Lucrare metodico științifică pentru obținerea gradului didactic I [306148]
Universitatea “Al. I. Cuza” [anonimizat] I
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. [anonimizat] “Al. I. Cuza” Iași
CANDIDAT: [anonimizat]. Irina DUCA
Școala Gimnazială “Elena Cuza” Iași
IAȘI
Seria 2019 – 2021
Universitatea “Al. I. Cuza” [anonimizat] I
[anonimizat] – evaluare la disciplina
Tehnologia Informației și a Comunicațiilor
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. [anonimizat] “Al. I. Cuza” Iași
CANDIDAT: [anonimizat]. Irina DUCA
Școala Gimnazială “Elena Cuza” Iași
CUPRINS
ARGUMENT 5
PARTEA I
CAPITOLUL I 6
Considerații teoretice privind utilizarea mediilor electronice în procesul didactic la disciplina TIC 6
[anonimizat] 7
Concepte de bază ale limbajului HTML 7
II.1. Structura generală a unei pagini HTML 7
II.2. Formatarea textului 8
II.3. Culori. Crearea codurilor de culoare 10
II.4. Imagini 11
II.5. Tabele 12
II.6. Legături 13
II.7. Cadre 14
II.8. Hărți de imagini 15
II.9. Formulare 16
[anonimizat] 22
Formatarea elementelor HTML utilizând CSS 22
III.1. Sintaxa CSS 22
III.2. Selectori 23
III.3. Culori, [anonimizat] 25
III.4. Formatarea textului 27
III.5. Formatarea listelor 29
III.6. Formatarea tabelelor 30
III.7. Formatarea legăturilor 31
III.8. Blocuri în CSS 32
[anonimizat] 36
Utilizarea aplicațiilor Google în procesul educațional 36
IV.1. Aplicații pentru comunicare: Gmail, [anonimizat], Google Plus 36
IV.2. Aplicații pentru colaborare: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] 36
IV.3. Aplicații pentru stocare de date: [anonimizat] 37
CAPITOLUL al V-lea 38
[anonimizat], învățare, evaluare 38
V.1. Metode didactice utilizate la disciplinele Informatică & TIC 38
V.1.1. Expunerea sistematică a cunoștințelor 39
V.1.2. Observarea 39
V.1.3. Conversația 40
V.1.4. Problematizarea și învățarea prin descoperire 41
V.1.5. Exemplificarea sau demonstrarea materialului intuitiv 42
V.1.6. Exercițiul 42
V.1.7. Modelarea 43
V.1.8. Lucrul cu manualul sau documentația 45
V.1.9. Instruirea asistată de calculator 45
V.1.10. Metode colaborative și de cooperare 46
V.2. Evaluarea – componentă a procesului de învățământ 49
V.2.1. Funcțiile principale ale evaluării 49
V.2.2. Metode și instrumente de evaluare 50
V.2.3. Metode alternative de evaluare 61
PARTEA a II-a
[anonimizat] 69
Exemple de utilizare a mediilor electronice în procesul didactic 69
VI.1 [anonimizat] 69
VI.2 [anonimizat] 69
VI.3 Evaluarea activității utilizând Google Forms și Testmoz 69
Bibliografie 70
[anonimizat], realizând o motivare suplimentară pentru studiu. Astfel, [anonimizat] – face este dublată de procesul didactic ce are loc în mediul electronic. [anonimizat], realizând acea diferențiere mult promovată de didacticieni.
CAPITOLUL I
Considerațiiteoreticeprivindutilizareamediilorelectroniceînprocesul didactic la disciplina TIC
CAPITOLUL al II-lea
Concepte de bază ale limbajului HTML
II.1. Structura generală a unei pagini HTML
O pagină web este o resursă aflată în spațiul web (WWW) din Internet, de obicei în format HTML sau XHTML (extensia numelui fișierului fiind de cele mai multe ori .html sau .htm)
Un site web reprezintă un grup de pagini web multimedia (conținând texte, imagini fixe, animații etc.), accesibile în rețeaua Internet și care sunt conectate prin hiperlegături.
HTML (Hyper Text MarkupLanguage) este un limbaj de adnotare utilizat pentru crearea paginilor web ce pot fi afișate într-un browser (sau navigator).
Un document HTML este delimitat de marcajele (tag-urile) pereche <html> și </html>.
Fiecare document HTML este format din 2 părți:
Antetul (Heading): conține informații pentru identificarea paginii, fiind delimitat de marcajele pereche <head> și </head>.
El conține titlul paginii, delimitat de marcajele <title> și </title>
Corpul (Body): conține informațiile care trebuie afișate (text, imagini, etc), fiind delimitat de marcajele <body> și </body>
Structura generală a unei pagini web
<html>
<head>
<title>titlul paginii web afișat pe bara de titlu a browserului</title>
</head>
<body>
conținutul paginii web (text, imagini, tabele, hiperlegături etc.)
</body>
</html>
Atribute pentru tag-ul body:
alink = culoarea unui link activ din document
background = indică adresa unei imagini de fundal a paginii
bgcolor= culoarea de fundal a paginii
link = culoarea unui link nevizitat
text = culoarea textului din pagina
II.2. Formatarea textului
Marcaje pereche pentru text
1. Formatare font:
Sintaxă:
<font face=“nume_font” color=“culoare” size=“dimensiune”>, unde:
nume_font: Arial, Times New Roman etc.
culoare este denumirea sau codul culorii
dimensiune ia valori de la 1 la 7 (1-cea mai mică valoare, 7-cea mai mare valoare)
2. Stil cursiv (italic, înclinat): <i> sau <cite>
3. Stil aldin (bold, îngroșat): <b> sau <strong>
4. Stil subliniat (underline): <u>
5. Stil tăiat (strikethrough): <strike>
6. Paragraf: <p>
7. Titluri și subtitluri: <h1>, <h2>, <h3>, <h4>, <h5>, <h6>
<h1> este titlul cu dimensiunea cea mai mare, iar <h6> cel cu dimensiunea cea mai mică
8. Bloc de text: <div>
Observație: pentru paragrafe, titluri și blocuri de text se poate specifica alinierea cu ajutorul atributului “align=valoare”, unde valoare poate fi left, center, right saujustify.
Exemplu:
Marcaje singulare
1. Trecerea la rândul următor (break): <br>
2. Desenarea unei linii orizontale (horizontalrule): <hr>
Atribute:
align = left, center, right;
size = înălțimea în pixeli;
width = lungimea în pixeli;
color = culoarea liniei;
noshade = lipsa umbririi.
Marcaje pentru liste
1. Liste marcate sau neordonate (unorderedlist): se declară între marcajele <ul> și </ul>
Atribut:
type=”tip”, unde tip poate fi disc (●), square (ș), circle (○)
2. Liste ordonate (orderedlist): se declară între marcajele <ol> și </ol>
Atribute:
type=”tip” start=”n”, unde tip poate fi 1, A, a, I, i, iar n – valoarea de la care pornește numerotarea
3. Elementul listei (list item): <li> și </li>
4. Listă de definiții (definitionlist): <dl>, </dl>
5. Termenul definiției (definitionterm): <dt>, </dt>
6. Descrierea definiției (definitiondescription): <dd>, </dd>
Exemple:
Alte marcaje pereche pentru text
1. Centrarea textului în pagină: <center>
2. “Animarea” textului (derularea lui): <marquee>
Atribute:
direction(left, right, down, up): controlează direcția de deplasare
behavior (slide – oprește textul la marginea ecranului sau alternate – deplasează textul alternativ)
3. Text scris mai mare: <big>
4. Text scris mai mic: <small>
5. Text scris ca indice: <sub>
6. Text scris ca exponent: <sup>
Exemple:
II.3. Culori. Crearea codurilor de culoare
În HTML culorile pot fi introduse în două moduri:
– prin denumirea lor în limba engleză (pentru un număr redus de culori)
– în format hexazecimal folosind două caractere (începând de la 00 la FF)pentru fiecare din cele trei culori primare roșu (Red), verde (Green) șialbastru (Blue), astfel: #RRGGBB.
Pentru culori, în format zecimal, valoarea minimă este 0 (corespunzătoarevalorii 00 în hexazecimal), iar cea maximă 255 (corespunzătoare valorii FFîn hexazecimal).
Exemplu:
Să presupunem că am ales o culoare folosind aplicația Paint din Windowscare ne indică R=11, G=52 și B=200.
Folosind aplicația Calculator din Windows transformăm aceste valori dinformat zecimal în format hexazecimal și obținem R=6F, G=34 și B=C8.
Formatul final recunoscut de HTML este #6F34C8 (caracterul # conținut laînceput este obligatoriu).
Concluzie:
Pentru obținerea unui cod de culoare se accesează aplicația Paint și se optează pentru o culoare.Se rețin valorile RGB care definesc culoarea, apoi se accesează aplicațiaCalculator cu ajutorul căreia setransformă valorile RGB din format zecimal în format hexazecimal.
Prin alăturarea valorilor se obține codul de culoare precedat de #.
II.4. Imagini
Pentru inserarea unei imagini într-o pagină web se utilizează eticheta <img>, care are următoarele atribute:
src= specifică imaginea care se dorește a fi inserată, luând ca valoare adresa URL a acesteia
width = lățimea imaginii
height = înălțimea imaginii
(aceste atribute pot lua ca valori fie nr. întregi pozitive, reprezentând dimensiunea în pixeli a imaginii, fie nr. de la 1 la 100 urmate de semnul %, reprezentând procente din dimensiunea originală a imaginii)
alt = numele care înlocuiește imaginea până aceasta se încarcă sau când nu a fost găsită
border = chenar (0 = lipsa bordurii)
Imaginea poate fi aliniată în funcție de text cu ajutorul atributuluialign=”top” (sau middle, bottom, left, right)
Exemplu:
<imgsrc=”actori.jpg” width=”200” height=”30%” border=1>
II.5. Tabele
Pentru inserarea unui tabel este folosită perechea de marcaje <table> și </table>, pentruun rând <tr> și </tr> (tr=table row), iar pentru o celulă <td> și </td> (td=table data).
Observații:
Pentru o afișare corectă a tabelului, fiecare rând va avea același număr decelule. Dacă dorim ca o celulă să fie goală se introduce un spațiu (space) saucodul echivalent   (non-break space).
Atributeletaguluitable sunt:
border = bordura (valoarea 0 reprezintă tabel fără bordură)
width = lățimea tabelului (de exemplu, dacă optăm pentru 50%, tabelul ocupă jumătate din
lățimea paginii)
height = înălțimea tabelului
bgcolor = culoarea de fundal
background = imaginea de fundal
cellspacing = distanța între celule
cellpadding = distanța dintre marginea celulei și conținut
Atributeletaguluitdsunt:
align = aliniere pe orizontală a conținutului (left=stânga, right=dreapta, center=centru)
valign = aliniere pe verticală a conținutului (top=sus, bottom=jos, middle=mijloc)
width = lățimea celulei (exprimată în pixeli)
height = înălțimea celulei
bgcolor = culoarea de fundal
background = imaginea de fundal
colspan = unește celula cu cea din dreapta ei
rowspan = unește celula cu cea de sub ea
Dacă dorim să evidențiem conținutul primului rând (capul de tabel) putem folosiperechea de marcaje <th> și </th> (th=table header) în locul tagurilor<td> și </td>.
Astfel conținutul celulei va fi afișat îngroșat și aliniat pe mijloc.
Marcajul caption va adăuga o linie text deasupra tabelului, centrată pe mijloc, de obicei
folosită ca fiind un titlu al tabelului.
Observație:
caption se plasează obligatoriu imediat după tag-ul table, dar înainte deprima etichetă tr.
Exemplu:
II.6. Legături
Hyperlink-urile reprezintă elementele de bază ale www, ele realizând legături între un număr uriaș de pagini web.
Realizarea de legături se face cu ajutorul etichetei <a> și a atributului său, href, prin intermediul căruia se specifică URL-ul care trebuie urmat, după ce se face click pe legătura respectivă.
Alte atribute:
target = arată în ce fereastră se va deschide fișierul destinație
Atributul target poate lua valorile:
_blank – pagina va fi încărcată într-o fereastră nouă
_parent – pagina va fi încărcată în fereastra părinte
_top – pagina va fi încărcată în fereastra top a cadrului
_self – pagina va fi încărcată în aceeași fereastră
title = mică descriere asociată legăturii afișată în momentul în care mouse-ul se află deasupra legăturii
Culoarea linkurilor poate fi modificată introducând în marcajul body următoarele atribute:
link = legătură nevizitată (implicit este albastru)
vlink = legătură vizitată (implicit este roșu)
alink = legătură momentan activă (deasupra căreia se află apăsat mouse-ul la un moment dat)
Exemplu de legătură de tip text spre un document extern din www (site-ul Google):
<a href=”http://www.google.ro”> Apăsați aici pentru Google! </a>
Exemplu de legătură către un document local (din interiorul aceluiași site web):
<a href=”doc2.htm”> Apăsați aici pentru următorul document: </a>
II.7. Cadre
În situația în care imaginea afișată de browser este formată din mai multe pagini HTMLacestea sunt de fapt cadre.
Caracteristic acestor pagini este că perechea de taguri<body> și </body> este înlocuită de<frameset> și </frameset>, iar in interiorul lor, cadrele sunt delimitate de <frame> și</frame>.
Atributele marcajului framesetsunt:
cols – împarte pagina în coloane și are valori exprimate în procente din dimensiunea ferestrei,
număr de pixeli sau * (adică spațiul rămas)
rows – împarte pagina în rânduri cu aceleași valori ca la cols
bordercolor – culoarea tuturor chenarelor conform modelului #rrggbb
frameborder – afișarea chenarelor cu valorile yes sau no
Cadrele sunt introduse prin perechea de marcaje <frame> și </frame>, și suporta atributele:
src – fișierul sau adresa fișierului introdus
bordercolor – culoarea chenarului cadrului curent conform modelului #rrggbb
noresize – dezactivează posibilitatea vizitatorului de a redimensiona cadrul
scrolling – adaugă cadrului bare de defilare cu valorile yes, no și auto
II.8. Hărți de imagini
Hărțile de imagini permit declararea unor zone din imagine ca legături către alte pagini web și implică două aspecte.
Imaginea este declarată ca fiind harta. Pentru aceasta, marcajul <img> al imaginii are următoarele atribute:
src=fișierul sau adresa fișierului imagine
usemap = are valoarea de genul #nume care este folosit în interiorul marcajului <map>
Harta se definește folosind perechea de taguri<map> și </map>, cu atributul obligatoriu name, având aceeași valoare ca la usemap din img.
Zona sau zonele conținute de hartă sunt introduse prin marcajul <area>cu atributele obligatorii:
shape = forma ariei declarate cu valorile: rect=dreptunghiulară, circle=circulară, poly=poligonală, default=alte forme (diferite de cele anterioare)
coords= coordonatele zonei
href= adresa paginii destinație a legăturii
Aria rectangulară (rect) se declară prin coordonatele colțului stânga sus și colțul dreapta jos.Originea coordonatelor este colțul stânga sus al imaginii!
Aria circulară (circle) se declară prin coordonatele centrului și raza.
Aria poligonală (poly) se declară prin coordonatele fiecărui colț.
Exemplu:
II.9. Formulare
Un formular este un ansamblu de zone active alcătuit din butoane, casete de selecție, câmpuri de editare etc. care permit utilizatorilor să introducă efectiv informații și să le transmită serverului.
Un formular este definit într-un bloc delimitat de etichetele corespondente <form>și </form>.
Există două atribute esențiale ale elementului <form>:
Atributul action precizează ce se va întâmpla cu datele formularului odată ce acestea ajung la destinație. De regulă, valoarea atributului action este adresa URL a unui script aflat pe un server WWW care primește datele formularului, efectuează o prelucrare a lor și expediază către utilizator un răspuns.
<formaction="http://www.yahoo.com/cgi-bin/nume_fis.cgi">.
Script-urile pot fi scrise în limbajele Perl, C, PHP, Unix shell.
Atributul methodprecizează metoda utilizată de browser pentru expedierea datelor formularului. Sunt posibile următoarele valori:
get (valoarea implicită) – în acest caz, datele din formular sunt adăugate la adresa URL precizată de atributul action;
– nu sunt permise cantități mari de date (maxim 1 Kb);
– intre adresa URL și date este inserat un "?".
Datele sunt adăugate conform sintaxei: nume_camp = valoare_camp. Între diferite seturi de date este introdus un "&".
Exemplu: "http://www.yahoo.com/cgi-bin/nume_fis.cgi?nume1 = valoare1&nume2 = valoare2";
post în acest caz datele sunt expediate separat. Sunt permise cantități mari de date (ordinul MB)
Pentru ca un formular să fie funcțional, trebuie precizat ce se va întâmpla cu el după completare și expediere. Cel mai simplu mod de utilizare a unui formular este expedierea acestuia prin poșta electronică (e-mail). Pentru aceasta se folosește un atribut al etichetei <form> și anume action care primește ca valoare "mailto: " concatenat cu o adresă validă de e-mail către care se va expedia formularul completat.
Creare casetă de text (câmp de editare):
Sintaxă:<input type=”text” name=”nume_camp” size=”valoare”>
Creare câmp de editare tip password:
La completarea acestui câmp de editare nu se afișează caracterele clar, ci numai caractere *, la expedierea formularului însă, valoarea tastată într-un câmp de tip "password" se transmite clar.
Sintaxă:<input type=”password” name=”nume_camp”>
Crearea unui buton radio:
Butoanele radio permit alegerea, la un moment dat, a unei singure variante din mai multe posibile.
Sintaxă:<input type=”radio” name=”nume_camp” value=”valoare”>
Crearea unei casete de validare
O casetă de validare permite selectarea sau deselectarea unei opțiuni.
– fiecare casetă poate avea un nume definit prin atributul name.
– fiecare casetă poate avea valoarea prestabilită selectat definită prin atributul checked.
Sintaxă:<input type=”checkbox” name=”nume_camp”>
Crearea unei casete de fișiere:
Într-o pereche "name = value" a unui formular se poate folosi întregul conținut al unui fișier pe post de valoare. Pentru aceasta se inserează un element <input> într-un formular, cu atributul type având valoarea "file"(fișier).
Atributele pentru un element de tip casetă de fișiere:
name – permite atașarea unui nume;
value – primește ca valoare adresa URL a fișierului care va fi expediat o dată cu formularul. Această valoare poate fi atribuită direct atributului value, sau poate fi selectată prin intermediul unei casete de tip File Upload sau Choose File care apare la apăsarea butonului Browse… din formular;
enctype – precizează metoda utilizată la criptarea fișierului de expediat.Valoarea acestui atribut este "multipart/form-data".
Sintaxă:<input type="file" name="nume_fisier" enctype="multipart/form-data">
Crearea unei liste de selecție:
O listă de selecție permite utilizatorului să aleagă unul sau mai multe elemente dintr-o listă finită. Lista de selecție este inclusă în formular cu ajutorul etichetelor corespondente <select>și </select>.
O listă de selecție poate avea următoarele atribute:
name – atașează listei un nume (utilizat în perechile "name=value" expediat serverului);
size – care precizează (printr-un număr întreg pozitiv, valoarea prestabilită fiind 1) câte elemente din listă sunt vizibile la un moment dat pe ecran (celelalte devenind vizibile prin acționarea barei de derulare atașate automat listei).
Elementele unei liste de selecție sunt incluse în lista cu ajutorul etichetei <option>. Două atribute ale etichetei <option> se dovedesc utile:
value – primește ca valore un text care va fi expediat server-ului în perechea "name=value", dacă acest atribut lipsește, atunci către server va fi expediat textul ce urmează după <option>;
selected (fără alte valori) – permite selectarea prestabilită a unui element al listei.
Pentru a crea o listă de selecție ce permite selecții multiple se adaugă în plus, în eticheta <select>, atributul multiple(fară alte valori).
Sintaxă:<select name=”nume_camp” size=”…..”>
<option>primul element</option>
<option>al 2-lea element</option>
</select>
Crearea unui câmp de editare multilinie:
Se folosește eticheta <textarea>, cu următoarele atribute:
cols – specifică numărul de caractere afișate într-o linie;
rows – specifică numărul de linii afișate simultan;
name – permite atașarea unui nume câmpului de editare multilinie;
wrap – determină comportamentul câmpului de editare față de sfârșitul de linie.
Acest atribut poate primi următoarele valori:
"off" – întreruperea cuvintelor se produce la marginea dreaptă a editorului, când dorește utilizatorul. Caracterul de sfârșit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul;
"hard" – întreruperea cuvintelor se produce la marginea dreaptă a editorului. Caracterul de sfârșit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul;
"soft" – întreruperea cuvintelor se produce la marginea dreaptă a editorului. Nu se include caracterul de sfârșit de linie în textul transmis serverului odată cu formularul.
Sintaxă:<textareaname="nume" cols="valoare" rows="valoare" wrap="off /hard /soft">
Creare buton de expediere:
Sintaxă:<input type=”submit” value=”nume”>
Creare buton de anulare:
Sintaxă:<input type=”reset” value=”nume”>
CAPITOLUL al III-lea
Formatarea elementelor HTML utilizând CSS
III.1. Sintaxa CSS
Evoluția web-ului a condus la apariția unui limbaj destinat specificării aspectului paginilor web, CSS (eng. CascadingStyleSheets). Folosind CSS se pot impune proprietățile fonturilor, culori, se poate controla poziția imaginilor sau a altor elemente care formează conținutul paginilor.
Pe lângă specificarea modului de afișare a informației din paginile web, CSS oferă posibilitatea impunerii acelorași caracteristici ansamblului de pagini care formează un site.
CSS este suportat de toate browserele actuale.
Impunerea modului de afișare a informației în CSS se realizează prin reguli. O regulă indică modul în care trebuie afișat un element din pagină.
