Lucrarea de față își îndreaptă atenția către problematica spațialității. Analizat în [631021]

Argument
Lucrarea de față își îndreaptă atenția către problematica spațialității. Analizat în
cadrul termelor, spațiul prezintă o serie de ipostaze și relații ce se cer studiate.
O primă parte a lucrării se concentreaz ă pe evocarea vecinătății dintre ritualul
îmbăierii și spațiul aferent acestuia. Urmărind un număr de episoade mitologice, extragem
aspecte incipiente ale locului din apropierea băilor .
A doua parte a studiului urmărește succesiv, principalele caracteristici ale unui spațiu.
Pentru o fundamentare cât mai concretă și aplicată spre proiectul de diplomă, se analizează în
fiecare capitol, pe baza caracteristicilor studiate anterior, o suită de terme.
În ultima parte a lucrării, încercăm să studiem problematica nașterii unui loc. În
directă legătură cu situl aferent proiectului de diplomă, cercetăm modul în care o așezare
capătă o identitate.

Plan de idei
Completez eu!

Introducere
Lucrarea de față își bazează studiul pe problematica spațialității, surprinsă atât într-o
imagine cuprinzătoare, cât și într-o strânsă legătură cu caracterul băilor publice. Compus
dintr -o serie de ipostaze , spațiul creează diferite relații (cu alte spații, cu elementul uman, sau
cu împrejurimile), oferă moduri de percepție și amprenteaz ă o identitate a locului.
Privite din punct de vedere spațial, termele prezintă o sumă de caracteristici
definitorii. În mod aprioric, încăperile descriu o succesiune logică, concretizeaz ă trasături
spațiale distincte și oferă imagini reconoscibile. Apariția băilor publice este precedată, și
trebuie înțeleasă în contextul unui ritual de îmbăiere.
Apel ând la ajutorul mitologiei, regăsim o sumă de episoade ce amintesc de tipicul
îmbăierii, și de spațiul aferent acestuia. Fragmentele mitologice studiate, reliefea ză o
atmosferă specifică ritualului. Amplasat, întodeauna, într-o ascundere căutată, locul băilor
beneficiaz ă de diferite grade de intimitate, realizate prin intermediul unor limite. Întregul
ceremonial are loc în apropierea unui element construit ce ordonează și capată valoare de
reper. Prezența stimulilor exteriori amplifică experiența ritualului. Trăsăturile episoadelor
mitologice, reprezintă o bază în studiul spațialității băilor publice.
Astfel, un prim caracter al spațiului trebuie înțeles ca un rezultat între spațiul propriu –
zis și împrejurimile lui. Relația menționată creează problematica unui înăuntru și în afară.
Pentru a putea fi definit ca interior, un spațiu necesită o intrare. Facilit ând trecerea din
exterior către înăuntru, sau reciproc, intrarea devine un prag . Definind tipologiile de praguri,
analizăm și elementul conex – limita . Reprezent ând separația și legătura, zonele de tranziție
devin componente importante în definirea spațiului.
Străpungerea limitei și crerea intrării sunt rezultatul unei direcții. Având un caracter
unidirecțional (pornește dintr -un loc oarecare, și are un punct final fix), aceasta realizează o
zonă de tranziție și un reper. Din acest punct, direcția inițială se poate subîmparți, alcătuind o
rețea de parcursuri ce străbat spațiul. Analiza direcțiilor prefigureaz ă apariția spațiilor
interstițiale. Definite prin intermediul unor închideri și proximități, realizează o sumă de
niveluri de intimitate. Percepția finală asupra spațiului interior este studiată prin intermediul
materialit ății.

Problematica spațiului trebuie cercetată concomitent cu problematica locului.
Așezarea construitului într-un teritoriu, marcheaz ă nașterea unui loc. Acesta capată o
identitate și oferă o imagine colectivă a zonei create.
Bibliografia consultată are menirea de a ne ajuta în întelegerea spațialității, atât în
domeniul arhitecturii, cât și în domeniul filosofiei și al literaturii. Pentru o înțelegere cât mai
coerentă, am apelat la studiile lui C. Norberg -Schulz cu privire la caracterul locului și al
spațiului. O privire fenomenologica asupra subiectului, a fost analizată în operele lui M.
Heidegger, fără a ignora însă, alte texte conexe. Tranziția de la lucru la spațiu și de la spațiu
la loc, a fost cercetată in discursul pragmatic al lui Pierre von Meiss.
Textul lucrări este în permanen ță exemplificat prin intermediul exemplelor. Astfel,
pentru o întelegere cât mai corectă a discursului , studiile de caz nu constituie un capitol
separat, ci sunt încadrate în conținutul lucrării.

Concepte
Spațiu
Analiz ând din punct de vedere etimologic, cuvântul spațiu provine din rădăcina latină
spatium, sau din franțuzescul espace. Conform DEX1, spațiul reprezintă o formă
fundamental ă a materiei, mărginită de trei dimensiuni, exprim ând ordinea în care sunt
dispuse obiectele și procesele.
Studiind discursul lui Pieree von Meiss, întâlnim definirea spațiului în sensul unei
entități conținătoare de lucuri. "(…) am locuit deci într-o succesiune de anvelopante
anglobante, de la ceea ce se găsește în interiorul limitelor cerului până la elementul cel mai
mic, oarecum după imaginea păpușilor rusești. Spațiul este deci necesarmente un gol limitat
la exterior și umplut la interior. Nu există spațiu vid; totul își are poziția, locul și
amplasamentul.2"
Conceptul de spațiu și spațialitate în opera lui M. Heirdegger, este prezentat diferit. În
funcție de modul de raportare al ființei, acesta distinge trei nuanțe ale spațiului. În primul
rând este prezentată o relație a ființei cu lucrurile dimprejur. Denumită "spațialitatea ființării-
la-îndem ână"3, sublineaz ă ideea că spațiul nu își pierde niciodată din identitate, deoarece se
găsește întodeauna în apropierea lucrurilor. A doua tipologie de spațiu vorbește despre
apropiere și orientare. "Spațialitatea faptului -de-a-fi-în-lume "4 indică ideea că ființarea nu se
poate produce în afara lumii, drept urmare orice activitate se produce într-un cuprins. În

1 Conform https://dexonline.ro, consultat la 3.20.2018 – "SPÁȚIU s. f. 1. formă fundamental ă de existență a
materiei, inseparabil ă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă
ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele. 2. întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești;
văzduh. ♦ ~ aerian = spațiul de deasupra unui stat, supus suveranității acestuia; ~ cosmic = spațiul în afara
stratosferei Pământului; ~ maritim = spațiu geografic cuprinz ând apele mărilor și oceanelor, fundul și subsolul
acestora. 3. loc, suprafață, întindere limitată. ♦ (mil.) ~ de siguranță = distanță minimă până la care se pot
apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu; ~ mort =
porțiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol în care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri
directe. 4. loc între două obiecte; distanță, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, în perimetrul unei așezări. ◊
distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lăsat între cuvintele sau
rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri. 5. (mat.) mulțime de elemente
(puncte) având anumite proprietăți. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui
elem ent de sistem. (< lat. spatium, după fr. espace )"
2 PIERRE VON MEISS, De la formă la loc + tectonica, București: Editura Capitel Avangarde, 2015, p.129
3 AUGUSTIN, Ioan, Lost in Space, New Europe College, 2003, p. 77
4 Ibidem, p.77

ultimul rând, este introdusă "spațialitatea dasein -ului"5, ca o relație a priori între ființă și
ținutul ambiental.
O abordare într-un caracter pragmatic este întâlnită în studiile lui C. Norberg -Schulz.
Analizat pe baza unor instrumente clare (limite, direcții, centre, relații), spațiul capătă o
formă limpede și denotă o serie de caracteristici.

