LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, LECT.DR.CONSTANTIN ARDELEANU AUTOR, PROF. DIMITRIU CARMEN… [613219]

MODERNIZAREA SOCIETĂȚII
ROMÂNEȘTI REFLECTATĂ ÎN
MANUALELE DE ISTORIE PENTRU
GIMNAZIU DINTRE 1948 – 2008
LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI
DIDACTIC I

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,
LECT.DR.CONSTANTIN ARDELEANU

AUTOR,
PROF. DIMITRIU CARMEN
Grup Școlar „PAUL BUJOR” din Berești

2009

În lucrarea de față am căutat să scot în evidență
anumite aspect ale modernității, așa cum apar ele
reflectate în manualele de istorie editate în perioada
respectivă. Pentru acest demers a fost necesar să fac
referire , și la evoluția ideologică din spațiul
românesc , și asta, pentru că istoria a fost folosită de
prea multe ori drept instrument politic. Am insistat
mai mult pe analiza manualelor editate în perioada
comunistă, deoarece ele reflectă foarte bine folosirea
istoriei în slujba politicului , iar manualele unice de
după 1989 au purtat încă amprenta celor
anterioare.


Lucrarea este structurată pe cinci capitole, având o
introducere și concluzii. Cum era firesc în
introducere am făcut referire la modernism, la ce a
însemnat modernitatea în Europa și ce a însemnat în
spațiul românesc.

Numele de modernizare desemnează transformările survenite în
domeniul economic, politic, social și cultural, în comparație cu
Vechiul Regim. Aceste transformări s -au amplificat pe parcursul
secolului al XIX -lea și s -au manifestat în domeniul cultural prin
extinderea instrucțiunii publice, în cel social prin creșterea
demografică și urbanizare, în cel economic prin revoluția
industrială, iar în cel politic prin afirmarea ideologiei liberale,
respectiv a celei democratice.
În spațiul românesc , ca și în restul statelor din Europa Centrală
și de Est, modernizarea a însemnat occidentalizare, imitarea
societății occidentale. Promotorii modernizării au fost tinerii
boieri plecați la studii în Occident, în condițiile în care burghezia
era aproape inexistentă în prima jumătate a secolului al XIX –
lea. Modernizarea societății românești nu a fost făcută de clasa
orășenească care părea incapabilă să înțeleagă evenimentele din
apusul Europei.

Societatea modernă este opera orașelor și burgheziei. În cazul
societății românești ,modernizarea nu a separat clase politice
antagoniste, ci a scindat elita românească a vremii. Modernizarea
societății românești s -a făcut greu, principala contradicție fiind
determinată de structura socială a societății românești.
În mediul românesc, raporturile sociale îi opunea pe marii proprietari de
pământ și pe țărani. România era predominant rurală. Chiar și în 1900,
după o perioadă de relativă dezvoltare a sectorului urban, nu mai puțin
de 81,2% din populația României locuia la sate.
Când vorbim de modernizarea societății românești trebuie să avem în
vedere atât discrepanța oraș și sat, cât și prezentarea orașului ca o
excrescență străină în trunchiul românesc sănătos. Lumea urbană
prezenta semnificative deosebiri etnice, religioase și cultural e. În 1899,
Iașii, capitala Moldovei aveau 76.277 de locuitori, dintre care 26.747 de
români, iar 48.530 erau evrei, deci simțitor peste jumătate.

Cap I , l -am intitulat : Trecerea spre orânduirea burgheză și importanța
revoluțiilor in istoria românilor.
Pentru perioada comunistă , revoluțiile au ocupat un spațiu privilegiat în
economia manualelor, ele reflectau cel mai bine lupta de clasă, motorul istoriei.
Iată de ce capitolul I al lucrării l -am dedicat revoluțiilor . O să reamintesc
teoreticienii socialismului științific: Karl Marx și Fr. Engels . Pentru Marx,
istoria omenirii se bazează pe lupta de clasă : pentru a se elibera, proletariatul ,
victimă a exploatării capitaliste, trebuie să se organizeze la nivel internațional,
să cucerească puterea politică și, în această fază de dictatură a proletariatului ,
să realizeze desființarea claselor sociale, ceea ce, într -o fază superioară, va duce
de la sine la dispariția statului și la întemeierea societății comuniste .
Această societate comunistă nu se putea instaura decât prin revoluție , așa se
face că manualele de istorie, începând cu cel editat sub coordonarea lui Roller,
prezintă misiunea istori ei, care trebuia să facă cunoscută lupta poporului
pentru libertate, luptă ascunsă de unii istorici burghezi care au denaturat
caracterul marilor răscoale și au camuflat lupta de clasă, lupta proletariatului și
a țărănimii muncitoare, pentru schimbări revoluționare în viața societății. Așa
cum arăta Lucian Boia, istoria a început a se “coagula în jurul marilor bătălii de
clasă , iar eroii acestora înlăturau sau devalorizau marile personalități
tradiționale, vinovate a fi aparținut, în genere, claselor exploatatoare .

Iată că revoluțiile din spațiul românesc sunt abordate din perspectiva
luptei de clasă, insistandu -se pe caracterul de masă al revoluției, mai
ales a celei din 1848. În acest sens, principala cauza a revoluției este
dorința burgheziei de a cuceri puterea politică. Istoricii din perioada
comunistă s -au străduit să demonstreze caracterul de masă al
revoluției, criticând încercarea istoricilor reacționari de a arăta că
singura forță socială la 1848 a fost burghezia. Istoricii admit că rolul
conducător l -a avut burghezia, era și firesc, noua orânduire burgheză
trebuia să înlocuiască feudalismul, dar insistă pe participarea maselor
populare exploatate de boierime și burghezie. Evenimentele din Țara
Românească permit istoricilor să dea revoluției un caracter de masă.
C. Daicoviciu, M. Constantinescu, S. Pascu, H. Daicoviciu, T. Lungu,
Gh. Smarandache, Al. Porțeanu, I. Oprea, A. Petric,op.cit., p. 172.

În capitolul II am prezentat aspectele economice și sociale ale modernității
românești. Manualele din perioada comunistă au insistat pe dezvoltarea
economică a României, dezvoltare legată de evoluția socială. În spiritul luptei
de clase, pentru că burghezia trebuia să aibă rolul conducător și progresist în
orânduirea c apitalistă , manualele de istorie de până la 1989 se străduiesc să
formeze rapid această clasă și implicit pe cea opusă, muncitorimea. Astfel, în
manualele apărute până în 1968, începuturile formării burgheziei sunt plasate
la sfârșitul secolului al XVIII -lea. Burghezia s -a format, ca urmare, a
dezvoltării meseriilor, a manufacturilor și comerțului. Formarea și creșterea
burgheziei depindeau de dezvoltarea industriei, unde munca era făcută
muncitorii salariați, și iată cum concomitent s -a format și proletariatul.
Bineînțeles că , burghezia trebuia să trădeze și să -și urmărească doar interesele.
Ea nu se dezice de la nimic. În numele interesului patriei sacrifică păsurile
păturilor exploatate, folosindu -se de popor numai pentru a -și atinge interesele
de clasă.
În realitate, situația a fost alta în spațiul românesc. Burghezia s -a format
târziu, consolidându -se în ultimele decenii ale secolului XIX.

Capitolul III prezintă viața politică reflectată în manuale. Elementele moderne
ale vieții politice românești se conturează efectiv după 1866, adică după
instaurarea prințului străin. În această perioadă s -au constituit cele două
partide politice care au dominat viața politică de până la Primul Război Mondial,
iar prin Constituția adoptată în 1866, statul român a fost organizat după
principii moderne: suveranitate, reprezentativitate și separarea puterilor în stat.
În manualele de istorie editate în perioada comunistă activitatea celor două
partide politice este prezentată sumar. Ele se concurau reciproc la conducerea
statului. În ambele intrau atât moșieri cât și burghezi. Cele două partide sunt
prezentate având interese de clasă comune, și anume asigurarea dominației lor
prin exploatarea maselor țărănești și muncitorești. Dominația lor a fost
susținută de regele Carol, exponent fidel al celor două clase, astfel încât
prezența lui în cărțile de istorie este sporadică, el având de cele mai multe ori
doar rolul de a sprijini regimul burghezo -moșieresc.
În funcție de evoluția istoriografiei, lui Carol i se atribuie rânduri în plus sau în
minus.

 IDEEA NAȚIONALA ÎN EPOCA MODERNĂ a făcut obiectul
capitolului IV . Naționalismul , ca și doctrină , s -a conturat în epoca
modernă și a însemnat extinde rea ideii de libertate și asupra
popoarelor, a națiunilor .
 Ideea națională așa cum apare ea în manualele de istorie de până a
1989, reflectă discuțiile în jurul conceptului de națiune, plecând de la
cele două viziuni contradictorii, viziunea lui Stalin și viziunea lui
Ceaușescu. Potrivit celor două viziuni, națiunea română este o națiune
formată în epoca modernă din rațiuni predominant materiale sau este
o națiune născută o dată cu istoria. În manualele lui Roller, unirea din
1859 nu este înfățișată ca încununarea unei lungi istorii pătrunse de
spiritul unității (așa cum este văzută de interpretările naționaliste), și
nici măcar, cum ar fi corect, ca expresie a puternicului sentiment
național caracteristic epocii. Totul a fost redus la un joc de interese
materiale: „Ideea unirii Moldovei și Țării Românești într -un singur
stat apare odată cu dezvoltarea capitalismului, care avea nevoie de un
stat bine organizat, cu o piață internă mai mare.

Viziunea stalinistă este remarcabilă în ce privește prezentarea desăvârșirii
unității naționale. Unirea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei era așezată în
contextul acțiunilor agresive ale burgheziei românești la sfârșitul Primului
Război Mondial. Unirea de la 1918 era o consecință a Primului Război Mondial
ori Primul Război Mondial era considerat imperialist și ca atare, unirea nu e
unire, ci ocuparea de către România a unor teritorii. Ediția din 1948 a
manualului lui Roller cuprinde subtitluri agresive „Participarea României la
războiul imperialist”, „Intervenția imperialistă împotriva revoluției socialiste
din Rusia “ etc. Nu este pomenit nici numele regelui, nici a altor lideri burghezi.
Accentul cade pe apetiturile hrăpărețe ale clasei conducătoare, care urmărea
anexarea Transilvaniei, Basarabiei, Bucovinei numai pentru a avea mai multe
teritorii și bogații de exploatat. Mai mult, Consiliul Dirigent s -ar fi opus chiar
unirii, ar fi vrut sa transforme Ardealul într -o „feudă” manista , numai
presiunea maselor l -ar fi determinat să accepte unirea cu Regatul.
Fără excepție, istoricii domniei lui Dej au socotit participarea românească la
Primul Război Mondial drept imperialistă, agresivă, lipsită de orice trăsătură
pozitivă, națională. Iată cum prezenta unul din manualele editate în 1965,
evenimentele din 1918 legate de Basarabia. În primul rând evenimentul este
abordat într -un subtitlu sugestiv: „Trădarea intereselor naționale de către
burghezi și moșieri”. „Încă de la sfârșitul anului 1917, guvernul burghezo –
moșieresc român a dezlănțuit atacuri împotriva puterii sovietice instaurate de
muncitori și țărani în Basarabia .

Lucrurile se schimbă complet odată cu faza naționalistă a ideologiei
comuniste și, implicit, a istoriografiei românești. Acum se trece de la
ignorarea sentimentului românesc la proiectarea unității, a ideii
naționale asupra întregii istorii. Unitatea devine, alături de
continuitate, axa directoare a discursului istoric. Valorizarea puternică
a ideii de unitate este specifică oricărui proiect totalitar, ori
comunismul cel puțin în faza lui naționalistă, în perioada socialismului
dinastic ceaușist, a valorizat insistent unitatea pentru a servi
programului politic ceaușist: o societate uniformizată, de oameni
gândind și simțind la fel, strâns uniți în jurul conducătorului
providențial.
În spiritul acestei unități a fost rescrisă istoria. La rândul lor
elementele modernității au fost reconsiderate, în condițiile în care epoca
modernă a fost martora făuririi treptate a sentimentului național și
unității naționale efective .

CAPITOLUL V : EROI ȘI SALVATORI. PERSONALITĂȚILE
EXEMPLARE ALE ISTORIEI MODERNE A ROMÂNILOR , l-am
 introdus deoarece mi se pare interesantă evoluția acestei problematici
pe parcursul istoriografiei comuniste. Istoria, așa cum o văzuse Marx,
înseamnă probleme, structuri, legi, mecanisme socio -economice și nu
personalități așezate în prim -plan. Însă evoluția comunismului a
demonstrat că și el avea nevoie de eroi pentru a -și justifica propria
istorie. Mobilizarea energiilor nu se putea face doar în virtutea unor
principii filozofice abstracte. Erau necesare exemple vii și simboluri.
Peste tot unde politicul s -a instalat în poziția de comandă a apărut un
cult al marilor făuritori de istorie. Așa a făcut și comunismul. El nu a
renunțat la panteon, ci doar l -a restructurat, repopulându -l cu eroi noi.
Inițial, eroi erau conducătorii marilor răscoale și a revoluțiilor. Apoi,
odată cu instaurarea dictaturii marelui conducător este introdus
personajul providențial, care era normal liderul. El nu putea fi singurul
erou, avea nevoie de precursori, astfel încât, panteonul comunist s -a
îmbogățit cu personaje cărora principiul de clasă nu ar fi trebuit să le
permit ă reintrarea în istorie.

De ce am crezut că este necesar să scot aceste
denaturări în evidență? Am făcut asta pentru că
sunt adepta ideii că esență studierii istoriei este de
a reflecta asupra trecutului pentru a înțelege
prezentul, căci dacă înțelegi prezentul poți proiecta
un viitor mai bun. Consider că istoria trebuie
prezentată cât mai obiectiv posibil. Dacă vrem să
învățăm ceva din istorie atunci, ea trebuie
cunoscută așa cum a fost. Folosirea istoriei în slujba
politicului nu este specifică doar românilor, numai
că noi, profesorii de istorie trebuie să arătăm acest
lucru.