tinerilor și cu proiectele catehetice ,,Hristos împărtășit copiilor” și ,,Alege școala!” prin care s-a dorit cultivarea unei legături vii între copii și comunitatea creștin – ortodoxă rugătoare, mărturisitoare și solitară cu cei aflați în dificultate.

În prezent, Religia are caracter obligatoriu în oferta curriculară a școlii, dar opțiunea pentru frecventarea acestei discipline aparține elevului, cu acordul părinților. La nivelul liceal se pot observa roadele dezvoltării armonioase, cu accent pe cultivarea rațiunii, ale întăririi voinței și ale înfrumusețării sentimentelor. Însușirea învățăturii de credință de către tineri, fie în cadrul orelor de religie sau la biserică, este transpusă în viața de zi cu zi în diferite moduri, simțiri, trăiri, niveluri de înțelegere.: ,,Atmosfera religioasă și climatul moral constituie un deziderat comun al ȘCOLII, FAMILIEI, BISERICII, societății în care tinerii învață prețuirea și iubirea de semeni”.

Rolul disciplinei religie este mult mai important decât ar părea la prima vedere și aceasta deoarece, pe lângă însușirea principalelor învățături de credință, reguli, tradiții și evenimente religioase ale Bisericii Ortodoxe Române, elevii dobândesc și desprinderi spirituale care îi înalță, îi fac mai buni, mai respectuoși, mai responsabili. Educația religiosă are mai întâi o fucție informativă, respectiv de punere la dispoziția elevilor a unui set de cunoștințe cu caracter teologic, dogmatic, liturgic, de istorie și filozofie a religiilor, dar și un pronunțat caracter formativ, de interiorizare și traducere în fapte de viață a normelor religioase.

Ora de religie trebuie să fie o adevărată bucurie a dialogului în care tânărul să se poată deschide, să spună ce gândește, ce-l frământă, ce simte, să aibă sentimentul comuniunii printr-un dialog sincer cu profesorul de religie. Este important ca profesorul de religie să creeze o atmosferă de conversație prietenească, să adreseze întrebări bine gândite pentru a le deschide gustul și dragostea de cele sfinte și nu frica de notă; elevul să nu simtă că are o materie în plus ci o disciplină care să-l învioreze și să-i înfrumusețeze universul copilăriei.

Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a subliniat importanța prezenței la catredră a profesorilor care să fie modele de urmat pentru tinerii ce sunt în căutarea lui Hristos: ,,Fără modele demne de urmat, adică fără dascăli de religie înnăscuți cu reală vocație, cu autentică dăruire și cu un suflu al sincerității și al iubirii dezinteresate pentru elevi, nu va fi posibilă educația religioasă. Fără religiozitatea și duhovnicia sinceră a profesorului, nu vom avea elevi sinceri și duhovnicești, gata să-și asume rolul de creștin în societate”. Datorită faptului că profesorul este cel care influențează decisiv educația elevilor, acesta trebuie să aibă o personalitate deosebită.

Un educator adevărat poate fi numai acela care se implică în viața socială, fiind stăpânit de o mare iubire pentru Dumnezeu și pentru oameni. Pentru un bun educator se cer anumite calități spirituale :

a).Vocația: simțirea lăuntrică dăruită omului de Dumnezeu manifestată prin iubire și încredere;

b). Dragostea: prețuirea și iubirea elevilor, așa cum Mântuitrul a iubit copiii;

c). Răbdarea: educația cu răbdare și temeinică dă rezultate reale care se constată în timp;

d).Smerenia: recunoașterea limitelor și ferirea de subestimare sau supraestimarea puterilor proprii;

e). Blândețea severă: sever fără a fi rău, serios fără a fi arid, blajin fără a fi pueril;

f). Sinceritatea: cucerește încrederea elevilor;

g). Profesionalismul: presupune un bun psiholog, tact pedagogic, cultură generală, autoevaluare;

h). Bunătatea: exclude răzbunarea, mânia, nervozitatea, sentimentele josnice;

i). Evlavia: este expresia credinței mărturisite prin viața personală;

j). Umorul: presupune echilibru sufletesc, cunoaștere de sine;

k).Optimismul: scoate în evidență calitățile elevilor, partea bună a lucrurilor;

Profesorul este un model pentru elevii săi care trebuie să urmeze modelul Mântuitorului.

O credință nu se impune, ci se propune cu calm, în liniște și, deseori în tăcere. În perioada dintre cele două războaie, in legătură cu dimensionarea discursului, Gh. Tomulescu cerea: Profesorul ,,va trebui să evite cu grijă orice pompă retorică și să caute a fi simplu, dar limpede și plastic, povățuindu – se de căldura inimii sale, iar unde nu se poate astfel, de inspirație firească … Nici o frază de prisos, nici o vorbărie goală și nici un formalism fără duh”.

În cadrul orelor de religie profesorul împreună cu elevii învață cum să dozeze timpul în așa fel încât sufletul se poate deschide pentru a propune activități de voluntariat, de a stabili întâlniri ce aduc zâmbete copiilor defavorizați sau bătrânilor nevoiași.

Elevul care studiază ora de religie în școala românească de astăzi are cadrul necesar realizării proiectelor cu tematică spirituală, în care poate cunoaște și pune în valoare elemente legate de necesitatea fundamenentală a românismului: tradițiile poporului român și cele ale culturii, artei și științei – piloni ai devenirii neamului românesc. Relația dintre profesorul de religie și preot este una în spiritul credinței noastre, relație care are ca scop apropierea și mai mare a elevilor de Dumnezeu și îmbunătățirea vieții lor religioase.

Prin ora de religie, Biserica este activă în viața tinerilor vlăstare. Școala fiind o mare familie este de maximă importanță pentru societate; ea este anticamera societății în care se întălnesc învățătura, disciplina și socializarea. Fără educație nu există civilizațe, istorie, viață și valoare .

Sensul informativ al educației religioase se referă la asimilarea unei culturi religioase ce include un adevărat evantai larg de informații despre istoria diferitelor religii și credințe pe care le – a cunoscut istoria umanității și aportul religiei la patrimonial cultural al umanității. Familiarizarea copiilor cu învățătura creștină la clasele mici se va putea realiza prin povestiri și isorisiri, accentual căzând pe aspectele de educație morală iar la clasele gimaziale și mai ales, în cele liceale, se vor trata teme specific culturii religioase. Sensul formativ al educației religioase se exprimă prin descifrarea și trăirea sensurilor adânci ale existenței și prin valorificarea substratului moral intrinsec al valorilor religioase.

Educația religioasă realizată în școală nu poate fi lăsată nici la discreția amatorismului nici a prozelitismului. Educația religioasă constituie o latură aparte a educației ce presupune o mare responsabilitate, întrucât se lucrează cu sufletele copiilor. La această operă de restructurare spirituală sunt chemați, deopotrivă, clerul (preoții și ierarhii bisericii) și mirenii (profesorii de diferite specialități, persoanele cu pregătire teologică și psihopedagogică). Esența educației religioase din ȘCOALĂ constă în generarea și întreținerea unei stări spiritual interioare prin care ființa umană transcende realul și se raportează la absolut.

Misionarismul nostru creștin, urmărind întărirea credinței și apărarea împotriva sectarismului și ateismului de factură destructivă, ar putea favoriza educația religioasă. Să ne gândim la istoria românilor în care credința creștină a jucat rolul de scut și factor de rezistență în fața vitregiilor vremurilor. Fiecare membru al Bisericii, cleric sau mirean avem datoria de a-l mărturisi pe Hristos, de a-l întoarece pe aproapele nostru de la întuneric la lumină, de la necunoaștere la cunoașterea lui Hristos.

Pentru a ne putea exprima asupra stării de spiritualitate din rândul tinerilor, sau mai precis asupra modului în care tinerii participă la viața spirituală a neamului, este nevoie mai înainte de orice, de a-i căuta, apoi de a-i apropia și în al treilea rând, este vital de a întreține permanent legătura spirituală cu tinerii.

Intrarea învățământului religios creștin în școlile noastre trebuie să fie ca intrarea Evangheliei în Biserică, o întâlnire plină de bucurie cu Hristos. De aceea, este necesar ca FAMILIA, ȘCOALA ȘI BISERICA să coopereze constant și concret în vederea realizării unei educații integrale, deopotrivă științifice și spirituale, profesionale și morale, pentru creșterea tinerilor în iubirea de Dumnezeu.

6.3. Idealul educației din punct de vedere creștin – preocupări în Eparhia Dunării de Jos

Necesitatea continuării misiunii Bisericii este prezentă în toate timpurile. Istoria a confirmat importanța misiunii de a învăța, a sfinți și a propovădui Evanghelia. Prin pregătirea slujitorilor, Biserica își împlinește vocația de a sfinți și liturghisi, lucrarea cerută de Însuși Mântuitorul când a spus ,,Aceasta să faceți spre pomenirea Mea!” (Luca 22,19).

O educație sănătoasă care își propune ca obiectiv formarea tinerelor caractere, nu poate fi separată de puterea exemplului. Despre Mitropoliții Veniamin Costachi și Andrei Șaguna se știe că au cotribuit la iluminarea poporului român și au inițiat pentru păstoriții lor diferite activități tocmai pentru a arăta latura practică a iubirii de Dumnezeu. Educația religioasă are și această componentă prin care educatorii le insuflă prin exemplul personal, prin diferite acțiuni specifice, credința prin fapte.

Pentru a arăta că de-a lungul timpului au existat și există astfel de preocupări și că arhiereii locului au perpetuat practicile Mitropoliților Veniamin Costachi și Andrei Șaguna, voi vorbi în primul rând despre activitatea cultural – misionară în Arhiepiscopia Dunării de Jos cu implicări deosebite în sectorul de învățământ.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Dr. Casian Crăciun s-au fondat și reactivat după anul 1989, șase instituții de Învățământ: Seminarul Teologic ”Sfântul Apostol Andrei”(1990), secția Teologie Ortodoxă – Litere a Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității Dunărea de Jos, Galați (1993), astăzi departamentul teologic al Facultății de Istorie și Teologie Galați. În timp au apărut mai multe secții în cadrul Universității: Teologie – Litere, Teologie – Engleză, Teologie – Didactică, Teologie Asistență Socială, pentru specializarea cadrelor din centrele social filantropice din Eparhia Dunării de Jos și pentru alte instituții unde activează asistenți sociali. Prima promoție de absolvenți a fost în 1997, iar de atunci an de an între douăzeci și cinci – treizeci de studenți au absolvit studiile acestui department la programul de Licență, diplomele obținute fiind recunoscute la nivel național. Absolvenții Facultății lucrează astăzi ca profesori de Religie, profesori de Limba Română, de Limbă Engleză, de Istorie, asistenți sociali în diferite instituții ale Eparhiei și ale statului. Mulți dintre studenți au continuat cu studiile de Master din cadrul Departamentului, perioadă de studiu care durează doi ani.

De asemeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Casian s-a fondat Școala de cântăreți bisericești din Galați (1993), Școala de cântăreți bisericești din Brăila (1995), Școala de cântăreți bisericești Tecuci (1996), Școala postliceală teologico – sanitară din Brăila (1995). Începând cu 2005 s-a înființat Bursa’’Episcopul Casian”, care se acordă studenților meritoși din cadrul Universității Dunărea de Jos; toate acestea arătând activitatea deosebită de la Dunărea de Jos.

Trebuie amintit că din grija părintească și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos, un obiectiv important în Eparhia noastră îl constituie ortopraxia, adică ,,Liturghia după Liturghie”, slujirea semenilor în nevoi, potrivit îndemnului dat de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos ,,Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau, străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și ați venit la Mine …”( Matei 25, 35 – 36).

Profesorii de religie din Arhiepiscopia Dunării de Jos se implică cu dragoste în activitățile formale și extracurriculare, luând parte cu elevii la proiectele parohiale și arhiepiscopale .

Participarea frecventă la Sfânta Liturghie, la primirea Sfintelor Taine și participarea la cântarea la strană;

Programe social – filantropice ,,Ajută – ți aproapele !”, ,, Sănătate cu Doctor Măseluță!”;

Acțiuni de voluntariat cu centrele de vârstnici și cu centrele sociale pentru copii;

Serbări cu ocazia marilor sărbători de Crăciun și Sfintele Paști, Ziua Mamei Creștine;

Vizionarea unor filme cu caracter creștin;

Programele naționale ,,Hristos împărtășit copiilor” și ,,Alege Școala!” care oferă cadrul general de catehizare și de însușire a învățăturii de credință ortodoxă;

Pelerinaj de Florii și de Sfântul Andrei, cinstirea Zilei Eroilor prilejuită de sărbăroarea Înălțării Domnului;

Concursurile catehetice și educaționale lansate de Patriarhia Română la nivel național ,,Biserica și Școala din sufletul meu”, ,,Crezul meu”, ,,Copilul învață iubirea lui Hristos”, ,,Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”;

Concursul tematic prilejuit de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, sub genericul ,,Ce așteaptă tinerii de la Biserică? Ce așteaptă Biserica de la tineri ?”;

Școlile de vară, atelierele de pictură și iconografie, șezătorile de cusut manual în punct românesc, de păstrare a datinilor, obiceiurilor și tradițiilor poporului român;

Concursul de șah de la Parohia Sfântul Mina și parohia Liești;

Desfășurarea concursului de prezentări iconografice prilejuit de Duminica Ortodoxiei;

Pelerinajul anual al tinerilor la Buciumeni, ajuns în anul 2017 la cea de – a XXII – a ediție;

Conferințe duhovnicești cu studenții gălățeni susținute de ASCOR;

Organizarea atelierelor de lucru cu elevii pentru realizare de felicitări, încondeierea ouălor de Paști;

Participarea împreună cu elevii la slujbele specific Postului Mare;

Organizarea unor activități pentru omagierea unor persoane marcante ale culturii românești.

Toate aceste activități enumerate pe scurt, scot în relief necesitatea orei de Religie, care oferă tinerilor șansa cunoașterii de modele demne de urmat, modelul desăvârșit fiind Hristos, potrivit îndemnului Sfântului Grigorie de Nyssa: ,,Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieți: sufletul este pânza, virtuțile sunt culorile, iar Hristos este Modelul pe care trebuie să-L pictăm.”

La nivel eparhial an de an, tinerii sunt cooptați în programe educaționale, cultural misionare și sportive. Astfel activitățile organizate de Biserică în afara sistemului școlar, formează o punte între cunoștințele predate de profesorii de religie și punerea lor în practică la biserică. Acest tip de instruire elimină stresul notelor, al programei impuse și al temelor obligatorii; înseamnă plăcerea de a-l cunoaște pe Dumnezeu și de a dezvolta la copii anumite desprinderi conform principiilor pedagogice creștine.

Prin învățătura și activitățile educative, copii valorifică cei mai frumoși ani ai vieții, folosind timpul în mod eficient pentru a deveni oameni înțelepți și competenți, buni și pașnici, harnici și darnici. Elevul care studiază ora de Religie în școala românească de astăzi are cadrul necesar realizării proiectelor cu tematică spirituală în care poate cunoaște și pune în valoare elemente legate de necesitatea fundamentală a românismului: tradițiile poporului român și cele ale culturii, artei și științei, piloni ai devenirii neamului românesc.

Biserica prin ora de religie și programele extrașcolare oferă punctul de reper ,,Piatra din capul unghiului”, pentru a echilibra această societate destabilizată. Astăzi Familia, Biserica și Școala, ca factori educaționali au responsabilitatea de a spori cooperarea în vederea educării și formării copiilor pentru o viață armonioasă în familie și societate dar, mai ales pentru a deveni cetățeni ai Împărăției cerurilor.

„ Nu există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul și sculptorul fac doar figure fără viață, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură și oamenii, se bucură și Dumnezeu.” ( Sfântul .Ioan Gură de Aur).

6.4. Tinerețe și comunicare în Familie, Școală și Biserică. Studiu de caz.

Preotul și profesorul , doi educatori

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea în una din scrierile sale: ,,Ce se va întâmpla cu copiii noștri dacă nu au, chiar din prima vârstă, educatori?” Dacă oamenii care au fost educați chiar de când s – au născut și au fost instruiți până la bătrânețe nu reușesc totuși să ajungă desăvârșiți, cât rău nu vor săvârși cei care, de la începutul vieții lor au fost obișnuiți să audă vorbindu-li-se numai despre lucrurile pământești?

Trăim într-o societate secularizată, o societate în care tânărul este foarte departe de ceea ce înseamnă credință și dragoste față de Dumnezeu, față de aproapele și față de propria persoană fapt pentru care, atât preotul cât și profesorul ocupă un rol important în viața oricărui tânăr. Așa cum doctorul vindecă bolile trupești, preotul le vindecă pe cele sufletești; așa cum grădinarul îngrijește o floare, așa profesorul educă pe copil și pe tânăr.

Educația religioasă este pentru mine o etapă importantă în formarea spirituală; aceasta îmi oferă un liant care relaționează și integrează cunoștințe de la diferite discipline școlare. În cadrul orei de religie, pe lângă însușirea principalelor învățături de credință, tradiții și evenimente religioase ale Bisericii Ortodoxe noi – elevii dobândim și desprinderi spirituale, care ne fac mai buni, mai respectuoși, mai responsabili.

Eleva: Angheluță Camelia – Corina, clasa a – X – a,

Liceul Tehnologic „Costache Conachi”, Pechea

Avem nevoie de educație religioasă în școală

,,Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți ….”(Luca18,16). Vârsta copilăriei reprezintă terenul cel mai bun pentru a semăna Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece este un timp al curăției. Este vârsta la care mica rugăciune este trăită și prinde viață de pe buzele curate în inimile sincere ale copiilor și a tinerilor. Săptămânal, profesorul de religie trăiește bucuria revederii cu elevii săi, de care se apropie cu tact și cu multă dragoste, astfel încât în timpul orelor de religie, elevii eliberați de grijile cotidiene ascultă cuvântul lui Dumnezeu și învață să- L urmeze.

Educația religioasă urmărește formarea și desăvârșirea caracterului moral – religios, promovând iubirea, dreptatea, blândețea, filantropia, bunătatea, virtuți dorite de orice om ce se vrea moral.

Prin educația religioasă , omul se înalță pe temelia cea adevărată – Iisus Hristos: „a educa înseamnă a purta de grijă de copii și tineri în ceea ce privește curățenia sufletească și buna cuviință, a-l crește pe copil moral, om drept, a-l crește în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a forma un atlet pentru Hristos …” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Cel mai de folos tânărului, îi este să învețe să-L iubească pe Dumnezeu; Cât de frumos ne spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: „Învățați de la Mine”. Așadar, omul învață de la Mântuitorul Iisus Hristos, de la viața lui Hristos, din cuvintele pline de înțelepciune adresate cu blândețe.

Eleva: Stan Ramona, clasa a – XII – a,

Liceul Tehnologic „Costache Conachi”, Pechea

Educația religioasă a tinerilor prin armonia culturii și credinței

Cultura este un element esențial în viața omului, fără ea omul nu ar avea nici un sens, ceea ce descoperă că adevărata valoare pentru om este cultura și religia. Copiii sunt darurile cele mai mari ale lui Dumnezeu pentru Familie, Biserică și Școală. Educația religioasă a tinerilor, este o lucrare sfântă care necesită dăruire și multă înțelepciune; Copiii și tinerii trebuie educați cu atenție, dăruire, iubire și răbdare. Din acest motiv, moștenirea cea mai de preț pe care o pot lăsa părinții, preoții și profesorii pentru copii, este credința în Dumnezeu. Disciplina Religie nu vine să îngrădească pe tânăr, nu vine să – l lege de reguli ci dimpotrivă vine să – i arate frumusețea Ortodoxiei, vine să – i arate că viața se poate clădi pe principii sănătoase.

Nu trebuie să uităm că primele centre culturale, primele școli, au fost amplasate în jurul mănăstirilor, ele devenind focare ale culturii, având Sfânta Biserică și pe Mântuitorul Iisus Hristos – ,,Învățătorul divin”, în mijlocul culturii. Cultura și școala fără Mântuitorul Iisus Hristos sunt ca cerul fără soare, ca pământul fără viață; Educația religioasă ne orientează spre descifrări adânci și autentice: îl învață pe copil și pe tânăr iubirea de Dumnezeu și de semeni, recunoștința față de părinți și față de binefăcători, sfințenia vieții și valoarea eternă a ființei umane.

Prin urmare, prezența disciplinei Religie corespunde nevoii locale și naționale de a- și păstra identitatea spirituală și de a transmite valori permanente tinerei generații.

