LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU ACORDAREA GRADULUI DIDACTIC I [302580]

[anonimizat] I

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. [anonimizat]: [anonimizat], 2018

„[anonimizat]. STUDIU DE CAZ: ȘCOALA ORLAT”

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. [anonimizat]: [anonimizat], 2018

CUPRINS

LISTA TABELELOR

Tabel 1: Durata cercetării științifice 53

Tabel 2: Activitățile la care au participat părinții 93

Tabel 3: Emoțiile copiilor la activitățile comune 94

Tabel 4: [anonimizat] 96

Tabel 5: [anonimizat] 96

Tabel 6: Nivelul de mulțumire al părinților pentru informările din partea școlii 97

LISTA GRAFICELOR

Graficul 1: [anonimizat], legătura cu școala? 107

Grafic 2: Stările trăite de elevi înainte și după activitatea „Seara felinarelor” 61

Grafic 3: Opțiunea elevilor pentru o meserie înainte și după vizita la locul de muncă al părinților 63

Grafic 4: [anonimizat] 72

Grafic 5: Structura pe grupe de vârstă a părinților 85

Grafic 6: Structura după gradul de pregătire al părinților 85

Grafic 7: Păstrarea legăturii cu școala 86

Grafic 8: Modalități de păstrare a legăturii cu școala 87

Grafic 9: Tipuri de activități comune 87

Grafic 10: Emoțiile copiilor înainte de începerea clasei pregătitoare 88

Grafic 11: [anonimizat] 88

Grafic 12: [anonimizat] 89

Grafic 13: Interesul părinților față de ședințele cu părinții 90

Grafic 14: Prezența părinților la școală 90

Grafic 15: Participarea părinților la activități comune 92

Grafic 16: Stări emoționale trăite de copii 92

Grafic 17: Timpul alocat de părinți activităților în parteneriat cu școala 95

Grafic 18: [anonimizat] 96

Grafic 19: [anonimizat] 96

Grafic 20: Nivelul de mulțumire al părinților pentru informările din partea școlii 98

Grafic 21: [anonimizat] 98

Grafic 22: Participarea părinților la activitățile comune 99

Grafic 23: [anonimizat]. Comparație între etapa preexperimentală și etapa postexperimentală 100

LISTA FIGURILOR

Figura 1: Eșantion de participanți 54

ARGUMENT

„[anonimizat], pe când ceilalți primesc educația în familie”.

A.S. Makarenko

Am abordat această temă, „[anonimizat]. [anonimizat]”, întrucât meseria mea este de profesor pentru învățământul primar. Lucrez cu elevii cu vârste cuprinse între 6–7 ani și 10–11 ani. În cei zece ani de carieră didactică mi-a [anonimizat] – culturale și emoționale a copiilor, încă de la cele mai fragede vârste. [anonimizat].

Faptul că începând cu acest an școlar sunt „mămica de la școală” a [anonimizat], a constituit un motiv în plus pentru abordarea acestei teme. Mi-am dorit ca alături de părinții elevilor, să-i ajutăm pe cei mici să pășească cu încredere în noua etapă din viața lor – clasele primare – și împreună să punem bazele unei educații solide și a unei dezvoltări armonioase din punct de vedere emoțional.

Parteneriatul educațional trebuie privit ca o componentă principală în managementul școlii și al clasei de elevi. El trebuie abordat cu responsabilitate și nu doar ca o activitate opțională sau impusă.

Familia este principalul factor de socializare în dezvoltarea copiilor, în special în perioada micii școlarități. Dragostea și afecțiunea familiei pentru copil devin esențiale în dezvoltarea psihică a acestuia. În familie copilul crește și se dezvoltă din punct de vedere psihomotric, cognitiv și afectiv și tot aici se pun bazele unui comportament adecvat al copilului în viață și în societate. Părinții sunt primii educatori ai copilului lor, pentru că ei sunt cei care îl cunosc cel mai bine, cu ei interacționează copilul încă din primii ani de viață, alături de ei copilul învață să meargă, să vorbească sau să se comporte, astfel părinții devenind atât un ghid, cât și un model pentru propriul copil.

Școala reprezintă principalul partener educativ al familiei, iar Legea Educației Naționale recunoaște părinții drept parteneri și beneficiari ai procesului de învățământ. Părinții sunt prezenți și la luarea unor decizii la nivelul școlii, prin intermediul consiliului de administrație al unității de învățământ, dar și la nivelul clasei, întrucât ei stabilesc activități extrașcolare ale copiilor și aleg disciplinele pentru curriculum la decizia școlii.

Din ce în ce mai mult se pune accent pe parteneriatul cu familia, oferind acesteia posibilitatea de a participa direct la luarea deciziilor legate de educația copiilor, de a participa activ la viața școlii, cu tot ceea ce implică ea.

Parteneriatul școală – familie presupune o relație de colaborare, de muncă în echipă, pentru un scop comun: educarea copilului.

Atunci când părinții și învățătoarea se consideră reciproc parteneri în educație, elevii sunt plasați în centrul acestei relații benefice pentru succesul și adaptarea școlară, dar și pentru dezvoltarea socioemoțională și pregătirea pentru viață a elevilor.

În cariera mea am observat cu câtă mândrie și admirație își priveau copiii părinții atunci când aceștia își manifestau interesul pentru școală, ori participau la activitățile desfășurate în cadrul școlii. De aceea, am considerat că abordarea acestei teme ar putea veni în sprijinul părinților, al învățătoarei și, nu în ultimul rând, al copiilor.

Lucrarea este structurată pe două capitole.

Primul capitol cuprinde fundamentarea teoretică, în care am tratat: Parteneriatul școală-familie – factor esențial în managementul clasei de elevi; Părintele – actor în educația copilului; Consilierea părinților; Modalități de organizare a parteneriatului școală – familie; Avantaje și limite ale parteneriatului școală – familie; Particularitățile sistemului socioemoțional la școlarul mic.

În cel de-al doilea capitol am încercat să fac o analiză a rezultatelor obținute în urma colaborării școală – familie. Astfel, au fost stabilite scopul, obiectivele și ipoteza cercetării, s-a stabilit eșantionul pe care va fi aplicată cercetarea (colectivul clasei pregătitoare A – 17 elevi și părinții acestora), metodologia cercetării și analiza, prelucrarea și interpretarea datelor ipotezei.

Cap. I FUNDAMENTARE TEORETICĂ

1.1 Parteneriatul școală – familie – factor esențial în managementul clasei de elevi

„Pentru noi, părinții sau adulții care trăim alături de un copil sau îl însoțim de-a lungul vieții, provocarea constă în a-i permite să realizeze actul cel mai dureros pentru fiecare, acela de a crește și de a se diferenția de noi. Îl autorizăm astfel să ne părăsească, să se despartã de noi, să se îndepărteze, pentru a întâmpina riscurile și minunile vieții.” (Jacques Salome)

Trăim într-o societate a cunoașterii, o societate în permanentă schimbare, iar acest lucru se răsfrânge și asupra învățământului românesc, care trebuie să se adapteze din mers cerințelor vieții actuale.

În contextul unei societăți în continuă schimbare, parteneriatul educațional trebuie să devină un scop al învățământului, iar implicarea părinților, a familiei în educație să fie un mijloc de îndeplinire al acestui scop.

Afirmarea și dezvoltarea parteneriatului educațional nu sunt liniare sau lipsite de controverse, devenind evidente la mijlocul secolului al XX- lea. Dacă între familie și școală, ca instituții, au existat întotdeauna raporturi sociale, interacțiunile individuale între părinți și cadrele didactice au dobândit importanță abia începând cu anii ' 60.

În mare parte a acestui secol, rolul profesorului a fost separat de rolul părinților în educația copilului. Părinții dețineau rolul de a dezvolta aptitudini de bază și competențe sociale în primii ani de viață ai copilului, urmând ca apoi copilul, deja socializat, să fie trimis la școală pentru instruire didactică.

Astăzi, însă, datorită schimbărilor societății actuale, există tot mai mulți oameni care recunosc nevoia de parteneriate între școală și familie, aceasta din urmă pregătind și susținând copilul din punct de vedere academic în fața școlii, chiar și atunci când școlile servesc ca influență semnificativă de socializare în viața copiilor.

Modificarea acestor așteptări corespunde unui model teoretic, potrivit căruia „contextele multiple de dezvoltare din copilărie sunt independente, integrate sau suprapuse”.

Parteneriatul este definit ca procesul de colaborare dintre două sau mai multe părți care acționează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune. În ceea ce privește parteneriatul educațional, partenerii sunt școala și familia elevului.

Parteneriatul educațional este forma de comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copilului, la nivelul procesului educațional. El presupune o unitate de cerințe, opțiuni, decizii și acțiuni educative între factorii educaționali.

Parteneriatul școală – familie este o expresie pedagogică destul de nouă în domeniul educației. Pedagogul Sorin Cristea (2000) este de părere că acest tip de parteneriat este un segment care „reflectă mutațiile înregistrate la nivelul relațiilor existente între instituțiile implicate direct și/sau indirect în proiectarea și realizarea obiectivelor sistemului de învățământ: școala, familia, comunitatea locală, agenții sociali (economici, culturali, politici, religioși), factorii de asistență socială etc.”.

Adaptarea sistemului de învățământ la noile cerințe, dar și la realitățile socio – economice, politice sau culturale, presupune „revizuirea sistemului de relații care se stabilesc între factorii educaționali și totodată, revizuirea și restructurarea curriculum-ului.

Una din principalele condiții ale sporirii eficienței activității instructiv – educative a elevilor este asigurarea funcționalității tuturor factorilor educativi: școala, familia și alte instituții de educație.

Legătura dintre școală și familie a apărut ca urmare a faptului că:

din punct de vedere juridic, părinții sunt responsabili de educația copiilor lor;

învățământul reprezintă doar o parte din ceea ce înseamnă educația copilului, întrucât o parte semnificativă a educației se desfășoară în afara școlii;

atitudinea parentală pentru școală influențează rezultatele școlare și motivația învățării copilului.

Redimensionarea relației școală – familie vine în sprijinul unei școli de calitate și de succes. Nu de puține ori părinții așteaptă ca școala să facă totul, iar profesorii să se ocupe de educația copiilor. Pe de altă parte, școala acuză părinții de dezinteres, neimplicare, pretenții exagerate și uneori, chiar și de agresivitate.

Adevărul este că de foarte multe ori cei doi factori, școala și familia, se învinovățesc reciproc pentru eșecul copilului, pe când totul ar fi mult mai simplu și mai constructiv dacă aceștia ar colabora și și-ar uni eforturile pentru a sprijini copilul și pentru a-l îndruma spre calea succesului. Astfel, copilul ar putea să se dezvolte armonios și să fie bine pregătit pentru viața de școlar și mai târziu pentru situațiile de viață cu care se va confrunta.

Familia trebuie să fie implicată atât în îmbunătățirea învățării de acasă, cât și în școală. Astfel, legăturile dintre școală și familie devin mai puternice, iar acest lucru se va răsfrânge în mod pozitiv asupra celor mici. Colaborarea școală – familie asigură o bună dezvoltare a elevului în toate ariile sale. De asemenea, se poate spune că școala și familia sunt două instituții între care se stabilesc relații de interdependență și care au nevoie una de cealaltă pentru a-și atinge scopul propus.

Privind în urmă, se poate constata că familia a constituit prima școală a omenirii și este prima școală a copilului și în ziua de azi. Astfel, unirea eforturilor celor „două școli” cu care copilul ia contact încă de la cele mai fragede vârste, nu poate avea decât un efect benefic asupra dezvoltării ulterioare a copilului.

Parteneriatul educațional se adresează în principal părinților și profesorilor și se referă la a acționa în același sens, la a avea un scop comun. Astfel, deciziile familiei trebuie să fie în acord cu măsurile școlare, iar acțiunile unuia dintre părinți să nu fie negate de celălalt. „Când ambii părinți se implică în viața școlară a copilului, rezultatele lui sunt mai bune și beneficiile mai evidente”, atât din punct de vedere educațional, cât și din punct de vedere emoțional.

Parteneriatul școală – familie își poate aduce contribuția la creșterea factorilor educogeni ai familiei. Părinții pot fi sprijiniți să conștientizeze rolul pe care îl au în educația copiilor lor, să îndrepte comportamente și atitudini greșite în familie, să se implice în activități educative.

Implicarea familiei în parteneriatul școlii este condiționată de gradul de interes al familiei față de școală. Astfel, dacă în opinia părinților școala reprezintă o valoare, atunci și gradul de implicare va fi mai mare, iar atitudinea părinților față de școală se va transmite și copiilor, care vor da dovadă de interes față de activitățile școlii, față de teme, rezultatele evaluărilor și de responsabilitate în ceea ce privește viața de școlar.

Parteneriatele școală – familie au la bază ideea că profesorii, elevii și părinții sunt parteneri în educație. Având în vedere faptul că parteneriatul presupune ideea de echipă, este de înțeles că un astfel de parteneriat presupune implicare, efort, bune intenții, scop comun și rezultate valoroase. Astfel, în jurul elevilor se formează o comunitate de suport, o echipă care începe să funcționeze în contextul în care părinții, elevii și ceilalți membri ai comunității se consideră unii pe alții parteneri.

Implicarea părinților, a familiilor și a membrilor comunității în sprijinirea activităților școlii este benefică pentru toți elevii. Participarea și interesul demonstrat de adulți, de părinți, pentru educație, transmite elevilor mesajul că școala este importantă și că munca pe care ei o prestează este prețuită. Implicarea părinților în educație este un factor determinant pentru succesul școlar al elevilor. Astfel, copiii ai căror părinți manifestă interes, implicare și disponibilitate la cerințele școlii, au rezultate școlare mai bune, manifestă o atitudine pozitivă față de școală și față de activitatea de învățare, dobândesc trăsături psihice pozitive, iar problemele școlare și absenteismul se reduc.

Parteneriatul educațional se desfășoară permanent și împreună cu actul educațional propriu – zis. Parteneriatele trebuie privite ca o componentă principală în organizarea școlii și a clasei de elevi.

Învățătorii și părinții trebuie să lucreze împreună pentru a dezvolta o relație de cooperare în clasă. O bună cooperare și colaborare între învățător și părinți conduce spre un mediu de învățare stimulator și propice dezvoltării copilului.

Familiile își trimit copiii la școală cu scopul dobândirii instrumentelor necesare reușitei în viață. La rândul său, școala preia și trimite copiii înapoi în familiile lor, unde presupun că le va fi furnizat sprijinul de care aceștia au nevoie pentru a crește și a învăța.

Școala și familia formează astfel un cerc și lucrează împreună pentru a forma o punte între familie și sistemul de învățământ. Relațiile dintre cei doi parteneri sunt regăsite sub diferite denumiri: implicare parentală, parteneriat, relații școală – familie, dar toate reprezintă convingerea că dacă în cadrul celor două instituții, adulții comunică și colaborează, atunci cei care vor avea de câștigat sunt copiii.

Joyce Epstein (2002) este de părere că parteneriatele școală – familie nu produc elevi de succes, ci mai degrabă activitățile de parteneriat dintre părinți, profesori și elevi îi conduc pe aceștia din urmă să obțină singuri succesul.

Școala eficientă este o școală în parteneriat cu elevul, prin valorizarea și respectarea identității sale, cu familia, prin recunoașterea importanței ei și atragerea în procesul didactic, și cu toate resursele educative ale societății, pe care le identifică, le implică și le folosește activ. Conceptul care stă la baza acestei orientări este chiar parteneriatul educațional.

În privința parteneriatului școală – familie, adesea se așteaptă ca părinții să acționeze singuri, lucru total eronat.

Un parteneriat eficient presupune crearea unui mediu școlar care să-i întâmpine pe părinți și să-i încurajeze să întrebe, să-și exprime îngrijorările, dar și să participe adecvat la luarea deciziilor. Reprezentanților școlii le revine sarcina de a oferi părinților informațiile de care au nevoie și de a le arăta cum se pot implica mai bine.

Prin parteneriatul cu familia se urmărește formarea anumitor competențe și deprinderi de pregătire a copiilor pentru viața socială și școlară, iar pentru părinți asigurarea unei educații de calitate pentru copiii lor. În urma parteneriatului cei mai câștigați sunt copiii.

1.1.1 Cerințele partenerilor educaționali

Având în vedere faptul că școala și familia sunt parteneri în educație, ele au anumite cerințe una față de cealaltă.

Cerințele părinților de la cadrele didactice:

Să fie receptive la nevoile și interesele copiilor;

Să comunice deschis cu părinții;

Să manifeste interes în educarea copiilor;

Să stabilească cerințe școlare nepărtinitoare pentru toți elevii;

Să fie corecte atât în procesul de predare – învățare, cât mai ales în procesul de evaluare;

Să ofere părinților sprijin și indicații pentru a le putea veni în ajutor propriilor copii.

Cerințele cadrelor didactice de la părinți:

Să ofere copiilor condiții optime de creștere și dezvoltare;

Să le ofere copiilor un mediu de învățare propice;

Să-i îndrume pe copii spre activitățile școlare, dar și spre cele casnice, urmărind ca între acestea să existe un echilibru;

Să comunice des și deschis cu profesorii;

Să fie un exemplu demn de urmat pentru copiii lor;

Să susțină acțiunile școlii.

Realitatea actuală vine cu o completare la ceea ce înseamnă parteneriat educațional între școală și familie, punând accent și pe un angajament scris între cei doi parteneri: școală și părinți, sub forma unui contract educațional. Prin semnarea acestuia, atât părinții, cât și școala sunt de acord cu un sistem de îndatoriri reciproce pentru a forma și educa elevul.

În societatea actuală, parteneriatul școală – familie primește noi valențe.

În lucrarea Management educațional pentru directorii unităților de învățământ, Mariana Dragomir precizează faptul că, în relația cu școala, părintele parcurge șapte pași:

părintele învață – se informează asupra modului de conducere și organizare a procesului instructiv – educativ;

părintele ajută – sprijină școala în realizarea unor proiecte și activități;

părintele devine un suport al imaginii pozitive despre școală – înțelege importanța școlii în formarea copilului său și are o atitudine pozitivă față de școală;

părintele devine o sursă de informație complementară – furnizează învățătorului informații despre comportamentul copilului în familie, despre problemele afective și de sănătate ale acestuia;

părintele devine o sursă educațională – contribuie la educația propriului copil, îl ajută și îl sprijină în activitatea zilnică de acumulare de cunoștințe;

părintele ca profesor – oferă cadre de referință pentru raportarea valorică a copiilor săi;

părintele – inițiator al schimbărilor din școală – are dreptul și chiar obligația să solicite adaptarea școlii la cerințele societății actuale – părintele poate să propună unele schimbări care să contribuie la dezvoltarea individuală sau colectivă a copilului.

Implicarea familiei în activitatea școlară a copiilor se desfășoară pe două direcții:

relația părinte – copil: controlul rezultatelor școlare, al temelor, ajutor în îndeplinirea sarcinilor, suport moral și material;

relația familie – școală: contactul direct cu învățătorul, consultarea părinților la stabilirea disciplinei opționale, alcătuirea programului extrașcolar al elevilor etc.

Ființa umană poate fi influențată de educație și prin educație. Se impune azi, adaptarea curriculară la societatea cunoașterii, la schimbare, la modernitate. (Neacșu, 2010) Mai mult decât atât, schimbările se regăsesc în abordarea instruirii bazate pe caracterul aplicativ al învățării, în detrimentul educației teoretice. De asemenea, se observă tendința de a extinde rezultatele învățării în termeni de abilități, cunoștințe și competențe, dar și sporirea eficienței învățării emoționale.

Având în vedere transformările la care este supusă societatea în fiecare zi, se cere o altfel de abordare a parteneriatului cu familia.

Familia și școala dețin un rol principal în educarea copilului, pentru ca acesta din urmă să se poată adapta la mediul social și să-și mențină sănătatea mentală și emoțională. Pe de-o parte, acestea ajută copilul să facă diferența între situații sigure și situații care îl pot afecta în mod negativ, îl ajută să fie capabil să împartă sarcini și să ia propriile decizii. Pe de altă parte, nu de puține ori, chiar familia și școala sunt cele care subminează încrederea în propriile puteri ale copilului, sunt cele care îi îngrădesc autonomia, prin modalitatea de educație pe care o promovează. (Mih, 2010)

1.1.2 Elemente ale parteneriatului școală – familie

Familia și școala sunt principalii factori educaționali și care influențează în mare măsură dezvoltarea personalității copilului. Raporturile stabilite între acești doi factori, relațiile care se dezvoltă între ei, dar și poziția fiecăruia în legătură cu educația copilului, contribuie în mod covârșitor la buna dezvoltare a copilului și la pregătirea sa pentru integrarea în viața socială.

O bună perioadă de timp era bine cunoscut faptul că școlii îi revenea rolul de a instrui copilul, iar familiei rolul de a-l educa, delimitând astfel rolurile fiecăruia dintre cei doi agenți educaționali.

Evoluția societății a condus spre ideea că între școală și familie, ca principali agenți în educația copilului, trebuie să existe colaborare, încredere și respect reciproc și totodată, grija față de copil să fie punctul lor central.

Orice parteneriat educațional începe prin stabilirea unor obiective ce trebuie atinse pentru a-și dovedi eficacitatea și utilitatea. Aceste obiective trebuie să fie comune, iar în privința parteneriatului școală – familie stabilirea obiectivelor vizează de cele mai multe ori îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevilor, acordarea de sprijin pentru îndeplinirea standardelor educaționale atât la școală, cât și acasă și de asemenea pot viza și dezvoltarea socioemoțională a copilului, în special la vârsta școlară mică.

Scopul relațiilor școală – familie, în vederea educării copilului, este acela de a crea o „cultură a succesului care să încorporeze valori, una care să dezvolte experiențele educaționale, progresul și succesul educațional al elevilor”. (Christenson, 2002)

Implicarea parentală are ca punct de start construirea relației de colaborare, deoarece relațiile eficiente conduc la succesul copilului în școală din punct de vedere academic, comportamental, social, dar și din punct de vedere emoțional.

În vederea unei bune colaborări trebuie respectate câteva elemente: respectul reciproc, sinceritatea și comunicarea. O barieră în calea respectării acestor elemente este de foarte multe ori resursa temporală. Realitatea actuală arată că părinții au din ce în ce mai puțin timp la dispoziție pentru a se putea interesa de o colaborare cu școala, chiar dacă acest lucru poate fi un beneficiu pentru propriul copil. Pe de altă parte, deși unii părinți și cadrele didactice își doresc să colaboreze și să mențină vie legătura dintre ei, ca parteneri educaționali, este puțin timp la dispoziție pentru dialog și rezolvarea problemelor.

