Lucrarea de față este un demers științific interesant ce are ca principal scop reliefarea principalelelor aspecte și caracteristici privind tactica… [301635]

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

TACTICA EFECTUĂRII

PERCHEZIȚIEI

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf.univ.dr. DRĂGAN JENICĂ

STUDENT: [anonimizat]

2017

INTRODUCERE

Lucrarea de față este un demers științific interesant ce are ca principal scop reliefarea principalelelor aspecte și caracteristici privind tactica efectuării percheziției. Prin percheziție înțelegem activitatea de strângere și căutare a mijloacelor de probă necesare aflării adevărului într-o cauză penală desfășurată sub condițiile legii.

[anonimizat]. Perspectiva teoretică aleasă are scopul de a fundamenta noțiunile deja cunoscute dar și completarea lor cu elemente de strictă noutate. Capitolul I [anonimizat], limitele și nu în ultimul rând tipologia acesteia. Un loc important îl ocupă rezultatele percheziției și măsurile ce se iau cu privire la obiectele ridicate dar și psihologia percheziționatului și a persoanei care efectuează. Ținând cont de faptul că este vorba de o [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat] a justei rezolvări a cauzei. [anonimizat] (prevederi conforme normelor constituționale ce consacră faptul că perchezițiile pot fi ordonate exclusiv ce către judecător sau procuror). [anonimizat], doar când persoana la care urmează să se facă percheziția domiciliară consimte în scris acest lucru. Capitolul III reglementează dispozițiile finale și tranzitorii privind rolul și importanța percheziției și a ridicării de obiecte și înscrisuri.

CAPITOLUL I- PERCHEZIȚIA- CADRU CONCEPTUAL

1.1 Noțiuni generale

Ca noțiune „percheziție” [anonimizat],situm, quitere – căutare, a cerceta cu grijă pretutindeni. Este o [anonimizat]-se, [anonimizat] o [anonimizat]. Nici o [anonimizat], [anonimizat], social și psihic precum percheziția. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], fără obiect.

Importanța acestei activități este subliniată și de faptul că legea îngăduie, în interesul major al înfăptuirii justiției, să se folosească constrângerea reală sau personală punându-se în discuție manifestarea plenară a unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei, de exemplu, inviolabilitatea domiciliului, dreptul de proprietate, inviolabilitatea secretului corespondenței. La nivel constituțional se face referire la percheziție în legătură cu inviolabilitatea domiciliului. În condițiile în care domiciliul și reședința sunt inviolabile, nimeni neputând pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia, percheziția se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege, cele în timpul nopții fiind interzise, afară de cazul infracțiunilor flagrante. În doctrină, percheziția este definită, de exemplu, ca fiind un act procedural destinat căutării și ridicării unor obiecte care conțin sau poartă urme ale infracțiunii, a corpurilor delicte, a înscrisurilor fie cunoscute, fie necunoscute organului judiciar și care pot servi la aflarea adevărului.

Tratând pe fond percheziția, în cadrul Codului de procedură penală, legiuitorul oferă posibilitatea organului de urmărire penală sau instanței de judecată ca atunci când persoana căreia i s-a cerut să predea scrisorile, telegramele, oricare altă corespondență, ori obiectele trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect, tăgăduiește existența sau deținerea acestora, precum și ori de câte ori, pentru descoperirea și strângerea probelor, este necesar, să dispună efectuarea unei percheziții.

De asemenea, legiuitorul mai impune câteva reguli tactice de desfășurare a perchezițiilor la care voi face referire pe parcursul detalierii elementelor specifice și a prezentării concluziilor referitoare la pregătirea, desfășurarea și fixarea rezultatelor.

Conform Codului de procedură penală, percheziția face parte , pe lângă cercetarea locului faptei, ascultarea martorilor și învinuiților,confruntare, expertize, constatări tehnico – științifice, dintre regulile după care se ghidează Criminalistica.

În practică, efectuarea percheziției se poate impune în mod frecvent în cazul unor infracțiuni, a căror latură obiectivă se caracterizează prin elementul „deținere”.

1.2 Scopul percheziției

Percheziția este o activitate cu pondere deosebită în instrumentarea cauzelor penale. În același timp, percheziția se prezintă ca o activitate deosebit de complexă și de dificilă, ca una dintre

cele mai prețioase pe care le execută organele de urmărire penală. Nici o altă activitate nu implică pătrunderea în cele mai intime detalii ale vieții personale și familiale, în drepturile de proprietate asupra imobilelor, terenurilor etc., ca percheziția. Importanța acestei activități este reflectată de faptul că legea îngăduie, în interesul major al înfăptuirii justiției, să se folosească constrângerea reală sau personală, adică să se acționeze asupra unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei: inviolabilitatea domiciliului, dreptul de proprietate și inviolabilitatea secretului corespondenței. De modul cum este organizată și desfă șurată percheziția depinde soluționarea temeinică și legală a cauzei, de multe ori rezultatul acesteia constituindu-se în probe unice pentru dovedirea vinovăției.

Enunțăm în cele ce urmează scopurile aferente efectuării percheziției în concordanță cu natura și particularitățile cauzei: descoperirea de obiecte sau înscrisuri ce conțin sau poartă urmele infracțiunii; descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori care au fost folosite ori au fost destinate să servească la comiterea faptei, descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori, produs al infracțiunii, identificarea și ridicarea bunurilor provenite din infracțiune, descoperirea persoanelor dispărute de la domiciliu, a cadavrelor ori a părților din cadavre, descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori deținute contrar dispozițiilor legale (arme, muniții, toxice, stupefiante, metale și pietre prețioase etc.), descoperirea de obiecte și valori aflate în patrimoniul făptuitorului sau al părții responsabile civilmente, care fac obiectul indisponibilizării – în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune ori pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

1.3 Limitele percheziției

Percheziția presupune existența unor anumite limite legale în care poate fi dispusă și efectuată.

Aceste limite de efectuare a percheziției sunt : percheziția poate fi dispusă și efectuată numai în cadrul existenței unui proces penal, deci indiferent dacă percheziția este corporală sau domicilară , nu poate avea loc decât numai într-o cauză penală aflată în lucru; percheziția poate fi dispusă și efectuată în orice cauză penală numai în cazul în care persoana căreia i s-a cerut de către organele judiciare să predea un obiect sau un înscris ce prezintă interes pentru acea cauză cercetată, tăgăduiește existența sau deținerea acestuia.

Percheziția poate fi dispusă și efectuată atunci când există indicii temeinice că efectuarea ei se impune pentru descoperirea și strângerea probelor necesare pentru soluționarea temeinică și legală a cauzei respective.

În funcție de tipul percheziției , legiutorul a stabilit și anumite limite de timp care trebuie avute în vedere la efectuarea perchezițiilor de către organele judiciare.

Conform acestora, dacă percheziția corporală poate fi efectuată la orice oră din zi și din noapte, nu așa se întâmplă în ceea ce privește percheziția domiciliară. Aceasta din urmă poate fi efectuată numai în intervalul de timp cuprins între orele 6-20, iar în celelalte intervale orare numai dacă percheziția urmează să fie efectuată în localuri publice sau în cazul infracțiunilor flagrante.

Legea prevede posibilitatea continuării percheziției și pe timpul nopții cu condiția ca ea să fi început în intervalul mai sus precizat și nu a fost terminată până la ora 20, dar legiutorul a lăsat posibilitatea ca percheziția să fie întreruptă la orele 20 și să fie reluată a doua zi după ora 6.

Perchezițiile începute în intervalul de timp 6,00 – 20,00 și continuate pe timpul nopții au fost determinate în practica organelor judiciare de anumiți factori obiectivi, cum ar fi :interesul operativ al organelor judiciare de a finaliza percheziția într-un interval de timp, deoarece de rezultatul acestei percheziții depinde luarea, menținerea sau întreruperea unor măsuri procesuale cum ar fi de exemplu reținerea sau arestarea preventivă a învinuiților sau inculpaților; prevenirea dispariției sau alterării obiectelor sau înscrisurilor care urmează a fi identificate și ridicate cu ocazia percheziției.

În ceea ce privește scopul percheziției putem spune ca legiuitorul a impus limite și în acest sens, deoarece în cadrul perchezițiilor se va urmări numai descoperirea și ridicarea obiectelor, valorilor și înscrisurilor care provin din săvârșirea unor infracțiuni ori care au servit la săvârșirea acesteia. Nu pot fi ridicate bunurile a căror proveniență este justificată în mod legal și care nu prezintă interes în cauza cercetată. Dacă însă bunurile prezintă interes în cauza cercetată, ele pot fi ridicate chiar dacă sunt deținute în mod legal de către persoana percheziționată.

Percheziția corporală se efectuează numai asupra persoanei prevăzute în actul de dispunere emis de organele de urmărire penală sau instanța de judecată, iar cea domiciliară numai la locul și adresa stabilită expres de judecător în autorizația de percheziție.

De asemenea în ceea ce privește percheziția corporală mai există și anumite limite personale, din punct de vedere al modului de efectuare al ei, în sensul că poate fi efectuată numai de persoane de același sex cu persoana percheziționată.

1.4 Clasificarea percheziției

Perchezițiile pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:

După natura locului de efectuare întâlnim percheziție domiciliară și percheziție corporală.

Percheziția domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecății penale, în Camera de consiliu fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie. Aceasta nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale.

Cât privește perchezițiile corporale, acestea pot fi dispuse după caz, de organele de cercetare penală, de procuror sau de judecător.

În literatura de specialitate, unii autori includ în clasificarea după locul efectuării și alte categorii de percheziții: percheziția locurilor deschise și a locurilor închise sau a spațiilor locuite fie de o familie, fie în folosință comună în vederea căutării persoanelor și cadavrelor, percheziția unor autovehicule tec.

Dacă în ce privește ultimul gen de percheziții, în parte, suntem de acord cu opinia exprimată, referitor la celelalte genuri enunțate opinie că ele se includ în clasificarea menționată.

După numărul de persoane la care urmează să se facă percheziția avem percheziții individuale și percheziții de grup.

Nu în ultimul rând, după timpul de efectuare se deosebesc perchezițiile efectuate în timpul zilei și perchezițiile efectuate în timpul nopții.

Perchezițiile pot fi ordonate de magistrat și pot fi făcute numai în formele prevăzute de lege. Totodată, sunt interzise perchezițiile în timpul nopții, afară de cazul infracțiunilor flagrante.

Indiferent de felul percheziției, aceasta trebuie să se desfășoare în strictă conformitate cu dispozițiile legale, organele de urmărire penală având grijă să nu se constrângă drepturile și libertățile persoanei decât în măsura în care este necesar. De asemenea, pe lângă îndatorirea de a asigura prezența persoanelor prevăzute de lege, a martorilor asistenți și a apărătorului, organele de urmărire penală sunt obligate să ia măsuri pentru ca faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se efectuează percheziția și care nu are legătură cu cauza, să nu devină publice. În același timp, ele au obligația să respecte regulile tacticii criminalistice ținând cont de psihologia percheziționatului, cât și a celor ce desfășoară activitatea.

1.4.1 Percheziția corporală- definire și particularități

Percheziția corporală sau percheziția persoanei reprezintă activitatea de căutare a obiectelor, înscrisurilor sau valorilor, precum și a armelor aflate asupra persoanei. Această activitate privește atât percheziția corpului, în sens anatomic, cât și a articolelor de vestimentație, a accesoriilor acestora. De asemenea, sunt avute în vedere și orice alte obiecte care se găsesc asupra persoanei în momentul în care se efectuează această activitate.

Percheziția corporală se efectuează în scopul descoperirii: urmelor faptei săvârșite (urme de violență, pete, etc); a obiectelor, a înscrisurilor, valorilor ce pot servi ca mijloc de probă; a leziunilor provocate prin încleștarea cu victima, a obiectelor deținute contrar dispozițiilor legale precum și altor semne revelatoare în legătură cu fapta săvârșită.

De regulă, percheziția corporală se face asupra persoanei prinse în flagrant, cu prilejul constatării infracțiunii săvârșite; asupra persoanei prinse după o urmărire efectuată asupra sa, în vederea reținerii sau arestării; asupra persoanei căreia i se efectuează percheziție domiciliară; asupra persoanei ce urmează a fi introdusă în arest.

Conținutul percheziției corporale rezultă chiar din definiția acesteia și cuprinde: cercetarea amănunțită a îmbrăcămintei persoanei percheziționate, care de altfel constituie și prima formă a percheziției corporale; cercetarea sau examinarea corpului persoanei care după caz poate cuprinde atât cercetarea exterioară cât și interioară a corpului persoanei percheziționate.

Practica judiciară a scos în evidență faptul că pielea corpului poate fi purtătoare de mesaje – semne particulare (tatuaje, desene, cicatrice etc.), dar și urme ale infracțiunii (excoriații, plăgi etc.), provocate în timpul comiterii faptei, acestea putând constitui probe indubitabile în identificarea autorului și stabilirea vinovăției acesteia.

Examinarea interioară se poate efectua numai cu sprijinul unor medici specialiști – cum ar fi prin supunerea corpului persoanei percheziționate unei radiologii, prin care se pot pune în evidență pe tubul digestiv prezența unor obiecte din metal, hârtie, material plastic etc., iar pentru recuperarea lor se pot administra substanțe purgative pentru a fi eliminate sau se poate interveni chirurgical, dacă eliminarea acestor obiecte nu este posibilă altfel, dar numai în situația în care aceste obiecte îngurgitate ar pune în pericol viața persoanei percheziționate.

Noul Cod de Procedură penală reglementează percheziția corporală în CAPITOLUL VI

Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri, SECȚIUNEA 1- Percheziția domiciliară, articolele 156-165. Astfel, Art. 156 stipulează faptul că (1) percheziția poate fi domiciliară, corporală, informatică sau a unui vehicul și deasemenea faptul că (2) percheziția se efectuează cu respectarea demnității, fără a constitui ingerință disproporțională în viața privată. Articolul 157 reglementează cazurile și condițiile în care se poate dispune percheziția domiciliară și anume: (1) Percheziția domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori la deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune și se presupune că percheziția poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această infracțiune, la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului. (2) Prin domiciliu se înțelege o locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică.

