Lucrarea de față este un studiu de caz privind importanța apei, calitatea ei și măsurile de îmbunătățire a acesteia. [308237]

[anonimizat] a acesteia.

Scopul lucrării este acela de a [anonimizat] – localitatea Slatina și împrejurimile acesteia. Un alt scop al lucrării este acela de a cunoaște și de a înțelege noțiunea de calitate a apei, o noțiune foarte importantă din punct de vedere al sănătății populației de pe Pământ.

O altă noțiune întâlnită în lucrare este aceea de poluare. Poluarea este o [anonimizat], distruge calitatea apelor de suprafață și subterane.

În concretizarea/formularea lucrării de față am utilizat următoarele metode de studiu: investigația, analiza concretă a teritoriului, [anonimizat].

[anonimizat].

În primul capitol al lucrării am considerat ca fiind necesară o descriere a [anonimizat] ([anonimizat], [anonimizat], hidrografia și economia orașului).

[anonimizat], [anonimizat].

În al treilea capitol am tratat aspectele legate de sursele de apă și consumul aferent. Sunt descrise aici sursele de aprovizionare ale orașului și stația de tratare. [anonimizat], factori importanți în analiza distribuției apei potabile din municipiul Slatina.

[anonimizat], sursele de poluare și materiile poluante și efectele acestora. Tot aici am tratat și câteva idei legate de capacitatea mediului înconjurător de a [anonimizat], dar și idei legate de influența poluării asupra sănătății populației și de industria poluatoare din orașul Slatina.

În al cincilea capitol am tratat unele aspecte legate de autoepurarea apelor și de măsurile de prevenire și de combatere a poluării apelor subterane. Tot aici am prezentat câteva aspecte legate de monitoringul apelor și ce presupune acesta. Cea mai importantă parte a acestui capitol a fost cea legată de măsurile de îmbunătățire a calității apelor.

La finalul lucrării am prezentat și unele recomandări și concluzii.

[anonimizat], Slatina.

Doresc să adresez mulțumiri atât domnului Prof. dr. [anonimizat]-[anonimizat].

Capitolul 1

Generalități ale orașului Slatina

1.1 [anonimizat]-un act oficial care datează din 20 ianuarie 1368.

[anonimizat] I [anonimizat].

Orașul Slatina era cunoscut, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, ca un târg de provincie ce se desfășura între dealul Grădiște și partea de sus a orașului.

Documentul prin care este atestat orașul dovedește importanța comercială pe care a avut-o încă din vremurile străvechi. Deoarece nu exista un pod, aici era primul loc din câmpie prin care oamenii puteau trece râul Olt cu ușurință.

Documentul de atestare arată faptul că importanța comercială era foarte mare datorită așezării în apropierea Oltului. Datorită acestui lucru, așezarea rurală a devenit mai târziu oraș – orașul Slatina. [3]

Figura 1.1 Centrul orașului la începutul anilor 1900 [3]

1.2 Localizarea orașului

Orașul Slatina este situat în județul Olt, în sudul țării. Poziția acestuia este situată în apropierea râului Olt, pe un culoar bine determinat. Orașul este situat la îmbinarea a două unități de relief importante – Câmpia Română și Podișul Getic.

Figura 1.2.1 Așezarea orașului între Câmpia Română și Podișul Getic [4]

Figura 1.2.2 Orașul Slatina pe Google Hărți [5]

1.3 Relieful zonei

Sub aspect morfologic, poziția geografică a municipiului Slatina este limitată la sectorul de vale a râului Olt, cu dezvoltarea pe stânga a acestuia și se delimitează la nord cu prelungirile sudice ale podișului Getic și anume, prin subdiviziunile acestuia de est prin Dealurile Oltețului, la nord platforma Cotmeana, la est parte din Câmpia Boianului.

În partea de sud sectorul de vale este delimitat de subdiviziunea Câmpiei Romanațiului cu contact pe malul stâng al râului Olt cu Câmpia Boianului. De asemenea se poate aprecia că Slatina este poziționată pe ultimele coline ale Platformei Cotmeana (subdiviziune a Podișului Getic), la contactul acesteia cu Câmpia Slatinei.

Orașul se circumscrie ca unitate fizico-geografică la extremitatea sud-vestică a Platformei Cotmeana.

Altitudinile de pe teritoriul orașului variază de la 130-135 de metri în lunca propriu-zisă a râului Olt (sudul și sud-vestul orașului) la 172 de metri în zonele mai înalte din nord (terasa medie a râului Olt). [6]

Figura 1.3.1 [7]

1.4 Clima din zonă

Clima din orașul Slatina este de tip temperat – continentală, media anuală a temperaturilor fiind de 10,7 °C, iar media anuală a precipitațiilor având o valoare de mai puțin de 515.6 mm. Pentru intervalul de timp dintre 1869 și 2002, recordul de cea mai mare temperatură este de +40.5 °C înregistrat în august 1952. Cea mai scăzuta temperatură înregistrată la Slatina a fost de -31 °C în ianuarie 1942. [6]

1.5 Hidrografia

Râul Olt este principalul curs de apă de pe teritoriul orașului, traversându-l prin partea sa vestică. Este unul din cele mai importante râuri din țară, având o lungime de 615 km, un debit mediu de 190 m³/s și un bazin hidrografic ce se întinde pe 24.050 km².

Pe Olt există aproape 30 de lacuri de acumulare, barajul de la Slatina fiind unul dintre cele mai importante baraje amenajate pe râu. Pusă în funcțiune în anul 1981, acumularea hidro-energetică Slatina, prezintă următoarele caracteristici: H baraj = 23 m, S acumulat = 497 ha, V total acumulat = 31 milioane m3. [6]

1.6 Economia

Orașul Slatina are o economie foarte dezvoltată datorită numărului mare de fabrici din zonă. Domeniile acestora de activitate sunt foarte diversificate, cum ar fi: industria aluminiului, industria electrozilor, industria anvelopelor, industria de cabluri și fibră optică sau industria țevilor.

Cea mai importantă fabrică din Slatina și cea mai cunoscută este SC Alro SA.

Cu o producție de 288.000 de tone metrice de aluminiu primar în 2008, Alro SA este cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală și de Est (exceptând Rusia). Alro SA reprezintă astăzi una dintre cele mai mari companii din România, având o contribuție importantă la dezvoltarea economiei locale și naționale. [8]

Capacitățile de producție a aluminiului primar se află în Slatina și cuprind o secție de electroliză, capacități de prelucrare, laminoare la cald și la rece și o secție de extrudate.

Tehnologia de fabricație și produsele Alro sunt atestate în conformitate cu standardele internaționale ISO 9001, ISO 14001 și ISO 18001 (OHSAS 18001). În ianuarie 2006 Alro a obținut autorizația integrată de mediu.

Clienții Alro SA sunt utilizatori finali și comercianți de metale atât din România, cât și din întreaga lume.

Alro a înlocuit tehnologia de epurare umedă a gazelor cu conținut de fluor cu tehnologia de epurare uscată a gazelor, mărind astfel randamentul de reținere de la 65% la peste 99%. În plus, toate emisiile de poluanți sunt conforme cu standardele privind cele mai bune practici in domeniu. Un exemplu îl constituie emisiile de gaze cu efect de seră care au fost reduse de câteva zeci de ori fata de anul 1989.

Legat de managementul deșeurilor, compania si-a propus si realizat încă de acum trei ani colectarea selectiva a tuturor deșeurilor in europubele, construindu-și pentru deșeurile eliminabile primele halde ecologice din județ. [8]

Cea de-a doua fabrică importantă din Slatina este SC Pirelli Tyres România SRL.

Fabrica de anvelope Pirelli este una dintre cele mai moderne fabrici de anvelope pentru autoturisme. Aceasta este echipată cu tehnologie de producție non-robotizată de ultima generație, destinată realizării anvelopelor performante. [9]

Fondată în 1872, societatea Pirelli se numără printre principalii producători de anvelope la nivel global. Prezentă în peste 160 de țări, Pirelli deține 22 de unități de producție și are aproximativ 38.000 de angajați în întreaga lume. Pirelli este un important producător de anvelope premium, care și-a luat un angajament puternic față de cercetare și dezvoltare. [9]

SC Prysmian Cabluri și Sisteme SA se ocupă cu fabricarea de cabluri și fibră optică. Este cel mai mare producător de cabluri din România.

Fabrica SC TMK – ARTROM SA a fost fondată în anul 1997. Aceasta se ocupă cu fabricarea unei game largi de conducte și țevi de înaltă calitate. Un alt domeniu important de activitate al întreprinderii este comerțul cu piese de schimb, echipamente și soluții tehnologice pentru fabricile grupului TMK și alte întreprinderi metalurgice din Rusia și România. [10]

Figura 1.6.1 SC ALRO SA [11] Figura 1.6.2 SC PIRELLI TYRES SRL [11]

Figura 1.6.3 SC PRYSMIAN CABLURI ȘI SISTEME SA [11]

Capitolul 2

Importanța apei

2.1 Generalități

Suprafața globului este acoperită cu apă în proporție de aproximativ 70 %. Apa planetei este împărțită astfel:

94 % provine din mări și oceane;

6 % provine din pânza freatică, ghețari, râuri și lacuri;

0,0221 % din toată apa de pe glob este apă potabilă.

Figura 2.1.1 Apa pe glob [12]

Apa este indispensabilă vieții la fel cum este și aerul. Orice formă de viață de pe Pământ are nevoie de apă, de la simple organisme unicelulare pană la cele mai complexe forme de viață.

Apa are mai multe funcții, pe lângă faptul că întreține viața pe Pământ, cum ar fi: asigurarea confortului oamenilor, este cale de navigație și este și materie primă. [13]

Ca materie primă, pentru producerea unor produse necesare traiului de zi cu zi, apa este folosită în cantități foarte mari, după cum urmează în figura 3.2.1:

Figura 2.1.2 Apa folosită pentru obținerea bunurilor de larg consum [13]

Pentru igiena personală, spre exemplu, un om consumă:

Între 2 – 18 litri pentru spălatul pe mâini;

Între 2 – 12 litri pentru spălatul pe dinți;

Între 3 – 8 litri pentru tras apa la toaletă;

Între 30 – 80 litri pentru făcut duș;

Între 200 – 400 litri pentru umplerea unei căzi pentru a face baie.

Figura 2.1.3 Apa consumată de un om pe zi [14]

Astfel, oamenii folosesc foarte multă apă pentru spălat, gătit, băut, dar și pentru producerea bunurilor precum hârtia sau hainele, deși resursele sunt limitate.

În acest fel, trebuie protejate toate resursele de apă:

Râuri;

Lacuri;

Mări;

Oceane.

Acest lucru este impus de legile din România și din Uniunea Europeană.