Sintaxa unei reguli este:
selector {proprietate:valoare;}
Exemplu:
body
{
background-color: black;
}
sau, mai compact:
body {background-color: black;}
Regulile CSS pot fi definite fie ca valoare a atributului styleadăugat marcajelor HTML, fie pot fi incluse la începutul paginii, în secțiunea head, între marcaje <style> … </style>.
Prima variantă realizează o modificare locală, afectând doar informația afișată folosind marcajul modificat, în timp ce a doua se extinde la tot fișierul.
Exemplu:
Observație:
Dacă zona de definire a stilurilor atașate diferitelor marcaje este salvată separat, într-un fișier denumit de exemplu stil.css, pentru a impune într-o pagină web a site-ului aceleași modificări, se va include în secțiunea <head> a acesteia un marcaj <link> în care se va specifica fișierul care conține definițiile de stiluri, ca în exemplul de mai jos:
<head>
<link rel="stylesheet" type="text/css" href="stil.css" />
</head>
<body>
. . .
Avantajul acestei soluții constă din faptul că aspectul paginilor site-ului în care este inclus fișierul stil.csspoate ușor modificat, prin simpla editare a regulilor conținute de acesta.
III.2. Selectori
CSS-ul are mai multe tipuri de selectori. Selectorii cei mai des folosiți, prin urmare și cei mai importanți sunt:
– selector element
– selector id
– selector class
Selectorul element
Acest selector aplică proprietățile conținute, tuturor elementelor de acest tip.
Exemplu:
Toate elementele h2 din pagina vor avea culoarea roșie.
Selectorul id
Selectorul id este utilizat pentru a specifica stilul unui singur element. Selectorul id folosește atributul id al unui element HTML, și este definit cu "#".
Exemplu:
Selectorul class
Acest selector este utilizat pentru a specifica stilul unui grup de elemente. Astfel, puteți seta un stil particular pentru toate elementele HTML care face parte din aceeași clasă. Selectorul class folosește atributul HTML class și este definit cu "."
Exemplu: toate elementele HTML cu atributul class="right" vor fi aliniate la dreapta:
Se pot de asemenea specifica ce elemente din clasă vor fi afectate de stil.
Exemplu: numai elementele p din clasa right vor fi aliniate la dreapta:
III.3. Culori, unități de măsură, fonturi
Proprietățile CSS pentru definirea culorilor sunt colorpentru conținut și background-colorpentru culoarea fundalului.
O culoare este indicată prin nume (pentru culorile obișnuite: white, black, red, yellow, green, blue, maroon, orange, olive, purple, fuchsia, lime, navy, aqua, teal, silver, gray) sau este definită prin componentele RGB (Red + Green + Blue, roșu + verde + albastru) care o compun. Fiecare dintre componentele culorii poate fi exprimată printr-un număr întreg cuprins între 0 și 255.
Definirea culorii poate fi realizată folosind codul hexazecimal sau zecimal. În cazul folosirii codului hexazecimal notația culorii începe cu caracterul '#' și are formatul #rrggbb (Exemplu: #ff7c0d). În cazul în care cele trei componente ale culorii sunt exprimate prin perechi de cifre identice se poate folosi o scriere prescurtată (Exemplu: #ff00aa se poate scrie #f0a).
Pentru a exprima în zecimal codul unei culori se va scrie rgb(rrr, ggg, bbb) (Exemplu: color: rgb(62, 178, 12)).
Unele dintre proprietățile elementelor conținute într-o pagină web necesită scrierea unei dimensiuni. Cu excepția valorilor nule, după dimensiune trebuie scrisă unitatea de măsură.
În CSS fontul este definit prin denumire, dar, deoarece pe calculatorul pe care se afișează pagina web fontul indicat poate lipsi, după denumirea fontului (fonturilor) se precizează familia din care acesta face parte. Proprietatea utilizată este font-family.
Exemplu:
h1 {font-family: verdana,helvetica, sans-serif;} h2 {font-family: "Times New Roman", serif;}
Înclinarea caracterelor se stabilește cu ajutorul proprietății font-style, valorile posibile fiind normal, italic sau oblique.
Folosind proprietatea font-variant se poate impune scrierea cu majuscule mici (font-variant: small-caps) sau normal (font-variant: normal).
Scrierea bold se poate impune folosind font-weight:. Proprietatea poate avea valorile bold sau normal.
Dimensiunea caracterelor poate fi impusă folosind proprietatea font-size. De obicei mărimea este definită în pixeli (px) sau procentual (% sau em).
III.4. Formatarea textului
Formatarea textului se realizează cu un set de proprietăți care permit diverse tipuri de alinieri, indentări și spațieri.
Indentarea textului se realizează folosind proprietatea text-indent. Efectul indentării este decalarea poziției de început a primei linii a fiecărui paragraf cu o mărime impusă.
Exemplu:
p {
text-indent: 50px;
}
Alinierea textului se realizează folosind proprietatea text-align. Valorile posibile ale proprietății sunt: left, right, center sau justify.
Exemplu:
th {
text-align: right;
}
td {
text-align: center;
}
p { text-align: justify;
}
Sublinierea sau bararea textului se realizează folosind proprietatea text-decoration. având valorile posibile none, underline (subliniat), overline (barat), line-through (tăiat).
Exemplu:
h1 {
text-decoration: underline;
}
h2 {
text-decoration: overline;
}
h3 {
text-decoration: line-through;
}
Modificarea distanței dintre caractere se realizează folosind proprietatea letter-spacing.
Exemplu:
h1 {
letter-spacing: 6px;
}
p {
letter-spacing: 3px;
}
Controlul scrierii cu majuscule se realizează folosind proprietatea text-transform.
Valorile posibile sunt:
– capitalize – prima literă va fi majusculă
– uppercase – toate literele vor fi majuscule,
– lowercase – toate literele vor fi mici,
– normal – caracterele vor fi scrise normal.
III.5. Formatarea listelor
CSS pune la dispoziția utilizatorilor o serie de proprietăți care permit modificarea radicală a modului de afișare a unei liste. Folosind aceste proprietăți elementele unei liste pot fi ușor aranjate sub forma unui meniu folosit la navigarea în site.
In HTML listele sunt plasate decalat față de marginea din stânga a blocului în care sunt inserate. Pentrua evita problemele de plasare a listelor, proprietățile padding și margin trebuie impuse.
ul {margin: 0; padding: 0;}
Proprietatea list-style-type este folosită pentru a impune tipul de marcator folosit înaintea fiecărui element din listă.. Valorile posibile sunt none (suprimare marcatori), disc, circle sau square pentru liste neordonate (<ul>) respectiv decimal, lower-alpha, upper-alpha, lower-roman sau upper-roman pentru liste ordonate (<ol>).
Exemple:
Proprietatea list-style-image permite înlocuirea marcatorilor standard cu o imagine.
Exemplu:
ul { list-style-image: url("imagini/bulina.jpg");}
Proprietatea display :inline aplicată simultan selectorilor ul și li permite dispunerea elementelor listei pe orizontală.
Exemplu:
ul,li {display: inline ;}
III.6. Formatarea tabelelor
Un tabel trebuie să fie privit ca fiind un bloc (<table>) care conține un ansamblu de linii (<tr>), fiecare linie fiind compusă din blocuri elementare (<th> sau <td>). Descrierea fiecăreia dintre aceste blocuri se realizează folosind proprietățile folosite deja anterior pentru blocuri <p>, <h>, <div> etc.
Pentru ameliorarea aspectului unui tabel sunt esențiale culorile aplicate pe fundal, aspectul liniilor despărțitoare și distanțele dintre conținuturile celulelor și liniile despărțitoare.
În plus față de proprietățile cunoscute deja și aplicabile oricărui bloc, la formatarea tabelelor intervin câteva proprietăți suplimentare:
Exemplu:
III.7. Formatarea legăturilor
Legăturile sunt evidențiate în HTML prin sublinierea șirului de caractere folosit ca suport și utilizarea unor culori distincte pentru legăturile nevizitate sau vizitate. În CSS aceste atribute implicite pot fi modificate.
Modificarea culorii, a fontului sau suprimarea sublinierii se realizează ca și pentru textele obișnuite.
Exemplu:
a {
color: blue; text-decoration:none;
}
Pentru a modifica pe rând proprietățile șirului folosit pentru o referință se vor folosi pseudoclasele:
– a:link, pentru legături nevizitate,
– a:visited, pentru legături vizitate,
– a:active pentru legături active sau,
– a:hover. pentru a modifica modul de afișare a șirului la plasarea cursorului mouse-ului deasupra lui.
Exemplu:
a:link {
color: #6699CC;
}
a:visited {
color: #660099;
}
a:active {
background-color: #FFFF00;
}
a:hover {
text-transform: uppercase; font-weight:bold; color:blue; background-color:yellow;
}
III.8. Blocuri în CSS
Informația cu caracter grafic (text, imagine) conținută într-o pagină web este dispusă într-o serie de blocuri alăturate. Browser-ul generează aceste blocuri automat, la întâlnirea marcajelor care delimitează informația: <html>, <body>, <h1>…<h6>, <p>, <table>etc.
Arhitectura unui bloc este următoarea:
Proprietățile care pot fi specificate pentru a defini geometria unui bloc sunt: margin, border, padding, width (lățimea) și height (înălțimea). Pentru margin, border și padding se pot indica dimensiuni diferite pentru fiecare dintre laturile blocului folosind sufixele -top, -right, -bottom și –left.
Exemplu:
h1 {margin-left:120px; margin-right:12px;border:1px; border-color:blue;}
Pentru simplificarea scrierii dimensiunilor, dacă toate cele patru valori sunt identice se poate scrie parametru:valoare. Dacă valorile sunt diferite se pot scrie toate cele patru valori, una după alta, despărțite prin spațiu, ordinea fiind top, right, bottom, left.
Exemplu:
p {margin:12px 0 14px 120px; padding:8px;}
Blocurile pot fi încadrate cu un contur având caracteristicile precizate prin proprietățile:
border-width: permite specificarea grosimii liniei de încadrare în pixeli sau printr-una din valorile: thin, medium sau thick.
border-color: permite specificarea culorii conturului de încadrare.
border-style: permite precizarea aspectului conturului (dotted, dashed, solid, double, groove, ridge, inset, outset).
Ca și în cazul proprietăților margin și padding, este posibilă specificarea unor caracteristici diferite pentru top, right, bottom și left. Pentru specificarea valorilor specifice vor fi folosite în acest caz denumirile border-top, border-right, border-bottom sau border-left, după caz.
Exemplu:
h2 {
border-top-width: medium;
border-top-style: solid;
border-top-color: green;
border-bottom-width: medium;
border-bottom-style: inset;
border-bottom-color: red;
border-right-width: medium;
border-right-style: inset;
border-right-color: blue;
border-left-width: medium;
border-left-style: inset;
border-left-color: orange;
}
Standardul W3C (care defineșteo platformă Open Web pentru dezvoltarea aplicațiilor) permite precizarea mărimii zonei folosite pentru afișarea informației. Modelul definit în standard este următorul:
Standardul HTML posibilitatea definirii de containere suplimentare care vor conține fiecare un ansamblu de blocuri. Pentru definirea blocurilor – container se folosesc marcajele<div> sau <span>. Diferența dintre cele două este faptul că <span> este de tip inline, el realizând o grupare în interiorul unui bloc.
Pentru o pagină obișnuită marcajul <div> va fi folosit de exemplu pentru a defini blocuri diferite pentru capul paginii, zona de picior și corp.
Exemplu:
Spre deosebire de <div>, folosit la definirea de blocuri, marcajul <span> permite modificarea proprietăților unei porțiuni din textul conținut într-un bloc.
Exemplu:
CAPITOLUL al IV-lea
Utilizarea aplicațiilor Google în procesul educațional
Pachetul de aplicații Google pentru educație este soluția ideală pentru învățarea mixtă și oferă numeroase beneficii pentru școală. Eficientizarea procesului educațional prin gestionarea eficientă a timpului și a costurilor, feedback rapid pentru elevi, evaluarea sistematică, comunicarea în timp real și colaborarea profesor-elev sunt doar câteva dintre beneficii.
Dintre beneficiile oferite de acest pachet de aplicații amintim:
Folosirea tehnologiei la clasă și pentru teme și proiecte îi ajută pe elevi să dezvolte abilități digitale necesare în secolul 21, stimulează gândirea critică și creativitatea
Instrumente educaționale concepute pentru lucrul în echipă care cresc eficiența și generează economii importante de timp și de costuri
Disponibil oricând de pe orice dispozitiv indiferent de sistemul de operare
Un pachet de instrumente digitale pentru colaborare la clasă și o educație în pas cu tehnologia
Instrumente intuitive ușor de folosit la clasă care nu necesită o instruire intensivă și oferă economie de timp și energie
O mai bună colaborare profesor – elev și comunicare în timp real
Elevii lucrează împreună și folosesc simultan documentele care se salvează în mod automat (pregătiți pentru lucrul în echipă în viitor)
Feedback documentat pentru elevi prin comentarii inserate în Google Docs, Slides sau Sheets
Modificările aduse documentelor păstrează un jurnal al tuturor acțiunilor pentru a vedea contribuțiile elevilor la munca de grup
IV.1. Aplicații pentru comunicare: Gmail, Google Calendar, Google Hangouts, Google Plus
IV.2. Aplicații pentru colaborare: Google Docs, Google Sheets, Google Slides, Google Forms, Google Sites, Google Classroom
IV.3. Aplicații pentru stocare de date: Google Drive, Google Vault
CAPITOLUL al V-lea
Considerații teoretice privind etapele procesului didactic – predare, învățare, evaluare
V.1. Metode didactice utilizate la disciplineleInformatică &TIC
Metodele sunt definite ca fiind căi de urmat în vederea atingerii unor scopuri instructiv – educative.
Metodele specifice predării informaticii îndeplinesc următoarele funcții:
funcția cognitivă
funcția normativă care arată ”cum” să se predea și ”cum”să se învețe
funcția motivațională care urmărește creșterea interesului cu privire la modul de funcționare al calculatorului și a modului în care se realizează comunicarea între calculator și utilizator
funcția formativ-educativă care urmărește formarea deprinderilor de manipulare atehnicilor de programare
Metodele utilizate în predarea orelor de informatică sunt:
a) Metode de comunicare orală:
– expozitive: explicația,descrierea, instructajul, prelegerea
– conversative: conversația, discuția colectivă, asaltul de idei, problematizarea,metoda descoperirii
b)Metode bazate pe lectura textului scris: lucrul cu manualul și alte cărți
c)Metode de explorare a realității:
– metode de explorare directă: observarea sistematică și independentă, experimentul,
studiul de caz
– metode de explorare mijlocită: demonstrația, modelarea
d)Metode bazate pe acțiune:
– metode bazate pe acțiunea reală: exercițiul, lucrări practice, proiecte
e)Metode de raționalizare a predării și învățării
– algoritmizarea
V.1.1. Expunerea sistematică a cunoștințelor
Dintre formele pe care le îmbracă expunerea sistematică a cunoștințelor (povestirea, prelegerea, descrierea, explicația, etc.), informatica utilizează cu precădere explicația. Elementele explicative domină procesul de instruire informatică, acestea fiind caracteristice atingerii unor obiective de referință care cuprind formarea de deprinderi și abilități practice de utilizare a unor produse soft deseori complicate și dominate neprietenoase față de utilizator. În cadrul acestei metode, accentul trebuie pus pe raționament, prin argumentări temeinice, prin scoaterea în evidență a modului în care trebuie să gândească elevul. Expunerea trebuie să fie însoțită de un control permanent al gradului de receptivitate al clasei, urmărindu-se mimica elevilor, satisfacția înțelegerii lecției sau îngrijorarea și neliniștea în cazul în care elevul a pierdut firul explicației.
În informatică recurgem la metoda explicației atunci când tema este complet nouă și printr-o metodă activă nu se poate descoperi noutate sau metoda activă este ineficientă din punctul de vedere al operativității. Astfel, este necesară o astfel de metodă pentru a înțelege noțiunea de algoritm, de structură de date, de comandă, funcție sau procedură standard, de raționament și chiar a modalității de reprezentare și introducere a unor programe utilitare sau softuri de aplicație.
V.1.2. Observarea
Metoda observației se bazează pe observarea atentă și sistematică a obiectelor și fenomenelor în vederea descrierii, explicării și interpretării lor. Aceasta metodă reprezintă o cale de obținere de noi informații, dar și un exercițiu de analiză, sinteză și deformare a unor deprinderi de investigare.
Ca metodă de învățământ, observarea este intenționată, organizată și sistematică.
Cerințe în utilizarea acestei metode:
existența unor obiective clare și a unor sarcini concrete;
asigurarea unui caracter riguros și sistematic (eșalonată în timp, pe perioade distincte, desfășurată după un plan);
antrenarea cât mai multor analizatori în activitatea de observare;
asigurarea unei atitudini active a elevilor pe parcursul observării (efectuează analize, comparații, clasificări);
consemnarea riguroasă a rezultatelor (în caiete, fișe);
prelucrarea și interpretarea datelor observate;
valorificarea informațiilor obținute în activități ulterioare.
Exemplu: prezentarea componentelor unui sistem de calcul, iar elevii îl pot observa practic în
laborator.
V.1.3. Conversația
Metoda conversației se referă la dialogul dintre profesor și elev, în care profesorul nu trebuie să apară în rolul examinatorului permanent, ci în rolul unui colaborator care nu numai întreabă, ci și răspunde la întrebările elevilor. Prin metoda conversației se stimulează gândirea elevilor în vederea însușirii, fixării și sistematizării cunoștințelor și deprinderilor, în vederea dezvoltării spiritului de colaborare ți de echipă.
Conversația didactică poate îmbrăca forme diferite, în funcție de anumite criterii.
În funcție de numărul de persoane, ea poate fi:
individuală (se poartă între elev și profesor)
colectivă sau frontală (întrebările sunt adresate întregii clase, iar răspunsurile vin de la diferiți elevi)
După obiectivele urmărite în diferite variante de lecții, conversația poate fi:
introductivă (folosită în momentul captării atenției și reactualizării cunoștințelor asimilate anterior, pentru a trezi interesul pentru lecția care urmează)
expozitivă (în timpul prezentării unei noi lecții, ea poate trezi interesul pentru fixarea noilor cunoștințe)
recapitulativă (utilizată atunci când se urmărește recapitularea și generalizarea unor rezultate prezentate anterior)
evaluativă (este indicată pe parcursul procesului de verificare și evaluare)
dezvoltată (este destinată prezentării unui nou subiect, nu complet necunoscut)
Această metodă mai are și următoarele subdirecții:
euristică (nu există reguli precise, se bazează doar pe întrebare/răspuns, în funcție de evoluția concretă a dialogului)
tip dezbatere (se realizează un schimb de păreri în care este implicat un anumit colectiv, iar la final se impun și o serie de concluzii)
catehetică (impune efectuarea unor teste care implică memoria)
V.1.4. Problematizarea și învățarea prin descoperire
Esența problematizării constă în crearea, pe parcursul învățării,a unor „situații-problemă” și rezolvarea acestora de către elevi care, pornind de la cunoștințeanterior însușite, ajung la adevăruri noi. Noile cunoștințe nu mai sunt astfel „predate” elevilorgata elaborate, ci sunt obținute prin efort propriu. „Situația-problemă” este de obicei definită caun conflict care se declanșează între datele vechi și datele noi pe care le primește elevul.
Secreează astfel o stare de nelămurire, de curiozitate care declanșează activitatea de cunoaștere, derezolvare a problemei, prin formulare de ipoteze, verificarea lor și desprinderea unor concluzii.
Instruirea prin problematizare se poate realiza la diferite nivele:
expunerea problematizatăde către profesor a materialului de învățat;
crearea de către profesor a unei situații problemă șirezolvarea ei de către elevi împreună cu profesorul;
crearea de către profesor a unei situații problemă și rezolvarea ei de către elevi în mod independent;
sesizarea și rezolvarea problemei de către elevi.
Problematizarea este o metodă cu un înalt potențial formativ; ea contribuie la dezvoltarea
operațiilor gândirii, a capacităților creatoare, la cultivarea motivației intrinseci, la educarea
independenței și autonomiei în activitatea intelectuală.
Se evidențiază următoarele etape in rezolvarea unei situații problemă:
Prezentarea problemei
Definirea problemei de către elev în sensul distingerii caracteristicilor esențiale ale situației, însușirii enunțului, stabilirii legăturii dintre date
Formularea de către elev a anumitor criterii sau ipoteze care pot fi aplicate în găsirea soluției
Verificarea succesivă a unor asemenea ipoteze și găsirea soluției
Învățarea prin descoperireapare ca o întregire a problematizării. Se pot pune astfel în evidență 3 modalități principale de învățare prin problematizare și descoperire:
modalitatea inductivă(este vorba de generalizări; elevul trebuie încurajat să-și dezvolte propria cale de învățare, care să nu contrazică lucrurile în care deja crede, prin folosirea unor mijloace tehnice și resurse informaționale personale)
modalitatea deductivă(se folosește logica sau, mai exact, sistemele deductive – putem obține cunoștințe noi din cunoștințe vechi)
modalitatea prin analogie(se încurajează folosirea unei experiențe anterioare nu numai dintr-un domeniu conex, ci chiar din domenii total diferite)
Problematizarea și descoperirea fac parte din metodele formativ – participative care solicită gândirea creatoare a elevului, îi pun la încercare voință, îi dezvoltă imaginația, îi îmbogățește experiența.
V.1.5. Exemplificarea sau demonstrarea materialului intuitiv
Demonstrarea urmărește formarea unui bagaj cât mai bogat de imagini și reprezentări pebaza căruia să se elaboreze generalizările necesare pătrunderii în esența fenomenelor studiate,precum și familiarizarea elevilor și efectuarea și îndeplinirea corectă a unor acțiuni, formarea dedeprinderi și comportamente. Indiferent de forma aleasă, în utilizarea demonstrației se cerrespectate următoarele cerințe de bază:
alegerea unui material demonstrativ semnificativ, reprezentativ și accesibil;
asigurarea receptării acestuia în bune condiții de către întreaga clasă prin așezarea corespunzătoare a elevilor în clasă și prin corecta poziționare a cadrului didactic;
Putem folosi aceasta metodă și în sensul demonstrației cu ajutorul materialului intuitiv, care
presupune utilizarea obiectelor reale, utilizarea materialului grafic (planșe, scheme), utilizarea
videoproiectorului și a materialului tipărit, utilizarea calculatorului (imagini, multimedia, PowerPoint). De exemplu, în predarea noțiunii de grafuri pot fi folosite programe pentru reprezentareagrafică a acestora. Un alt mijloc didactic intuitiv este Internetul.
În cadrul orelor de informatică folosim cel mai adesea demonstrația logică, care realizează
fundamentarea logică a unor adevăruri. Metoda se folosește în predarea – învățarea tehnicii de
programare Greedy, care necesită demonstrarea faptului că algoritmul intuit este cel care rezolvă corect problema propusă.
V.1.6. Exercițiul
Exercițiile sunt acțiuni concrete efectuate conștient și repetat în scopul dobândirii unor priceperi și deprinderi noi, pentru a ușura anumite activități și a contribui la dezvoltarea unor aptitudini.
Exercițiul este o modalitate eficientă de formare de noi deprinderi de natură intelectuală, de o mai bună înțelegerea cunoștințelor teoretice, de consolidare a cunoștințelor și deprinderilor dobândite anterior, prevenire a uitării, de asigurare a capacității operatorii a cunoștințelor, de dezvoltare a operațiilor mentale, de dezvoltare a unor capacități intelectuale și fizice, de dezvoltare acapacităților creative.
Pot fi utilizate:
exerciții și probleme de recunoaștere a unor noțiuni, formule, metode
exerciții și probleme aplicative ale unor formule sau algoritmi cunoscuți
probleme care permit însușirea unor noțiuni
Dacă în clasificarea exercițiilor se folosește drept criteriu sarcina didactică, în cadrul orelor deinformatică sunt utile următoarele tipuri de exerciții:
de comunicare,
de control și autocontrol al procesului de instruire,
de problematizare,
de algoritmizare.
Dacă în clasificarea exercițiilor se folosește drept criteriu gradul de intervenție al cadrului didactic, exercițiile pot fi:
dirijate,
autodirijate,
combinate
În rezolvarea unui exercițiu se ține seama de: analiza inițială, rezolvarea propriu-zisă, verificarea soluției.
V.1.7. Modelarea
Modelarea, ca metodă pedagogică, este un mod de lucru prin care gândirea elevului este condusă la descoperirea adevărului, folosind un așa-numit model și utilizându-se raționamentul prin analogie.
Modelul didactic este unsistem artificial, construit prin analogie cu cel real (originar), din care reține numai trăsăturileesențiale, semnificative. Modelul constituie deci o simplificare, o schematizare a realului.Investigând modelul, operând cu acesta, elevii dobândesc informații despre sistemul originar.
Profesorul de informatică poate folosi, drept modele, diagramele de sintaxă pentru predareainstrucțiunilor unui limbaj, poate crea programe care să implementeze diferiți algoritmi și pebaza timpului de calcul necesar, elevii să descopere algoritmul optim din punct de vedere altimpului de lucru.
Modelarea poate fi folosităși în procesul de scriere al algoritmilor. Etapa cea maiimportantă este cea de descoperire a algoritmului-model, urmată de aceea a modului deorganizare a datelor.
Modelele îndeplinesc funcții cognitive și euristice, deoarece îi pune pe elevi în situația de a gândi și de a investiga fapte care-i conduc la descoperirea unor adevăruri. Dezavantajelemetodei sunt derivate din caracterul de aproximație al modelului.
În funcție de nivelul de abstractizare, pot fi delimitate mai multe forme de modelare, cărorale corespund diferite tipuri de modele: modelarea prin similitudine, care se bazează pe utilizareade modele materiale (machete, mulaje) care reproduc cu fidelitate sistemul real, dar la altedimensiuni (de obicei mai mici); modelarea prin analogie, care utilizează modelele ideale(abstracte), cum ar fi modelele grafice (modelul grafic al grafului) sau modelele matematice(formule, ecuații, scheme matematice); modelarea simulatorie, care valorifică modelelesimulatoare (simulacre) ale unor fenomene, procese, acțiuni prezentate, de exemplu, prinintermediul unor filme didactice.
Modelarea analogică nu presupune o asemănare perfectă cu originalul, ci numai folosireaunei analogii.
Momentele cunoașterii în procesul modelării sunt:
Trecerea de la original la model.
Transformarea modelului sau experimentarea pe model.
Transferul pe original a rezultatelor obținute pe model.
Verificarea experimentală pe original a proprietăților obținute pe model.
O gamă variată de probleme sunt rezolvate prin tehnica backtracking. Pentru rezolvareaunei probleme folosind această tehnică, elevul are nevoie de un model reprezentat de un program, cacel de generare a permutărilor, sau cel de rezolvare a problemei celor n dame –care se pot adapta, cu mici modificări, astfel încât să rezolve alte probleme. Un alt exemplu poate fi constituit de problemele care utilizeazăstructurile de date de tip listă liniar, elevul trebuie să cunoască subprogramele pentru implementarea operațiilor specifice acestor structuri de date.
V.1.8. Lucrul cu manualul sau documentația
Manualele școlare reprezintă o limită impusă de programa școlară din punctul de vedere al conținutului informativ. În informatică, mai mult decât în alte domenii, manualul este supus perisabilității conținuturilor prin frecvența cu care disciplina este receptivă la noutățile domeniului.
Metoda lucrului cu manualul este un aspect al studiului individual și se introduce ca metodă treptat, sub directa îndrumare și supraveghere a profesorului. Rolul acestuia nu se limitează numai la a indica lecția din manual sau documentația care trebuie studiată. În timpul studierii de către elevi a noului material, profesorul are un rol activ. El urmărește fiecare elev cum își întocmește conspectul, dă îndrumări cu voce scăzută elevilor care îl solicită, verifică planurile întocmite de aceștia, corectând acolo unde este cazul. După studierea individuală din manual sau documentație urmează discuții asupra celor însușite de către elevi, cu rolul de a preciza problemele esențiale ale lecției, de a le sistematiza, de a înlătura posibilitatea unor omisiuni din partea elevilor sau chiar a însușirii eronate a unor noțiuni. Metoda se aplică numai lecțiilor care au în manual o redactare sistematică și accesibilă nivelurilor de vârstă și de cunoștințe ale elevilor.
Exemple: studiul unor limbaje procedurale (HTML), studiul comenzilor sistemelor de operare etc.
V.1.9. Instruirea asistată de calculator
Instruirea asistată de calculator reprezintă o metodă didactică ce valorificăprincipiile de modelare și de analiză cibernetică a activității de instruire încontextul noilor tehnologii informaționale și comunicaționale.
Această metodă valorifică următoarele operații didactice integrate lanivelul unei acțiuni de dirijare euristică și individualizată a activității de predare-învățare-evaluare:
organizarea informației conform cerințelor programei adaptabile lacapacitățile fiecărui elev;
provocarea cognitivă a elevului prin secvențe didactice și întrebări carevizează depistarea unor lacune, probleme, situații-problemă;
rezolvarea sarcinilor didactice prezentate anterior prin reactivarea saudobândirea informațiilor necesare de la nivelul resurselor tehnologiceactivate de/prin calculator;
asigurarea (auto)evaluării rezultatelor elevului prin medierea resurselorautoreglatorii existente la nivelul calculatorului;
realizarea unor sinteze recapitulative după parcurgerea unor teme,module de studiu; lecții, grupuri de lecții, subcapitole, capitole,discipline școlare;
asigurarea unor exerciții suplimentare de stimulare a creativitățiielevului.
Această metodă depinde nu numai de calitatea calculatorului, ci și decondiția pedagogică asumată la nivelul programelor elaborate special pentru:
conștientizarea valorii interactive a informației alese;
sistematizarea rapidă a unui volum mare de informații;
difuzarea eficientă a unor informații esențiale solicitate de un număr ridicat de participanți la actul didactic;
individualizarea reală și completă a învățării, adaptabilă la ritmul fiecărui elev prin „asistență pedagogică” imediată, realizată/realizabilă de/prin calculator;
stimularea capacității profesorului de „a deveni un adevărat educator: ghid și animator, evaluator și îndeosebi formator preocupat de cultivarea atitudinilor superioare”.
În instruirea asistată de calculator rolul esențial revine educatorului. Pelângă o serie de avantaje, această modernă și eficientă formă de învățare are șianumite limite:
individualizarea excesivă a învățării duce la negarea dialogului elev-profesor și la izolarea actului de învățare în contextul său psihosocial;
segmentează și atomizează prea mult material de învățat;
duce prea mult la „tutelare”, dirijând pas cu pas activitatea mentală a subiectului și, prin aceasta, împiedicându-l să-și dezvolte capacitățile creatoare.
V.1.10. Metode colaborative și de cooperare
Sunt metode de predare în care:
elevii lucrează împreună, în perechi sau în grupuri mici, pentru a rezolva aceeași sarcină, pentrua explora o temă nouă sau a lansa idei noi, combinații noi sau chiar învățări autentice;
activitatea elevilor este structurată;
elevii sunt evaluați atât pentru munca individuală, cât și pentru lucrul realizat de întregul grup;
elevii comunică direct între ei – față în față;
elevii învăță să lucreze ca o echipă.
TIC-ul oferă elevilor mari oportunități în direcția cooperării și colaborării cu colegii, tutori,experți, profesioniști, părinți, etc., facilitând și favorizând prin instrumentele sale schimbul deidei și discuții, dezvoltând spiritul critic, obiectivitatea și reflexiunea discursivă.
Învățareaprin colaborare și cooperare consideră elevii ca membri ai unui grup, dar implică, de asemenea,fenomene precum negocierea sau partajarea înțelesurilor – inclusiv construirea și întreținereaconceptelor de sarcini – ce sunt realizate interactiv în procesele de grup. Acest tip de învățareaimplică și învățarea individuală fără a fi reductibilă la ea. Științele învățării ca întreg și-aumodificat obiectivele de la viziunea îngustă a învățării individuale la încorporarea atât a învățăriiindividuale, cât și a celei de grup.
Trăsăturile dominate ale acestor metode sunt:
Transferul cunoștințelor și al informațiilor între profesori și elevi. Profesorii pot structuraresursele (materiale pe suport electronic, mijloace audio-video etc.) necesare desfășurăriiactivității propuse, pot organiza activitatea, pot sprijini elevii pentru a-și aduce o contribuție laactivitate. Profesorii încurajează participarea colegilor, a părinților și a membrilor comunității înactivitatea propusă. Astfel, profesorii furnizează informații elevilor și în același timp dobândescei înșiși noi cunoștințe, experiențe, strategii pe care elevii le produc în diferite situații de învățare.
Modificarea rolurilor profesorului și elevului. Metoda implică elevii în fixarea obiectivelor deînvățare, în etapizarea activităților, în evaluarea procesului de învățare. Profesorii cooperanțiîncurajează elevii în a-și folosi propriile cunoștințe, în a le împărtăși cu colegii și a produce noicunoștințe pe baza strategiilor de învățare folosite. Astfel, elevii sunt încurajați să cunoascăopiniile fiecăruia, să-și dezvolte gândirea critică și creativă, să participe deschis la discuțiile petema propusă, dovedind responsabilitate prin a-și planifica propria lui activitate. Profesoruldevine mediator de cunoștințe, sprijinind elevii în a se conecta la noi surse de informații pentruîmbogățirea experienței lor, îi învață cum să învețe.
Formarea echipelor.
Se realizează în funcție de următoarele repere: 1) obiectivele clare de grup;2) responsabilitatea personală; 3) specializarea pe sarcini a membrilor echipelor; 4) adaptarea lanevoilor individuale; 5) oportunități de grup bine definite; 6) competiție în cadrul grupului; 7)lucrul de grup să fie bine structurat și cu o finalitate bine stabilită; 8) alegerea unei sarcini degrup bine definită, plurivalentă, suficient de complexă, lipsită de ambiguități, orientată sprescopuri sociale pentru a stimula activități și atitudini sociale, astfel încât să provoace interacțiuneacoordonată. Beneficiul utilizării acestor metode este dat de provocarea unei interacțiuni intenseîntre participanți.
Avantajele utilizării acestor metode:
Elevii pot profita de pe urma faptului că trebuie să își coordoneze interacțiunile,explicându-și raționamentul și înțelegând modul celuilalt de a reacționa și argumenta.
Pot duce la un așa-numit conflict socio-cognitiv atunci când se confruntă cu informațiinoi sau contradictorii venite de la parteneri.
Stimulează procesele cognitive deoarece fiecare trebuie să își susțină punctul său devedere cu argumente, să-și pună de acord informațiile cu cele ale partenerilor, să învețe să seasculte reciproc și să evalueze soluțiile posibile la probleme.
Se dezvoltă spiritul competitiv.
Se realizează depășirea sentimentului de izolare, a cărui apariție este posibilă într-unmediu de învățare bazat pe tehnologie, și poate contribui la dezvoltarea aptitudinilor sociale decomunicare. S-a constatat că unii elevi mai puțin atenți la discuțiile din clasă sunt mult mai activi ladiscuțiile on-line, dispărând factorii inhibitori.
Se constată o influență pozitivă a motivației elevilor în ceea ce privește autoeficiența,conștientizarea scopului, învățării și evaluarea intrinsecă a sarcinilor de învățare. Factorii caregenerează aceste efecte sunt: impactul motivațional pozitiv al suportului dat de colegi în învățare,suportul dat de grup atunci când se confruntă cu dificultatea sarcinii, creșterea interesului elevilorfață de materia subiect sau față de sarcina primită spre rezolvare, necesitatea de a explicapropriile cunoștințe și de a le expune judecății grupului.
Asigură un climat afectiv pozitiv care induce majorității elevilor rezultate mai bune.
Activități specifice acestor metode:
munca independentă;
activități experimentale diferențiate;
documentarea urmată de dezbateri sau susținerea de referate;
realizarea unor portofolii;
realizarea unor dispozitive, albume, machete, planșe, prezentări, soft educațional, etc;
activități de evaluare asistate de calculator.
Dificultăți și factori de risc:
cooperarea și colaborarea nu se produce spontan fiind necesar un timp pentru formareadeprinderilor de lucru;
în timpul învățării prin cooperare și colaborare, în clasă se produce un fundal sonor ca o„forfotă”;necesită un efor suplimentar din partea profesorului și al elevilor săi;
aplicarea disciplinei de grup, minoritatea trebuind să ia în considerare alternativele propuse demajoritatea grupului.
V.2. Evaluarea – componentă a procesului de învățământ
Evaluarea reprezintă o activitate de colectare, organizare și interpretare a datelor obținute prin intermediul instrumentelor de evaluare în scopul:
Emiterii unei judecăți de valoare asupra rezultatelor măsurării;
Adoptării unei decizii educaționale fundamentate pe concluziile desprinse din interpretarea și aprecierea rezultatelor
V.2.1. Funcțiile principale ale evaluării
funcția diagnostică: vizează depistarea lacunelor și greșelilor elevilor și înlăturarea acestora;
funcția prognostică: evidențiază performanțele viitoare ale elevilor și sprijină decizia OSP;
funcția de selecție: permite clasificarea și/sau ierarhizarea elevilor;
funcția de certificare: relevă competențele și cunoștințele elevilor la finele unui ciclu/ formă de școlarizare.
Evaluarea se face la începutul activității , pe parcursul procesului instructiv-educativ și la sfârșitul acestuia. Se disting următoarele tipuri de evaluare:
evaluare inițială (predictivă): menită să stabilească nivelul de cunoștințe esențiale ale elevilor din perioadele anterioare;
evaluare continuă(formativă): realizată după parcurgerea unei secvențe de instruire;
evaluare sumativă(finală): realizată la sfârșitul unui capitol, al unei unități de învățare.
V.2.2. Metode și instrumente de evaluare
Instrumentele de evaluare se împart în 2 categorii: clasice și moderne.
Instrumentele de evaluareclasiceinclud:
proba orală (chestionar/ examinare orală)- este frecventfolosită de profesori și are avantajul căfavorizează dialogul, elevul având posibilitatea să-si justifice răspunsul, să participe la confruntarea de idei și opinii în cadrul clasei
proba scrisă – este preferată de mulți elevi și profesori pentru că:
asigură un grad mai mare de obiectivitate la notare
oferă elevilor mai emotivi sau care gândesc mai lent, posibilitatea de a prezenta toate cunoștințele
asigură evaluarea unui număr mai mare de elevi într-un timp scurt
întrebările au același grad de dificultate pentru toți elevii și verifică același conținut
favorizează realizarea comparării rezultatelor
proba practică se folosește pentru a evalua capacitatea elevilor de a aplica anumite cunoștințeteoretice în rezolvarea unor probleme practice, gradul de stăpânire a unor priceperi și deprinderi
Instrumentele moderne de evaluare oferă elevilor posibilități sporite de a demonstra nu numai că au asimilat un ansamblu decunoștințe, dar și că dispun de priceperi, deprinderi, abilități de a opera cu respectivelecunoștințe.
Ele includ:
observarea sistematica a activității si comportamentului elevilor- în activitatea pe care odesfășoară zilnic la clasă, profesorul obține prin intermediul acestei metode informații relevanteasupra performanțelor elevilor din perspectiva capacității lor de acțiune și reacționare, acompetențelor și abilităților de care dispun
investigația este o metodă complementară de evaluare prin care se obțin informații cu privire lacapacitatea elevului de a aplica în mod original, creativ, cunoștințele asimilate în situații noi șivariate
proiectul este o metodă complexă de evaluare, recomandată mai ales în cadrul evaluării sumativeși se poate realiza individual sau în grup
portofoliul este o metodă și un instrument de evaluare complex, integrator, flexibil prin careprofesorul urmărește progresul realizat de elev la o disciplină în plan cognitiv, atitudinal,comportamental de-a lungul unui semestru sau an școlar
autoevaluareaeste o metodă prin care se urmărește înregistrarea imaginii elevului, care astfelnu se mai reduce la judecățile de evaluare emise de către profesor
Metode si procedee de evaluare:
La orele de informatică, metodele și procedeele de evaluare sunt diverse(probe orale,
probe scrise, probe practice) și se aleg în funcție de tipul de lecție care se proiectează.
Chestionarea orală: este forma de evaluare cel mai des folosită. Ea este oformă a conversației prin care profesorul urmărește volumul și cantitatea cunoștințelor,priceperilor și deprinderilor elevilor. Este favorizat dialogul, elevul putând să participe la o confruntare de idei cu întreaga clasă, având astfel posibilitatea de a-și argumenta propriile punctede vedere, iar profesorul poate detecta și corecta imediat erorile apărute.
Probele orale au șidezavantaje: întrebările nu au toate același grad de dificultate, elevii emotivi pot fi dezavantajați,poate interveni subiectivismul profesorului în aprecierea rezultatelor.
Întrebările pentru acest tip de evaluare se vor formula într-o formă simplă, clară și urmăresc reproducerea cunoștințelor, interpretarea și prelucrarea lor.
Chestionarea orală se poate face la lecțiile de dobândire și însușire a noilor cunoștințe, în etapa de reactualizare a noțiunilor predate în lecția anterioară sau în etapa de fixare a noilor cunoștințe.
Exemplu:
1. Î: Ce este un algoritm?
R: Un algoritm este o succesiune de operații care prelucrează datele inițiale și intermediare
pentru a obține datele finale ale unei probleme.
2. Î: Enumerați caracteristicile algoritmilor.
R: Caracteristicile algoritmilor sunt: generalitatea, finitudinea și claritatea.
Lucrările scrise: permit verificarea unui număr mare de elevi într-un timp relativ scurt.
Lucrarea scrisă acoperă un volum mare de cunoștințe, fiecare elev putându-și arăta nivelulcunoștințelor independent.
Lucrările scrise pot fi orientate pe un obiectiv, având o durată scurtă (15 min), pot evalualecția curentă (extemporal), un set de lecții sau materia unui semestru(teze). Dezavantajul principal al lucrărilor scrise este faptul că profesorul nu poate interveni imediat pentru a corectaerorile apărute. Sunt și avantaje: elevii emotivi se pot concentra mai bine, întrebările au acelașigrad de dificultate pentru toți elevii, asigură un grad mai mare de obiectivitate în notare.
Exemplu:
Lucrare scrisă la unitatea de învățare “Principiile programării structurate”:
1. Definiți structura alternativă cu ajutorul schemelor logice și prezentați modul său de funcționare.
2. Definiți structurile repetitive cu ajutorul pseudocodului și prezentați modul lor de funcționare.
3. Se citesc pe rând n numere reale. Să se calculeze produsul celor care sunt diferite de 0.
Rezolvați problema în pseudocod și cu ajutorul schemelor logice.
Proba practică: este caracteristică disciplinelor informatice. Se pot desfășura în maimulte forme: scrierea unor programe, editarea de texte pe calculator-pe durata unei ore; aplicații complexe care necesită un interval mai mare de timp, eventual și muncă în echipă.
Instrumente de evaluare
Pentru a realiza o evaluare eficientă, instrumentele de evaluare (extemporale, teze, teste) trebuie sa îndeplinească următoarele cerințe:
Validitatea – este precizia cu care instrumentul și-a propus să măsoare performanțeleelevilor. Ca instrumentul de evaluare să fie valid, întâi trebuie să stabilească ce își propune să evalueze și apoi să precizeze sarcinile de lucru care vor fi date elevilor.
Fidelitatea este calitatea de a produce rezultate asemănătoare în urma aplicării, în condiții identice, aceluiași grup de elevi.
Obiectivitatea reprezintă gradul de concordanță între aprecierile făcute și rezultatele reale obținute.
Aplicabilitatea desemnează calitatea testului de a fi administrat și interpretat cu ușurință.
Itemi
Prin item înțelegem întrebarea, formularea acesteia și răspunsul așteptat.
Clasificare:
1. Itemi obiectivi: testează cunoașterea, înțelegerea și aplicarea cunoștințelor dobândite.
Caracteristici:
evaluează un volum mare de conținut;
necesită explicații la început;
timp scurt derăspuns;
asigură obiectivitatea notării.
Tipuri:
cu alegere duală
cu alegere multiplă
de tip pereche
Exemple:
Itemi cu alegere duală(presupun o sarcină de lucru a cărei soluție se alege de către
elev dintr-o alternativă de tipul: adevărat/fals, corect/greșit,acord/dezacord, corect/ incorect).
Enunț:
Citiți afirmațiile următoare. Dacă considerați că afirmația este adevărată, încercuiți litera A, iar dacă este falsă încercuițilitera F:
A – F a) Procesorul se mai numește și unitate centrală de prelucrare (UCP).
A – F b) Memoria ROM este o memorie externă.
A – F c) Mouse-ul este un dispozitiv periferic de intrare.
Barem de corectare și notare:
Răspuns: a) A, b) F, c) A
Se notează fiecare răspuns corect cu 0,5 puncte
Total:1,5 puncte
Itemi cu alegere multiplă(presupun o sarcină de lucru a cărei soluție se alege de către elev dintr-o listă de răspunsuri alternative. Sunt formați dintr-un enunț (premisă) și o listă de variante de răspuns, dintre care una sau mai multe pot fi corecte (răspunsuri cheie).Variantele incorecte se numesc distractori.)
Enunț:
Citește enunțurile următoare și încercuiește litera din dreptul variantei/variantelor corecte:
Dispozitivul de intrare-ieșire care permite comunicarea între calculatoare aflate la distanță poartă denumirea de:
modem
imprimantă
trackball
Plotter-ul este:
dispozitiv periferic de intrare
componentă a unității centrale
dispozitiv periferic de ieșire
Dispozitivul periferic de ieșire destinat tipăririi pe hârtie a informației de pe un dispozitiv electronic poartă denumire de:
monitor
imprimantă
videoproiector
Din categoria dispozitivelor periferice de intrare face parte:
microfonul
monitorul
scannerul
Barem de corectare și notare:
Răspuns: 1) a, 2) c, 3) b, 4) a, c
Se notează fiecare răspuns corect cu 0,5 puncte, la punctul 4) distribuția fiind 0,25 + 0,25 puncte (punctajul se acordă doar pentru răspuns de tipul a și c, doar a sau doar c)
Total:2 puncte
Itemi de tip pereche(solicită elevii să stabilească o corespondență între elemente (cuvinte, simboluri, propoziții etc.) distribuite pe două coloane paralele. Coloana A reprezintă întrebarea (premisa), iar coloana Brăspunsurile. Cele două coloane sunt inegale ca număr de elemente.)
Enunț:
Alegeți pentru fiecare tip de fișier din coloana A, extensia corespunzătoare din coloana B:
Barem de corectare și notare:
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare corespondență corectă. (2 puncte)
2. Itemisemiobiectivi: sunt aceia prin care se cere elevului să elaboreze un răspuns întotalitatea lui sau o completare a unei afirmații astfel încât aceasta să capete sens șivaloare de adevăr.
Caracteristici:
răspunsul este limitat ca spațiu;
elevii construiesc răspunsul;
notarea se realizează cu ușurință și este obiectivă;
nu se verifică competențecomplexe
Tipuri:
cu răspuns scurt
de completare a unor propoziții lacunare
de tip întrebare structurată
Exemple:
Itemi cu răspuns scurt(se prezintă cel mai des sub forma unor întrebări. Ei solicită un răspuns sub o formă restrânsă: un număr, un simbol, un cuvânt, o expresie, o propoziție sau frază concisă).
Enunț:
Enumerați 3 tipuri de imprimante, în funcție de tehnologia de funcționare.
Barem de corectare și notare:
Pentru acest item posibilitățile sunt mai multe (matricială, cu jet de cerneală, laser, termică, 3D), astfel încât vor fi punctate cu 0,5 p fiecare din cele trei răspunsuri dacă sunt corecte.
Itemi de completare(se prezintă sub forma unui enunț, a unei afirmații incomplete. Ei solicită găsirea cuvântului sau sintagmei care completează și dă sens enunțului respectiv).
Enunț:
Completați spațiile punctate:
Dispozitivul periferic de intrare care permite operații de indicare, clic, dublu clic sau tragere a unor obiecte poartă numele de ………………….
Categoria dispozitivelor periferice care transmit datele de la utilizator către unitatea centrală se numesc periferice ………………..
Caracteristica unui monitor descrisă ca numărul de pixeli ce pot fi afișați pe ecran se numește …………………
Grupul de taste cuprinse între F1 și F12 alcătuiesc tastele ……………………..
Barem de corectare și notare:
Pentru itemul 1- răspuns corect = mouse 0,5 p, itemul 2 – răspuns corect = de intrare 0,5 p, itemul 3- răspuns corect = rezoluție 0,5 p, itemul 4 – răspuns corect = funcționale 0,5 p.
Total: 2 puncte
Itemi structurați(se constituie dintr-un set de întrebări care au în comun un element sau se referă la același fenomen, concept).
Enunț:
Descrieți algoritmii după următorul plan de idei:
Definiți noțiunea de algoritm.
Enumerați cele 3 proprietăți ale algoritmilor.
Dați două exemple de utilizare a algoritmilor în viața cotidiană.
Barem de corectare și notare:
3. Itemi subiectivi (cu răspuns deschis) testează obiectivele ce au în vedere originalitatea,
creativitatea și contribuția personală în formularea răspunsului.
Caracteristici:
ușor de construit,
evaluează capacități denivel superior,
evaluarea este subiectivăși necesită scheme de notare complexe,
corectarea solicită timp.
Tipuri:
de tip eseu
de tip rezolvare de probleme
Exemple:
Itemide tip eseu(se prezintă sub forma unor cerințe generale însoțite eventual, pentru eseurile structurate, de indicii privind tratarea cerinței. Se pot adăuga restricții privind întinderea în timp sau spațiu – număr rânduri, pagini, paragrafe etc. – sau privind forma de prezentare a răspunsului – descriere, relatare, schemă etc.).
Enunț:
Scrieți definițiile claselor de componente ale unui PC, enumerați și clasificați schematic aceste clase. Realizați o scurtă descriere (de cel mult 2 rânduri) a fiecărui tip în parte.
Barem de corectare și notare:
Itemi de tip rezolvare de probleme(surprinde capacitatea elevilor de aplicare a informațiilor și exersare a gândirii convergente sau divergente. Elaborarea și rezolvarea problemelor necesită mai mult timp și uneori implică și existența unor resurse materiale).
Enunț:
Realizați o prezentare PowerPoint formată din 3 slide-uri cu conținutul următor:
Slide-ul 1: are aspectul Titlu și subtitlu
Titlul – COMPONENTELE CALCULATORULUI – va fi scris cu fontul Arial Black, mărime 32, culoarea va fi particularizată (componentele RGB fiind 28, 99, 214), centrat.
Subtitlul – Dispozitive periferice – va fi scris cu fontul Arial, mărimea 24, umbrit.
Slide-ul 2: are aspectul Titlu și conținut
Titlul va fi Dispozitive periferice de intrare, pentru care se utilizează WordArt. Ca opțiune suplimentară, se utilizează o textură pentru umplerea textului.
Lista cu opțiuni va conține textul următor:
tastatură
mouse
scanner
microfon
trackball
touchpad
Imaginea va fi de tip clipart (miniatură), reprezentând unul din elementele enumerate. Se aplică un chenar albastru imaginii, cu o grosime de 1.5 puncte (1 ½ pct).
Slide-ul 3: are aspectul Titlu și conținut
Titlul va fi Dispozitive periferice de ieșire, pentru care se utilizează WordArt. Se aplică un efect 3D formei.
Tabelul, cu un format la alegere, va avea următorul conținut:
Aplicați o culoare de fundal (background) diferită fiecărui slide.
Introduceți în subsolul fiecărui slide ora curentă, actualizată automat, precum și număr fiecărui diapozitiv.
În ultimul slide, introduceți o casetă de text, scrieți Reluare prezentare, apoi realizați un hyperlink de pe acest text către primul slide.
Aplicați un efect de tranziție diferit fiecărui slide, viteza fiind medie. Tranziția se va face automat, după 5 secunde, pentru primul slide, automat, după 7 secunde, pentru al doilea și la clic de mouse pentru al treilea slide.
Aplicați efecte de intrare titlurilor din fiecare diapozitiv astfel încât intrarea lor să se facă după elementul precedent, cu viteză mare (repede). Folosiți opțiunea Animație particularizată.
Salvați prezentarea cu numele Dispozitive periferice în folderul de lucru.
Barem de corectare și notare:
Testul docimologic este un set de probe sau întrebări cu ajutorul cărora se verifică șise evaluează asimilarea cunoștințelor și al capacităților de a opera cu ele prin raportarea răspunsurilor la o scară de apreciere etalon, elaborată în prealabil.
Testele docimologice permit măsurarea exactă a performanțelor și permit o măsurareobiectivă.
Operațiile care trebuie realizate în alcătuirea unui test docimologic sunt:
alcătuirea testului- totalitatea itemilor date elevilor
alcătuirea etalonului de rezolvare – reunește răspunsurile corecte ale fiecărui itempentru realizarea integrală a fiecărei sarcini
alcătuirea etalonului de convertire a punctajelor obținute de elevi în note școlare
La formularea unui item profesorul trebuie să țină cont de următoarele criterii:
a) natura sarcinii de lucru pentru elevi
b) necesitatea prezenței materialelor auxiliare
c) modalitatea de transmitere a itemului
d) modalitatea de comunicare a răspunsului
Pentru o evaluare optimă, profesorul trebuie să parcurgă etapele:
a) stabilirea obiectivelor operaționale și a ponderii fiecărui obiectiv
b) documentarea științifică
c) conceperea problemelor reprezentative
d) stabilirea tipurilor de itemi care se vor folosi
e) realizarea itemilor cu formulări simple și clare
f) calcularea cotei din nota acordată fiecărui punct dat unui răspuns corect.
V.2.3. Metode alternative de evaluare
Investigația este o metodă de evaluare și învățare utilizată foarte des la disciplinele Informatică și Tehnologia informației. Organizarea unei activități de evaluare și învățare prin metoda investigației presupune:
valorificarea metodei de învățare prin descoperire;
studiul unor documentații complementare, experimentarea unor instrumente de prelucrare nestandardizată, compararea și generalizarea unor tehnici și metode utilizate în tehnologie prin cercetarea altor izvoare sau prin utilizarea altor instrumente echivalente;
extrapolarea cunoștințelor dobândite și verificarea ipotezelor formulate;
solicitarea unor cunoștințe sau deprinderi dobândite la alte discipline prin adaptarea creatoare a acestora la cerințele temei de investigație.
Pentru organizarea activităților de investigație, profesorul va urmări:
formularea generală a temei;
asigurarea surselor bibliografice sau tehnice necesare;
formularea unor indicații care să direcționeze activitatea elevilor;
urmărirea activității elevului în sensul utilizării eficiente și creatoare a materialului investigat;
sprijinirea elevilor sau grupurilor de elevi care întâmpină dificultăți în înțelegerea temei sau a metodelor specifice de studiu;
încurajarea și evidențierea activităților creatoare desfășurate de elevi, a descoperirilor neașteptate.
Exemplu:
Enunț:
Utilizând browserulGoogle Chrome, folosește două motoare de căutare diferite și caută informații legate de “Siguranța pe Internet”.Compară listele cu rezultate ale căutării. Justifică în două propoziții răspunsul la întrebarea: “Listeleafișate suntidenticesaudiferite?”.
Barem de corectare și notare:
Se acordă 3 puncte pentru fiecare motor de căutare corect accesat. Se acordă 1 punct pentru compararea listelor (coerența și corectitudinea exprimării). Se acordă 2 puncte pentru justificarea răspunsului. Din oficiu, 1 punct. Total 10 puncte.
Referatul reprezintă o formă de îmbinare a studiului individual cu activitate de prezentare și argumentare. Tema referatului, însoțită de bibliografie și alte surse de documentare (Internet, vizite etc.), este tratată în mod independent de către elev și susținută apoi în fața colegilor sau altui auditoriu mai larg. Varietatea universului informatic (a limbajelor și tehnicilor de programare, a aplicațiilor din domeniul TIC, a noutăților hardware etc.) justifică utilizarea acestei forme de studiu și evaluare la clasă. Dacă studiul aferent și rezultatul studiului prezintă interes și din punct de vedre practic, rezultatul fiind un program (o aplicație) sau un produs IT complex (rezultatul aplicării creatoare a instrumentelor informatice), dacă bibliografia propusă este mai bogată și etapele de proiectare (concepție), implementare și testare necesită un timp mai îndelungat, lucrarea poartă numele de proiect.
Organizarea unei activități de evaluare și învățare prin intermediul referatelor și proiectelor presupune:
valorificarea metodei de învățare prin descoperire;
studiul unor materiale suplimentare și izvoare de informare diverse în scopul îmbogățirii și activizării cunoștințelor din domeniul studiat sau domenii conexe, prin completări de conținut ale programei sau prin aducerea în atenție a unei problematici complet noi;
structurarea informației corespunzătoare unui referat într-un material ce poate fi scris, ilustrat sau prezentat pe calculator; activitățile de concepere, organizare, experimentare, reproiectare (dacă este cazul), dezvoltare și elaborare a documentației aferente necesită planificarea unor etape de elaborare și o strategie de lucru, în cazul proiectului;
prezentarea referatului sau proiectului de către elevul sau elevii care l-au elaborat, acesta (sau un reprezentant al grupului) trebuind să-l susțină, să fie capabil să dea explicații suplimentare, să răspundă la întrebări etc.
Referatul este de regulă o lucrarea de mai mică amploare, dar mai structurată și mai bogată în informații decât o temă de muncă independentă aferentă lecției curente. Proiectul este o lucrare mai amplă a cărei temă este comunicată sau aleasă din timp, elaborarea unui proiect putând să dureze de la 1-2 săptămâni până la 2-3
luni sau chiar un semestru. Proiectul poate fi elaborat în grup, cu o distribuire judicioasă a sarcinilor între membrii grupului.
Pentru a realiza o evaluare pe bază de referate, profesorul:
va formula teme clare, de complexitate medie, precizând pe cât posibil amploarea lucrării (câte pagini, durata maximă necesară prezentării etc.)
va stabili competențele de evaluat;
va recomanda sau asigura sursele bibliografice și de informare necesare;
își va rezerva suficient timp (în perioada de evaluare sau la sfârșitul unor unități de învățare) pentru ca elevii însărcinați cu elaborarea referatelor să-și poată prezenta referatul;
va supraveghea discuțiile purtate cu elevii asupra conținutului referatului.
Pentru a realiza o evaluare pe bază de proiecte, profesorul:
va formula teme practice, de complexitate sporită, lăsând celor care elaborează proiectul multă libertate în a improviza, adapta și interpreta cerința într-un mod personal;
va stabili un termen final și, în funcție de modul de evaluare, termene intermediare de raportare;
va recomanda sau asigura sursele bibliografice și de informare necesare;
își va rezerva suficient timp (în perioada de evaluare sau la sfârșitul unor unități de învățare) pentru ca elevii însărcinați cu elaborarea proiectelor să-și poată prezenta rezultatul proiectării;
va supraveghea discuțiile purtate cu elevii asupra proiectului.
Exemplu:
Tema:Securitatea pe Internet
Cerințe:
a) identificarea modalităților de atac pe Internet
b) analiza fiecărei modalități identificate
c) metode de combatere
d) sistematizarea și prezentarea concluziilor
Termen de realizare:1 săptămână
Barem de corectare și notare:
Portofoliul reprezintă o metodă complexă de evaluare în care un rezultat al evaluării este elaborat pe baza aplicării unui ansamblu variat de probe și instrumente de evaluare.
Prin multitudinea de forme și momente în care se desfășoară testarea elevului, rezultatul final “converge” către valoarea reală a acestuia, sesizând elementele de progres sau regres, ilustrând preocuparea pentru lămurirea neclarităților, oferind o imagine de ansamblu asupra nivelului cunoștințelor, gradului de formare a abilităților și gradului de raportare atitudinală pe care acesta o are față de tema evaluată. Portofoliul este realizat pe o perioadă mai îndelungată, de la un semestru, un an, până la un ciclu de învățământ.
Conținutul unui portofoliu este reprezentat de rezultatele la: lucrări scrise sau practice, teme pentru acasă, investigații, referate și proiecte, observarea sistematică la clasă, autoevaluarea elevului, chestionare de atitudini etc. La Tehnologia informației portofoliul se poate constitui dintr-o colecție de lucrări practice realizate pe calculator, fiecare vizând anumite aspecte de utilizare.
Alegerea elementelor ce formează portofoliul este realizată de către profesor (astfel încât acestea să ofere informații concludente privind pregătirea, evoluția, atitudinea elevului) sau chiar de către elev (peconsiderente de performanță, preferințe etc.) Structurarea evaluării sub forma de portofoliu se dovedește deosebit de utilă, atât pentru profesor, cât și pentru elev sau părinții acestuia.
Pentru a realiza o evaluare pe bază de portofoliu, profesorul:
va comunica elevilor intenția de a realiza un portofoliu, adaptând instrumentele de evaluare ce constituie “centrul de greutate” ale portofoliului la specificul disciplinei;
va alege componentele ce formează portofoliul, dând și elevului posibilitatea de a adăuga piese pe care le consideră relevante pentru activitatea sa;
va evalua separat fiecare piesă a portofoliului în momentul realizării ei, dar va asigura și un sistem de criterii pe baza cărora să realizeze evaluarea globală și finală a portofoliului;
va pune în evidență evoluția elevului, particularitățile de exprimare și de raportare a acestuia la aria vizată;
va integra rezultatul evaluării portofoliului în sistemul general de notare.
Exemplu:
Tema:Realizarea unui site / blog personal
Conținutul portofoliului:
– lucrări și realizări ale elevului la diverse discipline de studiu
– activități personale derulate la cercuri ale diverselor discipline, participări la acțiuni de voluntariat, participări la concursuri și competiții
– un sondaj de opinie pe o temă aleasă de elev
– un afiș sau un clip publicitar
– fișa de autoevaluare a elevului
Criterii de evaluare și notare:
Fișa de observare a activității și comportamentului elevului înregistrează informații legate de particularitățile personalității elevului manifestate în procesul didactic, de achizițiile evaluate spontan (răspunsuri sporadice, atitudini semnificative etc.), de progresul înregistrat de acesta. Profesorul construiește această fișă în vederea individualizării procesului sumativ de evaluare, dar și a celui de învățare.
Fișa de observare poate să surprindă:
modul în care elevul își expune cunoștințele și capacitățile de investigare;
atitudinea față de evenimentele studiate;
interesul;
adaptarea socială.
Pe baza fișei de evaluare se poate realiza și orientarea școlară și profesională a elevului. Informațiile din fișa personală au caracter parțial secret, parte dintre ele fiind comunicate elevului și părinților acestuia.
Un model orientativ de fișă de observare conține:
Date generale despre elev (nume, prenume, vârstă, climat educativ, condiții materiale, particularități socio-comportamentale);
Particularități ale proceselor intelectuale (gândire, limbaj, imaginație, memorie, atenție, spirit de observație etc.);
Aptitudini și interese manifestate;
Particularități afectiv-motivaționale;
Trăsături de temperament;
Atitudini și relaționare (cu sine însuși, cu materia studiată, cu colegii)
Considerații privind evoluția aptitudinilor, atitudinilor, intereselor și nivelului de integrare.
Prin stabilirea obiectivelor generale ale disciplinei și achizițiile cognitive și comportamentale vizate de aceasta, fișa de observare poate să conțină și considerente legate de atingerea obiectivelor de referință și formarea competențelor specifice. Completarea fișei se realizează într-un ritm adecvat specificului activităților de la disciplina, din anul și de la clasa respectivă, dar și în funcție de implicarea și de ritmul individual al elevului.
Exemplu:
Obiectivele urmărite:
1. rezolvarea sarcinilor de lucru
2. construirea de aplicații
3. independența cognitivă
4. comunicarea și integrarea
Criterii de evaluare:
Fișa de observare
Numele și prenumele ………………………….
Data: ……………………….
CAPITOLUL al VI-lea
Exemple de utilizare a mediilor electronice în procesul didactic
VI.1 Proiectarea site-urilor web și blogurilor ca instrumente software utilizate în procesul didactic
VI.2 Utilizarea aplicațiilor Google pentru colaborare în procesul de predare – învățare
VI.3 Evaluarea activității utilizând Google Forms și Testmoz
VI.3.2. Aplicația Testmoz
Testmoz este un generator de teste, ușor de utilizat. Acest instrument poate fi folosit și în mod gratuit, și contra cost. Pentru activitatea didactică, varianta gratuită a aplicației este suficientă. Ea nu necesită crearea unui cont, nici de către profesor, nici de către elev.
Accesarea Testmoz se realizează la adresa: https://testmoz.com/.
Etape în realizarea unui test:
1. Se accesează butonul
2. Se atribuie un nume testului și se alege o parolă.
3. În Panoul de control se pot specifica setările testului (Settings), adăuga întrebări (Questions), se poate publica sau distribui testul (Publish) și se pot vedea rezultatele (Results):
A. Secțiunea Settings:
B. Secțiunea Questions:
C. Secțiunea Publish:
D. Secțiunea Results:
Bibliografie
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Lucrare metodico științifică pentru obținerea gradului didactic I [306148] (ID: 306148)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.