Lucrare metodico -științifică pentru [600459]

1
Universitatea Națională de Arte București
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (D.P.P.D.)
Programul de studii: Formare continuă în profesia didactică

Lucrare metodico -științifică pentru
obținerea gradului didactic I în învățământ

Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr . Daniela Frumușeanu

Candidat: [anonimizat]

2016

2
Universitatea Națională de Arte București
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (D.P.P.D.)
Programul de studii: Formare co ntinuă în profesia didactică
Lucrare pentru obținerea gradului didactic I în învățământ

Rolul colecțiilor și monumentelor de artă
din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj,
cu implicații în educația artistică plastică școlară

Coordonator:
Conf. Univ. Dr . Daniela Frumușeanu

Candidat: [anonimizat]

2016

3
Cuprins

INTRODUCERE…………………………………………………………………………… ………6
CAPITOLUL 1 : EDUCAȚIA ARTIS TICO -PLASTICĂ ÎN ȘCOALĂ……………………. …12
1.1. Educația – considerente generale……………………………………………… ..…12
1.1.1 Definiții. Scurt istoric………………………………………………… ..…12
1.1.2. Relația dintre educație și pedagogie……………………………… ..…..16
1.1.3. Formele educației și relațiil e dintre ele: formală, nonformală,
informală… …………………………………………………………… .. 20
1.1.4. Factorii care influențează educația…………………………………… .. 23
1.1.5. Educați a și provocările lumii contemporane………………………… ..25
1.1.6. „ Noile educații ”. Educația in terculturală (multiculturală)…..……… ..26
1.1.7. Alternative educaționale (Step -by-Step, Montessori, Waldorf) …… .…27
1.1.8. Educația permanentă. Autoeducația…………………………………… 28
1.1.9. Calitate în educație……………………………………………………… 30
1.2. Educația artistică……………………… ………………………… ……………… ..31
1.2.1. Generalități……..……………………………………………………… ..31
1.2.2. Gramatica imaginii vizuale…………………………………………… …31
1.2.3. Creativitatea și cultivarea ei în școală………………………………… ..33
1.2.4. Tehnici utilizate în artele vizuale……………………………………… ..33
1.2.5. Metode de analiză a operei de artă…………………………………… ..35
1.2.6. Educația artistică plastică în școala românească…………………… ….35
1.2.7. Interdisciplinaritatea și formarea estetică…….……………………… .36
1.2.8. Strategii și metode ale educației artistice……………………………… .36
1.2.9. Evaluarea lucrărilor artistico -plastice realizate de elevi ……………… 37
1.3. Educația estetică…………………………………………………………… ……… 37
1.3.1. Conceptualizare, statut, importanță, funcționalitate………………… ..38
1.3.2. Limbajul artistic – pion important în descifrarea mesaju lui unei lucrări
de artă vizuală………… ………………………………………………… 39
1.3.3. Educația estetică în învățământul românesc………………………… …39
1.3.4. Kitsch -ul și educația pentru artă …………………….. ………………… 39
1.3.5. Arta populară – identitate națională ………………………………… …39
1.4. P edagogia muzeală…………………………………………… ………………… …41
1.4.1. Scopul, obiectivele, și importanța pedagogiei muzeale……………… …41

4
1.4.2. Relația formal – nonformal – informal în educația muzeală…………… 42
1.4.3. Parteneriatele educaționale și pedagogia muzeală…………………… .42
1.4.4. Exemple de bune practici….……………………………………………. 43
1.5. Educația, în general, și educația artistică, în special, în municipiul
Târgu -Jiu……… ……………………………………………………………… ..…44
1.6. Instituții de cultură din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații
în educația artistico -plastică școlară…… ………….. ………………….………… 46
Note bibliografice ……………………………………………………… ………… .46
CAPITOLUL 2: TEORII ȘI CONCEPTE ÎN ARTELE VIZUALE……………………… …50
2.1. Scurt istoric al artelor vizuale locale………………………………… ………… .50
2.2. Contribuții la fenomenul artistic național și internațional…………………… …50
2.3. Patrimoniul cultural mobil și imobil, material și uman…… …..……………… ..51
2.4. Colecțiile de artă din municipiul Târgu -Jiu…………………………………… …52
2.5. Arta monumentală locală………………………… ……………………………… .55
2.6. Bijuterii arhitectonice târgujiene……………………………………………… …55
2.7. Conservarea și restaurarea operelor de artă și de arhitectură din orașul
„de pe Jii” ………………………………………………………………………… ..56
Note bibliografice ………………………………………………………………… …58
CAPITOLUL 3: COLECȚIILE ȘI MONUMENTELE DE ARTĂ DIN MUNICIPIUL
TÂRGU -JIU, JUDEȚUL GORJ, DIN PERSPECTIV A STUDIERII EDUCAȚIEI
ARTISTIC E PLASTICE ÎN ȘCOALĂ ……………………………………………………… .59
3.1. Structura cercetării……………………………………………………………… ..59
3.1.1 . Obiective generale și operaționale urmărite în cercetare…………… ..59
3.1.2. Calendarul desfășurării cercetării……………………………… ………66
3.1.3. Resurse umane și materiale…………………………………………………..……… 67
3.1.4. Beneficiari…………….………………………………………………… ..68
3.1.5. Metodologie……………………..……………………………………… ..68
3.2. Constantin Brâncuși versus Iosif Keber ………………………………………….71
3.2.1. Analiz ă comparativă: Constantin Brâncuși , Iosif Keber……………….. ….72
3.2.2. In memoriam Constantin Brâncuși și Iosif Keber…………………………. ..140
3.3. Parteneriatele educaționale, concursurile și expozițiile școlare……………… .146
3.4. Studii de caz……………………………………………………………………… .147
3.5. Rezultatele cercetării; posibilități de continuare și valorificare……………… .185
Note bibliografice …………………………………………………………… …….185
Concluzii……………………………………………………………………………………… .186

5
Bibliografie…………………………………………………………………………………… .189
Anexe………………………………………………………………………………………… ..194

6

INTRODUCERE

„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc
la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești,
la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la
capăt, de crăpau mâțele jucându -se cu ei, la prichiciul
vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a
merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când
ne jucam noi, băieții, de -a mijoarca, și la alte jocuri și
jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă -mi
saltă și acum inima de bucurie! […] Dragu -mi era satul
nostru cu Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca
cristalul, în care se oglindește cu mâhnire Cetatea
Neamțului de atâtea veacuri!”
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie )

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când îmi amintesc de
Târgu -Jiul nașterii și copilăriei mele, de jocurile cu vărul
meu, de casele peste care timpul și -a pus amprenta și p e
care le întâlneam în drumul spre școală, de palatul în care
m-am șlefuit ca elevă în adolescență, de oamenii care mi –
au călăuzit pașii în dezvoltarea mea personală, îl
redescopăr pe Nică, copilul universal, cel care sălășluiește
în fiecare individ din ju rul nostru, fie că recunoște sau nu.
Nimic în viață nu este întâmplător . Spun acest
lucru, bazându -mă atât pe experiența din viața personală,
pe observațiile proprii de -a lungul profesiunii de dascăl,
cât și pe relatările și cercetările contemporanilor mei .
Nu întâmplător am ales tema de cercetare intitulată
„Rolul colecțiilor și monumentelor de artă din municipiul
Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații în educația artistică
plastică școlară” . Din punct de vedere al studiilor, pașii
mi-au fost călăuziți sp re domenii ca educația și cultura și
nu spre cel al medicinei. Dar, în opinia personală, consider Diana Ileana Ciurea, grafică digitală, Bîlten i, 2015

7
că am ajuns un medic al trupului și al sufletului, încercând pe parcursul anilor de practică
pedagogică, cu ajutorul strategiilor didactice planificate, al me todelor și procedeelor utilizate, al
materialelor și instrumentelor selectate, al interacțiunii formelor educației (formală, non -formală,
informală), asemenea unui chirurg care mânuiește cu mare precizie bisturiul în sala de operație,
să tratez și să salve z inocența, puritatea, creativitatea, să formez priceperi și deprinderi de lucru,
chiar și pentru cei mai puțin îndemânatici, și să modelez caracterul celor mai vulnerabile
structuri naturale: copiii. Am căutat să scot în evidență icoana din sufletul copii lor și al adulților
cu care am lucrat, printr -o observație atentă a acestora, asemenea ochiului atotvăzător.
Având în vedere recomandările Ministerul Educației și Cercetării Științifice (numit
Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, în 2009, Mi nisterul Educației Naționale până în
decembrie 2014), prevăzute în documentele curriculare ( Program e școlar e pentru educație
plastică, clasele V -VIII, cultură generală, aprobate prin ordin al ministrului Nr. 5097/09.09.2009,
p. 2) care insistă asupra faptu lui că „evoluția societăți contemporane face apel în mod constant
la virtuțile formative ale educației prin școală și, între diferitele arii curriculare, artele vizuale în
cazul curriculumului de față constituie un domeniu privilegiat de formare a unor ati tudini
proprii în fața operei de artă în paralel cu formarea la elevi de deprinderi pentru a exprima un
limbaj specific” , prin lucrarea de față încerc să propun un set de activități complementare prin
care să optimizeze competențele de exprimare și cultiva re a sensibilității elevilor cu privire la
ocrotirea și punerea în valoare a patrimoniului artistic local, național și universal.
Pornind de la nevoia de conservare a patrimoniului cultural local ca și parte integrantă a
patrimoniului cultural național, m i-am propus ca prin această cercetare să conștientizez , să
instruiesc și să educ publicul neavizat, în primul rând, și pe cel avizat, în plan secund, de valorile
existente în jurul nostru și pe care cu indiferență, de cele mai multe ori aș putea spune, sau din
lipsa de educație și de informare, ajungem să le degradăm și să le dăm uitării. Așa cum am
subliniat și mai sus, educația are un rol definitoriu în păstrarea dovezilor nescrise (imagini; în
cazul cercetării de față imagini vizuale bidimensionale sau t ridimensionale) sau scrise pe care
evoluția istorică, geografică, socio -culturală, economică, politică și tehnologică a omenirii le -a
lăsat drept moștenire generațiilor viitoare.
În sprijinul atingerii acestor ținte (finalități educaționale), vin și obiec tivele generale
urmărite pe parcursul elaborării întregii lucrări metodico -științifice, corelate cu structura
actualului curriculum național: dezvoltarea capacității de exprimare plastică, utilizând materiale,
instrumente și tehnici variate; dezvoltarea se nsibilității, a imaginației și a creativității artistice;
cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj plastic; dezvoltarea capacității de receptare a
mesajului vizual -artistic; dezvoltarea capacității de analiză a unei lucrări de artă vizuală;
formarea de noi consumatori de artă; promovarea valorilor artistice în fața generațiilor neavizate;

8
apartenența la o cultură și o civilizație proprie; promovarea interculturalității.
Actualul curriculum este centrat pe elev, pe formarea de competențe în urma proce sului
de predare -învățare -evaluare, adaptat particularitățile de vârstă și integrării elevilor cu nevoi
speciale. Din punct de vedere structural, curricula cuprinde: notă de prezentare, competențe
generale, valori și atitudini urmărite pe parcursul întregi i etape de școlarizare obligatorie,
competențe specifice, exemple de activități/conținuturi. În planul cadrul, plaja orară pentru
disciplina educație plastică este de 1 -2 ore pentru clasele a V -a – a VII -a și ½ – 1 oră pentru clasa
a VIII -a, iar curriculu m conține atât competențe specifice și conținuturi obligatorii (curriculum
nucleu), cât și altele (la decizia școlii) devenind obligatorii atunci când se optează pentru
curriculum extins (2 ore pe săptămână la clasele a V -a – a VII -a și o oră pe săptămână la clasa a
VIII-a). Acestea din urmă sunt marcate cu asterisc și nu fac obiectul evaluărilor naționale.
Conside rată de mulți colegi de specialitate „Cenușereasa” catalogului (împreună cu
educația muzicală, educația fizică și sportul, educația tehno logică, religia), educația plastică este
una dintre disciplinele care contribuie la dezvoltarea armonioasă a educabilului, devenind un
mijloc de comunicare interumană. Încă din anii de preaderare la Uniunea Europeană (2006),
România a încercat să respecte recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii
Europene cu privire la competențele -cheie din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții,
conturând pentru absolvenții învățământului obligatoriu un profil de formare european, structurat
pe o pt domenii de competență cheie: „Comunicare în limba maternă, Comunicare în limbi
străine, Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii, Competența
digitală, A învăța să înveți, Inițiativă și antreprenoriat, Sensibilizare și exprima re cultural” . În
sprijinul schimbării și inovării în educație, a apărut și Legea Educației Naționale , Nr.1 din 5
ianuarie 2011.
Într-o societate contemporană în care omul a devenit sclavul muncii și al tehnologiei, al
globalizării, arta vizuală, prin disc iplinele care o promovează la nivelul învățământului
preuniversitar obligatoriu (arte vizuale și abilități plastice pentru clasa pregătitoare, clasa I și
clasa a II -a; educație plastică la clasele a III -a și a IV -a; educație plastică pentru clasele V -VIII;
bazele științifice ale conservării și restaurării, crochiuri, desen proiectiv, educație artistică,
educație plastică, elemente de perspectivă, interdependențe funcționale în relația om -formă –
ambient, istoria artei creștine, istoria artelor și arhitecturi i, materiale și tehnici utilizare în
conservare -restaurare, restaurare de icoană și lemn policrom, sculptură decorativă, sculptură,
studiul compoziției, studiul culorii și pictură icoană, studiul formelor și al culorii, studiul
formelor și desenul, studiul formelor și al volumului, studiul materialelor de lucru în arta
eclesială, studiul tehnicilor vechi și tradiționale pentru clasele IX -XII din licee vocaționale și de
cultură generală), contribuie la dezvoltarea creativității elevilor, cu implicații benefi ce și la

9
celelalte discipline de studiu (promovând interdisciplinaritatea), dar și în viața socială . Legat de
acest punct de vedere, pot face trimitere și la afirmația lui Ion Șușală despre omul prezentului,
acel bun executant și cu o instruire pe măsură, dar care este lipsit de sensibilitate estetică, morală,
religioasă, necreativ, care i -a totul de -a gata. Acest om a fost asemănat de esteticianul Herbert
Read și cu „ o pasăre care nu poate zbura cu o singură aripă ”.
Un rol covârșitor în conservarea valor ilor cultural -artistice și regăsirea „aripei pierdute”
îl are profesorul. De -a lungul timpului, profesiunea sau meseria de dascăl, educator, învățător,
profesor sau cadru didactic (termini folosiți în istoria învățământului românesc) a cunoscut
multiple sc himbări pozitive sau negative, beneficiarii direcți sau indirecți ai sistemului
educațional devenind uneori cobai ai unor idei preluate din alte sisteme de învățământ, dar care
nu au avut un temei științific adaptat condițiilor socio -culturale, economice, politice sau istorice
naționale.
Un bun DASCĂL, după părerea și experiența mea, trebuie să fie un OM bun la suflet (și
la trup, deoarece pentru mulți indivizi aspectul fizic este o etichetă, un mod de a -și promova
marfa, dar, de cele mai multe ori, prima impresie poate fi înșelătoare. „Nu haina face pe om, ci
felul în care o poartă” , proverb românesc ), să iubească copiii, să devină a doua familie pentru
sămânța ce vine să fie plantată, udată, ocrotită și cu rod la finalul ciclurilor de școlarizare sau al
celor curriculare, un model de viață pentru puiul de om devenit la rândul lui părinte peste ani și
ani, un foarte bun psiholog și pedagog, un apărător al drepturilor și obligațiilor copilului,
manager al resurselor umane, materiale și temporale, consilier î n alegerea celor mai avantajoase
opțiuni pentru o dezvoltare personală armonioasă. Alături de aceste însușiri, în prezent,
profesorului i se atribuie termenul de rol, acesta devenind actorul ca persoană de referință ce
intră pe scenă, joacă magistral sau d ezastruos în fața elevilor, primind aplauze sau huiduieli după
fiecare act.
În rândurile de mai sus, afirmam că în viață avem parte de alegeri personale, influențe
familiale, dar și de călăuza unor forțe divine, care, oricât am încerca să ne abatem de l a drumul
stabilit, ne ghidează pașii prin semne și întâmplări bine programate. Vin în completarea acelor
rânduri cu o motivație extrinsecă, de natură genetică, prin exemplul generațiilor de dascăli care
mi-au îndrumat pașii și mi -au descoperit chemarea (mă tușa maternă fiind educatoare). Motivația
intrinsecă a avut un rol extrem de important în alegerea temei de cercetare, legată fiind de faptul
că am studiat o parte din tainele restaurării în cadrul cursurilor masterale. Și nu întâmplător, teza
face referir e la rolul educativ al colecțiilor și monumentelor de artă din municipiul Târgu -Jiu cu
implicații la nivelul educației artistico -plastice școlare, aceasta fiind o continuare a cercetării
lucrării de disertație, unde subiectul a fost reprezentat de icoanele aflate în patrimoniul cultural al
Muzeului de Artă din localitate. De asemenea, experiența de voluntar, facilitator comunitar,

10
membru sau coordonator în cadrul programelor și proiectelelor educaționale sau al celor de
parteneriat public -privat la nivel lo cal, național, internațional sau transnațional, au constituit un
motiv întemeiat în alegerea acestei teme, accentul fiind pus pe promovarea patrimoniului natural,
cultural, gastronomic, cultură și educație, interculturalitate.
Prezenta lucrare este stru cturată pe trei capitole, fiecare cu o succesiune logică a
subcapitolelor din cuprins. Unitatea și diversitatea conceptelor teoretice (științifice, pedagogice,
psihologice, sociologice, filosofice, artistice , estetice ) sunt corelate cu activitatea practic –
aplicativă . Primul capitol , intitulat sugestiv EDUCAȚIA ARTISTICO -PLASTICĂ ÎN ȘCOALĂ ,
cuprinde șase subcapitole, fiecare cu un număr variat de subpuncte, urmat de capitolul al doilea –
TEORII ȘI CONCEPTE ÎN ARTELE VIZUALE – cu șapte subcapitole în conponen ță, ambele
dedicate fundamentării teoretice a temei alese. În capitolul al treilea, COLECȚIILE ȘI
MONUMENTELE DE ARTĂ DIN MUNICIPIUL TÂRGU -JIU, JUDEȚUL GORJ, DIN
PERSPECTIVA STUDIERII EDUCAȚIEI ARTISTICE PLASTICE ÎN ȘCOALĂ , voi continua
cu o cercetare de t ip calitativ, în introducerea căreia este detaliată structura activității practico –
aplicative, urmată de o analiză comparativă între doi artiști gorjeni care au contribuit la
fenomenul artistic local, național și internațional, experiența personală și a be neficiarilor
educației în cadrul parteneriatelor educaționale, concursurilor și expozițiilor școlare, și, în final
studiile de caz cu lucrările elevilor de la Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” din municipiul
Târgu -Jiu realizate pe parcursul anului școlar 2014 -2015.
Prin elaborarea lucrării metodico -științifice „Rolul colecțiilor și monumentelor de artă
din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații în educația artistică plastică școlară” mă
consider „obligată” , din punct de vedere moral, să las o m ărturie cu privire la necesitatea
conservării și restaurării patrimoniului cultural local în cinstea străbunilor noștri, altfel riscăm
să-și scoată degetele afară , metaforic vorbind, asemenea personajelor din melodia interpretată de
Tudor Gheorghe ( „Primă vara” ).
Tema lucrării este de actualitate și cu implicații la nivelul educației plastice din școală,
multe dintre monumentele de artă de for public, lucrări din colecțiile publice și, mai ales,
monumente arhitectonice necesitând intervenții urgente de re staurare și conservare. Lipsa
fondurilor pentru începerea lucrărilor este o piedică în reabilitarea acestora, dar și intervențiile
nepotrivite sau indiferența fie a proprietarilor privați, fie a autorităților locale, conduc, pe zi ce
trece la o stare de de gradare continuă.
Au existat și alte cercetări cu privire la colecțiile, monumentele de artă și arhitectură din
municipiul Târgu -Jiu, unele divergente, altele convergente acestei teze, resurse bibliografice ce
se vor regăsi citate în paginile următoare.
În ceea ce privește documentarea științifică, referințele bibliografice au fost supuse unei

11
selecții riguroase și de actualitate a conținutului informațional.
Pe parcursul culegerii materialelor pentru documentare, am întâmpinat și refuzuri de
colaborare din partea fie a autorităților locale, fie a persoanelor private (colecționari), dar și
situații hazlii (solicitarea legitimării în timpul realizării fotografiilor pe spațiul public).

12

CAPITOLUL 1
EDUCAȚIA ARTISTICO -PLASTIC Ă ÎN ȘCOALĂ

1.1. Educația – considerente generale
Numai prin educație omul există și devine ceea ce este. Încă de la
naștere, educația a devenit pentru om un tovarăș de drum, modelându -l și
spiritualizându -l. La baza dezvoltării comunităților umane stau div erse activități
specifice, una dintre cele mai importante fiind practica educativă. Aceasta a fost
și este susținută „de reflecție, de interogație, de punere sub semnul și ghidajul
raționalității.”1
Din punct de vedere etimologic, termenul educație derivă din limbile
franceză ( éducation ) și latină ( educatio , -onis), semnificând, în sensul propriu al
cuvântului, „ ansamblul de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea
formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și
ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societății; rezultatul acestei
activități pedagogice; bună ceștere, comportare civilizată în societate .”2

1.1.1. Definiții. Scurt istoric
În accepțiunea lui Platon, educația este „arta de a forma bunele
deprinderi sa u de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care
dispun de ele ”3, în timp ce Aristotel definește educația ca fiind „un obiect al
supravegherii publice, iar nu particulare ”4. Johann Amos Comenius susține că
„la naștere, natura înzestrează copilul numai cu semințele științei, ale
moralității și religiozități, ele devin un bun al fiecărui om numai prin
educație ”5.
Pedagogul englez din secolul al XVII – lea, John Locke, încadrează
educația „ sub forma unei relații interpersonale de supraveghere și intervenție
ce se stabilește între preceptor (educator) și copil (viitorul gentleman) .”6
Immanuel Kant, filosof german, considera că educația este un mijloc
prin care este valorificată nat ura umană în folosul societății, afirmând că „este
plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin
educație și că se poate ajunge a i se da o formă care să -i convie cu deosebire. Diana Ileana Ciurea, grafică digitală, Bîlteni, 2015

13
Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc. Omul nu poate deveni
om decât prin educație. ” Tot Kant definea educația ca pe „ activitatea de disciplinare, cultivare,
civilizare și moralizare a omului, iar scopul educației este de a dezvolta în individ toată
perfecțiunea de care este susceptibil .”7
Cercetătorul Albert Einstein constată că „școala trebuie să urmărescă tot timpul ca
tânărul să părăsescă băncile ei nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasă. Scopul
educației ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acționeze și să gândească independent
și care, în același timp, să vadă în slujirea comunității realizarea supremă a vieții lor .”8
Jean-Jacques Rousseau afirmă că „ educația negativă presupune înlăturarea oricărui
obstacol din calea dezvoltării firești, totul trebuind lăsat să se producă de la sine fără nici o
intervenție .”9
În viziunea pedagogului german, Johann Frederich Herbart, educația este împărțită în trei
subdiviziuni: guvernarea, învățământul (realizarea unor obiective specifice) și educația morală:
„Educația este acțiunea de formare a individului pentru el însuși, d ezvoltându -i-se o multitudine
de interese .”10
Émile Durkheim, sociolog francez, considera că educația este o acțiune „ exercitată de
generațiile adulte asupra celor tinere, cu scopul de a le forma, acestora din urmă, anumite stări
fizice, intelectuale și me ntale, necesare vieții sociale și mediului special pentru care sunt
destinate .”11
Educația este un concept de largă răspândire, semnificația sa fiind evidențiată prin
multitudinea definițiilor existente. Astfel, „a educa înseamnă a cultiva curățenia suflet ească și
buna -cuviință a copiilor și tinerilor, a -l crește pe copil moral și în evlavie, a avea grijă de
sufletul lui, a -I modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de
mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte: artă mai mare decât aceasta nu
există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educației se
săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare .”12
Pedagogul român Constantin Narly, consideră că educația este „ un fapt soci al și
individual în același timp” , iar în viziunea lui Florin Georgescu „educația este prima activitate
creatoare neproducătoare de bunuri de consum, cunoscută de istorie .”13
Au mai existat și alți cercetători în domeniu printre care Șt. Bârsănescu , pentru care
„educația este activitatea conștientă de influențare a educabilului printr -o triplă acțiune de
îngrijire, îndrumare, cultivare, în direcția sensibilizării sale față de valorile culturale și ulterior,
pentru crearea acestora ”, O. Reboul , în viziunea c ăruia „ omul nu se naște om, tot ceea ce
constituie umanitate, limbajul, gândirea, sentimentele, arta, morala, nimic nu trece în
organismul noului născut, fără educație ”15, iar pentru Cer ghit și Vlăsceanu (coord.) „educația

14
este ansamblul influențelor exerc itate asupra indivizilor umani, de regulă copii și tineri, în
evoluția și dezvoltarea lor, de către alți indivizi umani, de regulă adulți, indiferent dacă aceste
influențe sunt intenționate sau spontane, explicite sau implicite, sistematice sau întâmplătoa re,
dar având un rol mai mare sau mai mic în formarea individului ca om social .”16
Evoluția istorică a educației
De-a lungul istoriei, educația a cunoscut diverse transformări la nivelul idealurilor,
mecanismelor, conținuturilor și finalităților, în funcți e de factorii umani, economici, biologici,
policiti și spirituali ai societății. La început, a apărut ca un fenomen social, specific uman, din
dorința de dezvoltare, de evoluție și perfecționare a omului ca om. Primele atestări ale educației,
datează din comuna primitivă, odată cu apariția societății.
OMUL PREISTORIC , al peșterilor, a fost preocupat de muncă, de amenajarea habitatului
cu picturi rupestre și figurine din lut, de confecționarea unelte lor pentru procurarea hranei zilnice
și a podoabelor decor ative. Transmiterea cunoști nțelor către generația viitoare s -a realizat prin
crearea unui alfabet specific desenat pe pereții peșterilor și a regulilor de comportament.
ANTICHITATEA s-a caracte rizat prin apariția proprietății private și a claselor sociale ,
oferind e ducației un alt statut, și anume, acela de clasă socială. Acest caracter este evident atât în
statele din oriental antic, precum Egipt, China, India , cât și în Grecia și în Roma antică.
ȘCOALA EGIPTEANĂ urmărea, pe de o parte, preg ătirea conducă torilor statului, adică
preoții , iar pe de altă parte, sprijinea pregătirea celor care îndeplineau funcții administrative mai
puțin importante în stat, dar care trebuia să știe să scrie.
Există documente care atestă prezența în antichitate a școlii chineze cu mult înaintea
împărțirii pe clase a societății lor. Cu timpul, aceste școli devin un monopol al aristocrației.
Comparativ cu alte civilizații antice, în China s -a pus accentul pe formarea deprinderilor de
comportare, în special cultivarea supunerii atâ t față de vârstnici, cât și față de cei superiori ca
statut social. Un rol important în educația morală din școala chineză l -a avut religia.
S-au descoperit asemănări între educația egipeană și cea indiană, ambele îmbinând
cunoștințele religioase/sacre cu cele profane. În India se studia astronomia, medicina (prin
magie), matematica și limba sanscrită.
Grecia , leagăn al culturii și civilizației antice, dar și al generațiilor viitoare, propune două
tipuri de sisteme educaționale, fiecare având la bază cele două influența celor două mari puteri:
Sparta și Atena. Sistemul educațional spartan era cu precădere unul militar, pe când în Atena
predomina un sistem democratic. Sistemul educațional al romanilor a avut la bază principalele
etape ale dezvoltării statulu i. Spre exemplu, în perioada regalității educația se făcea în familie; în
timpul republicii se constată o preocupare mai mare pentru organizarea învățământului, iar
imperiul propune un sistem de instrucție și educație cu caracter de stat.

15
Evoluția societă ții, de la cea sclavagistă la cea feudală , a adus schimbări și la nivelul
educației, astfel că se trece de la sistemul de educație sclavagist la cel specific unei vieți
economice și sociale c onform orânduirii, desfășurat î n perioada secolului al V – lea pân ă în
secolul al XVIII – lea.
La fel ca la unele state antice, și în epoca feudală religia a avut un rol dominant în
societate, educație și învățământ: creștinismul pentru Europa, islamismul pentru Orientul
apropiat și nordul Africii, buddhismul pe ntru Orien tul îndepărtat . Biserica, în special cea
creștină, a pus stăpânire pe pământ, preluând puterea politică și cu influențe asupra întregii vieți
culturale. Dogmele religioase serveau integral intereselor claselor dominante, fiind elemente
primordiale și de ba ză în gândirea teoretică a vremii. Filosofia a devenit o sclavă a teologiei. Arta
s-a supus și ea canoanelor bisericii, devenind o expresie a disprețului religios pentru natură,
pentru om. Prin conținutul său, arta exprima aspirația către viața viitoare. Î n pictura și sculptura
feudală era redat extazul mistic al unor ființe dematerializate, disproporționate anatomic.
Învățământul feudal a fost și el supus monopolului clerului în Europa , Orientul apropiat și
depărtat .
Datorită orânduirii feudale care a cup rins mai multe etape, educația a cunoscut și ea tot
atâtea etape. Așadar, educația evului mediu propriu -zis din secolele V – XIV se deosebește mult
de aceea care se practica î n epoca Renașterii și Reformei în secolele XV – XVI, iar aceasta avea
unele trăsăt uri care o diferențiau de sistemul educativ din perioada descompunerii feudalismului
în secolele XVII – XVIII . În această perioadă a fost înlesnit schimbul de mărfuri, s -au dezvoltat
meserii și ateliere meșteșugărești; motorul hidraulic a fost introdus în i ndustrie, s -a folosit roata
de tors și s -a pus accentual pe producțiile manufacturiere. O parte din țările Europei de apus
cunos o trecere de la feudalism la capitalism în secolele XIV -XV. Are loc trecerea de la
supremația nobilimii feudale la dobândirea p uterii de către burghezie. În Italia, în special orașele
mai dezoltate, precum Veneția, Florența, Genova, Milano, s -au transformat în republici . Educația
are și ea parte de schimbări majore, umanismul influențând ideile pedagogice, omul revenind în
centrul atenției.
Sfârșitul secolului al XVIII – lea și începutul secolului al XIX -lea se caracterizează prin
influența burgheziei pe plan socio – politic. Educația își deschide porțile pentru categorii largi ale
populației. Este perioada în care învățământ ul primar se generalizează, dezvoltându -se teorii
pedagogice corespunzătoare. Tot atunci se dezvoltă instituțiile de pregătire a corpului didactic și
pedagogia devine disciplină științifică. Se înfințează instituții speciale de educare și se pun
bazele une i teorii pedagogice privind copiii de vârstă preșcolară.
Secolul al XX -lea lansează multiple și importante schimbări în gândirea pedagogică și
practica școlară. Bagajul secolelor anterioare, în ceea ce privește domeniul practicii instructiv –

16
educative, era cuprins acum în termenul de școală tradițională și începuse să fie repudiat. Apare,
mai întâi, o reacție față de școala herbartiană, întemeiată exclusiv pe receptivitate, pe orientare
exclusiv teoretică a conținutului activității didactice. Se creează, as tfel, așa – numitele școli noi
din Marea Britanie, Franța, Germania, SUA. Datorită cercetărilor experimentale din psihologie,
apare un interes deosebit pentru pedagogia filosofică. Astfel, se conturează ideea unei pedagogii
experimentale și, concomitent, id eea unei științe a copilului – PEDAGOGIA. Tot secolul al XX –
lea propune o altă tendință: depășirea limitelor pedagogiei întemeiată pe psihologie (conducea
spre cultivarea individualismului) prin elaborarea unei teorii pedagogice bazate pe sociologie,
adică pedagogia socială. Acest secol al XX-lea a fost considerat, din punct de vedere al
pedagogiei, ca un secol al copilului, curriculum ul fiind centrat pe elev și competențele pe care
acesta le dobândește prin educație.
După izvoarele scrise sau prin intermedi ul imaginilor, din cele mai vechi timpuri și până
în prezent, putem defini educația ca fiind un tip particular de acțiune umană, acea artă care
dezvoltă aptitudinile native ale celor care le posedă, o activitate de disciplinare, cultivare,
civilizare, spir itualizare și moralizare a omului; o dezvoltare intelectuală încă de la naștere și
până la moarte; este acea activitate creatoare neproducătoare de bunuri de consum, ci valori. Este
orientată spre pregătirea pentru viață, pentru dezvoltare personală, evolu ție umană, pe termen
scurt sau lung. Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în același timp, iar educația
stimulează idealul ființei umane exprimat prin „ a fi și a deveni ”.
În secolul al XXI – lea, educația tinde să devină o problemă prioritară , un axis mundi
pentru toți cei implicați în evoluția umanității și a acelei ființe raționale – OMUL. Așa cum au
afirmat filosofii antici, pedagogii, psihologii, sociologii și filosofii care i -au urmat, omul a fost
preocupat permanent de o dezvoltare perso nală, o evoluție socială. În majoritatea definițiilor sunt
expuse fie scopul educației, fie natura procesului, fie conținutul acesteia, fie laturile sau funcțiile
actului educațional.
Într-o societate a cunoașterii, inteligența și capacitatea creatoa re a omului sunt atribute
foarte importante. „Întregul climat al viitorului, afirmă Bogdan Suchodolski, va situa capacitățile
intelectuale în condițiile deplinei afirmări și va da un larg avans dorinței de cunoaștere.”17

1.1.2. Relația dintre educație și pedago gie
S-au pus mereu întrebările ,,Ce este educația? ”, ,,Educația este o artă? ”, ,,Educația este
pedagogie? ”, ,,Pedagogia este o artă sau o știință? ”. În rândurile următoare voi încerca să dau
un răspuns atât prin intermediul literaturii de specialitate, câ t și a propriilor experiențe.
Termenul ,,educație ” poate fi dedus din latinescul educo -educare („a alimenta” , „a
îngriji” , „a crește” – plante sau animale), educo -educere („a duce” , „a conduce” , „a scoate” )

17
sau din limba franceză éducation (secolul al XVI – lea). Literatura de specialitate aprobă ca fiind
corecte ambele traiecte etimologice, cu ramificații sem antice destul de apropiate.18
De-a lungul istoriei umanității, au existat definiții ale educației date de filosofi, pedagogi,
psihologi, sociologi, în cele mai multe cazuri realizate din diferite perspective, așa cum am
subliniat în subpunctul anterior, intitulat Definiții. Scurt istoric . În majoritatea definițiilor sunt
expuse fie scopul educației, fie natura procesului, fie conținutul acesteia, fie la turile sau funcțiile
actului educațional. Constantin Cucoș îl cita în lucrarea sa Pedagogie Ediția a II – a revăzută și
adăugită , pe Ioan Cerghit cu ale sale posibile perspective de înțelegere a educației: educația ca
proces ; educația ca acțiune de conducer e; educația ca acțiune socială ; educația ca interrelație
umană ; educația ca ansamblu de influențe . 19
Educația este acel tip particular de acțiune umană, acea artă care dezvoltă aptitudinile
native ale celor care le posedă prin explorarea orizonturil or; o activitate de disciplinare, cultivare,
civilizare, spiritualizare și moralizare a omului; o dezvoltare intelectuală încă de la naștere și
până la moarte; este acea activitate creatoare neproducătoare de bunuri de consum dar, în
schimb, de valori. Est e orientată spre pregătirea pentru viață, pentru dezvoltare personală,
evoluție socială, pe termen lung, punând întrebări asupra existenței umane. Activitatea
educațională este dinamică și flexibilă în același timp, iar educația stimulează idealul ființei
umane exprimat prin „a fi și a deveni”.
Funcțiile educației au și ele un rol important în acest domeniu. Există teoreticieni care
evidențiază „ funcțiile de selectare și transmitere a valorilor de la societate la individ, de
dezvoltare a potențialului biop sihic al omului și de pregătire a acestuia pentru inserția în social”
20, funcția cognitivă , funcția economică , funcția axiologică 21. Principala funcție a educației se
evidențiază doar contextual, ținând cont de corelația dintre funcțiile amintite mai sus sau
individual. Educația urmărește două mari scopuri: „ Primul e să dăm copilului cunoștințe
generale de care, bineînțeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucția. Celălalt e
să pregătim în copilul de azi pe omul de mâine și aceasta este e ducația ”22. Aceste scopuri sunt
atinse atunci când individul deține autonomie asupra propriului destin și a propriei personalități.
Personalitatea, acea construcție psihologică, se creionează treptat prin educație instituționalizată
sau autoeducație. Mauri ce Dubesse afirma că „educația nu-l creează pe om; ea îl ajută să se
creeze.”23
Într-o societate a cunoașterii, inteligența și capacitatea creatoare a omului sunt atribute
foarte importante. Freedman menționa despre „metacogniție” (termen folosit în prez ent pentru o
nouă competență a celui care este educat) că este „o conștiință globală a atuurilor intelectuale
de care dispunem, precum procesul gândirii, concentrarea memoriei etc.”24 În momentul în care
educabilul este conștient de bagajul său intelectual , poate să elaboreze strategii, să fie mai

