Lucrarea de față își propune să prezinte sinteza unor investigații prezentate în literatura de [603089]

1
ARGUMENT

Lucrarea de față își propune să prezinte sinteza unor investigații prezentate în literatura de
specialitate, pe problematica familiilor monoparentale prin comparație cu cele biparentale și a
influențelor socio -afective pe care le are acesta asupra dezvoltării copilului.
Familia contemporană devine un obiect de cercetare destul de des abordat în contextul
mai multor discipline.
În ultimii ani, în societate s -au acumulat o mul țime de probleme ce țin de sănătatea fizică
și morală a familiei, de condițiile social -economice și ecologice dezastruoase în care ea
funcționează și se dezvoltă. Schimbări economice ca ocupația forței de muncă, politica în
domeniile locuinței, învățămâ ntului, asistenței medicale etc. au drept conse cințe înrăutățirea
calității vieții familiei contemporane. Descreșterea veniturilor reale ale populației impune familia
să-și revadă planurile de viață, curente sau de perspectivă, să -și reducă cheltuielile, să găsească
posibilități noi pentru a -și câștiga existența.
Consider că este interesant de explorat diferențele dintre familiile biparentale și cele
monopartentale din perspectiva dezvoltării afective a copi ilor. Practic, această lucrare i și propune
să ev alueze diferențele dintre influența ambilor părinți asupra copilului și cea a unuia sau
niciunuia dintre părinți.
Premisa de la care se porneș te este aceea că acei copii pro veniți din familii biparentale
sunt mai bine dezvoltați din punct de vedere socio -emoți onal decât cei din f amilii monoparentale
care au tră it pierderea unui a ori a ambilor părinților sau, poate, nu au avut doi părinți niciodată,
ceea ce poate fi la fel de traumatizant pentru un copil.
Pornind de la toate aceste minimale considerații se expli că astfel motiv ația pentru care am
ales această temă atât de semnificativă pentru psihologia clasică precum și pentru cea
contemporană.

2
CAPITOLUL 1.
PERSPECTIVE DE ABORDARE A DEZVOLTĂRII SOCIO -AFECTIVE A
COPILULUI ÎN CADRUL INSTITUȚIEI FAMILIALE

1.1. Familia ca fenomen individual și social: tipologie și descriere

Familia reprezintă una dintre cele mai longevive tipuri de comunit ate umană, o instituție
cu adevă rat stabilă, cu obiective fundamentale pentru toți indivizii și pentru societate, în general.
(Voinea, M., 1996, p. 53).
Conceptul de familie trebuie înțeles în mod special ca drept un grup uman de temelie dar
și ca o realitate socio -umană determinată de toate relațiile de cuplu, de cele de tip parental dar și
de toate legăturile implica te în succesiunea tuturor generațiilor și în viața domestică de familie,
în comun.
Stănciulescu (1997, p. 23 -39) admite faptul că pe măsura evoluției societății, raporturile
dintre părinți și copii sunt tot mai mult definite prin intermediul unei dimensiun i emoționale și că
interesul părinților pentru educația copiilor crește semnificativ.
Mihăilescu (1999, p. 45 -52) însă sesizează faptul că familiile din societățile moderne au
suportat în ultimii ani unele transformări profunde, atât de importante încât și conceptul de
"familie" a devenit din ce în ce mai ambiguu, tinzând pract ic să acopere în momentul de față
realități complet diferite de cele specifice generațiilor precedente.
Familia joacă însă în același timp și rolul de mediator dintre individ și soci etate. În trecut
această funcție era întotdeauna realizată unilateral, așa încât familia lua asupra sa sarcina de a
putea asigura dezvoltarea societății prin intermediul unei adaptări culturale și de rol a individului.
Calitatea familiei, în fapt asigur ă progresul cu adevărat durabil al unei civilizații. Această
concluzie este însă confirmată și de studiul realizat de către antropologul britanic John D.Unwin,
care a cercetat peste 80 de civilizații dispărute pe parcursul unei perioade de patru mii de ani ,
fiecare dintre acestea afirmându -se printr -un întreg ansamblu de reguli și norme conservatoare,
celor cu referire la familie revenindu -le astfel rolul de bază. Pe măsură ce familia era afectată de
către liberalizarea valorilor, aceasta pierdea statutul s ău de odinioară. În mod concomitent

3
civilizația intra într -un adevărat declin care îi accelera dispariția. (Parlicov, E. Et al., 2003, p.
74-83).
Ȋn ceea ce privește creșterea și educarea copiilor, se poate spune că această activitate
deosebit de complexă include o serie de comportamente specifice care acționează în mod
individual ori în tandem pentru a putea forma personalitățile umane.
Ideea de stil parental se referă la toate variațiile normale în încercările reușite sau nu de
control și de socializare a copiilor, respectiv a adolescenților de către părinți. Două aspecte sunt
însă deosebit de importante în această definiție. În primul rând ideea că stilurile parentale descriu
anumite variații normale în cadrul practicilor parentale, astfe l încât nu ar t rebui înțelese ca drept
stiluri deviante de practici parentale, așa cum ar fi, de exemplu, cazurile de abuz și de neglijare.
În al doilea rând Baumrind (1991, p. 43 -46) a pornit de la ideea potrivit căreia toate practicile,
mai exact stilurile parentale, d e regulă se învârt în jurul noțiunii de control.
Familia reprezintă de fapt cadrul de realizare a sociabilității, premisa deprinderii normelor
dezirabile, a modelelor de conduită așteptate. Individul stabilește primele contacte în înțelegerea
noțiunilor d e responsabilitate și raționalitate, primele confruntări cu situații supuse prescripțiilor,
interdicțiilor, evaluărilor , normelor și idealurilor grupului social larg.
Comunicarea dintre părinți și adolescent reprezintă o condiție cu adevărat esențială
pentru formarea personalității.
O foarte bună comunicare între părinte și adolescent nu înseamnă că adolescentul trebuie
să-și asculte absolut orbește părintele, fără a -și putea exprima propriile opinii, conformându -se
de fiecare dată cu situațiile date. C omunicarea înseamnă libera exprimare din partea tut uror
părților implicate în proces.
Dragostea părinților este cu adevărat necesară în vederea dezvoltării psiho –
comportamentale normale a adolescentului, preve nind astfel an xietatea și neîncrederea în sin e. În
cazul în care dragostea părinților este însă condiționată, atunci adolescentul ar putea intra într -o
stare de negare permanentă , făcându -și simțită prezența și sentimentele de teamă și de frustrare.
Literatura de specialitate din domeniu oferă o mu ltitudine efectivă de tipologii referitoare
la famili i. Realizând o sinteză a acestei a, am ales câteva dintre toate criteriile considerate a fi mai
importante în vederea identificării și înțelegerea tipurilor de familii: (Vadile, D.I., 2007, p. 68 –
96)
– după criteriul numărului de parteneri implicați, familiile pot fi:

4
Familii poligame, care la rândul lor pot fi poliandrice (acolo unde există mai mulți
parteneri de sex masculin, femeia având dreptul de a se putea căsători cu mai mulți bărbați) și
poliginice (acolo unde există mai multe partenere de sex feminin, adică bărbații au dreptul de a -și
putea alege mai multe soții). De cele mai multe ori, numărul de copii în acest gen de familii este
mai mare. Poligamia este frecvent întâlnită la unele popoare și are rolul de a putea proteja
societatea prin promovarea sexului masculin ori feminin, după caz.
Familii monogame, în cadrul căreia un bărbat sau o femeie au dreptul de a se putea
căsători doar cu un singur partener. La rândul său, monogamia, ca și formă fami lială, poate fi
serială, mai exact, în cazul decesului partenerului ori al divorțului, partenerul rămas s -ar putea
recăsători, sau monogamie foarte strictă, atunci când partenerul nu mai dispune de dreptul să se
recăsătorească. Societatea este de fapt cea care conferă dreptul de căsătorie cu unul ori cu mai
mulți parteneri.
Tot în cadrul monogamiei, se pot distinge alte două tipuri de familii:
Familii nucleare, alcătuite din doi soți și copiii lor necăsătoriți. Acest tip de familie este
cel mai frecvent întâlnit și mai dorit în toate societățile moderne, întrucât permite o legătură mult
mai strânsă între membrii unei familii, relații de tip democratic și stabilirea propriilor lor reguli
de funcționare familială. Astfel, în cadrul unei familii nucleare, gr adul de intimitate este mult
mai mare, iar șansele de a putea fi satisfăcute nevoile de ordin sexual -afectiv, de siguranță și
stabilitate cresc.
Familii extinse, alcătuite din mai mulți membri ai unei familii care locuiesc în același
spațiu și care reprez intă de fapt două sau trei generații: frați, surori, părinți, bunici, străbunici,
copii și nepoți. Acest tip de familie subordonează de fapt familia de tip nuclear și de cele mai
multe ori este alcătuit din două tipuri de familii nucleare. Spre exemplu, do i soți cu unul sau doi
copii care locuiesc însă împreună cu părinții unuia dintre soți (ori doar cu unul dintre părinți).
Sau o familie de tip nuclear care locuiește cu un frate sau cu o soră căsătorit/ă sau nu, cu sau fără
copii. Acest tip este foarte fre cvent întâlnit în cadrul societăților tradiționale, ș i nu numai.
– după criteriul numărului de părinți, familiile pot fi:
Familii de tip biparental, în cadrul cărora există ambii părinți; la rândul lor, acestea pot fi
alcătuite din părinții naturali ai cop ilului ori pot exista fa milii mixte sau reconstituite, î nsă
părinții au mai fost căsătoriți și au divorțat între timp sau și -au pierdut partenerul. Aceștia vin cu
proprii copii în noua lor căsătorie, însă pot avea și copii comuni.

5
Familii de tip monoparen tal, în cadrul cărora unul dint re părinți nu există. Lipsa unuia
dintre părinți se poate datora ca urmare a decesului acestuia, divorțului ori alegerii unei anumite
persoane de a putea deveni părinte unic, prin nașterea unui copil conceput prin fertilizare în vitro
ori cu un partener ce nu va lua parte la creșterea și educarea copilului, ori prin adopția unui copil.
Cele mai multe dintre familiile monoparentale se datorează în special divorțului părinților ori
decesului unuia dintre aceștia.
– după criteriu l numărului de copii, familiile pot fi:
Familii fără copii, mai exact un cuplu căsătorit care nu are încă sau nu va avea nic iodată
copii. În momentul de faț ă, sunt din ce în ce mai multe cupluri fără copii. Apare deci un real
fenomen de întârziere a moment ului nașterii unui copil în cuplu din diverse tipuri de motive.
Familii cu un singur copil, care reprezintă de fapt un model foarte frecvent întâlnit la
marea majoritate a familiilor tinere din zilele noastre. Este de fapt tipul de familie care împlinește
acea nevoie de paternitate a partenerilor, dar și previne în același timp suprasolicitarea
economică și psihologică determinată de însăși prezența mai multor copii.
Familii cu doi copii, un alt gen de model de familie foarte apreciat și foarte frecvent
întâlnit. Marele avantaj este reprezentat de faptul că frații învață să se accepte unul pe celălalt, să
se iubească și să colaboreze.
Familii cu trei sau cu mai mulți copii, un tip de familie în care frații au mai multe șanse să
se formeze unul după celălal t și să se crească unul pe celălalt.
– după criteriul orientării sexuale, familiile pot fi:
Familii heterosexuale, în cadrul cărora ambii parteneri sunt heterosexuali. Este de fapt familia
cea mai întâlnită în lume și asupra sa ne centrăm în mod dominant i nteresul și noi.
Familii homosexuale, în cadrul cărora cei doi parteneri sunt homosexuali ori lesbiene.
Aceștia pot avea sau nu copii, proveniți din diverse căsătorii anterioare cu parteneri
heterosexuali, prin adopție ori chiar prin fertilizare în vitro. Este un tip de familie mult mai puțin
întâlnit, nou apărut în aria tipologiilor familiale.
– după criteriul apartenenței culturale a partenerilor, familiile pot fi :
Familii în care partenerii aparțin aceleiași culturi; reprezintă tipul cel mai frecvent
întâlnit.
Familii mixte, în cadrul cărora partenerii aparțin mai multor culturi diferite. Reprezintă un
anumit tip de familie care devine din ce în ce mai obișnuit, odată cu multiplele posibilități de

6
călătorie dintr -o anumită zonă în alta a lumii, ca urmar e a dezvoltării tehnicii de comunicare prin
telefon, fax, internet etc.
În societățile contemporane se mai regăsesc însă mai multe tipuri de alte structuri
familiale, dintre care se pot enumera: familia fără descendenți, concubinajul, căsătoria de tip
deschis (care poate permite chiar și schimbarea în timp a partenerului), familia reorganizată
(alcătuită fie din doi parteneri divorțați ori văduvi fără copii, fie din parteneri dintre care doar
unul dintre ei are descendenți dint -o căsătorie anterioară), c elibatul (în cadrul căruia
individualitatea se manifestă ca persoana singură, autonomă).