A avea o relație calitativă între școală și familie, presupune ca acestea să fie dispuse să funcționeze într-un mediu colaborativ, în care să se pună accent pe împărtășirea experiențelor și soluționarea problemelor, și nu pe găsirea unui vinovat pentru problemele cu care se confruntă copilul. Ideea este ca acea colaborare dintre cei doi parteneri, școala pe de-o parte și familia pe de altă parte, să fie fructuoasă, avantajoasă și constructivă.

Este cunoscut faptul că cei doi parteneri se axează pe elev, în vederea îmbunătățirii progresului acestui din urmă din punct de vedere educațional, social, comportamental și socioemoțional, iar responsabilitatea trebuie asumată de ambii parteneri.

Condițiile necesare pentru o relație de calitate între școală și familie au fost prezentate de Christenson (2002) sub forma a patru principii sau „cei patru A” ai parteneriatului: abordare, atitudine, atmosferă, acțiune.

Elena Bonchiș, în cartea sa „Familia și rolul ei în educarea copilului”, abordează fiecare dintre cele patru principii ale parteneriatului, aducând în prim plan cele mai importante aspecte ale acestora.

Abordarea – se concentrează pe impactul accesului părinților și a cadrelor didactice în luarea deciziilor.

O serie de teorii au fost oferite în decursul timpului, cu scopul de a facilita înțelegerea parteneriatului școală – familie.

Teoria sistemelor de mediu, propusă de Urie Bronfenbrenner (1979, 1992), conduce spre ideea că procesul de dezvoltare se bazează pe modul de interacțiune a trăsăturilor individuale ale copilului cu mediul său înconjurător.

Copilul

Microsistem – familia, școala, biserica, vecinătatea

Mezosistem – casa ↔ școala ↔ biserica↔ vecinătatea

Exosistem – locul de muncă al părinților, mass-media, consiliul școlii

Macrosistem – valorile și convingerile împărtășite pe scară largă, similaritățile din instituțiile sociale ale unei culturi

În jurul copilului, în punctul cel mai apropiat de acesta, se află familia și școala, cele care exercită o mare influență asupra copilului încă din primii ani de viață.

Următorul strat al contextului îl reprezintă interrelaționarea dintre familie, profesori și celelalte persoane apropiate copilului. Aceste relații pot fi benefice dezvoltării copilului doar dacă se dovedesc a fi călduroase.

Toate sistemele de bază ale acestei teorii exercită influență asupra copilului, în mai mică sau în mai mare măsură.

O altă abordare în ceea ce privește parteneriatul școală – familie este cea propusă de Coleman (1987), care susține că școlile sunt cele care au un puternic impact asupra copiilor. Totodată, autorul e de părere că resursele din cadrul familiei sunt mai variate decât cele ale instituțiilor de învățământ, iar efectele educației sunt influențate de interacțiunea dintre experiențele dobândite de copil acasă și cele pe care copilul le dobândește în școală.

Contextul familial și școlar reprezintă medii de învățare și creează roluri complementare, nu simetrice.

Atitudinea

Parteneriatul școală – familie presupune dezvoltarea unei relații între școală și familie, care are menirea de a îmbunătăți, direct sau indirect, dezvoltarea și procesul de învățare al copilului, dar și depășirea obstacolelor ce intervin. (Christenson și Sheridan, 2001)

Cei doi autori susțin ideea că educatorii nu trebuie să schimbe familia copilului, ci trebuie să identifice diferite mijloace pentru a întări atitudinile pozitive în vederea promovării relației școală – familie.

Colaborarea cu părinții nu trebuie privită ca o activitate care trebuie pusă în practică, ci trebuie abordată ca o atitudine. Însă, de cele mai multe ori, școlile se axează pe activități, deși cooperarea este destul de dificil să poată fi obținută prin activități impuse. De aceea, atât cadrele didactice – ca reprezentanți ai școlii și ca persoane cu care copilul interacționează într-un mediu diferit decât cel familial, cât și părinții – ca primi educatori ai copilului, trebuie să privească această colaborare ca pe o atitudine și să o dezvolte permanent pe toată durata școlarizării copilului și nu doar în situațiile de criză sau în situațiile care cer prezența părinților la diferite activități ale școlii sau ale clasei.

Astfel, dezvoltarea unei atitudini pozitive între cadrul didactic și părinți este o responsabilitate ce le revine ambilor parteneri educaționali și nu doar unuia dintre ei, în vederea urmăririi și atingerii scopului cu care au pornit la drum aceștia încă de la intrarea copilului pe băncile școlii.

De menționat este că atitudinile constructive pot fi modelate și demonstrate de părinți și de către cadrul didactic dacă:

fiecare dintre cei doi parteneri educaționali – părinți și învățătoare – ascultă și respectă punctul de vedere al celuilalt;

privesc și abordează diferențele dintre ei ca niște avantaje și nu ca limite;

au interese comune și depun tot efortul pentru a reuși să îndeplinească scopul propus;

construiesc împreună strategii de intervenție atât pentru situațiile și activitățile de zi cu zi, cât și pentru situațiile de criză în care se poate regăsi oricare dintre aceștia în munca cu copilul;

iau decizii de comun acord;

împărtășesc succesele și caută împreună soluții de rezolvare a unor conflicte. (Christenson și Sheridan, 2001)

Relația școală – familie trebuie abordată ca o prioritate, iar cei doi parteneri să se accepte necondiționat pentru îmbunătățirea acestei relații de colaborare, prin intermediul acesteia cel care să aibă cele mai mari câștiguri să fie copilul – punctul comun al celor doi parteneri și motivul pentru care școala și familia mențin legătura.

Atmosfera

Cadrul didactic, învățătorul, dispune de cunoștințele necesare și de o serie de metode și tehnici pentru a transmite copilului atât cunoștințe, cât și valori și norme ale societății în care trăiește. Totodată, și părintele poate fi privit ca educator al copilului, primul educator al acestuia, dacă dispune de maturitate emoțională și intelectuală, dacă este receptiv la nevoile copilului și e dispus să identifice mereu o cale de a le îndeplini. (Bonchiș, 2011)

Din punct de vedere al teoriilor ambientaliste, factorii socioeducaționali – mediul și educația – dețin rolul principal în dezvoltarea psihoindividuală a copilului, iar abilitățile copilului pot fi modelate de mediul în care trăiește.

Mediul acționează asupra copilului prin intermediul unor factori naturali, dar și prin intermediul factorilor sociali, din această categorie făcând parte și familia și școala.

Climatul școlar este asigurat de către învățător prin planificatrea și structurarea mediului de învățare, astfel încât acesta să ofere schimbările dorite în comportamentul copilului și în stilul său de învățare.

Dintre acțiunile învățătorului, prin care acesta poate asigura mediul școlar propice dezvoltării copilului, se remarcă:

asigurarea condițiilor optime de învățare;

organizarea clasei de elevi, ținând cont de particularitățile de vârstă, individuale și emoționale ale copilului;

încurajarea unei atitudini pozitive;

oferirea unor oportunități de experimentare a succesului de către copil. (Opre, 2010)

Astfel de acțiuni conduc copilul spre cunoașterea succesului, iar copilul care experimentează reușita școlară, ulterior dă dovadă de inițiativă și implicare. Pe de altă parte, elevii depășiți de situație dau dovadă de sentimente de neajutorare.

Urmărind unul dintre scopurile principale ale parteneriatului, și anume crearea unui mediu educațional propice dezvoltării, școala are sarcina de a crea un climat confortabil elevilor, dar și părinților, în care aceștia să nu fie tentați să asocieze eșecul cu școala.

De menționat este faptul că un climat pozitiv în clasă nu generează în mod automat comportamentul de învățare, dar raportându-l la o situație plăcută, îl va activa.

Mediul familial și atmosfera în care copilul crește în familie își pun amprenta asupra dezvoltării socioemoționale a copilului și în pregătirea sa pentru integrarea în societate. O conduită adecvată a părinților va conduce copilul spre reușită în viață și spre integrarea fără prea mari dificultăți în societatea în care trăiește. Pe de altă parte, o conduită neadecvată a părinților, lipsa modelelor pozitive de conduită a acestora, conduc copilul pe un drum în care va întâmpina dificultăți de socializare, dar și în dezvoltarea personalității acestuia.

Mediul familial, privit ca și mediul principal de socializare al copilului, încă din primii ani de viață, este foarte important în dezvoltarea copilului și în adaptarea sa la viața școlară și la cea socială.

Fiind parteneri, atât învățătorul, cât și părinții au responsabilitatea de a crea un climat care să conducă la relații eficiente. Atmosfera dintre cei doi parteneri trebuie să se bazeze pe încredere, petru a-și putea dovedi eficiența.

Acțiunea

La vârsta școlară mică, toate acțiunile întreprinse de părinți au ca scop adaptarea copilului la mediul școlar și încurajarea lui în activitatea școlară.

Studiile au arătat că implicarea părinților în educația copiilor și în viața școlară a acestora conduce spre rezultate mai bune la învățătură și la o atitudine pozitivă față de școală a copiilor.

Christenson (2010) susține ideea că acțiunile se concentrează pe comunicarea dintre școală și familie, în privința performanțelor școlare ale copilului.

Acțiunile trebuie să fie orientate spre responsabilitatea comună în ceea ce privește rezultatele educaționale.

Aceeași autoare este de părere că interesele elevului reprezintă punctul central al tuturor acțiunilor și invocă afirmația lui David Seelez din Education through Partnership (p. 65): „produsul educației – învățarea – nu este realizat de școli, ci de elevi, cu ajutor și suport din partea școlilor, a părinților, semenilor și a altor resurse comunitare”.

1.2 Părintele – actor în educația copilului

La vârsta școlară mică, prezența părinților în viața de școlar a copilului servește drept punte de legătură între lumea familiei și lumea școlii. Faptul că părintele manifestă dorința de a se implica în educația copilului va fi un real ajutor pentru copil în a-l simți pe părinte ca nefiind străin de școală, iar dacă lumea școlii este familiară părintelui, ea va fi familiară și copilului.

Este necesar că părintele să investigheze lumea școlii în care învață propriul copil, deoarece deși fiecare părinte are propriile amintiri referitoare la viața sa de școlar, el trebuie să se raporteze la realitatea actuală: copilul său învață într-o școală diferită, cu oameni diferiți în jurul său și într-o societate diferită de cea în care s-a format el.

Pentru realizarea unui parteneriat educațional școală – familie de bună calitate și care să urmărească îndeplinirea scopului propus, partenerii educaționali – cadrul didactic și părinții, trebuie să comunice, să coordoneze activitățile în sprijinul elevului și să coopereze în tot ceea ce privește activitățile propuse.

Prima relație de tip social pe care un copil o stabilește după venirea sa pe lume este cu părinții săi. Această relație este foarte importantă, întrucât ea determină dezvoltarea copilului și împlinirea adecvată a nevoilor sale.

Părinții sunt primii educatori ai copilului, acest lucru evidențiindu-se prin faptul că educația începe din mediul familial, încă de la cele mai fragede vârste. Familia, prima școală a vieții e cea care oferă copilului primele cunoștințe, primele deprinderi, dar și primele modele comportamentale. Părinții sunt cel mai bun model pentru copiii lor. Prin imitare, cei mici reproduc acțiunile adulților, astfel învățând să se descurce în societate.

Odată cu încadrarea copilului într-o instituție de învățământ, părinții devin din educatori, parteneri ai școlii. Acest lucru nu presupune faptul că rolul părinților în ceea ce privește educația propriilor copii s-a încheiat, ci faptul că în această etapă de viață a copilului, părintele împarte rolul de educator cu cadrele didactice.

Educația copiilor continuă în familie, însă, totodată, familia trebuie să colaboreze cu școala și chiar să se implice activ în cadrul ei.

Fiecare părinte își dorește ce e mai bun pentru copilul său, nutrește speranța ca acesta să reușească, iar în acest sens colaborarea părinților cu școala poate fi prielnică.

După cum este bine cunoscut faptul că omul învață pe tot parcursul vieții, și copiii și părinții pot învăța multe unii de la alții și unii despre alții, chiar și dintr-o simplă acțiune de comunicare. Astfel, copilul poate învăța despre importanța valorilor pe care le transmit părinții: onestitate, responsabilitate, încredere în propriile forțe și totodată devine mai sigur pe sine și are capacitatea de a opta pentru cele mai bune soluții în diferite situații de viață.

Implicarea părinților în educația copiilor presupune o mulțime de activități, care de cele mai multe ori sunt condiționate de resursele temporale ale acestora, însă cât timp există implicare din partea părinților în activitățile educative ale copiilor se vor observa diferențe.

Un părinte are la dispoziție nenumărate oportunități de a deveni partener activ în educația copilului său. Citirea unei povești seara, înainte de culcare, verificarea temelor pentru acasă sau sprijinul oferit în realizarea acestora, discuțiile cu învățătorul despre progresul copilului sunt doar o parte dintre aceste oportunități.

De cele mai multe ori faptul de a-l întreba zilnic pe copil „Cum a fost azi la școală?” creează o apropiere între părinte și copil, și totodată îi demonstrează acestuia că școala este importantă pentru părinți.

Pregătirea elevului pentru școală înseamnă înainte de toate pregătirea părintelui pentru următoarea etapă din viața copilului său. Familiarizarea părintelui cu regulile și cerințele școlii va conduce spre o bună colaborare între familie și școală, iar rezultatul acestei colaborări se va răsfrânge în mod pozitiv asupra copilului, având efecte benefice pentru educația sa și pregătirea lui pentru viață.

Este important ca părintele să-i transmită copilului sentimentul că lumea școlară nu îi este străină, că el cunoaște deja ceea ce urmează să descopere copilul odată pătruns pe băncile școlii, sporindu-i astfel încrederea în sine și stârnindu-i curiozitatea de a afla lucruri noi.

Este bine cunoscut faptul că niciun părinte nu vrea ca propriul copil să nu reușească în activitatea școlară. În foarte multe cazuri, s-a constatat faptul că dacă un copil nu se ridică la nivelul standardelor academice, acesta își percepe parcursul școlar ca pe un eșec. Aici intervine părintele, care trebuie să încerce să ocrotească primii ani de școală ai copilului, să-i cultive acestuia motivația, să nu-l sufoce cu propriile dorințe, ci dimpotrivă, să-i faciliteze parcursul prin viața de școlar.

Cuvintele încurajatoare pot valora uneori mai mult decât sprijinul material oferit de către un părinte copilului său. „Îți doresc să reușești și să fii fericit!”, „Îndrăznește! Noi suntem aici dacă ai nevoie de ajutor” sunt doar câteve cuvinte de încurajare care pot fi folosite de către părinți. Același rol îl ocupă părinții și în cadrul unei încercări a copilului, dar care a eșuat.

„Copiii devin ceea ce credem despre ei. Nu vorbiți decât despre punctele forte și despre reușitele copiilor dumneavoastră, mai ales în public. Fiți atenți la ceea ce credeți despre ei și la ceea ce spuneți despre ei”. Dacă părinții aduc în prim plan reușitele copilului, sunt mândri de realizările lui și arată că au încredere în el, atunci copilul capătă încredere în sine, motivația sa va crește și rezultatele vor fi pe placul tuturor.

Odată cu trecerea copilului la stadiul de școlar, mediul familial nu își reduce rolul și implicarea sa în educație nu scade, ci dimpotrivă. Copilul învață în familie o serie de abilități sociale, iar stilurile de parenting reprezintă un factor important care influențează dezvoltarea copilului.

1.2.1 Stiluri de parenting

În trecut, copiii erau educați într-un mod asemănător, iar autoritatea strictă din partea părinților era adoptată de aproape toate familiile. Ulterior s-au abordat diferite stiluri educative.

Teoriile lui Freud au scos în evidență un stil educativ mai permisiv.

Conform orientării behavioriste a lui Watson, copiii aveau nevoie de hrană și somn pentru o bună dezvoltare și se aștepta de la ei să fie curați și manierați.

Maria Montessori a subliniat ideea că un copil are nevoie să fie tratat cu demnitate și să îi fie respectată individualitatea.

Societatea se confruntă cu o serie de tendințe în privința stilurilor de educare a copiilor în familie. Unii părinți susțin practicile autoritariste de creștere a copilului, în timp ce alții sunt tentați să devină permisivi, iar unii părinți au tendința de a amesteca stilurile educative.

Cercetătorii în domeniu susțin că există stiluri parentale predominante, care își pun amprenta asupra dezvoltării copilului.

Stilurile de parenting nu sunt identice pentru toți părinții, deoarece părinții diferă unii de alții și nu manifestă aceleași atitudini față de copiii lor.

Cercetările întreprinse de Diana Baumrind despre stilurile de parenting sugerează existența a două dimensiuni principale: căldura și controlul. (Harwood, Miler și Vasta, 2010).

Prima dimensiune, căldura părintească, presupune centrarea pe copil, suport afectiv și încurajare, apropierea de copil.

Cealaltă dimensiune, controlul parental, presupune existența unor părinți care impun copiilor anumite cerințe și își exercită controlul asupra lor, dar și a unor părinți aflați la polul opus.

Prin îmbinarea acestor două dimensiuni, se evidențiază patru stiluri de parenting:

Parentingul exigent

Părinții își canalizează atenția asupra copilului;

Părinții își manifestă afecțiunea față de copil în mod frecvent;

Părinții impun copilului standarde ridicate de comportament;

Copilul poate avea puncte de vedere proprii în diferite situații de viață cu care se confruntă.

Copilul, ai cărui părinți adoptă acest stil de parenting:

Devine independent și are valori ridicate ale stimei de sine;

Manifestă curiozitate, prietenie, cooperare, receptivitate.

Parentingul autoritar

Părinții impun standarde severe în ceea ce privește comportamentul copiilor;

Părinții utilizează uneori amenințarea și pedepsele exagerate;

Părinții impun respectarea unor reguli cu strictețe, fără să țină cont de nevoile copilului;

Conduce la neîncrederea copilului în propriile forțe și la incapacitatea acestuia de a se descurca singur în diverse situații de viață;

Copilul nu este ascultat când vrea să își expună punctul de vedere;

Părinții nu manifestă afecțiune și căldură față de copil.

Dacă părinții adoptă acest stil de parenting, copilul:

Este lipsit de spontaneitate și inițiativă;

Nu este responsabil;

Manifestă stimă de sine și încredere în propriile puteri la un nivel scăzut;

Parentingul permisiv

Părinții sunt centrați pe copil;

Părinții manifestă un grad ridicat de toleranță, sensibilitate, afecțiune;

Copilul e încurajat sa-și exprime opinia;

Părinții evită confruntările directe cu problemele de comportament ale copilului;

Părinții ignoră de multe ori comportamentul nepotrivit al copilului;

Părinții cedează de multe ori la insistențele copilului.

Copilul, ai cărui părinți adoptă acest stil de parenting:

Manifestă bună dispoziție;

Are încredere în sine scăzută;

Nu manifestă responsabilitate socială;

Are un comportament inadaptativ;

Este impulsiv și dependent de adult.

Parentingul neimplicat

Părinții manifestă un nivel redus de încurajare a copilului;

Neimplicare emoțională din partea părinților, uneori;

Copilului nu i se impun reguli, nu i se oferă atenție.

Adoptarea stilului de parenting neimplicat de către unii părinți va avea rezultate negative, care se vor răsfrânge asupra copiilor, copii care nu manifestă responsabilitate socială.

Fiecare dintre stilurile de parenting enumerate mai sus afectează pozitiv sau negativ viața copilului atât din punct de vedere educațional, cât și din punct de vedere emoțional.

Toate aceste stiluri sunt teoretice, deoarece, practic nu toți părinții care adoptă un stil de parenting exigent vor avea copii ce obțin numai rezultate pozitive, la fel cum nu toți copiii care au părinți neimplicați trebuie să fie sortiți eșecului.

Efortul depus de fiecare familie are un rol important în educarea copilului în adaptarea sa la condițiile de viață și sociale, în menținerea sănătății mentale și emoționale.

1.2.2 Implicarea parentală

Implicarea parentală are un rol benefic asupra dezvoltării personalității copilului. În urma cercetărilor și a studiilor realizate de-a lungul timpului, s-a evidențiat faptul că implicarea parentală afectează performanțele școlare.

Conceptul de implicare parentală poate fi înțeles ca participare a părinților la procesul educațional desfășurat în cadrul școlii, prin mai multe activități, evenimente, acțiuni sau programe. Ca și forme de implicare a părinților se pot enumera:

lectoratele cu părinții – se pot purta discuții referitoare la progresul sau dificultățile de învățare ale copilului;

activitățile de voluntariat din partea părinților în clasă sau în școală;

participare la întâlnirile programate de școală.

Studiile au arătat că implicarea părinților în educația copilului acasă, dar și participarea acestora la activitățile din cadrul școlii au un rol important și benefic atât în îmbunătățirea împlinirii academice, cât și în dezvoltarea socioemoțională a copilului.

În societățile contemporane, nu se poate vorbi de educația familială fără a se lua în considerare raporturile familiei cu școala, așa cum nu se poate vorbi despre educația școlară fără a ține seama de raporturile școlii cu familiile elevilor. Situația contradictorie a raporturilor familiei cu școala își are explicația în faptul că natura acestor raporturi și competențele fiecăruia dintre actorii implicați reprezintă obiectul unor controverse.

Din perspectiva cadrelor didactice, unele consideră că școala are sarcina instruirii, iar familia sarcina educării. O altă categorie de cadre didactice consideră că școala și familia au atribuții asemănătoare.

Din perspectiva părinților, aceștia consideră că apar anumite tipuri de raporturi cu școala: de opoziție; de delegare; de mediere; de cooperare. Contactele părinților cu școala se răresc în momentul în care copiii înregistrează eșec școlar, ca o reacție de autoapărare a părinților, care se simt învinuiți dacă sunt invitați la școala când copiii lor intră în conflict cu normele școlare.

Din partea elevilor, de multe ori, apare o atitudine de a nu încuraja întâlnirile părinți – profesori, deoarece copilul devine conștient că este obiectul unui dublu control, întrucât cu cât părinții și profesorii se informează reciproc, autonomia lui apare limitată.

În privința reușitei scolare, influența mediului familial se poate explica prin: nivelul socioeconomic și cultural al familiei, așteptările, atitudinile părinților, care sunt proporționale cu rezultatele școlare ale copilului. Rezultatele școlare depind de procesul de învățământ. Așteptările și atitudinile profesorilor, precum și atitudinile părinților (afecțiune, încredere, sprijin, încurajare, întărire pozitivă a eforturilor copilului) constituie factori determinanți ai reușitei școlare.

1.3 Consilierea părinților

„Consilierea, ca proces, este un dialog în care o persoană o ajută pe alta care are dificultăți semnificative”. (Wallis 1978, apud Holdevici și Neacșu 2006) Consilierea părinților se adresează dificultăților pe care le au părinții în îndeplinirea rolurilor lor.