18
spontan, să selecteze și să aplice informația mai ușor. Se spune că „nu achiziția în sine este
valoroasă, ci cum, când și ce se actualizează atunci când trebuie.”25
Tot literatura de specialitate propune ca term eni corelativi educației: „ dresaj , domesticire ,
îndoctrinare , salvare , formare , instruire , învățare.”26 Fiecare termen are caracteristici proprii,
exercită acțiuni prin care ființa umană (elevul) este supusă unui proces de transformare de la
ludic la util, de la manifestări instinctuale la automatisme, de la impunerea unor idei, principii,
dogme la desăvârșirea sa prin spiritualitate, de la apariția unor noi trăsături caracteriale, a unor
conduite psihice dezirabile la acțiuni de transmitere directă a infor mațiilor, de la prezentarea
organizată a unor cunoștințe de către cadre specializate în domeniu la însușirea metodică (elevi)
a unor cunoștințe sau deprinderi cerute de un subiect (profesor).
La baza acțiunii educaționale se află și fundamentele educație i, „acele determinări
specifice și nespecifice, din interiorul spațiului formării, dar și din afara lui, care condiționează
procesul educațional ca atare.”27 Din seria fundamentelor fac parte determinările biopsihice,
socioculturale, istorice, filosofice, științifice ale educației. Ca și funcțiile educației, formele ei și
factorii care o influențează conceptul de „noi educații” .
Scopul expunerii/ tratării acestui subpunct al tezei de cercetare, intitulat ,,Relația dintre
educație și pedagogie ”, este explic itarea și precizarea conceptelor de educație și pedagogie,
definirea acestora, relaționarea dintre ele și implicațiile pe care le au în educația artictică plastică
școlară. Prin urmare, voi continua cu o analiză conceptuală a pedagogiei și stabilirea rela ției sale
cu educația.
Noțiunea de pedagogie provine de la cuvântul grecesc paidagȏgia (de la pais, paidos =
copil și agogé = acțiunea de a conduce), care se referă la conducerea copilului, creșterea acestuia
prin metode practice, concrete . Paidagogos , un alt termen de origine greacă, evidențiază faptul
că pedagogul este considerat un sclav ce are atribuția de a conduce/ învăța copiii la școală.
Pedagogul din perioada modernă, care mai poate avea semnificația de ,, grămătic ”, a fost
considerat și ,, ținta s arcasmelor și criticilor gânditorilor pentru dogmat ismul și manifestarea lui
pedantă ”.28
Termenul education , în literatura anglo -saxonă, are rolul de a desemna acțiunea de
formare a omului, dar se referă și la știința care studiază acest proces de învăța re/ educare.
Între educație și pedagogie există o puternică legătură prin prisma semnificațiilor și
importanței acestor termeni în domeniul științelor educației. Cercetătorul Avanzini redă această
legătură prin faptul că cele două noțiuni, care sunt depen dente una de cealaltă, se apleacă asupra
unui ,,obiect ” care este un ,,subiect ” în curs de formare, asupra căruia se desfășoară o acțiune
prevăzută de o serie de principii și reguli.29
Omul este singura ființă înzestrată cu conștiință de sine și capabilă să reflecte la condiția

19
sa tragică. Astfel, educația și pedagogia pot influența în mod constructiv evoluția individului,
pentru ca acesta să se preocupe mai mult de descoperirea unor sensuri și semnificații ale
existenței umane, care să -l ajute să-și depă șească condiția în mediul său de viață.
Din punct de vedere epistemologic, reflexia pedagogică este o metodă de cercetare a
fenomenului educației, aceasta din urmă constituind obiectul de studiu al mai multor știinte
precum: psihologia, sociologia, biolog ia, economia, dar și artele frumoase.
Pedagogia mai poate fi considerată și „o interogație asupra educației ”, asu pra esenței și
a trăsăturilor acesteia, a finalităților (idealuri educaționale, scopuri, obiective) și sarcinilor sale, a
valorii, limitelor, conținuturilor, principiilor, metodelor și formelor ei de desfășurare, educația
fiind mijlcită de pedagogie.
În procesul de învățământ, care implică în aceeași măsură conceptele de educație și
pedagogie, profesorul are rolul de a forma și modela personal itatea elevului, de a sprijini și
încuraja elevii, de a -i instrui pe elevi și de a coopera cu aceștia.
Un alt aspect important, care evidențiază relația dintre educație și pedagogie, se referă la
comunicarea didactică/ pedagogică, care reprezintă un trans fer complex, multifazial, prin mai
multe canale ale informațiilor dintre două entități, care își asumă simultan sau succesivrolurile de
emițători și receptori. Acest lucru semnifică conținuturi dezirabile în contextul procesului
instructiv -educativ și pres upune o interacțiune de tip feedback, privind atât informațiile explicite,
cât și cele adiacente.30
Comunicarea didactică presupune adoptarea a două strategii, ierarhică și reciprocă,
predominând într -un anumit context prin prisma obiectivelor vizate a c onținutului transmis, a
metodelor și mijloacelor didactice desfășurate. Acest lucru se explică prin faptul că, în timp ce
profesorul emite, locutorul -elev își construiește mesajul său, care urmează a fi returnat
profesorului.31
Canalele comunicării didac tice au un rol important în implicațiile psihopedagogice.
Astfel, se adopta utilizarea subsistemelor de semne verbale, paraverbale și nonverbale, ce pot
funcționa atât simultan, cât și independent.32
Relația dintre educație și pedagogie este pusă în valoa re și prin intermediul evaluării
școlare, ca proces prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații utile, ce permit
luarea unor decizii ulterioare. Evaluarea școlară se realizează prin trei momente relativ distincte,
și anume: măsurarea, ap recierea rezultatelor școlare și adoptarea măsurilor ameliorative.33
În funcție de cantitatea de informație sau experiență încorporabilă de către elevi, axa
temporală la care se raportează verificarea și sistemul de referință pentru emiterea valorizărilor ,
strategiile sau formele de evaluare se clasifică pornind de la aceste repere. Astfel, în funcție de
cantitatea de informație sau experiența încorporabilă de către elevi, evaluarea poate fi parțială și

20
globală. Din perspectiva temporală, se identifică eva luarea inițială sau predictivă, evaluarea
continuă sau formativă și evaluarea finală sau sumativă. Sistemul de referință pentru emiterea
valorizărilor are ca specific evaluarea formativă, clasificatorie și autocentrică.34
Considerată o știință aflată în f aza empirică, pedagogia este știința care îmbină experiența
educativă, ce cuprinde o serie de idei și pract ici cu valoare incontestabilă, numită pedagogia
perennis , cu rezultate le cercetărilor bazate pe metode împrumutate din științele naturii, precum
observația și experimentul , care se referă la pedagogia temporalis .
De-a lungul proceselor de umanizare și civilizare a omului, decantarea și cristalizarea
gândirii pedagogice au depins direct de devenirea educației prin acumularea, tezauri zarea și
transmitere a culturii, fapt ce definește conceptul de paideia .
O altă component ă a structurii educației o reprezintă normativitatea, care ajută la
obținerea unor rezultate ale logicii acțiunilor, scopurilor și planurilor de acțiune rațională și
eficientă35. Din punct de vedere pedagogic, norma este definită ca fiind un instrument, o
modalitate de coordonare și de desfășurare a acțiunilor umane, care indică unul sau mai multe
criterii obligatorii în realizarea acțiunii, condiții minimale de îndeplinit și după care se a preciază
reușita acțiunii, numărul de acțiuni pe unitatea de timp, propoziții prescriptive de desfășurare
optimă, indicații practice privind obligațiile, interdicțiile, permisiunile în acțiune, algoritmii de
respectat.
Educația și pedagogia sunt două conce pte care au la bază p rincipiile didactice. Cele care
se clasifică după caracterul general, se referă atât la principiul integrării organice a teoriei cu
practica, cât și la principiul luării în considerație a particularităților de vârstă și individuale. De
asemenea, există și principii care se impun cu dominanță asupra conținutului învățământului, și
includ principiul accesibilității cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor și principiul
sistematizării și continuității în învățare. Mai există o serie de principii care acționează asupra
metodologiei didactice și a formelor de organizare a activităților, precum principiul corelației
dintre senzorial și rațional, dintre concret și abstract în predare – învățare (principiul intuiției),
principiul însușirii co nștiente și active, principiul însușirii temeinice a cunoștințelor și
abilităților.36
Dintre caracteristicile principiilor didactice, amintim caracterul legic, obiectiv, algoritmic,
dinamic și sistemic.
Relația dintre educație și pedagogie este vizibilă și reliefată prin faptul că e ducația este
un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a
pedagogiei, prin intermediul căreia se dorește dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al
omului și formarea unu i tip de personalitate solicitat de condițiile prezen te și de perspectiva
societății.

21
1.1.3. Formele educației și relațiile dintre ele: formală, nonformală, informală
După cum am a firmat în subcapitolul anterior, din punct de vedere etimologic , educația
provine d e la „ educatio ”( creștere, formare), dar își are sorgintea și în „ educo -educare ”(a crește,
a forma, a instrui), respectiv „ educo -educere ” (a ridica, a înălța).
Educația, prin suma acțiunilor deliberate sau nedeliberate, explicite sau implicite,
sistematice sau nesistematice de modelare și formare a omului din perspectiva unor finalități
racordate la reperele socio -economico -istorico -culturale ale arealului în care se desfășoară, este
activitatea complexă realizată în cooperare de educator și educabil în ved erea formării și
autoformării asistate, cu scopul dezvoltării personalității și sădirii unei mentalități pozitiv –
constructiviste.37
În viziunea lui O. Șafran , printre funcțiile educației se numără cea cognitivă , sau de
transmitere de cunoștințe, funcția economică, cu rolul de formare a indivizilor pentru activitatea
productivă și axiologică , sau de valorizare și dezvoltare a potențialului de creație culturală .
I. Nicola susține că funcții le educației pot avea următoarele trăsături/ pot fi de forma:
funcția de selectare și transmitere a valor ilor de la societate la individ, funcția de dezvoltare a
potențialu lui biopsihic al omului, funcția de asigurare a unei inserții sociale active a subiectului
uman.
Referitor la formele educației, se disting trei ipostaze / categorii, și anume: educația
formală, educația nonformală și educația informală, fiind detaliate în următoarele rânduri.
Educația formală cuprinde totalitatea influențelor intenționate și sistematice, ce pot fi
elaborate în instituțiile specializate pre cum școală, universitate, cu scopul de a forma
personalitatea umană și de a introduce progresiv elevii în paradigmele cunoașterii prin
intemediul tehnicilor culturale, în vederea obținerii unei autonomii educative. Specific educației
formale este faptul că această dimensiune a educației oferă introducerea individului în tainele
muncii intelectuale organizate, având oportunitatea de a -și forma cunoștințele.
Profesorul are rolul principal în educația formală, ajutând la valorificarea influențelor
educative al e celorlalte forme de educație. Treptat, sistemul de învățămât s -a schimbat, nu mai
există tradiții ale excursiilor școlare, ale corespondenței interșcolare, ale șezătorilor literare și
istorice, pe care le trăiau cu însuflețire elevii. În prezent, inițiat iva ,,Școala Altfel” implică atât
elevii, cât și profesorii în activități interactive, de grup, în care educația formală, nonformală și
informală se împletesc.
În ceea ce privește educația nonformală, această formă a educației cuprinde activitățile
educat ive ce se desfășoară în afara clasei, activități extrașcolare organizate de alte instituții, cum
ar fi m uzeele, bibliotecile, palatele și cluburile elevilor. Ea are rolul de a evidenția necesitatea,
modul, valorificarea influențelor formative, educative ș i a altor forme de organizare a realizării

22
educației, în afară și după etapa școlarității: familia, instituțiile culturale, mass -media, instituții și
organizații de copii și tineret. Aceste influențe pot fi corelate cu mediul extrașcolar în care
participă educații, cu modurile de petrecere a timpului liber, cu includerea lor în diferite grupuri
specific. De asemenea, educația nonformală poate avea valoare educativă, complementară
educației formale, reflectând efectele pozitive sau negative de compensare, în măsura în care
aceste instituții conștientizează obiectivele, conținuturile, organizarea, metodologiile lor
specifice, respectă aspirațiile educaților. Avantajele pedagogige ale educației nonformale se
referă la faptul că această categorie este centrată pe cel ce învață, pe procesul de învățare, nu pe
cel de pre dare, solicitând în mod diferenț iat participanții, dispune de un curriculum la alegere,
flexibil și variat propunându -le participanților activități diverse și atractive, în funcție de
interesele ac estora .
Activități le educație i nonformale se referă la programele europene pentru tineret
(Socrates, Leonardo, Comenius, Erasmus+), ce includ vizite de studiu în țară sau în alte țări,
mese rotunde, ateliere teoretice și practice (pictură, muzică, fotograf ie, graffitti, teatru, IT),
activități culturale (vizite la muzee, centre culturale), jocuri interculturale ( „Derdienii”, „Trenul
European” ), jocuri de cooperare, discuții în grupuri mici sau în plen despre probleme care îi
preocupă pe tineri la ora actual ă. De asemenea, cuprinde și taberele pentru elevi și pentru
studenți, palatele și cluburile elevilor sau asociațiile studenților, proiectele inițiate de organizații
nonguvernamentale sau de alte instituții.
O altă categorie a educației o reprezintă cea in formală, caracterizându -se prin totalitatea
influențelor educative nesistematice, neorganizate, nesubordonate unor obiective și finalități
explicite, care se exercită asupra individului. Include experiențele trăite sau valorile încercate în
viata cotidiană . Printre c ele mai semnific ative influențe informale se numără cele oferite de
mass -media, unele aspecte ale vieții în familie , influențele exercitate de grupurile de prieteni,
colegi, dar și de diferite instit uții culturale (muzee, teatre, biblioteci ), re ligioase, politice,
militare, sindicale .
Legătura și intercondiționarea formelor educației este vizibilă prin contribuția lor asupra
formării și dezvoltării integra le a personalității umane. În acest caz, c ea mai mare pondere o are
educația formală, care s e desfășoară în instituții speciale și valorifică resursele oferite de celelalte
forme ale educației.
Formele educației reprezintă produsul epocii în care trăim și răspund unor nevoi reale ale
educației. Este necesar ca educația formală să cunoască valoril e și influențele efectuate prin
intermediul educației ocazionale, nonformale și informale, să dețină o funcție de sinteză, de
integrare a acestora în procesul unitar de formare și cultivare a personalității umane, mai exact a
copiilor, a tinerilor și, de c e nu, adulților.

23
Cele trei forme ale educa ției constituie garanția eficientizării activității în sistemul de
învățământ și pot fi puse reciproc în valoare printr -o cooperare armonioasă.
Un rol important în realizarea finalităților educaționale, a politicil or publice (educaționale
sau cultural e) îl au domeniile educaționale, cunoscute și sub denumirea de componente ale
educației ca proiecție a finalităților. Aceste domenii sunt: educația intelectuală, educația morală,
educația estetică, educația religioasă, educația tehnologică și profesională, educația fizică,
educația sexuală. Fiecare domeniu educațional are o pondere extrem de semnificativă în
formarea personalității educatorului, dar cel mai mult a educabilului.
Într-un subcapitol ulterior, voi trata det aliat aspecte referitoare la domeniul educației
estetice.

1.1.4. Factorii care influențează educația
Educația este influențată de o varietate de factori, printre care se numără educabilitatea,
teoriile fundamentale și mediile. Factorii reușitei școlare car e influențează educația, conduc la
reușita sau eșecul școlar. Un profesor exigent poate să inhibe un elev care este emotiv sau timid.
Cei care sunt colerici trebuie să primescă sarcini, să fie responsabilizați, tocmai pentru a -și
îndrepta temperamentul.
Conceptul de educabilitate este definit ca fiind atât capacitatea omului de a fi receptiv la
influ ențe educative și de a realiza, dar și ansamblul posibilităților de a influența cu mijloace
educative formarea personalității fiecărui individ uman, în limitel e psihogenetice ale speciei
noastre și a particularităților înnăscute care conferă fiecărui a individualitatea sa genetică.
Educabilitatea include factori precum ereditatea, mediul, educația, omul însuș i/ sinele .
În ceea ce privește tipurile de educabilitat e, se face distincție între educabilitatea
manifestă și educabilitatea latentă. Deosebirea dintre cele două se observă prin semnificația
termenilor, și anume, educabilitatea se referă la ceea ce poate realiza efectiv individul în
contextul limitelor impuse de educația instituționalizată prin inte rmediul examenelor de selecție,
iar cea latentă se referă la potențialul de învățare al individului, la capacitatea sa de a învăța cum
să facă față unor situații concrete.
Între educabilitate și educație există o r elație, pornind de la semnificația termenului de
educabilitate, pe care S. Cristea îl consideră ,, caracteristică esențială a personalității umane care
desemnează capacitatea acesteia de dezvoltare pedagogică progresivă, permanentă continu ă”.
De asemenea, s -a constatat c ă educația presupune educabilitate, și nu invers. De aici pornesc
particularizările pentru relațiile graduale ale implicației. Astfel, cu cât educabilitatea este mai
mare, cu atât șansele cresc sau, cu cât educabilitatea este mai problematică , cu atât complexitatea
și dificultatea actelor educative va fi mai mare.

24
Relația dintre educabilitate și educație sau act educativ poate fi gândită și în termenii unei
circularități permanente. Mai precis, prin educație, care presupune o potențială educa bilitate,
gradul de educabilitate ar trebui să crească cel puțin în sensul deschiderii spre educație, lărgirii
disponibilității pentru educație.
Un alt factor de o importanță deosebită pentru educație reprezintă teoriile fundamentale,
care face referire la relația dintre ereditate -mediu -educație și la i nteracțiunea factorilor
dezvoltării umane . Astfel, teoriile fundamentale cuprind aspecte legate de ereditarism,
ambientalism, epigenetism piagetian , homeorhesis epigenetic .
Referitor l a relația ereditate -medi u, interacțiunile se evidențiază prin faptul că individul
posedă un genotip, care este individual, și un potențial de formare, epigenetic, preponderent
psihic. Se constată că , în raport cu acest potențial epigenetic , educați a și factorii de mediu
acționeaz ă cu mai mică sau mai mare libertate.
Relația ereditate -educație se referă la deficiențele ereditare , care implică limităr i în
educație, inducând necesitatea uno r influențe pedagogice special și la potențialitățile ereditare
supramedii , prin necesitatea as istenței educaționale speciale. Această relație include factorul
„homeorhesisul epigenetic “ pentru a reliefa că influențele mediului și educația corelate pe fondul
ereditar sunt fundamentale. Dacă mediul este inadecvat, iar educație este improprie, în acel
moment se poate vorbi despre creșterea riscului retardării individului. De asemenea,
suprainfluențarea socioeducațională poate duce la dereglări fizice și/sau psihice.
Între educație și mediu există o relație care se bazează pe concordanța/ neconcordanța
influențelor care au efect asupra personalității umane greu controlabile, sau chiar necontrolabile.
Teoriile fundamentale pot fi ereditarise/ ineiste, ambientaliste, sau a dublei/ triplei
determinări.
Cel de -al treilea factor care influențează educația se referă la mediile educaționale.
Mediul cuprinde factorii naturali, artificiali și socio -umani/ socio -culturali, care influențează
individul. Totodată, ,, mediul și individul constituie două entități corelative cu funcții
complementare, prima oferind posibi lități nelimitate pentru acțiunea celeilalte, iar aceasta
îmbogățind și diversificând componentele celei dintâi ”.
Mediul se află în concordanță cu educația, formând conceptual de „mediu educational”.
Din punct de vedere pedagogic, mediul se poate defini ca fiind „ ansamblul factorilor naturali și
sociali, materiali și spirituali angajați în activitatea de formare – dezvoltare a personalității
umane conform unor obiective stabilite în mod explicit și/sau implicit la nivelul comunității
educative naționale, te ritoriale, locale ”.
În procesul dezvoltării ființei umane, contribuția eredității ș i mediului s unt necesare dar
nu suficiente, singurul mediu cu valențe pozitive fiind cel educațional .

25
O altă categorie a mediului este reprezentată de cel social . Acesta acționează prin
intermediul d iferiților factori educaționali, precum: familia, școala, insti tuții și organizații
culturale și/sau educative, mass media.
Principalele medii educaționale sunt : familia , școala , instituțiile de ocrotire social,
instituțiile extr așcolare culturale , mediul și comunitatea profesională , comunitatea religioasă ,
extracomunitatea , comunitatea națională și cea internațională.

1.1.5. Educați a și provocările lumii contemporane
În lumea contemporană, sistemul educațional/ de învățământ românesc a re la bază
educația, învățământul cunoașterii în secolul XXI, dar și documentele și strategiile Uniunii
Europene și ale Consiliului European.
După cum se observă și în subpunctele anterior tratate, din punct de vedere etimologic,
educația provine din latin escul educatio , care este un substantiv derivat din educo -educare ce
semnifică a crește, a hrăni, a îngriji, dar și din educo -educere , care face referire la a ridica, a
înălța .
În prezent, conceptul de Societatea cunoașterii , sau Knowledge Society, este folosit î n
întreaga lume. Este o prescurta re a termenului Societate bazată pe cunoaștere/ Knowledge -based
society , ce reprezinta mai mult dec ât societatea informațională/ informatică .
După părerea lui James W. M ichaels, erele prin care a trecut și trece omen irea cuprinde
era pietrei , a fierului , a agriculturii , a industriei , a tehnologiei , a cunoașterii . El susține că era
informație i se împarte între era tehnologiei și era cunoașterii care este partea superioară a erei
informației. Fa zele successive ale erei informației sunt societatea informațională, societatea
cunoașterii și societatea conștiinței.
Societatea cunoașterii are un rol important în educație prin fundamentele teoretico –
metodologice, ce au la bază programarea, democratizarea și informatizarea pro cesului instructiv –
educativ . Astfel, planificarea învățământului face parte dintr -un proces social mai larg precedat
de prospectare și prognoză și urmat de programare, transformând fundamentele teoretice stabilite
la nivel de prospectare și de prognoză în norme obligatorii de proiectare, realizare și dezvolatre a
resurselor pedagogice (informaționale, umane, didactico -materiale, financiare) în cadrul
organizației școlare. Democratizarea învățământului este noțiunea care reprezintă un proces
social situat la limita de intersecție dintre sistemul de educație și sistemul politic, care vizează
perfecționarea activității de conducere a școlii, la toate nivelurile sale. De altfel, informatizarea
învățământului este un proces instructive -educativ social complex sit uat la intersecția dintre
sistemul de educație și sistemul cultural, ce a fost condiționat în ultimele decenii de cerințele
unei societăți postindustriale, informatizate. Acest concept are rolul de a asimila și valorifica

26
noile tehnologii informative în ac tivitățile proiectate la nivelul sistemului de învățământ, în
conte xtul unor acțiuni specifice de alfabetizare computerială, însușire a cunoștințelor studiate la
disciplinele de profil informatic, realizare a gestiunii învățământului, aplicare a instruirii asistate
de calculator.
Profesorul este pionul principal în crearea situații lor de învățare în cadrul cărora elevul își
conștientizează demersurile de învățare, rezultatele, neajunsurile și își perfecționează co ntinuu
activitățile de învățare. De asemene a, curriculumul învățământului obligatoriu este important în
educație și într -o societate a cunoașterii. Așadar, el este proiectat astfel încât să contribuie la o
dezvoltare individuală aflată în concordan ță cu cerințele unei societăți a cunoașterii, ale u nei
societăți bazate pe respectul p entru ființa umană.
Relația dintre educație și societate trebuie construită astfel încât absolvenț ii unei trepte de
școlaritate să fie formați pentru a ajunge să practice învățarea continuă prin creșterea
receptivității față de dinamica schimbării, prospectarea aplicativității dezvoltărilor științifice și
tehnologice, afirmarea g ândirii critice sau divergente. Tot ei vor fi capabili să permită eliminarea
din învățământ a barierelor dintre educația de tip academic și cea d e tip pragmatic, respectiv
dintre ,, a ști” și ,, a face ”, ,,a cunoaște ” și ,, a aplica ”, punând accent pe formarea de competențe,
să stimuleze promovarea prin sistemul de învățământ obligatoriu, dar și de către agenții politici,
economici și sociali, a valor ilor asociate cunoașterii co ntinue și activității eficiente și să asigure
existența educației civice, a educației tehnologice și a educației pentru viața privată.
Documentele și strategiile Uniunii Europene și ale Consiliului European fac parte
integrantă din domeniul educației, adoptând o strategie comună a învățământului la nivel global,
în care este inclusă și România. Printre cele mai importante documente agreate în comun de
Guvernul României și instituțiile europene , se numără Convenția de la Lisabona , Declarația de la
Bologna, Declarația de la Copenhaga și Comunicatul de la Berlin.

1.1.6. „Noile educații” . Educația interculturală (multiculturală)
Programele educative au rolul de a pregăti educabilii/ oamenii/ școlarii în vederea
adaptării la probl emele care se estimezează că le vor întâlni în viitor și pentru a optimiza
capacitatea individului de a se adapta ușor la schimbare. Astfel, pentru educarea noului individ se
vor face schimbări la nivelul conținutului educațional și a tehnologiei educației, ceea ce implică
regândirea obiectivelor educative actuale. Noile conținuturi se referă la educația pentru pace,
educația ecologică, educația pentru participare și democrație, educația demografică, educația
pentru comunicare și presă, educația economică, educația c omunitară, educația privind drepturile
fundamentale ale omului, educația pentru o nouă ordine internațională , educaț ia interculturală/
multiculturală, e ducația pentru sănă tate, educația nutrițională ,, educația economică și casnică

27
modern ă, educa ția antrepr enorial ă, educația pentru timpul liber , educația pentru tehnologie și
progres.
Introducerea ,,noilor educații ” în sistemul educaț ional se poate face atât sub forma unor
noi obiecte de învățămant, cu caracter interdisciplinar, cât și prin crearea unor modu le
interdisciplinare introduse în cadrul disciplinelor tradiționale, sau prin infuzarea disciplinelor
școlare existente cu noile conținuturi .38
Noile direcții pot fi implementate în educație și prin introducerea discipline lor noi, ce
promove ază aceste tipu ri ale educației, crearea unor compartimente speciale, în cadrul unor
discipline de bază , sau prin introducerea de mesaje, ce țin de noile discipline .
Conceptul de ,, noi educații ” este util în sistemele educative în care există o problematică
a lumii cont empor ane, nefiind epifenomene, ci apar datorită unor necesităț i în mediul școlar .
O dimensiune a educației o reprezintă educația inter și multiculturală . Ea are rolul de a
forma școlari lor o conștiință europeană , de a cultiva respectul și solidaritea față de cultura altor
popoare, de a forma și dezvolta comportamente le și atitudini le inter și multiculturale, ce implică
afirmarea fiecărei culturi cu normele sale specifice, dar și deschiderea către alte culturi .39
Printre avantajele educației inter și mult iculturale, se numără aptitudinea de a comunica
eficient, cooperarea și instituirea încrederii la nivelul grupului, întărirea respectului de sine și al
altora, toleranță față de opiniile diferite , luarea decizii lor în chip demo cratic, acceptarea
responsabi lității altora și a propriului eu, soluțion area problemelor interpersonale, aptitudinea de
a evita altercațiile, adaptarea continuă la diversitatea cultura lă, fructificarea diferențelor culturale
și a valorilor spirituale, locale și generale, în beneficiu l personal și social , recunoașterea e galității
valorice a culturilor.
Educația interculturală și multiculturală se află în concordanță cu dialogul culturilor,
având ca scop educarea elevilor spre ceea ce înseamnă diversitate, toleranță, solidaritate,
pregă tindu -i să trăiască într -o societate multiculturală. Totodata, elevii își pot dezvolta
competențele de comunicare și cooperare.
Rolul educației interculturale este fie terapeutic, aplanând unele conflicte, fie preventiv,
deoarece previne unele conflicte. Prin intermediul educației interculturale se abordează din punct
de vedere pedagogic, strategiile care au ca specificitate latura spirituală, pentru a evita riscurile
ce apar în urma schimburilor ilegale dintre culturi, dar și pentru a recunoaște diferențe le
interculturale.

1.1.7. Alternative educaționale (Step -by-Step, Montessori, Waldorf)
Modul de organizare școlară presupune utilizarea unor alternative educaționale în vederea
eficientizării activității instructive -educative. În sistemul de învățământ, alternat ivele

28
educaționale sunt acțiuni care se realizează prin raportare la finalitățile educaționale formulate la
nivelul macro, al idealului și al scopurilor educaționale și la nivelul micro, al obiectivelor
educaționale care direcționează procesul de învățămân t. Dintre cele mai reprezentative
alternative educaționale aplicate în învățământul preprimar și primar, cu deschideri spre
învățământul secundar , amintim : Step by step , Montessori, Waldorf .
Programul Step by step, având denumirea originară provenită din S atele Unite ale
Americii, creează un model educațional pentru a -i dezvolta elevului spiritul interdependent,
punând accent pe colaborar ea școlii cu familiile elevilor și pe implicarea părinților acestora în
conceperea și organizarea activităților din școal ă. O altă caracteristică a acestei alternative
educaționale este asigurarea dezvoltării aptitudinilor fizice, cognitive, emoționale, etico -morale,
artistice, teoretice, sociale și practice ale copilului.
Montessori este un alt program educațional, fondat de Maria Montessori, cu scopul de a
învăța copilul să gândească și să acționeze independent, într -o manieră responsabilă (M.
Montessori, 1963, Italia). Această alternativă educațională are ca slogan ,, ajută -mă să pot face
singur ”, oferind copiilor posibili tatea de a -și dezvolta și evidenția potențialul pentru a găsi soluții
propriilor probleme , învățând să fie automotivat. Principiile care stau la baza alternativei
Montessori constau în pregătirea unui mediu cât mai natural, care să aj ute la dezvoltarea și
observarea copilului care trăiește în acest mediu, pentru a i se contura potențialul fizic, mental,
emoțional și spiritual. Pentru a da randament, se optează pentru grupe combinate, unde cei mari
îi ajută pe cei mici .
Pedagogia Waldorf are ca scop educarea omului în ansamblul său, prin intermediul
mijloace lor specifice și accesibile fiecărei vârste, promovează ideea exploatării, dezvoltării sau
perfecționării talentului descoperit. Această alternativ ă oferă mai multă libertate e levului ,
deoarece nu se folos ește catalogul, nu se dau note, examene sau teme pentru acasă. Curriculumul
Waldorf este specific artelor , lucrul ui manual, artizanatul ui, obiecte de studiu ce permit elevilor
un contact cu o varietate de activități de bază ale omului, cum ar fi: torsul, ț esutul, sculptura,
pictura, forjarea, modelarea, noțiuni de limbaj, precum vorbirea, scrierea și lectura , dar și materii
ca istoria, geografia, limbile străine, matematica și geometria, științele, desenul, activitățile
corporale, religia .

1.1.8. Educația permane ntă. Autoeducația
Pornind de la citatul latinesc ,,Tota vita schola est ” inițiat de Comenius , se înțelege că
educația este o sursă inepuizabilă pentru sistemul de învățământ, realizându -se și efectuându -se
pe tot parcursul vieții, cu rolul de a pregăti ind ividul, în condițiile revoluției tehnico -științifice
contemporane.

29
În pedagogia contemporană, noțiunea de educație permanentă are o mare importanță,
desfășurându -se atât în școală, cât și în afara acesteia, mai precis toată viața. În plan temporal,
educați a permanentă se realizează pe toată durata vieții, din co pilărie, până la vârsta a treia , iar în
plan spațial, se articulează toate influențele educaționale exerci tate într -o organizare formală ,
non-formală sau informală.
Educația permanentă interferează cu noțiunile de cultură globală, educație permanentă,
educație recurentă, educația adulților, formare continua, dar se comportă diferit, chiar dacă au
conotație identică.
R. H. Dave susține că educația permanentă este „ un proces de perfecționare a dezvolt ării
personale, sociale și profesionale pe durata întregii vieți a indivizilor ”, iar Consiliul Cooperării
Culturale al Consiliului Europei definește acest concept ca „ un principiu organizator al întregii
educații ”.
O caracteristică foarte importantă pentr u educația permanentă, așa cum am specificat în
definirea acestui concept, este că instrucția și educația se realizează pe tot parcursul vieții, asupra
tuturor oamenilor, în toate s ferele de actvitate socio -umană. Această afirmație este întărită de
faptul că actul educativ trebuie conc eput ca formare totală a omului, educația având un caracter
sistematic, ce contribuie la realizarea adaptării continue a omului, atât în plan profesional, cât și
social și cultural . De asemenea, prioritatea noțiunii de educați e permanentă este de a dezvolta
creativitatea și productivitatea gândirii și acțiunii umane.
Conceptul de educație permanentă se bazează pe termenii fundamentali, precum viața,
educația, având caracter universal și democratic. Acest lucru se referă la fap tul că educația nu se
termină odată cu finalizarea studiilor, ci este un proces permanent, în funcție de nevoi.
Datorită faptului că este o funcție corectivă, educația permanentă are ca scop menținerea
și ameliorarea calității vieții. Principiul educație i permanente presupune reconsiderarea
concepției referitoare la școală, educație, învățământ, pregătind elevul să fie deschis față de
autoeducaț ie și autoînvăț are.
Termenul de autoeducație provine de la grecescul autos , care înseamnă însuși, definindu –
se ca o activitate conștientă, intenț ionată, desfășurată de un individ în vederea formării propriei
persoane. Autoeducația are rolul de a dezvolta personalitatea, având în vedere trăsăturile
intelectuale, morale, corporale, religioase, profesionale . Scopul au toeducației este stabilit de
fiecare individ, în funcție de cerințele societății. Această dimensiune a educației, care se îmbină
cu celelalte forme, se dezvoltă în perioada ș colii secundare, mai precis la gimnaziu.
Autoeducația se mai definește și ca ,, educație prin sine însuși ”, fiind elementul de
legătură dintre educație și educație permanentă. În contextul educației permanente există un
raport echilibrat și continuu între educație și autoeducație, care depinde de o sumă de factori

30
interni și externi.
Din punct de vedere pedagogic, autoeducația utilizează metodele euristice, lucrul cu
manualul, resursele extrașcolare, problematizarea, învățarea programată, ca mijloc de
autoinstruire.

1.1.9. Calitate în educație
Calitatea în sistemul de învățământ se realizează prin intermediul unor strategii impuse
de metodologia asigurării calității în educație. Aceasta din urmă se bazează pe relațiile dintre
următoarele componente, și anume: stand arde și standarde de referință, indicatori de
performanță, calificări. Asigurare a calității în educație se face prin pe baza proceselor de
planificare și realizare efectivă a rezult atelor așteptate ale învățării, de monitorizare a
rezultatelor, de evaluare internă și externă a rezultatelor, de îmbunătățire continuă a rezultatelor
în educație. Procesele de asigurare a calității și componentele de calitate anterior menționate se
deosebesc în funcție de nivelul de învățământ și, după caz, al calificării, tipul organi zației
furnizoare de educație și după tipul de program de studii.
Cadrul Național de Calificări Profesionale definește calitatea ca fiind nivelul de
satisfacție pe care îl oferă eficacitatea ofertei educaționale din învățământ și formării
profesionale. Controlul calității se realizează prin activitățile operaționale efectuate pentru
îndeplinirea cerințelor de calitate pr in reglementarea performanțelor, pentru a menține
standardele și nu a le crea.
Îmbunătățirea calității în procesul de Educație și Formare Profesională (EFP) este
asigurată prin rezultatele învățării, orientare a profesională, promovarea învățării pe parcursul
întregii vieți, sprijin și evaluare. Asigurarea calității în EDP se face și prin inițiativele europene
referitoare la îmbunătățirea capacității de ocupare a unui loc de muncă, o mai bună
corespondență între ce rerea și oferta de formare și o îmbunătățire a accesului la EFP.
Asigurarea calității programelor de învățare și promovarea îmbunătățirii continue sunt
dimensuni/ elemente ale unei culturi marcate prin excelență, ce sunt puse în valoare prin
managementul c alității. Misiunea, viziunea, valorile, politicile și strategiile instituției sunt
elaborate de conducere, aceasta fiind responsabilă de monitorizarea permanentă a sistemelor și a
proceselor.
Principalele responsabilități ale managementului sunt eficacita tea referitoare la calitatea
și dezvoltarea curriculumului/ învățării, sprijinirea activă și implicarea directă în dezvoltarea și
asigurarea calității programelor de învățare, dar și dezvoltarea și menținerea parteneriatelor
eficiente cu factorii externi i nteresați.
ARACIP este o agenție înființată în anul 2007, subordonată Ministerului Educației și

31
Cercetării Științifice, ce are rol important pentru calitatea în educație. În învățământul
preuniversitar, Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității este un compartiment la nivelul
unităților de învățământ, cu lege proprie, care se adaptează la legea națională a educației.

1.2. Educația artistică
1.2.1. Generalități
Arta, considerată o reflectare a laturii creatoare a individului, este definită de Picasso ca
fiind ,, o minciună care ne ajută să vedem adevărul ”.
Încă din cele mai vechi timpuri, omul și -a exprimat gândurile, sentimentele și
preocupările prin desen, în pofida faptului că principalele sale ocupații erau vânătoarea și
pescuitul. Astfel, desenele rupestre sau cele cu reni, bizoni, mamuți și animale domestice, erau
realizate cu degetul, cu pensule din fibră de scoarță sau cu dăltița.
Primele manifestări în artele plastice sunt puse în valoare prin pictură, grafică, sculptură,
artă decorativă și artă monumental ă. Odată cu evoluția societății, artele plastice au progresat și
ele, ducând la apariția unor noi genuri artistice, precum scenografia, grafica publicitară, designul
industrial, designul vestimentar (moda), designul interior.
Perioada civilizației contemp orane a condus la popularizarea artei în ceea ce privește
creațiile muzicale transmise la radio și televiziune, înregistrate pe discuri, pe casete audio ori
video, spectacole și filme difuzate la televizor sau înregistrate pe casete video, dar și albume și
reviste de artă.
Noțiunea de kitsch este de origine germană și cuprinde creațiile de prost gust. De
asemenea, kitsch -ul este considerat un fenomen al artei care înlocuiește creațiile artistice
originale cu produse de artizanat ce imită arta populară aute ntică, suvenire , bibelouri, picturi de
gang. Prin intermediul educației artistico -plastice, ca obiect de studiu, se poate elimina prostul
gust și să fie promovat bunul gust, încă de la vârste fragede.40
Artele cinetice, precum teatrul și cinematografia, o cupă un loc semnificativ în domeniul
artelor. Alături de artele frumoase, imaginea, teatrul, filmul, televiziunea, arta video, sunt
exemple orientative, care definesc creativitatea în cel mai plăcut mod posibil și, totodată, au rolul
de a transmite emoția și de a dezvolta imaginația.41
În viziunea lui Ion Șușală, disciplina Educațe plastică ar trebui să se numească ars
matetica .

