LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT CUPRINS Argument Introducere CAPITOLE ECOLOGIA. EDUCAȚIA ECOLOGICĂ… [311472]

Licență

LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT CUPRINS Argument Introducere CAPITOLE ECOLOGIA. EDUCAȚIA ECOLOGICĂ… [311472]

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

COLEGIUL DE INSTITUTORI

2006

UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE “ [anonimizat] I ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

CUPRINS

Argument

Introducere

CAPITOLE

ECOLOGIA. EDUCAȚIA ECOLOGICĂ

PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Poluarea mediului

Importanța conservării resurselor naturale

Prevenirea și combaterea poluării

ȘCOALA ÎN SPRIJINUL NATURII

1. Importanța disciplinelor de specialitate

2. Interdisciplinaritatea școlară

3. Activități ecologice desfășurate de elevi

IV. [anonimizat] – parte integrantă a mediului

V. CONCLUZII

VI. ANEXE

VII. BIBLIOGRAFIE

A R G U M E N T

[anonimizat]-o [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat] o bună educație în rândul elevilor prin însăși menirea cadrelor didactice de a [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat] a forma conduite morale corespunzătoare.

[anonimizat], în timpul cărora s-au prezentat prin diverse referate sau discuții libere problemele mediului.

Deseori, [anonimizat], vizitele, [anonimizat]-[anonimizat]: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Elevii au prezentat o [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], geografie și a opționalului ,,Natura – prietena mea”. Dar acest eveniment nu s-a dorit a [anonimizat] s-a dezvoltat dorința de a încerca o [anonimizat].

Foarte benefic și extrem de eficient se prezintă a [anonimizat], dezvoltat în școală ca un mijloc prielnic de realizare a menținerii sănătății planetei. [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], obișnuințe, conduite civilizate ce urmează să fie cultivate sistematic și pe viitor.

Copiii trebuie sprijiniți de resursele umane cu rol educativ pentru a înțelege și însuși conținutul noțiunilor normelor ecologice, la nivelul lor de înțelegere, apelând astfel la situații practice de viață din care să se evidențieze binele și răul sau frumosul și inesteticul din natură.

Preocuparea menținerii sănătății oamenilor și a pământului ne transformă în persoane responsabile față de acțiunile noastre, care pot fi constructive sau distructive pentru mediul înconjurător.

INTRODUCERE

Se vorbește tot mai des și mai insistent de poluare, de catastrofe ecologice și dezechilibre în natură. Acestea nu sunt vorbe deșarte. Momentan aceste discuții sunt doar avertismente pentru prezent și viitor, dar știm că pe zi ce trece, omul agravează situația, neluând măsuri de prevenire a poluării mediului înconjurător și de ocrotire a acestuia. Timpul ne presează, dar roadele educației se vor resimți peste 10-15 ani probabil, educația fiind un proces ce are repercusiuni și poate fi valorificat în viitor, la fel ca și acțiunile de conservare a naturii.

Fără îndoială că omul va avea înțelepciunea să oprească la timp distrugerea naturii și să-și pună întreaga capacitate în slujba binelui comun, ocrotind acest colț minunat al Universului care este casa noastră Pământul.

Sărăcirea globului de materii prime, diminuarea fertilității solului printr-o exploatarea prea intensă, defrișările și poluarea sunt marile pericole care îi amenință pe oameni, întreaga omenire de fapt, nu numai un colț de lume sau un eșantion de populație. Oamenii trebuie să înțeleagă că ei formează o singură mare familie, că au o singură casă comună, Terra, pe care trebuie să o îngrijească și să o apere. În mintea și forța omului stă posibilitatea să utilizeze rațional ceea că natura i-a dat, dar și posibilitatea să distrugă totul.

Lipsa de informare a făcut ca mulți oameni de bună credință să persiste în acțiuni care provocau daune mediului înconjurător. De aceea există necesitatea informării corecte asupra pericolelor ce amenință viața pe Terra. Orice persoană trebuie să devină conștientă că are datoria de a contribui, după puterile sale, la ocrotirea și salvarea naturii. Lucrarea va prezenta pe scurt aspectele principale ale poluării aerului, apei, solului, efectele distructive ale poluării, importanța ocrotirii mediului înconjurător, dar și aspecte concrete din activitatea ecologică a elevilor din școala Pîrteștii de Sus, condusă și îndrumată de cadre didactice entuziaste, adevărați iubitori ai naturii, care prin cunoștințele și faptele lor au insuflat în rândul tinerei generații dragostea pentru natură, fiind totodată și propagandiști ai protecției mediului ambiant. Preocuparea cadrelor spre trezirea interesului în rândul școlarilor se reflectă în educarea conservării unei naturi curate, în păstrarea echilibrului stabilit de veacuri între cele mai mici rotițe ce poartă planeta noastră spre o dezvoltare biologică armonioasă. În acest sens, se încearcă desfășurarea unor acțiuni de sensibilizare a tinerei generații prin:

Conferințe tematice privind protecția mediului ambiant;

Scrisori deschise spre comunitatea locală privind efectele poluării;

Filme cu aspecte vizuale privind poluarea sau acțiunile de ecologizare;

Vizitarea locurilor puternic degradate sau poluate;

Vizitarea diferitelor obiective naturale de o rară frumusețe și a teritoriilor puse sub protecție;

Efectuarea de anchete și teste publice pe această temă;

Concursuri tematice, etc.

În sprijinul acestor acțiuni vin și noile programe școlare, care cuprind teme legate de ocrotirea naturii și protecția mediului ambiant, cu conținuturi diferențiate în funcție de vârsta și puterea de înțelegere a elevilor, dintre care amintim:

situația actuală a naturii pe Glob;

rolul și scopul rezervațiilor naturale și a monumentelor naturii;

principalele rezervații și monumente din țara noastră;

plante și animale ocrotite în țara noastră;

poluarea mediului, factori poluanți;

probleme de ecologie modernă: echilibru, ecosisteme, estetică naturală, peisagistică, urbanism,etc.;

consecințele economice ale poluării;

distrugerea ecosistemelor;

exploatarea nerațională a resurselor naturale, etc.;

valoarea socială a mediului ambiant;

locul omului în natură sub aspect politic, etic, economic, științific, etc.;

noțiuni de legislație privind protecția naturii.

Disciplinele înrudite în mod direct cu ecologia sunt biologia și geografia, care prin specificul lor au o mare tangență cu ocrotirea naturii, dar nu sunt rare, ci dimpotrivă, din ce în ce mai dese și mai eficiente unele lecții de limba română, unde se aleg spre discuție și analiză, opere literare ce vibrează pentru natură și pentru frumusețile ei și care în mod implicit ne îndeamnă, direct sau indirect, la protecția naturii.

Un alt rol important în educarea dragostei pentru natură o au excursiile școlare, care pe lângă obiectivele de interes geografic, istoric, economic vizează și obiective naturale, cum ar fi rezervațiile naturale sau monumente ale naturii. Cu prilejul drumețiilor sau excursiilor apar dese prilejuri de comparare a diferitelor biotopuri în diferite stări de degradare sau întreținere. Viața în mijlocul naturii stabilește cel mai bine legătura dintre om și mediul natural. Nimic nu poate întrece farmecul unei nopți într-o poiană sau la marginea unui codru, în jurul unui foc, atunci când omul se simte ca parte integrantă a tot ceea ce îl înconjoară. Din această cauză drumețiile constituie o formă educativă și recreativă, binevenită în rândul activităților extracurriculare desfășurate în cadrul unei școli.

Munca în mijlocul naturii, munca pentru amenajarea sau întreținerea unor frumuseți naturale, contribuie în cea mai mare măsură la educarea dragostei pentru natură. Antrenarea elevilor în astfel de acțiuni poate fi considerată ca primul obiectiv ce trebuie trecut în programul proiectelor privind stimularea și întreținerea dragostei și interesului pentru natură. Astfel elevii vin în contact direct cu natura și sunt obișnuiți încă de pe băncile școlii să observe, să cerceteze, să analizeze relațiile și interdependențele existente în natură, învățând în acest fel să iubească natura, să o stimeze și să devină protectorii ei convinși.

Elevii puși în fața faptului de cunoaștere și înțelegere a lumii vii și nevii, descifrează miracolul vieții pe Terra. Ei vor înțelege că, în natură, nimic nu se produce întâmplător, că totul se înlănțuie, existând un permanent echilibru între fenomene. Vor înțelege că Pământul, cu toate darurile sale, este un tezaur al întregii omeniri.

Brusc, se descoperă ceea ce ar fi trebuit să cunoaștem de mult: că ecosfera susține oamenii și tot ceea ce creează ei; că tot ceea ce nu se poate încadra în ecosferă constituie o amenințare la adresa fragilelor ei echilibre.

Deșeurile nu sunt numai neplăcute și otrăvitoare, ci, mai mult, constituie dovezi că ecosfera este împinsă spre prăbușire. Pentru a supraviețui trebuie să înțelegem de ce ne amenință această prăbușire. Atacurile asupra naturii sunt atât de puternice și numeroase, încât, deși daunele sunt evidente, este foarte greu să aflăm cum s-a ajuns la ele. Continuăm activitățile și educăm ani la rând generații de copii, cu speranța și credința că, o dată înțelese cauzele amenințării mediului, vom putea opri distrugerea naturii, a VIEȚII. Eforturile depuse pentru ocrotirea naturii se vor oglindi într-un mediu curat, salubru, care să ridice calitatea vieții umane și să protejeze viața pe Terra.

<< Aici n-a fost nimic înainte…

poveste arabă, sec. al XIV-lea

Un călător fără vârstă, cu ,,tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, trece de-a lungul timpului prin același loc.

,, Treceam odată printr-un oraș foarte vechi, cu mulți locuitori și am întrebat pe unul din ei cine și când îl întemeiase.

– Nu știm, îmi răspunse omul, și nici strămoșii noștri n-au știut nimic despre asta. Orașul a existat dintotdeauna!…

După cinci sute de ani am trecut prin aceleași locuri, dar n-am observat nici urmă de oraș. Un țăran cosea fân acolo unde se înălța, pe vremuri, mândrul oraș; îl întrebai de când nu mai există orașul.

– Ciudată întrebare! îmi răspunse țăranul. Locul pe care stai a fost totdeauna așa cum îl vezi!

– Dar mi se pare că aici a existat odată un oraș bogat…

– Niciodată! Cel puțin noi nu l-am văzut și nici părinții noștri nu ne-au povestit nimic despre el.

Au trecut încă cinci sute de ani, am găsit marea în locul câmpiei verzi și un grup de pescari îmi răspunse:

– De când există această mare? Dintotdeauna!…

Au mai trecut alți cinci sute de ani și am văzut în locul mării un oraș înfloritor, mai mare și mai bogat decât primul. Întrebai pe locuitorii lui de când există orașul lor și ei îmi răspunseră:

– Începuturile lui se pierd în negura veacurilor; nu știm nimic și nici părinții noștri n-au știut nimic despre el…”

Astfel se preface chipul uscatului în decursul veacurilor, care în viața planetei noastre echivalează, poate, cu o secundă din cea a omului. >>

Extras din capitolul: Cea mai prețioasă comoară

volum: Prânzul cel mare

colecția: Cristal

editura: Albatros, 1974, Oradea

autor: Teodor Marin

Capitolul I

ECOLOGIA. EDUCAȚIA ECOLOGICĂ

Istoricul ecologiei

În ,,Originea speciilor” apărută în 1859, Charles Darwin, studiind factorii evoluției a scos la iveală marea însemnătate a luptei pentru existență, ca factor al selecției naturale și deci al evoluției speciilor. Termenul de ,,luptă pentru existență” este folosit de Darwin în sens metaforic, cuprinzând de fapt totalitatea relațiilor intraspecifice și interspecifice. Concepția lui Darwin despre lupta pentru existență și în general despre evoluție, a fost formulată în perioada când încă nu existau noțiuni fundamentale ale ecologiei moderne – ca populația, biocenoza, ecosistemul. Din această cauză accentul principal în înțelegerea darwiniană a luptei pentru existență era pus pe organisme, pe indivizi.

Această introducere a fost necesară pentru a înțelege corect prima definiție a ecologiei, dată de Ernest Haeckel – unul din marii evoluționiști ai secolului trecut și care a susținut și dezvoltat concepția darwinistă. El a introdus termenul de ecologie definind noua știință ca studiul relațiilor complexe, directe sau indirecte, cuprinse în noțiunea darwiniană a luptei pentru existență. Noua știință era menită să dezvolte și să aprofundeze teoria lui Darwin despre lupta pentru existență și era concepută în spirit darwinian, în care, după cum am arătat, accentul principal era pus pe organisme, pe indivizii biologici.

Adesea se afirmă că ecologia este o știință interdisciplinară, o disciplină sintetică. Afirmația este corectă, dar ambele trăsături nu sunt caracteristice doar pentru ecologie. Prin activitatea lui complexă, omul intră în alcătuirea tuturor sistemelor majore ale biosferei și influențează tot mai puternic structura și funcționarea lor. Este firesc deci ca ecologia să se interfereze cu științele sociale. Privind poziția ecologiei față de alte științe, trebuie subliniat că trăsătura caracteristică, este nu faptul că ea are un caracter interdisciplinar, ci modul cum integrează datele și metodele altor științe în propriul său domeniu de cercetare.

Începuturile ecologiei în România sunt legate de activități organizatorice și științifice în mai multe domenii ale biologiei.

Un prim domeniu, ca și pe plan mondial, este cel al studiului covorului vegetal al țării și al asociațiilor vegetale (geobotanica). Cel care a inițiat și apus bazele teoretice ale geobotanicii românești a fost eminentul botanist clujean Borza (1924), urmat de numeroși alți botaniști din toată țara. Concepția de bază a acestor cercetări, ca și metodologia adoptată, au fost cele elaborate de Braun-Blaquet. Această direcție de cercetări în care se integrează și studii asupra succesiunii formațiunilor vegetale și care poate fi integrată în caracteristicile perioadei descriptive, continuă și astăzi, prin cercetări tot mai de detaliu ale structurii vegetației țării.

Paralel și concomitent cu această direcție, o pleiadă de zoologi preocupați de problemele evoluționismului, de studiul condițiilor de viață și al relațiilor dintre specii ajung la rezultate importante și semnificative pentru dezvoltarea ecologiei românești. Aici, pe primul loc, trebuie menționat distinsul zoolog evoluționist Racoviță. Racoviță întemeiază știința biospeologiei (1907) cu un profund conținut ecologic. Racoviță dezvoltă ideea lui Darwin că lupta directă – ,,act violent și vremelnic” – are rol minor pentru desfășurarea evoluției în comparație cu rolul concurenței vitale. Pornind de aici, el dezvoltă concepția sa despre echilibrul biologic al cărui conținut plin de actualitate nu poate fi redat mai bine decât citind textul original.

,,Lupta între fiarele sălbatice, între animalele carnivore și cele erbivore care le servesc drept hrană, lupta sângeroasă între societățile de viețuitoare, nu reușește să schimba fața pământului, din contra, ea are o acțiune mai mult conservatoare căci rezultatul ei de căpetenie este stabilirea echilibrului biologic.”( Ecologie, Botnariuc Nicolae, pag.15)

Când într-o regiune dată, lupii se înmulțesc prea mult, speciile victime se împuținează astfel că se iscă foamete printre ei, puii de lup pier și haitele se răresc; apoi iar încep a huzuri căprioarele și cerbii, iar cârdurile lor sporesc, dar și vrăjmașii lor pot să-și mărească numărul din nou. Numărul călăilor și al victimelor, al erbivorelor și al carnivorelor, tinde deci la o proporție fixă prin autoreglare, proporție care constituie așa numitul ,,echilibru biologic”. Acest citat arată profunzimea cu care a înțeles Racoviță conținutul și sensul biologic al conexiunilor dintre specii și caracterul autoreglabil al stabilității lor.

Echilibrul natural este pe cale să dispară din ce în ce mai complet și din ce în ce mai repede, căci dezechilibrul provocat de activitatea speciei omenești e prea brusc, prea întins și prea grozav ca să fie stăvilit din nou prin autoreglare.

Problema interacțiunii dintre specii și dintre ele și mediul lor de viață biologic a fost dezbătută de mulți biologi, considerați ca precursori ai ecologiei românești, însă întemeietorul ei este Antipa.

Antipa a aplicat în mod creator ideile evoluției în cercetările sale hidrobiologice asupra zonei inundabile și Deltei Dunării. Studiind condițiile de viață și evoluția lor în bălțile zonei inundabile, Antipa descoperă un adevărat proces de autoreglare automată, prin conexiunea inversă, negativă, a nivelurilor apelor în bălți în raport cu nivelul apelor fluviului. Acesta se realizează prin depunerea de aluviuni la gurile canalelor de alimentare și evacuare: ,,Cu modul acesta se poate observa un proces lent de colmatare a bălților, proces în contra căruia bălțile caută singure a se apăra prin bancurile care le formează la gura gârlelor lor și în special prin bancul de la gura gârlei din amonte, creându-se astfel o stare de echilibru a bălților.”( Ecologie, Botnariuc Nicolae, pag.16)

Viiturile periodice fiind factorul determinant în desfășurarea vieții din lunca inundabilă, Antipa analizează influența lor asupra producției finale – peștele – din apele acestei zone și ajunge la concluzia că ,,… producția pescăriilor crește în raport direct cu suprafața de teren inundată; cu cât apele sunt mai mari și acoperă suprafețe mai mari și cu cât durata creșterilor ține mai mult, cu atât și producția e mai mare.” ( Ecologie, Botnariuc Nicolae, pag.16)

Preocupările ecologice ale lui Antipa justifică pe deplin declararea lui drept întemeietor al ecologiei în România.

O altă direcție importantă de dezvoltare a preocupărilor ecologice o reprezintă mișcarea pentru ocrotirea naturii, care a devenit problema nr.1 a ecologiei și totodată una din problemele actuale prioritare ale omenirii.

Era de așteptat ca persoanele care au înțeles sensul și importanța echilibrului biologic să fie și promotorii acestei mișcări, în esență ecologice, din țara noastră. Scopul acestei mișcări era de a obține legiferarea și organizarea pe baze riguros științifice a protecției bogățiilor și frumuseților naturale și nealterate ale țării împotriva distrugerii lor de către economia prădalnică a tuturor timpurilor.

Evenimentul hotărâtor al acestei acțiuni a fost convocarea de către profesorul Popovici-Bâznoșanu, președintele Societății naturaliștilor din România, A primului Congres al naturaliștilor din Cluj, în aprilie 1928. Congresul s-a desfășurat sub președinția lui Racoviță, alături de care erau militanți pasionați și devotați ai ocrotirii naturii. În urma acestui congres și a stăruințelor neobosite ale lui Racoviță și Borza, în 1930 a fost promulgată prima lege a ocrotirii naturii în România, a fost înființată Comisia Monumentelor Naturii, iar în 1935 s-a constituit în mod legal Parcul Național Retezat. Ulterior și-a făcut apariția revista ,,Ocrotirea naturii”, revistă cu profil în esență ecologic.

Cercetări ecologice complexe, cu metode moderne, s-au desfășurat în cadrul unităților grupate în Institutul Central de Biologie, laboratoarele de ecologie din centrele universitare, stațiunile de la Pângărești, Brăila, Sulina, Orșova, la Institutul pentru Cercetări Marine, în Institutul de cercetări și amenajări silvice și în stațiunile acestuia, la Institutul de protecție a plantelor, etc.

În prezent, dezvoltării ecologiei se acordă o atenție tot mai mare, înțelegându-se rolul ei în rezolvarea problemelor economice pe care le ridică exploatarea rațională și protecția bogățiilor naturale ale țării.

Prezentul ecologiei:

De curând, mediul înconjurător a fost redescoperit de oamenii care trăiesc în el. Este o trezire bruscă și zgomotoasă la realitate. Toată lumea pare să fi sesizat primejdiile ce amenință mediul ambiant, toată lumea pare dornică să facă ceva în această privință.

Semnalul de alarmă a fost tras. Conferințe și congrese internaționale, legi, cărți și reviste aduc zi de zi tot mai mult în atenția lumii problemele mediului înconjurător. Se dau numeroase sfaturi. Aproape toți cei care scriu sau care vorbesc în legătură cu această problemă sunt gata să stabilească vina și să găsească un leac pentru conservarea mediului înconjurător. Dar cine este dușmanul naturii? Cine o amenință? Dușmanii suntem noi, oamenii! Înțelegerea răului pe care oamenii îl fac naturii trebuie să înceapă de la însăși sursa vieții: învelișul subțire de aer, apă și sol, razele de foc solar ce scaldă Pământul.

Cu câteva miliarde de ani în urmă a apărut viața, hrănindu-se din substanțele Pământului. Dezvoltându-se viața a evoluat, formele vechi schimbând fața Pământului, iar cele noi adaptându-se la aceste schimbări. Viețuitoarele s-au înmulțit ca număr, varietate și habitat, ajungând să formeze o rețea globală și înscriindu-se cu dibăcie în ambianța creată. Aceasta este ecosfera, sălașul pe care viața și l-a clădit pe suprafața planetei noastre.

Ecosfera, în limba greacă, ,,oikos”=sat, casă, gospodărie și ,,sphaira”=sferă, este învelișul Pământului format din întrepătrunderea biosferei cu celelalte învelișuri: atmosfera, hidrosfera, litosfera sau pedosfera.

Sistemul format din totalitatea viețuitoarelor de pe pământ și mediul lor de viață – apa,aerul și solul – reprezintă ecosfera. Așadar, ecosfera este sistemul planetar, altfel spus, ,,casa vieții pe Pământ”.

Mediul natural

hidrosfera atmosfera pedosfera biosfera

apa aerul solul viețuitoarele

ECOSFERA

Orice viețuitoare pentru a trăi, trebuie să se încadreze în ecosferă, căci altfel nu rezistă. Amenințarea mediului e un semn că legătura dintre viață și mediul ei a început să se macine. Pe măsură ce legăturile dintre o vietate și alta, ca și dintre toate vietățile și mediul lor de viață încep să se surpe, echilibrul în natură începe și el să cedeze sau să dispară.

Înțelegerea ecosferei nu este un lucru ușor, deoarece pentru mintea noastră modernă ea prezintă un aspect curios și neobișnuit. În ecosferă, circuitul materiei este perfect. De exemplu, reziduurile biologice ale unui animal devin hrană pentru bacteriile din sol, substanțele rămase de la ,,masa” bacteriilor hrănesc lumea vegetală; animalele se hrănesc cu plantele existente în circuitul vieții.

Omul creează prin acțiunile sale transformări și distrugeri ale ciclurilor naturii obținând fenomene liniare, artificiale. De exemplu, petrolul este extras din pământ, este distilat și rafinat (separat în mai multe produse) este ars în motoare sub formă de carburant și transformat în gaze nocive care apoi se degajă în aer. La capătul liniei avem SMOG-ul. Aceste rupturi provocate de om în ciclurile ecosferei duc la apariția chimicalelor toxice, a apelor uzate, a grămezilor de gunoaie, dovedind toată puterea noastră de a sfâșia țesătura ecologică ce susține de milioane de ani viața pe Pământ.

Pentru a supraviețui pe Pământ, oamenii au nevoie de existență stabili, neîntreruptă a unui mediu adecvat. Se adună dovezi copleșitoare că modul în care trăim acum pe Pământ împinge acest subțire înveliș ce susține viața – ecosfera -, și pe noi o dată cu el, spre distrugere. Ca să înțelegem această calamitate, trebuie să începem printr-o examinare atentă a însăși existenței mediului. Lucrul este greu în esență, pentru cei mai mulți, existând o neclaritate în relația noastră cu mediul. Din punct de vedere biologic, oamenii fac parte din mediul înconjurător ca elemente le unui întreg. Totuși, societatea umană este organizată în vederea exploatării mediului ambiant, pentru a produce bogății. Omul joacă un rol ingrat, contradictoriu, o dată ca participant la mediu și altă dată ca exploatator al lui. La triburile primitive, omul era considerat ca fiind o parte intrinsecă a naturii, un lăstar plăpând într-o lume dură, guvernată de legi naturale cărora trebuie să te supui pentru a supraviețui. Împinse de această necesitate, societățile primitive pot ajunge la o remarcabilă cunoaștere a mediului respectiv.

În prezent, oamenii au uitat de tainica dependență de mediul ambiant. În locul unei întinderi fără poteci, avem astăzi rețea de străzi, autostrăzi; în loc să căutăm căldura soarelui la nevoie sau să evităm puterea razelor, ne folosim de aparate create de om. Toate acestea ne fac să credem că ne-am construit propriul nostru mediu și că nu mai depindem de cel natural. În goana noastră după avantajele științei și tehnicii moderne, ne-am lăsat prinși în plasa unei iluzii: aceea că, datorită mașinilor, am scăpat, în sfârșit din starea de dependență față de mediul natural.

ECOLOGIA – știința gospodăririi planetei

Știința care studiază relațiile și procesele ce leagă fiecare vietate de mediul ei de viață se numește ecologie (oikos=casă, gospodărie; ,,logos”=știință). Ecologia este știința gospodăririi planetei, căci mediul ambiant este, ca să spunem așa, casa creată pe Pământ de către viețuitoare. Ecologia este o știință tânără.

Ecologia studiază legătura reciprocă dintre organismele vii, dintre acestea și mediul lor de viață. Termenul de ecologie a fost introdus de savantul Ernest Haekel, biolog german, în 1869, el considerând ecologia drept știința care cercetează totalitatea relațiilor animalului, atât cu mediul său anorganic, cât și cu cel organic. Astăzi ecologia studiază un cerc de probleme mult mai cuprinzător: legăturile reciproce dintre materia vie și nevie, relația omului cu natura vie și nevie, etc.

Biosfera este învelișul de viață al Pământului, cuprinzând toate formele de viață: plante, animale, oameni.

În zilele noastre, nu se mai poate forma materie vie primară. În apele oceanelor și locurilor primitive, din primele vârste ale planetei, încă nu existau microorganisme distrugătoare (bacterii, ciuperci), așa încât era posibilă o evoluție a substanțelor organice primare, spre forme tot mai complexe, care să ducă la final spre apariția materiei vii. În schimb, azi, cantitățile colosale de microorganisme distrug substanțele organice, folosindu-le în nutriția lor. În aceste condiții, ,,filmul” inițial al formării materiei vii primare nu se mai poate repeta.

După câte cunoaștem în prezent, Terra, planeta noastră, este unică în Sistemul Solar, fiind singura planetă pe care există viață. Cum se explică faptul că pe Terra a fost posibilă apariția vieții? Terra a întrunit acel complex de condiții fără de care nu este posibilă viața, și anume: prezența apei și a oxigenului, apoi masa sa, care nu este prea mare, dar nici prea mică, distanța ideală față de soare, ceea ce are o puternică influență asupra climei.

De ce pe Lună nu este posibilă existența materiei vii? Condițiile de pe Lună sunt cu totul neprielnice pentru existența materiei vii, și anume: lipsa atmosferei, lipsa apei și existența unei temperaturi care variază în limite foarte largi, atingând +100ș C, în partea orientată spre soare, și -150ș C, în partea umbrită.

După cum știm, în procesul fotosintezei, plantele verzi transformă energia solară în energie chimică. Prin aceasta, plantele realizează o legătură energetică între Pământ și Soare. Putem spune că plantele îndeplinesc o funcție cosmică.

Principalele niveluri de organizare a materiei vii sunt:

nivelul individual, adică indivizii biologici (plantele, animalele);

nivelul speciei, care cuprinde speciile, adică grupări de populație de același fel;

nivelul biocenotic, care cuprinde grupările de populație din specii diferite, de pe un anumit teritoriu;

biosfera, care cuprinde totalitatea formelor de viață ale planetei.

Biosfera, învelișul viu al Pământului, este alcătuită din ecosisteme(de la grecescul ,,oikos”=sat, casă, gospodărie și latinescul ,,systema”=ansamblu de elemente).

Ecosistemul este unitatea elementară a biosferei. Deci, ecosistemul este o parte mică a mediului înconjurător, este un colț din natură. Un ecosistem este alcătuit din două componente de bază: biotopul și biocenoza.

Biotopul (în limba greacă, ,,bios=viață” și ,,topos”=loc) sau habitatul (din latinescul ,,habito”=locuință) cuprinde spațiul în care locuiesc viețuitoarele, cât și factorii de mediu, fizici și chimici, care influențează viața acestora (lumina, temperatura, umiditatea, relieful, solul și sărurile minerale, oxigenul și dioxidul de carbon din aer, curenții de aer, etc.). Deci, biotopul reprezintă componenta abiotică (fără viață) a sistemului.

Bioceneza (în limba greacă, ,,bios”=viață și ,,kinos”= comun) cuprinde totalitatea organismelor vii (vegetale și animale) care populează biotopul sau habitatul. Deci, biocenoza reprezintă componenta biotică (cu viață) a ecosistemului.

Prin urmare, sistemul format de viețuitoare și mediul lor (fizico-chimic) de viață se numește ecosistem.

Ecosistemele se pot clasifica în două mari categorii:

ecosisteme naturale sau spontane (apărute fără intervenția omului)

ecosisteme antropizate ( de la grecescul,,antropos”=om) – apărute în urma intervenției omului

Ecosistemele naturale pot fi:

terestre: pădurile, pajiștile, tufișurile, etc.;

subterane: peșteri, grote, etc.;

acvatice: lacurile, bălțile, mlaștinile, apele curgătoare, etc.;

Ecosistemele antropizate pot fi:

terestre: culturi cerealiere, legumicole, viticole, pomicole, așezările umane(urbane sau rurale);

acvatice: lacurile de acumulare, iazurile, heleșteele piscicole, bazinele de epurare a apelor uzate,etc.

BIOSFERA

Ecosisteme Ecosisteme

Naturale antropizate

ECOSISTEME NATURALE

subterane terestre acvatice

peșteri grote pajiști tufărișuri păduri baltă râu ocean

lac mare

ECOSISTEME ANTROPIZAZE

terestre acvatice

culturi sate orașe iazuri heleștee lacuri

agricole de acumulare

apă minerale

aer lumină

BIOTOP

sol temperatură

PLANTE OAMENI

BIOCENEZA

MICROORGANISME ANIMALE

Ecosistemele nu au stabilitate în timp. Existența lor are o durată determinată de anumiți factori. Acțiunea unor factori din ecosistem poate avea un caracter ciclic sau aritmic (întâmplător), după capriciile vremii. Deseori, asemenea schimbări întâmplătoare ale factorilor fizici ai habitatului se produc chiar pe parcursul unei singure zile sau ale unei singure ore, influențând automat activitatea indivizilor din biocenoză. De exemplu, o atmosferă umedă, ploioasă, face ca în ziua respectivă, insectele să stea inactive, dar în schimb favorizează activitatea râmelor și melcilor. Scade mult activitatea fotosintezei, activitatea albinelor și a fluturilor. Activitatea plantelor verzi oscilează în funcție de alternarea luminii cu întunericul. Astfel, ziua, fotosinteza este foarte puternică, inclusiv eliminarea de oxigen, ceea ce duce la acumulări de substanțe organice, de energie. Noaptea, fotosinteza încetează și se intensifică eliminarea dioxidului de carbon.

O modificare ireversibilă a ecosistemului se numește succesiune ecologică. De exemplu, dacă dintr-o cauză oarecare, biocenoza unui habitat este distrusă, parțial sau total, cu trecerea timpului, acel habitat se va repopula cu alte viețuitoare, prin migrație, din ecosistemele învecinate. În procesul luptei pentru existență se va realiza o adaptare, o stabilizare a noilor specii, cu alte cuvinte se va realiza un nou echilibru al ecosistemului.

Uneori se observă în natură o masivă creștere numerică a unei specii oarecare, urmată de invazia indivizilor respectivi pe mari suprafețe de teren, cu toate consecințele negative, firești în asemenea situații. în acest caz vorbim de o explozie ecologică.

Sunt însă și cazuri, când însuși omul contribuie, neintenționat, la producerea unor asemenea explozii ecologice.(ex: filoxera – dăunător viticol și gândacul de Colorado). Tot omul este vinovat de dispariția unor mamifere carnivore marsupiale – lupul marsupial, dihorul marsupial, din cauza competiției existente între ele și câinele Dingo, adus din triburile indoneziene.

Natura are legile ei, legile vieții. Prin încălcarea lor de către om se creează dezechilibre ecologice. Ecosfera se compune din rețele complexe de interdependențe: între diferitele organisme vii, pe de o parte, și între organismele vii și mediul lor de viață, pe de altă parte.

Legile ecologiei:

TOATE SUNT LEGATE DE TOATE

TOTUL TREBUIE SĂ DUCĂ UNDEVA

NATURA SE PRICEPE CEL MAI BINE

NIMIC NU SE PRIMEȘTE PE DEGEABA

1)Un ecosistem se compune din numeroase părți legate între ele și care se influențează reciproc. Să luăm, de exemplu, ciclul existent în apa dulce: pești – deșeuri organice – bacterii de putrefacție – produși anorganici(minerale) – alge – pești. Orice acțiune externă a omului, care obligă o parte a ciclului să funcționeze mai rapid decât normal, va provoca, natural, destule neajunsuri. Viteza cu care peștii produc deșeuri determină viteza descompunerii bacteriene și viteza cu care se consumă oxigenul pentru realizarea acestei descompuneri. Această acțiune nu este supusă relațiilor ciclice de autoreglare și constituie un pericol pentru stabilitatea sistemului. Poluarea mediului este adesea un semn că legăturile ecologice au fost tăiate și că sistemul s-a simplificat în mod artificial, fiind supus prăbușirii finale.

2) A doua lege subliniază faptul că în natură nu există ,,deșeuri”. În toate sistemele naturale, ceea ce elimină un organism ca deșeuri este folosit de altul ca hrană. Animalele elimină dioxid de carbon ca deșeu respirator, acest gaz este însă o substanță nutritivă de bază pentru plantele verzi. Plantele elimină oxigen prin procesul de fotosinteză, care este utilizat de animale. Deșeurile organice ale animalelor hrănesc bacteriile de putrefacție. Deșeurile acestora sunt consumate de plante verzi ș. a. m. d.

Acest mijloc de urmărire a unei rute ecologice este un excelent mijloc de a combate ideea larg răspândită că obiectele ajunse inutile dispar pur și simplu prin aruncare. Nimic nu dispare. Ele trec doar dintr-un loc în altul, schimbându-și structura și influențând procesele vitale ale organismelor în care rămân un anumit timp. Una din principalele amenințări ale mediului înconjurător constă în faptul că mari cantități de substanțe au fost extrase din pământ, transformate în altceva și eliminate în mediu, neținându-se seama că,, totul trebuie să se ducă undeva”. Rezultatul este, foarte adesea, o acumulare de substanțe în cantități nocive acolo unde, în natură, n-au ce căuta.

3) O trăsătură izbitoare a chimiei sistemelor vii o găsim în faptul că pentru fiecare substanță organică produsă de o ființă există undeva în natură o altă substanță în stare să descompună această substanță organică. Nici o substanță organică nu este produsă de organismele vii decât dacă există posibilități pentru descompunerea ei. Natura își asigură reciclarea produselor sale. Atunci când omul creează o substanță chimică nouă, a cărei structură se abate mult de la tipurile existente în natură, nu se va găsi, probabil, nici o substanță descompunătoare, iar materialul va tinde să se acumuleze. Substanțele chimice care nu există în natură au un efect dăunător asupra altor organisme vii. Substanțele organice artificiale trebuie folosite cu atenție și prudență, care devin imposibile atunci când se produc milioane de tone de substanțe ce se răspândesc în ecosistem, unde pot afecta numeroase organisme (detergenți, pesticide, insecticide, erbicide, etc).

4) În ecologie, legea NIMIC NU SE PRIMEȘTE PE DEGEABA, are menirea să ne avertizeze că nu există profit fără un anumit sacrificiu. Această lege le încorporează pe celelalte trei. Deoarece ecosistemul global este un tot închegat, unitar, în care nimic nu se poate câștiga sau pierde și care nu poate fi îmbunătățit simultan sub toate aspectele, tot ceea ce se extrage din el prin străduința umană trebuie înlocuit. Actualele pericole care pândesc mediul înconjurător sunt un avertisment că se intervine prea târziu. Distrugem pădurile, producem eroziunea solului, avem mai puțin oxigen, distrugem diversitatea vieții, toate fără să punem nimic în loc.

MOTTO: ,,Dacă nu avem ce iubi, trebuie să iubim ce avem.”

R.Bussy

EDUCAȚIA ECOLOGICĂ

Protejarea planetei Pământ este o problemă care trebuie să intereseze nu doar pe ecologiști, ci pe toată lumea, atât adulți, cât și copii. Dascălii trebuie să pună mare accent pe educația ecologică a celor mici, pentru a ne bucura pe viitor de resursele planetei.

Realizarea educației ecologice presupune instruirea și formarea elevilor. Instruirea în spirit ecologic se referă la informarea copilului cu anumite conținuturi, cerințe, valori, norme și reguli. Rezultatul acestei cunoașteri se concretizează în formarea reprezentărilor și noțiunilor ecologice. Reprezentarea este o reflectare sub formă de imagine intuitivă a multitudinilor de elemente caracteristice unui complex de situații și fapte morale concrete, în care copilul a fost angrenat sau pe care le-a perceput, observat în legătură cu normele și regulile impuse. Formarea noțiunilor ecologice și integrarea lor într-un sistem este un proces complex. Trecerea de la reprezentări la noțiuni se face treptat, desprinderea notelor esențiale, proprii noțiunii, nu se produce automat, doar prin instruire verbală, ci presupune clarificare continuă și evaluare pe baza prelucrării și selecției a tot ceea ce este tipic și reprezentativ în relațiile dintre oameni și în raporturile dintre oameni și mediul ambiant.

Instruirea ecologică nu se reduce la dezvăluirea conținutului unor valori, norme sau reguli doar pentru a satisface o curiozitate de ordin intelectual. Eficiența ei depinde de modul în care o anumită informație este integrată într-un lanț de secvențe având ca verigă anterioară propria experiență și urmărindu-i materializarea în conduită.

Din perspectiva psihopedagogică formarea conduitei ecologice vizează atât deprinderi și obișnuințe de comportare ecologică, cât și trăsături pozitive de caracter. Deprinderile sunt comportamente autorizate ale conduitei ce se formează ca răspuns la anumite cerințe. Obișnuințele implică în plus faptul că acțiunile au devenit o trebuință internă, executarea acțiunilor efectuându-se automat.

Formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportare ecologică ridică unele probleme de ordin pedagogic și psihologic după care profesorul trebuie să se orienteze. Exersarea trebuie să fie astfel organizată, încât să se desfășoare întotdeauna în concordanță cu cerințe precis și clar formulate. Formarea deprinderilor și obișnuințelor impune o bună organizare a activității elevilor. Ele se formează predominant pe baza imitației. Pe măsură ce intervin stimulii verbali sub forma sfaturilor, îndemnurilor, recomandărilor, exersarea este determinată de factori interni și externi. Preocuparea cadrului didactic nu se reduce la organizarea unei activități, ea vizează ca elevii să cunoască și să înțeleagă semnificația cerințelor ecologice și să adere la ele.

Întrucât condițiile externe oferă cadrul necesar exersării și formulării acestor deprinderi și obișnuințe se impune asigurarea tuturor condițiilor pentru prevenirea formării deprinderilor și obișnuințelor negative. Lista presupune urmărirea în cele mai mici amănunte modul în care sunt organizate toate celelalte activități extrașcolare.

Formarea deprinderilor și obișnuințelor ecologice este o acțiune de lungă durată, automatizarea neputându-se realiza doar prin câteva exersări. Din această cauză îndrumătorul activităților ecologice trebuie să imprime un ritm ascendent tuturor acțiunilor pe care le întreprinde în acest sens. Cerințele vor fi astfel formulate încât să se asigure o gradare a lor prin treceri succesive de la ușor la greu, de la simplu la complex.

În formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportament ecologic este necesar să se țină seama de particularitățile de vârstă și de cele individuale ale elevilor. Diferențele dintre ei se manifestă pe linia capacității de înțelegere a cerințelor și normelor ecologice, de apreciere a faptelor ecologice și nonecologice, pe linia puterii de voință și a calităților temperamentale dar și a experienței acumulate până în momentul educării în spirit ecologic.

Conștiința ecologică și conduita ecologică se intercondiționează și se completează reciproc, formarea uneia neputându-se realiza independent de cealaltă. Elementele conștiinței ecologice orientează și stimulează conduita ecologică, iar aceasta, la rândul ei, valorificând asemenea elemente și integrându-le în deprinderi, obișnuințe și trăsături de caracter, conferă o relativă stabilitate atitudinii și comportamentului ecologic al individului.

ETICA MEDIULUI

Acest domeniu se ocupă de baza morală a responsabilității față de mediul înconjurător. În această perioadă în care marea majoritate a oamenilor a devenit conștientă de importanța acestui subiect, oricare individ ar putea fi de acord cu necesitatea responsabilității ecologice. Scopul eticii mediului este fundamentarea morală a responsabilității omului față de mediu și stabilirea limitei până la care poate să meargă aceasta. Există trei teorii distincte cu privire la responsabilitatea morală față de mediu. Prima, ANTROPOCENTRISMUL ECOLOGIC,este viziunea conform căreia orice responsabilitate ecologică derivă exclusiv din interesele omului. A doua este o extindere a viziunii tari asupra DREPTURILOR ANIMALELOR. Dacă măcar unele dintre animale sunt considerate ca fiind persoane semnificative din punct de vedere moral, atunci responsabilitatea noastră față de mediu coincide cu interesele ecologice ale acestor animale. Responsabilitatea ecologică derivă din interesul tuturor persoanelor semnificative din punct de vedere moral, oameni și cel puțin o parte dintre animale. Cea mai radicală viziune asupra responsabilității ecologice, a treia, numită ECOCENTRISM, susține că mediul merită o apreciere morală directă și nu una derivată din interese umane și animale. Ideea comună este că mediul se vrea a fi egalul moral al omului.

Pentru Leopold ,,etica pământului lărgește numai marginile comunității pentru a include solul, apele, plantele și animalele, sau luate împreună: pământul”. Aceasta implică o modificare radicală a modului în care oamenii se percep pe ei înșiși în relație cu mediul.

Oamenii se considerau cuceritori ai pământului. În prezent ne vedem ca fiind membrii unei comunități care include și pământul. Pentru a ne dezvolta o conștiință ecologică, trebuie să vedem mediul sub forma unei piramide, solul, apele, plantele și animalele constituind treptele acesteia și sprijinindu-se unele pe celelalte.

Conștiința ecologică presupune renunțarea la condiția de proprietari ai pământului în favoarea celei de cetățeni ai lui. Principalul obstacol în calea conștiinței ecologice este viziunea economică. Problema principală a abordărilor economice ale conservării mediului este faptul că multe specii nu au nici o valoare economică.

În trecut, conservaționiștii inventau valori economice pentru speciile pe care doreau să le protejeze. Dar această abordare este limitată pentru că ignoră faptul că este vorba de ,,un drept biotic”. Nu are nici un rost să se transfere responsabilitatea conservării mediului instituțiilor statului, dat fiind faptul că multe terenuri sunt proprietate privată, deci scapă de sub controlul statului.

Educația ecologică în ciclul primar

Cu credința că generațiile pe care le formăm vor rezolva problemele în fața cărora generația noastră este neputincioasă, cadrele didactice încearcă să formeze inteligența naturistă a tinerei generații încercând să-i aducă pe copii la stadiul de cunoscători ai naturii.

Este o obligație moral-civică pe care cu siguranță generația contemporană de dascăli o va onora cu rezultate vizibile în anii următori. Reușita acestui deziderat este apariția unei reforme cu continuitate între treptele de învățământ accentuându-se dezvoltarea capacității specifice inteligenței naturiste, pentru a forma buni cunoscători ai mediului curat. O altă condiție ar fi acceptarea ideii că omul este parte a naturii și influențează negativ sau pozitiv starea mediului, dar că printr-o educație bine organizată, cu continuitate, se poate trece peste barierele impactului omului asupra naturii. Se știe că omul poate aduce echilibrul ecologic existent de veacuri dacă intervenția lui nu va fi brutală și dacă va descoperi relația benefică dintre om și natură.

Școala și comunitatea inițiază programe de educație ecologică, copiii venind în contact cu natura, sunt capabili să observe comportamentele agresive pentru mediu, mai târziu se vor implica direct în protecția și ocrotirea naturii. Aceste programe educaționale vor deschide noi drumuri spre perfecționarea într-un domeniu de cercetare a naturii, vor dezvolta legi ce au ca obiective principale protecția și ocrotirea naturii, vor dezvolta tinerilor dorința de a petrece cât mai mult timp în natură și vor crea posibilitatea de a opta pentru o viață sănătoasă fizică și mentală. Obiectivele enumerate pot fi considerate, dacă sunt realizate, ca fiind impactul pe termen lung al educației ecologice.

Copilăria este considerată etapa transformărilor. Copilul are nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a înțelege și a asimila reguli privitoare la modul de comportare, la obligațiile sale față de mediu.

Instrucțiunile, normele și regulile care asigură un comportament civilizat, corect cu mediul se regăsesc în codul de comportare și se stabilesc în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor. Când se elaborează un astfel de cod al comportării în mediul înconjurător se au în vedere efectele, efecte ce evidențiază responsabilitatea în funcție de vârsta și înclinațiile copiilor, respectul față de activitatea ecologică desfășurată în natură de colegi, adulți, comunitate, respectarea sfaturilor și manifestarea dorinței de a le urma exemplul, afectivitatea față de natură manifestată prin fapte reale (îngrijirea plantelor, animalelor, plantarea unor copăcei), dezvoltarea spiritului de colaborare în realizarea sarcinilor și compasiunii față de plantele și animalele aflate în pericol. Codul de comportare mai evidențiază și atitudinea colectivă de sprijin și ajutorare din care se degajă empatia elevilor, perseverența în respectarea codului, dezvoltarea dorinței de cercetare, observare a unui proces, fenomen, factor, implicarea activă în realizarea unor sarcini sau activități, disciplina în respectarea ansamblului de reguli, norme în efectuarea sarcinilor de îngrijire, ocrotire și protecție a naturii. Elevii utilizează în aceste activități toți analizatorii ca detectori ai cunoașterii. Prin respectarea codului de comportament elevii și-au format atitudine pozitivă față de natură sau negativă față de comportamentul altor copii/adulți față de valorile naturale (plante și animale ocrotite de lege, copaci seculari, rezervații speologice).

Descoperirea codului este descoperit pas cu pas prin contactele directe cu natura sau prin diverse situații reale, uneori chiar situații intenționat create. Acțiunile simple de ecologizare vor constitui baza celor trainice, constând în capacități și comportamente.

Nevoia de modele persistă pe tot parcursul vieții. Cei mici învață să le respecte și se străduiesc pe cât posibil să le imite. Datoria cadrului didactic este de a încuraja însă și creativitatea pentru ca elevii să nu-și piardă unicitatea și să nu devină roboți executanți ai sarcinilor propuse de adulți. Școala, familia, mass-media ajută elevul să se familiarizeze cu normele și regulile de conviețuire în natură pentru a deveni o dată cu vârsta conștienți de rolul lor în menținerea echilibrului ecologic. Astfel ,,ecologia” devine un cuvânt uzual, folosit în orice activitate și în orice moment al vieții.

Respectarea codului atrage după sine aprecierea comportamentelor de protecție, ocrotire, îngrijire a mediului. Copiii primesc aprecieri de la adulții din jur, simțindu-se încurajați pentru faptele lor, iar adulții învață să dăruiască respect și să acorde atenția cuvenită celor mai infime inițiative sau comportamente ecologice ale copiilor.

Adulții încearcă să învețe copii să respecte legi scrise sau nescrise, angajamente, cum ar fi de exemplu să îngrijească florile din clasă sau de acasă, să îngrijească păsările din colivie sau vrăbiuțele care rămân peste iarnă în țară prin confecționarea căsuțelor protectoare și hrănirea lor cu semințe, boabe, resturi de pâine, să îngrijească peștii din acvariu, să le respecte programul de hrănire. Faptele bune ale unui copil, unui grup sau întregului colectiv trebuie răsplătite prin manifestarea sentimentului de prețuire deosebită. Prin faptele lor copiii impun o atitudine respectuoasă față de mediu. Cei ce iubesc natura sunt consecvenți și atrag alți copii în acțiuni de protecție. Respect impune și aprobarea sau dezaprobarea unui anumit comportament al colegilor, inclusiv oprirea pornirilor agresive ale copiilor în activități de joacă, cum ar fi distrugerea cuiburilor de păsări sau trasul cu praștia în păsări.

O valoare indispensabilă a relației copilului cu mediul înconjurător este responsabilitatea. Ea poate fi individuală sau de grup. Copiii au obligația de a răspunde la îndeplinirea unei sarcini concrete și sunt îndrumați, monitorizați și evaluați. Copiii devin conștienți de importanța sarcinilor primite, acționează cu seriozitate, exersându-și simțul răspunderii. Ei devin răspunzători pentru faptele și acțiunile lor. Se observă cum acționează cei mici în situații problemă, față de conduitele negative în mediul dat. Uneori copiii au inițiativă. Propun organizarea unor acțiuni de plantare sau de strângere a gunoaielor, obligând adulții să înceapă acțiunea, deoarece sunt conștienți că au nevoie de sprijinul celor mari. În astfel de împrejurări sunt relevate comportamentele emoționale din partea copiilor și adulților. Sensibilitatea, empatia sunt generatoare de manifestări de simpatie, prietenie între toți cei implicați în acțiuni simple de ecologizare. Prin exersarea valorilor ce se regăsesc în principiile codului, copiii se deprind cu astfel de îndeletniciri, capătă curaj de a experimenta, de a cerceta, de a apăra, de a cere ajutor, de a îndrăgi, de a persevera în rezolvarea problemelor de mediu. Îndrăzneala și fermitatea sunt trăsături de caracter care se exersează în acțiuni de protejare a naturii.

Copiii devin inventivi, găsesc soluții, scot la iveală probleme pe care adulții se fac că nu le văd sau nu le au. Prin toate aceste activități de ecologizare, elevii își exersează imaginația pentru a le da o mână de ajutor rezolvării problemelor comunității.

ANEXA: COD de comportare: * responsabilitate, respect

* afectivitate, sensibilitate, empatie

* inițiativă, curaj, îndrăzneală

* seriozitate, fermitate, simțul răspunderii

Capitolul II

PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Deseori, în excursii sau drumeții prin pădurile din împrejurimile satului, am fost confruntată cu întrebările elevilor care nu înțelegeau de ce există atâtea ambalaje aruncate pe sol sau în aer, de ce nu există persoane care să la strângă cu scopul de a nu mai exista mizerie, de ce pe lângă locurile de depozitare a gunoaielor se schimbă atât de mult înfățișarea naturii, etc. Răspunsurile oricărui cadru didactic explică de ce există astfel de fenomene în natură: datorită oamenilor insensibili la frumusețile ei și necunoașterii rolului important al unei naturi curate în dezvoltarea umană. O nouă gamă de întrebări: ,,De ce oamenii nu duc resturile la coș?”, ,,De ce oamenii aruncă ambalaje în locurile de popas?”, ,,De ce oamenii distrug apele?” s-a ivit din gândirea elevilor. La aceste întrebări, personal, mi-am pus un mare semn de întrebare. m-am întrebat dacă oare inconștiența oamenilor sau faptul că nu sunt educați destul în scopul protejării naturii conduce la înfăptuirea unor fapte reprobabile. Și dacă oamenii din jur, adulții din ziua de azi, nu pot proteja natura, cum pot învăța cei mici să facă fapte bune în folosul naturii, cum vor ști copiii să respecte tot ceea ce ne înconjoară, să păstreze frumusețile naturii ca pe o comoară de preț?

Apare necesitatea educării în scop de protejare și conservare, iar pentru că noi adulții nu putem fi educați și nu avem timp pentru așa ceva, învățăm din zbor, din emisiuni documentare, știri sau filme câte ceva despre ecologie, atunci pentru cei mici, generația ce se ridică pentru a fi viitorul țării, intervine nevoia de educare, de informare, de modelare a comportamentelor spre a se asigura un climat sănătos vieții nu numai generațiilor prezente, ci și celor viitoare.

O nouă problemă majoră apare. Cum poți educa copiii de vârstă școlară mică dacă nu există în programele școlare ore dedicate educației ecologice? Rămâne la latitudinea cadrului didactic să acorde o mai mare importanță anumitor capitole din conținuturile diverselor discipline științifice sau să realizeze această educație în orele disciplinelor opționale.

Analizând posibilitățile, resursele materiale, resursele informaționale și antrenând elevii, fără să le explic prea multe detalii, în mici activități cu caracter ecologic, am ajuns la concluzia că se poate realiza educație în spirit ecologic. Rezultatele unei astfel de educații nu sunt neapărat imediate, ele se pot vedea în timp, iar dacă educația copiilor de astăzi este bine făcută, putem fi siguri că rezultatele se vor vedea și la generațiile următoare, datorită faptului că au avut de urmat un drum model.

Un prim pas al educației ecologice este efectuarea unei bune informări asupra aspectelor mediului, factorilor poluanți, rolului prevenirii poluării, asupra protecției mediului înconjurător, etc. După realizarea unei informări adaptate la nivelul de cunoaștere al elevilor se poate trece și la fapte, încercându-se efectuarea unor acțiuni de ecologizare care să permită reflectarea conștiinței ecologice în comportamentul ecologic adecvat.

Orice demers didactic are un punct inițial și o finalitate. În demersul învățării despre ecologie putem spune că punctul inițial este descoperirea informațiilor despre poluare, clasificarea tipurilor de poluare, cauzele și efectele asupra mediului, iar punctul final este schimbarea atitudinii față de fenomenul poluării. Este de mare folos faptul că o dată ce a aflat despre poluare și nocivitatea ei, orice individ încearcă să nu contribuie la deteriorarea mediului. Dacă fiecare dintre indivizii planetei ar putea să nu contribuie la poluare, n-ar mai trebui să luptăm cu bolile, neajunsurile, modificările din natură, calamitățile, etc.

Resursele informative, reviste, publicații, cărți, informații de pe Internet, trebuie să fie un real ajutor în demersul educației ecologice, iar informațiile cu conținut științific se prelucrează pentru nivelul de cunoaștere al elevului, pentru a nu îl supraîncărca cu informații ce pot deveni inutile și plictisitoare, de aceea ele se vor prezenta într-o formă cât mai atractivă și mai plăcută, ușor de asimilat de cei mici.

Poluarea mediului

Un pericol fără precedent în istorie, care amenință omenirea, indiferent de regiunea geografică în care se produce, este deteriorarea mediului înconjurător.

Prin deteriorare sau poluare (din latinescul ,,polluere ”=a murdări, a pângări, a profana) înțelegem alterarea, degradarea calităților mediului înconjurător, mergând până la întreruperea circuitului infinit al vieții. Poluarea pune în pericol viața pe Pământ.

Prin poluant înțelegem orice material sau substanță care există în condiții naturale sau care este introdusă artificial, de către om, în biosferă și provoacă modificări calitativ negative ale mediului.

Despre un mediu pur, fără poluare, nu s-ar putea discuta niciodată. Încă din cele mai vechi timpuri, unele fenomene naturale, precum erupțiile vulcanice, eroziunile de teren, incendiile de păduri, descompunerea materiilor vegetale, a cadavrelor umane și animale, a resturilor din natură, au constituit factori de poluarea a mediului.

Ruperea echilibrului ecologic, determinată de diverse acțiuni, ce poate produce daune asupra sănătății, liniștii și stării de confort ale oamenilor ori pagube în general, prin modificarea calității factorilor naturali sau artificiali, înseamnă poluarea mediului înconjurător. Se înțelege astfel, prin poluare, orice acțiune a omului care degradează natura.

Prin incident poluant înțelegem descărcarea în mediul ambiant a unui agent poluant în asemenea cantitate, încât sunt necesare măsuri imediate de îngrădire, izolarea zonei, curățire și eliminare.

Într-un mediu ecologic echilibrat, deșeurile putrezesc, producând materiale noi, utile: frunzele căzute creează un îngrășământ natural care îmbogățește solul, excrementele animalelor sunt descompuse de insecte și organisme mai mici eliminând din nou în aer și în sol elemente importante. Un asemenea mediu, în care prosperă multe forme de viață, ar trebui să fie un model de viață modernă. Dacă ne dorim să trăim într-o lume sănătoasă, trebuie să minimalizăm efectele reziduurilor produse de societate.

Dacă reziduurilor li se permite să domine mediul, echilibrul natural este pierdut și acest echilibru poate avea efecte dezastruoase asupra animalelor, vegetației și chiar a vremii.

Poluarea are diferite cauze și efecte. Clasificările tipurilor de poluare au în vedere diferite principii și criterii. Explicând elevilor din ciclul primar clasificarea tipurilor de poluare, putem vorbi de următoarea structură, ușor de înțeles după ce au învățat la orele de științe despre mediile de viață:

poluare naturală

artificială chimică

fizică

poluare directă poluare

indirectă biologică

estetică

poluare intenționată

neintenționată

Poluarea mediului cu diverse tipuri de substanțe trebuie privită în ansamblul ei, în mod concomitent pentru toate elementele (apă, aer, sol) deoarece de cele mai multe ori, aceeași substanță le poluează în același timp.

Poluarea atmosferei

Animalele și oamenii preiau oxigenul din aerul inspirat, iar în timpul expirației elimină dioxid de carbon. Acest fenomen este învățat de către copii în cadrul orelor de științe, atunci când află despre respirația omului, respirația animalelor și în mod special despre procesul de respirație și hrănire al plantelor. Lumea verde preia dioxidul de carbon în procesul de fotosinteză, hrănirea realizându-se o dată cu utilizarea energiei solare, eliminând în schimb oxigenul, circuit de care depinde existența fiecărei viețuitoare în parte.

În cadrul orelor de științe se discută și despre activitatea omului care în mod direct sau indirect contribuie la dereglarea echilibrului natural al gazelor atmosferice. Deseori copiii au întrebat de ce aerul de la oraș este mai puțin curat decât cel de la țară. Explicațiile au venit tot din rândul lor, încercând să dirijez prin întrebări sugestive apariția logică a răspunsurilor:

la oraș există mai multe mașini care scot gaze și fum;

există multe fabrici, uzine, orașele fiind centre industriale importante;

există multe ghene de gunoi;

la țară există mai multă verdeață, care asigură un oxigen ozonat, etc;

Aceste conversații euristice apar și în orele de geografie, atunci când elevii vin în contact cu noțiunile despre agricultură, industrie, transport rutier, etc. Cunoștințele fiind mai ample în clasa a IV – a, li se poate explica elevilor că mai există și alte cauze care pun atmosfera în pericol și anume: creșterea producției de energie, industria chimică, metalurgică, de ciment, circulația rutieră și aeriană, arderea gunoaielor, etc. Toate acestea conduc spre apariția efectului de seră, poluarea aerului, subțierea stratului de ozon, apariția ploilor acide, etc. Se aduce la cunoștință elevilor faptul că în ultimii 200 de ani, industrializarea globală a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic. Arderea cărbunelui și a gazului metan a dus la formarea unor cantități enorme de dioxid de carbon și a altor gaze, mai ales după apariția automobilului. Dezvoltarea agriculturii a determinat la rândul ei, acumularea unor cantități mari de substanțe chimice otrăvitoare în atmosferă. Gazele deja existente în atmosferă trebuie să rețină căldura produsă de razele solare reflectate de suprafața Pământului. Fără aceasta, Pământul ar fi atât de rece, încât ar îngheța oceanele și ar muri toate viețuitoarele.

Poluarea aerului este adesea vizibilă sub forma fumului din hornuri și a gazelor de la țevile de eșapament ale mașinilor. Fumul este un amestec de gaze și chimicale și poate fi mult mai toxic sub acțiunea soarelui puternic, datorită unei reacții chimice provocată de lumină. Unele componente ale gazelor de eșapament, în cazul în care sunt inhalate, provoacă tulburări pulmonare: bronșite, astm pulmonar, etc.

Aerul poluat are, pe lângă efectele directe asupra omului și un efect devastator asupra mediului. Substanțele chimice emanate în atmosferă sunt transportate de vaporii de apă din curenții de aer. Când aceștia se ridică deasupra munților, vaporii de apă se condensează și cad sub formă de ploaie. Substanțele chimice din curenții de aer favorizează formarea ploilor acide. Acestea distrug plantele și animalele.

Trezindu-le interesul asupra calității mediului, elevii au căutat informații suplimentare despre calitatea aerului. Materialele existente în biblioteca școlii și în revistele științifice oferite în comerț au deschis noi orizonturi de cunoaștere. Elevii au realizat în clasa a IV-a, anul școlar 2003-2004, dosare documentare cu informații despre protecția mediului, despre resursele materiale ale Terrei și multe altele. Din informațiile prezentate de ei, am aflat că ploile acide au dus la dispariția unor zone ample de pădure, iar râurile care transportă apa provenită din ploaia acidă, conduc otrava la distanță, omorând orice organism, apele fiind ,,moarte” din punct de vedere biologic.

Tot elevii au adus informații despre o altă tulburare a echilibrului biologic din atmosferă, și anume, subțierea stratului de ozon. Prezentarea informațiilor a adus la cunoștință faptul că rarefierea stratului de ozon este provocată de gazele existente în flacoanele pulverizatoare cu aerosoli (binecunoscutele spray-uri, frigidere). Aceste gaze au ajuns în atmosferă în cantități mai mari decât cale care ar putea fi suportate de aceasta. Pe măsură ce se ridică în stratul superior al atmosferei, se descompun în substanțe care atacă și distrug stratul de ozon al Pământului. Deteriorarea stratului de ozon a fost semnalată pentru prima oară în anul 1985 de către oamenii de știință care lucrau în Antartica, în momentul în care au observat formarea unei găuri în stratul de ozon. Rarefierea stratului crește nivelul radiațiilor nocive. Din nefericire, în 1995 , s-a observat că și deasupra Arcticii(Polul Nord) și Europei de Nord s-au format găuri în stratul de ozon. Din aceste informații elevii au conchis că pot contribui la păstrarea calității aerului prin neutilizarea dozelor de spray existente în comerț, prin efectuarea focurilor cât mai rar cu putință, pentru evitarea formării coloanelor de fum, pot realiza cât mai multe spații verzi, păstrându-le pe cele existente și înființând altele noi în jurul casei și școlii sau în clasă prin plantarea florilor de cameră. Mai mult verde, mai mult oxigen! Acest slogan a fost titlu de afiș dat spre realizare ca temă acasă, temă ce suscita reprezentarea cunoștințelor dobândite prin redare grafică. Surpriza a fost că majoritatea elevilor au considerat ca punct primordial în circuitul din atmosferă, pădurea. Dezbătând aceste probleme, am descoperit împreună cu copiii rolul ecologic al pădurii. Ideea de bază a dezbaterii pe tema poluării aerului a constat în problema distrugerii pădurilor. Aceste distrugeri, la rândul lor, tulbură echilibrul ecologic al atmosferei, deoarece zonele poluate pierd efectul benefic al vegetației. Pădurile sunt distruse prin exploatare forestieră, transformate apoi în pășuni sau terenuri cultivate, sau în cel mai rău caz, lăsate de izbeliște. Distrugerea milioanelor de kilometri pătrați de pădure are drept consecință reducerea cantității de oxigen care ajunge în natură. În schimb, se acumulează mai mult dioxid de carbon care conține căldură. Astfel, atmosfera este în pericol, ca urmare, întregul mediu de viață se găsește în pericol.

În primele ore de geografie desfășurate la clasa a IV-a, am organizat împreună cu elevii o ieșire în aer liber pentru a cunoaște mediul înconjurător, pentru a forma elevilor noțiunile de orizont și linia orizontului. Chiar în apropierea școlii, aflându-ne pe șosea și privind spre SE, s-au observat la linia orizontului coloane groase de fum negru, emanate de fosta fabrică de cherestea din localitate, astăzi societate comercială particulară. Întrebându-i pe elevi de unde provine fumul, am primit răspunsuri imediate de localizare. Au explicat chiar faptul că fumul provine din arderea rumegușului în cazane speciale pentru pornirea motoarelor anumitor mecanisme specifice procesului de prelucrare a lemnului. Ceea ce nu știau elevii era faptul că acest fum, dispersat în atmosferă este inhalat de orice locuitor al localității și al împrejurimilor. Atunci a apărut ideea ca pe lângă informațiile despre poluare, să încercăm să creăm reguli, norme, măsuri care să ocrotească atmosfera de nocivitatea provocată prin industrializare. Poluarea atmosferei are urmări neplăcute, adesea grave, asupra omului și omului și mediului său înconjurător, sub diferite forme: murdărește locuințele, împiedică dezvoltarea plantelor, diminuează valoarea produselor agricole, reduce vizibilitatea, adaugă mirosuri neplăcute mediului ambiant și cel mai important, afectează sănătatea omului. Numărul celor care suferă de boli de plămâni și ale căilor respiratorii este în continuă creștere, mai ales în rândul copiilor și bătrânilor. Creșterea numărului îmbolnăvirilor de astm este o dovadă a efectelor dăunătoare ale poluării aerului. Distrugerea stratului de ozon ar putea fi cauza unei creșteri a numărului de cazuri de cancer de piele în rândul celor ce le place să se bronzeze excesiv și la muncitorii care lucrează în aer liber și sunt expuși la cantități mari de radiații ultraviolete. Substanțele chimice poluante din aer ajung și în lanțul alimentar fiind absorbite de plantele din regiunile poluante. O parte din alimentele pe care le consumăm conțin urme de plumb, extrem de toxic. Deocamdată nivelul se află sub cel care provoacă otrăvirea. Plumbul din atmosferă provine de la autovehiculele care utilizează benzină cu plumb și de la vopselele care au ca elemente componente plumbul. Reducerea poluării cu plumb a atmosferei a fost recent realizată în unele țări prin încurajarea utilizării benzinei fără plumb. Nivelul de plumb în toate vopselele a fost redus acum la minimum și unele vopsele sunt complet lipsite de plumb. În lupta pentru aer curat multe autorități au instalat monitoare pentru verificarea calității aerului. Este nevoie de un control riguros și de măsuri radicale pentru ca viitorul atmosferei să fie sigur. Mai nou, studii recente, au demonstrat că România dispune de o importantă cantitate de aer curat, nocivitatea din aer scăzând în procent de peste 40 % datorită închiderii întreprinderilor, marilor uzine, marilor combinate chimice. Activitatea industrială fiind stopată pentru o perioadă de timp, s-a ajuns la oxigenarea ideală a atmosferei, fapt prielnic populației, în special populației urbane care nu beneficiază de ozonul naturii decât în week-end-uri sau concedii la munte.

Poluarea apei

Apa a fost și continuă să fie leagănul vieții pe Terra. Existența fiecărui animal, fiecărei plante și a fiecărui om depinde de circuitul apei în natură. Activitatea omului distruge echilibrul natural al apei pe Terra.

Despre apă, copiii află încă din grădiniță, la activitățile de cunoaștere a mediului, iau cunoștință din poezii despre fenomenele naturii, despre ploaie, nori, râuri, mare, vin apoi în contact cu alte noțiuni, mai vaste, mai bogate prin intermediul manualelor de științe, geografie, ore în care vorbesc nu numai despre existența apei, ci și despre componența ei, calitățile ei, proprietățile ei, despre circuitul apei în natură, formarea ploii, zăpezii, norilor, despre procesele de transformare dintr-o stare de agregare într-o alta, diferită. În orele de geografie studiază bazinele hidrografice, afluenții, izvorul, locul de vărsare, punctul de confluență, apoi clasifică apele în stătătoare și curgătoare, studiază despre fluviul Dunărea și despre Marea Neagră, prezintă importanța apei în agricultură, industrie, gospodărie, alimentație, sănătate, prezentând totodată cauzele și efectele poluării apelor și importanța păstrării purității apei. În cadrul opționalului ,,Natura – Prietena mea” elevii au realizat afișe în care prezentau importanța apei pentru planetă, pentru omenire, pentru viață, dar și daunele cauzate de apă numind lucrările tematic ,,APA – prieten și dușman”. Astfel au ajuns la concluzia că apele poluate nu pot cauza decât afecțiuni ale aspectelor naturale din mediul înconjurător Observațiile efectuate cu elevi în împrejurimile satului cu prilejul unor activități ecologice sau cu ocazia drumețiilor în pădure, au subliniat importanța prevenirii poluării. S-a observat că de-a lungul albiei pârâului Soloneț, care traversează satul în direcția V. E., s-au acumulat numeroase deșeuri nedegradabile pe anumite porțiuni. Pârâul colectează pe raza satului Pîrteștii de Sus afluenții Neagra și Saca, cu debite foarte mici, dar care în timpul ploilor torențiale pot aduna deșeuri de fier și de plastic, resturi ce rămân depozitate pe marginea apei, poluând astfel și solul, mai ales în punctele de confluență. Un alt impact al societății moderne, în afară de împrumutul ambalajelor de plastic din occident, îl constituie apariția micilor industrii în mediul rural, mici fabrici forestiere, care prin activitatea lor specifică nu asigură numai locuri de muncă pentru cetățenii satului, ci produc reziduuri forestiere provenite din prelucrarea lemnului. Depozitarea lor în apropierea cursurilor de apă favorizează provocarea inundațiilor în cazul ploilor torențiale, inundații destul de dese în ultimii ani pe raza comunei, în special pe cursul pârâului Soloneț, ce-și are izvoarele în satul Solonețu – Nou, localitate aflată la poale de Obcini. Numărul des al inundațiilor a implicat autoritățile locale în acțiunea de schimbare a cursului pârâului exact pe sub poalele dealului Troian, la câțiva zeci de metri de albia inițială, în scopul prevenirii inundațiilor, dar această modificare a intervenit în ecosistemele naturale, distrugând mare parte din ele și înființând pe alocuri zone de refugiu, cu aspect de baltă, înconjurate de numeroase reziduuri greu degradabile sau total nedegradabile. Putem spune că încercarea de a face un lucru bun poate crea alte zece lucruri rele. Apele din satul nostru nu suferă de modificări maxime ale calității ei și asta datorită și faptului că în zonele rurale nu există mari poluanți chimici, cum ar fi combinatele, șantierele de construcții, ferme zootehnice, etc. Ne mândrim însă cu Salina Cacica, centru industrial care funcționează încă. În incinta Salinei de pe raza satului Cacica, în subteran se află un lac natural de saramură, mostre de cristale de sare, și un mini-muzeu al uneltelor vechi folosite în procesul tehnologic de extragere a sării din subteran. Activitatea industrială s-a transferat într-o nouă locație, în raza satului Pîrteștii de Jos, unde prelucrarea sării se face automatizat, însă transportul saramurii pe conducte de aproximativ 5 km lungime mai suferă și accidente. Noua Salină a avut un impact malefic asupra locuitorilor din vecinătatea ei. Apa potabilă din fântânile oamenilor nu mai îndeplinea proprietățile cerute. Impactul propriu-zis al Salinei asupra mediului a fost poluarea pânzei freatice atât cu saramură cât și cu deșeuri și substanțe chimice nocive sănătății oamenilor și animalelor. Modificarea calității apei în pânza freatică a avut consecințe implicit și asupra solului, acesta modificându-și la rândul lui proprietățile, vegetația aflată la suprafață având de suferit în procesul de dezvoltare. E ciudat să guști fructe dulci și să constați că de fapt ele au un gust sărat. Gustarea fructelor din acea zonă a explicat copiilor mult mai eficient ce importanță are păstrarea calității apei și ce rol trebuie să aibă oamenii în prevenirea poluării apei, pentru ca pe viitor nici un aliment să nu conțină substanțe chimice ce pot afecta sănătatea oricui.

Partea teoretică a învățării despre poluarea apei a constat din realizarea unui mic dosar documentar, intitulat ,,Lumea apelor” de către elevii clasei a IV-a A, în anul școlar 2003-2004, material în care elevii au căutat și au prezentat ulterior informații despre animale ce-și au mediul de viață APA. Ca temă suplimentară au avut de pregătit o informare despre poluarea apei, un plan de măsuri ușor de realizat de către copii, în vederea prevenirii poluării și reprezentări grafice ale propriilor opinii în legătură cu tema propusă. Din reviste, diverse publicații, cărți am asigurat materialul bibliografic necesar întocmirii dosarelor tematice. Informațiile suplimentare au arătat că poluarea apelor curgătoare afectează canalele, fluviile și râurile pe cursurile lor până la revărsarea în mări. Ea poate contamina și suprafețe întinse de apă, cum sunt iazurile și lacurile artificiale. Unele poluări ale râurilor au cauze naturale. Râurile șerpuitoare pot fi blocate de sol și deșeuri spălate de furtuni din regiunile muntoase. Pe măsură ce râul devine mâlos și stagnant, tot mai puține plante și animale supraviețuiesc în apa lipsită de oxigen. Problema se agravează dacă se defrișează pădurile, deoarece ploile torențiale se scurg la suprafață în loc să fie absorbite de plante. Reziduurile provenite de pe șantierele de construcții și din exploatările zăcămintelor de suprafață pot fi și ele spălate de râuri și să agraveze problema. Există puțini poluanți naturali. Solul conține anumiți fertilizatori, care în timpul aratului pășunilor sau în decursul iernilor pot ieși la suprafață. În sol se mai găsește și aluminiu, care poate ajunge în apele curgătoare prin diferite reacții chimice. În timpul inundațiilor luncilor, în apă poate pătrunde magneziul, care provoacă dezastre în rândul peștilor. Însă aceste scurgeri naturale sau seminaturale de poluanți sunt insignifiante în comparație cu cele produse de om. Fermierii, agricultorii din mediul rural introduc în mediu o gamă întreagă de substanțe chimice și deci și în rezervele de apă potabilă. Printre acestea se numără fertilizatorii și pesticidele. De asemenea, aceste scurgeri semnificative de lichide toxice din silozuri sau din fermele de porcine sau cele agricole. Toate acestea pot pătrunde în rezervoarele de apă din rețelele de canalizare urbane sau rurale. Industria produce alți factori poluanți printre care cei mai importanți sunt metalele grele, cum ar fi cadmiul, plumbul și zincul. Ploile acide cauzate de arderea combustibililor fosili sunt un alt poluant important. Poluanții ajung în apă printr-o serie de surse, direct sau indirect, invariabil, prin acțiuni umane, fie ele accidente, deversări deliberate, revărsări sau infiltrări. Sursa cu cel mai mare potențial de poluare este agricultura. Reziduurile netratate de la fermele zootehnice sunt împrăștiate pe terenuri și o parte își croiesc drum până la cursurile de apă. Unele substanțe chimice utilizate de fermieri persistă în mediu mai mulți ani, pătrunzând în lanțul alimentar și cauzând probleme ecologice. Ecosistemele apelor curgătoare sunt tot mai amenințate de reziduurile care se scurg din fermele piscicole, din cauza produselor farmaceutice folosite pentru a preveni răspândirea bolilor. Pădurea poate deveni o dată cu îmbătrânirea ei un factor ce favorizează poluarea mediului, solul fiind acid, în timpul ploilor torențiale, cantități mari de acid se preling pe plante, ucigând flora și fauna.

Reziduurile de la animale sunt de 100 de ori mai toxice decât apele reziduale tratate rezultate din instalațiile de canalizare. Deversate în cursurile de apă, cauzează catastrofe ecologice majore.

Termenul care descrie modul în care poluanții pătrund în rezervele de apă se numește PERCOLARE. Poluanții pot fi sub formă solidă sau lichidă. Reziduurile, în cantități mici, sunt dizolvate de ploaie și se infiltrează în apa subterană. Dacă reziduurile sunt lichide pătrund mai repede în rezervele de apă potabilă.

Aproximativ 360 milioane de kilometri pătrați din suprafața Terrei sunt oceane. Din păcate, apele oceanelor sunt adesea loc de deversare a reziduurilor, cu efecte distructive asupra vieții maritime. Oceanele sunt legate de uscat prin intermediul râurilor care sunt transmițătorii poluanților. Substanțele chimice sunt purtate de apele curgătoare până în oceane. Apele oceanice sunt depozite imense pentru fertilizatori, pesticide, substanțele petroliere, care nu se descompun în contact cu solul. Poluarea cu petrol a mărilor și oceanelor poate apărea când se curăță tancurile petroliere sau când au loc accidente pe platformele de forare. Dezastre mari pot fi cauzate de avarierea tancurilor unor petroliere uriașe, sau la scufundarea lor. Petele de țiței duc la pierderi de vieți printre păsări și vietăți marine. În tema ,,Lumea apelor” și ,,APA- prieten și dușman” elevii au scris despre apă: ,,Apa aduce viață.”

,,Apa aduce rod și bunăstare.”

,,Apa aduce sărăcie, suferință, moarte.” Se înțelege, astfel, că apa înseamnă enorm pentru omul din prezent, dar va însemna și mai mult pentru generația de mâine. De aceea, apare necesitatea absolută de a-i păstra calitățile naturale, de a o ocroti.

Ocrotirea hidrosferei

Calitatea apei depinde: de proprietățile ei fizice, printre care culoarea, temperatura și gustul, de proprietățile ei biologice, printre care conținutul de bacterii și cantitatea de oxigen dizolvat pe care o susține; de proprietățile ei chimice, anume cantitatea de solide dizolvată. Apele curgătoare pot fi poluate și de apa încălzită rezultată din termocentrale. Apa caldă duce la scăderea conținutului de oxigen din apa râurilor, afectând populațiile de pești. Un fenomen îngrijorător este răspândirea substanțelor chimice în apa potabilă. Varietatea de surse include și detergenți industriali, masele plastice, ca produs auxiliar al fabricării hârtiei și din pesticide. Se afirmă că între poluarea apelor marine și secetă ar exista o legătură directă. Pelicula de petrol de la suprafața apei afectează procesul de evaporare, având consecințe directe asupra climei, cauză majoră ce determină în unele zone seceta. Apa este o importantă resursă naturală care trebuie conservată. Reutilizarea apei se numește reciclare. Apa poluată poate fi artificial purificată și după un timp refolosită. Aplicarea legislației privind pedepsirea poluanților este dificilă. Noua inițiativă internațională, care prevede ,,poluatorul plătește” este ideală ca teorie, dar uneori greu de pus în practică..

Poluarea solului

Solul este materialul fragil și afânat care acoperă într-un strat subțire mare parte a suprafeței terestre. Fără el continentele ar fi lipsite de majoritatea faunei și florei, dar în zilele noastre, pe tot globul pământesc, activitățile umane deteriorează această resursă vitală.

Uscatul este utilizat pentru depozitarea deșeurilor menajere și comerciale. Solurile pot fi contaminate în urma unui accident asemenea exploziei produse în 1986 la centrala termonucleară din Cernobâl, de lângă Kiev, Ucraina. În urma exploziei, au fost eliberate în atmosferă substanțe radioactive care, în cele din urmă au ajuns pe sol, punând în pericol viața plantelor, animalelor și oamenilor.

În multe țări, deșeurile industriale sunt împrăștiate pe suprafața solului, iar particulele de metale otrăvitoare conținute omoară bacteriile din sol.

Cea mai gravă formă de degradare a solului este eroziunea provocată de întrebuințarea incorectă a solului și care nu trebuie confundată cu eroziunea naturală.

La întrebarea ,,Ce activități ale omului pot degrada solul?” elevii au venit cu propriile păreri, desprinse din cunoștințele lor sau aflate din discuțiile purtate acasă în familie, cu părinții și bunicii, cunoscători ai naturii.

Am aflat împreună că omul influențează și indirect suprafața solului, chiar înfățișarea reliefului, dezlănțuind unele procese naturale la care nu se gândește. În urma defrișărilor pe suprafețe întinse din zonele deluroase și muntoase, a început activitatea pastorală și agricolă, care desfășurate în mod intens pe povârnișuri, duc la îndepărtarea solului de pe suprafețe întinse. Pășunatul foarte intens, trecerea repetată a vitelor pe coaste repezi duce la îndepărtarea solului și transformarea unor coaste în râpe golașe din care apele torențiale rup fără întrerupere.

Elevii au mai venit cu variante de răspunsuri, interesant fiind cel care se referea la degradarea solului prin drumuri. Fie că sunt pe culmi sau pe fundul văilor, drumurile se adâncesc mereu, datorită acțiunii apelor care rup și transportă materialul dislocat în urma trecerii repetate pe drum a vitelor sau a vehiculelor rurale. Uneori se pot produce alunecări și prăbușiri, acolo unde s-au executat săpături.

În orele de științe, încă din clasa a III-a, elevii învață despre sol că este stratul superficial al uscatului terestru care are ca însușire principală fertilitatea și capacitatea de a oferi loc de fixare, apă și substanțe nutritive necesare vieții plantelor. Înfățișarea solului este variată, influențată și de relieful specific zonelor geografice. Vorbind cu elevii despre poluarea solului am căutat să-i atrag în prezentarea orală a cauzelor de poluare a solului. Elevii au prezentat ca motive principale ale poluării solului deversarea detergenților, atât în gospodărie, cât și în industrie, deversarea substanțelor chimice industriale, depozitarea gunoaielor în zone neamenajate, mai ales în mediul rural, unde resturile și deșeurile din gospodărie sunt aruncate în gropi, râpe, albii ale pârâurilor, deșeuri nedegradabile și multe altele.

Discuțiile pe tema poluării solului au fost conduse spre prezentarea noțiunilor de degradare a solului prin diverse procese de modelare a solului cum ar fi: eroziunea, alunecarea, curgerea, prăbușirea, alunecarea.

Am insistat asupra acestor noțiuni, cerându-le elevilor să se informeze suplimentar, realizând la portofoliile proprii, fișe cu informații specifice degradării solului. Investigațiile elevilor au avut ca punct de plecare informații utile primite de la localnicii bătrâni care au fost martorii acțiunilor de transformare a satului. Din lucrările elevilor pot cita:

,,Eroziunea solului se produce în două etape. În prima fază, se sfărâmă bulgării de pământ în particule separate. În faza a doua, acestea sunt îndepărtate de ploaie și de vânt.”

,,Eroziunea se produce pe terenurile care au fost cultivate sau pășunate prea intens. Solul este prea mult solicitat în condițiile când anumite plante sunt cultivate an de an, dar nu se face fertilizarea adecvată și substanțele nutritive nu ajung în sol. Cultivarea intensă reduce fertilizarea pământului, scăzând rezistența solului la eroziune.”

,,Deteriorarea pășunilor se produce dacă omul crește prea multe animale pe o suprafață dată. Numărul prea mare de animale consumă vegetația într-un ritm mai rapid decât ritmul de creștere al plantelor, lăsând în urmă pământul gol.”

,,În zonele cu precipitații abundente, picăturile de ploaie se lovesc cu forță de pământ. Forța picăturilor tasează (bătătorește) solul la suprafață, cea mai mare parte a apei scurgându-se pe suprafața pământului, ducând o dată cu ea sol fertil.”

Elevii au mai prezentat și alte cauze de deteriorare a solului: defrișarea pădurilor, irigarea solurilor cu substanțe minerale, aratul de toamnă(atunci când după arat urmează ploi abundente), desfundarea(aratul cu pluguri mari), aratul cu unelte mecanice grele, etc.

Când populația globului era mai puțin numeroasă, oamenii risipeau adesea pământul. Astăzi, mai mult ca oricând, este necesar ca solul să fie ocrotit, să fie păstrat în bune condiții.

Activitățile ecologice întreprinse în programul ECOȘCOALA au constituit un mijloc eficient de cunoaștere a mediului înconjurător și de protejare a naturii. Elevii au participat la o activitate de ecologizare a spațiului din jurul școlii, respectiv: curtea școlii, grădina de flori, șanțurile de la șosea, livada cu pomi și panta dealului pe care se află școala. Copiii, îndrumați cu entuziasm, cu unelte de lucru și cu mănuși de protecție, au muncit la strângerea deșeurilor plastice din jurul școlii, depozitându-le într-un loc special amenajat, în apropiere, de unde, deșeurile au fost preluate cu ajutorul conducerii comunității.

Altă activitate practică la care copiii au participat cu interes a constat în acțiunea de împrăștiere a mușuroaielor de furnici și de cârtițe pe islazurile satului. Copiii au înțeles că aportul lor practic în natură influențează pozitiv creșterea uniformă a ierbii necesare pășunatului.

În zonele din împrejurimile satului, anume, în satele comunei Cacica, există o zonă întinsă de pădure de conifere și foioase. În satul Cacica este vizibilă defrișarea pădurii pe dealul Conțoaia de la poalele Obcinilor. Defrișarea pădurilor de pe coasta dealului grăbește eroziunea solului de pe versanți. Inițial are loc eroziunea de suprafață. În cele din urmă însă, solul erodat devine mai puțin fertil și în final neroditor. Mult mai dramatică este eroziunea în profunzime, unde scurgerea de suprafață se adună în curenți. După o ploaie puternică, apar torente care taie șanțuri adânci în pământ.

Solul nefixat de vegetație este expus vântului care-l sfărâmă și-l transportă la distanțe mari. În scurt timp terenul respectiv devine un deșert pustiu, neroditor. Elevii au înțeles că pădurea este un factor important vieții oamenilor nu numai prin asigurarea oxigenului, ci și prin fixarea pământului, oprind alunecarea solului.

Un alt proces delicat adus în discuție este irigarea solului. O problemă care se poate ivi este creșterea salinității solului (abundența de săruri minerale în sol). Dacă un teren devine prea umed și solul nu poate reține toată apa, el va deveni, în cele din urmă saturat. Sărurile situate în adâncime sunt aduse la suprafață atunci când nivelul pânzei freatice se înalță. Ele se depozitează într-un strat steril. În schimb, dacă nu există suficientă apă, sărurile naturale din ea se acumulează, prin evaporare, în stratul superior al solului. Sărurile colectate în zona rădăcinilor usucă plantele.

Poluarea amenință prezentul și viitorul omenirii. Omul trebuie să-și lege interesele de legile naturii, să gândească și să acționeze așa încât să nu-i facă rău.

Elevii devin conștienți de rolul lor în colectivitatea din care fac parte, știu că depind de natură și nu pot trăi în afara ei. Important este să învețe să respecte natura, să o ocrotească, să aibă grijă de sol, aer, apă, de plante și animale, pentru ca atunci când auzim cuvântul NATURA să putem vedea în jurul nostru iarbă, verdeață, flori, să putem simți adierea răcoroasă a vântului sau mângâierea soarelui, să auzim cântecul păsărelelor și susurul izvoarelor, nu tânguirea unui pământ distrus.

Realizarea afișelor tematice despre sol în orele de științe au ridicat problema cunoașterii poluării solului și a importanței protecției uscatului. Pe baza unui ciorchine, elevii au întocmit o hartă a cunoștințelor despre sol.

proprietăți poluare

solul

rol protecție

Poluarea uscatului este forma de poluare cea mai dificil de măsurat și de controlat, iar solul este mai dificil de curățat decât aerul sau apa.

Reziduurile menajere și industriale uzuale sunt descompuse în contact cu solul. Dar multe materiale reziduale dăunătoare nu dispar așa de simplu. Materialele plastice nu se degradează în contact cu solul sau apa, iar locurile unde sunt depozitate pot deveni adevărate focare de infecție. La întrebarea: ,,Ce se întâmplă cu ambalajele plastice aruncate la întâmplare?” răspunsurile elevilor au venit rapid: ,,Sunt duse de vânt în altă parte.”, ,,Le ducem la groapa de gunoi din pârâu.”, sau ,,Le adună oameni de la porțile lor”, etc. Inconștient, elevii au răspuns eschivându-se pentru multiplele lor acțiuni dăunătoare mediului, în special pentru aruncarea ambalajelor pe stradă. Problema ridicată s-a pus în discuție sub alt aspect sau din alt unghi de vedere: ,,Ce se întâmplă cu solul care are în componentele lui și ambalaje sau reziduuri nedegradabile?”. Elevii sunt puși în fața unei probleme acute: plasticul nu se dizolvă și nu se degradează, dar poate fi acoperit cu pământ accidental sau îngropat intenționat. Plasticul nu este permeabil, deci apa nu va intra în particulele solului acolo unde există astfel de deșeuri, iar din sol nu vor putea ieși la suprafață plantele care sunt oprite de o masă solidă. Răspunsurile la întrebarea de mai sus au fost următoarele:

N-ar mai crește flori.

Nu ar mai răsări iarba.

Pământul ar arăta ca un deșert.

N-ar mai fi animale prin preajmă.

Ploaia ar spăla pământul, iar rezidurile ar ieși din nou la suprafață.

Pământul n-ar mai fi roditor.

S-ar acumula și alte deșeuri, formându-se un loc dezagreabil.

Nu s-ar putea juca copiii prin preajma deșeurilor.

Concluzia acestor conversații a fost clară: Deșeurile plastice poluează ireversibil mediul, implicit solul.

De aceea, monitorizarea unor substanțe periculoase pe uscat este o activitate primordială în multe țări civilizate. Se verifică deseori nivelul substanțelor nocive în corpul animalelor, în organismul plantelor, în alimente și cel mai important, în organismul uman.

Locurile de depozitare a deșeurilor trebuie administrate cu grijă pentru ca solul să nu adăpostească boli. Multe locuri în care au fost depozitate deșeuri timp de zeci de ani, au fost recuperate și chiar oferă terenuri pentru parcuri sau case. Însă asemenea soluții nu sunt de dorit și în locurile unde s-au depozitat reziduuri toxice și ele nu mai sunt etanșe și îngropate adecvat, la un moment dat pot apărea emanații de gaze toxice.

Problemele care se pun astăzi, legate de ocrotirea solului, sunt:

readucerea solului poluat în vechea lui stare;

recuperarea uscatului și crearea de terenuri utile pentru irigații;

conservarea solului;

În procesul de recuperare a uscatului prevenirea este mai ușoară decât vindecarea. O mare importanță în ocrotirea solului o are conservarea, pentru ca acesta să nu fie spălat de ape sau dus de vânt. Conservarea modernă a solului se bazează pe interzicerea practicilor agricole greșite, cum ar fi cultivarea sau păstrarea intensivă, îndepărtarea stratului superficial sau aratul în pantă.

Există trei tehnici principale de conservare a solului. Prima este reducerea energiei stropilor de ploaie, a apelor curgătoare și a vânturilor care, toate, produc eroziunea solului. Cea de-a doua metodă este îmbunătățirea calității solului. Cea de-a treia este desecarea terenului, astfel încât apa să se scurgă liber de pe teren, fără a afecta stratul de suprafață.

Iarba este unul din cei mai buni stabilizatori ai solului. Gazoanele cu iarbă protejează și totodată mențin solul laolaltă. Acolo unde iarba a fost îndepărtată pentru a face loc culturilor agricole se produce eroziunea solului. Cultivarea în șiruri și neputința de a asigura un strat de vegetație de suprafață tot anul duce la o eroziune de mari proporții.

Pentru prevenirea eroziunii, s-au plantat arbuști și arbori stabilizatori. Aceștia protejează solul de vânturi și-l mențin laolaltă. Pădurile sunt una dintre principalele resurse naturale care trebuie să fie permanent îngrijite, dacă dorim ca ele să aducă beneficii maxime nouă și generațiilor viitoare.

Conservarea solului pe terenurile înclinate se face prin terasarea lor. Această metodă tradițională de recuperare a uscatului se folosește mai ales în regiunile unde solul fertil este ineficient. Ea constă în săparea unor serii de trepte, numite, terase, în jurul versanților. Terasarea încetinește erodarea solului. Fiecare dintre terase alunecă înapoi spre versanți, ajutând la menținerea umidității solului.

Pe dealuri, regula de bază este aratul pe contur. Când brazdele urmăresc conturul înclinat al pantei, ele ajută la captarea apei și previn eroziunea solului. În caz contrar, brăzdarea în pantă a dealurilor creează un canal artificial care va fi umplut cu apă și va spăla solul, erodându-l.

Îmbunătățirea caracteristicilor solului se poate face prin irigații, fertilizare controlată, rotația culturilor agricole.

Cercetarea științifică poate veni în ajutor pentru o mai eficientă folosire a îngrășămintelor și insecticidelor care au un efect dăunător solului.

Solul nu este o resursă infinită. Doar ocrotindu-l ne protejăm viața.

Poluarea fonică (sonoră)

Deși zgomotul în mediul urban nu reprezintă o noutate, cercetarea sistematică a poluării fonice este relativ recentă. Investigațiile asupra zgomotului pun probleme tehnice complexe, în plus prezentarea datelor privitoare la zgomot într-o formă inteligibilă este complicată.

Pentru înțelegerea noțiunii de sunet este necesară explicarea noțiunilor de undă sau vibrație.

Undele sunt descoperite prin aruncarea unei pietre în mijlocul unei ape liniștite, pe suprafață apărând o serie de cercuri care înconjoară punctul în care a căzut piatra. Mărimea undelor și distanța la care ajung față de piatra aruncată depind de mărimea pietrei și de viteza cu care aceasta a lovit suprafața apei. Același fenomen se întâmplă și în aer, numai că fenomenul este invizibil.

Sunetul se transmite în aer prin unde, asemănătoare undelor de apă. Undele sonore sunt rezultatul mișcărilor particulelor în aer, molecule, care se deplasează în jurul unei surse: o sonerie, un instrument muzical, un telefon, un aparat radio, etc.

Undele, inclusiv undele sonore, se caracterizează prin: intensitate, frecvență, viteză de deplasare, propagare, etc. Viteza undelor sonore depinde în mod direct de mediul în care se deplasează. Intensitatea sunetului se măsoară în unitățile numite decibeli, reprezentând forța sau puterea cu care se produce sunetul. Frecvența sunetului reprezintă numărul de unde produse într-o secundă. Urechea umană este capabilă să audă sunete cu diferite frecvențe sau intensități. În natură, există ființe care emit sunete ce nu pot fi percepute de urechea umană (ex. delfinii comunică prin ultrasunete).

Trebuie, însă, să deosebim sunetele zgomotoase de cele muzicale. Undele sonore pe care le întâlnim la sunetele muzicale au o anumită regularitate pe care urechea o percepe ca fiind armonioasă. Ele se repetă exact în timp, înălțimea sunetului este dată de frecvența vibrației undei.

Ce este de fapt un zgomot?

Poate fi un sunet nedorit, un efect neplăcut al vibrațiilor sonore, un amestec de frecvențe pe care nu îl ascultăm cu plăcere. Putem spune că zgomotul este un sunet puternic care ne împiedică să auzim alte sunete.

Uneori, sunetele auzite în mod plăcut ajung să creeze o armonie, însă ele nu trebuie să depășească o anumită tărie, o anumită intensitate. Astfel, ele devin supărătoare și se transformă în zgomote. Orice sunet sau zgomot prea intens are efecte neplăcute care sunt descrise sub numele de poluare fonică sau poluare sonoră.

Este important de luat în seamă că efectul asupra urechii umane nu depinde numai de intensitatea sunetului, ci și de frecvența sa. Alți factori care transformă sunetul într-un agent de poluare sunt persistența zgomotului (în funcție de durată: constant, intermitent sau ocazional), promptitudinea lui (dacă el crește în ritm treptat sau apare exploziv) și perioada de zi în care apare.

Zgomotul produs de avioane este o problemă de mediu care se atenuează prin reducerea zgomotului la sursă, în motorul avionului și interzicerea construcției de locuințe în jurul aeroporturilor cu trafic intens. Efectele zgomotului avioanelor poate fi redus prin utilizarea unor motoare mai silențioase și prin introducerea în avioanele noi a unor standarde de zgomot îmbunătățite, stabilite prin convenție internațională.

Limitele de zgomot acceptabile în mediile de lucru protejează și muncitorii din fabricile zgomotoase și de pe șantierul de lucru. Măsurile de protecție împotriva zgomotului include izolarea fonică a încăperilor și folosirea căștilor pentru urechi.

Elevii au circulat des la oraș, în vizite cu părinții sau în mici excursii organizate de școală. A doua zi se confesau spunând că suferă de dureri groaznice de cap și că li se pare că sunt tot în oraș, numai că în fața ochilor există un alt peisaj, o altă imagine decât cea sugerată de zgomotele imaginare. Zgomotul urban este în totală contradicție cu liniștea zonelor rurale, zgomotul frecvent al mașinilor din trafic, sunetul obositor al claxoanelor, duduitul uzinelor, fabricilor, muzica stridentă, ascultată la maxim prin cartiere, conduc la o îmbolnăvire a urechii, organul de simț al auzului, obosirea ei, captarea vibrațiilor puternice și des repetate provoacă în perioade îndelungate asurzirea.

Discuțiile purtate pe această temă au avut drept concluzii două activități principale: reducerea sonorului aparatelor muzicale și evitarea zgomotelor puternice din mediu (prevenirea provocării zgomotelor puternice și des repetate).

Încercând să înțelegem ce se întâmplă în această lume a vibrațiilor în mijlocul căreia trăim, vom reuși să ne protejăm împotriva sunetelor dăunătoare, a zgomotului, evitând astfel efectele nedorite ale poluării fonice.

2. Importanța conservării resurselor naturale

Pământul este un depozit bogat de resurse naturale care fac posibilă existența vieții. Unii oameni de știință se tem că populația Terrei va depăși capacitatea planetei de a asigura acoperirea celor mai elementare necesități ale oamenilor. Una din principalele caracteristici ale vieții umane, mai ales în țările dezvoltate, este cantitatea imensă de reziduuri generate de oameni și industrie. Societatea consumă din ce din în mai mult, ceea ce duce la o scădere accentuată a resurselor existente. Ritmul în care oamenii consumă resursele naturale ale planetei este direct legat de standardul lor de viață: cu cât e mai ridicată calitatea vieții, cu atât se utilizează mai multe materii. Cererea de resurse crește ca urmare a doi factori principali: creșterea numărului locuitorilor planetei și ridicarea standardelor de viață atât în țările dezvoltate, cât și în țările aflate în curs de dezvoltare.

Oamenii sunt deseori considerați un tip special de resursă naturală, deoarece munca lor este necesară pentru a extrage și a prelucra diferite materii, transformându-le în hrană sau combustibil, în energie, medicamente, vopsele sau multe alte produse.

Se consideră resurse naturale materiile prime provenite din natură, cum ar fi: solul, mineralele, plantele, animalele, apa și aerul – toate fiind extrem de necesare vieții.

O materie este considerată resursă dacă este nevoie de aceasta și i se atribuie valoare. În epoca de piatră era considerată o resursă majoră cremenea, din care oamenii își făceau unelte necesare traiului, însă o dată cu evoluția tehnicii, importanța i-a scăzut, luându-i locul alte resurse minerale cum ar fi: cuprul, fierul, bronzul, etc.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, petrolul (țițeiul) era considerat o pacoste fiindcă polua apa și solul, dar în momentul în care s-a descoperit cum poate fi folosit ca petrol lampant și ca sursă de parafină, petrolul a devenit o resursă valoroasă. Actualmente, din această materie primă se produc diverse materiale, unelte, vopsele, mase plastice, medicamente, ambalaje și combustibil divers, produse care nu ar putea lipsi din viața cotidiană.

Ritmul de extracție a resurselor naturale a crescut rapid, ca urmare a revoluției industriale. Oamenii de știință au ajuns să clasifice resursele în două grupe: cele care se reînnoiesc (inepuizabile) și cele care nu se reînnoiesc (resurse epuizabile).

Circuitul apei în natură, reciclarea naturală a apei, a demonstrat elevilor că apa poate fi considerată o resursă inepuizabilă. Asta înseamnă că apa este transportată din mare, ocean în atmosferă, spre uscat și apoi din nou în mări. Solul dacă este administrat cu grijă, este o altă resursă care se reînnoiește, deoarece straturile superioare ale rocilor sunt erodate constant, formând astfel noi straturi. În mod similar, pădurile administrate cu profesionalism pot produce mereu cantitățile de cherestea necesare societății.

Resursele care nu se refac s-au format de-a lungul a milioane de ani. Ele se formează atât de încet, încât, experții le consideră ca fiind finite și deci de neînlocuit. Combustibilii fosili (cărbunele, petrolul, gazele naturale), formați din materie organică în perioade lungi de timp, sunt resurse care nu se mai refac. Extrase din pământ, acestea sunt fie arse și distruse pentru a produce energie, fie sunt utilizate pentru a fabrica materiale precum masele plastice sau vopsele care nu sunt reciclate.

Metalele sunt și ele resurse care nu se mai refac. Ele nu sunt distruse precum combustibilii fosili, însă, uzate, sunt considerate puțin mai importante decât resturile menajere. În ultimii ani, oamenii au devenit tot mai conștienți de cantitatea enormă de deșeuri de factură minerală. În unele țări, metalele reciclate, printre care resturile feroase sau cele de aluminiu, devin foarte importante în industriile prelucrătoare.

Reciclarea deșeurilor metalifere duce și la economisirea energiei. Pentru a obține o tonă de aluminiu din deșeuri este necesară doar a douăzecea parte din cantitatea necesară pentru a extrage aceeași cantitate de aluminiu din zăcămintele metalifere din subsol.

Nu există o estimare exactă a rezervelor minerale ale lumii. Când a devenit evident că cele mai bogate zăcăminte erau pe cale să se epuizeze, s-au publicat diferite estimări asupra resurselor epuizabile, incluzând combustibilii fosili și metalele. Estimările se bazează pe rezervele cunoscute, care pot fi exploatate cât mai profitabil, utilizând tehnologia existentă la ora actuală. Ele nu iau în considerare noile descoperiri, schimbările tehnologice, oscilațiile cererii (care poate fi când mai mare, când mai mică). De exemplu, consumul de metale crește vertiginos o dată cu industrializarea.

Numărul oamenilor pe care îi poate menține și întreține Pământul nu este nelimitat. Nu depinde doar de asigurarea nevoilor de bază în ceea ce privește hrana, îmbrăcămintea sau adăposturile, ci și de asigurarea unui anumit standard al vieții acceptat de majoritatea locuitorilor.

Înțelegerea din ce în ce mai profundă a nevoilor de a conserva resursele poate duce la descoperirea unor soluții practice privind administrarea corectă a resurselor vitale și găsirea unor înlocuitori pentru resursele epuizabile.

Resursele atmosferei

Soarele este doar una dintre miliardele de stele, dar este sursa de energie a tuturor ființelor de pe întregul Pământ. Energia solară care ajunge pe Pământ în 40 de minute ar fi de ajuns pentru a acoperi nevoia de energie pe un an a întregii omeniri. S-a demonstrat că dintre sursele de energie care ar putea înlocui combustibilul fosil, energia solară oferă siguranța cea mai mare. Este suficientă și, ce este mai important, nepoluantă.

Din timpuri străvechi, oamenii au folosit forța vântului pentru a pune în mișcare corăbiile cu pânze. Energia vântului se numește energie eoliană. Morile de vânt erau folosite în trecut pentru măcinatul cerealelor. Multă lume preferă generarea electricității din energia solară și cea eoliană deoarece este un proces curat în care nu se folosește combustibil. Energia eoliană nu provoacă poluarea aerului sau a apei. Dar sunt necesare multe centrale eoliene pentru a produce energia unei centrale electrice tradiționale. Deci, transformarea energiei eoliene în energie electrică este costisitoare, ca și în cazul energiei solare.

Resursele hidrosferei

Oamenii pot supraviețui mai mult de o lună fără hrană, însă doar câteva zile fără apă. Pământul deține apă suficientă pentru a face față tuturor necesităților de apă ale omenirii, însă distribuția ei inegală pe suprafața Terrei face ca unele țări să sufere de secetă. Lipsa apei duce la distrugerea recoltelor, la foamete sau chiar la moarte.

Cererea de apă pentru consumul casnic, industrie sau agricultură este extrem de mare, mai ales în țările dezvoltate. Apa extrasă sau care se pierde din circuitul natural reprezintă cererea cu consumare de apă, iar apa utilizată pentru agrement, transport sau cu caracter rezidual formează cererea fără consum de apă.

Apa este utilizată în cantități enorme pentru producerea unor materiale, cum ar fi spre exemplu: pentru o tonă de hârtie se consumă 500000 l de apă, iar pentru o tonă de cauciuc este nevoie de 2 milioane litri de apă. Din acest motiv, oamenii s-au gândit să economisească, atât cât este posibil, apele.

Apa este utilizată și pentru a produce energie electrică. Hidrocentralele generează electricitate, utilizând forțe generate de căderile de apă, care antrenează turbinele legate de generatoare. Hidroelectricitatea reprezintă o sursă ieftină de energie pentru mai multe țări.

În multe state, apa este folosită în agricultură, în special pentru irigații. Apa a fost și este pentru om un izvor de viață. Din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au clădit așezările lângă cursuri de apă, deoarece omul este un mare consumator de apă, iar cererea de apă este legată direct de îmbunătățirea condițiilor de trai.

Cele mai obișnuite utilizări fără consum ale apei sunt cele în scop creativ sau pentru transport. De exemplu, pe multe râuri și lacuri de acumulare se practică pescuitul sportiv sau sporturile nautice, cum ar fi navigația sau schiul nautic.

Cursul apei a fost folosit dintotdeauna pentru transport. Cu plute imense sau nave, o parte însemnată a comerțului omenirii a plutit și plutește pe apă, aceasta fiind varianta cea mai ieftină de transport.

O altă utilizare, fără consumul apei ar fi cea de eliminare a reziduurilor tratate sau netratate, îndeosebi cele rezultate din agricultură și din industrie. Acest fenomen a dus însă la poluarea multor lacuri și râuri. Apa este deseori poluată, cauzând epidemii transmise prin intermediul ei.

Mediu de viață – cel mai important rol al apei, putem spune, ținând cont că oceanele, mările, fluviile, lacurile chiar și cale mai mici băltoace sunt pline de viață. Se întâlnește o varietate infinită de vietăți, de la organisme microscopice până la balenele albastre de peste 150 de tone sau la cele mai inteligente animale: delfinii. Dacă ne amintim că apele acoperă trei sferturi din suprafața planetei, că adâncimea medie a oceanelor este de 3800 m, ne dăm seama că viața acvatică este mult mai bogată decât cea terestră.

Și dacă până astăzi apa a însemnat enorm pentru om, în viitor ea va însemna și mai mult. Oceanul Planetar este speranța omenirii de mâine, pentru că pe drept cuvânt, el reprezintă o sursă uriașă de energie, hrană și materii prime. Oceanele sunt depozite de minerale și o sursă potențială de energie.

Din apa mărilor și oceanelor se extrag de mulți ani sare, cărbune, petrol și gaze naturale. Pe fundul mărilor sunt depozitate minerale importante cum ar fi: magneziul, bromul, potasiul, calciul, cromul, fierul. Depozitele de calcar ce rezultă din calcifierea cochiliilor animalelor marine preistorice sunt exploatate pentru a fi utilizate la producerea cimentului și betonului.

Mișcarea permanentă a mărilor este o sursă potențială de energie, aparent inepuizabilă. Există trei surse importante de energie: cea a mareelor (flux și reflux), cea a valurilor și cea termică.

În ape există numeroase vietăți ce constituie potențiale surse de medicamente. Peștii și moluștele sunt considerate alimente cu adevărat naturale, iar iarba de mare este denumirea populară a algelor marine ce sunt utilizate ca hrană și ca fertilizante în industrie și laboratoare.

Exploatarea resurselor mărilor și oceanelor este încă la început, însă ea trebuie făcută cu înțelepciune, pentru a evita consecințele unui dezastru ecologic.

Resursele litosferei

Ce poate fi mai banal decât piatra?! Cu toate acestea, viața omenirii se desfășoară pe o temelie solidă de piatră.

Piatra a fost cea mai valoroasă materie primă a oamenilor primitivi. Din ea își construiau, mai bine spus, își confecționau cuțite, topoare, ciocane, vase. Piatra a fost unealtă și armă de apărare și atac.

Încetul cu încetul rolul pietrei a fost luat de către metale, azi minereurile metalifere și nemetalifere, împreună cu combustibilii fosili stau la baza industriilor din întreaga lume, constituind temelia civilizației umane. Pentru a înțelege necesitatea metalelor în viața noastră trebuie să ne gândim că o bună parte din lucrurile care ne înconjoară sunt confecționate din metale, a căror obținere și prelucrare cuprind eforturile milioanelor de oameni de-a lungul veacurilor. Dintre toate metalele, cel mai folosit este fierul și aliajele sale: fonta și oțelul.

Bogățiile minerale sau anorganice înseamnă tot ceea ce se extrage și se utilizează în scopuri practice. O substanță de acest fel pentru a putea deveni interesantă pentru om, trebuie să fie acumulată într-o cantitate care să o facă exploatabilă, adică valoarea substanței să depășească valoarea investită pentru extragere. O astfel de acumulare se numește zăcământ, iar mineralele care conțin metale sau alte substanțe valoroase, care pot fi extrase cu un oarecare profit, poartă denumirea de minereuri.

Resursele aflate în scoarța terestră are forme de zăcăminte metalifere, nemetalifere și de combustibili fosili. Zăcămintele metalifere sunt acelea din care se extrag metale, feroase sau neferoase: fierul, nichelul, aluminiul, cuprul, plumbul, zincul, mercurul. Zăcămintele nemetalifere sunt cele care conțin substanțe utile care nu sunt metale: sarea, sulful, magneziul, grafitul, gipsul. O grupă aparte a substanțelor nemetalifere o constituie pietrele prețioase, care sunt minerale foarte rare: diamantul, rubinul, smaraldul. Pietrele semiprețioase sunt mai frecvente și au o valoare mai scăzută, printre care amintim: opalul, jadul, topazul.

Alte resurse ale scoarței sunt rocile de construcții. Cea mai largă utilizare o au granitul, bazaltul, calcarul, marmura, nisipul, pietrișul și argila.

Combustibilii fosili sunt zăcămintele cele mai importante, fiind constituite din cărbuni, petrol și gaze naturale. Combustibilii fosili sunt substanțe organice, rămășițe ale planetelor și animalelor care au trăit cu milioane de ani în urmă. Cărbunele s-a format din arbori și plante. Petrolul și gazele naturale s-au format din plante și animale acvatice.

Cărbunele este o rocă foarte neobișnuită, din două motive: în primul rând este format din materii organice și în al doilea rând, spre deosebire de alte roci, arde și degajă căldură.

Zăcămintele de țiței sunt răspândite în scoarța terestră sub uscat cât și sub mări. Din acest amestec, închis la culoare, de uleiuri și impurități se obțin combustibili și multe alte produse importante. Utilizarea combustibililor fosili a cauzat poluare și daune mediului înconjurător. În viitor omul trebuie să caute surse de energie mai sigure, mai puțin sau deloc poluante, mai ales că acești combustibili fosili nu sunt inepuizabili. Petrolul este utilizat cu viteză mai mare decât se poate reînnoi pe cale naturală.

Resursele biosferei

Pretutindeni și dintotdeauna viața omului a depins și depinde de lumea plantelor și cea a animalelor. Plantele verzi sunt singurele viețuitoare care în prezența luminii, eliberează oxigenul, gaz necesar vieții. Plantele reprezintă sursă de hrană pentru animale și oameni. De la plante folosim fie rădăcina, fie tulpinile subpământene, fie frunzele, fie doar semințele. Anumite plante sunt folosite în industrie: semințele de floarea soarelui, rădăcinile de sfeclă de zahăr, fibrele de in și cânepă, tutunul.

Multe plante sunt folosite în industria farmaceutică și cea cosmetică, altele sunt folosite în fabricarea celulozei și hârtiei sau pentru împletituri și tapițerii. Lemnul arborilor a fost primul combustibil folosit de omul preistoric, fiind și astăzi utilizat pe scară largă în acest scop. Lemnul de calitate este folosit în construcții, în fabricarea instrumentelor muzicale, a mobilei și a altor produse. Mai este utilizat în fabricarea hârtiei, a maselor plastice, a alcoolului sau poate fi mărunțit pentru obținerea plăcilor aglomerate.

Numeroși arbori ai pădurilor sunt exploatați pentru fructele lor. Semințele multor arbori, cum ar fi și nucile, sunt comestibile, utilizându-se și la realizarea altor produse, cum ar fi ciocolata.

Timpul liber și activitățile recreative, omul și le petrece tot mai des în parcuri și păduri, care mențin sănătatea datorită oxigenului din atmosferă.

Animalele sălbatice au constituit fondul principal de alimentație al omului. După ce le-a îmblânzit, omul a început să le crească și să îngrijească, obținând diverse produse alimentare și produse folosite în industrie. Unele animale sunt folosite în sport, pentru muncă, pentru pază și vânătoare.

Vietățile marine reprezintă potențiale surse de medicamente, există bacterii ce sunt utilizate în producerea antibioticelor, substanțe folosite în tratamentul cancerului și în combaterea unor viruși. Algele, peștii, racii, scoicile sunt considerate alimente naturiste și eficiente sănătății umane.

Exploatarea tuturor resurselor biosferei trebuie făcută cu înțelepciune, pentru a evita consecințele unui dezechilibru ecologic. Protejând plantele și animalele, ne ocrotim propria viață.

Disciplina GEOGRAFIE, studiată de cei mici în clasa a IV-a alocă un spațiu destul de mare studierii capitolului ,,Resurse naturale și activități economice”. Capitolul a necesitat îmbinarea cunoștințelor anterioare dobândite atât în orele de geografie, cât și în cele de științe cu alte cunoștințe noi, mai ample, care să vină în sprijinul cunoașterii mediului înconjurător. Dacă până acum, elevii puteau identifica elementele mediului înconjurător și identifica relațiile dintre componentele mediului, puteau percepe diversitatea tipurilor de mediu, puși în fața noilor cunoștințe au reușit și să clasifice anumite elemente din mediu după criterii dinainte stabilite, au perceput importanța resurselor subsolului, au prezentat în terminologie geografică specifică legătura dintre materialele, resursele din natură și industria aferentă sau dintre diversitatea industriilor, agriculturii și poluarea mediilor de viață, au stabilit relațiile dintre formele de relief cunoscute, resursele specifice lor și activitățile specifice populației, implicit activitatea economică care primează.

Metodele folosite în parcurgerea unității de învățare amintite mai sus au fost diversificate, tocmai pentru a se crea o calitate a muncii la clasă, în scopul creșterii eficienței procesului de învățământ. Aplicarea metodelor diferite asigură o înțelegere și o însușire mai ușoară a cunoștințelor noi, exersarea funcțiilor intelectuale fiind condiționată nu numai de conținuturile sale, ci și de forma în care acestea sunt aduse la cunoștința elevilor. Se știe că metodele de predare-învățare îndeplinesc funcția cognitivă (de organizare și dirijare a cunoașterii), funcția instrumentală (intermediar între elev și materia de studiat), funcția motivațională (stimulează curiozitatea, trezește interesul și dorința de a cunoaște), funcția normativă (arată cum să se procedeze, cum să se învețe eficient) și funcția formativ-educativă (de influențare și modelare a atitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor, calităților morale). Preocuparea pentru promovarea unor metode activ-participative duce mai departe tradițiile înaintate ale școlii active, fondată în esență pe ideea de efort psihic și fizic, dedus din împletirea strânsă a gândirii și acțiunii activității intelectuale și experienței practice, sugerate din exterior. Actualmente se pune accentul pe mobilurile interioare, pe atitudinea activă, izvorâtă din interiorul elevului, pe activitatea din proprie inițiativă. Astfel de mobiluri, cum ar fi: curiozitatea intrinsecă de a cunoaște, dorința de a explica, de a observa, de a investiga, de a construi, de a explora și a descoperi, de a inventa, de a crea etc., apar încă din primii ani de viață și școala trebuie să se bizuie pe ele. S-a încercat dezvoltarea capacității de stimulare a participării active și depline, fizice și psihice, individuale, pe grupuri și colective a elevilor în procesul învățării, s-a dorit implicarea cu trup și suflet a elevului în ceea ce face, până la identificarea lui cu sarcina de învățare. În predarea cunoștințelor științifice și geografice s-au urmărit obiectivele: să se mobilizeze energiile elevului, să-i concentreze atenția, să-l facă să urmărească cu interes și curiozitate lecția, să-i câștige adeziunea logică și afectivă față de nou, să folosească imaginația, înțelegerea, puterea de anticipare și memoria. Finalizarea acestor obiective au ajutat elevii să caute, să cerceteze, să găsească singur cunoștințele ce urmau a fi însușite, să afle singuri soluții la diverse probleme, să prelucreze cunoștințele, să ajungă la reconstituiri și resistematizări de cunoștințe, punându-i astfel pe elevi în situația de a învăța cum să învețe și cum să lucreze independent. Împletirea cunoștințelor dobândite din mai multe discipline de învățământ valorifică tendința naturală a gândirii, aceea de a avansa prin organizarea și reorganizarea progresivă a ideilor și cunoștințelor, prin revenirea la experiențele anterioare, reinterpretarea și restructurarea lor în lumina noilor experiențe. Astfel se pune mai mult accentul pe cunoașterea operațională, pe învățarea prin acțiune, pe manipularea, în plan manual și mintal, a obiectelor și acțiunilor. A existat permanent o interacțiune colectivă, elevii fiind atrași în discuții colective, s-a observat o cooperare colectivă, elevii s-au grupat singuri în echipe de lucru tocmai pentru a facilita și intensifica spontan schimbul de informații și idei, de impresii și păreri, de resurse informative sub formă de reviste, cărți, publicații, etc.

Totodată, activ-participativ, s-a dirijat învățarea prin metode practice, cuprinse în programul ecologic al școlii, prin care elevii au venit în contact direct cu situații de viață reală și cu problemele concrete ale vieții, care au dat prilejul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor practice ale vieții, ale muncii, care atrag elevii la crearea de bunuri materiale.

Efectele formativ-educative ale învățământului sunt în raport direct cu nivelul de angajare și participare individuală și colectivă a elevilor. Prin solicitare și exersare se oferă un prilej de afirmare și de valorificare maximă pe multiple planuri a potențialului de cunoaștere și creație al elevilor. Participarea poate fi leagănul creativității, al afirmării, al realizării de sine.

În studierea științei și geografiei, pe lângă însușirea cunoștințelor specifice, s-a subliniat aspectul ecologic al noțiunilor nou predate, tocmai pentru a se sedimenta și reorganiza informațiile, în vederea formării conștiinței ecologice. Un bun iubitor al naturii trebuie să cunoască multe noțiuni din multe domenii de activitate. Conștiința ecologică apare o dată cu conștientizarea importanței mediilor de viață, formelor de relief, activităților economice, cunoașterea factorilor de poluare, a cauzelor și efectelor negative asupra naturii ale poluării. Predarea-învățarea acestor noțiuni a avut la bază folosirea alternativă și diversificată a metodelor activ-participative, punându-se accent atât pe metodele de transmitere, pe cele de investigare și explorare, cât și pe cele de acțiune. Dintre metodele de transmitere a cunoștințelor s-au folosit cu succes din metodele cu caracter expozitiv atât povestirea și descrierea, cât și explicația și instructajul. Conversația, discuția colectivă, problematizarea au fost cel mai frecvent folosite, deoarece au încercat să dezvolte în rândurile elevilor nu numai bagajul de cunoștințe, ci și vocabularul specific disciplinelor geografico-științifice, implicit noțiunile din vocabularul sau limbajul ecologic.

Cu succes, în realizarea temelor suplimentare pentru portofoliile realizate la clasă (începute din clasa a III-a și finisate în clasa a IV-a) am folosit și aplicat metode de explorare – descoperire, cum ar fi: examinarea documentelor informative, studiul de caz, observarea organizată, realizarea unor experimente simple (clasa a III-a, aerul, apa, solul – proprietăți, clasa a IV-a – orizontul local, combustibilii fosili, ocupația de bază a locuitorilor comunei). Explorarea indirectă s-a bazat pe demonstrații cu ajutorul imaginilor, graficelor, proiecțiilor, înregistrărilor, modelelor, realizarea unor machete din materiale refolosibile, etc.

Acțiunea a avut un rol primordial în învățarea noțiunilor noi. În timpul orelor s-au folosit acțiuni simulate: jocuri didactice, jocuri de rol, învățare dramatizată, fictivitate ce a subliniat creativitatea elevilor. Activitățile practice, de acțiune reală au constituit baza învățării atât în clasă cât și în activitățile desfășurate în aer liber, amintind astfel algoritmii și exercițiile, dar și activitățile creative (interdisciplinaritatea cu abilitățile practice – realizarea de tablouri din fructe uscate, semințe, deșeuri textile, deșeuri plastice, realizarea machetelor din polistiren, lemn, plastic, realizarea planșelor ecologice privitoare la mediile de viață studiate, etc) și lucrări practice, în clasă și în aer liber (plantarea florilor în ghiveci, plantarea arbuștilor în grădină, ecologizarea unui spațiu poluant, ecologizarea albiei unui pârâu din sat, fotografierea spațiilor foarte poluate și a celor deloc afectate de poluare, vizitarea pădurilor din apropiere, recoltarea fructelor de pădure, a frunzelor, florilor din fauna spontană, realizarea ierbarului clasei și multe altele). Astfel elevii au învățat nu numai din ceea ce au citit, din ceea ce au observat sau au ascultat, ci și din ceea ce au făcut, adică din propria lor acțiune. Dacă ,,a ști” înseamnă a acționa, atunci a face, a învăța să știi se completează firesc cu ,,a învăța să acționezi”. Numai în felul acesta se poate ajunge la o pregătire temeinică pentru viața activă și pentru muncă. Încă din primii ani de școală este necesară realizarea deprinderii de a învăța din acțiunea practică: elevii să știe să aplice cele învățate.

În sprijinul elevilor se organizează consultații și activități suplimentare pentru cei ce au întâmpinat dificultăți în însușirea conținutului instruirii, se înființează activitățile de aprofundare (cercuri științifice, realizarea expozițiilor științifice) în vederea obținerii performanțelor înalte la unele discipline de învățământ, au rol important activitățile de informare științifică realizată pe grupuri mari de elevi. Lărgirea orizontului de cunoaștere al elevilor se poate realiza prin excursii și vizite cu scop științific, de cunoaștere a realității înconjurătoare sub mai multe aspecte (științific – istoric – geografic – ecologic), etc.

Geografia României presupune dezvoltarea a patru mari obiective cadru prin desfășurarea ei:

Perceperea și reprezentarea spațiului geografic;

Observarea, descrierea și relaționarea elementelor din mediu geografic pe baza diverselor surse geografice;

Cunoașterea și utilizarea unor elemente de limbaj specific geografiei;

Dezvoltarea comportamentelor favorabile ameliorării relațiilor dintre om și mediul înconjurător;

Ultimul obiectiv cadru prezentat are ca obiectiv de referință un singur scop: să demonstreze grija față de mediul înconjurător. Acesta poate fi realizat doar dacă elevilor li se insuflă din timp dragostea pentru natură și respectul pentru tot ceea ce ne înconjoară. Deseori se discută despre frumusețile țării, despre bogățiile existente în țara noastră, despre potențialul turistic al țării, despre resursele subsolului care împreună ar putea fonda un echilibru economic și politic. Țara noastră dorește să se integreze în Uniunea Europeană, însă pentru a avea această șansă, trebuie să demonstrăm că putem face parte dintr-o singură lume civilizată, care luptă împotriva a tot ceea ce reprezintă negativism.

Un proverb de origine americano-indiană spune: ,,Nu moștenim lumea de la părinți, o împrumutăm de la copiii noștri.”

Copiii trebuie educați să respecte moștenirea primită de la predecesori, să păstreze ceea ce au și să folosească eficient ceea ce oferă natura, pentru că ei reprezintă populația ce urmează a-și desfășura activitatea economică într-un mediu destul de poluat.

În sprijinul acestui deziderat disciplina geografie propune desfășurarea unei mari diversități de activități de învățare, mai ales cele referitoare la unitatea de învățare ,,Resurse naturale și activități economice”. Astfel se pot realiza activități cu harta și atlasul, exerciții de utilizare a simbolurilor geografice, desenarea și folosirea simbolurilor proprii, completarea de fișe de observare, exerciții de redactare după un plan de idei, discuții în grup, vizite și drumeții, realizarea unor planșe ecologice, aplicarea metodelor moderne bazate pe gândire critică, fișe de recapitulare, aplicarea unor teste ecologice, aplicarea testelor de evaluare, realizarea de proiecte și portofolii tematice, exerciții de construire a unor tabele și schițe, realizarea unor descrieri orale și scrise, excursii, exerciții de folosire a atlaselor și pliantelor documentare, etc.

Exemplificare:

Metoda conversației – folosită în aproape toate orele de științe și geografie:

Care sunt proprietățile solului?

Ce legătură există între relief, sol și agricultură?

De ce trebuie gospodărite cu grijă resursele subsolului?

Ce resurse naturale ale solului cunoașteți?

Ce bogății există în subsol?

Cum folosește omul resursele naturale?

Ce știm despre pădure?

Ce bogății ale pădurii sunt folosite de om?

Care sunt activitățile dăunătoare mediului desfășurate de oameni?

Ce fapte dăunătoare ale copiilor cunoașteți?

Cum afectează oamenii pădurea?

De ce trebuie să protejăm natura?

Ce îndatoriri au oamenii față de mediul înconjurător?

Jocul didactic – joc de rol (conversații simulate):

Braconierul și ecologistul

Pădurea și omul

Avocatul naturii

Apa – prieten și apa – dușman

Copilul și arborele

Industria pro și contra

Alimentație ecologică și fast-food-urile

Ambalajele plastice pro și contra

Dezbaterea orală – explicația unor proverbe și zicale românești:

Apa trece, pietrele rămân.

Apa lină sapă adânc.

Apele mici fac râurile mari.

Apa, vântul și gura lumii nu le poți opri.

Ploaia din mai face mălai.

Teme-te de apă lină, nu de cea tulbure.

A bate apa în piuă.

A căra apa cu ciurul.

A făgădui marea cu sarea.

A fi tot o apă și un pământ.

I-a venit apa la moară.

În orele de opțional ,,Natura – prietena mea” – elevii caută astfel de proverbe și zicători care au legătură cu tema propusă, după care fiecare este prezentat și explicat în parte.

TEST ECOLOGIC – test aplicat în orele de opțional cu alegerea variantei corecte:

Culturile de cartofi nu trebuie stropite excesiv cu insecticide, fiindcă:

gândacii de Colorado sunt oricum prea mulți;

afectează planta, tuberculii, inclusiv alimentația;

distrug ogoarele alăturate;

Plumbul din benzină trebuie extras, fiindcă;:

afectează sănătatea copiilor;

o ieftinește;

produce ploaia;

Reciclarea înseamnă:

să cumperi bunuri folosite deja;

repunerea deșeurilor în circuit;

poluarea aerului din cauza gropilor de gunoi;

E bine să consumăm mai puțină carne, deoarece:

poate opri defolierea;

consumi mai puține grăsimi;

are efect pozitiv asupra sănătății;

Nu e bine să folosim deodorante spray-uri, deoarece:

ne irită pielea;

afectează stratul de ozon;

deranjează prin mirosul lor;

Folosirea detergenților afectează negativ:

solul în care sunt deversați;

rezistența hainelor;

mașina de spălat;

Răspunsuri corecte: 1.b; 2.a; 3.b; 4.a,b,c; 5.b; 6.a:

Metoda CIORCHINE – medii de viață (se prezintă toate cunoștințele asimilate în legătură cu tema dată):

* cea mai joasă regiune

* cel mai nou pământ

așezare faună

DELTA

DUNĂRII

formare vegetație

rezervația

biosferei

Acest ciorchine poate fi aplicat eficient și în orele de geografie, la studierea apelor, după ce se studiază apele curgătoare, Fluviul Dunărea, Luncile și Delta Dunării.

FIȘĂ DE OBSERVARE – completarea tabelului cu date specific geografice în urma studierii reliefului, resurselor, economiei și turismului.

FIȘĂ DE LUCRU – recapitulare – resurse naturale

Realizați corespondențe, apoi completați tabelul cu literele asociate:

I II III

floarea soarelui a) industria celulozei și hârtiei a) sol

păduri b) industria energetică b) apă

cărbune c) industria de prelucrare a petrolului c) subsol

petrol d) agricultură

nisip, argilă, roci e) industria lemnului

stuf f) industria materialelor de construcții

e) sfecla de zahăr

*b= consumul excesiv de mare al apei pentru obținerea celulozei și hârtiei

Jocul didactic: Recunoaște și asociază – capitolul ,,Resurse naturale”

Se prezintă o fișă cu ghicitori, cu variante de răspuns, și cu clasificarea resurselor în epuizabile și inepuizabile. După recunoaștere, se trasează corespondența de asociere.

Lichid negru, prețios Răspunsuri: Clasificarea resurselor:

Stă-n adâncul solului,

Așteptând să fie scos 1. apa

Prin munca sondorului. A. resurse

Scoasă din ocnă, solidă 2. cărbunele epuizabile

În bucate-i bună, fină..

De-l aprinzi, o flăcăruie 3. aurul

De culoare albăstruie

Din aragaz se ițește 4. gazul natural

Mâncare ne încălzește.

Copacul vechi ce-a putrezit 5. Calcarul (piatra de var)

Și în pământ s-a înnegrit

Din mină-l scoate cu alt nume B. resurse

Și-n sobă-l punem drept … . 6. argila inepuizabile

În cuptor crește dogoarea:

Dânsul își schimbă culoarea; 7. petrolul

Nu ca fierul se-nroșește,

Ci ca laptele se-albește. 8. sarea

Ce rocă este? Ghicește! Corespondențe:

În câmpie sau la deal, a 7 A

E o rocă lipicioasă. b 8 A

Faci din ea, dacă e arsă c 4 A

Multe vase sau o casă. d 2 A

Metal galben prețios, e 5 A

În cercelul cel frumos. f 6 A

Aerul pământului g 3 A

Arde-n casa omului. h 4 A

Apărută din izvor i 1 B

Stă pe masa tuturor.

TEST DE EVALUARE CURENTĂ – resurse naturale – alegerea variantei corecte

Cărbunii se extrag din : a salină c

b atmosferă

c mină

Argila se folosește la fabricarea : a cărămizilor a

b celulozei

c metalelor

Petrolul este un lichid: a brun, negricios-albăstrui a

b transparent

c solid

Hidrocentralele folosesc drept combustibili: a petrolul

b cărbunii

c apa c

Sarea este un zăcământ: a inepuizabil

b nemetalifer b

c lichid

Din petrol se obține: a material plastic a

b petrol lampant b

c benzina c

ITEMI S= alegerea a numai două variante corecte

B= alegerea variantei corecte la cel puțin patru din propuneri

FB= alegerea tuturor variantelor corecte

FIȘĂ DE LUCRU – recapitulare – Industria

Se prezintă ghicitori, se cere recunoașterea răspunsurilor, asocierea ghicitorilor cu răspunsurile corecte, prezentarea resurselor naturale folosite, exemplificarea localităților în care se întâlnesc subiectele puse în discuție, localizarea pe atlasele geografice și harta României (harta economică).

Abordarea temei se face interactiv. Elevii sunt cei ce prezintă ghicitorile colegilor, purtând cu aceștia conversații din care se desprind informațiile cerute. Învățătorul dirijează numai desfășurarea activităților intervenind unde este cazul.

Ghicitori:

O fântână fermecată

Fără lanț, fără găleată,

Care scoate din pământ

Țițeiul ascuns adânc.

Insulițe plutitoare

Care scot petrol din mare

De-aici căldura pornește,

Casele ni le-ncălzește.

Aici totu-i adunat,

Prelucrat și transformat

În produse necesare

Pentru trai, la fiecare.

Un cuptor dogoritor

Fierul îl topește, fontă dăruiește.

Două porți fermecate,

Pe Dunăre ferecate.

Două țări le-au construit

Și Dunărea s-a oprit.

Când zăvoru-au desfăcut

Noaptea-n zi s-a prefăcut.

Moara asta e ciudată:

,,Măcinând” apa îndată,

În loc să ne dea făină,

Ea ne dă la toți lumină.

Răspunsuri: furnalul, termocentrala, sonda de petrol, platformele petroliere, hidrocentrala, Porțile de Fier I și II..

După recunoaștere, asociere și prezentare se localizează pe harta economică cele mai importante termocentrale și hidrocentrale din țară. (vezi harta anexa 1)

În completare se poate realiza un scurt joc de rol: Industria – tehnică și poluare, prezentându-se atât avantajele dezvoltării industriei și impactul asupra civilizației cât și dezavantajele activităților industriale și rolul lor în procesul de poluare.

Un rol important în consolidarea cunoștințelor geografice îl deține rebusul, prezentat sub forma unui joc didactic. Rebusul poate fi folosit în orice moment al unei lecții, fie în deschiderea ei, pentru prezentarea temei după dezlegarea lui (în orele de recapitulare sau evaluare) fie în momentele de consolidare sau de evaluare aflate la finalul activităților desfășurate, însă se pot aloca drept temă acasă, atunci când timpul nu este favorabil dezlegării în timpul activității în clasă.

REBUS:

A-B și C-D : denumirea generală a bogățiilor oferite din natură.

A

B

Solul trebuie să fie… pentru a putea fi cultivat.

Apele, vântul, petrolul, gazele, naturale, cărbunii sunt resurse…

Minereu cristalizat scos din ocna sau din apele care îi păstrează gustul.

Subsolul are resurse…..

Surse de hrană pentru turme.

Resurse naturale pentru hidrocentrale

Soluții: 1. fertil, 2. energetice, 3. sare, 4. minerale 5. pășuni, 6. ape

A-B= RESURSE C-D=NATURALE

REBUS:

VERTICALĂ A-B: ramură importantă a economiei

A

B

Răspunsuri:

1. chimică, 2. lemnului, 3. produse, 4. metalurgică, 5. ușoară, 6. textilă, 7.energetică, 8.alimentară, 9.materialelor

A-B = Industria

Definiții orizontală:

Industrie care, prin prelucrarea materiilor prime, produce mase plastice, îngrășăminte, ș.a.

Industria … prelucrează pădurile.

Rezultatele obținute prin prelucrarea industrială a materiilor prime.

Industrie bazată pe minereuri de metale feroase și neferoase.

Industrie … nu prea grea.

Saramură a industriei ușoare care ne îmbracă cu materiale obținute din plante(in, cânepă).

Industrie care ne luminează și ne dă căldură.

Această ramură a industriei ne hrănește.

Cu produsele rezultate de industria … de construcție se clădesc imobile, drumuri, poduri, ș.a.

Planșă ecologică (panou) – realizată în cadrul orelor disciplinei opțional – Natura – prietena mea – mai 2004 (clasa a IV-a)

Pe materiale refolosibile (hârtie, plastic, copertă dosar, farfurii de unică folosință, cutii de bomboane, etc.) se așază foi scrise cu informațiile necesare. Planșa apare sub forma unui CIORCHINE, iar informațiile sunt selectate prin BRAINSTORMING. Legăturile de corespondență sunt realizate din fire colorate de ață sau bucățele de hârtie glasată și creponată utilizate la abilitățile practice.

animale Mediu de viață plante

(imagini) (imagini)

SOLUL

zăcăminte RESURSELE zăcăminte

metalifere SUBSOLULUI nemetalifere

fier aluminiu sarea sulful

zinc nichel grafitul magneziul

mercur plumb

granit piatra de pietre diamant

marmură construcție prețioase rubin

nisip smarald

calcar combustibili topaz

argilă fosili jad

pietriș opal

petrol gaze naturale

cărbuni

Același gen de planșă ecologică, realizată pe carton, polistiren și asamblată din deșeuri plastice și de hârtie, îmbinate cu fire textile s-a realizat în orele de recapitulare finală desfășurate la disciplina Natura – prietena mea. Realizarea planșei a solicitat prezentarea tuturor cunoștințelor de științe și geografie asimilate pe parcursul claselor a III-a și a IV-a.

Tema propusă este APA, subiect care prezintă un deosebit interes, nu numai sub aspectul ei științific și geografic, ci și economic. Se prezintă oral proverbe și zicători care pot explica unele proprietăți ale apei, se discută despre poluarea apei și despre ce măsuri se pot lua pentru prevenirea poluării. Activitatea se desfășoară pe grupe de lucru, fiecare echipă având ca sarcină de lucru o parte a ciorchinelui realizat inițial.

detergenți substanțe chimice

poluare

proprietăți utilizare

resursă

efect curativ naturală igienizare

inodoră inepuizabilă sănătate

corp lichid consum casnic

incoloră agrement și sport

transparent APA energie electrică

bun dizolvant industrie și agricultură

se dilată și se contractă transport(fără consum)

combustibili resurse minerale

(pe fundul (pe fundul

petrol mărilor) mărilor) magneziul

cărbuni bromul

gaze naturale vietăți potasiul

plante animale

alge stuf pești vietăți

papură marine

TEST DE EVALUARE

Testul presupune o evaluare sumativă a unității de învățare ,,Omul și resursele naturale. Protejarea lor” studiată în cadrul disciplinei de învățământ științe, la clasa a IV-a.. testul dă posibilitatea de a verifica nu numai cunoștiințe asimilate, ci și exprimarea scrisă, corectă, folosind vocabularul științific specific. Se verifică astfel dacă au fost înțelese și utilizate în comunicare unii termeni și unele concepte specifice științelor naturii și geografiei. Prin prisma acestui test se verifică cât interes prezintă fiecare elev în parte și câtă responsabilitate manifestă pentru menținerea unui echilibru natural echilibrat, propice unei vieți sănătoase. Testul presupune ca elevii să răspundă la întrebări prin utilizarea propriilor cunoștințe și păreri, dovedind că știu ce înseamnă să fii un bun cunoscător al naturii, o persoană ce iubește și ocrotește natura. Întrebările prezintă grad diferit de dificultate, pentru a asigura obținerea calificativelor favorabile și de către cei care manifestă mai puțin interes pentru natură, în scopul de a-i încuraja să manifeste pe viitor atitudini asemănătoare colegilor iubitori ai naturii.

Întrebări:

Care sunt resursele inepuizabile ale planetei?

Ce resurse ale subsolului cunoașteți?

Ce rezervații din țara noastră sunt ocrotite de lege?

Care sunt plantele ocrotite în țara noastră?

Ce animale ocrotite în țară cunoașteți?

Ce oameni de știință au susținut ideea ocrotirii naturii?

Ce propuneri pentru înfrumusețarea și sănătatea mediului aveți?

Ce portofolii tematice ați alcătuit?

Ce măsuri de prevenire a poluării mediului propuneți?

ITEMI: – răspunde la cel puțin 3 întrebări = S

– răspunde la 6 din întrebările puse = B

– răspunde corect, cu detalii, cu vocabular adecvat = FB

Metoda Știu / Vreau să știu /Am învățat

Acest model pornește de la premisa că informația anterioară a elevului trebuie luată în considerare atunci când predăm noi cunoștințe. Principalul instrument de învățare la care apelează învățătoarea împreună cu elevii este lectura. Utilizarea acestui model presupune parcurgerea a trei etape:

accesarea cunoștințelor anterioare

determinarea a ceea ce se dorește a se învăța

fixarea și reactualizarea ideilor învățate în urma lecturii

Metoda este aplicată în ora de științe, cu subiectul ,,Omul și protejarea resurselor”. Prima etapă implică accesarea cunoștințelor anterioare printr-un brainstorming cu rol de anticipare, realizat în jurul conceptului cheie ce urmează a fi cunoscut. Se generalizează și se analizează toate aspectele și punctele comune din categoria resurselor (tipuri, clasificare, exemplificări, combaterea limitării). Gândindu-se la ceea ce știu, elevilor le vine mai ușor să-și îndrepte atenția la ceea ce nu știu, dar doresc să afle. A doua etapă presupune formularea unor întrebări și evidențierea orientării și personalizării actului lecturii. Elevii au conturat ideile de resurse naturale protejate, legi care le protejează, etc. După lecturarea textului s-a completat și ultima rubrică în scris de către fiecare elev în parte. Dacă textul ce urmează a fi citit este mai lung, completarea ultimei rubrici se face fragmentar. Se cere elevilor să sublinieze cu creionul răspunsurile la întrebările propuse, iar pentru cele care nu au răspuns în text, informarea să se facă suplimentar, în orele de opțională sau prin împrumut de carte de la bibliotecă. Utilizarea acestei metode permite o eficiență maximă a retenției informației, o creștere a capacității de categorizare, realizarea unei lecturi active și dezvoltarea interesului pentru învățare.

Metoda ,,Phillips 6.6” – participanții sunt grupați în echipe de 6, iar discuțiile în grup se poartă timp de 6 minute, după care se conturează cel puțin 6 idei în legătură cu teme propusă. Discutarea subiectului se face inițial în echipe, apoi în plen, unde un reprezentant al grupului, expune opiniile membrilor acestora, ca premisă pentru o analiză critică a problemei și pentru o dezbatere constructivă în ideea conturării unor soluții. Subiectul mare al temei a fost ,,APA”. Prin brainstorming s-au reactualizat oral cunoștințele asimilate anterior. Grupurile de lucru au primit câte o foaie pe care era notat un subtitlu al temei, foaie pe care au notat propriile opinii și eventual sugestii. Rezultatele exercițiului au fost expuse în fața clasei pe un afișier cu tematică ecologică.

Subtitluri: Medii de viață/Proprietăți/Utilizare/Resurse/Poluare/Dușmănia apei

Metoda PROIECTULUI – realizat într-o perioadă mai îndelungată a solicitat elevilor aportul în realizarea lui prin informarea suplimentară, prin realizarea fișelor de portofoliu, prin sistematizarea cunoștințelor din mai multe domenii. Elevii clasei a IV-a au întocmit pe parcursul anului școlar 2003-2004 mai multe dosare tematice colective cu titlurile: * Lumea verde, * Lumea apelor, * Misterele Pământului, * Hora anotimpurilor, * Lumea animalelor, * Protecția mediului înconjurător și altele, în care a-au prezentat informații, opinii și păreri proprii, desene și creații literare ale marilor scriitori români.

3.Prevenirea și combaterea poluării

Omul a acționat asupra ecosferei, conștient sau inconștient, în două direcții diametral opuse. Deci, activitatea omului asupra ecosferei îmbracă un dublu aspect: distructiv și constructiv.

În primul caz, cel distructiv, omul contribuie , direct sau indirect, la scăderea numerică a populațiilor și a speciilor, la reducerea biomasei, la perturbarea sau lichidarea unor biocenoze naturale, etc. Astfel, nevoia mereu sporită de produse alimentare, impune extinderea suprafețelor agricole în defavoarea pădurilor, ceea ce înseamnă lichidarea unor ecosisteme naturale. La fel, extinderea rețelei de hidrocentrale aduce mari perturbații în ecologia apelor respective. De asemenea, ritmul accelerat al urbanizării, al construcției de șosele, canale, duce la distrugerea, ireversibilă, a unor ecosisteme.

În cel de-al doilea caz – cel constructiv, omul contribuie, prin activitatea sa conștientă, la sporirea unor specii și populații, la dezvoltarea biocenozelor și chiar la formarea unor biocenoze noi. Omul ia de asemenea măsuri de ocrotire a plantelor și animalelor pe cale de dispariție.

Raportul om-natură, de la începutul existenței sale până în prezent este următorul:

în ipostaza de culegător, intervenția omului asupra ecosistemelor este neglijabilă;

ca vânător și pescar, omul a început să exercite o înrâurire mai evidentă asupra ecosistemelor, dat nu pe suprafețe întinse, ci mai mult local;

ca păstor, în deplasarea pe mari întinderi, pentru asigurarea hranei necesare turmelor, a fost nevoit să defrișeze pădurile, așa încât acțiunile sale au avut largi urmări asupra solului, vegetației, climei;

în ipostaza de agricultor, omul a determinat o transformare radicală a ecositemelor naturale și înlocuirea acestora cu ecosisteme de cultură sau antropogene;

etapa industrializării și, mai ales, cea a urbanizării, a construit cel mai puternic proces de diminuare a ecosistemelor naturale pe vaste suprafețe ale scoarței terestre, mergând până la distrugerea în masă a unor plante și animale.

În epoca noastră, a tehnicizării și al civilizației atât de înaintate, omul a devenit, direct sau indirect, un important factor de poluare a mediului înconjurător. Depășind anumite limite, acest aspect al activității omului se întoarce împotriva sa și a întregii ecosfere, asemenea unui bumerang, având consecințe dintre cele mai nefaste. Evident, omul apare într-o dublă ipostază: aceea de factor poluant, dar și poluat.

Toți trebuie să călătorim, dar gazele de eșapament ale mașinilor poluează atmosfera. Situația ar putea fi mult îmbunătățită prin utilizarea mai eficientă a mijloacelor de transport disponibile. Mașinile care pot să transporte cinci persoane, de obicei transportă doar una sau două. Oamenii care merg la locul de muncă ar putea ajuta la îmbunătățirea situației împărțind mașina cu alți colegi sau conducând mașina cu schimbul. Pe lângă reducerea poluării, astfel s-ar reduce și supraîncărcarea șoselelor la orele de vârf. Din aceleași motive, ar trebui să se apeleze mai mult la mijloacele de transport în comun. Multe astfel de servicii sunt deficitare (au cheltuieli mai mari decât veniturile), dar o cerere mai mare ar avea ca rezultat îmbunătățirea situației.

În majoritatea orașelor, în orele de vârf, străzile sunt blocate datorită traficului dens și încet. Din acest motiv, unii consideră că este mai rapid să circule cu bicicleta, dar în acest caz este recomandabilă purtarea unei măști care să filtreze aerul poluat.

Plumbul adăugat la benzina obișnuită pentru a face motoarele să meargă mai lin este un mare motiv de îngrijorare. Oamenii inspiră corpusculii de plumb emise prin țevile de eșapament, aceștia fiind dăunători. Aceste substanțe se pot înmulți în corp și pot să afecteze creierul, în special copiilor. Din fericire, multe vehicule au fost recent proiectate pentru a funcționa cu benzină fără plumb, iar alte modele pot fi transformate, astfel încât să funcționeze cu acest combustibil mai sigur.

Țevile de eșapament ale motoarelor cu benzină emit gaze toxice pe care lumina solară le transformă în smog. Acestea irită nasul și gâtul și uneori ucide. Însă cel mai periculos produs de eșapament este monoxidul de carbon gazos (foarte otrăvitor). În urma regulilor adoptate în multe țări dezvoltate și alte țări introduc legi pentru reducerea poluării prin vehicule. În curând, toate motoarele cu benzină vor fi prevăzute cu dispozitive, numite convertoare catalitice, pentru înlăturarea substanțelor dăunătoare.

O altă sursă de poluare este evacuarea neglijentă a deșeurilor industriale și menajere. Gunoiul împrăștiat pe străzi nu este doar neatrăgător, dar unele deșeuri chimice pot să perturbe echilibrul solului. De asemenea, substanțele chimice din sol se scurg în cele din urmă în râuri și poluează apa.

Unele deșeuri conțin sticlă, metale, resturi textile și mase plastice care ar putea fi refolosite. Asemenea materiale ar trebui separate pentru reciclare. Autoritățile locale ar putea să ardă restul, producând căldură utilă sau pot să îl folosească pentru a umple terenurile desfigurate prin exploatare minieră sau în carieră. Astfel de locuri pot fi transformate în parcuri de joacă sau în parcuri de recreere, mai târziu.

Multe autorități locale încurajează locuitorii și companiile din zona lor să separe materialele reciclabile de alte deșeuri. O inscripție la un centru important de reciclare încurajează obiceiul de a recicla, anunțând realizările lunare. Greutatea hârtiei reciclate este folosită pentru a calcula numărul de copaci salvați. Reciclarea sticlei reduce energia consumată de fabricanți, iar cantitatea economisită este exprimată prin cantitatea echivalentă de petrol.

În zilele noastre există coșuri ecologice pentru deșeuri textile, pentru sticlă, pentru hârtie, pentru masele plastice, dar și pentru ulei uzat. Uleiul poate fi ars pentru a da căldură, astfel se realizează economisirea energiei. Încurajarea automobiliștilor să fie atenți la evacuarea uleiului de motor reduce poluarea mediului. Uleiul turnat în mod nechibzuit în canalele de scurgere poate ajunge în râuri, unde dăunează animalelor sălbatice. Reciclarea apei pentru băut este mai costisitoare dacă ea este foarte poluată.

Două activități sunt extrem de dăunătoare mediului: mineritul și exploatarea zăcămintelor de suprafață. Pe vremuri, extracția cărbunelui producea cantități imense de steril (material inutilizabil dintr-un zăcământ) care erau depuse și formau dealuri artificiale, numite dealuri de zgură. Metodele moderne de minerit au redus mult cantitatea de reziduuri produsă și vechile mormane de zgură au fost înlăturate. Mineritul de suprafață a lăsat dezgolite mari întinderi de terenuri. În zilele noastre, acest minerit este urmat de o perioadă de recuperare. Șantierul este apoi nivelat cu ajutorul unor excavatoare după care se adaugă fertilizatori și se plantează arbuști și iarbă. Prin aplicarea unui strat de suprafață fertil, unele suprafețe pot fi redate agriculturii.

Carierele, mai ales cele în care se exploatează nisip și pietriș, lasă uneori în urma lor scobituri care, cu timpul, se umplu cu apă. Uneori, aceste locuri sunt transformate în lacuri artificiale și împrejurimile sunt amenajate astfel încât să poată fi utilizate în scopuri recreative.

Astăzi, în plină revoluție tehnologică, noi forme de producere a energiei (de exemplu, energia nucleară) înlocuiesc industriile tradiționale, care obțineau energia prin arderea cărbunilor.

Descoperirile din medicină, agricultură, biologie au ca rezultat îmbunătățirea rezervelor de hrană și creșterea speranței de viață, dar catastrofele ecologice (Cernobâl, Războiul din Golf) au zdruncinat încrederea opiniei publice și au crescut interesele pentru problemele de ecologie.

Este ușor să provocăm daune mediului înconjurător. Oamenii nechibzuiți o fac în fiecare zi. Toți ar trebui să fim conștienți de răul pe care îl putem face și să luptăm pentru a avea o planetă frumoasă și sănătoasă, nu doar pentru noi înșine, ci și pentru generațiile următoare.

Pe lângă aplicarea măsurilor pentru ocrotirea mediului înconjurător, putem ajuta la protejarea acestuia și prin conservarea resurselor care sunt tot mai reduse. Orice cheltuială suplimentară afectată pentru îmbunătățirea mediului va trebui privită ca o necesitate vitală. E timpul ca oamenii să fie mai respectuoși față de natură, mai responsabili, mai ecologici.

Pământul, când s-a format, a dobândit o zestre fără de elemente chimice care au ajuns să fie repartizate neuniform. Acumulările de substanțe cărora li s-a găsit o întrebuințare au primit numele de minereuri și asupra lor s-a abătut furia exploatatoare a omului. prin cariere, mine și sonde, el a extras tot ce putea fi utilizat, însușindu-și bunurile Terrei, pe care a sărăcit-o treptat. La început, faptul nu a fost observat, căci erau destule minereuri, iar necesitățile erau reduse. Dar, o dată cu creșterea populației globului și cu perfecționarea tehnologiilor, adică o dată cu progresul civilizației, nevoile de materii prime minerale au tot crescut, iar numărul mineralelor cunoscute și utilizabile a crescut și el. Această creștere a dus la diminuarea rezervelor de substanțe utile și calculele arată că pentru multe metale momentul epuizării lor se apropie rapid. Se pare astfel că omenirea va intra în următoarele decenii într-un impas grav, căci fără materii prime minerale progresul și menținerea civilizației actuale sunt de neconceput.

Ce-i de făcut?

Oamenii de știință au găsit diverse soluții, mai apropiate sau mai depărtate ca realizare, dar care ne dau încredere în posibilitatea omenirii de a intra într-un impas din lipsă de materii prime. Pentru a le aduce însă la împlinire este nevoie de timp, și mai ales, de liniștea necesară oamenilor de știință pentru a pune la punct următoarele tehnologii de extragere a materiilor prime. Până a ajunge la acel moment vom depinde numai de actualele rezerve de metale, ceea ce înseamnă că trebuie să le drămuim, să le folosim cu grijă și pentru lucruri într-adevăr utile.

Consumarea nesăbuită în scopuri distructive a rezervelor de materii prime minerale nu este singura faptă cu care noi, oamenii, greșim față de planeta ce ne adăpostește. În aceeași măsură greșim și cu exploatarea resurselor vegetale; adică pădurile și terenurile agricole. S-ar părea că exploatarea tot mai intensă a pădurilor nu poate dăuna, deoarece ele se refac, cresc la loc. Se întâmplă însă că multe păduri nu mai sunt replantate, în locul lor rămânând adevărate deșerturi. Îndepărtarea pădurilor duce la eroziunea solului, una din cele mai grave consecințe ale intervenției omului asupra naturii. Solul este protejat de pădure și de pășuni. Prin înlocuirea acestora cu terenuri agricole, solul este dezgolit de învelișul protector și este supus eroziunii. Procesul este ireversibil și terenul respectiv este condamnat pentru vecie să rămână sterp, fără nici un înveliș de natură vegetală.

Pentru a face loc agriculturii, oamenii au distrus pădurile și câmpiile. Au făcut culturi prea intensive, distrugând fertilitatea solului. Au aruncat tone de pesticide și îngrășăminte chimice, care s-au dovedit nefaste pentru echilibrul natural și pentru om.

Cu îngrășămintele și pesticidele ajungem la un alt aspect problematic: schimbările chimice ce pot avea loc în sol și în lanțurile alimentare. Pentru a preveni dăunătorii și bolile care distrug culturile, acestea sunt stropite cu pesticide. Pesticidele se infiltrează prin intermediul solului, în cursurile de apă, de acolo, pătrund și acționează de-a lungul lanțului alimentar: de la organismele microscopice, insecte și păsări, la animalele și peștii consumați de om. Dar și acțiuni mult mai simple pot fi dăunătoare solului. De pildă, au fost secate lacuri, cu gândul că terenul acoperit de apă poate fi transformat în teren agricol, dar în câțiva ani, sărurile aflate în sol au răzbătut la suprafață, l-au făcut nefertil și au redus la zero eforturile de secare a lacurilor, care reprezentau o bogăție prin peștele ce era pescuit în ele, bogăție care s-a pierdut și ea.

O modalitate de a reface echilibrul solului este aceea de a crește culturile în mod natural, adică fără a utiliza îngrășăminte, pesticide și alte produse de acest fel. Culturile sunt rotate permanent, iar pentru a menține pământul fertil se folosesc îngrășăminte naturale: plante și bălegare. Protecția împotriva dăunătorilor se realizează în mod natural, datorită unor animale care le folosesc drept sursă de hrană. Mașinile agricole de dimensiuni mari și agricultura intensivă determină erodarea solului, care în cele din urmă nu mai poate fi folosit. O perioadă destul de lungă de timp, fermierii au respins această modalitate de practicare a agriculturii, sub pretextul că este mult prea costisitoare și cu o eficiență scăzută, adică nu se obțin recolte bogate în scurt timp. Într-adevăr, se cheltuie mulți bani și forță de muncă, dar hrana este mult mai sănătoasă. În plus, protejăm solul, apa și aerul.

Prin imensele sale industrii, omul creează bunuri indispensabile civilizației, dar aruncă în natură tot felul de produse otrăvitoare rezultate din procesele tehnologice: apele sunt murdărite cu deșeuri, reziduuri și substanțe toxice care distrug orice formă de viață. Pe sol se acumulează munți de materii inutile, precum zgură, piatră măcinată, pulberi, material inutilizabil, tot ceea ce este rezultat de exploatarea resurselor. În aer sunt aruncate cantități imense de vapori fierbinți și gaze de tot felul. Dioxidul de carbon, rezultat din toate arderile , va aduce multe necazuri oamenilor care l-au pus în libertate cu atâta ușurință. Acumulându-se în atmosferă, el creează o pătură ce oprește căldura radiată de Pământ( căldura respinsă). O împiedică să se împrăștie în spațiu, ea acumulându-se treptat. Astfel apare, așa numitul efect de seră, care are ca rezultat încălzirea climei, proces cu efecte importante pentru planetă. Ridicarea temperaturii globului va determina topirea gheții din calotele glaciare, ceea ce va ridica nivelul oceanului, ducând la inundarea marilor porturi ale lumii și a întinselor câmpii litorale, destul de populate.

Acțiunea păgubitoare a omului asupra Pământului se poate exemplifica prin numeroase exemple, unul fiind construirea lacurilor de baraj, ridicate în scopuri energetice, care modifică în mod nefavorabil peisajele și clima. Ca urmare, dispar unele specii utile de plante și animale care au lăsat locul altora dăunătoare. Influența păgubitoare a omului asupra lumii vegetale și animale este un alt aspect problematic în cartea naturii. De exemplu, zimbrul, mândrul zimbru de pe stema Moldovei este un animal cu desăvârșire dispărut, exterminat de om prin vânătoare,

Dacă nu protejăm ceea ce natura oferă putem răspunde pe viitor pentru faptele noastre, atunci când unele plante și animale ce nu vor mai exista ar putea deveni doar simple amintiri în muzeu.

Milioane de specii de plante și animale trăiesc pe glob. Se apreciază că până la sfârșitul acestui secol vor dispărea un milion de specii. Această dispariție e provocată de om. Cele mai multe animale supraviețuiesc în urma acomodării cu mediul, dar omul transformă mediul după propriile cerințe, defrișând păduri, poluând solul, apele și aerul. Modificarea mediului are loc atât de repede încât animalele nu au timp pentru acomodare. Speciile dispar în special datorită distrugerii habitatului acestor animale și plante. Dacă vrem să salvăm animalele și plantele trebuie să le protejăm în primul rând mediile de viață.

Combaterea degradării mediului înconjurător este o problemă care are o importanță deosebită pentru diminuarea efectelor negative care există în prezent cât și pentru asigurarea unui mediu de viață corespunzător pentru generațiile următoare.

Printre activitățile extrașcolare inițiate în școala noastră se numără și educarea ecologică. În sprijinul desfășurării acestui program, revista școlii, OGLINDA, a inițiat o pagină ecologică prin care se propunea înființarea unui program de măsuri pentru prevenirea și combaterea poluării. Discutând cu elevii clasei a IV- a, am încercat să alcătuim un astfel de program. Fiind propus la sfârșitul perioadei de predare- învățare din Semestrul al II-lea, am început perioada de recapitulare cu discuții privitoare la aceste măsuri ce trebuie luate de către oameni pentru a putea beneficia de un mediu sănătos. În cadrul orelor opționale,, Natura- prietena mea”- au fost verificate și reactualizate cunoștințele referitoare la mediu, dobândite anterior din orele de științe și geografie. Astfel s-a reușit sistematizarea cunoștințelor despre mediile de viață cunoscute( grădina, pădurea, balta, delta, peștera, mările și oceanele), despre factorii de mediu studiați( solul, apa, aerul) și despre activitățile oamenilor( ocupații, agricultură și economie).

Ce fapte dăunătoare mediului ale copiilor cunoașteți?

Întrebarea a fost cam incomodă, deoarece primul impuls al momentului a fost de nerecunoaștere a problemei. Copiii au plasat îndatorirea de protejare a mediului persoanelor adulte, care în viziunea lor sunt singurii responsabili pentru cauzele și efectele poluării. Prin conversații au fost dirijați să precizeze că oamenii sunt cei care poluează aerul, apa și solul, fiind la rândul lor victimele efectelor poluării, adică poluați. Însă, elevii au descoperit că nu numai adulții cauzează poluarea sau degradarea mediului.

Repetarea întrebării cu o intonație mai caldă, mai apropiată de vârsta școlară, a scos la iveală un dialog deschis din care am selectat informațiile despre activitățile dăunătoare ale copiilor desfășurate asupra mediului, cum ar fi:

copiii aruncă ambalajele de la dulciuri în curtea școlii, în șanțul de lângă școală, pe stradă, în clasă, etc., deși în apropierea lor există numeroase coșuri de gunoi;

în timpul liber, copiii se urcă în copaci, rup frunze, crengi, distrug arborii și cuiburile păsărelelor ce-și au adăpost în arbori, distrug din plăcere și curiozitate ouăle cuiburilor de păsări;

distrug plante din flora spontană a împrejurimilor;

distrug insectele și vietățile mici ale solului;

rănesc animalele domestice, dar în special pe cele sălbatice (iepuri, iezi, pui de vulpe, etc.);

fac focuri în pădure, neprotejat, care pot cauza catastrofe;

distrug vietățile din pârâurile satului;

aruncă gunoaiele din gospodărie la întâmplare, etc.

În urma acestor discuții purtate în orele de recapitulare, întocmirea unui plan de măsuri pentru combaterea poluării, nu a mai întâmpinat greutăți. Elevii au fost împărțiți în patru grupe, pentru a elabora câteva măsuri pentru diferite categorii și domenii de activitate.

Grupa I – Combaterea poluării în industrie (sau cauzate de industrie):

atașarea filtrelor la coșurile de fum;

modernizarea aparaturilor din industrie;

amplasarea combinatelor chimice în zone foarte izolate;

realizarea unor fabrici cu grad minim de poluare;

depozitarea corectă a reziduurilor și deșeurilor materiale;

transportarea deșeurilor în locuri speciale;

Grupa a II-a. – Poluarea în agricultură – măsuri de combatere:

folosirea tehnologiei simple în gospodării în efectuarea lucrărilor agricole;

mai puține pesticide pe culturile de legume, viță, cereale;

utilizarea eficientă a terenurilor agricole;

evitarea pășunatului excesiv;

asigurarea unor elemente sănătoase prin folosirea îngrășămintelor naturale;

Grupa a III-a – Prevenirea poluării pădurilor:

protejarea pădurilor seculare;

oprirea tăierii copacilor (exploatarea lemnului în ritm redus);

acțiuni de plantare a puieților;

protejarea faunei și florei spontane specifice pădurilor;

protejarea pădurii de foc;

protejarea izvoarelor de apă;

reciclarea hârtiei folosite în vederea protejării arborilor folosiți pentru obținerea hârtiei;

Grupa a IV-a – Acțiunile oamenilor

alimentație ecologică, sănătoasă, fără aditivi, substanțe chimice și coloranți;

renunțarea la activități dăunătoare mediului;

colectarea și selectarea deșeurilor;

construirea coșurilor ecologice (pentru sticlă, plastic, hârtie, mâncare);

reciclarea deșeurilor;

educarea copiilor în sprijinul dragostei pentru natură;

protejarea plantelor și animalelor aflate pe cale de dispariție (rezervații naturale);

Toate propunerile elevilor au fost interesante, însă nu toate depind de copii, în vederea realizării lor. De aceea, am discutat cu elevii propunerile realizate de grupa a IV-a, cele care vizează activitățile oamenilor, ce pot conduce la combaterea poluării. Realizarea unei educații corespunzătoare privind mediul înconjurător se poate realiza. Astfel este nevoie de extinderea informării în mass-media pentru toate categoriile de oameni și îndeosebi pentru tineri, mai ales copii, privind tematica poluării și protecția mediului înconjurător. Informarea în masă despre efectele negative ale poluării, atrage atenția cetățenilor și poate forma inconștient o latură a conduitei ecologice. În zonele degradate este necesară intervenția oamenilor prin acțiuni voluntare de intervenție, acțiuni de ecologizare, benefice procesului de combatere a poluării. Tot prin educația ecologică, se pot dezvolta în rândul elevilor pasiunea și interesul pentru cercetări individuale și colective asupra mediului, prin care să observe și să investigheze natura, realitatea înconjurătoare, relațiile dintre mediile de viață cunoscute și vietăți și relația om-natură.

Capitolul III

ȘCOALA ÎN SPRIJINUL NATURII

Importanța disciplinelor de învățământ

Abordarea oricărui demers de învățare presupune planificarea și proiectarea actului educațional. În acest demers sunt necesare repere privind particularitățile de vârstă ale elevilor și finalitățile actului educațional. Obiectivele unui ciclu curricular, consemnează așteptările societății privind achizițiile copilului la finele acestuia, fundamentate pe cerințele sociale exprimate și pe caracteristicile psiho-somatice ale elevilor. Ele cuprind: gândirea creativă, folosirea diverselor modalități de comunicare în situații reale, înțelegerea sensului de apartenență la comunitate, posibilitatea contribuției la construirea unei vieți de calitate, construirea unui set de valori individuale și sociale, orientarea comportamentului în funcție de acestea. Actualmente programele școlare centrează activitatea didactică pe elev, conferind propriul traseu de învățare potrivit aspirațiilor și talentelor sale.

Benefică se dovedește a fi introducerea disciplinei CUNOAȘTEREA MEDIULUI în curriculum-ul clasei I, care este o continuare firească a activităților din ciclul preprimar, din anul școlar 2003-2004. Această disciplină este o continuare firească a cunoașterii și înțelegerii mediului înconjurător, cât și a satisfacerii interesului copiilor pentru lumea în care trăiesc. Unul din obiectivele cadru al acestei discipline , îl constituie formarea unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător, prin stimularea interesului față de păstrarea unui mediu echilibrat și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a acestuia. Celelalte obiective vizează dezvoltarea capacităților de observare și înțelegere a realității din mediul înconjurător cât și cunoașterea, înțelegerea și utilizarea în comunicare a unor termeni specifici, pentru a descrie fenomene observate în mediul înconjurător.

Unitatea de învățare reprezintă o structură didactică deschisă și flexibilă, care determină formarea la elevi a unui comportament specific, generat prin integrarea unor obiective de referință în raport cu care este coerentă; este unitară din punct de vedere tematic; se desfășoară în mod sistematic și continuu pe o perioadă de timp și se finalizează prin evaluare. Unitatea de învățare care vine în sprijinul educației ecologice se intitulează ,,Protecția mediului înconjurător” și are ca subunități temele: ,,Acțiuni dăunătoare mediului” și ,,Copiii iubesc natura”.

Obiectivele de referință vizate sunt: 1.2-să identifice caracteristici ale corpurilor din mediul fizic; 2.3-să utilizeze simboluri și informații referitoare la fenomene observate în mediul înconjurător; 3.1-să identifice căi prin care poate contribui la menținerea unei vieți sănătoase a plantelor și a animalelor; 3.2-să participe la acțiuni de îngrijire și protejare a viețuitoarelor.

Activitate: Scopuri: Identificarea activității umane în modificarea mediului de viață.

O activitate posibilă, care are rolul de a evidenția cum a modificat omul mediul natural, poate fi realizată prin completarea unor desene reprezentând un peisaj natural, cu multă vegetație, iar celălalt un peisaj ce evidențiază elementele civilizației: un oraș, fabrici, mașini, avioane pe cer, etc.

Prin conversație se dirijează observarea tablourilor conducând elevii la identificarea elementelor din mediu, explicând totodată cum arată natura în faza inițială și cum arată după ce omul intervine prin acțiunile sale. Elevii explică de ce construiesc oamenii case, blocuri, etc exprimând dorința oamenilor de a beneficia de școli, case, instituții culturale, spitale, uzine pentru locuri de muncă, însă observă că toate aceste acțiuni modifică peisajul natural, distrugând în mare parte flora și fauna mediului respectiv:

Ce diferențe există între imagini?

Ce plante observați în fiecare imagine?

În care dintre cele două desene credeți că sunt mai multe viețuitoare?

În care desen sunt mai multe adăposturi ale animalelor sălbatice?

De ce au construit oamenii diverse clădiri?

Cum a schimbat omul natura?

Unde există aer mai curat? De ce?

Acestea sunt doar câteva întrebări pe baza cărora se poartă conversația ce se dorește a-i face pe elevi să înțeleagă rolul omului în natură și modificările produse de el.

Activitate: Scopuri: Descrierea efectelor comportamentului dăunător al copiilor asupra plantelor și animalelor; Identificarea unor reguli de comportare care protejează mediul înconjurător.

Materiale necesare: poze, imagini, planșe care să conducă la formarea unei conduite ecologice privind păstrarea curățeniei în locurile publice, protejarea plantelor și animalelor, amenajarea unor spații verzi, economisirea unor resurse naturale precum apa și lemnul.

Modalități de desfășurare: Se distribuie fișe de lucru. Se discută imaginile din manual:

deversarea substanțelor chimice dintr-o uzină în apa unui râu;

un week-end la malul unui râu, spălarea mașinii și aruncarea ambalajelor pe mal și în apă;

distrugerea unui cuib cu puișori de către un copil cu praștia;

scrijelirea copacului de către un copil cu un cuțit mic;

După ce elevii observă imaginile, își exprimă părerile în legătură cu faptele prezentate. Li se adresează întrebarea: ,,Ce crezi că s-ar întâmpla dacă toți oamenii ar proceda la fel?”. Răspunsurile sunt diverse, deoarece elevii se recunosc printre cei care distrug copacii și cuiburile păsărelelor. Astfel riscă să fie dezapreciați de colegii lor. Fișa de lucru presupune o serie de imagini ce reprezintă fapte dăunătoare mediului sau imagini ce reprezintă cum trebuie să procedezi pentru a ajuta natura. Sarcina copiilor este de a bifa căsuța imaginii dăunătoare cu – și cea a căsuței cu imagini protectoare cu +.

Se pot prezenta imagini cu pansarea unui animal rănit, ruperea crengilor din copaci de către copii, călcarea florilor cu piciorul, distrugerea spațiilor verzi din parcuri. Activitatea se poate completa cu ghicitori despre plante și animale îndrăgite de copii, dar se termină cu reprezentarea prin desen a unui animal de care are grijă sau pe care l-a protejat cândva sau a unei flori, a unui copăcel sau spațiu din grădină de care are grijă. Sunt evidențiate pericolele comportamentelor nocive, iar elevii au ca sarcină de lucru pentru acasă realizarea unui desen cu tematică ecologică.

Activitate: Scopuri: Ecologizarea unei zone alese din curtea școlii și din jurul ei.

Activitățile în aer liber, activitățile practice, sunt realizate cu mare entuziasm de către copii. În cazul în care copiii au înțeles importanțe gestului lor pentru natură, pentru plante și animalele care o populează și chiar pentru ei înșiși, activitatea are toate șansele de a fi un succes.

Materiale necesare: mănuși de protecție din cauciuc/plastic, greble, lopeți, mături din nuiele, saci de plastic, coșuri și o pancartă de identificare cu numele clasei participante. Este neapărată utilizarea mănușilor de protecție pentru evitarea îmbolnăvirilor și imediat după activitate se impune spălarea pe mâini. Pancarta de identificare cu numele clasei va marca locul în care copiii și-au desfășurat activitatea. Poate fi interpretată și ca un mesaj adresat adulților, în special comunității. În aceste activități de ecologizare se pune accent pe colectarea deșeurilor din spațiul poluat, selectarea lor după materialul din care este construit și depozitarea deșeurilor fie în coșuri special amenajate, fie într-un loc izolat, de unde responsabilii comunității le transportă la gropile de gunoi.(vezi anexa 2)

Activitate: Scopuri: Protecția animalelor. Îngrijirea păsărelelor

Materiale necesare: Elevii sunt rugați să construiască împreună cu părinții sau bunicii din deșeuri de lemn (scânduri subțirele, șipci, fâșii de draniță de la acoperișul casei, etc.) căsuțe care să constituie adăpost pe timp de iarnă pentru păsărelele ce nu părăsesc țara. Elevii au răspuns cu entuziasm la provocare, majoritatea construind astfel de căsuțe, care au fost așezate în copacii din livada școlii. În aceste căsuțe puneau mereu boabe de cereale și firmituri de pâine( inclusiv cornul primit la pauză) pentru a asigura și hrana păsărelelor. Împreună cu elevii, în activitățile de abilități practice din diverse deșeuri am construit farfurii pentru mâncarea vrăbiuțelor: din cutii de plastic de la margarină, cutii de carton de la sucurile naturale, cutiuțe de muștar, jumătăți de sticle de plastic etc., toate găurite pe lateral și prinse cu diverse fire de ață rezistentă, apoi agățate pe crengile copacilor, spre a oferi suport pentru boabe și veselă pentru mulțimea de păsărele( vezi foto anexa 3)

Activitate: Scopuri: – Identificarea rolului omului în conservarea mediului

Materiale necesare: creioane, imagini, foi, carioca, portofoliu

Activitatea se desfășoară sub forma unui joc didactic. Pe masă sunt așezate creioane( sau bețișoare de numărat), însă trebuie să se așeze mai puține creioane decât numărul elevilor din clasă. Elevii sunt inițiați ca, pe rând să ia câte un creion sau bețișor. Se ajunge la situația când unii elevi nu mai au ce să ia. Prin acest joc simulativ se explică ideea de resurse, de bogății ale mediului. Copii sunt dirijați să ajungă la concluzia că materialele din care obțineau materialele necesare vieții sunt realizate din resurse care nu pot dura tot timpul, ci se pot termina, astfel se introduce și noțiunea de resursă inepuizabilă, care nu se termină, cum ar fi apa, soarele și vântul și resurse precum: lemnul, cărbunele, sarea, petrolul, etc. Sunt prezentate apoi imagini cu deșeuri împrăștiate prin natură, sau imagini foto cu zonele poluate din împrejurimi. Elevii observă, descriu, indică tipurile de deșeuri și precizează care sunt sursele de poluare. Activitatea se poate termina prin declanșarea unui brainstorming cu întrebarea: Ce putem face ca să nu aruncăm oriunde deșeurile? Răspunsurile sunt libere, la obiect sau mai puțin la obiect, însă ele trebuie să fie selectate, listate, scrise de câțiva elevi mai activi, pe foi de hârtie cu carioca colorată pentru a fi utilizate și în timpul altor activități asemănătoare sau pentru a fi afișate pe panourile clasei. Propunerile scrise pot constitui tema unor referate sau a unui proiect colectiv. Propunerile dezvăluie diverse modalități de colectare a materialelor refolosibile: sticle, fier vechi, hârtie, lemn, material plastic, pungi din plastic, ambalaje de la dulciuri, etc. Deșeurile refolosibile pot fi colectate pentru a se realiza din ele diverse obiecte de ornament sau jucării.

Activitate: Scopuri: Refolosirea deșeurilor

Pentru a cunoaște cum să trăiești mai mult și mai sănătos, orice copil trebuie să cunoască materialul din care sunt fabricate unele produse pe care le utilizează zilnic și cât efort material s-a depus pentru obținerea lor.

Materiale necesare: cutii goale de carton, pahare de unică folosință, farfurii și furculițe din plastic, deșeuri textile, pungi de plastic colorate, bucăți de staniol, dopuri de plută, dopuri de plastic, cutii goale de medicamente, șervețele de masă, ziare vechi, sticle de plastic, foarfece, lipici, ace și ață și multe altele.

Mod de desfășurare: debutul activității poate fi deschis de elevii mai mari, foști elevi ai învățătoarei, care au făcut deja astfel de lucruri și pot prezenta lucrările lor realizate din materiale refolosibile: oameni de zăpadă realizați din vată lipită pe sticle mici de plastic, globuri pentru pom realizate din becuri defecte ornate cu hârtie colorată, tablouri reprezentând medii de viață realizate din deșeuri textile, hârtie, bețe de chibrit, paie, etc., cutii suport de creioane realizat din cutii de carton de la medicamente, rame de tablou realizate prin festonarea firelor textile pe suport de plastic sau carton, păpuși din linguri de lemn ornate cu haine din deșeuri textile, păpuși jucării din gheme de ață și nasturi colorați, tablou cu semințe pe cutii de ciocolată, coșulețe din bețe de chibrituri, vaze de flori din sticle de plastic pictate sau ornate cu griș, mălai, mac și multe altele. Dacă întâlnirea dintre cele două clase nu este posibilă, prezentarea jucăriilor este realizată de către învățătoare. Repartizarea obiectelor se face pe grupe. Elevii recunosc materialele din care sunt confecționate, tipul deșeurilor, modul de îmbinare și lipire, apoi sunt dirijați să-și imagineze ce jucării pot confecționa din materialele refolosibile aduse de ei. Se poate interveni cu sugestii, păreri, propuneri și chiar cu un mic ajutor în realizarea jucăriilor. Cele mai reușite lucrări sunt expuse în clasă pe panourile existente sau în expoziția permanentă din vitrina clasei (vezi foto – anexa 4 – expoziție).

Activitate: Scopuri: Limitarea risipei resurselor

Activitatea se desfășoară pe o perioadă mai îndelungată, aproximativ o lună de zile, în afara orelor de școală. Este nevoie și de sprijinul părinților în realizarea proiectului, deoarece presupune efort fizic. Tema propusă ,,Carnavalul verii – haine din deșeuri”. Elevii sunt solicitați să colecteze deșeuri din plastic, în special mase plastice ușoare: pungi, saci din plastic, polistiren val, ambalaje diverse, colorate, beteală pentru brad, staniol, folii din aluminiu, etc.

Activitatea se desfășoară în luna iunie, de preferat pe 5 iunie, ziua mondială a MEDIULUI, ocazie cu care se poate serba și începerea anotimpului vara. În perioada premergătoare elevii sunt ajutați de către adulți să-și confecționeze cât mai ingenios haine din materiale refolosibile și deșeuri plastice. Elevii învață că pot confecționa lucruri plăcute din nimicuri pe care le-ar fi aruncat fără ezitare. (vezi foto – anexa 5 – carnaval).

Deoarece majoritatea activităților desfășurate în spirit ecologic se desfășoară în afara orelor de curs am încercat să formăm un mic club, numit în funcție de vârstă ,,MICII ECOLOGIȘTI”. Are ca scop cunoașterea naturii, protejarea plantelor și animalelor și ecologizarea unor zone poluate. Participă toți elevii clasei I, manifestând interes și curiozitate. Prin inițierea programului se urmărește dezvoltarea inteligenței naturiste, urmărindu-se cum reacționează, ce exprimă, ce analizatori folosește, cum intră în contact cu mediul, fiecare copil.

Caietul învățătorului cu ajutorul unui tabel poate urmări comportamentul elevilor, notat la fiecare activitate.

Tabelul reacțiilor:

Dezvoltarea inteligenței naturiste în rândul elevilor prezintă o mulțime de avantaje:

predomină acțiunea de cercetare-descoperire a mediului;

dezvoltă spiritul de investigație experimentală;

aplică cunoștințele științifice în situații noi;

formulează și verifică ipoteze;

Din mesajele grupului ,,Micii ecologiști” prezentăm câteva idei, sfaturi, propuneri de cooperare pentru salvarea naturii, idei ce sunt prezentate pe panourile clasei:

Învață o dată cu mine să descoperi natura!

Numai împreună putem învăța cum să o apărăm!

Descoperă natura până nu e prea târziu!

Învață să cunoști natura!

În fața naturii nu sunt un copil!

Iubește tot ceea ce te înconjoară!

Natura e pentru mine și pentru tine!

Omul a creat natura, natura l-a creat pe om!

Sunt liber într-o natură curată!

Folosește coșurile de pe stradă!

Nu arunca ambalajele oriunde!

Ai grijă la zgomot!

Nu murdări apele din natură!

Suntem prietenii necuvântătoarelor!

Iubim plantele, animalele, oamenii!

Una din activitățile propuse a fost amenajarea spațiilor verzi din clasă. Deoarece la cunoașterea mediului elevii au avut ca sarcină de lucru plantarea sau semănarea unor plante în ghivece realizate în jumătăți de sticlă de plastic, am extins experimentul în afara programului școlar și am realizat COLȚUL VERDE al clasei cu ghivece cu diferite stadii de dezvoltare a plantelor. Elevii au fost împărțiți în trei grupe. Fiecare grupă a avut o altă sarcină de lucru, după cum urmează:

I – în ghivece realizate din sticle de plastic au semănat semințe de flori sau semințe de cereale;

II – în sticluțe transparente au fost așezați cu grijă lăstari rupți din alte plante mature, pentru a se observa cum se formează mustățile plantei în apă;

III- în ghivece de diferite mărimi plantează flori cu rădăcină, în funcție de specia plantei;

La terminarea acțiunii fiecare elev își etichetează ghiveciul cu numele lui. În continuare, elevii au de observat, de urmărit și de prezentat modificările pe care le reprezintă plantele de la COLȚUL VERDE, având totodată grijă de plante. Pentru fiecare grupă se face instructajul accesibil, pot lucra în același timp toate grupele, urmărindu-se eficiența activității.

Când copiii au suficiente cunoștințe și deprinderi despre ce înseamnă mediul înconjurător și mediu poluat se poate cere elevilor să discute despre poluare, despre deșeuri, apoi să le prezinte în fața clasei fie prin jocuri de mimare, fie prin simularea unor dialoguri fictive, așa numitele jocuri de rol, fie prin exerciții de completare a unor propoziții despre poluare, deșeuri, rezervații, etc. Copiii descoperă cauzele care afectează negativ relațiile dintre animale și plante, animale și om, plante și om, iar aceste discuții conduc la prezentarea predicțiilor de rezolvare a problemelor ce apar în mediu. Copiii învață să descrie caracteristici ale plantelor și animalelor, descoperă importanța plantelor, explică care este impactul petrecerii timpului liber în mijlocul naturii. În relațiile interpersonale, copiii pot să prezinte păreri despre comportamentul colegului de bancă sau al altui coleg de clasă, pot să critice (cel mai ușor) dar pot și să apere comportamentul unui coleg care nu și-a îngrijit planta sau care și-a necăjit animalul de acasă, pot explica de ce în anumite situații nu și-au recunoscut vina, nici nu și-au asumat responsabilitățile, pot desprinde învățături din exemplele analizate, etc. sfaturile desprinse din aceste discuții se afișează în clasă și sunt citite periodic, până se afișează sfatul pentru o altă situație. Prin aceste exerciții copii învață:

să lucreze în echipe;

să asculte atent;

să analizeze diferențele de comportament;

să rezolve probleme comportamentale;

să facă predicții;

să autoevalueze propriul comportament;

să accepte laudele sau criticile colegilor pentru faptele care afectează mediul;

să-și schimbe comportamentul;

O altă activitate interesantă a fost stabilirea unui cod de comportament al clasei, respectat de toți elevii, demonstrat în diverse situații de cunoaștere a mediului. Copiii au ales câteva cuvinte care să-i reprezinte. Curaj, responsabilitate, îndrăzneală, respect, afectivitate, seriozitate. După stabilirea cuvintelor specifice codului de comportament, realizarea unui BRAINSTORMING, a reliefat inteligența naturistă manifestată în comportamente. Întrebarea ,,Când iubim natura?” a primit numeroase răspunsuri:

când culegem flori;

când udăm florile din ghiveci;

când mirosim florile sau crengile înflorite ale copacilor;

când nu facem zgomot;

când ascultăm cântecul păsărelelor;

când bem ceaiuri din plante medicinale;

când avem grijă de căței și pisici;

când salvăm de la moarte un animal sau o plantă;

când umblăm desculți prin roua de pe iarbă;

când strângem frunze și fructe uscate din pădure;

când vizităm animalele de la grădina zoologică;

când facem fapte bune;

când strângem deșeurile și le punem în coșurile speciale, etc.

,, Unde ne manifestăm demonstrând că iubim natura?” a fost o altă întrebare care a lansat o serie de răspunsuri interesante; cum ar fi:

alerg printre copacii din pădure;

pescuiesc la pârâu, dar eliberez peștii;

într-o poieniță plină cu flori;

pe vârful dealului, de unde văd munții;

în curte, atunci când mă joc cu pisoii și cățeii;

pe imaș, printre miei și vaci;

în grădina de flori și în livadă;

prin pădurice, după flori, etc.

Educația pentru mediu, având ca deziderat formarea și dezvoltarea inteligenței naturiste se poate aplica și în orele de opțională, aceasta fiind oarecum înrudită cu educarea ecologică, ( specific: disciplina opțională la clasa I este EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE), determinând prin acțiunile sale descoperirea copiilor experți în problemele naturii. Familia asigură de astfel un prielnic contact cu animale și plante diverse, exersându-se astfel capacitatea de formare prin exercițiu a comportamentelor și atitudinilor benefice mediului. Adulții care înconjoară copiii pot influența în mod pozitiv dezvoltarea dragostei pentru natură. Încurajarea intențiilor, faptelor, imediat prin aprecieri verbale sau nonverbale, prin stimulente, provocări, crearea unor situații problemă, motivează acțiunile viitoare ale copiilor. Dacă școala și comunitatea persistă în formarea comportamentelor ecologice în rândul elevilor, impactul pe termen lung va fi demonstrat prin

contestarea de către copii a comportamentelor nonecologice, agresive cu natura;

implicarea în protecția și ocrotirea naturii;

perfecționarea în domeniile de cercetare a naturii;

înființarea unor legi protectoare;

petrecerea timpului liber în natură;

optarea pentru alimentație și viață sănătoasă( fizică și mentală).

Condiția reușitei impactului pe termen lung ar putea fi prezentată sub forma propunerilor de combatere și prevenire a comportamentelor agresive față de natură: – răspândirea, extinderea, accentuarea informării mass-media pentru orice categorie de vârstă; realizarea unei reforme cu continuitate între treptele de învățământ; stimularea cercetărilor asupra mediului; amplificarea acțiunilor voluntare de intervenție.

Chiar dacă latura ecologică a educației este condiționată de mulți factori, cunoștințele asimilate în timpul copilăriei asigură un comportament normal față de natură, deprinderile ecologice neputând fi șterse cu buretele din conștiința copilului, acesta rămânând implementate adânc, la fel ca alte deprinderi morale și sociale, intitulate ,,cei șapte ani de acasă”; Nu avem voie să disperăm că educația ecologică manifestată în clasele mici nu este continuată în clasele mari. Cunoștințele asimilate în această perioadă pot fi de folos în cadrul orelor de biologie, geografie, cultură civică și educație tehnologică.

,,Eu sunt copilul,

Tu ții în mâinile tale destinul meu,

Tu determini, în cea mai mare măsură,

dacă voi reuși sau voi eșua în viață!

Dă-mi te rog, acele lucruri care

Să mă îndrepte spre fericire,

Educă-mă, te rog, ca să pot fi

O binecuvântare pentru lume!”

( din Child′s Appels, Mamie Gepe Cole)

Copiii sunt însetați de cunoaștere, dornici de a fi educați, mereu atenți când sunt în preajma adulților, de aceea trebuie să alegem cu grijă lucrurile și ideile care pot conduce copilul spre fericire și spre o viață frumoasă. În rândul celor mici educația ecologică se poate face spontan, prin jocuri și activități cu caracter ludic, ce pot antrena entuziasmul elevilor și formarea unui comportament adecvat.

Joc: Jucării muzicale

În fața clasei există o mulțime de obiecte nefolositoare împrăștiate și câțiva saci de plastic. Un grup de elevi depoluează clasa de aceste obiecte, așezându-le în sacii de plastic după criteriul materialului din care este constituit. Se inițiază o orchestră cu instrumente de percuție. Elevii descoperă sunetele diferitelor materiale reciclabile și modul în care pot fi folosite. În desfășurarea jocului urmează: foșnirea ziarelor, lovirea bețelor, lovirea sticlelor de plastic și sticlă cu bețe, lovirea sticlelor de plastic unele de altele, lovirea cutiilor de tablă cu bețele sau cu palma, degetele, ciocnirea pietrelor, etc. Elevii descoperă sunetele diferite produse și doresc să acompanieze un cântec. În timp ce se cântă, se acompaniază cu instrumente muzicale de percuție, de diferite forme, mărimi, materiale de fabricare, acest moment recreativ dezvoltând ideea de refolosire a ambalajelor, în scopuri practice, exersând atât inteligența naturistă cât și cea muzicală.

Joc: Problema naturii

De o săptămână nu a plouat. Plantele din grădină sunt ofilite. Unele s-au uscat. Cum le putem ajuta?

EU……….

TU……….

NOI……….

VOI……….

Toată săptămâna a plouat și plantele din grădină sunt inundate. Cum le putem salva?

EU……….

TU……….

NOI……….

VOI……….

Completarea lacunelor din propoziții dă posibilitatea elevilor de a-și exprima oral părerile în legătură cu problemele naturii, prezentând cunoștințele despre natură și propunând diverse soluții de rezolvare care pot veni în sprijinul naturii. Exercițiile-joc de acest gen se pot realiza atât oral cât și în scris, antrenând participarea activă a elevilor.

În scris jocul se poate desfășura sub forma unui tabel în care elevii să-și exprime opiniile și soluțiile de rezolvare a problemelor naturii.

Prin aplicarea și realizarea acestor jocuri copiii învață:

să ia atitudine;

să-și afirme punctele de vedere cu hotărâre;

să se comporte corect, civilizat;

să-și formeze o concepție corectă de protecție a mediului înconjurător;

să se afirme ca un mic naturalist;

să acționeze în anumite împrejurimi rapid și corect;

să aibă o conduită empatică;

Joc: IGIENA ÎN NATURĂ (fișă de lucru)

Jocul presupune completarea fișei de lucru cu denumirea fiecărui animal sau fenomen prezentat, cu o poreclă specifică și cu propoziții, proverbe, ghicitori, cântecele, texte scurte, etc. completarea celei de-a treia rubrici din tabel implică sistematizarea cunoștințelor științifice despre animale, plante, fenomene ale naturii, dar și a cunoștințelor de limbă și comunicare, muzicale, care vin să completeze procesul de instruire.

Joc – exercițiu practic Poluare – depoluare

Exercițiul se organizează într-un spațiu poluat, fie în sala de clasă, fie în mijlocul naturii, într-un parc, grădină cu flori, livadă, parc, curtea școlii, etc. se intuiește locul ce urmează a fi depoluat și sacii în care se vor depozita obiectele poluante. Din trusa ecologică fiecare copil ia mănuși de protecție, din material plastic. Copiii colectează deșeurile într-o anumită ordine: lemn, plastic, hârtie, metal, sticlă, ambalajele de la dulciuri, etc. sacii se leagă și sunt transportați în locuri special amenajate. Exercițiul se repetă până când spațiul devine nepoluat. Prin acest joc se dezvoltă atenția, rapiditatea în acțiune, coordonarea motrică, spiritul de cooperare, conduita ecologică, etc.

Joc- exercițiu: Spune ceva despre…

În fața clasei sunt adunate borcane cu apă curată și apă poluată, acvariu cu pești, vază cu flori ofilite, crenguțe, ghiveci cu pământ uscat, cutii, ambalaje, dopuri, ziare, reviste, sticluțe de parfum, de medicamente etc.

Un copil alege un obiect din fața clasei și-l înmânează colegului său spunând: ,, Spune ceva despre…”. Fiecare copil va formula câte o propoziție. La finalul jocului se vor separa obiectele nepoluate( apa curată, acvariul) de cele nepoluate sau de cele care devin la rândul lor materiale poluante( ambalaje, ziare, cutii, sticle, etc.). pentru obiectele poluante se vor găsi noi întrebuințări, precizându-se la ce pot fi folosite în scopuri practice, sau sub ce formă de jucării se pot folosi( cutii și sticluțe=de-a farmacia; dopuri=construcții; crenguțe=aranjamente florale, etc.).

Acest gen de activități prezintă interes pentru copii, formându-se inconștient valențele morale ale unui bun ecologist: curajos, iubitor al naturii, ocrotitor al plantelor și animalelor, formându-se astfel conștiința ecologică prin care elevul știe cum să se comporte în natură și comportamentul ecologic, prin care dovedește că a aplicat în practică cunoștințele asimilate, ajutând prin atitudinea sa dezvoltarea armonioasă a naturii. Elevii claselor mici, în urma acestor acțiuni și activități practice de învățare sunt recompensați cu diplome și ecusoane cu specific ecologic, prin care și-au răsplătit meritele de iubitori și ocrotitori ai naturii (vezi anexele 6 și 7 – Diplomă și ecusoane).

Disciplina opțional ,,Educație pentru sănătate”, la clasa I, se implică prin tratarea unor subiecte interesante, ce se doresc a fi o completare benefică a cunoștințelor dobândite în cadrul celorlalte discipline de învățământ, în dezvoltarea spiritului de observare a naturii și în dezvoltarea comportamentului moral specific vârstei. Prin prisma subiectelor propuse spre învățare, se formează cunoștințe despre oameni, natură, plante și animale, mediu, poluare și protecția mediului, alimentație, etc., cu ajutorul fișelor de lucru, jocului didactic, rebusurilor, desenelor se formează elevilor sentimentele de cooperare și întrajutorare, ajutându-i să devină elemente pozitive în societate. Elevii iau cunoștință de lumea înconjurătoare, despre corpurile vii și corpurile nevii, observă plantele din jur (livadă, grădină, sală de clasă, fermă de animale), analizează legăturile dintre natură și viețuitoare, învață cum trebuie îngrijite plantele și animale ca să aibă o viață sănătoasă și să aducă foloase oamenilor. Dacă la subunitatea ,, Alimentația” elevii realizează prin joc învățarea alimentelor sănătoase, a tipurilor de alimente, a substanțelor preponderente (lipide, proteine, glucide, vitamine) se poate sublinia faptul că alimentele trebuie consumate proaspete, foarte bine spălate, iar produsele cumpărate după ce li s-au verificat termenul de valabilitate, totodată se poate accentua ideea de a folosi în alimentație numai alimente ecologice, fără aditivi, coloranți, substanțe chimice, numai produse obținute în gospodăriile proprii. Se atrage atenția a nu se consuma produse necunoscute, deoarece pot produce îmbolnăviri grave, iar uneori și moartea. În prezentarea alimentelor ecologice s-a memorat poezia ,, Supă de zarzavat” de Otilia Cazimir, din care elevii au desprins mesajul: legumele sunt pline de vitamine și constituie o hrană sănătoasă.

O altă metodă interesantă de lucru a fost demersul investigativ, elevii sunt puși în fața faptului de a învăța prin propria experiență, acționând practic prin prezentarea unor ipoteze și verificarea rezultatelor reale. Elevii argumentează ipotezele personale cu ajutorul vocabularului deja format, apoi sunt implicați în modificarea calităților unor substanțe sau alimente, pentru a se putea compara între ele (vezi anexa 8, proiect investigativ: Mirosul și gustul). Tot investigativ se promovează sănătatea cavității bucale, moment prin care se învață atât periajul corect al cavității bucale cât și alimentele sănătoase, propice dezvoltării organismului (vezi anexa 9, proiect investigativ: Acidul acționează?). Investigații asemănătoare se pot realiza și în domeniile specifice științei: recunoașterea unor plante, recunoașterea scoarței copacului din pădurile împrejmuitoare, recunoașterea materialelor refolosibile, a deșeurilor și transformarea lor în lucruri plăcute și utile.

Prin astfel de activități elevii învață să respecte programul zilnic al școlarului, să se hrănească sănătos și să participe efectiv alături de părinți la activitățile de creștere, întreținere a plantelor și animalelor, să se comporte civilizat în activitățile organizate de școală: drumeții, excursii, vizite, etc. aplicarea acestor cunoștințe în conduita morală a elevilor reliefează dezvoltarea ideii de viață sănătoasă: cunoașterea corpurilor din natură, respectarea naturii, comportarea adecvată în natură, protecția mediului, limitarea acțiunilor dăunătoare mediului în rândul copiilor, etc.

Discuțiile premergătoare temelor referitoare la mediul înconjurător pornesc de la citirea și conversația realizată pe baza poeziei ,,Prietenă ne e natura”, versuri din care elevii deprind nu numai cunoștințe specifice mediului, ci și mesajul moral al acestora.

Prietenă ne e natura

E o ființă și copacul,

Și floarea-i gingașă făptură,

O doare dacă vii spre dânsa

Cu ne-nțelegere și ură.

Se sperie adânc pădurea

Vuind de teama unui foc.

Nu te grăbi s-arunci gunoaie!

Respectă fiecare loc!

Ce mândru cântă păsărele!

De ce să le ucizi? Se poate?

Ascultă-le și le-nțelege!

Prietene tu le socoate.

Și apa curge unduioasă

E limpede ca o vioară,

Privind în ea te oglindește

Și fapta singur îți măsoară.

Prietenă ne e natura,

Pădurea, cristaline ape

Să îi descoperim făptura,

Să o iubim, să-i fim aproape!

(Marcela Peneș)

Ce învățături se desprind?

copacul, florile sunt făpturi vii;

faptele rele și ura copiilor pot distruge florile și copacii;

plantele suferă ca și oamenii.

focurile distrug pădurea;

copiii nu au voie să facă foc în pădure;

nu trebuie aruncate gunoaie;

natura trebuie respectată;

cântecul păsărelelor este armonios;

păsărelele nu deranjează viața oamenilor;

nu e bine să ucidem păsări sau să le distrugem cuiburile lor;

apa curată, limpede, transparentă este de folos oamenilor;

fără apă nu se poate trăi, deci trebuie protejată;

natura ne dăruiește bogății;

îndemnul poeziei este să observăm și să descoperim tainele naturii, iubind-o și protejând-o ca pe o prietenă bună.

După discuțiile pe baza poeziei, prin BRAINSTORMING, se răspunde la întrebarea ,,Ce fapte ale copiilor dăunează mediului?”. Răspunsurile sunt comentate de elevi, ei prezentând cazuri reale din propria experiență sau din faptele vecinilor, prietenilor de joacă, acțiuni dăunătoare mediului la care au participat. Astfel se subliniază importanța îngrijirii plantelor și animalelor, mai ales știindu-se faptul că la vârsta școlară mică, elevii sunt foarte afectuoși cu animalele din curtea lor, extinzându-se problema spre mediul înconjurător, casa tuturor oamenilor.

Cum pot proteja copiii sănătatea mediului?

Cum puteți ajuta animalele și plantele?

Cum mențineți curățenia în natură?

Ce înțelegeți prin curățenia mediului înconjurător?

Întrebările prezentate sunt baza conversațiilor din care se desprind noțiuni de sănătate a mediului. Se pot prezenta imagini din care se desprind faptele pro și contra sănătății mediului. În realizarea jocurilor de rol, elevii își prezintă dezinvolt atât cunoștințele, cât și părerile proprii în legătură cu personajele simulate, reliefând indirect atitudinea sa față de personaj sau problema propusă spre rezolvare. Ex:

Un copil și o pasăre rănită de el

Cățelul/ Pisoiul lovit și copilul

Copacul și tăietorul de lemne

Ramura ruptă și un copil răufăcător

Din fiecare dialog purtat se desprinde ideea de protecție și îngrijire a corpurilor vii existente în natură, conducându-se astfel învățarea spre formarea unor atitudini pozitive între oameni, viețuitoare și mediul în care conviețuiesc. Activitatea se poate încheia prin realizarea unui desen prin care să redea fiecare copil o faptă proprie de ocrotire a plantelor sau animalelor.

Introducerea disciplinei CUNOAȘTERA MEDIULUI și parcurgerea paralelă a programei opționale EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE la clasa I, favorizează benefic formarea conștiinței ecologice și dezvoltarea atitudinilor și deprinderilor de protecție a mediului, oglindite printr-un comportament adecvat față de natură.

Cunoașterea mediului la clasa a II-a completează cunoștințele dobândite anterior, lărgind orizontul de cunoaștere al copiilor, prin modul de abordare a problemelor. Elevii își însușesc cunoștințele despre elementele unui mediu natural, despre plantele și animalele din mediul apropiat, despre fenomenele naturii și influența lor asupra viețuitoarelor și asupra mediului. Un interesant capitol se dovedește a fi EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE, în care elevii învață să fie și să se păstreze sănătoși prin exerciții de alcătuire a unor reguli de igienă individuală și colectivă, prin realizarea unor desene, afișe cu tematică din educația sanitară, prin realizarea unor activități practice de îngrijire a clasei. Nu întâmplătoare este plasarea acestei unități de învățare înaintea celei care tratează problema mediului. Nu putem vorbi despre sănătatea mediului până nu se știe ce înseamnă în general sănătatea, igiena personală sau colectivă, sănătatea habitatului sau a locului de muncă, etc. Realizarea învățării unității ,,PROTEJAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR” este posibilă prin studierea problemelor de poluare și de protejare de către copii, noțiuni tratate accesibil vârstei școlare mici. Efectuarea unor excursii sau drumeții în scopul observării efectelor unor activități ale omului asupra mediului apropiat, descrierea verbală sau redarea prin desene a efectelor benefice sau nocive ale faptelor copiilor desfășurate asupra mediului, identificarea în mediu a unor zone afectate de poluare, identificarea zonelor curate, nepoluate, selectarea imaginilor și informațiilor cu tematică legată de mediul înconjurător sunt numai câteva din activitățile de învățare posibil realizabile în cadrul programului școlar. Acestea se pot completa pozitiv cu jocuri de rol, concursuri, jocuri didactice diverse, expoziții de desene, expoziții cu lucrări și jucării confecționate din materiale refolosibile, din deșeuri plastice și textile și cu aportul constructiv al utilizării unor unelte și materiale necesare activității de curățare a mediului.

Ex. FIȘĂ DE LUCRU:

Enumeră câteva acțiuni ale copiilor care dăunează mediului.

Enumeră acțiuni ale oamenilor care dăunează mediului.

Bifează casetele care redau situații de poluare.

Joc de rol: Primarul mediului (în acest joc se cere elevilor să prezinte situația unei zone poluate sau nepoluate, influențele zonei asupra comunității și propunerea unui plan de măsuri sau acțiuni pentru protejarea mediului).

Adresează colegilor un sfat prin care să ajute la protejarea mediului.(Sfaturile și îndemnurile sunt prezentate în fața clasei și apoi afișate pe panourile tematice).

Joc didactic: Alege!

Sarcina jocului este de a alege un obiect sau unealtă care pot fi utilizate în activitățile practice de protejare a mediului. Sunt prezentate pe o fișă sau pe niște jetoane imaginea unor obiecte sau unelte cum ar fi: aspiratorul, pălărie cu fundițe, mănuși de cauciuc, coș de gunoi metalic, cercei și saci de plastic. Alegerea imaginii unui obiect presupune și argumentarea selectării, prin prezentarea denumirii, rolului și a utilizării în practică, eventual prin mimarea folosirii obiectului sau uneltei respective.

Joc didactic: Inventatorul

Sarcina jocului presupune antrenarea sistematizării cunoștințelor, dar și antrenarea spiritului creativ propriu. Se cere desenarea, apoi prezentarea obiectului inventat, obiect ce ar trebui să ajute la protecția mediului. ( ex: un aspirator care adună plasticul; un nor care ar acumula fumul, transformându-l în flori; semne ecologice de atenționare; saci de plastic care ar dezintegra deșeurile nerefolosibile, etc.). Spiritul ludic, creativ și imaginația pot da naștere unor idei naratoare, încurajând elevii să continue studiul în domeniul cunoașterii și protejării mediului.

FIȘĂ DE LUCRU:

De ce sunt adunate deșeurile?

………………………………….

Ce deșeuri ai colectat?

…………………………………

Unde depozităm deșeurile?

Enumeră trei activități prin care dovedești că ai protejat natura.

Scrie ce animal ai dori să protejezi.

Compune o lege prin care protejezi plantele din jurul școlii.

Scrie în casete A(adevărat) sau F(fals):

Viețuitoarele suferă în urma distrugerii mediului natural.

Poluarea ajută natura.

Dacă mediul este sănătos, omul va fi sănătos.

Grupează acțiunile în tabel;

confecționarea căsuțelor pentru păsărele; plantarea unui pomișor; strângerea și depozitarea deșeurilor; aruncarea ambalajelor în poieniță; hrănirea animalelor din pădure; scrijelitul copacilor; distrugerea cuiburilor de păsări; plantarea florilor de ghiveci, etc.

Completarea corectă a tabelului presupune o foarte bună cunoaștere a acțiunilor oamenilor asupra mediului, reliefând gradul dezvoltării inteligenței naturiste la fiecare elev în parte.

Elevii care dovedesc o inteligență naturistă dezvoltată pot fi implicați în realizarea unor portofolii sau proiecte tematice care să cuprindă informații, curiozități, desene, imagini reprezentative temelor propuse: ,,Plantele ne pot fi prietene”, ,,Sănătatea – o comoară”, ,,Animalele de lângă noi”, ,,Natura este darnică”, etc.

Ca și la clasa I, parcurgerea disciplinei CUNOAȘTEREA MEDIULUI, o dată cu disciplina opțională EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE favorizează educația elevilor în spiritul dragostei pentru natură, conținuturile învățării, împletindu-se și completându-se reciproc, ajută la dezvoltarea laturii naturiste din fiecare individ.

Pentru o mai bună cunoaștere a mediului înconjurător, a problemelor legate de mediu, a efectelor negative ale poluării asupra naturii și asupra oamenilor, s-a decis, la nivelul clasei, ca activitatea ecologică desfășurată în clasa I să fie continuată și în clasa a II- a sub forma disciplinei opționale. Elevii au fost de acord ca disciplina opțională să se numească ,,MICII ECOLOGIȘTI”, promițând să desfășoare și în continuare activități ecologice vizate în miniprograma opționalului. ( vezi anexa 10- miniprograma opțional).

Clasa a III- a poate beneficia de un număr mai mare de ore alocat studierii unității de învățare PROTEJAREA MEDIULUI ȘI RECICLAREA DEȘEURILOR în cadrul disciplinei ȘTIINȚE. Conținuturile învățării se referă la problema protejării mediului, noțiuni despre materiale prelucrate și neprelucrate de om și deșeurile, inclusiv prelucrarea lor. Ca activități de învățare se pot enumera:

identificarea surselor de poluare și efectelor acesteia;

argumentarea pro și contra activității oamenilor asupra mediului;

prezentarea efectelor intervenției umane în natură;

realizarea unor afișe cu reguli de conduită ecologică;

prezentarea utilizării apei;

amenajarea și îngrijirea unui spațiu verde în clasă și în curtea școlii;

sortarea deșeurilor după criterii diverse;

recunoașterea procesului de descompunere a deșeurilor;

descrierea reciclării deșeurilor;

antrenarea elevilor în acțiuni de colectare a deșeurilor refolosibile;

utilizarea deșeurilor în scopuri practice;

realizarea unui plan de acțiune privind ecologizarea spațiilor din jurul școlii.

Pentru realizarea acestor activități sunt necesare ca resurse materiale fotografii, imagini, desene, afișe, hârtie, creioane, carioca, deșeuri, mănuși de protecție, mături, greble, coșuri, etc. evaluarea acestor activități se poate realiza oral, ca probă scrisă sau probă practică, accentuându-se nu numai evaluarea cunoștințelor teoretice, ci și a celor practice, care dovedesc formarea conduitei ecologice.

CONȚINUT: PROTEJAREA MEDIULUI

Obiectivele generale urmărite sunt identificarea unor surse de poluare a mediului și înțelegerea importanței protecției mediului.

Se urmărește conștientizarea efectelor activității umane asupra mediului. Captarea atenției se poate realiza prin comentariul problemei acute: POLUAREA, problemă care afectează viața tuturor viețuitoarelor, modificând calitățile factorilor de mediu de care depinde viața. Copiii vor recunoaște cauzele care deteriorează mediul și identifică posibilitățile de protejare a acestuia. Activitatea poate debuta cu analiza comparativă a unor medii diferite de viață( curate și poluate), din care se clasifică deosebirile dintre mediile neatinse de om și cele în care activitatea umană a lăsat amprente. Se subliniază faptul că activitatea umană reprezintă surse sigure de poluare, iar efectele poluării uneori pot fi dezastruoase. În acest moment al activității poate interveni discuția pro și contra activității umane, din dialog elevii pot afla că impactul negativ al omului asupra mediului poate fi minimalizat. Activitatea se poate încheia printr-un desen care să evidențieze cum a modificat omul imaginea naturii( apariția șoselelor, orașelor, automobilelor, întreprinderilor, etc.).

CONȚINUT: Materiale naturale și fabricate.

Obiectivele vizate:

recunoașterea diferențelor dintre materialele prelucrate și cele reprelucrate;

utilizarea conceptului de deșeu;

recunoașterea tipurilor de deșeuri.

Discuțiile introductive prezintă faptul că orice activitate umană produce deșeuri, adică obiecte care nu mai sunt necesare și trebuie aruncate. După intuirea deșeurilor prezentate urmează un brainstorming, din care rezultă răspunsul la întrebarea ,, Ce au în comun aceste lucruri?”. Astfel elevii pricep noțiunea de deșeu, identificându-l cu un obiect devenit inutil. Activitatea continuă frontal, grupându-se deșeurile după anumite criterii. Se poate utiliza o fișă de lucru:

După această clasificare se poate realiza o astfel de clasificare, în funcție de originea deșeului, material prelucrat sau neprelucrat, tabelul fiind completat cu exemplele elevilor.

Materiale neprelucrate Materiale prelucrate

frunze de salată hârtie

coji de legume deșeuri plastic (cutii, sticle,

fructe putrede sacoșe)

coji de ouă metal (cutii, găleți, pene unelte)

textile

Următoarea solicitare a cadrului este de a selecta din exemplele enumerate anterior obiectele care sunt aruncate din propria locuință. Pentru identificarea modalităților de colectare a deșeurilor, elevii sunt întrebați dacă știu unde se aruncă sau se depozitează deșeurile. Se prezintă astfel problema depozitării la oraș: pungi de plastic, saci de gunoi, gropi de gunoi, etc. problema depozitării gunoaielor la țară este mai gravă, deoarece deșeurile sunt depozitate fără grijă în preajma apelor, cursurilor pârâurilor, în albia pârâurilor, în văi, pe coasta dealurilor, etc, acestea modificând negativ aspectul estetic al naturii și raportul dintre natură și viețuitoare, implicând poluarea solului, a apei și a aerului. La finalul orei se poate realiza un desen tematic ecologic sau un afiș ecologic cu mesaj de protejare a mediului.

CONȚINUT: Protejarea mediului( poate fi aplicată și la clasa a IV- a)

Obiectivele vizate:

investigarea descompunerii deșeurilor;

recunoașterea efectelor acumulării deșeurilor în mediu;

stoparea și limitare deteriorării mediului.

Acumularea deșeurilor este o importantă sursă de dezechilibru pentru mediul natural. Copiii intuiesc efectele în timp ale acumulării deșeurilor și enumeră posibilele acțiuni pentru colectarea, depozitarea și reciclarea materialelor inutile. Materialele necesare desfășurării activității pot fi: resturi alimentare, sticle sparte, hârtie folosită, bucăți de lemn, cutii de conserve, capace, flori uscate, planșe, mostre de deșeuri în diverse stări de descompunere( în pungi de plastic se pun bucăți de fier ruginit, pâine mucegăită, hârtie udă, etc.) și fișe de observație.

Datorită peisajului de toamnă, se remarcă covorul de frunze de pe sol. Se întreabă ,, Ce se întâmplă cu frunzele care se aștern pe pământ în fiecare toamnă?”. Răspunsurile elevilor sunt comentate. Se prezintă planșe cu ciuperci care cresc pe frunze moarte și râme care consumă frunzele, conversându-se pe baza imaginii. Se conchide că unele frunze sunt arse, altele sunt consumate de unele organisme. Elevii sunt organizați în grupe de 2-3 elevi, cărora le sunt prezentate deșeurile descompuse în punguțele de plastic, spre a observa și a identifica fiecare mostră de deșeu. Se raportează rezultatele observațiilor. Astfel se percepe noțiunea de descompunere, din care trag concluzia că unele deșeuri dispar prin descompunere, fiind hrană pentru alte vietăți. În acest caz se poate aplica demersul investigativ, urmărindu-se rapiditatea descompunerii unor deșeuri, rezultatele fiind raportate în fișa de predicții și verificări, procesul descompunerii fiind urmărit pe parcursul a 3-4 săptămâni. Investigarea constă în observarea stării de descompunere a unor deșeuri îngropate în pământ și notarea transformărilor suferite de acestea.

CONȚINUT: Protejarea mediului( cl. a IV- a)

Obiectivele propuse urmăresc identificarea unor modalități de utilizare a deșeurilor, recunoașterea, colectarea și utilizarea unor materiale reciclabile. Elevii au învățat multe lucruri despre resursele pământului, resurse care trebuie ocrotite, protejate spre a nu se epuiza. Este necesară cunoașterea originii obiectelor și cât efort material este înglobat în fabricarea lor. Elevii adună la școală deșeuri, după indicațiile primite, materiale refolosibile, diverse obiecte și deșeuri textile, sticle de plastic, capace și dopuri, hârtie, , foarfece, lipici, ață, ace, etc. Obiectele aduse sunt repartizate pe grupe de elevi, se observă anumite jucării și ornamente deja confecționate spre a se putea completa o fișă de observație.

Fișă de observație:

Elevii vor recunoaște că, din deșeurile pe care le-au adus, pot confecționa diferite obiecte. Învățătorul solicită confecționarea altor obiecte din materialele colectate, antrenând spiritul ludic, creativitatea și libera imaginație în realizarea unor jucării sau obiecte practice. Lucrările reușite pot fi expuse în miniexpoziția clasei sau în expozițiile școlii, de altfel pot fi premiate cu diplome de un cunoscător al deșeurilor. Activitatea dezvoltă simțul practic de gospodărire, de administrare corectă a bunurilor materiale, de recondiționare și refolosire a materialelor inutile în scop practic sau plastic.

Interdisciplinaritatea școlară

Evaluarea prin intermediul portofoliilor realizate la disciplina ,,Natura- prietena mea”- disciplină opțională

Evaluarea este o componentă esențială a activității de instrucție și educație, fiind punctul final în măsurarea și aprecierea rezultatelor școlare. Evaluarea îi oferă elevului posibilitatea de a cunoaște nivelul de performanță obținut în raport cu cel așteptat de el, de școală, de familie. Deși evaluarea este o componentă firească a activității școlare, elevii o privesc cu oarecare teamă, considerând-o un mijloc de descoperire și sancționare a greșelilor. Este foarte important să-i ajutăm pe copii să depășească temerile, evident nejustificate, să-i îndrumăm spre activitatea de autoinformare, făcându-i să înțeleagă că totul pornește de la ei înșiși. În acest sens, este necesar să asigurăm un climat de încredere și siguranță, pornind de la ceea ce poate să facă elevul mai bine, având dreptul să greșească, climat prin care este încurajat și ajutat de către învățător.

Evaluarea trebuie precedată de o atentă activitate pregătitoare de explicare a rolului ei, urmând conștientizarea, motivarea și stimularea interesului pentru învățătură. Pentru a asigura o activitate riguroasă la clasă s-a încercat o abordare interdisciplinară în actul de evaluare. Interdisciplinaritatea asigură o integrare logică a tuturor tipurilor de conținuturi, o stabilitate minuțioasă a relațiilor reciproce dintre materiile de învățământ. Interdisciplinaritatea oferă un larg spectru de posibilități să se informeze, să-și descopere aptitudinile, să-și formeze deprinderi de muncă și de viață. Prin intermediul abordării interdisciplinare se permite elevului să acumuleze informații despre obiecte, procese, fenomene care vor fi aprofundate pe viitor; clasifică mai bine o temă, făcând apel la mai multe conținuturi; creează corelarea limbajelor specifice unor domenii școlare; ajută la integrarea mai ușoară a elevilor din clasa a IV- a în clasa a V- a, fiind deja formalizați cu modalitatea de a învăța prin eforturi proprii. Promovarea interdisciplinarității este asigurată de metoda portofoliului, o metodă de evaluare flexibilă, complexă și integratoare.

Ce înseamnă portofoliu? Putem defini acest obiect ca fiind dosar, mapă în care se păstrează hârtii de valoare; colecție de informații; mai poate fi definit în altă ordine de idei ca fiind o modalitate de evaluare școlară pe termen lung, modalitate de dezvoltare a personalității elevului pe mai multe planuri (latura intelectuală, afectivă, practică); modalitate de integrare socială a elevilor cu dizabilități sau a celor introvertiți, a elevilor mai puțin entuziaști în activități practice atractive; mijloc de informare păstrat în școală pentru următoarele generații.

Elevii au început prin a realiza portofolii personale în care îndeplineau sarcinile de lucru la anumite discipline ale clasei a III-a, anume, teme de lucru la științe, educație civică, limbă și comunicare și opțional. Lucrările au fost sortate și grupate sub titluri pozitive sau sub emblema unei discipline școlare. Mai târziu, realizarea portofoliilor a necesitat transformarea lor în dosare documentare, pentru care a fost necesară parcurgerea următorilor pași:

– stabilirea temei și a programului de execuție (termen de realizare);

– stabilirea formei de scris, a tipului de hârtie, a materialelor necesare și a mijloacelor sau resurselor de informare și documentare, a bibliografiei;

– numirea grupului de elevi; stabilirea echipei de lucru.

determinarea formei portofoliului (dosar, mapă, plic, casetă., cutie);

selecția lucrărilor;

păstrarea portofoliilor (sub forma unui expozeu științific, în rafturile dulapului, în biblioteca clasei, în biblioteca școlii);

evaluarea lucrărilor prin apreciere și expunere.

Într-un cuvânt, în demersul realizării unui dosar tematic se precizează din start titlul lucrării, perioada de realizare, grupul țintă, cuprinsul tematic, bibliografie documentară. Astfel se asigură o bună legătură între toate disciplinele de învățământ și informarea culturală prin împrumut de carte, reviste, periodice, fiind totodată și o modalitate de dezvoltare a capacităților de citire, înțelegere, deprindere a ideii, de analiză și sinteză a informațiilor. Se ajunge treptat la formarea capacității de discernământ în alegerea și transcrierea informațiilor.

Realizarea portofoliilor a împletit cu succes informații din mai multe discipline de învățământ, interdisciplinaritatea intervenind de la sine putere, fără prea multe dificultăți.

Exemplificare:

PROTECȚIA MEDIULUI: discipline prezente: opțional ,, Natura, prietena mea”, științe, geografie, educație plastică, abilități practice, educație muzicală, program educațional ECOȘCOALA, educație civică, limbă și comunicare, etc.

Dosarul documentar cuprinde informații privind mediile de viață, factorii de mediu, poluarea mediilor, plan de măsuri antipoluare, importanța apei, pădurea și resursele ei, desene cu teme ecologice, colaje realizate din deșeuri textile, informații despre zone poluate din țară, curiozități despre plante și animale aflate pe cale de dispariție sau ocrotite de lege, sfaturi pentru micii ecologiști, cântece și versuri despre natură întâlnite la marii poeți români, etc. se pot aduce completări cu informații și date despre mediu, referate și simpozioane ocazionate de diverse evenimente, compuneri și scrisori deschise către comunitate, imagini foto din mijlocul acțiunilor ecologice desfășurate de elevi, impresii și păreri proprii, sugestii pentru combaterea poluării, afișe ecologice, etc.

ANOTIMPURI: discipline intersectate în dosar: literatură, științe, educație plastică, educație muzicală, abilități practice, matematică.

Dosarul documentar cuprinde noțiuni științifice despre anotimpuri privind durata în luni, zile, tipul zilelor și nopților, formarea anotimpurilor, mișcarea de revoluție și de rotație, formarea solstițiului și echinocțiului, desene cu rotația Pământului în jurul soarelui, desene, colaje reprezentând cele patru anotimpuri, ghicitori, proverbe referitoare la anotimpuri, fragmente din diverse opere literare, texte descriptive în versuri sau în proză, pagini din jurnalele unor scriitori, cântece adecvate și imagini sugestive. Întocmirea unui astfel de dosar presupune multă informare, însă dosarul a fost realizat pe echipe de lucru, elevii primind în parte sarcini de lucru, cu teme diferite, ținându-se cont de capacitățile intelectuale ale fiecăruia și de posibilitățile fiecărui elev de a se informa. Antrenarea pe echipe a facilitat munca elevilor, dezvoltându-se capacitatea de a selecta, prelucra și sistematiza informații, accentuându-se dezvoltarea relațiilor interpersonale, formându-se deprinderi de a lucra în colectiv, de a aprecia munca semenilor, de a crea un ambient cât mai natural, propice desfășurării activităților școlare.

Satul Meu – proiect de lucru pe echipe, ce întâlnește multe discipline școlare în conținutul său, dar și multe cunoștințe aflate din mediul extrașcolar: istorie, științe, educație civică, literatură, educație muzicală, folclor, educație plastică, educație familială și educație ecologică. Dosarul se realizează pe parcursul mai multor luni (între 2 și 4 luni, în funcție de complexitatea lui și de parcurgerea cunoștințelor specifice la unele discipline de învățământ), cuprinsul este stabilit în urma unui brainstorming, bibliografia este căutată la biblioteca școlii sau în biblioteca personală. Dosarul se bazează pe scurte compuneri, eseuri tematice, ilustrații, versuri, cântece, diverse informații referitoare la capitolele propuse, sub titluri ce se pot referi la:

istoricul satului, origine, organizare administrativă;

așezare geografică, vecini, ape, climă, relief;

vegetație spontană, flora și fauna satului;

oamenii și ocupațiile lor;

instituțiile satului, importanța lor;

structura arhitecturală a satului bucovinean (biserică și școală în centrul

satului, specificul caselor bucovinene – în 4 table și 2 ape, specificul camerelor);

tradiții și obiceiuri – enumerarea dansurilor specifice satului, cântecelor,

colindelor, urăturilor, semănatului, specificul sărbătorilor de primăvară, vară, toamnă, iarnă, superstiții locale, povești culese de la străbunici, doine, ghicitori, prezentarea obiceiului de nuntă, prezentarea festivalului ,,Cetina de brad” – păstrător al tradiției locale, prezentarea portului popular, etc.

implicarea elevilor și a comunității în păstrarea frumuseții satului prin

realizarea activităților ecologice (vezi harta satului – anexa 11).

satul în viitor – impresii, compuneri, desene.

Selecția informațiilor se face cu ajutorul coordonatorului, cadrul didactic ce dirijează activitatea cât mai eficient, urmărindu-se implicarea tuturor elevilor, participarea lor fie cu eseuri, compuneri, imagini foto, desene, fie cu povești, ghicitori, urături, colinde, prezentate estetic și vizibil pe foi. Este de preferat să se lucreze în echipe, pe grupe de 2-3 elevi pentru fiecare subtitlu al proiectului, în funcție de particularitățile intelectuale, împărțindu-se și sarcinile de lucru. Proiectele în echipă dezvoltă simțul practic, munca în echipă, participarea cu entuziasm, cooperarea între echipe, totodată încolțește ideea cooptării cât mai multor participanți în realizarea unui astfel de portofoliu și prezentare lui ca model pentru alți elevi.

Prin implicarea elevilor în astfel de demersuri școlare se poate foarte ușor observa entuziasmul elevilor, implicarea lor, puterea fiecăruia de a prezenta informațiile, dezvoltarea performanțelor, iar învățătorului I se oferă posibilitatea de a comunica deschis cu elevii asupra calității lucrărilor, corectării erorilor, aspectul final. Portofoliile de acest gen, în care nimic nu se predă, ci totul se cercetează si se prezintă scris sub o formă cât mai atractivă, oferă posibilitatea descoperirii unor valențe artistice deosebite, înclinații spre anumite discipline de învățământ sau domenii extracurriculare, pot evalua cunoștințe din mai multe arii curriculare, însă nu putem aplica evaluarea numai prin intermediul lor.

Criterii de evaluare:

se evaluează:

calitatea estetică a lucrării

calitatea științifică a informațiilor

capacitatea de desprindere, analiză, sintetizare a informațiilor

ordonarea cronologică a datelor sau fișelor

originalitatea exprimării și a aspectului

amprenta personală

aspectul final

implicarea și participarea la realizarea dosarelor documentare

Modalități de evaluare:

notare;

realizarea unui colț metodic al clasei;

realizarea unui expozeu științific( în clasă, hol, bibliotecă);

realizarea unui panou cu imagini, fișe, fotografii tematice;

expoziții de desene și colaje;

prezentarea lucrărilor și a rezultatelor obținute în paginile revistei școlare;

inițierea și desfășurarea concursurilor de portofolii pe clase;

recompensarea prin diplome, ecusoane, reviste, cărți, premii, etc.

Deseori se întâmpină dificultăți în realizarea portofoliilor: lipsa materialelor informative, dezinteresul familiei spre implicare, dificultăți materiale în procurarea mapelor și bibliografiilor, foliilor și hârtiei, lucru ce obligă îndrumătorul să creeze o bună colaborare cu familia, un parteneriat reciproc, cu scopul de a informa părinții asupra importanței portofoliului în dezvoltarea personalității elevului, spre a nu fi perceput ca un simplu moft al școlii.

Formele moderne de evaluare permit valorificarea sub multiple forme a cunoștințelor acumulate în procesul de învățământ, stimulând emulația și întrajutorarea elevilor în cadrul unui efort comun.

2. Interdisciplinaritatea școlară

Dinamica socială a ultimelor decenii aduce în fața lumii contemporane o serie de provocări față de care educația nu poate rămâne indiferentă. Principala caracteristică a acestor provocări este aceea că niciodată omenirea nu s-a confruntat cu atâtea probleme complexe, cum ar fi: globalizarea, interculturalitatea, protecția mediului, sărăcia, explozia informațională, conflictele. Toate acestea revendică o abordare educațională transdisciplinară. Pentru a face față schimbărilor continue caracteristice lumii contemporane, elevii au nevoie de competențe strategice, cum ar fi: abilitatea de a învăța cum să învețe, abilitatea de rezolvare de probleme, abilități de evaluare. Fiecare reformă educațională încorporează, într-un mod fundamental, problemele integrării curriculare. La nivelul curriculum-ului integrarea înseamnă stabilirea de relații clare între cunoștințele, capacitățile, competențele, atitudinile și valorile care aparțin unor discipline școlare distincte.

Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii curriculare, iar în urma intersectării putând lua naștere diferite obiecte de studiu (aceste noi obiecte de studiu formate vor să acopere acele ,,pete albe” de pe harta cunoașterii. Abordarea integrată la acest nivel se realizează prin ignorarea limitelor stricte ale disciplinelor, căutând teme comune diferitelor obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor învățării la un grad mai înalt.

Transdisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai relevat de integrare al curriculum- ului. Abordarea integrată la acest nivel se realizează prin fuziune, adică renunțarea completă la limitele disciplinelor de studiu implicate. Acest tip de abordare integrată se folosește în dezvoltarea unor proiecte integrate sau chiar conceperea unor programe de cercetare.

Dimensiunile abordării integrate:

Integrarea orizontală care reunește într-un ansamblu coerent două sau mai multe obiecte de studiu, aparținând unor arii curriculare diferite;

Integrarea verticală care reunește două dau mai multe obiecte de studiu din aceeași arie curriculară.

EXEMPLIFICAREA ABORDĂRII INTEGRATE( EDUCAREA ECOLOGICĂ PRIN…)

Matematică:

cl. a II- a. Probleme cu tematică ecologică:

1. Elevii din tabăra ,, Prietenii naturii” au confecționat panouri pe care le-au montat în zonele turistice. Observați tabelul:

Compuneți probleme folosind datele din tabel și apoi efectuați rezolvările lor. Prezentați importanța ocrotirii naturii

.

2. Într-o rezervație naturală sunt 456 cocoși de munte, iar fazani cu 137 mai puțini.

Câte păsări sunt în rezervație?

3, Pentru concursul de desene ,, Salvați Planeta Albastră!” s-au primit 425 planșe( lucrări). Dintre acestea 42 au primit premiul I, 25 premiul al II-lea, iar 36 premiul al III-lea.

Câte planșe nu au fost premiate?

CL.I. Cunoașterea mediului – Primăvara

Cunoștințele despre primăvară se abordează integrat într-o lecție recapitulativă. Se vizează verificarea, consolidarea și sistematizarea cunoștințelor despre primăvară prin prisma mai multor discipline școlare. Obiectivele urmăresc prezentarea anotimpului, a modificărilor survenite în natură, enumerarea lunilor componente, realizarea unor dialoguri simulate, desenarea ghioceilor, prezentarea activităților oamenilor specifice anotimpului, prezentarea acțiunilor dăunătoare mediului, confecționarea unui ecuson ecologic din deșeuri și decupaje, prezentarea primăverii prin versuri și cântece. Prin acest proiect s-au intersectat cunoașterea mediului, educația pentru sănătate, educația plastică, abilități plastice, educație muzicală și literatură. Abordarea integrată reliefează cunoștințele din mai multe arii curriculare, subliniind în cazul de față latura ecologică a activității: grija față de plante și animale, pădurea – importanța pentru oameni, plantarea pomișorilor, dragostea pentru natură( vezi anexa 12 – proiect PRIMĂVARA)

Istorie cl. a IV- a Subiect intersectat: Pădurea în istoria românilor

Informații:

pădurea ținutului carpato-danubian în vremuri era mult mai întinsă acoperind și dealurile și câmpiile din zilele de azi;

dacii au folosit copacii unei păduri tinere, tăiați la un stat de om și i-au camuflat cu haine și arme dacice;

dacii își construiau casele din lemn;

uneltele, vasele și mobilele strămoșilor au fost din lemn (furca, grebla, măsuța, scaunele, masa rotundă, lavițele, blidele, putineiele, jugurile);

Transilvania este numită și țara de dincolo de păduri;

Moldova este țara pădurilor de rășinoase care acopereau munții și părțile dinspre miazănoapte;

românii au luptat la adăpostul pădurii (Codrii Cosminului 1497- Ștefan cel Mare);

stejarul ocrotit de la Cajvana este datat a dăinui de peste 500 de ani, de pe vremea lui Ștefan cel Mare;

codru istoric al Moldovei- Slătioara (codru secular – rezervație naturală);

s-au construit biserici din lemn (mănăstirea ,, Dintr-un lemn”- Vâlcea);

pădurea era sursă de alimentație (pădurea e casa și masa vânatului);

locuitorii țării s-au ascuns în păduri în vremurile de pribegie.

cl. a IV-a Limba și literatura română – Pădurea (compunere)

Discuțiile introductive se bazează pe analiza poeziilor care au ca subiect pădurea, specificându-se bogățiile, importanța pădurii, rolul ei ecologic, rolul estetic și recreativ, etc. compunerea solicită expunerea cunoștințelor științifice într-un vocabular literar.

Pădurea transparentă

Cezar Baltag

Sub fiecare coajă de copac

cei ce au fost sau se vor naște tac.

În fiecare paltin la amiază

O fată doarme, un băiat visează.

Cântec

George Topârceanu

Frumoasă ești, pădurea mea,

Când umbra-i încă rară

Și printre crengi adie-abia

Un vânt de primăvară.

Trec anii lumii fără să-i mai doară,

ei luminează roata milenară.

În vechi jugastri, în arțari și tei

călătoresc bărbați, roiesc femei.

Un prunc se-ntinde, un bătrân zâmbește

Sunt laolaltă toți. Pădurea crește…

Când de subt frunze moarte ies

În umbră viorele,

Iar eu străbat huceagul des

Cu gândurile mele…

Când strălucesc sub roua grea

Cărări de soare pline,

Frumoasă ești, pădurea mea,

Și singură ca mine…

(raportul ecologic: pădurea – resursă inepuizabilă în condiția bunei ei gospodăriri, substanțele organice din sol hrănesc arborii pădurii, pădurea este un mediu de viață pentru multe specii de plante și animale, etc.).

(raportul afectiv: dezvoltarea dragostei pentru pădure, plantele și animalele ei, sentimentele emoționale în timpul drumețiilor în natură, etc.)

Educație muzicală – cl. I-IV – învățarea unor cântece cu mesaj ecologic, transmițând dragostea pentru natură, grija față de plante și animale, intensificarea relațiilor de prietenie, activități practice de păstrare a curățeniei, a sănătății,etc. Ex: Copăcelul; Primăvara; Tot ce e pe lume ; O zi pierdută; Albinița; Dacă furnica; Ecoul……… .

Educație plastică și abilități practice – cl. I-IV

Cel mai des se intersectează educația plastică, educația muzicală, literatura cu abilitățile practice. Prezentarea cunoștințelor se face paralel cu dezvoltarea deprinderilor și priceperilor plastice, dar și ecologia, temele realizându-se sub forma desenelor tematice și a refolosirii deșeurilor în scopul îmbinării și lipirii, asamblării materialelor refolosibile în jucării și obiecte practice, folosite în casă sau la școală.

Ex. desen tematic:

Așa da! Așa nu!

Fapte ecologice

Salvați Pădurea!

Planeta Albastră

Lumea e a noastră

Un loc liniștit

Ex. confecționare:

jucării, păpuși, roboței din cutii, deșeuri textile;

instrumente muzicale de percuție din becuri, sticle de plastic, cutii metalice;

suporturi( diverse materiale), etc.

Limbă și comunicare: cl. I. textul ,, Cățelușul șchiop”

Textul prezintă situația unui cățeluș care a apărut în mijlocul copiilor cu o lăbuță ruptă. Pe baza unui BRAINSTORMING se conversează despre cauza lovirii cățelușului.

Întrebări care solicită răspunsuri cu mesaj ecologic:

Cine credeți că a luat cățelul? (atitudinea negativă a copiilor)

De ce l-a lovit pe cățel? (răutatea/ violența manifestată asupra viețuitoarelor)

Cum ar trebui să se poarte copiii cu animalele? (atitudinea față de lucruri și față de viețuitoare)

Cum răsplătesc animalele dragostea oamenilor? (recunoștința animalelor față de stăpân)

Cum păstrăm curățenia în curte? (prezentarea acțiunilor de ecologizare a curții, a zonelor din împrejurimi)

Ce poezie cunoașteți cu acest titlu? (prezentarea poeziei ,, Cățelușul șchiop” de Elena Farago, compararea cazurilor, analiza atitudinilor nonecologice ale copiilor).

.

Educație civică – clasa a III-a, clasa a IV-a – atitudinea față de lucruri

Simboluri:

plante și animale:

simbolul primăverii

simbolul păcii

simbolul înțelepciunii

simbolul norocului

lucruri (pictograme):

simbolul României

simbolul sănătății (farmaciei)

simbolul reciclării (material refolosibil)

Evaluare – clasa a III-a

Alegeți variante corectă:

Lucrurile:

au viață

nu sunt persoane

nu sunt utile

Proprietarul este:

stăpânul tuturor lucrurilor

stăpânul bunurilor personale

cel care are lucruri împrumutate

Deșeuri înseamnă:

lucruri cumpărate mai ieftin

lucruri frumoase

lucruri uzate, nefolositoare

Întrebări:

Cum putem grupa deșeurile?

Cum avem grijă de deșeuri?

Unde aruncăm lucrurile nefolositoare?

Ce măsuri puteți lua pentru prevenirea poluării?

Activități ecologice desfășurate de elevi

Din legile lui Murphy:

Prima regulă a protecției mediului înconjurător:

O specie este protejată numai după ce a dispărut aproape cu desăvârșire.

A doua regulă a protecției mediului înconjurător:

Cea mai eficientă cale de a te debarasa de reziduurile toxice este să reîncadrezi reziduul ca netoxic.

A treia regulă a protecției mediului înconjurător:

Tot ceea ce se face pentru a se îmbunătăți o regiune a mediului înconjurător va provoca o înrăutățire corespunzătoare într-o altă regiune.

Programul ECOȘCOALA apare în școli ca un mijloc eficient de formare și dezvoltare a conștiinței și conduitei ecologice. Educarea ecologică este o activitate extrașcolară, care, desfășurată în afara orelor de curs, implică foarte mult efort fizic și psihic din partea copiilor. Însă, prezentarea lui într-o formă cât mai agreabilă și mai accesibilă copiilor stârnește interesul, curiozitatea și amplifică dorința de participare.

Prin activitățile programului se încearcă lărgirea orizontului spre cunoaștere și spre învățare, pentru a fi nu numai iubitori ai naturii, ci și protectorii ei, consevatorii unei naturi curate, salubre, păstrării echilibrelor stabilite prin veacuri de natură spre o mai bună dezvoltare biologică armonioasă.

Se urmărește colectarea deșeurilor nedegradabile de pe solul din împrejurimi, colectarea unor plante și fructe, semințe uscate, fără a distruge echilibrele din natură. Scopul este oglindit în realizarea unor ierbare cu plante medicinale cunoscute, realizarea unor tablouri și jucării, activități ce pot înlocui timpul petrecut în fața televizorului.

Elevii învață prin derularea acestui proiect că fiecare persoană poate prin aportul său, după forțele specifice vârstei să ajute la păstrarea naturii și a lumii vii.

Programul ECOȘCOALA a început să se deruleze la nivelul ciclului gimnazial, cu activități de plantare a trandafirilor, acțiuni de ecologizare a clasei, eseuri tematice despre impactul lucrărilor agricole mecanizate asupra solului și impactul îngrășămintelor chimice asupra culturilor și altele. Ținând cont de particularitățile de vârstă ale elevilor din ciclul primar, am extins proiectul și la nivelul ciclului primar, încercând să pornim de la considerente teoretice, care pot genera formarea conștiinței ecologice atât în rândul elevilor, cât și în mijlocul comunității locale, apoi derularea activităților practice care intervin benefic în educarea în spirit ecologic, în special în formarea priceperilor și deprinderilor de ocrotire, de protejare și de păstrare a mediului înconjurător. Astfel se încearcă educarea oricărei persoane în spiritul respectului față de natură, pentru ca fiecare să înțeleagă că este un element indispensabil în natură care indirect poate contribui la degradarea și distrugerea mediului.

Programul are ca grup țintă elevii ciclului primar, fiecare colaborator al programului având rolul de a comunica obiectivele acestui program și tipurile de activități la nivelul claselor, nu numai elevilor, ci și familiilor acestora, în timpul lectoratelor cu părinții sau prin difuzarea unei foi volante, unei scrisori deschise adresată comunității, autorităților, părinților. Programul are ca perioadă de desfășurare un an calendaristic, de aceea s-a propus desfășurarea unei activități pe durata unei luni calendaristice.

Analiza SWOT a proiectului a reliefat punctele tari în desfășurarea lui ca fiind: derularea programului; buna colaborare cu instituțiile locale; poziționarea satului într-o zonă geografică pitorească; existența multor spații verzi prin împrejurimi, etc. Cauzele care au necesitat implicarea în acest program extracurricular (punctele slabe) au fost: existența unei zone poluate în apropierea școlii; existența șantierului de construcții în curtea școlii; existența ambalajelor plastice la întâmplare în curtea școlii și în împrejurimi; aspectul dezagreabil provocat de deșeuri.

Obiectivele programului mare, desfășurat la nivelul școlii, care vizează elevii pot viza:

susținerea curiozității;

orientarea spre activități experimentale și orientative;

îmbogățirea vocabularului cu limbaj specific ecologic;

însușirea normelor ecologice;

stimularea imaginației și creativității;

exprimarea independentă a opiniilor proprii.

Pentru cadrele didactice ale școlii implicate, obiectivele proiectului, reprezintă familiarizarea cu noi metode de stimulare a elevului pentru desfășurarea acțiunilor ecologice, abilitatea cadrului de a construi un mediu educațional propice nevoilor elevilor; menținerea legăturii cu familia în vederea rezolvării problemelor financiare ce pot să apară pe parcurs.

Un alt obiectiv important al proiectului este implicarea părinților în desfășurarea lui, conștientizarea familiei asupra rolului educativ în dezvoltarea propriilor copii.

Activitățile desfășurate la nivelul școlii sunt specifice ciclului gimnazial, dar se reîntâlnesc și în proiectul ciclului primar, activitățile având un caracter general, urmărit de orice coordonator al programului, putându-se desfășura la nivelul oricărui ciclu de învățământ, inclusiv la preșcolar, singura diferență că fiecare acțiune trebuie adaptată particularităților de vârstă specifice și inteligențelor multiple descoperite. ( vezi anexa 13 – Proiect ECOȘCOALA. ACTIVITĂȚI LA NIVELULUI ȘCOLII).

Anul calendaristic 2004 a prevăzut desfășurarea a trei proiecte ecologice la nivelul ciclului primar, intitulate:

Iubitori și ocrotitori ai naturii

Din natură putem procura jucării

Ne pasă de satul nostru

Proiectele au fost prezentate în cadrul Consiliului Profesoral, au fost discutate și analizate, după care au fost ,, adoptate” de cadrele didactice ale claselor I-IV, cu intenția de a le prezenta elevilor și de a se implica în realizarea lor. Activitățile au fost diverse, oferind posibilitatea elevilor de a participa cu interes și entuziasm, dezvoltând totodată deprinderi ecologice (pentru unii elevi acestea au fost firești, dovedind că din familie cunosc importanța păstrării sănătății, însă pentru cei mai mulți au fost un semnal ce le-a deschis orizontul spre desfășurarea unor acțiuni proprii prin care ei învață să respecte și să protejeze ceea ce ne oferă natura). Activitățile au fost prezentate într-un calendar de desfășurare, afișat în clase și au fost monitorizate și evaluate prin prisma expozițiilor școlare organizate pe holurile școlii.

2005 vine în întâmpinarea elevilor cu alte două proiecte ecologice, intitulate MICII ECOLOGIȘTI și NATURA SATULUI DEPINDE DE NOI.

Unul din principalele obiective ale proiectului ecologic a fost înființarea unei reviste cu caracter ecologic adresată elevilor din ciclul primar. În cadrul Comisiei metodice a învățătorilor am propus realizarea acestei idei fapt ce a determinat prezentarea proiectelor ecologice și importanța acestora, ședință în urma căreia s-a propus ca revista ciclului primar să se numească PRIETENII NATURII.

Revista școlară este un mijloc de informare utilă în procesul de învățare, ea oferind posibilitatea prezentării informațiilor specifice domeniului ecologic, prezentarea unor știri, curiozități, informații cu privire la elementele diverse ale naturii (plante și animale ocrotite de lege, locuri, spații geografice deosebite, rezervații naturale, etc.). revista ciclului primar, PRIETENII NATURII, oferă elevilor posibilitatea de a participa la concursurile inițiate, de a colabora în vederea redactării ei, prezentând la rândul lor multe informații, curiozități, rebusuri, dar și creații literare cu subiecte din lumea naturii. Se realizează astfel nu numai formarea și dezvoltarea laturii afectiv ecologice, ci și o mai bună colaborare între elevi și cadre didactice, un dialog deschis între elevi și coordonatorul programului ecologic.

Acțiunile practice de ecologizare

Acest gen de acțiuni presupun implicarea elevilor în ecologizarea spațiilor din jur. Pentru început s-a organizat un concurs între clase, intitulat CLASA MEA- un mediu ecologic. Concursul vizează păstrarea curățeniei în mediul de lucru, respectiv în sălile de clasă, ornarea claselor cât mai estetic și mai eficient școlii, cultivarea plantelor în ghivece și jardiniere prin diverse tehnici de înmulțire ( răsad, semințe, muguri, butaș etc.). desfășurarea concursului urmărește crearea și păstrarea unui climat corespunzător pe parcursul instructiv- educativ de către elevi.(vezi anexa 14)

Igienizare și ecologizare în școală și jurul școlii

Activitatea de igienizare desfășurată pentru început în clasă s-a extins apoi pe holurile școlii, apoi în curtea și în grădina școlii. Activitatea constă în igienizarea obiectelor din clasă, de pe holuri( prin îndepărtarea prafului, spălarea geamurilor, spălarea prin pulverizare a plantelor de interior, curățirea pardoselii, spălarea huselor protectoare) și în acțiuni de colectare și selectare a deșeurilor aruncate la întâmplare în curtea școlii. Elevii au nevoie de mănuși de protecție în colectarea deșeurilor pentru a evita contactul cu microbii și pentru a preveni îmbolnăvirea. Li se explică elevilor cât de necesară este folosirea mănușilor de plastic în prevenirea îmbolnăvirii, făcându-se apoi prin analogie, comparația dintre îmbolnăvirea omului și îmbolnăvirea planetei prin poluare. Astfel, elevii înțeleg că prin acțiunile lor dăunătoare naturii, contribuie la procesul de poluare, proces ce degradează proprietățile naturii. Prin colectarea ambalajelor de hârtie și plastic rezultate din aruncarea lor în curte, se încearcă dezvoltarea simțului practic și formarea deprinderii de depozitare corectă a deșeului, pentru a nu se ajunge la activități ample de ecologizare. Nu este nevoie să se consume energie în timpul activităților de ecologizare, dacă elevii învață să fie respectuoși cu ceilalți, dacă depozitează corect orice deșeu, dacă manifestă atitudini ecologice față de alți copii ce desfășoară acțiuni nocive naturii.( vezi foto – colectarea deșeurilor – anexa 15).

În anul 2004, la clasa a IV-a, am aplicat un test ecologic, spre a putea descoperi interesul elevilor pentru astfel de acțiuni, testul presupunând abordarea unor probleme simple, elementare de păstrare a curățeniei în natură, iar răspunsurile demonstrând cât de interesați sunt elevii de ceea ce îi înconjoară.

TEST ECOLOGIC:

Ambalajele de la dulciuri le arunci:

la întâmplare

pe marginea drumului

în coșurile de gunoi

Când vezi o plantă te gândești la:

spațiul pe care-l ocupă

cât oxigen produce

nu se merită să ai plante fără flori

Îți place curtea școlii când:

este spălată de ploaie

este plină de copii care joacă fotbal cu sticle de plastic

este curată, fără ambalaje

Ai strânge mai puține deșeuri din curte dacă:

ceilalți colegi ar arunca în șanț ambalajele

fiecare copil ar pune deșeurile în coș

ar exista tot atâtea coșuri cât deșeuri sau copii

Îi poți învăța pe alții (pe cei mai mici):

să-și respecte colegii

să nu arunce ambalaje

să-și păstreze sănătatea

De ce este natura prietena ta?

Tu ești prietenul naturii?

Dacă la primele 5 probleme prezentate, elevii au bifat ceea ce au simțit pe moment, la întrebările 6 și 7 au fost nevoiți să problematizeze noțiunile de prieten, încercând să redea propriile trăiri și relații cu natura, inclusiv cu ceea ce ne înconjoară. Rezultatele acestui test au demonstrat că elevilor nu le pasă prea mult de curățenia din jurul lor și nici de efectul poluării asupra sănătății, impunându-se implicarea lor în activități simple de ecologizare, prin efectuarea unei simple colectări de deșeuri din curtea școlii și din șantierele din împrejurimi.

Ecologizarea s-a extins apoi și la spațiul din jurul școlii, strângerea deșeurilor din livada școlii, de pe versantul dealului pe care este poziționată școala, selectarea deșeurilor și depozitarea lor în funcție de materialul din care este fabricat (plastic, fier, hârtie, lemn). În această acțiune au fost implicate și autoritățile locale, care au colectat deșeurile adunate de copii și le-au depozitat la groapa de gunoi a satului.

În luna mai 2004, în urma prezentării impactului asupra solului a depozitării molozului rezultat din demolarea vechii incinte a Salinei Cacica pe unul din versanții satului, în preajma pășunii comunale, elevii au fost implicați într-o acțiune ecologică. Sarcina de lucru a fost colectarea deșeurilor plastice de pe pășune și depozitarea lor în groapa de gunoi nou înființată în apropiere. Autoritățile locale au asigurat distrugerea deșeurilor din lemn prin ardere și acoperirea cu pământ a deșeurilor degradabile. Elevii au participat cu interes, înțelegând faptul că prin acțiunea lor au contribuit la păstrarea curățeniei pe spațiile de pășunat, atât de necesare comunității.

O altă activitate ecologică a constat în tăierea spinilor și împrăștierea mușuroaielor de pe pășuni, în special pe valea pârâului Saca și pe imașul de pe dealul Cacicăi. Acțiunea nu a solicitat foarte mult efort fizic, ea s-a transformat într-o activitate recreativă, de odihnă activă. ( vezi foto imaș- anexa 16).

Mai multe plante- mai mult oxigen

Activitatea solicită plantarea în ghivece de plastic, achiziționate prin cumpărare sau confecționate din deșeuri de plastic( sticle, găletușe, vase transparente, etc.) a semințelor, răsadurilor, mugurilor, atât spre observarea și completarea fișelor de observare cu privire la creșterea și dezvoltarea plantelor, în funcție de existența factorilor de mediu și respectarea condițiilor de viață, cât și plantarea unor flori în straturile din grădina școlii sau a unor arbuști și puieți de arbori care să fie îngrijite și întreținute în continuare de elevi. Din cunoștințele asimilate la disciplinele științe, Natura- prietena mea, geografie- elevii au selectat informațiile care se refereau la importanța plantelor, a pădurii și a oxigenului degajat prin procesul de hrănire, au prezentat importanța oxigenului pentru oameni, înțelegând că faptele lor ecologice( în special cele de plantare a puieților) contribuie la păstrarea sănătății naturii. (foto- anexa 17)

Expoziția ecologică

Expozițiile organizate în școală au ca obiectiv însușirea cunoștințelor despre mediu și formarea capacităților și a deprinderilor intelectuale, practic acționare. Prezentarea în expoziții a unor plante ornamentale, aranjamente florale, insectare și ierbare, animale vii, cărți ilustrate, fotografii, necesită o mare grijă în selectarea lor pentru a reliefa elementele esențiale ale unei teme sau specificul unei activități, realizările și preocupările copiilor, cu scop instructiv. Exponatele trebuie să respecte următoarele condiții: să stârnească interesul și să dezvolte curiozitatea copiilor. Fiecare expoziție este prezentată într-un mediu natural autentic sau creat special pentru a imita realitatea. Exemple de titluri de expoziții:

Expoziția de animale vii( broscuțe țestoase, peștișori, melci, iepurași,

canari, papagali, insecte, pisici, căței, etc.)

Expoziția de insectare și ierbare

Expoziția de aranjamente florale și ilustrații

Expoziția de carte

Expoziția plantelor de cameră

Expoziția lucrărilor ecologice realizate de copii

Expoziția dezvoltă curiozitatea manifestată de copii pentru o anumită temă, iar exponatele pot fi aduse chiar de copii( cele vii), pot fi împrumutate pentru o perioadă limitată de timp, ele pot fi expuse într-o sală disponibilă sau chiar în aer liber, în spații aerisite, la nivelul vizibilității copiilor, cu o luminozitate adecvată, cu etichete ce indică denumirea obiectului expus, numele posesorului.

Expoziția ,,Atelierul naturii” însumează produsele create de elevi din materiale naturale adunate cu dragoste, combinate creativ pentru a reda ineditul, a surprinde și a bucura simțurile. Ele reflectă rezultatele obținute de elevi în domeniul cunoașterii, esteticii și creativității. Însușirea tehnicilor de combinare a plantelor și realizarea unor adevărate opere de artă provocatoare estetic și științific, este arta pe care copilul o învață experimentând. Participarea copiilor cu produse personale în expoziție contribuie la stimularea interesului pentru natură, la dorința lor de a colecționa și de a crea îmbinând armonios formele și culorile, după idei proprii sau sugerate de colegi. Astfel de expoziții evaluative au rol stimulativ fiind un sprijin eficient în procesul didactic pentru transmiterea, fixarea, consolidarea cunoștințelor despre natură.

Realizarea ierbarului

Foarte multe plante prin natura lor se recoltează prin scoaterea corpului întreg din mediul său de viață. Se atrage atenția elevilor ca florile să se recolteze din locuri în care ele există din abundență, pentru a nu distruge ecosistemul. Se colectează în general plante medicinale și alte plante din flora spontană a satului. Plantele, curățate de impurități, se usucă prin presare între foi de hârtie sau prin uscare mecanică, cu ajutorul fierului de călcat (planta este așezată între sugative) apoi sunt montate pe foi de ierbar, foi ce sunt etichetate cu denumirea științifică, denumirea populară, localitatea, numele celui care a recoltat-o.

Alte activități cu caracter ecologic sunt: drumețiile și vizitele în pădurile satului, drumețiile de observare a florei spontane și a speciilor de conifere și de foioase din pădure, drumețiile de colectare a semințelor uscate( nuci, castane, ghinde, conuri) și a frunzelor uscate din împrejurimi, vizite la Salina Cacica, unde există zăcământ nemetalifer: sarea, vizite la muzeul de științe naturale din Suceava, etc.

Toate aceste activități, înglobate în programul ECOȘCOALA oferă diverse avantaje formării inteligenței naturiste, inclusiv dezvoltării spiritului ecologic deoarece:

constituie prilej de cunoaștere reciprocă;

realizează schimb de idei, materiale, produse;

stimulează spiritul inovator, competitiv;

prin documente grafice, hărți ecologice, trasee parcurse, fotografii,

materiale didactice, diapozitive, literatură științifică, lucrări create de copii și cadre ce fac schimbul de metode pedagogice, de stiluri de învățare noi, se cunosc preocupările cadrelor și prioritățile fiecărei școli;

se cultivă interesul copiilor pentru obținerea informațiilor științifice despre

mediu, spiritul de cooperare creativ, în sprijinul păstrării nealterate a naturii;

obiectivele activităților vizează însușirea cunoștințelor, formarea

capacităților și a deprinderilor intelectuale.

Elevii implicați în astfel de activități ecologice sunt evaluați continuu în timpul incursiunii științifice în expoziții și sunt stimulați, încurajați, atenționați sau provocați să descopere reguli de comportare noi și să le respecte pe cele cunoscute. Deseori este necesară intervenția adulților pentru cei ce sunt stăpâniți de teamă sau de timiditate. Astfel au loc primele lecții de curaj, încredere, stăpânire de sine și inițiativă.

Capitolul IV

NATURA ȘI OMUL

Dezvoltarea dragostei pentru natură prin excursii și

drumeții școlare cu scop științifico-geografic

Excursiile au o însemnătate mare, atât de mare încât ele trebuie considerate ca parte integrantă a procesului de predare și nicidecum ca o activitate facultativă. Ele pot fi considerate fiind activități extrașcolare prin condițiile lor formale întrucât se desfășoară în afara sălii de curs. În realitate sunt activități foarte importante ca și studierea conținuturilor unui manual sau ca lecturarea unei cărți geografice.

Excursia ca metodă de învățământ asigură însușirea cunoștințelor, prin perceperea directă a obiectelor și fenomenelor realizând o formă practică de cunoaștere. Prin excursii se urmărește realizarea unor obiective care se ating în orele de științe și de geografie, care pot fi în întregime realizate prin intuiție directă. Putem spune că în excursii elevii dobândesc cunoștințe noi, studiază fenomenele și obiectele în toată complexitatea lor, își precizează și își fixează mai bine cunoștințele dobândite în clasă, prin legarea teoriei de practică. Tot în excursii se formează priceperi și deprinderi de observare a fenomenelor naturii și ale vieții sociale, prin acest fel, prin intuiție directă cunoștințele teoretice prind un contur realist, dezvăluind legături și conexiuni existente în natură și în societatea umană.

Excursia trebuie să fie percepută ca o formă de activitate extracurriculară cu ajutorul căreia elevii dobândesc cunoștințe prin perceperea directă a obiectelor din natură și a fenomenelor studiate la cursuri. Prin observarea vie a naturii se realizează o legătură mai strânsă între bazele cunoștințelor geografice studiate acasă și la școală, între noțiunile teoretice și cele practice, ceea ce înlătură formalismul din însușirea cunoștințelor și formează o concepție mai amplă asupra realității înconjurătoare. Excursiile bine organizate înviorează munca școlară, dezvoltă interesul elevilor pentru geografie, stimulează dorința de cunoaștere și curiozitatea de a înțelege temeinic mediul înconjurător. Contactul cu natura produce copiilor o impresie puternică, lăsând imprimate în memorie amintiri frumoase și plăcute, impactul asupra personalității dezvăluindu-se în sentimentele de respect pentru natură, de dragoste și prețuire pentru mediul înconjurător.

Prin organizarea sistematică de excursii, începând cu cele în orizontul local, elevii pot fi pregătiți treptat să înțeleagă obiecte și fenomene mai îndepărtate, să-și formeze o imagine mai bogată, mai clară asupra aspectului țării noastre și asupra multor regiuni geografice ale Globului.

Prin toate aceste trăsături excursia are un puternic caracter aplicativ deoarece creează elevilor posibilitatea de a recunoaște, de a sistematiza și fixa noțiuni o mare parte a noțiunilor științifico-geografice dobândite la cursuri și de a dobândi reprezentări clare și precise despre obiecte și fenomene în perioada inițială predării noțiunilor specifice, care pot fi analizate și prezentate de elevi în timpul orelor.

Se poate spune, de astfel, că excursia este un bun prilej pentru dobândirea unor deprinderi și priceperi utile vieții sociale: aprinderea unui foc, stingerea lui pentru prevenirea incendiilor, pregătirea hranei în natură și colectarea deșeurilor urmate de o corectă depozitare a acestora (luate acasă sau depozitate în primul coș pentru deșeuri întâlnit în cale), pregătirea adăpostului, reparatul echipamentelor, etc. În zilele noastre nu se mai realizează acest gen de excursie-expediție, renunțându-se la căratul corturilor și rucsacilor și adoptând formula de deplasare cu autocarul. Însă toate excursiile dezvoltă prin natura lor calități morale, cum ar fi: spiritul de echipă, spiritul de colectiv, voința, inițiativa, responsabilitatea, curajul și disciplina.

Eficiența instructiv-educativă a excursiilor este condiționată de planificarea lor pe parcursul ciclului primar, în funcție de cerințele programelor școlare, de dirijarea observării fenomenelor naturale și sociale, fiindcă nu numărul excursiilor contează, ci scopul și conținutul lor. Excursiile se mai pot organiza în funcție de disciplinele opționale alese la decizia școlii sau în funcție de proiectele școlii și de proiectele tematice organizate pe clase de către elevi și cadru didactic.

Felurile excursiilor:

după momentul în care au loc, excursiile pot fi preliminare, excursii-lecție

și excursii finale.

Excursiile preliminare au drept scop observarea unor fenomene sau obiecte necesare înțelegerii temei sau a unui capitol ce urmează a fi studiat. Excursiile – lecții au drept scop dobândirea de noi cunoștințe pe bază de observare și intuiție în natură. De altfel, aceste lecții se mai numesc și activități intuitive. Excursiile finale se efectuează cu scopul de a fixa, a aprofunda, a îmbogăți cunoștințele elevilor, precum și a le aplica în practică.

după durata lor, excursiile sunt: de lungă durată și de scurtă durată.

Excursiile de lungă durată sunt cele mai complexe, întrucât pregătirea lor necesită un timp îndelungat și un studiu mai profund. Pentru buna lor desfășurare este imperios necesară întocmirea unui proiect, a unui plan de perspectivă, ținând seama de conținut și scopul lor. Scopurile excursiilor se reflectă în cunoașterea unei regiuni, din punct de vedere al formelor de relief și al apelor, din punctul de vedere al florei și faunei; cunoașterea unei regiuni din punct de vedere economic-geografic, prin care se află despre bogățiile solului și ale subsolului și realizările importante ale industriei. Alt scop al excursiilor poate fi vizitarea unor uzine, muzee, grădini botanice, grădini zoologice, expoziții de carte sau de tablouri.

Proiectul de organizare trebuie să corespundă planului metodic de desfășurare a excursiei. Astfel, excursiile de durată mare prilejuiesc cunoașterea mai multor regiuni, a reliefului variat, a peisajelor diverse, a zonelor economice, asigurând aplicații în toate ramurile geografiei fizice și economice. Excursiile de lungă durată sunt drumețiile și excursiile-tabere.

Excursiile categorisite a fi de scurtă durată, în special cele cu specific preliminar, de cunoaștere și observare a unor fenomene sau a unor aspecte științifico-geografice se pot organiza în orizontul local, cu aplicații ale noțiunilor deja cunoscute și cu intuirea noțiunilor noi. Conținutul principal al acestui gen de excursii este studiul geografic al împrejurimilor școlii: studiul caselor, satului, străzii, comunei, reliefului, pădurilor sau al unităților industriale. Aplicațiile se pot face diferit, în funcție de discipline și programe școlare: se poate prezenta noțiunea de sol prin observarea directă a acestuia. Elevii sunt duși în excursie în valea pârâului Saca, care are o albie și un debit foarte unic, vara uneori fiind secat, de unde și numele pârâului, care însă de-a lungul sutelor de ani a săpat o vale adâncă și abruptă, vizibilă din depărtare. Pe malul drept al pârâului există o surpătură prin care se evidențiază straturile solului și ale subsolului pe o înălțime de peste 20 m. Elevii observă ușor la suprafață un strat de pământ arabil, acoperit cu iarbă, iar dedesubt, văd în fâșii orizontale straturi paralele de argilă de culori diferite, de la galben, până la vinețiu și chiar roșu. Din albia pârâului se pot lua bucăți de argilă vineție, numită în zonă ,,humă”, pe care o pot testa, observând faptul că argila este impermeabilă, onctuoasă, ușor de sfărâmat, etc., ceea ce demonstrează că nu poate susține un strat de verdeață pe el. La baza de sus a surpăturii se observă un strat de pământ sfărâmicios, permeabil, cu ramificații din rădăcinile plantelor. Astfel, elevii intuiesc definiția solului, iar cunoștințele asimilate prin observare aplicativă sunt mai bine însușite, mai temeinic memorate, fapt ce facilitează învățarea noțiunilor specifice capitolului.

Alte aplicații se pot efectua în planul local cu scopul de observare a orizontului, liniei orizontului, a rețelei hidrografice din sat sau din comună. În mod similar se pot organiza aplicații de teren cu diverse observații asupra reliefului, vegetației și faunei. De pe malul stâng al pârâului Saca, de pe islazul comunal din această zonă, aflat la o altitudine destul de mare, dacă te uiți spre Sv, observi cu ușurință dealurile din satul Cacica, pădurile comunei și în depărtare coroana falnică a Obcinilor Mari, frumusețea zonei bucovinene. Elevii își pot reprezenta astfel imaginea munților, realizând conexiuni logice cu noțiunile de forme de relief, inclusiv de Carpații Meridionali. Studiul reliefului delimitează în mintea elevilor unitățile și subunitățile mari de relief, fixând noțiunea de localitate submontană, aflată deci la altitudine, cu implicațiile specifice modificării climei, solului și vegetației.

Cea mai plăcută și atractivă activitate aplicativă, însă, o reprezintă observarea pădurii, prin vizitarea ei în toate anotimpurile. Cel mai ușor de vizitat și de observat este pădurea numită Tonog, aflată la NV, spre orașul Solca, în vecinătatea satului Poieni. Activitatea școlară permite vizitarea pădurii, adică organizarea unor mini-excursii în pădure în timpul toamnei, la începutul anului școlar (când se strâng frunze uscate, ramuri întortocheate, fructe uscate de pădure), dar și în perioada primăverii și verii, când se pot colecta flori din vegetația spontană pentru realizarea ierbarelor proprii sau colective.

Cunoașterea florei și faunei, a solului și subsolului se poate realiza în mod direct prin excursii și drumeții. Indiferent de tipul excursiei, fie că este de scurtă durată sau pentru o perioadă îndelungată, excursiile cu scop biologico-geografic cuprind trei etape: pregătirea, desfășurarea, finalizarea. Etapa în care elevii își pregătesc excursia, sub îndrumarea conducătorului, reliefează stabilirea obiectivelor și scopului, stabilirea traseului ce trebuie parcurs și stabilește grupul de elevi cu înclinații naturiste ce pot observa, recolta și depozita plante, animale, roci sau minerale. A doua etapă, desfășurarea, trebuie să respecte strict graficul etapelor, ritmul de deplasare, popasurile, timpul rezervat observării și colectării materialelor din natură. În afara regulilor general valabile în orice excursie, naturaliștii urmăresc cu atenție explicațiile conducătorului, notează eventual observațiile proprii asupra ecologiei diferitelor grupe de plante și animale, raritățile floristice și faunistice. Scopul principal al excursiilor în mijlocul naturii rămâne însă protejarea plantelor și animalelor rare, curățarea zonelor afectate de poluare, învățarea deprinderilor de comportament ecologic în natură. Finalizarea excursiilor sau drumețiilor se face atât acasă cât și la școală, prin pregătirea colecțiilor de plante, insecte, roci și prin prezentarea în scris a compunerilor sau eseurilor despre natură, despre frumusețile naturii, publicate în revistele școlare, atât de frecvente în zilele actuale, în viața școlilor.

Pădurile satului au un farmec deosebit, în primul rând prin diversitatea lor, păduri de foioase, păduri de conifere, păduri de foioase și conifere. Pădurea de fag oferă un tablou neîntrecut de culori, mai ales toamna, când ,,codrii ruginesc”. Pădurile de molid sunt sobre, uniforme, liniștite, oferind spre cunoaștere mai puține specii de arbori și arbuști.

Observarea și vizitarea pădurilor de pe Zamca, din vecinătatea comunei Păltinoasa și din Tonog, aproape de Solca, au făcut posibile sistematizarea datelor și cunoștințelor în două tabele comparative. Elevii clasei a IV-a au sistematizat în aceste tabele plantele și animalele preponderente din două medii de viață asemănătoare, dar diferite (întocmite în anul școlar 2003-2004).

Despre păduri se pot crea conversații atât în orele de științe, de geografie, dar cel mai ușor totuși, poți prezenta pădurea în textele literare, așa cum au făcut marii scriitori români:

G. Topârceanu: ,,Frumoasă ești pădurea mea

Când umbra-i încă rară

Și printre crengi adie-abia

Un vânt de primăvară”

Ion Doru Bălan: ,,Codrule, ferice ești

Că de-a pururi viețuiești.

Pică-o frunză, cade-un ram,

Nu se stinge însă-un neam.

Se usucă iarba jos,

Tu rămâi, codre, frumos,

Cade ploaia, cade bruma,

Ninge peste noi de-acuma,

Numai tu, mărite frate,

Nu cunoști ce-i aia moarte.

Codre-n veșnicia ta

Stă vremelnicia mea…

Elevii pot crea scurte texte în care să prezinte frumusețea naturii, impresiile despre pădurea vizitată, astfel finalizându-se material excursia efectuată în mijlocul naturii. Eseuri și compuneri despre frumusețile naturii au fost prezentate și în paginile ecologice ale revistei școlii ,,Oglinda”, dar și în revista ciclului primar ,,Prietenii naturii”. Elevii au încercat să prezinte idei și opinii personale sau chiar informații selectate din diferite cărți de specialitate, sistematizate și prezentate succint, pe înțelesul elevilor. Despre pădure s-a spus:

,,Cuvântul pădure există în limbile multor popoare, însă cu diferite nuanțe și sensuri. Fiecare om pune în acest cuvânt un înțeles deosebit. Pentru un irlandez pădurea poate fi un crâng de mesteceni de statură mică, pentru un european pădurea e un loc plin de ciuperci, un negustor înțelege prin pădure un grup de arbori ce poate fi exploatat, un biolog ar spune că pădurea este o comunitate de plante și animale.

Poporul român vede în pădure un loc cu valori spirituale. Ea este casă, adăpost, refugiu, loc de visare și de poezie, dar al naturii și frate de suflet.”

Curiozități, informații, glume, proverbe cu tematica PĂDUREA:

O pădure în suprafață de 1 km² poate produce zilnic 9 tone de oxigen,

aproape de 10 ori mai mult decât aceeași suprafață de teren agricol.

Într-o oră un stejar în vârstă de 100 de ani dă în atmosferă 1,7 kg oxigen

pur, ceea ce reprezintă rația zilnică de oxigen pentru trei persoane. Pentru înlocuirea unei asemenea producții trebuie replantați 2500 de puieți.

Un hectar de pădure sedimentează anula 50-70 tone de praf.

O perdea forestieră lată de numai 30 m reduce intensitatea zgomotului.

Prima lucrare de împădurire din țara noastră s-a făcut în anul 1497 de

Ștefan cel Mare la Codrul Cosminului.

Pe friza sculptată a Columnei lui Traian apar 2500 de figuri umane și 224

de arbori.

Nevoia de oxigen a unui om este asigurată (acoperită) de trei arbori de

dimensiuni medii.

Cel mai gros stejar din România este în comuna Cajvana cu o vârstă de

peste 500 de ani.

Pe glob pentru fabricarea hârtiei se consumă anual aproximativ peste 54

milioane metri cubi de lemn.

Există pădure fără uscături?

– Desigur. Dar nu vei găsi niciodată uscături fără pădure!

O glumă veche despre pădure:

– Aude multe dar nu spune nimic.

Codru-i frate cu românul.

Se fură ca-n Codrul Vlăsiei.

Excursiile efectuate în mijlocul naturii nu dezvoltă numai dragostea pentru arborii ei, florile și animalele ei, nu dezvoltă numai sentimentele de respect față de natură, ci, implicit favorizează învățarea indirectă a funcțiilor pădurii. Elevii observă medii de viață, relații stabilite între relief, climă, plante, animale, influența omului asupra naturii și rolul antipoluant al naturii, pădurea fiind un factor important al stării de sănătate fizică și psihică a omului. din revista ecologică a școlii desprindem informații despre rolul pădurii (funcții ecologice):

Pădurea emană oxigen, necesar vieții, absoarbe dioxidul de carbon.

Pădurea este o barieră contra poluării.

Pădurea este considerată un uriaș filtru biologic, care filtrează substanțele nocive.

Pădurea ionizează aerul.

Pădurea atenuează zgomotul.

Pădurea împiedică avalanșele.

Pădurea protejează apele, reduce frecvența inundațiilor, asigură apele minerale.

Pădurea reduce eroziunea, alunecările de teren, surpările.

Pădurea reduce viteza vântului și atrage ploaia.

Pădurea salvează viața prin plante medicinale, baza medicamentelor naturiste.

Pădurea este un loc de odihnă și de recreere.

Județul Suceava prezintă într-un pliant comercializat de Muzeul de Științe Naturale monumentele naturii și rezervațiile naturale existente în zonă din care am selectat ca rezervații forestiere, pădurile din Dragomirna, Crujana, Târnovu-Mare, Giumalău și Codrul Secular Slătioara, păduri ce pot fi vizitate în excursii de scurtă durată, cu itinerare scurte, stabilite concis din timp.

În orice excursie, elevii iau cunoștință de problemele principale pe care le vor urmări, de regulile de securitate și de comportament ce trebuie respectate. În timpul excursiei, observarea și lucrările practice sunt conduse de învățător. Dacă excursia are un caracter informativ, cu scopul de a pregăti predarea conținuturilor unui capitol, lucrările și observările trebuie făcute colectiv, întrucât toți elevii au nevoie să vină în contact cu problemele vizate de scopul excursiei. Excursia, pe lângă caracterul ei instructiv mai are și un aspect reglativ. Povestirile, jocurile geografice, întrecerile, înviorează excursia. La sfârșitul excursiei o importanță deosebită o au discuțiile ce se poartă cu elevii pentru formularea concluziilor, stabilirea rezultatelor observării sau experiențelor. În vederea fixării cunoștințelor, se prezintă sub formă de compuneri sau eseuri ,,Impresii din excursie” în care elevii aduc aspecte originale, nuanțe afective prin care își exprimă sentimentele de respect și prețuire, de dragoste față de natură, față de locurile vizitate, față de bogățiile țării.

PROIECT DE EXCURSIE (realizată în primăvara anului școlar 2003-2004), (traseu – anexa 18)

CLASA:a IV-a

DISCIPLINĂ: TRANSDISCIPLINARITATE

SUBIECT: ÎNVĂȚÂND DE LA NATURĂ…

TIPUL LECȚIEI: RECAPITULARE ȘI SISTEMATIZARE A CUNOȘTINȚELOR

OBIECTIVE:

să perceapă natura ca izvor de inspirație pentru poeți, muzicieni, sculptori;

să enumere avantajele oferite de natură strămoșilor în lupta de apărare;

să exprime opinii personale în legătură cu locul de naștere, copilăria, viața, creația marilor personalități bucovinene;

să precizeze importanța istorică a Cetății de Scaun;

să observe formele de relief din împrejurimile obiectivelor propuse;

să enumere elemente componente ale spațiului cosmic;

să observe dioramele realizate în specificul mediilor de viață cunoscute;

să enumere plante și animale ocrotite din Bucovina și din țară;

să prezinte importanța apei în viața oamenilor, plantelor și animalelor;

să enumere mijloacele de transport cunoscute;

să specifice importanța transportului fluvial și maritim;

să observe macheta Globului Pământesc în relief, unicat prin prezentarea adâncimilor și înălțimilor;

să manifeste interes pentru cunoașterea și ocrotirea monumentelor naturii;

să manifeste un comportament moral adecvat deplasării în grup.

TRASEUL PROPUS: Pîrteștii de Sus- Stupca- Muzeul de Științe Naturale SV- Muzeul de istorie SV-Observatorul Astronomic SV- Cetatea de Scaun SV- Muzeul Apelor( Fălticeni)- Muzeul ,,Ion Irimescu”- Mălini- Pîrteștii de Sus

RESURSE:

materiale: autocar

temporale: o zi

procedurale: conversația, observația, expunerea ghidului, problematizarea

Pregătirea excursiei

Pregătirea învățătorului:

stabilirea itinerarului, a datei și duratei excursiei;

documentarea din hărți, pliante și publicații informative;

obținerea aprobărilor: conducerea școlii și Inspectoratul Județean;

întocmirea schiței de hartă cu itinerarul și obiectivele propuse spre vizitare.

Pregătirea elevilor:

anunțarea datei, duratei, itinerarului;

prezentarea și discutarea traseului folosind harta, informarea elevilor în legătură cu obiectivele mai importante;

recapitularea conținuturilor la științe, literatură și geografie;

instruirea elevilor privind echipamentul necesar: îmbrăcăminte, încălțăminte, hrană, trusa sanitară, trusa individuală, carnet de notițe, mingi pentru joacă);

semnarea tabelului cu norme de protecție și prevenire a accidentelor în timpul excursiei.

Desfășurarea excursiei

Plecarea în excursie

adunarea la școală cu o jumătate de oră înainte de venirea autocarului; verificarea prezenței și a echipamentului.

:

Etapele excursiei

Stupca- localitate din comuna Ciprian Porumbescu

Se poartă discuții despre viață, copilăria, opera artistului Ciprian Porumbescu, se audiază fragmente muzicale din opera sa.

Suceava

Se discută în autocar despre municipiul Suceava, amplasarea orașului pe coline, numărul de locuitori, ocupațiile oamenilor, principalele centre industriale, diverse obiective turistice.

Observatorul astronomic- discuții despre cosmos, planete, stele, constelații, zodii, orientare spre Steaua Polară( aflată la N), observații, etc.

Muzeul de Științe Naturale: prezentarea importanței înființării acestui gen de muzeu, enumerarea și prezentarea colecțiilor botanice, entomologice, mineralogice, ornitologice, paleontologice, etc.; discuții despre amplasarea în parcul central al municipiului, aproape de parcul dendrologic al orașului; observarea și prezentarea dioramelor; enumerarea principalelor elemente faunistice din pădurile Bucovinei și din zonele estice ale județului; enumerarea plantelor și animalelor ocrotite din județ; observarea florilor de mină, acvariilor cu pești exotici etc.

Muzeul de Istorie: discuții despre unelte de muncă și arme preistorice, din os, lemn, piatră apoi din metale, observarea vaselor ceramice realizate din argilă, vizitarea Sălii Tronului, discuții despre domnia lui Ștefan cel Mare, războaiele lui, credința și dragostea pentru țară dovedite prin faptele sale vitejești.

Cetatea de Scaun- observarea amplasării cetății pe dealuri, discuții despre utilizarea naturii în folosul comunității, relieful fiind o formă de apăsare în cazul atacului vrăjmașilor, studierea ruinelor cetății.

Activitate recreativă și pauză de masă

Elevii au voie să se joace în parcul copiilor, după servirea mesei se strâng și se depozitează la coșurile special amenajate deșeurile plastice, ambalajele și resturile alimentare.

Fălticeni- prezentarea municipiului și a obiectivelor turistice

Muzeul Ion Irimescu- discuții despre marii artiști ai neamului românesc: Luchian, Brâncuși, N. Grigorescu, G. Enescu, C. Porumbescu etc; prezentarea operei artistice: pictură, sculptură în marmură și în bronz.

Muzeul Apelor: discuții despre importanța apei și utilizarea ei în folosul oamenilor, a plantelor și animalelor, prezentarea diverselor medii de viață; observarea dioramelor cu vietăți specifice zonei de baltă și de luncă; observarea acvariilor cu pești, salamandre, broaște țestoase, etc; observarea animalelor împăiate; prezentarea colecțiilor de scoici și cochilii; enumerarea mijloacelor de transport pe ape; observarea machetei Globului Pământesc, etc.

Mălini – recitarea poeziei ,, Mama” de Nicolae Labiș și a unor fragmente din ,,Moartea căprioarei”, discuții despre copilărie, familie, anii de școală, vizitarea casei memoriale, discuții despre activitatea literară și moartea sa prematură.

Pîrteștii de Sus – la despărțire se împărtășesc impresii și opinii proprii despre rolul naturii în viața omului: mijloc de existență, adăpost, loc de recreare, izvor de creații literare, muzicale și artistice, prieten în fața dușmanului, mediu de viață pentru plante și animale, păstrător de comori și bogății, etc. Se evidențiază participarea activă a elevilor, se apreciază comportamentul cunoștințelor.

III. Valorificarea excursiei

Observațiile, impresiile, amintirile se vor fixa în memorii prin valorificarea lor în cadrul disciplinelor de învățământ:

educație plastică: pictarea unor peisaje, monumente, plante sau animale;

abilități practice: realizarea albumelor cu ilustrate și fotografii; realizarea unor machete din plastilină( ex. forme de relief; cetatea, strada, etc.);

științe: prezentarea impresiilor din excursie în eseuri cu titlul: ,,Amintiri”, ,,Apa și importanța ei”, ,,Natura și omul” pentru realizarea portofoliilor;

geografie: realizarea unui album geografic cu aspecte din țară, cu obiective turistice și rezervații naturale;

istorie: prezentarea cunoștințelor într-un dosar tematic ,,Ștefan cel Mare”;

limbă și literatură română: compuneri- caracterizare de personaje, povestirea unor întâmplări hazlii, prezentarea în scris a traseului, etc;

educație civică- aprecierea comportamentului colegilor, dezaprobarea acțiunilor nonecologice.

Alte trasee propuse pentru excursii de o zi:

Pîrteștii de Sus- Fălticeni- Bicaz- Cheile Bicazului- Lacul Roșu- Suceava- Părhăuți- Todirești- Pîrteștii de Sus.

Pîrteștii de Sus- Suceava- Dragomirna- Ipotești- Botoșani- Suceava- Pîrteștii de Sus

Suceava: Muzee, planetarium, cetate, case memoriale, muzee etnografice, centre industriale.

Drumeții în comună:- Dealul Troian, Salina Cacica, Mina de Sare, dealul Salinei, observarea florei spontane și a pădurilor de la poalele Obcinelor Mari.

Excursia se realizează în timpul vacanței active din luna noiembrie, se merge pe jos, peste dealul Troianului, aflat în sudul satului Pîrteștii de Sus. Se explică elevilor faptul că în satul Cacica trăiesc într-o armonie pașnică comunități de români, poloni, germani și ucraineni, se vizitează bisericile ortodoxă, catolică și greco-catolică. În incinta Salinei Cacica, se prezintă procesul tehnologic de exploatare și de transportare spre noua locație a Salinei, se vizitează biserica cioplită în sare, lacul cu ,,diamante” (flori de mină din cristale de sare) și sala de dans, în care se organizau petreceri în secolul trecut. Elevilor li se prezintă Muzeul Salinei cu obiecte și unelte folosite în trecut pentru exploatarea sării și o parte din ,,Galeria Piticilor”, despre care se spune că străbate muntele de sare până în Mănăstirea Humorului. După ieșirea din mină se prezintă elevilor bazinul cu apă sărată, ștrandul amenajat pentru turiștii din perioada de vară, menționându-se proiectul de înființare a unei stațiuni balneoclimaterice în fosta incintă a Salinei. Pe dealul Salinei, în spatele întreprinderii, elevii observă plante medicinale din flora spontană. Se menționează că pe acest deal crește și se dezvoltă una din plantele ocrotite ale naturii: papucul-doamnei, plantă descoperită numai de câțiva ani în urmă, care în luna mai, înflorește și oferă privirii splendoare coloristică. Se fac demersuri la Protecția Mediului pentru înființarea unei rezervații naturale prin care această floare să fie declarată monument al naturii și să fie ocrotită. Pentru a evita distrugerea ei, se evită vizitarea zonei în perioada de înflorire de către copiii care nu cunosc semnificația noțiunii de monument al naturii sau de rezervație naturală.

Pădurea din împrejurimi oferă ochiului o imagine caldă de culori ruginii amestecată cu verdele închis al frunzelor necăzătoare, fapt ce dorește amestecul de foioase și conifere, specific zonei submontane. Se enumeră astfel arborii existenți în pădurile comunei: fag, mesteacăn, plop, stejar, arțar, carpen, frasin, brad și molid.

Drumeția este valorificată în orele de științe și geografie prin prezentarea noțiunilor despre pădure, rolul ei, despre flora spontană și plante cultivate, despre zăcăminte nemetalifere și exploatarea lor, despre turism și ecoturism.

Excursiile de lungă durată prilejuiesc cunoașterea mai multor regiuni din țară, a reliefului variat, a diferitelor peisaje, a zonelor economice, a zonelor în care se practică agroturismul și ecoturismul. Aceste excursii sunt de preferat pentru elevii claselor mari, dând posibilitatea de a cunoaște în mod amănunțit o anumită zonă, un ținut deosebit prin specificul geografic, forme de relief. După o bună cunoaștere a terenului, trebuie să se stabilească timpul necesar desfășurării, obiectivele excursiei, obiectivele turistice, itinerarul, etapele excursiei, conținutul, aplicațiile și colecțiile posibil de realizat. Se are în vedere organizarea administrativă cu privire la cazare, transport, hrană, cost, aprobare. Pregătirea depinde de durata excursiei, de numărul participanților și de zonele propuse spre vizitare. Scopul excursiei și itinerarul, data și durata, lecturile geografice necesare se comunică din timp. Totodată se prelucrează un instructaj referitor la comportament și folosirea echipamentului. În timpul excursiei este necesar să urmărim riguros prezența elevilor, disciplina și să le dirijăm observațiile în mod sistematic.

Excursia de lungă durată oferă elevilor posibilitatea de a observa complexitatea obiectelor și fenomenelor geografice care nu pot fi cercetate în orizontul local. Elevii înțeleg cum fiecare fenomen are influență asupra altor fenomene, înțelegând totodată că natura e un tot unitar, iar formele ei se nasc datorită unor cauze, se dezvoltă, se transformă sub influența acțiunii omului sau a altor factori din natură. Avantajele acestui gen de excursie sunt: elevii cunosc în detaliu o regiune, pot aprofunda problemele fizico-geografice și economice, participanții au condiții bune de odihnă, se realizează formarea deprinderilor gospodărești, comunicarea în colectivul creat fiind lejeră, natura și centrele economice oferă o inepuizabilă sursă de dezvoltare și îmbogățire a gândirii geografice. Dacă aspectele întâlnite de elevi sunt explicate clar, concis, cu pasiune chiar, pot crea randament instructiv-educativ, dezvoltând dragostea, respectul, prețuirea față de natură, de țară, de mediul înconjurător, ce merită să fie protejat pentru a fi sursă de inspirație sau de învățare pentru generațiile care urmează.

Acest gen de excursie este recomandat elevilor mai mari, celor de clasa a III-a și a IV-a, însă cei mai mulți participanți sunt din clasele V-VIII. Școala a organizat astfel de excursii tip tabără cu elevii claselor V-VIII, traseele realizate pot fi reluate sau propuse spre vizitare și generațiilor mai mici. Astfel amintim locul principal, de staționare și cazare, excursia realizându-se pe parcursul a 3-6 zile, în funcție de depărtarea față de județul nostru și alte locuri și obiective turistice din apropierea punctului de cazare:

Sovata (cazare) – vizită

stațiunea și Lacul Ursu

mina de la Praid (Salina Praid)

Cheile Bicazului (rezervație)

Sighișoara (cetate medievală unicat în Europa)

Lacul Bicaz

Băile Herculane (cazare în tabără)

stațiunea balneoclimaterică

Orșova și Cazane

Porțile de Fier I

Valea Cernei

Defileul Jiului

Mănăstirea Tismana

Horezu (cazare camping)

orașul Horezu și mănăstirea

Băile Govora

Peștera Polovraci și Peștera Muierilor (din localitatea Baia de fier)

Monăstirea Cozia

Defileul Oltului

Băile Felix (cazare pensiuni particulare)

stațiunea balneoclimaterică

Muzeul Țării Crișurilor din Oradea (istoric, geografic, botanic, biologic, etnografic)

Băile 1 Mai și rezervația de nuferi termali de la Pârâul Pețea și Pădurea Stelară)

Peștera Urșilor

Căldarea glaciară de la Scărișoara( unicul ghețar)- traseu parcurs pe jos, nu cu autocarul, din apropierea localității Gârda de Sus.

Alături de profesorul de geografie, participă și învățători care dezvăluie la rândul lor elevilor tainele naturii, cunoscute prin intermediul acestor excursii. În orele de opțional Natura-prietena mea, în orele de științe și de geografie, elevii vin în contact cu noțiuni despre peșteri, lacuri de acumulare, bazine hidrografice, baraje, flori de mină, care nu pot fi prezentate prin expunere, în sprijinul lor venind albumele foto realizate în excursie, pliantele promoționale, colecțiile de roci cumpărate de la muzee, etc., elevii le studiază cu plăcere și își manifestă curiozitatea adresând cât mai multe întrebări și prezintă dorința de a participa și ei în astfel de excursii, preferând în mod deosebit peșterile, care de astfel se dovedesc a fi puncte de interes turistic nu numai pentru copii, ci și pentru foarte mulți adulți, dornici de a cunoaște frumusețile României. Prin acest mod de informare se aduce la cunoștință elevilor și noțiunile de agroturism și ecoturism, prezentându-se imagini cu pensiuni particulare cu astfel de specific, care oferă turiștilor condiții bune de cazare și mâncare ecologică, din produse naturale, obținute de la fermele personale, produse ce nu conțin substanțe chimice, aditivi, coloranți sau temutele E-uri. Pentru elevi, acest mod de hrănire nu este o noutate, fiindcă au parte de hrană sănătoasă oferite de traiul la țară, unde agricultura se dezvoltă din ce în ce mai mult, însă ei au ocazia, astfel, să compare sau să prezinte efectele benefice sau malefice ale alimentelor din comerț și ale alimentelor din propria gospodărie.

Excursiile se dovedesc a fi un bun prilej de învățare prin observarea directă a obiectivelor vizate spre cunoaștere, impresionând elevii și formându-le totodată o conduită civilizată impusă prin esența excursiei, un comportament moral adecvat, dar și o conduită ecologică, atât prin observarea ecosistemelor, cât și prin respectul față de natură, dovedit prin colectarea deșeurilor din anumite zone vizitate și prin depozitarea corectă a ambalajelor rămase în urma servirii mesei în aer liber.

Orice excursie poate fi valorificată ulterior prin realizarea unor albume sau panouri foto, colecții de saci și de plante pentru ierbar, expoziții de desene, creații literare, impresii și sugestii, prezentarea unor informații interesante pentru elevii care nu au putut beneficia de excursii, în paginile revistelor școlare. (vezi foto – excursii – anexa 19).

2. Cunoașterea rezervațiilor naturale

Ideea ocrotirii naturii prin măsuri legislative se pierde în negura vremurilor. Legile medievale care interziceau țăranilor vânatul în pădurile nobiliare nu prevedeau ocrotirea naturii, ci apărarea proprietății. Primele măsuri care se refereau direct la ocrotirea naturii au fost luate de Petru cel Mare (1672-1725), prin ele se interzicea tăierea arborilor de pe malul apelor. Ideea protecției naturii a prins rădăcini abia din a doua jumătate a secolului trecut, când naturaliștii și-au dat seama că se impunea refacerea naturii, prevenind dispariția completă a unor specii de plante și animale. Prin stăruința iluștrilor apărători ai naturii au apărut legi care prevedeau înființarea de parcuri și de rezervații naturale, adică zone, arealuri în care viețuitoarele să trăiască nestingherite.

Țara noastră prezintă o minunată îmbinare de bogății și de frumuseți naturale. Datorită reliefului său etajat și așezării sale la răscruce de influențe climatice, România este deosebit de bogată în regiuni pitorești și peisaje încântătoare. Nu necesită foarte multe țări în lume care să se poată mândri cu un relief atât de armonios și de variat, cu o floră și o faună atât de bogată, cu izvoare cristaline, râuri sprintene, litoral însorit și fenomene carstice, adevărate minuni ale naturii.

Dar cum putem explica elevilor de clasa a III- a sau clasa a IV- a ce înseamnă rezervație naturală?

Putem prezenta câteva imagini, pliante, articole din revista Terra, imagini din diverse enciclopedii cu aspecte din diverse rezervații naturale din țară sau din străinătate. Prin observarea acestor aspecte vizuale putem recurge la intuirea definiției în sine. În urma conversațiilor se reliefează faptul că noțiunea de rezervații naturală înseamnă o zonă sau un areal geografic ocrotit de lege, în care flora și fauna se dezvoltă în condiții naturale. Rezervațiile cu suprafețe foarte mari se numesc parcuri naționale sau parcuri naturale. În funcție de valoroasele bogății floristice și faunistice, relictele glaciare, modificările scoarței terestre, modificările geologice în adâncuri, putem clasifica rezervațiile în rezervații floristice, rezervații faunistice, rezervații geologice și rezervații paleontologice. În orele disciplinei opționale ,,Natura, prietena mea” se pot enumera într-un tabel parcurile mari existente în țara noastră, după care se pot localiza pe harta fizică a României, prezentându-se în linii generale specificul rezervației:

P.N. Retezat – 1935

P.N. Cozia – 1966

P.N. Ceahlău – 1971

P.N. Grădiștea Muncelului – Cioclovina – 1979

P.N. Porțile de Fier – 1980

P.N. Domoglod – Valea Cernei – 1982

P.N. Lemeni – Cheile Carașului – 1982

P.N. Cheile Renei – Beușnița – 1982

P.N. Rodna – 1990

P.N. Cheile Bicazului – Hășmaș – 1990

P.N. Piatra Craiului – 1990

P.N. Bugegi – 1990

P.N. Munții Apuseni – 1990

Prin instituirea acestor zone trebuie să se asigure condițiile naturale necesare perpetuării obiectului protejat, dimensiunile lor depind de natura fenomenului protejat. Rezervațiile naturale nu implică teritorii întinse ca cele ale parcurilor naționale. În România, rezervațiile naturale există în număr de peste 350, din care 200 sunt de importanță națională. Acestea ocupă 42417 ha, reprezentând 0,18% din teritoriul țării. Rezervațiile naturale reprezintă teritorii destinate conservării unor medii de viață caracteristice, ele pot fi de interes zoologic, botanic, forestier, paleontologic, geologic, speologic, marin sau mixt.

Rezervațiile naturale pot fi cunoscute de către elevi prin intermediul excursiilor școlare de lungă durată. O parte din elevii școlii au avut ocazia să cunoască rezervațiile botanice și faunistice cum ar fi: Lacul cu nuferi termal de la Pârâul Pețea, Codrii Seculari de la Slătioara, Rezervația de zimbri de la Hațeg, parcul dendrologic din Simeria, precum și alt gen de rezervații: Cheile Râmeț, Cheile Turzii, Piatra Craiului, peștera sau Ghețarul de la Scărișoara, etc.

Fiind locuitori ai județului Suceava. Se cuvine însă să ne cunoaștem bogățiile și rezervațiile din zonă, Bucovina oferind din punct de vedere geografic și geologic, un ansamblu închegat și definit, atrăgător prin ineditul său. Variația terenului în acest neînsemnat colț de țară oferă condiții ideale pentru dezvoltarea unei bogate vegetații și faune. Caracteristica peisajului bucovinean o constituie obcinile împădurite, în șiruri paralele și cu văi și depresiuni alungite. Cei ce iubesc natura pornesc cu emoție să cunoască armonia peisajului bucovinean, strălucirea culorii plantelor, tainele din viața animalelor, bogăția lor. Rezervațiile județului pot atrage turiști și iubitori ai naturii, tocmai prin diversitatea lor și prin bogăția plantelor și animalelor. Dacă întâlnim în județ rezervații floristice, putem menționa ca fiind cele mai importante următoarele: Fânețele de la Ponoare, Fânețele de la Frumoasa, Fânețele de la Calafindești, Rezervația de nuferi de la Salcea, Strugurele- ursului de la Benea și Mestacănul pitic de la Lucina. În continuare putem enumera rezervațiile forestiere, din zona montană a județului, cum ar fi: Codrul Secular de la Slătioara, Pădurea Seculară Giumalău, Rezervația Târnovul Mare de la Poiana Stampei, Târnovul de la Șarul Dornei, rezervațiile Crujana și Dragomirna, reprezentate prin fagi și cerbi carpatini, mistreți, fazani și alte animale cunoscute specifice pădurii.

Fiind mai aproape, rezervația Codrul Secular de la Slătioara, a fost vizitată cu ani în urmă, propunându-se și în prezent pentru traseele excursiilor scurte. Bucovina – țara fagilor seculari de odinioară – este și țara molidului datorită întinselor masive păduroase în care molidul și bradul dețin ponderea cea mai însemnată. Pădurile au impresionat dintotdeauna omul prin întindere, compoziția speciilor, dar și pentru că i-a oferit adăpost, căldură, hrană și materiale de construcții. Intervenția omului în ultimele secole, exploatarea masivă a lemnului în trecut și în prezent, defrișarea în favoarea agriculturii au contribuit la modificarea întinderilor pădurii și a compoziției biologice. Din comuna Frasin se merge spre Stulpicani, după care se mai parcurg în jur de 12 km până în satul Slătioara. Desișul codrului impresionează, deoarece întâlnești alături de arbori bătrâni, puieți crescuți spontan, ce se hrănesc cu materia organică provenită din descompunerea elementelor din natură. Vegetația lemnoasă cuprinde numeroase specii: molidul, pinul, fagul, carpenul, paltinul, ienupărul, afinul și multe altele. În zonă se găsește și papucul doamnei, orhidee protejată. După observarea florei spontane, elevii au fost întrebați ce animale locuiesc într-o astfel de pădure. Răspunsurile au fost destul de complete: ursul, lupul, râsul, vulpea, jderul, mistrețul, veverița, cocoșul de munte și altele. Amintirile și impresiile despre această rezervație au fost destul de puternice, copiii menționând în compunerile lor că ,,priveau în sus, iar brazii se întindeau până la cer”, ,,copacii se uneau cu soarele”, ,,totul era uriaș, iar copiii erau ca niște furnici curioase”, etc.

În județ mai există și rezervații geologice: Cheia Moara Dracului, Clipa triasică de la Pârâul Cailor( formațiuni geologice foarte vechi cu diferite specii de pești și scoici încrustați în stânci), Piatra Țibăului, Cheia Zugreni, Stânca Piatra Pinului. Parcul denrologic din Gura Humorului, aflat în zona Ariniș așteaptă vizitatori pe malurile Moldovei. Rezervațiile prezintă interes și contribuie la dezvoltarea ideii de cunoaștere naturistă.

Ca rezervații mixte menționăm Rezervația Călimani, Rezervația 12 Apostoli, însă cea mai importantă este Rezervația Pietrele Doamnei- Rarău, cunoscută de o parte din elevii școlii care au participat la excursiile realizate vara pe Rarău.

Punctul forte al Masivului Rarău îl prezintă formațiunile geologice cu forme deosebite, cunoscute sub denumirea de Pietrele Doamnei. Din punct de vedere peisagistic, dantela calcaroasă a acestor pietre se prezintă ca o piesă unică în Carpați, atrăgând numeroși vizitatori. Accesul spre rezervație se face din orașul Câpulung Moldovenesc. Elevii au remarcat că pădurile sunt formate mai mult din molid și mesteacăn. Pe țancurile abrupte crește floarea-de-colț, cunoscută ca fiind ocrotită, culegerea ei interzicându-se, deoarece este declarată monument al naturii. Fauna este reprezentată de urs carpatin, vulpe, mistreț, lup, râs, iepure, jder, veveriță, animale care se întâlnesc și în pădurile din apropierea satului, cu diferența că pe Rarău întâlnești cocoșul și găina de munte, specii privilegiate de lege. S-a impus limitarea accesului automobilelor în rezervație tocmai pentru că turiștii poluează aerul, degradează stâncile, distrug flora, pictează stâncile cu fel de fel de imagini și inscripții, ceea ce dovedește că omul poate contribui la degradarea naturii.

Cunoașterea rezervațiilor naturale din județ se poate realiza prin intermediul excursiilor de scurtă durată prin care se urmărește observarea, compararea și analizarea ecosistemelor existente. Putem să ne numim norocoși dacă participăm în excursii de lungă durată, în care avem ocazia să cunoaștem misterele rezervațiilor naturale din țară. De altfel, o parte din elevii școlii, în special cei mari, au participat în excursii prin care au luat contact cu Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Peștera Scărișoara, Peștera Urșilor, Peștera Muierilor, Peștera Polovraci, Lacul cu nuferi termali de la Pârâul Pețea( lângă Băile Felix), Parcul dendrologic din Simeria, rezervația de zimbri de la Hațeg, Cheile Turzii, Cheile Râmețului ș.a, o parte din ele fiind rezervații naturale. Elevii au prezentat apoi colegilor de clasă, colegilor mai mici imagini foto și pliante promoționale în care sunt prevăzute aspecte din frumusețile ocrotite în aceste zone. Majoritatea elevilor, însă, nu au luat contact direct cu aceste frumuseți, curiozitatea lor, stârnită prin diverse relatări și povestiri geografice, poate fi satisfăcută doar prin INTERNET, ceea ce este puțin realizabil în zonele rurale, însă poate fi la fel de bine acoperită de lecturile geografice, de studiul individual realizat prin intermediul împrumutului de carte de la biblioteca școlară.

În afară de activitatea la clasă, desfășor o activitate plăcută, ca bibliotecar al școlii, putând veni în sprijinul elevilor dornici de cunoaștere. Am remarcat interesul deosebit de mare al elevilor de clasa a III- a, dar mai mult al celor de clasa a IV- a, care prin factura opționalului ,,Natura, prietena mea” studiază suplimentar revistele ,,Terra”, ,,Descoperă”, ,,Știință și tehnică”, dar și multe cărți cu informații biologice sau geografice, care îi ajută la realizarea temelor de portofoliu. Ca să se valorifice eficient activitatea de împrumut de carte, am cerut elevilor să noteze informațiile cele mai interesante, diferite curiozități, noutățile revistei ,,Terra” în caiete personale, sau să le sistematizeze într-un portofoliu personal, realizând astfel un fond de cunoștințe și informații necesare în desfășurarea lecțiilor de biologie și geografie. Dacă la început elevii cereau cărți despre plante și animale, despre fenomene ale naturii, despre misterele Pământului, pe parcursul anului școlar, în urma întrebărilor propuse în revista ecologică ,,Prietenii naturii”, elevii au cerut din ce în ce mai mult cărți despre monumente ale naturii, având de prezentat pentru revistă cât mai multe informații despre plante și animale ocrotite de lege și despre diverse rezervații naturale. Am primit pentru publicare informații despre Parcul Național Retezat, despre nufărul termal de lângă Băile 1 Mai, despre râs, animal carnivor din pădurile românești, dar și despre arbori ocrotiți, cum ar fi tisa. Lista poate continua, informațiile propuse de elevi ajută astfel la cunoașterea și asimilarea informațiilor generale despre rezervații naturale și despre monumente ale naturii. (vezi anexa 20- pagină revistă)

Disciplina ,,Natura, prietena mea” capitolele specifice ocrotirii naturii din cadrul disciplinelor științe și geografie permit realizarea unor portofolii tematice, în care elevii pot prezenta informații și pot desena plante sau animale care prezintă interes. În acest sens se pot utiliza cu succes imagini scanate din atlase botanice și zoologice, tocmai pentru a nu distruge cărți sau reviste. Într-un astfel de portofoliu ar trebui să existe și harta județului Suceava pe care elevii au localizat diferitele rezervații existente, dar și locurile în care există animale ocrotite de lege, fără a constitui rezervații. (vezi anexa 21 – harta muzeu)

Cunoașterea florei protejate, a arborilor ocrotiți, a faunei ocrotite de către elevi sub forma unor simple cunoștințe, formează pe viitor conștiințe ecologică de care omenirea are nevoie și facilitează crearea și dezvoltarea unui comportament etic adecvat protejării mediului. Dacă elevii sunt educați prin intermediul noțiunilor geografice și biologice să respecte resursele naturale ale Globului, monumentele naturii, putem pretinde comportamente ecologice, prin care să se demonstreze prețuirea bogățiilor terestre și dragostea pentru natură.

3. Omul – parte integrantă a mediului

Strămoșii noștri erau mulțumiți cu o alimentație relativ simplă, alcătuită din animale pe care le vânau și din plantele găsite, dar o dată cu trecerea timpului, gusturile oamenilor au devenit tot mai sofisticate. Continua creștere a populației a însemnat mai multe guri de hrănit. Astfel producerea alimentelor a devenit una din cele mai dezvoltate ramuri industriale. Pentru ca diferitele suprafețe de teren să poată fi transformate în pășuni, trebuie să li se modifice destinația inițială. Acest lucru presupune a înlătura orice crește sau orice există pe suprafața respectivă, pentru a planta și crește altceva, apărând astfel problema defrișării zonelor împădurite.

Omul prin activitatea sa influențează negativ viața plantelor, a animalelor crescute pentru consum, ba chiar și a peștilor din râuri, prin infiltrarea substanțelor chimice în circuitele de apă. O cantitate considerabilă din hrana pe care o consumăm atât noi cât și animalele noastre este formată din cereale, fructe și legume. Pentru agricultori pământul trebuie să fie cât mai productiv și obiectul lor este să obțină o recoltă tot mai mare pe o anumită suprafață de teren. Dacă în agricultura tradițională se practica metoda rotațiilor culturilor, pentru a asigura completarea solului cu substanțe nutritive necesare creșterii plantelor, în prezent, fermierii folosesc îngrășăminte chimice. Culturile sunt stropite cu pesticide pentru a le proteja de dăunători și boli sau pentru a le stimula creșterea astfel încât să aibă formă, culoare, mărime și aspect tentante pentru consumatori.

Acest mod de a face agricultură nu a rămas fără urmări negative asupra mediului înconjurător. Agricultura de tip intensiv este eficientă pe termen scurt, însă, o dată cu trecerea timpului, solul își va pierde fertilitatea datorită exploatării în exces. Ploile și folosirea unor mașini agricole de mare capacitate duc la erodarea solului, care în scurt timp nu vor mai putea fi folosit pentru agricultură.

O cale de creștere a producției agricole este mărimea suprafețelor destinate agriculturii prin recuperarea terenurilor aride, drenarea terenurilor mlăștinoase și menținerea sub control a inundațiilor, lucrări care au un cost foarte ridicat și care prezintă influențe negative asupra mediului înconjurător.

Omul a acționat asupra ecosferei, conștient sau inconștient sub dublu aspect: distructiv și constructiv. În primul caz contribuie direct sau indirect la scăderea numerică a populațiilor și a speciilor, la reducerea biomasei, la perturbarea unor ecosisteme. Nevoia sporită de produse alimentare impune extinderea suprafețelor agricole în defavoarea pădurilor, extinderea rețelei de hidrocentrale perturbă ecologia apelor, ritmul accelerat al urbanizării, al construcției de șosele duce la distrugerea unor ecosisteme în mod ireversibil.

Rolul constructiv al omului, prin activitatea sa conștientă, duce la sporirea unor specii și populații. Omul ia măsuri de ocrotire a plantelor și animalelor pe cale de dispariție. Descoperirile din medicină, agricultură, biologie au ca rezultat îmbunătățirea rezervelor de hrană și creșterea speranței de viață, dar catastrofele ecologice( Cernobâl, Războiul din Golf) au zdruncinat încrederea opiniei publice și au crescut interesul pentru problemele de ecologie.

Este ușor să provocăm daune mediului înconjurător. Oamenii nechibzuiți o fac în fiecare zi. Toți ar trebui să fim conștienți de răul pe care îl putem face și să luptăm pentru sănătatea planetei.

Pe lângă aplicarea măsurilor pentru ocrotirea mediului înconjurător, putem ajuta la protejarea acestuia și prin conservarea resurselor care sunt tot mai reduse. Orice cheltuială suplimentară afectată pentru îmbunătățirea mediului înconjurător va trebui să fie privită ca o necesitate vitală.

La disciplina științe, clasa a IV- a, am întocmit împreună cu elevii o listă prin care s-a încercat prezentarea activităților umane și influența lor asupra mediului: OMUL și NATURA

Omul face parte din natură.

Omul se naște, se hrănește, respiră, crește, se înmulțește și moare.

Hrana omului este alcătuită din vegetale: …, …, …, cât și din produse animale: …, …, …, …. .

În alimentație, omul mai folosește apa și sarea luate din natură.

Omul respiră oxigenul emanat de plantele din natură.

Omul cultivă plante și crește animale domestice.

Omul folosește din natură piatra, mineralele, lemnul pentru construcții și mașini.

Forța apei și a vântului este folosită în navigație și în industrie energetică.

Apa este folosită în irigații.

Metalele, petrolul, gazele naturale, cărbunii, sarea sunt extrase de om din subsol.

Omul a construit șosele, fabrici și mașini.

Plantațiile și culturile au devenit tot mai mari.

Apele sunt afectate de substanțe toxice.

Omul poluează mediul cu ambalaje și deșeuri nedegradabile.

Plantele și animalele pot fi ocrotite de om.

Copiii sunt antrenați în observarea mediului și în acțiuni de păstrare a curățeniei în natură.

Copiii învață cum să îngrijească plante, animale, cum să creeze tot mai multe spații verzi.

Oamenii ocrotesc floarea de colț, narcisa sălbatică, bujorul românesc, papucul doamnei, iedera albă, sângele voinicului, laleaua pestriță, nufărul, garofița Pietrei Craiului, etc.

În rezervații faunistice sunt ocrotite: capra neagră, râsul, cocoșul și găinușa de munte, pelicanul, lopătarul, cerbul, ursul, păstrăvul, vulturul pleșuv, dropia, acvila, egreta, etc.

Oamenii poluează aerul cu fumul fabricilor, gazele de la autovehicule.

Datoria oamenilor este de a proteja mediul.

Reîmpădurirea este necesară.

Vânătoarea și pescuitul sunt interzise în rezervații.

Oamenii folosesc plante pentru obținerea medicamentelor.

În zile noastre, prin dezvoltarea industriei, agriculturii, transportului, rezultă substanțe care ajung în medii de viață și influențează factorii de mediu, ajungând să distrugă plante și animale. Oamenii iau măsuri pentru protejarea solului, apei, aerului, prin păstrarea calităților acestora. Captarea gazelor toxice este una din măsurile importante. Se interzice aruncarea deșeurilor de orice fel în apă. Solul are nevoie de îngrășăminte naturale, nu de substanțe chimice care poluează. Omul are datoria de a proteja pădurea și de a o feri de exploatarea ei nerațională. Plantele și animalele declarate monumente ale naturii sunt protejate.

Școlarii, cei mai mici cetățeni ai unei comunități, beneficiază de dreptul la educație, însă au și îndatorirea de a contribui prin forțe proprii la ocrotirea naturii prin: păstrarea curățeniei în clasă, în școală, în curtea școlii, pe drumurile publice, în curtea gospodăriei proprii, vizitarea locurilor estetice și recreative din natură fără a distruge flora spontană sau a distruge cuiburile păsărilor, fără a răni animale; cunoașterea plantelor și animalelor ocrotite de lege, în vederea respectării statutului lor; respectarea măsurilor de protejare a mediului; implicarea eficientă în acțiuni de ocrotire a naturii.

V. CONCLUZII

Protejarea planetei albastre, casa noastră, Pământul, se dorește a fi o problemă nu numai a ecologiștilor, ci și a locuitorilor ei, atât adulți, cât și copii. Sarcina noastră principală, a dascălilor este să conducem eficient educația ecologică, să punem accent pe educarea elevilor mici în spirit ecologic, pentru a ne putea bucura împreună de sănătatea noastră, inclusiv de sănătatea planetei.

În clasele I-IV educația ecologică se poate realiza prin toate disciplinele școlare, dar activitățile desfășurate nu-și ating pe deplin scopurile, dacă elevii nu acționează practic și nu învață prin acțiune să devină responsabili față de problemele mediului. Nu este suficient ca efectele poluării să fie prezentate și doar cunoscute, ci este nevoie să implicăm copiii în rezolvarea problemelor de poluare. De aceea, un rol deosebit de important în educarea în spirit ecologic o au nu numai disciplinele științe și geografie, ci și activitățile extracurriculare sub formă de programe și proiecte, derulate la nivelul școlii, dar și la nivel de parteneriat cu alte școli.

O componentă esențială a comportamentului uman se reflectă în dragostea pentru natură. Copiii trebuie să cunoască și să ocrotească natura, să iubească plantele și animale, să dovedească un comportament adecvat adoptat la mediu și nu în ultimul rând să ia atitudine față de persoanele cu comportament nonecologic, ce nu respectă natura.

Prin derularea educației ecologice am urmărit realizarea mai multor obiective, cum ar fi: cunoașterea lumii înconjurătoare, păstrarea sănătății mediului; cultivarea dragostei față de plante și animale; dezvoltarea respectului față de natură și forțele ei; însușirea unor reguli simple de ocrotire a mediului; formarea unui comportament civic față de natură; cunoașterea și ocrotirea peisajelor naturale, a speciilor rare, a monumentelor naturii, a rezervațiilor speologice; implicarea elevilor în activități de plantare, de îngrijire, de ocrotire a plantelor din anumite spații, etc.

Am urmărit prin aceste obiective specifice atingerea a trei mari obiective ecologice: a) dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător; b) formarea atitudinii de respect față de mediu; c) dezvoltarea comportamentelor responsabile față de tot ceea ce ne înconjoară.

Activitățile practice prin care am condus educarea în spirit ecologic, desfășurate în orele de științe, geografie, opțional ,,Natura, prietena mea”, atinse transdisciplinar în aproape toate disciplinele școlare au fost completate de activitățile extracurriculare, tocmai pentru a sprijini educația prin latura ei formativă. Jocurile didactice, fișele de lucru, munca cu atlasul, testele din orele de științe și geografie au pus bazele activităților ulterioare, desfășurate în scopul educării ecologiste: utilizarea ierbarului clasei, realizarea unei expoziții cu desene tematice, realizarea expoziției ,,Atelierul naturii” cu lucrări realizate din materiale din natură și din diverse deșeuri sau materiale refolosibile, participarea activă la redactarea revistei ecologice ,,Prietenii naturii”, realizarea ecusoanelor specifice activităților ecologice, amenajarea unui colț viu în clasă, participarea activă la plantarea și îngrijirea spațiilor verzi, confecționarea din deșeuri a hainelor de carnaval cu ocazia Zilei Mediului (activitate: Carnavalul Verii), participarea în excursii de cunoaștere a frumuseților patriei și a rezervațiilor naturale, realizarea portofoliilor sau a dosarelor tematice și multe, multe altele.

Toate aceste activități au contribuit la formarea deprinderilor de muncă și a deprinderilor de factură ecologică, demonstrate în special, în excursii și drumeții, atunci când elevii au strâns și au depozitat ambalajele rezultate din pauza de masă, manifestând respect față de natură și de spațiul verde.

Prin acest gen de activități se reliefează modificarea comportamentului social al elevilor. Dacă înainte orice colț din curte era plin de deșeuri, astăzi se poate observa cu ușurință că ecologia se învață, în curte există din ce în ce mai puține gunoaie, ele sunt depozitate în coșuri, iar elevii care mai aruncă la întâmplare un ambalaj sunt atenționați de cei care au învățat să respecte natura. Efectul acestei educații se observă și pe stradă, în sat existând multe deșeuri pe marginea carosabilului, deșeuri ce au fost ridicate și depozitate corect în coșuri special amenajate, tot de către copii. Această schimbare pozitivă în conduita elevilor față de natură ne dă speranțe că pe viitor vor ști instinctiv să respecte natura și să contribuie la păstrarea sănătății ei.

Elevii au învățat să iubească, să îngrijească plante și animale diverse, să ocrotească viețuitoarele din natură, să nu distrugă adăposturile animalelor, au aflat că nu e bine să rupi inutil frunze, crenguțe, plante, au dovedit că pot îngriji colțul viu al clasei, că pot ajuta părinții la îngrijirea animalelor, dar cel mai important, au învățat că ambalajele nu se aruncă oriunde în natură, ci trebuie să fie depozitate corect pentru a putea fi reciclate. Micii ecologiști au manifestat entuziasm în toate activitățile întreprinse și au promis că la rândul lor îi vor învăța pe părinți, prieteni și colegi de joacă să nu polueze natura prin activitățile lor.

Elevii sunt doar niște copii, însă câteodată ei pot face fapte mari. Prin natura lor afectivă deseori au demonstrat că iubesc animalele și plantele necondiționat, față de persoanele adulte, care o fac din diverse interese. Această dragoste pentru plante și animale, pentru tot ceea ce este viață, trebuie dezvoltată și extinsă și asupra naturii întregi, asupra suprafeței Globului pământesc, putând contribui la protejarea frumuseților, resurselor naturale și a vieții pe pământ.

Proiectul ECOȘCOALA a contribuit de altfel la îmbogățirea cunoștințelor despre natură, a perfecționat spiritul de echipă, a dezvoltat cooperare între elevi, grupe, clase, cadre didactice spre atingerea obiectivelor, a încurajat elevii să se exprime liber în creații literare prezentate în revistele școlare, să-și exprime gândurile prin culoare și sentiment în lucrările artistice, contribuind eficient la formarea conștiinței și conduitei ecologice a elevilor din ciclul primar.

Anexa 8 – proiect

Școala cu clasele I-VIII, Pîrteștii de Sus

Propunători : – Strugar Mihaela – clasa I A

Schiță proiect didactic

Scopul activității: observarea și analiza rolului specific fiecărui organ de simț

Obiective operaționale:

O1 -să-și exprime părerile cu privire la cele două simțuri;

O2 -să completeze o fișă făcând predicții și apoi verificând;

O3 -să manipuleze prin gustare/ mirosire anumite alimente;

O4 -să adreseze întrebări colegilor și învățătorului în legătură cu cele două simțuri;

O5 -să acționeze asupra unor alimente/substanțe pentru a le schimba calitățile;

O6 -să-și argumenteze ipotezele.

O7 -să specifice importanța alimentației ecologice

Mod de organizare:

4 – 6 elevi în echipă, în funcție de efectivul clasei sau două grupe (pe rânduri de bănci)

Durata: o ședință de aproximativ 40 – 50 minute

Materiale: – fișe de lucru

recipiente cu diferite substanțe corespunzătoare celor 4 gusturi, fructe, boabe, tablete, etc.

masă, farfurii, vase, pahare cu apă, lingurițe de plastic, șervețele, cuțit pentru tăiat fructe.

MIROSUL ȘI GUSTUL

PROVOCARE (captarea atenției)

Poveste

Oana intră în bucătărie. Deși e mică, își dorește foarte mult să fie o bună gospodină, să-și ajute mama la treburile casnice.

Azi, mama va întârzia. Ce-ar fi să îi pregătească o surpriză culinară? Ceva dulce poate? Zis și făcut.

Deschide dulapul cu fel de fel de ingrediente necesare unei prăjituri. Ia din fiecare câte puțin. Ceva alb, ceva maro, ceva granulat, ceva lichid, două ouă… Ia un castron și amestecă toate ingredientele cu o lingură de lemn așa cum face mama. I se pare că se învârte greu. Să mai adauge ceva… Ce oare? Puțin din lichidul acela gălbui. Acum e bine. Oana duce tava deja pregătită la cuptor.

Nu după mult timp, apare și mama care, de cum intră, simte un miros ciudat. Fericită, fetița îi întinde farfuria cu tortul surpriză. Așteaptă laudele mamei.

Mama gustă, nu zice nimic, zâmbește și o îndeamnă pe fetiță să guste și ea. Oana gustă, iar mimica feței ei exprimă: „Ce am greșit oare?”

DEZBATERE (analiza a ceea ce știu elevii)

Ce a greșit Oana?

De ce nu avea gust bun tortul?

Ce putea fi alb, maro, granulat sau lichid? (exemple de alimente și substanțe)

Cum deosebim obiectele/alimentele dacă suntem legați la ochi?

Cum recunoaștem unele alimente/substanțe?

Unele substanțe/alimente au gust, altele au miros. Dați exemple.

Există substanțe fără gust? Dar fără miros?

PREDICȚII – Are miros sau gust?

În această etapă se analizează obiectele prin analiză vizuală, fără a se manipula obiectele pregătite spre observare.

EXPERIMENTUL

Alimentele/substanțele se miros apoi se analizează prin gustare/degustare. Se completează tabelul echipei și se compară cele două rubrici de predicție cu rezultatele obținute la verificare.

REFLECȚII

Modificați apa astfel încât să miroase!

Amestecați apa cu ceva, astfel încât să aibă gust! (sare, zahăr)

Amestecați apa cu ceva, astfel încât să nu îi schimbe gustul! (măr, piper boabe)

De ce nu se schimbă gustul atunci când amestecăm apa cu boabe de piper?

Când își schimbă totuși apa gustul prin amestecarea cu aceste substanțe? (măcinarea piperului, fierberea mărului)

Cum procedăm ca să obținem apa amară, dulce, sărată, amară? (dizolvare)

Gustul depinde de mărimea obiectului?

Mirosul depinde de ingredientele componente ale unei mâncări? Dar gustul? Exemple.

De ce apa minerală are gust? (gustul împrumutat din sol)

De ce e bine că unele substanțe au miros? (pot fi periculoase, plăcute, îmbietoare, neplăcute)

De ce e bine că simțim gustul substanțelor? (pot fi proaspete, alterate, plăcute neplăcute)

Ce s-ar întâmpla dacă…

nu am mirosi benzina, motorina, gazul de la butelie?

nu am folosi sare?

dacă toate alimentele ar mirosi la fel sau ar avea același gust?

am consuma mereu numai un tip de alimente?

TEMĂ ACASĂ

fișă de lucru – încercuirea imaginilor cu alimente cu gust dulce, sărat, acru, amar, cu culori diferite.

Anexa 9 – proiect

Școala cu clasele I-VIII, Pîrteștii de Sus

Propunători: – Strugar Mihaela – clasa I A

Schiță proiect didactic

Scopul activității: promovarea sănătății cavității bucale

Obiective operaționale:

să discute despre importanța dentiției în alimentație, vorbire, fizionomie;

să denumească dinții după forma și poziția lor;

să explice efectul zahărului asupra structurii dintelui și importanța reducerii consumului de dulciuri;

să enumere principalele forme de boală dentară;

să mimeze periatul corect al danturii;

să explice efectul soluțiilor acide asupra unor obiecte;

să explice importanța spălării pe dinți după fiecare masă;

să enumere alimentele ecologice.

Mod de organizare:

2 grupe, pe rânduri de bănci, efectivul fiind mic

Durata: – 50 minute

Materiale:

a. auxiliare – planșe – imagini pentru joc

materiale auxiliare din programul COLGATE

planșe – structura dintelui

ghid – promovarea sănătății orale

paste de dinți și periuțe

afiș surpriză primit de la clasa a V-a

b. pentru experiment

vase/boluri transparente, suc de lămâie, sare, oțet, lapte acrit, scobitori, scoici, dopuri de plastic, oase de pui, pietricele, coji de ouă

c. pentru demonstrație

mere

lapte acrit

un dinte din polistiren, acetonă sau alt dizolvant

Provocare – captarea atenției

Sub forma unei surprize se prezintă un afiș realizat de elevii clasei a V-a în care sunt desenați niște dințișori. În jurul lor stau ambalaje de la diferite dulciuri (bomboane, ciocolată, napolitane, prăjituri). Acestora li s-au desenat chipuri și mâini care atacă dințișorii cu sulițe, arcuri, cuțite. Disperați dinții solicită ajutor în fața atacatorilor. Ei știu că pot fi salvați.

Se solicită astfel ajutorul copiilor din clasă pentru salvarea dinților, menționându-se că fiecare învață astfel să își salveze proprii dinți.

Desfășurarea activității

Discuții:

Ce știu despre dinți? Cum se numesc ei?

Care sunt bolile specifice danturii?

Ce este placa dentară? Discuții despre tartru, despre acidul existent în salivă.

Ce este o carie?

Cum scăpăm de tartru și de carii?

Cum se numește medicul care îngrijește dantura? Ce rol are el?

Cât de important este controlul efectuat anual la stomatolog?

Care sunt funcțiile dinților? (mușcare, masticație, vorbire, efect estetic)

Care sunt dușmanii dinților? (zahărul, dulciurile, alimentele care se lipesc de dinți)

Predicții

Acidul acționează?

Explicația experimentului

Cu două săptămâni înainte sunt introduse în vase transparente obiectele enumerate mai sus. Alături, pe masă sunt aceleași obiecte neintroduse în lichid. Activitatea propriu-zisă constă în observarea efectului sucului de lămâie sau a oțetului asupra cojilor de ouă, oaselor, scoicilor. Pentru a testa duritatea obiectelor din lichide și a celorlalte folosind un bețișor mai gros. Se observă că unele obiecte au suferit transformări.

Demonstrația

A.

laptele ținut la cald se acrește;

resturile alimentare din gură se acresc formând acidul;

se mușcă din mere și se observă că nu rămân urme pe dinți;

B

o bucățică de polistiren este tăiată în formă de dinte

se ia o picătură de acetonă sau de alt dizolvant și se toarnă pe un colț al dintelui artificial (imediat apare o gaură);

se explică astfel apariția cariilor;

se explică importanța spălării dinților.

Fixare

Zahăr + bacterii → acid

Acid + dinte → carie dentară

Exerciții de periat corect (mimare)

Suprafața exterioară

Suprafața interioară

Suprafața de masticație

Exerciții de enumerare a alimentelor sănătoase și periculoase pentru dantură

Evaluare

Joc: „Dă-mi alimentul bun!”

Se realizează două planșe. Pe prima se prind cu ace imagini decupate ce reprezintă diverse alimente: bomboane, legume, prăjituri, pâine, lactate, fructe, iaurturi fără zahăr, brânzeturi, pește, carne, ouă, sucuri, etc.

Pe a doua planșă, dintr-o cutie de carton se desprinde o față, se desenează o gură cu dinți sănătoși și se atașează la mijloc. Este necesar ca desenul să aibă un orificiu în care se pot introduce imaginile din prima planșă.

Sarcina elevilor este să aleagă alimentele sănătoase pentru dantură și să le introducă în planșa reprezentând gura deschisă.

Recompensă : – se oferă câte o periuță și o pastă de dinți fiecărui copil participant la activitate.

Temă acasă

periatul dinților după fiecare masă

enumerarea alimentelor care nu stagnează pe suprafața dinților în fișa de observație

Anexa 10

ÎNV. STRUGAR MIHAELA

CLASA: a II-a A

AN ȘCOLAR: 2005-2006

PROGRAMA DISCIPLINEI OPȚIONALE

DENUMIRE: MICII ECOLOGIȘTI

TIPUL OPȚIONALULUI: INTEGRAT

NR. ELEVI PARTICIPANȚI: 17

CLASA: a II-a A

TIMP: 1 oră/săptămână

DURATA: 1 an

MOTTO:

SFATURI PENTRU MICII ECOLOGIȘTI

Nu-i greu să fii ecologist bun

Doar să respecți ceea ce-ți spun!

Poți sădi un copăcel,

Ramuri să nu rupi din el!

Iarna să pui căsuțe-n pomi,

E greu, e sarcină de om!

Tu ai putea să crești o floare…

E-o prietenă mirositoare,

Naturii, sol de împăcare.

Ai vrea să ai și-un brăduleț

Lângă pătuc la gemuleț…?

Nu știi că des bradul tăiat

Ajunge scrum, foi de-ambalat

Trăiește cu respect de viață

Unde e bine, tu învață!

Refolosește tot ce poți!

Iarba din parc tu n-o strivi,

Iar cu natura, amic să fii!

Înv. Strugar Mihaela

I. ARGUMENT

Ecologia începe să prindă contur în mintea oricărui cetățean, reliefându-se ca o știință ce studiază nu numai ecosistemele, mediile de viață, lanțurile trofice, legăturile dintre plante, animale, relief,climă, ci și gospodărirea eficientă a resurselor naturale existente pe planeta albastră, domiciliul terestru al omenirii. Se vorbește tot mai des și mai insistent de poluare, de catastrofe ecologice și dezechilibre în natură. Nu sunt vorbe deșarte. Sunt doar avertismente pentru lumea de mâine, deoarece omul agravează situația, neprivind poluarea mediului înconjurător. Ce pericole amenință omenirea? Sărăcirea globului de materii prime, diminuarea fertilității mediului prin exploatarea excesivă, defrișările și poluarea sunt doar câteva probleme majore care amenință nu doar un colț de lume sau doar o populație, ci întreaga familie a Terrei.

În mintea și forța omului stă posibilitatea să utilizeze rațional ceea ce natura i-a oferit. Omul are înțelepciunea să oprească la timp distrugerea naturii și să-și pună întreaga capacitate în slujba binelui comun. Scopul acestei discipline este de a informa corect asupra pericolelor ce amenință viața pe Terra. Fiecare cetățean trebuie să devină conștient că are datoria de a contribui, după puterile sale, la ocrotirea și salvarea naturii.

De la natură avem mereu ce învăța, ce admira, ce folosi. Dacă nu încercăm să facem un pact cu natura, e nevoie să educăm locuitorii Pământului în spiritul gospodăririi benefice a naturii. Și cine poate fi educat? Părinții, colegii de serviciu, vecinii, prietenii? Puțini dintre ei ne-ar acorda atenție și ajutor, în ochii lor părând a fi chiar puțin deplasați prin ceea ce dorim să facem. Rămâne o alternativă simplă, copiii. Cei pe care îi educăm și îi îndrumăm astăzi, vor încerca mâine, peste un an, sau peste zece să îndrepte răul făcut naturii dinainte de a ști că-l facem, să creeze un mediu propice dezvoltării umane în spiritul sănătății, în ideea unei vieți favorabile pe o planetă sănătoasă.

Puterea educației insuflă încredere. Copiii ne respectă, ne iubesc, ne imită, de aceea putem încerca educația pentru un mediu sănătos prin gesturi și cuvinte, prin acțiuni aplicative, desfășurate în clasă, în curte, în livada școlii sau în pădurile din împrejurime, fiind siguri că am semănat în mintea copiilor idei și deprinderi sănătoase de viață.

Orizontul local oferă posibilitatea observării și cunoașterii unor medii de viață diverse, lărgește bagajul de cunoștințe despre natură prin noțiuni specifice ecologiei, biologiei, geografiei, oferă posibilitatea realizării muncii de observare și cercetare în colectiv și sprijină înțelegerea relației dintre ecosisteme și oameni.

Educația în spirit ecologic încearcă să formeze în primul rând conștiința ecologică, cu noțiuni specifice, apoi formarea conduitei ecologice, în care să reflecte deprinderile și priceperile de factură ecologică, comportamentul civilizat față de natură, în care să se oglindească și respectul pentru tot ceea ce ne înconjoară, tot mai des se observă impactul deșeurilor plastice asupra solului și efectul ambalajelor de la dulciuri aruncate le întâmplare. Este imperios necesar educarea în spiritul colectării deșeurilor, reciclării lor, dar cel mai important în spiritul depozitării corecte în locurile special amenajate. Dacă la sfârșitul anului se observă o modificare a comportamentului ecologic sau nonecologic, prin care elevii să demonstreze că pot îngriji plante și animale, nu mai aruncă ambalajele decât la coșuri, ridică orice ambalaj de jos spre a-l depozita corect sau creează singuri posibilitatea de a-și educa colegii, putem să ne declarăm mulțumiți și să ne continuăm munca de stabilirea responsabilității față de mediu și față de protecția lui.

III Conținuturile învățării

Mediul înconjurător

Poluarea mediului

Activități ecologice. Copiii protejează natura!

Fenomene ale naturii. Influența lor asupra mediului

Influența omului asupra mediului

Sănătatea mediului și sănătatea omului

IV Mijloace de învățământ

atlase de biologie, reviste Terra, revistele școlii ,,Prietenii naturii” și ,,Oglinda”;

casete video;

colecții de materiale (roci, insecte, plante);

planșe ecologice;

ecusoane;

cărți de specialitate

V Modalități de evaluare

observarea dirijată;

probe scrise, orale, practice;

completarea unor fișe;

realizarea planșelor și panourilor ecologice;

activități de colectare, selectare și depozitare a deșeurilor;

jocuri de rol;

jocuri didactice;

dramatizări în programe artistice școlare;

realizarea carnavalului verii de ziua Mediului (5 iunie);

expoziții de lucrări plastice;

realizarea albumelor foto;

premierea iubitorilor naturii cu diplome și ecusoane;

comportamentul în excursii și drumeții;

VI Forme de evaluare

lecții;

vizite și excursii;

expoziții;

albume colective;

programe artistice;

BIBLIOGRAFIE

Mohan, Ghe – ,,Atlas școlar de ecologie”, Editura Corint, 2002, București, Colecția UNIVERSUL PE ÎNȚELESUL COPIILOR

Cătrună, L; Cătrună, Ghe – ,,Să ocrotim mediul înconjurător”, Editura CORESI, 2004, București

Cătrună, L; Cătrună, Ghe – ,,Comorile naturii”, Editura CORESI, 2004, București

Mohan, Ghe – ,,Ghidul naturalistului”, Editura Ion Creangă, 1978, București

Anexa 11 -SATUL MEU

Anexa 12

PROIECT DIDACTIC

Clasa a III-a

Arie curriculară: Matematică și științe

Disciplină opțională: Natura – prietena mea

Subiect: Să ocrotim natura!

Tipul lecției: Recapitulare

Scopul: sistematizarea cunoștințelor referitoare la exploatarea excesivă a naturii, precum și a normelor de protecție a mediului

Obiective operaționale:

O1 – să conștientizeze mediul natural, inclusiv omul ca element esențial;

O2 – să sesizeze rolul mediului natural în întreținerea vieții;

O3 – să explice rolul pe care îl are omul în stăpânirea și transformarea

naturii;

O4 – să identifice acțiunile negative ale omului asupra naturii și efectele acestora;

O5 – să stabilească prin judecăți simple un plan de măsuri pentru protecția mediului;

O6 – să identifice aspecte ale exploatării excesive a naturii;

O7 – să observe aspectele acțiunilor dăunătoare, inclusiv efectele lor;

O8 – să aplice cunoștințele în jocuri educative;

O9 – să dezvolte și să transforme noțiunea de ,,prietenie” existentă în ecosisteme;

O10 – să enumere și să identifice animale și plante ocrotite de lege;

O11 – să lucreze în echipă, să reprezinte la hartă elementele tematice;

Resurse:

materiale: fișă de lucru, planșe cu plante și animale ocrotite

procedurale: conversația, explicația, BRAINSTORMING-ul, jocul didactic, exercițiul, problematizarea, munca independentă

organizatorice: pe echipe, frontal, individual

Bibliografie:

,,Natura- prietena mea”, Constanța Cucirnic și Alina Pintilie, Ed. Aramis

Lecturi biologice, Aurel Ardeleanu, E.D.P. 1975

atlase botanice

atlase zoologice

PROIECT DIDACTIC

CLASA: I A

ȘCOALA CU CLASELE I-VIII PÎRTEȘTII DE SUS

ÎNVĂȚĂTOR: STRUGAR MIHAELA

DATA: 17.III.2005-08-09

ARIE CURRICULARĂ: MATEMATICĂ ȘI ȘTIINȚE

DISCIPLINĂ: CUNOAȘTEREA MEDIULUI

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: PRIMĂVARA

TIPUL LECȚIEI: RECAPITULARE

ABORDARE INTEGRATĂ-INTERDISCIPLINARĂ

SUBIECT: PRIMĂVARA

CONȚINUTURI:

CUNOAȘTEREA MEDIULUI: PRIMĂVARA

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE: SĂNĂTATEA MEDIULUI

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ: GHICITORI, VERSURI,

DIALOGUL

EDUCAȚIE MUZICALĂ: CÂNTECE DE PRIMĂVARĂ:

ABILITĂȚI PRACTICE: TEHNICA DECUPĂRII ȘI LIPIRII

EDUCAȚIE PLASTICĂ: GHIOCELUL

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1 – să dezlege rebusul propus pentru specificarea anotimpului;

O2 – să prezinte modificările din natură, starea vremii;

O3 – să enumere lunile anotimpului, vestitorii primăverii;

O4 – să realizeze scurte dialoguri între două personaje imaginare;

O5 – să prezinte cunoștințele proprii despre ghiocel, rândunică,

barză;

O6 – să deseneze ghiocei într-un cadran dat;

O7 – să prezinte oral activitățile oamenilor specifice anotimpurilor;

O8 – să explice importanța plantelor și a pădurii;

O9 – să prezinte activitățile dăunătoare mediului;

O10 – să realizeze un ecuson ecologic din deșeuri și din decupaje;

O11 – să recite versuri și să interpreteze cântece de primăvară.

RESURSE:

materiale:

planșe, jetoane, fișe, marker, carioca, ghicitori, versuri, plicuri cu imagini

fișe, carioca, capace Danone, pseudoinstrumente, lipici, foarfece

procedurale: conversația, explicația, demonstrația, jocul didactic, problematizarea, jocul de rol, exercițiul, observarea, munca independentă

organizatorice: frontal, individual, pe echipe, în perechi

BIBLIOGRAFIE:

Ghidul învățătorului

Evaluarea continuă – autoevaluarea

Exerciții-joc pentru activități transdisciplinare

Sigma, Sorina Cuzeanu

Anexa 13

PROIECT EDUCAȚIONAL ECOLOGIC

TITLUL: MICII ECOLOGIȘTI

SCOPUL: Educarea în spirit ecologic, în vederea formării conștiinței și

conduitei ecologice necesare viitorului.

PERIOADA: Ianuarie 2005- ianuarie 2006

GRUP ȚINTĂ: Elevii ciclului primar- Școala cu clasele I-VIII

Pîrteștii de Sus

PARTENERI:

Primăria comunei Cacica;

Cantonul silvic Maidan;

Dispensarul uman al comunei

ARGUMENT

Se vorbește tot mai des și mai insistent despre poluare, despre catastrofe ecologice, despre agravarea sănătății planetei pe care trăim. Fără îndoială că omul va avea înțelepciunea să oprească la timp distrugerea naturii și să-și pună întreaga capacitate în slujba binelui comun, ocrotind acest colț minunat al Universului care este casa noastră, Terra.

Încercăm prin aceste activități să deschidem interesul spre cunoaștere și spre învățare pentru a fi nu numai iubitori ai naturii, ci și protectorii ei, conservatorii unei naturi curate, salubre, păstrătorii echilibrelor stabilite de veacuri între cele mai mici rotițe ale naturii, ce poartă planeta spre o dezvoltare biologică armonioasă.

Se urmărește colectarea deșeurilor nedegradabile de pe solul din împrejurimi colectarea unor plante și fructe, semințe uscate fără a distruge echilibrele din natură. Scopul este oglindit în realizarea unor ierbare cu plante medicinale cunoscute , realizarea unor tablouri și jucării. Jucăriile naturale sau ecologice încearcă să acopere timpul petrecut în fața televizorului sau a jocurilor pe calculator.

Elevii învață prin derularea acestui proiect că fiecare persoană poate prin aportul său, după forțe specifice vârstei, să ajute la păstrarea naturii și a lumii vii.

LEGILE NATURII:

Toate sunt legate de toate;

Totul trebuie să se ducă undeva;

Natura se pricepe cel mai bine;

Nimic nu se primește pe degeaba.

OBIECTIVE

Pentru elevi:

Să manifeste interes și curiozitate;

Să contribuie la păstrarea curățeniei și a sănătății în diferite medii;

Să-și exprime liber opiniile și stările sufletești;

Să recondiționeze deșeurile, fructele uscate, frunzele-în scopul reamenajării artistice;

Să participe cu lucrări proprii la expozițiile școlii ;

Să manifeste dezaprobare pentru semenii ce manifestă atitudini nonecologice;

Să educe la rândul lor copiii de vârste mici;

Să propună acțiuni , idei, păreri în legătură cu desfășurarea proiectului;

Să prezinte creații literare proprii despre natură;

Să colecteze plante medicinale în vederea realizării unui ierbar;

Să participe la redactarea revistei școlare ,, Prietenii naturii”

Pentru cadre didactice:

Familiarizarea cu metode noi de stimulare a elevilor pentru desfășurarea activităților cu caracter ecologic;

Crearea unui cadru educațional ce vizează motivarea elevilor în atitudinea de protejare a mediului;

Exersarea evaluării prin prisma proiectului.

Pentru părinți și autirități:

Implicarea tuturor factorilor educaționali în rezolvarea problemelor financiare;

Familiarizarea cu programul activităților ecologice.

RESURSE

UMANE:

Elevii ciclului primar;

Cadre didactice;

Părinți și autorități.

MATERIALE:

Sală de clasă;

Panouri, afișiere, dosare, foi de portofoliu, documente științifice, cărți, periodice, diverse publicații de specialitate;

Casete audio- muzică adecvată anotimpului (ANOTIMPURILE-VIVALDI);

Materiale refolosibile, deșeuri colectate, foarfece, lipici, capsator, etc.

INFORMAȚIONALE:

Biblioteca școlii ;

Revista școlară ,,OGLINDA” ;

Enciclopedii de specialitate.

TEMPORALE:

O activitate pe durata unei luni calendaristice.

EVALUARE

Evaluarea modului de participare la activitățile ecologice;

Aprecierea calității întocmirii dosarelor, a ierbarelor a creațiilor tematice;

Prezentarea portofoliilor cu tematică ecologică;

Expunerea lucrărilor practice realizate din materiale refolosibile;

Evaluarea aspectului și calității lucrărilor realizate ;

Evidențierea modului de implicare a familiilor din comunitate în realizarea acestui proiect;

Valorificarea revistei școlare ,,Prietenii naturii”

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR

VII. BIBLIOGRAFIE

Botnariuc Nicolae; Vădineanu Aurel (1982): Ecologie, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Cătrună, Liliana, Cătrună, Gheorghe-Madzilu (2003): Terra – Planeta pe care trăim, Editura CORESI, București

Cătrună, Liliana, Cătrună, Gheorghe-Madzilu (2004): Să ocrotim mediul înconjurător,, Editura CORESI, București;

x x x (1973): Studii și comunicări de ocrotire a naturii, Tipografia Suceava, Suceava;

x x x (1981): Studii geografice cu elevii asupra calității mediului înconjurător, Editura Didactică și Pedagogică, București;

x x x (2004): ProEcologia Mileniului III, Editura Reprograph, București;

Colecții: reviste: Învățământul primar

Preocupări didactice

Școala

Terra

Huțanu, Elena; Crocnan Daniel-Ovidiu (2002): Științe clasa a III-a, Manualul învățătorului, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Mohan, Gheorghe (1978): Ghidul naturalistului, Editura Ion Creangă, București;

Nicoară, Emanoil (2000): Ghicitori și jocuri geografice istorice pentru învățământul primar, Editura Aramis, București;

Oprea, Anca (1997): Să cunoaștem natura, Editura CORINT, București;

Pătrășcoiu Nicolae; Toader, Tudor; Scripcariu, Grigore (1987): Pădurile și recreerea, Editura CERES, București;

Seghedin, Taras – George (1983): Rezervațiile naturale din Bucovina, Editura SPORT-TURISM, București;

Stoica, Dumitru (1980): Metodica predării geografiei la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Tomescu, Viorica (1996 ): Metodica predării cunoștințelor despre natură, Editura Didactică și pedagogică, București;

Șchiopu, Ursula (1985): Psihologia generală a copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT CUPRINS Argument Introducere CAPITOLE ECOLOGIA. EDUCAȚIA ECOLOGICĂ… [311472] (ID: 311472)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT CUPRINS Argument Introducere CAPITOLE ECOLOGIA. EDUCAȚIA ECOLOGICĂ… [311472]

Copyright Notice

SpecializareaEconomiaComerțuluiTurismuluișiServiciilor [610972]

Klass Pc@yahoo.com 846 Diplome Ristea Claudiu Text

Monitorizarea voiajului pe ruta Antwerpen-Koahsiung [619931]

Fig. 1. Schema de control sistemului de benzi transportoare [620992]

Lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I [307758]

INTERNA ȚIONALE ȘI STUDII DE SECURITATE MASTER SECURITATE ȘI RELA ȚII INTERNA ȚIONALE AN I DISCIPLINA : DREPT INTERNA ȚIONAL PUBLIC COORD :… [620972]

Copyright Notice

Similar Posts