Una din legile care protejează apa este Legea Apelor numărul 107/1996. Aceasta descrie regimul de folosire a apelor și a albiilor, amenajarea bazinelor hidrografice, apărarea împotriva inundațiilor sau fenomenelor meteorologice, dar și sancțiunile ce pot fi aplicate în cazul nerespectării legii în vigoare. [13]

Capitolul 3

Apa în Slatina

3.1 Sistemul de alimentare cu apă

Municipiul Slatina este alimentat cu apă dintr-un sistem centralizat format din surse subterane. Aceste surse sunt situate de-a lungul celor două maluri ale râului Olt și sunt grupate în mai multe fronturi de captare. [15]

Figura 3.1.1 Fronturi de captare pentru orașul Slatina[15]

În figura 4.4.1 sunt prezentate fronturile de captare a apei de pe ambele maluri ale râului Olt. Din tabelul expus în figură reiese că puțurile de captare a apei sunt de mai multe feluri, după cum urmează:

85 de puțuri funcționale;

31 de puțuri nefuncționale;

16 puțuri dezafectate;

70 de puțuri reabilitate.

3.2 Surse de aprovizionare

Sursele de aprovizionare ale orașului sunt fronturile de captare și grupate pe cele două maluri ale râului Olt.

Puțurile de captare a apei sunt de mai multe feluri iar adâncimea acestora variază, de la puțuri de mică adâncime până la puțuri de mare adâncime. Astfel, pe malul stâng al Oltului se găsesc puțuri de medie adâncime, iar pe malul drept se găsesc puțuri de mică adâncime și de mare adâncime.

Debitele capabile ale puțurilor, acestea au debite cuprinse între 90 l/s și 200 de l/s.

Pentru transportul în punctele de înmagazinare și distribuția ei, apa din puțurile de captare a apei este transportată prin conducte colectoare către stațiile de pompare și repompare ale orașului. Capacitatea acestora este de 22500 mc.

Rețeaua de distribuție a apei potabile în Slatina are o lungime de aproximativ 127 de kilometri. Transportul apei la consumatori se face printr-o rețea de distribuție mixtă, repartizată pe trei zone principale:

Zona inferioară care este alimentată gravitațional dintr-un rezervor de 2000 mc;

Zona medie care alimentează consumatorii din zona intermediară a orașului;

Zona superioară care este alimentată prin pompare din rezervoare de 5000 mc.

Alimentarea cu apă tehnologică pentru industrie folosește circa 1,2 % din totalul de apă captată.

În rezervoarele de înmagazinare este prevăzut și un volum intangibil de 5500 mc, folosit ca apă pentru stingerea incendiilor.

Stația de epurare a orașului este de tip mecano – biologică. Acesteia i s-au mai adăugat încă două linii, una de tratare terțiară a apei uzate pentru eliminarea azotului și fosforului și una pentru tratarea nămolului. Stația de epurare evacuează apa epurată în râul Olt. [15]

3.3 Calitatea apei la sursă

Calitatea apei la sursă este bună, iar din punct de vedere fizico – chimic, apa prelevată din fronturile de captare ale orașului este limpede, fără miros sau gust deosebit și fără particule depuse. Apa trebuie corectată doar la indicatorul amoniu care are valori crescute mult peste limita admisă (0,50 mg/l) de legea 458/2002 privind calitatea apei potabile.

În puțurile de pe malul drept al râului Olt este prezent amoniul într-o cantitate destul de mare datorită existenței în apă a bacteriilor nitrificatoare.

Calitatea apei din puțurile care alimentează orașul se încadrează în limitele admise de legea privind calitatea apei potabile deoarece, în urma analizelor, rezultatele bacteriologice nu au scos în evidență existența unor germeni patogeni ca E. coli, coli fecali sau streptococi fecali. [15]

3.4 Calitatea apei la consumator

Apa distribuită în oraș este asigurată din surse subterane și astfel, aceasta nu necesită trepte de tratare, ci doar o dezinfectare prin sterilizare cu clor gazos.

Clorinarea se face continuu folosind dozatoarele de clor gazos cu vid, prin care se asigură dozarea, măsurarea și reglarea cantităților de clor necesare. Aceste dozatoare sunt montate în încăperi special amenajate în stațiile de pompare. Doza de clor necesară se stabilește pe baza experientelor de laborator, urmărindu-se respectarea unor reguli care să garanteze calitatea microbiologică a apei considerată prioritară comparativ cu factorii de risc de origine chimică.

Controlul calității apei distribuite, se face permanent, efectuându-se analize fizico-chimice și bacteriologice. Punctele de recoltă sunt constituite atât din puncte fixe (rezervoare, stații de pompare) cât și din puncte alternative (capete de rețea, robinete la consumator).

Laboratoarele de analize fizico-chimice și bacteriologice efectuează monitorizarea de control a apei potabile, conform Legii nr.458/2002. Monitorizarea se face atât în stațiile de clorinare cât și în rețeaua de distribuție, numărul de probe și frecvența de recoltare fiind stabilite prin HG 974/2004, pentru aprobarea normelor de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității apei potabile și a procesului de autorizare sanitară a producției și distribuției apei potabile.

La ora actuală, în cele doua laboratoare se efectuează următoarele determinări și anume: clor rezidual liber și total, amoniu, nitriți, oxidabilitate, turbiditate, pH, cloruri, duritate, culoare, gust, miros, bacterii coliforme, E.coli și enterococi. [15]

Analizele fizico-chimice la apa potabilă se efectuează zilnic iar cele bacteriologice de două ori pe săptămână pentru Sediul Secundar Slatina, iar pentru celelalte sedii se prelevează probe și se efectuează lunar determinări fizico-chimice și bacteriologice.

Pentru ca apa să fie bună de băut trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume: să fie limpede și nu conțină particule în suspensie, fără gust sau miros deosebit și să nu conțină substanțe toxice sau agenți patogeni.

Pentru a asigura populației slătinene o apă care să corespundă normelor impuse de legislația în vigoare, societatea CAO acordă o importanță majoră securității alimentării cu apă de la captare până la consumator prin:

executarea de lucrări de desnisipare și spălare a puțurilor pe baza unor programe anuale aprobate la nivelul societății;

spălarea, curățarea și dezinfecția periodică a bazinelor de înmagazinare pentru a împiedica dezvoltarea bacteriilor și a altor agenți patogeni;

spălarea și dezinfecția rețelelor de distribuție a apei și verificarea tehnică a căminelor de vane și igienizarea acestora;

supravegherea calității apei în fronturi de captare, în rețelele de distribuție și la consumator prin control de laborator. [15]

Capitolul 4

Poluarea apei și principalele surse de poluare

4.1 Poluarea – Generalități

Prin poluare se înțelege totalitatea intervențiilor prin care se inserează în mediu, direct sau indirect, materii cu consecințe periculoase sau distrugătoare, care degradează ecosistemele, reduce resursele biologice și pun în pericol sănătatea oamenilor.

Sănătatea oamenilor depinde, într-o mare măsură, de starea mediului înconjurător. Poluarea pune în pericol sănătatea unui om prin poluarea aerului, poluarea solului sau prin poluarea apei.

Figura 5.1.1 Efectele poluării asupra sănătății omului [17]

Prin poluarea aerului, omul este afectat în mai multe feluri:

Monoxidul de carbon (CO) conduce la durere de cap sau oboseală;

Particulele în suspensie și ozonul conduc la boli respiratorii;

Dioxidul de sulf (SO2) conduce la boli cardiovasculare și boli respiratorii;

Oxizii de azot (NOX) conduc la boli respiratorii și la boli cardiovasculare;

Compușii organici volatili (COV) conduc la iritația pielii, greață sau riscul de cancer.

Prin poluarea solului, omul este afectat de pesticide. Acestea conduc la boli cardiovasculare, greață, dureri de cap sau oboseală.

Poluarea apei are efecte negative prin pesticide, paraziți și chimicale. Efectele acestora se îndreaptă către oboseală, dureri de cap și boli de stomac.

4.2 Poluarea apei și tipuri de poluare

4.2.1 Poluarea apei

Poluarea apei reprezintă orice degradare fizică, chimică, biologică și bacteriologică a apei, aceasta depășind mult limita admisă și devenind improprie pentru folosirea ei normală.

Poluantul este o caracteristică (enegie sau materie), produsă de oameni sau cauzată în urma unor procese naturale. Prezența în mediu a acestui poluant este într-o cantitate care depășește limita suportată de viețuitoare și obstrucționează dezvoltarea normală a acestora. [16]

Figura 4.2.1.1 Poluarea apei [18]

4.2.2 Tipuri de poluare a apei

Poluarea naturală este cauzată de sursele de poluare naturale și se dezvoltă în urma interacțiunii apei cu atmosfera.

Poluarea artificială este cauzată de reziduuri, nămoluri și ape uzate.

În funcție de natura poluantului, poluarea poate fi de trei feluri:

Poluare fizică:

Termică prin evacuarea în apă a unor lichide calde aplicate în industrii variate (centrale termice sau metalurgie);

Cu substanțe radioactive prin deșeuri rezultate din industriile de înmagazinare a rocilor radioactive sau din industria nucleară.

Poluare chimică. Aceasta este cea mai răspândită formă de poluare și este cauzată de o diversitate mare de substanțe, cum ar fi: produse petroliere sau compușii fosforului sau ai azotului.

Poluarea biologică este acea poluare cu microorganisme din surse animale sau umane, cum ar fi bacteriile sau poate fi și poluarea cu substanțe care se pot altera. [16]

4.3 Principalele surse de poluare

Într-un oraș există multe fabrici, unități industriale și multe alte locuridin cauza cărora apa poate fi poluată.

Acestea pot fi rezultate din agricultură (fertilizator, pesticide și ierbicide sau alte chimicale), depozite ilegale, fose septice, industriile de orice natură (industria farmaceutică, industria aluminiului, industria anvelopelor sau industria țevilor), canalizările orașului (provenite din gospodării și din unitățile industriale care evacuează apă uzată), depozitele de deșeuri, benzinării, spitale sau restaurante.

Potențialii poluatori ai unui oraș ca cel din figura 5.3.1, pot polua apele intenționat sau neintenționat, iar acest lucru duce la deversarea poluanților în sol, până la locul de unde izvorăște apa din puțurile care alimentează orașul.

Acest lucru înrăutățește starea apelor care sunt prelevate din puțuri. Astfel, apa captată din fronturile de captare a orașului trebuie corectată la anumiți indicatori, pentru ca aceasta să se poată folosi în scop potabil.

Acest lucru se poate evita dacă toate unitățile potențial poluatoare dețin stații de epurare sau preepurare care să funcționeze în mod normal din punct de vedere tehnologic.

Figura 4.3.1 Surse de poluare a apei într-un oraș [19]

4.3.1 Surse de poluare naturală

Sursele naturale de poluare determină schimbări foarte importante ale specificităților calitative ale apelor, influențând într-un mod negativ utilizarea lor.

Sursele de poluare naturale sunt diverse, cum ar fi:

Erupțiile vulcanilor care elimină în aer vapori și gaze, iar în apă elimină particule solide, care sunt transportate pe distanțe mari;

Deplasarea apelor prin regiuni cu roci solubile (surse cu sare sau cu sulfați);

Mișcarea apelor de suprafață prin zone cu fenomene de erodare a solului;

Vegetația de la malurile apelor care produce alterare prin căderea frunzelor sau plantelor în apă. [16]

4.3.2 Surse de poluare artificială

Sursele artificiale de poluare sunt de mai mule feluri.

