LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I [308397]

[anonimizat] I

Coordonator – Conf. Dr. [anonimizat] (căs. DĂSCĂLESCU)

Iași, 2018

[anonimizat] I

Caracterizarea geografică a [anonimizat]. Dr. [anonimizat] (căs. DĂSCĂLESCU)

Iași, 2018

[anonimizat]. Într-[anonimizat]. Spațiul geografic poate fi apreciat ca o [anonimizat], se ordonează în ansamblu. Spațiile profilate pot fi de două feluri: spații naturale (spații fizice) și spații sociale (spații umane).

Henri Lefebvre este un filosof care a reușit explicare naturii sociale a reprezentărilor spațiale în carte sa intitulată "Producția spațiului", care a avut o influență enormă asupra viziunii disciplinei asupra acestui subiect. Henri Lefebvre a jucat un rol critic în portretizarea peisajelor geografice ca parte integrantă a capitalismului; societățile capitaliste se reproduc numai prin construirea de spații variind de la corpul individual la economia globală.

[anonimizat] a României, având o suprafață de 36.850 km2, ceea ce reprezintă 15,46% din suprafața totală a țării. Are granițe externe cu Ucraina și Republica Moldova. [anonimizat]: Bacău, Botoșani, Neamț, Iași, Suceava și Vaslui. Cu o populație de 3.734.546 locuitori, reprezentând 17,25% din totalul populației României și cu o densitate a populației de 101,3 locuitori/km2, [anonimizat] – Ilfov.

[anonimizat] – est a României, astfel, granița județului este definită de: Ucraina, [anonimizat], [anonimizat]. Suprafața totală a județului Botoșani este reprezentată de 4986 km2 în 1996, unde aceasta reprezintă 2‚1% din teritoriul național. [anonimizat], [anonimizat] 390.404 [anonimizat] o densitate de 91 persoane/km2, unde 63% din populație locuiește în mediul rural și 37% din populație trăiește în mediul urban.

Lucrarea “Caracterizarea geografică a orașului Flămânzi” își propune să analizeze în mod cât mai amănunțit cadrul natural și cadrul uman al arealului luat în considerare. [anonimizat] (geologie, relief, clima, hidrografie, vegetație și soluri), geografia umană (economia, populația, politica), dar și alte aspecte (de exemplu toponomastica).

Această lucrare este structurată în șase capitole după cum urmează: Capitolul 1: Introducere, prezintă pe scurt considerații teoretice și metodologice cu privire la întocmirea unui studiu de geografie asupra unui areal de studiu. Capitolul 2: Caracteristicile fizico – geografice ale orașului Flămânzi, abordează cadrul natural în care se află poziționat orașul Flămânzi, din județul Botoșani, unde punctele cheie menționate în acest capitol se leagă de poziția geografică, geologia, relieful, clima, rețeaua hidrografică, biodiversitatea și solurile ariei de studiu. Capitolul 3: Toponimia, reprezintă un capitol ce descrie originea unor terenuri, structuri geologice, unde unele indică însușiri ale spațiului respectiv, ș.a. Capitolul 4: Caracteristici uman – geografice ale orașului Flămânzi, reprezintă un capitol ce urmărește aspecte legate de evoluția numerică a populației, structura socio-economică a populației, structura etnică a populației, structura confesională a populației, mișcarea naturală a populației și mișcarea migratorie a populației. Capitolul 5: Organizarea administrativ teritorială a orașului Flămânzi, descrie conform legii cum este organizat arealul de studiu. Ultimul capitol, Capitolul 6: Concluzii, reprezintă ideile succinte cu privire la această lucrare.

Asupra orașului Flămânzi și a zonei în care se află situat acesta s-au făcut puține cercetări atât de către geografi, cât și de geologi și istorici, compartimentând această regiune după mai multe criterii, atât din punct de vedere al elementelor cadrului natural, cât și a populației și așezării.

Am ales lucrarea „Caracterizarea geografică a orașului Flămânzi” pornind de la premisa că geografia, ca știință a Pământului, pornește de la studiul orizontului local, ale cărui elemente trebuie evidențiate, astfel încât, oricât de puțin variat ar fi un peisaj, el va permite copilului să înțeleagă deplin cel puțin câteva noțiuni geografice fundamentale.

Un alt motiv care m-a determinat să aleg această temă este dorința de a îmbunătăți calitatea actului didactic, deoarece ca dascăl am ocazia de a studia și aplica un demers de cercetare integrator, cum este cel sistemic, analitico-descriptiv deopotrivă, dar și prospectiv.

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE

1.1. Aspecte teoretice

Geografia ca știință are la baza ei patru cerințe, care o definesc. Prima cerință este denumirea ei (provine din două cuvinte de origine greacă, geea = pamant și graphein = a descrie). A doua cerință este dată de obiectul său de cercetare. După următoarea cerință este să se bazeze pe legi proprii, iar ultima cerință este să dețină propriile metode de cercetare.

Din prima cerință reiese faptul că, geografia reprezintă știința care se preocupă cu descrierea Pământului.

Din a doua cerință, reiese faptul că obiectul de studiu al geografiei este Pământul. Geografia reprezintă știința care cercetează Pământul ca planetă, alături de învelișurile Pământului, conexiunile care apar între aceste învelișuri și procesele, care apar în zona de intersecție a învelișurilor.

Cea de a treia cerință ne spune că aceasta trebuie să fie fundamentată pe legile ei proprii, astfel că, geografia ca știință respectă niște principii în ceea ce privește cercetările. Aceste principii sunt un set de reguli ce trebuiesc îndeplinite în efectuarea unei cercetării științifice.

Principiul spațialității. Ne obligă ca în cercetare să se precizeze care sunt particularitățile spațiale ale obiectului cercetat. Astfel, este esențial că să se știe poziția geografică, deoarece ne ajută la înțelegerea unor trăsături ale obiectului respectiv precum și relațiile lui cu alte obiecte. De exemplu prin poziția sa, orașul Flămânzi ne arată că are o climă temperat-continentală, cu nuanțe excesive, unde iernile sunt lungi și adesea cu deficit de precipitații, în comparație cu un oraș ca, Jimbolia, care are ierni blânde și scurte, datorită climatului cu influențe mediteraneene.

Principiul integrării geografice. Geosistemul este un sistem fizico-geografic compus dintr-un număr de subsisteme fizico-geografice ce sunt aranjate ierarhic. Cercetarea oricărui subsistem fizico-geografic nu este complet, până aceasta nu este integrat în contextul întregului sistem din care aparține. Așadar, este necesar ca pe parcursul cercetării fizico-geografice să se aibă în vedere întregul teritoriu din care face parte obiectul sau fenomenul studiat. Un exemplu în acest sens este faptul că orașul Flămânzi se află pe teritoriul Dealul Mare – Hârlău, care la rândul său face parte din Podișul Sucevei, care la rândul ei este inclusă în Podișul Moldovei, astfel aceasta semnifică regionarea geografică.

Principiul cauzalității. Acest principiu pleacă de la premisa că orice cercetare geografică să găsească, explicația cauzală, împreună cu legăturile cauzale ale obiectului cercetat. Sistemele geografice reprezintă sisteme complexe la nivelul cărora legăturile dintre cauze și efect sunt dificil de marcat. De exemplu, orașul Flămânzi prezintă un climat temperat-continental, cu nuanțe excesive, unde iernile sunt lungi și adesea cu deficit de precipitații, care are influență asupra apelor, vegetației, faunei, economiei. ș.a.

Principiul generalizării și abstractizării geografice. Rolul acestui principiu este de a îndeplini, trecerea de la cercetarea de detaliu a anumitor obiecte, procese și fenomene geografice la o cercetare la modul generalizării, care are drept consecință apariția legilor și teoriilor.

Principiul istorismului. Pleacă de la faptul că, realitatea geografică de azi poate fi percepută și justificată prin evoluția în timp. Acest principiu ar trebui formulat ca principiul evoluționismului în geografie, el impunând cercetării geografice obligația de a căuta originea și evoluția obiectului studiat.

Principiul antropic. Principiul acesta are în vedere analiza acțiunii omului care modifică sistemele geografice, unde principiul acordă societății umane un scop din ce în ce mai esențial pe măsură ce se dezvoltă capacitatea tehnologică ce poate modifica geosistemul. În acest sens apar o serie întreagă de exemple ce pot reprezenta acest principiu, însă un exemplu poate fi orașul Flămânzi în sine care prin evoluția lui a modificat spațiul pe care îl are.

Ultima cerință pe care trebuie să o îndeplinească orice știință este aceea de a deține propriile metode de cercetare. Astfel, în geografie, metodele specifice pe care le deține sunt: metoda geografică și metoda cartografică. Însă pe lângă aceste metode, geografia se folosește și de alte metode pe care le are orice știință.

Metoda geografică, reprezintă o metodă specifică geografiei prin faptul că analizele care se fac, urmăresc aspectele spațiale legate de criterii ca: poziția geografică, suprafața, forma zonei și raporturile spațiale cu alte unități geografice. Un alt aspect pe care îl analizeză sunt conexiunile care s-au creat între societatea umană și natură.

Metoda cartografică deservește pentru reprezentarea grafică a suprafeței terestre în care sunt puse elementele, procesele și fenomenele existente. Această metodă are rolul de a simplifica o imagine despre realitate prin ignorarea elementelor ce nu reprezintă un interes. Instrumentul de lucru folosit este harta, care este reprezentarea plană, micșorată, convențională și generalizată a suprafeței Pământului și a fenomenelor naturale și sociale ale acesteia.

Metoda cantitativă, este folosită în geografie, fiind aplicate mijloacele matematice pentru efectuarea cercetării geografice. Aceasta își efectuează cercetările prin utilizarea metodelor cantitative care provin din două surse. Aceste două surse sunt: statistica și modelizarea matematică.

Metoda modelizării este utilizată cu succes în geografie deoarece, se poate crea o modelare imaginară, în care harta poate arăta un model static sau unul dinamic, softurile G.I.S. care oferă informații cu modelele numerice ale terenului, ș.a.

Metoda comparativă are ca drept scop de a compara procese și fenomene de aceeași natură, unde rezultatul final este de a arăta asemănările și deosebirile dintre aceste procese și fenomene.

Metoda inductivă presupune trecerea de la un caz particular și are ca drept scop depistarea trăsăturilor generale, către generalizare. Este metoda utilizată cu scopul de a crea legile și teoriile geografice.

Metoda deductivă reprezintă opusul metodei inductive, unde cercetarea are ca punct de pornire de la general, iar scopul ei este de a ajunge la un caz particular.

Metoda analizei are ca scop divizarea elementelor și proceselor, după care se face „studierea amănunțită a părților componente ajungându-se la cunoașterea caracteristicilor fiecărei părți și a locului ei în întreg”.

Metoda sintezei este folosită doar prin îmbinarea cu metoda analizei deoarece analiza ne ajută să înțelegem părțile componente ale unui sistem, pe când sinteza ne ajută să înțelegem un sistem integral. Astfel, această metodă ilustrează o totalizare a informațiilor parțiale având ca scop principal de a arăta caracteristici omogene ale sistemului geografic.

1.2. Orașul Flămânzi în literatura de specialitate

Despre orașul Flămânzi, există publicații în care fie este o tema principală a publicației, fie a fost menționată în câteva rânduri într-o publicație. După cuprinsul publicațiilor distingem mai multe tipuri de publicații: publicații geografice, publicații istorice, lucrări geologice, ș.a. Cele mai numeroase lucrări au apărut după anul 1950, iar aici se regăsesc lucrări de tipul cursurilor, teze, monografii, statistici, rapoarte, strategii, ș.a. Dintre lucrările generale trebuie reamintite: “Geografia României – Geografia umană si economică” volumul II (1985), “Geografia României – Geografia fizică” volumul III (1987), “Flămînzi – monografie” de P. Munteanu (2004).

Lucrările de specialitate sunt mai diverse astfel încât menționăm următoarele lucrări: pentru stabilirea metodologiei, clasificări, definiții “Bazele teoretice și metodologice ale geografiei” de I. Donisă (1987), pentru toponimie, “Toponimia pe teritoriul comunelor Flămînzi și Nicolae Bălcescu” de D. Ivan (1970), pentru istoria locului, „Flămînzi un nume în istorie” de C. Dropu (1977).

CAPITOLUL 2: CARACTERISTICILE FIZICO – GEOGRAFICE ALE ORAȘULUI FLĂMÂNZI

2.1. Poziția Geografică

Orașul Flămânzi se află în nord-estul României, în sudul județului Botoșani, și se învecinează la nord și vest cu comunele Copălău și Lunca, la est cu comuna Plugari, iar la sud cu comunele Prăjeni și Frumușica.

Din punct de vedere strategic, centrul orașului este situat la intersecția Paralelei de 47°33’ latitudine nordică și a Meridianului de 26°55‘ longitudine estică, străbătut de drumul european E58, pe direcția Iași – Botoșani – Suceava. Teritoriul orașului Flămânzi, are forma unui patrulater neregulat, orientat vest-est, unde acesta are o suprafață de 108,8 km2.

Orașul Flămânzi este situat la marginea vestică a Câmpiei Jijiei Inferioare și a Bahluiului, însă aceasta se află și pe o parte din Depresiunea de contact, ce se cheama Frumușica. Orașul Flămânzi reprezintă o așezare ce indică linia vestică dintre Câmpia Moldovei și Podișul Sucevei.

2.2. Alcătuirea geologică

La nivelul județului Botoșani, suprafața are o fundație cristalină ce provine din Era Precambriană și zăcăminte compuse din formațiuni calcaroase, ce provin din Era Tortoniană, stânci calcaroase, argile nisipoase și gresie provenite din era Sarmațiană acoperite de cuverturi de zăcăminte cu inserții de loess. Platforma este acoperită de sedimente ce au proveniența din câteva cicluri de sedimente cu origini din Era Cambriană până la Era Terțiară.

Orașul Flămânzi, este aflat la limita dintre volhinian și bessarabian. Depozitele volhiniene acoperă jumătatea nordică a teritoriului orașului. Zona orașului de-a lungul timpului a trecut prin mișcări de ridicare și mișcări de coborâre care au condus la apariția de lacune în mișcarea stratigrafică. Astfel din punct de vedere tectonic, orașul este poziționat în vecinătatea unei fracturi crustale poziționate la est. Din punct de vedere litologic, depozitele sunt alcătuite prepoderent din argile, din argile nisipoase și din nisipuri, în care se mai găsesc, gresii calcaroase și calcare oolitice. Bessarabianul apare în sudul teritoriului și este compus din orizonturi alternative de nisipuri, argile, gresii și calcare oolitice. Cuaternarul este alcătuit din pietrișuri și nisipuri, din depozite de terasă, din luturi loessoide și din aluviuni loessoide ce sunt poziționate pe depozitele sarmațiene.

2.3. Tipurile genetice de relief

În ceea ce privește relieful orașului Flămânzi are un caracter sculptural, de eroziune și de acumulare, dar și trasături imprimate de structura geologică. În lungul principalelor artere hidrografice, la baza unor denivelări mai accentuate și în anumite sectoare cu aspect depresionar au fost depuse cantități considerabile de sedimente, care au condus la formatea reliefului de acumulare. Relieful de eroziune este redat de către relieful structural și relieful sculptural.

Relieful sculptural reprezintă procentul care ocupă cea mai mare suprafață din teritoriul orașului Flămânzi. Geneza și evoluția acestui tip de relief este determinat de acțiunea factorilor de origine externă, care au modelat teritoriul constituit dintr-un complex de roci argilo-mărnoase și argilo-nisipoase friabile.

Pretutindeni se resimte prezența substratului argilos, care favorizează apariția unor forme de relief larg valurate, acoperite cu un înveliș mai gros sau mai subțire de luturi loessoide. Interfluviile sculpturale sunt înclinate conform structurii geologice și orientării văilor. Ele se regăsesc sub forma colinelor, dealurilor și platourilor joase.

Complexul argilo-mărnos (Novaci, Roibu, Între Pâraie, Hranaci) nu apare la suprafață decât foarte rar, existând un oarecare echilibru între procesul de alcătuire a solurilor și denudație.

Una dintre repercursiuni o reprezintă utilizarea în mod incorect a terenurilor în pantă, prin practicarea arăturilor din deal în vale, desțelenirea acestor terenuri sau extinderea culturilor prășitoare conduce la creșterea suprafețelelor de eroziune. Arăturile efectuate corect, paralele cu curba de nivel micșorează cu 30-40% scurgerea superficială și eroziunea. Se poate constata că prin înțelenirea versanților, în primul an se micșorează eroziunea de 2,5 ori, iar în cel de al doilea an se micșorează eroziunea de 19 ori.

Eroziunea torențială are o legătură puternică cu intensitatea ploilor sau cu topirea zăpezilor, fiind foarte evidente pe teritoriul orașului Flămînzi. Această eroziune este pronunțată pe pantele dealurilor din câmpie, de exemplu pe Dealul Crucii. De dimensiuni și mai mari sunt în vestul orașului pe Dealul Țâncușa, unde răzoarele (râpele) reprezintă adâncimi de 5-6 metri, și pe versanții de coastă ai Miletinului (Chițovanca,Voloca, Piciorogani). Pentru împiedicarea apariției eroziunii torențiale, în faza apariției ei, se sugerează ca arăturile obligatorii să fie paralele cu curbele de nivel. Mai târziu sunt recomandate să fie puse și plantațiile de salcâm sau de alte specii de foioase, chiar și cultura de viță de vie sau cultura de pomi fructiferi.

Pe teritoriul orașului Flămînzi există condiții dintre cele mai favorabile pentru producerea deplasărilor de teren sub formă de surpări, diverse tipuri de alunecări de teren: în trepte, de tip ,,hârtop”, sub formă de cuiburi sau valuri. Aceste procese naturale de risc scot anual din circuitul agricol suprafețe mari de teren. Pentru a evita și reduce aceste procese este nevoie de a se aplica niște măsuri adecvate.

Relieful structural, ale cărui trăsături caracteristice sunt evidențiate de structura geologică, duritatea rocilor, se găsește în partea vestică a orașului Flămânzi prin gresii, prin calcare oolitice sau conglomerate mai dure.

Trepte largi de amfiteatru se potrivesc unor nivele de eroziune, astfel acestea sunt evidențiate în culmea Țâncușa (422 metri), Piscul Stejarului (368 metri), Dealul Frunzarului (396 metri). Ultima treaptă a amfiteatrului este redată de către Dealul Vărăriei și Dealul Stahna (233 metri).

Structura geologică monoclinală cu înclinare NNV-SSE este scoasă în relief de rețeaua de ape, care, datorită adâncirii și evoluției neîntrerupte, a condus la geneza unor văi cu trăsături dinstincte: văi consecvente, văi subsecvente și văi obsecvente (Tulburea, Stahna, Valea Miletinului, Valea Rea). Văile consecvente au o orientare conformă cu înclinarea stratelor, fiind caracterizate de simetria versanților, cu un profil longitudinal având o pantă mai mică decât înclinarea stratelor. Văile subsecvente sunt caracteristice pentru structurile monoclinale, având direcția de curgere, mai mult sau mai puțin, perpendiculară pe înclinarea generală a stratelor. Văile obsecvente sunt cele care curg în sens invers înclinării stratelor. Se caracterizează prin simetrie, dar au un profil longitudinal cu multe praguri și chiar cascade.

Relieful de acumulare a luat naștere prin depunerea unor cantități însemnate de sedimente în lungul principalelor artere hidrografice sau la baza unor denivelări mai accentuate în anumite sectoare cu aspect depresionar. Pe teritoiul orașului Flămânzi, acest tip de relief este prezent în lungul Râului Miletin, al principalilor săi afluenți, la schimbările importante de pantă sau la contactul dintre diferite trepte de relief. Șesurile, conurile de dejecție, terasele, glacisurile proluviale și coluviale sunt reprezentative pentru relieful de acumulare.

Pe suprafața șesurilor apar adesea procese care reprezintă o adevărată atracție turistică, precum ,,ochiurile glodoase” sau ,,sărăturile”. Valea Miletinului este însoțită pe alocuri de terase fluviale care de-a lungul timpului au fost devastate. O porțiune de terasă este încă observabilă, iar aceasta este Movila Părului (202 metri), din zona căreia se valorifică materiale de construcții precum: nisip, pietriș, gresii, argile. De menționat mai este faptul că tot această zonă, deține un potențial pentru plantații de viță de vie și livezi cu pomi fructiferi.

2.4. Caracteristici ale elementelor climatice

Fiind situat în partea de nord-est a țării, teritoriul orașului Flămînzi este supus influențelor climatice temperat-continentale de origine estică, care, în general vara sunt calde și uscate, iar iarna sunt reci și uscate. Asupra acestei zone acționează anticiclonul Ruso‐Siberian, care este un anticiclon ce constituie o arie de mare presiune, având caracter de semipermanență, iar anotimpul în care apare este anotimpul de iarnă. Formațiunea barică își are nucleul poziționat în partea central‐nordică a uscatului euro‐asiatic, în Siberia. Trăsătura sa este dată de masele de aer foarte reci, ce se extind progresiv spre vest alcătuind dorsala Voeikov. Acest anticilon antreneaza mase de aer foarte reci, unde iarna apar temperaturi foarte coborâte, pe fondul unei stabilități atmosferice pronunțate.

Astfel persistă influențele continentale, unde apare ariditatea, iar influențele vestice sunt estompate și continentalismul climatic iese în evidență prin precipitații mai reduse cantitativ, cu nuanțe de excesivitate date de creșterea extremelor, unde zona este reprezentată de climatul dealurilor și podișurilor. Cu toate aceste condiții climatice care se regăsesc la nivelul Podișului Moldovei, orașul Flămânzi are trăsături climatice specifice ce sunt condiționate de factori precum: așezarea geografică (situat în partea de nord-est a României, asupra acestei zone își face resimțită prezența anticiclonul Ruso-Siberian), orientarea și configurația formelor de relief (reprezentat de climatul dealurilor și podișurilor), diferențele de altitudine și în special dinamica generală, regională și locală a atmosferei, favorizând foenizarea aerului în partea vestică a orașului.