1.1.1. Familia monoparentală

În societatea modernă, tot mai mulți adulți își cresc copiii singuri, fără a avea alături un
partener (soț/soție), pe al cărui ajutor să se poată bizui. Cele mai multe familii monoparentale au
ca unic părinte , femeia. Uneori părintele este obligat să -și crească singur copilul datorită
decesului soțului/soției, dar cele mai frecvente cazuri se datorează divorțului sau separării.
Familia monopar entală poate rezulta ca urmare a unor anumite experiențe diferite:
nașterea unui copil în urma unei experiențe sexuale juvenile, care nu se finalizează astfel printr -o
căsătorie ,,de reparație”, decizia unor femei de a avea copii în afara unei căsătorii le gale sau
uniuni libere, divorțul unor cupluri cu copii necăsătoriți, decesul unuia dintre parteneri.
(Stănciulescu, E., 2002)
Familiile monoparentale pot fi așadar definite ca fiind acele familii în care un părinte
trăiește/locuiește împreună cu copiii să i, fie singur, fie într -o gospodărie mai largă, fără un
soț/soție sau un partener. În ultima perioadă se constată o creștere rapidă a numărului familiilor
monoparentale. Aceste schimbări i -au determinat pe unii cercetători să declare că suntem
martorii de clinului familiei definită drept cuplu căsătorit cu copii având efecte negative asupra
copiilor, familiei și societății în ansamblu.
Familia monoparentală este privită în ziua de azi ca un întreg, din care, deși ,,lipsește un
element, nu încetează să func ționeze ca un sistem, în care întregul este mult mai mult decât suma
părților” (Scutaru, A. 2006, p. 14). Această întreagă nouă concepție se integrează foarte bine în
continuitatea unor diverse tipuri de transformări și de modificări, familia cu un singur părinte
devenind astăzi o familie normală, pe măsură ce devine o conduită familiară pentru membrii

7
societății actuale și pe măsură ce înregistrează o creștere a frecvenței. Tot referitor la familiile
monoparentale, E. Stănciulescu (1997, p. 137) afirma că ,,numit familie, grupul copil (copii) –
părinte (și nu părinți) este privit ca o alternativă în (și nu ca o deviație de la) familia ,,clasică”.
Familiile monoparanetale dezvoltă un risc mai mare de sărăcie comparativ cu cel
dezvoltat de cuplurile căsătorit e și, în medie, mamele singure sunt mult mai afectate decât cele
aflate în cuplu.
Cei mai mulți autori definesc familia mon oparentală prin persoana singură și copiii aflați
în întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta. “ Prin persoana singură se înțelege persoana
aflată în una din următoarele situații: este necăsătorită; este văduvă; este divorțată; al cărei
soț/soție este declarat/ă dispărut/ă prin hotărâre judecătorească; al cărei soț/soție este arestat/ă
preventiv pe o perioadă mai mare de 30 zile sau execută o pedeapsă privat ivă de libertate și nu
participă la întreținerea copiilor; nu a împlinit vârsta de 18 ani și se află în una din situațiile
descrise mai sus; a fost numită tutore sau i s -au încredințat ori dat în pl asament unul sau mai
mulți copii, cu excepția asistentului maternal profesionist” (Ordonanța de Urgență 105/ 2003
privind alocația familială complementara și alocația de susținere pentru familia monoparentală ,
art. 5 -6).
Familia monoparentală poate așadar să rezulte din diferite situații, cum ar fi: nașterea
unui copil în urma unei experiențe sexuale care nu se concretizează într -o căsătorie, divorț,
decesul unuia dintre parteneri, adopția unui copil de către o persoană singură.
Separarea părinților poate avea asupra copiilor diferite efecte , dintre care amintim:
(Stănciulescu, E., 2002)
– sunt cazuri în care copilul își asumă “ rolul de protejat ”, dar poate în același timp să își piardă
acest rol, devenind partener, confident și chiar susținător moral al păr intelui, crescând astfel
responsabilitățile copilului, responsabilități prea complexe și specifice adulților. De exemplu,
îngrijesc frați mai mici sau se ocupă de activitățile gospodărești.
– un alt aspect este cel de ordin material, copilul ajungând să fie privat de afecțiunea părintelui,
deoarece acesta tinde să petreacă mai mult timp la locul de muncă pentru a compensa venitul
financiar al f amiliei. Însă această afecțiune limitată de responsabilitățile suplimentare, poat e
fi înlocuită cu atenția, grija și interesul bunicilor, fraților, prieteni apropiați ai copilului,
învăță torilor/profesorilor, performanț e școlare crescute, toți aceștia constituind factori
protectivi.

8
– de asemenea, copiii crescuți în familiile monoparentale sunt predispuși să repete modelu l din
familia de origine, optând pentru o familie monoparentală la rândul lor.
– în cazul unui divorț conflictual, problemele cu care se confruntă copilul sunt cu atât mai
accentuate cu cât vârsta acestuia este mai mică.
Cu toate acestea, efectele asupra co pilului sunt relative, ele depinzând de mai mulți
factori, cum ar fi: resursele materiale și culturale ale părintelui și modul în care acestea sunt
gestionate. Subliniem așadar, că nu monoparentalitatea în sine trebuie pusă în discuție, ci situația
particu lară a familiilor de acest fel.

1.2. Rolul familiei în dezvoltarea socio -afectivă a copilului

De regulă, modul în care părinții răspund la nevoile copiilor prezice competența socială și
funcționarea psihologică a copiilor, în timp ce așteptările părinților sunt asociate cu competența
instrumentală și controlul comportamental.
Îndatoririle și res tricțiile aduc veșnice obiecții, devenind astfel subiecte frecvente de
contradicție între părinți și copii. În cadrul familiei, însușirea responsabilităților individuale este
foarte des încurajată de către proprii părinți prin trasarea sarcinilor și asumar ea lor de către copii.
Părinții trebuie să încurajeze toate inițiativele copilului atunci când acestea merită cu
adevărat a fi puse în practică. În acest caz, copilul se va simți valoros atunci când va reuși să -și
finalizeze sarcinile și va fi apreciat pe ntru efortul său.
Climatul familial este deci foarte important pentru dezvoltarea tuturor relațiilor familiale.
Acest climat, care poate fi unul pozitiv ori n egativ, se interpune ca un ade vărat filtru între toate
influențele educaționale exercitate de căt re părinți și toate achizițiile psihocomportamentale
realizate la nivelul personalității copiilor.
Întreg itinerariul de la influența educativă la adevărata achiziție comportamentală nu este
însă unul direct, ci este adesea influențat tocmai de acest climat familial. (Sion, G., 2007, p. 173 –
174)
În urma unui studiu asupra a 451 de familii, cercetătorii au demonstrat faptul că un
comportament negativ al părinților crește seminificativ posibilitatea comportamentului negativ al
copilului său care va putea accentua în acest mod și conflictul inițial. Acest întreg conflict este
menținut deci nu atât de compor tamente luate separa t, cât de interacțiunea frecvent ă și repetată

9
dintre toate comportamentele negative ale părinților și cele ale copiilor. Autorii demonstrează în
același studiu că acest model complet negativ de soluționare a problemelor poate fi însă
transferat mult mai târziu în relația de cuplu, amenințând în acest mod calitatea și stabilitatea sa .
(Kim, K.J., Canger, R., Lorenz, F., Elder, G., Jr., 2001, p. 775 -790)
Prima relație de tip social pe care orice copil o stabilește imediat după venirea sa pe lume
este cea cu părinții săi . Ei sunt cei care îl vor ajuta și învăța cum să se adapteze la mediu. Această
relație de bază pentru dezvoltarea copilului și apoi a adultului, este ca o piatră de temelie pe care
se vor așeza mai târziu toate celelalte ce vor construi întreaga lui viață socială începând cu cea
preșcolară, școlară și de mai târziu, până la maturitate.
Părinții pot influența foarte mult dezvoltarea socio -afectivă a copiilor, reprezintând
primul model după care se structurează personalitatea copilului. Modelul patern sau matern pe
care îl va alege copilul, pozitiv sau negativ reprezintă o primă dovadă a modului în care s -a
reflectat imaginea părinților în conștiința copilului. Un rol deosebit de important îl are și crearea
unui climat de famil ie securizant, destins, care să stimuleze activitatea psihică a copilului.
Astfel, un climat de familie echilibrat asigură dezvoltarea armonioasă a tuturor laturilor
personalității copilului, cu precădere a laturii socio -afective. A educa presupune un efo rt din
partea părinților pentru a găsi cele mai potrivite metode, în funcție de individualitatea fiecărui
copil și de cerințele mediului.
Formarea efectivă a abilităților socio -afective ale copilului reprezint ă un proces continuu
de durată care solicită foarte multă pricepere, foarte mult tact precum și efort, implicând
respectarea unor diverse condiții fără de care este foarte dificil a proiecta atingerea unui anumit
rezultat pozitiv.
La vârstele preșcolarității, dezvoltarea socio -afectivă se realizeaz ă în mod preponderent
pe dimensiunea afectivă precum și motivațională (din acest punct de vedere formarea supra -eului
în concepția de tip freudistă se întemeiază pe ideea de acceptare de către copil a tuturor
consemnelor morale ale autorității paternale, pentru a putea evita astfel sancțiunile și a obține
chiar satisfacerea tuturor trebuințelor sale); la vârstele ceva mai mari, începând mai ales cu
adolescența, integrarea caracterială se realize ază astfel cu precădere pe acea dimensiune
cognitivă (analiza precum și evaluarea critică a tuturor normelor și modelelor de tip
sociocultural) precum și volitivă (autodeterminarea, angajarea pe o anumit ă direcție ori alta a
orientării și maniera de conduită).

10
În esență, se consider ă că familia ocupă un loc absolu t central în dezvoltarea socio –
afectivă a copilului: aici acesta își trăiește primii ani din viață , află toate informațiile inițiale,
însușește toate valorile, începe astfel să descopere lumea precum și pe sine, acumulează astfel și
simulează modele efecti ve de comportament, care îi determină ulterior și personalitatea.
Problemele copiilor încep în familie prin absența totală sau parțială a părinților și pot
fi rezolvate tot în familie deoarece societatea generațiilor celor ca re sunt astăzi părinți era
stăpâ nită, controlată și manipulată de un sistem punitiv.
De regulă, modul în care părinții răspund la nevoile socio -afective copiilor prezice
competența socială și funcționarea psihologică a copiilor, în timp ce așteptările părinților sunt
asociate c u competența instrumentală și controlul comportamental. (Golu, F., 2000)
Cu toate acestea însă, relațiile părinților cu copiii pot fi încordate din vina ambelor părți.
Părinții adesea refuză să -și modifice concepțiile despre posibilitățile copilului, tratâ ndu-l ca pe
un copil, iar adolescentul la rândul său își dorește să -și asume anumite responsabilități.