Eleva: Nedelcu Florina, clasa a – XII – a,

Liceul Tehnologic „Costache Conachi”, Pechea

Ora de religie – puntea de legătură dintre tineri și Dumnezeu

Ora de religie este puntea care face legătura dintre copii, tineri și Dumnezeu. Ora de religie este cel mai frumos mod prin care tinerii împreună cu profesorul de religie pot vorbi cu și despre Dumnezeu. Prin ora de religie, copiilor li se cultivă valori fundamentale: credința în Dumnezeu, dragostea de frumos și respect pentru om, familie și adevăr. Elevii învață să descopere frumusețea chipului virtuții și să atingă bucuria cunoașterii lui Dumnezeu și cu inima, nu doar cu mintea.

Tinerii au nevoie de lumină pentru suflet, de modele sfinte și de valori eterne, de iubire curată și speranță. Pe lângă educația prin lecțiile predate, elevii au nevoie de exemplul profesorului, care trebuie să fie întruchiparea celor prezentate de acesta. Profesorul de religie este și trebuie să fie modelul viu pentru generațiile de tineri, în sensul de seriozitate, religiozitate și moralitate.

Astăzi, mai mult ca oricând, este necesară intensificarea cooperării dintre Familie – Școală și Biserică, astfel încât educația religioasă primită în sânul familiei să fie consolidată prin educația copiilor în Școală și în viața Bisericii.

Prof. Șerban Rodica,

Liceul Tehnologic „Costache Conachi”, Pechea

Educația religioasă, medicament pentru suflet

Învățământul românesc cu componenta sa religioasă, a fost ieșirea unui popor profund religios din umilirea impusă de regimul comunist. Lumina ținută sub obroc a urcat pe înălțimea muntelui ca să lumineze tuturor, lumina lui Hristos. Biruința luminii, a credinței poporului nostru cu rădăcini înfipte în Sfintele Evanghelii, este o realitate vie a elevilor care L-au primit pe Hristos, Marele Arhiereu și Învățător în școală. La orele de religie, elevul își desăvârșește cultura generală, ia cunoștință de mentalități și atitudini, ajunge la o credință bine informată și consolidată.

Omul fără educația religioasă nu este un om dezvoltat normal, deoarece cunoașterea lui Dumnezeu îl desăvârșește. De aceea, este necesară predarea disciplinei religie în școli, pentru ca tinerii să-L cunoască pe Dumnezeu și să se formeze în spiritul credinței, al iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Doar astfel generația de azi, educată în spiritul valorilor creștine, va fi o generație ,,sănătoasă”. Doar așa vom putea fi mândri că suntem urmași ai marilor mitropoliți : Veniamin Costachi, Andrei Șaguna, Varlaam, Dosoftei sau Antim Ivireanu.

Prof. Dinu Daniela,

Liceul Tehnologic „Costache Conachi”, Pechea

Rolul educației religioase în școală

„Dintre toate sfintele lucrări, educația religioasă a copiilor este cea mai sfântă”

( Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Religia este singura materie care te îndeamnă să privești în interiorul tău. Scriu aceste rânduri în calitate de părinte a două fete care au studiat disciplina Religie în școală și care au descoperit frumusețea și profunzimea Ortodoxiei.

Programa de religie nu – și propune să- i facă pe elevi credincioși practicanți, ci să cunoască valorile religiei, să fie formați în spiritul acestor valori creștine. Nu văd nimic dăunător pentru copil să cunoască și să învețe de mic în școală prin intermediul profesorului de religie, tainele lui Dumnezeu. Sunt nenumărate exemple de oameni mari de cultură care au primit de mici o educație religioasă, fie în familie, fie în școală și peste ani, au recunoscut valoarea acesteia.

Educația religioasă primită în școală îl inspiră pe elev, îl modelează, îi încălzește inima și îi cultivă voința. În decursul timpului la orele de religie elevii au învățat compasiunea și voluntariatul implicându-se în activități umanitare, ore în care au avut șansa să primească răspunsuri la întrebări sau frământări fundamentale, ore în care copiii s-au înnoit sufletește. Există profesori de religie care își manifestă iubirea creștină față de elevi până într-acolo încât s-au implicat în relațiile defectuase cu părinții, în depresiile profunde prin care treceau, ajutându-i să depășească situațiile dificile.

Religia în școală are valențe educaționale deosebite, prin rolul ei de formare spirituală a tinerilor, reducând efectele negative ale crizei contemporane, propunând modele de bunătate și sfințenie și oferind tinerilor repere în viața de familie și în societate. Religia nu ar trebui scoasă din programa școlară și ar trebui să fie îmbrățișată de elevi cu dragoste pentru că, prin educație religioasă elevul învață iubirea adevărată, conștientizează că Dumnezeu este Lumina și Adevărul.

Director, Prof. Ștefu Viorica – Ana,

Liceul Tehnologic „Costache Conachi”, Pechea

PARTEA A DOUA

PEDAGOGICĂ ȘI METODICĂ

CREȘTEREA EFICIENȚEI ACTIVITĂȚII DIDACTICE

PRIN VALORIFICAREA METODELOR TRADIȚIONALE

ȘI ACTIV – PARTICIPATIVE ÎN PREDAREA CONȚINUTURILOR DE ISTORIE BISERICEASCĂ

LA DISCIPLINA RELIGIE

CAPITOLUL VII :

METODE TRADIȚIONALE ȘI ACTIV – PARTICIPATIVE FOLOSITE ÎN PREDAREA – ÎNVĂȚAREA CONȚINUTURILOR DE ISTORIE BISERICEASCĂ LA DISCIPLINA RELIGIE

Rolul și importanța metodelor tradiționale și activ – participative în predarea religiei.

Religia, ca disciplină de învățământ își propune să transmită cuvântul lui Dumnezeu, care să devină ,,duh și viață” (Ioan 6,63) pentru cel care participă la educație.

În cadrul acestei cercetări au fost folosite atât metode tradiționale, cât și metode activ – participative în predarea – învățarea – evaluarea conținuturilor din domeniul Istoriei Bisericești. Pentru utilizarea eficientă a metodelor tradiționale și activ – participative în educația religioasă, este necesară cunoașterea teoretică, experiență în utilizarea acestora, dar și integrarea corespunzătoare în proiectul didactic. Metodele de predarea – învățare – evaluare prin acțiune joacă un rol covârșitor în formarea tânărului, iar școala viitorului va trebui să valorifice din plin virtuțile acestor metode.

Lucrarea de față prezintă metodele din punct de vedere teoretic, iar prin intermediul exemplificărilor are loc punerea în practică a acestora. În organizarea cercetării pedagogice am acordat atenție deosebită în alegerea celor mai importante metode tradiționale și procedee didactice active pentru predarea și învățarea noțiunilor de Istorie Bisericească precum și valorificarea lor din punct de vedere instructiv -educativ.

Metodele didactice reprezintă un ansamblu de procedee și mijloace integrate la nivelul unor acțiuni implicate în realizarea obiectivelor pedagogice consacrate ale activității de instruire proiectată de profesor. Ele reprezintă căile de predare – învățare -evaluare propuse de profesor pentru a face eficientă activitatea elevului de receptare, asimilare și aplicarea cunoștințelor conform obiectivelor pedagogice. Metoda didactică stimulează realizarea cât mai deplină a obiectivelor pedagogice și reprezintă o sursă sigură de organizare și desfășurare a procesului de predare – învățare.

Metodele folosite în procesul de învățare pot să ușureze procesul educațional sau din contră pot să-l îngreuneze dacă nu se folosește metoda adecvată în funcție de vârstă, dezvoltarea gândirii, experiența faptică a elevului, materie precum și de scopul urmărit. Pentru disciplina Religie este fundamental rolul pe care îl au metodele de învățământ în îndeplinirea trăirii valorilor.

Una dintre tendințe în metodologia didactică necesară în învățământul religios actual, considerăm a fi cultivarea metodelor de autoinstrucție și autoeducație permanentă. Folosim astfel, valența metodelor de învățământ de a asigura redescoperirea adevărurilor de către fiecare elev și generație. Școala românească își atinge misiunea educațională prin organizarea diferențiată sau personalizată a conținuturilor. Această strategie reflectă trecerea de la ,,o școală pentru toți la o școală pentru fiecare”.

Profesorul trebuie să selecteze metodele didactice care duc la dezvoltarea calităților intelectuale și morale. Astfel metodele cât și tehnicile folosite, devin în cadrul activității didactice moduri acționale și procedurale care stimulează capacitatea de explorare și descoperire, de analiză, de evaluare dar și de relaționare. Profesorul de religie poate fi un bun specialist în ceea ce privește nivelul de informații cunoscut, dar el trebuie să fie și un bun pedagog în același timp: ,,separarea formării academic de specialitate de cea psihopedagogică este contraindicată, deoarece ele sunt asociate una alteia în exercitarea profesiei”.

Alegerea metodei sau îmbinarea mai multor metode pentru o lecție aparțin profesorului, care ține cont atât de scopul urmărit, de tipul de lecție, cât și de nivelul general al colectivului construit în clasă. Oricare ar fi metoda de învățare utilizată, ea trebuie să activeze elevii, adică să – i antreneze în elaborarea conceptelor sau noțiunilor religioase, prin activitatea intelectuală în grup, prin îmbinarea acesteia cu munca independentă depusă de fiecare elev în parte. ,,Nici o metodă nu poate fi utilizată ca o rețetă și izolată, cu cât mai puțin ca rețetă unică, ci ca un sistem de procedee, acțiuni și operații, care se structurează într-un grup de activități, în funcție de o seamă de factori”. De aceea sarcina fundamentală a profesorului de religie este aceea de a folosi în procesul didactic diverse metode de învățare care să contribuie la informarea, formarea și educarea moral – spirituală a elevilor.

V. Guțu oferă o imagine fidelă asupra antitezei care se creează între metodele tradiționale și cele moderne utilizate în predare.

Metodele tradiționale au următoarele caracteristici:

Pun accent pe însușirea conținutului, vizând în principal, latura informativă a educației;

Sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului, elevul fiind văzut ca un obiect al instruirii;

Sunt predominant comunicative, verbale și livrești;

Sunt orientate în principal, spre produsul final;

Au caracter formal, sunt rigide și stimulează competiția;

Stimulează educația extrinsecă pentru învățare;

Relația profesor – elev este autocratică, disciplina școlară fiind impusă.

La polul opus, metodele moderne se caracterizează prin următoarele note:

Acordă prioritate dezvoltării personalității elevilor, vizând latura formativă a educației;

Sunt centrate pe activitatea de învățare a elevului, acesta devenind subiect al procesului educațional;

Sunt centrate pe acțiune, pe învățarea prin descoperire;

Sunt flexibile, încurajează învățarea prin cooperare și capacitatea de autoevaluare la elevi;

Stimulează motivația intrinsecă;

Relația profesor – elev este democratică, bazată pe respect și colaborare, iar disciplina derivă din modul de organizare a lecției.

În cadrul lecțiilor metodele tradiționale trebuie să se îmbine armonios cu cele moderne, care pun în acțiune nu numai memoria ci și imaginația și gândirea elevilor. Profesorul nu caută să ,,dreseze” elevul pentru o ascultare pasivă, ci să-l facă părtaș la propria formare. ,,Cei mai buni discipoli ai unui profesor nu sunt cei care repetă lecțiile după el, ci cei cărora le – a trezit entuziasmul, le – a dezvoltat forțele pentru a-i face să meargă singuri pe drumurile noi”.

Un criteriu de apreciere a eficienței metodelor îl reprezintă valențele formative ale acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalității elevilor. Sub aspect formativ, aceste metode stimulează dezvoltarea spiritului de observație, a gândirii, a imaginației, formarea aptitudinilor științifice ale elevilor și contribuie la formarea virtuților creștine, la dezvoltarea sentimentului religios. Metoda este ,,cea care îl face pe elev să trateze problemele într – un mod critic, de natură să – l ajute să – și dezvolte și să – și exprime talentele și valorile”.

În cele ce urmează voi prezenta câteva metode didactice tradiționale și metode activ – participative, care pot fi utilizate în predarea și învățarea conținuturilor religioase și care fac apel la implicarea elevilor.

Metode tradiționale și activ – participative utilizate în cadrul orelor de religie

1. Metode tradiționale:

1.1. Explicația – reprezintă metoda didactică în care predomină acțiunea de comunicare orală expozitivă, bazată în special pe valorificarea raționamentului de tip deductiv. Această metodă vizează înțelegerea anumitor pricipii, legi, situații, fenomene, expresii evaluabile la nivelul capacității elevului de redefinire și corelare a cunoștințelor dobândite.

Explicația are două funcții: una informativă și alta formativă. Fără funcția formativă, educația morală nu se poate realiza .

Explicația trebuie să îndeplinească anumite condiții:

Să țină cont de pregătirea religioasă și laică a elevilor și de natura temei;

Să fie corectă din punct de vedere doctrinar;

Să fie completă pentru a contribui la înțelegerea temei;

Să fie convingătoare, argumentată;

Să fie clară, pentru a nu crea confuzii în mintea elevilor;

Prin intermediul acestei metode, profesorul își propune să îmbunătățească viața religios – morală a elevilor. Explicația se îmbină perfect cu demonstrația și conversația. Combinarea acestora îl ajută pe profesor să verifice dacă ideile expuse au fost corect preluate și înțelese de elevi. În explicația didactică, profesorul urmărește să pună în evidență pe cale deductivă / inductivă ceea ce face ca ceva anume să fie ceea ce este și cum este.

1.2. Conversația – este metoda care valorifică dialogul în vederea realizării obiectivelor procesului de învățământ. Este o convorbire ce se desfășoară între profesor și elevi, prin care se dirijează și se stimulează activitatea de învățare a acestora. Prin intermediul dialogului se transmit cunoștințe și se oferă posibilitatea atingerii unui nivel moral înalt.

Această metodă este folosită atât în cadrul orelor de religie dar și în afara lor pentru a stabili o relație cât mai apropiată între professor și elevi. Metoda necesită din partea profesorului o adevărată artă în formularea întrebărilor pentru a conduce discuția pe o cale numai de el știută și pentru realizarea obiectivelor propuse. Se cunosc mai multe tipuri de întrebări în funcție de modul de adresare și de obiectivul vizat:

Frontală – adresată întregii clase;

Directă – adresată unui elev anume;

De releu și de comunicare – adresată de elev profesorului și repusă de acesta întregii clase;

Inversată – adresată profesorului de către elev și returnată acestuia;

Imperativă – se formulează o cerință categorică;

De revenire – întrebarea pe care profesorul o adresează reluând o părere emisă de un elev dar care nu a putut fi luată în seamă în acel moment.

În formularea întrebărilor profesorul trebuie să țină cont de conținuturi dar și de forma pe care acestea trebuie să o aibă:

Să fie formulate precis;

Să fie exprimate cu claritate;

Să conțină un singur enunț;

Să se refere la materia predată;

Să fie accesibile și variate;

Să stimuleze gândirea tuturor elevilor;

Să fie însoțite de întrebări ajutătoare, numai atunci când este nevoie;

Să fie formulate într-o ordine logică.

Profesorul trebuie să-i ajute pe elevi în găsirea și formularea răspunsurilor, fără să -i pună în dificultate. Va adopta o mimică adecvată, fără să-i intimideze pe elevi și va evita:

– Întreruperea elevilor în timpul expunerii;

– Apostrofarea elevilor pentru răspunsurile eronate;

– Întrebări ,,cursă’’;

După funcția didactică, se desprind următoarele forme principale ale conversației: conversație catehetică, conversație euristică și dezbaterea sau discuția colectivă.

a). Conversația catehetică – este metoda de instruire și educare a elevilor prin intermediul întrebărilor și răspunsurilor, cu scopul de a reproduce cele observate, descoperite și asimilate de ei, sub conducerea profesorului. Întrebările sunt de tip reproductiv, vizând cunoștințe predate și învățate și solicitând cu prioritate memoria. Se folosește în verificarea cunoștințelor și în fixarea cunoștințelor.

b). Conversația euristică – este motoda care se bazează pe dialog și pe învățarea conștientă, se folosește când noile cunoștințe pot fi desprinse împreună cu elevii din cunoștințele anterioare, din analiza unor fapte, a unor evenimente sau în urma cercetării unui material intuitiv. Întrebările sunt de tip productiv, solicitând cu prioritate gândirea în prelucrarea și sistematizarea datelor cunoscute în vederea unor comparări sau exprimări de opinii personale, ajungându-se astfel la cunoștințe noi, ,,descoperite” de elevi prin efort personal. Întrebarea este ,,începutul cunoașterii și al progresului în cunoaștere și că veritabila cunoaștere nu constă atât în răspuns, cât în punerea permanentă a unor întrebări și în urmărirea necontenită a unor răspunsuri care vor da naștere unor noi întrebări”.

Conversația euristică se folosește în verificarea cunoștințelor, în actualizarea cunoștințelor și introducerea în tema nouă a lecției, în comunicarea noilor cunoștințe, în apreciere și în asociere.

Cea mai solicitată conversație rămâne conversția euristică, reprezentând ,,o metodă didactică în care predomină acțiunea de comunicare orală, inițiată de profesor, orientată special pentru activarea operațiilor logice ale gândirii elevului, necesare în procesul de descoperire și de valorificare a cunoștințelor și a capacităților proiectate conform obiectivelor instituționalizate la nivelul programelor școlare”.

c). Dezbaterea sau discuția colectivă – este un tip de conversație caracterizată prin schimb de opinii, informații, centrate pe un subiect cu scopul de a clarifica, consolida și sintetiza cunoștințele, de a argumenta anumite idei, dezvoltând capacitatea de exprimare a elevilor. Dezbaterea este condusă de către profesor și se adresează tuturor elevilor clasei cu scopul de a deschide o pistă problematică pe baza unei teme, a unor referate sau a unor prelegeri în cadrul orelor de religie.

Întrebările anticipează în planul gândirii operațiile de efectuat, fac trecerea de la cunoașterea imprecisă și limitată la cunoașterea precisă și completă. Întrebarea poate fi un pretext pentru începerea dialogului, în urma căruia profesorul realizează care sunt așteptările, neclaritățile elevilor, dar și dificultățile, în funcție de întrebările pe care le adresează. Concluziile au ca scop clarificarea temei puse în discuție dar și a problemelor ridicate de elevi.

În cadrul discuțiilor inițiate, elevii trebuie să explice, să demonstreze și să argumenteze susținerile. Ei trebuie să-și organizeze mesajul astfel încât să se ajungă la un acord, ținând cont de faptul că pot avea loc confruntări și că se pot pune în evidență limitele unui punct de vedere. Acest lucru transformă dezbaterea într–o metodă atractivă, ea reprezentând un schimb reciproc, organizat și constructiv de idei, păreri, informații cu privire la o problemă studiată. Astfel, dezbaterea devine o modalitate de stimulare a gândirii, a imaginației și a creativității.

În cadrul dezbaterii colective, elevii pot fi împărțiți pe două grupe: afirmatorii și negatorii. Afirmatorii sunt cei care susțin un punct de vedere, iar negatorii sunt cei care au rolul de a contrazice, de a pune în evidență lacunele punctului de vedere afirmat. Ideal este ca tema să fie anunțată din timp, pentru a oferi elevilor posibilitatea de a se informa și de a – și organiza argumentările.

1.3. Argumentarea – este metoda prin care se formează și se întăresc convingerile despre adevărurile religioase și se înlătură convingerile greșite. Folosirea acestei metode necesită o măiestrie din partea profesorului. Profesorul trebuie să stăpânească arta de a aduce argumente și de a convinge, respectând unele cerințe:

Să țină cont de pregătirea elevilor;

Să argumenteze cu claritate fără a lăsa loc de confuzii;

Să folosească dovezi din Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, Istoria Bisericii, dar și de dovezi raționale (generate de mintea omenească) sau dovezi din experiența unor personalități.

În funcție de conținutul lecției se va alege tipul de argumentare, de vârsta și nivelul de pregătire al elevilor dar și de stilul specific profesorului.

1.4. Problematizarea – este metoda interogativă prin care se creează în mintea elevilor o întrebare sau o situație problemă, cu scopul de a stimula efortul personal în surprindrea diferitelor relații între cunoștințele dobândite anterior și noile cunoștințe, care să conducă la eleborarea soluției, sub îndrumarea profesorului. De remarcat este ,,multifuncționalitatea structurală a acestei metode care intră ușor în combinație cu alte metode: lucrări experimentale, analiza de caz, dezbaterea, expunerea, lucrări practice”.

Punctul de pornire îl constituie crearea situației – problemă, care desemnează o situație contradictorie, conflictuală, ce rezultă din trăirea simultană a două realități incompatibile între ele, pe de o parte experiența trecută, iar pe de altă parte elementul de noutate și surpriză, necunoscutul, cu care este confruntat elevul.

