LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I [305807]
UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” – [anonimizat] I
COORDONATOR :
CONF.UNIV.DR.BOGDAN-MARIUS GROSU
CANDIDAT: [anonimizat]. GHETMAN BEJINARU FLORIN
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CIPRIAN PORUMBESCU
SUCEAVA
SUCEAVA
SESIUNEA 2017
UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” – [anonimizat] a IV-a
COORDONATOR :
CONF.UNIV.DR.BOGDAN-MARIUS GROSU
CANDIDAT: [anonimizat]. GHETMAN BEJINARU FLORIN
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CIPRIAN PORUMBESCU
SUCEAVA
SUCEAVA
SESIUNEA 2017
CUPRINS
Capitolul 1. Argumentarea teoretică
1.1. Scurt istoric al jocului de fotbal de la origine până în prezent ……………………..5
1.2. [anonimizat]………………………………………………….………………………….…………….11
1.3. Jocuri specifice premergătoare jocului de fotbal..……………….………………..14
1.4. [anonimizat] …………….………15
Capitolul 2. Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării
2.1. Motivarea alegerii temei ………………………………….………………………19
2.2. Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării ……………..……………………..…………19
2.3. Metode de cercetare utilizate în cadrul studiului ………….…………….………20
Capitolul 3. Organizarea cercetării
3.1. Organizarea și desfășurarea cercetării …………………………….……………..23
3.2. Probe și norme de control utilizate în experiment ………………………………..24
3.3. Mijloace de eficientizare în jocul de minifotbal la clasa a IV – a
3.3.1. [anonimizat] a IV –a ……………………………………….………………………………………………..28
3.3.2. [anonimizat] a IV–a ……………………………………………………………………………40
Capitolul 4. [anonimizat] a datelor obținute
4.1. Indicatori statistici utilizați în cadrul cercetării ([anonimizat], abaterea standard) ………………………………….…………………….…….49
4.2. Analiza comparativă a rezultatelor inițiale și finale ………………………………51
4.3. Interpretarea grafică a rezultatelor cercetării …………………….………….…….62
Concluzii și recomandări ……………………………………………………………………67
Bibliografie………………………………………………………………………….……….69
Anexe ………………………………………………………………………..…….…………71
Anexa 1 Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la măsurătorile somatice…………72
Anexa 2 Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la testarea motrică…………………..77
Anexa 3 Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate de la testarea tehnicii
Proba tehnică nr.1 Conducere – șut la poartă…………………………………………………………………88
Proba tehnică nr.2 Șut la poartă din lateral…………………………………………………………………….90
Proba tehnică nr.3 Lovirea mingii cu capul……………………………………………………………………92
Anexa 3 Semne convenționale……………………………………………………………………………………94
Capitolul 1 Argumentarea teoretică
Scurt istoric al jocului de fotbal de la origine până în prezent
Apariția jocul cu mingea
Oamenii după muncă simțeau nevoia de relaxare căutând-o în tot felul de jocuri, de întreceri individuale sau colective.
Așa au apărut jocurile cu un obiect asemănător mingii, fiind prezent încă din epoca preistorică la majoritatea popoarelor care aveau o cultură dezvoltată, cum ar fi: incașii, chinezii, grecii, romanii, egiptenii, japonezii (Popovici C. 1995).
Jocurile din acea perioadă nu aveau un regulament, practicându-se la voia întâmplării.
Legendele chinezești povestesc cu milenii înainte de Cristos răspândirea unui joc asemănător fotbalului, așa numitul: „tsu-chu“ și pentru jucarea lui se folosea o minge îndesată cu blănuri. Această legendă descrie jocul astfel: echipele combatante au trebuit să arunce sau să șuteze mingea printre doi stâlpi între care era o pânză de mătase, cu o gaură cu diametrul de 30-40 cm. Era câștigătoare echipa care obținea mai multe puncte introducând mingea de mai multe ori prin acea gaură(Popovici C. 1995).
În Asia sunt semnalate jocuri cu mingea care era confecționată din piele de ren și era umplută cu mușchi și cu licheni.
În Groenlanda se practică și astăzi un joc cu mingea denumit „Aqsaqtuk” care este departe de a fi un joc nou pentru eschimoși. O gravură a unui artist eschimos, pe nume Tye, reprezintă o grupă de jucători practicând acest joc care are multe analogii cu fotbalul de astăzi.
Astfel, se spune că, în vremuri îndepărtate, jocul ,,Aqsaqtuk” se juca cu o minge mare, fiecare echipă urmărind să o păstreze câț mai mult în posesia ei și să o îndepărteze de poarta sa.
Porțile se aflau, de obicei, la sute de metri depărtare una de alta, deși o legendă din Alaska se referă la un joc disputat între două așezări, porțile aflându-se la circa 16 km distanță, partida având o durată de mai multe zile.
Jocurile cu mingea la popoarele antice
Jocurile cu mingea la popoarele antice sunt mult mai dezvoltate decât la populațiile primitive, mult mai numeroase, tot mai variate și în evident progres, pierzându-și caracterul religios (Gh. Dumitrescu 2011).
În China, mărturii documentare descoperite recent (inscripții din timpul dinastiei Yin) atestă practicarea cu încă 3400 de ani î.e.n. a unui joc în care se folosea o minge compusă dintr-un înveliș sferic din piele umplut cu păr de cal.
De asemenea, documente din anul 2500 î.e.n. atribuie împăratului Huangdi inventarea unui joc cu mingea care era o parte componentă a antrenamentului războinicilor și care consta, din aruncarea mingii dincolo de două prăjini înfipte în pământ.
Legendele chinezești povestesc cu milenii înainte de Cristos răspândirea unui joc asemănător fotbalului, așa numitul: „Tsuh-Kuh” (minge șutată – primul joc cu mingea atestat documentar) și pentru jucarea lui se folosea o minge îndesată cu blănuri.
Despre japonezi se afirmă, însă, nu fără temei, că sunt creatorii celei mai armonioase forme de joc cu mingea a antichității. Astfel, în jurul secolului al V-lea, ei practicau un joc cunoscut sub numele de „Kemari” (el se practică și astăzi în unde regiuni) care era, de fapt, un ritual cu semnificații religioase.
La greci și la romani întâlnim jocuri care se apropie, din multe puncte de vedere, de jocul de fotbal modern.
Jucarea mingii se făcea în diferite moduri: se arunca cu brațul ori era lovită cu palma, pumnul sau piciorul, vechii greci cunoscând mai multe jocuri de minge. Astfel era „sphera ephiknos" sau „mingea de piatră" („sphiros”), așa-zisul joc de minge comun („ephikinos”) ori cel al efebilor (,,epheviki”), convenabil tineretului fiindcă era un joc violent care putea aduce prejudicii sănătății celor care-1 practicau.
Romanii, supunând Grecia dominației lor, cu o sută cincizeci de ani înaintea erei noastre, au prins gustul exercițiilor atletice pe care le practicau în campaniile lor de cucerire, la reîntoarcerea lor în peninsulă, li se dăruiau cu o pasiune deosebită.
Jocul de fotbal medieval
Documentele vremii scot în relief faptul că aproape toate popoarele occidentale au practicat jocurile cu mingea cu o pasiune ieșită din comun. Spre deosebire de celelalte jocuri care aveau caracter utilitar și care serveau ca pregătire pentru război, jocurile cu mingea erau, prin excelență, sportive. Ele se practicau numai din plăcere, iar varietatea, frumusețea și atractivitatea au determinat ca, în ciuda originii lor străvechi, și mai ales a opoziției vehemente a claselor stăpânitoare și a bisericii, să-și păstreze marea popularitate.
Există documente care atestă că jocul de „calcio”, în forme tehnice imprecise, era cunoscut și practicat în Italia din jurul anului 1300. El poartă numele; de „giuoco del calcio” (calciare – a juca mingea cu piciorul, a șuta „calciante” – jucător „de calcio”).
„Giuoco del calcio” era un joc în esență nobiliar spre deosebire de cel adoptat și practicat în Franța care încă de la început a fost îndrăgit de masele largi populare. Acest lucru este explicabil deoarece în Italia el descindea din vechile jocuri cu mingea practicate de patricienii romani în localurile termelor, pe când, în Franța, adus de soldații romani după ocuparea Galiei, s-a răspândit în contactul nemijlocit al acestora cu populația locală.
Giuoco del calcio practicat în Piazza Santa Crace din Florența (1688)
În Franța, în evul mediu, jocul cu mingea devenise atât de popular, încât se poate spune că era considerat joc național. Atât unele izvoare documentare, cât și tradițiile bretonilor, normanzilor și picarzilor atestă existența unor jocuri denumite și practicate diferit, după provincia în care se jucau: „soule” sau „mollat”, în Bretonia; ,,balle” – Normandia; „choule” în Picardia și „barette” în Turingia.
Jocul de fotbal în perioada moderna
Evoluția permanenta a jocului cât și simplitatea lui a dus la răspândirea în școli, colegii și universități, numărul practicanților crescând mereu fapt care a determinat introducerea unor reguli care au ordonat jocul, a limitat numărul jucătorilor și suprafața terenurilor.
Promotori ai noului, discipolii universității Cambridge jucau în 1855 ,,dribling games”, în 1857 cei din Shefield înființează primele cluburi: ,,Shefield Club” și ,,Hullam Club” iar jucătorii de rugby își înființează și ei primele cluburi în 1858 ,,Richmond Footbal Club”.
În anul 1857, Thomas Hughes, absolvent al școlilor din Rugby și Oxford, judecător de curte, activist pe tărâm social, a publicat o carte intitulată „Zilele de școală ale lui Tom Brown” în care descrie viața din școala de la Rugby, pe vremea când funcționa aici ca director Thomas Arnold (1795 -1842).
Rugby School
În capitolul al V-lea, Hughes descrie modul în care elevii de la Rugby School – cu aprobarea educatorului lor – au modificat regulile de joc tradiționale. Porțile erau compuse din două prăjini lungi de 18 picioare (circa 5,48 m) fixate la o depărtare de circa 14 picioare (aproximativ 4,27 m) una de cealaltă. Golurile se considerau marcate numai dacă mingea trece printre cele două prăjini însă pe deasupra barei transversale, iar echipa care marca, mai întâi, trei goluri câștiga partida. Terenul era delimitat pe lungimea sa de o alee presărată cu pietriș – pe o parte și de un șir de ulmi – pe cealaltă parte.
În 1863, se elaborează primul regulament redacta pentru fotbal cu 13 articole care fixează numărul de jucători la 11: 1 portar (care nu avea voie să folosească mâinile), 1 jucător plasat în fața portarului pentru a-l ajuta la apărare, restul de jucători (9) erau așezați la centru pentru susținerea atacului.
După marcarea golului se schimbau porțile (asemănătoare celor de rugby) golul fiind valabil când mingea trecea pe deasupra barei transversale.
În anul 1904 ia ființă F.I.F.A. (Federația Internațională de Fotbal Asociatie) care se va ocupa de problemele fotbalului internațional.
Crearea F.I.F.A a avut două obiective esențiale:
– unificarea regulilor de joc, care variau încă de la o țară la alta, precum și aplicarea și interpretarea lor uniformă astfel încât să se permită dezvoltarea activității, internaționale;
– declanșarea unei competiții mondiale pentru echipele naționale.
Jocul de fotbal în Romania
Apariția jocului de fotbal în țara noastră este datată cu aproximație în jurul anului 1899, fiind legată de studenții români care studiau în străinătate cât și de prezenta funcționarilor străini de la societățile petroliere și textile care practicau acest joc în timpul lor liber.
Se consideră că primele jocuri la București se datorau studentului Mario Gebauev care, venind în vacanță din Elveția în 1903 a adus cu el o minge.
Primul joc amical a avut loc după relatările lui Mario Gebauev pe maidanul de la Șosea între două echipe constituite ad hoc, în care porțile erau delimitate de îmbrăcămintea jucătorilor.
Înainte de 1905, în București nu se poate vorbi de o activitate organizată, fotbalul practicat de elevi și studenți rezumându-se la ,,miuțe” desfășurate pe terenuri neamenajate, prima întâlnire regulamentară fiind datată în 1902 și s-a desfășurat între două echipe din București formate numai din străini.
Ca dată importantă privind activitatea organizată este anul 1905 când la București ia ființă primul club de fotbal ,,F.C. Olimpia”, doi ani mai târziu (1907) ia ființă la Ploiești ,,F.C. United”, iar în 1909 se înființează la București al doilea club ,,F.C. Colentina”.
Majoritatea jucătorilor acestor echipe proveneau din rândul salariaților străini ai firmelor străine care funcționau în țara noastră.
În anul 1909sub conducerea ,,Asociația Sporturilor Atletice” din Romania se organizează primul campionat național (o cupă) disputat între cele trei echipe de mai sus amintite, în două tururi și două retururi câștigat de F.C. Olimpia București. Al doilea titlu este câștigat de F.C. United Ploiești în campionatul 1911-1912.
Prima întâlnire internațională are loc în anul 1909 la 26 octombrie între o selecționată a celor 3 cluburi și ,,Sporting Club Universitar” Cluj (Austro-Ungaria) câștigat de clujeni cu scorul de 5 la 4.
În anul 1912 în cadrul ,,Federației societăților sportive” din România ia ființă o comisie centrală de fotbal al cărui președinte este ales Mario Gebauev care prin activitatea depusa a adus la înmulțirea numărului de echipe de fotbal. Astfel în 1913 ia ființă ,,F.C. Colțea”, în 1914 ,,F.C. Teiul (Tricolorul) și în 1915 ,,Venus”.
Pentru a asigura o activitate fotbalistica mai consistentă, Mario Gebauev pune în joc o cupa ,,Miuța” care prin numărul mai mare de jucători a asigurat o activitate competițională mai densă și a făcut o bună propagandă jocului de fotbal în cartierele Bucureștiului, campioană la această cupă între 1912-1914 fiind ,,F.C.Colentina”.
Datorită acestor jocuri și propaganda făcută în 1916 existau în București 11 echipe iar în Craiova 5 echipe.
În Transilvania fotbalul a cunoscut o dezvoltare mai rapidă înaintea primului război mondial datorita echipelor din Imperiul Austriac mai bine puse la punct, care susțineau frecvente întâlniri în orașele transilvănene. În această perioadă au apărut echipe de fotbal în orașele: Arad, Oradea, Cluj, Timișoara, Lugoj, Târgu Mureș, orașele Cluj, Arad și Timișoara organizându-și campionate proprii, campionatul Clujului transformându-se în anul 1911 în campionatul Transilvaniei.
Vizitele efectuate de echipele engleze ,,Bishop Aukland” și ,,Oxford City” au făcut o bună propagandă a jocului de fotbal contribuind la o îmbunătățire a calității jocului, determinând în ultima instanță creșterea numărului de practicanți ai acestui joc.
După 1 decembrie 1918 activitatea fotbalistica cunoaște un nou impuls datorat organizării campionatului pe întreg teritoriu țării.
Se construiesc primele terenuri de fotbal (Romcomit și Venus), apar primele echipe profesioniste (Ripensia Timișoara1921), primele cluburi sindicale (Prietenii Naturii București C.A.M. Timișoara, AMEFA la Arad, Străduința la Oradea) care denotă avântul luat de activitatea fotbalistica în această perioadă.
În anul 1922 are loc primul joc internațional între țări cu Iugoslavia la Belgrad câștigat de echipa României cu 2-1, în anul 1929 se organizează prima ediție a ,,Cupei Balcanice” pe care reprezentativa României o câștiga în anii 1931 și 1933.
Federația Română de Fotbal (F.R.F.) a fost înființat în anul 1930, sub tutela căreia echipa națională de fotbal a României, participând la numeroase competiții internaționale (C.M., CE., JO.), de multe ori a adus satisfacții întregii națiuni, prin jocurile prestate și rezultatele înregistrate.
În anul 1930 România este prezentă la prima ediție a Campionatului Mondial de fotbal care se desfășoară în Uruguay având o comportare meritorie învingând Peru cu 3-1 și pierzând cu 1-4 jocul cu Uruguay care avea să devină prima Campioană Mondială a fotbalului.
Anul 1934 coincide cu organizarea celei de-a doua competiții interne ,,Cupa României” care va devenii una din cele mai populare competiții datorită numărului mare de echipe participante.
În perioada dintre cele două războaie mondiale mai participă la încă două ediții a campionatului mondial desfășurat în 1934 în Italia și în 1938 în Franța unde suntem eliminați cu 2-1 de către Cuba.
Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a stopat activitatea fotbalistică care se reia de abia în 1946 cu organizarea unor cupe ca ,,Înfrățirea” cu echipe din București, Arad, Cluj și Timișoara sau cu Campionatul Capitalei. În același an se reia Campionatul României cu 14 echipe iar în septembrie se reia și campionatul diviziei “B” cu trei serii.
În anul 1957 se stabilește sistemul competițional toamnă-primăvară care creează posibilitatea mai adecvată a participării echipelor noastre în Cupele Europene care luaseră ființă în anul 1956.
Sistemul competițional în această perioadă s-a cristalizat, a crescut numărul participanților în mod organizat prin mărirea numărului de echipe cărora li s-a asigurat o activitate competițională la toate nivelele începând cu echipele de juniori pe categorii de vârstă care asigură baza de masă a fotbalului de performanță.
Ca urmare a perfecționării și dezvoltării sistemului competițional rezultatele au început să apară, echipele românești având comportări meritorii în Cupele Europene culminând cu câștigarea de către Steaua București în 1986 a Cupei Campionilor Europeni care în 1988 a mai disputat o finala. Echipe ca Universitatea Craiova și Dinamo București ajung până în semifinalele Cupelor Europene.
Rolul și locul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în lecția de educație fizică
Jocurile, ștafetele, întrecerile au fost utilizate în toate timpurile ca mijloace educative în rândul copiilor, oferind acestora satisfacție și antrenându-i la o participare conștientă.
Jocurile sunt considerate activități în care acționează o multitudine de elemente raționale, numiți jucători care în mod succesiv și independent, într-o ordine și în condiții specificate printr-un ansamblu de reguli și precizări aleg o decizie (efectuează o acțiune) dintr-o mulțime de alternative posibile.
Definind jocul, Georgeta Chiriță (1983) arată că acesta ,,este o situație în care acționează o mulțime N (1,…, n) de elemente raționale (numite jucători) care, în mod succesiv și independent, într-o ordine și în condiții specifice (efectuează o acțiune) dintr-o mulțime dată de alternative” .
Micul Dicționar Enciclopedic (1987) definește noțiunea de joc drept – activitatea distractivă practicată din plăcere mai ales de către copii.
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române (1996) găsim cuvântul „joc” („joacă”) sau ”a se juca” în felul următor: „acțiunea de a se juca și rezultatul ei”, „activitate distractivă (mai ales la copii)”, „distracție (copilărească)” sau „a-și petrece timpul liber, amuzându-se cu diferite jocuri sau jucării”, „a se distra”.
În „Terminologia educației fizice și sportului” (Nicu Alexe 1974),înțelesul principal al termenului „joc demișcare”este:„gen de joc, compus din acțiuni cu structuri preponderent motrice, atractive și de întrecere, care urmărește dezvoltarea psihomotorie a copilului sau recreația lui”.
Tot aici, se menționează că „jocul de mișcare are reguli prestabilite care îi delimitează timpul și spațiul de desfășurare, numărul de participanți,codul de întrecere și de interrelații între membriicolectivului care îl realizează”.
Rolul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în lecția de educație fizică
Jocul, ca activitate complexă, angajează resursele cognitive și afective ale copilului devenind terenul pe care se pot exercita cele mai importante influențe informative și formative. Prin joc, copilul se apropie mai facil de înțelegerea lumii, îmbogățindu-și gama de atitudini și de simțăminte față de ea.
Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile sunt mijloace atractive și valoroase care contribuie la dezvoltarea motricității generale și asigură consolidarea deprinderilor motrice necesare practicării jocurilor sportive.
În cadrul jocurilor acestora se pot introduce elemente din diferite ramuri sportive în scopul perfecționării lor.
Jocul, ștafetele și întrecerile reprezintă o variantă a activității ludice în care rolul mișcărilor este clar exprimat. Baza o constituie diferitele acțiuni motrice motivate de un subiect și îngrădite parțial de reguli. Totodată, ele urmăresc învingerea diferitelor obstacole ivite în calea atingerii scopului propus, în condiții mereu schimbătoare.
În joc se pun bazele personalității și caracterului copilului. Jocul este calea copiilor către cunoașterea lumii în care trăiesc și pe care sunt chemați să o transforme. El implică activitatea senzorială, intelectuală, afectivă dezvoltă atenția, spiritul de observație, imaginația, gândirea, exprimarea verbală.
Oferind posibilități multiple de aplicare în condiții variate a deprinderilor motrice de bază (alergări, sărituri, aruncări, prinderi, echilibru), acestea favorizează manifestarea largă a independenței în acțiune, în limitele unor reguli precise.
În cadrul fiecărui joc, regulile determină elementele cele mai constante în așezarea jucătorilor și cele mai tipice în deplasarea acestora, precizează caracterul comportării, drepturilor și obligațiilor participanților, stabilesc mijloacele de conducere a jocurilor, procedeele și condițiile de apreciere a rezultatului. Acest lucru nu exclude, ci dimpotrivă, presupune manifestarea unei activități creatoare din partea jucătorilor și folosirea inițiativei personale pe măsura capacităților, dorințelor și intereselor fiecăruia.
Așadar jocul însemnă, în primul rând, un ansamblu de restricții voluntare, care stabilesc o legislație tacită a jocului. În mod paradoxal, regulile acestei activități libere, care este jocul, sunt mult mai ferme și mai puternic respectate decât regulile vieții sociale, încălcate adeseori.
Jocurile sunt recunoscute de psihologi ca având un rol capital în afirmarea personalității copilului și în formarea caracterului său.
Psihologii recunosc că jocurile fac trupul mai viguros, mai suplu și mai rezistent, vederea mai pătrunzătoare, simțul pipăitului mai subtil, spiritul mai metodic sau mai ingenios.
Fiecare joc întărește, stimulează o anumita energie fizică sau intelectuală.
Astăzi jocul este apreciat ca importantă metodă de învățământ.
Jocul oferă satisfacție elevilor, îi antrenează la o participare conștientă și determină, în același timp, o manifestare plenară a personalității lor.
Jocul are menirea de a-i conștientiza pe participanți de faptul că se află într-o situație de învățare, în care primează aspectul cognitiv și că, prin urmare, activitatea trebuie să se desfășoare cu toată seriozitatea. Altfel este prejudiciată îndeplinirea sarcinilor de învățare prestabilite.
Jocurile reprezintă acțiuni educative polivalente, de influențare a dezvoltării personalității omului în integralitatea sa.
Locul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în lecția de educație fizică
Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile, atractive prin ineditul lor, prin caracterul spectaculos, prin starea de emulație pe care o conferă, asigură o eficiență crescută atât în privința creșterii densității lecției, cât și în privința rezultatelor.
Cu ajutorul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor se pot realiza multe sarcini ale educației fizice, acestea fiind folosite în toate ciclurile de învățământ.
Alegerea și metodica predării lor dependente de sarcinile și particularitățile realizării procesului pedagogic, de vârstă, sex, grad de dezvoltare, condiții materiale de desfășurare.
În funcție de obiectivul urmărit, ele poate fi folosit cu succes în aproape toate momentele lecției, excepție făcând cel destinat influențării selective a aparatului locomotor.
În școală, scopul acestora îl constituie îndeplinirea unor sarcini instructiv-educative precizate de programa de învățământ pentru fiecare clasă.
Pentru a-și însuși jocurile motrice elevii trebuie să cunoască mișcările acestora, să fie accesibile, atractive și pe cât posibil mereu noi.
Jocurile motrice se pot folosi în partea introductivă a lecției, în scopul angrenării treptate a organismului în efort și pentru dezvoltarea îndemânării. În acest caz jocurile vor fi mai scurte ca durată, iar mijloacele folosite cât mai simple.
În veriga de bază jocurile motrice devin obiectul unor preocupări sporite, transformându-se treptat în jocuri sportive.
Jocurile motrice trebuie să fie demonstrate și explicate în vederea cunoașterii lor, stabilirea regulilor și sarcinilor.
Se va trece apoi la exersarea propriu-zisă urmărind creșterea vitezei de deplasare de la o execuție la alta, prin scurtarea timpului sau urmărind modificarea regulilor sau creșterea numărului de sarcini.
Efortul va fi gradat prin introducerea unor mișcări suplimentare, prin creșterea intensității, prin mărirea volumului și a complexității acestora.
Introducerea elementului de întrecere individuală sau pe echipe, în cadrul desfășurării jocurilor face să crească calitatea exercițiilor asigurând participarea maximă și dezinvoltă a colectivului, cu influențe dintre cele mai favorabile asupra sferei funcționale, psihice și, mai ales, asupra sferei motrice.
Jocuri specifice premergătoare jocului de fotbal
a) Jocuri cu mingea: suveică, mingea la căpitan, vânătoarea de cerbi, mâța, șutul la popice, mingea în cerc, pătrate etc.
b) Jocuri de orientare spațială: rațele și vânătorii, lovește ținta, pasează după ocolire, vânătorii la pândă.
c) Jocuri de coordonare: mingea frige, măgarușii, atacul cetății, lupta pentru minge în cercuri, mingea prin tunel.
Clasificarea jocurilor pentru deprinderi motrice de bază:
-pentru alergare ( Vânătorul, vrabia și albina, Labirintul, Leapșa pe animale, Crabii și creveții, Cursa pe numere, De-a prinsele, Vulpea și găinușele, Lupul și oile);
– pentru săritură (Broscuțele – în lac, pe mal, Cine sare mai departe, Ștafetă într-un picior, Elasticul, Șotron, Cine sare mai sus, Cursa iepurașilor);
– pentru lovire (Rațele și vânătorii, , Lovește ținta, Șutul la popice, Vânătorii la pândă, Portița.
Programa școlară de educație fizică aprobat prin ordin al ministrului Nr. 3919 / 20.04.2005
Programa școlară de educație fizică prevede ca în clasa a IV-a să se asigure dobândirea de către elevi a cunoștințelor necesare acționării asupra dezvoltării fizice și a calităților motrice specifice jocurilor sportive – jocuri dinamice și pregătitoare, specifice fiecărui joc sportiv predat (minibaschet, minifotbal, minihandbal, badminton, tenis de masă și de câmp).
Clasa a IV – a
– jocuri dinamice și pregătitoare, specifice minifotbalului;
– noțiuni de regulament sportiv;
– educarea spiritului de fairplay;
– informații sportive
Consolidarea simțului mingii prin exerciții de manevrare a mingii.
Pentru consolidarea simțului mingii se folosesc exercițiile de manevrare a mingii care s-au folosit și în clasele a I-a și a II-a, dar se vor introduce și alte mijloace de acționare care au drept scop consolidarea simțului mingii de fotbal. Mingea care va fi folosita pentru consolidarea simțului mingii va fie obligatoriu mingea de fotbal numărul 3.
Pentru dezvoltarea simțului mingii se folosesc combinații de rostogoliri ale mingii din deplasare, la liberă alegere. Dintre procedeele tehnico-tactice de bază ale jocului care condiționează practicarea jocului bilateral, sub forma minifotbalului, în clasele III-IV vor fi predate, în plus față de cele predate în clasele I, II, următoarele:
1. Lovirea mingii cu exteriorul labei piciorului și cu șiretul exterior sub formă de pase și tras la poartă;
2. Preluarea mingii din deplasare cu interiorul labei piciorului, exteriorul labei piciorului și cu șiretul plin;
3. Conducerea mingii din deplasare cu interiorul labei piciorului și cu exteriorul labei piciorului;
4. Dribling multiplu din deplasare.
Particularitățile somato – funcționale și psihice ale pubertății
Majoritatea autorilor sunt de acord că în dezvoltarea copilului, de la 0-18 ani, s-au stabilit mai multe etape/stadii. Chiar dacă aceste etape nu sunt identice ca limită de vârstă în toate abordările, diferențele sunt nesemnificative.
Școala românească de psihologie consideră că dezvoltarea psihică a copilului cuprinde următoarele perioade:
0 -1 an – sugarul;
1- 3 ani – copilul mic (prima copilărie);
3 – 6 ani – preșcolaritatea;
6 -11 ani – școlarul mic;
10-12 ani – pubertatea sau etapa antepubertară;
13-14 ani – pubertatea propriu-zisă;
14-15 ani – etapa post-pubertară care încheie transformările biopsihice;
14 – 18 ani – adolescență.
În ceea ce privește pubertatea, Șchiopu (1997) și Verza (1981), precizează faptul că această perioadă corespunde următoarelor stadii:
– etapa prepuberală (10-12 ani);
– pubertatea propriu-zisă (13-14 ani);
– etapa post – pubertară (14-15 ani), considerat puțin diferențiabil de momentul preadolescenței (de la 14-16/18 ani).
Datorită fenomenului de ,,accelerație’’ sunt cazuri în care pubertatea poate începe de la vârsta de 9-10 ani. De asemenea, sunt situații în care pubertatea se poate prelungi până la 16-17 ani, mai ales la băieți.
Particularitățile somatice
În această perioadă de dezvoltare a copilului se produce o accelerare a creșterii în înălțime într-un ritm superior tuturor vârstelor, ca apoi aceasta să se diminueze treptat până la 20-21 de ani.
Se semnalează o creștere mai intensă la membrele inferioare, apoi la cele superioare, fapt care creează dizarmonii.
Datorită acestor considerente unii autori vorbesc despre o fază ,,caricaturală” de formă alungită a oaselor și de mușchii insuficienți dezvoltați și alungiți. Trunchiul este lung, toracele îngust, iar abdomenul supt.
La băieți, creșterea maximă se situează între 12,5-15 ani, cu vârful vitezei în medie de 9,4 cm pe an. După 15 ani ritmul creșterii scade, între 16 și 17 ani diminuează și mai mult, apoi creșterea se încetinește până la 19-20 de ani, vârsta la care se definitivează statura prin închiderea completa a cartilajelor de creștere.
Oasele se dezvoltă pe seama creșterii lor în grosime, prin depunerea de săruri minerale (calciu și fosfor) și prin consolidarea structurii funcționale intime. Ele devin mai rezistente la acțiunea factorilor mecanici, de presiune, tracțiune și răsucire, în detrimentul elasticității lor anterioare.
Dezvoltarea toracelui, în prima parte a vârstei pubertare, este lentă (vârsta toracelui îngust), după care urmează o dezvoltare mai accentuată.
Mușchii se dezvoltă mai ales prin alungirea fibrelor și nu în grosime. Din această cauză suprafața lor de secțiune fiziologică este încă mică și, în consecință, și forța lor este mică (Nicu et al., 1993).
Demeter (1982) susține că fibrele musculare sunt relative mai lungi decât la adult iar porțiunile tendinoase sunt mai scurte, la începutul perioadei sunt încă subțiri, bogate în sarcoplasmă și apă. Țesutul conjunctival este cel care predomină la nivelul fibrei musculare.
Tonusul muscular și excitabilitatea neuromusculară sunt mai scăzute, ceea ce favorizează amplitudinea mișcărilor la nivelul articulațiilor, dar scade mult precizia și finețea acestora.
Articulațiile sunt slab dezvoltate, iar ligamentele nu asigură în suficientă măsură rezistența la tracțiune, la răsucire.
Copilul manifestă acum o mare îndrăzneală, acceptă conștient riscuri, deci se pot realiza acumulări tehnice deosebit de importante, care vor influența favorabil evoluția sa sportivă; ceea ce se omite acum în pregătire ori se învață greșit (deprinderi, gesturi tehnice) va fi foarte greu să se corecteze mai târziu.
Particularitățile funcționale
Dezvoltarea morfologică a aparatului cardio-vascular la copii de vârstă pubertară este în curs de desfășurare atât la nivelul miocardului cât și la cel al vaselor periferice.
Produsul volumului sistolic și frecvența sistolică pe minut constituie minut-volumul cardiac, care este de 4-5 l, în repaus, iar în timpul efortului poate atinge valori de peste 20 l.
Sistemul cardiovascular se dezvoltă lent în această etapă. Arterele au un diametru proporțional mai mic decât la adult, iar venele și sistemul limfatic sunt destul de bine reprezentate.
Frecvența cardiacă înregistrează la începutul perioadei 90 – 100 pulsații pe minut și scade la finele pubertății până la 82 – 88 pulsații/min.
În timpul efortului fizic cordul depune un travaliu mare pentru irigarea organelor și sistemelor, deoarece lumenul vaselor este îngust și ca urmare pot apărea uneori fenomene de oboseală, amețeli, tulburări ale ritmului cardiac.
Aparatul respirator se dezvoltă intens în etapa pubertară. Funcția respiratorie se ameliorează net. Astfel, crește amplitudinea mișcărilor respiratorii (de la 230 ml volum curent la 11 ani, la 350 ml la 15 ani), scade frecvența respiratorie (de la 22 la 18 respirații pe minut în medie), crește capacitatea vitală, iar respirația tisulară – apreciată după VO2 max. pe minut – se amplifică în mare măsură (cu toate acestea nu sunt atinse limitele maxime ale capacității aerobe de efort, astfel încât în eforturile de rezistență nu se pot obține rezultate maxime).
La vârsta de 10 ani cutia toracică are din punct de vedere morfologic forma unui cilindru, iar la 14 ani tinde să se apropie de forma adultului (trunchi de piramida cu baza mare în sus).
În ceea ce privește sistemul nervos, se constată o creștere redusă a volumului creierului însă se adâncesc circumvoluțiile, iar prin înmulțirea fibrelor de asociație sporesc conexiunile funcționale dintre diferite zone.
Particularități psihice
Dezvoltarea psihică are, în această perioadă, un caracter complex și contradictoriu. Copiii se angajează cu entuziasm în diverse forme de activitate dezvoltându-și astfel aptitudinile și talentul.
Apar importante modificări pe plan afectiv. Ele sunt determinate nu numai de transformările biologice, dar și de implicațiile ce decurg din integrarea socială.
Crește interesul pentru propria persoană, pentru lumea sa interioară, apar relativ frecvent stări de neîncredere în propriile posibilități.
Se dezvoltă calitățile voinței; manifestă dorință de autoafirmare, de impunere a propriilor hotărâri. Se dezvoltă intens simțul responsabilității.
