LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I [303874]

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” – [anonimizat] I

COORDONATOR :

CONF.UNIV.DR.BOGDAN-MARIUS GROSU

CANDIDAT: [anonimizat]. GHETMAN BEJINARU FLORIN

ȘCOALA GIMNAZIALĂ CIPRIAN PORUMBESCU

SUCEAVA

SUCEAVA

SESIUNEA 2017

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” – [anonimizat] a IV-a

COORDONATOR :

CONF.UNIV.DR.BOGDAN-MARIUS GROSU

CANDIDAT: [anonimizat]. GHETMAN BEJINARU FLORIN

ȘCOALA GIMNAZIALĂ CIPRIAN PORUMBESCU

SUCEAVA

SUCEAVA

SESIUNEA 2017

CUPRINS

Capitolul 1. Argumentarea teoretică

1.1. Fotbalul – Mijloc al educației fizice și sportului ……………….……………………..5

1.2. [anonimizat]………………………………………………….………………………….…………..….6

1.3. Jocuri specifice premergătoare jocului de fotbal..……………….………………….9

1.4. [anonimizat] …………….………10

Capitolul 2. Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării

2.1. Motivarea alegerii temei ………………………………….………………………14

2.2. Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării ……………..……………………..…………14

2.3. Metode de cercetare utilizate în cadrul studiului ………….…………….………15

Capitolul 3. Organizarea cercetării

3.1. Organizarea și desfășurarea cercetării …………………………….……………..18

3.2. Probe și norme de control utilizate în experiment ………………………………..19

3.3. Mijloace de eficientizare în jocul de minifotbal la clasa a IV – a

3.3.1. [anonimizat] a IV –a ……………………………………….………………………………………………..23

3.3.2. [anonimizat] a IV–a …………………………………………………………………………….35

Capitolul 4. [anonimizat] a datelor obținute

4.1. Indicatori statistici utilizați în cadrul cercetării ([anonimizat], abaterea standard) ………………………………….…………………….…….44

4.2. Analiza comparativă a rezultatelor inițiale și finale ………………………………46

4.3. Interpretarea grafică a rezultatelor cercetării …………………….………….…….57

Concluzii și recomandări ……………………………………………………………………62

Bibliografie………………………………………………………………………….……….64

Anexe ………………………………………………………………………..…….…………66

Anexa 1 Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la măsurătorile somatice…………67

Anexa 2 Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la testarea motrică…………………..72

Anexa 3 Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate de la testarea tehnicii

Proba tehnică nr.1 Conducere – șut la poartă…………………………………………………………………83

Proba tehnică nr.2 Șut la poartă din lateral…………………………………………………………………….85

Proba tehnică nr.3 Lovirea mingii cu capul……………………………………………………………………87

Anexa 4 Semne convenționale……………………………………………………………………………………89

Capitolul 1 Argumentarea teoretică

1.1. Fotbalul – Mijloc al educației fizice și sportului

La disciplina educației fizice și sportului noțiunea de mijloc a căpătat un sens restrâns, mult mai individualizat. Această individualizare a dus și la repartizare funcțiilor specifice doar domeniului nostru, altfel decât cele cu care sunt investite mijloacele proprii la alte discipline cum ar fi matematică, fizică, desen, limbi moderne etc.

Fotbalul ca joc sportiv are un caracter formativ, acesta datorându-se cumulării efectelor sanotrofice cu influiențele și efectele educative prin practicărea acestuia. Recunoașterea ca mijloc al educației fizice și sportului fotbalul, împreună cu celelalte jocuri sportive, reprezintă recunoașterea funcției formative a acestuia. Condițiile de joc, diversitatea mișcărilor și caracterul specific al acțiunilor jucătorilor ajută la însușirea unor deprinderi motrice de bază și specifice, a unor cunoștințe speciale de tehnică și tactică sportivă. Fiind un joc de mișcare , de acțiune, fotbalul solicită elevilor un efort intens și un mare angajament psihic și mental. Practicarea jocului de fotbal influiențează funcțiile diferitelor sisteme și organe care ajută mecanismul de adaptare la efort a întregului organism prin ridicarea capacității funcționale a acestuia. Practic în mod sistematic și metodic participă, prin efectele efortului fizic și psihic, la întărirea sănătății, la dezvoltarea capacităților fizice și intelectuale, volitive și morale ale elevilor.

Astfel fotbalul ca mijloc al educației fizice și sportului este întâlnit în lecțiile de educație fizică din școli, începand din clasa a V-a sau mai devreme, prin jocuri pregătitoare sau sub formă de minifotbal pe teren redus, și până la clasele liceale.

Fotbalul este un sport care cuprinde un sistem de exerciții fizice diversificate, adunate într-o tehnica proprie, ordonat după un regulament precis, care dezvoltă la nivel superior motricitatea generală și specifică precum și calitățile motrice de bază(VÎRF).

Curriculum-ul școlar de educație fizică pentru învățământul primar urmărește realizarea finalităților prezentate în Legea Educației, iar programa școlară prevede la conținutul învățării inițierea în deprinderi motrice sportive elementere și practicarea de jocuri bilaterale cu efective reduse și reguli adaptate, chiar din clasa I.

La nivel gimnazial la conținuturile învățării din programa școlară se află și jocurile sportive, printre care și fotbalul, structurate sistematizat astfel:

– elemente și procedee tehnice utilizate în atac;

– elemente și procedee tehnice utilizate în apărare;

– acțiuni tactice folosite în atac;

– acțiuni tactice folosite în apărare;

– joc bilateral cu aplicare regulilor jocului.

Fotbalul poate fi practicat și în cadrul orelor de activități sportive de elevii care doresc să studieze temeinic cunoașterea acestui joc, elevi care doresc să facă parte din echipa reprezentativă a școlii. Cei mai buni elevi vor fi selecționați în cluburile sportive școlare, asociații și cluburi sportive private.

Practicarea jocului de fotbal poate realiza mai multe obective ale educației fizice și sportive , dintre care amintim:

– dezvoltarea capacitîții motrice generale a elevilor, necesară desfășurării activitățiilor sportive;

– învățarea procedeelor tehnice și acțiunile tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în școală și în afara ei;

– favorizarea menținerii și îmbunătățirii stării de sănătate potrivit particularităților de vârstă și sex ale elevilor;

– dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.

Ca mijloc al educației fizice, fotbalul este strâns legat de noțiunea de întrecere, prin care se remarcă calitățile individuale și colective, precum și etapa de pregătire, întrecerea dezvoltă spiritul de colectivitate și de competivitate, capacitatea de autoorganizare si autoconducere. Fotbalul este un joc iubit și împărtășit de toți, care își aduce contribuția la îndeplinirea funcțiilor educației fizice și sportive. Cu alte cuvinte, fotbalul contribuie la cultura sportivă a jucătorilor, ce cuprinde un sistem larg de informații, priceperi și deprinderi din practica sportivă.

Rolul și locul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în lecția de educație fizică

Jocurile, ștafetele, întrecerile au fost folosite de mult timp ca mijloace educative în rândul copiilor, dând acestora satisfacție și antrenându-i la o participare conștientă.

Jocurile sunt considerate activități în care acționează o mulțime de elemente raționale,  numiți jucători  care se desfășoară treptat și independent,  într-o ordine și în condiții specificate printr-un grup de reguli și indicații se efectuează o acțiune dintr-o mulțime de soluții posibile.

Definind jocul, Georgeta Chiriță (1983) arată că acesta ,,este o situație în care acționează o mulțime N (1,…, n) de elemente raționale (numite jucători) care, în mod succesiv și independent, într-o ordine și în condiții specifice (efectuează o acțiune) dintr-o mulțime dată de alternative” .

Micul Dicționar Enciclopedic (1987) definește noțiunea de joc drept – activitatea distractivă practicată din plăcere mai ales de către copii.

În „Terminologia educației fizice și sportului” (Nicu Alexe 1974),înțelesul principal al termenului „joc de mișcare”este:„gen de joc, compus din acțiuni cu structuri preponderent motrice, atractive și de întrecere, care urmărește dezvoltarea psihomotorie a copilului sau recreația lui”.

Jocurile motrice au reguli bine stabilite în care se precizează timpul și locul de desfășurare, numărul de copii,modul de întrecere între copii participanți care îl execută.

Rolul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în lecția de educație fizică

Jocul angajează resursele cognitive și afective ca și ca activitate complexă a copilului transformând locul unde se poate realiza cele mai importante aptitudini și deprinderi. Copilul se apropie prin joc mai ușor fară prea mult efort, îmbogățindu-se cu o mare varietate de atitudini afective față de ea.

Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile sunt mijloace captivante și prețioase care ajută la dezvoltarea motricității generale și garantează consolidarea deprinderilor motrice indispensabile practicării jocurilor sportive.

În cadrul jocurilor acestora se pot adăuga elemente din diferite ramuri sportive în vederea perfecționării lor.

Jocul, ștafetele și întrecerile constituie o formă a activității ludice unde scopul mișcărilor este bine prezentat. La baza jocului stau diferite acțiuni motrice motivate de un subiect prin stabilirea unor reguli. În același timp, ele urmăresc înlăturarea diferitelor obstacole apărute în calea atingerii scopului propus, în condiții diferite.

În joc se pun bazele personalității și caracterului copilului. Jocul este drumul copiilor spre descoperirea lumii în care trăiesc și pe care sunt chemați să o schimbe. Acesta implică activitatea senzorială, intelectuală, afectivă dezvoltă atenția, spiritul de observație, gândirea, imaginația, exprimarea verbală.

Jocul pune la dispoziția copiilor multe posibilități de aplicare în condiții diferite a deprinderilor motrice de bază (alergări, aruncări, prinderi, sărituri, echilibru), acestea ajutândui pe copii să manifeste o mare libertate în acțiune, în limitele unor reguli bine stabilite.

În cadrul jocului, regulile stabilesc elementele care rămân neschimbate în așezarea jucătorilor și cele mai caracteristice în deplasarea acestora, preciz\nd caracterul comportării, drepturilor și obligațiilor participanților, stabilesc mijloacele de conducere a jocurilor, procedeele și condițiile de apreciere a rezultatului. Acest lucru nu înlătură, ci din contra, presupune desfășurarea unei activități creatoare din partea jucătorilor și folosirea inițiativei personale pe măsura capacităților, dorințelor și preocupărilor fiecăruia.

Jocul reprezintă, un ansamblu de măsuri, care fixează un grup de legi ale jocului. De neânțeles este faptul că, regulile acestei activități libere, care este jocul, sunt mult mai precise și mai bine respectate decât regulile vieții sociale, încălcate de multe ori.

Jocurile sunt cunoscute de psihologi ca având un rol important în afirmarea personalității copilului și în formarea caracterului său.

Psihologii recunosc că jocurile fac corpul mai puternic, mai rezistent și mai grațios, simțul pipăitului mai subtil, vederea mai ageră.

Fiecare joc , face să dezvolte o anumită energie fizică sau intelectuală.

Jocul îi antrenează pe copii le oferă satisfacție la o participare conștientă și servește drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea personalității copilor.

Jocul are sarcina de a-i face sa devina mai conștienți pe elevi de faptul că invățarea este pe primul plan și el trebuie să se desfășoare cu mare atenție.

Jocurile ilustrează desfășurarea unor activități educative cu multe posibilitați, de influențare a dezvoltării personalității omului corect.

Locul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în lecția de educație fizică

Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile, atrăgătoare prin originalitatea lor, prin caracterul impresionant, prin dorința de a întrece pe cineva, asigură un randament crescut atât în privința creșterii densității lecției, cât și în privința rezultatelor.

Prin aceste jocuri motrice, ștafete și întreceri se pot efectua o mulțime de sarcini ale educației fizice, acestea fiind utilizate în toate ciclurile de învățământ.

Alegerea și metodica predării lor depind în mare măsură de sarcinile și particularitățile îndeplinirii procesului pedagogic, de vârstă, sex, grad de dezvoltare, condiții materiale de desfășurare.

În funcție de scopulul urmărit, jocurile pot fi utilizate cu rezultate bune în fiecare moment al lecției, în afara celui destinat influențării selective a aparatului locomotor.

În școală, scopul jocului se realizează prin înfăptuirea unor sarcini instructiv-educativ stabilite de programa școlară.

Pentru a învăța jocuri motrice copii trebuie să cunoască mișcările acestora, să fie atractive, accesibile și cât mai diferite.

Jocurile motrice se pot folosi la începutul lecției, pentu ai face pe elevi sa intre treptat in realizarea unui efort și pentru dezvoltarea îndemânării. În acest caz jocurile vor avea o durata scurtă, iar mijloacele folosite vor fi mai simple.

În partea a doua a lecției jocurile motrice au un interes deosebit, transformându-se treptat în jocuri sportive.

Jocurile motrice trebuie să fie demonstrate și explicate în vederea cunoașterii lor, stabilirea regulilor și sarcinilor.

Se va trece apoi la exersarea propriu-zisă urmărindu-se creșterea vitezei de deplasare de la o execuție la alta, prin micșorarea timpului sau urmărind modificarea regulilor sau creșterea numărului de sarcini.

Efortul va fi gradat introducându-se unele mișcări suplimentare, prin creșterea intensității, prin mărirea volumului și a complexității acestora.

În cadrul desfășurării jocurilor prin introducerea unui element de întrecere individuală sau pe echipe, se urmărește creșterea calității exercițiilor asigurând participarea maximă și dezinvoltă a grupului, cu influențe dintre cele mai potrivite asupra sferei funcționale, psihice și, mai ales, asupra sferei motrice.

Jocuri specifice premergătoare jocului de fotbal

a) Jocuri cu mingea: suveică, mingea la căpitan, vânătoarea de cerbi, mâța, șutul la popice, mingea în cerc, pătrate etc.

b) Jocuri de orientare spațială: rațele și vânătorii, lovește ținta, pasează după ocolire, vânătorii la pândă.

c) Jocuri de coordonare: mingea frige, măgarușii, atacul cetății, lupta pentru minge în cercuri, mingea prin tunel.

Clasificarea jocurilor pentru deprinderi motrice de bază:

-pentru alergare ( Vânătorul, vrabia și albina, Labirintul, Leapșa pe animale, Crabii și creveții, Cursa pe numere, De-a prinsele, Vulpea și găinușele, Lupul și oile);

– pentru săritură (Broscuțele – în lac, pe mal, Cine sare mai departe, Ștafetă într-un picior, Elasticul, Șotron, Cine sare mai sus, Cursa iepurașilor);

– pentru lovire (Rațele și vânătorii, , Lovește ținta, Șutul la popice, Vânătorii la pândă, Portița.

Programa școlară de educație fizică aprobat prin ordin al ministrului Nr. 3919 / 20.04.2005

Programa școlară de educație fizică prevede ca la clasa a IV-a să se asigure dobândirea de către elevi a cunoștințelor necesare acționării asupra dezvoltării fizice și a calităților motrice specifice jocurilor sportive – jocuri dinamice și pregătitoare, specifice fiecărui joc sportiv predat (minibaschet, minifotbal, minihandbal, badminton, tenis de masă și de câmp).

Clasa a IV – a

– jocuri dinamice și pregătitoare, specifice minifotbalului;

– noțiuni de regulament sportiv;

– educarea spiritului de fairplay;

– informații sportive

Consolidarea simțului mingii prin exerciții de manevrare a mingii.

Pentru consolidarea simțului mingii se folosesc exercițiile de manevrare a mingii care s-au folosit și în clasele a I-a și a II-a, dar se vor introduce și alte mijloace de acționare care au drept scop consolidarea simțului mingii de fotbal. Mingea care va fi folosita pentru consolidarea simțului mingii va fie obligatoriu mingea de fotbal numărul 3.

Pentru dezvoltarea simțului mingii se folosesc combinații de rostogoliri ale mingii din deplasare, la liberă alegere. Dintre procedeele tehnico-tactice de bază ale jocului care condiționează practicarea jocului bilateral, sub forma minifotbalului, în clasele III-IV vor fi predate, în plus față de cele predate în clasele I, II, următoarele:

1. Lovirea mingii cu exteriorul labei piciorului și cu șiretul exterior sub formă de pase și tras la poartă;

2. Preluarea mingii din deplasare cu interiorul labei piciorului, exteriorul labei piciorului și cu șiretul plin;

3. Conducerea mingii din deplasare cu interiorul labei piciorului și cu exteriorul labei piciorului;

4. Dribling multiplu din deplasare.

Particularitățile somato – funcționale și psihice ale pubertății

Majoritatea autorilor sunt de părere că în dezvoltarea copilului, de la 0-18 ani, s-au stabilit mai multe etape/stadii. Chiar dacă etapele nu sunt aceleași ca limită de vârstă în toate abordările, diferențele sunt neînsemnate.

Școala românească de psihologie consideră că dezvoltarea psihică a copilului cuprinde următoarele perioade:

0 -1 an – sugarul;

1- 3 ani – copilul mic (prima copilărie);

3 – 6 ani – preșcolaritatea;

6 -11 ani – școlarul mic;

10-12 ani – pubertatea sau etapa antepubertară;

13-14 ani – pubertatea propriu-zisă;

14-15 ani – etapa post-pubertară care încheie transformările biopsihice;

14 – 18 ani – adolescență.

În ceea ce privește pubertatea, Șchiopu (1997) și Verza (1981), precizează faptul că această perioadă corespunde următoarelor stadii:

– etapa prepuberală (10-12 ani);

– pubertatea propriu-zisă (13-14 ani);

– etapa post – pubertară (14-15 ani), considerat puțin diferențiabil de momentul preadolescenței (de la 14-16/18 ani).

Din cauza acestui fenomen de ,,accelerație’’ sunt situații în care pubertatea poate să înceapă de la vârsta de 9-10 ani. De asemenea, sunt cazuri în care pubertatea poate să continuie până la vârsta de 16-17 ani, în special la băieți.

Particularitățile somatice

În această perioadă de dezvoltare a copilului se realizează o accelerare a creșterii în înălțime într-un ritm superior tuturor vârstelor, ca apoi aceasta să scadă treptat până la 20-21 de ani.

Se observă o creștere mai mare la membrele inferioare, apoi la cele superioare, caz în care creează dificultăți de adaptare.

Datorită acestor argumente unii autori povestesc despre o fază ,,caricaturală” de formă alungită a oaselor și de mușchii insuficienți dezvoltați și alungiți. Trunchiul este lung, abdomenul supt, iar toracele îngust.

La băieți, creșterea maximă se situează între 12,5-15 ani, cu vârful vitezei în medie de 9,4 cm pe an. După 15 ani ritmul creșterii scade, între 16 și 17 ani scade tot mai mult, apoi creșterea se încetinește până la 19-20 de ani, vârsta la care se încheie statura prin închiderea completa a cartilajelor de creștere.

Oasele se dezvoltă pe seama creșterii lor în grosime, prin depunerea de săruri minerale (calciu și fosfor) și prin consolidarea structurii funcționale intime. Acestea devin mai rezistente la acțiunea factorilor mecanici, de presiune, tracțiune și răsucire, în detrimentul elasticității lor anterioare.

Dezvoltarea toracelui, în prima parte a vârstei pubertare, este lentă (vârsta toracelui îngust), după care urmează o dezvoltare mai accentuată.

Mușchii se dezvoltă mai ales prin alungirea fibrelor și nu în grosime. Din acest motiv suprafața lor de secțiune fiziologică este încă mică și, prin urmare și forța lor este mică.

Țesutul conjunctival predomină la nivelul fibrei musculare.

Tonusul muscular și excitabilitatea neuromusculară sunt mai scăzute, ceea ce favorizează amplitudinea mișcărilor la nivelul articulațiilor, dar scade mult precizia și finețea acestora.

Articulațiile sunt puțin dezvoltate, iar ligamentele nu asigură insuficientă rezistența la răsucire, la tracțiune.

Elevul arata acum o mare îndrăzneală, își da seama de un pericol posibil, el poate realiza acumulări tehnice importante, care îl vor influența in mod prielnic dezvoltarea sa ca sportiv, astfel ce se va neglija în pregătire ori se va învață greșit (gesturi tehnice, deprinderi) va fi dificil să se mai corecteze.

Particularitățile funcționale

Dezvoltarea morfologică la copii de vârstă pubertară a aparatului cardio-vascular este în curs de desfășurare atât la cel al vaselor periferice cât și la nivelul miocardului.

Produsul volumului sistolic și frecvența sistolică pe minut constituie minut-volumul cardiac, care este de 4-5 l, în repaus, iar în timpul efortului poate atinge valori de peste 20 l.

Sistemul cardiovascular în această etapă se dezvoltă lent. Arterele au un diametru proporțional mai mic decât la adult, iar sistemul limfatic și venele forme bine conturate.

Frecvența cardiacă prezintă la începutul perioadei 90 – 100 pulsații pe min. și scade la finalul pubertății până la 82 – 88 pulsații/min.

Cordul depune un travaliu mare în timpul efortului fizic pentru a iriga organele și sistemele, fiindcă lumenul vaselor este îngust și astfel pot apărea din când în când stări de oboseală, tulburări ale ritmului cardiac amețeli.

În etapa pubertară se dezvoltă intens aparatul respirator. Funcția respiratorie se ameliorează clar și precis. Amplitudinea mișcărilor respiratorii crește astfel (de la 230 ml volum curent la 11 ani, la 350 ml la 15 ani), frecvența respiratorie scade (de la 22 la 18 respirații pe minut în medie), capacitatea vitală crește, iar respirația tisulară – apreciată după VO2 max. pe minut – se intensifică în mare măsură

La zece ani cutia toracică are forma unui cilindru din punct de vedere morfologic, iar la 14 ani se apropie de forma adultului.

Se observă o creștere redusă a volumului creierului în ceea ce privește sistemul nervos, cu toate acestea se adâncesc circumvoluțiile, iar prin înmulțirea fibrelor de asociație sporesc conexiunile funcționale dintre diferite zone.

Particularități psihice

În această perioadă dezvoltarea psihică, are un caracter complex și potrivnic. Angajează copiilor se face cu entuziasm în diferite forme de activitate dezvoltându-și în acest fel aptitudinile și talentul.

Pe plan afectiv apar importante modificări. Acestea sunt provocate nu doar de transformările biologice, dar și de fapte care reies din integrarea socială.

Interesul pentru propria persoană crește, pentru lumea sa interioară, apar frecvente stări de neîncredere în propriile posibilități.

Se dezvoltă calitățile voinței; manifestă dorință de autoafirmare, de impunere a propriilor hotărâri. Se dezvoltă intens simțul responsabilității.

Comportamentul elevilor se caracterizaează prin participarea la un număr mare și variat de activități. Nevoia de mișcare, de joc a elevilor rămăne aceiași, deși ea capătă alte semnificații. Regulile jocului sunt respectate, dar scopul este acela de a atrage atenției asupa sa.

În colectivitate are formându-se trăsăturile pozitive de caracter, cum ar fi: spiritul de echipă, întrajutorare, colegialitatea, toleranță.

Apar în același timp și unele fenomene negative, în comportamentul vârstei, băieții având tendința de supraapreciere, spirit vindicativ, îngâmfare, vedetism, iar fetele având tendințe de subestimare, demobilizare, lipsă de curaj și hotărâre.

Capitolul 2 Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării

2.1. Motivarea alegerii temei

Am ales această temă legată de eficiența jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnice în jocului de fotbal la clasa a IV – a, datorită faptului că aceasta are o pondere deosebit de însemnată în cadrul orelor de educație fizică la acest nivel.

Am ales această temă și datorită faptul că jocul de fotbal nu poate fi conceput fără o pregătire tehnică bine pusă la punct, fără o bună cunoaștere a procedeelor tehnice.

Ne-am propus această cercetare și pentru a aplica programa școlară existentă la nivelul claselor I – IV și a vedea rezultatul.

Tema prezentei lucrări reprezintă pentru mine posibilitatea de a-mi aduce contribuția la elaborarea de mijloace necesare creșterii eficienței procedeelor tehnice prin folosirea jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor la clasa a IV – a.

Aceste considerente m-au determinat să optez pentru tema aleasă.

Închei această motivare a temei cu un citat a autorului Dan Apolozan (Fotbal 2010) ,,Fotbalul aparține atât biologicului cât și culturalului, experienței personale de joc și istoriei care îi relatează originile, faptele și gesturile. Nici un alt sport nu este atât de practicat, și de altfel nu ar putea fi. Fiecare dintre noi să fie convins de influența universală a fotbalului, de autenticitatea și de valoarea sa educativă. Fiecare dintre noi să poată transmite (și trăi) acest mesaj în lume și fotbalul va continua, ca și lumea să existe”.

2.2. Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării

Scopul lucrării

Ne-am propus ca scopul acestei lucrări să fie găsirea celor mai bune mijloace din cadrul jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor pentru eficientizarea însușirii jocului de fotbal la clasa a – IV-a.

Ne-am propus această cercetare și pentru a aplica programa școlară existentă la nivelul clasei a IV – a și a vedea rezultatul.

Ipotezele lucrării

Selectând și exersând cele mai bune mijloace de eficientizare a jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnicii din jocul de fotbal la clasa a IV-a, se vor crea condiții favorabile pentru însușirea corectă și eficientă a procedeelor tehnice de către elevi.

Sarcinile cercetării

– selectarea și parcurgerea unei literaturi de specialitate și a unor documente oficiale (Programa școlară I-IV educație fizică), în concordanță cu tema lucrării;

– prelucrarea materialului bibliografic;

– stabilirea eșantionului de cercetare;

– cunoașterea particularitățile somato – funcționale și psihice ale elevilor la această vârstă;

– formularea scopului și a ipotezelor de cercetare;

– stabilirea metodelor de cercetare și de investigații ce vor fi utilizate pe parcursul experimentului;

– aplicarea unor probe și norme de control pentru a scoate în evidență eficacitatea mijloacelor alese și utilizate;

– alegerea și utilizarea celor mai adecvate metode și mijloace pentru realizarea temei propuse;

– efectuarea celor două testări (inițială și finală);

– prelucrarea rezultatelor obținute și realizarea unei analize comparative între acestea;

– formularea concluziilor și a recomandărilor.

2.3. Metode de cercetare utilizate în cadrul studiului

Studiul literaturii de specialitate

Metoda observației pedagogice

Experimentul pedagogic

Metoda statistico-matematică

Metoda grafică

Studiul literaturii de specialitate

Lucrările selectate pentru studiu le găsim la lista bibliografică.

Au fost studiate documente ce stabilesc o relație directă cu tema de cercetare – (cursuri de specialitate, manuale, rapoarte științifice, îndrumare, periodice, reviste și ziare) – teze de doctorat și licențe, lucrări publicate la sesiuni științifice, disertații, programele școlare, ghidurile metodologice de aplicare a programelor și a sistemului de evaluare.

Consultarea acestora a vizat și lucrări din domeniul, psihologiei, pedagogiei, teoriei antrenamentului sportiv.

Pe întreaga perioadă a efectuării cercetărilor am studiat bibliografia de specialitate, prin selectarea diferitelor materiale și analiza lor prin rețeaua Internet.

Activitatea de cercetare sa realizat în toate etapele acesteia prin informațiile preluate și prelucrate (faza pregătitoare, experimentul de bază și interpretarea datelor obținute).

Metoda observației pedagogice

Observația pedagogică ca metodă de cercetare este definită de Epuran (1996) ca fiind “contemplarea intenționată a unui obiect, document, fenomen sau proces; este cunoașterea științifică a unei relații cu realitatea prin contemplarea intenționată și metodică”.

A fost folosită observația directă în realizarea studiului, desfășurată în condiții obișnuite, având un caracter sistematic, intenționat, pornind de la un sistem de idei anticipative cu privire la rezultatele care se vor realiza în urma acestora, pe baza ipotezei formulate.

Observația a fost efectuată asupra grupei experimentale urmărindu-se:

– comportamentul general al elevilor în cadrul lecțiilor de educație fizică;

– capacitatea de înțelegere și execuție a diferitelor mijloace utilizate în cadrul experimentului;

– eficacitatea mijloacelor propuse pentru realizarea studiului.

Experimentul pedagogic

Experimentul pedagogic constă în crearea unei situații noi, prin introducerea unei modificări în desfășurarea acțiunii educaționale cu scopul verificării ipotezei care a declanșat aceste inovații.

Experimentul s-a desfășurat pe durata anului școlar 2015 – 2016.

Metoda statistico-matematică

Metoda statistică-matematică sa utilizat în vederea exprimării cantitative a raporturilor calitative și s-a realizat in vederea culegeri datelor numerice, interpretarea și prelucrarea lor statistică.

Am utilizat următorii indicatori statistici:

– media aritmetică;

– abaterea standard;

– coeficientul de variabilitate.

Metoda grafică

Metoda grafică este o metodă vizuală de evaluare a procesului de pregătire. Astfel se pot vedea scăderile sau creșterile în pregătire, pe baza probelor de control și a evaluărilor lor prin această reprezentare grafică.

Pe parcursul unui stadiu de pregătire fiecare probă testată s-a reprezentat grafic, astfel prezentând o imagine mai completă stadiului valoric atins de elevi, a progresului sau regresului făcut.

Capitolul 3. Organizarea cercetării

3.1. Organizarea și desfășurarea cercetării

Locul de desfășurare a experimentului

Cercetarea s-a desfășurat la Școala gimnazială „Ciprian Porumbescu”, Ciprian Porumbescu în perioada septembrie 2015 – mai 2016 și a cuprins clasa a IV-a A (clasă experimentală) și clasa a IV-a B (clasa martor).

Școala, momentan, funcționează cu două rânduri de clase pe nivel, având ciclu primar (130 elevi în anul școlar 2015-2016) și ciclu gimnazial (122 elevi în anul școlar 2015-2016).

Etapele experimentului

Cercetarea s-a desfășurat în două etape.

Etapa I a presupus următoarele activități:

– analiza izvoarelor de specialitate, desfășurată pe toată durata cercetării;

– observarea pedagogică, care a fost efectuată pe tot parcursul experimentului.

Etapa a II-a a cercetării a constituit-o organizarea experimentului de bază care a avut loc în perioada septembrie 2015 – mai 2016.

La începutul și sfârșitul experimentului pedagogic elevii au fost testați în cadrul programului de pregătire. Datele obținute au fost prelucrate statistic, apoi au fost interpretate și reprezentate grafic, iar pe baza lor au fost formulate concluziile și recomandările practico-metodice.

Subiecții experimentului

Grupa experimentală Grupa martor

01. B.F 01. B.A

02. B.I 02. C.F

03. C.V 03. C.A

04. C.J 04. M.F

05. C.D 05. P.C

06. G.A 06.P.M

07. P.O 07. P.I

08. P.D 08. R.D

09. S.C 09. L.D

10. S.V 10. L.D

11. C.N 11. M.C

12. S.S 12. M.S

3.2. Probe și norme de control utilizate în experiment

A. Măsurători somatice:

– talia;

– greutatea.

B. Testări motrice

– alergarea de viteză 25 m;

– săritura în lungime de pe loc;

– abdomen 30’’- număr de execuții;

– flotări 30” – număr de execuții;

– alergare 600m.

C. Testarea tehnicii

Proba tehnică nr.1 Conducere – șut la poartă

Proba tehnică nr.2 Șut la poartă din lateral

Proba tehnică nr.3 Lovirea mingii cu capul

A. Prezentarea testelor de la măsurătorile somatice

Talia în centimetri

Înălțimea în stând sau statura în ortostatism, constituie principalul indicator al creșterii somatice, fiind condiționat genetic. Pentru măsurarea înălțimi s-a folosit taliometrul. Se măsoară în centimetri, în poziția stând, cu călcâiele, fesele și omoplații la orizontală și cursorul atingând creștetul capului.

Greutatea

Fiecare elev a fost cântărit. S-a înregistrat numărul de kilograme.

B. Prezentarea testelor motrice

Alergarea de viteză – 25m

Alergarea pe distanța de 25 m cu start din picioare.

Săritura în lungime de pe loc

Din poziția stând depărtat, se efectuiază o singură balansare a brațelor și săritură în lungime cât mai departe, cu aterizare pe ambele picioare. Se măsoară de la vârful picioarelor (poziția de plecare) până la călcâie (poziția de aterizare). Sunt permise două încercări și se înregistrează cea mai bună săritură.

Abdomen

Din poziția culcat dorsal, mâinile la ceafă, picioarele întinse, iar laba picioarelor prinse de un punct fix, timp de 30 de secunde se ridică trunchiului la verticală și apoi revenirea lui în poziția culcat dorsal. După terminarea timpului se înregistrează numărul de execuții.

Flotări

Din poziția culcat facial cu ajutorul brațelor se realizează împingeri simultane în brațe. Se numără execuțiile în 30 de secunde

Alergare 600 m

Această probă s-a susținut pe terenul de handbal cu plecare în grup de 4 sportivi.

S-a înregistrat timpul în secunde.

C. Prezentarea testării tehnice

Proba tehnică nr.1

Conducere – șut la poartă

Jucătorul cu mingea se află la 1 m în continuarea liniei formate de 5 jaloane, așezate din 2 în 2 m față de suprafața de pedeapsă. La semnal profesorului, elevul conduce mingea printre jaloane, șutează spre poartă, revine în viteză la locul de unde a plecat. Traseul următor începând după 10”de pauză.

Traseul s-a repetat de două ori.

Proba tehnică nr.2

Șut la poartă din lateral

Marcaj:

Pe linia laterală a suprafeței de pedeapsă, se desenează trei puncte cu cretă primul la 1m de linia de poartă, al doilea la 2m de linia de poartă, al treilea la 3m de linia de poartă, de ambele părți ale careului .

Execuție:

Elevul trebuie să introducă mingea în poartă printr-o pasă cu traiectorie aeriană directă. El va realiza patru încercari, pozițiile vor fi alese de catre fiecare elev în parte. Cele mai bune trei execuții vorfi punctate.

Reguli:

Poziția se poate alege după fiecare șut din cele patru

Mingea se trimite spre poartă în aer

Rezultat:

Minge care este introdusă direct în poartă, fiind șutată de la punctul situat la 1m de linia de poartă = 20 puncte.

Minge care este introdusă direct în poartă, fiind șutată de la punctul situat la 2m de linia de poartă = 15 pct.

Mingea care este introdusă direct în poartă, fiind șutată de la punctul situat la 3m de linia de poartă = 10 pct.

Daca înainte de a intra în poartă mingea lovește solul, pasa nu este corectă și nu se notează decât cu 0 pct.

Proba tehnică nr.3

Lovirea mingii cu capul

Marcaj:

În fața porti se desenează un pătrat de 3/3m. Poarta măsoară 3m, se împarte conform desenului.

Execuție:

Elevul va executa 6 lovituri cu capul din mișcare în mingea aruncată de un coleg.

Reguli:

Primele trei lovituri se execută pentru a marca în dreptunghiul de jos, celelalte trei se execută pentru a marca în dreptunghiul de sus.

Jucătorul trebuie să fie în mișcare, în spatele liniei de 3m.

O încercare executată corect = 10 pct.

Mingea poate să atingă solul o dată înainte de intra în spațiul respectiv.

Dacă mingea atinge panglica și intră prin spațiul corect = încercare valabilă notată.

Jucătorul are dreptul la o încercare de încălzire.

Rezultat:

Nr. lovituri reușite x 10 pct.

Încercări:

Două încercări, cea mai bună fiind notată.

3.3. Mijloace de eficientizare în jocului de minifotbal la clasa a IV – a

3.3.1. Jocuri motrice, ștafete și întreceri pentru însușirea procedeelor tehnice în jocul de minifotbal la clasa a IV–a

1. Preluarea mingii de pe loc și din deplasare

– preluarea mingii cu interiorul labei piciorului.

Suveică

Clasa se împarte în două echipe, care se vor împarți apoi în două grupe așezate în coloană unua către alta la distanța de 6-8metri între ele. Primul elev din grupa ,,A” pasează cu latul la primul elev din grupa ,,B” apoi se deplasează la coada șirului ,,B”. Elevul care primește pasa o preia cu latul, cu care picior dorește, printr-o atingere și o pasează în continuare. Jocul se desfășoară pe durata a 3-5 secunde. Echipa care a greșit mai puțin va câștiga. Preluarea și pasarea mingii se face cu interiorul labei piciorului (Fig.1).

Fig.1

Preluare cu stângul și pasa cu dreptul și invers.

Pase cu latul dintr-o bucată, fără preluare.

Elevul aleargă în întâmpinarea mingii 2-3metri, primește mingea, pasează și apoi aleargă cu spatele la coada șirului (Fig. 2).

Fig. 2

Mingea la căpitan

Elevii sunt așezați într-un cerc cu diametru de 10-15metri. În centru cercului se află un elev (căpitanul). Căpitanul pasează mingea la oricare dintre elevi dorește el, iar acesta trebuie să paseze înapoila căpitan. Căpitanul pasează mingea la toți elevii, într-o ordine dorită de el. Elevii care au greșit de mai puține ori (pase greșite, preluări) câștigă. Desfășurarea jocului se poate face cu mingea sau fără preluarea mingii (Fig.3).

Fig.3

Pasează din colț în colț

Se alcătuiesc două echipe de câte patru elevi așezați în formă pătrată. La fluierul profesorului, elevii din colțurile A și C încep să paseze la elevul din dreaptă cât mai repede. Dacă un elev este ajuns de mingea din urmă, acesta primește o pedeapsă (Fig.4).

Fig.4

Vânătoarea de cerbi

Se desenează un cerc cu diametrul de 8-12m, iar colectivul clasei se va împărți în două sau patru echipe în funcție de numărul de elevi. O echipă intră în cerc (cerbii), iar cealaltă în afara cercului (vânătorii). Vânătorii pasează mingea de la unul la altul și la momentul oportun încearcă să atingă cu mingea un cerb, cel mai rău poziționat. Rolurile se schimbă după 3-5 min. Echipa care va vâna cei mai mulți cerbi va fi declarată câștigătoare (Fig.5).

Fig.5

Pase în triunghi

Se desenăm pe terenul de fotbal trei triunghiuri echilaterale la distanța de 5 m unul de altul. În fiecare triunghi se află câte un elev, ceilalți se așează unul după altul, in coloană. Primul elev din coloană are mingea pe care o pasează elevului din fața sa (A) luându-i locul. Elevul A pasează mingea lui B, luându-i locul acestuia, care la rândul său pasează elevului C, luându-i locul. Elevul C va pasa mingea următorului din șir, așezându-se apoi în spatele acestuia (șirului). Astfel fiecare elev se deplasează de la un triunghi la celălalt, după ce a pasat.

După ce toți elevi și-au însușit deplasarea și sensul ei, iar pasele începând să fie precise, sensul paselor și al deplasării se va schimba. Acest exercițiu dezvoltă și perfecționează pasarea mingii cu precizie, preluarea ei, viteza de deplasare, atenția, coordonarea (Fig.6).

Fig.6

,, Mâța’’

Clasa se împarte în 2-3-4 grupe, în funcție de numărul de elevi din clasă (aprox. 4-6 într-o grupă). Fiecare grupă alcătuiește un cerc cu diametrul de 8-10m. În mijlocul cercului se află 1-2 elevii. Elevii care au alcătuit cercul pasează mingea de la unul la altul, iar cei din mijlocul cercului vor căuta să o recupereze (să o atingă). Elevul care pierde mingea intră în cerc în locul celui care a recuperat mingea. Se poate juca cu 2 atingeri, cu o atingere, dintr-o bucată (Fig.7).

Fig.7

Joc de minifotbal cu modificarea regulilor. (preluare, pasare)

Joc bilateral în care se modifică regulile în funcție de scop.

Jucătorii au dreptul la 2-3 atingeri a mingii.

Golul marcat prin șut direct, fără preluare se consideră dublu.

Golul marcat cu capul e considera dublu sau triplu.

Cine ține mai mult mingea – joc 3 la 3 se va urmări preluarea – pasa

Cine ține mai mult mingea – joc 4 la 4 se va urmări preluarea – pasa

2. Conducerea mingii

– conducerea mingii cu interiorul labei piciorului;

– conducerea mingii cu exteriorul labei piciorului.

Ștafeta paselor

Efectivul de elevi se împarte în patru grupe ,,A,B,C,D”. Grupa A-B alcătuiesc o echipă, iar grupa C-D altă echipă. Desfășurare ștafetei în timpul deplasări se realizează prin pasă-preluare în față cu o atingere – pasă înapoi la coechipier, dus – întors. Desfășurarea ștafetei se realizează cu două echipe grupate pe perechi. Echipa care face mai puține greșeli de pase și preluări câștigă. Dacă ambele echipe au același număr de greșeli echipa care termină prima câștigă. (Fig.8)

Fig.8

Ștafetă cu mingea la picior

a. Desfășurarea ștafetei se realizează cu 2-3-4 echipe în funcție de numărul de elevi. La semnal sonor, primii elevi din fiecare echipă aleargă spre minge (punctul A), preiau, conduc mingea, ocolesc punctul B, conduc mingea înapoi la punctul A și predă ștafeta următorului elev. Echipa care a terminat prima, fără să greșească câștigă.

b. Elevii alergargă de la linia de plecare, conduc mingea cu piciorul de la A la B, oprirea mingii cu piciorul la punctul B, apoi pasează înapoi la următorul elev, alergând înapoi la coada șirului (Fig.9).

Fig.9

Ștafetă cu conducerea mingii printre jaloane

Efectivul de elevi se împarte în două, formându-se două echipe egale. Se trasează doua linii paralele la distantă de 10-15 metri. Între cele doua lini se așeaza două rânduri de jaloane unul după altul din 2 în 2 metri Jocul desfășurându-se sub formă de ștafetă, cu conducerea mingii printre jaloane pe toată distanța.

Conducerea mingi printre jaloane se face cu piciorul drept, cu stângul sau dreptul la dus și stângul la întors.

Elevul înconjoară cu mingea fiecare jalon. (cu dreptul, cu stângul, alternativ) (Fig.10).

Fig.10

Naveta cu mingea de fotbal

a. Efectivul de elevi se împarte în două echipe egal, așezate pe două coloane, având o distanță de 3-4m între ele. Înaintea lor se așează 2 jaloane la distanța de 10-12m între ele. La semnal sonor primii elevi conduc mingea de la jalonul A la jalonul B, opresc mingea cu talpa lângă jalonul B, conduc mingea înapoi la jalonul A. Această activitate se va repeta de 3-5 ori apoi mingea trece la următorul elev care reia traseul. Echipa care termină prima câștigă.

b. Se procedează la fel, însă la întoarcere de la jalonul B la jalonul A elevul se deplaseazăse cu spatele prin tragerea mingii cu talpa (Fig.11).

Fig.11

Ștafetă cu rostogolirea mingii cu mâna și conducerea ei cu piciorul

Se alcătuiesc două echipe A și B din 5-8 elevi, așezați în șir, unul după altul, aflați în spatele liniei de plecare. Primul elev din fiecare echipă la semnalul sonor dat de către profesor pleacă în viteză rostogolește mingea cu mâna până la punctul de întoarcere, marcat prin fanion. La întoarcere elevul conduce mingea cu piciorul, fiind pasată următorului elev care repetă traseul ș.a.m.d.

Câștigă echipa care a terminat prima traseul. Distanța de alergare este de 25 m, din care cei 5m marcați cu 2 jaloane, reprezintă spațiul în care elevul care revine după ce a ocolit fanionul, va trimite mingea următorului elev din echipă. Ștafeta antrenează atenția, viteza de deplasare, capacitatea de mobilizare a elevilor, conducerea mingii, echilibrul (Fig.12).

Fig.12

Ștafetă cu conducere și pasă

Se trasează doua linii paralele la o distanță de 10 m între ele. La pornire elevul conduce conduce mingeacu piciorul, iar după ce ocolesc jalonul mingea este pasată următorului elev din formație (Fig.13).

Fig.13

3. Șutul la poartă de pe loc și din deplasare

– șutul la poartă cu interiorul labei piciorului; – șutul la poartă cu șiretul plin.

Șutul la popice

Efectivul de elevi se împarte în două echipe egale așezate în coloană la o distanță între ele de 3-5m. Se așează 6-10 popice (obiecte) în fața fiecărei echipe, la o distanță de 10-12m față de elevi. Fiecare elev va șuta pe rând mingea în direcția popicelor, încercând să le răstoarne. Câștigă echipa care a răsturnat cele mai multe popice în 5 min. sau termină prima de răsturnat toate popicele. Elevul care șutează aleargă apoi pentru a recupera mingea șutată (Fig.14 ).

Fig.14

Mingea în cerc

Colectivul de elevi se împarte în două echipe egale, așezate în coloană cate unu, la o distanța de 4-6 metri. Înaintea fiecărei echipe se marchează un cerc cu diametrul de 2m. la distanța de 8-10m față de elevi. Elevi încearcă să șuteze mingea unul după altul, astfel încât mingea să cadă în cerc. După ce șutează, elevul aleargă după minge și o dă următorului elev. Se pot utiliza două sau mai multe mingi. Echipa care a șutat de cele mai multe ori în interiorul cercului câștigă (Fig.15).

Fig.15

4. Lovirea mingii cu capul de pe loc și din deplasare

Joc cu capul

Joacul se desfășoară la două porți de 2-3 metri,în funcție de numărul de elevii, nivelul de pregătire și vârsta acestora la o distanță de 5-8metri între ele. Echipa va avea un portar și 1-2-3 elevi. Portarul aruncă în sus mingea, o pasează unui coechipier cu capul, care are posibilitatea să o lovească cu capul spre poartă sau să o paseze mai departe. Dacă intervine un adversar și lovește mingea venită de la adversar înscriind gol, se consideră două goluri. Lovirea mingii se face doar cu capul. Portarii pot apăra mingea și cu mâinile. Mingea se repune de către portar în joc numai de pe linia porții (Fig.16).

Fig.16

Ștafetă pentru lovirea mingii cu capul din poziție ghemuit

Distanța dintre conducătorul jocului și elevul aflat în fața coloanei este de 3 m. Conducătorul jocului aruncă mingea cu mâna spre primul elev din șir, care o va retrimite acestuia lovind-o cu capul, ghemuindu-se repede la pământ. Conducătorul jocului va prinde mingea, după care printr-o aruncare cu boltă, va trimite mingea celui de-al doilea elev din șir, procedându-se la fel ca și la primul elev. Exercițiul continuă până când toți elevii sunt ghemuiți la pământ, după ce au lovit fiecare mingea cu capul.

Se antrenează atenția, lovirea mingii cu capul și transmiterea ei cât mai precisă, viteza de reacție și de execuție (Fig.17).

Fig.17

Lovirea mingii cu capul din săritură

Se așează două jaloane la o distanță de 6 metri unul față de altul, legate cu o sfoară la înălțimea de 1,5 m, aceasta reprezentând ,,ștacheta” peste care trebuie trimisă mingea cu capul. Potrivit desenului de mai jos, echipele A și B care sunt alcătuite din 5 – 8 elevii își vor alege câte un căpitan care se va afla în partea cealaltă de demarcație, reprezentată prin sfoara întinsă între cele două jaloane. Cei doi căpitani la semnalul sonor al conducătorului de joc(profesor) – aruncă mingea înaltă peste sfoară, primul elev din ștafetă fiind obligat să o retrimită numai cu capul, de pe loc sau din săritură, căpitanului echipei sale. Urmează al doilea elev, al treilea și în continuare până la ultimul elev din echipă. Va câștiga echipa care va finaliza prima toate loviturile.

Regulă:

– echipea se depunctează cu un punct, respectiv un jucător mai puțin la totalul final, daca mingile sunt trimise pe sub sfoară.

Exemplu: o echipă câștigă prima concursul, având un elev care a trimis mingea pe sub sfoară. Dacă echipa A are în componență 8 elevi, va avea în final 7 execuții corecte. Echipa B deși a terminat mai târziu execuțiile decât echipa A, având pe toți cei 8 elevi care au transmis corect mingea peste sfoară, va fi declarată câștigătoare (Fig.18).

Fig.18

3.3.2. Dezvoltarea calităților motrice folosind jocuri motrice, ștafete și întreceri la clasa a IV –a

1. Crabii și creveții

Scop – dezvoltarea vitezei de reacție

Clasa de elevi se împarte în două echipe egale, așezate în spatele a două linii la o distanță de 2-3 metri intre ele la mijlocul terenului. O echipă va reprezentă „crabii”, iar cealaltă „creveții”. Când conducătorul jocului strigă una dintre echipe, aceasta este obligată să alerge până în spatele liniei de margine a terenului ,iar cealaltă echipă va alearga după ei să-i prindă. Elevii prinși în spațiul de joc vor fi luați ostaticii. Ostaticii au dreptul să prindă unul sau mai mulți urmăriți.

2. Broscuțele – în lac, pe mal

Scop: Joc pentru dezvoltarea vitezei de reacție și dezvoltarea atenție

Se marchează pe sol un cerc (lacul) mai mare sau mai mic, în funcție de numărul elevilor – broscuțe. Elevii sint situați în afara cercului, unul lângă celălalt. La mijlocul cercului se află conducătorul jocului, care strigă „În lac”, sau „pe mal!”

La comanda în lac elevii sar în cerc, iar la comanda pe mal elevii vor sări în afara acestuia. Pentru a vedea daca elevii sunt atenți se poate repeta aceeași comandă de două-tre ori, sau pot fi introduse cuvinte similare cu comenzile. Elevi care greșesc vor ieși din joc sau primesc o pedeapsă.

3. Schimb de locuri, jucătorii conducând mingea (Fig.19)

Scop: Jocul dezvoltă viteza de reacție și de deplasare, conducerea mingii în regim de viteză prin controlul ei permanent.

Se marchează un dreptunghi cu lungimea de 30 m și lățimea de 15 m folosind 4 jaloane, se stabilesc două echipe formate din 2 – 4 elevi. Acestea își schimbă locurile în cea mai mare viteză. Startul se dă la fluierul profesorului, iar elevii vor conduce mingea la picior. Echipa a cărui ultim jucător a trecut linia opusă, acolo de unde au plecat adversarii de întrecere va câștiga. Linia poate fi marcată cu o sfoară, 2 jaloane sau 2 pioni. Ca variantă putem introduce regula dus – întors pentru același număr de elevi pe echipe.

Fig. 19

3. Cursa pe numere

Scop: dezvoltarea vitezei de deplasare și atenția

Colectivul de elevi se împarte în doua echipe egale așezate în spetele unei linii marcate pe sol. Elevii din fiecare echipă sunt numerotați de la 1 la câți sunt.

Conducătorul jocului strigă un număr, iar elevii care își aude numărul strigat aleargă până la semnul stabilit, ating semnul apoi se întorc în alergare la echipă. Jocul continuă, conducătorul de joc strigă alte numere.

Primesc puncte elevii care aleargă mai repede. Echipa care are mai multe puncte câștigă.

4. Mingea frige

Scop: dezvoltă viteza de reacție și a atenției

Elevii se așeză în formă de cerc cu fața spre centru cercului. Unul dintre elevi ține în mână o minge.

La comanda începeți, elevii pasează mingea foarte repede de la unul la altul spre stânga sau spre dreapta. La comanda stop, elevulul care are mingea este penalizat sau eliminat din joc. Câștigă ultimii trei elevi care rămân în joc sau elevii cu cele mai puține penalizări.

5. Lupta în lanț (Fig.20)

Echipele vor fi alcătuite din 10 – 12elevi. Se trasează pe teren de sport două linii paralele, la trei metri una de alta, marcate cu o linie. Spațiul aflat între cele două linii este socotit ,, zona liberă’’. Se alcătuiesc două echipe așezate înapoia uneia dintre cele două linii, elevii așezându-se față în față. Elevii, unul contra unul, încearcă să își prindă adversarul de mâini și să-l tragă în terenul său. Când angajarea în luptă s-a făcut între unele perechi, alți coechipieri vin în ajutorul celor angajați, prinzându-l de mijloc pe cel care este gata să fie tras, alcătuindu-se astfel un lanț. Pot să intervina mai mulți elevi și la ambele echipe. Oricare elev care a fost tras și a călcat linia ocupată de către adversar este luat ostatic. După fiecare luptă jocul reîncepe tot prin angajarea unul la unul.

Reguli:

– intrarea în zona liberă este permisă jucătorilor din ambele echipe;

– în angajarea unul la unul, elevii pot începe lupta cu oricare dintre adversari;

– în cazul când elevii sunt cuprinși în lanț, iar elevul din capul șirului a trecut peste linie, sunt considerați ostatici toți elevii care în momentul trecerii liniei erau înlănțuiți.

Jocul ajută la dezvoltarea forței brațelor și a picioarelor, a voinței, a spiritului de echipă în condiții egale și inegale.

6. Ștafetă cu sărituri peste două bănci de gimnastică puse cap la cap (Fig.21 -22)

Două echipe A și B (fig.21 și fig.22) alcătuite din 6 – 8 elevi, vor pleca de la linia de start la comandă. Fiecare jucător va sări alternativ peste două bănci de gimnastică puse cap la cap, fiind urmat imediat de ceilalți concurenți. În momentul trecerii ultimului jucător se declară echipa câștigătoare. Putem fixa la capetele băncilor două jaloane pe care jucătorii trebuie să le treacă. Se dezvoltă atenția, concentrarea și , capacitatea de a sări și de a ateriza corect.

Fig.21 Fig.22

7. Exerciții pentru antrenarea săriturilor (Fig.23)

Pe terenul de joc se marchează mai multe porțiuni cu lățimi diferite, din ce în ce mai mari, ca în figura de mai jos. Distanțele pot fi scăzute până la 20 m în cazul în care elevii întâmpină greutăți. Se dezvoltă viteza de alergare, detenta, aterizarea, voința.

Fig.23

8. Cine transportă roaba mai repede

Scop: dezvoltarea forței și a îndemânării

Elevii formează perechi aflându-se în spatele unei linii. La o distanță de 10 m se marchează o altă linie. Un elev se sprijinit pe palme, iar colegul său îl prinde de gambe.

La comandă, perechile se deplasează până la semnul stabilit și apoi se întorc în același fel.

Fiecare pereche trebuie să ajungă la linia de sosire fără să dea drumul picioarelor. Elevii trebuie să fie atenți să pentru a nu se lovi. Perechea care termină prima câștigă.

9. Cine sare mai departe

Scop: dezvoltarea forței membrelor inferioare și a detentei

Elevii se împart în două echipe egale ca număr așezate în spatele unei linii marcate pe sol. Echipele desemnează un elev (arbitru) care va marca distanța săriturii.

Primii elevi din fiecare echipă execută la comandă, o săritură în lungime de pe loc, iar elevul arbitru însemnează lungimea săriturii. De la acest semn sare următorul elev și tot așa până sar toți elevii din echipă.

Echipa care însumează cea mai mare distanță câștigă.

10. Cal și călăreț

Scop: dezvoltarea forței și a deprinderi de a transporta greutăți

Elevii formează două echipe dispuse în perechi, în care unul este calul și celălalt călărețul. Echipele sunt așezate la o distanță de 8-10 m fața de 2 jaloane.

La semnalul sonor al profesorului călărețul stă în călare pe spatele calului și pornesc în alergare până la jalon, se întorc la echipă în același fel de deplasare, predând ștafeta echipei următoare.

Echipa care termină prima câștiga. Nu este permis ca jucătorul care stă călare să atingă cu picioarele solul.

11. Intră în cerc

Scop: dezvoltă forța și îndemânarea

Elevii se împart în 4 echipe, așezate câte două față în față. Între echipe se desenează pe sol un cerc cu diametrul de aproximativ 1 m.

La comanda profesoruului, primii elevi din fiecare echipă se așează în fața cercului, prind bastonul de capăt și încearcă să se tragă unul pe altul în cerc. Elevul care intră în cerc este penalizat, sau eliminat din joc. Se admit mișcări în jurul cercului, însă fără a da drumul bastonului. Echipele trebuie să fie egale ca număr.

Echipa care are mai puține penalizări sau jucători eliminați câștigă.

12. Lupta cocoșilor

Scop: dezvoltarea forței și a echilibrului

Elevii stau pe perechi unul în fața celuilalt, având brațele încrucișate sprijinindu-se pe un picior. La semnalul sonor al profesorului elevii trebuie să-și dezechilibreze partenerulprin sărituri intr-un picior. Elevul care a fost de cele mai puține ori dezechilibrat câștigă.

13. Ștafetă într-un picior

Scop: dezvoltarea forței și a vitezei

Elevii sunt împărțiți în două echipe așezate în spatele unei linii. În fața fiecărei echipe, la distanța de 10-20m se marchează un semn.

La comanda conducătorului de joc primii elevi din fiecare echipă sar într-un picior până la semn și se întorc sărind în celălalt piciorul. Jocul continuă până când toți elevii efectuează cursa.

14. De-a prinsele (Fig.24)

Scop: dezvoltă viteza, îndemânarea și rezistența

Locul de desfășurare al jocului fiind o jumătate de tern. Elevii sunt răspândiți pe toată jumătatea de teren, iar un elev așteaptă cu spatele la elevi.

Acesta fiind prinzător (P). Pe teren se găsesc 2-3 locuri delimitate, numite „case de refugiu” unde elevii se pot adăpostii, scăpând de urmărire.

Când prinzătorul întreabă pe elevii dacă sunt gata aceștia răspund „da” și urmează urmărirea. Elevul atins, înainte de a intra în casa de refugiu, este scos din joc sau devine prinzător.

Fig.24

15. Mingea prin tunel

Scop: dezvoltă atenția și îndemânarea

Colectivul de elevi este împărțiți în două echipe așezate paralel la distanța de 2 m una de alta. Pe sol în fată echipelor, este marcată o linie care nu trebuie să fie depășită în timpul jocului. Echipele sunt așezate în stând depărtat, primul elev are mingea, pe care aplecându-se o trimite prin tunel (printre picioarele elevilor) după care ultimul elev ridică mingea și se așează în fața șirului, cel care a transmis-o merge la coada șirului. Jocul continuă.

Se penalizează greșeli de transmiterea mingii și nerespectarea spațiului de joc.

16. Mingea rostogolită

Scop: dezvoltarea îndemânării și a atenției

Colectivul de elevi este împărțiți în două echipe așezați pe două șiruri. În fața celor două echipe la o distanță de 8-10 m se așează un jalon care va fi ocolit.

La semnalul profesorului primul elev din fiecare echipă aleargă rostogolind mingea, ocolește jalonul, se întoarce la echipă și predă ștafeta. Jocul continuă până când toți elevii au parcurs cel puțin o dată traseul.

Echipa care termină prima și cu cele mai puține penalizări câștigă.

17. Prinde mingea

Scop: dezvoltarea atenției și a îndemânării

Elevii sunt așezați sub formă de cerc la o distanță de după brațe unu de altul, cu fața spre centrul cercului. În centrul cercului se așează jucătorul prinzător.

La comanda, conducătorul de joc dă mingea unui elev, iar acesta pasează mingea prin rostogolire la alt elev, și acesta la altul, ș.a.m.d.

Elevul prinzător trebuie să prindă mingea pentru a trece în locul elevului care a pasat, aceste trecând în centru cercului.

18. Vânătorii și rațele

Scop: dezvoltarea îndemânării și a atenției

Colectivul de elevi este împărțit în două echipe: una a „rațelor” și una a „vânătorilor”. Pe terenul de joc se desenează două cercuri concentrice unul cu o rază de 3-4 m iar celălalt cu o rază de 6-8 m. În interiorul cercului mic stau rațele, iar vânătorii sunt așezați în afara cercului mare.

Vânătorii au o minge pe care o pasează de la unul la altul, urmărind momentul oportun pentru a lovi o rață. Rațele se feresc prin sărituri sau deplasări rapide. O rață lovită reprezintă un punct pentru vânători.

Vânătorii nu au voie să intre în cerc, de asemenea pot ochii numai la picioare. Pasele pot fi date dintr-o parte în cealaltă peste cercul rațelor pentru a le surprinde După un 2-3 minute se schimbă rolurile.

Urmărirea într-un pătrat (Fig.25)

Scop: dezvoltarea rezistenței

Jocul se desfășoară într-un pătrat cu laturile de 10/10 m la colțurile opuse se află 2 elevi: unul cu mingea la picior, celălalt fără minge. La semnalul profesorului elevi vor începe cursa de urmărire, elevul cu mingea trebuie să facă cât mai multe ture. Când elevul fără minge va ajunge pe elevul cu mingea, se vor socoti turele făcute urmând ca apoi rolurile să se schimbe pentru a vedea care va fi câștigătorul. Se poate stabili ca regulă de alergare: 30’’, 45’’ sau un minut. Este posibil ca în timpul acesta jucătorul cu mingea să nu fie ajuns.

Fig.25

Capitolul 4 Prelucrarea și interpretarea statistico-matematică a datelor obținute

4.1. Indicatori statistici utilizați în cadrul cercetării (media aritmetică, coeficientul de variabilitate, abaterea standard)

Calculul statistico – matematic folosit în prelucrarea datelor a ar ca rezultat determinarea următorilor indicatori statistici de tendință și de dispersie:

a.- reprezintă un indicator al tendinței centrale. Media aritmetică oferă cea mai precisă măsură a tendinței centrale. Pentru calcularea mediei aritmetice, am utilizat următoarea formula:

în care:

b. Abaterea standard (S) – reprezintă indicatorul dispersiei care se utilizează cel mai frecvent în practica cercetării științifice. Pentru a efectua abaterea standard, trebuie mai întâi să efectuăm dispersia (S2)

S2= 2 S2 =

în care:

S2 = dispersia

S = abaterea standard

= abaterea valorilor individuale față de medie

n – 1= numărul de cazuri, minus 1

Cu privire la abaterea standard ca indicator al dispersiei, este de știutut că, cu cât dispersia este mai mică, cu atât valoarea centrală este mai reprezentativă.

În urma calculării abaterii standard, putem aprecia exact distribuția datelor dar nu putem compara rezultatele măsurate în unități de măsură diferite (metri, secunde, număr de exerciții etc.). Apare deci, deosebit de necesar să calculăm și coeficientul variabilității.

c. Coeficientul de variabilitate (CV) – reprezintă exprimarea în procente a câtului dintre abaterea standard și media aritmetică:

În care:

S = abaterea standard

Dacă CV este cuprins între 0 – 10% omogenitatea colectivului este mare;

Dacă CV este cuprins între 10 – 20% omogenitatea colectivului este medie;

Dacă CV este mai mare de 20%, omogenitatea colectivului este mică.

Ordinea operațiilor:

Calculăm media aritmetică

Calculăm, vedem, numărul de cazuri ,,f’’

Calculăm diferența dintre fiecare variabilă și media aritmetică x – x = d

Calculăm ,,d’’la pătrat d2

Înmulțim ,,d2’’ cu frecvența

Adunăm produsele – sumă f x d2

Calculăm dispersia

Calculăm abaterea standard S=

Calculăm coeficientul de variabilitate = x100

4.2. Analiza comparativă a rezultatelor inițiale și finale

A. Analiza rezultatelor obținute la măsurătorile somatice

Examinarea parametrilor somatici ai elevilor s-a efectuat prin aprecierea următorilor indici morfologici:

– talia (înălțimea) corpului;

– greutatea.

Talia

Studiind tabelul centralizator nr. 1 de la clasa experimentală și tabelul nr.3 de la clasa martor putem observa că la toți indicatorii testați la sfârșitul experimentului sau înregistrat valori superioare, însă în mare majoritate din punct de vedere statistic, acestea au un caracter nesemnificativ. Acest fapt se explică prin dezvoltarea naturală a indicatorilor dezvoltării fizice la elevi (talia), nefiind influențați decisiv de metodele, mijloacele și procedeele aplicate pe parcursul anului de studiu.

Media aritmetică a taliei la testarea inițială, la clasa experimentală este de 139,3 cm, iar la testarea finală este de 140,5 cm. La clasa martor media aritmetică este de 138 cm, iar la testarea finală este de 138,7 cm. Clasa experimentală înregistrează între cele două testări un progres de 1,2 cm, iar clasa martor înregistrează un progres de 0,7 cm.

Greutatea

Studiind aceleași tabele (nr.1 la clasa experimentală și nr. 3 la clasa martor), observăm că testarea inițială la clasa experimentală este de 35,05 kg iar cea finală este de 37,16 kg. Clasa realizează un progres 2,11 kg. Clasa martor înregistrează la testarea inițială 34 kg iar la testarea finală 34,91 kg. Progresul realizat este de 0,91 kg.

Concluzionând spunem că talia și greutatea întregului lot de copii a crescut, deoarece la această vârstă copii sunt în stadiul de dezvoltare prin creșterea acestora, fapt confirmat în literatura de specialitate.

Clasa experimentală

Tabelul cetralizator nr.1

Studiind tabelul centralizator nr.2 observăm că omogenitatea colectivului de elevi este mare.

Coeficientul de variabilitate este cuprins între 2,61% și 10,25% la testarea inițială, iar la testarea finală coeficientul de variabilitate este cuprins între 3,37% și 9,97%

Tabel centralizator nr.2

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa experimentală

Clasa martor

Tabelul cetralizator nr.3

Tabel centralizator nr.4

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa martor

B. Analiza rezultatelor obținute la testările motrice

Analizând rezultatele obținute la testările motrice de către elevii clasei experimentale comparativ cu clasa martor(tabelele centralizatoare nr.5 și tabelele centralizatoare nr.7), din cadrul experimentului pedagogic, constatăm că mijloacele și metodele folosite cu clasa experimentală au fost bine selecționate, elevii progresând de la testarea inițială la cea finală.

Coeficientul de variabilitate la testarea finală (la clasa experimentală) este cuprins între 4,71% și 2,08%, ceea ce demonstrează că omogenitatea colectivului este mare.

Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile folosite de clasa experimentală au fost bine selecționate și demonstrăm această idee cu exemplul coeficientului de variabilitate la alergarea de viteză care era de 4,71% la testarea inițială, iar la testarea finală a ajuns la 2,08%.

Tabelul centralizator nr.5

Clasa experimentală

Tabel centralizator nr.6

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa experimentală

Tabelul centralizator nr.7

Clasa martor

Tabel centralizator nr.8

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa martor

C. Analiza rezultatelor obținute la testarea tehnicii

Proba tehnică nr.1

Conducere – șut la poartă

Studiind tabelele centralizatoare nr. 11 (clasa experimentală) și nr. 14(clasa martor) de la testarea tehnicii, observăm progresul realizat de clasa experimentală de la testarea inițială la cea finală (la proba tehnică nr.1 progresul este de 0”7, iar la proba tehnică nr.3 progresul este de 14,2 puncte).

La proba tehnică nr.2 clasa experimentală înregistrează un progres de 5,8 puncte (clasa martor înregistrează un progres de 6,3 puncte). Clasa experimentală are 5 elevi care realizează punctajul maxim de 20 de puncte, marcând de la punctul situat la 1m de linia de poartă.

Progresul realizat de clasa experimentală, demonstrează faptul că mijloacele folosite în exersarea procedeelor tehnice prin jocuri motrice, ștafetele și întrecerile au condus la atingerea obiectivelor propuse.

Coeficientul de variabilitate la testarea finală (la clasa experimentală) este cuprins între 1,18% și 21,3%.Avem omogenitate mare la proba tehnică nr.1 și nr.2 iar la proba tehnică nr.3 avem omogenitate mică.

Clasa experimentală

Testarea inițială

Tabelul nr.9

Testarea finală

Tabelul nr.10

Tabel centralizator nr.11

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa experimentală

Clasa martor

Testarea inițială

Tabelul nr.12

Testarea finală

Clasa martor

Tabelul nr.13

Clasa martor

Tabel centralizator nr.14

Rezultatele de la testările inițiale, finale și coeficientul de variabilitate – clasa martor

4.3. Interpretarea grafică a rezultatelor cercetării

Măsurători somatice

Talia

TI – clasa experimentală 139,3 TI – clasa martor 138

TF – clasa experimentală 140,5 TF – clasa martor 138,7

Greutatea

TI – clasa experimentală 35,05 TI – clasa martor 34

TF – clasa experimentală 37,16 TF – clasa martor 34,9

Testări motrice

Viteză 25m

TI – clasa experimentală 5”30 TI – clasa martor 5”4

TF – clasa experimentală 4”8 TF – clasa martor 5”1

Săritura în lungime de pe loc

TI – clasa experimentală 135,6 cm TI – clasa martor 132,5 cm

TF – clasa experimentală 144,1 cm TF – clasa martor 139,5 cm

Abdomen 30”

TI – clasa experimentală 22 TI – clasa martor 20,8

TF – clasa experimentală 23,5 TF – clasa martor 22,25

Flotări 30”

TI – clasa experimentală 10,91 TI – clasa martor 10,9

TF – clasa experimentală 13,25 TF – clasa martor 12,75

Alergare 600m

TI – clasa experimentală 170”1 TI – clasa martor 170”8

TF – clasa experimentală 163”1 TF – clasa martor 164”5

Testarea tehnicii

Conducere – șut la poartă

TI – clasa experimentală 20”1 TI – clasa martor 20”9

TF – clasa experimentală 19”4 TF – clasa martor 20”6

Șut la poartă din lateral

TI – clasa experimentală 25,4 TI – clasa martor 24,5

TF – clasa experimentală 31,2 TF – clasa martor 30”8

Lovirea mingii cu capul

TI – clasa experimentală 25,8 TI – clasa martor 27,5

TF – clasa experimentală 40 TF – clasa martor 36,6

Concluzii și recomandări

Experimentul s-a desfășurat la Școala gimnazială „Ciprian porumbescu” din Ciprian Porumbescu pe un număr de 12 subiecți. Subiecții sunt născuți în anul 2005.

Studiul efectuat pe această grupă s-a axat pe găsirea celor mai bune mijloace pentru eficientizarea jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnice în jocul de fotbal la clasa a IV-a.

În urma studiului efectuat, prelucrând și interpretând rezultatele cercetării se pot trage următoarele concluzii:

1. Din punct de vedere a rezultatelor obținute, reiese următoarea concluzie, aceea că atât mijloacele cât și probele de control utilizate au fost eficiente și putem remarca că jocurile motrice, ștafetele și întrecerile propuse la începutul experimentului au determinat o îmbunătățire esențială a valorilor testărilor motrice și testărilor tehnice.

2. Rezultatele obținute la testarea finală a clasei experimentale, confirmă ipoteza de lucru potrivit căreia, selectând și exersând cele mai bune mijloace de eficientizare a jocurilor motrice, ștafetelor și întrecerilor în însușirea procedeelor tehnicii din jocul de fotbal la clasa a IV- a, se vor crea condiții prielnice pentru însușirea corectă și eficientă a procedeelor tehnice de către elevi.

3. Utilizând jocurile motrice, ștafetele și întrecerile în cadrul orelor de educație fizică,vom obține un progres semnificativîn însușirea corectă și eficientă a procedeelor tehnice din jocul de fotbal.

4. Grupa supusă experimentului a dat dovadă de seriozitate pe tot parcursul pregătirii.

Recomandări

Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile nu trebuie să lipsească din orele de educație fizică.

Trebuie să existe preocupări din partea profesorilor pentru a găsi cele mai eficiente jocuri motrice pentru realizarea obiectivelor propuse.

Profesorii să fie preocupați în timpul orelor de educație fizică, atunci când folosesc jocurile motrice pentru însușirea procedeelor tehnice, de executarea corectă a acestora și apoi pot să insiste asupra vitezei de execuției.

Jocurile motrice, ștafetele și întrecerile nu trebuie să lipsească din cadrul orelor de educație fizică.

Pentru ca mijloacele de învățare a procedeelor tehnice, folosind jocurile motrice, să aibă eficiență profesorul trebuie să țină cont de următoarele cerințe metodice:

– să nu folosească într-un antrenament mai mult de 1-2 procedee tehnice;

– să cunoască posibilitățile de efort și cunoștințele anterioare ale elevilor săi;

– să respecte principiul învățării:

– de la cunoscut la necunoscut;

– de la ușor la greu;

– de la simplu la complex.

Pentru ca temele să fie realizate trebuie alese sisteme de acționare adecvate bazei materiale de care dispune școala. Mijloacele alese trebuie să respecte curba efortului pentru lecția de educație fizică.

Bibliografie

Alexe N. (1970), Studii privind pregătirea copiilor și juniorilor, Editura Stadion, București.

Alexe N. și colab. (1993),Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis, București.

Alexe N. (1980), Selecția în sport, volumul III, CNEFS.

Alexe N. (1971), Studii de sociologie, psihologie, biologie și metodica educației fizice și sportului, Editura Stadion, București.

Apolzan D. (1999), Fotbal 2010, Federația Română de Fotbal, București.

Bârsan M. (1980), Metodica învățării și perfecționării tehnice a jocului de fotbal, vol. I.

Popovici C. (1995), Curs de bază fotbal, Cluj-Napoca.

Dumitrescu Gh. (2011), Curs fotbal, Oradea.

Chiriță G. (1983), Educație prin jocuri de mișcare, Editura Sport – Turism, Galați.

Dragnea A. (2006), Elemente de psihosociologie a grupurilor sportive, Editura CD PRESS, București.

Demeter A. (1982), Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor motrice, Editura Stadion, București.

Dicționarul terminologic (1974), Editura Stadion, București.

Dragnea A. (1984), Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport, Ed. Sport – Turism.

Dragnea A. (1990), Teoria antrenamentului sportiv, Ed. I.E.F.S. București.

Dragnea A. (1996), Antrenamentul sportiv, Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București.

Dumitru Colibaș – Evuleț, Bota I. (1998), Jocuri sportive – teorie și metodică, Editura ALDIN, București.

Epuran M. (1976), Psihologia educației fizice, București, Editura Sport – Turism.

Epuran M. (1996), Metodologia cercetării activităților corporale în educația fizică și sport, Editura ANEFS, București.

Epuran V. (1973), Jocuri de mișcare, IEFS, București.

Gîrleanu D., Firea V. (1974), Exerciții și jocuri pentru pregătirea atleților, Editura Stadion.

Grosu Bogdan-Marius (2014), Fotbal-Fundamente Științifice, Editura Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava.

Grosu Bogdan-Marius (2013), Îndrumător practico-metodic, Editura Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava.

Ifrim M. (1993), Criterii somato-fiziologice în selecția sportivă, București.

Ionescu M. (1984), Fotbal de la A la Z, Editura Sport – Turism, București.

Micul Dicționar Enciclopedic (1987).

Miu Șt., Velea F. (2002), Fotbal – specializare, Editura fundației România de Mâine, București.

Motroc I., Motroc F. (1996), Fotbalul la copii și juniori, Editura didactică și Pedagogică, Craiova.

Motroc I., Cojocaru V., Fotbal, curs de bază,Volumul 1.

Motroc I. (1994), Fotbal de la teorie la practică, Editura Rodos.

Niculescu A. (1972), Metode și mijloace – Fotbal, Editura Stadion, București.

Programa școlară clasa a IV- a educație fizică București 2005.

Rădulescu M. (1984), Aspecte actuale ale pregătirii juniorilor, Editura Sport – Turism, București.

Rădulescu M., Rotaru I. (2004), Am fost prezenți la al 25 Simpozion al Uniunii Europene a antrenorilor. Antrenorul nr. 6, F.R.F.,Școala Națională de Antrenori., București.

Sabău Gh. (2005), Jocurile dinamice și deprinderile motrice, Ed. GMI, Cluj – Napoca.

Scarlat E. (1993), Educația fizică a copiilor de vârstă școlară, EDITIS, București.

Stănculescu V. (2004), Un nou concept pentru fotbalul de performanță, F.R.F, București.

Stănculescu V., Lăpușneanu I. (1967), Fotbal, jocul colectiv, Editura CNEFS, București.

Stănculescu V. (1982), Ghidul antrenorului de fotbal, Editura Sport – Turism, București.

Șchiopu U., Verza E. (1997), Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, Ed. a 3-a, București.

Șiclovan I. (1978), Teoria educației fizice și sportului, Editura Sport – Turism, Craiova.

Șiclovan I. (1984), Teoria și metodica antrenamentului sportiv, Editura Sport – Turism, București.

Todea F. (2002), Jocuri de mișcare, Ed. Fundației România de Mâine,București.

Verza E. (1981), Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Voica I., Rădulescu M. (1973), Exerciții fotbal, Editura Stadion, Craiova.

Anexe

ANEXA 1

Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la măsurătorile somatice

Clasa experimentală

Talia

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.1

S2 = S = C.V =%

Talia

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.2

S2 = S = C.V =%

Greutatea

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.3

S2 = S = C.V =%

Greutatea

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.4

S2 = S = =3,70 C.V =%

Clasa martor

Talia

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.5

S2 = S = C.V =%

Talia

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.6

S2 = S = C.V =%

Greutatea

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.7

S2 = S = =3,38 C.V =%

Greutatea

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.8

S2 = S = =4,14 C.V =%

ANEXA 2

Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate la testarea motrică

Clasa experimentală

Alergare 25 m

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.9

S2 = S = =0,25 C.V =%

Alergare 25 m

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate 4,47%

Tabelul nr.10

S2 = S = =0,1 C.V =%

Săritura în lungime de pe loc

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.11

S2 = S = =5,83 C.V =%

Săritura în lungime de pe loc

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.12

S2 = S = =6,15 C.V =%

Abdomen 30”

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.13

S2 = S = C.V =%

Abdomen 30”

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.14

S2 = S = C.V =%

Flotări 30”

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.15

S2 = S = C.V =%

Flotări 30”

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.16

S2 = S = C.V =%

Rezistență 600 m

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.17

S2 = S = = 9,79 C.V =%

Rezistență 600 m

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.18

S2 = S = =8,78 C.V =%

Clasa martor

Alergare 25 m

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.19

S2 = S = C.V =%

Alergare 25 m

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.20

S2 = S = C.V =%

Săritura în lungime de pe loc

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.21

S2 = S = =3,34 C.V =%

Săritura în lungime de pe loc

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate 4,47%

Tabelul nr.22

S2 = S = =3,96 C.V =%

Abdomen 30”

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.23

S2 = S = C.V =%

Abdomen 30”

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.24

S2 = S = C.V =%

Flotări 30”

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.25

S2 = S = C.V =%

Flotări 30”

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.26

S2 = S = =0,95 C.V =%

Rezistență 600 m

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.27

S2 = S = = 9,8 C.V =%

Rezistență 600 m

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.28

S2 = S = = 9,11 C.V =%

ANEXA 3

Tabele cu calculul coeficientului de variabilitate de la testarea tehnicii

Proba tehnică nr.1 Conducere – șut la poartă

Clasa experimentală

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.29

S2 = S = C.V =%

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.30

S2 = S = C.V =%

Clasa martor

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.31

S2 = S = C.V =%

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

Tabelul nr.32

S2 = S = C.V =%

Proba tehnică nr.2 Șut la poartă din lateral

Clasa experimentală

Tabel nr.33

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Tabel nr.34

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Clasa martor

Tabel nr.35

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Tabel nr.36

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Proba tehnică nr.3 Lovirea mingii cu capul

Clasa experimentală

Tabel nr.37

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Tabel nr.38

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Clasa martor

Tabel nr.39

Testarea inițială

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

Tabel nr.40

Testarea finală

Coeficientul de variabilitate

S2 = S = C.V =%

ANEXA 4

Semne convenționale

Jucător

Jucător

Conducerea mingii

– direcția mingii (pasarea mingii)

-drumul jucătorului fără minge

minge

profesor

– jucător cu mingea

– jalon

Alte obiecte: