Lucrarea de față abordează tema Credite neperformante în practica băncii și este ȋmpărțită în patru capitole principale. [304682]

CUPRINS

INTRODUCERE

Lucrarea de față abordează tema “Credite neperformante în practica băncii” și este ȋmpărțită în patru capitole principale.

[anonimizat] a creditului, conținutul și opiniile cu privire la funcțiile creditului și principalele criterii de clasificare ale acestuia.

[anonimizat], existent în permanență în activitatea băncilor și care se poate produce sau nu în funcție de condițiile care se crează. În activitatea zilnică banca se întâlnește cu o diversitate de situații care conduc la diferite riscuri astfel existând o multitudine de criterii de clasificare ale acestuia. Identificarea riscurilor este o [anonimizat]-se riscurile asociate fiecărui produs bancar. [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat]. Faptul că 80 [anonimizat], [anonimizat] a activității clienților săi. O formă de asigurare împotriva riscului este provizionarea. [anonimizat], [anonimizat].

Caracterul neperformant al unui credit se manifestă atunci când nu mai sunt asigurate condițiile de rambursare integrală și de achitare a dobânzilor și comisioanelor aferente. [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat]. Greșelile în raționamentul profesional al angajațiilor băncii sunt adesea considerate drept cauzele majore ale apariției creditelor neperformante.

În capitolul al treilea se prezintă activitatea Băncii Cooperatiste Creditcoop, o [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat]. A doua parte a studiului de caz analizează principalii pași parcurși de o persoană fizică pentru a [anonimizat]i de recuperare a creanțelor restante la nivelul organizațiilor cooperatiste.

CAPITOLUL I ACTIVITATEA DE CREDITARE

1.1. PRINCIPII ȘI CONDIȚII GENERALE ALE ACTIVITĂȚII DE CREDITARE

Principiile creditării bancare cuprind reguli, norme obligatorii privind acordarea, garantarea, folosirea și rambursarea creditelor acordate de către bănci.

Principiul fundamental de politică bancară ce caracterizează întreaga activitate de creditare este prudența bancară. În derularea operațiunilor de creditare, băncile manifestă prudență în relație cu clienții debitori. Astfel, băncile urmăresc ca beneficiarii creditelor să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții:

să fie legal constituiți;

să aibă capitalul social vărsat potrivit statutului lor;

să desfășoare activități legale și eficiente, apreciate printr-un nivel ridicat al indicatorilor de bonitate;

fluxurile de lichidități să evidențieze posibilități reale de rambursare a creditului și de plată a dobânzii;

să prezinte garanții morale și materiale pentru angajarea creditului.

Credibilitatea constituie suportul moral, elementul psihologic fără de care creditul nu se poate acorda. Dobândirea încrederii presupune cunoașterea societății comerciale privind calitățile morale și profesionale ale conducătorilor, precum și a reputației sale privite prin calitatea produselor și serviciilor, a relațiilor cu partenerii, ci și a situației patrimoniale și financiare.

Analiza diagnostic a potențialului financiar al agenților economici este foarte importantă pentru minimalizarea riscului bancar și se face prin analizarea datelor din bilanțul contabil și balanța de verificare. Ea presupune:

cercetarea și evidențierea tuturor elementelor favorabile și nefavorabile în situația financiară;

identificarea cauzelor care au condus sau pot conduce la dificultăți în activitate;

concluzii și prezentarea perspectivelor;

propuneri pentru redresare.

Această analiză este determinată de factorii de conjunctură:

condițiile economico-sociale și monetare;

evoluția produselor firmei;

evoluția piețelor de desfacere.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea agenților economici de a-și onora obligațiile față de terți. Este cel mai important indicator de diagnostic, care reflectă gradul în care capitalul propriu al societății asigură acoperirea obligațiilor pe termen scurt și lung.

Alte condiții:

creditele au o destinație precisă, obligatorie pentru împrumutați;

creditul acordat unui debitor nu poate depăși 20% din fondurile proprii ale băncii;

se pot acorda credite și regiilor autonome;

după aprobarea unui credit banca poate reduce cuantumul creditului în cazuri justificate: nerespectarea condițiilor contractuale sau furnizarea de date nereale;

pentru acordarea de credite, banca percepe dobânzi și comisioane în funcție de piață.

1.2. CREDITUL BANCAR. DEFINIȚIE ȘI TIPOLOGIE

Prin credit se înțelege "orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum și la plata unor dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani".

Din punct de vedere etimologic, cuvântul credit este de origine latină ("creditum-creditare") și înseamnă "a crede" sau "a avea încredere"; mai pe scurt, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare actuale contra unei altei valori mai mari viitoare, care include, pe lângă valoarea împrumutului și dobânda bancară pentru serviciul prestat.

Creditele acordate de bănci se pot clasifica în funcție de mai multe criterii:

A. După perioada de acordare, creditele pot fi:

pe termen scurt (până la 12 luni);

pe termen mediu (între 1 s,i 5 ani);

pe termen lung (peste 5 ani).

Creditele pe termen scurt sunt acordate clienților pe perioade variind între câteva zile și câteva luni, respectiv, până la 12 luni. Dobânda bancară variază în general în funcție de obiectul creditului și se plătește la scadențele stabilite prin contractul de împrumut. Creditele pe termen scurt, în funcție de destinație, sunt de 6 tipuri:

aprovizionări în vederea constituirii de stocuri necesare realizării și finalizării producției de mărfuri, executării de lucrări și prestări de servicii, comerț care au desfacere asigurată;

credite pentru stocuri și cheltuieli sezoniere care se acordă agenților economici care constituie astfel de stocuri;

credite pentru producția de export și exportul de produse care se acordă din sursa băncii în următoarele condiții: contracte ferme la export și plata garantată;

credite speciale pe bază de hotărâri guvernamentale au la baza convențiile încheiate de bancă cu BNR, MFP, și/sau alte ministere și se dau conform normelor metodologice emise de acestea;

credite pe bază de plafon se acordă agenților economici pentru completarea mijloacelor circulante;

credite în așteptare pentru eliberarea scrisorilor de garanție bancară pe termene de până la 12 luni pentru: aprovizionări cu materii prime, materiale, energie, subansamble, produse finite din țară și import, utilaje, plata taxelor vamale, TVA, participări la licitații, leasing etc.

Creditele pe termen mediu se acordă în general pentru firmele cu ciclu lung de fabricație, pentru cumpărături de autoturisme și investiții de mai mică valoare și importanță.

Dobânzile la aceste credite sunt în general mai mari decât la creditele pe termen scurt achitându-se odată cu scadența împrumutului – lunar, trimestrial sau la alte termene convenite.

La acordarea creditelor pe termen mediu trebuiesc îndeplinite, în general, anumite condiții:

acordarea se face în proporție de maximum 70 % din valoarea terenului sau imobilului sau 50 % din valoarea echipamentului;

recuperarea creditului se face din profitul net în maximum 5 ani;

firma trebuie să dispună de o "marjă brută" de autofinanțare, "suficient de ridicată" pentru garantarea rambursării la timp și a dobânzii de plătit (în general se acceptă 2,5 ori valoarea dobânzii de plătit);

scadențele de rambursare sunt de obicei lunare sau trimestriale, depinzând de "programul" ales, uneori prevăzându-se și un "vărsământ forfetar".

Creditele pe termen lung se acordă pentru investiții cu durată mare de execuție (construcții de locuințe, obiective noi de investiții: construirea de fabrici noi sau dezvoltarea celor existente, reutilări, etc.).

Unele bănci pot acorda și credite ipotecare (pentru locuințe), care pot fi cu caracter: ordinar, atunci când se achiziționează terenuri sau imobile care se amortizează într-o perioadă de 10-15 ani sau subsidiar, care se utilizează când terenul și imobilul sunt cedate ca titlu de garanție pentru alt împrumut.

Creditele pe termen mediu și lung se acordă pentru realizarea unor obiective de investiții, respectiv:

amenajarea, transformarea, reutilarea capacităților de producție, spații comerciale, de prestări servicii, precum și a clădirilor proprii sau închiriate;

achiziționarea unor mașini și utilaje pentru agricultură, comerț, industrie, mijloace de transport etc.;

achiziționarea de animale de producție, reproducție și de tracțiune;

achiziționarea unor tehnologii de vârf, linii de fabricație complexe etc.;

construirea de capacități de producție complete (fabrici, complexe comerciale, turistice, agricole etc.);

cumpărarea și construirea de locuințe proprietate personală de către persoane fizice.

B. După obiectul creditului acestea pot fi:

credite de scont;

credite de exploatare;

credite pentru stocuri;

credite de trezorerie;

credite sub forma liniilor de credit tip revolving;

credite pentru cumpărarea de acțiuni;

credite pentru nevoi foarte urgente;

credite pentru stimularea exportatorilor;

credite pentru importuri;

credite pentru investiții etc.

Cu excepția creditelor pentru acțiuni și a celor pentru investiții, care pot fi credite pe termen mediu sau lung, toate celelalte credite sunt pe termen scurt. Mai pot face excepție în anumite situații și creditele pentru trezorerie.

a. Creditele de scont sunt creditele ce se pot acorda de băncile comerciale în schimbul unor efecte de comerț (bilet la ordin, cambie). Pentru această operațiune banca percepe o taxă de scont și un comision, care poartă denumirea de "agio".

b. Creditele de exploatare se acordă clienților băncii pentru a acoperi cheltuielile acestora legate de aprovizionarea cu materii prime, materiale, subansamble, energie, combustibil și alte cheltuieli curente necesare realizării procesului de producție, executării de lucrări sau prestării de servicii.

Unele bănci acordă credite de exploatare cu caracter de linii de credit revolving (care se reînnoiesc) pentru creanțe neîncasate, în medie, mai mici de 90 de zile și până la cca 75% din valoarea conturilor de clienți sau până la 90% din valoarea stocurilor, din care se exclud produsele în curs de fabricație și ambalajele.

c. Creditele pentru stocuri se acordă de obicei firmelor cu activitate temporară sau sezonieră, în situația în care firmele respective au nevoie de bani pentru constituirea stocurilor necesare realizării producției.

d. Creditele pentru trezorerie au ca obiect aprovizionarea cu materii prime și materiale, subansamble, energic electrică și termică precum și alte cheltuieli curente ale firmei. Aceste credite se acordă de băncile comerciale, de obicei firmelor care au o afacere încheiată care nu are character de repetabilitate. În general, aceste credite sunt credite pe termen acurt cu excepția cazurilor când în profitul firmei intră și realizarea de utilaje sau instalații cu ciclu de fabricație.

e. Liniile de credit se acordă de bănci în situația în care o firmă are o activitate cu caracter repetativ, iar creditele se acordă pentru activitatea curentă a firmei. În general, asemenea credite se acordă pentru completarea capitalului de lucru la firmele a căror activitate înregistrează creșteri de la o perioadă la altă. La stabilirea volumului liniei de credit se are în vedere cash-flow-ul întocmit de firmă din care trebuie să reiasă volumul vânzărilor pe perioada de creditare, durata medie de încasare a clienților și perioada pentru care se solicită linia de credit, bineînțeles pe baza de documente certe .

f. Creditele pentru cumpărarea de acțiuni au ca scop, așa cum arată și denumirea acestora, cumpărarea de acțiuni. Aceste credite au caracter specific atât prin obiectul lor cât și prin documentele specifice ce se solicită în plus de către bancă la analiza acestui tip de credit, respectiv documentele societății pentru cumpărarea de acțiuni din care să rezulte numărul și valoarea acțiunilor care se cumpără.

Acest tip de credit se poate acorda atât pe termen scurt cât și pe termen mediu, cu rambursare lunară, trimestrială sau semestrială având caracter de completare a surselor proprii ale solicitantului.

g. Creditele pentru nevoi foarte urgente se acordă clienților băncii în cazul în care aceștia nu pot face față plăților din cauza decalajului între livrarea mărfurilor, executării de lucrări sau prestării de servicii și încasarea acestora. Asemenea credite se acordă pe o perioadă de până la 30 de zile pe bază de documente remise spre încasare (facturi) sau documente existente deja în circuitul bancar (ordine de plată). Banca verifică vechimea facturilor precum și dacă facturile au fost emise în favoarea unor clienți tradiționali ai firmei care nu sunt rău plătnici sau în dificultate financiară.

Aceste credite se acordă de regulă, pentru efectuarea unoi plăți urgente (taxe vamale, datorii la buget, plăți de combustibili și energie, etc.) care, prin neplata acestora ar conduce la imposibilitatea desfășurării activității.

h. Creditele pentru stimularea exportatorilor se acordă exportatorilor pentru perioada ce se scurge de la livrarea mărfurilor și până la încasarea de la extern a acestora. De regulă, asemenea credite se acordă în limita a 70% din valoarea producției ce face obiectul exportului și numai pentru clienții băncii respective care își desfășoară activitatea numai prin această bancă, pe baza unei analize riguroase a rentabilității clientului.

i. Creditele pentru importuri se acordă în general importatorilor care au și activitate de export. Deoarece aceste credite se acordă în valută, trebuie să existe garanția rambursării acestora în valută pentru a evita un eventual "risc valutar", ca urmare a deprecierii în timp a valutei naționale. De la caz la caz, în funcție de volumul creditului, se pot acorda credite și importatorilor fără activitate de export cu condiția existenței garanției rambursării la termen a creditului și a dobânzii aferente.

j. Creditele de legătură au ca obiect utilizarea fondurilor din surse, înainte ca ele să fie disponibile, care provin din emisiunile de obligațiuni, vânzări de active, emisiuni de acțiuni.

k. Creditele – releu se folosesc în situații în care urmează a se încheia un contract de cumpărare în așteptarea capitalului ce urmează a se pune la dispoziție sau pentru finanțarea unei proprietăți în așteptarea creditului ipotecar. Termenul de acordare este de numai câteva luni, iar garantarea are la baza garanții reale, acțiuni sau alte elemente de activ.

l . Creditul documentar funcționează pe principiul că banca cumpărătorului (sau “emitorul") se angajează să transmită sumele convenite prin contract la cererea cumpărătorului. Acest gen de credit facilitează tranzacțiile cu străinătatea, dar reduce limita de credit de exploatare.

m. Creditele pentru investiții se acordă pentru realizarea unor proiecte de investiții care au un impact favorabil asupra rezultatelor financiare ale firmei. La baza analizei acestor credite stau studiile de fezabilitate ale afacerii care tratează mai multe variante de realizare a investițiilor, propunând varianta cea mai profitabilă.

C. După debitorul băncii creditele se pot împărți în:

credite acordate persoanelor fizice;

credite acordate persoanelor juridice;

credite acordate altor bănci;

credite acordate statului.

Creditele acordate persoanelor fizice se referă în general la:

credite pentru construcții de locuințe cu garanții ipotecare, care în general pot fi acordate pe termen mediu sau lung și au în vedere veniturile realizate de persoanele respective care trebuie să achite rata, dobânda și comisioanele aferente;

credite pentru autoturisme, garanția reprezentând-o autoturismul respectiv și eventual, alte garanții personale. Termenul de rambursare este în general între 2 și 5 ani.

creditele pentru studii se acordă pentru întreținerea studenților pe perioada studiilor din care trebuie să-și acopere și o parte (sau integral) taxele școlare. Dobanziile la aceste credite sunt foarte mici, iar termenul de rambursare poate ajunge până la 10 ani.

liniile de credit pentru carduri care se acordă clienților posesori de carduri de credit în limita unui plafon până la care clientul poate face cheltuieli. Pentru a nu plăti dobânzi mari sau penalizatoare în caz de întârzieri la rambursarea acestora, clienții alimentează periodic cardurile pentru a nu rămâne cu solduri debitoare peste termenele convenite cu banca.

Creditele pentru persoane juridice se acordă pentru suplinirea temporară a fondurilor agenților economici pe baza de contracte de creditare, pentru desfășurarea procesului de producție sau de investiții.

D. ln funcție de calitatea lor creditele se pot clasifica în:

credite performante care sunt acele credite care nu au durata aprobată de acordare expirată, clienții achitându-și ratele și dobânzile la termenele scadente;

credite nerambursate la scadență care reprezintă creditele la care termenele aprobate pentru rambursare au expirat. La aceste credite băncile percep dobânzi majorate.

1.3. CONȚINUTUL ȘI FUNCȚIILE CREDITULUI

Există 3 opinii cu privire la conceptul de credit:

Creditul ca încredere

Creditul ca expresie a relațiilor de redistribuire

Creditul ca formă a relațiilor de schimb

Creditul ca încredere este o concepție care plasează la baza relațiilor de credit ideea de încredere, de unde rezultă caracterul subiectiv al acestora. Considerarea creditului ca încredere se fundamentează pe definițiile date acestui concept. Termenul de credit își are originea în cuvintele latine “creditum", “de credere'' care desemnează încrederea în ceva sau cineva. În practică, această încredere se concretizează în relațiile dintre creditor și debitor, în sensul că cel din urmă trebuie să prezinte o anumită bonitate, astfel încât să genereze încredere din partea creditorului.

Creditul ca expresie a relațiilor de schimb reprezintă un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o cantitate de monedă sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare. Acestei abordări îi sunt aduse contaargumente dintre care cel mai puternic este acela potrivit căruia creditul nu este o formă a schimbului, nici din punct de vedere al scopului și nici al conținutului material al valorii.

Creditul ca expresie a relațiilor de redistribuire reprezintă o abordare care pornește de la conținutul economic specific al creditului, respective transferul unei părți din produsul social de la unii din participanții la circuitul economic către alți participant la acest circuit. Spre deosebire de alte forme ale relațiilor de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu impozitele și taxele, care au character definitiv, creditul este o formă particulară a acestor relații, prin caracterul temporar al transferului din economie.

În ceea ce privește funcțiile creditului, în literatura de specialitate există o diversitate de opinii, predominante fiind cele care atribuie creditului trei funcții :

funcția de repartiție

funcția de control

funcția de emisiune

Funcția de repartiție are două laturi și anume cea de mobilizare și cea de redistribuire. Prin credit se mobilizează și se distribuie trei mari categorii de resurse:

– capitalurile disponibile degajate temporar din economie care sunt sume reprezentând amortismentul din momentul formării până în momentul înlocuirii capitalului fix, sumele provenite din vânzarea producției, din momentul încasării până în momentul intării într-un nou ciclu productiv, sumele din profit destinate acumulării sau cele repatizate pentru constituirea de fonduri și rezerve.

– depunerilor agenților economici care sunt disponibilități care au ieșit din sfera producției și sunt păstrate la bănci sub forma depozitelor la termen.

– economiile populației păstrate la bănci.

Funcția de control a creditului se concretizează în aceea că băncile sunt direct interesate ca resursele care au fost împrumutate să fie rambursate la scadență și în totalitate.

Funcția de emisiune a creditului constă în capacitatea acestuia de a crea monedă, datorită caracteristicii monedei de cont de a se multiplica.

CAPITOLUL II RISCUL DE CREDIT

DEFINIREA, CLASIFICARE ȘI IDENTIFICAREA RISCURILOR

Definirea riscului

În Concise Oxford English Dictionary, riscul este definit drept “hazard, posibilitatea unei consecințe negative, pierdere sau expunere la neșansă”.

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii romane termenul de risc vine din limba franceză de la cuvântul “risque” și semnifică o “posibilitate de a ajunge ȋntr-o primejdie, de a avea de ȋnfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă”.

În orice activitate bancară riscul există permanent, însoțește ca o umbră toate afacerile băncii și se produce sau nu, în funcție de condițiile care i se creează. Potrivit unei definiții larg acceptate, riscul reprezintă pierderea potențială care poate rezulta dintr-o activitate prezentă sau viitoare sau cel mai simplu spus, riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere.

În momentul în care o bancă intră în relații de credit cu un client, analizează mai întâi riscul la care se supune prin acordarea împrumutului având în vedere metoda celor “5 C”, și anume:

CARACTERUL care reprezintă dorința unui debitor, precum și hotărârea să de a-și onora obligațiile sale derivate din necesitatea obținerii unui împrumut.

CAPITALUL propriu al întreprinzătorului, precum și dorința acestuia de a contribui cu fonduri la realizarea afacerii și în ce proporție.

CAPACITATEA reprezintă abilitatea împrumutatului de a produce numerar din operațiunile sale globale sau din proiectul însuși sau abilitatea acestuia de a gestiona numerarul.

CONDIȚIILE au în vedere situația curentă și de perspectivă a ramurii sau sectorului din care face parte firma.

COLATERALUL reprezintă garanția angajată de întreprinzător în realizarea unei afaceri sau a unui proiect de investiție care pot compensa unul sau mai multe puncte slabe din cei “4 C” anteriori.

Clasificarea riscurilor

În activitatea ei zilnică banca se confruntă cu o diversitate de riscuri, precum și cu o diversitate de situații care conduc la aceste riscuri:

În funcție de piața care determină apariția riscului întâlnim:

a. Riscuri determinate de piață produsului

Riscul de creditare este riscul cel mai important dintre cele de pe piața produsului, datorându-se deprecierii valorii, ca o conseciță a falimentului sau nerambursării împrumutului.

Riscul de startegie (de afaceri) este riscul ca întreaga linie de afaceri să sucombe datorită competiției sau uzurii morale.

Riscul datorat reglementărilor bancare. Instituțiile financiare funcționează ca centre de profit în baza unor licențe care pot fi revocate, ceea ce poate să ducă la pierderea unor investiții importante.

Riscul de operare este un risc semnificativ pe piața produdului, el neputând fi ignorant de nici o instituție finaciară, și constă în riscul ca sistemele de calcul să nu funcționeze correct.

Riscul de marfă. Prețurile mărfurilor pot să afecteze uneori imprevizibil băncile, precum și alți creditori, având impact general atât asupra economiilor, cât și asupra debitorilor.

Riscul resurselor umane reprezintă forma de risc cea mai subtilă, foarte dificil de măsurat, care rezultă din politica de personal: recrutarea, pregătirea, motivarea și menținerea specialiștilor.

Riscul legal se referă la responsabilitatea creditorilor atunci când debitorii au pretenția că falimentul lor a fost cauzat de faptul că banca a promis că nu va retrage creditul sau că va acorda credite suplimentare, precum și la litigii legate de deșeuri toxice depozitate pe terenul deposedat, care inițial a stat la baza acordării de credite ca garanție.

Riscul de produs se referă la riscul ca produsele oferite de către o instituție financiară să se uzeze și să devină necompetitive.

Riscuri determinate de piața de capital

Riscul rate dobânzii este acel risc de deteriorare a situației patrimoniale a băncii, sub influența unor modificări adverse a nivelului dobânzilor pe piața.

Riscul de lichiditate poate fi definit ca riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ce rezultă din imposibilitatea băncilor de a-și onora plățile față de client.

Riscul valutar poate fi definit ca probabilitatea ca o variație a cursului valutar pe piața să ducă la modificarea profitului net bancar.

Riscul de solvabilitate poate fi definit că riscul care arată cât din valoarea fondurilor proprii ale unei bănci poate scădea înainte ca poziția creditorilor ei să fie pusă în pericol.

Riscul de decontare se referă la transferul de sume între băncile locale și cele internaționale.

În funcție de expunerea la risc riscurile bancare se pot împărți în:

a. Riscurile pure sunt riscuri ce apar ca urmare a activității bancare curente, de fiecare zi. Acestea pot fi de mai multe tipuri:

– Riscurile fizice se pot manifesta ca: avarii, accidente etc.

– Riscurile financiare pot apărea ca pierderi complete de date, de documente, distrugerea arhivelor etc.

– Riscurile criminale și frauduloase se referă la utilizarea frauduloasă a mijloacelor de plată, întocmirea dosarului de credit pe baza unor documente false, furt, deturnare de fonduri, existența unor bancnote false etc.

– Riscurile de răspundere apar ca urmare a nerespectării normelor privind deschiderea de conturi, pierderi de efecte în contul clienților, răspunderea cenzorilor etc.

b. Riscurile lucrative sau speculative sunt determinate de expunerea generată de dorința de a obține profit mai mare.

În funcție de caracteristicile bancare riscurile pot fi:

a. Riscuri financiare care sunt considerate a fi cele mai importante grupe de riscuri bancare. Se împart în: riscul de lichiditate si riscul de solvabilitate.

Riscul de lichiditate exprimă probabilitatea finanțării efective a operațiunilor bancare.

Riscul de solvabilitate exprimă probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să fie insuficiente pentru a putea acoperi pierderile rezultate din activitatea curentă.

b. Riscurile de prestare sunt cele care afectează sfera serviciilor bancare și cuprind:

– Riscul operațional reprezintă incapacitatea băncii de a asigura servirea profitabilă a clienților.

– Riscul tehnologic este asociat structurii ofertei de produse financiare.

– Riscurile generate de introducerea de noi produse bancare sunt asociate inovărilor în sfera produselor financiare.

– Riscul strategic este determinat de probabilitatea de a nu alege strategia optimă perioadei și condițiilor date.

c. Riscurile ambientale cuprind acea clasă a riscurilor care este considerată ca având un puternic impact asupra performanței bancare dar asupra cărora societatea bancară are un control limitat. Această grupă de riscuri cuprinde:

– Riscul de fraudă este un risc de ordin intern și extern.

– Riscul economic este determinat de evoluția mediului economic în care funcționează atât banca cât și clienții.

– Riscul concurențial este datorat în special modificării condițiilor de piață, generând schimbarea raportului de forțe între bănci.

– Riscul legal reflectă faptul ca băncile trebuie să opereze în contextul stabilit de reglementările legale în vigoare.

Identificarea riscurilor

Activitatea de conducere și supraveghere a riscului bancar presupune folosirea

mai multor etape și anume identificarea, asumarea și transferul riscului.

Unele riscuri sunt evidente pentru oricine, altele nu pot fi identificate, indiferent de măsurile de precauție luate, până la declanșarea lor și provocarea de pierderi în activitățile respective.

Identificarea riscurilor, precum și localizarea lor constituie prima etapă de gestionare globală a riscurilor, în cadrul ei trebuind determinate riscurile asociate fiecărui tip de produs și serviciu bancar.

După identificarea riscurilor și localizarea lor, procesul continuă cu analiza obiectivă, care nu se întrerupe niciodată. Pentru a stabili departamentele dintr-o bancă responsabile de expunerea la risc și care au sarcina de a face analiza tipurilor de risc, precum și a modului lor de tratare, sunt utilizate raportul de gestiune anual, diverse raportări contabile, organigrama băncii.

Importante pentru depistarea riscurilor chiar înainte ca acestea să devină o realitate sunt comunicațiile permanente și deschise dintre compartimentele băncii, acest fapt oferind posibilitatea controlării riscului din momentul apariției și momentul descoperirii acestuia, prin analiza înregistrărilor financiare și contabile.

Controlul și eliminarea riscului reprezintă a doua etapă a metodei de conducere și supraveghere a riscurilor. Obiectivul acesteia este acela de a minimiza cheltuielile asociate fiecărui tip de risc identificat pe produse și servicii bancare.

Controlul riscului constituie o sarcină permanentă și individuală ce se exercită în interiorul fiecărei bănci, acesta fiind asigurat atât de banca centrală cât și de departamentele specializate și de supraveghere.

Managerii bancari trebuie să determine care sunt principalele tipuri de activități de control pe fiecare tip de risc în parte, cunoscând caracteristica și evoluția probabilă a acestora. O altă problemă care se ridică este cea de asumare a riscurilor de către bancheri. Aceștia sunt familiarizați cu asumarea riscurilor în activitatea zilnică, dar ei sunt reticenți în asumarea totală sau parțială a riscurilor accidentale.

Ultima etapă a activității de conducere și supraveghere a riscului bancar o constituie transferul riscului. În practica băncilor, există sistemul de transferare a riscului prin utilizarea instrumentelor derivate, precum și prin sistemul asigurărilor. Divizarea și transferul riscului se pot realiza și prin constituirea de consorții între mai multe bănci. Din punctul de vedere al evitării concentrării riscului, cu cât banca are mai mulți codebitori pentru aceeași creanță, cu atât scade importanța insolvabilității unuia dintre ei. Pe de altă parte, prin reglementări proprii sau ale băncilor centrale, concentrarea riscului este evitată și prin limita impusă în acordarea de împrumuturi unuia și aceluiași debitor.

Identificarea riscului presupune și o bună pregătire a celor care lucrează în toate departamentele băncii, atât pentru a cunoaște condițiile, evenimentele, stările care pot conduce la apariția unor riscuri specifice fiecărui sector unde managementul bancar acționează, cât și metodele și tehnicile specifice pentru identificarea și monitorizarea fiecărui tip de risc.

Consecințele producerii riscurilor bancare

Producerea riscurilor bancare determină reducerea profiturilor și a veniturilor acționarilor sau, în ultimă instanță, ieșirea de pe piața a băncii prin preluarea ei de către o bancă mai puternică, sau prin faliment.

Elementele primordiale ale manifestării riscurilor sunt asimetria informațională, hazardul moral și selecția adversă. În momentul în care băncile se află în situația de a nu cunoaște cu precizie riscul investițiilor pe care le-au creditat, ele sunt supuse asimetriei informaționale. Adeseori, băncile se află în situația de a consimți credite unor debitori care, știind ca vor finanța activități deosebit de riscante, acceptă să plătească băncii o rată a dobânzii ridicată. Dacă investiția se dovedește a fi rentabilă și creditul este rambursat, banca nu realizează riscul la care s-a supus. Dacă însă previziunile investitorului nu se adeveresc și creditul nu poate fi rambursat, atunci banca înregistrează o pierdere și este supusă hazardului moral. Următoarele solicitări de credite vor fi analizate cu mai multă severitate, motiv pentru care banca ar respinge credite performante solicitate de debitori care acceptă un risc pentru investiția lor. În această situație banca se supune selecției adverse.

RISCUL DE CREDIT

Analiza riscului de credit

Riscul de credit este definit ca probabilitatea ca debitorul sau emitentul instrumentului financiar să nu poată să plătească dobândă sau să ramburseze capitalul în condițiile specificate în contractul de credit. Riscul de credit înseamnă că plățile s-ar putea să fie întârziate sau să nu fie efectuate deloc în ultimă instanță ceea ce va cauza, implicit, probleme privind fluxurile de numerar și va afecta lichiditatea băncii. În ciuda inovării din sectorul serviciilor finaciare, riscul de credit este în continuare cauza principal a falimentului băncilor. Motivul esta ca 80% din bilanțul unei bănci se referă în general la acest aspect al managementului riscului. Principalele tipuri de risc de credit sunt:

Riscul de contrapartidă este riscul de înregistrare a unor pierderi aferente contractelor derivate datorită incapacității de plată a contrapartidei.

