LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I [305805]

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” – [anonimizat] I

COORDONATOR :

CONF.UNIV.DR.BOGDAN-MARIUS GROSU

CANDIDAT: [anonimizat]. GHETMAN BEJINARU FLORIN

ȘCOALA GIMNAZIALĂ CIPRIAN PORUMBESCU

SUCEAVA

SUCEAVA

SESIUNEA 2017

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” – [anonimizat] a IV-a

COORDONATOR :

CONF.UNIV.DR.BOGDAN-MARIUS GROSU

CANDIDAT: [anonimizat]. GHETMAN BEJINARU FLORIN

ȘCOALA GIMNAZIALĂ CIPRIAN PORUMBESCU

SUCEAVA

SUCEAVA

SESIUNEA 2017

CUPRINS

Capitolul 1. Argumentarea teoretică

1.1. Fotbalul – Mijloc al educației fizice și sportului ……………….……………………..5

1.2. [anonimizat]………………………………………………….………………………….…………….6

1.3. Jocuri specifice premergătoare jocului de fotbal..……………….………………….9

1.4. [anonimizat] …………….………10

Capitolul 2. Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării

2.1. Motivarea alegerii temei ………………………………….………………………14

2.2. Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării ……………..……………………..…………14

2.3. Metode de cercetare utilizate în cadrul studiului ………….…………….………15

Capitolul 3. Organizarea cercetării

3.1. Organizarea și desfășurarea cercetării …………………………….……………..18

3.2. Probe și norme de control utilizate în experiment ………………………………..19

3.3. Mijloace de eficientizare în jocul de minifotbal la clasa a IV – a

3.3.1. [anonimizat] a IV –a ……………………………………….………………………………………………..23

3.3.2. [anonimizat] a IV–a ……………………………………………………………………………35

Capitolul 4. [anonimizat] a datelor obținute

4.1. Indicatori statistici utilizați în cadrul cercetării ([anonimizat], abaterea standard) ………………………………….…………………….…….44

4.2. Analiza comparativă a rezultatelor inițiale și finale ………………………………46

4.3. Interpretarea grafică a rezultatelor cercetării …………………….………….…….57

Concluzii și recomandări ……………………………………………………………………62

Bibliografie………………………………………………………………………….……….64

Anexe ………………………………………………………………………..…….…………66

Anexa 1 Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la măsurătorile somatice…………67

Anexa 2 Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la testarea motrică…………………..72

Anexa 3 Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate de la testarea tehnicii

Proba tehnică nr.1 Conducere – șut la poartă…………………………………………………………………83

Proba tehnică nr.2 Șut la poartă din lateral…………………………………………………………………….85

Proba tehnică nr.3 Lovirea mingii cu capul……………………………………………………………………87

Anexa 4 Semne convenționale……………………………………………………………………………………89

Capitolul 1 Argumentarea teoretică

1.1. Fotbalul – Mijloc al educației fizice și sportului

În domeniul educației fizice și sportului noțiunea de mijloc a primit o accepțiune restrânsă, mult mai particularizată. Această particularizare a condus și la atribuirea funcțiilor specifice doar domeniului nostru, diferite cu cele cu care sunt investite mijloacele proprii altor specialități cum ar fi matematică, fizică, desen, limbi moderne etc.

Fotbalul ca joc sportiv are un caracter formativ, acesta datorându-se cumulării efectelor sanotrofice cu influiențele și efectele educative prin practicărea acestuia. Recunoașterea fotbalului ca mijloc al educației fizice și sportului, alaturi de celelalte jocuri sportive, reprezintă recunoașterea funcției formative a acestuia. Condițiile de joc, complexitatea mișcărilor și caracterul specific al acțiunilor jucătorilor contribuie la însușirea unor deprinderi motrice de bază și specifice, a unor cunoștințe speciale de tehnică și tactică sportivă. Fiind un joc dinamic acesta solicită elevilor un efort intens și un mare angajament psihic și mental. Practicarea jocului de fotbal influiențează funcțiile diferitelor sisteme și organe care favorizează mecanismul de adaptare la efort a întregului organism prin ridicarea capacității funcționale a acestuia. Practic în mod sistematic și metodic contribuie, prin efectele efortului fizic și psihic, la întărirea sănătății, la dezvoltarea capacităților fizice și intelectuale, volitive și morale ale elevilor.

Prin urmare fotbalul ca mijloc al educașiei fizice și sportului este prezent în lecțiile de educație fizică din școli, începand din clasa a V-a sau chiar mai timpuriu, prin jocuri pregătitoare sau sub formă de minifotbal pe teren redus, și până la clasele liceale.

Fotbalul este un sport care cuprinde un sistem de exerciții fizice diversificate, grupate într-o tehnica proprie, ordonat după un regulament precis, care dezvoltă la nivel superior motricitatea generală și specifică precum și calitățile motrice de bază(VÎRF).

Curriculum-ul școlar de educație fizică pentru învățământul primar urmărește realizarea finalităților prezentate în Legea Educației, iar programa școlară prevede la conținutul învățării inițierea în deprinderi motrice sportive elementere și practicarea de jocuri bilaterale cu efective reduse și reguli adaptate, chiar din clasa I.

La nivel gimnazial în conșâținuturile învățării din programa școlară apar jocurile sportive, printre care și fotbalul, structurate sistematizat astfel:

– elemente și procedee tehnice utilizate în atac:â;

– elemente și procedee tehnice utilizate în apărare;

– acțiuni tactice folosite în atac;

– acțiuni tactice folosite în apărare;

– joc bilateral cu aplicare regulilor jocului.

În cadrul orelor de activități sportive fotbalul este practicat de către elevii care doresc să aprofundeze cunoașterea acestui joc, elevi care doresc să facă parte din echipa reprezentativă a școlii. Cei mai buni elevi vor fi selecționați în cluburile sportive școlare, asociații și cluburi sportive private.

Fiind parte integrală a educației fizice, jocul de fotbal realizează o fuziune între educația fizică și cea sportivă, aceasta din urmă reprezentând în esență utilizarea fotbalului, atât pentru realizarea obectivelor de instruire și de performanță proprii, cât și pentru realizarea obectivelor cadru și a funcțiilor acesteia.

Practicarea jocului de fotbal poate realiza mai multe obective ale educației fizice și sportive , dintre care amintim:

– dezvoltarea capacitîții motrice generale a elevilor, necesare desfășurării activitățiilor sportive;

– asimilarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în școală și în afara acesteia;

– favorizarea menținerii și îmbunătățirii stării de sănătate potrivit particularităților de vârstă și sex ale elevilor;

– dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.

Ca mijloc al educației fizice, fotbalul este strâns legat de noțiunea de întrecere, prin care se remarcă calitățile individuale și colective, precum și etapă de pregătire, întrecerea dezvoltă spiritul de colectivitate și de competivitate, capacitatea de autoorganizare si autoconducere. Considerat sub acest aspect educațional, fotbalul este un instrument împărtășit de toți, ce își aduce contribuția la îndeplinirea funcțiilor educației fizice și sportive. În sinteză, fotbalul contribuie la cultura sportivă a practicanților, ce cuprinde un sistem larg de informații { cunoștințe ), priceperi și deprinderi de practică sportivă.

Rolul și locul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în lecția de educație fizică

Jocurile, ștafetele, întrecerile au fost utilizate în toate timpurile ca mijloace educative în rândul copiilor, oferind acestora satisfacție și antrenându-i la o participare conștientă.

Jocurile sunt considerate activități în care acționează o multitudine de elemente raționale,  numiți jucători  care în mod succesiv și independent,  într-o ordine și în condiții specificate printr-un ansamblu de reguli și precizări aleg o decizie (efectuează o acțiune) dintr-o mulțime de alternative posibile.

Definind jocul, Georgeta Chiriță (1983) arată că acesta ,,este o situație în care acționează o mulțime N (1,…, n) de elemente raționale (numite jucători) care, în mod succesiv și independent, într-o ordine și în condiții specifice (efectuează o acțiune) dintr-o mulțime dată de alternative” .

Micul Dicționar Enciclopedic (1987) definește noțiunea de joc drept – activitatea distractivă practicată din plăcere mai ales de către copii.

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române (1996) găsim cuvântul „joc” („joacă”) sau ”a se juca” în felul următor: „acțiunea de a se juca și rezultatul ei”, „activitate distractivă (mai ales la copii)”, „distracție (copilărească)” sau „a-și petrece timpul liber, amuzându-se cu diferite jocuri sau jucării”, „a se distra”.

În „Terminologia educației fizice și sportului” (Nicu Alexe 1974),înțelesul principal al termenului „joc de mișcare”este:„gen de joc, compus din acțiuni cu structuri preponderent motrice, atractive și de întrecere, care urmărește dezvoltarea psihomotorie a copilului sau recreația lui”.

Jocurile motrice au reguli bine stabilite în care se precizează timpul și locul de desfășurare, numărul de copii,modul de întrecere între elevii participanți care îl execută.

Rolul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în lecția de educație fizică

Jocul angajează resursele cognitive ca activitate afectivă și complexă a copilului transformând locul de joacă unde se poate realiza cele mai importante aptitudini și deprinderi. Copilul se apropie prin joc mai ușor fară prea mult efort, îmbogățindu-se cu o mare varietate de atitudini afective față de ea.

Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile sunt mijloace atractive și valoroase care contribuie la dezvoltarea motricității generale și asigură consolidarea deprinderilor motrice necesare practicării jocurilor sportive.

În cadrul jocurilor acestora se pot introduce elemente din diferite ramuri sportive în scopul perfecționării lor.

Jocul, ștafetele și întrecerile reprezintă o variantă a activității ludice în care rolul mișcărilor este clar exprimat. Baza o constituie diferitele acțiuni motrice motivate de un subiect și îngrădite parțial de reguli. Totodată, ele urmăresc învingerea diferitelor obstacole ivite în calea atingerii scopului propus, în condiții mereu schimbătoare.

În joc se pun bazele personalității și caracterului copilului. Jocul este calea copiilor către cunoașterea lumii în care trăiesc și pe care sunt chemați să o transforme. El implică activitatea senzorială, intelectuală, afectivă dezvoltă atenția, spiritul de observație, imaginația, gândirea, exprimarea verbală.

Oferind posibilități multiple de aplicare în condiții variate a deprinderilor motrice de bază (alergări, sărituri, aruncări, prinderi, echilibru), acestea favorizează manifestarea largă a independenței în acțiune, în limitele unor reguli precise.

În cadrul fiecărui joc, regulile determină elementele cele mai constante în așezarea jucătorilor și cele mai tipice în deplasarea acestora, precizează caracterul comportării, drepturilor și obligațiilor participanților, stabilesc mijloacele de conducere a jocurilor, procedeele și condițiile de apreciere a rezultatului. Acest lucru nu exclude, ci dimpotrivă, presupune manifestarea unei activități creatoare din partea jucătorilor și folosirea inițiativei personale pe măsura capacităților, dorințelor și intereselor fiecăruia.

Jocul reprezintă, un ansamblu de măsuri, care fixează un grup de legi ale jocului. De neânțeles este faptul că, regulile acestei activități libere, care este jocul, sunt mult mai precise și mai bine respectate decât regulile vieții sociale, încălcate de multe ori.

Jocurile sunt recunoscute de psihologi ca având un rol capital în afirmarea personalității copilului și în formarea caracterului său.

Psihologii recunosc că jocurile fac corpul mai puternic, mai rezistent și mai grațios, simțul pipăitului mai subtil, vederea mai ageră.

Fiecare joc întărește, stimulează o anumita energie fizică sau intelectuală.

Jocul îi antrenează pe elevi le oferă satisfacție la o participare conștientă și servește drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unei personalităția copilului.

Jocul are sarcina de a-i face sa devina mai conștienți pe elevi de faptul că invățarea este pe primul plan și el trebuie să se desfășoare cu mare atenție.

Jocurile ilustrează desfășurarea unor activități educative cu multe posibilitați, de influențare a dezvoltării personalității omului corect.

Locul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în lecția de educație fizică

Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile, atractive prin ineditul lor, prin caracterul spectaculos, prin starea de emulație pe care o conferă, asigură o eficiență crescută atât în privința creșterii densității lecției, cât și în privința rezultatelor.

Cu ajutorul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor se pot realiza multe sarcini ale educației fizice, acestea fiind folosite în toate ciclurile de învățământ.

Alegerea și metodica predării lor dependente de sarcinile și particularitățile realizării procesului pedagogic, de vârstă, sex, grad de dezvoltare, condiții materiale de desfășurare.

În funcție de obiectivul urmărit, ele poate fi folosit cu succes în aproape toate momentele lecției, excepție făcând cel destinat influențării selective a aparatului locomotor.

În școală, scopul jocului se realizează prin înfăptuirea unor sarcini instructiv-educativ stabilite de programa de învățământ.

Pentru a-și însuși jocurile motrice elevii trebuie să cunoască mișcările acestora, să fie atractive, accesibile și cât mai diferite.

Jocurile motrice se pot folosi la începutul lecției, pentu ai face pe elevi sa intre treptat in realizarea unui efort și pentru dezvoltarea îndemânării. În acest caz jocurile vor avea o durata mai scurtă, iar mijloacele folosite vor fi mai simple.

În partea a doua a lecției jocurile motrice au un interes deosebit, transformându-se treptat în jocuri sportive.

Jocurile motrice trebuie să fie demonstrate și explicate în vederea cunoașterii lor, stabilirea regulilor și sarcinilor.

Se va trece apoi la exersarea propriu-zisă urmărind creșterea vitezei de deplasare de la o execuție la alta, prin scurtarea timpului sau urmărind modificarea regulilor sau creșterea numărului de sarcini.

Efortul va fi gradat prin introducerea unor mișcări suplimentare, prin creșterea intensității, prin mărirea volumului și a complexității acestora.

Introducerea elementului de întrecere individuală sau pe echipe, în cadrul desfășurării jocurilor face să crească calitatea exercițiilor asigurând participarea maximă și dezinvoltă a colectivului, cu influențe dintre cele mai favorabile asupra sferei funcționale, psihice și, mai ales, asupra sferei motrice.

Jocuri specifice premergătoare jocului de fotbal

a) Jocuri cu mingea: suveică, mingea la căpitan, vânătoarea de cerbi, mâța, șutul la popice, mingea în cerc, pătrate etc.

b) Jocuri de orientare spațială: rațele și vânătorii, lovește ținta, pasează după ocolire, vânătorii la pândă.

c) Jocuri de coordonare: mingea frige, măgarușii, atacul cetății, lupta pentru minge în cercuri, mingea prin tunel.

Clasificarea jocurilor pentru deprinderi motrice de bază:

-pentru alergare ( Vânătorul, vrabia și albina, Labirintul, Leapșa pe animale, Crabii și creveții, Cursa pe numere, De-a prinsele, Vulpea și găinușele, Lupul și oile);

– pentru săritură (Broscuțele – în lac, pe mal, Cine sare mai departe, Ștafetă într-un picior, Elasticul, Șotron, Cine sare mai sus, Cursa iepurașilor);

– pentru lovire (Rațele și vânătorii, , Lovește ținta, Șutul la popice, Vânătorii la pândă, Portița.

Programa școlară de educație fizică aprobat prin ordin al ministrului Nr. 3919 / 20.04.2005

Programa școlară de educație fizică prevede ca în clasa a IV-a să se asigure dobândirea de către elevi a cunoștințelor necesare acționării asupra dezvoltării fizice și a calităților motrice specifice jocurilor sportive – jocuri dinamice și pregătitoare, specifice fiecărui joc sportiv predat (minibaschet, minifotbal, minihandbal, badminton, tenis de masă și de câmp).

Clasa a IV – a

– jocuri dinamice și pregătitoare, specifice minifotbalului;

– noțiuni de regulament sportiv;

– educarea spiritului de fairplay;

– informații sportive

Consolidarea simțului mingii prin exerciții de manevrare a mingii.

Pentru consolidarea simțului mingii se folosesc exercițiile de manevrare a mingii care s-au folosit și în clasele a I-a și a II-a, dar se vor introduce și alte mijloace de acționare care au drept scop consolidarea simțului mingii de fotbal. Mingea care va fi folosita pentru consolidarea simțului mingii va fie obligatoriu mingea de fotbal numărul 3.

Pentru dezvoltarea simțului mingii se folosesc combinații de rostogoliri ale mingii din deplasare, la liberă alegere. Dintre procedeele tehnico-tactice de bază ale jocului care condiționează practicarea jocului bilateral, sub forma minifotbalului, în clasele III-IV vor fi predate, în plus față de cele predate în clasele I, II, următoarele:

1. Lovirea mingii cu exteriorul labei piciorului și cu șiretul exterior sub formă de pase și tras la poartă;

2. Preluarea mingii din deplasare cu interiorul labei piciorului, exteriorul labei piciorului și cu șiretul plin;

3. Conducerea mingii din deplasare cu interiorul labei piciorului și cu exteriorul labei piciorului;

4. Dribling multiplu din deplasare.

Particularitățile somato – funcționale și psihice ale pubertății

Majoritatea autorilor sunt de acord că în dezvoltarea copilului, de la 0-18 ani, s-au stabilit mai multe etape/stadii. Chiar dacă aceste etape nu sunt identice ca limită de vârstă în toate abordările, diferențele sunt nesemnificative.

Școala românească de psihologie consideră că dezvoltarea psihică a copilului cuprinde următoarele perioade:

0 -1 an – sugarul;

1- 3 ani – copilul mic (prima copilărie);

3 – 6 ani – preșcolaritatea;

6 -11 ani – școlarul mic;

10-12 ani – pubertatea sau etapa antepubertară;

13-14 ani – pubertatea propriu-zisă;

14-15 ani – etapa post-pubertară care încheie transformările biopsihice;

14 – 18 ani – adolescență.

În ceea ce privește pubertatea, Șchiopu (1997) și Verza (1981), precizează faptul că această perioadă corespunde următoarelor stadii:

– etapa prepuberală (10-12 ani);

– pubertatea propriu-zisă (13-14 ani);

– etapa post – pubertară (14-15 ani), considerat puțin diferențiabil de momentul preadolescenței (de la 14-16/18 ani).

Datorită fenomenului de ,,accelerație’’ sunt cazuri în care pubertatea poate începe de la vârsta de 9-10 ani. De asemenea, sunt cazuri în care pubertatea se poate prelungi până la vârsta de 16-17 ani, mai ales la băieți.

Particularitățile somatice

În această perioadă de dezvoltare a copilului se produce o accelerare a creșterii în înălțime într-un ritm superior tuturor vârstelor, ca apoi aceasta să se diminueze treptat până la 20-21 de ani.

Se semnalează o creștere mai intensă la membrele inferioare, apoi la cele superioare, fapt care creează dizarmonii.

Datorită acestor considerente unii autori vorbesc despre o fază ,,caricaturală” de formă alungită a oaselor și de mușchii insuficienți dezvoltați și alungiți. Trunchiul este lung, abdomenul supt, iar toracele îngust.

La băieți, creșterea maximă se situează între 12,5-15 ani, cu vârful vitezei în medie de 9,4 cm pe an. După 15 ani ritmul creșterii scade, între 16 și 17 ani diminuează și mai mult, apoi creșterea se încetinește până la 19-20 de ani, vârsta la care se definitivează statura prin închiderea completa a cartilajelor de creștere.

Oasele se dezvoltă pe seama creșterii lor în grosime, prin depunerea de săruri minerale (calciu și fosfor) și prin consolidarea structurii funcționale intime. Ele devin mai rezistente la acțiunea factorilor mecanici, de presiune, tracțiune și răsucire, în detrimentul elasticității lor anterioare.

Dezvoltarea toracelui, în prima parte a vârstei pubertare, este lentă (vârsta toracelui îngust), după care urmează o dezvoltare mai accentuată.

Mușchii se dezvoltă mai ales prin alungirea fibrelor și nu în grosime. Din această cauză suprafața lor de secțiune fiziologică este încă mică și, în consecință, și forța lor este mică (Nicu et al., 1993).

Țesutul conjunctival este cel care predomină la nivelul fibrei musculare.