1.3. Dezvoltarea socio -afectivă a copilului în familia biparentală și
monoparentală

Există mai multe diferențe însă între copiii din familiile monoparentale din care lipsește
mama și în cele din care lipsește tatăl. Ambele pot afecta însă la fel de mult dezvoltarea socio –
afectivă a copilului.
În societatea noastră, familia biparentală reprezintă normalitatea în vreme ce familia
monoparentală repr ezintă o anormalitate. Doar această idee poate afecta dezvoltarea socio –
afectivă a copiilor proveniți din familii monoparentale.
Copiii din familiile monoparentale conduse de mame cunosc o maturizare timpurie, sunt
investiți la vârste mai mici cu sarcini domestice, le este atribuit adesea rolul de parteneri, cu care
se împart poverile traiului de fi ecare zi, se derulează conflicte după modelul conjugal. ,,Copilul
îndeplinește și rolul de suport emoțional, de substitut al soțului absent. Mamele singure sunt
frecvent nemulțumite de viața pe care o duc, se declară suprasolicitate, stresate de grijile pe care
le au, devin mai autoritare”. (Mitrofan, I., Ciupercă, C., 1997)

11
Absența tatălui din familiile monoparentale poate avea urmări nefaste. Modelul patern în
dezvoltarea copilului are o importanță deosebit de mare. În ochii copilului, tatăl este ființa care
domină lumea exterioară, care ia decizii în problemele importante ale familiei, iar din aceste
motive copilul are, în prezența acestuia, un sentiment de si guranță. Cum autoritatea tatălui nu
exprimă o dovadă a lipsei de afecțiu ne, copilul aste aptă de la ace sta tandrețe și grijă. Din
nefericire însă, sunt cazuri în une le familii în care rolul de tat ă este complet denaturat, unde se
relatează cu satisfacție deosebită că de multe ori, copiii „știu de frica tatălui”. (Moran de
Jouffrey, P., 2005)
Atât copilul, cât și părinții trebuie să -și exprime sentimentele, emoțiile și trăirile. În orice
familie trebuie să existe libertate și sinceritate. Copilului nu treb uie să -i fie teamă, jenă sau frică
să spună adevărul sau să recunoască anumite lucruri. O familie unită și armonioasă trebuie să
știe, să accepte și să îndrepte, dacă este cazul, diverse păreri și intenții, mai mult sau mai puțin
corecte.
Cercetările reali zate au demonstrat faptul că atașamentul la copilul provenit din familie
biparentală precum și a c elui provenit din familie monoparentală a fost puternic influențat de
teoria psihanalitică a lui Freud, care a accentuat importanța relației mamă -copil. Bowlb y și alți
cecetători influențați de teoria psihanalitică credeau că relația de atașament care se dezvoltă între
copil și mamă conduce la formarea bazelor tuturor relațiilor interpersonale de mai tarziu.
(Miclea, M. et al., 2006, p. 128)
În primul an de via ță copilul își dezvoltă securitatea și atașamentul de bază față de părinți
prin simpla prezență a acestora. Însă lipsa prezenței unui părinte față de un copil se poate datora
și atașamentului pe care acesta o are, atașament care poate fi: (Anghel, E., 201 1, p. 154)
– Atașamentul sigur – copilul are încredere că părinții vor fi disponibili, receptivi și
îi vor acorda ajutor dacă s -ar ivi situații dificile sau i -ar fi teamă. Cu această
convingere, copilul are curajul să exploreze lumea. Acest model este dezvol tat și
menținut de către părinți, fiind în primii ani disponibili, atenți la semnalele
copilului și capabili să -i ofere liniște și alinare ori de câte ori acesta are nevoie.
– Atașamentul anxios – copilul este nesigur că părinții vor fi disponibili, receptiv i și
gata să -i ofere ajutorul câ nd sunt solicitați. Din cauza incertitudinii, copilul trece
prin anxietate sau teamă de separare și tinde să fie timorat în manifestarea

12
comportamentului în mediului său. Acest model este menținut de părinții care
uneori sun t disponibili, dispuși să acorde ajutor copilului lor, iar alteori nu.
Cu toate acestea însă, chiar și copiii proveniți din familii biparentale pot prezenta
întârzieri în ceea ce privește dezvoltarea socio -afectivă. Dacă familia este una disf uncțională, în
cadrul căreia atâ t socializarea cât și exprimarea afectivă sunt defectuoase, atunci copiii din
familii monoparentale în care se socializează și se încurajează exprimarea afectivă, se vor putea
dezvolta mai armonios din punct de vedere socio -afectiv.
Atunci când familia biparentală este disfunțională, copilul are de suferit, iar cele mai mari
efect e se resimt la nivelul personalității, așa încât și stima de sine poate scădea.
Un copil care este expus frecvent la certurile dintre părinți, se va simți difer it față de
ceilalți copii, la modul negativ, iar acest aspect poate scădea semnificativ stima de sine.
De regulă, rădăcinile dezvoltării socio -afective se regăsesc în copilărie, perioadă în care
integrăm comportamentele tuturor celor din jur, pe care le l uăm ca drept punct de reper. În
situația în care experiențele noastre timpurii sunt preponderent negative, sau o eventuală
predispoziție genetică ne determină să le interpretăm ca fiind mai degrabă astfel, ajungem așadar
să dezvoltăm convingerea că nu sunt em suficient de buni.

1.3.1. Efectele absenței unuia dintre părinți în dezvoltarea socio -afectivă ulterioară a
copilului devenit adult

Absența unui părinte r eprezintă un eveniment greu de acceptat atât pentru adulți, cât, mai
ales, pentru copii. Aceștia din urm ă vor suferi o traumă profundă, iar consecințele pot fi mult mai
grave mai târziu, întrucât de la traumă la depresie sau la chiar tentative suicidale nu e cale lungă.
Complexitatea acestui fenomen impune luarea în calcul a unor factori. Din această
persp ectivă, am ales să prezint un model care oferă operaționalizare utilă atât pentru diagnostic
cât și pentru intervenția individualizată. Conform acestui model, trei categorii de factori aflați în
interacțiune influențează răspunsul socio -afectiv al unui cop il la un eveniment sau la o serie de
evenimente traumatice: (apud. C. Mighiu, 2009)

13
Natura evenimentului traumatic
Eveniment anticipat versus neașteptat: Predictibilitatea evenimentului stresant face mai
ușoară înțelegerea și asimilarea acestuia. Bineînțeles, unele evenimente traumatice sunt prin
natura lor impredict ibile. Există însă și cazuri în care situațiile de viață devin progresiv critice,
oferind p osibilitatea înțelegerii și acceptării treptate a pierderii viitoare.
Natura pierderii: Decesul, separarea de familie, de persoana de atașament sunt
experiențe de pierdere psihologică traumatice prin însăși natura lor. Dar și boala fizică, ce
impune restri cții temporare sau permanente asupra vieții copilului, poate precipita dezvoltarea
psihopatologiei. De asemenea, pierderea predictibilității mediului poate fi la fel de stresantă.
Răspunsul la un eveniment traumatic curent este complicat dacă sunt activat e experiențe
anterioare de pierdere și doliu psihologic.
Atribuirea cauzalității: Atunci când evenimentele traumatice sunt consecințele unor acte
umane provocate deliberat, impactul lor negativ este mai puternic. Cu atât mai mult cu cât copiii
mai mari înț eleg complexitatea comportamentului și motivației umane, inclusiv caracterul rău
voitor al unor astfel de acțiuni, și pot ajunge la pierderea încrederii în oameni și la anxietate
crescută.

Factorii individuali
Nivelul de dezvoltare socio -afectivă a copi lului : Deși manifestările tulburării de stres
posttraumatic sunt diferite în funcție de vârsta cronologică și de nivelul de dezvoltare al
copilului, nu s -a putut demonstra că ar exista vârste de vul nerabilitate maximă. În general, vârsta
interacționează cu alți factori, cum ar fi variabilele familiale și tipul de traumă. Inteligența
generală de nivel superior reprezintă un factor de reziliență, iar inteligența verbală pare a fi cel
mai puternic factor protector împotriva dezvoltării simptomatologiei tulburării de stres
posttraumatic.
Genul: Unele studii au arătat că, în urma unor dezastre naturale sau a abuzului fizic/
sexual, fetele sunt mai afectate decât băieții; de fapt, se pare că este vorba de manifestarea mai
multor simptome de internalizare, inclusiv specifice stresului posttraumatic, în cazul fetelor, față
de băieți, la care se manifestă mai degrabă simptome de externalizare (ADHD, agresivitate) și
probleme de relaționare.

14
Caracteristici temeperamentale : Temperamentul difici l, iritabil, precursor al
neuroticismului ca dimensiune a personalității, pare a fi un factor de risc pentru dezvoltarea
psihopatologiei legate de traumă. Conform unor modele temperamentale multidimensionale, nu
doar hiperreactivitatea la stimuli negativi ci și prezența efectivă în același timp a dificultăților în
autoreglare determină vulnerabilitatea crescută a unui individ la stresori, inclusiv traumatici.

Factorii de mediu
Cultura : În culturile care nu încurajează exprimarea deschisă a emoțiilor – de exemplu, în
cele orientale – pot apărea mai multe somatizări și mai puține simptome psihologice. Credințele
și practicile religioase influențează la rândul lor impactul evenimentului traumatic, care poate fi
receptat ca parte a ciclului vieții, și acceptat ca atare – karma budistă – sau considerat drept
pedeapsă de la Dumnezeu.
Familia și relațiile de atașament: Familia nucleară – părinții – reprezintă adesea sursa
primară de reziliență a copilului. Când însă aceștia sunt la rândul lor traumatizați sau cople șiți,
ori sunt cei care au provocat trauma copilului, se apelează la familia extinsă, pentru a identifica
acele persoane care pot oferi suport copilului aflat în criză. Pentru aceasta, este utilă realizarea
genogramei, cu marcarea acelor persoane care sunt cele mai importante pentru copil și își pot
asuma statutul de persoane de referință.
Caracteristicile demografice ale membrilor familiei (vârstă, statut socioeconomic, nivel
de educație) afectează răspunsul particular la criză sau traumă: de exemplu, în familiile sărace,
mediul este adesea departe de a fi suportiv și securizant pentru copil.
O categorie particulară de persoane care pot deveni figuri de atașament sunt acei „first
responders”, „îngerii salvatori”, primii adulți cu care se în tâlnește copilul și care îl salvează din
situația critică. Probabil impactul acestora este atât de mare deoarece ei induc securitate
copilului, transmițând ideea unui adult pe care te poți baza în momente dificile.
Școala/prietenii/ suportul comunitar: Dincolo de cercul familial, școala/prietenii pot
reprezenta un refugiu sau dimpotrivă o sursă de amenințare pentru copil, în funcție de cât de
confortabil se simte el în mijlocul tovarășilor săi de vârstă, respectiv de preponderența relațiilor
pozitive sau ne gative (de respingere, ostracizare) cu aceștia. La rândul său, comunitatea poate fi
în sine o sursă de insecuritate și amenințare pentru copil, sau dimpotrivă poate fi o sursă de valori
alternative, mai ales prin intermediul unor programe extracur riculare, desfășurate sub
monitorizarea unor adulți care sunt deopotrivă protectori și modele pozitive.

15
Nu toți copiii proveniți din familii monoparentale sunt afectați di n punct de vedere socio –
afectiv . Părintele poate suplini foarte bine absența celuilalt și astfel, copilul provenit din familie
monoparentală poate fi dezvoltat din punct de vedere socio -afectiv chiar mai bine decât copilul
provenit din familie biparentală. (Moran de Jouffrey, P., 2005)
În cazul copiilor care sunt afectați din punct de vedere socio -afectiv, ca urmare a familiei
în care s -au dezvoltat, adaptarea acestora la viața de adult poate fi și ea defectuoasă.

1.4. Metode și tehnici de dezvoltare socio -afectivă a copilului provenit din
familie monoparentală

Deși nu este obligatoriu ca cei mai mulți dintre copiii proveniți din familiie
monoparentale să fie afectați din punct de vedere socio -afectiv, o mare parte dintre aceștia suferă
traume care le îngreunează această dezvoltare. Astfel, șocul, tulburarea și disperarea copilului
după decesul unui p ărinte pot fi înfiorător de mare și pot lăsa urme grave în dezvoltarea acestuia.
În acest caz, intervenția unui psiholog, a unui consilier sau a unui psihoterapeut poate avea efecte
deose bit de importante în gestionarea și managerierea acestei situații de risc.
În cazul acesta, intervenția se numește psihotraumatologie și are ro lul de a trata, printre
altele, și traumele survenite odată cu moartea unui părinte.
Traumele din copilărie pot să atra gă după ele o multitudine de procese de dezvoltare,
simptome și diagnostice. Acest fapt poate părea la început o o pluralitate greu scrutabilă de
conexiuni posibile, însă nu este. (Fischer, G., Reidesser, P., 2001)
Este importantă tratarea acestor traume în dezvoltarea normală a copilului. Orice traumă
netratată poate conduce la devieri de comportament sau chiar la psihoze.
Psihotraumatologia are așadar un rol terapeutic și are ca obiective tratarea rănilor
sufletești, cauzate de diverse traume și suferințe trăite în trecut.
În cazul simpotomelor mai ușoare este recomandă și consilierea educațională. De multe
ori copiii simt nevoia să fie ascultați, însă de cineva complet obiectiv și din exterior. În acest
sens, consilierul școlar este cel mai indi cat și probabil cel mai în măsură să prevină posibilele
reacții deviante.