Terme
Din punct de vedere etimologic, cuvântul terme provine din latinescul thermae . La o
privire mai atentă, descoperim similarități și în limba franceză thermes, dar și în limba greacă
thermos (cald). Conform DEX6, termele reprezentau construcții publice în vremea romană,
dotate cu instalațiile necesare băilor calde. În vederea unei definiții mai clare, unele surse
precizeaz ă caracterul termal al apei.
Primele imagini ale băilor publice provin din zona Greciei. Denumite balneum,
acestea erau formate dintr -o serie de încăperi săpate în pământ, poziționate în proximitatea
izvoarelor curative. Atent decorate, termele grecești erau adeseori amplasate în apropierea
centrelor de atletism.
Inspirate din băile grecești, termele romane prezentau caracteristici distincte. De cele
mai multe ori excelau prin somptuozitate, dar și prin dimensiunile și gradul de decorație al
încăperilor. Acestea erau amplasate progresiv, în funcție de temperatura aerului și a apei.
Întregul parcurs era anticipat și stabilit încă de la început . Prima sală era denumită
apodyterium . Amplasat ă în proximitatea intrării, era folosită pentru schimbarea și depozitarea
hainelor. În directă relație cu apodyterium, se afla frigidarium . Conținea o piscină cu apă rece
și avea rolul de a preconiza următoarele încăperi. Tepidarium era amplasat între frigidarium
și caldarium. Fără a avea o sursă de apă, zona era încălzită cu un aer cald, și avea dublă
funcțiune. În primul rând, pregătea trecerea din zona rece a frigidarium -ului, către zona caldă
din caldarium, și în al doilea rând facilita tranziția între zona fierbinte și baia rece. Ultima

5 Ibidem, p.79
6 Conform https://dexonline.ro/definitie/terme, consultat la 3.19.2018 – "TÉRME s. f. pl. Edificiu public la
romani, înzestrat cu instalația necesară pentru băi (calde); băi publice. " sau "TÉRME s. f. pl. 1. băi publice la
romani. 2. izvoare termale. (< lat. thermae )"

încăpere era caladarium . Formată dintr -o piscină cu apă la o temperatur ă ridicată, și mici
bazine cu apă rece, era încălzită printr -un sistem ce se afla sub pardoseal ă.
O altă component ă important ă în alcătuirea termelor, era palaestra. Reprezent ând o
curte interioara deschisă, era folosită ca spațiu pentru exerciții fizice. De cele mai multe ori,
era delimitată de o suită de coloane ce arăta trecerea din portic, în spațiul exterior. În unele
cazuri, palaestra cuprindea și o piscină.

1. Episoade mitologice

1.1. Episodul Acteon
Primul episod mitologic surprinde momentul îmbăierii zeiței Artermis (Diana, în
mitologia romană, zeița vânătorii, protectoarea animalelor, paznicul pădurilor și al izvoarelor)
și întreruperea ritualului de către Acteon. Cadrul prezintă locul de îmbăiere, dar și
principale le caracteristici ale spațiului aferent.
Localizarea zonei dedicată băilor este clar indicată. "Era o vale de cetini și de
chiparoși spinoși și deși, cu numele de Gargaphia, dragă vânătoarei Diana "7 Descrierea
spațiului din prejurul punctului de îmbăiere, indică prezența unei limite . Limita, formată
dintr -un filtru de copaci, prefigueraz ă existența unui înăuntru, marcheaz ă momentul în care
un "lucru își începe esența sa."8 Traversarea primei bariere semnifică relevarea spațiului
interior. "În fundul acestei văi, în desișul pădurii este o peșteră nefăcută de mână
omeneasc ă."9 Dacă pană acum spațiul dedicat băilor este cuprins în planul unui imagini
cuprinzătoare (undeva în zona Gargaphia), locul îmbăierii este lămurit și marcat precis odată
cu depășirea primului prag. Acesta este amplasat "în fundul acestei văi" și este ocrotit de "o
peșteră" ce prefigureaz ă construitul. Indicarea punctului consacrat îmbăierii, semnifică și
nașterea unui parcurs . Existența unui punct de plecare (intrarea – limita exterioară) și a unui
punct final (izvorul), reprezintă posibilitatea creări unor trasee ce pot fi urmate în vederea
atingerii momentului final.
Apropierea de reginunea închinată băilor, scoate în evidență caracteristici ale spațiului
interior. "Natura, prin talentul ei, imitase mâna meșteră a omului. Căci deasupra îi făcuse un
arc viu din piatră ponce și din tuf ușor. În dreapta șopotește un izvor limpede pe un prund
întins între maluri înverzite. Aci zeița pădurilor, obosită de vânat, obișnuia să-și răcorească
corpul feciorelnic în cleștarul apei."10 Dimensiunile spațiului sunt expuse prin descrierea
elementelor create. Astfel, arcul de piatră creioneaz ă o scară a lucrurilor și în același timp
realizează un reper. Ritualul îmbăierii și piesele necesare acestuia își găsesc locul "în

7 OVIDIU, Metamorfoze , traducere, studiu introductiv și note de David Popescu, Editura Științifică, București
1959, p. 68
8 HEIDEGGER, Martin , Originea operei de artă, HUMANITAS, 1995, p. 185
9 OVIDIU, op. cit., p. 68
10 Ibidem, p. 69

preajma "11 acestei componente. Izvorul se așează în dreapta arcului, iar nimfele se odihnesc
la baza lui.
Cadrul surprinde materialitatea spațiului. Imaginea construitului este dată de duritatea
pietrei, dar în același timp este atenuată de prezența unui "tuf ușor". Textura apei este în
directă relație cu nisipul și malurile înverzite.
Parcurgerea și însușirea spațiului, preconizeaz ă inițierea ritualului. "Ajunsă acolo, dă
uneia dintre nimfele purtătoare de arme și sulița, și tolba, și arcul destins. Alta primește
veșmintele pe care zeița și le scoate. Două îi scot încălțămintea din picioare. Mai
îndem ânatică decât celelalte, Crocale, fiica fluviului Ismenos, îi strânge în coc părul revărsat
pe gât, deși ea însăși îl avea despletit. Nefele, Hyale, Rhamis, Psecas și Phiale iau apă și o
varsă din urnele lor încăpătoare."12
Scena descrisă, indică ingenios anumite niveluri de intimitate , a priori locului de
îmbăiere. Actul de îndepărtare al veșmintelor se putea realiza doar într-un spațiu sigur,
departe de priviri străine. Astfel, suma de "cetini și de chiparoși spinoși și deși" simbolizeaz ă
întâia limită de intimitate. Distanța de aici și până "în fundul acestei văi" adaugă un plus de
siguranță locului ascuns.
Cu toate acestea, întămplător, Acteon se rătăcește și descoperă ținutul tainic. " În timp
ce Titania se spăla în apa obișnuită, iată că nepotul lui Cadmus, care lăsase acum grija
vânatului și rătăcea la întâmplare prin pădurea necunoscut ă, ajunge la peștera sfântă. Așa îl
purtau destinele! Îndată ce intră în peștera care picura rouă din cauza izvoarelor, nimfele,
goale cum erau, la vederea bărbatului își izbiră piepturile umpl ând toată pădurea de țipetele
lor, neașteptate și, adun ându-se în jurul Dianei, o acoperiră cu corpurile lor. Cum e
culoarea norilor pătrunși din față de razele soarelui, sau cum e purpuria auroră, așa s-a
făcut la față Diana surprinsă fără îmbrăcăminte. Deși înconjurat ă de mulțimea însoțitoarelor
sale, ea se înclină și întoarse fața în altă parte. Fiindcă n-avea la îndem ână săgeți cum ar fi
vrut, a luat apă și a aruncat -o în fața bărbatului și, stropindu -i părul cu undele
răzbunătoare, a rostit aceste cuvinte premergătoare ale unei nenorociri apropiate: Poftim
acum de povestește că m-ai văzut dezbrăcată, dacă poți.”

11 HEIDEGGER, Martin, op. cit., p. 45
12 OVIDIU, op. cit., p. 69

Episodul se încheie cu metamorfozarea lui Acteon în cerb. Fără a avea o intenție de a
descoperi spațiul dedicat îmbăierii, vânătorul este surprins într-o circumstan ță nefavorabil ă.

1.2.Episodul Tiresias
Din punct de vedere mitologic, cel de-al doilea fragment este asemănător episodului
Acteon. Acesta ilustrează momentul îmbăierii zeiței Pallas Atena și surprinderii ritualului de
către Tiresias. Fiind cuprinsă în poemul lui Callimachus, scena indică caracteristici spațiale
diferite față de episodul anterior.
Întrega zonă este prezentată într-o manieră fenomenologic ă. Cadrul îmbăierii se
descoperă treptat, altern ând imagini cuprinzatoare și scene de detaliu. Spațiul din "preajma "
băilor este anunțat direct și primește o localizare în teritoriu. "Era aproape de arcul calului,
în Helikon/ și cele două se scăldau în pârâul minunat. "13 Locul dedicat îmbăierii este deja
cunoscut. Este amplasat într-o regiune anume (Helikon), și este în apropierea unui reper
(arcul interpretat). De data aceasta, spațiul capătă alte dimensiuni. Dacă în episodul precedent
scara umană era predominant ă (arcul din piatră, izvorul), acum elementele sunt amplificate.
Discutăm despre un întreg pârâu, de un spațiu întins și vast. Limita nu are o materializare
fizică, ci o natură virtuală, reprezentat ă de proximitatea reperului.
Versurile următoare implică o îndepărtare a cadrului. Prezent ând o imagine extinsă,
noi elemente sunt anunțate. "Era după-amiază pe deal, liniște apăsătoare, caldură înăbușită/
și ele se îmbăiau împreună. Miezul zilei.”14. Este introdusă o noua limită spațială. Acțiunea
are loc "pe deal", departe de tot ce se află în vale, ascunsă de priviri curioase. Depărtarea de
restul așezărilor conferă un nivel de intimitate actului de îmbăiere. Limitele existente creează
un spațiu "protejat", un loc ce îndeplinește o anumita activitate. Astfel, se formează o serie de
direcții ce converg spre acest punct, conferindu -i o identitate.
Crearea atmosferei specifică băilor se realizează cu ajutorul simțurilor. Preconiz ând
caracteristicile încăperilor din viitoarele terme, atât elementul acustic, cât și cel termic
contribuie la îndeplinirea ritualului de îmbăiere.