În fiecare zi de activitate ca învățători, cadrele didactice se regăsesc în postura de a acorda îndrumare și orientare elevilor, dar și părinților, în diferite situații cu care aceștia se confruntă și pentru care au nevoie de sprijin pentru a le putea depăși. Aceste situații se referă la activitatea școlară a copilului.

Termenul consiliere descrie relația interumană dintre o persoană specializată și o persoană care solicită asistență de specialitate. (Băban, A., 2001).

Consilierea este o activitate prin care se urmărește insuflarea modului de a acționa sau de a se comporta o persoană într-o situație dată sau într-o situație din viața de zi cu zi.

Consilierea școlară este procesul de acordare a asistenței psihopedagogice atât elevilor, cât și celorlalte persoane implicate în procesul educațional (părinți, profesori).

Consilierea școlară se axează pe unitatea triadică: familie – copil – școală, în vederea desfășurării unei educații eficiente și a dezvoltării optime a personalității copilului.

Consilierea psihopedagogică are drept obiectiv în școală dezvoltarea unui sistem coerent de scopuri în viață și întărirea comportamentului intențional. O persoană orientată spre scop e capabilă să pună în acțiune modele alternative de comportament, să abordeze problemele de viață din perspective diferite, dar fără a se cantona rigid în anumite soluții prefabricate. (Tomșa, 2000)

Consilierea părinților are ca scop fundamental sprijinirea părinților pentru ca aceștia să devină capabili să se ajute singuri, să își poate sprijini copilul în dezvoltarea sa din punct de vedere educațional și socioemoțional. Rolul învățătorului este de ajuta familia aflată în dificultate să devină capabilă să-și gestioneze și să își rezolve singură problemele cu care se confruntă. Învățătorul nu are niciodată soluții dinainte stabilite pentru cazul respectiv, ci sprijină persoana sau familia să găsească singură soluția cea mai eficientă pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă.

De-a lungul timpului s-au conturat mai multe tipuri de consiliere: consiliere informațională, educațională, de dezvoltare personală, suportivă, vocațională, de criză, pastorală. Dintre toate tipurile de consiliere enumerate mai sus, ultimele două tipuri nu sunt de competența profesorului, ci trebuie abordate de către persoane specializate pe aceste domenii.

Consilierea psihopedagogică sau educațională presupune elemente de consiliere vocațională, suportivă, de dezoltare personală sau informațională.

În ceea ce privește cine este cel care trebuie să se ocupe de relația școală – familie, soluția ideală ar fi ca toate cadrele didactice cu care copilul intră în contact să mențină legătura cu familia, iar cazurile mai dificile să revină în sarcina consilierului școlar, persoana specializată în a gestiona situațiile deosebite.

Un program eficient de educație a copiilor trebuie implementat mai întâi acasă, apoi pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, în școală. Toate activitățile prin care se realizează educația copilului trebuie gândite, proiectate și realizate împreună cu familia acestuia și trebuie să fie în beneficiul lor.

Părinții trebuie sprijiniți să își cunoască copilul, să fie conștienți de nevoile sale și să se implice activ în creșterea și dezvoltarea armonioasă a acestuia.

Consilierea părinților reprezintă o activitate care vine în sprijinul părinților și al copilului. Ea presupune acțiuni de prevenire și sprijin pentru părinți, ajutându-i în acest fel să își împlinească rolul: acela de a crește și îngriji, sprijini și educa propriul copil. De asemenea, consilierea mai presupune și acțiuni de informare, prin care părinților li se aduc la cunoștință informații despre copilul lor, despre modul în care acesta relaționează și se comportă cu ceilalți pe durata programului școlar, oferind astfel părinților oportunitatea de a-și cunoaște popriul copil prin prisma altor persoane cu care el stabilește un contact direct și într-un mediu diferit de cel familial.

Implicarea părinților în viața școlară a copilului vine ca urmare a faptului că părinții își cunosc copiii, pot oferi unele informații profesorilor despre copiii lor, utile în procesul instructiv – educativ, dar totodată, doresc să își cunoască propriii copii ca și elevi. De asemenea, părinții au nevoie de informații referitoare la îndeplinirea rolului de elev de către copilul lor, iar implicarea părinților în reușita școlară a copilului și în activitatea educativă a școlii crește stima de sine a părintelui. Școala poate oferi părinților informații în legătură cu progresul școlar al copilului, cu situația lui școlară, informații despre percepția pe care o au profesorii privind calitățile și problemele copilului, informații despre modul cum își pot ajuta copiii acasă, în activitatea de pregătire școlară, informații privind obiectivele urmărite de școală, despre drepturile și obligațiile legale în legătură cu viața copilului, dar și informații privind metodele de colaborare cu școala. Lipsa colaborării, lipsa informațiilor necesare privind profesorii, colegii și prietenii copilului, neparticiparea la întâlnirile dintre profesori și părinți la școală, neimplicarea în sprijinirea activității de învățare acasă pot conduce spre rezultate școlare slabe și situații de criză pentru dezvoltarea psihosocială a copilului, dar și la crearea unui fond emoțional negativ al copilului.

Căile cele mai importante pentru prevenirea sau rezolvarea unor astfel de situații nedorite sunt: cunoașterea reciprocă, comunicarea reciprocă, cooperarea în anumite activități.

Afectivitatea și sprijinul oferit copilului de către părinți și-au pierdut din însemnătate și din intensitate de-a lungul timpului, odată cu schimbările socio – economice ale societății, iar acest lucru are efecte negative asupra situației copiilor în familie, dar și asupra dezvoltării armonioase a acestora.

În aceste condiții, educarea părinților poate fi considerată o modalitate de ameliorare a acestor efecte.

Educarea părinților vizează acțiuni de exersare a funcției educative, dar și de dezvoltare a comunicării eficiente în familie.

Aceste acțiuni vor conduce în final spre:

cunoașterea și acceptarea propriului copil;

abordarea pozitivă a trăsăturilor personalității copilului;

înțelegerea comportamentului copilului;

dezvoltarea competențelor sociale ale copilului;

educarea copilului.

Datorită educării părinților, mentalitatea acestora despre copil se va schimba în mod pozitiv. Astfel, fiecare părinte va fi capabil să accepte că un copil este special, diferit – în funcție de gradul de dezvoltare; copiii au drepturi egale, care trebuie să le fie recunoscute atât de către părinți, cât și de către societatea în care trăiesc; un copil are o personalitate individualizată.

Scopul educației părinților nu este acela de a schimba valorile după care se conduce o familie, ci de a sprijini familia în îmbunătățirea competențelor și a abilităților educative, toate acestea fiind un avantaj în buna dezvoltare a copilului.

De asemenea, educația/consilierea părinților trebuie privită ca o formă de interacțiune între doi parteneri care au scopuri comune, bazată atât pe schimbul de idei, experiențe, cât și pe modele parentale.

Este bine cunoscut faptul că părinții sunt punctul de sprijin al copilului pe parcursul dezvoltării sale și pe durata parcurgerii etapelor de viață. Intervenția cadrelor didactice în sprijinul educației parentale pozitive este prielnică în îndeplinirea rolului părinților în viața copilului.

În îndeplinirea rolului de sprijin pentru dezvoltarea socioemoțională și educațională a copilului, ajutorul oferit de către învățător părinților se va răsfrânge în mod pozitiv asupra copilului.

Luând în considerare faptul că părinții și învățătorul devin parteneri educaționali odată cu intrarea copilului la școală, scopul unuia se va întrepătrunde cu al celuilalt, iar dacă între cei doi parteneri există comunicare și încredere reciprocă, efortul lor va fi încununat cu succes și reușită.

Comunicarea este cea care stă la baza oricărui parteneriat, iar acest lucru este valabil și în relația școală – familie. Comunicarea eficientă dintre părinți și cadrele didactice conduc la dezvoltarea unor relații pozitive, la o mai bună gestionare a problemelor, la soluționarea acestora dacă ele apar, dar și la rezultate mai bune pentru copil.

De menționat este că pentru ca eficiența comunicării să fie vizibiă, este necesar ca această comunicare să se desfășoare din două sensuri: atât din partea părinților, cât și din partea cadrelor didactice. Dialogul deschis, de la egal la egal, între cei doi parteneri educaționali – părinți și învățător –, schimbul de idei, împărtășirea experiențelor și a opiniilor mențin interacțiunea constantă.

Comunicarea învățător – familie poate fi favorizată prin:

transmiterea informațiilor de către învățător în termeni simpli și accesibili părinților;

evitarea analizării critice – în cazul oricărui părinte care se confruntă cu diferite probleme ale copilului, ultimul lucru pe care ar vrea să îl audă din partea învățătorului ar fi criticarea acestuia;

crearea unui mediu ambiant plăcut;

mobilizarea părinților să comunice – este foarte întâlnită situația în care părinții aflați față în față cu învățătorul își găsesc greu cuvintele pentru a putea exprima tot ce simt;

ascultarea problemelor părinților în ceea ce privește copilul;

abordarea unei discuții individuale cu părinții copilului care întâmpină diferite dificultăți, fie ele de natură comportamentală, educațională sau de adaptare la mediul școlar;

Comunicarea se poate dovedi a fi ineficientă în cadrul orelor de consiliere cu părinții dacă:

învățătorul utilizează un limbaj neaccesibil părinților, în care folosește mulți termeni pedagogici și care nu ajută părintele să înțeleagă problemele expuse sau să îl atragă spre convorbire, ci dimpotrivă, îl îndepărtează;

învățătorul evidențiază numai aspectele negative ale comportamentului copilului – este important să se aducă în discuție și să se aprecieze și comportamentele pozitive și adecvate mediului școlar pe care le are copilul și nu doar părțile negative ale comportamentului acestuia;

învățătorul moralizează sau judecă părinții;

învățătorul oferă sfaturi, deși nu i s-a solicitat acest lucru de către părinți;

învățătorul prezintă părinților un volum mare de informații într-un termen relativ scurt.

Toate activitățile proiectate și desfășurate cu scopul sprijinirii/consilierii familiei, trebuie să respecte câteva cerințe. O primă cerință ar fi ca părinții și învățătoarea să se accepte reciproc, să comunice deschis, să accepte ideile celuilalt, dacă acestea sunt în beneficiul copilului și al familiei.

O altă cerință este respectarea individualității și confidențialitatea. De cele mai multe ori, părinții sunt reticenți în a participa la discuții, de teama de a nu fi puși într-o situație stânjenitoare în fața celorlalți părinți. Acest lucru se întâmplă mai ales în cazul părinților ai căror copii se regăsesc în diferite situații problematice. Se resimte astfel nevoia de a purta discuții individuale cu părinții și în mod necesar respectarea confidențialității acestora. De precizat este faptul că, prin statutul pe care îl are, învățătorul poate utiliza atât consilierea individuală, cât și pe cea de grup, dar ținând cont de limitele impuse de competențele sale.

Negocierea soluțiilor sau respectarea deciziilor părinților ar putea fi considerate alte cerințe pentru ca activitatea de consiliere să fie productivă și să producă efecte pozitive.

În ultima perioadă, datorită schimbărilor de mentalitate și a diferențelor dintre generații, s-a dezvoltat nevoia de a interveni asupra familiilor cu copii pentru a-i sprijini în identificarea traseului optim pentru dezvoltarea copilului. Intervenția socioeducațională vine în sprijinul familiei, o ajută să fie responsabilă și să nu ajungă dependentă de specialiști.

Consilierea psihopedagogică a părinților este o activitate formativă a intervenției socioeducaționale, alături de educația părinților.

Realizând o comparație între educația părinților și consilierea psihopedagogică a

acestora, se constată următoarele:

Educația părinților urmărește:

dezvoltarea atitudinilor și a practicilor parentale;

analiza propriilor probleme;

responsabilitatea părinților;

comunicarea eficientă;

negocierea soluțiilor;

luarea deciziilor;

rezolvarea creativă a conflictelor dintre generații.

Consilierea psihopedagogică a părinților pune accent pe:

sprijinul educațional și psihologic;

schimbul de idei, atitudini și experiențe;

formarea unor deprinderi ale părinților de rezolvare a unor situații problemă (relații intrafamiliale și extrafamiliale; conflicte; adaptarea școlară a copilului; copilul cu cerințe educative speciale).

Consilierea părinților trebuie privită ca o consiliere educațională care se adresează adulților cu roluri de părinți și împletește armonios aria psihologică cu cea pedagogică și cu cea socială. (Agabrian, 2006)

Având în vedere faptul că parteneriatul școală – familie se produce în timp și nu instantaneu, la finalul acestei călătorii atât școala, cât și familia au de câștigat.

În urma activităților de consiliere, școala și familia trebuie să utilizeze în comun resursele de care dispun și totul conduce spre construirea unui viitor educațional al copilului.

Ideea de bază a consilierii părinților este aceea că orice persoană își poate descoperi resursele de care are nevoie pentru a face față tuturor schimbărilor pe care și le propune. Părinții, cu ajutorul consilierului – învățătorul – vor identifica resursele și posibilitățile care le stau la dispoziție în vederea schimbării unor atitudini sau comportamente, toate acestea dovedindu-se a fi folosite ulterior în sprijinul propriului copil și pentru a-l ajuta fie să depășească anumite beriere, fie pentru a-i facilita dezvoltarea emoțională sau socială.

În lucrarea „Ghid de idei practice pentru activități cu părinții” (2013) sunt enumerate câteva principii pe care se bazează colaborarea dintre părinți și familia copilului:

Încredere;

Respect pentru părinți;

Valorizarea părinților;

Abilitatea părinților;

Comunicarea eficientă;

Confidențialitatea;

Egalitatea șanselor;

Stabilirea limitelor profesionale.

Este important ca în cadrul orelor de consiliere cu părinții cadrele didactice să ofere părinților informații despre copilul lor și suport adecvat nevoilor fiecărei familii.

Relația școală – familie trebuie privită de către părinți ca fiind un pilon de bază în dezvoltarea copilului. Ocaziile de a purta discuții cu părinții pentru a identifica soluții pentru situațiile problematice cu care se confruntă școlarul mic trebuie căutate chiar și atunci când ele nu se oferă cu ușurință. De cele mai multe ori, aceste discuții au loc fie la momentul în care copilul este adus la școală, fie la terminarea programului școlar, dar totdată și cu prilejul oferit de diferite evenimente desfășurate la nevelul clasei sau al școlii. Serbările, lectoratele și ședințele cu părinții sau consilierea pedagogică fac parte din cadrul acestor evenimente.

Parteneriatul școală – familie își dovedește eficiența dacă părinții își doresc colaborarea și implicarea în programul educațional al copilului. Cu cât colaborarea dintre familie și scoală este mai strânsă, cu atât mai eficient se dovedește a fi parteneriatul dintre aceștia și cu atât mai mult se vor putea constata schimbări pozitive în ceea ce privește dezvoltarea copilului, atitudinea și comportamentul acestuia în diferite situații de viață.

McCubbins-Lynn (2004) recomandă următoarele strategii în vederea unui puternic parteneriat cu familia:

Relații active cu toate familiile din clasă;

Contactul pozitiv cu familia;

Abordarea diferitor mijloace de comunicare cu familia;

Împărtășirea micilor realizări ale școlarului;

Identificarea nevoilor individuale ale părinților;

Solicitarea sprijinului părinților când e nevoie;

Valorizarea părinților.

1.4 Modalități de organizare a parteneriatului școală – familie

Profesorii și părinții pot sprijini relația școală – familie prin activități de colaborare, de planificare a acțiunilor ce urmează a fi desfășurate pentru a urmări scopul propus, de evaluare a nevoilor și nu în ultimul rând, de comunicare.

În urma studiilor efectuate în domeniul relației școală – familie, s-a constatat că acestea au un rol important asupra practicii educaționale și manageriale.

Conform noii legi a educației, relațiile dintre instituțiile școlare și familiile elevilor îmbracă noi dimensiuni formale:

În art. 14 se stipulează că:  „Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului proiectează, fundamentează și aplică strategiile naționale în domeniul educației, cu consultarea asociațiilor reprezentative ale profesorilor, structurilor asociative reprezentative ale părinților”.

Art. 65 prevede: „Consiliul de administrație al unității de învățământ, în urma consultării elevilor, părinților și pe baza resurselor disponibile, stabilește curriculumul la decizia școlii. Programele școlare pentru disciplinele / domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire opționale se elaborează la nivelul unităților de învățământ, cu consultarea consiliului profesoral, consiliului consultativ al elevilor, structurii asociative a părinților…”.

În art. 79 familiile antepreșcolarilor, ale preșcolarilor și ale elevilor sunt recunoscute ca și beneficiari secundari ai învățământului preuniversitar.

Conform art. 80 „învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari. Toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanților beneficiarilor primari, respectiv a Consiliului Național al Elevilor sau a altor asociații reprezentative ale elevilor, și prin consultarea obligatorie a reprezentanților beneficiarilor secundari și terțiari, respectiv a structurilor asociative reprezentative ale părinților…”.

În art. 86 din legea educației se stipulează că „unitățile de învățământ încheie cu părinții, în momentul înscrierii antepreșcolarilor, respectiv a preșcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților. Contractul educațional – tip este aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului și este particularizat, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin decizia consiliului de administrație”.

Totodată, legea prevede și anumite obligații pentru părinți. Astfel, în art. 80 este precizat că „părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului obligatoriu” și „părintele sau tutorele legal răspunde pentru distrugerile materiale din patrimoniul școlii, cauzate de elev”. Nerespectarea obligațiilor de către părinți se sancționează cu amendă între 100 de lei și 1000 de lei sau cu muncă echivalentă în folosul comunității, prestată de părinte sau de tutorele legal, conform art. 360.

Conform art. 96, „unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administrație, de directori și de directori adjuncți, după caz. În exercitarea atribuțiilor ce le revin, consiliile de administrație și directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinți și cu autoritățile administrației publice locale”. Tot în acest articol este prevăzut faptul că în funcție de numărul membrilor, din consiliul de administrație al unității trebuie să facă parte doi sau trei reprezentanți ai părinților.

Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar (R.O.F.U.I.P) acordă câteva articole în care se stipulează rolul și importanța părinților în educația copiilor și în parteneriatul școală – familie.

Astfel, art. 3, alin. 2, prevede următoarele: „Conducerile unităților de învățământ își fundamentează deciziile pe dialog și consultare, promovând participarea părinților la viața școlii, respectând dreptul la opinie al elevului și asigurând transparența deciziilor și a rezultatelor, printr-o comunicare periodică, adecvată a acestora, în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

Art. 10, alin. 2 presupune că „În vederea participării la activitățile educative, părinții și unitatea de învățământ încheie act adițional la contractul educațional”.

În art. 168 este menționat că „părinții, tutorii sau susținătorii legali ai antepreșcolarului/preșcolarului/elevului sunt parteneri educaționali principali ai unităților de învățământ”, dar și faptul că aceștia „au dreptul de a fi susținuți de sistemul de învățământ, pentru a se educa și a-și îmbunătăți aptitudinile ca parteneri în relația familie – școală”.

Art. 178 aduce precizări în privința comitetului de părinți al clasei. Potrivit articolului, în fiecare clasă trebuie să funcționeze comitetul de părinți, ales anual prin majoritate simplă a voturilor și se compune din trei persoane: un președinte și doi membri, fiecare dintre aceștia având responsabilități.

Pe lângă comitetele de părinți care funcționează la nivelul fiecărei clase, la nivelul unității de învățământ funcționează Consiliul reprezentativ al părinților, în temeiul art. 182 din R.O.F.U.I.P, și care este compus din președinții comitetelor de părinți.

Art. 195 prevede că „reprezentanții părinților, tutorilor sau susținătorilor legali se vor implica direct în buna derulare a activităților din cadrul parteneriatelor ce se derulează în unitatea de învățământ”.

Gheorghe Bunescu, în articolul „Democratizarea educației și educația părinților”, identifică trei etape în evoluția relației școală – familie:

etapa școlii autosuficiente: școala este considerată o instituție închisă, care nu influențează mediul familial și nu se lasă influențată de el.

Caracteristicile etapei sunt: contactele cu părinții sunt rare, formale; părinții acceptă ideea că nu au nimic de văzut despre ceea ce se întâmplă în școală; administrația alege școala pentru copii; părinții nu participă la consiliile de administrație școlară; asociațiile de părinți nu sunt încurajate; formarea profesorilor neglijează relația între familie și școală.

etapa de incertitudine profesională: profesorii încep să recunoască influența factorilor familiali asupra rezultatelor școlare, dar părinții continuă să creadă că școala este autosuficientă.

Caracteristicile etapei sunt: tendinta de a crește acuzarea familiei pentru proastele rezultate școlare; administrația școlară are tendința de a conserva atitudinea din etapa anterioară; contactele formale, de rutină cu părinții continuă; apar experiențe localizate privind comunicarea cu părinții; apar organizațiile voluntare de părinți; se constituie consilii de gestiune școlară, în care participarea părinților are un rol minor, nedecizional; formarea profesorilor abordează relația familie – școală ca o problemă de importanță secundară.

etapa de dezvoltare a încrederii mutuale: părinții și profesorii descoperă împreună că neîncrederea este puțin câte puțin înlocuită cu încrederea unora față de alții.

Caracteristicile etapei sunt: relația cu familiile este din ce în ce mai încurajată de școală; consiliul școlar include reprezentanți ai (asociațiilor) părinților, cu rol decizional în toate problemele educaționale; organizațiile de părinți sunt acceptate și încurajate în activitatea școlară; profesorii specializați (consilierii) tratează problemele excepționale ale colaborării cu familiile; organizațiile de profesori recunosc statutul și rolul asociațiilor de părinți; administratorii și politicienii educației insistă asupra importanței relației familie – școală; formarea profesorilor abordează problema relației cu familia, ca una din problemele importante; se organizează cursuri pentru profesori și părinți.

În vederea îmbunătățirii relației dintre școală și familie s-au conturat câteva aspecte pe care învățătorul ar trebui să le aplice. Astfel, învățătorul:

studiază dosarul personal al copilului la intrarea în școală, dar și fișa de caracterizare psihopedagogică a acestuia cu care el vine de la grădiniță;

participă la organizarea colectivului de părinți, alege comitetul de părinți al clasei și distribuie atribuțiile fiecăruia dintre membri, în funcție de disponibilitatea fiecăruia;

proiectează activități cu familia, întâlniri cu părinții – individuale sau de grup, activități comune părinți – elevi;

conduce ședințele și lectoratele cu părinții;

menține legătura cu toți părinții prin diferite mijloace, stabilite de comun acord (internet, telefon, caiet de corespondență, mesaje scrise, orele de consiliere);

dacă anumite situații necesită, realizează consiliere cu părinții sau cu copiii;

întocmește orarul întâlnirilor cu părinții, ținând cont de resursele temporare ale tuturor.

Colaborarea școală – familie este necesară, în vederea unei educații de calitate și de durată și totodată, pentru informarea reciprocă cu privire la dezvoltarea copilului, la comportamentul său acasă și în mediul școlar, pentru cunoașterea lui multilaterală.

Stănciulescu (1997) evidenția faptul că „nicio sarcină educativă nu este de fapt atribuită bărbatului. Munca educativă este efectuată de către mama, singură sau în colaborare cu soțul”.

De-a lungul timpului, studiile în domeniu au arătat că de cele mai multe ori mama este cea care stabilește relația cu școala. În acest sens, în urma efectuării unui scurt sondaj atât în cadrul colectivului de elevi, cât și în rândul părinților, a reieșit faptul că mama este cea care păstrează legătura cu școala și participă de obicei la reuniunile cu părinții. (Anexa 1: Graficul obținut în urma sondajului asupra părinților și a copiilor despre persoana din familie care păstrează legătura cu școala )

Relația școală – familie poate îmbrăca mai multe forme: vizite la domiciliu, vizitarea școlii de către părinți, ședințele și lectoratele cu părinții, voluntariatul, discuțiile individuale, activitățile comune părinți – elevi, serbări, activități extrașcolare etc.

1.4.1 Ședințele cu părinții

Ședințele cu părinții au un rol important în relația școală – familie, fiind una dintre modalitățile prin care părintele reușește să păstreze legătura cu mediul școlar în care învață propriul copil.

Ședințele cu părinții sunt de obicei privite ca niște întruniri părinți – învățătoare, în care primii sunt informați cu privire la rezultatele școlare, la frecvența școlară și la comportamentul elevului în raport cu normele școlare și sociale.

Realitatea este că aceste activități ar trebui să încurajeze discuțiile deschise, dialogul între părinți și învățătoare, să ofere părinților posibilitatea de a se cunoaște mai bine unii pe alții, de a primi și oferi informații utile referitoare la propriul copil.

Pentru ca ședințele cu părinții să nu fie privite ca un coșmar pentru familie, iar reușita acestora să fie asigurată, aceste întruniri trebuie să vizeze câteva aspecte.

Astfel, data și ora întrunirii cu părinții trebuie stabilită de comun acord, respectând resursele temporale ale persoanelor direct implicate, iar tema ședinței să fie comunicată în prealabil părinților, astfel încât aceștia să poată veni cu întrebări, probleme sau soluții în concordanță cu tema propusă.

Un alt aspect de care trebuie să se țină cont în organizarea și desfășurarea ședințelor cu părinții, este acela de a crea un mediu plăcut, care să ofere părinților încredere și să îi îmbie la participare.

Pe de altă parte, cadrul didactic trebuie să fie cooperant, să fie capabil să asculte ce doresc părinții pentru copiii lor, ce așteptări au de la școală, să acorde în egală măsură atenție tuturor părinților, indiferent de statutul social sau de nivelul de pregătire al acestora, să se comporte ca un partener al părinților. În privința cadrului didactic, acesta nu trebuie să eticheteze părinții sau copiii, iar în cadrul acestor întruniri să scoată în evidență punctele tari ale copilului și rezultatele bune obținute de acesta, să ofere explicații părinților în ceea ce privește activitatea școlară a copilului. Punctele slabe și problemele cu care se confruntă copilul se vor discuta la finalul ședinței, în cadrul unor discuții particulare cu părintele copilului direct implicat.

În cadrul ședințelor cu părinții atât părintele, cât și cadrul didactic pot obține informații și sugestii adecvate pentru buna dezvoltare a copilului.

Temele abordate la ședințele cu părinții sunt diversificate și pot fi adaptate la nevoile părinților, ale clasei de elevi și chiar la nevoile învățătoarei. Dintre temele care pot fi supuse atenției în cadrul întrunirilor cu părinții fac parte: gestionarea eficientă a timpului liber al copilului, violența, grupul de prieteni, etc.

1.4.2 Comunicarea despre progresul copilului

Comunicarea stă la baza oricărui parteneriat de calitate și conduce spre dezvoltarea unor relații pozitive și înregistrarea unor performanțe ale copiilor.

În vederea unei comunicări eficiente între învățătoare și părinți se pot utiliza o serie de mijloace de comunicare, printre care:

notițele informative, prin intermediul cărora se comunică părinților progresul sau regresul înregistrat de copil;

întrunirile imediate cu părinții atunci când apar probleme;

întâlniri individuale cu părinții, ori de câte ori e nevoie;

mape cu produse ale copilului puse la dispoziția părinților, fie săptămânal, fie la finalul unei unități tematice sau la finalul semestrului;

scrisori privind activitățile ce urmează a fi desfășurate cu diferite ocazii în școală sau în clasă etc.

Comunicarea prin intermediul telefonului sau al mesajelor se dovedește a fi din ce în ce mai utilizată în zilele noastre, întrucât e mai rapidă și oferă posibilitatea unei comunicări imediate.

1.4.3 Voluntariatul

„Când părinții se oferă voluntari, atât familiile, cât și școlile beneficiază de câștiguri care nu prea vin din altă parte”.

Pentru ca părinții să se simtă atrași spre a practica activități voluntare în cadrul școlii, munca depusă de ei trebuie să fie apreciată și să aibă valoare și sens pentru ei.

Totodată, sprijinul oferit școlii prin activitățile de voluntariat ale părinților au menirea de a-i transmite un mesaj copilului din partea părinților: „Mă interesează ce faci tu aici.”

„Activitățile de voluntariat vizează atât acțiuni în școală, cât și munca celor care susțin procesul de învățare al copiilor în orice fel și în orice moment”.

Astfel, munca voluntară nu devine doar munca practică, directă, oferită de unii părinți direct în cadrul școlii sau al clasei de elevi, ci și munca pe care părintele o desfășoară acasă sau în timpul liber al copilului și prin intermediul căreia îi oferă copilului sprijinul de care are nevoie în dezvoltarea sa.

În ceea ce privește activitatea din cadrul școlii, părinții, bunicii, familia copilului pot deveni voluntari cu diferite prilejuri oferite de activitățile școlare și extrașcolare desfășurate. De la costume pregătite de părinți pentru serbările desfășurate în școală, la activități de pregătire a unor cadouri pentru copii, cu diferite ocazii, sau la implicarea directă a părinților în cadrul unor activități de ecologizare, iar exemplele pot continua, părinții devin „eroi” pentru copiii lor și le trezesc acestora sentimentul că părinții sunt interesați de activitatea lor școlară.

Vorbind despre voluntariat, Agabrian (2006) menționează câteva aspecte privind aprecierea muncii depuse de voluntari. Astfel, voluntariatul poate fi apreciat prin intermediul unor scrisori de mulțumire, prin pliante în care se precizează domeniile la care școala are nevoie de voluntari, aici fiind incluse și opțiuni pentru părinții care sunt dispuși să ofere ajutor de acasă, stimulând și încurajând în acest fel și participarea altor voluntari la astfel de activități.

1.4.4 Lecțiile deschise

Părinții se regăsesc de multe ori în postura de a se întreba cum se descurcă propriul copil la școală, cât de bine își însușește cunoștințele transmise în cadrul orelor, cât e de atent la lecții și multe astfel de întrebări. Răspunsul la aceste întrebări vine de cele mai multe ori din partea învățătoarei sau din partea copilului, însă părinții consideră că acesta nu e tabloul complet.

În urma acestor probleme cu care se confruntă părinții, s-a conturat ideea susținerii unor lecții deschise, la care părinții pot participa, în funcție de orarul clasei, al învățătoarei și bineînțeles, al părinților.

Părinții pot participa la lecțiile desfășurate în cadrul programului școlar, iar prin intermediul acestor lecții, părintele are posibilitatea de a se informa cu privire la nivelul de atenție al copilului la lecție, la modul în care se implică în activitatea la clasă, la nivelul cunoștințelor dobândite de copil, la emotivitatea acestuia și totodată, părintele poate împrumuta diferite metode și mijloace didactice folosite la clasă pentru a facilita învățarea copilului acasă.

Participarea la lecțiile deschise oferă părintelui oportunitatea de a-și putea evalua propriul copil prin prisma a ceea ce observă și nu doar din punctul de vedere al persoanelor cu care copilul intră în contact în mediul școlar.

1.4.5 Vizita la domiciliu

Vizita la domiciliu poate contribui la realizarea obiectivelor comune ale celor doi parteneri educaționali, școala și familia, și poate oferi posibilitatea cadrului didactic de a înțelege comportamentul copilului în familie și de a stabili o relație mai puternică cu familiile elevilor.

Nu de puține ori se întâmplă ca un copil să se comporte într-un mod diferit acasă decât la școală, iar pentru a reuși să-l cunoască mai bine, să observe ceea ce îl interesează și ce capacități are, cadrul didactic poate apela la vizita la domiciliu. Pentru ca aceste vizite să se dovedească eficiente, trebuie precizat faptul că ele nu sunt obligatorii, iar părinții ar trebui să cunoască acest fapt, și de asemenea să cunoască scopul cu care se desfășoară aceste vizite.

Disponibilitatea și receptivitatea familiilor, precum și pregătirea în prealabil a cadrelor didactice pentru astfel de activități pot avea un impact pozitiv asupra relației școală – familie, dar și asupra activității ulterioare a copilului.

1.4.6 Lectoratele cu părinții

Lectoratele cu părinții sunt „întruniri cu teme diverse, prin intermediul cărora părinților le sunt aduse la cunoștință informații prețioase pentru cunoașterea personalității copilului, aprecierea corectă a comportamentului său, tehnici și metode prin care își pot sprijini copilul la lecții”.

Prin intermediul lectoratelor cu părinții, aceștia pot fi mai bine pregătiți pentru a-și putea educa propiii copii, pot găsi răspunsuri la întrebări și soluții pentru problemele cu care se confruntă în activitatea de părinte, iar temele lectoratelor cu părinții se pot adapta la nevoile părinților, în urma unui necesar de activități pus la dispoziția acestora.

Ca și teme propuse pentru astfel de activități cu părinții, se pot remarca: responsabilitățile părinților; stilurile de parenting; pedepse și recompense; relația cu propriul copil etc.

1.4.7 Serbările școlare

Programele artistice oferite de copii în cadrul școlii oferă posibilitatea părinților de a-și putea observa propriii copii în postura „micilor actori” și pot descoperi în acest fel nivelul de dezvoltare socioemoțională a copilului. Ca și parteneri, părinții pot să se implice în pregătirea și realizarea serbărilor.

1.4.8 Jurnalul clasei

Jurnalul clasei cuprinde fotografii, descrieri ale activităților desfășurate, impresii ale copiilor și părinților, diplome obținute, desene create de copii pentru a-și exprima părerea în legătură cu activitățile desfășurate.

Prin intermediul jurnalului clasei, părinții devin parteneri la activitățile școlare ale copiilor.

Toate activitățile enumerate mai sus contribuie în mod deosebit la o mai bună colaborare școală – familie și reușesc să-i facă părtași pe părinți la educația și dezvoltarea socială și emoțională a propriilor copii.

1.5 Avantaje și limite ale parteneriatului școală – familie

Influența școlii asupra elevilor este majoră. Școala încearcă să pună în valoare și totodată să modeleze individul, prin intermediul activităților instructiv – educative, dar și prin identificarea factorilor care contribuie la educație, prin implementarea unor parteneriate cu diferiți factori sociali interesați de bunul demers al actului didactic.

Deși, în decursul timpului, s-a conturat ideea că școala e singura responsabilă de educarea copilului, studiile de specialitate, dar și experiența de zi cu zi, conturează din ce în ce mai mult ideea că părinții, familia și comunitatea, alături de școală, joacă un rol destul de important în educație.

Parteneriatele cu orice tip de instituție, în general, și parteneriatul cu familia, în special, trebuie privite de toți partenerii implicați ca responsabilitate comună. Dacă familia se implică în educația copilului și manifestă interes pentru colaborarea cu școala, se pot obține rezultate deosebite, care ulterior se oglindesc în propriii copii.

Oferirea unui climat educațional pozitiv atât acasă, cât și la școală, dar și buna colaborare dintre cele două instituții, școala și familia, contribuie la îmbogățirea actului educațional.

Colaborarea dintre învățătoare și părinți trebuie realizată în concordanță cu obiectivele propuse și cu nevoile educative ale copiilor, în diferite etape de viață.

Parteneriatul școală – familie are un rol important în buna organizare a școlii și a clasei de elevi, iar o astfel de colaborare are avantaje nenumărate.

Avantajele unui parteneriat solid școală – familie se referă la faptul că:

se creează relații de colaborare între partenerii implicați;

ajută la clarificarea diferitelor probleme educative cu care se confruntă unul dintre parteneri, de cele mai multe ori, elevul;

oferă un nou cadru de dezvoltare a personalității elevului;

oferă beneficii pentru toți factorii implicați (școală, familie, elevi);

perfecționează abilitățile școlare ale elevilor;

învățătoarea primește sprijin din partea părinților în cunoașterea copiilor și a nevoilor acestora pentru munca în clasă, iar părinții primesc informații pentru a le veni în sprijinul muncii cu copilul acasă;

contribuie la perfecționarea abilităților școlare ale elevilor;

se îmbunătățește climatul școlar;

se facilitează legătura dintre părinți și personalul școlii, pe de o parte și între părinții tuturor elevilor, pe de altă parte;

se diminuează cazurile în care copilul are nevoie de educație specială;

părinții devin mai sensibili la nevoile emoționale ale copiilor și manifestă afecțiune față de aceștia.

Vorbind despre parteneriatul școală – familie, trebuie precizat faptul că în realizarea și implementarea sa, partenerii educaționali pot întâmpina și bariere, limite.

Barierele care stau în calea construirii unui parteneriat școală – familie de calitate, se regăsesc mai ales situațiile în care părinții nu se declară interesați să participe la viața școlară a propriului copil și consideră că această sarcină îi revine școlii.

Totodată, alături de părinți, există și cadre didactice care nu îmbrățișează ideea că părinții joacă un rol important în orientarea școlară și socială a copilului.

O altă barieră în calea parteneriatului școală – familie este aceea că uneori cadrele didactice nu sunt suficient de pregătite și nu adoptă modalități eficiente de comunicare cu familia.

De asemenea, refuzul unor părinți de a colabora, vine ca urmare a propriei experiețe nefericite cu școala.

Poate cea mai actuală și mai însemnată piedică ce stă în calea unei bune colaborări între școală și familie, cele două instituții principale care se ocupă de educația copilului, este ancorată în realitatea zilelor noastre. Atât părinții, cât și cadrele didactice sunt copleșiți de activitățile de zi cu zi, de viața personală și multitudinea de sarcini pe care le au de îndeplinit, încât plasează pe un loc secund colaborarea școală – familie, deși cei mai mulți sunt conștienți că o astfel de colaborare este importantă.

Pe lângă limitele expuse mai sus, relația dintre părinți și școală poate fi uneori tulburată de:

lipsa de interes a părinților pentru educația și evoluția copilului;

problemele cu care se confruntă unele familii;

lacunele informaționale ale unor familii;

marginalizarea familiilor defavorizate;

lipsa responsabilității – de cele mai multe ori aceștia așteaptă inițiativă din partea învățătorului;

lipsa de încredere în sine a părinților;

preocupările excesive pentru randamentul școlar al elevului – părinții se focusează numai pe obținerea unor note sau calificative mari de către elev, uitând alte aspecte care contribuie în mod definitoriu la dezvoltarea copilului;

contactele limitate cu școala – părinții vin la școală doar dacă e vorba de o situație excepțională sau în cazul anumitor abateri comportamentale ale copilului;

conservatorismul – reticența părinților la idei și experiențe noi;

tendința unor învățători de a trata părinții ca pe niște copii, și nu ca pe partenerii din tabăra alăturată, luând decizii în mod autoritar la reuniunile cu părinții;

lipsa pregătirii învățătorului privind relația școală – familie.

În aceste condiții, în vederea construirii unui parteneriat educațional eficient, școala trebuie să aibă următoarele priorități:

atragerea familiei spre școală;

elaborarea unor proiecte de parteneriat cu părinții;

comunicarea eficientă cu părinții despre informații referitoare la școală, la activitățile desfășurate în cadrul școlii sau chiar și despre problemele întâlnite;

organizarea și participarea la activități extrașcolare în parteneriat, menite să apropie părinții de realitatea școlară;

crearea unor asociații a părinților și a cadrelor didactice.

Avantajele colaborării școală – familie nu sunt temporare, ci ele contribuie foarte mult la dezvoltarea educațională, socială și emoțională a copilului, efectele fiind vizibile în timp.

1.6 Particularitățile sistemului socioemoțional la școlarul mic

Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) definește emoția drept o „reacție afectivă complexă, în general bruscă și spontană, însoțită de tulburări fiziologice, care oglindește atitudinea individului față de realitate”.

Goleman (2001) este de părere că emoția „se referă la un sentiment și la gândurile pe care acesta le antrenează, la stări psihologice și biologice și la măsura în care suntem înclinați să acționăm”.

Orice adult, în momentul în care devine părinte își proiectează în minte parcursul pe care îl va urma propriul copil în viață, iar așteptările sale sunt de cele mai multe ori ridicate, întrucât își dorește să-și vadă copilul reușind. Se poate spune că aceste așteptări devin prioritare, dacă părintele raportează asupra copilului starea sa actuală și eventuale eșecuri pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieții. De foarte multe ori, însă, aceste așteptări pe care părintele le are de la copilul său se referă la activitatea educațională, uitând o altă latură foarte importantă și care contribuie în mod desăvârșit la dezvoltarea și adaptarea copilului în societatea în care trăiește, și anume latura emoțională și socială. Același autor este de părere că „inteligența la învățătură nu te pregătește pentru ocaziile cu care te întâlnești la nivelul vicisitudinilor vieții”.

În aceeași lucrare, Goleman (2001) menționează că un IQ ridicat nu garantează prosperitate, fericire sau faimă, mai ales ținând cont că școala actuală pune mai mult accent pe capacitatea de învățare, de multe ori inteligența emoțională fiind ignorată, deși viața emoțională poate face diferența între reușitele a două persoane cu inteligență egală.

Goleman (2001) spunea că „aptitudinile emoționale sunt meta – abilități ce determină cât de bine ne putem folosi talentele pe care le avem, inclusiv inteligența pură”.

Dezvoltarea socioemoțională este considerată la fel de importantă ca și cea cognitivă sau fizică, încă de la cele mai timpurii vârste.

Părinții, înainte de toate, apoi învățătoarea și profesorii, dar și celelalte persoane care contribuie la educația copilului, au un rol deosebit în dezvoltarea emoțională a copilului, întrucât nimeni nu se naște cu abilități socioemoționale, ci ele se educă de-a lungul vieții.

Dezvoltarea emoțională trebuie să aibă aceeași pondere cu dezvoltarea educațională a copilului, deoarece persoanele care sunt capabile să se descurce din punct de vedere emoțional, au un avantaj în orice domeniu, fie în relația cu cei din jur, fie la locul de muncă sau în viața de zi cu zi.

La vârsta școlară mică copilul se confruntă deseori cu diferite stări emoționale, de la emoția întâlnirii pentru prima dată cu învățătoarea și noii colegi, la cunoașterea școlii în care va învăța, la emoția transmisă de o poveste citită de învățătoare și până la emoțiile care îl încearcă pe copil în momentul prezentării unui program artistic, a unei serbări în fața propriilor părinți și a invitaților.

Pentru a putea face față emoțiilor cu care copilul se confruntă, acesta trebuie să fie ghidat atât de părinți, cât și de învățătoare pentru a-și putea controla emoțiile și pentru a reuși să le transforme în stări de bine, în locul stărilor de neliniște și agitație necontrolate.

La vârsta școlară mică copilul începe să își dirijeze, gestioneze și să își exprime emoțiile, cu ajutorul părinților și al învățătoarei. Astfel, „părinții, învățătorul sau adulții, cei care au un nivel ridicat al inteligenței emoționale, folosesc situații în care copilul se confruntă cu stări emoționale negative, pentru a-l antrena emoțional pe acesta și pentru a-l face să înțeleagă ceea ce simte, să observe alternativele pe care le poate încerca pentru a găsi soluții adecvate”.

Salovey (1990) recunoaște cinci domenii principale, deduse din inteligențele multiple ale lui Gardner:

Cunoașterea emoțiilor personale – cunoașterea unui sentiment atunci când el apare;

Gestionarea emoțiilor – persoanele care reușesc să se stăpânească și să controleze emoțiile vor avea posibilitatea de a trece mai ușor peste problemele cu care se confruntă pe parcursul vieții, spre deosebire de cei care nu reușesc să se stăpânească și care se vor regăsi mai des față în față cu dezamăgirile;

Motivarea de sine – autocontrolul emoțional este baza reușitei. Asocierea emoțiilor scopului pe care îl urmărești conduce spre motivare de sine și creativitate;

Recunoașterea emoțiilor în ceilalți – empatia stă la baza capacității omului de a-i înțelege pe ceilalți;

Manevrarea relațiilor – în stabilirea relațiilor, omul trebuie să fie capabil să gestioneze emoțiile celorlalți;

Atunci când e încercat de emoții negative, copilul – asemenea adultului – își concentrează atenția asupra lor, iar acestea copleșesc orice gând al omului. Goleman (2001) e de părere că atunci „când emoțiile copleșesc puterea de concentrare, este blocată de fapt capacitatea mintală cognitivă”.

Inteligența emoțională este o aptitudine majoră, care își pune amprenta asupra celorlalte capacități. Educarea controlului emoțiilor și a impulsurilor, încă de la cele mai fragede vârste, a dovedit faptul că astfel de persoane devin mult mai sigure pe sine și mai competente social, spre deosebire de persoanele aflate în tabăra opusă, care în timp se adaptează mai greu relațiilor sociale sau manifestă nesiguranță.

Competențele sociale și emoționale remarcate la o vârstă fragedă a unui copil, se răsfrâng la scară mai mare pe parcursul vieții sale.

În ceea ce privește viața socială, copilul trebuie să dobândească o calitate foarte importantă, aceea de a-și exprima propriile sentimente.

Exprimarea emoțiilor, mai ales la vârsta școlarului mic, se învață cel mai ușor prin puterea exemplului, întrucât copilul învață să facă ceea ce vede la ceilalți.

Copilul trăiește și se dezvoltă în societate, însă viața în familie este prima etapă, prima școală care contribuie în mod covârșitor la obținerea cunoașterii emoționale. În mediul familial copilul învață cum să simtă și cum reacționează cei din jur la sentimentele sale.

Goleman (2001) asociază părinții cu niște „profesori emoționali foarte talentați” sau dimpotrivă, „groaznici”, întrucât copilul învață nu doar din spusele părinților sau din comportamentul acestora față de ei, ci și din modelele oferite de părinți în viața de familie.

„Părinții buni educă inteligența copiilor lor, părinții inteligenți le educă sensibilitatea”. Copilul nu trebuie educat doar să încerce succesul, el trebuie educat să nu-i fie teamă de insuccese.

Felul în care părinții își tratează copilul, cu indiferență sau cu căldură, prin intermediul unei discipline aspre sau cu înțelegere, are ulterior consecințe adânci și durabile asupra dezvoltării socioemoționale a copilului.

De menționat este faptul că pe măsură ce copilul crește, se modifică și sfaturile emoționale de care acesta are nevoie.

Fiind o ființă socială, copilul este încercat de emoții încă din primii ani de viață, astfel că pe parcurs el se lovește de mânie, tristețe, supărare, frică, nervozitate, anxietate, îngijorare, acestea fiind considerate emoții negative, însă copilul trebuie educat spre a le transpune în emoții pozitive, precum: bucuria, mulțumirea, încântarea, iubirea, surpriza sau încrederea.

Mihaela Roco (2001) susține faptul că „emoțiile sunt importante deoarece ele asigură supraviețuirea, luarea deciziilor, comunicarea și unitatea”.

La vârsta școlară mică, copilul începe să mențină sentimente și gânduri pentru o durată mai mare de timp, devine capabil „să înțeleagă faptul că poate exprima mai multe emoții simultan, dar din motive diferite (Sunt bucuros pentru cadoul primit, dar îmi pare rău că tatăl meu nu e aici)”.

De asemenea, la această vârstă, copilul conștientizează că omul nu își poate exprima adevăratele emoții în diverse situații, dar începe să țină cont de reacțiile celorlalți la propriile comportamente, astfel apărând sentimentele de mândrie, rușine, vină etc., în urma comparării propriilor comportamente cu normele externe.

Integrarea socială a copilului în grup (clasa de elevi, grupul de prieteni) se realizează prin interacțiunea sa cu copii de aceeași vârstă sau de vârste apropiate, care au jocuri, pasiuni, discipline preferate, comune, iar acest lucru contribuie la dezvoltarea unor abilități sociale precum: negocierea, cooperarea, altruismul, sprijinul.

La această vârstă, copilul începe să devină mai independent, mai responsabil din punct de vedere social, începe să-și stăpânească tot mai mult impulsurile, emoțiile și comportamentele.

Părinții dețin un rol deosebit de important în dezvoltarea socioemoțională a școlarului mic, iar la îndemâna lor stau o serie de comportamente în acest sens. Astfel, părinții pot identifica punctele forte ale copilului și îl pot ajuta să le dezvolte. Din discuții despre succesul sau insuccesul trăit de copil în diverse situații, părintele poate ghida copilul spre a învăța din propriile greșeli și totodată, îl poate sprijini să găsească noi soluții pentru depășirea barierelor viitoare.

Aprecierea muncii copilului, fie în ceea ce privește activitatea emoțională, educațională sau activitățile practic – gospodărești pe care acesta le desfășoară, contribuie la dezvoltarea socioemoțională a copilului și la sporirea încrederii în sine și în propriile puteri.

În ceea ce privește dezvoltarea socioemoționaă a copilului, nu trebuie omis rolul pe care îl are școala asupra acestui aspect.

La școală, copilul vine în contact cu elevi de vârstă apropiată, dar și cu adulți și trebuie să fie capabil să gestioneze diferite situații din punct de vedere emoțional pentru a se putea adapta grupului și cerințelor acestuia.

Cooperarea, colaborarea și acceptarea ideilor celorlalți sunt doar câteva aspecte care stau la baza integrării sociale a copilului.

Învățătoarea are capacitatea de a ghida copilul și de a-l ajuta să își descopere latura socială și emoțională prin sfaturi, prin mesaje educative extrase din povești, prin intermediul jocurilor în care acesta își poate exersa emoțiile.

Școala și activitățile sale specifice produc modificări în comportamentul copilului. Astfel, „dezvoltarea intereselor sociale sunt determinate de viața socială în general și de viața școlară în particular”.

În perioada micii școlarități apar primele prietenii, copilul devenind mai puțin dependent de părinți, manifestând mai mult interes față de colegi și prieteni. La această vârstă, orizontul copilului se lărgește, incluzând pe lângă familie și școala. Copilul începe să se compare cu alți copii, iar gândirea sa devine mai profundă.

Principala preocupare în această perioadă este adaptarea la mediul școlar și la cerințele care se impun. Copilul începe să trăiască diferite emoții, de la bucuria obținerii unui calificativ bun, la tristețea de a nu fi acceptat în diferite grupuri, până la bucuria de a sta în aceeași bancă cu un coleg preferat sau la rușinea de a nu fi învățat o lecție, însă toate aceste emoții sunt mai ușor de controlat de copil dacă părintele l-a educat în acest sens încă din primele etape ale vieții copilului.

Asemenea vremii, care este schimbătoare de la o zi la alta, sau de la un moment la altul, și emoțiile se schimbă în funcție de evenimente, dar și în funcție de starea interioară a fiecăruia. Acest lucru se petrece atât în cazul adulților, cât și în cazul copiilor. „A-i învăța pe copii să se asculte pentru a-și descoperi starea emoțională este la fel de important ca a-i învăța să citească”.

Emoția în sine nu este nici bună, nici rea, ci mai degrabă plăcută sau neplăcută. Ea se exprimă prin reacții imediate ale corpului (transpirații, bătăi puternice ale inimii, palpitații, tensiune musculară) și influențează direct comportamentul persoanei.

Dacă omul reușește să cunoască emoțiile, poate recăpăta echilibrul mai repede și totodată poate evita o situație similară și neplăcută.

Aceste lucruri se regăsesc și în trăirile copilului, numai că acesta din urmă trăiește lucrurile mult mai spontan și cu mai mare intensitate decât adultul. De aceea, este foarte important ca el să învețe să își recunoască emoțiile, iar un vocabular dezvoltat contribuie în mod automat la o mai bună exprimare în cuvinte a ceea ce copilul simte.

„Calea spre descoperirea emoțiilor presupune ca părintele să-și ajute copilul să le identifice, să le înțeleagă rolul și să efectueze anumite acțiuni pentru a-și regăsi echilibrul și bucuria”.

Aceeași autoare este de părere că dacă părinții încep devreme și în mod regulat să abordeze problemele acestea și propun tehnici de gestionare a emoțiilor, în jurul vârstei de 8 ani, copilul ajunge să fie autonom în astfel de practici și își recapătă mai repede echilibrul emoțional.

Părinții, învățătoarea și adulții pot sprijini copilul în această etapă a vieții în abordarea emoțiilor astfel încât ele să fie constructive și nu să aibă efecte negative asupra dezvoltării copilului.

Cap. II CADRUL EXPERIMENTAL AL CERCETĂRII

Cercetării pedagogice i s-au dat de-a lungul timpului mai multe definiții, în mai mică sau mai mare măsură pertinente.

Nicola (1994, p. 56) spune că: „cercetarea pedagogică este o strategie desfășurată în scopul surprinderii unor relații noi între componentele acțiunii educaționale și al elaborării unor soluții optime de rezolvare a problemelor indicate de procesul instructiv – educativ în conformitate cu exigențele sociale”.

În literatura de specialitate, „cercetarea pedagogică este înțeleasă ca un proces critic și continuu în care formulăm întrebări sistematice în legătură cu componentele și variabilele fenomenului educațional și în care încercăm să răspundem la aceste întrebări”.

Din definițiile de mai sus, rezultă faptul că cercetarea pedagogică are ca obiectiv de investigație fenomenul educativ în toată complexitatea sa. Astfel, cercetarea pedagogică are „caracter prospectiv” (vizează dezvoltarea personalității elevilor în perspectiva cerințelor dezvoltării sociale). De asemenea, cercetarea pedagogică trebuie să fie „continuu ameliorativă” (adică să determine, prin intervențiile sale modelatoare, optimizarea actului pedagogic).

Totodată, cercetarea pedagogică este interdisciplinară, dată fiind și complexitatea fenomenului investigat și „prezintă aspecte specifice sub raportul etapelor de desfășurare și al metodelor de cercetare”.

În ceea ce privește organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice, Bocoș (2007) este de părere că organizarea cercetării pedagogice presupune planificarea în timp a activității, a modului de îmbinare a elementelor anticipate prin metodica cercetarii, a modalităților de monitorizare a cercetării și de culegere a datelor acesteia, ținând cont de condițiile concrete de activitate și de eventualele constrângeri.

Desfășurarea propriu-zisă a acesteia constă în aplicarea în practică, în manieră flexibilă, a etapelor și subetapelor prevăzute în proiectul cercetării, în vederea verificării ipotezei de bază și a ipotezelor secundare. Ea presupune efectuarea de activități specifice în vederea atingerii obiectivelor cercetării, respectiv introducerea anumitor schimbări în derularea fenomenelor educaționale, în vederea studierii efectelor și rezultatelor pe care ele le produc.

2.1 Scopul cercetării

Scopul cercetării de față este cultivarea unui fond emoțional pozitiv în contexte de viață diferite, prin implicarea părinților în organizarea cât mai multor activități comune instructiv – educative.

2.2 Obiectivele cercetării și ipoteza de lucru

Obiectivele urmărite au fost următoarele:

O1 – Identificarea nevoilor de dezvoltare a emoțiilor;

O2 – Implicarea părinților în activitățile instructiv – educative în scopul realizării unui fond emoțional pozitiv, pentru copii, în contexte de viață diferite;

O3 – Evaluarea modului în care activitățile comune părinți – elevi determină evoluția unui fond emoțional pozitiv.

Ipoteza de lucru care a stat la baza acestei lucrări a fost următoarea: Dacă între școală și familie există o relație de cooperare și sprijin reciproc, care generează activitățile comune părinți – elevi, atunci elevii vor dezvolta o stare emoțională dominant pozitivă.

2.3 Designul cercetării

2.3.1 Locul și perioada de desfășurare a cercetării

Având în vedere condițiile concrete de activitate și posibilele constrângeri, realizarea acestei cercetări presupune raportarea și la o dimensiune temporală și spațială.

Astfel, activitatea experimentală s-a desfășurat predominant la Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” din Orlat, în sala de clasă sau în sala de festivități a școlii, dar totodată și în aer liber, în cadrul unor excursii sau drumeții desfășurate cu diferite ocazii, în perioada septembrie 2017 – iunie 2018. Cercetarea este una de tip experimental, utilizând tehnica eșantionului mic.

În ceea ce privește durata cercetării și limitele temporale pentru fiecare etapă a cercetării, acestea sunt indicate sub forma unei reprezentări grafice, conform tabelului.

Tabel 1: Durata cercetării științifice

2.3.2 Lotul experimental

Eșantionul experimental este constituit din 17 elevi ai clasei pregătitoare A, de la Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” Orlat și părinții acestora.

Caracterizarea subiecților:

Clasa pregătitoare A este formată din 17 elevi (8 fete și 9 băieți), având vârste cuprinse între 6 și 7 ani. Din punct de vedere al provenienței socio – profesionale, majoritatea provin din familii de muncitori, cu sau fără studii medii, șomeri, liber profesioniști sau muncitori în străinătate, 4 elevi provin din familii cu studii superioare, iar 3 elevi provin din Centrul de plasament Orlat.

Este necesară oferirea acestor date, deoarece mediul social în care crește și se dezvoltă copilul are o importanță deosebită asupra evoluției personalității sale, asupra randamentului școlar, dar și a dezvoltării emoționale a acestuia.

Clasa pregătitoare A este bine organizată, existând responsabilități ce s-au stabilit pe parcursul primului semestru al anului școlar în curs (responsabil cu biblioteca clasei, igiena din clasă). La nivelul clasei sunt aplicate reguli de conduită cunoscute și acceptate de toți membrii grupului, dar și reguli referitoare la activitatea de învățare. În cadrul acestui colectiv de elevi există relații de cooperare, relații de competiție, dar, uneori, apar și relații de conflict. În ceea ce privește relația profesor – elev, aceștia manifestă un comportament adecvat conduitei școlare.

Figura 1: Eșantion de participanți

2.3.3 Metodele de cercetare

În desfășurarea muncii de cercetare, s-au utilizat metode variate, dar în același timp adecvate scopului urmărit. Au fost utilizate metoda observației, metoda anchetei, studiul de caz, experimentul psihopedagogic, analiza produselor activității.

Observația

„Termenul observație provine din limba latină de la cuvântul sevare căruia i se adaugă prefixul ob conferindu-i semnificația de a avea înaintea ochilor” și este o metodă ce constă în urmărirea sistematică și intenționată a unui fenomen aflat în condiții naturale de desfășurare cu scopul de a înțelege, explica și ameliora fenomenul educațional respectiv.

Cu ajutorul observației se identifică problema ce trebuie rezolvată, ipoteza, dar și proiectarea soluțiilor ce se impun.

Această metodă presupune parcurgerea mai multor etape:

Organizarea observării;

Observarea propriu-zisă;

Prelucrarea datelor culese;

Valorificarea observării.

Folosind observația s-a urmărit gradul de implicare al părinților în activitățile intructiv – educative școlare și extrașcolare, desfășurate în comun, cât și gradul de satisfacție al elevilor în urma desfășurării unor astfel de activități.

Această metodă presupune așadar, o examinare atentă a faptelor fără a interveni în desfășurarea lor cu scopul de a colecta date ce pot conduce la generalizări cu caracter constructiv.

S-a utilizat observația ca și metodă de cercetare pe toată durata cercetării, dar și ca instrument de lucru în cadrul experimentului, pentru o urmărire atentă și sistematică a unor procese și activități în condiții naturale de desfășurare, cu scopul de a le înregistra cât mai exact.

Observarea a fost de tip natural. Înregistrările au fost realizate fără știrea subiecților, astfel încât aceștia să nu-și modifice comportamentul voluntar pentru a fi adecvat din punct de vedere al adultului, ci să se manifeste cât mai natural.

Această metodă a permis observarea unor comportamente ale elevilor în cadrul activităților desfășurate, atât în prezența, cât și în absența părinților.

(Anexa 2: Grilă de observare a comportamentului elevilor în cadrul activităților școlare în prezența și în absența părinților)

Experimentul psihopedagogic

Termenul experiment provine din latinescul experimentum, termen care are semnificația de probă, verificare, experiență; în cazul cercetărilor pedagogice este vorba de verificarea unei ipoteze.

Spre deosebire de observație, care presupune urmărirea fenomenelor educaționale fără nicio intervenție din partea cercetătorului, experimentul presupune modificarea intenționată a condițiilor de apariție și desfășurare a fenomenelor”. Aceste condiții sunt supuse unor variații sistematice controlate, datele experimentelor fiind înregistrate cu obiectivitate.

Așadar, experimentul psihopedagogic este o observație provocată, deoarece produce sau schimbă în mod deliberat unele evenimente sau procese educaționale cu scopul de a le observa, măsura și evalua prin control sistematic factorii care le influențează sau le determină. Acest lucru îl deosebește de observație.

În cercetarea de față s-a folosit experimentul pedagogic pentru a ameliora, optimiza acțiunea educațională. Acest experiment are trei faze:

– faza prealabilă intervenției factorului experimental (am ales eșantionul unic, am testat situația – pretest – experiment de constatare);

– faza administrării factorului experimental (am introdus modificările vizate la clasa experimentală);

– faza înregistrării rezultatelor sau a testarii variabilelor dependente, după intervenția factorului experimental (posttest)

Pentru interpretarea datelor au fost utilizate metode și tehnici statistice, metode de interpretare cantitativă și metode de interpretare calitativă. Pe parcursul derulării experimentului s-au asigurat condiții identice pentru toți subiecții eșantionului experimental unic.

Metoda anchetei

Această metodă de cercetare de tip interactiv a presupus schimbul direct de informații între învățătoare și elevi, părinți. Cu ajutorul instrumentului specific utilizat în anchetă, chestionarul, s-au cules date referitoare la nevoile, interesele, opiniile, comportamentele, motivațiile acestora. Prin intermediul anchetei s-a făcut posibilă culegerea datelor și informațiilor, în scopul cunoașterii mai profunde a temei cercetate. (Anexa 3: Chestionar destinat evaluării stărilor emoționale ale copiilor înainte și după desfășurarea unei activități comune; Anexa 4: Grilă de interpretare a datelor din chestionarul destinat evaluării stărilor emoționale ale copiilor înainte și după desfășurarea unei activități comune.)

Studiul de caz

Studiul de caz constituie atât o metodă didactică, cât și o metodă de cercetare. Privit ca și metodă de cercetare, studiul de caz presupune analiza și discutarea unui caz. Acest caz poate fi reprezentat de situația particulară a unui elev, a unui grup de elevi, a unei școli sau a unui cadru didactic. Această metodă oferă posibilitatea unei confruntări cu o situație reală, particulară.

În vederea realizării unui studiu de caz în cadrul unei cercetări pedagogice, este necesar a se parcurge câteva etape:

alegerea cazului: Parteneriatul școală familie – Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” Orlat;

documentarea asupra cazului;

analiza și interpretarea datelor;

identificarea modalităților de intervenție asupra cazului;

aplicarea modalității de intervenție.

Evaluarea produselor activității

Această metodă permite obținerea indirectă de date despre subiect prin analiza produselor activităților desfășurate de către acesta: desene, proiecte, eseuri artistice etc. Ele pot furniza informații despre capacitatea de concentrare, capacitatea de înțelegere, capacitatea de elaborare mintală, volumul și precizia cunoștințelor, capacitatea de aplicare a acestora în practică, aptitudinile generale și speciale, bogăția imaginației, creativitatea, trăsături caracteriale și temperamentale, stilul de muncă etc.

Drept criterii de analiză a produselor activității subiectului se consideră a fi: originalitatea, expresivitatea, aplicabilitatea etc.

2.3.4 Etapele investigației

Etapa preexperimentală

Într-o primă etapă a cercetării s-a folosit metoda anchetei pe bază de chestionar.

Pentru o mai bună cunoaștere a profilului copilului și a mediului de proveniență al acestuia, dar totodată și pentru a lua cunoștință despre așteptările părinților față de mediul educațional ȋn care va fi integrat copilul, s-a aplicat la ȋnceputul anului școlar un chestionar. (Anexa 5: Chestionar aplicat la începutul anului școlar)

Datele oferite de acest chestionar au fost preluate și prelucrate ȋn catalogul clasei și în portofoliul personal al învățătoarei.

Debutul în clasa pregătitoare reprezintă un nou început atât pentru elevi și părinți, cât și pentru învățătoare. Pentru elevi noutatea constă într-o școală nouă, colegi noi, materii noi, învățătoare nouă. Părinții sunt încercați de emoții, întrucât fiecare etapă nouă din viața propriului copil reprezintă o etapă nouă din viața părintelui. Pentru învățătoare, preluarea sub aripa protectoare a unei noi generații de elevi reprezintă o încercare de fiecare dată, deoarece elevii provin din medii diferite, au personalități diferite și se comportă diferit din punct de vedere emoțional.

Pentru a cunoaște nevoia de dezvoltare emoțională a elevilor, în una din orele de dezvoltare personală, acestora le-a fost citită povestea „Peștele curcubeu”. Povestea a fost citită pe fragmente, iar în urma identificării în text a emoțiilor, s-au purtat discuții cu elevii clasei pregătitoare, le-au fost adresate întrebări și s-au identificat în acest fel momente din viața lor care au avut o încărcătură emoțională, fie pozitivă sau negativă și modul în care aceștia au reușit să gestioneze astfel de stări emoționale.

Etapa experimentală

Etapa experimentală este o etapă formativ – ameliorativă, etapa introducerii factorului de progres. În această etapă au alternat activitățile comune părinți – elevi desfășurate atât în cadrul școlii, cât și în afara ei și s-a încheiat un parteneriat cu părinții. (Anexa 6: Parteneriatul cu părinții).

Pe parcursul desfășurării activității de cercetare, în urma fiecărei activități desfășurate ȋn parteneriat cu părinții, s-a aplicat câte un chestionar pentru a obține un feed-back asupra atingerii obiectivelor propuse. Astfel, informațiile furnizate de chestionarele aplicate pe durata întregului an școlar reprezintă o bază ȋn completarea rapoartelor după fiecare activitate.

(Anexa 7: Chestionarul aplicat părinților în urma fiecărei activități comune; Anexa 8: Raportul de activitate)

De asemenea, în etapa experimentală, s-a administrat lotului de părinți menționat un chestionar referitor la colaborarea școală – familie. Chestionarul cuprinde 10 itemi. (Anexa 9: Chestionar)

Ȋn cadrul cercetării au fost desfășurate multe activități ȋn parteneriat cu familia. Ȋn fiecare lună din acest an școlar au fost planificate diferite tipuri de activități.

În continuare, vor fi prezentate activitățile comune desfășurate pe parcursul anului școlar, care au contribuit la creșterea motivației prin implicarea activă a părinților în procesul instructiv – educativ. Pe parcursul experimentului s-a ținut cont de resursele părinților și de activitățile pe care atât părinții, cât și copiii și-au dorit să le desfășoare.

Prima activitate comună părinți – elevi – învățătoare a fost intitulată:

Seara felinarelor

Pregătirea pentru activitate:

Părinții elevilor au fost invitați să participe la această activitate extrașcolară, menită să marcheze bogăția toamnei. Această activitate a avut drept scop implicarea și participarea directă a părinților la o activitate cu copiii, în vederea constituirii unui fond emoțional pozitiv al celor din urmă.

Cu sprijinul părinților, fiecare elev al clasei pregătitoare și-a confecționat un felinar, fie din dovleac, fie din alte materiale: borcane, cutii de carton etc. Atât elevii, cât și părinții s-au dovedit a fi foarte creativi, întrucât felinarele obținute au fost pe cât de frumoase, pe atât de diferite unele față de celelalte. Astfel, unii elevi au înlocuit lumânarea din interiorul felinarului cu o lanternă, iar alții au costumat chiar și dovlecii în pirați sau păpuși.

Desfășurarea activității:

La lăsarea serii, părinții, elevii și învățătoarea și-au dat întâlnire la școală, unde fiecare și-a prezentat felinarul. Apoi, însoțiți de părinți, copiii au cutreierat străzile comunei, dând viață localității prin lumina oferită de felinare și prin glasurile copiilor care cântau în cor cântece de toamnă.

Evaluarea activității:

S-au făcut aprecieri globale și individuale, iar fotografiile stau mărturie a activității, care s-a bucurat de un real succes atât din partea elevilor, cât și din partea părinților. Aceștia din urmă au completat un chestionar, pe baza căruia s-a întocmit raportul de activitate.

Astfel, s-au observat următoarele:

părinții au fost prezenți în proporție de 63 % (la activitate au fost prezenți 10 părinți);

atât părinții, cât și elevii au manifestat bună dispoziție în timpul desfășurării activității;

părinții au contribuit în mod direct la activitate, prin pregătirea celor necesare desfășurării în condiții optime a activității;

atât părinții, cât și elevii au manifestat dorința de a mai participa la alte activități de acest gen.

Grafic 2: Stările trăite de elevi înainte și după activitatea „Seara felinarelor”

Învățăm despre meserii de la părinți

Fiecare persoană a răspuns, cel puțin o dată în copilărie, la întrebarea: Ce vrei să te faci când vei fi mare? De aici a pornit și ideea de a învăța elevii despre meserii de la cei mai buni profesori, chiar părinții lor. Această activitate a avut drept scop implicarea părinților în vederea creării oportunității elevilor de a învăța despre meserii direct de la părinți, acest lucru contribuind la dezvoltarea emoțiilor pozitive ale elevilor.

Pregătirea pentru activitate:

În cadrul orelor de dezvoltare personală, dar și în cele de comunicare în limba română sau matematică și explorarea mediului, au fost purtate discuții cu elevii despre meserii. Astfel, s-a descoperit ce meserii au părinții și bunicii elevilor din clasă. În momentul în care unul dintre elevi a spus că tatăl lui repară mașini, un alt elev a venit cu completarea: Ce frumos ar fi să putem merge și noi într-un atelier auto! Din dorința elevilor de a vedea direct cum își desfășoară unii părinți activitatea la serviciu, și în urma unor discuții părinții, care au fost foarte receptivi la ideea de a-i vizita la locul de muncă și de a-i învăța pe cei mici despre meseriile lor, au fost organizate câteva vizite tematice: la atelierul auto, la magazin, la școală, la cabinetul medical etc.

Desfășurarea activității:

O primă oprire a fost la atelierul auto, unde elevii au observat și au recunoscut o parte din uneltele de lucru ale mecanicului auto, dar și la ce se folosesc ele.

Explicațiile oferite de către tăticul – mecanic auto, îi încântă pe copii, însă aceștia se bucură și mai mult în momentul în care li se propune să participe direct la schimbarea roții unei mașini. În special băieții, dar spre surprinderea tuturor, și unele fete își doresc să devină mecanici auto, deoarece au fost foarte atrași de acest domeniu, iar explicațiile oferite pe înțelesul celor mici au fost un punct tare al acestei activități.

Evaluarea activității:

Activitatea s-a bucurat de succes, iar satisfacția elevilor nu poate fi măsurată în cuvinte. Aceștia au spus că își doresc să revină și cu alte ocazii în atelierul auto, iar dacă înainte de vizită, doar câțiva elevi s-au gândit să devină mecanici auto, la finalul activității această opțiune a fost aleasă de un număr mai mare de elevi. Acest lucru se regăsește în graficul de mai jos.

Grafic 3: Opțiunea elevilor pentru o meserie înainte și după vizita la locul de muncă al părinților

În urma acestei activități, s-au constat următoarele:

la activitate au participat 14 elevi și 2 adulți;

elevii au apreciat activitatea ca fiind: frumoasă și distractivă;

părinții au apreciat activitatea ca fiind: plăcută, relaxantă, constructivă, educativă;

atât elevii, cât și părinții își doresc să se mai oragnizeze astfel de activități.

În vizită la Centrul de plasament Orlat

Această activitate este strâns legată de faptul că în clasa pregătitoare A sunt înscriși trei elevi, doi băieți și o fată, care provin din Centrul de plasament Orlat. Legătura cu Centrul de plasament a fost menținută datorită bunei colaborări între învățătoare și reprezentanții centrului: doamna director și educatorii de la grupele din care fac parte elevii în cadrul centrului.

Scopul acestei activități este acela de a aduce la cunoștința elevilor care este specificul vieții elevilor din centrul de plasament.

Ideea de a vizita Centrul de plasament își are originea în faptul că ori de câte ori, în cadrul activităților școlare, s-a discutat despre familie și locuință, elevii care provin din acest mediu prezentau o situație cu totul diferită de cea a elevilor care fac parte din familii biparentale. Mama și tata erau înlocuiți de către educatorii centrului, casa lor era prezentată drept o locuință cu multe camere în care locuiesc între 17 și 20 de copii, iar în ceea ce privește petrecerea timpului liber, se aduceau în discuție: o curte mare, jucării de curte, parcuri, o sală de mese foarte mare sau săli de clasă. Totul este diferit de modul de organizare a mediului în care trăiește un copil care face parte dintr-o familie biparentală.

Înainte de vizită, elevii au realizat desene în care au ilustrat felul în care își imaginează ei că arată centrul de plasament.

Desenele următoare sunt o parte din cele realizate de elevi înainte de vizită, iar fotografiile sunt surprinse în timpul vizitei.

Elevii au fost încântați de ceea ce au văzut la centru, s-au bucurat de jucăriile de la spațiul de joacă, iar unii elevi au fost uimiți de camerele colegilor lor, care erau foarte curate și ordonate.

Doamna director și doamnele educatoare au fost parteneri direcți ai acestei activități și i-au invitat pe elevi să mai viziteze centrul și cu alte ocazii, încurajând în acest fel socializarea și petrecerea timpului liber al copiilor din centru cu alți copii de vârste apropiate, din afara lui.

În urma desfășurării acestei activități, s-au evidențiat următoarele aspecte:

la activitate au participat 15 elevi și 4 adulți;

din numărul elevilor participanți, 76 % nu au mai vizitat niciodată un centru de plasament;

elevii din centrul de plasament au fost bucuroși de vizita colegilor lor;

în proporție de 100 %, elevii participanți la activitate și-au exprimat dorința de a mai vizita și cu alte ocazii centrul de plasament;

din spusele părinților, elevii au fost foarte încântați de acestă activitate.

Serbările școlare

Prin serbările școlare se urmărește ca elevii:

să cânte în grup, respectând linia melodică și înălțimea sunetelor;

să execute mișcări sugerate de textul cântecelor;

să exprime, prin mișcare, starea sufletească creată de muzică;

să recite poezii, cu respectarea intonației;

să utilizeze calitățile expresive ale limbajului oral și ale celui corporal;

să urmărească cu atenție piesa de teatru prezentată;

să comunice liber impresii, trăiri emoționale, sentimente pe baza celor văzute.

În acest an școlar s-au realizat serbări/programe artistice cu diferite ocazii, implicând atât elevii, cât și părinții.

Renii lui Moș Crăciun

Pregătirea pentru activitate:

În cadrul primei ședințe cu părinții, aceștia au fost ȋnștiințați că pe parcursul anului școlar urmează să se desfășoare serbări școlare dedicate unor evenimente importante: Sărbătoarea Crăciunului, 8 Martie. Astfel, s-au organizat două serbări, urmând ca ȋn luna iunie să se desfășoare ultima sebare din an, „Poveste de vară”. Serbările au fost organizate ȋn sala de festivități a școlii, de fiecare dată spațiul pentru serbare fiind decorat corespunzător evenimentului. Copiii au participat cu interes și emoție la realizarea decorului pentru fiecare serbare, iar părinții s-au implicat activ ȋn pregătirea costumelor pentru serbare, ținând cont de rolul pe care îl are fiecare copil în serbare.

Scopul acestei activități a fost implicarea părinților în realizarea unui program artistic în vederea dezvoltării emoțiilor pozitive ale elevilor.

Desfășurarea activității:

Gătiți în haine de sărbătoare și cu emoție în glas, elevii au sosit cu părinții alături, la ora stabilită, la serbarea dedicată celui mai iubit bătrânel, Moș Crăciun.

Sala de festivități era decorată în acord cu tema serbării, iar fiecare elev și-a ocupat locul stabilit, așteptând cu nerăbdare să înceapă spectacolul. Din discuția cu elevii înainte de începerea serbării, din cei 17 elevi participanți, 13 au recunoscut că au avut emoții, mai ales când au văzut în sală atâția părinți.

Reușita serbării a făcut ca toate emoțiile să dispară, iar aplauzele și zâmbetele de pe fețele părinților au stat mărturie a acestui fapt.

La sfârșitul activității, elevii au descoperit sub brad un cadou și un plic. Cu mari emoții, elevii s-au adunat în jurul învățătoarei, așteptând nerăbdători să audă mesajul de la Moș Crăciun, dar și să descopere ce se află în pachet. Bucuria lor a fost imensă, iar țipetele lor erau de bucurie în momentul în care au descoperit că în pachet erau multe cărți adaptate nivelului lor de vârstă. Fiecare elev a fost poftit apoi în sala de clasă, unde o surpriză dulce îi aștepta.

Evaluarea activității:

În urma discuțiilor și a chestionarelor aplicate la finalul activității, se evidențiază următoarele aspecte:

la activitate au participat 17 elevi (100 %) și 25 de părinți;

părinții au fost foarte ȋncântați de programul artistic prezentat de elevi;

implicarea părinților a fost în proporție de 100 % pentru realizarea costumelor, a decorului și a surprizelor pentru elevi;

părinții au apreciat pozitiv această activitate și munca depusă de elevi și doamna învățătoare;

elevii au fost fericiți în timpul activității și după aceasta;

elevii au fost încântați de prezența părinților la serbare;

părinții și elevii au manifestat dorința de a mai participa și la alte activități de acest gen;

fotografiile realizate în timpul serbării constituie o dovadă și un suport pentru completarea albumului clasei.

Mămici răsfățate, copii fericiți

Pregătirea pentru activitate:

8 Martie este înainte de toate, ziua celei mai dragi ființe, mama. În această zi de primăvară „mama” este cuvântul rostit cu bucurie și cu emoție atât de cei mici, cât și de adulți, pentru că iubirea față de ea este la fel de mare, indiferent de vârstă.

Dacă uneori, copleșiți de grijile de zi cu zi, oamenii mari mai uită sau se simt jenați să își mărturisească sentimentele, copiii au arătat încă o dată cât de frumoasă este inocența.

Cu emoție și încântare, elevii clasei pregătitoare A s-au străduit să confecționeze cel mai frumos cadou pentru mămici: o felicitare în formă de inimă, care se deschide asemenea unei flori, iar în interiorul său se regăsește mesajul scris cu grijă de către fiecare copil pentru mama sa.

Nici mămicile nu s-au lăsat mai prejos și au oferit sprijin în confecționarea costumelor necesare scenetei „Iedul cu trei capre”, prin care elevii au vrut să evidențieze rolul deosebit de important al mamei și al bunicii în viața unui copil.

Desfășurarea activității:

Costumați în funcție de rolul fiecăruia în scenetă, în fața publicului format din părinți, bunici și alți invitați, elevii clasei pregătitoare au îndeplinit cu succes rolul actorilor și au oferit spectatorilor un program artistic deosebit.

Deși au spus că au avut emoții înainte de începerea spectacolului, micii actori ai clasei pregătitoare nu au lăsat să se vadă acest lucru și cu zâmbetul mereu pe chip, au interpretat rolurile. Doamna învățătoare le-a fost aproape și i-a ajutat să își depășească emoțiile de început, astfel încât sceneta să fie un succes.

După interpretarea rolurilor din scenetă, elevii au interpretat cântece și au recitat poezii, pe care le-au dedicat ființei celei mai dragi, mama.

Evaluarea activității:

Părinții au fost încântați de spectacolul oferit de copii, iar mămicile s-au bucurat de cadourile oferite cu drag de copiii lor. S-au făcut poze, iar la finalul activității s-a aplicat un chestionar.

În urma analizei chestionarelor, s-au observat următoarele:

părinții au participat în proporție de 100 % (fiecare din cei 17 elevi participanți la serbare a fost însoțit de cel puțin unul dintre părinți);

părinții consideră că acest tip de activitate are un caracter constructiv;

părinții și elevii au manifestat dorința de a mai participa și la alte activități de acest gen.

Grafic 4: Stările emoționale ale elevilor înainte, în timpul și după activitate

Dragi părinți, sună clopoțelul… pentru dumneavoastră

Pregătirea pentru activitate:

Participarea la ședințele cu părinții este de multe ori privită de către aceștia cu o oarecare reținere, întrucât ședințele sunt asociate cu o evidențiere a comportamentului negativ al copilului în fața celorlalți părinți. Tocmai din acest motiv și pentru a încuraja participarea în număr cât mai mare a părinților la astfel de activități, s-au planificat ședințele cu părinții ținând cont de programul de lucru și de disponibilitatea părinților, dar totodată s-a ținut cont și de sugestiile acestora în ceea ce privește temele de discuție abordate în cadrul acestor întâlniri. Scopul ședințelor cu părinții a fost fixarea unui canal de comunicare între părinți și învățătoare, în vederea unei bune colaborări, prielnice atât părinților și elevilor, cât și învățătoarei.

Desfășurarea activității:

Înainte de începerea primei ședințe cu părinții, părinților le-a fost adresată o întrebare: „Cum vă așteptați să decurgă întâlnirea de azi?”, iar răspunsurile acestora au fost variate.

Astfel, unii părinți au asociat ședința cu părinții cu o oră de curs, alții au asociat ședința cu propunerea de a achiziționa diferite bunuri pentru sala de clasă, iar alți părinți își imaginau întâlnirea ca pe o discuție liberă între învățătoare și părinți.

Încă de la început, mobilierul a fost așezat în formă de cerc, pentru un mai bun contact vizual între participanți și pentru a-i încuraja pe părinți să participe la discuții. În cadrul fiecărei ședințe, discuțiile au fost libere, părinții au avut ocazia să își exprime mulțumirile sau nemulțumirile și chiar unele probleme cu care se confruntă în viața de școlar a propriului copil, găsind sprijin și sfaturi atât de la învățătoare, cât și de la ceilalți părinți. În ceea ce privește problemele cu care se confruntă un anume copil, acestea au fost discutate individual cu părinții copilului.

La finalul anului școlar, în ultima întâlnire cu părinții s-a primit un feed-back pozitiv al acestora în ceea ce privește întâlnirile individuale/ședințele cu părinții, menționând totodată faptul că între părinți s-au legat relații de prietenie, atât prin prisma relației de colegialitate dintre elevi, cât și datorită întâlnirilor plăcute și relaxante din cadrul școlii.

Evaluarea activității:

În urma participării părinților la ședințele cu părinții și a discuțiilor purtate, s-au constatat următoarele:

prezența părinților la ședințe a crescut (de la 70 % – prezența la prima ședință cu părinții, la 100 % – prezența la ultima ședință cu părinții);

părinții manifestă interes pentru activitățile școlare;

părinții își aduc aportul la dezvoltarea copiilor din punct de vedere emoțional, prin intermediul activităților comune;

elevii au mai multă încredere în sine;

părinții și învățătoarea colaborează pentru bunăstarea elevilor.

Mesajul din partea copiilor, scris cu ajutorul părinților, primit la ultima ședință cu părinții din acest an școlar, este o confirmare a faptului că activitățile desfășurate împreună pe parcursul anului au fost pe placul tuturor.

Cum pot deveni un părinte mai bun pentru copilul meu?

Pregătirea pentru activitate:

De multe ori, părinții își pun întrebarea dacă modul în care își cresc și își educă propriul copil este cel corect.

Creșterea și educarea unui copil este o responsabilitate foarte mare, iar mulți părinți se confruntă cu situația în care nu știu dacă au luat cele mai bune decizii. Unii devin prea exigenți, alții prea indulgeți, dar întotdeauna trebuie găsită calea de mijloc, de cele mai multe ori fiind cea mai greu de găsit.

Relația părinților cu copilul se oglindește în comportamentul acestuia din urmă.

În urma discuțiilor cu părinții, s-a evidențiat faptul că aceștia sunt oarecum reticenți în a oferi copilului posibilitatea de a căuta noul, de a se lovi de greutățile de zi cu zi, ci încearcă tot mai mult să îl protejeze și să îi ghideze pașii pe drumul pe care ei îl consideră corect.

Un vechi proverb spune: „Nu pregăti drumul pentru copil, ci pregătește copilul pentru drum!”. Pe cât e de vechi, pe atât e de actual acest proverb și poate fi foarte bine ancorat în realitatea zilelor noastre. Oferindu-i copilului încredere în propriile forțe și încurajându-l să încerce experiențe noi, părintele îl poate ajuta pe acesta să învețe chiar și din activitățile considerate eșecuri sau din propriile greșeli.

Desfășurarea activității:

În una din întâlnirile cu părinții, acestora li s-a oferit libertatea de a se gândi cum pot deveni părinți mai buni pentru propriii copii.

Răspunsurile părinților au fost scrise pe câte un cartonaș în formă de fluture, iar apoi fiecărui fluturaș i-a fost atașată imaginea cu chipul fiecărui copil din clasă.

Astfel, copiilor le-au fost oferite aripi să zboare, să exploreze lumea și să se bucure de tot ceea ce îi așteaptă.

Evaluarea activității:

În urma acestei activități și din spusele părinților s-au constatat următoarele:

părinții au învățat din experiențele celorlalți;

părinții încearcă să dezvolte mai mult latura emoțională a copiilor;

părinții petrec mai mult timp cu copiii și se interesează de situația lor școlară;

încrederea părinților în potențialul copilului a crescut;

elevii sunt mulțumiți că părinții petrec mai mult timp cu ei.

Moștenire de la bunici

Anul școlar 2017 – 2018, primul an de școală din viața elevilor clasei pregătitoare A, a adus cu sine multe evenimente, care au oferit elevilor oportunitatea de căuta în lada de zestre a bunicii minunatele costume populare, specifice localității, de a le îmbrăca cu mândrie și de a se afirma din punct de vedere artistic.

O parte din aceste evenimente au pus accent pe păstrarea tradițiilor și obiceiurilor, iar altele au adus în prim plan dansuri specifice Mărginimii Sibiului.

Colaborarea cu părinții a fost un fructuoasă și de data aceasta, întrucât aceștia au fost receptivi la invitația doamnei învățătoare și a doamnei învățătoare Elena Morar – coordonator și instructor al Clubului „Orlățelul”, de a-i pregăti pe elevi pentru participarea la diferite concursuri de dans popular, dar și la spectacolele școlii sau ale comunității. Elevii au format o nouă echipă de dansatori, numită „Călușerii”, și au reușit să readucă în fața comunității locale și județene un obicei din perioada interbelică, ce a fost estompat de evenimentele petrecute de-a lungul timpului.

Cu multă migală, părinții au pregătit costumele populare, care ulterior au fost purtate cu mândrie de către elevi cu diferite ocazii.

Scopul principal al activităților de dans popular este acela de păstrare și promovare a tradițiilor, obiceiurilor și a dansurilor populare din zonă. Pe de altă parte, privind aceste activități din punct de vedere socioemoțional, se poate afirma că scopul acestora este acela de a cultiva un fond emoțional pozitiv elevilor și sporirea încrederii acestora. Prin intermediul unor astfel de activități, elevii învață să recunoască emoțiile și să le gestioneze.

Primele emoții au fost resimțite de către elevi, părinți și doamnele învățătoare la serbarea de Crăciun a școlii, unde cei mici au colindat și au prezentat o suită de dansuri în fața întregii comunități.

Aplauzele și încurajările publicului au oferit încredere elevilor în talentul lor și în continuarea muncii pe care au început-o la ansamblul de dansuri. Următorul spectacol susținut de elevi a fost în cadrul festivalului „Moștenire din bătrâni” de la Avrig. Și de această dată părinții au oferit sprijinul prin asigurarea transportului elevilor la locul de desfășurare al festivalului, dar și prin ținuta impecabilă cu care fiecare elev s-a mândrit.

Emoțiile elevilor, ale părinților și ale doamnelor învățătoare s-au risipit abia la aflarea veștii că elevii au obținut locul I la acest concurs.

Mândri de copiii lor, părinții au mai depus un efort și au pregătit din nou costumele populare, pe care elevii le-au îmbrăcat la concursul „Joc și cântec strămoșesc”, unde au obținut, de asemenea, locul I.

Ultimul eveniment din acest an școlar, la care elevii au îmbrăcat straiele populare, a fost ziua eroilor. Cu această ocazie, elevii au susținut un program artistic cu poezii și cântece patriotice.

Elevii au fost foarte încântați să îmbrace costumul popular specific zonei, au învățat cu drag pașii de dans și strigăturile, iar părinții se mândresc cu reușitele copiilor și își doresc să participe și anii următori la astfel de activități.

Unii părinți au venit chiar și cu propunerea ca astfel de activități să fie introduse ca și activități în cadrul unei discipline opționale.

Strânsa colaborare școală – familie, dar și cea părinți – învățătoare, încurajările continue, prezența la repetiții și la spectacole a părinților și a învățătoarelor, crearea costumelor populare după modelul celor din arhive, au contribuit în mod covârșitor la obținerea acestor rezultate excepționale.

Fotografiile și diplomele stau mărturie a faptului că fiecare activitate din cele prezentate a fost încununată de succes și a reușit să trezească emoții pozitive în fiecare participant.

Cu mic, cu mare, pentru doamna învățătoare

Elevii, împreună cu părinții lor au pregătit în mare taină o surpriză pentru doamna învățătoare. Surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât venea în unul din cele mai frumoase momente din viața învățătoarei, nunta.

Cu mâinile pline cu petale de trandafiri și cu emoții foarte mari, elevii însoțiți de părinți au așteptat ca doamna învățătoare să iasă din biserică, strigând în cor: „Casă de piatră, doamna învățătoare!”.

Lacrimi de fericire au apărut pe chipul doamnei învățătoare, dar și pe chipurile mămicilor, vizibil emoționate și ele.

După această activitate – surpriză, copiii au spus că: „Am avut emoții și nu voiam ca doamna să afle ce surpriză îi pregătim, așa că am fost foarte secretoși” (B.M.); „Când am văzut-o pe doamna, am zis că e cea mai frumoasă mireasă” (A.S.); „M-am tot uitat să văd când apare doamna, iar când am văzut-o au început să îmi tremure mâinile și picioarele de emoție. Până la urmă, totul a ieșit așa cum am vrut noi” (R.S.).

Unele mămici au spus că nu și-au văzut copiii niciodată atât de emoționați, dar că în momentul în care au văzut-o pe învățătoarea lor, parcă și fețele li s-au înseninat.

Pentru doamna învățătoare a fost cea mai plăcută surpriză oferită de elevii săi: „Cuvintele sunt prea sărace să poată cuprinde tot ce am simțit în momentul în care am auzit glasurile copiilor și i-am văzut asteptându-mă, alături de părinții lor. Lacrimile mele au fost de fericire, de emoție și de mulțumire pentru faptul că prin această surpriză mi-am dat seama că sunt iubită de copii și apreciată de părinții lor”.

Vara se numără bobocii

Pregătirea pentru activitate:

Elevii, împreună cu învățătoarea au pregătit portofoliile cu lucrările fiecăruia din acest an școlar, caietele de lucru și toate materialele realizate, pe care aceștia le vor prezenta părinților la ultima întâlnire comună din clasa pregătitoare.

Desfășurarea activității:

Însoțiți de părinți, cei mai mici elevi ai școlii au pășit cu pași timizi în curtea școlii, unde urma să se desfășoare festivitatea de premiere. După ce fiecare dintre elevi și-a auzit numele și a primit diploma de absolvire a clasei pregătitoare, elevii, alături de părinți au mers în sala de clasă, unde fiecare a prezentat părinților săi portofoliul și caietele, mândru de munca depusă în acest an școlar.

Părinții și învățătoarea au complotat și au pregătit copiilor o surpriză: un tort cu mesajul: „Rămas bun, clasa pregătitoare!” și sucuri. Elevii au rămas uimiți la vederea tortului și au fost foarte încântați de surpriza oferită de doamna învățătoare și părinți.

Elevii au acordat calificativul FB, calificativ cu dublă semnificație, așa cum au ținut să precizeze copiii: „FB înseamnă foarte bun tortul și foarte bine pentru surpriză.” (I.P., R.P)

Evaluarea activității:

La această activitate au participat 15 elevi (88 %) și 22 de părinți.

Părinții au apreciat în termeni laudativi întreaga activitate a elevilor și a doamnei învățătoare pe parcursul întregului an școlar și au fost mulțumiți atât de cunoștințele pe care elevii le-au acumulat în clasa pregătitoare, cât și pentru faptul că au avut ocazia să participe la diferite activități comune școlare și extrașcolare, alături de copiii lor.

Părinții au precizat faptul că spre deosebire de începutul anului școlar, la elevi se observă o schimbare în bine, din punct de vedere emoțional. La început elevii erau mai timizi, mai retrași și se adaptau mai greu la situații noi, iar pe parcurs s-au evidențiat modificări în comportamentul lor, aceștia reușind să gestioneze stările emoționale pe care le trăiesc și să se adapteze mai ușor la situațiile cu care se confruntă. Elevii recunosc emoțiile care îi încearcă în diferite situații de viață și chiar au învățat să le controleze și să le transforme în emoții pozitive.

Borcanul cu amintiri

La finalul primului an din viața de școlari a celor mai mici dintre elevii școlii, răsfoind albumul clasei, elevii și-au amintit cu drag, cu bucurie, dar și cu nostalgie, de toate momentele frumoase sau mai puțin frumoase petrecute în clasa pregătitoare.

Scopul acestei activități a fost recunoașterea emoțiilor trăite în cadrul activităților desfășurate pe parcursul clasei pregătitoare.

Gândurile lor s-au oprit la serbări, la seara în care au purtat pe ulițele satului lumina felinarelor confecționate cu părinții, la orele de educație fizică – atât de îndrăgite de elevi, la jocurile din pauze, la jucăriile care au fost sprijin când au învățat să numere sau să socotească, la excursii și drumeții, la repetițiile pentru dansuri, la vizitele la unii din colegi acasă etc., dar au amintit și de momente de supărare că nu au reușit să realizeze ce și-au propus sau din pricina vreunui coleg mai neatent. Toate acestea au adus un zâmbet pe chipul fiecăruia.

Numărând zâmbilicii din borcane, obținuți în urma faptelor bune, elevii au venit cu ideea de a realiza un borcan cu amintiri din clasa pregătitoare, unde alături de desenele lor, în care au ilustrat momentele cu o mare încărcătură emoțională pentru ei, să fie adăugate și câteva poze din albumul clasei.

Ideea a fost imediat pusă în practică și s-a obținut „Borcanul cu amintiri”.

Cap. III Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

3.1 Analiza și interpretarea datelor din etapa preexperimentală

În urma discuțiilor cu elevii, pe baza poveștii „Peștele curcubeu”, s-a constatat faptul că aceștia au trăit atât emoții pozitive, cât și negative. De asemenea, este bine a se preciza faptul că trăirea emoțiilor de către elevi a fost asociată cu prezența părinților în acele momente.

Răspunsurile oferite de elevi la întrebările adresate pe parcursul lecturării poveștii au fost monitorizate și evidențiază următoarele aspecte:

88 % din elevi s-au simțit cel puțin o dată triști, iar 12 % nu s-au simțit niciodată triști;

momentele în care s-au confruntat cu emoții negative (tristețe, supărare etc.) au fost: când s-au lovit, când nu au primit de la părinți ceea ce și-au dorit, când au fost certați de către părinți, când au stricat o jucărie, tabletă etc.

în procent de 100 % elevii au declarat că s-au simțit cel puțin o dată bucuroși;

momentele cu încărcătură emoțională pozitivă identificate de elevi în propria lor existență au fost: petrecerea timpului liber, a vacanțelor cu părinții, primirea unor cadouri de la părinți, vizitarea locului de muncă al părinților, când părinții i-au învățat să meargă cu bicicleta sau rolele etc.

la întrebarea: Când te-ai simțit trist, cine te-a ajutat să te înveselești?, răspunsurile oferit de elevi au fost: 53 % – mama; 23 % – tata; 6 % – bunicii; 18 % – alte persoane;

În urma datelor expuse mai sus, s-a constatat faptul că elevii au trăit atât emoții pozitive, cât și negative. Astfel, s-a identificat nevoia lor de dezvoltare din punct de vedere emoțional prin diferite activități care să implice și prezența părinților, întrucât se evidențiază faptul că părinții sunt cei care până în prezent au avut un rol important în reușita gestionării emoțiilor de către copii.

Tot în etapa preexperimentală a fost aplicat părinților un chestionar. Prelucarea datelor obținute din chestionarul destinat evaluării dispoziției părinților pentru parteneriatul școală – familie a fost efectuată pentru a putea centraliza și interpreta informațiile colectate. Răspunsurile centralizate sunt exprimate prin număr și procente.

Itemii se prezintă sub formă de întrebări închise.

Itemii se referă la:

identificarea metodelor de comunicare între părinți și învățătoare / profesori;

implicarea părintelui în activitățile comune;

identificarea stărilor emoționale ale copilului înainte de activitățile comune;

identificarea activităților comune școală – familie care ar putea conduce spre o stare emoțională dominant pozitivă a copiilor.

Pentru prelucrarea datelor obținute s-a folosit programul Microsoft Office Excel 2010.

Cercetarea s-a desfășurat pe un lot de 17 de părinți, dintre care 3 persoane sunt reprezentanți ai Centrului de plasament Orlat, iar 2 părinți sunt analfabeți. Toți subiecții sunt de sex feminin.

Grafic 5: Structura pe grupe de vârstă a părinților

Gradul de pregătire al părinților s-a prezentat după cum urmează: 2 dintre subiecți nu au terminat 8 clase, 10 au studii medii, 2 au studii superioare, iar 2 dintre ei au urmat cursuri postuniversitare.

Grafic 6: Structura după gradul de pregătire al părinților

Subiecții chestionați au evidențiat în mod diferit principala calitate a unui învățător. Răspunsurile oferite de aceștia au scos în evidență faptul că părinții așteaptă ca învățătorul să fie bine pregătit din punct de vedere profesional, dar totodată să comunice cu părinții și copiii.

În ceea ce privește legătura cu școala, răspunsurile oferite de subiecți au evidențiat faptul că majoritatea consideră că e important să păstreze legătura cu școala, doar atunci când le este solicitată prezența.

Grafic 7: Păstrarea legăturii cu școala

Motivul principal pentru care părinții nu s-ar implica în activitatea școlii este lipsa de timp, așa cum reiese în urma răspunsurilor oferite de 71% dintre respondenți. 23% din cei chestionați consideră că parteneriatul școală – familie nu e important, iar 6% nu sunt interesați de acest aspect.

Metoda cea mai la îndemâna părinților pentru a menține legătura cu școala este în egală măsură cea prin intermediul ședințelor cu părinții și cea prin intermediul telefonului, al mesajelor sau al biletelor. 12 % din subiecți preferă să colaboreze cu școala atunci când aduc sau iau copilul de la școală.

Grafic 8: Modalități de păstrare a legăturii cu școala

Principala activitate comună la care subiecții își doresc să participe o constituie serbările și activitățile practice. Excursiile, vizitele și drumețiile reprezintă opțiunea a 29% dintre subiecți, în timp ce 18% preferă ședințele și lectoratele și doar 6% dintre subiecți preferă alte metode, și anume lecțiile.

Grafic 9: Tipuri de activități comune

În privița stărilor emoționale ale copiilor înainte de începerea clasei pregătitoare, s-au constatat următoarele: același procent, 47%, a evidențiat faptul că bucuria și nerăbdarea au fost principalele stări emoționale trăite de copii și doar 6% din copii au fost supărați, ceea ce înseamnă că majoritatea elevilor au manifestat emoții dominant pozitive.

Grafic 10: Emoțiile copiilor înainte de începerea clasei pregătitoare

Ultima întrebare din chestionar a evidențiat faptul că în proporție de 35%, părinții consideră că parteneriatul școală – familie contribuie la dezvoltarea unui fond emoțional dominant pozitiv al copilului, în timp ce 53% din subiecți consideră contrariul.

Grafic 11: Percepția subiecților despre parteneriatul școală – familie

Din răspunsurile oferite de subiecți, am observat faptul că aceștia sunt reticenți în ceea ce privește parteneriatul școală – familie sau consideră că prezența lor la școală nu e necesară decât la solicitările învățătoarei.

Se observă că, înaintea aplicării programului de intervenție, majoritatea subiecților erau de părere că parteneriatul școală – familie nu este util în dezvoltarea unui fond emoțional pozitiv al copilului.

4.2 Analiza și interpretarea datelor din etapa experimentală

În etapa experimentală, s-a administrat lotului de părinți menționat un chestionar referitor la colaborarea școală – familie. Chestionarul cuprinde 10 itemi. (Anexa 9: Chestionar)

Itemii se prezintă sub formă de întrebări închise și deschise și se referă la:

comunicarea părinte – copil vis a vis de activitatea școlară;

identificarea metodelor de comunicare între părinți și învățătoare / profesori;

implicarea părintelui în educația propriului copil;

identificarea stărilor emoționale ale copilului în urma activităților comune;

identificarea activităților comune școală – familie care ar putea conduce spre o stare emoțională dominnt pozitivă a copiilor.

Pentru prelucrarea datelor obținute s-a folosit programul Microsoft Office Excel 2010.

Vă întrebați copilul despre ce s-a întâmplat la școală?

10 dintre persoanele chestionate au răspuns că întreabă copilul zilnic despre activitatea de la școală, 7 persoane au răspuns că stau de vorbă de câteva ori pe săptămână cu copiii lor despre activitatea desfășurată la școală. Acest fapt denotă interesul crescut al părinților față de activitatea școlară a copiilor; lucru evidențiat și de faptul că nici unul din cei 17 subiecți nu a ales varianta „niciodată” pentru această întrebare.

Grafic 12: Comunicarea părinte – copil

Este necesar să se insiste pentru ca dumneavoastră să participați la ședințele cu părinții?

11 dintre persoanele chestionate au răspuns că nu e nevoie să se insiste niciodată pentru a participa la ședințele cu părinții, 4 persoane au declarat că e nevoie de insistențe câteodată, iar 2 persoane au răspuns că e nevoie deseori să se insiste în vederea participării lor la ședințe. Numărul mare al persoanelor care participă la ședințe fără a se insista asupra acestui lucru, evidențiază interesul crescut al părinților pentru menținerea legăturii cu școala.

Grafic 13: Interesul părinților față de ședințele cu părinții

Credeți că e importantă prezența dumneavoastră la școală pentru a vă interesa de situația copilului?

La această întrebare o persoană a răspuns nu, 2 persoane au răspuns nu știu, iar 14 persoane au răspuns da, evidențiind astfel faptul că părinții consideră importantă prezența lor la școală pentru a se interesa de situația propriului copil.

Grafic 14: Prezența părinților la școală

Care considerați că e cea mai bună metodă pentru a păstra legătura cu învățătoarea / profesorii copilului?

La această întrebare unii dintre subiecți au ales câte două variante de răspuns. O parte a celor chestionați (6) au răspuns că preferă păstrarea legăturii cu învățătoare prin intermediul telefonului sau a mesajelor, iar tot atâtea persoane preferă ședințele cu părinții. O persoană a declarat că preferă întâlnirile individuale și o persoană a răspuns că preferă păstrarea legăturii cu învățătoarea la terminarea orelor de curs, când vine după copil. Se va ține cont de acest aspect, în vederea menținerii unei bune colaborări între școală și familie.

Ce reprezintă învățătoarea pentru dumneavoastră?

Răspunsurile care s-au primit pentru acesată întrebare arată că: 10 respondenți consideră învățătoarea un colaborator, ceea ce este un lucru încurajator și indică faptul că părinții sunt dornici să colaboreze cu școala pentru binele copilului. 6 dintre cei chestionați sunt de părere că învățătoarea este un îndrumător pentru copil, iar o persoană consideră că învățătoarea e un specialist în probleme de educație. Nicio persoană dintre cele chestionate nu percepe învățătoarea copilului ca pe un prestator de servicii.

Cum considerați implicarea dumneavoastră în educația copilului?

În urma monitorizării răspunsurilor se constată că 10 subiecți consideră că e un drept al lor, ca părinți, să se implice în educația copilului. 7 subiecți văd educarea propriului copil ca fiind o obligație, lucru care nu este deloc încurajator, întrucât părintele trebuie să contribuie la educația copilului și să creeze o punte de legătură între educația pe care el i-o oferă copilului în familie și cea primită de copil la școală.

Sunteți de părere că educația copilului revine în totalitate școlii?

12 subiecți au răspuns că educația copilului nu este numai responsabilitatea școlii, argumentând că: părinții au mai mult timp la dispoziție, copilul învață mai ușor de la părinți și părinții cunosc cel mai bine copilul. 5 subiecți au considerat că școala e cea care trebuie să poarte întreaga responsabilitate pentru educația copilului, 2 dintre subiecți argumentând că nu știu să își ajute copilul acasă.

Ați participat la activități comune părinți – elevi?

La această întrebare cei mai mulți (15 respondenți) au răspuns că au participat la activități comune. Este bine de remarcat faptul că varianta nu a fost aleasă doar de 2 subiecți dintre cei chestionați, evidențiind astfel faptul că părinții sunt deschiși la ideea de a colabora cu școala.

Grafic 15: Participarea părinților la activități comune

Ce emoții a trăit copilul dumneavoastră la participarea la activitățile comune?

Această întrebare din chestionar a solicitat celor chestionați să dea exemple de stări emoționale pe care le-au întâlnit la propiii copii cu ocazia participării la activitățile comune. Cele mai multe răspunsuri au evidențiat faptul că în urma acestor activități, elevii au dezvoltat un fond emoțional pozitiv, ceea ce încurajează organizarea în viitor a altor activități cu participare comună părinți – elevi. 2 persoane nu au oferit niciun răspuns, întrucât la itemul anterior au declarat că nu au participat la astfel de activități.

Grafic 16: Stări emoționale trăite de copii

Ce activități propuneți pentru îmbunătățirea relației școală – familie?

Pentru ultima întrebare din chestionar s-a solicitat celor care completează să propună activități comune școală – familie, care ar conduce la îmbunătățirea relației școală – familie.

Propunerile respondenților au fost variate și nu s-au limitat la una singură. Excursiile / drumețiile / vizitele și serbările au fost activitățile solicitate în egală măsură (5 subiecți au ales fiecare din aceste două categorii de activități). Sărbătorirea zilelor de naștere la școală și lecțiile deschise au strâns câte un răspuns, iar serbările au fost alese de către 5 dintre subiecții chestionați.

4.3 Analiza și interpretarea datelor din etapa postexperimentală

După aplicarea întregului program de intervenție, prin intermediul activităților comune, s-a observat că motivația părinților pentru participarea la astfel de activități în parteneriat cu școala, a crescut.

Mai mulți părinți susțin că o colaborare cu școala, cu învățătoarea, ajută copilul să se dezvolte din punct de vedere emoțional, să capete încredere în sine, să manifeste dorința de implicare în activități, să depășească stările emoționale negative și să dezvolte stări emoționale dominant pozitive.

În această etapă, în luna iunie, s-a aplicat ultimul chestionar. (Anexa 10: Chestionar aplicat părinților la finalul anului școlar)

Chestionarul a fost realizat pe baza obiectivelor cercetării și conține 19 întrebări. Pe baza chestionarelor aplicate se prezintă rezultatele privind influența familiei asupra parteneriatului școală – familie.

Întrebările au fost formulate în termeni accesibili și direct, ușurând astfel răspunsurile părinților și evitând anumite interpretări greșite.

Ordinea de aranjare a întrebărilor în chestionar este foarte importantă, deoarece de multe ori ea influențează decizia parinților de a participa la desfășurarea anchetei și de a răspunde la toate întrebările. Întrebările pun accent pe problematica cercetării, iar cele mai ușoare se ȋntrepătrund cu întrebările mai dificile.

În ceea ce privește răspunsurile subiecților în urma chestionarului aplicat în etapa postexperimentală, acestea sunt interpretate și cuprinse în tabelele și graficele de mai jos.

La ce fel de activități desfășurate în acest an școlar ați participat și dumneavoastră?

Tabel 2: Activitățile la care au participat părinții

Majoritatea părinților au participat la ședințele cu părinții, la serbările școlare și la activitățile desfășurate în cadrul programului „Școala altfel”. Acest lucru înseamnă că părinții au fost receptivi la activitățile din care au aflat informații despre activitatea școlară a propriului copil și la activitățile la care au participat direct, alături de copii.

Ce emoții a trăit copilul dumneavostră când ați participat la activitățile comune?

Tabel 3: Emoțiile copiilor la activitățile comune

Toți părinții au declarat că propriii copii au trăit emoții pozitive: fericire, încântare, satisfacție în urma activităților comune părinți – elevi, evidențiind astfel importanța acestor activități.

Care dintre activitățile la care ați participat v-au plăcut?

Majoritatea părinților au declarat că au participat cu plăcere la ședințele cu părinții, la serbările școlare, dar și la activitățile desfășurate în săptămâna „Școala altfel”. Consultațiile cu părinții, activitățile practice – gospodărești sau cele de abilități practice nu au fost în topul preferințelor părinților.

Motivele pentru care părinților le-au plăcut aceste activități sunt:

Părinții pot să își cunoască propriii copii într-un alt mediu decât cel familial;

Copiii devin mai siguri pe ei;

Atât copiilor, cât și părinților le plac aceste activități.

Care dintre aceste activități la care ați participat nu v-au plăcut?

La acest item, niciun părinte nu a ales vreuna din variantele oferite, ceea ce este un lucru îmbucurător și însemnă că pentru părinți participarea la aceste activități nu este din obligație, ci mai degrabă din plăcere.

Considerați că ar trebui schimbat ceva ȋn desfășurarea acestor activități? Dacă răspunsul este da, exemplificați.

Subiecții care au oferit răspunsul da, consideră că la activitățile în parteneriat cu școala, ar trebui să participe cât mai mulți părinți. Peste jumătate din numărul subiecților chestionați au declarat că nu doresc schimbări în desfășurarea acestui tip de activități.

Cât timp aveți la dispoziție într-o lună pentru activități oferite de școală în cadrul colaborării cu părinții?

Grafic 17: Timpul alocat de părinți activităților în parteneriat cu școala

Procentele indică faptul că părinții manifestă responsabilitate pentru educația copilului, prin timpul alocat activităților în colaborare cu școala.

Ce tip de activități ați dori să se organizeze în cadrul școlii, la care să participați și dumneavoastră?

Părinții consideră că activitățile desfășurate în acest an școlar au fost plăcute și utile pentru acomodarea copiilor la mediul școlar, dar și pentru dezvoltarea acestora din punct de vedere emoțional. Alte activități pe care părinții le-au propus sunt: zilele școlii, ziua familiei, concursuri, activități ecologice.

În ce intervale de timp ar fi posibil să participați la diferite activități în cadrul școlii?

Părinții preferă ca activitățile în colaborare cu școala să se desfășoare după ora 16. Se va ține cont de acest lucru, întrucât e posibil să se înregistreze o prezență mai mare a părinților la aceste activități.

Ce activități credeți că ar fi utile pentru cultivarea unui fond emoțional pozitiv al copiilor?

Răspunsul la acest item a evidențiat activitățile propuse de părinți, utile în cultivarea unui fond emoțional pozitiv al copiilor.

Dintre activitățile propuse, fac parte:

Serbări în care și părinții și copiii să aibă roluri;

Excursii împreună cu părinții;

Sărbătorirea zilelor de naștere ale tuturor copiilor la școală;

Jocuri.

Cât de importantă considerați că este colaborarea dintre părinți și școală?

Tabel 4: Importanța colaborării școală – familie

În urma activităților desfășurate în comun, majoritatea părinților consideră că este foarte importantă colaborarea dintre părinți și școală.

Grafic 18: Importanța colaborării școală – familie

Cât de mulțumiți sunteți de parteneriatul școală – familie?

Tabel 5: Nivelul de mulțumire al părinților pentru parteneriatul școală – familie

Grafic 19: Nivelul de mulțumire al părinților pentru parteneriatul școală – familie

Graficul indică faptul că majoritatea părinților sunt foarte mulțumiți sau mulțumiți de parteneriatul școală – familie desfășurat în acest an școlar. Acest lucru constituie un motiv în plus ca în anii viitori să se continue parteneriatul școală – familie, încercând atragerea cât mai multor părinți să se implice și să participe la activitățile în colaborare cu școala.

Cui credeți că este folositoare colaborarea școală – familie?

În egală măsură, părinții consideră că parteneriatul școală – familie are beneficii atât pentru copii, cât și pentru părinți și învățătoare. O parte din părinți consideră că acest tip de colaborare devine folositor și comunității.

Considerați că sunteți informat în legătură cu implicarea copilului dumneavoastră în activitățile desfășurate la școală?

Toți părinții au oferit răspuns afirmativ la această întrebare, ceea ce înseamnă că între școală și familie există comunicare eficientă.

Considerați școala un partener real în procesul de educație al copilului dumneavoastră?

Și la acest item, toți părinții au oferit răspuns afirmativ. Acest lucru înseamnă că în urma activităților comune desfășurate, părinții privesc școala ca pe un partener în educația copilului lor.

Considerați că școala manifestă suficientă deschidere spre propunerile dumneavoastră?

Toți părinții au oferit răspunsuri afirmative la această întrebare, semn că propunerile părinților sunt privite cu interes de către școală.

Puteți discuta cu învățătoarea despre orice problemă legată de copilul dumneavoastră?

Colaborarea și comunicarea fructuoasă dintre învățătoare și părinți a fost evidențiată și prin răspunsurile afirmative la această întrebare, ale tuturor subiecților chestionați.

În cadrul ședințelor / consultațiilor cu părinții, cât de mulțumit ați fost de informarea referitoare la dezvoltarea și comportamentul copilului dumneavoastră la școală?

Tabel 6: Nivelul de mulțumire al părinților pentru informările din partea școlii

Grafic 20: Nivelul de mulțumire al părinților pentru informările din partea școlii

Gradul de mulțumire al părinților în ceea ce privește informarea despre comportamentul și dezvoltarea propiilor copii, în cadrul ședințelor cu părinții, este unul foarte ridicat.

Care sunt obstacolele pe care le-ați întâmpinat în comunicarea cu școala / învățătoarea?

O parte dintre părinți au declarat că nu au identificat obstacole în ceea ce privește comunicarea cu școala sau cu învățătoare, în timp ce alți părinți au identificat ca și obstacol lipsa de timp.

Considerați că parteneriatul școală – familie contribuie la dezvoltarea unui fond emoțional dominant pozitiv al copilului?

Grafic 21: Percepția părinților despre parteneriatul școală – familie

Răspunsurile oferite de părinți la această întrebare evidențiază faptul că aceștia consideră util parteneriatul școală – familie și conștientizează importanța acestui tip de colaborare în vederea dezvoltării emoțiilor pozitive în rândul elevilor.

Astfel, în urma experimentului desfășurat se confirmă ipoteza potrivit căreia elevii vor dezvolta o stare emoțională dominant pozitivă, dacă între școală și familie există o relație de cooperare și sprijin reciproc. Totodată, se observă și o creștere a prezenței părinților la activitățile comune.

Grafic 22: Participarea părinților la activitățile comune

În graficul de mai sus se observă faptul că dacă la început prezența părinților la activitățile în parteneriat cu școala, fie activități comune părinți – copii, fie ședințe cu părinții, a fost destul de scăzută, pe parcursul anului școlar interesul părinților pentru astfel de activități a crescut, astfel încât la ultimele activități prezența părinților a fost în proporție de 100%. Acest fapt contribuie în mod deosebit la sporirea încrederii copiilor în ei înșiși, la creșterea motivației acestora pentru învățare, dar și la dezvoltarea lor din punct de vedere emoțional.

Din punct de vedere al elevilor, toate activitățile au avut un puternic impact emoțional asupra lor, însă cea mai semnificativă a fost „Seara felinarelor” (11 elevi).

Din punct de vedere al părinților activitățile care au avut impact emoțional au fost serbările, întrucât toți părinții consideră că prin intermediul lor au reușit să își cunoască propriii copii în ipostaze cu totul diferite de cele din mediul familial.

Dacă la începutul anului școlar, 6 % dintre părinți considerau că nu e necesară păstrarea legăturii cu școala, pe parcursul cercetării opțiunile acestora s-au schimbat. Astfel, la finalul anului școlar niciun părinte nu a mai susținut o asemenea idee, fiind conștienți de necesitatea și importanța prezenței lor la școală.

Pe parcursul cercetării și a desfășurării activităților comune instructiv – educative, și percepția părinților despre parteneriatul școală – familie a suferit modificări din punct de vedere al procentelor.

Astfel, în perioada postexperimentală s-a constatat o creștere de 47 % față de etapa preexperimentală, a persoanelor care consideră că parteneriatul școală – familie este util din punct de vedere al dezvoltării unui fond emoțional dominant pozitiv al copilului, prin intermediul activităților comune.

Grafic 23: Percepția părinților despre parteneriatul școală – familie. Comparație între etapa preexperimentală și etapa postexperimentală

CONCLUZII

Lucrarea de față își propune să analizeze relația de parteneriat între familie și școală, cei doi piloni principali care stau la baza unei educații de calitate.

Această cercetare a pornit ca o necesitate de dezvoltare din punct de vedere emoțional a elevilor din clasa pregătitoare de la Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” Orlat.

Obiectivele propuse au fost atinse, atât cât a fost posibil, pentru o mai mare claritate fiind nevoie de un studiu mai aprofundat și mai extins, ca și perioadă de timp.

Primul obiectiv propus este identificarea nevoilor de dezvoltare a emoțiilor și a fost realizat prin intermediul discuțiilor cu elevii pe baza unei povești citite de învățătoare, dar și a observării directe a acestora în primele zile de școală. Din datele oferite de elevi, se evidențiază faptul că 88 % din aceștia s-au simțit cel puțin o dată triști, iar 12 % nu s-au simțit niciodată triști; toți elevii au declarat că s-au simțit cel puțin o dată bucuroși; iar la întrebarea: Când te-ai simțit trist, cine te-a ajutat să te înveselești?, răspunsurile oferit de elevi au fost: 53 % – mama; 23 % – tata; 6 % – bunicii; 18 % – alte persoane.

Cel de-al doilea obiectiv propus este implicarea părinților în activitățile instructiv – educative în scopul realizării unui fond emoțional pozitiv, pentru copii, în contexte de viață diferite. Acest obiectiv a fost realizat prin intermediul activităților comune desfășurate pe parcursul cercetării, și totodată prin intermediul datelor oferite de părinți în chestionarele care au fost aplicate. În urma datelor ofeite de părinți, se constată faptul că aceștia preferă în proporție 47 % serbările și activitățile practice, 29 % preferă excursiile, drumețiile și vizitele, iar ședințele cu părinții și lectoratele reprezintă preferințele a 18 % dintre părinți.

Pe parcursul anului școlar, părinții au participat la activitățile comune în proporție de 88 %.

Al treilea obiectiv propus este evaluarea modului în care activitățile comune părinți – elevi determină evoluția unui fond emoțional pozitiv.

Astfel, părinții consideră că activitățile comune părinți – copii reprezintă un punct central al unei bune dezvoltări a copiilor din punct de vedere emoțional, iar faptul că în urma acestor activități, în procent de 100 % elevii au trăit stări emoționale pozitive (fericire, încântare, satisfacție) demonstrează că obiectivul propus a fost realizat.

Având în vedere vârsta subiecților și numărul restrâns al acestora, ipoteza: dacă între școală și familie există o relație de cooperare și sprijin reciproc, care generează activitățile comune părinți – elevi, atunci elevii vor dezvolta o stare emoțională dominant pozitivă, a fost confirmată în mare măsură, iar extinderea cercetării pe o perioadă mai lungă de timp, ar fi potrivită pentru a se putea urmări evoluția elevilor din punct de vedere emoțional. Fiecare activitate a fost abordată astfel încât să fie atractivă și totodată educativă pentru copii și părinți. Activitățile desfășurate au atras părinții spre școală, i-au determinat să se implice activ și voluntar și să mențină vie colaborarea cu învățătoarea.

Din datele culese pe durata cercetării, s-au observat următoarele:

în urma activităților instructiv – educative desfășurate în comun, părinții manifestă mai mult interes pentru parteneriatul școală – familie;

părinții propun sugestii pentru desfășurarea unor activități comune;

elevii recunosc emoțiile și reușesc, în oarecare măsură, să le gestioneze;

elevii și părinții sunt dornici să participe la activități școlare și extrașcolare comune;

încrederea în sine a elevilor a crescut, în urma activităților desfășurate cu părinții;

elevii dezvoltă emoții pozitive.

În cadrul cercetării de față au fost întâmpinate puține bariere, printre care se regăsesc: analfabetismul părinților – de aici provenind și reticența acestora de a participa la activitățile în parteneriat cu școala, sau programul încărcat al unor părinți. Aceste bariere au fost depășite prin intermediul unei comunicări eficiente între învățătoare și părinți, prin înțelegere și sprijin.

Principalul scop al școlii și al familiei îl reprezintă bunăstarea copilului. În acest sens, s-a încheiat un parteneriat între școală și familie, s-au stabilit teme atractive, menite să-i determine pe părinți să se implice în organizarea și desfășurarea lor. Totodată, părinții au avut la dispoziție un program de consiliere, prin intermediul căruia au putut lua la cunoștință progresul, stagnarea sau regresul copiilor, comportamentul acestora în cadrul școlii, încercând să se identifice cauzele care au produs schimbarea în bine sau în rău a copilului, dar și soluționarea acestora.

Părinții au avut parte de sprijin din partea învățătoarei, dar și de încredere și confidențialitate. Aceștia au fost liberi să își expună problemele cu care se confruntă în privința copilului, precum și să împărtășească din experiența lor de părinți, atât în cadrul ședințelor cu părinții, cât și în cadrul orelor de consiliere.

Cercetarea evidențiază faptul că dacă la începutul anului școlar părinții erau într-o oarecare măsură reținuți în ceea ce privește importanța prezenței lor la școală și în implicarea lor în activitățile instructiv – educative, se observă ulterior, mai ales la finalul anului școlar, că interesul lor pentru astfel de activități în colaborare cu școala a crescut.

De asemenea, părinții apreciază efortul depus de învățătoare pentru a le oferi copiilor un mediu propice învățării și atractiv pentru cei mici, dar și o oportunitate pentru părinți de a fi părtași la educația propriilor copii și de a contribui la o mai bună dezvoltare emoțională a acestora.

În urma cercetării derulate și pe baza rezultatelor obținute, pot afirma că am reușit să le trezesc părinților interesul pentru colaborarea cu școala și să contribuim cu toții la cultivarea unui fond emoțional pozitiv pentru copii.

Pe durata cercetării am observat elevii și modul în care aceștia se manifestă din punct de vedere emoțional înainte, în timpul și după activitățile desfășurate împreună cu părinții, am aplicat chestionare atât părinților, cât și elevilor. În ceea ce privește chestionarele aplicate elevilor, acestea au fost realizate astfel încât să corespundă particularităților de vârstă ale elevilor.

Am căutat ca prin activitățile propuse și prin comunicare permanentă cu părinții, să-i determin pe aceștia să manifeste interes pentru colaborarea cu școala, astfel încât să o privească drept un partener în educarea copilului.

Am căutat ca activitățile desfășurate să se plieze dorințelor elevilor și părinților, să fie potrivite particularităților de vârstă ale elevilor, astfel încât participarea lor la aceste activități să fie din plăcere și nu din obligație.

Sugestii și recomandări:

Ca perspectivă, tematica lucrării se poate continua pe durata unui ciclu de învățământ, prin reluarea cercetării asupra modului în care implicarea familiei în viața școlii afectează dezvoltarea emoțională a elevilor.

Astfel, recomand:

implicarea părinților în activitatea școlară a elevilor;

perfecționarea cadrelor didactice în scopul unei bune comunicări și colaborări părinți – învățătoare;

asigurarea și menținerea unei relații de colaborare școală – familie;

promovarea activităților desfășurate în comun, în revista școlii, la avizier, în ziarul local, astfel încât să fie atrași cât mai mulți părinți și elevi;

propuneri de activități din partea părinților;

realizarea unui calendar cu activități comune lunare / săptămânale, în funcție de resursele temporale ale tuturor participanților;

activități de voluntariat ale părinților.

Școala și familia sunt două instituții importante, care împreună pun bazele unei educații de calitate și pregătesc copilul din punct de vedere emoțional și educativ pentru adaptarea cu ușurință la cerințele vieții sociale.

BIBLIOGRAFIE

Agabrian, M. (2006), Școala, familia, comunitatea, Institutul European, Iași

Băran-Pescaru, A. (2004), Parteneriat în educație: familie – școală – comunitate, Editura Aramis Print, București

Bârlădeanu, C., Cenușă, M., Chirilă, I. (2016), Consilierea părinților-perspective europene, Editura Ștef, Iași

Bocoș, M., 2007, Teoria și practica cercetării pedagogice, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Bocoș, M., Metodologia cercetării pedagogice, Cluj-Napoca, p.47-48

Boisgrollier, N., 2017, Fericiți la școală, totul începe acasă – Ghid practic pentru părinți, Editura Niculescu, București

Bonchiș, E. (2011), Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, Iași

Cattarossi, F., Sefcick, R. (2012), Ghidul părinților. Intrarea la școală, Editura Corint, București

Călineci, M., Țibu, S., 2013, Ghid de idei practice pentru activități cu părinții, Editura Vanemonde, București

Chișiu, C. M. (2013), Școala părinților, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu

Crețu, D., Nicu, A., (2004), Pedagogie și elemente de psihologie pentru formarea continuă a cadrelor didactice, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu

Cristea, S. (2010), Fundamentele pedagogiei, Editura Polirom, Iași

Dumitru, A., Condurache, C., Petrescu, D., 2011, Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul rural prin activități de mentorat; Consilierea educațională

Goleman, D., 2001, Inteligența emoțională, Ed. Curtea Veche, București

Grăișteanu, M., 2000, Psihologia copilului

Harwood, R., Miller, A. S., Vasta, R. (2010), Psihologia copilului, Editura Polirom, Iași

Ionescu, M., Negreanu, E. (2006), Educația în familie, Editura Cartea Universitară, București

Ionescu, T., Vasc, D., Școlarul mic – informații pentru cadrele didactice, Laboratul de Psihologia Dezvoltării din cadrul UBB Cluj-Napoca

Jinga, I., Istrate, E., 2006, Manual de pedagogie, Editura Bic All, București, p. 62

Legea educației naționale. Legea nr. 1/2011

Nicola, I., 1994, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, p. 56

Nicu, A., Crețu, D., 2004, Pedagogie și elemente de psihologie pentru formarea cadrelor didactice, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu

Popa, C.M., 2009, O școală orientată spre elev: elevul, partener activ în procesul propriei învățări, Editura Aramis Print, București

Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar

Roco, M., 2001, Creativitate și inteligență emoțională, Ed. Polirom, Iași

Stănciulescu, E. (1997), Sociologia educației familiale, Editura Polirom, Iași

Vrasmaș, E. (2008), Intervenția socioeducațională ca sprijin pentru părinți, Editura Aramis Print, București

Surse web:

http://www.1educat.ro/resurse/ise/educatia_parintilor.html

https://dexonline.ro/definitie/emo%C8%9Bie

https://dokupdf.com/download/lector-univ-dr-simona-glaveanu-consiliere-si-orientare-dfp-_5a02634ad64ab2b9bdb7b0fd_pdf

ANEXE

Anexa 1: Graficul obținut în urma sondajului asupra părinților și a copiilor despre persoana din familie care păstrează legătura cu școala

Graficul 1: Cine păstrează, de obicei, legătura cu școala?

Anexa 2: Grilă de observare a comportamentului elevilor în cadrul activităților școlare în prezența și în absența părinților)

Grilă de observare a comportamentului elevului

Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” Orlat

Clasa pregătitoare A

Numele și prenumele elevului: ……………………………………………………..

Anexa 3: Chestionar destinat evaluării stărilor emoționale ale copiilor înainte și după desfășurarea unei activități comune. Se aplică de fiecare dată, înainte și după o activitate comună

Anexa 4: Grilă de interpretare a datelor din chestionarul destinat evaluării stărilor emoționale ale copiilor înainte și după desfășurarea unei activități comune

Anexa 5: Chestionar aplicat la începutul anului școlar

Pentru a cunoaște mai bine opinia dumneavoastră despre colaborarea școală – familie, vă rog să completați chestionarul pus la dispoziție. Răspunsurile dumneavoastră sunt confidențiale, fiind folosite în partea de cercetare a lucrării de grad I cu titlul: „Parteneriatul școală-familie. Studiu de caz: Școala Orlat”. Vă mulțumesc pentru timpul acordat!

Chestionar

Sexul:

Masculin

Feminin

Vârsta:

20 – 35 de ani

36 – 45 de ani

46 – 50 de ani

Peste 50 de ani

Studii:

Medii

8 clase

Sub 8 clase

Superioare

Postuniversitare

Care este, în opinia dumneavoastră, principala calitate a unui învățător?

Să fie bine pregătit din punct de vedere profesional

Să comunice eficient cu elevii și părinții

Să fie empatic

Altele: ……………………………………………………………………………………………

Considerați că e important ca dumneavoastră, în calitate de părinte, să păstrați legătura cu școala? Alegeți una din variantele de mai jos:

Când vă este solicitată prezența la școală

Ori de câte ori aveți ceva de semnalat

Niciodată – educația revine în totalitate școlii

Altele: ……………………………………………………………………………………………

Care ar putea fi motivul pentru care nu v-ați implica în activitatea școlii?

Lipsa timpului

Lipsa de interes

Parteneriatul școală – familie nu este important

Altele: ……………………………………………………………………………………………

Care este metoda cea mai potrivită pentru dumneavoastră pentru a menține legătura cu școala?

Ședințele cu părinții

Întâlniri individuale

Telefon / mesaje / bilete

Altele: ……………………………………………………………………………………………

Care sunt activitățile comune la care ați dori să participați? Alegeți o variantă:

Ședințe și lectorate

Serbări și activități practice

Excursii, vizite, drumeții

Altele: …………………………………………………………………………………………..

Cum s-a simțit copilul dumneavoastră înainte de începerea clasei pregătitoare?

Fericit, încântat

Nerăbdător, curios

Supărat

Altele: …………………………………………………………………………………………..

Considerați că parteneriatul școală – familie contribuie la dezvoltarea unui fond emoțional dominant pozitiv al copilului?

Da

Nu

Nu știu

Vă mulțumesc!

Anexa 6: Parteneriatul cu părinții

Anexa 7: Chestionarul aplicat părinților în urma fiecărei activități comune

Anexa 8: Raportul de activitate – se completează în urma fiecărei activtăți comune, pe baza răspunsurilor oferite de părinți la întrebările din chestionar

Anexa 9: Chestionar aplicat părinților în etapa experimentală

Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” Orlat Prof. înv. primar, Anca Milea

Clasa pregătitoare A

An școlar 2017 – 2018

Chestionar pentru părinți

Vă întrebați copilul despre ce s-a întâmplat la școală?

Zilnic

De câteva ori pe săptămână

Niciodată

Este necesar să se insiste pentru ca dumneavoastră să participați la ședințele cu părinții?

Deseori

Câteodată

Niciodată

Credeți că e importantă prezența dumneavoastră la școală pentru a vă interesa de situația copilului?

Da

Nu

Nu știu

Care considerați că e cea mai bună metodă pentru a păstra legătura cu învățătoarea / profesorii copilului?

Bilete

Telefon

Ședințe cu părinții

Întâlniri individuale

Alte variante: ……………………………………………

Ce reprezintă învățătoarea pentru dumneavoastră?

Un colaborator

Un îndrumător pentru copil

Un prestator de servicii

Un specialist în probleme de educație

Cum considerați implicarea dumneavoastră în educația copilului?

Un drept

O obligație

Sunteți de părere că educația copilului revine în totalitate școlii?

Da. De ce?

…………………………………………………………………………………………………………………

Nu. De ce?

…………………………………………………………………………………………………………………

Ați participat la activități comune părinți – elevi?

Da

Nu

Ce emoții a trăit copilul dumneavoastră la participarea la activitățile comune?

………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………

Ce activități propuneți pentru îmbunătățirea relației școală – familie?

………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………

Vă mulțumesc!

Anexa 10: Chestionar aplicat părinților la finalul anului școlar

CHESTIONAR

Pentru a cunoaște mai bine opinia dumneavoastră despre colaborarea școală – familie, vă rog să completați chestionarul pus la dispoziție. Răspunsurile dumneavoastră sunt confidențiale, fiind folosite în partea de cercetare a lucrării de grad I cu titlul: „Parteneriatul școală – familie. Studiu de caz: Școala Orlat”. Vă mulțumesc pentru timpul acordat!

La ce fel de activități desfășurate în acest an școlar ați participat și dumneavoastră?

Ședințe cu părinții

Serbări școlare

Consultații cu părinții

Activități de abilități practice

Activități-practice-gospodărești

Proiect educațional “Să știi mai multe, să fii mai bun”

Altele (enumerați-le) …………………………………………………………

Ce emoții a trăit copilul dumneavostră când ați participat la activitățile comune?

Fericire

Supărare

Teamă

Îngrijorare

Încântare

Satisfacție

Îmbufnare

Care dintre activitățile la care ați participat v-au plăcut?

Ședințe cu părinții

Serbări școlare

Consultații cu părinții

Activități de abilități practice

Activități-practice-gospodărești

Proiect educațional “Să știi mai multe, să fii mai bun”

Altele (enumerați-le) ……………………………………………………………

Ce v-a plăcut în mod deosebit la aceste activități? ………………………………………………………………………………………

Care dintre aceste activități la care ați participat nu v-au plăcut?

Ședințe cu părinții

Serbări școlare

Consultații cu părinții

Activități de abilități practice

Activități-practice-gospodărești

Proiect educațional “Să știi mai multe, să fii mai bun”

Altele (enumerați-le) …………………………………………………………

Considerați că ar trebui schimbat ceva ȋn desfășurarea acestor activități? Dacă răspunsul este da, exemplificați. ……………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………

Cât timp aveți la dispoziție într-o lună pentru activități oferite de școală în cadrul colaborării cu părinții:

deloc

mai puțin de o oră

1 – 2 ore

3 – 4 ore

mai mult de 4 ore

Ce tip de activități ați dori să se organizeze în cadrul școlii, la care să participați și dumneavoastră?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

În ce intervale de timp ar fi posibil să participați la diferite activități în cadrul școlii?

09:30 – 12:00

13:00 – 15:00

după ora 16:00

Ce activități credeți că ar fi utile pentru cultivarea unui fond emoțional pozitiv al copiilor ? …………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………

Cât de importantă considerați că este colaborarea dintre părinți și școală?

foarte importantă

importantă

oarecum importantă

de importanță minoră

neimportantă

Cât de mulțumiți sunteți de parteneriatul școală – familie?

foarte mulțumit

mulțumit

oarecum mulțumit

nemulțumit

foarte nemulțumit

Cui credeți că este folositoare colaborarea școală – familie?

Copilului

Părinților

Învățătoarei

Comunității

Nimănui

Considerați că sunteți informat în legătură cu implicarea copilului dumneavoastră în activitățile desfășurate la școală?

Da

Nu prea

Nu

Considerați școala un partener real în procesul de educație al copilului dumneavoastră?

Da

Nu prea

Nu

Considerați că școala manifestă suficientă deschidere spre propunerile dumneavoastră?

Da

Nu prea

Nu

Puteți discuta cu învățătoarea despre orice problemă legată de copilul dumneavoastră?

Da

Nu

În cadrul ședințelor / consultațiilor cu părinții, cât de mulțumit ați fost de informarea referitoare la dezvoltarea și comportamentul copilului dumneavoastră la școală?

Foarte mulțumit

Mulțumit

Oarecum mulțumit

Nemulțumit

Foarte nemulțumit

Nu am participat

Care sunt obstacolele pe care le-ați întâmpinat în comunicarea cu școala / învățătoarea? ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Considerați că parteneriatul școală – familie contribuie la dezvoltarea unui fond emoțional dominant pozitiv al copilului?

Da

Nu

Nu știu

Anexa 11: Fotografii din timpul activităților în parteneriat cu părinții

Gândurile copiilor

În excursie la Hunedoara

Cadouri de la Moș Nicolae

În vizită acasă la R.S