Lucrarea este structurată în două părți principale și șase capitole. [307583]

[anonimizat]: [anonimizat] (spray), [anonimizat] C cu măceș (comprimat) [anonimizat], precum și determinarea tuturor neregulilor apărute pe decursul fluxului de producție al suplimentelor.

Lucrarea este structurată în două părți principale și șase capitole.

[anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat].

Partea experimentală cuprinde capitolele 3 și 4. În capitol 3 intitulat Materiale și metode sunt prezentate produsele și metodele de analiză la care acestea au fost supuse suplimentele selecționate. Astfel, [anonimizat]-ului, metoda de detrminare a [anonimizat], masei medii și metoda de dezagregare în apă a comprimatelor.

În capitol 4, [anonimizat].

Astfel, s-[anonimizat], mirosului și gustului suplimentelor alimentare selecționate.

[anonimizat] a [anonimizat], Nazomer propolis (spray), rezultatele fiind valori cuprinse între 5 și 6.

[anonimizat], Vitamina C cu măceș și acerola (comprimat) obținându-se valori ce se încadrează în limitele normale. Pentru probele de Vitamina C cu măceș și acerola (comprimat) s-a [anonimizat]-[anonimizat], s-a demonstart că proba analizata, a avut rezultate ce s-a [anonimizat] 30 de minute.

[anonimizat] 5 și 6, ce prezintă concluziile și bibliografia.

PARTEA I – [anonimizat] a [anonimizat] o [anonimizat]. Natura a [anonimizat]-i acestuia primele leacuri în scopul alinării durerilor.[1]

[anonimizat] s-a folosit de resurse naturale pentru descoperirea soluțiilor în remedierea suferințelor. Astfel, a [anonimizat].[8]

Cu toate că medicamentele de sinteză au ajuns să dețină o pondere mai mare iar plantele medicinale să fie numite de unii " fosile terapeutice " s-a [anonimizat]. Medicina modernă nu s-a putut despărții de plantele medicinale care constituie o inestimabilă rezervă de principii active. [4],[2]

[anonimizat] "vraci" sau "oameni care vindecau cu buruieni" obțineau din plante extracte sub formă de uleiuri, creme, tincturi, prafuri, ceaiuri iar plantele pe care le foloseau pentru alinarea suferințelor, astazi reprezintă o sursă importantă de materie primă pentru industria medicamentelor. [1]

În România, plantele medicinale sunt folosite din cele mai vechi timpuri în tratarea diverselor afecțiuni. Atestări despre priceperea de care dădeau dovadă dacii în vindecarea și calmarea durerilor cu ajutorul plantelor avem în scrierile filozofului și istoricul grec Herodot. [4]

Studiile de piață arată că populația alege produsele naturale datorită beneficiilor fitoterapiei, cum ar fi: larga accesibilitate, nu creează dependență, rare efecte adverse, se pot asocia cu alte terapii și diete, produsele au prețuri accesibile. În prezent tot mai mulți oameni apelează la cure cu diverse produse din plante, cure cu ceaiuri sau tratamente naturiste, iar cultivarea plantelor medicinale a devenit o bună oprtunitate de afaceri, cererea fiind în creștere atât pe piața internă cât și pe piața inernațională.[2],[1]

Lucrarea este structurată în două părți: partea documentară și partea experimentală. Ȋn partea documentară sunt prezentate generalități despre fitoterapie și apiterapie, precum și aplicațiile terapeutice ale acestora, iar în partea experimentală valorile rezultate în urma determinărilor calitative asupra suplimenteleor alimentare.

FITOTERAPIA

Fitoterapia este o ramură a terapeuticii care se ocupă de prevenirea și tratarea a bolilor umane, animale și vegetale prin utilizarea plantelor, respectiv a preparatelor din plante. Desigur, aceste plante sunt cunoscute sub denumirea de plante medicinale.[13]

Fitoterapia (phyton = plantă + therapea = tratament) este o știință străveche, care folosește plantele medicinale, numite și oficinale, în scopul vindecării. (Valentin Nădășan, “Incursiune în fitoterapie”)[13]

Cu o vechime de mii de ani și o eficiență deja dovedită, despre fitoterapie avem argumente arheologice cum că în urmă cu mai bine de 6000 de ani mesopotamienii au utilizat plantele ca leac. De asemenea în China, cu mai bine de 27 de veacuri înainte de Hristos, oamenii se foloseau de plante pentru a se menține sănătoși iar pentru egipteni plantele erau atat aliment, ingredient în cosmetice și medicament, utilizate în uleiuri pentru alinarea durerilor. [5],[6]

Fitoterapia, veche știință a tămăduirii, valorifică materialul vegetal fără a extrage selectiv anumite substanțe din țesuturile plantelor, precum alte științe care valorifică vegetalele, ca farmaceutica sau aromaterapia. Datorită acestui motiv, fitoterapia este considerată cea mai curată și mai naturală știință aplicativă.[15]

Sunt plante recunoscute și acceptate de către comunitatea științifică ca având efecte terapeutice. Din unele plante medicinale au fost sintetizate substanțe cu efect curativ pentru a se realiza medicamente convenționale folosite pe scară largă.[2]

Medicina a progresat continuu, ajungând să beneficieze de un număr enorm de medicamente, iar o mare parte din ele sunt obținute prin sinteză chimică iar altele din plante medicinale. Cu toate acestea cele obținute din plante sunt mai eficiente, fiind mai bine tolerate de organism, cu mult mai puțin toxice și doar în caz excepțional declanșează manifestări alergice. Sunt numerose studii care fundamenteză în mod științific calitățile multor plante. Fitoterapia este din ce în ce mai cunoscută, oamenii fiind atrași de remediile naturiste. De asemenea sunt și adepți care nu înțeleg corect modul de acțiune a preparatelor fitoterapeutice, crezând că aspectul sau forma indică destinația terapeutică a plantei respective. O condiție esențială este utilizarea rațională a plantelor medicinale, fiind importantă cunoașterea modului de preparare și de administrare, pentru a nu apărea efecte nedorite datorită dozajului incorect administrat unor afecțiuni pentru care utilizarea acestora nu este indicată. [13],[2],[11]

În state precum Germania, fitoterapia a fost integrată de către medici în practica medicală. Tehnologia a dezvoltat o aplicație software care asociază pentru fiecare afecțiune cele mai potrivite plante medicinale, dar și sfaturi utile, indicații și doză.[2]

1.1 FORME FARMACEUTICE UTILIZATE ÎN FITOTERAPIE

În ultimii ani s-a pus accent pe revalorificarea farmaceutică și terapeutică a preparatelor de origine vegetală prin o bună cunoastere a proprietăților fizico-chimice și terapeutice a principiilor active din plantele medicinale și prin dezvoltarea tehnicilor de extracție și a mijloacelor de control de calitate. Soluțiile extractive sunt forme farmaceutice care conțin proportii mai mici sau mai mari de substanțe active alături de altele mai puțin active , extrase cu ajutorul solvenților. [16]

Fitoterapia se bazează pe efectele sinergice ale principiilor active din plante. Pentru ca aceste principii active, cu acțiune biologică asupra organismului uman, să poata fi valorificate trebuie să se regasească în diferite forme fitoterapeutice. (Valentin Nădășan, “Incursiune în fitoterapie”)[16]

Un principiu care se respectă constant în fitoterapie și o face să se deosebească de alopatie este extracția totala, care conține un complex de substanțe active și nu folosirea de substanțe active izolate. Această metodă este benefică prin mai multe tipuri de acțiuni farmacologice:

