Lucrarea de față prezintă o analiză a modului de manifestare afectiv emoțională a [614062]

ARGUMENT

Lucrarea de față prezintă o analiză a modului de manifestare afectiv emoțională a
individului gelos din literatura universală, bazată pe o cercetare personală amănunțită asupra
acestui concept prin care urmăresc descrierea fenomenului de gelozie în opera scriitorilor
William Shakespeare, Marcel Proust și Andr ​ é Maurois. Lucrarea are la bază analiza modului în
care particularitățile geloziei sunt ilustrate în comportamentul personajelor plasate într-un context
ce se diferențiază din punct de vedere temporal, social și cultural.
Conceptul de gelozie reprezintă unul dintre cele mai complexe fenomene tratate în
literatură, fiind o preocupare readusă frecvent în actualitate, prin interpretări variate asupra
problematicii iubirii. Trecând în revistă problema geloziei în contextul literar remarcăm
preocuparea constantă a scriitorilor pentru acest gen de literatură, acest lucru fiind demonstrat
atât prin modul în care cititorii se pot identifica în anumite momente ale vieții cu personjele
geloase și trăirile acestora cât și prin complexitatea acestui sentiment.
Motivul pentru care am ales această temă vine din dorința de informare în privin ț a
conceptului de gelozie, fapt ce a determinat o serie de investigații ce au condus la cunoașterea
comportamentului uman. Pasiunea pentru literatura comparată provine din plăcerea pentru lectură
și pentru analiza informațiilor receptate prin raportare la alte opere cunoscute, aceasta fiind din
punctul meu de vedere cea mai importantă manieră de prelucrare a informației pe care un filolog
trebuie să o adopte. Ca urmare a acestei direcții de cercetare, lucrarea aduce o reîmprospătare,
atât printr-o abordare teoretică concisă a conceputului de gelozie din punct de vedere psihologic,
cât și prin modul de raportare al personajelor literare la tulburările psihice trăite.
Analiza temei geloziei prin intermediul unui studiu comparatist permite abordarea
operelor din diferite perspective, îmbinând în acest fel subiectivismul cercetătorului în ceea ce
privește modul său de raportare la romanele în studiu cu maniera în care autorii î ș i prezintă
operele. În acest sens, analizând din prisma abordărilor variate, putem lansa următoarele
întrebări: putem oferi o definiție exactă geloziei? Cum este aceasta percepută de fiecare individ?
Care sunt factorii care influențează intensitatea acestui sentiment atât în literatură cât și în viața
cotidiană? Direcția pe care doresc să o explorez în cadrul lucrării este dimensiunea psihologică a
1

sentimentului de gelozie prin raportare la modul de manifestare al personajelor descrise în
romane.
Principalele procedee de dobândire a informațiilor s-au bazat pe o cercetare amănunțită a
documentelor de informare psihologice și istorice precum și pe cercetarea directă a modului în
care conceputul de gelozie se oglindește în modul de acțiune al personajelor literare. În redactarea
acestei lucrări voi folosi procedeele literaturii comparate precum: intertextualitatea, rela ț iile
dintre hipotext si hipertext, cu ajutorul cărora vom compara romanele din perspectiva elementelor
caracteristice geloziei.
Este primordial să înțelegem faptul că trăirea sentimentului de gelozie poate avea atât o
conotație negativă cât și una pozitivă asupra individului sau personajului. La polul efectelor
negative, apariția acestui sentiment, aduce cu sine o serie de stări chinuitoare, ce conduc către
periclitarea fluxului vieții. Judecând din punct de vedere pozitiv acest sentiment, printr-o analiză
atentă asupra comportamentului și controlul asupra trăirilor interioare deseori copleșitoare, putem
consimți această stare ca o mărturie de iubire, deseori justificată prin dorința de a nu pierde
persoana iubită.
Structurată în patru capitole, lucrarea de față își propune o analiză a geloziei ca pretext
literar în operele men ț ionate precum și o prezentare detaliată a acestui sentiment atât din punct de
vedere al schimbărilor produse la nivel psihologic prin evidențierea trăsăturilor tipice ce definesc
comportamentul personajelor cât și prin paralela realizată prin asocierea sau comparația tipurilor
de gelozie.
În acest sens, primul capitol abordează aspectele teoretice cu privire la semnificația
conceptului de gelozie, etapă în care vom prezenta într-o manieră succintă accepțiuni ale geloziei
oferite de moraliști francezi sau critici specializați în studiul acestui sentiment atât de distrugător.
În continuarea acestui capitol vom realiza o ierarhizare a etapelor succesoare instalării acestui
sentiment, pe care o vom utiliza în raportarea geloziei personajelor în contextele prezentate în
romane. Analizarea unor stări precum: suspiciunea, invidia sau posesivitatea, devin altfel
esențiale pentru pătrunderea în misterele comportamentului individului gelos precum și în
captarea fiecărui indiciu ce poate deveni edificatoriu în evoluția personajului.
Cel de-al doilea capitol urmărește modul în care acest fenomen se oglindește în acțiunile
și în trăirile percepute la nivel psihic ale personajului shakesperian prin analiza contextului în
care gelozia evoluează, marcând o serie de transformări în ceea ce privește starea psihică a
2

personajului pornind de la stadiul de suspiciune și finalizând prin delir. Următorul aspect pe care
îl vom pune în discuție este modul de manifestare al sindromului Othello prin expunerea relației
cauză-efect raportată la contextul piesei.
Capitolul al treilea prezintă un nou aspect al conceptului de gelozie, ilustrat în opera lui
Marcel Proust. Pentru analiza geloziei în romanul ​ În căutarea timpului pierdut vom stabili în
prima fază maniera în care gelozia este prezentată în operă, după care vom realiza o clasificare a
sentimentelor asociate geloziei prin raportare la pasajele semnificative din roman. Pentru a oferi o
imagine complexă în privința acestui tip de gelozie, vom realiza o asociere atât din punct de
vedere al motivului geloziei cât și din perspectiva stilului și a tipologiei de personaje. În acest
sens, vom realiza analiza acestui roman prin îmbinarea intertextualității pe care o regăsim in
opera lui Camil Petrescu cu analiza din punct de vedere monografic.
Ultimul capitol al lucrării va pune în discuție problematica geloziei în opera lui Andr ​ é
Maurois atât din perspectiva prezentării etapelor semnificative ale geloziei cât și prin raportarea
la operele prezentate anterior. În acest sens, analizând din perspectiva modului de manifestare al
geloziei și investigând din prisma temelor și motivelor literare, a relațiilor și a analogiilor dintre
cele trei romane studiate, vom avea o imagine mult mai complexă asupra acestui sentiment.
Lucrarea de față se centrează pe modul în care nivelurile geloziei se regăsesc în operele
menționate precum și pe diversitatea manierelor în care scriitorii romaneler prezintă acest
sentiment. Abordarea pe care o vom propune va scoate în evidență și alte aspecte nebănuite ale
geloziei.

3

CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE ALE CONCEPTULUI DE
GELOZIE

Gelozia ca pretext literar reprezintă o temă foarte abordată de scriitorii din toate timpurile,
din perioada lui William Shakespeare ș i până în perioada contemporană a lui Andr ​ é Maurois.
Preferin ț a pentru preze ntarea acestui sentiment în modul de manifestare al personajelor reprezintă
o sarcină amplă, explicată prin complexitatea sentimentului precum ș i prin prisma diferitelor
fa ț ete prin care poate fi abordată. În ceea ce prive ș te semnifica ț ia conceptului de gelozie,
remarcăm multiple interpretări, astfel încât distingem diferite abordări ș i defini ț ii ale geloziei.

1.1 Accepțiuni ale conceptului de gelozie
În ceea ce privește modul de manifestare, gelozia analizată din punctul de vedere al
comportamentului uman, oscilează între diferite forme: de la dragoste și pasiune până la îndoială
și crimă. Stabilirea unei definiții exacte atât pentru ilustrarea sentimentului de iubire cât și a
geloziei precum și a modului în care aceste două concepte sunt asociate, a reprezentat
dintotdeauna o provocare atât pentru marii critici cât și pentru cititorii pasionați de această temă,
tocmai datorită problematicii acestui sentiment.
Referindu-se la complexitatea geloziei, Hildegard Baumgart ne prezintă în studiul intitulat
Forme ale geloziei ​ , sfera foarte amplă în care gelozia se poate manifesta precum și modul în care
gelosului îi este umbrită de cele mai multe ori rațiunea: ,,Gelozia nu se prea împacă, de regulă, cu
obiectivitatea, cu <<rațiunea>> indiferent dacă gelosul cunoaște sau nu cea de a treia persoană.
Ușa rămâne larg deschisă pentru un noian eterogen de fantasme proiective, așa încât de multe ori
se creează impresia că gelosul se ocupă mult mai mult de cea de-a treia persoană decât însuși
partenerul.” După cum reiese din acest fragment, putem observa cum iubirea trece în plan 1
secund, principala preocupare devenind demascarea infidelității și răzbunarea ca soluție pentru
refacerea stimei de sine, pierdute în urma presupusului eșec amoros. Făcând o scurtă referire
asupra contextului literar, clasa socială din care rivalul face parte reprezintă un factor important
pentru personajul gelos, întrucât este mult mai dificil de suportat infidelitatea persoanei iubite, în
momentul când rivalul este inferior din punct de vedere ierarhic, a ș a cum este cazul lui Othello.
1 Hildegard Baumgart, ​ Forme ale geloziei ​ , Editura Trei, București, 2008, p. 69.
4

Profesorul Ștefan Boncu oferă într-o manieră concisă o posibilă definiție pentru a explica
această stare: ,,Gelozia se referă la credința sau suspiciunea persoanei că poate pierde ceea ce a
avut.” Acestă definiție reușește să surprindă foarte bine cele mai frecvent întâlnite cauze ale 2
geloziei, atât în contextul literar cât și în contextul social. Conform acestei defini ț ii, atât
suspiciunea cât și frica de a pierde persoana iubită sunt două elemente care stau la baza
declanșării geloziei, pe care le vom analiza amănunțit în următoarele pagini.
Jean Jacques Rousseau consideră că: ,,E incontestabil că aversiunea noastră față de tot ce
tulbură și combate plăcerile noastre este o pornire naturală. Pînă la un oarecare punct se găsește
încă în aceeași situație și dorința de a poseda în mod exclusiv ceea ce ne place. Cînd însă această
dorință, devenită pasiune, se transformă în furie sau în fantezie bănuitoare și supărătoare, numită
gelozie, atunci e altceva; această pasiune poate să fie naturală sau poate să nu fie.” Viziunea 3
asupra geloziei propusă de Jean Jacques Rousseau aduce în discuție o posibilă divizare a geloziei
în ceea ce privește modul de manifestare al acesteia. Astfel, acesta percepe drept un lucru firesc și
natural repulsia față de orice atacă fericirea noastră, indiferent că este vorba de persoana iubită
sau orice alt lucru ce produce încântare. Pe de altă parte, obsesia care conduce către alimentarea
proiecțiilor ce accentuează suferința persoanei geloase, nu mai poate avea statutul de manifestare
firească, această stare fiind considerată de natură maladivă.
Francois de la Rochefoucauld propune următoarea definiție pentru gelozie: ,,Gelozia se
hrănește cu îndoieli și se preschimbă în furie sau se stinge când îndoielile devin certitudini.” În 4
acest context îndoielile ocupă un rol important întrucât ele au rolul de a alimenta gelozia și de a
transforma iubirea în ură, fiind totodată etapa incipientă a geloziei.
Traian Liviu Birăescu propune următoarea interpretare a geloziei: ,,Între femeia iubită,
imagine a ceea ce am vrea noi să fie ș i femeia adevărată, se interpune, ca un semnal de alarmă
gelozia[..] Gelozia e un soi de suferin ț ă acceptată de victima acestei pasiuni nu numai cu
resemnare, ci primită ca o dovadă că ea poate reînsufle ț i o dragoste molcomită de obi ș nuin ț ă.” 5
2 ​ http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs22.pdf ​ curs pdf, p. 1, accesat la data
06.06.2017, 16:32.
3
https://onedrive.live.com/?authkey=%21AE9gezkXJAbxtHA&cid=81F2BB5E570F9567&id=81F2BB5E570
F9567%214385&parId=81F2BB5E570F9567%213896&o=OneUp ​ , ​ carte pdf, p. 508, accesat la data
06.06.2017, 18:45.
4 Elena Vianu, ​ Morali ș ti francezi: Montagne, Pascal, La Rochefoucauld, La Bruy ​ è ​ re ​ , Editura Pentru Literatura
Universală, Bucure ș ti, 1966, p.159.
5 ​ Traian Liviu Birăescu, ​ Proust azi ​ , Editura Facla, Timișoara, 1979, p. 71.
5

În acest context, autorul propune un nou mod de a privi gelozia, potrivit căruia, acest sentiment
devine în mod con ș tient acceptat ș i privit ca făcând parte din rutina vie ț ii ș i totodată spre a
sus ț ine iubirea ce devine o dată cu trecerea timpului monotonă, afirmație ce se află în opoziție cu
defini ț iile oferite anterior. De asemenea, el este de părere că bariera ce apare între imaginea
femeii ideale în concep ț ia noastră ș i imaginea pe care aceas ta o are fără mascarea defectelor,
reprezintă un element ce este necesar persoanei geloase în reaprinderea pasiunii.
Adrian Nu ț ă face următoarea observa ț ie cu privire la posesivitatea din gelozie: ,,Iubirea
nu îngrăde ș te, ci respe ctă ș i amplifică libertatea.” Conform acestei afirma ț ii, el este de părere că 6
iubirea nu ar trebui sub nici o formă limitată, prin nerespectarea acestui drept, eliminând orice
formă de iubire. Dacă ne raportăm cazurilor de gelozie prezentate în literatură, putem observa
absen ț a acestei teorii în evolu ț ia rela ț iei de iubire, întrucât este deosebit de dificil de respectat
libertatea partenerului în momentul în care ra ț iunea este umbrită de proiec ț iile de infidelitate.
Dacă realizăm o scurtă sinteză asupra geloziei prezentate în opera lui Marcel Proust,
remarcăm în prima parte a pove ș tii dintre cei doi protagoni ș ti o posibilă asociere cu teoria lui
Adrian Nu ț ă. În acest sens, remarcăm libertatea pe care Swann o acorda Odettei, dar care era o
libertate mai degrabă for ț ată, întrucât frica de a o supăra sau chiar de a pierde aten ț ia acesteia îl
obliga pe Swann să aibă un comportament permisiv. În cea de-a doua parte a romanului, Swann
este mult mai posesiv, astfel încât el o va urmări în repetate rânduri pe Odette, pentru a fi sigur de
fidelitatea acesteia. Din perspectiva comportamentului dominat de gelozie, putem remarca faptul
că principala caracteristică a persoanei geloase este de a domina sub toate formele persoana
iubită, atât din dorin ț a de a nu o pierde, fie din cauza unui egoism exagerat.
Sentimentul de gelozie este o emoție care atrage atenția asupra necesității persoanei
geloase de afecțiune sau siguranță, dorințe ce le regăsim și în ierarhia nevoilor fundamentale ale
omului, realizată de psihologul Abraham Maslow . Dorința de a fi iubit cu orice preț precum și 7
teama de a nu pierde persoana iubită sunt principalele cauze care stârnesc gelozia și care distrug
farmecul iubirii sincere. În acest context, Hildegard Baumgart face următoarea observa ț ie: ,,Altfel
stau lucrurile în cazul dorinței de a fi iubit: aici gelosul este lovit de infidelitate în idealul Eului
său, își exprimă amăgirea îndreptându-și furia și ura împotriva partenerului infidel” Pornind de 8
6 ​ Adrian Nu ț ă, ​ Despre iubirea nonposesivă și exuberantă ​ , Editura Sper, Bucure ș ti, 2005, p. 27.
7 ​ http://wwwrsfoiesc.com/business/management/resurse-umane/Teoria-lui-Maslow-teoria-ierar67.php ​ , accesat pe
08.06.2017, ora 13:07 ​ .
8 Hildegard Baumgart, ​ op. cit ​ ., p. 271.
6

la această observa ț ie, nu avem cum să nu ne raportăm ș i la Othello personajul creat de William
Shakespeare, pentru care nevoia de a fi iubit ș i apreciat totodată de femeia din via ț a lui reprezenta
un ideal, astfel încât, comportamentul acestuia este în concordan ț ă cu teoria prezentată de
psihologul citat. Furia în cazul lui Othello este cauzată de rănirea propriului orgoliu, astfel încât
instalarea geloziei devine mult mai facilă din punct de vedere a sensibilită ț ii personajului.
Cu alte cuvinte un alt sentiment asociat geloziei este starea permanentă de angoasă, ce
macină sufletul celui gelos. Frământările gelosului ș i posesivitatea exagerată nu pot decât să
transforme partenerul într-o proprietate. De cele mai multe ori întâlnim o concepție eronată
potrivit căreia investirea sentimentelor într-o relație aduce dreptul de a stăpâni partenerul, iar un
anumit refuz din partea persoanei iubite este cel mai adesea greu de suportat sau chiar imposibil
pentru gelos. Posesivitatea devine astfel caracteristica generală a gelosului, ce atrage suferin ț a
provocată de proiec ț iile de infidelitate sau chiar de comportamentul infidel al partenerei. Stările
frământătoare ale individului cuprins de patima geloziei sunt rezultatul unei mândrii exagerate
asupra sinelui, astfel încât devine foarte greu de acceptat pentru acesta înlocuirea sa.
Gelozia este un sentiment ce poate fi greu de conștientizat pentru persoana care se
confruntă cu această trăire, iar în repetate rânduri gelosul refuză să accepte ceea ce se petrece în
viața lui, fie din pricina orgoliului puternic, fie din dorința de a nu accepta faptul că persoana
iubită îi poate fi infidelă, proiectând astfel o iubire perfectă, ce va fi năruită în momentul în care
suspicunile se adeveresc. Această ieșire din ideala poveste de iubire pe care gelosul ș i-a clădit-o,
nu poate conduce decât către suferință, ce poate evolua cu rapiditate către delir, minimizând
șansele de a învinge gelozia. Această descriere poate fi aplicată în contextul prezentat de Marcel
Proust. Caracteristica reprezentativă în analiza personajului Swann este iluzionarea, care pe tot
parcursul desfă ș urării evenimentelor joacă un rol esen ț ial în în ț elegerea ș i cercetarea acestui
concept. În acest context, Swann devine orbit de o falsă imagine pe care ș i-a creat-o fa ț ă de
Odette, ș i care îl împiedică să analizeze ra ț ional ceea ce se petrece în sufletul său. Astfel, el va
ajunge să sufere chinurile geloziei ș i va trece prin frământări ce ating un prag critic. Respectând
teoria precizată anterior, Swann va ajunge în final într-un stadiu de luciditate profundă, în care î ș i
va da seama de faptul că tot ceea ce s-a petrecut în via ț a lui a fost o minciună, el nefiind niciodată
fericit alături de Odette.
În ceea ce prive ș te frica individului gelos de a pierde aten ț ia ș i dragostea partenerului,
putem discuta în acest sens de o problemă de natură afectivă, în care regăsim anumite traume fie
7

din copilărie, fie cauzate de dezamăgirile amoroase. În acest context este sugestivă pentru
ilustrarea acestei afirma ț ii romanul lui Andr ​ é Maurois, în care personajul principal Philippe
Mercenat î ș i prezintă încă de la începutul destăinuirii sale neîncrederea în oameni. Hildergard
Baumgart consideră că ,,în spatele geloziei stau întotdeauna dorințe, care sunt exprimate, blocate
sau sancționate prin angoase.” Conform acestei afirmații, frustrările acumulate în trecut au un rol 9
important în declanșarea unei posibile gelozii, acest lucru fiind ilustrat ș i în romanul proustian.
Astfel, Swann poate fi considerat o figură reprezentativă pentru exemplificarea acestei teorii
tocmai din prisma aspira ț iei pentru cucerirea unor femei inferioare. Această atracție nu poate
conduce decât către un posibil eșec amoros, o dezamăgire ce se va reflecta și pe parcursul
viitoarelor relații amoroase.
Din punct de vedere afectiv și prin raportare la stările de neliniște pe care gelosul le
manifestă, remarcăm tendința acestuia de a-și provoca suferință, prin fixarea și alimentarea unor
false supoziții ce deseori nu au un fundament real. Tendin ț a de a contura diferite situa ț ii ireale,
sunt deseori rezultatul delirului din gelozie ș i totodată o cauză a dezechilibrului instalat în
con ș tiin ț a individului.
Un alt punct de vedere ce trebuie pus în discuție este raportul dintre gelozie și dorința
exagerată de a nu fi rănit. Această fațetă a geloziei lansează următoarea întrebare: poate fi
considerată gelozia o dovadă a narcisismului? Răspunsul la această întrebare este greu de oferit,
din cauza subiectivității fiecărei persoane precum și prin prisma contextului în care infidelitatea
este prezentată. Iubirea de sine poate fi asociată cu mândria și egoismul, în contextul în care
persoana geloasă se consideră superioară partenerului, acceptarea oricărei greșeli fiind greu de
suportat.
Complexitatea ființei umane este o caracteristică ce a fost adusă în discuție și analizată în
foarte multe contexte de către psihologi, tocmai din pricina stărilor emo ț ionale pe care omul le
poate acumula de-a lungul vieții. Una dintre cele mai complexe emoții pe care omul le cunoaște
este gelozia, aceasta având la rândul ei mai multe valențe ce sunt asociate cu acest sentiment
provocator de suferință precum: posesivitatea, egoismul, invidia sau obsesia. Tocmai de aici
pornește ambivalen ț a acestui sentiment, întrucât este foarte dificil să facem o distincție clară între
aceste stări în analiza unui personaj literar, iar pentru a clarifica această problemă, vom încerca în
9 Hildegard Baumgart, ​ op. cit. ​ , p. 247.
8

paginile ce vor urma să realizăm într-un mod concis evoluția acestor stări, pornind de la stadiul
incipient al geloziei, suspiciunea.
Problematica geloziei precum și caracterul acesteia a fost abordat în literatură sub diferite
forme, acest fapt fiind explicat de interesul cititorilor pentru cunoașterea diferitelor manifestări
ale ființei umane. Moraliști francezi precum: Montaigne, Pascal, La Rouchefoucauld sau La
Bruyere ne prezintă sub forma maximelor, descrieri și definiții ale sentimentului de iubire,
demontează într-o anumită măsură, viziunea noastră asupra acestui sentiment: ,,Dacă judecăm
dragostea după cele mai multe dintre simptomele ei, putem spune că seamănă mai degrabă cu ura
decât cu iubirea.” Conform acestei teorii, nu putem discuta despre sentimentul de iubire fără a 10
men ț iona ș i ura, astfel încât ne putem întreba: există iubire fără suferin ț ă? Răspunsul la această
întrebare poate fi subiectiv astfel încât fiecare individ poate avea diferite concep ț ii cu privire la
aceste sentimente.

1.2 Ierarhizare a conceptului de gelozie
Oferirea unui răspuns concret la întrebările ce se pot lansa cu privire la gelozie reprezintă
o sarcina dificilă, astfel încât pentru a avea o viziune clară a acestui sentiment, consider că este
necesar să analizăm stările care apar în momentul instalării geloziei, și care deseori sunt
percepute ca făcând parte din sfere diferite.
Paul Hauck a realizat într-un studiu asupra temei în cauză intitulat ​ Gelozia ​ , o clasificare a
termenilor care se află în strânsă legătură cu conceptul de gelozie: invidia, posesivitatea și
suspiciunea. Raportându-ne la manifestările concrete ale personajelor din literatură, putem 11
suplimenta această clasificare cu multe alte comportamente de natură psihologică, care apar în
urma instalării geloziei, și anume: delirul ce se manifestă cu precădere în cazul personajului
Othello sau actul de crimei sau suicidului,
Atât gelozia cât și invidia sunt două sentimente care au un fundament foarte adânc în
literatură, acestea fiind în raport direct, dacă privim sub aspectul evoluției relației de iubire.
Analizată din perspectiva acestui context, invidia este asociată unei dorințe puternice de a poseda
o persoană, fie ea de sex masculin sau feminin, deseori împiedicată de prezența celei de-a treia
10 Elena Vianu, ​ op. cit ​ ., p. 160.
11 ​ Paul Hauck, ​ Gelozia-Cum apare ș i cum poate fi învins acest monstru al vie ț ii sentimentale ​ , Editura POLIMARK,
Bucure ș ti, 1994, p.39.
9

persoane, în vreme ce gelozia poate fi asociată cu frica de a pierde persoana iubită, fapt ce
conduce persoana geloasă către o prăbușire morală distrugătoare.
Melanie Klein prezintă într-un studiu cu privire la rela ț ia dintre invidie ș i gelozie o nouă
posibilă interpretare a invidiei: ,,Este esențial, de asemenea, să luăm în considerare faptul că
perlaborarea invidiei cu ajutorul geloziei este totodată un important mecanism de apărare în fața
invidiei. Gelozia este resimțită a fi mult mai acceptabilă ș i dă na ș tere la mult mai puțină vinovăție
decât invidia primară, care distruge primul obiect bun.” Conform acestei observa ț ii, autoarea 12
pune în discu ț ie gravit atea sentimentului de invidie în raport cu gelozia, astfel încât, consecin ț ele
în ceea ce prive ș te manifestarea sentimentului de invidie pot fi mult mai u ș oare în raport cu cele
ale geloziei. Din punctul meu de vedere, consider că invidia cât ș i gelozia sunt doua sentimente
ce pot avea consecin ț e deosebit de grave pentru comportamentul individului, intensitatea acestora
fiind mult mai mare în momentul în care cele două sentimente se unesc.
În contextul literar, invidia poate fi corelată cu gelozia, precum este cazul lui Othello.
Personajul principal trăie ș te o serie de stări ce pot fi adesea dificil de încadrat doar într-o anumită
sferă. În cazul maurului, încadrarea geloziei prin asociere cu invidia, este favorabilă prin prisma
întregului contextul creat de Shakespeare, în acest sens invidia lui Iago având un rol important în
declan ș area geloziei m aurului.
Ștefan Boncu, prezintă în lucrarea sa bazată pe studiul emo ț iilor complexe teza potrivit
căreia, atât gelozia cât și invidia ,,amenință stima de sine a individului” , o afirmație veridică, 13
dacă analizăm din punct de vedere comportamental acțiunile persoanei geloase. Ca urmare,
pasiunea precum și intensitatea trăirilor pe care personajul gelos le manifestă, ne conduc spre
afirma ț ia conform căreia gelozia este un sentiment mult mai intens și profund în raport cu invidia,
dar care în pofida acestei aparente divizări se află într-un strâns raport, întrucât nu putem vorbi
despre conceptul de gelozie fără a implica invidia. Făcând referire la opera lui William
Shakespeare, Iago reprezintă personajul cheie pentru ilustrarea modului în care invidia se
împletește cu gelozia, având misiunea de a distruge iubirea sinceră dintre maurul Othello și
frumoasa Desdemona. În ceea ce prive ș te invidia lui Iago, aceasta se na ș te din dorin ț a de
răzbunare ce se va răsfrânge treptat asupra tuturor personajelor prezente în piesa. Emilia, so ț ia lui
12 ​ Melanie Klein, ​ Invidie ș i recuno ș tin ț ă ș i alte lucrări:1946-1963, ​ Editura Trei, Bucure ș ti, 2008, p.330.
13 ​ http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs22.pdf ​ curs pdf, p.4, accesat pe
09.06.2017, ora 14:03
10

Iago este o victima acestei răzbunări gratuite, stegarul preferând moartea acesteia pentru a- ș i duce
la îndeplinire planul diabolic.

1.2.2 Posesivitatea ca fundament al geloziei
Următorul aspect pe care îl vom pune în discuție este posesivitatea, o altă caracteristică a
geloziei, întotdeauna nelipsită din sfera sentimentelor declanșatoare de durere. Cu siguranță
atunci când ne gândim la gelozie, realizăm imediat asocierea cu o iubire limitată, caracterizată
printr-un control excesiv din partea persoanei geloase. Acest aspect ne conduce către o discuție
mai amplă, întrucât o mare parte dinre persoane consideră că posesivitatea într-o doză controlată
este într-o anumită măsură una dintre condițiile iubirii, folosind ca argument afirmația potrivit
căreia dragostea este absolută doar în momentul în care aparții în totalitate persoanei iubite.
Din punctul meu de vedere, consider că această supoziție nu reprezintă un argument în
totalitate veridic, acesta fiind susținut de persoane care sunt stăpâniți deja de acest fenomen al
geloziei și posesivității absolute, deoarece iubirea nu ar trebui să fie limitată sau controlată. Un
comportament posesiv dus chiar până la extrem, nu poate duce decât către destrămarea iubirii și
sentimentelor pure care pot exista într-o poveste de dragoste, astfel încât persoana posesivă prin
această obsesie de a limita și controla tot ceea ce înconjoară partenerul, acumulează o serie de
sentimente negative care accentuează durerea. Paul Huck consideră că persoanele dominate de
gelozie și posesivitate ,,din punct de vedere psihologic, pot fi considerate oarbe” , afirmație 14
confirmată în totalitate dacă ne gândim la modul în care scriitorii pasionați de această tema aleg
să contureze modul de manifestare și gândire al personajelor lor. Dacă urmărim firul piesei
shakesperiene, este lesne de înțeles de ce Othello respinge realitatea obiectivă, lăsându-se condus
de intrigile stârnite de Iago sau chiar de propriile proiecții nefondate, în final fiind orbit de
gelozie. Acestea fiind spuse, putem lansa următoarea întrebare: A existat oare o iubire adevărată
între Othello și Desdemona sau doar o pasiune intensă? Analizând din perspectiva relației de
dragoste dintre cei doi protagoniști, putem afirma faptul că iubirea acestora a fost una sinceră și
nevinovată, Desdemona rămânându-i fidelă maurului până în ultima clipă a vieții sale. Dintr-o
altă perspectivă, putem considera relația dintre Othello și frumoasa lui iubită bazată mai mult pe
dorințe, pe o pasiune ce aștepta să fie explorată, acest lucru fiind confirmat dacă amintim
interesul Desdemonei pentru vitejia ș i ambiția maurului.
14 ​ Paul Hauck, ​ op. cit ​ ., p. 20.
11

1.2.2 Gelozia de la egoism la invidie
Teama de a pierde dragostea partenerului precum și această pretenție de supunere din
partea persoanei iubite ne obligă să aducem în discuție conceptele de obsesie ș i egoism, acestea
fiind elementele cele mai puternice care produc suferință. Consider că este necesar să subliniem
problema trecerii foarte fine de la iubire la gelozie și în final către obsesie pentru a înțelege
gravitatea pe care instalarea celei din urmă o are precum și consecințele tragice pe care le
stârnește.
În ceea ce prive ș te concepul de egoism ca element component al geloziei, acesta este în
strânsă legătură cu iubirea de sine sau cu dorin ț a de a nu suferi. Frica de singurătate precum ș i
nevoia de a poseda persoana iubită sunt cu siguran ț ă caracteristici ce definesc fiin ț a umană.
Semnificativă pentru ilustrarea acestei trăsături este opera lui Marcel Proust, în care Swann este
posedat de un egoism exagerat. Astfel, pe tot parcursul povestirii, naratorul creează impresia unei
gelozii ce poate fi considerată provocată, bazată pe dorin ț a de a- ș i apăra imaginea pentru care era
recunoscut de către societate.
Cu privire la iubirea de sine, morali ș tii francezi propun următoarea ipoteză: ,,În dragoste,
mai mult decât în oricare dintre pasiuni, domne ș te iubirea de sine: suntem fără preget înclina ț i să
jertfim mai degrabă lini ș tea fiin ț ei iubite decât s-o pierdem pe a noastră.” Acest fragment este 15
important pentru în ț elegerea egoismului cu care fiin ț a umană este înzestrată. Nevoia impetuoasă
de a îngrădi libertatea partenerului sau chiar de a-i provoca suferin ț ă într-un mod voit sunt
elemente ce caracterizează personajul lui William Shakespeare. În ciuda iubirii pe care cei doi
ș i-o purtau la începu tul pove ș tii de dragoste, Othello plasează răzbunarea pe primul loc,
sacrificând în acest mod iubirea sinceră a Desdemonei.
Făcând o scurtă trecere în revistă a conceptului de obsesie, putem spune că este unul
dintre cele mai periculoase sentimente, transformând iubirea și totodată persoana iubită într-un
obiect sau bun ce trebuie controlat și păstrat, chiar cu prețul unei crime. Dacă ne întoarcem să
analizăm modul în care personajul dominat de aceste trăiri se raportează la realitate putem
înțelege astfel, incapacitatea acestuia de a-și controla propriile trăiri, tocmai prin prisma modului
în care obsesia pune stăpânire și umbrește judecata firească. Problematica posesiunii cât și a
obsesiei va reprezenta întotdeauna un subiect deosebit de interesant ce merită abordat în scrierile
15 Elena Vianu, ​ op. cit ​ ., pp. 165-166.
12

literare, care oferă întotdeauna o cale foarte profundă de cunoaștere a psihicului uman pentru
cititorul pasionat de această temă. Prins în capcana iubirii și trăind în propria amăgire, personajul
gelos distruge tot ceea ce a reușit să clădească înainte ca scânteia geloziei să se aprindă. Tocmai
de aceea, consider că este deosebit de important să avem capacitatea de a recunoaște linia foarte
fină care face trecerea de la posesivitate la obsesie, observație ce ne va ajuta în analiza diferitelor
aspecte ale geloziei.

1.2.3 Suspiciunea ca expresie a geloziei
Strâns legată de acest subiect este suspiciunea, aceasta reprezentând din punctul meu de
vedere prima etapă în formarea și apariția geloziei. Cu siguranță fiecare dintre noi am trăit măcar
pentru o clipă acest sentiment atunci când ne-am simțit poate nesiguri de iubirea partenerului,
fapt care ne va ajuta să înțelegem mult mai bine acest sentiment. În acest sens, vom aborda modul
în care incertitudinea sau suspiciunea afectează și schimbă totodată parcursul relației de iubire
precum și modul în care acest sentiment se află în raport cu gelozia.
Din punct de vedere al gravității emoției, putem considera suspiciunea un sentiment
normal atunci când discutăm despre dragoste, având chiar un efect benefic dacă ne referim la
dorința firească a omului ca persoană iubită să împărtășească același sentiment. La o privire mai
atentă însă, trebuie să precizăm faptul că depășirea acestei doze de suspiciune poate avea
repercursiuni foarte grave, granița dintre suspiciunea constructivă și gelozia obsesivă fiind
deosebit de mică și adesea foarte înșelătoare. Cel mai semnificativ personaj pentru care
suspiciunea a condus către un final tragic este Othello, în care simplele suspiciuni au transformat
iubirea sincera pe care o sim ț ea pentru so ț ia sa Desdemona într-o ură nemarginită finalizată prin
crimă.
În privința modului în care gelozia debutează în opere literare, putem afirma faptul că
sentimentul de suspiciune poate fi considerat drept un precursor al geloziei ca fenomen complex.
Atât în cazul piesei shakesperiene, cât și în opera lui Marcel Proust sau Andr ​ é ​ Maurois,
remarcăm rapiditatea instalării geloziei ce se va declanșa în sufletul personajelor pornind de la
anumite intrigi, ș i care vor stârni suspiciuni în privința infidelității sau iubirii partenerei.
Totodată, dacă urmărim evolu ț ia geloziei descrisă și trăită de fiecare personaj în parte putem
observa cu ușurință cum simpla idee de suspiciune alimentează după sine o serie de alte
suspiciuni ce conduc spre false proiecții și în final spre alterarea sentimentului de iubire.
13

Cu alte cuvinte putem spune că această caracteristică a geloziei, ce poate fi la prima
vedere considerată neînsemnată sau firească, poate avea consecințe tragice în momentul în care
pierdem controlul asupra propriei judecăți. În sprijinul acestei afirmații putem prezenta pe scurt
modul în care suspiciunea a schimbat tot parcursul iubirii dintre personajele prezentate de Andr ​ é
Maurois în opera ​ Climate ​ . Nu întâmplător am ales acest exemplu, ci dimpotrivă, consider că este
reprezentativ atât pentru a ilustra modul în care instalarea suspiciunii împiedică dezvoltarea unei
frumoase povești de dragoste dintre Philippe Mercenat și Odile cât și pentru a accentua faptul că
gelozia s-a instalat mai mult în urma unei pasiuni sau atracții care i-a stârnit interesul de a
descoperi mai mult acea femeie misterioasă, ci nu în urma unei tipice povești de iubire. Dacă
vom realiza o compara ț ie între piesa lui William Shakespeare și opera lui Andr ​ é Maurois prin
prisma motivelor cauzatoare de suspiciune, putem remarca cum Othello a fost intrigat de Iago
prin minciuni, ceea ce demonstrează faptul că maurul nu a nutrit aceste emoții negative de la bun
început, din contră, putem spune că suspiciunile urmate apoi de gelozie obsesivă au fost mai
degrabă induse, în vreme ce suspiciunile lui Philippe în ceea ce privește fidelitatea sau
credibilitatea lui Odile erau alimentate de dovezi reale.
În cadrul unei reviste pshilogice ce vizează analiza geloziei precum și a emoțiilor
complexe care preced acest sentiment, Alina Maria Andrieș definește suspiciunea ca fiind
,,anticiparea trădării sub amenințarea reală sau fantasmată a rivalului.” Legat de această 16
definiție putem men ț iona cum suspiciunea reprezintă un stimul declanșator de temeri, pe care
personajul gelos le va alimenta și le va transforma în obsesii. În cele mai frecvente cazuri,
suspiciunea apare ca un precursor al unei infidelită ț i, fiind starea ce amenin ț ă iubirea celor doi
parteneri. Prin analiza suspiciunii, am constatat faptul că acest sentiment se declan ș ează de cele
mai multe ori pe baza unei frici: frica de a pierde dragostea partenerului sau frica de a fi înlocuit.
Putem concluziona prin a admite faptul că deși în aparență această etapă incipentă a
geloziei poate fi percepută ca fiind nesemnificativă, suspiciunea poate îmbrăca forme dramatice
generând conflicte care duc în final către destrămarea iubirii sau chiar către obsesii cauzatoare de
crimă. Totodată, trebuie să precizăm linia care face trecerea de la suspiciunea neînsemnată
caracterizată prin dorin ț a de a nu pierde iubirea partenerului ș i suspiciunea transformată în
obsesie. În acest sens, pentru a demonstra pericolul pe care suspiciunea îl poate avea în
16
http://revistadepsihologie.ipsihologie.ro/images/revista_de_psihologie/2015_1/Revista_de_psihologie_1_2015.pdf ​ ,
revistă pdf, p.45, accesat pe 10.06.2017, ora 15:35.
14

dezvoltarea geloziei ca fenomen complex, vom continua cercetarea prin prezentarea delirului din
gelozie.

1.3 Gelozia de la proiecție la delir
În ceea ce prive ș te delirul din gelozie, acesta poate fi asociat cu o gelozie obsedantă,
scăpată de sub controlul ra ț iunii, care se bazează de cele mai multe ori pe inducerea unor false
proiec ț ii de infidelitate ale partenerului. Explica ț ia acestei manifestări, reprezintă în acest caz o
temă deosebit de complexă, astfel încât misterele acestei gelozii delirante pot avea fundamente
foarte adânci din perspectiva psihologică a individului. În acest sens, pentru a putea răspunde
întrebărilor cu privire la cauzele dezvoltării acestei etape, precum ș i pentru a putea analiza din
punct de vedere obiectiv comportamentul personajelor din romanele studiate, este necesar să
efectuăm o scurtă prezentare a delirului din gelozie.
Analiza termenilor asociați geloziei ne ajută să aprofundăm acest fenomen și să aducem
în discuție o altă fațetă pe care o întâlnim în romanele noastre de referință. În acest sens, Sigmund
Freud consideră că gelozia poate fi structurată pe trei niveluri: concurențial, proiectat și delirant. 17
Gelozia din punct de vedere concuren ț ial este asociată cazului tipic de gelozie, în care
individul gelos î ș i manifestă suspiciunile apelând la diverse modalită ț i de îngrădire a libertă ț ii
partenerei. Acest tip de gelozie, poate fi de cele mai multe ori vindecat, dacă persoana geloasă
men ț ine o linie ra ț ională în privin ț a gândurilor ș i a atitudinii sale. Pe de altă parte, amplificarea
acestei suferin ț e, manifestată printr-o ură excesivă asupra partenerei poate cauza declan ș area
celui de-al doilea nivel al geloziei. Cu privire la gelozia concuren ț ială Hildegard Baumgart face
următoarea observa ț ie: ,,Legat de gelozia normală, men ț ionarea urii împotriva persoanei iubite ar
implica, poate, prea mult un conflict exterior, participarea celuilalt la suferin ț a proprie, care pare
să fi fost deja suficient men ț ionată în durerea pentru pierdere.” 18
Pentru a explica această caracteristică a geloziei, trebuie precizat faptul că proiecțiile sunt
în strânsă legătură cu delirul și conduc către incapacitatea individului gelos de a avea un mod
rațional de gândire, efectul fiind de o deosebită gravitate dacă observăm procesele și stările
psihice pe care acesta le resimte. Cauzele acestei forme de gelozie sunt foarte complexe, existând
o serie de factori care au rolul de a amplifica suferința, deja dificil de suportat de către gelos.
17 Sigmund Freud, ​ Nevroza, psihoza, perversiune, ​ Editura Trei, Bucure ș ti, 2009, pp. 247-249.
18 Hildegard Baumgart, ​ op. cit., ​ p. 211.
15

Făcând referire la contextul literar și la modul în care regăsim această etapă a geloziei în
parcursul evoluției personajelor, putem semnala importanța pe care intrigile o pot avea. Un
exemplu semnificativ pentru ilustrarea acestui factor, îl regăsim în piesa ​ Othello ​ , mai precis prin
maniera în care Iago, prin inducerea unor false supoziții, reușește să stârnească gelozia maurului.
Chiar dacă în partea de început a piesei, observăm cum acesta nu a fost de la început doborât de
intrigile lui Iago, el având în continuare sentimente de iubire pentru frumoasa Desdemona, cu
toate acestea Iago reușește să stârnească ura în sufletul lui Othello, acesta formându-și în final
proiecții ce ajung să îl conducă către delir și în consecință către decăderea personajului. În acest
context, remarcăm rolul important pe care stegarul l-a avut în declan ș area geloziei. Dacă ne
referim însă la personajul lui Marcel Proust, proiec ț iile de infidelitate în cazul lui Swann, nu au
fost introduse din exterior, ci mai degrabă alimentate de temerile cu privire la infidelitatea
amanatei sale.
Următorul aspect pe care îl vom pune în discuție este delirul, pe care îl putem considera
nivelul cel mai periculos în cadrul procesului de evoluție al geloziei. Cauzele manifestării
delirului, judecând din perspectiva contextului amoros sunt reprezentate de gelozia necontrolată,
dusă până la extrem precum și de transformarea iubirii într-o pasiune distrugătoare. Această
ultimă etapă a geloziei, o putem încadra drept o afecțiune de natură pshică, gelosul pierzându-și
capacitatea de autocontrol și găsind ca singură soluție de încheiere a suferinței sau de răzbunare
fa ț ă de persoana iubită crima. Acest tip de gelozie se caracterizează atât printr-un conflict interior
foarte puternic, individul gelos fiind dominat în permanență de stări chinuitoare bazate pe false
proiecții adesea autoinduse, cât și prin conflictele exterioare marcate de dorința obsesivă de a
dovedi infidelitatea partenerei. Făcând această scurtă prezentare asupra delirului din gelozie,
întreaga concepție pe care o cunoașteam asupra iubirii este demolată, fapt ce ne îndeamnă să ne
punem următoarea întrebare: putem vorbi despre iubire în momentul declan ș ării delirului? În
opinia mea, această etapă a geloziei nu o putem asocia cu iubirea pură, judecând din prisma
sentimentelor pe care gelosul le resimte precum și din prisma nevoii imperioase de a provoca răul
atât persoanei iubite cât și presupusului amant, acesta devenind principalul scop pe care gelosul
trebuie să îl atingă.
Hildegard Baumgart subliniază caracterul deosebit de grav al acestei etape: ,,Cu cât
delirul este mai amplificat, cu atât mai ușor se poate monta mai ușor ceea ce se petrece.” 19
19 ​ Hildegard Baumgart, ​ op. cit ​ ., p.337.
16

Gravitatea acestei stări de natură psihologică este dată deci de pierderea controlului asupra
propriei persoane, fiind amplificată asemenea unei boli netratate. Totodată, instalarea delirului
din gelozie are ca fundament o anumită predispozi ț ie asupra unei gelozii obsedante, făcând
persoana ce se confruntă cu starea de gelozie mult mai vulnerabilă în fa ț a delirului. Cu alte
cuvinte, odată instalat delirul, acesta este ca un magnet ce atrage într-o manieră forțată, o serie de
alte proiecții, ce stimulează persoana geloasă spre săvârșirea actului final.
Această problemă, ce poate fi încadrată de altfel în sfera incurabilului, consider că î ș i
poate găsi rezolvarea, iar literatura reprezintă un ajutor important în ceea ce prive ș te cercetarea ș i
ameliorarea acestei grave manifestări. Prin analiza ș i studierea atentă a comportamentelor
personajelor precum ș i prin încercarea unor posibile interpretări, putem astfel preveni sau întelege
mult mai bine această problemă a geloziei obsesive.
Linia care face diferența între proiecție și delir este deosebit de fină, întrucât persoana
geloasă poate trece cu ușurință între aceste două etape, tendin ț a de a se autoalimenta cu false
supoziții fiind întotdeauna o capcană pentru individ. În acest sens, putem exemplifica această
teorie printr-o scurtă trecere în revistă a contextului prezentat de W.Shakespeare. În ciuda
încrederii pe care Othello o avea în iubirea Desdemonei, acesta reu ș este să treacă într-o perioadă
foarte scurtă de la stadiul de simplă suspiciune la proiec ț ii de infidelitate ș i în ultimă fază la
delirul din gelozie.
Prin analiza din punct de vedere teoretic a conceptului de gelozie, constatăm importan ț a
pe care acest sentiment o are atât în lumea fic ț ională prezentată prin intermediul literaturii cât ș i
în via ț a de zi cu zi. Totodată prin stabilirea unor etape definitorii precum ș i prin cunoa ș terea
acestora, vom pune în discu ț ie în capitolele următoare modul în care personajele lui W.
Shakespeare, Marcel Proust sau Andr ​ é ​ Maurois se raportează la fiecare tip de gelozie.

17

CAPITOLUL II. GELOZIA CA PRETEXT LITERAR ÎN OPERA LUI
WILLIAM SHAKESPEARE

În cadrul acestui capitol ne vom ocupa de studiul operei lui William Shakespeare cu
precădere de analiza modului în care gelozia se oglindește în comportamentul personajelor
prezentate în piesa ​ Othello ​ . Gelozia, așa cum am rezumat în capitolul anterior, este considerată ca
fiind unul dintre cele sfâșietoare și chinuitoare sentimente, de unde rezidă astfel consecințe
distrugătoare, atât pentru individul care manifestă această emoție, cât și pentru persoanele cu care
acesta relaționează. În spațiul literar universal, tragedia shakesperiană ​ Othello se distinge ca o
operă fundamentală în care motivul geloziei este reflectat într-un mod complex.
Valoarea acestei opere este dată nu doar de intriga captivantă pe care autorul a prezentat-o
în maniera sa unică, dar și din prisma multiplelor principii și lecții pe care simpla lectură le oferă
cititorilor. Sentimentul geloziei este prezentat printr-o expunere amplă a întâmplărilor și trăirilor
interioare pe care generalul Othello le manifestă, parcurgând diverse etape pe care le vom analiza
atent în paginile ce vor urma.
Din punct de vedere al literaturii comparate, ​ Othello ​ reprezintă o piesă inspira ț ională, atât
din punct de vedere al motivului geloziei prezentat într-un mod complex de catre autor cât ș i din
perspectiva tipologiilor de personaje. În acest sens raportarea hipertextelor ​ Swann ș i ​ Climate la
hipotextul shakesperian este evidentă atât din perspectiva geloziei ca element de legatură între
cele trei opere cât ș i prin introducerea suicidului sau crimei. Modalitatea de abordare a geloziei
din perspectiva lui Marcel Proust sau Andr ​ é Maurois, pune într-o lumină nouă gelozia dar
păstrează în egală măsură aspecte ale tipologiei shakesperiene.

2.1 Arhetipul shakesperian
Pentru a înțelege resortul geloziei regăsit în piesa ​ Othello ​ , voi începe cercetarea printr-o
scurtă trecere în revistă a întâmplărilor. Othello, un respectat general, este însărcinat de către
ducele Veneției să coordoneze luptele navale duse de către venețieni împotriva poporului turc.
Intriga se desfășoară în momentul în care Othello ia hotărârea de a avansa în gradul de
locotentent pe bravul soldat Cassio. Mânat de sentimente ostile precum invidia sau ura și
nesuportând ideea ca altcineva să fie avansat de către Othello, Iago își pregătește un plan prin
18

care dorește să se răzbune, plan de unde reiese dorința maladivă de a provoca suferință. Astfel, el
născocește o idilă între Desdemona, tânăra și frumoasă soție a maurului și Cassio, folosindu-se de
circumstanțe incerte și false indicii. Iago, apelând la diverse uneltiri, reușește să strecoare batista
dăruită de către Othello soției sale în camera locotenentului Cassio. Othello, orbit de gelozie o
ucide pe Desdemona sufocând-o. Măcinat de remușcări la gândul că iubita lui soție este
nevinovată, acesta se sinucide, stingându-se lângă trupul persoanei care i-a rămas fidelă până în
ultima clipă a vieții sale.
Așa cum putem observa, gelozia se prezintă sub diferite aspecte, sub forma unor dorințe și
răzbunări, acestea având repercusiuni tragice asupra personajelor, conferind operei un caracter
inedit. Pornind de la raportul dintre gelozie și invidie, prezentat în capitolul anterior, vom
continua studiul prin ilustrarea modului în care acestea se identifică în piesa shakesperiană.
Problema rivalității o distingem încă din primele pagini ale operei, unde Iago mânat de o
invidie tulburătoare, rezultată din princina avansării în funcția de locotenent a lui Cassio, face o
primă confesiune, în urma căreia putem înțelege falsitatea personajului precum și intențiile
ascunse pe care acesta le are față de Othello:
Nu mă slujesc decât pe mine însumi.
Mi-e martor cerul, nu din datorie,
Nici din iubire stau pe lângă el,
Ci mă prefac doar pentru scopul meu; 20
Dintr-o altă perspectivă, în ciuda sentimentelor puternice de ură și invidie, putem
considera această mărturisire pe care Iago o face lui Rodrig drept o confesiune foarte sinceră și de
un profund impact emoțional tocmai prin prisma sincerității și totodată a ușurinței cu care poate
intra pe sub pielea celorlalți, întrucât acesta nu încearcă să mascheze nici o clipă adevăratul lui
scop în fața celorlalte personaje. În aceeași scenă Iago, îl incită pe Rodrig, nobilul venețian, spre
a da în vileag iubirea secretă a Desdemonei cu maurul Othello:

Scoală-l pe-al ei tată,
Trezește-l. Vezi de maur. Strică-i cheful,
Dă-l în vileag. Asmute tot neamul tot. ÎI
merge-n plin? Tu sâcâie-l ca musca.
Îi e desăvârșită fericirea? Cu atâtea lucruri
neplăcute-mpro ș c-o
Încât să mai pălească 21
20 William Shakespeare, ​ Othello ​ , editura Adevarul Holding, Bucure ș ti, 2010, p. 9.
21 Ibidem.
19

Observând îndemnul pe care Iago îl face lui Rodrig, se poate observa cu ușurință dorința acestuia
de a implica și alte personaje în procesul său de distrugere pe care îl plănuiește, instigându-l pe
Rodrig să între în jocul răzbunării. Folosindu-se de relația secretă pe care cei doi îndrăgostiți o
aveau și convingându-l pe Rodrig să îi dezvăluie lui Barbantio adevărul, Othello devenea astfel o
țintă mult mai sensibilă de atacat.
Dacă invidia lui Iago este prezentă în mod evident, aceasta fiind totodată o caracteristică a
stegarului, scriitoarea Hildegard Baumgart vine cu o nouă viziune în ceea ce privește năzuința lui
de a provoca rău, lansând ideea potrivit căreia această obsesie a lui Iago are mai degrabă un
fundament sexual: ,,Dar note homosexuale ar putea conține orice reprezentație, căci prin atracția
reciprocă inconștientă a bărbaților, învăluită de cea mai puternică teamă, erupția delirantă de
agresiune își dobândește probabilitatea interioară, ba chiar necesitatea.” Din punctul meu de 22
vedere, gelozia lui Iago este o gelozie care nu este fondată dintr-o pricină sexuală, ci o gelozie
competitivă deoarece prezintă caracteristici pe care le întâlnim în analiza conceptului de invidie
atât din perspectiva motivului declanșator, prezentat la începutul piesei, cât și din privin ț a relației
pe care o are cu Emilia.
Prin analiza acestui personaj, remarcăm deci inteligența precum și iscusința de care Iago
dă dovadă pe tot parcursul desfășurării acțiunii, caracteristici ce redau tocmai caracterul
manipulator al acestuia. Astfel el reușește într-un timp foarte scurt să câștige încrederea
protagoniștilor prin intermediul cărora poate să își ducă la bun sfârșit planul său de răzbunare.
Caracterul ambivalent al personajului este dat de această gelozie sau dorință de a provoca rău a
personajului, fapt ce ne face să reflectăm asupra următoarei interpretări: suferă oare Iago de o
posibilă gelozie maladivă? Din punctul meu de vedere, această ură și dorință de răzbunare
manifestată asupra personajelor din piesă, cu precădere asupra generalului Othello, are un
caracter maladiv, legitimată fiind prin acțiunile acestuia fără un temei concret. Deși în primă
instan ț ă suntem tentaț i să observăm doar gelozia pe care acesta o manifestă față de Othello,
printr-o analiză atentă a personajului, remarcăm faptul că prin intermediul intrigilor pe care
acesta le propune, dorința stegarului de a răni și chiar distruge și alte personaje participante în
piesă este foarte bine ilustrată, Iago ucigându-și soție.
22 ​ Idem, ​ p. 226.
20

Personajul principal este descris în primul act ca un conducător foarte apreciat pentru
calitățile și vitejia de care a dat dovadă în luptele purtate, dar care nu primea aceași apreciere și
din partea lui Barbantio, tatăl Desdemonei, din acest motiv păstrând secretă relația de iubire. În
ciuda acestui impediment, Desdemona a fost fidelă soțului încă de la începutul idilei interzise,
admirația pentru acesta fiind alimentată de empatia față de suferințele cauzate de provocările pe
care acesta le-a întâmpinat. Cu toate acestea, suspiciunea apare foarte ușor în conștiința
personajului, fapt ce ne îndeamnă pe noi să credem că gelozia în cazul lui Othello este o
problemă de natură maladivă, declanșarea acesteia fiind iminentă.
Resortul neîncrederii în conștiința maurului nu are un fundament valid, acest sentiment
fiind născut în primă instanță din pricina unor false ipoteze. În primul act al piesei observăm
iubirea neclintită pe care Othello o are pentru Desdemona, precum și modul în care aceasta își
manifestă admirația și respectul pentru tânărul ei so ț :

Al sângelui păcat mi-l spovedesc,
Spun înțeleptei voastre luări-aminte
De-această dragoste a mândrei doamne
Cum m-am învrednicit, cum m-a iubit. 23

Totodată, această secvență este semnificativă pentru a ilustra discrepanța dintre încrederea
pe care tânărul maur o avea în soția sa și gelozia maladivă provocată de intervenția nefastă a
stegarului, accentuând încă o dată gravitatea pe care acest sentiment o poate avea precum și
rapiditatea cu care evoluează.
Într-un capitol dedicat modului în care gelozia se regăsește în trăirile personajelor din
piesa ​ Othello ​ , Hildegard Baumgart face următoarea observație: ,,Desdemona reprezintă iubirea
delicată, devotată, supusă necondiționat până la moarte soțului ca stăpân” . Totuși, ce motiv se 24
putea naște în conștiința lui Othello, pentru a pune la îndoială dragostea soției sale. Să fie oare
lipsa încrederii? Se cunoaște deja faptul că iubirea nu poate avea o definiție exactă, fiind
considerată de către specialiști un sentiment mult prea complex pentru a fi asociat unei defini ț ii
unice.
Fidelitatea desăvârșită pe care Desdemona o manifestă pentru soțul ei poate fi surprinsă și
în replica pe care aceasta o adresează tatălui:
23 ​ William Shakespeare, ​ op. cit. ​ , p. 23.
24 ​ Hildegard Baumgart, ​ op. cit ​ ., p. 227.
21

​ Stăpân că-mi ești mi-o spune datoria,
Fiica îți sunt; dar soțul meu e-aci,
Și așa cum mama te-a ascultă pe tine
Mai mult decât pe tatăl ei, socot
Că datorez stăpânului meu maur
Supunerea-mi. 25
Astfel, la o prima vedere, nimic nu o califică pe Desdemona ca fiind infidelă, aceasta
reprezentând tipul soției iubitoare și supuse, incapabilă de săvârșirea oricărui gest nedemn. Chiar
curajul de a-și înfrunta tatăl și de a-și susține dragostea, dovedesc loialitatea tinerei ce este
capabilă să treacă prin orice obstacol pentru a păstra vie iubirea dintre ea și Othello. Lipsa
încrederii își face cu ușurință loc în conștiința maurului, naivitatea acestuia fiind punctul slab ce a
condus la producerea crimei finale.

2.2 Amplasarea generalului maur în contextul socio-cultural al epocii
Devine interesant felul în care autorul plasează opera în diferite spații culturale și
geografice, reprezentative în contextul social al epocii vremii, acțiunea din primele pagini ale
tragediei făcând referire la conflictele militare existente în acea perioadă mediavală. Acțiunea
operei se petrece în spațiul venețian, recunoscut ca o societate caracterizată prin rafinament și
bogăție și cu o puternică însemnătate atât din punct de vedere cultural cât și politic, caracteristici
reflectate totodată prin replica lui Brabantio cu privire la statutul Vene ț iei în contextul social al
epocii: ,,Ce tot îndrugi de hoți? Aci-i Veneția/ Și-am casă,nu hambar!" , autorul ne conduce în 26
continuare prin complexitatea întâmplărilor către spațiul cipriot, în care este prezentat conflictul
dintre turci și venețieni:
Vești noi, amici: războiul s-a sfârșit
Și turcii sunt la fund.Cum o mai duc,pe
insula,prietenii mei vechi? 27

Culoarea pielii maurului a reprezentat încă de la început un motiv de controversă, originea
acestuia fiind disputată tocmai din cauza faptului că un personaj de culoare, capătă un rol
important în societate, ajungând chiar la conducerea armatei. Cu toate acestea, deși este un
25 ​ William Shakespeare, ​ op. cit ​ ., p. 25.
26 ​ Idem ​ , p.11
27 Idem ​ . p. 43.
22

general respectat și deosebit de educat, încă de la începutul operei întâlnim o discrepanță din
punct de vedere rasial. Așadar, este inevitabil să nu remarcăm multitudinea de însușiri prin
intermediul cărora Othello este judecat de către celelalte personaje cu care acesta intră în contact.
Însuși termenul de „maur” pe care Iago îl folosește deseori cu scopul de a-l caracteriza pe
Othello, are o conotație negativă. În dicționarul explicativ al limbii române însemnătatea acestui
cuvânt este următoarea: ,,Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în
nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu
nord-vestul Africii și o parte a Spaniei” . Pornind de la aceste prejudecăți, putem observa 28
fundamentul aceastei discrepanțe și înverșunări față de Othello, refuzul categoric de a accepta ca
un maur sau un oriental să conducă o populație civilizată, o populație dominată încă de unele
concepții bazate pe ideea potrivit căreia un individ de culoare nu este demn să fie în fruntea
armatei și să capete un loc de seamă în societate.
Această atitudine negativă a poporului cu privire la originea generalului, se poate
exemplifica prin replicile umilitoare pe care Rodrig le adresează, reacție care subliniază încă o
dată totala lipsa de respect pe care acesta o are față de Othello, cauzată tocmai de aceste diferențe
rasiale: „Ce mai noroc și pe buzatul ăsta/ Să-i facă felul!” . O altă secven ț ă reprezentativă 29
pentru ilustrarea dezgustului pe care Rodrig îl manifestă față de Othello, este prezentată în scena
divulgării relației ascunse, unde încurajat de către Iago merge spre a da în vileag iubirea secretă
dintre Desdemona și maur:
Că mândră ta fiica-n ceasul asta
Nehotărât și tulbure al nopții
Se-ndreaptă, fără alt însoțitor,
Decât un gondolier, slugoi plătit,
Spre maurul cu brațele vânjoase,
Un desfrânat- de știi și te-nvoie ș ti. 30
Dorința necondiționată a lui Rodrig de a denigra imaginea demnă a generalului abundă pe tot
parcursului actului 1, fapt ce garantează convingerea lui Barbantio, tatăl Desdemonei, potrivit
căreia Othello nu este demn de a primi iubirea frumoasei sale fiice:
Fiica ta, spun iar, e-o răzvrătită,
Că și-a legat norocul, vraja, mintea
Și datoria de-un zănatic fără căpătâi. 31
28 ​ https://dexonline.ro/definitie/maur ​ , accesat pe 10.06.2017, ora 15:49.
29 ​ William Shakespeare, ​ op. cit ​ ., p.9.
30 ​ Idem ​ , p. 12.
31 ​ Ibidem.
23

2.3 Gelozia- ,,Monstrul cu ochii verzi”
Așa cum am menționat în paginile anterioare, gelozia conduce în cele mai multe cazuri
către destabilizare emoțională manifestată implicit prin cruzimea și ura întipărită în conștiința
individului. Plecând de la aceast fundament bine stabilit, putem recunoaște caracterul brutal și
sălbatic pe care W. Shakespeare îl ilustrează într-un mod inedit în opera Othello ​ , trăsătură ce
reiese tocmai prin viziunea pe care Iago o are asupra geloziei:

​ Ferește-te de gelozie,doamne!
E monstrul cu ochii verzi ce-și plăsmuiește
El singur hrană lui. 32
Reflectând asupra acestei idei, suntem tentați în prima instanță să ne putem următoarea întrebare:
de ce a ales autorul să ofere această reprezentare prin asemănarea cu o creatură monstruoasă ,,cu
ochii verzi"? Din punctul meu de vedere, folosirea acestei comparații are un rol deosebit de
profund și sugestiv, tocmai pentru evidențierea caracterului ucigător. Făcând o analiză din punct
de vedere semantic asupra acestor termeni putem eviden ț ia ideea potrivit căreia asocierea cu
acesta expresie generează sentimente de neliniște, groază, durere. Totodată, prin investigarea
caracterului mitologic al acestei creaturi, remarcăm asocierea cu un personaj care deoseori are
rolul de a provoca suferință și moarte. Astfel, judecând din prisma argumentelor aduse, raportarea
acestui sentiment prin intermediul personificării cu o creatură monstruoasă reprezintă un element
ce conferă unicitate piesei shakesperiane. În același timp, judecând din privința manierei de
prezentare, este important să subliniem modul în care Iago, personaj ce are rolul de incitator pe
tot parcursul piesei și care devine conștient de gravitatea acțiunilor rezultată din pricina intrigilor
stârnite, poate fi considerat ,,monstru cu ochi verzi” tocmai prin asocierea cu această creatură
provocatoare de haos și durere.
2.3 Sindromul Othello
În această secțiune a lucrării vom încerca să găsim o definiție concisă a acestui sindrom,
continuând cu maniera în care sindromul Othello se reflectă în piesa lui W. Shakespeare ​ Othello ​ ,
precum și modul în care se manifestă în operele literare ce au ca temă principală gelozia. Într-o
cercetare foarte complexă asupra acestei probleme numită ​ Sindromul Othello ​ , Dr. Kenneth C.
32 Idem ​ , p.73.
24

Ruge și Barry Lenson încearcă să ofere prin intermediul unor situații pe care pacienții le-au
relatat pe parcursul terapiilor și totodată prin paralela cu piesa ​ Othello ​ , un mod de înțelegere și de
prevenire a acestei gelozii periculoase. Astfel, putem defini sindromul Othello, ca un sentiment
de gelozie deosebit de complex, manifestat prin suspiciuni obsedante deseori fără un fundament
valid, prin agresiune exagerată și conducând până la ultima etapă, crima.
Piesa shakesperiană este considerată piatra de temelie pentru ilustrarea conceptului de
gelozie obsesivă, Othello fiind considerat personajul reprezentativ pentru ilustrarea Sindromului
Othello prin raportarea la contextul piesei. Din perspectiva caracteristicilor acestei boli, vom
continua cercetarea prin analiza detaliată a fiecărei etape regăsite în evoluția sindromului Othello.
Problema geloziei obsesive este deosebit de complexă, întrucât este deosebit de dificil să găsim o
cauză a acestui comportament. Tendința de controla în mod abuziv partenerul are repercursiuni
asupra celui ce se confruntă cu această boală, astfel încât prin permanentele stări de suferință și
incertitudini, persoana geloasă manifestă în primul rând o decădere din punct de vedere psihic. În
acest sens, Dr. Kenneth C. Ruge și Barry Lenson susțin afirmația potrivit căreia: ,,Gelozia
obsesivă, rămâne motivul principal pentru care oamenii își fac rău lor înșiși, cunoscuților, celor
pe care i-au iubit cândva.” Prin raportare la contextul literar, observăm efectele pe care gelozia 33
obsesivă le are în cazul personajelor lui William Shakespeare, Marcel Proust sau Andr ​ é Maurois,
astfel încât dorința de a poseda partenerul are ca singur efect alimentarea durerii finale.
În legătură cu agresivitatea expusă de către personaje ca prim reflex pentru rezolvarea
conflictului exterior, aceasta nu se manifestă întotdeauna încă de la începutul etapei inițiale de
suspiciune. De cele mai multe ori, negarea apare ca primă etapă pe scara manifestărilor generale
ale geloziei. Pe parcursul confruntării cu sindromul Othello, își face loc ura și în final
agresivitatea. Cât privește sentimentul de negare, acesta apare ca prim reflex în confruntarea cu
gelozia. Frica de a pierde persoana iubită, reprezintă primul pas către următoarea etapă, ura
otrăvitoare care împiedică judecată limpede și care conduce în final către crimă sau suicid.
Intensitatea sentimentului de ură se amplifică pe baza suspiciunilor de infidelitate.
Tendința către agresivitate și impulsivitate are adesea drept consecință deteriorarea
relației precum și prăbușirea lumii fragile. Odată apărut dezechilibrul emoțional rămâne doar un
pas către apariția agresivită ț ii, aceasta rămânând singura posibilitate de soluționare a conflictului
amoros. Permanentele acte violente sunt principalele caracteristici ale sindromului Othello. În
33 Barry Lenson, Kenneth C. Ruge ​ , Sindromul Othello, ​ Editura Curtea veche, Bucure ș ti, 2012, p.24 ​ .
25

cercetarea lui Kenneth C. Ruge și Barry Lenson, asupra etapelor manifestării acestui sindrom se
precizează următorul aspect: ,,Furia, la fel ca gelozia, se alimentează singură și e greu de ținut în
frâu. Odată ce-i permitem să ne controleze și să se facă resimțită în relațiile noastre, cădem pradă
unei vieți primitive și nefericite.” Furia periclitează iubirea pură, diminuând capacitatea de 34
percepere a realității obiective, astfel încât persoana orbită de furie devine incapabilă de a lua
decizii într-un mod just, în conformitate cu gravitatea situației.
Având în vedere reacțiile ambivalente ale acestui sindrom, nu putem fi decât deschiși spre
a înțelege această gravă tulburare, adesea fiind rezultatul propriei vanități sau deziluzii a
individului cuprins de această pasiune otrăvitoare. Care este cauza acestei manifestări narcisiste?
La o primă reflecție asupra literaturii, putem constata că de cele mai multe ori personajele la care
regăsim într-o manieră exagerată această iubire de sine fac parte din categoria tipologiei
masculine. Nevoia de iubire, de siguranță are un rol esen ț ial în paradoxul fericirii. Astfel, este
dificil să oferim o definiție iubirii, profunzimea, pasiunea, având o importan ț ă diferită și pecepută
diferit de fiecare personaj.
Conform psihologilor, ,,Gelozia patologică este starea în care bărbații (și câteodată și
femeile) devin exagerat de geloși, uneori chiar și atunci când nu au niciun motiv să își suspecteze
partenerele de infidelitate.” Raportându-ne contextului literar, un exemplu semnificativ pentru 35
ilustrarea acestei afirmații este gelozia manifestată de Othello, care în ciuda admirației și iubirii
pe care Desdemona o dovedea, devine convins de infidelitatea acesteia, pe baza unor intrigi ce nu
aveau un fundament valid.
Făcând o paralelă cu personajul lui Shakespeare, putem remarca reacțiile apărute precum
repugnanța sau chiar detestarea persoanei bănuite de un comportament nedorit, aceste aspecte
fiind rezultatul unei stime de sine scăzute sau a unei instabilități din punct de vedere emoțional.
În ciuda puterii pe care Othello o deținea, a tăriei de caracter și vitejiei pentru care acesta era
recunoscut, iată că nimic nu poate sta în calea acestui sentiment otrăvitor. Personajul care a avut
un rol evident în instalarea geloziei maladive în cadrul piesei a fost soldatul Iago, acesta fiind
caracterizat de către Hildergart Baumgart în cercetarea sa asupra geloziei, un caracter ce are rolul
de ,,incitator” . Pe parcursul desfășurării piesei, acesta a reușit prin stârnirea unor ipoteze false, 36
34 ​ Barry Lenson, Kenneth C. Ruge, ​ op.cit ​ , ​ p. 143.
35 ​ Idem ​ , p. 48.
36 Hildegard Baumgart, ​ op. cit. ​ , ​ p. 217.
26

bazate pe minciuni și alte tertipuri, să destabilizeze universul eroului, fapt ce a condus către
distrugerea morală și în ultimă etapă spre o tragedie.

2.5 Delimitări conceptuale ale geloziei
Sub aspectul acestei manifestări, fundamentul sindromului Othello îl putem considera de
natură psihologică. Această tulburare deosebit de periculoasă înrădăcinează o mare autoritate în
conștient, controlând psihicul și implicând agresivitatea ca singură soluție salvatoare. Trebuie să
menționăm de asemenea faptul că relația cu celalalte personaje joacă un rol fundamental în
modul de manifestare al acestui sindrom. Astfel, societatea poate juca un rol elementar în
amplificarea agresivității sau a falselor indicii, un exemplu semnificativ fiind Iago, care pe
parcursul întregii acțiuni a avut rolul de a hrăni în mod conștient suferințele lui Othello. Condus
de acțiunea acestui impuls agresiv, de cele mai multe ori personajul se alimentează cu proiecții
sau false supoziți.
Hildegard Baumgart afirmă că: ,,Gelozia, atunci când există într-adevăr, nu mai are nimic
nobil, nu alimentează și nu păstrează iubirea, ci provoacă în contactele normale corecte ale
omului o dezordine atât de radicală încât animalismul ucigaș apare ca unicul simbol potrivit.” 37
Întreaga concepție pe care aceasta o prezintă cu privire la gelozie se bazează pe caracterul tragic
al acestui sentiment, întrucât dacă analizăm din perspectiva personajului shakesperian, observăm
tendința de a încheia această stare de neliniștite prin crimă sau suicid. În acest context, suicidul
apare ca o formă de regret, Othello realizând înscenarea urzită de către Iago și totodată
nevinovăția femeii ce l-a iubit până în ultima clipă a vieții sale este cuprins de remușcări, acesta
fiind momentul decisiv în destabilizarea psihică a personajului.
Aplicată în literatură, putem utiliza această teorie pentru a susține procesul prin care
protagoniștii operelor răspund influenței exercitată de către această putere nebănuită pe care
gelozia o deține. Dorința de a poseda aduce de la sine o presiune înnebunitoare pentru individul
gelos. În cazul personajului Othello nu putem discuta despre o posesivitate exagerată, întrucât
acesta este mai degrabă furios pe relația pe care Desdemona o putea avea cu un bărbat pe care
Othello îl admira, Cassio fiind un apropiat al acestuia.
În ceea ce privește modul în care înțelegem evoluția și repercusiunile acestei tulburări
manifestate prin conflicte și interpretări nejustificate, putem contura astfel principalele simptome
37 Hildegard Baumgart, ​ op. cit. ​ , ​ p. 171.
27

ale sindromului Othello, regăsite iată în piesa dramaturgului William Shakespeare: Othello, orbit
de gelozie nu a avut capacitatea de a analiza rațional presupusa infidelitate a soției sale, fapt ce
l-a condus pe erou să recurgă la crimă. Această prăbușire morală a protagonistului, declanșează
stări distrugătoare, pentru care moartea reprezintă singura soluție.
Declanșarea sentimentului de gelozie obsesivă suprimă iubirea pură, consolidată, ș i duce
la prăbușirea morală a protagonistului, fapt ce conduce cel mai adesea către deformarea propriei
realități, manifestată prin pierderea capacității raționale. Pentru exemplificarea acestei idei, putem
face o scurtă analiză asupra modului în care protagonistul operei răspunde provocărilor. Astfel
Othello, cuprins de otrava geloziei refuză să admită veridicitatea realității, dând crezare unor
zvonuri ireale ș i formâ ndu-și o realitate bazată pe proiecții, ce îl conduce în final către moarte:
Sânge! Sânge! Sânge!
Răbdare-ți spun. Că poate-ți schimbi părerea
Nicigând! Așa cum Marea Neagră, Iago,
Nu face cale întoarsă, ci-și îndreaptă
Gerosu-i val, năvalnicu-i puhoi,
Mereu spre Helespont și Propontida… 38

Dacă judecăm după atitudinea pe care acesta o are, putem vorbi în acest context despre
delir, întrucât dorința de a se răzbuna prin vărsare de sânge scoate la iveală caracterul sadic pe
care acesta îl manifestă în această ultimă etapă a geloziei.
Luând în considerație ambivalența și manifestările negative caracteristice acestui sindrom
pe parcursul desfășurării evenimentelor în opera Othello ​ , este esențial să fim riguroși și în
analizarea acestuia în societatea contemporană. Din punctul meu de vedere, modelele literare
constiuie un avantaj major în exemplificarea și interpretarea nivelurilor de manifestare ale acestui
sindrom, prin prisma actualității pe care această boală a căpătat-o în ultimele decenii.

2.5.1 Gelozia lui Othello de la suspiciune la delir
Discutând modul de manifestare al geloziei, observăm faptul că opera shakesperiană
poate fi considerată o piesă de referință pentru exemplificarea acestui sentiment, întrucât cuprinde
toate etapele geloziei: de la suspiciune până la delir. Stadiul incipient al geloziei este suspiciunea,
care așa cum am afirmat în capitolul anterior prezintă un rol esențial în declanșarea geloziei ca
sentiment obsesiv. În ceea ce privește contextul literar, suspiciunea a fost mai degrabă un
38 William Shakespeare, ​ op.cit ​ ., p. 85.
28

sentiment indus din exterior, în primele pagini ale piesei fiind sugestivă scena în Othello era în
totalitate sigur de iubirea și fidelitatea Desdemonei:
Dacă-ngaduiesti,
Va fi stegarul meu. E-un om întreg.
În seama lui o las pe-a mea soție
Și tot ce mă socoti de trebuință
A-mi fi trimis. 39

Acest fragment este semnificativ pentru a dovedi încrederea pe care Othello o avea în
stegarul său, constituind un avantaj în procesul de instigare realizat de Iago, profitând din plin de
naivitatea maurului. Această referire la încrederea pe care Othello o avea în Iago ne conduce spre
următoarea întrebare: poate fi considerat Othello o victima a propriei naivități?
Din punctul meu de vedere, William Shakespeare a urmărit prin introducerea lui Iago să
accentueze ușurința cu care Othello s-a lăsat prins în această capcană, dovedind astfel nesiguranță
în ceea ce privește relația de iubire dintre cei doi cât și din perspectiva modului de gândire, dacă
analizăm ușurința cu care maurul s-a lăsat influențat. De altminteri, naivitatea a reprezentat cauza
principală a decăderii psihice a personajului și a distrugerii iubirii.
Reîntorcându-ne la modul în care suspiciunea afectează parcursul iubirii dintre Othello și
Desdemona, observăm cum pe măsură ce Iago alimentează fricile maurului, gelozia acestuia
avansează spre etape îngrijorătoare, precum fixarea unor obsesii sau chiar delirul. Astfel, dacă la
început Othello era convins de iubirea soției sale, pe parcusul uneltirilor induse de Iago, acesta
devine din ce în ce mai convins de infidelitatea acesteia, în finalul piesei acesta fiind în totalitate
sigur de faptul că soția să nu îi este credincioasă, alimentând aceste supoziții cu false proiecții și
indicii.
În concluzie, putem afirma că suspiciunile lui Othello, nu au făcut altceva decât să
alimenteze întreg procesul geloziei, să transforme sentimentele sincere și pasionale în ură și să
conducă în final spre distrugerea atât din punct de vedere psihologic a personajului, cât și din
punct de vedere fizic, acesta alegând suicidul ca singură soluție de ieșire din această problemă.
Un alt nivel al geloziei semnificativ în comportamentul personajului Othello este delirul,
care așa cum am prezentat în capitolul anterior, poate fi definit drept cea mai avansată și gravă
formă a geloziei, aceasta marcând trasformarea din punct de vedere psihologic a persoanei
geloase prin consecințe tragice. Delirul din gelozie presupune în primul rând o întunecare a
39 ​ William Shakespeare, ​ op. cit. ​ , p. 29.
29

judecății, individul ce se confruntă cu acest sentiment refuzând realitatea și focusându-se pe
alimentarea unor false proiecții. Altfel spus, în această etapă a geloziei, nu posibilitatea de a salva
o iubire sau o relație este importantă, ci demascarea infidelității, indiferent dacă aceasta este reală
sau nu.
Din perspectiva delirului în comportamentul personajului Othello, remarcăm faptul că
această etapă s-a dezvoltat într-un mod progresiv. Astfel, dacă la începutul piesei putem discuta
despre sentimente de iubire și încredere, treptat pe baza intrigilor stârnite de Iago observăm o
schimbare din punct de vedere psihologic a personajului. Obsesia pe care el o alimentează cu
privire la demascarea infidelității Desdemonei conturează din ce în ce mai mult profilul unei
gelozii delirante.
Personajul lui Shakespeare se remarcă prin tendința neîncetată spre tragic, trăsătură ce
reiese din investigarea atentă a sentimentelor complexe pe care acesta le trăiește, cât și prin
tendința de a-și provoca suferință în mod voluntar, fiind suficientă o singură bănuială pentru a
declanșa o întreagă avalanșă de stări chinuitoare. Un exemplu semnificativ pentru susținerea
acestui argument, îl oglindește scena finală, unde Othello, aflat lângă trupul fără viață al so ț iei lui
și fiind pus în fa ț a adev ărului simte puternice remușcări, implorând zeii să fie pedepsit:
Voi, demoni, izgoniți-mă cu biciul
Din fața arătării ei cerești! Sufla ț i-mă-ntr-a
vântului bătaie!
Frigeți-mă pe flăcări de pucioasă!
Scălda ț i-mă-n străfund de rău de foc! Oh,
Desdemona, Desdemona-i moartă! 40

Deși dorința permanentă de a provoca suferință Desdemonei a reprezentat obiectivul generalului,
convingându-se de nevinovăția soției sale acesta o vede în final ca pe o ,,arătare cerească”, o
ființă perfectă, fără de păcat, această compara ț ie accentuând încă o dată contrastul bun-rău dintre
cei doi. Astfel, Desdemona reprezenta tipul personajului plin de calități virtuoase, soția ce rămâne
fidelă partenerului chiar cu prețul vieții și capabilă de sentimente de iubire până în pragul morții,
în vreme ce Othello este prezentat în contrast drept un personaj slab, ușor influențabil, deseori
manifestând un comportament agresiv.
Dincolo de proiecțiile pe care Othello le nutrește cu privire la aparenta infidelitate, delirul
capătă puteri nebănuite în comportamentului acestuia în special în ceea ce privește modul în care
40 William Shakespeare, ​ op.cit ​ ., p.148.
30

încearcă să soluționeze atât conflictul exterior cât și conflictul interior generat de trădarea
Desdemonei. Crima din gelozie sau suicidul sunt cele mai dramatice consecințe pe care delirul le
manifestă și care distrug pe toți cei care trăiesc această stare. În acest context Hildegard
Baumgart face următoarea observație cu privire la modul în care maurul se lasă cuprins de
această boală: ,,Othello evaluează greșit aspectele reale și le înscrie într-un sistem care îi lasă
impresia că omorul este singura și, mai ales, cea mai corectă soluție.” 41
Cu alte cuvinte, principala caracteristică a delirului este viziunea transformată a realității,
personajul gelos trăind într-o lume deseori creată chiar de proiecțiile sale, o lume în care ajunge
să provoace infidelitatea partenerei, tocmai din cauza accentului pe care acesta îl pune pe
demascarea presupusei trădări.

2.5.2 Gelozia de la mândrie la orgoliu
Discutând modul în care Othello reușește să se raporteze la realitate, precum și maniera
în care gelozia transformă sau chiar scoate la iveală diverse caracteristici negative ale
personajului, vom continua cercetarea prin prezentarea unei alte caracteristici, orgoliul excesiv.
Această caracteristică a maurului este redată prin modul în care acesta se comportă sau se
exprimă, mândria lui Othello fiind o trăsătură deosebit de importantă în conturarea întregii sale
personalități. Personalitatea generalului a stârnit o serie de controverse atât din cauza culorii pielii
cât și din prisma personalității sale puternice și a vitejiei de care a dat dovadă pe parcursul
luptelor pe care le-a condus. Astfel, prin stârnirea intrigilor cu privire la infidelitatea
Desdemonei, Iago puncta o latură deosebit de sensibilă, întrucât Cassio era bun prieten al
maurului, iar din punct de vedere social acesta avea func ț ia de locotenent, fapt ce reușea să
stârnească o serie de controverse întrucât ataca orgoliul generalului.
În acest sens, putem discuta despre mândrie dacă analizăm referirile pe care maurul le
face referitor la distincția pe care acesta o ocupă în cadrul societății. Pentru ilustrarea acestei
afirmații este semnificativă scena în care Othello, la aflarea adevărului despre trădarea stegarului,
încercă să-l înfrunte, însa Iago reușește să-i fure spada maurului și să își ucidă soția:

Eu nu mai sunt viteazul:
Orice țingău îmi poate smulge spada!
Când moare cinstea, gloria ce-nseamnă? Să piară tot! 42
41 ​ Hildegard Baumgart, ​ op. cit. ​ , p. 218.
42 William Shakespeare, ​ op. cit. ​ , p. 147.
31

Judecând după replica acestuia, este neîndoielnic accentul pe care acesta îl pune asupra vitejiei
pentru care era recunoscut, simțindu-se înfrânt în momentul în care Iago reușește să îi fure spada,
Othello fiind deosebit de apreciat pentru iscusința cu care o mânuia.
Un alt aspect ce este deosebit de important pentru cercetarea noastră este relația dintre
Iago și Othello, prin analiza căreia vom observa care sunt cauzele pentru care stegarul dorește să
provoace rău în viața tuturor persoanelor din jurul lui, precum și posibila gelozie a acestuia față
de maur. Invidia pe care Iago o sim ț ea față de Othello s-a născut tocmai din cauza avansării lui
Cassio pe motivul unei bune prietenii, în ciuda iscusinței de care Iago a dat dovadă pe parcursul
luptelor:
​ Un florentin, zis Cassio Mihail,
Un fante muieratic ce nicicând
N-a dus un escadron în bătălii
Nu-i vrednic să-ntocmească-un plan de luptă
Nici cât o pupăză; bun doar de cărți,
De teorii, în care orice consul,
În toga sa, e tot atât de meșter. 43

Putem discuta astfel atât despre revolta asupra lui Othello generată din pricina unei
avansări necinstite cât și despre invidia acestuia față de Cassio, premise ce complică astfel analiza
noastră, întrucât se pune problema unei noi întrebări: Care este personajul pe care Iago dorea să
se răzbune cu adevărat: Othello sau Cassio? Prin raportare la modul în care acesta decide să se
răzbune putem afirma că principala caracteristică a lui Iago este invidia. În acest sens, trebuie să
menționăm faptul că repulsia pe care Iago a avut-o dintotdeauna față de Othello a fost generată
atât din pricina originii maurului cât și din pricina vitejiei acestuia, fiind un conducător iubit și
apreciat de către poporul său. În ceea ce privește invidia față de Cassio, acesta a fost mai degrabă
un simplu pion în calea lui Iago, folosindu-se de relația de prietenie pe care acesta o avea cu
Othello, pentru a-și duce la bun sfârșit planul de răzbunare.
La fel ca și Othello, Iago reprezintă tipul personajului complex, ce dă dovadă de o
inteligență sclipitoare prin modul în care își urzește planul de răzbunare, reușind să controleze
astfel toate întâmplările în favoarea lui. Astfel, prin introducerea suspiciunilor în mintea lui
43 ​ Idem ​ , p. 8.
32

Othello, acesta reușește nu doar să-l distrugă pe maur, ci pe toți cei ce se află în relație cu acesta,
inclusiv pe Emilia so ț ia lui Iago ce sfârșește ucisă chiar de către stegar.
Opera tragică ​ Othello reuseste astfel să imbine toate aspectele geloziei, de la stadiul de
suspiciune până la etapa de gelozie delirantă, fiind o operă de referin ț ă pentru ilustrarea acestui
concept, ș i care se impune prin stilul elaborat de prezentare a trăirilor interioare pe care
personajele le manifestă, devenind totodată o sursă de inspira ț ie pentru scriitorii ce vor aborda
această temă în secolele ce vor urma.

33

CAPITOLUL III. GELOZIA DE LA PASIUNE LA DEZILUZIE ÎN OPERA
LUI MARCEL PROUST

Abordările referitoare la gelozie ca pretext literar sunt deosebit de ample și complexe,
întrucât preocuparea pentru această temă implică o serie de noi metode de expunere și de analiză,
marcând astfel o dezvoltare atât în privința amplorii acestui gen de literatură cât și din perspectiva
cunoașterii psihicului uman. Un rol important în literatura ce urmărește investigarea conceptului
de gelozie îl are Marcel Proust, acesta reușind să prezinte în opera sa ​ În căutarea timpului
pierdut- Swann ​ , un mod diferit de abordare a geloziei tocmai prin expunerea unor noi tipuri de
personaje, ce sunt de altfel complet diferite dacă ne raportăm la personajele piesei lui William
Shakespeare analizate anterior.
Literatura comparată oferă foarte multe posibilități de abordare a operelor literare, în acest
sens, deschiderea către o nouă viziune are rolul de a aduce o reîmprospătare a diferitelor teme și
motive pe care scriitorii le propun. Referitor la motivul geloziei, așa cum am observat prin
analiza modului în care acest sentiment se manifestă în piesa ​ Othello sau în romanul lui Marcel
Proust, gelozia poate avea diferite forme și reacții. Tehnicile pe care Marcel Proust le utilizează
în scrierea ciclului ​ În căutarea timpului pierdut ​ conferă originalitate și oferă totodată noi
modalități de interpretare. În acest sens, introducerea memoriei involuntare aplicată din
perspectiva intelectualului, iluzionarea și luciditatea sunt elemente ce conturează o nouă abordare
a geloziei.

3.1 Apartenența operei la conceptul de gelozie
Ciclul ​ În căutarea timpului pierdut se impune în literatura universală atât din punct de
vedere stilistic, acțiunea celor opt romane fiind prezentată într-un mod complex prin utilizarea
elementelor stilistice și de compozitie cât și prin inovația pe care acesta o aduce prin ,,metoda
memoriei involuntare” , ce se bazează pe reinterpretarea unor momente din trecut, autorul 44
folosindu-se în acest sens de Marcel, naratorul celor opt volume, pentru a pune în evidență
importanța pe care conceptul de memorie involuntară îl are în elaborarea operei. În acest sens,
Florin Bratu subliniază caracterul important pe care rolul de narator de ț inut de Marcel îl are în
44 ​ Viola Vancea (coord.), ​ Pro ș i contra Marcel Proust, ​ Editura Institutul cultural roman, Bucure ș ti, 2006, p. 349.
34

construcția romanelor: ,,Eroul Căutării, conștient de amplasarea lui într-un spațiu agreativ, își
oferă o posibilitate (devenind narator, căutând accesul la scriitură) de a pătrunde într-un spațiu
omogen, sistematic, spațiu zămislit numai de privirea prin punctul de vedere recunoscut, deci
trecere la obiectivitate.” 45
Marcel Proust debutează prin construcția primului volum pe care îl intitulează ​ Swann ​ ,
acesta reprezentând totodată baza întregii serii privind din perspectiva modului în care naratorul
ne introduce în lumea personajelor. În acest sens, Marcel ne prezintă întreaga sa copilărie
petrecută în orășelul Combray, moravurile societății din acea vreme, seratele familiei Verdurin
precum și idila dintre Odette și Swann. Ceea ce este însă foarte important de urmărit la acest
roman este modul în care Proust propune gelozia ca sentiment manifestat de Swann în relația pe
care acesta o are cu Odette. Pentru ilustrarea sentimentului de gelozie în contextul iubirii propus
de Marcel Proust, vom continua printr-o trecere în revistă a evenimentelor prezentate în roman.
Punctând latura pasională a operei, gelozia prezentată de Marcel Proust, cu precădere în
primul volum, urmărește portretizarea unui tip de iubire condamnată la nefericire și suferință. În
ceea ce privește iubirea lui Swann, aceasta se naște dintr-un capriciu manifestat prin dorința de a
fi iubit și apreciat, din dorința de a poseda o femeie care se dovede ș te a fi inferioară. Această
dorință ce se naște din ardoarea dominației continuă prin idealizarea femeii, precedată de
pasiunea carnală pe care Swann o declară. Toate aceste transformări pe care personajul mânat de
iubire pasională le trăiește repoziționează statusul său moral, întrucât acesta transformă gelozia
într-un soi de boală ce îi produce fericire și fără de care consideră că nu poate trăi: ,,În anumite
zile chiar, nu era chinuit de niciun fel de bănuială. Se credea vindecat. Dar a doua zi dimineața, la
trezire, simțea în același loc, aceeași durere, al cărei ascuțiș, în ajun, în timpul zilei, se tocise
datorită șuvoiului de impresii diferite.” Ultima etapă prin care Swann trece în evoluția relației 46
amoroase este deziluzionarea sau luciditatea, care are rolul de a scoate personajul din starea de
suferință sau anxietate, dar care produce totodată o serie de regrete în privința naivității în ceea ce
privește adevărata față a persoanei pe care o considera perfectă.
Din punct de vedere compozițional, romanul este structurat în trei mari părți pe care
autorul le va numi: ​ Combray ​ , ​ O iubire a lui Swann și ​ Nume de ținuturi:Numele ​ . În acest sens,
45 ​ Florian Bratu, ​ Proust-Cunoa ș tere ș i discurs ​ , Editura Junimea, Ia ș i, 1997, p. 53.
46 ​ Marcel Proust, ​ În cautarea timpului pierdut ​ , Editura Adevărul Holding, Bucure ș ti, 2010, p. 319.
35

pentru a putea încadra într-un mod corect conceptul de gelozie în contextul operei, vom continua
cercetarea printr-o scurtă trecere în revistă a operei.
În prima parte a romanului este prezentată viața lui Marcel, naratorul întregului volum,
din primii ani ai copilăriei pe care acesta îi petrece la Combray. Totodată această parte este
semnificativă pentru ilustrarea memoriei involuntare, în acest sens fiind sugestivă scena
degustării Madeleinei. Această prăjitură ce aparent părea nesemnificativa pentru Marcel ajuns
acum la maturitate, reușește să-i stârnească o serie de amintiri legate de copilăria sa la Combray
și de tradiția pe care acesta o avea în fiecare duminică dimineață, când mergea în camera mătușii
bolnave Leonie pentru a fi servit cu o prăjitură înmuiată în ceai. Totodată în cadrul acestei părți
facem cunoștință cu Swann, un apropiat al familiei, ce era recunoscut pentru spiritul său foarte
dezvoltat pentru artă și bun gust.
În cadrul celei de-a doua părți a romanului, naratorul ne prezintă povestea de iubire dintre
Swann și Odette, precum ș i momentul în care gelozia devine tema principală a romanului. Relația
celor doi protagoniști este prezentată în contextul unei lumi superficiale în care banul și poziția
socială sunt elementele la care se raportează toate personajele operei. Aceste caracteristici pe care
naratorul le prezintă au un rol foarte important pentru modul în care Odette se raportează la cei
din jurul ei si totodată la relația pe care o are cu Swann. În acest sens ne este prezentată
superficialitatea acesteia, precum și modul în care Swann devine vrăjit de această iluzie a iubirii.
Dacă la început Swann este prezentat în ipostaza cuceritorului, prins în capcana iluziei, gelozia
provocată de gesturile Odettei îl va repoziționa în ipostaza victimei. Suferința provocată de
gelozia obsesivă conduce în final spre declanșarea lucidității, etapă ce are un rol semnificativ în
întregirea portretului pe care Marcel Proust îl propune în prezentarea acestei tipologii complexe.
În ultima parte a romanului ​ Nume de ținuturi: Numele este prezentată din nou copilăria lui
Marcel, naratorul volumului precum și modul în care acesta prefera să își petreacă timpul liber
jucându-se pe bulevardele Parisului alături de Gilberte, despre care aflăm că este fiica lui Swann
și a Odettei de Crecy. În ceea ce privește parcursul relației dintre Swann și Odette ne este
confirmată căsătoria acestora, în ciuda incompatibilității dintre cei doi protagoniști ce ne-a fost
fost prezentată în finalul celei de-a doua părți.
Întreg contextul creat de Marcel Proust în opera sa conturează tipologia unei societăți
superficiale, în care banii sau popularitatea reprezintă idealul tuturor personajelor. Excepția din
acest cadru o face Swann, un personaj pentru care banii nu au o valoare atât de însemnată, această
36

afirmație fiind confirmată de momentele în care acesta era dispus să plătească oricât pentru a o
face fericită pe Odette: ,,Cum ar fi renunțat la toate relațiile sale înalte pentru orice persoană care
o vedea în mod obișnuit pe Odette, fie ea și manichiuristă sau vânzătoare într-un magazin! Ar fi
cheltuit pentru ele mai mult decât pentru niște regine.” Din perspectiva tipologiei personajelor, 47
remarcăm o discrepanță totală în ceea ce priveste contrastul dintre cele două personaje, ce reiese
tocmai din incompatibilitatea acestora atât din punct de vedere cultural cât și din punct de vedere
social.
Concepția lui Marcel Proust despre gelozie reprezintă o temă deosebit de interesantă
pentru studiul nostru tocmai prin perspectiva nouă pe care acesta o propune. Experiențele
pasionale precum și conturarea atentă a unor personaje complet diferite atât din punct de vedere
social, cât și moral, contribuie la proiectarea unei opere complexe. În legătură cu modul în care
autorul introduce tema iubirii în romanul său, Traian Liviu Birăescu consideră că: ,,Proust
inaugurează un nou roman de analiză psihologică, a cărui caracteristică e tocmai, cum sublinia
chiar el, psihologia, în timp, a personajelor, surprinderea, nu a mecanicii pasiunii, ci a dialecticii
vieții pasionale.” Revenind la analiza sentimentul de iubire în romanul discutat, remarcăm 48
superficialitatea cu care personajele tratează acest sentiment. În acest sens observăm lipsa de
afecțiune pe care doamna Verdurin o acordă soțului ei, precum și lipsa de sensibilitate a Odettei
față de orice bărbat.
Analizând din perspectiva superficialului, remarcăm atracția pe care Swann o manifestă
față de anumite categorii de femei, de cele mai multe ori de moravuri ușoare și totodată inferioare
atât din punct de vedere social cât și din punct de vedere al culturii pe care acestea o dețin.
Dorința de a se face remarcat în special în fața unor femei umile aduce la suprafață predispoziția
personajului către un posibil eșec amoros, ce este dezvăluită încă de la începutul prezentării sale:
,,Iar Swann, care era simplu și neglijent cu o ducesă, tremura să nu fie disprețuit, și poza, atunci
când era în fața unei cameriste.” Respingerea pe care Swann o manifestă față de femeile de rang 49
înalt sau cel puțin egale din punct de vedere al valorilor morale, deschide o posibilă discuție cu
privire la posibilitatea unui destin sortit eșecului, a unei iubiri interzise. Această afirmație poate fi
confirmată din prisma alegerii sortite eșecului pe care acesta o face în privința Odettei de Crecy.
Chiar dacă în perioada incipientă relației lor, aceasta nu îi stârnea nici cea mai mică urmă de
47 ​ Marcel Proust, ​ op.cit ​ ., p. 320.
48 ​ Traian Liviu Birăescu, ​ op. cit ​ ., p. 66.
49 ​ Marcel Proust, ​ op. cit ​ ., p. 197
37

interes, reușește în scurt timp să îi capteze atenția și să îl vrăjească tocmai prin aparenta inocență
a ei. În acest sens, adunând toate aceste argumente, putem observa modul în care Swann poate fi
într-o oarecare măsură conștient de posibila decepție pe care o poate avea, întrucât preferința sau
atracția pentru această tipologie de femei atrage după sine dezamăgire din punct de vedere
sentimental.
În realizarea unei paralele cu piesa ​ Othello de William Shakespeare și din perspectiva
temei iubirii pe care ambele opere o abordează, remarcăm diferențe în ceea ce privește
modalitatea de prezentare a sentimentului de iubire. Dacă pentru Othello iubirea este un
sentiment pur, înălțător, caracterizat prin loialitatea deplină a partenerei sale în orice
circumstanțe, pentru Swann acest sentiment capătă o altă conotație. În acest sens, remarcăm prin
analiza comportamentului acestuia mai degrabă a iubire puternică față de sine și totodată teama
de fi dezamăgit. Regăsim astfel două tipologii de personaje ce se disting prin aspirații și moduri
de manifestare diferite, oferindu-ne în acest fel noi moduri de abordare ale geloziei.

3.2 Particularită ț i ale iubirii în opera lui Marcel Proust
În ceea ce privește modul în care Marcel Proust abordează tema iubirii în volumul ​ Swann ​ ,
am remarcat o evolu ț ie a acestui sentiment pe care îl putem diviza în patru etape: iluzionarea,
gelozia, posesivitatea și luciditatea. Aceste etape conturează profilul lui Swann, aducând astfel
noutate în ceea ce privește tipologia personajului, întrucât propune o nouă modalitate de abordare
a geloziei prin introducerea elementului final, trezirea la realitate a personajului înainte de
săvâr ș irea unei erori fa tale.

3.2.1 Iluzionarea ca pretext al geloziei
Primul stadiu pe care îl vom aborda în analiza noastră este iluzionarea, acesta fiind etapa
premergătoare geloziei și totodată un aspect foarte important pentru evoluția lui Swann atât din
punct de vedere emoțional cât și din punct de vedere social. Această stare se dezvoltă
surprinzător într-o oarecare măsură dacă analizăm prin prisma caracterului personajului.
Hotărârea cu care acesta acționează precum și caracterul său rigid și impunător pe care îl
manifestă în cadrul seratelor la care acesta este invitat, ne îndeamnă să poziționăm acest personaj
într-o sfera a intangibilului, întrucât acesta însumează toate caracteristicile unui bărbat puternic și
sigur pe sine. Iluzionarea în cazul lui Swann se dezvoltă treptat, insistențele pe care Odette le face
38

cu privire la vizitele celor doi având un caracter decisiv. În ciuda atitudinii rigide pe care acesta o
are față de Odette, aceasta reușește să se strecoare în sufletul lui Swann, căpătându-i simpatia și
chiar dragostea. Semnificativă pentru ilustrarea etapei de iluzionare, este scena ceaiului, unde
invitat în locuința Odettei, aceasta îl surprinde servindu-i ceaiul preferat. Întâmplarea are o
semnificație foarte importantă pentru Swann, întrucât acesta este momentul în care începe să o
vadă pe Odette ca pe o femeie potrivită pentru el. În același timp, profitând de apropierea dintre
cei doi, Odette îi trimite un bilețel lui Swann, mesaj ce va capăta o deosebită importan ț ă pe
parcusul evoluției relației dintre cei doi: ,,De ce nu ți-ai uitat și inima, căci nu te-aș fi lăsat să o
mai iei înapoi” 50
Un alt moment semnificativ pentru ilustrarea iluzionării, este reprezentat de scena în care
Swann, mergând în vizită la Odette, este întâmpinat cu o privire ușor obosită, cu fața palidă și
hainele parcă aruncate pe ea, astfel încât ființa care nu demult îi provoca antipatie este acum
comparată cu o pictură de Botticelli. Amintind gustul foarte rafinat pe care Swann îl are pentru
frumosul în arta de toate tipurile, tocmai asemănarea acesteia cu o operă de Botticelli schimbă în
totalitate viziunea pe care acesta o avea față de Odette. Astfel Swann: ,,nu mai prețui chipul
Odettei în funcție de mai proasta sau mai buna calitate a obrajilor ei și după moliciunea pur
carnală pe care presupunea că o va descoperi atingându-i cu buzele.[…] O privea; un fragment din
frescă apărea în chipul și în trupul ei, pe care, din acea clipă, încearca mereu să-l regăsească, fie
că se află lângă Odette, fie că doar se gândea la ea.” ​ Fragmentul citat este semnificativ pentru 51
ilustrarea momentului iluzionării, a clipei ​ în ​ care pentru ​ prima ​ dată Swann ​ se ​ îndrăgostește de
Odette. ​ Din punct de vedere ​ al tehnicii ​ folosite de Marcel Proust ​ în scrierea ​ romanului ​ , ​ remarcăm
atenția pe ​ care o pune ​ în ​ analiza ​ stărilor ​ interioare ale personajelor ​ și a ​ schimbărilor petrecute ​ în
plan sentimental. ​ Dacă ​ la ​ început ​ , ​ acesta ​ se ​ simțea atras de o femeie ​ datorită ​ trăsăturilor
armonioase ​ și a culturii ​ vaste ​ , ​ în acest moment ne este prezentat un personaj prins ​ în ​ vraja iubirii,
a iluziei ce ​ se ​ află ​ în ​ opoziție cu tipologia ​ bărbatului ferm ​ și ​ rațional ​ . Iluzionarea ​ în contextul lui
Swann ​ se ​ dezvoltă rapid, ​ fără a avea nevoie de ​ circumstanțe motivante, astfel ​ încât ​ statutul
personajul ​ va ​ ​ fi ​ afectat ​ din ​ punct de vedere social ​ cât ​ ​ și ​ ​ din ​ ​ perspectiva ​ ​ morală.
Un alt tip de comportament ce se face remarcat în analiza lui Swann este dorința acestuia
de a masca incultura iubitei sale preferând să evite ieșirile la seratele organizate de către familiile
50 ​ Marcel Proust ​ , ​ op. cit., ​ ​ p. 226.
51 Idem ​ , p.229.
39

importante ale societății parisiene, totul pentru a nu păta imaginea perfectă pe care acesta și-a
clădit-o despre Odette dar și pentru a o proteja de posibilele bârfe ce puteau apărea cu privire la
trecutul ei dezonorant. Toate aceste sacrificii pe care Swann le face, scot la iveală încă o dată
ușurința cu care acesta pică în capcana destinului precum și procesul transformării psihologice a
personajului. Renunțarea la plăcerile zilnice, posibilitatea stârnirii unor zvonuri ce pot ataca
imaginea pe care acesta și-a impus-o, sunt dovada devotamentului suprem față de Odette. În
ciuda acestor sacrificii, recunoștința Odettei întârzie să apară, relația dintre cei doi devenind
anostă fapt ce va grăbi infidelitatea acesteia precum și decepția. Cu privire la naivitatea produsă
din iluzia unei iubiri, Traian Liviu Birăescu face următoarea observație: ,,[…] Iubirea e înfățișată
de Proust sub un singur chip: acela al unei pasiuni egoiste și senzuale. Proiectând asupra unei
femei sentimentul nostru, noi nu așteptăm, de la aceea ființă, ne increditeaza Proust, decât să
joace rolul unei oglinzi. O oglindă în care sentimentul nostru să se reflecte și să se întoarcă, cu o
putere mărită, înapoi.” Tocmai de aici pornește și drama personajului, distanțarea afectivă a 52
amantei sale în ciuda eforturilor pe care le face pentru a menține vie pasiunea și interesul
acesteia, stârnește în sufletul lui Swann decepția și alimentează suferința.

3.2.2 Gelozie și posesivitate ca elemente de legătură în evoluția personajului
Următorul aspect al geloziei pe care îl vom pune în discuție este posesivitatea. Asociată
geloziei gravitatea acesteia se poate amplifica pe măsură ce suspiciunile individului supus
chinurilor geloziei devin mai numeroase. Raportată la contextul operei proustiene, posesivitatea
reprezintă o caracteristică importantă în construcția personajului, astfel încât manifestările
acesteia devin foarte des întâlnite în relația dintre Swann și Odette: ,,[…] Odette era pentru mulți
bărbați o femeie încântătoare și dorită, farmecul pe care îl avea pentru aceștia, trupul ei trezise în
el o nevoie dureroasă de a o stăpâni pe de-a-ntregul, până în cele mai ascunse unghere ale
sufletului." Dacă ne raportăm la modul în care posesivitatea este prezentată în piesa ​ Othello ​ , 53
remarcăm încă o dată diferențe atât din perspectiva motivelor cauzatoare de gelozie cât și din
perspectiva modului în care cei doi protagoniști manifestă acest sentiment. În acest sens, dacă în
cazul operei proustiene, Swann își manifestă posesivitatea prin frământări interiore, din
52 Traian Liviu Birăescu, ​ op.cit. ​ , p. 69.
53 ​ Marcel Proust, ​ op. cit ​ ., p. 275.
40

perspectiva lui Othello, posesivitatea se manifestă prin îngrădirea libertății Desdemonei și prin
acte de spionaj.
Maniera în care Marcel Proust propune prezentarea sentimentului de gelozie prin
comparație cu o afecțiune maladivă, scoate în eviden ț ă un nou mod de manifestare al geloziei.
Altfel spus, Swann își hrănește iubirea iluzorie cu aceste stări de neliniște provocate de teama de
a pierde atenția Odettei. În acest context devine paradoxal modul în care Swann percepe fericirea
și pe care o raportează întotdeauna la o suferință provocată din gelozie. Cu privire la maniera pe
care Proust o utilizează în prezentarea sentimentului de iubire, Mihai Zamfir face următoarea
observație: ,,Schema psihologică a romancierului nostru reîntâlnește cele mai pesimiste maxime
ale lui La Rochefoucauld: iubirea este o boală, o suferință perpetuă și fără leac […] nu poate
exista nici un moment de liniște sau de fericire, deoarece alimentul iubirii îl constituie
suspiciunea, suferința sau gelozia; este inutil să dorești încetarea suferinței, deoarece odată cu ea
va înceta și iubirea.” Tocmai de aici se naște și dramatismul acestui personaj, ce este prins în 54
această capcană a iluziei, a propriei amăgiri și care se dăruiește în totalitate iubirii.
Gelozia în contextul propus de Marcel Proust se dezvoltă pornind de la naivitatea
personajului, ce devine orbit de frumusețea Odettei prin asocierea pe care o realizează cu o
pictură celebră. Această ramură a artei are un rol foarte important în construcția romanului,
întrucât scenele în care Swann este prezentat sunt de cele mai multe ori asociate cu momentele
artistice ale operei. În acest sens, pasiunea pentru muzică sau pentru pictură conturează imaginea
unui iubitor de artă ce se află în permanență în căutarea frumosului: ,,Și adeseori erau femei de o
frumusețe destul de vulgară, căci calitățile fizice pe care el le cauta fără să-și dea seama erau
complet opuse celor care îl făceau să admire femeile sculpate sau pictate de maeștrii lui preferați”
. Totodată Swann încerca să creeze imaginea unei femei perfecte care îmbină idealul cultural cu 55
inocența și naturalețea. Pornind de la această premisă, rămâne iată neclară preferința pe care el o
manifestă pentru Odette, o femeie ce la începutul întâlnirilor amicale dintre cei doi îi părea
neinteresantă și lipsită de orice trăsături feminine. Pentru oferirea unui răspuns în privința acestei
probleme, naratorul oferă indicii ce pot anticipa această decădere a personajului, explicând
preferința pentru femeile inferioare lui precum și teama acestuia de a nu se face remarcat sau
54 Mihai Zamfir, ​ Imaginea ascunsă, structura narativă a romanului proustian ​ , Editura Univers, Bucure ș ti, 1976, p.
242.
55 ​ Marcel Proust, ​ op. cit. ​ , p. 197.
41

apreciat: ,,Profunzimea, melancolia expresiei îi înghețau simțurile, trezite, dimpotrivă de o carne
sănătoasă, îmbelșugată și roz.” 56
Gelozia în perspectiva propusă de Marcel Proust este un sentiment pe care Swann este
condamnat să îl trăiască. Din punct de vedere al tipologiei personajelor, Swann este prezentat
încă de la început ca fiind un adept al seratelor mondene, al relațiilor aventuriere și totodată un
iubitor al artei. Dacă analizăm modul în care personajul este descris în relația cu diferitele femei
care îl admirau pentru fermitate și cultură, remarcăm atracția pe care acesta o are pentru femeile
superficiale, în fața cărora poate fi considerat superior. În acest sens nevoia de a vedea în Odette
un ideal feminin, modifică perspectiva pe care ne-am format-o și ne îndeamnă în acest context
spre o nouă abordare: Putem considera această auto-iluzionare o dovadă de egoism sau de
vanitate? Marcel Proust oferă o explicație cu privire la absurdul comportamentului pe care Swann
îl manifestă: ,,Dintre toate modurile de producere a iubirii, dintre toți agenții de diseminare a
răului sacru, unul este printre cele mai eficace: acel mare suflu zbuciumat, ce trece uneori peste
noi. Atunci soarta noastră este pecetluită, și vom iubi ființa cu care ne simțim bine în acea clipă.
Nici măcar nu este nevoie să ne fi plăcut până atunci sau chiar să ne fi plăcut la fel de mult ca
altele. Trebuie doar ca înclinația noastră pentru ea să devină exclusivă. Și această condiție este
realizată când – în clipa când ne-a lipsit – căutarea plăcerilor pe care le aveam în preajma ei a fost
înlocuită dintr-odată în noi de o nevoie neliniștită, având drept obiect acea ființă, nevoie absurdă,
cu neputință de satisfăcut și greu de vindecat după legile acestei lumi – nevoia nebunească și
dureroasă de a poseda.” 57
Gelozia lui Swann se accentuază pe măsură ce Odette începe să fie din ce în ce mai
distantă față de el, scena căutării acesteia pe străzile cuprinse de umbra nopții având un rol foarte
important, tocmai din cauza sentimentului de frică resimțit în acele momente, ce îl determină să
asocieze orice indiciu de infidelitate din partea Odettei cu emoțiile trăite atunci, de aici și până la
posesivitatea personajului rămânând doar un mic pas. Cuprins de chinurile geloziei și frământat
de gânduri întunecate, suspiciunile în privința fidelității iubitei sale devin tot mai apăsătoare și
mai dese, fiind totodată susținute de comportamentul distant pe care Odette îl avea în preajma sa.
Dorința neîncetată a lui Swann de a fi întotdeauna alături de Odette, de a o controla, ne
conduc spre analiza modului în care conceptul de posesivitate se reflectă în comportamentul
56 ​ Ibidem.
57 ​ Marcel Proust, ​ op. cit ​ ., p. 236.
42

personajului. Traumele din trecut precum și frica de a nu retrăi din nou aceleași sentimente de
neliniște, dezvoltă în Swann nevoia de control permanent, de a i se răspunde iubirii pe care acesta
o poartă pentru Odette. Ceea ce surpinde privitor la relația de iubire a celor doua personaje
literare este opoziția în ceea ce privește emoțiile pe care atât Swann cât si Odette le manifestă, în
acest sens fiind evidentă discrepanța dintre cei doi. Pe măsură ce iubirea lui Swann se amplifică,
interesul Odettei în ceea ce-l privește se diminuează.
Sentimentul iubirii posesive se manifestă pentru prima dată în scena în care Swann, mânat
de gânduri obsesive privitoare la o presupusă relație între Odette și contele de Forcheville,
spionează casa acesteia: ,,[…] tortura care îl silise să iasă din casă își pierduse din ascuțime,
pierzându-și caracterul vag, acum când cealaltă viață a Odettei pe care, în acea clipă, o bănuia
neputincios, dintr-odată, era în fața lui, luminată în plin de lampă, prizonieră fără să știe în acea
cameră […]” . Nevoia de a controla precum și nesiguranța iubirii sunt semnale clare ale 58
posesivității, ale iubirii obsesive ce macină sufletul personajului. Posibilitatea unei idile cu un
bărbat pe care el îl situează într-o clasă inferioară, accentuează totodată neliniștea, rănindu-i
orgoliul.
Suferința în cazul lui Swann este strâns legată de memoria involuntară, astfel încât
încărcătura emoțională pe care acesta a acumulat-o în primele momente de neliniștite datorate
căutării disperate pe străzile întunecate ale Parisului revine întotdeauna în conștiința personajului,
comentariul pe care naratorul îl expune fiind edificator în susținerea aceastei ipoteze: ,,Gelozia
lui, ca o caracatiță ce aruncă un prim, apoi un al doilea, apoi un al treilea braț se leagă solid de
acest moment al orei cinci de după-amiază, apoi de un altul, apoi de un altul încă. Dar Swann nu
știa să-și inventeze suferințele. Ele nu erau decât amintirea, perturbarea unei suferințe care îi
venise din afară.” Interesantă este scena în care ne este specificată ,,inocența” personajului, 59
incapacitatea acestuia de a dezvolta alte proiecții de infidelitate ale amantei sale aduce din nou în
discuție paralela pe care o putem realiza cu piesa ​ Othello din perspectiva geloziei delirante. În
acest sens, dacă în cazul lui Swann acesta este prezentat ca fiind un personaj introvertit, care își
manifestă gelozia prin frământări interioare, în cazul lui Othello gelozia devine un pretext al
răzbunării.

58 ​ Idem ​ , pp. 276-277.
59 ​ Marcel Proust, ​ op. cit., ​ p. 286.
43

3.2.3 Luciditatea ca element definitoriu în construcția personajului
Ultima etapă din procesul evoluției iubirii la Swann este luciditatea, aceasta fiind totodată
cel mai important nivel al cunoașterii, pe care Marcel Proust îl propune în opera sa. Importanța
analizei acestei etape raportându-ne la arhetipul proustian, facilitează deschiderea spre o nouă
posibilitate de ieșire din ghearele geloziei întrucât acest nou stadiu reprezintă un concept ce se
află în opoziție cu manifestările geloziei propuse de autorii studiați de noi în cadrul acestei
lucrări. Raportată la analiza personajului Swann, luciditatea joacă un rol important, prin prisma
evoluției acestui sentiment, pe care o putem considera etapa salvatoare a acestuia, întrucât oprește
evoluția geloziei obsesive fără a atinge pragul actului suicidal sau chiar al crimei. Semnificativă
pentru ilustrarea acestui concept este ultima frază cu care ce-a doua parte a romanului se încheie:
,,Și când te gândești că mi-am pierdut atâția ani din viață, că am vrut să mor, că am simțit cea mai
mare iubire pentru o femeie care nu-mi plăcea, care nu era genul meu”. Mărturisirea pe care 60
Swann o face este importantă în examinarea stării emoționale a acestuia, întrucât devine conștient
de gravitatea gândurilor pe care le-a ascuns, și totodată de falsa iubire pe care aceasta a
alimentat-o pentru o femeie nepotrivită, pentru care a avut sentimente foarte profunde, devenind
astfel o pradă în fa ț a destinului.
În acest context, luciditatea personajului ne trimite încă o dată spre asocierea cu latura
intelectuală, filozofia acestuia de via ț ă delimitându-se în final de melancolia pe care o trăia pe
parcursul acestei amăgiri. Tocmai lejeritatea prin care acesta își exprima sentimentele și regretul
în ceea ce privește apropierea față de Odette, scoate la iveală nivelul de luciditate și totodată
opoziția dintre bărbatul naiv din timpul pretinsei relații de iubire și cel rațional sau analitic. În
acest caz, asistăm la una din cele mai importante scene ale literaturii, un moment de sinceritate
absolută a personajului, ce eviden ț iază încă o dată caracterul complex al personajului.
În prima parte a relației dintre cei doi, crearea unei imagini false a Odettei alimentează
atracția și iubirea pe care Swann o simțea pentru aceasta, amăgirea fiind un paravan împotriva
suferinței, împotriva fricii de a fi îndrăgostit. Referitor la rolul acestor intervenții în relație cu
iubirea ideală, Mihai Zamfir face următoare observație: ,,Nu numai din gelozie se hrănește
60 ​ Marcel Proust, ​ op. cit ​ ., p. 382.
44

iubirea; Proust descoperă funcția opusă pe care o au în iubire, actele dezoneste, cum ar fi
minciuna […] Un mincinos își pierde creditul în ochii celorlalți-iubita care minte face să
sporească dragostea iubitului, deoarece sporește, inconștient, presupusul mister din jurul ei” 61
Descoperirea minciunilor Odettei, accentuează durerea cauzată de gelozie, întrucât aflarea
adevărului scoate la iveală adevăratul caracter al femeii și grăbește totodată apariția stării de
luciditate a personajului. Aflarea adevărului accentuează totodată suferința cauzată de rănirea
orgoliului propriu, Swann condamnându-se pentru naivitatea de care a dat dovadă.

3.3 Similitudini și diferen ț e între Marcel Proust ș i Camil Petrescu
Analizând din punct de vedere al intertextualității conform teoriei lui Gérard Genette, în
analiza romanului ​ Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu regăsim
similitudini atât în ceea ce privește structura narativă a romanului cât și din privința tipologiei
persoanjelor cu romanul lui Marcel Proust. Introducerea stării de luciditate, a tipologiei
intelectualului orbit de iluzia unei iubiri, superficialitatea figurilor feminine în contextul unei
societății în care faima și banii sunt principalele aspirații ale personajelor prezentate sunt
elemente comune în cele două opere. Din perspectiva acestor argumente, romanul ​ În căutarea
timpului pierdut ​ poate fi considerat un hipotext pentru opera lui Camil Petrescu.
Raportându-ne la acest nou tip de gelozie pe care Marcel Proust îl propune în prezentarea
ciclului ​ În cautarea timpului pierdut ​ , regăsim similitudini în ceea ce prive ș te comportamentul
personajului conturat de Camil Petrescu, Stefan Gheorgidiu. Atât în volumul ​ Swann ​ cât ș i în
romanul ​ Ultima noapte de dragoste, înt ​ â ​ ia noapte de razboi ​ , ne sunt prezentate monografii ale
geloziei, insistând asupra condiției intelectualului pus în fa ț a unei dezamăgiri ce a rezultat din
pricina idealizării unei iubiri. Dacă în cazul personajului proustian pasiunea se naște printr-o
asociere a frumosului artistic ce se regăse ș te în pictura lui Botticelli, în opera lui Camil Petrescu,
iubirea apare mai mult în urma unei admirații din punct de vedere estetic.
Stilul celor două opere este foarte similar, întrucât în ambele romane autorii utilizează
tehnica memoriei involuntare ce are rolul de a surprinde în permanență conștiința personajelor
prin intermediul rememorării unor suferințe ce au fost provocate în trecut și care au avut un
impact emoțional semnificativ în evoluția personajelor. În acest sens, Camil Petrescu conturează
în opera sa un personaj ce prezintă similitudini din punct de vedere al conștiinței și totodată a
61 ​ Mihai Zamfir, ​ op. cit ​ ., p. 246.
45

statutului social, cu personajul lui Marcel Proust, Ștefan Gheorghidiu trăind astfel două drame:
cea a războiului și cea a iubirii. Acesta este prezentat în incipt ca fiind un tânăr student la
filozofie ce este îndrăgostit de Ella, o frumoasă studentă la litere, de la acest punct pornind și
drama personajului, care la fel ca Swann devine marcat de dorința de a fi întotdeauna în centrul
atenției și de a fi admirat de către societate: ,,[…] începusem totuși să fiu măgulit de admirația pe
care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai
frumoase studente, și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.” 62
Următorul aspect pe care îl regăsim atât în ​ Swann cât ș i în ​ Ultima noapte de dragoste
int ​ â ​ ia noapte de razboi îl reprezintă atrac ț ia personajelor masculine pentru superificial, pentru
femeile ale căror principii sunt în discrepanță cu cele promovate de parteneri. Atât Ella cât și
Odette pot fi încadrate în tipologia femeilor ușoare, pentru care banul reprezintă singurul ideal pe
care trebuie să îl atingă, indiferent de suferința pe care o provoacă în jurul lor. Această
caracteristică a celor două personaje feminine conturează totodată legătura dintre romanele
prezentate. În acest sens, pornind de la acest criteriu, vom dezvolta în rândurile ce vor urma
efectul pe care puterea unei false iluzii o are în evoluția personajelor masculine precum și gelozia
ca formă de apărare a propriei iluzii sau dorințe.
Din punctul de vedere al dramei trăite de Ștefan Gheorghidiu, aceasta se alimentează
tocmai prin starea personajului de luciditate, astfel încât convigerea certă că femeia pe care o
considera perfectă nu îi răspunde cu aceleași sentimente provoacă o serie de suferințe: ,,Din
cauza asta, nici nu puteam să-mi dau examenele la vreme. Îmi petreceam timpul spionându-i
prieteniile, urmărind-o, făcând probleme insolubile din interpretarea unui gest, din nuanța unei
rochii și din informarea lăturalnică despre cine știe ce vizită la vreuna dintre mătușile ei.” La 63
fel ca în cazul personajului prezentat de Marcel Proust, rănirea propriului orgoliu accentuează
durerea provocată de infidelitate.
Ceea ce îi deosebește însă pe cei doi protagoniști este vulnerabilitatea în fața iubirii, în
fața dorinței interzise, ce îi diferențiază în această măsură din perspectiva etapelor geloziei pe
care aceștia le trăiesc. În acest sens, observăm cum sensibilitatea lui Swann reprezintă
caracteristica ce îl conduce mult mai rapid spre capcana iluziei, atrac ț ia fa ț ă de o femeie pentru
simplă, îl hipnotizează printr-o simplă asociere cu o operă de artă. Prin expunerea acestor
62 ​ Camil Petrescu, ​ Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi ​ , Editura Minerva, Bucure ș ti, 1984, p. 20.
63 Camil Petrescu, ​ op.cit ​ ., p. 19.
46

argumente, putem afirma semnificația majoră pe care arta o are în evoluția personajului,
dezvoltând în acesta o afectivitate ce devine în acest caz o slăbiciune. Deducem în acest sens
lipsa de maturitate a lui Swann, care se grăbește în a se avânta într-o relație toxică, ce îi va
provoca durere, fără a analiza în mod lucid circumstanțele și efectele ce pot surveni în urma
acestei hotărâri. În romanul prezentat de Camil Petrescu, Ștefan este descris ca fiind un personaj
mult mai rațional, ce reușește să își mențină echilibrul emoțional chiar și în momentul demascării
infidelității.
Dacă în cazul personajului Swann întâlnim o accelerare voită în capcana iubirii, Ștefan
Gheorghidiu se remarcă printr-o stare de luciditate încă de la începutul acțiunii romanului, fiind
conștient de o presupusă infidelitate a soției sale, această afirmație fiind sus ț inută de mărturisirea
pe care acesta o face cititorului: ,,Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la
Unversitate și bănuiam că mă înșeală.” Drama pe care acesta o trăiește se datorează tocmai 64
acestei stări permanente de constiență; ce indică astfel o nouă interpretare: să fie oare Ștefan
conștient încă de la început de superficialitatea soției sale? Făcând apel la destăinuirea pe care
acesta o face cu privire la trecutul lor putem în primă instanță să negăm această interpretare: ,,Ne
luasem din dragoste, săraci amândoi” . Dintr-o altă perspectiva putem presupune interesul Ellei 65
pentru material, dacă privim din prisma situației materiale precare pe care aceasta o avea.
Așa cum am menționat în rândurile anterioare, atracția pentru superficial, în cazul nostru
pentru partea materială, reprezintă o caracteristică esențială a celor două femei, precum și un
motiv de declanșare a dezamăgirii atât pentru Swann cât și pentru Ștefan Gheorghidiu. Dacă
pentru Swann, banii nu aveau nicio importanță, fiind dispus să plătească oricât pentru fericirea și
mulțumirea Odettei, pentru Ștefan aceștia reprezentau mai degrabă o povară, un obstacol în calea
adevăratei fericiri. Primul indiciu în ceea ce privește superificialitatea precum și atracția pentru
bani în cazul Ellei este prezentat în scena împărțirii averii unchiului bogat unde aceasta a avut un
comportant revoltător, de unde reiese astfel dorința pentru a pune stăpânire pe avere, cauzându-i
lui Ștefan o stare de regret la adresa comportamentului manifestat: ,,Mă cuprindea o nesfârșită
tristețe văzând că nici femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu, nu
înțelegea că poți să lupți cu îndârjire și fără cruțare pentru triumful unei idei, dar în același timp
să-ți fie silă să te frămânți pentru o sumă, fie ea oricât de mare, să lovești aprig cu coatele.” 66
64 ​ Camil Petrescu, ​ op. cit ​ ., p. 19.
65 ​ Ibidem.
66 ​ Idem ​ , p.31 ​ .
47

Referindu-ne la contextul prezentat în opera lui Marcel Proust, atracția pe care Odette o
avea pentru bani nu era la fel de evidentă precum în cazul Ellei, în acest sens Odette preferând să
își ascundă aceste preferințe și să pozeze într-o femeie dezinteresată dar care totodată era nevoită
să accepte ajutorul material oferit de Swann: ,,Adeseori ea ducea lipsă de bani și, trebuind să
achite vreo datorie, îl ruga să-i vină în ajutor.[…] Fără îndoială, dacă i s-ar fi spus la început:
<<este atrasă de situația ta>> […] el nu ar fi crezut” . Snobismul celor două personaje feminine 67
este astfel în contrast cu poziția socială precum și condiția de intelectual a partenerilor lor,
dezvăluirea caracterelor fiind un factor ce afectează starea emoțională a protagoniștilor.
Având o perspectivă amplă asupra caracterului celor patru personaje, vom continua acest
capitol prin prezentarea modului în care gelozia se manifestă în comportamentul lui Swann cât și
prin manifestările lui Ștefan Gheorghidiu. În ceea ce privește gelozia ca sentiment exprimat în
opera lui Camil Petrescu, remarcăm acomodarea lectorului cu această trăire a personajului încă
din primele pagini ale romanului fiindu-ne prezentată scena discuției în popota ofițerilor cu
privire la infidelitatea în dragoste, dialog ce îi stârnește suferință și tristețe lui Ștefan și totodată
contribuie la remorarea evenimentelor petrecute în timpul relației sale cu Ella. Primul pas în
declanșarea frământărilor interioare este marcat de moștenirea primită de la unchiul său, ce scoate
la iveală adevărată aspirație a iubitei sale și care va conduce în cele din urmă la răcirea din punct
de vedere comportamental a acesteia față de soțul său. Aceste schimbări petrecute în relația celor
doi, cauzate de apariția banilor vor accentua suferința personajului, Ella devenind foarte activă în
cercurile mondene și totodată atrăgând atenția bărbaților prin frumusețea ei. Atracția pe care un
anume domn G. o simte pentru Ella reprezintă un moment de cumpănă pentru Ștefan, întrucât
suferința acestuia deja intensificată prin schimbările vizibile în comportamentul manifestat de
către Ella, va deveni acum un sentiment obsedant pentru personaj aducând la suprafață cele mai
adânci temeri.
Realizând o paralelă între gelozia celor două personaje putem spune că sentimentele
expuse de Ștefan Gheorghidiu precum și manifestările care apar în urma fricii de a recunoaște
adevăratul caracter al soției sale, sunt similare cu cele exprimate de către Swann. Cât privește
personajul lui Marcel Proust, așa cum am menționat în paginile anterioare, gelozia provine tot
dintr-o iluzionare, din iluzia unei iubiri pasionale, ideale. Ceea ce îi diferențiază însă pe cei doi
protagoniști este nivelul de luciditate, astfel încât Swann se îndrăgostește de Odette lăsându-se
67 ​ Marcel Proust, ​ op. cit ​ ., p. 271.
48

orbit de anumite defecte ale acesteia, în vreme ce Ștefan Gheorghidiu își iubește soția dar este
conștient încă de la început de posibilitatea unei dezamăgiri.
Sintetizând analiza întreprinsă în cadrul acestui capitol, constatăm unicitatea operei
proustine, confirmată atât prin maniera stilistică pe care autorul o utilizează în scrierea romanului,
cât și prin prezentarea unor tipologii de personaje care contribuie într-un mod semnificativ în
prezentarea unei noi modalități de prezentare a geloziei într-o opera literară. Cu alte cuvinte, prin
prezentarea unui nou aspect al geloziei și a unor noi forme de manifestare, avem o imagine mult
mai complexă a sentimentelor de iubire și gelozie. Pentru întregirea acestui tablou, vom prezenta
în capitolul următor o nouă formă a geloziei prezentată din perpectiva lui Andr ​ é ​ Maurois.

49

CAPITOLUL IV. DESPRE IUBIRE Ș I GELOZIE ÎN OPERA LUI
ANDRÉ ​ ​ MAUROIS

Așa cum am observat în capitolele anterioare, gelozia se poate manifesta sub diferite
forme și în diferite etape, variația acesteia fiind în funcție de contextul relației de iubire precum și
de tipologia personajelor. Dacă în cazul piesei lui William Shakespeare întâlnim o gelozie
obsesivă în care personajul principal este dominat de dorința de răzbunare concretizată prin
crimă, în cazul personajului prezentat de Marcel Proust, remarcăm o gelozie ce se manifestă mai
degrabă în sufletul personajului, o gelozie ce se va stinge în momentul în care Swann va trece
într-un alt stadiu, într-un moment de luciditate ce îi va restabili liniștea. Pentru a concretiza acest
tablou al geloziei, vom continua studiul prin expunerea unei noi maniere de prezentare a
sentimentului de iubire pe care scriitorul Andr ​ é Maurois o abordează în opera ​ Climate ​ . Din
perspectiva principiilor literaturii comparate, regăsim similitudini între anumite caracteristici ale
operelor, în acest sens raportarea hipertextelor ​ Swann ș i ​ Climate ​ la hipotextul shakesperian fiind
metoda pe care o vom utiliza în analiza acestui capitol.
Din punct de vedere al motivului geloziei raportat la operele men ț ionate, piesa ​ Othello
reprezintă un text de referin ț ă atât pentru Marcel Proust cât ș i pentru Andr ​ é Maurois, tipologia
individului mânat de o gelozie obsesivă fiind prezentată în romanele celor doi scriitori. Elementul
ce diferen ț iază cele trei opere este marcat de încadrarea motivului geloziei în contexte diferite
atât din punct de vedere temporal cât ș i din punct de vedere social. În acest sens, gelozia pe care
William Shakespeare o propune în piesa ​ Othello ​ are un impact puternic asupra lectorului, din
pricina complexită ț ii pe care acest sentiment o poate avea prin raportare la contextul medieval al
operei. Pornind de la această premisă, gelozia prezentată în operele lui Andr ​ é Maurois ș i Marcel
Proust vine ca o împrospatare sau reinterpretare a conceptului de gelozie, prin care pune într-o
lumină nouă gelozia ș i toate manifestările ei.
Din perspectiva încadrării geloziei în opera lui Marcel Proust întâlnim similitudini cu
piesa shakesperiană în ceea ce prive ș te modul de manifestare al geloziei obsesive. Atât Swann cât
ș i Othello trec printr-o gelozie obsesivă, caracterizată prin frământări interioare puternice cât ș i
prin dorin ț a de a posed a persoana iubită ș i de a-i îngrădi libertatea. În ceea ce prive ș te gelozia în
50

romanul lui Andr ​ é Maurois, acest sentiment se manifestă prin două perspective: în prima parte a
romanului este prezentată gelozia lui Phillipe Mercenat, iar în cea de-a doua parte gelozia
Isabellei.
În romanul ​ Climate autorul realizează analiza geloziei prin construirea unui personaj
complex, Philippe Mercenat care ne va relata povestea de iubire dintre el și Odile. Din punct de
vedere compozi ț ional autorul structurează romanul în două părți: prima parte este prezentată sub
forma unei scrisori în care Philippe Mercenat îi povestește Isabellei de Cheverny povestea de
iubire pe care a avut-o cu Odile precum și gelozia provocată de aceasta, iar cea de-a doua parte a
romanului este povestită de către Isabelle în care relatează de data aceasta povestea de dragoste
pe care ea o are cu Philippe precum și sfârșitul acestuia. Pentru a avea o viziune de ansamblu
asupra contextului în care gelozia este plasată, vom continua lucrarea printr-o scurtă trecere în
revistă a evenimentelor.
În acest sens, prima parte a romanului se înscrie în atmosfera societății pariesine, în care
este prezentată viața personajului principal Philippe Mercenat relatând întâmplări ale copilăriei
sale, precum și detalii legate de viața familiară sau iubiri ale copilăriei. Neîncrederea în propria
persoană precum și permanenta frică de a nu descoperi laturile negative ale oamenilor din jurul
lui, sunt caracteristici ce au contribuit la distanțarea acestuia față de Isabella. Totodată, aflăm că
acesta frică și neîncredere își are rădăcinile în viața familială a personajului, precizându-se
reticența tatălui său, în contextul social acesta fiind considerată o persoană timidă și orgolioasă.
Pasiunea pe care Philippe o va face pentru o fată imaginară încă din copilărie precum și aspirația
pentru cucerirea femeilor frumoase conturează predispoziția acestuia pentru o viitoare decepție în
iubire. Aventurile trecătoare cu mai multe tinere îi înrădăcinează și mai mult neîncrederea pe care
o avea în oameni, fixându-se asupra unei concepții eronate, potrivit căreia toate femeile sunt la
fel, fiind doar etape trecătoare ale vieții sale. Excursia pe care acesta o va face în Italia va
schimba în totalitate cursul vieții sale, acesta fiind momentul în care o întâlnește pe Odile, care îl
va fermeca prin frumusețea, delicatețea și sensibilitatea sa. Logodna cu Odile precum și ultimele
două luni ale relației au fost cele mai fericite momente, fiind convins că a găsit femeia perfectă.
Neîncrederea pe care Philippe începe să o simtă în privința Odilei este asociată totodată
cu momentul în care gelozia se declanșează în comportamentul acestuia. Ieșirile tot mai dese în
compania unor persoane pe care le considera nepotrivite pentru a fi în preajma soției sale devin
din ce în ce mai apăsătoare pentru Philippe. Întâlnirile pe care aceasta le avea cu Francois
51

accentuau din ce în ce mai mult suferința bărbatului, acesta fiind pretextul deciziei de a divorța.
Despărțirea acestora se concretizează, iar în continuarea povestirii suntem informați de căsătoria
dintre Odile și Francois și totodată de refugiul lui Philippe la Paris. Philippe se refugiază în
brațele unor femei ce vor fi trecătoare în viața sa, nereușind niciodată să o uite pe Odile. În finalul
scrisorii aflăm despre sinuciderea Odilei și suferința lui Philippe cauzată de gândul că a pierdut-o
pentru totdeauna.
Ce-a de-a doua parte a romanului prezintă povestea de dragoste dintre Philippe și Isabella.
În încercarea de a-și reface viața după moartea Odilei, acesta începe să își petreacă tot mai des
timpul în companiei Isabellei, apropiere ce va conduce în final la căsătoria celor doi. Din
perspectiva geloziei, avem de a face de această dată cu o gelozie din partea Isabellei, ce-i
amintește acestuia de sentimentele pe care el însuși le-a trăit în relația cu Odile. În urma unei
excursii în care cei doi pleacă, Philippe capătă o răceală foarte puternică ce îi va aduce moartea.
În ceea ce prive ș te titlul romanului, acesta face trimite la câteva pasaje semnificative din
text, care sugerează incapacitatea intelectualului de a se adapta la anumite medii, ce sunt
considerate de el improprii. Climatul familiei Malet era pentru el deosebit de rece, de neprimitor,
întrucât membrii familiei sunt foarte diferiți din punct de vedere comportamental. În ceea ce
privește mediul familial al acestuia precum și în privința întâlnirilor la care participa împreună cu
Odile, acestea îi stârneau tristețea, Phillipe suferind foarte mult din pricina respingerii pe care
familia sa o exprima față de Odile. Singurul climat potrivit pentru el în această etapă a vieții sale,
era cel alături de Odile, unde nimeni nu îi putea fura atenția și în care nimeni nu o putea judeca.
Opera lui Andr ​ é Maurois se centrează în jurul temei iubirii cu precădere asupra geloziei
prezentată din două perspective: gelozia lui Philippe Mercenat în relația cu Odile și gelozia
Isabellei. Aceste două traiectorii pe care romanul le urmează vin în ajutorul cititorilor, în acest
sens autorul reușind să prezinte două tipuri de gelozie, asociate unui singur personaj. În acest
context gelozia în viziunea lui Andr ​ é Maurois este una de tip tacit, o gelozie ce nu se manifestă
prin îngrădirea libertății și prin acte violente, spre compara ț ie cu piesa ​ Othello ​ .
În ceea ce privește tipologia personajelor, autorul reușește să încadreze personajul
principal în tipologia bărbatului romantic, a cavalerului întotdeauna dispus să își protejeze iubita,
pentru a menține vie flacăra iubirii. Totodată condiția intelectualului este foarte bine conturată în
portretizarea personajului, această caracteristică fiind totodată un factor ce accentuează suferința
personajului: ,,Ceea ce era surprinzător și m-a izbit în primul rând pe mine însumi era că în toiul
52

suferinței mele încercam o aprigă satisfacție intelectuală. Întrebările chinuitoare, pe care mi le
puneam de câte ori era vorba de acțiunile lui Odile, de asta dată primeau un răspuns de o
uimitoare claritate. […] Îmi simțeam inima adânc tulburată, dar eram aproape mulțumit de
inteligența mea.” 68

​ 4.1 Gelozia din perspectiva lui Andr ​ é ​ Maurois
Iubirea în contextul prezentat de Andr ​ é Maurois apare ca un blestem asupra lui Phillipe și
totodată asupra soției sale Odile, care sunt condamnați la o suferință tacită, la o iubire
neîmpărtășită. Toate aceste caracteristici ale iubirii din perspectiva lui Maurois, fac din acest
roman o istorisire pasională, bogată în expuneri ale trăirilor interioare ale persoanjelor, prin
intermediul unui limbaj accesibil și totodată bogat în descrieri minuțioase. În ceea ce privește
modul în care gelozia este prezentată, aceasta poate fi asociată cu o condamnare a personajului, o
cauză a blestemului iubirii, pe care atât Phillipe Mercenat cât și Odile o trăiesc. În acest sens
analizând din perspectiva trăirilor interioare ce macină personajele, putem considera suferința pe
care Odile o simte în timpul căsătoriei cu Francois ca o pedeapsă, un sacrificiu pe care trebuie să
îl trăiască pentru a plăti în acest sens suferința pe care Philippe a simțit-o.
În ceea ce privește modul în care naratorul primei părți a romanului își clasifică gelozia
acesta face următoarea observație: ,,L-ai cunoscut pe Cavaler, pe Cinic și ai reținut poate și acea
poveste foarte absurdă cu tapițerul, pe care, din scrupulozitate, n-am vrut s-o omit, cea dintâi
chemare a Geloziei” . Toate aceste etape ale geloziei, se oglindesc perfect în comportamentul 69
personajului iar în acest context vom continua lucrarea prin ilustrarea și explicarea acestor stadii.
Maniera cu care acesta reușește să povestească cu o deplină luciditate frământările pe care le-a
avut și totodată prima clipă a geloziei, scot în evidență încă o dată complexitatea acestui personaj.
În contextul geloziei, Philippe Mercenat este reprezentantul unei tipologii diferite de cea
prezentată anterior, marcată prin luciditatea relatării evenimentelor și totodată prin puterea cu
care acesta reușește să-și înfrângă destinul condamnat suferinței.
Acest joc al iubirii pe care Andr ​ é Maurois îl propune, aduce o nouă perspectivă de
interpretare a sentimentului de iubire și gelozie, întrucât propune o nouă prezentare a unei povești
de dragoste ce se poate asocia în primă instanță cu o iubire neîmpărtășită. Prin creionarea unor
68 ​ Andr ​ é ​ Maurois, ​ Climate, ​ Editura Curtea veche, Bucure ș ti, 2010, p. 84.
69 ​ Idem ​ , p.50
53

personaje ce pot fi catalogate ca fiind diferite din punct de vedere al tipologiei, statutului social
sau chiar din punct de vedere moral, acestea se remarcă în final printr-o sensibilitate profundă.
În acest sens, gelozia apare ca o suferință, acesta fiind elementul de legătură între toate
personajele prezente în acțiune. Această stare emoțională este semnificativă încă de la începutul
romanului, unde ne este prezentată suferința pe care Philippe o trăiește din cauza respingerii pe
care familia sa o manifestă față de logodna celor doi. Pe parcursul certurilor, tristețea devine o
emoție firească pentru Philippe, posesivitatea pe care o ascunde față de Odile provocându-i în
repetate rânduri suferință. Din perspectiva personajului feminim, gelozia apare din nou sub forma
unei suferințe, ce se întoarce întotdeauna către Odile. Fiind integrată în tipologia femeii foarte
naive și sensibile, dar care era urmărită de prejudecatiile societății din cauza statutului precar al
familiei din care provenea, aceasta râvnea întotdeauna la libertate, la o relație antrenantă, care o
putea scoate din acea lume pe care o ura. Dorința lui Odile, de a avea lângă ea de fiecare dată un
partener inteligent, care o putea ajuta să evolueze și să îi pună în valoare calitățile era de fiecare
dată spulberată.
În acest sens, urmărind din perspectiva destinului implacabil pe care autorul îl prezintă,
suntem martorii unei drame a personajelor. Iubirea în cazul lui Odile și Philippe Mercenat este
spulberată de incapacitatea celor doi de a trăi liber, de a nu ține cont de barierele pe care ei le
impun. Tocmai de aici se naște suferința și totodată gelozia lui Phillipe, incapacitatea acestuia de
a trăi liber, de a oferi libertate unei persoane care nu răspunde în aceeași măsură sentimentelor lui
puternice, îi provoacă gelozie și totodată împing această relație de iubire în capcana eșecului. În
partea finală a destăinuirii pe care Philippe o face Isabellei acesta menționează: ,,Abia acum îmi
dau seama de ce avea ea nevoie: de o continuă mișcare în jurul ei, de acel ciudat spectacol pe
care-l dădeau bărbații, venind fiecare să-și dezvăluie sufletul, atât de diferit unul de celălalt.” În 70
ciuda rarelor momente în care Philippe realizează că Odile avea nevoie de altceva pentru a putea
fi fericită, acesta nu reușește niciodată să treacă peste această iubire, ce îi va provoca suferință
până la moarte: ,,Continuam s-o visez aproape în fiecare noapte […] Nu lucram. Nu mă duceam
nici la uzină. Nu voiam să văd nicio ființă omenească. Îmi iubeam durerea.” 71
Dacă în cazul lui Philippe gelozia se manifestă sub forma unor suferin ț e interioare
puternice ș i prin posesivitate, în cazul Isabellei, cea de-a doua geloasă a romanului ​ Climate ​ ,
70 Andr ​ é ​ Maurois, ​ op. cit ​ ., p. 100.
71 ​ Idem ​ , p. 121.

54

gelozia se manifestă prin frustrarea permanentă a acesteia. În acest sens ne este prezentată gelozia
din două perspective, care ne permit să avem o imagine mult mai complexă cu privire la acest
sentiment, astfel încât putem realiza o paralelă între gelozia manifestată atât de către tipologia
masculină cât ș i de către cea feminină. Rela ț ia de iubire dintre Philippe ș i Isabelle vine ca o
continuare a unei iubiri imposibile, neîmpărtă ș ite pe care Mercenat a trăit-o în rela ț ia cu Odile. În
acest sens, gelozia Isabellei este mult mai puternică, deoarece ea cunoa ș te foarte bine suferin ț a pe
care Philippe o avea ș i este totodată con ș tientă de iubirea limit ată pe care o poate primi de la so ț ul
ei. Blestemul acestei iubiri segmentează romanul în două păr ț i: gelozia lui Philippe fa ț ă de Odile
cauzată de incapacitatea acesteia de a-l iubi ș i gelozia Isabellei cauzată de iubirea pe care
Philippe înca o sim ț ea pentru Odile.
Cu alte cuvinte, gelozia în contextul propus de Andr ​ é Maurois este prezentată sub forma
unei condamnări a personajelor la suferință. Atât din perspectiva lui Philippe Mercenat cât și din
perspectiva Isabellei de Cheverny, gelozia apare sub aspectul unei continuări a decepției în iubire,
ambele personaje fiind condamnate să asiste în tăcere la moartea partenerului. Gelozia prezentată
din perspectiva Isabellei vine ca o oglindire a sentimentelor pe care Philillpe le-a simțit în timpul
relației sale cu Odile: ,,Cred că dacă aș fi putut să te păstrez, te-aș fi făcut fericit. Dar destinul
nostru și voința noastră sunt intotdeauna în contratimp.” 72

4.2 Interferențe între iubire și iluzie
Analizând comportamentul lui Philippe Mercenat, putem spune că suferința lui, spre
deosebire de cea a Odilei a fost una mai degrabă voită. Incapacitatea acestuia de a renunța la o
femeie, precum și confruntarea pe care el o avea întotdeauna cu sentimentele care îi provocau
durere, alimentau și mai mult dorința de a rămâne lângă soția sa precum și iubirea pentru ea.
Pasiunea pe care Philippe Mercenat a dezvoltat-o față de Odile s-a declan ș at din cauza atracției
fizice pe care acesta a simțit-o în momentul întâlnirii celor doi în Italia. Pornind de la această
ipoteză, putem deduce naivitatea a personajului ce este suplimentată totodată prin orgoliu. În
ciuda insiten ț elor familiei sale de a rupe legătura stabilită între cei doi, din pricina unei reputații
care nu făceau cinste prestigiului familiei Mercenat, Philippe ignoră toate sfaturile primite,
căsătorindu-se cu Odile. Orgoliul personajului, precum și iluzia creată de calitățile unei femei
72 Idem ​ , p. 235.
55

ideale, l-au condus pe Philippe într-o iubire iluzorie, ce se va transforma treptat într-o admirație
obsesivă față cea care îi este soție.
Punctul culminant în ceea ce privește asocierea dintre iubire și iluzie și totodată cauza
despărțirii dintre cei doi este reprezentat de apariția lui Francois în viața lui Odile. În ciuda
apropierii dintre cei doi, incapacitatea lui Philippe de a se elibera de această povară a suferinței
tăinuite devine din ce în ce mai evidentă. Iubirea acestuia pentru Odile se intensifică odata cu
suferința: ,,Suntem aproape întotdeauna făuritorii propriei noastre nenorociri. Am fost un înțelept
când mi-am făgăduit să nu-i vorbesc niciodată lui Odile despre Francois.[…] Simțea o plăcere, la
a cărei atracție nu rezistam-așa cred, cel puțin-, să stârnesc interesul lui Odile, s-o văd acordând
atenție celor spuse de mine, dar și pentru că aveam iluzia, atât de nebunească totuși, că această
aspră critică adusă lui Francois o va îndepărta totdeauna pe Odile de el” . Așa cum Philippe 73
afirma, întreaga pasiune pe care o simțea pentru Odile era doar o iluzie survenită din dorința de a
fi iubit și apreciat. Remarcăm în acest sens și o urmă de egoism a personajului, întrucât
încercarea acestuia de a forța sentimentele unei persoane pentru satisfacerea propriei nevoi de
afecțiune, sunt semnale clare ale unei probleme ce separă convingerea lui Philippe în privința
iubirii sincere și necondiționate .
Iubirea din perspectiva lui Philippe Mercenat este un sentiment profund, pe care dorește
sub orice formă să îl păstreze, chiar cu prețul nefericirii soției sale. În ciuda superficialită ț ii
logdnicei sale, în ciuda atracției pe care aceasta o avea pentru ieșirile în compania diverșilor
bărbați precum și a minciunilor stângace ale acesteia, Philippe încearcă să își impună nefericirea
în iubire: ,,[…] din slăbiciune ș i din dragoste, mă lăsam furat de această neverosimilă ș i
consolantă aparen ț ă. Eram mult prea orgolios ca să-i las pe al ț ii să vadă că sufeream.” 74

4.3 Similitudini și deosebiri ale motivului geloziei în ​ Swann ​ și ​ Climate
Motivul geloziei este foarte amplu dezvoltat atât în romanul ​ Swann cât și în romanul
Climate ​ , în acest sens fiind regăsite similitudini atât din perspectiva situațiilor prezentate cât și
din perspectiva personajelor, a caracteristicilor ce definesc personalitatea fiecăruia și care
contribuie în aceași măsură la dezolvatarea sentimentului de gelozie în relația de iubire prezentată
între protagoniștii celor două opere. În ceea ce privește conceptul de iubire raportat la con ț inutul
73 ​ Andr ​ é ​ Maurois, ​ op. cit ​ ., p. 71.
74 ​ Idem ​ , p. 53.
56

romanului, remarcăm o dragoste ce are același fundament, în care iluzionarea dar și atracția
pentru superficial reprezintă elementele definitorii ce au rolul de a aprinde flacăra pasiunii. În
acest sens, în cazul romanului prezentat de Marcel Proust, Swann este descris de narator încă de
la început ca un personaj foarte rațional dar care prezintă în permanen ț ă nevoia de a fi apreciat și
remarcat de femeile fără educație, banale, care nu aveau o poziție socială, iar în contextul propus
de Andr ​ é Maurois, Philippe Mercenat se distinge ca un personaj foarte echilibrat, iubitor de tot
ceea ce înseamnă frumos dar care, pe tot parcursul poveștii dintre el și Odile rămâne dominat de
o posesivitate înnebunitoare. Nevoia obsedantă de a păstra alături de el o femeie, se află mai
presus de orice altă dorință.
În ceea ce privește gelozia lui Swann, aceasta se dezvoltă pe baza unei suferințe tacite,
provenite din încrederea și totodată din iluzia pe care și-a creat-o în privința femeii de lângă el. În
paralel, gelozia manifestată de Philippe Mercenat este mai degrabă una provocată, de neînțeles,
tocmai din pricina rela ț iei absurde dintre cei doi. Devine în acest sens, inexplicabilă nevoia
acestuia de iubire ș i de atenție din partea logodnicei sale, astfel încât din perspectiva acestor
ipoteze intervine urmatoarea întrebare: poate fi vorba de un destin înclinat eșecului precum a fost
și cazul lui Swann? Răspunsul acestei întrebări poate fi la prima vedere dificil de oferit, însă
pentru a putea avea o viziune clară asupra acestui concept și pentru a putea oferi un răspuns
concret în privința acestei teme, vom realiza în paginile ce vor urma o analiză atât asupra
elementelor comune cât și din perspectiva diferențelor pe care cele două opere le prezintă.

4.3.1 Superficialitatea din perspectiva tipologiei feminine
Romanului lui Marcel Proust va rămâne în literatura universală ca una dintre cele mai
cunoscute și totodată incitante povești de iubire în care pasiunea este îmbinată cu iluzia, suferința
și gelozia. Așa cum am precizat în capitolul anterior, iubirea în cazul lui Swann poate fi
considerată o misiune in ț iatică, ce trece prin toate manifestările geloziei pentru a păstra vie
flacăra pasiunii, acesta reușind în final să evolueze și să cunoscă luciditatea profundă. În ceea ce
privește tipologia feminină, autorul creionează caractere ce se află în opoziție cu valorile etice,
fapt ce particularizează romanul transformându-l într-un ansamblu complex în care personajele,
sentimentele, întâmplările și valorile fac din această operă, un roman de referință în literatură.
Din punct de vedere al relației dintre cei doi protagonisti remarcăm o discrepanță atât din
punct de vedere moral cât și din punct de vedere al absurdului rela ț iei. Iubirea dintre cei doi a fost
57

întotdeauna o iluzie, o falsă aspirație pe care Swann a avut-o pentru a- ș i satisface nevoile pe care
le-a ignorat în trecut precum și a relațiilor de scurtă durată pentru care acesta era recunoscut.
Pornind de la tema unei iubiri neîmpărtășite și predestinate eșecului, în continuarea acestui
subcapitol vom analiza cauzele acestui destin tragic, făcând referire la romanul lui Marcel Proust.
Din perspectiva valorilor morale, remarcăm superficialitatea celor două personaje
feminine: Odette și Odile. În acest sens, permanenta aspira ț ie a celor două femei pentru plăceri ce
nu au valoare din punct de vedere spiritual, reprezintă elementul ce leagă destinul celor două
personaje. Superficialitatea în cazul lui Odette vine din dorința de a de ț ine o pozi ț ie în societate,
de a se face cunoscută. Adeptă a petrecerilor, a ieșirilor în compania diverșilor indivizi, aceasta
este considerată un personaj reprezentativ pentru descrierea societății vremii. Din perspectiva
propusă de Andr ​ é Maurois, superficialitatea Odilei vine din dorința de a se elibera, din dorința de
permenantă tranziție și adrenalină. Incapacitatea acesteia de a rămâne fidelă unui singur bărbat și
nevoia de a pune pe primul loc satisfacerea propriilor dorințe, conturează profilul unei relații
cauzatoare de suferință.
Pentru a avea o perspectivă completă în privin ț a acestui personaj, vom continua prin
expunerea unor pasaje semnificative ce reflectă în întregime frivolitatea Odilei. În încercarea
reluată a lui Philippe de a păstra curată imaginea logodnicei sale, remarcăm deseori în
destăinuirea pe care acesta o face Isabellei luciditatea acestuia: ,,N-aș vrea să-ți faci impresia că
ea ascundea adevărul, în mod intenționat. Era ceva mult mai complicat. În ochii ei cuvintele nu
prea aveau valoare; frumoasă ca o ființă din vis, Odile își petrecea viața într-un vis.” 75
Frumusețea răvășitoare a Odile reprezenta cea mai puternică armă a acesteia, și totodată
elementul cel mai important în perspectiva lui Philippe, astfel încât tot universul personajului se
învârtea în jurul unei singure femei. Superficiliatea în cazul lui Odile devine astfel o trăsătură
acceptată de către soțul ei, în ciuda suferinței pe care acest lucru îl provoacă. În acest sens putem
remarca atât atracția pe care Philippe o avea față de frivolitatea iubitei cât și modul în care acesta
încearcă să impună o barieră, pentru a împiedica orice mic gest necugetat al acesteia să distrugă
imaginea femeii ideale pe care și-a creat-o.
În ceea ce privește aspectul amoros, Odile se distinge ca o femeie plină de viață și mereu
dornică de noi aventuri. Monotonia și totodată dorința de a cunoaște în permanen ț ă lucruri noi
sunt caracteristici ce au un rol decisiv în declanșarea geloziei lui Philippe. În acest context,
75 Andr ​ é ​ Maurois, ​ op. cit ​ ., p. 52.
58

atracția pe care aceasta o simțea față de Francois sunt semne ale unei superficialități ce ne
atenționează în ceea ce privește destinul celor două personaje. Fascinația pe care Odile o avea
pentru aventură, pentru călătorii sunt elementele care facilitează conturarea unei noi relații de
iubire, căsnicia celor doi fiind amenințată: ,,M-am aplecat spre el. Odile se așezase la aceași masă
cu bărbia sprijinită în mâinile împreunate; îl admira pe Francois și, din când în când, mă observa,
ridicându-și genele lungi.” În ceea ce privește iubirea dintre cei doi remarcăm egoismul Odilei, 76
nevoia de a pune distracțiile și lucrurile materiale pe o poziție înalta semnalează astfel valoarea
pe care o avea iubirea pe care Phillipe i-o purta.
Nevoia permanentă a Odilei de schimbare și de aventură sunt în același timp o mască a
acesteia, în acest sens frica de o posibilă decepție, de singurătate, antrenează din ce în ce mai
mult aceste preocupări. Din perspectiva amoroasă, nevoia de schimbare a partenerilor, provine tot
din dorința de cunoaștere a unei ființe noi și de a explora fiecare caracteristică a posibililor
aman ț i. Într-un mome nt de luciditate și totodată de confesiune, Philippe îi mărturisește Isabellei
nevoia neînțeleasă a so ț iei sale: ,,Abia acum îmi dau seama de ce avea ea nevoie: de o continuă
mișcare în jurul ei, de acel ciudat spectacol pe care-l dădeau bărbații, venind fiecare să-și
dezvăluie sufletul atât de diferit unul de celălalt.” Cunoașterea diverșilor bărbați pe care Odile îi 77
considera simpli prieteni, accentuează încă o dată caracterul superficial, ce va rămâne pentru
Philippe un mister până în clipa morții.
Pentru a concluziona acest aspect ce are un rol important în desfășurarea evenimentelor
precum și în evoluția sentimentelor pe care atât Philippe Mercenat cât și Swann le vor exprima,
vom preciza importan ț a pe care superficialitatea personajelor feminine a avut-o în evolu ț ia
geloziei. În ciuda imaginii aparent similare pe care atât Odile cât și Odette o au în romanele
prezentate, remarcăm diferențe în ceea ce privește caracterul înșelător al acestora. În acest sens,
în ceea ce privește tipologia lui Odile, aceasta poate fi caracterizată ca fiind o femeie cu un
caracter foarte slab, dominat de naivitate și jovialitate, trăsături ce prevăd astfel latura sa frivolă,
schimbătoare. Odile va fi astfel cauza suferinței logodnicului său tocmai prin atracția și totodată
prin obsesia pe care Philippe o va face în privința frumuseții acesteia, în ciuda unei iminente
decepții. În ceea ce privește superficialitatea Odetei, aceasta se încadrează mai degrabă într-o
categorie a femeii ușoare, interesate, ceea ce schimbă firul normal al evenimentelor precum și
76 ​ Andr ​ é ​ Maurois, ​ op. cit. ​ , p. 76.
77 ​ Idem ​ , p. 100.
59

parcursul relației de iubire dintre ea și Swann. În acest context, Swann este victima propriei
iluzionări, a propriei dorin ț e însă, ceea ce deosebește cele două opere este maniera în care cele
două personaje î ș i confruntă destinul. Dacă în cazul lui Swann, acesta reușește să treacă cu
ușurință peste suferința provocată de relația nefericită, Philippe în schimb, va rămâne mereu
marcat de această decepție provocată de superficialitatea Odilei și va pastra vie iubirea până la
moarte.
În acest sens, ne confruntăm cu două povești de iubire, încheiate din pricina aceluiași
motiv, superficialitatea unor femei dornice de a se bucura de plăcerile vieții, de a profita de tot ce
le înconjoară, elemente ce vor provoca suferință celor două personaje. Astfel, având o amplă
perspectivă în privința cauzelor geloziei, vom continua lucrarea prin compararea modului în care
gelozia se manifestă atât in romanul lui Marcel Proust cât ș i în romanul ​ Climate.

4.3.2 Gelozia la Philippe Mercenat și Swann
Prin prezentarea romanelor lui Marcel Proust și Andr ​ é Maurois din perspectiva expunerii
sentimentului de gelozie, constatăm similitudini dar și diferențe în ceea ce privește modul în care
personajele își manifestă trăirile și totodată frustrările cauzate de suspicini. Dacă în privința celor
două personaje feminine: Odile și Odette, superficialitatea reprezenta trăsătura definitorie, din
perspectiva tipologiei masculine, luciditatea și totodată iluzionarea sunt caracteristici relevante în
descrierea lui Philippe și Swann, ce conturează totodată profilul unei gelozii obsedante. În acest
sens, în continuarea acestui subcapitol vom realiza o sinteză în privința geloziei prin raportare la
Philippe Mercenat și Swann.
Goana după iubirea ideală, după împlinirea sufletească alături de o femeie perfectă sunt
elemente ce se regăsesc atât în volumul lui Marcel Proust cât și în romanul lui Andr ​ é Maurois. În
prima parte a volumului ​ În căutarea timpului pierdut gelozia se dezvoltă mai întâi prin
intermediul unei iluzionări, caracterizată printr-o imaginea falsă auto-creată a unei femei comune.
Pornind de la o falsă iluzie, apropierea dintre cele două personaje s-a produs rapid, iar iubirea pe
care Swann o simțea pentru Odette s-a transformat într-o obsesie.
În ceea ce privește frica de singurătate și dorința de a ține cu orice preț aproape
partenerul, remarcăm similitudini cu personajul lui Marcel Proust. Dacă în cazul romanului
proustian, Swann dezvoltă o gelozie obsesivă, caracterizată prin îngrădirea libertății amantei sale
cât și prin actele de spionaj înfaptuite în încercarea demascării infidelității Odettei, din
60

perspectiva lui Philippe Mercenat gelozia obsesivă a acestuia se manifestă prin acumularea unor
suferințe interioare, prin diverse proiecții și frământări cu privire la infidelitatea logodnicei.
Posesivitatea lui Philippe este adesea prezentată chiar în scrisoarea adresată Isabellei de
Cheverny, în care acesta relatează toate întâmplările și frământările acumulate în urma logodnei
cu Odile: ,,Atunci groaza de a o pierde mă neliniștea. Îi ceream scuze, dar erau numai pe jumătate
sincere, și vedeam că fiecare dintre aceste certuri deznodau puțin câte puțin legătura dintre noi, și
așa destul de slabă.” Din perspectiva posesivității prezentate la Marcel Proust, aceasta se 78
manifestă în aceeași măsură la Swann, fiind prezentată în permanen ț ă încercarea acestuia de a
satisface nevoile și dorințele partenerei: ,,După acele seri liniștite, bănuielile lui Swann se
linistisera; o binecuvânta pe Odette și a două zi, încă de dimineață, îi trimitea cele mai frumoase
bijuterii.” 79
Gelozia în operele menționate anterior, evoluează într-o manieră progresivă, pornind de la
stadiul incipent al bănuielilor și până în etapa lucidității așa cum este prezentată în contextul celor
două romane. Din perspectiva suspiciunilor, acestea se dezvoltă în cazul lui Philippe încă de la
începutul relației, în acest sens, fiind sugestivă scena din atelierul tapițerului, în care acesta o
surprinde pe Odile având un schimb de priviri cu acel tânăr, fapt ce a stârnit pentru prima dată
gelozia personajului. Relatând cu luciditate sentimentele pe care le-a trăit în fiecare moment al
relației cu Odile, Philippe face următoarea mărturisire cu privire la acest nivel al geloziei:
,,Bănuielile cuibărite în sufletul cuiva, așezate în șir, ca minele una după alta, nimicesc iubirea
prin explozii succesive.” În ceea ce privește expunerea suspiciunilor în contextul proustian, 80
Swann se dovedește a fi mult mai naiv, încrederea oarbă pe care acesta și-o formase în privința
amantei sale precum și toată această falsă imagine pe care și-a format-o, schimbă in permanen ț ă
stările psihice ale personajului.
Elementul comun dintre cele două romane din perspectiva analizei sentimentului de iubire
dintre protagoniștii celor două opere este luciditatea. În acest sens, iubirea lui Philippe Mercenat
va rămâne mereu vie, chiar și după moartea soției sale: ,,Eu, care am cunoscut-o bine, atât cât
puteai cunoaște această fetiță tăcută, mă gândesc că niciodată o femeie n-a fost mai puțin
vinovată.” În paralel cu iubirea lui Philipe, este povestea de dragoste dintre Swann și Odette, în 81
78 ​ Andr ​ é ​ Maurois, ​ op. cit. ​ , p. 99 ​ .
79 ​ Marcel Proust, ​ op. cit. ​ , p. 302.
80 ​ Andr ​ é ​ Maurois, ​ op. cit ​ ., p. 94.
81 ​ Idem ​ , p. 104.
61

care Swann este exemplu remarcant al lucidității din literatura universală. Dacă la început Swann
era orbit de o falsă iubire, după lungi momente de suferință și de frământări, acesta realizează
gre ș eala făcută având un moment de luciditate profundă ce poate fi considerat totodată o dovadă
de cinism: ,,Și când te gândești că mi-am pierdut atâția ani din viață, că am vrut să mor, că am
simțit cea mai mare iubire, pentru o femeie care nu-mi plăcea, care nu era genul meu!” 82

4.3.3 Condiția intelectualului și elementul lucidității
Așa cum am demonstrat anterior, gelozia prezentată în opera lui Andr ​ é Maurois este în
strânsă legătură cu cea prezentată de Marcel Proust în romanul ​ În căutarea timpului pierdut ​ atât
din perspectiva elementelor ce declan ș ează acest sentiment cât și din perspectiva asemănării
dintre tipologiile de personaje prezentate, în acest sens personajele feminine fiind în totală
opoziție cu valorile și principiile exprimate de către Swann sau Philippe. Pentru conturarea unei
viziuni cât mai ample cu privire la acest context, vom continua lucrarea prin prezentarea modului
în care luciditatea, caracteristică ce se regăsește atât în comportamentul lui Swann cât și în
comportamentul lui Philippe Mercenat, are un rol major în ilustrarea geloziei precum și a
sentimentului de iubire.
În ceea ce privește conceptul de luciditate prezentat în romanul ​ În căutarea timpului
pierdut ​ , acesta este ilustrat prin comportamentul personajului Swann. Această trăsătură
importantă a personajului este semnificativă pentru analiza din punct de vedere comportamental a
lui Swann, fiind un element ce necesită o deosebită aten ț ie în opera lui Marcel Proust. Dacă la
începutul operei, iubirea pentru Swann este un sentiment trecător, un sentiment ce nu are o
importan ț ă semnificati vă ci este considerată mai degrabă o plăcere de moment, pe măsură ce idila
dintre el și Odette evoluează, acesta vede dragostea ca un sentiment înălțător, profund. Tocmai
această iluzie în ceea ce privește relația de iubire dintre cei doi diminuează întreaga viziune
aspupra vieții, astfel încât Swann este orbit de iluzia unei false iubiri.
Din perspectiva abordată de Andr ​ é Maurois, Philippe Mercenat devine constient încă de
la începutul relației de posibila decepție pe care o poate avea din cauza relației cu o femeie
superficială, însă alege să își înfrunte destinul, și să accepte cu încăpățânare orice suferință
provenită din cauza comportamentului frivol al Odilei. Capacitatea de toleranță a lui Philippe
reprezintă în acest context o verigă slabă pentru so ț ia sa, Odile profitând de bunătatea și totodată
82 ​ Marcel Proust, ​ op. cit ​ ., p. 382.
62

de siguranța pe care o avea în ceea ce privește iubirea necondiționată pe care logodnicul ei i-o
poartă. În acest context luciditatea personajului este în strânsă legătură cu decepția, astfel încât pe
măsură ce Philippe va acumula motive de îngrijorare și chiar de suspiciune în privin ț a fidelită ț ii
partenerei, gesturile sale vor fi mai evidente: ,,Ea nu-și mai reamintise niciodată de ele; credeam
că le-a uitat, și iată că biata mea știință reînvia pentru a uimi un alt bărbat prin luciditatea
masculină a unei minți de femeie.” 83
O altă caracteristică importantă în construirea romanului ​ Climate ​ este reprezentată de
maniera în care autorul îmbină în scrierea sa luciditatea cu inteligența personajului. În acest sens,
Philippe Mercenat reprezintă un exemplu semnificativ în ilustrarea acestei trăsături. Luciditatea
de care da dovadă încă de la începutul confesiunii pe care o face Isabellei cât și modul în care
aceasta se îmbină cu inteligența în momentele în care reușește să surprindă cu ușurință secretele
sau micile gesturi copilărești ale Odilei scot în evidență aceaste trăsături: ,,Îmi luasem obiceiul de
a analiza, cu o înspăimântătoare luciditate, tot ce spunea Odile, și-l găseam pe Francois îndărătul
fiecărei propozițiuni.” Suferința lui Philippe devine din ce în ce mai amplificată în momentul în 84
care observă atracția pe care Odile o avea față de acest bărbat. Ușurința cu care aceasta renunță la
iubirea sinceră a soțului ei pentru satisfacerea propriei nevoi, reprezintă totodată o cauză a
suferinței la care Mercenat este condamnat.
Sintetizând acest subcapitol al lucrării, remarcăm încă un aspect semnificativ în descrierea
și analiza geloziei. Luciditatea reprezintă astfel un element deosebit de important atât în evoluția
personajelor cât și în evoluția sentimentului de gelozie în contextul ambelor romane. În acest
sens, atât Swann cât ș i Philippe Mercenat sunt personaje reprezentative pentru ilustrarea
elementului lucidită ț ii. Totodată similitudinile pe care le-am regăsit între cele două personaje, au
avut rolul de a scoate în eviden ț ă elementele comune pe care atât romanul proustian, cât ș i
romanul lui Andr ​ é Maurois le au. Pentru a întregi acest tablou al geloziei, vom continua
cercetarea prin analiza ultimei etape ale geloziei, prin raportare la opera lui William Shakespeare.

83 Andr ​ é ​ Maurois, ​ op. cit ​ ., p. 77.
84 ​ Ibidem.
63

4.4 Suicid vs Crimă din gelozie la Andr ​ é ​ Maurois și William Shakespeare
Dacă în paginile anterioare am realizat o analiză din perspectiva geloziei lui Philippe
Mercenat prin raportarea la opera lui Marcel Proust, în continuarea lucrării ne vom ocupa de
studiul geloziei atât din prisma săvârșirii crimei din gelozie cât și din prisma suicidului. Gelozia
în cazul lui Philippe a fost o gelozie tăinuită, care nu s-a manifestat într-un mod agresiv, precum
este cazul piesei ​ Othello ​ . Dorința lui Philippe de a păstra cu orice preț iubirea Odilei, a condus
totodată către un final tragic, nevoia acesteia de libertate, de împlinire au împins-o spre comiterea
suicidului. În acest sens, suicidul în cazul Odilei vine ca o nevoie de eliberare a suferinței, a vieții
monotone și decepțiilor provocate de alegerile nefericite. Asemenea lui Othello și Swann, și în
cazul personajului Philippe Mercenat gelozia este privită asemenea unei boli, ce provoacă o
suferință continuă: ,,Gelozia s-a declanșat la mine ca o boală subită și groaznică.” Asocierea 85
unui sentiment cu o afecțiune de tip maladiv scoate în evidență gravitatea efectelor pe care
gelozia le poate avea.
Această paralelă pe care o putem realiza între cele două opere este evidențiată de către
Andr ​ é Maurois și prin intertextualitatea prezentă în roman și expusă chiar din perspectiva lui
Philipe Mercenat: “Înainte de căsătorie nu considerăm gelozia decât un sentiment demn de a
figura într-o piesă de teatru și aveam față de ea un mare dispreț. După mine Othello era gelosul
tragic și Georges Dandin, gelosul comic. Mi s-ar fi părut cu totul absurd să-mi închipui că aș
putea vreodata juca unul dintre aceste personaje sau poate pe amândouă în același timp.” 86
Referirea pe care acesta o face cu privire la piesa shakesperiană poate fi interpretată din două
perspective: atât din punct de vedere al suferinței ascunse cu privire la infidelitatea logodnicei
sale cât și din prisma finalului tragic, al actului suicidal comis de Odile, făcând referire în acest
sens la finalul piesei ​ Othello ​ în care maurul se sinucide.
Din punct de vedere al rela ț iei dintre cele două opere, piesa ​ Othello dovede ș te încă o dată
caracterul său inspira ț ional, asocierea pe care o putem realiza între crima din gelozie ș i suicidul în
cazul lui Othello ș i suicidul comis de Odile, scoate în eviden ț ă raportarea hipertextului ​ Climate ​ la
hipotextul ​ shakesperian. Comiterea acestor acte în contextul unei gelozii obsesive, scot în
eviden ț ă maniera în care gelosul încearcă să încheie acestă suferin ț ă, ș i care ilustrează totodată
85 ​ Andr ​ é ​ Maurois, ​ op. cit. ​ , p. 50.
86 ​ Idem ​ , ​ p. 38.
64

sensibilitatea ș i fragili tatea fiin ț ei umane. Incapacitatea de a se adapta unor condi ț ii ce reprezintă
chiar efectele actelor ș i dorin ț elor lor, îi conduc atât pe Othello cât ș i pe Odile către moarte.
Piesa ​ Othello ​ este semnificativă pentru literatura universală prin prisma modului în care
motivul geloziei, al suicidului ș i al crimei sunt îmbinate. În acest sens, Othello este victima
propriei naivită ț i, a destinului. Suicidul în cazul maurului vine ca o autopedepsire pentru gre ș elile
comise ș i pentru uciderea so ț iei nevinovate. Raportându-n e la romanul lui Andr ​ é Maurois,
suicidul în cazul Odile este comis din cauza incapacită ț ii de a ob ț ine fericirea prin iubire ș i
totodată împlinirea.
Prin analiza motivelor care conduc indivizii către comiterea actului suicidal, remarcăm
atât din perspectiva romanelor studiate cât ș i din privin ț a altor personaje literare, un puternic
sentiment de vinovă ț ie, astfel încât singura posibilitate de a scăpa de această vină este prin
intermediul acestui act. Totodată comiterea suicidului în contextul unei gelozii obsesive poate fi o
dovadă de la ș itate pe care individul gelos o manifestă. Prin raportare la piesa ​ Othello ​ , comiterea
suicidului scoate în eviden ț ă slăbiciunea personajului care se confruntă cu efectele unei gelozii
obsesive, delirante ș i care realizează consecin ț ele pe care orgoliul sau naivitatea le-a avut în
evolu ț ia geloziei. În acest sens, Othello va deveni un simbol al literaturii atât în ceea ce prive ș te
comnportamentul său delirant cât ș i în privin ț a sentimentelor puternice de vinovă ț ie pe care le va
manifesta în finalul piesei.
În ceea ce prive ș te crima din gelozie, acest act este în stransă legătură cu manifestările
sindromului Othello, în acest sens individul gelos î ș i centrează aten ț ia asupra răzbunării fa ț ă de
infidelitatea partenerului. Cu privire la manifestările acestui sindrom prin raportare la personajul
Othello, Dr. Kenneth C. Ruge si Barry Lenson fac următoarea observa ț ie: ,,Traiectoria tragică a
Sindromului Othello cuprinde un anumit moment ce ne poate distruge rela ț iile a ș a cum l-a distrus
ș i pe Othello ș i, odată cu el, lumea fragilă în care trăia.” Crima din gelozie reprezintă un 87
element foarte bine ilustrat în piesa ​ Othello ​ , întrucât prin prezentarea acestui act W. Shakespeare
scoate în eviden ț ă caracterul complex pe care gelozia îl poate avea. În acest sens, putem remarca
încă un aspect care pune în eviden ț ă caracterul inspirational al piesei shakesperiene. Prin
ilustrarea unei gelozii obsesive ș i totodată prin prezentarea crimei din gelozie ș i a suicidului ca
elemente reprezentative ale acestui tip de gelozie, piesa ​ Othello va fi o operă cu un caracter
inspira ț ional pentru rom anele care vor aborda gelozia ca pretext literar.
87 ​ Barry Lenson, Kenneth C. Ruge ​ , op.cit ​ ., p. 84.
65

Pentru a concluziona acest capitol, putem spune că gelozia prezentată de către William
Shakespeare în piesa Othello are un rol foarte important în literatura universală, fiind o operă cu
un puternic caracter inspira ț ional, în acest sens crima din gelozie sau suicidul sunt elemente ce
vor fi preluate de către autorii care vor aborda în operele lor motivul geloziei. Totodată
prezentarea lucidită ț ii cu precădere în romanul ​ În căutarea timpului pierdut ș i mai apoi în
romanul ​ Climate a reprezentat un element ce a scos în eviden ț ă într-o manieră diferită modul în
care gelozia s-a manifestat. Importan ț a studierii geloziei atât ca fenomen psihologic cât ș i din
privin ț a preferin ț ei scriitorilor pentru abordarea acestui gen de literatură, a reprezentat un drum
foarte incitant, care a scos în eviden ț ă aspecte nebănuite ale geloziei.

66

CONCLUZII
Prezentarea sentimentului de gelozie ca pretext literar a reprezentat o provocare, un drum
inițiatic în sfera literaturii comparate pe care l-am parcurs cu con ș tinciozitate și foarte multă
atenție. Prin acest studiu al geloziei, am propus o nouă manieră de abordare atât prin analiza
stărilor interioare, a etapelor pe care gelozia le poate manifesta în diferite contexte cât și prin
utilizarea metodelor comparatiste precum: intertextualitatea ș i hipertextualitatea.
În cadrul primului capitol am adus în discuție diverse abordări ale geloziei precum și
aspectele teoretice ale acestui concept. În acest sens, prin prezentarea unor defini ț ii concise ale
geloziei, extrase atât din surse psihologice cât și din opere de referință ale literaturii, am punctat
complexitatea acestui sentiment, ce poate avea forme și manifestări diferite. Sintetizând
definițiile oferite, putem considera gelozia un sentiment ce se află în strânsă legătură cu stările de
suferință provocate de bănuieli și incertitudini. Pornind de la această definiție a geloziei, am
realizat în continuarea lucrării o ierarhizare a geloziei pe mai multe segmente: suspiciune,
posesivitate, delir, precum și relația dintre egoism și invidie prin raportare la gelozie. Astfel prin
abordarea acestor modalități de manifestare ale geloziei, am descris modul în care acest sentiment
este ilustrat în operele citate anterior prin ilustrarea rela ț iei de hipotext ș i hipertext caracteristice
romanelor de referință.
Elementul semnificativ în studiul acestei lucrări este reprezentat de intertextualitatea prin
raportare la noțiunea de gelozie descrisă anterior. În acest sens, în cadrul celui de-al doilea
capitol, am abordat tema geloziei în opera Othello de William Shakespeare. În ceea ce privește
arhetipul shakesperian am remarcat maniera excepțională în care autorul scoate în evidență
efectele distructive pe care gelozia de ordin obsesiv le poate produce. Decăderea psihică a
personajului caracterizată prin proiectarea unor false ipoteze în ceea ce privește infidelitatea
Desdemonei, conduc în acest fel la declanșarea delirului din gelozie, un stadiu deosebit de grav,
ce întunecă rațiunea personajului, stimulându-l în acest fel spre săvârșirea actului final, crima din
gelozie. Din punct de vedere estetic, piesa ​ Othello se remarcă prin ilustrarea tragicului, în care
elementele tragice derivă din dragostea ș i pasiunea protagoni ș tilor. Dorința autorului în acest sens
este de a prezenta o latură extremă a geloziei în care personajul principal este prins în capcana
destinului tragic. Analizat din perspectiva studiului comparatist, opera ​ Othello ​ prin compara ț ie cu
67

romanele studiate are rolul unui ,,hipotext”, prin prezentarea unei teme ce a servit drept model
multor secole de literatură.
În cadrul celui de-al treilea capitol am prezentat maniera în care gelozia este expusă în
contextul romanului ​ În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust, prin raportarea
caracteristicilor specifice geloziei la comportamentul personajului Swann. În ceea ce privește
iubirea prezentată prin comportamentul acestui personaj, am remarcat divizarea acesteia în patru
etape: iluzionarea, gelozia, posesivitatea și în final luciditatea.
Din punct de vedere al analizei comparatiste am asociat gelozia personajului Swann cu
gelozia prezentată în romanul ​ Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil
Petrescu, în care regăsim similitudini atât din perspectiva tipologiei personajelor cât și în ceea ce
privește prezentarea acestui sentiment. În acest sens inspirația tematică pe care Marcel Proust o
oferă prin prezentarea unei iubiri iluzorii face obiectul de referință prin care Camil Petrescu își
compune romanul. Aceaste asemănări m-au condus către analiza geloziei prin raportare la cele
două romane în care posesivitatea sau luciditatea sunt elementele comune celor două personaje.
Din punct de vedere estetic, romanul lui Marcel Proust se remarcă printr-o tehnică modernă, în
care autorul pune accentul pe analiza trăirilor interioare ale personajelor în defavoarea prezentării
amănu ț ite a unor acțiun i de răzbunare, precum este în cazul operei lui William Shakespeare.
În ultimul capitol al lucrării am realizat o analiză comparatistă între gelozia prezentată în
opera lui ​ Andr ​ é Maurois și gelozia prezentată în opera lui Marcel Proust și William Shakespeare.
Analiza geloziei prin raportare la trei tipuri diferite de comportamente a necesitat investigarea
atentă atât din perspectiva stilistică a celor trei opere cât și din privința modului în care acest
sentiment este descris. Din punct de vedere al analizei comparatiste am subliniat similitudini în
ceea ce privește intertextualitatea între opera lui ​ Andr ​ é Maurois și piesa lui William Shakespeare
prin prisma aluziei pe care Philippe Mercenat o face cu privire la gelozia lui Othello. Din
perspectiva tipologiei personajelor am realizat asocierea personajelor feminine Odile și Odette
prin prisma superficialității, caracteristică dominantă în comportamentul celor două personaje și
care influențează apariția geloziei atât în cazul lui Swann cât și în cazul lui Philippe Mercenat.
Lucrarea de față se bazează atât pe o monografie a geloziei, analizată prin prezentarea
stărilor emoționale ale personajelor cât și printr-un studiu comparatist, bazat pe intertextualitatea
prezentă în cadrul celor trei opere. Finalizând astfel această analiză, am reușit să atingem
obiectivele pe care le-am propus în începutul lucrării: am oferit o imagine clară a conceptului de
68

gelozie, am descris gelozia prin raportare la contextul literar vizat, am analizat atât din punct de
vedere comparatist cât și din punct de vedere psihologic ș i literar motivul geloziei în operele
studiate.
În finalul acestei lucrari, precizăm sfera foarte largă de studiu a conceptului de gelozie,
care oferă întotdeauna posibilitatea unei noi interpretări ale operelor literare analizate în cadrul
acestui studiu. În acest sens, datorită pasiunii pe care mi-am dezvoltat-o în privința studiului
literaturii comparate și a analizei sentimentului de gelozie prin investigarea manifestărilor
comportamentale ale personajelor, doresc să studiez în continuare această temă și în cadrul
studiilor de masterat ale universității.

69

BIBLIOGRAFIE

Bibliografie primară
Maurois, Andr ​ é ​ , ​ Climate ​ , Curtea Veche, Bucure ș ti, 2010
Petrescu, Camil, ​ Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război ​ , Minerva, Bucure ș ti, 1984
Proust, Marcel, ​ În căutarea timpului pierdut- Swann ​ , Adevărul Holding, Bucure ș ti, 2010
Shakespeare, William, ​ Othello ​ , Adevărul Holding, Bucure ș ti, 2010

Studii critice
Baumgart, Hildegard, ​ Forme ale geloziei ​ , Trei, Bucure ș ti, 2008
Birăescu, Traian Liviu, ​ Proust azi ​ , Facla, Timi ș oara, 1976
Bratu, Florian, ​ Proust- cunoa ș tere ș i discurs ​ , Junimea, Ia ș i, 1997
Ruge, Kenneth C., Lenson, Barry, ​ Sindromul Othello ​ , Curtea Veche, Bucure ș ti, 2012
Sigmund, Freud, ​ Nevroză, psihoză, perversiune ​ , Trei, Bucure ș ti, 2009
Vancea, Viola, ​ Pro ș i contra Marcel Proust ​ , Institutul cultural roman, Bucure ș ti, 2006
Vianu, Elena, Morali ș ti francezi: Montagne, Pascal, La Rouchefoucauld, La Bruyère ​ , Editura
pentru literatură universală, Bucure ș ti, 1966
Zamfir, Mihai, ​ Imaginea ascunsă- structura narativă a romanului proustian ​ , Univers, Bucure ș ti,
1976

Webografie
Andrie ș , Alina Maria ​ , ​ Invidia și gelozia – analiză comparativă ​ ​ în Revista de psihologie, vol. 61,
nr.1, p. 1–78, București, ianuarie–martie2015,
http://revistadepsihologie.ipsihologie.ro/images/revista_de_psihologie/2015_1/Revista_de_psihol
ogie_1_2015.pdf ​ , , accesată la data 10.06.2017, ora 15:35
Boncu, Ș tefan, ​ Emo ț ii complexe: invidia ș i gelozia ​ , în ​ ​ Curs de psihologie socială,
http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs22.pdf ​ , accesat în
06.06.2017, 16:32
Rousseau, Jean Jacques, ​ Emil sau despre educa ț ie ​ ,
https://onedrive.live.com/?authkey=%21AE9gezkXJAbxtHA&cid=81F2BB5E570F9567&id=81
70

F2BB5E570F9567%214385&parId=81F2BB5E570F9567%213896&o=OneUp ​ , accesată la data
06.06.2017, 18:45
https://dexonline.ro/definitie/maur ​ , accesat pe 10.06.2017, ora 15:49
http://wwwrsfoiesc.com/business/management/resurse-umane/Teoria-lui-Maslow-teoria-ierar67.p
hp ​ , accesat la data 08.06.2017, ora 13:07

71