Temperatura este consecința directă a factorului radiativ, prin schimbarea radiației solare, în energie calorică. Astfel, temperatura aerului este exprimată în grade Celsius, și se definesc în stații meteo clasice, sau prin măsuratori cu ajutorul stațiilor automate. Pentru orașul Flămînzi, temperatura medie anuală este de 8,9° C, unde izoterma de 8,5°C trece prin vestul și nord-vestul orașului, iar izoterma de 9°C se poziționează pe înălțimile de 120 metri din câmpie. De remarcat este faptul că odată ce crește altitudinea, temperatura scade, atingând, la înălțimea de 350 metri, valori mai mici de 8°C. Vecinătatea dealurilor mai înalte favorizează stratificarea aerului rece în șesul Miletinului, al Bahnei și al Uricenilor, mai ales pe timp de noapte.

Tabel 1: Temperaturile medii, maxime și minime înregistrate în stația meteorologică Botoșani din anul 2017

În figura de mai sus se poate observa că trendul temperaturilor (medii, maxime și minime) este unul asemănător, însă acestea au mici diferențe. Temperaturile medii și maxime începând din luna ianuarie până în luna august sunt în continuă creștere, după care acestea scad progesiv până în luna decembrie. Temperaturile minime începând din luna ianuarie până în luna februarie cunosc o scădere, după care apare o creștere bruscă până în luna martie, iar de atunci, creșterea este progresivă până luna iulie. Începând cu luna august apare o scădere progresivă până în luna decembrie. Cantitatea medie anuală de precipitații căzute în orașul Flămânzi este de 525 mm. Luna iunie reprezintă perioada în care apar cele mai mari cantități de precipitații (78,4 mm), iar luna februarie, perioada cu cele mai puține precipitații (18,1 mm). Cea mai mare cantitate de precipitații cade în anotimpul vara, iar cantitatea minimă de precipitații se înregistrează în anotimpul iernii. Presiunea atmosferică prezintă un regim variabil și o repartiție neuniformă fiind cauzată de încălzirea diferențiată a suprafeței active. Aceasta ajunge la valori de 1000 mb în șesul Miletinului, al Bahnei și sub 970 mb în regiunile mai înalte precum Culmea Țîncușei sau Piscul Stejarului. Dinamica atmosferei este reprezentată de frecvența mare a vânturilor de nord-vest (31,3%). Viteza maximă a vânturilor variază între 5 m/s și 10,8 m/s. Valoarea medie apare în intervalul, 2,5 și 4 m/s. Cea mai mare frecvență a vânturilor apare în lunile: mai, iunie, iulie și august. Frecvența și viteza vânturilor de est și nord-est este mică, cuprinsă între 1,1 și 1,9 % cu 1,1 m/s până la 1,7 m/s.

2.5. Resurse hidrografice

Teritoriul orașului Flămânzi, ca restul județului Botoșani, se confruntă cu aceeași problemă. Problema se leagă de rețeaua hidrografică care este una slab dezvoltată, aceasta reprezintă repercursiunea poziției geografice, la care se adaugă climatul continental cu nuanțe excesive și a altor condiții de natură fizico-geografică. Sursa principală de alimentare cu apă a acestei zone o reprezintă precipitațiile.

Trăsătura principală a pânzei freatice din orașul Flămânzi o reprezintă, conținutul său în apă și prezența stratului acvifer aproape de suprafață, aflându-se la o adâncime de 5-8 metri. Renumite pentru potabilitatea lor sunt izvoarele captate, care au o scurgere permanentă sub formă de șipot, în dealurile Țiganca, Stahna, Holm, Cordun și Velnița. Astfel de strate acvifere se află la fundamentul orizonturilor de gresie, astfel se observă efectivul mare de fântâni ce sunt localizate în zonele de șes.

Rețeaua hidrografică care există în zona orașului Flămânzi este reprezentată de râul Miletin și afluenții acestuia. Râul Miletin este al treilea afluent important al râului Jijia, care reprezintă un afluent de dreapta a râului Jijia. Râul Miletin izvorăște din culmea Siretului superior de la altitudinea de 323 metri. Cel mai important afluent venit dinspre Dealul Mare este Pârâul Scânteia. De la Dealul Mare, râul Miletin ajunge un curs subsecvent de podiș și captează afluenții mai ales din stânga cum sunt: Pârâul lui Vasile și Pârâul Recea.

Afluenții Râului Miletin pe teritoriul orașului Flămânzi sunt de dimensiuni reduse. Pârâul Stahna are o lungime de 5 kilometri și izvorăște din Piscul Stejarului. Pârâul Tulburea reprezintă o lungime de 20 kilometri, având izvorul din Dealul Frunzarului. Înainte de vărsare, acesta captează și Pârâul Varnița, care vine din comuna Frumușica, primind ca afluent Pârâul Fundoaia. Pe stânga, Râul Miletin, primește Pârâul Voloca, izvorul fiind pe teritoriul comunei Copălău. Acesta se varsă în Râul Miletin în amonte de satul Chițoveni, unde se varsă și Pârâul Uriceni, Pârâul Stahna și Pârâul Bahna. Din zona de câmpie, cel mai important afluent al Râului Miletin, îl reprezintă, Pârâul Valea Rea, cu o lungime de 10 kilometri, ce izvorăște din Dealul Crucii și seacă perioade lungi, pe perioada verii.

Densitatea rețelei hidrografice permanente este de 0,5 km/km2, iar densitatea rețelei hidrografice temporare este de 1,0 km/km2, astfel densitatea totală este de 1,5 km/km2. Cifrele debitelor medii multianuale ne arată faptul că unul dintre cele mai bogate râuri în ape este Jijia ce are debite medii de 2,1 m3/s, astfel aceste rezerve de apă sunt mult mai reduse.

O altă formă de apariție a scurgerii maxime o reprezintă viiturile, ca drept consecință a ploilor torențiale din anotimpul verii.

2.6. Biodiversitatea (vegetația)

Biodiversitatea reprezentată de vegetație, pe teritoriul orașul Flămânzi ne arată un amestec al vegetației central-europene caracteristic pădurilor și celei europene caracteristice stepelor și substepelor continentale.

Dacă în trecut influențele climatice central-europene ajutau la extinderea speciilor de făgete și gorunetel, fiind localizate în special în vestul și nord-vestul orașului, în ultima perioadă, prin procesul de aridizare naturală a climei accentuat și al gradului ridicat de antropizare, vegetația de stepă și silvostepă a cunoscut o expansiune continuă pe direcția vest și nord-vest. Orașul Flămânzi este reprezentat de trei zone de vegetație: zona de pădure, zona de silvostepă și zona de stepă.

Zona de pădure este poziționată în nordul și nord-vestul orașului reprezentat de un climat mai umed și mai răcoros și de soluri argiloiluviale, astfel aici specia reprezentativă este fagul. Însă pe lângă fag (Fagus sylvatica), mai apar și alte specii precum: gorun (Quercus petraea) și stejarul pedunculat (Quercus robur), mai cresc carpenul (Carpinus betulus), jugăstrul (Acer campestre), teiul alb (Tilia tomentosa), teiul cu frunza mare (Tilia platyphyllos), arțarul (Acer platanoides), paltinul (Acer pseudoplatanus), frasinul (Fraxinus excelsior), plopul alb (Plopulus alba), sorbul (Sorbus torminalis), părul pădureț (Pirus piraster), mărul pădureț (Malus silvestris), cireșul păsăresc (Cerasus avium).

Arbuștii care reprezintă această zonă sunt: alunul (Coryllus avellana), cornul (Cornus mas), sângerul (Cornus sanguínea), lemnul-câinesc (Ligustrum vulgare), păducelul (Crataegus monogyna), măceșul (Roza canina), porumbarul (Prunus spinosa), călinul (Viburnum opidus), socul (Sambucas nigra), voiniceriul (Evonymuseuropaea). Plantele agățătoare și volubile au ca specii reprezentative următoarele: curpenul de pădure (Clematis vitalba) și hameiul (Humulus lupus), iar pe ramurile stejarului există un parazit ce se cheamă, vâsc (Loranthus europaeus).

Stratul de ierburi este alcătuit din graminee ca: obsiga (Brachypodium silvaticum), păișul de pădure (Festuca silvática), sunătoarea (Ypericum), umbra-iepurelui (Aspqragus officinalis), ghiocei (Galanthus nivalis), viorele (Scila bifolia), toporași (Viola adorata), grâușor (Ficaria verna), fragi (Fragaria vesca).

Zona de silvostepă, reprezintă partea ce continuă de la zona de pădure, reprezentând partea ce face trecerea de la pădure către stepă, astfel că în zona nostră, se evidențiază pe dealurile de sub 250 metri. Continentalismul climatului este în creștere, reprezentat de cernoziomuri levigate și soluri cenușii de pădure, astfel asociațiile de vegetație ce predomină sunt: gorunul, carpenul, teiul, cireșul sălbatic. Arbuștii sunt pretutindeni, la fel pajiștea cu asociații de plante de stepă.

Zona de stepă este reprezentată de niște fâșii având suprafețe reduse ca niște fâșii, unde pe soluri aluviale și molice, asociațiile de vegetație care erau specifice au dispărut datorită gradului de antropizare a suprafețelor prin apariția agriculturii, excepție fiind plantele specifice stepei care mai cresc pe terenurile păstrate sub formă de pășuni, iar datorită factorului geomorfologic, pe versanți există pajiști cu specii de plante xerofite și plante mezofite, iar pe șesuri și lunci se află o vegetație hidrofită.

Dintre graminee cităm: firuța (Poa bulbosa), păiușul (Festuca vallesiaca), iarba-bărboasă (Andropogon ischaemum), pirul (Agropyrum repens), obsigă (Bromus arvensis), coada-vulpii (Alopecurus genigulata).

Din familia leguminoaselor se găsesc: lucerna (Medicago sativa), trifoiul mărunt (Medicago lupulina), sulfina (Melilotus officinalis), iar din familia compozite, sunt prezente: coada-șoricelului (Achillea setacea), pelinița de stepă (Artemisia austriaca), iarba-mare (Inula helenium), păpădia (Taraxacum officinale), holera (Xanthium spinosum), romanița-de-câmp (Anthemis ruthenica).

Pe versanții Dealului Trestiana cresc tufe de porumbar (Prunus spinosa), iar în fâneața de pe Dealul Viei se găsesc clopoței (Campanulae), dediței (Anemone pulsatila) și ciuboțica cucului (Primula officinalis).

Pe lângă drumuri și în locurile virane există specii ca: urzica (Urtica dioica), cucuta (Conium maculatum), brusturul (Arctium tomentosum), mătrăguna (Atropa belladona), măsălarița (Hyoscyamus niger), spini diferiți.

Pe pășunile și fânețele umede, de pe lângă ape, se remarcă: piciorul-cocoșului (Ranunculus lingua), rogozul (Carex vulpina), pipirigul (Holoschoenus vulgaris). Speciile reprezentative ce se găsesc în rețeaua hidrografică sunt: săgeata-apei (Sagittaria sagittifolio), coada-calului (Equisetum), izmă (Mentha longifolia) îndeosebi pe Iezer, stânjenelul (Iris), plopul (Plopus), salcia (Salix alba), arinul negru (Alnus glutinosa), răchita (Salix fragilis).

Orașul Flămânzi deține și o vegetație de luncă unde există un exces de umiditate pe solurile aluviale, astfel de zone reprezentative sunt șesurile Râului Miletin și afluenților săi unde speciile de plante sunt iubitoare de umezeală și arbori de esență moale (salcia, răchita, plopul, teiul). Pe suprafațele ce sunt bogate în sărături apare o vegetație tipică care se cheamă, vegetație halofilă.

În apropierea orașului Flămânzi, mai exact în comunele învecintate, pe lângă pomi fructiferi, mai sunt și specii de arbori și arbuști ornamentali, dintre care amintim: teiul argintiu (Tilia argentea), tuia (Thuya orientalis), pinul (Pinus silvestris), molidul (Piceea excelsa), castanul sălbatic (Aesculus hippocastanum), plopul piramidal (Popului italica), dudul alb și negru (Morus alba), liliacul (Syringa vulgaris), iasomia (Jasminum officinale), iar pe marginea drumurilor sunt specii de vegetație reprezentate de: salcâmi, tei și nuci.

2.7. Biodiversitatea (fauna)

Biodiversitatea reprezentată de faună, pe teritoriul orașul Flămânzi, ne indică cu ajutorul vegetației, a două provincii faunistice, care este într-o strânsă legătură cu vegetația. Prima este provincia central-europeană, care se află în vest, nord-vest cu o faună tipică pădurilor de foioase. Cea de-a doua provincie este provincia sarmato-pontică este poziționată în est și sud-est cu o faună ce corespunde vegetației de stepă și silvostepă.

Fauna pădurilor de foioase cunoaște un declin deoarece impactul omului a redus arealul acestora prin tăieri masive a suprafețelor de pădure, pentru valorificarea lemnului. Cu toate acestea, dintre mamifere sunt bine reprezentate: căprioara (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), lupul (Canis lupus), însă declinul speciilor este reprezentat de: vulpe (Canis vulpes), bursucul-viezure (Meles meles), iepure (Lepus europaeus), veverița (Sciurus vulgaris).

Păsările reprezintă un efectiv considerabil și variat, astfel amintim: ciocănitorile (Ficus viridis), ciocănitoarea pestriță (Dendrocopos major), răpitoare de noapte ca: huhurezul, cucuveaua, buha. De asemenea, se mai găsesc: gaița (Garrulus glandarius), pițigoiul (Parus major), coțofana sau țarca (Pica pica), cerbul (Corvus corox), stăncuța. (Corvus monedula), cioara grivă (Corvus corone).

Unele păsări sunt specii migratoare, astfel ele sunt sezoniere pe anotimpul verii în zona orașului, astfel printre acestea, amintim de: cinteza (Fringilla coelebs), porumbelul de scorbură (Columba oenas), turturica (Streptopelia țurțur), cucul (Cuculus canorus), privighetoarea (Luscinia luscinia), graurele (Oriolus oriolus), pitulicea (Phylloscopus collibita), pupăza (Upupa epops). Altele specii sunt sezoniere pe anotimpul iernii, cum ar fi: huhurezul cu coadă lungă (Strix uralensis), cinteza de iarnă (Fringilla montifringilla). În celelalte anotimpuri: primăvara și toamna, găsim unele păsări de tranzit, ca: sitarul (Scolopax rusticóla) și becaținele (Capella gallinago).

Reptilele au și ele specii reprezentative, însă ele mai rare: vipera (Vipera beris), brotăcelul (Hyla arborea). Dăunătorii pomilor în această zonă sunt: omida păroasă a stejarului (Porthetria dispar), omida verde (Tortrix viridana) și croitorul (Cerambycidae).

Fauna vegetației de stepă este prezenta în toate zonele orașului Flămânzi. Dintre mamifere întâlnim: popândăul (Citellus citellus), hârciogul (Cricetus cricetus), șobolanul (Rattus rattus), șoarecele de câmp (Microtus arvalis), șoarecele de casă (Mus musculus), cârtița (Talpa europaea), dihorul (Mustela putorius), nevăstuica (Mustela nivalis), iepurele (Lepus europaeus), vulpea (Canis vulpes), liliacul (Myotis myotis) .

Păsările care viețuiesc în această zonă de stepă în tot timpul anului sunt: guguștiucul (Streptopelia decaocto), potârnichea (Perdix perdix), cucuveaua (Athene noctua), ciocârlanul (Galerida cristata), vrabia de casă și de câmp (Passer domesticas și Passer montanus), cioara de semănătură (Corvus frugilegus), sticletele (Carduelis carduelis).

Speciile de vară reprezentative sunt: ciocârlia (Alauda arvensis), prepelița (Cortunix cortunix), rândunica (Hirundo rustica), lăstunul (Delichon urbica), graurul (Sturnus vilgaris), iar speciile de iarnă are ca reprezentanți: șorecarul încălțat (Buteo lagopus), mătăsarul (Bombycilla garrulus), pasărea omătului (Plectrophenax nivalis) inărița sau țînțarul (Carduelis flammea).

În zona luncilor se găsesc specii ca: șopârla, ciocănitoarea pestriță, găinușa, iar speciile de vară din zona lacurilor sunt: stârcul cenușiu sau bâtlanul (Ardea cinerea), stârcul roșu (Ardea purpurea), egreta mică (Egretta garzeta), lișița (Fulica atra), gâscă sălbatică mare (Anser anser), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), barza (Ciconia ciconia), rața mare (Anas platyrchynchis).

Fauna acvatică este compusă, în special din pești: crapul (Ciprinus carpio), crapul chinezesc (Hipophtalmichtis molitrix), carasul (Carassius carassius), șalăul (Sander lucioperca), porcușorul (Gobio gobio), zvârluga (Cobitis taenia), iar dintre crustacee amintim de: rac (Astacus fluviatilis).

Fauna poate fi valorificată cinegetic și piscicol, dar și prin contribuția la menținerea echilibrului ecologic (păstrarea unui echilibru optim a lanțului trofic). Fauna cinegetică este esențială pentru orașul Flămânzi. Procentul ne arată că animalele vândute sunt pentru diverse scopuri: pentru nevoi alimentare (iepuri, mistreți, căprioare, rațe, porumbei), pentru blană (jderi, nevăstuici, pisici sălbatice, vulpi, iepuri), pentru trofee. Fauna piscicolă contribuie pentru calitățile sale nutritive. Foarte esențială este fauna pentru păstrarea eficientă a lanțului trofic, iar reducerea efectivului sau dispariția unei anumite specii are ca drept consecință, dereglarea lanțului trofic prin creșterea numerică a unei specii, dispariția unei specii, apariția sau dispariția de dăunători, ș.a.

Creșterea demografică, extinderea și intensificarea agriculturii, a traficului rutier, reducerea pajiștilor, mlaștinilor, bălților, vânatul și pescuitul abuziv reprezintă surse periculoase asupra faunei care au dus la restrângerea arealelor, modificarea componenței faunei, reducerea numerică și dispariția unora dintre specii. În trecut existau specii care azi nu mai sunt prezente, din care menționăm: bourul, castorul, antilopa, tarpanul, care erau prezente în arealul zonei Flămânzi. Mai recent a dispărut dropia. A scăzut simțitor, la limita echilibrului ecologic, numărul unor mamifere (lupi, iepuri, vulpi, jderi, vidre), păsări de interes cinegetic (prepelița, potârnichea, rața, sitarul).

2.8. Învelișul de sol

Asupra învelișului de sol acționează o serie de parametri. Un parametru este altitudinea care este mai coborâtă de la nord-vest (422 metri) spre sud-est (150 metri), unde apare o etajare a solului, care corespunde cu etajarea vegetației și a faunei (biodiversității). Prezența reliefului reprezentate prin structuri monoclinale, creează asimetrii asupra vegetației și faunei, deci creează și asimetrii asupra învelișului de sol. Pe versanții prelungi cu expoziție sud-estică sunt soluri mai puțin evoluate, în timp ce pe culmile mai înalte și frunțile de cuestă, dominante sunt solurile de pădure.

Condițiile bioclimatice se etajează spre sud și sud-est în strânsă concordanță cu etajarea descendentă a reliefului. Așa se explică de ce în părțile mai înalte ale reliefului predomină soluri mai evoluate de tip central-european (brune și brune podzolice), în timp ce spre est și sud-est, cu relief mai coborât și supuse influențelor continentale predomină cernoziomurile și cernoziomurile levigate. Sărăturile apar condiționate de marne salinizate și de un climat arid, specific estului și sud-estului orașului. Apele superficiale, apele freatice și apele stagnante, joacă un rol important în special în zonele luncilor râurilor, conducând la apariția solurilor hidromorfe și salinizate. Activitatea umană directă (lucrări agricole, îngrășăminte) sau cea indirectă (modificarea factorilor: climă, vegetație, ape), au condus la apariția eroziunii accelerate a solurilor pe versanți prin extinderea excesivă a culturilor în dauna învelișului vegetal protector.

Pe teritoriul orașului se disting două zone sau etaje de sol: zona solurilor argilo-iluviale corespunzătoare vegetației forestiere din nord și nord-est și zona solurilor molice, cernoziomice care corespunde suprafețelor de stepă și silvostepă, din părțile estice și sud-estice.

Zona solurilor argilo-iluviale, este reprezentată de solurile brune și solurile cenușii de pădure, iar în zona solurilor de stepă și silvostepă se găsesc, cernoziomuri cambice și cernoziomuri propriu-zise.

Solurile intrazonale, constituie fenomenul de eroziune a solurilor, care afectează suprafețe vaste, în special pe versanți unde au o evoluție puternică care ne indică faptul că nu se mai recunoaște tipul genetic, astfel apar regosoluri sau petice de rocă la zi, în zone ca: Dealul Crucii, Piciorogani. În zonele afectate de alunecările de teren ca: Stahna, Dealul Crucii, Matca, Voloca, Piciorogani, învelișul de sol este și mai complex, astfel alături de solurile erodate și solurile nedezvoltate, apar și soluri hidromorfe, cauzate de activitatea omului (defrișările, desțelenirile și dezvoltarea culturilor pe versanți).

Solurile brune sunt localizate pe dealurile din vestul și nord-vestul orașului, cu înălțimi între 300-422 metri, ce corespund vegetației de foioase cu sau fără specii de fag. Conținutul solurilor este reprezentat de: humus, cu procente între 1-8% azot, cu pondere între 0,08-0,3%, fosfor, reprezentat de un procent între 0,07-0,15%, arată că solurile sunt mezobazice cu un PH situat între valorile de 5-6.

Solurile cenușii, sunt localizate în Coasta Moldavă, Dealul Ponoarelor, Frunzarului și Dealul Flămânzi cu altitudini între 200- 300 metri, iar ele corespund silvostepei mai înalte și estului zonei de pădure. Aceste soluri au un PH ce se află între valorile de 5,6-6,8 și au un conținut moderat de humus, azot și fosfor.

Cernoziomurile levigate dețin cea mai mare parte a câmpiei din estul și sud-estul orașului. Acest tip de sol ocupă suprafețele cu altitudini între 100-200 metri, culmile interfluviilor, versanții slab înclinați, terasele. Ele se asociază cu cernoziomurile tipice, dar însă mai apar și sărături, mlaștini. Au o fertilitate naturală ridicată, permeabilitate moderată, textură mijlocie, conținut apreciabil în humus (3-5%), azot (0,15- 0,25%), fosfor (0,1-0,2%), grad ridicat de saturație în baze (85-90%), PH, 6,6-7,2 și biologice; o bună mobilizare a substanțelor nutritive, o ridicată capacitate de amonificare și nutrifîcare. Fertilitatea lor este bine valorificată în anii cu precipitații normale și bine repartizate în timpul ciclului vegetativ.

Cernoziomurile au o răspândire redusă, corespunzând suprafețelor de stepă propriu-zisă, apoi pe terasele inferioare, glacisuri și poale de versanți. Acestea au o fertilitate naturală ridicată, indicată de calitățile orizontului A, cu grosimi între 40-50 centimetri, bogat în humus (3,5-5,5%), azot (0,15-0,25%) și fosfor (0,12- 0,2%), cu grad ridicat de saturație în baze (90-100%), cu reacție neutră sau slab alcalină (PH 7-7,5) și însușirile fizice deosebite (afânare, textură mijlocie, drenaj normal) și biologice favorabile (intensă activitate biologică, humificare, nitrificare, amonificare). Fertilitatea lor este diminuată de lipsa de precipitații în sezonul cald. Solurile intrazonale și slab dezvoltate sunt: solurile aluviale, hidromorfe, holomorfe și litomorfe.

CAPITOLUL 3: TOPONIMIA

3.1. Toponimia orașului Flămânzi

Dicționarul toponimic al României, realizat pe provincii istorice, ca deziderat național, a încercat să cumuleze în câmpul semantic al formulei denominative și aspectele dialectale, mai ales la nivel lexical, reușind, pe lângă o inventariere notabilă a termenilor geografici populari, să marcheze și o dinamică vie a raportului dintre toponim și termenul entopic corespunzător.

Denumirile toponimice sunt creații ale poporului transmise din generație în generație. În orașul Flămânzi, formele de relief, apele, localitățile poartă nume proprii, care, adesea, le caracterizează și le consacră particularitățile.

Denumirile reprezentative de localități, ape, fac parte din toponimia majoră, iar numele date unor forme de relief, repere agrare fac parte din toponimia minoră. În general toponimia majoră este mult mai redusă decât toponimia minoră.

Pe teritoriul orașului Flămânzi întâlnim următoarele categorii de toponimice:

toponime care evocă natura terenului: Bahnă, Balta Albă, Gura Hleiului etc.;

toponime care reflectă, structura geologică a terenului ca: Pietrosul, Curătura, Hîrtopul etc.;

toponime care arată o însușire a locului: Sărături, Puturoasa, Tulburea etc.;

toponime derivate de la nume de persoană: Țugui, Aslam, Roibu etc.;

toponime care arată raporturi de proprietate: Iazul lui Dubiță, Podul lui Alexii, Cotu Beicului etc.;

toponime care vorbesc despre ocupația locuitorilor: Cărarea Pietrarului, Dealul Ciurarilor, Dealul Vărăriei etc.;

toponime care vorbesc despre credințe, superstiții, obiceiuri: Dealul Crucii, La Troiță, Țintirimul bisericii etc.;

toponime care amintesc existența unor foste așezări omenești sau a unor instituții: Drumul Hîrlăului, Drumul Poștei, La Curte, Odaia Veche etc.;

toponime care se referă la originea locală sau evocă amintirea unor evenimente istorice: Drumul lui Cuza, Drumul Tătarilor, Bosînceni, Cordun etc.;

toponime psihologice care consemnează îndeosebi calificări stabilite de anumite caracteristici ale terenului sau calificări date locuitorilor: Flămînzi, Hranaci, Patruzeci de Fălci etc.

Cu puține excepții, toponimia locală nu a suferit schimbări radicale. Chiar acolo unde factorii care au generat toponimicul au dispărut, numele topice se mențin (exemplu este Odaia lui Vasile Vodă se menține Odaia Veche).

De asemenea putem remarca pentru toponimia orașului Flămânzi că pe pământurile productive toponimele sunt mai rare, densitatea lor crescând acolo unde terenul este accidentat și prezintă forme de relief variate, precum și în pădure.

Pe teritoriul orașului datele din toponimie se referă la: toponimia majoră (nume de localități) și datele din toponimia minoră (nume pe care le poartă formele de relief, nume reprezentând diferite repere agrare etc.). Din toponimia majoră amintim de:

Flămânzi, numele satului este menționat la 4 septembrie 1605 și aparține categoriei celor psihologice. Pe moșie au fost aduși oameni să lucreze din diferite părți: Bucovina, Galiția. Fiind săraci și lipsiți de toate, vecinii i-au numit „flămînzi”.

Cordun, sat așezat pe același deal – Dealul Flămânzilor – unde s-au așezat ulterior locuitori veniți după 1775 din Bucovina. Ei au format un sat pe partea dinspre sud-est a dealului pe malul drept al pârâului Tulburea pe care cei din Flamânzi l-au numit Cordun, adică oameni veniți de dincolo de frontieră (cordon, cordoane – frontieră, graniță – cuvânt învechit).

Poiana, sat așezat în partea de nord a localității Flămânzi, pe malul stâng al pârâului Tulburea, numit astfel pentru faptul că primii locuitori ai satului, veniți tot din Bucovina, și-au construit casele într- o poiană (Poiană – loc în pădure lipsit de copaci și acoperit cu flori). Cu timpul, pădurea a fost tăiată, satul s-a extins spre nord până la pârâul Stahna. In acest timp, teritoriul satului s-a întins, deoarece oamenii au ales acele locuri potrivite pentru cultivarea terenului cu legume sau plantarea lui cu pomi fructiferi. Astfel au apărut toponimicele: Săhăicani, Țarna Poienii, Țărinca, Curătura, Velința etc.

Uriceni are la origine cuvântul “uric“ – act de întărire prin care răzeșilor li s-a permis de către Ștefan cel Mare să întemeieze o slobozie. Satul este așezat pe malul stâng al pâraielor Stahna și Tulburea, iar din anul 1948 se numește Nicolae Bălcescu. Propunerea de schimbare a denumirii vechi a satului, Uriceni, cu numele nou se pare că s-a făcut la propunerea primarului de atunci (1948), care credea că Uriceni derivă din urâți (oameni urâți, sluți). In realitate se încerca schimbarea unor denumiri cheie, esențiale, cu nume lipsite de semnificații (Nicolae Bălcescu în Moldova).

Chițoveni, sat așezat pe malul stâng al râului Miletin la nord-est de Prisacani. Toponimul provine de la Chițoc, primul locuitor de aici . Și în jurul acestui sat au apărut o serie de toponime, care se referă la ocupațiile locuitorilor (agricultori, crescători de animale) ca: Țarina, Dealul Staniștii etc.

Prisacani, sat pe malul stâng al râului Miletin, numele topic provenind de la prisacă , loc unde se așează stupii de albine. Locuitorii de aici se ocupau cu creșterea albinelor, lucru verosimil, deoarece satul este în câmp. Asociat acestui topic apare un alt nume, La Știubeie (știubei = stup de albine), situat la circa 5 km distanță de sat, probabil loc de tabără al albinelor pe timp de vară.

Sqtul Bosînceni, este situat pe partea dreaptă a Drumului European E 58. Toponimul arată originea locală a celor care au pus bazele satului. Acest sat, înființat la 1830, a fost populat cu “bosânceni“, oameni veniți din Bosanci – Bucovina. O parte a satului este așezată pe Dealul Tamba, care mai târziu s-a numit cătunul Tamba. În prezent, cătunul Tamba și Bosânceni s-au contopit cu satul Nicolae Bălcescu.

Balta Roșie, cătun cu 15 case, așezat în partea de est a satului Prisăcani de care aparține. Topicul provine de la “loc în câmp cu sărături unde vegetația în timpul verii se usucă și se înroșește“.

Tulburea, pârâu ce izvorăște din pădurea Flămânzi și desparte satele Flămânzi de Poiana și Nicolae Bălcescu. Porțiunea ce o străbate la ieșirea din pădure se caracterizează printr-un sol humos. Atunci când apele cresc în debit, culoarea lor este cenușie, “tulbure“.

Stahna, cot al satului Nicolae Bălcescu, așezat pe dealul cu același nume pe malul stâng al pârâului Stahna. In trecut se numea Stavna, menționat ca pârâu în anul 1579. Toponimicul derivă de la stahnă – mlaștină din stagna.

Tamba, cot al satului Nicolae Bălcescu, ce și-a luat numele de la dealul și podișul pe care, este așezat. Pădurea dispărută de pe acest loc purta același nume.

3.2. Analiza geografică a antroponimelor

Geografia culturală și geografia istorică sunt ramuri ale geografiei umane. Geografia culturală are ca obiect de studiu evidențierea distribuției spațiale a particularităților culturale ale comunităților umane (particularități evidențiate de structura etnică, de cea lingvistică și de cea confesională a populației).

Antroponimele reprezintă termeni și expresii folosite de către un locutor pentru recunoașterea unui individ sau a unui grup de indivizi. Aceste antroponime sunt alcătuite din nume proprii de ființe umane, care reprezintă prenume, patronime sau porecle.

În ceea ce privește orașul Flămânzi putem spune că populația este reprezentată de antroponime ce au origini diferite, astfel se evidențiază antroponime ce fac referire la structura profesională, antroponime ce se referă la structura etnică, apar antroponime cu origine geografică, antroponime cu origine religioasă, unele antroponime sunt derivate din porecle, iar o ultimă categorie sunt acele antroponime a căror origine nu poate fi stabilită cu exactitate.

Antroponimele ce reprezintă originea geografică din orașul Flămânzi sunt în număr de patru antroponime: Ungureanu, Munteanu, Zămoșteanu și Corduneanu, astfel patronimul Ungureanu este cel ce predomină în orașul Flămânzi în raport cu celelalte patronime legate de originea geografică.

Ungureanu reprezintă patronimul ce este folosit mai frecvent la est și sud de Carpați, precum și la sud de Dunăre (în special la românii din ținutul Timoc), pentru a-i denumi, în general, pe românii originari din ținuturile de la vest de Carpați, ocupate de Ungaria. De menționat este faptul că ungurenii nu reprezintă unguri. Acest patronim s-a încetățenit, după anul 1001, anul începutului ocupării ținuturilor intracarpatice de către Regatul Ungariei, dar anterior secolului al XV-lea (când pare a se fi definitivat varianta sovejană a Mioriței, unde, alături de baciul moldovean și de cel vrâncean, apare și unul ungurean). Sub numele de ungureni, românii din ținutul Timoc îi desemnează pe cei veniți de la nord de Dunăre, din provinicia istorică Banat, spre a-i deosebi de țărani, între care se deosebesc localnicii, dar și cei veniți din Țara Românească. Frecvent, antroponimic, așezarea ungurenilor din Banat la sud de Dunăre este atestată de patronimul, cu sufix sârbizat, Ungurjanović.

Munteanu ca patronim atestă o origine în partea de sud a Moldovei, în Dobrogea și la vest de Carpați, unde înțelesul numelui este de „originar din Muntenia”. Mai apare, în partea de nord a Moldovei și în originea din zona muntoasă moldovenească a strămoșilor celor care îl poartă.

Corduneanu este patronimul ce îi menționează pe strămoșii celor emigrați în teritoriul rămas Principatului Moldovei de dincolo de cordun, frontiera fixată de Imperiul habsburgic pentru delimitarea viitoarei „Moldove austriece”, redenumită, ulterior, Bucovina.

Antroponimele ce reprezintă structura profesională din orașul Flămânzi este evidențiată de antroponime din sectorul primar în procent de 36% (Baciu, Ciobanu, Curecheru, Jitariu/Jitaru, Pădurariu/Păduraru, Văcariu), sectorul secundar raportat la 24% (Butnaru, Cojocariu, Ferariu, Murariu, Oloeriu, Străchinaru) și sectorul terțiar prin ponderea de 40% (Adăscăliței, Chelaru, Cimpoeșu, Dăscălescu, Popovici, Postelnicu, Stoleriu, Vornicu). Astfel se poate constata un echilibru între sectorul primar (activități agricole, forestiere, pescuit) și sectorul terțiar (sectorul serviciilor).

Sectorul primar

Baciu, este un patronim ce evidențiază o activitate agricolă care era reprezentată de ciobanul însărcinat cu facerea brânzei într-o stână.

Ciobanu, reprezintă un patronim care ne indică o activitate agricolă cu referire la persoana care paște, care păzește și care îngrijește oile.

Curecheru, patronim reprezentat al unei activități din sectorul primar ce arată că este o persoană ce cultivă și vinde planții de varză.

Jitariu/Jitaru, un alt patronim din sectorul primar care ne indică faptul că este vorba de acea persoană ce era angajată să păzească semănăturile.

Pădurariu/Păduraru, sunt patronime ce desemnează o activitate forestieră, unde sarcina principală a acelei persoane este păzirea unei păduri.

Văcariu, patronim ce se leagă de activitatea de creșterea animalelor, astfel că persoana sau persoanele desemnate se ocupau cu mersul vacilor la păscut și cu păzirea acestora.

Sectorul secundar

Butnaru, reprezintă un patronim ce evidențiază o meserie a sectorului secundar în care persoana reprezenta un meșter ce confecționa sau repara vasele făcute din doage, îi se mai spunea dogar.

Cojocariu, un alt patronim care reprezintă sectorul secundar, ne arată că persoana avea ca drept ocupație vânzarea sau confecționarea de cojoace, căciuli, pieptare și blăni.

Ferariu, patronim care atestă structura profesională în sectorul secundar ne indică faptul că persoana se ocupa cu prelucrarea fierului.

Murariu, reprezintă un patronim ce face referire la sectorul economic secundar care se referă la o persoană ce poate reprezenta două ipostaze: fie persoana care era proprietar sau conducător al unei mori, fie un muncitor într-o astfel de moară.

Oloeriu, alt patronim ce evidențiază sectorul secundar prin faptul că persoana este un meșteșugar care face și vinde oale și alte obiecte din lut ars.

Străchinaru, reprezintă ultimul patronim ce îl întâlnim din sectorul secundar, care ne indică faptul că persoana era un meseriaș care făcea străchini.

Sectorul terțiar

Adăscăliței/Dăscălescu, reprezintă patronime ce se referă la sectorul serviciilor, astfel că primele unități de învățământ au apărut pe lângă lăcașuri de cult, iar acest patronim a început, treptat, din secolele XVIII-XIX, să capete și sensul de învățător și profesor.

Chelaru, patronim reprezentat al sectorului serviciilor, era o persoană, slujbaș care, la o casă mare, avea asupra ei cheile casei, mai ales, cheile de la cămară și de la pivniță.

Cimpoeșu, atestă faptul că patronimul se lega de zilele de sărbătoare, prilejuite fie de vreo sărbătoare religioasă, fie de un moment deosebit în viața familiei: botez, cumetrie, cununie și altele.

Popovici, reprezintă un patronim care desemnează o persoană care oficiază cultul religios, fiind, în această poziție, ca mijlocitor între om și divinitate și reprezentant al enoriașilor în sfera sacrului.

Postelnicu, patronim ce face referire la o persoană care poseda un titlu dat unui membru al Sfatului domnesc, care avea ca sarcină, să îngrijească camera de dormit a domnului și organiza audiențele la domn, iar acest titlul era dat doar boierilor.

Stoleriu, patronimul acesta ne arată că este vorba de un meseriaș care executa lucruri de lemn (scaune, mese) mai subțiri de cât cele făcute de dulgher.

Vornicu, patronim ce ne indică că este vorba de un mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești.

Antroponimele ce reprezintă structura etnică a orașului Flămânzi este conturată de două antroponime: Cazacu și Rusu. Astfel se poate observa că predomină mai mult patronimul Cazacu (60%), față de celălalt patronim, Rusu (40%).

Cazacu, reprezintă un patronim ce poate să se refere la slavii răsăriteni, în general. Cum, însă, detașamentele căzăcești, cu sarcini militare, contra tătarilor, au fost conduse inclusiv de români, menționăm acest patronim cu rezerve.

Rusu, este un patronim ce îi desemna, în trecut pe strămoșii ucrainenilor de azi. Aceștia vorbeau, în Evul Mediu, un dialect al limbii ruse. Probabil, păstrarea etnonimului de ruși, de către români, se leagă și de prestigiul primului stat rus, a cărui capitală se afla la Kiev, actuala capitală a Ucrainei. Cu actualii ruși, românii au venit în contact direct abia în secolul al XVIII-lea. Cum capitala Rusiei țariste se găsea, atunci, la Moscova, rușii de azi au fost numiți moscali sau muscali.

Antroponimele ce reprezintă structura religioasă a orașului Flămânzi este conturată de următoarele antroponime: Anghel, Anton, Apostol, Ilie, Luca, Matei, Toma și Zaharia. Aceste antroponime scot în evidență anumite trăsături pe care persoanele le posedau și erau asemănătoare cu a celor originari. Penultima categorie o reprezintă antroponimele ce reprezintă poreclele, din care menționăm: Bălan, Cucu, Grosu, Mititelu, Morcov, Roșu, Strîmbu, ș.a. Iar ultima categorie de antroponime este constituită din restul antroponimelor ce nu pot fi definite.

Concluzia finală după efectuarea acestor analize asupra antroponimelor din orașul Flămânzi ne arată că antroponimele ce pot fi definite (definite de structura profesională, de structura etnică, de originea geografică, de originea religioasă, de porecle) este reprezentat de o proporție de 20%, astfel că restul de 80% de antroponime ale acestui oraș încă nu li se știe originea exactă sau apar anumite incertitudini în analiza acestora.

Din cele ce pot fi definite se poate spune că majoritatea lor au ca proveniență porecle (9%), urmate de cele ce derivă din structura profesională (5%), cele de origine geografică (3%), de cele care sunt de origine religioasă (2%) și de structura etnică care este doar 1%. Astfel prin această analiză se poate afla istoria strămoșilor acestui oraș

CAPITOLUL 4: CARACTERISTICI UMAN – GEOGRAFICE ALE ORAȘULUI FLĂMÂNZI

4.1. Dinamica populației orașului Flămânzi

4.1.1. Procesul de populare și dezvoltare a orașului Flămânzi

Primul document care pomenește numele satului Flămânzi cu toate că satul este cu mult mai vechi decât atestarea sa documentară, datează din data de 4 septembrie 1605, scris în limba slavonă, în cancelaria voievodului Ieremia Movilă, cu două peceți aplicate, unde în text apar multe locuri albe.

Orașul Flămânzi are o istorie bogată fiind atestată documentar încă din secolul XVI, astfel în anul 2005 se sărbătoreau 400 de ani de la prima atestare documentară a localității, însă pe teritoriul ei s-au găsit vestigii arheologice care ne indică faptul că au existat așezări pe acest teritoriu încă din epoca primitivă și epoca antică. Cu toate acestea, localitatea s-a făcut cunoscută atât în țară cât și în străinătate ca fiind locul de unde a izbucnit marea răscoală țărănească din anul 1907, care a devenit simbolul setei de dreptate a țăranului român. Documente ale acestei răscoale se găsesc în expoziția din cadrul consiliului local al orașului, la muzeul din Botoșani și arhivele statului din Botoșani și din Iași, precum și la Universitatea Alecandru Ioan Cuza din Iași.

Cunoașterea exactă a numărului locuitorilor, din cele mai vechi timpuri, este dificilă din cauza lipsei unor date statistice complete, precum și de modificările ce au avut loc de-a lungul anilor în organizarea administrativ-teritorială a orașului.

Primele date despre populația orașului Flămânzi le aflăm din catagrafiile fiscale, întocmite în vederea stabilirii birului, însă aceste statistici nu sunt complete pentru că, în acele timpuri, se făcea doar un recensământ fiscal, în vederea stabilirii familiilor care trebuiau să plătească impozite, nu și numărul persoanelor componente ale acestor familii. Din aceste motive nu putem cunoaște numărul locuitorilor acestor meleaguri de-a lungul timpurilor.

Prima mențiune documentară privind populația din Flămânzi o întâlnim în catagrafia din anul 1774. Din acest document aflăm că la acea dată existau în satul Flămânzi 44 de case cu tot atâția capi de familie, din care 37 birnici (plătitori de bir) și 7 scutelnici. Condica liuzilor (contribuabililor) din anul 1804 înscrie la recensământul fiscal 152 capi de familie, care trebuiau să plătească 2208 lei bir pe an.

În Condica Visteriei Moldovei din anul 1816 este menționat că Flămânzii și Picioroganii au 205 locuitori. Ceva mai multe date referitoare la numărul și starea populației de pe Moșia Flămînzi întâlnim în catagrafia Ținutului Hîrlău din anul 1820. Aici se menționează că satul Flămînzi, dimpreună cu satul Piciorogani numără 662 capi de familie, din care 338 erau birnici, 274 scutelnici și 25 breslași.

Din cauza birurilor tot mai mari impuse de ocârmuire și a exploatării nemiloase de către boieri, țăranii fugeau de pe moșie în anul 1826 datele statistice arată că numărul familiilor este de 600 .

Catagrafia din anul 1832 consemnează existența a 533 capi de familie. Scăderea numărului brațelor de muncă îi determină pe boieri să trimită după oameni din alte părți. Așa că în anul 1835 Flămînzi avea 558 gospodării, mai mulți locuitori chiar decât reședința ținutului Hîrlău care avea 414 gospodării. Trei ani mai târziu, catagrafia din anul 1838 consemnează 481 capi de familie, și numărul mare de țărani plecați în pribegie.

Primul recensământ oficial, întocmit după criterii modeme, are loc în perioada 1859-1860 și înregistrează în Flămînzi o populație de 886 persoane, iar în Uriceni 729 persoane.

În anul 1865 are loc noua organizare a legii comunale, statistici consemnând constituirea comunei Flămînzi compusă din satele Flămînzi și Prisacani, ambele având un număr de 472 familii și comuna Uriceni compusă din cătunele Uriceni și Chițoveni având 276 familii.

Anul 1891 aduce noi date privind populația comunelor Flămînzi și Uriceni. Astfel, comuna Flămînzi, alcătuită din satele Flămînzi, Cordun, Poiana și Prisacani, are 516 familii cu 2895 suflete, iar comuna Uriceni, formată din satele Bosînceni, Chițoveni, Stahna, Tamba și Tulburea, are 650 familii cu 1680 suflete.

Recensământul populației din anul 1899 înregistrează la comuna Flămînzi 632 familii cu o populație de 2678 locuitori, iar în comuna Uriceni 438 familii cu 1932 locuitori.

La 19 decembrie 1912 recensământul populației înscrie o populație de 6487 locuitori . La acest recensământ comuna Flămînzi cuprindea satele comunei Uriceni și satul Cotu Rușilor, care în prezent este sat component al comunei Copălău.

Recensământul din anul 1930 consemnează, în comuna Flămînzi, 4225 locuitori, iar în comuna Uriceni 3591 locuitori. La acest recensământ în comuna Uriceni este cuprinsă și populația din satul Prisacani.

La recensământul populației din anul 1956 se constată existența a 5514 locuitori la comuna Flămînzi și 5296 locuitori la comuna Nicolae Bălcescu.

În anul 1966 populația comunei Flămînzi era de 6034 locuitori, iar a comunei Nicolae Bălcescu de 5735 locuitori.

Recensământul populației din anul 1977 consemnează că numărul locuitorilor la Flămînzi este de 6141, iar comuna Nicolae Bălcescu are 5595 locuitori. Cel mai mare număr de locuitori înregistrat la Flămînzi este de 13689, întâlnit în anul 1988.

La recensământul populației din anul 1992 numărul locuitorilor a scăzut la 11564, la recensământul populației din 2002 au fost înregistrați 11799 locuitori iar la recensământul din anul 2011 numărul locuitorilor scade la 10136.

Potrivit informațiilor rezultate de la Recensământul Populației și Locuințelor, prelucrate de Direcția Județeană de Statistică Botoșani, în anul 2011, populația stabilă a orașului Flămînzi era de 10136 de persoane.

4.1.2. Bilanțul natural al orașului Flămânzi

Prin dinamica populației se înțelege totalitatea modificărilor ce determină numărul populației, structura și răspândirea populației unui teritoriu, într-un anumit interval de timp, ca urmare a nașterilor, a deceselor, a imigrărilor și emigrărilor. Dinamica populației trebuie privită din două unghiuri:

ca mișcare naturală, ce se referă la mobilitate demografică;

ca mobilitate teritorială, care aduce în discuție migrațiile.

Bilanțul natural al unei populații, se raportează la o anumită perioadă, având valori absolute, aceasta reprezintă diferența dintre cele două elemente ce o compun (natalitatea și mortalitatea). Acesta poate exprima două situații, unde prima situație poate asigura un excedent natural, iar în a doua situație poate prezenta un deficit natural. Cele două elemente care o compun sunt: natalitatea care reprezintă elementul activ în bilanțul natural, iar mortalitatea este elementul pasiv din bilanțul natural. Ambele se supun unor legi biologice comune cu ale tuturor viețuitoarelor, specia umană distingându-se prin posibilitatea unui control care le poate modifica nivelul. Ca drept consecință a fost, evoluția societății umane care a implicat și un progres continuu al controlului asupra acestor două elemente, de unde a apărut și tendința de creștere accelerată a populației.

Natalitatea este una din cele două componente ale bilanțului natural care reprezintă numărul de născuți vii, ce etse raportat la mia de locuitori. Aceasta este influențată de către familie sau de către stat, care aplică măsuri restrictive sau măsuri stimulatorii.

Evoluția natalității României începând cu anul 1990, a început cu Revoluția din decembrie a anului 1989 care a adus printre primele măsuri abrogarea legislației privind interzicerea avortului și contracepției, care au determinat scăderea natalității începând cu anul 1990. În perioada anilor 1990-2010, natalitatea a cunoscut o scădere accelerată de la 13,6 născuți-vii la mia de locuitori pentru anul 1990 la 9,9 născuți-vii la mia de locuitori în anul 2010.

În ceea ce privește evoluția natalității asupra orașului Flămânzi putem spune că acesta a cunoscut o continuă scădere, cu mici excepții în care apar creșteri nesemnificative, însă per ansamblu a cunoscut o continuă scădere. Plecând de la anul 1990, rata natalității era de 17,37‰, odată cu trecerea anilor, în anul 2011, rata natalității ajunge la 14,40‰. Această scădere este argumentată de faptul că a apărut liberalizarea absolută a avortului la cerere, facilitarea accesului larg la mijloace caracteristice au generat, pe fondul unei adevărate prăbușiri economice, care a avut efecte (șomaj masiv, criza locuințelor, scăderea drastică a nivelului de trai, ș.a.) a condus la o reducere fără precedent a natalității începând din anul 1992 sub cel al mortalității. O asemenea evoluție, are ca drept cosecințe efecte dezastre demografice care se resimt prin: reducerea neîntreruptă a efectivului populației orașului Flămânzi și apariția îmbătrânirii evidentă a populației. Prin aceasta instituțiile statului încearcă prin a oprirea acestor efecte printr-o politică pronatalistă prin diverse mijloace. În cazul nostru guvernul încearcă să acorde beneficii materiale pe o perioadă de 2 ani printr-un concediu de creștere și îngrijire a copilului.

Concluzia este că odată cu anul 1990, în orașul Flămânzi natalitatea este mai ușor controlabilă, de către familie, în funcție de dorința acesteia de planificare a dimensiunii proprii, astfel apărând efectul de scădere, iar mai puțin controlabilă de către stat, în ciuda faptului prin aplicarea de măsuri stimulatorii, unde aceste fapte sunt total opuse cu perioada comunistă în care familia nu deținea controlul acesteia, iar statul avea un control puternic prin măsuri restrictive.

Mortalitatea reprezintă cealaltă componentă a bilanțului natural, alături de natalitate, unde este măsurată prin raportarea numărului de decese într-o perioadă de referință, la populația totală. La fel ca și în cazul natalității nu este cunoscută cu exactitate.

Factorii ce influențează mortalitatea sunt dați de progresul tehnico-economic având drept consecințe directe prin scăderea mortalității, astfel sistemul de îngrijire medicală în orașul Flămânzi este dezvoltat printr-un spital, cabinete medicale școlare, cabinete medicale de familie, cabinete stomatologice, farmacii, laboratoare medicale. Nivelul general de instruire a populației conduce pe aceștia către un anumit mod de viață și de a menține o stare de sănătate îmbunătățită. Structura pe grupe de vârstă și sexe ne indică faptul că orașul Flămânzi cunoaște un proces de îmbătrânire demografică prin efectivul ridicat de vârstnici, astfel apare și o rată a mortalității ridicate. Cataclismele, accidentele și altele influențează rata mortalității.

Începând cu anul 1990, în România, ratele de mortalitate au revenit la valorile înregistrate în anii 1953-1954 (11,6, respectiv 11,5 decese la 1000 de locuitori), au crescut apoi treptat, având numeroase fluctuații și cunoscând două vârfuri în perioadele aniilor 1996-1997 și 2002-2003. De menționat mai este faptul că în perioada anilor 2010-2012, ratele de mortalitate au cunoscut o stabilitate în jurul valorii de 12 decese la 1000 locuitori, însă cu toate acestea, România se situează printre țările europene cu o mortalitate ridicată.

La nivelul orașului Flămânzi rata mortalității a cunoscut o creștere datorită unor factori naturali (inundații, alunecări de teren, descărcări electrice) și a unor factori de natură umană (stilul de viață, accidente rutiere, accidente la locul de muncă, politica statului). Astfel aceasta după anul 1989 rata mortalității era scăzută fiind de 12,40‰ pentru anul 1992 și ajungând la 14,40‰ în anul 2011, aceasta ne arată faptul că majoritatea tinerilor din municipiu au plecat spre centre urbane mai semnificative pentru diverse motive (mai multe locuri de muncă, pentru studii, ș.a.), astfel odată cu exodul lor s-a instalat procesul de îmbătrânire demografică care a condus la creșterea mortalității. La aceste fapte o contribuție majoră o are și statul care după revoluția din anul 1989 a privatizat zonele industriale care a condus la disponibilizarea unui număr mare de muncitori sau din lipsa fondurilor pentru modernizare a industriei s-a recurs chiar la închiderea de fabrici creând astfel șomaj mare. Cu toate acestea, după aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007, aceasta a primit fonduri europene pentru a stimula tinerii din aceste zone fără atracție pentru a își deschide propriile afaceri și pentru a crea pentru alții locuri muncă, aceasta fiind o măsură de aplanare a fenomenului de îmbătrânire demografică.

Bilanțul Natural. Evoluția numerică a populației este determinată de valorile bilanțului natural, care pot fi pozitive (populația este în creștere), negative (populația este în scădere) sau apropiate de zero (populația este constantă pe un anumit interval de timp). Diferențele care există între nivelul natalității și cel al mortalității unei populații sunt redate de către bilanțul natural (acestea redau ori spor, ori deficit).

Evoluțiile demografice reflectă influența factorilor socio-economici asupra populației și familiei. Din anul 1992 ne confruntăm cu fenomenul de scădere a numărului efectiv al populației totale. Dacă la începutul anului 1990 numai trei țări europene prezentau sporuri naturale negative (Bulgaria, Germania și Ungaria), după anul 2000 numărul statelor ce prezintă sporuri naturale negative a crescut la 17 state, printre care se regăsește și România. Se poate constata din grafic scăderea natalității începând cu anul 1990 și creșterea mortalității, care au ca drept consecință un spor natural negativ tot mai accentuat. Astfel, sporul natural a avut o evoluție care a înregistrat oscilații, înregistrând în anul 1990 sporul natural de 3,0‰, după debutul sporului negativ în România apare în anul 1993 dat de valorea -0,6‰, aceasta se accentuează până în anul 1996, după care sporul cunoaște o mică creștere până anul 2000, dată de valorea de -0,9‰, după care scade iar până în anul 2002 și crește până în 2008, având iar o oscilație cu o creștere în anul 2013 și de atunci o scădere până în 2015, iar de atunci aceasta cunoaște o creștere până în prezent.

La nivelul orașului Flămânzi, acest bilanț natural este influențat în mod direct de preocuparea familiilor pentru confort și mentalitatea individualistă, lăsând o preocupare mult mai redusă pentru copii, precum și numărul crescut de bătrâni, astfel toate acestea determină valori negative ale bilanțului natural. Bilanțul natural la nivelul orașului Flămânzi este asemănător la evoluție cu cel de la nivel național. Astfel că acesta pleacă de la valorea de 4,98‰ (valoare peste media națională de 3‰), unde acesta cunoaște o scădere continuă până în anul 2002 înregistrând valoarea de 1,58‰, fiind la fel de mare față de soldul național care deja era negativ. Prima valoare negativă a bilanțului natural se înregistrează după anul 2002, fiind de -0,49‰, fiind mai ridicată decât cea de la nivel național. De menționat este faptul că în comparație cu România, acesta înregistrează un sold negativ abia după 2002 față de România care înregistrează în anul 1993. Valorile negative ale bilanțului natural sunt dominante începând cu anul 2011, În ultima perioadă de evoluție a bilanțului natural al orașului Flămânzi este dată de valoarea de -0,49‰.

Nupțialitatea. Numărul căsătoriilor a cunoscut, în general, aceeași evoluție ca și numărul populației, cu excepția anilor când s-au înregistrat calamități naturale sau, în timpul războaielor, când bărbații au fost plecați pe front.

În următorii ani 1996 s-au încheiat 94 căsătorii 1997 – 93 căsătorii și în anul 1998-84 căsătorii. Numărul căsătoriilor încheiate era, până în anii 1964-1966 mai mare în lunile de toamna și iarnă,în lunile mai-septembrie încheindu-se doar 4-8 căsătorii.

Creșterea nivelului de trai al populației din ultimele trei decenii a făcut ca și numărul căsătoriilor încheiate să crească în perioada de vară, gospodarii pregătindu-se din timp pentru petrecerile ce au loc cu prilejul nunților, acestea putându-se desfășură în orice anotimp al anului.

Divorțialitatea. Existența stabilității familiei în orașul Flămânzi este confirmată de numărul foarte redus al divorțurilor. Cele mai multe divorțuri s-au înregistrat în anul 1954, în restul anilor divorțurile fiind cuprinse între 1-4 anual, iar în anii 1941, 1945, 1965, 1994 și 1998 nu s-a înregistrat nici un divorț. Numărul divorțurilor s-a redus în mod surprinzător după anul 1989 când anual s-au înregistrat 1-2 divorțuri.

Cauzele principale ale divorțurilor înregistrate au fost amestecul părinților în viața tinerilor căsătoriți sau pe teme de moștenire a averii rămase de pe urma părinților celor căsătoriți, rareori fiind și alte motive.

4.1.3. Bilanțul migratoriu al orașului Flămânzi

În literatura de specialitate se folosește de multe ori noțiunea de migrație netă. Astfel aceasta reprezintă de fapt bilanțul migratoriu, care este componentă a bilanțului general al populației, unde aceasta este definită de sosirile și ieșirile în sistemul populațional. Rezultatul final este soldul migratoriu care la nivel local sau regional poate fi pozitiv ori negativ dar la nivel mondial este egal cu valorea 0.

Mobilitatea populației este influențată de contradicțiile și ambiguitățile raporturilor dintre societăți și spațiul în care trăiesc, produc și se reproduc. Ea nu constituie decât o latură a unei mobilități mult mai largi care antrenează fluxuri umane și materiale (mărfuri, tehnici, capitaluri, activități) la care se adaugă fluxurile informaționale de o importanță majoră în epoca în care trăim.

Mobilitatea unei populații este condiționată de prezența unui transfer de populație între două zone, unde obligatoriu o zonă este de plecare și cealaltă este o zonă de primire. Efectivul migranților transferați între cele două zone este de obicei direct proporțional cu produsul populației acestora și invers proporțional cu pătratul distanței care le separă. Cauzele ce conduc la mobilizarea unei populații sunt numeroase, astfel enumerăm următoarele cauze:

cauzele economice, reprezintă tendința unor grupuri de oameni sau a unui individ care caută condiții mai bune de viață. De exemplu în cazul nostru, după revoluția din anul 1989, orașul Flămânzi cunoaște o schimbare radicală în toate sistemele ei (economic, sanitar, administrativ, agricol, ș.a.), în care au apărut și influențele decizionale ale statului care au condus la o criză economică prin micșorarea numărului de locuri de muncă, cerințe mai ridicate pentru angajare, ridicarea prețurilor la produse alimentare și nealimentare, scăderea puterii de cumpărare, au condus ca populația din localitate să emigreze către Europa de Vest în țări precum: Italia, Spania, Franța, Germania, pentru a se angaja acolo pentru un salar mai mare ca să acopere cheltuielile din țară.

cauzele politice, foarte frecvente, aceasta constau prin aplicarea sua desfințarea unor legi care au cauzat un val de emigrări sau imigrări. Dacă până în anul 1989, era dificil să ieși din România, odată cu trecerea acestui an, și cu schimbarea regimului politic de la comunism la capitalism, trecerea granției este mai ușoră, astfel că masele de oameni din România se pot deplasa mai ușor, neavând restricții, mai ales odată cu aderarea României în anul 2007 la Uniunea Europeană. O altă cauză politică ce a influențat de exemplu orașul Flămânzi este privatizarea industriei municipiului ca în majoritatea cazurilor din țară care prin reformele ei au condus la disponibilizări de oameni. Aceștia neavând locuri de muncă sau alte calificări ca să se angajeze în alte domenii, au emigrat către țările străine din vestul Europei pentru un loc de muncă pentru a își întreține familile și pe ei înșiși.

cauzele demografice, deși nu mai sunt o cauză majoră în prezent în orașul Flămânzi, au fost în trecut, mai ales în perioada de vârf a anului 1992 în care apare o explozie demografică printr-o natalitate ridicată ca drept consecințe a două mari decizii luate în perioada comunistă. Prima prin mutarea a unor mase de oameni pentru industria care s-a creat atunci în orașul Flămânzi și prin aplicarea decretului 770 din anul 1966 în care avortul era ilegal și se pedepsea cu închisoarea, care a avut influnțe puternice ți în perioada post-comunistă.

cauzele sociale apar pe fondul lipsei unor drepturi sau statutului inferior în care sunt menținute anumite grupuri, astfel de multe ori conducerea de la București când împart fondurile de investiții pe regiuni, alocă cele mai puține fonduri zonei Moldovei, unde se află și orașul Flămânzi.

cauze psiho-sociale, apar sub forma tendințelor de regrupare a familiilor. Inițial acestea sunt declanșate de alte cauze, care împing la emigrare numai o parte a familiei, unde membrii tineri sunt cei care pleacă primii, ulterior familia se regrupează cu ceilalți membrii. Aceste cauze apar după anul 2000.

cauzele etnice sau religioase.

cauzele educaționale generate de atracția exercitată de marile centre universitare. Orașul Flămânzi are mult de suferit pe această cauză deoarece acesta nu deține în zona ei o universitate, determinând populația adult tânără se emigreze spre centre urbane care au universități și școli (de exemplu mulți se duc fie în orașul Suceava, fie la Iași sau București, ori pleacă în alte țări). Această cauză este datorat lipsei fondurilor, a deciziilor luate de către instituții.

cauzele sanitare.

cauzele culturale.

cauzele naturale, de natură climatică, care poate conduce la distrugerea habitatului uman. De multe ori au existat inundații pe cursul râului Miletin care a distrus multe din locuințe din zonele limitrofe ale orașului care au determinat la mutarea de populații pe cheltuiala instituțiilor sau emigrarea unora în alte localități la rude.

Emigrațiile, este actul sau fenomenul părăsirii unei zone de către un individ sau grup de indivizi pentru a se stabili în altă zonă. Fenomenul privit nu prin prisma țării de origine a emigratului, ci din cea a țării de destinație este cunoscut drept fenomenul de imigrație. Mișcările comunităților omenești mai înainte de apariția granițelor naționale, sau petrecute în interiorul unui stat poartă denumirea de migrație.

Cauzele pentru care au apărut la nivel național, județean și în orașul Flămânzi acest fenomen este dat în primul rând de conflictul din 1989 în care odată cu schimbarea regimului politic și trecerea mai facilă a graniței a condus la emigrații puternice. Astfel după naționalitatea emigrațiilor distingem următoarele naționalități: români, maghiari, germani, evrei, ș.a. Majoritatea minorităților au plecat pe fondul apariției capitalismului care le-a ușurat întoarcerea în țările lor, dar și criza economică care s-a creat. Efectivul emigranților din anul 1990 în comparație cu anul 2010 a scăzut considerabil, deorece în anul 1990, România era intabil din punct de vedere politic, iar în anul 2010, România este membră a Uniunii Europene și NATO, creând pentru cetățean o siguranță în țară. Cu toate acestea emigrația a fost oarecum stopată o perioadă când regimul vizelor făcea victime prin aplicarea de interdicții în a intra într-o țară. Aceste oscilații apar și reapar oarecum uniform până în anul 2007 în care România a intrat în Uniunea Europeană, iar atunci aceasta s-a aliniat la standardele europene în ceea ce privește anumite drepturi, astfel că au început să crească considerabil emigrațiile până în 2009, unde în acest an apare criza economică mondială unde țările dezvoltate din vest lovite și ele de această criză fac ca să refuze imigranți români sau să le micșoreze salariile. Din 2010 până în prezent emigrațiile au cunoscut o continuă crește cu un mic declin în 2014. Alți factori ce au influențat pe emigrați din orașul Flămânzi au fost: sărăcia, corupția politică, dezastrele naturale, lipsa locurilor de muncă și a diferitelor drepturi și libertăți.

Tabel 2: Emigranții după naționalitate din România

Imigrațiile, reprezintă o mișcare a oamenilor într-o altă zonă în care aceștia nu sunt nativi, având ca scop de a se stabili acolo, în special pentru o perioadă permanentă. Imigrația este o consecință a unor multitudini de factori, din care menționăm: prosperitatea economică, motive politice, motive familiale, de a scăpa de un dezastru natural, sau pur și simpla dorința dea-și schimba mediul de viață.

Migrația nu reprezintă un fenomen nou, ea a existat din totdeauna în diferite forme de manifestare. Cu toate acestea, în România s-a dezvoltat cu precădere după anul 1989.

Persoanele plecate din Flămînzi, puține la număr, s-au stabilit în alte localități pentru că au obținut o calificare (învățători, profesori, medici, cadre militare etc.) sau datorită faptului că și-au schimbat domiciliul prin căsătorie. Puțini erau cei care plecau, din Flămînzi, să se mute în alte localități pentru a lucra ca muncitori necalificați.

4.2. Structura demografică a orașului Flămânzi

4.2.1. Structura populației după sex

Una din structurãrile importante ale unei populații este aceea dupã criteriul sexului din care se disting două populații: o populațe masculinã și o populație femininã. Analiza acestor rapoarte de populații este foarte eficientă în orice inițiativã de reformã socialã sensibilã la feminizarea sau masculinizarea unei populații. Astfel metoda de calcul ce se utilizează sunt greutãțile populațiilor masculine și feminine din populația totală.

Aceste calcule arată o anumită superioritate cantitativă a femeilor, dar trebuie spus că există o serie de varietății ale acestor valori. Într-adevăr, la naștere proporția sexelor este favorabilă celor de sex masculin (se nasc 105 băieți la 100 fete) iar în perioada de vârste cuprinse dintre 20-50 de ani proporțiile se egalizează, la vârste înaintate proporția femeilor poate fi de 2 până la 4 femei la un bărbat. Aceste variații se datoreazã în primul rând fenomenului de supramortalitate masculină care intervine datoritã diferențelor de condiții de muncă sau gradului de expunere a organismului la diverse excese. Se impune așadar faptul cã analiza repartiției dupã sexe a populației trebuie combinată cu analiza după vârste, după medii de domiciliu. În România se poate observa că la punctul de pornire a anului 1992 este de 49,25% pentru populația masculină, iar pentru populația feminină este de 50,75%, astfel se poate observa diferențele. Odată cu evoluția numerică a populației se constată până la anul 2016 o scădere a populației masculine la procentul de 48,81% și o creștere a populației feminine la procentul de 51,19%.

În orașul Flămânzi, evoluția se prezintă oarecum asemănătoare cu cea de la nivel național. În primă fază în anul 1992, procentul populației masculine este 49,13%, iar procentul populației feminine este de 50,87%. Aceastea are o evoluție aproape liniară până în anul 2002 în care procentul pentru populației masculine era de 48,93%, iar pentru populația femină era de 51,07%. Astfel evoluția din anul 2002 până în anul 2011 pentru populația masculină este în descreștere ajungând la valoarea de 47,36%, iar pentru populația feminină evoluția este în creștere ajungând la valoarea de 52,64%.

Tot aici se mai poate discuta și de raportul de feminitate și raportul de masculinitate care se calculează ca numãrul persoanelor de sex feminin ori de sex masculin care sunt raportați la 100 de persoane de sex masculin sau de sex feminin.

Cu cât valoarea este mai ridicată, cu atât natalitatea zonei este mai scăzută, cu cât este mai scăzută, cu atât natalitatea este mai ridicată, astfel pentru evoluția orașului Flămânzi putem spune că raportul de masculinitate după 1990 a fost mai scăzut, deci a fost și natalitatea mai ridicată, dar odată cu trecerea aniilor, acet raport a crescut, astfel ca drept consecință a fost scăderea nalității.

4.2.2. Structura populație după vârstă

Repartizarea unei populații dupã criteriul vârstã pornește de la premisa că conviețuirii în orice moment a 100 de generații. Analiza dupã generații este deosebit de importantã atunci când se analizează diferite fenomene demografice. Structurarea populației dupã vârstã la rândul ei se face după alte criterii: pe ani de vârstă, pe intervale de câte 5 ani, pe grupe de vîrstã organizate după anumite clasificări, ș.a. Cel mai utilizat în diverse analize statistice este următoarea clasificare:

0-14 sau 0-19 ani, populația tânără;

15-59 sau 20-64 ani, populația adultă;

peste 60 sau peste 65 ani, populația vârstnică.

Des folosit în statistică este îmbinarea a două structuri, luate după criteriul sex și vârstã, care rezultă o analiză eficientă după un grafic propriu denumit piramida vârstelor. Pentru a obține această piramidă se reprezintă simultan atât structura pe vârste, cât și structura pe sexe, unde histogramele sunt răsturnate, folosind o scară unică a absciselor, orientată vertical, pe care se trece vârsta. Axele ordonatelor, pe care se arată efectivul populației, ocupă prin inversare o poziție orizontală, fiind poziționate la stânga, sexul masculin și la dreapta, sexul feminin, axei verticale a piramidei.

Astfel piramida vârstelor este exemplificată în lucrări sunt patru tipuri după cum urmează:

Forma de triunghi, caracterizeazã o populație tânără din punct de vedere demografic (baza este largă) însă cu o mortalitate ridicată (segmentul celor cu vîrste dupã 65 de ani este redus). Aceastã piramidă corespunde unor țări slab dezvoltate din punct de vedere economic. Aici se regăsea România împreună cu județele și localitățile ei după anul 1989, când s-a schimbat regimul politic de la cel comunist la capitalist.

Forma circumflexă, caracterizeazã o populație tînără din punct de vedere demografic, cu un nivel scăzut al nivelului de trai. Curbura bruscă de la baza piramidei sugerează o mortalitate infantilă ridicată. Acest tip de piramidă a vârstelor este specifică țărilor din centrul continentului Africa care au o populație majoritară tânără, un nivel de trai scăzut prin faptul că sunt popoare nomade și un deficit sanitar care accentuează mortalitatea infantilă și mortalitatea în general.

Piramidã în formă de amforă caracterizeazã o populație care este în curs de îmbătrânire demografică. Se observã o îngustare progresivă a bazei piramidei și o creștere a ponderii populației adulte, astfel aici se poziționează România în prezent, dat de faptul că a devenit un stat dezvoltat odată cu intrarea în Uniunea Europeană, cu dezvoltarea economică relativ mai bună în comparație cu perioada aniilor 1990, arată faptul că baza piramidei este îngustă, deci natalitatea este mai scăzută pe seama faptului că familiile nu își mai doresc mulți copii, iar femeia a devenit mai emancipată, dorind să fie o femeie de carieră. La mijlocul piramidei apar consecințele politicii statului din perioada comunistă prin măsuri pronataliste extreme prin decretul 770 din 1966, prin care era interzis avortul, iar încălcarea acestuia era aspru pedepsit cu închisorea, ba încă s-au recurs la stimulării cu acordarea de bani, premii pentru mame eroine. Vârful este destul de pronunțat, unde se remarcă femeile care sunt mai mult ca efectiv față de bărbați.

Piramida în formã de căpiță caracterizeazã o populație îmbătrânită demografic. Este cazul statelor dezvoltate din punct de vedere economic. Echilibrul dintre nașteri și decese duce la creșterea masivã apersoanelor de peste 60 de ani. Acest tip de piramidă este specific statelor din Europa Occidentală precum: Franța, Italia, Elveția, care au o pondere însemnată de vârstinici, datorită natalității scăzute, dar și o mortalite scăzută prin faptul că aceste populații au educație mai ridicată prin care au adoptat stiluri de viață mai sănătoase.

Astfel, în cazul statului român, apar simultan reducerea numărului populației tinere care au îngustat și mai mult baza piramidei, luat împreună cu creșterea ponderii vârstnicilor a dus la îngroșsarea vârfului piramidei. În perioada 1990-2016 vârsta medie a cunoscut o creștere semnificativă, de la 33 ani la 40 ani, reprezentând un proces lent dar continuu de îmbătrânire demografică. Creșterea vârstei medii a fost mai accentuată la femei (41,5 ani), decat la bărbați (38,5 ani).

Pentru anul 1992, orașul Flămânzi prezenta o piramidă a vârstelor sub formă de clopot astfel, putem observa că are o formă relativ normală cu o populație tânără până în dreptul grupei de vârstă situată în intervalul 35-39 ani, când se îngustează treptat, menținând valori scăzute până spre vârful piramidei. Baza piramidei se încadrează între grupele de vârstă 0-4, 5-9 și 10-15 ani, ea având o simetrie în ceea ce privește populația masculină și populația feminină. La grupa de vârstă 15-19 ani, are loc o îngustare atât la partea masculină cât și la partea feminină, urmată de o scădere ușoară, treptată, până la grupa de vârste 35-39 ani când are loc o îngustare treptată. Acest lucru se datorează în special migrării excesive a populației în căutare de locuri de muncă, deoarece statul român a făcut privatizări masive în industrie, disponibilizând numeroși muncitori, astfel aceasta nemaifiind o atracție pentru tineri. Piramida se mentine aproape constantă pana în dreptul grupei 80-84 ani și apoi scade, formând vârful, populatia feminină fiind mai bine reprezentată datorită speranței de viață mai ridicată la femei decât la bărbați.

Se poate remarca faptul că orașul Flămânzi în anul 2011 are o piramidă pe grupe de vârste și sexe în formă de amforă, cu o tendință de îngustare a bazei piramidei, și de îngroșare a vârfului acesteia, anunțând instalarea unui proces de îmbătrânire demografică, într-un areal ce susține acest fenomen cu progrese economice, sociale și medicale. Analizând structura pe grupe de vârstă și sexe, realizată prin intermediul piramidei vârstelor, se poate observa că, în orașul Flămânzi, cea

mai numeroasă este populația cu vârstă cuprinsă în intervalul 40-44 de ani (peste 4,5% la ambele sexe, din populația totală), născută în anul 1968, când natalitatea înregistra cote ridicate, datorită politicii impuse de către regimul comunist prin care s-a interzis și limitat întreruperile de sarcini, prin legea 770 din anul 1966 de către președintele de atunci, Nicolae Ceaușescu. La grupa de vârstă cuprinsă în intervalul 35-39 de ani ce caracterizează populația activă se remarcă ponderea cea mai mică din intervalul populației adulte (3,80% la populația feminină, 3,54% populația masculină), datorită migrației populației spre regiuni mai bogate și cu o piață a muncii mai stabilă. Populația vârstnică formează un vârf relativ dezvoltat al piramidei, evidențiind o îmbătrânire demografică și o prezență a populației vârstnice. La grupa de vârstă de peste 75 de ani se remarcă o ușoară preponderență a persoanelor de sex feminin din cauza creșterii mortalității persoanelor de sex masculin ce erau la varsta matură în anul 1916 și au fost angrenate în război.

Concluzia în ceea ce privește diferențele din piramida vârstelor din anul 1992 și din anul 2011 pentru orașul Flămânzi sunt următoarele: baza piramidelor a cunoscut o evoluție regresivă, astfel că în anul 1992 baza era destul de mare, dar în decursul aniilor a scăzut considerabil. A crescut ponderea adulților cu vârsta cuprinsă între 40-44 de ani, datorită efectelor decretului dat împotriva avortului, decretul din anul 1966. Iar vârful piramidelor a evoluat progresiv prin creșterea ponderii atât de sex masculin, cât și de sex feminin a persoanelor vârstnice care au condus la îmbătrânirea demografică a orașului Flămânzi.

4.3. Structura etnică și confesională a orașului Flămânzi

4.3.1. Structura etnică

Grupele etnice sunt definite ca subpopulații ai căror membri au trăsături comune, cum ar fi: originea, limba, religia sau rasa. La acestea se adaugă obiceiurile și tradițiile, adică o moștenire culturală comună. Grupurile etnice pot fi plasate compact într-o zonă geografica, ele pot fi regăsite și dispersat, dar în general tendința este către omogenitate. Etniile au existat din cele mai vechi timpuri, de la cele mai simple forme până la organizarea statală de astăzi.

Astfel, la recensământul din anul 1899, pe lângă români în Flămînzi locuiau: 29 evrei și 7 austro-ungari, iar în comuna Uriceni, 5 evrei și 7 austro-ungari.

În anul 1906, în comuna Flămînzi, locuiau 6 familii de evrei, iar în comuna Uriceni 2 familii de evrei și o familie de ruși.

Recensământul general al populației din anul 1930 consemnează că în Flămînzi locuiau 11 germani, 6 ruși, 11 unguri, 7 evrei,un ceh și un polonez , iar în Uriceni mai locuiau doar un ucrainian și un rutean.

Începând cu recensământul din anul 1956, toți locuitorii din Flămînzi sunt de naționalitate română. La recensământul populației din anul 1992 o singură persoană s-a declarat a fi de naționalitate germană, precum și 26 de rromi. În anul 2011, sunt înregistrați 9212 locuitori de naționalitate română, 239 rromi și 4 ruși.

4.3.2. Structura confesională

Religia este cea mai înaltă expresie a vieții spirituale a omului fiind și un indiciu semnificativ al vieții culturale și morale a acestuia. Fiecare ființă umană e dotată cu rațiune, emoție și imaginație, însușiri ce o definesc ca atare. Studiul religiei se impune ca o necesitate a cunoașterii universului magic pe care omul și la creat în decursul timpului, univers cu implicații multiple și profunde în devenirea sa și a omenirii.

În orașul Flămînzi aproape toți locuitorii aparțin cultului ortodox. În ceea ce privește apartenența unor locuitori la alte culte sau secte religioase, puține sunt documentele care atestă această preferință personală.

Deși la bisericile din localitate a existat oricând o evidență a celor ce au adoptat alte forme ale religiei, totuși aceste documente nu s-au păstrat în arhive. Primul document care prezintă structura populației, după religie, este recensământul populației din anul 1899, când în Flămînzi în afara celor de religie ortodoxă mai existau 29 persoane de religie mozaică și 7 catolici.

Situația nu este deosebită nici după mai mult de jumătate de secol. La recensământul populației din anul 1992, pe lângă persoanele ce aparțin cultului ortodox, existau 6 romano-catolici, 17 penticostali, 9 adventiști de ziua a șaptea, 14 creștini după evanghelie și 10 persoane de alte religii. În urma recensământului din anul 2011 situația se prezintă astfel: 9399 locuitori de religie ortodoxă, 35 penticostali, 13 adventiști de ziua a șaptea, 4 catolici, 4 baptiști.

4.4. Structura social – economică a orașului Flămânzi

4.4.1. Sectorul primar

Agricultura

Principala îndeletnicire a locuitorilor de pe aceste meleaguri a fost agricultura și creșterea animalelor. Spre cultura cerealieră i-a mânat pe oameni nevoia de a agonisi hrană pe tot timpul anului. La realizarea lucrărilor agricole ei și-au asociat, ca forță de muncă vitele, bovinele și cabalinele. În trecutul îndepărtat pământul, principalul mijloc de producție în agricultură, a fost un bun obștesc, dar după împărțirea societății în clase sociale, el a ajuns in mâna celor privilegiați și a mănăstirilor. Modul de administrare și tehnologia folosită în agricultură au fost diferite în raport cu perioada istorică și tipul de proprietate asupra pământului.

Începând cu anul 1990 se trece la lichidarea celor două CAP-uri de pe teritoriul localității Flămînzi constituindu-se, în locul lor, asociații agricole. Astfel în Flămînzi este înfiinîată Asociația Agricolă ”Unirea”, iar în satul Nicolae Bălcescu o altă asociație agricolă.

Terenul agricol al acestor două asociații se lucrează în continuare în comun: se fac arăturile, însămânțările și se trece la întreținerea culturilor. În toamna anului 1992 deținătorii de teren nu mai țin cont de suprafețele asociațiilor agricole și își duc produsele obținute pe suprafețele cu care au fost puși în posesie în propriile gospodării, fără a mai plăti lucrările agricole efectuate pentru obținerea acestor culturi.

Astfel asociațiile se desființează, dar rămân cu mari datorii la stat de pe urma lucrărilor agricole efectuate, dar neplătite. Pentru a acoperi datoriile către stat sunt vândute construcțiile zootehnice, autocamioanele și alte mașini agricole existente în patrimoniul celor două asociații.

Creșterea tot mai mare a prețurilor la lucrările agricole mecanizate îi descurajează pe agricultori să-și lucreze pământul în mod științific. Ei își folosesc propriile utilaje trase de animale, obținând producții foarte mici și rămânând cu mari pierderi de pe urma acestei îndeletniciri.

În anii de după revoluție nu s-au mai procurat nici un fel de mașini agricole noi, iar multe din cele vechi au fost înstrăinate. Este adevărat că privatizarea în agricultură a făcut pași mărunți înregistrându-se apariția câtorva tractoare particulare, unele din ele fiind tot vechii, cu care nu se putea lucra pământul în mod corespunzător. Lucrările agricole se fac la întâmplare fără îngrășăminte chimice, cu semințe luate din producția de cereale din propriile gospodării, fără nici o bază cât de cât științifică.

Modul de folosință a terenurilor agricole, din suprafața administrativă de 10.871,69 ha, cea mai mare parte o reprezintă terenul agricol, raportat la 8.291 ha, iar terenul neagricol este reprezenta de 2580 ha.

Tabel 3: Modul de folosință a terenurilor din U.A.T. Flămânzi (exprimat în hectare)

Viticultura

Deoarece satele orașuluii Flămînzi sunt așezate în regiunile de deal, au existat condiții fizico-geografice pentru cultivarea viței-de-vie, atât pe moșia mănăstirii apoi și în grădinile țăranilor.

În anul 1890 locurile cultivate cu vie aveau o întindere de 10 ha și au produs 380 hl vin. Între cele două războaie mondiale până în prezent întreaga suprafață de vie era plantată în gospodăriile populației.

Pomicultura

Creșterea pomilor este o îndeletnicire aproape a fiecărui gospodar din satele componente ale orașului nostru așezate în regiune de deal, propice practicării acestei activități. În jurul fiecărei case întâlnești de obicei un loc aparte destinat livezii, în care se cultivă: meri, peri,pruni, cireși, caiși, zarzări ș.a. Este adevărat că în puține din gospodării cultura pomilor se face în livezi, în cele mai multe gospodării plantarea pomilor facându-se mai mult în curtea caselor. Cele mai întinse livezi le întâlnim în satul Poiana și pe dealurile din vestul orașului Flămînzi.

Creșterea animalelor

Creșterea animalelor a constituit o ocupație importantă a locuitorilor de pe aceste meleaguri. Această îndeletnicire le-a asigurat, pe de o parte o importantă sursă de hrană și de îmbrăcăminte, iar pe de altă parte animalele fiind folosite la executarea unor munci în familie și în câmp.

Creșterea vitelor s-a dezvoltat și datorită existenței unor întinse suprafețe de pășuni în jurul fiecărui sat. În prezent puțini locuitori din satele componente ale orașului Flămînzi se mai ocupă cu această îndeletnicire.

Apicultura

Practicarea albinăritului a fost, din cele mai vechi timpuri, o ocupație a locuitorilor din satele din Flămînzi .Creșterea albinelor este atestată și de existența unor toponime ca: Prisacani, Știubei ș.a. Această îndeletnicire le asigură oamenilor materia zaharoasă în alimentație, folosind mierea, iar pentru a asigura iluminatul locuințelor întrebuințau ceara.

Multă vreme s-a practicat un albinărit primitiv, folosindu-se în acest scop știubeie, care nu erau altceva decât scorburile unor copaci din pădure, care erau secționați și aduși lângă casă. Prisăcile erau formate din mai multe știubeie. Creșterea sistematică a albinelor a început destul de târziu, abia la începutul secolului al XX – lea.

4.4.3. Sectorul terțiar

La începutul existenței sale, comerțul sătesc era monopol moșieresc, aducător de venituri importante, pentru că boierul nu plătea taxe sau vamă nici când cumpăra nici când vindea marfa. Din anul 1873 dreptul de cârciumă aparține comunei și astfel se pune capăt unei surse de exploatare moșierească. Printre locuitorii din comună au fost și buni comercianți atât pentru aprovizionare cât și pentru desfacere. Alături de localnici și-au deschis prăvălii și cârciumi evreii care se aciuaseră în satele noastre. Negustorii din cârciumi își vindeau produsele alcoolice iar cei din prăvălii vindeau mărfuri de strictă necesitate și cumpărau produsele din gospodăriile țărănești: cereale, ouă, păsări etc. pe care le vindeau în orașul Botoșani.

Țăranii din Flămînzi făceau comerț și cu negustorii din Frumușica, Sulița și Hîrl. Comerțul s-a dezvoltat mult mai repede în localitățile situate la șoseaua europeană decât în satele Poiana, Prisacani sau Chițoveni.

Activitatea comercială s-a redus treptat după anul 1946 când s- a înființat cooperativa de consum. După unificarea comunelor Flămînzi cu Nicolae Bălcescu numărul raioanelor de desfacere a mărfurilor a crescut considerabil. Multe raioane s-au extins la parterele blocurilor construite in centrul civic. Pe lângă magazinul alimentar cu local propriu, în centrul civic al Flămînziului s-au deschis o cofetărie, magazin de articole electrice, electronice, mobilă, librărie, toate bine aprovizionate cu un nomencaltor de mărfuri corespunzătoare cerințelor populației, care nu trebuia să mai meargă la oraș pentru diverse cumpărături.

Prestările de servicii în Flămînzi au funcționat secții prestatoare de servicii din cele mai deosebite care să satisfacă cerințele populației: croitorie pentru bărbați și femei, cizmărie, atelier de tricotaje, îmbuteliere sucuri, foto, coafură, ceasornicărie, dogărie, tâmplărie, cojocărie și artizanat.

După anul 1989 multe din secțiile de prestări de servicii și diferite raioane de mărfuri au dispărut, rezistând economiei de piață doar magazinele alimentare și restaurantele.

Turismul este o altă componentă a sectorului terțiar, astfel „în acest context, turismul se manifestă ca o componentă distinctă a economiei, cu o prezență tot mai activă în viața economică și socială, cu o participare semnificativă la progresul general și nu în ultimul rând, ca promotor al globalizării și factor al dezvoltării durabile. Turismul este astazi una din cele mai dinamice ramuri economice din lume. Este un lucru pe care l-au înțeles deja organizațiile de turism, guvernele, asociațiile profesionale și chiar turiștii înșiși.”

Turismul în orașul Flămânzi nu este una dintre ramurile cele mai de succes, însă cu toate acestea, există câteva obiective turistice reprezentative la nivelul orașului: Barajul Sulița, Biserica de lemn Sf. Nicolae, Iazul Dracșani, Mănăstirea Coșula, Monumentul comemorativ al Răscoalei din 1907, Monumentul Eroilor din războiul pentru independență, Muzeul dedicat răscoalei din 1907, Podul medieval de la Coșula, Schitul Frumușica, Schitul Oneaga, Situl arheologic Prisăcani, Vulcanii noroioși de la Copalău.

Barajul Sulița, este baraj de pământ, omogen, are o înălțime de aproximativ 5,85 metri și o lățime la coronament de 6,50 metri. Golirea de fund, relativ mică, are o capacitate de descărcare este de 8,00 m³/s. Capacitatea redusă a golirii de fund se explică prin considerente economice din momentul supraînălțării barajului, când mărirea golirii ar fi impus costuri suplimentare relativ ridicate.

Biserica de lemn Sf. Nicolae. Lăcașul este construit din bârne de rășinoase, dispuse orizontal și încheiate la colțuri în cheotori netede. Acestea au fost așezate pe o talpă de stejar și pe o temelie de piatră de râu. De-a lungul anilor, în urma reparațiilor, temelia a fost întărită cu ciment. La exterior se remarcă tehnica de îmbinare a bârnelor, precum și consolele pe care se sprijină acoperișul, măiestrit cioplite.

Iazul Dracșani se află pe cursul raului Sitna unde au fost amenajate o serie de acumulări cu rol de irigații și piscicol, între care cel mai important este iazul Dracșani. Iazul Dracșani este situat în zona U.A.T. Flămânzi, aproape de Dealul Prisacii la 178 m altitudine, unde acesta are o suprafata de 486 ha.

Mănăstirea Coșula a fost construită în anul 1535 de către marele vistiernic Mateiaș, sfetnicul domnitorului Petru Rareș, pe malul stâng al râului Miletin. Mănăstirea a fost realizată în stilul arhitecturii feudale moldovenești. Biserica a fost pictată în frescă în perioada aniilor1537-1538.

Monumentul comemorativ al Răscoalei din 1907. În anul 1977, la implinirea a 70 de ani de la marea răscoală a fost dezvelit acest monument realizat de către sculptorul Gavril Covalschi . Este amplasat în centrul localității, în apropierea Primăriei. În partea dreaptă a monumentului se găsește un basorelief de bronz în care sunt reprezentați țărani desculți sau cu opinci în picioare alergând și având în mâini coase, furci și topoare. Alți țărani sunt reprezentați cu pumnii strânși spre cer.

Monumentul Eroilor din războiul pentru independență. În anul 1911 se hotărăște ridicarea unui monument în centrul satului Flamânzi care să simbolizeze jertfa locuitorilor acestor meleaguri, alături de ceilalți fii ai țării, pentru independență. Dezvelirea monumentului a avut loc la 18 august 1912. În anul 1946, din ordinul primarului de atunci, vulturul a fost dat jos de pe soclu, dar nu a fost distrus, ci depozitat în beciul școlii până în anul 1956, când a fost așezat din nou la locul său, însă fără crucea care o purta în cioc.

Podul medieval din satul Coșula este un pod de piatră peste râul Miletin, construit în secolul al XVIII-lea. Primul pod de piatră a fost construit în anul 1503, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, iar actualul pod de piatră a fost construit în secolul al XVIII-lea, odată cu stabilirea călugărilor greci la Mănăstirea Coșula.

Un monument unicat al naturii din zona Moldovei​ care poate stârni interesul turiștilor din întreaga țară și nu numai, este abandonat de autorități. Deși sunt mai mari și au fost chiar mai spectaculoși decât cei de la Buzău, ​cum spun sătenii, ​vulcanii noroioși de la Copălău nu au fost niciodată puși în circuitul turistic al județului Botoșani.

CAPITOLUL 5: ORGANIZAREA ADMINISTRATIV – TERITORIALĂ A ORAȘULUI FLĂMÂNZI

Problema organizării administrative a teritoriului statului s-a pus din totdeauna de când există stat, dar ea s-a pus cu mai multă acuitate în perioada constituirii statelor mari, centralizate, determinată fiind de nevoia unității de scop și acțiune pe întregul teritoriu aflat sub suveranitatea statului.

La început, organizarea administrativă a teritoriului era mai mult o problemă de ordin practic, de bună conducere de către stat a supușilor săi, și mai puțin de ordin teoretic, de fundamentare, de explicare a resorturilor politice și sociale care o determină. Abia mai târziu, în statele moderne, centralizate, teoreticienii au încercat să contureze sensurile și semnificațiile diferitelor formule la care statele au recurs în organizarea administrativă a teritoriului lor, definind astfel noțiuni și concepte care să îmbrace, cât de cât mulțumitor, soluțiile practice impuse de cele mai multe ori de puterea politică.

Teritoriul reprezintă un criteriu important în definirea și funcționarea unui stat. Statul nu există în afara teritoriului și nu funcționează bine cu un teritoriu insuficient dezvoltat. Deși geografic și politic-administrativ ne bucurăm de statutul de membru în cadrul Uniunii Europene, din punctul de vedere al amenajării teritoriului ne aflăm într-o poziție de relativă excluziune, existând numeroase probleme. Relația în teritoriu între orașe și zonele lor de influență – stadiul administrativ și cel teritorial se opun situației naturale în care orașele și zonele ce le înconjoară sunt legate economic și social.

În anul 1977 comuna Flămînzi este unificată cu comuna Nicolae Bălcescu, având în componența sa următoarele sate:

1. Flămînzi (satul Cordun este unificat cu satul Flămînzi purtând numele de Flămînzi);

2. Poiana;

3. Nicolae Bălcescu (satul Bosînceni este unificat cu Nicolae Bălcescu purtând numele de Nicolae Bălcescu);

4. Chițoveni;

5. Prisacani.

Unificarea celor două comune s-a făcut pentru ca în scurt timp Flămînzii să devină oraș , vis devenit realizabil în anul 2004 când a fost declarat oraș prin legea 80/2004 și are în prezent următoarea componență: Flămînzi, Nicolae Bălcescu, Poiana, Chițoveni, Prisacani. Unificarea

CAPITOLUL 6: REDACTAREA UNEI DISCIPLINE OPȚIONALE PRIN CUNOAȘTEREA ORIZONTULUI LOCAL

Pe baza cunoștințelor, a capacităților și deprinderilor intelectuale sau practice dobândite în activitățile desfășurate la clasă sau în orizontul local, există premisa obiectivă ca elevii să poată realiza o lucrare mai amplă, de sinteză asupra ansmblului de probleme geografice din orizontul local, sub forma unui studiu geografic al regiunii. Redactarea acestei lucrări ample se face în timp mai îndelungat prin acumularea de către elevi aunei experiențe bogate, după mai mulți ani de acțiuni de cercetare a orizontului local, perioadă încare, pe etape, se vor întocmi unele referate care vor aborda o tematică ce include elementele orizontului local.

6.1. Poziția curriculum-ului la decizia școlii în contextul reformei curriculare

Aceasta este reglementată începând din anul 1995, odată cu apariția Legii Învățământului nr.84/1995. În conformitate cu prevederile articolului 127, alineatul 2, disciplinele opționale constituie o categorie distinctă în cadrul Schemei disciplinelor școlare, alături de cele obligatorii. Atenția acordată disciplinelor opționale este motivată prin însuși caracterul reformei învățământului preuniversitar din România. Regimul disciplinelor opționale este reglementat practic prin noul Plan calendaristic (în conformitate cu O.M.E.N. nr. 3207 din 03.02.1999 și O.M.E.N. nr 3449 din 15.03.1999).

În mod concret, introducerea opționalelor este impusă de necesitatea atingerii următoarelor obiective ale reformei învățământului românesc:

Configurarea și parcurgerea reală a profilului și specializării urmate de elevi;

Descongestionarea și caracterul flexibil al programelor școlare;

Stimularea motivației elevilor pentru învățare;

Accentuarea caracterului practic- aplicativ al programelor și manualelor școlare;

Orientarea culturii generale spre domenii de activitate precise și concrete;

Socializarea precoce a elevilor și creșterea eficienței acțiunilor individuale inserate în structurile socio-profesionale;

Conturarea unei culturi generale în consonanță cu tendințele începutului de mileniu, prin evitarea caracterului enciclopedist-renascentist;

Diversificarea parcursurilor de învățare pentru elevi;

Adaptarea curriculum-ului la condiții locale și regionale, în armonie cu resursele umane și materialele școlii;

Asigurarea raporturilor încrucișate între diferite discipline și arii curriculare, favorizând interdisciplinaritatea și complementaritatea diferitelor conținuturi școlare.

Conținutul este elaborat în concordanță cu prevederile curriculum-ului național. Structurași conținuturile opționalelor pot avea următoarele direcții și baze de dezvoltare:

Discipline din trunchiul comun al altor specializări ;

Derivarea dintr-o disciplină studiată ;

Teme sau capitole ale unei discipline (care nu se regăsesc similar în programe de trunchi comun);

Discipline din aceeași familie a unei arii curriculare, dar care nu se regăsesc în arie;

Discipline/cursuri/teme inter-arie-integratoare pentru mai multe discipline din aceeași ariecurriculară sau din mai multe arii curriculare, cu accent pe obiectivele ariei principale – în context.

6.2. Proiect de opțional pentru anul școlar 2018-2019

Denumirea opționalului: „Spațiul local și omul”

Aria curriculară: Om și societate

Tipul de opțional: opțional la nivel de disciplină

Disciplina: Geografie

Durata: 1 an ( 1 oră pe săptămână)

Modul de desfășurare: pe clase (clasa a V-a)

Unitatea școlară : Școala Gimnazială Constantin Comicescu, Flămânzi, jud. Botoșani

Profesor: Dăscălescu Mărioara

6.2.1. Obiectivele utilizate în geografia orizontului local

Obiectivele folosite în cercetarea orizontului local în disciplina Geografie trebuie să urmărească următoarele aspecte :

Culegerea informațiilor

să pregătescă o anchetă de teren;

să repereze un grafic, o fotografie dintr-o colecție de documente;

să extragă indiciile, datele, indicatorii evaluați într-o publicație;

să utilizeze dicționarele, atlasele, anuarele,precum și manualele școlare

Analiza unei probleme

să ia notițe;

să clasifice informațiile culese pe categorii;

să redacteze o schemă bine structurată;

să distingă dacă informația este referitoare la activitate;

să selecționeze sursele de informare stabilind criterii;

să enunțe concluziile provizorii;

să compare faptele;

să rețină vocabularul geografic;

să redacteze o expunere;

să indice sursele de informare;

să formuleze o concluzie personală după lectura unui text;

să construiască un grafic, o hartă;

să construiască o schemă etc.

Punerea în relație

să selecționeze fotografii în scopul urmărit;

să distingă tipurile de fotografii;

să identifice semnele convenționale folosite;

să construiască un grafic, utilizând variabile vizuale (formă, orientare, culoare, valoare, mărime);

să utilizeze un vocabular geografic;

să ordoneze graficele;

să identifice graficele;

să utilizeze coordonatele geografice;

să utilizeze termenii de localizare, direcție;

să realizeze o hartă folosind variabile vizuale(formă, mărime, etc.);

să localizeze un punct pe o hartă;

Obiectivele importante întâlnite în lecțiile de geografie pot fi grupate în trei categorii: culegerea de informații, analiza datelor și stabilirea legăturilor. Una din sarcinile majore ale profesorului de geografie este de a formula obiectivele operaționale, ceea ce implică o foarte clară definire a rezultatelor așteptate de la elevi, în termeni de comportament observabil: Ce capacitate trebuie urmărită? În ce împrejurări poate fi atinsă? Care sunt criteriile de acceptabilitate a performanței?

.

1.Perceperea și reprezentarea spațiului geografic local .Situarea corectă în spațiu și timp;

2. Observarea și descrierea elementelor mediului geografic local; sesizarea relațiilor dintre elementele componente ale mediului.

3. Cunoașterea și utilizarea unor elemente de limbaj specifice geografiei cu aplicabilitate în planul geografiei locale.

4. Crearea și dezvoltarea unui comportament favorabil ameliorării relațiilor om-mediu înconjurător.

6.2.2. Conținuturi la disciplina opțională

Introducere în studiul opționalului……………………………………………..……………..1 oră

Capitolul I -Cadrul natural al orașului Flămânzi………………………………………..7 ore

I.1. Așezarea geografică-factor determinant al locuirii timpurii………….……….1 oră

I.2. Geologia………………………………………………………………………………………………1 oră

I.3. Relieful din orizontul local și apropiat…………………………………………………1 oră

(Aplicație practică) …………………………………………………….…………….…….1 oră

I.4. Clima din zona orașului Flămânzi……….……….…………………………………………1 oră

I.5. Hidrografia din orizontul local și apropiat ………………………………………….1 oră

I.6. Vegetația, fauna și solurile din Flămânzi și împrejurimile sale……………..………1 oră

Aplicații practice ………………………………………………………………………..…………………3 ore

Capitolul II- Considerații social- istorice cu privire la apariția și dezvoltarea localității

II.1. Istoria și toponimia localitatii Flămânzi…………………………………………………..….2ore

II.2.Viața culturală a orașului..………………………………………………………….3ore

II.5. Amenajarea teritoriului……………………………………………………………………….…….2ore

Capitolul III. Dinamica populației din Flămânzi după anul 1989………………………6 ore

III.1.Mișcarea naturala a populatiei……………………………………………………….3 ore

III.1.1. Natalitatea

III.1.2. Nupțialitatea și divorțialitatea

III.1.3. Mortalitatea generală

III.1.4. Bilanțul natural

III.2. Densitatea populației…………………………………………………………………………………1 ora

III.3. Mobilitatea teritorială a populației………………………………………………….1 ora

III.4. Ritmul mediu anual de creștere al populației. Bilanțul total al populatiei…………2 ore

Capitolul IV- Structura populației din Flămânzi, după anul 1989……………….6 ore

IV. 1. Structura populației pe grupe de vârstă si sexe……………………………2 ore

IV. 2. Structura etnică și confesională…………………………………………………..2 ore

IV. 3. Structura profesională a populației…………………………………………1 oră

IV. 4. Nivelul de instruire al populației……………………………………………1 oră

Capitolul V- Structura economică a Orașului Flămânzi…………………………………….3 ore

V.1. Activități tradiționale. Sectoarele de activitate ……………………….………..1 oră

V.2. Probleme economice actuale: investiții și investitori; Șomajul…………………1 oră

V.3. Probleme edilitare; Poluarea în orașul Flămânzi și în zonele limitrofe………..1 oră

Semestrul I cuprinde 18 ore, din care, 15 ore sunt de predare-învățare și 3 ore de evaluare

Semestrul II cuprinde 17 ore, din care, 15 ore sunt de predare-învățare și 2 ore de evaluare

6.2.3. Metode de predare folosite în cadrul opționalului

Metode simple

Expunerea este o prezentare orală a unei teme, care are ca scop asigurarea unui bagaj de imagini intuitive și reprezentative, pe baza cărora să se poată elabora apoi, anumite generalizări. Prin expunere se pot comunica cunoștințe noi sau se pot completa cele vechi.

Expunerea poate îmbrăca următoarele forme: povestirea, explicația și prelegerea. În pregătirea în domeniul geografiei umane, de exemplu, se folosește în special explicația, care constă în expunerea logică și argumentată a unor probleme sau principii științifice. Se poate vorbi de diferite tipuri:

psihologică (bazata pe clasificări, simplificări); ex.: clasificarea orașelor după funcțiile pe care le au;

lingvistică (ce presupune sinonime); se utilizeaza în familiarizarea cu noțiunile.

Conversația este metoda verbală participativă, prin care este posibilă atât verificarea nivelului de pregătire al elevilor, cât si transmiterea de noi informații. Întrebările puse elevilor trebuie să fie clare, corecte din punct de vedere științific si să fie adresate într-o succesiune logică. În acest sens, pot fi formulate următoarele întrebări:

Exemplu: Care sunt etniile principale din orașul Flămânzi?

În funcție de scopul urmărit, conversația poate fi:

conversație introductivă, în care se urmărește introducerea elevului în noua temă; de exemplu la introducerea temei privitoare la Economia se poate adresa următoarea întrebare: -Care sunt sectoarele economice ale orașului Flămânzi?;

conversație euristică,prin care elevii pot descoperi diferite relații, legături, pe baza unor raționamente logice. Exemplu: Care a fost cauza plecării populației tinere din localitatea Flămânzi

conversație de fixare și aprofundare a cunoștințelor,este folosită pentru sublinierea unor idei mai importante, care se desprind din cunoștințele predate sau pentru concretizarea lor.

conversație de recapitulare,care se aplică la reactualizarea cunoștințelor dobândite într-un capitol, sau la sfârșit de semestru și de an școlar. De exemplu la capitolul "Dinamica populației din Flămânzi după anul 1989" se pot formula urmatoarele întrebări și cerințe: Ce este natalitatea? Ce este mortalitatea? Ce sunt deplasările temporare?

Formele conversației presupun o atenție sporită din partea pofesorului, în ideea formulării întrebărilor și a modului de integrare a acestora în comportamentele actului didactic, astfel încât răspunsurile să fie cele așteptate.

În funcție de procesul psihic implicat, tipurile de întrebări pot fi:

întrebări reproductive, care solicită memoria și așteaptă un singur răspuns posibil: Care era anul în care a început răscoala?

întrebări productive, ce solicită operațiile gândirii, prin interogații cauzale: Cum explicați scăderea numărului persoanelor din orașul Flămânzi?

În funcție de operația de efectuat, sunt întrebări care presupun o activitate de :

clasificare: Care sunt sectoarele de activitate ale populației din Flămânzi?

comparare: Care sunt asemănările/ deosebirile între orașul Flămânzi și orașul Bucecea?

Explicare: Din ce cauză majoritatea populația tânără a plecat din oraș?

definire: Ce este așezarea urbană? Definiți orașul.

numărare: Câte clădiri monumet sunt în orașul Flămânzi?

ordonare în spațiu și timp: Unde se află poziționat orașul Flămânzi?

de sinteză: Care sunt caracteristicile particulare ale mediului urban din localitatea în care locuiți?

Descrierea este expunerea expresivă (orală su scrisă) realizată pe baza observației prin intermediul căreia sunt prezentate caracteristicile exterioare tipice ale obiectelor, fenomenelor, proceselor, accentuându-se aspectele de formă, dimensiune, context de relații, detalii ș.a. Una din primele metode de cercetare utilizate în geogarfie ca știință, descrierea, consemna rezultatele observației vizuale și a experimentului sub formă de reprezentări ale obiectelor, fenomenelor, proceselor ale fenomenului studiat. Exemplu: Descrieți în 50 de cuvinte cadrul natural al orașului Flămânzi.

Observația, este o metodă de cercetare științifică ce presupune urmărirea atentă și sistematică a unor fapte de către elevi cu scopul de a sesiza aspectele relevante surprinse cât mai exact. Observarea se face fie sub îndrumarea cadrului didactic (observație sistematică ), fie în mod autonom (observația independentă), în scopul depistării unor noi aspecte ale realității geografice și pentru întregirea unor informații.

Această metodă are atât caracter informativ cât si formativ, deoarece duce la formarea deprinderilor de a observa în mod sistematic esențialul. Elevii vor fi astfel obișnuiți să analizeze observațiile, să privească obiectele, să proiecteze scheme, să facă desene, schițe, fotografii, să completeze fișele de observație. Metoda observației contribuie și la formarea unor calități comportamentale, cum ar fi: consecvența, răbdarea, perseverența, perspicacitatea, imaginația.

Demonstrația (cu ajutorul planșelor, desenului geografic, filmului didactic, ilustrațiilor, cu ajutorul retoproiecției etc. ) este o metodă de explorare și cunoaștere sistematică, organizată, indirectă a obiectelor, fenomenelor și proceselor reale prin prezentarea lor de către profesor în stare naturală (la scară reală), prin substituirea lor în fața elevilor cu ajutorul modelelor (obiectuale, figurale, simbolice sau verbale) și prin utilizarea raționamentelor inductive, pentru evidențierea aspectelor fizice, acționale și ideatice esențiale ale realității.

Experimentul este metoda de explorare directă a realității, care presupune reproducerea artificială, provocarea intenționată a unui fenomen sau proces , în scopul cercetării, descoperirii esenței faptelor geografice, a verificării unei ipoteze.

Efectuarea unui experiment trebuie să ducă la realizarea atât a funcției cognitive, cât și a celei formative. Experimentul poate fi:

de cercetare – atunci când se urmărește studiul unui fenomen încă necunoscut elevilor.

demonstrativ – este pregătit și prezentat de către profesor pentru a descrie un obiect, fenomen sau proces, care nu poate fi cunoscut cu ajutorul observației directe.

experimentul destinat formării deprinderilor și priceperilor – are în vedere formarea deprinderilor de mânuire a unor instrumente, aparate, materiale etc.

experimentul aplicativ- în cadrul căruia elevii verifică și aplică în practică, cunoștințele teoretice deja asimilate.

Exercițiul este o metodă didactică de efectuare conștientă și repetată a unor acțiuni mintale (intelectuale) și motrice (manuale pentru însușirea unor comportamente standardizate; acțiune repetată de mai multe ori în vederea dobândirii unei îndemânări.

Jocul geografic este o activitate umană, fără un scop material sau vizibil util, desfășurată după reguli benevol acceptate, care genrează plăcere bucurie, destindere, sentimente de înălțare și tensiune, care satisfac o cerință interioară a individului. Exemplu: Fiecare elev v-a face o morișcă, la care v-a atașa un băț puternic care v-a fii înfipt în sol, iar după se v-a constata din ce direcție bate vântul și cât este ceasul după umbra lui.

Studiul de caz, este o metodă de instruire și învățare activă prin care se analizează un caz- o situație particulară sau ipotetică, modelată sau simulată, care există sau poate apare într-un sistem natural, social sau economic; este o metodă prin care se analizează cauzele, elementele implicate, se propun soluții de rezolvare, se alege decizia optimă pentru rezolvarea cazului.

Ex. Un locuitor din orașul Flămânzi și-a construit un service auto, lângă fântâna vecinului său, deșeurile sunt evacuate printr-o conductă din apropierea fântânii. Locuitorii nu au altă sursă de apă decât fântâna respectivă. Cetățeanul vinovat a construit o fosă septică falsă pentru colectarea apei uzate, pentru inducerea în eroare a celorlalți. În urma discuțiilor cu vecinii, cetățeanul nu și-a schimbat atitudinea. Ce soluție propuneți pentru ca deșeurile uzate să nu ajungă în fântână?.

Rezolvarea de probleme este metoda de învățământ bazată pe acțiunea motrică sau intelectuală, care se repetă conform anumitor cerințe, în scopul formării unor priceperi și deprinderi, abilități și aptitudini. Rezolvarea problemelor se poate face pe tot parcursul lecției în cadrul verificării cunoștințelor la transmiterea de noi cunoștințe și la fixarea acestora, sau ca temă pentru acasă. În acest caz, formularea este imperativă: Calculați natalitatea orașul Flămânzi, având în vedere că, născuții vii sunt în număr de 88 iar populația totală este de 5,500 de locuitori.

Folosirea manualelor și a altor cărți de specialitate, se bazează pe lectura textului scris, atât din manualele școlare, cât si din diverse surse de informare: reviste științifice, atlase școlare, opere științifice, antologii,etc. Lectura trebuie să aibă drept scop îmbogățirea și asimilarea de cunoștințe, astfel încât elevul trebuie să facă efortul de a memora, a reproduce și a aplica cunoștințele însușite.

Pe baza studiului unei cărți, se pot face diferite însemnări:

planul de idei care cuprinde titluri de capitole, teme și idei principale;

rezumatul, care exprimă într-o expunere concisă și sistematică, ideile unui material studiat;

conspectul este o prezentare mai completă a unei teme, pe baza informațiilor din mai multe surse bibliografice;

fișele reprezintă o formă specifică de însemnări în cadrul muncii cu cartea și pot cuprinde idei esențiale, definiții, formule, adnotări, extrase, etc;

referatul este o lucrare mai complexă, întocmită pe baza unui studiu individual al unei lucrări, a unei munci de documentare cu o pronunțată notă personală de interpretare și prelucrare a materialului;

vizitele și excursiile didactice urmăresc realizarea unei teme din programă sau consolidarea cunoștințelor deja dobândite. Ele se pot realiza în natură, la diferite obiective economice sau social-culturale.

Metode noi

Problematizarea este o metodă de cercetare și o metodă didactică activă dialogată care constă în crearea unor situații conflictuale între ceea ce poate rezolva și ceea ce trebuie să rezolve elevul, astfel este o activitate de căutare, de descoperire a faptelor științifice, a fenomenelor care generează anumite procese. În timpul lecției, profesorul creează situația-problemă și organizează activitatea elevilor, astfel încât aceștia să tragă independent concluziile și să formuleze răspunsuri și soluții ale problemei. Exemplu: Cum explicați scăderea natalității a populației după anul 1990 în Flămânzi?

Dezbaterea este o metodă didactică conversativă prin care se analizează deschis și aprofundat o problemă științifică sau practică. Poate fi utilizată la lecțiile de geografie pe echipe, având forma unui joc de roluri.

Modelarea este o metodă de cercetare și o metodă didactică de dobândire a cunoștințelor despre fapte și procese petrecute la distanțe mari și greu de abordat; abordarea se poate face indirect, prin elaborarea unor modele simplificate, micșorate, esențializate ale realității geografice. Modelul este o componentă a unui sistem material, chiar un instrument de lucru care reproduce și simplifică însușirile esențiale și particulare ale unui obiect sau fenomen.

Ca metoda de învățământ, modelarea îndeplinește două funcții: ilustrativă și cognitivă. În funcție de specificul lor, modelele pot fi:

modele obiectuale: mulaje, machete, roci, minerale, plante presate, semințe etc.;

modele figurative: planșe, fotografii, diapozitive, diagrame, scheme; .

modele simbolice( matematice): formule de calcul, modele logice, concepte;

modele cibernetice: modelarea pe calculator a diferitelor fenomene.

În cadrul acestei metode se pot folosi, modele grafice ca:

Diagramele sunt reprezentări grafice concrete ale datelor statistice sub formă de desene geometrice, liniare sau în suprafață prin care se redau concret, sintetic, mai exact, la scară, fenomenele cercetate atât sub aspect cantitativ, cât și calitativ, evidențiind trăsăturile esențiale ale acestora în domeniul didactic. Datele prezentate în imagini vizuale sunt mai ușor de analizat, de comparat, se fixează și se rețin mai ușor, mai temeinic, iar memorarea lor este de lungă durată.

Diagrama de tip coloane în aflux se utilizează pentru compararea unor fenomene și mărimi diferite, dar care aparțin aceluiași grup de produse sau fenomene.

Diagrama în benzi este o repoziționare a diagramei în coloane, într-un plan orizontal.

Cronograma(historiograma) reprezintă dinamica unui fenomen într-o perioadă de timp.

Diagrama prin cerc structural(sectoare circulare)

Diagrama polară utilizează coordonatele polare în reprezentarea fenomenelor; astfel se poate reprezenta variația temperaturii, a precipitațiilor în decurs de o lună, an sau anotimp, comparativ cu media lunii, anotimpului sau anului.

Piramida structurală( diagrama de distribuție cantitativă) este utilizată pentru reprezentarea grafică a populației pe sexe, pe grupe de varste, etc.

Modelele simbolice (matematice) utilizează simbolurile și formulele pentru a reprezenta realitatea și au scopul de a transpune într-o formă foarte concisă imensul material faptic, acumulat prin observare. Statistica matematică se ocupă cu gruparea, analiza și interpretarea datelor referitoare la un anumit fenomen și cu unele previziuni referitoare la producerea lui viitoare.

Învățarea prin descoperire, numită de Freinet metoda ,,experienței de încercare”, este considerată nu ca o simplă metodă, ci ca o finalitate către care tinde orice metodă. Elevii descoperă adevărul prin crearea unor condiții de reactualizare a experienței și a capacității individuale, pentru pregătirea soluției unei probleme. Situația problematică declanșează descoperirea iar aceasta va stimula o atitudine activă din partea elevilor, pentru depășirea obstacolelor care apar, pentru analiza variantelor posibile. De fapt, elevii nu descoperă ceva nou, ei redescoperă cunoștințe vechi, aspecte ale unor domenii ale realității descrise de obiectele de învățământ.

Metoda ,,Știu-Vreau să știu-Am învățat", a fost introdusă în școlile americane de Donna Ogte. Este o metodă de comprehensiune care ghidează lectura unui text sau audierea unei prelegeri. Se împarte tabla în 3 coloane și profesorul compleaza primul rând.

Metodele algoritmice sunt importante în formarea gândirii știintifice a elevilor și creează condițiile necesare pentru sesizarea, descoperirea și asimilarea diverșilor algoritmi. Algoritmul reprezintă o înlănțuire de operații desfășurate întotdeauna în același mod, care se succed logic, în vederea obținerii rezultatului dorit.

Metoda exercițiilor presupune respectarea riguroasă a unor prescripții și conduce spre o finalitate prestabilită. Ea vizează accentuarea caracterului practic, aplicativ al procesului de învățământ. Rolul exercițiilor este de a contribui la însușirea de către elevi a cunostințelor în contact cu unele probleme din practică, asigură consolidarea și fixarea cunoștințelor predate elevilor și favorizează dezvoltarea gândirii independente a elevilor. Metoda exercițiilor poate fi folosită la lecții în clasă, în cabietul de geografie, pe terenul geografic, în vizite didactice din orizontul local, etc. Aceste exerciții constau în sesizarea ideilor principale dintr-o lecție, învățarea logică cu ajutorul hărții, corelarea imaginilor, schemelor și graficelor din manual cu textul, indicarea corectă a obiectelor geografice pe hartă,etc. De exemplu, la lecțiile despre agricultură se pot face exerciții pentru cunoașterea tipurilor de soluri; la lecțiile despre clima României sunt importante lucrările practice și exercițiile care urmăresc măsurarea temperaturii aerului, a precipitațiilor atmosferice, a intensității vântului; aceste măsurători se vor efectua la stația meteorologică Botoșani.

Instruirea programată este o variantă a muncii cu manualul, una din caracteristicile ei importante fiind aceea că impune o necesitate formarea deprinderilor de muncă independentă. Realizarea practică a instruirii programate presupune o anumită tehnică de învățare, o anumită metodă didactică, aplicarea principiului informării operative.

Taxonomiile sunt scheme care reprezintă mari ansambluri de obiecte, evenimente, fenomene, grupate în clase, după diferite criterii sau carcteristici. Elevii învață să distribuie obiectele unei mulțimi oarecare, în clase de obiecte, conform anumitor criterii (ex. Să clasifice locuitorii localității Flămânzi după grupele de vârste, după sex, după religie, după etnie, ș.a.), să interpreteze și să exemplifice o taxonomie

Instruirea asistată de calculator. Obiectivul A.E.L. reprezintă susținerea procesului de învățământ, fără a înlocui munca profesorului și fără standardizarea manualelor (www.edu.ro). În procesul de predare- învățare, cu ajutorul calculatorului se pot realiza:

prezentarea informației sub forma grafică;

efectuarea unor calcule în scopul prelucrării de date;

realizarea unor desene;

stocarea unor informații;

culegerea, reprezentarea și analiza datelor obținute experimental;

crearea unor situații-problemă cu valoare motivațională sau cu valoare de test;

desfășurarea unor activități diferențiate;

activități recapitulative;

jocuri pe teme complementare sau de aprofundare a celor însușite în lecție.

6.2.4. Metode de cercetare utilizate în cadrul opționalului

Multitudinea și complexitatea problematicii abordate a necesitat elaborarea unei metodologii adecvate, constând în:

documentarea bibliografică (faza documentară), care a cuprins studierea literaturii de specialitate referitoare la abordarea monografica;

prelucrarea informațiilor cu privire la populație incluse în fișele ultimului recensământ;

utilizarea unor informații mai largi referitoare la diferite elemente, fenomene și procese, din care au fost selectate anumite aspecte semnificative;

realizarea unor măsurători asupra unor fenomene reale;

fotografierea aspectelor semnificative din realitatea observată;

Metoda observației directe care a facilitat caracterizarea sub raport cantitativ și calitativ a diferitelor elemente și fenomene din teren. Au fost inventariate principalele elemente care au rezultat dintr-o observare dirijată: aspecte ale unor elemente antropice, cu clădiri și străzi, activitățile economice, căile de comunicație.

Metoda observației indirecte realizată prin intermediul unor modalități de reproducere a realității obiective, a valorificat mijloace diverse, dintre care amintim bibliografia, schițe de hărți, grafice, tabele. S-a folosit notarea sistematică a fenomenelor observate, experiențe din viața de familie, evenimente din cursul școlarității etc.

Utilizarea seriilor de date privind numărul de locuitori, structura profesională, structura etnică, religioasă ș.a. au facilitat înțelegerea elementelor geodemografice din orizontul local în evoluția lor temporală.

S-a utilizat fecvent metoda comparației , pornindu-se de la precizarea unor particularități exterioare între ele și mai ales prin raportarea la întreg.

Metodele de reprezentare grafică folosite atât din punctul de vedre al conținutului, cât și al formei, au concretizat rezultatele cercetării, identificându-le pe cele care au dat expresia cea mai reală și sintetică asupra fenomenelor studiate. Se adugă modelele grafice de forma unor modele, care au ca scop să sintetizeze aspectele structurii interne și a relațiilor dintre elementele analizate.

Modelele mentale cu caracter mai mult empiric, au o importantă notă personală, sunt frecvente la locuitorii așezărilor urbane și se formează prin parcurgerea succesivă și repetată a orizontului mai apropiat sau îndepărtat, prin reținerea și poziționarea mentală a unor repere semnificative și utilizarea lor în alte situații. Perceperea empirică și mentală a spațiului, cu elementele și carcteristicile sale, reprezintă o carcteristică a felului în care acești locuitori percep orizontul local în ansmblul său. Locuitorii așezărilor rurale au, fiecare un astfel de model mintal, o ,,hartă" imaginară a localității sau teritoriului înconjurător. Se păstrează într-o anumită măsură și la elevii din mediul rural, care străbat anumite areale din orizontul local formându-și asfel, într-un mod intuitiv, personal și empiric, o anumită ,,hartă" a orizontului local. Această constatare a facilitat desfășurarea unor cercetări colective cu elevii, suma cunoșințelor lor fiind mai mare decât cunoștințele individuale, fiecare evocând locuri sau trasee, astfel că printr-un proces ingenios de cooperare a fost angrenată experiența empirică și mentală a elevilor, pe fondul exploatării colective a carcteristicilor orizontului local.

6.2.5. Mijloace de învățământ folosite în predarea opționalului

Pentru a asigura o bună însușire, de către elevi, a cunoștințelor în domeniul geografiei umane, nu este suficientă numai memorarea celor comunicate de către profesor sau a cunoștințelor din manual și din alte cărți de specialitate, ci este necesară utilizarea unor resurse materiale, pentru a aduce realitatea în câmpul de observație al elevilor. Ansamblul acestor resurse materiale folosite în procesul de învățământ și investite cu anumite funcții pedagogice formează mijloacele didactice.

Principalele funcții ale mijloacelor de învățământ sunt:

Funcția de informare asigură furnizarea de informații directe asupra obiectelor și fenomenelor studiate;

Funcția formativ – educativă asigură dezvoltarea gândirii logice a elevilor, captarea atenției și formarea de priceperi;

Funcția motivațională asigură trezirea interesului și a curiozității asupra fenomenelor ce vor fi studiate;

Funcția de evaluare constă în capacitatea unor mijloace didactice de a pune în evidență rezultatele învățării, de a aprecia progresele elevilor.

Totalitatea mijloacelor materiale care asigură informația pentru geografia orizontului local constituie baza materială a pregătirii în domeniu, în alcătuirea căreia se includ:

materialul didactic și mijloacele tehnice de învățământ;

cabinetul de geografie;

eșantioanele demonstrative;

Se recomandă ca la aceeași lecție să fie folosit material didactic cât mai variat, ca suport de fixare și conținut științific, care se va expune treptat, pe măsura ce se parcurge conținutul. În cazul lecțiilor bazate pe metode activ-participative, materialul didactic se distribuie pe grupe, paralel cu desfășurarea studiului

6.2.6. Forme de evaluare utilizate în cadrul opționalului

Evaluarea pedagogică reprezintă,,o acțiune manageriala proprie sistemelor socio-umane, care solicită raportarea rezultatelor obținute, într-o anumită activitate, la un ansamblu de criterii specifice domeniului în vederea luării unei decizii optime.”. Evaluarea reprezintă, în primul rând, măsurarea rezultatelor, iar pentru a măsura efectele instruirii este necesara utilizarea unor instrumente adecvate de măsurare. Odată cu stabilirea obiectivelor și conținutului se stabilesc și tehnicile corespunzătoare de determinare a nivelurilor atinse. Acestea vor furniza date cantitative și calitative despre rezultatele obținute, făcând posibilă aprecierea randamentului înregistrat, relevarea succeselor sau insucceselor obținute.

Formularea obiectivului de evaluare se va face printre elemente:

Ce? -comportamentul pe care elevul trebuie să-l demonstreze;

Cum? – în ce condiții se produce acest comportament;

Cât?- nivelul de performanță sau criteriul de reușită.

Pentru a releva progresul elevilor, profesorul poate utiliza teste pe tot parcursul procesului de instruire iar rezultatele obținute de către elevi vor oferi informațiile necesare reglării automate a procesului de predare. O astfel de evaluare se numește evaluare continua, de progres sau formativă. La sfârșitul unei perioade mai lungi (semestru, an școlar) se pot pune în evidență rezultatele obținute de către elevi prin compararea lor cu obiectivele propuse (evaluare finală, sumativă sau cumulativă).

Scopul evaluării nu este de a obține anumite date despre rezultatele unui grup sau individ și de a face o judecată de valoare asupra randamentului unei activități, ci de a perfecționa procesul educativ. Funcțiile evaluării au semnificație socială și pedagogică.

Functia de constatare a existenței unui produs înainte sau după o situație de învățare.

Funcția de diagnoză a cantității și calității rezultatelor, a cauzelor factorilor care au determinat rezultatele, prin verificarea și interpretarea cunostințelor la diferite intervale de timp.

Funcția de reglare a activității. Prin evaluare, se identifică rezultatele prin raportare la obiective, la cerințele programei școlare, la rezultatele altor indivizi, se remarcă dificultățile și lacunele în învățare și se decide asupra organizării viitoare a instruirii. După feed- back reglarea învățării este asigurată de profesor, elev sau părinți.

Funcția de prognoză- probabilistică- a valorii, nivelului și performanțelor pe care le-ar putea obține elevul în etapa urmatoare de pregătire.

Funcția motivațională- verificarea ritmică il determină pe elev să învețe cu regularitate, sistematic și conștiincios. Evaluarea indică succesul, insuccesul sau mediocritatea școlară.

Funcția de informare a elevului (metacunoștințe, strategii posibile, scopuri), a profesorului( cunostințele, atitudinile și capacitățile de care dispun elevii, cum va organiza învățarea și evaluarea în viitor, identificarea căilor facile și pertinente de instrucție și educație), a părinților (indiciu pentru acordarea sprijinului cu scopul orientării și reușitei viitoare), a directorului, a societății asupra stadiului formării și asupra progreselor actuale și posibile.

Funcția de orientare socială, școlară și profesională la diferite nivele de decizie.

Funcția de selecție socială, școlară și profesională la diferite nivele de clasificare și ierarhizare a rezultatelor activității didactice, de formare inițială și continuă, exprimate în termeni de proces și produs.

Adoptând diverse criterii, putem distinge mai multe tipuri de evaluare:

După apelarea la o normă sau la un criteriu, distingem:

evaluarea normativă- apelează la o normă și furnizează date cu privire la poziția individului în cadrul colectivității;

evaluarea criterială – apelează la un criteriu și furnizează date despre performanța unui individ în raport cu cât a realizat din sarcina dată.

După proveniența evaluatorului, se disting următoarele tipuri de evaluări:

evaluare internă – realizată de aceeași persoană care realizează și procesul de predare- învățare;

evaluare externă –realizată de o persoană în afara procesului;

autoevaluarea –realizată de cel care învață;

heteroevaluarea -confruntarea evaluării profesorului cu cea a elevilor;

coevaluarea -evaluarea reciprocă elevilor.

În ultimii ani s-au putut observa o serie de schimbări în modul de a concepe evaluarea curentă în sensul dezvoltării a numeroase și variate strategii educative. În acest sens, se pot distinge mai multe tipuri de evaluare:

evaluare formala –informală;

evaluare diagnostică -prognostică;

evaluare de proces – de produs;

evaluare punctuală- secvențială -continuă;

evaluare prin cifre (note, scoruri) sau prin litere (A, B, C);

evaluare prin calificative (FB, B, S, IS);

evaluare prin coduri(plus, minus).

Profesorul evaluator care predă disciplina geografie poate utiliza un număr mare și variat de modele de evaluare cantitativă și calitativă, pe care le putem structura astfel:

chestionarea și verificarea observativă pe întreg parcursul lecției;

grilele de evaluare și autoevaluare;

referatele;

portofoliul;

activitatea experimentală

testele.

Aceste instrumente de evaluare se utilizează în următoarele situații de evaluare:

probe orale;

probe scrise;

probe practice.

Probele orale pot utiliza următoarele variante:

tehnica de tip interviu;

tehnica întrebărilor și a răspunsurilor;

chestionarul ''De cinci minute"

tehnici ce presupun o perioadă de pregătire a răspunsului.

Probele scrise pot avea următoarele variante:

lucrări cu răspunsul formulat de elevi;

lucrări cu răspunsul la alegere.

Probele practice se utilizează în vederea verificării și evaluării capacității elevilor de a aplica cunoștințele în practică; constau în efectuarea unor observații sau lucrări experimentale de care elevii sunt informați la începutul anului școlar, atât în ceea ce privește tematica lucrărilor practice, cât si baremele de apreciere, de timp, de calitate și de respectare a normelor de tehnica securității muncii.

Testul este un instrument metodologic de evaluare scrisă frontală selectivă, după criterii științifice, a unei realități măsurabile (aptitudini, abilități, informații, tehnici, atitudini, intensitate, durată, cantitate, etc). Prin test se masoară progresele sau dificultățile din activitatea de învățare a elevilor, cantitatea și calitatea cunoștințelor sau capacităților proiectate în programa școlară- gradul de întelegere, aplicare, analiză și sinteză a informațiilor dobândite într-o perioadă de timp determinată, într-un domeniu de cunoastere.

Elaborarea și aprecierea unui test presupune asigurarea câtorva calități esențiale, cum ar fi:

eficiența, adică să măsoare cunoștințele și deprinderile care constituie conținutul lecției;

fidelitatea, adică să reflecte în mod real gradul de stăpânire a cunoștințelor și deprinderilor,

dificultatea, adică să corespundă ca grad de dificultate în raport cu elevii cărora li se adresează;

puterea de discriminare, adică să asigure o largă distribuție a notelor pentru elevii cu grade diferite de pregătire;

validitatea, adică să fie în concordanță cu deprinderile și cunoștințele care au constituit conținutul lectiei;

încadrarea în timp, adică notele să reflecte cât știe elevul și cât de rapid poate să rezolve testul;

să fie practice, adică să fie ușor de aplicat într-un timp determinat.

Tipuri de teste:

În funcție de momentul evaluării, în procesul instruirii testele pot fi:

inițiale- care se administrează la începutul unei etape de instruire;

de progres-cele care se administrează pe tot parcursul instruirii;

finale-cele care se administrează la sfârșitul unei perioade mai mari de instruire.

În funcție de modul de administrare, testele pot fi:

individuale;

colective.

În funcție de modul de elaborare, testele se împart în:

standardizate;

nestandardizate.

Posterul. Prin realizarea montajelor de tip poster se aprofundează o situație, un proces, un fenomen, un spațiu, se identifică elementele componente, relațiile dintre acestea și se sintetizează ansamblul într-o formă care utilizează fotografiile și structurile verbale. În lecțiile de geografie, pot fi realizate ușor, în scurt timp, posterele de către grupuri mici de elevi. Etape:

Comunicarea sarcinii de lucru: Se formează grupuri de câte patru elevi. Fiecare grup va primi material ilustrativ și pe baza cunostințelor din lecțiile anterioare, vor realiza un poster.”

Activitatea pe grupe.

Activitatea frontală: Fiecare grup prezintă posterul realizat, explică motivele pentru care a adoptat structura respectivă sau posterele sunt afișate pentru a fi ,,vizitate”.

Tehnica montajelor de tip poster este utilă deoarece elevii învață să surprindă esențialul unei probleme sau al unui spațiu, să reprezinte elementele și relațiile identificate într-o formă logică, estetică și sintetică, să compare modul lor de reprezentare cu cel al altor grupuri și să evalueze sau autoevalueze rezultatele obținute.

Proiectul este o metodă didactică interactivă, cu rol instructiv-educativ, mai puțin utilizată în învățământul românesc. Prin metoda proiectului elevii sunt constrânși astfel să efectueze în mod activ unele instruiri pe care nu le-ar realiza în alte condiții(să răspundă, să prevadă, să planifice, să rezolve probleme,etc). Proiectul este atât o cauză și un motor de instruire, cât și o metodă pedagogică.

Proiectul este un plan sau o lucrare cu caracter aplicativ, întocmit pe baza unei teme date, care cuprinde analiza- cauzală, cronologică, spatială- a unei probleme și un demers explicit de evoluție și soluționare a ei. Prin aceasta, elevii se confruntau cu o problemă complexă, autentică, extrasă din realitatea actuală, pe care o analizează și pentru care caută soluții de rezolvare. Proiectul constituie o provocare adecvată posibilităților elevilor și implică o activitate efectivă de cercetare, desfășurată într-un anumit interval de timp.

Tipuri de proiecte după demersul realizat:

Proiect de tip constructiv: să elaboreze un afiș, un colaj de fotografii, un ierbar, o colecție(roci, minerale, seminte, etc.), să construiască o machetă sau un mulaj, să redacteze un articol sau o revistă, etc.

Proiect de tip problemă: să rezolve o situație-problemă( amenajarea unui teren care a fost expus poluării sau inundațiilor, protejarea unei specii de plante sau animale, etc.)

Proiect de tip învățare: să-și îmbunătățească o tehnică sau o procedură de instruire(utilizarea dicționarului, căutarea bibliografiei pentru o temă), etc.

Etapele de realizare a unui poiect:

Alegerea subiectului sau temei proiectului. Profesorul propune tema proiectului, iar elevii aleg subiectele din cadrul temei. Ideal ar fi ca elevii să sesizeze situațiile- problemă din mediul înconjurător și să sugereze realizarea unor proiecte pentru soluționarea lor.

Constituirea grupelor de lucru. Un grup optim de lucru cuprinde 2-5 membri, în funcție de tema proiectului, experiența participantilor, natura obiectivelor. Cu cât crește numărul membrilor grupului, cu atât scade posibilitatea participării efective la activitate, dar poate crește calitatea produsului realizat.

Programarea etapelor de lucru și distribuirea responsabilităților. În funcție de obiectivele vizate, timpul, spațiul, mijloacele disponibile, gradul de dificultate al proiectului, elevii stabilesc succesiunea, durata și conținutul fiecărei etape de lucru. Acestea pot fi: identificarea surselor de documentare (manuale, hărți, reviste, persoane sau instituții), analiza situației-problemă, prelucrarea materialelor, propunerea unor variante de rezolvare, alegerea soluției optime, etc. Dacă proiectul va fi realizat de către un grup, se distribuie responsabilitățile pentru fiecare membru.

Cercetarea propriu-zisă;realizarea materialelor și proiectului. Fiecare elev parcurge etapele stabilite anterior până la realizarea produsului proiectat.

Evaluarea rezultatelor. În această etapă se realizează prezentarea, analiza, compararea, aprecierea proiectelor. Se evaluează cercetarea în ansamblu, modul de lucru, modul de prezentare și produsele realizate.

Portofoliul a fost denumit de Carol Meyo, Leon și Pearl Paulson ca fiind o colecție de lucrări ale elevilor, alcătuită cu scopul de a indica eforturile, progresele și rezultatele acestora. Colecția ar trebui să evidențieze participarea elevilor la selectarea temelor, criteriile de selecție, judecățile de valoare despre conținutul sistematizat și opinia despre conținut. Portofoliul este un instrument complex de evaluare integratoare, ce include experiența și rezultatele relevante obținute prin celelalte forme de evaluare și care oferă posibilitatea de a emite o judecată de valoare pe baza unui ansamblu de rezultate al unei persoane. Portofoliul permite urmărirea, conform unor obiective concrete și criterii stabilite, a progresului înregistrat de elev în achiziția cunoștințelor într-un interval mare de timp (semestru, an școlar, ciclu de învățământ) și formarea unor capacități ori competențe prin analizarea materialelor elaborate într-un interval de timp. Realizarea unui portofoliu are multiple avantaje pentru elevi: conștientizarea valorii muncii personale; încurajarea muncii independente; dezvoltarea capacității de autoevaluare.

Portofoliul unui elev poate cuprinde:

Teste de cunostințe;

Chestionare;

Referate pe anumite teme;

Eseuri, recenzii, rezumate, postere, etc.

Pentru elaborarea unui portofoliu complex și particularizat propunem fiecărui elev un subiect anume privind orizontul local și apropiat, o secvență de timp în care elaborează portofoliul, criteriile pe care le va satisface acesta. În acest caz portofoliul cuprinde: date statistice, lecturi geografice, ghicitori, fotografii, hărți, jocuri, situații-problemă, cazuri, o bibliografie, etc.

Prin intermediul acestor produse profesorul evaluează:

Capacitatea de documentare și de procesare a informației;

Capacitatea de a prezenta propriul produs, etc.

Între proiect și portofoliu există câteva asemănări: ambele vizează activitate amplă din partea elevilor, activitatea desfășurându-se și în afara clasei; implică investigarea unui domeniu, utilizarea unei bibliografii în toate etapele de documentare: necesită o evaluare complexă și nuanțată a învățării. Portofoliul poate să includă proiectul ca metodă și instrument de evaluare.

CAPITOLUL 7: ANALIZA S.W.O.T. ȘI STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ORAȘULUI FLĂMÂNZI

7.1. Analiza S.W.O.T.

În urma cercetărilor efectuate pe teren, la care adăugăm consultarea literaturii de specialitate s-a efectuat o analiză SWOT care prezintă succint atât avantajele municipiului cât și dezavantajele acestui municipiu. SWOT reprezintă acronimul pentru cuvintele englezești Strengthts care reprezintă Forte, Puncte forte, Weaknesses care înseamnă Slăbiciuni, Puncte slabe, Opportunities semnifică Oportunități, Șanse și Threats care înseamnă Amenințări. Primele două privesc cazul de studiu și reflectă situația acesteia, iar următoarele două privesc mediul și oglindesc impactul acestuia asupra zonei studiate.

7.2. Strategia de dezvoltare a orașului Flămânzi

Viziunea

În anul 2020 orașul Flămânzi va fi un punct atractiv pentru investitori, un punct strategic pentru sectorul agricol județean și un loc preferat de populație pentru că va oferi infrastructură tehnico-edilitară modernă, servicii publice de calitate și va asigura un cadru în care locuitori să își poată petrece timpul liber desfășurând activități recreative, sportive și culturale.

Obiectiv general

Derularea în orașul Flămânzi a unor proiecte care să susțină pe de o parte dezvoltarea locală din punct de vedere economic și din punct de vedere a infrastructurii tehnico-edilitare și pe de altă parte să favorizeze creșterea condițiilor de trai și a calității vieții pentru locuitori.

Ținte propuse pentru anul 2020

densitatea întreprinderilor active din orașul Flămânzi va reprezenta cel puțin 60% din valoarea indicatorului înregistrată la nivel județean sau cel puțin 35% din valoarea indicatorului înregistrată la nivel național

cel puțin 17,5% din populația activă aptă de muncă să aibă un loc de muncă sau să desfășoare activități generatoare de venit

Analiza socio-economică realizată impune următoare priorități de dezvoltare la nivelul

orașului Flămânzi

Prioritate 1: Dezvoltarea locală prin sprijinirea și încurajarea economiei competitive și diversificate

Prioritate 2: Creșterea competitivității locale și dezvoltarea locală ca centru urban de importanță regională prin dezvoltarea infrastructurii locale

Prioritate 3: Creșterea atractivității orașului pentru locuitori și îmbunătățirea condițiilor de trai la nivel local prin asigurarea accesului la locuri de muncă adecvate și servicii moderne în sectorul public

Prioritate 4: Îmbunătățirea condițiilor de mediu prin protejarea resurselor locale și valorificarea potențialului local regenerabil

CONCLUZII

Studiul de față are ca drept scop cunoașterea relațiilor de interdependență dintre om și mediul său înconjurător, a impactului presiunii umane asupra mediului înconjurător, în aria orașului Flămânzi. În acest teritoriu, așezările umane reprezintă ecosisteme complexe, realizate de om.

Spațiul cercetat în studiul de față, își are geneza, odată cu sedentarizarea omului și apariția primelor locuințe și amenajări în vederea obținerii unei producții agricole. Orașul Flămânzi poziționat în marginea vestică a Câmpiei Jijiei Inferioare și a Bahluiului, unde căile rutiere sunt reprezentate de drumul european și drumul județean. Prin poziția sa geografică, localitatea studiată are un climat continental excesiv, supus influențelor climatice temperat-continentale de origine estică, care, în general vara sunt calde și uscate, iar iarna sunt reci și uscate. Vegetația erbacee și solurile fertile și-au pus amprenta asupra dezvoltării economiei locale, practicându-se cultura plantelor, viticultura, pomicultura și creșterea animalelor. Din punct de vedere hidrografic, teritoriul este străbătut de râul Miletin, care este al treilea afluent important al râului Jijia, și care reprezintă un afluent de dreapta a râului Jijia.

Descrierea și analiza elementelor cadrului natural au fost realizate cu scopul de a evidenția influențele acestuia asupra repartiției populației și așezării umane. Din cele mai vechi timpuri, alături de locuitorii de naționalitate română, au trăit în bună înțelegere și cetățeni de alte naționalități, ruși și evrei în special,care se ocupau cu comerțul, astfel în prezent în orașul Flămânzi, sunt înregistrați 9212 locuitori de naționalitate română, 239 rromi și 4 ruși, iar confesiunile principale sunt: 9399 locuitori de religie ortodoxă, 35 penticostali, 13 adventiști de ziua a șaptea, 4 catolici, 4 baptiști

Problema întâlnită la nivel național, o reprezintă, fenomenul de îmbătrânire demografică, care influențează în mod negativ evoluția numerică a populației. Dezvoltarea economică a regiunii se reflectă în structura socio-profesională a populației, cei mai mulți dintre locuitorii comunei fiind cuprinși în sectoarele primar și terțiar. Acest fapt este reflectat și în dinamica migratorie, o parte a populației practicând navetismul spre Botoșani și Hârlău.

Potrivit informațiilor rezultate de la Recensământul Populației și Locuințelor, prelucrate de Direcția Județeană de Statistică Botoșani, în anul 2011, populația stabilă a orașului Flămînzi era de 10.136 de persoane, dintre care doar 4490 persoane reprezentând populație activă (44,30%).

Un element de bază care definește calitatea locuirii îl reprezintă locuința și gospodăria. Majoritatea locuințelor din Flămânzi sunt construite din pământ, dotate cu anexe, cu suprafețe medii și mari. După intrarea României în Uniunea Europeană în anul 2007, casele recondiționate sau nou construite înlocuiesc aspectul tradițional cu arhitectura urbană. Procesul de modernizare a localității a continuat cu alimentarea cu energie electrică și aprovizionare cu apă a gospodăriilor.

Învățământul reprezintă factorul fundamental care asigură dezvoltarea comunității. El este reprezentat prin Școala ''Ion Bojoi'', Grupul Școlar Nicolae Bălcescu, Școala Gimnaziala Poiana și Grădinița care funcționează atât cu program normal.

În ceea ce privește cultura, Ion Bojoi este o personalitate remarcantă, deoarece s-a născut aici, iar el a fost un geograf român, ce a absolvit Facultatea de Geologie-Geografie din Iași în anul 1958. A fost cercetător științific la Stațiunea de Cercetări Biologice, Geografice și geologice din Pângărași-Neamț în perioada 1959-1973, Doctor în geografie în anul 1971 și profesor universitar la Catedra de Geografie a Universității din Iași.

În spațiul studiat populația desfășoară activități economice diverse. Dacă în trecut economia localității avea un caracter agrar, în prezent, orașul Flămânzi are funcție mixtă încadrându-se, cu un nivel bun de dezvoltare economică.

Agricultura practicată în prezent, în Flămânzi, este de tip extensiv cu un grad mare de subzistență, obținându-se în gospodării de tip individual. Producția agricolă este folosită pentru creșterea animalelor. În ultimii ani, comuna Flămânzi este o zonă de mică industrie și servicii, cu o infrastructură și economie locală dezvoltate, cu o privatizare și dotare tehnică bună. În viitor, o activitate alternativă, cu impact economic și social în localitate ar constitui-o dezvoltarea agroturismului și turismului rural.

Orașul Flămânzi este așezată pe o importantă axă de comunicație între Botoșani și Iași, beneficiază de o poziție social-economică avantajoasă iar prin potențialul uman și economic este în măsură să promoveze activ valorile civilizației moderne.

În ceea ce privește parte de metodică, s-a discutat depsre metodele, strategiile și tehnicile recomandate în procesul de predare – învățare a noțiunilor și conceptelor ce fac referire la geografia orizontului local și apropiat care a fost propus intr-o disciplină opțională intitulată, Spațiul local și omul.

Studiul orizontului local pentru proceul de învățare a geografiei simbolizează un punct de plecare în proiectarea învățării acestei discipline. Cercetarea geografică efectuată în orizontul local cu elevii ajută la creșterea calității cunoștințelor, elevii asimilând capacități sporite de a-și utiliza cunoștințele în situații noi, de a stabili relații cauzale și de a-și însuși un vocabular geografic adecvat de realitatea înconjurătoare. Activitățile concrete utilizate care se referă la formarea noțiunilor, deprinderilor și capacităților elevilor în orizontul local sunt următoarele: exercițiile și aplicațiile practice, lucrări practice curente de muncă independentă, de observație, metode și tehnici de cercetare,etc.

Formarea priceperilor și deprinderilor de a citi și interpreta materialele grafice și cartografice, de a folosi mijloacele tehnologice, ajută la completarea imaginii date de sistemul de cunostințe geografice. Însă, ca latură a capacității de investigare a fenomenelor geografice, este foarte esențial să strânim interesul elevilor pentru analiza independentă a orizontului local, adică acea porțiune a spațiului geografic de care sunt legați prin rutina zilnică.

Evaluarea reprezintă un act integrator activității pedagogice, unde are ca drept scop formarea elevilor pentru a-și descoperi capacitățile și limitele, oferindu-le informații care permit luarea deciziilor referitoare la programul viitor. Evaluarea prin metode alternative cum ar fi: proiectul, referatul, portofoliul ajută la formarea deprinderilor de analiză și cercetare, de sinteză, de generalizare și de abstractizare. Se caută, astfel, formarea unui sistem de cunostințe și noțiuni geografice cât mai complet și la un nivel științific ideal.

Formarea și educarea elevilor în spiritul unei înalte responsabilități umane cuprinde o serie de domenii educative cum ar fi: formarea unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător, convingerea că buna calitate a mediului reprezintă o condiție esențială a sănătății oamenilor. Profesorul de geografie formează la elevi convingerea că protecția naturii și prin ea a culturii, nu asteaptă numai o soluție tehnică, ci și una morală. Problematica umană trebuie legată conștient de apărarea naturii, de înțelegerea dublului caracter al raporturilor om-natură și a efectelor muncii sociale asupra componentelor mediului. Cercetarea mediului din orizontul local cu elevii, permite îmbogățirea bagajului de cunoștințe, sesizarea legăturilor reciproce dintre fenomene dar și redactarea unei lucrări mai ample pe o anumită temă.

Educația intelectuală a elevilor pentru a percepe orizontul local se referă la ansamblul transformărilor care au loc la nivelul proceselor intelectuale (memorie, observare, analiza, sinteza, gândire convergentă și divergentă). Învățarea geografiei trebuie să contribuie la exersarea și dezvoltarea acestor procese, respectiv la dezvoltarea spiritului de observație, operativitatea gândirii, creativitatea gândirii și imaginația creatoare. Personalitatea elevului nu se poate forma decât în armonie cu valorile pe care școala le promovează. Însușirea valorilor culturale conduce la formarea de sine, ca individualitate, însuflețită de conținuturi spirituale.

BIBLIOGRAFIE

Airinei, Ș., Radiografia geofizică a subsolului României, Ed. Știinșifică și Enciclopedică, București, 1980;

Băcăoanu, I., B., Câmpia Moldovei – Studiu geomorfologic, Ed. Academiei, București, 1968;

Băcăoanu, I., V., Barbu, N., Podișul Moldovei, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980;

Bălan, G., Botoșani – istorie și contemporaneitate, Botoșani, 1969;

Balan, G., Botoșani – monografia județului, 1943;

Cardaș, A., Botoșani – Monografie, Ed. Port-Turism, București, 1980;

Donisă, I., Bazele teoretice și metodologice ale geografiei, Ed. Universitatea Alexandru Iona Cuza, Iași, 1987;

Dropu, C., Flămînzi un nume în istorie, Ed. Intreprinderea Poligrafică, Iași, 1977;

Dulamă, M., Strategii didactice, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 2000;

Graur, A., Nume de persoane, 1965;

Lișman, V., Hârlu – Monografie, Ed. Intreprinderea Poligrafică, Iași 1972;

Munteanu, P., Nicolau, Ș., Flămînzi de la Siliște la oraș, Ed. Axa Botoșani, 2005;

Munteanu, P., Flămînzi – monografie, Ed. Agatha, Botoșani, 2004;

Iorgu, I., Toponimia Românească, Ed. Academiei, București, 1963;

Nădejde, V., Titu, I., Dicționar geografic al județului Botoșani, București, 1895;

Ivan, D., Toponimia pe teritoriul comunelor Flămînzi și Nicolae Bălcescu, 1970;

Graur, A., Nume de persoane, 1965;

Poclid, M., Județul Botoșani în 2013, Monografie Geografică, Ed. Taida, Iași, 2013;

Tufescu, V., Județul Botoșani, Ed. Academiei, București, 1977.

WEBOGRAFIE

http://www.primariaflamanzi.ro/strategie_2014-2020/strategie_2014-2020.pdf – Strategia de dezvoltare locală 2014-2020

http://www.primariaflamanzi.ro/urbanism_pug/MEMORIU%20GEN%20FLAMANZI.pdf – Planul Urbanistic General al orașului Flămânzi

http://www.valeabaseuluidesus.ro/Documente/PATRIMONIU%20DE%20MEDIU.pdf – G.A.L. Valea Baseului de Sus

http://www.paginialbe.ro – Pagini Albe

ANEXE

LISTA DE FIGURI

Fig. 1 Localizarea orașului Flămânzi la nivel național 10

Fig. 2 Localizarea orașului Flămânzi la nivel de județ și zonal 11

Fig. 3 Geologia U.A.T. Flămânzi 12

Fig. 4 Unitățile de relief din U.A.T. Flămânzi 15

Fig. 5 Temperaturile medii, maxime și minime înregistrate în anul 2017 la stația meteorologică Botoșani 17

Fig. 6 Rețeaua de ape din U.A.T. Flămânzi 19

Fig. 7 Antroponimele din orașul Flămânzi ce reprezintă originea geografică 29

Fig. 8 Antroponimele din orașul Flămânzi ce evidențiază sectoarele economice 30

Fig. 9 Antroponimele din orașul Flămânzi care evidențiază structura etnică 32

Fig. 10 Analiza antroponimelor din orașul Flămânzi 33

Fig. 11 Evoluția natalității după anul 1990 în România 37

Fig. 12 Natalitatea în județul Botoșani pe anul 2011 38

Fig. 13 Evoluția natalității după anul 1990 în orașul Flămânzi 39

Fig. 14 Evoluția mortalității după anul 1990 în România 40

Fig. 15 Evoluția mortalității după anul 1990 în orașul Flămânzi 40

Fig. 16 Mortalitatea în județul Botoșani pe anul 2011 41

Fig. 17 Evoluția bilanțului natural după anul 1990 în România 42

Fig. 18 Bilanțul natural în județul Botoșani pe anul 2011 43

Fig. 19 Evoluția bilanțului natural după anul 1990 în orașul Flămânzi 44

Fig. 20 Populația României după criteriul sex, după anul 1990 48

Fig. 21 Modele de piramida vârstelor 50

Fig. 22 Piramida vârstelor pentru orașul Flămânzi (1992 și 2011) 52

Fig. 23 Biserica de lemn Sfântul Nicolae din Prisăcani 90

Fig. 24 Liceul Tehnologice Nicolae Bălcescu 90

Fig. 25 Intrarea în Flămânzi 91

Fig. 26 Bustul lui Ion Bojoi 91

Fig. 27 Biserica cu Hramul Mihail și Gavriil din satul Poiana 92

Fig. 28 Biserica cu Hramul Mihail și Gavriil din satul Poiana 92

Fig. 29 Muzeul Țăranului din Flămânzi 93

Fig. 30 Parcul orașului Flămânzi 93

Fig. 31 Obeliscul ridicat pentru răscoala din anul 1907 94

Fig. 32 Școala gimnazială Petru Zamfirescu din Prisăcani 95

Fig. 33 Școala Gimnazială Mihail Sturdza 95

Fig. 34 Școala Gimnazială Mihail Sturdza 96

Fig. 35 Primăria orașului Flămânzi 96

Fig. 36 Primăria orașului Flămânzi 97

Fig. 37 Râul Miletin 97

Fig. 38 Tun din primul război mondial 98

LISTA DE TABELE

Tabel 1: Temperaturile medii, maxime și minime înregistrate în stația meteorologică Botoșani din anul 2017 16

Tabel 2: Emigranții după naționalitate din România 47

Tabel 3: Modul de folosință a terenurilor din U.A.T. Flămânzi (exprimat în hectare) 55