Riscul de participație este riscul de a înregistra pierderi cauzate de modificări ale valorii de piața a participațiilor.

Riscul de țară reprezintă riscul care este determinat de condițiile economice, sociale și politice ale țării de origine a împrumutatului.

Riscul de transfer este o componentă riscului de țară, care apare atunci când obligația împrumutatului nu este exprimată în moneda țării de origine a acestuia.

Riscul de securitizare este riscul rezultat în urma tranzacțiilor de securitizare în relație cu care instituția de credit este fie originator fie sponsor.

Riscul de concentrare include expunerile individuale mari și expuneri semnificative la grupuri de contrapartide a căror probabilitate de faliment este determinată de factori comuni, de exemplu sector, economie, locație geografică, tip de instrument.

Riscul rezidual este determinat de utilizarea tehnicilor de diminuare a risculuide credit. Acest risc nu apare ca urmare a deteriorării bonității contrapartidei ci dintr-o capacitate redusă de realizarea a colateralului primit.

Faptul ca 80 de procente din bilanțul unei bănci se referă în principal la managementul riscului de credit, face ca odată cu trecerea timpului, băncile să-și perfecționeze continuu metodele de analiză economică financiară a activității clienților săi. Această analiză privește în primul rând analiza situațiilor financiare întocmite de agenții economici.

Potrivit ordinului nr. 1752/2005, persoanele juridice întocmesc situații finaciare anuale compuse din bilanț, cont de profit și pierderi, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, și note explicative.

Aplicarea principiului de baza al activității bancare – principiul prudenței bancare presupune în primul rând cunoașterea și înțelegerea activității solicitantului de credit. Aceasta permite băncii protejarea fondurilor proprii și celor atrase și totodată selectarea judicioasă a clienților.

Clasificarea creditelor și plasamentelor

Conform Regulamentului nr. 5/2002 creditele și plasamentele se clasifica în următoarele categorii:

– standard;

– în observație (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul nebancar);

– substandard (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul nebancar);

– îndoielnic (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul nebancar);

– pierdere.

Creditele standard sunt acele credite care nu implica deficiențe și riscuri, rambursarea lor făcându-se la timpul și termenele prevăzute, respectiv credite acordate unor clienți solvabili, pentru afaceri bune.

Creditele în observație sunt acele credite acordate unor clienți cu rezultate economico-financiare foarte bune, dar care, în anumite perioade de timp, întâmpină greutăți în rambursarea ratelor scadente și a dobânzilor aferente. Pentru acești clienți, banca estimează o scădere a profiturilor lor în viitor, ca urmare a unor posibile probleme de natura aprovizionării tehnico-materiale, a reducerii cererii de produse pe piață, a altor probleme de natură tehnică, organizatorică, de personal.

Creditele substandard sunt creditele care prezintă deficiențe și riscuri care periclitează rambursarea datoriei, ele neputând fi recuperate integral în cazul în care deficiențele creditului nu sunt corectate pe parcurs.

Creditele îndoielnice sunt împrumuturile care nu pot fi rambursate, iar garanțiile lor sunt incerte.

Creditele pierdere sunt creditele care nu pot fi restituite băncii, ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie garantată.

Clasificarea creditelor și a plasamentelor se face prin aplicarea simultană a următoarelor criterii:

– serviciul datoriei reprezintă capacitatea debitorului de a-și onora datoria la scadență, exprimată ca număr de zile de întârziere la plata de la data scadenței.

– performanța financiară reflectă potențialul economic și soliditatea financiară a unei entități economice, obținută în urma analizării unui ansamblu de factori cantitativi (indicatori economico-financiari calculați pe baza datelor din situațiile financiare anuale și periodice) și calitativi. Performanța financiară a agentului economic se stabilește cu ajutorul unor indicatori cantitativi ai eficienței economice cum sunt: lichiditatea patrimoniaia, gradul de acoperire a dobânzii din profit, precum și a unor indicatori calitativi care se referă la: credibilitatea clientului, calitatea managerială, poziția pe piața a agentului economic și condițiile în care acesta își desfășoară activitatea, calitatea acționariatului, relația cu banca, vechimea neîntreruptă în activitate.

– inițierea de proceduri judiciare are semnificația ca cel puțin una din următoarele măsuri au fost luate în scopul recuperării creanțelor:

darea de către instanță a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului;

declanșarea procedurii de executare silită față de persoanele fizice sau juridice.

Categoriile de performanță financiară vor fi notate de la A la E, în ordinea descrescătoare a calității acesteia:

– categoria A – performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a ratei și a dobânzii, se constată menținerea și în perspectivă a performanțelor financiare la un nivel ridicat;

– categoria B – performanțele financiare sunt bune și foarte bune dar nu se vor putea menține la acest nivel în perspectivă;

– categoria C – performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendință de înrăutățire;

– categoria D – performanța financiară este scăzută cu o evidentă ciclicitate la intervale scurte de timp;

– categoria E – performanța financiară reflectă pierderi și există perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.

Aceasta încadrare a agenților economici se face pe baza analizei financiare, ce permite atribuirea unui punctaj criteriilor cuantificabile care, apoi, se coroborează cu rezultatele analizei criteriilor necuantificabile. Serviciul datoriei, potrivit normelor Băncii Comerciale Române este apreciat astfel:

bun – în situațiile în care ratele și dobânzile sunt plătite la scadență sau cu o întârziere maximă de 7 zile;

slab – când ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 de zile;

necorespunzător – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 de zile.

Tabel 2.1. Criterii de încadrare pe categorii de clasificare a creditelor pentru sectorul nebancar

sursă: Regulamentul BNR nr.5/2002

Evaluarea performanței financiare a unei entități economice din sectorul nebancar va conduce la încadrarea acesteia în una dintre cele cinci categorii de performanță financiară. Această evaluare se va realiza potrivit normelor interne ale băncilor, aprobate la nivelul consiliului de administrație al acestora, pe bază de punctaj atribuit unor factori cantitativi și calitativi. Punctajul se va stabili luând în considerare factorii cantitativi care se vor referi în principal la indicatorii de lichiditate, solvabilitate, risc și profitabilitate, factorii calitativi urmând a se referi în principal la aspecte legate de modul de administrare a entității economice analizate, de calitatea acționariatului, de garanțiile primite (altele decât cele care sunt acceptate la diminuarea expunerii față de debitor) și de condițiile de piața în care aceasta își desfășoară activitatea.

Indicatorii se calculează pe baza datelor cuprinse în situațiile financiare ale entității economice, întocmite conform reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice sau de autorități cu competențe similare din alte țări, iar categoria de performanță financiară se determină și contribuie la stabilirea categoriei de clasificare în luna următoare celei în care banca are acces la raportările respective.

În cazul în care băncile se găsesc în imposibilitate de a evalua performanța financiară a unui client din sectorul nebancar, aceasta va fi încadrată direct în categoria E.

Frecvența cu care se determină categoria de performanță financiară a unei entități economice va coincide cu frecvența cu care se întocmesc situațiile financiare.

În vederea clasificării creditelor, pe perioada cuprinsă între două întocmiri ale situațiilor financiare, se menține ultima categorie de performanță financiară determinată.

Prima clasificare a creditelor pentru entitățile economice din sectorul nebancar, efectuată potrivit prezentului regulament, va lua în considerare categoria de performanță financiară determinată în funcție de ultimele situații financiare.

Normele interne ale băncilor trebuie aprobate de Banca Națională a României – Direcția supraveghere.

Creditele acordate unui debitor și/sau plasamentele constituite la acesta se încadrează într-o singură categorie de clasificare, pe baza principiului declasării prin contaminare, respectiv prin luarea în considerare a celei mai slabe dintre categoriile individuale de clasificare.

Tabel 2.2. Criterii de încadrare pe categorii de clasificare a creditelor și plasamentelor pentru sectorul bancar

sursă: Regulamentul BNR nr.5/2002

Politica de provizionare

O formă de asigurare împotriva riscului este provizionarea. Sistemul de provizioane în cadrul băncilor comerciale, reglementat de normele în vigoare, este destinat protejării capitalului băncii, protejării depozitelor persoanelor fizice și juridice, acoperirii eventualelor credite cu incertitudini în recuperare.

Provizioanele specifice de risc sunt aferente fiecărui credit aprobat, în curs de derulare la unitățile băncii, și sunt destinate acoperirii eventualelor credite care, în urma analizei performanțelor financiare ale împrumutaților și a serviciului datoriei, prezintă incertitudine în recuperarea lor.

Pentru determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit, aferent unui credit sau plasament, se vor parcurge următoarele etape:

determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc de credit, astfel:

prin deducerea din expunerea băncii față de debitor a garanțiilor acceptate a fi luate în considerare conform Normelor metodologice ale Băncii Naționale a României nr. 12/2002 pentru aplicarea prezentului regulament, în cazul unui credit clasificat în categoria "standard", "în observație", "substandard", "îndoielnic" și "pierdere", în situația în care nu s-au inițiat proceduri judiciare și în situația în care toate sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile;

prin luarea în considerare a întregii expuneri, indiferent de garanții, în cazul unui credit clasificat în categoria "pierdere", în situația în care s-au inițiat proceduri judiciare sau în situația în care cel puțin una dintre sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile, precum și în cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare aferentă acestuia;

aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obținute;

În vederea determinării provizioanelor specifice de risc, expunerea brută a debitorului, respectiv soldul creditelor pe termen scurt, mediu și lung, în lei și în valută, curente și restante, și dobânzile aferente acestora înregistrate la 30 iunie sau 31 decembrie, poate fi micșorată doar cu valoarea unor angajamente cum ar fi: garanții de la Guvernul României sau de la B.N.R., în cadrul limitelor de risc acceptate, depozite gajate plasate la bănci comerciale, garanții de la alte bănci din România în cadrul limitelor de risc acceptate, colaterale non-cash acceptate de bancă.

Expunerea netă se determine diminuând volumul creditelor angajate și al dobânzilor aferente cu valoarea reală a garanțiilor, stabilită în funcție de posibilitatea de valorificare a acestora pe piața, chiar dacă, în unele cazuri, aceasta este diferită de valoarea din evidentă contabilă.

Dacă valoarea reală (de piața) a garanțiilor constituite este acoperitoare pentru expunerea brută, expunerea netă va fi zero și, în acest caz, nu vor fi constituite provizioane.

În vederea administrării riscului general de credite rezultat din activitatea de creditare, banca are obligația să constituie rezerva generală pentru riscul de credit, în limită de 2% din soldul creditelor acordate existent la sfârșitul anului, în conformitate cu Normele nr.10/1995 alo B.N.R.

Banca constituie provizioane specifice de risc, în conformitate cu Normele B.N.R. nr. 3/1994, pentru următoarele categorii de credite și dobânzile aferente acestora:

a) credite "pierderi" – în limita a 100% din soldul acestora;

b) credite "îndoielnice" – în limita a 50% din soldul acestora;

c) credite "substandard" – în limita a 20% din soldul acestora;

d) credite "în observație" – în limita a 5% din soldul acestora.

Pentru creditele "standard" nu se constituie provizioane.

Tabel 2.3. Coeficienți de provizionare aferenți categoriilor de clasificare

sursă: Regulamentul BNR nr. 5/2002

În vederea limitării riscurilor în activitatea de creditare și pentru a menține în permanență un nivel minim de solvabilitate, banca își constituie provizioane specifice de risc, în urma clasificării creditelor în funcție de calitatea lor.

Ca și analiza calității portofoliului de credite, cea de constituire a provizioanelor de toate categoriile capătă un caracter continuu și rezultă, implicit, din evoluția calității creditelor acordate de bancă.

CREDITE NEPERFORMANTE

2.3.1 Definiții utilizate în practica internațională

Indicii, precum plăți întârziate ale ratelor și dobânzilor, schimbarea managementului, acțiuni legale împotriva clientului, deteriorarea relațiilor cu partenerii de afaceri sau cu personalul, arată ca respectivul credit a devenit un credit problema. Soluția preferată pentru un astfel de credit este renegocierea planului de acțiune cu clientul, respectiv reeșalonarea sau rescadentarea creditului și, deci, stabilirea unui nou grafic de rambursare.

Caracterul neperformant al unui credit se manifestă atunci când nu mai sunt asigurate condițiile de rambursare integrală și de achitare a dobânzilor și comisioanelor aferente. Beneficiarul unui credit devenit neperformant este, cu siguranță, și el un client neperformant, care în prezent sau în viitor nu este sau nu va mai fi în măsură să-și plătească la termen datoriile, situație reflectată de altfel de performanță sa financiară. De aceea, este foarte importantă depistarea timpurie a așa-numitelor semnale de avertizare, ce arată ca împrumutul a devenit o problemă și recuperarea lui este absolut necesară înainte ca datoria să se acumuleze, pentru a evita declanșarea unei crize financiare.

Pentru o mai bună comparabilitate a datelor, Ghidul FMI (Financial Soundness Indicators: Compilation Guide) recomandă ca împrumuturile și alte active să fie clasificate ca neperformante atunci când ratele de plată reprezentând principal și dobânda înregistrează restanțe de 90 de zile sau mai mult. În plus, creditele neperformante vor include și acele credite cu un serviciu al datoriei mai mic de 90 de zile care în legislația națională sunt recunoscute ca neperformante atunci când există indicii clare de nerambursare.

Criteriul celor 90 de zile reprezintă practica cea mai des întâlnită în diferite țări pentru determinarea împrumuturilor neperformante.

Thomas Fitch Creditul consideră creditul a fi neperformant iar debitorul în incapacitate de plată atunci când plata principalului și dobânzii este restantă mai mult de 90 de zile.

Conform lui Moody creditul este considerat a fi neperformant în următoarele situații:

pentru creditele acordate populației dacă înregistrează restanțe la principal și dobândă de cel puțin 60 de zile

pentru creditele comerciale și leasing dacă înregistrează restanțe la principal și dobândă de cel puțin 90 zile

orice credit pentru care există indicii clare de neperformanță

Tabel 2.4. Definiții utilizate în practica internațională de 15 state din Europa

sursă: BNR

Creditele restante de peste 90 zile considerate neperformante (NPL), sunt clasificate în categorii diferite:

în pierdere: 2 țări (România și Bulgaria)

în îndoielnic și pierdere :4 țări (Serbia, Ucraina, Macedonia și Rusia)

în substandard, îndoielnic și pierdere: 3 țări (Ungaria, Polonia și

Republica Cehă)

Restul țărilor nu încadrează creditele ca neperformante strict funcție de categoria de clasificare.

Conform reglementărilor, în cazul României, toate expunerile brute care

înregistrează restanțe mai mari de 90 zile și/sau pentru care au fost inițiate proceduri judiciare sunt clasificate în pierdere 2 și provizionate integral după deducerea unui coeficient de maximum 25% din valoarea colateralului. Criteriul de clasificare al creditelor în funcție de numărul de zile restante este semnificativ mai sever decât cel utilizat în cazul majorității țărilor incluse în eșantion.

Conform IFRS (IAS 39) un activ financiar sau un grup de active financiare este depreciat dacă:

există dovezi obiective ale deprecierii ca rezultat al unuia/al mai multor evenimente care au apărut după recunoașterea inițială a activului

evenimentul (sau evenimentele) care ocazionează pierderi are (au) un impact

asupra viitoarelor fluxuri de trezorerie estimate ale activului financiar sau ale grupului de active financiare care poate fi estimat în mod fiabil

Exemple de evenimente care ocazionează pierderi:

dificultatea financiară semnificativă a debitorului/emitentului;

o încălcare a contractului (ex.: întârziere în plata dobânzii/ a principalului)

devine probabil că debitorul va intră în faliment/în altă formă de reorganizare financiară

dispariția unei piețe active pentru acel activ financiar din cauza dificultăților financiare

IAS 39 nu dă o definiție explicită pentru NPL. Se consideră, implicit, că un credit

devine restant începând cu a doua zi în care are (au) loc evenimentul (evenimentele) menționat(e) mai sus.

2.3.2. Cauzele apariție creditelor neperformante

Greșelile în raționamentul profesional al lucrătorilor bancari sunt adesea considerate drept cauzele majore ale apariției creditelor neperformante. Studii efectuate în acest sens au demonstrat ca acestea nu sunt motive serioase care să conducă la falimentul unei instituții de credit. Problemele reale sunt cele aferente sistemului bancar și care sunt înrădăcinate în politicile de creditare ale băncilor.

Factorii care determină apariția creditelor neperformante sunt:

operațiunile interne, respectiv acordarea prea multor credite directorilor și acționarilor mari sau părților afiliate acestora;

compromiterea principiilor de creditare, prin acordarea de credite care au riscuri mari ori au atașate condiții nesatisfăcătoare, cu deplină conștientizare a încălcării principiilor de creditare sănătoase, în vederea obținerii unor venituri cât mai mari, sub presiunile concurenței sau ca urmare a unor conflicte personale de interese;

dorința de a obține venituri cât mai mari, situație în care preocuparea pentru câștiguri excede motivația unor decizii de creditare sănătoase, subevaluată de speranța că riscul nu se va materializa sau nu va conduce la credite cu termeni de rambursare nesatisfăcători. Aceasta este o problemă relativ frecventă întrucât portofoliul de credite este de obicei principalul activ generator de venituri al unei bănci;

informații de credit incomplete, împrumuturile fiind acordate fără o evaluare corespunzătoare a bonității clientului;

complezența, manifestată în mod tipic printr-o lipsă de supraveghere adecvată a clienților vechi, familiari, prin dependență de informații orale și nu de date financiare credibile și complete, și printr-o interpretare optimistă a punctelor slabe, cunoscute, legate de client, datorită supraviețuirii în trecut în situații potrivnice.

lipsa supravegherii, chiar și creditele sănătoase la început putând să genereze pe parcurs probleme și pierderi din cauza lipsei unei supravegheri eficiente;

incompetența tehnică, respectiv lipsa capacității tehnice în rândul ofițerilor de credit de a analiza situațiile financiare și de a obține și evalua informații de credit pertinente;

slaba selecție a riscurilor, tendință ce implică următoarele:

acordarea de credite cu un risc financiar sănătos, inițial până la un nivel aflat dincolo de capacitatea de plată rezonabilă a clientului. Aceasta este o problemă frecventă în cadrul economiilor instabile, cu rate de dobândă volatile;

acordarea de credite la care partea finanțată de bancă din costul total al proiectului este mai mare în raport cu investiția de capital propriu a clienților;

acordarea de credite bazate pe expectații privind finalizarea cu succes a unei tranzacții și nu pe bonitatea clientului, precum și a celor pentru cumpărarea speculativă de titluri sau bunuri;

acordarea de credite companiilor care funcționează în zone sau sectoare aflate în impas economic;

acordarea de credite bazate pe garanții cu valoarea de lichidare problematică sau credite cu garanții fără marje adecvate de siguranță.

Alte cercetări în domeniu au demonstrat faptul ca deteriorarea calității portofoliului de credite se manifestă întotdeauna gradual, fiind însoțită de o serie de semnale de avertizare care permit ofițerului de credite să acționeze pentru a preveni agravarea situației sau cel puțin pentru a minimiza pierderea ce ar putea fi înregistrata de bancă, îndrumând și sprijinind împrumutatul să ia măsuri pentru îmbunătățirea situației sale financiare. În generai, înainte de a nu mai putea rambursa un credit, debitorul trece printr-o criză de numerar. Se apreciază existența a trei etape distincte privind numerarul, și anume:

menținerea cu dificultate a lichidității, etapa în care stocurile încep să se acumuleze și viteza de încasare a creanțelor încetinește, reacția împrumutatului fiind încetinirea plății furnizorilor, reducându-și astfel cheltuielile;

etapa a doua, în care administrarea numerarului devine prioritară, fiind impuse plafoane și limitări de cheltuieli; salariații sunt lăsați să-și caute alte locuri de muncă, nu se mai fac investiții, se încearcă valorificarea activelor neesențiale, nu se mai plătesc dividende cu scopul de a le capitaliza pentru a acoperi capitalul propriu diminuat de pierderile din exploatare

amenințarea pericolului de faliment, etapa în care împrumutatul își utilizează toate sursele de numerar din conturi, nu-și mai achită nici un fel de datorii sau obligații.

Pentru ca semnalele de avertizare să fie eficient valorificate și să prevină transformarea într-un credit neperformant, ofițerii de credite ar trebui să acorde o mai mare atenție la analiza situațiilor financiar-contabile ale împrumutatului, să comunice în permanență cu acesta, să fie atent la semnalele directe și indirecte primite de la terți și să ia în considerare toate mișcările din conturile bancare ale debitorului.

2.3.3. Evoluția creditelor neperformante în România

Plecând de la situația clasificării creditelor pe categorii, se apreciază ca în categoria creditelor neperformante se includ împrumuturile clasificate “îndoielnic” și “pierdere”.

Figura 2.1. Evoluția creditelor încadrate în categoriile “pierdere” și “idoielnic” în perioada 1994-2008

Sursă: Audit financiar, Anul VII, nr. 8/2009, pag.38

Din analiza datelor prezentate în Figura 2.1. se poate observa nivelul maxim de 54,77% este atins de creditele neperformante în anul 1998. Scăderea bruscă înregistrată în perioada 2000 – 2002 este rezultatul îmbunătățirii aparente a calității portofoliului de credite ca urmare a eliminării performanței financiare din criteriile de clasificare a debitorilor. În anul 2003, odată cu reintroducea criteriului de clasificare sus menționat și ponderea creditelor de calitate slabă s-a triplat față de anul precedent. Ușoară sa scădere în perioada 2004 – 2006 poate fi motivată de adevarata consolidare a sistemului financiar românesc și a creșterii stabilității sale ca urmare a privatizării unui număr mare de instituții de credit și a preluării majorității lor de către bănci străine.

Începând eu anul 2006 însă, calitatea portofoliului de credite a început să se deterioreze, evoluția sa negativă accentuându-se în următorii doi ani, ceea ce a condus la situația în care se află în prezent sistemul bancar românesc.

Principala cauza a apariției creditelor neperformonte se consideră a fi incompetența sau neatenția personalului băncii, în special în stadiul de analiză al dosarului de credit, dar și ulterior, în momentul acordării împrumutului și pe parcursul derulării acestuia.

Aceasta se materializează în necunoașterea activități clientului și implicit în analiza financiară necorespunzătoare a acesteia, în structurarea inadecvată a împrumutului (destinație, suma, sursa de rambursare, termenele de rambursare etc.), în întocmirea unei documentații incorecte sau incomplete, garantarea defectuoasă a împrumutului și în lipsa clauzelor asiguratorii, în slaba urmărire a derulării creditului sau chiar în lipsa acesteia.

Pe lângă cauzele determinate de greșelile comise de bancă, apariția creditelor neperformante poate fi cauzată și de beneficiarii creditelor, mai exact de modul de gestionare a afacerii, precum și de poziția sa pe piața, materializate în calitatea necorespunzătoare a conducerii, politici financiare și de marketing necorespunzătoare, deteriorarea procesului de producție sau dezvoltarea prea rapidă în condițiile lipsei capitalului propriu necesar pentru a susține capacitatea de autofinanțare etc.

O serie de factori externi, cum ar fi schimbările ce pot surveni în economie, creșterea concurenței, dezvoltarea tehnologiilor, apariția unor noi reglementări, precum și alți factori pot afecta negativ activitatea clientului, cauzând de asemenea apariția de credite neperformante. Totuși, în multe situații, aceste cauze pot fi anticipate, mai ales dacă există o colaborare continuă între debitor și ofițerul de credite.

Figura 2.2 Evoluția NPL în România

Sursă: BNR

Din Figura 2.2. se observă că evoluția NPL ȋn România urmeaza o traiectorie ascendentă, volumul acestora amplificându-se foarte mult din martie 2008 până in mai 2010.

2.3.4. Modalități generale de prevenire și gestionare a riscului de credit

Pentru prevenirea apariției creditelor neperformante trebuie luate în considerare toate semnalele de avertizare în acest sens, fiind însă necesară, în primul rând, desfășurarea unei activități prudente de aprobare a creditelor, dar și urmărirea atentă a derulării acestora în vederea soluționării eventualelor probleme ce pot apărea pe parcurs. Așadar, acordarea unui credit ar trebui să fie condiționată în primul rând de estimarea corectă a posibilității de recuperare a acestuia la scadențe, deoarece estimarea corectă a capacității de rambursare a unui împrumut s-a dovedit, de cele mai multe ori, a fi mai importantă decât asigurarea creditului cu garanții materiale.

În acest sens, auditul intern al instituțiilor de credit are un rol covârșitor în managementul riscurilor asociate creditelor neperformante. Măsurile impuse de auditul intern al instituțiilor de credit sunt axate în special pe:

estimarea corectă a necesarului de creditare al împrumutatului și a termenelor de rambursare. În acest sens este foarte important să menționăm faptul ca riscul de nerambursare este independent de suma creditului. Astfel, în cazul unui credit de valoare mică, riscul de nerambursare apare din cauza lipsei fondurilor necesare realizării volumului producției programate și implicit a profitului estimat și a încasărilor necesare plății obligațiilor asumate. În situația contractării unui împrumut mare, riscul de nerambursare este consecința creșterii gradului de îndatorare financiară peste necesar și a majorării artificiale a costului cu dobânzile, generând reducerea capacității de piață. În ceea ce privește termenele de rambursare este foarte importantă corelarea momentului plăților cu momentul încasărilor previzionate, în caz contrar împrumutatul putând să între în incapacitate de piață.

corelarea destinației creditului cu sursa de rambursare. Această recomandare a este justificată de faptul ca instituțiile de credit trebuie să se asigure anterior acordării unui împrumut ca afacerea finanțată din credit va genera suficiente încasări încât debitorul să poată rambursa ratele și dobânzile aferente;

existența a două posibilități distincte de recuperare a creanțelor. Dacă prima sursă de rambursare a unui împrumut o reprezintă lichiditățile rezultate din afacerea clientului, care se pot diminua semnificativ în condițiile apariției unor probleme financiare, nemaipermițând rambursarea datoriilor, cea de-a doua sursă trebuie să fie un activ care, pe lângă lichiditatea sa și calitatea de a-și păstra valoarea de piața în timp, trebuie să fie ușor accesibil, în sensul că valorificarea acestuia să nu afecteze negativ procesul de producție al debitorului;

inserarea în cuprinsul contractului de credit a unor clauze specifice, prin care să-i fie impusă împrumutatului obligația de a-și menține capacitatea de plată. Printre aceste clauze, recomandate de auditul intern, se numără obligativitatea debitorului de a furniza băncii situațiile financiar-contabile la termenele convenite, de a-și menține lichiditatea, solvabilitatea, gradul de îndatorare, viteza de rotație a mijloacelor circulante și cash-flow-ul peste anumite limite valorice, de a-și menține activele fixe în stare bună de funcționare, de a informa banca despre orice litigii care îi poate diminua patrimonul și afecta performanțele etc. În plus, în cuprinsul contractului de credit se pot stipula și anumite restricții financiare, ca de exemplu limitarea investițiilor în active imobilizate la o anumită valoare și interdicții (de a gaja sau ipoteca active, de a efectua fuziuni sau achiziții fără aprobarea băncii, de a vinde sau închiria activele fixe existente și în special cele aduse în garanție etc.).

2.3.5. Proceduri de soluționare a creditelor neperformante

Creditele neperformante sunt cele la care, pe parcursul derulării, se înregistrează restanțe la rambursarea ratelor de credit și/sau întârzieri la plata dobânzilor, iar performanța fmanciară a împrumutanților se deteriorează în comparație cu cea de la data acordării creditului.

În general, în practica băncilor comerciale, criteriile în funcție de care un credit este inclus în categoria creditelor problemă, sunt:

– înregistrarea unui serviciu al datoriei de peste 30 zile prin neachitarea uneia sau mai multor rate de credite/dobânzi;

– încadrarea în categoriile de performanță C, D, E cu un serviciu al datoriei cuprins în intervalul 0 – 30 zile întârziere;

– angajamentele de credite înregistrate în cadrul bilanțului de către clienții care mai înregistrează alte creanțe care au fost trecute în evidența contabilă extrabilanțieră;

– creditele aflate în dificultate de a putea fi rambursate ca urmare a unor probleme apărute în activitatea curentă a împrumutatului: anularea portofoliului de contracte economice, blocarea conturilor prin hotărâri ale instanțelor judecătorești,calamități, etc.

Procedurile de soluționare reprezintă un aspect important al gestionării riscului de credit. În cursul procesului de soluționare, trebuie luat în considerare fiecare credit și client în mod individual. Strategiile de soluționare tipice sunt:

reducerea expunerii la riscul de credit a unei bănci, de exemplu prin obligarea clientului să aducă capital, fonduri, sau garanții reale ori personate în plus;

colaborarea cu clientul în vederea evaluării problemelor și a identificării soluțiilor pentru a ameliora capacitatea de rambursare și a serviciului datoriei, cum ar fi oferirea de consultanță, punerea la punct a unui program de răducere a costurilor operaționale și/sau sporire a veniturilor, vânzarea de active, elaborarea unui program de restructurare a datoriei sau amendarea termenilor împrumutului;

mijlocirea achiziționării sau preluării clientului de către o parte cu o bonitate mai bună sau mijlocirea unui parteneriat sub forma unei asocieri în participatiune;

lichidarwa riscului printr-o înțelegere extrajudiciară de instrainarc a unor bunuri aflate în garanția creditului.

CAPITOLUL III PREZENTAREA GENERALĂ A BĂNCII CENTRALE COOPERATISTE CREDITCOOP

PREZENATREA SOCIETĂȚII BANCARE

În România există 47 de bănci cooperatiste, care reprezintă entități puternice, bine organizate, majoritatea funcționând la nivelul unui întreg județ. Ele sunt organizate ca unități distincte, cu personalitate juridică și își desfășoară activitatea prin sucursale, agenții și puncte de lucru, numărul acestora ridicându-se la aproape 800.

Incepdnd cu anul 2000, cooperația de credit a beneficiat de o lege cu adevărat europeană, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97 privind organizațiile cooperatiste de credit, care a restructurat din temelii întregul sistem, activitatea unei bănci cooperatiste apropiindu-se din ce în ce mai mult de cea a unei bănci universale.

Din decembrie 2006, actul normativ menționat mai sus a fost înlocuit cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, care reglementează condițiile de acces la activitatea bancară și de desfășurare a acesteia pe teritoriul României.

Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP este instituția de credit constituită prin asocierea de bănci cooperatiste, în scopul gestionării intereselor lor comune, urmăririi centralizate a respectării dispozițiilor legale și a reglementarilor-cadru, aplicabile tuturor băncilor cooperatiste afiliate, prin exercitarea supravegherii și a controlului administrativ, tehnic și financiar asupra organizării și funcționării acestora, denumită în continuare bancă. Băncile cooperatiste sunt instituții de credit constituite ca asociații autonome de persoane fizice unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor și aspirațiilor lor comune de ordin economic, social și cultural, a căror activitate se desfășoară, cu precădere, pe principiul într-ajutorarii membrilor cooperatori.

Rețeaua CREDITCOOP este ansamblul format din Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP și băncile cooperatiste afiliate la aceasta.

Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP asigură promovarea intereselor băncilor cooperatiste afiliate, având următoarele atribuții principale:

reprezentarea intereselor comune economice, financiare, juridice, social-culturale ale băncilor cooperatiste afiliate, în fața Băncii Naționale a României, a instituțiilor publice și a instanțelor judecătorești;

urmărirea și asigurarea coeziunii și bunei funcționări a întregii rețele, scop în care Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP întreprinde toate măsurile necesare pentru a garanta lichiditatea și adecvarea capitalului la riscuri la nivelul fiecărei organizații cooperatiste de credit și al rețelei în ansamblul său, inclusiv, dacă este cazul, prin acordarea de asistență financiară băncilor cooperatiste afiliate;

emiterea actului constitutiv-cadru și a altor reglementari-cadru pentru organizarea activității în cadrul rețelei;

supravegherea băncilor cooperatiste afiliate, în ceea ce privește respectarea de către acestea a dispozițiilor legii și reglementărilor emise de Banca Națională a României, a actului constitutiv-cadru și a reglementarilor-cadru ale casei centrale și exercitarea controlului administrativ, tehnic și financiar asupra organizării și administrării acestora;

garantarea în întregime a obligațiilor băncilor cooperatiste afiliate, sens în care dispune măsurile necesare pentru asigurarea plății de către acestea a contribuțiilor stabilite;

lichidarea băncilor cooperatiste afiliate;

raportarea, în conformitate cu reglementările în vigoare, a datelor și informațiilor solicitate de Banca Națională a României;

asigurarea gestionării resurselor disponibile din rețea;

asigurarea decontării operațiunilor de încasări și plăți între băncile cooperatiste afiliate și a operațiunilor de încasări și plăți ale propriei rețele în relația cu trezoreria statului și cu celelalte instituții de credit, prin contul curent deschis la Banca Națională a României;

instruirea personalului și organizarea de acțiuni cu caracter social-cultural de interes comun.

ORGANIZAREA CREDITCOOP

Adunarea generală a acționarilor este organul suprem de conducere al fiecărei organizații cooperatiste de credit. Adunarea generală ordinară a acționarilor, în afară de dezbaterea unor probleme înscrise pe ordinea de zi, este obligată: să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație și de auditorul financiar; să stabilească programul de activitate, bugetul de venituri și cheltuieli pentru exercițiul financiar următor. Adunarea generală extraordinară a acționarilor hotărăște printre altele asupra: schimbării obiectului de activitate al băncii; prelungirea duratei de funcționare; majorarea capitalului social.

Consiliul de administrație al fiecărei organizații cooperatiste de credit are, printre altele, următoarele atribuții: examinează și confirmă situațiile financiare anuale; aprobă politica de credite, nivelul obligațiilor și al angajamentelor băncii; aprobă creditele ce nu se înscriu în politica din domeniul creditării, a celor care depășesc un procent de 10% din fondurile proprii sau presupun un risc ridicat; aprobă măsuri de recuperare a creditelor neperformante; stabilește nivele acceptabile pentru riscurile semnificative, evaluează, monitorizează și administrează aceste riscuri; aprobă planul anual de audit intern ; aprobă procedurile de stabilire a competențelor și responsabilităților în domeniul administrării riscurilor; stabilește regimul de angajare a patrimoniului băncii, aprobă structura organizatorică și de personal a băncii; aprobă normele de lucru; aprobă, numește și stabilește competențele comitetului de administrare a riscurilor, ale comitetului de credite, comitetului de audit și comitetului pentru securitatea muncii; aprobă înființarea de unități teritoriale; stabilește competențele comitetului de direcție, aprobă atribuțiile conducerii executive; numește auditorul intern, aprobă competențele și examinează rapoartele acestuia. În plus față de atribuțiile enumerate, Consiliul de administrație al Băncii Centrale Cooperatiste aprobă planul anual de supraveghere a băncilor cooperatiste din rețea.

Conducătorii organizațiilor cooperatiste de credit propun spre aprobare consiliului de administrație, regulamentul de funcționare al organizației cooperatiste de credit care va stabili cel puțin: structura organizatorică, atribuțiile fiecărui compartiment și relațiile dintre acestea, atribuțiile agențiilor și altor sedii secundare; competențele și atribuțiile directorilor agențiilor și ale altor sedii secundare, urmărind respectarea cerințelor de prudență impuse de lege.

Comitetul de audit: analizează și formulează recomandări privind politica și strategia cooperatiste de credit în domeniul controlului intern, auditului intern, auditului extern, precum și numirea auditorului financiar; încurajează comunicarea între membrii consiliului de administrație, conducerea executivă, auditorul intern, auditorul financiar.

Comitetul de administrare a riscurilor constituit la nivelul fiecărei organizații cooperatiste de credit are următoarele atribuții: asigură informarea consiliului de administrație asupra problemelor și evoluțiilor semnificative ce ar putea influența profilul de risc al băncii; dezvoltă politici și proceduri adecvate pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea și controlul riscurilor semificative. Comitetul de administrare a riscurilor stabilește procedurile de administrare a riscului de credit, riscului de piață, riscului operațional, riscului de lichiditate. Comitetul de administrare a riscurilor stabilește limite corespunzătoare pentru expunerea la riscuri, analizează în ce măsură planurile alternative corespund situațiilor neprevăzute, efectuează teste de stres asupra riscurilor. Comitetul de administrare dispune măsuri pentru monitorizarea riscurilor. Comitetul pentru administrarea riscurilor contribuie la: alegerea profilului de risc; stabilirea obiectivului și a strategiei pentru fiecare risc semnificativ; determinarea pragurilor de la care riscurile devin semnificative; determinarea raportului acceptabil dintre risc și profit; transpunerea în norme și proceduri și manuale a politicilor privind administrarea riscului. Comitetul de administrare a riscurilor a preluat și atribuțiile

Comitetului pentru administrarea activelor și pasivelor astfel că este responsabil și pentru gestionarea elementelor din bilanțul băncii într-un mod activ și pentru menținerea unei lichidități adecvate nevoilor de afaceri ale băncii; menținerea solvabilității la nivelul standardelor în vigoare; gestionarea riscului valutar; gestionarea eficientă a capitalului băncii.

Comitetul de credite constituit la nivelul fiecărei organizații cooperatiste de credit ia decizii cu privire la cererile de creditare a clienților; luarea măsurilor ce se impun în cazul complicațiilor apărute referitoare la condițiile și termenii de creditare conveniți. Comitetul de credite decide: asupra notelor de prezentare a cererilor de credit sau a cererilor de scrisori de garanție bancară întocmite de agenții; restructurarea, rescadentarea și reeșalonarea creditelor acordate; modificarea condițiilor de creditare aprobate anterior; destinația sumelor realizate din executarea silită a debitorilor și garanțiilor aferente.

Direcția administrare riscuri constituită la nivelul Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP are următoarele responsabilități: atingerea obiectivelor propuse privind managementul riscului; gestionarea superioară a riscurilor; evidențierea riscurilor inacceptabile; monitorizarea expunerilor; formularea strategiei de risc; propune profilul de risc; elaborarea politicilor de risc; evaluarea fatorilor de risc; asigurarea, în colaborare cu alte structuri, a planului de continuitate și de criză a lichidității; implementarea procedurilor de management al riscurilor.

În vederea implementării procedurilor de management al riscurilor, la nivelul fiecărei bănci cooperatiste a fost desemnată o persoană care asigură administrarea corespunzătoare a riscurilor și care are, în principal următoarele atribuții: efectuează lunar sau atunci când situația o impune analize asupra respectării limitelor stabilite pentru riscuri și face recomandări cu privire la măsurile care trebuie întreprinse în situația depășirii acestora; informează în scris comitetul de administrare a riscurilor cu privire la evoluția indicatorilor de risc și problemele care pot influența profilul de risc al băncii cooperatiste; întocmește situațiile operative care cuprind indicatorii de urmărire, monitorizare și interpretare a riscurilor aferente activității desfășurate de banca cooperatistă;urmărește și analizează limitele corespunzătoare privind expunerea la riscuri, pentru condiții de criză, în conformitate cu mărimea, complexitatea și situația financiară a băncii cooperatiste; elaborează și propune soluții pentru îmbunătățirea procedurilor și regulilor interne privind administrarea riscurilor semnificative; raportează conducerii băncii cooperatiste, comitetului de administrare a riscurilor și direcției administrare riscuri din cadrul Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP orice tip de încălcări ale limitelor de risc și/sau prudentiale.

PRODUSE ȘI SERVICII

Credite persoane fizice

1. Credite acordate de către Băncile cooperatiste din rețeaua CREDITCOOP

Băncile cooperatiste din rețeaua CREDITCOOP acordă membrilor cooperatori credite exclusiv în lei, pe termen scurt și mediu în conformitate cu prevederile O.U.G. Nr.97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, modificată și aprobată prin Legea nr.200/2002, cu modificările și completările ulterioare, pe baza normelor proprii de creditare.

Acordarea de credite membrilor cooperatori reprezintă principală activitate a băncilor cooperatiste.

TIPURI DE CREDITE:

Credite pentru investiții imobiliare având următoarele destinații:

cumpărarea unei construcții;

realizarea unei construcții;

reabilitarea, consolidarea, modernizarea, extinderea unei construcții,

menținerea dreptului de proprietate a unei construcții realizate;

cumpărarea unui teren;

viabilizarea unui teren;

menținerea dreptului de proprietate asupra unui teren.

Credite de consum pentru satisfacerea nevoilor personale sau ale familiei solicitantului, a căror destinație poate fi:

achiziționarea de bunuri, altele decât cele prevăzute la "investiții imobiliare";

dezvoltarea producției agncoleîn gospodăriile proprii

comercializarea produselor obținute din producția agricolă în gospodăriile proprii;

activități de turism și agroturism;

activități de prestări servicii din diversedomenii, pentru persoane fizice autorizate;

pentru evenimente deosebite (vacanță, călătorii, plata unor forme de școlarizare, participare la conferințe și simpozioane, căsătorie, botez, accidente grave, calamități naturale etc.)

nevoi personale nenominalizate, în limita a 12 câștiguri nete ori pensii nete lunare ale solicitantului ori, după caz, alefamiliei acestuia;

pentru tratamente medicale;

pentru deces

Credite de refinanțare se acordă persoanelor fizice, în scopul acoperirii unui alt credit contractat anterior în condiții de creditare inferioare celui de refinanțare, precum și clienților care mai au de rambursat dintr-un credit angajat și doresc o sumă mai mare, din care să-și achite debitul și să rămână și cu o parte din creditul acordat.

Credite ATRACTIV și credite AVANTAJ se acordă în anumite condiții, prevăzute în reglementările emise de CREDITCOOP Casa Centrală în acest scop, în care sunt stabilite, durata maximă de acordare, valoarea creditelor, dobânzile și comisioanele practicate, modul de rambursare etc.

CONDIȚII GENERALE

Pentru a putea beneficia de credite, membrii cooperatori trebuie să constituie la banca cooperatistă de credit un fond social al cărui cuantum se stabilește prin actul constitutiv. Acest fond are caracter de întrajutorare și reprezintă o sursă definanțare pentru care membrii cooperatori primesc dobândă.

Creditele acordate de către Băncile cooperatiste din rețeaua CREDITCOOP se rambursează împreună cu dobânzile aferente în rate, la termenele fixate prin contract, stabilite prin negociere cu beneficiarul de credit, în raport de valoarea creditului, evoluția veniturilor acestuia și în limita termenelor maxime prevăzute în normele de creditare emise de CREDITCOOP.

Nivelurile dobânzilor anuale la creditele acordate se aprobă de către consiliul de administrație al fiecărei bănci cooperatiste, în limitele prevăzute de circularele transmise de Casa Centrală și sunt unice pentru fiecare plafon de credit, pentru toți membrii cooperatori.

COMISIOANE

Băncile cooperatiste pot percepe la acordarea creditelor comisioane care să acopere din cheltuielile gestionării riscului de credit, precum și din cheltuielile de administrare și evidența creditului. Nivelul acestor comisioane este stabilit de către consiliul de administrație al fiecărei bănci cooperatiste și trebuie să se încadreze în limitele comunicate prin circularele Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP.

GARANȚII ASIGURATORII

Garanții reale mobiliare (gaj) și imobiliare (ipotecă);

Garanții personale din partea beneficiarului de credit și/sau fidejusiunea sau cauțiunea, scrisori de garanție bancară).

2. Credite acordate de către Agențiile Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP

Potrivit prevederilor legale în vigoare, Casa Centrală și agențiile acesteia pot desfășura activitatea de acordare de credite persoanelor fizice, altele decât membrii cooperatori ai băncilor cooperatiste afiliate în rețea, careiși au domiciliul sau reședința în raza de operare a Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP.

CONDIȚII GENERALE DE CREDITARE

să fie angajat cu contract de muncă și să realizeze venituri certe cu caracter de permanență care să asigure plata lunară a ratelor și dobânzilor aferente pe toată durata de creditare;

să fie pensionar său persoană fizică care realizează venituri conform declarației de venituri confirmate de administrația financiară locală;

să deschidă la agenția Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP la care solicită acordarea creditului un cont de disponibilități prin care să se deruleze acordarea creditului și ulterior rambursarea ratelor și plata dobânzilor aferente;

să garanteze rambursarea cred ițelor solicitate și a dobânzilor aferente, atât cu veniturile realizate, cât și cu garanțiile reale și/sau personale.

Agențiile Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP pot acorda persoanelor fizice credite exclusiv în lei, pe termen scurt său mediu, pentru aceleași destinații pentru care acordă și Băncile cooperatiste. De asemenea, agențiile Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP solicită aceleași tipuri de garanții ca și Băncile cooperatiste.

Dobânzile și comisioanele percepute de agențiile CREDITCOOP trebuie să se încadreze în limitele stabilite prin instrucțiunile Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP.

Depozite persoane fizice

Băncile cooperatiste din rețeaua CREDITCOOP, precum și agențiile Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP, desfășoară și activități de acceptare de depozite, exclusiv în lei, de la membrii cooperatori, respectiv de la persoane fizice, microintreprinderi, organizații obștești și de cult, asociații familiale, persoane fizice cu profesii libere reglementate, cooperative, care domiciliază/au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare a băncii cooperatiste sau a agenției Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP.

Băncile cooperatiste afiliate în rețea utilizează următoarele tipuri de depozite:

Depozitul standard cu dobândă fixă sau variabilă este un depozit obișnuit la care dobânda se bonifică lunar;

Depozitul discounl este un depozit special cu dobândă fixă, cu posibilitatea încasării dobânzii în avans. Bonificarea dobânzii se face la constituirea depozitului;

Depozitul cu capitalizare este un depozit obișnuit la care dobânda se bonifică la scadența finală a depozitului. La scadența finală valoarea depozitului se cumulează cu dobânda bonificată și se constituie un nou depozit, care are același termen cu cel expirat.