1.2.2. Gramatica imaginii vizuale
În artă, la fel ca în limba română, gramatica imaginii vizuale se împarte în morfologie și
sintaxă p roprie. Considerată o ,, limbă universală ”, arta frumosului este descoperită doar prin

32
cultură și mediație.
Morfologia imaginii vizuale cuprinde linia, forma, culoarea (culori complementare,
armonia culorilor, contrastele, acordurile cromatice, textura), î n timp ce sintaxa imaginii vizuale
include compoziția (închisă, deschisă, statică și dinamică), reprezentarea spațiului (perspectiva
lineară, spațiul baroc, perspectiva aeriană, spațiul vedutei, spațiul icoanei), analiza plastică.42
Elementele de limbaj p lastic folosite în educația artistică sunt punctul, linia, forma,
culoarea, compoziția.43
Punctul este elementul de limbaj plastic indivizibil, având semnificația unui început, unei
origini, prin intermediul căruia ia naștere spațiul plastic. El poate fi d e mai multe feluri, după
cum urmează: pasiv, static sau dinamic. Prin mișcare sau vehiculație, acesta poate forma
elemente precum linia și suprafața, iar manipularea punctului plastic generează efecte precum
aerat -concentrat, mic -mare, ordonat -dezordonat. În cadrul orelor de educație plastică, elevii
învață să obțină imaginea punctului prin exerciții propuse de profesor, care pot fi însoțite de
melodii ritmice.
Linia are aceleași stări potențiale și dinamice ca punctul plastic, fiind un mijloc de
materiali zare a simțurilor, dar și de comunicare a inteligenței și afectivității. Ea are rolul de a
reflecta stările sufletești, sentimentele, prin redarea liberă și spontană a unui desen. Indicii ce
caracterizează linia, precum valoare, modulare și mișcare, pot su gera ideea de formă.
Un alt element de limbaj plastic reprezentativ pentru artă este forma. Acest cuvânt
provine din latină și înseamnă înveliș, iar din punct de vedere plastic, forma se referă la o
,,imagine elaborată și concretizată pictural, sculptural etc. cu elemente de limbaj și mijloace
tehnice specifice pentru a deveni funcțională, adică pentru a face perceptibilă o idee plastică,
fără ca aceasta să preexiste neapărat ,,învelișului ” ei”.44 Forma se referă la înfățișare, aspect
exterior sau propriet atea unei figuri, care poate fi o formă plană sau bidimensională.
Culoarea reprezintă o însușire a luminii, care provoacă omului impresii, sentimente sau
stări psihice diferite. Culorile pot fi clasificate în culori primare sau de bază (roșu, galben,
albastru), culori binare de gradul I (oranj, verde, violet), culori binare de gradul II, obținute prin
amestecul unei culori primare cu una din culorile vecine binare de gradul I, culori terțiare, care
rezultă prin îmbinarea culorilor binare de gradul I, două câte două și culori complementare, care
sunt așezate pe cercul cromatic pe același diametru. În artă, contrastele cromatice au o
importanți deosebită, fiind clasificate astfel: contraste complementare, contrastul închis -deschis
(clarobscur), contrastul d e calitate și de cantitate, contrastul simultan și succesiv, contrastul în
sine, contrastul culorii, contrastul cald -rece.
Compoziția plastică apare prin ordonarea și organizarea relațiilor esențiale ale
elementelor de limbaj plastic studiate la școală, valorificând capacitatea creativă.

33
1.2.3. Creativitatea și cultivarea artei în școală
Termenul de creativitate constă ,, într-o structură caracteristică a psihicului, care face
posibilă realizarea unor producții, opere noi ”. Acest concept este influențat de imag inație, care
este un ,, proces de sinteză a unor reacții, fenomene psihice noi ”, aptitudine, cunoștințe
dobândite, inteligență, însușiri de caracter , dar și de activități creatoare influențate prin cerințele
sociale, stadiul actual al științei, tehnicii sau artei, predecesorii, profesorii savanților sau ai
artiștilor, societatea. Actul creator este definit prin fluiditate, plasticitate, originalitate, iar
însușirile de caracter se referă la motivație, voință fermă, perseverență.
Pe lângă factori favorizanți, există și blocaje ale creativității, care se împart în blocaje
sociale, metodologice și creative. Cele sociale includ conformismul, neîncrederea în fantezie, iar
cele metodologice fac referire la rigiditatea algoritmilor anteriori și la critica prematură.
Un alt aspect important în educația artistică este dezvoltarea creativității. Aceasta se
realizează prin metode pentru stimularea creativității, precum brainstorming -ul și sinectica, cât și
prin cultivarea creativității în învățământ.
Obiectivele educativ e, conținutul învățământului, relațiile prietenoase cu elevii,
mijloacele pentru dezvoltarea creativității, sunt procedee ce favorizează formarea unei atitudini
creative și a aptitudinii de a căuta și a găsi probleme .45
Pentru a se desfășura procesul de cr eativitate, trebuie parcurse/ urmărite anumite etape/
faze, precum pregătirea, incubarea, iluminarea, verificarea. Ele ajută la găsirea unor soluții și la
inventarea unor produse noi.
În școală, creativitatea vizează implementarea percepției, viziunii, exp resiei imaginative
pentru ca elevul să -și formeze această deprindere/ abilitate. Procesul de educare și formare a
pesonalității elevului se bazează pe utilizarea desenului, picturii, modelajului și a creației
artistice.
Referitor la artă, percepția și vizi unea asupra acesteia conduc la elaborarea expresiei
plastice. Creația artistică se realizează în funcție de tendințe și pulsiuni, de trăiri sau porniri
individuale, de stări complexuale ideo -afective ale individului, declanșând expresia imaginativă.
Viziun ea și expresia imaginativă au ca punct de pornire inspirația, ca dimensiune divină,
ce are la bază impresia, contemplarea și meditația.
Educația artistico -plastică are ca scop să facă vizibile știutul și neștiutul, tăcutul din
obiectivele văzute.46

1.2.4. Tehnic i utilizate în artele vizuale
Prin intermediul educației plastice ca obiect de studiu, elevii se obișnuiesc și adoptă
limbajul specific, din literatura de specialitate, în vederea dezvoltării sensibilității și modalității

34
de exprimare, de transmitere și re ceptare a unor conținuturi emoționale, prin intermediul
desenului, picturii și a modelajului, și cu ajutorul imaginilor bidimensionale și tridimensionale.
În rândul artelor bidimensionale intră grafica (desenul, acuarela, pastelul, gravura),
pictura (culor i de apă, ulei), fotografia. Imaginea tridimensională cuprinde sculptura și
arhitectura.47
Procedeele tehnice folosite în artele vizuale sunt: tehnica plierii hârtiei, tehnica colajului,
tehnica imprimării țesăturilor având textura rară, tehnica picturii p e sticlă, tehnica picturii pe
lemn, tehnica vitraliului, tehnici grafice, monotipia, tehnica mozaicului, tehnica sgraffito, fresca
și tehnica modelajului.
Plierea hârtiei presupune crearea unor forme spațiale, artistice prin intermediul unor
tehnici, prec um origami, tangram, colaj și decolaj.
Colajul constă în lipirea pe același tablou sau pe o suprafață limitată a elementelor
eterogene, pentru a obține un efect de ansamblu, de natură estetică. Tehnicile folosite în
realizarea colajului sunt: tehnica forme lor rupte, tehnica formelor tăiate din hârtie (papier -collé)
și tehnica formelor din materiale textile.
Tehnica imprimării țesăturilor având textura rară presupune folosirea materialelor ca
voal, fileu, plasa deasă, tuș negru, baițuri colorate, acuarelă di luată.
Tehnica picturii pe sticlă și tehnica picturii pe lemn sunt considerate tehnici tradiționale
folosite în pictarea icoanelor.
Tehnica vitraliului datează încă din Evul Mediu și este folosită pentru decorarea
catedralelor gotice, constând în asamblare a plăcilor de sticlă colorată în casete de plumb.
Tehnici le grafice ale gravurii sunt reprezentate prin linogravură, xilogravură, acvaforte și
litografie.
Monotipia, denumită și monourma, reprezintă procedeul de lucru cu efect spontan,
oferind copilului po sibilitatea de exprimare rapidă a dispozițiilor sufletești, a ideilor și
atitudinilor. Monourma este urma de pe desenul imprimat sau gravat în cerneală de tipar, care
utilizează o suprafață netedă.
O altă tehnică folosită în artele vizuale este cea a moza icului, care aparție artei
monumentale și presupune asamblarea unor bucăți mici de forme colorate, din marmură, sticlă
sau ceramică, fixate pe un suport, pe fața unui element de construcție (perete, pardoseală), pe un
desen.
Tehnica sgraffito aparține tot artei monumentale, ca și tehnica mozaicului, fiind folosită
în decorații exterioare sau interioare, pe placă de gips sau zid. Noțiunea de sgraffito provine de la
cuvântul italian ,,zgâriat ”.
Fresca este procedeul prin care culorile de apă sunt aplicate pe un suport proaspăt de

35
tencuială, iar aceasta absoarbe culoarea pentru ca pictura să reziste cât tencuiala zidului pe care
aste aplicată.
Tehnica modelajului este folosită în educația artistică pentru a învăța copilul să perceapă
realitatea în mod tridimen sional și pentru a -l ajuta să dobândească deprinderi practice și să -și
dezvolte răbdarea și perseverența.48

1.2.5. Metode de analiză a operei de artă
Educația artistico -plastică are ca scop atât dobândirea unor cunoștințe teoretice și practice
de limbaj plastic, aplicarea lor în practică și dezvoltarea capacității de a aprecia și reda frumosul
din natură și viață, cât și dezvoltarea capacității de înțelegere și analiză a unei opere de artă.
Astfel, metodele prin care se analizează operele de artă sunt iconografia și iconologia.
Iconografia este metoda auxiliară a istoriei artei, prin intermediul căreia se descriu teme,
motive ale operelor de artă, bazându -se pe perspectiva descriptiv -analitică. Această metodă
presupune atât descrierea pre -iconografică, folosită în identificarea unor obiecte și evenimente,
reprezentată cu ajutorul liniilor, culorilor și volumelor, cât și analiza propriu -zisă iconografică,
utilizată pentru analizarea imaginilor, povestirilor și alegoriilor.
Iconologia este metoda ce trece de la stadi ul analitic la cel sintetic, incluzând și
iconografia la nivel științific. Interpretarea iconologică se realizează respectând unele principii,
după cum urmează: istoria stilului, istoria tipurilor și istoria simptomelor culturale sau a
simbolurilor.49

1.2.6. Educația artistică plastică în școala românească
În sistemul de învățământ românesc, educația artistică -plastică are rolul de a iniția elevii
în cunoașterea și folosirea mijloacelor de expresie plastică. Prin combinarea elementelor plastice
se obține expresiv itatea cromatică și acromatică, evidențiindu -se ideile și sentimentele. Noile
expresivități apar și în urma proceselor de descompunere, secționare și recompunere în noi forme
plastice a structurilor din natură. De asemenea, profesorii îi îndrumă/ învață pe elevi dialogul cu
oprera de artă, descifrarea mesajului artistic al operei de artă în contextul epocii, să cunoască și
să înțeleagă opera de artă. Elevii sunt instruiți pe parcursul orelor de educație artistică -plastică în
așa fel încât să aplice în toate domeniile vieții, cunoștințele de limbaj plastic, dobândite în mod
creativ.
Ca disciplină de învățământ , Educația artistică -plastică are ca obiectiv inițierea elevilor în
vederea cunoașterii materialelor de lucru, a tehnicilor și procedeelor prin care se evidențiază
elementele de limbaj plastic. Acestea din urmă se identifică prin următoarele componente: punct,
linie, culoare, compoziție, formă. De asemenea, rolul Educației plastice în școală este de a

36
dezvolta și a împlini elevul.
Desenul, pictura, modela jul sunt elemente importante, esențiale în artă, ce ajută elevul să
descopere mijloacele de acțiune asupra materialelor diverse.50

1.2.7. Interdisciplinaritatea și formarea estetică
Curriculumul școlar are rolul de a forma unele competențe fie prin disciplinele clasice, de
sine stătătoare, fie complementar, difuz, inter – și transdisciplinar. Educația estetică presupune
predarea disciplinelor, precum desenul, muzica, literatura.
Interdisciplinaritatea are rolul de a stabili și exploata conexiunile între idei, într e limbaje
explicative, între operații ori activități diverse sau specializate, în vederea diminuării diferențelor
dintre disciplinele de învățământ clasice.
În învățământul preuniversitar, interdisciplinaritatea se identifică prin nivelurile rezervate
autorilor de planuri, programe, manuale școlare, teste sau fișe de evaluare, prin punctele de
intrare accesibile profesorilor și formatorilor și prin activitățile nonformale sau extrașcolare.51
Conceptul de interdisciplinaritate adoptat/ folosit de profesor vi zează corelația obligatorie
și minimală prevăzute de programele școlare sau impuse de logica predării noilor cunoștințe, dar
și conexiunile disciplinare sistematice și elaborate care constituie expresia unei viziuni bi – sau
pluridisciplinare.
Caracteristic ile interdisciplinarității evidențiază faptul că aceasta este centrată pe cultura
bogată și experiența pluridisciplinară a unui profesor și poate fi realizată în echipe de profesori
cu specilități diferite.52
Comunicarea prin imagini este un mod de apropie re interuman. Chiar dacă oamenii nu
cunosc o limbă străină, sau nu vorbesc, se pot apropia prin intermediul muzicii, dansului,
picturii. Adina Nanu susține că ,, arta nu e știință aridă, ci un fel de a trăi – mai intens, mai deplin,
mai frumos ”, iar ,, comuni carea prin artă cere însă o condiție esențială: atenția și concentrarea
asupra ei .”53
Datorită conceptului de comunicare prin imagine, prin artă, educaț ia plastică vine să
consolideze dezvoltarea copilului , să conștientizeze bunurile care sunt în jurul lui . Analizatorul
vizual este cel mai important organ al corpului uman, pe care îl folosește artistul, prima dată fiind
captat de impactul vizual.

1.2.8. Strategii și metode ale educației artistice
Educația artistică adoptă metodele intuitive, mai puțin deductive, centrate pe
materialitate, pe observație, pe explorarea senzorială și pe investigație.54
Principalele metode folosite în predarea desciplinelor artistice sunt: demonstrația

37
didactică, specifică predării artelor, care include demonstrația pe viu a unor obi ecte, fenomene
sau acțiuni, demonstrația figurativă, demonstrația cu ajutorul desenului la tablă, demonstrația cu
ajutorul metodelor fizice și grafice, demonstrația cu ajutorul imaginilor audiovizuale,
demonstrația prin exemple; observația didactică, ce po ate fi sistematică sau independentă;
exercițiul didactic; metoda cazului; descoperirea didactică, ce cuprinde descoperirea
independentă, dirijată, inductivă, deductivă și transductivă; brainstormingul; sinectica; metoda
proiectelor.
Există două tipuri de m etode: de cercetare și aplicate în procesul de predare -învățare –
evaluare în sistemul de învățământ, care, la un moment dat, se identifică una cu cealaltă.
În sistemul de învățământ, pentru a -și îndeplini/ duce la bun sfârșit finalitățile
educaționale (ide aluri, scopuri, obiective), procesul instructiv – educativ are nevoie de strategii de
predare -învățare -evaluare. În cadrul lor, sunt incluse: metode și procedee de predare -învățare –
evaluare, care pot să coincidă, depinde de aplicare; mijloace de învățământ; mijloace de
cercetare. Toate acestea se completează, se identifică una cu cealaltă.
Metode utilizate la predarea disciplinei Educație plastică sunt: expunerea, conversația
euristică, demonstrația didactică, observația didactică, metoda cazului, descoperir ea didactică,
problematizarea, modelarea didactică, algoritmizarea, brainstorming -ul, jocul de rol, instruirea
programată.
Mijloace de învățământ cuprind mesaj didactic (obiecte naturale, originale; substitutive,
funcționale și acționale -machete, mulaje, m odele; suporturi figurative și grafice – planșe, albume
fotografice) și facilitează transmiterea mesajelor/ informațiilor didactice (instrumente, jocuri
didactice).

1.2.9. Evaluarea lucrărilor artistico -plastice realizate de elevi
În procesul didactic, evaluarea este necesară pentru a stabili din punct de vedere obiectiv,
nivelul cunoștințelor elevilor. Dintre tipurile de evaluare, cele mai folosite sunt evaluarea inițială,
curentă sau formativă și evaluarea sumativă. În urma evaluării, se observă dacă obiectivele au
fost atinse.
Evaluarea lucrărilor artistico -plastice realizate de elevi reliefează formarea gândirii
plastice, deprinderile și cunoștințele elevilor, performanța pe care au atins -o până la momentul
respectiv.

1.3. Educația estetică
Noțiunea de estetică provine de la cuvântul grecesc aisthetikos , aflându -se în legătură cu
termenul aisthesis , care înseamnă simțire.

38
Ca disciplină, educația estetică atinge tangențial problematica educativă și vizează
identificarea frumuseții etalate de natură sau a operei de artă. De asemenea, ea presupune un
demers metodic de integrare a individului în mediul formal, școlar, prin intermediul disciplinelor
cu specific artistic sau extra -curricular, prin activitățile extra -școlare, care pun în valoare
frumosul, trăirile artisti ce, consolidând gustul estetic autentic.
Prin definiție, educația estetică reprezintă o dimensiune a formării în vederea pregătirii
persoanei pentru a recepta, interpreta, interioriza și crea valori estetice concrete în ceea ce
privește arta, natura, condu ita umană, comunitatea. Educția estetică are rolul de a spori
împlinirea spirituală și imprimarea unui sens superior existenței persoanei.
Sublimul, comicul, tragicul, grațiosul, urâtul, ironicul, grotescul, fantasticul, absurdul
sunt trăiri estetice afla te în legătură cu frumosul.

1.3.1. Conceptualizare, statut, importanță, funcționalitate
În ceea ce privește conceptul de educație estetică, acesta se bazează pe teorie, conținutul
și practica de predare și învățare referitoare la valorile estetice și la experien ța estetică. Ca
disciplină de învățământ, cuprinde o varietate de practici de predare specifice educației artistice.
Din punct de vedere al conceptului de estetică filosofică, educația estetică este punctul de
pornire pentru aplicarea educației morale, fil osofia estetică și filosofia artei suprapunându -se sau
presupunându -se reciproc.
Scopul educației estetice este de a educa persoanele prin recunoașterea rolului
perspectivei estetice în orice activitate umană.
Educația sensibilității, unul dintre obiective le educației, pune accentul pe componentele
cognitive, sau chiar pragmatice. Educația este centrată pe competențe sau structuri achizitive
complexe care, alături de cunoaștere, se referă și la atitudine, sensibilitate, credință, ajutând la
formarea spiritu al-culturală.56
Ca experiență vitală, aurorală, totalizatoare și clarificatoare, experiența estetică se află în
raport cu umanitatea și cu felul cum aceasta este înțeleasă, oferind libertate, profunzime
culturală, înțelegere și discernământ.
Prin educația estetică, individul se îmbogățește și se dezvoltă personal, își construiește
identitatea și poate să analizeze mai ușor operele de artă.
Educația estetică se află în strânsă legătură cu educația artistică, iar aceasta din urmă
,,apare ca un complement al formării elevului, nu atât în domeniul cunoștințelor, cât al învățării
și perfecționării activării limbajelor simbolice. Aceasta participă la formarea sensibilității
elevilor ”.57

39
1.3.2. Limbajul artistic – pion important în descifrarea mesajului unei lucrări de artă
vizuală
Limbajul pe care educația estetică îl folosește este același cu cel prin care arta se edifică
și pe care îl vehiculează. În artă, limbajul poate fi abordat cu ajutorul metodelor riguroase,
utilizat pentru a descifra mai ușo r mesajul unei lucr ări.
Din perspectivă semiotică, arta constituie o construcție expresivă coerentă de semne, iar
din perspectivă comunicațională, ea devine un mijloc de comunicare care se bazează pe un
sistem congruent de semne.
Arta este considerată un mijloc de comunicare între individualități, astfel că limbajul
artistic mediază stările de spirit, afectele și cunoștințele.
Diferența între limbajul verbal și cel artistic este că materiile artelor plastice și ale
muzicii nu pot fi denumite limbaj deoarece nu au o semantică sau o sintaxă, chiar dacă semnele
de alt gen decât cuvintele pot sa transmită semnificații. A comunica prin intermdiul artei nu
înseamnă a vorbi despre un lucru pentru a înțelege semnificațiile sale artistice, însă ,, limbajul
imaginilor acoperă o zonă a v ieții interioare diferită de cea a ideilor din care se nutresc
cuvintele; se întâmplă uneori s -o abordeze pe aceeași, dar nu din același unghi ”.58
Limbajul artistic este caracterizat prin multitudinea de virtuți expresive pe care le are,
generând funcții expresive noi și poate fi considerat un metalimbaj.

1.3.3. Educația estetică în învățământul românesc
Sistemul de învățământ românesc pune la dispoziție o varietate de discipline obligatorii și
opționale în vederea educării individului și pentru ca acesta să -și formeze o cultură generală.
Astfel, educația estetică are rolul de a transmite elevului noțiunea de frumos, dezvoltându -i
capacitatea de gândire, experiența de valorizare și sensibilizare.
Prin intermediul culturii estetice, individul poate să capete cuno ștințe fie despre istoria,
antropologia, filosofia artei, fie legate de tehnici artistice, limbaje artistice, teorii științifice. De
asemenea, educția artistică oferă copiilor oportunitatea de a -și descoperi talentul, de a fi creativi
și de a cultiva aceas tă bucurie a creației și a experienței artistice dobândite prin educația școlară.

1.3.4. Kitsch -ul și educația p entru artă
La fel cum am specificat și în primul subpunct al subcapitolului denumit Educația
artistică – Generalități , noțiunea de kitsch se referă la ,,analfabetismul ” estetic, la o educație
lipsită de înțelegere și receptivitate a artei.
Conform cecetătorilor și a dicționarelor de specialitate, ,, kitsch -ul este un cuvânt german
intraductibil, intrat ca atare în fondul de termeni internaționali ai est eticii și utilizat pentru a

40
desemna arta de prost -gust, pseudo -arta, precum și toate acele produse estetice concepute în
spiritul exploatării doar a unuia sau a unora dintre grupurile de stimuli ce intră în compunerea
artei: stimuli de ordin biologic, de o rdin etic, de ordin magic sau ludic ”. Această afirmație relevă
faptul că termenul de origine germană desemnează arta de calitate minoră, ieftină, poate chiar
populară.59
Pentru a diminua efectele fenomenului de kitsch, planul educațional cuprinde acțiuni ce
se referă la sensibilizarea, experimentarea și interiorizarea reperelor frumosului autentic, prin
exemplificarea cazurilor de artă autentică și pervertită. De asemenea, activitățile formale și
nonformale, precum cercurile de artă plastică, ansamblurile folclorice, taberele de creație, dar și
cursurile obligatorii și cele opționale, contribuie la educarea elevilor în ceea ce privește
atitudinea acestora fața de noțiunea de kitsch și conștientizarea/ punerea în valoare a conceptului
de artă de calitate.

1.3.5. Arta populară – identitate națională
Din dorința de a fi la curent cu ceea ce se întâmplă în perioada contemporană, mai exact
să fim deschiși la tot ce este nou, în sistemul de învățământ nu se studiază istoria artei populare
decât în școlile de profil. Exc epție face literatura română, unde este abordat genul popular, prin
studierea basmului, baladei, doinei.
Prin definiție, noțiunea de artă populară este de origine ancestrală, funcționând ca o sursă
de conturare a profilului cultural și manifestându -se prin muzică, dans, literatură, pictură, artă
decorativă, teatru.
Arta populară se întâlnește în două ipostaze, și anume: ipostaza ingenuă și ipostaza
,,conservată ”. Ipostaza ingenuă sau primară, naturală de manifestare, este specifică
colectivităților retrase care și -au păstrat obiceiurile nealterate, precum cele din Maramureș,
Muntenia sau Bucovina. Cealaltă dimensiune, ipostaza ,, conservată ”, se referă la activitățile
culturale moderne, de genul ansamblurilor folclorice, muzeelor, festivalurilor.
Educația pen tru artă populară urmărește să formeze publicul în vederea receptării,
respectării frumosului și studierii formelor culturale.
Planul educațional acționează prin sensibilizarea și instrumentalizarea educatorilor, prin
identificarea conform programelor de s tudiu, a ocaziilor și structurilor de conținut care se
raportează la arta populară, prin introducerea unor opționale despre cultură și artă populară, prin
organizarea unor activități extrașcolare.
Arta populară nu este considerată o artă plastică, ci este o exprimare uneori neșcolită,
transmisă din generație în generație și practicată în școlile profesionale. Câteva exemple uzuale
de artă populară pot fi: încondeierea ouălor, confecționarea costumelor tradiționale, produselor

41
de artizanat, a lingurilor, art a textilă, olăritul, cioplitul lemnului.

1.4. Pedagogia muzeală
1.4.1. Scopul, obiectivele și importanța pedagogiei muzeale
Consiliul Internațional al Organizării Muzeelor (I.C.O.M.) definește muzeul ca fiind ,,o
instituție permanentă, creată pentru conservarea, cerc etarea, punerea în valoare prin diferite
mijloace și mai ales expunerea pentru instruirea și educarea publicului, a colecțiilor de obiecte
de interes artistic, istoric, științific și tehnic ”.60
Pedagogia muzeală face parte din ansamblul științelor educație i și constituie o relevantă
dimensiune educativă. Prin intermediul acesteia se conturează practicile eficiente de ordin
formativ, complementare activităților școlare curente, dar se și identifică și se validează
strategiile care conduc la maximizarea virtu ților formative ale spațiului muzeal.
Scopul pedagogiei muzeale este de a stimula interacțiunea din punct de vedere
educațional între muzeu și școală, de a pregăti specialiști și categorii de public pentru valorizarea
potențialului educativ oferit de mediu l cultural. Pedagogia muzeală își mai propune să delimiteze
și să stabilească o serie de obiective particulare ale educației muzeale, să evidențieze
circumscrierea unor conținuturi, precum teme, idei, valori. De asemenea, dorește să se bazeze pe
unele stra tegii de mediere a acestor predispoziții valorice, să proiecteze activități cu caracter
cultural -educativ și de tematizare a posibilităților de întărire și de feedback referitor la
receptivitatea în raport cu diferitele categorii de public.61
Obiectivele vizate de pedagogia muzeală presupun generalizarea, sintetizarea și
valorificarea experienței specialiștilor din muzeu, integrând -o într -un demers epistemologic
coerent; fundamentarea teoretică și decelarea dimensiunilor formative ale activităților din
muzeu; eficientizarea activității practice de influențare pe linie cultural -educativă a instituției
muzeale.
Muzeul, cunoscut ca și școala o veche instituție culturală, reprezintă un mod de
cunoaștere didactică și de reinterpretare a realității, nu doar un m ediu formativ. El are rolul de a
dezvolta programe educative în beneficiul întregii comunități. Printre funcțiile îndeplinite de
muzeu, se numără și cea educativă, de prezentare, promovare și receptare a valorilor concrete din
anumite domenii, precum pictu ra, sculptura, literatura.
Un alt aspect important ce definește/ evidențiază rolul muzeului într -o societate bazată pe
cultură, se referă la formarea și dezvolatarea percepțiilor și trăirilor emoționale față de timp și
temporalitate, la transmiterea tradi țiilor în rândul tinerilor. Acest mediu cultural conferă
identitatea individuală și colectivă prin intermediul respectului, autocontrolului și autodisciplinei.
Activitățile extrașcolare sau cele care fac parte din ,, Școala, altfel !” sau ,, Să știi mai

42
multe, să fii mai bun !”, se desfășoară în sala de expoziție, muzeu și în așezăminte cultural –
istorice.

1.4.2. Relația formal -nonformal -informal în educația muzeală
Mediul nonformal sau informal de învățare utilizează ca resursă educaționlă, muzeul.
Educația formală se practică numai în școală.
În ceea ce privește educația nonformală, muzeul este considerat ca o ,, prelungire ” a
educației din școală. Aici, educația este programată, intenționată, atent proiectată, realizată de
specialiști pedagogi, copiii/ elevii fiind obligați să fie prezenți.
Referitor la educația informală, educația prin intermediul muzeului este opțională, în
funcție de ceea ce dorește și intenționează educatul să învețe, să afle. Acest tip de educație este
autodirijată și poate fi fructificată/ îmb ogățită/ valorificată la nivelul școlii, contribuind la
culturalizarea suplimentară a educatului.
Între educația muzeală formală și cea nonformală există un raport ambivalent, pornind de
la continuitate, complementaritate și întărire reciprocă, până la dis continuitate, inhibare sau
opoziție una față de cealaltă.62
Muzeul poate fi considerat un teritoriu care ajută la fixarea cunoștințelor, asigurarea
integrărilor, corelărilor cu caracter concluziv sau transdisciplinar, motivând procesul de învățare.
Prezent area elementelor de conținut din muzeu se face în funcție de programă, de
disponibilitatea și talentul didactic al profesorului.

1.4.3. Parteneriatele educaționale și pedagogia muzeală
Un proiect de succes presupune constituirea unui parteneriat adecvat, ce are în
componență un grup de colaboratori diverși, care își însușesc rolurile și responsabilitățile.
Constituirea parteneriatului se bazează pe raportul ,,costuri implicate – beneficii aduse
proiectului ”. Partenerii care participă la implementarea proiectelor fac parte din instituții sau
entități ce ajută la completarea și extinderea serviciilor și activităților impuse de proiect.63
Parteneriatele educaționale sunt în strânsă legătură cu proiectele și programele
educaționale, realizându -se între instituțiile pu blice (școli, universități, primării), dar și între cele
publice și cele private (școală – agent economic). De asemenea, parteneriatele educaționale se
organizează și la nivel național și internațional, un exemplu elocvent fiind parteneriatele
Comenius.
Pedagogul ceh J. A. Comenius a introdus în secolul al VII -lea sistemul de organizare pe
clase și lecții, această idee răspândindu -se rapid în întreaga Europa. Herbart și herbartienii (T.
Ziller și W. Rein) au avut un rol important în evoluția acestui sistem. Herbartienii au fost

43
vinovați de alunecarea spre formalism pedagogic, prin impunerea ,, treptelor formale ” ale lecției
ca structură valabilă pentru orice situație de învățare. Prin ,, Legea instrucțiunii ”, acest sistem a
fost introdus în România începând cu anul 1864. Din ianuarie 2015, elevii pot aplica pentru
programul Erasmus+. Aceste mobilități, fie individuale, proiecte binaționale, multinaționale,
transnaționale, oferă elevilor oportunitatea de a studia în străinătate.64
Facilitatorul comunitar are un rol foarte important în elaborarea proiectelor, fiind activ în
etapele de cercetare și mobilizare a liderilor, ceea ce ajută la dezvoltarea comunitară. Este
necesar ca acesta să aibă sau să -și dezvolte cunoștințele și abilitățile pentru activitățile propus e.
Astfel, un bun facilitator trebuie să comunic eficient, să se integreze în grup și să lucreze cu
membri acestuia, să fie motivat și să aibă bine definite noțiunile referitoare la structura
procesului de facilitare comunitară.65
Un lucru important este că proiectele fac parte din programe. Astfel, proiectarea și
managementul programelor educaționale presupun parcurgerea mai multor etape, precum cadrul
de planificare al unui proiect pedagogic, schița unui design de produs, justificarea proiectului,
etapel e proiectului, contextul, scopul, obiectivele SMART, cicluri de viață a proiectelor,
managementul de proiect, instrumentele de planificare a proiectului, diagrama de tip GANTT,
diagrama PERT, analiza PEST (E), analiza SWOT. De asemenea, pentru o mai bună conduită a
proiectelor și, implicit a programelor, este necesar să se țină cont și de semnificația pedagodică a
proiectului, de tipologia acestuia, pedagogia clasică, metode active, metoda proiectului.
Pedagogia de proiect se bazează pe anumite funcții, ș i anume: terapeutică, didactică sau
de producție, socială, politică.
Din punct de vedere al experienței personale, î n anul 2005 , am avut oportunitatea de a fi
implicată într -un proiect care mi -a oferit o altă viziune și persepctivă asupra vieții, lucru pe care
un tânăr din societatea modernă, într-un secol al globalizării , le are la dispoziție. Înainte de 19 89
nu erau atâtea avantaje educaționale, schimburi de experiență. Am avut șansa de a fi/ lucra ca
facilitator comunitar, implicându -mă în numeroase pro iecte de voluntariat, parteneriate
educaționale, pe plan, local, național, dar și internațional. De asemenea, am participat la cursul
de Pedagogie Cercetășească, unde am avut șansa de a dobândi cunoștințe noi, care să mă ajute să
îmbin educația formală cu cea nonformală și informală.
În sistemul de învățământ, regulamentul impus de Uniunea Europeană, de Parlamentul
Uniunii Europene și de Comisia Europeană prevede crearea unei legături între educația formală,
nonformală și informală, fiecare disciplină având un rol important.

1.4.4. Exemple de bune practici
Muzeul județean Gorj, în parteneriat cu instituții de învățământ, școli, licee de cultură

44
generală sau vocaționale, au dezvoltat în decursul ultimilor ani diverse programe de pedagogie
muzeală, activități care se desfășoară în interiorul muzeelor, dar și în muzeu în aer liber, prin
vizite.
De-a lungul timpului, au fost organizate ateliere de lucru, și chiar parteneriate cu alte
instituții de cultură. Un exemplu de bune practici este proiectul de pedagogie muzea lă, intitulat
“În bătătura bunicilor”, desfășurat la Muzeul Arhitecturii Populare Gorj de la Curtișoara și la
Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene “Christian Tell” Gorj. Prin aceste activități, copiii s –
au familiarizat cu civilizația populară tradiț ională din județul Gorj, s -au jucat în aer liber, au
văzut cum se pregătește șindrila de lemn, cum se folosesc roata olarului și războiul de țesut și
cum se sculptează în lemn. De asemenea, au învățat să confecționeze brățări din mărgeluțe și să
picteze ic oane, să mențină tradițiile neamului, ale poporului și cele universale. Activitățile s -au
desfășurat în perioada 22-26 iunie 2015, fiind la cea de -a patra ediție a proiectului de pedagogie
muzeală, inițiat de Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene “Ch ristian Tell” Gorj și Centrul
Europe Direct Gorj în parteneriat cu Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și Școala
Populară de Artă Târgu -Jiu. În cadrul activităților a u participat 15 copii, atât din clasele primare ,
cât și din gimnaziu.
Ca profes or de educație plastică am participat timp de patru ani la activitățile și atelierele
de vacanță, organizate de Biblioteca Județeană ,, Christian Tell” .

1.5. Educația, în general, și educația artistică, în special, în municipiul Târgu -Jiu
După cum am precizat la începutul lucrării/ în primul capitol, educația a evoluat
considerabil de -a lungul timpului.
Municipiul Târgu -Jiu din județul Gorj dispune de numeroase instituții de învățământ și
culturale din cele mai vechi timpuri, fiind caracterizate prin unicitate și specificitate.
Sistemul de învățământ a evoluat continuu din perioada daco -geților și cea a Daciei
romane până în prezent, prin dezvoltarea societății românești, prin structurile organizatorice, prin
baza materială, prin formarea și perfecționarea perso nalului didactic, prin idei inovatoare.
Promotori ai culturii gorjenești sunt dascăli cu vocație, formatori de caractere autentice,
printre care se numără Stanciovici -Brănișteanu, Alexandru Ștefulescu, Ștefan Bobancu, Iuliu
Moisil, Lazăr Arjoceanu, Pompili u Marcea, Spiru Haret (a făcut reformă în învățământ), Tudor
Arghezi, Liviu Radu Pop (directorul Școlii de Ceramică și profesorul lui Iosif Keber), dar și
profesori eminenți din epoca noastră/ contemporană.
Învățământul gorjean s -a dezvoltat în perioada 18 31-1832, 1848 -1864, în perioada
haretiană pânî la primul război mondial, în perioada interbelică și în perioada contemporană, în
funcție de două coordonate ce vizează formarea și dezvoltarea omului, dar și interesul activ și

45
receptivitatea spiritelor local e, forme reprezentative pentru cultura din județul Gorj.
Județul Gorj are în componență școli medii și școli speciale ce datează din epoca
modernă, unele dintre ele fiind și în perioada contemporană. Dintre acestea fac parte școlile
pedagogice, Școala Ped agogică de Educatoare, școli elementare și medii legate de activitatea
industrială, Școala de Ceramică din Târgu -Jiu, Școala Elementară de Meserii din Novaci, Școala
de Meserii din Vădeni, licee industriale, școli de meserii pentru fete, școli comerciale, școli
agricole, școli teoretice. Prima școală a fost înființată în casa Măldărăscu.
În Târgu -Jiu, educația artistică/ arta este practicată/ pusă în valoare în cadrul Școlii de
ceramică, instituție descrisă ca o ,, mișcare culturală, economică și artistică ”.66
Școala de ceramică a apărut în anul 1894, din inițiativa lui Iuliu Moisil, Aurel
Diaconovici, Viltold Rola Piekarski. Scopul înființării acestei școli a fost acela de ,,… a cultiva,
pe lângă tehnica olăriei, aplicarea pe vase a splendidelor motive de artă țărănească, adevărata
artă națională care izvorăște de -a dreptul din geniul poporului nostru. Pe lângă cultivarea
motivelor de artă țărănească, în special de pe ouăle încondeiate de Paști, motive care se
potrivesc foarte bine la vase de tot felul, s -au cultivat în școala noastră și motive artistice după
vechile noastre biserici și mănăstiri, apoi motive luate din cărți religioase, din pomelnice,
hrisoave, manuscrise ce aveam în muzeu ”.67
Personalul didactic specializat în domeniul artelor era alcătui t din G. Beneș, ceramist, I.
Busuioc, arhitect, pentru noțiuni de istoria artelor, Aurel Diaconovici, inginer, pentru noțiuni de
istoria artelor, Petre Chiriac, inginer, pentru desen geometric și constructiv, Iuliu Moisil, profesor
pentru tehnologia cerami că și noțiuni de igienă, I. Schmidt, pentru modelaj, Iohan Wirnst, desen
ornamental și pictură ceramică.
Cele mai semnificative lucrări efectuate la Școala de ceramică sunt reprezentate de două
epitafuri în ulei, pe mătase vișinie lucrate în stilul vestit ului epitaf de la Tismana din 1681, care
se întâlnesc la Biserica Sfinții Apostoli și la Catedrala din Târgu -Jiu. De asemenea, însemnate
sunt și busturile lui V . Rola Piekarski și al lui Alexandru Ștefulescu, dar și vasul modelat în argilă
de Vaidei aflat la muzeul liceului ,,Tudor Vladimirescu ” din Târgu -Jiu.
Reprezentative pentru educație sunt tezaurele umane vii, din care fac parte scriitori,
artiștii, artizanii, meșterii populari, olarii, creatorii de costume populare, rromii (lingurari,
căldărari, co nfecționare cărămidă, tablă, potcoave, prelucrarea lemnului, do mesticirea cailor,
animalelor). Maria Lătărețu, Tudor Arghezi sunt personalități de seamă în istoria Gorjului și,
implicit, a României.

