LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I [310356]
UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” [anonimizat] I
Tema: Aprecierea biometrică a dezvoltării somatice la
elevii din ciclul liceal
Coordonator științific:
Șef de lucrări dr. Elena Doroftei
Candidat: [anonimizat]. Cîrjan Nicoleta Mioara
Colegiul Tehnic ”C.D.Nenițescu”Brăila
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. CREȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA COPILULUI
I.1.Noțiuni generale despre creșterea și dezvoltarea copilului
I.2.Legile creșterii
I.3.Factorii cu influență asupra creșterii
I.4.Caracteristica și particularitățile creșterii și dezvoltării în raport cu vârsta
I.5.Metodele de studiere ale dezvoltării fizice la copii
I.6.Vârsta biologică și aprecierea maturizării biologice
I.7.Patologia creșterii și dezvoltării copilului
CAPITOLUL II. CARACTERISTICI MORFOFUNCȚIONALE LA PUBERTATE
II.1. Creșterea și modelarea formelor corporale
II.2. Aparatul locomotor
II.3. Sistemul nervos
II.4. Aparatul cardiovascular
II.5. Aparatul respirator
II.6. Corelația dintre creștere și maturația sexuală
II.6.1. Vârsta osoasă pubertară și primul ciclu menstrual
II.6.2. Vârsta osoasă și ritmul creșterii
II.6.3. Maturizarea neuropsihică a adolescentului
II.7. Endocrinologia pubertății
II.7.1. Secreția de hormoni gonadotropi hipofizari
II.7.2. Secreția de „gonadotrope-releasing hormone" hipotalamic (GN – RH)
CAPITOLUL III. [anonimizat], PSIHICE ȘI MOTRICE ALE ELEVILOR DIN CICLUL LICEAL
III.1. Adolescența:particularitățile dezvoltării fizice (somatice) și funcționale
III.2. Particularitățile psihice ale adolescentului
III.3. Particularitățile motrice ale elevilor din ciclul liceal
III.4.Măsurători somatice și funcționale ale elevilor din ciclul liceal
CAPITOLUL IV. [anonimizat].1. Investigarea biometrică
IV.2. Tipul constituțional
IV.3. Cefalometrie
IV.4. Diametre cefalice utilizate mai frecvent în practică
IV.5. Calcularea indicilor cefalometrici
IV.6. Clasificarea tipurilor de cap și față
IV.7. Stabilirea simetriei feței și a tipului de profil facial
IV.8. Alcătuirea morfogramei
CAPITOLUL V. REZULTATE ȘI DISCUȚII
CAPITOLUL VI: [anonimizat], starea de sănătate a [anonimizat], funcțional și motric reprezintă o mare provocare cu o deosebită implicare profesională.
Evaluând potențialul biomotric obținem informații extrem de valoroase în ce privește starea de sănătate a indivizilor unei populații.
[anonimizat] – [anonimizat].
[anonimizat] a [anonimizat] ,,Costin D. Nenițescu” Brăila și de a depista existența unor eventuale deficiențe biomotrice în rândul acestor elevi.Totodată se caută a [anonimizat] a conștientiza importanța lor.
[anonimizat] a [anonimizat].
Vârsta școlară reprezintă desprinderea treptată de universul copilăriei și intrarea în mediul cultural,care va da o nouă dimensiune personalității copilului și odată cu aceasta, imaginea despre lume și sine( Birch, 2000).
Pentru a înțelege mai bine transformările care au loc în viața copilului de la pubertate la adolescență, în continuare voi puncta câteva lucruri impotante despre aceste trepte de vârstă și anume, pubertatea și adolescența.
PUBERTATEA ȘI ADOLESCENȚA ( 14 – 24 / 25 ANI)
• Pubertatea (10-14/15 ani), este corespunzătoare gimnaziului;
• Adolescența propriu-zisă (14/15-18/20 ani), este corespunzătoare liceului;
• Adolescența prelungită (18/20-24/25 ani), caracterizată printr-o diversitate de situații (studii superioare, diferite școli post-liceale, serviciu etc.).
PUBERTATEA
Această etapă a fost definită ca o perpetuă oscilație între exuberanță și apatie, cruzime și sensibilitate, hărnicie și lene, capătând astfel diferite denumiri: criză juvenilă, vârsta dramei, criză de originalitate, vârsta dificilă, vârsta ingrată, vârsta marilor idealuri, vârsta de aur etc. Chiar dacă există și autori care nu aderă la caracterul de criză al pubertății, trebuie să se admită aspectul spectaculos al transformărilor pe care le traversează individul din cauza neputinței de a trece de la statutul de copil la cel de adult(Munteanu, 1998).
DEZVOLTAREA SOMATO-FIZIOLOGICĂ
La vârsta pubertății se manifestă, datorită cooperării dintre ereditate și mediu, atât o creștere rapidă, cât și o maturizare evidentă. Din cauza creșterii nivelului de viață și pentru că au apărut schimbări în calitatea alimentației, se poate observa, la ultimele generații de adolescenți, o creștere a dimensiunilor corpului față de generațiile anterioare. Sunt două schimbări majore:
• fiziologică (de creștere);
• hormonală (care se instalează îndată ce se temperează creșterea).
Timusul (glanda copilăriei) își micșorează treptat activitatea, de la vârsta de 15 ani, în schimb tiroida și hipofiza activează la cote înalte. Apoi, intră în scenă glandele sexuale. Schimbările hormonale din organismul puberului conduc la un aflux suplimentar de impulsuri subcorticale, ce se manifestă printr-o nervozitate ce caracterizează această etapă de vârstă.
1. La pubertate:
Ritmul de creștere este spectaculos, el se instalează mai repede la fete (aproximativ către 10 ani și jumătate) decât la băieți (12-13 ani). De asemenea, este mai intens în mediul urban decât în cel rural. Individul crește mai întâi în înălțime, apoi și în greutate. Odată cu dezvoltarea masei musculare crește și puterea fizică, cu mențiunea că, la băieți, aceasta se angajează pe un traseu ascendent atât cât durează adolescența, în timp ce la fete, puterea atinge apogeul aproape de data declanșării ciclului menstrual.
• pofta de mâncare este în general bună, chiar daca apar și unele capricii alimentare;
• somnul se instalează ușor și e reconfortant;
• starea de sănătate este bună, umbrită uneori de episoade virale;
• maturizarea sexuală demarează foarte rapid, atât la fete, cât și la băieți. Debutul, ritmul și nivelul creșterii este influențat de mai multi factori: condiții climaterice, clasa socio-economică din care provine individul, premise genetice, nutriția, gradul de sănătate al persoanei. Ca aspect, puberul are o alură caricaturală, întrucât își ajustează cu dificultate gestica la noua sa configurație. Ansamblurile vestimentare sunt uneori grotești, obligatoriu acute pentru a se epata anturajul. Moda grupului devine imperativă pentru el.
2. Adolescența:
• ritmul de creștere se temperează treptat, dar continuă lent până la 25 de ani;
• datorită echilibrului hormonal fragil, apetitul este inconstant;
• ritmul somnului este deseori perturbat, datorită obiceiului de a învăța noaptea;
• starea oscilează: de la 14-18 ani e bună; între 18-24 ani se fragilizează, ceea ce îl expune la o serie de maladii;
• adolescentul manifestă interes pentru amenajarea camerei proprii. Gustul vestimentar se rafinează. Maturizarea sexuală se desăvârșește și de regulă, se organizează conduita sexuală.
Pornind de la ideea ca școala este prima instituție socială în care, în țările civilizate, copilul are acces și obligația de a intra, relația adolescent-școală, școală-adolescent este privită ca „o formă specială“ a relațiilor generale individ-societate și invers.Caracterele definitorii ale pubertății și adolescenței sunt:
1. Ritmul continuu și alert al transformărilor biologice (somatice și functionale), psihice și comportamentale.
2. „Aritmia“ dezvoltării pe diversele planuri ale manifestărilor umane, de exemplu aritmia între dezvoltarea somatică și sexuală, care pe o anumită perioadă depășește dezvoltarea psihică; în cadrul dezvoltării psihice, dezvoltarea intelectuală depășește, tot pe anumite perioade, pe cea afectivă și comportamentală.
Într-o perioadă de numai 4—5 ani de evoluție, copilul intrat în pubertate și tânărul ieșit din adolescență sunt complet diferiți unul de celălalt atât ca aspect fizic, cât și ca manifestări ale personalității. Constatarea este fără îndoială banală dar are o importantă rațiune practică. Ritmul alert al dezvoltării în perioada pubertară creează o mare variabilitate de forme în desfășurarea manifestărilor. „Normalitatea“ desfășurării este o problemă de nuanțe, pe care chiar ochiul foarte atent al familiei nu le poate sesiza. În școală se poate realiza și se realizează, în cele mai bune conditii, colaborarea între reprezentanții specialiști pe probleme în dezvoltarea adolescenților: profesori, medici, psihologi, factori cu responsabilități socio-culturale. Examenele medicale periodice, numite și „examene medicale de etapă“, apreciază „pe etape“ stadiile de dezvoltare pubertară. Armonia sau dizarmonia dezvoltării se apreciază prin corelarea datelor antropometrice (greutatea, înălțimea, perimetrul toracic, perimetrul biacromial și bitrohanterian, armonia segmentelor corporale etc.) cu stadiul de dezvoltare a elementelor de sexualizare (dezvoltarea pilozității, a organelor genitale, a sânilor etc).
Transformările biologice și psihice din perioada pubertară pot fi puse pe seama anumitor stări patologice, defecte ereditare sau numai predispoziții care nu s-au manifestat până la acea dată. Cele mai frecvente sunt dizarmoniile în plus sau în minus de greutate (adolescenți prea slabi sau prea grași), urmate de afecțiunile sistemului locomotor (cifozele, scoliozele, piciorul plat etc.) și tulburările în apariția fenomenelor de sexualizare. Daca insistăm asupra dezvoltării fizice față de alți parametri ai dezvoltării, este pentru faptul că în această etapă „impregnată de elemente fiziologice“ (dezvoltarea somatică și apariția elementelor de sexualizare), armonia fizică reprezintă premiza necesară dezvoltării armonioase a întregii personalități. Dizarmoniile fizice pot să antreneze tulburări în modurile de manifestare a întregii personalități. Un adolescent care prezintă „pubertate întârziată“ va avea complexe psihice față de colegii cu dezvoltare normală; un adolescent care prezintă „pubertate precoce“, intelectual și afectiv nefiind suficient de matur pentru a răspunde „acestor solicitări“, poate lua calea unor manifestari nefirești în raport cu vârsta și posibilitatile sale. O adolescentă „obeză“ va avea complexe față de colegele normal dezvoltate.
La examenele medicale pe etape pot fi depistate precoce acele tulburări la limita normalității care prin evoluție pot să devină manifestări patologice. Se consideră că într-o colectivitate de adolescenți există un procent de 8 până la 15% care prezintă dizarmonii fizice.
Tratamentul medical și, foarte important, aportul educativ în rezolvarea problemelor dizarmoniei pubertare pot să impiedice apariția lor sau să le atenueze evoluția. La examenul medical de etapă, pe lângă aprecierea dezvoltării fizice se cercetează și capacitatea de efort, starea fiziologică a principalilor analizatori senzoriali (vaz, auz, miros) și starea neuropsihică a adolescentului (inteligența, afectivitate, comportament), toate acestea în vederea „orientării profesionale“. Examenul medical în vederea orientării profesionale nu este un examen „de recomandare“ a unei profesiuni, ci „de a contraindica“ acele profesiuni care în cazul dat pot să fie periculoase pentru sănătatea individului sau sunt net contraindicate din cauza scăderii capacității de muncă sau a unor defecte de structură înnăscute sau dobândite (este cazul și al adolescenților handicapați).
O altă formă de manifestare a grijii pentru sănătatea adolescenților este educația sanitară și formarea deprinderilor igienico-sanitare. Indiferent dacă educația sanitară se face la cursuri speciale, pe grupe sau răspunzând „solicitărilor“ adolescenților pentru informarea în probleme speciale, eficiența educației sanitare în școală și în special la adolescenți depinde de interesul pe care factorii de resort reușesc să-l trezească în rândul acestora. Educația sanitară este „educația gestului“, adolescentul trebuind „să simtă“ că altfel nu este posibil. Este mai important să se insiste pe formarea unor deprinderi igienice decât pe învățarea unor formule de igienă oricât ar fi ele de savante și sofisticate. O situație deosebită în cadrul educației sanitare o are „informarea sexuală“. Redusă adesea la informări asupra organelor genitale, ea este departe de a rezolva setea adolescentului de cunoaștere în această problemă. Pentru transferul de informație într-un domeniu atât de strâns legat de personalitatea adolescentului este necesar un climat de „încredere și înțelegere reciprocă“. Nimic nu trebuie să fie „lipsit de importanță“, dar nicio problemă „de nerezolvat“. Considerăm că informarea pe grupuri mici, eventual formate chiar de adolescenți interesati aproximativ de aceleași probleme, este forma cea mai eficientă. În această formă discuțiile pot să fie cât mai aproape de adevăr, iar confesiunea nu devine intimitate.
CAPITOLUL I. CREȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA COPILULUI
I.1. NOȚIUNI GENERALE DESPRE CREȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA COPILULUI
Organismul uman se dezvoltă continuu(ontogeneză) modificându-se din punct de vedere cantitativ(creșterea) și calitativ(diferențierea) și astfel se pot aprecia unele aspecte normale sau de patologie.
Aceste fenomene sunt caracteristice copilăriei, copilăria fiind perioada de viață de la naștere până la adolescență.
Creșterea și dezvoltarea organismului uman pe tot parcursul vieții intra- și extrauterine reprezintă un șir de procese dinamice de ordin molecular ce se manifestă în toate țesuturile și care se petrec într-o anumită succesiune din momentul concepției și până la maturitate, cu participarea lor în mod diferențiat după specificul tisular și al organelor respective.
Creșterea și dezvoltarea se desfășoară sunt fenomene caracteristice fiecărei rase și particulare fiecărui individ.
Dezvoltarea fizică în concepția clinicii pediatrice se subînțelege ca un proces dinamic de creștere (majorarea taliei, masei corpului, dezvoltarea fiecărui segment al corpului etc.) și maturizarea biologică a copilului în anumite perioade ale copilăriei.
Deși creșterea și dezvoltarea interesează în mod continuu întregul organism pe întreaga copilărie ritmul și intensitatea creșterii în diferite perioade este diferită.
Dezvoltarea organismului uman interesează, din punct de vedere funcțional, toate
procesele,mecanismele de adaptare și perfecționare la care este supus continuu, în limitele unor parametri biologici impuși de mediu și activitățile umane (fizice, psihice, intelectuale).
Dezvoltarea corespunde, astfel, acelor fenomene prin care se maturizează organele, sistemele,șlefuindu-se ca un diamant, precum funcțiile și activitățile lor. Celulele și țesuturile vor primi proprietăți și structuri noi.
Ritmul, intensitatea și succesiunea fenomenelor creșterii și dezvoltării se diferențiază de la o perioadă la alta de viață, variind de la sistem, aparat și organ.Creșterea este mai accentuată în primii ani de viață,indicii morfologici cresc considerabil,după care fenomenul este mai lent ,scăzând tretat cu vârsta. Aceste schimbări sunt determinate onto-și filogenetic și impuse de factorii de influență ai creșterii și ai proceselor de adaptare.
I.2. LEGILE CREȘTERII
I.Legea alternanței:
– osul lung se îngroașă și se alungește alternativ, pauza dintre procesele de creștere în lungime fiind folosite pentru creșterea în grosime și invers.
II. Legea basculei:
-perioadele de activitate și repaus ale unui os lung dintr-un segment sunt contrare pentru celelalte două oase lungi ale aceluiași membru, pe când primul crește în lungime, celelalte în grosime și invers.
II.Legile proporției:
a) există 3 faze în evoluția variațiilor de proporție dintre lungimea corpului și lățimea lui față de adult, respectiv între: 4-6 ani; 6-15 ani și după 15 ani.
b) de la naștere și până în perioada de adult fiecare segment al corpului are modul său propriu de comportament față de înălțime. Creșterea în lungime este urmată de creșterea în grosime.
c) dacă un segment al corpului are o creștere proporțional superioară celei staturale, segmentele imediat superioare sau inferioare celui considerat vor avea o creștere proporțional inferioară celei staturale.
III.Legile pubertății:
a) înainte de pubertate talia crește în special pe seama membrelor inferioare, iar după ea pe seama trunchiului.
b) înainte de pubertate este mai prezent procesul de alungire, în timpul ei, și după ea, procesul de îngroșare osoasă;
c) înainte de pubertate procesele de creștere interesează în special oasele iar la pubertate și după ea masa musculară.
IV.Legile asimetriei, cu aplicabilitate la vârsta adultă: se știe că, după vârsta adolescenței, anumite segmente ale corpului devin asimetrice.
I.3. FACTORII CU INFLUENȚĂ ASUPRA CREȘTERII
Creșterea copilului este condiționată de anumiți factori care își pun amprenta asupra acestor procese, aceștia intervenind diferențiat. Acești factori sunt de 2 categorii: endogeni și exogeni.
1. Factorii endogeni sunt:
Factori genetici – ereditari
Responsabili de diferențierile constituționale individuale imprimate în procesul de concepție sunt factorii genetici, ca de altfel și fenomenului însăși al creșterii și dinamicii sale până la maturitate după genotipul dominant, după tipul morfologic familiar.
Factori endocrini
Rolul acestor factori este extrem de important. Acțiunea lor se exercită din perioada vieții intrauterine. La naștere se constată o creștere a concentrației hormonului somatotrop. După naștere ,activitatea glandelor endocrine este coordonată de sistemul hipotalamohipofizar, adevărat centru coordonator al creșterii. Hipofiza este indispensabilă creșterii. Hormonul somatotrop acționează asupra cartilajelor de creștere prin intermediul somatomedinei. El are un rol fundamental asupra condrogenezei. Alături de hipofiză, tiroida și epifiza acționează în toate perioadele copilăriei.
Hormonii tiroidieni au rol în osteogeneză și asupra condrocitului. ,,Au un rol important în metabolismul proteic și mineral, de mineralizare a scheletului,în procesele de osteoliză”(Haulică, 2007).
Din primele luni de viață timusul participă în procesele de creștere și dezvoltare prin importanța în sistemele de apărare și imunocompetență sau în imprimarea unor caracteristici de ordin constituțional.
De altfel,suprarenalele și gonadele acționează asupra creșterii, sub controlul hormonului somatotrop prin intermediul cortizonului, testosteronului, estradiolului, controlând procesele de proliferare sau liză a cartilajelor în creștere, de diferențiere și maturizare osoasă și sexuală la pubertate.
2. Factorii exogeni:
Factorul alimentar are un rol esențial ,atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ (lipidele și glucidele în special au rol energetic; proteinele sunt predominant substanțe cu rol plastic).
-lipsa din rația alimentară a unor factori esențiali nesintetizați (aminoacizi esențiali, acidul linoleic, vitamine) au consecințe grave asupra creșterii.
Factorii de mediu dețin de asemenea un rol important, fiind recunoscută influența exercitată în timp asupra creșterii și pubertății:
-geografici, dar mai ales de climă caldă și temperată
-factorii mecanici ( presiunea atmosferică,gravitația) cei fizico-electrici precum și
factorii naturali (aerul, soarele, lumina, apa) .
– sportul are o influență favorabilă asupra dezvoltării armonioase a copilului.
-microclimatul familial, îngrijirile igienice
-mediul social, regimul instructiv-educativ au același rol pozitiv.
-factoriii emoționali și psihologici au influență favorabilă sau defavorabilă.
Acțiunea acestor factori asupra procesului de creștere și dezvoltare este variabilă. Creșterea taliei de la 4 până la 6 ani și de la 10 până la 15 ani este determinată în fond de acțiunea factorilor genetici, iar creșterea de la 7 până la 9 ani – de cea a factorilor mediului ambiant. În etapa pubertară acțiunea factorilor exogeni asupra dezvoltării fizice este minimă. Masa corpului în majoritatea cazurilor este determinată de acțiunea factorilor mediului. Tipul sistemului nervos central, puterea și mobilitatea proceselor nervoase depind de predispozițiile genetice. Indicii care reflectă gradul de dezvoltare a diferitelor organe și sisteme – forța musculară, rezistența statică, frecvența cardiacă, capacitatea vitală a plămânilor, volumul sistolic ș.a. – sunt determinați de acțiunea factorilor mediului și în majoritatea cazurilor pot fi dirijați.
I.4. CARACTERISTICA ȘI PARTICULARITĂȚILE CREȘTERII ȘI DEZVOLTĂRII ÎN RAPORT CU VÂRSTA
Cu cât este mai mic copilul, cu atât mai intens se desfășoară procesul de creștere și dezvoltare.Se poate observa că cel mai intens ritm de creștere se situează pe parcursul copilăriei fragede, când indicii morfologici se măresc considerabil. În primul an de viață talia (statura, înălțimea) la copii crește cu 44,5 – 45%, în al doilea an – cu 13 – 14%, în al treilea – cu 10-8%. În anii următori creșterea anuală a taliei constituie 7 – 5%, apoi scade treptat cu vârsta și se accentuează din nou în perioada prepubertară, dar nu la intensitatea din primul an de viață.Masa corporală are aproximativ aceeași tendință, dar cu un ritm ceva mai sporit – la 5 -6 luni ea se dublează, la un an se triplează. În aceeași măsură crește perimetrului toracic, și anume: cu circa 4,0 – 5,0 cm -în primul an de viață; cu 1,5 – 2,0 cm -în perioada de creștere lentă (3 -10 ani); cu 3,0 – 4,0 cm – la vârsta de 11 -14 ani pentru fete și de 12 -15 ani – pentru băieți.
Aceeași tendință de creștere și dezvoltare au nu numai indicii somatometrici, dar și organele și sistemele întregului organism. In primul an de viață se produce o creștere și o osificare masivă a scheletului, mai ales a oaselor craniului, pereții căruia se măresc de 3 ori.