La fel de important este și articolul 159 privind efectuarea percheziției domiciliare propriu-zise despre care am discutat și anterior. Celelalte articole privesc identificarea și păstrarea obiectelor, întocmirea procesului verbal, măsurile privind obiectele ori înscrisurile ridicate, conservarea sau valorificarea obiectelor ridicate, dispoziții speciale, cazurile și condițiile în care se efectuează percheziția corporală,

Obiectul percheziției corporale nu poate fi decât numai o persoană fizică , percheziția corporală fiind o activitate procesuală cu caracter personal, care vizează omul ca individ și îmbrăcămintea acestuia.

Măsura percheziției corporale poate avea caracter individual sau de grup astfel că organul judiciar prin același act de dispunere, poate hotărî ca această activitate să se execute separat, individual, pentru fiecare persoană fizică ce prezintă interes într-o cauză penală sau asupra unui grup de persoane, caz în care activitatea de percheziționare se poate desfășura simultan asupra tuturor membrilor grupului respectiv, ori pe rând, într-o ordine stabilită funcție de priorități sau alte criterii.

Scopul percheziției corporale poate fi privit sub mai multe aspecte în funcție de momentul sau împrejurările în care se efectuează această activitate.

În unele cazuri percheziția corporală pe lângă scopurile menționate, poate avea și un caracter preventiv în sensul că la persoana percheziționată se caută și se ridică toate obiectele (arme de foc, arme albe etc.) a cărui port este interzis prin lege și cu care acesta ar putea să comită un act de violență asupra persoanelor din jur, ori asupra celor care execută cercetarea ori judecarea persoanei respective. Ex: percheziția corporală efectuată înainte de introducerea în arestul poliției sau în sala de judecată. Practica judiciară a scos în evidență nenumărate cazuri în care anumiți infractori cu comportament violent au comis acte de agresiune asupra unor polițiști, procurori sau judecători, datorită faptului că nu au fost percheziționați corporal în scop preventiv. Au fost foarte multe cazuri în care unii infractori au recurs la acte de mutilare în aresturi sau locuri de deținere, ca urmare a faptului că nu s-au efectuat percheziții corporale ori acestea s-au efectuat cu superficialitate de cei în drept. Ingeniozitatea infractorilor în ascunderea unor obiecte de acest gen s-a dovedit a fi foarte diversificată. Astfel în cazul unor infractori violenți s-au găsit ascunse sub limbă obiecte tăioase, înțepătoare (cuie, lame de bărbierit etc.) care ulterior intenționau să le folosească în vederea răzbunării pe anumite persoane ori, pentru a-si asigura evadarea sau pentru a se automutila și a îngreuna cercetarea sa.

Din alt punct de vedere scopul percheziției corporale, legat de momentul în care se execută, poate fi: constatarea infracțiunii flagrante; probarea unei fapte penale aflate pe rol și recuperarea prejudiciului cauzat prin această faptă.

Acest aspect face ca percheziția corporală față de alte acte procesuale prin care se administrează probe într-o cauză penală, să prezinte o particularitate distinctă în ceea ce privește momentul când aceasta poate fi dispusă și executată de către organele judiciare.

Prin urmare, după cum rezultă, acest aspect uneori este condiționat de scopul urmărit astfel că percheziția corporală poate fi dispusă și înaintea existenței pe rol a unei cause penale în cazul constatării infracțiunii flagrante.

O particularitate distinctă a percheziției corporale o prezintă și “competența” organelor judiciare care pot dispune această măsură și “calitatea ori sexul” persoanei care o execută.

Dacă percheziția domiciliară poate fi dispusă numai de către judecător prin încheiere motivată, percheziția corporală poate fi dispusă după caz, de organele de cercetare penală, de procuror sau de judecător.

Datorită faptului că în practica judiciară măsura percheziției corporale de multe ori se impune a fi luată și în mod neprevăzut, adică spontan, legiuitorul a apreciat că ea poate fi dispusă de toate organele judiciare, care au atribuții de cercetare și judecare a cauzelor penale (organele de cercetare penală, procuror și judecător).

În ce privește persoana care practic execută percheziția corporală, legea prevede o anumită condiție obligatorie de respectat. Această prevedere legală dă posibilitatea ca percheziția corporală să fie executată pe de o parte de către organul judiciar care a dispus-o (organ de cercetare penală, procuror sau judecător), dar poate fi executată și de o altă persoană desemnată de organul judiciar care a dispus-o cum ar fi: organele de cercetare penală ale poliției, atunci când este dispusă de procuror sau judecător.

Legea stabilește în mod clar că “percheziția corporală se face numai de o persoană de același sex cu cea percheziționată”.

Această normă juridică a avut la bază respectarea unuia din principiile moralității sociale, dar și din considerente de a nu lăsa loc de interpretare cu privire la scopul efectuării percheziției corporale și prevenirea unor situații bizare. Vă închipuiți ce ar însemna ca un polițist, procuror sau judecător bărbat să execute o percheziție corporală prin dezbrăcare totală și examinare exterioară a corpului unei femei și invers, ori această măsură să fie efectuată în prezența unor martori asistenți de sex opus.

Această activitate executată în acest mod, ar aduce atingere onoarei și demnității celui percheziționat. De asemenea din motive jenante persoana de sex opus care ar executa percheziția, nu ar efectua o căutare completă pe tot corpul persoanei percheziționate, ocolind astfel unele regiuni ale corpului, unde ar pute fi ascunse obiectele sau înscrisurile ce se urmăresc a fi descoperite și ridicate cu ocazia acestei activități.

Totuși în practica judiciară sunt cazuri când percheziția corporală poate fi executată de persoane de sex opus atunci când este necesar a se lua măsura reținerii sau arestării preventive și nu există posibilitatea de delegare a unei persoane de același sex pentru executarea percheziției, ori în cazul constatării infracțiunii flagrante când de regulă percheziția corporală se rezumă la doar descoperirea bunului – obiect al infracțiunii comise iar, organul judiciar nu are posibilitatea de a apela la serviciile unei persoane de același sex, fie ea chiar martor asistent. De regulă în astfel de situații percheziția se va repeta cu respectarea tuturor regulilor de procedură și condițiilor impuse de lege.

Practica judiciară a scos în evidență exemple concrete, când unii infractori au ascuns obiecte, înscrisuri sau valori, sustrase de la locul de muncă, în anumite ambalaje confecționate special pe care le-au înfășurat în jurul corpului, sau le-au legat în jurul organelor genitale, socotind că persoana care va efectua percheziția corporală o va face mai superficial, din motive de pudoare.

O altă particularitate pe care percheziția corporală o prezintă este și aceea cu privire la “locul și timpul executării” acesteia.

Dacă percheziția domiciliară se va executa numai în locul sau la adresa menționată în autorizarea dată de judecător, percheziția corporală poate fi efectuată în orice loc unde s-ar afla persoana percheziționată (locul depistării, sediul organelor judiciare, locul de reținere sau deținere etc.).

De asemenea percheziția corporală nu este interzisă a se efectua între anumite ore , ea putând fi executată la orice oră din zi și din noapte, față de percheziția domiciliară care se poate executa numai între orele 06.00 – 20.00 cu excepțiile prevăzute de lege, aceasta din urmă fiind limitată în timp.

Din cele prezentate și potrivit reglementărilor legale în vigoare, percheziția corporală nu este limitată în timp și spațiu, aceste noțiuni fiind lăsate la alegerea și aprecierea organului judiciar, funcție de calitatea procesuală a persoanei percheziționate, psihologia, comportamentul sau alți factori care țin de persoana percheziționată, sau de condițiile și împrejurările în care se execută această activitate. Chiar dacă legea nu prevede o anumită limită cu privire la locul de efectuare a percheziției corporale, totuși practica judiciară recomandă pe cât posibil să se evite efectuarea acestei activități în locuri publice din necesitatea prevenirii apariției unor situații neprevăzute ori din probleme de moralitate socială.

1.4.2 Procedura de efectuare a percheziției corporale

Efectuarea percheziției corporale presupune parcurgerea a două etape și anume etapa pregătitoare și etapa in care practic se efectuează percheziția în concret

Etapa pregătitoare a percheziției corporale presupune: stabilirea și identificarea persoanei asupra căreia urmează a se executa percheziția; alegerea condițiilor de timp și loc în care urmează a se efectua percheziția corporală; fixarea în mod clar a scopului pentru care se va executa percheziția corporală și stabilirea în concret a obiectelor, înscrisurilor și valorilor care se vor căuta și ridica cu ocazia efectuării percheziției corporale; stabilirea efectivelor necesare executării acestei activități și a mijloacelor ce se vor folosi pentru deplasarea acestora; indicarea specialiștilor care vor fi folosiți și a modului de alegere a martorilor asistenți, care urmează să ajute ori să asiste la executarea percheziției corporale; realizarea unei cunoașteri anticipate dacă este posibil cu privire la comportamentul și psihologia persoanei care va fi percheziționată; instruirea efectivelor care vor efectua această activitate și stabilirea activităților ce vor fi desfășurate de fiecare membru al echipei operative care realizează percheziția corporală dispusă.

Pentru a se preîntâmpina eventualitatea unui atac, persoana percheziționată va fi somată să se întoarcă cu spatele, să ridice mâinile deasupra capului și să îndepărteze picioarele. Infractorii periculoși, cunoscuți ca atare sau cei care la somațiile organului judiciar reacționează violent, vor fi puși să stea cu mâinile ridicate sprijinite de un zid, pom, sau alt sprijin pentru a nu i se permite reechilibrarea rapidă și posibilitatea unui atac. În absența unui loc de sprijin cel percheziționat va fi somat să se așeze în genunchi și să țină mâinile ridicate, pentru a se înlătura posibilitatea de a reacționa.

În toate situațiile, cel ce efectuează percheziția se va plasa într-o poziție laterală și la o anumită distanță față de cel percheziționat, iar în timpul operei de căutarea a obiectelor va trebui să supravegheze cu atenție orice mișcare a acesteia.

După ce s-a realizat imobilizarea se va proceda la examinarea îmbrăcămintei pentru a se constata dacă cel percheziționat are asupra sa arme sau alte obiecte ori substanțe ce ar putea constitui mijloace de atac. Prin palparea îmbrăcămintei se examinează spatele, pieptul, subsuorile, mânicile, buzunarele, picioarele, încălțămintea.

Cu această ocazie vor fi ridicate nu numai armele propriu-zise și obiectele ce ar putea primi o asemenea destinație, ci și obiectele sau înscrisurile care prezintă interes în cauză, precum și cele ce nu au o legătură aparentă cu cauza pentru a se evita riscul abandonării și distrugerii lor.

La obiectele de îmbrăcăminte , se va acorda o atenție deosebită cercetării căptușelii, cusăturilor, buzunarelor, gulerelor, vatelinei de la umeri, țesăturilor interioare de la piept, iar dacă se impune, îmbrăcămintea poate fi descusută, atât cât să permită verificarea interioară.

Se poate executa de către un organ de urmărire penală de același sex și cu martori, asistenți de același sex cu sau fără asistența unui medic. Medicul va asista în toate cazurile mai complicate când se presupune că obiectele căutate sunt înghițite sau introduse în incizii în piele, sub coroane false în gură, în orificiile naturale, etc.

Fiind o bună ascunzătoare pentru obiecte mici, încălțămintea trebuie studiată cu atenție, verificîndu-se minuțios la talpă, căptușeală, brancuri și tocuri. De asemenea vor fi avute în vedere și obiectele deținute de persoană asupra sa, spre exemplu: ceasuri, brichete, curele de pantaloni, portofele, agende, ochelari, tocuri de ochelari,truse de machiaj, umbrele, bastoane, etc.

Se vor verifica atent și orificiile naturale: gura (mai ales anumite lucrări dentare, plombe, coroane), nările, urechile, etc., iar prin mijlocirea examenului radiologic se va verifica dacă obiectele căutate nu au fost înghițite. Tot astfel se va examina părul, precum și pielea capului și a tălpilor, aici putându-se scrie diverse mesaje.

Totodată, vor fi cercetate și protezele de mâini, picioare, cele dentare, alte dispozitive sau aparate medicale aflate asupra persoanei, deoarece acestea oferă condiții prielnice de ascundere a unor obiecte, fiind adeseori purtate pentru a simula anumite infirmități.

În cele două forme ale percheziției corporale se va căuta întotdeauna și în jurul persoanei percheziționate, pentru a se putea descoperi unele obiecte care au fost eventual aruncate înainte și în timpul percheziției.

Percheziția corporală prezintă unele particularități și în ceea ce privește modalitatea concretă de executare, mijloacele și metodele folosite de către organele judiciare.

Regulile tactice de executare a unei percheziții corporale diferă total de regulile tactice valabile în executarea percheziției domiciliare.

Percheziția corporală se poate efectua în două moduri de căutare de jos în sus, sau de sus în jos însă de regulă în practica judiciară se uzitează metoda căutării de sus în jos adică plecând de la cap spre picioare.

Înaintea începerii executării percheziției propriu-zise, organul judiciar va proceda în prealabil la legitimarea și la identificarea persoanei ce urmează să fie percheziționată, apoi i se explică acesteia motivul pentru care a fost dispusă această măsură.

Pentru a se preveni unele acte de violență, opunere sau de viclenie a persoanei percheziționate organele judiciare care execută percheziția, vor fi constituite în echipe de cercetare compuse din cel puțin doi membri, din care unul va executa percheziția, iar celălalt va supraveghea cu atenție toate mișcările persoanei percheziționate și la nevoie va interveni pentru imobilizarea acesteia, dacă va fi cazul, sau pentru a preveni un eventual atac asupra celui ce efectuează percheziția și a observa bunurile pe care percheziționatul le abandonează pentru a nu fi găsite asupra sa.

Persoana care execută supravegherea persoanei percheziționate, precum și martorii asistenți, nu se vor interpune între persoana percheziționată și cel care efectuează percheziția corporală.

În cazurile când persoana percheziționată este cunoscută cu un comportament violent, ori există suficiente indicii că aceasta va încerca să fugă, sau să nu permită efectuarea corectă și completă a percheziției corporale, se vor lua măsuri care să prevină astfel de fapte.