16
Consilierul nu are soluții dinainte stabilite, al căror succes este garantat necondiționat, ci,
dimpotrivă, într -o situație dată, el ajută persoana în cauză că, pe parcursul procesului de
consiliere, să găsească (singură) soluția cea mai bună pentru rezolv area propriilor probleme.
(Dumitru, I.Al., 2008)
Mulți dintre copii preferă să nu -și manifeste suferința, însă acest lucru nu înseamnă că nu
există. De -a lungul timpului s -a dovedit faptul că suferința interioară este mult mai puternică
decât cea exterioa ră și are efecte de durată ce se vor manifesta și mulți ani mai târziu.
Copiii trebuie să fie îndemnați mai mult, în acest sens să apeleze la ajutorul unui psiholog
sau al unui consilier și să nu se lase influențați de diversele ste reotipii și prejudecăți despre
oamenii care apelează la serviciile unui psiholog. Iar în această privință, școala poate fi de mare
folos, implicându -se mai mult în acțiunea aceasta de prevenire.
Desigur, și familia are un rol esențial atunci când vorbim despre decesul unui părint e, iar
ședințele de consiliere a copilului împreună cu restul familiei pot avea un efect extraordinar, însă
este foarte greu de mobilizat o astfel de acțiune, iar majoritatea psihologilor sunt nemulțumiți din
acest punct de vedere.
Așadar, copilul care toc mai a suferit decesul unuia dintre părinți este predispus la o gamă
vastă de riscuri și este foarte important să fie ajutat de cineva avizat. Chiar dacă nu dă semne că
ar putea cădea pradă diverselor compo rtamente a ntisociale și nedezirabile este bine să se prevină
și să se acționeze în consecință. Un copil cu un părinte decedat are nevoie de ajutor. Oricât s -ar
strădui să depășească momentul și să ducă o viață normală, viața lui nu va mai putea fi niciodată
ca atunci când avea ambii părinți în viață, și a cest lucru nu -l poate face absolut nimeni, din
păcate. (Holdevici, I. și Neacșu, V., 2008)
În cazurile grave, în care trauma suferită de pierderea unui părinte a afectat grav
dezvoltarea socio -afectivă, este indicată implicarea copilului într -un proces psi hoterapeutic.
Procesul terapeutic reprezintă de fapt un mijloc, generat cultural, de recalibrare a oamenilor aflați
la limita sau înafara comportamentului și conduitei care să le ofere o oarecare inserție socială.
(Dumitru, I.Al., 2008)
În psihoterapia de stinată copiilor se utilizează o gamă largă de tehnici, dar indiferent de
tehnicile utilizate, se consideră că cel mai important element în psihoterapie la ora actuală este
relația terapeutică – factor comun în toate orientările terapeutice. (Dafinoiu, I, 2002, p. 34)

17
Scopul psihoterapiei atât pentru copii cât și pentru adulți este de fapt insight -ul
personal,mai exact, descoperirea personală de sine. Acest mod de învățare este adesea dificil,
motiv pentru care psihoterapia durează mai mult decât câteva șe dințe.
Singurul mod de a înțelege ceea ce se întâmplă este să se analizeze corect faptele. Faptele
nu sunt doar externe, ele includ sentimentele, reacțiile, percepțiile.
Terapia psihologică constă deci într -o serie de tehnici bazate pe dialog, comunicare ș i
schimbare comportamentală care au ca scop îmbunatățirea sănătății mentale a clientului sau
pacientului său îmbunatățirea unor relații de grup.
Procesul terapeutic pentru copiii care prezintă întârzier e în dezvoltarea socio -afectivă
reprezintă un spațiu c u adevărat sigur și confidențial, în care te simți acceptat și în care poți
explora forțele conștiente și inconștiente care îți motivează comportamentele și conduitele.
Cei mai mulți autori (Dafinoiu, I, 2002, p. 34 -37) consideră că psihoterapia ar putea fi
mai bine definită folosind termenul psihoterapii, datorită multiplelor orientări teoretice existente
la ora actuală în lume.
Tocmai din acest motiv în prezent se încearcă integrarea în psihoterapie, pornind de la
ceea ce se numește factorii comuni. Te rmenul de "psihoterapii" este utilizat deoarece fiecare
tehnică în parte se revendică teoretic de la una din numeroasele școli și orientări din psihologie.
Ca demers științific terapia psihologică pentru copii trebuie să aibă la bază niște ipoteze
clar fo rmulate și un sistem de reguli bine stabili te, ce derivă din concepția teoretică a școlii
psihoterapeutice – asupra personalității umane și a tulburărilor psihopatologice din sfera acesteia.
(Holdevici, I. și Neacșu, V., 2008, p. 11)
Terapia psihologică pe ntru copii este, așadar, un tratament al tulburărilor emoționale și al
celor mentale. Persoanele care urmează o psihoterapie o pot face din foarte multe motive, dar au
în comun faptul că sunt nemulțumiți de anumite aspecte ale vieții lor.
Este important d e precizat faptul că există mai multe tipuri de psihot erapii: cognitiv –
comportamentală , psihanaliza, analiza tranzacțională, gesthalt, psihodrama etc.
Dar ingredientul de bază îl reprezintă relația terapeutică, în cadrul căreia clientul învață
sau reînvăța să se conecteze, să dezvolte atașa mente în relațiile lui viitoare.

18
1.5. Dezvoltarea stimei de sine la copii în familiile biparentale și
monoparentale
Stima de sine reprezintă o trăsătură specifică de personalitate în raport cu valoarea pe care
o persoană o atribuie persoanei sale. Pe linia tuturor teoriilor echilibrului, stima de sine este
definită ca drept o funcție a raportului concret dintre trebuințele satisfăcute și ansamblul efectiv
al trebuințelor resimțite. Pe linia tuturor teoriilor compa rației sociale, aceasta este definită ca
drept rezultat al comparației pe care o efectuează subiectul între el însuși și alți indivizi
semnificativi pentru acesta. ( Dicționarul de Psihologie, 2006.)
Definirea stimei de sine prin intermediul interrelaționăr ii celor doi factori – competența (ce
include motivația, auto -eficacitatea, inițiativa precum și perseverența în acțiune) dar și valoarea
(care reprezintă un sentiment, o evaluare personală, o atitudine pozitivă ori negativă îndreptată
către propria persoan ă)- este cu mult mai complexă, reușind astfel să surprindă mult mai bine
întreaga fenomenologie a problematicii.
O altă definiție a stimei de sine ne arată că aceasta constituie mecanismul afectiv,
energizant al eului social. Ea este condiționată de raport urile intrafamiliale , cât și de relațiile
parteneriale și sociale. Un rol important în autoapreciere îl are dinamica succes -eșec, în diversele
arii ale existenței persoanei. ( Mitrofan, I., 2004, p. 87)
Această evaluare personală poate fi diferită de la o persoană la alta sau chiar de la o
situație la alta, fapt ce ne demonstrează cât de complex poate fi omul. Psihologia a încercat să
explice de ce unele persoane prezintă o stimă de sine ridicată, în timp ce alții nu au tocmai o
părere bună despre propria persoană, însă nu a existat o te orie care să mulțumească pe toată
lumea.
Părinții sunt primele persoane care facilitează dezvoltarea stimei de sine la copii. Absența
unui părinte din viața copilului, poate afecta stima de sine a copilului, așa încât, se p oate spune
că mai avantajați în acest sens pot fi copiii care fac parte din familii biparentale.
Dimensiunea evaluativă a stimei de sine a unui copil se referă la modul în care o persoană
se consideră în raport cu ceilalți, cât și cu propriile așteptări. În acest sens, evaluarea imaginii de
sine diferă de evaluarea comportamentelor.

19
Cu toate acestea, eșecul personal în a diferenția între comportament și persoană au
frecvent ca și consecință formarea unei stime de sine scăzută. Perceperea unui eșec ca simp tom
al lipsei de valoare este mai mult decât injustă și poate dăuna grav persoanei.
O stimă de sine scăzută afectează întreaga viață a copilului iar în aceste condiții este
destul de dificil să poți ajunge la performanță.
Familia este așadar cea care, în timpul copilăriei, cu precădere a copilăriei timpurii deține
cel mai important rol în ceea ce privește dezvoltarea stimei de sine a copiilor. Până la
pătrunderea în colectivitate, părinții sunt cei care trebuie să se preocupe de încurajarea și de
dezvoltar ea imaginii de sine a copiilor, care este de preferat să se formeze într -un mod cât mai
pozitiv. Din acest motiv se poate afirma că este mai benefică familia biparentală decât cea
monoparentală.
A avea o stimă de sine crescută înseamnă de fapt a recunoaște propria valoare, a avea o
atitudine pozitivă față de toate calitățile personale, de competențe, a avea încredere în capacitatea
de a duce sarcinile la bun sfârșit și de a realiza o comparare favorabilă cu toți ceilalți.
Familia (biparentală) este foarte i mportantă așadar pentru dezvoltarea stimei de sine a
copiilor. Părinții trebuie să găsească cel mai adecvat mod de a relaționa cu copiii, în mod special
cu adolescenții, vârsta considerată ca fiind cea mai dificilă și cea mai predispusă la relații
conflict uale, mai ales cu părinții. ( Sion, G., 2007, p. 173 -174)
Prin încurajări și susțineri permanente, părinții îi conferă copilului sentimentul de
încredere, ceea ce determină astfel dezvoltarea stimei de sine.
Cu toate acestea însă, această întreagă acțiune nu este ușor de realizat, mai ales în cazul
copiilor mai mari care știu că părinții s unt subiectivi și care pe măsura ce cresc își pierd
încrederea în părinți. În acest context, încurajările și susținerile venite din partea părinților pot fi
fără efect.
Părinții care își mențin autoritatea, calzi și suportivi, dar fermi în privința regulilor pe care
le aplică, tind să aibă adolescenți care traversează această perioadă într -o manieră mai puțin
problematică.
În schimb însă, copiii care au părinți autoritari, cu reguli rigide și cu puțină afecțiune în
relația cu copiii, tind să se confrunte cu mai multe probleme emoționale și comportamentale.

20
1.6. Anxietatea la copii în familiile biparentale și monoparentale

Mihai Golu (1993, p. 23) este de părere că întreaga dinamică, a sistemului personalității
umane (formarea, manifestarea și realizarea) este circumscisă și condiționată în mod nemijlocit
de dialectica raportului dintre solicitările interne (stările de motivație proprii individului) și
solicitările externe (e xistențele și stările de motivație proprii mediului existențial, în primul rând
celui social).
Anxietatea analiz ată ca drept fenomen divers apare așadar la ma rea majoritate a
tulburărilor de ordin psihic, mai exact ca simptom de primplan ori de plan secund. În cadrul
acestui subcapitol se tratează doar acele tipuri de tulburări în care tot acest simptom este absolut
central însă dispun și de o anumită intensita te.
Copilul anxios se manifestă așadar prin neliniște excesivă, hipersensibilitate, surexcitare.
Sunt astfel copii predispuși în mod natural acestei stări, care, prin autocontrol, autosugestie și
printr -un mod de viață cât mai rațional, pot fi și atenuate . În cazul acesta, prezența ambilor
părinți poate fi mai benefică, în vreme ce, absența unuia dintre părinți poate chiar intensifica
stările de anxietate.
Trauma suferită în urma pierderii poate reprezenta o cauză importantă de apariție a
anxietății, așa î ncât se poate spune că pentru copiii din familiile monoparentale, anxietatea poate
reprezenta o problemă mai frecventă decât pentru cei din familii biparentale.
Enăchescu (2005, p. 48) vorbește despre comportamentele pe care le adoptă copilul
pentru a s e putea proteja astfel de situația anxioasă, comportamente efective care urmăresc astfel
evitarea tuturor stărilor care pot provoca depresie. Este vorba așadar despre acele conduite de
evitare (individul își organizează practic întreg comportamentul precu m și întreaga viață pentru a
putea evita astfel confruntarea directă cu situația care provoacă depresie), conduite și
comportamente de asigurare (individul caută de fiecare dată prezența unei anumite persoane
foarte apropiate pentru a putea astfel avea o siguranță reală în cazul unei anumite tipuri de situații
problematice) precum și conduite efective de fugă .
Copilul care suferă de an xietate tinde să devină evitant și ocolește în mod sistematic
situațiile sociale. Rutina întregii vieți cotidiene este însă perturbată. Cu cât este mai preocupată
de acestea, cu atât mai mare devine disconfortul și întreaga suferință. Atunci când nu poate evita

21
toate situațiile sociale, persoana în cauză apelează la anumiți aliați de nădejde: alcool, tutun,
sedative, antidepre sive și chiar droguri. Mai întâi, ocazional și dependența se instalează pas cu
pas.