Depozitele constituite la unitățile care își desfășoară activitatea în rețeaua CREDITCOOP sunt garantate  de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB), având în cadrul acestui sistem un regim similar  băncilor, în plus, rețeaua CREDITCOOP dispune de un fond propriu – rezerva mutuală de garantare – constituită la  nivelul Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP.

Dobânzile anuale acordate de către organizațiile cooperatiste de credit pentru constituirea de depozite se stabilesc ținând cont de nivelurile de dobânzi pasive comunicate periodicde către Casa Centrală.
Sumă minimă ce se poate depune pe termen de cătreo persoană fizică este de 30 lei RON.

CETITICATE DE DEPOZIT

Organizațiile cooperatiste de credit emit și gestionează certificate de depozit în vederea atragerii de surse financiare de la clienții lor, persoane fizice.
Tipuri de certificate dedepozit: 100,500,1000,2000,5000 și 10.000 lei (RON).
Dobânzile anuale, acordate de către Băncile cooperatiste, precum și de agențiile CREDITCOOP, pentru certificatele de depozit emise, se stabilesc având în vedere nivelele de dobânzi comunicate de Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP.

CARNETE DE ECONOMII

Pot fi nominale, cu sau fără clauză de împuternicire, sau la purtător.

Depunerile se efectuează numai în lei și pot fi pe termen neprecizat, pe termen de 3 luni, 6 luni sau 1 an.

Limita minimă a depunerii inițiale pe un carnet de economii este 100 lei (RON).

Pe carnetele de economii emise de organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP se pot efectua operațiuni de retragere sau depunere la orice unitate proprie din țară (agenții ale Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP, bănci cooperatiste sau puncte de lucru ale acestora).

Credite persoane juridice

1.Credite acordate de către băncile cooperatiste din rețeaua CREDITCOOP

Băncile cooperatiste din rețeaua CREDITCOOP acordă credite pe termen scurt și mediu microîntreprinderilor, cooperativelor de consum și meșteșugărești, organizațiilor obștești și de cult, asociațiilor familiale și persoanelor fizice cu profesii libere reglementate, care au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare a băncilor cooperatiste.

CREDITELE PE TERMEN SCURT au următoarele destinații:

Aprovizionarea în vederea constituirii de stocuri de materii prime și materiale, energie, combustibil, mărfuri etc, necesare realizării și finalizării producției de mărfuri, care au desfacere asigurată, executării de lucrări și
prestări servicii, comerț și altele;

Stocuri și cheltuieli sezoniere;

Destinații speciale conform hotărârilor guvernamentale.

CREDITELE PE TERMEN MEDIU se acordă pentru realizarea următoarelor obiective:

Amenajarea spațiilor comerciale și a clădirilor proprii, închiriate, preluate în concesiune sau în locație de gestiune;

Achiziționarea unor mașini și utilaje pentru agricultură, comerț, mijloacede transport etc;

Achiziționarea de animale de producție, reproducție șj de tracțiune;

Achiziționarea de tehnologii noi, linii de fabricație etc.

CONDIȚII DE SELECTARE a clienților persoane juridice pentru acordări de credite:

Clienții din categoria celor descriși mai sus, care solicită credite, trebuie să aibă cont de disponibil deschis la banca cooperatistă și să efectueze operațiunile de încasări și plăți prin acest cont;

Persoanele care semnează cererile de credite să aibă calitatea juridică pentru a angaja patrimonial clienții respectivi;

Evidența contabilă a acestora să fie organizată potrivit prevederilor legale și săfie ținuta la zi;

Să desfășoare activitate economică rentabilă dovedită cu documente contabile:

Să aibă credibilitate și o bună situație patrimonială și financiară.

Dobânzile și comisioanele percepute de băncile cooperatiste afiliate în rețeaua CREDITCOOP la acordarea de credite persoanelor juridice trebuie să se încadreze în limitele stabilite prin circularele Băncii Centrale Cooperatiste.

Garanții asigurătorii: aceleași ca și la persoanele fizice.

2.Credite acordate de către agențiile Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP

Agențiile Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP pot acorda, potrivit prevederilor legale în vigoare, credite persoanelor juridice care au sediul social și care își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare a Băncii Centrale Cooperatiste.
Tipurile de credite acordate, condițiile de selectare a clienților și garanțiile asigurătorii solicitate sunt aceleași ca și la băncile cooperatiste, nivelul dobânzilor este însă diferit, acesta trebuind să se încadreze în limitele stabilite prin instrucțiunile CREDITCOOP.

ÎMPRUMUTURI INTERCOOPERATISTE

În conformitate cu prevederile art.21 și 104 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.97/2000, privind organizațiile cooperatiste de credit, aprobată prin Legea nr.200/20Q2, băncile cooperatiste și Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP se pot sprijini reciproc cu mijloace financiare, pe durate determinate, pentru desfășurarea unor activități curente, precum și pentru efectuarea unor lucrări de investiții, amenajări, modernizări, achiziționarea de mijloace fixe etc. Pot beneficia de astfel de credite numai băncile cooperatiste care prezintă credibilitate și oferă garanții suficiente pentru onorarea la scadență a obligațiilor asumate prin contracte. Valoarea împrumuturilor, dobânzile practicate și celelalte condiții ce urmează a fi prevăzute în contracte vorfi aprobate de către consiliilede administrație aleorganizațiilor cooperatiste creditoare și respectiv beneficiare. Dobânzile se stabilesc prin negociere directă, în limitele comunicate de Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP.

Depozite persoane juridice

Băncile cooperatiste din rețeaua CREDITCOOP desfășoară activități de acceptare de depozite exclusiv în lei, de la microîntreprinderi, organizații obștești și de cult, asociații familiale, persoane fizice cu profesii libere reglementate, cooperative, care domiciliază/au sediul social și își desfășoară activitatea în raza lor teritorială de operare.

Agențiile Băncii Centrale Cooperatiste pot accepta depozite de la orice persoană juridică cu sediul în raza lor de activitate. Dobânzile anuale acordate de către agențiile CREDITCOOP persoanelor juridice sunt aceleași ca și cele pentru persoanele fizice și trebuie să se încadreze în limitele stabilite prin instrucțiunile Băncii Centrale Cooperatiste. Sumă minimă ce se poate depune pe termen de către o persoană juridică este de 200 lei (RON).

Operațiuni fianciar-bancare

Organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua CREDITCOOP efectuează operațiuni cu caracter financiar-bancar (încasări, plăți, decontări, transferuri de fonduri etc.) pe bază de contracte sau convenții încheiate cu alte instituții de credit sau cu diverși agenți economici.

PRINCIPALELE ACTIVITĂȚI

încheierea de contracte de asigurare în numele și în contul unor societăți de asigurări.

Transfer de bani prin sistemul WESTERN UNION:

Intermedierea de contracte de economisire și creditare în numele și în contul HVB Bancă pentru Locuințe SA.

Operațiuni de încasări și plăți în contul agenților economici care prelucrează produse agricole de origine animală și vegetală.

Derularea unor contracte de creditare finanțate prin Programul SAPARD.

Transfer de fonduri pe întreg teritoriul țării, pentru clienții care își au conturi deschise la unitățile din Rețeaua CREDITCOOP.

încasarea contravalorii facturilor de energie electrică emise de S.C. Electrica S.A

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ

4.1. INTRODUCERE

Studiul de caz este structurat în două părți.

Prima parte constă în prezentarea situației creditelor neperformante în practica Băncii Cooperatiste Creditcoop, evoluția acestora în timp, nivelul lor structurat pe zone geografice prcum și evoluția portofoliului de credite al băncii.

În a doua parte a studiului de caz se prezintă etapele urmate de o persoană fizică pentru contractarea unui credit de consum de nevoi personale, documentele pe care acesta trebuie să le completeze precum și documentele care să întocmesc de către organizația cooperatistă de credit, transformarea acestuia într-un credit neperformant ca urmare a neachitării la scadență a ratelor de credit, dobânzilor și comisioanelor aferente și măsurile de recuperare a creanțelor restante practicate de bancă.

4.2. ANALIZA CREDITELOR NEPERFORMANTE ÎN PRACTICA BĂNCII COOPERATISTE CREDITCOOP

În vederea identificării, monitorizării și administrării riscului se credit se calculează, analizează și interpretează mai mulți indicatori care vizează riscul de credit.

Activitatea de creditare trebuie corelată în permanență cu măsuri concrete pentru limitarea și reducerea treptată a ponderii creditelor restante în total plasamente, precum și pentru încasarea la scadență a sumelor datorate în scopul asigurării unui nivel de lichiditate corespunzător.

Principalii clienți ai organizațiilor cooperatiste de credit din rețeaua Creditcoop sunt persoanele fizice și ȋnterprinderile mici și mijlocii. Repartiția expunerilor pe tipuri de clienți, la finele anului 2010 a fost următoarea:

Tabel 4.1 Expunerea pe tipuri de clienți

Sursa: Raport anual efectuat în vederea îndeplinirii cerințelor de transparentă și de publicare,2010

După cum se observă, organizațiile cooperatiste de credit acordă credite, cu preponderență, persoanelor fizice acestea reprezentând 97.36% din totalul portofoliului de credite. Din acest motiv produsele de creditare oferite prezintă un nivel redus de complexitate, acestea fiind reprezentate în principal de produse oferite clienților persoane fizice pe termen de cel mult 90 de luni.

Clasificarea portofoliului de credite

O problemă importantă a riscului de credit o reprezintă clasificarea creditelor în cele cinci grupe de bonitate. Creditele aferente clientelei pe categorii de clasificare sunt reprezintate în figura de mai jos:

Figura 4.3 Credite acordate clientelei nebancare pe categorii de clasificare

Se observă că o pondere foarte mare o reprezintă creditele standard (93.23%). Aceasta se datorează în principal faptului că organizațiile cooperatiste de credit acordă credite cu proponderență persoanelor fizice (97.26%).

Rezidența și aria geografică

Organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua Creditcoop acordă credite clienților rezidenți din România, care domiciliază, au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare consemnată în actul constitutiv al acestora.

Figura 4.4 Structura creditelor acordate persoanelor fizice

Din figura de mai sus se observă că ponderea creditelor acordate persoanelor fizice din mediul rural este de 58.82% aceasta depășind ponderea creditelor acordate persoanelor fizice din mediul urban (41.18%).

Figura 4.5 Ponderea creditelor restante în mediul rural și urban

Din figura 4.5 se observă că deși ponderea creditelor acordate persoanelor fizice din mediul rural este mai mare decât ponderea creditelor acordate persoanelor fizice din mediul urban, banca înregistrează un nivel mai mare al creditelor restante acordate persoanelor din mediul urban (2.81%) decât cel al creditelor acordate persoanelor din mediu rural (1.60%).

În figurile următoare se vor analiza ponderile creditelor restante în mediul rural și urban grupate pe zone geografice:

Figura 4.6 Ponderea creditelor restante în mediul rural grupate pe zone gografice

Cea mai mare pondere a creditelor restante în mediul rural se înregistrează în în regiunea Centru (2.48%) iar cea mai scăzută pondere o întâlnim în regiunea Sud-Vest (0.52%).

Figura 4.7 Ponderea creditelor restante în mediul urban grupate pe zone gografice

Cea mai mare pondere a creditelor restante în mediul urban se înregistrează în în regiunea Sud-Est (5.20%) iar cea mai scăzută pondere o întâlnim în regiunea Sud-Vest (1.15%). Se observă că atât în mediul urban cât și în mediul rural zona în care se înregistrează cele mai puține credite restante este zona Sud-Vest.

Clasificarea portofoliului de credite la nivelul agențiilor

Figura 4.8 Ponderea creditelor nesigure și neperformante în totalul creditelor acordate clientelei nebancare

Analizând ponderea creditelor nesigure și neperformante ( credite clasificate în categoriile substandard, îndoielnic și pierdere) în totalul creditelor acordate clientelei nebancare se poate observa că la agențiile Deva, Constantă și Iași aceasta este ridicată, iar la nivelul Băncii Centrale Cooperatiste acest indicator atinge valoarea de 6.15%.

Analiza întreprinsă a subliniat faptul că ponderi mici ale creditelor nesigure și neperformante în totalul portofoliului de credite înregistrează agențiile Ploiești,Pitești și Timișoara. Se poate observa că la agenția Ploiești nu se înregistrează credite nesigure și neperformante.

Figura 4.9 Credite și dobânzi restante (clientela nebancară)

La nivelul Băncii Centrale Cooperatiste, soldul creditelor și a dobânzilor restante este de 255.066 lei. Agențiile care înregistrează nivelele cele mai mari de credite și dobânzi restante sunt Constanța, Iași și Cluj-Napoca. Cele mai puține credite și dobânzi restante sunt în Ploiești, Oradea și Focșani.

Tabel 4.2 Situația portofoliului de credite afectat de restanțe

Analizând ponderea portofoliului de credite afectat de restanțe, putem concluziona că la agențiile Constanța, Iași și Arad se înregistrează cele mai ridicate niveluri. La polul opus, se află agențiile Ploiești, Oradea, Pitești și Focșani. Pe total Banca Centrală Cooperatistă ponderea portofoliului afectat de restanțe este de 4.69%.

Tabel 4.3 Ponderea clienților restanți in totalul portofoliului de credite

Dacă observăm evoluția numărului de clienți care înregistrează restanțe se poate constata că o pondere mare a acestora se înregistrează la agenția Constanța (43.78%) și Cluj-Napoca (20.80%), iar o pondere redusă a clienților cu restanțe se ȋnregistraza la agențiile Ploiești și Oradea. Pe total Bancă Centrală ponderea clienților care înregistrează restanțe este de 13.83%.

Agențiile cu cei mai mulți clienți sunt Constanța, București și Pitești la polul opus aflându-se Ploiești, Focșani și Brașov.

Agențiile cu numărul cel mai mare de clienți restanți sunt Constanța, Cluj-Napoca și Deva, cei mai puțini clienți restanți înregistrându-se în Ploiești, Oradea și Baia-Mare.

4.3.CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE ȘI MODALITĂȚI DE RECUPERARE A CREDITELOR NEPERFORMANTE

4.3.1. Contractarea creditului

În data de 26.07.2007 Sava Mihai, născut în localitatea Parvova, Caraș- Severin, la data de 14.01.1958, fiul lui Nicolae și al Călina, cu domicilul în localitatea Timișoara, nr.564, județul Timiș, posesor al actului de identitate seria TM, nr. 538315, eliberat de Poliția Timișoara, la data de 07.07.2006, CNP 1580114350317, solicită un credit Băncii Cooperatiste Denteana Deta, cu sediul în localitatea Deta, str. 1 mai, nr 53, ap.2, județul Timiș, ȋnregistarată la Oficiul Registrului Comerțului al Județului Timiș sub nr. J35/3751/1993 cod unic de înregistrare 5390532, având cod IBAN nr.RO79CRCO3636003607000007 deschis la Creditcoop Agenția Timișoara, reprezentată prin Danu Zenovia în calitate de director general și prin Cojocaru Erika în calitate de contabil șef.

Procesul de creditare începe de la primul contact al clientului cu salariatul desemnat de organizația cooperatistă pe linia activității de promovare și vânzare a produselor de creditare.