1. Apele uzate sunt cauza esențială de poluare neîntreruptă. Există mai multe categorii de ape uzate, cum ar fi:

Ape uzate industriale provenite de la platformele industriale ale orașelor;

Ape uzate orășenești provenite din amestecuri de ape industriale și menajere, de la gospodăriile oamenilor și de la unitățile industriale;

Ape uzate meteorice provenite din ploi. Înainte să atingă solul, acestea se amestecă în atmosferă cu poluanții existenți. Apele uzate meteorice care cad pe terenuri agricole sau incinte amenajate, în timpul scurgerii lor, pun în mișcare ape uzate, deșeuri sau chiar și îngrășăminte și pesticide și atunci când ajung în receptor conțin foarte mulți poluanți;

Ape uzate de la ferme de păsări și animale care au ca și poluanți materii în suspensie și substanțe organice;

Ape uzate provenite de la nave fluviale sau maritime care conțin reziduuri lichide sau solide sau pierderi de combustibili;

Ape uzate radioactive care au ca poluanți substanțe radioactive provenite din industriile nucleare.

2. Depozitele de deșeuri sau reziduuri. Aceste depozite sunt așezate direct pe sol, sub cerul liber și conțin toate gunoaiele orășenești. Acestea se infiltrează și ajung în ape cu o cantitate extrem de mare de poluanți. [16]

4.3.3 Surse punctiforme

Sursele punctiforme sunt apele uzate menajere, orășenești, de drenaj sau industriale. Acestea sunt captate într-un sistem de canalizare și evacuate într-un receptor natural.

Apele din sursele punctiforme se pot epura și pot fi analizate. Poluanții din apele surselor punctiforme sunt controlați si corectați înainte de evacuarea în receptorul natural. [16]

4.3.4 Surse difuze

Sursele de poluare difuze sunt emisiile evacuate în mediul natural într-un mod împrăștiat. Aceste surse sunt:

Industria;

Materialele de construcții;

Depuneri atmosferice;

Traficul auto;

Fermele unde cele mai multe surse de poluare difuză se găsesc în zonele precare ale localităților;

Agricultura prin îngrășăminte chimice;

Așezările umane din mediul urban. [16]

Figura 4.3.4.1 Surse difuze de poluare [11]

Din punct de vedere al modului de dispersare, există două categorii de surse difuze:

Sursele difuze locale care au o legătură strânsă cu solurile și scurgerile prin punerea lor în mișcare cu precipitațiile în apele de suprafață sau cele subterane, prin aplicare de pesticide sau îngrășăminte. Grupurile țintă ale surselor locale de poluare sunt agricultura, industria și populația neracordată la o canalizare.

Sursele difuze regionale și de frontieră în care sunt incluse poluările difuze care sunt dispersate la distanțe mari față de locul apariției, prin aer. Acestea sunt depunerile atmosferice solide și lichide. [16]

4.4 Materiile principale poluante și efectele acestora

4.4.1 Materiile organice

Aceste materii, în suspensie sau dizolvate conținute în aproape toate apele uzate, constituie un poluant deosebit de periculos pentru receptor în special prin modul său de acționare. Atât organismele animale cât și cele vegetale conțin substanțe organice care după moartea acestora încep să se descompună, devenind nocive.

Materiile organice, în timpul descompunerii lor, consumă oxigenul din apă, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de cantitatea evacuată, provocând distrugerea fondului piscicol și în general a tuturor organismelor acvatice. [1]

4.4.2 Materiile anorganice

Aceste materii, în suspensie sau dizolvate, sunt mai puțin frecvente în apele uzate și poate uneori mai puțin poluante ca cele organice. Materiile anorganice sunt mai frecvente în apele uzate industriale, cum ar fi clorurile, fierul sau metalele grele (Cupru, Zinc sau Crom).

Sărurile anorganice conduc la mărirea salinității apei emisarului iar unele dintre acestea pot provoca creșterea durității. Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le rugozitatea și micșorându-le capacitatea de transport.

Apele dure interferează cu vopselele din industria textilă și înrăutățesc calitatea produselor în fabricile de zahăr sau bere.

Clorurile peste anumite limite fac apa improprie pentru alimentări cu apă potabilă și industrială sau pentru irigații.

Sărurile de azot și fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafață. [1]

Figura 4.4.1 Substanțe organice și anorganice [20]

4.4.3 Materiile în suspensie

Aceste materii, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului, formând bancuri care pot împiedica navigația și consumă oxigenul din apă. Dacă materiile depuse sunt de natură organică, acestea formează gaze rău mirositoare.

Materiile în suspensie plutitoare, cum ar fi țițeiul, produsele petroliere, uleiurile, spuma de la detergent, produc numeroase prejudicii receptorului. În acest mod, ele dau un miros și un gust neplăcut, împiedică absorbția oxigenului pe la suprafața apei și deci autoepurarea, se depun pe diferite instalații (murdărindu-le și obturându-le), colmatează filtrele pentru tratarea apei, sunt toxice pentru flora și fauna acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea instalațiilor de răcire, împiedică folosirea apei pentru irigații sau agrement. [1]

4.4.4 Materiile toxice

Aceste materii organice sau anorganice, chiar și în concentrații foarte mici, pot distruge în scurt timp flora și fauna receptorului. Multe dintre acestea nu pot fi reținute în instalațiile de tratare a apei și o parte din ele ajung în sistemul digestiv uman și produc îmbolnăviri.

În afară de metalele grele, alte materii toxice care pot afecta apele, sunt substanțele fitofarmaceutice. Acestea își manifestă efectul toxic în special după ploaie, când acestea sunt antrenate în apa receptorului.

Mercurul este una din substanțele toxice care cauzează numeroase neplăceri. Efluenți cu mercur rezultă la fabricarea produselor electrolitice, farmaceutice, a pesticidelor, a pigmenților, maselor plastice sau la fabricare hârtiei. Efectul toxic este cunoscut: el se agravează prin concentrare, ca și substanțele radioactive, în lanțurile metabolice ale faunei și florei acvatice, ajungând în final la om. [1]

4.4.5 Materiile radioactive

Aceste materii provenite din industria extractivă, din laboratoarele care utilizează aceste substanțe, din practica industrială și agricolă sau de la instalațiile de foraj, ridică probleme deosebite în lupta contra poluării. Deși în apă sunt trimise cantitățile nesemnificative de materii radioactive, acestea se concentrează însă în organismele acvatice și în acest fel radioactivitatea devine foarte periculoasă, deoarece concentrația în organisme poate ajunge de câteva mii de ori mai mare decât în apă. [1]

4.4.6 Acizii și alcalii

Aceștia evacuați cu apele uzate conduc la distrugerea florei și faunei acvatice, la degradarea construcțiilor hidrotehnice, a vaselor și instalațiilor necesare navigației, stânjenesc folosirea apei pentru agrement sau irigații. [1]

4.4.7 Culoarea

Culoarea provenită îndeosebi de la fabricile de textile sau hârtie, împiedică absorbția oxigenului și dezvoltarea normală a fenomenelor de autoepurare, precum și a celor de fotosinteză. Apa receptorilor colorată cu diferite substanțe evacuate din industrie, nu poate fi folosită pentru agrement, alimentări cu apă industrială și potabilă. [1]

4.4.8 Energia calorică

Această energie evacuată cu apele calde de la termocentralele funcționând cu cărbuni sau cu substanțe radioactive, de la unele industrii, aduce numeroase prejudicii, ca de exemplu producerea dificultăților în exploatarea instalațiilor de alimentare cu apă potabilă sau industrială, la folosirea apei pentru răcire, împiedică dezvoltarea normală a faunei piscicole deoarece peștii sunt obligați să se retragă cât mai aproape de patul receptorului, dezvoltându-se necorespunzător datorită apei calde care se stabilește deasupra. [1]

4.4.9 Microorganismele

Microorganismele transportate cu apele uzate pot fi vătămătoare (bacteriile patogene), inofensive (bacteriile banale) și utile (bacteriile aerobe și anaerobe). Microorganismele provenite de la tăbăcării, abatoare sau industria de prelucrare a unor produse vegetale, sunt puternic vătămătoare, producând infectarea emisarului și făcându-l de neutilizat.

Sintetizând prejudiciile de poluanții de diferite tipuri, acestea se referă în principal la:

Alimentarea cu apă potabilă, industrială, pentru animale, a termocentralelor și hidrocentralelor;

Navigație;

Piscicultură;

Zone de recreație, baie. [1]

4.5 Capacitatea mediului înconjurător de a asimila poluanți

Mediul este caracterizat prin totalitatea factorilor și elementelor naturale de pe planetă, cum ar fi apa, aerul, solul sau ființele umane și valorile materiale și spirituale (figura 5.5.1). [21]:

Figura 4.5.1 Caracterizarea mediului

Calitatea mediului este importantă în asigurarea necesităților vieții oamenilor.

Multe dintre efectele negative pe care le-a avut activitatea omului asupra mediului au fost rezultatul descărcării concentrate, în spații limitate, de materiale și energie. Mediul are o mare capacitate de a asimila poluanți mai ales datorită diluării, dar și ca urmare a unor interacțiuni chimice și biologice cu poluanții.

Apele de suprafață au o capacitate importantă de a atenua efectele poluanților, pe de o parte prin diluare, iar pe de altă parte prin procese de precipitare, absorbție sau adsorbție, neutralizare, oxidare sau reducere. [1]

Figura 4.5.2 Natură

4.6 Protecția calității apelor ca factor de bază al protecției mediului înconjurător

Apele reprezintă un element de bază al mediului înconjurător. Pentru acest motiv, protecția calității apelor capătă în prezent dimensiuni majore, această problemă fiind pe primul plan în problematica apărării mediului înconjurător de poluare.

În concepția modernă, prin protecția calității apelor, se înțelege domeniul de activitate care se ocupă cu toate problemele care privesc calitatea cursurilor de apă, apelor stătătoare, apelor maritime și apelor subterane, aceste probleme referindu-se atât la fenomenele care se petrec în ape ca urmare a tulburării echilibrului natural al calității datorită intervenției omului, cât și la măsurile și activitățile de gospodărire judicioasă.

Epurarea apelor uzate este cel mai eficient mijloc de curățare a apelor care urmează a fi reintegrate în resursele naturale de apă, iar ca mediu receptor, constituie o activitate conexă de activități de protecție a calității apelor.

De activitățile de protecție și gospodărire a calității apelor trebuie să se ocupe, în mod direct, organele de gospodărire a apelor, iar de problemele legate de epurarea apelor uzate trebuie să se ocupe acele persoane angajate în cadrul unei stații de epurare. [1]

Figura 4.6.1 Apele curate [23]

Figura.4.6.2 Râul Sohodol

4.7 Influența poluării apei asupra sănătății populației

Apa poate influența sănătatea populației prin cantitatea și prin calitatea sa. Lipsa de apă în cantitate suficientă reprezintă unul din factorii care duc la întreținerea unei stări de insalubritate, cauza răspândirii unui mare număr de afecțiuni. Lipsa curățeniei corporale, a îmbrăcămintei, a locuinței și localurilor publice stă la baza răspândirii unui mare număr de afecțiuni: digestive, boli de piele, febră și altele. [22]

O serie întreagă de boli netransmisibile sunt considerate astăzi ca fiind determinate sau favorizate de compoziția chimică a apei și anume:

Caria dentară este foarte răspândită și este provocată de lipsa de fluor din apă;

Afecțiunile cardiovasculare provin din duritatea mare a apei și o serie de metale grele cum sunt: cadmiul, cobaltul, cuprul, nichelul, cromul, zincul, manganul și fluorul;

Intoxicația cu cadmiu este produsă de poluarea industrială. Cadmiul din organism poate produce hipertensiunea arterială, tulburări la rinichi și poate reducere calciul în organism;

Intoxicația cu mercur este rară, iar în apele naturale este absentă. Apariția mercurului în apă provine din poluarea industrială prin intermediul apelor uzate sau aerului poluat;

Intoxicația cu crom are o acțiune cu precădere asupra ficatului;

Intoxicația cu arsen are efecte asupra pielii, arsenul provenind din poluări industriale;

Intoxicația cu cianuri este una din cele mai grave și se caracterizează prin fenomene de asfixiere și tulburări nervoase. Cianurile pot ajunge în ape prin poluările industriale.