CAPITOLUL 2.
STUDIU ASUPRA DEZVOLTĂRII SOCIO -AFECTIVE A COPIILOR DIN
FAMILII BIPARENTALE ȘI MONOPARENTALE

2.1. Metodologia de cercetare
2.1.1. Context

Studiul de față î și propune să evalueze nivelul stimei de sine și al anxietății copiilor
proveniți din familii biparentale, comparativ cu cei proveniți din familii monoparentale,
pornindu -se de la premisa că subiecții care provin din familii monoparentale au structur a de
personalitate mai afectată decât cei care provin din familii biparentale și, ca tare, sunt mai
anxioși și dispun de o stimă de sine mai scăzută.

2.1.2. Obiective
Studiul de față își propune să evalueze nivelul de dezvoltare socio -afectivă a copiilor din
familii biparentale comparativ cu dezvoltarea socio -afectivă a copiilor din familii monoparentale.
În acest context se propun următoarele obiective:
 evaluarea stimei de sine a copiilor din familii biparentale comparativ cu dezvoltarea
socio -afectivă a copiilor din familii mon oparentale;
 evaluarea nivelului de anxietate a copiilor din familii biparentale comparativ cu
dezvoltarea socio -afectivă a copiilor din familii monoparentale;
 propunerea unui plan de consiliere în ceea ce privește dezvoltarea socio -afectivă a
grupului de copii care prezintă cel mai scăzut nivel de dezvoltare socio -afectivă.

22
 evaluarea eficienței planului de consiliere de dezvoltare socio -afectivă a copiilor.

2.1.3. Ipoteze

Studiul de față pornește de la următoarele ipoteze:
1. Se presupune că stima de sine a copiilor din familii biparentale este mai înaltă decât stima
de sine a copiilor din familii monoparentale.
2. Se presupune că anxietatea copiilor din familii biparentale este mai scăzută decât
anxietatea copiilor din familii monop arentale.
3. Se presupune că implicarea într -un plan de consiliere ajută la dezvoltarea socio -afectivă a
copiilor.

2.1.4. Instrumente de cercetare

În cadrul lucrării de față se vor utiliza următoarele instrumente:
 SCALA DE ANXIETATE HAMILTON (Anexa 2 )
 SCALA PENTRU MĂSURAREA STI MEI DE SINE – ROSENBERG (Anexa 3 )
 CHESTIONARUL DE EVALUA RE A PROGRAMULUI PROPUS (Anexa 4 )

Primele două chestionare s -au aplicat în aceeași zi și în același loc pentru ambele grupuri
de subiecți, în ordinea descrierii de mai sus, în ur ma cărora s -a realizat evaluarea inițială.
După finalizarea programului de consiliere s -au reaplicat cele două chestionare precum și
cel de -al treilea, însă doar pentru subiecții care au participat la program, în vederea comparării
rezultatelor ante și post intervenție.

2.1.5. Populația investigată

Populația investigată este formată dintr -o populație de 30 de copii cu vârste cuprinse
între 12 și 17 ani, împărțiți în două două loturi, respectiv:
– Lotul A: alcătuit din 15 copii proveniți din familii b iparentale:

23
– Lotul B: alcătu it din 15 copii proveniți din familii monoparentale.

Media de vârstă a copiilor a fost de 14,7.

Tabelul 1. Media de vârstă
N Minimum Maximum Mean Std. Deviation
Vârsta 30 12 17 14,73 1,530
Valid N (listwise) 30

În ceea ce privește genul copiilor, proporțiile s -au prezentat astfel:

Tabelul 2. Genul
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid M 14 46,7 46,7 46,7
F 16 53,3 53,3 100,0
Total 30 100,0 100,0

Elevii participanți fac parte din trei școli diferite, respectiv:
 Școala Gimnazială nr.8 ”Episcop Iacov Antonovici”, Bârlad;
 Școala Gimnazială nr.9 “Manolache Costache Epureanu” , Bârlad ;
 Colegiul Tehnic “Al.I.Cuza”, Bârlad;

Elevii au fost selecționaț i cu ajutorul diriginților. As tfel că, inițial diriginții au trimis la
locul și ora stabilită pentru etapa de eșantionare, un număr de 48 de elevi, dintre care 31 făceau
parte din familii bipar entale și doar 17 din familii monoparentale.
Tuturor elevilor li s -a aplicat un chestionar prelimiar, care a cuprins următoarele întrebări:

24
 Cum te numești?
 Din câte persoane este alcătuită familia ta? Cine sunt ele?
 Te consideri un copil fericit?

Cu aplicarea acestui chest ionar s -a urmărit nivelul de în țelegere a limbii române de către
participanți, precu m și menținerea unei omogenități între cele două grupuri. Astfel, din cadrul
grupului de copii din familii monoparentale au fost respinși doi copii care prezentau lacune în
exprimarea în limba română în scris, în vreme ce, și din celălalt grup au rămas 15 elevi .

2.2. Prezentarea rezultatelor obținute
Cercetarea de față a început cu aplicarea Scalei de evaluare a anxietății, în urma căreia se
constată faptul că lotul A, format din copiii proveniți din familii biparentale a obținut un scor
bun, ceea ce indică astfel o anxietate scăzută, cu un scor minim care indică lipsa completă a
anxietății.

Tabelul 3. Rezultate Hamilton pentru lotul A

În ceea ce privește lotul B, respectiv copiii proveniți din familii monoparentale, după cum
se poate observa și în tabelul de mai jos, nivelul de anxietate este mult mai crescut, tinzând chiar
spre sever.

N Minimum Maximum Mean Std. Deviation
Rezultate_Hamilton 15 6 18 12,5 1,261
Valid N (listwise) 15

25
Tabelul 4. Rezultate Hamilton pentru lotul B

N Minimum Maximum Mean Std. Deviation
Rezultate_Hamilton 15 16 24 20,00 1,999
Valid N (listwise) 15

După cum se poate observa și în tabelul de mai sus, media de 20 obținută de copiii din
familii monopar entale indică o anxietate medie, însă, după cum se va observa în continuare,
aproape 30% dintre aceștia prezintă anxietate severă, așa încât avem motive să credem că
subiecții investigați nu sunt suficient dezvoltați din punct de vedere socio -afectiv.
Analizând rezultatele obținute pe procentaje la prob a de evaluare a anxietății se constată
însă că mai bine de 25% dintre copiii care provin din familii monoparentale că au obținut scoruri
mari la această probă.

Fig.1 Rezultate Hamilton

În urma acestor rezultate se confirmă ipoteza conform căreia "anxietatea copiilor din
familii biparentale este mai scăzută decât anxietatea copiilor din familii monoparentale." 7%40%53%
27%33%40%
0%10%20%30%40%50%60%
Anxietate crescută Anxietate moderată Anxiwetate scăzută
Fam. Biparentală Fam. Monoparentală

26
Următorul instrument aplicat a fost Scala Stimei de Sine Rosenberg. Scopul acestui
chestionar a fost acela de a afla în ce măsură gradul cre scut de anxietate afectează stima de sine,
în cazul subiecților care au obținut nivele crescute de anxietate, respectiv, în cazul copiilor
proveniți din familii monoparentale.

Tabelul 5. Rezultate Rosenberg pentru lotul A

N Minimum Maximum Mean Std. Deviation
Rezultate_Rosenberg 15 11 34 26,3 1,327
Valid N (listwise) 15

Așadar, după cum se poate observa și în tabelul de mai sus, media de 26, 3 reprezintă o
medie care indică un nivel normal de stimă de sine, ceea ce ne determină să credem că lotul de
copii proven iți din familii biparentale nu întâmpină dificultăți în ceea ce privește dezvoltarea
socio -afectivă.
Scorurile nu sunt la fel de pozitive în ceea ce privește lotul format din copiii proveniți din
familii monoparentale.

Tabelul 6. Rezu ltate Rosenberg pentru lotul B

N Minimum Maximum Mean Std. Deviation
Rezultate_Rosenberg 15 5 29 22,8 0,128
Valid N (listwise) 15

Media de 22,8 obținută, este mai mare de 17, pragul stimei de sine medii și indică astfel o
stimă de sine medie, însă distribuind rezultatele în funcție de numărul de subiecți participanți, se
constată că aproximativ 30% dintre subiecții investigați au o stimă de sine foarte scăzută.

27

Fig, 2. Rezultate Rosenberg
În urma acestor rezultate se confirmă ipoteza conform căreia "stima de sine a copiilor din
familii biparentale este mai înaltă decât stima de sine a copiilor din familii monoparentale."
Având în vedere faptul că lotul B , cel format din copii proveniți din familii
monoparentale a obținut cele mai scăzute scoruri la cele două probe, lor li se va adresa
programul de consiliere propus.
Acest program a fost propus și susținut de min e în colaborare cu consilierul ș colar care
mi-a validat rezultatele obtinuț e si c are a p articipat la planul de intervenț ie.

Obiectivele programului au vizat:
– îmbunătățirea capacității de comunicare;
– îmbunătățirea capacității de rezolvare a problemelor;
– îmbunătățirea capacității de relaționare;
– dezvoltarea capacității de concentrare și detașare de problemele de acasă;
– stimularea imaginației și a spontaneității.

Metodele, tehnicile și instrumentele utilizate în intervenție
Metoda de intervenție pe care am utilizat -o a fost terapie de grup cognitiv –
comportamentalã. În principiu, aborda rea este structurată și ghidată de psihoterapeut, sunt
accentuate strategiile de modelare dar pe parcursul desfă șurării acestui tip de intervenție ,
subiecții sunt implicați în adaptarea structurii la propriile nevoi. Este la fel de importantă 27%60%
13%
7%33%60%
0%10%20%30%40%50%60%70%
Stimă de sine crescută Stimă de sine medie Stimă de sine scăzută
Fam. Biparentală Fam. Monoparentală

28
interacțiunea între membrii grupului, cât și între ei și psihoterapeut.A vantajele acestui tip de
intervenție constau în oportunități pe care membrii le au în cadrul grupului și anume:
– suportul reciproc, mutual;
– relația între lider și membri;
– stabilirea de noi relații și de roluri sociale;
– primirea de feed -back -uri și ajutor reciproc.
La baza acestei abordări se află concepția că dezvoltarea copiilor și integrarea lor nu este
numai un produs al gândirii, al credințelor și al sentimentelor, ci și al mediului (mediu școlar,
maturitate, avantaj prox im, familie, grup de apartenență ).

Pregãtirea și derularea intervenției
Scopul progra mului a fost autocunoașterea și dezvoltarea personală a copiilor , atât în
vederea unei funcționări și adaptă ri optime la propria persoană cât și a dob ândirii de cunoștințe și
abilită ți de înlăturare a factorilor stresanți din mediul de viață, ce conduc la deteriorarea sănătății
fizice și psihice a individului.

Compoziția grupului. Grupul are următoarele caracteristici: este mixt din punct de vedere
al sexului, heterogen, cuprinzând copii cu caracteristici diferite de personalitate și provenind din
familii monoparenta le.

