Lucrarea este definitivată prin concluziile constatate în urma studiului realizat. [310193]

Argument

Despre turismul cultural în Europa s-a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] 40 de obiecte de importanță culturală înscrise in Patrimoniul UNESCO și 17.302 [anonimizat]ísticas culturales 2016 (Anuarul de statistică legat de cultură apărut în anul 2016).

[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat]. Cel puțin acest lucru se observă la prima vedere în orașe precum Granada sau Sevilla; dar adevărul este încă dezbătut. [anonimizat], ”Conducătorii musulmani ai trecutului au fost mult mai toleranți cu cei de alte credințe decât cei catolici.” sau autori precum Maria Rosa Menocal care susțin cu vehemență că ”[anonimizat]-Andalus, a avut trei caracteristici principale legate unele de celelalte: [anonimizat] o [anonimizat]”.

[anonimizat], [anonimizat]ío Fernández-Morera, care nu crede în acest ”paradis” și consideră că ”realizările culturale fascinante ale Spaniei islamice nu pot ascunde faptul că aceasta nu a fost niciodată un exemplu de ”convivencia”, de coexistanță pașnică. (p. 4)

Răspunsul la întrebarea trăirii pașnice sau nepașnice nu o [anonimizat], [anonimizat].

Așa fascinant am găsit și eu sudul Andaluciei in 2016, când am plecat cu un stagiu Erasmus in căutarea unui paradis propriu. [anonimizat], [anonimizat] o comparație a [anonimizat].

Prin cele trei capitole am dorit o sintetizare a [anonimizat], o [anonimizat] o [anonimizat].

Capitolul I, denumit „Noțiuni și concepte”, [anonimizat], cultura ca atracție turistică și categorii de obiective turistice.

[anonimizat]: localizare, cadru natural și un capitol dedicat culturii andaluse.

Capitolul III realizează o analiză a componentelor de turism prin prisma perioadelor istorice și a patrimoniului material actual, a patrimoniului imaterial, a infrastructurii turistice, a circulației turistice, a [anonimizat]-un chestionar și o analiza SWOT.

Lucrarea este definitivată prin concluziile constatate în urma studiului realizat.

Metodologie

Metodele geografice utilizate au fost cele ale:

analizei – [anonimizat] – [anonimizat], [anonimizat]șterea succesivă a unor elemente, cum sunt fluxurile turistice, de exemplu

comparației – se folosește de elementele constatate din observație, realizând comparații care să arate diferențe sau asemănări

Metode folosite în științe apropiate geografiei:

statistico-matematică – este utilă în obținerea de șiruri de valori

Metode specific geografice de teren:

chestionarului – s-a folosit un chestionar online pe un grup țintă

cartării geografice – constă în folosirea și realizarea de materiale cartografice, de localizarea pe hartă a localităților, atracțiilor turistice analizate.

S-au folosit instrumente precum Microsoft Office (Word și Excel), dar si Corel și QGIS.

Informațiile au fost adunate pe parcursul stagiului de la biblioteca Universității din Malaga, dar și de pe site-urile Ministerului Turismului din Spania – Ministerio de Energía, Turismo y Agenda Digital, site-ul Junta de Andalucia (Consiliul de turism și sport din Andalucia) sau de pe site-ul oficial al regiunii Andalucia – http://www.andalucia.org, precum și folosind materiale academice procurate din domeniul online de specialitate (bloguri de călătorie) și de la biblioteca Facultății de Geografie din cadrul Universității din București, dar și preluate din ghiduri de călătorie de la Lonely Planet și Eyewitness top 10 travel guides. De asemenea, am realizat poze pe teren și materiale cartografice care sa mă sprijine în redactarea lucrării de licență.

Istoricul cercetărilor

Studii despre turismul cultural sunt numeroase atât în România, cât și în străinătate.

La nivel național, această problematică a fost adusă în discuție mai ales în ultimii ani, putând aminti de lucrarea cu același nume, ”Turism cultural” , de (Cocean,P., 2006) și de (Camelia Teodorescu, 2009), ”Patrimoniu turistic al României” (Cândea Melinda, Simion Tamara, Bogan Elena, 2012), dar și, tangențial, de Aurel Gheorghilaș în ”Geografia turismului. Metode de analiză în turism”(2014).

Pompei Cocean, în paginile 6-61, ridică problema unor noțiuni introductive în cadrul turismului cultural, dar și resurse atractive culturale, amintind, în ordine cronologică, despre construcții megalitice, edificii istorice, religioase, culturale și sportive, edificii economice cu funcție turistică, de monumente, statui, plăci comemorative, toate acestea fiind regăsite și în zona de referință din sudul Andaluciei. Acesta atenționează din primele pagini că în turismul cultural este necesară o abordare individualizată ”în raport cu celelalte trei tipuri de turism (recreativ, curativ și mixt)” și că ”o trăsătură definitorie a acestuia”5 este ”modul său de evoluție”6(p. 6).

În schimb, Camelia Teodorescu a considerat că ”înțelegerea conceptelor de ”cultură” și ”civilizație” ”, este importantă, spunând că ”de cele mai multe ori se eludează perspectiva raporturilor dintre cultură și civilizație, faptul că nu există o dihotomie, o opoziție intre cele doua domenii, ci o interrelație, o legătură strânsă intre ele”7 (p. 13), după care realizează o caracterizare a aculturației, și mai departe, o descriere pe regiuni a turismului cultural, preferând divizarea pornind de la poziția geografică, în detrimentul celei cronologice, cum este cazul deciziei autorului Pompei Cocean. Capitolul de însemnătate pentru realizarea lucrării de licență a fost cel legat de ”Cultura și turismul cultural în Europa. Oferta culturală a Europei în dezvoltarea turismului cultural în Spania” (p 43-59), în care menționează că ”Spania oferă poate cea mai mare varietate de obiecte turistice la care se poate face apel în ceea ce privește cultura acestui spațiu”8 (p. 47).

Aurel Gheorghilaș, în capitolul ” Tipuri și forme de turism” (p. 65-90) din cadrul lucrării ”Geografia turismului” (2014), abordează pe scurt turismul cultural și religios la nivel mondial, dând câteva exemple de valoare ale acestui tip de turism, dar fără a descrie pe larg acest subiect, iar în subcapitolul ”Elemente componente și valorificarea spațiului turistic cultural european” (p. 105-135) descrie obiectivele ”care compun oferta turismului cultura european (…): situri arheologice, monumente istorice, ansambluri de arhitectură de factură civilă sau religioasă, edificii cu funcție turistică sau administrativă, centre urbane vechi, cartiere cu specific și manifestările culturale”9.

În ”Patrimoniul turistic al României” se găsesc definiții asupra unor aspecte, precum: potențial turistic, patrimoniu turistic, patrimoniu cultural, monument istoric etc, care au fost utilizate în redactarea prezentei lucrări.

La nivel internațional, turismul cultural nu este studiat într-un mod general, ci mai degrabă se axează pe efectele acestuia.

Comitetul pentru Turism din cadrul OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a realizat un compendiu intitulat ”Impactul culturii asupra mediului” (2009) unde, în partea I, prezintă, printre altele: Roluri și impactul culturii și turismului – atractivitate, relația în desfășurare dintre cultură și turism, problemele definirii turismului cultural, cultura și turismul ca influență a atractivității regionale și a competitivității, turismul și creativitatea, politici căutate și implementare, dar și provocări pe termen lung etc. (p. 19-69)

OCDE consideră că, de fapt, ”cultura creează autenticitate și distincție în piața globală turistică”10 și că ”experiența turistică care poate conecta oamenii și vizitatorii cu o cultură locală este foarte importantă. În multe cazuri, tema destinației este în legătură cu evenimente culturale specific (ex: conectate cu locuri, personalități sau evenimente faimoase pot juca un rol de catalizator în dezvoltare”11(p. 11), și că ”monitorizarea efectului pe care politicile și programele culturale și turistice este esențială să demonstreze că acestea sunt efective și să ghideze viitoare decizii de politică. În cele mai multe cazuri, totuși, măsurile și evaluarea este prea generală și nu se concentrează pe programe particulare. Uneori această evaluare nu există deloc. ” 12 (p. 12).

Acest studiu dorește să analizeze relația dintre turism, cultură și atractivitatea si competitivitatea destinațiilor. Făcând acest lucru se dorește:

”recenzarea experiențelor și practicelor naționale și regionale ale destinațiilor care au resurse culturale atractive

examinarea dezvoltării producerii turismului și distribuția proceselor în relație cu resursele culturale

identificarea factorilor de succes sau eșec ale inițiativelor pentru sporirea atractivității localităților pentru vizitatori, rezidenți și investitori

examinarea rolului politicilor publice din zonă, în mod special pentru turism”13 (p. 17)

În ”Cultural Tourism in Europe” (1996), Greg Richards și alți autori vorbesc despre teme precum semnificația turismului cultural, contextul economic, social și politic al turismului cultural, iar in capitolul ”Turismul cultural in Spania”, Concepción Maiztegui-Oñate și Maria Teresa Areitio Bertolin vorbesc despre cum resursele acestui tip de turism sunt manageriate, despre strategii, politici, de cererea și oferta pentru turismul cultural spaniol și impactul economic.

G. Richards susține că turismul poate avea un ”impact fizic asupra bunurilor culturale” și că turiștii produc un număr din ce în ce în ce mai mare de efecte negative de mediu și sociale, pentru ca ”patrimoniul tinde sa fie legat de un loc, turiștii deseori merg in aceiasi areal istoric al centrului orașului în același timp14” (p. 52), dar că în același timp că ” turismul cultural poate juca un rol în a ajuta la prezervarea tradiției culturale”15 (p. 53).

Turismul andaluz apare, în Romania, în lucrări precum ”Spania. Însemnări de călătorie” (1976) de Petre Lascu, ”Spania” (1977) de Gheorghe Rădulescu sau ”Cutreierând Spania. Impresii de călătorie” de Romulus Cioflec (1988).

Petre Lascu descoperă ceea ce are de oferit Spania în călătoriile sale, spunând despre zona Andaluciei că în aceasta ”găsești grație, soare farmecul poetic al vieții, dar și sărăcie, foamete și analfabetism”16 (p. 84), și îl citează pe andaluzul Josè Marìa Pemàn care recunoaște că ”Granada pare Elveția, iar Càdiz, Puerto Rico”17, contrastele dintre orașele andaluze fiind extrem de pronunțate și evidente.

Gh. Rădulescu, în cele 3 capitole ale cursului său, face o scurtă prezentare (p. 8-14), o caracterizare ale celor ”patru Spanii” – Centrală, de Nord, de Sud, de Est (p. 24-102) și o incursiune în istoria civilizației spaniole (p. 143-273). Acesta aduce un compliment Andaluciei, motivând că are ”cerul cel mai clement din toate cerurile Spaniei și ale Europei, de o puritate fantastică, de un profund albastru reconfortant (…)”18 (p. 69).

În ”Cutreierând Spania. Impresii de călătorie ”, R. Cioflec descoperă Cordoba, Italica, Sevilla și Granada, orașe de o mare importanță istorică și turistică ale Andaluciei și întregii Spanii.

Jurnale de călătorie în Spania s-au scris nenumărate în străinătate. De amintit sunt ”Povestiri din Alhambra” de Washington Irving (1832) sau ”Călătorie în Spania” de Theòphile Gautier (1843). Acești autori au adus în atenția publicului pentru prima dată atracțiile pe care țara iberică le are de oferit.

În ultimii ani, desigur, au apărut articole științifice care să demonstreze valoarea acestei zone, precum „Culture in The Time of Tolerance: Al-Andalus as a Model for Our Time” de Maria Rosa Menocal (2000), ”Cultural tourism in Europe” edited by Greg Rihcards (1996), precum și ghiduri turistice ca cele de la editura Lonely Planet (2016) sau Eyewitness top 10 travel guides (2004).

Editorii Lonely Planet recunosc că:

”Andalucia este inima și sufletul Spaniei, frumusețea sa sălbatică, marea poveste arhitecturală (…)” (p. 4) , caracterizând această regiune într-un mod poetic și totuși cât se poate de real.19

Cu ajutorul acestor cercetări, lucrarea prezentată a putut avea o bază suficientă pentru a fi bine argumentată și pentru a arăta care sunt valențele turismului cultural în Sudul Andaluciei. Metodele folosite au fost ale analizei și ale comparației.

Capitolul I

Noțiuni și concepte

Cultura și turismul cultural. Diferențieri

În primul rând trebuie înțeleasă definiția termenului ”valență”, care, potrivit Dicționarului Enciclopedic, reprezintă la modul figurativ ”valoare, însușire; semnificație; posibilitate (de dezvoltare)”20 (p. 318-319). Deci, referindu-ne la valențele turismului cultural, înțelegem ideea că există o posibilitate de dezvoltare a acestuia în zona din sudul Andaluciei.

Privind diferențierea celor doi termeni de cultură și turism cultural, aducem aminte următoarele aspecte, și anume:

Cultura și turismul cultural nu trebuie privite neapărat separat, ci mai degrabă ca doua entități care nu se pot înțelege una fără cealaltă.

Ideea de cultură apare încă din era Imperiului Roman, când oratorul Cicero folosește în lucrarea ”Tusculanae Disputationes” o metaforă a cultivării sufletului înțeleasă ca fiind dezvoltarea idealului cea mai ridicată pe care o poate avea omul.

Cultura, anume, colecții de artă și de obiecte istorice, înainte de secolul al XIX-lea, se aflau îndeosebi în colecția privată a nobililor și prinților, deci nu erau accesibile publicului larg.

Nevoia de cultură, de cunoaștere, a devenit din ce în ce mai căutată odată cu progresul civilizației moderne, a educației din ce în ce mai accesibile și, bineînțeles, a creșterii demografice care este accelerată în această perioadă contemporană.

Abia după ce au devenit accesibile aceste colecții prin muzee și expoziții putem vorbi de o manifestare în adevăratul sens al cuvântului a turismului cultural. Thomas Cook, cel care a adus ideea de pachet turistic, s-a bazat pe o clasă mijlocie din ce în ce mai extinsă ce își dorea călătorii în țări precum Grecia sau Italia, pentru a cunoaște cultura europeană continentală. Deci, putem vorbi de un turism cultural încă din secolul al XIX prin pachetele turistice oferite de Thomas Cook.

Datorită geniului uman, avem de-a face și cu un număr din ce în ce mai ridicat de obiective turistice, care îmbogățesc masa deja existentă de elemente culturale care reprezintă materia primă folosită în practicarea turismului cultural.

Ce este de remarcat este faptul că de cele mai multe ori, ceea ce astăzi este înțeles ca obiectiv cultural nu a avut inițial această menire. Cultura este o expresie a unui geniu, care, mai târziu, când își arată atributele care dăinuie prin unicitatea și frumusețea lor, atunci devin un obiect al cunoașterii, care poate fi consumat de către turiști. Nu orice obiect cultural poate deveni și obiectiv cultural, nu prezintă suficientă atractivitate pentru a deveni element de consum.

Prin aceste doua elemente, o abundență de obiective culturale și o populație dornică de cultură, putem să spunem că turismul cultural este unul de succes și unul foarte căutat.

Cultura în sine este cea care generează turismul cultural. Iar atunci când vine vorba de cultura europeană, aceasta este una dintre cele mai importante din întreaga lume, aducând turiști din întreaga lume și din interiorul Europei.

Noțiunea de turism cultural în literatura de specialitate străină

Uniunea Europeană este de acord că ”turismul, și turismul cultural într-un sens mai larg (…), merita o atenție prioritară” în plan politic. (Bernadini, 1992). 21

La nivel de Uniunea Europeană, cultura este văzută ca fiind o resursă esențială nu numai pentru că aduce cu sine locuri de muncă, ci și pentru că este un pilon al stabilității în Uniune, oferă o armonie culturală. Turismul cultural a devenit central în dezvoltarea economica regională.

Fig nr 2

Comisia Europeana estimează că ”turismul cultural reprezintă 40% din tot turismul european; 4 din 10 turiști își aleg destinația bazându-se pe ce oferă din punct de vedere cultural”.22

McKercher și Du Cros (2002), observă în căutarea unei definiții a turismului cultural că ”la această întrebare aparent simplă este foarte greu de răspuns pentru că există aproape la fel de multe definiții (…) ale turismului cultural câți turiști ai turismului cultural”.23

Cu toate acestea UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), acceptă o definiție care este considerate cea mai potrivită, și anume aceea că prin cultură se înțelege ”un tot complex care include cunoaștere, crezuri, arta, morala, legi, tradiții, și alte capabilități și obiceiuri deprinse de un membru al societății”. 24

În anul 1993, Organizația Mondială a Turismului considera că este acea formă de turism ”al cărei scop principal este lărgirea orizontului de cunoștințe prin descoperirea patrimoniului cultural – artistic sau arhitectural și al teritoriilor în care acesta se încadrează”.

(Gheorghilaș, 2014) 25

Turismul cultural, deci, este cel care dorește să aducă la cunoștiință o cultură vizitatorilor, astfel mărindu-le orizonturile de cunoaștere. Este un tip de turism care educă și poate avea rezultate tangibile și măsurabile, în sensul că este fără drept de apel util în educația populației care îl practică.

Cea mai simplă definiție rămâne totuși că turismul cultural se referă la consumul de cultură.

În contextual actual, turismul cultural este în continuă schimbare. Acesta este din ce în ce mai inclusiv, desprinzându-se de ceea ce se considera turism de ”bun gust” în trecut, acceptându-se și alte tipuri de activități decât cele tradiționale. Turiștii nu mai doresc doar să privească obiectivele culturale, ci să le trăiască, să le experimenteze. Conform Robinson M, Smith Melanie (2005), ”observând turiștii, se descoperă că aceștia petrec considerabil mai puțin timp decât am crede în cadre culturale formale precum galerii, muzee sau clădiri istorice. De fapt, mai mult timp este petrecut în restaurante, cafenele, baruri, magazine, aeroport și hotel. Într-adevăr, turistul petrece cantități mari de timp plimbându-se și privind oamenii”26. Astfel, descoperă viața de zi cu zi și absorb modul în care trăiesc cetățenii obișnuiți ai culturii pe care o experimentează.

Turismul cultural are mai multe componente, și anume:

Peisajul cultural monahal

Obiceiuri și mentalități sociale

Tradiții

Monumente

Artă

Arhitectură

Evenimente culturale

Vestimentație tradițională

Arta culinară tradițională

Aculturația

Dacă ne referim la tipuri de turism, o clasificare de luat în seamă este cea propusă de Melanie Smith în ”Issues in Cultural Tourism Studies (2003)”, care împarte acest tip de turism în 6 categorii:

Turism de patrimoniu – se desparte în patrimoniu material și patrimoniu imaterial

Turism de artă

Turism cultural rural

Turism cultural urban

Turism cultural indigen

Turism cultural contemporan

Cultura ca atracție turistică

Atunci când vorbim de atractivitate regională, ne gândim automat și la competitivitate. Regiuni și țări trebuie sa fie într-o continuă competiție pentru a atrage turiști și investiții.

Kotler, Haider și Rein sugerează în lucrarea ”Marketing Places”(1993), că ”Toate locurile – comunitate, oraș, stat, regiune sau națiune – ar trebui să se întrebe de ce ar vrea cineva să trăiască, să viziteze, să investească, sau să înceapă sau extindă o afacere acolo. Ce are acest loc de care au nevoie sau își doresc oamenii? Ce avantaje competivive are de oferit acest loc pe care altele nu le au?”27 (p. 14)

Aceste destinații trebuie să ofere avanteje și economice, cât și ”factori intangibili precum ”atmofsera” locului sau în general calitate a vieții”28 ridicată.

Cu toate acestea, și cultura este un factor important pentru atractivitatea și competitivitatea unei destinații. Turismul și cultura fac dintr-o locație o destinație căutată din toate punctele de vedere. Într-un raport OECD despre dezvoltre și cultură, Xavier Greffe a găsit un număr de 4 criterii importante care relevă relația dintre cultură și turism :

”Permanența activităților culturale

Gradul de participare al localnicilor

Capacitatea teritoriului de a produce toate bunurile și serviciile cerute pentru ocazie

Interdependența acestor activități de a găzdui ”clustering effects”, efectele de grupare” (p. 31)29

Cu toate acestea, există o problemă de management al turismului cultural, acesta nefiind centralizată de către o singur actor, și nu există un plan sustenabil la nivel european. Nu numai atât, la nivel local nu există resurse financiare și umane. Este nevoie de un plan de guvernare care să implice atât autoritățile locale competente, persoane din sectorul turistic și asociații. Este nevoie de un dialog între aceștia pentru un bun mers al activităților turistice.

Categorii de obiective turistice

Obiectivele turistice sunt fie naturale, fie antropice.

În cele ce urmează vor fi analizate doar cele de natură antropică, fiind doar acestea relevante pentru lucrarea realizată. Acestea sunt:

Obiective turistice de natură istorică

Obiective turistice cu însemnătate arhitectonică și artistică

Obiective turistice cu caracter etno-folcloric

Obiective cu caracter economic

Alte obiective artistice sau comemorative

Pentru că turismul cultural este foarte important în economia de astăzi, este necesară căutarea posibilelor diferențieri și asemănări între obiective turistice. Richards G. (2001), susține în ”Cultural Tourism: Global and Local Perspectives” (p. 150-152) că obiectivele turistice culturale se împart, în funcție de tipologie, în următoarele categorii amintite în tabelul prezentat mai jos:

Tabel nr 1

Capitolul II

Considerații generale

Localizare

Andalucia este o punte de legătură ce leagă doua continente – cel european și cel african, dar este și locul unde se întâlnesc în același timp și Oceanul Atlantic și Marea Mediterană.

Aceasta este situată în sudul Peninsulei Iberice, fiind punctul cel mai sudic al Europei.

Harta nr 1 Harta nr 2

Sursa: Prelucrare proprie în QGIS Sursa: Prelucrare proprie în QGIS

Este limitată în următorul mod:

la nord de Munții Sierra Morena (Regiunile Extremadura și Castilla-La Mancha)

la vest de râul Guadiana, care separă provincia Huelva de Portugalia

la sud-vest de Oceanul Atlantic și sud-est de Marea Mediterană

la est de Regiunea Murcia.

Cu o suprafață de 87,268 km2, Andalucia este a doua cea mai mare regiune autonomă a Spaniei.

Râul Guadalquivir a creat o vale fertilă, care și dă numele său, și este aproape de afluentul acestuia, râul Genil. De la nașterea sa în Est, în Sierra de Cazorla, pâna la gura sa de vărsare în vest, în apropierea bălților din Doñana Park, Guadalquivir este o sursă de viață pentru teritoriul pe care îl traversează.

Cu toate acestea, 50% din teritoriul andaluz este muntos, o din acesta fiind mai înalt de 600 de metri, cu un platou mare și 46 de vârfuri de peste 1.000 de metri. De amintit sunt Mulhacén, cu altitudinea de peste 3.479 de metri și Veleta, cu o altitudine de 3.398 de metri din Sierra Nevada, Cordillera Penibética. Mulhacén este cel mai înalt munte din Spania continentală.

Andalucia este împărțită în 8 provincii, capitala fiind în Sevilla :

Almería

Cádiz

Córdoba

Granada

Huelva

Jaén

Málaga

Sevilla

Harta nr 3

Prelucrare proprie în QGIS

Cultura andaluză- istoric și importanță

”Andalucia este, fără îndoială, una din regiunile europene cu o mare bogăție de valori și resurse de patrimoniu, culturale, de mediu și peisagistice, resultatate de un mediu natural diversificat și de o lungă istorie de colonizare umană, care a lăsat multiple vestigii culturale” (Junta de Andalucia, 2006, p. 109)

Conform Legii 14/2007, articolul 25, bunurile de Interes Cultural aflate în Catalogul General de Patrimoniu Istoric Andaluz se clasifică în următoarele categorii:

Monumente

Complexuri Istorice

Grădini Istorice

Situri Istorice

Zone Arheologice

Locuri de Interes Etnologic

Locuri de Interes Industrial

Zone de Patrimoniu

Articolul 26 susține următoarele definiții ale obiectivelor culturale:

Concepte:

Sunt Monumente edificiile și structurile relevante, de interes istoric, arheologic, paleontologic, artistic, etnologic, industrial, științific, social sau tehnic, incluzând mobilă, instalații și accesorii

Sunt Complexuri Istorice grupările de construcții urbane sau rurale împreună cu accidentele geografice care le formează, relevante pentru interesul istoric, archeologic, paleontologic, artistic, etnologic, industrial, științific, social sau ethnic, cu suficientă coerență pentru a construe unități care se delimitează în mod clar.

Sunt Grădini Istorice spațiile delimitate, produs al ordonare umană a elemtelor umane, de multe ori complementare cu structuri de zidărie, estimate de interes în funcție de originea sa sau de trecutul istoric, fie de valoarea estetică, senzorială sau botanică.

Sunt Situri Istorice acele locuri legate de evenimente sau amintiri din trecut, tradiții, creații culturale sau lucrări ale naturii umane, care au o valoare istorică, etnografică, arheologică, paleontologică sau industrială relevantă.

Sunt Zone Arheologice acele spații delimitate clar în care s-a dovedit existența unor rămășițe arheologice sau paleontologice de interes, relevante relațiilor istorice umane.

Sunt Locuri de Interes Etnologic acele situri, spații, clădiri sau facilități legate de stilul de viață, cultura, activitățile și modurile de producție proprii ale poporului andaluz, care merită să fie păstrate pentru valoarea lor etnologică relevantă.

Sunt Locuri de Interes Industrial acele situri, spații, clădiri sau facilități legate de modurile de extracție, producție, comercializare, transport sau echipamente, care merită să fie păstrate pentru valoarea lor relevantă industrială, tehnică sau științifică.

Sunt Zone de Patrimoniu acele teritorii sau spații ce constituie un complex patrimonial,

divers și complementar, integrat în bunuri reprezentative ale evoluției umane, ce posedă o valoare de utilizare și bucurie pentru comunitate, și, acolo unde este cazul, valori peisagistice și ambientale.

Catalogul general al Patrimoniului Istoric

Sursa: Consejeria de Cultura/ Consiliul de Cultură

Capitolul III

Analiza componentelor de turism

Perioade istorice și patrimoniu material actual

Andalucia a asimilat cultura mai multor civilizații, de la cea romană, la cea vandală, barbară, la cea arabă, care i-a dat și faimoasa denumire de Al-Andalus, la evul mediu al marilor descoperiri, până în actualitate. Nu este de neglijat nici impresionanta istorie a evreilor sefarzi, care au influențat întreaga Spania.

Perioada romană

În această perioadă, Andalucia era cunoscută drept Hispania Baetica, denumire ce se va păstra până la cucerirea ei de către vizigoți în anul 711 e.n. Acesata a fost, conform lui Gh. Rădulescu,”una dintre cele mai puternic romanizate provincii ale Romei” (p. 71).30

Orașe cu importante vestigii din perioada romană:

Cadiz – Denumirea în latină a acestui oraș era ”Gades”, sau ”Augusta Urbs Iulia Gaditana”.

Se spune că acest oraș este unul dintre cele mai vechi orașe existente din Europa vestică. Încă nu s-a stabilit dacă acesta a fost fondat de către fenicieni în secolul al VIII-lea î.e.n sau în anul 1100 î.e.n. În legendele romane și grecești, orașul Cadiz a fost construit datorită uneia din cele 12 munci a lui Hercules.

Din această perioadă ne rămâne Teatrul Roman din Cadiz, descoperit în anul 1980, care este până astăzi doar ăarțial excavat. Acesta a fost probabil construit în secolul 1 î.e.n, fiind unul dintre cele mai mari construite vreodată în Imperiul Roman. Capacitatea sa era de 20.000 de spectator și a fost menționat de autori faimoși precum Cicero și Strabo.

Imaginea nr 1 – Teatrul roman din Cadiz

Sursa: http://portalclasico.com/el-teatro-romano-de-cadiz-abre-sus-puertas-al-publico

Malaga – denumirea inițială a fost data de fenicieni, care au format aici colonia ”Malaka” în jurul anului 770 î.e.n. Dupa accea, a fost sub administrația Cartaginei din nordul Africii. Primește denumirea de ”Malaca” sub conducerea lui Domițian în secolul 1 e.n, în timpul Imperiului Roman.

Un vestigiu important, și totodată cel mai vechi din oraș, este ”El Teatro Romano”, Teatrul Roman, construit în secolul 1 e.n, când împărat era Augustus. Acesta era separat în 3:

Cavea – Locurile propiu zise ale spectatorilor

Orchestra

Proscaenium – Scena

A fost redescoperit abia în anul 1951, din septembrie 2011, redeschizându-se publicului pentru prima dată în secole. Are o capacitate de 220 de scaune.

Imaginea nr 2 – Teatrul roman din Malaga

Sursa: Arhivă personală

Perioada maură