De regulă persoanei percheziționate i se va solicita să se așeze într-o poziție cât mai incomodă, i se va cere să ridice mâinile, să se sprijine de un zid, copac, autovehicul, stâlp sau alte obiecte ce pot fi folosite în acest scop și să depărteze picioarele.

Practica judiciară a scos în evidență faptul că adoptarea unei asemenea poziții pune persoana percheziționată în imposibilitatea sau dificultatea de a ataca persoana care execută percheziția, sau de a fugi pentru a se sustrage de la executarea percheziției corporale, oferind astfel o poziție mai eficace organelor judiciare să poată recurge la dezechilibrarea și imobilizarea acesteia în caz de nevoie.

Percheziția persoanei începe cu percheziția îmbrăcămintei, după ce în prealabil cel percheziționat este dezarmat.

Prin dezarmare se înțelege ridicarea de la persoana ce urmează a fi percheziționată corporal a armelor de foc, armelor albe și a altor obiecte sau materiale cu care aceasta ar putea ataca persoana care efectuează percheziția.

În acest scop înainte de a se trece la cercetarea amănunțită a persoanei percheziționate, se face mai întâi o palpare a hainelor, buzunarelor și corpului acesteia, pentru a se descoperi eventuale, arme cu care ar putea să atace persoana care execută percheziția.

Prin cuvântul arme, se înțelege orice armă de foc și obiect contondent – care ar putea folosi pentru împușcare, lovire, tăiere sau înțepare etc.

Cercetarea amănunțită a persoanei percheziționate corporal va începe cu obiectele care acoperă capul (căciulă, pălărie, șapcă batic etc.) și se continuă cu îmbrăcămintea, apoi încălțămintea.

Datorită varietății locurilor unde se desfășoară cercetările precum și diversitatea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor ce sunt ascunse, fac ca această activitate să fie deosebit de dificilă și de pretențioasă.

Metodele de căutare folosite cu ocazia percheziției pot fi extrem de variate, fiind determinate de natura obiectelor, înscrisurilor și valorilor căutate, de modul și locul de ascundere, de mediul în care se desfășoară activitatea. Printre metodele folosite în efectuarea percheziției, pot fi citate: măsurarea, ciocănirea, compararea suprafețelor și obiectelor de aceeași natură pentru evidența asimetriei, lipsei de omogenitatea culorii, lustrului, ori a unor caracteristici specifice obiectelor asemănătoare, sondarea, săparea, examinarea cu raze Reontegen, folosirea detectoarelor de metal și de cadavre.

Conform art.154 din Codul de procedură penală, sub raport procesual-penal, percheziția poate fi de două feluri: percheziția domiciliară, care include toate locurile, respectiv: la locuință, în camere de hotel, la locul de muncă, în incinta sediilor instituțiilor sau agenților economici, localuri publice, terenuri, mijloace de transport, percheziția corporală (în care sunt incluse și perchezițiile asupra bagajelor).

Din punct de vedere tactic-criminalistic, percheziția poate fi :

După natura locului: locuri deschise, locuri închise

După numărul persoanelor percheziționate: individuală, de grup

După numărul lor: primare, repetate

După timpul de efectuare: în timpul zilei, în timpul nopții

După participanți: numai organul de cercetare penală, organele de cercetare penală însoțite de specialiști

Percheziția domiciliară fiind o activitate complexă necesită în mod obligatoriu pentru efectuarea ei, parcurgerea a cel puțin 3 etape și anume: etapa pregătitoare, care include măsurile preliminare luate înainte de începerea percheziției propriu-zise; etapa repartizării sarcinilor de cercetare și pază; cercetarea detaliată și fixarea rezultatului percheziției domiciliare, care reprezintă de fapt executarea propriu-zisă a percheziției domiciliare.

Aceste etape se parcurg în mod firesc și în cadrul perchezițiilor corporale, însă în cazul perchezițiilor domiciliare ele ocupă o preocupare mult mai distinctă în activitatea judiciară prilejuită de executarea acestora.

În etapa preliminară a percheziției domiciliare, organele judiciare vor lua următoarele măsuri: studierea dosarului cauzei; planificarea percheziției sau perchezițiilor; informarea cu privire la persoana percheziționată și a membrilor familiei acestuia, a persoanelor cu care acesta locuiește împreună; informarea asupra locului ce urmează a fi percheziționat, asupra intrărilor și ieșirilor acesteia;informarea cu privire la mijloacele de legătură de care dispune cel percheziționat, a vecinătăților și raporturilor cu vecinii; informarea asupra obiectelor și înscrisurilor ce trebuie căutate și ridicare cu ocazia percheziției; organizarea echipei operative de percheziție cu stabilirea rolului fiecărui membru al echipei și modul de deplasare la locul percheziției; stabilirea mijloacelor tehnice necesare în efectuarea percheziției; stabilirea modului de pătrundere în locul unde se va efectua percheziția și de asigurare a participării martorilor asistenți, în unele situații aceștia pot fi dinainte stabiliți; organizarea pazei căilor de acces în locul ce urmează a fi percheziționat; stabilirea primelor măsuri care se vor lua după pătrunderea în locul ce urmează a fi percheziționat, cum ar fi: reținerea pe loc a tuturor persoanelor găsite în locul respectiv până la terminarea percheziției; imobilizarea persoanelor care vor avea un comportament agresiv ori vor încerca sub orice formă împiedicarea efectuării percheziției; solicitarea celui percheziționat să prezinte toate cheile de la încăperile care sunt încuiate; identificarea tuturor persoanelor găsite la locul percheziției și stabilirea statutului acestora și a legăturii cu persoana percheziționată.

Etapa a doua a percheziției domiciliare are loc după măsurile preliminare și în această etapă funcție de situațiile concret ivite la locul percheziției, șeful echipei de percheziție, va proceda la completarea sarcinilor membrilor echipei de percheziție, se va indica metoda de lucru ce va fi folosită în executarea propriu-zisă a percheziției și se vor repartiza în concret sarcinile de căutare și cercetare a locului percheziționat.

Etapa a treia a percheziției domiciliare coincide cu efectuarea propriu-zisă a percheziției care constă în căutarea și cercetarea în detaliu a locului percheziției și a tuturor obiectelor și înscrisurilor aflate în acest loc.

Se fotografiază rezultatele percheziției.

Sub raport tehnic, fotografia poate fi: de orientare, schiță, a obiectelor principale și de detaliu. Distingem, astfel, fotografia locului percheziționat (de orientare), fotografia locului unde au fost ascunse obiec tele descoperite (se aseamănă cu fotografia obiectelor principale) și fotografia obiectelor descoperite (va reda fiecare obiect în mod izolat). În cazul obiectelor mari se face câte o fotografie separată, iar pentru cele mici se pot face și fotogra-fii comune, dacă nu își pierd detaliile. Obiectele vor fi fotografiate în locuri-le cele mai iluminate pentru a pune în evidență toate detaliile vizibile cu ochiul liber. Fotografiile fac parte integrantă din procesul-verbal întocmit pentru efectuarea percheziției.

1.5 Percheziția domiciliară- definire și particularități

Percheziția este procedeul probatoriu prin intermediul căruia sunt căutate și ridicate obiecte sau înscrisuri ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal a căror existență sau situare este doar bănuită de organele judiciare.

Ca noțiune, percheziția poate fi definită ca fiind activitatea procesual-penală și de tactică criminalistică de căutare, asupra persoanelor, în mijloace de transport ori în alte spații, închise sau deschise, a obiectelor, valorilor sau înscrisurilor a căror existență sau deținere este tăgăduită (sau nu se cunoaște despre prezența lor), în vederea descoperirii și ridicării lor pentru a le administra ca mijloc de probă în procesul penal.

Deoarece această activitate implică anumite limite aduse unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei (inviolabilitatea persoanei, a domiciliului, a secretului corespondenței), percheziția poate fi efectuată, cu stricta respectare a dispozițiilor legale, când este indispensabilă pentru aflarea adevărului, iar organele judiciare dețin suficiente și serioase indicii cu privire la natura obiectelor căutate, a locurilor în care se află și persoana care le deține.

Datorită varietății locurilor unde se desfășoară cercetările precum și diversitatea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor ce sunt ascunse, fac ca această activitate să fie deosebit de dificilă și de pretențioasă.

Metodele de căutare folosite cu ocazia percheziției pot fi extrem de variate, fiind determinate de natura obiectelor, înscrisurilor și valorilor căutate, de modul și locul de ascundere, de mediul în care se desfășoară activitatea. Printre metodele folosite în efectuarea percheziției, pot fi citate: măsurarea, ciocănirea, compararea suprafețelor și obiectelor de aceeași natură pentru evidența asimetriei, lipsei de omogenitatea culorii, lustrului, ori a unor caracteristici specifice obiectelor asemănătoare, sondarea, săparea, examinarea cu raze Reontegen, folosirea detectoarelor de metal și de cadavre.

Conform art.154 din Codul de procedură penală, sub raport procesual-penal, percheziția poate fi de două feluri:

Percheziția domiciliară, care include toate locurile, respectiv: la locuință, în camere de hotel, la locul de muncă, în incinta sediilor instituțiilor sau agenților economici, localuri publice, terenuri, mijloace de transport.

Percheziția corporală (în care sunt incluse și perchezițiile asupra bagajelor)

Din punct de vedere tactic-criminalistic, percheziția poate fi :

După natura locului : locuri deschise, locuri închise

După natura locului  numărul persoanelor percheziționate: individuală, de grup

După numărul lor: primare, repetate

După timpul de efectuare: în timpul zilei, în timpul nopții

După participanți: numai organul de cercetare penală, organele de cercetare penală însoțite de specialiști

Percheziția domiciliară fiind o activitate complexă necesită în mod obligatoriu pentru efectuarea ei, parcurgerea a cel puțin 3 etape și anume: etapa pregătitoare, care include măsurile preliminare luate înainte de începerea percheziției propriu-zise; etapa repartizării sarcinilor de cercetare și pază; cercetarea detaliată și fixarea rezultatului percheziției domiciliare, care reprezintă de fapt executarea propriu-zisă a percheziției domiciliare.

Aceste etape se parcurg în mod firesc și în cadrul perchezițiilor corporale, însă în cazul perchezițiilor domiciliare ele ocupă o preocupare mult mai distinctă în activitatea judiciară prilejuită de executarea acestora.

În etapa preliminară a percheziției domiciliare, organele judiciare vor lua următoarele măsuri: studierea dosarului cauzei; planificarea percheziției sau perchezițiilor; informarea cu privire la persoana percheziționată și a membrilor familiei acestuia, a persoanelor cu care acesta locuiește împreună; informarea asupra locului ce urmează a fi percheziționat, asupra intrărilor și ieșirilor acesteia; informarea cu privire la mijloacele de legătură de care dispune cel percheziționat, a vecinătăților și raporturilor cu vecinii; informarea asupra obiectelor și înscrisurilor ce trebuie căutate și ridicare cu ocazia percheziției; organizarea echipei operative de percheziție cu stabilirea rolului fiecărui membru al echipei și modul de deplasare la locul percheziției; stabilirea mijloacelor tehnice necesare în efectuarea percheziției; stabilirea modului de pătrundere în locul unde se va efectua percheziția și de asigurare a participării martorilor asistenți, în unele situații aceștia pot fi dinainte stabiliți; organizarea pazei căilor de acces în locul ce urmează a fi percheziționat; stabilirea primelor măsuri care se vor lua după pătrunderea în locul ce urmează a fi percheziționat, cum ar fi: reținerea pe loc a tuturor persoanelor găsite în locul respectiv până la terminarea percheziției; imobilizarea persoanelor care vor avea un comportament agresiv ori vor încerca sub orice formă împiedicarea efectuării percheziției; solicitarea celui percheziționat să prezinte toate cheile de la încăperile care sunt încuiate; identificarea tuturor persoanelor găsite la locul percheziției și stabilirea statutului acestora și a legăturii cu persoana percheziționată.

Etapa a doua a percheziției domiciliare are loc după măsurile preliminare și în această etapă funcție de situațiile concret ivite la locul percheziției, șeful echipei de percheziție, va proceda la completarea sarcinilor membrilor echipei de percheziție, se va indica metoda de lucru ce va fi folosită în executarea propriu-zisă a percheziției și se vor repartiza în concret sarcinile de căutare și cercetare a locului percheziționat.

Etapa a treia a percheziției domiciliare coincide cu efectuarea propriu-zisă a percheziției care constă în căutarea și cercetarea în detaliu a locului percheziției și a tuturor obiectelor și înscrisurilor aflate în acest loc.

Se fotografiază rezultatele percheziției.

Sub raport tehnic, fotografia poate fi: de orientare, schiță, a obiectelor principale și de detaliu. Distingem, astfel, fotografia locului percheziționat (de orientare), fotografia locului unde au fost ascunse obiec tele descoperite (se aseamănă cu fotografia obiectelor principale) și fotografia obiectelor descoperite (va reda fiecare obiect în mod izolat). În cazul obiectelor mari se face câte o fotografie separată, iar pentru cele mici se pot face și fotogra-fii comune, dacă nu își pierd detaliile. Obiectele vor fi fotografiate în locuri-le cele mai iluminate pentru a pune în evidență toate detaliile vizibile cu ochiul liber. Fotografiile fac parte integrantă din procesul-verbal întocmit pentru efectuarea percheziției.

Pentru asigurarea reușitei oricărui act de urmărire penală este necesară o temeinică și serioasă pregătire, ținând seama de locul și timpul efectuării ei, de natura obiectelor căutate, de persoana la care se caută, de posibilitățile de ascundere ale acesteia, de persoanele care iau parte la efectuarea ei, de mijloacele tehnico-șitiințifice de care se dispune. Nici percheziția nu poate fi lăsată la voia întâmplării, fără o organizare atentă și fără a fi riguros pregătită.

Pregătirea percheziției poate parcurge mai multe etape:

a. Stabilirea obiectivelor (scopului) percheziției

Obiectivele unei percheziții depind de natura infracțiunii investigate. În funcție de infracțiune se pot stabili natura obiectelor ce vor fi căutate sau efectiv un anumit obiect, document, înscris etc. Cunoscând categoria obiectelor sau înscrisurilor care vor fi căutate se pot emite și ipoteze cu privire la modul de ascundere. Deja în această fază pot fi prevăzute și eventualele mijloace tehnice necesare pentru căutare.