Apar schimbări majore în sistemele cardiovascular și nervos central. La sfârșitul primului an de viață masa inimii și a creierului se mărește respectiv de 2-2,5 ori, către sfârșitul anului 3 – de 3 ori. Structura histologică a creierului se schimbă și se diferențiază în așa fel, încât în vârsta preșcolară creierul copilului, din punct de vedere morfologic, diferă puțin de cel al adultului. În același timp se dezvoltă și gradul de funcționare – apar conexiunile condiționate, la sfârșitul primului an de viață se dezvoltă cel de-al 2-lea sistem de semnalizare.
Creșterea și dezvoltarea organismului decurg neuniform. Fiecărei perioade de vârstă îi sunt caracteristice anumite particularități morfofuncționale.
Ritmul dezvoltării și creșterii diferitelor țesuturi, organe, aparate și sisteme ale organismului, ca și al unor segmente corporale privite în mod izolat, este diferit pentru aceeași perioadă de timp. Unele segmente ale corpului (cap, trunchi, membre) au ritmul lor de creștere ce contribuie la modificarea proporțiilor organismului. Dacă împărțim întreaga lungime corporală în 8 părți egale, se observă că lungimea capului la nou-născut constituie 2/8, iar la adult numai 1/8, lungimea membrelor inferioare constituie 3/8, iar la adult 4/8. Conform celor spuse, nou-născutul, având comparativ un cap mare, un trunchi lung și picioare scurte, pe parcursul vieții treptat se schimbă și își recapătă o altă înfățișare – capul devine relativ mai mic, trunchiul mai scurt, picioarele mai lungi.
În ultimele 3-5 decenii ale secolului al XX-lea s-a stabilit că copiii cresc și se dezvoltă mult mai rapid. Acest fenomen întâlnit și recunoscut la copiii de toate vârstele și naționalitățile a primit denumirea de accelerație de la cuvântul latin acceleratio. Esența accelerației constă în faptul că datorită sporirii ritmului de creștere și dezvoltare etapa maturizării biologice se încheie la o vârstă mai timpurie în comparație cu generațiile precedente.
Accelerația se observă deja în perioada intrauterină și ca rezultat în ultimii 40-50 de ani nou-născuții se nasc cu înălțimea și masa corpului mai mare – respectiv cu câte 0,5-1,0 cm și 100,0-150,0 gr. mai mult . Masa corpului se dublează la 4-4 și jumătate luni, cu o lună mai devreme apar dinții de lapte și cu un an cei permanenți.
Ritmul accelerației diferă în diverse perioade de vârstă, cel mai intens desfașurându-se la adolescenți.
În România, după un interval de 15 ani, înălțimea medie a băieților și fetelor de 14 ani din mediul urban a crescut respectiv cu 7,0 și 3,9 cm, iar a celor din mediul rural cu 4,5 și 4,0 cm.
A fost stabilită nu numai accelerarea creșterii staturo-ponderale, dar și a ritmului de maturizare sexuală – apariția primei menstruații (menarha) și a caracterelor sexuale secundare. S-a constatat că în ultima sută de ani instalarea pubertății a coborât cu 4-6 luni pentru fiecare deceniu.
I.5.METODELE DE STUDIERE ALE DEZVOLTĂRII FIZICE LA COPII
Cu ajutorul tabelelor se apreciază corespunderea vârstei biologice cu cea calendaristică. Dacă maturizarea biologică rămâne mai mică față de cea din calendar ori depășește vârsta din calendar se vorbește despre reținere (retardare) sau despre grăbirea (accelerarea) tempoului de creștere biologică.
Pentru aprecierea indicilor antropometrici ne folosim de scara regresiei după talie; indicii funcționali – după standardul de vârstă,indicile ponderal, nutrițional, statural.
După scara regresiei deosebim dezvoltare fizică mijlocie,mai mare sau mai mică decât cea mijlocie,de asemenea armonioasă ,dizarmonioasă sau grav dizarmonioasă.
Copiii din grupa dizarmonioasă de obicei au dereglări de activitate cardiovasculară, endocrină, neurologică etc. și necesită un studiu special. La acești copii se întocmesc planuri individuale de supraveghere, consultații ale specialiștilor (endocrinolog , ortoped etc.), tratament și proflaxie.Situațiile marginale în apreciere de obicei o dețin copiii cu tip patologic al constituției.
Se face o apreciere a stării de nutriție:
-se determină prin aprecierea următorilor parametri:
1.Greutatea corporală 2.Talie 3.Indice statural (IS) N = 1; IS = talia actuală / talia ideală pentru vârstă;
4.Indicele ponderal (IP) N = 0,9-1,2; IP = greutatea actuală / greutatea ideală pentru vârstă;
5.Indicele nutrițional (IN) N = 1; IN = greutatea actuală / greutatea vârstei pentru talie;
6.Circumferința medie a brațului;
7.Pliurile cutanate,
8.Examenul clinic al copilului;
9.Criterii biologici și biochimici: determinarea proteinemiei, glicemiei, lipidemiei, colesterolului, sideremiei, zincului;
10.Criterii funcționale: urmăresc aprecierea funcționalității aparatelor și sistemelor ( determinarea toleranței digestive, rezistenței la infecții);
11.Reactivitatea imunologică ;
12.Aprecierea dezvoltării psihomotorii .
Există și alte metode, spre exemplu se poate aprecia indicele de masă corporală(QUETELET) și în funcție de acest lucru se pot încadra indivizii într-o categorie din tabelul nr. 1. Formula acestui indice este: greutatea (exprimată în kilograme) / talia la pătrat (exprimată în metri).
Tabelul nr.1 – Interpretarea IMC-ului (indicele lui Quetelet)
Sau,pentru a încadra indivizii unei populații într-un anumit tip somatic se poate calcula indicele de corpolență Rohrer. Se calculează astfel: G (greutatea în kilograme) x 100 / T (talia în centimetri). Conform acestui indice există 3 tipuri somatice:
– ectomorfi cu valorile : x – 39,99
– mezomorfi cu valorile: 40 – 44,99
– endomorfi cu valorile: 45 – x.
I.6. APRECIEREA DEZVOLTĂRII FIZICE A COPILULUI
Pentru a se aprecia dezvoltarea fizică la copii și adolescenți trebuie să se facă determinarea dezvoltării osoase ,adică determinarea gradului de dezvoltare a scheletului.
Deoarece termenele de osificare la diferite segmente a scheletului sunt diferite, dar osificarea particulară a osului deviază în anumite limite. Se știe că există o strânsă corelare între dezvoltarea sistemului osos, a proceselor de creștere și a maturizării organismului la copil.
Corespunderea gradului de osificare a anumitor oase unei vârste este o interacțiune strânsă dintre procesele osificării și activitatea funcțională a glandelor endocrine și ne permite să vorbim despre așa numita vârstă osoasă ce exprimă vârsta biologică.
Corespunderea dintre vârsta biologică și cea de calendar se determină după radiologia palmei Deasemenea,gradul dezvoltării fizice și de sănătate la copii se mai determină și după timpul de erupție dentară.
Pentru aprecierea maturității biologice se apreciază:
talia;
caracterul creșterii ei anuale;
numărul dinților permanenți;
prezența semnelor secundare de maturizare sexuală .
La anumite vârste maturizarea biologică poate fi atât ca criteriu primar, cât și criteriu secundar în aprecierea dezvoltării fizice.
Pentru copiii elevi ai claselor mici prioritar în determinarea vârstei biologice este: numărul dinților permanenți, maturizarea osoasă, talia.
Pentru elevii claselor mari o însemnătate prioritară o are prezența semnelor maturizării sexuale, osificarea -și mai puțin talia și dezvoltarea sistemei dentare.
I.7.PATOLOGIA CREȘTERII ȘI DEZVOLTĂRII COPILULUI
Creșterea unui copil este considerată normală dacă ea evoluează conform curbelor de referință, urmând același culuar în limitele a două devieri standard în jurul valorii medii pentru vârstă si sex.
Când creșterea este încetinită sau accelerată, parametrii ei sunt în culoarele extrem și reprezintă un fenomen patologic(retard de creștere).
Creșterea unui copil este considerată normală dacă ea evoluează conform curbelor de referință, urmând același culuar în limitele a două devieri standard în jurul valorii medii pentru vârstă si sex. Când creșterea este încetinită sau accelerată, parametrii ei sunt în culoarele extrem și reprezintă un fenomen patologic.
Copilul cu talie mică și creștere încetinită:
Retardul creșterii staturale este când talia este inferioară valorii medii pentru vârsta și sex cu 2 DS(deviații standard) sau este sub percentila 3. Când talia unui copil este sub 4 DS(deviații standard) vorbim despre nanism. Diagnosticul etiologic a unui retard de creștere staturală se bazează pe anamneză, examenul clinic, pe compararea datelor obținute prin masurări antropometrice cu curbele de creștere și pe determinarea vârstei osoase. Anamneza cuprinde vârsta gestațională, greutatea și talia la naștere. regimul alimentar în primul an de viața bolile primei copilării , talia parinților, a fraților și a bunicilor , date privind pubertatea și creșterea taliei la parinți, situația socio-eoconomică și psihoafectivă a familiei. Examenul clinic include inspecția copilului dezbrăcat pentru aprecierea aspectelor armonioase sau dezarmonioase a segmentelor corpului , ale dismorfismului facial, grosimea stratului adipos și gradul de dezvotare pubertară. Aprecierea greutații , a taliei , perimetrului cranian și toracic, raportarea greutații la talie vor completa examenul somatic. Evaluarea dezvoltarii mentale și psihomotorii încheie examenul clinic.Determinarea vârstei osoase se face după examinarea radiografiei la mâna și pumnul stâng.
Vârsta osoasă este un indicator de apreciere a vârstei fiziologice a copilului. Compararea vârstei osoase cu vârsta taliei și vârsta cronologică ne permite orientarea către un diagnostic etiologic.
Formele clinice în urma bilanțului anamnestic, clinic și radiologic orienteaza spre următoarele forme de retard statural: secundar, osos, endocrin esențial.
1. Retardul statural secundar are mai multe cauze:
organice, metabolice și psihoafective, care le gasim în anamneză. Vârsta osoasă este întârziată dar , apropiată de vârsta staturală, ceea ce sugerează o posibilă revenire în cazul în care cauza este tratată.
retardul de origine osoasă :aici vârsta osoasă este egală cu vârsta cronologică. Viteza de creștere este normală. Acest retard se asociază cu malformații sau cu boli cromozomiale.
retardul de cauza endocrină :viteza de creștere este foarte încetinită. Vârsta osoasă este inferioară vârstei cronologice, dar egală vârstei staturale.
retardul statural esențial în acest caz ,copilul este armonios și viteza de creștere normală.Vârsta osoasă este situată între vârsta cronologică și vârsta staturală.
a) se întâlnește la retardul statural ereditar unde talia familială este mică.
b) Retardul de creștere intrauterine care se constată la naștere,motivele fiind :-patologia
embriofetală ,hera materne sau placentare.
Factorii interni ai patologiei
Ca urmare de acțiune a stărilor patologice creșterea copilului suferă.
de exemplu: deficitul statural întâlnit în mai toate anomaliile cromozomiale, precum și în cadrul unor sindroame malformative.
toate afecțiunile viscerale herape sau cu evoluție prelungită pot opri sau încetini creșterea (cardiopatiile, hepatopatiile, nefropatiile, hemopatiile etc.).
diferite afecțiuni herape digestive, expresie a unor: insuficiențe, tulburări de digestie sau de absorbție (mucoviscidoza, steatoreea, sindrom de malabsorbție, diaree prin intoleranță) sunt hera de frânare ale creșterii si dezvoltării.
afecțiunile metabolice consecutive tulburărilor metabolismului glucidic (diabetul zaharat, glicogenoza), proteic (cistinoza, fenilcetonuria) sau lipidic.
Un număr mare de tulburări al creșterii sunt întâlnite în cadrul patologiei endocrine (hipotiroidism, insuficiența hipofizară, hipercorticism spontan sau herapeutic) precum și în cazul
unor tumori renale, craniene, ovariene etc.
Copilul cu talie mare și creștere accelerată:
În cazul în care talia copilului se situează peste percentila 95 sau peste +2 DS vorbim de talie mare.
Se recunosc 2 circumstanțe în care talia copilului poate fi mai mare decât media vârstei :
1.Talia mare constituțională,când părinții copilului au de asemenea o talie mare. În primul an de viață, creșterea taliei se desfășoară foarte rapid peste percentilele normale pentru vârstă și sex.
2. Circumstanțe patologice în care talia crește excesiv:
a) cauze endocrine hipersecreția de hormoni de creștere ( tumori) ; secreția de hormoni sexuali în pubertatea precoce sau pseudopubertatea precoce ; hipertirioidism ; hiperinsulinism.
b) cauze nonendocrine asociate cu sindroame malformative sau dismorfice (gigantismul cerebral, sindromul Marfan, Wiedemann și Beckwith).
CAPITOLUL II. CARACTERISTICI MORFOFUNCȚIONALE LA PUBERTATE
II.1. CREȘTEREA ȘI MODELAREA FORMELOR CORPORALE
În momentul în care se face trecerea de la copilărie la pubertate, din punct de vedere fiziologic încetinește ritmul cresterii staturale, care durează 2 ani și jumătate, accelerându-se apoi acest ritm-saltul statural, care se manifestă cu 2 ani mai repede la fete decât la băieți. Acest salt pre- si intrapubertar se explică prin următorii factori: vârsta aceasta este punctată de un tonus somatotrop crescut; se constată valori mari plasmatice ale STH(hormon somatotrop) la prepuberi și puberi noaptea, după instalarea somnului profund.
Cresterea în înălțime precede cu 1-1 1/2 ani creșterea în greutate. Până la 13-14 ani fetele sunt mai înalte și au o greutate mai mare comparativ cu băieții de aceeași vârstă. Între 14-15 ani acest decalaj se reduce pentru ca de la 16 ani băieții sa depaseasca în înălțime și greutate fetele de
Aceeași vârstă.
Odată cu creșterea staturo-ponderală se produce și o modelare a proporțiilor corporale, ajungându-se treptat la configurația adultului. Dacă la început se produce o alungire a membrelor inferioare, pe la 12 ani la fete și 14 ani la băieți, după această perioadă predomină creșterea laterală față de cea lineară.
Creșterea în înălțime și greutate:
Accelerarea ritmului de creștere în înălțime și greutate este prima manifestare a debutului pubertății. Ușoara descreștere a ritmului de crestere la vârsta anteprepuberală de 8—10 ani, este urmată de o accelerare a ritmului de creștere (la început creșterea în înălțime, urmată la 1 an — 1 an si 6 luni de creșterea în greutate). Vârsta la care începe accelerarea ritmului cresterii,
precum și viteza de creștere variază de la individ la individ.
La fete, accelerarea ritmului de crestere in inaltime (saltul statural) se situeaza in jurul varstei de 10 ani (media de crestere este de 7,5 cm in primul an, de 5,5 cm in al doilea an), atingându-se punctul de varf in jurul varstei de 13 ani cand, dupa aparitia ciclului menstrual, ritmul de crestere diminueaza. Cresterea in inaltime inceteaza in jurul varstei de 16 ani, odata cu inchiderea cartilajelor de crestere. La aproximativ 1 an si 6 luni de la accelerarea ritmului de crestere in inaltime se produce cresterea in greutate. Cresterea medie in greutate este de 4—5 kg pe an in primii 2—3 ani de la debutul pubertatii (intre 11 si 14 ani).
Odata cu cresterea in inaltime si greutate se realizeaza si modelarea formelor corporale dupa fenotipul (totalitatea formelor vizibile ale organismului) specific feminin.Apare curbura coloanei lombare, predomină lărgirea bazinului față de lățimea umerilor, sistemul osos este delicat, fără proeminente vizibile, stratul adipos este mai accentuat decat la baieti si cu o topografie caracteristica: pe abdomen, piept, solduri si coapse. Apar caracterele sexuale secundare, asupra carora vom reveni. Intre 10 si 13—14 ani, fetele sunt mai inalte si au o greutate mai mare decat baietii, datorita faptului ca pubertatea la fete incepe cu aproximativ 2 ani mai devreme decat la baieti.
La baieti, accelerarea ritmului cresterii in inaltime se situeaza in jurul varstei de 13 ani (viteza de crestere este in medie de 8,7 cm in primul an, de 6,5 cm in al doilea) si continua, in medie, o perioada de 5 ani de la aparitia primelor semne de pubertate. Cresterea in lungime inceteaza in jurul varstei de 18 ani.La baieti, in prima perioada de crestere in inaltime, este mai evidenta o oarecare disproportie intre segmentele corpului; astfel, predomina alungirea membrelor inferioare fata de lungimea trunchiului. Este perioada in care puberii apar slabi, cu membrele inferioare disproportionat de lungi fata de restul corpului. Ulterior, in procesul de crestere, alungirea membrelor inferioare diminueaza si continua cresterea trunchiului. Cresterea in greutate incepe la aproximativ 1 an si 6 luni de la inceputul accelerarii ritmului cresterii in inaltime.
Modelarea formelor corporale incepe odata cu debutul pubertatii, cu accelerarea ritmului de crestere in înălțime, urmată de cresterea în greutate. Oasele scheletului sunt mai subtiri, cu tuberozitati putin reliefate, musculatura relativ slab dezvoltata, stratul adipos bine reprezentat si cu topografie specifica sexului: pe coapse, pe pubis, pe abdomen si fese. Bazinul este larg, egal sau depaseste usor umerii, mersul este usor leganat, pielea subtire si catifelata, acneea puberala are o frecventa mai mica decat la baieti. Pilozitatea corporala este rara, cu fire subtiri, pilozitatea
capului abundentă, cu fire subțiri și lungi.
In jurul varstei de 13—14 ani, odata cu dezvoltarea sanilor, corpul adolescentelor capata aspectul caracteristic fenotipului feminin.In jurul varstei de 16 ani cartilajele de crestere se inchid si odata cu aceasta se opreste cresterea in inaltime.
Varsta osoasa se apreciaza radiografic dupa aparitia anumitor puncte de osificare. Este un examen strict medical si de specialitate. In mod normal aparitia „anumitor" puncte de osificare se suprapune in timp cu aparitia „anumitor“ evenimente puberale cum sunt accelerarea ritmului de crestere staturala (saltul tural), aparitia primului ciclu menstrual etc. Este important a se aprecia varsta osoasa mai ales in cazul tulburarilor de crestere in inaltime (adolescenti prea scunzi sau prea inalti).
Dezvoltarea fizica este completa. Aparitia celui de al treilea molar (maseaua de minte) la fete cat si la baieti incheie ciclul de crestere si dezvoltare; se continua adaptarile functionale. Prin efortul pe care organismul l-a facut pentru cresterea si diferentierea corporala a lasat neimplinite unele sisteme functionale si de adaptare, cum sunt sistemul circulator, aparatul respirator, sistemul neurovegetativ si metabolismul. Este inca o perioada „fiziologica sensibila“ fapt de care trebuie sa tina seama atat adolescentii (sa nu se expuna usor situatii de efort prea mari) cat si parintii si educatorii, in solicitarile pe care le cer acestora. Pot sa apara in aceasta perioada tulburari de circulatie, variatii ale tensiunii arteriale, hipo sau hipertensiune functionala, tulburari in metabolismul calciului — spasmofilie etc.
II.2. APARATUL LOCOMOTOR
Cresterea in greutate se face predominant prin cresterea scheletului osos si a masei musculare. Scheletul osos devine mai viguros, cu proeminente osoase reliefate, musculatura se dezvolta predominant fata de stratul adipos. Umerii sunt lati, soldurile mai inguste; se evidentiaza modularea dupa fenotipul masculin. Apar caracterele sexuale secundare. Dupa varsta de 14 ani, baietii ajung fetele, in inaltime si greutate, iar in medie, la varsta de 18 ani, au un avantaj de 15 cm in inaltime si 10 kg in greutate față de fete. In raport cu varsta cronologica, pubertatea incepe si se desavarseste mai devreme la fete decat la baieti. Avansul fetelor fata de baieti este de aproximativ 2 ani. Primele fenomene care anunta inceputul pubertatii la fete apar in jurul varstei de 10—11 ani (la baieti 12—13 ani) iar maturarea generala sexuala se realizeaza in jurul varstei de 16 ani (la baieti 17—18 ani).
II.3. SISTEMUL NERVOS
Privind sistemul nervos se constată o creștere redusă a volumului creierului, însă se adâncesc circumvoluțiunile, iar prin înmulțirea fibrelor de asociație sporesc conexiunile funcționale dintre diferitele zone. Celulele corticale se dezvoltă continuu, perfecționându–se și diferențiindu-se, crescând astfel baza funcțională a activității de prelucrare a informației.Are loc dezvoltarea sistemului central de autoreglare, precum si dezvoltarea mecanismelor de accelerare și încetinire a dinamicii corticale, mecanisme ce constituie instrumente ale autoreglării superioare.În această perioadă se realizează diferențierea dintre cele două sexe prin maturizarea caracteristicilor sexuale.
II.4. APARATUL CARDIOVASCULAR
În concordanță cu particularitățile dezvoltării morfologice se constată o capacitate scăzută de adaptare și rezistență funcțională a aparatelor cardio-vascular și respirator la efortul fizic intens și apar des fenomene de oboseală, amețeli și tulburări ale ritmului cardiac.
II.5. APARATUL RESPIRATOR
La vârsta de 12 ani capacitatea vitală se situează la 2000 cm3, din cauza plămânilor care sunt slabi dezvoltați, crescând până la 3000 cm3 la 15 ani. Mai menționăm faptul că aparatul respirator și în special plămânii sunt puțin rezistenți la infecții la această vârstă.
II.6. CORELAȚIA DINTRE CREȘTERE ȘI MATURAȚIA SEXUALĂ
Talia definitivă a individului depinde de vârsta la care se închid cartilajele de creștere și aceasta la rîndul ei, depinde de vârsta maturației sexuale pubertare.
Valoarea hormonilor sexuali în plasmă este moderată, iar androgenii în doza moderată stimulează secretia și eliberarea de STH; diminuarea ritmului crescut la postpubertari coincide cu creșterea procentuală în plasmă a hormonilor sexuali.
Evaluarea caracterului armonic sau dizarmonic al creșterii și dezvoltării individului se bazează pe stabilirea următorilor parametri: talia (ritmul creșterii staturale), greutatea, maturația osoasă (vârsta osoasă), maturația dentară, maturația sexuală și maturizarea psiho-motorie.
Ceea ce definește caracterul patologic al creșterii este dizarmonia dintre acești parametri.
Un copil poate să pară la un moment dat al vieții sale ca fiind hipotrofic statural și totuși el să dobândească la vîrsta adultă o talie normală sau peste media normalului – este cazul subiecților cu pubertate tardivă. Există și situația inversă: la un moment dat, un copil poate să fie hipertrofic statural, dar să fie un candidat la nanism în privința taliei sale definitive – este cazul subiecților cu pubertate precoce. Dacă se face o previziune asupra staturii definitive a individului, talia sa nu se va raporta la vîrsta cronologică, ci la starea de maturație fiziologică. După Tanner, adevăratul stadiu al maturației fiziologice îl reprezintă corelația dintre maturația sexuală și maturația osoasă, maturația scheletului fiind strîns legată de vîrsta la care apar caracterele sexuale secundare.
În concluzie previziunea taliei definitive a individului se bazează pe corelația dintre maturația sexuală pubertară și maturația sa osoasă.
II.6.1. VÂRSTA PUBERTARĂ ȘI PRIMUL CICLU MENSTRUAL
Declanșarea pubertății se produce în raport cu nivelul de maturizare generală a organismului. Reperul cel mai fidel al acestei maturizări este vârsta osoasă. Vârsta osoasă la care apare pubertatea este în general de 11 ani la fete și spre 13 ani la băieți. Se produce o dezvoltare morfologică și funcțională a organelor genitale, astfel că după o perioadă de acumulări cantitative are loc saltul calitativ, adică apariția primului ciclu menstrual la fete și a primei ejaculări sub formă de poluții la băieți. Unii autori au susținut că atingerea unei anumite greutăți critice ar fi în corelație cu apariția ciclului menstrual, dar această ipoteză nu este acceptată în totalitate. Primul ciclu menstrual este anovulatoriu la peste 60% dintre fete și această perioadă de sterilitate fiziologică a adolescentei durează 1 – 1,5 ani. În medie, primul ciclu menstrual apare la 1-3 ani după debutul dezvoltării glandelor mamare.
Primul ciclu menstrual apare între 11 și 14 ani. Deși nu există o concordanță perfectă între vârsta osoasă și vârsta apariției primei menstruații, studiile populaționale au evidențiat că primul ciclu menstrual nu s-a produs sub 11 ani și nici peste 14 ani de vârstă osoasă – media vârstei osoase fiind de 13 ani, aceeași ca și media vârstei apariției primului ciclu menstrual.
II.6.3. MATURIZAREA NEUROPSIHICĂ A ADOLESCENTULUI
Pe plan psihologic,la adolescenți se maturizează instinctual sexual ,se întăresc preocupările profesionale și sociale ,crește dorința de libertate personală și independență.Inteligența se diversifică ,aptitudinile particulare se dezvoltă și se individualizează ,crește puterea abstractizare a gândirii.Deși traseul maturizării psihice e complet presărat de bariere,la final se cristalizează se vor forma structuri psihice bine închegate. A.Munteanu (1998) analizează dezvoltarea psihică a adolescentului pe plan senzorial ,intelectual și reglatoriu.În plan senzorial ,câmpul vizual se stabilizează,culorile capătă senificații precise.La fete se intensifică sensibilitatea odorifică.
Auzul ,kinestezia și sensibilitatea tactilă capătă o nouă structurare.
Din punct de vedere intelectual ,are loc o maturizare a proceselor intelectuale ,corelate cu maturizarea bazelor neuro-fiziologice.Gândirea logică are un rol predominant.
Memoria adolescentului se dezvoltă în mod specific.În adolescență este caracteristică memoria de lungă durată,logică.
Din punct de vedere al limbajului,adolescentul își formează prin exersare ,un limbaj din ce în ce mai bogat,mai ales,acesta fiind din ce în ce mai exigent cu propria-i exprimare scrisă și orală.
Motivația și afectivitatea –se constată că adolescentul are o serie de trebuințe:fiziologice,securitate,dragoste și afiliere,de stimă și statut,de cunoaștere,estetice,autorealizarea propriului potențial,dar primează trebuințele sinelui(estetice și cunoaștere).Interesul pentru școală fluctuează.Viața afectivă se nuanțează,emotivitatea devine mai echilibrată ,apar sentimentele superioare (intelectuale,estetice,creatoare,morale).
În relațiile cu părinții,acestea se mai nuanțează,față de perioada pubertății,când erau mai tensionate.În relațiile cu sexul opus se manifestă sentimente și emoții noi,inedite,de simpatie și sentimentele de dragoste.
II.7. ENDOCRINOLOGIA PUBERTĂȚII
II.7.1. SECREȚIA DE HORMONI GONADOTROPI HIPOFIZARI
Nivelul gonadotropilor se mofică progresiv în timpul debutului și progresiunii pubertății, dar valorile sunt episodice și numai determinările multiple sunt în măsură să stabilească nivelul corespunzător unui anumit stadiu pubertar;
Nivelul gondotropilor este modulat de steroizii sexuali și anumite peptide: estradiolul determină efect de feed-back negativ la concentrații mici și feed back pozitiv la concentrații care cresc progresiv după un anumit patern;
La sexul masculin LH ( hormonul luteinizant ) stimulează dezvoltarea și secreția de testosteron la nivelul celulelor Leydig, iar FSH ( hormonul foliculstimulant ) stimulează secreția de către celulele Sertoli ale testiculului care are rol crucial în inițierea, dirijarea spermatogenezei și dezvoltă tubii seminiferi;
La sexul feminin LH ( hormonul luteinizant ) stimulează producția de androgeni la nivelul tecii interne a foliculului ovarian, iar FSH ( hormonul foliculstimulant ) stimulează în granuloasă acțiunea aromatazei care determină formarea de estrogeni din androgenii preluați de la nivelul tecii interne .
II.7.2. SECREȚIA DE „GONADOTROPE-RELEASING HORMONE" HIPOTALAMIC (GN – RH)
Hipotalamusul exercită un rol major prin reprimarea debutului pubertar. Controlul neuro-endocrin al pubertății este mediat prin intermediul neuronilor hipotalamici secretori de Gn-RH din hipotalamusul medio-bazal, care actionează ca un generator puls de Gn-RH;
Dezvoltarea funcțiilor reproductive este un continuum care se extinde de la diferențierea sexuală și ontogenia axului hipotalamus-hipofiza-gonadă la fetus și atinge maturitatea completă și fertilitatea la terminarea pubertății;
La copilul în prepubertate generatorul puls de Gn-RH este operativ ca și la la făt dar functionează la un nivel foarte redus de activitate (pauza juvenilă) datorită unor mecanisme steroid-dependente și steroid-independente de inhibiție;
Pubertatea reprezintă reactivarea generatorului puls de Gn-RH din SNC (sistemul nervos central ) care este supresat în timpul copilariei, ducând la cresterea amplitudinii și frecvenței pulsațiilor de Gn-RH cu creșterea stimulării hipofizei și în final spre maturația gonadală. Hormonal, pubertatea este recrudescența unor mecanisme preformate cu creșterea descărcărilor pulsatile de Gn-RH și a secreției de gonadotropine.
CAPITOLUL III. PARTICULARITĂȚILE SOMATICE, FUNCȚIONALE, PSIHICE ȘI MOTRICE ALE ELEVILOR DIN CICLUL LICEAL
III.1. ADOLESCENȚA: PARTICULARITĂȚILE DEZVOLTĂRII FIZICE (SOMATICE),ȘI FUNCȚIONALE
Situată între copilăria propriu-zisă și vârsta adultă, cu cele două etape ale ei, marchează un adevărat salt în dezvoltarea somatică a copilului. Între 10 și 18 ani masa corporală crește cu mai mult de 100%, iar înălțimea cu 27%; de asemenea, perimetrul toracic înregistrează valori de creștere aproape duble față de perioada precedentă. Se produc modificări sensibile, în greutate, lungime, în perimetrul diferitelor segmente cu schimbări ale raportului dintre ele, îndeosebi preadolescența (de la 11/13 ani la 14/15 ani) este marcată de o creștere și dezvoltare impetuoasă atât sub aspect corporal extern, cât și în funcțiile diferitelor organe. Într-un timp relativ scurt apar elemente noi, care imprimă o restructurare profundă a întregului organism al preadolescentului.
În ultimele decenii se remarcă aproape în toate țările un fenomen de accelerație biologică, în sensul amplificării vitezei de creștere și diferențiere somatică a copiilor, paralel cu o dezvoltare psihică precoce. Indicii creșterii somatice, ca și ai maturizării sexuale, cunosc un devans semnificativ în raport cu perioade situate cu câteva decenii în urmă. Potrivit datelor statistice, copii de vârsta școlară au în medie cu 10 cm și cu 5 kg mai mult decât copii de aceeași vârstă de acum 7-8 decenii. De asemenea, vârsta medie a maturizării sexuale a coborât cu circa 2 ani și chiar mai mult în raport cu anul 1850 sau 1900.
Alături de diferențele de ordin genetic dintre populații – responsabile de o parte din variantă – acest fenomen de acceleratie este pus în primul rând pe seama unui complex de factori legați de procesul de urbanizare, de îmbunătățirea condițiilor de viață, în special a tipului de alimentare (aportul sporit de vitamine), la care se adaugă solicitările psihonervoase. Validitatea acestei ipoteze este atestată de diferențele mai semnificative înregistrate și în prezent, între mediul urban și cel rural în ceea ce privește puseul creșterii somatice și vârstele maturizării sexuale. Se citează de pildă, faptul că statura copiilor de origine japoneză crescuți în SUA s-a mărit simțitor, față de aceea a copiilor japonezi care s-au dezvoltat în țara de origine. În contextul aceleiași comparații, pubertatea intervine cu 1,5 ani mai devreme la fetele japoneze crescute în SUA.
Potrivit datelor statistice de la noi, maturizarea sexuală intervine cu 1-1,5 ani mai devreme în mediul urban față de cel rural. Bineînteles, aceasta accelerare a maturizării, respectiv coborârea vârstei de început a pubertății se situează deasupra unui nivel asimptotic; ea nu ar putea cobori indefinit.
În același timp se constată ca baremele testelor de inteligență întocmite cu decenii în urmă se cer revizuite în raport cu avansul generațiilor tinere, crescute într-un mediu saturat de informații grație mijloacelor comunicării de masă atât de raspândite în zilele noastre, alături de informatică. Aceasta "ofertă" crescută de informație forțează într-o măsură procesul de maturizare intelectuală, de formare a opiniilor și atitudinilor la copii și tineri.
Din datele citate reiese că, în tabloul preadolescenței un loc deosebit de important îl ocupă începutul maturizării sexuale. Pe la 12-13-14 ani fetele și la 14-15-16 ani băieții intră în perioada pubertății, eveniment marcat de dezvoltarea caracterelor sexuale secundare (apariția menstruației la fete și a secretiei seminale la băieți, creșterea părului în regiunea pubisului și în axila, schimbarea vocii, dezvoltarea glandelor mamare la fete etc.). Aceste fenomene fiziologice trebuie să capete în ochii copiilor explicația științifică necesară, precum și îndrumările de igienă personală, fără să se creeze o preocupare aparte în jurul lor. Fireste, nu vor fi neglijate răsfrângerile acestor modificări în viața psihică a tinerilor; se instalează o anumită curiozitate, chiar neliniște, apare atracția specifică spre sexul opus, sentimentul erotic etc. Tânărul se supune parcă "testului" reușitei în dragoste, de care depinde temporar imaginea de sine.
Deși dezvoltarea fizică a preadolescentului este reglată de legi biologice, pot să apară dizarmonii trecătoare ale segmentelor corpului, ale organelor și sistemelor. De pildă, creșterea în înălțime se realizează mai ales pe seama membrelor, în vreme ce toracele și bazinul ramân în urmă. De aici, înfățișarea nearmonioasă a preadolescentului; mâinile și picioarele lungi, pieptul căzut și îngust (corpul cu aspect de "păianjen"). Tot așa, musculatura corpului se dezvoltă mai lent decât scheletul, împrejurare ce condiționează o anumită stângăcie a mișcărilor preadolescentului. După puseul specific pubertății, dezvoltarea fizică a adolescentului se desfășoară într-un ritm din ce în ce mai lent, în înfățișarea tânărului putem întrevedea, sub toate aspectele, chipul de mai târziu al adultului.
Sporul de înălțime scade simțitor în comparație cu perioada precedentă; la băieți nivelul maxim e atins între 15-16 ani iar la fete pe la 13-14 ani. După aceste momente de vârf ritmul diminuează astfel că spre sfârșitul perioadei el devine cu totul neînsemnat.
III.2. PARTICULARITĂȚILE PSIHICE ALE ADOLESCENTULUI
Acumularea atâtor modificări pentru care copilul nu are încă o înarmare psihică satisfăcătoare creează o stare de alertă, o preocupare de a se înscrie în registrul normalului, de a fi ca "ceilalți". Adolescentul e preocupat de aspectul corpului; cea mai mică abatere (îngrășare, bustul prea voluminos sau prea plat, nasul mai lung, cresterea exagerată în înălțime, acneea etc.), ca și dezvoltarea mai lentă a unor caractere sexuale secundare creează teme de frământare, insatisfacții. Băieții sunt cu deosebire deprimați de constatarea deficitului lor morfologic, statura mică fiind uneori sursa unui "complex de inferioritate". La fete produce insatisfacție de durată "complexul de urâtenie", pe temeiuri adesea aparente. În organizarea vieții și activității școlarilor de vârstă mijlocie trebuie să se evite factorii care duc la supraexcitarea sistemului nervos central sau pot induce labilitatea neurovegetativă cu simptome cardiovasculare, respectiv cefalee, algii abdominale etc. Depistarea la timp a acestor modificări, instituirea unui sistem adecvat de muncă, odihnă, sport și alimentație sub un control medico-pedagogic constituie soluții indicate pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
În comparație cu furtunoasa etapă a preadolescenței, dezvoltarea somato-psihică a adolescentului este mult mai calmă, cu o vădită tendință de echilibrare.
III.3. PARTICULARITĂȚILE MOTRICE ALE ELEVILOR DIN CICLUL LICEAL
Elementul esențial în realizarea unui corp armonios dezvoltat, mobil și puternic este musculatura. Pubertatea este momentul de diferențiere între sexe în ceea ce privește forța musculară. Dacă se ia drept reper forța musculară maximă a bărbaților, se poate observa că la 14 ani fetele au 50% din aceasta forță, iar băieții 60%; la 18 ani forța musculară a băieților crește până la 90% față de reperul amintit, în timp ce la fete – la aceeași vârstă – ea ajunge numai la 60%. Folosirea adecvată a culturii fizice îmbunătățește sensibil procesul de dezvoltare.
Asistăm la perfecționarea activității motrice sub aspectul forței fizice, a preciziei și coordonării mișcărilor, a rezistenței la efort. Paralel, capătă finețe și reglajul nervos al mișcărilor. În general, adolescenții sănătoși pot, în condiții normale, să depună efort reprezentând 70-78% din cel al adulților, când e vorba de băieți și de 60-70% când ne referim la fete.
Schimbările survenite în dinamica dezvoltării diferiților indici somatici se răsfrânge asupra înfățișării generale a corpului adolescentului: dispare disproporția dintre trunchi și membre, crește volumul relativ al cutiei toracice și al bazinului (mai ales la fete); de asemenea se mărește craniul facial cu mușchii mimicii astfel încât se definitivează trăsăturile fetei caracteristice adultului. Presiunea sanguină se echilibrează – pentru că dispare disproporția dintre volumul inimii și lumenul arterelor – iar reglarea nervoasă a aparatului cardiovascular devine tot mai perfectă.
Se stabilizează activitatea ritmică a sistemului endocrin. În perioada adolescenței se încheie prima perioada a maturizării sexuale și procesul continuă lent până pe la 22-23 de ani.
În perioada aceasta, din punct de vedere morfologic, creierul e în linii mari constituit (încă de la 6 ani el atinge 85-90% din greutatea finală constatată la 24-25 de ani). Are loc un proces de perfecționare funcțională a neuronilor scoarței cerebrale. Expresia funcțională a perfecționării structurale a creierului o constituie apariția ritmului alfa de "tip adult" pe electroencefalogramă în jurul vârstei de 18 ani. Procesele de analiză și sinteză devin tot mai fine, se accentuează funcția reglatoare a limbajului intern. Notăm, în încheiere, tendința adolescenței de a se prelungi spre al doilea mare ciclu al vieții, spre cel adult.
III.4. MĂSURĂTORI SOMATICE ȘI FUNCȚIONALE ALE ELEVILOR DIN CICLUL LICEAL
Pentru a evidenția anumite lucruri menționate mai sus am efectuat unele măsurători somatice și funcționale pe un lot de 91 de elevi din ciclul liceal în scopul evaluarii somato-motrice a populației școlare, măsurători care au fost realizate în cadrul Colegiului Tehnic ,,Costin D. Nenițescu”Brăila (tabelul nr.2).
Tabelul nr.2 – Măsurători somatice și funcționale
MĂSURĂTORI SOMATICE ȘI FUNCȚIONALE
Atitudinea globală a corpului:
Obiectiv: depistarea deficiențelor fizice vizibile.
Descriere: se vor urmări următoarele aspecte:
poziția capului și a gâtului:
dacă se găsesc pe aceeași verticală cu trunchiul;
dacă există înclinări anterioare sau laterale.
poziția umerilor și a membrelor superioare:
se notează înclinările laterale sau posterioare ale umerilor;
gradul de asimetrie a umerilor sau a membrelor superioare.
poziția coloanei vertebrale:
aspectul curburilor în toate planurile:
atitudine cifotică;
atitudine lordotică;
atitudine scoliotică.
poziția bazinului:
daca este înclinat lateral.
poziția membrelor inferioare:
asimetria segmentelor membrelor inferioare;
posibilitatea existenței genunchilor în var sau valg;
poziția piciorului:
dacă este abdus sau addus;
bolta plantară (normală, diminuată, exagerată).
Metodologie – se vor nota deficiențele fizice depistate, dacă există, pentru fiecare elev (ex. umeri căzuți și accentuarea curburii coloanei vertebrale la nivelul toracelui), dacă nu sunt deficiențe fizice se va trage o linie în spațiul corespunzător.
Observații – se pot nota deficiențele și cu denumiri recunoscute (ex. cifoză toracică, scolioză, picior plat, etc.).
Înălțimea (talia sau statura)
Obiectiv: stabilirea înălțimii elevilor.
Descriere: se măsoară între vertex și planul plantelor (suprafața de sprijin) (fig.1).
Metodologie: Elevul se află în ortostatism, cu membrele inferioare în extensie și cu coloana vertebrală dreaptă (poziția “stând drept”). Calcâiele, șanțul interfesier și coloana în dreptul omoplaților ating tija taliometrului (peretele). Bărbia este coborâtă spre piept astfel încât marginea superioară a conductului auditiv extern și unghiul extern al ochiului să se găseasca pe aceeași linie orizontală. Se fixează bara taliometrului la nivelul creștetului capului (echerul, în unghi drept față de perete și creștetul capului) și se citește cifra din dreptul reperului . Se notează rezultatul în metri (m).
Resurse: taliometru, ruletă, echer.
Observații: elevul trebuie să fie descălțat.
Greutate corporală
Obiectiv: stabilirea greutății corporale a elevilor.
Descriere: se realizează prin cântărire (fig.2).
Metodologie: elevul stă pe cântar, luând o poziție de stând relaxat. Se notează rezultatul cântăririi în kilograme (kg).
Resurse: cântare cu tijă sau cântare digitale.
Observații: elevul trebuie să fie îmbrăcât cât mai lejer, în tricou și șort.
Anvergura
Obiectiv: stabilirea deschiderii membrelor superioare.
Descriere: se măsoară distanța între cele două puncte digitale (medius) de la membrul superior stâng și membrul superior drept (fig.3).
Metodologie: elevul se află în poziția stând cu membrele superioare în poziție orizontală (abducție de 900), cu articulațiile în extensie (coate extinse, palmele în poziție intermediară), spatele este lipit de perete. Se notează distanța dîntre cele două puncte în centimetri (cm).
Resurse: tijă gradată, riglă, ruleta.
Observații: elevul trebuie să poarte un echipament sportiv care să nu îi stânjeneasca ridicarea și extensia brațelor.
Testul Ruffier
Obiectiv: test de evaluare a condiției fizice, care are la bază variațiile frecvenței cardiace în trei momente: repaus; după efort; revenire.
Descriere: Testul constă în executarea a 30 de genuflexiuni, timp 45 de secunde și urmărirea frecvenței cardiace în perioada de revenire, cu durată de un minut.
Metodologie:
elevul în poziția așezat, se măsoară frecvența cardiaca, în repaus, timp de 15 secunde; valoarea obținută se înmulțește cu 4, rezultatul se notează în coloana corespunzătoare – P1 (vezi fișa de înregistrare ) (fig.4);
se măsoară frecvența cardiaca după efort, după executarea a 30 de genuflexiuni în 45 de secunde; flexia în articulația șoldului și a genunchiului se realizează până la 900 (fig.5);
elevul în poziția așezat, în ultimele 15 secunde, se măsoară din nou frecvența cardiacă; valoarea obținută se înmulțește cu 4, rezultatul se notează în coloana corespunzătoare – P2 (vezi fișa de înregistrare);
elevul în poziția așezat, se măsoară frecvența cardiacă de revenire, măsurată în ultimele 15 secunde ale primului minut post-efort, cifra obținută se înmulțește cu 4, rezultatul se notează în coloana corespunzătoare – P3 (vezi fișa de înregistrare) (fig.6).
Resurse: cronometru.
Observații: elevul trebuie să fie echipat lejer.
Interpretare: se calculează valorile indicelui Ruffier cu ajutorul formulei de mai jos și se compară valorile de referință din tabel.
Total: Ir = [(P1 + P2 + P3) – 200] / 10
Tabelul nr.3 – Interpretarea Testului Ruffier
Fig. 1 – Măsurarea taliei (original) Fig. 2- Măsurarea greutății (original)
Fig.3 – Măsurarea anvergurii brațelor (original)
Fig.4. Măsurarea frecvenței cardiace Fig. 5. Efectuare de genuflexiuni (original)
în repaus(original)
Fig.6. Măsurarea frecvenței cardiace după efort (original)
CAPITOLUL IV. METODE DE LUCRU – DETERMINAREA CARACTERELOR CEFALOMETRICE
IV.1. INVESTIGAREA BIOMETRICĂ
Biometria reprezintă aplicarea de metode statistice la valorile obținute din mãsurãtori efectuate pe un organism. Prelucrarea și interpretarea rezultatelor au drept scop precizarea caracteristicilor
morfofuncționale ale acelui organism, aprecierea dezvoltãrii sale somatice, determinarea limitelor variabilitãții umane normale sau patologice, corelarea caracterelor variabile cu anumiți factori care le condiționeazã.
Investigarea biometrică presupune:
– măsurarea de diametre, circumferințe, lungimi;
– calcularea indicilor cefalometrici și somatometrici;
– stabilirea, pe baza valorii indicilor, a particularitãților individuale;
-compararea valorilor individuale cu valorile standard (valori medii obținute prin centralizarea și prelucrarea statisticã a valorilor individuale dintr–un lot populațional martor) stabilite de antropologi în vederea precizării tipului morfologic (Severin și colab., 2002).
IV.2. TIPUL CONSTITUȚIONAL
Totalitatea caracterelor morfologice, fiziologice și comportamentale care definesc un anumit individ uman poartã numele de tip constituțional. Tipul constituțional se formeazã în timpul procesului de creștere și dezvoltare ca rezultat al interacțiunii dintre structura geneticã a individului și factorii de mediu. Existã variate criterii de clasificare a tipurilor constituționale: morfologice, endocrine, de depunere a adipozitãții, de diferențiere sexualã somaticã etc.
Măsurătorile corporale pe baza cărora se stabilește tipul somatic, respectiv proporțiile segmentelor corporale (cap, gât, trunchi și membre) și interrelațiile dintre ele, sunt elemente de bazã în definirea tipului morfologic (longilin, mediolin, brevilin).
IV.3. CEFALOMETRIA
Măsurătorile extremității cefalice se pot executa asupra capului organismului viu (cefalometrie) sau asupra craniului osos (craniometrie).
Mãsurarea precisã a diametrelor capului organismului viu și determinarea ulterioarã a indicilor cefalici, faciali, nazali și auriculari fac obiectul de studiu al cefalometriei.
Măsurarea diametrelor presupune stabilirea unor repere osoase și tegumentare precise și folosirea unui instrumentar adecvat.
Instrumentul cel mai des utilizat pentru mãsurarea dimensiunilor capului este compasul antropometric.
Compasul antropometric – este alcãtuit din douã brațe metalice îndoite în partea superioarã și unite între ele printr-o articulație. Unul dintre brațe, cel drept, este mobil și alunecã pe o scalã metalicã divizatã în centimetri. Brațul mobil este prevãzut cu un șurub care îl poate fixa pe scalã, facilitând citirea corectã a dimensiunilor mãsurate. Instrumentul este folosit pentru mãsurãtori la nivelul capului, din cauza distanțelor liniare curbe.
Șublerul (rigla) antropometric – este utilizat la mãsurarea distanțelor liniare drepte ale capului.
Repere osoase și tegumentare mai frecvent folosite în cefalometrie:::::;;;
v – vertex, punctul cel mai înalt al calotei craniene;
tr – trichion, punctul de inseråie a pãrului pe frunte;
g – glabelã, punctul anterior cel mai proeminent, situat deasupra suturii nazofrontale,între cele două arcade sprâncenoase;
op – opistocranion, punctul posterior cel mai îndepãrtat, situat în planul sagital al capului;
eu – eurion, punctul cel mai lateral al peretelui extern al capului;
t – tragion, punctul situat deasupra tragusului æi tuberculului supertragic;
sa – superauricular;
sba – subauricular;
tu – tuberculul lui Darwin, pe marginea helixului, în parte superioarã a pavilionului urechii;
pa – postauricular;
pra – preauricular;
n – nasion, punctul de întâlnire a suturii nazofrontale cu linia medio-sagitală;
sn – subnazal, punctul situat în unghiul dintre marginea inferioarã a septului nazal și buza superioară;
al – alaria, punctul cel mai lateral al aripii nasului;
zy – zygion, punctul cel mai lateral al arcadei zigomatice;
pg – pogonion, punctul anterior al simfizei mentoniere;
gn – gnathion, punctul situat pe linia medianã a marginii interioare a mandibulei (http://www.bioanth.org/biomed/anthropometry.htm).umentare mai frecvent folosite
Fig.nr. 7 Repere osoase și tegumentare Fig. 8 Repere osoase și tegumentare
-vedere anterioară(Severin și colab., 2002) -vedere profil (Severin și colab., 2002)
IV.4. Diametre cefalice utilizate mai frecvent în practică
– diametrul anteroposterior cefalic maxim cuprins între glabelã și opistocranion ( g – op)
– diametrul transvers cefalic maxim mãsurat între cele douã eurioane (eu – eu)
– diametrul vertical auricular este distanța dintre vertex și tragion (v – t)
– înãlțimea morfologicã a feței este distanța dintre nasion și gnathion (n – gn)
– diametrul bizigomatic este distanța dintre cele douã zygioane (zy – zy)
– înãlțimea nasului mãsuratã între nasion și subnazal (n – sn)
– lãțimea nasului, distanța dintre cele douã alarii (al – al)
– lungimea urechii reprezintã cea mai mare distanțã verticalã a urechii (sa – sba)
– lãțimea urechii este reprezentatã de cea mai mare distanțã transversalã a urechii
(pa – pra).
Fig.nr. 9. Distanțele n-gn și zy-zy (Severin și colab., 2002)
IV.5. CALCULAREA INDICILOR CEFALOMETRICI
Valorile diametrelor măsurate pe capul organismului viu pot fi utilizate pentru calcularea
urmãtorilor indici cefalometrici:
Indicele cefalic – este raportul centezimal al diametrului transvers cefalic maxim și diametrul anteroposterior cefalic maxim. Formula de calcul este: I.C.= diametrul transvers cefalic maxim x 100 / diametrul anteroposterior cefalic maxim.
Indicele vertico–longitudinal – este raportul centezimal dintre diametrul vertical auricular și diametrul anteroposterior cefalic maxim. Formula de calcul este:
I.V–L.= diametrul vertical auricular x 100 / diametrul anteroposterior cefalic maxim.
Indicele vertico–transversal – este raportul centezimal dintre diametrul vertical–auricular cefalic și diametrul transvers cefalic maxim. Formula de calcul este: I.V–T.= diametrul vertical auricular cefalic x 100 / diametrul transvers cefalic maxim.
Indicele facial – este raportul centezimal dintre înãlțimea morfologicã a feței și diametrul bizigomatic. Formula de calcul este: I.F.= înălțimea morfologicã a feței x 100 / diametrul bizigomatic.
Indicele nazal – este raportul centezimal dintre lățimea nasului și înălțimea nasului.
Formula de calcul este: I.N.= lățimea nasului x 100 / înălțimea nasului.
Indicele auricular – este raportul centezimal dintre lățimea urechii și lungimea urechii. Formula de calcul este: I.A.= lãțimea urechii x 100 / lungimea urechii (Severin și colab., 2002).
Clasificarea tipurilor de cap și fațã
Indicele cefalic caracterizeazã forma generală a capului vãzut din norma verticală (de sus).
Conform indicelui cefalic, capetele pot fi:
– dolicocefale (alungite și înguste);
– mezocefale (mijlocii);
-brahicefale (scurte și late).
Indicele cefalic încadreazã valoric tipul de cap astfel:
Bărbați Femei
Dolicocefal x – 75,9 72,0 – 76,9
Mezocefal 76,0 – 80,9 77,0 – 81,9
Brahicefal 81,0 – 85,4 82,0 – 86,4
Hiperbrahicefal 85,5 – x 86,5 – x
Fig. nr. 10. Cap brahicefal (Severin și colab., 2002)
Indicele vertico–longitudinal oferă relații asupra înălțimii capului văzut din norma laterală (din
profil). Conform acestui indice, capetele se clasificã în:
– chamecefale (joase);
– ortocefale (mijlocii);
– hipsicefale (înalte).
Indicele vertico–longitudinal încadreazã valoric tipul de cap astfel:
Chamecefal x – 57,9
Ortocefal 58,0 – 62,9
Hipsicefal 63,0 – x
Indicele vertico–transversal oferã relații asupra înãlțimii capului vãzut din norma occipitalã
(din spate). Conform acestui indice, capetele se clasificã în:
– tapeinocefale (joase);
– metriocefale (mijlocii);
– acrocefale (înalte).
Indicele vertico–transversal încadreazã valoric tipul de cap astfel:
Tapeinocefal x – 78,9
Metriocefal 79,0 – 84,9
Acrocefal 85,0 – x
Indicele facial caracterizează tipurile de față astfel:
– euriprosope ( fețe late și joase);
– mezoprosope (mijlocii);
– leptoprosope (fețe alungite și înalte).
Indicele facial încadreazã valoric tipul de fațã astfel:
BĂrbat Femeie
Hipereuriprosop x – 78,9 x – 76,9
Euriprosop 79,0 – 83,9 77,0 – 80,9
Mezoprosop 84,0 – 87,9 81,0 – 84,9
Leptoprosop 88,0 – 92,9 85,0 – 89,9
Hiperleptoprosop 93,0 – x 90,0 – x
În fig. nr. 11 se poate observa tipul morfologic facial euriprosop.De obicei, acestui tip morfologic facial i se asociază o arcada maxilară lărgită, dizarmonie dento-maxilară cu înghesuire și ocluzie adâncă acoperită.
Fig. nr. 11 . Tipul morfologic facial euriprosop(Severin și colab., 2002)
Indicele nazal grupeazã tipurile de nas în:
– leptorhine (nasuri alungite și înguste);
– mezorhine (mijlocii);
– chamerhine (nasuri scurte și late).
Indicele nazal încadreazã tipul de nas astfel:
Hiperleptorhin x – 54,9
Leptorhin 55,0 – 69,9
Mezorhin 70,0 – 84,9
Chamerhin 85,0 – 99,9
Hiperchamerhin 100,0 – x (Severin și colab., 2002).
În afară de acești indici se mai pot face și alte observații care rezultă din examenul direct al capului, de exemplu:
-profilul capului;
-profilul frunții(fig. nr. 12);
-profilul nasului: linia de contur a nasului(fig. nr. 13);
-mărimea nasului:- normal (IN = 50)
-mic (cu rădăcină înaltă, linie de contur scurtă, vârful orientat în sus);
-mare (cu rădăcină profundă, linie de contur lungă și vârf proeminent) (fig. nr.
14);
Fig. nr.12 . Tipuri de profil al frunții: plat, bombat și teșit(Severin și colab., 2002)
Fig. nr. 13 Linia de contur a nasului: dreaptă și convexă(Severin și colab., 2002)
Fig. nr. 14 Mărimea nasului: normal, mic și mare(Severin și colab., 2002)
IV.7. STABILIREA SIMETRIEI FEȚEI ȘI A TIPULUI DE PROFIL FACIAL
Utilizând examinarea din norma frontalã și lateralã, se pot stabili cu precizie simetria feței și tipul de profil facial. Metoda folosește axamenul indirect, pe fotografii – fațã și profil – ale individului investigat.
Examinarea în norma frontală a feței stabilește simetria între cele trei etaje ale feței (frontal, nazal, mandibular) sau simetria dreapta-stânga (de regulã, existã simetrie fațã de linia medianã, dar forme variate de asimetrie pot fi observate dacã se analizeazã detalii structurale ale feței).
Analiza din norma frontalã a feței pe o fotografie se realizeazã prin trasarea unor linii orizontale,
paralele prin punctele: trihion, nasion, nazo-spinalis (situat pe spina nazalã anterioarã) și gnation. Fața apare împărțită în trei etaje: superior sau frontal, mijlociu sau nazal și inferior sau
mandibular (Fig.nr.15).
Fig. nr. 15 Etajele feței observate din norma frontală pe fotografie
În mod normal,lățimea nasului reprezintă circa 70% din înălțimea nasului.În cazul unei dezvoltări normale, simetrice a feței, cele trei etaje faciale sunt proporționale.
La adult, în cazul unei măriri sau micșorări a unuia dintre etaje, apare asimetria feței.
Examinarea fotografiei în norma lateralã evidențiază linia de înscriere a profilului
facial între punctele nasion și gnation, fãcând abstracție de linia nasului.
Prelucrarea fotografiei de profil se face folosind relațiile Simon, Dreyfus și Schwarz.
Simon – trasează pe fotografia de profil douã drepte perpendiculare:
1. planul orizontal de la Frankfurt între porion (p – punctul cel mai înalt situat pe marginea
superioară a conductului auditiv extern) și orbital (or – punctul inferior al orbitei);
2. perpendiculara pe planul orizontal de la Frankfurt dusã din orbital (planul orbito-frontal).
Interpretare: la adultul cu profil normal, perpendiculara dusã din orbital pe planul orizontal
de la Frankfurt trece prin craniu, comisura labială și gnathion; conturul bãrbiei este situat înaintea acestei perpendiculare.
Dreyfus – introduce o verticalã care trece prin nasion și este paralelã cu perpendiculara dusă prin orbital (planul nazo-frontal). Între cele două planuri apare câmpul facial de profil (KPF).
Interpretare: în mod normal, în acest câmp sunt situate subnazalul și marginea anterioară a buzei superioare (în mod normal tuberculul buzei superioare se gãseæte cu 2-3 mm anterior celui al buzei inferioare).
Schwarz – introduce o nouã linie, numitã tangenta buzelor, care merge de la subnazal la pogonion. Această dreaptă prelungită înainte intersectează planul nazo-frontal, formând cu acesta un unghi cu valoare medie de 10 și prezintă profilul labial(Severin și colab., 2002).
IV.8. ALCĂTUIREA MORFOGRAMEI
Individul este o realitate unică pe care conceptul de tip constituțional trebuie să o abordeze
și să o încadreze cât mai clar, cu precizie.
În acest sens, reprezentãrile grafice, morfogramele, dau imaginea imediată a măsurătorilor
absolute și relative ale individului în raport cu mediile corespunzătoare din populația
căreia îi aparține. Morfograma permite aprecierea gradului de creștere și dezvoltare craniofacială
și somaticã a individului investigat, precum și modificările de vârstă ale formei corporale.
Devierile fiecărui individ față de normalitatea medie sunt admise pentru anumite valori, care se înscriu în limitele variabilității umane normale.
Alcătuirea morfogramei necesită hârtie milimetrică, pe care se traseazã pe orizontală valorile
indicilor calculați, iar pe verticalã valoarea + sau – posibilă față de valoarea medie reprezentată pe linia 0 .
În concluzie, morfograma poate fi definită drept o reprezentare grafică a măsurătorilor și
indicilor cefalometrici și somatometrici ai unui individ, având aspectul unei linii frânte, oscilând
de o parte sau alta a grilei standard (valorile medii din populație). Valoriile medii de
referință aparțin unui lot populațional cu aceeași vârstă și același sex cu subiectul investigat.
Devierile mai mici sau mai mari față de medie ale morfogramei descriu subiectul investigat
drept armonic sau dizarmonic.
Dezvoltarea anormală a extremității cefalice este observată în multe sindroame condiționate
genetic (sindromul Pierre-Robin, sindromul Treacher- Collin, sindromul Crouzon etc.)(Severin și colab., 2002).
Cefalometria este utilizată pentru:
– aprecierea creșterii și dezvoltãrii cranio-faciale în funcție de vârstă și sex, utilă în tratamentul ortodontic;
– testarea paternitãții în medicina legalã, știut fiind cã unele caractere somatice se moștenesc;
– reconstituirea formelor vechi în antropologie pe baza resturilor osoase descoperite;
– reconstituirea unor pãrți ale corpului distruse accidental în tratamentele chirurgicale plastico-reparatorii.
CAPITOLUL V. REZULTATE ȘI DISCUȚII
După ce am evaluat somato-motric cei 91 de elevi din cadrul Colegiului Tehnic ”Costin D. Nenițescu” Brăila, am obținut rezultate importante, ce se regăsesc în tabelele de mai jos. Scopul cercetării științice a fost să evaluez starea de sănătate a acestor elevi, pentru ca după aceea să-mi creez o opinie proprie referitor la acest lucru, opinie pe care le-am comunicat-o și lor în cadrul orelor de curs, în cadrul orelor de dirigenție, a opționalului și, de asemenea, părinților lor pentru a interveni în cazurile mai delicate, acolo unde mai există șanse de recuperare a afecțiunilor
constatate.
Partea științifică a lucrării a vizat următorii indicatori:
A. Indicatori somatici:
1. măsurători globale a corpului;
2. talia;
3. greutatea.
C. Indicatori de dezvoltare fizică:
Dezvoltarea fizică a fost determinată prin calcularea următorilor indicatori:
1. indicele lui Quetellet;
2. indicele de corpolență Rohrer.
B. Indicatori fiziologici:
– adaptarea la efort a aparatului circulator a fost testată în proba Ruffier.
D.Indicatori cefalometrici:
1. indicele cefalic;
2. indicele vertico- longitudinal;
3. indicele facial;
4. indicele nazal.
A. Indicatori somatici:
1. măsurători globale a corpului;
FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE
Școala :Colegiul Tehnic ”Costin D. Nenițescu” Brăila
Mediul: urban
Zona geografică: câmpie
Clasa de vârstă:15-19 ani
Efectiv: 54 fete
Data efectuării măsurătorilor :10.10 – 8.12.2015
Profesor:CÎRJAN NICOLETA MIOARA
Tabelul nr.5. Situația măsurătorilor globale a corpului la fete
Din acest tabel am constatat că 19 fete prezintă anumite afecțiuni: nu au capul pe aceeași verticală cu trunchiul, ci o înclinare anterioară sau laterală cu corpul,fie o asimetrie a umerilor, în funcție de afecțiunea coloanei vertebrale pe care o au: scolioză, lordoză, cifoză. Aceste afecțiuni, netratate la timp se pot permanentiza. Tot atunci am constatat faptul că 5 fete din lotul studiat prezintă genunchi în var, adică de forma ( ), o afecțiune nedureroasă, care, netratată la timp duce la gonartroză.Genunchii au rol important în sprijin, de aceea la recomandări am luat în vedere și acești copii.
Determinările mi-au folosit pentru a-mi face o opinie în ce privește starea de sănătate fizică a acestor elevi.
Am interpretat rezultatele obținute în tabelul de mai jos:
Tabel nr.6. Interpretarea rezultatelor măsurătorilor globale a corpului la fete
Din acest tabel reiese că fetele normale au o pondere mai mare decât cele cu afecțiuni. Este un lucru foarte bun dar nu le-am neglijat nici pe cele cu afecțiuni.
Din discuțiile pe care le-am avut cu fetele în cauză am dedus că aceste afecțiuni au apărut , la unii, pe parcurul vieții, datorită poziției incorecte în șezut încă din primii ani de viață, factori congenitali sau afecțiuni fiziologice, după caz. Pentru acești elevi am următoarele recomandări:
– în primul rând consultul unui medic specialist;
– gimnastica medicală care să întărească musculatura spatelui;
– kinetoterapia, recomandată bineînțeles și de către un medic specialist;
– exersarea unei poziții corecte de stat în poziția șezând, pe scaun.
FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE
Școala :Colegiul Tehnic”C.D.Nenițescu”Brăila
Mediul: urban
Zona geografică: câmpie
Clasa de vârstă:15-18 ani
Efectiv: băieți :37
Data efectuării măsurătorilor :10.10 – 8.12.2015
Profesor:CÎRJAN NICOLETA MIOARA
Tabelul nr.7. Situația măsurătorilor globale a corpului la băieți
Din acest tabel am constatat că 15 băieți din lotul studiat prezintă anumite afecțiuni: nu au capul pe aceeași verticală cu trunchiul, ci o înclinare anterioară sau laterală cu corpul,fie o asimetrie a umerilor, în funcție de afecțiunea coloanei vertebrale pe care o au: scolioză, lordoză, cifoză. Aceste afecțiuni, netratate la timp se pot permanentiza.Tot atunci am constatat faptul că 12 băieți din lotul studiat prezintă genunchi în var, adică de forma ( ), o afecțiune nedureroasă, care, netratată la timp duce la gonartroză.Genunchii au rol important în sprijin, de aceea la recomandări am luat în vedere și acești copii.
Tabel nr.8. Interpretarea rezultatelor măsurătorilor globale a corpului la băieți
Din acest tabel reiese că băieții normali au o pondere mai mare decât cei cu afecțiuni. Este un lucru foarte bun dar nu i-am neglijat nici pe cei cu afecțiuni.
Din discuțiile pe care le-am avut cu băieții în cauză am dedus că aceste afecțiuni au apărut , la unii, pe parcurul vieții, datorită poziției incorecte în șezut încă din primii ani de viață, factori congenitali sau afecțiuni fiziologice, după caz. Pentru acești elevi am unele recomandări:
– în primul rând consultul unui medic specialist;
– gimnastica medicală care să întărească musculatura spatelui;
– kinetoterapia, recomandată bineînțeles și de către un medic specialist;
– exersarea unei poziții corecte de stat în poziția șezând, pe scaun,la calculator, la masă, etc.
Concluzii
Analizând și comparând datele din tabelul nr. 6 și tabelul nr. 8 în care am interpretat rezultatele măsurătorilor globale a corpului am constatat că băieții ce prezintă o anumită afecțiune a coloanei vertebrale, din eșantionul studiat, sunt în număr mai mare decât fetele .
FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE
Școala :Colegiul Tehnic”C.D.Nenițescu”Brăila
Mediul: urban
Zona geografica: câmpie
Clasa de vârstă:15-19 ani
Efectiv: 54 fete
Data efectuării măsurătorilor : 10-22.11.2015
Profesor :CÎRJAN NICOLETA MIOARA
Tabelul nr. 9. Rezultatele măsurătorilor somatice și funcționale la fete
Legenda: Calificativele prescurtate pentru testul Ruffier: FB – foarte bine; B – bine; M – mediu; S – suficient.
Conform rezultatelor măsurătorilor somatice la fete din tabelul de mai sus reiese că:
-talia fetelor variază între valorile 1,51 metri și 1,80 metri;
-greutatea fetelor din eșantionul studiat variază de la 43 kilograme,până la 90 kilograme.
Aceste măsurători mi-au folosit pentru a calcula IMC(indicele de masă corporală Quetelet) și a indicelui de corpolență Rohrer, determinând astfel tipul somatic care se manifestă cu o frecvență mai mare în lotul de elevi studiat.
FIȘĂ DE ÎNREGISTARE
Școala :Colegiul Tehnic”C.D.Nenițescu”Brăila
Mediul: urban
Zona geografica: câmpie
Clasa de vârstă:15-19 ani
Efectiv: 37 băieți
Data efectuării măsurătorilor: 12.11-8.12.2015
Profesor :CÎRJAN NICOLETA MIOARA
Tabelul nr. 10. Rezultatele măsurătorilor somatice și funcționale la băieți
Conform rezultatelor măsurătorilor somatice la băieți din tabelul de mai sus reiese că:
– talia băieților variază între valorile 1,62 metri și 1,96 metri;
– greutatea băieților din eșantionul studiat variază de la 52 kilograme,până la 110 kilograme.
Aceste măsurători somatice mi-au folosit pentru a calcula IMC(indicele de masă corporală Quetelet)(tabelul nr. 11 și 12) și a indicelui de corpolență Rohrer, determinând astfel tipul somatic care se manifestă cu o frecvență mai mare în lotul de elevi studiat.Acești indici se regăsesc în tabelele de mai jos.
Concluzii:
Comparând băieții cu fetele se observă că la fete talia variază în limite mai mici ca la băieți, de asemenea și greutatea, cu toate că excesul de greutate este mai frecvent la fete după calculele mele.
Indicatori de dezvoltare fizică:
1. indicele lui Quetellet;
Calcularea indicelui de masă corporală (IMC) –Indicele lui Quetelet ,în rândul copiilor, cu toate că eficiența este limitată, reprezintă reperul standard pentru identificarea excesului de greutate. Un indice de masă corporală IMC de 18,5 până la 25 încadrează greutatea în limite normale, în timp ce o valoare cuprinsă între 25 și 30 semnifică o greutate peste normal (persoane supraponderale), iar indicele IMC de peste 30 indică o obezitate clară.
Interpretarea rezultatelor:
Tabelul nr. 11. Interpretarea IMC-ului (indicele lui Quetelet) la fete
Conform acestui tabel se poate observa că predomină fetele normoponderale, lucru foarte bun, dar, în eșantionul studiat sunt 8 fete supraponderale și 6 fete obeze cărora le-am făcut o serie de recomandări în cadrul orelor de dirigenție,la orele de curs, în cadrul lecțiilor de opțional sau, în unele cazuri cu părinții fetelor respective.
Recomandări pentru fetele cu indicele de masă corporală mare:
– evitarea consumului de alimente cu exces caloric: produse de fast-food, minuturi, evitarea ronțăielii între mese, dulciurile; implicit se vor consuma mai multe fructe;
– exercițiile fizice care să le ajute să poată scăpa de excesul de greutate;
– evitarea sedentarității;
-terapia comportamentală, ajutate fiind și de un specialist în nutriție.
Aceste lucruri au fost lămurite cu elevele în cauză, pentru a conștientiza pericolele la care se expun, continuând cu acest exces de greutate și anume bolile care pot surveni: diabet, ateroscleroză, boli coronariene, etc.
Tabelul nr. 12. Interpretarea IMC-ului (indicele lui Quetelet) la băieți
Conform acestui tabel se poate observa că predomină băieții normoponderali, lucru foarte îmbucurător dar, în eșantionul studiat sunt 6 băieți supraponderali cărora le-am făcut o serie de recomandări în cadrul orelor de dirigenție,la orele de curs, în cadrul lecțiilor de opțional sau, în unele cazuri cu părinții băieților respectivi.
Recomandări pentru băieții cu indicele de masă corporală mare:
– evitarea consumului de alimente cu exces caloric: produse de fast-food, minuturi, evitarea ronțăielii între mese, dulciurile; implicit se vor consuma mai multe fructe;
– exercițiile fizice care să îi ajute să poată scăpa de excesul de greutate;
– evitarea sedentarității;
-terapia comportamentală, ajutați fiind și de un specialist în nutriție.
Aceste lucruri au fost lămurite cu elevii în cauză, pentru a conștientiza pericolele la care se expun, continuând cu acest exces de greutate și anume bolile care pot surveni: diabet, ateroscleroză, boli coronariene, probleme la nivelul articulațiilor, etc.
Concluzii
Din tabelele 11 și 12 reiese faptul că fetele supraponderale și obeze sunt mai numeroase decât băieții, ceea ce întăresc datele de la Institutul de Endocrinogie Parhon sau chiar și datele din afara țării noastre, conform cărora obezitatea în rândul fetelor este mai mare.
2) Indicele de corpolență Rohrer, se calculează conform formulei:
G (greutatea în kilograme) x 100 / T (talia în centimetri). Conform acestui indice există 3 tipuri somatice: – ectomorfi cu valorile : x – 39,99
– mezomorfi cu valorile: 40 – 44,99
– endomorfi cu valorile: 45 – x.
Tabelul nr. 13. Interpretarea ICO-ului (indicele lui Rohrer) la fete și băieți
Calculul indicelui de corpolență Rohrer mi-a folosit pentru a determina ce tip somatic are o frecvență mai mare lotul populațional școlar studiat.Se observă că tipul somatic cu o pondere mai mare,atât în rândul fetelor cât și al băieților este cel ectomorf.
Tipul constituțional ectomorf se poate caracteriza astfel:
slab,înalt, masă musculară redusă, oase subțiri, strat de grăsime foarte redus;
metabolism rapid.
C. Indicatori fiziologici:
Testul Ruffier m-a ajutat să descopăr care este rezistența fizică la efort a elevilor din lotul studiat.
În tabelele nr. 9 și nr. 10 sunt trecuți indicii Ruffier la fiecare individ în parte, care au fost interpretați în tabelul următor prin acordarea de calificative:
Tabelul nr. 14. Interpretarea indicelui Ruffier la fete și băieți
Comparând rezultatele măsurătorilor funcționale la fete și băieți, realizate prin testul Ruffier,am constat că numărul de fete și băieți cu rezistență fizică la efort este mai mare decât al celor cu rezistență mică cardiacă la efort .
Recomandări pentru cei cu rezistență mare la efort:
practicarea unui sport de performanță;
alegerea unei meserii care implică activitatea fizică .
Recomandări pentru cei cu rezistență mică la efort:
evitarea practicării exercițiile fizice care implică un efort mare;
alegerea unei meserii care nu implică activitatea fizică .
Aceste recomandări au fost făcute în cadrul orelor de dirigenție,la orele de curs, în cadrul lecțiilor de opțional sau, în unele cazuri cu părinții copiilor respectivi pentru a evita anumite greșeli pe care le-ar putea face mai târziu, după terminarea școlii, în a alege ceva ce nu s-ar potrivi specificului fiecărui copil.
D.INDICATORI CEFALOMETRICI:
Rezultate cefalometrie:
Măsurătorile cefalometrice au fost realizate pe un lot de 91 de elevi de la și au avut ca scop compararea elevilor și realizarea unui spectru al tipurilor de cap și față.
FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE
Școala :Colegiul Tehnic”C.D.Nenițescu”Brăila
Mediul: urban
Zona geografica: câmpie
Clasa de vârstă:15-19 ani
Efectiv: 54 fete
Data efectuării măsurătorilor :12.10-16.12.2015
Profesor :CÎRJAN NICOLETA
Tabelul nr. 15 . Rezultatele cefalometriei la fete
Din tabelul nr. 15, în care am reprezentat 4 tipuri de indici cefalici măsurați pe un lot de 54 fete din ciclul liceal, numărul de indivizi de un anumit tip fiind apoi convertit în procente pentru a observa ponderea unui anumit tip de cap și au rezultat următoarele:
1. Indicele cefalic:
– 17 eleve cu tip de cap dolicocefal(alungit și îngust);
– 28 eleve cu tip de cap mezocefal(mijlocii);
– 9 eleve cu tip de cap brahicefal(scurt și lat).
Interpretarea rezultatelor:
Figura nr.16. Interpretarea indicelui cefalic la fete
Conform figurii nr. 16 rezultă că, din punct de vedere al indicelui cefalic, măsurat la fete, predomină fetele cu tipul de cap mezocefal (mijlociu).
2)Indicele vertico- longitudinal
– 4 eleve cu tip de cap chamecefal (capete joase);
– 33 eleve cu tip de cap ortocefale (mijlocii);
– 17 eleve cu tip de cap hipsicefale (înalte).
Figura nr.17. Interpretarea indicelui vertico – longitudinal la fete
Din această figură rezultă că ,din punct de vedere al indicelui vertico-longitudinal, măsurat la fete, predomină fetele cu tipul de cap ortocefal(mijlociu), acest indice referindu-se la înălțimea capului.
3)Indicele facial:
– 1 elevă cu față euriprosopă(lată, joasă);
– 2 eleve cu față mezoprosopă(mijlocie);
– 23 eleve cu față leptoprosopă(alungită și înaltă);
– 28 eleve cu față hiperleptoprosopă(foarte alungită și înaltă).
Figura nr.18. Interpretarea indicelui facial la fete
Din această figură rezultă că ,din punct de vedere al indicelui facial, măsurat la fete, predomină fetele cu tip de față hiperleptoprosopă (foarte alungită și înaltă), acest indice referindu-se la forma feței.
4)Indicele nazal:
– 1 elevă cu nas mezorhin (mijlociu);
– 47 eleve cu nas leptorhin (alungit și îngust);
– 6 eleve cu nas hiperleptorhin ( foarte alungit și îngust).
Figura nr.19. Interpretarea indicelui nazal la fete
Din această figură rezultă că, din punct de vedere al indicelui nazal, măsurat la fete, predomină fetele cu tip de nas leptorhin( alungit și înalt).
Concluzia
-pe lotul de 54 eleve studiate,din punct de vedere al tuturor celor 4 indici cefalici calculați predomină următorul tip cefalic:cap mijlociu ,de înălțime mijlocie, cu fața foarte alungită și înaltă și nas alungit și îngust.
INDICATORI CEFALOMETRICI LA BĂIEȚI:
FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE
Școala : Colegiul Tehnic”C.D.Nenițescu”Brăila
Mediul: urban
Zona geografica: câmpie
Clasa de vârstă:15-18 ani
Efectiv:37 băieți
Data efectuării măsurătorilor :12.10-16.12.2015
Profesor :CÎRJAN NICOLETA MIOARA
Tabelul nr. 16 . Rezultatele cefalometriei la băieți
Din tabelul nr. 16, în care am reprezentat 4 tipuri de indici cefalici măsurați pe un lot de 37 băieți din ciclul liceal, au rezultat următoarele:
1) Indicele cefalic:
– 11 băieți cu tip de cap dolicocefal(alungit și îngust);
– 12 băieți cu tip de cap mezocefal(mijlocii);
– 14 băieți cu tip de cap brahicefal(scurt și lat).
Figura nr.20. Interpretarea indicelui cefalic la băieți
Conform figurii nr. 20 rezultă că, din punct de vedere al indicelui cefalic, măsurat la băieți, predomină cei cu tipul de cap brahicefal(scurt și lat),la scor strâns(aproape egalitate) cu celelalte 2 tipuri de cap dolicocefal și mezocefal. Aș putea spune că la băieți este de fapt o omogenitate între cele 3 tipuri de cap.
2) Indicele vertico- longitudinal:
– 2 băieți cu tip de cap chamecefal(capete joase);
– 20 băieți cu tip de cap ortocefal(mijlociu);
– 15 băieți cu tip de cap hipsicefal(înalt).
Figura nr. 21 . Interpretarea indicelui vertico – longitudinal la băieți
Conform figurii nr.21 rezultă că ,din punct de vedere al indicelui vertico-longitudinal ,măsurat la băieți,predomină cei cu tipul de cap ortocefal(mijlociu).
3) Indicele facial:
– 1 elev cu față mezoprosopă(mijlocie);
– 21 elevi cu față leptoprosopă(alungită și înaltă);
– 15 elevi cu față hiperleptoprosopă(foarte alungită și înaltă).
Figura nr. 22 . Interpretarea indicelui facial la băieți
Din această figură rezultă că ,din punct de vedere al indicelui facial, măsurat la băieți, predomină cei cu tip de față leptoprosopă (alungită și înaltă), acest indice referindu-se la forma feței.
4) Indicele nazal:
– 36 elevi cu nas leptorhin (alungit și îngust);
– 1 elev cu nas hiperleptorhin ( foarte alungit și îngust).
Figura nr. 23 . Interpretarea indicelui nazal la băieți
Din această figură rezultă că ,din punct de vedere al indicelui nazal ,măsurat la băieți, predomină cei cu tip de nas leptorhin ( alungit și înalt).
Concluzia
În lotul de 37 băieți studiați, din punct de vedere al tuturor celor 4 indici cefalici calculați, predomină următorul tip cefalic:cap mijlociu, de înălțime mijlocie, cu fața foarte alungită și înaltă și nas alungit și îngust.
Comparând apoi fetele cu băieții am constatat că există o mare asemănare între rezultatele obținute, mai exact, la nivelul întregului eșantion de elevi examinați, indicii cefalometrici obținuți indică faptul că predomină tipul cefalic cu cap mijlociu, de înălțime mijlocie, fața foarte alungită, înaltă și nas alungit și îngust.
ANALIZA FOTOGRAFIILOR DIN NORMA FRONTALĂ ȘI LATERALĂ
În continuare voi prezenta profilul complet al capului a 5 elevi aleși în mod aleatoriu de la Colegiul Tehnic ”Costin D. Nenițescu” Brăila, utilizând metoda fotostatică.
Am examinat fața și profilul acestor elevi, obținând rezultate importante, ce se regăsesc mai jos. Scopul acestei examinări a fost să pot determina cu precizie simetria feței, proporțiile, eventuala existență a prognatismului maxilar sau mandibular, retrognatismului maxilar sau mandibular, procheilia inferioară și superioară, care sunt abateri de la profilul normal.
Înainte de asta voi explica succint acești termeni :
– prognație sau retrognație maxilară: gnationul este situat înaintea sau înapoia planului orbito-frontal(fig. 24);
– prognație sau retrognație mandibulară: tangenta gurii face cu planul nazo-frontal un unghi mai mic de 10 grade (prognația), sau mai mare de 10 grade (retrognația)(fig. 25);
– procheilie superioară sau inferioară,după caz: buza inferioară o depășește pe cea superioară (procheilie inferioară) sau invers, buza superioară o depășește pe cea inferioară (procheilie superioară).
a) b)
Figura nr.24 Retrognația (a) și prognația (b)
a) b)
Figura nr.25 Procheilie superioară și inferioară (a) și retrocheilie superioară și inferioară(b)
Legenda:
T = tangenta buzelor; sto = stomion, punctul de contact bilabial; Ls = punctul labial superior;Li = punctul labial inferior.
ELEVUL P. A.
Figura nr. 26 Fața – norma frontală Figura nr. 27 Profil facial
(Original) (Original)
Elevul P.A. prezintă următoarele caractere:
Indicii cefalici au indicat:
cap – dolicocefal (alungit și îngust);
– ortocefal (de înălțime mijlocie);
fața hiperleptoprosopă (foarte alungită și înaltă);
nas leptorhin (alungit și îngust).
Simetria feței:
Ducând orizontale prin punctele: trichion – nazion – nazo-spinalis și gnation am constatat că cele trei etaje ale feței sunt egale,ceea ce arată o simetrie a feței.
Examinând profilul feței am constatat:
– linia de contur a nasului este dreaptă, având nasul mare, cu rădăcina largă;
– procheilie inferioară și superioară;
– prognație maxilară superioară accentuată.
ELEVUL V. M.
Figura nr. 28 Fața – norma frontală Figura nr. 29 Profil facial
(Original) (Original)
Elevul V.M. prezintă următoarele caractere:
Indicii cefalici au indicat:
cap – dolicocefal (alungit și îngust);
– hipsicefal (înalt);
fața leptoprosopă (alungită și înaltă);
nas leptorhin (alungit și îngust).
Simetria feței:
Ducând orizontale prin punctele: trichion – nazion – nazo-spinalis și gnation am constatat că cele trei etaje ale feței sunt egale, ceea ce arată o simetrie a feței.
Examinând profilul feței am constatat:
– linia de contur a nasului este dreaptă, având nasul mare, cu rădăcina largă;
– procheilie inferioară și superioară;
– prognație maxilară superioară ușoară;
– prognație mandibulară accentuată.
ELEVUL P. M.
Figura nr. 30 Fața – norma frontală Figura nr. 31 Profil facial
(Original) (Original)
Elevul P.M. prezintă următoarele caractere:
Indicii cefalici au indicat:
cap – brahicefal (scurt și lat);
– hipsicefal (înalt);
fața hiperleptoprosopă (foarte alungită și înaltă);
nas mezorhin (mijlociu).
Simetria feței:
Ducând orizontale prin punctele: trichion – nazion – nazo-spinalis și gnation am constatat că cele trei etaje ale feței sunt egale,ceea ce arată o simetrie a feței.
Examinând profilul feței am constatat:
– linia de contur a nasului dreaptă, având nasul mare, cu rădăcina largă;
– procheilie superioară;
– retrocheilie inferioară;
– prognație maxilară superioară ușoară și prognație mandibulară.
ELEVA M. S.
Figura nr. 32 Fața – norma frontală Figura nr. 33 Profil facial
(Original) (Original)
Eleva M. S. prezintă următoarele caractere:
Indicii cefalici au indicat:
cap – brahicefal (scurt și lat);
– hipsicefal (înalt);
fața hiperleptoprosopă (foarte alungită și înaltă);
nas hiperleptorhin (foarte alungit și îngust).
Simetria feței:
Ducând orizontale prin punctele: trichion – nazion – nazo-spinalis și gnation am constatat că cele trei etaje ale feței sunt egale,ceea ce arată o simetrie a feței.
Examinând profilul feței am constatat:
– linia de contur a nasului este convexă, având nasul mare, cu rădăcina largă;
– procheilie inferioară și superioară;
– prognație maxilară superioară ușoară;
– prognație mandibulară accentuată.
ELEVA B. V. L.
Figura nr. 34 Fața – norma frontală Figura nr. 35 Profil facial
(Original) (Original)
Eleva B. V. L. prezintă următoarele caractere:
Indicii cefalici au indicat:
cap – dolicocefal (alungit și îngust);
– hipsicefal (înalt);
fața hiperleptoprosopă (foarte alungită și înaltă);
nas leptorhin (alungit și îngust).
Simetria feței:
Ducând orizontale prin punctele: trichion – nazion – nazo-spinalis și gnation am constatat că cele trei etaje ale feței sunt egale,ceea ce arată o simetrie a feței.
Examinând profilul feței am constatat:
– linia de contur a nasului este dreaptă, mare, cu baza largă;
– procheilie inferioară și superioară;
– prognație maxilară superioară ușoară;
– prognație mandibulară accentuată.
Concluzii:
Am constatat că și în rândul acestor copii se manifestă cu predominanță caracterele de față alungită, înaltă, iar nasul este alungit și înalt, majoritatea având linia de contur dreaptă ceea ce denotă manifestarea genelor dominante cu preponderență la descendenți.
Se poate observa că toți cei examinați folosind relația Simon, Dreyfus și Schwartz, prezintă prognatism, fie maxilar, fie mandibular. Acest lucru reprezintă o proeminență a maxilarului sau a mandibulei, după caz, ca fiind o abatere de la profilul normal al feței. Această anomalie se moștenește genetic sau poate avea cauze fiziologice din copilărie ori pe parcursul sarcinii.
Recomandări pentru copiii cu prognatism:
– consultul unui medic de specialitate;
– corecția acestui defect se poate face în copilărie și cum nu s-a intervenit atunci, se mai poate interveni doar chirurgical.
Aceste recomandări au fost comunicate elevilor la orele de curs, la lecțiile din cadrul opționalului, părinților elevilor în cauză pentru corectarea acestui defect.
CAPITOLUL VI: APLICAȚII METODICE ALE REZULTATELOR ÎN PROCESUL DIDACTIC
VI. 1. CURRICULUMUL NAȚIONAL
Timp îndelungat, conceptul de curriculum a fost unul dintre cele mai controversate concepte ale pedagogiei. Ralph W. Tyler este primul pedagog care a elaborat o formulare modernă a teoriei curriculumului în lucrarea “Principii de bază ale curriculumului și instruirii”, în 1949. Conform acestuia, curriculum reprezentă întreaga experiență de învătare dobândită în contexte educaționale formale, nonformale și informale. De asemenea, el reprezentă conținuturile învățării, obiectivele planului de învățământ, programe și manuale.
Pentru că au apărut schimbări în planul socio-economic, în țara noastră, teoria curriculumului s-a axat pe inovații și reforme în plan educațional și instrucțional, punându-se accent pe caracterul național al educației, pe caracterul de prospecție al acesteia, precum și pe educația permanentă dar și de formele educației ( formală, nonformală și informală).
Astăzi, prin curriculum se înțelege ansamblul experiențelor de învățare pe care instituția școlară le oferă tinerilor, cu scopul de a-i sprijini în descoperirea și valorificarea maximă a propriilor disponibilități.
În sens larg, curriculum-ul definește sistemul de procese decizionale, manageriale sau de manifestare care precedă, însoțesc și urmează proiectarea, elaborarea, implementarea, evaluarea și revizuirea permanentă și dinamică a setului de experiențe de învățare oferite de școală.
În sens restrâns, curriculum-ul desemnează și ansamblul documentelor de tip reglator în cadrul cărora se consemnează experiențele de învățare.
În elaborarea Curriculumului Național din România, au fost avute în vedere următoarele repere de construire:
raportarea la dinamica și la nevoile actuale, dar mai ales la finalitățile sistemului românesc de învățământ: ce trebuie să poată face absolventul unei trepte de învățământ?
raportarea la acele tradiții ale sistemului nostru de învățământ care se dovedesc pertinente din punctul de vedere al reformei în curs: ce este util să păstrăm, în noile condiții?
raportarea la tendințele generale de evoluție și la standardele internaționale acceptate în domeniul reformelor curriculare: ce înseamnă învățământ performant?
VI.2. COMPONENTELE CURRICULUMULUI NAȚIONAL
Începând cu anul școlar 1998-1999, în România, Curriculum-ul Național cuprinde:
1. Curriculum-ul Național pentru învățământul obligatoriu, document reglator care asigură coerența în elaborarea componentelor sistemului curricular, în termeni de procese și produse.
2. Planurile-cadru de învățământ pentru clasele I-XII/XIII, documente care stabilesc ariile curriculare (în țara noastră existând un număr de 7 arii curriculare: Limbă și comunicare, Matematică și Științe ale naturii, Om și societate, Arte, Educație fizică și sport, Tehnologii, Consiliere și orientare), obiectele de studiu și resursele de timp necesare abordării acestora, pentru învăță-mântul primar, gimnazial și liceal, precum și pentru celelalte forme de învățământ: profesional, tehnic, etc. Acestea cuprind disciplinele și numărul de ore afectate unor activități obligatorii pentru toți elevii în scopul asigurării egalității șanselor. Ele descriu modalitatea de organizare a timpului școlar sub forma unor repere orare săptămânale (număr minim și maxim de ore) alocate pentru fiecare arie curriculară și disciplinele școlare ale fiecărui an de studiu. Aceste discipline și repere de timp obligatorii constituie curriculum-ul nucleu. Diferențierea parcursului școlar în funcție de interesele, aptitudinile și nevoile elevilor reprezintă o oportunitate educațională dată de existența în planul de învățământ a unui anumit număr de ore alocat disciplinelor opționale sub numele de curriculum opțional. Modul de îmbinare a disciplinelor obligatorii cu cele opționale pentru fiecare clasă și an de studiu constituie schema orară.
3. Programele școlare sunt documente care au în centrul activității didactice ideea de programare a demersului didactic către realizarea obiectivelor. Programele școlare descriu oferta educațională a disciplinelor, pentru fiecare an de studiu.
Noile programe școlare conțin o serie de elemente componente cheie, pentru fiecare disciplină și anume:
3.1. Notă de prezentare , care oferă o imagine de ansamblu asupra programei, oferă denu-mirile disiplinelor studiate și repartizarea lor pe clase, cu specificarea numărului de ore pe săptămână, elementele care au stat la baza elaborării programei, descrie parcursul disciplinelor, argumentează structura didactică adoptată, sintetizează recomandări semnificative, prezintă dominantele curriculumului.
3.2. Obiectivele cadru și de referință cu care se operează în programele școlare proprii învățământului obligatoriu, respectiv până în clasa a VIII-a (inclusiv în această clasă) sau competențele generale și cele specifice pentru clasele a IX-a/ XII/XIII .
– Obiectivele cadru sunt obiective cu grad ridicat de generalitate și de complexitate, care se referă la formarea unor competențe și atitudini specifice disciplinei și sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studii.
– Obiectivele de referință derivă din obiectivele cadru și se stabilesc în mod unic, la nivel național, cuprinzând rezultatele așteptate ale învățării pentru fiecare an de studiu.
– Competențele reprezintă ansambluri integrate de cunoștințe, capacități și abilități de aplicare, operare și transfer al achizițiilor,care permit desfășurarea cu succes a unei activități, rezolvarea eficientă a unei probleme sau a unei clase de probleme/situații.
– Competențele specifice derivă din cele generale, pentru un an de studiu și cuprind unități de conținut, valori și atitudini, care ar putea fi construite în interdependență cu formarea competențelor educaționale generale și specifice, precum și sugestii metodologice generale.
Specialiștii consideră că un curriculum centrat pe competențe poate răspunde mai bine cerințelor actuale ale vieții sociale și profesionale, ale pieței muncii, prin centrarea demersurilor didactice pe achizițiile concrete ale elevului.
3.3. Valori și atitudini sunt seturi de finalități de ordin general, care nu pot fi exprimate în termeni de acțiuni sau comportamente observabile și ușor evaluabile, la a căror dezvoltare contribuie disciplinele studiate.
3.4. Sugestii metodologice oferită un punct de sprijin pentru realizarea demersurilor didactic
3.5. Standardele curriculare de performanță reprezintă un sistem de referință comun și echivalent la sfârșitul unei trepte de școlaritate, care permite evidențierea progresului realizat de elevi de la o treaptă de școlaritate la alta, fiind criterii de evaluare a calității procesului de învățare.
3.6. Exemple de activități de învățare, care propun posibile modalități concrete și diverse de organizare a activității educaționale în clasă, construite astfel încât să valorifice experiența cog-nitivă a elevilor, să îi sprijine constructiv în activitatea de cunoaștere și să permită valorificarea unor strategii didactice în contexte variate de învățare.
3.7. Conținuturile care pot fi valorificate pentru atingerea obiectivelor cadru și de referință și a competențelor generale și specifice solicitate prin curriculum; ele sunt structurate și organizate în jurul unor teme.
4. Manuale școlare alternative, care organizează conținuturile și concretizează programele școlare.
5. Auxiliare curriculare, ghiduri metodice, îndrumătoare, norme metodologice și materiale didactice de suport, care descriu condițiile de aplicare și de monitorizare ale procesului currri-cular și conțin sugestii metodologice.
Aceste componente ale curriculumului ajută atingerea idealului educațional al învățămân-tului românesc prin formarea unei personalități autonome și creative.
O structură diferențiată pe filiere, profiluri și specializări, precum și existența mai multor planuri – cadru pentru învățământul liceal conduc la modelarea unor licee cu personalitate proprie, având o ofertă specifică pe piața educațională, spre deosebire de învățământul general, uniform în structură și relativ omogen în ofertă. Trecerea de la un plan de învățământ la mai multe planuri – cadru nu înseamnă o simplă diferențiere cantitativă. Ea reprezintă trecerea de la un învățământ obligatoriu (în care oferta relativ similară pentru toți elevii urmărește asigurarea egalității șanselor), la un învățământ axat pe opțiunea elevilor de a-și continua studiile (în care interesele și aptitudinile acestora devin prioritare).
VI. 3. PROIECTAREA CURRICULARĂ
În contextul noului curriculum, conceptul central al proiectării didactice este demersul didactic personalizat, iar instrumentul acestuia este unitatea de învățare.
Demersul didactic personalizat exprimă dreptul profesorului (ca și al autorului de manual) de a lua decizii asupra modalităților pe care le consideră optime în creșterea calității procesului de învățământ, respectiv răspunderea personală pentru a asigura elevilor un parcurs școlar individualizat, în funcție de condiții și cerințe concrete.
Noul Curriculum național accentuează faptul că documentele de proiectare didactică sunt documente administrative care asociază într-un mod personalizat elementele programei – competențe specifice, conținuturi, activități de învățare – cu alocarea de resurse (metodologice, temporale și materiale) considerată optimă de către profesor pe parcursul unui an școlar.
În acest sens, programa școlară – element central în realizarea proiectării didactice – nu este privită ca ,,tabla de materii” a manualului sau ca un element de îngrădire pentru profesor.
Ea reprezintă un document reglator în sensul că stabilește obiective, adică țintele ce urmează a fi atinse prin intermediul activității didactice.
Programa se citește pe ,,orizontală” în succesiunea următoare: competențe generale competențe specifice conținuturi activități de învățare.
În programa școlară, fiecărei competențe generale îi sunt asociate competențe specifice. Formarea competențelor se realizează cu ajutorul conținuturilor care se regăsesc în ultima parte a programei.
Profesorul poate opta pentru folosirea activităților de învățare recomandate prin programă sau poate propune alte activități adecvate condițiilor concrete din clasă (exemplele din programă au caracter orientativ, de sugestii, și nu implică obligativitatea utilizării numai a acestora în procesul didactic.)
VI. 4. PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ
Planificarea calendaristică este un document administrativ care asociază elemente ale programei (competențe specifice și conținuturi) cu alocarea de timp considerată optimă de către profesor pe parcursul unui an școlar.
În elaborarea planificărilor se parcurg următoarele etape:
realizarea asocierilor dintre competențele specifice și conținuturi;
împărțirea în unități de învățare;
stabilirea succesiunii de parcurgere a unităților de învățare;
alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de învățare, în concordanță cu competențele specifice și conținuturile vizate.
Planificările pot fi întocmite pornind de la următoarea rubricație:
Școala………….
Profesor:
Disciplina…………….
Clasa/nr. ore pe săptămână/Anul
Planificare calendaristică orientativă
Unitățile de învățare se indică prin titluri (teme) stabilite de către profesor;
În rubrica Competențe specifice se trec numerele competențelor specifice din programa școlară;
Conținuturile selectate sunt cele extrase din lista de conținuturi a programei;
Numărul de ore alocate se stabilește de către profesor în funcție de experiența acestuia și de nivelul de achiziții ale elevilor clasei.
VI.5. PROIECTAREA UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE
Proiectul unei unități de învățare poate fi întocmit pornind de la următoarea rubricație:
Pentru acest tabel:
în rubrica referitoare la Conținuturi apar inclusiv detalieri de conținut necesare;
în rubrica Competențe specifice se trec numerele competențelor specifice din programa școlară;
activitățile de învățare pot fi cele din programa școlară, completate, modificate sau chiar înlocuite de altele, pe care profesorul le consideră adecvate pentru formarea competențelor specifice;
rubrica Resurse cuprinde specificări de timp, de loc, forme de organizare a clasei, metode, tehnici, mijloace didactice, etc.
în rubrica Evaluare se menționează instrumentele aplicate în clasă.
Totodată, finalul fiecărei unități de învățare presupune evaluare sumativă.
Deși denumirea și alocarea de timp pentru unitățile de învățare se stabilesc la începutul anului școlar prin planificare, este recomandabil ca proiectele unităților de învățare să se completeze ritmic pe parcursul anului, având în avans un interval de timp optim pentru ca acestea să reflecte cât mai bine realitatea.
VI. 6. APLICAȚII METODICE ALE CEFALOMETRIEI ÎN PRACTICĂ
Valorificarea metodico-didactică a lucrării – (proiectul programei de opțional,,Educație pentru un stil de viață sănătos”- clasa a XI-a):
VI. 6. 1. TIPURI DE CURRICULUM
Curriculum-ul nucleu cuprinde numărul minim de ore de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planul-cadru de învățământ.
Programele pentru aceste discipline din curriculum nucleu cuprind competențe generale, competențe specifice, conținuturi și standarde curriculare de performanță obligatorii pentru toate școlile și pentru toți elevii.
Curriculum la decizia școlii acoperă diferența de ore dintre curriculum-ul nucleu și numărul maxim de ore pe săptămână pe disciplină și pe an de studiu, prevăzute în planurile cadru de învățământ.
Competențele și conținuturile care intră în curriculum-ul la decizia școli nu sunt obligatorii. Ele fac însă parte din disciplina prevăzută în planul cadru.
Curiculum-ul la decizia școlii se poate concretiza în:
a) Curriculum nucleu aprofundat (CNE)
Presupune realizarea obiectivelor și însușirea conținuturilor obligatorii din programa disciplinei, prin diversificarea activităților de învățare, până la acoperirea numărului maxim de ore din plaja orară a disciplinei respective. Aceasta variantă se poate realiza cu elevii ale căror interese nu sunt orientate spre respectiva disciplină și/sau arie curriculară sau pentru elevii slabi care au nevoie de un număr de ore mai mare decât ceilalți pentru însușirea conținuturilor obligatorii.
b) Curriculum extins (CE)
Presupune parcurgerea în întregime a programei, atât a conținuturilor obligatorii, cât și a celor neobligatorii. Se lărgește astfel oferta de învățare (cunoștințe, capacități, atitudini etc.), până la acoperirea numărului maxim de ore din plaja orară a disciplinelor respective.
Aceasta variantă se poate realiza cu elevii care manifestă interes pentru anumite discipline sau arii curriculare.
c) Curriculum la decizia școlii (CDȘ)
Presupune diverse tipuri de activități opționale pe care le propune școala (sau le alege din lista avansată la nivel central). Proiectarea curriculum-ului elaborat în școală va fi condiționată de: resursele umane și materiale din școală, interesele elevilor, situațiile specifice școlii, necesitățile comunității locale.
Școala are libertatea de a propune o ofertă foarte variată: schema poate include toate tipurile de curriculum la decizia școlii (de exemplu, CE, pentru aria curriculară 1, CNA, pentru aria curriculară 2, CDȘ, pentru ariile curriculare 3 sau 4 și 5 etc.).
VI. 6. 2. PROIECTAREA DISCIPLINELOR OPȚIONALE
Proiectarea curriculum-ului elaborat în școală are ca repere:
• resursele umane și materiale ale școlii;
• interesele elevilor;
• situațiile specifice școlilor;
• necesitățile comunității locale.
Curriculum Național pentru învățământul preuniversitar propune următoarele modele de proiectare, care țin seama de structura curriculum-ului nucleu:
Opționalul la nivelul disciplinei
Constă în activități de proiecte, module, care reprezintă o ofertă diferită față de cea propusă de autoritatea centrală. Aceasta este elaborată în școală la nivelul catedrei sau de cadrul propunător și presupune formularea unor competențe are nu apar în programa disciplinei (în curriculum-ul nucleu-trunchiul comun, obligatoriu).
Opționalul la nivelul ariei curriculare
Presupune alegerea unei teme care implică cel puțin două discipline dintr-o arie curriculară.
Acest tip de opțional se realizează între disciplinele din aceeași arie curriculară. Opționalele la nivelul ariei curriculare se notează cu (**).
Și pentru aceste opționale se redactează proiecte de programă cu teme și conținuturi care vor fi avizate în școală și aprobate de inspectorate.
Acest tip de opțional se poate realiza și în echipă de către mai mulți profesori, care prezintă tema/cursul comun. Programa va fi redactată după analiza conținuturilor, iar redactarea ei, ca și predarea, vor fi realizate în echipă, pe baza colaborării celor doi sau a mai multor profesori. Se vor acomoda stilurile de predare a conținuturilor, iar cursul nu va putea fi predat decât după armonizarea conținuturilor, dozarea și stabilirea intervenției fiecăruia. Predarea acestui opțional nu va fi o improvizație în funcție de aspirație, ci o colaborare continuă a propunătorilor și realizatorilor.
Programa va cuprinde competențe pe arie curriculară și competențe specifice ale disciplinei implicate.
Opționalul la nivelul mai multor arii curriculare
Poate fi realizat la nivelul disciplinelor din cel puțin două arii curriculare și are un caracter transdisciplinar sau interdisciplinar, prin intersectarea unor segmente de discipline aparținând mai multor arii.
Opționalul ca temă integratoare pentru mai multe arii curriculare este notat (***).
Acest opțional are un caracter mai complex, iar realizarea lui implică multă preocupare și experiență din partea propunătorilor. Programa va cuprinde competențe transdisciplinare și competențe generale ale disciplinelor implicate.
Se poate realiza și în echipă, la fel ca tipul de opțional precedent. Temele conținuturilor programelor sunt la nivelul mai multor arii curriculare.
Este oferta opțională cea mai generoasă, dar care impune și o pregătire profesională și documentară deosebită din partea propunătorilor. De asemenea, ea necesită o bază materială care să dispună de dotările necesare, fără de care, în mod practic, este imposibil de realizat – modul de realizare, în perspectivă, va deveni neatractiv pentru elevi.
Odată ales tipul de opțional (titlul selectat din oferta Ministerului sau proiectul propriu) se întocmește o documentație, pe baza căreia se va susține proiectul de opțional la nivel de catedră, Comisie pentru curriculum, Consiliu de Administrație a școlii, pentru avizare:
1. denumirea opționalului;
2. aria curriculară și tipul de opțional (*, **, ***);
3. durata (semestrial, anual, pe ciclu curricular);
4. modul de desfășurare: pe grupe-număr grupe, număr de elevi, pe clasă
5. propunător/i: nume, prenume, specialitatea, gradul didactic;
6. școala și localitatea;
7. locul desfășurării (ziua, ora, locul desfășurării activităților);
8. tabelul elevilor participanți (nr. crt., nume și prenume, clasa);
9. proiect de programă (teme/conținuturi).
Programa se realizează în funcție de: teme/conținuturi; arie și ciclu curricular; tipul de opțional; durata.
Este preferabil să se propună titluri/ teme de discipline care să intereseze, să corespundă unor cerințe individuale și locale, specifice elevilor din școală, dar mai ales să creeze capacități și deprinderi, abilități practice de integrare reală a elevului sau să-i folosească pentru a-i motiva învățarea, formarea sa intelectuală, prin asumarea unui sistem de atitudini și valori.
Planificarea/proiectarea didactică a opționalelor poate să cuprindă următoarele rubrici pentru:
A. Opționalul la nivelul disciplinei (*)
B. Opționalul la nivelul ariei curriculare (**)
C. Opționalul la nivelul mai multor arii curriculare(***)
Acest tabel este urmat de o listă de conținuturi.
Competențele generale vor viza domeniile: cunoașterii (conceptelor și cunoștințelor); deprinderilor și capacităților; sistemului de atitudini și valori.
Acestea sunt competențe majore („câmpuri cognitive integrate”), termeni operaționali, cuantificabili și evaluabili.
Competențele specifice ariei curriculare, disciplinelor din cadrul acesteia și fiecărei discipline în parte. Acestea trebuie adaptate tipului de opțional ales.
Activitățile de învățare trebuie concentrate pe noi practici didactice de tip interactiv. Organizarea și desfășurarea activităților va fi reglată prin feedback.
Evaluarea se realizează prin folosirea preponderentă a metodelor alternative de evaluare:
observarea sistematică a comportamentului elevului, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.
Conținuturile sunt alese pe baza bibliografiei studiate. În dreptul lor, în planificare va trebui specificată data prezentării, grupa/clasa și numărul de ore afectat. Vor cuprinde texte, rezumate, proiecte didactice și trimiteri la adresele bibliografice sau material suport (realizate de profesori).
Bibliografia trebuie să însoțească lista conținuturilor. Pe baza ei trebuie sa fie realizate programa, temele (conținuturile) disciplinelor opționale.
Fiecare profesor redactează suportul de curs al disciplinei opționale.
VI. 6. 2. ELABORAREA PROGRAMEI DE OPȚIONAL LA LICEU
Vă propun o schemă de proiectare care este în acord cu modelele programelor de trunchi comun.
Pentru Argument, se va redacta 1/2 – 1 pagină care motivează cursul propus: nevoi ale elevilor, ale comunității locale, formarea unor competențe de transfer, etc.
În cazul competențelor și al conținuturilor, proiectarea curriculară variază în funcție de tipul de opțional propus. Astfel:
A. opțional de aprofundare: Pentru anumite competențe menționate în programa de trunchi comun se pot proiecta conținuturi noi care vor conduce la aprofundarea competențelor respective. În programa de opțional se vor trece deci competențele existente în programa de trunchi comun si se vor adăuga noi conținuturi care contribuie la formarea competenței/competențelor respective.
B. opțional de extindere: Pornind de la competențele generale ale disciplinei (definite în programa de trunchi comun) se vor deriva noi competențe specifice care vor fi realizate prin operarea cu noi conținuturi vizând teme, capitole, etc., care nu sunt cuprinse în programa de trunchi comun. În programa de opțional se vor trece deci noi competențe specifice, în corelare cu acelea deja existente în programa de trunchi comun, precum și conținuturi cu ajutorul cărora se pot construi aceste competențe.
C. opțional ca disciplină nouă: Se vor izola teme, capitole, unități de informație cu care operează respectiva disciplină și ne vom pune apoi întrebarea „de ce dorim parcurse aceste conținuturi?”. Răspunsul la întrebare trebuie dat în termeni de competențe pe care le dorim formate la elevi (de exemplu, „pentru identificarea fenomenului x în scopul de a … sau pentru evaluarea procesului y în vederea optimizării …”)
D. opționalul ca temă integratoare: se proiectează asemănător celui de mai sus (tipul C) cu diferența că unitățile de conținut vor cuprinde informații din mai multe discipline/domenii, iar competențele vizate vor fi în genere competențe de integrare și transfer.
Pentru un opțional de o oră pe săptămână este rezonabil să fie definite și urmărite 6-8 competențe specifice care vor fi formulate după modelul celor din programa de trunchi comun, dar nu vor fi reluări ale acestora. O competență specifică este corect formulată dacă ea definește un rezultat așteptat al instruirii care poate fi performat și verificat.
Ca și în cazul informațiilor prevăzute în programele de trunchi comun, informațiile incluse în programa de opțional nu vor fi considerate un scop în sine, ci mijloace pentru formarea intelectuală.
Sugestiile metodologice vor include tipuri de activități de învățare (care sunt recomandate pentru formarea competențelor), precum și modalități de evaluare. Din această perspectivă, vor fi trecute tipurile de probe care se potrivesc opționalului propus (de ex. probe scrise, probe orale, probe practice, referat, proiect, etc.). Nu vor fi incluse probele ca atare.
Va fi inclusă, deasemenea, o listă cu valori și atitudini preconizate a fi formate în cadrul cursului opțional.
Pentru a veni în sprijinul elaborării programei de opțional vă propunem următoarea listă cu întrebări de verificare:
Competențele generale (pentru opționale care se studiază în mai mulți ani):
• se reflectă în competențe specifice?
• în cazul aprofundărilor, extinderilor sunt aceleași ca în programa de trunchi comun?
Competențele specifice sunt:
• măsurabile, specifice (nu sunt formulate la modul general, ci le corespund anumite conținuturi)?
• în număr corespunzător?
• corelate cu tema opționalului? (de exemplu: competențe de integrare, transfer, în cazul unui opțional integrat)
• adecvate nivelului de cunoștințe ale elevului?
• derivă din competențe generale (dacă acestea sunt formulate)?
• unice (sau se repetă sub diferite forme)?
• altele, decât în programa de trunchi comun? (dacă nu e aprofundare)
Conținuturile sunt:
• corelate cu competențele specifice?
• altele, decât în programa de trunchi comun ?
• resursă cuprinzătoare pentru competențe specifice ?
• organizate articulat, sistematic?
• astfel încât să se cumuleze și să permită progresul?
• entități esențiale, fără contradicții?
• posibil de învățat, adaptate la experiența elevului?
• adecvate intereselor, nevoilor prezente și viitoare ale elevului?
Activitățile de învățare:
• duc la dezvoltarea competențelor propuse?
• pot fi organizate efectiv? Cum?
• presupun activitatea nemijlocită a elevului?
• permit învățarea în cooperare?
• conțin referiri la utilizarea resurselor materiale?
,, Educație pentru un stil de viață sănătos” – programă de opțional (clasa a XI-a)
Denumirea opționalului: Educație pentru un stil de viață sănătos
Aria curriculară: Matematică și Științele Naturii
Tipul opționalului: Opțional la nivelul disciplinei
Durata: 1 an
Nr. ore: 1 oră / săptămânal
Modul de desfășurare: pe clasă
Unitatea de învățământ: Colegiul Tehnic ,,C.D.Nenițescu’’ Brăila
Propunător: Cîrjan Nicoleta Mioara
Valori și atitudini:
Toleranța și activitatea deschisă, constructivă;
Motivația pentru informarea și documentarea științifică;
Conștientizarea raportului dintre individ și mediul ambiental,social,familial;
Înțelegerea rolului biologiei din viața prezentă prin capacitatea de predicție a schimbărilor.
Competențe specifice
Utilizarea investigației și a experimentului pentru explicarea adaptărilor organismelor la
condiții de mediu variate
Efectuarea unor măsurători somatice folosind niște formule date;
Calcularea unor indici cefalici folosind niște formule date;
Alcătuirea unui mic dicționar de termeni specifici;
Compararea datelor obținute cu datele standard;
Formularea unor întrebări și găsirea unor răspunsuri corecte, pe baza unei surse documentare.
Sugestii metodologice:
Discuții de grup și dezbateri;
Metode interactive de grup – învățarea prin descoperire, observarea independentă, brainstormingul;
Elaborarea și inițierea unor proiecte și portofolii, individuale și în grupuri de lucru;
Comentarea unor indici cefalici, statistici;
Completarea unor fișe de lucru.
Argument
În contextul reformei din învățământul românesc biologia nu mai poate fi abordată doar sub aspectul abundenței de fapte și date, ci se recomandă structurarea ei în raport cu alte discipline, precum și al conținutului de idei și sentimente (factori afectivi), pe care le trezește în personalitatea elevilor. În aceste condiții, elementele de somatometrie sunt demne de luat în considerare pentru creșterea eficienței muncii didactice.
Abordarea elementelor de somatometrie este de natură să stimuleze interesul și imaginația tinerilor, facilitând trecerea de la o învățare centrată pe profesor la o învățare centrată pe elevi.
Într-o lume a informației, rolul memorării mecanice a unor date s-a diminuat.În acest context, interesul pentru studiul biologiei trebuie reorientat pe noi făgașuri, mai facile din perspectiva înțelegerii, ceea ce un astfel de curs poate oferi cu prisosință.
Opționalul poate atrage în mare măsură elevii prin faptul că biometria e un domeniu necunoscut pentru ei.Investigația individuală a fiecărui elev le va stârni curiozotatea și probabil îi va împinge în alegerea unei meserii unde cefalometria ar juca un rol important. Avantajele enumerate pun la dispoziția profesorului noi mijloace pentru formarea unor deprinderi și aptitudini active ale elevilor, în raport cu valorile locale și comunitare, prin oferirea unui material intuitiv concret, nu abstract. Aceasta sporește accesibilitatea receptării informației și poate stimula creativitatea, cu urmări fertile pentru viitorii cercetători în domeniu.
Conținuturi:
I Introducere
I.1.Prezentarea importanței studiului anumitor caractere umane
I.2.Pubertatea și adolescența
II.Caractere somatomotrice la adolescenți
II.1. Investigarea biometrică a adolescenților
II.2. Particularități somatice ale adolescenților
II.3.Caractere somatice:talia, înălțimea, perimetrul toracic, anvergura
II.4.Calcularea indicelui de masă corporală
II.5.Testul de rezistență cardiacă la efort(testul Ruffier)
III. Endocrinologia la adolescenți
III.1. Secreția de hormoni gonadotropi hipofizari
III.2. Secreția de hormoni estrogeni
III.3. Secreția de hormoni androgeni
IV. Caractere psihologice la adolescenți
IV.1.Manifestările adolescentului în familie
IV.2. Manifestările adolescentului în societate
IV.3.Procesele cognitive la adolescenți
V. Cefalometria
V.1. Diametre cefalice utilizate mai frecvent în practică.
V.2. Calcularea indicilor cefalometrici
V.3. Clasificarea tipurilor de cap și față
V.4.Tipul constituțional
V.5.Aplicații ale cefalometriei în practică
VI. Norme de igienă și sfaturi nutriționale pentru un stil de viață sănătos
VI.1. Norme de igienă pentru o viață sănătoasă
VI.2. Alimente sănătoase
VI.3. Sfaturi nutriționale pentru un stil de viață sănătos
VII. Patologia creșterii adolescentului(copilului)
VII.1. Dezvoltare fizică patologică.Asimetrii.
VII.2 Devieri de comportament
VII.3. Relații interpersonale defectuoase.
Modalități de evaluare: tradiționale (probe orale, probe practice,teste scrise), alternative (portofoliul, proiectul, autoevaluarea).
Bibliografie:
ION I., – Metodica predării- învățării biologiei, Editura Solaris, Iași, 2004.
MILCU ȘT., LUNGU AL. – Treptele vârstelor și sistemului endocrin, în vol. Milcu, Șt., Lungu, Al., Hormonii și viața, 1971, pag. 327-346, Edit. Științifica, București.
MUNTEANU A. – Psihologia Copilului și Adolescentului, Editura Augusta, Timișoara, 1993.
SEVERIN E. M., ALBU C., IOACHIM I. – Geneticã umanã: concepte și aplicații practice, Editura Scripta, București, 2002,pg.100-109.
HULL D., JOHNSTON D.I. – Essential Paedriatics, 3rd.Ed., Churchil Livingstone, pg.70 -73, 1993.
ZISULESCU ȘT. – Adolescența, EDP, București, 1968.
WEINER J.S., LOURIE J.A. – Practical Human Biology, Academic Press, pg.110-115, 1981.
http://www.bioanth.org/biomed/anthropometry.htm
Programa de opțional, după ce a fost elaborată, trebuie să treacă prin faza de aprobare (avizare), atât de către conducerea școlii, cât și de către inspectorul școlar local.
În fișa de avizare a proiectului de programă pentru opțional se va ține seama de unele criterii și indicatori de evaluare a programei respective: respectarea structurii standard a programei (argument, competențe specifice, conținuturi, valori și atitudini, sugestii metodologice, inclusiv modalități de evaluare), existența unei bibliografii, elemente de calitate (respectarea particularităților de vârstă ale elevilor, concordanța cu etosul școlii, cu interesele elevilor și cu nevoile comunității, conținutul argumentului, corelarea competențelor cu conținuturile, corelarea competențelor cu situațiile de învățare propuse la Sugestii metodologice, adecvarea modalităților de evaluare la demersul didactic propus).
Pentru a fi acceptat proiectul de programă trebuie să întrunească „DA” la punctele I și II și cel puțin 5 „DA”/”DA cu recomandări” la punctul III.
VI. 6. 3. METODOLOGIA APLICĂRII PROGRAMEI DE OPȚIONAL ,, EDUCAȚIE PENTRU UN STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS”
PROIECTAREA DEMERSULUI DIDACTIC
Odată elaborată programa de opțional și după ce a primit avizul de susținere a cursului, ea va fi proiectată conform demersului didactic, care presupune :
1. lectura personalizată a programei;
2. planificarea calendaristică orientativă;
3. proiectarea secvențială (a unităților de învățare sau a lecțiilor).
PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ ANUALĂ ORIENTATIVĂ
Clasa: a XI-a (științele naturii)
Denumirea opționalului: ,, Educație pentru un stil de viață sănătos”
Aria curriculară: Matematică și Științele Naturii
Nr. ore / săptămână: 1
Nr. total de ore din lista de conținuturi: 35, din care:
predare-învățare 31
recapitulare consolidare 2
la dispoziția profesorului 2
Denumire opțional: EDUCAȚIE PENTRU UN STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Aria curriculară: Matematică și științe
Clasa: a XI-a A,B
Nr. ore pe săpt.: 1
Profesor: Cîrjan Nicoleta Mioara
An școlar: 2015-2016
PLANIFICAREA UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE- CEFALOMETRIA
PROIECT DE LECȚIE
UNITATEA ȘCOLARĂ: COLEGIUL TEHNIC ,,COSTIN D. NENIȚESCU” BRĂILA
AN ȘCOLAR: 2015/ 2016
PROFESOR: CÎRJAN NICOLETA
OBIECTUL: BIOLOGIE
TEMA: INDICI CEFALOMETRICI
SCOPUL LECȚIEI: dezvoltarea gândirii logice și formarea capacității intelectuale prin însușirea corectă în clasă a noțiunilor nou predate.
TIPUL DE LECȚIE: lecție de însușire de noi cunoștințe cu formare de priceperi și deprinderi
CLASA: a XI– a
DATA:
DURATA LECȚIEI: 50 minute
COMPETENTE SPECIFICE:
Utilizarea investigației și a experimentului pentru explicarea adaptărilor organismelor la
condiții de mediu variate;
Efectuarea unor măsurători somatice folosind niște formule date;
Calcularea unor indici cefalici folosind niște formule date;
Alcătuirea unui mic dicționar de termeni specifici;
Compararea datelor obținute cu datele standard;
Formularea unor întrebări și găsirea unor răspunsuri corecte, pe baza unei surse documentare.
COMPETENȚE DERIVATE (obiective operaționale):
La sfârșitul lecției elevii trebuie:
să efectueze măsurători ale capului ;
să calculeze anumiți indici cefalici după niște formule date ;
să compare rezultatele obținute cu cele din tabelele standard .
STRATEGII DIDACTICE:
RESURSE PROCEDURALE: observația independentă, conversația euristică, explicația, ciorchinele, turul galeriei, învățarea prin descoperire.
RESURSE MATERIALE: tablă, flipchart, markere, șublere, miniplanșe, fișe documentare, fișe de lucru .
FORME DE ORGANIZARE: individual, pe grupe și frontal
FORME DE EVALUARE: proba orală, observația directă la clasă, autoevaluarea.
CONȚINUTUL INFORMAȚIONAL: conform programei CDȘ
LOCUL DE DESFĂȘURARE: Cabinet Biologie
BIBLIOGRAFIE:
1. ION I., – Metodica predării- învățării biologiei, Editura Solaris, Iași, 2004;
2. SEVERIN E. M., ALBU C., IOACHIM I. – Genetică umană: concepte și aplicații practice,
Editura Scripta, București, 2002,pg.100-109;
3. http://www.bioanth.org/biomed/anthropometry.htm.
Desfășurarea activității
SCHEMA LECȚIEI:
Cefalometrie-indici cefalometrici
Măsurătorile extremității cefalice se pot executa asupra capului organismului viu (cefalometrie) sau asupra craniului osos (craniometrie).
Măsurarea precisă a diametrelor capului organismului viu și determinarea ulterioară a indicilor cefalici, faciali, nazali și auriculari fac obiectul de studiu al cefalometriei.
Instrumentul utilizate pentru măsurarea dimensiunilor capului: compasul antropometric și șublerul antropometric.
Calcularea indicilor cefalometrici
Indicele cefalic – este raportul centezimal al diametrului transvers cefalic maxim și diametrul anteroposterior cefalic maxim. Formula de calcul este: I.C.= diametrul transvers cefalic maxim x 100 / diametrul anteroposterior cefalic maxim.
Indicele vertico–longitudinal – este raportul centezimal dintre diametrul vertical auricular și diametrul anteroposterior cefalic maxim. Formula de calcul este:
I.V–L.= diametrul vertical auricular x 100 / diametrul anteroposterior cefalic maxim.
Indicele facial – este raportul centezimal dintre înãlțimea morfologicã a feței și diametrul bizigomatic. Formula de calcul este: I.F.= înãlțimea morfologicã a feței x 100 / diametrul bizigomatic.
Indicele nazal – este raportul centezimal dintre lãțimea nasului și înãlțimea nasului. Formula de calcul este: I.N.= lãțimea nasului x 100 / înãlțimea nasului.
Indicele auricular – este raportul centezimal dintre lățimea urechii și lungimea urechii. Formula de calcul este: I.A.= lãțimea urechii x 100 / lungimea urechii.
FIȘĂ DE ACTIVITATE
1. Examinați fizic extremitatea cefalică a unui coleg și efectuați măsurători ținând cont de reperele osoase și tegumentare descrise în fișa documentară;
2. Calculați-vă indicii cefalometrici și din tabele regăsiți-vă particularitățile tipului constituțional;
3. Comparați valorile individuale obținute cu cele din fișa documentară.
Ce observați?
Apoi se vor discuta rezultatele obținute de către elevi împreună cu profesorul și se vor trage concluziile.
PROIECT DE LECȚIE
UNITATEA ȘCOLARĂ: COLEGIUL TEHNIC ,,COSTIN D. NENIȚESCU” BRĂILA
AN ȘCOLAR: 2015/ 2016
PROFESOR: CÎRJAN NICOLETA
OBIECTUL: BIOLOGIE
TEMA: DIAMETRE CEFALICE UTILIZATE MAI FRECVENT ÎN PRACTICĂ
SCOPUL LECȚIEI: dezvoltarea gândirii logice și formarea capacității intelectuale prin însușirea corectă în clasă a noțiunilor nou predate.
TIPUL DE LECȚIE: lecție de însușire de noi cunoștințe cu formare de priceperi și deprinderi
CLASA: a XI– a
DATA:
DURATA LECȚIEI: 50 minute
COMPETENTE SPECIFICE:
Utilizarea investigației și a experimentului pentru explicarea adaptărilor organismelor la
condiții de mediu variate;
Efectuarea unor măsurători cefalice folosind niște formule date;
Alcătuirea unui mic dicționar de termeni specifici;
Formularea unor întrebări și găsirea unor răspunsuri corecte, pe baza unei surse documentare.
COMPETENȚE DERIVATE (obiective operaționale):
La sfârșitul lecției elevii trebuie:
să efectueze măsurători ale capului ;
să descrie diametrele cefalice utilizate frecvent în practică ;
să identifice diametrele cefalice din fișa de lucru .
STRATEGII DIDACTICE:
RESURSE PROCEDURALE: observația independentă, conversația euristică, explicația, experimentul, ciorchinele, turul galeriei, demonstrația.
RESURSE MATERIALE: tablă, flipchart, markere, prezentare power-point, șublere, fișe documentare, fișe de activitate .
FORME DE ORGANIZARE: individual, pe grupe și frontal
FORME DE EVALUARE: proba orală, observația directă la clasă, autoevaluarea.
CONȚINUTUL INFORMAȚIONAL: conform programei CDȘ
LOCUL DE DESFĂȘURARE: Cabinet Biologie
BIBLIOGRAFIE:
1. ION I., – Metodica predării- învățării biologiei, Editura Solaris, Iași, 2004;
2. SEVERIN E. M., ALBU C., IOACHIM I. – Genetică umană: concepte și aplicații practice,
Editura Scripta, București, 2002,pg.100-109;
3. http://www.bioanth.org/biomed/anthropometry.htm.
Desfășurarea activității
SCHEMA LECȚIEI:
Repere osoase și tegumentare mai frecvent folosite în cefalometrie:::::;;;
v – vertex, punctul cel mai înalt al calotei craniene;
tr – trichion, punctul de inserție a părului pe frunte;
g – glabelã, punctul anterior cel mai proeminent, situat deasupra suturii nazofrontale,între cele două arcade sprâncenoase;
op – opistocranion, punctul posterior cel mai îndepãrtat, situat în planul sagital al capului;
eu – eurion, punctul cel mai lateral al peretelui extern al capului;
t – tragion, punctul situat deasupra tragusului și tuberculului supertragic;
sa – superauricular;
sba – subauricular;
tu – tuberculul lui Darwin, pe marginea helixului, în parte superioarã a pavilionului urechii;
pa – postauricular;
pra – preauricular;
n – nasion, punctul de întâlnire a suturii nazofrontale cu linia medio-sagitală;
sn – subnazal, punctul situat în unghiul dintre marginea inferioară a septului nazal și buza superioară;
al – alaria, punctul cel mai lateral al aripii nasului;
zy – zygion, punctul cel mai lateral al arcadei zigomatice;
pg – pogonion, punctul anterior al simfizei mentoniere;
gn – gnathion, punctul situat pe linia medianã a marginii interioare a mandibulei.
FIȘA DE LUCRU
1. Observați imaginile:
2. Urmăriți reperele tegumentare și osoase din imagini și exemplificați tipurile de diametre cefalice care se pot determina cu ajutorul lor.
TEST DE EVALUARE CURENTĂ – CEFALOMETRIE
Disciplina: Opțional
Domeniul de aplicare: elevilor din claselor a XI-a
Timp de lucru: 50 min
Obiectivele testului:
identificarea nivelului de cunoștințe al elevilor;
cunoașterea gradului de omogenitate a colectivului de elevi, din punct de vedere al nivelului de pregătire;
soluționarea unor cerințe de analiză și interpretare pe durata unei ore de curs.
CONȚINUTUL TESTULUI
I. Stabiliți corespondența dintre elementele din coloanele A și B prin trasarea unei săgeți între cuvintele care au legătură între ele: (30pct.)
Coloana A Coloana B
1. cap dolicocefal a. mijlociu
2. cap mezocefal b. scurt și lat
3. cap brahicefale c. mijlocie
4. față euriprosopă d. alungit și îngust
5. față leptoprosopă e. lată, joasă
6. față mezoprosopă f. alungită, înaltă
g. scurt și lat
II. Notați în dreptul fiecărui enunț A (adevărat) sau F (fals), urmărind care sunt adevărate și care sunt false: (30pct.)
1. Indicele nazal este raportul centezimal dintre lățimea nasului și înălțimea nasului.
2. Indicele cefalic caracterizează forma generală a capului văzut din norma laterală (de sus).
3. Fața euriprosopă este alungită și joasă .
4. Capul dolicocefal este alungit și îngust.
5. Capul mezocefal este scurt și lat.
6. Nasul chamerhin este scurte și late.
III. Recunoașteți aspectul din următoarea imagine și alegeți varianta corectă de răspuns a) nas scurt și lat; (12pct.)
b) cap brahicefal (scurt și lat);
c) față alungită și înaltă;
d) cap văzut din profil.
IV. Alcătuiți un minieseu după următorul plan: (18pct)
a) definiția indicelui cefalic;
b) clasificați tipurile de cap;
c) caracterizați două tipuri de cap.
NOTĂ: Toate subiectele sunt obligatorii.
Se acordă 10 puncte din oficiu.
BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE – TEST DE EVALUARE CURENTĂ
CLASA a XI-A
Subiectul I. Câte 5 puncte pentru asocierea corectă a termenilor:
1-d; 2-a; 3-b;4-e;5-f;6-c……………………….(5×6=30 puncte total)
Subiectul II. Câte 5 puncte pentru identificarea corectă a răspunsurilor:
1-A; 2-F; 3-F; 4-A; 5-F; 6-A………………..(5×6=30 puncte total)
Subiectul III. 12 puncte pentru răspunsul corect
Subiectul IV. :……………………………………12 puncte
– 2 puncte pentru definiția indicelui cefalic și încadrarea în spațiu
– 4 puncte pentru clasificarea tipurilor de cap
– 6 puncte pentru precizarea a două tipuri de cap
Structurarea minieseului: ……………………6 puncte
– 2 puncte pentru respectarea limitei de spațiu
– 4 puncte pentru folosirea limbajului specific biologiei
Total………………………………………………….90 puncte
+ 10 puncte oficiu
Total……………………………………..100 puncte.
VI. 6. 3. METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE DE INTEGRARE ÎN LECȚIILE DE BIOLOGIE A NOȚIUNILOR DE CEFALOMETRIE
Modernizarea metodelor de învățământ vizează accentuarea implicării elevilor, învățându-i să recunoască și să utilizeze metode și tehnici de învățare prin acțiune. În acest sens, profesorul nu mai are principalul rol de a transmite (emițător de mesaje în comunicare didactică) cunoștințe elevilor, ci de a organiza și conduce activitatea de învățare, bazată pe cercetare și descoperire a elevilor săi. Se schimbă de asemenea și rolul elevilor,ei nemaifiind simpli receptori a unor cunoștințe elaborate de alții, ci devin cercetători active, prin descoperirea cunoștințelor noi. Metodele propuse la proiectarea demersului didactic al unei activități de opțional sunt identice, cu cele utilizate la orele de curs, profesorul având mai multă libertate în utilizarea lor, în variante multiple.
Pentru realizarea acestor sarcini, școala trebuie să se bazeze pe o concepție didactică nouă prin reevaluarea metodelor didacticii clasice și îmbinarea acestora cu metodele didacticii moderne. După cum se știe, în practica școlară se utilizează o varietate de metode de învățământ, clasificate de specialiști în funcție de anumite criterii ( Antonesei, 1996). O categorie a acestor metode o constituie așa numitele metode clasice sau tradiționale. Pe lângă optimizarea acestor metode, se pune tot mai acut problema folosirii unor metode noi, activ-participative și formativ-didactice, în scopul stimulării desfășurării proceselor gândirii elevilor și a activității creatoare a acestora. Dintre aceste metode se pot menționa: experimentul, învățarea prin descoperire, modelarea,observația, studiul de caz, instruirea asistată de calculator, brainstorming, turul galeriei,ciorchinele,proiectul,portofoliul și alte surse, metode considerate active pentru că se bazează pe acțiune, pe activitatea ca mijloc de informare și formare a elevilor. Aceste metode au fost propuse spre utilizare și în cazul derulării procesului instructiv-educativ al opționalului propus.
În opoziție cu metodologia tradițională, pentru care elevul rămâne mai mult un auditor sau un simplu spectator în timpul activității, gata să recepteze pasiv ceea ce i se transmite ori i se demonstrează, metodele active au tendință să facă din acesta un actor, un participant activ în procesul învățării, pregătit să-și însușească cunoștințele pe calea activității proprii, a unei angajări optime a gândirii, a mobilizării tuturor funcțiilor intelectuale și energiile emoțional-motivaționale în raport cu sarcina de învățare dată ( Cerghit, 1983).
După cercetarea și selectarea noțiunilor de cefalometrie , după organizarea cercetării pedagogice, a metodelor de cercetare, importantă a fost alegerea celor mai importante metode și procedee didactice pentru includerea noțiunilor de cefalometrie și valorificarea lor din punct de vedere educativ.
În cele ce urmează voi prezenta câteva metode didactice ce se pot utiliza pentru integrarea noțiunilor de cefalometrie .
Cea mai răspândită dintre aceste metode este includerea materialului despre cefalometrie în conversația euristică a profesorului. Datorită specificului conținutului noțiunilor de cefalometrie, metoda aceasta rămâne una dintre metodele cu numeroase valențe educative, ,,fiind o modalitate de investigație pe baza unui schimb de idei între profesor și elevi ” ( Ion și colab., 2004).
Conversația euristică poate avea loc la începutul studierii noțiunilor de cefalometrie sau în cadrul expunerii acestei teme fiind însoțită de demonstrație, observație, experiment, având de-a face aici cu o conversație de fixare sau la sfârșitul acestei teme, capitol cu scopul de a sistematiza și generaliza cunoștințele și deprinderile principale ale temei.
O altă metodă activă ce poate fi utilizată cu scopul integrării elementelor cefalometrie este demonstrația.
Metoda demonstrației în predarea-învățarea biologiei îmbracă forme variate în funcție de mijloacele de învățământ specifice biologiei și anume:
– demonstrația cu ajutorul materialului intuitiv natural;
– demonstrația figurativă (cu ajutorul reprezentărilor grafice);
– demonstrația cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale.
Prin urmare, demonstrația este metoda cu ajutorul căreia profesorul își propune să formeze reprezentării și noțiuni de cefalometrie, să dovedească pe baza unui material concret, realitatea unui fapt.
În predarea biologiei „demonstrația este metoda cu ajutorul căreia profesorul prezintă elevilor, în mod nemijlocit (direct) măsurători reale (somatometrie: talie, greutate, deformări ale coloanei, tipurile de genunchi, diametre biacromiale,etc.;cefalometrie:indici cefalici,tipurile constituționale) sau mijlocit (imagini ale acestora: desene,miniplanșe, machete) cu scopul de a asigura activității de învățare o bază perceptivă (concret senzorială) și documentară mai bogată și mai sugestivă” ( Ion și colab., 2004).
Demonstrația cu ajutorul materialului intuitiv natural este specifică biologiei și trebuie să ocupe o însemnată pondere, aducând o mare contribuție în activitatea elevilor. Astfel vom da posibilitatea elevilor să înțeleagă mai profund materialul studiat. De asemenea, prin contactul elevilor cu documentul scris, se formează competențele specifice de cercetare a biologiei, le mărește încrederea în veridicitatea celor prezentate, le dezvoltă curiozitatea.
Învățarea prin descoperire reprezintă o strategie didactică folosită pentru integrarea noțiunilor de cefalometrie, deoarece aceasta se bazează pe o investigare proprie a elevului, cu scopul de a dobândi, prin activitate independentă, dirijată, cunoștințe noi din diverse surse de informare.Importanța utilizării învățării prin descoperire în studiul noțiunilor de cefalometrie , constă în faptul că pune elevii în situația de a analiza documente, de a face singuri măsurătorile cefalometrice, de a compara rezultatele obținute cu cele standard. Învățarea devine astfel temeinică, ,,elevul descoperă soluții, cazuri de aplicare,însușiri necunoscute,relații,asemănări și deosebiri, poate formula definiții” ( Ion și colab., 2004).
Învățarea prin descoperire se bazează pe cercetarea unor măsurători standard și acționează prin activități ca: descoperă, analizează, compară, etc. Învățarea prin descoperire se manifestă sub trei tipuri: descoperirea inductivă, descoperirea deductivă, descoperirea prin analogie.
În predarea noțiunilor de cefalometrie se utilizează descoperirea inductivă. Ea se întemeiază pe raționamentul inductiv și constă în analiza unor documente ce prezintă măsurători standard, în vederea comparării cu cele realizate de ei.
Învățarea prin descoperirea inductivă poate fi utilizată la majoritatea temelor de cefalometrie . Pe baza unor copii ale unor documente elevul poate ajunge la enunțarea unor adevăruri științifice, la descoperirea unor noi informații.
Descoperirea pe baza analizei noțiunilor de cefalometrie constituite un model de învățare care este, în același timp, și cunoaștere și acțiune, le dezvoltă elevilor curiozitatea, voința și perseverența.
Modelarea
Pentru introducerea noțiunilor de cefalometrie se poate utiliza și metoda modelării.
Este o metodă relativ nouă, din categoria strategiilor euristice. Ea constă dintr-o reproducere a unui obiect sau sistem sub forma unui sistem similar sau analog, efectuată cu scopul studierii proprietăților sau transformările sistemului original.
Modelarea unor fenomene și procese biologice nu numai că este, într-o anumită măsură, posibilă, dar este și necesară: la biologie, cantitatea de informație este foarte mare; ea nu scade, ci crește mereu. De aceea, ea nu trebuie redusă la valori, la esențe. Acest lucru îl face modelarea: ea organizează în sisteme, în structuri, în modele conceptuale abstracte, apte pentru a fi înregistrate și asimilate de către elevi.
După natura materialului, în lecțiile de biologie se utilizează mai multe tipuri de modele: naturale și ideale. O importanță deosebită o are modelul ideal, reprezentat sub formă de statistici,tabele,formule matematice care ne ajută foarte mult ca după cefalometrie să facem calculele indicilor cefalometrici ca mai apoi să încadrăm fiecare elev la tipul de cap, față, nas etc. (de ex: tabelele cu tipurile de cap, față, nas etc., morfograme). Noțiunile de cefalometrie pot fi utilizate sub forma unor modele biologice. Se poate utiliza astfel modelul grafic și statistic. Urmărind un astfel de model, elevul poate compara datele obținute de către ei, cu cele naționale sau internaționale și poate ajunge astfel la anumite concluzii.
Experimentul de laborator
Metodă fundamentală în domeniul științelor, euristică de organizare și realizare a activităților practice pentru achiziție de informații, aprofundare, sistematizare și consolidare a cunoștințelor și deprinderilor psiho-motorii în pregătirea elevilor.
Experimentul de laborator fiind o metodă de dobândire de cunoștințe și de formare de priceperi și deprinderi, de muncă intelectuală și practică, permite implicarea directă în activitate a elevilor, în procesul instructiv-educativ, are un caracter accentuat aplicativ cu pondere mare în formarea deprinderilor practice ale elevilor, având la bază intuiția.,,Experimentul reprezintă producerea sau modificarea inteționată a unui fenomen în scopul studierii acestuia”(Ion și Leu, 2001).
Biologia este o știintă experimentală, deci are la bază experimentul atât ca metodă de investigație științifică, cât și ca metodă de învățare. Metodă modernă, experimentul de laborator urmează treptele ierarhice ale învățării, conform științelor pedagogice, conducând elevul de la observarea unor fenomene pe baza demonstrației, la observarea fenomenelor prin activitatea proprie, apoi la verificarea și aplicarea în practică a acestora. Elevul parcurge urmatoarele faze:
-faza operațională, a operațiilor concrete; elevul gândește în raport cu ceea ce a perceput prin senzație directă bazată pe observația reală, directă.
-faza operațională formală, a operațiilor logice, abstractizărilor; gândirea elevului se află în faza de analiză când se trece de la kinestezic la nivelul minții.
-faza operațională, sintetică în care se stabilesc relațiile intercauzale, complexe in interpretarea fenomenelor si proceselor experimenate.
Orice experiment de laborator trebuie să implice procesele gândirii concretizate în interpretarea fenomenelor observate, deducerea concluziilor, analiza și comparația datelor experimentale obținute, generalizarea unor cazuri particulare, transferul în alte contexte teoretice, sesizarea interrelatiilor dintre domeniile teoretice și cele aplicative. Experimentul se utilizează integrat în cadrul lecției, în orice moment al lecției, alături de alte metode cum ar fi observația, demonstrația, problematizarea etc.
În funcție de scopul urmărit se pot folosi experimente demonstrative, de cercetare, aplicative. Experimentele aplicative, oferă profesorului posibilitatea de a cunoaște, concomitent cu gradul de însușire a cunoștintelor și capacitatea elevilor de a aplica în practică principii, legi sau noțiuni învățate în clasă, prezentând totodată avantajul că arată elevilor importanța noțiunilor teoretice la rezolvarea unor cerințe practice și îi face să înțeleagă locul muncii și al laboratorului în cadrul disciplinei studiate ca știință. Experimentele integrate în lecție vor fi efectuate de profesor înainte de a fi utilizate la clasă, pentru stabilirea condițiilor de lucru optime și asigurarea unor condiții de perfectă siguranță. În cazul unui experiment nereușit, acesta se reia în cadrul aceleiași lecții sau în lecția următoare explicându-se corect cauzele nereușitei. Este indicat ca experimentele de laborator să se desfășoare după metoda frontală, toți elevii executând în același timp același experiment (Ion și Leu, 2001).
Organizarea experimentelor după metoda frontală prezintă pentru profesori o serie de avantaje prin ușurarea conducerii lucrărilor, îndrumarea elevilor, discutarea rezultatelor și formularea concluziilor. Totodată stimulează și elevii în efectuarea corectă a experimentelor, toți urmărind aceleași rezultate. Lucrările de laborator se desfașoară pe baza fișelor de laborator, întocmite de profesor pentru fiecare elev în parte. Fișele conțin principalele etape ale lucrării cu indicatii privind ipoteza de lucru. De exemplu,în lecția ,,Indici cefalometrici”,elevilor li se va înmâna o fișă de activitate care va arăta astfel:
FIȘĂ DE ACTIVITATE
1. Examinați fizic extremitatea cefalică a unui coleg și efectuați măsurători ținând cont de reperele osoase și tegumentare descrise în fișa documentară;
2. Calculați-vă indicii cefalometrici și din tabele regăsiți-vă particularitățile tipului constituțional;
3. Comparați valorile individuale obținute cu cele din fișa documentară.
Ce observați?
Apoi se vor discuta rezultatele obținute de către elevi împreună cu profesorul și se vor trage concluziile.
Proiectul
Este o metodă care stimulează formarea deprinderilor de a căuta informații, de a le sintetiza, de a conduce un proiect de cercetare și a depista metode de rezolvare a unor ipoteze în mod creativ.
Profesorul stabilește de la început reguli de realizare, obiectivele urmărite , criteriile de evaluare, dar modul de realizare și conducere a activității este la libera alegere. Profesorul va monitoriza permanent activitatea elevilor.
De exemplu: Investigarea unui tip individual de cap și compararea lui cu modelele standard
Portofoliul
Este o colecție a lucrărilor elevilor pe o perioadă mai mare de timp și poate înregistra progresul făcut. Se realizează o selecție a celor mai bune produse ale elevilor, iar pentru a realiza cel mai bun portofoliu , cu lucrări originale, aceștia vor face uz de creativitatea fiecăruia. Se poate aplica la toate clasele.
Ciorchinele
Este un organizator grafic prin care se evidențiază într-o rețea conexiunile dintre ideile despre un subiect . Tehnica încurajează elevii să gândească liber și deschis, să-și organizeze cunoștințele, putând fi folosită atât ca metodă de predare-învățare cât și ca metodă de fixare.
Ciorchinele este o activitate de scriere eficientă, determinându-i pe elevii mai puțin motivați să lucreze. Poate fi nedirijat, când elevii notează toate ideile posibile într-o rețea realizată de ei și semidirijat, când profesorul stabilește niște criterii pe baza cărora elevii vor completa ciorchinele.
Avantaje:
● nu se critică ideile propuse;
● poate fi utilizată ca metodă liberă sau cu indicare prealabilă a categoriilor de informații așteptate de la elevi;
● se poate aplica individual, în perechi sau în grup;
● se poate aplica în orice moment al lecției;
● solicită gândirea și capacitatea de a realiza analize, sinteze și comparații(Crișan,2009).
În concluzie, metodele moderne prezentate anterior, vin în sprijinul procesului instructiv-educativ la biologie, o bună aplicare a lor, în raport cu obiectivele propuse și conținuturi adecvat selectate, ducând la îmbunătățirea actului instructiv-educativ. Este de adaugat faptul că în acest capitol am prezentat doar câteva dintre metodele moderne specifice biologiei , numărul lor fiind mult mai mare deoarece, o serie de procedee tind să se transforme în metode, în contextul aplicării lor în procesul instructiv-educativ în cadrul orei de biologie.
Noțiunile de cefalometrie solicită elevul să parcurgă atent textul și uneori să formuleze o interpretare și să ajungă la concluzii.
Un posibil cadru de analiză a surselor biologice ar fi următorul:
– descrierea;
– interpretarea;
– legătura cu cunoștințelor anterioare;
– identificarea lipsurilor în ceea ce privește sursa;
– identificarea surselor în vederea unei informații viitoare;
Față de cele expuse mai sus, voi dezvolta în continuare modul cum am procedat, în activitatea mea la catedră, pentru a integra în lecțiile de biologie, noțiunile de cefalometrie.
Noțiunile de cefalometrie abordate în a doua parte a lucrării pot fi folosite în predarea lecțiilor de biologie la clasele X – XII facilitând o mai bună înțelegere a noțiunilor studiate.
La lecția Sistemul osos (clasa a XI-a) elevilor li s-a explicat că noțiunile de cefalometrie au o mare aplicabilitate practică:în ortodonție, paleontologie, stabilirea paternității unui individ, medicina estetică,etc. Aceste lucruri sunt demonstrate prin existența unor filmulețe pe internet .
Cu prilejul lecției Indici cefalometrici (clasa a XI-a) elevii au primit o fișă documentară din care au dedus cum se realizează măsurătorile cefalice și puteau să și compare rezultatele lor cu cele standard. Prin metoda observării independente, la această lecție elevii au ocazia să exploreze direct materialul viu și să descopere particularitatea fiecărui individ. Astfel, elevii au descoperit și tipurile constituționale predominante într-un lot populațional. Elevilor li s-a cerut să compare indicii cefalometrici obținuți de către ei și cei care se găsesc în tabele standard din fișele documentare date de către cadrul didactic .Ei au putut compara datele obținute de către cercetători acum ceva timp și datele lor de la momentul actual . Elevii au putut constata că într-un lot populațional predomină un anumit tip constituțional, dar că fiecare individ este unic datorită zestrei genetice pe care a moștenit-o.
Astfel ,elevului i se va da ocazia să fie actorul principal la lecție ,dar profesorul este cel care , la sfârșitul procesului de observare va ordona rezultatele și va stabili concluziile.
La lecția Determinismul genetic al principalelor caractere fenotipice umane (clasa a XII-a), expunând aspecte legate de caractere umane normale, li s-a explicat elevilor modul de transmitere a caracterelor umane și faptul că tipul constituțional se moștenește de la părinți.
Cât despre integrarea calculatorului la lecțiile de cefalometrie din cadrul opționalului, se poate spune că e un real succes, deoarece, fără tehnologia avansată din zilele noastre lecțiile s-ar desfășura monoton. Informatizarea aduce un aport important la desfășurarea lecțiilor în care am integrat noțiunile de cefalometrie, mai ales că internetul este plin de filmulețe documentare care ajută foarte mult în diverse pasaje ale lecțiilor unde trebuiesc lămurite diferite aspecte.Spre exemplu, atunci când se explică elevilor reperele tegumentare și osoase, diametrele cefalice sau când se exemplifică anumite tipuri de cap, față, nasuri, etc., prezentările power point, filmulețele au un rol deosebit în lămurirea multor întrebări care se nasc în mintea elevilor și nu mai spun cât de atractive sunt pentru ei și cât le facilitează învățarea.
BIBLIOGRAFIE
ANTONESEI LIVIU, Psihologia științelor educației, Paideia, Fundamentele culturale ale educației, Collegium, Editura Polirom, Iași, 1996.
BIRCH A. – Psihologia dezvoltării, Editura tehnică, București, 2000.
CERGHIT I. Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983
COSMOVICI A.; IACOB L. (coord.) – Psihologie școlară, Polirom, Iași, 1999.
CORDUN M. – Kinantropometrie, Editura CD PRESS, București 2009.
COVIC, M., STEFĂNESCU, D., SANDOVICI, I. – Genetică Medicală, Ed. Polirom, Bucuresti, 2004.
CRĂCIUN T., PĂTRAȘCU M. – Mecanismele eredității, Editura Albatros, București, 1978.
CRǍCIUN T., JENSEN L. – Genetica și viitorul omenirii, Editura Albatros, București pag. 23-40, 2004.
CRISTEA G. – Managementul lecției, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2008 pag. 34-40.
DRĂGAN I. – Medicina Sportivă, Ed. Medicală, Bucuresti, 2002.
GAVRILĂ L. – Clasic și modern în știința eredității, Editura Albatros, București, 1984.
GAVRILǍ L. – Genomica, Editura Enciclopedicǎ București, 2003.
GAVRILĂ L. – Principii de ereditate umană, Ed. All, București, 2004.
HAULICA I. – Fiziologie Umană, Ed.Medicala,ediția a 3-a, București, 2007.
HULL D., JOHNSTON D.I. – Essential Paedriatics, 3rd.Ed., Churchil Livingstone, pg.70 -73, 1993.
ION I., LEU U.M.,ION C. – Metodica predării- învățării biologiei, Editura Solaris, Iași, 2004.
IONESCU M., RADU I. (coord.) – Didactica modernă, ediția a II- a, revizuită, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001.
IORDACHE I., LEU U. M. – Metodica predării-învățării biologiei, Ed. Univ. Iași, 2001.
JINGA I., ISTRATE E., – Manual de pedagogie, Editura All, București, 2005.
JORDE L., CAREY J., BAMSHAD M., WHITE R. – Medical Genetics, Ed. Mosby, St. Louis-London-Philadelphia-Sidney-Toronto, 2000
LAZĂR V., NICOLAE M., – Lecția – formă de bază a organizării procesului de predare-învățare-evaluare la disciplina biologie, Editura Arves, Craiova, 2007.
MARCELLI D. – Tratat de psihopatologia copilului, Editura Fundației Generația, București, 2003.
MILCU ȘT., LUNGU AL. – Treptele vârstelor și sistemului endocrin, în vol. Milcu, Șt., Lungu, Al., Hormonii și viața, 1971, pag. 327-346, Edit. Științifica, București.
MUNTEANU A. – Psihologia Copilului și Adolescentului, Editura Augusta, Timișoara, 1998.
MUNTEANU A. – Stadiile Dezvoltării, Editura Augusta, Timișoara, 1997.
POPESCU A.D., PREDESCU C., Fiziologie – lucrări practice, Editura Alexandru 27, București, 2004
RAICU P. – Genetica, Editura Didactica și Pedagogică, București, 1980.
RAICU P., ANGHEL I., STOIAN V., DUMA D., TAISESCU E., GREGORIAN L. – Genetica – Metode de laborator, Editura Academiei, București, 1983.
RAICU P. – Genetică generală și umană, Ed. Humanitas, București, 1997.
ROGOZ I. – Genetică medicală, Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2005.
SEVERIN E. M., ALBU C., IOACHIM I. – Geneticã umanã: concepte și aplicații practice, Editura Scripta, București, 2002.
TUDOR V. – Măsurare și evaluare în cultură fizică și sport, Editura Alpha, București, 2005
ZISULESCU ȘT. – Adolescența, EDP, București, 1968.
WEINER J.S., LOURIE J.A. – Practical Human Biology, Academic Press, pg.110-115, 1981.
*** Curriculum pentru disciplina biologie
http://www.bioanth.org/biomed/anthropometry.htm
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I [310356] (ID: 310356)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.