Tonusul muscular și excitabilitatea neuromusculară sunt mai scăzute, ceea ce favorizează amplitudinea mișcărilor la nivelul articulațiilor, dar scade mult precizia și finețea acestora.

Articulațiile sunt puțin dezvoltate, iar ligamentele nu asigură insuficientă rezistența la răsucire, la tracțiune.

Elevul arata acum o mare îndrăzneală, își da seama de un pericol posibil, el poate realiza acumulări tehnice importante, care îl vor influența in mod prielnic dezvoltarea sa ca sportiv, astfel ce se va neglija în pregătire ori se va învață greșit (gesturi tehnice, deprinderi) va fi dificil să se mai corecteze.

Particularitățile funcționale

Dezvoltarea morfologică la copii de vârstă pubertară a aparatului cardio-vascular este în curs de desfășurare atât la cel al vaselor periferice cât și la nivelul miocardului.

Produsul volumului sistolic și frecvența sistolică pe minut constituie minut-volumul cardiac, care este de 4-5 l, în repaus, iar în timpul efortului poate atinge valori de peste 20 l.

Sistemul cardiovascular în această etapă se dezvoltă lent. Arterele au un diametru proporțional mai mic decât la adult, iar sistemul limfatic și venele forme bine conturate.

Frecvența cardiacă prezintă la începutul perioadei 90 – 100 pulsații pe min. și scade la finalul pubertății până la 82 – 88 pulsații/min.

Cordul depune un travaliu mare în timpul efortului fizic pentru a iriga organele și sistemele, fiindcă lumenul vaselor este îngust și astfel pot apărea din când în când stări de oboseală, tulburări ale ritmului cardiac amețeli.

În etapa pubertară se dezvoltă intens aparatul respirator. Funcția respiratorie se ameliorează clar și precis. Astfel amplitudinea mișcărilor respiratorii crește (de la 230 ml volum curent la 11 ani, la 350 ml la 15 ani), scade frecvența respiratorie (de la 22 la 18 respirații pe minut în medie), crește capacitatea vitală, iar respirația tisulară – apreciată după VO2 max. pe minut – se amplifică în mare măsură

La zece ani cutia toracică are forma unui cilindru din punct de vedere morfologic, iar la 14 ani se apropie de forma adultului (trunchiul de piramida cu baza mare în sus).

Se constată o creștere redusă a volumului creierului în ceea ce privește sistemul nervos, cu toate acestea se adâncesc circumvoluțiile, iar prin înmulțirea fibrelor de asociație sporesc conexiunile funcționale dintre diferite zone.

Particularități psihice

Dezvoltarea psihică are, în această perioadă, un caracter complex și contradictoriu. Copiii se angajează cu entuziasm în diverse forme de activitate dezvoltându-și astfel aptitudinile și talentul.

Apar importante modificări pe plan afectiv. Ele sunt determinate nu numai de transformările biologice, dar și de implicațiile ce decurg din integrarea socială.

Crește interesul pentru propria persoană, pentru lumea sa interioară, apar relativ frecvent stări de neîncredere în propriile posibilități.

Se dezvoltă calitățile voinței; manifestă dorință de autoafirmare, de impunere a propriilor hotărâri. Se dezvoltă intens simțul responsabilității.

Conduita este caracterizată prin exuberanță, prin participarea la numeroase și variate activități. Se menține nevoia de mișcare, de joc, deși acestea capătă alte semnificații. Regulile jocului sunt respectate, dar scopul îl constituie atragerea atenției propriei persoane.

Activitatea în colectiv are posibilitatea de a forma trăsături pozitive de caracter, acum formându-se spiritul de echipă, întrajutorarea, colegialitatea, toleranța.

Apar totodată și unele fenomene negative, în comportamentul vârstei, băieții având tendințe de supraapreciere, îngâmfare, spirit vindicativ, vedetism, iar fetele având tendințe de subestimare, demobilizare, lipsă de curaj și hotărâre.

Capitolul 2 Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării

2.1. Motivarea alegerii temei

Am ales această temă legată de eficiența jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnice în jocului de fotbal la clasa a IV – a, datorită faptului că aceasta are o pondere deosebit de însemnată în cadrul orelor de educație fizică la acest nivel.

Am ales această temă și pentru faptul că jocul de fotbal nu poate fi conceput fără o pregătire tehnică bine pusă la punct, fără o bună stăpânire a procedeelor tehnice.

Ne-am propus această cercetare și pentru a aplica programa școlară existentă la nivelul claselor I – IV și a vedea rezultatul.

Tema prezentei lucrări reprezintă pentru mine posibilitatea de a-mi aduce contribuția la elaborarea de mijloace necesare creșterii eficienței procedeelor tehnice prin folosirea jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor la clasa a IV – a.

Aceste considerente m-au determinat să optez pentru tema aleasă.

Închei această motivare a temei cu un citat a autorului Dan Apolozan (Fotbal 2010) ,,Fotbalul aparține atât biologicului cât și culturalului, experienței personale de joc și istoriei care îi relatează originile, faptele și gesturile. Nici un alt sport nu este atât de practicat, și de altfel nu ar putea fi. Fiecare dintre noi să fie convins de influența universală a fotbalului, de autenticitatea și de valoarea sa educativă. Fiecare dintre noi să poată transmite (și trăi) acest mesaj în lume și fotbalul va continua, ca și lumea să existe”.

2.2. Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării

Scopul lucrării

Ne-am propus ca scopul acestei lucrări să fie găsirea celor mai bune mijloace din cadrul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor pentru eficientizarea însușirii jocului de fotbal la clasa a – IV-a.

Ne-am propus această cercetare și pentru a aplica programa școlară existentă la nivelul clasei a IV – a și a vedea rezultatul.

Ipotezele lucrării

Selectând și exersând cele mai bune mijloace de eficientizare a jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnicii din jocul de fotbal la clasa a IV-a, se vor crea condiții favorabile pentru însușirea corectă și eficientă a procedeelor tehnice de către elevi.

Sarcinile cercetării

– selectarea și parcurgerea unei literaturi de specialitate și a unor documente oficiale (Programa școlară I-IV educație fizică), în concordanță cu tema lucrării;

– prelucrarea materialului bibliografic;

– stabilirea eșantionului de cercetare;

– cunoașterea particularitățile somato – funcționale și psihice ale elevilor la această vârstă;

– formularea scopului și a ipotezelor de cercetare;

– stabilirea metodelor de cercetare și de investigații ce vor fi utilizate pe parcursul experimentului;

– aplicarea unor probe și norme de control pentru a scoate în evidență eficacitatea mijloacelor alese și utilizate;

– alegerea și utilizarea celor mai adecvate metode și mijloace pentru realizarea temei propuse;

– efectuarea celor două testări (inițială și finală);

– prelucrarea rezultatelor obținute și realizarea unei analize comparative între acestea;

– formularea concluziilor și a recomandărilor.

2.3. Metode de cercetare utilizate în cadrul studiului

Studiul literaturii de specialitate

Metoda observației pedagogice

Experimentul pedagogic

Metoda statistico-matematică

Metoda grafică

Studiul literaturii de specialitate

Lucrările selectate pentru studiu le găsim la lista bibliografică.

Au fost studiate documente ce stabilesc o relație directă cu tema de cercetare – (cursuri de specialitate, manuale, rapoarte științifice, îndrumare, periodice, reviste și ziare) – teze de doctorat și licențe, lucrări publicate la sesiuni științifice, disertații, programele școlare, ghidurile metodologice de aplicare a programelor și a sistemului de evaluare.

Consultarea acestora a vizat și lucrări din domeniul, psihologiei, pedagogiei, teoriei antrenamentului sportiv.

Pe întreaga perioadă a efectuării cercetărilor am studiat bibliografia de specialitate, prin selectarea diferitelor materiale și analiza lor prin rețeaua Internet.

Activitatea de cercetare sa realizat în toate etapele acesteia prin informațiile preluate și prelucrate (faza pregătitoare, experimentul de bază și interpretarea datelor obținute).

Metoda observației pedagogice

Observația pedagogică ca metodă de cercetare este definită de Epuran (1996) ca fiind “contemplarea intenționată a unui obiect, document, fenomen sau proces; este cunoașterea științifică a unei relații cu realitatea prin contemplarea intenționată și metodică”.

A fost folosită observația directă în realizarea studiului, desfășurată în condiții obișnuite, având un caracter sistematic, intenționat, pornind de la un sistem de idei anticipative cu privire la rezultatele care se vor realiza în urma acestora, pe baza ipotezei formulate.

Observația a fost efectuată asupra grupei experimentale urmărindu-se:

– comportamentul general al elevilor în cadrul lecțiilor de educație fizică;

– capacitatea de înțelegere și execuție a diferitelor mijloace utilizate în cadrul experimentului;

– eficacitatea mijloacelor propuse pentru realizarea studiului.

Experimentul pedagogic

Experimentul pedagogic constă în crearea unei situații noi, prin introducerea unei modificări în desfășurarea acțiunii educaționale cu scopul verificării ipotezei care a declanșat aceste inovații.

Experimentul s-a desfășurat pe durata anului școlar 2015 – 2016.

Metoda statistico-matematică

Metoda statistică-matematică sa utilizat în vederea exprimării cantitative a raporturilor calitative și s-a realizat in vederea culegeri datelor numerice, interpretarea și prelucrarea lor statistică.

Am utilizat următorii indicatori statistici:

– media aritmetică;

– abaterea standard;

– coeficientul de variabilitate.

Metoda grafică

Metoda grafică este o metodă vizuală de evaluare a procesului de pregătire. Astfel se pot vedea scăderile sau creșterile în pregătire, pe baza probelor de control și a evaluărilor lor prin această reprezentare grafică.

Pe parcursul unui stadiu de pregătire fiecare probă testată s-a reprezentat grafic, astfel prezentând o imagine mai completă stadiului valoric atins de elevi, a progresului sau regresului făcut.

Capitolul 3. Organizarea cercetării

3.1. Organizarea și desfășurarea cercetării

Locul de desfășurare a experimentului

Cercetarea s-a desfășurat la Școala gimnazială „Ciprian Porumbescu”, Ciprian Porumbescu în perioada septembrie 2015 – mai 2016 și a cuprins clasa a IV-a A (clasă experimentală) și clasa a IV-a B (clasa martor).

Școala, momentan, funcționează cu două rânduri de clase pe nivel, având ciclu primar (130 elevi în anul școlar 2015-2016) și ciclu gimnazial (122 elevi în anul școlar 2015-2016).

Etapele experimentului

Cercetarea s-a desfășurat în două etape.

Etapa I a presupus următoarele activități:

– analiza izvoarelor de specialitate, desfășurată pe toată durata cercetării;

– observarea pedagogică, care a fost efectuată pe tot parcursul experimentului.

Etapa a II-a a cercetării a constituit-o organizarea experimentului de bază care a avut loc în perioada septembrie 2015 – mai 2016.

La începutul și sfârșitul experimentului pedagogic elevii au fost testați în cadrul programului de pregătire. Datele obținute au fost prelucrate statistic, apoi au fost interpretate și reprezentate grafic, iar pe baza lor au fost formulate concluziile și recomandările practico-metodice.

Subiecții experimentului

Grupa experimentală Grupa martor

01. B.F 01. B.A

02. B.I 02. C.F

03. C.V 03. C.A

04. C.J 04. M.F

05. C.D 05. P.C

06. G.A 06.P.M

07. P.O 07. P.I

08. P.D 08. R.D

09. S.C 09. L.D

10. S.V 10. L.D

11. C.N 11. M.C

12. S.S 12. M.S

3.2. Probe și norme de control utilizate în experiment

A. Măsurători somatice:

– talia;

– greutatea.

B. Testări motrice

– alergarea de viteză 25 m;

– săritura în lungime de pe loc;

– abdomen 30’’- număr de execuții;

– flotări 30” – număr de execuții;

– alergare 600m.

C. Testarea tehnicii

Proba tehnică nr.1 Conducere – șut la poartă

Proba tehnică nr.2 Șut la poartă din lateral

Proba tehnică nr.3 Lovirea mingii cu capul

A. Prezentarea testelor de la măsurătorile somatice

Talia în centimetri

Înălțimea în stând sau statura în ortostatism, constituie principalul indicator al creșterii somatice, fiind condiționat genetic. Înălțimea a fost măsurată cu taliometrul. Se măsoară în centimetri, în poziția stând, cu călcâiele, fesele și omoplații la orizontală și cursorul atingând creștetul capului.

Greutatea

S-a cântărit greutatea fiecărui elev.S-a înregistrat numărul de kilograme.

B. Prezentarea testelor motrice

Alergarea de viteză – 25m

Alergarea pe distanța de 25 m cu start din picioare.

Săritura în lungime de pe loc

Din poziția stând depărtat, se efectuiază o singură balansare a brațelor și săritură în lungime cât mai departe, cu aterizare pe ambele picioare. Se măsoară de la vârful picioarelor (poziția de plecare) până la călcâie (poziția de aterizare). Sunt permise două încercări și se înregistrează cea mai bună săritură.

Abdomen

Din poziția culcat dorsal, mâinile la ceafă, picioarele întinse, iar laba picioarelor prinse de un punct fix, timp de 30 de secunde se ridică trunchiului la verticală și apoi revenirea lui în poziția culcat dorsal. După terminarea timpului se înregistrează numărul de execuții.

Flotări

Din poziția culcat facial cu ajutorul brațelor se realizează împingeri simultane în brațe. Se numără execuțiile în 30 de secunde

Alergare 600 m

Această probă s-a susținut pe terenul de handbal cu plecare în grup de 4 sportivi.

S-a înregistrat timpul în secunde.

C. Prezentarea testării tehnice

Proba tehnică nr.1

Conducere – șut la poartă

Jucătorul cu mingea se află la 1 m în continuarea liniei formate de 5 jaloane, așezate din 2 în 2 m față de suprafața de pedeapsă. La semnal profesorului, elevul conduce mingea printre jaloane, șutează spre poartă, revine la locul de plecare în viteză. Următorul traseu începe după 10 secunde pauză.

Traseul s-a repetat de două ori.

Proba tehnică nr.2

Șut la poartă din lateral

Marcaj:

Pe linia laterală a suprafeței de pedeapsă, se desenează trei puncte cu cretă primul la 1m de linia de poartă, al doilea la 2m de linia de poartă, al treilea la 3m de linia de poartă, de ambele părți ale careului .

Execuție:

Elevul va trebui să introducă mingea în poartă printr-o pasă cu traiectorie aeriană directă. El va realiza patru încercari, pozițiile fiind la alegerea sa. Cele mai bune trei execuții vor conta.

Reguli:

Poziția se poate alege după fiecare șut din cele patru

Mingea se trimite spre poartă în aer

Rezultat:

Minge care este introdusă direct în poartă, fiind șutată de la punctul situat la 1m de linia de poartă = 20 puncte.

Minge care este introdusă direct în poartă, fiind șutată de la punctul situat la 2m de linia de poartă = 15 pct.

Mingea care este introdusă direct în poartă, fiind șutată de la punctul situat la 3m de linia de poartă = 10 pct.

Daca înainte de a intra în poartă mingea lovește solul, pasa nu este corectă și nu se notează decât cu 0 pct.

Proba tehnică nr.3

Lovirea mingii cu capul

Marcaj:

În fața porti se desenează un pătrat de 3/3m. Poarta măsoară 3m, se împarte conform schemei.

Execuție:

Jucătorul trebuie să efectueze 6 lovituri cu capul din mișcare într-o minge aruncată de un asistent.

Reguli:

Primele trei lovituri se efectuează pentru a marca în dreptunghiul de jos, următoarele trei se execută pentru a marca în dreptunghiul de sus.

Jucătorul trebuie să fie în mișcare, în spatele liniei de 3m.

O încercare reușită = 10 pct.

Mingea poate să atingă solul o dată înainte de intra în spațiul respectiv.

Dacă mingea atinge panglica și intră prin spațiul corect = încercare valabilă notată.

Jucătorul are dreptul la o încercare de încălzire.

Rezultat:

Nr. lovituri reușite x 10 pct.

Încercări:

Două, cea mai bună fiind reținută.

3.3. Mijloace de eficientizare în jocului de minifotbal la clasa a IV – a

3.3.1. Jocuri motrice, ștafete și întreceri pentru însușirea procedeelor tehnice în jocul de minifotbal la clasa a IV–a

1. Preluarea mingii de pe loc și din deplasare

– preluarea mingii cu interiorul labei piciorului.

Suveică

Clasa se împarte în două echipe, care se vor se împarți în două grupe așezate în coloană față, în față la o distanță de 6-10m între ele. Primul jucător din grupa ,,A” pasează cu latul la primul jucător din grupa ,,B” apoi aleargă la coada șirului ,,B”. Jucătorul care a primit pasa o preia cu latul, indiferent cu care picior, cu o singură atingere și o pasează în continuare. Jocul continuă timp de 3-5’. Echipa care face cele mai puține greșeli câștigă. Preluarea și pasarea mingii se face cu interiorul labei piciorului (Fig.1).

Fig.1

Preluare cu stângul și pasa cu dreptul și invers.

Pase cu latul dintr-o bucată, fără preluare.

Jucătorul care primește mingea aleargă 2-3m în întâmpinarea mingii, pasează și aleargă cu spatele la coada grupei sale (Fig. 2).

Fig. 2

Mingea la căpitan

Elevii se așează în cerc cu diametrul de 10-15m. În mijloc se află un elev (căpitanul). Căpitanul pasează mingea la jucătorul care dorește el, iar acesta trebuie să-i paseze înapoi. Căpitanul pasează mingea la toți elevii, într-o ordine care doreste el. Câștigă elevii care fac cele mai puține greșeli.(pase greșite, preluări). Jocul se poate desfășură cu sau fără preluarea mingii (Fig.3).

Fig.3

Pasează din colț în colț

Se formează echipe de câte patru elevi așezați în formă de pătrat. La fluierul profesorului, elevii de la colțurile A și C încep să paseze spre partea dreaptă cât mai rapid. Când un elev este ajuns de mingea din urmă, primește o pedeapsă (Fig.4).

Fig.4

Vânătoarea de cerbi

Se desenează un cerc cu diametrul de 8-12m, iar clasa se împarte în două sau patru echipe în funcție de efectiv. Una dintre echipe se plasează în cerc (cerbii), iar cealaltă în jurul lui (vânătorii). Vânătorii pasează de la unul la altul și la momentul prielnic încearcă să lovească un cerb, cel mai rău plasat. După 3-5 min. se schimbă rolurile. Câștigă echipa care vânează cei mai mulți cerbi (Fig.5).

Fig.5

Pase în triunghi

Pe teren desenăm la distanța de 5 m unul de altul, un număr de trei triunghiuri (triunghiuri cu laturile egale). În fiecare triunghi se află câte un jucător, ceilalți fiind așezați unul în spatele celuilalt, în șir. Primul jucător din șir care are și mingea o va pasa jucătorului din fața sa (A) luându-i locul. Jucătorul A va pasa mingea lui B, luându-i locul acestuia, care la rândul său va pasa jucătorului C, înlocuindu-l. Jucătorul C va pasa mingea următorului din șir, așezându-se apoi în spatele acestuia (șirului). În acest fel fiecare jucător trece de la un triunghi la celălalt, după ce a pasat.

După ce a fost însușită deplasarea și sensul ei, iar pasele încep să aibă precizie, se schimbă sensul paselor și al deplasării. Exercițiul dezvoltă și perfecționează pasarea mingii cu precizie, preluarea ei, viteza de deplasare, atenția, coordonarea (Fig.6).

Fig.6

,, Mâța’’

Clasa se împarte în 2-3-4 grupe, în funcție de numărul de elevi din clasă (aprox. 4-6 într-o grupă). Fiecare grupă formează un cerc cu diametrul de 8-10m. În mijlocul cercului se află 1-2 elevii. Elevii care au format cercul pasează mingea de la unul la altul, iar cei din interiorul cercului încearcă să o recupereze (să o atingă). Elevul care a pierdut mingea intră în cerc în locul celui care a recuperat mingea. Se poate juca cu 2 atingeri, cu o atingere, dintr-o bucată (Fig.7).

Fig.7

Joc de minifotbal cu modificarea regulilor. (preluare, pasare)

Joc bilateral în care se modifică regulile în funcție de scop.

Jucătorii au dreptul la 2-3 atingeri a mingii.

Golul marcat prin șut direct, fără preluare se consideră dublu.

Golul marcat cu capul, se consideră dublu sau triplu.

Cine ține mai mult mingea – joc 3 la 3 se va urmări preluarea – pasa

Cine ține mai mult mingea – joc 4 la 4 se va urmări preluarea – pasa

2. Conducerea mingii

– conducerea mingii cu interiorul labei piciorului;

– conducerea mingii cu exteriorul labei piciorului.

Ștafeta paselor

Clasa se va împarți în patru grupe ,,A,B,C,D”. Grupa A-B formează o echipă, iar grupa C-D altă echipă. În timpul desfășurării ștafetei deplasarea se face prin pasă-preluare în față cu o atingere – pasă înapoi la coechipier, dus – întors. Ștafeta se desfășoară cu două echipe grupate pe perechi. Câștigă echipa care a făcut cele mai puține greșeli de pase și preluări. În caz de egalitate câștigă echipa care a terminat prima. Se poate și fără preluare, direct (Fig.8)

Fig.8

Ștafetă cu mingea la picior

a. Ștafeta se desfășoară cu 2-3-4 echipe în funcție de numărul de elevi. La semnal sonor, primii elevi de la fiecare echipă aleargă la minge (punctul A), preiau, conduc mingea, ocolesc punctul B, conduc mingea înapoi la punctul A și predă ștafeta următorului elev. Echipa care a terminat prima, fără să greșească câștigă.

b. Alergare de la linie, conducerea mingii de la A la B, oprirea mingii cu piciorul la punctul B, pasă înapoi la următorul elev, alergare la coada șirului (Fig.9).

Fig.9

Ștafetă cu conducerea mingii printre jaloane

Colectivul de elevi se împarte în două echipe. Jocul desfășurându-se sub formă de ștafetă, dar cu conducerea mingii printre jaloane pe traseu.

Mingea este condusă printre jaloane cu piciorul drept, cu stângul sau dreptul la dus și stângul la întors.

Elevul înconjoară cu mingea fiecare jalon. (cu dreptul, cu stângul, alternativ) (Fig.10).

Fig.10

Naveta cu mingea de fotbal

a. Clasa de elevi se împarte în două echipe, așezate în coloană, având o distanță de 3-4m între ele. În fața lor se așează 2 jaloane la o distanță de 10-12m între ele. La semnal sonor primii elevi conduc mingea de la jalonul A la jalonul B, opresc mingea cu talpa lângă jalonul B, conduc mingea înapoi la jalonul A. Această activitate se va repeta de 3-5 ori apoi mingea trece la următorul elev care reia traseul. Echipa care termină prima câștigă.

b. Același lucru, dar la întoarcere de la B la A elevul se deplaseazăse cu spatele prin tragerea mingii cu talpa (Fig.11).

Fig.11

Ștafetă cu rostogolirea mingii cu mâna și conducerea ei cu piciorul

Se alcătuiesc două echipe A și B din 5-8 elevi, așezați în șir, unul după altul, aflați în spatele unei linii de plecare. Primul elev din fiecare echipă la fluierul profesorului pleacă în viteză rostogolind mingea cu mâna până la punctul de întoarcere, marcat prin fanion. La întoarcere elevul conduce mingea cu piciorull, fiind pasată următorului elev care repetă traseul ș.a.m.d.

Echipa care termină prima traseul este declarată Câștigătoare. La rostogolirea mingii elevii folosesc palma la fiecare 2 – 3 pași, pentru a o dirija în acest fel cât mai precis. Spațiul de alergare este de 25 m, din care cei 5m marcați cu 2 pioni, reprezintă suprafața în care elevul care revine după ce a ocolit jalonul, va trimite mingea următorului elev din echipa sa. Ștafeta antrenează atenția, viteza de deplasare, capacitatea de mobilizare a elevilor, conducerea mingii, echilibrul (Fig.12).

Fig.12

Ștafetă cu conducere și pasă

Elevii conduc mingea în prima parte a traseului, iar după ce ocolesc jalonul o pasează următorului elev din formație (Fig.13).

Fig.13

3. Șutul la poartă de pe loc și din deplasare

– șutul la poartă cu interiorul labei piciorului; – șutul la poartă cu șiretul plin.

Șutul la popice

Clasa de elevi se împarte în două echipe așezate în coloană la o distanță între ele de 3-5m. În fața fiecărei echipe se așează 6-10 popice (obiecte), la o distanță de 10-12m față de elevi. Fiecare elev va șuta pe rând mingea în direcția popicelor, încercând să le răstoarne. Câștigă echipa care răstoarnă cele mai multe popice în 5 min. sau termină prima de răsturnat toate popicele. Elevul care șutează aleargă apoi și recuperează mingea (Fig.14 ).

Fig.14

Mingea în cerc

Clasa de elevi se împarte în două grupe egale, așezate în coloană cate unu, distanța între ele fiind de 4-6 m. Înaintea fiecărei grupe se marchează un cerc cu diametrul de 2m. la distanța de 8-10m față de elevi. Pe rând fiecare elev încearcă să șuteze mingea astfel încât aceasta să cadă în cerc. După ce șutează, elevul aleargă după minge și o dă următorului elev. Se pot utiliza mai multe mingi. Echipa care a șutat de cele mai multe ori în interiorul cercului câștigă (Fig.15).

Fig.15

Pătrate

Se marchează unul sau mai multe pătrate cu latura de 5 metri, împărțindu-se apoi în patru părți egale. În fiecare pătrat obținut după împărțire se așează 1-2 elevi. Fiecare elev sau echipă încearcă să trimită mingea cu piciorul în terenul unuia dintre adversari fără ca aceștia să poată să o returneze regulamentar. Mingea are voie să atingă terenul o singură dată, dar poate fi lovită și fără nici o atingere. Dacă se joacă în echipe, componenții echipei pot pasa între ei atâtea pase câți elevi sunt în echipă, dar fără ca mingea să atingă terenul lor. Elevul sau echipa care reușesc să trimită în terenul unuia dintre adversari fără ca aceștia să poată să o trimită la rândul lor în terenul altui adversar, câștigă un punct (Fig.16).

4. Lovirea mingii cu capul de pe loc și din deplasare

Joc cu capul

Se joacă la două porți cu o distanță între ele de 5-10m, în funcție de numărul de elevii, nivel de pregătire și vârstă. Fiecare echipă va avea un portar și 1-2-3 jucători. Portarul aruncă în sus mingea, o pasează unui coechipier cu capul, care poate să o trimită la poartă sau să o paseze mai departe. Dacă adversarul intervine și lovește mingea venită de la adversar marcând gol, se consideră două goluri. Mingea se lovește numai cu capul. Portarii au voie să apere cu mâna. Mingea se repune de către portar în joc numai de pe linia porții (Fig.17).

Fig.17

Ștafetă pentru lovirea mingii cu capul din poziție ghemuit

Distanța dintre profesor și jucătorul aflat în fața coloanei este de 3 m. Profesorul va arunca mingea cu mâna spre primul jucător din șir, care o va retrimite acestuia lovind-o cu capul, ghemuindu-se imediat la pământ. Profesorul va prinde mingea, după care printr-o aruncare cu boltă, va trimite mingea celui de-al doilea jucător din șir, procedându-se la fel ca și la primul jucător. Exercițiul va continua până când toți jucătorii sunt ghemuiți la pământ, după ce în prealabil au lovit fiecare mingea cu capul.

Se antrenează atenția, lovirea mingii cu capul și transmiterea ei cât mai precisă, viteza de reacție și de execuție (Fig.18).

Fig.18

Lovirea mingii cu capul din săritură

Se așează două jaloane la 8 m unul față de altul, legate cu o sfoară la înălțimea de 1,5 m, aceasta reprezentând ,,ștacheta” peste care trebuie trimisă mingea cu capul. Conform desenului de mai jos, echipele A și B care sunt alcătuite din 5 – 8 jucători își vor alege câte un căpitan care se va afla în partea cealaltă de demarcație, reprezentată prin sfoara întinsă între cele două jaloane. Cei doi căpitani la semnalul profesorului – aruncă mingea înaltă peste sfoară, primul jucător din ștafetă fiind obligat să o retrimită numai cu capul, de pe loc sau din săritură, căpitanului echipei sale. Urmează al doilea jucător, al treilea și în continuare până la ultimul jucător din echipă. Va câștiga echipa care va finaliza prima toate loviturile.

Regulă:

– se ține cont de mingile trimise pe sub sfoară prin depunctarea echipei respective cu un punct, respectiv un jucător mai puțin la totalul final.

Exemplu: o echipă câștigă prima concursul, având un jucător care a trimis mingea pe sub sfoară. Dacă echipa A are în componență 8 jucători, va avea în final 7 execuții corecte. Echipa B deși a terminat mai târziu execuțiile decât echipa A, având pe toți cei 8 jucători care au transmis corect mingea peste sfoară, va fi declarată câștigătoare (Fig.19).

Fig.19

3.3.2. Dezvoltarea calităților motrice folosind jocuri motrice, ștafete și întreceri la clasa a IV –a

1. Crabii și creveții

Scop – dezvoltarea vitezei de reacție

Elevii sunt împărțiți în două echipe egale, așezați deoparte și de alta a unei linii transversale, la mijlocul terenului. O echipă va reprezentă „crabii”, iar cealaltă „creveții”. Când conducătorul jocului strigă una din echipe, aceasta va trebui să alerge până în spatele liniei de fund a terenului ,iar cealaltă echipă va aleargă după ei să-i prindă. Elevii atinși în spațiul de joc vor fi luați prizonieri (sau se pot acorda puncte). Prinzătorii pot atinge unul sau mai mulți urmăriți.

2. Broscuțele – în lac, pe mal

Scop: Joc pentru dezvoltarea vitezei de reacție și dezvoltarea atenție

Se marchează pe sol un cerc (lacul) mai mare sau mai mic, în funcție de numărul elevilor – broscuțele. Elevii sunt așezați în spatele circumferinței cercului, unul lângă altul. La mijlocul cercului se află conducătorul de joc, care strigă „În lac”, sau „pe mal!”

La comanda în lac elevii trebuie să sară în cerc, iar la comanda pe mal ei trebuie să sară în afara acestuia. Pentru a vedea daca elevii sunt atenți se poate repeta aceeași comandă de două ori, sau pot fi intercalate cuvinte asemănătoare cu comenzile. Elevul care greșește va fi scos din joc.

3. Schimb de locuri, jucătorii conducând mingea (Fig.20)

Scop: Jocul dezvoltă viteza de reacție și de deplasare, conducerea mingii în regim de viteză prin controlul ei permanent.

Pe un teren delimitat – 30 m X 15 m – două echipe formate din 2 – 4 jucători își schimbă locurile în cea mai mare viteză. Startul se va da la fluierul profesorului, iar jucătorii vor conduce mingea la picior. Va câștiga echipa a cărui ultim jucător a trecut linia opusă, acolo de unde au plecat adversarii de întrecere. Linia poate fi delimitată printr-o sfoară, 2 jaloane sau 2 pioni. Ca variantă putem introduce regula dus – întors pentru același număr de jucători pe echipe.

Fig. 20

3. Cursa pe numere

Scop: dezvoltă viteza de deplasare și atenția

Elevii sunt împărțiți în doua echipe egale ca număr aflate în spetele unei linii marcate pe sol. Elevii din fiecare echipă sunt numerotați de la 1 la câți sunt.

Conducătorul jocului strigă un număr, iar elevii din cele după echipe care își aude numărul strigat aleargă până la semnul stabilit, ating semnul apoi se întorc în alergare la echipă. Jocul continuă, conducătorul de joc strigă alte numere.

Elevii care aleargă mai repede primesc puncte. Câștigă echipa care are mai multe puncte.

4. Mingea frige

Scop: dezvoltarea vitezei de reacție și a atenției

Elevii se așeză în formație de cerc cu fața spre centru cercului. Unul dintre elevi ține în mână o minge.

La comanda începeți, elevii pasează mingea foarte repede de la unul la altul spre stânga sau spre dreapta. La comanda stop, elevulul care are mingea este penalizat sau scos din joc. Câștigă ultimii trei elevi care rămân în joc sau elevii cu cele mai puține penalizări.

5. Lupta în lanț (Fig.21)

Fiecare echipă va fi formată din 10 – 12 jucători. Pe teren se trasează două linii paralele, la doi metri una de alta, marcate cu o linie. Spațiul aflat între cele două linii este socotit ,, zona liberă’’. Se alcătuiesc două echipe așezate înapoia uneia dintre cele două linii, elevii aflându-se față în față. Elevii, unul contra unul, încearcă să își apuce adversarul de mâini și să-l tragă în terenul său. Când angajarea în luptă s-a făcut între unele perechi, alți coechipieri vin în ajutorul celor angajați, apucându-l de mijloc pe cel amenințat să fie tras, formându-se astfel un adevărat lanț. Intervenția se poate face de către mai mulți jucători și la ambele echipe. Oricare jucător care a fost tras și a călcat linia ocupată de adversar este luat prizonier. După fiecare luptă jocul se reia tot cu angajarea unul la unul.

Reguli:

– intrarea în zona liberă este îngăduită jucătorilor din ambele echipe;

– în angajarea unul la unul, jucătorii pot începe lupta cu oricare dintre adversari;

– în cazul când jucătorii sunt cuprinși în lanț, iar jucătorul din capul șirului a fost tras peste linie, sunt considerați prizonieri toți jucătorii care în momentul trecerii liniei se găseau înlănțuiți.

Concursul ajută la dezvoltarea forței brațelor și a picioarelor, a voinței, a spiritului de luptă în condiții egale și inegale.

6. Ștafetă cu sărituri peste două bănci de gimnastică puse cap la cap (Fig.22 -23)

Două echipe A și B (fig.13 și fig.14) alcătuite din 6 – 8 elevi, vor pleca de la linia de start la comandă. Fiecare jucător va sări alternativ peste două bănci de gimnastică puse cap la cap, fiind urmat imediat de ceilalți concurenți. În momentul trecerii ultimului jucător se declară echipa câștigătoare. Putem fixa la capetele băncilor două jaloane pe care jucătorii trebuie să le treacă. Se dezvoltă atenția, concentrarea și , capacitatea de a sări și de a ateriza corect.

Fig.22 Fig.23

7. Exerciții pentru antrenarea săriturilor (Fig.24)

Pe terenul de joc se marchează mai multe porțiuni cu lățimi diferite, din ce în ce mai mari, ca în figura de mai jos. Distanțele pot fi scăzute până la 20 m în cazul în care elevii întâmpină greutăți. Se dezvoltă viteza de alergare, detenta, aterizarea, voința.

Fig.24

8. Cine transportă roaba mai repede

Scop: dezvoltarea forței și a îndemânării

Elevii formează perechi aflându-se în spatele unei linii. La o distanță de 10 m se marchează o altă linie. Un elev se sprijinit pe palme, iar colegul său îl prinde de gambe.

La comandă, perechile se deplasează până la semnul stabilit și se apoise întorc în același fel.

Fiecare pereche trebuie să ajungă la linia de sosire fără să dea drumul picioarelor. Eleviitrebuie să fie atenți să pentru a nu se lovi. Perechea care termină prima câștigă.

9. Cine sare mai departe

Scop: dezvoltarea forței membrelor inferioare și a detentei

Elevii se împart în două echipe egale ca număr așezate în spatele unei linii trasate pe sol. Fiecare echipă are un elev care marchează distanța săriturii.

La comandă, primii elevi din fiecare echipă execută o săritură în lungime de pe loc, iar elevul arbitru însemnează lungimea săriturii. De la acest semn sare următorul elev și tot așa până sar toți elevii din echipă.

Echipa care însumează cea mai mare distanță câștigă.

10. Cal și călăreț

Scop: dezvoltarea forței și a deprinderi de transporta greutăți

Elevii formează două echipe dispuse în perechi, în care unul este calul și celălalt călărețul. Echipele sunt așezate la o distanță de 8-10 m fața de 2 jaloane.

La semnalul de începere călărețul stă în călare pe spatele calului și pornesc în alergare până la jalon, se întorc la echipă în același fel de deplasare, predă ștafeta echipei următoare.

Echipa care termină prima câștiga. Nu este permis ca jucătorul care stă călare să aibă picioarele sprijinite pe sol.

11. Intră în cerc

Scop: dezvoltă forța și îndemânarea

Elevii se împart în 4 echipe, așezate câte două față în față. Între echipe se desenează pe sol un cerc cu diametrul de aproximativ 1 m.

La comanda conducătorului de joc, primii elevi din fiecare echipă se așează în fața cercului, prind bastonul de capăt și încearcă să se tragă unul pe altul în cerc. Elevul care intră în cerc este penalizat, sau eliminat din joc. Se admise mișcări în jurul cercului, dar fără a se da drumul bastonului. Echipele trebuie să fie egale ca număr.

Echipa care are mai puține penalizări sau jucători eliminați câștigă.

12. Lupta cocoșilor

Scop: dezvoltarea forței și a echilibrului

Elevii stau pe perechi unul în fața celuilalt, având brațele încrucișate sprijinindu-se pe un picior. La comanda conducătorului de joc, prin sărituri pe un picior urmăresc să-și dezechilibreze partenerul. Elevull care a fost de cele mai puține ori dezechilibrat câștigă.

13. Ștafetă într-un picior

Scop: dezvoltarea forței și a vitezei

Elevii sunt împărțiți în două echipe așezate în spatele unei linii. În fața fiecărei echipe, la distanța de 10-20m se marchează un semn.

La comanda conducătorului de joc primii elevi din fiecare echipă sar într-un picior până la semn și se întorc sărind în celălalt piciorul. Jocul continuă până când toți elevii efectuează cursa.

14. De-a prinsele (Fig.25)

Scop: dezvoltă viteza, îndemânarea și rezistența

Jocul de desfășoară pe o jumătate de tern. Elevii sunt răspândiți pe toată jumătatea de teren, iar un elev așteaptă cu spatele la elevi.

Acesta fiind prinzător (P). Pe teren se găsesc 2-3 locuri delimitate, numite „case de refugiu” unde elevii se pot adăpostii, scăpând de urmărire.

Când prinzătorul întreabă dacă elevii sunt gata aceștia răspund „da” și urmează urmărirea. Elevul atins, înainte de a intra în casa de refugiu, este scos din joc sau devine prinzător.

Fig.25

15. Mingea prin tunel

Scop: dezvoltă atenția și îndemânarea

Elevii sunt împărțiți în două echipe așezate paralel la distanță de 2 m una de alta. În fată echipelor, pe sol este trasată o linie care nu poate fi depășită în timpul jocului. Cele două echipe stau în stând depărtat, primul elev are mingea, pe care aplecându-se o transmite prin tunel (printre picioarele jucătorilor) după care ultimul jucător apucă mingea și trece în fața șirului, cel care a transmis-o trece la coada șirului. Jocul continuă.

Se penalizează greșeli de transmiterea mingii și ne respectarea spațiului de joc.

16. Mingea rostogolită

Scop: dezvoltarea îndemânării și a atenției

Elevii sunt împărțiți în două echipe așezați pe două șiruri. În fața echipelor la o distanță de 8-10 m se așează un jalon care va fi ocolit.

La comanda de începere primul din fiecare echipă aleargă rostogolind mingea, ocolește jalonul, se întoarce la echipă și predă ștafeta. Jocul continuă până când toți elevii au parcurs cel puțin o dată traseul.

Echipa care termină prima și cu cele mai puține penalizări câștigă.

17. Prinde mingea

Scop: dezvoltarea atenției și a îndemânării

Elevii sunt așezați în formație de cerc la o distanță de după brațe unu de altul, cu fața spre centrul cercului. În mijlocul cercului se află jucătorul prinzător.

La semnalul de începere conducătorul jocului dă mingea unui elev, iar acesta pasează mingea prin rostogolire la alt elev, și acesta la altul, ș.a.m.d.

Elevul prinzător caută să prindă mingea, dacă o prinde trece în locul elevului care a pasat, aceste trecând în centru.

18. Vânătorii și rațele

Scop: dezvoltarea îndemânării și a atenției

Elevii sunt împărțiți în două echipe: una a „rațelor” și una a „vânătorilor”. Pe teren se desenează două cercuri concentrice unul cu o rază de 3-4 m iar celălalt cu o rază de 6-8 m. În interiorul cercului mic stau rațele, iar vânătorii sunt plasați în afara cercului mare.

Vânătorii au o minge pe care o pasează de la unul la altul, urmărind momentul potrivit pentru a ținti o rață. Rațele se feresc prin deplasări rapide sau prin sărituri. O rață lovită înseamnă un punct pentru vânători.

Vânătorii nu au voie să pășească în cerc, de asemenea pot ochii numai la picioare. Pasele pot fi date dintr-o parte în cealaltă peste cercul rațelor pentru a le surprinde După un timp stabilit se schimbă rolurile.

Urmărirea într-un pătrat (Fig.26)

Scop: dezvoltarea rezistenței

Într-un pătrat cu laturile de 10/10 m în colțuri diametral opuse se vor afla 2 jucători: unul cu mingea la picior, celălalt fără minge. La semnal va începe cursa de urmărire, jucătorul cu mingea fiind obligat să parcurgă cât mai multe ture. Când va fi ajuns de jucătorul fără minge se vor socoti turele făcute urmând ca apoi rolurile să se schimbe pentru a desemna un câștigător. Putem stabili ca regulă de alergare: 30’’, 45’’ sau un minut. Este posibil ca în acest interval de timp jucătorul cu mingea să nu fie ajuns

Fig.26

Capitolul 4 Prelucrarea și interpretarea statistico-matematică a datelor obținute

4.1. Indicatori statistici utilizați în cadrul cercetării (media aritmetică, coeficientul de variabilitate, abaterea standard)

Calculul statistico – matematic utilizat în prelucrarea datelor a avut ca finalizare stabilirea următorilor indicatori statistici de tendință și de dispersie:

a.- reprezintă un indicator al tendinței centrale. Media aritmetică oferă cea mai precisă măsură a tendinței centrale. Pentru calcularea mediei aritmetice, am folosit formula:

în care:

b. Abaterea standard (S) – reprezintă indicatorul dispersiei care se folosește cel mai des în practica cercetării științifice. Pentru a calcula abaterea standard, trebuie mai întâi să calculăm dispersia (S2)

S2= 2 S2 =

în care:

S2 = dispersia

S = abaterea standard

= abaterea valorilor individuale față de medie

n – 1= numărul de cazuri, minus 1

În ceea ce privește abaterea standard ca indicator al dispersiei, este de reținut că, cu cât dispersia este mai mică, cu atât valoarea centrală este mai reprezentativă.

În urma calculării abaterii standard, putem aprecia exact distribuția datelor dar nu putem compara rezultatele măsurate în unități de măsură diferite (metri, secunde, număr de exerciții etc.). Apare deci, deosebit de necesar să calculăm și coeficientul variabilității.

c. Coeficientul de variabilitate (CV) – reprezintă exprimarea în procente a câtului dintre abaterea standard și media aritmetică:

În care:

S = abaterea standard

Dacă CV este cuprins între 0 – 10% omogenitatea colectivului este mare;

Dacă CV este cuprins între 10 – 20% omogenitatea colectivului este medie;

Dacă CV este mai mare de 20%, omogenitatea colectivului este mică.

Ordinea operațiilor:

Calculăm media aritmetică

Calculăm, vedem, numărul de cazuri ,,f’’

Calculăm diferența dintre fiecare variabilă și media aritmetică x – x = d

Calculăm ,,d’’la pătrat d2

Înmulțim ,,d2’’ cu frecvența

Adunăm produsele – sumă f x d2

Calculăm dispersia

Calculăm abaterea standard S=

Calculăm coeficientul de variabilitate = x100

4.2. Analiza comparativă a rezultatelor inițiale și finale

A. Analiza rezultatelor obținute la măsurătorile somatice

Examinarea parametrilor somatici ai elevilor s-a efectuat prin aprecierea următorilor indici morfologici:

– talia (înălțimea) corpului;

– greutatea.

Talia

Studiind tabelul centralizator nr. 1 de la clasa experimentală și tabelul nr.3 de la clasa martor putem observa că la toți indicatorii testați la sfârșitul experimentului sau înregistrat valori superioare, însă în mare majoritate din punct de vedere statistic, acestea au un caracter nesemnificativ. Acest fapt se explică prin dezvoltarea naturală a indicatorilor dezvoltării fizice la elevi (talia), nefiind influențați decisiv de metodele, mijloacele și procedeele aplicate pe parcursul anului de studiu.

Media aritmetică a taliei la testarea inițială, la clasa experimentală este de 139,3 cm, iar la testarea finală este de 140,5 cm. La clasa martor media aritmetică este de 138 cm, iar la testarea finală este de 138,7 cm. Clasa experimentală înregistrează între cele două testări un progres de 1,2 cm, iar clasa martor înregistrează un progres de 0,7 cm.

Greutatea

Studiind aceleași tabele (nr.1 la clasa experimentală și nr. 3 la clasa martor), observăm că testarea inițială la clasa experimentală este de 35,05 kg iar cea finală este de 37,16 kg. Clasa realizează un progres 2,11 kg. Clasa martor înregistrează la testarea inițială 34 kg iar la testarea finală 34,91 kg. Progresul realizat este de 0,91 kg.

Concluzionând spunem că talia și greutatea întregului lot de copii a crescut, deoarece la această vârstă copii sunt în stadiul de dezvoltare prin creșterea acestora, fapt confirmat în literatura de specialitate.

Clasa experimentală

Tabelul cetralizator nr.1

Studiind tabelul centralizator nr.2 observăm că omogenitatea colectivului de elevi este mare.

Coeficientul de variabilitate este cuprins între 2,61% și 10,25% la testarea inițială, iar la testarea finală coeficientul de variabilitate este cuprins între 3,37% și 9,97%

Tabel centralizator nr.2

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa experimentală

Clasa martor

Tabelul cetralizator nr.3

Tabel centralizator nr.4

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa martor

B. Analiza rezultatelor obținute la testările motrice

Analizând rezultatele obținute la testările motrice de către elevii clasei experimentale comparativ cu clasa martor(tabelele centralizatoare nr.5 și tabelele centralizatoare nr.7), din cadrul experimentului pedagogic, constatăm că mijloacele și metodele folosite cu clasa experimentală au fost bine selecționate, elevii progresând de la testarea inițială la cea finală.

Coeficientul de variabilitate la testarea finală (la clasa experimentală) este cuprins între 4,71% și 2,08%, ceea ce demonstrează că omogenitatea colectivului este mare.

Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile folosite de clasa experimentală au fost bine selecționate și demonstrăm această idee cu exemplul coeficientului de variabilitate la alergarea de viteză care era de 4,71% la testarea inițială, iar la testarea finală a ajuns la 2,08%.

Tabelul centralizator nr.5

Clasa experimentală

Tabel centralizator nr.6

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa experimentală

Tabelul centralizator nr.7

Clasa martor

Tabel centralizator nr.8

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa martor

C. Analiza rezultatelor obținute la testarea tehnicii

Proba tehnică nr.1

Conducere – șut la poartă

Studiind tabelele centralizatoare nr. 11 (clasa experimentală) și nr. 14(clasa martor) de la testarea tehnicii, observăm progresul realizat de clasa experimentală de la testarea inițială la cea finală (la proba tehnică nr.1 progresul este de 0”7, iar la proba tehnică nr.3 progresul este de 14,2 puncte).

La proba tehnică nr.2 clasa experimentală înregistrează un progres de 5,8 puncte (clasa martor înregistrează un progres de 6,3 puncte). Clasa experimentală are 5 elevi care realizează punctajul maxim de 20 de puncte, marcând de la punctul situat la 1m de linia de poartă.

Progresul realizat de clasa experimentală, demonstrează faptul că mijloacele folosite în exersarea procedeelor tehnice prin jocuri motrice, ștafetele și întrecerile au condus la atingerea obiectivelor propuse.

Coeficientul de variabilitate la testarea finală (la clasa experimentală) este cuprins între 1,18% și 21,3%.Avem omogenitate mare la proba tehnică nr.1 și nr.2 iar la proba tehnică nr.3 avem omogenitate mică.

Clasa experimentală

Testarea inițială

Tabelul nr.9

Testarea finală

Tabelul nr.10

Tabel centralizator nr.11

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa experimentală

Clasa martor

Testarea inițială

Tabelul nr.12

Testarea finală

Clasa martor

Tabelul nr.13

Clasa martor

Tabel centralizator nr.14

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa martor

4.3. Interpretarea grafică a rezultatelor cercetării

Măsurători somatice

Talia

TI – clasa experimentală 139,3 TI – clasa martor 138

TF – clasa experimentală 140,5 TF – clasa martor 138,7

Greutatea

TI – clasa experimentală 35,05 TI – clasa martor 34

TF – clasa experimentală 37,16 TF – clasa martor 34,9

Testări motrice

Viteză 25m

TI – clasa experimentală 5”30 TI – clasa martor 5”4

TF – clasa experimentală 4”8 TF – clasa martor 5”1

Săritura în lungime de pe loc

TI – clasa experimentală 135,6 cm TI – clasa martor 132,5 cm

TF – clasa experimentală 144,1 cm TF – clasa martor 139,5 cm

Abdomen 30”

TI – clasa experimentală 22 TI – clasa martor 20,8

TF – clasa experimentală 23,5 TF – clasa martor 22,25

Flotări 30”

TI – clasa experimentală 10,91 TI – clasa martor 10,9

TF – clasa experimentală 13,25 TF – clasa martor 12,75

Alergare 600m

TI – clasa experimentală 170”1 TI – clasa martor 170”8

TF – clasa experimentală 163”1 TF – clasa martor 164”5

Testarea tehnicii

Conducere – șut la poartă

TI – clasa experimentală 20”1 TI – clasa martor 20”9

TF – clasa experimentală 19”4 TF – clasa martor 20”6

Șut la poartă din lateral

TI – clasa experimentală 25,4 TI – clasa martor 24,5

TF – clasa experimentală 31,2 TF – clasa martor 30”8

Lovirea mingii cu capul

TI – clasa experimentală 25,8 TI – clasa martor 27,5

TF – clasa experimentală 40 TF – clasa martor 36,6

Concluzii și recomandări

Experimentul s-a desfășurat la Școala gimnazială „Ciprian porumbescu” din Ciprian Porumbescu pe un număr de 12 subiecți. Subiecții sunt născuți în anul 2005.

Studiul efectuat pe această grupă s-a axat pe găsirea celor mai bune mijloace pentru eficientizarea jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnice în jocul de fotbal la clasa a IV-a.

În urma studiului efectuat, prelucrând și interpretând rezultatele cercetării se pot trage următoarele concluzii:

1. Prin prisma rezultatelor obținute, concluzia generală ce se desprinde este aceea că atât mijloacele cât și probele de control utilizate au fost eficiente și putem afirma că jocurile motrice, ștafetele și întrecerile propuse la începutul experimentului au determinat o îmbunătățire considerabilă a valorilor testărilor motrice și testărilor tehnice.

2. Rezultatele obținute la testarea finală a clasei experimentale, confirmă ipoteza de lucru potrivit căreia, selectând și exersând cele mai bune mijloace de eficientizare a jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnicii din jocul de fotbal la clasa a IV- a, se vor crea condiții favorabile pentru însușirea corectă și eficientă a procedeelor tehnice de către elevi.

3. Folosind jocurile motrice, ștafetele și întrecerile în cadrul orelor de educație fizică,vom obține un progres semnificativîn însușirea corectă și eficientă a procedeelor tehnice din jocul de fotbal.

4. Grupa supusă experimentului a dat dovadă de seriozitate pe tot parcursul pregătirii.

Recomandări

Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile nu trebuie să lipsească din orele de educație fizică.

Trebuie să existe preocupări din partea profesorilor pentru a găsi cele mai eficiente jocuri motrice pentru realizarea obiectivelor propuse.

Profesorii să fie preocupați în timpul orelor de educație fizică, atunci când folosesc jocurile motrice pentru însușirea procedeelor tehnice, de executarea corectă a acestora și apoi pot să insiste asupra vitezei de execuției.

Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile nu trebuie să lipsească din cadrul orelor de educație fizică.

Pentru ca mijloacele de învățare a procedeelor tehnice, folosind jocurile motrice, să aibă eficiență profesorul trebuie să țină cont de următoarele cerințe metodice:

– să nu folosească într-un antrenament mai mult de 1-2 procedee tehnice;

– să cunoască posibilitățile de efort și cunoștințele anterioare ale elevilor săi;

– să respecte principiul învățării:

– de la cunoscut la necunoscut;

– de la ușor la greu;

– de la simplu la complex.

Pentru ca temele să fie realizate trebuie alese sisteme de acționare adecvate bazei materiale de care dispune școala. Mijloacele alese trebuie să respecte curba efortului pentru lecția de educație fizică.

Bibliografie

Alexe N. (1970), Studii privind pregătirea copiilor și juniorilor, Editura Stadion, București.

Alexe N. și colab. (1993),Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis, București.

Alexe N. (1980), Selecția în sport, volumul III, CNEFS.

Alexe N. (1971), Studii de sociologie, psihologie, biologie și metodica educației fizice și sportului, Editura Stadion, București.

Apolzan D. (1999), Fotbal 2010, Federația Română de Fotbal, București.

Bârsan M. (1980), Metodica învățării și perfecționării tehnice a jocului de fotbal, vol. I.

Popovici C. (1995), Curs de bază fotbal, Cluj-Napoca.

Dumitrescu Gh. (2011), Curs fotbal, Oradea.

Chiriță G. (1983), Educație prin jocuri de mișcare, Editura Sport – Turism, Galați.

Dragnea A. (2006), Elemente de psihosociologie a grupurilor sportive, Editura CD PRESS, București.

Demeter A. (1982), Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor motrice, Editura Stadion, București.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române (1996).

Dicționarul terminologic (1974), Editura Stadion, București.

Dragnea A. (1984), Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport, Ed. Sport – Turism.

Dragnea A. (1990), Teoria antrenamentului sportiv, Ed. I.E.F.S. București.

Dragnea A. (1996), Antrenamentul sportiv, Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București.

Dumitru Colibaș – Evuleț, Bota I. (1998), Jocuri sportive – teorie și metodică, Editura ALDIN, București.

Epuran M. (1976), Psihologia educației fizice, București, Editura Sport – Turism.

Epuran M. (1996), Metodologia cercetării activităților corporale în educația fizică și sport, Editura ANEFS, București.

Epuran V. (1973), Jocuri de mișcare, IEFS, București.

Gîrleanu D., Firea V. (1974), Exerciții și jocuri pentru pregătirea atleților, Editura Stadion.

Grosu Bogdan-Marius (2014), Fotbal-Fundamente Științifice, Editura Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava.

Grosu Bogdan-Marius (2013), Îndrumător practico-metodic, Editura Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava.

Ifrim M. (1993), Criterii somato-fiziologice în selecția sportivă, București.

Ionescu M. (1984), Fotbal de la A la Z, Editura Sport – Turism, București.

Micul Dicționar Enciclopedic (1987).

Miu Șt., Velea F. (2002), Fotbal – specializare, Editura fundației România de Mâine, București.

Motroc I., Motroc F. (1996), Fotbalul la copii și juniori, Editura didactică și Pedagogică, Craiova.

Motroc I., Cojocaru V., Fotbal, curs de bază,Volumul 1.

Motroc I. (1994), Fotbal de la teorie la practică, Editura Rodos.

Niculescu A. (1972), Metode și mijloace – Fotbal, Editura Stadion, București.

Programa școlară clasa a IV- a educație fizică București 2005.

Rădulescu M. (1984), Aspecte actuale ale pregătirii juniorilor, Editura Sport – Turism, București.

Rădulescu M., Rotaru I. (2004), Am fost prezenți la al 25 Simpozion al Uniunii Europene a antrenorilor. Antrenorul nr. 6, F.R.F.,Școala Națională de Antrenori., București.

Sabău Gh. (2005), Jocurile dinamice și deprinderile motrice, Ed. GMI, Cluj – Napoca.

Scarlat E. (1993), Educația fizică a copiilor de vârstă școlară, EDITIS, București.

Stănculescu V. (2004), Un nou concept pentru fotbalul de performanță, F.R.F, București.

Stănculescu V., Lăpușneanu I. (1967), Fotbal, jocul colectiv, Editura CNEFS, București.

Stănculescu V. (1982), Ghidul antrenorului de fotbal, Editura Sport – Turism, București.

Șchiopu U., Verza E. (1997), Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, Ed. a 3-a, București.

Șiclovan I. (1978), Teoria educației fizice și sportului, Editura Sport – Turism, Craiova.

Șiclovan I. (1984), Teoria și metodica antrenamentului sportiv, Editura Sport – Turism, București.

Todea F. (2002), Jocuri de mișcare, Ed. Fundației România de Mâine,București.

Verza E. (1981), Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Voica I., Rădulescu M. (1973), Exerciții fotbal, Editura Stadion, Craiova.

Anexe

ANEXA 1

Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la măsurătorile somatice

Clasa experimentală

Talia

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.1

S2 = S = C.V =%

Talia

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.2

S2 = S = C.V =%

Greutatea

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.3

S2 = S = C.V =%

Greutatea

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.4

S2 = S = =3,70 C.V =%

Clasa martor

Talia

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.5

S2 = S = C.V =%

Talia

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.6

S2 = S = C.V =%

Greutatea

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.7

S2 = S = =3,38 C.V =%

Greutatea

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.8

S2 = S = =4,14 C.V =%

ANEXA 2

Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la testarea motrică

Clasa experimentală

Alergare 25 m

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.9

S2 = S = =0,25 C.V =%

Alergare 25 m

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate 4,47%

Tabelul nr.10

S2 = S = =0,1 C.V =%

Săritura în lungime de pe loc

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.11

S2 = S = =5,83 C.V =%

Săritura în lungime de pe loc

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.12

S2 = S = =6,15 C.V =%

Abdomen 30”

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.13

S2 = S = C.V =%

Abdomen 30”

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.14

S2 = S = C.V =%

Flotări 30”

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.15

S2 = S = C.V =%

Flotări 30”

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.16

S2 = S = C.V =%

Rezistență 600 m

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.17

S2 = S = = 9,79 C.V =%

Rezistență 600 m

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.18

S2 = S = =8,78 C.V =%

Clasa martor

Alergare 25 m

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.19

S2 = S = C.V =%

Alergare 25 m

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.20

S2 = S = C.V =%

Săritura în lungime de pe loc

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.21

S2 = S = =3,34 C.V =%

Săritura în lungime de pe loc

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate 4,47%

Tabelul nr.22

S2 = S = =3,96 C.V =%

Abdomen 30”

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.23

S2 = S = C.V =%

Abdomen 30”

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.24

S2 = S = C.V =%

Flotări 30”

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.25

S2 = S = C.V =%

Flotări 30”

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.26

S2 = S = =0,95 C.V =%

Rezistență 600 m

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.27

S2 = S = = 9,8 C.V =%

Rezistență 600 m

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.28

S2 = S = = 9,11 C.V =%

ANEXA 3

Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate de la testarea tehnicii

Proba tehnică nr.1 Conducere – șut la poartă

Clasa experimentală

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.29

S2 = S = C.V =%

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.30

S2 = S = C.V =%

Clasa martor

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.31

S2 = S = C.V =%

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.32

S2 = S = C.V =%

Proba tehnică nr.2 Șut la poartă din lateral

Clasa experimentală

Tabel nr.33

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Tabel nr.34

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Clasa martor

Tabel nr.35

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Tabel nr.36

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Proba tehnică nr.3 Lovirea mingii cu capul

Clasa experimentală

Tabel nr.37

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Tabel nr.38

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Clasa martor

Tabel nr.39

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Tabel nr.40

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

ANEXA 4

Semne convenționale

Jucător

Jucător

Conducerea mingii

– direcția mingii (pasarea mingii)

-drumul jucătorului fără minge

minge

profesor

– jucător cu mingea

– jalon

Alte obiecte: