LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I [303869]
[anonimizat], CLUJ-[anonimizat] I
FORMAREA DEPRINDERILOR DE IGIENĂ LA ȘCOLARII MICI PRIN OPȚIONALUL DE EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE
Coordonator științific:
Lect. univ. dr. Chiș Olga
Autor:
Înv. [anonimizat] 4
CAPITOLUL 1 7
[anonimizat] A LUCRĂRII 7
1.1. Caracteristici generale privind rolul și locul educației pentru sănătate în învățământul primar………………………………………………………………………………………………………………7
1.2. Contribuții ale unor mari personalități la dezvoltarea igienei în țara noastră 12
1.3. [anonimizat] 16
CAPITOLUL 2 21
CONȚINUTUL ȘI METODELE EDUCAȚIEI PENTRU SĂNĂTATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR……………………………………………………………………………………………………………………….21
2.1. Noțiuni elementare de anatomie și fiziologie………………………………………………………21
2.2. Activitate și odihnă la școlarii mici 36
2.3. Sănătatea mediului 38
2.4. Sănătatea mintală 40
2.5. Sănătatea alimentației 41
2.6. Importanța sportului în dezvoltarea normală a organismului copiilor 46
2.7. Factori de risc pentru sănătate și efectele lor 49
2.8. Prevenirea și combaterea agresivității și violenței 50
CAPITOLUL 3 56
CERCETARE EXPERIMENTALĂ PRIVIND EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE 56
3.1. Ogranizarea cercetării 56
3.2. Obiectivele cercetării 56
3.3. Ipoteza și variabilele cercetării 57
3.4. Eșantionare 57
3.5. Etapele cercetării 57
3.6. Etapa preexperimentală 58
3.7. Etapa experimentală 69
3.7.1. [anonimizat] 69
3.7.2. Exemple de activități incluse în opțional 77
3.8. [anonimizat] 101
CAPITOLUL 4 109
CONCLUZII ȘI PROPUNERI 109
BIBLIOGRAFIE 112
ARGUMENT
"Să apărăm sănătatea fiecăruia, a familiei, a națiunii, a planetei!"
Zeana, D., C. , „Sănătate și comportament”,1988
Motivul pentru care m-am orientat spre tema „Formarea deprinderilor de igienă la școlarii mici prin opționalul de Educație pentru Sănătate”, îl reprezintă faptul că pregătindu-i [anonimizat], [anonimizat].
Deși sloganul ,,este mai ieftin să previi decât să tratezi", [anonimizat].
Sănătatea este legată indisolubil de fericire. ,,Fără sănătate nu există fericire” se spune și se repetă mereu de secole. Desigur, cum spune și Schopenhauer ,,[anonimizat]”. Sănătatea constituie pentru toți temelia pe care se clădește fericirea.
,,[anonimizat], un cerșetor sănătos este mai fericit decât un rege bolnav”. (Schopenhauer)
Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, sănătatea individului este definită drept ,,o stare de bine fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii sau a infirmității”.
Mediul școlar este un factor crucial pentru promovarea si susținerea stării de sănătate. Acesta devine o sursă neprețuită pentru promovarea sănătății, realizată eficient prin punerea în practică a unor politici care promovează starea de bine. Acesta include formularea și monitorizarea unor măsuri de sănătate și siguranță, ca și introducerea unor structuri de management adecvate.
Astfel școala poate juca un rol important în promovarea sănătății și prevenirea bolilor invocând prevalența în creștere a afecțiunilor legate de stilul de viață și igienă al societății.
Fără o sănătate perfectă, fără cunoașterea și respectarea unor norme de igienă și bune deprinderi, tinerii nu pot fi în deplinătatea forțelor lor fizice și psihice care să-i ajute să-și desfășoare activitatea în cele mai bune condiții.
Sănătatea reprezintă un concept complex cu câteva aspecte ce cuprind dimensiunea emoțională, intelectuală, fizică, socială și spirituală. Sănătatea înseamnă mult mai mult decât absența bolii. Ea este un proces ce contribuie la bunăstare și echilibru.
Deși oamenii se pot orienta pe diferitele aspecte ale sănătății, toate aceste dimensiuni sunt interrelaționate. Efectele pozitive dobândite într-o anumită direcție tind să se lege de altă dimensiune iar influențele negative ce apar pe o dimensiune va genera probabil probleme pentru celelalte.Toate dimensiunile sănătății sunt influențate, afectate chiar de mai mulți factori care pot fi grupați în factori ai sitemului de îngrijire a sănătății, factori ai mediului, factori genetici și factori ai stilului de viață.
Factorii stilului de viață sunt din multe privințe factorii cei mai influenți asupra sănătății pe ansamblu. De asemenea, ei sunt factorii care pot fi cel mai bine ținuți sub control. Stilul de viață include seturi de conduită ce afectează în mod diferit zona de acțiune sau viața unei persoane.
Componentele stilului de viață sunt: stilul de lucru, stilul de recreere, stilul de distracție, stilul de comunicare, stilul de relaționare, stilul de cunoaștere, stilul de consum, stilul de alimentație și stilul de ecologie. Deși stilul de viață este complex, totuși acesta se situează sub controlul personal și este dictat de capacitatea de a alege în mod amplu, fapt care poate fi un beneficiu asupra vieții și sănătății persoanei.
Școala, prin autoritatea morală pe care o are, poate aduce o contribuție substanțială în transmiterea cunoștințelor de educație pentru sănătatea elevilor.
Obiectivele procesului instructiv-educativ ar consta în:
-cunoșterea și aplicarea normelor de igienă personală;
-cunoașterea factorilor din mediul extern care influențează sănătatea individului;
-păstrarea si promovarea sănătății individuale prin prevenirea îmbolnăvirilor;
-formarea de priceperi, deprinderi, și obșnuințe de aplicare corectă a normelor igienico – sanitare.
Se poate spune că educația care precede autoeducația oferă tânărului direcția devenirii sale, îi formează deprinderile și priceperile indispensabile unui caracter independent și îi cultivă încrederea în sine. Educația pregătește autoeducația într-un sens dublu: oferă o ,,bază de lansare”, prin sistemul de cunoștințte, priceperi și deprinderi se stimulează nevoia continuă de educație, de perfecționare. Menirea școlii a activității profesionale constă în a provoca în conștiința educatului nevoia de educație. Numai o angajare completă în ceea ce întreprinde personalitatea este capabilă să devină forța motrice care aduce progres de ordin cantitativ și calitativ în procesul educațional. Academicianul V. Pavelcu spunea că: ,,nu există o sursă mai bogată în satisfacții decât aceea de a te simți opera propriei tale personalități și sculptor al propriei tale ființe”.
Igiena trebuie să fie prietena tuturor deoarece aceasta este o condiție a sănătății și ea nu poate fi dată uitării, nici măcar pentru scurt timp.
Toate disciplinele au ca scop dezvoltarea în plan personal, social și profesional a elevilor, dar în cadrul disciplinei opționale ,, Educație pentru sănătate" din aria curriculară Consiliere și orientare, aceasta devine preocupare principală.
Școala ca o structură comunitară, prin activitățile de educație pentru sănătate poate avea un impact semnificativ asupra sănătații elevilor de azi și a societății de mâine, printr-o abordare integrată, astfel încât promovarea sănătății să fie prezentă în toate aspectele de rutină ale activității în școală.
În acest sens, elaborarea unui proiect de programă școlară de Educație pentru sănătate, ca disciplina opțională, este bine venit și trebuie să acționeze în direcții de acțiune privind promovarea sănătății elevilor și formării deprinderilor specifice.
O astfel de abordare permite realizarea unui mediu social care favorizează viziunile, percepțiile și acțiunile elevilor generând un climat pozitiv care influențează modul în care se dezvoltă relațiile interpersonale, modul în care elevii iau decizii și modul in care valorile și atitudinile lor se dezvoltă.De fapt educarea elevilor ca mijloc de dezvoltare a cunoștințelor și formarea comportamentului într-un stil de viață nou, favorabil sănătății este unul dintre scopurile principale ale studierii opționalului de Educație pentru sănătate, prezenta lucrare fiind un instrument de lucru necesar generațiilor actuale și conține exerciții prin care se aprofundează teme ca: noțiuni de anatomie și fiziologie, igienă personală, activitate și odihnă, sănătatea mediului, a alimentației, a familiei, substanțe toxice,etc.
Însumând cunoștințe referitoare la păstrarea sănătății, prezenta lucrare reprezintă un instrument de lucru necesar eucației pentru sănătate a generațiilor actuale.
"Care este prețul sănătății? Adevarata valoare a sănătății o simt doar cei care au pierdut-o!"
Zeana, D., C., „Sănătate și comportament”,1988.
CAPITOLUL 1
FUNDAMENTARE TEORETICO-METODICĂ A LUCRĂRII
Caracteristici generale privind rolul și locul educației pentru sănătate în învățământul primar
Organizația Mondială a Sănătății subliniază (1986) că sănătatea este mult prea importantă pentru a fi lasată numai practicienilor din domeniul sanitar; educația și elaborarea de politici trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătății la nivel individual, comunitate și național, promovarea sănătății fiind un concept multidisciplinar care prezintă trei sfere de activitate distincte, acestea suprapunându-se în același timp: educația pentru sănătate, protejarea sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor. Educația reprezintă o componentă complexă a existenței umane care asigură pregătirea și formarea individului pentru viitor (Ionescu, M., „Instrucție și educație”, 2007).
În abordarea acestui domeniu, țara noastră ia în considerare legislația E.U. conform căreia ,,Scopul promovării sănătății este de a îmbunătăți standardele generale de sănătate în comunitate prin îmbunătățirea cunoștințelor despre factorii de risc și încurajarea populației și în special a elevilor să adopte comportamente și stiluri de viață sănătoase, acestea realizându-se prin măsuri de informare și educație privind nutriția, consumul de alcool, tutun, droguri, exercițiul fizic, sănătate mintală, comportamentul sexual și folosirea medicamentelor”.
Este necesar să facem educație pentru sănătate și să promovăm sănătatea și în România, în concordanță cu standardele internaționale.
Deci, procesul de promovare a sănătății oferă individului și colectivităților posibilitatea de a-și crește controlul asupra determinanților sănătății și, prin aceasta, de a-și îmbunătăți starea de sănătate fiind o strategie de mediere între individ și mediu, combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială și având drept scop asigurarea în viitor a unei mai bune stări de sănătate.
Orientarea prospectivă a educației este o consecința firească a ritmului accelerat de evoluție și de transformare a societății.
Anticiparea viitorului din perspective științifice reprezintă o necessitate a omului, care trebuie să găsească în mod continuu soluții la toate problemele cotidiene pe care le întâlnește. Așadar, o educație cu adevărat modernă este orientată spre viitor și urmărește formarea și modelarea omului, nu doar adaptativă ci și anticipativă, bazată pe o filozofie a educației reconsiderată din perspectiva educației permanente.
Comunitățile se nasc sau se definesc, se regăsesc sau se dezvoltă continuu într-un spațiu unde criteriile identitare se ancorează în spații istorice, realități socio-economice, structuri cultural și idealuri în schimbare, iar măsura unei schimbări este dată mai ales de dimensiunea participării și implicarii active a participantilor, implicit a grupurilor țintă, la aceasta schimbare. Numai așa se poate realiza o dezvoltare comunitară cu practice pozitive.
Sănătatea este determinată de mai multe elemente decât bunăstarea fizică. Interacțiunile cu mediul fizic și social joacă un rol major în a determina cât de sănătoși suntem, riscul de sănătate putând fi comportamental, social sau mediu (fizic, chimic și biologic). Ideal este să comunicăm un mesaj simplu de informație în vederea schimbării unor credințe și obiceiuri, dar este dificil să schimbăm atitudini sau să încurajăm individul să adopte un stil de viață nou, mai ales dacă asta implică un efort de renunțare la comportamente care produc satisfacții și bucurie. Iar furnizarea de informații trebuie să fie coordonată, informațiile potrivite și la timp, pentru a ajuta individul să facă ,,alegeri sănătoase".
Pregătirea în sprijinul ocrotirii sănătății trebuie făcută începând de la vârsta copilăriei, când copilul învață să exploreze lumea înconjurătoare, să analizeze, să pună întrebări în legătură cu aspectele întâlnite, să își exprime stări sufletești, să inițieze acțiuni și deprinedri de bază privind formarea unor comportamente de viață sănătoasă, durabilă. E bine ca omul de mâine să știe ce e bine și ce e rău în raport cu mama natură pentru ca mai târziu tânărul, iar apoi adultul, să acționeze în consecință.
Deprinderile, inclusive motrice, fiind un fenomen complex de adaptabilitate, a cărei evoluție este capitală în primii 10-12 ani din viața unui individ, când se construieste și se dezvoltă, este necesar să fie foarte atent programate, acest lucru fiind posibil numai într-un context educational: ȘCOALA.
Astfel viața fizică a unui copil, asistată didactic, va trebui să exceadă aventurii personale din afara spațiului școlar (preșcolar într-o primă instanță).
Contextul psihopedagogic instituțional formal și non-formal va trebui să se constituie în factor de influență dominant.
IGIENA este știința păstrării și întăririi sănătății. Ea se ocupă cu studiul factorilor de mediu care influențează în mod favorabil creșterea, dezvoltarea și păstrarea sănătoasă a organismului, al condițiilor nefavorabile care produc bolile și al metodelor ce trebuie folosite pentru prevenirea și combaterea lor.
Pentru a contribui la formarea unor deprinderi de igienă corecte, este nevoie să acordăm o atenție deosebită calității și modului de structurare a materialului utilizat în cadrul acestui proces, rolul cadrului didactic fiind de a facilita producerea actului de cunoaștere și de a creea o ambianță educațională propice, acest lucru presupunând implicarea elevului într-o situatie de învățare relevantă.
Sănătatea este o problemă socială, economică și politică, dar și o problemă care vizează drepturile omului. Aceasta ca stare de bine fizic, psihic și economico-social, este instabilă și mereu amenințată, iar pentru a face față necontenitelor pericole și agresiuni, organismul este dotat cu sisteme foarte perfecționate de apărare de a caror funcționare de regulă nu suntem conștienți. Cele mai importante boli ale omului modern sunt provocate de stres și sedentarism, după care vin greșelile de alimentație.
Este bine cunoscut faptul că este mai ușor să previi decât să tratezi și este greu să recuperezi o boală. Dar aceste boli pot fi însă prevenite, iar în acest sens trebuie luptat. Omul este o ființă rațională și educabilă, iar păstrarea sănătății constituie o artă, „l'art de vivre” (arta de a trăi), care se cere deprinsă, stăpânită.
Pentru că viața este bunul nostru cel mai de preț, iar principala ei amenințare vine însă de la o boală, cele mai eficiente metode pentru evitarea îmbolnăvirilor sunt cele care implică modificări comportamentale, de dezvoltare a educației pentru sănătate.
Scopul acestei lucrări este de a oferi și induce motivații capabile să genereze o schimbare a comportamentului. Cu alte cuvinte, să învățăm să trăim sănătos.
În vederea atingerii scopului urmărit în activitatea școlară au fost adoptate metode didactice, specifice dezvoltării educației pentru sănătate. Au fost concepute programe școlare pe cicluri de dezvoltare oferind posibilitatea unei informații corecte, avizate, care să ducă la formarea unui stil de viață sănătos.
Programa școlară din 2013, 2014 conține următoarele obiective cadru (la ciclul primar):
Manifestarea interesului pentru autocunoaștere și a atitudinii pozitive față de sine și față de ceilalți;
Exprimarea adecvată a emoțiilor și interacțiunea cu copii și adulți cunoscuți;
Rezolvarea de probleme din viața cotidiană valorificând achizițiile despre propriul corp și despre mediul înconjurător;
Obiective de referință specifice, amintim:
Indetificarea unor trăsături personale elementare;
Identificarea unor obiecte și activități simple de igienă personală;
Recunoașterea emoțiilor pe bază de situații simple, familiare;
Identificarea regulilor de comunicare în activitatea școlară;
Explorarea caracteristicilor ființelor și obiectelor preferate și a interacțiunii simple cu acestea;
Prezentarea unor trăsături personale elementare în context variate;
Identificarea unor reguli de igienă personală;
Asocierea emoțiilor de bază cu elemente simple de limbaj nonverbal și paraverbal;
Transmiterea unor mesaje verbale și non-verbale simple despre propriile experiențe de viață;
Explorarea caracteristicilor necesare pentru a fi bun prieten;
Stabilirea unor asemănări și deosebiri între sine și ceilalți, după criterii simple;
Respectarea unor reguli de igienă personală;
Exprimarea emoțiilor de bază în situații variate;
Utilizarea unor elemente de ascultare activă;
Explorarea abilităților de relaționare cu ceilalți;
Recunoașterea consecințelor unui stil de viață sănătos asupra propriului corp;
Recunoașterea consecințelor propriului comportament asupra mediului înconjurător;
Identificarea unor modalități obișnuite de menținere a sănătății;
Identificarea unor modalități de protejare a mediului înconjurător;
Urmărind aceste obiective,educația sanitară își aduce contribuția la formarea copiilor noștri.
Sănătatea, atât cea individuală cât și cea a colectivității, are o serie de caracteristici care pot fi influențate prin educație. Astfel, sănătatea este: stare a ființei umane, un mod de comportare, calitate a vieții.
Unii subapreciază sănătatea ca o calitate a vieții, ceea ce nu permite realizarea unui mod de viață superior și sănătos și neglijează faptul că starea de sănătate poate fi influențată prin educație.
Sănătatea este considerată o balanță ce pune în echilibru organismul cu mediul înconjurător. Astfel, sănătatea nu este un scop în sine, ea este necesară pentru a ne putea îndeplini țelurile, visurile și pentru a putea avea succes în activitățile noastre. Sănătatea organismului este dată de igiena individuală.
Formarea comportamentelor igienice reale se bazează pe convingerea elevilor de intreținerea igienei intime prin abordarea unor concepte de bază din domeniul sănătății.
Învățământul primar, chiar și întregul proces de informare și instruire are un rol preponderent în răspandirea unor informașii igienico-sanitare.
Nicolae Iorga (1871-1940) spunea: ,,Educația sanitară singură ar face mai mult decat toate spitalele împreună,,.
Cunoștințele și atitudinile igienice sunt necesare pentru a rezista în fața bolilor, pentru a combate stresul zilnic, având dorința de a duce o viață sănătoasă pentru tine și pentru cei din jur.
Datorita complexitatii vieții, fiecare copil sau matur are o serie de îndatoriri din ce în ce mai mari privind prevenirea îmbolnăvirilor. Conceptul asupra sănătății și-a îmbogățit și își îmbogățește necontenit conținutul. Sfera noțiunii de sănătate se lărgește cu noi componente ale ecologiei umane. În concepția ecologică, omul este privit având o interrelație permanentă cu mediul în care trăiește. Astfel, conceptul de sănătate se consideră de dimensiune dinamică și care se modifică permanent influențând viața.
Fiecare om este, în mod constant, înconjurat de agenți sau fenomene care produc boli. Pentru a se feri de ele va trebui să își însușească regulile de igienă și să le îndeplinească necondiționat, întrucât bolile pot fi uneori fatale.
Necesitatea formării în rândul școlarilor mici, a concepției care să considere boala nu ca un fapt accidental de expunere ci ca o situație în care copilul, datorită unor comportamente nesănătoase, devine responsabil de propria boală.
1.2. Contribuții ale unor mari personalități la dezvoltarea igienei în țara noastră
Școala medicală din țara noastră a fost recunoscută pe plan mondial. Reprezentanții școlii românești au adus o contribuție importantă la studierea organismului uman, ceea ce permitea descoperirea și tratarea unor boli. În trecutul îndepărtat aceste boli produceau omenirii suferințe și pagube de dimensiuni incalculabile.
Printre reprezentanții cei mai de seamă ai școlii medicale românești, amintim: Victor Babeș (1854-1926), Ioan Cantacuzino (1863-1934), Constantin Levaditi (1874-1945), Ștefan S. Nicolau (1896-1967), Mihai Ciucă ( 1883-1968), Iacob Felix (1832-1905), Gheorghe Marinescu (1863-1938), Dumitru Bagdasar (1893-1946), Teodor Burghele (1905-1976), Nicolae G. Lupu (1884-1966) și Marius Nasta (1890-1965).
Medicul Iacob Felix(1832-1905) a fost profesor de igienă la Facultatea de Medicină din București. El a deținut funcții din administrația sanitară. A fost o personalitate științifică în domeniul igienei fiind considerat întemeietorul acesteia.
