Lucrarea de Disertație: [309685]

X

Universitatea Tehnică Gh. Asachi,

Facultatea de Arhitectură G.M. Cantacuzino, Iași

Lucrarea de Disertație:

Lumina în muzee

Între iluminatul natural și cel artificial înmuzeul contemporan

Stud. Arh: Juncanaru Andrei

Îndrumător: Șef. Lucr. Dr. Arh. Raluca-Maria MANOLIU

Abstract

Lumina este parametrul principal prin care oamenii percep si simt spațiile din jurul lor. [anonimizat] a omului atat la nivel fizic cât și emoțional. Lumina, [anonimizat]: [anonimizat], textură, ritm și istorie. [anonimizat], ci probabil cel mai important element din construirea atmosferei unui spațiu.

Această lucrare de disertatie s-a nascut din dorinta de a [anonimizat]. [anonimizat], si anume tematica sa. Un muzeu este deci o [anonimizat], care gazduieste un intreg univers reinventat sau readus la viata pe toate planurile.

In primul rand este pusa in vizor importanta luminii si cum prin acest element aproape mistic este posibila generarea acelor trairi si senzatii dorite. Omul este o [anonimizat]. [anonimizat]-[anonimizat], de sistemele de citire si interpretare a semnificatiilor, de felul in care se raporteaza la preconceptii si ritualuri pe care le are sau la care recurge persoana.

[anonimizat] o considerăm un element component inerent al acesteia. Lumina este poate unul din cele mai mistice lucruri pe care le putem experimenta în acest univers. [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat], poate căpăta înfățișări infinite prin care obicetul de arhitectură să își poată găsi identitatea. [anonimizat]. Acest instrument al arhitectului generează senzații și sentimente pe baza experimentării spațiale personale. Vizitatorul, [anonimizat] o [anonimizat]-un cumul de sentimente care se doresc transmise printr-o utilizare specifică a luminii, a plinurilor si golurilor.

[anonimizat], direcția, culoarea influențează felul în care spațiile și obiectele sunt percepute și accentuate. [anonimizat], intesitatea si culoarea în timpul zilei. Cei mai mulți dintre oameni știu implicit că spațiul din jurul lor se schimbă.

odată cu caracteristicile luminii care îl înfăsoară într-o anumită etapă a zilei. [anonimizat] a soarelui, creând o atmosferă cu lumină difuză. Oamenii percep schimbările din natură prin percepția luminii. Lumina deține o simbolistică profundă, dar clar scufundată în mistica religioasă. Este poate una din nevoile esențiale nevoi ale omului, legarea și raportarea sa la o entitate superioară, o putere protectoare vindecătoare, iar lumina a fost încă din cele mai vechi timpuri mediatoarea acestei relații.

Înțelegând o parte din importanța luminii atât pentru viața interioară cât și exterioară a arhitecturii, modul de implementare a surselor de iluminare pastrează pricipii comune. Acestea sunt adaptate la funcțiune și la tipul de spațiu abordat. În spațiile cu destinație publică, sistemele de iluminare sunt gândite din perspectiva simbolisticii spațiale. Un spațiu expoziționalcu o destinație clară și o tematică predefinita trebuie să beneficieze de o iluminare specifică care să determine atmosfera interioară dorită, precum și să pună în evidență spații sau zone anume. Lumina fiind atât de importantă pentru definirea acestor criterii spațiale, am ales

pentru această teză de disertație să evidențiez importanța iluminatului interior al spațiilor muzeale, unde acesta devine o veritabilă artă. Este unul din cele mai importante considerente de luat în calcul în proiectare, în imaginarea parcursului vizitatorului.

In al doilea rand, iluminarea acestor spații poate fi naturala, arhitectul lucrand cu orientarea cardinala și cu soarele, sursa de iluminare naturală, care pătrunde în spațiul interior si creeaza spectacole de lumină diferite de la oră la oră. Aceasta efemeritate a luminii naturale duce arta proiectarii mai departe de intelesul comun. Este o creatura vie care spune o poveste atemporală, a oamenilor ce au fost, a celor care sunt si a celor care vor veni. Prelucrarea acestui element trebuie facut cu sensibilitate si cu cunoasteri depline a nevoilor specifice unui loc. Devine un personaj care nu este constant si care se plimba prin spațiu si timp.

De asemena iluminarea artificiala a dus la o intelegere si mai profunda. Este un element care poate fi schimbator in spațiul proiectat dar care este direct controlabil de catre creator. Poate duce intelesurile unor spații dincolo de obisnuit, si poate creea iluzii verosimile a unor spații imaginare. Din acest motiv este un criteriu definitoriu pentru proiectarea spațiilor care doresc sa creeze o anumită imagine, care doresc sa scoată pe cel ce le experimenteaza din spatiu-timp si să il readucă in prezent prin gradatii treptate către realitate.

În prezent, orice fel de functiune este dependenta de ambele tipuri de iluminare, atât natural cât și artificial. În spațiile muzeale alegerea acestora se bazeaza in principal pe efectul pe care doresc sa il transmită, pe tematica si spectacolul specific pe care il vizeaza. Totusi este imposibila excluderea uneia sau alteia din proces. Aceste spații cu iluminare mixta pot beneficia de o infatisare pe timpul zilei in lumina naturala ”ajutata” de

utilizarea directa a celei artificiale și se pot transforma complet pe timpul noptii, aducand in scena o noua imagine si o noua infatisare ale aceleiasi lumi.

Din acest motiv, in proiectarea de arhitectura studiul ambelor tipuri de iluminare este indispensabil. Ambele trebuie controlate si aduse in comuniune pentru a reda senzatiile si atmosfera dorita. Aceste criterii sunt valabile atat pentru spatiul interior cat si pentru cel exterior al obiectelor de arhitectura, spatiu in care cladirea traieste si prin care se face vazuta lumii, prezentand acesteia, inca inainte de a fi accesata, simboluri a ceea ce doreste sa spună.

Introducere

Le Corbusier a dat poate una dintre cele mai plastice si complete definiții ale arhitecturii, interpretând-o ca fiind

„acel joc savant, corect și magnific al volumelor reunite în lumină”.

Spațiul, materialul și culoarea, care sunt în sine principalele instrumente cu care opereaza arhitectura, sunt, în mod esențial, dependente de lumină. Sunt dependente de intensitatea acesteia, de unghiul de incidență, de rază, de dispersie, de refracție, de oglindire, pe scurt, de toate fenomenele care îmbracă lumea și ne-o prezintă, mai brutal sau mai delicat, mai vibrant sau mai nuanțat, dar întotdeauna în gradații infinite de clar-obscur, de strălucire și de umbră.

Pe lângă perceperea luminii ca element de compoziție în arhitectură, și implicit în proiectarea muzeelor, foarte importantă este întelegerea acesteia la un nivel mai abstract. Putem defini ce este lumina, putem înțelege beneficiile sale sau modul în care ne influențează viața și felul în care ne petrecem activitățile, dar există mereu acea latură a luminii care va rămâne un mister, fiind o atracție incontrolabilă și manifestănd poate cele mai mari interese în toate domeniile creative și nu numai.

Termenul de lumină poartă un înțeles științific complex. Aceasta este un stimul care actionează asupra retinei din ochi. Este explicată din punct de vedere fizic ca fiind o radiatie electromagnetică care poate fi percepută de om în funcție de anumite caracteristici, cum ar fi frecventa acesteia care ar trebui sa fie într-o anumită limită astfel încât să poată fi percepută de receptorii fotosensibili ai retinei, iar intensitatea ar trebui să fie menținută sub pragul de sesibilitate a acestora. Împreună cu căldura face parte din seria de factori ecologici.

Lumina poate fi directă sau indirectă, transmisă de o sursă sau reflectată, împrăștiată sau chiar difractată de diferite tipuri de corpuri. Fie ca aceasta este naturală sau artificială, pentru felul în care ochiul uman o percepe, are anumite caracteristici, precum o intensitate luminoasă, care se referă la puterea pe care radiația o transportă precum și de sensibilitatea retinei perceptoare, culoarea, care este definitorie pentru a categorisi spectrul de frecvențe ale radiației care este incidentă pe retină, polarizarea, care este determinată de planurile sau planul de oscilație a undelor electromagnetice, și coerența care este determinata de faza oscilațiilor.

Dacă privim o clădire din exterior, în ansablu, este foarte clar observabil că aceasta este tributară felului în care este pusă în lumină. Arhitectura, precum toate celelalte arte, este în felul ei o suma de elemente si tehnici care se ajusteastează în funcție de lumină și sunt subordonate în ultimă instanță acesteia. Precum celelalte arte, deci, arhitectura se supune acestui element, dar în același timp are puterea de a-l manipula printr-o serie de instrumente specifice pe care le are la dispoziție în ansamblul său: o poate filtra, o poate ghida sau ajusta în funcție de nevoie, astfel încâ să fie percepută corect, la nivel vizual și psihologic, proporția obiectului, a spațiului anvelopant si a celui interior cu care operează arhitectura, să poată corespunde cu intenția autorului și să apară în ansamblul său nedeformată. Amintim cu această ocazie de corectiile optice ale arhitecturii grecești antice, de modul în care au fost aplicate corecțiile vizuale ce echilibrau efectul de perspectivă și subliniau verticalele puternice și impunătoare.

Lumina formează și deformează, și oricare construcție suportă aceste deformări pe tot parcursul formalizării acesteia, de la concept până la înfăptuire. Lumina devine obiect, element de proiectare care definește și construiește spațiul: este

„captată și răsfrântă la interior, deschide sau comprimă spațiul, îl mărește sau îl micșorează, îl aproprie de exterior sau îl separă complet de acesta”

în esență, proiectantul, arhitectul, concepe un spațiu pe care îl poate materializa doar gândindu-se la un scenariu de funcționare al acestuia. Ideea este „pusă în scenă”, relevând latura teatrală și cinematografică a architecturii, chiar pentru a proiecta un spațiu. Arhitectul creează un decor, o scenografie pentru context, pentru o nevoie socială, culturală și economică. Tot acestuia îi revine alegerea elementului de pus în valoare, în lumina reflectoarelor, sau din contra, ordonează importanța elementelor ce alcătuiesc compoziția, gradând totul inclusiv în funcție de intensitatea luminii.

De la grandioasele contraste de lumină din tablourile lui Caravaggio, precursor al barocului, folosite pentru a ilustra stări de spirit si pentru a sublinia puterea si dramatismul acțiunilor, până la fascinantele spații interioare ale lui Tadao Ando, în cladirile sale de cult contemporane care doresc sa inducă linistea spirituală, observăm cum lumina este un punct de interes comun de-a lungul istoriei.

Este fascinant cum elementele luminoase preiau si distribuie mai departe lumina. In icoanele bizantine, aureola aurie de deasupra capului figurilor doctrinei crestine, apare ca o reflexie a luminii interioare ca simbol al divinului. Faptul ca aceasta este depictata cu auriu, simbolizeaza lumina ochiului uman. Sursa de lumina primordiala, fie lumina ambientala sau cea a lumanarilor, traieste in interiorul spațiului crestin intunecat care duce cu gandul la rugaciune. Lumina aceasta, reflecatata pe suprata aurie a aureolei, duce către intuneric fata Sfântului portretizat, facand ca aceasta lumina divină să capete misterul specific.