Conduita este caracterizată prin exuberanță, prin participarea la numeroase și variate activități. Se menține nevoia de mișcare, de joc, deși acestea capătă alte semnificații. Regulile jocului sunt respectate, dar scopul îl constituie atragerea atenției propriei persoane.
Activitatea în colectiv are posibilitatea de a forma trăsături pozitive de caracter, acum formându-se spiritul de echipă, întrajutorarea, colegialitatea, toleranța.
Apar totodată și unele fenomene negative, în comportamentul vârstei, băieții având tendințe de supraapreciere, îngâmfare, spirit vindicativ, vedetism, iar fetele având tendințe de subestimare, demobilizare, lipsă de curaj și hotărâre.
Capitolul 2 Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării
2.1. Motivarea alegerii temei
Am ales această temă legată de eficiența jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnice în jocului de fotbal la clasa a IV – a, datorită faptului că aceasta are o pondere deosebit de însemnată în cadrul orelor de educație fizică la acest nivel.
Am ales această temă și pentru faptul că jocul de fotbal nu poate fi conceput fără o pregătire tehnică bine pusă la punct, fără o bună stăpânire a procedeelor tehnice.
Ne-am propus această cercetare și pentru a aplica programa școlară existentă la nivelul claselor I – IV și a vedea rezultatul.
Tema prezentei lucrări reprezintă pentru mine posibilitatea de a-mi aduce contribuția la elaborarea de mijloace necesare creșterii eficienței procedeelor tehnice prin folosirea jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor la clasa a IV – a.
Aceste considerente m-au determinat să optez pentru tema aleasă.
Închei această motivare a temei cu un citat a autorului Dan Apolozan (Fotbal 2010) ,,Fotbalul aparține atât biologicului cât și culturalului, experienței personale de joc și istoriei care îi relatează originile, faptele și gesturile. Nici un alt sport nu este atât de practicat, și de altfel nu ar putea fi. Fiecare dintre noi să fie convins de influența universală a fotbalului, de autenticitatea și de valoarea sa educativă. Fiecare dintre noi să poată transmite (și trăi) acest mesaj în lume și fotbalul va continua, ca și lumea să existe”.
2.2. Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării
Scopul lucrării
Ne-am propus ca scopul acestei lucrări să fie găsirea celor mai bune mijloace din cadrul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor pentru eficientizarea însușirii jocului de fotbal la clasa a – IV-a.
Ne-am propus această cercetare și pentru a aplica programa școlară existentă la nivelul clasei a IV – a și a vedea rezultatul.
Ipotezele lucrării
Selectând și exersând cele mai bune mijloace de eficientizare a jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnicii din jocul de fotbal la clasa a IV-a, se vor crea condiții favorabile pentru însușirea corectă și eficientă a procedeelor tehnice de către elevi.
Sarcinile cercetării
– selectarea și parcurgerea unei literaturi de specialitate și a unor documente oficiale (Programa școlară I-IV educație fizică), în concordanță cu tema lucrării;
– prelucrarea materialului bibliografic;
– stabilirea eșantionului de cercetare;
– cunoașterea particularitățile somato – funcționale și psihice ale elevilor la această vârstă;
– formularea scopului și a ipotezelor de cercetare;
– stabilirea metodelor de cercetare și de investigații ce vor fi utilizate pe parcursul experimentului;
– aplicarea unor probe și norme de control pentru a scoate în evidență eficacitatea mijloacelor alese și utilizate;
– alegerea și utilizarea celor mai adecvate metode și mijloace pentru realizarea temei propuse;
– efectuarea celor două testări (inițială și finală);
– prelucrarea rezultatelor obținute și realizarea unei analize comparative între acestea;
– formularea concluziilor și a recomandărilor.
2.3. Metode de cercetare utilizate în cadrul studiului
Studiul literaturii de specialitate
Metoda observației pedagogice
Experimentul pedagogic
Metoda statistico-matematică
Metoda grafică
Studiul literaturii de specialitate
Lucrările selectate pentru studiu le găsim la lista bibliografică.
Au fost studiate documente ce stabilesc o relație directă cu tema de cercetare – (cursuri de specialitate, manuale, rapoarte științifice, îndrumare, periodice, reviste și ziare) – teze de doctorat și licențe, lucrări publicate la sesiuni științifice, disertații, programele școlare, ghidurile metodologice de aplicare a programelor și a sistemului de evaluare.
Consultarea acestora a vizat și lucrări din domeniul pedagogiei, psihologiei, teoriei antrenamentului sportiv.
Preocupări constante pe întreaga perioadă a efectuării cercetărilor a constat și din studierea bibliografiei de specialitate, selectarea diferitelor materiale și analiza lor prin rețeaua Internet.
Informațiile preluate și prelucrate au facilitat activitatea de cercetare în toate etapele acesteia (faza pregătitoare, experimentul de bază și interpretarea datelor obținute).
Metoda observației pedagogice
Observația pedagogică ca metodă de cercetare este definită de Epuran (1996) ca fiind “contemplarea intenționată a unui obiect, document, fenomen sau proces; este cunoașterea științifică a unei relații cu realitatea prin contemplarea intenționată și metodică”.
În realizarea studiului a fost folosită observația directă, desfășurată în condiții obișnuite, având un caracter sistematic, intenționat, pornind de la un sistem de idei anticipative cu privire la rezultatele care se vor obține și consecințele acestora, pe baza ipotezei formulate.
Observația a fost efectuată asupra grupei experimentale urmărindu-se:
– comportamentul general al elevilor în cadrul lecțiilor de educație fizică;
– capacitatea de înțelegere și execuție a diferitelor mijloace utilizate în cadrul experimentului;
– eficacitatea mijloacelor propuse pentru realizarea studiului.
Experimentul pedagogic
Experimentul pedagogic constă în crearea unei situații noi, prin introducerea unei modificări în desfășurarea acțiunii educaționale cu scopul verificării ipotezei care a declanșat aceste inovații.
Experimentul s-a desfășurat pe durata anului școlar 2015 – 2016.
Metoda statistico-matematică
Metoda statistică-matematică am folosito în vederea exprimării cantitative a raporturilor calitative și a constat în culegerea datelor numerice, interpretarea și prelucrarea lor statistică.
Am folosit următorii indicatori statistici:
– media aritmetică;
– abaterea standard;
– coeficientul de variabilitate.
Metoda grafică
Metoda grafică este o metodă vizuală de evaluare a procesului de pregătire. Afișând reprezentarea grafică, se pot vedea scăderile sau creșterile în pregătire, pe baza probelor de control și a evaluărilor lor.
Fiecare probă testată pe parcursul unui stadiu de pregătire reprezentat grafic, dă o imagine mai completă stadiului valoric atins de sportive, a progresului sau regresului făcut.
Capitolul 3. Organizarea cercetării
3.1. Organizarea și desfășurarea cercetării
Locul de desfășurare a experimentului
Cercetarea s-a desfășurat la Școala gimnazială „Ciprian Porumbescu”, Ciprian Porumbescu în perioada septembrie 2015 – mai 2016 și a cuprins clasa a IV-a A (clasă experimentală) și clasa a IV-a B (clasa martor).
Școala, momentan, funcționează cu două rânduri de clase pe nivel, având ciclu primar (130 elevi în anul școlar 2015-2016) și ciclu gimnazial (122 elevi în anul școlar 2015-2016).
Etapele experimentului
Cercetarea s-a efectuat în două etape.
Etapa I a presupus următoarele activități:
– analiza izvoarelor de specialitate, desfășurată pe toată durata cercetării;
– observarea pedagogică, care a fost efectuată pe tot parcursul experimentului.
Etapa a II-a a cercetării a constituit-o organizarea experimentului de bază care a avut loc în perioada septembrie 2015 – mai 2016.
La începutul și sfârșitul experimentului pedagogic elevii au fost testați în cadrul programului de pregătire. Datele obținute au fost prelucrate statistic, apoi au fost interpretate și reprezentate grafic, iar pe baza lor au fost formulate concluziile și recomandările practico-metodice.
Subiecții experimentului
Grupa experimentală Grupa martor
01. B.F 01. B.A
02. B.I 02. C.F
03. C.V 03. C.A
04. C.J 04. M.F
05. C.D 05. P.C
06. G.A 06.P.M
07. P.O 07. P.I
08. P.D 08. R.D
09. S.C 09. L.D
10. S.V 10. L.D
11. C.N 11. M.C
12. S.S 12. M.S
3.2. Probe și norme de control utilizate în experiment
A. Măsurători somatice:
– talia;
– greutatea.
B. Testări motrice
– alergarea de viteză 25 m;
– săritura în lungime de pe loc;
– abdomen 30’’- număr de execuții;
– flotări 30” – număr de execuții;
– alergare 600m.
C. Testarea tehnicii
Proba tehnică nr.1 Conducere – șut la poartă
Proba tehnică nr.2 Șut la poartă din lateral
Proba tehnică nr.3 Lovirea mingii cu capul
A. Prezentarea testelor de la măsurătorile somatice
Talia în centimetri
Înălțimea în stând sau statura în ortostatism, constituie principalul indicator al creșterii somatice, fiind condiționat genetic. Înălțimea a fost măsurată cu taliometrul. Se măsoară în centimetri, în poziția stând, cu călcâiele, fesele și omoplații la orizontală și cursorul atingând creștetul capului.
Greutatea
S-a cântărit greutatea fiecărui elev.S-a înregistrat numărul de kilograme.
B. Prezentarea testelor motrice
Alergarea de viteză – 25m
Alergarea pe distanța de 25 m cu start din picioare.
Săritura în lungime de pe loc
Din poziția stând depărtat, se execută un balans (o singură balansare a brațelor) și săritură în lungime cât mai departe, cu aterizare pe ambele picioare. Se măsoară de la vârful picioarelor (poziția de plecare) până la călcâie (poziția de aterizare). Sunt permise două încercări și se înregistrează cea mai bună săritură.
Abdomen
Culcat dorsal, mâinile la ceafă, picioarele întinse, iar laba picioarelor prinse de un punct fix. Timp de 30 de secunde se execută aducerea trunchiului la verticală și revenirea lui în culcat dorsal. După expirarea timpului se înregistrează numărul de execuții.
Flotări
Din culcat facial se execută împingeri simultane în brațe. Se numără execuțiile în 30 de secunde
Alergare 600 m
Această probă s-a susținut pe terenul de handbal cu plecare în grup de 4 sportivi.
S-a înregistrat timpul în secunde.
C. Prezentarea testării tehnice
Proba tehnică nr.1
Conducere – șut la poartă
Jucătorul și mingea sunt la 1 m în continuarea liniei formate de cele 5 jaloane, așezate din 2 în 2 m față de suprafața de pedeapsă. La semnal, subiectul conduce mingea printre jaloane, șutează spre poartă, revine în viteză la locul de plecare. Următorul traseu începe după 10 secunde pauză.
Traseul s-a repetat de două ori.
Proba tehnică nr.2
Șut la poartă din lateral
Marcaj:
Se desenează trei puncte cu var/lavabilă pe linia laterală a suprafeței de pedeapsă, primul la 1m de linia de poartă, al doilea la 2m de linia de poartă, al treilea la 3m de linia de poartă, de ambele părți ale careului .
Execuție:
Jucătorul va încerca să introducă mingea în poartă printr-o pasă cu traiectorie aeriană directă. El va efectua 4 execuții, pozițiile fiind la alegerea sa. Cele mai bune 3 execuții vor conta.
Reguli:
Poziția se poate alege după fiecare șut din cele patru
Mingea se transmite spre poartă în aer
Rezultat:
Minge care intră direct în poartă, fiind șutată de la punctul situat la 1m de linia de poartă = 20 puncte.
Minge care intră direct în poartă, fiind șutată de la punctul situat la 2m de linia de poartă = 15 pct.
Mingea care intră direct în poartă, fiind șutată de la punctul situat la 3m de linia de poartă = 10 pct.
Daca mingea lovește solul înainte de a intra în poartă, pasa nu este notată decât cu 0 pct.
Proba tehnică nr.3
Lovirea mingii cu capul
Marcaj:
Se trasează un careu de 4/4m. Poarta măsoară 3m, se împarte conform schemei.
Execuție:
Jucătorul trebuie să efectueze 6 lovituri cu capul din mișcare într-o minge aruncată de un asistent.
Reguli:
Primele trei lovituri se efectuează pentru a marca în dreptunghiul de jos, următoarele trei se execută pentru a marca în dreptunghiul de sus.
Jucătorul trebuie să fie în mișcare, în spatele liniei de 4m.
O încercare reușită = 10 pct.
Mingea poate să atingă solul o dată înainte de intra în spațiul respectiv.
Dacă mingea atinge panglica și intră prin spațiul corect = încercare valabilă notată.
Jucătorul are dreptul la o încercare de încălzire.
Rezultat:
Nr. lovituri reușite x 10 pct.
Încercări:
Două, cea mai bună fiind reținută.
3.3. Mijloace de eficientizare în jocului de minifotbal la clasa a IV – a
3.3.1. Jocuri motrice, ștafete și întreceri pentru însușirea procedeelor tehnice în jocul de minifotbal la clasa a IV–a
1. Preluarea mingii de pe loc și din deplasare
– preluarea mingii cu interiorul labei piciorului.
Suveică
Se împarte clasa în două echipe, care la rândul lor se împart în două grupe așezate în coloană față, în față la o distanță de 6-10m între ele. Primul jucător din grupa ,,A” pasează cu latul la primul jucător din grupa ,,B” și aleargă la coada șirului ,,B”. Jucătorul care a primit pasa o preia cu latul, indiferent cu care picior, cu o singură atingere și o pasează în continuare. Jocul continuă timp de 3-5’. Câștigă echipa care face cele mai puține greșeli. Preluarea și pasarea mingii se face cu interiorul labei piciorului (Fig.1).
Fig.1
Preluare cu stângul și pasa cu dreptul și invers.
Pase cu latul dintr-o bucată, fără preluare.
Jucătorul care primește mingea aleargă 2-3m în întâmpinarea mingii, pasează și aleargă cu spatele la coada grupei sale (Fig. 2).
Fig. 2
Mingea la căpitan
Copiii se așează în cerc cu diametrul de 10-15m. În mijloc se plasează un jucător (căpitanul). Căpitanul pasează mingea la jucătorul care dorește el, iar acesta trebuie să-i paseze înapoi. Căpitanul pasează mingea la toți jucătorii, într-o ordine oarecare. Câștigă jucătorii care fac cele mai puține greșeli.(preluări, pase greșite). Jocul se poate desfășură cu sau fără preluarea mingii (Fig.3).
Fig.3
Pasează din colț în colț
Se formează echipe de câte patru jucători dispuși în formă de pătrat. La semnal, jucătorii de la colțurile A și C încep să paseze spre partea dreaptă cât mai rapid. Când un jucător este ajuns de mingea din urmă, primește o pedeapsă sau are un punct penalizare (Fig.4).
Fig.4
Vânătoarea de cerbi
Se trasează un cerc cu diametrul de 8-12m, iar clasa se împarte în două sau patru echipe în funcție de efectiv. Una dintre echipe se plasează în cerc (cerbii), iar cealaltă în jurul lui (vânătorii). Vânătorii pasează de la unul la altul și la momentul prielnic încearcă să lovească un cerb, cel mai rău plasat. După 3-5 min. se schimbă rolurile. Câștigă echipa care vânează cei mai mulți cerbi (Fig.5).
Fig.5
Pase în triunghi
Pe teren desenăm la distanța de 5 m unul de altul, un număr de trei triunghiuri (triunghiuri cu laturile egale). În fiecare triunghi se află câte un jucător, ceilalți fiind așezați unul în spatele celuilalt, în șir. Primul jucător din șir care are și mingea o va pasa jucătorului din fața sa (A) luându-i locul. Jucătorul A va pasa mingea lui B, luându-i locul acestuia, care la rândul său va pasa jucătorului C, înlocuindu-l. Jucătorul C va pasa mingea următorului din șir, așezându-se apoi în spatele acestuia (șirului). În acest fel fiecare jucător trece de la un triunghi la celălalt, după ce a pasat.
După ce a fost însușită deplasarea și sensul ei, iar pasele încep să aibă precizie, se schimbă sensul paselor și al deplasării. Exercițiul dezvoltă și perfecționează pasarea mingii cu precizie, preluarea ei, viteza de deplasare, atenția, coordonarea (Fig.6).
Fig.6
,, Mâța’’
Se împarte clasa în 2-3-4 grupe, în funcție de efectiv (aprox. 4-6 într-o grupă). Fiecare grupă formează un cerc (pătrat) cu diametrul de 8-10m. În interiorul cercului se plasează 1-2 jucători. Jucătorii care formează cercul încep să paseze mingea de la unul la altul, iar cei din interiorul cercului încearcă să o recupereze (să o atingă). Jucătorul care a pierdut mingea intră în cerc în locul celui care a recuperat mingea. Se poate juca cu 2 atingeri, cu o atingere, dintr-o bucată (Fig.7).
Fig.7
Joc de minifotbal cu modificarea regulilor. (preluare, pasare)
Joc bilateral în care se modifică regulile în funcție de scop.
Jucătorii au dreptul la 2-3 atingeri a mingii.
Golul marcat prin șut direct, fără preluare se consideră dublu.
Golul marcat cu capul, se consideră dublu sau triplu.
Cine ține mai mult mingea – joc 3 la 3 se va urmări preluarea – pasa
Cine ține mai mult mingea – joc 4 la 4 se va urmări preluarea – pasa
2. Conducerea mingii
– conducerea mingii cu interiorul labei piciorului;
– conducerea mingii cu exteriorul labei piciorului.
Ștafeta paselor
Se împarte clasa în patru grupe ,,A,B,C,D”. Grupa A-B formează o echipă, iar grupa C-D altă echipă. Deplasarea în timpul desfășurării ștafetei se face prin pasă-preluare în față cu o atingere – pasă înapoi la coechipier, dus – întors. Ștafeta se desfășoară cu două echipe grupate pe perechi. Câștigă echipa care a făcut cele mai puține greșeli de pase și preluări. În caz de egalitate câștigă echipa care a terminat prima. Se poate și fără preluare, direct (Fig.8)
Fig.8
Ștafetă cu mingea la picior
a. Ștafeta se desfășoară cu 2-3-4 echipe în funcție de efectiv. La semnal, primii jucători de la fiecare echipă aleargă la minge (punctul A), preiau, conduc mingea, ocolesc punctul B, conduc mingea înapoi la punctul A și predă ștafeta următorului jucător. Câștigă echipa care termină prima, corect.
b. Alergare de la linie, conducerea mingii de la A la B, se oprește mingea cu piciorul la punctul B, pasă înapoi la următorul concurent, alergare la coada șirului (Fig.9).
Fig.9
Ștafetă cu conducerea mingii printre jaloane
Se împarte colectivul în două echipe. Jocul se desfășoară sub formă de ștafetă, dar cu conducerea mingii printre jaloane pe traseu.
Mingea este condusă printre jaloane cu piciorul drept, cu stângul sau dreptul la dus și stângul la întors.
Se înconjoară cu mingea fiecare jalon. (cu dreptul, cu stângul, alternativ) (Fig.10).
Fig.10
Naveta cu mingea de fotbal
a. Se împarte clasa în două echipe, așezate în coloană, cu o distanță de 3-4m între ele. În fața lor se pun 2 jaloane la o distanță de 10-12m între ele. La semnal primii jucători conduc mingea de la jalonul A la jalonul B, opresc mingea cu talpa lângă jalonul B, conduc mingea înapoi la jalonul A. Această operațiune se repetă de 3-5 ori după care mingea trece la următorul jucător care reia traseul. Câștigă echipa care termină prima.
b. Același lucru, dar la întoarcere de la B la A se vine cu spatele prin tragerea mingii cu talpa (Fig.11).
Fig.11
Ștafetă cu rostogolirea mingii cu mâna și conducerea ei cu piciorul
Două echipe A și B alcătuite din 5-8 jucători, așezați în șir, unul înapoia celuilalt, se află în spatele unei linii de plecare. Primul jucător din fiecare echipă – la fluierul profesorului – pornește în viteză rostogolind mingea cu mâna până la punctul de întoarcere, marcat prin fanion. De acolo, la revenire, mingea este condusă cu piciorul, fiind pasată următorului jucător care repetă traseul ș.a.m.d.
Echipa care termină prima traseul este declarată învingătoare. În rostogolirea mingii jucătorii folosesc palma la fiecare 2 – 3 pași, pentru a o dirija în acest fel cât mai precis. Spațiul de alergare este de 25 m, din care cei 5m marcați cu 2 pioni, reprezintă suprafața în care jucătorul care revine după ce a ocolit jalonul, va transmite mingea următorului jucător din echipa sa. Ștafeta antrenează atenția, capacitatea de mobilizare a jucătorilor, echilibrul, viteza de deplasare, conducerea mingii (Fig.12).
Fig.12
Ștafetă cu conducere și pasă
Jucătorii conduc mingea în prima parte a traseului, iar după ocolirea jalonului o pasează următorului din formație (Fig.13).
Fig.13
3. Șutul la poartă de pe loc și din deplasare
– șutul la poartă cu interiorul labei piciorului; – șutul la poartă cu șiretul plin.
Șutul la popice
Se împarte clasa în două echipe așezate în coloană cu o distanță de 3-5m între ele. În fața fiecărei echipe se așează 6-10 popice (obiecte), la o distanță de 10-12m față de jucători. Pe rând fiecare jucător va șuta mingea în direcția popicelor, încercând să le doboare. Câștigă echipa care doboară cele mai multe popice în 5 min. sau termină prima de doborât toate popicele. Jucătorul care a șutat aleargă și recuperează mingea (Fig.14 ).
Fig.14
Mingea în cerc
Se împarte clasa în două grupe, așezate în coloană, distanța 4-6 m între ele. În fața fiecărei grupe se desenează un cerc cu diametrul de 1,5-2m. La o distanță de 8-10m față de jucători. Pe rând fiecare jucător încearcă să șuteze mingea în așa fel încât aceasta să cadă în cerc. După șut, jucătorul aleargă după minge și o dă următorului jucător. Se pot folosi mai multe mingi. Câștigă echipa care a șutat de cele mai multe ori în interiorul cercului (Fig.15).
Fig.15
Pătrate
Se trasează unul sau mai multe pătrate cu latura de 6m, fiecare împărțit în patru părți egale. În fiecare pătrat rezultat după împărțire se plasează 1-2 jucători. Fiecare jucător sau echipă încearcă să trimită mingea cu piciorul în terenul unuia dintre adversari fără ca aceștia să poată să o returneze regulamentar. Mingea are voie să atingă terenul o singură dată, dar poate fi returnată și fără nici o atingere. Dacă se joacă în echipe, componenții echipei pot pasa între ei atâtea pase câți jucători sunt în echipă, dar fără ca mingea să atingă terenul lor. Jucătorul sau echipa care reușesc să trimită în terenul unuia dintre adversari fără ca aceștia să poată să o trimită la rândul lor în terenul altui adversar, câștigă un punct (Fig.16).
4. Lovirea mingii cu capul de pe loc și din deplasare
Joc cu capul
Se joacă la două porți de cu o distanță de 5-10m între ele, în funcție de numărul de jucători, vârstă, nivel de pregătire. Fiecare echipă are un portar și 1-2-3 jucători. Portarul aruncă mingea în sus, o pasează cu capul unui coechipier, care poate să o trimită spre poartă sau să o paseze mai departe. Dacă adversarul intervine și lovește mingea venită de la adversar marcând gol, se consideră două goluri. Mingea se lovește numai cu capul. Portarii au voie să apere cu mâna. Mingea se repune în joc numai de pe linia porții de către portar (Fig.17).
Fig.17
Ștafetă pentru lovirea mingii cu capul din poziție ghemuit
Distanța dintre profesor și jucătorul aflat în fața coloanei este de 3 m. Profesorul va arunca mingea cu mâna spre primul jucător din șir, care o va retrimite acestuia lovind-o cu capul, ghemuindu-se imediat la pământ. Profesorul va prinde mingea, după care printr-o aruncare cu boltă, va trimite mingea celui de-al doilea jucător din șir, procedându-se la fel ca și la primul jucător. Exercițiul va continua până când toți jucătorii sunt ghemuiți la pământ, după ce în prealabil au lovit fiecare mingea cu capul.
Se antrenează atenția, lovirea mingii cu capul și transmiterea ei cât mai precisă, viteza de reacție și de execuție (Fig.18).
Fig.18
Lovirea mingii cu capul din săritură
Două jaloane situate la 8 m unul de celălalt, legate cu o sfoară la înălțimea de 1,5 m, vor reprezenta ,,ștacheta” peste care trebuie trimisă mingea cu capul. Conform desenului de mai jos, echipele A și B care sunt alcătuite din 5 – 8 jucători își vor desemna câte un căpitan care se va afla în partea cealaltă de demarcație, reprezentată prin sfoara întinsă între cele două jaloane. Cei doi căpitani la semnalul profesorului – aruncă mingea înaltă peste sfoară, primul jucător din ștafetă fiind obligat să o retrimită numai cu capul, de pe loc sau din săritură, căpitanului echipei sale. Urmează al doilea jucător, al treilea și în continuare până la ultimul jucător din echipă. Va câștiga echipa care va finaliza prima toate loviturile.
Regulă:
– se va ține cont de mingile trimise pe sub sfoară cu depunctarea echipei respective printr-un punct, respectiv un jucător mai puțin la totalul final.
Exemplu: o echipă câștigă prima concursul, având un jucător care a trimis mingea pe sub sfoară. Dacă echipa A are în componență 8 jucători, va avea în final 7 execuții corecte. Echipa B deși a terminat mai târziu execuțiile decât echipa A, având pe toți cei 8 jucători care au transmis corect mingea peste sfoară, va fi declarată învingătoare (Fig.19).
Fig.19
3.3.2. Dezvoltarea calităților motrice folosind jocuri motrice, ștafete și întreceri la clasa a IV –a
1. Crabii și creveții
Scop – dezvoltarea vitezei de reacție
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe egale, dispuși deoparte și de alta a unei linii transversale, la mijlocul terenului. O echipă reprezintă „crabii”, iar cealaltă „creveții”. Când conducătorul de joc strigă una din echipe, aceasta va trebui să alerge până în spatele liniei de fund a terenului, cealaltă echipă aleargă după ei să-i prindă. Cei atinși în spațiul de joc vor fi luați prizonieri (sau se pot acorda puncte). Prinzătorii pot să atingă unul sau mai mulți urmăriți.
2. Broscuțele – în lac, pe mal
Scop: Jocul dezvoltă viteza de reacție și atenția
Pe sol se marchează un cerc (lacul) mai mare sau mai mic, în funcție de numărul jucătorilor – broscuțele. Jucătorii sunt așezați în spatele circumferinței cercului, unul lângă altul. În mijlocul cercului stă conducătorul de joc, care strigă „În lac”, sau „pe mal!”
La comanda în lac jucătorii trebuie să sară în interiorul cercului, iar la comanda pe mal ei trebuie să sară în afara lui. Pentru a verifica atenția jucătorilor se poate da aceeași comandă de două ori, sau pot fi intercalate cuvinte asemănătoare cu comenzile. Jucătorul care greșește este eliminat din joc.
3. Schimb de locuri, jucătorii conducând mingea (Fig.20)
Scop: Jocul dezvoltă viteza de reacție și de deplasare, conducerea mingii în regim de viteză prin controlul ei permanent.
Pe un teren delimitat – 30 m X 15 m – două echipe formate din 2 – 4 jucători își schimbă locurile în cea mai mare viteză. Startul se va da la fluierul profesorului, iar jucătorii vor conduce mingea la picior. Va câștiga echipa a cărui ultim jucător a trecut linia opusă, acolo de unde au plecat adversarii de întrecere. Linia poate fi delimitată printr-o sfoară, 2 jaloane sau 2 pioni. Ca variantă putem introduce regula dus – întors pentru același număr de jucători pe echipe.
Fig. 20
3. Cursa pe numere
Scop: dezvoltă viteza de deplasare și atenția
Jucătorii sunt împărțiți în doua echipe egale ca număr aflate în spetele unei linii trasate pe sol. Jucătorii din fiecare echipă sunt numerotați de la 1 la câți sunt.
Conducătorul de joc strigă un număr, iar jucătorii din cele după echipe care au numărul respectiv aleargă până la semnul stabilit, ating semnul se întorc în alergare la echipă. Jocul continuă, conducătorul de joc strigă alte numere.
Jucătorii care aleargă mai repede primesc puncte. Câștigă echipa care are mai multe puncte.
4. Mingea frige
Scop: dezvoltarea vitezei de reacție și a atenției
Jucătorii sunt așezați în formație de cerc cu fața la centru. Unul dintre ei ține în măi o minge.
La comanda de începere, mingea trebuie pasată foarte rapid de la unul la altul pe circumferința cercului, spre stânga sau spre dreapta. La comanda de oprire, jucătorul care are mingea este penalizat sau scos din joc. Câștigă ultimii trei jucători care rămân în joc sau jucătorii cu cele mai puține penalizări.
5. Lupta în lanț (Fig.21)
Fiecare echipă va fi formată din 10 – 12 jucători. Pe teren se trasează două linii paralele, la doi metri una de alta, marcate cu o linie. Spațiul delimitat de aceste două linii este considerat ,, zona liberă’’. Se formează cele două echipe aliniate înapoia uneia dintre cele două linii, jucătorii aflându-se față în față. Jucătorii, inițial unul contra unul, caută să-și apuce adversarul de mâini și să-l tragă în terenul propriu. Când angajarea în luptă s-a făcut între unele perechi, alți coechipieri vin în ajutorul celor angajați, apucându-l de mijloc pe cel amenințat să fie tras, formându-se astfel un adevărat lanț. Intervenția se poate face de către mai mulți jucători și la ambele echipe. Orice jucător care a fost tras și a călcat linia ocupată de adversar este luat prizonier. După fiecare luptă jocul se reia tot cu angajarea unul la unul.
Reguli:
– intrarea în zona liberă este îngăduită jucătorilor din ambele echipe;
– în angajarea unul la unul, jucătorii pot începe lupta cu oricare dintre adversari;
– în cazul când jucătorii sunt cuprinși în lanț, iar jucătorul din capul șirului a fost tras peste linie, sunt considerați prizonieri toți jucătorii care în momentul trecerii liniei se găseau înlănțuiți.
Concursul ajută la dezvoltarea forței brațelor și a picioarelor, a voinței, a spiritului de luptă în condiții egale și inegale.
6. Ștafetă cu sărituri peste două bănci de gimnastică puse cap la cap (Fig.22 -23)
Două echipe A și B (fig.13 și fig.14) alcătuite din 6 – 8 elevi, vor pleca de la linia de start la comandă. Fiecare jucător va sări alternativ peste două bănci de gimnastică puse cap la cap, fiind urmat imediat de ceilalți concurenți. În momentul trecerii ultimului jucător se declară echipa câștigătoare. Putem fixa la capetele băncilor două jaloane pe care jucătorii trebuie să le treacă. Se dezvoltă atenția, concentrarea și , capacitatea de a sări și de a ateriza corect.
Fig.22 Fig.23
7. Exerciții pentru antrenarea săriturilor (Fig.24)
Pe terenul de joc se marchează mai multe porțiuni cu lățimi diferite, din ce în ce mai mari, ca în figura de mai jos. Distanțele pot fi scăzute până la 20 m în cazul în care elevii întâmpină greutăți. Se dezvoltă viteza de alergare, detenta, aterizarea, voința.
Fig.24
8. Cine transportă roaba mai repede
Scop: dezvoltarea forței și a îndemânării
Jucătorii sunt împărțiți pe perechi și se află în spatele unei linii. La distanță de 10 m se trasează o altă linie. Unul din fiecare pereche se află sprijinit pe palme, iar colegul îl prinde de gambe.
La comandă, perechile se deplasează până la semn și se întorc înapoi în același fel.
Fiecare pereche trebuie să ajungă la linia de sosire fără să dea drumul picioarelor. Jucătorii să fie atenți să nu se rănească. Câștigă perechea care termină primul.
9. Cine sare mai departe
Scop: dezvoltarea forței membrelor inferioare și a detentei
Colectivul este împărțit în două echipe egale ca număr dispuse în spatele unei linii trasate pe sol. Fiecare echipă are un jucător care marchează distanța săriturii.
La comandă, primii din fiecare echipă execută o săritură în lungime de pe loc, iar jucătorul arbitru însemnează lungimea săriturii. De la acest semn sare următorul jucător și tot așa până sar toți jucătorii din echipă.
Câștigă echipa care însumează cea mai mare distanță.
10. Cal și călăreț
Scop: dezvoltarea forței și a deprinderi de transporta greutăți
Jucătorii sunt împărțiți pe două echipe dispuse în perechi, în care unul este calul și celălalt călărețul. Echipele sunt plasate la o distanță de 8-10 m fața de un semn marcat pe sol.
La semnalul de începere călărețul stă în călare pe spatele calului și pornesc în alergare până la semn, se întorc la echipă în același fel de deplasare, predă ștafeta echipei următoare.
Câștiga echipa care termină prima. Nu se admite ca jucătorul care stă călare să aibă picioarele sprijinite pe sol.
11. Intră în cerc
Scop: dezvoltă forța și îndemânarea
Jucătorii se împart în 4 echipe, așezate câte două față înfață. Între echipe se trasează pe sol un cerc cu diametrul de aproximativ 1 m.
La comanda conducătorului de joc, primii elevi din fiecare echipă se așează în fața cercului, prind bastonul de capăt și încearcă să se tragă unul pe altul în cerc. Jucătorul care intră în cerc este penalizat, sau scos din joc. Sunt admise mișcări în jurul cercului, dar fără a se da drumul bastonului. Echipele trebuie să fie egale ca număr.
Câștigă echipa care are mai puține penalizări sau jucători penalizați.
12. Lupta cocoșilor
Scop: dezvoltarea forței și a echilibrului
Jucătorii pe perechi stau față în față, cu brațele încrucișate și în sprijin pe un picior. La comanda conducătorului de joc, prin sărituri pe un picior urmăresc să-și dezechilibreze partenerul. Câștigă jucătorul care a fost de cele mai puține ori dezechilibrat.
13. Ștafetă într-un picior
Scop: dezvoltarea forței și a vitezei
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe așezate în spatele unei linii. În fața fiecărei echipe, la distanța de 10-20m se marchează un semn.
La comanda conducătorului de joc primii din fiecare echipă se deplasează într-un picior până la semn și se întorc schimbând piciorul. Jocul continuă până când toți jucătorii efectuează cursa.
14. De-a prinsele (Fig.25)
Scop: dezvoltă viteza, îndemânarea și rezistența
Jocul de desfășoară pe o suprafață dreptunghiulară. Jucătorii sunt răspândiți pe toată suprafață de joc, iar un jucător așteaptă cu spatele la jucători.
Acesta se numește prinzător (P). Pe teren se găsesc 2-3 locuri delimitate, numite „case de refugiu” unde jucătorii se pot adăpostii, scăpând de urmărire.
Când prinzătorul întreabă dacă jucătorii sunt gata aceștia răspund „da” și urmează urmărirea. Jucătorul atins, înainte de a intra în casa de refugiu, este scos din joc sau devine prinzător.
Fig.25
15. Mingea prin tunel
Scop: dezvoltă atenția și îndemânarea
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe așezate paralel la distanță de 2 m una de alta. În fată echipelor, pe sol este trasată o linie care nu poate fi depășită în timpul jocului. Cele două echipe stau în stând depărtat, primul jucător are mingea, pe care aplecându-se o transmite prin tunel (printre picioarele jucătorilor) după care ultimul jucător apucă mingea și trece în fața șirului, cel care a transmis-o trece la coada șirului. Jocul continuă.
Se penalizează greșeli de transmiterea mingii și ne respectarea spațiului de joc.
16. Mingea rostogolită
Scop: dezvoltarea îndemânării și a atenției
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe așezați pe două șiruri. În fața echipelor la o distanță de 8-10 m se desenează un semn care va fi ocolit.
La comanda de începere primul din fiecare echipă aleargă rostogolind mingea, ocolește semnul marcat, se întoarce la echipă și predă ștafeta. Jocul continuă până când toți jucătorii au parcurs cel puțin o dată traseul.
Câștigă echipa care termină prima și cu cele mai puține penalizări.
17. Prinde mingea
Scop: dezvoltarea atenției și a îndemânării
Jucătorii sunt dispuși în formație de cerc la o distanță de după brațe unu de altul, cu fața spre centrul cercului. În mijlocul cercului se află jucătorul prinzător.
La semnalul de începere conducătorul jocului dă mingea unui jucător, iar acesta pasează mingea prin rostogolire la alt jucător, și acesta la altul, ș.a.m.d.
Jucătorul prinzător caută să prindă mingea, dacă o prinde trece în locul jucătorului care a pasat, aceste trecând în centru.
18. Vânătorii și rațele
Scop: dezvoltarea îndemânării și a atenției
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe: una a „rațelor” și una a „vânătorilor”. Pe teren se marchează două cercuri concentrice unul cu o rază de 3-4 m iar celălalt cu o rază de 6-8 m. În interiorul cercului mic stau rațele, iar vânătorii sunt plasați în afara cercului mare.
Vânătorii au o minge pe care o pasează de la unul la altul, urmărind momentul potrivit pentru a ținti o rață. Rațele se feresc prin deplasări rapide sau prin sărituri. O rață lovită înseamnă un punct pentru vânători.
Vânătorii nu au voie să pășească în cerc, de asemenea pot ochii numai la picioare. Pasele pot fi date dintr-o parte în cealaltă peste cercul rațelor pentru a le surprinde După un timp stabilit se schimbă rolurile.
Urmărirea într-un pătrat (Fig.26)
Scop: dezvoltarea rezistenței
Într-un pătrat cu laturile de 10/10 m în colțuri diametral opuse se vor afla 2 jucători: unul cu mingea la picior, celălalt fără minge. La semnal va începe cursa de urmărire, jucătorul cu mingea fiind obligat să parcurgă cât mai multe ture. Când va fi ajuns de jucătorul fără minge se vor socoti turele făcute urmând ca apoi rolurile să se schimbe pentru a desemna un câștigător. Putem stabili ca regulă de alergare: 30’’, 45’’ sau un minut. Este posibil ca în acest interval de timp jucătorul cu mingea să nu fie ajuns
Fig.26
Capitolul 4 Prelucrarea și interpretarea statistico-matematică a datelor obținute
4.1. Indicatori statistici utilizați în cadrul cercetării (media aritmetică, coeficientul de variabilitate, abaterea standard)
Calculul statistico – matematic utilizat în prelucrarea datelor a avut ca finalizare stabilirea următorilor indicatori statistici de tendință și de dispersie:
a.- reprezintă un indicator al tendinței centrale. Media aritmetică oferă cea mai precisă măsură a tendinței centrale. Pentru calcularea mediei aritmetice, am folosit formula:
în care:
b. Abaterea standard (S) – reprezintă indicatorul dispersiei care se folosește cel mai des în practica cercetării științifice. Pentru a calcula abaterea standard, trebuie mai întâi să calculăm dispersia (S2)
S2= 2 S2 =
în care:
S2 = dispersia
S = abaterea standard
= abaterea valorilor individuale față de medie
n – 1= numărul de cazuri, minus 1
În ceea ce privește abaterea standard ca indicator al dispersiei, este de reținut că, cu cât dispersia este mai mică, cu atât valoarea centrală este mai reprezentativă.
În urma calculării abaterii standard, putem aprecia exact distribuția datelor dar nu putem compara rezultatele măsurate în unități de măsură diferite (metri, secunde, număr de exerciții etc.). Apare deci, deosebit de necesar să calculăm și coeficientul variabilității.
c. Coeficientul de variabilitate (CV) – reprezintă exprimarea în procente a câtului dintre abaterea standard și media aritmetică:
În care:
S = abaterea standard
Dacă CV este cuprins între 0 – 10% omogenitatea colectivului este mare;
Dacă CV este cuprins între 10 – 20% omogenitatea colectivului este medie;
Dacă CV este mai mare de 20%, omogenitatea colectivului este mică.
Ordinea operațiilor:
Calculăm media aritmetică
Calculăm, vedem, numărul de cazuri ,,f’’
Calculăm diferența dintre fiecare variabilă și media aritmetică x – x = d
Calculăm ,,d’’la pătrat d2
Înmulțim ,,d2’’ cu frecvența
Adunăm produsele – sumă f x d2
Calculăm dispersia
Calculăm abaterea standard S=
Calculăm coeficientul de variabilitate = x100
4.2. Analiza comparativă a rezultatelor inițiale și finale
A. Analiza rezultatelor obținute la măsurătorile somatice
Examinarea parametrilor somatici ai elevilor s-a efectuat prin aprecierea următorilor indici morfologici:
– talia (înălțimea) corpului;
– greutatea.
Talia
Studiind tabelul centralizator nr. 1 de la clasa experimentală și tabelul nr.3 de la clasa martor putem observa că la toți indicatorii testați la sfârșitul experimentului sau înregistrat valori superioare, însă în mare majoritate din punct de vedere statistic, acestea au un caracter nesemnificativ. Acest fapt se explică prin dezvoltarea naturală a indicatorilor dezvoltării fizice la elevi (talia), nefiind influențați decisiv de metodele, mijloacele și procedeele aplicate pe parcursul anului de studiu.
Media aritmetică a taliei la testarea inițială, la clasa experimentală este de 139,3 cm, iar la testarea finală este de 140,5 cm. La clasa martor media aritmetică este de 138 cm, iar la testarea finală este de 138,7 cm. Clasa experimentală înregistrează între cele două testări un progres de 1,2 cm, iar clasa martor înregistrează un progres de 0,7 cm.
Greutatea
Studiind aceleași tabele (nr.1 la clasa experimentală și nr. 3 la clasa martor), observăm că testarea inițială la clasa experimentală este de 35,05 kg iar cea finală este de 37,16 kg. Clasa realizează un progres 2,11 kg. Clasa martor înregistrează la testarea inițială 34 kg iar la testarea finală 34,91 kg. Progresul realizat este de 0,91 kg.
Concluzionând spunem că talia și greutatea întregului lot de copii a crescut, deoarece la această vârstă copii sunt în stadiul de dezvoltare prin creșterea acestora, fapt confirmat în literatura de specialitate.
Clasa experimentală
Tabelul cetralizator nr.1
Studiind tabelul centralizator nr.2 observăm că omogenitatea colectivului de elevi este mare.
Coeficientul de variabilitate este cuprins între 2,61% și 10,25% la testarea inițială, iar la testarea finală coeficientul de variabilitate este cuprins între 3,37% și 9,97%
Tabel centralizator nr.2
Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa experimentală
Clasa martor
Tabelul cetralizator nr.3
Tabel centralizator nr.4
Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa martor
B. Analiza rezultatelor obținute la testările motrice
Analizând rezultatele obținute la testările motrice de către elevii clasei experimentale comparativ cu clasa martor(tabelele centralizatoare nr.5 și tabelele centralizatoare nr.7), din cadrul experimentului pedagogic, constatăm că mijloacele și metodele folosite cu clasa experimentală au fost bine selecționate, elevii progresând de la testarea inițială la cea finală.
Coeficientul de variabilitate la testarea finală (la clasa experimentală) este cuprins între 4,71% și 2,08%, ceea ce demonstrează că omogenitatea colectivului este mare.
Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile folosite de clasa experimentală au fost bine selecționate și demonstrăm această idee cu exemplul coeficientului de variabilitate la alergarea de viteză care era de 4,71% la testarea inițială, iar la testarea finală a ajuns la 2,08%.
Tabelul centralizator nr.5
Clasa experimentală
Tabel centralizator nr.6
Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa experimentală
Tabelul centralizator nr.7
Clasa martor
Tabel centralizator nr.8
Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa martor
C. Analiza rezultatelor obținute la testarea tehnicii
Proba tehnică nr.1
Conducere – șut la poartă
Studiind tabelele centralizatoare nr. 11 (clasa experimentală) și nr. 14(clasa martor) de la testarea tehnicii, observăm progresul realizat de clasa experimentală de la testarea inițială la cea finală (la proba tehnică nr.1 progresul este de 0”7, iar la proba tehnică nr.3 progresul este de 14,2 puncte).
La proba tehnică nr.2 clasa experimentală înregistrează un progres de 5,8 puncte (clasa martor înregistrează un progres de 6,3 puncte). Clasa experimentală are 5 elevi care realizează punctajul maxim de 20 de puncte, marcând de la punctul situat la 1m de linia de poartă.
Progresul realizat de clasa experimentală, demonstrează faptul că mijloacele folosite în exersarea procedeelor tehnice prin jocuri motrice, ștafetele și întrecerile au condus la atingerea obiectivelor propuse.
Coeficientul de variabilitate la testarea finală (la clasa experimentală) este cuprins între 1,18% și 21,3%.Avem omogenitate mare la proba tehnică nr.1 și nr.2 iar la proba tehnică nr.3 avem omogenitate mică.