Consilierul de clientelă poartă o discuție cu solicitantul de credit în vederea identificării nevoii de finanțare a clientului. Aceasta este o discuție informativă ce se va axa pe obținerea de informații de natura calitativă: vârstă, stare civilă, studii, situație familială (câți membrii are familia sa, dacă aceștia obțin venituri), situație profesională (loc de muncă, vechimea la ultimul loc de muncă, funcția deținută), venituri (sursele de obținere a acestora, caracterul de permanentă), posibilități de garantare. În urma discuției se identifică produsul de creditare care răspunde cel mai bine nevoilor de finanțare ale clientului și anume un credit de consum de nevoi personale în valoare de 10.000 lei.

În situația în care solicitantul este considerat un potențial client eligibil, se prezintă etapele procedurale ce trebuie parcurse pentru acordarea creditului și i se înmânează lista documentelor și formularele necesare accesării creditului, scadențar informativ, precum și formularul “Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”.

Documentația de credit

Documentele care trebuie prezentate sau completate de către clientul Sava Mihai sunt:

1. “Cererea de credit pentru persoane fizice” (Anexa 1) care va include declarația pe propria răspundere privind valoarea angajamentelor de plată ale solicitantului și ale familiei acestuia, în care va menționa în mod special obligațiile exigibile și neonorate la scadență și declarația pe proprie răspundere privind litigiile cu terții și valoarea acestora, la data solicitării. Cererea de credit se înregistrează în registrul de corespondență al organizației cooperatiste la data primirii.

2. Copia actului de identitate pentru solicitant și garanții acestuia pe care se va înscrie de către salariatul băncii conformitatea cu originalul, data ceritificarii copiei și semnătura acestuia.

3. Documente care atestă capacitatea clientului de a dispune de venituri certe și cu caracter permanent considerate eligibile: “Adeverința de salariu”(Anexa 2 ).

4. “Angajament de plată” al clientului Sava Mihai și giranților acestuia (Anexa 5 , Anexa 6).

5. “Acordul de consultație a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare” (Anexa 7) prin care banca este autorizată să primeasaca de la Centrala Riscurilor Bancare informații de risc bancar înregistrate pe numele său cum ar fi: situația riscului global și situația creditelor restante și “Acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la Biroul de Credit”(Anexa 8)

Documentele care se întocmesc de către organizația cooperatistă de credit sunt:

Proiectul de contract de credit – la cererea clientului, Scadențar informativ (Anexa 9), precum și formularul “Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”

Confirmare privind primirea documentației necesare de la client, în vederea accesării creditului (Anexa 10)

“Fișa indicatorilor cantitativi și calitativi de evaluare a performanței financiare a persoanelor fizice” (Anexa 11)

“Fișa indicatorilor cantitativi și calitativi de încadrare și clasificare în clase de risc de nerambursare a persoanelor fizice”(Anexa 12 )

“Fișa de evaluare a bonității solicitantului/ familiei” (Anexa 13)

“Opinia juridică”(Anexa 14 )

“Referatul privind îndeplinirea condițiilor de aprobare a clientului pentru clienți persoane fizice” (Anexa 15 )

“Opinia de risc” (Anexa 16 )

“Contractul de credit” (Anexa 17)

“Confirmare privind stingerea obligațiilor contractuale” (Anexa 18 )

Salariatul cu atribuții de promovare și vânzare asista clientul în completarea cererii de credit, preia documentele de la client și efectuează verificarea formală a documentației de credit pentru a constata dacă aceasta este completată și corectă. Acesta verifică corectitudinea completării tuturor formularelor, veridicitatea semnăturilor, ștampilelor, certificarea copiilor documentelor (data, numele și prenumele în clar, semnătura, mențiunea “conform cu originalul”) prin confruntarea cu originalul acestora.În cazul în care solicitantul nu a prezentat toate documentele necesare i se va solicita prezentarea acestora sau prezentarea altor documente similare. Doar documentațiile complete vor fi acceptate.

La primirea și înregistrării cererii de credit, salariatul cu atribuții de promovare și vânzare are obligația de a solicita verificarea bazelor de date a Centralei Riscului de Credit și Biroului de Credit pentru client. Rezultatele consultării bazelor de date a Centralei Riscului de credit și Biroului de credit se vor lista și anexa dosarului de credit.

După primirea cererii de credit și a celorlalte documente necesare analizării acordării creditului, angajatul băncii are obligația de a elibera clientului un înscris datat, semnat și cu număr de înregistrare care conține confirmarea creditorului că i s-au predat actele necesare analizării acordării creditului. Acesta contactează telefonic angajatorul în vederea verificării informațiilor din adeverința de venit și va confrunta informațiile din adeverință cu datele înscrise în documentele justificative. Pentru verificarea conformității datelor înscrise, salariatul va semna pe adeverința de venit în rubrica rezervată. Angajatul băncii întocmește “Nota de prezentare a cererii de credit” (Anexa 19) care însoțită de documentația de credit o transmite analistului credite.

Analistul credite

Analiza riscului de credit reprezintă procesul prin care organizația cooperatistă de credit, pe baza informațiilor furnizate de documentele puse la dispoziție de client și a oricărei informații relevante obținute din alte surse, stabilește dacă clientul are bonitatea necesară (adică capacitatea de a-și achita obligațiile care urmează să și le asume prin semnarea contractului de credit) și urmărește limitarea la maxim a expunerii organizației cooperatiste de credit la riscul de credit.

Analistul credite va verifica documentația de credit prezentată de client și a documentelor întocmite de salariatul cu atribuții de promovare și vânzare. Aceasta constă în verificarea și interpretarea unor indicatori cantitativi și calitativi pe baza datelor din documentația de credit. Analistul credite ȋntocmește “Referatul privind îndeplinirea condițiilor de aprobare a creditului” care va conține opinia asupra îndeplinirii condițiilor de aprobare a creditului. Analistul credite va parcurge următoarele etape:

Verificarea venitului lunar eligibil pentru solicitant și coplătitori

În această etapă se verifică comportamentul solicitantului de credit și coplatitorilor în relațiile cu alte instituții de credit, astfel:

Se analizează rezultatul consultării bazelor de date ale Centralei Riscului de Credit și Biroului de Credit

Se identifică creditele existente pe rol și angajamentele lunare de plată aferente acestora

Tot în această etapă se verifică venitul lunar, ce va fi considerat la fundamentarea creditului, pentru venituri din salarii și asimilate salariilor, astfel:

Se stabilește nivelul veniturilor de această natură la data analizei (media aritmetică a veniturilor obținute pe ultimele 3 luni) în conformitate cu documentele prezentate. În cazul clientului Sava Mihai nivelul venitului determinat este de 1113 lei.

Se stabilește nivelul veniturilor lunare obținute în anul anterior, conform înregistrărilor menționate în fișa fiscală, astfel:

Vnml=

= 1256 lei

Deoarece venitul lunar considerat la data analizei de 1113 lei nu depășește cu mai mult de 20% media veniturilor lunare obținute în anul anterior (20% reprezintă 222.6 lei iar diferența dintre cele două venituri este de 143 lei), la fundamentarea creditului solicitat va fi considerat venitul actual, conform documentelor prezentate (media aritmrtica a veniturilor obținute pe ultimele 3 luni).

Verificarea venitului net lunar eligibil al solicitantului

În această etapă se determină performanța financiară a solicitantului prin întocmirea fișei indicatorilor de evaluare a persoanelor fizice (Anexa 11 ). Pe baza punctajului obținut de 37 de puncte, clientul va fi încadrat în categoria de performanță finaciara A. În continuare se procedează la evaluarea indicatorilor cantitativi și calitativi din fișa de risc și se obține un punctaj de 39.5 puncte clientul încadrându-se în clasa 1 de risc redus (Anexa 12 ).

Verificarea încadrării clientului în nivelul maxim admis al gradului total de îndatorare

Se stabilește gradul total de îndatorare, ca pondere a angajamentelor totale de plata lunare, respectiv principalul, dobânda și orice alte costuri decurgând din contractul de credit conform următorului tabel:

Tabel 4.5 Nivelurile maxime admise ale gradului total de ȋndatorare ȋn cazul creditelor de consum, altele decat cele cu destinație imobiliară

Sursa: Norma privind acordarea de credite persoanelor fizice de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua Creditcoop, Martie 2012, pg. 28

Clientul Sava Mihai garantează creditul cu doi giranți (garanție personală), obține venituri exclusiv de natură salarială, creditul este contractat pe un termen de 60 de luni(5 ani) cu dobândă fixă și în urma evaluării indicatorilor cantitativi și calitativi din fișa de risc, cu un scor de 39.5 de puncte se încadrează în clasa de risc scăzută și deci gradul maxim de îndatorare este de 60.00.

Analiza garanțiilor

Pe baza documentației de credit se identifică, analizează și verifică garanțiile prezentate. Se verifică dacă valoarea garanțiilor respectă condițiile de garantare pentru creditul solicitat, în caz contrar se solicită garanții suplimentare.

Creditul acordat este în valoare de 10.000 lei iar garanția personală ( doi giranți) este în valoare de 27.486 lei.

Întocmirea referatului privind îndeplinirea condițiilor de aprobare

În baza analizei efectuate, se întocmește referatul care va conține opinia asupra îndeplinirii condițiilor de aprobare a creditului după care analistul credite va înainta referatul împreună cu documentația de credit salariatului cu atribuții de administrare a riscurilor în vederea obținerii opiniei de risc.

Analistul credite este responsabil de realitatea, corectitudinea și integralitatea informațiilor consemnate în “Referatul privind îndeplinirea condițiilor de aprobare a creditului”, document întocmit și semnat de acesta în original.

Clasificarea în funcție de risc

În activitatea de acordare a creditelor persoanelor fizice, organizațiile cooperatiste de credit vor urmări clasificarea solicitanților de credite în categorii de risc de nerambursare. Aceasta se va realiza luându-se în considerare următoarele caracteristici conform Anexei 12 :

Natura veniturilor: salarii

Valoarea veniturilor clientului/familiei: 1113 lei

Situația locativă a clientului: casă proprietate personală

Durata rezidenței la aceeași adresă a clientului: 24 ani

Vechimea în muncă a clientului: 24 ani și 8 luni

Starea civilă a clientului: căsătorit

Vârsta clientului: 54 ani

Domeniul în care își desfășoară activitatea clientul: bugetar de stat

Pregătirea profesională a clientului: studii superioare

Informații înscrise în bazele de date ale CRC și ale Biroului de Credite

Încadrarea și clasificarea solicitanților de credit în clase de risc de nerambursare se realizează după următorul sistem de rating:

Clasa 1: risc scăzut – se atribuie solicitanților a căror punctaj obținut etse peste 26p, inclusiv

Clasa 2: risc mediu – se atribuie solicitanților a căror punctaj obținut este între 20p, inclusiv și 26p, exclusiv

Clasa 3: risc ridicat – se atribuie solicitanților a căror punctaj obținut este de până la 20p, exclusiv.

Clientul Sava Mihai a obținut un punctaj de 39,5 puncte încadrându-se în clasa 1 de risc scăzut ceea ce înseamnă o probabilitate a nerespectării obligațiilor contractuale scăzută.

Aprobarea și acordarea creditului

În această etapă a procesului de creditare se verifică:

“Referatul privind îndeplinirea condițiilor de aprobare”

Opinia de risc privind evaluarea riscului de nerambursare al clientului

Nivelul expunerii solicitantului și al eventualului grup din care face parte, precum și încadrarea acestor expuneri în limitele de prudență în vigoare

Concordanța dintre destinația creditului solicitat și categoriile de credite prevăzute în normele băncii

Respectarea nivelelor ratelor de dobândă și a comisioanelor practicate la nivelul organizației cooperatiste

În urma verificărilor Comitetul de credite și risc este de acord cu aprobarea creditului cu un număr de 3 voturi pentru și 0 voturi împotrivă. Rezoluția se consemnează pe referat și se transmite Băncii Cooperatiste Denteana Deta care acordă creditul.

Clientul Sava Mihai va fi înștiințat în termen de 30 zile de la depunerea dosarului de credit, dar nu mai mult de 60 zile de la depunerea cererii de solicitare a creditului, cu privire la condițiile de aprobare a creditului și va fi invitat la unitatea creditoare în vederea constituirii garanțiilor asiguratorii și difinitivării documentației de acordare a creditului.

După ce acordarea creditului a fost aprobată între cele două părți se încheie un “Contract de credit” (Anexa 17) prin care Sava Mihai dobândește calitatea de debitor, iar Banca Cooperatistă Denteana Deta calitatea de creditor.

Creditul va fi acordat pe o perioadă de 60 de luni, calculată de la data acordării credituluii 26.07.2007 și până la scadența finală 24.07.2012. Acesta se va pune la dispoziția clientului prin virarea sumei de 10.000 lei din contul de credit în contul curent al acestuia și va fi însoțit de emiterea “Scadențarului” (Anexa 9). Data acordării creditului esta data emiterii scadențarului: 26.07.2007. Suma de 10.000 lei va fi pusă la dispoziția clientului integral în data de 26.07.2007, adică la data acordării.

Debitorul Sava Mihai datorează creditorului Banca Cooperatistă Denteana Deta o dobândă aferentă creditului acordat, începând de la 26.07.2007, data punerii la dispoziție a sumei respective în contul curent până la 24.07.2012, data rambursării integrale a acestuia. Dobânda se calculează cu formula:

Dobanda Calculată =

Creditul se acordă cu o dobândă anuală fixă de 17.95%. În caz de de nerambursare la scadență a retelor de credit, debitorul va plăti o dobândă penalizatoare fixă de 10% pe an. Dobânda anuală efectivă (DAE) este de 30.89% pe an, ea reprezentând costul total al creditului și fiind formată din:

Dobânda totală datorată; 17.95%

Comison de risc 6%, adică 600 lei

Comison atragere resurse suplimentare 1%, adică 100 lei

Comison de gestiune 0.3%, adică 30 lei

Comison pentru întocmirea documentației 50 lei

Comisionul de risc, comisionul de atragere resurse suplimentare și comisionul pentru întocmirea documentației de credit se vor încasa în data de 26.07.2007, data acordării creditului, iar comisionul de gestiune se va percepe lunar la datele rambursării ratelor și dobânzii prevăzute în “Scadențar”(Anexa 9).

Garantarea creditului

Garanția personală este mijlocul juridic de garantare a obligațiilor prin care una sau mai multe persoane fizice se angajează, prin contractul de credit încheiat cu creditorul, să plătească acestuia datoria debitorului, în cazul în care nu o va putea plăti el însuși.

Garanții personali sunt persoanele fizice care să obligă față de creditor de a îndeplini ei însuși obligația pe care debitorul nu o îndeplinește.

Creditul și dobânzile aferente vor fi garantate cu garanții personale asupra veniturilor realizate, precum și averii mobile și imobile ale garanților Mirescu Daniel și Mirescu Felicia care se obligă în solidar cu debitorul Sava Mihai la rambursarea creditului în valorare de 10.000 lei, plata dobânzilor și comisoanelor aferente. Obligațiile acestora vor intra în vigoare la data semnării contractului de toate părțile (26.07.2007) și vor înceta după achitarea integrală a obligațiilor contractuale (24.07.2012).

Giranții vor completa un “Angajament de plată” prin care, în caz de neplată a obligațiilor contractuale ale lui Sava Mihai, mandatează instituția sau societatea în care lucrează să rețină din veniturile proprii lunare sumele necesare achitării ratelor, dobânzilor și comisioanelor până la stingerea integrală a obligațiilor aferente contractului.

Garantul (girantul) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Să fie persoană majoră, de cetățenie română, cu domiciliul în România

Să aibă capacitate deplină de exercițiu

Să facă dovadă cu acte valabile că realizează venituri cu caracter de certitudine și permanentă

Să garanteze obligația debitorului cu toate veniturile și averea mobilă și imobilă, prezente și viitoare, obținute din orice activitate.

Nu se vor accepta în garanție veniturile garanților provenite din:

Ajutoare sociale și indemnizații pentru persoanele cu handicap

Ajutoare de șomaj

Ajutoare sociale și indemnizații pentru creșterea copilului

Pensii pentru veterani și revoluționari

Garanțiile personale vor fi acceptate de către organizația cooperatistă ca 100% din valoarea garanției personale constituite da garanți. Garanția personală constituită de garanți se determină astfel:

Valoare garanție = Suma veniturilor nete lunare ale garanților x Termen de acordare exprimat în luni

Valoare garanție = (493.5 + 270) x 60 = 45.810 lei

Venitul net lunar al garantului care intra în calculul garanției personale se va determina astfel:

Venit net lunar = 50% x media aritmetică a salariilor nete lunare obținute pe ultimele 3 luni – eventualele rețineri menționate pe adeverința de salariu

= 50% x 987 – 0 = 493.5 lei

= 50% x 540 – 0 = 270 lei

Valoarea garanției adusă de Sava Mihai pentru un credit de consum de nevoi personale de 10.000 lei este de 45.810 lei.

4.3.2 Transformarea creditului în credit neperformant și recuperarea creanțelor restante

Recuperarea creanțelor neachitate la scadență reprezintă o etapă importantă în activitatea de creditare fiind în responsabilitatea organizației cooperatiste creditoare.

Prin creanțe nerambursate la scadență se înțelege totalitatea obligațiilor clientului față de organizațiile cooperatiste, care au avut stabilit un termen de plată ce nu a fost respectat.

Tabel 4.6: Eșalonarea plății ratelor de credit și a dobânzilor

Sursă: Scadențar pentru perioada rămasă până la scadența finală

Se observă conform Tabelului 4.6 că debitorul Sava Mihai nu și-a mai achitat obligațiile din decembrie întârziind plata 5 luni, adică 1159.98 lei reprezentând ratele de credit restante, 108.39 lei dobânda aferentă acestora și 143.03 comisonul de administrare a creditului lunar, datoria totală față de banca fiind de 1411.4 lei.

Pentru sumele datorate și neplătite la scadență, debitorul va plăti o dobândă penalizatoare fixă de 10%.

Pentru monitorizarea creditelor acordate organizația cooperatistă va desemna unul sau mai mulți salariați neimplicați în : activitatea de promovare și vânzare a produselor de credite, în activitatea de analiză a riscului de credit sau în activitatea de aprobare a creditelor, care vor urmării derularea creditului, pe toată perioada de creditare și gestionarea relației cu beneficiarii de credit pentru minimizarea riscului de nerambursare la scadență.

Activitatea de recuperare a creanțelor restante se organizează la nivelul organizațiilor cooperatiste și se efectuează sub îndrumarea și răspunderea unuia dintre conducătorii desemnați de către consiliul de administrație și constă în:

Verificarea respectării prevederilor contractuale de către debitor ( destinația creditului, rambursarea obligațiilor de plată conform scadențarului, garantarea creditului și asigurarea bunurilor pe toată perioada de creditare)

Menținerea unei legături comunicative cu debitorul în vederea actualizării informațiilor din bazele de date ale organizației cooperatiste, ca urmare a unor modificări intervenite în situația clientului

Monitorizarea performanței financiare a clienților persoane fizice pe întreaga perioadă de acordare a creditului, conform prevederilor din norme

Verificarea și urmărirea clasificării portofolilor de credite conform prevederilor din normele interne specifice

Verificarea rezultatelor notificărilor trimise debitorilor restanțieri și/sau giranților precum și a inițierilor de rețineri salariale și din pensii trimise societăților angajatoare și caselor de pensii

Pe calea procedurilor execuționale în baza unor titluri executorii prevăzute și/sau recunoscute de lege

În funcție de modul de cooperare dintre creditor și debitor recuperarea creanțelor neachitate la scadență se realizează pe două căi:

Pe cale amiabilă bazată pe cooperarea cu bună credință dintre creditor și debitor în scopul recupararii creanțelor neachitate la scadență

Pe calea procedurilor execuționale în baza unor titluri executorii prevăzute și/sau recunoscute de lege

Pentru creanțele neachitate la scadență creditorul va folosi de preferință calea de recuperare amiabilă cu precădere în situațiile în care clientul se prezintă la sediul organizației cooperatiste în vederea soluționării situației.

Înștiințarea de plată și analiza cauzelor neachitării la scadență a creanțelor

În situația neachitării la scadența de către clientul debitor a obligațiilor de plată asumate prin contract față de organizația cooperatistă, aceasta va înștiința în zilele imediat următoare de la înregistrarea restanței pe clientul debitor în vederea achitării sumelor restante.

Dacă suma datorată nu a fost achitată în termenul stabilit prin înștiințarea de plată, debitorul poate fi invitat la sediul organizației cooperatiste, pentru a analiza situația sa financiară și a stabili modalitatea de achitare a datoriilor în cel mai scurt timp.

Modalitățile de acțiune în vederea recuperării debitelor restante:

Pentru serviciul datoriei între mai mic de 7 zile se contactează, telefonic sau personal, debitorii restanțieri pentru a-i informa despre sumele restante și despre prevederile contractului de credit în cazul nerespectării obligațiilor de plată

Pentru serviciul datoriei între 8 – 15 zile se vor recontacta, telefonic sau personal, debitorii cu posibilitatea notificării în scris a împrumutaților și/sau giranților, în funcție de comportamentul față de organizația cooperatistă

Pentru serviciul datoriei intre 16- 30 zile organizația cooperatistă trimite debitorului și coplatitorilor, și dacă se consideră necesar și garanților acestuia, înștiințarea de plată cu suma restanta și curentă,, cu confirmarea de primire, ca în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la primirea înștiințării de plată să achite suma datorată. În înștiințarea de plata transmisă debitorului și coplatitorilor, se va menționa că vor fi raportați în bazele de date ale Centralei Riscurilor Bancare și Biroului de Credit, dacă respectiva suma restantă înregistrează o vechime mai mare de 30 zile.

Pentru serviciul datoriei între 31 – 60 zile organizația cooperatistă va trece la inițierea reținerilor salariale sau din pensii, pentru debitori și dacă se consideră necesar și pentru garanți.

Pentru serviciul datoriei între 61 – 90 zile se vor recontacta societățile angajatoare sau casele de pensii care nu au răspuns la solicitările de rețineri de venituri.

Pentru serviciul datoriei între 91 – 270 zile se va analiza situația fiecărui debitor restant, iar în funcție de comportamentul și posibilitățile de rambursare ale acestuia, se poate trece le executarea silită, după notificarea prealabilă a debitorului și garanților privind trecerea la executare silită.

Pentru serviciul datoriei de peste 270 zile organizația cooperatistă va trece la executarea silită, după notificarea prealabilă a debitorului și garanților privind trecerea la executare silită.

Pentru clienții care nu au putut fi contactați telefonic sau personal, la care organizația cooperatistă a trimis înștiințări de plată debitorului, coplatitorilor și garanților, iar în termen de 15 zile de la transmiterea acestor notificări suma restanta nu a fost achitată, unitatea creditoare poate trece la inițierea reținerilor salariale sau din pensii, pentru debitori, coplatitori și dacă se consideră necesar și pentru giranți.

În data de 07.12.2009 Sava Mihai primește o Notificare prin care acesta este anunțat cu privire la suma restantă și a cheltuielilor de urmărire în valoare de 215.84 lei precum și dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la data efectuării plății. Această Notificare a fost înaintată și giranților.

În data de 15.02.2010 clientul primește din nou o Notificare prin care este adus la cunoștință că înregistrează o sumă restantă de 283.04 lei, reprezentând rata, dobânzile aferente și penalitățile de întârziere.

În data de 11.08.2010 Sava Mihai primește o a treia Notificare, de data aceasta înregistrând o sumă restantă de 273.27 lei.

În 29.09.210 clientul înregistrează din nou restanțe în valoare de 577.47 lei reprezentând rata de credit, dobânzile aferente și penalitățile de întârziere.

În data de 25.08.2011 atât clientul Sava Mihai cât și giranții acestuia primesc o Înștiințare de plată prin care le este adus la cunoștință existența sumei restante de 553.73 lei.

În data de 07.05.2012 se emite o Notă de calcul (Anexa 20) din care reiese că datoria debitorului față de banca este în valoare de 2273 lei, reprezentând:

Credit: 1899 lei

Dobânda: 364 lei

Cheltuieli urmărire: 10 lei

În data de 07.05.2012 deoarece debitorul nu și-a îndeplinit obligația de plată, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă Banca Cooperatistă Begacoop Timișoara solicită către Biroul Executor Judecătoresc declanșarea procedurii de executare silită împotriva clientului Sava Mihai și celor doi giranți până la acoperirea întregii creanțe.

CONCLUZII

Procesul de creditare în cadrul agențiilor este determinat, în primul rând de viabilitatea afacerii împrumutatului și de capacitatea lui de a genera venituri în cazul persoanelor juridice, de mărimea veniturilor certe și permanente ale persoanelor fizice care solicită împrumuturi și, nu în cele din urma, de capacitatea de asigurare a creditului prin garanții.

În evaluarea riscului de credit agenția procedează la evaluarea tuturor activităților care sunt afectate de acest risc. În acest sens activitatea de analiză care precede acordarea creditului trebuie să se desfășoare în baza unor criterii bine definite referitoare la:

Destinația creditului și sursa de rambursare a acestuia

Profilul de risc curent al contrapartidei și garanțiile prezentate, precum și senzitivitatea garanțiilor la evoluțiile economice și cele ale pieței

Istoricul serviciului datoriei aferent contrapartidei și capacitatea curentă și viitoare de rambursare a acsteia, bazată pe evoluțiile financiare istorice și proiecțiile viitoarelor fluxuri de numerar

Termenii și condițiile propuse în contractul de creditare, inclusiv clauzele destinate să limiteze modificările în profilul de risc viitor al contrapartidei, capacitatea băncii de executare și valorificare a garanțiilor, dacă este cazul, într-un termen cât mai scurt

Orice agenție a Băncii Centrale Cooperatiste își asumă, într-o oarecare măsură, riscuri atunci când acordă credite și în mod cert toate agențiile înregistrează în mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci când unii dintre debitori nu își onorează obligațiile.

Oricare ar fi însă,nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate dacă operațiunile de creditare sunt organizate și gestionate cu profesionalism.

Principalele cauze ale pierderilor aferente portofoliului de credite sunt:

Nerespectarea normelor de creditare, emise de Banca Centrala Cooperatistă Creditcoop, de către personalul agențiilor

Controlul insuficient axercitat asupra personalului, atât de către conducerile agențiilor, cât și de către revizori

Creșterea excesivă a valorii portofoliului de credite, peste posibilitățile rezonabile ale agențiilor da a acoperi riscurile

Sisteme defectuoase sau inexistente de detectare a creditelor cu probleme

Pentru a depăși deficientele sistemice și procedurile de acet gen, care duc la creșterea pierderilor la portofoliul de credite, agențiile trebuie să pregătească un personal cu un profesionalism ireproșabil, care să înțeleagă și să respecte disciplina bancară.

Pentru aceasta este necesar să existe un flux informațional permanent, prin care conducerea Băncii Centrale Cooperatiste se fie informată despre eficiența procesului de control al calității creditelor, astfel încât creditele cu probleme să fie detectate și corectate din timp.

Măsuri propuse:

Agențiile să monitorizeze creditele care înregistrează un serviciu al datoriei într-un stadiu timpuriu și să adopte o abordare proactivă către clienți care să le permită intervenția în cazul creditelor vulnerabile și nesigure în scopul prevenirii transformării lor în credite neperformante.

Realizarea unui control independent și continuu în vederea adoptării celei mai bune decizii de creditare.

Asigurarea conformității cu normele Băncii Naționale a României, cu politica de creditare a Băncii Centrale Cooperatiste și cu normele interne de acordare a împrumuturilor.

Monitorizarea portofoliului de credite trebuie să se realizeze prin controlul creditelor, administrarea împrumuturilor și activității de evaluare a garanțiilor.

Colaborarea cu debitorul pentru evaluarea problemelor și identificarea soluțiilor care să amelioreze capacitatea de rambursare a creditelor.

Reanalizarea tuturor dosarelor neperformante pentru găsirea soluțiilor de recuperare a creditului.

Instruirea periodică a personalului pentru aplicarea unitară a normelor de lucru, întrucât contolul și evaluarea riscului se pot realiza doar în condițiile în care există un personal calificat superior și cu experiență în domeniu.

BIBLIOGRAFIE

Carți:

Anghel Marcel, Management financiar bancar, Ed. Matrix Rom, București, 2001

Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constantin, Monedă, credit, bănci, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2003

Basno Cezar, Operațiuni bancare: instrumente și tehnici de plată, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2002

Donath Liliana, Cechin-Crista Persida, Elemente de management al riscului bancar, Ed. Mirton, Timișoara, 2006

Donath Liliana, Gestiunea și supravegherea riscurilor bancare, Ed. Mirton, Timișoara, 2008

Hetes-Gavra Iosif, Activitatea și operațiunile institutilor de credit, Ed. Mirton, Timișoara, 2009

Hetes-Gavra Roxana, Miru Oana, Gestiune bancară, Ed. Mirton, Timișoara, 2009

Gotcu Cezar Augustin Vasile, Evaluarea și prevenirea riscului în activitatea de creditare. Metode financiar-contabile, Ed. Tehnopress, Iași, 2008

Morar Adrian, Analiza activității financiare în cooperația de credit din România, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2011

Nitu Ion, Managementul riscului bancar, Ed. Expert, București, 2000

Reviste:

Audit finaciar, Anul VII, nr.8/2009

Dicționare:

Concise Oxford Dictionary,11th Edition Reviseted

Dicționarul explicativ al limbii române,Editia a III-a, revazuta și adaugită,Ed. Univers Enciclopedic,2009

Acte normative:

ORDINUL nr. 1752/2005 din 17 noiembrie 2005 al Ministerului finanțelor publice pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene

Legea bancară nr. 58/1998, modificată și completată cu legea nr. 443/2004

REGULAMENT nr. 5 din 22 iulie 2002 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor

specifice de risc de credit

Norma privind acordarea de credite persoanelor fizice de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua Creditcoop

Procedura de lucru privind acordarea de credite persoanelor fizice de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua Creditcoop

Surse Web:

Prima pagină

http://www.bnro.ro

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=capitolul%205

http://www.doingbusiness.ro/ro/stiri-afaceri/25004/bnr-riscul-de-credit-a-ramas-principala-vulnerabilitate-a-sectorului-bancar

http://www.iasb.org/NR/rdonlyres/1D9CBD62-F0A8-4401-A90D-483C6.pdf

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

Anexa 7

Anexa 8

Anexa 9

Anexa 10

Anexa 11

Anexa 12

Anexa 13

Anexa 14

Anexa 15

Anexa 16

Anexa 17

ANEXA 18

Anexa 19

Anexa 20

Anexa 21