Acțiunea unor poluanți organici este mai puțin cunoscută, majoritatea acestora producând modificări organoleptice evidente, ceea ce duce la limitarea utilizării apei, mai ales ca apă de băut. Dintre acești poluanți, trei sunt considerați ca fiind principali, și anume:

Pesticidele. Cele organoclorurate ocupă primul loc datorită degradării biologice încete și remanenței prelungite în apă. Acțiunea pesticidelor este complexă și se manifestă asupra ficatului, asupra sistemului nervos, asupra glandelor endocrine sau asupra unor enzime;

Detergenții sunt substanțe larg folosite în industrie și gospodărie. Efectele lor principale apar asupra calității apei și asupra organismelor acvatice, peștii fiind foarte sensibili. Asupra omului, efectele lor toxice se manifestă numai în concentrații de peste 1 g/l;

Hidrocarburile sunt întâlnite din ce în ce mai frecvent în apă. Cele mai importante ca acțiune asupra organismului sunt hidrocarburile policilice aromatice. Acestea se dizolvă foarte lent în apă și se găsesc în concentrații mici (de la 0,001 la 0,1 g/dm3). [22]

4.8 Industria poluatoare în Slatina

În orașul Slatina, industria este puternică deoarece există aici foarte multe fabrici care au ajutat la dezvoltarea orașului. Unitățile industriale de aici se ocupă cu activități diverse, cum ar fi: industria aluminiului, industria anvelopelor, industria electrozilor sau industria fibrei optice.

Există și o parte negativă a faptului că industria este dezvoltată în oraș, și anume, faptul că fabricile industriale sunt potențiale poluatoare.

Acestea poluează atât apele, cât și aerul. Astfel, anumite unități industriale emană gazele prin coșurile de fum prevăzute, iar altele elimină apa uzată industrială fie prin stații de epurare proprii, fie direct în canalizarea orașului.

Există în oraș câteva unități industriale prevăzute cu stații de epurare proprii.

Una dintre acestea este SC ELECTROCARBON SA. Această companie se ocupă cu producerea de electrozi și nipluri. Activitățile desfășurate aici se pot grupa în trei sectoare din cauza independenței proceselor tehnologice și a posibilităților de separare a alimentării cu utilități și a rețelelor hidroedilitare. Secțiile principale aferente celor trei sectoare sunt:

Secția de fabricare de electrozi, nipluri și de prelucrare grafitare ;

Secția de calcinare;

Secția de carbură de siliciu. [24]

Evacuarea apelor uzate menajere de la grupurile sanitare sau de la cantină sunt colectate de o rețea și sunt evacuate în rețeaua de canalizare a orașului.

Evacuarea apelor tehnologice provenite din secțiile de producție sunt colectate împreună cu apele pluviale de pe suprafața amplasamentului, impurificate cu pulberi carbonice, într-o rețea de canalizare comună și deversare în receptorul natural – pârâul Milcov, prin intermediul a 5 canale sau guri de evacuare, după decantarea și separarea produselor petroliere.

Compania are obligația să monitorizeze calitatea apei tehnologice evacuate în emisar la indicatorii: suspensii, cloruri, sulfuri, reziduu filtrat sau produse petroliere.

SC ALRO SA este cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală și singura din România. Aceasta este împărțită în două sedii distincte.

Sediul principal se ocupă cu producerea aluminiului prin procese electrolitice.

Sediul secundar se ocupă cu prelucrarea aluminiului și aliajelor de aluminiu.

Evacuarea apelor uzate de tip menajer se face prin canalizarea publică a orașului, iar apele uzate tehnologice sunt evacuate în pârâul Urlătoarea. Înainte de a fi evacuate, apele se preepurează prin decantoare prevăzute cu filtre. [24]

SC PRYSMIAN CABLURI ȘI SISTEME SA este fabrica producătoare de fibră optică și cabluri. Compania evacuează apele uzate industriale în canalizarea orașului.

SC PIRELLI TYRES ROMÂNIA SRL este o companie producătoare de anvelope. Aici, apele menajere trec printr-o rețea prevăzută cu cămine colectoare echipate cu pompe și se evacuează în rețeaua de canalizare a orașului. Apele pluviale trec printr-o rețea cu 7 separatoare de hidrocarburi și un separator de grăsimi într-un colector, apoi se evacuează în pârâul Milcov. [24]

Alte companii care evacuează apele menajere sau tehnologice sunt:

SC BEKAERT SLATINA SRL este o companie care se ocupă cu fabricarea sârmelor de oțel;

SC TMK-ARTROM SA este o companie care se ocupă cu producția de țevi de oțel fără sudură;

Balastierele care sunt situate de obicei pe marginea râului Olt: SC MITLIV SRL sau SC HEIDELBERGCEMENT SRL.

Capitolul 5

Măsuri de îmbunătățire a calității apei

5.1 Autoepurarea apelor de suprafață

Apele uzate epurate sau neepurate, după evacuarea lor în receptori, sunt supuse în continuare, în aceștia, unor procese de transformare, de natură fizică, chimică sau biologică, asemănătoare celor care au loc în stațiile de epurare.

Toate aceste procese conduc, în final, la autoepurarea apei din receptor.

Autoepurarea sau capacitatea de asimilare a materiilor poluante este un ansamblu de procese autonome, de natură fizică, chimică și biologică.

Acestea au drept consecință redarea apei poluate cu materii minerale, organice, în suspensie sau soluție, radioactive și puritatea inițială.

Dacă procesele de epurare care au aceeași natură ca și cele de autoepurare, sunt dirijate în mod permanent de mâna omului, cele de autoepurare se realizează în mod natural, fără nicio intervenție din afară.

Din punct de vedere al proceselor care intervin pentru realizarea autoepurării, poate exista autoepurarea fizico – chimică, în cadrul căreia acționează neutralizarea, sedimentarea sau absorbția, și autoepurarea biologică, realizată prin fenomenul de oxidare biochimică a materiilor organice.

Ținând seama de materiile poluante care pătrund în emisari prin intermediul apelor uzate, autoepurarea poate fi: [1]

Organică;

Anorganică;

Radioactivă;

Microbiană;

Termică (dispersarea căldurii).

5.1.1 Factorii care influențează autoepurarea

Printre factorii cei mai importanți care contribuie la păstrarea calității apei în emisari, se situează, în primul rând, factorii climatologici și cei hidrologici. [1]

5.1.1.1 Circuitul apei în natură

Energia solară intervine în mod hotărâtor la realizarea circuitului apei în natură deoarece atunci când căldura este mare, apa din mări, oceane, lacuri sau râuri, se evaporă în aer.

Astfel, apa evaporată se transformă în nori, aceștia condensându-se, revin pe pământ sub formă de precipitații.

Apa care cade pe pământ se infiltrează în sol și intră în pânza freatică, astfel, apa din subteran, este absorbită de plante.

Apa subterană iese la suprafață sub formă de izvoare care alimentează râurile, lacurile, mările și oceanele. [1]

Figura 5.1.1.1 Circuitul apei în natură [27]

5.1.1.2 Factori climatologici

Precipitațiile sunt destul de neuniforme:

Mari în zonele de munte – primăvara și toamna;

Mici în zonele de șes – vara.

Precipitațiile sunt influențate de orografia regiunii, poziția acesteia față de mare, direcția vântului, latitudinea sau vegetația.

În România, la fiecare 100 de metri altitudine, precipitațiile cresc cu aproximativ 22 mm/an. Variația precipitațiilor scade de la ecuator la poli.

Vegetația și în special pădurile mențin o temperatură scăzută și un conținut mare de vapori, factori determinanți în formarea precipitațiilor.

Temperatura apei și aerului este un factor determinant în procesul de autoepurare din receptori. Ea acționează în diverse moduri: în circuitul apei în natură influențează asupra evaporației.

Temperatura apei receptorului are o influență primordială asupra oxidării substanțelor organice. Temperatura aerului împreună cu alți parametri climatologici contribuie la disiparea căldurii adusă cu unele ape uzate în receptori.

Temperatura apei este un factor important pentru viața acvatică, care contribuie la autoepurare.

Temperatura apei și aerului constituie parametrii importanți în determinările privind calitatea apei receptorilor. Toate stațiile de control automat al calității apelor sunt dotate cu senzori pentru înregistrarea temperaturii apei și aerului.

Viteza vântului este variabilă în timp și loc și contribuie la autoepurarea apelor fie prin formarea de mici valuri care favorizează reaerarea apei respectiv autoepurarea, fie prin transportul de curenți calzi și reci în anumite perioade.

Cunoașterea variației vitezei vântului poate fi de un real folos pentru cunoașterea posibilităților de evacuare a unor ape uzate. Vântul contribuie la amestecul apelor uzate cu cele ale emisarului, ajutând în acest fel la autoepurare. [1]

Tensiunea vaporilor apei atmosferice este un factor important în formarea precipitațiilor și este strâns legată de temperatură. Ca toate celelalte gaze, vaporii, în spațiul pe care îl ocupă, exercită o presiune numită tensiunea vaporilor, care depinde de temperatura lor și de temperatura aerului.

Radiațiile solare (energia solară) este factorul cel mai important care contribuie la autoepurare. Căldura face ca bacteriile care produc autoepurarea să se dezvolte. Radiațiile solare contribuie la producerea evaporării, la formarea scurgerii apei la suprafața solului și a apelor subterane.

Deoarece unghiul pe care razele solare îl fac cu suprafața Pământului determină cantitatea de radiații solare, variațiile sezoniere ale acestora depind de latitudine, maxima fiind la ecuator și descrescând cu cât latitudinea crește.

Variațiile zilnice sunt radical influențate de acoperirea cerului, care la rândul ei este în funcție de nori, altitudinea față de nivelul mării și de poluarea aerului. S-a constatat că poluarea aerului poate conduce la o reducere a cantității de radiații de până la aproximativ 6%. [1]

5.1.1.3 Debitul receptorului

Acesta este hotărâtor în realizarea diluției celor două feluri de apă care se amestecă (uzată și de suprafață), respectiv autoepurarea mai lentă sau mai rapidă a apei receptorului.

Debitul receptorului este debitul rezultat din luarea în considerație a debitelor medii lunare minime cu asigurarea de 95% determinate dintr-un șir de date, pe cel puțin 20 de ani.

La stabilirea diluției pentru debitul apelor uzate se ia în calcul 80% din debitul zilnic maxim de alimentare.

Debitul receptorului depinde de mărimea bazinului hidrografic, de natura solului și panta suprafeței acestuia și de factorii climatologici.

În general, factorii climatologici care defavorizează infiltrarea au efect pozitiv asupra scurgerii superficiale.

Solurile compacte, terenurile cu înclinare pronunțată, bazinele hidrografice cu lățimi mici, ghețarii, favorizează scurgerea superficială, respectiv debitul apelor de suprafață. [1]

5.1.1.4 Caracteristicile albiei

Acestea sunt elemente importante pentru stabilirea posibilităților de autoepurare ale unui receptor.

Albia râurilor de la izvor la vărsare, variază atât în privința formei în secțiune, cât și în privința adâncimii sau pantei.

Din punct de vedere al autoepurării, se deosebesc 3 zone:

Zona de munte, imediat în aval de izvor, unde adâncimea este mică și patul este plin de pietriș sau stânci de munte, iar panta albiei și viteza sunt mari;

Zona de deal unde caracteristicile albie sunt medii;

Zona de câmpie unde adâncimea apei este mare, panta și viteza apei sunt mici și patul râului este plin de nisip și chiar în lungul cursului de apă apar suprafețe de apă stagnantă.

Pentru stabilirea posibilităților de autoepurare este important să se cunoască cât mai în detaliu (în secțiuni plasate la distanțe de câteva sute de metri) parametrii fizici si hidraulici.

Parametrii principali ai albiei, legați de procesele de autoepurare, rezultați în urma diferitelor măsurători sunt:

Volumul;

Suprafața;

Adâncimea apei. [1]

5.1.2 Autoepurarea organică

Impurificatorul principal al apelor de suprafață și subterane este materia organică conținută atât în apele uzate orășenești, cât și în majoritatea celor industriale.

Mineralizarea, oxidarea sau descompunerea materiilor organice este procesul de bază care conduce la înlăturarea pericolului ce-l prezintă aceasta în apa receptorilor și care realizează în final autoepurarea.

Procesul de mineralizare din receptor este asemănător celui care se produce artificial în stațiile de epurare, oxigenul având rolul principal în cadrul procesului.

Mineralizarea este rezultatul complex al oxidării materiilor organice, când se consumă oxigenul din apă și al împrospătării cu oxigen a apei, ca urmare, îndeosebi, a reaerării. Oxidarea materiilor organice se face de obicei aerob și în puține cazuri, anaerob, în lipsă de oxigen.

Atât timp cât cursul de apă conține suficient oxigen, procesul de autoepurare se desfășoară în mod normal. El operează prin intermediul plantelor și animalelor, de toate felurile, îndeosebi a bacteriilor, care în fapt nu sunt decât plante microscopice. [1]

5.2 Măsuri de prevenire a poluării apelor subterane

Posibilitățile de poluare a apei subterane prin sursele de poluare sunt multiple. O grupare a măsurilor de prevenire a poluării în funcție de diferitele categorii de surse de poluare este dificilă deoarece măsurile ce trebuie luate sunt similare atât surselor de poluare cu ape menajere, cât și celor industriale. [1]

1. Măsuri de prevenire a poluării apelor subterane aferente canalelor sau conductelor de transport

Prin canale și conducte se transportă ape uzate (menajere, industriale, radioactive), produse industriale (țiței, acizi).

Măsurile de prevenire a poluării referitoare la canalele care transportă ape uzate sunt în general mai bine cunoscute, se poate spune că sunt normate prin STAS și instrucțiuni.

În terenuri unde se cunoaște necesitatea protejării apei subterane se folosesc conducte etanșe, a căror îmbinare trebuie să asigure o etanșare perfectă.

Pentru evitarea defecțiunilor la conducte, în permanență se îmbunătățește fabricația, execuția și exploatarea acestora.

În privința fabricării conductelor și pentru o cât mai bună comportare în timp a acestora, se urmărește ca tensiunile din pereții conductelor să fie limitate la 65 – 75 % din limita elastică a rezistenței oțelului. În ceea ce privește sudura conductelor la îmbinări, controlul prin metoda electrică este obligatorie.

Izolația și protecția catodică a conductelor asigură o bună comportare a conductelor în timp.

După execuție, conductele se încearcă la proba hidrostatică, pentru a se verifica etanșeitatea și rezistența. La intersecția cu căile de transport și cu cursurile de apă, toate sudurile sunt verificate prin examen radiologic.

Pierderile de produse prin conducte se datorează defectelor de țevi, viciilor de construcție, coroziunii sau accidentelor.

Defectele țevilor sunt cauza unor defecte de sudură, de laminare sau de oboseală a materialului.

Acestea pot fi evitate prin utilizarea de oțeluri de bună calitate, prin controlul și recepția conștiincioasă a țevilor, transportul și manipularea atentă a țevilor sau efectuarea conștiincioasă a probelor hidrostatice în fabrică.

Viciile de construcție se pot evita numai printr-un control eficient al beneficiarului. Spre deosebire de conductele pentru transportul apei, la care pierderile prin neetanșeitate ajung chiar până la 10 %, la conductele pentru transportul țițeiului pierderile trebuie să fie zero.

Coroziunea interioară este foarte redusă, ea datorându-se prezenței accidentale a apei în produse. Accidente pot apărea și ca urmare a coroziunii exterioare, datorite executării necorespunzătoare a izolației și protecției catodice. [1]

Accidente pot apărea datorită unor deteriorări produse conductelor, de agenții exteriori, de cele mai multe ori utilaje de construcții rutiere, agricole.

Aceste accidente pot fi evitate prin instalarea de repere care limitează ampriza conductelor și punctele de intersecție cu căile de transport. [1]

Figura 5.2.1 Apa poluată [25]

2. Măsuri de prevenire a poluării apelor subterane la depozitele de reziduuri

Depozitele de reziduuri – gunoi menajer, industrial, deșeuri rezultate din procesele tehnologice – de materii prime constituie surse importante de poluare pentru apele subterane. În afară de substanțele organice, substanțele chimice, metalele grele, detergenții nedegradabili și cei degradabili, pot polua grav straturile acvifere.

Dintre măsurile care trebuie luate pentru prevenirea poluării, cele mai importante sunt:

Epurarea corespunzătoare a apelor uzate pentru reținerea reziduurilor;

Evitarea amplasării unor astfel de depozite în zonele de alimentare cu apă a stratului acvifer;

Amplasarea depozitelor la distanță de cel puțin 50 de metri față de cursurile de apă de suprafață, care prin zonele de contact ar putea să transmită poluarea apelor subterane;

Amplasarea unor astfel de depozite, pe cât posibil în zonele unde solul este argilos și nivelul apelor subterane este cât mai jos față de nivelul solului;

Construirea unor ecrane impermeabile din beton pe fundul și lateralele depozitelor, în scopul reducerii infiltrării apelor uzate sau a substanțelor nocive în straturile acvifere. [1]

3. Măsuri de prevenire a poluării apelor subterane la folosirea pentru irigații a apelor uzate, a pesticidelor și a îngrășămintelor minerale în agricultură

Irigarea cu ape uzate menajere și industriale este un procedeu de epurare avantajos pentru micile localități. Adoptarea unui astfel de procedeu este condiționată de o serie de factori, iar unul dintre cei mai importanți este nivelul apelor subterane din zona respectivă.

Trebuie evitată adoptarea aceste soluții atunci când nivelul apei subterane este aproape de suprafața solului, deoarece există pericolul poluării acesteia.

Infiltrarea în sol a apelor uzate este în funcție de capacitatea de adsorbție a solului care poate fi: mecanică, fizică, fizico-chimică, chimică și biologică. Această caracteristică a solului îi conferă posibilitatea de a reține cea mai mare parte din substanțele și microorganismele din apa uzată, realizându-se astfel și epurarea ei. Pe de altă parte, ea definește și posibilitatea solului de a lăsa să treacă prin el o cantitate mai mare sau mai mică de apă, poluată mai mult sau mai puțin, care ajunge în stratul acvifer.

Dacă normele de irigare corespund capacității de adsorbție a solului, în cazul unui sol omogen, apele uzate trecute prin sol ar trebui să nu conțină substanțe poluante. În multe cazuri se practică supraîncălzirea terenurilor irigate și poluarea solului se mărește, ca urmare a mineralizării mereu în creștere, în urma acumulării de poluanți (nitriți sau nitrați). Prezența unui conținut ridicat de nitrați și amoniac indică o poluare organică cu ape uzate, ca urmare a unei epurări incomplete a apelor uzate, în zona de aerare a solului.

În acest fel, sunt necesare două categorii de cercetări, având ca scop final prevenirea poluării și stabilirea parametrilor de proiectare.

Prima categorie de cercetări are caracter general și urmărește stabilirea caracteristicilor fizice, chimice și hidrogeologice ale solului.

A doua categorie de cercetări are ca scop stabilirea posibilităților de irigare cu ape uzate. Astfel, se construiesc parcele experimentale cu ajutorul cărora se stabilesc parametrii de proiectare a terenurilor de irigare, în vederea realizării acestora în condiții optime din punct de vedere al epurării și evitării colmatării.

Pentru sporirea fertilității solului, în agricultură se folosesc îngrășăminte minerale, iar pentru a proteja culturile de insecte sau diferite boli, se folosesc pesticide.

Paralel cu efectele pozitive ale acestora, intensificarea chimizării în agricultură are și efecte negative sub raportul protecției mediului și în particular al apelor subterane. [1]

O mare parte din substanțele chimice, unele foarte toxice, care intră în compoziția chimică a îngrășămintelor minerale și a pesticidelor, pătrund în sol și de aici mai departe în apele subterane, pe care le poluează.

La concentrații mici, acești poluanți sunt asimilați de capacitatea de autoepurare a solului și a apelor subterane, însă folosirea nerațională a acestora are efecte negative.

Pentru prevenirea poluării apelor subterane trebuie respectate următoarele aspecte:

Efectuarea de cercetări preliminare;

Folosirea de îngrășăminte și pesticide numai în zonele recomandate;

Răspândirea uniformă și în cantitățile stabilite prin norme;

Evitarea răspândirii acestor substanțe în condiții meteorologice necorespunzătoare (vânt puternic sau ploi abundente). [1]

Figura 5.2.2 Poluarea apei [25]

4. Măsuri de prevenire a poluării apelor subterane la transportul pe uscat al lichidelor nocive

Camioanele – cisternă folosite pentru transportul pe șosele trebuie să îndeplinească următoarele condiții, pentru prevenirea poluării:

Compartimentarea cisternei atunci când depășește capacitatea de 5000 de litri;

Protejarea cisternelor contra șocului, amonte și aval;

Rigidizarea suplimentară a caroseriei, în comparație cu celelalte camioane, pentru a nu se deplasa la eventualele șocuri;

Verificarea prin probe de presiune a cisternelor, înainte de darea în folosință;

Reducerea oboselei șoferului prin realizarea de amenajări suplimentare privind intrarea și ieșirea din cabină, vizibilitatea, scaunul, dispozitivele de comanda. [1]

5.3 Măsuri de combatere a poluării apelor subterane

Măsurile de combatere a poluării apelor subterane, după producerea acesteia, sunt deosebit de importante în acțiunea de protecția mediului. Dacă măsurile de prevenire se realizează în timp și în conformitate cu prevederile planurilor de protecție, măsurile de combatere trebuie realizate rapid și de multe ori prin procedee improvizate de la caz la caz.

Măsurile de combatere se clasifică în:

Curente;

Accidentale.

Măsurile curente care trebuie luate pentru combatere sunt de cele mai multe ori prevăzute în planurile de intervenție.

În cazul observării unor pierderi în conducte, acestea sunt reparate de echipele de întreținere, în conformitate cu planurile de intervenție.

În cazul constatării unor poluanți în puțurile de observație a terenurilor irigate cu ape uzate sau în zonele unde s-au folosit pesticide, măsurile de combatere trebuie să aibă în vedere modul în care au fost respectate normele de irigare și de folosire a pesticidelor.

În cazul poluării stratului acvifer sub o platformă industrială din cauza pierderilor în unele rezervoare de înmagazinare, după închiderea punctelor de unde s-au produs pierderi, stratul acvifer poate fi readus la normal, prin spălare hidraulică.

Măsurile accidentale pot fi de mai multe feluri: [1]

1. Măsuri de combatere a poluării apelor subterane ca urmare a unor defecțiuni la conducte

O primă măsură care trebuie luată în cazul spargerii unei conducte, este aceea de a se opri circulația lichidului prin această conductă și colectarea de urgență a pierderilor.

Colectarea pierderilor se face în primul rând cu ajutorul materialelor adsorbante.

Dacă cantitatea de lichid pierdut este mai mare, se execută diguri care să constituie o incintă care să împiedice răspândirea lichidului poluant și să ușureze colectarea lui.

Dintre substanțele poluante nedegradabile care pot ajunge în apa subterană, produsele petroliere și lichidele toxice ajung în stratul acvifer într-un timp mult mai scurt față de alți poluanți cum ar fi deșeurile.

Dacă substanțele poluante au fost observate înainte de a începe să se infiltreze în sol, substanțele adsorbante pot opri impurificarea stratului acvifer. [1]

Substanțele adsorbante trebuie să aibă:

Putere mare de adsorbție pentru un număr cât mai mare de poluanți;

Capacitate mică de adsorbție a apei;

Durată cât mai lungă de flotație;

Sensibilitate moderată la compresiune mecanică;

Posibilități bune de manipulare a stratului îmbibat cu substanțele impurificatoare.

Substanțele adsorbante sunt de mai multe tipuri:

Naturale: plante acvatice (alge de culoare brună sau trestie), fân și paie, produse pe bază de lemn (rumeguș);

Minerale: piatră ponce;

Produse pe bază de cauciuc;

Materiale plastic: polistiren;

Deșeuri industriale: fibre de celuloză, lână sau bumbac.

Substanțele adsorbante împreună cu cele poluante colectate sunt arse sau depozitate în depresiuni.

Dacă poluanții au ajuns în stratul acvifer, operația de curățire a acestuia este mai ușoară dacă poluantul este o hidrocarbură, deoarece aceasta plutește la suprafața apei subterane.

O primă posibilitate de îndepărtare a poluantului pătruns în apa subterană constă în excavarea pământului pe suprafața poluantă, până la stratul acvifer și apoi pomparea apei subterane poluate până la completa eliminare a poluantului.

Daca timpul de la pătrunderea poluantului până la momentul excavării a fost mai mare și apa subterană a antrenat poluatul pe distanțe mari, procedeul nu mai este eficace deoarece devine costisitor.

În asemenea situații și în cazul cantităților mari de hidrocarburi infiltrate în apa subterană, dacă vâscozitatea lichidului poluant nu este prea mare, o bună parte din acesta poate fi evacuat prin puțuri de captare.

Aceste puțuri se așează în aval față de curentul subteran și în zona de filtrare a hidrocarburilor, astfel încât să acopere întreaga lățime a zonei poluante.

Prin pompare, apa subterană poluată este evacuată. Introducerea de apă în amonte de aceste puțuri poate conduce la crearea unei pante mai mari a curentului subteran și prin aceasta, o curgere mai rapidă a poluantului spre puțurile de captare. [1]

Datorită faptului că dilatația este mare și deci și cantitățile de apă introduse în amonte sunt mari, procedeul poate deveni foarte costisitor.

Dacă lățimea zonei poluante este mare, apa subterană poluată poate fi captată printr-un dren așezat perpendicular pe direcția de curgere apei subterane.

Problema cea mai dificilă în cadrul acestor procedee constă în cunoașterea momentului în care trebuie întreruptă pomparea; unele indicații ar putea rezulta din compararea cantității de produs pierdut și evacuat prin puțuri.

Momentul întreruperii depinde și de folosința pe care o are apa subterană din zona poluată:

alimentarea cu apă potabilă;

industrială;

irigații.

Lichidul poluat evacuat din puțuri trebuie dirijat cu grijă în depozite care nu vin în contact cu apa subterană, uneori epurat, transportat cu cisterne la distanțe mari și depozitat în locuri unde nu există pericol de poluare a apei subterane freatice sau a solului. [1]

Figura 5.3.1 Poluare [25]

2. Măsuri de combatere a poluării apelor subterane ca urmare a defecțiunilor la rezervoare

Pierderile la rezervoarele subterane și supraterane pot uneori conduce la prejudicii mai importante în comparație cu cele de la conducte.

La rezervoarele supraterane pierderile normale sunt mai ușor de sesizat, datorită măsurilor de prevenire; la cele subterane chiar pierderile normale sunt greu de detectat.

Dacă pierderile nu pot fi recuperate cu absorbite pentru a împiedica poluarea apei subterane în continuare sau dacă stabilirea punctelor sau zonelor unde se produc fisuri este dificilă, este necesară chiar dezafectarea rezervorului și luarea de măsuri similare.

În orice caz înainte de ajunge la această soluție, cercetările hidrogeologice trebuie să preceadă luarea unei astfel de măsuri. [1]

3. Măsuri de combatere a poluării apelor subterane ca urmare a poluării rezultate de la depozitele de reziduuri sau materii prime

Daca se iau toate măsurile de prevenire, alegerea unui amplasament corespunzător, îngrădirea spațiului destinat depozitului, verificarea naturii materialelor depozitate, pericolul poluării apelor subterane este practic îndepărtat.

Dacă totuși se constată că apa subterană a fost poluată, măsura cea mai indicată este dezafectarea depozitului și depoluarea zonei după indicații.

Deoarece depoluarea poate conduce la cheltuieli importante, o analiză tehnico-economică trebuie sa justifice soluția adoptată; în cazul unei captări de apă subterană, mutarea amplasamentului captării poate fi avantajoasă mai ales dacă aceasta are și o vechime mare. [1]

Figura 5.3.2 Apa poluată [25]

4. Măsuri de combaterea poluării apelor subterane ca urmare a irigării cu ape uzate, folosirii îngrășămintelor minerale și a pesticidelor

Agentul de transport a substanțelor poluate din ape uzate, a îngrășămintelor minerale și a pesticidelor în stratul acvifer este apa uzată menajeră, apa industrială sau apa de ploaie.

Modul de combatere a poluării constă în oprirea irigării cu ape uzate sau a folosirii îngrășămintelor minerale sau a pesticidelor, deoarece înseamnă că solul respectiv nu poate feri de poluare apa subterană. Eventuala evacuare a poluării din apa subterană nu constituie o soluție bună, deoarece solul permite pătrunderea poluantului până la stratul acvifer. Înainte de luarea unei măsuri, trebuie verificat dacă normele de irigare cu ape uzate sau de alimentare cu îngrășăminte au fost respectate. [1]

5. Măsuri de combatere a poluării apelor subterane ca urmare a transportului pe uscat a substanțelor poluante

Măsurile de prevenire a poluării fac ca poluările normale să fie foarte rare și ușor de combătut; poluările accidentale sunt repede sesizate și tot la fel de rapid se pot lua măsuri de combatere. Poluarea stratului acvifer se poate produce numai rareori și aceasta prin pătrunderea directă a poluantului printr-un puț sau excavații. Poluantul trebuie urgent absorbit de la suprafața solului.

În cazul constatării chiar a unor pierderi mici, la o autocisternă sau vagon cisternă, ca o primă măsura trebuie transvazat poluantul, pe de o parte pentru a nu fii pierdut, iar pe de lată parte a ușura operațiile de combatere a poluări. [1]

5.4 Măsuri contra poluării apelor aplicate direct în receptori

Cele mai cunoscute măsuri luate contra poluării apelor sunt cele privind epurarea apelor uzate, incluzând curățirea acestora într-un grad care să permită evacuarea lor în receptori.

Măsurile de prevenire și combatere a poluării apelor prin intervenții legate de cursul de apă receptor se pot baza pe intensificarea fenomenelor de autoepurare și pe dirijarea convenabilă a debitelor de diluție. Criteriile privind stabilirea unor astfel de măsuri pot consta în comparații de avantaje și dezavantaje tehnico – economice, atât timp cât poluarea nu este avansată și nu s-au epuizat măsurile de altă natură și în special cele posibil a se lua la sursele de poluare.

Când poluarea apelor se prevede că va ajunge un nivel critic și dacă s-au epuizat practic măsurile de prevenire la sursele de poluare, intervențiile în cursul de apă receptor devin obligatorii. [1]

5.4.1 Intensificarea reaerării

Reaerarea este unul din factorii determinanți ai autoepurării apelor poluate cu substanțe organice. Intensificarea reaerării poate fi realizată prin:

Construcții hidrotehnice special care să provoace o scurgere turbulent a apei;

Amenajarea și exploatarea barajelor existente astfel încât curgerea apei din amonte în naval de baraj să se realizeze cu un efect maxim de reaerare;

Amenajări la turbinele uzinelor hidroelectrice astfel încât, cu o scădere cât mai mică de randament, să realizeze o absorbție cât mai mare de aer;

Insuflare de aer comprimat;

Împrăștierea unui debit de apă, prin pompare, pe suprafața râului. [1]

5.4.2 Favorizarea acțiunii biologice de autoepurare

Pe cursurile de apă mici, la care în perioadele de secetă debitul rămas în albie este apropiat de cel apelor uzate evacuate, este indicat să se favorizeze acțiunea biologică de autoepurare, prin amenajarea albiei în iazuri succesive, cu malurile plantate cu vegetație de apă, care să acționeze ca iazuri biologice. Concomitent, este util să se asigure intensificarea aerării în iazuri și între acestea.

Existența unor astfel de iazuri conduce la limpezirea apei și prin aceasta la pătrunderea luminii și favorizarea reoxigenării prin efectul de asimilație clorofiliană a plantelor cu clorofilă.

Curățirea periodică a nămolului organic depus în zonele din aval de punctele de evacuare a unor ape uzate contribuie la menținerea unui mediu convenabil vieții acvatice și înlătură efectul chimic de consum al oxigenului în zona de contact dintre apă și nămol. Această curățire trebuie făcută în perioade de debite de diluție suficient de mari și cu mijloace care să evite agitarea nămolului și amestecul său cu apa, care poate provoca consumul brusc integral al oxigenului dizolvat.

Un alt gen de intervenții biologice sunt cele de combatere a dezvoltării excesive a algelor, prin împrăștierea de substanțe ierbicide în masa apei, în cazurile în care această dezvoltare produce neajunsuri prin modificarea calităților organoleptice ale apei potabile obișnuite din sursa respectivă, prin stânjenirea folosirii apei pentru scăldat, sau prin alte consecințe. [1]

5.4.3 Procedee chimice sau complexe

În unele cazuri de impurificare acută a unei ape de suprafață cu substanțe organice degradabile, care conduc prin crearea unei stări anaerobe la apariția de mirosuri neplăcute, se poate recurge la folosirea temporară de azotați introduși în masa apei sub formă de soluție, praf sau granule. În astfel de cazuri, bacteriile aerobe folosesc azotații ca sursă de oxigen, oprind formarea hidrogenului sulfurat. Astfel de procedee se pot utiliza în perioadele de ape mici și temperatură ridicată în râuri, lacuri și iazuri de tratare a apelor uzate.

Ca soluție extremă, se poate recurge la trecerea unui întreg râu prin instalație de epurare, în care caz, partea din amonte a râului ajunge să joace rolul de canal colector deschis.

Dirijarea rațională a debitelor de diluție, în râurile în care existența acumulărilor permite aceasta, poate aduce avantaje importante pentru protecția calității apelor. Exploatarea acumulărilor în neconcordanță cu interesele de combatere a poluării poate să creeze stări grave de poluare care pot fi evitate. [1]

Dirijarea debitelor în interesul tuturor folosințelor de apă trebuie să țină seama de corelarea variațiilor de debit evacuat suplimentar dintr-o acumulare cu variațiile debitelor de apă uzată evacuate. Astfel, pe un curs de apă pe care este amplasată o centrală hidroelectrică de vârf, care funcționează intermitent, se asigură în perioadele de funcționare, evacuarea unui debit suplimentar pe râu, în aval. Acest debit poate fi folosit rațional, ca debit de diluție, prin realizarea unor bazine de retenție la sursele de ape uzate în aval, în care să se stocheze apele uzate în perioadele de debite scăzute pe râu, evacuându-se în orele când se dispune de debite de diluție sporite.

Regimul de exploatare al lacurilor de acumulare trebuie să asigure pe râu, în aval, scurgerea unui debit care să poată asigura diluția în condiții corespunzătoare. Această cerință trebuie avută în vedere la calculul acumulării, sub raport tehnic și economic, ca folosință de apă care trebuie rațional satisfăcută de ansamblul bazinului hidrografic.

Gospodărirea rațională a apelor impune ca regulă generală, readucerea apei uzate în circuitul utilizabil al apelor de suprafață a căror capacitate limitată trebuie utilizată cât mai complet posibil. Uneori poate fi însă necesar să se scoată din circuitul de folosire, apele uzate care nu pot fi epurate în condiții economice și sigure, cum este cazul anumitor ape radioactive, saline, cu concentrații mari de substanțe chimice greu de distrus sau de separat. Această scoatere din circuit se poate realiza prin injectarea în straturi subterane de mare adâncime sau în cavități subterane naturale izolate, prin evaporare sau ardere sau prin înglobare în betoane. [1]

5.4.4 Măsuri în legătură cu sistematizarea teritorială

Ansamblul constituit de sursele și de folosințele de apă reprezintă o parte importanta a sistematizării teritoriale, care trebuie tratată astfel încât să satisfacă în mod armonios interesele sociale și economice, în ansamblul lor.

Amplasarea zonelor de activitate care constituie surse de poluare și a celor care reprezintă folosințe cu exigență ridicată privind calitatea apei, trebuie să fie corelate cu atenție. Marile unități industriale și obiectivele zootehnice, care produc cantități însemnate de ape uzate nocive, nu trebuie amplasate la distanțe mici în amonte de captările de apă sau de zonele turistice și de agrement.

Uneori este necesară prelungirea unor canalizări de ape uzate în aval de anumite folosințe de apă, sau prelungirea în amonte a unor aducțiuni pentru apa de alimentare, pentru a se capta apa mai sus de anumite surse de poluare. Calculele tehnico – economice și considerentele sociale și în special cele sanitare trebuie să decidă când se iau în considerare astfel de soluții.

În lucrările de sistematizare, apele de suprafață constituie un element estetic important care este recomandabil să fie pus în valoare atât în amenajările de ansamblu, cât și cele din detaliu. Intrările și fațadele marilor unități economice, bulevardele și parcurile din centrele populate, zonele active ale campingurilor și complexelor turistice este indicat să cuprinsă apele de suprafață din zonă ca element constitutiv.

O astfel de tratare corespunde din punct de vedere peisagistic și edilitar și contribuie la realizarea măsurilor și lucrărilor de protecție a calității apelor din zonă. Dimpotrivă, așezarea obiectivelor industriale, urbanistice și turistice cu spatele la apă, contribuie la transformarea malurilor acestora în locuri de depozitare a gunoaielor și deșeurilor și favorizează lipsa de atenție pentru protecția calității apelor. [1]

5.5 Monitoringul apelor

În prezent, se utilizează tot mai des , în domeniul protecției calității factorilor de mediu, termenul de monitoring. Monitoringul este acțiunea de supraveghere eficientă a factorilor de mediu.

Există un proiect parțial realizat de creare a unui sistem global de control continuu al mediului înconjurător (GEMS), inițiat de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu.

În acest cadru, un grup de lucru care se ocupă cu monitoringul a elaborat un studiu care tratează și face propuneri pentru următoarele domenii:

Controlul continuu al poluării atmosferei în zonele urbane și în centrele industriale;

Controlul continuu al apelor interioare;

Controlul continuu al mărilor și oceanelor;

Controlul continuu al gradului de poluare a solului;

Monitoringul presupune un sistem de supraveghere din ce în ce mai mult dotat cu mijloace automate de control.

În concepția sistemului global de control continuu al mediului înconjurător, supravegherea continuă a calității apelor interioare se referă la râuri, lacuri naturale, lacuri de acumulare și ape subterane, în vederea menținerii calității acestor ape conform normelor stabilite pentru satisfacerea în bune condiții a folosințelor de bază, respectiv alimentarea cu apă, dezvoltarea pisciculturii sau irigațiilor.

Obiectivele de discuție în acest domeniu pentru aplicarea monitoringului sunt:

Punerea în evidență a concentrațiilor substanțelor poluante din mediul acvatic și în organismele din acest mediu;

Stabilirea posibilităților de utilizare a apelor pentru asigurarea sănătății populației, pisciculturii, necesităților din agricultură;

Evidențierea modificărilor calitative ale râurilor, lacurilor și apelor subterane. [1]

Figura 6.6.1 Poluarea apei [25]

5.6 Măsuri de îmbunătățire a calității apelor

Îmbunătățirea calității apelor este foarte importantă pentru protecția mediului înconjurător și pentru sănătatea oamenilor. Astfel, în ceea ce privește calitatea apelor, trebuie luate măsuri pentru ca aceasta să poată fi îmbunătățită.

Activitățile de protejare, conservare și îmbunătățire a calității resurselor de apă pot fi împărțite în două grupe:

– activități structurale;

– activități nestructurale.

Activitățile structurale acționează prin intermediul factorilor tehnici. Au o finalitate materială prin construirea unor obiective tehnice, ca de exemplu:

– stații de tratarea apelor uzate municipale sau industriale;

– centre pentru tratarea deșeurilor pentru aglomerările municipale și industriale;

– ridicarea gradului de tratare a deșeurilor în scopul scăderii concentrației de fosfor și azot;

– îmbunătățirea tehnologiilor și practicilor agricole;

– îmbunătățirea sistemului de canalizare în scopul micșorării infiltrațiilor și scurgerilor;

– reconstrucția sau reabilitarea zonelor umede.

Activitățile nestructurale acționează prin intermediul factorilor legislativi, administrativi, economici, sociali, educaționali, de cooperare internațională.

Măsurile care se pot lua pentru a se preveni poluarea apelor sunt:

Construirea de baraje și zone de protecție a apelor, care să împiedice ca apa să se reverse haotic;

Înterzicerea aruncării și depozitării la întâmplare pe malurile sau albiile râurilor a deșeurilor de orice fel;

Realizarea controlului depozitării și evacuării deșeurilor solide, în așa fel încât substanțele nocive să nu se infiltreze în pânza freatică;

Construirea de bazine speciale pentru colectarea deșeurilor și reziduurilor, pentru a se putea împiedica deversarea directă a acestora în apele de suprafață;

Organizarea corectă a sistemelor de apă potabilă și a sistemelor de canalizare la nivelul orașului;

Construirea de stații sau sisteme de epurare a apelor uzate în localități și respectarea acestora, fără a deteriora starea lor de funcționare;

Distrugerea prin dezinfecție a germenilor patogeni conținuți în apele reziduale sau industriale ale unităților industriale, spitalelor sau abatoarelor;

Echiparea cu sisteme de reținere și colectare a substanțelor radioactive din apele reziduale ale unităților industrial în vederea reținerii și neutralizării substanțelor chimice potențial toxice.

Figura 5.4.1 Stop poluării apelor [25]

5.7 Metode de îmbunătățire a calității apelor

Prin contactul cu mediul înconjurător și în special cu rocile pe care le străbate, apa, în circuitul ei în natură, se mineralizează și se impurifică, ajungând să conțină o serie de substanțe dizolvate sau în suspensie care îi imprimă proprietățile organoleptice, fizice, chimice, biologice și bacteriologice.

Proprietățile apei în starea ei naturală nu satisfac de cele mai multe ori condițiile de calitate cerute de consumatori. Corectarea calităților apei, în vederea satisfacerii condițiilor impuse de diverse utilizări se realizează prin procedee de tratare determinate de natura și starea de dispersie a substanțelor minerale sau organice conținute în apă, substanțe care trebuie total sau parțial eliminate. [2]

Dintre metodele de îmbunătățire a calității apelor, următoarele sunt cele mai importante:

Desnisiparea apei care este operația de depunere în bazine speciale a nisipului care se află în suspensie;

Coagularea suspensiilor din apă care are ca scop să îmbunătățească procesul de decantare, precipitând rapid în flacoane mari materiile coloidale conținute în apa brută;

Decantarea apei care este procesul de sedimentare în care se depun aproximativ 80 – 95 % din substanțele aflate în suspensie în apă. Această depunere are loc fie pe care pur fizică datorită gravității, sau fizico – chimică în urma unei tratări prealabile a apei cu un coagulant. Pentru ca procesul de decantare să aibă loc, trebuie ca apa să staționeze sau să aibă o viteză foarte mică (1 – 20 mm/s);

Filtrarea apei care este procedeul de limpezire avansată a apei și constă în trecerea acesteia printr-o masă de material poros denumit strat filtrant. Filtrarea este folosită ca ultimă treaptă de limpezire pentru producerea apei potabile și pentru tratarea apei industriale. https://www.scribd.com/doc/55174122/Filtrarea-apei

Dezinfectarea apei care este procesul de aducere a apei în limite de potabilitate din punct de vedere bacteriologic. Astfel apa este menținută într-un grad de puritate cerut de normele igienico – sanitare. [2]

Figura 5.7.1 Calitate apei [27]

5.8 Tratări pentru corectarea unor proprietăți fizice, chimice și organoleptice ale apei

Tratările apei ce intervin în cazul apelor subterane mineralizate, în cazul apelor de suprafață murdărite de descărcări industriale și în cazul condițiilor speciale privind proprietățile fizice și chimice ale apei cerute de unii consumatori industriali, sunt:

Eliminarea gustului;

Mirosului și culorii apei;

Răcirea apei;

Deferizarea apei;

Demanganizarea apei;

Corectarea durității;

Eliminarea gazelor dizolvate;

Desalinizarea apei;

Eliminarea siliciului;

Fluorizarea apei;

Reducerea elementelor radioactive;

Eliminarea uleiurilor și fenolilor;

Îndepărtarea materiilor organice sau a algelor. [2]

5.8.1 Eliminarea gustului și mirosului apei, decolorarea apei

Gustul neplăcut și mirosul apei se datorează anumitor substanțe produse de algele ce se dezvoltă în apă, putând fi provocate și de descompunerea în apă sau în pământ a unor substanțe organice. Gustul apei se mai poate datora compușilor de zinc, cupru, fier sau mangan, dizolvați în apă.

Metodele specifice eliminării gustului și mirosului apei sunt: aerarea, supraclorizarea urmată de declorare, tratarea apei cu peroxid de clor sau cu permanganat de potasiu.

Decolorarea apei se poate realiza prin procedeul de tratare cu sulfat de cupru, folosit ca reactiv coagulant în stația de tratare. Puterea oxidantă a oxidului de mangan ce se formează asigură, pe lângă decolorare, și oxidarea materiilor organice și eliminarea mirosului din apă.

Algele ce se dezvoltă în apă se pot combate fie cu sulfat de cupru, ce se dizolvă în saci plimbați pe suprafața apei, fie în instalații de tratare cu procedeul clor – cupru. [2]

5.8.2 Eliminarea gazelor din apă

Dezacidarea (eliminarea CO2), desulfurizarea, și dezoxigenarea (eliminarea O2), apar ca tratări necesare pentru reducerea caracterului agresiv al unor ape sau a mirosului și gustului lor neplăcut. Eliminarea bioxidului de carbon este necesară și la deferizarea apei ca o tratare prealabilă. Eliminarea acestuia se realizează în instalații prin care se obține și o oxigenare a apei.

Eliminarea gazelor se poate obține în instalații de pulverizare a apei în aer (picurare prin duș sau sprinklere), în filtrări sau tratări chimice. [2]

5.8.3 Deferizarea și demanganizarea apei

Eliminarea fierului și manganului din apă se tratează la fel ca și eliminarea gazelor din apă deoarece compușii de fier sau mangan se găsesc împreună în apă, iar procedeele de eliminare sunt similare.

Apa potabilă care conține fier nu dăunează dezvoltării sau sănătății organismului, dar există și inconveniente legate de tratarea apei feruginoase. Aceasta are un gust metalic, are culoare galbenă și colorează obiectele din jur și rufele spălate cu aceasta. [2]

5.8.4 Reducerea durității apei

Dedurizarea apei este un proces specific tratării apei pentru industrii și constituie un rol important în procesul tehnologic al industriilor. Reducerea durității se aplică mai rar în cazul apei potabile. [2]

Pentru dedurizarea apei se pot folosi reactivi chimici, fierberea apei sau metode combinate.

5.8.5 Desalinizarea apei

Dacă apa potabilă conține cloruri sau sulfați în cantități mai mari (peste 400 mg/l) sau pentru anumite necesități tehnologice în cazul apelor industriale, este necesară desalinizarea apei.

Procedeele de desalinizare a apei sunt costisitoare și se aplică numai atunci când nu se poate obține o apă corespunzătoare dintr-o altă sursă.

Distilarea apei și amestecarea apoi în proporția dorită în apa brută, se folosește ca metodă de desalinizare în cazul unor cantități mici de apă necesare. [2]

5.8.6 Fluorizarea apei

Urmele de fluor în apă favorizează protecția emailului dinților și combate carierea lor. Dozele mai mari de fluor devin dăunătoare organismului, provocând o intoxicare cronică ușoară ce se manifestă prin pătarea dinților. [2]

Pentru fluorizarea apei se pot folosi fluorsilicatul de sodiu sau acidul fluorhidric.

Eliminarea excesului de fluor din apă se poate realiza prin una din metodele: îndulcirea apei cu var în prezența unui conținut suficient de magneziu în apă, tratarea apei cu doze mari de sulfat de aluminiu (150 – 300 mg/l) sau filtrarea apei prin cărbune activ în mediu acid, în ape cu pH<3.

5.8.7 Eliminarea elementelor radioactive

Prezența elementelor radioactive în unele ape de adâncime, în apele minerale sau în apele de suprafață impurificate de descărcări industriale, peste limitele admisibile fixate de nromele sanitare, presupune eliminarea acestora.

O problemă constituie detectarea și dozarea intensității radioactivității acestor elemente, care presupune o concentrare a apei. Elementele radioactive cele mai periculoase sunt cele provenite din contaminarea apei de la diverse deversări de ape industriale.

Metoda de aplicat pentru dezactivarea apei depinde de concentrația și stabilitatea substanțelor radioactive, de natura și solubilitatea acestor substanțe în apă.

Unele elemente radioactive se distrug repede prin simplă staționare în bazine unde radioactivitatea scade datorită timpului de înjumătățire. Alte elemente radioactive se distrug prin coagulare și filtrare. Cele mai bune rezultate s-au obținut prin tratarea apelor cu fosfați, cu pulberi de metal, cu argilă și cu var și sodă, în procesul de dedurizare a apelor.

Apele de spălare și nămolurile active ce rezultă la tratarea apei pentru dezactivare, se infiltrează în sol sau se depun pe paturi de uscare, unde își pierd treptat radioactivitatea. [2]

Concluzii

Lucrarea de față a analizat calitatea apei și a expus posibilele amenințări ce ar putea alarma sau deteriora mediul înconjurător – calitatea apei.

Municipiul Slatina este cel mai mare oraș al județului Olt, deci și cea mai mare sursă de poluare a apei de aici.

Privind calitatea apei, trebuie să se țină seama de o serie de factori necesari pentru ca aceasta să nu fie afectată:

Trebuie efectuate controale permanente ale unor indicatori ai apei pentru ca aceasta să fie încadrată în standardele impuse;

Trebuie făcute analize fizico – chimice și bacteriologice ale apei;

Monitorizarea trebuie făcută atât în stațiile de clorinare cât și în rețeaua de distribuție, numărul de probe și frecvența de recoltare fiind stabilite prin hotărâri de guvern, pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității apei potabile și a Procesului de autorizare sanitară a producției și distribuției apei potabile.

Toate hărțile venite în sprijinul documentării în legătură cu toți afluenții și toate puțurile funcționale și nefuncționale au ajutat la analizarea zonei orașului.

În lucrarea de disertație a fost atins un punct important, și anume, acela de importanță a apei. Importanța apei este deosebită în raport cu sănătatea și bunul trai al oamenilor de pe Pământ. Datorită apei potabile, care nu se găsește în cantități foarte mari pe planetă, bunurile de larg consum pot fi obținute.

Un alt punct atins a fost acela de poluare. Aspectele legate de poluare care au ajutat la înțelegerea importanței apei pe Pământ sunt:

Tipurile de poluare;

Sursele de poluare;

Materiile poluante.

Epurarea apelor uzate este cel mai eficient mijloc de curățare a apelor care urmează a fi reintegrate în resursele naturale de apă, iar ca mediu receptor, constituie o activitate conexă de activități de protecție a calității apelor.

De activitățile de protecție și gospodărire a calității apelor trebuie să se ocupe, în mod direct, organele de gospodărire a apelor, iar de problemele legate de epurarea apelor uzate trebuie să se ocupe acele persoane angajate în cadrul unei stații de epurare.

Pentru ca apa să poată fi folosită în condiții optime, calitatea acesteia trebuie să fie bună. Pentru ca acest lucru să poată fi îndeplinit cu succes, calitatea apei trebuie să fie corectată sau îmbunătățită prin anumite metode și măsuri care trebuie luate.

Măsurile luate pentru îmbunătățirea calității apei sunt:

Construirea de baraje și zone de protecție a apelor, care să împiedice ca apa să se reverse haotic;

Înterzicerea aruncării și depozitării la întâmplare pe malurile sau albiile râurilor a deșeurilor de orice fel;

Realizarea controlului depozitării și evacuării deșeurilor solide, în așa fel încât substanțele nocive să nu se infiltreze în pânza freatică;

Construirea de bazine speciale pentru colectarea deșeurilor și reziduurilor, pentru a se putea împiedica deversarea directă a acestora în apele de suprafață;

Organizarea corectă a sistemelor de apă potabilă și a sistemelor de canalizare la nivelul orașului;

Construirea de stații sau sisteme de epurare a apelor uzate în localități și respectarea acestora, fără a deteriora starea lor de funcționare;

Distrugerea prin dezinfecție a germenilor patogeni conținuți în apele reziduale sau industriale ale unităților industriale, spitalelor sau abatoarelor;

Echiparea cu sisteme de reținere și colectare a substanțelor radioactive din apele reziduale ale unităților industriale în vederea reținerii și neutralizării substanțelor chimice potențial toxice.

Bibliografie

[1] M. Negulescu, R. Antoniu – Protecția calității apelor, Editura Tehnică, București, 1982

[2] I. Pîslărașu, N. Rotaru – Alimentări cu apă, Editura Tehnică, București, 1964

[3] http://adevarul.ro/locale/slatina/

[4] http://geografilia.blogspot.com/2015/07/harti-relief-romania.html

[5] Google Hărți

[6] https://ro.wikipedia.org/wiki/Slatina,_Rom%C3%A2nia

[7] https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2mpia_Rom%C3%A2n%C4%83

[8] http://www.alro.ro/

[9] https://www.pirelli.com/tyres/ro-ro/companie/pirelli-romania

[10] https://ro.wikipedia.org/wiki/TMK_Artrom

[11] Google Imagini

[12] http://blog.romstal.md/2016/09/21/apa-aparent-o-resursa-inepuizabila/

[13] POVESTEA APEI – BROȘURĂ EDUCATIVĂ PENTRU ELEVII CLASELOR V-VIII

[14] http://blog.romstal.md/2016/09/21/apa-aparent-o-resursa-inepuizabila

[15] Compania de Apă Olt

[16] C. Munteanu, A. Iliuță – Ecologia și protecția calității mediului, Editura Balneară, 2011

[17] https://en.wikipedia.org/wiki/Pollution

[18] http://proiectm1.blogspot.com/2013/03/poluarea-apelor.html

[19] https://www.slideshare.net/BakrYou/water-quality-control-treatment

[20] http://adolescentimd.blogspot.com/2013/06/clasificarea-substantelor-in-chimie.html

[21] http://www.biotehnologii.usamv.ro/images/pdf/ecologie.pdf

[22]S. Mănescu – Poluarea mediului și sănătatea, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1978

[23] http://www.apelemoldovei.gov.md/

[24] http://apmot-old.anpm.ro/upload/45094_CAPITOLUL%203%20APA%20.pdf

[25] https://www.shutterstock.com/search/pollution?page=5searchterm=pollution&language=en

[26] http://www.lakewhatcom.whatcomcounty.org/about-the-lake/water-quality

[27] Povestea apei – broșură educativă – Proiect – Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013