În ziua de astăzi, lumina ca element arhitectural este strâns legată de terminologia iluminatului artificial. Asadar, prin stiintă și tehnologie devine un element previzibil și de care suntem în deplin control. Pe de altă parte electricitatea a făcut posibil ca populația să poată lucra atât ziua cât și noaptea, ca orașele să fie considerate sigure. In paralel, acestea au aspirat spre a deveni universul utopic al capitalismului comunist, portretizat invaluit de lumini si neoane, menite sa devieze atentia omului spre panouri publicitare de mari dimensiuni, inghititindu-i prin globalizarea contemporana a identitatii culturale. Pavilionul electricității din Chicago în 1893 a condus spre creația lui Albert Speer în 1935 a catedralei de lumina. Este probabil primul exemplu în care s-a folosit lumina pentru a creea un manifest dramatic și simbolic.

Odată cu implementarea luminii artificiale in viata de zi cu zi, au început să existe transformări și la nivel arhitectural. Planurile clădirilor ajung să sa adâncească, lumina naturală nemaifiind considerată o necesitate absolută. Specifică este imaginea clădirilor de birouri din secolul XX, care se prezintă ca fiind foarte adânci și inghițite în umbră către centru, acesta fiind mai curând un nod de circulație decât o curte de lumină.

În cartea saArchitectural Lighting Design with light and space, Cecilia E. Ramos aduce în vizor niște principii care trebuie urmărite atunci când lucram cu lumina și spațiul. Aceste principii vizuale presupun o întreagă listă de factori care trebuie urmăriți pentru a ilumina corect un spațiu. Autorul spune că,

„deși aceste principii au importanța lor individuală, într-un final vor trebui să lucreze împreună, atât între ele cât și cu natura spațiului inconjurător, pentru a putea crea experiența spațială dorită”.

în acest sens, aceste principii percepute individual sunt doar porțiuni al unui mare puzzle, care, aduse împreună, creează o viziune unică printr-o interacțiune relativă.

2.1 Elemente de

psihologia spațiului

Felul în care un spațiu este dispus și contruit are un impact foarte puternic la nivel pshiologic asupra locuitorului sau a trecatorului, si anume cel care il experimenteaza. In functie de destinatia spațiului, in proiectarea de arhitectura au fost determinate principii pentru definirea unui spațiu cat mai eficient si sanatos pentru om. Aceste principii au fost determinate de felul in care omul si-a creeat in mod natural si instinctiv habitatul de-a lungul timpului. Organizarea volumetrica precum si cea functionala in interior, determina un anumit procentaj din eficienta unui obiect de architectura. Una din nevoile cele mai pregnante pentru a percepe, pentru a construi si pentru a trăi experiența unui un obiect de arhitectura este lumina. Lumina este elementul de bază prin care traim experiența arhitecturii atat in exterior, cat si interior. Prin lumina este posibila ierahizarea, sintetizarea, scoaterea in evidenta a unui element sau crearea unor efecte spectaculoase cu rol definitoriu pentru caracterizarea unui spațiu.

La nivel psihologic poate avea impact asupra omului prin faptul că are tendinta de a controla, pe lângă cele enumerate mai sus, starea sa de spirit, psihologica. Deseori, in functie de destinatia spațiului exista dorinta de a percepe liniste și melacolie, viață și energie, spectacol si ritm, singurătate, putere de spirit, relaxare si asa mai departe. Lumina controleaza aceste criterii, care, pe termen lung pot influenta starea interioara si sanatatea emotionala a celor care traiesc aceste spații, in mod negativ daca nu sunt proiectate corespunzător si exista o expunere predominanta catre acestea, precum propria locuinta, sau pozitivă, atunci cand spațiul la care ne expunem este unul proiectat corect, tinand cont de principiile de proiectare spațiala eficiente si sanatoase. Exista desigur spații la care omul este expus pe termen scurt, si care pornesc de la ideea de a provoca un anumit sentiment. In general acestea sunt spații publice destinate functiunilor dedicate spectacolului si loisir-ului, cum ar fi muzee, teatre, spații experimentale exterioare. Aici lumina devine poveste, aduce in cotidian si prezinta o intreaga alta lume.

2.1.1 Importanța luminii în perceperea spațiului construit si principiile fundamentale ale luminii in spatiul arhitectural.

Principiile – iluminare, reflexie, culoare, temperatură, înălțime, densitate, direcție și distribuție, sunt empirice din natura, dar masurile lor quantificabile sunt doar o parte a pontetialului pe care il detin. Mai mult decât atât, fiecare din acestea se adresează unor serii de factori vizuali care nu sunt usor de masurat. Prin definirea acestor principii Cecilia E Ramos a încercat să creeze baza unei comunicări mai ușoare a relației spațiului cu lumina.

Iluminarea – este pur și simplu cantitatea de lumină emisă de o sursă. Aceasta ajunge pe o anumită suprafață și poate fi masurată. Într-un peisaj construit, aceasta aduce formă și claritate compoziției spațiale proiectată. Este capabilă să controleze intensitatea extremelor vizuale, gradațiile de lumină precum cele de umbră care împreună definesc sau ascund straturi diferite de percepție a unui spațiu complex. Acest prinicpiu este cel mai important, atat la nivel practic cât și fenomenologic, în proiectarea iluminatului în arhitectură. Grație acestuia putem sa ne miscăm într-un spațiu și sa desfășurăm activități în cadrul acestuia. Iluminarea joacă și un rol la nivelul raspunsului emotional pe care cel ce experimentează spațiul îl are: frica intrinsecă fată de întuneric și orientarea către lumină a influențat felul în care s-a dezvoltat societatea, percepând lumina ca mod de a oferi siguranță și încurajare emoțională. Iluminarea înseamnă cantitatea de lumină, care fiind administrată în cantități suficente, asigură și susține viața, dar care când este dusă la extrem poate cauza daune fizice celui ce o primeste. Din aceste motive este absolut necesar ca iluminarea să fie controlată corect, pentru a putea da vizibilitate, siguranță si satisfacție emoțională.

Dacă ne-am baza doar pe auz, am putea percepe doar proximitatea unor obiecte, nu si culoarea sau materialul acestora. Simtul mirosului ar fi insuficient pentru generarea unei intelegeri profunde a spațiului înconjurător, precum formele si geometriile care il definesc. Dar lumina si vederea creează o lume interioară care este bazată pe distanțe și adâncimi, culoare și contrast, volumetrii și texturi. Fiecare din noi este familiarizat cu dorința dar și nevoia de a controla nivelul iluminării în funcție de activitățile pe care le facem zilnic. Pentru a citi, aprindem becul, pentru a dormi, ne scufundăm în întuneric, iar pentru a lua cina aprindem o lumină subtilă, intenția fiind crearea unei anumite atmosfere. Absența luminii este de asemenea un element foarte puternic. Într-un spațiu unde lumina este aproape absentă, răspunsul fiziologic al ochilor se schimbă, pentru a putea procesa niveluri reduse de lumină. Astfel, ceea ce este perceput într-o lumină scăzută trece printr-o schimbare la nivel vizual.

În eseul său din 1933, In Praise of Shadows, scriitorul japonez Jun Ichiro Tanizaki descrie estetica culturii japoneze din perspectiva subtilității luminii și a prezenței predominante a umbrei. El consideră că aceasta este un element cultural japonez specific. Observațiile sale legate de felul in care penumbra revelă adevărata esență a materialului, texturile delicate, formele nuanțate, precum și patina timpului, arată cum unele obiecte si spații sunt mai bine înțelese în prezența unei umbre predominante și unei lumini suficiente pentru a percepe spațiul. În același spirit lucrează și artistul James Turrell, scoțând în evidență puterea de percepere a ochiului în lumină scăzută, așa cum o demonstrează în piesa sa Danae. Acesta creează proiecții de lumină în spații întunecate pentru a le transforma și pentru le da adâncime. Acest spațiu nu este imediat vizibil, ci se dezvăluie pe măsura adaptării ochiului cu întunericul. Conceptul constă în înțelegerea alternativă a unui obiect sau spațiu în funcție de gradul de iluminare, frumusețea acestuia fiind revelată de absența luminii.

În epoca contemporană, datorită supraurbanizării și iluminării nocturne excessive a orașelor, am ajuns să percepem in mod diferit cerul, aproape uitând de prezența stelelor, care dispar de pe cerul orașului inundat de lumina artificială.

Gradarea intensității iluminării este esențială pentru a asigura circulația corectă printr-o clădire, precum și continuitatea spațială, comfortul și abilitatea de a vedea. Trebuie evitate, de exemplu, senzația de dezorientare cand se trece brusc de la întuneric la lumină, aici fiind preferabilă cresterea gradată a luminii dintr-un spațiu în altul. Astfel sunt create spații distincte care favorizează această trecere: de la spatiul interior către cel exterior este prevăzut un foaier care, pe lângă celelalte funcțiuni de importanță arhitecturală, o are si pe aceasta de a face trecerea gradată către lumina exterioară. Același principiu se poate regăsi și în tuneluri, pentru ca vehiculele să poată circula în siguranță.

Absența luminii poate fi folosită pentru a reda anumite spații in diferite moduri. Acest concept este usor de ilustrat în spațiile dedicate activităților culturale, precum teatre sau muzee. Aici se foloseste lumina ca efect teatral. Aceasta permite scenei sau sălilor de expoziție să devină spații iluzionare, provenite din imaginația artistului sau proiectantului. E foarte usor să ascundă sau sa scoată în evidență anumite obiecte, elemnte sau împrejurimi în funcție de efectul dorit. Prezența și exsitența acestora este determinată de lumină. În designul arhitectural, același fenomen se întâmplăprin controlarea iluminării, care poate să ascundă sau să scoată in evidență straturi ale fatadei sau chiar spații interioare. O clădire își poate schimba înfățișarea prin jocul de lumină dorit pentru a valorifica estetica acesteia.

Se consideră că prezența luminii extinde un spațiu, în timp ce absența acesteia îl restrânge. În realitate, relația dintre acestea si felul în care alterează perceptia fata de una sau cealalta este un fenomen mai complex: „Lumina însăși poate crea efectul unui spațiu închis. Un foc de tabără în întuneric formează imaginea unei grote de lumină înscrisă în zidurile întunericului”. În opinia istoricului de arhitectură Steen Eilen Rasmussen, efectul luminii si al umbrei este interschimbabil. Pentru că lumina este capabilă să își asume rolul atât de reprezentant al formelor concrete, cât și al spațiului nemarginit, lumina si arhitectura pot fi folosite impreună pentru a defini limitele spațiului locuibil. Dacă lumina defineste forma, defineste texturi, transparențe, lumite, deschideri, umbra devine contrapunct acesteia. impreuna definesc gradatiile care ne ajuta sa intelegem spatiul construit si arhitectura.

Încă de la începutul vremurilor, relația oamenilor cu întunericul s-a bazat pe frică și tensiune. Mereu a fost sursa dezvăluirilor imaginatiei, spațiul inconjurator fiind mai putin definit, si astfel nascandu-se creaturile imaginare ale legendelor. În întuneric se dizolvă și se întrepătrund limitele definitorii ale lumii interioare și a celei înconjurătoare.

Este paradoxal faptul că lumina, în efemeritatea sa de substanță intangibilă, pe care ne bazăm pentru a defini lumea înconjurătoare, are atât puterea de a crea, cât și puterea de a distruge. Prin faptul că, la nivel fizic, reprezintă de fapt energie, are puterea de a afecta materia asupra căreia este directionată. O parte din lumina proiectată pe un obiect este reflectată înapoi, iar o altă parte este absorbită de obiect. Proiectanții sunt responsabili pentru felul în care lumina interacționează și este distribuită în spațiu. Calculele vor fi prevăzute astfel încât să nu dăuneze vizibilitatății, dar nici să distrugă calitatea obiectelor. Această teorie este aplicată în special în proiectarea muzeelor, iluminarea fiind calculată astfel încât să poată proteja eficient obiectele expuse. Lumina care nu este calculată cu atenție poate provoca degradări fotochimice sau fotomecanice asupra exponatelor. Expunerea de obiecte de valoarea necesită să fie implementate calcule stricte de iluminare care să se preteze atât specificității materialului, cât și timpului în care acesta va fi expus. Pentru că păstrarea corectă a unui artefact depinde atât de nivelul de iluminare, cât și de timpul de expunere, acesta poate fi expus un timp mai scurt daca intensitatea luminii este mai mare, precum și un timp mai indelungat daca intensitatea este sub limita maximă admisă.

Trebuie amintită aici conservarea corectă a luminii si a energiei, care este o necesitate care nu implică direct doar păstarea obiectelor, ci este o noțiune importantă care are in vizor felul în care ne folosim de aceasta. Este un element fundamental pentru a asigura păstrarea lumii inconjurătoare naturale și sustenabilitatea standardelor luminii moderne care implică dependența de felul in care a avansat tehnologia iluminatului si felul în care folosim aceasta responsabil.

Reflexia luminii constă în partea de raze care este reflectata înapoi de la obiect către ochiul uman. Intensitatea acesteia este determinată de proprietațile fizice ale materialului pe care se reflectă. O suprafață relativ fină, care are proprietăți asemănătoare oglinzii, va reflecta razele de lumină aproape nealterate. Reflexia si intensitatea luminii sunt concepte care merg mână în mână, chiar daca de foarte multe ori sunt confundate una cu cealalta. Dacă reflexia luminii se măsoară in unităti, intensitatea luminii este definitia senzatiei pe care ochiul uman o resimte. In functie de intensitatea absorbtiei luminii, o suprafata poate apărea intunecată daca absoarbe lumină sau mai luminoasă daca o reflectă. De exemplu, o lumină aplicată direct pe un perete alb, va parea mai luminoasă si mai intensă decât aceeasi lumină aplicata pe un perete negru, chiar daca in acest caz aceasta va fi mai contrastanta. De asemenea dupa acelasi principiu, o suprafata mata va reflecta in mod mai uniform lumina decat una lucioasa. Proiectantul va trebui sa ia in considerare conditiile suprafeteleor in functie de texturi si finisaje, raportat la spatiul si obiectul pe care vrea sa il lumineze, aceste materiale avand capacitatea de augmenta sau de a nega cantitatea de lumina provenita dintr-o sursă fie ea naturala sau artificială.

Din aceste rationamente este vizibil cum o suprafata sau un obiect pot deveni insasi surse de lumina secundare, prin textura si culoare. Este aici relatabil principiul dupa care luminează luna noaptea: nu este insasi o sursa de lumina, dar preia razele de soare care ajung pe suprafata sa si le reflecta ca lumină secudara.

În arhitectura contemporană, lumina indirectă si suprafețele luminoase continuă să invoce senzatii diverse, neasteptate, de supriza, atât în spațiile ecleziatice, cât și în cele publice. De exemplu capela lui Eero Saarinen de la institutul de Tehnologie Massachussetts, din 1955, reuseste să concentreze lumina naturală reflectată într-un canal perimetral clădirii cilidrice in interiorul capelei, rezultând un efect spectaculos. Culoarea, directia si intensitatea luminii soarelui precum miscarea si transparenta apei din canalul perimetral, se proiectează pe pereti, unde valurile de lumină dansează pe suprafața ondulată a caramidei. De asemenea este esential sa amintim despre experimentele arhitectului Steven Holl, care a experimentat cu potentialul suprafetelor luminoase ca surse de lumina. Acesta foloseste lumina colorata care răsare din spatele unei suprafete plane, si acest concept demonstreaza cum lumina se poate schimba in functie de suprafata cu care interactioneaza. In cazul acestuia, lumina colorata directionata de suprafata, reflecta in spatiul aferent unde de culoare. Aceasta lumina creată artificial este ca o sugestie a sursei de lumina. Jocul cu aceste elemente, lumina, material si culoare, arata puterea reflexiei de a transforma felul in care ajungem sa experimentam un spatiu. Este un tip de joc foarte des intalnit in spatii expozitionale de mare amploare, incercand tocmai redarea unei viziuni mai ample asupra senzatiilor si impresiilor cu care vizitatorul trebuie să rămână, toate acestea prevăzute din proiectarea incipientă a spațiului.

Ochiul este atras in mod inevitabil de lumina. Omul are tendinta de a scana un spațiu si de a se opri cu privirea asupra spatiului in care lumina este cea mai prezenta. Aceasta in schimb poate fi perceptuta doar daca zonele inconjuratoare sunt in opozitie, si anume in intuneric sau cu o luminozitate scazuta. Doua suprafete a caror luminozitate este asemanatoare se vor confunda. Este necesara juxtapunerea celor doua pentru ca omul sa poata distinge pozitiv de negativ, forma de spațiu. Datorita faptului că lumina este absorbita mai mult sau mai putin de obiect in diferite moduri, aceasta poate fi negat, sau din contra scos in evidenta. Aceasta este de asemenea cababila de a nega profunzimea unui spatiu. Daca doua obiecte sunt asezate unul langa celalat, unul fiind mai luminat decat celalt, cel luminat va fi cu siguranta perceput mai aproape si mai mare. In acest fel sunt creeate iluziile de distantă sau adancime a unui obiect sau spațiu prin manipularea acestui criteriu al lumii. Acesta se poate realiza ducand la extreme de lumina si contrast iluminarea si reflectivitatea. Folosind tot acest principiu, se poate creea ierarhie intr-un spatiu. Imbinarea atenta dintre lumnia si intuneric ghideaza trecerea printr-un spațiu, atragand atentia constant a trecatorului catre centre de interes din acest spațiu. De exeplu in muzee, parcursul este mereu marcat de un ax de lumina, vizitatorul fiind atras de lumina, mergand mereu catre lumina, si in acest parcurs, exponatele sunt marcate astfel incat sa fie cat perceptibile, momente de pauza din traseu, spatiul din jurul lor fiind un fundal fad sau chiar neobservat. Chiar daca contrastul puternic tinde sa capteze atentia vizitatorului, trebuie amintit faptul ca nu este mereu o alegere optima, in relatie cu functiunea spatiului. Mai ales in spatiile destinate lucrului, trebuie mentinut confortul vizual sipracticalitatea.

Felul in care lumina straluceste un de asemenea un criteriu foarte important de amitit. In proiectarea de arhitectura, lumina trebuie controlata astfel incat stralucirea ei sa nu produca efectul de orbire, si anume, ca cel ce experimenteaza spatiul sa nu il mai poata percepe in intregimea sa. Sursa de lumina devine o bariera vizuala intre subiect si observator. Acesta este un efect care e foarte usor de explicat cu efectul pe care iluminatul stradal direct il are asupra oamenilor: este menit sa ilumineze strazile noaptea, dar cand nu este implementat eficient. Este intentionata sa ilumineze spatiile pentru a fi vizibile noaptea, dar neaga prezenta acestora. In pictura baroca este des întalnit efectul de clarobscur. Acesta este subliniat prin utilizarea efectului care lumnia il are asupra obiectelor, fara ca sursa sa fie elementul principal prezent in tablou.

Culoarea luminii este legată în mod inexplicabil de spațiu și timp. E mult mai ușor de amintit nuanța atmosferei din jurul unei clădiri decat detaliile sale arhitecturale, de pildă atmosfera rece unei zile de iarna, sau lumina caldă a soarelui care apune. Prin aceasta este posibilă recunoasterea și întelegerea spațiului pe care îl locuim într-o anumita perioada temporală. Culoarea alterează în mod semnificativ percepția pe care o avem despre spațuil și obiectele din jur. Are puterea de a transoforma obișnuitul în exotic, alterând relația dintre obiect și fundal, dintre formă și atmosferă.

Astfel putem percepe și descoperi noi realații. Culoarea are o relație directă cu lumina. Este o însusire a acesteia, deoarece lumina este o însumare de spectre.

Felul în care percepem spațiile interioare este determinat aproape în totalitate de felul în care lumina cuprinde o încapere. Iluminatul natural este proabil unul din cele mai importante aspecte ale locuirii unui spațiu în mod salubru .Ritmurile noastre cicardice sunt guvernate de ciclul zilelor și noptilor, a caror culori evolueaza cu trecerea timpului. Pe durata unei zile, soarele va calatori deasupra noastra pe o rază de 180 de grade, lasand in urmă nenumărate tonuri de rosu, albastru, roz, violet ș.a.m.d. Ca ființă vie, omul a internalizat aceste patternuri a luminii naturale, pentru a putea intelege anotimpurile și ora, prin calitatea atmosferică a acesteia. Cu iluminatul electric sau cu lumina solară mediată, avem oportunitatea de a manipula ciclul de culori, și să introducem alte tipuri de formă și durată a acestuia.

Iluminarea spatiilor muzeale

Un muzeu este un spațiu în care este pus accentul pe descoperire, explorare și intelegere a trecutului, prezentului si viitorul creativitații, precum si istoria. Cum am mentionat mai sus, lumina joaca un rol foarte important in dezvoltarea interactiei dintre oameni și artefactele unui muzeu, intr-un spatiu definit.

„Muzeele sunt spațiile in care proiectarea [atentă] a luminii este critică pentru experimentarea spațială”

Lumina, asa cum este esențială pentru om în interacționarea cu spațiul, este definitorie pentru a induce în mintea acestuia iluzia, traseul, atentia specifice spatiilor de cunoastere si expunere. Muzeul ghidează vizitatorii spre a descoperi, explora si invata intr-iun spatiu intrigant si interactiv. In interiorul acestuia, lumina joaca un rol semnificativ in dezvoltarea interactiunii dintre oameni si spatiu, pastrand in siguranta obiectele expuse. Vizitatorii, prin lumina, se pot raporta intr-un fel sau altul la spatiul pe care il parcurg, vad obiectele si experimenteaza lucruri stimulante pentru vedere. De obicei exista doua tipuri de iluminat in cadrul muzeelor: iluminat natural si iluminat artificial. Pentru un muzeu rolul luminii este parte esentiala din creearea atmosferei potrivita pentru descoperire, in acelasi timp prezervand artefactele. Este o balanta subtila intre nevoia pastrarii si formarea experientelor interactive pentru a ajunge sa fie implinita menirea muzeului: descoperire, explorare si invatare.

2.2.1 Lumina în spațiile muzeale antice

Bazandu-se in principal pe lumina zilei, si strălucind slab noaptea la lumina unui foc slab și nedefinit, spațiul antic s-a focalizat pe croirea principiilor de iluminare interioară prin care traim astăzi.

Pentru a întelege iluminarea spațiilor din universul contemporan, trebuie să ne întoarcem în trecut, și să privim înapoi la felul în care au evoluat metodele de implementare a acestora. Lumina este cel mai constant element prezent de-a lungul timpului, care nu s-a modificat în nici un fel și care acționeaza, se miscă și defineste spațiul construit. Spațiul construit în schimb s-a modelat, a trecut printr-o evolutie care s-a desfasurat pe mai multe planuri, cultural, ideologic, industrial, dar care a pastrat in esenta puterea de a primi în interiorul și în exteriorul său lumina.

Pentru un timp foarte îndelungat, lumina naturală a fost personajul principal în proiectare, fiind unica metodă de iluminare a spațiilor. Arhitectura deci s-a modelat după ideea de a crea deschideri care să poată să aducă lumina zilei către interior.

Iluminarea eficientă presupunea principii care erau clare și fundamentale, înainte ca acesta sa fie înlocuită în mod parțial sau aproape total, spre sfarsitul secolului XIX, de cea artificială. Odată cu tehnologizarea industriei, la inceputul secului XX, tendința de a alege iluminarea artificială a fost o predispoziție, deoarece era un element nou, fascinant, și care era în temă cu nevoile vremii. Această predispoziție a scăzut în cea de a doua perioadă a secolului XX arhitecții și designerii de interior devenind din nou atrași de importanța iluminării naturale.

In perioada pre-industriala lumina naturala a fost, cum am mentionat mai sus, singura si principala sursa de iluminare. In aceasta perioada lumina avea atributii puternic simbolistice, fiind vazuta ca puritate absoluta, legatura cu puterea divina, care era foarte prezenta in viata cotidiana a omului. Sursele alternative de lumina erau incomparabile: lampi sau lumanari. Nici una nu putea echivala forta luminii naturale. Aceasta perioada incadreaza curente care incep inca din antichitate: Egiptul Antic, Grecia Antica, Roma Antica, dar si curente care iau nastere dupa perioada antica, precum stilul Romanic, Gotic, Renastere sau Baroc. Forma si functionalitatea acestor produse de arhitectura era strans legata de modul de abordare a luminii naturale dar si felul in care aceasta isi face loc catre interiorul cladirii. Asadar deschiderile cladirilor trebuiau sa fie parctice, sa raspunda la nivel extetic dar sa fie si proiectate in functie de necesitatile practice constructive. Avand in vedere ca primele muzee au pornit de la colectionari de arta care au transformat incaperi ddin propriile lor locuinte in mici galerii de arta, in aceasta perioada exista alte tipuri de spatii publice care erau menite sa ofere spectacol. In cazul spatiilor care aveau o importanta publica si care deserveau unor evenimente semnificative penttru viata locuitorilor unei comunitati, sau locatii care aveau functiune clara sacra, sau dedicate unei statui ce necesita supunere si contemplare, lumina naturala era un element atotprezent. Aici erau asigurate cele mai bune conditii de iluminare.

Cand e vorba de Egiptul Antic, primul lucru care vine in minte este evident cantitatea abudenta de lumina naturala prezenta in aceasta locatie geografica. Cladirile aici sunt proiectate pentru a preveni stralucirea si lumina directa a soarelui. Dechiderile aveau dimensiuni reduse si se aflau fie pe pereti sau pe acoperis. Majoritatea erau rectangulare pentru a actiona potrivit la nivel structural, si erau acoperite de un material semitransparent care sa filtreze lumina. Spectaculoase sunt templele care erau dedicate faraonilor. De exemplu templul lui Hatshepsut, care prezinta un traseu ghidat prin lumina, o lumina care se disperseaza gradul pana cand, capatul parcursului este aproape intunecat, lumina fiind directionata special in anumite zone de interes. Aici este relationata intensitatea luminii cu deschiderea spatiului, precum si estetica acestuia.

In Grecia Antica majoritatea activitatilor publice aveau loc in exterior. Contiile climatice si insorirea favorabila a facut posibila petrecerea timpului intr-o poportie mai mare in spatiul exterior. Aici constructiile capata o imagine mai definita din acest motiv, si mai impunatoare. Porticele si colonadele devin spatii exterioare protejate, care creeaza ritm si alternata de lumina si umbra. Deschiderile cladirilor sunt si aici de dimensiuni mici, accentul fiind mai mult pe temple, datorita faptului ca erau spatii in care se dezvoltau cele mai importante evenimente. Acestea erau oorientate spre est si beneficiau de deschideri mari la nivelul acoperisului. Apare tot in acesta perioada conceptul de curte interioara, care sa favorizeze atat iluminatul interior al cladirii cat si caldura.

In Roma Antica, prin avansarea sistemelor constructive, a fost posibila implementarea unor deschideri mai mari, prin care sa patrunda lumina mai abundent, prin comparatie cu fantele de lumina care se regaseau in epocile trecute. Apare arcul in plin cintru, bolti si cupole care aduc inovatie in modul de percepere a relatiei plin si gol al constructiilor. Deschiderile sunt acum amri si rectangulare, sau circulare. Este introdusa si sticla ca element care permite pastrarea aceluiasi grad de iluminare interioara, protejand interiorul de fenomenele naturale exterioare.

In perioada crestina timpurie, Bazilica, care a fost anterior un spatiu folosit in principal pentru functiuni de tip instanta judecatoreasca sau comert, este adaptat apentru a deveni lacas pentu functiuni religioase. In acest caz, este importanta pastrarea misticitatii spatiului. Ferestrele sunt mai mici dar numeroase. Zona in care deschiderile ,pentru a lasa lumina sa patrunda erau mai mari, era altarul. Acesta, deschis spre est, oferea spectacolul dorit exact in timpul in care ere efectuat ritualul religios, dimineata. Aceasta simbolistica a luminii se concetreaza pe ideea pogorarii divinitatii asupra cerestinilor credincoisi, in timpul slujbei, oferind atmosfera divina, si in acelasi timp gradand importnata altarului in ierarhia spatiala a lacasului.

Epoca Bizantina specifica a adus in prim plan folosirea cupolei care era sustinuta in patru colturi. Aceasta solutie a fost implementata pentru a putea acoperi un plan sau o structura de baza cu forma dreptunghiulara. Planul cladirilor publice, in special cele de cult care presupuneau intrega dezvoltare culturala a epocii, a devenit centrat in jurul acestui element central. Sub acest dom principal, apar spatii adiacente care ajung sa se inetrsecteze si sa fie acoperite cu jumatati de cupole. Iluminarea spatiului a fost rezolvata prin vitraje ample. Acestea erau colorate si organizate in grupuri de ferestre care lasau lumina sa patrunda in spatiul interior si sa produca reflexiile, pe suprafetele de marmura interioare, dorite. Este foarte important de punctat aici faptul ca s-a reusit creearea iluziei domului care pluteste deasupra constructiei, separand astfel pe verticala, la nivel simbolistic, lumea pamanteasca de cea divina, a cerurilor.

Stilul gotic are specific dezvoltarea arcului frant. Aceasta noua tehnologie a permis intersectarea de bolti la niveluri diferite, lucru care era imposibil de realizat in epocile anterioare. De asemenea prin folosirea de contraforti exteriori, zidul, invelitoarea cladirii, a pierdut roulul sau structural absolut, cladirea permitand sa primeasca deschideri largi si inalte. Suprafetele vitrate erau semnificative si, in cele mai multe cazuri decorate cu vitralii complexe. Planurile acestor cladiri, in principal de cult, credinta fiind in continuare baza societatii acelei vremi, au fost orientate cu deschideri maxime catre sud, pentru a beneficia de cea mai puternica iluminare naturala , pe tot parcursul zilei. Creste expresivitatea spataiala si relatia cu divinul este ilustrata diferit. Ferestrele alungite, lumina abudenta colorata, si inaltimile exorbitante ale noului spatiu suny menite sa faca vizitatorul sa se simta supus, umil si firav in fata maretiei si puterii divine.

In perioada Renasterii, s-a cunoscut o reinvigorare si redescoperire culturala. Regasim din nou ideilurile promovota in Roma si Grecia Antica, bazate pe iluzii si calcule matematice pentru a perfectiona perceperea spatiului. Sunt reintroduse elementele clasice, pastrand principiile descoperite in perioada gotica. La nivelul deschiderilor si felului in care se realiza iluminatul ineterior s-a produs o segregare intre felul de a aborda lacasurile de cult si cladirile cu functiuni publice. In cladirile religioase, ferestrele au fost diminuate ca numar, pentru a se intoarce la misticitatea divina, iar in cele publice au fost implemenatate mai multe ferestre, mai mari, pentru a putea asigura un iluminat eficient. Desigur, aceste criterii au fost abordate in functie de pozitia geografica a elemnetului de arhitectura. In europa nordica Ferestrele erau mai largi si mai mari, pentru a lasa in interior cat mai multa lumina, pe cand in cea sudica, erau mai restranse, pentru a putea pastra conditiile locuirii eficiente a spatiului.

In baroc, elementele decorative sunt prezente abundet si joaca un rol important in felul in care sunt pozitionate deschiderile si efectul acestora. Liniatura ludica a elemnetelor componente, dinamica acesteia precum si imbinarile acunse a elementelor decorative, au facut astfel incat patrunderea luminiii in interior sa se faca prin dechideri ascunse si incastrate in formele cupolei. Creste complexitatea iluminarii in zonele superioare a cladirilor si apar spatii mai slab iluminate in zonele inferioare. Baza iluminarii acestor spatii pline de importanta publica, este pusa pe fantele de lumina zenitala, care tind in continuare sa simbolizeze aducerea elemntului divin si mistic in interiorul lacasului de cult.

Perioada industriala a cunoscut o evolutiei semnificativa a iluminatului, odata cu revolutia tehnologica. Pana in acea perioada anterioara anilor 1800, anvelopa cladirii era singura legatura prin care se putea realiza trecerea dintre interior si exterior, si invers. Doar asa era posibila controlarea cantitatii de lumina care intra intr-o cladire. Revolutia industriala a adus cu sine posibilitatea unor solutii ingineresti de elibereare a constructiilor de diverse constrangeri care au existat pana atunci. Prin noile sisteme structural, in cadre de beton sau exclusiv din metal, coloanele si-au pierdut rolul esential, iar peretii au devenit semnificativ mai subtiri. Marile decshideri acum posibile au putut fi umplute cu spatii vitrate ample. A crescut relatia interiorului cu exteriorul, cladirile suferind o schimbare semnificativa la nivel estetic dar si de perceptie a spatiului interior.

Incepand cu anii 1900, tehnicile avansate aduse de revolutia industriala au facut posibila reorientarea stilistica catre noi forme si viziuni arhitecturale. Desigur ca, in aceasta revolutie a formei si structurii arhitecturale, arhitectii au pastrat principiile istorice specifice care au revolutionat felul in care privim iluminatul natural. Frank Lloyd Wright, Louis Kahn, Alvar Aalto, Le Corbusier, au bazat studiile lor pe analize atente a trecutului, pentru a remodela ceea ce a insemnat bazele viitorului arhitecturii. Treptat au incporporat in aceste principii noile tehnologii specifice epocii moderne.

2.2.2. Tipuri de iluminare in spatiile muzeale

Iluminatul natural in muzee

Muzeele incoporeaza lumina naturala pentru oamenii se ghideaza dupa natura.

„Lumina naturala poate fi folosita ca un efect deosebit pentru a dramatiza si pentru a aduce la viata designul oricarei cladiri.”

Lumina naturală mereu fluctuează și de multe ori este utilizata in spații interactive. Cantitatea norilor, sezonul, momentul din zi precum și poziționarea cardinală a clădirii sunt factori care au un impact puternic asupra proiectării iluminatului și a felului în care oamenii percep spațiul. Cantitatea de lumină care intră în interiorul unui muzeu trebuie atent calculată pentru a întelege cum aceasta are impact asupra spațiului.

În același timp, scara și proporțiile unui spațiu sunt considerente importante. Înalțimea unei camere sau adâncimea ei se corelează direct cu cantitatea de lumină absorbită. Diferite tipuri de înaltimi și adâncimi a spațiului împreună cu efectul luminii pot afecta perceperea individului asupra spațiului. Cantitatea de lumină precum și felul în care aceasta este filtrată într-un spațiu creează diferite efecte într-un spațiu specific. De exemplu, dacă o cameră mică cu tavanul foarte înalt și luminată cantitativ, va fi percepută ca fiind mai mare decât este. Dacă o cameră este mare , cu tavanul foarte jos, dar slab iluminată, spațiul poate părea foarte confinat și stagnant. Felul în care sunt amplasate ferestrele și cantitatea de lumină care trece prin acestea aduce designului general varietate. Materialele interioare ar trebui să fie alese astfel încat să contribuie la estetica spațiului. Când este pătruns de lumină naturală, acestea nu ar trebui să creeze nenumarate suprafețe reflectorizante, pentru a nu risca un efect negativ al luminii naturale asupra spațiului. Materialele care sunt prea lucioase creează orbire prin reflexia puternica a razelor, prin care vizitatorii unui muzeu s-ar simți inconfortabil în încercarea de a interacționa cu acesta. Experiența acestora va fi alterată. Controlarea acesteia trebuie să fie în echilibru cu dinamica sa, pentru a asista în creearea unui experiente într-un spatiu care este interactiv și confortabil pentru vizitatori.

Chiar dacă lumina naturală adaugă ambianța perfectă spațiului interior, aceasta are efecte negative asupra artefactelor. De multe ori, lumina naturală și nevoia de pastrare a exponatelor în stare perfecta, intra în conflict, fiind necesar un compromis în acest sens. Lumina naturală conține cantitați foarte mari de raze ultraviolete. Acestea distrug textilele și afectează orice altă suprafață dacă există o expunere lungă la acest tip de iluminare. Așadar în funcție de tematica expoziției precum și de artefactele care vor fi expuse într-un spațiu proiectat specific, va fi definit gradul de iluminare naturală posibil.

Tipul de iluminare naturală folosită variază în funcție de funcțiunea spațiului, tipul și dimensiunea pieselor care trebuie expuse. Lumina folosită pentru lucrări bidimensionale și tridimensionale este diferită. Necesitatea principală a oricărui tip de lumină este să ilumineze obiectul. Este important să fie înteles pe deplin coneptul din spatele unei expoziții înainte de a proiecta sistemul de iluminare.

Metode de implentare a iluminatului natural

Strategiile de bază a iluminatului natural în muzee pot fi în mare clasificate în două categorii: iluminatul lateral și zenital.

Iluminatul lateral presupune ferestre care se află pe zidurile perimetrale a clădirii, depinzând de orientarea clădirii. In funcție de nevoie și de folosirea spațiilor, acestea sunt plasate mai jos sau mai sus față, sau la nivelul obișnuit al ochiului. Ferestrele pot fi unilatreale, pe o singură latură, sau bilaterale, pe două dintre zidurile încaperii. Acest tip de iluminare este favorabil pentru sculpturi, care sunt elemente de expunere tridimensionale.

Lumina zenitală este un tip de iluminare care presupune patrunderea acesteia printr-o deschidere prin acoperisul unei clădiri. Acestea nu sunt afectate de orienatrea cardinală a cladirii și sunt relevante pentru a ilumina un singur nivel sau un atrium central deschis. Un exemplu foarte relevant pentru folosirea acestui tip de iluminat este domul din arhitectura Islamică. Prin acest sistem lumina este distribuită în mod egal către podea, în loc să fie directionată către un perete. Aici este influențat felul în care vor cădea umbrele obiectelor expuse.

Pe baza acestor doua categorii de iluminat, se pot defini mai multe sisteme prin care pot fi ilminate natural spațiile muzeale. Intalnim deci: ferstre, tavane luminate, lumini zenitale, atriumuri si lucarne.

Ferestre

Ferestrele intr-un spatiu de expunere reduc zonele unei camere in care se pot afla exponate, pe latura vitrata fiind imposibila expunerea. Lumina directa care vine din acestea, nefiltrata, poate produce reflexii pe celelalte ziduri pline existente. Acestea sunt poate cele mai problematice la nivelul introducerii luminii naturale intr-un spatiu de expozitie. Chiar daca iluminarea acestuia este controlata, deschiderea catre exterior tinde sa forteze adapatarea ochiului la lumina, astfel incat sa poata citi elementele prezente in interior. De exemplu va fi problematica perceptia obibectelor care sunt expuse in cadre lucioase trasparente, tablouri vernisate sau obicete care insine au o transparenta ridicata a materialului. Acest sistem este imbratisat in cazurile in care muzeul se afla in cladiri istorice sau deja existente care isi schimba functiunea in cea de expozitie muzeala. In celelalte cazuri, in construirea de la zero a unui spatiu, exista diferite tehnici moderne de redirectionare a luminii.

Tavane luminoase

Tavanele luminoase translucide sunt cunoscute inca din epoca modernista ca surse de lumina puternice care elmina efectul reflexiei luminii si o distribuie prin semi-opacitatea lor, in mod uniform. Poate avea si efecte negative cand vine vorba de o iluminare excesiva in sezonul cald. In acest caz este dificila perceperea obiectelor mari, precum tablouri supradimensionate, sau oricaror suprafete de exponate care reflecta imaginea tavanului. In proiectarea muzeelor, iluminarea naturala de sine statotare nu creeaza tot timpul un efect placut.

Lumina zenitală

Lumina zenitală

Lumina zenitala este perfectă pentru a fi implemenată în cazul galeriilor care prezintă imagini. Acestea pot aduce lumina uniformă și difuză. Prin aceasta tehnică este posibilă absența umbrei, sau cât de cât minimă, deoarece lumina este deschisă către o zona largă, rezultând în producerea unei lumini ușoare și uniforme. Aceasta ajunge în toate zonele unei încaperi și este eficientă și pentru a expune obiecte tridimensionale. De asemenea zidurile pot să rămână nealterate, oferind mai mult spașiu pentru expunere. Reflexia nu mai este o problemă în acest caz, lumina nemaifiind direct incidentă. Din pacate acest sistem poate fi folosit în spațiile de la ultimele etaje ale unei clădiri, sau în clădiri de expoziție care sunt distribuite pe un singur nivel. În același timp, prin utilizarea acestui sistem, lipseste contactul cu natura exterioară oferit de ferestre.

Atrium

Atriumul este un spatiu larg, dechis, in interiorul unei cladiri. Este folosit pentru a ilumina circulatiile principale sau o zina publica prin lumina naturala care intra printr-un tavan de sticla sau un perete complet vitrat. Atriumul aduce lumina naturala si spațiilor adiacente acestora, dar nu ajunge foarte departe. Acesta este menit sa aduca un contact direct cu spatiul exterior, si chiar daca nu exista exponate definitorii in acest spatiu, este important pentru a creea perceptia traseului muzeal precum si legatura cu universul exterior. Lumina care patrunde este mai puternica in partea superioara a acestuia si pentru a spori iluminarea si in partea inferioara a cladirii, in care de obicei se afla accesul principal, este folosita reflexia in diverse elemente a lumnii pentru a putea fi adusa si aici, precum reflexia in pardosea. De asemenea, daca peretii acestui spatiu sunt de o culoare deschisa, va fi posibila reflectarea luminii catre spatiile inferioare.

Lucarne

Un alt element important in creearea efectelor bazate pe lumina naturala sunt lucarnele. Acestea sunt ferestre pozitionate intr-o zona de inaltime maxima a incaperii. Cand sunt orientate spre sud, introduc o cantitate mare de lumina naturala catre interior. In caz contrar, lumina nu va patrunde uniform in spatiu, si prezenta lor nu este justificata. In cazul orientarii spre nord, in schimb, acestea pot introduce lumina neutra si uniforma in incapere. De multe ori lumina introdusa prin acestea se poate reflecta si straluci pe pereti de culoare alba sau o alta nuanta deschisa.

Iluminatul artificial în muzee

Iluminatul artificial a facut posibila mare parte din dezvolatarea omului. Inca de la descoperirea focului, lumina joaca roul central in viata noastra, extinzand orele in care putem activa, crescănd complexitatea atmosferei în case dar, cel mai important creste si productivitatea, fiind posibile diverse descoperiri fascinante.

Diverse tipuri si surse de lumina artificiala sunt folosite pentru a aduce vizibilitate, pentru a duce la capat sarcini, sau ca si accente si decoratiuni. Sursele interioara de lumina tipice sunt incandescente, fluorescente, HID, cu fibre optice, cu tub catodic sau LED. In muzee cele mai comune se bazeaza pe lumina provenita din surse incandesccente, cu fibra optica si HID. Nivelul necesar de iluminare artficiala se bazeaza pe nevoia de vizibilitate precum si de accesibilitate in spațiul muzeal. De asemenea tipul de sistem implementat difera in functie de tipul de exponata: in functie daca necesita sau nu un iluminat sporit si uniform general al spatiului, sau daca necesita o lumina directa dar fara sa cauzeze reflexii nedorite asupra suprafetelor cu texturi lucioase.

De asemenea, iluminatul artificial a permis trecerea catre un alt nivel de intelegere al artei si exprimarii la nivel spatial. Prin acesta este posibila implemenatarea unor compozitii deosebite care sa ghideze in mod direct prin spatiu, sa il ordoneze la nivel ierarhic sau sa altereze complet natura acestuia, creend realitati virtuale verosimile.

Sursele de lumina pot fi variate si includ in general tipuri care sunt esentiale pentru asigurarea vizibilitatii si perceprii spatiului corecte, sau care se asociaza tematicii spatiale si sunt reconfigurate pentru a starni senzatii si sentimente inedite, precum in spatiile muzeale experimentale. Se pot categorisi tipuri de lumina diverse.

Metode de implentare a iluminatului artificial

Lumina artificiala actioneaza atat la interiorul cladirii cat si la exterior.

Iluminatul interior este in general satisfacut prin folosirea de copruri de iluminat, si este o parte cheie din procesul de amenajare interioara. Acestea distribuie, filtreaza si transforma lumina emisa de una sau mai multe surse. Principiile fizice ale acestora sunt reflexia, absorbtia, transmiterea si refractia.

In functie de tipul de lumina emisa, si directia acesteia se impart in corpuri de iluminat direct, indirect, difuz, direct/indirect, asimetric si ajustabil.

Corpuri de iluminat direct, in care lumina este emisa de sus in jos, si de obicei este incastrata in perete sau in tavan sub forma rectangulara, simpla.

Corpurile de iluminat indirecte, emit lumina de jos in sus, astfel incat aceasta sa se reflete pe tavan si apoi sa fie emisa in incaperea in care se desfasoara expozitia. Printre acestea se numara copuri suspendate, aplice sau corpuri portabile.

Lumina difuza este data de corpuri de iluminat care emit lumina uniforma in toate directiile. Acestea includ lampe fara abajur sau alte obiecte care sa blocheze emiterea uniforma de lumina, globuri sau candelabre.

Sisteme de iluminare directa si indirecta se refera la elemente de iluminat care emit lumina atat in jos cat si in sus, dar nu in lateral. In aceasta categorie reintra multe tipuri de corpuri suspendate precum si lampi de masa. In functie de proportia luminii emisa dupa directie, acestea pot fi semi-directe sau semi-indirecte.

Lumina asimetrica este in general proiectata special pentru o expozitie sau tematica specifica. Aceasta este oferita in general de corpuri care au o distributie mai puternica a luminii intr-o anume directie. Aceasta se poate portretiza ca o lumina care scalda peretele in mod neuniform.

Sistemele de iluminat ajustabile sunt in general corpuri de iluminat directe care pot fi ajustate pentru a arunca lumina in diferite directie, mai putin in jos. Acestea sunt lumini de accent, spoturi, sau lumini dinamice.

În muzee, lumina poate avea functii diferite. Aceasta poate fi, dupa cum am mentionat mai sus, ambientala, directionala, de accent, informarionala si decoratival.

Lumina ambientală

Lumima ambientala aduce intr-o zona o iluminare generala. Este cunoscuta si sub denumirea de lumina generala si radiaza cu o intensitate confortabila ochiului, care permite miscarea sigura in spatiu. Aceasta este generata de corpuri de iluminat traditionale, suspendate. Decorul si aspectul acestora va afecta cantitatea de lumina emisa. Este o sursa de lumina esentiala pentru orice fel de incapere, necesara.

Lumina directionala

Lumina directionala este specifica unei anumite actiuni. Este pentru a prevedea o anumita arie cu mai multa lumina, necesara unei activitati sau une performante care trebuie observata. Astfel de tipuri sunt asigurate prin lampi fixe sau mobile precum spoturi sau lampi de podea portabile.

Lumina de accent

Lumina de accesnt este un fel de lumina directionala care adauga un efect dramatic unui spațiu, creeand o zona interes vizual. Ca parte din iluminatul articial unui spatiu muzeal, lumina de accent pune in evidenta un obiect din expozitie de o importanta majora, sau un centru de interes specific. Pentru a fi eficienta aceasta necesita de trei ori mai multa lumina pe punctul focal fata de celelalte tipuri de iluminare.

Lumina informațională

Este implementata pentru ca vizitatorul sa se poata misca in spatiu in mod sigur. Acestea marcheaza cai de acces, scari, sau directia de intrare sau iesire intr-un spatiu. Pe langa faptul ca sunt informative despre un loc sau un traseu, pot fi implementate in mod dramatic pentru a creea spectacol, augmentand perceptia arhitecturala a spatiului in mod pozitiv.

Lumina decorativa

Lumina decorativă este creeata cu intentia de a atrage atenția. Poate fi folosita si pentru iluminarea generala, dar poate tot la fel de bine sa fie dramatica, sa aduca elemente surpriză, sau sa fie ea însăși piesa expusă intr-o sală cu o iluminare scăzută pentru a creea atmosfera potrivită.

Iluminatul interior al unui muzeu poate fi foarte variat, satisfăcând orice necesitate pentru a creea condițiile necesare exponatelor. Având în vedere nevoile diferite a tipurilor de exponate care sunt aduse într-un spatiu muzeal, tipul de iluminare se schimbă, creeând atmosfere și tipuri de viziuni specifice unei anumite categorii. Am conturat o tipologie de muzee dupa tipul și tematica expozitiei, acestea fiind construite în a doua jumatate a secolului XX pana în prezent.

În tipologia sugerată, am marcat patru categorii de muzee care găzduiesc tematici complet diferite, acestea fiind doar patru mari grupe care pot conține nedeterminate variații și subcategorii, dar care pastrează aceeași idee a tipului de iluminat specifică radacinii. În fucție de aceste patru categorii am preluat câte un exemplu, în ordine cronologică, care să aducă în prim plan în mod general modelitațile utilizate pentru a introduce lumina naturală și cea artificială. Acestea diferă de la categorie la categorie, fiecare tematică folosindu-se de un impact diferit cu lumină pentru a creea atmosfere specifice diferite.

În această tipologie întâlnim Muzee Memoriale, Muzee de Artă, Muzee de istorie Naturală și Muzee de Științe ale naturii. După cum am precisat tipurile de iluminare muzeala si felul in care aceasta lucrează cu reflexiile, materialul și exponatele, fiecare din aceste categorii are cerinte diverse și foloseste lumina naturală și cea artificială în proporții diferite. De exemplu, iluminarea unui muzeu de istorie nu va presupune o flexibilitate maxima precum iluminarea unui muzeu de arta sau de știinte, unde atmosfera poate personaj principal, poate fi dramatică, poate fi iluzorie. Muzeul de istorie are o serie de exponate care sunt limpede, clare, a unor evinmente trecute care au marcat existenta noastra, iar vizitatorul în general nu vine pentru spectacol, ci pentru a cunoaste și pentru a se informa. Lumina va fi una necesara întelegerii și perceperii clare a unor serii de informații educaționale. Desigur că și muzeul de știință este un spațiu informațional și educațional, dar beneficiază de o scară mai largă de posibilități de a ilustra fenomenele naturii în mod suprinzator și inedit.

Muzeul Memorial

Muzeul memorial este un tip de spațiu care presupune amintirea unui eveniment tragic care marchează orașe, țări sau chiar întregi culturi. În spațiile cu această tematică în general iluminarea se bazează pe inducerea unor sentimente de recunoștință pentru sacrificiu, de tristețe, de mentinere vitală a amintirilor unor momente sumbre din viața unei comunități. Ilminuatul acestor spații duce cu gândul la meditație. Lumina folosita in acest tip de spatiu poate fi artificiala sau naturala, dar este mentinuta la un nivel de intensitate săazut, pentru a induce un sentiment de frică și inabilitate precum și dezorientare dorit pentru a asocia la nivel empatic starea de spirit cu situatia descrisa. În general, aceste tipuri de muzee sunt sub forma labirintică, descriind atent faptele care au condus spre acest eveniment. Acest parcurs cronologic al faptelor și evnimentelor, este amplasat într-un spatiu care sa îl facă pe vizitator sa empatizeze și să fie solidar fata de tragedia expusa. In general acest parcurs este finalizat cu trecerea gradată spre lumina naturală. Este preferat pentru aceste spatii iluminatul natural zenital, cu lumina indirecta sau directa specific pentru a creea efecte dramatice. La nivelu iluminatului artificial sunt prezente elemente care sa ilumineze la nivel global, precum si elemente care sa creeze efefecte impresionante. La aceasta categorie incadram lumini colorate care inspira sentimente negative sau dezolante, lumini reci, directe, si indirecte. Spoturile si lampile cu cea mai mare intensitate se ocupa cu iereahizarea elementeleor de impornatanta majora din incaperi. De asemenea in acest gen de spații expozitionale exista posibilitatea redarii unor materiale video care necesita zone inchise si aproape in totalitate lipsite de lumimna, atat naturala cat si artificiala. Lumina artificiala este in acest caz folosita si pentru directionarea traseului vizitatorului, prin benzi luminate, prin elemente structurale conturate, sau prin luminarea zonelor de interes, omul fiind atras de ariile cel mai puternic iluminate dintr-o incapere. Se pot realiza jocuri de lumina care sa fie in concordanta cu tematica dorita.

4.1 Jewish Museum din Berlin

Dupa Cel de Al Doilea Razboi Mondial, guvernul a decis extinderea muzeului culturii evreiesti, care fusese deschis in anul 1933, pentru a aduce memorie evenimentelor tragice ale Holocaustului. Acesta a dorit de asemenea si readucerea prezentei evreilor in Berlin, care s-au retras dupa eveniment. Daniel Libeskind a fost ales pentru infaptuirea acestui proiect. Designul propus de el a fost singura idee care a adus o gandire complet radicala fata de cladirea existanta, la nivel formal pentru a fi utilizata ca si instrument conceptual si expresiv pentru a reperezenta viata evreilor inainte, in timp, si dupa Holocaust. Cladirea proiectata de Libeskind s-a deschis publicului in 2001, cand a fost completata. Aceasta aditionare urma sa restabileasca prezenta Evreilor la nivel cultural dar si social.

ANALIZA SPATIALA GENERALA

Pentru Libeskind, extensia acestui muzeu a fost mai mult decat o competitie. A insemnat restabilirea unei relatii pierdute, restabilirea sigurantei si pastrarea identitatii in interiorul Berlinului a acestei populatii, care s-a pierdut dupa Cel De Al Doilea Razboi Mondial. Conceputal, spatiul creeat a dorit sa exprime intens sentimente care proiectantul le-a vazut potrivite pentru a marca acest punct culminant din istoria culturii evreiesti. Asadar a cautat sa exprime sentimente de absenta, goliciune, invizibilitate, toate acestea marcand si fiind expresii ale dispariei culturii. Impreuna, creeaza scena perfecta perin care arhitectura povesteste si aduce emotie vizitatorilor. Acestea aduc in prim vizor efectele asupra culturii Evreiesti, dar si asupra orasului Berlin.

Proiectul incepe sa ia forma luand in seama ca si concept general, simbolica Stea a lui David. Architectul o prelucreaza astfel incat sa devina o forma planimetrica asimetrica care lucreaza ca un traseu lung care se pliaza pe sit si context. Aceasta liniatura in acelasi timp ofera imaginea unor linii conectate intre perioadele istorice. Toate aceste forme sunt extrudate in lateral pentru a forma structura de rezistenta a cladirii. Rezulta deci imaginea unei cladiri in zig zag.

Chiar daca din exterior pare ca aceasta cladire este inependeta fata de cea originala, accesul nu este posibil decat prin vechiul muzeu baroc. Legatura intre cele doua este asigurata de un tunel subteran. Precum si acest tip de acces, spatiile au fost gandite astfel incat vizitatorii sa indure sentimente puternice de anxietate si pierderea simtului directiei, pana cand le se deschide in fata o intersectie cu trei drumuri posibile. Aceste trei cai diferite prezinta oportunitati de a observa experienta Evreilor prin continuitate cu istoria germana a perioadei, emigrarea din Germania si Holocaustul. Traseul urmareste strict forma cladirii in zig zag, pentru ca

vizitatorii si resimta si sa experimenteze spatiile intr-un mod cat mai autentic.

Din exterior, cladirea se percepe ca si cum in interior va urmari profilul evident a acesteia, in schimb spatiul este mult mai complex de atat. Promenadele lui Libeskind conduc oameni catre galerii, catre spatii goale si catre infudaturi, menite pentru a deruta si a reda anxietate si senzatia de pierdere spirituala si a sinelui. O mare parte din cladire este lipsita de ferestre, avand o materialitate constanta.

ANALIZA ILUMINATULUI NATURAL

Interiorul este in mare parte finisat cu ciment structural lasat aparent, intarind simbolistica spatiilor goale si traseele infundate in care o singura fasie de lumina argintie patrunde prin fetestre inguste si liniare. Felul in care au fost gandite aceste ferestre, mici, inguste, prezente doar rareori, lasand in interior o lumina neutra care se reflecta si este in mare parte aborbita de betonul rece, este un gest simbolc prin care Libeskind a incercat sa induca vizitatorilor, pe cat posibil, senzatia si experienta pe care evreii au simtit-o in cel de al doilea razboi modial. Asadar, lumina fiind un gest al sperantei, ori cat de mica ar fi, in cele mai intunecate momente, unde se simte ca si cum nu ar exista cale de scapare. Lumina va insemna mereu speranta. Unul din cele mai marcante si emotionale spatii din cladire este probabil unul din cele mai inalte, prin care singura sursa de lumina naturala este un gol care oferta o lumina zenitala taietoare, cu forma alungita, departe. Acesta taie intreaga cladire, fiind mai marcat in unele spatii in care s-a incercat inducerea unui sentiment de oprimare, singuratate si macabru. Textura de ciment a peretilor amplifica atmosfera coplesitoare a inceprilor in care singura sursa de lumina este acea taietura in tavan.

ANALIZA ILUMINATULUI ARTIFICIAL

La nivelul iluminatului artificial, se urmareste in cotinuare atmosfera sumbra si de impact. Traseele sunt marcate de benzi slabe de lumina neutra, care este absorbita de betonul in acelasi ton, rece si dezolant. Avand in vedere ca s-a incercat creearea acestui efect de clarobscur, sursele de lumina nu sunt foarte prezente ca intensitate. Acestea lumineaza astfel incat sa fie posibila vizibilitatea parcurgerii spatiale, dar rezervat, gandind-o astfel incat in aceasta compozitie lumina naturala sa joace roul principal.

Exista zone si subspatii in care intra in realtie directa lumina natuala care pica de la nivel zenital, si camere in care se pastreaza in prevalent tematica obscuritatii. Aici sunt prezente lumini care nu sunt puternice dar care prin culoarea rosie ofera senzatia de agitatie, inconsistenta spatiala si pericol.

Este evidenta si dorita pastrarea atmosferei intunecate ca tematica principala, lumina artificiala avand un rol de ghidare a parcursului sau de punere in evidenta a unor sentimente si senzatii precum. Muzeul insine, pe langa putinele exponate, este o insumare de sentimente si senzatii care devin o intreaga experienta fizica si psihologica. Aceasta marcheaza un eveniment din istorie pentru care muzeul pastreaza astmosfera tocmai prin redarea unui iluminat sumar, astral, sau aproape inexistent pentru a reproduce pe cel din lagerele de concentrare, sau alte spatii care au insemnat momente de chin prin care aceasta populatie a trecut.

IMPACT LA NIVEL PSIHOLOGIC

Muzeul creeat de Libeskind este o calatorie emotionanta prin istorie. Cladirea insine este mai putin un muzeu si mai mult o experienta care ilustreaza ceve ce multi nu vor cunoaste si nu vor simti niciodata. Cladirea reprezinta abilitatea arhitectrii de a se transpune in experienta umana.

Extensia lui Libeskind propune si o iesire catre o curte exterioara in care se regasesc stalpi acoperiti de plante. Aceasta face ca vizitatorii sa se simta pierduti si confuzi, dar odata ce acestia se uita catre cer resimt un moment de extaz. Aceasta curte inseamna elibetate, contactul cu cerul deschis si lumina soarelui. Aceste doua elemente ofera usurare si speranta.

Muzeul de artă

Când vine vorba de muzee de artă, iluminatul natural nu primează in mod eficient în iluminarea spațiului de expoziție. dacă muzeul memorial continea piese, dar mai mult naratiuni si efecte a unui eveniment tragic, muzeul de artă contine artefacte noi, vechi, sau în restaurare care se adresează publicului larg de toate vârstele și care necesită un anumit grad de păstrare și intreținere. În același timp, vizualizarea eficientă a acestora se face în lumină neutră, indirectă, care să nu provoace reflexii sau un grad de iluminare excesiv care orbeste privitorul si deruteaza. Vizitatorul trebuie să fie introdus intr-un spatiu linistit cu iluminare blândă și concentrată în zonele de interes. Iluminatul natural joacă aici un rol important in atmosfera parcursului prin muzeu, exterior spatiilor de galerie, care să facă promenada prin acesta plăcuta si estetică, fără sentiment de confuzie, in asa fel incât omul să sa poată raporta in mod direct la schimbările temporale exterioare. In spațiile foarte iluminate sunt pozitionate in general obiecte tridimensionale precum statui sau sculpturi abstracte de mari dimesiuni. Este preferată lumina provenită dinspre nord, care rămâne constantă fară a creea reflexii asupra exponatelor.

Sunt preferate pentru zonele cu lumină naturală, sisteme de iluminare precum lucarne sau lumină zenitală indirectă. De asemenea sunt potrivite si tavanele vitrate semiopace care transmit in mod placut lumina naturală, ajutate de sisteme de iluminare artificială generală. Pentru spațiile mai putin luminate, zone în care sunt exponate bidimensionale, precum tablouri, grafică, fotografie, se preferă utilizarea unui iluminat global scăzut și o lumină semi indirectă care să fie adusă doar pe zonele interesate, de exemplu muzeul Orsay din Paris, unde intr-o zona mare centrală deschisă și luminată sunt organizate sculpturile, iar tablourile sunt organizate in travei laterale cu inaltime scăzută si mult mai putin luminate natural.

Muzeele de artă sunt spații ale exprimării creativității, deci și sitemul de iluminat ale acestora poate fi gândit astfel încât, fără să fie invazive și fără să deranjeze exponatele, să fie un spectacol însine.

4.2 Guggenheim Museum din Bilbao

Asezat pe malul raului Nervion din Bilbao, Spania, Muzeul Guggenheim este o fuziune complexa cu forme sinuase si materialitate captivanta care raspunde unui program complex si unui context urban industrial. Prin cladirea sa , arhitectul Frank Gehry a schimbat nu doar economia orasului Bilbao, aceasta crescand de cand s-a construit muzeul, dar si felul in care oamenii percep spatiile muzeale. Acesta a avut atat de mult succes incat, fenomenul in care economia unui oras creste dupa construirea unui obiect arhitectural a fost denumit Efectul Bilbao . Douazeci de ani mai tarziu este in continuare recunoscut pentru ca sfideaza prin abilitatea de a interconecta arta cu arhitectura.

ANALIZA SPATIALA GENERALA

Râul care trece prin Bilbao se află spre nordul centrului orașului, iar in partea estică se află structura podului Salve Bridge. Facand o conexiune intangibilă cu orașul, creează o promenada curbată de-a lungul râului, generând o piază piblocă amplă înspre zona în care patternul urbanistic tipic centrului urașului se termnă. Clădirea aminteste de peisaje naturale, stratificatii de priofiluri muntuase la orizont, iar accesul seamana cu accesul intr-o grotă. Arhitectul a preluat imaginea unor forme naturale, existente, pentru ca clădirea să pară că se naste din terenul locului. In acelasi timp, chiar daca la nivel planimetric form amitește de o floare, liniatura stratificata si unduită amintenste de la nivelul ochiului mai degaraba de un vapor care navighează râul din față. Construit din metal, travertin și sticlă, formele exterioare ondulate sunt gandite astfel încât să preia lumina, să o tranforme și să reacționeze cu soarele și vremea. Suprafața metalică a fost gândită să pară ca și cum ar fi creponată, iar acest efect face ca lumina să creeze un dans dinamic pe aceste sufrafețe parcă sclipitoare.

Pereții și tavanele clădiri sunt așezate pe o strctură portantă, care conține în interiorul său o structură metalică care formează un grid din triunghiuri. In acest fel a fost posibilă deschiderea unor spații pe mai multe nivele. Atriumul, extrem de mare și cu o iluminare abundentă, distribuie vizitatorul către aproximativ nouăsprezece galerii de artă. Zece dintre acestea urmăresc un plan ortogonal clasic, si pot fi identificate din exterior deoarece sunt finisate in travertin. Celelalte nouă galerii sunt identificabile din exterior prin formele răsucite si dinamice sculptate si acoperite din titan. Cea mai mare dintre aceste galerii contine expozitia permanenta a lui Richard Serra care se numește The matter of time. Este interesant cum interactionează aici forma clădirii, asimetrică, dansantă si complexă, cu piesele autorului, din aceeași categorie. Aceste piese preiau intr-un mod fascinant lumina, creeănd efecte inedite in interiorul lor, fiind piese experimentale prin care vizitatorul se poate mișca si le poate experimenta direct.

ANALIZA ILUMINATULUI NATURAL

În mare parte, atmosfera interioară este foarte amplu luminată la nivel zenital precum și datroită vitrajului pe toată înălțimea a atriumului. Aceasta ajuta vizitatorul să se diectioneze in spațiu și să perceapă poziția sa față de celelante niveluri și galerii. Iluminarea abundenta este ajutata și de planseele care înafara galeriilor sunt tranformate în pasarele înguste suspendate care elimină din densitatea construită si oferă perspective si contact direct cu realitatea exterioară. Aceste spații sunt singurele care beneficiază de iluminare naturală directă laterală. Galeriile sunt toate bazate pe un sistem de iluminare artificial, ajustabil la nevoie. Unele dintre acestea, in care perceperea prin prisma luminii natrale a exponatelor, beneficiază de lumini zenitale care sunt aplasate invizibil din exterior intre planurile ondulate ale acesteia.

în comparatie cu muzeul memorial, aici lumina este abundentă și indică o stare de spirit ușoară și concertrată spre perceperea cunoasterii. Aproape că această trecere dintre o galerie si cealaltă este obligatorie să fie prin lumina atriumului. Acest fapt face ca, vizitatorul, trecand printr-un spațiu finisat cu o culoare alba in care se si reflectă lumina exterioară, sa își clăească ochii, pentru a putea absorbi esența unor artisti noi si a unor stiluri diferite.

ANALIZA ILUMINATULUI ARTIFICIAL

Iluminatul artificial este esential in acest spațiu, multe săli de ezpoziție funcționând tocmai doar pe acest principiu. S-a dorit pastrarea operelor de artă departe de lumina directa si daunatoare a soarelui.

Fiecare galerie de artă este inundata de o lumina generala neutra, iar fiecare piesa de artă este iluminata indirect prin lumini ce sunt directionate catre tavanul alb si apoi reflectate catre piesele bidimensionale.

IMPACT LA NIVEL PSIHOLOGIC

Iluminatul interior natural are rol de desprindere și relaxare, ca o pauza in traseul de vizitare dintre galerii. Vizitatorul este obligat sa treaca prin atriumul principal foarte puternic luminat si conectat cu exteriorul, desprinzandu-se si reimprospatandu-si vederea pentru a putea fi activ participant in cadrul urmatoarei galerii. Aceasta lumina naturala abundentă induce sentimente de usurință dar si de pozitivitate, lumina fiind mereu vazută ca element necesar vietii, amintind de bucuria unei noi dimineti. Inafara de instalațiile de artă care contin specifi elemente luminoase, lumina artificială nu este compusă intr-un mod anume, forma clădirii fiind deja un element de spectacol pentru spațiu. Ea inspira inca din accest un spatiu placut si atragator la nivel estetic. Nivelul neutru de iluminare este perfect pentru ilustrarea cat mai eficienta a exponatelor si concentrarea vizitatorului asupra frumuseții lor, avand scop pur informativ.

Muzeul de științe ale naturii

Muzeele, armaturi pentru experienta colectivă societipală si expresie culturală, prezintă noi modalități de a viziona și a interprea lumea. Conțin cunoașterea tuturor popoarelor care au fost inaintea noastră, o păstrează și o transmit. Stimulează curiozitatea si schimbările sociale, avand potențialul de a modela felul in care intelegem individul dar și lumea în care trăim. Avand în vedere că lumea înconjurătoare trece prin schibări radicale în ultima perioadă, este din ce in ce mai necesară si esentială pentru supraviețuire, o ințelegere mai amplă a independenței sistemului naturii. Muzeele dedicate naturii și științei joacă un rol important in extinderea cunostintelor despre acest sistem complex.

Iluminarea acestor spații de expozitii cu tematici stiintifice necesita o iluminare naturală cât mai bundentă, pentru ca informatia sa fie percepută global, traseele fiin dmarcate prin exponate si coridoare. Desigur că si in acest caz lumina va trebui sa fie cat mai difuza, sa nu creeze reflexii prin care nu se citesc obiectele expuse sau care creează efect de orbire. Este de preferat optarea pentru o iluminare zenitala si in acest caz, dar și combinată cu cea laterală, foarte rar exclusiv laterală. Exista bineinteles o iluminare globală necesară pentru a sustine cea naturală si inconstantă, precum si pentru a ilumina muzeul dupa apunerea soarelui, pentru ca acesta sa poata fi vizitat in continuare chiar si dupa ce nu mai exista lumina naturala.

4.2 Perot Museum of Nature and

Science, Dallas

Muzeul Perot din Dallas, USA, creeaza o imagine disctinctă pentru istutul de proveniență din Dallas, crescând pătura culturală a orașului. Proiectat pentru a avea o audiență foarte mare, să învioreze mintile celor tineri si sa inspire mister si curiozitate față de viețile obișnuite a vizitatorilor săi, care vor ajunge să preia și să ducă mai departe cunoștințele acumulate, care vor rămâne în mințile lor.

ANALIZA SPATIALA GENERALA

Renunțând la ideea unei clădiri simple care să fie doar un obișnuit fundal pentru exponate, clădirea devine însăși un element activ pentru educația științifică. Integrând arhitectură, natură și tehnologie, clădirea demonstrează principii științifice și stimulează curiozitatea față de cele din jurul nostru.

Accesul in complex se face printr-o piață care directionează către lobby-ul principal. Tavanul acestuia este ondulat refelctând dinamismul naturii exterioare, eliminand bariera aropape invizibila dintre interior si exterior, conectand natural cu elementele creeate de om. In interiorul acestuia, privirea este directionata catre cer, catre deschiderea zenitala care ghidează circulatia principală si o inundă în lumină. De la nivelu inferior, printr-o serie de scari rulante trecand prin atrium, vizitatorii ajung la ultimul nivel. Aici sunt intampinati de balcoane largi care ofera perspective catre oras. De pe acest balcon, acestia coboara in sens orar pe o spirala care ofera acces catre galerii. Aceasta spirala ofera o experienta viscerala, care angajeaza vizitatorul si il pune in conexiune imediata cu arhitectura imersiva si naturala a muzeului. Acest traseu intra si iese din area atriumului alternand so conectand vizitatorul cu lumea interioara a muzelui , dar in acelasi timp si cu cea exterioara a orasului.

ANALIZA ILUMINATULUI NATURAL

Avand in vedere ca acesta este un muzeu cu tematică științifică, vizitatorul doreste să se conecteze cu lumea exterioara, universul care este explicat chiar in interiorul muezului. Exista deci , dechideri mari, dinamice, care angajeaza privitorul in parcurgerea spatiului si in acelasi timp ofera informatii despre spatiu si loc. In acest tip de cladiri exista multe spatii care necesita obscuritate, precum zone informatinale, interactive, de proiectii de film sau experimentale.

ANALIZA ILUMINATULUI ARTIFICIAL

Tot ceea ce inseamna exponate de mari dimensiuni si care sunt usor degradabile de la iluminarea naturala a acestora sunt iluminate in incaperi ferite de razele soarelui, iluminate artificial de lumini ambientale si directe. Acest muzeu incearca sa foloseasca lumina artificiala si in scop eductional si informativ, fiind parte din elementele atractive si de atmosfera specifica.

Muzeul de istorie naturală

Muzeele de istorie naturala sunt in general amplasate in cladiri exsitente. Aceste clădiri, cu importanță istorică, sunt însăși exponate. Sunt iluminate nocturn in mod eficient, astfel încât să iasă în evidență prin poziția lor socială. Iluminarea acestora naturala se face prin ferestre laterale, Dar acesta nu este mereu cazul. Iluminarea la aceste tipuri de muzee poate fi foarte usor mixta. Ilustreaza minunele naturii, a umanitatii , și lumina trebuie sa reflecte cea a naturii exterioare. Exista deci o gama variata de sisteme de iluminare fiabile pentru aceste spații.

4.4 Muzeul Acropolei din Atena

Localizat in districtul istoric din Mkryianni, muzeul se află la odistanță foarte mică față de Partenon. Ultimul etaj al clădirii, oferă o vedere panoramică catre Acropola, dar și către Atena modernă. Accesul se face de pe strada care conectează toate siturile arheologice a Atenei.

ANALIZA SPATIALA GENERALA

Având opt mii de metri pătrați de spații expoziționale, precum și de facilități pentru vizitatori, Muzeul spune povestea vieții pe Acropola Ateniană, și împrejurimile sale, adunând colecții care fuseseră dispersate anterior in diferite instituții, incluzând și originarul muzeu al Acropolei, contruit in secolul XIX. Colețiile bogate de artefacte aduc vizitatorului o imagine a prezenței umane pe Acropole, în perioara preistorică, până în antichitate. Integrat în acest proiect este un sit de excavare: ruine din secolul patru și șapte î.Hr., care au rămas intacte si protejate de clădirea acum construită, făcându-le vizibile de la nivelul principal de acces. Clădirea prezintă de asemenea un auditorium.

Proiectat cu liniatură orizontală puternică, si o simplitate grațiosă, muzeul este în mod deliberat ne-monumental, focusând atenția vizitatorului pe operele extraordinare. Cu o claritate absolută, designul clădirii traduce nevoile programatice în arhitectură.

ANALIZA ILUMINATULUI NATURAL

Colecțiile consistă în principal în sculpturi, multe dintre acestea fiind piese de arhitctură care inițial decorau monumente din Acropolă, deci muzeul care le găzduiește este un muzeu cu lumina naturală ambientală. Folosirea unor diferite variații de foi de sticlă, este facilă pătrunderea în interiorul clădirii a luminii filtrate. Aceasta ajunge, prin tavanul semitransparent, pana in miezul clădirii, ajungând să atingă ușor până și situl de excavare de sub clădire.

Colecțiile sunt aranjate în ordin ecronologică, de la preisorie, până la perioada romană târzie, dar își atinge apogeul cu frizele Panteonului. Traseul vizitatorului prin clădire este clar, în ideea unei bucle tridimensionale, care urcă după lumină, pe scările principale până la nivelul cu galeriile înalte. Miezul din beton este baza pentru expunerea tuturor elementelor bidimensionale, precum frizele Panteonului. Acest miez permite totusi luminii să ajungă în partea inferioară să ilumineze piesa centrală a cariatidelor.

ANALIZA ILUMINATULUI ARTIFICIAL

Iluminatul artificial înceacă să imite pe cât posibil iluminarea globală și atmosfera dată de lumina naturală. Aceasta se manifesta prin impelmentarea în general a unui iluminat unofor, difuz, fără efecte dramatice, asftel încât să fie posibilă perceptia acestora într-o lumină cât mai aproape de cea din timpul zilei. Așadar este amplasată subtil, creeând iluzia naturaleței.

IMPACTUL LA NIVEL PSIHOLOGIC

La nivel psihologic, spatiul doreste sa aduca omul în trecut, să îl facă să simtă atmosfera prezentă și naturalețea vremurilor apuse. Promenada prin aceste spații face posibilă legătura cu lumea exterioară prin geamurile abundente, vizitoatorul simțindu-se participant activ la viațta trecutului prezentat prin piesele de artă și arhitectură.

CONCLUZII

În cocluzie, experimentarea spațială a unui muzeu constă în efectele vizuale pe care le are lumina în spațiile interioare a acestiua. Lumina, fie ea artificială sau naturală, determină în mod absolutmodul în care omul percepe spațiul l anivel fizic, emoțional și psihologic. Este eviedentă necesitatea utilizării unui iluminat propice nevoilor specifice unui anumit loc, unei anumite tematici și unei anumite viziuni spațiale și formale.

Alegera tipului de iluminat ține deci de tematica spațiului de expunere. Chiar daca cea naturală sau cea artificală pot fi pe rând dominante, nici una din ele nu va fi complet exclusă. Sistemele principale de iluminare implementate trebuie să se bazeaze pe niste criterii calitative: estetica generală și nivelul de interactivitate a experienței muzeale, impactul la nivel psihologic și diferitele aspecte ale acestiua, felul în care are impact lumina naturală și cea artificială la nivelul ambianței creeate pentru fiecare expoziție în parte.

Lumina naturală poate să enfatizeze și să scoată în evidență elemente importante, precum detaliile unei scupturi sau atmosfera din jurul unei exponate de mari dimensiuni, dar poate în același timp să orbească și să se reflete în elemente din materiale cu aceste proprietăți, făcând imposibilă citirea corectă a acestora.

Lumina artificială, poate una din cele mai importante descoperiri, poate fi manipulată astfel încât să creeze efecte spectaculoase oriunde. Poate creea iluzii și să manipuleze pațiul în mod neașteptat.

Alegerea sistemului de iluminare în proiectarea muzeelor, rămâne la alegerea proiectantului, în functie de scenariul pe care si-l pregătește minuțiuos. Acesta va ține cont de nevoile pieselor exponate, precum și de cele temporare, va încerca să elimine supraexpunerea la razele ultraviolete a pieselor delicate, și le va poziționa intr-un mediu artificial.

Arhitecții si designerii de interior creează strcuturi și spații care au un impact relevant asupra clădirilor. Multi vizitatori sunt afectați de lumină in mod pozitiv sua negativ, dar nu pot explica ce a facut experiența pozitivă sau negativă. Folosind unghiurile corecte pentru a accentua detaliile arhitecturale, este esențial pentru a îmbogăți experiența spațiului. Pe lângă materiale și finisaje, tavanele, poseaua, zidurile și alte elemente, pot deveni supriză pentru iluminarea unui spațiu. Cand lumina si arhitectura, mai ales cea muzeeală, nu sunt compatibile, apar efecte secundare negative, din acest motiv, intr-un muzeu aceste forme si texturi sunt critice pentru lumină, precum și artefactele. 2

Bibliografie

Aureli, Pier Vittorio (2011) The Possibility of an Absolute Architecture, MIT Press

Rems , Cecilia (2012)Architectural lighting Design With Space, Princeton Architectural Press, New York

Pop, Dana, ….., Architectură și Frică, Paiadeia, 2016

Pop, Dana, (2015)Despre Percepția spațiului în Architectură, Ed. Paiadeia, București

Maile Petty, Margaret, (2018)Illuminanting the Glass Box, , The University of Chicago Press

Hatzl, Manuela (2012) Geometry of light, Seringer Wein New York

Steane, Mary Ann, (2011), The Architecture of Light- Recent Approaces to Designing With Natural Light, Routledge, London and New York

Russel, Sage, (2017), The Architecture of Light, Routledge, CreateSpace Independent Publishing Platform, New York

Meyers , Victoria, (2006), Designing with Light, Routledge, Laurence King Publishing, New York

Meyers , Victoria, (2006), Designing with Light, Routledge, Laurence King Publishing, New York

K Steemers, Baker Nick, (2002) Daylight Design of Buildings, Earthscan

Palak Sadhna Kalra, (2010), Light in Museums, MIT Press

Brandston, Howard, (2008), Learning to see: a Matter of Light. Illuminating society of North America, New York

Buttiker, Urs. Louis I Kahn, (1993), Light and Space, Basel, Eleveția

Henle, Mary, (1976) Vision and Artifact, Springer Publishing, New York

Hyman , Isabelle, (1986) Architecture from Prehistory to Post-Modernism, Harry N Abrams Inc. , New York

Steffy , Gary R, (2008) Architectural Lighting Design, John Wiley & Sons, New York

Weibel Peter, Gregor Jansen, (2006) Light as A Medium in 20th and 21st Century Art, Hatje Cantz Verlag, Germania.

Rasmussen, Steen Eiler, (1886) Experiencing Architecture, MIT press, Cambridge

Articole

https://www.erco.com/download/content/30-media/7-erco_light_for_museums/erco-light-for-museums-en.pdf

http://www.licht.de/fileadmin/Publikationen_Downloads/lichtwissen18_light_museums_galleries.pdf

http://www.havells-sylvania.com/documents/documents/Museums%20and%20Galleries%20-%20Brochure%20-%20English.PDF

http://www.magsq.com.au/_dbase_upl/ACaseStudyonLightingforMuseumsandGalleriesFinal.pdf

file:///C:/Users/sachdeva/Downloads/Kwan,%20Joanne.pdf

http://www.electrical-knowhow.com/2012/03/artificial-lighting-types-and-design.html#

Lumina ca element de Arhitectură, Ioana Păunescu, 2015

Lumina ca element de arhitectură

Lumina naturală în arhitectură – Aprilie, 2017

Lumina naturala in arhitectura

Iluminatul- Care este roulul Luminii in Arhitectură?

Iluminat | Care e rolul luminii in arhitectura?

https://www.researchgate.net/publication/331972704_Ambiances_QA_with_Juhani_Pallasmaa_on_Architecture_Aesthetics_of_Atmospheres_and_the_Passage_of_Time

Of Light and Shadow – Fundamentals of Architecture for beginners (Juhani Pallasmaa and Steven Holl on Enmeshed Experience)

https://archinect.com/Farzam_Kharvari/iv-of-light-and-shadow-fundamentals-of-architecture-for-beginners-juhani-pallasmaa-and-steven-holl-on-enmeshed-experience