– prin substituție, prin aportul unor principii care lipsesc din organismal bolnav (minerale, vitamine, aminoacizi, lipide, glucide, proteine);

– prin inhibiția dezvoltarii unor microorganisme patogene (plante cu efect bactericid sau antiparazitar);

– prin stimularea reactivității organismului;

– prin efect trofic local (plante cicatrizante);

– prin efectul „contraria‖ (plante diuretice, tonicardiace, antalgice etc.).[13]

Cele mai simple forme fitofarmaceutice sunt acelea în care anumite părți ale plantelor se mestecă sau se consumă ca atare, fie crude, fie uscate și măcinate – sub formă de pulberi (praf). Majoritatea plantelor medicinale care se folosesc în stare crudă, apar primăvara, fiind ușor de consumat prin frăgezimea lor. [8]

De cele mai multe ori, însă, fitoterapia recurge la extragerea, însă neselectivă, a principiilor active din plante prin diferite metode, obținându-se preparate numite extracte fitoterapeutice. [8]

Extractele  folosite în fitoterapie, sunt acele preparate obținute din plante medicinale, în care se regăsesc principiile active din organele vegetale, după ce acestea au părăsit materialul vegetal și s-au dizolvat în anumite medii (apă, alcool,ulei vegetal sau alte grăsimi, etc.). Cele mai cunoscute preparate fitoterapeutice de acest fel, sunt extractele hidrice (infuzia, decoctul, maceratul, siropul) și extractele hidroalcoolice (tinctura).[16]

Formele farmaceutice sub care se pot folosi plantele medicinale sunt de uz intern si de uz extern.[8]

1.1.1 Forme farmaceutice de uz intern

Pentru uzul intern, plantele medicinale sunt folosite sub formă de infuzie, decont, macerat (cunoscute și sub denumirea de soluții extractive apoase sau în termeni mai comuni, ceaiuri), tincturi sau extracte alcoolice. Sunt utilizate sub formă solidă, comprimate, capsule sau pulberi. [8],[16]

Pulberea este obținută prin măcinarea a unor părți ale plantei ( tulpină, rădăcină, frunze, flori). Avantajul acestei forme de administrare este că substanțele active nu vin în contact cu agenții fizico-chimici. Un factor foarte important îl reprezintă puritatea materiei prime ce va fi pulverizată. Plantele trebuie sa provină din zone cât mai îndepărtate de așezările urbane sau rurale, din zone nepoluante. Cu toate acestea, oricum plantele vor fi spălate într-un curent de apă.[5]

Comprimatele sunt o formă farmaceutică mai nouă de administrare, ele fiind preparate din pulberi de plante.[5]

Soluții extractive apoase

Soluțiile extractive apoase se prepară din părți ale unei plante sau amestecuri de plante medicinale, folosind ca și solvent apa dedurizată sau distilată. Acestea sunt variate și numeroase.[8]

Infuzia se prepară din părți fine ale plantelor, precum frunze, flori. Peste plante (1-2 lingurițe de plantă uscată și mărunțită) se toarnă apă clocotită iar vasul este acoperit cu o farfurie. În cazul în care plantele utilizate sunt crude, cantitatea de plantă adăugată este dublă sau chiar triplă. După acoperirea vasului acesta se lasă la infuzat 15-30 minute de la caz la caz. După acest interval de timp,lichidul rezultat se filtrează/strecoară. Nu se recomandă pastrarea lui mai mult de o zi. (Valentin Nădășan, “Incursiune în fitoterapie”)[5],[8]

Decoctul, cunoscut si sub denumirea de fiertură, se prepară din părțile mai dure, mai tari ale plantei (cum ar fi rădăcină,coji sau fructe de consistență mai dură) respectiv acele părți ale plantei ce au membrană groasă și prin care difuziunea substanțelor active nu se face atât de ușor.

Pentru aobține un decoct, trebuie ca părțile de plantă fragmentate , să se introducă de la început în apă rece și apoi să se fiarbă. Se mențin așa până când apa dă în clocot, apoi se lasă la foc domol până la 30 de minute, și se completează cu apă. Decoctul se filtrează fierbinte. La fel ca și la infuzie, nici păstrarea acestuia nu se face mai mult de o zi.[5],[8]

Maceratul se realizează în cazul plantelor care coagulează sub acțiunea căldurii și a plantelor care conțin substanțe active ce se inactivează la căldură. În cazul unor plante se preferă maceratul la rece, mai exact la temperatura camerei, deoarece substanțele active se extrag mai bine la rece decat prin infuzie sau decoct. Maceratul se realizează din tulpini, rădăcini, semințesau frunze. Mai întâi plantele sunt spălate într-un curent de apă rece, iar dacă este necesar apoi sunt mărunțite. Fragmentele de plantă se pun în volum de apă ( la temperatura camerei) prescris , apoi vasul se acoperă. Se lasă în contact 8-12 ore apoi se filtreză. Maceratul obținut se păstrează la frigider sau într-un loc mai răcoros, dar nu mai mult de 48 de ore.[4],[5]

Siropurile. Precum infuzia, decocturile sau maceratul, siropurile sunt soluții extractive apoase la care se adaugă o cantitate mai mare de zahăr. Adaosul ridicat de zahăr are atât rol de conservant asupra produsului dar și corectiv al unor gusturi neplăcute (amar, astrigent etc.). de obicei se administrează în cantități mici, pe perioade îndelungate de timp, în special copiilor dar și persoanelor cu stare de slăbiciune fizică, datorită aportului bogat energetic al zahărului. Siropurile se pot prepara atât în casă dar pot fi procurate din farmacie. Este recomandat prepararea lor în casă, evitîndu-se pe cât posibil consumarea siropurilor cu arome si conservanți.[4],[5]

Soluții extractive hidroalcoolice/alcoolice

Sunt forme farmaceutice în care plantele sunt macerate sau percolate într-un amestec de alcool și apă, cu o concentrație mai redusă de alcool în cazul vinurilor medicinale sau mai mare de alcool în cazul tincturilor. Deși prezintă o serie de avantaje (nu influențează hidroliza, bun antiseptic, se evaporă ușor, inhibă activitatea enzimelor, precipită materiile albuminoide și poate servi la îndepărtarea lor) utilizarea ca solvent a alcoolului prezintă și dezavantaje: este inflamabil, are activitate farmacodinamică proprie, transmite miros solutiilor extractive, nu are aceeași putere de pătrundere prin membranele celulare, ca apa. De aceea o mai buna solutie extractiva este cea hidroalcoolica.[8]

Tinctura. Din plantele mărunțite sunt extrase substanțele terapeutice, prin macerare cu alcool etilic în diverse concentrații (45%, 60%, 70%), de regulă pe o durată de timp variind între 8-10 zile. Fiind cel mai simplu procedeu care poate fi efectuat foarte simplu și în casă.