Este necesar, de asemenea, analizarea oportunității efectuării percheziției, dacă sunt indicii suficient de temeinice de natură să creeze presupuneri întemeiate că se vor descoperi mijloacele materiale de probă căutate.

b. Cunoașterea locului unde urmează a se efectua percheziția

Cunoașterea locului unde urmează a se efectua percheziția reclamă obținerea acelor date menite a oferi o imagine clară asupra întinderii și configurației încăperilor sau terenurilor, asupra situării acestora în spațiu, a împrejurimilor lor, a persoanelor care au acces la acele locuri, etc. sfera și natura informațiilor necesare organelor judiciare diferă în raport cu natura locului supus percheziției, respectiv daca percheziția urmează a se efectua într-un loc închis sau deschis.

Această cunoaștere vizează, în general, următoarele: adresa unde este situat locul, caracteristicile topografice, caracteristicile de construcție ale clădirii: nr. de nivele, intrările, spațiile auxiliare, spații comune cu alți locatari etc., planul interior al spațiului care urmează a fi percheziționat, căile de acces către clădire sau teren, posibilități de comunicare cu exteriorul, existența unor locuri periculoase (ochiuri de apă, mlaștină, puțuri neacoperite etc.), date despre imobilele învecinate, modalități de delimitare, date privind proprietarii sau deținătorii spațiilor respective etc.

Cunoașterea locurilor unde urmează a se face percheziția poate ajuta organul judiciar de a-și forma o imagine cu privire la posibilele locuri de ascundere a obiectelor căutate.

În cazul infracțiunilor silvice perchezițiile, de regulă, se efectuează în următoarele locuri: curți de imobile, magazii, garaje, depozite de lemne, grajduri, adăposturi de animale și de furaje, ateliere de fabricarea mobilei sau de tâmplărie, instalații de debitat material lemnos în cherestea, mijloace de transport, gări de cale ferată (rampe de depozitare), porturi, grădini etc.

c. Cunoașterea persoanelor la care se va efectua percheziția

Principalele date care trebuie cunoscute despre aceste persoane sunt: datele de stare civilă și de identitate, studiile, profesia, locul de muncă, funcții deținute (actuale sau anterioare), viața de familie, membrii cu care locuiește, raporturile cu vecinii, pasiuni, muncile de gospodărie pe care se pricepe să le facă, persoane care-l frecventează în mod obișnuit, persoane (prieteni) din anturaj, existența unor chiriași, viciile, temperamentul, tendința spre agresivitate, atitudinea față de autoritățile de stat, antecedente penale, ale lui sau ale persoanelor împreună cu care locuiește.

În cazul persoanelor juridice astfel de date se vor obține despre conducătorii sau administratorii unității, raporturile cu angajații, date despre șefii de secții, ateliere, gestionari, număr de angajați.

Pentru a sta la baza convingerilor organelor judiciare, astfel de informații trebuie verificate prin prisma raporturilor existente între cei ce le furnizează și persoanele la care se referă.

d. Stabilirea momentului efectuării percheziției

Momentul începerii percheziției prezintă o importanță aparte și se stabilește de la caz la caz, în raport cu particularitățile concrete ale cauzei și ținând seama de dispozițiile legale.

Acest aspect al pregătirii percheziției presupune luarea în considerare a unor factori cum ar fi: necesitatea asigurării elementului surpriză, a caracterului inopinat, necesitatea efectuării neîntârziate, stabilirea acelor limite de timp care oferă condiții optime de pătrundere la locul de percheziționat etc.

Sunt și situații în care percheziția trebuie amânată în scop tactic deși se dețin date sigure cu privire la existența obiectelor și chiar a locului de ascundere, însă, descoperirea lor, prin natura împrejurărilor, este foarte dificilă. Amânarea are rolul de a liniști persoana suspectă, de a-i da impresia că nu va mai fi percheziționată și, astfel să fie determinată să renunțe la ascunderea obiectelor, mai ales dacă are nevoie de ele sau încearcă să le vândă.

e. Pregătirea mijloacelor tehnice necesare

Pentru realizarea scopului percheziției echipa trebuie să fie dotată cu mijloacele tehnice necesare. În general aceste mijloace se găsesc în trusa criminalistică. Ele diferă în funcție de obiectele căutate și presupuse a fi găsite și de locul unde urmează a se efectua percheziția, genul infracțiunii cercetate, persoana percheziționată.

În categoria acestor mijloace ar putea fi amintite: surse de iluminare; unelte pentru desfăcut încuietori sau pentru săpat (ciocane, șurubelnițe, dălți, clești, cazma, târnăcop etc.); sonde metalice electromagnetice; magneți puternici, detector cu raze ultraviolete; aparate de filmat și de fotografiat; materiale pentru ambalare etc.

Pentru percheziția în cazul infracțiunilor silvice nu vor lipsi: instrumente de măsurat (diametrul și lungimea-grosimea) ; topor pentru cioplaje; ciocan silvic de marcat (cu vopseaua necesară); țapină etc.

f. Formarea echipei care va efectua percheziția

Trebuie să se aibă în vedere, la formarea echipei, asigurarea efectuării unei percheziții complete, calificate și într-un timp rezonabil. Ca atare, numărul de membri trebuie să fie suficient.

De regulă la percheziție participă: organul de urmărire penală (ofițer de poliție sau procuror) care instrumentează cauza ; specialistul criminalist ; specialiști din domeniul în care s-a comis infracțiunea.

În funcție de necesități, în echipă pot fi cooptați și alți lucrători de poliție de la formațiunile arme și muniții, cercetări penale, circulație, ordine publică. În cazul infracțiunilor silvice este absolut necesară prezența personalului silvic de specialitate.

Potrivit prevederilor art. 157 din Codul de procedură penală, atât percheziția cât și ridicarea de obiecte sau înscrisuri se fac în prezența persoanei căreia i s-a înmânat mandatul de percheziție sau al unui reprezentant al acesteia.

În cazul în care percheziția se efectuează în cadrul unor instituții, întreprinderi, unități a căror normală activitate impune asigurarea secretului de stat sau de serviciu, martorii asistenți trebuie recrutați din rândul persoanelor care au acces la respectivele obiecte sau înscrisuri ce nu pot fi făcute publice.

Efectuarea percheziției implică în mod necesar, prezența persoanei cu privire la care se efectuează percheziția, inclusiv în cazul în cazul în care aceasta este reținută sau arestată.

Când percheziția se efectuează în cadrul unor autorități publice, instituții, agenții economice, realizarea percheziției presupune prezența reprezentantului acestora.

Referitor la asigurarea prezenței apărătorului, organul de urmărire penală trebuie să se conformeze dispozițiilor legale care reglementează dreptul la apărare pe tot parcursul procesului penal. În toate cazurile prevăzute de legea procesual-penală, organul de urmărire are obligația de a înștiința pe apărător despre data și locul desfășurării activității. Ținând cont că lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea percheziției, organul de urmărire penală trebuie să fie în măsură să facă dovada că apărătorul a fost înștiințat despre data, locul și ora efectuării actului.

1.5.1 Procedura de efectuare a percheziției domiciliare

Efectuarea percheziției capătă deseori o importanță decisivă, deoarece prin mijlocirea acestei activități se asigură strângerea nu numai a mijloacelor de probă a căror existență e cunoscută, ci și a unor noi mijloace de probă necesare soluționării cauzelor penale.

Prin efectuarea percheziției, în raport cu natura și particularitățile cauzei, se asigură realizarea unuia sau mai multora din următoarele obiective: descoperirea de obiecte sau înscrisuri ce conțin sau poartă urmele infracțiunii, descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori care au fost folosite ori au fost destinate să servească la comiterea faptei sau sunt produs al infracțiunii, identificarea și ridicarea bunurilor provenite din infracțiune, descoperirea persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală sau executarea pedepsei, descoperirea unor obiecte, înscrisuri sau valori a căror deținere este ilegală (arme, muniții, explozivi, substanțe toxice, documente, etc.), identificarea bunurilor sau valorilor aflate în proprietatea învinuitului/inculpatului sau persoanei responsabile civilmente în vederea luării măsurilor asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului sau garantarea executării pedepsei amenzii ori a măsurii confiscării speciale sau a confiscării averii.

Înainte de a trece la efectuarea percheziției domiciliare, este obligatorie percheziția

corporală (art. 106 alin. 1 Cod pr. penală), efectuată de o persoană de același sex cu cea percheziționată (art. 106 alin. 2 Cod pr. penală).

În afara regulilor generale de procedură, la efectuarea percheziției domiciliare organele judiciare trebuie în mod obligatoriu să respecte și anumite reguli speciale, astfel: percheziția începută între orele 06.00 – 20.00, poate continua și în timpul nopții când percheziția se efectuează într-o uitate publică sau la sediul unei persoane juridice, de față va trebui să fie și reprezentantul acesteia; dacă percheziția se efectuează într-o unitate publică sau juridică, martorii asistenți pot fi persoane care fac parte din salariații unității respective; regulile privind participarea apărătorului sau a interpretului se aplică în mod corespunzător; dacă bunurile se predau unui custode, procesul verbal de percheziție se va întocmi în trei exemplare din care unul se va lăsa acestuia; cu excepția infracțiunilor flagrante, deputații și senatorii nu pot fi supuși percheziției.

1.5.2 Tipuri de percheziții domiciliare

Percheziția în loc închis

Percheziționarea locurilor închise, care, în desfășurarea sa implică succesiunea mai multor momente, trebuie realizată cu observarea unor reguli tactice adecvate.

Unele dintre aceste reguli, anterioare efectuării percheziției propriu-zise privesc modul de deplasare și de pătrundere a membrilor echipei la locul supus percheziției, altele la măsurile ce trebuie luate de îndată ce organul judiciar a pătruns în acel loc, iar altele privesc modul de efectuare a percheziției propriu-zise.

Pot face parte din categoria locurilor închise casa de locuit, apartamentul situat într-un bloc de locuințe, camera de hotel ori într-un complex studențesc.

Ca orice percheziție domiciliară și aceasta parcurge cele 3 etape.

În etapa preliminară, de exemplu, în cazul când urmează a se efectua percheziția domiciliară într-un apartament se va stabili cu claritate adresa apartamentului – localitate, strada, numărul, blocul, scara, etajul și numărul de ordine al apartamentului.

De asemenea se va stabili numărul de camere de locuit și celelalte dependințe, comunicarea acestora cu exteriorul (uși sau ferestre), vecinii de apartament atât de pe același nivel, cât și nivelurile primul superior și primul inferior, urmându-se identificarea acestora și natura relațiilor cu persoana percheziționată.

În cadrul acestei etape se vor executa toate activitățile care țin de planificarea percheziției domiciliare.

Acceptând că activitățile pregătitoare au fost desfășurate la un nivel rezonabil și atât șeful, cât și membrii echipei sunt convinși că riscurile pot fi controlate și că activitatea poate fi desfășurată în condiții bune, se poate trece la deplasarea către zona în care se află domiciliul celui care va fi percheziționat.

Deplasarea la locul unde se va efectua percheziția se va face cu mare atenție, pentru a nu alarma pe cel percheziționat și pe vecinii acestuia. Această alarmare ar conduce la punerea în gardă a percheziționatului, care ar putea recurge la blocarea căilor de pătrundere în clădire cu intenția de a se sustrage de la efectuarea percheziției. ori nu s-ar mai realiza momentul surprinderii.

De regulă în practica judiciară, se recomandă ca apariția echipei de percheziție să constituie o surpriză pentru cel percheziționat.

Astfel, când domiciliul suspectului se află în mediul urban avem două ipoteze:

– Într-o primă ipoteză domiciliul ce trebuie percheziționat se află într-o clădire cu mai multe nivele și mai multe apartamente – echipa își va parca mijlocul de transport în parcarea unei clădiri din apropiere asigurându-se că venirea sa nu este de natură a „deranja mediul” și că nu va fi remarcată de persoana percheziționată ori de apropiați ai săi; foarte important este ca, păstrându-se legătura cu personalul ce rămâne la mijlocul de transport, să se poată dispune deplasarea acestuia operativă, în funcție de necesități, și să se evite orice incident în legătură cu buna funcționare a acestuia (anvelope dezumflate, geamuri sparte, furt de combustibil, a unor ornamente, oglinzi, piese ori chiar a întregii mașini). Membrii echipei vor continua deplasarea pe jos în vederea realizării dispozitivului de blocare și pătrundere. Vor urca pe scări sau cu liftul, în funcție de etajul la care se află apartamentul ce urmează a fi percheziționat. Dacă se va folosi liftul, este bine ca acesta să fie oprit la alt etaj – unul mai sus sau unul mai jos, pentru a nu apare zgomote suplimentare pentru a nu atrage atenția și pentru a facilita implementarea dispozitivului de blocare.

– Domiciliul ce trebuie percheziționat se află singur în curte, într-o zonă în care locuințele sunt dispuse pe orizontală în imobile cu maxim 2 nivele – echipa va concepe realizarea dispozitivului de blocare și pătrundere în așa fel încât totul să se petreacă cât mai repede posibil. Persoana percheziționată nu trebuie să aibă timp să reacționeze împotriva acțiunilor echipei.

Când urmează a fi percheziționate și spații deținute în comun, se va solicita expres acest lucru magistratului ori, după caz, se va obține consimțământul scris al persoanelor care locuiesc împreună cu persoana care urmează a fi percheziționată.

Autovehiculul sau autovehiculele cu care s-a deplasat echipa vor fi parcate în fața porții/intrării și în zona ce ar putea fi folosită de către persoana percheziționată pentru a fugi (ieșirea din spate) chiar dacă s-ar pune problema trecerii prin una sau mai multe curți. Motoarele nu vor fi oprite și totul va fi gata pentru a putea fi folosit pentru a interveni în caz de fugă sau alte încercări disperate de a distruge probe, de a lua ostatici, a incendia, etc.

Când domiciliul suspectului se află în mediul rural se poate accepta că ar trebui acționat asemănător cu modul în care se acționează în mediul urban atunci domiciliul se află într-o casă.

Șeful echipei nu trebuie să omită faptul că deplasarea va avea o durată mai mare, drumurile comunale nu sunt, toate, asfaltate sau pietruite și este posibil ca autovehiculele să se împotmolească în noroi sau să rămână blocate în gropi sau șanțuri.

De asemenea, de la ieșirea de pe șosea până la locul percheziției trebuie parcursă o anumită distanță iar știrea despre acțiunea anchetatorilor va fi repede răspândită, astfel că există posibilitatea apariției unor reacții emoționale spontane, ce pot pune în dificultate desfășurarea percheziției sau/și membrii echipei.

O atenție deosebită se va acorda câinilor de pază care eventual există în locul unde se va efectua percheziția, situație în care se va folosi un vecin sau o altă persoană cunoscută de aceasta, ori se va utiliza anumite procedee de blocare și imobilizare a acestora.

Înainte de pătrunderea în clădire vor fi luate măsuri de pază și supraveghere a ieșirilor și ferestrelor, iar intrarea echipei de percheziție se va face in urma sunării sau baterii la ușa persoanei căreia i se va face percheziția.

În cazul în care persoana percheziționată va deschide ușa imobilului, clădirii, apartamentului etc., organul judiciar după ce se va legitima, va aduce la cunoștință percheziționatului faptul că urmează a se efectua percheziția domiciliară, i se va explica motivul executării și baza legală în care se execută.

După ce se face cunoscut scopul percheziției, organul judiciar va solicita persoanei percheziționate să predea de bună voie obiectele și înscrisurile căutate. Dacă aceste obiecte și înscrisuri sunt predate, organul judiciar va analiza și aprecia dacă se va mai efectua sau nu percheziția.

Deși percheziția domiciliară este condiționată de hotărârea magistraților, nu ar fi rău dacă persoana al cărei domiciliu urmează să fie percheziționat, ar fi invitată la sediul organului judiciar pe baza unei legende ingenioase. În astfel de condiții, dacă i se prezintă actul prin care s-a dispus efectuarea percheziției domiciliare și hotărârea de a desfășura activitatea imediat, este foarte posibil să fie evitate multe dintre dificultățile ce ar putea apare în legătură cu pătrunderea. Totuși, lucrurile nu sunt și nici nu pot fi simple. Astfel pot apare mai multe situații:

Imobilul este folosit de mai multe familii (persoane) – este o situație ce facilitează pătrunderea, raționamente de ordin tactic fiind în favoarea solicitării unor alte persoane pentru a deschide ușa/poarta și a facilita intrarea echipei în imobilul de percheziționat.

Desigur că se poate solicita și ajutorul administratorului, a personalului de pază sau de la centrala termică, a poștașului, a altor persoane care se află ocazional în incinta imobilului însă totul trebuie pregătit cu atenție – a lăsa loc pentru întâmplări „fericite” în cadrul demersului profesional este o cale sigură spre insucces, spre nereușită. Mai mult, se poate planifica pătrunderea beneficiind de ieșirea unui membru al familiei percheziționatului sau, chiar, a persoanei în cauză, utilă ar putea fi și o vizită din partea unei persoane necunoscute care „a greșit adresa”.

Imobilul este folosit in exclusivitate de persoana percheziționată – este o situație caracterizată de alte particularități. În primul rând, apariția anchetatorilor – dacă aceștia sunt cunoscuți persoanei percheziționate sau își declină calitatea – pot crea așa-numitul element surpriză, determinând, în același timp, aparent sau real, o reacție de natură a întârzia pătrunderea motivată de nevoia de aranjare a ținutei vestimentare, a spațiului, o anumită teamă sau/și încredere în faptul că anchetatorii nu au cum să găsească probe incriminatoare, etc.

Se pot întâlni și situații obiective care determină o atitudine negativă din partea persoanei percheziționate cum ar fi: starea de boală, alterarea unor simțuri datorită vârstei înaintate, furia sau dezgustul creat de apariția anchetatorilor, pe fondul unor „întâlniri” prealabile „agitate”.

Există și posibilitatea exprimării refuzului explicit de a deschide ușa/poarta, de a permite intrarea anchetatorilor în imobilul de percheziționat, condiții în care se pune problema pătrunderii în forță – soluție ce trebuie acceptată doar ca excepție și doar când există temeiuri serioase că mijloacele materiale de probă există în acel loc și pot fi distruse de cel în cauză pentru a zădărnici efectuarea percheziției.

În prezența martorilor asistenți persoana aflată în locuința sau reședința ce urmează a fi percheziționată, care refuză deschiderea ușii va fi atenționată că anchetatorii trebuie să desfășoare o activitate judiciară în legătură cu care sunt respectate toate condițiile legale, că trebuie să le permită accesul, că, în caz contrar se va pătrunde în forță.

Odată atenționările făcute, în lipsa unei reacții adecvate – aici avem un element ce este interpretat subiectiv, persoana percheziționată poate refuza accesul, în continuare, în mod explicit, situație în care lucrurile sunt clare; persoana percheziționată poate condiționa accesul de îndeplinirea unor condiții care exced cadrului legal sau care țin de realizarea unor drepturi personale, precum prezența avocatului, situație în care se va trece la acțiune, încă din cadrul activităților pregătitoare, echipa având grijă să anticipeze și să satisfacă orice solicitare legitimă din partea celui percheziționat; persoana percheziționată poate solicita un răgaz pentru a ieși din baie, a se îmbrăca, a se aranja pentru a arăta respectabil, etc., situație în care s-ar putea manifesta o anumită înțelegere, însă, foarte limitată în timp; persoana percheziționată poate să tacă, o liniște totală, care invită, bineînțeles, la acțiune; persoana percheziționată poate să se manifeste în diverse alte moduri care vor trebui evaluate de către anchetatori care trebuie să aibă capacitatea de a face diferența între normalitate și încercarea de a pune în dificultate percheziția ori membrii echipei – a celui/celor care se opun pătrunderii anchetatorilor se va trece direct la acțiunea de anihilare a sistemelor de închidere.

Foarte important este ca, toate aceste aspecte trebuie cunoscute încă din perioada de pregătire a percheziției, echipa trebuind să aibă răspunsuri adecvate la tot ceea poate apare; persoana percheziționată nu se află la domiciliul său din motive diferite, obiective sau subiective. Pentru astfel de situații organul anchetatorii pot proceda la sigilarea ușilor de acces și aducerea persoanei la domiciliu în vederea efectuării activității procedurale respective sau poate pătrunde forțat în prezența unui reprezentant, a unui membru de familie, a unui vecin, având capacitatea de exercițiu. Pătrunderea în clădirea unde urmează a se desfășura percheziția domiciliară poate fi acceptată și ca moment inițial al percheziției.

Pentru percheziția domiciliară în cazul infracțiunii flagrante când făptuitorul vine împreună cu echipa care a făcut constatarea, apreciem că nu sunt probleme în privința pătrunderii. Problema este diferită în situația în care acesta se află în interior și refuză să deschidă din motive lesne de înțeles, considerăm că soluția care se impune este pătrunderea în forță întrucât interesul justiției primează.

În mod evident, tot ce se întâmplă pe parcursul desfășurării percheziției domiciliare trebuie să se încadreze în prevederile legale pertinente atât desfășurării percheziției, cât și respectării drepturilor fundamentale. Regulă devine, cu adevărat importantă în condițiile în care, pe parcursul desfășurării activității, apar tot felul de incidente.

Astfel, începând cu banalele solicitări ale unor persoane de a merge la toaletă, de a-și lua „tratamentul”, de a ieși ori de a comunica cu cineva și terminând cu agravarea unei stări de boală la persoane care primesc îngrijiri ori se refac ambulatoriu după tot felul de accidente cardio-vasculare sau neurologice, apariția unui incendiu, comportamentul greu de înțeles al unui copil de vârstă mică, totul trebuie să primească răspunsuri calificate și, în mod absolut, cu respectarea drepturilor fundamentale și altor drepturi procesuale sau de altă natură.

Se afirmă, în doctrină, că prin maniera civilizată, dar fermă, nelipsită de tact în care acționează anchetatorii, pot fi prevenite discuțiile, protestele și comportamentele necivilizate din partea celui percheziționat, din partea familiei sale sau a altor persoane găsite la fața locului.

Respectarea regulilor precizate au în vedere, în primul rând, realizarea scopului percheziției și, în al doilea rând, aspect deosebit de important, protejarea persoanelor care au furnizat informații despre locurile de ascundere – persoana percheziționată trebuind să fie convinsă că găsirea probelor și a mijloacelor materiale de probă sa datorat perseverenței membrilor echipei, profesionalismului lor.

Încă din etapa desfășurării activităților pregătitoare, anchetatorii trebuie să accepte – raționament logic elementar – că atunci când o persoană are ceva de ascuns, în funcție de particularitățile obiectului de ascuns, folosește orice incintă, recipient sau alt obiect pretabil a fi folosit ca ascunzătoare ori construiește, special, o ascunzătoare pretabilă a ascunde ori a disimula prezența obiectului/obiectelor compromițătoare.

Percheziția efectuată în locurile deschise

Această percheziție presupune căutarea probelor și a mijloacelor materiale de probă în perimetrul unor spații îngrădite, determinate, ce aparțin unor persoane, sunt în folosința exclusivă a acestora sau a unui număr redus de persoane precum curțile, grădinile, terenuri cultivate, porțiuni de pădure, etc.

Potrivit unor opinii în asemenea situații echipa de anchetatori nu efectuează o percheziție ci, mai degrabă, o cercetare a locului faptei.

Este adevărat că de esența celor două activități – cercetarea la fața locului și percheziția – este acțiunea de a căuta, inclusiv ceea ce se caută, este identic. Diferența o face natura locului pe care se desfășoară activitățile de căutare, un loc care, în cazul percheziției, se bucură de un regim de ocrotire special din partea legiuitorului.

În aceste condiții, echipa de anchetatori va desfășura o percheziție, de fiecare dată, când va desfășura activități de căutare a probelor și mijloacelor materiale de probă în perimetre ce se constituie ca anexă a domiciliului – curți și grădini – îngrădite și recunoscute, ca atare, de către locuitorii din zonă. Atunci când, datorită rezultatelor obținute în cadrul percheziției domiciliare, activitățile de căutare se extind în perimetre neîngrădite, în incinta cărora poate pătrunde orice persoană datorită lipsei unui control eficient al accesului, în considerarea și a unei distanțe la care se află, de cele mai multe ori, aceste perimetre de domiciliul persoanei percheziționate, se poate accepta că, în fapt, percheziția se transformă în cercetare la fața locului.

În raport de natura terenului, de scopurile stabilite și de componența – care trebuie să fie, iar dacă nu, să devină adecvată – echipei de percheziție se stabilesc metodele de căutare care se aseamănă cu cele folosite la cercetarea la fața locului. Când suprafața de căutare este întinsă se poate proceda la împărțirea pe sectoare sau se va încerca „greblarea” perimetrului respectiv, astfel încât, nici o porțiune din locul cercetat nu trebuie omis de la activitatea respectivă.

În unele situații se impune și folosirea câinilor antrenați pentru prelucrarea urmelor olfactive sau pentru depistarea drogurilor, cadavrelor ori persoanelor dispărute precum și unele mijloace tehnice, cum ar fi: sondele metalice, detectoarele de metale sau cadavre, magneți foarte puternici, cazmale, târnăcoape, lopeți etc.

1.6 Rezultatele percheziției și măsurile ce se iau cu privire la obiectele ridicate

Rezultatul percheziției se fixează prin proces verbal, precum și prin fotografii, schițe ori desene ca anexe ale procesului verbal.

Ca mijloc principal de fixare a rezultatelor percheziției, procesul verbal trebuie încheiat la locul percheziției, imediat după terminarea acestei activități, cu respectarea cerințelor legale a regulilor de tactică criminalistică.

Procesul verbal de percheziție trebuie să cuprindă: anul, luna, ziua și localitatea unde s-a efectuat activitatea; cantitatea, numele, prenumele și unitatea din care fac parte cei ce au efectuat percheziția; numele, prenumele și unitatea din care fac parte cei ce au efectuat percheziția; numele, prenumele și unitatea din care fac parte celelalte persoane – specialiști, apărător – participante;

temeiul legal al percheziției – autorizația procurorului sau consimțământul scris al persoanei; datele de identificare ale martorilor existenți; adresa la care se găsește locul percheziționat; datele de identificare a percheziționatului ori a persoanei în prezența căreia s-a desfășurat activitatea; mențiune despre legitimarea organului de urmărire penală, arătarea scopului și prezentarea autorizației; mențiune despre solicitarea adresată percheziționatului de a preda obiectele, înscrisurile sau valorile ce interesează cauza și consemnarea răspunsului acestuia; mențiune despre configurația locuinței, cu indicarea numărului de încăperi, a destinației acestora, a dependințelor, precum și a persoanelor care le folosesc în exclusivitate sau în comun; locurile percheziționate și activitățile de căutare desfășurate; obiectele, înscrisurile sau valorile descoperite, locurile și modurile cum au fost găsite; mențiune despre faptul că valorile sau obiectele ridicate, cu precizare expresă că, în afara acestora nu s-a mai ridicat altceva din locuința percheziționatului; mențiune despre faptul că obiectele sau valorile au fost prezentate percheziționatului și persoanelor prezente, primul semnându-le pentru neschimbare; mențiune despre obiectele lăsate în păstrare percheziționatului sau a custodelui – cu toate datele de identificare – precum și a faptului că li s-a adus la cunoștință obligațiile ce le revin și consecințele legale care decurg din nerespectarea acestora; celelalte mijloace de fixare folosite; ora începerii și ora terminării percheziției, precum și condițiile în care s-a desfășurat aceasta; mențiune despre eventualele pagube produse cu ocazia percheziției, cu precizarea motivelor care le-au determinat; obiecțiile percheziționatului sau a persoanei care l-a reprezentat și observațiile celorlalte persoane (martori asistenți, apărător, specialiști etc.), atât cu privire la modul cum s-a efectuat percheziția, cât și cu privire la cele consemnate în procesul verbal;

Locurile în care au fost ascunse bunurile valorile ce au fost descoperite în acele locuri. La percheziție, fotografia se mai folosește și pentru redarea acelor bunuri, valori sau înscrisuri mai ales pentru prezentarea caracteristicilor lor, care nu pot fi atașate la dosarul cauzei.

1.7 Psihologia percheziționatului și a persoanei care o întreprinde

Orice activitate în care sunt implicate activități ale omului, percheziția oferă un interesant și util teren de observare a unor atitudini, manifestări, comportări a căror exactă și nuanțată interpretare este de natură de a oferi celor chemați să efectueze un sprijin menit a-i asigura eficiența.

Astfel, pe parcursul unei percheziții fiecare parte, atât cel care ascunde, cât și cel care caută, încearcă să gândească pentru celălalt. Cel care caută încearcă tot timpul să-și imagineze acțiunile celui ce a ascuns și ce motive puteau să-l determine să folosească un loc sau altul. Cel care caută, va trebuie să pătrundă felul de a gândi a celui ce ascunde. Între cele două părți există o contrarietate de interese.

Astfel, pentru cel percheziționat obiectele compromițătoare reprezintă un secret a cărui dezvăluire ar fi de natură a-i înrăutăți situația, pe câtă vreme organul judiciar este interesat să cunoască atât obiectele câr și locurile în care au fost ascunse. Aceasta explică, în plan psihologic, o schimbare, o inversare de roluri, în cursul acestei dispute între cei implicați în efectuarea acestei activități: încercarea organului judiciar de a se transpune în locul celui percheziționat, de a-și reprezenta, de a instrui modul de a gândi, de a acționa, de a identifica motivele ce ar putea justifica alegerea unui anumit loc pentru ascunderea obiectelor compromițătoare; tendința în sensul opus acelui percheziționat: încercarea de a transpune situația celui care caută, de a-și imagina ce acțiuni va întreprinde spre care anume obiecte și locuri își va orienta atenția, ce locuri sunt mai expuse riscului de a fi descoperite.

Psihologia percheziționatului

Pentru orice persoană, indiferent de gradul de cultură, poziție socială, profesie s.a., efectuarea la domiciliul său a unei percheziții îi provoacă o stare emoțională deosebită pentru că percheziția în sine este un eveniment deosebit. Această stare o traversează chiar și persoane recidiviste care nu sunt pentru prima dată percheziționate. Tensiunea psihică va fi cu atât mai mare cu cât persoana deține în locul percheziționat bunuri provenite din comiterea de infracțiuni, valori sau obiecte a căror deținere nu este legală.

În asemenea situații, tensiunea interioară prin care trece persoana percheziționată se poate exterioriza prin manifestări somato-viscerale care pot fi observate de organul care efectuează percheziția: dereglarea respirației și a vorbirii, răgușirea însoțită de scăderea salivației, mișcarea neregulată a „mărului lui Adam”, modificarea activității cardio-vasculare manifestată prin congestionarea feței sau prin paloare, crisparea, schimbarea expresiei normale a feței, efectuarea de mișcări sau gesturi nefirești, amabilitate excesivă, modificarea timpului de latență, individul răspunzând cu întârziere iar alteori precipitat la întrebările care au o încărcătură afectogenă.

Percheziția trebuie efectuată cu respectarea riguroasă a dispozițiilor legale și a regulilor care impun o comportare civilizată.

Psihologia celui care efectuează percheziția

Percheziția se constituie adeseori într-o activitate laborioasă cu o desfășurare îndelungată în timp.

Lucrătorii de poliție sau procurorul care participă la efectuarea percheziției trebuie să manifeste un simț de observație deosebit, bine dezvoltat, o putere mare de concentrare și o foarte bună atenție, o intuiție rapidă, capacitate de analiză și de sinteză.

Organul de urmărire penală trebuie să țină seama de câteva reguli: examinarea minuțioasă și observarea permanentă a comportamentului persoanei percheziționate, a celorlalte persoane existente la locul respectiv cât și particularităților locului percheziționat; este indicat ca un lucrător din cadrul echipei să fie însărcinat numai cu efectuarea acestor supravegheri; menținerea stabilității atenției prin evitarea monotoniei în cercetare și chiar prin luarea unor pauze pentru odihnă în situații de activitate prelungită; adaptarea rapidă la situații concrete întâlnite la fața locului, mobilitatea gândirii pentru a lua cele mai adecvate măsuri; percheziția necesită multă perseverență, calm și răbdare; percheziția este incompatibilă cu superficialitatea, nervozitatea, graba ori repulsia față de anumite obiecte.

CAPITOLUL II- RIDICAREA DE OBIECTE ȘI ÎNSCRISURI

2.1 Noțiunea ridicării de obiecte și înscrisuri

Odată cu desfășurarea cercetării la fața locului și elaborarea primelor versiuni poate apărea ca necesară examinarea și folosirea, în cadrul anchetei, a unor obiecte sau/și înscrisuri care să servească la probarea unor aspecte ce țin, pe de o parte, de pregătirea, desfășurarea și valorificarea rezultatelor activității ilicite ori, pe de altă parte, de stabilirea identității persoanelor implicate. În considerarea situației legiuitorul a instituit obligații corelative în sarcina organelor judiciare și a persoanelor ce dețin astfel de obiecte și înscrisuri – organul judiciar trebuie să ridice obiectele și înscrisurile indiferent dacă persoanele ce le dețin le predau, după ce li s-a solicitat aceasta, ori refuză să le predea, situație în care se impune ridicarea silită; persoanele fizice sau juridice care dețin obiecte sau înscrisuri de natură a interesa activitatea organelor judiciare, la solicitarea acestora, au obligația de a le pune la dispoziție, sub luare de dovadă. Ridicarea de obiecte și înscrisuri nu este o activitate simplă care, eventual, să poată fi tratată cu ignoranță. Înainte de toate este necesară o pregătire adecvată care presupune: stabilirea caracteristicilor obiectelor și înscrisurilor ce urmează a fi ridicate; stabilirea persoanelor care le dețin și a poziției acestora în legătură cu predarea obiectelor și înscrisurilor solicitate de către organul judiciar; determinarea, rezonabilă, a locurilor în care sunt păstrate; stabilirea și dotarea echipei cu mijloacele și metodele de fixare, de ridicare, ambalare și conservare a obiectelor și înscrisurilor ce urmează a fi ridicate, a instrumentelor și a altor mijloace logistice necesare asigurării securității și integrității acestora ori pentru examinarea sau pătrunderea în medii mai greu accesibile; parcurgerea procedurii specifice, în fața instanței de judecată competente, pentru ridicarea silită ori pentru efectuarea percheziției, în funcție de poziția adoptată de persoana fizică sau juridică ce refuză să predea organului judiciar obiectele ori înscrisurile solicitate sau tăgăduiește deținerea ori existența lor; crearea unei situații favorabile pentru organul judiciar care să constea, ca principiu, în obținerea controlului asupra riscurilor ce țin de posibilitatea distrugerii, modificării caracteristicilor utile pentru activitatea de anchetă ori înstrăinarea obiectelor sau înscrisurilor, situații ce pot apare odată cu anticiparea importanței pentru procesul penal a obiectelor și înscrisurilor de către persoanele ce le dețin ori în perioada de timp ce se scurge între momentul în care organul judiciar anunță persoana în cauză despre necesitatea predării obiectelor și înscrisurilor ce interesează ancheta și momentul predării efective.

2.2 Reglementarea juridică a ridicării de obiecte și înscrisuri

Ridicarea de obiecte și înscrisuri este o activitate independentă, de sine stătătoare, ca act de urmărire penală își găsește și o reglementare expresă în procedura penală. Codul de procedură penală stabilește cadrul legal în care poate fi desfășurată activitatea de ridicare a obiectelor și înscrisurilor ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal prin dispozițiile art. 96 – 99, rezervând acestei activități prima parte din Secțiunea VIII a acestui act normativ. Organele de urmărire penală sau instanța de judecată, cu ocazia ridicării de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, pot întâlni următoarele situații: predarea de bună voie a obiectelor și înscrisurilor cerute;ridicarea de obiecte și înscrisuri de la unitățile poștale sau de transport; refuzul de a preda de bună voie obiectele și înscrisurile cerute.

Art. 97 alin.1 din Noul cod de procedură penală prevede că “orice persoană fizică sau persoană juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte și să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanței de judecată, la cererea acestora.”

În situația predării de bună voie a obiectelor și înscrisurilor, organul de urmărire penală sau instanța judecătorească procedează la ridicarea acestora pe bază de dovadă de predare-primire, ce se întocmește în două exemplare, din care unul se lasă persoanei de la care s-a ridicat. În dovada de predare-primire, fiecare obiect sau înscris trebuie să fie descris în mod detaliat, evidențiindu-se caracteristicele de individualizare cum sunt: denumirea, seria, numărul, anul de fabricație, data eliberării, numărul de exemplare, numărul de file, dacă reprezintă originalul sau copia, starea în care se află, culoarea etc.

Potrivit prevederilor art. 97 alin.2 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală sau instanța de judecată dacă apreciază că și o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de probă, reține numai copia înscrisului respectiv.

Înscrisurile care au caracter secret sau confidențial vor fi prezentate sau predate după caz, în condiții care să asigure păstrarea secretului (art. 97 alin. 3 din Codul de procedură penală).

Ridicarea de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă, din posesia unităților poștale sau de transport, poate fi efectuată de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată dar numai cu respectarea strictă a regulilor procedurale stabilite prin lege.

Art. 98 alin. 1 din Codul de Procedură Penală consolidat, ieșit din vigoare în 1 februarie 2014 prevede că “instanța de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, sau din oficiu, în cursul judecății, poate dispune ca orice unitate poștală sau de transport să rețină și să predea scrisorile, telegramele și oricare altă corespondență, ori obiectele trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect.”

Prin această reglementare se stabilește că, competența de a dispune măsura ridicării de obiecte și înscrisuri de la unitățile poștale și de transport, ce pot servi ca mijloc de probă revine în exclusivitate instanței de judecată.

Instanța de judecată dispune această măsură prin încheiere motivată la propunerea procurorului în cursul urmăririi penale sau din oficiu în cursul judecății. Procedura de inițiere, analiză și dispunere a măsurii de ridicare a obiectelor și înscrisurilor este aceeași ca și în cazul obținerii autorizației de efectuare a percheziției domiciliare.

La dispoziția instanței de judecată, aducerea la îndeplinire a măsurii de ridicare a obiectelor sau înscrisurilor de la unitățile poștale și de transport poate fi făcută de către organele de cercetare penală sau de procuror, după caz.

Ca excepție de la prevederile alin.1 art. 98 din Codul de procedură penală consolidat, ieșit din vigoare în 1 februarie 2014 care stabilește în competența instanței actul de dispunere a ridicării de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă într-o cauză penală, în alin.12 din același articol se prevede că și procurorul poate dispune în scris prin ordonanță această măsură dar numai în cazuri urgente și temeinic justificate.

În această situație procurorul este obligat ca de îndată să informeze instanța despre măsura dispusă.

Prin urmare organul de cercetare penală în cazuri urgente poate solicita procurorului printr-o adresă, avizarea măsurii de ridicare a obiectelor și înscrisurilor ce pot servi ca mijloc de probă, din posesia unităților poștale sau de transport . Procurorul dispune prin rezoluție aplicată direct pe adresa organului de cercetare penală ori prin act separat care se trimite cu adresa organului de cercetare penală pentru punerea în aplicare .

Trebuie să facem precizarea că normele legale în vigoare prevăd în mod expres, că obiectele și înscrisurile care pot fi ridicate de la unitățile poștale și de transport, trebuie să fie trimise de învinuit sau inculpat ori să-i fie adresate acestuia ceea ce face să se înțeleagă că această măsură poate fi dispusă numai după începerea urmăririi penale, fază în care făptuitorul capătă calitatea de învinuit sau inculpat (după punerea în mișcare a acțiunii penale).

Deci putem concluziona că măsura ridicării de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă într-o cauză penală, de la unitățile poștale sau de transport, nu poate fi dispusă și executată pe timpul actelor premergătoare ce se întocmesc într-o cauză penală, ci numai în faza urmăririi penale și în faza de judecată a cauzei. Termenii juridici folosiți de către legiuitor, privind existența unor indicii temeinici privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, arată faptul că momentul solicitării și dispunerii unei astfel de măsuri este anterior momentului constatării propriu-zise a infracțiunii, însă în același timp presupune existența sesizării faptei și la probe incipiente care conduc la convingerea juridică a faptei penale viitoare.

Această situație este mai des întâlnită în cazul infracțiunilor recidiviști, cunoscuți ca mod de operare la adresa cărora sunt formulate plângeri ori denunțări, care constituie acte de sesizare și de declanșare a procesului penal.

O atenție deosebită trebuie să se acorde ridicării de obiecte și înscrisuri cu caracter secret ori confidențial, deoarece prezentarea sau predarea acestora se face în condiții care să asigure păstrarea secretului sau a confidențialității (art. 97 alin.3 din Codul de procedură penală).

Organul de urmărire penală și instanța de judecată au obligația să cerceteze de îndată conținutul corespondenței și obiectelor care au fost predate de unitățile de poștă și transport în acest mod și să rețină doar ceea ce este necesar pentru lămurirea cauzei, iar corespondența și obiectele care nu au legătură cu cauza se vor preda destinatarului în conformitate cu prevederile art. 98 alin.1 Cod procedură penală.

Ridicarea obiectelor și înscrisurilor de la unitățile poștale și de transport se va efectua

pe bază de procesul verbal , care se va încheia în două exemplare din care unul va rămâne la unitatea care a făcut predarea, pentru ca aceasta la rândul ei să poată justifica neexecutarea obligației de predare către destinatarul scrisorii, telegramei sau obiectului expediat sau sosit pe adresa acestuia.

Prin urmare legea nu indică vreo obligație expresă, privind unitatea poștală, de la care pot fi ridicate obiectele și înscrisurile, măsura putând fi pusă în executare la unitatea de expediție, de tranzit ori de destinație sau chiar pe timpul transportului.

2.3 Regulile ridicării de obiecte și înscrisuri

Ridicarea de obiecte și înscrisuri se face în prezența persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, sau la care se efectuează percheziția, iar în lipsa acesteia, în prezența unui reprezentant, a unui membru a familiei sau a unui vecin, având capacitatea de exercițiu. Aceste operațiuni se efectuează de organul de cercetare penală în prezența unor martori asistenți. Organul judiciar care efectuează percheziția domiciliară are dreptul să deschidă încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile căutate, dacă ce în măsură să le deschidă refuză aceasta. Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârșită; obiectele sau înscrisurile a căror circulație sau deținere este interzisă se ridică totodată.

Ori de câte ori organele judiciare au cunoștință de existența unor obiecte sau înscrisuri care interesează cauza penală, ele sunt obligate să procedeze la ridicarea lor. Măsura se dispune de către organul de urmărire penală prin rezoluția și de către instanța de judecată prin încheiere.

Organul de urmărire penală se prezintă personal la persoana fizică sau juridică la care se află mijloacele de probă respective, le solicită de la aceasta și le ridică, încheind despre aceasta un proces verbal. Instanța de judecată solicită, prin adresa, persoanei juridice să predea obiectele sau înscrisurile necesare cauzei ori dispune părții prezente să le înfățișeze.

Obligația organelor judiciare de a ridica obiectele sau înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal este dublată de obligația de predare impusă persoanelor fizice sau juridice ce dețin asemenea obiecte și înscrisuri.

Conform art. 97 Cod procedură penală, orice persoană fizică sau juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte și să-l predea, sub luare de dovadă organului de urmărire penală sau instanței de judecată, la cererea acestora. Înscrisurile în cauză pot fi reținute la dosar în original sau în copie. Dacă obiectele sau înscrisurile solicitate de organele judiciare au caracter secret sau confidențial, prezentarea sau predarea se face în condiții care să asigure păstrarea secretului sau a confidențialității.

În ipoteza în care se refuză predarea, organul de urmărire penală sau instanța de judecată va dispune ridicarea silită. În cursul judecății, dispoziția de ridicare silită se comunică procurorului, care va lua măsuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penală. Procedura ridicării silite a obiectelor și înscrisurilor este aceeași cu procedura efectuării percheziției.

O ridicare specială de înscrisuri și obiecte o reprezintă cea care se referă la înscrisurile și obiectele ce sunt încredințate unităților poștale sau de transport.

Conform art. 98 Cod procedură penală, pot fi reținute și predate organelor judiciare scrisorile, telegramele și oricare altă corespondență, precum și obiectele trimise de învinuit sau de inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect.

Măsura poate fi dispusă numai de instanța de judecată, la propunerea procurorului, în faza de urmărire penală, sau din oficiu, în faza de judecată dacă sunt îndeplinite cumulativă a următoarelor condiții: există date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu; stabilirea situației de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe.

Reținerea și predarea corespondenței și a obiectelor pot fi autorizate de instanță pe o durată de cel mult 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile, iar durata totală a perioadei autorizată neputând depăși 4 luni.

Reținerea și predarea corespondenței și a obiectelor pot fi dispuse, în înscris, în cazuri urgente și temeinic justificate și de procuror, cu obligația pentru acesta de a informa de îndată instanța despre aceasta.

Organul judiciar va examina conținutul corespondenței și obiectele ce i se predau, reținând pe acelea ce sunt necesare pentru soluționarea cauzei. Corespondența și obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului.

Obiectele și înscrisurile descoperite vor fi ridicate numai dacă au legătură cu fapta săvârșită sau dacă circulația sau deținerea lor este interzisă. Cele ce urmează a fi ridicate se prezintă persoanei de la care se ridică și celor care asistă, pentru a fi recunoscute și însemnate, spre neschimbare, după care se etichetează sau împachetează, după caz, și se sigilează.

Obiectele care nu pot fi ridicare se sechestrează, si se lasă în păstrare celui la care se află sau uni custode.

Probele pentru analize se iau cel puțin în dublu și se sigilează. Una din probe se lasă celui de la care se ridică sau celui prezent la efectuarea percheziției.

Obiectele și înscrisurile care sunt ridicate și care constituie mijloc de probă sunt atașate la dosar sau sunt fotografiate și păstrate la sediul organului judiciar în fața căruia se află cauza.

Fotografiile făcute se vizează și se atașează la dosarul cauzei (art. 109 alin. 2 Cod procedură penală).

Obiectele și înscrisurile predate sau ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin, mai puțin cele care sunt supuse confiscării.

Despre efectuarea percheziției sau a ridicării de obiecte și înscrisuri se întocmește un proces verbal. Acesta va trebui să cuprindă, în afara datelor prevăzute de art. 91 Cod procedură penală, următoarele mențiuni: enumerarea și descrierea amănunțită a obiectelor sau înscrisurilor care au fost descoperite și ridicate, cu arătarea locului, timpului și condițiilor care au fost găsite; indicarea obiectelor care nu au fost ridicate, precum și a celor care au fost lăsate în păstrare. Procesul verbal prevăzut în art. 91 din noul Cod de procedură penalăcuprinde: data și locul unde este încheiat; numele , prenumele și calitatea celui care îl încheie; numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenți, când există; descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate; numele, prenumele, ocupația și adresa persoanelor la care se referă procesul verbal, obiecțiile și explicațiile acestora; timpul și condițiile în care înscrisurile și obiectele au fost descoperite și ridicate, enumerarea și descrierea lor amănunțită, pentru a putea fi recunoscute; obiectele care nu au fost ridicate, precum și acelea care au fost lăsate în păstrare.

Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care-l încheie precum și de persoanele arătate la lit.c) și e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta.

În cazul în care percheziția sau ridicarea de obiecte sau înscrisuri se efectuează la o unitate din cele arătate la art. 145 Cod procedură penală sau altă persoană juridică, procedură de efectuare este aceeași cu următoarele precizări: organul judiciar se legitimează și, după caz, înfățișează reprezentantului unității sau persoanei juridice autorizația dată; percheziția, precum și ridicarea de obiecte și înscrisuri se efectuează în prezența reprezentantului unității sau persoanei juridice; martorii asistenți pot face parte din personalul unității; copia de pe procesul verbal se lasă reprezentantului unității ori persoanei juridice.

2.4 Rezultatul ridicării de obiecte și înscrisuri

Rezultatele desfășurării percheziției se consemnează în procesul verbal de percheziție.

Procesul verbal se întocmește imediat după terminarea percheziției și poate avea ca anexe înregistrări de sunet și imagine, schițe și desene ale locului percheziționat, ale ascunzătorilor, ale altor zone de interes pentru anchetă.

Procesul verbal, principalul mijloc de fixare a rezultatelor unei percheziții, trebuie să fie oglinda fidelă, completă și exactă a tuturor activităților desfășurate, a comportamentului persoanelor prezente, a tuturor constatărilor făcute.

Potrivit legii și literaturii de specialitate procesul verbal de percheziție trebuie să conțină următoarele mențiuni: data și locul întocmirii; componența echipei de anchetatori ce a desfășurat percheziția; referiri cu privire la temeiul desfășurării percheziției și la respectarea procedurii legale de dispunere; datele de identificare a martorilor asistenți; precizarea faptului că echipa de anchetatori s-a legitimat, a arătat scopul sosirii în incinta respectivă și au prezentat actul prin care se atestă respectarea procedurii legale de dispunere; mențiune despre legitimarea, identificarea și rezultatul percheziției corporale efectuate tuturor persoanelor găsite în imobilul de percheziționat;

mențiune despre faptul că persoanei percheziționate i s-a solicitat să predea bunurile, valorile, înscrisurile ce interesează cauza și cele deținute contrar legii, precum și răspunsul dat la solicitarea anchetatorilor. În cazul predării de bună voie a unoradintre mijloacele materiale de probă se va consemna locul în care sau aflat, descriindu-se fiecare obiect în parte și, dacă este cazul, ascunzătorile folosite, precum și motivele pentru care s-a hotărât continuarea percheziției ori s-a decis neefectuarea ei; descrierea perimetrelor, a altor spații pe/în care s-au desfășurat activitățile de căutare și celelalte activități desfășurate de către echipa de percheziție; mențiune cu privire la folosirea individuală ori în comun a spațiilor respective; descrierea modului în care au fost desfășurate activitățile de căutare și a mijloacelor tehnice folosite; rezultatul activităților de căutare; mijloacele materiale descoperite; descrierea acestora; descrierea locurilor în care au fost descoperite; dacă au fost descoperite în ascunzători, descrierea acestora; mențiune despre faptul că obiectele, valorile, înscrisurile considerate de interes pentru anchetă au fost prezentate martorilor și persoanei percheziționate, că acestea au fost însemnate pentru neschimbare, fiind apoi ambalate și sigilate; mențiune cu privire la obiectele ridicate în vederea cercetărilor, faptul că altele nu au mai fost ridicate, cu privire la obiectele lăsate în păstrare persoanei percheziționate sau date în custodie unui terț numit custode; mențiuni cu privire la distrugerile pricinuite de desfășurarea activităților de căutare, amploarea acestor distrugeri, cauzele concrete care le-au determinat; mențiuni cu privire la comportamentul persoanelor prezente la fața locului pe timpul desfășurării percheziției, cu privire la declarațiile, observațiile sau obiecțiile pe care le au în legătură cu desfășurarea percheziției, cu ridicarea unor obiecte sau cu conținutul procesului verbal; mențiuni referitoare la măsuri deosebite luate de către anchetatori ca urmare a comportamentului sau stării persoanelor prezente ori ca urmare a dezvoltării altor stări de pericol la adresa activității ori a personalului; mențiuni referitoare la măsurile dispuse în legătură cu persoanele și obiectele de interes pentru anchetă – conducerea sau aducerea persoanelor la sediul organului judiciar, ridicarea obiectelor în vederea continuării cercetărilor; mențiuni cu privire la efectuarea de înregistrări de sunet și imagine; ora începerii și ora terminării percheziției, numărul de exemplare în care a fost întocmit procesul verbal și persoanele cărora le-a fost distribuit.

În ceea ce privește înregistrările de sunet și imagine apreciem că trebuie urmărite regulile descrise la cercetarea la fața locului.

În principiu, instanța, ca de altfel și orice persoană interesată, arenevoie de înregistrări de sunet și imagine care să confirme aspecte precum: identitatea locului percheziționat; componența echipei de anchetatori deplasați pentru efectuarea percheziției; prezența martorilor asistenți, a altor specialiști, și a elementelor de dotare; modul în care s-a desfășurat blocarea și pătrunderea în spațiul de percheziționat; primele reacții ale persoanei percheziționate și ale persoanelor descoperite în spațiul de percheziționat; prezentarea, legitimarea, anunțarea scopului percheziției de către șeful echipei de anchetatori; desfășurarea legitimării, identificării și percheziției corporale a persoanelor descoperite în incinta perimetrului de percheziționat; desfășurarea activităților de căutare și rezultatele obținute; bunurile, valorile ori înscrisurile descoperite – prezentarea lor, însemnarea spre neschimbare, ambalare sigilare; incidentele apărute, cu focalizare pe reacția persoanelor prezente și măsurile luate de către anchetatori; declarațiile persoanei percheziționate în legătură cu descoperirea unor obiecte considerate de interes pentru anchetă; măsurile dispuse în legătură cu obiectele și persoanele prezente în special pe comportamentul persoanelor aduse, argumentele care au făcut necesară conducerea, reacția profesională a anchetatorilor.

CAPITOLUL III- DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

3.1 Rolul și importanța percheziției și a ridicării de obiecte și înscrisuri

Probele administrate prin aceste procedee luate individual, nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe, se face de organul de urmărire penală, sau de instanță de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Percheziția, indiferent de natura ei și ridicarea de obiecte și înscrisuri, sunt considerate în dreptul procesual penal ca procedee auxiliare de administrare a probelor.

În situația în care percheziția sau ridicarea de obiecte sau înscrisuri, au avut ca finalitate descoperirea și ridicarea unor mijloace de probă, actele întocmite (dovezi de ridicare, procese verbale) cu aceste ocazii pot servi la aflarea adevărului, în măsura în care se coroborează cu celelalte probe și mijloace materiale de probă, administrate în aceeași cauză și prin alte procedee probatorii.

În unele cazuri probele administrate prin intermediul percheziții sau ridicării de obiecte și înscrisuri, pot avea rol hotărâtor în stabilitatea vinovăției făptuitorului.

De asemenea rezultatul pozitiv pentru cauza cercetată, obținut cu ocazia percheziției sau a ridicării silite de obiecte și înscrisuri, pot avea un rol determinant in motivarea făptuitorului de a-și mărturisi faptele și de a colabora cu organele judiciare în stabilirea adevărului cauzei cercetate.

Astfel, în situația când făptuitorul tăgăduiește comiterea faptei, iar la locuința sa sau asupra sa, sunt descoperite obiecte sau înscrisuri, care sunt produs al infracțiunii cercetate, a căror proveniență nu o poate justifica, de regulă are un efect deosebit în modificarea poziției acestuia față de învinuirea ce i se aduce, prin mărturisirea faptei comise.

Urmele descoperite pe obiectele ridicate cu ocazia acestor activități, ori datele și informațiile din conținutul înscrisurilor ridicate, au condus în multe cazuri la identificarea făptuitorilor și a complicilor acestora.

Rolul și importanța percheziției sau a ridicării de obiecte și înscrisuri trebuie privite și sub aspectul că, pot fi în același timp procedee prin care pot fi recuperate obiectele și înscrisurile care au fost produs al infracțiunii ce pot avea rol de martori muți, dar și procedee prin care se poate realiza și sarcina de recuperare a prejudiciului cauzat prin infracțiunea cercetată.

De asemenea, având in vedere faptul că legea procesual penală prin dispozițiile art. 105 al. 2 Cdo procedură penală, stabilește că „obiectele sau înscrisurile a căror circulație sau deținere, este interzisă, se ridică întotdeauna”, cu ocazia efectuării percheziției, această activitate poate prezenta astfel o anumită importanță și un anumit rol în stabilirea și probarea întregii activități infracționale a făptuitorului.

În astfel de cazuri obiectele și înscrisurile ridicate pot constitui probe materiale în procesul penal, posibilități de recuperare a prejudiciului, ori după caz contravaloarea acestora poate constitui venit la bugetul de stat.