Esența acestei metode constă tocmai în crearea pe parcursul învățării, a acestor situații problemă și rezolvarea acestora de către elevi pornind de la cunoștințe anterior însușite. Creând o situație problemă oferim elevului posibilitatea să depășească acea practică școlară, care presupune învățarea unor cunoștințe nu întotdeauna înțelese, determinându-l să caute prin efort propriu soluția. În acest fel, învățarea nu mai constitiue o imitare pasivă, ci un proces intelectual activ, asemănător cu cercetarea științifică.

Problematizarea cunoaște următoarele tipuri:

Întrebarea – problemă produce o stare conflictuală, intelectuală și spirituală de complexitate medie și ridică spre rezolvare o singură chestiune;

Situația – problemă produce o stare conflictuală, intelectuală sau spirituală mai mare, conține două sau mai multe întrebări – problemă care se cer rezolvate;

Problema produce o stare conflictuală, intelectuală și spirituală mare, conține mai multe întrebări problemă și include pe lângă elemente cunoscute și elemente necunoscute. Nu este recomandată, poate genera speculații, acestea fiind dăunătoare pentru sufletul elevilor.

Problematizarea trebuie să parcurgă următoarele etape:

Alegerea de către profesor a întrebrii – problemă / a situației – problemă sau propusă de elevi în urma lecturării sau a studiului individual;

Actualizarea cunoștințelor necesare rezolvării tipului de problematizare în cauză;

Desprindrea soluției și confirmarea ei de către profesor.

În realizarea întrebărilor – problemă / situațiile – problemă, se va ține cont de pregătirea elevilor, dificultatea lor va fi graduală. Soluția desprinsă va fi clară și în conformitate cu adevărurile de credință.

Metoda este foarte bună deoarece are un pronunțat caracter formativ:

Antrenează întreaga personalitate a elevului (intelectual, calitățile voliționale, afectivitatea), captând atenția și mobilizând la efort;

Cultivă autonomia acțională;

Formează un stil activ de muncă;

Asigură susținerea motivației învățării;

Dă încredere în sine;

Cunoștințele dobândite prin efort propriu sunt reținute un timp mai îndelungat.

Problematizarea cere respectarea unor condiții:

Elevii să aibă cunoștințe anterioare legate de problema dată;

Elevii să fie realmente interesați să rezolve;

Dificultățile să fie dozate pentru a nu bloca elevul;

Momentul plasării problemei să fie potrivit.

Problematizarea este considerată în didactica modernă, una dintre cele mai valoroase metode deoarece orientează gândirea elevilor spre rezolvarea independentă de probleme. Utilizând metoda în discuție, profesorul pune pe elev în situația de a căuta un răspuns pertinent, o soluție pentru problema cu care se confruntă.

2. Metode active de predare – învățare:

2.1. CIORCHINELE – este o metodă didactică folosită individual sau în grup, care constă în evidențierea de către elevi a legăturilor dintre idei, pe baza găsirii altor sensuri ale acestora și a relevării unor noi asociații dintre idei.

Se utilizează cu scopul de a stimula gândirea liberă, creativă și de tip divergent. Elevul este încurajat în faza de evocare să gândească liber asupra unui subiect și să stabilească anumite conexiuni între idei, înainte de a-l studia temeinic. În etapa de recepție, ciorchinele constituie un mijloc de a rezuma cee ce s-a studiat, o modalitate de a constui asocieri noi sau de a rezenta noi sensuri.

Este o metodă brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei, parcurgându – se o serie de etape:

Scrierea unui cuvânt / unei sintagme cheie la mijlocul tablei sau a foii de hârtie, în funcție de forma de organizare a activității, frontal, pe grupe sau individual;

Identificarea și scrierea altor cuvinte / sintagme corelate cu cuvântul / sintagma cheie în funcție de tema tratată, nivelul clasei, timpul disponibil;

Identificarea și realizarea conexiunilor dintre cuvinte / sintagme, prin linii sau săgeți;

Prezentarea și discutarea ,,ciorchinelui”.

În cazul în care activitatea s-a desfășurat individual, elevii au posibilitatea de a observa modul de gândire al colegilor asupra problemei aflată în studiu, de a compara propriile rezulte cu cele ale colegilor, de a-și susține punctul de vedere, de a-și îmbunătăți propriul mod de lucru.

Aspecte legate de utilizarea aceste metode:

Se poate utiliza în toate etapele cadrului de învățare;

Permite practicarea diverselor forme de organizare a activității: individual, frontal, în grupuri;

Permite combinarea cu alte strategii didactice (Braistorming –ul, Turul galeriei);

Facilitează dezvoltarea unor capacități mentale de analiză, de evaluare, de comparare, de exemplificare, de clasificare, de argumentare;

Ajută la formarea unor aptitudini și capacități: toleranță față de ceilalți, spiritul critic, curajul de a comunica ideile proprii.

2.2 CADRANELE: reprezintă o metodă utilizată pentru formarea și dezvoltarea la „elevi a capacității de a organiza / rezuma conținutul informațional al unui text în scopul unei înțelegeri nuanțate și profunde și de a exprima argumentat puncte de vedere personale asupra unui subiect propus, pe baza unor criterii precizate de către profesor.

Etape în utilizarea metodei:

Se trasează pe tablă / caiet două axe perpendiculare, astfel încât să apară patru cadrane, apoi sunt precizate sarcinile didactice corespunzătoare fiecăruia dintre acestea.

Sunt rezolvate cerințele, apoi rezultatele sunt trecute de către elevi în cele patru cadrane, în condițiile și în timpul indicate de către profesor.

Aspecte legate de utilizarea metodei:

Cadranul trebuie să cuprindă rezolvarea a patru sarcini de învățare, legate de problema respectivă.

În situația în care resursele de timp sunt limitate, sarcinile didactice pot fi împărțite pe grupe de elevi, corespunzător fiecărui cadran.

Informația trecută în cadrane va fi esențializată.

Dacă este necesar numărul cadranelor poate fi extins.

Elevii vor avea posibilitatea de a – și prezenta rezultatele și de a -și argumenta răspunsurile, fiind astfel evaluați pentru răspunsurile date.

2.3 CVINTETUL: este o metodă prin care se rezumă și se sintetizează cunoștințele desprinse dintr-un text sau dintr-o dezbatere, iar apoi acestea sunt prezentate sub forma unei poezii cu cinci versuri.

Cele cinci versuri se alcătuiesc astfel:

Cvintetul / sintagma cheie a conținutului (substantiv);

Două cuvinte care prezintă o descriere a cuvântului / sintagmei cheie (adjective);

Trei cuvinte care exprimă acțiuni legate de cuvântul / sintagma cheie (verbe la gerunziu);

Patru cuvinte care exprimă sentimentele și atitudinile elevului față de conceptul / sintagma cheie;

Un cuvânt care exprimă esența problemei.

Metoda cvintetului, poate constitui și un instrument de evaluare a nivelului de înțelegere a problemei aflate în discuție și este utilizat atunci când se urmărește realizarea unei reflecții rapide și eficiente asupra unui conținut / text.

2.4. DIAGRAMA VENN A CONCEPTELOR: reprezintă un organizator cognitiv format din două cercuri parțial suprapuse în care se reprezintă asemănările și deosebirile dintre două aspecte, idei sau concepte.

Relaționarea între concepte poate fi reprezentată prin intersecții, reuniuni, suprapuneri ale diagramelor folosite. Este eficientă în formarea capacității elevilor de a compara două fenomene, procese, noțiuni istorice și de a selecta asemănările și deosebirile dintre acestea.

Etape în utilizarea metodei:

Fiecare elev completează cercurile cu informațiile referitoare la problemele de comparat; în zona suprapusă notează asemănările;

În perechi fiecare elev completează un cerc, cu câte una din problemele de comparat, apoi le suprapun și realizează diagrama perechii, completând asemănările;

Se prezintă mai multe produse, se afișează și se analizează;

Se realizează o evaluare formativă – sunt lăudate cele mai complete produse și colaborarea cu partenerul / partenerii.

Obiectivele urmărite în utilizarea acestei metode:

Constituirea mentală a unor judecăți, argumente, demonstrații, reflecții;

Înțelegerea problemei prin reactualizarea, selectarea reprezentărilor mentale și a cunoștințelor specifice;

Integrarea, diferențierea, relaționarea în sistem;

Luarea deciziei în alegere, ordonare, exemplificare.

Poate fi utilizată în activitățile de învățare sau la fixarea cunoștințelor, ca temă pentru acasă.

2.5 K – W –L (ȘTIU / VREAU SĂ ȘTIU / AM ÎNVĂȚAT)

K – W – L este metoda utilizată în vederea valorificării cunoștințelor și experiențelor anterioare ale elevilor, în vederea optimizării învățării. Modelul de structurare a lecției K – W – L, a fost creat de Donna Ogle cu scopul lecturării textelor expositive și poate fi utilizat eficient în lecțile de religie.

Semnificația inițialelor K – W – L este explicată prin întrebările: Ce știu ? – Ce vreau să știu? – Ce am învățat? Acest model este structurat în etape în care se evidențiază situația de plecare (Cee ce știu elevii), aspectele pe care doresc să le cunoască în timpul activității (consemnate în rubrica Vreau să știu) și ceea ce au dobândit prin procesul de învățare (idei consemnate în rubrica Am învățat).

Etape în utilizarea metodei:

Profesorul anunță tema care urmează să fie supusă dezbaterii, apoi realizează pe tablă un tabel în care va nota ceea ce știu deja elevii, ceea ce doresc să știe, iar la sfârșitul activității, ceea ce au învățat despre subiectul aflat în discuție.

știu / cred că știu vreau să știu am învățat

Elevii notează pe fișă, individual sau în perechi, ideile pe care le cunosc referitor la tema propusă, precum și ceea ce doresc să știe.

Ideile notate pe fișe de către elevi vor fi discutate cu întreaga clasă, iar cele care sunt acceptate de către întreg colectivul sunt scrise în tabel.

Neclaritățile elevilor identificate pe baza discuțiilor, vor scrise în coloana a doua a tabelului.

Se analizează materialele complementare în vederea clarificării problemelor necunoscute sau neînțelese de elevi.

Elementele noi desprinse în urma discuțiilor, vor fi trecute în coloana a treia. Această etapă presupune comunicarea noilor cunoștințe, dar și compararea acestora cu noțiunile studiate anterior și cu așteptările elevilor, exprimate în primele două coloane. Pot fi puse următoarele întrebări: Care sunt noile cunoștințe dobândite? Cum răspund acestea la întrebările inițiale? Care întrebări au rămas fără răspuns? Există răspunsuri pentru care nu am formulat întrebări? Ce ați dori să aflați în plus despre acest subiect?

Aspecte legate de utilizarea metodei:

Este important ca fiecare elev să aibă posibilitatea de a – și expune punctual de vedere, pe parcursul discuțiilor.

În măsura în care anumite întrebări ale elevilor nu – și găsesc răspuns pe parcursul activității, profesorul va reveni în orele următore la fiecare dintre acestea.

Este necesar să se realizeze o cât mai bună legătură între ceea ce elevii cunosc deja din lecțiile anterioare, ceea ce -și doresc să cunoască și nivelul de cunoaștere atins de ei la finalul lecției.

2.6 HEXAGONUL – este un organizator grafic utilizat în situațiile de învățare care implică șase aspect diferite ale unei probleme / subiect / temă. Este o strategie flexibilă, putând fi utilizată frontal, individual sau în perechi. Pe parcursul activității se răspunde la șase întrebări: cum?, când?, unde?, care?, de ce ?, ce?

Etape în utilizarea metodei:

Profesorul constituie grupurile de lucru în șase echipe de elevi, fiecare echipă primește un triunghi în care este scrisă o întrebare și un text în care este sintetizată lecția;

Se comunică elevilor sarcina de lucru: elevii vor citi textul și vor răspunde la întrebări;

Activitatea pe grupe: fiecare grupă răspunde la întrebări.

La sfârșitul activității, răspunsurile la întrebări sunt completate de fiecare grupă pe triunghiurile primite, acestea se reunesc la tablă și formează hexagonul.

2.7. CUBUL – este o metodă de studiere și prezentare din mai multe perspective a unui subiect / a unei teme. Prin utilizarea acestei metode, se oferă elevilor posibilitatea de a – și dezvolta competențele necesare explorării și abordării unui subiect sau a unei situații, prin abordări complexe și integratoare.

Metodologia de aplicare corespunde unor operații ale gândirii care devin etape:

(1.Descriere, 2. Asociere, 3. Comparație, 4. Analiză, 5. Aplicare, 6. Argumentare), valorizate din perspective cognitivă ca niveluri ce pot reprezenta: activare, ansamblare, consolidare, sinteza proprie.

Cubul de analiză:

Activarea cunoștințelor (prima fațetă a problemei, latura vizibilă, autoperceptibilă);

Ansamblarea cunoștințelor, atitudinilor prin asociere și comparație (fațetele din stânga și din dreapta cubului; construcția părții dobândește în acestă etapă stabilitate);

Consolidarea prin analiză aplicare și argumentare (ca definitivare a construcției – laturile din spate, jos și sus);

Sinteza proprie, reflecții (rezultatul final – cubul).

Aspecte legate de utilizarea metodei:

Prezentarea problemei reale și cu impact semnificativ pentru colectivul de elevi;

Cele șase sarcini pot fi rezolvate și individual de fiecare elev;

În cazul rezolvării unei singure sarcini, la sfârșitul activității elevii își vor nota în caiete sarcinile / instrucțiunile primite de colegi și rezolvarea acestora;

Completarea fețelor cubului pot fi rezolvate și pe parcursul desfășurării activității didactice, în diferite etape ale acesteia;

Elevii pot utiliza diferite surse în completarea fețelor cubului – manual, imagini, diagrame.

Avantajele utilizării acestei metode: permite elevilor

Cunoașterea cât mai completă a problemei;

Procesarea proprie a cunoștințelor, cu utilizarea experienței proprii;

Analiza de profunzime a unui fenomen;

O învățare secvențială și progresivă, stimulând reflecții proprii.

CUBUL DE COMPLETARE: este o metodă activ – participativă prin care un subiect este studiat și prezentat din mai multe perspective. Profesorul va folosi un cub, care va avea inscripționat pe fiecare față următoarele: Descrie! Compară! Asociază! Analizează! Aplică! Argumentează!

Etapele care se parcurg în aplicarea tehnicii cubului:

Comunicarea sarcinii de lucru:

Fiecare elev primește un cub care are pe fiecare față una din următoarele noțiuni: descrie, compară, analizeză, asociază, aplică, argumentează.

Clasa este împărțită în grupe, fiecare dintre aceste grupe urmând să trateze tema ape baza celor șase sarcini scrise pe fețele cubului, în ordinea indicată de profesor.

Se anunță tema. Elevii vor rezolva sarcinile specificate pe fețele cubului.

Activitatea în perechi: Fiecare elev citește partenerului ce a scris pe prima față, iar colegul lui va specifica exact ce i–a plăcut și de ce anume.

Activitate frontală: se împarte tabla în șase coloane, câte una pentru fiecare față a cubului. Câte un reprezentat din fiecare pereche va scrie într-una din coloane ceea ce a scris pe una din fețele cubului. Se vor cere completări din partea celorlalți elevi pe rând pentru fiecare față a cubului.

Fiecăruia dintre cele 6 fețe ale cubului presupun valorificarea cunoștințelor anterioare asimilate de fiecare subiect în parte, dar și apelul la un material sau conținut informativ care poate fi prezentat pentru analiză, dezbatere. Acestea constituie suportul teoretic necesar pentru realizarea unor analize, comparații interpretări, asocieri, corelații între teme, idei, concept din domeniul respectiv, dar și alte domenii.

Activitatea elevilor implică multiple și variate roluri, toate rezultate din asumarea statutului de subiect care poate să construiască, într-un mod personalizat, subiectiv, propria înțelegere cu acceptarea din exterior a unui minim ajutor pentru realizarea sarcinilor.

Modalitatea de desfășurare a activităților se bazează pe îmbinarea activității independente (la rezolvarea sarcinilor menționate pe cele 6 fețe ale cubului) cu cea pe perechi (în confruntarea ideilor și în completarea, răspunsurilor date individual) și, în final cu cea frontal la nivelul grupului mare (pentru comunicarea rezultatelor, structurarea și sistematizarea lor).

Avantajele utilizării acestei metode:

Oferă posibilitatea de a face o analiză din mai multe perspective (un concept, o idee, o teorie);

Antrenează un număr mare de operații ale gândirii, de la cele simple, de prelucrare a informațiilor, până la cele de nivel superior;

Dezavantajele utilizării metodei:

Limitează posibilitățile de analiză și interpretare, de abordare din mai multe perspective, tocmai datorită celor șase cerințe formulate, care îngrădesc posibilitatea de a aborda și alte aspecte, canalizând atenția subiecților doar spre acele direcții de analiză indicate.

Nu stimulează suficient afirmarea opiniilor personale, interpretarea în manieră proprie a unor informații științifice.

2.8. EXPLOZIA STELARĂ (STARBURSTING) : este o metodă de dezvoltare a creativității, similară brainsormingului. Un bun punct de plecare îl constituie întrebările de tipul: Ce? Când? Cum? De ce? Cine? Unde?

Scopul acestei metode este acela de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup. Organizată în grup, această metodă facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.

Etapele care se parcurg în aplicarea metodei Explozia Stelară:

Propunerea unei probleme;

Colectivul se poate organiza în grupuri preferențiale;

Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări și cât mai diverse;

Comunicarea rezultatelor muncii de grup;

Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.

Avantaje:

Ușor de aplicat oricărei vârste și unei palete largi de domenii;

Este o modalitate de relaxare și o sursă de noi descoperiri;

Formularea a cât mai multe întrebări duce la cât mai multe conexiuni între concepte.

Deși elevii sunt diferiți, fiecare având nivelul său de dezvoltare intelectuală, aceștia pot fi implicați în procesul de instruire prin utilizarea metodelor active, deoarece solicită elevii, îi implică în descoperirea de noi răspunsuri și îi determină să comunice, să coopereze unii cu alții, să se simtă încurajați și să participe cu interes și activ la lecție.

2.9. BRAINSTORMING – UL: este o metodă de stimulare a creativității și de generare a ideilor noi, prin activități de grup. Termenul brainstorming provine din limba engleză, traducându – se ,,asalt de idei” sau ,,furtună în creier” și a fost propus ca metodă de psihologul A. Osborn. Pentru că se acceptă totul și nu se respinge nimic, metoda a fost numită și ,,filozofia marelui DA sau metoda evaluării amânate”.

Subiectul pentru brainstorming poate fi formulat sub forma unor întrebări problematizante, a unei cerințe sau a unei propoziții eliptice asupra căreia fiecare participant va reflecta:

Întrebări problematizante;

Formularea unor definiții;

Asocierea rațională de idei;

Asocierea spontană de idei;

Idei în urma observației;

Idei în urma unei anchete.

Pentru o bună desfășurare a brainstormingu – lui trebuie respectate câteva

reguli:

Excluderea oricărui gen de criticism;

Manifestarea liberă a imaginației;

Manifestarea opiniei oral, liber și spontan, fără dezbateri lungi;

Preluarea ideilor emise de către ceilalți din grup și dezvoltarea acestora.

Această metodă cunoaște mai multe variante de lucru, toate dovedindu – se utile

pentru dezvoltarea imaginației, gândirii și creativității.

Varianta 1. Braistorming individual: Elevii primesc ca sarcină de lucru să scrie fiecare pe caiet / foaie, timp de un minut, răspunsul la o anumită întrebare. Ideile vor fi prezentate colegului de bancă, unui grup sau clasei.

Varianta 2. Activitate în perechi: Timp de un minut fiecare pereche va scrie toate ideile referitoare la această întrebare.

Varianta 3. Activitatea în grupuri: Timp de trei minute fiecare grup va scrie toate ideile referitoare la această întrebare.

Etape în utilizarea metodei:

Profesorul organizează clasa în funcție de tipul de brainstorming-ul pe care vrea să-l genereze: individual / în perechi / în grup și comunică elevilor regulile de desfășurare a acestuia;

În funcție de varianta aleasă, profesorul comunică sarcina de lucru și solicită elevilor să – și exprime în fraze cât mai scurte și cuprinzătoare ideile care le vin în minte în legătură cu rezolvarea problemei aflate în discuție;

Activitatea de formulare și notare a ideilor / răspunsurilor;

Prezentarea frontală a ideilor. Profesorul notează pe flip – chart / pe tablă, ideile prezentate de elevi, solicitându-le să nu repete răspunsurile date deja;

Evaluarea ideilor produse prin brainstorming.

Prin această tehnică profesorul și elevii află soluțiile unei situații – problemă, opinii despre o experiență comună, ce anume doresc să afle despre un subiect. Elevii învață diferite comportamente: ascultarea atentă a ideilor celorlalți, comunicarea calmă și fără teamă a ideilor proprii; elevii devin mai curajoși, au încredere mai multă în sine și învață să colaboreze. La nivel cognitiv, elevii învață să emită păreri pe baza cunoștințelor anterioare, să compare informațiile, să argumenteze, să facă judecăți de valoare asupra informațiilor, să decidă.

Esența metodei constă în separarea intenționată a actului imaginației de faza gândirii critice. În practica acestei metode se pornește de la două fundamente: orice individ este capabil să producă idei și cantitatea dezvoltă calitatea.

2.10. UNUL STĂ TREI CIRCULĂ – este metoda utilizată pentru dezvoltarea capacității elevilor de analiză și evaluare a unor idei și abilități de a prezenta celor din jur rezultatele obținute de grupul din care fac parte.

Etape în utilizarea metodei:

Organizarea elevilor pentru rezolvarea sarcinii de lucru, prin împărțirea clasei în grupuri de 3 – 4 elevi și numerotarea grupurilor de elevi;

Rezolvarea sarcinii de lucru, de către fiecare grup;

Rotirea elevilor, astfel: un elev rămâne pe loc, ceilalți trei se mută fiecare în grupuri diferite, ocupând în grupurile respective, locul pe care l-au avut în grupul inițial. Elevul care rămâne pe loc explică noilor sosiți rezultatele la care au ajuns grupul său, apoi se fac comentarii pe marginea celor prezentate;

Revenirea în grupurile inițiale, discutarea celor constatate în urma activităților din grupurile vizate, rediscutarea problemei și desprinderea concluziilor.

Utilizarea eficientă a acestei metode conduce la formarea capacității elevilor de restructurare și adaptare a conținutului, pe baza informației noi obținute de la colegi.

Este necesară precizarea clară a intervalelor de timp și de coordonare a elevilor la deplasarea dintr – un grup în altul.

2.11. STUDIUL DE CAZ – este metoda care constă în analiza unui caz real fiind suport al cunoaștrri inductive, în vederea formării capacității elevilor de a trece de la particular la general, dar și bază a cunoașterii deductive, de trecere de la general la particular.

Etape în utilizarea metodei:

Prezentarea cazului, propus de profesor;

Alcătuirea unui plan pentru o analiză care să conducă la identificarea cauzelor ce au determinat apariția cazului aflat în studiu;

Inițierea și dirijarea de către profesor a dezbaterilor în vedereaa stabilirii alternativelor de rezolvare, prin selectarea celor mai potrivite metode de analiză, prin examinarea cazului din mai multe perspective, fără însă a se propune sau sugera elevilor ipoteze, opinii sau soluții;

Stabilirea concluziilor.

Aspecte legate de utilizarea metodei:

Se utilizează la orele de religie pentru anumite teme sau situații care vizează formarea de atitudini și comportamente morale;

În alegerea cazului se urmărește corelarea acestuia cu obiectivele propuse, raportarea la ideile cunoscute de elevi, corelarea gradului de dificultate a analizei cazului cu nivelul de pregătire al elevilor, posibilitatea sintetizării concluziilor;

Cazul poate fi prezentat elevilor printr-o descriere completă sau prin comunicarea unor sarcini concrete de rezolvat, în funcție de experiența și capacitatea acestora de a utilize material documentar și de a rezolva cazuri;

Avantajele utilizării acestei metode rezidă în faptul că îi solicită pe elevi în culegerea și utilzarea de informații în vederea eleborării și argumentării unor decizii, evaluării alternativelor și deprinderii unor concluzii;

Elevii vor fi antrenanți în dezbateri prin întrebări care să le stimuleze creativitatea.

2.12. ORGANIZATORUL GRAFIC – este o metodă activ – participativă care propune schematizarea și sistematizarea noțiunilor cu ajutorul reprezentării grafice a materialului informativ ce urmează să fie exprimat oral sau în scris. Prezentarea structurată a informației se poate face în mai multe moduri, cele mai cunoscute fiind:

Organizator grafic comparativ;

Organizator grafic al caracteristicilor;

Organizator grafic cronologic;

Organiztor grafic al etapelor;

Organizator grafic de tip cauză – efect;

Organizator grafic de tip situație problemă – explicație.

Etape în utilizarea metodei:

Profesorul împarte clasa în grupe de câte 4 -5 elevi și prezintă sarcina didactică;

Elevii analizează materialul informativ – formativ prezentat de către profesor, extrag informația și realizează / completează organizatorul grafic;

Rezolvarea sarcinii realizată în cadrul fiecărei grupe de elevi este expus în fața clasei și analizat împreună ce elevii în cadrul unei activități organizate frontal.

Organizatorul grafic cronologic:

Este utilizat pentru prezentarea în mod cronologic a informației;

Pe baza unor texte, elevii colectează datele istorice, iar apoi acestea sunt organizate în mod cronologic.

Organizatorul grafic al caracteristicilor:

Este utilizat pentru evidențierea caracteristicilor unor concepte, procese, fenomene, evenimente.

Profesorul poate sintetiza în cazul unei activități frontale caracteristicile identificate de către elevi în cadrul unor activități individuale sau pe grupe.

Utilizarea eficientă a Organizatorului grafic conduce la formarea capacității elevilor de a extrage informațiile esențiale dintr – un conținut și de a identifica posibile conexiuni dintre acestea.

2.13. R.A.I. (RĂSPUNDE – ARUNCĂ – INTEROGHEAZĂ)

Metoda R.A.I. are la bază stimularea și dezvoltarea capacității elevilor de a comunica (prin întrebări și răspunsuri) cee ce tocmai au învățat. Denumirea provine de la inițialele cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează și se desfășoară astfel:

La sfârșitul unei lecții sau a unei secvențe de lecție, profesorul împreună cu elevii săi investighează rezultatele obținute în urma predării – învățării printr-un joc de aruncare a unei mingi ușoare de la un elev la altul. Cel ce aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecția predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare și apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Evident interogatoriul trebuie să cunoască și răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu cunoaște răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a adresat întrebarea.

Metoda R.A.I. poate fi folosită pe parcursul lecției sau la începutul activității când se verifică lecția anterioară, înaintea începerii noului demers didactic în scopul descoperirii de către profesorul care asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoștințele elevilor și a reactualizării ideilor – ancoră.

Permite reactualizarea și fixarea cunoștințelor dintr – un domeniu, pe o temă dată.

Această metodă alternativă de evaluare poate fi folosită atât de școlarii mici, cât și cu liceenii sau studenții, solicitând în funcție de vârstă, întrebări cât mai divers formulate și răspunsuri complete.

Metoda R.A.I. este adaptabilă oricărui tip de conținut.

Elevii sunt încântați de această metodă – joc de constatare reciprocă a rezultatelor obținute, modalitate care constituie în același timp și ca o strategie de învățare ce îmbină cooperarea cu competiția. Este o metodă de a realize un feed-back rapid, într – un mod plăcut și mai puțin stresant decât metodele clasice de evaluare. Se desfășoară în scopuri constatativ – ameliorative și nu în vederea sancționării prin notă sau calificativ. Antrenați în joc cu mingea, chiar și cei mai timizi elevi se simt încurajați, comunică cu ușurință și participă cu plăcere la o activitate care are în vedere învățarea cât și evaluare.

Există un oarecare suspans care întreține interesul pentru metoda R.A.I. Tensiunea este dată de faptul că nu știi la ce întrebări să te aștepți din partea colegilor tăi și de faptul că nu știi dacă mingea îți va fi sau nu adresată.

Această metodă este și un exercițiu de promptitudine, atenția participanților trebuind să rămână permanent trează și distributivă. Profesorul supraveghează desfășurarea jocului și în final lămurește problemele la care nu s – au găsit soluții.

7.3. Exemplificări ale unor metode tradiționale și activ – participative în lecții cu

conținut istoric la disciplina religie.

A). METODE TRADIȚIONALE – EXEMPLIFICĂRI

EXPLICAȚIA:

La lecția ,,Contribuția Bisericii Ortodoxe la apariția și dezvoltarea învățământului românesc: Veniamin Costachi – Andrei Șaguna”, în etapa de pregătire a elevilor pentru receptarea noilor cunoștințe, profesorul va defini noțiune de MITROPOLIT:

Mitropolit – este un conducător bisericesc inferior patriarhului și superior episcopului.

Se va preciza de către profesor că Biserica Ortodoxă Română nu ar fi putut exista de-a lungul timpului și al istoriei zbuciumate a poporului nostru dacă nu ar fi avut în perioadele grele de încercări, ,,stâlpi” adevărați pe care să se sprijine conștiința de neam și credința străbună. Biserica Ortodoxă Română îi consideră pe mitropoliți, ctitori de cultură și patrioți luminați deoarece au contribuit la dezvoltarea culturii românești prin tipărirea și scrierea de cărți religioase, înființarea unor școli, făurirea unei limbi literare românești, sprijinirea românilor pentru apărarea Ortodoxiei.

CONVERSAȚIA CATEHETICĂ, poate fi folosită în etapa de fixarea și sistematizare a noilor cunoștințe: ,,Contribuția Bisericii Ortodoxe la apariția și dezvoltarea învățământului românesc – Andrei Șaguna.

– Unde s – a născut Andrei Șaguna?

R: ….. într-o familie de macedo – români, Ungaria.

Ce studii a urmat?

R: Studii de filozofie, drept, teologie ortodoxă.

Ce drept al românilor ortodocși transilvăneni a reușit să îl recapete Andrei Șaguna?

R: Reînființarea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei.

Ce activități culturale deosebite a desfășurat Mitropolitul Andrei Șaguna?

R: A înființat foarte multe școli pe care le-a pus sub îndrumarea Bisericii, a dotat școlile cu tot ce le trebuia, a înființat o tipografia la Sibiu, a reeditat cărțile de slujbă, a tipărit Biblia cu ilustrații.

Când și – a dat obștescul sfârșit Mitropolitul Șaguna?

R: 1873, la Sibiu.

ARGUMENTAREA: Elevii vor răspunde la întrebarea:

Care sunt motivele pentru care considerăm că acești mitropoliți (Andrei Șaguna și

Veniamin Costachi) sunt ctitori de cultură și patrioți luminați?

PROBLEMATIZAREA

Care ar fi fost situația educației religioase astăzi, dacă nu exista implicarea din partea

Ierarhilor Bisericii Orodoxe Române?

B). METODE ACTIVE DE PREDARE – ÎNVĂȚARE: EXEMPLIFICĂRI

CIORCHINELE: În etapa de recapitulare și sistematizarea a cunoștințelor:

Alcătuiți un ciorchine având în mijloc sintagma VIRTUȚI (Vor prezenta virtuțile de care au dat dovadă Mitropoliții – Veniamin Costachi și Andrei Șaguna în timpul păstoririi lor).

Elevii vor completa ciorchinele cu răspunsuri : dragostea față de Dumnezeu, dragostea față de aproapele, credință, înțelepciune, blândețe, demnitate, dreptate, patriotism.

Blândețea Smerenia

Dragostea față de Dumnezeu Ințelepciune

și de aproapele

CVINTETUL

Realizați câte un cvintet al cărui cuvânt / sintagmă cheie să fie: Ierarhii / Mitropoliții.

Ierarhii

rugători, smeriți,

învățând, ajutând, iubind

Pe oameni îi povățuiesc

Conștiincioși.

Mitropoliții

truditori, îndurători,

protejând,mângâind,ajutând,

Strâng oamenii la biserică

Responsabili.

HEXAGONUL

Metoda poate fi folosită în momentul de fixare și sistematizare a cunoștințelor, în cadrul lecției ,,Contribuția mitropoliților Veniamin Costachi și Andrei Șaguna la dezvoltarea învățământului românesc.”

Sarcină de lucru: Răspundeți la întrebările care sunt scrise pe triunghiurile hexagonului

Cum? Când?

Unde? Care?

De ce? Ce?

CUM a contribuit Biserica dreptmăritoare a lui Hristos în Transilvania la marile evenimente ce au avut loc în secolul al XIX – lea ?

CÂND a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, Mitropolitul Andrei Șaguna?

CARE sunt principalele proiecte de cultură și educație realizate de Mitropolitul Veniamin Costachi?

CE calități l – au ajutat pe Veniamin Costachi în împlinirea proiectelor de cultură și educație?

DE CE trebuie să aducem cinstire acestor mitropoliți?

UNDE au fost așezate osemintele mitropolitului Veniamin Costachi?

ORGANIZATORUL GRAFIC

Organizatorul grafic al caracteristicilor:

Profesorul propune elevilor următoarea sarcină: Completați organizatorul grafic cu cele mai importante fapte ale Mitropolitului Veniamin Costachi.

Răspunsuri :

Restaurator și îndrumător al școlilor bisericești și laice din Moldova;

Înființarea Seminarului de la Socola din Iași;

Înființarea unei școli la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi;

Înființarea Academiei Mihăilene;

Tipărire de cărți;

Participarea la alcătuirea Regulamentului organic al Moldovei;

Lupta pentru păstrarea și promovarea limbii române în școlile întemeiate de el;

Înființarea primei Școli de arte și meserii din Moldova (1841);

Pune temelia actualei Catedrale Mitropolitane de la Iași(1833);

ORGANIZATORUL GRAFIC

2.Organizatorul grafic de tip linear (axă cronologică) în care elevii vor puncta cele mai importante evenimente din viața Mitropolitului Andrei Șaguna.

1848 1850 1853 1861 1864 1871 1873

1848: -episcop al Ardealului;

– participă la lucrările Marii Adunări Naționale a românilor de pe Câmpia Libertății de la Blaj;

1850: – înființează la Sibiu o tipografie unde tipărește peste 25 de manuale și editează

,,Telegraful Român”

1853:- înfiintează un Institut teologic – – pedagogic la Sibiu;

1861: – înființează Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA);

1864: – Mitropolit al Ardealului;

– Reînființează Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei (episcopia din Sibiu este ridicată la rang de Mitropolie);

– Alcătuiește Regulamentul de organizare a BOR din Transilvania, care a primit numele de Statutul organic al BOR din Transilvania;

1871: – este membru de onoare al Academiei Române;

1873: – moare la Rășinari – Sibiu.

R.A.I (RĂSPUNDE – ARUNCĂ – INTEROGHEAZĂ)

Profesorul poate folosi această metodă în secvența lecției – verificarea cunoștințelor. Se verifică cunoștințele elevilor din lecția ,,Contribuția Miotropolitului Andrei Șaguna la dezvoltarea învățământului românesc”. În acest tip de lecție, profesorul explică elevilor ce au de făcut: Cel ce aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecția predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare și apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare.

Pot fi sugerate următoarele întrebări:

– Ce știi despre Mitropolitul Andrei Șaguna ?

Răspunsuri:

S- a născut într-o familie de macedo – români;

Numele său de botez a fost Anastasie;

A studiat filozofia, dreptul, teologia ortodoxă;

Moare la Rășinari – Sibiu;

Canonizat la data de 29 octombrie 2011 de către Biserica Ortodoxă cu zi de prăznuire la data de 30 noiembrie;

– Care sunt modalitățile prin care putem aduce cinstire mitropolitului Andrei Șaguna?

Răspunsuri:

preluarea numelui în titulatura diferitelor instituții;

studierea operelor lui;

zile de comemorare;

înălțare de biserici, lăcașuri de cult și de cultură.

– Ce activități culturale deosebite a desfășurat Mitropolitul Andrei Șaguna?

Răspunsuri:

A înființat foarte multe școli pe care le – a pus sub îndrumarea Bisericii;

A dotat școlile cu tot ce le trebuia;

A tipărit Biblia cu ilustrații;

A reeditat cărțile de slujbă;

A înființat o tipografie la Sibiu.

– Ce virtuți ai vrea să dobândești dintre cele întâlnite la Andrei Șaguna?

Răspuns:

înțelepciune, dragostea față de Dumnezeu și de aproapele, blândețe.

– Ce înțelegi prin sintagma ,, SĂ FII CA ȘAGUNA’’?

Răspuns: Adică un luptător pentru prestigiul național, cultural și spiritual al

neamului românesc.

– Despre ce ai învățat în lecția: ,,Contribuția Mitropoliților Andrei Șaguna și

Veniamin Costachi la dezvoltarea învățământului românesc ?

Răspunsuri:

Să fim statornici în credință;

Să – l iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru;

Să – i cinstim pe înaintașii noștri spirituali.

DIAGRAMA VENN A CONCEPTELOR

Profesorul poate folosi această metodă în lecția de tipul: Recapitulare, sistematizare și evaluare. În acest tip de lecție, profesorul explică elevilor ce au de făcut:

Sarcină de lucru: Alcătuiți o Diagramă Venn în care să menționați lucruri care sunt comune și lucruri care îi deosebesc pe mitropoliții Veniamin Costachi și Andrei Șaguna.

CUBUL

Metoda cubului poate fi folosită în verificarea cunoștințelor din lecția ,,Contribuția Mitropoliților Veniamin Costachi si Andrei Șaguna la dezvoltarea învățământului românesc și educația religioasă astăzi.”

Sarcină de lucru: Analizați modul de implicare în dezvoltarea învățământului românesc a mitropoliților Veniamin Costachi și Andrei Șaguna, prin prisma cerințelor formulate pe fiecare din cele șase fețe ale cubului: descrie, compară, asociază, aplică, analizează, argumentează.

ECHIPA nr.1: Descrie

ECHIPA nr 2: Compară

ECHIPA nr 3: Asociază

ECHIPA nr 4: Aplică

ECHIPA nr 5: Analizează

ECHIPA nr 6: Argumentează

EXPLOZIA STELARĂ (STARBURSTING)

Cum?

De ce? Când?

Cine? Unde?

Sarcină de lucru:

CUM s-a numit Regulamentul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania?

Răspuns: Statutul organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania.

CÂND a fost așezat ca mitropolit al Moldovei, Veniamin Costachi?

Răspuns:în anul 1803.

UNDE au văzut lumina tiparului cele aproape o sută cincizeci de titluri de cărți originale și traduceri din limbile greacă și slavonă, făcute de mitropolitul Veniamin Costachi ?

Răspuns: În cele două tipografii întemeiate de el la Mănăstirea Neamț și la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi.

CINE a contribuit la înființarea Asociației transilvănene pentru literatura și cultura poporului român?

Răspuns: Mitropolitul Andrei Șaguna.

DE CE realizările mitropolitului Andrei Șaguna sunt cunoscute în istorie sub numele de ,, miracolul Șaguna?”

Răspuns: Andrei Șaguna a contribuit decisiv la renașterea vieții naționale, politice, culturale și spirituale a românilor transilvăneni. A înțeles că școala, educația, cultura sunt elementele de durabilitate ale unui unui popor.

BRAISTORMING – UL

Sarcină de lucru:

a). Întrebări problematizante:

– Ce efecte ar avea lipsa educației religioase în școală?

– Ce atitudine ar trebui să adopte toți oamenii față de aceste mari personalități

(Veniamin Costachi și Andrei Șaguna) ?

b). Idei în urma unei anchete:

Menționează activități ale Bisericii, strâns legate de învățământ, în care te-ai putea

implica și tu ca bun creștin?

UNUL STĂ, TREI CIRCULĂ

Sarcină de lucru:

Realizați prin metoda Unul stă, trei circulă, o analiză comparativă a personalității

mitropoliților Veniamin Costachi și Andrei Șaguna, evidențiind următoarele aspecte:

1. Date biografice;

2. Activitate organizatorico – bisericească;

3. Activitate cultural – tipografică;

4. Sfărșitul vieții.

STUDIUL DE CAZ

,, Doi arhierei a avut neamul românesc în secolul al – XIX –lea care au stat făclii luminătoare în timpul cât au trăit și au rămas făclii luminătoare ale timpului care au urmat după dânșii: Veniamin Costachi și Andrei Șaguna. Numele acestor doi bărbați, posteritatea îi va pronunța cu o venerațiune nu numai neschimbată, ci crescândă. Acești doi mari mitropoliți au strălucit în mijlocul neamului lor prin virtuțile lor, prin credința lor, prin faptele lor. Ei au fost adevărați apostoli ai lui Hristos, vrednici arhierei ai Bisericii creștine, în toată puterea cuvântului, ,,păstori buni care și – au pus sufletul pentru oi …. ”. (Dimitrie A. Sturza, secretar general al Academiei Române. Răspuns la discursul de recepție al lui N. Popea)

Sarcină de lucru:

Pornind de la acest text, organizați o dicuție despre activitățile marilor ierarhi ortodocși: Veniamin Costachi și Andrei Șaguna ce au contribuit la dezvoltarea învățământului românesc.

Ce înțelegeți prin sintagma ,,păstori buni care și-au pus sufletul pentru oi?”

Ce atitudine ar trebui să avem față de acești mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe?

CAPITOLUL VIII – EXPERIMENTUL PEDAGOGIC

CERCETARE PEDAGOGICĂ

Dacă pornim de la ideea că învățământul trebuie să răspundă în permanență cerințelor sistemului social global aflat într-o dinamică remarcabilă, trebuie să acceptăm faptul că știința care se apleacă asupra educației cel mai bine reprezentată în cadrul sistemului și procesului de învățământ, trebuie să – și aibă propria sa evoluție. Aceasta este, în mare parte rezultatul împletirii dinamice și complexe dintre practica școlară și cercetarea pedagogică.

Cercetarea pedagogică reprezintă un tip special de cercetare științifică angajată la nivelul activității de educație. Cercetarea pedagogică în domeniul educației religioase își propune să studieze în mod științific diferite fapte pedagogice corespunzătoare proceselor educaționale în studiul religiei. Cercetarea pedagogică urmărește să surprindă relațiile dintre cât mai multe variabile pe care le impune procesul real de educație.

Cercetarea științifică a reprezentat o sursă deosebit de importantă de dezvoltare a gândirii și practicii creatoare, de progres în cunoaștere și de soluționare a multor probleme ale practicii sociale. Cercetarea pedagogică reprezintă un domeniu atractiv prin implicarea noului, captivant prin misterul pe care îl aduce necunoscutul, interesant prin elemente neprevăzute. Nu toate fenomenele educaționale pot fi supuse unei experimentări riguroase, ca de exemplu, formarea sentimentelor morale. Pentru un cercetător, practica educativă constituie o sursă de cunoaștere, un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor și de generalizare a experienței pozitive. Prin concluziile ei, cercetarea pedagogică contribuie la inovarea și perfecționarea continuă a învățământului.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul cercetare provine din latinescul ,,circitare”care înseamnă,,a da târcoale” dicționarele oferind mai multe explicații a examina cu atenție, a studia, a căuta, a iscodi. Cercetarea Pedagogică este o strategie desfășurată cu scopul de a surprinde relații noi ce se stabilesc între componentele acțiunii educaționale și a elaborării unor soluții optime pentru problemele pe care le ridică procesul instructiv – educativ, în conformitate cu exigențele sociale, dar și o investigație delimitată, precisă ca temă la o întrebare care s-a ivit pe parcursul procesului de perfecționare a muncii învățării și care presupune să se afle un răspuns cert, temeinic, argumentat științific.

Cercetarea pedagogică din perspectivă postmodernă, prin scopul de reglare – autoreglare a actului didactic, în condițiile unui management al procesului de învățământ de natură constructivistă, alături de prezentarea concluziilor cercetării, este una dintre modalitățile care conduc la îmbunătățirea calității învățământului religios.

Rolul cercetării pedagogice constă în explicarea, interpretarea, generalizarea și inovarea fenomenului educațional prin schimbări de structură sau prin introducerea de noi metodologii mai eficiente. Inovarea pedagogică este o mișcare de la tradiție la modernitate, prin introducerea unor schimbări, în scopul creșterii eficienței procesului de instruire și formare a personalității omului contemporan. Implementarea inovațiilor în învățământ se realizează prin reforme educaționale sau prin introducerea unor schimbări la nivel structural și funcțional în scopul perfecționării procesului educațional.

În desfășurarea cercetării pedagogice sunt implicate mai multe metode, procedee și tehnici de redactare. Metoda reprezintă modalitatea principală de descoperire a adevărului, procedeul reprezintă un detaliu particular al metodei iar tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbracă metoda. În cercetarea pedagogică metodele nu se utilizează izolat ci integrate în sisteme metodologice în cadrul cărora interacționează și se completează reciproc.

Cercetarea pedagogică poate devansa practica educativă, oferindu – i acesteia soluții înnoitoare care, aplicate pe scară largă, vor constitui elemente de progres. În alte situații ea vine să confirme, să valideze experiențe valoroase care s – au afirmat anterior în practică și așteaptă o fundamentare științifică pentru a se răspândi și generaliza.

Motivarea alegerii temei de cercetare

Tema cercetării – reprezintă punctul de plecare al oricărei cercetări. Tema cercetării poate decurge din experiența practică și trebuințele școlii, din necesitatea perfecționării și modernizării procesului instructiv – educativ. În alegerea temei se va lua în considerare actualitatea problemei, interesul pe care îl prezintă tema pentru îmbunătățirea practicii școlare:

Ea trebuie să fie exprimată cu claritate și interpretată prin prisma stadiului ei de rezolvare, la un moment dat, de cercetări similare;

Se impune cunoșterea bibliografiei temei; efortul de încadrare a problemei în literatura domeniului asigură evitarea unor riscuri între care formularea unor false probleme;

Cu cât această bibliografie este mai amplă, cu atât tema este mai bine tratată;

Un criteriu valoros și eficient de alegere a unei teme pentru cercetare este cel al experienței personale pe care cel în cauză o consideră demnă de a o face cunoscută.

Metodologiile didactice folosite în această cercetare se fundamentează pe conceptele etice ale pedagogiei învățării moderne. Interseul pentru a face un anumit lucru este motivația care stă la baza unui învățământ autentic. Motivația trebuie susținută și de calea aleasă pentru învățare, pentru aceea profesorul trebuie să – l ajute pe elev să crească duhovnicește, să se autodepășească.

Disciplina Religie, impune o gândire logică, creativă, o inteligență dezvoltată, capacități de selecție, sistematizare, abstractizare și generalizare. În general, elevii nu posedă aceste trăsături nativ, ci majoritatea se formează în procesul de educație.

Modalitățile practice utilizate în această lucrare de cercetare își propun să-l determine pe elev să devină intersat în asimilarea de noi informații și să trateze cu seriozitate viața sa de creștin.Utilizarea metodelor active în predarea conținuturilor de istorie îndeplinesc atât obiectivele de ordin informativ cât și pe cele de ordin formativ pe care le urmărim în lecțiile de predare – învățare – evaluare, în lecțiile de religie.

Sub aspect informativ, aducerea elementelor concrete îi ajută pe elevi la aprofundarea, însușirea temeinică a cunoștințelor și la fundamentarea științifică a lecției. Sub aspect formativ, aceste metode stimulează dezvoltarea spiritului de observație a gândirii, a imaginației, formarea aptitudinilor științifice ale elevilor . Ține de măiestria didactică alegerea celor mai inspirate metode pentru reușita demersului educativ. Prin urmare fără a fi adepții tehnologizării excesive a procesului instructiv – educativ, putem sublinia importanța practicilor didactice, ca instrumente de lucru necesare.

Astfel, metodele de învățământ constituie adevărate instrumente de lucru cu ajutorul cărora elevii dobândesc cunoștințe, priceperi, desprinderi, atât sub îndrumarea profesorului cât și în mod independent, dezvoltându – și potențialul creator. Sarcina fundamentală a profesorului de religie este aceea de a folosi în demersul didactic diverse metode de învățare care să contribuie la informarea, formarea și educarea moral spirituală a elevilor.

În predarea – învățarea conținuturilor istorice la Disciplina Religie, cel mai important aspect al instruirii active îl constituie coparticipare elevilor la propria instruire și educație.

Superioritatea metodelor didactice active, impune o selecție riguroasă, ținând seama de cerințele pedagogice, de pregătirea psihologică pentru învățare, de nivelurile structurării, de organizarea și desfășurarea procesului de învățământ, de elementele motivaționale ale studiului sistematic, de limbajul comun între educator și educat, precum și de alți factori importanți. Pentru a nu cădea la polul opus al subevaluării personalității profesorului prin creditarea exclusivă a metodei, suntem nevoiți să susținem că ,,nici o metodă nu poate fi utilizată ca o rețetă și izolat, cu cât mai puțin ca rețetă unică – ci ca un sistem de procedee, acțiuni și operații care se structurează într – un grup de activități, în funcție de o seamă de factori”.

În această lucrare metodico – științifică, mi – am propus să realizez o cercetare comparativă între metodele tradiționale și metodele activ – participative pentru a scoate în evidență că prin intermediul metodelor active ,,se trece de la acumularea de cunoștințe la etapa dobândirii de competențe. Pentru a atinge finalitățile educative este nevoie ca aceste metode să fie cunoscute teoretic ca apoi să fie integrate corespunzător în interrelațe cu metodele tradiționale”. Metodele activ – participative aplicate la Disciplina Religie, devin o necesitate în vederea realizării obiectivelor pe care le propune acestă disciplină școlară, cât și pentru racordarea acesteia la noile cerințe curriculare.

Utilizarea metodelor activ – participative în cadrul orelor de Religie, constituie o provocare pentru mine ca și profesor dar și o preocupare constantă de – a lungul anilor și de aceea, mi – am propus să valorific experiența acumulată și să abordez mai bine această problemă.

Tema pentru care am optat este o temă de actualitate întrucât modernizarea predării Disciplinei Religie presupune pe lângă latura intelectuală și cea afectivă și o dimensiune activ – participativă, consumată în cursul ceremoniilor sau în viața curentă.

Mijlocul care determină voința elevului spre a face lucrul plăcut lui Dumnezeu este exemplul. De aceea activitatea mitropoliților nu este altceva decât credința în acțiune. Sufletul copilului se deschide ca un potir exemplelor mărețe și e hotărât să imite tot ceea ce este sublim. Imitarea marilor ierarhi este apropierea de ei la nivel duhovnicesc și intelectual. Criza și tulburarea vremii din zilele de astăzi creează o ecuație aparte care cere repere autentice. De aceea raportarea la modelele marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române este deosebit de actuală și prețioasă.

Experiența religioasă a demonstrat necesitatea cunoașterii contribuției Mitropoliților Veniamin Costachi și Andrei Șaguna, pentru a face cât mai accesibilă transmiterea învățăturii de credință, pe calea educației religioase.

Sistemul metodelor de cercetare folosite

Cercetarea didactică, prin scopul de a regla – autoregla actul didactic, este alături de prezentarea concluziilor cercetării una din modalitățile ce pot îmbunătăți calitatea învățământului religios actual. Desfășurarea cercetării presupune efectuarea de activități specifice în vederea atingerii obiectivelor cercetării, respectiv introducerea variabilelor independente (modificările în derularea fenomenelor educaționale), în vederea studierii efectelor și rezultatelor pe care acestea le produc.

În cazul cercetării pedagogice din domeniul educației religioase este necesară utilizarea unor metode variate prin care să se reflecte comportamentul religios – moral și trăirea religioasă a celor educați. De aceea în cercetarea pedagogică se utilizează un număr însemnat de metode precum: metoda observării, metoda experimentului, metoda anchetelor, metoda testelor, metoda fișelor pedagogice, metoda corelației, metoda grupelor echivalente, metoda aprecierii, metoda ordonării. Utilizarea unei singure metode, oricât de bine fundamentată și eficientă ar părea, în realitate, ea nu poate garanta eficiența cercetării, obținerea de rezultate în conformitate cu realitatea.

În cercetarea pedagogică am utilizat următoarele metode:

a). Metode de colectare a datelor cercetării – constă în strângerea datelor, administrarea testelor și observarea elevilor. În continuare voi prezenta câteva metode pe care le – am utilizat în cercetare:

– metoda autoobservației comportamentului elevului care a fost necesară pentru verficarea existenței concordanței dintre învățătura de credință și modul propriu de trăire a acesteia de către elevi.

– metoda observării sistematice – am urmărit fenomenul educațional studiat, fără a interveni în mod intenționat.

– metoda experimentului didactic (metoda observației provocate), ce a presupus modificarea intenționată a condițiilor de apariție și desfășurare a fenomenelor investigate.

– metoda testelor mi-a permis obținerea de informații valoroase în legătură cu trăsăturile de personalitate ale elevilor, cu nivelul de competențe și cunoștințe al acestora, cu comportamentul lor, etc.

b). Metode de măsurare a datelor colectate. S-au măsurat și cuantificat datele

obținute.

c). Metode de prelucrare matematico – statistică și interpretarea datelor

cercetării.

Pentru prelucrarea și cercetarea datelor cercetării s-au folosit tabelul cu date, reprezentări grafice, metode ce privesc prelucrarea matematico – statistică a datelor cercetate.

Scopul cercetării este evidențierea importanței aplicării metodelor active participative în procesul didactic, pentru aceea, cercetarea pedagogică trebuie văzută ca un demers sistematic de cunoaștere având ca punct de plecare descoperirea unor situații problemă în profesia desfășurată.

Rezultatele și concluziile acestei cercetări vor demonstra capacitatea de utilizare a metodelor tradiționale și activ – participative în procesul de predare – învățare a noțiunilor de istorie bisericească în demersul didactic religios.

EXPERIMENTUL PEDAGOGIC

Termenul ,,experiment” provine din limba latină ,,experimentum” – probă, experiență, verificare, în cazul cercetării pedagogice fiind vorba de verificare a unei ipoteze. Experimentul presupune modificarea intenționată a condițiilor de apariție și desfășurare a fenomenelor investigate. Aceste condiții sunt supuse unor variații sistematice controlate și monitorizate, iar datele experimentului sunt înregistrate cu obiectivitate. Așadar experimentul psihopedagogic este o observație provocată. De aceea, el este numit și ,,metoda observației provocate” dar are o rigoare și o precizie mai mare decât observația, întrucât presupune producerea sau schimbarea deliberată a fenomenelor educaționale în vederea studierii lor aprofundate.

Metoda experimentală introduce unul sau mai mulți factori, într – o problematică cunoscută în vederea verificării rezultatului acestei investigații.

Experimentul pedagogic deține două funcții importante:

-funcția gnoseologică (de cunoaștere a unor raporturi și aspecte noi cu referire la

acțiunea educațională).

-funcția praxiologică (de modificare a acțiunii educaționale, în scopul îmbunătățirii

practicii educative).

Cele două funcții se află într-o relație de interdependență, profesorul având varianta să intervină cu metodele moderne care să stârnească interesul de lucru al elevilor.

Cercetarea este un proces deliberat, sistematic care presupune parcurgerea unor etape specifice oricărei activități educaționale: proiectare, organizare, realizare, evaluare.

Etapele unui experiment pedagogic sunt:

I. Formularea și definirea problemei de cercetare.

Metoda științifică se impune a fi folosită atunci când oamenii se confruntă cu ceva care îi pun în dificultate de a -și realiza anumite scopuri; De exemplu, un profesor poate constata că nu îi poate determina pe elevii săi să citească toată bibliografia necesară pentru discutarea unei teme; el trebuie să – și redefinească problema în sensul de a stabili dacă este vorba de o dificultate în procurarea materialului documentar ori este o problemă de motivație a studiului, sau este legată de propria prestație personală. Problema trebuie restrânsă, astfel încât să fie tratată în totalitatea ei.

II. Formularea ipotezei de cercetare și precizarea variabilei experimentale.

Ipoteza înseamnă ,,o idee provizorie” care implică întrebarea la care se caută răspuns prin cercetarea ce urmează să se desfășoare. Ipoteza este o supoziție a cercetătorului în legătură cu modul de a proceda pentru a rezolva problema cu care se confruntă, iar o supoziție este o afirmație emisă cu titlul de încercare și considerată adevărată până la obținerea unor informații care să o valideze sau care să o infirme.

Pentru a fi utilă, o ipoteză trebuie să fie formulată cu claritate și trebuie să facă abstracție de dorința cercetătorului ca lucrurile să se prezinte într-un anumit fel. Este necesară formularea ipotezei în termeni probabili, astfel încât să poată fi confirmată sau infirmată, să poată fi perfecționată pe măsură ce se definesc variabilele, etapele cercetării.

Pe parcursul unei cercetări pedagogice se confruntă două ipoteze: ipoteza specifică (pleacă de la presupunerea că toate modificările ce se produc, cât și diferențele apărute la sfârșitul cercetării se datorează fenomenului experimental) și ipoteza nulă (admite că modificările și diferențele constatate se datorează unor factori întâmplători, necontrolați de cercetător), efectul admiterii sau respingerii ipotezei nule consolidează mult ipoteza specifică. Tot acum sunt stabilite obiectivele ce trebuie raportate la comportamentele concrete ale elevilor și la conduitele de învățare al căror randament se cere crescut.

Prin proiectarea unei tehnologii didactice experimentale, cel care o proiectează presupune că, prin aplicarea ei, va obține rezultate superioare, practica confirmând sau infirmând această presupunere.

III. Elaborarea planului experimental cuprinde trei momente:

1. Stabilirea eșantionului. Eșantionarea reprezintă alegerea unui număr mare de subiecți din populația școlară ce urmează a fi supuși experimentării sau controlului cercetării. Se acordă o atenție deosebită alegerii eșantionului, deoarece experimentând pe un eșantion nesemnificativ am putea ajunge la concluzii în contradicție cu realitatea.

Alegerea eșantionului asigură economie de muncă și efort, oferă cercetătorului posibilitatea de a se ocupa amănunțit de fiecare caz în parte, dar în același timp, asigură un nivel înalt de exactitate. Datele și concluziile desprinse în urma investigației eșantionului, sunt extinse asupra întregii populații din care a fost selectat eșantionul respectiv, apelându – se pentru aceasta la operația de estimare.

2. Stabilirea procedeelor prin care se controleză variabilele – reprezintă opțiunea alegerii din cele două procedee experimentale obținute ( experimentarea cu un singur grup sau cu grupuri paralele).

În cercetarea pedagogică se constituie două eșantioane:

– Eșantionul experimental asupra acestuia se acționează în vederea producerii unor modificări.

– Eșantionul de control este folosit ca martor pentru ca la încheierea cercetării să putem compara rezultatele obținute de către ambele eșantioane și să concluzionăm că diferența s – ar putea datora intervenției factorului experimental.

Cel care realizează cercetarea pedagogică va verifica, prin analiza diferitelor rezultate înregistrate de cele două grupe, egalizarea pe cât posibil acelor două eșantioane. Se va verifica dacă diferențele pozitive înregistrate în eșantionul experimental se datorează introducerii factorului inovator sau a altor elemente necontrolate, această posibilitate nu poate fi total exclusă în condițiile organizării experimentului.

Procedeul de control statistic constă în testarea inițială a celor două eșantioane și în calcularea pe baza datelor înregistrate a unor indici statistici care exprimă în primul rând tendința centrală și variabilitatea. Cu cât diferențele dintre acești indici sunt mai mici, cu atât eșantioanele sunt mai omogene și intervenția factorilor necontrolați va fi mai redusă.

Specifică fiecărui experiment pedeagogic sunt:

Variabilele independente:

Controlate – cuprinzând modificările ce s-au introdus și care vor influența desfășurarea experimentului;

Necontrolate – cuprinzând factorii externi ce pot sau nu influența desfășurarea experimentului;

Variabilele dependente – sunt formate din totalitatea modificărilor ce s-au produs și care urmează să fie măsurate și explicate;

Variabilele intermediare – mijlocesc relațiile dintre variabilele independente și cele dependente, constituite din factorii sociali și psihici.

Experimentul didactic cuprinde trei etape:

Inițială – se aplică o probă inițială pentru cunoașterea nivelului de plecare propriu -zis;

Practică – este egală cu durata parcurgerii procesului de învățământ în care se aplică tehnologia didactică proiectată;

Evaluarea finală – informațiile cu privire la evaluare sunt obținute din constatările efectelor pedagogice realizate.

3. Elaborarea instrumentelor de măsurare și prelucrare a datelor – se materializează în: instrumente de evaluare a rezultatelor școlare (teste, chestionare) și eleborarea acestora în funcție de obiectivele proiectate ale experimentului; indicii de apreciere a calității pedagogice a procesului de învățământ; modelul de prelucrare statistic pentru datele obținute .

IV. Aplicarea planului experimental – este etapa în care proiectul se transpune în acțiune și se colectează datele.

V. Analiza datelor și interpretarea rezultatelor experimentale. În analiza datelor, profesorul – cercetător trebuie să ajungă și la dezvăluirea cauzelor care au determinat fenomenul studiat, fie că el este pozitiv, fie că este negativ.

Analiza și interpretarea datelor cercetării implică operații logice (analiza, sinteza, comparația, generalizarea), raționamente (inductive, deductive), precum și o cultură psihopedagogică. Se pot întocmi tabele cu rezultate, tabele centralizate de date, se pot face clasificări, se poate calcula media aritmetică, se pot întocmi grafice simple, diagrame de comparație, etc.

Trebuie să se precizeze prin concluziile stabilite că ipoteza de cercetare este confirmată sau nu. Cercetarea pedagogică se poate finaliza cu trei tipuri de concluzii:

a). Confirmarea integrală a ipotezei – nu sunt necesare intervenții esențiale asupra variabilei, astfel că tehnologia experimentală se consideră validată.

b). Confirmarea condiționată a ipotezei – adică prin cercetare se stabilește corecții și condiționări fără de care nu se pot obține rezultate cu un nivel satisfăcător. În acest caz corectarea conduce la completarea variabilei și ar trebui urmată de o nouă verficare experimentală pentru a se putea asigura validitatea rezultatelor.

c). Infirmarea ipotezei de cercetare – în acest caz tehnologia propusă pentru experimentare nu favorizează obținerea unei eficiențe pedagogice semnificativ superioară cu alte metodologii folosite în practica școlară.

Experimentul didactic ameliorativ: se alege eșantionul reprezentativ în cercetare și se menționează subiecții ce urmează a fi implicați. Alegerea eșantionului se va face cu mare atenție deoarece dacă aplicăm un eșantion nesemnificativ, nu se va aduce nici o îmbunătățire pe viitor, iar concluzia va fi diferită de realitate.

În funcție de pregătirea și competența cadrului didactic, a modului în care folosește strategia didactică, se observă creșterea interesului elevilor, a motivației acestora și a gradului de implicare în formarea lor.

Calitatea procesului de învățământ rezultă din îndeplinirea unor condiții necesare:

Perfecționarea permanentă a următorilor factori: tehnologia didactică, competența pedagogică a cadrelor didactice, a motivației și a gradului de participare a elevilor la propria formare;

Formularea clară a competențelor generale, a celor specifice și a celor derivate întrucât în funcție de acestea se construiește întreaga tehnologie didactică;

Funcționalitatea tehnicilor de instruire având ca suport material, o dotare corespunzătoare.

EXPERIMENTUL DIDACTIC AMELIORATIV

3.1. STABILIREA IPOTEZEI

Ipoteza reprezintă o supoziție în legătură cu modul de soluționare a problemei cercetate , instrument important al cercetării științifice.

Ea trebuie să fie formulată clar, fără echivoc și în termeni funcționali vizând cu exactitate acțiunea, previziunea sau cantitatea urmărită;

Presupunerile pe care le implică ipoteza trebuie să ne asigure că în urma cercetării rezultatele nu vor fi inferioare situației în care activitatea instructiv – educativă s – ar desfășura în mod tradițional;

Sugerată de activitatea educativă practică, ipoteza odată confirmată, devine teorie și pe un alt plan, practică educativă nemijlocită;

Între materialul perceput (faptele) și cel conceptual (ipotezele) se stabilesc relații funcționale, astfel încât cel dintâi localizează și descrie problema pe când cel din urmă reprezintă o metodă posibilă de relație;

Cu alte cuvinte, ipoteza reprezintă ideea de la care pornește cercetarea iar modul cum este ea formulată indică ce metode și procedeee de colectare, interpretare și validare a rezultatelor vom alege; ea sugerează modificările pe care profesorul intenționează să le introducă în procesul muncii școlare;

Referindu – ne la funcțiile ipotezei trebuie precizat faptul că aceasta declanșează cercetarea, dirijează investigația către stabilirea elementelor specifice și a soluțiilor posibile, dezvoltă alte ipoteze. Se transformă în adevăr, furnizează informații care sunt verificate;

Ipoteza o constituie ideea ameliorării randamentului școlar, a optimizării predării învățării religiei prin abordarea strategiilor ce includ reliefarea preocupării pentru lucrarea de îndreptare personală, determinând creșterea eficienței activității didactice la disciplina religie și conducând la întărirea sentimentelor necesare elevilor pentru formarea lor spirituală.

Tema propusă cercetării: Contribuția Mitropoliților Veniamin Costachi – Andrei Șaguna la dezvolatrea învățământului religios și Educația religioasă astăzi, prin utilizarea metodelor tradiționale și a metodelor activ – participative în predarea conținuturilor de istorie în cadrul orelor de religie.

În alegerea temei am pornit de la ideea că utilizarea în mod echilibrat a unor metode interactive, va determina un progres în viața elevilor, cu efecte vizibile în:

Alegerea conceptelor fundamentale ale Isoriei Bisericești Universale;

Dorința de implicare în rezolvarea sarcinilor propuse;

Sentimentul de respect față de sine și față de semeni.

Această alegere a temei de cercetare, este propusă din dorința de a folosi în mod organizat metodele tradiționale în paralel cu metodele activ – participative, pentru a transmite cunoștințe elevilor de clasa a – X – a într-un interval de timp bine determinat în decursul anului școlar 2016 – 2017, dar și pentru a răspunde unor constatări din activitatea didactică.

Nu există alt mijloc care să determine mai sigur voința spre a face, decât exemplul; De aceea cunoașterea contribuției mitropoliților la dezvoltarea învățământului nu este alceva decât credința în acțiune. Sufletul elevului se deschide ca un potir exemplelor mărețe și e hotărât să imite tot ceea ce este sublim.

În realizarea cercetării s–a pornit de la următoarele considerente cu valoare de premize ale cercetării întreprinse de mine:

Educația religioasă, prin intermediul exemplului dat de mitropoliți, poate fi realizată eficient în plan informativ și formativ oferind practic un sistem relevant de valori, care stă la baza studierii religiei în școală;

Particularitățile de vârstă ale elevilor și studiul dezvoltării intelectuale, respectiv posibilitatea de a realiza operații formale, permit inițierea lor în înțelegerea și interpretarea unor texte ale mitropoliților;

Existența manualelor de religie, alături de caietele speciale ce conțin exerciții aplicative, facilitează realizarea activităților didactice.

3.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Cercetarea pedagogică și metodică întreprinsă are următoarele obiective:

Valorificarea caracterului formative – informativ al conținuturilor, prin organizarea unor activități didactice în concordanță cu tema propusă;

Stabilirea rolului metodelor active în timpul predării noțiunilor de Istorie Bisericească Universală, în formare continuă a elevilor, evidențiind avantajele și dezavantajele acestora;

Familiarizarea elevilor cu metodele tradiționale și active, dându–le posibilitatea de a demonstra ceea ce știu, dar mai ales ceea ce știu să facă;

Utilizarea unor metode și tehnici adecvate pentru determinarea obiectivă a atitudinilor și comportamentelor elevilor implicați în cercetarea pedagogică;

Identificarea metodelor de învățământ eficiente, utilizate în predarea – învățarea – evaluarea conținuturilor din domeniul Istorie Bisericească Universală;

Determinarea nivelului general de pregătire al elevilor implicați în cercetarea pedagogică la disciplina Religie (înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevi).

În cercetarea pedagogică și metodică, realizarea acestor obiective este condiționată de îndeplinirea a trei sarcini:

Trecerea activității didactice pe seama elevilor pentru ca lecțiile să devină o activitate proprie, coordonată de profesor;

Sarcinile formative vor fi proiectate în raport cu cele informative, fără afectarea volumului de cunoștințe transmise elevilor;

Stabilirea unei relații de cooperare între profesor și elevi, relație bazată pe comunicare, stimă și încredere reciprocă, pe participarea efectivă a elevilor la descoperirea și aplicarea cunoștințelor religioase.

ORGANIZAREA CERCETĂRII

În activitatea didactică desfășurată la disciplina religie am avut în vedere anumite aspecte, astfel încât materialul de predare – învățare să fie cât mai bine structurat și organizat:

Definirea corectă și clară a competențelor;

Precizarea elementelor de bază ale fiecărui capitol;

Evaluarea performanțelor obținute de elevi la sfârșitul fiecărui capitol.

Experiența la catedră mi–a demonstrat că atunci când se predau conținuturi religioase prin alegerea metodelor active – participative și a celor tradiționale, se asigură o eficiență crescută a activității de învățare și chiar reprezintă o necesitate în asigurarea unui randament la nivel înalt a activității școlare.

STABILIREA EȘANTIONULUI

Experimentul metodico – pedagogic s–a realizat în anul școlar 2016–2017 la disciplina religie, pe parcursul celor două semestre la clasele a – X – a propunându -și realizarea unei metodologii de proiectare – predare – învățare care să contribuie la îmbunătățirea sistemului de instruire.

Pentru investigație am ales două clase:

clasa a – X- a A, PROFIL REAL,

clasa a – X- a C, PROFIL MECANIC.

În urma aplicării și corectării testului inițial am constatat că aceste două clase sunt apropiate ca nivel intelectual.

STABILIREA PROCEDEELOR PRIN CARE SE CONTROLEAZĂ VARIABILELE

Am ales metoda experimentală pe clase paralele.

În cercetarea pedagogică am ales două eșantioane:

EȘANTIONUL EXPERIMENTAL – reprezentat de clasa a – X –a A, numită clasa A;

EȘANTIONUL DE CONTROL (MARTOR) – reprezentat de clasa a – X – a C, numită clasa B.

Testarea inițială s–a dat la începutul anului școlar 2016 – 2017, din materia parcursă la disciplina religie clasa a – IX – a, pentru stabilirea nivelului cunoștințelor elevilor, cu scopul de a acționa în vederea aprofundării temeinice și îmbunătățirii actului didactic.

Testul inițial s–a administrat din următoarele Unități de învățare ce cuprind următoarele conținuturi:

I. Învățătura de credință:

1. Adorarea lui Dumnezeu

2. Preacinstirea Maicii Domnului

3. Cinstirea sfinților

II. Spiritualitate și viață creștină:

1. Eu și duhovnicul meu

2. Monahismul – formă a spiritualității creștine

3. Chemarea omului spre asemănarea cu Dumnezeu

III. Ortodoxie și cultură națională:

1. Viața religioasă oglindită în creații populare în datini și în obiceiuri

2. Contribuția Bisericii Ortodoxe la apariția și dezvoltarea învățământului românesc (Veniamin Costachi, Andrei Șaguna).

TESTARE INIȚIALĂ

I.(5 x 2 p = 10p) Corelează termenii din cele două coloane A și B, notând în spațiul punctat din partea stângă a coloanei A litera corespunzătoare din coloana B, astfel încât informația să fie corectă.

A B

II. (10 x 2p = 20) Identificați valoarea de adevăr a următoarelor afirmații încercuind corect litera corespunzătoare : A (pentru adevărat) și F (pentru fals).

1. Maica Domnului a născut nu un om, ci pe Dumnezeu – Omul. A / F

2. Organizatorul vieții monahale în Răsărit este Sfântul Atanasie cel Mare. A/ F

3. Folclorul românesc este imprimat de pecetea creștină. A / F

4. Voturile monahale sunt: fecioria, sărăcia de bunăvoie și ascultarea. A / F

5. Mitropolitul Veniamin Costachi s-a evidențiat ca întemeietor al învățământului în limba română în Transilvania. A / F

6. Duhovnicia are două aspecte: sacramental și pastoral (pedagogic). A / F

7. În 1873, Mitropolitul Andrei Șaguna a trecut la odihna veșnică. A / F

8. Prin căderea în păcat chipul lui Dumnezeu dispare. A / F

9. Adorarea este cultul suprem adus sfinților. A / F

10. Totalitatea formelor de viață spirituală, anonimă și colectivă a unui popor, formează folclorul. A / F

III. (5 x 2p= 10p) Completează spațiile punctate cu informația corectă:

1. Mitropolitul Andrei Șaguna, a fost canonizat de către BOR în anul ………

2. Mitropolitul Andrei Șaguna a înființat ziarul ………………………….. care apare și astăzi.

3. Mitropolitul Veniamin Costachi a înființat Seminarul de la …………….. din Iași.

4. Mitropolitul Veniamin Costachi este numit mitropolit al Moldovei în anul ……….

5. Asociația …………………….(pilon de sprijin pentru cultura română), a fost înființată de mitropolitul Andrei Șaguna.

IV. (20p) Citește cu atenție textul:

,,Deși în Biserica Ortodoxă viața Maicii Domnului e învăluită în tăcere sfântă, Domnul ne – a îngăduit să știm că iubirea ei îmbrățișează întreaga lume….” (Cuviosul Siluan Athonitul). Pornind de la acest text, răspundeți la următoarele cerințe:

Prezentați forma de cinstire adusă Maicii Domnului.

Menționați modalități de cinstire a Maicii Domnului (5 exemple).

Enumerați două sărbători stabilite de Biserica Ortodoxă, pentru cinstirea Maicii Domnului.

Argumentați importanța cinstirii Maicii Domnului.

V. (30p). Realizați un eseu structurat (minimum o pagină) cu titlul – „Mare ierarh moldovean și limba literară românească”, prin care să argumentați importanța cinstirii mitropolițului Veniamin Costachi

În redactarea eseului se va urmări:

a. Prezentarea pe scurt a vieții lui Veniamin Costachi ( data si anul nașterii, anul numirii ca episcop de Huși, numirea ca episcop de Roman, anul numirii ca mitropolit al Moldovei, activitatea tipografică, retragerea si moartea sa).

b. Virtuți pe care mitropolitul le–a dovedit în timpul vieții.(2 exemple)

c. Modalități de cinstire ale Mitropolitului Veniamin Costachi. (2 exemple)

d. Menționare de activități ale Bisericii strâns legate de învățământ, în care te – ai putea implica ca bun creștin. (2 exemple)

e. Construirea logică și corectă a textului cu repectarea părților unui eseu.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE

SUBIECTUL I. Se acordă câte 2 puncte pentru asocierea corectă a termenilor.

(5 x 2 p = 10p)

1. d

2. a

3. f

4. e

5. b

SUBIECTUL II. Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare răspuns corect. (10 x 2p = 20p)

1. A 6. A

2. F 7. A

3. A 8. F

4. A 9. F

5. F 10. A

SUBIECTUL III. Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare termen corect. (5 x 2p = 10p)

2011

Telegraful Român

Socola

1803

ASTRA

SUBIECTUL IV. (20p)

1. Forma de cinstire adusă Maicii Domnului: preacinstie , supracinstire – deoarece

Maica Domnului este Nascătoare de Dumnezeu.(5p)

2. Modalități de cinstire a Maicii Domnului: construirea de biserici; purtarea numelui; pictarea Maicii Domnului în icoane; închinare de imne, rugăciuni; slujbe închinate Maicii Domnului (acatiste, paraclise). (5 x 0,10 = 5p)

3. Sărbători în cinstea Maicii Domnului: Nașterea Maicii, Adormirea Maicii Domnului , Intrarea Maicii Domnului în biserică, Bunavestire. (2 x 2,5 = 5p)

4. Importanța cinstirii Maicii Domnului – Maica Domnului trebuie să fie cinstită de toți oamenii pentru că născându – L pe Hristos, noi am fost scoși din robia păcatului. Ea, mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. (5p)

SUBIECTUL V. ( 30p)

a). Pentru prezentarea corectă și completă a vieții mitropolitului Veniamin Costache se acordă 10 puncte, pentru răspuns parțial corect sau incomplet se acordă 5 puncte, pentru răspuns incorect sau lipsa acestuia se acordă 0 puncte.

b). Pentru enumerarea a 2 virtuți pe care mitropolitul le–a dovedit în timpul vieții se acordă 5puncte. (2 x 2,5 =5 p)

c). Pentru redarea a 2 modalități de cinstire a mitropolitului se acordă 5puncte. (2 x 2,5 = 5puncte)

d). Pentru menționarea a 2 activități ale Bisericii, strâns legate de învățământ în care elevul s –ar putea implica, se acordă 5puncte ( 2 x 2,5 = 5p), pentru lipsa răspunsului se acordă 0 puncte.

e). Pentru construirea logică și coerentă a textului, se acordă 5 puncte, pentru tratarea parțială a cerinței se acordă 2,5puncte, pentru lipsa clarității ideilor se acordă 0 puncte.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

OBSERVAȚII

DUPĂ APLICAREA, ANALIZAREA ȘI INTERPRETAREA LUCRĂRILOR

LA TESTAREA INIȚIALĂ

După aplicarea, analizarea și interpretarea lucrărilor, se observă că unii elevi au o serie de probleme legate de înțelegerea unor noțiuni religioase, lipsă de informare, superficialitate în redactare și rezolvarea itemilor. Rezultatele obținute sunt centralizate și trecute în tabelul de mai jos, iar graficile și diagramele prezintă statistica comparativă și procentuală a celor două clase.

REZULTATELE OBȚINUTE LA TESTAREA INIȚIALĂ

Fig 1. Diagrama areolară de comparație pentru rezultatele obținute la pre–test

(TESTAREA INIȚIALĂ), la clasa experimental (Clasa a – X – a A).

Fig 2. Diagrama areolară de comparație pentru rezultatele obținute la pre–test

(TESTAREA INIȚIALĂ), la clasa de control (Clasa a – X – a C)

Fig 3. Reprezentarea grafică comparativă a rezultatelor obținute la testul INIȚIAL (Clasa experimentală și clasa de control)

Fig 4. Histogramă de frecvență

CONCLUZII

În urma aplicării testului inițial, se constată că cele două clase au nivel apropiat în ceea ce privește rezolvarea cerințelor. La clasa A – experimentală, media este 7, 91, iar la clasa B – de control, media este de 7,73.

Unitățile de învățare din cadrul planificării calendaristice clasa a – X – a, vor fi parcurse în același număr de ore la ambele clase: clasa a – X – a A si clasa a – X – a C, cu mijloace și metode de predare – învățare diferite.

La clasa experimentală în procesul de predare–învățare vor fi urmărite următoarele aspecte didactice:

Folosirea diversificată a metodelor activ–participative și a procedeelor de predare a informațiilor, de prelucrare individual, pe grupe și în echipe;

Stimularea elevilor în vederea folosirii acestor metode în realizarea sarcinilor de lucru la clasă și chiar în activități extrașcolare, toate având scop formativ.

La clasa de control, materia de predare–învățare se va parcurge folosind metode și mijloace tradiționale, unde se va accentua mai mult rolul profesorului în transmiterea informațiilor.

Graficele de frecvență și diagramele vor prezenta comparativ sau procentual rezultatele, iar în urma constatărilor se vor lua măsuri ameliorative.

După un anumit interval de timp în care s-au folosit metode tradiționale și metode moderne de predare – învățare, elevii celor două clase: clasa A – experimental și clasa B – de control, au rezolvat un test de verificare a cunoștințelor.

După predarea unităților de învățare: I. Învățătura de credință și II.Trăirea înățăturii creștine, a fost aplicat un test de evaluare pentru a se constata efecte crescute în planul achizițiilor de cunoștințe.

I. Învățătura de credință:

1. Cinstirea sfintelor moaște

2. Cinsirea sfintelor icoane

3. Cinstirea sfintei cruci

4. Respectul față de cele sfinte

II. Trăirea înățăturii creștine:

1. Legea morală a Vechiului Testament – Decalogul

2. Legea morală a Noului Testament – Predica de pe munte

3. Virtute și păcat

4. Conștiința morală, glasul lui Dumnezeu în om.

Conținutul TESTULUI CURENT este următorul:

TESTARE CURENTĂ

I. (5 x 2p = 10p) Corelează termenii din cele două coloane A și B, notând în spațiul punctat din partea stângă a coloanei A, litera corespunzătoare din coloana B, astfel încât informația să fie corectă.

II. (5 x 3 p = 15p) Completează spațiile punctate cu informația corectă:

Fericiți cei ……………………………………. că aceia se vor mângâia.

Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău …………………………………..

Să nu mărturisești ………………… împotriva aproapelui tău.

Fericiți cei ………………………… că aceia se vor milui.

Credința, nădejdea și dragostea sunt virtuți …………………………

III. (5 x 3p =15p) Citește cu atenție următoarele afirmații: Dacă informația este adevărată, încercuiește litera A, dacă afirmația este falsă, încercuiește litera F.

1. Conștiința morală este ,,glasul lui Dumnezeu’’din om. A / F

2. Virtutea este statornicia omului în ajutorul lui Dumnezeu. A / F

3. Conform Sfântului Apostol Pavel, virtutea supremă este nădejdea. A / F

4. Păcatul este încălcarea voii lui Dumnezeu. A / F

5. Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt fapte opuse credinței în Dumnezeu, nădejdii și iubirii. A / F

IV. (4 x 5p = 20p) Citește cu atenție textul următor: ,,Drept aceea omorâți mădularele voastre cele pământești: desfrânarea, necurăția, pofta rea și lăcomia, care este închinarea la idoli….; Îmbrăcați – vă dar, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe……” (Coloseni 3, 5 – 15).

Pornind de la acest text, răspundeți la următoarele cerințe:

Definiți noțiunea de păcat.

Enumerați modalități prin care se poate birui păcatul (2 exemple).

Menționați cauzele care duc la săvârșirea păcatelor. (2 exemple)

Argumentați importanța Tainei Spovedaniei.

V. (6 x 5p = 30p) Pornind de la textul: ,,Scară până la cer s-a făcut Crucea Domnului, pe toți suindu-i de la pământ către înălțimea cerului, ca să locuiască împreună și totdeauna cu cetele îngerilor….”(Acatistul Sfintei Cruci, condacul 6), realizați un eseu structurat de minimum o pagină, prin care să argumentați importanța Sfintei Cruci în viața creștinilor.

În redactarea eseului se va urmări:

a). Rolul Sfintei Cruci în viața creștinului.

b). Argumentarea Cinstirii Sfintei Cruci.( Argumentare Scripturistică și Patristică)

c). Modalități de cinstire a Sfintei Cruci (2 exemple).

d). Zile de de serbare în cinstea Sfintei Cruci (2 exemple)

e). Construirea logică și coerentă a textului cu respectarea părților unui eseu.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE

TESTARE CURENTĂ

SUBIECTUL I. Se acordă câte 2 puncte pentru asocierea corectă a termenilor.

(5 x 2 p = 10p)

1. f

2. b

3. e

4. c

5. a

SUBIECTUL II. Se acordă câte 3 puncte pentru fiecare termen corect. (5 x 3p = 15p)

1. cei ce plâng

2. ca pe tine însuți

3. mărturisești strâmb

4. milostivi

5. teologice

SUBIECTUL III. Se acordă câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect. (5 x 3p = 15p)

A

F

A

SUBIECTUL IV. (20p)

1. Definiția păcatului – încălcarea cu bună știință și voință a voii lui Dumnezeu (5p)

2.Modalități prin care se poate birui păcatul: rugăciunea stăruitoare, postul, pocăința, mărturisirea păcatelor. (2 x 2,5 = 5p)

3. Cauzele care duc la săvârșirea păcatelor: ispita, viciul, pofta. (2 x 2,5 = 5p)

4. Importanța Tainei Spovedaniei – prin mărturisirea sinceră a păcatelor, creștinul primește de la duhovnic iertarea de păcate și posibilitatea de a se uni cu Trupul și Sângele Mâtuitorului prin Taina Împărtășaniei. (5p)

V. Se acordă 30 puncte pentru rezolvarea cerințelor

a). Pentru precizarea rolului Sfintei Cruci se acordă 5 puncte, pentru răspuns parțial corect sau incomplet se acordă 2,5 puncte, pentru răspuns incorect sau lipsa acestuia se acordă 0 puncte.

b). Pentru argumentarea corectă a cinstirii Sfintei Cruci se acordă 10 puncte (2 x 5p = 10p), pentru răspuns parțial corect se acordă 5puncte, pentru răspuns incorect sau lipsa acestuia se acordă 0 puncte.

c). Pentru prezentarea corectă a 2 modalități de cinstire adusă Sfintei Cruci se acordă 5 puncte, pentru răspuns parțial corect sau incomplet se acordă 2,5 puncte, pentru răspuns incorect sau lipsa acestuia se acordă 0 puncte.

d). Pentru enumerarea a 2 sărbători în cinstea Sfintei Cruci se acordă 5 puncte, pentru răspuns parțial se acordă 2,5 puncte, pentru lipsa răspunsului se acordă 0 puncte.

e). Pentru construirea logică și coerentă a textului se acordă 5 puncte, pentru tratarea parțială a cerinței se acordă 2,5puncte, pentru lipsa clarității ideilor se acordă 0 puncte.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

OBSERVAȚII

DUPĂ APLICAREA, ANALIZAREA ȘI INTERPRETAREA LUCRĂRILOR

TESTAREA CURENTĂ

În urma predării unităților de învățare: I. Învățătura de credință și II.Trăirea înățăturii creștine s-a aplicat testarea de evaluare cu scopul de a evidenția eficiența utilizării metodelor tradiționale și activ participative. Am folosit strategii diferite în predarea – învățarea conținuturilor religioase la cele două clase în care s-a aplicat testarea curentă.

În urma evaluării curente, s-au observat următoarele aspecte referitoare la clasa experimentală în comparație cu cea de control

Îmbunătățirea rezultatelor prin rezolvarea itemilor cu mai multă responsabilitate;

Utilizarea unui limbaj adecvat din punct de vedere al expresivității;

S-a remarcat o implicare mult mai intensă în procesul educativ;

Elevii au atins competențele specifice cu mai mare ușurință prin utilizarea metodelor moderne.

REZULTATELE OBȚINUTE LA TESTAREA CURENTĂ

Fig 5. Diagrama areolară de comparație pentru rezultatele obținute la testarea CURENTĂ, clasa experimentală (Clasa a – X – a A).

Fig 6. Diagrama areolară de comparație pentru rezultatele obținute la testarea CURENTĂ, clasa de control (Clasa a – X – a C).

Fig 7. Reprezentarea grafică comparativă a rezultatelor obținute la testarea CURENTĂ (Clasa experimentală și clasa de control)

Fig 8. Histogramă de frecvență

CONCLUZII

La clasa experimentală s – au obținut note mai bune în comparație cu clasa de control, ceea ce confirmă eficiența strategiei de lucru prezentată în ipoteză.

În urma predării unității de învățare: Exprimarea învățăturii creștine ce cuprinde următoarele connținuturi: I. Locașurile de cult ale creștinilor – apariție și dezvoltare în contextul culturii universale; II. Structuri arhitecturale reprezentative (în lume și în țară), celor două clase li s-a aplicat o testare de verificare a cunoștințelor, cu scopul de a evidenția eficiența folosirii metodelor activ participative alături de metodele tradiționale, folosite pe parcursul unității de predare – învațare.

TESTARE FINALĂ

I. (5 x 3p = 15p) Încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect:

1. Biserica Notre Dame din Paris a fost construită în stil:

a. gotic b. bizantin c. bazilical.

2. În perioada persecuțiilor, creștinii se refugiau în:

a. arene b. monumente funerare c. catacombe

3. Cupola cu bază rotundă situată central deasupra naosului este element caracteristic stilului:

a. romanic b. gotic c. bizantin

4. Catedrala Sfânta Sofia este construită în:

a. stilul gotic b. stilul bizantin c. stilul renascentist

5. Adăugarea turnului clopotniță la biserici este element caracteristic stilului:

a. romanic b. gotic c. bizantin

II. (5 x 3p = 15p) Corelează termenii din cele două coloane A și B, notând în spațiul punctat din partea stângă a coloanei A litera corespunzătoare din coloana B, astfel încât informația să fie corectă.

III. A (6 x 3p = 18 p) Citește cu atenție fiecare din următoarele afirmații. În cazul în care apreciezi că informația este adevărată, încercuiește litera A, dacă afirmația este falsă încercuiește litera F.

1. Stlul moldovenesc se formează și se maturizează în epoca lui Ștefan cel Mare. A / F

2. Împărțirea în naos, pronaos și altar este caracteristică bisericilor în stil bizantin. A / F

3. Locul unde se desfășoară cultul divin se numește biserică. A / F

4. Stilul bizantin este stilul oficial al catolisismului, sec. X – XIII. A / F

5.Cultul creștin se săvârșea în timpul prigoanei creștine în case particulare, locuri ascunse, cimitire. A/ F

6. Forma de cruce latină este planul cel mai des întâlnit la bisericile în stil romanic. A /F

B. (4 x 3p = 12p) Completează spațiile punctate cu informația corectă:

1. ……………………… folosește motivele vegetale:vrejul, strugurii, floarea – soarelui.

2. Sub domnia lui Petru Rareș, stilul ………………… atinge apogeul.Acum apar elemente noi precum, pridvorul deschis și pictura exterioară.

3. În Moldova și Țara Românească s-a consacrat definitiv ca stil oficial de artă bisericească stilul …………………………., cu diferite infuențe.

4. Un element caracteristic stilului gotic este …………………. care mărește luminozitatea în interiorul bisericii.

IV. (30p) Pornind de la textul: ,,Biserica este locul unde se întâlnește cerul cu pământul, acea scară a lui Iacob care înlesnește comuniunea Divinului cu umanul, pe treptele căreia îngerii coboară pe pământ, iar oamenii se urcă în cer, unindu-se într-un singur cor de mărire a lui Dumnezeu. Biserica ca locaș trebuie să ne dea, în ansamblul ei architectonic și pictural, o viziune sau imagine sensibilă a Bisericii cerești, a « cerului pe pământ»’’ (Pr. Prof. Ene Braniște, Liturgica general), redactați un eseu structurat de maxim 1 pagină.

În redactarea eseului veți urmări:

Descrierea contextul istoric în care au apărut și dezvoltat locașurile de cult ale creștinilor în primele trei secole.

Prezentarea rolul locașului de cult ca spațiu liturgic.

Menționarea a cinci elemente specifice stilului bizantin.

Utilizarea unui limbaj religios expresiv.

Construirea logică și coerentă a textului.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE

TESTARE FINALĂ

SUBIECTUL I. (5 x 3p = 15p)

a

c

b

a

SUBIECTUL II. (5 x 3p = 15p)

SUBIECTUL III. A (6 x 3p = 18 p)

A

F

A

B. (4 x 3p = 12p)

1. stilul brâncovenesc

2. stilul moldovenesc

3. stilul bizantin

4. rozasa

SUBIECTUL IV. (30p)

a). Pentru descrierea corectă a contextului istoric în care au apărut și dezvoltat locașurile de cult ale creștinilor în primele trei secole se acordă 5 puncte, pentru răspuns parțial corect sau incomplet se acordă 2,5 puncte, pentru răspuns incorect sau lipsa acestuia seacordă 0 puncte.

b). Pentru prezentarea corectă a rolului locașului de cult ca spațiu liturgic se acordă 5 puncte, pentru răspuns parțial corect sau incomplet se acordă 2,5 puncte, pentru răspuns incorect sau lipsa acestuia seacordă 0 puncte.

c). Pentru menționarea a cinci elemente specifice stilului bizantin se acordă 10 puncte (5 x 2p = 10p), pentru lipsa răspunsului se acordă 0 puncte.

d). Pentru utilizarea unui limbaj religios expresiv se acordă 5puncte, pentru respectarea parțială a cerinței se acordă 2,5 puncte, pentru lipsa limbajului religios se acordă 0 puncte.

e). Pentru construirea logică și coerentă a textului se acordă 5 puncte, pentru tratarea parțială a cerinței se acordă 2,5puncte, pentru lipsa clarității ideilor se acordă 0 puncte.

Se acordă 10 puncte din oficiu.

REZULTATELE OBȚINUTE LA TESTAREA FINALĂ

În urma testării de verificare finală s – au constatat următoarele aspecte pozitive atinse la clasa experimentală:

Implicararea în rezolvarea tuturor itemilor;

Folosirea cu o mai mare precizie a noțiunilor religioase asimilate în perioada de predare – învățare;

Organizarea logică a ideilor;

Elevii de la clasa experimental, au obținut note mai mari în comparație cu clasa de control.

Fig 9. Diagrama areolară de comparație pentru rezultatele obținute la testarea FINALĂ, la clasa experimentală (Clasa a – X – a A).

Fig 10. Diagrama areolară de comparație pentru rezultatele obținute la testarea FINALĂ, la clasa de control (Clasa a – X – a C).

Fig 11. Reprezentarea grafică comparativă a rezultatelor obținute la testarea FINALĂ (Clasa experimentală și clasa de control).

Fig 12. Histogramă de frecvență

CONCLUZII.

În urma rezultatelor obținute de elevii celor două clase: clasa a – X- a A (clasa experimentală) și clasa a – X – a C (clasa de control), se observă o diferență semnificativă pentru clasa EXPERIMENTALĂ. Această creștere a rezultatelor la clasa experimentală se datorează sistematizării și aprofundării cunoștințelor bazate pe folosirea metodelor active-participative. Astfel se verifică ipoteza ,,valorificarea metodelor active-participative de predare-învățare în studierea conținuturilor din domeniul istoric în lecțiile de religie, contribuie la o mai bună înțelegere a acestora și la creșterea eficienței activității didactice.”

4.ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

CERCETĂRII EXPERIMENTALE

La clasa A (experimentală) unde am folosit metode active -participative se poate observa îmbunătățirea și aprofundarea cunoștințelor confirmând astfel ipoteza formulată spre deosebire de clasa B (clasa control), unde am utilizat metode tradiționale. Folosirea metodelor active-participative a produs imbunătățirea semnificativă a demersului didactic la clasa eperimentală și a avut un impact puternic asupra elevilor care și-au arătat interesul și creativitatea.

Valorificarea metodelor activ – participative în lecțiile de religie, se dovedește a avea o importanța majoră ridicând valoarea științifică a conținuturilor lecțiilor și ajutând pe elevi să înțeleagă mai bine noțiunile teologice. Aceste metode active – participative pot fi aplicate cu succes la clasă, prin acțiuni organizate, rolul profesorului fiind acela de a dezvolta unicitatea elevului. Elevul are nevoie să – și exprime opiniile, dar profesorul trebuie să-i asigure climatul necesar, un climat în care să domine încurajările verbale și nonverbale, precum și folosirea materialelor didactice atractive.

Verificarea ipotezei s-a realizat prin compararea datelor obținute de la clasa experimentală la care au fost folosite metode active – participative, cu datele obținute la clasa de control unde am utilizat metode tradiționale.

Concluziile desprinse în urma cercetării pedagogice întreprinse pe parcursul anului școlar 2016 – 2017 cu tema ,,Contribuția mitropoliților Veniamin Costachi – Andrei Șaguna la dezvoltarea învățământului românesc și Educația religioasă astăzi, prin utilizarea metodelor tradiționale și active participative’’ în predarea conținuturilor de istorie în cadrul orelor de religie, le voi detalia în ultima parte a lucrării.

Analiza comparativă a rezultatelor obținute la cele trei teste, arată că media clasei experimentale a crescut de la 7, 91( notă obținută la testarea inițială) la 8, 24

( notă obținută la testarea curentă) și ajungând la 8, 68 (notă obținută la testarea finală) față de media clasei de control care a obținut: media 7,73 (la testarea inițială), nota 7,70 (la testarea curentă) și nota 7, 89 (la testarea finală).

Nivelul inițial a fost apropiat dar predarea lecțiilor s-a realizat în mod diferit: la clasa experimentală s-au utilizat metode moderne, la clasa de control s-au utilizat metode tradiționale ceea ce a făcut ca dobândirea cunoștințelor să se producă în mod diferențiat.

Compararea rezultatelor la cele două eșantioane alese s-a făcut prin realizare de grafice și histograme de frecvență a notelor obținute, dar și a unor reprezentări procentuale a notelor elevilor din cele două clase (experimentală și de control). Din analiza ultimilor grafice se constată că elevii clasei experimentale au dobândit cunoștințe profunde care rezistă în timp, nu doar pe parcursul unei lecții, ci pe întreaga unitate de învățare, confirmând astfel ipoteza formulată.

Lucrarea a fost realizată cu scopul de a transmite cunoștințe despre mitropoliții Veniamin Costachi și Andrei Șaguna, dar și al formării la elevi a a unor apritudini intelectuale și morale în acord cu aspirațiile individuale.

CONCLUZII

Lucrarea a fost structurată în două părți mari: prima parte – științifică și cea de a doua parte pedagogică și metodică.

În prima parte – științifică, am prezentat fapte din viața celor doi mitropoliți: Veniamin Costachi și Andrei Șaguna. Biserica Ortodoxă s-a aflat în centrul vieții poporului român de la începutul existenței sale. În vremuri grele, Biserica i-a mângâiat sufletește, a fost prin slujitorii ei, îndrumătorii culturii, artei și organizatoarea primelor instituții de asistență socială pe întreg cuprinsul românesc. Veniamin Costachi și Andrei Șaguna au arătat rolul impresionant pe care l-a avut învățătura credinței în decursul istoriei bisericești, amintind și unele prevederi canonice care obligă pe slujitorii bisericești la predicarea cuvântului dumnezeiesc.

Ca mulți din înaintașii și contemporanii săi, Mitropolitul Veniamin Costachi a acordat în scrierile sale o deosebită atenție limbii deoarece era deplin convins că o carte care circulă într-o limbă îngrijită poate contribui la îmbogățirea vocabularului, la limpezirea și cultivarea limbii literare. Prin preocuparea aceasta, Mitropolitul Veniamin se încadrează în categoria oamenilor de cultură care au adus prețioase contribuții în opera de cultivare a limbii literare române.

Prin calitățile înalte, prin curățenia și sfințenia vieții, prin devotamentul nemărginit pentru adevăr și bine, prin mulțimea pastoralelor și a predicilor pentru duminici și sărbători, prin diferitele cărți și pastorale pentru credincioși, prin vasta corespondență cu Patriarhii Răsăritului, pentru noi cei de astăzi, Mitropolitul Veniamin Costachi rămâne un ierarh de seamă, o icoană pilduitoare. Marele ierarh, a luat parte activă și hotărâtoare în momentele cele mai importante ale organizării școlilor și ale dezvoltării culturii românești în Moldova, aducând o însemnată contribuție în rezolvarea numeroaselor probleme ridicate de reorganizarea școlilor naționale. A îndemnat cu multă stăruință în toată activitatea sa de Mitropolit al Modovei, pe părinți să – și dea copii la școală, unde să primească învățătura și pregătirea necesară.

Mitropolitul nu a privit învățătura creștină numai sub aspectul ei teoretic, ci mai ales în legătură cu viața practică de fiecare zi a credincioșilor și a Bisericii în general. El a accentuat acele aspecte ale învățăturii ortodoxe care veneau în legătură cu activitatea sa pastorală. Mitropolitul și-a închinat viața pentru binele poporului și a bisericii, fiind model de jertfire, om al ordinei și autorității, păstrător al tradiției Bisericii Ortodoxe.

Mitropolitul Andrei Șaguna a văzut în cărți, instrumentul fundamental pentru folosul duhovnicesc și cărturăresc necesar atât pentru preoți cât și pentru păstoriții lui. Întreaga sa erudiție a pus-o în slujba țelurilor îndrăznețe pe care și le-a propus ,,lucrătoare prin iubire’’(Gal 5,6) , căci a avut întotdeauna un singur reper: sporirea întru toate a păstoriților.

Cărțile Mitropolitului Andrei Șaguna, risipesc un întuneric de veacuri imprimând vieții bisericești un ritm nou, plămădind cele dintâi preocupări de cultură teologică în cercurile preoțimii din Ardeal. Fiecare din îndemnurile mitropolitului, este o porțiune vie din istoria culturii noastre, o bucată de suflet ruptă din frământărule unui om, care a înfruntat toate piedicile și a luptat pe toate fronturile ca să deschidă porțile luminii pentru un popor însetat de învățătură.

Cărțile de cult au fost o prioritate majoră pentru Andrei Șaguna pentru că, ele împlineau un triplu rol: în primul rând, ele aveau menirea să îl apropie pe om de Dumnezeu, să îl ajute să guste din harul Său, în al doilea rând, ele erau adevărate manuale de limbă și cultură românească scrise în limba vorbită și destinate unei societăți care era în mod copleșitor țărănească, și în al treilea rând, ele au fost un factor decisiv în trezirea conștiinței unității naționale a poporului român.

Limba cazaniilor, limba textelor liturgice, limba vorbită a fost factorul și mijlocul prin care românii se puteau apropia de Dumnezeu, dar și între ei, conduși de ierarhi luminați. Pentru mitropolitul Andrei Șaguna, limba vorbită era simbol al naționalității, legătura organică cu trecutul și instrument de luminare a poporului. El atribuia limbii, în special prin traducerea Bibliei și prin cărțile de cult, păstrarea unui sentiment al unității între românii de pretutindeni.

Mitropolitul Andrei Șaguna ne – a lăsat moștenire între alte multe valori și o importantă publicație bisericească – Telegraful Român, prin care s-a transmis necontenit învățătura cea folositoare, spre luminare, întărire în credință și viață morală creștină. Pe bună dreptate, Telegraful Român, a fost numit ,,amvon de propovăduire a dreptei credințe”, ,,for călăuzitor al vieții creștine”, ,,tribună de la care s-au apărat drepturile naționale și religioase ale românilor”, ,,punte sufletească între români”, ,,inimă caldă ce a bătut mereu pentru cei mulți și încovoiați de greutățile vieții”, ,,factor de luptă pentru unitatea națională, politică și religioasă a românilor.”

Ziarul Telegraful Român uimește prin caracterul enciclopedic, prin varietatea domeniilor abordate – politice, militare, economice, administrative, școlare, ecleziastice, culturale (literatură, istorie, arte, astronomie, etnografie, filantropoie, învățământ și educație, asistență socială, laică și bisericească), prin redarea evenimentelor culturale din toate regiunile locuite de români.

Cei doi mari ierarhi, Veniamin Costachi și Andrei Șaguna au pus în centrul preocupărilor de mare importanță, activitatea culturală, înființarea de școli și tipărirea cărților, calea și mijlocul cel mai bun pentru formarea unui neam învățat și luminat. Învățătura și cultura în general au mare importanță, căci povățuiesc pe om la toată fapta cea bună, la viețuirea morală care face pe om să fie folositor în viața aceasta și vrednic pentru împărăția lui Dumnezeu.

Educația religioasă este un proces complex care implică familia, profesorul și preotul. Atât preoții cât și profesorii de religie trebuie să-i îndemne pe tineri la o relație cât mai strânsă cu Biserica și școala, care la rândul său îi va îndruma spre ascultare și colaborare.

În societatea în care trăim, educația religioasă este cea care poate insufla încrederea în viitor, într-o existență demnă, într-o lume întemeiată pe valori spirituale nepieritoare. Cunoașterea faptelor mari săvârșite de înaintași poate nu numai să deschidă izvor de întărire și îmbărbătare pentru tinerii de astăzi cu mintea împăienjenită de prejudecățile unei educații străine, ci vor fi chemați în același timp să arate pentru toate sufletele slăbite, cărări de îndrumare.

În lumea marcată de triumful a numeroaselor modele și pseudomodele impresionante prin mulțimea formelor și efectelor asupra psihicului uman, ierarhii Bisericii noastre rămân modele actuale care arată, demonstrează și mărturisesc spiritualitatea creștin – ortodoxă. Lucrarea de față a încercat să scoată în evidență tipuri umane care au reușit să ajungă la sfințenie și felul în care ele pot fi elevilor călăuze pe calea către sfințenie.

În cea de a doua parte – pedagogică și metodică, am verificat prin cercetarea pe care am realizat-o, metode ce pot fi aplicate cu mare succes la clasă, prin acțiuni continue și organizate, stimulând gândirea creatoare a elevilor, ajutându-i să înțeleagă mai bine noțiunile teologice.

Modernizarea metodelor didactice de la primele lor forme: comunicare orală sub forma narațiunii, a povestirii, apoi la conversație, până la metodele cu care se operează în didactica modernă, constituie un proces care a contribuit și contribuie la creșterea eficienței actului educațional. Fără a exclude strategiile învățământului tradițional, se pot folosi și strategii didactice moderne care mențin interesul elevilor și creează o atmosferă propice de învățare.

Metodele activ – participative sunt de natură să stimuleze interesul și imaginația elevilor facilitând trecerea de la învățarea centrată pe profesor la învățarea centrată pe elevi care iau parte în mod direct la actul de predare.

Lucrarea metodico – științifică a fost concepută și realizată cu scopul de a transmite cunoștințe despre Mitropolitul Veniamin Costachi și Mitropolitul Andrei Șaguna, dar și al formării la elevi a unor desprinderi și aptitudini atât intelectuale cât și morale. În alegerea acestei teme am plecat de la premiza că utilizarea echilibrată a metodelor active – participative, va determina un progres în sensul normalizării puterii sufletești ale elevilor.

Din analiza ultimilor grafice se constată că elevii eșantionului clasei experimentale au căpătat cunoștințe mai profunde, confirmând asfel ipoteza formulată la începutul lucrării metodico – științifică:„valorificarea metodelor activ – participative de predare – învățare în studierea conținuturilor din domeniul istoric în lecțiile de religie, contribuie la o mai bună înțelegere a acestora și la creșterea eficienței activității didactice”.

BIBLIOGRAFIE

I. LUCRĂRI DE SPECIALITATE

1. *** Arhiepiscopia Craiovei. Centrul de formare și consiliere, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Tinerii și Biserica în zilele noatsre. Caiet de lucru pentru preoți în vederea diversificării activităților de pastorație a tinerilor, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007.

2. *** Tinerii în Biserică. Mărturii. Provocări. Răspunsuri, Editura. Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2016.

3. Albu, Nicolae, Istoria școlilor românești între anii 1800 – 1867, București, 1971.

4. Basarab, Mircea, Biblia lui Șaguna, vol. Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în Istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Sibiu, 2008.

5. Bolintineanu, Dimitrie, Călătorii în Moldova, vol. II – Călătorii, Editura pentru Literatură, București, 1968.

6. Botoșeneanu, Arhim. Antim Petrescu, Buna Murire, Tipografia cărților bisericești, București, 1914.

7. Brusanovski, conf. dr. Paul, Mitropolitul Andrei baron de Șaguna, organizator al învățământului orthodox confessional din Transilvania, vol. Mitropolitul Andrei Șaguna – creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Mitropolia Ardealului, Editura. Andreiană, Sibiu, 2008.

8. Casian, Episcopul Dunării de Jos, Duh din cuvânt, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1999.

9. Copceac, pr. Petru, Drăgoi, pr. Eugen, Biserica Mavromol din Galați, Editura. Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1987.

10. Creangă, Ion, Amintiri din copilărie,vol. Povești, amintiri, povestiri, Editura. Minerva, București, 1980.

11. Dărîngă, pr. N, Istoria Mănăstirii Agapia, Iași, 1908.

12. Erbiceanu, C, Istoria Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Tipografia, Cărților Bisericești, București, 1888.

13. Gheorghiță, pr. Ilie, Un veac de la moartea mitropolitului Veniamin Costachi, Mănăstirea Neamț, 1946.

14. Hristos în căutarea tânărului și tânărul în căutarea lui Hristos, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2016.

15. Iorga, Nicolae, Inscripții din bisericile României, vol. II, București 1908.

16. Idem, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase,vol II, Editura. Saeculum, București, 2006.

17. Idem, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, Vălenii de Munte, 1909.

18. Kilifis, pr. Timotei, Tinerețe curată, tinerețe frumoasă, trad. Filoreanu Daniela, Editura. Egumenița, Galați, 2007.

19. Lefter, Lucian Valeriu, Ichim Aurica, Iftimi Sorin (coord), Monumentul – tradiție și viitor, Editura, Doxologia, Iași, 2011.

20. Lupaș, dr. Ioan, Activitatea literară a Mitropolitului Andrei Șaguna – Monografie istorică, Sibiu, 1909.

21. Idem, Mitropolitul Andreiu baron de Șaguna, Editura Consistoriului Mitropolitan, Sibiu, 1909.

22. Moceanu, pr. prof. univ. dr. Ovidiu, Biblia lui Andrei Șaguna și limba vie a poporului,vol. Mitropolitul Andrei Șaguna, Editura. Andreiană, Sibiu, 2008.

23. Oltean, Arhim. Daniil, Mănăstirea Sfinții Arhangheli – Metoc din Galați, Editura. Arhiepiscopiei Dunărea de Jos, Galați, 2005.

24. Păcurariu. pr. dr. Mircea, Andrei Șaguna: activitatea editorială, în vol. In Memoriam: Mitropolitul Andrei Șaguna Cluj – Napoca, 2003.

25. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol III, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997.

26. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006.

27. Păltănea, Paul, Vechi lăcașuri de cult și viața bisericească în sudul Moldovei până în 1864, în Monumentele istorice și izvoare creștine, Editura. Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1987.

28. Părnuță, Gh, Grigoraș, I, Ciuntu, L, Istoria învățământului din România, București 1983.

29. Plămădeală, Mitropolit. Antonie, Momentul Șaguna în istoria Transilvaniei, vol. In Memoriam: Mitropolitul Andrei Șaguna (1873 – 2003), Cluj – Napoca, 2003.

30. Popea, Nicolae, Arhiepiscopul și Mitropolitul Andreiu Baron de Șaguna. Tiparul tipografiei. Arhidiecezene, Sibiu, 1870.

31. Pușcariu, Ilarion, Din ultimii ani ai vieții mitropolitului Andrei baron de Șaguna, despre boala și moartea lui, vol. Mitropolitul Andreiu baron de Șaguna. Scriere comemorativă, SIBIU, 1909.

32. Roșca, Eusebiu, Monografia Institutului Seminarului teologic – pedagogic „Andreian” al Arhidiecezei Ortodoxe Române din Transilvania, Sibiu, 1911.

33. Șaguna, Andrei, Cuvinte folositoare despre Sfânta Scriptură, Prefață la Biblia tipărită la Sibiu, 1856 – 1858.

34. Idem, Cuvinte folositoare despre Sfânta Scriptură, Prefață la Biblia tipărită la Elementele Dreptului canonic al bisericii dreptcredincioase răsăritene spre întrebuințarea preoțimei, a clerului tânăr și a creștinilor…, Sibiu, 1854.

35. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Răsăritene Universale, vol II. Sibiu, 1860.

36. Schneider, Johann, Ecleziologia organică a mitropolitului Andrei Șaguna și fundamentele ei biblice, canonice și moderne, Editura. Deisis, Sibiu 2008.

37. Streza, lect. Dr. Ciprian, Mitropolitul Andrei Șaguna – creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Mitropolia Ardealului, Editura Andreiană, Sibiu, 2008.

38. Idem, Însemnări asupra operei canonice a Mitropolitului Andrei Șaguna, vol. In Memoriam: Mitropolitul Andrei Șaguna (1873 – 2003), Cluj – Napoca, 2003.

39. Tulbure, Gh, Mitropolitul Șaguna. Opera literară. Scrisori pastorale. Circulări școlare. Diverse, Sibiu, 1938.

40. Vasilache, Protosinghel. dr. Vasile, Mitropolitul Veniamin Costachi, 1768 – 1846, Mănăstirea Neamțului, 1941.

41. Vizante, Andrei, Veniamin Costachi- Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Epoca, viața și operele, 1768 – 1846, Iași, 1881.

42. Vlahuță, Alexandru, În munții Sucevii,vol. România pitorească, Editura. Ion Creangă, București, 1985.

43. Vulgaris, E, Prefață la Buna Murire, Iași, 1845.

II. STUDII TEOLOGICE ȘI ARTICOLE

1. Bălan, prof. dr. Nicolae, Biblia lui Șaguna, Rev. Teologică, Sibiu, an III, 1909.

2. Bardieru, pr.Al, Mitropolitul Veniamin Costachi teolog ortodox, Rev. Mitropolia Moldovei și Sucevei, XLIII (1967).

3. Berechet, Ștefan, Biserica ctitoră a vechii legislații, Rev. Biserica Ortodoxă Română, nr 5- 6, 1954.

4. Berindei, Acad. Dan, Cuvânt de cinstire, Rev. Telegraful Român, nr. 1 – 4, 2003.

5. Bobulescu, C, Unde și – a petrecut Veniamin Costachi cei dintâi ani ai copilăriei, Rev. Biserica Ortodoxă Română, nr. 7 – 8, 1939.

6. Călăuza Ortodoxă, Arhiepiscopia Dunării de Jos, nr. 334, septembrie 2016.

7. Călăuza Ortodoxă, Editat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, , nr. 334, 2016.

8. Ciucanu, Monahia Eustochia, Mitropolitul Veniamin Costachi și Mănăstirea Agapia, Rev. Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr. 1 – 2, 1967.

9. Ciurea, diac, dr. Asistent universitar. Alex, La o sută de ani de la moartea lui Veniamin Costachi, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 10 – 12, 1946 .

10.Cocora, pr. Gabriel, Mitropolitul Veniamin Costachi, Rev. Biserica Ortodoxă Română, nr. 5 – 6, 1981.

11.Cozărescu, Epifanie, Arhimandritul Vartolomei Putneanul, Rev. Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr. 3 – 4, 1962.

12.Crăciunș, Arhim. Irineu, Veniamin Costachi ctitor și îndrumător al școlilor naționale din Moldova, Rev. Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr. 1 – 2, 1967.

13.Cunțan, Dumitru, Religiozitatea și moralitatea mitropolitului Andreiu, Rev. Teologică, an XII, 1908.

14. Dură, V.Nicolae, Preocupările canonice ale Mitropolitului Veniamin Costachi în pastoralele și corespondența sa, Rev. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, nr. 7 – 8, 1971.

15. Epifanie, prof. Norocel, Mitropolitul Veniamin Costachi și tipografia din Iași, Rev. Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr. 1 – 2, 1967.

16. Fecioru, pr. Dumitru, O carte despre Veniamin Costachi, Rev. Biserica Ortodoxă Română, nr. 10 – 12, 1946.

17. Floca, Ioan, Primul manual românesc de Drept canonic, Rev. Mitropolia Ardealului, nr. 5 – 8, 1957.

18. Gh, pr. prof. Vlad, ,,Mitropolitul Veniamin Costachi teolog ortodox”, Rev. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, nr.1 – 2, 1967.

19. Hrițesci, Arhim. Adrian, Mitropolitul Veniamin Costachi la Mănăstirea Slatina, Rev. Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr. 1 – 2, 1967.

20. Ilisei, Grigorie, Regina stupului mănăstiresc, Ziarul Lumina, 26 aprilie, 2013.

21. Iorgu, prof. Ivan D, Mitropolitul Veniamin Costachi în lumina canoanelor, Rev. Biserica Ortodoxă Română, nr. 1 – 3, 1947.

22. Ivan, diac. prof. Ioan, Mitropolitul Veniamin Costachi la Mănăstirea Neamț, Rev. Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr. 1 – 2, 1967.

23. Marcu, prof. dr. Grigore, Sfânta Scriptură în limba română, Rev. Mitropolia Ardealului, nr. 11 – 12, 1958.

24. Porcescu, pr. Scarlat, Limba română literară în opera mitropolitului Veniamin Costachi, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr 1 – 2, 1967.

25. Școala Gălățeană, nr. 237, septembrie, 2016.

26. Stăniloae, pr. prof. Dumitru, Perioadele principale ale Telegrafului Român, Rev. Telegraful Român, nr. 13 – 14, 1983.

27. Ursu, N. A. Seminarul de la Socola – prima școală de grad gimnazial în limba română, Rev. Teologie și Viață, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, nr. 11 – 12, 1993.

28. Vasilache, V, Mitropolitul Veniamin Costachi – La o sută de ani de la moartea sa: 1846 – 18 decembrie 1946, Rev. Biserica Ortodoxă Română, nr. 10 – 12, 1946 .

29. Vornicescu, Arhim. Nestor, ,,Literatura patristică și preocupările Mitropolitului Veniamin Costachi”, Rev. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, nr. 1 – 2, 1967.

30. enciclopedia OrodoxWiki, Despre Catedrala Mitropolitană din Iași.

31. http//www.agerpres.ro/cultura/2014/08/23/destinatie-romania-telegraful-roman-de-la-sibiu-patriarhul-presei-161-ani-in-slujba-lui-dumnezeu-si-a-oamenilor.

32. http//www.tribuna.ro/stiri/cultura/telegraful-roman-160-de-ani-de-la-infiintare.

33. http//ziarullumina.ro/articole, Vocația-teologica-a-tanarului-Anastasie-Saguna

34. http://wwwziarullumina.ro/sfanta-scriptura-sau-calea-spre-imparatie.html//biblia lui Saguna.

35. www.CrestinOrtodox.ro, Dumitrescu, Monica, Agapia – mănăstirea dragostei creștine,accesat 27 oct, 2011.

III. PEDAGOGICO – METODICĂ

1. Albulescu, Ion, Istoria gândirii și practicii pedagogice românești, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca, 2005.

2. Alecu, Simona, Metodologia cercetării educaționale, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2005.

3. Barna, Andrei, Antohe Georgeta, Curs de pedagogie. Teoria instruirii și evaluării, Editura Fundației „Universitare Dunărea de Jos”, Galați, 2004.

4. Berger, Gaston, Omul modern și educația sa, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973.

5. Bruner,S. Jerome, Pentru o teorie a instruirii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970.

6. Cerghit, Ioan, Mijloace de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976.

7. Idem, Metode de înățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.

8. Idem, Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași, 2006.

9. Cojocaru, Venera Mihaela, Teoria și metodologia instruirii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002

10. Crețu, Carmen, Curriculum diferențiat și personalizat – ghid metodologic pentru învățătorii și părinții copiilor cu disponibilități înalte, Editura Polirom, Iași 1998.

11. Cristea, Sorin, Dicționar de termini pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998.

12. Cristea, Sorin, Învățământul în anticamera reformei, Editura Porto – Franco, Galați, 1992

13. Cucoș, Constantin, Educația religioasă – repere teoretice și metodice, Ediția a – II – a, Editura Polirom, Iași, 2009.

14. Idem, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice, Editura Polirom, București, 1999.

15. Idem, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996.

16. Idem, Educația religioasă. Conținut, forme de realizare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.

17. Dulamă, Maria Eliza, Metode, strategii și tehnici didactice activizante, Editura Clusium, Cluj – Napoca, 2002.

18. Goia, Vistian, Drăgotoiu Ion, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Didactică și pedagogică, București, 1995.

19. Gugiuman, Ana, Introducere în cercetarea pedagogică, Editura Tehnică, Chișinău, 1993.

20. Ionescu, Miron, Chiș Vasile, Strategii de predare și învățare, Editura Științifică, București, 1992.

21. Jinga, Ioan, Istrate Elena, Manual de pedagogie, Editura. All Educațional, București, 1988.

22. Joița Elena, (coord),Frăsineanu Ecaterina, Ilie, Vali, Formarea pedagogică a profesorului- instrumente de învățare cognitive – constructivistă, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008.

23.Jurca, Eugen, Experiența duhovnicească și cultivarea puterilor sufletești. Contribuții de metodologie și pedagogie creștină, Editura Marineasa, Timișoara, 2001.

24. Mitu, pr. lector. dr. Costel, Metode active, complexe, utilizate în predarea cursului de morală, în Educația din perspective valorilor, coord. Opriș Dorin, Scheau Ioan, Editura Pontos, Chișinău, 2012.

25. Mogonea, Florentina, Joița Elena,(coord), Formarea pedagogică a profesorului- Cubul de completare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008.

26. Muster, Dumitru, Metodologia cercetării în educație și în învățământ, Editura Litera, București, 1985.

27. Nicola, Ioan, Cercetarea psihopedagogică, Editura Tipomur, Târgu – Mureș, 1993.

28. Idem, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994.

29. Idem, Tratat de pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.

30. Niculescu, Rodica Mariana, Pedagogie generală, Editura Scorpion, București,1996

31. Opriș, prof. Dorin, Ipostaze ale utilizării textului biblic în educația religioasă. Teorie, aplicații, cercetare, Editura Sfântul Mina, Iași, 2010.

32. Idem, Metode active de predare – învățare, Metode și aplicații la religie, Editura Sfântul Mina, Iași, 2008.

33. Opriș, prof. Monica, Opriș, prof. Dorin, Bocoș, prof. Mușata, Cercetare pedagogică în domeniul educației religioase, Editura Sfântul Mina, Iași, 2006.

34. Păcurari, Otilia, Țârcă Anca, Sarivan Livia, Strategii didactice inovative, București, 2003.

35. Radu Ioan, Introducerea în psihologia experimental și statistică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967.

36. Radu, Ion, Ionescu Miron, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1995.

37. Salade, Dumitru, Experiența didactică și creativitatea, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1987.

38. Idem, Dimensiuni ale educației, Editura Didactică și Pedagogică,, București, 1998.

39. Șebu, pr. prof. univ. dr. Sebastian, Opriș, Prof. Monica, Opriș, prof. Dorin, Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba – Iulia, 2000.

40. Tomulescu, Gheorghe, Contribuții didactice și metodice privitor la predarea religiei în școlile primare, Editura. Lucrătorii Asociați, București, 1993.

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

Subsemnata, MUNTEANU MIHAELA, candiată la obținerea gradului didactic I în învățământ la disciplina Religie Ortodoxă, declar că la elaborarea lucrării ,,Contribuția mitropoliților: Veniamin Costachi – Andrei Șaguna, la dezvoltarea învățământului religios și Educația religioasă astăzi”, pe care o prezint ca lucrare metodico – științifică, nu am folosit alte surse decât cele menționate în lista bibliografică.

Lucrarea a fost elaborată personal, îmi aparține în întregime și nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.

Profesor: Munteanu Mihaela

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: LUCRAREA METODICO – ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, Pr. Prof. Univ. Dr. EMANOIL BĂBUȘ 2018 UNIVERSITATEA din… [307946] (ID: 307946)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

LUCRAREA METODICO – ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, Pr. Prof. Univ. Dr. EMANOIL BĂBUȘ 2018 UNIVERSITATEA din… [307946]

Copyright Notice

FABER STUDIO (S. Olteanu, B. Hațeganu, D. Dumbrăvician) Redactor: RALUCA HURDUC Director producție: CRISTIAN CLAUDIU COBAN Dtp: GABRIELA CHIRCEA… [620964]

Taxa pe Valoarea Adau gata ( TVA) este un impozit indirect, bazat pe criteriul deductibilitatii. Din punct de vedere economic valoarea adaugata este… [608257]

Lista de abrevieri [301900]

Modul programabil pentru sistem de irigații prin picurare cu PIC16F877A [301782]

Unіversіtatea d іn Cra іοva [602160]

Universitatea Dunărea De Jos Din Galați. [604928]

Copyright Notice

Similar Posts