Clasa experimentală
Testarea inițială
Tabelul nr.9
Testarea finală
Tabelul nr.10
Tabel centralizator nr.11
Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa experimentală
Clasa martor
Testarea inițială
Tabelul nr.12
Testarea finală
Clasa martor
Tabelul nr.13
Clasa martor
Tabel centralizator nr.14
Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa martor
4.3. Interpretarea grafică a rezultatelor cercetării
Măsurători somatice
Talia
TI – clasa experimentală 139,3 TI – clasa martor 138
TF – clasa experimentală 140,5 TF – clasa martor 138,7
Greutatea
TI – clasa experimentală 35,05 TI – clasa martor 34
TF – clasa experimentală 37,16 TF – clasa martor 34,9
Testări motrice
Viteză 25m
TI – clasa experimentală 5”30 TI – clasa martor 5”4
TF – clasa experimentală 4”8 TF – clasa martor 5”1
Săritura în lungime de pe loc
TI – clasa experimentală 135,6 cm TI – clasa martor 132,5 cm
TF – clasa experimentală 144,1 cm TF – clasa martor 139,5 cm
Abdomen 30”
TI – clasa experimentală 22 TI – clasa martor 20,8
TF – clasa experimentală 23,5 TF – clasa martor 22,25
Flotări 30”
TI – clasa experimentală 10,91 TI – clasa martor 10,9
TF – clasa experimentală 13,25 TF – clasa martor 12,75
Alergare 600m
TI – clasa experimentală 170”1 TI – clasa martor 170”8
TF – clasa experimentală 163”1 TF – clasa martor 164”5
Testarea tehnicii
Conducere – șut la poartă
TI – clasa experimentală 20”1 TI – clasa martor 20”9
TF – clasa experimentală 19”4 TF – clasa martor 20”6
Șut la poartă din lateral
TI – clasa experimentală 25,4 TI – clasa martor 24,5
TF – clasa experimentală 31,2 TF – clasa martor 30”8
Lovirea mingii cu capul
TI – clasa experimentală 25,8 TI – clasa martor 27,5
TF – clasa experimentală 40 TF – clasa martor 36,6
Concluzii și recomandări
Experimentul s-a desfășurat la Școala gimnazială „Ciprian porumbescu” din Ciprian Porumbescu pe un număr de 12 subiecți. Subiecții sunt născuți în anul 2005.
Studiul efectuat pe această grupă s-a axat pe găsirea celor mai bune mijloace pentru eficientizarea jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnice în jocul de fotbal la clasa a IV-a.
În urma studiului efectuat, prelucrând și interpretând rezultatele cercetării se pot trage următoarele concluzii:
1. Prin prisma rezultatelor obținute, concluzia generală ce se desprinde este aceea că atât mijloacele cât și probele de control utilizate au fost eficiente și putem afirma că jocurile motrice, ștafetele și întrecerile propuse la începutul experimentului au determinat o îmbunătățire considerabilă a valorilor testărilor motrice și testărilor tehnice.
2. Rezultatele obținute la testarea finală a clasei experimentale, confirmă ipoteza de lucru potrivit căreia, selectând și exersând cele mai bune mijloace de eficientizare a jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnicii din jocul de fotbal la clasa a IV- a, se vor crea condiții favorabile pentru însușirea corectă și eficientă a procedeelor tehnice de către elevi.
3. Folosind jocurile motrice, ștafetele și întrecerile în cadrul orelor de educație fizică,vom obține un progres semnificativîn însușirea corectă și eficientă a procedeelor tehnice din jocul de fotbal.
4. Grupa supusă experimentului a dat dovadă de seriozitate pe tot parcursul pregătirii.
Recomandări
Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile nu trebuie să lipsească din orele de educație fizică.
Trebuie să existe preocupări din partea profesorilor pentru a găsi cele mai eficiente jocuri motrice pentru realizarea obiectivelor propuse.
Profesorii să fie preocupați în timpul orelor de educație fizică, atunci când folosesc jocurile motrice pentru însușirea procedeelor tehnice, de executarea corectă a acestora și apoi pot să insiste asupra vitezei de execuției.
Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile nu trebuie să lipsească din cadrul orelor de educație fizică.
Pentru ca mijloacele de învățare a procedeelor tehnice, folosind jocurile motrice, să aibă eficiență profesorul trebuie să țină cont de următoarele cerințe metodice:
– să nu folosească într-un antrenament mai mult de 1-2 procedee tehnice;
– să cunoască posibilitățile de efort și cunoștințele anterioare ale elevilor săi;
– să respecte principiul învățării:
– de la cunoscut la necunoscut;
– de la ușor la greu;
– de la simplu la complex.
Pentru ca temele să fie realizate trebuie alese sisteme de acționare adecvate bazei materiale de care dispune școala. Mijloacele alese trebuie să respecte curba efortului pentru lecția de educație fizică.
Bibliografie
Alexe N. (1970), Studii privind pregătirea copiilor și juniorilor, Editura Stadion, București.
Alexe N. și colab. (1993),Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis, București.
Alexe N. (1980), Selecția în sport, volumul III, CNEFS.
Alexe N. (1971), Studii de sociologie, psihologie, biologie și metodica educației fizice și sportului, Editura Stadion, București.
Apolzan D. (1999), Fotbal 2010, Federația Română de Fotbal, București.
Bârsan M. (1980), Metodica învățării și perfecționării tehnice a jocului de fotbal, vol. I.
Popovici C. (1995), Curs de bază fotbal, Cluj-Napoca.
Dumitrescu Gh. (2011), Curs fotbal, Oradea.
Chiriță G. (1983), Educație prin jocuri de mișcare, Editura Sport – Turism, Galați.
Dragnea A. (2006), Elemente de psihosociologie a grupurilor sportive, Editura CD PRESS, București.
Demeter A. (1982), Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor motrice, Editura Stadion, București.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române (1996).
Dicționarul terminologic (1974), Editura Stadion, București.
Dragnea A. (1984), Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport, Ed. Sport – Turism.
Dragnea A. (1990), Teoria antrenamentului sportiv, Ed. I.E.F.S. București.
Dragnea A. (1996), Antrenamentul sportiv, Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București.
Dumitru Colibaș – Evuleț, Bota I. (1998), Jocuri sportive – teorie și metodică, Editura ALDIN, București.
Epuran M. (1976), Psihologia educației fizice, București, Editura Sport – Turism.
Epuran M. (1996), Metodologia cercetării activităților corporale în educația fizică și sport, Editura ANEFS, București.
Epuran V. (1973), Jocuri de mișcare, IEFS, București.
Gîrleanu D., Firea V. (1974), Exerciții și jocuri pentru pregătirea atleților, Editura Stadion.
Grosu Bogdan-Marius (2014), Fotbal-Fundamente Științifice, Editura Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava.
Grosu Bogdan-Marius (2013), Îndrumător practico-metodic, Editura Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava.
Ifrim M. (1993), Criterii somato-fiziologice în selecția sportivă, București.
Ionescu M. (1984), Fotbal de la A la Z, Editura Sport – Turism, București.
Micul Dicționar Enciclopedic (1987).
Miu Șt., Velea F. (2002), Fotbal – specializare, Editura fundației România de Mâine, București.
Motroc I., Motroc F. (1996), Fotbalul la copii și juniori, Editura didactică și Pedagogică, Craiova.
Motroc I., Cojocaru V., Fotbal, curs de bază,Volumul 1.
Motroc I. (1994), Fotbal de la teorie la practică, Editura Rodos.
Niculescu A. (1972), Metode și mijloace – Fotbal, Editura Stadion, București.
Programa școlară clasa a IV- a educație fizică București 2005.
Rădulescu M. (1984), Aspecte actuale ale pregătirii juniorilor, Editura Sport – Turism, București.
Rădulescu M., Rotaru I. (2004), Am fost prezenți la al 25 Simpozion al Uniunii Europene a antrenorilor. Antrenorul nr. 6, F.R.F.,Școala Națională de Antrenori., București.
Sabău Gh. (2005), Jocurile dinamice și deprinderile motrice, Ed. GMI, Cluj – Napoca.
Scarlat E. (1993), Educația fizică a copiilor de vârstă școlară, EDITIS, București.
Stănculescu V. (2004), Un nou concept pentru fotbalul de performanță, F.R.F, București.
Stănculescu V., Lăpușneanu I. (1967), Fotbal, jocul colectiv, Editura CNEFS, București.
Stănculescu V. (1982), Ghidul antrenorului de fotbal, Editura Sport – Turism, București.
Șchiopu U., Verza E. (1997), Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, Ed. a 3-a, București.
Șiclovan I. (1978), Teoria educației fizice și sportului, Editura Sport – Turism, Craiova.
Șiclovan I. (1984), Teoria și metodica antrenamentului sportiv, Editura Sport – Turism, București.
Todea F. (2002), Jocuri de mișcare, Ed. Fundației România de Mâine,București.
Verza E. (1981), Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Voica I., Rădulescu M. (1973), Exerciții fotbal, Editura Stadion, Craiova.
Anexe
ANEXA 1
Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la măsurătorile somatice
Clasa experimentală
Talia
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.1
S2 = S = C.V =%
Talia
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.2
S2 = S = C.V =%
Greutatea
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.3
S2 = S = C.V =%
Greutatea
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.4
S2 = S = =3,70 C.V =%
Clasa martor
Talia
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.5
S2 = S = C.V =%
Talia
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.6
S2 = S = C.V =%
Greutatea
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.7
S2 = S = =3,38 C.V =%
Greutatea
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.8
S2 = S = =4,14 C.V =%
ANEXA 2
Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la testarea motrică
Clasa experimentală
Alergare 25 m
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.9
S2 = S = =0,25 C.V =%
Alergare 25 m
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate 4,47%
Tabelul nr.10
S2 = S = =0,1 C.V =%
Săritura în lungime de pe loc
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.11
S2 = S = =5,83 C.V =%
Săritura în lungime de pe loc
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.12
S2 = S = =6,15 C.V =%
Abdomen 30”
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.13
S2 = S = C.V =%
Abdomen 30”
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.14
S2 = S = C.V =%
Flotări 30”
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.15
S2 = S = C.V =%
Flotări 30”
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.16
S2 = S = C.V =%
Rezistență 600 m
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.17
S2 = S = = 9,79 C.V =%
Rezistență 600 m
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.18
S2 = S = =8,78 C.V =%
Clasa martor
Alergare 25 m
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.19
S2 = S = C.V =%
Alergare 25 m
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.20
S2 = S = C.V =%
Săritura în lungime de pe loc
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.21
S2 = S = =3,34 C.V =%
Săritura în lungime de pe loc
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate 4,47%
Tabelul nr.22
S2 = S = =3,96 C.V =%
Abdomen 30”
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.23
S2 = S = C.V =%
Abdomen 30”
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.24
S2 = S = C.V =%
Flotări 30”
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.25
S2 = S = C.V =%
Flotări 30”
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.26
S2 = S = =0,95 C.V =%
Rezistență 600 m
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.27
S2 = S = = 9,8 C.V =%
Rezistență 600 m
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.28
S2 = S = = 9,11 C.V =%
ANEXA 3
Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate de la testarea tehnicii
Proba tehnică nr.1 Conducere – șut la poartă
Clasa experimentală
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.29
S2 = S = C.V =%
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.30
S2 = S = C.V =%
Clasa martor
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.31
S2 = S = C.V =%
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
Tabelul nr.32
S2 = S = C.V =%
Proba tehnică nr.2 Șut la poartă din lateral
Clasa experimentală
Tabel nr.33
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
S2 = S = C.V =%
Tabel nr.34
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
S2 = S = C.V =%
Clasa martor
Tabel nr.35
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
S2 = S = C.V =%
Tabel nr.36
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
S2 = S = C.V =%
Proba tehnică nr.3 Lovirea mingii cu capul
Clasa experimentală
Tabel nr.37
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
S2 = S = C.V =%
Tabel nr.38
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
S2 = S = C.V =%
Clasa martor
Tabel nr.39
Testarea inițială
Coeficientul de variabilitate
S2 = S = C.V =%
Tabel nr.40
Testarea finală
Coeficientul de variabilitate
S2 = S = C.V =%
ANEXA 4
Semne convenționale
Jucător
Jucător
Conducerea mingii
– direcția mingii (pasarea mingii)
-drumul jucătorului fără minge
minge
profesor
– jucător cu mingea
– jalon
Alte obiecte:
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I [305807] (ID: 305807)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.