În situația când percheziția are drept scop, descoperirea și reținerea unor persoane care se sustrag urmăririi penale, sau de la executarea pedepsei închisorii, în caz pozitiv, aceasta poate avea și un rol preventiv.

Astfel, prin descoperirea și reținerea unor persoane din această categorie, percheziția este actul, ce pune capăt fărădelegilor comise de aceste persoane, care fiind reținute cu acest prilej, sunt împiedicate de a mai comite și alte fapte penale, de a-și continua activitatea ilicită și de a produce noi pagube, noi victime.

Practica judiciară, în materie, a scos în evidență că în astfel de cazuri persoanele care se sustrag de la urmărirea penală, sau de la executarea pedepsei închisorii, fac parte din mediul celor care au un comportament total antisocial și continuă să comită fapte ilicite până în momentul prinderii și reținerii, considerând că oricum ajung în penitenciar și vor fi private de libertate.

CONCLUZII

Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri, ca acte de urmărire penală și procedee probatorii reglementate de codul de procedură penală, se constată că prezintă un rol deosebit în activitatea organelor de urmărire penală și a instanței de judecată.

Din practica judiciară a rezultat că în unele cazuri cercetate, percheziția și ridicarea de obiecte înscrisuri,au fost procedeele unice aflate la îndemâna organelor judiciare de administrare a probelor necesare, pentru stabilirea împrejurărilor în care sa comis infracțiunea și pentru identificarea persoanelor care au săvârșit-o. Astfel de situații sunt cel mai des întâlnite in cercetarea infracțiunilor comise prin moduri de operare deosebite, când făptuitorii de regulă, nu lasă urme la fața locului.

În cazul infracțiunilor flagrante, făptuitorii fiind identificați la scurt timp de la comiterea faptei, pot deține la domiciliu obiecte și înscrisuri obținute prin acea infracțiune, ori prin alte infracțiuni, iar recuperarea lor au o deosebită importanță în probarea faptei și stabilirea vinovăției acestora.

Procedura greoaie specifică „birocrației românești’’, de obținere a autorizației de percheziție în cazul percheziției domiciliare are ca efect, de regulă, pierderea momentului operativ în administrarea probelor iar probarea faptei poate fi compromisă.

Semnificativ în acest sens este cazul cercetării infracțiunilor flagrante, constatate în afara orelor de program al instanțelor de judecată, când autorizația de percheziție se obține de regulă a doua zi, timp în care făptuitorul, ori în cazul când acesta a fost reținut, rudele lui saualte persoana interesate, au timp suficient sa acționeze pentru a face dispărute de la domiciliul celui în cauză, obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă.

În practica judiciară au fost suficiente cazuri când organele judiciare au fost puse în imposibilitatea efectuării operative a percheziției, situație care a dus la lipsa probelor necesare dovedirii vinovăției suspecților, față de care existau indicii temeinice că sunt autorii faptei.

Activitatea infracțională a acestora neputând fi astfel probată a avut ca efect imposibilitatea tragerii la răspunderea penală, iar fapta penală respectivă a rămas în evidență cu autori necunoscuți, riscând astfel să rămână în această stare, chiar până la intervenția prescripției răspunderii penale. În practica instrumentării dosarelor penale de către organele de cercetare penale, acestea, pot propune procurorului să solicite instanței eliberarea autorizație de efectuare a

percheziției domiciliare numai după începerea urmăririi penale.

Putem observa astfel că procedura de inițiere a intenției de efectuare a percheziției domiciliare și până la dispunerea de către instanță prin eliberarea autorizației, parcurge trei etape care permit scurgerea unei anumite perioade de timp, suficientă pentru a fi luate măsurile de precauție de către persoanele interesate, iar percheziția dacă se efectuează de regulă va avea rezultat negativ.

Procedura anevoioasă pe care trebuie să o parcurgă organul de cercetare penală până a avea posibilitate de solicitare și obținere a autorizației de efectuare a percheziției domiciliare poate avea ca efect: rămânerea în evidență a unui număr mare de fapte penale cu autori necunoscuți; rămânerea în libertate a unor infractori, care putem aprecia că sunt astfel favorizați permițându-le timpul necesar de a face să dispară de la domiciliul lor obiectele și înscrisurile ce pot conduce la dovedirea faptelor săvârșite; imposibilitatea recuperării uneori a prejudiciului cauzat prin infracțiune; îngreunarea cercetării, prin oferirea de timp suficient făptuitorului de a-și lua măsuri de precauție, în scopul creării de alibiuri ori după caz pentru sustragerea de la urmărirea penală și de la executarea pedepsei; punerea în libertate a făptuitorilor reținuți, datorită probelor concludente ce puteau fi administrate prin intermediul percheziției.

Trebuie recunoscut faptul că atât percheziția, cât și ridicarea de obiecte și înscrisuri, sunt activități cu caracter de constrângere, care aduc atingere unor valori apărate de lege (inviolabilitatea persoanei, domiciliului și a corespondenței acestora).

Prin Legea nr. 281/2003, credem că legiuitorul a urmărit îngrădirea pe cât mai mult a posibilităților de încălcare a acestor valori prin efectuarea percheziției și preîntâmpinarea luării pripite a unor decizii în acest sens.

Prin introducerea unei proceduri speciale de obținere a autorizației de efectuare a percheziției domiciliare, credem că s-a urmărit în primul rând întărirea dreptului persoanei privitor la inviolabilitatea domiciliului. În acest fel se determină cu necesitate și în mod tacit obligația organelor judiciare de a analiza mult mai profund luarea unei astfel de decizii.

Pentru garantarea acestui drept, legiuitorul a urmărit ca temeinicia și legalitatea efectuării percheziției să fie numai de competența judecătorului, care la propunerea procurorului sau din oficiu, după ce analizează motivele, poate lua decizia de autorizare sau de neautorizare a percheziției.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de autor:

Aurel Ciopraga, Criminalistică. Tratat de tactică, Ed. Gama, Iași, 1996

autoritățile statului, Pro Patria Lex 1/2002, Academia de Poliție A.I. Cuza

București, 2007

Camil Suciu, Criminalistică, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972

Carmen Leu, Cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor informatice, în Investigarea Criminalistică a Locului Faptei, Asociația Criminaliștilor din România,București, 2004

Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Edit. Universul juridic, București, 2008

Eugen Bianu, Tactica si tehnica perchezitionării, Bucuresti, 1941

Gabriel Ion Olteanu și colectivul – Metodologie criminalistică – cercetarea activităților ilicite desfășurate de către structurile infracționale, Edit. A.I.T. Laboratories, București, 2008

Gabriel Ion Olteanu, Marin Ruiu, Tactică criminalistică, Editura AIT Laboratories

Ghidul introductiv pentru aplicarea dispozițiilor legale referitoare la criminalitatea

Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ed.Hamangiu, București,2007

informatică, Internews Network, RITI dot-GOV și Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, București, 2004

Ioan Dascălu, Cristian-Eduard Ștefan, Marin-Claudiu Țupulan – Percheziția judiciară, Editura Sitech, Craiova, 2008

Ioan Dascălu, E. Stan, L. Giurea – Infracțiunile informatice – o nouă provocare pentru

Ioan Deleanu – Drept Constituțional și Instituții Politice-Tratat, vol.II, Ed.Europa Nova, 1996

Ioan Iacobuță, Mihai Covalciuc, Criminalistică, Ed. Panfilius, Iași, 2004

Ioan Muraru – Drept Constituțional și Instituții Politice, București, Ed.Naturalismul, 1991

Ion Neagu, Tratat de procedură penală.Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2010

Lazăr Cârjan, Compediu de Criminalistică, Editura Fundatiei România de Mâine, București, 2004

Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, Manual de Criminalistică, Editura Fundatiei România de Mâine, 2009

Nicu Jidovu, Gheorghe Bică, Drept procesual penal, Editura Fundației România de Mâine,

Tiberiu Bogdan – Curs de Psihologie Judiciară-Tipografia Învățământului, București, 1957

Vasile Bercheșan – Îndrumar complet de cercetare penală, Editura Icar București, 2001

Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român.Partea generală, vol.I, Ed. Academiei, București, 1975

Legislație:

Constituția României modificată și completată prin Legea 429/2003 de revizuire a Constituției

Codul de procedură penală

Noul Cod de procedură penală

Legea nr.161/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003

Ordonanța de urgență nr. 109 din 24.10.2003, publicată în Monitorul Oficial nr.748/26.10.2003actualizată și republicată în Monitorul Oficial nr.767/31.10.2003

Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 468/01.07.2003

Surse internet:

http://anp.gov.ro/documents/10180/1828900/Codul+de+Procedur%C4%83%20Penal%C4%83.pdf/5a92d812-9a6f-4156-aa0f-d71cbb51b166

http://documents.tips/documents/perchezitia-in-criminalistica.html

http://documents.tips/documents/perchezitia-in-criminalistica.html

http://dorin.ciuncan.com/carti/protectia-drepturilor-individuale-in-constitutie-si-procedura-penala-perchezitia/,

PROTECŢIA DREPTURILOR INDIVIDUALE ÎN CONSTITUŢIE ŞI PROCEDURA PENALĂ, PERCHEZIŢIA

PROTECŢIA DREPTURILOR INDIVIDUALE ÎN CONSTITUŢIE ŞI PROCEDURA PENALĂ, PERCHEZIŢIA

http://legeaz.net/constitutia-romaniei/articolul-27-constitutie

http://legeaz.net/cpp-cod-procedura-penala/art-97

http://legeaz.net/cpp-cod-procedura-penala/art-97

http://legeaz.net/cpp-cod-procedura-penala/art-97

http://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-156

http://oaji.net/articles/2015/2064-1432804904.pdf

http://oaji.net/articles/2015/2064-1432804904.pdf

http://old.mpublic.ro/jurisprudenta/publicatii/tactica.pdf

http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_procedura_penala_2007.php

http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_procedura_penala_2007.php

http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_procedura_penala_2007.php

http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_procedura_penala_2007.php

http://www.expertasig.ro/legi/legi-utile-ro/CodProcPenal.php

http://www.expertasig.ro/legi/legi-utile-ro/CodProcPenal.php

http://www.history-cluj.ro/SU/Ro/Volume_Stud_Cerc/VOLUM%2023.pdf

http://www.legex.ro/Legea-281-2003-37088.aspx

http://www.legex.ro/Legea-281-2003-37088.aspx

http://www.pasapoarte.mai.gov.ro/LEGI/CODUL%20DE%20PROCEDURA%20PENALA%20din%2012%20noiembrie%201968.pdf

http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/PROBELE-SI-MIJLOACELE-DE-PROBA36.php

http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/Mijloacele-de-proba33996.php

http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/Mijloacele-de-proba33996.php

http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/Mijloacele-de-proba33996.php

http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/Mijloacele-de-proba33996.php

http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/Mijloacele-de-proba33996.php

http://www.scritub.com/stiinta/drept/PROBELE-SI-MIJLOACELE-DE-PROBA8424181617.php

http://www.scritub.com/stiinta/drept/PROBELE-SI-MIJLOACELE-DE-PROBA8424181617.php

http://www.studentie.ro/referate/drept/referat-drept-metoda-cercetarii-delapidarii_i46_c989_64267.html

http://www.studentie.ro/referate/drept/referat-drept-metoda-cercetarii-delapidarii_i46_c989_64267.html

http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/099_-_Acte_procesuale_penale.pdf

https://books.google.ro/books?id=5W4rKcpiFXAC&pg=PA4&lpg=PA4&dq=Gabriel+I.,+Olteanu,+Marin,+Ruiu,+Tactic%C4%83+criminalistic%C4%83,+Editura+AIT+Laboratories&source=bl&ots=gaolmLO8FO&sig=DxE6xkukQkWyRU6mzAocuZSzQlw&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiD65rgq7jTAhXI3CwKHeaaDzgQ6AEIIjAA#v=onepage&q=Gabriel%20I.%2C%20Olteanu%2C%20Marin%2C%20Ruiu%2C%20Tactic%C4%83%20criminalistic%C4%83%2C%20Editura%20AIT%20Laboratories&f=false

https://www.juridice.ro/360132/despre-actele-de-procedura-in-procesul-penal-procedeul-probator-al-predarii-de-obiecte-inscrisuri-sau-date-informatice-dispunerea-de-catre-procuror-si-efectuarea-acestui-procedeu-probator.html,

https://www.studentie.ro/referate/drept/referat-drept-metoda-cercetarii-delapidarii_i46_c989_64267.html

https://www.studentie.ro/referate/drept/referat-drept-metoda-cercetarii-delapidarii_i46_c989_64267.html

https://www.studentie.ro/referate/drept/referat-drept-metoda-cercetarii-delapidarii_i46_c989_64267.html

https://www.studentie.ro/referate/drept/referat-drept-metoda-cercetarii-delapidarii_i46_c989_64267.html

ANEXE- PROCEDURA DE EFECTUARE A PERCHEZIȚIEI CORPORALE- CAZURI DE ASCUNDERE A OBIECTELOR

După îndepărtarea perucii s-a constatat că în partea occipitală femeia avea fixată o capsulă în interiorul acesteia având ascunse pachete cu heroină.

O atenție deosebită trebuie să se acorde posibilității de ascundere a obiectelor, înscrisurilor și valorilor căutate, pe care persoana percheziționată le poate ascunde prin înfășurarea direct pe corp sau prinse cu bandă adezivă, sub maiou sau cămașă, introduse în pungi de plastic sau alte materiale adaptabile pentru înfășurare.

Se vor cerceta în continuare curelele, centurile sau brâul de încingere al pantalonilor sau fustelor, buzunarele acestora, manșetele, toate cusăturile care pot fi folosite pentru ascunderea unor obiecte.

Se continuă apoi cu cercetarea amănunțită a îmbrăcămintei. În acest sens se va solicita persoanei percheziționate să se descalțe apoi va fi controlat la ciorapi și șosete, iar încălțămintea va fi examinată foarte atent atât la interior cât și la exterior.

În activitatea practică organele judiciare au constatat că unele persoane, chiar și femei, pot recurge la ascunderea în chiloți (șort), zona dorsală care este mai bine mascată de o fustă largă, ori în cele mai multe cazuri, anumite pachete de regulă cu dimensiuni mici se ascund la șosete.