LUCRARE METODICO ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I [305151]
[anonimizat] I
Coordonator:
Prof.univ.dr. Rodica Maria Ilie Candidat: [anonimizat]. [anonimizat]
2019 – 2020
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
PREDAREA LITERATURII PRIN STIMULAREA CREATIVITĂȚII ȘI A GUSTULUI PENTRU LECTURĂ LA ELEVUL DIN CICLUL GIMNAZIAL
Coordonator:
Prof.univ.dr. Rodica Maria Ilie Candidat: [anonimizat]. [anonimizat]
2019 – 2020
CUPRINS
ARGUMENT 4
CAPITOLUL I
LITERATURA CA MODALITATE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII……………………………………..6
I.1. FUNCȚIILE LITERATURII 6
I.2. SPECIFICUL CREATIVITĂȚII………………………………………………………………………………………………. 8
I.3. PSIHOLOGIA PREADOLESCENTULUI…………………………………………………………………………………11
CAPITOLUL II …………………17
II.1.Lectura – Încercare de definire 17
II.2Influența lecturii asupra dezvoltării creativității și imaginației. 20
II.3. Influența lecturii asupra elevilor 21
II.4. IMPORTANȚA LECTURII ÎN VIAȚA ADOLESCENTULUI…………………………………………………….22
II.5. LECTURA, ABILITĂȚILE DE VIAȚĂ ȘI CREATIVITATEA…………………………………………………..24
II.6 METODE ȘI EXEMPLE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII………………………………………………….27
II.7 BARIERE ÎN DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII……………………………………………………………………..41
PARTEA a II-a
[anonimizat]. 1.IPOTEZA, OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII PEDAGOGICE 43
III. 2.DESCRIEREA RESURSELOR DE ORGANIZARE A CERCETĂRII 43
III. 3. METODE FOLOSITE 44
III.4. PROPUNERI PENTRU ELABORAREA UNEI DISCIPLINE OPȚIONALE TRANSCURRICULARE CENTRATE PE STIMULAREA CREATIVITĂȚII ELEVILOR PRIN STUDIUL SCHIȚELOR LUI CARAGIALE………………………………………………………………………………………………………………………………………58
III.5. INSTRUMENTE DE LUCRU FOLOSITE ÎN CERCETARE …………………………………………………………..68
III.6. [anonimizat]…………………….69
CONCLUZII ……………………………85
ANEXE……………………………………………………………………………………………………………………………………………..89
BIBLIOGRAFIE…… 115
ARGUMENT
Creativitatea este un atribut definitoriu al omului modern. [anonimizat], [anonimizat], iar creativitatea poate fi o metodă de răspuns în fața acestor provocări. Omul, [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]-i posibilitatea de maximizare a capacităților și aptitudinilor creatoare prin procesul învățării. Limba si literatura română ocupă un rol important în planul de învățământ, cu o contribuție majoră în formarea unei personalități autonome a elevilor. Prin natura ei, ora de limba și literatura română stimulează gândirea divergentă și imaginația creatoare, punându-l pe elev în fața unor situații diverse de a asocia cunoștințele dobândite cu experiența personală. Preocupările permenente pentru o exprimare corectă și expresivă, pentru crearea unor compoziții proprii și pentru interpretarea cât mai originală a unui text literar contribuie la dezvoltarea potențialului creativ, care există în fiecare elev. Un dascăl creativ va forma un elev creativ. Așa cum preciza Constantin Parfene, obiectivul disciplinei Limba și literatura română vizează problematica amplă implicată în ,,procesul însușirii teoretice și practice, conștiente și active a limbii române literare, ca instrument indispensabil de cunoaștere și de comunicare în diverse situații colocviale, pe de o parte, și familiarizarea elevilor cu literatura română, pe baza celor mai reprezentative modele de artă literară din diverse perioade ale dezvoltării acesteia, pe de altă parte” ¹. Așadar, această disciplină are în vedere un obiectiv complex deoarece contribuie la dezvoltarea tuturor laturilor conștiinței, prin dezvoltarea spiritului de observație, a imaginației, a capacității creatoare, la formarea deprinderilor de comunicare și a capacității de reprezentare culturală, achiziții care să îi permită să înțeleagă și să se facă înțeles în diverse contexte de comunicare scrisă sau orală.
Structurată în patru capitole, lucrarea Predarea literaturii prin stimularea creativității și a gustului pentru lectură la elevul din ciclul gimnazial propune o incursiune în lumea textului literar din punct de vedere științific și din perspectiva unui ……………………………….., cu scopul de a îmbogăți / stimula creativitatea și libertatea de exprimare , precum și de a largi orizontul cultural și de receptare a textului literar de către elevi.
În contextul în care demersul disciplinar promovat de curriculumul actual este axat, în mare parte, pe achiziția și interiorizarea unor concepte operaționale specifice, fără a crea o punte între lumea imaginată și structura afectivă, intelectuală și atitudinală a elevului, textul literar este insuficient explorat și valorificat la nivelul creativității.
Situarea elevului în centrul procesului instructiv-educativ și accentul pus de noile orientări curriculare pe dobândirea competențelor-cheie sunt aspecte esențiale care impun necesitatea regândirii proiectării curriculare pluri-, trans- sau interdisciplinar, pentru a răspunde exigențelor sociale, nevoilor și intereselor elevului.
Așadar, provocarea asumată în lucrarea de față este aceea de a promova, teoretiza și de a aplica studiul integrat al unor texte aparținând literaturii române pornind de la manualul școlar, cu expansiuni într-o disciplină opțională transcurriculară, pentru a consolida fundamentele culturale, creative cât și pentru a stimula gustul pentru lectură al elevilor și pentru a le dezvolta competențe necesare în vederea integrării și adaptării la exigențele societății contemporane.
Capitolul introductiv al lucrării are în vedere stabilirea unor analogii între funcțiile literaturii și creativitate, făcându-se o incursiune în psihologia preadolescentului cu manifestările lui specifice la nivel cognitiv , creativ, imaginativ și de interes, precum și o analiză a specificului creativității la copilul de 10-14 ani.
Capitolul al doilea aduce în prim-plan dezvoltarea și încurajarea creativității prin lectură, stabilindu-se o legătură intrinsecă între lectură, abilitățile de viață și creativitate, accentul fiind pus pe metodele și exemplele concrete de stimulare a creativității și a gustului pentru lectură.
Fundamentarea metodică a lucrării este cuprinsă în capitolul al treilea care propune o parte teoretică și una practică/aplicativă a unei orientări didactice menite a dezvolta și susține gustul și plăcerea pentru lectură.
CAPITOLUL I :
LITERATURA CA MODALITATE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII
I.1. FUNCȚIILE LITERATURII
Teoreticienii literari au remarcat caracterul variabil al funcțiilor literaturii. Scopurile literaturii se schimbă periodic, astfel că s-a ajuns la constatarea că între modul de existență al oamenilor și literatură există o legătură directă. În eseul Funcția socială a poeziei , T.S. Eliot evidențiază faptul că în Antichitate existau scrieri și descântece care erau utilizate în ritualurile religioase pentru a îndepărta deochiul, pentru a vindeca oamenii de anumite boli, pentru a îmbuna demonii. Mai târziu, prin circulația textelor dintr-o zonă în alta, se impune o limbă unitară și un sistem de valori general acceptat, ceea ce atribuie literaturii funcția de păstrare și consolidare a coeziunii colectivităților umane.
Unul dintre filosofii Antichității, Platon, remarcă funcția educativă a artei, căci aceasta constituie un mijloc de modelare a personalității indivizilor. De aceea, scopul artei nu trebuie să fie plăcerea, ci cunoașterea bazată pe adevăr și rațiune. Aristotel consideră că poezia are rolul de a purifica emoțiile prin catharsis, dar, în același timp, conform concepției hedoniste, oferă plăcere, distracție, contribuind, astfel, la atingerea fericirii. Se naște o dispută legată de utilitatea și plăcerea literaturii, despre care Horațiu spune că trebuie să încânte și să instruiască („docere et delectare”): Scopul și-ajunge acel ce-mbină folos cu plăcere,/ Deopotrivă-ncântând și la fel instruind cititorul .
Potrivit lui Wellek și Warren, literatura nu poate fi percepută nici ca utilitate, nici ca plăcere deoarece literatura este, în același timp, și utilitate, și plăcere: Când o operă literară funcționează cu success, cele două «note», cea de plăcere și cea de utilitate, nu trebuie numai să coexiste, ci să și fuzioneze.
Mai târziu, artele sunt considerate mijloace de cunoaștere, dobândind astfel funcție culturală și funcție cognitivă, așa cum precizează Liviu Petrescu: Arta are drept obiect să ne conducă la cunoașterea noastră înșine, prin relevarea tuturor gândurilor noastre, chiar și a celor mai secrete, a tuturor tendințelor, virtuților, viciilor, a părților noastre ridicole, la perfecționarea ființei noastre.
Pe de altă parte, literatura nu constituie doar o formă de cunoaștere, ci este și o formă de propagare a anumitor atitudini sau concepții despre viață. În prezent, printr-o abordare modernă, actuală, originală, lipsită de monotonie și banalitate, se poate atribui o nouă funcție literaturii: sursă de formare a unor abilități de viață (de comunicare, sociale, cognitive, de autocunoaștere, practice, de autoîngrijire etc.). Contactul dintre cititor și text este un bun prilej de a decodifica mesajul transmis cu scopul formării unor concepții, abilități, atitudini. Lectorul-elev receptează textul în felul său propriu, conform propriei sensibilități, în funcție de experiențele anterioare de lectură, dar mai ales ghidându-se după demersul proiectat de către profesor. Elevul trăiește și gândește în universul operei, dacă este atras prin metode originale. În acest mod, literatura reunește toate funcțiile prezentate anterior în diacronie. Lecturile școlare pot genera abililități de viață prin stimularea interesului lectorului. Acest demers, de formare a abilităților de viață, este unul inițiatic, asemenea unei călătorii, în care experiențele de lectură constituie probe pe care lectorul-elev le are de parcurs. Elevul parcurge traseul maturizării treptate prin trecerea de la statutul de lector inocent ⁵ (cel care realizează un prim nivel de lectură, interesul căzând pe reacțiile personale în fața textului), la cel de lector eficient (capabil să înțeleagă holistic semnificația unei opere literare), pentru ca, în final, să devină lector competent (cititorul cu o bogată experiență de lectură).
Funcția artistică a operelor pentru copii are trei coordonate principale (Ion Pascadi – Niveluri estetice):
coordonata cognitivă sau informativă – opera ce comunică informații transmise printr-un cod și organizate intr-un mesaj artistic.
estetică – valorificare a virtuților estetice ale limbajului. Pe lângă cele 4 categorii estetice fundamentale (frumosul, urâtul, comicul, tragicul) există subcategoria specifică literaturii pentru copii – grațiosul, duiosul, miniaturalul.
formativă – mesajul artistic al operei, în varietatea semnificațiilor sale receptate de către copii, semnificații la care se ajunge prin ieșirea din planul abstract al textului literar și analogia dintre tema și motivele operei și viață, adăugându-se situații din existența cotidiană a copilului. Ele vor contribui la educarea acestora conform unor virtuți morale alese.
I.2. SPECIFICUL CREATIVITĂȚII
Conceptul de creativitate își are originea în cuvântul latin creare care înseamnă zămislire, făurire, naștere. Într-o accepțiune foarte largă, creativitatea constituie un fenomen general uman, forma cea mai înaltă a activității omenești. Privită din perspectiva specific psihologică, creativitatea apare în patru ipostaze : ca produs ; ca proces ;ca disponibilitate, potențialitate general umană; ca o capacitate și abilitate creativă – ca dimensiune complexă de personalitate.
Creativitatea ca produs are drept caracteristici esențiale ( ale produsului creator) ,pe de o parte, noutatea și originalitatea lui, pe de altă parte, valoarea, utilitatea socială și aplicabilitatea.Educarea creativității elevilor este o preocupare generată nu de o modă didactică, ci de necesitățile timpului actual. Dinamica din domeniile activității umane , cu dezvoltările inerente ale științei și tehnicii, cu apariții de noi direcții ale cercetării, reclamă indivizi creatori, rapid adaptabili unei societăți aflate in progres continuu.
Creativitatea nu se rezumă doar la capacitatea de a realiza produse originale, noi; în învățământul gimnazial , nu se pune problema de a forma creatori de valori originale, cât este vorba de a forma și cultiva trăsături care vor permite manifestări creatoare : inițiativă, perseverență în căutarea de soluții , curiozitate, originalitate în emiterea și susținerea unor puncte de vedere etc.
Unii psihologi formulează definiții reducționiste , prin asimilarea creativității cu alte fenomene psihice ( capacități, aptitudini, rezolvare de probleme, inteligență etc). Pentru J.P.Guilford, creativitatea și rezolvarea de probleme nu se deosebesc prin nimic între ele. În mod fundamental, ele reprezintă unul și același fenomen. Manualele recente de psihologie consideră creativitatea un caz particular al rezolvării problemelor.
Principalii factori ai creativității sunt:
a) Receptivitatea față de probleme, manifestată ca atitudine deschisă față de experiențe, sensibilitatea față de nou constituie un factor favorizant al creativității. Asociate acestui factor, pot fi enumerate și alte trăsături intelectuale precum : curiozitatea, toleranța față de ambiguități, revolta contra unor cunoștințe și practici învechite.
b) Fluiditatea gândirii se referă la producția de idei ce se poate manifesta la nivel ideațional, expresional, asociațional , lexical etc.
c) Flexibilitatea gândirii reprezintă capacitatea de a trece cu ușurință de la un domeniu de reflecție sau acțiune la altul, conex sau aleator ; capacitatea de a varia perspectiva față de un lucru, un proiect ;de a schimba unghiul de vedere ;capacitatea de investigare în direcții multiple ; posibilitatea comutării rapide și facile , de centrare și descentrare asupra uneiprobleme.
De multe ori, produsele creative rezultă și dintr-o plasare a lucrurilor în noi perspective , după cum persoanele cu mare variabilitate și flexibilitate se remarcă printr-un potențial creativ sporit.
Potrivit teoriei factoriale asupra creativității , J.P. Guilford considera că la baza acesteia stă gândirea divergentă. Acest tip de gândire se definește prin producția de soluții multiple pentru aceeași problemă. Prin opoziție cu aceasta, funcționează și gândirea convergentă, comună majorității oamenilor, potrivit căreia se caută o singură soluție pentru mai multe probleme de același gen , adoptându-se formula, șablonul, rețeta sau algoritmul.
Gândirea convergentă Gândirea divergentă
Problema 1–––––-► Aceeași soluție Problema Soluția 1
Problema 2 Soluția 2
Problema 3 Soluția 3
Problema N Soluția N
d) Originalitatea reprezintă capacitatea de a da soluții noi, nemaiîntâlnite , de cele mai multe ori remarcabile prin noutate și simplitate , prin rezultatele ce restructurează universul nostru de înțelegere, introduc noi paradigme – cu efecte explozive pentru progres.
e) Capacitatea combinatorie sau bisocierea se referă la aptitudinea de a combina două sau mai multe idei, lucruri, fenomene pe care alții nu au avut curiozitatea sau abilitatea de a le asocia, fiind aleatorii, îndepărtate .
f) Capacitatea ideativ- perceptivă poate fi tradusă, in termeni neacademici prin aptitudinea ‟ de a vedea cu ochii minții‟.
În ultimii ani, psihologul american Howard Gardner , a adus o contribuție importantă la descifrarea mecanismelor creativității , prin teoria sa referitoare la inteligențele multiple și formele creativității.
În tabelul de mai jos, prezentăm cele două concepte :
Inteligențe multiple Forme ale creativității
I.3. Psihologia preadolescentului
La iesirea din copilărie și începutul adolescenței, ca și în tot decursul acestei perioade, avem în fața noastră dezvoltarea impetuoasa a unei personalități cu trăsături în plină formare. Preadolescența este o perioadă importantă a dezvoltării umane, perioada de numeroase și profunde schimbări biologice, fizice, psihice, morale etc, perioadă a dezvoltării, în care dispar trăsăturile copilăriei, cedând locul unor particularități complexe si foarte bogate, unor manifestări psihice individuale specifice.
Aspectul exterior se caracterizează prin lipsa de armonie, mâinile fiind mai lungi decât trunchiul, nasul disproporționat în raport cu fața, întreaga conformație lăsând impresia unei ființe deșirate. Se constată schimbări evidente la nivelul vieții psihice. Actele de autoritate ale părinților sunt cu greu suportate, fiind supuse unui acut discernământ critic dacă nu sunt întemeiate și necesare. Se mainfestă o schimbare în comportamentul copilului, ce ar avea următoarea explicație: până în această perioadă, cunoștințele părinților, în majoritatea cazurilor, au fost suficiente pentru lămurirea diferitelor probleme din viața copilului, iar capacitatea intelectuală a acestuia era înca puțin dezvoltată pentru a-și da seama de unele insuficiențe ale părinților. Acum însa, venind în contact cu variate și profunde cunoștințe, iar gândirea dezvoltându-se la capacitatea realului, insuficiențele părintești nu mai trec neobservate. La această vârstă se dezvoltă conștiința de sine, preadolescentul fiind animat de dorința de a-și cunoaște propriile sale posibilități, pentru a-și da seama în ce măsură poate fi util celor din jur. Idealul preadolescentului este de a deveni un om util societății, cu o înaltă conștiință a datoriei, în orice domeniu ar activa (științific, literar, artistic, tehnic etc). În procesul dezvoltării conștiinței de sine un loc central revine statornicirii autoaprecierii. Cercetările psihologice demonstrează că particularitățile autoaprecierii preadolescenților au impact asupra tuturor laturilor vieții lor: asupra stării emoționale și relațiilor cu anturajul, asupra dezvoltării capacităților creatoare și satisfacției de pe urma rezultatelor propriei activități. Rezultatele cercetărilor demonstrează că la preadolescent autoaprecierea este instabilă. Ea mereu variază de la nivelul maxim la cel minim: preadolescentul e predispus să se considere fie geniu, fie nulitate, o a treia situație pentru el nu există. Copiii aflați la această perioadă, de obicei, nu fac distincție între aprecierile unor laturi aparte ale personalității lor și propria persoană luată în ansamblu, aprecierea lor este „suprageneralizată” – orice amănunt poate să schimbe din rădăcină atitudinea față de sine. Preadolescentul trebuie să fie în ochii proprii foarte deștept, frumos, foarte viteaz, foarte capabil etc; dacă el e nevoit să recunoască că măcar ceva la el nu e în ordine, nu e la nivelul necesar, în asemenea caz părerea despre sine scade și dintr-o dată la toate pozițiile. O astfel de autoapreciere mobilă și contradictorie la vîrsta preadolescentă este firească și într-o anumită măsură chiar necesară. Pe de o parte, ea reflectă schimbările calitative bruște în structura întregii personalități în această perioadă, iar pe de altă parte – permite trecerea la o etapă nouă, matură de dezvoltare a personalității. Sunt evidențiate stadiile preadolescenței, în care poate fi urmărită geneza autoaprecierii personalității. Astfel, la primul stadiu al preadolescenței (10 -11 ani), pe copil îl caracterizează o atitudine foarte specifică față de sine (acceptarea eu-lui). Circa 34 % de băieți și 26 % de fete își fac caracteristici pe deplin negative. Deși circa 70 % de preadolescenți constată că ei posedă nu numai trăsături negative, ci și pozitive, în aprecierile lor se observă prevalarea evidentă a trăsăturilor și formelor de comportare negative. Unii preadolescenți subliniază în mod deosebit că au multe neajunsuri și le place la sine numai o trăsătură. Adică, caracteristică preadolescenților mici le este propriu un cadru emoțional negativ. De remarcat că la copii se evidențiază o necesitate acută de a se autoaprecia și, în același timp, emoții în legătură cu nepriceperea de a se aprecia.
La stadiul al doilea al perioadei (12-13 ani), pe lângă propria acceptare generală, se păstrează atitudinea situativ-negativă a copilului față de sine, care descoperă dependența de aprecierile celor din jur (înainte de toate din partea semenilor). În același timp, atitudinea critică a preadolescentului față de propria persoană, frământările de pe urma nemulțumirii de sine sunt însoțite de actualizarea necesității de respect de sine, atitudine general-pozitivă față de sine ca personalitate. La stadiul al treilea (14-15 ani) ia naștere autoaprecierea operativă, care determină atitudinea preadolescentului față de sine și în prezent. Această autoapreciere se bazează pe confruntarea de către preadolescent a particularităților personalității, conduitei sale cu anumite norme, care apar ca forme ideale ale personalității sale. În preadolescență se întâlnește adesea neîncrederea în forțele proprii ca o reflectare directă a părerii modeste despre sine, cu care preadolescentul a reușit să se împace. În acest caz , el acceptă orice pedeapsă ca pe una firească, meritată, exagerează neajunsurile sale, iar succesul (care, bineînțeles, îl bucură) îl consideră drept un cadou nemeritat al destinului. O astfel de autoapreciere se formează în cazul unui tip de apreciere strict determinat din partea anturajului, înainte de toate din partea părinților și învățătorilor, când față de copii sunt înaintate cerințe drastice, lui în permanență i se atrage atenția asupra neajunsurilor și greșelilor. Neîncrederea în propriile puteri poate fi generată și de alte cauze. În asemenea caz, timiditatea care bate la ochi printr-o autoapreciere joasă denotă pretenții foarte înalte. O astfel de autoapreciere, conflictuală în esența sa, ia naștere ca rezultat al însușirii unei aprecieri inițiale ambigue și contradictorii de către cei din jur, apreciere care unește, pe de o parte tendințele și cerințele foarte înalte ale maturilor față de preadolescent concomitent, pe de altă parte reprezentarea pesimistă despre posibilitățile lui. De remarcat că această contradicție nu este sesizată la maturi și aprecierea ambiguă este pentru preadolescent ba o latură, ba alta a sa, indiferent de succesele și insuccesele reale. La astfel de elevi se dezvoltă, adesea „disconfortul succesului”, care exteriorizat se exprimă prin reacția paradoxală, neadecvată la succes: preadolescentul uneori se fâstâcește și chiar e nemulțumit, succesul îl derutează. Deosebirea dintre cele două tipuri descrise de autoaprecierea joasă se manifestă în atitudinea elevilor față de succesele și insuccesele semenilor. Preadolescenții cu autoaprecierea de primul tip se raportează, de obicei, față de succesele și insuccesele semenilor în mod adecvat, în timp ce preadolescenții cu autoaprecierea de tipul al doilea tind să devalorizeze pe toate căile succesul colegului, se bucură cînd acesta are insuccese. El apare la preadolescent în cazul în care, în autoaprecierea sa se ciocnesc pretenții foarte înalte și o puternică neîncredere în sine. De menționat că reacțiile emoționale negative sunt adesea orientate spre acela care îi indică elevului greșelile – vinovați sunt considerați toți numai el nu. Sentimentul nemulțumirii, încercat de el, se manifestă în agresivitate, în refuzul de a îndeplini cerințele maturului, în încălcarea demonstrativă a disciplinei. O asemenea reacție neadecvată la insucces ia naștere, de obicei, ca rezultat al unei anumite educații, când cei din jur încă din copilărie îl laudă peste măsură pe copil. Cercetările demonstrează că copiii cu trăiri afective apărute pe baza conflicului dintre autoapreciere și pretenții, posedă și forme afective corespunzătoare de comportarment, a căror păstrare îndelungată duce la consolidarea acestora și pot deveni trăsături stabile de caracter .
Apariția autoaprecierii stabile în ceea ce privește sfera morală și calitățile propriei personalități devine factorul de primă importanță al dezvoltării elevilor la sfîrșitul vârstei adolescentine. Relațiile preadolescentului cu adulții și cu semenii , interacțiunea cu maturul este unul dintre factorii de primă importanță ai dezvoltării personalității preadolescentului. Tipul de relații cu maturii care a existat în copilărie (și care reflectă situația inegală a copilului în raport cu ei) devine pentru preadolescent inacceptabilă, care nu corespunde reprezentării lui despre nivelul propriei maturități. Drepturile maturilor sunt limitate, iar cele proprii sunt extinse. Preadolescentul pretinde respectarea personalității lui și a demnității omenești, încredere și oferirea independenței, o anumită egalitate în drepturi cu maturii, și se străduiește să obțină recunoașterea de către ei a acestei situații. Diferitele forme de nesupunere și protest din partea preadolescentului sunt un mijloc de a înlocui tipul precedent de relații cu maturii cu unul nou, specific pentru relațiile maturilor. Apariția la preadolescent a sentimentului propriei demnități și necesității de a i-l recunoaște cei din jur generează o problemă întru totul nouă a drepturilor maturului și preadolescentului în cadrul relațiilor reciproce. Forma reușită de trecere la noul tip de relații e posibilă în cazul maturul dă dovadă el însuși de inițiativă sau, luând în considerație cerințele preadolescentului, își restructurează atitudinea față de el. Condiția constă în lipsa la matur a atitudinii față de preadolescent ca față de copil. Un șir de momente esențiale favorizează, totuși, menținerea atitudinii de mai înainte și anume: statornicia situației sociale a preadolescentului: el a fost și rămîne elev; dependența lui materială deplină de părinți, care în paralel cu învățătorii apar în rolul de educatori; deprinderea maturului de a orienta și a controla copilul; menținerea la preadolescent, în special la început, a unor trăsături de copil la înfățișare și în conduită, lipsa la preadolescent a deprinderii de a acționa independent. La statornicia interacțiunilor preadolescentului cu maturii pot apărea contradicții. Julian Melgosa examinează trei variante ale dezvoltării contradicției: pentru prima variantă este caracteristică aprofundarea contradicției și înăsprirea conflictului, care poate dura foarte mult. Aceasta apare în cazul divergenței totale a tendințelor maturului și năzuințelor preadolescentului, cînd maturii consideră pretențiile preadolescentului la o mai mare independență și stimă drept neîntemeiate, iar preadolescentul la rîndul său, protestează sub diferite forme împotriva stilului vechi de atitudine față de el din partea maturilor. Într-o asemenea situație, negativismul preadolescentului poate deveni de neînduplecat și global ceea ce, la rîndul său generează un șir de consecințe negative în formarea personalității lui; apariția tendințelor agresiv-despotice de răspuns, falsității, conformismului etc.
La preadolescent, dezvoltarea psihică este polimorfă și discontinuă, este dependentă de factorul timp și se desfășoară etapizat. În aceste faze, echilibrul alternează cu dezechilibrul, transformările bruște și spectaculoase alternează cu perioade de calm, relaxare și acceptare.
Inteligența este privită ca o formă superioară de adaptare și, în acest sens, creativitatea are un rol esențial .
CAPITOLUL II
Motto:„Cărțile sunt cei mai tăcuți și constanți prieteni; sunt cei mai accesibili și înțelepți consilieri și cei mai răbdători profesori”. (Charles W. Eliot)
„Cetim ca să trecem examene (deci lectura studiu), ca să omorâm timpul (deci lectura de loisir) sau cetim din profesiune (deci lectura informativă). Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument de informație sau de contemplație”.(Mircea Eliade)
Eveniment educativ, cultural și social, lectura cărților devine în zilele noastre o activitate la îndemâna tuturor, și după cum cerințele societății o impun, ea trebuie să se constituie o activitate cotidiană fundamentală, deoarece contribuie la îmbogățirea vieții fiecăruia dintre noi. Dar, pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică și, mai mult, ca plăcerea de a citi să devină o necesitate dorită și trăită, ea trebuie cultivată înainte chiar de învățarea alfabetului, prin preocuparea permanentă a părinților de a-și obișnui copiii cu frumusețea inegalabilă a lecturilor de basme și povestiri.
II.1 Lectura – încercare de definiție
Lectura reprezintă un fenomen, deopotrivă social și psihologic, atingând categorii diverse ale populației, cu niveluri diferite de posibilități și pregătire profesională, de cultură. În orice caz, lectura înseamnă, în primul rând, un proces de comunicare: „toate sensurile termenului de lectură includ semnificația de transmitere și comunicare”.
Lectură (lat. Lectura = „citire”), în sens tradițional etimologic, înseamnă descifrarea sistemului de semne scrise care constituie un text și înțelegerea (decodarea) ansamblului de elemente comunicate în acest fel. Pornind de la acest înțeles general acceptat, cuvântul a căpătat și sensul de interpretare a unui text literar. Capacitatea de a crea mai multe puncte de vedere cu privire la scriere, de a judeca și înțelege în mai multe feluri provine din caracterul ei multifuncțional, din diversitatea nivelurilor și mesajelor cuprinse. Una dintre trăsăturile constitutive ale literaturii fiind tocmai diversitatea mesajelor, ambiguitatea înțelesului, caracterul său de operă deschisă, spre deosebire de scrierile științifice, de pildă, rezultă că lectura (inclusiv în sensul de interpretare) este etapa finală, de o indiscutabilă importanță, a existenței operei. Nu există lectură, ci doar relectură, întrucât sensurile găsite în procesul decodării textului nu sunt întâmplătoare, ci guvernate de preconcepții, informații anterioare, nivel cultural ș.a.
Prin lectură, omul încearcă să capteze și să descifreze un mesaj care, ca în orice sistem de comunicare, înseamnă determinarea unui sens, a unei semnificații. Această receptare nu se reduce numai la perceperea exactă a unui text; ea declanșează multiple procese psihice. În primul rând, un proces de actualizare a vechilor cunoștințe, dar și de noi asocieri, datorate ideilor cuprinse într-un text. În al doilea rând, lectura determină judecăți și raționamente care consolidează sau duc la descoperirea de noi adevăruri. În al treilea rând, descifrarea semnificației unui text înseamnă tot atâtea răspunsuri afective care se traduc prin sentimentul de mulțumire sau o stare de desfătare ori nemulțumire, insatisfacție, plictiseală”.
Cea mai importantă parte mentală pentru copii este abilitatea de a-și imagina. Cărțile îmbunătățesc imaginația copilului, imaginație care se va transforma în creație o dată cu trecerea la alte etape ale vieții, presupunând chiar maturizare .
Copilul trebuie să perceapă cartea ca pe un domeniu care merită să fie cucerit, ca pe un prieten mereu alături de el, un prieten care îi vorbește, îi dă sfaturi bune și care nu-l trădează niciodată.
La vârsta copilăriei, dorința de cunoaștere este evidentă, întrebările despre mediul din jurul lor și nu numai se regăsesc pe buzele lor și în acea sclipire din ochi care nu poate fi trecută ușor cu vederea. Cărțile se vor prezenta astfel ca adevărați îndrumători în încercarea de a oferi răspunsuri dilemelor , ajutându-i astfel să înțeleagă treptat că există o ordine a lucrurilor.
La vârsta preșcolară, lecturile mamei sau ale tatălui, în anumite momente ale zilei, îndeosebi înainte de culcare, constituie cea mai bună modalitate de a stabili primele contacte cu lumea cărților. Poveștile, povestirile din lumea păsărilor sau animalelor ,ori cele având ca eroi copii de vârstă apropiată, cu care deseori copilul se poate identifica, este genul de literatură menită să încânte copilăria.
În acest scop toți cei implicați în educația copilului și cu precădere cadrele didactice trebuie să le stimuleze interesul pentru lectură încă de la vârsta școlară mică abordând diferite metode care să-i motiveze în procesul de apropiere față de carte, față de cuvântul scris.
Cartea este un mister după care se ascund mii și mii de cunoștințe ce li se destăinuie cu fiecare zi ce trece. Cartea ghidează tinerii cititori să găsească, să înțeleagă și să aprecieze frumusețea limbii române și a creațiilor literare, dobândind cunoștințe generale pentru a înțelege și descifra misterele vieții, făcând conexiuni între aspecte ale vieții și creații scrise.
Astfel , la orele de limba și literatura română, putem aprofunda prin lectură suplimentară introducându-i pe copii în lumea poveștilor, a basmelor, a legendelor, proverbelor și zicătorilor și nu în ultimul rând, a poeziei.
Legendele și basmele au întotdeauna mult succes. Ele descriu conflicte si dificultăți care au ecou în inconștientul copiilor din toate țările și din toate epocile. Aproape întotdeauna va fi vorba de cineva sărac, amabil, micuț, care va sfârși prin a fi învingătorul unuia mult mai mare și mult mai rău, deseori prin șiretenie, vivacitate sau inteligență. Întâmplările sau evenimentele întâlnite în paginile cărților îi hrănesc copilului imaginația. Ele îl antrenează să urmărească o desfășurare logică în care anumite acțiuni ajung la consecințe așteptate sau surprinzătoare. Trezindu-i inteligența și imaginația, ele îl ajută să vadă mult mai clar în el însuși temerile sale inconștiente și conflictele sale interioare pentru că personajele trec prin aventuri în care copilul se poate încrede în el. Acesta se identifică cu personajele, în special cu cele pozitive, fiind astfel fericit pentru că cei buni triumfă.
II.2 Influența lecturii asupra dezvoltării creativității și imaginației
Pe lângă satisfacțiile ce le aduce orice fapt inedit, a citi o carte înseamnă un prilej unic de reflecție; ea îndeamnă la introspecție, angajează valori formativ – educative care își pun amprenta asupra întregului comportament al cititorului. Din aceste motive, cititul reprezintă unul dintre cele mai de preț instrumente ale activității intelectuale. El ar trebui să figureze printre cele mai răspândite și intense activități ale omului contemporan, nevoit să facă față unei adaptări dinamice la cerințele mereu noi ale societății. Prin aspectele cognitive, educative și formative, lectura devine un mecanism esențial care pune în mișcare creativitatea gândirii, interesul și dragostea pentru cunoaștere, spiritul de observație și investigație, precum și latura sensibilă a personalității copilului.
Nu trebuie ignorate radioul, televizorul sau calculatorul, dar spre deosebire de aceste surse informaționale și de culturalizare trebuie să spunem că nimic nu poate înlocui cartea. Piesa de teatru, filmul, emisiunile radio și televizorul ne impun un ritm de urmărire, înțelegere, ne împiedică să insistăm asupra unor momente care ne-au interesat sau care ne-au plăcut mai mult. O carte te trimite și la alte cărți și ele toate formează baza trainică a culturii noastre.
Paul Cornea spunea în lucrarea sa Introducere în teoria lecturii că „…nici computerul, nici televizorul nu vor duce la dispariția cărții, că lectura va continua să joace un rol cardinal în viața oamenilor, că accelerarea progresului tehnic va fi mereu însoțită de remedierea compensatoare a unui spațiu liber pentru închipuire, visare și căutare de sens… Cred, vreau să cred că vom continua să citim chiar dacă nu vor mai fi cărți. O vom face, la nevoie, pe ecrane portabile sau fixe, de buzunar ori de mari dimensiuni, dar vom continua s-o facem câtă vreme vom persevera să gândim și să producem bunuri simbolice.”
Numai cel căruia i s-a insuflat în copilărie gustul pentru lumea minunată a cărții va căuta și își va găsi timp pentru această activitate de minte și suflet.,,Căci nu e alta, mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărților” (Miron Costin).
II.3 Influența lecturii asupra elevilor
Lectura dezvoltă vocabularul elevilor, apelează la imaginația lor, mobilizează procesele intelectuale și duce la creșterea capacității de participare emoțională la propria acțiune de creație.
Lectura duce la dezvoltarea proceselor intelectuale superioare celor de tip reproductiv, în mod deosebit a proceselor memorial-logice, a imaginației și a gândirii creatoare.
Dezvoltarea gustului pentru lectură sau, altfel spus, de trezire și educare a interesului, se realizează, prin acționarea asupra raportului dintre obiect și necesitate, asfel încât obiectul – în cazul nostru cartea – sã răspundă unei necesități intelectuale și afective a copilului. Această acționare nu impune existența unui anumit nivel de instruire din partea părinților, dar solicită tuturor conștiința clară asupra importanței lecturii în dezvoltarea deplină a copilului și preocuparea de a-i trezi interesul pentru această activitate.
Că este așa, este suficient să ne gândim la modelul Smarandei Creangă, mama marelui nostru scriitor care, în inegalabilele sale Amintiri din copilărie notează: „și când învățam eu la școală, mama învăța cu mine acasă și citea acum la ceaslov, la psaltire și Alexandria mai bine decât mine și se bucura grozav când vedea că mă trag la carte” . Odată cu învățarea scrisului și a cititului, cartea devine un bun accesibil copilului. Efortului stimulativ pentru lectură pe care-l cultivă părinții i se adaugă efortul sistematic al școlii, din acest moment, lectura devine calea directă și sigură pentru însușirea formelor și nuanțelor gândirii ca și pentru exprimarea cu claritate și precizie a ideilor proprii. La vârsta primei școlarități, părintele va urmări lecturile recomandate de învățător. Lectura făcută de părinte, discutarea cărților citite, dotarea bibliotecii personale constituie câțiva pași ai unei campanii pedagogice a familiei pentru a cultiva în copil gustul pentru lecturã.
În ciclurile școlare, elevii dobândesc cunoștințe care pun bazele culturii către care aspiră un număr însemnat de tineri. Cultura generală nu se asigură prin simpla memorare a conținutului manualelor școlare, nici prin răsfoirea fugară a ziarelor, ci cu atât mai mult, prin lecturi reconfortante.
O categorie de elevi de care școala trebuie sã se ocupe cu prioritate o reprezintă elevii care citesc prea mult și fără discernământ, neglijând pregătirea lecțiilor și/sau frecventarea cursurilor. În condițiile actuale ale invaziei audiovizualului și internetului în viața noastră, acești elevi devin o raritate.
Cei mai multi dintre elevi citesc puțină literatură și, de cele mai multe ori, nu literatură bună, ci cărți de duzină, cu coperte frumos colorate și cu titluri scrise cu litere aurii, nemaivorbind de conținutul, limbajul și erotismul excesiv prezent în pagini întregi.
Lectura operelor literare, ca mijloc de instruire și educație, are o importanță deosebită în pregătirea tinerilor la intrarea în viață, în alegerea profesiunii și a modelului de urmat.
Andre Maurois stabilește următoarele modalități de lectură: lectura-informație, lectura-distracție, lectura-refugiu (ca formă de evaziune), lectura-plăcere, lectura-cultură, lectura-existență. Lor li se pot adăuga, cu eventuale suprapuneri, lectura de întreținere, de îmbunătățire a profesiei, lectura ca recreere, divertisment, cale spre cunoașterea culturală sau știintifică, lectura-curiozitate etc. Ca alte forme se pot aminti, de asemenea, lectura-drog și lectura-tranchilizant, privite ca valori terapeutice.
Cititorul poate fi pasionat, cel care străbate fără alegere tot felul de cărți și trăiește din influența și modelul lor, ocazional, dar cu formație multilaterală, cititorul cu pasiuni de etalare a cunoștintelor, cititorul analist, cititorul-filosof, cu tendințe de critic de idei, cititorul snob, cititorul la care literatura devine materie școlară ( și este nevoit să parcurgă o listă de lecturi orientative) etc.
II.4 Importanța lecturii în viața adolescentului
Lectura în viața adolescentului este primordială pentru că îl formează așa cum nimic altceva nu cred că reușește. Din păcate tot mai puțini adolescenți citesc lectură particulară în timpul lor liber. Unii din lipsa timpului, altora pentru că nu le place această activitate, iar alții sunt atrași de calculator și de alte activități , în detrimentul cărților. Dacă un tânăr nu citește este în primul rând vina părinților. Copiii trebuie învățați încă de mici cu acest obicei. Uneori chiar obligați. Pentru că un copil neîndrumat, foarte rar va face o astfel de activitate din propria inițiativă, de aceea este bine să le insuflăm de mici copiilor iubirea pentru lectură.
Un copil neîndrumat de părinți foarte târziu își va cunoaște vocația și pasiunea pentru ceva, de aceea este bine să facem tot ce ne stă în putință pentru a călăuzi copilul către activități care să îl formeze frumos ca om. Dacă sportul și dansul mențin sănătatea fizică și îi fac disciplinați, lectura are mult mai multe beneficii.
II.5 Beneficiile lecturii asupra adolescentului
Cititul îmbogățește vocabularul. Nu este niciun secret faptul că există mulți adolescenți care au dificultăți în exprimare și nu cunosc sensul multor cuvinte, iar lectura ajută adolescentul să se exprime, îl învață cuvinte noi, sensuri și informații noi.
Lectura lărgește orizonturile. În momentul în care copilul citește mai multe cărți, află lucruri nebănuite, lucruri pe care ar vrea să le trăiască, întâmplări și locuri pe care ar vrea să le cunoască. Și astfel adolescentul devine mai ambițios, mai creativ și își va dori să reușească în viață,va învăța să privească lucrurile din mai multe unghiuri și nu va mai fi închistat/limitat.
Cititul face bine sufletului și psihicului. Lectura unei cărți aduce liniște interioară, aduce odihnă, deconectarea de la gândurile de zi cu zi și, în plus, este și o terapie pentru adolescent. Dacă acesta suferă, cititul îl va ajuta să se sustragă de la zbuciumul său, va descoperi noi posibilități astfel încât , eliberându-și creierul de stres, va găsi soluții. Cititul vindecă, iar cartea înseamnă relaxare și plăcere.
Lectura îmbogățește cultura generală. Foarte mulți dintre cei care citesc au o cultură generală demnă de invidiat. Școala nu reușește să acopere tot ceea ce ar trebui să știm, ea nu va putea niciodată să aducă la cunoștință toate informațiile din varii domenii, de aceea este esențial să citim . De cele mai multe ori, autodidacții sunt mai evoluați și mai conștienți de ceea ce îi înconjoară decât cei care au mers pe un singur fir al educației.
Cititul face viața mai frumoasă și mai ușoară. Un adolescent care citește va lua din cărți tot ceea ce îl interesează și va folosi acele informații în viața de zi cu zi. Acele detalii îl pot scăpa dintr-o încurcătură , îl vor face să fie apreciat și îi vor spori șansele de reușită prin raportare creativă la diverse situații de viață.
Lectura educă și disciplinează. În toate cărțile sunt personaje bune și personaje negative ; aproape în orice carte vedem că oamenii răi, cu multe defecte sau apucături nefaste, sfârșesc rău. Pe principiul : binele învinge răul, tânărul va învăța că prin tertipuri și răutate nu va ajunge nicăieri. Prin urmare, datorită cărților își va dori să fie bun, drept, muncitor.
Cititul evidențiază omul. Un tânăr care citește se va putea integra oriunde și în orice grup, iar datorită cunoștințelor sale va putea să poarte orice discuția și va reuși să se facă plăcut și apreciat. Cartea oferă tânărului o strălucire aparte.
Cărțile fac cunoscută iubirea. Cred că pentru prima dată în viață adolescentul descoperă iubirea din cărți și astfel el va descoperi toate fețele ei. Citind, tânărul va fi îndrăgostit de iubire, își va dori iubirea în viața lui, va lupta pentru ea și va ști cum să o păstreze în viața lui, punând accent mai mult pe sentiment.
Cititul te ajută să cunoști viața. În cărți sunt dezbătute toate problemele omului, toate riscurile, eșecurile, împlinirile și reușitele. Citind, adolescentul va învăța să le înfrunte cu optimism și curaj astfel încât nu va claca la prima piedică.
Cărțile formează. Lectura formează un om fără doar și poate. Face dintr-un tânăr cu multe temeri, un matur demn și de încredere; face omul inteligent, romantic, respectuos, tandru, luptător, încrezător, curajos, bun, milos și așa mai departe. Practic îi arată care sunt adevăratele valori ale vieții.
Lectura înseamnă bogăție. Un tânăr care citește mult va fi un om împlinit sufletește și va dobândi o spiritualitate deosebită. Cărțile sunt cele mai de preț avuții, din ele putând afla secretul reușitei.
II.6 Lectura , abilitățile de viață și creativitatea
Lectura ar trebui să fie pentru un elev mijlocul prin care acesta se poate informa în diferite domenii de activitate. Lectura este o modalitate de petrecere a timpului liber, de delectare, în locul orelor pierdute de către elev stând în fața calculatorului. Prin lectură, elevul are o serie de beneficii care vor contribui la personalitatea și cultura acestuia. În zilele noastre, se poate remarca interesul scăzut al copiilor și al adolescenților față de lectură. De foarte multe ori, având în vedere că trăim în epoca tehnologiei, vinovații principali ai lipsei de interes pentru lectură sunt: calculatorul și rețelele de socializare (modalități cronofage de petrecere a timpului liber), televizorul, mersul la cinematografele din mall-uri care pun la dispoziția spectatorilor cele mai recente apariții. În realitate, elevii nu citesc, deoarece nu știu ce înseamnă gustul pentru frumos, gândirea critică, aspectul ludic al lecturii.
A citi înseamnă a sensibiliza ființa novice și pură a preadolescentului. Lecturarea unei cărți îndeamnă la dezvoltarea capacității de comunicare, de manifestare a spiritului critic, tolerant, deschis și creativ al cititorului. Ora de lectură ar trebui să fie echivalentul momentului în care elevul simte că opinia lui este importantă, acesta exprimându-se liber, deschis. Elevii nu își vor schimba niciodată singuri atitudinea de respingere sau de indiferență față de cărți. De aceea, este necesar ca schimbarea să vină din partea profesorului. Prin implicarea activă a elevului în discuțiile realizate pe marginea unui text citit, elevul este pus în fața unor idei, gânduri care îl vor ajuta să își formeze gustul pentru lectură, să stimuleze gândirea autonomă, reflexivă, creativă și critică. Prin lectură, elevii vor putea să își formeze un set de valori, să învețe cum să comunice cu cei din jurul lor, să cunoască lumea și pe ei înșiși, să accepte diversitatea etnică, socială, culturală, religioasă și de opțiune.
Plasarea elevului în centrul procesului instructiv-educativ, utilizarea experiențelor de viață pe care acesta le are, promovarea și facilitarea creativității elevilor, pot constitui premise ale unei educații de lungă durată, centrată pe individualitatea și creativitatea fiecărui individ.
Conceptul de abilități de viață desemnează un set de deprinderi, valori, atitudini, aptitudini competențe, comportamente, valori care au rolul de a mijloci calitatea vieții individului. Fundația de Parteneriat pentru Copii și Tineret Slovacia prezintă dezvoltarea abilităților de viață la copii precizând că acestea vor viza dezvoltarea personalității copilului, inteligența sa emoțională, abilitățile sociale și cele de gândire . În sfera abilităților de viață intră și trăsături de caracter, cunoștințe și atitudini, fapt explicabil prin aceea că educația copiilor și a tinerilor este privită ca un ansamblu de modificări cu impact asupra cunoștințelor, atitudinilor, valorilor și caracterului unei persoane. De asemenea, în sfera abilităților de viață sunt incluse și abilități practice și psihosociale însușite până la automatism, care permit individului să ducă o existență normală și să folosească oportunitățile pe care societatea i le oferă.
Programa școlară pentru disciplina opțională Lectura și abilitățile de viață , aprobată prin ordinul ministrului nr. 3961 din 03.05.2012 se dorește a fi una din soluțiile care ar putea permite dezvoltarea abilităților de viață în contextul zilelor noastre.
Principiile fundamentale care au orientat elaborarea programei sunt:
• principiul relevanței, competențele și conținuturile fiind corelate cu nevoile reale și imediate ale elevilor;
• principiul diversificării, strategiile, ofertele și situațiile de învățare sunt diversificate și adaptate grupului de elevi;
• principiul transferului, prin realizarea de conexiuni între textele studiate și viața cotidiană.
Competențele generale ale acestei programe sunt:
1. receptarea textului literar și nonliterar din perspectiva abilităților de viață;
2. utilizarea lecturii în vederea dezvoltării personale.
Valorile și atitudinile vizate de programa menționată sunt:
• cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi;
• asumarea unui set de valori personale care să confere identitate persoanei;
• dezvoltarea gândirii critice, flexibile și prospective;
• cultivarea interesului pentru învățarea pe parcursul întregii vieți ca expresie a dezvoltării durabile;
• valorizarea creativității ca resursă pentru dezvoltarea personală și comunitară;
• acceptarea diversității etnice, sociale, culturale, religioase, de opțiune etc;
• acceptarea dialogului și a comunicării interculturale.
II.7 Metode și exemple de stimulare a creativității
De-a lungul timpului, psihologii au arătat că atât în știință, tehnică, cât și în artă, creativitatea nu se produce instantaneu, ci are o anumită dinamică, parcurge etape și momente, presupune anumite mecanisme și condiții. După E. P. Torrance, creativitatea reprezintă “procesul modelării unor idei sau ipoteze, al testării acestor idei și al comunicării rezultatelor obținute”.
M.I. Stein definește creativitatea ca fiind :” procesul care duce la făurirea unui nou, acceptat de un grup de oameni ca fiind util, adecvat și satisfăcător”.
P. Constantinescu Stoleru definește creativitatea ca “procesul prin care subiectul sesizând o disfuncționalitate într-un anumit domeniu teoretic sau practic, modelează și testează idei sau ipoteze, le obiectivează în produse noi, adecvate, utile și recunoscute de ceilalți.”
Nevoia de inovare este esențială pentru bunul mers al școlii, al vieții, al vremurilor în care trăim. Creativitatea presupune oameni creativi, iar aceștia nu sunt chiar așa de ușor de găsit. Doar 2% dintre oameni sunt foarte creativi și, cu greu, atingem 15% pentru oamenii cu creativitate ceva mai mare decât media.
Creativitatea a fost și va rămâne o calitate superioară a omului, fiind identificată, în cazul elevilor, ca o capacitate de a realiza ceva și altceva în raport cu realitatea existentă, de a înțelege și a cunoaște pe plan material și spiritual ceva inedit, util și valoros. Creativitatea este o caracteristică a personalității umane, aceasta fiind necesar a fi descoperită, cultivată și modelată spre a deveni ceva unic. Școala este unul dintre cele mai importante medii în care elevul poate primi în mod organizat cunoștințe de cultură și civilizație, un mediu în care poate fi educat prin acest limbaj al simțirii.
Creativitatea a devenit un aspect important al omului contemporan, așadar trebuie să constituie o problemă centrală a școlii. Pentru a dezvolta capacitățile creatoare ale elevilor, cadrele didactice trebuie să cunoască în primul rând trăsăturile comportamentului creator, care se referă la: nivelul de inteligență generală, gândirea divergentă, fluența gândirii, receptivitatea față de probleme, spiritul de observare, imaginația creatoare, originalitatea, capacitatea combinatorie, perseverența, inițiativa și nonconformismul în idei.
Creativitatea este un proces complex, care angajează întreaga personalitate a elevului, ce urmează a fi dezvoltată pe diferite căi, atât în procesul de învățământ cât și în cadrul activităților extrașcolare. Școala, definită prin atribute ca accesibilitate, creativitate, flexibilitate si continuitate , reprezintă principalul factor care poate contribui, decisiv, la valorificarea creativității potențiale a elevilor, la stimularea înclinațiilor lor creative si de educarea creativității .
Creativitatea este o structură caracteristică psihicului, ce face posibilă realizarea unor producții și opere noi. Ea se relevă și se definește ca o însușire deosebit de complexă a întregii personalități, care implică componente intelectuale, afective, voluntare și caracteriale. După Bontaș și Nicola , creativitatea este o capacitate (proprietate, dimensiune) complexă și fundamentală a personalității, care sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, în îmbinarea cu investigații și date noi, produce ceva nou, original, de valoarea și eficiență științifică și social-utilă, ca rezultat al influențelor și relațiilor factorilor subiectivi și obiectivi – a posibilităților și calităților persoanei și a condițiilor ambientale ale mediului socio-cultural. Ea poate fi considerată și ca aptitudine sau dispoziție a intelectului de a elabora idei, teorii, modele noi, originale. Imaginația este funcția psihică esențială procesului de creație. Fără muncă, însă , fără experiență, nu se realizează nimic original, iar inteligența contribuie la aprecierea critică a produselor create. Edison spunea că în creație este nevoie de 99% transpirație și 1% inspirație.
Prin educarea intelectului și a unor procese intelectuale (imaginația, gândirea, memoria) se realizează educarea creativității. Viața, în toate domeniile ei, necesită ca aproape fiecare individ să realizeze unele operații noi, ca urmare a unor combinări și recomandări, asocieri a datelor elementelor existente, care se obiectivează în anumite soluții (metode) utile și mai eficiente. Creativitatea propriu-zisă necesită înzestrări și capacități intelectuale deosebite, care să se obiectiveze în produse noi, originale, nemaiîntâlnite până în acel moment și care determină schimbări calitative (de valoare și eficiență) într-un domeniu anumit.
Fiecare individ posedă o doză de creativitate. Marii pedagogi: Jean Piaget, Comarova, Nicola susțin că, de la naștere, copilul posedă doar o anumită potențialitate creativă, care sub influența procesului educativ și a mediului dezvoltă noi nivele ale creativității exprimate prin originalitate și inventivitate.
Creativitatea reprezintă capacitatea umană de a obține un produs nou, superior, fiind un atribut definitoriu al omului modern. Dumitru Vrabie o definește ca „formă superioară a activității umane care are adânci implicații în progresul societății și chiar în schimbarea istoriei și reformarea lumii” . Omul, ființă superioară, este creativ și creator al propriei sale lumi. Rolul cel mai important în identificarea, stimularea și finalizarea potențialului creativ al individului îl ocupă școala. Pentru a răspunde nevoilor individului, educația actuală trebuie să fie centrată pe elev, oferindu-i posibilitatea de maximizare a capacităților și aptitudinilor creatoare prin procesul învățării. Pentru a forma elevi creativi, profesorul de limba și literatura română trebuie să mețină mereu proaspăt interesul elevilor săi prin metode care să îndrume, să încurajeze, să aprecieze și să provoace imaginația educabililor, stimulând gândirea divergentă și fantezia creatoare. Un elev creativ este acela care participă efectiv la activitatea didactică, depunând eforturi, reflectând, imaginând, compunând, cercetând și, în cele din urmă, descoperind noi adevăruri. Punându-l pe elev în fața unor situații diverse de a asocia cunoștințele dobândite cu experiența personală, profesorul va ști că pune bazele unei educații durabile. Preocupările permanente pentru o exprimare corectă și expresivă, pentru crearea unor compoziții proprii și pentru interpretarea cât mai originală a unui text literar contribuie la dezvoltarea creativității.
Ca finalitate, stimularea creativității elevului dispune de două elemente de bază: nevoia de cunoaștere a elevului și avântul său în activitate. Găsirea celor mai potrivite metode pentru a obține rezultate optime în planul dezvoltării creativității stă în mâna profesorului. Rezultatul va fi un elev activ și creativ, cu spirit de independență în activitate, cu o gândire autonomă, proiectată pe traiecte lungi și cu o puternică tendință de a descoperi, crea și explora.
Metodele de stimulare a creativității pot fi definite ca un sistem de procedee specifice, polivalente, orientate spre dezvoltarea mentală a elevului, prin oferirea de oportunități pentru a încerca idei noi, modalități noi de gândire si de rezolvare a problemelor. Strategia pentru o predare creativă în școală reprezintă organizarea proiectivă a unei înlănțuiri de situații educaționale prin parcurgerea cărora elevul dobândește cunoștințe noi, priceperi, deprinderi si competențe realizabile prin încurajarea elevilor să învețe dincolo de a memora și a utiliza niveluri mai profunde de gândire precum și sprijinirea cadrelor didactice în aplicarea strategiilor de predare creativă .
Lecțiile de limba și literatura română oferă o gamă nelimitată de posibilități prin care să se cultive spiritul creator al elevilor.
Ipoteza imaginativă presupune elaborarea de texte plecând de la premise neașteptate, năstrușnice chiar; o asemenea ipoteză generează texte umoristice care au un dublu rol : creează o atmosferă destinsă, de încredere și –în timp- îi determină pe elevi să aștepte cu drag și interes ora de limba și literatura română. De exemplu : ” Ce s-ar întâmpla dacă ar vorbi manualul?/ Ce s-ar întâmpla dacă stiloul ar fi cât o umbrelă ?”.
În același spirit, al stimulării creativității elevilor, li se poate cere să creeze cuvinte pe care să le folosească drept cuvinte-cheie într-o arațiune. Pentru ca ei să își dea seama cum se procedează, pot asculta/citi texte din jocurile pentru copii sau din poeziile autorilor care au acționat asupra cuvintelor, modificându-le forma, dar simulând realitatea ( Nina Cassian, Nichita Stănescu , Ion Barbu ).
Un rol important în dezvoltarea capacităților creative ale elevilor îl au compunerile. Pe de o parte, ele presupun reorganizarea cunoștințelor provenite din surse diferite ( de la experiența personală , la conținutul obiectelor de învățământ), iar pe de altă parte implică manifestarea imaginației.
Pe baza experienței cu elevii din primele clase ale ciclului gimnazial, se apreciază ca utile în direcția dezvoltării spiritului creativ povestirile prin analogie , dar la timpul viitor și povestirile prin contrast. În cazul primei categorii, elevii sunt puși în situația de a imagina situații verosimile, pe când – în cel de-al doilea, pornind de la textul dat, se cere elevilor să imagineze un text paralel , în care un personaj să apară cu trăsături opuse celor din primul.
Experimentul gândului (empatia).
Elevilor li se cere să se imagineze într-o anumită situație. Li se pun întrebări despre situația respectivă. De exemplu, li se cere elevilor să se pună în pielea unui personaj literar și să comunice și celorlalți colegi ceea ce simt, gândesc, cum ar acționa într-o situație care o reface pe cea din textul literar în care apare acel personaj.
Continuarea poveștii dincolo de finalul ei.
Acest exercițiu presupune mobilizarea copiilor pentru continuarea poveștii:
Ce va face Ionel după plecarea musafirului / a naratorului?
Pentru dezvoltarea gîndirii creative, le cer elevilor să-și imagineze diferite fapte și întâmplări: de exemplu, un dialog între un erou antic și un băiețel. În acest sens, sunt binevenite și exerciții de tipul:
• Dați alt final basmului
• Dacă ați fi o floare, ați fi ……., pentru că……..
• Compuneți o melodie după ce ați ascultat cîntecul privighetorii.
Alte modalități de cultivare a capacităților creative ale elevilor sunt : exprimarea unor atitudini personale cu privire la cele citite ( de ce credeți că X a procedat așa? Voi cum ați fi procedat? Ce s-ar fi întâmplat dacă…?), apoi continuarea într-un alt fel a narațiunii, propunerea unui alt deznodământ, inserarea unui personaj, înțelegerea sensului figurat al unor structuri de limbă.
Gianni Rodari propune, în seria de jocuri menite a descătușa fantezia copiilor, realizarea de enunțuri sau scurte narațiuni pe baza așa-numitului „binom fantastic”. Acesta presupune căutarea sau imaginarea unor legături între două cuvinte distanțate din punctul de vedere al sensului. Există mai multe posibilități de a ajunge la aceste cuvinte : doi elevi să scrie separat pe câte o foaie de hârtie un cuvânt, ele urmând să fie citite de către profesor; elevii să scrie separat pe cele două jumătăți ale tablei; un cuvânt să fie propus de către profesor, iar celălalt de un elev (fără a-l cunoaște pe cel propus de profesor). Pentru Gianni Rodari, jocul se poate transforma într-o dezlănțuire de imaginație în care cuvintele nu mai ascultă de nicio normă, acționează într-o libertate totală :„ cuvintele nu sunt luate cu semnificația lor cotidiană, ci eliberate din lanțurile verbale din care fac parte zilnic. Aceste sunt înstrăinate, de-situate, aruncate unul împotriva altuia, într-un cer niciodată văzut în prealabil. Atunci ne aflăm în codițiile cele mai favorabile nașterii unei povestiri.”
Un alt joc este al biletelor cu întrebări și răspunsuri. Fiecare întrebare este înscrisă într-un bilet și predată unui elev, care răspunde fără să cunoască întrebările primite de ceilalți și răspunsurile pe care le vor da . În elaborarea întrebărilor, profesorul va avea în vedere o posibilă succesiune de evenimente, în ideea coagulării unei narațiuni. Un dezavantaj al acestei metode constă în faptul că se pot obține enunțuri lipsite de logică.
Altă posibilitate : elevilor li se cere să realizeze o compunere cu patru personaje: Radu- de 14 ani, sora lui, Ada- de 12 ani, unchiul și vecinul lor ( părinții sunt plecați de acasă) și o bufniță rănită, găsită într-o pădure. Profesorul nu va da niciun fel de indicații, lăsându-i pe elevi să procedeze cum vor, să plaseze în centrul acțiunii pe cine vor. Intenția este ca bufnița să fie elementul de reper pentru a se constata și atitudinea elevilor față de bufniță, pe lângă capacitatea lor de a organiza un text unitar, coerent, atractiv și de a imagina întâmplări.
O altă variantă de stimulare a creativității elevilor, dar și a gustului pentru lectură o constituie scrierea creativă de tipul: pe un anumit tipar elevii sunt invitați să redacteze propriul lor basm pe care ulterior să îl și ilustreze, iar la final colegii vor încerca să ghicească titlul. Un exemplu ar putea fi :
Cine?
Un/o vrăjitor/vrăjitoare
Un rege / o regină
Un director/ o directoare de grădina zoologică
Un hoț / o hoață
Un geniu
Un leneș
Unde locuiește el/ea?
Sub pod
Pe o planetă străină
Într-un castel/palat
Într-o peșteră
În pădure
Într-un (pe) un far
Ce obișnuia el / ea să facă?
Să fie curios
Să picteze
Să facă prostioare (șotii)
Să viseze
Să fie singur
Să citească
D. Pe cine a întâlnit el/ea?
a. Un uriaș
b. Un clovn
c. O creatură diferită
d. Un viking
e. Un șarpe
f. o vrăjitoare
E. În ce situație se găsea el/ea?
a. Nu mai avea putere
b. Era bolnav
c. Nu mai avea bani
d. Nu mai putea vorbi
e. Se rătăcise
f. Dorea să găsească pe cineva
F. Cu ce mergeau (ei)?
a. Cu un covor zburător
b. Un nor
c. Un OZN
d. Cai rapizi
e. Cu patine cu rotile
f. Cu o mașină
Cu o barca cu vasle
G .Unde voiau să călătorească?
a. Într-un loc sfânt
b. La un izvor
c. Pe o insula
d. Într-un sat vrăjit
e. Pe un câmp cu flori
f. Pe o altă stea
H. Ce s-a întâmplat?
a. Au descoperit o ușă
b. S-au transformat brusc …
c. S-au prins imediat
d. Dintr-o dată au trebuit să râdă
e. Problema s-a rezolvat de la sine
f. Au auzit o melodie
Profesorul îi încurajează pe elevi ca, în cazul în care constatată că unul din elemente nu se potrivește cum trebuie în povestea lor, pot să îl schimbe.
Este evident faptul că , pe lângă aceste metode de stimulare a creativității, există și o serie de metode activ-participative care , aplicate constant, îi ajută pe elevii din ciclul gimnazial să își dezvolte capacitățile creative , încurajându-i să valorifice și experiențele proprii de lectură. Dintre acestea , metodele moderne sau activ-participative pun accent pe învățarea prin cooperare, implicându-i pe elevi în propria formare. Prin participare, elevii își pot exprima opțiunile în domeniul culturii, educației, timpului liber și devin, din simpli spectatori, actori implicați în procesul instructiv-educativ. Principalul avantaj al metodelor moderne îl constituie implicarea elevilor în actul didactic și formarea capacității acestora de a emite propriile opinii asupra celor studiate, în acest fel va fi dezvoltată o gândire critică, circumscrisă abilităților cognitive de tip superior. Bazându-se pe învățarea prin cooperare, noua metodă solicită din partea clasei disponibilități largi: asigurarea unui climat pozitiv, dispoziția elevilor de a lucra în echipă, formularea corectă și completă a sarcinilor de lucru, astfel încât ele să fie înțelese de toată lumea.
Metodele active se disting prin caracterul lor solicitant: „Ele pun în acțiune, sub multiple aspecte, forțele intelectuale ale elevului – gândirea, imaginația, memoria și voința acestuia” . În cadrul orei de limba și literatura română pot fi abordate cu succes o multitudine de metode de stimulare a creativității elevilor, în mare parte metode activ-participative prin care elevul devine din subiect pasiv al lecției participant activ la demersul didactic. Dintre acestea amintim: brainstormingul, metoda 6-3-5, chiorchinele, metoda cubului, metoda R.A.I., metoda pălăriilor gânditoare, cvintetul, Turul galeriei etc.
Organizarea activității didactice are, la rândul ei, un rol important în cultivarea capacităților creative ale elevilor. Astfel, activitățile cu elevii se pot desfășura frontal, pe grupe de elevi sau prin munca independentă, individuală. Alegerea fiecărei forme trebuie să țină însă cont de anumiți factori, printre care: specificul activității, caracteristicile clasei de elevi, resursele materiale și de timp. Fiecare dintre aceste forme poate prezenta avantaje și dezavantaje, însă recomandarea generală este ca acestea să fie îmbinate în lucrul la clasă, pentru echilibru și diminuarea limitelor semnalate la ambele. Prin activitate individuală elevul lucrează independent, fiind pus în situația de a se folosi de cunoștințele dobândite pentru formarea propriilor deprinderi de muncă fizică și intelectuală. Această formă de organizare îl familiarizează pe elev cu responsabilitatea față de anumite sarcini, solicitându-i capacitatea de concentrare și găsirea unei soluții de rezolvare. De multe ori, sarcinile de lucru încredințate au un suport creativ, cultivându-le elevilor inițiativa, creativitatea, flexibilitatea gândirii, imaginația și sporindu-le încrederea în forțele proprii. În cadrul activității individuale, elevul este antrenat în propria formare și dezvoltare. Sarcinile încredințate pot fi unice, adresate tuturor elevilor, mai ales în secvențele de fixare sau de feedback. Sarcinile pot fi diferențiate, în acest caz fiind nevoie de o bună cunoaștere a elevilor sub aspectul particularităților de vârstă și psihoindividuale. Există elevi ale căror compuneri se remarcă prin creativitate și originalitate. În cazul acestora, profesorul de limba și literatura română trebuie să aibă permanent sarcini diferite, menite să le valorifice potențialul creativ și expresiv.
De exemplu, la lecția „Vizită….”, de I.L. Caragiale, sarcinile pot îmbrăca forma jocului didactic, strategie ce creează motivația corespunzătoare pentru comunicare și învățare.
Exemple: Ce fel de jucării avea Ionel, pe lângă trâmbiță, cal, sabie și minge? Elevii vor fi ghidați în reconstituirea numeroaselor daruri primite de micul sărbătorit. Cum își imaginează ei că arată astăzi muntele de jucării al unui copil alintat ? Probabil că vor fi menționate instalațiile cu telecomandă, tabletele, Ipad-urile, figurinele colectabile. Pe care din acestea nu le putea avea Ionel? Le putem explica faptul că, deși pe vremea lui Ionel nu se fabricau încă jucării electronice și nu existau calculatoare, jucăriile mecanice și cu abur puteau fi extraordinar de diverse. Ionel putea să aibă, de exemplu, o cale ferată în miniatură, cu tren care circula singur în baza propulsiei cu abur. Elevii pot fi provocați să își imagineze cum arăta salonul doamnei Popescu. Este un moment prielnic pentru a discuta despre denumirile și uzul odăilor în ziua de azi și pe vremea lui Caragiale. Într-o casă cu un nivel mediu de venit ar fi existat cel puțin șase camere: salonul – pentru primirea oaspeților, servirea ceaiului și a cafelei; sufrageria – pentru servirea meselor, dormitorul, camera copilului, bucătăria, camera servitoarei. O familie mai înstărită ar fi putut avea câteva saloane și chiar o sală de bal, mai multe dormitoare, un budoar al doamnei, o sală de clasă, o bibliotecă, biroul domnului, o sală de biliard și o baie.
În cadrul activității individuale se pot utiliza exerciții care trezesc interesul elevilor, stimulează spiritul de compeție și pun în valoare creativitatea.
a) Găsiți cât mai multe cuvinte care să rimeze cu Goe (sau cu Ionel) .
b) Alcătuiți o propoziție al cărei subiect să fie Goe, iar celelalte trei cuvinte să înceapă cu litera G.
c) Formează alt cuvânt cu ultima silabă a cuvântului anterior: * temă – măsea; Ionel – ……..; Popescu – ……………….; chesea – …………….; vagon – ………….. Astfel, o muncă susținută din partea profesorului, corelată cu o participare activă a elevilor va duce la formarea unei motivații superioare în învățare și la dezvoltarea capacităților creatoare.
„Activitatea grupală” are la bază tot învățarea prin cooperare. Elevii studiază eficient în echipă o temă teoretică sau practică, îmbinând inteligența și efortul individual cu priceperea întregii grupe. Forma lucrului în echipă are o largă aplicabilitate, putând fi folosit în aproape toate momentele predării. În formarea echipelor, profesorul trebuie să se asigure că elevii au un nivel de pregătire relativ asemănător. Vor urma o serie de etape specifice lucrului în echipă precum : stabilirea clară a temei și a obiectivelor; împărțirea sarcinilor de lucru și alegerea liderului; discutarea rezultatelor obținute la nivelul echipei; discutarea, corectarea, completarea și validarea rezultatelor la nivelul clasei, sub coordonarea profesorului. Lucrul pe grupe trebuie să îmbine armonios învățarea în echipă – dirijată de profesor – cu învățarea independentă a echipei dirijate de lider. Acest mod de lucru va favoriza un climat deschis, colegial și democratic în rezolvarea sarcinilor de lucru. Învățarea prin cooperare își atinge obiectivele în momentul în care elevii acceptă să lucreze în echipă pentru rezolvarea aceleiași probleme, căutând soluții proprii și dezvoltându-și capacitățile de autoinstruire, autocontrol și autoevaluare. Avantajele pe care le aduce lucrul pe grupe în planul stimulării creativității sunt multiple. Elevii își dezvoltă gândirea autonomă, spiritul critic, imaginația creatoare și stima de sine, căpătând încredere în forțele proprii. Elevii se dezvoltă individual în cadrul grupului, iar provocările apărute îi fac să conștientizeze că au nevoie unii de ceilalți pentru rezolvarea problemei. Se poate vorbi, așadar, despre o „independență pozitivă” în cadrul grupului, care duce la stabilirea unor țeluri comune: „Ori reușim împreună, ori ne vom risipi încercând!” Există însă și o răspundere individuală, deoarece fiecare membru al grupului este evaluat de către lider sau de către profesor. Cel din urmă poate solicita, prin sondaj, oferirea a două-trei răspunsuri care au condus la luarea celei mai bune decizii. Procesarea se va face tot în grup, iar succesul le va aparține, în final, tuturor. Dintre tehnicile ce pot fi folosite în cadrul lucrului în echipă amintim: „Gândiți – Lucrați – Comunicați”, „Copacul ideilor”, „Linia valorilor”, „Știu – Vreau să știu – Am învățat” ș.a.
În cadrul orelor de limba și literatura română am folosit tehnici de lucru în echipă, mai ales la lecțiile de literatură. La lecția „Vizită…”, de I.L. Caragiale, am împărțit clasa în perechi. Fiecare elev din pereche a fost solicitat să răspundă unei întrebări cu mai multe variante posibile. Elevii au formulat un răspuns individual, pe care l-au comunicat partenerului. După prezentarea răspunsurilor reciproce, elevii au elaborat un răspuns comun, integrând răspunsurile individuale. Ulterior, le-am cerut perechilor să rezume în maximum treizeci de secunde discuțiile pe care le-au purtat și concluziile la care au ajuns partenerii .
Profesor: De ce credeți că îi dă madam Popescu fiului său o educație greșită?
R1: Pentru că era prea ocupată cu mondenitățile. / Pentru că provenea dintr-o familie înstărită.
R2: Pentru că era, la rândul ei, o femeie lipsită de educație. / Pentru că îl iubea prea mult și simțea nevoia să îl răsfețe.
O altă tehnică folosită în cadrul lucrului pe echipe este tehnica „Termeni dați în avans”. Profesorul alege patru-cinci termeni din textul ce urmează a fi studiat și îi scrie pe tablă. Lucrând în perechi, elevii decid, prin brainstorming, ce legătură poate exista între aceștia. După ce perechile au ajuns la o concluzie, profesorul le cere elevilor să citească textul cu atenție pentru a descoperi termenii scriși pe tablă. Ei trebuie să compare relația dintre termeni așa cum au stabilit-o ei anterior cu relația existentă, de fapt, în text. De pildă, la clasa a VI –a A le-am propus elevilor următorii termeni: onomastică, țigară, dulceață, jucărie. Lucrând în perechi, elevii au formulat următorul text: Fiind invitați la onomastica lui Ștefan, ne-am gândit să îi cumpărăm un avion de jucărie, că tot își dorește el atât de mult să ajungă pilot! Ajunși acasă la el, am fost primiți de către doamna Emilia, mama sa, cu o dulceață de trandafiri nemaipomenită! Surpriza a fost să-l vedem pe Ștefan al nostru cu o imensă țigară în gură, trâgând cu poftă, ca un turc. Bineînțeles că era tot de jucărie – probabil un alt cadou <inspirat> din partea vreunui coleg!
După citirea propriului text, elevii au fost invitați să citească textul schiței „Vizită…” și să observe relația dintre cei patru termeni dați în avans. Pentru a ne bucura de succes trebuie să promovăm cât mai mult o relație profesor-elev bazată pe cooperare, pe libertatea inițiativei, pe respect, toleranță și pe luarea deciziilor în comun. Indiferent pentru care dintre formele de organizare vom opta – pentru cea individuală sau de grup – nu trebuie să scăpăm din vedere obiectivul real al întregului nostru demers didactic, adică manifestarea potențialului creativ al fiecărui elev.
În cadrul orelor de limba și literatura română susținute la grupa experimentală am folosit metode de predare-învățare ce au contribuit la formarea priceperilor și a deprinderilor, dar mai ales la stimularea potențialului creativ al elevului, la dezvoltarea gândirii autonome și a fanteziei creatoare. De asemenea, am avut în vedere aplicarea metodelor active în opere și texte pe baza cărora elevii și-au putut crea un univers ficțional propriu, și-au îmbogățit vocabularul și au putut găsi, în personajele întâlnite, modele sau antimodele. La clasa a VI-a, de pildă, schița „Vizită…” poate fi predată folosind metode de predare activ-participative care să stimuleze interesul și creativitatea elevului, făcându-l participant la propria învățare. Una dintre metodele bazate pe învățarea activă, prin cooperare, este metoda mozaicului. După citirea explicativă a textului, elevii sunt împărțiți în cinci echipe a câte cinci membri, fiecare elev primind un număr de la 1 la 5 și o fișă cu o sarcină de lucru pe care a trebuit să o rezolve independent, devenind „expert” în subtema aferentă numărului său.
Fișa nr. 1- grupul de experți nr. 1- Citiți cu atenție textul „Vizită…” și găsiți cuvinte cu sens asemănător pentru: băiețel – trompetă – groază – onomastică –jupâneasă-vestibul .
Fișa nr. 2 – grupul de experți nr. 2 – Alcătuiți enunțuri în care cuvintele subliniate să aibă alte sensuri decât cele din propozițiile date: • Mama l-a sărutat dulce pe Ionel. • Băiatul alintat a spart urechile musafirului.
Fișa nr. 3 – grupul de experți nr. 3 – Răspundeți la întrebări: 1. Cine este autorul textului? 2. Când se petrece acțiunea? 3. De ce se duce autorul în vizită la doamna Maria Popescu? 4. Ce îi aduce autorul în dar băiatului? 5. Cum se comportă Ionel Popescu? 6. Care este învățătura textului?
Fișa nr. 4 – grupul de experți nr. 4 – Completați spațiile goale : Autorul ____________________ a făcut o vizită doamnei ________________ cu ocazia ________________________ . Acesta i-a adus în dar băiatului ____________________________ . Ionel s-a comportat ______________________ . Mama sa a încurajat ___________________ băiatului. Nu mi-a plăcut____________________ . L-aș sfătui ________________ .
Fișa nr. 5 – grupul de experți nr. 5 – Alegeți cuvintele ce exprimă însușiri ce se potrivesc personajului Ionel: blând, obraznic, egoist, needucat, elegant, cuminte, neascultător, ordonat, răsfățat, dezordonat, bun, respectuos.
Experții fiecărei grupe vor rezolva sarcina independent, după care se reunesc în grupul experților și găsesc varianta finală pe care să o prezinte celorlalți membri ai grupului inițial. În timpul predării reciproce, ceilalți membri au cerut expertului lămuriri, au pus întrebări și au formulat completări. La final, le voi cere elevilor să prezinte oral, în ordinea inițială, fiecare parte a materialului, realizându-se astfel sinteza și prezentarea temei în integralitatea sa.
Alte metode care să stimuleze participarea efectivă a elevului la demersul didactic fac parte tot din sfera strategiilor active: termenii cheie inițiali, predarea reciprocă, turul galeriei, jurnalul cameleon, metoda Grafitti, dezbaterea sunt metode care contribuie la optimizarea operațiilor gândirii și la dezvoltarea creativității.
II.8 Bariere în dezvoltarea creativității
De multe ori oamenii nu sunt creativi pentru că se află în anumite circumstanțe: în prezența unor persoane sau în stări psihice care acționează ca blocaje ce pot estompa sau chiar anihila caracterul original al producției, afectând astfel însăși manifestarea creativă a persoanelor. În acest context, rolul școlii este tocmai acela de a susține și încuraja orice demers creativ al elevului și de a elimina blocajele care apar, inevitabil ,în calea „ideației voluntare” .
Cunoașterea naturii acestor blocaje poate servi la instituirea unor proceduri de deblocare cu valențe favorizante în exprimarea creativă:
– O categorie de obstacole în calea creativității o reprezintă paradigmele, tradițiile și modelele arhaice, elevul de ciclu gimnazial
– Un alt mare obstacol în calea creativității îl constituie mitul autorității. Fascinația personalităților puternice, mitul unor staruri poate să conducă la concluzia, uneori greșită: "Eu nu voi putea fi niciodată precum …", cu efecte negative, de blocaj, asupra personalității, mai cu seamă în formare.
– Moda intelectuală reprezintă un alt tip de obstacol în calea manifestării creativității. Fiecare societate și fiecare epocă își structurează un mod propriu de gândire, concepte dominante, stereotipuri, își are propriile idei "en vogue".
– Pecetea educației , mai bine spus- a lipsei acesteia – ridică și ea obstacole în calea creativității.
– Rezistența personală la schimbare constituie alt gen de obstacol în calea manifestării creativității. În virtutea instinctului său de conservare, omul reacționează prin mecanisme elaborate de apărare contra schimbărilor; bulversarea normelor și valorilor produce angoasă.
– Teama de a nu te face de râs, teama de eșec, lipsa asumării riscului și responsabilității, teama de schimbare în general este proprie omului- cu atât mai mult elevului de 11-12 ani , care simte nevoia identității, care are nevoie de repere mai mult sau mai puțin stabile la care să se raporteze.
– De multe ori, rațiunea și judecata funcționează ca niște cenzori cu drept de veto contra actelor creative. Dotat cu intelect, copilul încearcă să introducă ordine după principii apriorice și formale în diversitatea realului, implicând concepte, reguli, legi, concepții despre lume și viață.
– Judecățile critice ( atât ale profesorilor, cât- mai ales- ale colegilor) constituie, de cele mai multe ori, factori de sterilizare a ideilor noi care nu se impun prin suport rațional.
Pentru ca sistemul educațional să încurajeze activitățile creative ale elevilor, un prim pas îl reprezintă identificarea obstacolelor exterioare sau inerente individului, care sunt cunoscute sub numele de blocaje sau factori inhibitori ai creativității. În literatura de specialitate există mai multe inventarieri ale blocajelor creativității. Mai mulți autori (A.I. Osborn, A. Simberg, S. Shore) fac distincție între blocajele perceptive, emoționale și culturale.
Blocajele perceptive se referă la faptul ca familiarizarea cu un anumit mediu ne împiedică, de cele mai multe ori, să vedem unele semnificații, relații sau idei noi. Este vorba, de fapt, despre obișnuința de a percepe lucrurile într-o anumită manieră, de automatismele cotidiene care ne „amorțesc” capacitatea de a percepe elementele de noutate, de evoluția continuă a formelor din jurul nostru. Percepția noului presupune ca spiritul nostru să fie capabil să rupă vechile raporturi și să se elibereze de legăturile stabilite anterior. Iată câteva manifestari ale blocajelor perceptive: dificultatea de a identifica problema de rezolvat, incapacitatea de a distinge între cauză și efect, dificultatea de a destructura o problema în elemente care pot fi manipulate si dirijate, dificultatea de a percepe relații neobișnuite între idei și obiecte, percepția de sine devalorizantă, surprinsă în afirmații de genul „nu sunt creativ”.
Blocajele emoționale scot în evidență rolul important al factorilor afectivi în creativitate. Printre cele mai frecvente bariere emoționale se numără sursele de insecuritate și anxietate precum: teama de ridicol, teama de nu comite o greșeală și de a nu se face de râs, teama de a fi diferit de ceilalți, timiditatea, tendința către perfecțiune. De asemenea, pot fi incluse în această categorie: oprirea prematură la prima soluție care nu este întotdeauna cea mai bună, lipsa de perseverență, descurajarea rapidă în fața dificultăților, incapacitatea asumării riscului intelectual.
Blocajele culturale și sociale fac trimitere, în primul rând, la conformism, la tendința oamenilor de a se ralia valorilor și reprezentărilor celorlalți. Si aceasta pentru că, de obicei, persoanele cu idei neobișnuite sunt privite cu suspiciune și chiar cu dezaprobare, ceea ce poate constitui un motiv de descurajare pentru ele. A. Toynbee (1964) reproșează societății că îi consideră outsideri pe indivizii creativi care nu gândesc conformist. De exemplu, accentul pus în școală ( până nu demult) pe reproducere, lipsa de apreciere a originalității, sancționarea curajului de a pune întrebări incomode conduc la cultivarea comportamentelor conformiste. De aici și sentimentul care se formează, că tendința de a te îndoi sistematic sau de a avea idei diferite de ale celorlalti reprezintă un inconvenient, prin urmare , este mai comod pentru copil să se conformeze presiunilor majorității. Apoi, există – în genere – o neîncredere în fantezie și o prețuire exagerată a rațiunii logice, a judecății critice. Or, fără fantezie nu se poate progresa în niciun domeniu, cu atât mai puțin pe calea devenirii.
Ar mai putea fi menționate și barierele legate de insuficiența resurselor, deși în cadrul orelor de limba și literatura română ele sunt prea puțin invocate datorită specificului disciplinei , dar și al profesorului care –prin creativitatea proprie- se afirmă în orice condiții, ba chiar mai mult, că lipsa resurselor determină intensificarea eforturilor persoanelor înalt creative pentru depașirea obstacolelor.
PARTEA A II-A
CAPITOLUL AL III-LEA: DESCRIEREA EXPERIMENTULUI DIDACTIC
III.1 Ipoteza, obiectivele și metodologia cercetării pedagogice
Ultima parte a lucrării este dedicată cercetării științifice asupra proiectării didactice utilizate în vederea stimulării creativității elevilor prin lectură și analiza textelor existente în manualele de Limba și Literatura română pentru clasele a V-a și a VI-a, editura Art. Drept urmare, am fixat ca ipoteză modul în care îmbinarea metodelor tradiționale cu cele moderne poate conduce la obținerea unor rezultate mai bune în ceea ce privește stimularea creativității și a plăcerii de a citi față de cele pe care le-am obține doar prin aplicarea metodelor clasice. Pentru verificarea ipotezei am stabilit o serie de obiective, dintre care amintesc: stimularea implicării active a elevilor în sarcina didactică, stimularea inițiativei elevilor în rezolvarea sarcinilor de lucru, exersarea capacităților de analiză și de lucru în echipă ale elevilor, stimularea potențialului creativ al elevilor, dezvoltarea gândirii critice, încurajarea și promovarea învățării prin cooperare, desăvârșirea studiului prin lectură.
III.2. Descrierea resurselor de organizare a cercetării
Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul semestrului al doilea al anului școlar 2018- 2019, precum și în anul școlar 2019-2020, în cadrul Scolii Gimnaziale Peter Thal , Râșnov. În cadrul cercetării am evidențiat următoarele etape:
a. Etapa I (ianuarie 2019-septembrie 2019), a cuprins activități de lectură și analiză a unor texte literare, identificarea metodelor și a resurselor ce vor fi utilizate în perioada următoare, precum și observația pedagogică;
b. Etapa a II-a (septembrie 2019-iunie 2020) în care am desfășurat cercetarea pedagogică propriu-zisă;
c. Etapa a III-a (iunie-august 2020), în cadrul căreia am prelucrat datele statistice, interpretând și repezentând grafic rezultatele obținute în urma experimentului pedagogic.
Având în vedere tipologia cercetării, experimentul didactic impune existența a două grupuri: grupul experimental și grupul de control.
Grupul experimental este reprezentat de elevii clasei a V-a A de la Școala Gimnazială Peter Thal , Râșnov. Colectivul este alcătuit din 32 de elevi dintre care o parte sunt implicați activ în activitățile școlare, manifestă deschidere spre lectură și o parte care au un interes scăzut față de școală , iar în particular față de lectură.
În speranța de a-i apropia de lectură pe elevii de clasa a V-a, am proiectat activități de lectură în conformitate cu programele școlare de Limba și literatura română și Lectura și abilitățile de viață (aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 3961/3.05.2012 ), demers prin care se dorește ca aceștia să se simtă atrași de lectură prin apelul la propriile persoane, la propriile experiențe, dorințe, opinii. Prin intermediul acestor activități desfășurate parțial în anul școlar 2018-2019 și integral în anul școlar 2019-2020, este vizată cercetarea modului în care literatura poate constitui o experiență prin intermediul căreia elevul dezvoltă atât capacități creative cât și gust/ plăcere pentru lectură.
Cercetarea a pornit de la ipoteza că elevii pot fi atrași ( chiar stimulați) de lectură, în condițiile în care textele sunt abordate din perspectiva funcționalității lor, prin utilizarea învățării experiențiale, în urma cărora ei vor dobândi deprinderi pe care le vor aplica în contexte reale de viață. Așadar, literatura poate fi văzută ca o cheie de rezolvare a problemelor cu care omul modern se confruntă sau se va confrunta.
Ipotezele de lucru sunt următoarele:
1. există o legătură între metodele didactice selectate de către profesor și atitudinea elevilor față de lectură;
2. există o legătură între experiențele personale ale elevilor și textul citit.
3. există o legătură între aprecirea de către profesor a produsului creat de elev și interesul elevului;
III.3 Metodele folosite în funcție de obiectivele și ipotezele cercetării
Metodele de predare-învățare folosite în cadrul orelor de limba și literatura română devin mijloace prin care profesorii pot sprijini elevii în formarea și dezvoltarea priceperilor și a deprinderilor, orientându-i către utilizarea bogăției cunoașterii pentru dezvoltarea personalității. Literatura de specialitate definește termenul astfel: „Privită sub raport funcțional și stuctural, metoda poate fi considerată drept un model sau un ansamblu organizat al procedeelor sau modurilor de realizare practică a operațiilor care stau la baza acțiunilor parcurse în comun de profesori și elevi și care conduc în mod planificat (programat) și eficace la realizarea scopurilor propuse”. Metoda este selectată anume de către cadrul didactic, fiind pusă în aplicare în cadrul lecțiilor sau al activităților extrașcolare cu ajutorul elevilor și pentru stimularea interesului acestora. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că metoda trebuie să țină cont de finalitățile educației, de conținutul lecției, de particularitățile individuale și de vârstă ale elevilor, precum și de experiența și priceperea cadrului didactic. Metodele de predare-învățare pot fi clasificate în:
1. Tradiționale: lectura explicativă, conversația didactică, expunerea didactică, demonstrația, lucrul cu manualul, exercițiul, analiza literară, comentariul literar.
2. Moderne: dezbaterea, problematizarea, studiul de caz, jocul de rol, cvintetul, ciorchinele, brainstormingul, cubul, turul galeriei, metoda Frisco, metoda pălăriilor gânditoare, învățarea prin descoperire etc.
La rândul lor, metodele de evaluare se clasifică în:
1. Tradiționale: Metodele activ-participative sunt cele care îl postulează în centrul procesului instructiv educativ pe elev. Folosirea metodelor îi oferă educabilului posibilitatea de a descoperi singur ceea ce trebuie să învețe și să participe activ la realizarea lecției. Aceste metode stimulează potențialul creativ al elevului, îi asigură independența de mișcare și îi creează un aport de curaj și încredere în a-și folosi propriile forțe, deziderate actuale ale educației moderne.
2. Moderne: verificarea scrisă sau orală la sfârșit de capitol, verificarea prin teste docimologice.
În cadrul învățământului tradițional, principala metodă de educare a gândirii o constituie expunerea profesorului, completată de studiul individual al elevului. Metoda a fost îndelung criticată, argumentul principal fiind acela că nu susține în niciun fel legătura cu practica. Elevii asistă pasiv la expunere, despre care nu știu decât că trebuie să repete, ajungându-se la un soi de „învățare prin dopaj”.
Cealaltă metodă tradițională – convorbirea cu întreaga clasă – este ceva mai mobilizatoare, antrenând mai mult participarea elevilor. Cert este că în metodologia tradițională elevul rămâne mai mult un spectator în clasă, pregătit doar să recepteze pasiv ceea ce i se transmite. Acest model de comunicare are la bază faptul că anumite cunoștințe și informații nu pot fi descoperite de elev, ci trebuie transmise prin intermediul limbajului. Metodele tradiționale produc însă forme de educație cu puternice rezonanțe în timp, oferind un bagaj informațional mai mare. Utilizarea lor la clasă permite un bun control al timpului și oferă profesorului siguranță, eliminând teama de răspunsuri imprevizibile.
La polul opus, metodele moderne sau activ-participative pun accent pe învățarea prin cooperare, implicându-i pe elevi în propria formare. Prin participare, elevii își pot exprima opțiunile în domeniul culturii, educației, timpului liber și devin, din simpli spectatori, actori implicați în procesul instructiv-educativ. Principalul avantaj al metodelor moderne îl constituie implicarea elevilor în actul didactic și formarea capacității acestora de a emite propriile opinii asupra celor studiate. În acest fel, va fi dezvoltată o gândire critică, circumscrisă abilităților cognitive de tip superior. Bazându-se pe învățarea prin cooperare, noua metodă solicită din partea clasei disponibilități largi: asigurarea unui climat pozitiv, dispoziția elevilor de a lucra în echipă, formularea corectă și completă a sarcinilor de lucru, astfel încât ele să fie înțelese de toată lumea.
Metodele active se disting prin caracterul lor solicitant: „Ele pun în acțiune, sub multiple aspecte, forțele intelectuale ale elevului – gândirea, imaginația, memoria și voința acestuia”. În cadrul orei de limba și literatura română pot fi abordate cu succes o multitudine de metode de stimulare a creativității elevilor, în mare parte metode activ-participative prin care elevul devine din subiect pasiv al lecției participant activ la demersul didactic. Dintre acestea amintim: brainstormingul, metoda 6-3-5, chiorchinele, metoda cubului, metoda R.A.I., metoda pălăriilor gânditoare, cvintetul, Turul galeriei etc. Organizarea activității didactice are, la rândul ei, un rol important în cultivarea capacităților creative ale elevilor. Astfel, activitățile cu elevii se pot desfășura frontal, pe grupe de elevi sau prin munca independentă, individuală. Alegerea fiecărei forme trebuie să țină însă cont de anumiți factori, printre care: specificul activității, caracteristicile clasei de elevi, resursele materiale și de timp. Fiecare dintre aceste forme poate prezenta avantaje și dezavantaje, însă recomandarea generală este ca acestea să fie îmbinate în lucrul la clasă, pentru echilibru și diminuarea limitelor semnalate la ambele. Prin activitate individuală elevul lucrează independent, fiind pus în situația de a se folosi de cunoștințele dobândite pentru formarea propriilor deprinderi de muncă fizică și intelectuală. Această formă de organizare îl familiarizează pe elev cu responsabilitatea față de anumite sarcini, solicitându-i capacitatea de concentrare și găsirea unei soluții de rezolvare. De multe ori, sarcinile de lucru încredințate au un suport creativ, cultivându-le elevilor inițiativa, creativitatea, flexibilitatea gândirii, imaginația și sporindu-le elevilor încrederea în forțele proprii. În cadrul activității individuale, elevul este antrenat în propria formare și dezvoltare. Sarcinile încredințate pot fi unice, adresate tuturor elevilor, mai ales în secvențele de fixare sau de feedback. Sarcinile pot fi diferențiate, în acest caz fiind nevoie de o bună cunoaștere a elevilor sub aspectul particularităților de vârstă și psihoindividuale. Există elevi ale căror compuneri se remarcă prin creativitate și originalitate. În cazul acestora, profesorul de limba și literatura română trebuie să aibă permanent sarcini diferite, menite să le valorifice potențialul creativ și expresiv.
Pe parcursul anului școlar 2019-2020, în cadrul orelor de predare de la grupa experiment am aplicat mai multe metode activ-participative pentru a măsura progresul elevilor în ceea ce privește stimularea creativității. Am pornit de la ipoteza conform căreia utilizarea frecventă a metodelor tradiționale conduce la un interes scăzut pentru ora de limba și literatura română și pentru actul lecturii, în general. În cadrul grupului de control, la care s-au utilizat doar metode de predare-învățare-evaluare clasice, am constatat o comprehensiune mai lentă a textelor propuse, dificultăți de comunicare și exprimare cultă, aspecte ce conduc, invariabil, la rezultate slabe la examenele naționale. Conform ipotezei menționate, la grupul experimental ar urma să fie înregistrate rezultate sensibil mai bune prin aplicarea unui ansamblu de metode, strategii și instrumente de lucru moderne, cu accent pe participarea efectivă a educabilului. Astfel, mi-am propus să ating o serie de obiective referitoare la evoluția elevilor participanți la experiment. Dintre acestea amintesc: o mai bună implicare a elevilor în sarcina didactică, creșterea capacității de analiză, stimularea inițiativei, valorificarea potențialului creativ și dezvoltarea gândirii critice a elevilor prin promovarea unui demers de predare interactiv și a învățării prin cooperare.
III.4 Descrierea funcțională a metodelor aplicate în cercetare
La grupa-experiment am folosit următoarele metode de predare:
3.4.1. Metoda Brainstorming/ furtuna în creier/ asaltul de idei. Metoda „Brainstorming” are ca scop emiterea unui număr cât mai mare de soluții pentru rezolvarea unei probleme, în cadrul unui grup de discuție. Analiza soluțiilor oferite este amânată, tocmai pentru a-i determina pe participanți să comunice „eliberați de orice constrângere, fără teama de a greși sau de a se supune benevol criticii colegilor.” Metoda are drept scop obținerea unui număr cât mai mare de soluții în cadrul unui grup moderat de coordonator, pe baza principiului „cantitatea generează calitatea”. Utilizarea metodei presupunea respectarea câtorva condiții, dintre care amintesc: existența unui spațiu care să permită emiterea de idei – oricât ar fi de neobișnuite -, încurajarea tuturor răspunsurilor, suspendarea oricărei forme de evaluare, preluarea tuturor ideilor și prelucrarea lor ca într-o reacție în lanț. Brainstormingul presupune două etape: cea de producere și cea de evaluare. În prima fază se va selecta grupul și se va propune tema, stabilindu-se regulile de lucru. În cea de-a doua etapă se vor selecta și analiza ideile, după care se vor alege cele mai bune soluții. Printre avantajele metodei se numără încurajarea elevilor să participe la lecție, grație amânării evaluării, care i-ar putea inhiba. Totodată, se va obține un volum mai mare de idei, se va dezvolta creativitatea de grup, se vor încuraja spontaneitatea și spiritul de lucru în echipă și va putea fi aplicat pe orice tip de lecție. Principalul dezavantaj al brainstormingului se referă la faptul că nu toate soluțiile obținute sunt neapărat valabile. De asemenea, metoda poate deveni obositoare pentru ambii poli, profesor și elev.
Brainstormingul poate fi propus în cadrul unei teme care să aibă legătură cu textul studiat sau cu elementele cheie ale acestuia. Pornind de la răspunsurile primite se poate alcătui un ciorchine de idei care să grupeze sintetic răspunsurile elevilor.
Exemple: – Elaborați un set de sfaturi pentru Goe, în vederea revizuirii comportamentului.
– Brainstorming asupra titlului: De ce au fost alăturate cuvintele „D-l” și „Goe”? Ce reprezintă fiecare dintre ele?
– Goe a ajuns la București și este prezent la parada de 10 mai. Continuați șirul peripețiilor.
– De ce s-a transformat Zâna Munților într-o turturică și nu în altceva?
– De ce/ cum credeți că a depășit Malala toate situațiile de criză ?
3.4.2. Cvintetul este o poezie alcătuită din cinci versuri ce sintetizează informațiile, incluzând, totodată, și reflecții ale elevilor despre o anumită temă sau despre un anumit subiect. Elevii pot lucra individual, în perechi sau în grup, iar alcătuirea cvintetului încurajează percepția subiectivă, contribuția personală, manifestarea creativității, esențializarea cunoștințelor și înțelegerea lor profundă. Primul vers este un cuvânt cheie referitor la discuție, de obicei un substantiv ce urmează a fi explicat în versurile următoare. Al doilea vers este alcătuit din două cuvinte care descriu substantivul în discuție, fiind adjective. Al treilea vers este alcătuit din trei cuvinte care exprimă o acțiune, fiind, de regulă, verbe la modul gerunziu. Al patrulea vers conține patru cuvinte și exprimă sentimentele față de subiect. Al cincilea vers este un cuvânt prin care se sintetizează cele prezentate. Cvintetul reprezintă o metodă de reflecție rapidă prin care se rezumă și se sintetizează informațiile și cunoștințele despre o temă.
Exemplu: – Alcătuiți un cvintet care să sintetizeze informațiile despre scriitorul Roald Dahl: Autorul / Fantastic, amuzant, /Povestind, satirizând, pedepsind, / Educă imaginația aduce bucurie/ Matilda.
3.4.3. Tehnica 6/3/5 este o metodă de tip dezbatere ce presupune împărțirea colectivului de elevi în grupe de câte șase, fiecare notându-și pe hârtie trei idei, timp de cinci minute. Totalul însumează 18 idei pentru fiecare grup, timpul alocat fiind de 30 de minute. Aplicarea metodei 6/3/5 presupune împărțirea elevilor pe grupe de câte șase, formularea problemei și desfășurarea activității propriu-zise. Ulterior, fiecare membru al grupului își va nota ideile în coloane. Colegii pot adăuga sau îmbunătăți ideile celorlalți din grup, la final reținându-se cele mai bune soluții. Asemenea brainstormingului, tehnica 6/3/5 are drept principal avantaj încurajarea elevilor să își exprime ideile fără teama că vor fi criticați. Prin folosirea acestei metode va fi stimulată creativitatea și se va încuraja lucrul în echipă. În cadrul orelor de limba și literatura română am folosit această metodă pentru a genera cât mai multe idei despre aspecte precum: mesajul textului, semnificația titlului, caracterizarea personajului sau chiar experiența de viață a elevilor. Elevii percep activitatea ca pe un concurs, din cauza condiționării temporale și sub efectul adrenalinei, antrenând toate procesele psihice: gândirea, imaginația, creativitatea, afectivitatea.
Exemple: – Scrieți alte trei moduri în care s-ar fi putut termina schița „D-l Goe”/ basmul „Zâna Munților” – Prezentați trei situații de viață personale similare cu peripețiile prin care trece Malala/ cățelul din fabula „ Câinele și cățelul”/Goe.
3.4. 4. Metoda pălăriilor gânditoare. Grație aspectului său ludic, această metodă este percepută de participanți ca un joc. Elevii se împart în grupe, potrivit numărului de pălării. Cele șase pălării colorate în alb, roșu, galben, verde, albastru și negru desemnează, prin purtarea lor, un anumit rol în cadrul grupului și au o semnificație distinctă. Metoda pălăriilor gânditoare este o tehnică interactivă de stimulare a creativității participanților, bazându-se pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Elevii vor fi împărțiți în grupe, în funcție de numărul de copii din clasă. Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum consideră mai bine. Metoda se poate aplica în desfășurarea lecției clasice, combinând-o cu metode tradiționale sau cu alte metode moderne.
Pălăria galbenă oferă o perspectivă pozitivă și constructivă asupra situației, culoarea galbenă simbolizând lumina soarelui, strălucirea, optimismul. Sub pălăria galbenă gândirea este optimistă, constructivă bazată pe un fundament logic.
Pălăria roșie dă frâu liber imaginației și sentimentelor și oferă o perspectivă emoțională asupra evenimentelor.
Pălăria neagră exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata. Ea oferă o perspectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție. Sub pălăria neagră elevul privește din perspectiva gândirii negative, pesimiste.
Pălăria albă oferă o privire obiectivă asupra informațiilor, este neutră și concentrată pe fapte obiective și imagini clare. Ea stă întotdeauna sub semnul gândirii obiective.
Pălăria verde exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă. Sub pălăria verde elevul trebuie să emită idei noi, inovatoare.
Pălăria albastră exprimă controlul procesului de gândire, albastrul fiind culoarea cerului, atotvăzător și atotcunoscător. Pălăria albastră supraveghează și dirijează bunul mers al activității, fiind preocupat de organizare și control.
Metoda dezvoltă competențele inteligenței lingvistice, inteligenței logice și interpersonale, punându-i pe elevi în situații inedite, stimulându-le interesul, creativitatea și potențialul artistic. Este o metodă cronofagă și presupune consum de energie pentru ambii poli, dar este pe placul elevilor, prin aspectul ludic.
Metoda pălăriilor gânditoare poate fi folosită individual sau în echipe. Dacă este utilizată colectiv, membrii grupului de lucru trebuie să coopereze pentru a găsi cele mai bune soluții ale sarcinii date de profesor din perspectiva sugerată de culoarea pălăriei pe care o poartă. Rolurile se pot inversa, participanții fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă.
Avantaje :
• stimulează gândirea critică, capacitatea de interrelaționare și respect mutual;
• combate pasivismul și încurajează implicarea activă a elevilor în demersul didactic;
• determină pluriperspectivismul, schimbarea perspectivei de gândire asupra unui fapt, și, implicit, empatia;
• grad ridicat de aplicabilitate, indiferent de vârsta elevilor;
• dezvoltă inteligența interpersonală, inteligența lingvistică, precum și inteligența logico-matematică;
• încurajează capacitatea de comunicare a elevilor
Dezavantaje :
• este o metodă cronofagă;
• pot apărea conflicte între elevi;
• elevii pot confunda procesul instructiv-educativ cu o joacă, dacă nu înțeleg rolul și modul de aplicare a metodei;
• profesorul nu poate realiza o evaluare obiectivă a muncii fiecărui elev, dacă aceștia au rezolvat sarcinile de lucru în echipă.
Exemplu: Se împart fișele și se explicǎ metoda de lucru – „Pǎlǎriile gânditoare”. Fișele conțin sarcini de lucru corespunzǎtoare diferitelor tipuri de gândire: obiectivǎ, pozitivǎ, negativǎ, critică etc.
1. POVESTITORUL – Pălăria albă: Explicați semnificația titlurilor celor două fabule – „Câinele și cățelul” și „Musca la arat”. Constituie ele un orizont de așteptare pentru cititor?
2. MODERATORUL– Pălăria albastră: Redactează un text de 15-20 de rânduri în care să demonstrezi că opera literară ,,Câinele și cățelul ”este un text narativ.
3. GÂNDITORUL– Pălăria verde: Schimbă rolurile! Scrie trei lucruri pe care le-ar face cățelul astăzi, la școală și trei lucruri pe care le-ar putea face musca, dacă s-ar afla într-o fabrică.
4. CREATORUL– Pălăria galbenă: Imaginați-vă ca sunteți avocatul care trebuie să îl apere pe Câine în procesul intentat de comisia de disciplină/ împotriva discriminării. Scrieți o pledoarie în care să justificati comportamentul clientului dumneavoastră.
5. CRITICUL– Pălăria neagră: Câinele și Musca, în boxa acuzării. Analizează comportamentele celor doi „eroi” și spune unde au greșit!
6. PSIHOLOGUL– Pălăria roșie: Scrieți un monolog în care să vă exprimați sentimentele față de cățel.
3.4.5. Ciorchinele este o metodă care îi încurajează pe elevi să vorbească deschis și liber, putând fi utilizată cu precădere în etapa de reactualizare a cunoștințelor sau în cea de evocare. Elevii sunt puși în situația de a stabili conexiuni între elementele studiate și de a se implica activ în procesul de gândire, metoda fiind, de altfel, un mijoc de accesare a propriilor cunoștințe. Chiorchinele poate fi realizat individual sau în grup. Elevii vor scrie un cuvânt sau o expresie nucleu în mijlocul unei foi de hârtie și vor fi invitați să scrie cât mai multe cuvinte sau expresii care le vin în minte în legătură cu subiectul selectat, până la expirarea timpului anunțat. Cuvintele pot fi legate prin linii de noțiunea centrală. La final se va observa întreaga structură creată.
Exemplu: – Prin metoda ciorchinelui, elevii clasei a V-a A au reușit să identifice trăsăturile personajului Goe din schița „D-l Goe…”, de I.L. Caragiale. Elevii au propus multiple caracteristici, pe care ulterior le-au folosit în compunerea de caracterizare a personajului.
3.4.6. Diagrama Venn reprezintă o metodă grafică utilizată în activitățile de învățare sau la fixarea cunoștințelor, putând constitui și o metodă de evaluare. Își dovedește eficiența în formarea unei capacități importante a educabilului: aceea de a compara două idei, noțiuni, concepte, evenimente, procese sau personalități, cu scopul de a evidenția deosebiri și asemănări. Ca mod de realizare, diagrama Venn este un organizator cognitiv format din două cercuri parțial suprapuse în care se prezintă asemănările și deosebirile dintre două aspecte, idei sau concepte. În arealul în care se suprapun cele două cercuri se grupează asemănările, iar în zonele rămase libere se menționează deosebirile .
Aplicație: Le-am cerut elevilor să reprezinte grafic asemănările și deosebirile dintre cele două personaje principale ale schițelor „Vizită…” și „D-l Goe…”/ să identifice asemanările și deosebirile între basmul Zâna Munților și alt basm. Elevii au grupat asemănările în partea comună și au evidențiat în spațiile libere elementele diferite.
3.4.7. Cubul / Metoda cubului este o strategie ce presupune analiza unui concept sau a unei noțiuni prin proiectarea pe cele șase fațete, fiecare propunând o abordare diferită a temei în cauză. Obiectivul este acela de a evidenția cât mai multe operații mentale corespunzătoare unor categorii de cunoștințe implicate în procesul de învățare. Cele șase fațete ale cubului presupun următoarele instrucțiuni: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ. Printre avantajele folosirii metodei se numără antrenarea mai multor operații mentale, elevii fiind puși în situații diverse. Li se stimulează creativitatea, imaginația, gândirea autonomă, memoria etc.
Metoda cubului permite analiza unei probleme, a unei noțiuni sau a unei teme printr-o abordare pluriperspectivistă. Profesorul pregătește un cub pe fațetele căruia notează șase termeni cheie: Descrie, Compară, Asociază, Analizează, Aplică, Argumentează.
Fațeta Descrie vizează capacitatea elevului de a identifica, de a denumi, de a descrie și de a memoriza. Fațetele Compară și Asociază fac apel la capacitățile intelectuale ale elevului, deoarece implică operațiile de înțelegere, de comparare, de ordonare, de clasificare și de ordonare. Fațeta Analizează stimulează cunoștințele raționale, presupunând abilitatea elevului de a analiza și de a sintetiza anumite aspecte privind tema dată de către profesor. Fațetele Aplică și Argumentează permit stimularea abilității elevului de a emite judecăți de valoare, exprimarea unui punct de vedere, precum și alegerea unor argumente convingătoare pentru susținerea opiniei.
Metoda se poate aplica atât individual, prin întrebări ce pot fi rezolvate ca sarcini independente de către elevi, cât și în echipe mici care vor avea de rezolvat una din sarcinile celor șase fațete ale cubului. Metoda poate fi folosită atât în cadrul orelor de limba română, cât și în cele de literatură.
Avantaje :
• dezvoltarea capacităților de analiză, sinteză, aplicare, transfer, argumentare ale elevilor;
• formarea unei imagini globale asupra problemei abordate;
• o mai bună înțelegere a problemei abordate, având în vedere cele șase perspective luate în calcul;
• motivarea elevilor pentru participarea la activitate;
• activizarea elevilor;
• dezvoltarea capacităților comunicaționale.
Dezavantaje :
• atunci când este aplicată în echipe, există riscul ca unele echipe să ignore sau să abordeze superficial sarcinile celorlalte grupuri de lucru.
• metodă cronofagă;
• posibilitatea apariției dezordinii în timpul activității;
• neimplicarea tuturor elevilor în rezolvarea sarcinilor din cadrul fiecărui grup.
Aplicație: Am folosit metoda cubului în cadrul orelor de predare și evaluare ce au avut drept subiect basmul, fabula și schițele lui I.L. Caragiale. Am organizat șase grupe, fiecare dintre acestea având câte un reprezentant. Astfel, fiecare echipă a lucrat pe secțiunile: Descrie, Compară, Analizează, Asociază, Argumentează, Aplică.
3.4.8. Procesul literar
Procesul literar este o metodă didactică modernă care implică participarea mai multor elevi ai clasei. Acesta are la bază jocul de rol și presupune o dezbatere de pe poziții extreme (acuzare, apărare) a unor aspecte problematice dintr-o operă literară. De asemenea, are o valoare constructivă mai mare atunci când este realizat pe baza unor alocuțiuni gândite și redactate de elevi. Aceștia vor emite opinii personale cu privire la personajele incriminate, izvorâte din contactul direct cu textul literar. Procesul literar presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Stabilirea obiectivelor;
2. Pregătirea procesului:
a) distribuirea rolurilor;
b) amenajarea sălii de clasă și alegerea recuzitei.
3. Desfășurarea procesului;
4. Dezbateri
Avantaje
• creșterea receptivității elevilor față de textele-suport;
• contribuie la exersarea spiritului oratoric;
• permite elevilor să-și evidențieze abilitățile de persuadare;
• are caracter ludic;
• metoda este benefică și din punct de vedere al orientării profesionale a elevilor.
Dezavantaje
• metodă cronofagă;
• unii elevi pot considera lecția ca pe o joacă;
• elevii emotivi sunt dezavantajați, deoarece întâmpină dificultăți în exprimarea punctelor de vedere;
• neimplicarea unor elevi;
• aparentă dezordine;
• apariția unor conflicte între elevi;
3.4.9 Jocul de rol / dramatizarea – face parte din categoria metodelor active de predare- învățare și se bazează pe simularea unor funcții, relații, activități , fenomene. Prin aplicarea acestei metode, elevii devin ,,actori” ai vieții sociale pentru care, de altfel, se pregătesc. Metoda presupune, din partea fiecărui participant, să se comporte ca o altă persoană, să fie creativ și empatic. Elevul va încerca să înțeleagă atitudinile și reacțiile unei persoane aflate într-o anumită situație. Prin dramatizarea anumitor texte literare , elevii se implică mai mult, îmbinând activitățile școlare cu cele recreative și distractive , eliminându-se astfel o serie de rigori (pre)existente în relația profesor-elev, cel din urmă putându-se manifesta astfel pe sine printr-un rol. Se realizează astfel o învățare eficientă care ajută elevul preadolescent să își sporească stima de sine, să comunice mai eficient, să își dezvolte capacitățile cognitive – memorie, gândire, atenție, limbaj.
În condițiile lipsei unui fond psihosocial echilibrat, favorabil formării de competențe în mediul școlar, datorat contextului actual, teatrul școlar și activitățile extrașcolare interculturale, bazate pe cooperare și valorizare reciprocă, constituie o modalitate educativă cu grad crescut de eficiență, fiind o modalitate eficientă de manifestare a creativității , căci –deși pornește de la un text- lasă frâu liber interpretării și reinterpretărilor. Textul dramatic dispune de o serie de valențe formative care permit valorificarea teatrului pentru formarea psihosocială a elevilor ,formarea competențelor de comunicare converge către formarea competențelor de ordin civic, social, artistic și cultural. De asemenea, teatrul are un mare potențial de a captiva elevul și de a-l determina să înțeleagă și să se comporte conform unor valori morale profunde, în timpul activităților și în afara acestora, dând dovadă de: prietenie, toleranță, cooperare, bunătate, perseverență etc. , iar lecția importantă a cooperarii este o condiție de bază pentru comunicarea interculturală .
Pornind de la aceste considerente și dorindu-mi o mai mare implicare a elevilor în procesul de învățare, am activat clubul de teatru al școlii , văzut ca formă deplină de manifestare a creativității ce presupune elaborarea de scenarii și joc dramatic pornind de la experiențele de lectură, viață și tradiții/ stereotipii . În acest sens, Clubul de teatru își desfășoară activitatea în incinta școlii , activitatea desfășurându-se săptămânal cu elevi din clasele a V-a și a VI-a. Inițial am simulat o serie de situații, am făcut exerciții de dicție și improvizație, pentru a-i ajuta pe elevi să se (auto)cunoască. Pornind de la sărbătoarea Nașterii Domnului, existența lui Moș Crăciun și valorificarea experiențelor de lectură ale copiilor, aceștia au creat un scenariu de piesă de teatru ( parțial interactiv) pe care au și jucat-o pe scenă, în fața colegilor din ciclul primar în 16 și 17 decembrie 2019. În mare măsură, totul s-a datorat ingeniozității, creativității, spontaneității și a dorinței de a face și altceva în cadrul orelor de literatura română. Scenariul a fost orientativ, copiii mereu au improvizat și au contribuit personal la realizarea spectacolului.
Totodată, am ținut cont și de faptul că , prin implicarea în diferite activități extrașcolare, între profesor și elevi se creează o „punte afectivă” favorabilă formării psihosociale. Așa se întâmplă în activitatea de teatru școlar. Teatrul școlar și activitățile extrașcolare interculturale, bazate pe cooperare și valorizare reciprocă, constituie o modalitate educativă cu grad crescut de eficiență. Lucrarea realizată demonstrează că strategia didactică cea mai potrivită pentru formarea competențelor cognitive, afective, sociale, morale ale elevilor, astfel încât să crească randamentul acestora în activitățile desfășurate și la evaluările curente, implică orientarea eforturilor profesorului de limba și literatura română dinspre mediul nonformal către cel formal.
Experiența practică din cadrul activităților nonformale reprezintă un dublu câștig: pentru profesor, deoarece, apropiindu-se de elevii săi și cunoscându-i, descoperă resurse importante pe care le poate folosi pentru a-i captiva și pentru a-i determina să se implice activ în propria formare, transformându-și și adaptându-și permanent strategia didactică pentru atingerea obiectivelor propuse; pentru elevi, deoarece se simt puși în valoare, le crește încrederea în propria persoană și în șansele de reușită, devin conștienți de transformarea prin care trec, dorind astfel să obțină rezultate cât mai bune și în plan formal. Comunicarea prin teatru, având un caracter interactiv și intenționat, impune o strategie activă de învățare, bazată pe valorificarea resurselor elevilor, dar și pe dezvoltarea empatiei, a sprijinului și a solidarității, pe munca în echipă și pe cooperare, influențează formarea de competențe și deprinderi (comunicare, disciplină, concentrare, răbdare, creativitate etc.) utile pentru elev în cadrul activităților formale, dar și în viața curentă. Experiențele practice confirmă faptul că scenetele jucate, precum și întregul proces de lucru din cadrul clubului de teatru au un accentuat efect educativ, deoarece elevii înțeleg mai bine situațiile concrete din viață, cu ajutorul personajelor, păpușilor, iar exemplele practice oferite confirmă faptul că indiferent care ar fi tipul ei, educația nonformală are întotdeauna efect formativ: prin activitățile desfășurate, elevii au devenit mai toleranți, au înregistrat rezultate școlare mai bune, a scăzut numărul elevilor cu abateri disciplinare. Evaluarea activității din cadrul clubului de teatru confirmă aspecte ale formării psihosociale a elevilor și permite reglarea și reorientarea procesului educativ, găsirea de noi soluții pentru ameliorarea practicilor educative.
Observând dorința copiilor de a fi implicați în acest tip de activitate didactică, faptul că, indiferent de manual, în fiecare an de studiu este propus cel puțin un text aparținând lui Ion Luca Caragiale, dar și implicarea elevilor în descifrarea/ interpretarea și reinterpretarea textelor, am gândit o disciplină opțională transcurriculară centrată pe stimularea creativității elevilor de ciclu gimnazial prin studiul schițelor lui Ion Luca Caragiale ( și nu numai). Familiară până la banalizare, proza scurtă lui I.L. Caragiale trezește, cu orice revenire la text, noi și nebănuite revelații, fiind mereu o provocare, mereu deschisă noilor interpretări, în creația sa, scriitorul nu propune adevăruri uzate și inoperante, realități anacronice și teme inactuale. Ba dimpotrivă, la peste un veac de la trecerea sa în lumea umbrelor, autorul Schițelor se află încă în circuitul viu al problematicii contemporane. Fără să fi suferit vreodată din cauza acuzațiilor de caducitate, Caragiale a creat o operă surprinzător de actuală, aflată și astăzi sub egida permanenței și a universalității. Opera lui Caragiale nu putea rămâne nevalorificată de către programa școlară. Este important de spus că școala creează capacități și strategii de învățare pentru toată viața, conducând la structurarea independenței și a capacităților proprii, dar, în același timp, impune și modele de viață. În zilele noastre, școala a devenit instituția cu rolul esențial în procesul de instruire a generațiilor și, implicit, al asigurării unui viitor liniștit și durabil. Reflectarea valorii sau a nonvalorii nu se poate realiza doar prin corespondențele cu realitatea contemporană. Demagogia, impostura, arivismul, lipsa valorilor, pravenitismul, miticismul, politicianismul ș.a. sunt neajunsuri ale societății actuale, în egală măsură în care erau și pentru societatea imaginată de Caragiale. În altă ordine de idei, opera lui Caragiale este suficient de „ofertantă” pentru dascălul care își dorește să formeze elevi creativi.
III.5. Propuneri pentru elaborarea unei discipline opționale transcurriculare centrate pe stimularea creativității elevilor prin studiul schițelor lui Caragiale
Potrivit Ordinului Ministrului Educației și Culturii nr. 3638/2001, în schema orară a fiecărui elev din învățământul obligatoriu trebuie să existe cel puțin o oră de opțional. Ora de opțional îi ajută pe elevi să răspundă unor întrebări și probleme pe care și le pun în legătură cu diferite aspecte ale vieții cotidiene, dar și să devină mai deschiși, mai cooperanți și mai creativi. Consider că disciplina opțională propusă mai jos vine în întâmpinarea mai multor cerințe ale educației actuale, dintre care amintesc: stimularea interesului elevilor, așteptările mari ale părinților, valorificarea potențialului creativ al individului și formarea unei gândiri critice, autonome, capabile să discearnă între valoare și nonvaloare, între original și kitsch.
ARGUMENT
Disciplina opțională Teatru este un opțional la nivelul mai multor arii curriculare și se poate constitui ca un antrenament formativ al capacității de comunicare, utilizând de această dată și un limbaj specific artei dramatice. Inițierea copiilor în procesul de creație teatrală le oferă posibilitatea de a-și manifesta creativitatea, personalitatea, preferințele, exprimarea liberă, pregătindu-i să-și formeze obișnuința de a lua atitudine față de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Prin teatru, elevii își exersează lectura, memoria, capacitatea de comunicare orală, de adaptare la atmosfera specifică a unor astfel de situații. Elevul implicat într-o astfel de activitate va reuși mai ușor să-și învingă inhibițiile, emoțiile, să se manifeste spontan și dezinvolt, să se integreze într-un grup. Acceptarea artei teatrale ca obiect de studiu determină educarea capacității de înțelegere a unui spectacol, de analiză estetică a acestuia, de emitere a unor judecăți de valoare, copilul fiind dispus să empatizeze cu personajele și, implicit, cu cei din jurul său. Prin urmare, un lucru e cert: activitatea de interpretare le mărește elevilor capacitatea de observație, de memorie, de creativitate. Micul actor învață să se concentreze și să țină seama de ceilalți colegi de echipă. Nu este de neglijat nici faptul că prin activitățile teatrului ne apropiem de ceea ce vizează în esență educația interculturală, de obiectivul general al acesteia: îmbunătățirea comunicării, a încrederii și a înțelegerii, a solidarității reciproce interetnice, în spiritul diversității. Drept urmare, elevii interrelaționează, interacționează, comunică și “se comunică”.
Pe de altă parte, contactul la aceasta vârstă cu marile opere literare, chiar fragmente, îi ajută pe elevi să-și formeze gustul estetic, să iubească și să respecte literatura. Totodată, prin exercițiile de interpretare, recreare și comunicare sunt vizate competențele de lectură ale acestora. Elevii nu doar memorează și interpretează roluri, ci ajută la confecționarea decorurilor, măștilor, costumelor și a altor materiale de recuzită. Prin aceste activități elevul își pune în valoare prezența scenică, dicția, mimica, siguranța de sine, plăcerea de a spune textele în fața publicului. Se creează astfel o atmosferă de destindere, propice acumulării de noi cunoștinte, în care toți, actori-regizor-spectatori, empatizează, se emoționează, se bucură de literatură. In final, de menționat ar fi faptul că programa prezentului opțional s-a prezentat elevilor și părinților clasei, iar aceștia au colaborat la alegerea activităților propuse.
Mulți dintre elevii claselor de gimnaziu manifestă în mod spontan curiozitate, independență, imaginație, fantezie creatoare, cu alte cuvinte – caracteristici de creativitate în formare. În aceste condiții, tot ceea ce trebuie să facă profesorul este să descătușeze fantezia elevilor și să le cultive imaginația printr-un întreg proces didactic din care fac parte metode, procedee și tehnici de lucru moderne. Cerințele educației actuale fac trimitere la înlăturarea tendinței facile de a-l imita pe celălalt și militează pentru orientarea elevului către original și util. Opționalul de față își propune să exerseze și să dezvolte aptitudinile creatoare, facilitând evadarea elevului din sfera ideilor curente și comune ale imitației și reproducerii. Așadar, obiectivul fundamental al opționalului îl constituie dezvoltarea imaginației și creativității elevilor prin lectura și analiza schițelor lui I.L. Caragiale. Activitățile propuse în cadrul opționalului le vor da elevilor posibilitatea să se afirme, să se exprime liber, lăsând creativitatea să-și spună cuvântul. Astfel, voi încerca să descopăr aptitudini latente ale elevilor prin diferite activități organizate în jurul studierii schițelor lui Caragiale. Voi analiza modul în care diferitele niveluri – fonetic, lexical-semantic, morfologic, sintactic, stilistic, estetic – ale textelor lui Caragiale pot fi valorificate din punct de vedere al stimulării creativității elevilor. Am propus exerciții pentru dezvoltarea capacității de receptare a textului literar și a capacității de exprimare orală și scrisă: exerciții de formulare a ideilor principale, de caracterizare și clasificare a personajelor, exerciții de formulare a titlurilor sugestive, dramatizări și joc de rol, integrarea unor cuvinte și expresii în contexte noi, continuarea conținutului unui text studiat, redactarea unor texte pe teme date, exerciții de creare a unor versuri, relatarea expresivă a conținutului textului sub forma unor desene, schițe sau momente dramatizate, realizarea unor dialoguri improvizate pe teme legate de textul literar. În cadrul activităților propuse voi valorifica informațiile de ordin istoric, social și cultural vehiculate în schițe, care elucidează universul caragialian și care plasează în context acțiunile, atitudinile și mentalitatea personajelor. Voi încerca, astfel, stimularea potențialului creativ al elevilor prin provocarea imaginației în legătură cu anumite concepte aproape necunoscute generației actuale.
Denumirea opționalului: CaragiaLike
Propus la clasa: a VI-a
Număr de ore pe săptămână: 1
Tipul de opțional: transcurricular
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Competențe generale:
– Receptarea textului literar din perspectiva abilităților de viață;
– Utilizarea lecturii în vederea dezvoltării personale;
– Utilizarea instrumentelor de analiză stilistică și structurală a diferitelor modalități de comunicare artistică;
– Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului unei piese de teatru;
– Dezvoltarea capacității de interpretare a unui rol;
– Imbunatatirea comunicarii interpersonale in scoala multiculturala;
– Dezvoltarea relatiilor interumane, a capacitatii de cooperare in scopul punerii in scena a unei piese de teatru ;
– Argumentarea, în scris sau oral, a propriilor opinii asupra unui text literar .
Competență generală transdisciplinară :
Dezvoltarea capacității de a comunica, folosind limbaje specifice artei dramatice.
Arii curriculare implicate: – Limbă și comunicare
– Arte
– Tehnologii
Valori și atitudini:
Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi;
Asumarea unui set de valori personale care să confere identitate persoanei;
Dezvoltarea gândirii critice, flexibile și prospective;
Cultivarea interesului pentru învățarea pe parcursul întregii vieți ca expresie a dezvoltării durabile;
Valorizarea creativității ca resursă pentru dezvoltarea personală și comunitară;
Competențe specifice:
Dezvoltarea capacității de receptare a textului literar;
Cunoașterea și înțelegerea mesajului operelor literare;
Desprinderea valorilor morale care își găsesc expresia artistică în acestea;
Crearea de noi conținuturi, valorificând textele studiate;
Integrarea fenomenului literar în fenomenul cultural-istoric prin conexiuni cu istoria artelor (teatru, cinematografie)
Obiective de referință și exemple de activități de învățare:
1. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului literar;
1.2. Înțelegerea conținutului unui text studiat;
1.3. Explicarea semnificației unui text, a unei secvențe de text sau a titlului unei opere;
1.4. Manifestarea interesului pentru lectură.
2. Dezvoltarea capacității de exprimare orală și scrisă;
2.1. Redarea conținutului unui text literar;
2.2. Crearea de noi conținuturi, valorificând textele studiate;
2.3. Implicarea activă în realizarea de compoziții și momente artistice manifestându-și trăirile emoționale, prim mimică, gesturi, cântec etc;
3. Dezvoltarea capacității imaginative și creative
3.1. Dezvoltarea aptitudinilor creative în domeniul literar
COMPETENȚE SPECIFICE ȘI EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE
1. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului unei piese de teatru
2. Dezvoltarea capacității de interpretare a unui rol
3. Imbunătățirea comunicării interpersonale în școala multiculturală
4. Dezvoltarea relațiilor interumane, a capacității de cooperare în scopul punerii în scenă a unei piese de teatru pentru copii
STANDARDE DE PERFORMANȚĂ
1.3. CONȚINUTURILE ÎNVĂȚĂRII
1.Piese de teatru pentru copii – vizionare, audiție
2. Gestica, mimica în teatru- exerciții-joc
3. Măști, decoruri – confecționare din materiale diverse
4. Reprezentarea teatrală
• jocuri de rol (pe teme diverse) texte literare :„D-l Goe”, de I.L. Caragiale; „ Chirița”, de Vasile Alecsandri; „O scrisoare pierduta”, de I.L.Caragiale
• adaptari ale textelor prezentate mai sus, cu ocazia diverselor evenimente/proiecte în care se va implica școala
• Ce mi-a plăcut și ce nu !
-expunerea produselor activităților ( măștile, recuzita, portofoliile, fotografii din timpul activităților) într-o expozitie.
1.4. MODALITĂȚI DE EVALUARE
Probe orale:
• susținerea unui dialog pe o temă dată;
• exerciții de dicție;
• concursuri „Cel mai bun recitator”, „Ghicește personajul, autorul, opera! ”
Probe scrise:
• teme pentru acasă;
• descrierea costumului și a celorlalte materiale de recuzită necesare;
• descrierea unui personaj.
Probe practice :
• memorarea și reproducerea unui rol în cadrul unei reprezentații teatrale cu public;
• organizarea unor reprezentatii teatrale cu ocazia sarbătorilor de 1 Decembrie, Paște și a serbării de sfârșit de an scolar;
Observarea sistematică a elevilor;
Portofoliu cu toate fișele de lucru;
Autoevaluarea
1.5. BIBLIOGRAFIE
Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii în școală, Ed. Polirom, Iași, 1999
Alina Pamfil, Limba și literatura română în gimnaziu, Ed. Paralela 45, Pitești, 2004
Opere literare: ; „Momente și schițe”, de I.L. Caragiale, „Teatru ”, de V. Alecsandri
PLANIFICAREA ORELOR DE CURS OPȚIONAL CARAGIALIKE
III.6 Instrumente de lucru folosite în cercetare
„Prezentarea metodologiei într-o cercetare presupune prezentarea metodelor, dar și a tehnicilor de investigare și a instrumentelor aferente cu care se lucrează, precum și a modului concret de utilizare a acestora. Metoda este calea de acțiune, modalitatea strategică de abordare a realității supuse investigației” .
Metodele de cercetare se pot grupa după cum urmează:
a. metode de colectare a datelor: observația, experimentul, convorbirea, testul docimologic;
b. metode de prelucrare statistică: media aritmetică, tabelele, graficele, diagrama.
Metodele pe care le-am utilizat în prezenta cercetare sunt următoarele: metoda observației, metoda experimentului, metoda anchetei prin chestionar, metoda analizei produselor activității școlare și metoda jocului didactic. În ceea ce privește realizarea cercetării, am urmărit modul în care îmbinarea metodelor tradiționale cu metodele moderne stimulează creativitatea elevilor și poate conduce la obținerea unor rezultate mai bune decât cele obținute doar prin aplicarea metodelor clasice. Finalitatea predării limbii și literaturii române este și trebuie să rămână formarea unui tânăr capabil să înțeleagă lumea în care trăiește, să comunice eficient, să interacționeze cu semenii, să-și folosească potențialul creativ pentru a rezolva anumite probleme, „să poată continua în orice fază a existenței sale procesul de învățare și să fie sensibil la frumosul din natură și la cel creat de om.”
Activitatea didactică a fost organizată astfel încât să se realizeze eficientizarea demersului didactic și îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi. În vederea înregistrării progresului școlar și pentru realizarea evaluării formative am folosit metode precum observația sistematică a comportamentului elevilor, analiza produselor activității, aprecieri verbale, probe scrise sau orale.
III.7 Descrierea procedurii de lucru, investigare, analiză și control
Ca metodă de investigație directă, experimentul a vizat urmărirea modului în care va putea fi modificat un anumit fenomen pedagogic. În cazul de față, stimularea creativității elevilor prin lectura și analiza textelor oferite de manualul de limba și literatura română precum și a schițelor lui I.L. Caragiale. Pentru a verifica ipoteza, am folosit strategii de predare-învățare-evaluare moderne la grupa experimentală și metode clasice la grupa martor.
Experimentul pedagogic a cuprins patru etape:
a. Etapa pregătitoare – preexperimentală – în care am aplicat un chestionar pentru identificarea problemei
b. Pretestul – , în care am stabilit variabilele implicate, am definit strategia necesară desfășurării experimentului și am cules datele în vederea aplicării testului;
c. Etapa formativă sau experimentală, caracterizată prin introducerea modificărilor incluse în variabila independentă;
d. Etapa finală sau posttestul, în care am înregistrat rezultatele experimentului, le-am comparat cu cele inițiale și am formulat concluziile ce au confirmat ipoteza testată.
În cadrul cercetării am stabilit două tipuri de variabile:
– variabile independente: varietatea de texte literare propuse spre analiză și metodele folosite;
– variabile dependente: originalitatea, expresivitatea și receptivitatea elevilor.
În primă fază am folosit, ca metodă non-experimentală de colectare a datelor, observația psihologică. Am stabilit acum obiectivele fiecărei lecții predate în cadrul experimentului, urmărind implicarea fiecărui elev, nivelul de receptare a textului propus, precum și modul de rezolvare a diferitelor sarcini. Tot în cadrul etapei de analiză am aplicat metoda anchetei prin chestionar. Am aplicat un chestionar (în luna mai 2019) pentru a identifica legătura dintre lectură și creativitate asupra elevilor de la grupele experimental și de control. Ca metode de intervenție, am folosit metoda experimentului, analiza produselor activității școlare și testul. Analiza produselor activității școlare a presupus evaluarea compunerilor, a testelor și a portofoliilor elevilor, în urma cărora am putut colecta date referitoare la progresul școlar.
Motivația aplicării chestionarului a fost, pe de o parte identificarea nivelului de încredere în propriile capacități creative ale elevilor , iar pe de altă parte, găsirea unor soluții prin care elevii să fie atrași de lectură și să devină , implicit, mai creativi. Chestionarul conține zece itemi diferiți ca tipologie : doi itemi de tip scală de valori, șapte itemi tip grilă și un item de tip întrebare deschisă ( oferă elevului posibilitatea de a răspunde liber).
În urma administrării chestionarului s-a realizat o statistică sintetică ce reprezintă o măsurătoare cantitativă (număr de elevi, procente) a datelor, fără a preciza numele subiecților chestionați. Prin centralizarea răspunsurilor date de către elevi, s-au putut realiza grafice comparative pentru fiecare item al chestionarului. Chestionarul aplicat este următorul:
1) Apreciază, pe o scală de la 1 la 5 , cât de creativ crezi că ești?
□ 1. deloc □ 2. puțin □ 3. mediu □ 4. mult □ 5. foarte mult
2) Cât de mult îți place să citești ?
□1. deloc □ 2. puțin □ 3. mediu □ 4. mult □ 5. foarte mult
3) La școală pot să pun întrebări fără să îmi pese dacă par stupid.
□ adevărat □ fals
4) Profesorii mă încurajează să fiu creativ.
□ da □ nu □ uneori
5) Când am ceva de făcut, trebuie să respect ce mi se impune , fără a folosi o alternativă.
□ da □ nu □ uneori
6) Profesorul mă încurajează să îmi folosesc imaginația.
□ da □ nu □ uneori
7) La școală mă simt criticat.
□ da □ nu □ uneori
8) Crezi că poți învăța din cărți lucruri utile în viață?
□ da □ nu □ uneori
9) Există vreo legătură între cărțile citite și felul în care te descurci la școală?
□ da □ nu □ uneori
10) Ce te-ar face mai creativ?
Grafice comparative ale răspunsurilor date de elevi în urma aplicării chestionarului
1) Apreciază, pe o scală de la 1 la 5 , cât de creativ crezi că ești?
□ 1. deloc □ 2. puțin □ 3. mediu □ 4. mult □ 5. foarte mult
2) Cât de mult îți place să citești ?
□1. deloc □ 2. puțin □ 3. mediu □ 4. mult □ 5. foarte mult
3) La școală pot să pun întrebări fără să îmi pese dacă par stupid.
□ adevărat □ fals
4) Profesorii mă încurajează să fiu creativ.
□ da □ nu □ uneori
5) Când am ceva de făcut, trebuie să respect ce mi se impune , fără a folosi o alternativă.
□ da □ nu □ uneori
6) Profesorul mă încurajează să îmi folosesc imaginația.
□ da □ nu □ uneori
7) La școală mă simt criticat.
□ da □ nu □ rareori
8) Crezi că poți învăța din cărți lucruri utile în viață?
□ da □ nu □ uneori
9) Există vreo legătură între cărțile citite și felul în care te descurci la școală?
□ da □ nu □ uneori
10) Ce te-ar face mai creativ?
Răspunsurile date de elevi sunt următoarele:
Să fiu lăsat să vorbesc;
Să nu râdă ceilalți de mine;
Să citesc mai mult;
Să nu mai stau atât de mult pe telefon/ televizor;
Să petrec mai mult timp cu mama;
Să am cu cine vorbi/ povesti;
Să am chef/ dispoziție;
Nimic;
Nu știu;
Să facem concursuri de povești;
Să am imaginație.
Constatări:
– unii se simt deranjați de atitudinea colegilor/ profesorilor ;
– unii resimt acut lipsa timpului petrecut în familie ;
– o parte fac legătura între creativitate și afecțiune( lipsa acesteia);
– unii sunt conștienți că telefonul mobil și televizorul sunt cronofage, în timp ce alții ar dori să îmbine armonios cititul cu tehnologia;
– unii au răspuns superficial.
3.5.6. Pretestul
Pe parcursul actualei cercetări am urmărit exersarea și dezvoltarea unor competențe privind imaginația creatoare, dezvoltarea vocabularului, utilizarea unui limbaj expresiv, dezvoltarea gândirii critice, interpretarea unui text literar, comentarea unei secvențe de text sau a unui titlu. În același timp, am urmărit modul de exprimare, originalitatea și capacitatea de a utiliza cunoștințele literare, fantezia creatoare și experiența de viață în redactarea unei compuneri sau în rezolvarea unei sarcini de lucru. Pretestul conține itemi semiobiectivi, întrebări structurate pe baza fragmentului din schița „Vizita” de I.L. Caragiale, un eseu de argumentativ și o scriere imaginativă sub forma unui dialog.
Punctajul aplicat compunerilor este de 12 puncte, asemenea celui prevăzut la proba de limba și literatura română la Evaluarea Națională. În acordarea punctajului final am ținut cont de aspecte precum: raportarea la cerință, punctuația, ortografia, așezarea în pagină, lizibilitatea, stilul, registrul de comunicare și vocabularul adecvate conținutului, coerența textului și unitatea compoziției. În alcătuirea itemilor am vizat utilizarea nuanțată a vocabularului, sesizarea corectitudinii lexicale și gramaticale, alcătuirea unor propoziții corecte din punct de vedere gramatical, capacitatea de interpretare a unei secvențe din textul literar, capacitatea de a redacta undialog pe o temă dată. În tabelul sintetic prezentat la subcapitolul „Anexe” am înregistrat punctajul obținut de fiecare elev conform baremului de corectare. Am sesizat, cu această ocazie, dificultăți ale elevilor în explicarea semnificației unui titlu sau a unei expresii. De asemenea, mulți dintre elevii evaluați nu au reușit să alcătuiască un enunț cu o altă valoare morfologică a unui cuvânt din text. Totodată, am constatat dificultăți în exprimarea scrisă corectă și fluentă, mai ales la subiectul de la partea a doua. Lipsa unei abordări creative a subiectului de la partea a treia este, de asemenea, un punct slab constatat în urma corectării testelor. Notele finale sunt cuprinse între 5.70 și 10, media clasei fiind de 7.78. Distribuția notelor este prezentată în tabelele și graficele de la subcapitolul „Anexe” .
COMPETENTE GENERALE EVALUATE:
– Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată;
– Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse; – Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse.
COMPETENTE SPECIFICE EVALUATE:
– recunoașterea modalităților specifice de organizare a textului epic;
– exprimarea, în scris, a propriilor opinii și atitudini;
– organizarea secvențelor textuale în funcție de o cerință specifică;
– folosirea modalităților variate pentru realizarea expresivității textului.
OBIECTIVE OPERATIONALE:
Pe parcursul testului, elevii trebuie:
O1: să indice sinonime contextuale pentru anumite cuvinte dintr-un fragment dat;
O2: să identifice cuvinte cu formă neliterară și să precizeze varianta care respectă norma literară;
O3: să explice sensul unei expresii și explicația titlului;
O4: să precizeze reperele spațio-temporale ale acțiunii;
O5: să extragă ideea principală dintr-un fragment de text;
O6: să alcătuiască un enunț cu o altă valoarea morfologică a unui cuvânt din text;
O7: să își exprime opinia privind efectele educației greșite primite de către copil în familie;
O8: să redacteze o scriere imaginativă sub forma unei scrisori adresate părinților sau unui prieten.
3.5.7. Etapa formativă
În cadrul acestei etape am urmărit evaluarea continuă a fiecărui elev, observând, secvență cu secvență, progresele înregistrate în direcția stimulării creativității și a imaginației creatoare. Evaluarea continuă a evoluat, la rându-i, de la simplu la complex, vizând atât aspecte de bază ale studierii limbii și literaturii române – precum înțelegerea textului literar -, cât și competențe complexe, precum elaborarea unor eseuri argumentative sau a compunerilor libere. Pe tot parcursul acestei etape am urmărit folosirea unor strategii noi în cadrul grupei experiment, cu scopul de a demonstra că îmbinarea metodelor moderne cu metodele tradiționale poate conduce la stimularea creativității elevilor. De pildă, în cadrul orelor de predare a schiței „D-l Goe…”, de I.L. Caragiale, am utilizat metode activ-participative, în alternanță cu metodele clasice. Brainstormingul, metoda pălăriilor gânditoare, cubul, cvintetul și diagrama Venn sunt doar câteva exemple de metode moderne folosite la clasă care i-au mobilizat pe elevi, făcându-i participanți activi ai procesului de învățare și ai propriei formări. Cu acest prilej am observat că folosirea metodele clasice, precum prelegerea sau expunerea, îi transformă pe elevi în subiecți pasivi ai demersului didactic, în timp ce metodele active le câștigă atenția și implicarea. Cea mai mare parte a demersului experimental a constat în ore de formare de deprinderi și competențe în redactarea de compuneri pe teme diverse. Pe parcursul orelor, elevii au dezbătut diferite teme, au împărtășit opinii, au redactat compuneri și le-au evaluat frontal sau reciproc. Fiecare dintre cele șase unități s-a finalizat cu evaluări scrise sau orale, cuprinzând itemi ce au urmărit receptarea și analiza textului literar.
În timpul desfășurării experimentului, am constatat anumite schimbări în atitudinea și comportamentul elevilor față de procesul de învățare. Elevii au devenit mai atenți, mai interesați și mai dornici să se implice activ în desfășurarea lecției, contribuind cu idei și răspunsuri valoroase pentru procesul de învățare. De remarcat aspectul cel mai important, elevii au început să emită opinii personale în legătură cu subiectul lecției, abordându-l critic, multilateral și dând dovadă de inițiativă și spirit creativ. Am observat, de pildă, că un personaj literar cu o sumă de defecte – precum Ionel sau Goe – poate trece drept „o victimă nevinovată a propriei familii, incapabilă să-i înțeleagă nevoile și hiperactivitatea”, așa cum a motivat un elev din cadrul grupei experimentale. Creativitatea elevilor s-a manifestat în cadrul mai multor sarcini de lucru. Fie că vorbim despre lucrul individual, fie despre activitatea pe grupe, elevii au dovedit că pot aborda un subiect din mai multe puncte de vedere, reușind să obțină produse ale activității didactice cu adevărat originale. În cadrul lecțiilor de predare a textelor aparținând genului epic am folosit o multitudine de metode active care le-au dat ocazia elevilor să judece corect faptele, comportamentele, atitudinea și trăirile personajelor. Prin metoda pălăriilor gânditoare, elevii au avut ocazia să se exprime liber, răspunzând diferitelor tipuri de gândire – obiectivǎ, pozitivǎ, negativǎ, critică ș.a. – , dar, mai ales, să dea frâu liber imaginației creatoare. Am obținut produse ale activității didactice care probează, pe de o parte, implicare, seriozitate și obiectivitate, iar pe de altă parte – viziune critică, imaginație și spirit creator:
„Onorată Instanță, ne aflăm astăzi aici pentru a-l judeca pe tânărul Goe, un băiețel drăgălaș și cuminte cum nu s-a mai văzut pe lume. Acuzațiile ce i se aduc sunt complet nedrepte, iar în cele ce urmează voi demonta toate relele de care compania ferată îl consideră vinovat.. Goe este, în primul rând, o victimă, un neînțeles. Firea sa activă este astăzi motivul pentru care toată lumea îl acuză că face năzbâtii, dar imaginați-vă că și dumneavoastră ați avea un copil hiperactiv. Cum ați proceda cu el? L-ați bate sau i-ați reteza aripile? Am mai auzit în această sală de judecată că tânărul Goe este incult. Nu, onorată asistență. Clientul meu este un copil foarte bine pregătit, iar faptul că a rămas repetent se datorează doar profesorilor, care nu au știut să aleagă cele mai bune metode pentru a-i pune în valoare capacitățile!” (Pălăria galbenă – sarcină de lucru)
Făcând cunoștință cu personajele schițelor lui Caragiale, elevii au început să se autoeduce, comparându-se cu acestea din perspectiva faptelor și a comportamentului. Astfel, din perspectiva educațională, antimodelul Goe (nimic mai mult decât un Ionel evoluat) conduce la consolidarea unor atitudini și deprinderi deja formate: combaterea lenei, a inculturii, a iresponsabilității, a obrăzniciei ș.a. Pentru unii elevi, folosirea metodelor activ-participative în cadrul orelor de predare a literaturii a dus la rezultate cu adevărat spectaculoase. Prin întregul ansamblu de strategii și metode moderne folosite, elevii au trăit plăcerea și satisfacția unor activități și sarcini de lucru reușite, în cadrul muncii în echipă. Alții au realizat creații literare valoroase, dovedind comportamente responsabile, diferite de cele ale protagoniștilor studiați. „Ionel și Goe sunt două personaje care se aseamănă până la identificare. Diferențiați doar de vârstă, Ionel este, de fapt, un Goe mai mic, dar nu neapărat în ceea ce privește abilitatea de a face…nefăcute! Ambii sunt două eminențe cenușii. Răsfățați și prost-crescuți, ei pot fi priviți ca victime doar prin prisma educației defectuoase primite în familie, care nu a reușit să se impună niciodată în fața unorcopii. Infantilismul celor doi se probează pe tot parcursul operelor, iar situațiile de criză pe care le generează le guvernează caracterul. Nu doar Ionel stă sub umbrela obrăzniciei atunci când îl întreabă pe vizitator: ,,Da’ tu de ce tragi?”, ci și Goe, care îl jignește pe ,,urâtul” ce îl sfătuise de bine.” (Antonia B., grupa VI A)
***
„Simt un fel de milă amestecată cu furie pentru tine, Goe! De ce? Pentru că nu ai încetat să exiști nici astăzi, la mai bine de o sută de ani de când I.L. Caragiale te-a creat! Astăzi, când credeam că lumea a evoluat, întâlnim parcă tot mai mulți copii ce îți seamănă, ,,puișorule”…Ce s-a schimbat de atunci? Am colegi care seamănă izbitor cu tine și doar prostiile pe care le fac sunt diferite. Părinții nu s-au schimbat nici ei. Astăzi nu ne mai dau ciocolată, dar asta nu înseamnă că nu primim recompense. Telefonul și tableta de la vârste fragede, hoverboardul și hainele scumpe sunt tot mijloace de răsfăț pe care le primim atunci când batem din picior! Nu sunt supărată pe tine, Goe. Poate că dacă doamnele îți ofereau o educație mai bună, astăzi am fi râs împreună de alți copii inculți, răsfățați și leneși. Dar nu pot să nu fiu eneravată când văd că nimeni nu învață din trecut și că repetă greșelile familiei tale!” (Teodor I., grupa VI A).
În cadrul lecțiilor de predare a textelor epice, îndeosebi a schițelor lui I.L Caragiale am organizat dezbateri pe teme diverse, cum ar fi cea a efectelor pe care le produce asupra copilului educația greșită primită în familie. S-au adus argumente în favoarea nevinovăției lui Goe, argumente care au probat multă creativitate și persuasiune. În urma unei dezbateri, unul dintre elevii participanți a oferit un argument care a condus, invariabil, la generarea unei noi discuții, cu rezultate remarcabile. Mai exact, elevul ACB a propus elaborarea de către Ministerul Educației a unui manual de bună purtare, care să statueze regulile de bază ale comportării în societate. Lucrarea propusă de elevi se intitulează sugestiv „Codul lui Goe – Manual de bună-creștere”. În cadrul experimentului, elevii au manifestat toleranță față de colegi, mai ales în timpul lucrului pe grupe. Cei mai mulți dintre ei au devenit mai activi, mai creativi și mai implicați, iar unii au devenit lideri ai echipelor.
3.5.8. Etapa finală. Posttestul
Progresul în ceea ce privește dezvoltarea creativității și a limbajului prin lectura și analiza unor opere literare reprezintă un proces ce se înregistrează în timp, cu depunerea unui efort intelectual considerabil din partea elevilor. Pentru îmbunătățirea performanțelor privind interpretarea textului literar și dezvoltarea creativității este nevoie de exercițiu și de perseverență. Testul final aplicat elevilor din cadrul grupei-experiment în luna mai 2020 a urmărit aceleași categorii de itemi, textul propus fiind „A patra inimă” de Mircea Cărtărescu. Am ales itemi asemănători celor propuși în cadrul pretestului tocmai pentru a surprinde cât mai fidel nivelul de progres sau de regres al elevilor din grupa experiment. Scopul textului a fost măsurarea ratei de progres prin raportare la testul inițial. În tabelul sintetic și în graficele prezentate în subcapitolul „Anexe” am înregistrat punctajul obținut de fiecare elev, conform baremului de corectare. Notele finale sunt cuprinse între 5.70 și 10, media clasei fiind de 8.46. Distribuția notelor este prezentată în tabelele și graficele de la subcapitolul „Anexe”.
COMPETENȚE GENERALE EVALUATE:
– Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată;
– Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse;
COMPETENTE SPECIFICE EVALUATE:
recunoașterea modalităților specifice de organizare a textului epic;
exprimarea, în scris, a propriilor opinii și atitudini;
organizarea secvențelor textuale în funcție de o cerință specifică;
folosirea modalităților variate pentru realizarea expresivității textului.
OBIECTIVE OPERATIONALE:
Pe parcursul testului, elevii trebuie:
O1: să indice sinonime contextuale pentru anumite cuvinte dintr-un fragment dat;
O2: să precizeze cuvinte cu formă neliterară din text;
O3: să precizeze trăsături ale personajului principal;
O4: să prezinte modul în care autorul își face simțită prezența în text;
O5: să extragă ideea principală dintr-un fragment de text;
O6: să elaboreze un set de reguli de bună purtare pentru copii;
O7: să redacteze un dialog imaginar între membrii unei familii.
3.5.9. Descrierea analizei datelor și a interpretării rezultatelor
Comparând diagrama finală cu cea inițială, am remarcat, în primul rând, creșterea numărului de note cuprinse între 8 și 10. Coroborat cu scăderea numărului de note sub șase, acest aspect conduce la concluzia că la grupa experiment se constată o ameliorare a rezultatelor obținute de elevi la evaluări. Media aritmetică a notelor a crescut de la 7.78 la 8.46. Ponderea notelor cuprinse între 5 și 5.99 a scăzut de la 11% la 3%, în timp ce ponderea notelor situate între 8 și 8.99 și între 9 și 9.99 a crescut semnificativ cu douăzeci și șase de procente, de la 22% la 58%. În ceea ce privește rezultatele obținute de elevi la posttest am constatat creșteri la aproape fiecare elev în parte, fapt ce confirmă că programul experimental și-a atins obiectivele. Comparând rezultatele individuale, se observă o creștere pentru elevii clasei, demonstrând progresul inerent al programului de la grupa-experiment și verificând ipoteza inițială. Consider că programul experimental aplicat celor 32 elevi de la grupa VI A a fost benefic pentru pregătirea acestora, stimulându-le creativitatea, dezvoltându-le imaginația și fantezia creatoare și contribuind la formarea unui vocabular expresiv. Pe lângă dezvoltarea abilităților de exprimare orală și scrisă, programul a contribuit la dezvoltarea spiritului de echipă și la creșterea stimei de sine.
3.5.10. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în diferite etape de evaluare
CENTRALIZATOR PRETEST. TABEL ANALITIC
TABEL SINTETIC PRETEST
DIAGRAMA AREOLARĂ ( pretest)
CENTRALIZATOR POSTTEST. TABEL ANALITIC
TABEL SINTETIC POSTTEST
DIAGRAMA AREOLARĂ ( posttest)
Rezultatele cercetării
Limba și literatura română reprezintă câmpul cel mai potrivit de manifestare a capacităților creative ale elevilor. Comparând rezultatele obținute de elevi înainte și după derularea programului experimental, pot afirma că îmbinarea armonioasă a metodelor folosite la clasă reprezintă calea de urmat pentru a dezvolta imaginația creatoare a educabililor. Rezultatele programului experimental derulat la grupa VI B susțin ipoteza formulată la începutul anului școlar, aceea că folosirea alternativă a metodelor de predare-învățare-evaluare moderne și tradiționale în predare conduce către obținerea de rezultate mai bune decât dacă s-ar fi folosit doar metodele clasice. În stimularea potențialului creativ al elevilor prin intermediul orei de limba și literatura română nu este vorba atât despre un anumit tip de metodă sau strategie, cât despre îmbinarea lor într-o manieră creativă. Din experiența programului aplicat am învățat, la rându-mi, că nicio metodă tradițională nu este rea în sine, câtă vreme este utilizată echilibrat, după cum nicio strategie activă nu este neapărat generatoare de succes. Rezultatele obținute de elevi la finalul programului experimental indică o creștere calitativă a produselor activității didactice. Rezultate pozitive au fost înregistrate și în planul dezvoltării psihoindividuale a elevilor. Colegialitatea, altruismul, stima de sine, spiritul de echipă, încrederea în forțele proprii sunt doar câteva dintre valorile cultivate în cadrul programului experimental. Pe parcursul experimentului s-au ivit și dificultăți. Rezultatele primei evaluări au indicat carențe ale elevilor în ceea ce privește limbajul expresiv, motivația, exprimarea liberă, capacitatea de autoevaluare, imaginația sau creativitatea. În timpul desfășurării programului am observat, de la o activitate la alta, schimbări în atitudinea și comportamentul elevilor față de procesul de învățare. Elevii au devenit mai atenți, mai interesați și mai dornici să se implice activ în desfășurarea lecției. Personal, consider că unul dintre rezultatele meritorii ale programului experimental este efectul reglator pe care l-a creat la nivelul clasei. Chiar și în momentele în care au obținut rezultate mai slabe, unii dintre elevi și-au conștientizat neajunsurile, devenind mai motivați să le depășească, să își analizeze și să își compare propriul produs cu cele ale colegilor.
CONCLUZII
. Creativitatea se relevă ca o însușire deosebit de complexă a întregii personalități. În calitate de profesori de limba și literatura română avem obligația de a sădi în conștiința elevilor spiritul inovator și creativ, orientându-i către învățarea activă și făcându-i participanți la propria devenire. Educația modernă se fundamentează pe principii noi și nu mai pare dispusă să accepte „învățarea prin dopaj”. Astăzi, când societatea cere indivizi pregătiți să facă față din ce în ce mai multor provocări, școala trebuie să promoveze o metodologie didactică participativă care să îl situeze pe elev în ipostaza de subiect activ al actului de cunoaștere și educare. Dezvoltarea gândirii critice – acest obiect formativ atât de important – a fost urmărită și în cadrul programului experimental prezentat în cadrul lucrării. Obținerea performanței este însă condiționată de o schimbare fundamentală de viziune în ceea ce privește practica pedagogică. Experiența ne-a învățat că este nevoie de un cumul de factori și de principii care contribuie la succesul școlar. Un elev creativ este acela care se implică activ în actul didactic. Or, învățarea trebuie să fie centrată pe elev, iar profesorul trebuie să promoveze o serie de strategii care să stimuleze creativitatea, lucrul în echipă și obținerea de produse originale. Elevii au devenit actori ai propriei formări în cadrul orelor de limba și literatura română, deoarece s-au identificat cu personajele întâlnite, au interpretat situații și întâmplări prin prisma propriei sensibilități. Activitățile ludice au reușit să atragă majoritatea elevilor. Activitățile în echipă au contribuit la o comunicare armonioasă între elevi, aceștia simțindu-se apreciați pentru răspunsurile originale și surprinzătoare pe care le-au oferit. Apropierea de lectură și utilizarea pragmatică a acesteia se reflectă în ușurința cu care elevii își exprimă sentimentele, aprobă sau dezaprobă personajele sau acțiunile acestora, exersându-și abilitatea de a gândi critic și abilitatea de a persuada. Implicarea elevilor în activitățile propuse, manifestarea spiritului critic, realizarea unor corelații între textele suport și propria persoană dovedesc dezvoltarea personală a elevilor. Metodele moderne selectate de către profesor au stârnit interesul elevilor. Aceștia au fost implicați activ în procesul literar, au purtat pălării de culori diferite care le-au oferit posibilitatea de a avea o perspectivă nouă asupra lucrurilor (optimist, pesimist, negativ, neutru, sentimental, moderator).Un lucru învățat este acela că performanța nu se atinge prin simpla aplicare a unor metode – fie ele și moderne – asupra unor subiecți pasivi. Pentru a modela comportamentele elevilor este nevoie de mai mult de atât. Din acest punct de vedere, pe lângă metodele consacrate de stimulare a creativității (brainstormingul, chiorchinele, dezbaterea), este foarte importantă folosirea jocului didactic. Jocul duce la formarea spiritelor creatoare și este calea cea mai sigură de a intra pe frecvența sincerității elevilor, comunicând cu ei deschis. Atât metodele, cât și mijloacele didactice utilizate pe parcursul programului experimental au stimulat potențialul creativ al elevilor. Aceștia au dovedit o vie imaginație, libertate în asocierea ideilor, atitudine ludică, simț al umorului și originalitate în găsirea soluțiilor. Un rol poate la fel de important l-au avut evaluările și aprecierea rezultatelor. Am constatat că modul în care am realizat aprecierile a influențat conduita elevilor. Am încurajat spontaneitatea, răspunsurile orginale și exprimarea liberă a ideilor. Dificultățile de exprimare, lipsa creativității și vocabularul sărac sunt aspecte pe care le constatăm tot mai des la tânăra generație. Cei mai mulți dintre părinți conștientizează aceste neajunsuri abia în pragul examenelor, adică atunci când este deja prea târziu pentru ca ele să mai poată fi corectate. Redactarea unei compuneri ajunge să fie o adevărată piatră de încercare, în timp ce exprimările lacunare și sărăcia lexicală devin constante ale unei generații. În acest caz, profesorului de limba și literatura română îi revine dificila misiune de a-i atrage pe elevi spre lectură prin metodele și mijloacele potrivite. Citind și comunicând pe baza textului, elevii își dezvoltă imaginația, creativitatea și expresivitatea limbajului, ceea ce face ca exercițiul compunerii să devină mai facil. Din perspectiva stimulării creativității, schițele lui I.L. Caragiale pot fi considerate adevărate lecții în sine. La capătul lor, elevii vor fi mai creativi și mai joviali, vor avea un vocabular mai viu și un simț al umorului mai pronunțat și se vor înzestra cu un ascuțit spirit critic. Rezultatele obținute pe parcursul demersului experimental mă determină să abordez în continuare procesul instructiv-educativ din perspectiva stimulării potențialului creativ al elevilor.
Demersul întreprins în prezenta lucrare reprezintă o dublă provocare: pe de o parte, propune un răspuns la o întrebare esențială pentru profesorul de limba și literatura română: care este strategia didactică cea mai potrivită pentru formarea competențelor cognitive, afective, sociale, morale ale elevilor săi, astfel încât să crească randamentul acestora în activitățile desfășurate și la evaluările curente? Pe de altă parte, întreprinde o analiză riguroasă a materialului teoretic, știintific, de care profesorul dispune, a contextului socio-afectiv al elevului preadolescent, dar și a procesului instructiv-educativ desfășurat în ultimii șapte ani, cu scopul îmbunătățirii practicii școlare. În practica pedagogică, am observat, de la o generație de elevi la alta, o serie de grave carențe comportamentale (intoleranță, ostilitate, agresivitate, indisciplină, lipsa unor norme de conduită, lipsa respectului pentru opiniile celorlalți, lipsa concentrării etc.) în general. Consider că aceste carențe vin fie pe fondul educației precare a părinților, fie pe fondul unei vulnerabilități la influențele negative ale anturajului din comunitate. Totodată, barierele frecvente în comunicarea profesor-elev aveau ca principală cauză o tensiune generată de diferențele dintre valorile educative primite în familie și valorile etice din cadrul școlii. Toate aceste elemente au condus către concluzia că elevul preadolescent nu are încredere în propria persoană, dar nici în faptul că profesorul poate să-l ajute să construiască bazele propriei educații, aceasta fiind, de fapt, valoarea supremă a oricărui individ, valoare pe care nu i-o poate lua nimeni și care reprezintă o șansă importantă de reușită în societatea civilă actuală. Ieșind din contextul cadrului educativ formal și intrând în spațiul activităților extrașcolare, am observat, în mod surprinzător, o schimbare radicală de atitudine în ceea ce privește implicarea elevilor și faptul că, fiind eliberați de povara evaluării și implicit a recompensării/sancționării prin notă, deci a unei potențiale pedepse, elevii sunt foarte afectuoși, au un bagaj cultural-etnic foarte variat și valoros, demn de a fi exploatat în orice context. Fiind profesor de limba și literatura română, am constatat că teatrul și folclorul, alături de muzică, dans și pictură, pot fi soluții pentru optimizarea întregului proces instructiv-educativ, transformate în pârghii de formare a competențelor, înțelegând astfel că eforturile cadrului didactic din școala actuală trebuie orientate dinspre nonformal către formal. În același timp, la fel de importantă s-a dovedit a fi și educația informală. Pornind de la acestea, școala poate adăuga o serie de valori etice (empatie, cooperare, toleranță, onestitate, valorizare reciprocă etc.) pentru a transforma elevul într-o persoană autentică. Având în vedere această perspectivă, pot spune că experiența practică din această școală în care învață atât copii români, cât și aparținând minorităților naționale reprezintă un dublu câștig: pentru profesor, deoarece, apropiindu-se de elevii săi și cunoscându-i, descoperă resurse importante pe care le poate folosi pentru a captiva elevii și pentru a-i determina să se implice activ în propria formare, transformându-și și adaptându-și permanent strategia didactică pentru atingerea obiectivelor propuse; pentru elevi, deoarece se simt puși în valoare, le crește încrederea în propria persoană și în șansele de reușită, devin conștienți de transformarea prin care trec, dorind astfel să obțină rezultate cât mai bune și în plan formal. Totodată, prin implicarea în diferite activități extrașcolare, între profesor și elevi se creează o „punte afectivă” favorabilă formării psihosociale. Așa se întâmplă în activitatea de teatru școlar. Teatrul școlar și activitățile extrașcolare interculturale, bazate pe cooperare și valorizare reciprocă, constituie o modalitate educativă cu grad crescut de eficiență. Lucrarea realizată demonstrează că strategia didactică cea mai potrivită pentru formarea competențelor cognitive, afective, sociale, morale ale elevilor, astfel încât să crească randamentul acestora în activitățile desfășurate și la evaluările curente, implică orientarea eforturilor profesorului de limba și literatura română dinspre mediul nonformal către cel formal. Experiența practică din cadrul activităților nonformale reprezintă un dublu câștig: pentru profesor, deoarece, apropiindu-se de elevii săi și cunoscându-i, descoperă resurse importante pe care le poate folosi pentru a-i captiva și pentru a-i determina să se implice activ în propria formare, transformându-și și adaptându-și permanent strategia didactică pentru atingerea obiectivelor propuse; pentru elevi, deoarece se simt puși în valoare, le crește încrederea în propria persoană și în șansele de reușită, devin conștienți de transformarea prin care trec, dorind astfel să obțină rezultate cât mai bune și în plan formal. Din punct de vedere teoretic, lucrarea configurează o viziune pragmatică asupra creativității, a metodelor de stimulare a acesteia , respectiv a psihologiei preadolescentului și a modului în care poate fi stimulat gustul pentru lectură în contextul unei școli gimnaziale. Din punct de vedere metodico-pedagogic, lucrarea prezintă o serie de metode activ-participative care și-au dovedit eficiența în activitățile desfășurate, cu potențial aplicativ crescut, așa cum se poate observa în proiectele de lecție și în planurile de activități extrașcolare, prezentate în anexele atașate. Din punct de vedere practic, lucrarea propune exemple de bună-practică, de activități și experiențe de învățare, modele de lucru perfectibile, care pot fi aplicate în contextul oricărei școli, cu minorități sau fără minorități, și care susțin faptul că teatrul și activitățile extrașcolare creează un climat educativ propice acumulării de cunoștințe și ajută elevul să evolueze și să se implice în definirea sa ca persoană armonios dezvoltată.
Pentru obținerea unor rezultate cât mai bune, atât la nivel formal, cât și informal, pentru a susține elevii pe toate planurile de dezvoltare coroborate cu vârsta, se recomandă:
Corelarea continuă a valorilor educaționale cu valorile culturilor minoritare și majoritare;
O reflecție oportună și obiectivă asupra procesului instructiv-educativ și asupra rezultatelor;
Valorificarea tuturor resurselor de care dispune elevul în activitățile școlare și extrașcolare;
Asumarea profesiei de „dascăl” și așteptări pozitive ale cadrelor didactice din partea elevilor;
Susținerea rezultatelor învățării, prin practici adecvate, și după activitățile desfășurate, elevii fiind predispuși să uite repede ce au învățat;
Un „Curriculum la decizia școlii” bazat pe opțiunile și pe preferințele reale ale elevilor;
Cultivarea spiritului de echipă atât în rândul elevilor, cât și în rândul cadrelor didactice;
Integrarea permanentă a metodicii activ-participative, alături de metodele tradiționale, în strategia didactică ( în special metoda proiectelor);
Realizarea constantă a evaluării formative, pentru ameliorarea și orientarea practicii educative.
ANEXE:
TEST INIȚIAL (PRETEST)
Citește cu atenție textul următor și formulează răspunsuri pentru cerințele de mai jos:
Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat:
– Mam'mare! de ce nu mai vine?… Eu vreau să vie!
– Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana. Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria.
– Vezi ce bine-i șade lui – zice mam'mare – cu costumul de marinel?
– Mamițo, nu ți-am spus că nu se zice marinel?
– Da cum?
– Marinal…
– Ei! ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. Așa se zicea pe vremea mea, când a ieșit întâi moda asta la copii – marinel.
– Vezi că sunteți proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice marinal, nici marinel…
– Da cum, procopsitule? întreabă tanti Mița cu un zâmbet simpatic.
– Mariner…
– Apoi de! n-a învățat toată lumea carte ca d-ta! zice mam'mare, și iar sărută pe nepoțel și iar îi potrivește pălăria de mariner.
(D-l Goe, de I.L. Caragiale)
SUBIECTUL I
1. Încercuiește răspunsul corect: (12 p)
Schița „D-l Goe…” a fost publicată în volumul:
a. Păcatele tinerețelor
b. Momente și schițe
c. Întrezăriri
Ttitlul unei schițe scrise de I.L. Caragiale este:
a. Iapa lui Vodă
b. Dănilă Prepeleac
c. Bubico
Goe se blochează în:
a. compartiment
b. cușetă
c. toaletă
Goe primește ciocolată, iar Ionel, :
a. o minge
b. caiete
c. șoșoni
2. Indică, în casete, numai acele însușiri care-i aparțin lui Goe. (4p)
□ cuminte □ încăpățânat □ alintat □ obraznic
□ ascultător □ politicos □ isteț □ greșit educat
3. Întrebările-cheie. Răspunde cu un singur cuvânt. (10p)
a. Numele personajului principal din „Vizită”: …………………
b. Ziua numelui se numește ………………………
c. Îi zboară lui Goe din cap. …………………….
d. Încăperea în care Goe rămâne blocat. …………
e. Ce îi toarnă Ionel musafirului în șoșoni? …………………
4. Uniți cu linii cuvintele din cele două coloane: (10p)
hatâr dulceață
oraș Ionel
obraznic plăcere
tren urbe
chesea Goe
5. Indică sinonime contextuale pentru următoare cuvinte: (6p)
impacient = ………………………………
procopsit = ……………………………….
6. Care este forma literară a următoarelor cuvinte? (8p)
– (să) rămâie: – pamblică:
– liberează: – iacătă:
– (n-am) plătitără: – bulivar:
– (să) vie: – ciucalată:
7. Extrage ideea principală din fragmentul propus. (4p) ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 8. Arătați cum își face simțită prezența autorul în textul dat. (4p) ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… 9. Scrie câte o însușire pentru fiecare dintre următoarele personaje: (4p)
– Goe:
– „Urâtul” (tânărul din tren):
– Musafirul din Vizită:
– Ionel Popescu:
10. Explică, în 30-40 de cuvinte, de ce crezi că personajul principal este numit în introducere tânărul Goe. (6p)
SUBIECTUL AL II-LEA (10p)
Elaborează un set de cinci reguli de bună purtare pe care să îl propui spre afișare la intrarea în sala de clasă.
SUBIECTUL AL III-LEA (12 p)
Redactează un dialog imaginar de 80-150 de cuvinte (15-20 de rânduri) între Goe și cele trei dame, în timpul mesei de seară.
În compunerea ta trebuie:
– să respecți structura unui dialog;
– să valorifici secvențe din text care te pot ajuta în formularea ideilor;
– să ai conținutul și stilul adecvate cerinței formulate;
– să te încadrezi în limitele de spațiu indicate.
*Toate subiectele sunt obligatorii.
*Se acordă 10 puncte din oficiu.
SUCCES ! ☺
Proiectarea testului de evaluare
Opera epică. Schița
Data: 10.02. 2020
Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială Peter Thal Râșnov
Disciplina: Limba și literatura română
Clasa : VI A
Profesor: Elena Muntean
Unitatea de invatare: Opera epică. Schița
Tipul lectiei: Evaluare sumativă – Opera epică. Schița „D-l Goe…” de I.L. Caragiale
Durata: 50’
COMPETENȚE GENERALE EVALUATE:
– Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată;
– Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse;
– Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse.
COMPETENȚE SPECIFICE EVALUATE:
– recunoașterea modalităților specifice de organizare a textului epic;
– exprimarea, în scris, a propriilor opinii și atitudini;
– organizarea secvențelor textuale în funcție de o cerință specifică;
– folosirea modalităților variate pentru realizarea expresivității textului.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
Pe parcursul testului, elevii trebuie:
O1: să indice sinonime contextuale pentru anumite cuvinte dintr-un fragment dat;
O2: să precizeze cuvinte cu formă neliterară din text;
O3: să precizeze trăsături ale personajului principal;
O4: să prezinte modul în care autorul își face simțită prezența în text;
O5: să extragă ideea principală dintr-un fragment de text;
O6: să elaboreze un set de reguli de bună purtare pentru copii;
O7: să redacteze un dialog imaginar.
Tipuri de evaluare:
– scrisă;
-sumativă.
Elevi evaluați: 32
Media aritmetică a notelor: 7,78
Analiza SWOT
Puncte tari:
Înțelegerea textului literar;
– Precizarea trăsăturilor unui personaj literar;
– Recunoașterea relației de sinonimie;
– Capacitatea de extragere a ideilor principale dintr-un fragment de text.
Puncte slabe:
– Dificultăți în organizarea replicilor într-un dialog;
– Dificultăți în explicarea semnificației unei secvențe din text
Măsuri de îmbunătățire a rezultatelor în urma corectării testelor de la grupa de începători
1. Rezolvarea unui număr mai mare de exerciții vizând modurile de expunere, cu accent pe diferențele dintre noțiuni.
2. Îmbunătățirea, prin exerciții suplimentare , a capacității de exprimare coerentă.
BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE
1. Se acordă câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect: – Momente și schițe, Bubico, toaletă, minge (4x 3 puncte = 12 puncte)
2. Se acordă câte un punct pentru fiecare trăsătură încercuită corect. ( 1x 4 = 4 puncte)
3. Se acordă câte două puncte pentru fiecare răspuns corect: Ionel, onomastică, pălărie, dulceață, toaletă (2 x 5 puncte = 10 puncte)
4. Se acordă câte două puncte pentru fiecare asociere corectă: hatâr-plăcere; oraș-urbe; obraznic – Ionel; tren – Goe; dulceață-chesea (2 x 5 puncte = 10 puncte)
5. Se acordă câte 3 puncte pentru fiecare sinonim indicat: nerăbdător, neliniștit / instruit, învățat (2 x 3 puncte = 6 puncte)
6. Se acordă câte un punct pentru precizarea formei literare a fiecărui cuvânt (8x1p = 8 puncte)
7. Se acordă patru puncte pentru extragerea ideii principale din fragmentul dat.
8. Se acordă patru puncte pentru precizarea modului în care autorul își face simțită prezența la nivelul textului.
9. Se acordă câte un punct pentru precizarea fiecărei trăsături. (1x4p = 4p)
10. Se acordă șase puncte pentru rezolvarea corectă și completă a sarcinii de lucru: Ex: Sintagma „tânărul Goe” scoate în evidență ridicolul personajului ce reiese din contradicția dintre aparenț și esență. Goe este numit „tânărul”, dar este îmbrăcat ca un copil mic, într-un mod caraghios, deoarece costumul de marinar nu se potrivește nici cu pălăria de paie și nici cu scopul și destinația călătoriei.
SUBIECTUL AL II-LEA:
Se acordă zece puncte pentru elaborarea unui set de reguli de bună-purtare.
SUBIECTUL AL III-LEA: Se acordă 12 puncte pentru redactarea dialogului imaginar între Goe și familia sa, în timpul mesei de seară.
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Total: 100 de puncte
Test de evaluare (posttest)
Citește cu atenție textul următor și formulează răspunsuri pentru cerințele de mai jos:
„ Cărțile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite , așa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză, când își desfășoară trompa filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea zboară. Și tu odată cu ea, ca și când ai călări pe gâtul cu pene fine al unui fluture uriaș. Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în această lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu cea în care trăim, altele sunt populate de ființe care nu ni se arată decât în vise.
Pe aripile fluturilor noștri de hârtie, asemenea unor solzișori ce irizează lumina, sunt tatuaje ciudate, înscrise cu cerneală tipografică.A trebuit să mergem la școală ca să le deslușim. Stând confortabil în spinarea mătăsoasă a marelui fluture, citim și zburăm. Căci fluturele nu se urnește de pe frunza lui dacă nu-i inventăm aripile adevărate , care nu sunt de hârtie, nici de cerneală, nici de cuvinte, ci de imagini, atingeri, mirosuri și melodii. Pe toate ni le imaginăm citind. Și-atunci înțelegem că zborul , chiar dacă nu ne duce în lumi îndepărtate, se petrece întotdeauna în noi înșine. Cărțile sunt fluturi cu care zburăm prin propria noastră minte , sub bolta uriașă a țestei noastre.
Niciun aparat de zbor nu te-a dus atât de departe. Deslușind runele ciudate de pe aripile ce lopătează leneș , înțelegi că ele vorbesc despre orașe de cristal și subterane pline de monștri, și regine misterioase și secole îngropate în uitare,numai și numai pentru că toate aceste minuni, miraculoase sau înfricoșătoare se află deja în tine. Se aflau acolo înainte să-ți începi călătoria. Citind și zburând, ceea ce e unul și același lucru, nu faci decât să desenezi harta magică a propriului tău suflet.
Ai știut că ești atât de complicat ? Ai fi bănuit vreodată că trăiesc atât de multe lumi în tine ? Visele ți-au dechis câteodată o ferestră către miezul de fantasme al minții tale , dar visele se adună și se destramă asemenea norilor. Privește însă multitudinea de fluturi din biblioteca ta, ascultă fornăitul acestor armăsari înaripați. Fiecare arde de dorința să te transporte , dând din zeci și sute de aripi, în tot atâtea spații și timpuri mirifice.
Filmele sunt și ele fluturi, ca și fotografiile sau jocurile pe computer , care te atrag atât de mult. Dar sunt fluturi cu o singură aripă. Mai eficiente și mai directe, dar nu atât de fabuloase. Orice copil ar prefera să zboare pe un fluture uriaș, cu aripile colorate carnavelesc, decât cu deltaplanul. Filmele au căpătat abia de curând a treia dimensiune , pe când cărțile au sute de dimensiuni – și asta de patru mii de ani încoace. Filmele nu au încă atingere, parfum, vibrație, ca și atâtea alte senzații pe care nici nu le putem numi, dar care toate formează trupul viu al viețuirii noastre în lume.
Dar , mai ales, o diferență uriașă există între aripile cărții și aripa filmului sau fotografiei : privind un film, vezi imagini străine și la fel pentru toți cititorii. Citind o carte, privești în tine însuți. Nimeni, niciodată, n-o să citească scrierile citite de tine. Zece oameni care citesc aceeași carte citesc de fapt zece cărți diferite. Dacă autorul ei scrie undeva „era seară” , cei zece cititori își vor închipui zece seri diferite, seri trăite de ei și numai de ei. Căci fluturele pe care zbori ești întotdeauna tu însuți, de parcă emisferele tale cerebrale, încrețite în strâmtul lor locaș de os, s-ar desface deodată peste lume și ai zbura fluturând din cele două aripi gigantice .”
( Mircea Cărtărescu – A patra inimă)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: LUCRARE METODICO ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I [305151] (ID: 305151)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.