Operațiunea se execută în vase de sticlă bine închise. Agitarea, pentru o buna extracție, este necesara pe toată durata extracției. O metodă mai rapidă este prepararea tincturilor prin percolare simplă sau multiplă, curent aplicată în farmacii, laboratoare galenice în instalații industriale sau o metodă mult mai rapidă, de data aceasta la scară industrială, este turboextracția sau vibroextracția, necesitând o aparatură specială.[2],[5]

Tincturile, sub aspectul tehnologiei farmaceutice și al modului de administrare, prezintă unele avantaje față de soluțiile extractive apoase prin aceea că extracția în mediul hidro-alcoolic este completă, conservabilitatea de lungă durată, iar administrarea sub formă de picaturi mult mai simpla. (Valentin Nădășan, “Incursiune în fitoterapie”)[2],[5]

Vin medicinal. Deși este o formă farmaceutică veche, considerată de unii chiar depasită, vinul medicinal este și rămâne un remediu terapeutic adjuvant. Extracția se realizează în mediu hidroalcoolic slab, la un pH ușor acid. Pentru preparare, plantele mărunțite în prealabil se macerează timp de 7-10 zile în vin (de bună calitate și bine stabilizat) după care urmează filtrarea preparatului. Administrarea lor ca tonic-aperitive se face înaintea meselor principale. (Valentin Nădășan, “Incursiune în fitoterapie”)[2],[8]

Cidrurile. În limbajul curent, se întalnesc cu denumiri improprii precum vin de măceșe, vin de coacăze etc. Dar cum vinul se obține numai din struguri; deaceea, toate celelalte băuturi obținute din diferite fructe prin fermentație alcoolică se încadrează în termenul de cidruri. Au gust plăcut și proprietăți terapeutice tonifiante, datorate substantelor active, hidrosolubile, care nu se alterează prin fermentație. Se pot prepara și în casă, fiind folosite ca tonice-aperitive, stimulând pofta de mâncare. Chiar dacă au un conținut redus de alcool, ele nu se recomandă copiilor, ci numai adulților.[8]

1.1.2 Forme farmaceutice de uz extern

Unguentele sunt prepararte de consistenta semisolida, formate intr-o baza de unguent (vaselina, grasimi hidrogenate, lanolina, ceara, untura, etc.) în care se încorporează tincturi din plante, extracte (moi sau uscate) sau pulberi de plante.În cazuri speciale se pot încorpora și substanțe active pure. Unguentele sau alifiile sunt destinate exclusiv uzului extern. În ultimul timp sau produs diferite „baze de unguente” din geluri hidrosolubile, care prezintă avantajul că au o mai mare putere de penetrare a tegumentelor și mucoaselor, nu pătează și sunt ușor lavabile. La unguentele clasice folosite pe timpul verii se adaugă o cantitate mai mare de ceară, parafină sau stearină, pentru a le asigura consistența crescută. În cazul în care unguentele au fost prepararte pe bază de grasimi animale sau vegetale, conservarea lor este limitată.[5],[8]

Supozitoarele sunt preparate farmaceutice solide care conțin doze unitare din una mai sau mai multe substanțe medicamentoase destinate administrării pe cale: rectală,vaginală, uretrală.

În funcție de calea de administrare și de caracteristici se utilizează următoarele tipuri de supozitoare:

– supozitoare rectale;

– supozitoare vaginale (ovulae);

– supozitoare uretrale (bujiuri);

– otoconi (supozitoare auriculare);

-sisteme terapeutice rectale și vaginale cu eliberare controlată a substanțelor medicamentoase;[20]

Cataplasmele se obtin fie din frunzele proaspete de plante, fie din seminte macinate, care se amesteca cu apa calduta, pana ce se obtine o pasta care sepune in tifon dublu sau intr-o panza curata. Cataplasmele se aplica pe zona in care se manifesta afectiunea si au rol emolient, antiinflamator sau activeaza circulatia periferica.[2]

Uleiurile medicinale reprezinta o forma de macerare a plantelor in ulei de floarea-soarelui, arahide sau masline. Durata macerarii este de 4-6 saptamani. Exista si un procedeu mai rapid in care plantele se umecteaza in prealabil cu alcool concentrat si se tin intr-un vas inchis 10-12 ore. Se adauga uleiul comestibil, fierbandu-se apoi pe baia de apa timp de 2-3 ore. Se lasa in repaus 2- 3 zile, dupa care se filtreaza. Se pastreaza in sticle bine inchise, la intuneric si la loc racoros. (Valentin Nădășan, “Incursiune în fitoterapie”)[5]

Gelul medicinal se prepara din incorporarea sucului vegetal, pulpei vegetale sau extractului de principii active din plante intr-o masa gelatinoasa. Sucul vegetal se obtine prin maruntirea si presarea materialului vegetal proaspat recoltat. Sucul este format din lichidul celular in care se gasesc incorporate principiile active, saruri minerale, vitamine. Multe sucuri au o actiune bacteriostatica.[8]

Baile cu plante se bazeaza in principal pe actiunea directa la nivelul tegumentelor sau al mucoaselor a diferitelor substante active din plante (obtinute prin extractie apoasa). Baile cu plante sunt utile in boli de piele sau chiar in unele afectiuni interne.[2],[5]

Emulsia vegetala este constituita din suspensia unei substante active (rezina, ulei, grasime) intr-un lichid in care este insolubila. Suspensia se realizeaza prin emulsionare cu albus de oua, guma arabica etc.[8]

În tehnologia farmaceutică există și numeroase alte forme fitofarmaceutice care necesită tehnologii speciale de realizare a lor. Ne referim la extractele fluide (moi sau uscate), la pulberile liofilizate din solutii extractive si la ceaiurile medicinale „instant” folosite in ultimul timp din ce in ce mai mult. Acestea din urma reprezinta extracte apoase sau hidroalcoolice din plante care apoi se liofilizeaza sau se atomizeaza in scopul conservarii pe o durata mai indelungata de timp. Printr-un proces tehnologic larg raspandit astazi in lume, ele se granuleaza fin si astfel se pastraza pana in momentul folosirii lor prin dizolvare in apa calda sau chiar rece. Tot in industria farmaceutica se prepara capsule, gelule, solutii injectabile si altele, in compozitia carora intra extracte totale sau substante active pure de originevegetala.

1.2 AVANTAJELE FITOTERAPIEI

Fitoterapia a cunoscut în ultimii ani o popularitate din ce în ce mai mare, atât în Europa, cât și în Statele Unite, anual fiind cheltuiți aproximativ 2 bilioane de dolari pe produse fitofarmaceutice la nivel de continent. Oamenii sunt din ce în ce mai atrași de remediile naturiste, acestea bucurându-se de o multitudine de avantaje:

Accesibilitatea (plantele sunt ușor de procurat și ieftine; culegerea lor din natură ajută la armonizarea organismului, eliberarea de stres etc.);

Acțiunea blândă și lipsa efectelor adverse (când se respectă dozele adecvate si sunt consumate conform indicatiilor sau prescriptiilor);

Tratarea bolnavului ca un întreg (plantele au efecte fizice și psiho-emoționale și echilibrează organismul la toate nivelele);

Se poate folosi în paralel cu medicamentele alopate ( cu câteva mici excepții, la care trebuie să se țină seama de antagonismul dintre unele medicamente și unele plante);

Se adresează oricarei grupe de varstă, ținând cont de acțiunea specifică a plantelor și efectele lor;

Previn și nu doar tratează, tratează și nu doar ameliorează; cu cât afecțiunea este de dată mai recentă cu atat reversibilitatea simptomelor sau leziunilor este mai rapidă și mai eficientă; în formele acute cu declansare bruscă fitoterapia nu este la fel de promptă, necesitand asocierea cu alte metode terapeutice;

Sunt ușor de administrat mai ales având în vedere multitudinea de modalități de prezentare;

Tratamentul acționează lent, durata acestuia fiind pe perioade mai lungi, dând posibilitatea refacerii si regenerării structurilor lezate;

Vindecarea se face pe cale blandă prin mecanisme proprii organismului și poate produce vindecări definitive.[14]

Tratamentul cu plante medicinale dă rezultate foarte bune în afecțiunile ușoare, funcționale sau în stadiile incipiente ale bolilor. În bolile cronice, în care a apărut deja afectarea organică, fitoterapia are un rol adjuvant și poate contribui la o parțială reversibilitate a simptomelor sau leziunilor.[14]

Anumite ceaiuri conduc la înlăturarea rapidă a unor simptome, dar tratamentele naturale complexe acționează în timp, uneori, la început, accentuând simptomele, pe fondul detoxifierii organismului. Această reacție este numită în literatura de specialitate "criză de vindecare”. Vindecarea  este un proces de durată, în funcție de vechimea bolii, cauzele afecțiunilor etc. Există numeroși practicieni ai medicinei naturale care au demonstrat, prin studii efectuate în clinici, că bolile grave pot fi vindecate.[14]

În general, răspund bine la tratamentul fitoterapeutic următoarele boli:

alergiile, astmul bronșic, reumatismul (unele forme), bolile de piele

bolile psihosomatice, nevrozele, insomnia, tulburările de memorie la vârstnici

infecțiile cronice microbiene, parazitozele, unele afecțiuni virale

stările de stres și epuizare, carențele în anumite vitamine și minerale

intoxicațiile cronice, hipercolesterolemia

ulcerul gastro-duodenal, dischinezia biliară, enterocolita, colonul iritabil.[14],[15]

1.3 DEZAVANTAJELE FITOTERAPIEI

Există o tendință din ce în ce mai mare în rândul bolnavilor de a se orienta către medicina naturistă.Efectele adverse ale medicamentrelor convenționale, costul ridicat al acestora sunt câteva dintre motivele pentru care ei își îndreaptă atenția spre remediile naturale, fără însă a conștientiza riscurile pe care fitoterapia le poate implica.[15],[16]

Pe lângă avantajele de care dispune fitoterapia, aceasta implică și dezavantaje, cum ar fi:

– efectele se instalează mai lent;

– în ciuda numarului sporit de studii stiintifice despre plante, efectuate și publicate în ultimii ani, există înca relativ puține cercetări și dovezi științifice indiscutabile care să constituie o bază concretă pentru stabilirea indicațiilor și dozajelor;

– sunt mai puțin eficiente sau total ineficiente în tratamentul bolilor acute;

– de multe ori nu prezintă siguranța unui dozaj adecvat, precis, deoarece cantitatea de principii active dintr-o plantă este variabilă și este influențată de o serie de factori greu controlabili.[16]

Așa cum medicamentele cu constituenți toxici prezintă riscuri, tot așa și plantele care conțin principii active toxice prezinta riscuri. S-au raportat numeroase cazuri de intoxicații datorate folosirii plantelor medicinale. În ultimele decenii s-au identificat zeci de plante care conțin substanțe cu acțiune toxică asupra ficatului, stomacului, intestinelor, sistemului nervos și sângelui. În cele mai multe cazuri, riscul este legat de depașirea dozei terapeutice, dar există și riscul obișnuinței.[15]

Cel mai mare risc pe care ni-l asumăm atunci utilizăm remediile naturiste este legat de siguranța acestora și de eventualele efecte adverse pe care le pot produce. Dacă un remediu funcționeză în cazul cuiva, asta nu garantează că va fi benefic și pentru afecțiunea sau starea noastră. De luat în calcul este si proveniența acestora, mai ales dacă le comandăm de pe internet sau dacă suresa de unde provin ni se pare îndoielnică. Se mai pune totodată problema modului de producție a plantelor respective, dacă sunt cultivate sau dacă sunt recoltate din sălbăticie, dacă sunt contaminate cu agenți nocivi sau dacă sunt falsificate prin combinarea cu corticosteroiyi sau substanțe toxice.[2]

Nu în ultimul rînd este necesară o distincție clară între cele trei forme de medicină naturistă: fitoterapia prezintă potențiale beneficii pentru sănătate și medicină tradițională naturistă pot aveala consecințe nefericite. Chiar dacă multe dintre medicamentele de astăzi au la bază substanțele care au fost izolate și sintetizate din plante, între medicamentele rezultate și plantele din care provin nu mai există nicio legătură, de aceea nici efectele nu sunt similare.[16]

Pentru a evita orice risc, este benefic să ne informăm înauinte de a apela la un tratament naturist și să încercăm să utilizăm acele plante medicinale care au o susținere științifică. De asemenea, este indicată consultarea unui medic înainte de inițierea tratamentului, mai ales în cazul copiilor, femeilor însărcinate sau persoanelor care suferă de afecțiuni cronice și/sau grave.[16]

2. APITERAPIA

Apiterapia este o metodă naturală folosită în diferite afecțiuni ale organismului, realizată cu ajutorul produselor rezultate din activitatea metabolică a albinelor: mierea, propolis, polen, lăptișor de matcă, păstură, apilarin dar și veninul de albine care face parte atât din metodele apiterapeutice, cat și tradiționale și moderne. Apiterapia este o metodă terapeutică nemedicamentoasă ce folosește produsele apicole (lat. Apis = albină)[10],[11]

Apiterapia își are originea odată cu descoperirea colaborarii om-natură-albină, formîndu-se un triunghi ce cuprinde multe calități benefice pentru sănătatea omului. De fapt apiterapia, prin utilizarea produselor stupului a contribuit încă din preistorie la completarea și ameliorarea hranei și la combaterea unor suferințe ale omului. Mierea aparține unui grup de medicamente care nu produc modificări nedorite. Deci în condiția unui consum regulat de miere, aceasta acționează și ca medicament (nu doar ca un aliment) de sănatate, pentru reinițierea și longevitate a organismului nostru, alături de celelalte produse ale stupului.[10],[11]

Pe scurt, apiterapia înseamnă tratarea celor mai diverse afecțiuni cu produse apicole naturale, fără nici o prelucrare, sau cu extracte, combinații ale acestora ori cu medicamente apiterapice standard. Este o alternativă naturală de tratament, fundamentată științific prin nenumărate studii și experimente clinice.[3]

Produsele apicole au o mare paletă de proprietăți biologice și acțiuni farmacologice benefice în menținerea sănătății corpului omenesc.[3]

Produsele albinei, după cum se precizează în multe atestări istorice, s-au înscris de la începutul preistoriei în rândul elementelor naturale folosite pentru completarea și ameliorarea hranei și apoi pentru combaterea și prevenirea durerii și a suferințelor omului. Atestări despre efectele benefice ale produselor apicole se regăsesc în “Papirusul lui Ebers”, una dintre cele mai importante surse în cunoașterea medicinei egiptene, în care se citează atât mierea cât și ceara, ca medicament.

Apiterapia are locul său în cadrul medicinei naturiste dearece :

– acțiunea sa farmacologică se adresează organismului

– asigura sau completează mecanisme care se desfășoară în mod natural într-un organsim

– constitue un sistem de alimentare natural, cu factori al căror randament biologic este optim

– prezintă efecte de lungă durată, principiile active naturale pe care le conțin produsele stupului avînd caracter de principii nutritive, energizante, benefice oricărui organism în orice stadiu de evoluție (creștere, efort fizic, convalescență etc.).[12]

2.1 PRODUSE UTILIZATE ÎN APITERAPIE

Apiterapia utilizează în scopuri terapeutice produse recoltate, transformate sau secretate de albine. Astfel polenul este produs recoltat ca și propolisul dar care este și puțin transformat, mierea este un produs recoltat și transformat, iar lăptișorul de matcă și veninul sunt produse secretate.[3]

Toate produsele apicole folosite în apiterapie sunt naturale cu un bogat conținut de principii biologice esențiale.[3]

Produsele apicole sunt medicamentele folosite în apiterapie. Cele cunoscute la ora actuală sunt:

Mierea este un prim produs al albinelor, folosit de-a lungul timpurilor,atât ca aliment cât și ca medicament. Mierea este substanța dulce elaborată de albine din nectarul florilor .[7]

Compoziția generală a mierii este suportul pentru o întreagă serie de acțiuni și efecte farmacologice și biologice, dintre care menționăm:

– antibacteriană și antibiotică;

– antiseptică;

– antioxidantă;

– antianemică;

– anticarii dentare;

– behică (calmarea tusei);

– biostimulatoare;

– calmantă;

– imunostimulantă;

– laxativă;

– nutritivă și energizantă;

– sedativă.[7]

Indicațiile terapeutice și curative ale mierii

Mierea este indicată nu numai în caz de îmbolnăvire, ci și profilactic (apiprofilaxia). Compoziția mierii și proprietățile sale farmacologice oferă organismului o rezistență deosebită împotriva bolilor prin creșterea și stimularea sistemului imunitar, în special împotriva infecțiilor și bolilor imune sau autoimune. Datorită componentelor complexe (vitamine, minerale, enzime, acizi organici, aminoacizi, zaharuri etc.) pe care le conține și care acționează, mierea intervine în procesul de apărare a organismului împotriva bolilor: cardiovasculare, aterosclerozei, bolilor hepatice, afecțiunilor digestive (de exemplu, constipația), bolilor respiratorii, osoase, simptomelor menopauzei, cancerului, îmbătrânirii precoce, ajută la creșterea și dezvoltarea normală a copiilor, previne sau completează deficiențele de minerale, vitamine, aminoacizi etc., previne apariția cariilor, este un aliment și un energizant foarte bun.[7],[18]

Polenul, conform unor cercetători americani este singurul aliment perfect, dearece el conține toate vitaminele, aminoacizii esențiali, glucide, elemente minerale, pigmenți carotenoizi și flavonoizi, acizi grași , fosfolipide, acizi nucleici, proteine, enzime etc.[3],[12].

Proprietățile farmacologice ale polenului

Proprietățile farmacologice ale polenului sunt diverse, datorită sursei potențiale a peste 1.000 de flori diferite. Dintre cele mai importante proprietăți farmacologice ale polenului, menționăm: Polenul este antibacterian, antiinflamator, antibiotic, antioxidant, antitoxic, afrosidiac, antialergic, aperitiv, anabolizant, dietetic, antisclerotic, antidepresiv, antipiretic, antihemoragic, diuretic, hipotensiv, scade colesterolul din sânge (colesterolul rău – LDL), reduce riscul bolilor genetice, este energetic, nutritiv, tonic, hepatoprotector, cardioprotector, întărește pielea, apără flora intestinală, este imunostimulator, reglează hormonii, antianemic, antiradiații, hrănește creierul, este stimulant adjuvant împotriva efectelor negative ale chimioterapie îmbunătățește vederea, facilitează nașterea, este benefic pentru prostată, emolient, stimulează și accelerează creșterea, reglează tranzitul intestinal (antidiareic, anticonstipație), reglează digestia. [3], [12].

Indicațiile polenului

Proprietățile terapeutice principale ale polenului sunt legate de bogăția sa mare în substanțe și elemente bioactive. Numeroasele cercetări efectuate de-a lungul timpului au relevat multiple posibilități de aplicare a polenului poliflor, recoltat de albine, în profilaxia și terapeutica umană.[3],[10],[12]

Propolisul

Filosoful Aristotel a fost primul care a folosit termenul de „pro-polis". În limba greacă „pro-polis" înseamnă în fața orașului, în apărarea protectoare a stupului, iar în limba latină, cuvântul „pro-polire" înseamnă a curăța, evidențiind puterea igienizantă și antiinfecțioasă a propolisului.[3],[19]

Există dovezi că propolisul există de acum 45 de milioane de ani; el a făcut parte din istoria diferitelor civilizații, fiind utilizat de incași, romani, greci. Egiptenii foloseau propolisul la îmbălsămarea morților, asigurând păstrarea nealterată a mumi ilor de-a lungul mileniilor.[3],[17],[19]

Propolisul numit și ”clei de albine“ sau ”penicilina rusească“ , este unul dintre cele mai valoroase produse ale stupului. Din punct de vedere biologic, propolisul este un produs apicol foarte prețios, un produs de cules, digestie și secreții al albinelor; face parte din aceeași categorie cu mierea și polenul.El este recoltat de albine lucrătoare de pe muguri, tulpini, ramuri și de pe scoarța unor arbori și arbuști ce produc secreții rășinoase. [19]

Proprietățile farmacologice ale propolisului

Propolisul are peste 70 de proprietăți farmacologice, fiind produsul apicol cu cele mai multe acțiuni farmacologice. Datorită consistenței sale complexe, deosebit de bogate în substanțe active, propolisul sau preparatele pe bază de propolis au o multitudine de acțiuni farmacologice. Astfel, propolisul este recunoscut pentru acțiunile sale antiinflamatoare, antiinfecțioase (bactericid, bacteriostatic, antiviral, antifungic), dezinfectante, antialergice și antihistaminice, antigerminative, imunostimulatoare, antioxidante, și eliminând radicalii liberi, antiradiante, cicatrizante, conservante, antitoxice, ariticanceroase, eutrofice, regeneratoare, fertilizante, afrodisiace etc. [17],[19]

Propolisul are sute de indicații, fiind folosit în tratamentul următoarelor afecțiuni:

– ale sistemului nervos;

– stomatologice;

– ale aparatul respirator superior (sfera ORL) și cel inferior;

– ale aparatului digestiv;

– hepatice;

– oftalmologice;

– cardiovasculare;

– infecțioase;

– imunologice;

– de nutriție și metabolism;

– în geriatrie;

– alergice;

– ale aparatului osteomuscular și în bolile reumatice.[19]

Lăptișorul de matcă este un produs propriu albinelor, utilizat pentru hranirea mătcii pe toată durata vieții ei și pentru hrănirea larvelor, până la vârsta de trei zile.

În compoziția sa se regăsesc: proteine, aminoacizi liberi, enzime, lipide, zaharuri, vitamine, hormoni și precursori hormonali, substanțe minerale, steroli etc.[3],[11],[18]

Proprietățile farmacologice ale lăptișorului de matcă

Efectele lăptișorului de matcă sunt legate în special de funcția sexuală, genitală și endocrină. Lăptișorul de matcă este: nutritiv, antiinfecțios local și general (antiviral, antibiotic cu spectru larg, antifungic), aperitiv, afrodisiac, micșorează volumul prostatei, scade greutatea rinichilor și a ficatului, este antiinflamator, crește durata vieții prin ameliorarea calității multiplicării celulelor, anabolizant natural, energizant, vitaminizant, antidepresiv, antisclerozant, activează creierul, reduce nivelul colesterolului rău (LDL) din sânge, antianemic, combate insomnia, reface secreția internă a glandelor, scade nivelul triiodotironinei, stimulează secreția gonadotrofinelor, crește secreția de luteină și progesteron, stimulează glandele suprarenale, crește cortizonul în sânge, crește testosteronul în sânge, stimulează imunitatea organismului, crește raportul albumine/globuline, scade activitatea adenozintrifosfatazei, îmbunătățește hematopoieza (eritrocite, leucocite, trombocite), are acțiune antineoplazică (scade multiplicarea celulelor tumorale), crește consumul de oxigen, crește greutatea globală a corpului, reglează secreția de sebum a glandelor sebacee, regenerează celulele epiteliale, este benefic în digestie și în metabolismul celular, îmbunătățește memoria, previne apariția aterosclerozei și infarctelor miocardice și cerebrale, ajută la creșterea și dezvoltarea copiilor, este benefic pentru piele, păr și unghii, îmbunătățește vederea, ajută la tratarea infertilității mas culine și feminine și a impotenței la bărbați.[3],[11]

PARTEA A II-A – CERCETĂRI EXPERIMENTALE

Garantarea calității suplimentelor alimentare puse pe piață de diferiți producători are o importanță atât sub aspectul sănătății publice, cât și în ceea ce privește buna imagine a fitoterapiei, respectiv a apiterapiei, precum și a activității economice a producătorilor. Suplimentele alimentare sunt produsele al căror scop este să completeze dieta normală, fiind surse concentrate de nutrienți sau alte substanțe cu efect nutrițional ori fiziologic, separat sau în combinație, comercializate sub formă de doze.

Arsenalul de metode și tehnici analitice moderne aflat la dispoziția laboratoarelor specializate permite scoaterea în evidență a calităților fizico-chimice și senzoriale, precum și determinarea tuturor neregulilor apărute pe decurcul fluxului de producție al suplimentelor.

Examinarea suplimentelor alimentare se face în scopul aprecierii calității, pentru stabilirea originii, a stării de degradare sau de alterare.

Partea practică a lucrarii, este realizată prin efectuarea de determinari calitative pe suplimente alimentare.

Suplimentele selecționate pentru realizarea determinarilor au fost: Propolis tinctură, Nazomer propolis (spray), Ceai echinacea, Vitamina C cu măceș (comprimat).

Figura.1 Gama de produse pntru care au fost efectuate determinarile

3. MATERIALE ȘI METODE

3.1 SUPLIMENTE ALIMENTARE ANALIZATE

Pentru realizarea experimentelor din cadrul lucrării de diploma s-au analizat patru probe de suplimente alimentare, prezentate în diferite forme farmaceutice:

P1- Propolis tinctură

P2 – Ceai echinaceea

P3 – Nazomer propolis (sray)

P4 – Vitamina C cu măceș și acerola (comprimat)

3.2 EXAMENUL ORGANOLEPTIC

Analiza senzorială, ca metodă științifică de apreciere a proprietăților organoleptice ale alimentelor, are un rol important în stabilirea autenticității produselor, fiind folosită mai ales pentru compararea cu produsele de referință, în clasificare și standardizare, precum și în decelarea prospețimii, defectelor și a altor neajunsuri mai greu sesizabile prin celelalte mijloace.

Suplimentele alimentare se examinează organoleptic, inițial pe proba ca atare. Se notează aspectul, culoarea, gustul și mirosul fiecărui tip de supliment alimentar analizat.

Aspectul se apreciază în funcție de forma farmaceutică sub care se prezintă suplimentul. Astfel, pentru soluții, se apreciază într-un pahar Berzelius gradul de transpareță pe care îl prezintă. Pentru pulberi, seapreciază uniformitatea acesteia iar pentru capsule și comprimate tipul și forma acestora. Examinarea aspectului, indiferent de forma farmaceutică, se realizează direct la lumina zilei.

Culoarea se examinează prin aprecierea vizuală la lumina zilei, pe o sticlă de ceas. În cazul capsulelor se apreciazăatât culoarea învelișului cât și a pulberii din interior, după desfacerea capsulei.

Gustul și mirosul se apreciază prin gustarea și mirosirea directă a probei. Fiecare probă în parte, având gust și miros caracteristic, plăcut sau mai puțin plăcut.

3.3 DETERMINAREA pH-ului

pH-ul reprezintă colagoritmul zecimal al concentrației ionilor de hidrogen dintr-o soluție apoasă; este un numar convențional care caracterizează aciditatea sau alcalinitatea soluțiilor conform prevederilor din tabelul 3.3.1.

Tabelul 3.3.1 Valorile ph-ului

Metoda colorimetrica

Determinarea pH-ului cu hartie de pH

Se ulitilzează stripuri de hartie de pH, care se imersează în soluție și au valoare orientativă, prin comparație cu o bază de culori etalon.

Metoda potențiometrică

Determinarea se efectuează prin masurarea diferenței de potential dintre doi electrozi (indicator și de referința) introduși în soluție. În mod obișnuit se utilizează ca electrod indicator electrodul de sticlă care permite efectuarea unor determinari în serie și nu este influențat de prezența agenților oxidanți sau reducatori. Acest electrod poate fi folosit în intervalul de ph 2.0-10.0. În intervalul dintre două măsurători electrodul se păstrează în apă distilată.

Ca electrod de referința se folosește electrodul de calomel saturat. În intervalul dintre două măsurători electrodul se păstrează în soluție saturate de clorură de potasiu. Se mai poate utiliza și electrodul de argint- clorura de argint.

DETERMINAREA PIERDERII PRIN USCARE

Echipamente, materiale și reactivi:

Etuva;

Exicator;

Fiola de cântărire;

Creuzete

Balanță analitică cu precizie 0.0001

Mod de lucru:

Prin procedeele prevazute în monografie se stabilește masa compușilor volatili de orice natură din substanțe farmaceutice, produse vegetale sau preparate farmaceutice, pierdută în anumite condiții de temperatură, presiune și timp, specificate în monografiile respective.

Limitele admise se exprimă în grame și se calculează procentual (% m/m).

Determinarea se efectuează în fiole de cantarire al caror diametru se alege astfel încat proba luată în lucru să formeze un strat de aproximativ 5mm grosime, cu excepția produselor vegetale (rădacini, scoarțe, frunze) la care grosimea stratului poate fi mai mare (cel mult 2cm). Fiola de cântărire se aduce la masă constantă în aceleași condiții în care urmează să se efectueze determinarea.

Proba luată în lucru a carei masă este prevazută în monografia respectivă, se pulverizează, dacă este cazul , se uniformizează prin amestecare și se cântărește la balanța analitică. Pulverizarea în cazul substanțelor higroscopice sau eflorescente trebuie să se efectueze rapid. Produsele vegetale se marunțesc pâna la gradul de fragmente mici.

În funcție de natura probei de analizat, pierderea prin uscare se efectueza prin urmaroarele procedee:

-uscarea în exicator

Se efectueaza în prezența unor substanțe deshidratante: silicagel anhidru, clorura de calciu anhidra.

Fiola de cantarire cu proba luată în lucru se ține în exicator, la temperatura camerei , timp de 24h, și se cântareste. În continuare, se ține în exicator și se cântarește la intervale de 6h, pâna la masă constantă.

-uscarea în etuvă

Fiola de cântarire cu proba luată în lucru se ține în etuvă, la 1050C, timp de 3-4h, daca nu se prevede altfel, se răceste în exicator și se cântarețte. Se continuă uscarea pe perioade de cate 1h, urmate de răcire în exicator și cântarire, până la masă constantă.

Calculul si estimarea rezultatelor

U% = Cs – Csu / Cs – Cg

Cg – creuzet gol

Cs – creuzet cu substanta inainte de uscare

Csu – creuzet cu substanta dupa uscare

3.5 DETERMINAREA REZIDUULUI PRIN CALCINARE

Echipamente, materiale si reactivi:

Cuptor de calcinare electric;

Exicator;

Creuzete porțelan;

Balanță analitică cu precizie 0.0001;

Perhidrol.

Mod de lucru:

Reziduu prin calcinare este reziduul obținut prin calcinarea unei substanțe anorganice sau organice. În cazul produselor de origine vegetală, reziduu obținut se numește cenușă.

Limitele admise se exprimă în grame și se calculează procentual (% m/m).

Creuzetele folosite pentru determinarea reziduului prin calcinare, de mărime convenabilă, din porțelan se aduc la masă constantă prin menținere la aceeași temperatură la care urmează să se efectueze calcinarea și se răcesc în exicator.

Se ia în lucru 1 g pulbere cantarită la balanța analitică cu precizia de 0,0001. Creuzetul cu proba luată în lucru, cântarită la balanța analitică, se încalzeste pe sită, la flacară mică, până la îndepartarea apei și a altor substanțe volatile. Încalzirea se continuă pe un triunghi de samotă , crescand treptat temperatura flăcarii; încalzirea se continua până la carbonizare. Temperatura cuptorului electric este de aproximativ 8000 C.

Creuzetul se lasa sa se raceasca în exsicator și se cantarește. Se continuă calcinarea, câte 15 min, răcirea în exsicator și cântărirea până la masă constantă. Reziduul obținut se numeste cenusă (reziduu)

Calculul si estimarea rezultatelor

Conținutul în cenușă se exprimă în procente;

C% = Csc – Cg / Cs – Cg

Cg – creuzet gol

Cs – creuzet cu substanță înainte de calcinare

Csc – creuzet cu substanță dupa calcinare

3.6 DETERMINAREA MASEI MEDII

Mod de lucru

Uniformitatea masei:

se efectuează luând în lucru 20 capsule; se cântărește o capsulă intactă , se deschide, se indepartează conținutul și se cantarește învelisul capsulei.

Diferența dintre cele doua cântăriri reprezintă masa medie a conținutului capsulei. Determinarea se repeta pe înca 19 capsule și se calculează masa medie a conținutului capsulei.

Față de masa medie calculată , masa individuală a conținutului unei capsule poate prezenta abateri procentuale ( pana la 300mg 10%, 300mg și mai mult de 300mg7,5%).

Masa medie a dozelor de ceai se determină similar capsulelor.

Se cântaresc 20 de comprimate și se calculează masa medie. Aceleași comprimate se cântaresc individual.

Abaterile procentuale sunt menționate în specificațiile tehnice de produs.

Se repetă determinarea de cel puțin trei ori.

Calculul si estimarea rezultatelor

Pentru capsule și doze de ceai se aplică formula:

M = 20n=1(X1-20 –X’1-20)/N

X1-20- valoarea unei cântăriri cu înveliș

X’1-20- valoarea unei cântăriri fara înveliș

N – numarul de cântăriri

În cazul comprimatelor se aplică formula:

M =(X1+X2+…X20)/N

M – masa medie

N – numarul de cântăriri (N= 20)

X – valoarea unei cântăriri

3.7 DETERMINAREA DEZAGREGĂRII ÎN APĂ

Mod de lucru

Prin testul de dezagregare se determină timpul necesar transformarii comprimatelor în particule fine sau timpul necesar eliberarii conținutului din învelișul capsulelor , atunci când acestea sunt introduse într-un mediu lichid în condiții de lucru specifice.

Într-un vas conic cu o capacitate cu 100 ml, care conține 50 ml apă menținută la 3720C, se introduce o capsulă sau un comprimat.

Vasul se agită prin ușoara rotire de doua ori pe minut.

Dupa trecerea timpului prevăzut în monografia respectivă, se admite să rămână în vas un nucleu care la o ușoară apăsare cu o bagheta aplatizată, se dispersează.

Determinarea se efectuează în mod identic pe înca 5 comprimate sau capsule.

Calculul si estimarea rezultatelor

Timpul necesar dezagregării se exprimă în secunde.

4. REZULTATE ȘI DISCUȚII

4.1 EXAMENUL ORGANOLEPTIC

Determinările organoleptice realizate asupra sortimentelor de suplimente alimentare alese de către mine din paleta larga a producătorului ProNatura, au avut rezultate ce s-au încadrat în standard. Fiecare supliment în parte a fost analizat în funcție de aspectul comprimatului, soluție, pulberii iar în cazul capsulelor a fost analizată atât capsula ca atare cât și aspectul pulberii după deschiderea capsulei. S-au analizat culoarea, gustul și mirosul.

Tabelul 4.1.2 Caracteristicile organoleptice ale probelor de suplimente alimentare

4.2 DETERMINAREA pH –ului

Testele privind valoarea pH-ului au fost realizate pe doua dintre probe, mai exact pe soluții. Probele testate au fost: P1, P3.

Rezultatul testelor privind valoarea pH-ului a evidențiat faptul că toate probele de suplimente alimentare se încadrează în limitele normale ale valorilor de pH admise.

Tabelul 4.2.3 Valorile pH-ului pentru probele analizate

Rezultatele obținute în urma determinării pH-lui probelor de suplimente alimentare analizate sunt prezentate în figura urmatoare:

Figura 4.2.2 Ph-ul probelor de suplimente

4.3 DETREMINAREA PIERDERII PRIN USCARE

Analiza detrminării pierderii prin uscare a fost realzată pentru următoarele suplimente : Ceai echinacea,Vitamina C cu măceș și acerola.

În urma realizarii analizei de determinare a pierderii prin uscare, am obținut masa compușilor preparatelor farmaceutice ( suplimente alimentare) pierdută .

Figura.4.3.4 Cântarirea probei luată în lucru

Conform standardului fiecare supliment dintre cele analizate nu trebuie să depășească un maxim, după cum urmează:

Ceai echinacea: 11,00%

Viamina C cu măceș și acerola: 10,00%

Rezultatele finale au fost obținute în urma aplicării formulei de calcul:

U%= Cs-Csu/Cs-Cg

Cg – creuzet gol

Cs – creuzet cu substanta inainte de uscare

Csu – creuzet cu substanta dupa uscare

Calcule:

Ceai echinacea

Cg= 23.5288

Cs=28.5120

Csu=28.2547

U%= 28.5120-28.2547/28.5120-23.5288 x 100 = 0.2573/4.9832 x 100 = 5.16 %

Vitamina C

Cg=24.6658

Cs=29.6251

Csu=29.5988

U%=29.6251-29.5988/29.6251-24.6658 x 100 = 0.0263/4.9593 x 100=0.53 %

Tabelul 4.3.4 Valorile obținute în urma determinării pierderii prin uscare

Figura 4.3.7 Reprezentarea valorilor determinării pierderii prin uscare

4.4 DETERMINAREA REZIDULUI PRIN CALCINARE

Figura.4.4.8 Cântărierea creuzetului cu proba luată în lucru

Limita maximă admisă în cazul rezidului prin calcinare pentru fiecare din suplimentele analizate este:

Ceai Echinacea: maxx 12,00%

Vitamina C cu măceș: maxx 8,00%

În urma analizelor efectuate s-au obținut valori ce se încadrază în limitele admise.

După aplicarea formulelor de calcul ,rezultatele au fost:

U%= Cs-Csu/Cs-Cg

Cg – creuzet gol

Cs – creuzet cu substanta inainte de uscare

Csu – creuzet cu substanta dupa uscare

Ceai echinacea

Cg=23.1707

Cs=24.1789

Csc=23.1895

C% = 23.1895-23.1707/24.1789-23.1707 x 100 = 0.0188/1.0082 x 100 =1.86 %

Vitamina C

Cg=25.3624

Cs=26.3688

Csc=26.3257

C%=0.0431/1.0064 x 100 =4.28 %

Tabelul 4.4.5 Valori obținute în urma determinarii rezidului prin calcinare

Figura 4.4.10 Reprezentarea valorilor determinării rezidului prin calcinare

4.5 DETERMINAREA MASEI MEDII

Determinarea masei medii a fost efectuată pentru P4 (comprimate de Vitamina C cu măceș).

Am efectuat cântărierea a 20 de coprimate, apoi cu ajutorul formulei de calcul am detreminat masa medie.

Figura.4.5.11 Cântărirea comprimatelor de Vitamina C cu măceș

M =(X1+X2+…X20)/N

M – masa medie

N – numarul de cântăriri (N= 20)

X – valoarea unei cântăriri

x₁₌ 0,6374

x₂₌0,6361

x₃₌0,6392

x₄₌0,6394

x₅₌0,6332

x₆₌0,6399

x₇₌0,6479

x₈₌0,6487

x₉₌0,6382

x₁₀₌0,6380

x₁₁₌0,6422

x₁₂₌0,6385

x₁₃₌0,6388

x₁₄₌0,6348

x₁₅₌0,6444

x₁₆₌0,6382

x₁₇₌0,6401

x₁₈₌0,6382

x₁₉₌0,6381

x₂₀₌0,6310

M = ( 0,6374 + 0,6361 + 0,6392 + 0,6394 + 0,6332 + 0,6399 + 0,6479 + 0,6487 + 0,6382 + 0,6380 + 0,6422 + 0,6385 + 0,6388 + 0,6348 + 0,6444 + 0,6382 + 0,6401 + 0,6382 + 0,6381 + 0,6310 ) / 20

M = 12,1385 / 20

M = 0,6069g/comp

Figura 4.5.12 Reprezentarea valorii rezultate pentru masa medie a comprimatelor

4.6 DEZAGREGAREA ÎN APĂ

S-a realizat dezagregarea în apă, mai exact timpul necesar transformării comprimatelor în particule fine sau timpul necesar eliberării conținutului din învelișul capsulelor, atunci când acestea sunt introduse într-un mediu lichid în condiții de lucru specifice pentru P4.

Figura 4.6.17.Dezagregarea în apă a unui comprimat de Vitamina C cu măceș

Dezagregarea în apă s-a realizat în parametrii normali, mai exact în mai puțin de 30 de minute, timpul maxim admis.

5. CONCLUZII

Datorită efectelor terapeutice pe care le dețin atât fitoterapia cât și apiterapia, acestea sunt recunoscute și apreciate la scară largă încă din antichitate.

Chiar dacă medicina a progresat continuu,ajungînd să beneficieze de un numar enorm de medicamente, cele obținute din plante sunt mai eficiente, fiind mai puțin toxice și mult mai bine tolerate de organismul uman.

Suplimentele alimentare, aceste așa numite reprezentanți ai fito și apiterapiei, realizate din componente naturale doar pe bază de plante medicinale, produse apicole sau de ce nu o combinție a acestora s-au dovedit a fi ajutorul de bază în tratarea multor afecțiuni de-a lungul timpului.

În urma cercetărilor efectuate asupra a o parte din suplimentele alimentare, prezentate în forme farmaceutice diferite, s-au putut deprinde următoarele concluzii:

Determinările organoleptice realizate asupra suplimentelor alimentare selecționate, au avut rezultate ce s-au încadrat în standarde.

Testele privind valoarea pH-ului au evidențiat faptul că toate probele de suplimente analizate se încadrează în limitele normale ale valorilor de pH admise, fiind cuprinse între 4 și 6.

Analizele efectuate pentru determinarea substanței uscate au arătat că proba P4 (Vitamina C cu măceș și acerola) a avut cea mai mică valoare, 0,53% în condiițiile în care valoarea maximă era de 11%. Pentru cealalta proba, P4 ( Ceai echinaceea) valoarea rezultata fiind 4,17%.

Determinările privind reziduul de calcinare, au demonstrat că toate probele analizate se încadrează în limitele admise (maxim 8 pentru P4 și maxim 12 pentru P2), cea mai mare valoare regăsindu-se la proba P4 (Vitamina C cu măceș și acerola) 4,28%, iar cea mai mică valoare la proba P2 (Ceai echinacea) 1,86%;

Analizele efectuate pentru determinarea masei medii au arătat că valorile rezultate au fost normale din punct de vedere al standardului, pentru comprimate valoarea rezultată fiind de 0,6069g/comp iar maximul de 1,00g/comp.

Determinarea timpul necesar transformării comprimatelor în particule fine a demonstart că proba analizata P4 a avut rezultate ce s-au încadrat in limitele admise de standard, adică maxim 30 de minute.

6. BIBLIOGRAFIE

Emil Păun, Aurel Mihalea, Anela Dumitrescu, Maria Verzea, Oltea Coșocariu , “Tratat de plante medicinale și aromatice cultivate” Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1986

Leon Sorin Muntean , “Tratat de plante medicinale cultivate și spontane”, editura Cluj-Napoca 2007

“Produsele stupului, hrană, sănătate, frumusețe”, Editura Apimondia, 1989

„Plante medicinale, fitochimie și fitoterapie : tratat de farmacognozie” Ed. Medicalǎ, 1993

Ovidiu Bojor, Octavian Popescu, “Fitoterapie tradițională și modernă” Editura Fiat lux 2009

Stephen Harrod Buhner, “Antibiotice din plante”Editura Litera

Stoimir Mladenov “Mierea și terapia cu miere”, Editura Ceres, București, 1971

Valentin Nădășan, “Incursiune în fitoterapie”

Tamara Păunescu “Apifitoterapia”, Editura Apimondia, 1988

Altman, Nathaniel (9 March 2010), The Honey Prescription: The Amazing Power of Honey As Medicine, Inner Traditions / Bear & Company

December 2001 relating to honey. Official Journal of the European Communities L10, 47-52.Issac Board,February 2011  "Definition of Honey and Honey Products"

http://www.romedic.rofitoterapie-0C216

http://www.bioterapi.ro/terapii/index_terapii_tratamente_naturiste_fitoterapia.html

http://www.regasestearmonia.ro/m4-8-10-ro-Fitoterapia–utilizarea-plantelor-medicinale-in-scop-terapeutic

Fitoterapia – află totul despre terapia cu plante!

http://www.gradinamea.ro/Propolis___Antibioticul_natural_2504_544_1.html

http://tratamente-naturiste-constanta.ro/apiterapia-in-tratamentul-afectiunilor-sistemului-nervos/

http://tratamente-naturiste-constanta.ro/apiterapia-in-afectiunile-tubului-digestiv/

http://tratamente-naturiste-constanta.ro/apiterapia-in-dermatologie/

http://www.apismd.com/apiterapia-stomatologie

http://www.interferente.ro/apiterapia-in-oftalmologie-oftalmoapiterapia.html

http://www.bioterapi.ro/terapii/index_terapii_tratamente_naturiste_apiterapia_mierea_de_albine_ca_produs.html