13 Corform http://hpb.narod.ru/tph/C_BATHPA.HTM, consultat la 3.18.2018, "It was by Horse Spring, on
Helikon/ and the two were bathing in the beautiful creek." – Aici, "spring" face referire la înțelesul geometric al
cuvântului. Reprezint ă o suprafață în formă de tub spiralat, generat de o mișcare a unui cerc în jurul unui traseu
prestabilit.
14 Ibidem , "It was noon on the hill, dead calm, silent heat/ and ther were bathing together. High noon."

Finalul episodului surpinde intrarea lui Tiresias și orbirea acestuia de către zeița
Atena. "Dealul era cufundat într-o liniște absolută/ Tiresias vâna, singur, acompaniant de
câinii lui/ călătorind pe dealul misterios/ Era tânăr, abia îi crescuse barba./ O sete uscată l-a
îndreptat spre râu./ Și a dat peste scena interzisă./ Control ându-și mânia, Atena a vorbit în
cele din urmă./ Un zeu – care, fiul lui Everes? – ti-a oferit un drum dur cu o întoarcere oarbă./
Și odată cu ale ei cuvinte, noaptea a pus stăpânire pe ochii băiatului. "15

1.3. Episodul Ulise
Ultimul episod prezintă întoarcerea lui Ulise la Penelopa și momentul îmbăierii lui de
către bătrâna doică. Reprezent ând o scenă cu o încărcătură simbolică important ă, decorul
prezintă un grad ridicat de intimitate a spațiului.
"Voi, fetelor, spălați-l pe picioare
Și puneți-i un pat cu așternuturi,
Cu cergă și cu-nvelitori curate
Și cu velinți și perne sclipitoare,
De cald să-i fie până dimineața.
Apoi pe mânecate dați-i baie,
Miresme și unsori de curățire,
(…)
Luă un lucitor lighean și prinse
Să-l spele pe picioare; apă rece
Turnă într-însul multă, apoi fierbinte
Și cum ședea Ulise lângă vatră,
El repede se-ntoarse spre-ntuneric,
Căci se temu ca nu cumva spălându-i
Picioarele să-i vadă rana veche
Și ea să-l dea de gol. Dar dânsa merse

15 Ibidem " The hillside was steeped in awesome quiet/ and Tiresias was hunting, alone with his dogs/ roaming
that eerie hill./ He was young, just bearded./ Dry thirst led him down to the creek./ And he stumbled upon the
forbidden scene./ Controlling her anger, Athena spoke evenly: Some god – which one, son of Everes? – / has led
you a rough road with a eyeless return./ And with her words night took the boy's eyes."

Mai lângă el și se grăbi să-l spele.
Ci-ndată cunoscu ea urma ranei
Ce i-o făcuse un mistreț odată (…)
De rana -i veche dete-acum bătrâna
Și pipăind o cunoscu îndată,
Lăsă să-i cadă în lighean piciorul,
Se răsturnă și zurui ligheanul
Și apa fu vărsată jos (…)
Tu, fătul meu, ești negreșit Ulise”16

Dacă în episoadele precedente, îmbăierea se realiza într-un cadru natural, asemănator
sau nu, unuia construit, scena din Odiseea lui Homer se petrece înăuntru , într-un spațiu
interior. Locul dedicat băi nu este amplasat într-o imagine generală, nu sunt prezentat e
relațiile cu alte spații, sau cu un în afară. Singurul reper indicat este vatra; "Și cum ședea
Ulise lângă vatră". Reprezent ând singurul element construit, acesta devine componenta
principală a scenei. Ea înfățișează axul vertical, locul care "strânge laolaltă"17. Activitățile și
lucrurile prezente în acest spațiu, își găsesc așezarea în jurul ei (Ulise își are locul de odihnă
și de îmbăiere lângă vatră, ustensilele necesare actului sunt amplasate în același loc).
Spațiul descris prezintă o anumită autonomie. Fiind un loc ascuns, definit și închis,
oferă un grad de intimitate asupra întregului ritual. Cu toate că percepția asupra unui cadru
exterior nu este indicată, o limită ce separă cele două lumi este de la sine înțeleasă. Trecerea
primului prag, ce semnifică și primul nivel de intimitate, înseamnă relevarea încăperii în care
acțiunea se desfășoară. Spațiul dedicat îmbăierii prezintă o a doua limită, un al doilea grad de
ascundere. Având un caracter virtual, aceasta face distincția între o zonă aflată în întuneric și
o zonă luminată. "Și cum ședea Ulise lângă vatră/ El repede se-ntoarse spre-ntuneric ." Un
ultim criteriu ce contribuie la atingerea intimității este reprezentat de numărul redus de
persoane prezente în spațiul consacrat băii.
Ca și în cazul episodului Tiresias, atmosfera este semnalată cu ajutorul simțurilor.
Atât componenta vizuală, cât și conținutul tactil dau sens întregului scenariu.

*

16 Homer, Odiseea , traducere de George Munuru, Editura Univers, București 1979, cântul XIX:41 7-621
17 HEIDEGGER, Martin, op. cit., p. 184

Episoadele mitologice prezintă ipostaze și relații ale spațiului aferent cadrului
îmbăierii. Având un caracter premergător, acestea reprezintă punctul de plecare în studiul
spațialității termelor, dar și încercarea de indicare a atmosferei specifice. Capitolele
următoare aprofundeaz ă diferite aspecte ale spațiului și modul în care sunt regăsite în
interiorul băilor publice.

2. Problematica spațiului

2.1. Înăuntru – înafară
Un prim caracter al spațialității trebuie înțeles ca un rezultat între spațiul propriu -zis și
împrejurim ile lui. O analiză a acestuia este necesar să înceapă cu investigarea elementelor ce
contribuie la crearea relației interior – exterior.
În momentul în care spațiile interacționează cu împrejurimile aferente, ia naștere
problematica unui înăuntru și în afară.18 Bine înteles, a fi în interior reprezintă laitmotivului
spațiului, concepția de a fi undeva, departe de ce este în exterior.
"Și deodată se naște un interior și un exterior. Cineva poate să fie înăuntru
sau în afară. Sclipitor! Și asta înseamnă la fel de sclipitor! – aceste: praguri,
treceri, tranziția aproape imperceptibil ă între interior și exterior, o
incredibil ă percepție a locului, un sentiment incredibil de concentrare când
deodată devenim conștienți de faptul ca suntem închiși, că ceva ne
înconjoară, ne ține împreună – chiar dacă suntem mai mulți sau singuri." 19
Pentru a fi definitivat ca interior, un spațiu cere o închidere. Orice formă închisă
trebuie să conțină o intrare, iar orice intrare estre precedată de un traseu, de o direcție20.
Unind înăuntru și în afară, direcția "întinde interiorul către exterior"21 și în același timp
exteriorul străpunge interiorul, creând o zonă de tranziție. Zona creată reprezintă un gol, o
deschidere. Orice gol aplicat asupra închiderii ce premerge un spațiu, oferă acestuia o
existență pentru că facilitează interacțiunea cu împrejurimile.
Încă din cele mai cele mai vechi timpuri ușa și fereastra au reprezentat principalele
metode de realizare a unei deschideri. Reprezent ând locul de trecere, "ușa poate închide sau