Mărimea grupului. Grupul este format din 15 subiecți proveniți din familii
monoparentale. Trebuie menționat că fiecare copil a fost pus la curent cu scopul cercetă rii
efectuate de mine, a fost asigurat de confidențialitatea numelui și a informațiilor pe care urma să
le furnizeze și i s -a cerut acordul în ceea ce privește participarea lor la ședințele de grup. Mai
menționez faptul că, primii care și -au dat acordul au fost parinții, că rora le -am cerut permi siunea
prin intermediul diriginților, astfel încât copiii lor să participe la acest program.

Grup închis de autocunoaștere și dezvoltare personal ă. Am hotă rât ca grupul sã fie închis
pentru sporirea gradului de intimitate, încreder e și pentru ca fiecare membru să reușească să se
deschidă în cadrul grupului.

29
Evaluarea inițială și planificarea. Am planificat ca întâlnirile să fie în număr de 6 cu o
durată de 45 de minute și cu o frecvență de două ori pe săptămână. A m stabilit ca obiective de
lungă durată:
– autocunoașterea;
– îmbunătățirea stimei d e sine;
– dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare.

În calitate de modera tor al grupului am stabilit urmă toarele obiective:
– asistarea în procesul de autocunoaștere;
– dezvoltarea unei imagini de sine pozitive și autoacceptare;
– dezvoltarea abilităților sociale de interacțiune cu ceilalți;
– dezvoltarea sensibilității pentru nevoile celorlalți și a abilită ților empatice;
– sprijinirea fiecărui membru în formularea de scopuri specifice și măsurabile.

Dezvoltarea grupului și intervenția . În vedere a dezvoltării grupului am utilizat mai multe
tehinici și metode. Spre exemplu, în stadiul inițial al grupului am adoptat diferite tehnici de
reducere a stărilor de anxietate , tehnici de sporire a încrederii; m -am axat pe dezvoltarea socio –
afectivă a membri lor și pe promovarea coeziunii.
În general toate acestea le -am pus în aplicare prin intermediul unor jocuri menite să
capteze interesul subiecților pentru activitățile grupului. De asemenea un rol important i -am
acordat sumarizării.
În stadiul al doilea am încercat sã observ atât comp ortamentul verbal, cât și cel non verbal
pentru a putea stabili nivelul de interacțiune și comunicare între membri i grupului. Am încercat
să focalizez mai mult discuțiile pe tema aleasă și am ținut cont de subiecții mai puțini a ctivi. De
asemenea am încercat să stimulez grupul sã sumarizeze temele discutate și să formeze
concluziile. De -a lungul tuturor întâlnirilor am încercat să ofer feedback pozitiv.
De altfel, acest ultim lucru l -am luat în considerare în stadiul final. Tot acum am
considerat importantă recapitual area a ceea ce membr ii grupului au învățat de -a lungul
ședințelor.

Evaluarea. În evaluarea generală a grupului eu consider cã în mare parte scopurile de
grup și cele individuale au fost atinse.

30

Prin intermediul jocurilor și a exercițiilor efectuate în timpul ședințelor am reușit să
captez in teresul membrilor grupului și să le insulfu sentimentul încrederii. Încrederea a fost
punct ul de plecare pentru o mai bună deschidere și comunicare între mine și membrii grup ului.
Între ei s -a stabilit o relație destul de apropiată. În în cheierea ședinței din data de
07.05.2019 m -am axat pe sporirea încrederii de sine, dezvoltarea afectivității precum și a
socializării.

Activitatea programului structurată p e ședințe se regăs ește la Anexe. (Anexa 1 )

Evaluarea finală

În urma programului de consiliere susținut se realizează o postevaluare pentru a se
identifica în ce măsură scorurile s -au modificat, iar copiii s -au dezvoltat din punct de vedere
socio -afectiv.
Așadar, începând cu chestionarul Hamilton se constată că subiecții au obținut de data
aceasta o medie de 20, ceea ce înseamnă o scădere de 3 puncte.

Tabelul 7. Rezultate înainte și după intervenție

Deși simptomele de anxietate nu s -au redus considerabil, diferența de 3 puncte sugerează
un oarecare succes al programului, ceea ce n e determină să credem că activitatea de consilier e
poate avea efecte cu adev ărat benefice în ceea ce privește remediere a stărilor de anxietate.
Înainte de intervenție După intervenție
N Valid 15 15
Scor 20 17

31
Analizând și scorur ile la Scala Rosenberg, constată m că de data acea sta diferențele sunt
mult mai mari, iar programul de consiliere a avut efecte cu adevărat pozitive în ceea ce privește
remedierea imaginii de sine.

Tabelul 8. Rezultate corelate

Înainte de intervenție După intervenție
N Valid 15 15
Scor 22,8 24,0

Așadar, după cum se poate observa și în tabelul de mai jos, scorurile obținute au fost în
creștere, iar acum subiecții au obținut o medie favorabilă, ceea ce nu conduce încă la o stimă de
sine favorabilă, însă este o diferență și trebuie luată în calcul.
Analizând rezultat ele obținute la re -evaluarea an xietății și a stimei de sine, se confirmă
ipoteza potriv it căreia "implicarea într -un plan de consiliere ajută la dezvoltarea socio -afectivă a
copiilor."
Tot în urma finalizării programului derulat, participanților li s -a aplicat și chestionarul de
evaluarea a acestui program, ale cărui rezultate au indicat succesul studiului, precum și faptul că
s-au atins toate obiectivele propuse.
Astfel, începând cu primul item, cel de evaluare a m ăsurii în care programul derulat a fost
de ajutor, se constată că cei mai mulți dintre participanți au ales varianta "în foarte mare măsură",
după cum se poate observa și în figura de mai jos.

32

Fig. 3. Utilitatea programului derulat

Cel de -al doilea item al acestui chestionar a evaluat dacă starea subiecților s -a îmbunătățit
sau nu. În acest context, 90% dintre răspunsurile subiecților au fost afirmative, ceea ce indică
astfel cu certitudine un succes al studiului realizat.
În continuare, s -au evaluat tipurile de schimbări produse de acest program. În acest sens,
cei mai mulți dintre subiecți au observat schimbări cu privire la părerea despre sine (stima de
sine), precum și în expr imarea mai facilă a emoțiilor.

60%
20%
15%
5%
00.10.20.30.40.50.60.7
În foarte mare măsură În mare măsură În măsură moderată În mică măsură
10%5%25%5%5%10%15%25%0%
0 0.1 0.2 0.3M-A AJUTAT SĂ DEVIN MAI SOCIABILM-A AJUTAT SĂ -MI FAC NOI PRIETENIMI-A ÎMBUNĂTĂȚIT PĂREREA DESPRE MINEM-A AJUTAT SĂ FIU MAI VESEL/ĂM-A AJUTAT SĂ VĂD VIAȚA DINTR -O ALTĂ
PERSPECTIVĂMI-A ÎMBUNĂTĂȚIT RELAȚIA CU FAMILIAM-A AJUTAT SĂ SCAP DE FRICIM-A AJUTAT SĂ -MI EXPRIM MAI UȘOR
SENTIMENTELE/TRĂIRILE/EMOȚIILENU A PRODUS NICIO SCHIMBARE

33
Fig. 4. Schimbările produse de program

În ceea ce privește utilitatea acestui program pe viitor, în proporție de 100%, subiecții
participanți au confirmat că acest program le va fi de ajutor pe viitor.
Referitor la ce anume le -a plăcut copiilor la acest program, aceștia au enumerat, în cea
mai mare parte, elemente precum:
– jocurile de grup;
– activitățile de desen;
– activitățile creative;
– jocurile de interacțiune;
– faptul că și -au făcut prieteni noi;
– faptul că au devenit mai sociabili;
– atmosfera creată.
În ceea ce a vizat sugestiile pentru îmbunătățirea acestui program, copiii nu au dat prea multe
răspunsuri, însă, acestea au putut fi sintetizate în lista de mai jos:
– implicarea unui număr m ai mare de copii;
– derularea mai multor activități;
– reluarea programului peste un timp.
Ultimul item al chestionarului a evaluat dorința participanților de recomandare a acestui
program. În acest context, în proporție de 100%, participanții au spus că ar recomanda
programul, ceea ce indic ă, din nou, faptul că aceștia au fost încântați de programul la care au
participat.

2.3. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute

În urma evaluării stimei de sine și a propunerii și asistării în cadrul programului aplicat se
constată că marea majo ritate a copiilor proveniți din familii monoparentale au obț inut rezultate
normale și așteptate. Acești copii se comportă perfect normal și sunt foarte receptivi. Se implică
în activi tăți, pun întrebări și manifestă interes față de consilier.

34
Pierderea unu i părinte generează o traumă profundă, consecințe extrem de negative
pentru întreaga viață a copilului. Copilul din familia monoparentală, mai ales atunci când nu a
primit nicio explicație referitoare la situația sa, poate să dezvolte sentimentul că nu rep rezintă
nicio valoare, că nu a fost dorit și nici iubit, sentiment destructiv pentru personalitatea sa. În
instituție, lipsa posibilității de a se atașa de un ad ult într -un mod stabil, continuu, sigur și pozitiv,
determină riscul ca acesta să fie sărăcit d e anumite aspecte în dezvoltarea sa afectivă,
intelectuală, socială și fizică.
Programul aplicat a reprezentat un succes, din prisma obiectivelor realizate. Acest
program s -a bazat pe joc, activitatea preferată a copiilor, la orice vârstă. La anumite vârst e
copilul are o mai mare expresivitate și se poate exprima mai clar prin joc decât poate să se
exprime prin cuvinte, iar în consiliere este foarte important ca fiecare persoană să -și poată
exprima cât mai bine nevoile, temerile, resursele, neajunsurile etc .
Fiecare modalitate de intervenție a fost aleasă în funcție de particularitățile fiecărui copil
și nu există o rețetă standard aplicabilă tuturor pentru că fiecare copil este în același timp ca toți
copiii, ca o parte dintre copii și în acelas i timp unic adică, că nici un alt copil.
În concluzie, consider că activitățile ludice pot reprezenta o reală soluție în ceea ce
privește creșterea stimei de sine și a anxietății la copiii proveniți din familii monoparentale.

Limite și direcții noi de cercetare:

Principala limită a acestui studiu are în vedere numărul relativ scăzut de subiecți.
Consider că lucrarea de față reprezintă un punct de pornire important în studierea acestei
problematici, însă, poate fi considerată, în același timp și o direcție nouă de cercetare, la o scară
mult mai largă, cu un număr mai crescut de subiecți.
Consider, de asemnea, că ar fi interesant să se realizeze și comparații între vârste; copiii
evaluați pot fi împărțiți pe categorii de vârstă și se pot analiza scorurile în funcție de categoria
din care se face parte.
O ultimă limită a acestui studiu consider că este reprezentată și de numărul relativ scăzut
de variabile evaluate. O cercetare nouă în acest sens ar putea evalua și nivelul de depresie al
copiilor, de sociabilitate, str es, PTSD etc.