Victor Babeș(1854-1926), este socotit, pe drept cuvânt, una din cele mai de seamă personalități pe care le-a avut vreodată medicina românească și totodată una din marile figuri ale științelor medicale din lume, fiind autorul primului tratat de bacteriologie (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase), prin care a pus bazele moderne ale acestei științe. De asemenea este fondatorul școlii românești de microbiologie.
Activitatea lui Babeș a influențat și dezvoltarea medicinei veterinare, imprimându-i orientări noi. Astfel, a introdus vaccinarea antirabică în România.
Prin cercetarile sale valoroase asupra antagonismelor microbiene, s-a situate printre precursorii ideilor moderne asupra antibioticelor.
În anul 1887, împins de simțăminte patriotice puternice, Victor Babeș renunță la situația ce i se crease la Universitatea budapestană și vine la Bucuresti unde înființează la Facultatea de Medicină, învățământul de anatomie patologică și bacteriologie.Totodata este numit profesor. Organizează Institutul de patologie și genetică medicală, care-i poartă numele.
Marele savant progresist a scos în evidență, cu mare curaj,rădăcinile sociale ale unor boli foarte răspândite atunci în popor, ca tuberculoza și pelagra. Despre aceasta din urma, a ținut un rechizitoriu la adresa claselor exploatatoare, rostind cuvintele rămase celebre: ,,Leacul pelagrei, al acestei boli a mizeriei, al acestei rușini naționale? Vi-l dau eu: împroprietărirea țăranilor."
Astfel în întreaga sa activitate științifică, teoretică și practică se poate admira continuitatea, unitatea și logica clară, strâns legată de concepția materialistă.Un alt merit al său a fost acela de a fi creat o școală cu reprezentanți de seamă care au mai departe făclia științei românești.
Ion Cantacuzino(1863-1934), savant și patriot, întemeietor al Institutului de Seruri si Vaccinuri care-i poartă numele, a adus contribuții importante în domeniul bacteriologiei, al prevenirii și combaterii unor boli foarte grave, precum tuberculoza, holera, scarlatina.
În anul 1907 este ales membru al Oficiului internațional de Igienă cu sediul la Paris. Aici urma să ia legătura cu cei mai mari epidemiologi din lume pentru a discuta problemele spinoase ale acelor vremi și pentru a lua măsuri privitoare la: malaria, holeră, pestă, variolă, tifos, febra recurentă si alte boli epidemice. Profesorul Cantacuzino a inițiat o anchetă asupra condițiilor de igienă din industria noastră, pe care a încredințat-o dr. Popescu-Azuga. Pe temeiul rezultatelor acestei anchete (care au apărut în două volume preferate de profesorul Cantacuzino), legea sanitară elaborată în 1910 prevedea măsuri în legătură cu introducerea igienei în industrie, vădind aceeași preocupare a profesorului Cantacuzino pentru starea de sănătate a lucrătorilor, mai ales a acelora cu condiții nefavorabile în mediu de lucru. Activitatea sa în perioada în care a condus Direcția sanitară (1908-1910) s-a caracterizat printr-o neobosită muncă de teren în scopul îmbunătățirii condițiilor sanitare și igienice, printr-o profundă înțelegere a laturii sociale a problemelor medico-sanitare și printr-o mare apropiere de problemele oamenilor. A făcut personal numeroasele anchete sociale, în locuințele bolnavilor mizeri sau în colectivități, anchete pe care le consemnează colaboratorul său dr. St. Irimescu.
În urma preparării multor vaccinuri și seruri, el simte nevoia înființării unui Institut de Seruri si Vaccinuri, care ia naștere în 1921 și care îi poartă numele până în zilele noastre, acest institut fiind un factor activ al ocrotirii sănătății și al dezvoltării științei românești.
Deci crezul permanent al strădaniilor marelui om de stiință Ion Cantacuzino a fost grija pentru sănătatea publică.
Gheorghe Marinescu(1863-1938), este unul dintre savanții români care au studiat organele de simț și elementele de igienă ale acestora.
El a studiat medicina la București unde l-a avut ca profesor – între alții- pe savantul Victor Babeș. Acesta l-a trimis spre specializare, la Paris. Întors în țară a fost numit profesor la Facultatea de Medicină din București, la catedra de neurologie, el îmbinând, în mod strălucit, munca didactică de formare a viitorilor medici, cu munca de cercetare științifică în vastul domeniu al neurologiei, în care a avut o contribuție zeloasă, recunoscută pe plan mondial.
Opera științifică, extreme de vastă – peste 1000 de lucrări l-a făcut celebru în toată lumea științifică mondială, fiind ales membru titular la numeroase academii și societăți științifice, iar între lucrările științifice, cel mai mare răsunet, pe plan mondial, l-a avut lucrarea ,,Celula nervoasă", publicată la Paris.
Constantin I. Parhon(1874-1969), eminent om de stiința și medic, a continuat opera savantului Gheorghe Marinescu, în domeniul neurologiei și psihiatriei.
Valoarea activității sale științifice a fost recunoscută și apreciată atât în țară cât și peste hotare, fiind ales membru corespondent a numeroase academii și universități din străinătate. Cu toate că avea preocupări multilaterale, a rămas credincios cercetărilor din domeniul glandelor endocrine care fac obiectul unei științe numite endocrinologie. El a studiat rolul glandelor cu secreție internă pentru organism în procesul de îmbolnăvire.Parhon este considerat unul dintre principalii fondatori ai endocrinologiei pe plan mondial, iar pe plan național-întemeietorul endocrinologiei românesti, un adevărat creator de școală, alături de care s- au format o seamă de cercetători care au contribuit și au continuat munca maestrului. Cu toții au contribuit la creșterea prestigiului științei românești, printre aceștia amintindu-i pe profesorii: Ștefan Milcu și Ana Aslan.
Mihai Ciucă(1883-1968), încă din timpul studenției se apropie de laboratorul de medicină experimentală a profesorului Ion Cantacuzino.
La vârsta de 24 de ani își susține teza de doctorat în medicină. Mai târziu, în 1922 este numit profesor de igienă la Facultatea de Medicină din Iași, iar după moartea maestrului său, în 1934, este numit la catedra de microbiologie a Facultății de Medicină din București și este chemat să participe la conducerea Institutului, ,Dr. Ion Cantacuzino".
Împreună cu un număr mare de colaboratori, Mihai Ciucă elaborează lucrări științifice de mare valoare, organizează o serie de simpozioane. Primul simpozion asupra bacteriofagilor și fenomenelor de bacteriologie in procesele ecologice și aplicațiile epidemiologice.
Impulsul pe care profesorul Mihai Ciucă l-a dat studiului variabilității microbiene, a constituit o preocupare susținută a biochimiștilor din institutul pe care-l conducea, iar studiile care se făceau erau în legatură cu aspectul enzimologic al variabilității sub efectul antibioticelor sau a bacteriafagilor.
Despre acest urmaș al lui Ion Cantacuzino s-a spus că a fost ,,savantul creator de școală, exemplu de împlinire a datoriei cu perseverență și modestie”.
Constantin Levaditi(1874-1954) a fost student la Facultatea de Medicină și preparator în laboratorul lui Victor Babeș iar prima sa lucrare s-a referit la ,,forma actinomicotică a bacilului tuberculozei". Continuă studiile la Paris la Institutul ,,Pasteur", unde era prieten cu Ion Cantacuzino, iar în anul 1919 a fost chemat la Facultatea de Medicină din Cluj, ca profesor titular la catedra de patologie generală și experimentală. Venind la Cluj, profesorul s-a familiarizat și și-a concentrat atenția asupra problemelor sanitaro-igienice ale Clujului.
În toamna anului 1920, savantul elaborează un proiect în vederea înființării Institutului ,,Pasteur" după modelul celui din Paris. Noul institut își desfășoară activitățile în patru secții: Secția de Igienă, Sectia de Chimie și Chimioterapie, Sectia de Medicină Experimentală, Secția Antirabică.
Principalele lucrări ale sale se referă la:
-metode de cultivare și punere în evidență în țesuturi a spirochetelor;
-tratamentul sifilisului cu bismut;
-epidemiologia poliomielitei;
-cultivarea virusului poliomielitei pe alte celule decât pe cele nervoase;
-patogenia herpesului,a zonei zoster și encefelitei latergice;
-imunitatea inframicrobiană;
-tehnicile de cercetare microscopică a virusurilor; -studii de biologie a virusurilor, pararicketsii; -relația virus și cancer; -imunitatea tisulară antivirală; -leziunile cardiovasculare determinate de viroze latente; -acțiunea oncogenă a AND-ului extras din țesuturi leucemice umane si murine.
Constantin Levaditi a creat o adevarată școală de virusologie și imunologie la noi și în Franța. Unul dintre elevii lui, care i-a călcat pe urme a fost Ștefan S. Nicolau. Fiind un microbiolog, virusolog și imunolog de renume mondial s-a stabilit în Franța, însă activitatea lui Constantin Levaditi în țară a fost foarte eficientă și bogată în rezultate științifice.
1.3. Necesitatea formării și consolidarii deprinderilor igienico – sanitare la școalrii mici
„Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască, deși aproape toți se nasc cu ea.”
Hypocrate
Evoluția individului uman are loc pe baza unor legități proprii ale căror mecanisme sunt ereditatea, mediul și educația. La vârstele mici, factorii biologici imprimă evoluției copilului un ritm alert. Dar dezvoltarea psihică și socială este dependentă de experiența de viață, de acumulările și conduitele exersate și concretizate în priceperi, deprinderi și obișnuințe, de structurile generate de procesele de acomodare la mediul concret. Între nivelul dezvoltării individuale și calitatea învățării există o relație de interdependență.
Efectele învățării se evidențiază mai pregnant în copilărie și tinerețe datorită plasticității, permeabilității și receptivității mai pronunțate la această vârstă. La rândul său, învățarea este dependentă de nivelul dezvoltării.
I.Jinga (2008) promovează sintagma „Educație pentru o societate deschisă”, caracterizată printre altele și prin:
– deschiderea învățământului spre problemele comunității și consolidarea educației ca o premisă esențială a dezvoltării societății;
– potențarea capacității de autodezvoltare, inovație și reformă continuă a sistemului de învățământ.
Ca urmare, selectarea și prelucrarea cunoștințelor se va realiza predominant după principiul interdisciplinarității și concomitent se vor extinde și perfecționa formele de socializare, menite să-l pregătească pe individ pentru „exercitarea relațiilor interumane” prin cooperare si empatie (Nicola, I., „Tratat de pedagogie școlară”, 2003).
Cuvântul „sănătate” sugerează o stare prețioasă fiecăruia. Când avem parte de sănătate, suntem veseli, siguri pe acțiunile noastre, cu o putere de concentrare mare, iar rezultatele obținute în activitățile pe care le desfășurăm sunt satisfăcătoare. Copiii reprezintă continuitatea unui sistem de valori morale. Formarea și consolidarea deprinderilor igienico-sanitare începe bineînțeles în familie, urmând să fie completată în învățământul preșcolar, iar mai târziu, la școală. Odată formate, deprinderile igienico-sanitare îi dau copilului siguranță în acțiune, îi formează o oarecare independență și îi oferă îmcredere în posibilitățile lui. Copiii trebuie obișnuiți cu idee că așa cum clasa în care studiază trebuie să fie mereu ordonată și curată, tot așa și corpul acestora trebuie să fie îngrijit.
Învățarea este considerată elementul esențial ce intervine în dezvoltarea și structurarea proceselor psihice de bază. Astfel, învățarea cognitivă, se leagă strâns de înțelegerea și aprofundarea materialului ce urmează a fi studiat și are drept consecință dezvoltarea operațiilor gândirii și formarea unor deprinderi de organizare logică a acestuia.
Promovarea sănătății în școală presupune o abordare multi-dimensională de îmbunătățire a stării de sănătate, care include activități de educație și activități de promovare a unor schimbări comportamentale și de stil de viață.
Cadrul didactic trebuie să asigure un feed-back permanent în direcția nivelului de progres atins de cel care se formează. Pentru formarea celor mai potrivite competențe pentru fiecare elev în parte trebuie îndreptată atenția către idetificarea categoriilor de competențe esențiale pentru buna dezvoltare a personalității celui care se instruiește. Eficiența experienței de învățare dobândită se va evalua ținând cont de necesitățile educației pe parcursul întregii vieți, dar și de nevoile imediate de formare. Astfel viața fizică a unui copil asistată didactic va trebui să exceadă aventurii personale din afara spațiului școlar (preșcolar într-o primă instanță). Contextul psiho-pedagogic instituțional formal și non-formal, va trebui să constituie un factor de influență dominant. La vârsta școlară mică are loc o întipărire a diverselor experiențe motrice marcante pentru fiecare copil, chiar dacă ele se desfășoară în câmpuri diferite ca natură: intelectual, afectiv, social sau cultural. Aceste experiențe personale, trăite în situații de tip didactic, autodidactic sau non-didactic, se împletesc actionând continuu și creator asupra acestora. Astfel, competența motrică dobândită acoperă cel puțin trei dimeniuni:
capacitatea de a pune în practică o anumită deprindere motrică;
capacitatea de a pune în practică deprinderea motrică într-o anumită situație dată: clasă, competiție, etc.
capacitatea de a pune în practică o deprindere motrică îndeplinind anumite sarcini care să-i permită să realizeze eficient o problemă;
Sănătatea fiecărui om este influențată de sănătatea mediului; fiecare om afectează mediul în care trăiește direct sau indirect, constient sau inconstient. Starea mediului înconjurător este tot mai îngrijorătoare: spațiile împărite se reduc, deșertul se extinde, solurile agricole se deteriorează, stratul de ozon este tot mai subțire, numeroase specii de plante și animale sunt pe cale de dispariție, iar factorii degradanți și poluanți se înmulțesc consumând cantități mari de energie și resurse naturale. Se remarcă astfel numeroasele boli la care sunt cel mai adesea predispuși copiii a căror imunitate nu este suficient de puternică pentru a lupta împotriva lor.
Numai prin însușirea, formarea și consolidarea deprinderilor igienico – sanitare, de la o vârsta fragedă, vor putea să se apere într-o măsură cât mai mare și să se protejeze împotriva dăunătorilor sănătății din mediul înconjurător.
Pentru formarea celor mai potrivite competențe pentru fiecare elev în parte trebuie întreptată atenția către identificarea categoriilor de competențe esențiale pentru buna dezvoltare a personalității celui care se instruiește. Regăsim astfel și identificăm în literatura de specialitate (Chiș, 2005) următoarele competențe specifice de participare ca cetățean: „ aplicarea normelor și valorilor etice; cunoașterea regulilor de conviețuire socială și contribuirea la valorizarea diversității culturale”. Acest lucru cu atât mai mult cu cât s-a petrecut o alterare a mediului înconjurător iar această alterare în termeni globali se cheamă poluare. Lupta împotriva poluării înseamnă lupta pentru sănătate. Aceasta trebuie să înceapă de la nivel individual, apoi local, statal și mondial. Curățenia orașelor, cartierelor, străzilor, este și ea un aspect al luptei contra-poluării în care este prețios chiar și cel mai mic gest de înlăturare a murdăriei. Exercițiul fizic aduce o armonie între corp și spirit, acel „mens sana in corpore sano„ despre care vorbeau latinii. De asemenea aduce stăpânirea de sine, întărește voința, spiritul de inițiativă și spiritul creator, curajul, demnitatea, fiind o benefică metodă de tratament într-o serie de suferințe neuropsihice, de la strările depresive, tulburările de afectivitate, și până la deficiențele motorii, mai exact echilibrul sufletesc și o stare de bine.
Praful reprezintă o importantă sursă de îmbolnăvire cauzând infecții cu deosebire pentru copii, care sunt tentați să atingă obiecte prăfuite sau să mănânce cu mâinile murdărite de praf, existând riscul să se îmbolnăvească. Deci trebuie să ne angajăm în combaterea acestor comportamente și a prafului pentru a ne proteja sănătatea. Să nu uităm că sănătatea depinde și de aerul pe care îl respirăm, iar calitatea acestuia este destul de proastă, fapt ce ne obligă să protejăm spațiile verzi, să sădim copaci, să nu aprindem deșeuri în spații deschise, să promovăm circulația pietonală și pe cea a bicicletelor pentru a ne proteja în special de îmbolnăvirea aparatului respirator și frecvența infecțiilor și a alergiilor respiratorii.
Trebuie avută în vedere și prevenirea dezechilibrelor psihonervoase la copii și tineri.
În societatea modernă asistăm la o creștere progresivă a patologiei psihiatrice pe măsură ce solicitările psihonervoase se amplifică. Pentru a rezista stresului lumii moderne este necesară o construcție sufletească solidă. Apariția dezechilibrelor psihice care pot duce la acte necugetate, agresiuni, sinucideri, depinde mai mult de labilitatea sufletească a celui în cauz decât de aploarea evenimentului exterior. Încrederea, cinstea, mulțumirea lucrului bine făcut, sociabilitatea, spiritul de echipă, de într-ajutorare, respectul față de aproapele tău, jertfa făcută din dragoste, capacitatea de a fi prieten adevărat, toate acestea se deprind încă din copilărie, în mediul familial, cald, ocrotitor, echilibrat, apoi în mediul școlar. Dragostea și încrederea ce i se arată copilului se vor valorifica mai târziu, când acesta va crește.
Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere stimularea dezvoltării intelectuale a copiilor.
Există o legătură între gradul de inteligență și de cultură pe de o parte și starea de sănătate și durata de viață pe de altă parte. Studii statistice de o mare aploare dovedesc că oamenii care citesc multe cărți au o viață mai lungă. Se știe că cititul stimulează inteligența. Acesta se dezvoltă progresiv și își atinge apogeul la începutul tinereții, după care trebuie întreținută. Părinții își concentrează activitatea educațională cu precădere în periada preșcolară a copiilor lor. Lăsând deoparte ceea ce se face în școală, vârsta prepubertară, de 11-14 ani, este relativ neglijată de părinți, care devin mai puțin preocupați sau, uneori li se pare că au prea puțină pricepere, copilul lor fiind deja destul de evoluat. La această vârstă o serie de copii sunt atrași de jocurile mecanice, unii chiar devin în mod primejdios dependenți de aceste jocuri mai mult sau mai puțin mecanice, care dincolo de atracția începutului, nu mai stimulează inteligența. Televizorul acaparează și el consumând un timp prețios și nu ne învață decât șabloane stereotipe, atitudinea cuiva în fața televizorului fiind pasivă, neparticipativă la acțiune. Cu totul altceva sunt jocurile care stimulează inteligența și creativitatea și conturează personalitatea adultului de mâine.
Sporturile de echipă, cu combinațiile irepetabile și cu exercițiul fizic pe care îl implică sunt deosebit de utile, ca si excursiile școlare în locuri pitorești.
Cluburile de șah pentru copii aduc o contribuție importantă la formarea unor oameni care gândesc în mod original și creator, găsind soluțiile cele mai bune în încâlcitele probleme cu care ne întâmpină viața. De asemenea, copiilor le place să se joace în grup anumite jocuri stimulative, în acest fel valorificându-și valențele sociale și relațiile dintre ei. Și nu în ultimul rând, pentru că într-o gospodărie întotdeauna este ceva de făcut, copilul va descoperi noblețea și rostul muncii, folosul ei și simțul răspunderii iar mai presus de toate, acești copii vor învăța să iubească natura.
Formarea deprinderilor igienice la copii constituie o parte indisolubilă a întregii activități instructiv-educative a școlii și reprezintă un proces complex și de lungă durată. La baza formării acestor deprinderi, la școlarii mici, și a cunoștințelor de igienă contribuind regulile de comportare ale copiilor precum și materialele programelor de studiu în care sunt incluse probleme de igienă.
Controlul formarii deprinderilor igienico – sanitare trebuie să se organizeze prin formarea personalului didactic și auxiliar, precum și prin copiii înșiși asupra respectării regulilor de igienă.
Fiecare institutor este obligat să cunoască nivelul de dezvoltare și stare a sănătății copiilor, nu numai pentru desfășurarea activităților igienice, ci și pentru a putea dobândi cele mai bune rezultate în activitățile de învățare.
În urma parcurgerii orelor de „Educație pentru sănătate”, elevii beneficiază de conștientizarea conexiunilor între ceea ce învață și utilitatea cunoștințelor și deprinderilor dobândite pentru viața reală.
CAPITOLUL 2
CONȚINUTUL ȘI METODELE EDUCAȚIEI PENTRU SĂNĂTATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
2.1. Noțiuni elementare de anatomie și fiziologie
Anatomia este ramura biologiei care studiază forma și structura corpului uman.
Fiziologia omului este ramura biologiei care studiază funcțiile corpului uman.
Corpul uman este alcătuit din patru segmente: cap, gât, tunchi și membre.
Capul este alcătuit din neurocraniu (cutia craniană – adăpostește encefalul) și viscerocraniu (fața – conține organele feței).
Gâtul leagă capul de trunchi.
Trunchiul este alcătuit din: torace, abdomen și pelvis. Acesta conține cavitățile toracică, abdominală și pelviană.
Membrele superioare și inferioare: Membrele superioare sunt formate din centura scapulară (care leagă membrul liber de corp) și membrul liber care are segmentele: braț, antebraț și mână. Membrele inferioare sunt formate din centura pelviană, membrul liber care are segmentele: coapsă, gambă și picior.
Organele de simț sunt organe care recepționează informații din mediul extern al organismului căruia îi aparțin, asigurând astfel integrarea în mediu. Aceste informații sunt folosite la elaborarea unor reacții de răspuns ale organismului.
Fiecare organ de simț este excitat doar de anumiți stimuli (excitanți). Stimulii sunt factori de mediu care atunci când acționează asupra unui organism sunt recepționați la nivelul organelor de simț și determină reacții specifice de răspuns ale organismului la mediu. Exemple de stimuli sunt: lumina, undele sonore, diferite molecule, temperatura, etc. Astfel, organismele pot să se hrănească, să-și asigure toate cele necesare vieții și să se ferească de pericolele care le pândesc de pretutindeni.
Funcția tuturor organelor de simț poarte numele de sensibilitate. Oamenii percep mediul înconjurător cu ajutorul acestor organe:
• ochii – disting forma, culoarea, dimensiunea obiectelor, apreciază distanțele, observă mișcarea;
• nasul – distinge mirosurile plăcute sau neplăcute;
• limba – distinge gusturile diferitelor substanțe: dulce, acru, sărat, amar;
• urechile – disting sunete înalte, medii sau joase, de intensități diferite;
• pielea – simte forma, mărimea, duritatea corpurilor și protejează corpul;
Deci fiecărui organ de simț (fig. 1), îi corespunde câte un simț: văzul, mirosul, gustul, auzul, pipăitul.
fig. 1
• Structura și fiziologia ochiului
Datorită organului de simț al văzului, avem bucuria de a descoperi lucrurile ce ne înconjoară, și astfel ne putem feri de eventualele pericole, putem distinge diferențele dintre lucruri. Ochii, organe pereche, sunt așezați la nivelul feței. Ei au o formă sferică și sunt adăpostiți în orbite. Fiecare orbită este înconjurată de oasele craniului și organele anexe care le asigură protecție și mobilitate. Pleoapele sunt mobile și protejează ochiul. Ele sunt căptușite de o membrană denumită conjunctivă. Aceasta se întinde peste o parte a zonei anterioare a ochiului.
Globul ocular este curățat de un lichid clar, strălucitor, produs de conjunctivă.
Deasupra orbitelor se află sprâncenele, iar pe marginea pleoapelor, genele. Acestea au rol de a apăra ochiul. În vecinătatea ochilor se află glandele lacrimale care produc un lichid ce menține globul ocular umed și curat. Globii oculari sunt menținuți de către mușchii care le controlează mișcările, se mișcă și funcționează împreună ca o singură unitate, și sunt coordonați de către creier. Peretele globului ocular este format din trei straturi (tunici) dispuse concentric: sclerotica – este tunica externă, de culoare alb-sidefie și opacă. La partea anterioară este transparentă, formând corneea, permițând pătrunderea luminii în ochi. Coroida – este tunica medie de culoare neagră; este bogat vascularizată, are rol în hrănirea globului ocular. La partea anterioară formează o zonă circulară de mușchi denumită iris, și care înconjoară pupila. Retina – este tunica internă ce conține celule nervoase sensibile la lumină și care transmit mesaje prin nervul optic spre creier. Spațiul dintre cornee și iris se numește cameră anteriaoară, și este plină cu un lichid denumit umoare apoasă. Spațiul dintre cristalin și retină este denumit camera posterioară și conține un lichid mai gros, dar la fel de transparent denumit umoare sticloasă (fig. 2).
fig. 2
Din cunoașterea particularităților organelor vizuale, rezultă importanța igienei ochilor. Ochii trebuie să fie protejați și îngrijiți din copilărie, prevenindu-se acțiunea factorilor de risc, deși la copii, puterea de acomodare a ochiului este mai mare decât la adulți. Pentru a păstra ochiul în bună stare, este necesar ca elevii să cunoască următoarele reguli de igienă:
când citim și scriem lumina trebuie să cadă pe obiect și nu pe ochi;
iluminatul trebuie să fie suficient, altfel ochiul obosește;
distanța optimă între ochi și carte/ caiet să fie de 25-30 cm;
expunerea ochilor la o lumină foarte puternică poate duce la dezlipirea retinei și la orbire;
creionul, pixul, compasul, petardele, praștia, precum și alte obiecte pot fi periculoase pentru ochi daca sunt îndreptate asupra lor;
În cazul unui accident ocular, prezentarea imediată la oftalmolog este obligatorie. Dintre stările patologice ale ochiului, amintim: conjunctivita – manifestată din cauza pătrunderii unor corpuri străine sub pleoape; xeroftamina – o boală a ochiului provocată din lipsa vitaminei A din alimentație. În acest caz corneea devine opacă. O altă stare patologică a ochiului este orbirea, care constă în absența vederii și este cauzată de unele leziuni ale mediilor transparente oculare ale retinei sau nervului optic, căilor optice retrooculare, sau centrilor nervoși vizuali. Orbirea poate fi congenitală sau dobândită, parțială sau totală.
O parte dintre afecțiunile care produc scăderea marcantă a vederii, pot fi tratate sau vindecate dacă sunt diagnosticate precoce. Orbirea poate fi prevenită prin:
– evitarea accidentelor;
– tratamentul adecvat al bolilor degenerative, infecțioase, tumorale, care pot produce orbirea;
– tratamentul precoce al dezlipirii de retină, cataractei, vaccinări și profilaxia conjunctivitei la nou născut.
• Structura și fiziologia nasului
Nasul este situat în porțiunea centrală a feței, proeminent, înconjurat lateral de regiunile infraorbitale, inferior de regiunea orală și superior de regiunea frontală. Forma sa este una de piramidă triunghiulară cu trei fețe. Fețele laterale sunt alcătuite, în porțiunea inferioară, de aripile nazale, fața inferioară este reprezentată de narine iar fața posterioară lipsește fiind reprezentată de către porțiunea de trecere dintre coanele nazale spre nazofaringe. Interiorul piramidei nazale formeză cavitatea nazală.
Prin intermediul septului nazal, cavitatea nazală se împarte în două porțiuni aproximativ simetrice ce poartă denumirea de fose nazale. Septul nazal este alcătuit dintr-o parte anterioară, cartilaginoasă, și o parte posterioară osoasă. Structura anatomică a nasului îndeplinește o varietate de funcții fiziologice. Printre care cele mai importante: respiratorie și olfactivă (nasul fiind organul simțului mirosului). Pe lângă structura anatomică a porțiunii externe a nasului și a cavității nazale, mucoasa nazală joacă un rol foarte important, deoarece reprezintă, de cele mai multe ori, poarta de intrare pentru diferite infecții respiratorii (fig. 3)
fig. 3
Datorită simțului olfactiv se pot depista anumite pericole: mirosul de fum, calitatea unor alimente care pot fi uneori alterate, mirosuri iritante care pot provoca strănutul sau tusea și mirosurile foarte puternice care opresc, ca un reflux, respirația. Pentru a ne păstra și întări sănătatea, nu este suficient să ne asigurăm un aer curat, ci să avem un aparat respirator bine conformat și în perfectă stare de funcționare.
Învățarea copiilor de a respira corect este unul din principiile igienice importante. Pentru o respirație normală care se face pe nas, acesta trebuie menținut în perfectă stare de funcționare. Căile nazale trebuie să fie permeabile pentru aerul inspirat iar secrețiile din nas eliminându-se prin suflarea ușoară a nasului în batistă. Fiecare elev este obligat să aibă zilnic batista curată și să o folosească pentru ștergerea corectă a nasului, suflând fiecare nară pe rând și este obligat să țină batista la gură atunci când tușește sau strănută. Batista nu se împrumută.
Pentru prevenirea infecțiilor nasului se recomandă evitarea contactului cu peroane care au afecțiuni nazale, precum și apărarea de factori chimici prin care mucoasa olfactivă se irită. La fel ca auzul, ca văzul și ca memoria, mirosul slăbește odată cu vârsta. Hiposmia reprezintă o pierdere parțială a mirosului, anosmia fiind termenul știintific utilizat pentru pierderea totală a mirosului. La nou-născuți mirosul este foarte dezvoltat, iar pe parcursul vieții, exceptând cazul unei boli sau al unui accident, mirosul începe să scadă începând cu vârsta de 60 de ani.
Mirosul este cel mai dezvoltat dintre simțuri – de 10.000 de ori mai dezvoltat decât gustul. Ceea ce percepem noi prin gust este perceput, de fapt, prin miros, care permite identificarea a cel puțin 10.000 de arome diferite. În general, femeile au un simț al mirosului mai dezvoltat decât bărbații.
• Structura și fiziologia limbii
Limba este un organ musculos cu funcții mecanice și senzitive, situată în cavitatea bucală, fiind principalul organ de simț al gustului. Aceasta are rol deosebit în procesele de masticație și deglutiție, precum și în vorbire.
Părțile componente ale limbii sunt: rădăcina, corpul și vârful limbii. În mucoasa ce o acoperă se găsesc papilele gustative (fig. 4). Unele dintre papilele gustative au în alcătuirea lor formațiuni microscopice numite muguri gustativi. În ei se găsesc celulele receptoare gustative prevăzute cu cili. Acestea sunt stimulate de substanțe chimice care vin în contact direct cu ele și astfel se poate depista gustul substanțelor.
fig. 4
În cazul organului de simț gustativ pot interveni o serie de factori de risc: factori mecanici (mușcarea limbii prin lovirea bărbiei, fiind periculoasă deoarece limba se poate infecta), factori fizici (alimente consumate prea fierbinți sau prea reci, care pot distruge papilele gustative și de asemenea consumul de înghețată sau sucuri reci în exces care favorizează apariția guturaiului), și factori chimici ( substanțele chimice acide sau caustice, care în mod accidental vin în contact cu mucoasa bucală, produc arsuri grave ce duc la pierderea parțială sau totală a gustului). Factorii biologici (microorganismele patogene și ciupercile) se pot localiza la nivelul limbii, producând boli infecțioase (stomatitele).
• Structura și fiziologia urechii
Sunetele din mediul înonjurător le percepem cu ajutorul urechii – organul de simț pentru auz și echilibru.
Urechea este un organ pereche așezat pe părțile laterale ale capului. În cea mai mare partea ea este adăpostită în osul temporal. Este formată din: urechea externa, urechea medie și urechea internă (fig. 5).
Urechea externă – este formată din pavilionul urechii și conductul auditiv, iar spre urechea medie se găsește timpanul. Pavilionul urechii are rol de a capta si dirija undele sonore spre următorul segment al urechii externe și are forma unei pâlnii, prezentând mai multe șanțuri și cute. Conductul auditiv este un canal de aproximativ 2,5 cm și continuă pavilionul urechii până la timpan. Este căptușit cu piele pe care se găsesc perișori și glande care secretă o substanță ceroasă numită cerumen. Atât perișorii cât și cerumenul au rol de a opri impuritățile să pătrundă în interior.
Urechea medie – este o cavitate mică, plină cu aer, protejată de osul temporal. Peretele dinspre urechea internă prezintă două ferestre: ferestra ovală și fereastra rotundă. Aceasă parte a urechii comunică cu partea superioară a faringelui prin trompa lui Eustachio. Trompa lui Eustachio are rolul de a egaliza presiunea aerului de o parte și de alta a timpanului. Urechea medie conține un lanț de trei oscioare – ciocanul, nicovala si scărița – articulate între ele și susținute de ligamente și mușchi. Prin modul de fixare și de asamblare, aceste oscioare preiau vibrațiile de la timpan și le transmit spre urechea internă.
Urechea internă – adăpostită de osul temporal, este formată din mai multe cavități, cu forme complicate, cunoscute sub numele de labirint. Labirinul osos este format din: vestibul osos, canale semicirculare osoase și melcul osos. Vestibulul osos este o cameră centrală, care comunică cu urechea medie, prin cele două ferestre – ovală si rotundă. Canalele semicirculare osoase de cca 1 mm diametru conțin receptori pentru simțul echilibrului. Melcul osos sau cohleea – este un canal osos spiralat care pornește din vestibul și seamănă cu o cochilie de melc. În această porțiune a labirintului se găsesc receptorii auditivi. Aceștia sunt așezați în șiruri de-a lungul melcului membranos. Receptorii auditivi sunt celulele cu cili.
Labirintul osos – conține un lichid numit perilimful. Este căptușit de labirintul membranos. Labirintul membranos – contine un lichid numit endolimfă. Este format din: trei canale semicirculare, vestibul membranos și melc membranos. Celulele receptoare convertesc vibrațiile în impulsuri nervoase și le transmit de-a lungul nervului vestibulo – cohleal spre creier, unde iau naștere sunetele respectiv informațiile despre poziția corpului în spațiu.
fig.5
Funcția auzului are mare importanță pentru dezvoltarea intelectuală normală și buna desfășurare a instruirii școlarilor. Pentru dezvoltarea intelectuală normală și pentru buna desfășurare a procesului de însușire și educație a copiilor, funcția auditivă este o condiție de prim ordin, urechea fiind organul receptor prin intermediul căreia se trimit la creier sunetele din mediul inconjurător. Funcția auditivă este pe deplin dezvoltată în jurul vârstei de 12 ani. La vârsta școlară auzul poate să scadă, împiedicând elevul să participe normal, în totalitate, la activitățile cotidiene.
Scăderea auzului poate fi influențată de mai multe motive. Un motiv care ar duce la scăderea auzului, ar fi introducerea de obicte tari sau mici în ureche. Aceste obiecte pot răni timpanul sau pot produce inflamații și infecții dureroase ale urechii. Chiar și răcelile pot provoca imbolnăviri ale urechilor. Zgomotele prea mari, pe durată îndelungată, au o influență nefavorabilă, foarte intensă, asupra organului auzului. Un alt inconvenient al scăderii auzului poate fi și pătrunderea apei reci în ureche în timpul înotului. O alta serie de cauze care pot provoca tulburări de auz sunt bolile organelor învecinate, ale căilor respiratorii, bolile transmisibile, care pot prezenta complicații localizate la ureche. În perioadele reci și umede ale anului poate apărea inflamația urechii mijlocii – otita – care netratată la timp poate duce la supurație, adică formarea puroiului în ureche. Urmarea acesteia este scăderea auzului.
Exista numeroase produse disponibile pe piață pentru igienizarea urechii, însă folosirea lor trebuie adecvată fiind bine să combatem unele obiceiuri greșite orecum: evitarea pătrunderii apei și săpunului în conductele auditive, în special la cei cu predispoziție la dopurile de cerumen; interzicerea scărpinatului în urechi cu unghia sau cu diverse instrumente ocazionale (bețe de chibrit, andrele de croșetat, scobitori, etc.).
În cazul în care simțim unele dureri neobișnuite în ureche sau sesizăm apariția unor scurgeri din interiorul acesteia, va fi obligatoriu să consultăm un specialist până nu se va agrava situația. Așa vom putea evita scăderea auzului sau chiar pierderea lui.
• Structura și fiziologia pielii
Pielea este cel mai mare câmp receptor al organismului. Se mai numește și tegumentul care acoperă suprafața corpului, deși este subțire, având numai între 2,5 și 4 mm grosime, este alcătuită din trei pături numite astfel (de la suprafață spre interior): epidermul, dermul și hipodermul (fig. 6).
● Epidermul – este un țesut multistratificat. Structurile epidermului sunt:
Stratul cornos
Stratul generator
Stratul cornos: – este format din celule turtite și strâns unite între ele. Celulele conțin o substanță numită cheratină. Această substanță dă o mare rezistență epidermului.
Epidermul devine impermeabil pentru unele gaze și lichide. Celulele de epiderm, care vin în contact direct cu mediul extern, se descuamează (cad continuu).
Stratul generator: – este format din celule care se divid continuu, astfel se înmulțesc și înlocuiesc pe cele care cad, rămânând constanta grosimea epidermului.
Pigmentul, care dă culoarea pielii, se află în celulele acestui strat și se numește ,,melanină”. Cantitatea de melanină crește, când corpul este expus la soare pentru mai mult timp, formând un ecran protector împotriva radiațiilor solare ultraviolete. Epidermul nu conține vase de sânge.
● Dermul – este un țesut conjunctiv, dens, mai gros decât epiderma și la contactul dintre cele două componente ale pielii se gasesc proeminențe conice, numite papile dermice.
Papilele dermice – sunt dispuse paralel pe degete, pe palme și pe talpă, ridicând epidermul determină apariția unor linii de forme diferite caracteristice fiecărui om și ale căror urme se numesc amprente digitale.
● Hipodermul – este situat subderm și, în cea mai mare parte este format din țesut adipos. În acest țesut sunt depozitate grăsimi de rezerva. are rolul de a face contactul direct dintre piele și organele de sub piele, în special cu mușchii. Hipodermul are și un rol în protecția împotriva loviturilor și unul izolant împotriva pierderii de căldură. Dermul și hipodermul conțin vase de sânge spre deosebire de stratul de la suprafață, epidermul.
Pielea este un organ de simț deoarece la nivelul ei sunt celule receptoare cu rol în culegerea informațiilor din mediul extern. Receptorii cutanați din piele sunt de mai multe feluri și sunt dispuși superficiali la nivelul pielii, sau alții în profunzime. Ei răspund la sensibilitatea: tactilă, termică și dureroasă.
La nivelul pielii se găsesc organele anexe ale acesteia.
● Organele anexe sunt:
– organele cornoase – părul și unghiile;
– organele glandulare – glandele sebacee și glandele sudoripare.
Părul este răspândit pe întreaga suprafață a pielii, cu o densitate maximă pe cap, la subraț și în zona organelor genitale. Părul este format din rădăcină și tulpină. Unghiile sunt așezate pe ultima falangă a degetelor. Sunt lame cornoase formate din rădăcină si lama unghiiei. Unghiile au un rol deosebit în protejarea vârfului degetelor.
Glandele sudoripare: sunt răspândite pe toată suprafața pielii, cu o densitate mai mare pe: frunte, subraț, zona inghinală si palme. Glandele sudoripare au formă tubulară, iar la capăt forma unui ghem numit – glomerul. La nivelul acestuia se formează sudoarea din substanțe preluate din sânge. Astfel, în procesul de transpirație, sudoarea iese la suprafața pielii printr-un por.
Rolul glandelor sudoripare este de a elimina, prin procesul de transpirație unele substanțe nefolositoare sau toxice din organism.
Glandele sebacee: sunt așezate în derm, în apropierea firelor de păr și au forma unor ciorchine. Celulele acestor glande conțin o substanță grasă numită sebum. Sebumul eliminat la baza firului de păr, are rolul de a da părului rezistență și strălucire.
Glandele sebacee de la nivelul feței sunt numeroase și mai mari, se deschid prin pori. Ele se pot infecta cu bacterii și astfel apare acneea, o infecție a pielii care se poate trata. Activitatea glandelor sebacee crește odată cu înaintarea în vârstă, fiind sub influența hormonilor sexuali.
Secrețiile pielii formează la suprafața ei un strat protector numit manta acidă. Celulele cheratinizate din stratul cornos al epidermului formează o barieră împotriva pătrunderii substanțelor toxice în organism. Toate aceste caracteristici dau pielii o funcție importantă – funcția de apărare. Pe lângă aceasta si funcția de termoreglare o îndeplinește tot pielea, păstrând temperatura constantă a corpului.
fig. 6
A proteja pielea înseamnă să o păstrezi în starea ei de sănătate. Pielea, indiferent de starea ei, trebuie să fie spălată zilnic, protejată deseori și tratată câteodată. Spălatul pielii normale se face cu apă și săpun, fără a fi exagerat, pentru a nu deveni nociv. Pielea, în special a feței, trebuie protejată împotriva atacului vântului, a frigului, a căldurii, a soarelui, a uscăciunii, etc.
2.2. Igiena personală
Deoarece se concretizează ca o disciplină concretă și complexă din domeniul pedagogiei educația pentru sănătate își concretizează sarcinile la nivelul a trei trepte succesive.
Prima sarcină a acestei discipline și totodată a institutorului se referă la informarea copiilor cu cunoștințe, noțiuni, idei din domeniul sănătății.
A doua sarcină urmărește formarea afectiv-emoțională a copiilor, dirijarea lor afectiv-pozitivă în acceptarea fenomenelor și faptelor educativ-sanitare, adică, cunoașterea, înțelegerea și însușirea teoretică fiind necesară în aplicarea măsurilor pentru o viață sănătoasă.
A treia sarcină are caracter practic și urmărește formarea deprinderilor și obișnuințelor igienice, a capacității de acțiune practică sanitară, a voinței de a acționa în folosul propriei sănătăți și a celor din jur, precum și modul de luare a unor decizii favorabile promovării sănătății.
Deci scopul acestei discipline și rolul învățătorului este acela de a pregăti elevii pentru viață și nu doar acela de a transmite niște cunoștințe.
Dacă familia va conlucra împreuna cu învățătorul copilului la formarea deprinderilor igienico-sanitare, atunci succesul acestui program va avea rezultat. Interesele pozitive ale familiei privind sănătatea propriilor copii trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte igienice: modul de organizare a regimului de învățătură și odihnă la domiciliu, modul de alimentație corespunzător vârstei, odihna activă a copilului, cerințele igienei personale, aplicate și respectate cu rigurozitate, și nu în ultimul rând, exemplul personal.
Igiena reprezintă o modalitate simplă și eficientă de a ne păstra sănătoși și de a fi o prezență plăcută pentru cei din jurul nostru, iar igiena personală înseamnă un set de reguli simple și ușor de respectat, fapt ce constă în capacitatea fiecărui individ de a respecta aceste reguli igienico-sanitare.
Astfel, fiecare individ/membru al familiei, trebuie să aibă propriile lui obiecte personale de igienă, precum: periuță de dinți, pieptene, lenjerie intimă, șosete, ciorapi, batistă, unghieră sau alte ustensile pentru manichiură, aparat de ras. Este foarte important ca nici unul dintre aceste obiecte să nu fie împrumutat unei alte persoane, chiar dacă este rudă sau prieten, aceste obiecte putând transmite diferiți viruși, microbi, paraziți.
În fiecare casă sau instituție, trebuie să existe o serie de materiale igienico-sanitare fără de care păstrarea unei igiene corespunzătoare este practic imposibilă. Apa, aliata perfectă pentru igienă, ne permite să realizăm gesturi indispensabile care protejează organismul de diverse afecțiuni. Igiena individualã reprezintã totalitatea regulilor ce trebuie respectate pentru menținerea curãțeniei corporale și a sănătății. Regulile de igiena individualã se referã la întreținerea corpului și a hainelor în stare de curãțenie.
Igiena corporală cuprinde igiena pielii, a părului, mâinilor, igiena buco-dentară și igiena intimã.
Igiena pielii. Pielea are rol protector al organismului, rol pe care îl poate îndeplini numai dacã este curatã. În cursul zilei, pe piele se depun substanțe toxice eliminate o dată cu transpirația, praf și microorganisme, ceea ce duce la astuparea porilor (prin care pielea transpiră, respiră, etc.). Aceasta determină mâncărimi, iar microbii de pe piele pătrund în organism prin cea mai mica zgârietura a pielii, putând produce diferite infecții (abcese, furuncule etc.).
Curățenia pielii se asigură prin spălarea parțială, care se face o dată sau de mai multe ori pe zi, și spălarea generală, care se face cel puțin o dată pe săptămână.
Cel mai recomandabil este dușul zilnic, de preferat seara, cu apă călduță și săpun, încheiat cu clatirea cu apa din ce în ce mai rece. Astfel se realizează o menținere perfectă a curățeniei corporale, precum și calirea organismului față de bolile infecțioase.
În anotimpul călduros se pot folosi deodorante care au ca scop reducerea cantității de transpirație și suprimarea mirosului neplăcut. Se folosesc numai pe pielea uscata și curată. Se recomandă, totuși, să se evite folosirea abuzivă, deoarece pot produce unele afecțiuni ale pielii.
Igiena părului. Părul are rol protector, dar și de podoabă și trebuie îngrijit pentru a menține un aspect plăcut și civilizat. Pielea capului are o serie de glande sebacee și sudoripare care secretă grăsime și sudoare. Acestea se amestecă cu praful depus pe păr și pe pielea capului, putând produce mâncarimi și infecții ale pielii capului și unele boli parazitare. Pentru a preveni astfel de neplăceri se recomandă spălarea pe cap săptămânal. De asemenea, se recomandă folosirea șampoanelor care au avantajul de a curăța bine pãrul, fără să-1 degreseze mai mult decât este necesar, asa cum se întamplă în cazul săpunurilor prea alcaline sau al detergenților.
Igiena buco-dentară. Dintele este un organ viu legat de restul corpului prin nervi și vase de sânge. Deci, infecția de la un dinte bolnav poate circula cu ușurință în întreg organismul, putându-se localiza la diferite organe (inima, rinichi încheieturi, stomac etc.). De aceea, este importantă o igienă buco-dentară riguroasă, care constă în periajul corect al dinților seara și dimineața și de asemenea după fiecare masã.
Igiena mâinilor constă în spălarea cu apă și săpun ori de cate ori este nevoie și obligatoriu înainte de fiecare masa. De asemenea, se recomandă tăierea unghiilor și curațirea lor cu periuțe de unghii. Astfel se previne transmiterea bolilor cu poarta de intrare digestivă.
Prima regulă de igienă pe care trebuie să o implementăm în rutina copilului este spălatul pe mâini, mâinile fiind principalele mijloace prin care microbii pătrund în organism și dau naștere bolilor. Dincolo de faptul că este un gest elementar, învățat în primii ani de viață, această măsură ne ajută să prevenim numeroase boli. Știind că 80% infecții sunt răspândite prin intermediul mâinilor murdare, spălarea mâinilor este cea mai simplă metodă de prevenire a îmbolnăvirii organismului. Regula trebuie aplicată mai ales în câteva cazuri cruciale:
înainte de a mânca;
după strănut sau tuse;
după joaca cu un animal de companie;
după aruncarea deșeurilor;
după folosirea toaletei;
ori de câte ori este nevoie, în funcție de activitățile desfășurate;
Nerespectarea regulilor de igienă și transmiterea microbilor prin intermediul mâinilor murdare sunt principalele cauze ale bolilor digestive și ale infecțiilor respiratorii, dar și ale afecțiunilor cutanate (herpes).
Igiena intimă. Igiena intimă la copii este foarte importantă având în vedere că în zonele genitale se pot dezvolta foarte ușor bacterii și pot să apară iritații și infecții urâte. Chiar dacă regulile de igienă diferă și la băieți și la fete, zonele genitale sunt extrem de sensibile și necesită o atenție deosebită la baie. Până la vârsta de 7 ani trebuie avut grijă ca pielea organelor genitale ale fetițelor să nu se usuce. De aceea, săpunul tradițional pentru igiena intimă la copii poate fi utilizat nu mai des de o data la 7 zile. Restul, 6 zile ale săptămânii se utilizează doar apa caldă. Igiena băieților se rezumă la spălarea exclusiv exterioară. Igiena intravaginală a fetelor, numai la recomandarea medicului specialist. Lenjeria fetelor trebuie schimbată zilnic și trebuie să fie din bumbac sau țesături naturale. Până la 17-18 ani, microflora vaginului fetiței poate fi ușor afectată la acțiunea diverșilor factori nefavorabili, de aceea, respectarea corectă a igienei se impune de la o vârstă cât mai mică. Pentru igiena zonelor genitare, prosopul trebuie să fie uscat, moale și doar personal.
Igiena îmbrăcămintei. Rufăria de corp se îmbibă cu transpirație și murdărie de pe corp; a îmbrăca lucruri murdare este același lucru cu a nu te spăla. De aceea, trebuie schimbată cel puțin o dată pe săptămână. De asemenea, este important ca înainte de culcare să se schimbe rufăria de zi cu cea de noapte.
Îmbrăcămintea trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să fie rea conducătoare de căldură, pentru a menține un strat de aer cald între piele și haine; permeabilitate pentru aer; curată pe dinafara și pe dinăuntru, aerisită și schimbată periodic.
Pentru păstrarea sănătății, menținerea curățeniei corpului reprezintă o condiție esențială.
Activitate și odihnă la școlarii mici
Regimul de activitate și odihnă are un rol deosebit pentru funcționarea normală a aparatelor și sistemelor organismului. Organismul școlarului se dezvoltă bine, activitatea școlară se defășoară fără greutăți, calificativele la îvățătură sunt mai bune, dacă regimul de viață este organizat potrivit regulilor de igenă.
Importantă este, pentru sănătatea elevilor, succesiunea, într-o anumită ordine și durată, a perioadelor de activitate, odihnă și somn. Astfel, trebuie o programare precisă a unor momente principale, iar aceasta trebuie respectată cu strictețe. Urmărind oscilațiile fiziologice ale capacității de lucru la elevi, comparativ, în cele două jumătăți ale zilei, s-a demonstrat că există două momente de activitate optimă: între orele 10-11 și între orele 16-18. Perioada de capacitate de muncă mai redusă se înregistrează la orele 7-8 dimineața, la orele 13-14 și la orele 19-20.
Volumul și intensitatea activităților zilnice la copii, variază în funcție de vârsta acestora și de preocupările sale particulare. De aceste considerente trebuie ținut cont în organizarea odihnei și a timpului liber a acestuia. Școlarii depun efort atât fizic, cât și intelectual, prin activitățile pe care le desfășoară zilnic.
Activitatea elevului trebuie riguros organizată, supravegheată și controlată de către părinți. Copilul care nu are în familie un astfel de program și desfășoară activitatea la întâmplare, nu-și pregătește temele la timp, nu-și formează deprinderi de muncă ordonată și sistematică și nu este un elev eficient. Din aceste cauze el întâmpină tot mai mari greutăți în îndeplinirea sarcinilor școlare, pe care caută să le evite. Colaborarea familiei cu școala este necesară pentru realizarea cu succes a cerințelor impuse de unitatea de învățământ. Unele familii nu țin legătura cu școala și neglijează complet oportunitatea unui program care trebuie să jaloneze munca și odihna copilului. Respectarea restricțiilor de curățenie și igienă, întocmirea și respectarea programului de executare a îndatoririlor școlare trebuie urmărită cu fermitate de către părinți.
Eficientizarea colaborării școală-familie se concretizează în abordarea de către învățător a acestei teme în cadrul ședințelor și lectoratelor cu părinții. Prezentarea unui posibil program zilnic al elevului este necesară mai ales în școlile din mediul rural pentru educarea ,,mentalității” părinților. Acest program al elevului eficient constă în următoarele activități:
Deșeptarea la ora 700;
Înviorarea, igiena corporală;
Îmbrãcatul și revizuirea ghiozdanului;
Servirea micului dejun;
Traseul cãtre școalã;
Programul școlar: 4-5 ore de cursuri;
Traseul cãtre casã;
Spãlatul pe mâini, schimbarea vestimentației, servirea mesei de prânz;
Program de odihnã – 2 ore;
10. Pregãtirea lecțiilor – pânã la ora 1700;
11. Activitãți la alegere (lecturã, vizionare de programe TV, joc în aer liber);
12. Servirea cinei – ora 1900;
13. Pregãtirea ghiozdanului;
14. Igiena corporalã de searã;
15. Lectura – cel puțin un sfert de orã;
16. Odihna de noapte, începând cu ora 2100.
Respectând acel program bine organizat, alternând perioadele de odihnă cu cele de activitate, se evită suprasolicitarea sistemului nervos al elevului. Timpul liber trebuie neapărat respectat, destinat numai pentru recreație și odihnă.
Vacanța este o primenire necesară și binefăcătoare pentru copilul de școală. În timpul vacanțelor se întrerupe munca școlară, dar nu este indicat repaus total. Îndeletnicirile recreative potrivite vârstei, asigură o armonioasă dezvoltare fizică si psihică. Odihna din perioada vacanței permite refacerea capacității de lucru, schimbarea climatului având în această perioadă un efect de stimulare a proceselor de refacere. și în această perioadă trebuie să se respecte durata somnului și programul meselor din timpul zilei.
O bună organizare a regimul de activitate și odihnă și respectarea acestuia este cel mai sigur mijloc de prevenire a oboselii. De asemenea respectarea unui regim zilnic igienic reprezintă baza formării deprinderilor sănătoase de activitate ordonată cu rezultate bune la învățătură, ținta oricărui școlar silitor și disciplinat.
2.3. Sănătatea mediului
Igiena studiază legăturile și interacțiunea dintre colectivitatea umană și mediu, precum și influența diferiților factori ai mediului extern asupra stării de sănătate a populației.
Sănătatea unei persoane depinde de mediul în care trăiește, și în același timp de modul în care trăiește. Sănătatea nu se adresează numai individului, ci mai curând colectivității, ea îmbrăcând astfel, alături de caracterul său biologic, și un caracter social pronunțat.
Este necesar să respectăm natura cu toate viețuitoarele ei și să evitam pe cât posibil despăduririle, pentru a putea respira aer curat. Mai putem spune că poluarea mediului este cauzată si de depozitarea gunoaielor în spații nepotrivite. Din cauza acestor lucruri se răspândesc bolile iar natura nu mai este așa frumoasă.
Noi, oamenii avem o responsabilitate față de natură, de a o păstra curată, și datorită acestui lucru, și mediul în care trăim va fi mult mai curat și scutit de poluare. După cum spuneam mai sus, o dată cu poluarea, apar și bolile. Este foarte important să știm să profităm de frumusețea naturii, astfel încât să ajungem să o respectăm. Într-un mediu curat, ferit de microbi, și stilul de viată este mai sănătos. Prin urmare, respectul față de natură este necesar.
Și dacă înțelegem toți că trebuie să luăm în serios protecția mediului, și că un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic e un drept important al fiecăruia, de care avem mai nevoie și pe care trebuie sa-l apărăm, va fi mai ușor să se facă cele de trebuință decât dacă mai amânăm puțin, până ajungem să simțim fiecare direct si dureros pe propria piele ce înseamnă să nu ai un mediu curat. Astfel, comportamentul oamenilor ar trebui să schimbe radical înfățișarea mediului printr-un comportament ecologic.
Locuința are multiple influențe asupra organismului. Lipsa igienei și amenajării necorespunzătoare a camerei în care copilul își desfășoară activitatea zilnică, pot conduce la apariția unor boli fizice sau psihice de la o vârstă fragedă și care greu vor mai putea fi recuperate.
Mediul ambiant al încăperii, constituit din factorii: temperatura aerului, umiditatea aerului, mișcarea aerului, amplasarea obiectelor din jur și reflecția lor în lumina naturală, în care copilul crește și se dezvoltă, are o mare importanță în modelarea caracterului copilului, pregătindu-l pentru mai târziu. Camera copilului are o mare importanță asupra sănătății lui. O cameră care asigură o igienă optimă, poate asigura copilului o bună dezvoltare fizică și psihică și chiar o sănătate robustă.
Despre greșita concepție a părinților care pun în camera copilului și un televizor, trebuie să obiectăm, deoarece copilul este tentat să-l utilizeze irațional și abuziv, cu unele efecte dăunătoare.
Să faci alegerea de a locui la țară este o posibilitate de luat în considerare atunci când ne gândim la sănătate. Este,în plus, și cea mai bună modalitate de a profita zi de zi de contactul cu natura îndepărtându-ne de poluarea marilor orașe. Calitatea oferită de viața la țară este de necontestat. Acolo, calmul este garantat, spațiul, liniștea, adierea vântului, etc. După o zi petrecută în oraș, întoarcerea la țară îți dă un nou suflu de viață. Pe măsură ce aerul se schimbă, mirosul se modifică și pomii au mai mult loc, simțim viața reintrându-și în drepturi, stresul părăsindu-ne ușor și seninătatea cuprinzându-ne.
Atitudinea noastră pozitivă asupra mediului va avea un impact vizibil asupra lumii înconjurătoare, întreg mediul nostru de viață devenind mai senin, mai pozitiv, mai deschis sănătății.
Sănătatea mintală
Sănătatea mintală este mai mult decât absența tulburării mintale. Nu există sănătate fără sănătate mintală. Dimensiunea esențială a sănătății mintale este formulată clar în definiția sănătății din constituția OMS: „Sănătatea este o stare de completă bunăstare fizică, mentală și socială, și nu doar absența bolii sau a infirmității.” Sănătatea mintală este o parte integrantă din această definiție.
Scopurile și activitățile sănătății publice, dar și promovarea sănătății, pot fi aplicate, la fel de util în domeniul sănătății mentale, la fel cum au fost aplicate spre exemplu în prevenția infecțiilor sau a altor boli.
Sănătatea mintală poate fi conceptualizată ca o stare de bine în care individul este conștient de propriile abilități, în care poate face față stresului vieții, poate lucra productiv, fructificându-și abilitățile și este capabil să își aducă contribuția în comunitatea în care trăiește. În acest sens, sănătatea mintală este baza stării de bine și a funcționării eficiente pentru un individ sau pentru o comunitate. Acest concept este consistent cu interpretarea variată care apare în diverse culturi.
Promovarea sănătății mintale acoperă o varietate de strategii, toate destinate unui imapct pozitiv aspura sănătății mentale. Promovarea sănătății mintale presupune acțiuni care sunt destinate creării unor condiții de viață și a unui mediu care să sprijine sănătatea mintală și să permită oamenilor să adopte un stil de viață specific. Referitor la grija față de corp, specialiștii spun că aceasta poate îmbunătăți, și ea, sănătatea mintală. „Trebuie grijă ca mâncarea să fie nutritivă, să fie evitate țigările, să fie consumată multă apă, dar contează în special exercițiile fizice, care ajută la reducerea depresiei și a anxietății, la îmbunătățirea stării de spirit. Important este de asemenea somnul, lipsa acestuia contribuind la depresie.”, a explicat Elena Preda la conferința „Coexistând cu schizofrenia”, organizată de spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgoș”, din București. Medicul face referire și la problema stresului, pentru rezolvarea căreia sunt foarte importante tehnicile de bună adaptare. „Practicați tehnicile de bună adaptare. Încercați un minut strategiile de stres, ieșiți la o plimbare în natură, jucați-vă cu animalele de companie sau încercați să țineți un jurnal, pentru a reduce stresul. De asemenea, amintiți-vă să zâmbiți, pentru că cercetările arată că râsul poate stimula sistemul imunitar, poate ușura durerea, relaxa corpul și reduce stresul.”, a explicat dr. Preda.
Echilibrul pe toate planurile este necesar sănătății. De aceea, trebuie să încercăm tot timpul să îl păstrăm sau să îl regăsim atunci când anarhia încercă să-și facă loc. Din punct de vedere al sănătății mentale este la fel de important să ne organizăm așa cum trebuie momentele de distracție.
Liniștea spirituală poate fi serios afectată de egocentrism – tendința de a raporta totul la sine, egoism și necunoaștere. Se poate observa ușor că o persoană foarte egocentristă poate fi foarte supărată când îi sunt puse la îndoială autoritatea, cunoștințele sau realizările. Un om modest, cu aceleași realizări, nu va reacționa aproape deloc la criticile nedrepte ale celorlalți și practic va vedea partea pozitivă a criticii și își va corecta activitatea în consecință.
Noi înșine trebuie să avem grijă de realizarea noastră personală și individuală în afara tuturor celorlalte roluri pe care le avem. Atunci când acționăm astfel, ne consolidăm respectul de sine și evităm frustrarea. Ne asigurăm că ne vom păstra spiritul sănătos și vom avea toate șansele să ne menținem sănătatea generală.
Sănătatea alimentației
Igiena alimentației reprezintă parte a igienei care are ca obiectiv cunoașterea și punerea în valoare a efectelor favorabile ale alimentației asupra stării de sănătate și eliminarea sau îndepărtarea riscului ca produsele alimentare să devină factori de risc pentru consumator.
Sunt cinci grupe de substanțe nutritive: proteine, lipide, glucide, minerale, vitamine, prezentate în piramida alimentelor, care ilustreză repartizarea alimentelor în funcție de importanța lor pentru organismul uman (fig. 7). Alimentația este rațională dacă asigură cantități optime din toate substanțele nutritive de care are nevoie organismul în diferite stări fiziologice și condiții ale mediului ambiant.
Energia noastră principală, primară, cea care ne permite să ne mișcăm, să învățăm, cea care ne ajută să creștem și care ne vindecă, o obținem, înainte de toate, din hrană. De câteva ori pe zi, corpul nostru ne cere să-l hrănim. Imediat ce îl lipsim de doza sa necesară de energie, problemele încep să apară: ne simțim slăbiți, ineficienți, deseori suntem cuprinși de dureri de cap sau de indispoziții difuze. Astfel, să ne hrănim sănătos înseamnă să-i asigurăm corpului nostru „carburantul” minim de care are nevoie pentru a funcționa.
Știm din cea mai fragedă copilărie, că micul dejun este masa cea mai importantă a zilei dar continuăm să îl neglijăm. Abia atunci când vom realiza că sănătatea este cel mai important lucru din viața noastră, vom fi în stare să introducem în alimentația noastră pâinea integrală, cerealele mixte, și fructele la micul dejun (ca și la celelalte mese). Trebuie să devenim conștienți că este necesar sp renuunțăm la alte activități când mâncăm, și să nu luăm la repezeală o înghițitură, lucrând sau uitându-ne la TV. Aceste deprinderi greșite împiedică digestia normală care începe cu o bună masticație. Atunci când nu suntem atenți la ea, concentrându-ne atenția asupra unui alt lucru decât masa pe care tocmai o luăm, ne expunem unei serii de probleme digestive care ar putea fi evitate. Mesele ar trebui să fie momente de repaus și de comunicare. Ele ne dau ocazia să ne întrerupem activitatea pentru a ne redobândi forțele și pentru a ne regăsi pe noi înșine și pe cei apropiați nouă.
Dacă se vor înlocui obiceiurile de tip fast-food cu o atitudine alimentară mai sănătoasă se va observa o creștere a energiei. A mânca sănătos implică asigurarea unui aport caloric suficient și regulat pentru organism, aceasta înseamnând să ne hrănim natural. Sănătatea se întreține mai ușor cu legume și fructe proaspete decât cu legume conservate, cel mai adesea excesiv de sărate, și cu fructe la cutie prea dulci. În materie de gust, natura are un avantaj net asupra oricărui procedeu industrial.
Atunci când nu este anotimpul anumitor fructe sau legume, cel mai sănătos este să consumăm fructe sau legume congelate. Acestea au calități mai apropiate de produsele naturale întrucât nu au suferit nici o prelucrare termică și au păstrat în ele un maximum de vitamine.
Dieteticienii ne recomandă să mâncăm fructe și legume de cinci până la zece ori pe zi. De asemenea, pentru un maximum de energie, trebuie consumate supe și salate din legume. Atunci când preparăm totul noi înșine, avem nu numai avantajul de a ști întotdeauna ceea ce mâncăm, dar păstrăm și controlul exclusiv asupra igienei alimentației noastre. Produsele din comerț conțin de cele mai multe ori ingrediente nerecomandate pentru sănătate: zahăr, sare, grăsimi, și un număr mare de coloranți și de aditivi de toate genurile, obținuți pe cale sintetică. Acestea sunt cauza producerii unui număr mare de boli. Atunci când acordăm un mare interes sănătății noastre, trebuie să reducem cât mai mult posibil consumul acestor produse prelucrate. În general, atunci când avem grijă să rămânem cât mai aproape de natură, riscăm mai puțin să facem o opțiune proastă; ne îndepărtăm de tot ceea ce este prelucrat, albit, rafinat, oferindu-ne astfel o porție de sănătate.
Una dintre secretele alimentației sănătoase constă în alegerea unor alimente variate. Dacă ne facem zilnic un meniu variat incluzând toate elementele pe care ni le oferă natura, vom beneficia din partea fiecărui aliment de un maximul de calități și de proprietăți. Este la fel de important să ne gândim să includem în fiecare zi, chiar la fiecare masă, cele cinci mari grupe alimentare amintite mai sus. Aceasta este cea mai bună modalitate de a evita carențele, care s-ar putea transforma în adevărate boli.
Excesul de greutate reprezintă un fel de ,,mână de ajutor” întinsă bolii. A alege să fii sănătos însemnă să-ți controlezi aportul caloric. Oricine are interesul să atingă și să își mențină o greutate normală. O alimentație cu un aport caloric mai restrâns contribuie la păstrarea sănătății și favorizează logevitatea.
Nu se va vorbi niciodată suficient de mult de importanța apei și de contribuția ei la menținerea sănătății. Absența ei produce intoxicații, dezechilibre interne și multe alte probleme de sănătate. Nu degeaba se recomandă să consumăm în fiecare zi între șase și opt pahare de apă. Corpul nostru are nevoie de apă pentru a fi capabil să funcționeze la parametrii maximi.
Trebuie să punem în practică o alimentație sănătoasă, mai ales că avem la îndemână o varietate de moduri de a ne hrăni sănătos, fără să depunem prea mare efort, încercând cel puțin să ne schimbăm obiceiurile reducând puțin câte puțin aporturile calorice greșite.
Un regim sănătos de alimentație trebuie să conțină anumite repere orientative ce încep cu orarul bine stabilit al meselor, un ambient adecvat si se termină cu evitarea alimentelor alterate sau cu termen de garantie,mai important de valabilitate, depășit.
Principii funcționale în „igiena” alimentației:
înainte de fiecare masă, păstrați-vă câteva minute pentru a vă liniști și relaxa;
nu purtați discuții în contradictoriu cu ceilalți comeseni și nici la telefonul mobil;
mestecați lent și bine, astfel veți avea posibilitatea de a savura pe deplin gustul mâncării, deoarece acesta va veni în contact cu toate papilele linguale gustative;
înghițiți încet și faceți mici pauze după fiecare 3-4 înghițituri, pentru a preveni aerofagia (pătrunderea de aer în stomac, umplându-l, în locul alimentelor);
nu consumați apă în timpul meselor sau imediat după masă, deoarece aceasta modifică pH-ul sucurilor digestive, lăsând alimenete în bună parte nedigerate;
respectați numărul de cel puțin trei mese în cursul unei zile – trei mese și două gustări, și nu săriți peste micul-dejun. Acesta este obligatoriu;
ultima masă a zilei trebuie luată cu cel puțin 3-4 ore înainte de culcare, pentru a avea un program optim de somn;
după mesele bogate trebuie evitată poziția culcat, cel puțin o oră. În acest fel sunt prevenite tulburările digestive asociate unei hernii hiatale potențiale (alunecarea unei porțiuni de stomac din abdomen în torace, prin hiatusul esofagian al diafragmului – mușchiul despărțitor situat între torace și abdomen);
după mese nu este indicat efortul fizic sau intelectual, un repaus de aproximativ 30 minute impunându-se;
evitați alimentele bogate în aditivi și conservanți, adaosurile pentru gust și aromele nenaturale, ce diminuează activitatea și eficacitatea sistemului imunitar. Alimentația cât mai naturală, preparată prin metodele clasice de fierbere sau coacere, fără grăsimi sau potențiatoare de gust, este cea mai bună alegere;
consumați fructe și legume proaspete în cantități cât mai mari;
unii specialiști susțin că fructele se pot consuma la aproximativ o oră distanță de celelalte mese și se pot asocia între ele sau cu legumele, evitându-se astfel fenomenele de balonare;
consumați nuci, semințe de dovleac, migdale, fistic – semințe în general neprelucrate termic. Sunt bune și semințele din cotoarele de mere și din miezul sâmburilor de caise.
Conținutul rației alimentare trebuie să acopere ceea ce organismul uman consumă zilnic din rezervele sale. Rația pentru creștere la copii trebuie să fie bogată în proietine și să conțină aminoacizii (2-lizina), indispensabili creșterii. La acestea se mai adaugă vitaminele și sărurile minerale.
Demn de remarcat este faptul că indiferent de starea fiziologică și de necesitățile organismului, rația alimentară trebuie să includă alimente salubre, igienice și corespunzătoare din punct de vedere al parametrilor fizico-chimici.
Cele 10 reguli ,,de aur” ale Organizației Mondiale a Sănătății pentru pregătirea sigură a alimentelor sunt:
gătiți complet alimentele crude;
mâncați imediat mâncarea gătită;
pregătiți-vă alimentele doar pentru o masă;
evitați contactul dintre alimentele crude și alimentele gătite;
alegeți alimentele procesate pentru siguranță;
spălați-vă mâinile în mod repetat;
păstrați toate spațiile de preparare a alimentelor curățate meticulos;
utilizați apa în condiții de siguranță;
fiți prudent cu alimentele cumpărate;
alăptați sugarii la sân pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare în copilărie;
În timpul pregătirii culinare a alimentelor, atât valoarea nutritivă, cât și cea igienică a acestora pot fi afectate dacă nu se respectă măsurile necesare. Se va evita contactul prelungit al alimentelor cu oxigenul, se vor folosi tratamente termice de scurtă durată, iar operațiile legate de prepararea cărnii crude se vor efectua într-un spațiu destinat numai acestor operațiuni. De asemenea trebuie respectate cu strictețe normele de igienă personală, atunci când gătim.
Depozitarea și păstrarea alimentelor trebuie să se facă astfel încât să se prevină alterarea, degradarea, contaminarea chimică și biologică, impurificarea cu praf sau mirosuri străine de natura produsului. Pentru aceasta, toate alimentele, fie materii prime, fie semipremarate sau produse finite, trebuie păstrate în spații special amenajate. Condițiile de depozitare depind de natura produselor alimentare. Produsele alimentare cu un conținut scăzut de apă, de obicei cele de origine vegetală (zahar, orez, făină, mălai, gris) se depozitează la temperatua ambiantă, în încăperi curate, aerisite, uscate. Alimentele ușor alterabile trebuie păstrate în spații frigorifice, pe o durată limitată, în funcție de natura produsului.
Nerespectarea regulilor de igienă alimentară pot duce la apariția toxiinfecțiilor alimentare, care pot fi de natură infecțioasă sau toxică.
Fig. 7 – „Piramida alimentelor”
Importanța sportului în dezvoltarea normală a organismului copiilor
Practicarea unei activități fizice regulate este un act imperativ pentru sănătate, indiferent de vârstă sau sex. Dacă exercițiul fizic are repercusiuni benefice asupra sănătății fizice, el este la fel de bun și la nivelul sănătății mentale. Spiritul beneficiază de mișcările executate de corp, exercițiul fizic favorizând o mai bună concentrare și o limpezire a minții. Pentru că permite să se elibereze în mod pozitiv furia, agresivitatea și toate emoțiile negative, ajută la refacerea laturii noastre pozitive, ceea ce nu poate avea decât efecte benefice asupra sănătății. Toate acestea datorită faptului că activitatea fizică produce endorfina, hormon prin excelență al bunăstrării mentale.
Activitatea fizică sub diferite forme este strict necesară organismului în creștere al școlarilor mici, alături de activitatea intelectuală. Educația fizică îmbunătățește dezvoltarea corpului – dezvoltarea mușchilor, creșterea în înălțime, în greutate – și face să crească puterea de muncă intelectuală contribuind la obținerea unor rezultate bune la învățătură.
Activitatea fizică regulată poate să mențină sau să îmbunătoțească structura diverselor țesuturi și organe – mușchi, tendoane, inimă, vase de sânge – să le amelioreze funcțiile și să elimine unele defecte care urmează să apară datorită inactivității și înaintării în vârstă. La un efort fizic prea mare, repetat de mai multe ori sau care durează prea mult apare oboseala. Aceasta duce la tulburări ale circulației sângelui și respirației, la scăderea în greutate. Când sunt practicate corect dar fără a obosi peste măsură, cu regularitate, se obțin antrenarea și perfecționarea funcțională a organismului, inima funcționează normal și respirația de asemenea.
Participarea la orele de educație fizică din programul școlar este obligatorie pentru menținerea și îmbunătățirea sănătății.
Gimnastica în timpul liber ajută la menținerea constantă a capacității de lucru și la prevenirea oboselii și surmenajului.
Sportul, în general este un mijloc prin care se poate ajunge la perfecționarea executării unor anumite exerciții fizice dar, în primul rând, este un mijloc pentru păstrarea sănătății și dezvoltarea armonioasă a organismului.
"O activitate fizică constantă (2-3 ori pe săptămână), începută de la vârsta de 3-4 ani are un rol preventiv foarte important. Întărește imunitatea, previne îmbolnăvirile, previne obezitatea, ajută la dezvoltarea corectă a musculaturii, întărește sistemul osos, ajută la o postură corectă și, nu în ultimul rând, echilibrează sistemul endocrin al copilului. Pe lângă aceste efecte asupra organismului, are un rol la fel de important în dezvoltarea mentala și psihică sănătoasă. Sportul practicat de la vârstă mică ajută la dezvoltarea creativității, îmbunătățește coordonarea și relația copilului cu alți copii și adulți. Copiii care practică un sport constant sunt mult mai sociabili, comunicativi și disciplinați" (dr. Beata Acs, medic specialist pediatru, doctor în științe medicale).
S-a ajuns la concluzia că sportul îi ajută pe copii să aibă și rezultate mai bune la învățătură. În timpul activităților fizice, creierul se oxigenează mai bine și astfel crește capacitatea de înțelegere și memorare. Sportul accentuează arderile în organism, eliberează energie, astfel copiii vor fi mai atenți la ore și se vor putea concentra mai ușor la studiu.
Pentru copii practicarea unui sport a devenit, în ultimul timp o raritate. Odatã cu dezvoltarea tehnologiei copiii preferã jocurile pe calculator, filmele și sporturile virtuale în defavoarea celor reale. Adulții trebuie să dea dovadă de responsabilitate și să își încurajeze copiii să facă sport încă de la vârste fragede. Practicarea unui sport într-un cadru organizat va da copilului posibilitatea să își dezvolte abilitățile în deplină siguranță, unde sunt supravegheați de un adult responsabil care este special pregătit pentru a-i ajuta pe copii să evolueze cât mai bine.
De asemenea, Academia Americană de Pediatrie susține că: „spre deosebire de o joacă liberă, nesupravegheată și fără reguli, practicarea unei activitãți fizice care implică reguli le oferă copiilor șansa de a se forma într-un mod sănătos și organizat, învățând în același timp cum să respecte regulile și să fie disciplinați.”
Activitatea fizică înseamnă pentru copii un risc scăzut de a se îmbolnăvi la maturitate de boli grave de inimă sau de diabet.
Practicarea unui sport în mod organizat aduce și multe beneficii la nivel social.
Astfel, copiii vor învăța:
să lucreze în echipă;
să fie răbdători cu ceilalți și să își aștepte rândul;
să fie responsabili;
să aibă respect pentru ceilalți;
că fiecare are rolul lui într-o echipă și
că fiecare om contează;
să fie ascultători;
să îndeplinească sarcinile pe care le primesc de la un adult;
să se descurce în situații neprevăzute;
să se adapteze mai ușor;
și nu în ultimul rând, își vor face foarte mulți prieteni, de aceeași vârstă cu ei și cu pasiuni și interese asemănătoare;
Copiii care practică un sport vor avea parte și de beneficii emoționale. Ei vor găsi în sport modele pozitive de urmat și vor avea parte de experiențe care îi vor modela și îi vor ajuta și în viața lor personală.
Din sport copiii învață:
cât de importantă este perseverența și competitivitatea;
să își dorească să fie cei mai buni, vor căpăta ambiție;
să raspundă în mod pozitiv provocărilor, atât celor sportive cât și celor care nu au legătură cu sportul;
Mai mult decât atât, copiii își vor forma cu ajutorul sportului o imagine pozitivă despre propriul corp, dezvoltând o stimă de sine mai ridicată decât copiii care nu fac sport.
Academia Americană de Pediatrie, recomandă încurajarea copiilor în practicarea unei activități fizice constante, chiar dacă ei nu vor să meargă la un anumit tip de sport. Părinții ar trebui să aibă grijă ca micuții lor să se bucure de activitatea fizică pe care o practică, să o facă cu plăcere.
Așadar, copiii care fac sport sunt mai sănătoși, descurcăreți, ambițioși și fericiți.
Factori de risc pentru sănătate și efectele lor
Factorii de risc pentru sănătate pot fi: mecanici (îmbrăcăminte și încălțăminte strâmte, loviri cu corpuri contondente); fizici (căldură sau frig în exces, diferențe mari de temperatură); chimici (supraalimentația, precum și alimente foarte bogate în lipide, nicotina, alcoolul, monoxidul de carbon și medicamente în exces); biologici ( virusuri, bacterii, paraziți).
Principalii factori care cauzează boli transmisibile sunt microorganismele vii. Acestea duc o viață parazitară. Prin căile respiratorii și digestive, agenții patogeni intră în organism, unde se înmulțesc, având o perioadă de incubație, care poate dura de la câteva ore sau câteva zile, la câteva săptămâni, luni sau chiar ani, în cazul rabiei (turbarea). Perioada activă este aceea în care agenții patogeni provoacă reacția întregului organism, afectând funcțiile normale ale acestuia și se numește invazie. Acum apar primele simptome ale bolii. Cel mai des întâlnit simptom de boală este febra, când temperatura corpului crește până la 38-40 ͦ C. Starea generală rea, este și ea un semn al bolilor contagioase. Bolnavul este indispus, obosit, cu o stare de somnolență sau agitat, frecvent apărând și lipsa poftei de mâncare.
În răspândirea bolilor contagioase există trei condiții legate între ele: izvorul de infecție, calea de transmitere și organismul receptiv la boală. În funcție de rezintența organismului în fața agenților patogeni, boala îmbracă forme grave sau mai puțin grave. Această rezistență naturală a corpului împotriva îmbolnăvirilor se câștigă și se menține printr-o viață ordonată, cu un regim echilibrat de muncă și odihnă, o alimentație rațională, precum și prin călirea organismului cu apă, aer, soare, educație fizică și sport. Toate acestea măresc imunitatea naturală, adică starea de rezistență a organismului față de virusuri și bacterii. În cazul când imunitatea naturală scade, iar organismul nu mai poate lupta contra germenilor, exista posibilitatea creării unei imunități artificiale prin vaccinări. În cazul celorlalți factori, școlarii trebuie obișnuiți de mici să acorde sprijin și ajutor de urgență (primul ajutor) colegilor lor, fără a ezita, deoarece aplicarea la timp și cu multă îndemânare a primului ajutor îl poate feri pe cel în cauză de unele complicații grave sau chiar contribuie la salvarea vieții acestuia.
În general, accidentele se produc foarte rar, din întâmplare, și cel mai adesea, au cauze precise ușor de preîntâmpinat. Toate, indiferent de ce natură, sunt bazate pe grelile noastre. Ele se pot produce acasă, la școală, pe stradă, la locul de distracție. Cele mai dese accidente întâlnite la domiciliu sunt: arsurile și intoxicațiile cu gaz metan, electrocutările, otrăvirea cu diferite substanțe chimice, alunecări în urma cărora pot apărea contuzii și fracturi grave, uneori chiar pierderea vieții.
Accidentele de stradă sunt provocate de încălcarea regulilor de circulație, din neglijență sau chiar cu bună știință. Aceste accidente pot provoca: hemoragii, răni ușoare sau grave, fracturi ale diferitelor segmente ale corpului, uneori moartea. Astfel, trebuie să informăm micii școlari despre felul în care să traverseze strada, cum să circule în zonele unde nu există trotuare la marginea șoselei, precum și pericolul jocului în stradă pentru a preveni accidentele.
La școală, neatenția în mânuirea instrumentelor de scris poate duce la accidentarea colegului de bancă sau personală. De asemenea, elevii nu au voie să poarte la ei obiecte contondente (cuțite, bricege, etc.).
În caz de accidente suntem obligați să dăm primul ajutor până la sosirea echipajului medical. Pentru acordarea primului ajutor trebuie să instruim școlarii cu privire la principalele măsuri în raport cu tipul accidentului.
Prevenirea și combaterea agresivității și violenței
Manifestarea responsabilității fiecăruia este posibilă doar în relațiile cu ceilalți, prin corelarea libertății proprii cu a celorlalți. Oamenii, cunoscând normele, regulile existente în societate, își impun respectarea lor, se autoconstrâng să nu le încalce prin acțiunile lor. Oamenii nu trăiesc singuri, ci împreună cu ceilalți, într-o societate, într-un stat, fiecare depinde de celălalt, întreține relații cu el, relații uneori conflictuale.Astfel, libertatea fiecăruia, este inseparabilă de interesul general. Drepturile și obligațiile sunt indisociabile. Ele formează împreună fundamentele democrației.
Deci, este un fapt general admis, că în societate omul se conduce după anumite reguli, normle, precepte. Unele dintre acestea sunt scrise, altele sunt nescrise. Cele scrise sunt prevăzute în mod explicit în legi, în regulamente, chiar în instrucțiuni sau norme de conduită școlară. Regulile nescrise sunt, cel mai adesea, acele tipuri de norme care țin de fireasca și normala desfășurare a relațiilor dintre oameni, adică țin de ceea ce se numește „bun simț” și „moralitate elementară”. Viața socială a omului presupune normle și reguli după care se realizează conviețuirea. Regulile și legile sunt produsul necesar al nevoii de ordine și de raționalitate din viața socială. Prin urmare, oamenii trebuie să creadă în valori, precum:
valori ale cunoașterii – adevărul (opus falsului);
valori ale moralei – binele (opus răului); onestitatea (opusă necinstei); corectitudinea (opusă incorectitudinii); altruismul (opus egoismului);
valori ale justiției – dreptatea (opusă nedreptății);
valori ale politicii – democrația (opusă dictaturii);
valori ale artei – frumosul (opus urâtului);
Convenția asupra drepturilor copiilor prevede principii precum: Copilul trebuie să beneficieze de o protecție specială și să i se acorde posibilități și facilități prin efectul legii și prin alte mijloace pentru a fi în măsură să se dezvolte sănătos și normal pe plan fizix, intelectual, moral, spiritual și social, în condiții de libertate și demnitate. Copilul dezavantajat fizic, mental sau social, trebuie să primească tratamentul, educația și îngrijirile speciale pe care le necesită starea sau situația sa. Deci, copilul trebuie să fie în toate împrejurările printre primii dintre cei care primesc protecție și ajutor, trebuie să fie protejat împotriva oricărei forme de neglijență, cruzime și exploatare. El nu trebuie să fie supus constrângerii, oricare ar fi forma acesteia, pentru a nu i se pune în primejdie sănătatea sau educația sa, fapt care ar împiedica dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestuia.
De asemenea, copilul trebuie să fie protejat împotriva practicilor care pot conduce la discriminare rasială, religioasă, sau la orice alta formă de discriminare. El trebuie să fie educat într-un spirit de înțelegere, de toleranță, de prietenie între semeni, de pace, în sentimentul că de el depinde să-și consacre energia și talentele sale semenilor săi.
Agresivitatea este o formă de conduită orientată cu intenție către obiecte, persoane, sau spre sine, cu scopul de a produce prejudicii, răniri, distrugeri și daune.
Violența este o formă de manifestare a agresivității, ce presupune utilizarea forței pentru a manifesta superioritatea. Este o conduită agresivă acută, cu finalitate distructivă, punitivă sau transformativă. A ști să-ți stăpânești agresivitatea este una din cele mai dificile lecții din procesul de maturizare, pe care mulți adulți nu o învață niciodată.
Forme ale agresivității:
fizice: privire dură, fixă, amenințătoare; amenințare indirectă sau directă; lovirea; aruncarea cu obiecte; împingerea pentru dezechilibrare; ciupit, zgâriat, tras de păr; bătaia;
verbale: batjocură, jignirea, cuvinte grosolane, ironia, bârfa, intriga, calomnia, ponegrirea, întinderea de curse, maimuțăreala, refuzul contactului social, al ajutorului, al discuțiilor;
Violența se naște uneori ca efect de compensare sau mijloc de diminuare a neputinței. Bunăoară, un om slab din fire, încearcă să-și arate forța prin acte de violență. Alteori, dimpotrivă, există forță, dar nu și violență. Astfel, un om care știe că forța lui vine din faptul că este liber și că înțelege lumea în care trăiește, stăpân fiind pe sine, refuză să recurgă la violență.
Într-o acțiune umană, violența se manifestă atunci când formele și mijloacele folosite produc uneia sau mai multor persoane neajunsuri majore: în ceea ce privește integritatea fizică (prin bruscare sau maltratare corporală, rănire, schilodire, omorâre); în ceea ce privește integritatea lor psihică (prin alterarea sănătății sufletești și intelectuale); în ceea ce privește integritatea morală (prin bârfă, calomnie, defăimare, hulire, prin acuzații și condamnări nedrepte, prin orice alt fel de nedreptățire); în ceea ce privește identitatea etnică, religioasă, culturală și socială (prin împiedicarea sau chiar interzicerea utilizării limbii materne, a exprimării credinței și a practicării cultului, a promovării valorilor proprii, a formulării și susținerii opțiunilor politice, etc.).
Întrucât formele violenței există în prezent, ar trebui să ne preocupe tot mai mult și mai susținut combaterea acesteia sub orice formă s-ar afla, ca atentat la libertățile și la drepturile omului și este necesar să știm să o identificăm, chiar și în formele ei cele mai subtile sau mai neobișnuite. În cazurile particulare, găsim diferite explicații mai mult sau mai puțin adecvate referitoare la rădăcinile violenței.
Există gânditori care consideră că ființa umană este violentă prin însăși natura ei, că ea are o tendință firească, proprie, spre agresiune, conflict și distrugere. Manifestările fiind puse pe seama unor comportamente înnăscute, a unui așa zis „instinct al agresivității”, care nu se deosebește de starea animalelor.
Știm însă că omul este o ființă cu mult mai complicată, imposibil de redus la ceea ce e înnăscut sau natural în el, în viața și în activitatea sa se prevalează ceea ce este creat și dobândit de el, chiar funcțiile sau biologice elementare manifestându-se și fiind satisfăcute într-un cadru socio-cultural deosebit de complex, de variat, precum și în modalități învățate, deprinse prin educație. Acțiunile de prevenire a situațiilor conflictuale de aplanare a crizelor în relațiile sociale, de negociere prin tratative a soluțiilor reciproc avanajoase, sunt câteva dintre formele actuale de reducere și de ținere sub control a manifestării violenței umane.
În a doua parte a secolului nostru s-a pus de multe ori problema semnificației, a rolului și consecințelor diferitelor expresii ale violenței întâlnite pe micul și marele ecran: în filmele de ficțiune, dar și în reportaje informative, în transmisiuni sportive sau muzicale, etc. Privind actele de violență de pe ecran, copiii se identifică oarecum cu eroii acestora și se simt ca și când ei ar săvârși acele acte. Încăierări, devastări, schingiuiri, crime… tot ce nu îsi pot permite și nu le este îngăduit în viața lor reală, se petrece pe ecran („în contul lor” cu participarea acestora afectiva).
Spectacolul violenței la care asistă participativ, este de fapt nociv, pentru că el îi încurajează și îi învață să fie mai violenți decât sunt de fapt. Problema este deci, destul de complicată, deoarece nu se dorește nici intensificarea, nici diversificarea comportamentelor violente în urma vizionării filmelor. Potrivit unor cercetări făcute de psihologi și sociologi, din mai multe țări, soluția pentru reducerea posibilelor influențe negative ale spectacolului violenței ar fi discutarea, înainte sau după vizionare, a conținutului lor. Ei consideră că în felul acesta putem conștientiza și lua sub control efectele negative ce pot apărea, gradul de agresivitate nemaimodificându-se, violența nemaifiind încurajată. Un spectator care știe la ce se poate aștepta, care întelege despre ce este vorba, ce aspecte și ce mecanisme psihice intră în joc, este un spectator mult mai puțin vulnerabil.
Și totuși, cel mai delicat caz al violenței cotidiene, de care este necesar să devenim conștienți, este acela al violenței manifestate în școală, deoarece și mediul școlar este afectat adeseori de variate expresii ale agresivității fizice sau verbale, ale conflictualității și distructivității. Este cazul să ne gândim serios la aceste probleme ale relațiilor interumane din școală. Fiecare este în felul său un partener valabil, fiecare are dreptul la demnitate și la autonomie, fiecare are nevoie de recunoașterea și de securitatea persoanei sale. Oricât de nesigură s-ar prezenta uneori granița dintre violență și rațiune, la nivel comportamental individual, ea este clară și controlabilă. Aici, toleranța, discernâmântul, stăpânirea de sine, dialogul și buna învoială, fac să fie inutil, chiar imposibil, comportamentul de tip violent, cel puțin în marea majoritate a cazurilor. Spiritul de deschidere, de încredere reciprocă, de participare în vederea stabilirii unui acord, rezolvă optim probleme dintre cele mai delicate, soluțiile fiind admise de toți cei implicați, fără nici o constrângere.
Violența îndreptată împotriva copiilor este una dintre cele mai dureroase probleme actuale ale omenirii. Diversitatea și dramatismul formelor ei sunt greu de imaginat. Dintre cele mai grave: maltratarea sistematică, mutilarea deliberată sau involuntară, abuzul sexual, munca în condiții de semisclavie, atragerea și folosirea lor în lumea delicvenței, a drogurilor și a prostituției, abandonul, vânzarea, ș. a. Deseori, acestea se adaugă foametei, subnutriției, bolilor și multor forme de defavorizare socială. Sunt experiențe extrem de dure, traumatizante și de multe ori fatale.
Dacă ne preocupă, dacă vom învăța cum trebuie să ne gândim la ele, vom vedea că problemele sunt numeroase și dificile, uneori mai greu se rezolvat decât de îndurat. Formularea a ceea ce resimțim ca problemă și asumarea (recunoașterea și luarea pe cont propriu) dificultăților respective, reprezintă însă condiții necesare pentru a putea nutri cu adevărat speranța, că într-o zi ele vor fi rezolvate.
Oamenii sunt foarte diferiți între ei, de fapt nici un om nu este identic cu alt om. El poate să fie cel mult foarte asemănător. Uneori suntem tentați să credem că aceste diferențe sunt deficiențe. Astfel apar prejudecățile, discriminarea, care îmbracă cel mai des forme negative. Noi nu ne naștem cu prejudecăți, ci ni le formăm pe parcursul vieții sub influența mediului și a experienței personale. Dar, potrivit unei vorbe populare, orice învăț poate să aibă și dezvățul lui. De deprinderile rele ne putem feri sau, cu un efort, le putem schimba.
Pentru a putea preveni și combate agresivitatea este necesară:
păstrarea calmului și a autocontrolului;
gândirea pozitivă;
menținerea deschisă a căilor de comunicare;
foarte multă flexibilitate și perseverență;
evitarea jignirilor, umilirilor, durității excesive și nemotivate;
oferirea dragostei necondiționate;
împlinirea nevoilor afective ale copiilor;
acordarea atenției depline pentru ca fiecare copil să se simtă iubit, respectat, valoros;
canalizarea resurselor copilului spre activități sportive, de relaxare, activități plăcute, discuții cu o persoană mai matură;
învățarea unor tehnici de respirație, de calmare și control;
rezolvarea problemelor familiale;
controlul mai strict al lecturilor, programelor TV urmărite, etc.
Dacă în relațiile noastre cu oamenii ne putem înțelege, putem face reguli după care să putem trăi pe baza unei trăsături comune, și anume, rațiunea, în relațiile noastre cu făpturile non-umane putem comunica prin empatie: înțelegem că și ele, ca și noi. Au anumite nevoi: de hrană, apă, umbră, soare, spațiu, siguranță, și de ce nu de afecțiune, inclusiv de afecțiunea noastră, a ființelor raționale. Astfel, ne-am putea utiliza rațiunea în sensul înțelepciunii, al științei de a trăi în armonie, atât ca membri ai comunității umane, cât și ca membri ai comunității naturale.
CAPITOLUL 3
CERCETARE EXPERIMENTALĂ PRIVIND EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE
3.1. Ogranizarea cercetării
În scopul elaborării prezentei lucrări, am consultat un număr mare de publicații și articole de specialitate, pentru a cunoaște stadiul unor cercetări actuale care abordează această tema. De asemenea, am studiat bibliografia de specialitate, precum și alte publicații legate de practica formării priceperilor și deprinderilor de igienă și cultivarea atitudinii pozitive față de educația pentru sănătate.
Prin această cercetare, propun să demonstrez dubla funcție: de izvor al cunoașterii și de aprofundare și aplicare a cunoștințelor, asigurând în ultimă instanță însușirea eficientă a unor cunoștințe, priceperi și deprinderi de comportare moral cetățenească, pe baza însușirii unui sistem de valori ale igienei, care constituie o premisă importantă a integrării elevilor în viața socială.
Valorificarea deplină a metodelor aplicate se concentrează în direcția activizării elevilor, a participării lor efective, la dobândirea cunoștințelor și deprinderilor, procedeele folosite antrenând procesele intelectuale ale elevilor, amplificând interesul și curiozitatea acestora față de obiectul studiat. Am încercat să imprim întregii acțiuni de învățare, un pronunțat caracter activ și formativ.
3.2. Obiectivele cercetării
Înzestrarea elevului cu capacitatea de a înțelege și a utiliza cunoștințele despre igienă în viața cotidiană;
Formarea priceperilor și deprinderilor și cultivarea atitudinii pozitive față de educația pentru sănătate;
Antrenarea copiilor în activități privind asanarea mediului fizic, extern, prin combatera poluării;
3.3. Ipoteza și variabilele cercetării
Ipoteza:
Implicarea școlarilor mici în activități bazate pe valorificarea cunoștințelor de educație pentru sănătate, contribuie la dezvoltarea unor comportamente de protejare a sănătății personale și a mediului, de aplicare corectă a normelor igienico-sanitare și de formarea unor reprezentări corecte asupra sinelui și celorlalți.
Variabila independentă:
Setul de activități bazate pe noțiuni de educație pentru sănătate.
Variabila dependentă:
Nivelul de cunoștințe și deprinderi referitoare la educația pentru sănătate, atins în urma aplicării programului de intervenție;
3.4. Eșantion unic
Eșantionul de subiecți: 23 elevi și părinții acestora;
Eșantionul de conținut:
Conținuturile programului de intervenție (opționalul realizat la nivelul clasei în anul școlar 2015-2016):
Noțiuni elementare de anatomie și fiziologie;
Igiena persoanlă;
Activitatea și odihna;
Sănătatea mediului;
Sănătatea mintală;
Sănătatea alimentației;
Sănătatea reproducerii și a familiei;
Consumul și abuzul de substanțe toxice;
Accidente, violență, abuz fizic;
Activități: Exerciții-joc, lectură, concursuri, activități ecologice, expoziții, excursii, drumeții, discuții de grup, miniproiecte, activități practice.
3.5. Etapele cercetării:
Etapa preexperimentală;
Etapa experimentală;
Etapa postexperimentală;
3.6. Etapa preexperimentală
Prezentarea eșantionului de subiecți:
Experimentul prezentat în paginile următoare, este aplicat la Școala Gimnazială Frata, clasa a IV-a, la un colectiv de 23 de elevi, implicați fiind și părinții acestora. Realizarea învățământului formativ nu poate fi conceput fără cunoașterea individualătăților existente în orice colectiv din punct de vedere temperamental, cu atenție asupra dezvoltării deprinderilor igienico-sanitare încă de la vârstele mici. Aceasta am constatat-o în urma unui studiu efectuat la clasa propusă pentru experiment, rezultatele reieșind din tabelul ce urmează:
Cap. 3. Tabelul 1
În urma observării manifestărilor copiilor din colectivul clasei, am dedus că, în general, din totalul de 23 de subiecți, cu temperament coleric, sunt 5 subiecți, cu temperament sangvinic sunt 12 subiecți, flegmatic 4, iar melancolic 2. Cei cu temeprament coleric, sangvinic sau flegmatic, chiar dacă prezintă temperament diferit, și nu prezintă trăsături comune privind agitația verbală, repezeală în vorbire, sau manifestarea acțiunilor, am constatat că pot participa la activitățile propuse, fără a întâmpia mari dificultăți. Iar, despre cei doi subiecți aparținând temperamentului melancolic, am considerat că, doarece prezintă și probleme medicale pe bază nervoasă, trebuie să evit în a-i pune în situații noi, inedite, la care să nu facă față și să-i inhibe. I-am încurajat și solicitat mai mult în acțiuni ușoare, spre a-și câștiga încrederea în sine și a-și învinge timiditatea.
Având în vedere că mediul familial exercită în general o influență benefică asupra dezvoltării fizice și psihice a copilului, și în mod deosebit asupra sănătății și dezvoltării acestuia, am efectuat un studiu socio-cultural departajând colectivul clasei în trei categorii: copii proveniți din rândul familiilor fără studii superioare, al intelectualilor (cu studii superioare), și din familii dezorganizate, categorii care mi s-au părut reprezentative pentru formarea deprinderilor de viață sănătoasă. Am studiat fiecare elev în parte și mediul din care provine, reprezentând aceasta în următorul tabel, pentru a ne da seama de influența mediului familial asupra formării și dezvoltării elevilor.
Cap. 3. Tabelul 2
În general, am observat o diferență între familiile fără studii superioare și legătura dintre statutul profesional și nivelul de igienă.
Din totalul de 23 de subiecți care provin din mediul rural, 15 provin din familii cu părinții fără studii, care au posibilități de a asigura copiilor o dezvoltare corespunzătoare vârstei, dar lipsește îndrumarea acestora în ceea ce privește dezvoltarea socio-culturală. Acestor copii, deși aveau o sferă largă de cunoștințe, le lipsea exactitatea, dețineau cunoștințe eronate, utilizau un vocabular și un comportament neadecvat vârstei sau situațiilor create, prezentau randament intelectual oscilatoriu, manifestau preferință spre un anumit aspect al cunoașterii și pasivitatea spre alte aspecte.
Părinții celor 4 copii proveniți din rândul copiilor cu nivel socio – cultural ridicat aveau o influență pozitivă aspupra dezvoltării copiilor, manifestau preocupare pentru întărirea comportamentelor corect, pozitive, în ceea ce priveste sănătatea lor, a celor din jur și a mediului. Acești copii aveau cunoștințe bogate și exacte raportate la particularitățile lor de vârstă, vocabular activ, bogat, o dezvoltare psihică bună, comportamente pozitive, capacitatea de a relaționa corect cu cei din jur și un spirit de observație dezvoltat.
Copiii care proveneau din rândul familiilor dezorganizate, cu părinți al căror comportament este vicios, cu lipsă totală de preocupare pentru dezvoltarea psihică sau fizică armonioasă, se situau mult sub nivelul celorlalți. Acești copii dețin un vocabular extrem de sărac, întârzieri în dezvoltarea psihică, lacune mari în privința regulilor de igienă și comportament.
Constatările de mai sus pot fi reprezentate grafic pentru a evidenția și mai bine situația reală a grupei de lucru:
Cap. 3, fig. 1
Culoarea mov deschis reprezintă numărul copiilor proveniți din rândul familiilor fără studii superioare, care sunt 66%, culoarea mov închis reprezintă numărul copiilor proveniți din familiile intelectuale, în procent de 17 %. Iar, tot 17 % reprezintă și copiii proveniți din rândul familiilor dezorganizate.
Studiind cu atenție această situație, mi-am dat seama de necesitatea unei munci intense cu copiii, cu scopul de a suplini lipsurile în educarea comportamentelor, în primul rând în dezvoltarea depriderilor de igienă, necesare sănătății personale și colective.
La promovarea sănătății, și prevenirea problemelor de sănătate a copiilor, trebuie să participe activ tinerii însăși, dar și părinții acestora, aceștia din urmă deținând cele mai multe informații referitoare la particularitățile celor mici. Având în vedere faptul că mediul familial exercită în general o influență cultural – educativă binefăcătoare asupra dezvoltării deprinderilor copiilor, am acordat părinților un chestionar care a cuprins următoarele întrebări:
Cap. 3 Tabelul 3
În urma acestui chestionar am analizat rezultatele și am constatat că mulți părinți nu înțeleg că un anumit regim igienico-sanitar al dezvoltării fizice sănătoase și armonioase, înseamnă asigurarea unui program al zilei care să respecte ore de odihnă, alimentare sănătoasă, activități educative și recreative, printre care jocul, plimbările, etc. Familia este grupul cel mai important, dintre toate grupurile sociale, deoarece ea influențează și modelează persoana umană în formare, respectiv elevul.
Mediul familial este primul mediu educativ iar concluziile extrase în urma aplicării chestionarului, scot în evidență exemplele negative pe care părinții le oferă copiilor, inconștient, deoarece ei nu cunosc într-o mare parte regulile de conviețuire socială, și au o influență nefastă aspupra propriului copil, pentru că nu știu cum să-și hrănească, îngrijească copilul, cum să-l învețe să se protejeze pe el și mediul în care trăiește.
Unii părinți conștientizeată valoarea educației și recunosc că nu au timpul, nici răbdarea și pregătirea necesară să ofere copiilor cunoștințe temeinice cu privire la promovarea sănătății. Având în vedere acest aspect, am considerat că este absolut necesar să stabilesc ca prioritate măsura unei schimbări prin implicarea activă a participanților la activități în cadrul opționalului Educație pentru Sănătate, activități care cuprind teorii și metode de învățare având ca scop schimbare comportamentală prin însușirea unor deprinderi igienico-sanitare absolut necesare în formarea unui stil de viață sănătos.
Totodată, înainte de aplicarea experimentului, am analizat nivelul inițial al copiilor pentru strângerea unui set de informații privind analiza situației, determinarea nevoielor, a factorilor care influențează starea de sănătate și a oportunităților de intervenție, ca apoi să pot stabili prioritățile ce trebuie urmate în vederea realizării obiectivelor. Acest fapt a constat într-un chestionar aplicat la clasa de elevi, cuprinzând itemi cu variante de răspuns, referitori la cunoștințele acestora despre igienă, în general. Acest chestionar cuprinde o succesiune de întrebări (referitoare la cunoștințe), având ca finalitate obținerea de răspunsuri ajutătoare în abordarea cercetării constative.
În continuare prezint centralizarea răspunsurilor la chestionarul aplicat:
Cap. 3 Tabelul 4
În ceea ce privește micul dejun servit în fiecare dimineață, 22 % dintre copii prezintă un comportament îndeplinit întotdeauna, 35% doar uneori, iar 43% nu servesc micul dejun
niciodată.
La a doua întrebare din chestionarul aplicat elevilor, 44% îndeplinesc întotdeauna acest comportament, 43% doar uneori, iar 13% niciodată.
Din acest grafic reiese că: 17% dintre elevi se spală pe dinți după fiecare masă. 39% dintre aceștia, doar uneori, iar 44% nu se spală pe dinți după mese, niciodată.
Din acest grafic reiese că 43% dintre elevi îndeplinesc întotdeauna acest comportament, 35% doar uneori, iar 22% nu folosesc niciodată șamponul la spălarea părului.
La întrebarea 5, elevii au răspuns astfel: 26% spală fructele înainte de a le consuma, 52% spală fructele doar uneori, iar 22% nu spală fructele niciodată, atunci când le consumă.
Această întrebare se referă la folosirea pijamalei în timpul somnului. Iar interpretarea răspunsurilor este următoarea: 39% dintre elevi folosesc pijamaua întotdeauna, în timpul aomnului. 13% o folosesc doar uneori, iar 48% nu folosesc o pijama niciodată.
17% dintre elevi își spală mâinile întotdeauna după joaca cu animalele. 30% dintre aceștia, îndeplinesc acest comportament doar uneori. Iar 53% dintre elevi nu își spală mâinile niciodată după joaca cu animalele.
Din acest grafic reiese că majoritate elevilor, 70%, consumă multe dulciuri și sucuri. Iar 30% dintre ei consumă doar uneori.
Din acest grafic reiese că 22% îndeplinesc uneori acest comportament, iar 78% nu îl îndeplinesc niciodată.
22% dintre elevi dorm 8-9 ore în fiecare noapte, 30% îndeplinesc doar uneori acest comportament, iar 48% nu îndeplinesc niciodată acest comportament.
La un procent de 52% dintre elevi le face plăcere să se joace în aer liber, iar 48% se joacă doar uneori în aer liber.
Din acest grafic reiese că 30% dintre elevi mențin întotdeauna curățenia în camera lor, 26%, doar uneori, iar 44% nu participă niciodată la această activitate.
Referitor la deșeuri, 48% aruncă deșeurile la întamplare, 26% îndeplinesc doar uneori acest comportament, iar 26% nu aruncă niciodată deșeurile la întâmplare.
61% dintre elevii clasei îndeplinesc întotdeauna acest comportament, 22% doar uneori, iar 17% nu îl îndeplinesc niciodată.
48% dintre elevi trag cu praștia în păsări, 9% doar uneori, iar 43% nu practică niciodată acest comportament.
Din acest grafic reiese că 39% dintre elevi folosesc agresivitatea întotdeauna, pentru a-și rezolva problemele, 13% dintre aceștia o folosesc doar câteodată, iar 48% dintre ei nu folosesc agresivitatea niciodată.
Din graficul alăturat reiese că 17% dintre elevii clasei a IV-a cunosc drepturile copilului, iar 83% nu cunosc deloc drepturile copilului.
Analizând graficele de mai sus, observăm că multe comportamente, ale elevilor la care se va aplica opționalul, comportamente referitoare la modul de alimentație, igienă corporală și a mediului, agresivitate și violență, pe care elevii le au în prezent, atrag după sine o serie de semnale de alarmă care nu trebuiesc ignorate, ci, este nevoie ca aceste comportamente să fie corectate, îmbunătățite. Pentru ca aceste deprinderi de igienă să se dezvolte într-un mod cât mai atractiv pentru elevi, aceștia trebuie ajutați și îndrumați în relaizarea unor sarcini, activități, stabilite pentru tot parcursul anului școalar. Aceste activități de învățare se vor realiza pe baza opționalului pe care îl voi aplica la calasa de elevi.
Școala este unul dintre cei mai importanți factori în încurajarea unor atitudini sănătoase și obiceiuri la copii și tineri. Școlile joacă un rol vital în promovarea în rândul elevilor a unui stil de viață sănătos și activ. În paginile următoare voi prezenta atât opționalul de Educație pentru Sănătate, cât și activitățile de învățare propuse pentru anul școlar 2015-2016.
3.7. Etapa experimentală
3.7.1. Activitate opțională – Educație pentru Sănătate
Aria curriculară: Consiliere și orientare;
Clasa: a IV-a
Durata: An școlar 2015-2016
Învățătoare: Maxin Emilia
Argument:
Printre cele mai vechi preocupări ale omului se numără și păstrarea sănătății și lupta contra bolilor. Cuvântul „sănătate”, care evocă o stare atât de prețioasă fiecăruia, apare frecvent în vorbirea curentă, nelipsind aproape niciodată cu ocazia urărilor de bine. În țara noastră, ocrotirea sănătății pune accentul pe măsurile cu caracter preventiv. În acest cadru, un loc important revine și educației pentru sănătate a tuturor cetățenilor, adică a dobândirii de cunoștințe solide în acest domeniu precum și a formării unor deprinderi igienice corecte.
Copiii reprezintă continuitatea unei culturi, a unui sistem de valori morale. Formarea deprinderilor igienice începe în familie și este completată în grădiniță, apoi în mediul școlar. Lipsa acestor deprinderi igienice, creează dificultăți în respectarea regimului din școală și diminuează calitatea procesului de învățământ.
Prin acest opțional, doresc ca elevii să fie informați și să conștientizeze de la o vârstă fragedă, importanța îngrijirii personale, să se obișnuiască cu un regim rațional de alimentație, să respecte regulile de igienă personală, să-și respecte semenii, reguli foarte folositoare pentru a avea și a-și menține un corp sănătos și curat într-un mediu adecvat.
Prin urmare, am inclus în acest opțional, activități de învățare atractive, accesibile școlarilor, chiar relaxante: jocuri de rol, exerciții, rebusuri, discuții de grup, experimente, activități practice în aer liber, miniproiecte, activități ecologice în comunitate, etc. Prin aceste activități, se urmărește formarea și consilidarea unor deprinderi și obisnuințe, precum și determinarea acestor elevi să iubeasca și să respecte sănătatea!
OBIECTIVE CADRU:
Utilizarea limbajului specific educației pentru sănătate;
Dezvoltarea unor comportamente de protejare și menținere a sănătății propriului organism, cât și a celor din jur și a mediului corespunzător vârstei;
CONȚINUTURILE OPȚIONALULUI:
NOȚIUNI ELEMENTARE DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
Corpul omenesc
Rolul organelor în corp
Rolul organelor de simț
Sănătatea și etapele vieții
Sănătatea și boala
IGIENA PERSONALĂ
Despre igiena personală
Cum ne apărăm sănătatea
Igiena dinților
Igiena nasului
Igiena urechii
Igiena analizatorului vizual
Igiena picioarelor
Igiena părului
Igiena mâinilor și a unghiilor
Reguli de igienă intimă
Igiena îmbrăcămintei
Igiena încălțămintei
Tuberculoza (TBC)
ACTIVITATEA ȘI ODIHNĂ
Regimul de activitate și odihnă al elevului
Educația fizică, sportul și turismul
SĂNĂTATEA MEDIULUI
Mediul înconjurător, mediu sănătos
Curățenia în clasa și școala mea
Poluarea aerului
Deșeurile
SĂNĂTATEA MINTALĂ
Autocunoaștere
Eu și ceilalți, locul meu în colectiv
Diferiți și totuși la fel
Solidaritatea cu persoanele cu nevoi speciale
Identificarea și controlul emoțiilor
Recompense și satisfacții
Porecle și etichetări
Reacții de teamă: față de învățător, păriniți, note
SĂNĂTATEA ALIMENTAȚIEI
Alimentația sănătoasă
Iodul în alimenație
Termenul de valabilitate al alimentelor
Dulciurile
SĂNĂTATEA REPRODUCERII ȘI A FAMILIEI
Eu și familia mea. Roluri în familie
Diferențele între băiat și fată
CONSUMUL ȘI ABUZUL DE SUBSTANȚE TOXICE
Substanțe dăunătoare sănătății
Cum să spui NU! Îndemnului de a consuma substanțe toxice
ACCIDENTE, VIOLENȚĂ, ABUZ FIZIC
Agresivitatea în mediul școlar
Drepturile mele/drepturile copilului
Jocul – între dinamism și agresivitate
Modalități de prevenire a accidentelor
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE DIN CADRUL OPȚIONALULUI EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE
1. Utilizarea limbajului specific educației pentru sănătate;
2.Dezvoltarea unor comportamente de protejare și menținere a sănătății propriului organism, cât și a celor din jur și a mediului corespunzător vârstei.
MODALITĂȚI DE EVALUARE:
Probe scrise;
Probe orale;
Probe practice;
Autoevaluare;
Miniproiecte;
Portofolii;
Concursuri;
Expunerea lucrărilor;
BIBLIOGRAFIE:
Balentz, E., „Mamă, învață să mă îngrijești”, Editura Medicală, București, 1965;
Cuchinici, C., „Cum să fii sănătos?”, Editura Aramis, București;
Dorobanțu, I., ,,Secretul lui Mihăiță”, Editura Medicală, București, 1984;
Gheorghe, M., G., „Caleidoscopul sănătății”, Editura Ceres, București, 1983;
Ignătescu, N., „Cunoștințe igienico-sanitare”, Editura pentru turism, București, 1974;
Lapadat – Marcu, M., „Biologie”, Manual pentru clasa a VIII-a, Editura Teora, București, 1977.
3.7.2. Exemple de activități incluse în opțional
Înainte de începerea anului școlar, am studiat cu deosebită atenție conținuturile opționalului Educație pentru Sănătate, și am întocmit planificarea anuală a acestuia, urmând ca în proiectarea unităților de învățare să țin cont de desfășurarea activităților pe cele două semestre, având alocată o oră pe săptămână pentru opțional.
PROIECTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE
SEMESTRUL I
UNITATEA: NOȚIUNI ELEMENTARE DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
2. UNITATEA: IGIENA PERSONALĂ
3. UNITATEA: ACTIVITATE ȘI ODIHNĂ
SEMESTRU 2
4. UNITATEA: SĂNĂTATEA MEDIULUI
5. UNITATEA: SĂNĂTATE MINTALĂ
6. UNITATE: SĂNĂTATEA ALIMENTAȚIEI
7. UNITATEA: SĂNĂTATEA REPRODUCERII ȘI A FAMILIEI
8. UNITATEA: CONSUMUL ȘI ABUZUL DE SUBSTANȚE TOXICE
9. UNITATEA: ACCIDENTE, VIOLEȚĂ, ABUZ FIZIC
3.7.2. Exemple de activități incluse în opțional
Dintre activitățile desfășurate pe parcursul efectuării cercetării la clasa de elevi, în anul școlar 2015-2016, amintesc următoarele activități realizate cu aceștia, pe care le voi prezenta în continuarea lucrării: Invitație la ceai, Azi gătim sănătos, Ronduri de flori, Dinți pentru un zâmbet frumos, Să adunăm deșeurile din spațiul comunitar, Puterea pumnului sau puterea minți, Stil de viață sănătos.
Activitatea denumită Invitație la ceai, reprezintă o activitate practic-gospodărească, având ca mijloc de realizare prepararea ceaiului. Dintre obiectivele operaționale ale acestei activități, eu amintesc: să utilizeze corect aparatele de uz casnic, să-și formeze deprinderea de a aranja și strânge masa; să respecte normele igienico-sanitare impuse în situațiile de acest gen; să participe alături de adulții implicați la prepararea ceaiului. Mijloacele de învățământ folosite au fost: aragaz, ceșcuțe de ceai, șervețele, biscuiți, ceainic, borcan cu miere, lingurițe, plante naturale uscate. Activitatea s-a desfășurat astfel: am amenajat sala și am creat o atmosferă optimă desfășurării activității. Am realizat captarea atenției printr-o scurtă povestire, despre Moș Crăciun, care vine înghețat de departe și pe care îl primim cu un ceai pe care trebuie să învățăm să-l preparăm. Incluzându-l pe Moș Crăciun în activitate, copiii au fost foarte motivați și au participat cu încântare. După prepararea ceaiului, așteptându-l pe Moș Crăciun, toată lumea a servit biscuiți cu ceai.
La activitatea denumită Azi gătim sănătos, au participat atât elevii, cât și unii părinți ai acestora. Activitatea a avut ca scop exersarea abilităților practice de gătit. Materialele folosite au fost: prezentări power-point, fructe, veselă, șervețele. La activitate, s-au prezentat elevilor în proiecte power-point și filmulețe câteva noțiuni elementare de igienă a alimentației, piramida alimentelor sănătoase, ghicitori și poezioare despre alimente. Li s-a demonstrat apoi elevilor cum trebuie să fie aranjată o masă precum și regulile de igienă ce trebuie respectate în această activitate. În continuare, elevii au fost conduși în sala de clasă unde, împreună cu părinții, participanții la activitate au gătit salata de fructe. Materialele prezentate au avut un caracter intercativ, elevii participând cu mult interes la activitate. La sfârșitul activității, elevii au înțeles că numai schimbându-și modul de selectare a alimentelor consumate , pot să evite anumite boli care le pot pune în pericol viața.
Activitatea Ronduri de flori, activitate ecologică practică de plantare a florilor, a avut scopul de a îmbunătăți capacitățile copiilor de protejare și conservare a mediului înconjurător. Printre obiective am urmărit stimularea curiozității copiilor prin investigarea realității și formarea unei atitudini ecologice responsabile, prin exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului, aplicând cunoștințele însușite, de asemenea, să capete abilitatea de a intra în relație cu cei din jur, respectând norme de comportament corect și util celorlalți. Resursele materiale folosite au fost: unelte pentru grădinărit, răsaduri de flori și echipamente necesare. În pregăptirea activității, a fost prezentat un material power-point cu tema „Flori ornamentale”, si cu scoaterea în evidență a scopului activității. Programul activității practice a constat în deplasarea organizată în grădina școlii, având pregătite cele necesare, explicarea și exemplificarea modului de lucru, apoi activitatea propriu-zisă de plantare, împreună cu elevii împărțiți pe grupe, a florilor în ronduri.
În anul școlar 2015-2016, am hotărât împreună cu părinții copiilor, să încheiem un parteneriat cu medicul stomatolog, pentru a-i învăța pe copii să respecte igiena buco-dentară, pentru a avea dinți sănătoși și un zâmbet frumos. Activitatea Dinți pentru un zâmbet frumos s-a desfășurat în parteneriat cu mediul dentist din localitate și a avut ca scop recunoașterea comportamentelor sănătoase și de risc în ceea ce privește igiena orală și a aplicării corecte a normelor igienico-sanitare precum și de recunoaștere a diferitelor tipuri de dinți care compun dentiția. La activitate medicul dentist din localitate le-a prezentat elevilor clasei a IV-a noțiuni despre igiena buco-dentară, părțile compennente ale unui dinte, tipurile de dinți, alimentele sănătoase și daunătoare dinților, cariile, precum și diferite imagini și mulaje care au ajutat la fixarea cunoștințelor acestora. De asemenea, acesta le-a demonstrat elevilor și modalitatea corectă de spălare a dinților. În încheierea activității, toți elevii au participat încântați la concursul numit: „ Răspunsul dacă-l știi, dinți sănătoși vei avea!”.
Activitatea Să adunăm deșeurile din spațiul comunitar s-a desfășurat în localitatea Frata. Prin această activitate, ne-am propus să realizăm o legătură cât mai strânsă cu mediul în care trăim, prin desfățurarea diverselor activități de protecție. Am informat elevii despre efectele acestor deșeuri provenite din activitățile umane asupra mediului înconjurător. După prezentarea informațiilor, și programului activității, împreună cu clasa de elevi ne-am deplasat în spațiul comunitar, folosind saci de gunoi, pentru a aduna selectiv deșeurile. Elevii au participat cu interes la activitatea, manifestând dragoste față de mediu.
Puterea pumnului sau puterea minții a reprezentat o activitate de dezbatere cu scopul de a combate agresivitatea și violența din rândul tinerilor. La finalul activității elevii au fost capabili să explice noțiunile de agresivitate și violență, să identifice forme ale agresivității și violenței și să descopere și să analizeze cauze ale agesivității și violenței. Strategiile didactice folosite au fost explicația, dezbaterea și exemplificarea. Activitatea s-a desfășurat astfel: s-au anunțat elevii în ce constă acititatea propuspă, care este scopul acesteia, care sunt obiectivele și care este forma de desfășurare. După acest pas, a urmat prezentarea unor situații conflictuale din viața școalră și au avut loc discuții despre metodele de rezolvare ale acestor situații conflictuale. S-a discutat cu elevii aspectele și s-au identificat, prin dezbatere, modalități de combatere și prevenire a comportamentelor agresive și violente. La finalul activității, s-au tras concluzii cu privire la necesitatea abordării diferențiate a situațiilor conflictuale pentru a preveni și combate violența și agresivitatea. Elevii au reținut și au înțeles că pentru a putea preveni și combate agresivitatea este necesară: păstrarea calmului și autocontrolului; gândirea pozitivă; menținerea deschisă a căilor de comunicare; foarte multă flexibilitate și perseverență; evitarea jignirilor, umilirilor, durității excesive și nemotivate; oferirea dragostei necondiționate; împlinirea nevoilor afective ale adolescenților; acordarea atenției depline pentru ca adolescentul să se simtă iubit, respectat, valoros; învățatarea unor tehnici de respirație, de calmare și control, precum și rezolvarea problemelor familiale și controlul mai strict al lecturilor, programelor TV urmărite, etc.
Printre activități am abordat și tema integratoare Stil de viață sănătos, prezentată în continuare:
A. Introducere
Stilul de viață include câteva componente prin care oamenii își desfașoară aspectele majore ale vieții lor, componente cum ar fi: munca, recreerea, hrănirea, soluționarea problemelor și altele. Oamenii încearcă diferite acțiuni și, de obicei adoptă ca obiceiuri acele comportamente care conferă cea mai mare reușită și satisfacție. Aceste comportamente pot fi grupate într-un număr de structuri întrepătrunse, ceea ce crează componentele stilului de viață. Fiecare componentă poate declanșa un anume efect asupra câtorva dimensiuni ale sănătății persoanei.
Stilul de lucru. Modalitățile prin care individul produce, crează și studiază, se constituie în stilul de lucru. Unii indivizi sunt perfecționiști, ei luptându-se pentru ca fiecare aspect al muncii sale să fie perfect. Alții sunt mult mai preocupați de volumul muncii produse decât de calitate. Se consideră că munca fizică tradițională stă la baza longetivității și sănătății. Astfel, cea mai mare parte a longevivilor sănătoși din România trăiesc la țară. Alte tipuri de efort stimulează mintea și ajută la menținerea sănătății intelectuale.
Stilul de alimentație. Atitudinea unei persoane către și față de abordarea alimentelor și hrănirii, constituie stilul nutrițional al unei persoane. Pentru unele persoane, hrana reprezintă o sursă majoră de satisfacție, de plăcere; pentru alții este doar substanța necesară organismului. Sănătatea fizică a unei persoane depinde în mare măsură de ceea ce mănâncă acea persoană. De asemenea, alimentele au impact asupra sănătății intelectuale iar felul în care se mănâncă, maniera relaxată sau tensionată, în singurătate sau alături de alte persoane, poate afecta buna dispoziție.
Prezenta tema integratoare s-a aplicat la clasa a IV-a, cu un efectiv de 23 elevi, cu un nivel mediu, în cadrul opționalului Educație pentru Sănătate, lecția: „Resurse naturale de hrană”. In cadrul acestei activități s-a pus accentul pe importanța modului de alimentație în viața oamenilor.
B. Conținutul educațional
Sănătatea noastră depinde foarte mult de o alimentație corectă. De aceea, hrana consumată trebuie să fie variată (fructe, legume, produse cerealiere, produse lactate, carne, dulciuri etc.).
Apele și pădurile sunt medii care oferă multe resurse de hrană.
Dintre resursele de hrană oferite de mediul acvatic amintim: specii de pești, mamifere (balena, foca, morsa), moluștele (stridiile, calmarii), crustaceele (crevetele, crabul) și algele marine folosite în obținerea medicamentelor sau ca îngrășăminte pentru agricultura și furaj pentru animale.
Pădurile oferă alte resurse de hrană: vânat (păsări și mamifere) și fructele unor arbuști (zmeurul, coacăzul, afinul,murul etc.).
Pentru a trăi, omul are nevoie de energie. Una din modalitățile de a o dobândi este alimentația. Influența alimentației asupra sănătății noastre e foarte mare.
D. Lista activităților elevilor
Identificare unor activități desfășurate pentru procurarea hranei;
Exerciții de lectură;
Observare a unor viețuitoare;
Exerciții de numire a unor foloase de la anumite viețuitoare;
Exemplificare a unor produse obținute din pește, vânat și fructe de pădure;
Cooperare în grup pentru rezolvarea sarcinilor de pe fișele de lucru;
Compararea unor mâncăruri și selectarea a celor sănătoase, precum si intelegerea unor concepte.
E. Direcții de acțiune privind predarea temei integratoare (abordări)
Prezenta temă integratoare se încorporează perfect curriculumului opționalului Educație pentru Sănătate. Printre conținuturile învățării în Programa și manualul de Științe ale naturii pentru clasa a IV-a, un rol important îl are și unitatea de învățare Resurse naturale și în special lecția “Resurse naturale de hrană”, deoarece alimentația influențează foarte mult sănătatea noastră.
Stilul de viață în ceea ce privește alimentația are un rol extraordinar de important, pentru că alimentele pe care le consumăm zinic conțin diverse substanțe nutritive, fiecare îndeplinind o anumită funcție în organism. Dacă un aliment este consumat în exces, iar altul nu e consumat îndeajuns, unele funcții ale corpului vor fi afectate, reflectându-se în starea generală a sănătății.
F. Activitățile elevilor
În cadrul momentului de verificare a cunoștințelor anterioare, elevii numesc câteva resurse naturale, locul unde se află și importanța lor pentru om. Explică de asemenea de ce mâncarea nu trebuie păstrată în vase de aluminiu și de aramă.
Atenția elevilor este captată printr-o serie de imagini prezentate la video-proiector și câteva fragmente scrise de Mihail Sadoveanu în “Tovarăși de pescuit” și “Poveștile de vânătoare sunt de la Dumnezeu”.
Elevii numesc și descriu activitățile prezentate în cele două fragmente, pe urmă numesc viețuitoare pentru vanat care sunt folosite în hrana omului.
După ce este anunțat titlul: “Resurse naturale de hrană”, elevii recepționează mesajul despre importanța alimentației în sănătatea noastră, a oamenilor. Hrana consumată trebuie să fie cât mai variată (fructe, legume, zarzavaturi, produse cerealiere, lapte, carne, dulciuri etc.) și bogată în vitamine, pentru că acestea ne asigură energia sau forța vitală de care avem nevoie.
Apele și pădurile sunt medii care oferă multe resurse de hrană.
La solicitarea învățătorului, elevii selectează dintr-o listă dată denumirile alimentelor preparate din resurse naturale de hrană.
Cubul- se formează 6 grupe de elevi
Un elev din fiecare grupă aruncă cubul și alege fișa care are numărul indicat pe fața cubului aruncat
Se citesc sarcinile de pe fișele de lucru și se explică cum trebuie rezovate
Se completează fișa de lucru
Un elev din fiecare grupă prezintă clasei ce a lucrat grupa lui
Se afișează pe tablă forma finală
Sarcini de pe fișele de lucru:
Descrie
Descrie pe scurt în ce constă un mod de viață sănătos.
Compară
Compară și alege sfaturile corecte:
a¹ Nu lua o cină prea bogată pentru că îngreunează digestia.
a² Servește o cină cât mai bogată ca să poți dormi bine.
b¹ Consumă multe dulciuri!
b² Nu consuma ciocolată în exces!
c¹ Spală-te pe dinți după fiecare masă!
c² Spală-te pe dinți când îți amintești!
d¹ Nu consuma fructe și legume.
d² Consumă cât mai multe legume și fructe.
Asociază
Realizează prin săgeți corespondența între activitățile de procurare a hranei și resursele de hrană corespunzătoare:
pescuitul varza, cartofi, morcovi
vânatul păstrăv, somn, plătică
agricultura iepurele, porc mistreț, prepeliță
Analizează
Sublinează cuvintele care reprezintă o sursă de hrană din textul următor:
“-Eu, când am de prins pește, mă duc la Nada Florilor… zvârli undițele și prinzi plătici, costrăși și lini. Poți da undița și de ștuică. Săptămâna trecută am prins patru crapi. I-am vândut lui Cuconu Panainte. Îi duc și raci și scoici.”
Aplică
Scrie un îndemn adresat copiilor care să cuprindă niște sfaturi pentru păstrarea sănătății, având o alimentație corectă.
Argumentează
De ce vânătoarea și pescuitul în exces sau masiv pun în pericol multe specii?
Este importantă mișcarea (activitatea fizică) pentru om, pe lângă o alimentație corectă? Argumentează.
G. Evaluarea elevilor și a activității
Se face pe tot parcursul activității prin:
Aprecieri verbale, încurajări
Observația curentă a elevilor
Corectarea și autocorectarea fișelor de lucru
Corectarea și notarea fișelor de evaluare (Anexă)
Anexă
RESURSE NATURALE DE HRANĂ
FIȘĂ DE EVALUARE
Priviți cu atenție și grupați alimentele de mai sus:
În imaginile de mai sus găsim alimente preparate din resurse naturale de hrană, cum ar fi:
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
Sănătatea omului depinde foarte mult de o _____________________________________
4. Apele oferă resurse de hrană, precum:__________________________________________
5. Pădurile oferă resurse de hrană, precum:________________________________________
6. Vânătoarea și pescuitul masiv duc la ___________________________________________
Proiectul didactic următor a fost aplicat în activitatea de protejare a mediului înconjurător cu tema Salvați Pământul!
PROIECT DIDACTIC
DATA: 28.05.2016
CLASA: a IV-a
ÎNVĂȚĂTOARE: Maxin Emilia
ȘCOALA: Gimnazială Frata
ARIA CURRICULARĂ: Consiliere și orientare
DISCIPLINA: Educație pentru Sănătate
UNITATEA DE INVATARE: Sănătatea mediului
TEMA: Salvați Pământul!
TIPUL LECTIEI: Transmitere de cunoștințe
OBIECTIVE OPERATIONALE:
-să recunoască importanța apei și a aerului în viața plantelor și a animalelor; -să înțeleagă importanța solului, ca mediu de viață, sursa de apă și aer pentru rădăcinile plantelor;
-să cunoască factorii poluanți ai mediului înconjurător;
-să cunoască reguli de comportament ale copiilor, în scopul protejării sănătății și prevenirii poluării celor trei medii de viață;
-să găsească soluții adecvate la întrebările problemelor;
RESURSE:
Metode și procedee:
-prezentare Power Point, conversația, explicația, elemente de problematizare;
Forme de organizare
-frontala, individuala și pe grupe;
Mijloace didactice
-videoproiector, material ilustrativ, fișe de lucru, manualul, portofoliul elevului;
Forme și tehnici de evaluare:
– observarea sistematică;
-aprecieri verbale;
-evaluarea reciprocă;
Resurse umane: 23 elevi;
Resurse temporale: 50 minute;
Bibliografie:
Tudora Pițilă, Cleopatra Mihăilescu, Științe ale naturii, manual pentru clasa a IV-a, Editura Aramis, 2005;
www.didactic.ro
Curriculum Național. Programa școlară pentru învățământ primar. București, 1998.
Etapa postexperimentală – rezultate obținute
Această etapă, numită postexperimentală, încheie procesul de investigație. A fost aplicat un chestionar final. Datele finale sunt raportate la rezultatele chestionarului inițial, pentru a observa relevanața diferențelor obținute. Pentru a decide asupra eficienței opționalului aplicat, am aplicat din nou chestionarul inițial, întrebările având un mai mare grad de dificultate.
Chestionarul final a constat în următoarele întrebări, iar în urma centralizării acestuia a rezultat următoarea situație:
78% dintre elevi au răspuns că micul dejun nu lipsește din rutina zilnică niciodată, iar la un procent de 22% dintre elevi, le lipsește uneori.
Î – întotdeauna
U – uneori
N – niciodată
La această întreabre, majoritatea elevilor aplică regulile igienico-sanitare de bază, în procent de 87%, iar 13/ le apică doar uneori.
Conform răspunsurilor, 83% dintre elevi aplică cu regularitate igiena buco-dentară, iar 17% doar uneori.
Dintre răspunsurile la această întrebare, privind produsele igienice folosite pentru igiena personală, majoritatea elevilor, 65% folosesc aceste produse.
Din acest grafic reiese că 74% dintre elevi spală fructele și legumele înainte de a le consuma, iar 26% dintre aceștia le spală doar uneori.
La această întrebare, 91% dintre elevi îndeplinesc întotdeauna acest comportament, iar 9% doar uneori.
La această întrebare, 65% dintre elevi au răspuns că respectă cu strictețe igienizarea în contactul cu alte vietăți, iar 35% dintre elevi respcta doar uneori acest comportament.
Dintre răspunsurile acestei întrebări, 53% dintre elevi au răspuns convinși ca renunță, pe cât posibil, la produsele care conțin zahăr. 43% dintre elevi renunță doar uneori, iar 4% dintre acești nu renunță niciodată la aceste produse.
Din acest grafic reiese că 78% dintre copii respectă întotdeauna acest comportament, 13% respectă doar uneori, iar 9% nu îl respectă niciodată.
La întrebarea cu nr. 10, 52% dintre elevi au răspuns că aplică programul sănătos de odihnă, iar 48% dintre aceștia îl aplică doar uneori.
La această întrebare, totalitatea elevilor au răspuns că practică zilnic activități în aer liber.
61% dintre elevi își ajută părinții la curățenie în casă și gospodărie, 26% dintre aceștia îi ajută doar uneori, dar există și un procent de 13% care nu îi ajută niciodată.
Analizând răspunsurile la întrebarea 13, observăm că 82% dintre copii adună deșeurile selectiv, 9% selectează doar uneori deșeurile, iar 9% nu adună niciodată deșeurile selectiv.
Din acest grafic reiese că 74% dintre școlarii clasei a IV-a protejează mediul înconjurător prin acțiunile lor, iar 26% îndeplinește doar uneori acest comportament.
La această întrebare, 18% dintre elevi îndeplinesc acest comportament, 13% îl îndeplinesc doar uneori iar 9% nu îndeplinesc niciodată acest comportament.
La această întrebare, 20% dintre școlarii chestinați au răspuns că aplică metodele de combatere a violenței, 4% aplică doar uneori, iar 9% nu aplică niciodată aceste metode.
Conform răspunsurilor la această întrebare, am observat că 96% dintre elevi cunosc drepturile copilului, neexistând nici un elev care sa nu cunoască parțial sau în totalitate aceste deopturi.
În urma aplicării chestionarului final, s-a desprins faptul că, dacă inițial elevii au completat răspunsuri din care reiese nivelul redus de cunoștințe de igienă, la chestionarul final situația se schimbă, fapt care poate fi observat în graficele reprezentative întocmite în urma analizării răspunsurilor.
De asemenea, din graficul final reiese diferența dintre răspunsurile date în situația inițială și cele din situația finală, de către elevi, observându-se progresul elevilor, mai exact, nivelul mare de competențe dobândite, în urma strategiilor de intervenție (a aplicării opționalului).
Aceste rezultate au fost prelucrate, analizate și discutate cu elevii, iar în urma discuțiilor, aceștia au înțeles importanța însușirii deprinderilor și comportamentelor sănătoase, care s-au format pe parcursul studierii opționalului Educație pentru Sănătate, și că acestea constituie baza unui regim de viață sănătos.
De asemenea, s-a constatat că de cele mai multe ori, cauzele care stau la baza unui comportament neadecvat sunt multiple și desigur nu se pot exclude condițiile materiale ale familiilor, precum și tradițiile și obiceiurile alimentare, în rândul populației noastre.
În consecință, se impune intensificarea activităților de instruire și de formare și dezvoltare a deprinderilor de viață rațională, în rândul elevilor, începând cu o vârstă fragedă.
CAPITOLUL 4
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
„Motivația pentru sănătate” diferențiază comportamenul favorabil sănătății de comportamentul dăunător sănătății. Conceptele și metodele prezentate în lucrare sunt dintre cele mai influente și mai des aplicate în promovarea sănătății. Ele au meritul de a arăta că intervențiile pentru schimbarea comportamentului, pentru a fi eficiente și eficace, trebuie planificate foarte atent, luând în considerare evidențe despre cei mai sensibili predictori ai comportamentului.
Elevii au învățat tehnici de modificare și control a comportamentului, urmărindu-se o dezvoltare a abilităților de întreținere a sănătății, învățarea constând și în atenționarea copiilor asupra concepțiilor greșite. Problema sănătății este un fenomen social de mare anvergură al timpului nostru, iar ignorând și neglijând acest fenomen ar fi o eroare cu urmări grave. Plecând de la ideea de bază că în sănătate și societate există reguli pe baza cărora trebuie să se înregistreze o evoluție permanuntă a individului, consider că prin cunoașterea, studierea și aprofundarea acestor reguli și legi, contribuim în mod concret la ridicarea nivelului de pricepere și deprindere, precum și de aplicare a acestora, înțelegând că educația pentru sănătate reprezintă la urma urmei o societate sănătoasă li echilibrată.
Copiii reprezintă în general viitorul, un viitor de care noi toți trebuie să avem grijă. Chiar dacă „lucrul” cu copiii este dificil, necesită răbdare, dăruire și devotament. Este necesară deci respctarea unei pregătiri gradate și a unei etapizări care să fie în primul rând specifică vârstei. Școlarii se dezvoltă într-un mediu bogat în diverși factori, care exercită o influență directă și continuă asupra sănătății lor, dar organismul copilului este sănătos atâta timp cât organele și sistemele organismului său sunt întregi și funcționează bine, menținând puterea de muncă, buna dizpoziție și rezistența la intemperiile mediului în care copilul trăiește.
Este necesară introducerea în școli a disciplinei „Educație pentru Sănătate”, pentru a completa și susține noțiunile de igienă deprinse din familie, dar și pentru a corecta un comportament igienico-sanitar greșit, dacă este cazul. În formarea deprinderilor igienico-sanitare, cadrul didactic poate apela la ajutorul ce îl pot oferi alte instutiții ale statului, cum ar fi: Direcțiile Județene de Sănătate Publică, Agențiile pentru protecția mediului, Oficiile Județene pentru Protecția Consumatorilor, etc. Temele dezbătute împreună cu aceștia, se pot caracteriza printr-o mare diversitate, cuprinzând probeleme de dezvoltare fizică și psihică, de alimentație, de patologie curentă a copilului, norme de igienă a colectivității, a mediului, și chiar de prevenire a consumării unor substanțe toxice sau a unor boli. În acest scop, în școli, pot fi organizate concursuri, având ca temă: Micii sanitari în acțiune, Pericolul și primul ajutor, sau altele, menite să dezvolte îndemânarea copiilor și voința de a-și ajuta aproapele necondiționat.
Temele activităților igienico-sanitare și scopul fiecăreia ajută la dezvoltarea capacității elevilor, de a înțelege semnele unei bune stări de sănătate, de a căuta să cunoască și să-și însușească toate mijloacele necesare apărării și întăririi sănătății în lupta cu factorii de mediu nefavorabili din jur, și chiar cu bolile. Toate regulile igienice cuprinse în această lucrare trebuie cunoscute și respectate cu strictețe pentru a avea o viață sănătoasă, un organism sănătos și echilibrat, cu o stare de funcționare perfectă. De asemenea, lucrarea contribuie la formarea atitudinii responsabile față de comportamentul propriu și al celorlalți, în condițiile cunoașterii și înțelegerii drepturilor și îndatoririlor în societate.
În scopul acestei lucrări intră și îndemnul pentru creșterea capacității școlilor de a deveni niște așezări sănătoase pentru viată, învățătură și muncă, printr-un proces de orientare către îmbunătățirea stării de sănătate.
Pentru integrarea principiilor de promovare a sănătății în procesul de învățare-predare în școli, este nevoie de o colaborare mai strânsă între sectorul de sănătate și cel de educație. În multe cazuri, programa este orientată spre abordarea clasică a problemelor de sănătate, ca de exemplu: tutun, alcool, droguri; este nevoie să se includă în această programă școlară, și subiecte legate de autorespect și dezvoltare a abilităților care permit oamenilor să-și îmbunătățească propria stare de sănătate.
În final, consider că această lucrare și-a atins scopul propus inițial. Consider că atât concluziile desprinse cât și propunerile făcute, pot fi supuse unor discuții, unor completări ale specialiștilor cu experiență pentru a ajunge la elaborarea unor metode de instruire și mai eficiente care să ducă la formarea deprinderilor igienico-sanitare.
De asemenea, consider că mi-am adus o modestă parte de contribuție la formarea și perfecționarea deprinderilor igienico-sanitare a copiilor din clasa pe care am condus-o, și eu însumi am reușit să învăț lucruri importante, încercând să impun copiilor dragostea față de o viață sănătoasă, armonioasă, echilibrată, iar ei să devină adevărați luptători, care să dispună de arme performante, pentru a face față vieții.
BIBLIOGRAFIE
Bătrînu, E., „Educația în familie”, Editura POLITICĂ, București, 1980;
Bucur, G., E., Popescu, O., „Educația pentru sănătate” – manual orientativ, Editura Fiat Lux, București, 1999;
Enescu, I., „Principii de igienă alimentară”, Editura Sport-Turism, București, 1981;
Ionescu, G., „Evaluarea obiceiurilor alimentare”, Wellsource, 1998;
Ionescu, M., Chiș, V., „Pedagogie aplicată”, Editura EIKON, 2010;
Ionescu, M., „Instrucție și educație”, ediția a III-a, Editura Universității de Vest ,,Vasile Goldiș”, Arad;
Mândrușcă, E., ,,Anatomia, fiziologia și igiena omului”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982;
Mihu, A., ,,A.B.C. – UL INVESTIGAȚIEI SOCIOLOGICE”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1973;
Mincu, I., Marinescu, E., ,,Alimentația rațională și sănătatea”, Editura Sport – Turism, București, 1984;
Nicola, I., ,,Tratat de pedagogie școlară”, Editura Aramis, 2003;
Niță, M., „Copilul și mediul înconjurător”, București, 1991;
Olinescu. R., M., ,,Totul despre alimentația sănătoasă”, Editura Niculescu, București, 2002;
Oprescu, S., „Înaintași ai geneticii în România”, Editura Ceres, București, 1983;
Pavlid, V., „Educație și sănătate”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972;
Țibrea, F., ,,Anatomia omului – Atlas școlar”, Editura Corint, București, 2000;
Vlădescu, C. – ,,Managementul serviciilor de sănătate”, Editura Expert, 2000;
Zeana, D., C., ,,Sănătate și comportament”, Editura Enciclopedică, 1988;
http://www.referate-scolare.ro/medicina/Educatia-pentru-sanatate-intre-necesitate-si-realitate–Gradele-educatiei-pentru-sanatate/
http://www.formula-as.ro/2009/882/medicina-preventiva-85/nasul-11491
http://www.qbebe.ro/copilul/sanatate/sportul_in_viata_copilului_ce_spun_specialistii
https://www.google.ro/search?q=imagini+structura+nasului&client=opera&hs=ovO&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwiFz7y1ndTOAhUGcRQKHRk0BIoQsAQIIA&biw=1366&bih=658
https://www.google.ro/search?q=imagini+structura+nasului&client=opera&hs=ovO&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwiFz7y1ndTOAhUGcRQKHRk0BIoQsAQIIA&biw=1366&bih=658#tbm=isch&q=imagini+structura+urechii&imgrc=ofAe4x4H8alRvM%3A
https://www.google.ro/search?q=imagini+structura+nasului&client=opera&hs=ovO&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUKEwiFz7y1ndTOAhUGcRQKHRk0BIoQsAQIIA&biw=1366&bih=658#tbm=isch&q=imagini+structura+limbii&imgrc=-n–mLEQoDRUwM%3A
http://www.scoalacantemir.ro/files/uploads/Educatie_pentru_sanatate.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I [303869] (ID: 303869)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.