18 NORBERG – SCHULZ, Christian , Existence, Space & Architecture, Praeger Publisers, 1971,p.25
19 ZUMTHOR ,Peter, Atmospheres , Die Deutsche Bibliothek, 2006, p. 45 – "And suddenly there's an interior
and an exter ior. Once can be inside or outside. Briliant! And that mean – equaly briliant! – this: theresholds,
crossings, the almost imperceptibile transation between the inside and the outside, and increbile sense of place,
an unbelievable feeling of concentration when we suddenly become aware of being enclosed, of something
enveloping us, keeping us together – whether we be many or single. "
20 NORBERG – SCHULZ, Op. cit. ,p.25
21 NORBERG – SCHULZ, Op. cit. ,p.25 " it is stretched towards the outside"

deschide, poate uni sau separa”22. Odată realizată deschiderea, o limită este creată. "Limita
face să nască interiorul și exteriorul ”23. Reprezent ând în același timp separația și legătura,
bariera și trecerea, discontinuitatea și continuitatea, limita și zonele de tranziție devin la
rândul lor locuri.24
"Pragul este cel care relevează natura limitei”25. Analizănd discursul lui Pierre von
Meiss din De la formă la loc + tectonica , descoperim trei roluri pe care le posedă pragul –
văzut ca instrument al limitei.
În primul rând acesta deține un rol strict funcțional. Dovedindu -se prezent în
majoritatea situațiilor, îndeplinește doar o parte utilitară, nu ia parte la crearea acelui loc unde
se răstoarnă lumea26. Cea de-a doua tipologie de prag este reprezentat ă de: "Un rol
protector: trecere controlată prin ușă, selecție a vederii și alegerea de a fi expus sau nu
privirii din exterior, pentru fereastră. Adecvarea acestei dispuneri depinde întâi și întâi de
diferența care există între lumea exterioară și cea din interior… Astfel, pentru a conserva
intimitatea locului îl protejăm de un exterior văzut periculos, agresiv, zgomotos, urat sau,
pur și simplu anonim."27
Triada pragului este indeplinit ă de o component ă mai degrabă simbolică. Rolul de
primire este revelat prin intermediul elementelor de arhitectur ă și prin prezența obiectelor.
Această ultimă caracteristic ă reprezintă modul de indicare și de descoperire a priori a
interiorului, anunțând astfel necesitatea unei pregătiri anterioare intrării și apropierii spațiului
interior.
Fiind percepute într-un sens unidirecțional, vorbind despre prealuarea dintr -un spațiu
și arucarea în altul, tipurile de praguri menționate oferă posibilitatea de trecere a unei
discontinuit ăți și sunt legate de mișcare28. În continuarea discursului, Pierre von Meiss
introduce conceptul de "praguri fără trecere "29, referindu -se la ferestre ori la elemente
asemănătoare. Conceptul implică o inversare a relațiilor – dacă anterior destinația era

22 Ibidem, p.25" The door cand close off or open up, it can unite and separate."
23 PIERRE VON MEISS, op. cit, p.215
24 Ibidem, p.215
25 Ibidem, p. 215
26 Ibidem, p. 215
27 Ibidem, p. 216
28 Ibidem, p. 221
29 Ibidem, p. 221

reprezentat ă de spațiul interior, iar limitele pregăteau tranziția spre acestea, acum deschiderile
facilitează percepția din înăuntru către în afară. Proximitatea ferestrei devine un loc
important în interacțiunea spațiului interior cu spațiul exterior. Transparen ța creată permite
urmărirea exteriorului, îngăduie perceperea spațiului interior, permite pătrundera luminii.
Pentru ilustrarea conceptului amintim filmul lui Alfred Hitchcock – "Rear Window ".
"Viața transpusă într-o fereastra, văzută din afară. Un clasic. Vezi această femeie într-o
fereastră luminată, purtând o rochie roșie și nu ai idee ce are de gând. Dar apoi – da, vezi
ceva! "30
*
Vom examina câteva cazuri de tranziție între înăuntru și în afară, exemple ce oferă,
fiecare în mod diferit, un dozaj particular de interacțiune și deschidere.
Primul exemplu descrie relația interior – exterior prezentă în cadrul vechilor băi
publice din Pompeii, una dintre cele mai bine pastrate din perioada romană.
Clădirea cuprinde un dublu set de băi, unul dedicat femeilor și unul dedicat bărbaților.
Prezintă șase (6) intrări, dintre care una (b) permite accesul în secțiunea consacrat ă
persoanelor de sex feminin. Restul acceselor reprezintă praguri între spațiul termelor și
proximitatea împrejurimilor. Două dintre ele (c și c2) comunică direct cu încăperile destinate
cuptoarelor și instalațiilor de încălzire, iar limitele (a3, a2 și a) stau în raport direct cu
încăperile destinate îmbăierii.31

30 ZUMTHOR ,Peter, op. cit., p.47 "Life in a window observed from without. A classic. You see this woman in
a lit window wearing a red dress, and you've got no idea what she's up to. But then – yes, you do see
somwthing."
31 Conform http://www.crystalinks.com/romebaths.html, consultat la 3.14.2018

Analiz ând intrarea principală (a) observăm întâia relație între spațiul interior și spațiul
din afară. Prima limită este anunțată neașteptat. Oarecum ascuns, accesul își găsește loc la
nivelul trotuarului îngust ce înconjoară clădirea. Pragul este format de data aceasta din gangul
stâns ce facilitează intrarea, dar și de cele trei trepte ce separă nivelul străzii de nivelul
termelor. Se creează astfel prima zonă de tranziție între lumea exterioară și spațiul băilor.
Definirea primului prag, cel utilitar, se realizează o dată în plus prin amplasarea latrinei în
imediata apropiere a accesului.
Trecerea în cel de-al doilea spațiu interior, dar exterior în același timp, capătă o
nuanță de spectacol. Din zona stransă și obscură, spațiul se deschide spre un portic acoperit
(g) ce înconjoară pe trei părți o curte deschisă (atrium, A). Aceasta era porțiunea de vestibul
(vestibulum balnearum) în care servitorii așteptau. Spațiul descris creează a doua deschidere,
așadar și o a doua limită. "Colonada porticului definește spații explicite deși cantitatea de vid
este superioar ă celei a materiei. Prin alinierea coloanelor percepem o limită care separă,
fiind în același timp un filtru32”. Dacă prima străpungere avea un caracter aparent
neînsemnat, a doua zonă de tranziție este de o alta natură. Prezentul spațiu implică o trecere
controlată, o selecție a vederii, dar și o alegere în a fi expus sau nu. Pragurile cu rol protector
și rol de primire vin în încheierea și pregătirea trecerii înăuntru .

32 PIERRE VON MEISS, op. cit., p. 131

Cel de-al doilea caz studiat prezintă anumite similarități cu cel anterior. Astfel,
termele din Vals, exem plu contemporan de interpretare a vechilor băi romane pune în
evidență praguri succesive și intecțiuni diferite între spațiul interior și cel exterior.
"…aceasta este legătura subterană spre clădirea principală a complexului
hotelier, al cărui nivel subteran servește drept intrare către băile termale. "33
Deși prima limită nu este marcată prin intermediul unei uși, intrarea, la fel ca și în
cazul băilor din Pompeii, este ascunsă și se realizează prin intermediul unui tunel îngust și
întunecat. Trecerea din prima zonă de tranziție catre spațiul dedicat îmbăierii, se articuleaz ă
prin intermediul pragului utilitar – zona consacrat ă vestiarelor. Odată parcursă porțiunea
funcțională, spațiul interior se descoperă prin intermediul unei platfome îngust e ce permite
vederea asupra spațiului dedicat băilor, facilitează diferite perspective, dar nu îngăduie
percepția exteriorului în mod direct.34
Privirea către în afară se produce treptat, în funcție de locul ocupat în spațiu. Peisajul
este încadrat de suprafețe vitrate generoase. Amplasate în relație cu spațiul interior, acestea
oferă posibilitatea de a vedea fără a fi vazut.

33 Zumthor, Peter, Therme Vals, BK-Productionz'11, 2008, p. 30 "..this is the underground link to the main
building of the hotel complex whose basement level serves as the entrance to the thermal bath."
34 Ibidem, p. 30

"Și apoi merg din partea înaltă a muntelui către zona de vale, din umbră catre
lumină, din zone ascunse și intime către minu natele priveliști ale văii, unde
blocurile de piatră sunt aliniate într-o lungă secvență, oferindu -mi atât o
priveliște cât și o imagine de ansamblu. Un peisaj încadrat. Pe partea opusă a
văii, panta, peisajul, pătrund în clădire. Vedem imagini mari, împietrite. "35
Contrar celor două exemple studiate anterior, Băile Imperiale Austriece dispun de o
intrare de cu totul altă natură. Accesul principal este conturat prin intermediul unui portal
acoperit, pe sub care se află strada.

35 Ibidem, p. 73 "I then move from the mountainside to the valley side, from the shadows into the light, from
introspective passages to the great vistas facing the valley, where the blocks are aligned in a long sequence
offering me bath a view end an overview . A framed landscape. The slope on the other side of the valley, the
landscape, reaches into the building. We see large, silent images."

2.2. Dinamica parcursului
A fost arătat în capitolul anterior că spațiul implică un interior și un exterior. Nașterea
unui înăuntru este precedată de o deschidere, de o strapungere, iar la rândul ei deschiderea
este rezultatul unei direcții, sau al unui traseu. Orice spațiu creat nu poate fi înțeles într-o
izolare absolută, ci este încadrat într-o imagine cuprinzătoare.36
"Orice loc, în definitiv, conține direcții. Singurul loc care poate fi imaginat
eliberat de orice direcție, este o sferă ce plutește liberă în spațiul Euclidian. "37
Momentul străpungerii învelișului ce contureaz ă un spațiu interior, de către un traseu
exterior, unidirecționat, marcheaz ă constituirea unui reper, unui centru. Din acest punct,
direcția anterioară se poate fragmenta într-o rețea de parcursuri ce străbat spațiul. Reperul
creat devine o zonă de o importanță semnificativ ă. Reprezint ă poziția de plecare din care
spațiul se relevă și este luat în stăpânire. Odată cu descoperirea graduală a spațiului, reperele
se pot multiplic a, însă referința predominant ă rămâne intrarea.38
"Mai mult, se pare că pentru securitatea sa în teritoriul puțin cunoscut sau
necunoscut, omul încearcă să nu se piardă în raport cu punctul său de
plecare: este drumul lui de fuga, singurul pe care îl cunoaște!"39
Rețeaua de direcții posible poate fi transpusă într-un plan orizonatal, străpuns de un
ax vertical care semnifică centrul sau punctul de referință. Câmpul creat poate căpăta o serie
de trasee în funcție de modul în care se dorește a fi parcurs spațiul, sau în funcție de modul în
care aceasta este perceput. Pierre von Meiss punctează existența unor arhetipuri sau modele
de organizare spațială ce au fost deja însușite în urma experiențelor anterioare și pe baza
cărora se poate evalua și străbate un spațiu necunoscut.40 Pe de altă parte C. Norberg – Schuz
aminește în discursul său de așa numitul "hodological space”41. Însemn ând direcții posibile
de mișcare, hodological space, vizează parcursurile favorite din interiorul unui spațiu.
Contrar cu ideea expusă de Pierre von Meiss, aceste direcții posibile nu țin cont de un traseu

36 NORBERG – SCHULZ, Christian, op. cit., p. 20
37 NORBERG – SCHULZ, Christian,op. cit., pp. 20-21 " Any place, in fact, contains directions. The only place
that can be imagined without directions, is a sphere freely floating in Euclidian space."
38 PIERRE VON MEISS, op. cit., p. 230
39 Ibidem , p. 230
40 Ibidem, p. 230
41 NORBERG – SCHULZ, Christian, op. cit., p. 22 (Hodology – studiul traiectoriilor, traseelor)

geometric sau indicat, ci mai degrabă se referă la descoperirea unui spațiu prin mijloace
proprii.
O direcție implică un punct de pornire și o destinație. "…o direcție fără o destinație
devine fără de sens”42. Direcțiile se intersecteaz ă, creează o rețea formată din elemente pline
(traseul) și elemente neocupate (compartimente). În funcție de modul în care sunt amplasate
și tratate, compartimentele implică diferite niveluri de intimitate. Suprapun ând treseele
realizate cu ajutorul mișcării umane, obținem un pattern de direcții interconectate. Astfel se
naște o rețea a dinamicita ții spațiului.
În discursul său din Lost in Space, George Harpău face o incursiune în scrierile lui
Heidegger pentru a se apropia de problematica spaț ialității și a orientării. Fragmentul contrazice
poziț ia lui Pierre von Miess și neagă conceptul arhetipurilor cu ajutorul cărora orientarea într-un
spațiu necunoscut devine posibilă.
" Cel mai limpede apare înțelegerea heideggerian ă referitoare la orientare
când este amintită concepția kantiană asupra acestui obiect. Preocupat de
fenomenul orientării, Kant încearcă să lămurească deosebirea dintre stănga
și dreapta prin experimentul mental al unei camere obscure în care obiectele ce
se aflau în dreapta au fost mutate în stânga; în această situație un subiect nu
se poate orienta printr -un „sentiment al unei deosebiri” între stânga și
dreapta, întruc ât obiectele păstrate în memorie din cameră și-au schimbat
amplasarea, ci numai, ar spune Kant, printr -un principiu subiectiv apriori ."43
*
Pentru a facilita o anumită flexibilitate a spațiului, fostele băi publice romane nu erau
organizate după un anumit pattern. Deși, din punct de vedere funcțional, există un anumit
mod de parcurgere a spațiilor – baia fierbinte urmată de o tranziție către un spațiu cald,
continu ând cu îmbăierea în zona destinată băilor cu apă rece – direcțiile de parcurgere a
termelor pot fi difere în funcție de dorințele și nevoile utilizatorului.
Un bun exemplu ce descrie acest tip de flexibilitatea a spațiului, este materializat în
vechile terme Aquae Tauri.

42 Ibidem, p. 24 "..a path without a goal becomes rather meaningless."
43 AUGUSTIN, op.cit., p. 78

Cea mai veche piscină (B), situată în partea de vest a complexului, era accesibilă din
diverse direcții. Spre sud, se facea legătura cu o altă încăpere (F) ce conținea o piscină placată
cu mozaic. Spre vest, (camera D) accesată prin intermediul unui coridor strâmt, beneficia de
o piscină cu dimensiuni reduse. Cu ajutorul adăugării ulterioare a încăperii C pe latura de est,
comunicarea între sălile de dimensiuni mari (B și C) devine mult mai facilă datorită
deschiderilor dintre coloane și piloni. 44
Deși conceperea unui plan arhitectural care să corespund ă nevoilor teraputice a fost
un criteriu important, alți factori au influențat dispunerea încăperilor. Localizarea izvoarelor
termale și traseul apei curative au fost unele din principalele motive pentru amplasarea
piscinelor sub această formă45. Astfel, a fost oferită o libertate a direcțiilor, dar în același timp
au fost puse la dispoziție și facilitățile necesare tratamentelor. Rețeaua traseelor este creată
așadar printr -o îmbinare a factorului tehnic cu cel al accesibilit ății.
Analiz ând o dată în plus termele din Vals, de data aceasta din punct de vedere al
dinamicii parcursului, observăm, ca și în cazul băilor studiate anterior, o flexibilitate a
direcțiilor în interiorul spațiului.
Spațiul băilor este definit de poziționarea în plan a blocurilor de piatră. Compoziția
arhitectural ă oferă două tipuri de spații: pe de o parte spațiul liber format între blocuri, iar de
cealaltă parte spațiul introvertit din interiorul lor. Zona ce înconjoară blocurile este în directă
relație cu toate direcțiile ce se formează în interiorul termelor. Reprezent ând un întreg
teritoriu în care se poate circula, structu ra spațiului este asemenea unei țesături. Fiecare alege
un anumit traseu, parcurge diferite praguri, străpunge limite, descoperă spații46.
Cerce tând discursul lui P. Zumthor descoperim intențiile creări unui astfel de spațiu.
"Era incredibil de important pentru noi să introducem un sens liber de
mișcare, un mediu pentru plimbare, o stare care are mai puțin de-a face cu
direcționarea oamenilor decât cu seducerea lor. De exemplu, coridoarele unui
spital vorbesc despre direcționarea oamenilor, dar există de asemenea și o
artă blândă de seducere, de a face oamenii să se liniștească, de a hoinări, și
asta zace in puterile arhitectulu i…Acestea erau spații în care intrai și în care

44 TANA JOY ALLER, Roman Healing Spas in Italy: A study in Desing and Function, Edmonton, Alberta,
1998, p. 80
45 Ibidem, p. 81
46 Zumthor, Peter, Therme Vals, BK-Productionz'11, 2008, p. 73

incepeai să simți că ai putea rămane – că nu ești doar în trecere…Sentimentul
că nu sunt direcționat, dar pot să hoinăresc in voie. Și este un fel de călătorie
de descoperire. "47

47 ZUMTHOR ,Peter, op. cit., pp. 41-43 " It was incredibly important for us to induce a sense of freedom of
movement, a milieu for strolling, a mood that had less to do with directing people than seducing them.Hospital
corridors are all about directing people, for exemple, but there is also the gentler art of seducing, of getting
people to let go, to saunter, and that lies within the powers of an architect….These were spaces you would enter
and begin to feel you could stay there – that you are not jus passing through….The feeling that i am not being
directed but can stroll at will. And it's a king of voyage of discovery. "