35
CONCLUZII

Studiul de față și -a atins toate obiectivele propuse și a demonstrat că există diferențe
importante între copiii din familii și biparentale și cei din familii monoparentale, din perspectiva
dezvoltării socio -emoționale.
Intervenț ia propusă a evidențiat astfel atât nevoia cât și efectele consilierii asupra copiilor
proveniți din familii monoparentale precum și asupra dezvoltării socio -emoționale a acestora.
S-au validat astfel toate c ele trei ipoteze ale studiul ui demonstrându -se că stima de sine a
copiilor din familii biparentale este mai înaltă decât stima de sine a copiilor din familii
monoparentale. Este cumva pre vizibil faptul că acei copii din familii monoparentale să prezinte o
stimă de sine mai scăzută. Acești copii, de -a lungul timpului, pot dezvolta complexe de
inferioritate care, la rândul lor, pot afecta personalitatea copilului, cu precădere, imaginea,
încrederea și stima de sine. În opinia lui Osterrieth (1973, p. 32 -46)) familia joacă un rol deosebit
de im portant în structurarea și formarea personalității copilului și adolescentului. Părinții îi
influențează puternic pe copiii prin concepția lor despre lume și despre viață, dar și prin
intermediul comportamentelor, temperamentele, atitudinile, valorile, dor ințele lor, principiile
lor, gradul lor de toleranță.
Influența mediului familial asupra dezvoltării cognitive trebuie corelată cu o serie de
factori interni, dar și externi. Unele studii, încercând să evidențieze rolul structurii familiei și
clima tului ei afectiv în formarea si dezvoltarea personalități i copilului, au pus în evidență faptul
că, copiii proveniți din familiile cu unul dintre părinți decedați sunt mai anxioși, mai interiorizați
și se simt mai frustrați decât copiii din familiile cu ambii părinți în viață.
S-a mai demonstrat astfel că anxietatea copiilor din familii biparentale e ste mai scăzută decât
anxietatea copiilor din familii monoparentale, ca urmarea a rezultatelor obținute care, de altfel,
au fost prezentate în paginile anterioare. Atât timp ca t în viața unui copil există ambii părinți,
există șanse mult mai mari ca respec tivul copil să prezinte un atașament sigur și securizat, așa
încât șansele ca acel copil să dezvolte anxietate devin mult mai scăzute.
Ioan Mihăilescu (2000, p. 43) identifică în cadrul lucrării sociologului român Henri H.
Stahl, două categorii importante de funcții ale familiei: funcțiile interne care au scopul de a crea
un regim de viață intim, care să asigure la rândul său membrilor familiei un climat cu adev ărat

36
afectiv, protectiv și securizat și funcțiile externe, cu scop în vederea dezvoltării perso nalității
membrilor unui grup, a socializării și a integrării sociale.
Ultima ipoteză a acestui studiu care s -a validat a fost cea conform căreia implicarea într –
un plan de consiliere ajută la dezvoltarea socio -afectivă a copiilor, fapt care a fost atestat în urma
analizării răspunsurilor obținute la cel de -al treilea chestionar dar și în urma re -evaluării primelor
două, care au indicat rezultate pozitive față de prima evaluare. Se poate considera astfel că acest
program a facilitat dezvoltarea personală a copiilor, dezvoltând în același timp stima de sine și
diminuând anxietatea.
Consider că succesul programului derulat nu s -a produs doar ca urmare a tematicii propuse ci și
datorită faptului că participanții au socializat și interrelaționat cu copii aflați în aceeași situ ație,
aspect care a contribuit la dominuarea complexelor de inferioritate și la creșterea stimei de sine.
De asemenea, socializarea și activitățile de grup reduc și anxietatea, cu precădere
anxietatea socială pe care au demonstrat mulți dint re participanți că o manifestă.
Pe ansamblu, această lucrare a reușit să realizeze tot ceea ce și -a propus și a demonstrat
că implicarea copi ilor într -un program de consilie re poate determina o îmbunătățire
semnificativă a stării lor psihologice.
Sunt de p ărere că astfel de intervenții sunt necesare în vederea dezvoltării socio –
emoționale a copiilor și nu doar a copiilor proveniți din familii monoparentale; probleme și
motive care să determine întârzierea dezvoltării socio -emoționale a elevilor, există înto tdeauna.

37
BIBLIOGRAFIE

1. Anghel, E. (2011). Psihologia educației pe tot parcursul viet ii. București: Editura For
You.
2. Atkinson, R.L., Atkinson, R.C. (2002), Introducere în psihologie. București: Editura
Tehnică, București.
3. American Psychiatric Association (1994). DSM -IV, A.P.A., Washington, D.C,
4. Aniței, M. (2010), Fundamentele psihologiei, Editura Universitară, București,
5. Avram, E., (2009), Psihologia personalitatii. Arhitectura si dimensiuni, București:
Editura Universitara, Bucuresti
6. Baumrin d, D. ( 1991 ). The influence of parenting style on adolescent competence and
substance use. The Journal of Early Adolescence, 11(1), 56 -95.
7. Crețu, R.Z., (2010), Amprenta comportamentală și evaluarea personalității, Iași: Editura
Polirom, Iași
8. Dafinoiu, I., (2002), Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul,
Iași: Iași: Editura Polirom.
9. Diner, E., Oishi, S., Lucas, R.E., Personality, culture and subjective well -being:
Emoțional and cognitive evaluations of life., Annual Review o f Psychology, Vol. 55;
10. Dincă, Margareta, (2002), Adolescenta și conflictul originalitatii, București: Editura
PAIDEIA.
11. Dumitru , I. Al . (2008 ). Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice si sugestii practice.
Iasi: Editura Polirom.
12. Enăchescu , C. (2005),= . Tratat de psihopatologie, Iași: Editura Polirom.
13. Fischer G., Riedesser P., (2001), Tratat de psihotraumatologie, București: Editura Trei.
14. Fraser, M., Nash, J., Galinsky, M., Darwin, K., (2010), Reducerea violenței între copii.
Programul “Putem alege”, București: Editura NASW.
15. Golu, M., (1993), Dinamica personalității, Editura Geneze, București.
16. Golu, M., (2000 ), Fundamentele psihologiei, Editura Fundatiei Romania de Maine,
Bucuresti
17. Holdevici, I., Neacșu, V. (2008). Sisteme de psihoterapie și consilie re psihologică.
București: Editura Kullusys.

38
18. Kim, K.J., Canger, R., Lorenz, F., Elder Jr, G. (2001). Parent –Adolescent Reciprocity in
Negative Affect and Its Relation to Early Adult Social Development, Developmental
Psychology, New York.
19. Miclea , M., Porum b, M., Porumb, D., & Szentgyorgyi, Z. ( 2006 ). Ghid de utilizare CAS.
Cluj-Napoca: Editura ASCR.
20. Mighiu, C. (2009). Modele de intervenție. Reguli de lucru în cazurile de abuz sexual din
perspectivă psihosocială. În C. Mighiu (coord.). 1,2,3…Pași în reabil itarea copilului care
a suferit o traumă. Ghid pentru terapeuți (pp.63 -83). Iași: Asociația Salvați Copiii.
21. Mihăilescu, I. (1999). Familia în societățile europene, București: Editura Universității din
București.
22. Mitrofan, I. (2004). Unification Therapy – a holistic approach to human development and
transformation. Bucharest: SPER Publishing House.
23. Mitrofan, I ., C. Ciupercă . (1997 ). Psihologia relațiilor dintre sexe. Mutații și alternative,
București: Editura Alternative.
24. Moran de Jouffrey P. (2005). Psiholo gia copilului. București: Psyche.
25. Parlicov E., Mija V., Cerbușcă P. (2003). Educația civică, manual pentru clasa a V -a,
Chișinău: Știința.
26. Popescu -Neveanu, P., (1978), Dicționar de psihologie, București: Editura Albatros.
27. Scutaru, A. (2006). Familia monop arentală, de la vulnerabilitate la autocontrol, Iași: Ed.
Lumen
28. Sion, G. (2007). Psihologia vârstelor. Ediția a -IV-a. Bucuresti: Editura Fundației
România de Mâine.
29. Stănciulescu , E. (1997). Sociologia educatiei familiale, vol. I, Iași: Editura Polirom.
30. Șchiopu, U., Verza, E. (1997). Psihologia vârstelor Ciclurile vieții, București: Editura
Didactică și Pedagogică.
31. Voinea, M. (1993). Sociologi Fmiliei, București: Editura Universitatii.

39
ANEXE
Anexa 1
Activitatea structuratã pe ședințe
Prima întâlnire a grupului
1. Exerciții de prezentare individuală a fiecărui membru al grupului prin intermediul unui
bilețel în care fiecare își scrie numele . Biletul este pus în fața fiecă rui membru, a cesta prezentând
câteva lucruri despre el: profesie, activități în tim pul liber, animale preferate.
Scopul exercițiului:
– autoprezentare;
– afirmare a identității;
– cunoașterea membrilor grupului între ei;
– reducerea anxietă ții.
2. Jocul. Plimbarea cu ochii închiși: Se aleg perechi în funcție de preferință . Un partener
al perechii îl conduce pe celălalt prin sală, acesta din urmă având ochii închiși. Du pă o perioadă
de timp se schimbă rolurile din pereche.
Scopul jocului:
– interacțiunea psihică și fizică ca parteneri de joc;
– formarea încrederii în celălalt.
3. Discuție pe b aza jocului. Fiecare membru își spune părerea despre joc, își mărturisește
sentimentele și trăirile identificate în timpul jocului. De asemenea le -am cer ut membrilor, pe cât
posibil, să facă o legătură între acest joc și aspectele particulare din viața fie căruia.
4. Încheierea ședinței.
În această etapă li s -a cerut subiecților să își spună părerea în legătură cu întâlnirea la care
am participat.

Evaluarea primei întâlniri.
La începutul acestei prime i întâlniri subiecții au fost puțin neliniștiți, ca urma re a faptului
cã eram doar un străin, o prezență nefamiliară pentru ei.
Pe parcursul întâlnirii atmosfera și membrii grupului s -au degajat, iar la final au afirmat
chiar că s -au simțit bine și le -au plăcut jocurile. Atmosfera intimă a avut ca și efect sta bilirea
încrederii între membrii grupului încă de la această întâlnire.

40

A doua întâlnire a grupului
1. Prezentarea unor evenimente personale care au avut loc de la ultima întâlnire sau pe
care doresc sã le facă cunoscute grupului.
2. Jocul “Oglinda”. Se f ormează perechi în mod aleatoriu și un participant încearcă să fie
oglinda celuilalt, imitându -i mișcările, gesturile și comportamentul. Apoi se face schimb de rol.
Scopul jocului:
– interacțiunea fizică și psihică;
– reflectarea celuilalt.
3. Jocul “5 minute”. Se formează perechi în care unul dintre participanți vorbește celuilalt
despre el însuși în mod continuu timp de 5 minute. Apoi se inversează rolurile.
Scopul jocului:
– interacțiunea membrilor;
– capacitatea de a -l asculta pe celălalt.
4. Discuții pe marginea jocuri lor, evaluarea sentimentelor, opiniilor fiecărui membru.
5. Discuții despre incidența fenomenului depresiv;

Evaluarea celei de -a doua întâlniri.
Această întâlnire a decurs puțin mai bine decât prima, membri i grupului au fost mult mai
destinși și mai deschiși în același timp. Au apreciat jocurile la care au participat exprimându -și
dorința sã continuăm în același fel, cu alte cuvinte erau nerăbdători sã mai participe și la alte
jocuri în ședințele urmãtoare.
Spuneam mai sus că membri i grupului au fost mai deschiși. Într -adevăr, ei au discutat cu
mai multă încredere în special despre fenomenul depresiv. În final, când le -am cerut sã
exemplifice cazuri de persoane diagnosticate cu depresie reactivă cunoscute de ei, unul dintre
subiecți a început sã ofere detalii despre propria situație.

A treia întâlnire a grupului
1. Introducere.
2. Jocul cu ruperea hârtiei. Se ia o coală ministerială, se îndoaie și se rupe colțul din
dreapta sus, la comandă. Se desface hârtia și se comparã rezultatele.
Scopul:

41
– scoaterea în evidență a faptului că la aceleași comenzi și acțiuni se obțin rezultate diferite;
– relevarea diferențelor care sunt determinate de viziunea personală diferă.
3. Exercițiu de stimulare a observării diferențelor dintre persoane care interacționează și
care la aceleași activități, cu accent pe valori zarea diferențelor și a mimicităț ii fiecăruia.
Exerci țiul l -am realizat în felul urmă tor: eu m -am ridicat și am ales un membru al
grupului, apoi le -am ceru t mem brilor care au mai rãmas să prezinte orice diferențe pe care le -au
observat între mine și membrul ales. Apoi pe rând se ridicau alți doi membrii și erau caracterizați
din punct de vedere al diferențelor.
4. Discuție pe baza exercițiului anterior care a făcut trecerea că tre subiectul propus pentru
această întâlnire: “cauzele care determină crizele depresive”.
5. Joc de rol pe baza imagină rii unui basm neconvențional. Fiecare membru al grupului
inventează un personaj imediat ce -i este aruncată în brațe o ming e. După ce-și inventează
personajul el aruncă mingea mai departe. După ce basmul a fost inventat și s -au stabilit tot atâ tea
personaje câți membri există în grup, fie care își alege un personaj al cărui rol îl joacă. Rolul
constă în recitarea câtorva r eplici ale personajului, inventat pe moment.

Scopul:
– stimularea imaginației și a creativității;
– empatia;
– capacitatea de a juca și prelua roluri;
– observarea încrederii sau neîncrederii în sine;
– observarea atitudini i pesimiste sau optimiste a fiecă rui subi ect în funcție de personajul
ales (pozitiv sau negativ).
6. Discuție pe baza basmului.
7. Încheierea.
Evaluarea celei de -a treia întâlniri.
Activitățile acestei întâlniri le -am ales în funcție de observațiile anterioare cu privire la
grup și la membrii săi . Am încerc at să le dau lor ocazia să tragă concluziile dupã fiecar e
exercițiu. Consider că această modalitate de abordare este foarte importantă în dezvoltarea
autonomiei.

42
Basmul neconvențional a avut un dublu impact: pe de o parte a destins foarte mult
atmosfera, subiecții ascunzându -se atât de personajele pe care le -au inventat, cât și de replicile
uneori ciudate, pe care le puneau în scenă.
Pe de altă parte prin intermediul acestui joc, am putut să observ starea de spirit a fiecărui
membru: optimist sa u pesimist în funcție de personajele pozitive sau negative pe care le -a
inventat.

A patra întâlnire
1. Introducere.
2. Activitatea “pulsul prieteniei”. Participanții se țin de mâna și strâng mâna vecinului din
dreapta. Acesta, când simte strângerea, face la fel.
Scopul: – interacțiunea fizică
– oferirea unui țel comun grupului
3. “Atomul social”. Fiecare membru își alcătuiește atomul social prin utilizarea
simbolurilor desenate pe o coală de hârtie. După ce toți membri i realizează atomul, sunt rugați
să-l prezinte și se discută, se pun întrebări pe marginea acestuia.
Scopul:
– conștientizarea relațiilor pozitive/negative;
– influența socialului asupra individului;
– evidențierea problemelor mai grave;
– conștientizarea relațiilo r din cadrul familiei.
4. Discuții pe tema care favorizează depresia reactivă;
5. Încheierea.
Evaluarea celei de -a patra întâlniri.
Deschiderea progresivă a membrilor și stabilirea unei relații de încredere reciprocă a
făcut po sibil trecerea de la o discu ție strictă despre ei înșiși la punerea în evidență a relațiilor lor
cu membrii familiei sau cu alte persoane. Exercițiul “Atomul social” a deschis subiecte care
privesc relațiile lor interpersonale.
Prin natura lui a fost un exercițiu mai puțin dinamic î n care fiecăruia i s -a acordat șansa
să vorbească, de aceea a fost binevenit pentru persoanele mai timide și care nu se impuneau în
discuții.

43
Discuțiile pe tema situațiilor care favorizează depresia au deviat puțin întrucât unii
membri au început să povest ească situații concrete de viața personală.

A cincea întâlnire
Introducere.
2. Activitatea “cunoaște -te pe tine însuți”. Acest joc a constat în completarea unor ru brici
referitoare la trei calită ți ale fiecărui membru al grupului, la menționarea a trei lu cruri pe care le
face bine, trei lucruri care i -ar plăcea să fie spus despre el/ea, trei lucruri din viața fiecăruia pe
care ar vrea sã le schimbe.
Scopul jocului:
– introspecție a membrilor asupra propriilor lor persoane;
– cunoașterea atitudinii pe care alții o au despre persoana lor;
– conștientizarea defectelor și a calităților;
– acceptarea propriei persoane și a propriei identități.
3. Jocul “Cine sunt eu?” Acest joc a urmărit aceeași idee de autocunoaștere, de
conștientizare de sine prin solicitarea memb rilor de a spune câteva cuvinte referitoare la propria
persoană, de a se autodescrie.
4. Discuții pe baza efectelor depresiei asupra proprie i persoane.
5. Încheierea.
Evaluarea celei de -a cincea întâlniri.
Exercițiile din această ședință , în special primul au fost mai dificile pentru membrii
grupului, așa cum au susținut chiar ei, în special la afirmarea calităților pe care le posed ă. Prin
acest lucru ei manifestă încă probleme cu acceptarea propriei persoane și se constată o stimă de
sine scăzută .
Cei car e s-au integrat și s -au acomodat mai bine în grup au fos t nerăbdători sã își prezinte
răspunsurile și această deschidere i -a ajutat și pe ceilalți sã vorbească la un moment dat deschis
despre ei înșiși.
În legătură cu efectele pe care le au depresiile asup ra propriei persoane, nu au fost
deschiși sã vorbească despre acest subiect sau n -au știut să -și exprime bine sentimentele.
Singurele răspunsuri pe ca re le-am aflat au fost că uneori se simt foarte triști, apatici și
“nu au chef de nimic”.

44
A șasea întâln ire
1. Introducere.
2. Activitatea “Oracolul din Delphi” a constat în aranjarea unui cadru, în care un scaun
era așezat cu spatele la membrii grupului. Fiecare membru urma să se aș eze pe acel scaun și de
acolo să le pună celorlalți întrebări despre ei înși și. La începutul exercițiului membrilor grupului
li s-a acordat timp să -și noteze întrebările pe care voiau sã le pună pe hârtie.
3. Discuție pe marginea exercițiului.
4. Încheierea.
5. Evaluarea întâlnirii.
Datorită exercițiului lui “Oracolul din Delphi”, în care fiecare membru trebuie să -i
răspundă pe rând celui care se așează pe scaun, s -a creat o intimitate puternică grupului, fiecare
era responsabil de răspunsurile oferite și am remarcat o anumită încărcătură emoțională datorită
așteptării răspunsurilo r.
Exercițiul acesta lasă foarte mult loc interpretări lor și analizei individuale după ce ședința
s-a încheiat, timp în care persoana rămâne afectată de răspunsurile primite și de concepția pe care
ceilalți și -au format -o despre el.
Discuția pe ma rginea exercițiului a fost axată pe sinceritate – nesincerita te în răspunsuri,
ceea ce indică nevoia copiilor de feed -back și răspunsuri sincer e din partea celorlalți, care să -i
ajute să se cunoască, să se vadă pe ei înșiși prin ochii celuilalt, lucru deosebit de important în
dezvoltarea identită ții person ale și a identită ții sociale.

45
Anexa 2

Scala Hamilton

Vă prezentăm o scală în care sunt prezentate o serie de simptome. Apreciați pe baza scalei gradul
de manifestare a simptomelor la dumneavoastră și încercuiți cifra corespunzătoare.
0 – simptom absent
1 – simptom ușor
2 – simptom moderat
3 – simptom sever
4 – simptom foarte sever

Dispoziție anxioasă
În general manifest îngrijorare.
Sunt situații în care sunt pesimist/a.
Sunt situații în care manifest iritabilitate.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Tensiune
Uneori am sentimente de tensiune.
Simt ca în general sunt obosit/a.
Sunt incapabil/a de a mă relaxa.
Sunt situații în care plâng ușor.
Manifest tremur.
Manifest sentimente de neliniște.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Fobii
Îmi este frică de întuneric.
Manifest frică de necunoscuți.
Îmi este teamă să fiu singur/a.
Îmi este frică de animale.
Îmi este teamă de trafic.
Manifest teamă de aglomerație.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4

46
Insomnie
Întâmpin dificultăți la adormire.
Sunt situații în care somnul îmi este intrerupt.
Consider că somnul este nesatisfăcător.
Manifest oboseală l a trezire.
Deseori am coșmaruri.
Manifest atacuri de panică noaptea.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Simptome cognitive
Întâmpin dificultatea de a mă concentra.
Am o memorie sl abă.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Starea depresivă
În general, manifest lipsa de interes.
Nu întâmpin nicio plăcere în hobby -uri.
Manifest tristețe.
De obicei, mă trezesc foarte devreme.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Simptome somatice musc ulare
Manifest dureri musculare.
Manifest ticuri nervoase.
Sunt situații în care manifest contracții musculare
involuntare.
Uneori scrâșnesc dinții.
În general, am o voce nesigură.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4

0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Simptome somatice senzoriale
Manifest vâjâituri în urechi.
Uneori am vederea încețoșată.
Sunt situații în care manifest valuri de căldură sau frig.
Uneori am senzații de slăbiciune.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Simptome cardio -vasculare
Deseori, inima îmi bate foarte repede.
Uneori, simt palpitații sau durere în piept.
Manifest bătăi neregulate ale inimii.
Sunt situații în care am senzații de leșin.
Manifest puls neregulat.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Simptome respiratorii
Simt presiune sau constricție în piept.
Simt senzații de sufocare.
Deseori oftez.
Atunci când respir depun un efort considerabil.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Simptome gastro -intenstinale
Întâmpin dificultăți la înghițire.
0 1 2 3 4

47
Sunt situații când am gaze.
Manifest dureri abdominale.
Uneori am senzații de arsură.
Uneori am senzație de plenitudine.
Sunt situații când am grețuri, vărsături.
Manifest constipație sau diaree.
Simt că am pierdut în greutate. 0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Simptome genito -urinare
Manifest micțiuni frecvente.
Manifest urinari frecvente.
Manifest tulburări ale menstruației.
Manifest frigiditate.
Manifest ejaculare precoce.
Consider că manifest impotență.
Manifest neplăcere cu privire la sex.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Simptome veg etative
Am gura uscată.
Sunt situații în care mă înroșesc la fată.
Cred că sunt palid/a la față.
Transpir foarte des.
Amețesc foarte des.
Manifest dureri de cap.
Sunt situații în care părul mi se zbârlește.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
Comportamentul la interviu
Manifest neliniște.
Sunt încordat/a.
Sunt nervos/ nervoasă.
Sunt agitat/a.
Manifest oboseală.
Îmi tremură mâinile.
Am fruntea încrețită.
Consider că am fa ta tensionată.
Respir rapid.
Față îmi este palidă.
Înghit des.
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4
0 1 2 3 4

48
Anexa 3

SCALA ROSENBERG

Instrucțiunile de completare ale cehstionarului :

Vă rugăm să citiți cu atenție frazele de mai jos. Marcați în dreptul fiecărui item, varianta de
răspuns care reflectă cel mai bine opinia dumneavoastră referitoare la fiecare afirmație .

Nr.
crt. Itemi Absolut de acord De acord Nu sunt de
acord Categoric nu
1. Cred că sunt un om de valoare
sau cel puțin la fel de bun(ă) ca
alții.
2. Cred că am câteva calități
remarcabile.
3. În general, înclin să cred că
sunt un (o) ratat(ă), un (o)
nerealizat(ă).
4. Sunt capabil(ă) să fac lucruri la
fel de bine ca ceilalți oameni.
5. Nu cred că am prea multe
lucruri cu care să mă pot
mândri.
6. Am o atitudine pozitivă față de
propria persoană.
7. În ansamblu, sunt mulțumit (ă)
de mine.
8. Aș vrea să pot avea mai mult
respect față de propria
persoană.
9. Din când în când am senzația
că sunt inutil(ă)

49
Anexa 4

Chestionar de evaluare a progamului de consiliere

1. În ce măsură consideri că programul la care ai participat te -a ajutat?
a. În foarte mare măsură
b. În mare măsură
c. În măsură moderată
d. În mică măsură
e. În foarte micăm măsură

2. Consideri că starea ta s -a îmbunătățit?
a. Da
b. Nu
c. Nu știu/ nu răspund

3. Ce schimbare a făcut pentru tine acest program?
a. M-a ajutat să devin mai sociabil
b. M-a ajutat să -mi fac noi prieteni
c. Mi-a îmbunătățit părerea despre mine
d. M-a ajutat să fiu mai vesel/ă
e. M-a ajutat să văd viața dintr -o altă perspectivă
f. Mi-a îmbunătățit relația cu familia
g. M-a ajutat să scap de frici
h. M-a ajutat să -mi exprim mai ușor sentimentele/trăirile/emoțiile
i. Nu a produs nicio schimbare

4. Crezi că participarea la acest program te va ajuta pe viitor?
a. Da
b. Nu
c. Nu știu/ nu răspund

50
5. Ce ți -a plăcut cel mai mult la acest program?
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………….
…………………………………………………………………………………………………. …………………………..
…………………………………………………………………………………………………………….. ….

6. Ce sugestii ai pentru îmbunătățirea acestui program?
…………………………………. …………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………….
…….. ………………………………………………………………………………………………………….

7. Ai recomanda cuiva acest pr ogram?
a. Da
b. Nu
c. Poate