2.3. Niveluri de intimitate
În capitolele trecute a fost studiat modul de apariție a relației interior – exterior, dar și
maniera de creare a unei rețele de parcursuri. După cum a fost indicat, intersecția direcțiilor
aferente unui spațiu interior, dă naștere unor spații interstițiale. Natura acestor spații, dar și
modul lor de tratare preconizeaz ă anumite niveluri de intimitate.
Direcțiile împart spațiul în arii ce sunt mai mult sau mai puțin cunoscute. Denumite
"domenii" sau "locuri"48, acestea se definesc prin intermediul proximității și al închiderii49.
Alături de patternul parcursurilor, domeniile dau coerență spațiului. Reprezent ând locuri ce
au ca scop diferite activități, acestea structureaz ă spațiul si creează o serie de filtre și limite.
Domeniile pot fi delimitate în diverse feluri. În funcție de limitele pe care le creează,
aceastea sunt demarcate printr -o frontieră clară și vizibilă – pereți, uși, elemente mobile – ori
printr -o margine subtilă – pardoseal ă, lumină, transparen ță. De multe ori, locurile se
contureaz ă și se invidualizeaz ă pe baza anumitor activități.50
Examin ând discursul lui Pierre von Meiss în legătură cu tipurile de relații spațiale și
caracteristicile elementelor de definire spațială, descoperim noțiunile de juxtapunere și
interpenetrare spațială51.
"Juxtapunerea insistă asuprea autonomiei ”52. Concepul anunțat se raportează asupra
unui spațiu bine definit și închis. Referindu -se la o anume intimitate a spațiului, legătura cu
alte zone se realizează de fiecare dată prin intermediul unor instrumente clar definite.53
Juxtapunerea implică o limită precisă.
În cazul interpenetr ării distincția între două spații se realizează diferit. Fiind realizată
cu un plan virtual, "..diviziunea amorseaz ă închiderea fără a o realiza în mod real: o
traversă, o coloană,…diferen ța de textură a unei suprafețe, etc. joacă rolul unui indice,
suger ând o diviziunea spațială perceptibil ă, însă nu dominant ă.”54. Concepul propunere
interacțiunea spațiilor pe baza componentei vizuale. Astfel, continuitatea spațiului se poate

48 NORBERG – SCHULZ, Christian, op. cit., p. 23
49 Ibide m, p. 23
50 Ibidem, p. 24
51 PIERRE VON MEISS, op. cit., p. 139
52 Ibidem, p. 139
53 Ibidem, p. 139
54 Ibidem, p. 139

crea prin prelungirea anumitor elemente de închidere, ori prin folosirea mijloacelor mai
subtile – textură, lumină, etc. Folosirea limitelor estompate crește gradul de vizibiltate, dar
scade gradul de intimitate.
"Tema continuității spațiale evocă un principiu dinamic cu planuri care
ghidează și fac să se ghicească urmarea, creând, în același timp, surprize prin
ambiguitatea între ascuns și vizibil, prezent și viitor. "55
Conceptele analizate prefațează anumite caracteristici ale nivelurilor de intimitate. În
funcție de tipul închiderii, ori de continuitatea spațiilor, o zonă se poate etala sau dimpotriv ă,
se poate ascunde. Instrumentul folosit în realizarea intimității este limita . Utilizată în
concretizarea zonei de tranziție între înăuntru și în afară, o limită gestioneaz ă în același timp
separația și legătura între două spații interioare. Modul în care aceasta este tratată și
explicitată – "suprafață continuă, form ând o frontieră, sau dimpotriv ă constituită doar din
câteva repere "56 – realizează o sumă de niveluri de intimitate, contureaz ă raportul
componentei vizuale între un spațiu și un altul, dar și modul de însușire a unei încăperi.
In discursul său C. Norberg – Shulz face o distincție clară între conceptul de
teritorialitate privit în sensul unui spațiu personal și locul individual al unei persoane în
cadrul unui complex cu funcțiune publică57. În cadrul acestor zone comune, menite să aducă
la un loc, fiecare individ își creea ză, prin intermediul spațiului, o anumită intimitate. În
același sens, dar într-o altă manieră, regăsim problematica în lucrarea lui Vintilă Mihăilescu:
"Spațiul intimității – … – era astfel delimitat, pe de o parte, de secret, pe de altă parte, de
expunere: intimitatea nu avea rost – și nu trebuia – să fie ascunsă ca un secret personal, dar
nu putea fi nici total și permanent transparent ă, expusă oricând și oricum, ci doar în cadrele
unor ritualuri și practici consfințite. Tot in termeni recenți, am putea spune că intimitatea nu
trebuia să cadă nici in perversitatea secretului, nici în obscenitatea transparen ței.”58.
P. Zumthor leagă problematica intimității de scara spațiului și de proximitatea
obiectelor.59 Modul în care sunt conformate intrările sau încăperile în raport cu scara umană,
dar și numărul de oameni prezenți într-un spațiu, contribuie la atingerea intimității.

55 Ibidem, p. 139
56 Ibidem, p. 130
57 NORBERG – SCHULZ, Christian, op. cit., p. 20
58 MIHĂILESCU, Vintilă. Apologia pîrleazului, Polirom, 2015, p. 30
59 ZUMTHOR ,Peter, op. cit., p. 51

*
În cazul termelor din Vals, orchestrarea nivelurilor de intimitate a fost o preocupare
clară. Construcția relevă trei tipuri de spații menite să ofere percepții și relații diferite. Prima
tipologie se regăște între blocurile de piatră – blocurile reprezintă domeniile explicate
anterior. "Spațiul dintre blocuri "60 este unul interconectat și deschis. Perceptibil încă din
mom entul traversării primul prag (zona de vestiare – concept indicat în capitolul dedicat
relației interior -exterior), spațiul propune limite ce au o natură mai degrabă virtuală. Astfel,
zona nu capată nuanțele unei intimități absolute , ci din contră, îndeamnă la promenad ă, la
descoperire. În același spațiu, o intimitate de nivel redus, se creează în momentul așezării în
apropierea domeniilor. Datorită pozițiilor pe care le ocupă în plan, aceste cutii de piatră
realizează o suită de spații ce interacționează cu restul construcției, dar care în același timp
prezintă și un grad de ascundere – zona piscinei interioare, zonele dintre blocuri ce oferă
perspectiv ă asupra peisajului exterior – toate reprezină spații ale interpenetr ării.
În legătură directă cu spațiul fluid din interior, se află zona piscinei exteriore. Dacă
locurile indicate anterior beneficiau de o limită ce contura o intimitate față de împrejurimi,
spațiul exterior deține o vizibilitate mult amplificat ă. Vizibilă atât din interior cât și din
exterio rul construcției, piscina devine locul de expunere, permanent transparent.
În antiteză se situează spațiile dinăuntru blocurilor. Situate în aria conceptului de
juxtapunere, reprezintă locuri ascunse, locuri de retragere. Închise total, având o limită clară
ilustrează nivelul maxim de intimitate obținut în cadrul termelor. Dimensiunile reduse ale
spațiului și numărul redus de oameni ce se pot afla simultan în locul respectiv, contribuie la
creșterea privatului.
Termenele Forumului din Pompeii prezintă relații de intimitate ușor diferite față de
cazul expus anterior. Analizat succesiv – pornind de la o imagine globală și ajung ând la
conexiunea încăperilor – complexul relevă anumite grade de intimitate.
Întâia limită clară se manifestă prin închiderea totală spre exterior. Bordată de alte
clădiri, sau de strazi adiacente, componenta vizuală este clar întreruptă (atât din exterior spre
interior, cât și dinăuntru spre în afară). O altă relație de intimitate specifică vechilor băi
romane este dată de o limită socială. Organizate pe sexe, termele erau sitematizate încât
fluxurile să nu se intersecteze , intrările erau poziționate diferit, camerele de îmbăiere erau

60 Zumthor, Peter, Therme Vals, BK-Productionz'11, 2008, p. 73

separate. Tot astfel sunt aranjate spațiile și în cazul exemplului din Pompeii. O intrare
deservește spațiul de îmbăiere dedicat persoanelor de sex feminin, iar alte trei servesc zona
dedicată persoanelor de sex masculin.
Intrările în cadrul complexului accentueaz ă intimitatea față de stradă. Reprezent ând
un spațiu de tranziție, accesul se realizează prin intermediul unor ganguri strâmte. Primul
spațiu aferent intrării este atriumul. Materializat printr -o curte deschisă, zona este
asemănătoare cu spațiul dintre blocurile lui P. Zumthor. Folosită ca vestibul, zona atriumului
prezintă locul cu cel mai mic grad de intimitate. Dispuse în relație cu porticul, camerele
dedicate îmbăierii restabilesc un grad de particularitate. Prin dimensiuni, limite și număr de
oameni prezenți simultat, încăperile în discuție devin autonome, definite și închise.

2.4. Materialitatea spațiului
În capitolele precedente, studiul spațialității s-a realizat treptat, de la o imagine
generală, la o scară umană. Analiza caracterului materialelor și a ambianței create prin
intermediul acestora, reprezintă ultimul prag în înțelegerea percepției asupra spațiului.
"În definirea unui loc, formele își joacă rolul prin intermediul materiei”61.
Particularit ățile fiecărui material – rezistența, fragilitatea, suprafața, opulența, austeritatea –
împreună cu modul în care sunt aplicate asigură temperatura și caracterul încăperii.62
Analiz ând discursul lui J. Pallasmaa identificăm importanța materialit ății în
perceperea unui spațiu și în crearea unei atmosfere. "Dar ochiul atinge de asemenea;…Poate
ar trebui să ne gândim la atingere ca la o privire inconștientă. Privirea noastră se lovește de
suprafețe îndepărtate, de contururi și margini, și senzația inconștientă de tactilitate
determină bucuria sau neplăcerea unei experiențe”63.
În studiul lui asupra tectonicii, Pierre von Meiss privește problematica materialului
dintr -o perspectiv ă pragmatic ă. Critic ând produsele finite de provenien ță industrial ă, pune în
discuție textura, apereiajul și modenatura . Un perete de cărămidă sau de piatră explică triada
menționată. Format dintr -o serie de elemente fixe, cu dimensiuni clare, zidul capătă o textură.
Aceasta reprezintă o "memorie a actului construcției”64. În funcție de modul de tratare a
spațiului dintre elementele fixe, este obținut apereiajul. Îmbinarea celor două componente ,
privite într-o imagine globală, creează modenatura.
*
Spațiul interior prezent în fostele băi romane prezintă o măreție și o eleganță aparte.
Pereții erau placați cu diferite tipuri de marmură, iar pardoseala era îmbrăcată cu mozaic.
Întreaga scenografie a materialit ății miza pe somptuozitate.
Camerele de îmbăiere aferente termelor din Pompeii erau atent decorate. Încăperea
dedicată băilor cu apă rece (frigidarium) conține o piscină din marmură albă în jurul căreia

61 PIERRE VON MEISS, op. cit., p. 247
62 Ibidem, p .296
63 Steven Holl / Pallasmaa Juhani / Alberto Perez -Gomez, Questions of perception – Phenomenology of
Architecture,William Stout Publisher, 2006, p. 34, "But the eye also touches;…Perhaps, we should thik of touch
as the unconscios on vision. Our gaze strokes distant surfaces, contours and edges, and the unconscios tactile
sensation determines the agreebl ess or unpleanstness of the experience."
64 PIERRE VON MEISS, op. cit., p. 299

sunt amplasate bănci din piatră. Fiind în directă legătură atât cu încăperea destinată băilor
reci, cât și zona destinată băilor calde, tepidarium reprezenta un spațiu de tranziție. Fără a
avea o sursă de apă, camera era străbătută de un aer cald. Avea rolul de a facilita trecerea spre
camera băilor cu apă fierbinte, ori în sens contrar de a pregăti ieșirea în exterior.
Reprezent ând un loc de stat, de așezat, tepidarium -ul prezenta cel mai mare grad de
decorație. Pardoseala era acoperită cu mozaic, tavanul arcuit era împodobit cu stucco și cu
diverse picturi, iar pereții erau vopsiți într-un roșu aprins. Spațiul era umplut cu bănci din
bronz. Caldarium – încăperea băilor calde, prezenta cel mai mic nivel de decorație. Datorită
aburilor fierbinți bazinele erau ori din marmură, ori din argint solid. 65
Termele Aque Tauri erau constituite în același principiu cu cele din Pompeii. Piscina
principală, împreună cu pereții laterali și băncile aferente era acoperită cu marmură albă, în
timp ce pardoseala era acoperită de mozaic alb-negru. Pereții erau decorați cu marmură
specială, soclul era realizat din marmură albă, iar cornișa era formată din ipsos roșu.66
În cazul termelor din Vals, materialitatea este speculată atât la interior cât și la
exterior. Matarialele folosite la executarea fațadei exprimă vechimea și istoria locului.
Folosindu -se de textură, apereiaj și modenatur ă, fața exterioară a construcției relevă
sentimentul unei cladiri construire piesă cu piesă. Forma geometric ă austeră, împreună cu
plăcile de piatră alăturate, creează o senzație de echilibru între materialul static și modul
dinamic de prezentare al acestuia.67 Materialul expus pe fațada exterioră se păstrează și în
cadrul spațiului interior. Alăturarea texturilor de granit și apă, contribuie la perceperea și
însușirea spațiului. Un alt element important este reprezentat de folosirea culorilor. Fiecare
zonă dedicată îmbăierii este tratată într-o altă nuanță, semnalizănd tipul de baie specific
încăperii. Contradic ția formată între nuanța închisă a materialului și lumina colorată rezultă
într-o atmosferă consacrat ă.
3. Problematica locului

3.1. Nașterea locului

65 Conform http://www.crystalinks.com/romebaths.html, consultat la 3.16.2018
66 TANA JOY ALLER, op. cit., p. 58
67Conformhttps://www.academia.edu/30674328/ARCHITECTURE_AND_PHENOMENO LOGY_ZUMTHOR
_S_THERME_VALS_SPA_EXAMINED_WITH_A_PHENOMENOLOGICAL_APPROACH, consultat la
3.16.2018

Spațiul interior este demarcat de limitele sale exterioare. Îmbinarea limitelor creează
un spațiu construit. O construcție nu poate fi amplasată în eter. Ea se așează într-un anumit
context, creează relații cu împrejurimile, impune direcții, determină repere.
Primul layer al unui spațiu construit este reprezentat de pământul pe care se
amplaseaz ă. Oricare prim layer se situează într-un teritoriu . Fiecare teritoriu prezintă
caracteristici a priori construcției, oferă posible zone propice integrării construitului,
semnaleaz ă direcții eventuale și împarte peisajul în diverse domenii . Momentul întrunirii
însușirilor oportune, semnifică posibilitatea începeri unei activități.68 O activitate impune un
construit, un construit impune o așezare în teritoriu, iar așezarea poate semnifica apariția unui
loc.
Analiz ând problematica locului, Christian Norberg -Schulz indică trei caracteristici
prin care construitul se raportează la teritoriul în care este amplasat. În primul rând
construcția ia în considerare și împrumută din particularit ățile sitului. Limitele, topografia sau
centralitatea împrejurimilor dictează modul în care clădirea este alcătuită. În al doilea rând,
însușirile peisajului sunt transmise spațiului construit. Având un caracter simbolic, implică o
înțelegere a teritoriului și transpunerea lui în modul de edificare. În ultimul rând, construcția
rezultată semnifică un microcosmos, un spațiu de adunare și în același timp nașterea unui
loc69.
Studiind opera lui Heidegger, descoperim prezența caracteriticilor menționate, în
problematica podului: "Ușor și trainic, podul se lansează peste fluviu. El face mai mult decât
să lege două maluri deja existente. Abia în trecerea podului malurile ies în evidență ca
maluri. Podul le lasă anume să se opună unul altuia. Partea de dincolo se desprinde prin
mijlocirea podului de cea de dincoace. Apoi malurile nu se întind ca două hotare indiferente
ale ținutului ferm de-a lungul fluviului. Odată cu malurile, podul aduce înspre fluviu când
una când cealaltă dintre vastitățile care se întind dincolo de maluri. "70
Podul , reprezent ând construitul, simbolizeaz ă apariția locului. Repereul creat
înfățișează locul de adunare, locul de întâlnire al “tetradei"71. Până atunci ascuns, teritoriul

68 NORBERG – SCHULZ, Christian, op. cit., p. 28
69 NORBERG – SCHULZ, Christian, The phenomenon of place, Architectural Association Quarterly, Vol. 8,
Nr. 4, 1976 , p. 419
70 HEIDEGGER, Martin , op.cit., pp.182 -183
71 HEIDEGGER, Martin ,op.cit., p.180

capătă un sens odată cu amplasarea podului. Deși format dintr -o serie de locuri posibile,
peisajul este articulat abia atunci când elementrul construit își găsește așezarea. Odată cu
alăturarea celor două maluri, anumite direcții sunt create. Fie că sunt convergente în punctul
nou creat, fie că se desprind din el, acestea facilitează relația construcției cu împrejurimile.
Odată realizat momentul de tranziție, spațiul interior capătă sens.
Urmărind discursul lui Pierre von Meiss, întâlnim aceeași concepție asupra formării
unui loc. Teritoriul se lasă încărcat de valori odată cu amplasarea unui obiect ce schimbă
sensul existentulu i.
"În imensitatea și confuzia universului anumite porțiuni de spațiu iau valoare
de loc. Ele sunt identificabile, desemnabile de către alții și sugerează
comportamente specifice. Anumite locuri sunt destinate mișcărilor și
schimburilor noastre, altele invită la retragere sau izolare; locul
propune întodeauna un tip de oprire sau acțiune, chiar daca aceasta nu este
decât mentală."72
"Pentru a deveni convenție, locul are nevoie de stabilitate temporală și de
caracteristici fizice reconoscibile care sugerează experiențe socio -culturale precise. "73
Teritoriile se află într-o continuă schimbare. Astfel, locurile create necesită o anume
stabilitate în vederea realizării arcului peste timp. Capacitatea de a se adapta diferitelor
caracteristici ale împrejurimilor este un element esențial în crearea și menținerea identității
locului.74
*
Analizat din perspectiva problematicii locului, situl studiat pe parcursul proiectului de
diplomă se situează în simbolistica podului lui Heidegger. Amplasat într-un teritoriu cu o
topografie accentuat ă, situl nu beneficiaz ă de vecinătăți construite în imediata apropiere.
Așezarea unui construit în acest peisaj devine cu atât mai semnificativ ă. Locul creat poate
reprezenta un șablon pentru viitoarele elemente edificate și cu atât mai mult, datorită
unicității momentane, reprezintă locul de adunare . Apariția implicită a limitei naște direcții,
realizează spații interioare, iar teritoriul cândva pustiu, capată o serie de valori.

72 PIERRE VON MEISS, op. cit., p. 193
73 FRANTON, Kenneth, On reading Heirdegger, Oppositions nr. 4, MIT Press, oct. 1974
74 NORBERG – SCHULZ, Christian, The phenomenon of place, Architectural Association Quarterly, Vol. 8,
Nr. 4, 1976, p. 422

Situat la o altitudine însemnată, terenul este perceptibil din diverse puncte ale
localității și a unităților administrative conexe. Așezarea privilegiat ă oferă sitului rol de reper
și realizează viitoare locuri văzute ca suport al identității.
*
Momentul descoperirii unui teritoriu ce prezintă caracteristici proprice așezării,
semnifică posibilitatea apariției unui loc. Astfel, datorită necesității unei cantități mari de apă,
termele erau amplasate de obicei în proximitatea unor izvoare curative. Un alt element
important era reprezentat de calitățile climaterice ale zonei. În general situate în teritorii ce
prezintă o anumită priveliște, băile reprezentau puncte importante în definirea locurilor.
Un prim peisaj folosit, era cel în care putea fi prezentă o imagine asupra apei. Pe
lângă previliște, se miza pe caracterul benefic al climatului aferent. Termele din Aquae Tauri
sunt situate într-un astfel de teritoriu. Deși există o distanță considerabil ă între ochiul de apă
și elementul construit, complexul beneficiaz ă de această priveliște. Situații asemnănătoare se
întâlnesc în cadrul termelor din Baiae, sau în cazul băilor din Vicarello ce beneficiau de o
vedere asupra lacului Bracciano.75
Un alt teritoriu întâlnit în amplasarea termelor era reprezentat de zonele aflate la o
altitudine înaltă. În lipsa ochiului de apă, peisajul posedă alte caracteristici importante.
Datorită cotei terenului, caracterul climatic era benefic în anotimpurile calde, iar priveliștea
reprezenta un avantaj76. Un astfel de loc este creat în cazul termelor din Vals. Situat la baza
elementelor muntoase, complexul împrumută caracteristicile sitului și creează diferite relații
cu împrejurimile. Profit ând de topografia terenului, construcția se așează terasat, realiz ând o
serie de conexiuni vizuale cu peisajul existent. În al doilea rând, caracteristicile teritoriului
sunt transpuse în cadrul proiectului. Materialele folosite își au originea în zonă. Astfel,
legătura dintre însușirile locului și construcția creată este solidificat ă. Situat în relație cu
vechiul complex hotelier , proiectul lui P. Zumthor oferă locului o nouă identitate, echivalent ă
cu semnifica ția nașterii unui loc.
Atunci când peisajul nu juca un rol important, băile publice erau situate în apropierea
izvoarelor curative. Deși nu erau așezate în teritorii cu vădite caracteristici estetice, termele
deveneau un reper și furnizau locului o serie de valori.

75 TANA JOY ALLER, op.cit., pp.49 -50
76 Ibidem, p.50

3.2. Identitatea locului
Studiile din capitolele anterioare au analizat succesiv ipostazele spațiului interior, dar
și relațiile ce se creează între acestea. Realizarea unui înăuntru necesită o limită și o direcție
exterioră. Odată creat, interiorul dezvoltă o serie de interacțiuni spațiale (parcursuri, nivele de
intimitate, percepții, ș.a.m.d.). A priori concretizării spațiului construit există un teritoriu .
Momentul așezări construitului în teritoriu, semnifică nașterea unui loc. În momentul
definirii locului și ediciului, poate fi studiat spațiul din "preajma"77 complexului, dar și o
identitate a locului.
Cercet ând discursurile lui M. Heidegger, sesizăm caracteristici ale raportării "locului
la spațiu"78. Odată cu amplasarea construitului în teritoriu și implicit nașterea locului, se
creează un spațiu în proximitatea acestuia. Imaginat ca un plan orizonal, dispus în jurul un ax
vertical ce semnifică locul abia realizat, acesta "..poartă în sine felurite zone aflate mai
aproape sau mai departe… "79 Spațiul oferit odată cu așezarea construitului, se poate

77 HEIDEGGER, Martin ,op.cit., p.45
78 Ibidem, p.186
79 Ibidem, p.186

categorisi în "spatium" și în “extensio"80. Bazându-se pe distanțe între o serie de puncte
(spatium ), sau pe relații analitico -matematice (extensio )81, nici una dintre cele doua
componente ale spațiului intermediar nu poate defini adevărata esență ce inconjoar ă locul. În
vederea definiri unei identități a locului și a spațiului aferent, trebuie studiată relația dintre
loc și elementul uman.
Purtând diverse denumiri (topofilia, caracterului locului, spiritul locului82), această
relație se bazează pe abilitatea unui loc de a fi recunoscut, de a fi asociat cu o anumită
activitate. Posed ând o serie de caracteristici (mărime, proporții, diversitate, istorie), un loc și
spațiul aferent acestuia capată o identitate83. Aceasta sprijină crearea unei imagini colective
asupra duetului enunțat.
Relația studiată este dobândită prin intermediul unor factori. Fără a studia elementele
ce țin de o percepție subiectivă (atașament, istorie, satisfacție), discutăm în primul rând
despre activitatea desfășurată în spațiul respectiv. Reprezent ând o component ă majoră a
locului , activitățile, fie că este vorba de lucru, odihnă sau loisir, realizează o conexiune între
elementul uman și loc84. În al doilea rând, particularit ățile naturale ale teritoriului contribuie
la caractetul de reprezentare al zonei.
*

80 Ibidem, p.186
81 Ibidem, p.186
82 NAJAFI, Mina, The concept of place and sense of place in Architectural studies, World Academy of
Science, Engineering and Technology, No 80, 2011, p. 1101
83 Ibidem, pp.1102 -1103
84 Ibidem, p.1104

Concluzie
Am surprins, în etapele prezentate, pe cât posibil de coerent, problematica spațiului în
cadrul termelor antice și contemporane. Privit din diverse perspective, spațiul relevă o sumă
de caracteristici ce contribuie la definierea relațiilor interioare.
Prezent a priori băilor publice, ritualul îmbăierii figurează principalele trasee în
studierea spațialității. Analiz ând o serie de episoade mitologice, surprindem intimitatea
aferentă ceremonialului, dar și limitele ce caracterizeaz ă zona de interes. Ipostazele surprinse
în fragmetele mitologice prefigureaz ă punctele atinse în încercarea de înțelegere a
spațialității.
Astfel, un spațiu interior este definit de limitele sale exterioare. Străpungerea limitei și
crearea unei intrări echivaleaz ă cu nașterea unui înăuntru și a unui în afară. Tranziția din
exterior către un interior se realizează prin intermediul unei direcții. Locul aferent intrării
reprezintă un reper. Din acest punct, direcția anterioară se poate subîmparți într-o sumă de
parcursuri ce străbat interiorul. Patternul direcțiilor realizează o serie de spații interstițiale,
materializate ulterior în domenii. Modul de tratare al limitelor aferente încăperilor formează
diferite grade de intimitate.
Spațiul interior definește un element construit. Așezarea acestu ia în teritoriu
marcheaz ă nașterea unui loc. Prin intermediul edificiului, zona capată o identitate, denotă o
imagine colectivă și crează o legătură între elementul uman și spațiul aferent acestuia.
Analiz ând o sumă de terme, concluzion ăm caracteristici ce se vor regăsi în proiectul
de diplomă. Astfel, viitoarele camere destinate îmbăierii au diferite grade de intimitate,
prezintă conexiuni cu împrejurimile și mizează pe textura materialului. Amplasat întru-un
teritoriu ce nu prezintă vecinătăți const ruite, crearea unei identități a locului se dovedește un
factor important al studiului.