46
1.6. Instituții de cultură din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații în educația
artistico -plastică școlară
Cultura reprezintă un aspect relevant pentru societate, născut din ideea de a dezvolta
gandirea, creativitatea, limbajul, comportamentul, modul de socializare. În sistemul de
învățământ, cultura se formează prin intermediul profesorilor și se poate îmbunătăți prin
intermediul educației nonformale, elevii având acces la instituțiile culturale.
Municipiul Târgu -Jiu cuprinde numeroase instituții de cultură, ce oferă accesul la o
continuă dezvoltare p ersonală și la punerea în evidență a valorilor culturale existente. Cele mai
reprezentative instituții de cultură ale Gorjului cuprind Teatrul dramatic ,,Elvira Godeanu ”,
Comitetul de Cultură și artă , care mai târziu a fost denumit Comitetul pentru Cultură și Educație
Socialistă , iar din 7 februarie 1990, poartă numele de Inspectoratul pentru Cultură al Județului
Gorj , Casa orășenească de cultură ,,Mihai Eminescu ”, Casa de Creație , denumită Centrul de
îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă , numindu -se din februarie 1990,
Centrul de conservare și valorificare a creației populare , Școala Populară de Artă , Taraful
Gorjului , denumită mai târziu Orchestra profesionistă ,,Doina Gorjului” , iar în prezent poartă
numele de Ansamblul profesionis t ,,Doina Gorjului” , Ansamblul ,,Maria Lătărețu” , Biblioteca
județeană ,,Christian Tell” , Muzeul județean , Palatul și Clubul elevilor , Cinematograful ,,Sergiu
Nicolaescu” .68
Prin intermediul Școlii Populare de Artă , a Ansamblului profesionist ,,Doina Gorju lui” și
a Ansamblului ,,Maria Lătărețu” sunt promovate tezaurele umane vii, tradițiile și obiceiurile,
arta populară, jocul/ dansul popular, costumul/ portul.
Palatul și Clubul elevilor , muzeul și celelalte instituții de cultură contribuie considerabil
la educația nonformală. Copiii sunt formați de dascăli, iar talentul și harul sunt valorificate
lucrând suplimentar în mediul nonformal.

Note bibliografice
1 Cucoș, C., Pedagogie Ediția a II- a revăzută și adăugită , Ed. Polirom, 2006, Iași, p. 15
2 Dicționar ul explicativ al limbii române , Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1975,
pag. 291
3 https://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bie
4 https://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bie
5 Comenius, Johann Amos , Didactica magna , https://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bie
6 https://r o.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bie
7 1992, p. 17, apud Cucoș, p. 39
8 Einstein, Albert , http://www.citate.ro/5 -citate -albert -einstein

47
9 Rousseau, Jean-Jacques , https://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bie
10 1976, p. 62, apud Cucoș, p. 39
11 1930, p. 79, apud Cucoș, p. 39
12 Hrisostom, Ioan, apud D. Fecioru, 1737, p. 9, apud Cucoș, p. 39
13 Georgescu, Florin , 1970, https://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bie
14 Bârsănescu, 1935, pp. 159 – 164, apud Cucoș, Pedagogie, p. 40
15 Cucoș , 2006, p.15
16 idem
17 https://ro.wikipedia.org/w iki/Educa%C8%9Bie
18 Cucoș, p. 39
19 1988, pp. 13 – 16, apud Cucoș, 2006, p. 40
20 Nicola, 1993, p. 21, apud Cucoș, 2006, p. 41
21 Șafran, 1982, pp. 73 – 74, apud. Cucoș, 2006, p. 41
22 Berger, 1973, p. 65, apud. Cucoș, 2006, p. 41
23 1981, p. 112, apud. Cu coș, 2006, p. 41
24 Freedman, 1993, p. 70, apud. Cucoș, 2006, p. 41
25 Cucoș, 2006, p. 41
26 Cucoș, 2006, pp. 41 – 42
27 Cucoș, 2006, p. 43
28 Cucoș, C., Pedagogie Ediția a II – a revăzută și adăugită , Ed. Polirom, 2006, Iași, pag. 15
29 idem
30 Cucoș , p. 33 3
31 Cucoș, p. 334
32 Cucoș, p. 339
33 Cucoș, p. 367
34 Cucoș, p. 379
35Călin , M.
36 Cucoș , C.
37 idem
38JINGA, I., 2000)/ Cucoș
39 cf. CUCOȘ, C., 1996, p.199
40 Dima, Victor , Manual pentru clasa a V -a, Editura Teora, 1998, București, pp. 3 -5
41 Nanu, Adina, Educație plastică Manual pentru clasa a X -a, Editu ra Sigma, București, 2006, p.
3
42 Marian, Doina , Educație plastică Manual pentru clasa a IX -a, Editura Economică

48
Preuniversitaria, București, 2004, pp. 15 -39
43 Pavel, Victor , Educație artistică plast ică Manual pentru clasele V -VIII, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1996, pp. 11 -41
44Șușală , I., Bărbulescu, O., Dicționar de artă , Editura Sigma, București, 1993, apud Educație
artistică plastică Manual pentru clasele V -VIII, Editura Didactică și Pe dagogică, R. A. București,
1996
45 Bălan, Bogdan , Boncu, Ștefan , Andrei Cosmovici, Teodor Cozma, Carmen Crețu, Constantin
Cucoș (coordonator), Ion Dafinoiu, Luminița Iacob, Constantin Moise, Mariana Momanu,
Adrian Neculau, Tiberiu Rudică, Psihopedago gie pentru examenele de definitivare și grade
didactice , Editura Polirom, Iași, 2005, pp. 54 -56
46 Victor Pavel, Educația artistică plastică Manual pentru clasele V -VIII, Editura Didactică și
Pedagogică, R. A. București,1996, p. 73
47 Doina Marian, Educați e plastică Manual pentru clasa a IX -a, Editura Economică
Preuniversitaria, București, 2004, pp. 41-83
48 Victor Pavel, Educația artistică plastică Manual pentru clasele V -VIII, Editura Didactică și
Pedagogică, R. A. București,1996, p. 46 -68
49 Victor Pavel , Educația artistică plastică Manual pentru clasele V -VIII, Editura Didactică și
Pedagogică, R. A. București,1996, p. 75
50 Victor Pavel, Educația artistică plastică Manual pentru clasele V -VIII, Editura Didactică și
Pedagogică, R. A. București,1996, p. 5
51 Constantin Cucoș, Educația estetică , Edit ura Polirom, Iași, 2014, p. 139
52 Constantin Cucoș, Educația estetică , Editura Polirom, Iași, 2014, p. 140
53 Adina Nanu, Vezi? Comunicarea prin imagine , Editura Didactică și Pedagogică, București,
2002
54 Const antin Cucoș, Educația estetică , Editura Polirom, Iași, 2014, p. 142
55 Cucoș, pp. 282 -301
56 Constantin Cucoș, Educația estetică , Editura Polirom, Iași, 2014, p. 14
57 Carasso, 2002, p. 14, apud Constantin Cucoș, Educația estetică , Editura Polirom, Iași, 2 014, p.
15
58 Huyghe, 1978, p. 111, apud Constantin Cucoș, Educația estetică , Editura Polirom, Iași, 2014,
p. 50
59 Constantin Cucoș, Educația estetică , Editura Polirom, Iași, 2014, p. 178
60 Iulian -Dalin Ionel Toma, Muzeul contemporan. Programe educaționa le, Editura Institutul
European, Iași, 2007, p. 209
61 Constantin Cucoș, Educația estetică , Editura Polirom, Iași, 2014, p. 18 8

49
62 Constantin Cucoș, Educația estetică , Edit ura Polirom, Iași, 2014, p. 188
63 Alois Gherguț, Elaborarea și managementul proiect elor în serviciile educaționale , Edit ura
Polirom, Iași, 2009, p. 116
64 Cucoș , Constantin , Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice ,
Editura Polirom, Iași, 2005, p. 197
65 Manual de Facilitare Comunitară , World Learning Democ racy Network Program, București
66 Pupăză , Grigore , Cheznoiu, C., Istoria învățământului din Gorj , Editura Newest, Târgu -Jiu,
2005, p. 108
67 idem
68 Pânișoară,Titu, Municipiul TÂRGU – JIU, Târgu – Jiu, Editurile „SPICON” și „DRIM EDIT”,
2002, p. 266

50

CAPITOLUL 2
TEORII ȘI CONCEPT E ÎN ARTELE VIZUALE

2.1. Scurt istoric al artelor vizuale locale
Artele vizuale se regăsesc în ,,orașul lui Brâncuși” prin numeroasele
opere de artă ale sculptorului cu același nume, dar și printr -o serie de elemente
cultu rale și artistice de seamă. Alexandru Vlahuță este de părere că „…Aici
amintirile istorice sunt vii, strânse cu pricepută grijă și păstrate cu sfințenie.
Nicăieri nu am găsit atâta iubire de țară, atât respect pentru trecutul neamului
nostru, ca -n orașul a cesta liniștit, unde toate parcă te îndeamnă la gânduri
frumoase și la fapte bune. Statuia lui Tudor Vladimirecu – așa de potrivit
așezată în fața gimnaziului – această nepieritoare întrupare a vitejiei și a jertfei,
este și va fi pururea cea mai minunată lecție de patriotism pentru fragedele
generații ce se vor perinda pe dinaintea ei …”1
Cele mai elocvente exemple unde a fost și este practicată arta vizuală în
Târgu -Jiu sunt reprezentate de Școala de ceramică, Liceul de artă, care se
numea Liceul de muzică și arte plastice Constantin Brăiloiu, iar începând din
toamnă anul trecut școlar (2013 -2014) poartă denumirea de Liceul de arte
Constantin Brăiloiu.

2.2. Contribuții la fenomen ul artistic național și internaț ional
Arta, prin multitudinea de valori pe care l e transmite, este un fenomen
care influențează atât pe plan național, cât și internațional. Orașul Târgu -Jiu
deține numeroase instituții de cultură și opere de artă, printre care ș coala de
ceramică, tezaurele umane vii, icoanele de vatră, care și -au lăsat o amprentă
deosebită. De asemenea, colecțiile și monumentele de artă, inovația pe care
Brâncuși a adus -o în arta modernă și contemporană pornind de la arhetipuri, de
la ideile ancestrale ale neamului nostru, de la ritualuri, au influențat și alți
artiști.
După cum am afirmat și în capitolul anterior, Școala de ceramică din
Târgu -Jiu a influențat cultura, economia și arta prin valorile culturale și artistice
promovate la nivel national și internațional.
Tezaurele umane vii, care transmit din generație în gen erație tradițiile și Diana Ileana Ciurea, grafică digitală, Bîlteni, 2015

51
obiceiurile gorjenești, sunt reprezentate de Ansamblul Profesionist ,,Doina Gorjului” , Școala
Populară de Artă , care include Ansamblul ,,Maria Lătărețu” .
Cercetătorul gorjean, specialistul în sociologie – etnografie, Pompiliu Ciolacu, a nalizează
caracteristicile obiectelor de cult și a operelor de artă în cartea ,, Icoana de vatră în sudul
Carpaților Meridionali ”. Astfel, icoana de vatră este specifică Olteniei, mai ales zonelor unde
oamenii erau mai săraci. În acest caz, nu erau pictați sfinții pe lemn sau sticlă, ci erau ,, scrijelați,
săpați în suportul de lemn tare ”.2 Datorită suprafețelor mari de pădure din zonă, lemnul era
folosit ca materie primă pentru realizarea icoanelor de vatră, fapt ce a influențat artiștii.
Muzeul de Artă și M uzeul Județean ,,Alexandru Ștefulescu” găzduiesc numeroase icoane
de vatră, confecționate din stejar. Repertoriul acestora cuprinde diverse tipuri de icoane, precum
icoana de vatră tip patrulater, în trei, patru și nouă registre, stil cruce de conac, prist olnicul.
Artiștii gorjeni, prin talentul lor nativ, au influențat arta prin operele de pictură, sculptură,
ceramică, grafică.
Unul dintre cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, cu o contribuție personală la nivel
local, național și internațional, a f ost „titanul de la Hobița”, Constantin Brâncuși. Printre cei
cărora le -a călăuzit și influențat pașii pe drumul artei au fost Archipenco, Hans Arp , Milița
Pătrașcu, Peter Jacobi, Max Bill, Barbara Hepworth, Marcello Morandini, Friedrich Gräsel, Otto
Herber t Hajek, George Apostu, Paul Popescu etc.
Iosif Keber este un pictor de influență bizantină, care a respectat canoanele culturii
secolului al IV -lea, având inovații în domeniu. În acea perioadă, suprafața -suport era decorată în
totalitate, iar el intervi ne cu accente. Spre exemplu, la Biserica Sfinții „Apostoli Petru și Pavel ”
din Târgu -Jiu, pereții nu sunt pictați în întregime, ci doar par țial anumite scene, denumite
medalioane lucrate în sipet.

2.3. Patrimoniul mobil și imobil, material și uman
Județul Go rj este locul în care se îmbină valorile culturale, spirituale, materiale prin
tradiții, folclor, relief, religie, arhitectură, artă, bucătărie tradițională, educație. Oprindu -mă la
artă și educație, constat că patrimoniul cuprinde o serie de obiective cul turale ce conferă
cetățenilor un cadru prielnic pentru dezvoltare și formare personală în mediul nonformal.
Termenul de patrimoniu se definește ca fiind ,, totalitatea bunurilor care aparțin
colectivității și sunt administrate de către organele statului; bu n public ”.3
Patrimoniul mobil este alcătuit din bunurile culturale cu valoare exceptțională pentru
umanitate, adică tezaurul, și din bunurile culturale cu valoare deosebită pentru România, ce
constituie fondul patrimoniului cultural. Acesta cuprinde lucrăr i, documente, cărți, lucrări de
pictură, sculptură, aflate în muzee, în muzeele bibliotecilor, muzeele școlare (spre exemplu la

52
Școala Gimnazială Ecaterina Teodoroiu).
Conform statisticilor, lista monumentelor istorice a Patrimoniului cultural imobil din
județul Gorj cuprinde 511 obiective monument istoric. Dintre acestea, 90 sunt situri arheologice,
369 monumente istorice, 28 monumente de for public și 24 monumente comemorative.4
Patrimoniul județului Gorj include statui și monumente, mănăstiri și schituri , biserici,
școli, și numeroase obiecte culturale representative. De exemplu, de instituțiile care fac parte din
patrimoniu sunt: Biserica Sfinții V oievozi Mihail și Gavril, Biserica Sfinții Apostoli Petru și
Pavel, Biserica Sfântul Nicolae și Sfântul Andr ei, Ansamblul Cornea Brăiloiu din cartierul
Vădeni, Casa Barbu Gănescu, Casa Dimitrie Măldărescu, Primăria municipiului Târgu -Jiu,
Palatul comunal, Colegiul Tudor Vladimirescu, Ansamblul monumental Calea Eroilor,
Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, Casa memori ală Ecaterina Teodoroiu.
Tezaurele umane vii sunt reprezentate de ansambluri (Ansamblul Profesionist ,,Doina
Gorjului”, ,,Ansamblul Maria Lătărețu”, lăutari.
Legislația privind protejarea patrimoniului cultural național imobil cuprinde: Legea nr.
422 din 1 8 iulie 2001 privind monumentelor istorice – Republicată, Ordinul nr. 2237 din 27
aprilie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice de semnalizare a monumentelor istorice,
Ordonanța nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecția patrimoniului arheologic ș i declararea
unor situri arheologice ca zone de interes național – Republicată.5

2.4. Colecțiile de artă din municipiul Târgu -Jiu
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește colecția ca un ansamblu de obiecte de
același fel sau de aceeași categorie, car e, adunate și dispuse sistematic, reprezintă o valoare
artistică, științifică, documentară. În cazul colecțiilor de artă din municipiul Târgu -Jiu, se
remarcă lucrări de pictură, sculptură, grafică, artă decorativă, aflate în incinta instituțiilor de
specia litate/ avizate.6
Colecțiile de artă ale municipiului Târgu -Jiu se găsesc în Muzeul Județean ,,Alexandru
Ștefulescu” , în Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” , în Centrul Județean pentru Conservarea și
Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în Centrul de cercetare, documentare și promovare
,,Constantin Brâncuși” , în liceul Tudor Vladimirescu, în cadrul bibliotecilor școlare, bisericilor,
primăriei, prefecturii.
Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, considerat monument ecletic, include
colecții de ar heologie din epoc a preistorică, dacică și romană , de istorie medie, modernă și
contemp orană, colecție de numismatică din epoca romană , colecția de documente Alexandru
Ștefulescu din secolele XV -XIX, carte veche, icoane.

53

În cadrul Muzeului de artă din mu nicipiul Târgu -Jiu
(Fig. 1), secție a Muzeului Județean Gorj „Alexandru
Ștefulescu”, se află peste 1500 de obiecte de colecție de artă,
patrimoniul acestuia îmbogățindu -se permanent fie prin
achiziții, fie prin donații ale artiștilor. Sediul acestuia
funcț ionează în fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu.
În sălile muzeului sunt expuse lucrări de factură populară, artă brâncovenească, din
perioada bizantină și flamandă, artă modernă și contemporană.
Lucrări ale artiștilor români contemporani te invi tă de la intrarea în muzeu la o călătorie
în timp și spațiu prin intremediul diversității temelor plastice și a subiectelor abordate, a
procedeelor de lucru aplicate. Simboluri , arhetipuri și influențe ale stilurilor artei moderne și
contemporane întâlnim în lucrări ale Rodicăi Popescu, Valer Neag, Gheorghe Plăveți ( Fig. 2).

Sala icoanelor de factură populară (icoane de vatră specifice zonei Oltenia) și cultă, aflată
la parter, continuă călătoria prin Muzeul de artă (Fig. 3).

Tot la part er, este o sală dedicată artistului Iosif
Keber, unde sunt expuse lucrări cu tematică religioasă ,
peisaje, portrete, naturi statice. Pe acestea le vom
analiza la capitolul dedicat analizei comparative cu
confratele său Constantin Brâncuși ( Fig. 4).

Fig. 1 Muzeul de artă Târgu -Jiu
Fig. 2 Muzeul de artă Târgu -Jiu, parter

Fig. 3 Muzeul de artă Târgu -Jiu, parter

Fig. 4 Muzeul de artă Târgu -Jiu,
sala Iosif Keber, parter

54
În sălile de l a etaj sunt expuse lucrări de pictură pe pânză sau carton, sculpturi în ghips,
bronz, sticlă, inox, ale artiștilor români, precum Corneliu Baba, Vasile Blendea, Milița P ătrașcu ,
Horia Bernea, Margareta Sterian, Valer Neag, Mihai Țopescu, Henr i Catargi, Constantin Lucaci
(Fig. 5.a, b).

Secția de Artă a Bibliotecii Județene ,,Christian Tell” Gorj, aflată în casa în care a locuit
Iosif Keber, cuprinde 1 4665 de volume de carte , dintre care 6100 sunt cărți din donați a Keber și
peste 150 de lucrări de artă plastică , decorativă și proiecte de artă monumentală . Mai multe
detalii despre viața și opera pictorului Iosif Keber vor fi prezentate în secțiunea aplicativă a
lucrării.
Agenția CEC Bank din Târgu -Jiu de pe strada Tudor Vladimirescu găzdu iește lucrări ale
artistului plastic gorjean Costel Dobrițescu.
Există iubitori de artă, colecționari particulari de artă pe care i -am contactat pentru a afla
mai multe informații despre colecțiile gorjenești, însă nu am primit detalii, ci au afirmat că de țin
niște achiziții.
În cartea intitulată „Viața ca o pasiune. Colecționarii ”, Vasile Parizescu susține că și -ar fi
dorit să demonstreze că pasionatul colecționar este un om de elită, și nu un donjuan.7
Paul Rezeanu prezintă în cartea ce poartă numele de ,,Artele plastice în Oltenia” , artiștii
plastici care au o contribuție deosebită pentru zona Olteniei, din perioada 1821 -1944. Printre
aceștia se numără pictorul Mișu Popp, Ipolit Strâmbulescu, Constantin Bălăcescu, Constantin
Brâncuși, Liviu Radu Popa, Ho rațiu Dimitriu, N. S. Petrescu -Găină, G. Dem. Mirea, Iosif Keber,
Corneliu Baba, Vasile Blendea. Fig.5.a Muzeul de artă Târgu -Jiu, etaj

Fig. 5.b Muzeul de artă Târgu -Jiu, etaj

55
Mișu Popp este un pictor român, transilvănean, care a locuit o perioadă în Târgu -Jiu. El a
zugrăvit biserica Domnească și apoi pe cele din Gîrbovu și Teasc, di n județul Gorj.8

2.5. Arta monumentală locală
Monumentele de artă, mai ales cele de for public, cât și obiectivelor arhitectonice, sunt
repere de întâlnire pentru localnici, dar și pentru turiști. Punctele de interes ale orașului sunt
reprezentate de centrul vechi al orașului, mai precis vatra localității, ce constituie un loc de
întâlnire, un reper orientativ/ geografic.
Arta monumentală locală cuprinde statui și monumente din Târgu -Jiu, printre care
Complexul monumental ,, Calea Eroilor ”, Statuia lui Tudor Vl adimirescu, Bustul lui ,,Alexandru
Ștefulescu ”, Statuia ,,Ecaterina Teodoroiu ”, Monumentul ,,Brâncuși ”, Bustul ,,Gheorghe
Magheru ”, Cișmeaua Sâmboteanu, Bustul generalului Ion Culcer din Cimitirul Eroilor.
Ansamblul monumental ,,Calea Eroilor” este alcătu it din „Poarta sărutului ”, „Masa
tăcerii ”, „Coloana fără sfârșit” , opere ale marelui sculptor Constantin Brâncuși, ce urmează s ă
fie supus unei cercetări calitative în secțiunea aplicativă, alături de Iosif Keber.
În memoria lui Brâncuși și a lui Keber au fost organizate tabere de sculptură și de pictură, la
care au participat numeroși artiști, care au realizat lucrări de artă reprezentative pentru județul
Gorj.
2.6. Bijuterii arhitectonice târgujiene
Arhitectura județului Gorj este pusă în valoare atât de stilul vechi românesc cu influenț e
orientale, al rena șterii franceze ș i germane, apoi de cel neoromânesc, precum ș i de stilul
eclectic .9
Gorjul are o serie de opere de artă, adevărate bijuterii arhitectonice, printre care bisericile
de lemn, mănăstirile și sc hiturile, Muzeul arhitecturii populare de la Curtișoara, casele și
conacele, Ansamblul Cornea Brăiloiu, din cartierul Vădeni, Primăria municipiului Târgu -Jiu,
Palatul comunal, unde funcționează Prefectura județului Gorj, Colegiul Tudor Vladimirescu,
monume nte de for public, lucrări ale elevilor lui Brâncuși, dar și elemente de artă plastic dedicate
sculptorului, ca Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, bustul lui Constantin Brâncuși, case memoriale
și monumente funerare.
Arhitectura religioasă gorjenească este re prezentată de Biserica de lemn ,,Sfinții
Arhangheli” din Ceauru, comuna Bălești, Biserica de lemn ,,Intrarea în Biserică ” de la Slăvuța,
comuna Crușeț, Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului ”, de la Didilești, comuna Câlnic, Biserica
,,Sfântul Vasile” de la Pieptani, Câlnic, Biserica/ Lăcașul de cult ,,Intrarea în Biserică”,
Ungureni – Oprișești, comuna Crasna, Biserica ,,Înălțarea Domnului”, Târgu Cărbunești,
Pojogeni -Ciopleni, Biserica ,,Sfinții V oievozi”, Pârâ Viu, comuna Berlești, Sfinții Îngeri,

56
Pojogeni, din Văi, Sfântul Nicolae, Ștefănești, Târgu Cărbunești, Sfântul Gheorghe, Pișteștii din
Vale, Bălănești, Adormirea Maicii Domnului, Dealul Cârțâneștilor, comuna Scoarța.10
Mănăstirea Tismana, Schitul Ciclovina de Jos, Schitul Ciclovina de sus, Mănăstirea
Polovragi, Mănăstirea Strâmba, Mănăstrirea Crasna, Lainici, Schitul Târgu -Logrești, cu hramul
Ioachim și Ana.
Culele din Gorj se întâlnesc la Curtișoara, ce face parte din Muzeul arhitecturii cu același
nume, Cula Cioabă -Chintescu din satul Șiacu, comuna S livilești, Cula Crăsnaru, din satul
Groșerea, comuna Aninoasa, Casa – culă din Glogova, sit uată pe malul stâng al Motrului.
Arhitectura târgurilor și micilor orașe gorjene este reliefată de case și conace, dintre care
amintesc Casa Cartianu, având ca nucleu de bază Cula de la Cartiu, Casa Barbu Gănescu, din
Târgu -Jiu, Casa Dimitrie Măldărescu, ctitorită de Gheorghe Măldărescu (cea mai importantă
perioadă pentru istoria învățământului gorjean fiind cea în care a funcționat prima școală publică
din Gorj sub co nducerea lui Con stantin Stanciovici -Brănișteanu ), Casa lui Vasile Moangă, Casa
pitarului Dumitrache Măldărescu, Casa slugerului Barbu Gănescu .11
Casa memorială Co nstantin Brâncuși de la Hobița, din comuna Peștișani, păstrează
mobilier ul autohton, pătul ul, pivnița, fântâna cu ciutură. În Casa memorială Ecaterina Teodoroiu,
situată în cartierul Vădeni , pe lângă modelul de arhitectură de mare valoare, se mai găsesc
documente, obiecte ale eroinei Gorjului. Casa memorială Tudor Vladimirescu, din satul
Vladimir, se află la 50 de kilometri de Târgu -Jiu, având o construcție simplă, tipică pentru
arhitectura lemnului din Gorj, cu stâlpii pridvorului sculptați și acoperiș de șiță, Arethia
Tătărescu fiind inițiatoarea reconstrucției sale.12
Muzeul satului de la Curtiș oara, culele și celelalte obiecte arhitectonice sunt specifice
zonei Olteniei, având influențe din arta brâncovenească.
Dintre monumentele de for public, cel mai cunoscut la nivel national și internațional este
Ansa mblul monumental Calea Eroilor, dedicat m emoriei eroilor care s -au jertfit pentru
reîntregirea ne amului în primul război mondial.
Există diferențe între materialele din care au fost confecționate monumentele de artă,
statuile, casele, instituțiile. Spre exemplu, lemnul este o materie primă și acc esibilă, mai ales
oamenilor cu o condiție socială precară. Acest lucru explică faptul că sunt mai multe biserici
construite din lemn decât din zid.
2.7. Conservarea și restaurarea operelor de artă și de arhitectură din orașul „de pe Jii”
Conceptul de conservar e se referă la demersurile întreprinse pentru crearea condițiilor
optime de păstrare atât a operelor de artă, cât și a altor bunuri culturale. Scopul conservării este
de a menține integritatea materială a acestora pe timp îndelungat. Păstrarea operelor se face prin
aspectele de natură preventivă și ,,curativă”. În cazul aspectului preventiv, conservatorul unui

57
muzeu, dar și colecționarul de artă trebuie să se ocupe de sarcinile necesare, în timp ce
restauratorul specializat se ocupă de cel ,,curativ ”. Proce sul de conservare al monumentelor
istorice se realizează printr -un ansamblu de măsuri practice, profilactice și curative, pentru a le
menține într -o stare bună de sănătate și de funcționare. Acest proces se bazează pe cunoașterea
amănunțită a istoriei, a t ehnicilor și a acțiunilor dăunătoare la care a fost supus un monument.13
Prin restaurare se înțelege noțiunea de a repara, a aduce în bună stare, a reconstitui o
lucrare de artă, un monument de arhitectură, respectând forma inițială, stilul originar. (DEX ) De
asemenea, termenul de restaurare se referă la intervenția de a repune în starea sa de eficiență un
produs al activității umane.14
În Gorj, lucrările din cadrul colecțiilor, dar și monumentele de artă au o stare de
conservare foarte bună, mai ales lucr ările de pictură aflate în depozitele muzeelor, dar și cele de
sculptură, ceramică, sticlă, lemn, metal, grafică.
Rolul conservării și restaurării este de a păstra obiectele/ lucrările de artă monumentală și
liberal, ca documente nescrise, mărturii ale tre cutului. Chiar dacă arhitectura s -a schimbat, dar
există lucrări, urme, izvoare istorice care atestă că au existat în acele locuri respectivele obiecte
de artă.
Prin restaurare se realizează operele reversibile, existând posibilitatea de a interveni
oricân d asupra lor, fără să dăuneze obiectelor. Procesul de restaurare se face cu anumite
instrumente și materiale, parcurgând mai multe etape. Înainte de a începe acest proces, trebuie
protejat suportul/ obiectul pictural.
Demararea procedurilor de conservare ș i restaurare a lucrărilor aflate în patrimoniu, cât și
a celorlalte, se fac în urma întrunirii unei comisii de specilitate, alcătuită din chimiști, biologi,
fotografi, restauratori, conservatori . De asemenea, specialiștii în domeniu trebuie să aibă
cunoști nțe despre istorie, artă, chimie, fizică, biologie, pentru a identifica și încadra opera într -o
perioadă cult urală, pentru a cunoaște materialele și substanțele folosite la construirea acestora,
cât și cele pentru menținere și reparare.
Factorii care influ ențează obiectele/ monumentele de artă, cărțile și lucrările de artă sunt
umiditatea, lumina, temperatura. Temperatura trebuie să fie moderată și pentru cărți, nu doar
pentru monumentele de artă. Este necesar ca monumentele din mediul exterior/ să nu dăune ze
mediului exterior/ interior. Spre exemplu, lemnul este un material care necesită atenție sporită,
deoarece are nevoie de tratamente pentru a dura o veșnicie.
Obiectele / opere le de artă pot fi falsificate cu ușurință prinfabricarea unui obiect
asemănător sau prin reproducerea unui alt obiect în maniera și stilul unei perioade istorice
determinate sau a unei anumite personalități artistice, fără nici un alt scop în afara documentării
obiectului sau a delectării.

58
Restaurarea este considerată medicina artelo r vizuale. O intervenție nereușită asupra
monumentelor de artă, de arhitectură și a lucrărilor de artă plastică, dăunează acestora. Este ca și
cum o operație este reușită, dar pacientul este mort.
În ceea ce privește procesele de conservare și restaurare, în Târgu -Jiu au existat și
intervenții nepotrivite. Spre exemplu, înainte de a finaliza lucrarea, am citit în presă că un
angajat al autorităților locale a spălat cu o lavetă/ cârpă coloana infinitului.

Note bibliografice
1 Alexandru Vlahuță, Români a Pitorească , apud. Pânișoară ,Titu, Municipiul TÂRGU – JIU,
Târgu – Jiu, Editurile „SPICON” și „DRIM EDIT”, 2002, p. 4
2 Pompiliu Ciolacu, Icoana de vatră în sudul Carpaților Meridionali , Editura Centrul pentru
Conservarea și Promovarea Culturii Tradițional e, Gorj, 2006, p. 25
3 Dicționarul Explicativ al Limbii Române
4 Olimpia Bratu, Monica Vlădăianu, Ghidul monumentelor istorice din județul Gorj , Editura
Măiastra, Târgu -Jiu, 2009, p. 5
5 Olimpia Bratu, Monica Vlădăianu, Ghidul monumentelor istorice din jud ețul Gorj, Editura
Măiastra, Târgu -Jiu, 2009, p. 243
6 Dicționarul Explicativ al Limbii Române
7 Vasile Parizescu, Viața ca o pasiune. Colecționarii , Monitoru l Oficial R.A., București, 2012, p.
8
8 Paul Rezeanu, Artele Plastice în Oltenia. 1821 -1944, Editu ra Scrisul Românesc, Craiova, 1980,
p. 16
9 http://museum.ici.ro/oltenia/gorj/romanian/municipiul_targu_jiu.htm
10 Olimpia Bratu, Monica Vlădăianu, Ghidul monumentelor istori ce din județul Gorj, Editura
Măiastra, Târgu -Jiu, 2009, pp. 6 -7
11 Olimpia Bratu, Monica Vlădăianu, Ghidul monumentelor istorice din județul Gorj, Editura
Măiastra, Târgu -Jiu, 2009, p. 14
12 Olimpia Bratu, Monica Vlădăianu, Ghidul monumentelor istorice din județul Gorj, Editura
Măiastra, Târgu -Jiu, 2009, p. 18
13 Dicționar de artă, Editura Meridiane, București, 1995, p. 121
14 Cesare Brandi, Teoria restaurării, Editura Meridiane, București, 1996, p. 33

59

CAPITOLUL 3
COLECȚIILE ȘI MONUMENTELE DE ARTĂ DIN
MUN ICIPIUL TÂRGU -JIU, JUDEȚUL GORJ DIN
PERSPECTIV A STUDIERII EDUCAȚIEI
ARTISTICE PLASTICE ÎN ȘCOALĂ

3.1. Structura cercetării
„Oare de ce n -aș face o culegere mică de idei care -mi vin în minte din
când în când gata terminate și la care ar fi greu să mai însăilez și altceva?
Trebuie neapărat să scrii o carte după toate regulile? Montaigne a scris fără
un plan anume… Acestea sunt cărțile cele mai interesante” (Delacroix)
(Soffici, Ardengo, Meditații artistice, Editura Meridiane, București, 1981, p.
231)

3.1.1. Obiective generale și operaționale urmărite în cercetare
Având în vedere recomandările Ministerul Educației și Cercetării
Științifice (numit Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, în 2009,
Ministerul Educației Naționale până în decembrie 2014), prevăzute în
documentele curriculare ( Program e școlar e pentru educație plastică, clasele
V-VIII, cultură generală, aprobate prin ordin al ministrului Nr.
5097/09.09.2009, p. 2) care insistă asupra faptului că „evoluția societăți
contemporane face apel în m od constant la virtuțile formative ale educației
prin școală și, între diferitele arii curriculare, artele vizuale în cazul
curriculumului de față constituie un domeniu privilegiat de formare a unor
atitudini proprii în fața operei de artă în paralel cu fo rmarea la elevi de
deprinderi pentru a exprima un limbaj specific” , prin lucrarea de față încerc
să propun un set de activități complementare prin care să optimizeze
competențele de exprimare și cultivare a sensibilității elevilor cu privire la
ocrotirea ș i punerea în valoare a patrimoniului artistic local, național și
universal.
Pornind de la nevoia de conservare a patrimoniului cultural local ca și
parte integrantă a patrimoniului cultural național, mi -am propus ca prin Diana Ilea na Ciurea, grafică digitală, Bîlteni, 2015

60
această cercetare să conștientizez , să instruiesc și să educ publicul neavizat, în primul rând, și pe
cel avizat, în plan secund, de valorile existente în jurul nostru și pe care cu indiferență, de cele
mai multe ori aș putea spune, sau din lipsa de educație și de informare, ajungem să le degradăm
și să le dăm uitării. Așa cum am subliniat și mai sus, educația are un rol definitoriu în păstrarea
dovezilor nescrise (imagini; în cazul cercetării de față imagini vizuale bidimensionale sau
tridimensionale) sau scrise pe care evoluția istorică, geografică, socio -culturală, economică,
politică și tehnologică a omenirii le -a lăsat drept moștenire generațiilor viitoare.
În sprijinul atingerii acestor ținte (finalități educaționale), vin și obiectivele generale
urmărite pe parcursul elaborării între gii lucrări metodico -științifice, corelate cu structura
actualului curriculum național: dezvoltarea capacității de exprimare plastică, utilizând materiale,
instrumente și tehnici variate; dezvoltarea sensibilității, a imaginației și a creativității artisti ce;
cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj plastic; dezvoltarea capacității de receptare a
mesajului vizual -artistic; dezvoltarea capacității de analiză a unei lucrări de artă vizuală;
formarea de noi consumatori de artă; promovarea valorilor arti stice în fața generațiilor neavizate;
apartenența la o cultură și o civilizație proprie; promovarea interculturalității.
Prin prezenta cercetare mi -am propus ca elevii să:
o exerseze diferite materiale și procedee de lucru, specifice diverselor domenii ale a rtelor
plastice și decorative, atât în mediul formal, cât și în cel non -formal;
o identifice, atât pe planșe didactice, pe reproduceri de artă, cât și în lucrările originale
elementele de limbaj plastic;
o obțină compoziții aplicative, folosind elementele de l imbaj plastic;
o observe structurile din natură atât extern, cât și intern, prin secționare;
o redea structurile naturale prin descompunerea sau recompunerea lor în forme plastice;
o realizeze compoziții aplicative figurative sau non -figurative prin folosirea tr atării
picturale a suprafeței;
o realizeze compoziții aplicative prin folosirea tratării decorative a suprafeței;
o utilizeze motivele decorative;
o realizeze compoziții decorative, folosind un motiv unic sau repetabil;
o identifice contrastele pe planșe didactice , reproduceri de artă, cât și în lucrările originale;
o obțină contraste studiate în compoziții figurative sau nonfigurative;
o recepteze mesajul vizual -artistic dintr -o operă de artă reprodusă sau originală;
o încadreze într -un curent artistic operele de artă s upuse ceretării;
o dezvolte atenția, percepția, gândirea, sensibilitatea, imaginația și creativitea artistică, în
urma vizualizării unor opere de artă fie ca reproduceri , fie ca originale ;
o creeze compoziții cu mesaj;

61
o dezvolte capacitea de analiză a unei lucr ări de artă vizuală, pe baza noțiunilor studiate la
gramatica imaginii vizuale ;
o promoveze bunul gust, nu kitsch -ul;
o promoveze valorile artistice ale patrimoniului cultural local, național sau internațional, în
rândul beneficiarilor direcți și indirecți ai educației;
o promoveze valorile culturii și civilizației în care s -au născut, crescut, dar și pe cele ale
altor popoare;
o promoveze parteneriatele educaționale și public -private la nivel familial, al comunității
locale, naționale și internaționale;
o particip e la activități interculturale, promovându -le.
Programa școlară pentru disciplina Educație plastică a suferit de -a lungul anilor, mai ales
după 1989, multiple transformări. Din anul 2008, obiectivele cadru și cele de referință s -au
transformat în compete nțe, fiind adapate și la legislația Uniunii Europene .
În anul 2009, curricula a cunoscut ultimele schimbări la nivelul acestei discipline,
conținuturile fiind decalate de la un an de studiu la altul. Există și o mare problemă în urma
acestor modidicări. Ma nualul, ca instrument de lucru al elevului, nu a fost adaptat noilor
schimbări .
Extras din Programa școlară în vigoare:
COMPETENȚE GENERALE
o Dezvoltarea capacității de exprimare utilizând material, instrumente și tehnici variate
o Dezvoltarea sensibilității , a imaginației și a creativității artistice
o Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj plastic
o Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului visual -artistic
V ALORI ȘI ATITUDINI
o Manifestarea interesului pentru cunoașterea și interpretare a operelor de artă plastic și
decorativă.
o Manifestarea inițiativei în aprecierea critica a operei de artă, compararea propriului punct
de vedere cu părerile celorlalți. Evaluare și autoevaluare.
o Motivația pentru ocrotirea și punerea în valoare a patrimon iului artistic național și
universal.
o Disponibilitatea pentru cultivarea capacitatilor estetice ca fundament pentru participarea
la viata culturala.
o Întelegerea si aprecierea diverselor forme de expresii din patrimoniul artelor plastice
universale.
Conținuturi:

62
La clasa a V-a
1. Introducere în domeniul artelor plastice: ramuri, genuri, spa țiul plastic, materiale și
tehnici de lucru
2. Culorile spectrului solar: cercul cromatic (culori primare, *binare de gradul 1 și II, calde
și reci,*culori complementare) și non -culori
3. Elemente de limbaj plastic: punct, linie, form ă, forme naturale -forme plastice, plane și
*spațiale, culoare.
4. Tratarea pictural ă: amestecuri cromatice și acromatice; nuan țe și griuri; tratarea
decorativ ă
5. Compozi ția plastic ă: compozi ția închi să și compozi ția deschis ă;
6. Artele plastice în Antichitate: Egipt, Grecia, Roma, *China, *India.
La clasa a VI -a
1. Contraste cromatice (dup ă Johanes Itten – Școala de la Bauhaus, teoria constructiv ă de
culoare)
2. Acorduri cromatice
3. Dominanta de culoare – game cromatice
4. *Compozi ția plastic ă (continuare); despre *ritm în compozi ția plastic ă
5. Noțiuni generale ale istoriei artelor: stilul bizantin, romanic, gotic și renascentist
La clasa a VII -a
1. Redarea în perspectiv ă a liniei, a suprafe ței și a volumului: studii dup ă natur ă (natura
static ă, *peisaj); valora ție creion -cărbune, culoare -efectul spa țial al culorilor
2. Forme plane și forme spa țiale ob ținute în urma observ ării naturii
3. Compozi ția plastic ă cu mai multe centre de interes -compozi ția static ă și compoz iția
dinamic ă.
4. Compozi ția decorativ ă; principii decorative: stilizarea, repeti ția, alternan ța și jocul de
fond. Ritmul în compozi ția decorativ ă
5. Noțiuni generale de Istoria Artelor: curente și reprezentan ți, secolele XVII, XVIII și XIX,
curente și repreze ntanți; aplica ții.
La clasa a VIII -a
1. Studiul dup ă natur ă, creion și culoare: natur ă static ă, *portret, propor țiile corpului
omenesc
2. Elemente de desen proiectiv: reprezentarea puctului, a dreptei, a formelor și a corpurilor
geometrice (cub, prism ă, pira midă), în proiec ție ortogonal ă, pe cele trei plane de proiec ție
și în epur ă; reprezentarea puctului, a dreptei, a formelor și a corpurilor geometrice în
perspectiv ă

63
3. Compozi ția decorativ ă pe baza modific ării succesive a spa țiului în cadrul unei liniaturi
inițiale.
4. Noțiuni generale de design; design grafic, design de produs, design ambiental
5. Noțiuni generale de istoria artelor – sec. XX. Arta româneasc ă în sec. XIX -XX Original –
reproducere, *kitsch -ul
Actualul curriculum este centrat pe elev, pe formarea de competențe în urma procesului
de predare -învățare -evaluare, adaptat particularitățile de vârstă și integrării elevilor cu nevoi
speciale. Din punct de vedere structural, curricula cuprinde: notă de prezentare, competențe
generale, valori și atitudini ur mărite pe parcursul întregii etape de școlarizare obligatorie,
competențe specifice, exemple de activități/conținuturi. În planul cadrul, plaja orară pentru
disciplina educație plastică este de 1 -2 ore pentru clasele a V -a – a VII -a și ½ – 1 oră pentru cl asa
a VIII -a, iar curriculum conține atât competențe specifice și conținuturi obligatorii (curriculum
nucleu), cât și altele (la decizia școlii) devenind obligatorii atunci când se optează pentru
curriculum extins (2 ore pe săptămână la clasele a V -a – a VII-a și o oră pe săptămână la clasa a
VIII-a). Acestea din urmă sunt marcate cu asterisc și nu fac obiectul evaluărilor naționale
Conside rată de mulți colegi de specialitate „Cenușereasa” catalogului (împreună cu
educația muzicală, educația fizică și sport ul, educația tehnologică, religia), educația plastică este
una dintre disciplinele care contribuie la dezvoltarea armonioasă a educabilului, devenind un
mijloc de comunicare interumană. Încă din anii de preaderare la Uniunea Europeană (2006),
România a înc ercat să respecte recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii
Europene cu privire la competențele -cheie din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții,
conturând pentru absolvenții învățământului obligatoriu un profil de formare europea n, structurat
pe opt domenii de competență cheie: Comunicare în limba maternă, Comunicare în limbi
străine, Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii, Competența
digitală, A învăța să înveți, Inițiativă și antreprenoriat, Sensibi lizare și exprimare culturală . În
sprijinul schimbării și inovării în educație, a apărut și Legea Educației Naționale , Nr.1 din 5
ianuarie 2011.
Într-o societate contemporană în care omul a devenit sclavul muncii și al tehnologiei, al
globalizării, arta v izuală, prin disciplinele care o promovează la nivelul învățământului
preuniversitar obligatoriu (arte vizuale și abilități plastice pentru clasa pregătitoare, clasa I și
clasa a II -a; educație plastică la clasele a III -a și a IV -a; educație plastică pent ru clasele V -VIII;
bazele științifice ale conservării și restaurării, crochiuri, desen proiectiv, educație artistică,
educație plastică, elemente de perspectivă, interdependențe funcționale în relația om -formă –
ambient, istoria artei creștine, istoria artel or și arhitecturii, materiale și tehnici utilizare în
conservare -restaurare, restaurare de icoană și lemn policrom, sculptură decorativă, sculptură,

64
studiul compoziției, studiul culorii și pictură icoană, studiul formelor și al culorii, studiul
formelor și desenul, studiul formelor și al volumului, studiul materialelor de lucru în arta
eclesială, studiul tehnicilor vechi și tradiționale pentru clasele IX -XII din licee vocaționale și de
cultură generală), contribuie la dezvoltarea creativității elevilor, cu implicații benefice și la
celelalte discipline de studiu (promovând interdisciplinaritatea), dar și în viața socială . Legat de
acest punct de vedere, pot face trimitere și la afirmația lui Ion Șușală despre omul prezentului,
acel bun executant și cu o inst ruire pe măsură, dar care este lipsit de sensibilitate estetică, morală,
religioasă, necreativ, care i -a totul de -a gata. Acest om a fost asemănat de esteticianul Herbert
Read și cu „ o pasăre care nu poate zbura cu o singură aripă ”.
Un rol covârșitor în conservarea valorilor cultural -artistice și regăsirea „aripei pierdute”
îl are profesorul. De -a lungul timpului, profesiunea sau meseria de dascăl, educator, învățător,
profesor sau cadru didactic (termini folosiți în istoria învățământului românesc) a cun oscut
multiple schimbări pozitive sau negative, beneficiarii direcți sau indirecți ai sistemului
educațional devenind uneori cobai ai unor idei preluate din alte sisteme de învățământ, dar care
nu au avut un temei științific adaptat condițiilor socio -cultu rale, economice, politice sau istorice
naționale. Un bun DASCĂL, după părerea și experiența mea, trebuie să fie un OM bun la suflet
(și la trup, deoarece pentru mulți indivizi aspectul fizic este o etichetă, un mod de a -și promova
marfa, dar, de cele mai m ulte ori, prima impresie poate fi înșelătoare. „Nu haina face pe om, ci
felul în care o poartă” , proverb românesc ), să iubească copiii, să devină a doua familie pentru
sămânța ce vine să fie plantată, udată, ocrotită și cu rod la finalul ciclurilor de școl arizare sau al
celor curriculare, un model de viață pentru puiul de om devenit la rândul lui părinte peste ani și
ani, un foarte bun psiholog și pedagog, un apărător al drepturilor și obligațiilor copilului,
manager al resurselor umane, materiale și tempor ale, consilier în alegerea celor mai avantajoase
opțiuni pentru o dezvoltare personală armonioasă. Alături de aceste însușiri, în prezent,
profesorului i se atribuie termenul de rol, acesta devenind actorul ca persoană de referință ce
intră pe scenă, joacă magistral sau dezastruos în fața elevilor, primind aplauze sau huiduieli după
fiecare act.
În rândurile de mai sus, afirmam că în viață avem parte de alegeri personale, influențe
familiale, dar și de călăuza unor forțe divine, care, oricât am încerca s ă ne abatem de la drumul
stabilit, ne ghidează pașii prin semne și întâmplări bine programate. Vin în completarea acelor
rânduri cu o motivație extrinsecă, de natură genetică, prin exemplul generațiilor de dascăli care
mi-au îndrumat pașii și mi -au descope rit chemarea (mătușa maternă fiind educatoare). Motivația
intrinsecă a avut un rol extrem de important în alegerea temei de cercetare, legată fiind de faptul
că am studiat o parte din tainele restaurării în cadrul cursurilor masterale. Și nu întâmplător, t eza
face referire la rolul educativ al colecțiilor și monumentelor de artă din municipiul Târgu -Jiu cu

65
implicații la nivelul educației artistico -plastice școlare, aceasta fiind o continuare a cercetării
lucrării de disertație, unde subiectul a fost repreze ntat de icoanele aflate în patrimoniul cultural al
Muzeului de Artă din localitate. De asemenea, experiența de voluntar, facilitator comunitar,
membru sau coordonator în cadrul programelor și proiectelelor educaționale sau al celor de
parteneriat public -privat la nivel local, național, internațional sau transnațional, au constituit un
motiv întemeiat în alegerea acestei teme, accentul fiind pus pe promovarea patrimoniului natural,
cultural, gastronomic, cultură și educație, interculturalitate.
Prezenta lucrare este structurată pe trei capitole, fiecare cu o succesiune logică a
subcapitolelor din cuprins. Unitatea și diversitatea conceptelor teoretice (științifice, pedagogice,
psihologice, sociologice, filosofice, artistice , estetice ) sunt corelate cu acti vitatea practic –
aplicativă . Primul capitol , intitulat sugestiv EDUCAȚIA ARTISTICO -PLASTICĂ ÎN ȘCOALĂ ,
cuprinde șase subcapitole, fiecare cu un număr variat de subpuncte, urmat de capitolul al doilea –
TEORII ȘI CONCEPTE ÎN ARTELE VIZUALE – cu șapte subcapi tole în conponență, ambele
dedicate fundamentării teoretice a temei alese. În capitolul al treilea, COLECȚIILE ȘI
MONUMENTELE DE ARTĂ DIN MUNICIPIUL TÂRGU -JIU, JUDEȚUL GORJ, DIN
PERSPECTIVA STUDIERII EDUCAȚIEI ARTISTICE PLASTICE ÎN ȘCOALĂ , voi continua
cu o cercetare de tip calitativ, în introducerea căreia este detaliată structura activității practico –
aplicative, urmată de o analiză comparativă între doi artiști gorjeni care au contribuit la
fenomenul artistic local, național și internațional, experiența p ersonală și a beneficiarilor
educației în cadrul parteneriatelor educaționale, concursurilor și expozițiilor școlare, și, în final
studiile de caz cu lucrările elevilor de la Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” din municipiul
Târgu -Jiu realizate pe parcurs ul anului școlar 2014 -2015.
Prin elaborarea lucrării metodico -științifice „Rolul colecțiilor și monumentelor de artă
din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații în educația artistică plastică școlară” mă
consider „obligată” , din punct de vedere m oral, să las o mărturie cu privire la necesitatea
conservării și restaurării patrimoniului cultural local în cinstea străbunilor noștri, altfel riscăm
să-și scoată degetele afară , metaforic vorbind, asemenea personajelor din melodia interpretată de
Tudor Gheorghe ( „Primăvara” ).
Tema lucrării este de actualitate și cu implicații la nivelul educației plastice din școală,
multe dintre monumentele de artă de for public, lucrări din colecțiile publice și, mai ales,
monumente arhitectonice necesitând intervenț ii urgente de restaurare și conservare. Lipsa
fondurilor pentru începerea lucrărilor este o piedică în reabilitarea acestora, dar și intervențiile
nepotrivite sau indiferența fie a proprietarilor privați, fie a autorităților locale, conduc, pe zi ce
trece la o stare de degradare continuă.
Au existat și alte cercetări cu privire la colecțiile, monumentele de artă și arhitectură din

66
municipiul Târgu -Jiu, unele divergente, altele convergente acestei teze, resurse bibliografice ce
se vor regăsi citate în pagini le următoare.
În ceea ce privește documentarea științifică, referințele bibliografice au fost supuse unei
selecții riguroase și de actualitate a conținutului informațional.
Pe parcursul culegerii materialelor pentru documentare, am întâmpinat și refuzu ri de
colaborare din partea fie a autorităților locale, fie a persoanelor private (colecționari), dar și
situații hazlii (solicitarea legitimării în timpul realizării fotografiilor pe spațiul public).

3.1.2. Calendarul desfășurării cercetării
Prin elab orarea lucrării metodico -științifice „Rolul colecțiilor și monumentelor de artă
din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații în educația artistică plastică școlară” mă
consider „obligată” , din punct de vedere moral, să las o mărturie cu privire la necesitatea
conservării și restaurării patrimoniului cultural în cinstea străbunilor noștri, altfel riscăm să-și
scoată degetele afară , metaforic vorbind, asemenea personajelor din melodia interpretată de
Tudor Gheorghe ( „Primăvara” ).
În vederea atinge rii scopului, a obiectivelor generale și a obiectivelor operaționale ale
prezentei teze, am elaborat un calendar al activităților planificate atât la nivel curricular,
extracurricular, cât și extrașcolar, adaptate la cerințele Curriculumului național în vi goare și la
documentele manageriale ale Școlii Gimnaziale „Pompiliu Marcea” din Municipiul Târgu -Jiu.
Planificarea calendaristică și cea pe unități de învățare au fost elaborate în conformitate
cu Programa școlară actuală.
Activitățile planificate în cadr ul cercetării pentru elaborarea lucrării metodico -științifice
au fost desfășurate pe parcursul anului școlar 2014 -2015, fiind adaptate la documentele
curriculare, particularitățile de vârstă ale elevilor, nivelul clasei.
Actualul curriculum este centrat pe elev, pe formarea de competențe în urma procesului
de predare -învățare -evaluare, adaptat particularitățile de vârstă și integrării elevilor cu nevoi
speciale.
În planul cadrul, plaja orară pentru disciplina educație plastică este de 1 -2 ore pentru
clase le a V -a – a VII -a și ½ – 1 oră pentru clasa a VIII -a, iar curriculum conține atât competențe
specifice și conținuturi obligatorii (curriculum nucleu), cât și altele (la decizia școlii) devenind
obligatorii atunci când se optează pentru curriculum extins ( 2 ore pe săptămână la clasele a V -a –
a VII -a și o oră pe săptămână la clasa a VIII -a). Acestea din urmă sunt marcate cu asterisc și nu
fac obiectul evaluărilor naționale.
Ținând cont de resursele temorale din Planul cadru , pe care l -am expus în rândurile de
mai sus , și tematica complexă a cercetării, activitățile planificate s -au desfășurat atât în sala de

67
clasă, în parcuri publice din zona școlii, parcuri centrale ale orașului Târgu -Jiu, vizite la muzee,
biblioteci, case memoriale, instituții responsabile de conservarea patrimoniului cultural local ca
parte integrantă a patrimoniului cultural național.
În data de 18 noiembrie 2014, am desfășurat o lecție la clasa a VIII -a, cu tema
„Reprezentanți ai artelor plastic e românești de la începutul secolului al XX -lea”, cu subiectul
„Constantin Brâncuși” .
La clasa a V -a, în zilele de 27 și 31 martie 2015, am avut planificate temele plastice
„Forma – generalități” și „Forma plastică plană” , cu subiectul „Natura” .
Activitățile extracurriculare și extrașcolare s -au defășurat pe tot parcursul anului școlar
2014 -2015, inclusiv în cadrul programului național „Școala altfel: Să știi mai mutle, să fii mai
bun!”. În sprijinul acestora, au venit și parteneriatele educaționale semnate cu instituții de cultură
sau cele pentru protecția copilului unde au fost promovate voluntariatul, non -discriminarea,
terapia prin artă. Concursurile și expozițiile școlare tematice au completat paleta activităților
dedicate conștientizării, instruirii și educării publicului neavizat, în special, și a celui avizat, în
general, cu privire la conservarea patrimoniului cultural local.

3.1.3. Resurse umane și materiale
Elevii claselor V -VIII, de la Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” Târgu -Jiu, au fost
supuși prezentei cercetări.
La clasele a V -a am lucrat cu 45 elevi în sala de clasă, folosind instrumente și materiale
de lucru specifice disciplinei Educație plastică, instrumente TIC, hârtie albă și colorată, format
A4 și A3, ață, sfoară, forfecuță, lipici, pix cu gel colorat. Din acest număr am sele ctat prin tragere
la sorți, 20 de elevi cu care am vizitat monumentele de artă din municipiul Târgu -Jiu, am lucrat
aplicații plastice la sediul instituțiilor partenere conform calendarului.
Zece elevi de la clasa a VI -a C au pătruns în tainele picturii pe lemn, sticlă, piatră,
activități desfășurate la sediul instituțiilor partenere conform calendarului.
De la clasa a VII -a, am selectat 20 de elevi, cu care am realizat lucruri practice, avînd ca
temă „Compoziția decorativă” , activități desfășurate la sediu l instituțiilor partenere conform
calendarului.
La clasa a VIII -a au fost implicați 39 elevi în activități la clasă, dintre care 10 au
participat și la activități extrașcolare.
Alături de elevii cu care am lucrat direct, au fost implicați și părinți, cadre didactice de
specialitate sau alte specializări, comunitatea locală, mass -media.

68
3.1.4. Beneficiari
Beneficiarii d irecți ai cercetării au fost elevii cu care am lucrat în mediul formal, dar și
non-formal, iar cei i ndirecți , părinții acestora , cadrele d idactice din școală, parteneri
instituționali, comunitatea locală , mass -media.

3.1.5. Metodologie ( documentare; ipotezele de lucru, specificarea tipului de cercetare, a
metodelor și a instrumentelor alese)
Lucrarea de față a presupus o cercetare riguoas ă, realizată cu ajutorul metodelor, a
tehnicilor, procedeelor și instrumentelor impuse de metodologie. Astfel, secțiunea aplicativă a
lucrării, prezentată în cel de -al treilea capitol, a presupus folosirea analizei calitative, a
observației, a interviului, și a studiului de caz.
Culegerea datelor care constituie obiectul analizei, s -a efectuat prin intermediul
observației și a interviului, ca instrumente/tehnici de cercetare.
Pentru documentare am apelat la literatura de specialitate din biblioteca pers onală, la
împrumutul sau studiul individual în sala de lectură din cadrul Bibliotecii Județene „Christian
Tell” Gorj, Secția de Artă „Iosif Keber” , Filiala pentru copii, biblioteca școlii, împrumut de la
colegi și iubitori de artă; am intervievat diverse p ersoane care au intrat în contact direct cu artiștii
pe care i -am supus cercetării , Constantin Brâncuși și Iosif Keber .
În esență, cercetarea se bazează pe trei dimensiuni, și anume: analiza calitativ –
comparativă a vieții și a operei a doi dintre artiștii români născuți pe plaiurile gorjene cu mari
contribuții la fenomenul artistic local, național și internațional: Iosif Keber și Constantin
Brâncuși; parteneriate educaționale, concursuri, expoziții școlare; studii de caz, analizând
lucrările elevilor implic ați în cercetare.
Prima direcție, analiza calitativ -comparativă dintre viața și opera lui Iosif Keber și
Constantin Brâncuși, s -a realizat în funcție de utilizarea unor indici, pe baza cărora au fost
identificate datele ce ajută la interpretare. Astfel, am urmărit date concludente, referitoare la
semnificația numelui , a mânii , ca și structură anatomică, ce ajută la creație, sămânța , ca simbol
metamorfozat al genezei, al evoluției și al trecerii în eternitate a omului, operele marilor artiști.
În cazul parte neriatelor educaționale, concursurilor și expozițiilor școlare, m -am
concentrat pe jocurile interactive în activitățile extrașcolare, descriind în ceea ce urmează
activitățile întreprinse pe parcursul perioadei de cercetare, oferind și exemple de bune prac tice.
Cunoștințele acumulate în clasă se dezvoltă și se aplică prin activitățile nonformale.
Referitor la studiile de caz, în număr de trei, am realizat proiecte didactice, pentru a
prezenta activitățile didactice desfășurate la clasă, în cadrul orelor de Educație plastică.

69
Elementele care au ajutat la întocmirea studiilor de caz sunt: gramatica limbajului vizual
(elementele de limbaj plastic, mijloacele de expresie); instrumentele, materialele și tehnicile de
lucru folosite în compoziție; motive, simbolur i, arhetipuri; originalitate și expresivitate; grad de
finalizare (Fig. 1 Indicatori).

CATEGORII AI INDICATORILOR
I
N
D
I
C
A
T
O
R
I Iosif Keber și
Constantin
Brâncuși nume mână sămânță opere
Parteneriate
educaționale,
concursuri,
expoziții
școlare Jocuri interactive Activități extrașcolare
Studii de caz Gramatica
limbajului
vizual instrumentele,
materialele și
tehnicile de
lucru simboluri,
arhetipuri Originalitate și
expresivitate Grad de
finalizare

Conceptual și etimologic, m etodologia desemne ază ,,știința metodelor ”. În cercetare,
metodologia are rolul de a ajuta la alegerea metodelor, a tehnicilor, procedeelor, instrumentelor
de investigare, termini ce umează a fi definiți în rândurile de mai jos. (Septimiu Chelcea,
Metodologia cercetării soc iologice. Metode cantitative și calitative, Editura Economica,
București, 2001, p. 50)
Metoda reprezintă modul de cercetare, sistemul de reguli și principii de cunoaștere și de
transformare a realității obiective. Tehnicile de cercetare subsumate metodelo r se referă la
demersul operațional al abordării fenomenelor de studiu, cuprinzând ancheta, chestionarul,
interviul. Procedeul înseamnă ,, maniera de acțiune ”, de utilizare a instrumentelor de investigare,
clasificându -se în: foaie de observație, fișă de în registrare, ghid de interviu, test creion -hârtie sau
aparat. (Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative,
Editura Economica, București, 2001, pp. 48 -49)
Analiza calitativ ă este o formă de cercetare cu caracterist ici specifice, o paradigmă sau un
stil de cercetare. Ca orice paradigmă în curs de afirmare, ,,cercetarea calitativă este concentrarea Fig. 1 Indicatori

70
mai multor metode, implicând o abordare interpretativă și naturalistă a subiectului studiat.
Aceasta înseamnă o studiere a lucrurilor în mediul lor natural, încercând să se înțeleagă sau să
se interpreteze fenomenele în termenii semnificațiilor pe care oamenii le investesc. Cercetarea
calitativă implică folosirea și colectarea unei varietăți de materiale empirice – studii de caz,
experiență personală și introspectivă, povestirea vieții, interviul, observația, texte istorice,
materiale vizuale sau care acoperă interacțiunea [subiect -obiect, n.n.], astfel încât să se descrie
momente obișnuite și deosebite din viața indivizilor, precum și semnificațiile lor pentru [aceștia –
n.n.] ”. * .(Denzin și Lincoln, 1994, 2, apud Chelcea, pp. 59 -60)
Ca metodă de cercetare, observația are sensuri multiple, și anume: de cercetare empirică,
de spionare, fiind utilizată ca primă etapă a cercetăr ii de teren.
Interviul, ca metodă de cercetare sau de colectare a datelor, este utilizat pentru a identifica
factorii empirici. De asemenea, reprezintă o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a
informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru
descrierea științifică a fenomenelor socioumane. Se bazează pe comunicarea verbală și
presupune întrebări și răspunsuri, asemenea chestionarului.
Prin definiție, ,,studiul de caz (sau metoda Harvard, du pă denumirea universității care a
conceput -o și utilizat -o sistematic încă din anul 1935) are în domeniul formării adulților și a
psihopedagogiei doua accepțiuni: ca metodă de cercetare și cunoaștere a unor situații -problemă,
a unor grupuri sociale și ca m etodă de formare psihosocială a membrilor grupului respectiv”. *
(Sandu, A., & Ponea, S. (2011). Formare de formatori: Modele operaționale (p. 36). Iași: Lumen)
Analizând această afirmație, un studiu de caz trebuie să aibă un fundament de la care să
pornească și trebuie să vizeze un grup de oam eni, astfel încât rezultatele să conducă la o soluție
pe termen lung sau să reliefeze situații ce ridică anumite probleme.
Colin Robson consideră că studiul de caz poate fi definit drept „o strategie de cercetare
focalizată pe un caz concret care este interpretat în amănunt, adică prezentând referiri detaliate
despre indivizi, grupuri, organizații, cu luarea în considerare a tuturor particularităților sale
contextuale. Acesta necesită utilizarea mai multe metode com plementare de culegere, analiză,
prelucrare și stocare a informațiilor relevante, atât cantitative, cât și calitative ”. * (Robson, C.
(2002). Real world research: A resource for social scientists and practitioner -researchers (2nd
ed., pp. 180 -186). Oxford, UK: Blackwell)
Cercetarea pe care am realizat -o se bazează pe aceste tipuri de metode, tehnici, procedee
și instrumente de colectare a datelor, pornind de la o ipoteză bine definită, conturând scopul și
obiectivele propuse.
Un alt aspect important ce necesită o definire este ipoteza, fiind elementul cheie pentru a
construi o lucrare de cercetare . După efectuarea cercetării, l a final, ipoteza poate fi validată sau

71
nu. În oricare dintre cele două cazuri, rezultatul este unul foarte important. Dacă ipoteza este
validată, înseamnă că studiul de caz a avut un fundam ent solid. La pol opus, în cazul invalidării,
rezultatele sunt la fel de importante, deoarece că ele pot conduce la o altă cercetare, care să
reliefeze o metodă de soluționare a unei situații .
Ipote za de lucru:
Dacă activitățile artistice -plastice au loc în spațiul non -formal (muzeu, bibliotecă, spațiu
public), atunci crește motivația pentru ocrotirea și punerea în valoare a patrimoniului artistic
local.

3.2. Constantin Brâncuși versus Iosif Keber

Lung îi drumul Gorjului

„Foie verde -a bobului.
Foie verde -a bobului.
Lung îi drumul Gorjului,
Da-i mai lung al dorului.
Că la Gorj te duci și vii.
Dorul n -are căptâi.

Mărioara de la Gorj.
Mărioara de la Gorj.
Ia la neica vreo doi zloți
Și nu te iubi c u toți.
Ia la neica vreo doi zloți
Și nu te iubi cu toți.

Ține-ți neică plata ta, măi.
Ține-ți neică plata ta, măi.
Mie-mi place dragostea
Și când îl pup pe neica.
Mie-mi place dragostea
Și când îl pup pe neica.

Măriță cu ochi ca mura.
Măriță cu ochi ca mura.
Pupa -ți-ar neicuța gura.
Pupa -ți-ar neicuța gura.
Pe mine mă mustră lumea,
Că te pup în toată ziua.

Pe mine mă mustră lumea,
Că te pup în toată ziua
Și eu nu te văz cu luna.
Și eu nu te văz cu luna.
Măriță cu ochi ca mura.
Pupați -ar neicuța gura.”

Acest cântec a fost interpretat de Privighetoarea Gorjului , Maria Lătărețu, începând din
1937, dar și de Maria Tănase și alți artiști români.

72
3.2.1. Analiză comparativă: Constantin Brâncuși, Iosif Keber
Nimic în viață nu este întâmplător . Spun acest lucru, bazându -mă atât pe experiența din
viața personală, pe observațiile proprii de -a lungul profesiunii de dascăl, cât și pe relatările și
cercetările contemporanilor mei.
Nu întâmplător am ales tema de cercetare intitulată „Rolul colecțiilor și monumen telor de
artă din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații în educația artistică plastică școlară” .
Din punct de vedere al studiilor, pașii mi -au fost călăuziți spre domenii ca educația și
cultura și nu spre cel al medicinei. Dar, în opinia perso nală, consider că am ajuns un medic al
trupului și al sufletului, încercând pe parcursul anilor de practică pedagogică, cu ajutorul
strategiilor didactice planificate, al metodelor și procedeelor utilizate, al materialelor și
instrumentelor selectate, al i nteracțiunii formelor educației (formală, non -formală, informală),
asemenea unui chirurg care mânuiește cu mare precizie bisturiul în sala de operație, să tratez și
să salvez inocența, puritatea, creativitatea, să formez priceperi și deprinderi de lucru, c hiar și
pentru cei mai puțin îndemânatici, și să modelez caracterul celor mai vulnerabile structuri
naturale: copiii. Am căutat să scot în evidență icoana din sufletul copiilor și al adulților cu care
am lucrat, printr -o observație atentă a acestora, aseme nea ochiului atotvăzător.
În rândurile de mai sus, afirmam că în viață avem parte de alegeri personale, influențe
familiale, dar și de călăuza unor forțe divine, care, oricât am încerca să ne abatem de la drumul
stabilit, ne ghidează pașii prin semne ș i întâmplări bine programate.
Vin în completarea acelor rânduri cu o motivație extrinsecă, de natură genetică, prin
exemplul generațiilor de dascăli care mi -au îndrumat pașii și mi -au descoperit chemarea (mătușa
maternă fiind educatoare).
Motivația intrin secă a avut un rol extrem de important în alegerea temei de cercetare,
legată fiind de faptul că am studiat o parte din tainele restaurării în cadrul cursurilor masterale. Și
nu întâmplător, teza face referire la rolul educativ al colecțiilor și monumentel or de artă din
municipiul Târgu -Jiu, cu implicații la nivelul educației artistico -plastice școlare, aceasta fiind o
continuare a cercetării lucrării de disertație, unde subiectul a fost reprezentat de icoanele aflate în
patrimoniul cultural al Muzeului de Artă din localitate.
De asemenea, experiența de voluntar, facilitator comunitar, membru sau coordonator în
cadrul programelor și proiectelelor educaționale sau al celor de parteneriat public -privat la nivel
local, național, internațional sau transnațional , au constituit un motiv întemeiat în alegerea
acestei teme, accentul fiind pus pe promovarea patrimoniului natural, cultural sau gastronomic,
cultură și educație, interculturalitate.
În paginile următoare, tocmai din cauza numărului mare de lucrări de artă existente în
patrimoniul cultural al instituțiilor din municipiul Târgu -Jiu, n -am limitat , să supun unei analize

73
comparativ -calitative, doar la doi dintre artiștii gorjeni care au avut un impact la nivel național și
internațional asupra artei : Consta ntin Brâncuși și Iosif Keber . Și, de asemenea, nu întâmplător i –
am ales pe aceștia, ci datorită faptului că pe parcursul carierei didactice am desfășurat multiple
activități dedicate lor, prin intermediul parteneriatelor educaționale și a celor public -private
încheiate cu instituții de cultură și furnizori de educație de la nivel local, național și internațional,
dar și a temperamentului și viziunilor comune.
O altă întâmplare din viața pesonală, pe care mi -o amintesc acum cu nostalgie, a fost o zi
de sep tembrie 2000, când, asemenea lui Keber, tactul psihopedagogic al „unui prof' de desen”
dădea șansa unei păsări să-și regăsească aripa pierdută și să zboare din cuib spre alte zări. Profu'
nu a fost unul oarecare, ci un sculptor pe care mi -l imaginam – înainte de a -l cunoaște – un moș
scund, gras, cu barbă și mâini mari. Experiența domniei sale ca și dascăl, perseverența și, pot
spune, zestrea genetică a ucenicului, au făcut ca „mâinile măestre” ale celui din urmă să dea frâu
liber exprimărilor intrinseci su b canoanele, uneori mult prea stricte, ale artei. Sub îndrumarea
domnului profesor și -au șlefuit talentul nativ și elevii Liceului de Muzică și Arte Plastice
„Constantin Brăiloiu” din municipiul Târgu -Jiu (în prezent doar Liceul de Arte „Constantin
Brăiloi u”), dar și studenții Universității „Constantin Brâncuși” din aceeași urbe (specializarea
Arte în prezent nu mai există). Profu' este, nimeni altul, decât Paul Popescu, un urmaș al
strămoșului Brâncuși, originar din județul Dolj și cu o bogată experiență p rofesională,
recunoscută la nivel local, național, dar și internațional (printre puținii artiști gorjeni).
Tot din experiența mea, dar și a altora, pot afirma că am constatat performanțele pe care
locuitorii acestui județ pitoresc le au în or ice colț de țară sau de lume, devenind fie dascăli de
renume (Pompiliu Marcea), scriitori (Tudor Arghezi), actori (Sergiu Nicolaescu), soliști vocali
(Maria Lătărețu, Maria Apostol), ziariști celebri, artiști plastici (un număr considerabil, printre
care s culptorii Constantin Brâncuși și Constantin Bălăcescu, pictorii Iosif Keber și Vasile
Blendea ), directori de instituții sau miniștri (Gheorghe Tătărescu, din Poiana Gorjului).
„Nu-i român cum e olteanul. Nu -i oltean cum e gorjeanul .” (proverb românesc )
Revin asupra performanțelor pe care mulți din locuitorii Gorjului le -au lăsat ca dovezi sau
modele de viață urmașilor săi, cu exemplul patronului spiritual al Școlii Gimnaziale „Pompiliu
Marcea” din municipiul Târgu -Jiu.
Născut în satul Colibași, într -o familie de țărani, Pompiliu, sămânța lui Ion Marcea și a
Mariei, a devenit unul dintre cei mai apreciați profesori universitari din țară și din străinătate (șef
al Catedrei de Limba și Literatura Română la Universitatea din București, prodecanul Facultății
de Filologie; a predat și la Universitățile din Paris, Bonn, Koln, Aachen și Dusseldorf), cu
doctorat în filologie, un critic și istoric literar specializat în opera lui Ioan Slavici. Pasionat și de
gazetărie, a fost un susținător înfocat al publicării ope relor complete ale lui Mihai Eminescu.

74

Într-un interviu luat nepotului său, domnul Ion Marcea (un mare iubitor de cultură și
artă), mi -a fost relatat faptul că, au existat și încă mai există în sânul familiei, suspiciuni legate
de moartea acestuia. Le spun ea soție, Florentina , și fiicei, Corina, că „pe tine și pe Corina vă
ador, dar pentru Eminescu mor” (Pompilu Marcea, apud. Ion Marcea).
Dascălul Marcea a contribuit la dezvoltarea învățământului gorjean, împreună cu
profesorul și colegul său, Dumitru Săvu lescu (funcționar în Ministerul Învățământului), conform
relatărilor regretatului profesor Vasile Romanescu (Inspector General al I.S.J. Gorj în anii '70 –
'80) făcute domnului Ion Marcea.
Și cum îmi place să spun că, nimic în viață nu este
întâmplător, Pomp iliu Marcea a fost absolvent al Școlii
Normale din municipiul Târgu -Jiu, azi Colegiul Național
„Spiru Haret” , produs al cărei instituții am fost și eu.
La intrarea în școala care -i poartă numele, veghează,
precum un zeu al educației, portretul pe pânză și bustul în
bronz ale dascălului Pompiliu Marcea. Lucrările au fost
donate școlii de nepotul acestuia, domnul Ion Marcea, făcând
parte din patrimoniul acesteia și realizate de pictorul
Constantin Dobrițescu (d -ul Costel, colegul meu din facultate)
și scul ptorul Paul Popescu ( profu' ).
Un motiv în plus să aleg, pentru prezenta cercetare, o temă dedicată patrimoniului
cultural local și cel mai bun exemplu în conștientizarea, instruirea și educarea puiului de om,
abia intrat pe porțile școlii, dar și a altor beneficiari ai educației. Motto -ul școlii spune așa: „Este
ușor să înveți a merge. Important este încotro te îndrepți. Știm că nu toți copiii sunt la fel. Noi,
împreună cu familia ta, te călăuzim spre reușită și împlinire, căci tu ne reprezinți.”
Neajunsu rile vieții și depășirea condiției sociale, curajul, puterea de muncă, perseverența,
istețimea aș spune, ospitalitatea și, nu în ultimul rând, zestrea genetică ( într-o cercetare la nivel
european dacă nu mă înșel, locuitorii din orașul Novaci, de la munte, au fost clasificați pe locul
al II-lea în Europa ca și coeficient de inteligență – IQ) au făcut din gorjeni (există și pădure cu
uscături) să fie un etalon al societății românești. Patrimoniului cultural local ( material, imobil,
tezaurele umane vii) îi vin în completare cel natural și cel gastronomic.
La o primă observație a biografiei celor doi artiști care și -au pus amprenta asupra artei
locale, naționale și, chiar, internaționale, am constatat asemănări și deosebiri atât pe plan
personal, cât și pe pl an compozițional, stilistic sau al suportului de lucru ales de aceștia.
În introducerea lucrării de față, îl citam pe Ion Creangă cu ale sale amintiri din copilărie,
considerând personal că mă caracterizează temperamentul copilului devenit universal, acel copil Fig. … Portretele lui Pompiliu Marcea

75
care a fost inițiat în tainele vieții, parcurgând o cale, un drum , care de o parte și de alta au avut ca
străjeri factori implicați în educație, precum familia, moștenirea genetică, biserica, școala și, nu
în ultimul rând autoeducația. Atât Constanti n Brâncuși cât și Iosif Keber au fost, la un moment
dat, un Nică al familiei, al comunității din care făceau parte și al societății vremii. Există mărturii
cum că juniorul familie Keber ar fi dat foc la bruma de casă în care locuia și își petrecea ziua
jucându -se pe malul Jiului, iar Co nstantin la vârsta adolescenței a fugit chiar de acasă în repetate
rânduri ( de trei ori), parcă simțea că nu -și găsește locul pe aceste meleaguri . Ambii au
reprezentat un etalon atât în lumea artei, cât și în cea personal ă: un rebel și un conservator.
Despre Constantin al lui Brâncuși au curs râuri de cerneală și vor mai curge pe hârtia cu
miros de chihlimbar a vreunui discipol , ziarist, cercetător sau prieten. În atenția presei și, mai
ales, a prietenilor, ca subiect al cerce tărilor științifice a fost și confratele său, Iosif Keber.
În rândurile ce vor urma, voi încerca și eu să aduc un aport acestor scrieri, mergând pe
trei direcții complementare: sămânța (bobul ), ca simbol metamorfozat al genezei, al evoluției și
al treceri i în eternitate a omului; semnificația numelui și influența acestuia asupra vieții personale
și profesionale; părți anatomo -fiziologice, fără de care un artist plastic nu poate să stăpânească și
să modeleze materia, din care sau pe care se exprimă: măinile , acele prelungiri ale gândului.
Fiecare om vine pe lume fie din dorința de împlinire sufletească a părinților și pentru că
așa e firesc pe lumea asta (să ridici o casă, să plantezi un pom și să crești un copil), fie dintr -o
pură întâmplare, un accident, cum spun unii. Depinde de fiecare familie cum udă, crește și
regenerează SĂMÂNȚA , astfel încât aceasta să dea rod la rândul ei.
Sămânța , ca simbol metamorfozat al genezei, al evoluției și al trecerii în eternitate a
omului, are multiple semnificații.
Conform teoriei lui Galianus, răspândită în Evul Mediu, sămânța este un produs al
creierului. Măduva spinării este puntea de legătură dintre creier și falus de unde provine sămânța.
Ea simbolizează puterea vieții, cu rădăcini în caracteristicile omului, în c reierul lui, considerat un
„sediu al propriilor sale facultăți” . * Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri,
Editura Artemis, București, V olumul 3, E -O, p. 198
Cuvântul „sămânță” * („bija” în sanscrită) în foarte multe culturi se referă l a spermă. În
India, este numele unei silabe sau a unei litere, formând o mantră sau o rugăciune
(„bijamantra” ), care prin repetare conduce la invocarea formei unei zeități, asemănate cu
sămânța ca punct de pornire. Shepherd, Rowena, Shepherd, Rupert, 1000 de simboluri
Semnificația formelor în artă și mitologie, Oradea, Editura Aquila'93, p. 248 Bija este și numele
dat „reliquiae” * din interiorul unei stupe.
Biblia asociază cuvântul „sămânță” cu spermă, fii, copii, familie și descendenți.
În China, semințel e sunt asociate cu fertilitatea familială și cu abundența. Semințele

76
fructului de rodie și ale păstăii de lotus, datorită numărului foarte mare, au devenit simboluri ale
dorinței de reproducere multiplă. Tot în Regatul Chinei, la nunțile tradiționale mirea sa oferă
uneori socrilor un paner cu semințe (cu sens de copil) și curmale ( „jujube” omonim cu curând)
în ziua următoare ceremoniei (cu sens de reproducere imediată).
„Bobul ” este un simbol al soarelui mineral, al embrionului, al sufletului încătușat în
materie.
După părerea lui Eugène Canseliet, „bobul din plăcinta regilor este înlocuit uneori cu o
păpușică de porțelan, reprezentând un copilaș gol sau un peștișor.” * Eugène Canseliet,
L'Alchimie, Paris, 1964, 93, apud. Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri,
Editura Artemis, București, V olumul 1, A -D, p. 197; Gáteau de Rois (Prăjitura regilor), plăcintă
servită de Bobotează și conținând un bob, o figurină de porțelan etc. care -l desemna rege (sau
regină) pe cel care o găsește în porția lui; vechi obicei păgân în vigoare la Roma (de Saturnalli),
reluat sub diferite forme și la alte date în toată Europa (v. prăjitura Drelerkönigkuchen din
Germania sau plăcinta de Anul Nou cu răvașe și bani din Franța)
Prin osul fructelor, bobul este folosi t în ritualurile agrare (arat, semănat) și cele de nuntă
(orez). Reprezintă copiii de sex masculin așteptați în viitor de tinerii căsătoriți. Aceste rituri sunt
actuale în multe culturi (și cea românească). Există și o cultură a morților, după părerea lui
Pliniu, unde bobul conține sufletele defuncților. Este folosit ca simbol al acestora și al
prosperității lor, în ritualurile farmecelor protectoare.
Legat de ritualurile sacrificiale de primăvară, bobul reprezintă un dar al pământului
(primul), o primă ofr andă trimisă, parcă, de morți celor vii, ca semn al fecundității, o
metamorfozare a acestora. Anticii Orfeu și Pitagora interziceau în comunitățile inițiatice
mâncarea și împărtășania cu bob, ca simbol al capului părinților, al hranei morților, un ritual d e
menținere a celor vii în ciclul reîncarnării și al supunerii materiei. Contrar acestora, vine
afirmația lui Servier despre bob, care reprezintă „elementul esențial al comuniunii cu cei
Nevăzuți, în pragul ritualurilor de primăvară. ” * Servier, J., Les Portes de l'année, Paris, 1962,
143, 158, 171 -172, apud. Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura
Artemis, București, V olumul 1, A -D, p. 198
Același autor, în lucrarea „L'homme et l'invisible” , spunea că „bobul constituie unul
dintre primele daruri ale pământului, simbolul tuturor binefacerilor date de Oamenii ce se află
sub pământ.” * Servier, J., L'homme et l'invisible , Paris, 1964, 92 -93, apud. Chevalier, Jean,
Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, Bucur ești, V olumul 1, A -D, p. 198
În Egip, exista „câmpul de bob” , ca simbol al locului în care defuncții așteptau
reîncarnarea. Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis,
București, V olumul 1, A -D, p. 198

77
Longevitatea celor do i artiști supuși analizei în această cercetare, atât din punct de vedere
biologic, cât și spiritual, vine parcă în contradicție cu timpul, a patra dimensiune a spațiului
înconjurător, mereu ireversibilă. Deși fiecare dintre cei doi titani ai artei moderne și
contemporane naționale și universale au avut câte o sămânță (recunoscută sau nu, iar pentru unii
firul vieții a fost tăiat prea devreme), coșul a fost umplut cu copiii (lucrările) aflați astăzi în
multitudinea de colecții publice sau private, dar și luc rări de for public din municipiul Târgu -Jiu,
de la nivel național sau internațional.
Fiecare sămânță primește la naștere un NUME. Îngerul și Demonul de pe fiecare umăr,
ursitorile bune sau rele, veghează asupra sa, arătându -i calea cea dreaptă, dar pe care uneori
sămânța refuză s -o urmeze.
Cercetările în ceea ce privește s emnificația numelui , au demonstrat că există o influenț ă a
acestuia asupra vieții personale și profesionale a omului. La fel se întâmplă și cu numerologia,
domeniu pe care nu -l voi detalia .
Cel mai cunoscut „Nume ” este cel al Creatorului Universului , întâlnit în majoritatea
religiilor teiste.
La iudei, spre exemplu, Numele lui Dumnezeu, are trei expresii ale Esenței însăși a
Divinității , a identității sale: Tetragrama (Numele secret rostit doar de Marele Preot), Adonai și
Shaddai (ambele indicând anumite prerogative sau calități divine ). Celor nouăzeci și nouă de
Nume divine ale islamului sau o sută fără unul li se aplică aceste calități și atribute, dar și lui
Pseudo -Dionisie Areopagitul ( Binele, Frumosul, Viața, Înțelepciunea, Puterea etc.).
În Psalmi , Numele lui Dumnezeu este folosit cu forma de „invocație ” (Dumnezeu
însuși). Invocarea Numelui evocă ființa. Sfântul Bernard îl denumește hrană, lumină, leac.
La musulmani, Allah este numele atribuit zeul suprem, invocat și el de altfel. Printre alte
nume invocate sunt cele ale lui Iisus Hristos, Fecioara Maria, Numele lui Ram, Vishnu sau
Krishna.
Alte nume la fel de cunoscute: Adam și Eva, strămoșii umanității, Andrei, Constantin,
Elena, Ion , Iosif, Petru, Pavel și alții.
Numele și forma sunt considerate substanța și esența manifestării individuale, aceasta
fiind determinată de ele. A numi un lucru sau o ființă echivalează cu a le lua în stăpânire
(Facerea , 2, 19, Adam și numirea animalelor) sau a le da putere.
În Antichitate, egiptenii acordau numelui personal o mare valoare, atât ca semn de
identificare, dat mai ales ca dimensiune esențială a individului. Egipteanul crede în forța
creatoare și de constrângere a cuvântului. Numele are viață, este încărcat de semnificații; scrierea
sau rostirea lui menține persoana în viață sau o face să supraviețuiască. Este folosit și cu aspect
magic, misterios, malefic, în ritualurile vrăjitorilor, de dezlegare, luare în stăpânire sau

78
condamnare la moarte.
Exemplele legate de puterea numelui nu sunt doar chinezești, egiptene sau iudaice, ele
aparținând mentalității primitive. Cunoșterea și rostirea corectă echivalează cu exercitarea unei
puteri asupra acelei ființe sau lucru.
La celți, numele este legat d e funcție (teologică sau socială, estetică, comportamentală).
Există culturi în care amuletele și talismanele conțin numele lui Dumnezeu.
Un alt reper, pe care l -am considerat important în cazul analizei celor doi confrați, a fost
una dintre structuri le anatomice fără de care creatorul, regele, maestrul sau robul artelor
frumoase, nu ar putea să stăpânească și să modeleze materia în care sau pe care se exprimă, unul
dintre cele cinci simțuri prin care ființa umană face cunoștință cu lumea materială sau cea creată
de ea , o prelungire a gândului creator : MÂNA.
Nu întâmplător am ales această parte componentă a corpului omenesc, ci din dorința de a
sublinia unele caracteristici descoperite la cei doi artiști pe parcursul cercetării. Mâna și ochiul
sunt cel e mai importante componente anatomice ale unui artist plastic , urmate de procese
psihologice, aptitudini și atitudini, precum rațiunea, sensibilitatea, imaginația, creativitatea .
În simbolistică, mâna este asociată cu idea de activitate, de putere și d e dominație. În
paginile următoare voi scoate în evidență semnificațiile mâinii în diverse culturi existente în
istoria umanității.
Limbile Extremului Orient au expresii precum „a pune mâna” sau „a lăsa din mână” cu
înțeles propriu de „a începe” , respect iv „a termina o treabă” . * Chevalier, Jean, Gheerbrant,
Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 309 Există și
scrieri taoiste ( Tratatul despre Floarea de Aur ) în care apare sensul alchimic de „coagulare”
(„efort de con centrare spirituală” ) și „dizolvare” („neintervenție, dezvoltare liberă a
experienței interioare într -un microcosmos ce se sustrage condiționării spațio -temporale”* ).
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul
2, E-O, p. 309
Și cuvântul „manifestare” are aceeași rădăcină cu „mână” , iar „manifest” este explicat
ca fiind ceva ce poate fi ținut sau apucat cu mâna. * Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar
de simboluri, Editura Artemis, București, V olu mul 2, E -O, p. 309
Cuvântul ebraic „iad” * semnifică și mână și puterea (un semn regal, un instrument de
stăpânire, un simbol de dominație). Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri,
Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 309 Exp resia „main de justice” („mâna care
împarte dreptatea” ; împărțirea dreptății este o calitate a regelui, a suveranului, a conducătorului,
a împăratului, a zeului) a fost folosită în evul mediu ca însemn al monarhiei franceze.
În mediul eclesiastic dar și î n cel laic creștin, apare polaritatea mâinii stângi a lui

79
Dumnezeu, care este atribuită justiției, dreptății și a mâinii drepte legată de milostenie, de
binecuvântare, o emblemă a autorității sacre , ambele active de milenii (în Cabala întâlnim
corespondenț a „mâna ce pedepsește” și „mâna dreaptă” a Schekinei ). Această parte a corpului
uman subtituie reprezentarea Divinității. Mâna ridicată în sus semnifică binecuvântarea, în
general, gest folosit de Hristos, de sfinți și preoți.
În China (parțial ca răspândi re geografică), mâna dreaptă este corespondentul acțiunii, iar
cea stângă reprezintă reacțiunea, înțelepciunea ( Daodejing , 31). La fel se întâmplă și cu
simbolistica mudrelor (poziția mâinilor) din canoanele hinduiste și budiste. În canonul budist,
„mâna strânsă” simbolizează disimularea, secretul, ezoterismul. Însă mâna lui Buddha „nu este
niciodată strânsă” * (Dighani -kaya , 2, 100), el nu are secrete legate de învățătura sa.
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Ar temis, București, V olumul
2, E-O, p. 309 În India, anumite degete (în special cel mare), sunt considerate a avea o putere
foarte mare, ele reprezentând și locația unuia dintre centrii de energie. Vârfurile degetelor ( daiva )
au capacități divine, conducând energia sacră prin mână și în corp.
Iconografia hindusă , folosește simbolul mâinii în diferite ipostaze, exprimând diverse
gesturi, precum: Abhaya -mudra (înseamnă absența temerii , când mâna este ridicată, cu degetele
întinse și palma în față; folosită în reprezentarea lui Kali, ea insăși simbolizând puterea timpului
nimicitor); Varada -mudra (numită și dana însemnând dar; exprimă dăruire , când mâna este
coborâtă, cu degetele întinse și palma în față; Kali este reprezentată în ipostaza „distrugerii
elementel or trecătoare ale universului, împărțind fericire ”); Tarjani -mudra (simbolizând
amenințarea ; pumnul este strâns, iar arătătorul este îndreptat în sus).
Există și alte simboluri ale mudrelor, dintre care putem aminti: cele ezoterice ( svastika
mudra ); mudre le rituale (utilizate în dans și în teatrul clasic; Abhaya -mudra și Varada -mudra
reprezintă liniștea spirituală , respectiv dăruirea celor trei Giuvaieruri ale Cunoașterii; prima face
cu mâna dreaptă, iar cealaltă cu stânga); Anjali -mudra (reprezintă un ges t de adorare și de
rugăciune; mâinile sunt împreunate); Bhumishparsha -mudra (pământul este luat ca martor ;
mâna este coborâtă, degetele împreunate ating pământul, dosul mâinii este în față; „Buddha ia
pământul ca martor al stării sale de Buddha sau invocă imuabilul, imperturbabilul ”); Dhyana –
mudra (gest al meditației ; palmele sunt deschise, orientate în sus, una peste cealaltă);
Dharmachakra -mudra (simbolizează gestul Roții Legii , al propovăduirii. Această mudră are mai
multe variante: palma dreaptă este în toarsă în afară, iar degetul mare și cel arătător sunt unite;
palma stângă este întoarsă înăuntru, iar degetul mare și arătătorul ating pe cele de la cealaltă
mână.); Vitarka -mudra (gest al argumentării sau al expunerii ; degetul arătător sau cel mijlociu
ating vârful degetului mare. Și această mudră are mai multe variante, amintind aici doar de
mandalele japoneze: Akshobhya (estul) face bhumishparsha -mudra; Amitabha (vestul), dhyana –

80
mudra; Ratnasambhava (sudul), varada -mudra, iar Amogha -siddhi (nordul), abh aya-mudra; în
centru, Vairocana face vitarka sau dharmachakra -mudra.).
În concluzie, mudrele nu au doar semnificații formale, ele fiind reprezentări ale gestului
și ale atitudinii spirituale. * Benoist L., L'art du monde Paris, 1941; Burckhardt, Titus, A rt and
thought, Londra, 1947; Cadiere L., Croyances et pratiques religieuses des Vietnamiens, Saigon –
Paris, 1957 -1958; Elements of Buddhist Iconography, Harvard, 1935; Danielou Jean, Le mystère
de l'Avent, Paris, 1948; Govinda Lama Anagarika, Les fondement s de la mystique tibétaine,
Paris, 1960; L'Inde, Paris, 1949; Jacquot J., Les théâtres d'Asie, Paris, 1961; Mallmann M. -T. de,
Les enseignements iconographiques de l'Agni Purâna, Paris, 1963; Seckel Dietrich, L'Art du
Bouddhisme, Paris, 1964, apud. Chevali er, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri,
Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 310
În Asia de Sud dansurile rituale au fost numite și „dansuri ale mâinilor” . * Chevalier,
Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemi s, București, V olumul 2, E -O, p.
310 Mișcarea acestora în aer, poziția lor față de corp, precum și poziția degetelor unele față de
celelalte au multiple semnificații, exprimând stări lăuntrice. Aceste caracteristici dinamice ale
pozițiilor părților corpulu i omenesc au fost imortalizate de reprezentanții artelor plastice și
decorative în lucrări de pictură, sculptură, ceramică, tapiserie etc., de artiștii cinetici (musical),
dar și de artizani (meșteri populari). Încă din preistorie a existat o interdependen ță între artele
plastice, cele decorative, muzică și dans, arta fiind cel mai bun canal de comunicare interumană
în orice colț de lume.
Există și stereotipii hieratice legate de poziția mâinilor: „palmele puse pe genunchi
exprimă concentrarea meditativă; mâna dreaptă ridicată, cu degetele mijlociu și arătător în sus
și împreunate și cu celelalte degete strânse sugerează starea de argumentare, dialectica; mâna
atârnând, cu palma deschisă în afară exprimă darul, milostenia; mâna întinsă, cu palma
deschisă și întoarsă în sus semnifică liniștea, spulberarea oricărei temeri; mâna dreaptă cu
palma în afară și atingând pământul simbolizează iluminarea” . * Chevalier, Jean, Gheerbrant,
Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 3 11
Japonia, unul dintre leagănele culturii și civilizației mondiale, atribuie mâinii următoarele
semnificații: concentrare afectivă (degetele sunt îndoite astfel încât prin unirea cu degetul mare
să formeze un triunghi – „fătul în pântecul mamei” * Cheval ier, Jean, Gheerbrant, Alain,
Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 311 ); pătrunderea în
cunoaștere (arătătorul de la mâna stângă ridicat și vârât în pumnul drept – „lumea de diamant” *
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul
2, E-O, p. 311); atitudine gânditoare (reprezentanții școlii Shington ; forma unui Bodhisattva
șezând, cu capul aplecat și sprijinit în mâna dreaptă, iar cu cea stângă se ține de glezna dreaptă,

81
așezată pe genunchiul piciorului stâng, ce atârnă).
Limbajul trupului, fie al mâinilor, fie al gesturilor sau atitudinilor a fost, este și va fi
mijloc de comunicare pentru toate civilizațiile Pământului. Spre exemplu, în Africa, mâna stângă
cu degetele în doite, pusă în palma dreaptă este un semn de supunere și umilință, iar la Roma,
mâna ascunsă în mânecă demonstrează respect și acceptarea condiției de sclav; simbolismul
mâinii la celți se contopește cu cel al brațului; în Irlanda, cuvântul lam (mână ) are tot înțeles de
braț întreg; în timpul războiului galic, femeile gale foloseau ca gest mâinile ridicate, cu palmele
înainte, cu sens de implorare, completat sau nu de dezgolirea sânilor (atitudinea passis manibus ,
cum spunea Cezar).
Mâna este întâlnită și în reprezentările oculte, tainice. Regelui Buada al celților i -a fost
amputat brațul drept, motiv pentru care a fost detronat deoarece în credința celtică un conducător
nu poate fi mutilat. Nu există dovezi scrise sau iconografice (excepție făcând mâinile care apar
pe monedele galice) ale „mâinii care împarte dreptatea” * Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain,
Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 311, simbol al
echilibrului activității regale (judecător). Copiii lui Calatin ( Fomoire ), acele făpturi ale
întunericului, au un singur ochi, o sigură mână, un singur picior. Conform legendei stemei
Ulsterului, mâna mai slujește și la intrarea în posesie. Pe crucea lui Muiredach de la
Monasterbuice (Louth) este reprezentat motivul mâi nii stângi în mijlocul a patru cercuri
concentrice. Invocarea este o altă semnificație dată mâinii, întâlnită la regina Bouduica a Marii
Britanii care o cheamă pe zeița războiului, Andraste, ridicând o mână spre cer (Dio Cassius, 62,
11, 6 * Chevalier, Je an, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București,
V olumul 2, E -O, p. 311), și la druizii de pe insula Mona (Anglesey) care rostesc rugăciuni și
blesteme împotriva romanilor în același mod (ambele mâini * ) Tacitus, Anale , 14, 30, Ogam –
Tradition Celtique, Rennes, 1948, 18, 373, Études celtiques, Paris, 1936, 109 -123, apud
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul
2, E-O, p. 311 .
Palma cu degetele întinse (adesea cu degetul mar e în sus) este întâlnită foarte des în
reprezentările din America Centrală precolumbiană, pe basoreliefuri și în gliptică. „5”- ul o
reprezintă în numerologie. Zeul zilei a cincea are ca simbol palma, el fiind htonian (în arta
mexicană), ceea ce ne conduce către un simbol al morții, alături de care sunt reprezentate capate
de mort, inimi, picioare sângerânde, scorpioni, cuțitul sacrificial cu tăiș de obsidian sau de
cremene. Pentru acest cuțit, întâlnim în limba yucatec expresia „mâna zeului” . În gliptica m aya,
mâna este reprezentarea jadului, simbol al sângelui.
Preotul Xipe Totec, după spusele lui Thomson, folosea jertfe macabre, jupuind pielea
victimelor după care se îmbrăca cu ea fără a -și putea acoperi degetele (mâna devine aici simbolul

82
întregului, al desăvârșirii ritului de substituire specific sacrificiului). Mâna este unul dintre
simbolurile pe care le întâlnim în tradiția biblică și creștină, reprezentând puterea și supremația.
Se spune, că atunci când cineva se află în mâna lui Dumnezeu, acesta pr imește manifestarea
Duhului Sfânt. Când mâna Lui îl atinge pe om, acesta din urmă este înzestrat cu putere divină.
Putem da ca exemple pe proorocul Ieremia și harul vorbirii; pe Sfântul Ilie care Îl vede în
norișorul ce se ridică din mare; pe Avram care re fuză averile oferite de regele Sodomei, iar el „își
ridică mâna spre Dumnezeu” nu pentru a -l ocroti, ci în semn de recunoaștere a singurului stăpân
peste cer și pământ.
În Midraș * Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artem is,
București, V olumul 2, E -O, p. 312 avem prezentată atitudinea lui Avraam față de Ismael, fiul
său, care a fost izgonit cu mâinile goale, fără de bunuri și de drepturi. În Vechiul Testament , se
face referire la mâna lui Dumnezeu, simbol al reprezentării Sale în „deplina -i putere” , mâna ce
creează, ocrotește sau, prin opunere, nimicește. Foarte important de remarcat, este deosebirea
dintre mâna dreaptă (a binecuvântării) și cea stângă (a blestemului). În iconografie, mâna lui
Dumnezeu apare ieșind din nor i (înconjurată de o aureolă cu cruce), iar corpul este ascuns. A fi la
mâna cuiva înseamnă dependență de El, a putea fi făcut sau nimicit de el.
Există o comparație a mâinii cu ochiul: mâna vede. În psihanaliză, această interpretare
este asociată cu mâna c e apare în vise ca echivalentă a ochiului ( „Orbul cu degete de lumină” ).
Grigorie din Nyssa era de părere că mâinile omului au legătură cu cunoașterea, cu vederea,
având drept scop limbajul, comunicarea nonverbală: „… mâinile îi sunt de mare folos pentru
nevoile limbii. Cine ar socoti folosirea mâinilor ca fiind semnul unei firi chibzuite n -ar greși
câtuși de puțin, pentru motivul – îndeobște acceptat și lesne de înțeles – că mâinile ne îngăduie
să redăm vorbele prin litere; unul din semnele gândirii este p utința de a te exprima prin litere și,
întrucâtva, de a vorbi cu mâinile, dând, prin slovele scrise, trăinicie sunetelor și gesturilor” *
Gregoire de Nysse, La création de l'homme, Paris, 1944, p.107, apud Chevalier, Jean,
Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 312 .
Termenul mână (expresia „a-ți pune mâinile în mâinile altcuiva” ) este folosit și ca
încredințare a propriei libertăți, a abandonării puterii personale. În acest sens, fac trimitere la rit ul
omagiului feudal ( immixtio manuum ) când vasalul așezat în genunchi, cu capul descoperit și
neînarmat (cu sens de radiere de sine), își pune mâinile în cele ale suzeranului, acesta din urmă
strângându -i-le (cu sens de acceptare); apare relația de obligaț ie reciprocă. * Ganshof F. –
L.,Qu'este -ce que la féodalité?, 2e éd. Paris, 1947, p. 92, apud. Chevalier, Jean, Gheerbrant,
Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 313
Un alt exemplu, este cel al ritualului viitorilor preoți, în ceremonialul hirotinisirii, și al
viitoarelor călugărițe, care își pun mâinile împreunate în cele ale episcopului. Gestul poate fi

83
interpretat și prin ultimele cuvinte ale lui Hristos: „Părinte, în mâinile Tale încredințez Duhul
Meu” .
Este cuno scută, de asemenea, și expresia „a pune mâna deasupra cuiva” (imposito
manuum ) cu sensul de transferare a unei energii sau a unei puteri. În comunitatea creștină din
Roma secolului al III -lea existau câteva femei care renunțaseră la statutul de persoană că sătorită,
cu intenția de a face jurământul de castitate. Pentru aceasta apelau la gestul punerii mâinilor din
partea unui episcope, în idea oficializării noului statut. Ulterior acest gest a fost interzis, tocmai
pentru a nu se confunda cu ritualul hiroton isirii preoților.
Acțiunea diferențiatoare este un alt simbol al mâinii. „Înțelesul ei se leagă de cel al
săgeții, și ne reamintește că numele lui Chiron, Săgetătorul, a cărui ideogramă este o săgeată,
vine de la cuvântul mână” * . Virel, André, Histoir e de notre image, Geneva, 1965, p. 193, apud
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul
2, E-O, p. 313 În acest caz, mâna este simbolul sintezei exclusiv umane dintre feminin și
masculin, dintre pasiv (p rin conținut) și activ (prin formă – poate ține ceva), dintre armă și
unealtă. Ea se prelungește prin instrumente, ajută la recunoașterea materialității obiectelor și
modelarea lor, și este partea anatomică ce deosebește ființa bipedă de cea patrupedă.
Urmele palmelor sunt adesea întâlnite lângă picturile sacre de pe stânci (la aborigeni),
folosite ca pe o semnătură, o identitate a creatorului. În India, de exemplu, aceste urme lăsate pe
pereți, uși sau alte obiecte de uz casnic, sunt semne de protecție; în credințele budiste și hinduse
mâna este un fragment și apărător al atman -ului ( sufletul universal).
Existau amulete în formă de mână, care în limba ebraică poartă denumirea de yod și
„mâna Fatimei” (fiica lui Mahomed) în cultura musulmană, considerate sa cre și folosite pentru
protecție în Orientul Mijlociu. În islam, ele sunt simbolul celor cinci stâlpi ai religiei
(profesiunea de credință, rugăciunea, pelerinajul, postul și milostenia), reprezentate fiecare de
unul din cele cinci degete ale mâinii.
În Be nin, existau altare închinate capului (reprezintă destinul și puterile înnăscute) și
mâinii (asociată cu acțiuni și strategii specifice).
Divinitatea era asociată cu mâinile, un exemplu fiind în Egiptul antic, discul solar sau
Aten (venerat de faraonul Akh enaten, 1353 -36, î.Hr.) cu mâini ce radiau din razele de soare ca o
formă de binecuvântare. Tot anticii egipteni atribuiau mâinile principiului creator: Amon (zeul
creator primordial) s -ar fi creat singur, iar mâna simboliza mijlocul abstract al creării (mai târziu,
soția sa Amunet a fost numită „mâna lui Amon” ). Ptah și Khnum au fost zei creatori, roata
olarului fiind instrumentul creației, mâinile erau reprezentarea lor.
Mâna este simbolul unui legământ (expresia „a cere mâna” ) între două persoane de sexe
diferite – logodna – unite printr -un obiect la fel de simbolic – inelul nupțial.

84
În concluzie, pot spune că MÂNA, fie că exprimă o acțiune, dominația, posesiunea,
ocrotirea, justiția, viața sau moartea, logodna, este un mijloc de comun icare nonverbală la nivel
interuman și intercultural, o componentă a identității umane. Ea face și desface, ea face și omul
le trage.
Elaborarea lucrării metodico -științifice „Rolul colecțiilor și monumentelor de artă din
municipiul Târgu -Jiu, județul G orj, cu implicații în educația artistică plastică școlară” mă
„obligă” , din punct de vedere moral, să las o mărturie cu privire la necesitatea conservării și
restaurării patrimoniului cultural local în cinstea străbunilor noștri, altfel riscăm să -și scoată
degetele afară , metaforic vorbind, asemenea personajelor din melodia interpretată de Tudor
Gheorghe ( „Primăvara” ).
„Din somnul lor de noapte –
ntunecoasă,
De unde au stat departe de frumos,
Se reîntorc livezile acasă,
În rochii înflorate până jos. R: E p rimăvară, iarăși primăvară,
Pe fiecare margini de făgaș.
Își scot strămoșii degetele -afară,
De ghiocei, de crini, de toporași.”

Prin toate lucrările realizate de elevi sub coordonarea mea și cu sprijinul material și moral
al părinților acestora, al colab oratorilor fideli și partenerilor de nădejde ai proiectelor pe care le –
am desfășurat de -a lungul acestei cercetări științifice, am încercat să aducem un elogiu mâinilor,
care ne -au lăsat moștenire o parte din sămânța lor , prin intermediul copiilor -lucrări expuse în
instituții sau în spațiile publice, constituind obiecte de patrimoniu cultural național: Constantin
Brâncuși și Iosif Keber, doi titani ai artelor plastice gorjenești, cu influențe la nivel local,
național și internațional.
Pe post de călăuză cel or doi artiști le -au stat părinții spirituali ai artelor vizuale, acei
dascăli școliți în cadrul celor mai prestigioase instituții de învățământ din lume de la acea vreme,
o școală în care calitatea prima înaintea cantității sau, mai bine zis, exista un ec hilibru între cele
două. În cinstea acelor dascăli, cum îmi place să -i numesc, în fața cărora omul de la sat sau
domnul de la oraș spuneau „sărut mâna” și scoteau pălăria, icoane pe care și eu le port în suflet,
amintindu -mi de prima buchie pictată pe caie tul de dictando, închin această lucrare, ca pe un
elogiu adus valorilor educației.
Natura , acea sursă inepuizabilă de inspirație pentru om, în general, și pentru artist, în
special, a pus la dispoziție multiple elemente materializate în lucrările creatoril or, de la cele
primordiale (pământ, apă, aer, lemn, foc) la structurile naturale zoomorfe sau antropomorfe,
devenite subiecte sau motive folosite în compozițiile plastice sau decorative (piatră, lemn,
carnație, păr, flori, copaci etc.). Ea nu a oferit arti știlor soluții, ci doar sugestii.
Orice ființă sau lucru din mediul înconjurător, de la cele vegetale, animale, minerale la

85
cele umane, au o alcătuire proprie, diferențiindu -se unele de altele atât prin aspectul exterior, cât
și prin cel intern. Punctul co mun este structura, între ale cărei elemente componente există
diferite relații, precum echilibrul, simetria sau asimetria, egalitatea, repetiția, ordinea sau
dezordinea aparentă. Structura internă o influențează pe cea externă. Prin secționarea obiectelor
studiate (pe cât este posibil acest lucru; există și varianta supunerii unor radiografii etc.) se pot
observa sisteme riguros organizate, cu funcții precise, asemenea setărilor unui aparat electronic.
Structurile naturale sunt considerate forme egale sau asemănătoare, repetate, cu legătură
între ele. La cursurile de matematică, Creatorul Universului ar fi primit nota maximă, pentru
perfecțiunea din cadrul celor mai ordonate structuri naturale: fagurele hărnicuței albine și
cristalele.
În artele vizuale, s tructura se prezintă sub forma unui ansamblu de elemente plastice
(grupate și sub denumirea de morfologie a imaginii vizuale), cu legături bine stabilite între ele.
Acestea sunt punctele (originea, geneza, începutul), liniile (un punct în mișcare), petele
(picturale sau decorative), forma (plastică plană sau spațială), culoarea (simbol al vieții, în
primul rând, și al morții, al luminii și al întunericului, al binelui și al răului, yn și yang, pol
pozitiv sau negativ etc.).
Forma naturală se metamorfozează.
În structurile naturale, elemente precum punctul, linia sau pata nu sunt independente,
detașabile, drept pentru care, observația cu ajutorul analizatorului vizual este metoda
recomandată artiștilor, dar aplicată și în procesul instructiv -educativ din cad rul orelor de
Educație plastică.
Printr -un studiu atent realizat, structurile naturale pot fi transformate cu ajutorul
procedeelor, tehnicilor plastice, instrumentelor și materialelor de lucru specifice artelor vizuale,
în structuri artistice expresive.
Artele decorative folosesc stilizarea pentru a transforma structurile naturale în structuri
plastice, prin geometrizarea și abstractizarea lor, cu accent pe particularitățile expresive ale
acestora. Astfel, apare motivul decorativ, unic sau repetabil.
Motivele decorative pot fi geometrice, florale, zoomorfe, antropomorfe etc.
De asemenea, sunt aplicate procedee și principii, precum repetiția, alternanța, simetria,
suprapunerea, gradația, progresia.
Printre cele mai cunoscute tehnici folosite în compoziți ile decorative sunt colajul (de tip
mozaic, forme rupte, forme tăiate), decolajul, pata plată (decorativă).
Pe baza procedeelor și a tehnicilor decorative, se pot executa compoziții decorative, cum
sunt banda, friza, bordura, chenarul, jocul de fond .
Natura a oferit artiștilor din toate timpurile elementele de care au avut nevoie în

86
exprimarea gândurilor, ideilor și sentimentelor, pentru a realiza imagini vizuale bi – sau
tridimensionale, de o măiestrie asemănătoare cu cea a Creatorului Universului.
Cu „o halcă din burta lui Dumnezeu” asemăna marele Tonitza talentul, harul cu care
Divinitatea a înzestrat artiștii vizuali. Păcat că foarte mulți copii, pe care îi descoperim prin
intermediul orelor de Educație plastică, nu -și continuă educația de specia litate, fie din cauza
problemelor socio -economice familiale, fie pentru că sunt orientați spre un liceu cu profil
teoretic sau uman, părinții afirmând că nu obțin nimic cu arta (lipsa de educație, cultură,
informare). După părerea mea, arta este singurul d omeniu de activitate complex și complet, fiind
necesare studii din mai multe domenii (limbă și literatură modernă sau de circulație
internațională, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, religie, muzică, sport, tehnologii).
În sprijinul acestor pr obleme cu care s -a confruntat și, încă, se mai confruntă societatea
umană, în general, și arta, în special, vin și activitățile formale, non -formale sau informale,
desfășurate prin intermediul disciplinei Educație plastică.
O educație artistică profundă p resupune contactul permanent cu opera de artă, acest lucru
fiind posibil prin vizitarea muzeelor care au rolul de a conserva, cerceta și pune în valoare prin
diferite mijloace, precum este expunerea, colecțiile de obiecte de interes public (artistic, istor ic,
științific, etnic etc.), în vederea instruirii și educării cetățeanului, în cazul nostru, elevii.
Alte mijloace prin care putem oferi o educație artistică de bază, sunt materialele didactice
folosite în desfășurarea procesului de predare -învățare -evaluare, precum albumele de artă cu
reproduceri alb -negru sau color, manualele alternative, softurile educaționale, dar și printr -un
studiu individual (sunt foarte puțini elevi care sunt motivați intrinsec), fie acasă sau la bibliotecă.
Toate activitățile ace stea, vin să dezvolte personalitatea elevului, printr -o cunoaștere sau
autocunoaștere prin artă, prin art -terapie, interculturalitate, deschizându -le orizonturile spre
culturi și civilizații demult apuse sau pe cale de dezvoltare, să -l formeze ca viitor co nsumator de
artă.
Mă alătur colegilor de specialitate din țară și de pe alte continente, care au depus eforturi
de-a lungul anilor în cercetările efectuate cu privire la predarea -învățarea -evaluarea
conținuturilor disciplinei Educație plastică, respectând legislația în vigoare și recomandările
Parlamentului European și ale Consiliului Uniunii Europene cu privire la competențele -cheie din
perspectiva învățării pe tot parcursul vieții, ce conturează pentru absolvenții învățământului
obligatoriu un profil de formare european, structurat pe opt domenii de competență cheie:
„Comunicare în limba maternă, Comunicare în limbi străine, Competențe matematice și
competențe de bază în științe și tehnologii, Competența digitală, A învăța să înveți, Inițiativă și
antrepr enoriat, Sensibilizare și exprimare cultural” .
De fiecare dată le recomand semințelor mele să pășească pe drumul cunoașterii sau al

87
autocunoașterii prin artă cu „ochii deschiși” și nu numai să privească. „A vedea” este un verb
care exprimă o acțiune și, cu m afirma Pablo Picasso, „Mulți privesc, puțini văd” .
Afirmam în rândurile de mai sus că, în structurile naturale, elemente precum punctul,
linia sau pata nu sunt independente, detașabile, observația cu ajutorul analizatorului vizual fiind
metoda recomandată artiștilor, dar aplicată și în procesul instructiv -educativ din cadrul orelor de
Educație plastică.
Pornind de la scurta prezentare despre structura naturală și transformarea ei în structuri
artistice expresive, prin procedee, tehnici pl astice, folosind instrumente și materiale specifice
artelor vizuale, voi continua cu câteva noțiuni legate de formă, în general, și forma plastică plană
sau spațială, în particular, ca element de limbaj plastic folosit în creațiile celor doi artiști supuși
analizei noastre, Constantin al lui Brâncuși și Iosif al lui Keber.
În literatura de specialitate, forma este definită ca fiind conturul unui corp, silueta, chipul
unei făpturi, aspectul exterior, înfățișarea sub care se prezintă orice lucru din mediul în conjurător,
de la plante, păsări, animale, roci etc. până la om.
Formele create de mama natură sunt denumite forme naturale sau forme materiale, adică
acele structuri pe care le -am amintit mai sus, cu aspect extern, văzut, influențat de cel intern,
nevăzut . Spre exemplu, scheletul păsărilor, al animalelor sau cel uman determină înfățișarea pe
care fiecare o percepem la o primă observație. Structura ramurilor determină forma coroanei
copacilor, pe care o putem recunoște de la distanță (bradul, stejaul, plopu l, piersicul etc.).
După cum afirmam și mai sus, aspectul exterior (structura externă) este influențat de cel
intern (structura internă), pe care îl putem observa doar prin secționarea formei sau, datorită
tehnologiei modern, prin folosirea razelor X. Exis tă însă și forme naturale fără o structură
internă, oferind ca exemplu norul, piatra etc..
În repetate rânduri spuneam că observația este metoda recomandată artiștilor, în general,
și acea cale prin care dascălul reușește, de cele mai multe ori (sau nu), s ă transmită cunoștințele,
conținuturile specifice orelor de Educație plastică.
Ca de altfel și în alte cercetări, personal recomand ca activitățile bazate pe observație să
se realizeze de timpuriu, când copilul este curios, întreabă, vede, gustă, miroase, pipăie, aude.
Factorii care influențează educația (ereditatea, familia, școala, biserica etc.), consider că aduc un
aport deosebit în folosirea acestei metode. De un real sprijin ne -ar fi și activitățile practice
desfășurate în grădinițe, la ciclul primar unde pot folosi jocurile interactive la diverse discipline,
cu scopul de a stimula imaginația și creativitatea, nu pus accentual doar pe limba română și
matematică.
La început copilul desenează forma, apoi culoarea.
Într-un mileniu al tehnologiei și al g lobalizării, ne putem aducem aminte de afirmația lui

88
Ion Șușală despre omul prezentului, acel bun executant și cu o instruire pe măsură, dar care este
lipsit de sensibilitate estetică, morală, religioasă, necreativ, care i -a totul de -a gata. Acest om
„este INOPORTUN astăzi și de neconceput în viitor; în confruntarea lui din ce în ce mai acerbă,
tragic -comică în esență, cu civilizația, omul acesta este comparat de unul dintre marii esteticieni
ai lumii, Herbert Read, cu << o pasăre care nu poate zbura cu o si ngură aripă >>”. *
Un rol covârșitor în conservarea valorilor cultural -artistice și regăsirea „aripei pierdute”
îl are profesorul. De -a lungul timpului, profesiunea sau meseria de dascăl, educator, învățător,
profesor sau cadru didactic (termini folosiți în istoria învățământului românesc) a cunoscut
multiple schimbări pozitive sau negative, beneficiarii direcți sau indirecți ai sistemului
educațional devenind uneori cobai ai unor idei preluate din alte sisteme de învățământ, dar care
nu au avut un temei ști ințific adaptat condițiilor socio -culturale, economice, politice sau istorice
naționale.
Un bun DASCĂL, după părerea și experiența mea, trebuie să fie un OM bun la suflet (și
la trup, deoarece pentru mulți indivizi aspectul fizic este o etichetă, un mod d e a-și promova
marfa, dar, de cele mai multe ori, prima impresie poate fi înșelătoare. „Nu haina face pe om, ci
felul în care o poartă” , proverb românesc ), să iubească copiii, să devină a doua familie pentru
sămânța ce vine să fie plantată, udată, ocrotită și cu rod la finalul ciclurilor de școlarizare sau al
celor curriculare, un model de viață pentru puiul de om devenit la rândul lui părinte peste ani și
ani, un foarte bun psiholog și pedagog, un apărător al drepturilor și obligațiilor copilului,
manager al resurselor umane, materiale și temporale, consilier în alegerea celor mai avantajoase
opțiuni pentru o dezvoltare personală armonioasă.
Alături de aceste însușiri, în prezent, profesorului i se atribuie termenul de rol, acesta
devenind actorul ca perso ană de referință ce intră pe scenă, joacă magistral sau dezastruos în fața
elevilor, primind aplauze furtunoase sau huiduieli după fiecare act.
Pentru a nu se întâmpla astfel de episoade negative recomand folosirea
interdisciplinarității (pe lângă intra – și transdisciplinaritate), foarte utilă în desfășurarea lecțiilor
de Educație plastică.
Prin exerciții -joc interdisciplinare, cunoscute deja sau inventate de dascăl (doar suntem
creativi, iar semințele pe care le creștem ajung, chiar în timpul procesulu i instructiv -educativ, să
ne învețe la rândul lor diverse tehnici, procedee, pe care profesorul nu le -a experimentat încă, sau
să transmită idei la care acesta nu s -a gândit; personal mi s -a întâmplat acest lucru, demonstrând
de fiecare dată deschidere spr e nou, și recunoașterea faptului că nu știu tot, iar omul cât trăiește,
învață) îi atragem pe elevi în lumea magică a artelor vizuale.
De la matematică (și, se spune că, matematicienii sunt cele mai creative ființe; proporții,
rapoarte, figuri și corpuri geometrice experimentate prin tehnici precum Origami sau Tangram)

89
la biologie (botanică, zoologie, anatomie, genetică, educație pentru sănătate, educație ecologică),
de la fizică (descompunerea luminii în culoare) la chimie (solvenți, culori pigment), de l a istorie
(traseul artelor frumoase din cele mai vechi timpuri până în prezent) la geografie (o călătorie
reală sau imagimară, în timp și spațiu), de la limba și literatura maternă sau cele de circulație
internațională, și nu numai (caligrama, caligrafia, ilustrarea textelor literare, interculturalitate) la
religie (reprezentarea personajelor ecleziastice, canoanele proporțiilor corpului omenesc – stilul
bizantin), de la muzică (influența fondului muzical în timpul creației, meloterapie) la educație
fizică ș i sport ( men sana in corpore sano ; armonia corpului uman, dinamica sa), de la educație
tehnologică (formarea de priceperi și deprinderi de lucru) la tehnologia informației și a
comunicației (T.I.C., softuri educaționale, A.E.L., Corel, Photoshop, Autocad, Arhicad, Paint
etc.).
Cu o parte din aceste conexiuni interdisciplinare, vom face cunoștință și în subcapitolul
dedicate studiilor de caz.
După o lungă paranteză despre o parte din factorii care influențează educația, în general,
și Educația plastică, în special, și metodele pe care le putem folosi pentru a stimula imaginația și
creativitatea, revin asupra formei, ca subiect general, și a formelor plastice, în special.
Pornind de la studiul structurilor naturale, cu carecteristicile lor, am ajuns la defini rea
formelor plastice. Studiul primelor este util obținerii celor din urmă. Formele naturale se
metamorfozează.
Forma plastică este considerată principalul element de limbaj plastic, acel contur al unui
corp, silueta, chipul unei făpturi, aspectul exterior , înfățișarea sub care se prezintă orice lucru din
mediul înconjurător, de la plante, păsări, animale, roci etc. până la om, fiind transpusă, redată la
nivel plastic sau decorative, pe o suprafață – suport cu ajutorul instrumentelor și materialelor
specific e artelor vizuale, procedeelor practice foloste.
Spuneam că în structurile naturale, elemente precum punctul, linia sau pata nu sunt
independente, detașabile, recomandând observația ca metoda pentru artiști, dar aplicată și în
cadrul orelor de Educație pl astică.
Elemente de limbaj plastic, precum punctul, linia, pata, culoarea, folosite în grafică sau
pictură, sau volumul în sculptură ajută la obținerea formelor plastice.
De-a lungul istoriei, forma plastică a căpătat diverse ipostaze, fiecare având caract eristici
proprii. Școlile de artă și o parte din artiști se diferențiază tocmai prin studiul și reprezentarea
formei.
Formele plastice sunt de două tipuri: plane sau spațiale.
Forma plastică plană este imaginea conținută într -o suprafață plană, având două
dimensiuni (lungime și lățime).

90
Spontan, dirijat sau elaborat se pot obține forme plastice plane, folosind diferite tehnici:
fuzionarea, curgerea liberă, stropirea forțată pe suport umed sau uscat, scurgerea aderentă,
dirijarea jetului de aer, sfoara colo rată, monotipia, amprenta, ștraiful.
La forma plastică spațială apare a treia dimensiune: înălțimea sau adâncimea. Este
folosită în artele volumetrice, precum sculptura, ceramica, sticlăria etc.
De-a lungul istoriei formelor plastice spațiale, există exe mple că acestea au fost colorate
(policrome), introduse în pictură prin colaj (cubismul) sau în artele decoarative.
Putem aminti o parte din tehnicile de obținere a formelor spațiale: cioplirea directă,
cioplirea indirectă, modelajul printre care și pliere a hârtiei (origami), unde accentul este pus pe
volum și nu pe culoare.
Dacă lungimea, lățimea și înălțimea ca dimensiuni ale formelor plastice sunt variabile, a
patra dimensiune este ireversibilă și cu influențe asupra celorlante. Aceasta din urmă este tim pul.
El nu stă pe loc, lasă urme pozitive sau negative asupra formelor, în general, și asupra celor
plastice, în special.
După cum am afirmat în rândurile de mai sus, forma are viață. Henri Focillon, într -o
lucrare dedicată vieții formelor, le cercetează din mai multe puncte de vedere, dintre care putem
aminti: lumea formelor, formele în spațiu, formele în materie, formele în gândire, formele în
timp, elogiul mâini.
Interpretarea unei opere de artă a ridicat mari probleme la nivelul criticii de specialitat e.
Ea este considerată unicat, la fel ca și autorul (oamenii diferă între ei). Se identifică cu acesta.
Trebuie să fie originală, un rezultat al esenței achizițiilor scolastice, cu amprente ale culturii și
civilizației în care s -a născut, a crescut sau s -a adaptat la ea prin strămutare sămânța.
Opera de artă este simultan materie, spirit, formă și conținut.
Există divergențe și convergențe între analiza creatorului operei de artă și cea a criticului,
chiar dacă limbajul este comun, gândul nu.
Patina timpu lui lasă urme asupra ei, oferindu -i eternitatea. O lucrare de artă este un
document, o dovadă lăsată urmașilor, ca semn că au trecut pe aici (artiștii).
Un elogiu adus operelor de artă, în general, și creatorilor acestora, în special, este și
lucrarea d e față, un document la care sper că vor avea acces multe semințe.
În rândurile de mai sus , am adus un elogiu naturii ca sursă de insprirație pentru om, în
general, și pentru artist, în special, prin reprezent ările pe care aceștia din urmă i le -au închinat ,
folosindu -se de procedee specifice artelor vizuale . Dar a rămas un detaliu pe care nu l -am
dezvoltat, estențial în reușita creatorului de a -și împlini menirea. SUPORTUL .
Ochiul este cel care percepe realitatea înconjurătoare, realitate sintetizată la nivelul
creierului și reprezentată bi – sau tridimensional, prin tehnici specifice artelor vizuale, cu ajutorul

91
mâinilor, un alt organ de simț. Dar nu ai cum să îți atingi aceste obiective fără a folosi un supor
de lucru, acea suprafață pe care se deseneaz ă, pictează, incizează sau din care se cioplește,
modelează. El poate fi diferit, ales în funcție de instrumentele și tehnicile de lucru specifice
artelor vizuale bi – sau tidimensionale: hârtie de desen albă sau colorată, aspră ori netedă, carton,
pânză, l emn, piatră, lut, ispos, ghips, sticlă, metal etc.
La naștere fiecare om primește un har, de la cel al oratoriei la cel al penelului, de la cel
instructiv -educativ la cel sportiv, de la cel tehnic la cel muzical sau artistico -plastic. Cu cel din
urmă divin itatea, ursitorile m -au hărăzit și pe mine, alegâng, la spusele familiei, pe de tava cu
obiecte pana. La fel Brâncuși și Keber au primit harul creației, prin acele mâini care stăpânesc și
modelează materia, acele prelungiri ale gândului, ale temperamentulu i și caracterului specific e
ființei umane.
În afară de exprimarea prin intermediul volumelor și al culorilor, foarte puțini știu că cei
doi artiști, cu influențe la nivel național și internațional, au fost hărăziți și cu cel al scrierii.
Revenind la sup ort, voi detalia în continuare câteva dintre acestea, pe care cei doi artiști
supuși analizei din prezenta teză, și -au exprimat gândurile, ideile și sentimentele, indiferent de
canoanele academice sau de influențele dascălilor domniilor lor.
HÂTIA este acea suprafață bidimensională pe care creatorul își așterne sentimentele
legate de un subiect real sau imaginar. Este cel mai des utilizată în lucrările elevilor, având
diverse forme (de la dimensiuni filatelice la cele mai mari de A0), texturi (netedă or i aspră), este
lucrată manual (mucava) sau prin prelucrarea celulozei (extract din lemn).
Din punct de vedere simbolic, hârtia se leagă fie de scrisul care se așterne pe ea, fie de
fragilitatea texturii ei (hârtie mototolită sau udă).
În șintoism, fâșiile de hârtie împăturite joacă rol de simbol și sunt folosite ritualic.
„Goheiul”* , care cunoaște aproximativ douăzeci de variante cu semnificații diferite, este ofrandă
și semn al prezenței reale a unui „kami”* în templu. Prin multiple împăturiri (apropiate, ca
formă) de gohei sunt simbolizate cele patru „mitama” * (cele patru aspecte tradiționale ale
sufletului, ale părții atemporale ale finței). „Harai -gushi” * (instrument de purificare rituală; un
băț de care sunt prinse fâșii de hârtie albă) sau „Tamagush i”* (este o ramură de „sakaki” * ce
poartă fâșii de hârtie împăturite; o afrandă, probabil simbolul legăturii dintre suflet și „kami” * )
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul
2, E-O, p. 133 Puritat ea și subtilitatea sunt simboluri constante.
Ca suport de lucru, în vederea reprezentărilor imagistice, hârtia este simbolul substitutului
fragil al realității: tigru de hârtie.
La orele de Educație plastică este folosită hârtia atât pentru reprezentări b idimensionale
(desen, pictură, grafică, caligramă), cât și pentru redarea volumului fie prin plierea ei (Origami,

92
tehnică japoneză), fie prin tăiere (Tangram sau pătratul celor șapte figure geometrice; joc originar
japonez), fie prin mototolire sau transfo rmare în pastă modelatoare.
Un alt suport este LEMNUL. El este materie. Are viață. Se naște dintr -o sămânță, este
udat, îngrijit, dă rod și sucombează pentru a se regenera, asemenea păsării Pheonix din propria -i
cenușe. A fost folosit din preistorie ca in strument pentru desenul pe pământ, pe pereții
cavernelor, pentru confecționarea de podoabe atât masculine cât și feminine, unelte de lucru, a
fost un sprij la nevoie (băț, toiag), o sursă de încălzire, o expresie a limbajului popular prin
moștenirea lăsat ă de tradițiile meșteșugăresti (arta prelucrării lemnului).
În liturghia catolică, lemnul este sinonim cu arborele și crucea: „Dușmanul biruitor prin
lemn să fie biruit tot prin lemn […]” („Prefa ța” la „Duminca Floriilor” ) *. Burckhardt, Titus,
Art and, thought, Londra, 1947; Le traité de la Fleur d'or du suprême Un, Paris, 1966, apud.
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul
2, E-O, p. 209
În India lemnul reprezintă simbolul substanței universale, „materia prima” * . Chevalier,
Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p.
209.
Cuvântul „hyle” *. Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura
Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 209. din greacă, tot cu sens de materie primă, are ca
înțeles propriu cuvântul lemn.
În China, lemnul este unul dintre cele cinci elemente primordiale, cu corespondență
pentru răsărit, anotimpul primăvara, flexibilitate și trigrama „zhen” : „zguduire a ma nifestării și
a naturii” *. Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis,
București, V olumul 2, E -O, p. 209. Regnul vegetal ia naștere din pământ, la fel ca și tunetul
ascuns acolo, ca o deșteptare a lui „yang și începutul a scensiunii sale” *. Chevalier, Jean,
Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 209
Se credea despre lemn că provine din apă, putând fi distrus de metal, producător de foc și
distrugător al pământului. Pe alt arele șintoiste (cel mai important este „Ise” în Japonia) focul
sacru este aprins prin frecarea bețișoarelor de chiparos. Călugării budiști japonezi, practicanți ai
ascetismului extrem au primit descrierea „cei care mănâncă lemn” * („Mokujiki” ) *. Shephe rd,
Rowena, Shepherd, Rupert, 1000 de simboluri Semnificația formelor în artă și mitologie,
Oradea, Editura Aquila'93, p. 247
Pentru sculptarea reprezentărilor strămoșiilor maorilor din Wharenui ( „marile case” sau
„casele de întâlnire” * . Shepherd, Row ena, Shepherd, Rupert, 1000 de simboluri Semnificația
formelor în artă și mitologie, Oradea, Editura Aquila'93, p. 247) era folosit lemnul, datorită
solidității sale, simbolizând durabilitatea și substanța din care erau făcuți strămoșii și cu rol de

93
descen dență.
În sculpturile religiilor africane, lemnul este principalul material folosit, foarte bine ales
cu rol de putere (rezistență) dată lucrării. În vis sunt primite indicații cu privire la alegerea sa.
În culturile și civilizațiile nordice, lemnu l sinonim cu copacul (cu toate semnificațiile
sale) face parte din știință. Alfabetul tradițional irlandez „ogam” *. Chevalier, Jean, Gheerbrant,
Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 210 este gravat pe
lemn, iar pe piatră scrierea lui este folosită doar cu sens funerar. Cuvintele „lemn” și „știință”
sunt omonime în toate limbile celtice ( „vidu” – irl. „fid” ; gal. „gwydd” ; bret. „gwez” , „arbore”
și „gouez” , „a ști” ). *. Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura
Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 210 . Druizii din Irlanda folosesc foarte puțin lemnul de
stejar și mai des pe cel de tisă, alun sau scoruș, spre deosebire de cei din Galia. „Alunul este
fructul înțelepciunii și al cunoașterii” . *. Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de
simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 210 . Nuielele de alun sunt folosite și
la magie, la invocarea maleficului.
Lemnul este înțelepciune și știință supraomenească.
La orele de Educație plastică, lemnul este folosit ca suport fie pentru aplicarea culorilor,
fie pentru realizarea de compoziții plastice sau decorative. Datorită timpului alocat acestor ore la
nivel formal, activitatea este continuată fie data viitoare în sala de cla să (uneori nu mai există
starea necesară lucrului, sau sunt planificate alte teme plastice), fie acasă, fie în mediul non –
formal, atunci când sunt planificate astfel de activități practice, iar timpul este dilatat. Copiii
experimentează etapele de lucru pe /dintr -un astfel de suport, fiind captați de magia procedeelor
existente în arta vizuală cu privire la acesta (de exemplu, canoanele picturii bizatine; gravura -..).
LUTUL este un alt suport pe care artiștii îl folosesc în reprezentările închinat e naturii. El
este simbol al materiei informe: „Amestecul dintre apă și pământ, creează o pastă, o plămadă.
Pasta reprezintă una din schemele fundamentale ale materialismului. Și ni s -a părut întotdeauna
ciudat faptul că filosofia a neg lijat studiul acesteia, deoarece considerăm că lutul reprezintă cu
adevărat o schemă a materialismului profund, în care forma e înlăturată, ștearsă, desfințată.
Lutul pune probleme materialismului din perspectiva formelor elementare, pentru că eliberează
intuiția de interesul și grija față de forme.” * . Bachelard, Gaston, L'eau et les rêves, essai sur
l'immagination de la matiere, Paris, 1942, 142, apud. Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain,
Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 253
Frământatul aluatului este o acțiune săvârțită de gospodine pentru a -și hrăni semințele
(hrana care leagă), spre exemplu, sau de artist, ca simbol al gestului, al voinței masculine de a
face ceva. Gaston Bachelard, cu privire la această acțiune, af irma că „intră, în mod obligatoriu,
în relație cu o voință de putere cu totul specială, cu bucuria masculină de a pătrunde materia, de

94
a pipăi interiorul substanțelor, de a cunoaște miezul semințelor, de a învinge pământul în
adâncime, așa cum biruie apa p ământul, de a regăsi o forță elementară, de a lua parte la lupta
elementelor, de a face parte dintr -o forță dizolvantă necruțătoare. Apoi începe acțiunea
unificatoare, ce obține liantul, și gestul de a frământa, cu mișcările lui încete, într -un continuu
progres, produce o bucurie aparte, mai puțin diabolică decât bucuria de a dizolva; mâna simte
nemijlocit că izbutește treptat să contopeacă apa cu pământul.” * . Bachelard, Gaston, L'eau et
les rêves, essai sur l'immagination de la matiere, Paris, 1942, 146, apud. Chevalier, Jean,
Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, V olumul 2, E -O, p. 253
Dublul simbolism, al apei care pătrunde în materia informă și al degetelor care se cufundă
în aluat, poate fi completat și de semnificații sexual, conform lui Bachelard .
De mic , copilul plămădește diferite paste (plastilină, nisip, hârtie igienică) și aluaturi (își
ajută mama la pregătirea hranei care leagă), jocul cu materia oferindu -i plăcere, dar și cu rol
educativ asupra sa (dezvoltare a mușchilor mici ai mâinii).
În cadrul orelor de Educație plastică, jocul cu modelarea materiei este aplicat la studiul
formelor, în general, și al formelor plastice, în special. Modelajul ajută la dezvoltarea abilităților
practice. Din lipsa spațiilor ame najate corespunzător, este uneori imposibil de a aplica aceste
procedee tehnice.
Arta este esența celor care știu să vadă.
În paginile ce vor urma, voi face o trecere în revistă a biografiei a celor doi artiști, a
traseului educațional, a semnificației nu melui, culturile și subculturile cărora le -au slujit cu
credință, a influențelor curentelor sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX, simboluri
arhetipuri, subiecte și motive dominante, un comentariu plastic al celor mai reprezentative lucrări
(cele la care am avut acces) din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, din țară, dar și din străinătate.
3.2.1. 1. Mâini măestre – Constantin Brâncuși
Constantin Brâncuși – viața și opera
Născut la 19 februarie 1876 în satul Hobița din județul Gorj, artistul Constantin Brâncuși
a contribuit considerabil la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană,
prin creațiile sale de valoare, realizate cu ale sale ,,mâini măiestre”.
La vârsta de șapte ani, Brâncuși pleacă pentru prima dată de aca să la Târgu -Jiu, dovedind
un act de independență. Patru ani mai târziu, el pleacă din nou la Târgu -Jiu, angajându -se ca
ucenic la boiangeria lui Ion Mosculescu, iar mai apoi este readus la Hobița. Fuge din nou la
vârsta de 12 ani, la Slatina, unde lucrează într-o prăvălie.
O parte din operele sale datează din perioada de ucenicie la Școala de Meserii din județul
Dolj. Locuiește în Craiova aproape nouă ani, perioadă în care muncește la birtul fraților Spirtaru
din Piața Gării.

95
În anul 1897, întreprinde o călătorie la Viena, unde lucrează la o fabrică de prelucrare a
lemnului, obținând un certificat de capacitate.
De-a lungul timpului, Brâncuși a fost răsplătit pentru munca și lucrările sale de artă,
oferindu -i-se atât medalii, cât și bani. Se înscrie la Ș coala Națională de Arte Frumoase din
București în septembrie 1898, după ce termină cursurile Școlii de Meserii de la Craiova, în
toamna aceluiași an. Șase ani mai târziu, Constantin Brâncuși părăsește România. Călătorește
prin Austro -Ungaria, face popasuri la Budapesta și Viena, se stabilește o perioadă în München ,
unde frecventează atelierele Academiei Regale de Bele Arte. Ajunge în Paris la 14 iulie, de
sărbătoarea națională franceză.
Alături de Marcel Duchamp și Fernard Léger, Brâncuși vizitează în oct ombrie 1910 ,, Le
Salon de la Locomotion Aérienne ” din Paris. Tot aici, în primăvara anului 1912, împreună cu
Mondrian, Archipenko, Duchamp, Zadkine și Lehmbruck, participă la expoziția de la cel de -al
XXVII -lea ,, Salon des Indépendants ”, fiind considerată prima demonstrație publică a
cubismului.
1918 este anul în care Brâncuși cioplește mai multe ,, Coloane fără sfârșit ” la Paris, în
amintirea morților din primul război mondial, iar la un an mai târziu, moare Maria Brâncuși,
mama sculptorului.
Constantin Brâncuși primește ,, Bocetul de la Drăguș ” de la Constantin Brăiloiu, în iunie
1933. Tot în acest an, Marcel Duchamp îi organizează la New York cea de -a patra expoziție
personală cu 58 de opere. În ianuarie 1935, Liga femeilor din Gorj de sub președinția Ar ethiei
Tătărăscu îi propune să realizeze la Târgu -Jiu un monument în cinstea eroilor căzuți în războiul
mondial. Își propune să ridice o ,, Coloană fără Sfârșit ”, cerând sfaturi în legătură cu partea
tehnică inginerului Ștefan Georgescu -Gorjan. După o lună, Brâncuși scrie elevei sale Milița
Pătrașcu că acceptă propunerea și că vrea să vină în țară pentru a deschide prima lui expoziție
personală.
În 1937, definitivează ,, Coloană fără Sfârșit ” și caută piatră pentru ,, Poarta Sărutului ”.
În același an, arhitec tul peisagist Frederic Rebhuhn reamenajează grădina publică a orașului
Târgu -Jiu, trasând aleea care unește ,, Masa Tăcerii ” de ,, Poarta Sărutului ” în prelungirea axului
,,Căii Eroilor ” și a fostului ,, târg al finului ”, loc în care a fost amplasată ,, Coloan a fără Sfârșit ”.
Aflat la Paris, pe 16 martie 1957, Constantin Brâncuși se stinge din viață, regretând că nu
poate să își dea sufletul în țara sa.
Temelia artelor vizuale
Dacă în rândurile de mai sus am punctat cele mai importane momente atât despre viaț a în
România și în străinătate, cât și despre opera lui Constantin Brâncuși, în ceea ce urmează voi
face referire la temelia artelor vizuale ale artistului, și anume la desenele sale.

96
Pentru Constantin Brâncuși, la fel ca și pentru ceilalți sculptori, dese nul are un rol dublu
în cariera sa. Pe de o parte, este vorba de rolul unor notații spontane, autonome, desprinse de
creația sculpturală, iar pe de altă parte, cel al unor studii făcute în prealabil pentru viitoarele
opere statuare.
Desenele lui Brâncuși reprezintă un aspect mai puțin important al creației sale, spre
deosebire de sculpturi.
Carnetul de schițe cuprinde 62 de desene, referindu -se la peisaje urbane, personaje
(autoportrete, portrete), studii de nud, studii de osteologie umană, studii de miol ogie umană.
Dintre aceste fac parte următoarele lucrări: ,, Tudor Vladimirescu ”, ,,Leul de la T îrgu-Jiu”, ,,Casă
cu balcon ”, ,,Aspect din Cișmigiu ”, ,,Autoportret din față ”, ,,Autoportret din profil ”, ,,Schiță
pentru portretul lui Petre Neagoe ”, ,,Femeie co sînd”, ,,Schiță de portret ”, ,,Schițe ”, ,,Cap de
bărbat ”, ,,Băiat de la țară ”, ,,Ciobănaș ”, ,,Oltean ”, ,,Oltean cu ulcior ”, ,,Bărbat în baston ”,
,,Bărbat așezat ”, ,,Bărbat sprijinit de masă ”, ,,Caricatura unui bărbat ”, ,,Profil de băiat ”, ,,Băiat
dormind ”, ,,Tînăr meditînd ”, ,,Bărbat în jachetă ”, ,,Filă de album ”, ,,Nud de bătrîn cu barbă ”,
,,Nud de profil ”, ,,Studiu de nud ”, ,,Studiu de mișcare ”, ,,Studiu anatomic ”, ,,Nud cu mîinile la
spate ”, ,,Nud- Studiu în mișcare ”, ,,Aruncător cu sulița ”, ,,Nud femin in cu brațul ridicat ”, ,,Nud
aplecat ”, ,,Nud așezat ”, ,,Craniu uman ”, ,,Craniu uman, profil stîng ”, ,,Clavicule și omoplat ”,
,,Oasele mîinii ”, ,,Omoplat ”, ,,Capul metacarpianului ”, ,,Fragment din coloana vertebrală ”, ,,Os
sacral ”, ,,Os iliac ”, ,,Articulați e coxofemorală ”, ,,Capul femurului ”, ,,Studiu pentru Ecorșeu ”. La
acestea se mai adaugă un desen în peniță ,, Nud feminin ” și un crochiu al ,, Sărutului ”.
Simboluri universale – Ansamblul monumental ,, Calea Eroilor ”
Ansam blul monumental ,, Calea Eroilor ” denu mit de Barbu Brezianu ,, Ansamblul
arhitectural de la Tîrgu -Jiu”, este constituit din ,, Coloana fără sfârșit ”, ,,Poarta sărutului ”,
,,Masa tăcerii ”.
,,Masa tăcerii ” este înconjurată radial de douăsprezece scaune rotunde, grupate două câte
două, iar ,, Aleea scaunelor ” care leagă ,, Masa tăcerii ” de ,, Poarta sărutului ”, cuprinde treizeci
de scaune cu tăblia pătrată, grupate trei câte trei de -a lungul aleii.
Motivul ce apare pe „ Poarta Sărutului ” este reprezentat de cele două imense emisfere,
care semnifică s tilizarea unor pupile uriașe.

97

Masa joasă rotundă, produs utilitar de factură populară – sursă de inspirație pentru
literatură, artele plastice și cinetice
Oricare ar fi domeniul căruia îi aparține o operă de artă, încercarea unei judecăți de
valoare reclamă totdeauna o analiză nu numai a fenomenului estetic în sine, cu plastica și tehnica
sa de excepție, ci și a întregului context de date legate de momentul apariției. Aspectele istorice,
social – economice sau culturale au, în acest sens, o ma re importanță. Urmărirea acelor
coordonate de situare a operei respective în scala de ansanblu a fenomenului artistic, cu toți
factorii care îi condiționează evoluția, este mai mult decât necesară; nimic nu trebuie privit în
această analiză ca ceva static și ca un simplu fapt izolat.
Domeniu important al artei și culturii populare romînesti, mobilierul a fost mai totdeauna
prezent în lucrările cu caracter general sau în cele reprezentative de tipul albumelor, tocmai
datorită frumuseții sale.

Preocuparea omului pentru amenajarea spațiului de locuit poate fi urmărită din cele mai
vechi timpuri într -un proces continuu, în care îmbinarea funcționalului cu cerințele es tetice s -a
produs conform posibilităților economice, cât și capacității creatoare a acestuia. Plecând de la un

98
număr redus de elemente strict necesare traiului, interiorul a evoluat treptat, piesele de mobilier
devenind din ce în ce mai mult obiecte de val oare artistică. Astfel, acestea, în anumite epoci,
ajung să constituie ansambluri stilistice care reprezintă în egală măsură cu arhitectura sau
costumul, spiritul epocii într -o formă specifică fiecăriu popor în parte.
Conform unei analize a lui Roswith Cap esius în lucrarea Mobilierul țărănesc românesc ,
mobilierul tradițional românesc poate fi împărțit în mai multe grupe, în funcție de metodele
întrebuințate în confecționarea lui: mobilierul lucrat după metode tradiționale ( piese de mobilier
care păstrează forma din natură și piese de mobilier lucrate după metode dulgherești – platforme
pentru așezat și dormit, piese de suport deschise și închise, piese de depozitat), iar a doua
mobilierul lucrat după metode tâmplărești orășenești . Prin această împărțire s -a încercat o
delimitere, bineînțeles convențională și fără granițe precise, a pieselor în care filonul tradițional
este predominant, plecându -se de la sistemul de îmbinare a pieselor.
Din grupa pieselor de m obilier confecționate după metode dulgherești fac parte cele mai
importante obiecte care definesc interiorul românesc țărănesc tradițional. Fără să treacă la o
specializare strictă în ceea ce privește prelucrarea lemnului, gospodarul preia sisteme de
confe cționare de la generațiile anterioare și le transmite mai departe, contribuind doar în mică
măsură la perfecționarea procedeelor de lucru.
În cadrul târgurilor meșteșugărești, prin intermediul produselor de mobilier confecționate
după această metodă sau al tele evoluate, se realiza în trecut comunicarea între locuitorii unei
comunități sau chiar a satelor vecine. Aceste obiceiuri, din păcate, în epoca modernă se
desfășoară din ce în ce mai rar și în foarte puține zone ale țării noastre.
În interiorul casei românești piesele de mobilier pentru așezat și dormit au jucat un rol
hotărâtor, amenajarea încăperii de locuit făcându -se în funcție de acestea. Datorită importanței
lor, sistemul de organizare a spațiului pornește de la platformele destinate odihnei, cum sunt
lavița, patul și banca. Mesele și scaunele, având o mai mare mobilitate, nu își mențin locul cu
atâta fermitate.
Vechimea pe care o au aceste piese în locuința românească este dovedită și prin legătura
lor organică cu arhitectura. Îmbinarea în însăși construcția casei, a platformelor de dormit și
așezat prezintă un procedeu deseori folosit până în secolul al XIX – lea. Despre acest fapt vorbesc
și învoielile de lucru din secolul al XVII – lea. Fiecare piesă de mobilier își avea locul ei bine
determinat în interioul casei, fie că era o piesă mobilă sau una fixă.

99

Masa care avea un rol de strictă utilitate va fi înlocuită treptat de una cu un rol de
reprezentare. Această schimbare constituie o treaptă importantă în gradul de civiliz ație a
locuitorilor, posibilă doar la un anumit grad de dezvoltare. Masa, care era așezată în colțul format
de bănci, ori între cele două paturi amplasate paralel, ocupa locul de cinste al casei țărănești,
locul unde este primit oaspetele, locul încadrat d e obiecte de cult, de icoane.
Acest proces de evoluție nu reprezintă numai un fenomen izolat, ci poate fi întâlnit și în
Europa Centrală , cât și de est; limita sudică a sistemului cu încăperi amenajate pe diagonală
având două centre de greutate, unul de p artea vetrei și celălalt în colțul mesei, ajungând până în
Balcani.
În țara noastră, mai ales în Moldova, timp îndelungat au coexistat masa joasa, pe care se
mânca, în mod obișnuit lângă vatră, și cea înaltă, așezată în locul de cinste, dintre ferestre.
Dispariția cuptorului din cameră duce la scoaterea mesei joase din încăperea de locuit, astfel
încât băncile vor ocupa și acest loc din cameră.
Din grupa de mobilier lucrat de meșterii dulgheri sau de alți meșteri specializați, care
preiau sistemele tradiț ionale de lucru, fac parte și diferitele tipuri de mese prezente pe teritoriul
țării noastre. Împărțirea lor pe grupe distincte se poate face după înălțime și formă, ariile de
răspândire ale fiecărui tip în parte suprapunându -se, în cele mai multe cazuri:
1) masa dreptunghiulară joasă, cu patru picioare fixate oblic;
2) masa joasă rotundă cu trei picioare sau cu picioare din scânduri transversal sau cu un singur
picior c entral, primul tip putând fi considerat, prin prezența lui masivă, pe teritoriul țării noastre,
autohton;
3) masa înaltă dreptunghiulară de factură țărănească.
Forma rotundă de masă este străvache, având o arie de răspândire ce se întinde mai ales
spre sudul și sud – estul Europei. În imaginile care s -au păstrat după mobilierul roman apare și un
tip de masă rotundă cu trei picioare, care făcea parte în antichitate, din mobilierul claselor
dominate. Masa rotundă romană era însă înaltă, forma ei fiind preluată în mobilierul francez de

100
curte din epoca Empirului. La fel și masa veche grecească din Insulele Egee era de formă
rotundă, având însă o înălțime foarte mică. Interesant este faptul că oameni de știință ca J.
Knobloch, cunoscând masa joasă de pe coasta Dalmației, au stabilit etimologia germanului Tisch
de la latinul discus , considerând astfel că origi nea mesei germane de astăzi trebuie căutată în
formele rotunde ale acestei piese. Pentru studiul mobilierului popular este important faptul că, în
întreaga Peninsulă Balcanică, masa joasă rotundă a supraviețuit în arta populară.
Masa românească rotundă cu trei picioare a cunoscut o evoluție proprie, ajungând la
forme care dovedesc o înțelegere profundă a legilor echilibrului și proporțiilor.
La mesele joase rotunde din Iugoslavia și Albania, din cauza picioarelor drepte, impresia care se
degajă este de masi vitate și stabilitate, și nu ca la cele românești, de suplețe și suspensie.
Din punctul de vedere al proporțiilor și al execuției, mesele din Oltenia și Muntenia sunt
superioare celor moldovenești, excepție făcând Țara Vrancei.
Masa rotundă așezată pe dou ă scânduri transversal decupate ușor pe rotund, din care un exemplar
mai vechi se află la Muzeul de Artă Populară din Bucuresti, este, de asemenea, un tip de masă
balcanică a cărui arie de răspândire cuprinde și sudul țării noastre. Prezența ei mai masivă în
Dobrogea indică oarecum legătura cu piesele de mobilier turcești sau tătărăști.
Un alt tip de masă rotundă joasă este sofraua , masa cu un singur picior. Aceasta este
construită dintr -o singură bucată de lemn, platforma superioară fiind unită cu una mai mică de
sprijin, printr -un picior gros, este realizată prin strunjire. Originea ei trebuie căutată în Orient, iar
căile prin care a pătruns în arta populară românească sunt pe de -o parte conviețuirea de -a lungul
secolelor cu populația turcească ( în Dobrog ea, dar și în tot restul țării, până în zona de deal ), iar
pe de alta imitarea unor piese din mobilierul de oraș sau de conac, care în secolul al XVIII -lea
purta puternice amprente orientale.
Din punct de vedere simbolic , masa are mai multe semnificații: în sensul ei obișnuit,
evocă o masă rituală a împărtășirii. Este cazul Mesei Rotunde a Cavalerilor Graalului. Deoarece
trebuie să prim ească Graalul în centrul ei, masa este în acest caz, imaginea unui centru spiritual.
Îi amintește, bineînțeles pe cei doisprezece apostoli în jurul mesei Cinei celei de Taină, dar și,
prin forma ei, pe cele douăsprezece semene ale zodiacului și pe cele dou ăsprezece Aditya din
India, care sunt cele douăsprezece stații ale soarelui. Stabilind o legătură cu Masa Rotundă a
discului de jad chinez, Pi, o considerăm drept o imagine a cerului ( conform Jean Chevalier,
Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri , Editu ra Artemis, București, volumul 2).
În aria etnofolclorului românesc, masa joasă rotundă are multiple semnificații. Începând
de la masa folosită ca obiect de uz casnic în gospodăriile țărănești la servitul cinei ( mămăliga,
scaunele rotunde din jurul mesei, masa rotundă și luna fac parte din ritualul cinei), la masa
folosită în ritualul de înmormântare ( ocolirea toiagului cu cocoș sau găină la pomana de la

101
înmormântare; datul de pomană la șase săptămâni a unei mese joase rotunde cu trei picioare
pentru sufl etul mortului alături de alte piese de mobilier, precum patul; așezatul copiilor la o
masă rotundă cu strigături Dumnezeu să ierte cui se pomenește , spusă de trei ori). De la masa
folosită în timpul ritualul de nuntă ( după întoarcerea de la biserică, mire asa împreună cu socrul
mare ocolesc masa joasă rotundă de trei ori, pe care sunt așezate mâncăruri tradiționale precum
colacul/ turta miresei, paharul cu vin, sarea. După cea de -a treia ocolire, mireasa împinge cu
piciorul masa pe care o răstoarnă; turta s e rupe apoi în capul acesteia și se aruncă în cele patru
puncte cardinale înspre nuntași) la masa din cadrul șezătorilor ( clacă în Județul Gorj).
Pe pârâul cel cu rouă/ Este -o casă mândră, nouă, / Și -acolo -i o șezătoare/ De nouă fete
fecioare;/ Tăte, tăte , torc fuioare,/ Numai una lăcrămează;/ Vine mă -sa și o -ntreabă:/ – Ce
suspini, fiicuță dragă?/ – Cum focu n -oi suspina/ Că -mi vini cinci pețitori,/ Pețitori feciori de
crai/ Și tu nu vrei să mă dai./ – Dragu mamii, cum te -oi da/ C – acolo sunt patru fraț i/ -Trebe
patru cai gătați,/ Acolo -s patru surori / – Trebe patru brâie -n flori,/ Acolo -s patru cumnate /
– Trebe patru brâie late. ( Colecția Georgeta Maria Iuga, preluare de la Ana Ciocian, Editura Ara,
1984)
Forma de bază a mesei rotunde fi ind cercul , și acesta din urmă este plin de semnificații
precum: după CHAS , cercul este împreună cu centrul, crucea și pământul, al doilea simbol
fundamental.
„ Cercul este mai întâi un punct extins și ține de perfecțiune. De aceea, punctul și cercul au
proprietăți simbolice comune: perfecțiune, omogenitate, absența distincției sau a împărțirii. …
cercul poate simboliza, dacă nu pefecțiunile tainice ale punctului primordial, cel puțin efectele
create. Cercurile concentrice reprezintă gradele finite, ierarhi ile create. Împreună ele formează
manifestarea universală a Ființei unice și nemanifestate. În toate aceste situații, cercul este
considerat în totalitatea sa individuală… Mișcarea circulară este perfectă, imuabilă, fără
început și fără sfârșit, fără varia ții, de aceea cercul poate simboliza timpul. Timpul se definește
ca o succesiune continuă și invariabilă din momente identice între ele… Cercul va mai simboliza
și cerul cu mișcarea lui circulară nealterabilă…”
El mai simbolizează lumea spirituală, invizib ilă și transcendentă; este un simbol al
divinității dedicate creației, a cărei viață o generează, o guvernează și o ordonează; cercul
exprimă suflul divin, fără început și fără sfârșit. În textele filosofilor și teologilor, cercul poate
simboliza divinitat ea; în tradiția creștină, ca alfa și omega. În budismul Zen se găsesc frecvent
desene de cercuri concentrice. Cercurile simbolizează etapele perfecționării interioare, armonia
progresivă a spiritului. Cercul este semnul Unității principiale și al Cerului; ca atare, el
desemnează activitatea cerului, mișcarile lui ciclice. Dansul în cerc al dervișilor mowlavi, numiți
derviși rotitori, este inspirată de un simbolism cosmic: el imită hora planetelor în jurul soarelui,

102
vârtejul a tot ceea ce se mișcă, dar și că utarea lui Dumnezeu, simbolizat de soare. Forma
primordiala este sfera, care figurează Oul Lumii. Dar cercul este o secțiune sau o proiecție a
sferei. Paradisul terestru era circular. Simbolismul nu este totuși întotdeauna atât de simplu, căci
imuabilitate a cerească se exprimă și prin pătrat, iar mutațiile terestre prin cerc. Aceste două
aspecte sunt utilizate în arhitectura tradițională hindusă, despre care s -a spus că este de fapt o
transformare a cercului în pătrat și a pătratului în cerc. Cercul , simbo l al mișcării, este pe de altă
parte forma obișnuită a sanctuarelor la popoarele nomade, iar pătratul forma sanctuarelor la
popoarele sedentare. Încă din antichitate cercul mai este și simbol al timpului; roata se învârtește.
Cercul nu apare în textele bi blice, deci în tradiția ebraică și creștină; originea sa este
bizantină. Pe plan arhitectural, el a precedat cupola. Bisericile romane care imită Sfântul
Mormânt de la Ierusalim au o formă rotundă, ca bisericile construite de cavalerii templieri sau ca
abațiile din Charroux și Fontavrault. Absida bisericilor romane este o jumătate de cupolă.
În tradiția islamică, forma circulară este considerată cea mai perfectă dintre toate.
Poeții spun că cercul format de gură este cea mai frumoasă formă pentru că este complet
rotundă.
Compararea lui Dumnezeu cu un cerc al cărui centru se află peste tot, idee
neoplatoniciană, este o temă care poate fi regăsită la toți sufiștii , mai ales în Glolshan -Raz
( Tainele grădinii cu trandafiri ) de Mahmud Shabestari. Tronul lui Dumnezeu este reprezentat
cu un cerc la bază; acesta este orizontul suprem, knatt al istima , pe care Mahomed l -a parcurs în
timpul Mi’raj din dou ă trageri cu arcul. Extazul lui Mahomed a însemnat deci a face ocolul
inaccesibilității lui Dumnezeu.
Cercul mai simbolizează și diversele semnificații ale cuvântului; un prim cerc
simbolizează sensul literal; un al doilea, sensul alegoric; un al treilea s ensul mistic.
Atunci când este destinat să protejeze un individ, cercul devine inel, brățară, colier, brâu,
coroană. Inelul – talisman, inelul – amuletă, cercul magic care se poartă pe deget au fost utilizate
de toate popoarele antice; funcția lor imediată e ste să -l protejeze pe purtăător în punctele cele
mai sensibile – degetele mâinii, instrumente naturale de emisie și recepție a fluidului magic, deci
extrem de vulnerabile.Cercurile nu erau numai obiecte de podoabă, ci aveau și rolul de
stabilizatori care me nțineau coeziunea între suflet și corp… Acest simbol explica probabil de ce
în antichitate războinicii purtau atât de multe brățări. Este posibil să fi primit căte una de la
fiecare persoană care le dorea să se întoarcă cu bine acasă, cu sufletul în trup. Aceeași valoare de
simbol explică de ce inelele sau brățările erau interzise sau nu puteau să rămână asupra celor al
căror suflet trebuia să poată evada, precum morții, sau să se înalțe spre divinitate, precum
misticii. În acest al doilea caz însă, o altă valoare simbolică poate prevala, inelul însemnând de
asemenea o legătură sau o dăruire voită și irevocabilă; de aceea poartă călugărițele verighetă.

103

( conform Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri ) .
Masa rotundă arhaică a deveni t sursa de inspirație pentru artele plastice ( sculptura),
artele cinetice (cinematografie), literatură.
În sculptură, cea mai cunoscută lucrare de la nivel național este componenta Ansamblului
Monumental Calea Eroilor de la Târgu Jiu – Masa Tăcerii . Începu tă încă din anul 1937, cioplită
în piatră de travertin, masa rotundă a fost amplasată pe malul râului Jiu. Prototipurile au fost de
dimensiuni mai mici, construite în atelierul de la Deva.

Prin formele și motivele alese, Brâncuși reușește să -și îndeplinească dorința față de
destinatarii operelor sale. ( Trebuie să le iubești și să ai dorința să te joci cu ele… eu vreau să
sculptez forme care pot da bucurie oamenilor ).
Motivul oului se regăsește și în scaunele din jurul mesei, convertit și la fo rma sferei.
Mesei rotunde i s -au dat mai multe interpretari, uneori fanteziste, impulsionate de usurința unor
asocieri.
Sidney Geist a înțeles în masa înconjurată de cele 12 scaune aspecte ale simbolismului
universal , ale începutului vieții umane și legătu rii omului cu pământul.
Adrian Petringenaru: cu exactitate sunt două pietre de moară , sub acțiunea simbolică de curgere
a râului Jiu , moară a timpului ce macină stelele și stânci, frunzișuri și nori, ore și ani . Norii se
fac fluvii, munții se fac câmpie ș i pleacă să întâlnească mările, mările se fac nori și pleacă să
îmbrățișeze alți munți. Timpul le face pe toate consumându -le și le consumă pe toate făcându -le.
Moara timpului e în același timp propria ei masă . Natura întreagă se mișcă și se transformă în
timp și spațiu, într -un circuit fără început și fără sfârșit, fără să piardă ceva în eternitatea ei,
precum nu se distruge nimic din materialitatea grelei mese .
În cele 12 scaune, asemănătoare unei clepsidre, timpul zboară ca între orele unui
ceasornic, ca în lunile unui an, ca în mișcarea celor 12 constelații din mitologie …., și revine din
târziu în târziu, reînnoind ceea ce rămâne spre trecut. Noul, bucuria vin o dată cu timpul,
optimismul și încrederea ne sporesc forțele. Viața e tot mai frumoasă prin p articiparea noastra.
Și Jiul, rostogolindu -și mereu apele, ne amintește de cei care și -au jertfit viața pentru cei de azi.
Timpul nu macină amintirile…

104
Petru Pandrea, pentru care Complexul sculptural de la Târgu Jiu era un ansamblu de statui în
cinstea ero ului pierit în război , un templu al vieții și iubirii, Masa rotundă reprezenta o cină de
țărani cu prilejul solemnității nunți , fiiind închinată celor vii, mai precis: Masa rotundă este un
imn al căsătoriei, al iubirii familiale și fertile, așa cum se prac tică pe plaiurile noastre din
timpuri imemorabile ’… La această masă de nuntă stau numai oaspeții principali: nașul și nașa,
socrul și soacra mare, socrul și soacra mică, mirele și mireasa, doi martori pentru mireasă, care
vor deveni miresele vorniceilor în scurt timp, fiindcă o nuntă aduce alte nunți ….
Reducând Masa rotundă la o masă strict nupțială în zăvoi , Petre Pandrea stârnește
opoziția lui A. Petringenaru care -i etichetează teza drept o împotmolire în contradicții și o
neînțelegere a sculptorului. Ac eeași opoziție a manifestat -o A. Petringenaru față de Eugen Ciuca
pentru care Masa rotundă este o masă a familiei și ținând seama că important în interpretarea
unei opere de artă este sentimentul pe care -l inspiră , a găsit că sentimentul în preajma Mesei
rotunde este de calm, de curgere neîntrerupăa a timpului, de îndemn la meditație senină .
Radu Boureanu: masa plasată în cadrul naturii poate fi considerată ca o invitație la un magic
consiliu al umbrelor strămoșilor .
V . G. Paleolog considera că Brâncuși gl orifica prin Masa rotundă primul stadiu al
civilizației, stadiul primitiv din „ era miticului și a cărnii fripte” în care omul trecea la folosirea
unui pietroi sau a unui trunchi de arbore în loc de masă ”. O interpretare poate fi o apropiere de
strămoșii d aci, de civilizația lor.
Se poate presupune că Brâncuși, care ne -a lăsat la Târgu Jiu opere din obiecte obișnuite
vieții gorjenești, ridicate la o scară și stilizare, pomenirii jertfei de sânge pentru apărarea patriei,
a pomenilor rituale obișnuite de urma șii celor trecuți din viață.
Sigur este că Brâncuși, spre a sugera tema de bază a mesei și a întregului complex sculptural, a
așezat Masa rotundă în apropierea locului unde, la 14 octombrie 1916, „ …. , bătrânii, femeile,
cercetașii și copiii Gorjului au o prit năvala vrăjmașă, apărându -și cu vitejie căminurile…”.
Comform tuturor acestor interpretări, cum spunea și Brâncuși de altfel, “ Statiule sunt
prilejuri de meditație ”.
În literatura română, motivul mesei rotunde a fost adoptat de mai mulți autori.
Printre aceștia, Ion Creangă în povestea Capra cu trei iezi , în scena desfășurată la finalul
poveștii, când capra – mamă după ce își găsește doi dintre copii mâncați de lup, planifică
împreună cu iedul cel mic să -l invite pe criminal la o pomană în cinstea lor . Deasupra unei gropi
cu foc așează un covor și apoi masa rotundă din ceară. Prin arderea personajului negativ, locul se
purifică, astfel binele a învins răul. La același autor, dar în Amintiri din copilărie , regăsim masa
ca obiect de mobilier și implicit scenă a cinei.
În romanul Moromeții de Marin Preda, romanul familiei -etalon, masa este folosită ca

105

adunare familială. Scena cinei este considerată de Ovid Krohmălniceanu prima schiță a
psihologiei Moromeților . Descrierea cinei se realizează lent, prin acu mularea detaliilor.
Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din existența familiei tradiționale,
condusă de un tată autoritar, dar semnele din text dezvăluie adevăratele relații între membrii
familiei. Ilie Moromete pare a domina o familie formată d in copiii proveniți din două căsătorii,
învrăjbiți din cauza averii.

Ecranizare Marele singuratec Ecranizare Moromeții – scena cinei
Așezarea în jurul mesei sugerează evoluția ulterioară a conflictul ui, iminenta destrămare
a familiei: „ Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea din afară a tindei,
ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară. De cealaltă
parte a mesei , lângă vatră, [ …] stătaea totdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei
frați, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca și pe Tita, copii făcuți cu Moromete. [ …]
Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de a doua odăi, de pe care el
stăpânea cu privirea pe fiecare. Toți ceilațti stăteau umăr lângă umăr, înghesuiți, masa fiind prea
mică. Moromete n -o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deși numărul copiilor
crescuse”.
În 1987, acest roman a fost ecranizat, în regi a lui Stere Gulea, fiind un caz aparte de
provocare la cultură. O analiză obiectivă o regăsim în Dicționarul cinematografic al literaturii
române de Grid Modorcea, totodată și scenarist al altor ecranizări cu geneză moromețiană.
„ Experiența pe c are am trăit -o atunci când am făcut “ Credința lui Moromete” (1998), un film
de 90 de minute ( 3 episoade a 30 de minute), am povestit -o pe larg în “Urmașii Moromeților”,
un roman – jurnal de aproape 600 de pagini, în care am publicat și scenariul filmului. El este
rezultatul cunoașterii lui Marin Preda, a satului Siliștea – Gumești și a locuitorilor lui actuali, cât
mai ales a operei scriitorulu ” .
Filmul a impresionat la modul anamnesis , așa cum pe spectatorul antic îl impresiona o
reprezentație panateniană sau un mister eleusin, așa cum pe spectatorul modern îl impresionează
orice montare Shakespeare, adică așa cum îl impresionează pe cel ce vine la spectacol cu mitul

106
știut de acasă. Pentru a -l confrunta cu viziunea altuia. Ne -a impresionat așadar, pentru c ă
romanul lui Preda era în noi, trăia ca un mit. Pentru că impresionantă este povestea omului care
stăpânește la început timpul, care se luptă apoi cu el, care amână pe toate căile săvârșirea
inevitabilului, că , în fine, timpul să nu mai aibe răbdare . E c onflictul etern dintre individ și
istorie, dinntre microcosmos și macrocosmos, când echilibrul dintre eu și lume se menține sau se
năruie.
La o analiză paralelă film –roman reiese ca filmul este o reducție, o amputare a romanului
la toate nivelurile. Desig ur, preferi romanul, complexa lui orchestrație, susținută de o viziune
pitorească, multicoloră a lumii, amestec de comic și tragic, de banal și monumental, de liniște și
dramatism, de blândețe și ironie, de puritate și violență, de rațiune și primitivism. Dar și filmul
există, filmul e altceva, se poate contraargumenta, are viața lui în alb – negru diferită, deci, de a
romanului, la lectura căruia poți reveni oricănd netulburat. O astfel de ecranizare se produce
poate la un secol o dată, ținând seama de natu ra economică e cinematografului.
Bibliografie:
Capesius, Roswith, Mobilierul țărănesc românesc , Editura Dacia, Cluj, 1974, pag 27, 28, 29, 42 –
44
Chevalier, Jean , Gheerbrant , Alain, Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, vol 1și 2
Cristescu, Florin, Țăranu, Gheorghe,Țăranu, Romeo, Fabricarea mobilei artistice și a
elementelor decorative pentru mobilier
Modorcea, Grid, Dicționarul cinematografic al literaturii române , Cartea Românească,
București, 2003
Tatulea ,Viorica, Mobilierul țărănesc di n Oltenia , Editura Sport – Turism, București, 1
Lada de zestre, produs utilitar confecționat din lemn – mit, rit și simbol
„ Ia-ți mireas ă ziua bun ă
De la tat ă, de la mum ă,
De la fra ți, de la suro ri,
De la gr ădina. cu flori .
De la fir de busuioc m ăi,
De la fete , de la joc .
De la fir de siminic m ăi,
De la drag de i bovnic. ”
( versuri din foclor)
Mobilierul a fost totdeauna un domeniu important al artei și culturii populare românești,
tocmai datorită frumuseții sale. Preocuparea omului pentru amenajarea sp ațiului de locuit poate
fi urmărită din cele mai vechi timpuri într -un proces continuu, în care îmbinarea funcționalului

107
cu cerințele estetice s -a produs conform posibilităților economice, cât și capacității creatoare a
acestuia.
Plecând de la un num ăr redus de elemente strict
necesare traiului, interiorul a evoluat treptat, piesele de
mobilier devenind din ce în ce mai mult obiecte de
valoare artistică. Astfel, acestea, în anumite epoci,
ajung să constituie ansambluri stilistice care reprezintă
în egală măsură cu arhitectura sau costumul, spiritul
epocii într -o formă specifică fiecăriu popor în parte .
În ceea ce privește evoluția în sine a mobilierului, se pot urmării aspecte numeroase,
perfecționarea tehnică și desăvârșirea artistică depinzând de stat utul social din care face parte
atât producătorul cât și consumatorul. Astfel, se diferențiază treptat două mari categorii:
mobilierul popular și cel cult sau orășenesc , raportul dintre ele rămânând însă cel de permanentă
interdependență. Problema raportul ui dintre arta populară și cea cultă este greu de soluționat,
constituind totodată un punct de plecare important pentru înțelegerea fenomenelor care se petrec
în cursul formării unui stil propriu național.
Studiul analitic al pieselor de mobilier românesc și analogiile cu piesele corespunzătoare din
cuprinsul Europei, conduc la o imagine impresionantă a unității de fond a culturii populare
europene. Exempul clasic, al lăzii de zestre cu capac în două ape sau cu capac plan este departe
de a fi singurul.
Urmârind, de exemplu, forma lăzilor de lemn în
comparație cu forme din alte domenii ale culturii materiale,
constatăm că aceasta a existat în arhitectură, în urne
funerare sau la recipient în Egipt, în Italia renascentistă (
timpurie, matură și târzie), în Ce hoslovacia sau pe teritoriul
țării noastre încă din preistorie. În Grecia, unde s -au păstrat
vestigii din mai multe epoci, avem posibilitatea de a surprinde prezența formei rectangulare la
casă, la sarcofag și la lada de veșminte pe parcursul mai multor mi lenii. Se poate presupune, cu
toate că pentru arta populară românescă nu avem atestări scrise decât din secolul al XVII – lea, că
lada de lemn a circulat aici cu mult înainte în forma pe care o cunoștem astăzi.
În documentele de specialitate sunt cunoscute următorele denumiri oferite meșterilor populari
neorganizați: lemnari, teslari, tâmplari, dulgheri, ploscari, blidari, butari, stolari, coferari . Este
interesant că denumirea de lădari nu a fost înregistrată, cu toate că încă din secolul al XVI – lea și
sfârșitul secolului al XVII – lea apar denumirile menționate mai sus.
Conform unei analize a lui Roswith Capesius în cartea Mobilierul țărănesc românesc ,

108
mobilierul țărănesc românesc poate fi împărțit în mai multe grupe, în funcție de metodele
întrebuințate în confecționarea lui: mobilierul lucrat după metode tradiționale ( piese de mobilier
care păstrează forma din natură și piese de mobilier lucrate după metode dulgherești – platforme
pentru așezat și dormit, piese de suport deschise și închise, piese de d epozitat), iar a doua
mobilierul lucrat după metode tâmplărești orășenești .
Lada de zestre se încadrează în prima grupă, cea a metodelor tradiționale lucrate după
metode dulgherești – piesă de depozitat ( recipient din lemn masiv, alături de hambare din
scânduri, lada de veșminte și de țesături, masa cu ladă și masa dulap), din care mai fac parte și
alte piese importante care definesc interiorul românesc țărănesc tradițional. Fără să treacă la o
specializare strictă în ceea ce privește prelucrarea lemnului, gospodarul preia sisteme de
confecționate de la generațiile anterioare și le transmite mai departe, contribuind doar în mică
măsură la perfecționarea procedeelor de lucru. Dar, cu toate că mobilierul este lucrat în
majoritatea cazurilor în gospodăria înch isă a satului, prin apariția unor meșteri specializați care
desfac marfa lor în satele din împrejurimi, ca și prin faptul că populația se deplasează fie
temporar, fie definitiv în cadrul anumitor regiuni, sistemele de confecționare precum și forma lor
sunt supuse unor modificări.
Cel mai important grup de mobilier tradițional țărănesc este cel al recipientelor
confecționate din lemn masiv prelucrat cu barda, căruia îi corespunde și lada de zestre. Ele
formează un grup unitar în ceea ce privește sistemul de construcție, constituind acea interesantă
categorie de mobilier țărănesc românesc a cărei prezență reprezintă una din valoroasele creații
ale artei populare. Evoluția acestor piese nu poate fi înțeleasă decât în context european,
deoarece după modul de îmb inare ele se încadrează în marea familie a pieselor construite în
sistemul de piloni, cunoscute sub numele de Stollentruhen ( în arta medievală germană) sau
cofres de charpenteric . Este vorba aici de un sistem de îmbinare după principii folosite mai ales
în arhitectura țărănească, numit la noi în termeni dulghereti în pană și uluc , sistem propriu
tuturor lăzilor tradiționale confecționate de meșteri sătețti.
Prezența lăzii de zestre lucrată prin îmbinare în pană și uluc , cu o frecvență extrem de
mare pe t eritoriul nostru, face din această piesă unul din cele mai interesante obiecte din casa
țărănească. Originea ei comună cu a hambarelor, nu exclude totuși o dezvoltare deosebită,
deoarece, ca piesă de interior, a trebuit să corespundă în mare măsură și unor dorințe estetice.
Dar pe lângă funcția propriu – zisă de mobilier, lada de zestre era legată și de întreaga
ceremonie a nunții. În nordul Moldovei s -a păstrat până la sfârșitul secolului al XX – lea obiceiul
ca lada de zestre să fie confecționată chiar de mire. Astfel, această piesă este în aceeași măsură
un dar deosebit de prețios, la a cărui împodobire era interesat cel care oferea darul, fie că mirele
o lucra singur, fie că o cumpăra. În ladă și deasupra ei se așeza cu ocazia nunții zestrea fetei, care

109
era dusă în căruță prin sat pâna la casa feciorului. Era singura piesă de mobilier cu care mireasa
intra în casa nouă. În ajunul nunții, alaiul de nuntași în frunte cu mirele care împreună cu
strigătoarele cântau:
„ Ieșit -o femeile / Și ne vadă hainele… / Câte haine sunt aci / S-o putut mărita tri / Și câte -o rămas
acasă / Mai putem duce -o mireasă. / Perinile ni -s cu flori, / Nu-s duse de la surori. / Perinile ni -s
cu ruji / Nu-s duse de la mătuși / Că-s cu pene de mătasă / Și-s făcute de mireasă.”
(După Victor Bechean u, Obiceiuri ale vieții de familie , Ed.Silvania, 2006, p.75)
Importanța ce se acordă acestei piese ca obiect cu valori rituale reiese și din relatarea unei
femei bătrâne din Valea Teuzului, care afirma că lada de zestre nu putea fi distrusă, ci trebuie
arsă. Este unul din puținele cazuri când se mai păstrează un obicei foarte vechi, lada de zestre
ajungând cu timpul în pod sau în cămară, pentru depozitarea alimentelor.
Lăzile de zestre lucrate în sistemul de îmbinare mai sus – menționat pot fi împărțite du pă
două criterii și anume: zonal ( nordul Moldovei și Transilvania, Transilvania de vest -Crișana și
Banat, Maramureș, sudul țării și sud – vestul Moldovei) și cronologic . Aceste criterii se aplicau
atât la forma cât și la ornamentarea acestor piese.
Mai im portante însă decât deosebirile sunt trăsăturile comune ale acestor lăzi. Materia
primă, lemnul, este în majoritatea cazurilor cel de fag și uneori de stejar. În afara acestor esențe
se mai întrebuințează în nordul țării și lemnul de tisă sau de arțar, iar ulterior a fost folosit, mai
ales în sudul țării, plopul. Mai târziu au fost folosite rășinoasele, în special bradul.
În ceea ce privește dimensiunile, lăzile de pe teritoiul țării noastre se transformă uneori în
bănci de o lungime până la 2 m. Aceste lă zi sunt denumite în termini populari lădoaie , având
capacul plan, iar înălțimea de circa 50cm, convenabilă pentru așezat. Există și lădițele pentru
copii sau alte piese mici, cutiile de bijuterii.
Centre de confecționare a lăzilor de zestre nu s -au păstrat decât în unele zone, si anume în
Transilvania de nord și de vest și în partea subcatpatică a Olteniei și Munteniei.
Alături de alte județe ale Olteniei, Gorjul este zona cu cele mai bogate tradiții în confecționarea
mobilierului țărănesc din secolul al XX – lea, atât în ceea ce privește numărul centrelor
producătoare, cât și valoarea artistică a pieselor confecționate. Analizând producția de mobilier
specifică fiecărui centru gorjean, precum și modul în care a apărut meșteșugul, constatăm
existența a două m ari subzone, reunind fiecare centre cu paricularități comune.
Una dintre aceste subzone, situată în partea de nord – vest a județului, cuprinde localitățile
Runcu, Dobrița, Suseni, Motru Sec, produsele confecționate aici cuprinzând toate categoriile de
mobi lier folosite în zonă: mese joase, circulare sau ovale, scaune cioplite, cu sau fără spătar din
stinghii, hambare, lăzi de zester, mese -dulap, dulapuri.
Analiza ornamenticii ne oferă și alte date în sprijinul acestei ipoteze. Un prim indiciu îl

110
constituie simplificarea decorului, dusă uneori până la schematism. Pentru producția mai veche a
acestor centre este caracteristic decorul geometric, realizat prin combinații de linii, utilizându -se
fie repartiția aceluiași element ornamental pe întreaga suprafață, f ie a unor elemente diferite
organizate pe două sau mai multe registre. O variantă a acestei ultime game ornamentale o
reprezintă sistemul de decorare a tăblii dispuse asemenea câmpului de șah, rezultate din
subîmpărțirea registrelor orizontale în pătrate c u diagonale duble. La exemplarele mai noi,
diagonalele se transformă în petale de flori.
O caracteristică a acestor centre este și faptul că, înainte de a fi înflorite cu horjul și
compasul, lăzile erau vopsite în două culori alternante – roșu și verde, fol osindu -se anilina
cumpărată din comerț. Adesea, rolul coloritului în delimitarea suprafețelor decorate era suplinit
de către hașurare. Meșterii din această zonă foloseau frecvent, alături de ornamentele realizate
exclusiv din linii drepte, decorul rezultat din asocierea motivelor liniare cu motive florale și
fitomorfe, dispuse mai ales pe picioarele pieselor. Lipsesc ornamentele antropomorfe, iar cele
excutate cu compasul ( rozete, cercuri sau arcuri de cerc ) sunt mult mai rare decât în celelalte
centre go rjene.
A doua mare grupă de centre gorjene cuprinde localități din nord -estul zonei, precum
Novaci, Baia de Fier, Polovragi. Și în cadrul acestor centre se poate vorbi de o iradiere datorată
probabil acelorași cauze – fuga de concurență și contractarea unor căsătorii între familii din sate
vecine. Fiind foarte apropiate cele trei centre, au păstrat legături permanente, observându -se mai
ales la forma și ornamentica pieselor. Printre acestea se numără hambare, lăzi de zestre, mese –
dulap, mese și scaune joase, precum și scaune înalte, cu și fără spătar.
Din punct de vedere decorativ, singurele piese care prezintă interes sunt lada de zestre și
masa – dulap, în a căror ornamentare se observă înclinația pentru folosirea motivelor geometrice,
a celor liniare, bazat e pe pătrate, dreptunghiuri, romburi, triunghiuri simple sau hașurate, și a
celor circulare, având ca element principal rozeta.
Centrele de mobilier cu cea mai veche tradiție din Gorj par să fi fost cele de la Buduhala
și Șomănești, aparținând de Comuna Te lești. Aceste centre, comparativ cu cele enumerate mai
sus, au o mai mare implicare în confecționarea lăzilor de zestre, dovada constituind -o numărul
mare de piese întâlnite în zona și valoarea lor artistică deosebită, care le diferențiază net de
celelalte piese, precum dulapuri, mese și scaune joase, dar acestea erau neornamentate sau
decorate sumar.
Apropierea localităților, din punct de vedere geografic, le permite să aibă legături
permanente și un specific comun, atât în ceea ce privește morfologia pies elor, cât și în
ornamentarea lor, în modul de organizare a decorului. Sub aspectul formei, remarcăm la unele
exemplare mai vechi anumite caractere arhaice constând în confecționarea fațadei dintr -o singură

111
scândură, în lățimea mare a picioarelor și, în gen eral, la aspectul de masivitate pe care îl au
aceste piese. Tot pentru producția mai veche a centrelor de la Buduhala și Somănești, este
specifică și fațada lucrată din două scânduri late ce au între ele o scândură îngustă, spre deosebire
de piesele mai no i, a căror fațadă este formată întotdeauna din două scânduri de mărime egală.
În ceea ce privește decorul, el este amplasat aproape întotdeauna pe fațadă, capacul și
capetele laterale fiind destul de rar împodobite. Ca tehnică de ornamentare, aici a fost f olosită în
exclusivitate incizia, nici una din piesele întâlnite de specialiști pe teren nu avea urme de vopsire.
Pentru lăzile de zestre mai vechi au fost caracteristice, în egală măsură, decorul liniar,
alcătuit din pătrate, dreptunghiuri, romburi, triu nghiuri și hașuri, gama compozițională cea mai
uzitată era și aici ca și la celelalte centre gorjene, dispunerea ornamentelor în registre orizontale,
în cadrul cărora erau repetate unul sau mai multe elemente. Compozițiile ornamentale bazate pe
motive cir culare erau mai variate, cele mai frecvente constând din gruparea decorului în jurul
unui ornament central ( de obicei rozete înscrise în cercuri) sau din dispunerea simetrică a
elementelor față de un ax vertical central. La piesele mai noi se observă pref erința pentru
motivele realizate cu compasul ( rozete sau arcuri de cerc), grupate atât în registre orizontale, cât
și simetric, de o parte și de alta a unui element principal – rozeta.
Simbolismul lăzii se bazează pe două elemente: faptul că în ladă se dep une o comoară
materială sau spirituală; faptul că deschiderea lăzii echivalează cu o revelație .
Conform Dicționarului de simboluri , de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, lada sau sipetul are
mai multe conotații: obiect în care se depune o comoară materia lă sau spirituală. În mitologie și
cultura religioasă se regăsește în: Chivotul Legământului la evrei, cutia Pandorei, ulcioarele lui
Kuvera, lada lui Ise, oborocul chinezesc, suportul prezenței divine – tabernaculul, coșulețul în
care a plutit Moise pe Nil .
În tradiția populară este piesa de mobilier pe care mireasa o aducea cu ocazia nuntii in
casa, lada menită să demonstreze hărnicia fetei. De aceea, în interiorul camerei i se rezerva un
loc deosebit , și anume cel de la capul patului sau, mai înainte, la capătul laviței, așezată pe
aceasta. De obicei lada nu era destul de încăpătoare pentru zestrea adusă, astfel încât deasupra ei
se mai clădeau stive de pături și covoare țesute în casă.
În prezent, una dintre cele mei cunoscute, lăzi de zestre este arhi trava Porții Sărutului ,
componentă a Ansamblului Monumental Calea Eroilor de la Târgu Jiu.
„ Copili ță cu părinți măi,/ La ce naiba te m ăriți măi/ Căci mila de la p ărinți mai / La nevoie a -i
s-o uiți/ Dar mila de la b ărbat m ăi/ Ca umbra de pom uscat . ”

Bibliografie:
Capesius, Roswith, Mobilierul țărănesc românesc , Editura Dacia, Cluj, 1974

112

Chevalier, Jean , Gheerbrant , Alain , Dicționar de simboluri , Editura Artemis, Bucure ști, volumul 2
Cristescu, Florin, Țăranu, Gheorghe, Țăranu, Romeo, Fabricarea mobilei artistice și a elementelor
decorative pentru mobilier
Tatulea ,Viorica, Mobilierul țărănesc din Oltenia , Editura Sport – Turism, Bucure ști, 1989

3.2.1.2. Iosif Keber – trecut, prezent și viitor
Biografie. Traseu educațional
La mai bine de 21 ani de la nașterea titanului de la Hobița, într -o zi
de 30 iulie 1897, la Târgu -Jiu, avea să vină pe lune, Iosif, fiul cel mare al
lui Iosif Keber (Köber) și al Anei Stoica Simion.
Octavian Barbosa, Dicționarul artiștilor romăni contemporani, Ed.
Meridiane, Bucure ști, 1976, Koeber, Iosif (Keber) – pp.273 – 274; Rezeanu,
Paul, Artele plastice în Oltenia (1821 – 1944 ), Editura Scrisul românesc,
Craiova, 1980, Întreprinderea Poligrafică Oltenia, Craiova, 1981????/, p.158,
(Ion Mocioi, Pictorul Iosif Keber, Editura DRIM E DIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 11
Talentul nativ , întreținut cu o voință de fier, un temperament perseverent în a termina ceea
ce a început, multă muncă și mai ales sacrificii personale și profesionale, au făcut ca Iosif al
Keberilor să devină unul dintre art iștii gorjeni care și -au pus amprenta asupra fenomenului
artistic național și internațional. Mare parte din aceste trăsături ale portretului moral sunt
moștenite din genotipul primit de la familia sa.
Geneza familiei Keber începe o dată cu cea de -a doua j umătate a secolului al XVI -lea, în
Flandra, mai exact în Trier , un orășel de lângă Luxemburg. Datorită persecutărilor și a
masacrului suferit de adepții protestanți din partea catolicilor, strămoșii pe linie parternă ai lui
Iosif, au fost obligați, în noap tea Sfântului Bartolomeu (23 -24 august 1575), să se refugieze mai
întâi la Salzburg (Goisern), apoi, în 1735, emigrând în Transilvania (cu o scurtă oprire la Daia) și
stabilindu -se definitiv la Turnișor (Nependorf) , județul Sibiu .
Bunicul patern al picto rului s -a născut pe meleagurile sibiene, în 1844, întemeindu -și o
familie în care a crescut doi copii: pe Kais (decedat de tânăr ), pe care l -a dat la școală și pentru
care și -a amanetat casa fără a mai putea s -o răscumpere (veniturile din ocupația de grădi nar fiind
insuficiente sprijinului acestuia ), și pe Iosif, instruit într -ale dulgheriei în Ardealul Imperiului
austro -ungar. Datorită condițiilor în care se afla, hughenotul Keber și familia vin pe pământurile
străvechi ale Țării Litua, punând bazele unei gospodării modeste.
Iosif, tatăl pictorului, rămas la Turnișor pentru satisfacerea serviciului militar la austrieci,
s-a căsătorit în 1896, cu românca Ana Stoica Simion din Sibiu (n. 1877), botezată ortodox greco –
oriental. Datorită religiei sale, dulgherul Iosif este silit să fugă peste munți chiar în noaptea

113
nunții, pentru a -și salva viața. Vine în Târgul de pe Jiu, alături de restul familiei, unde obține
cetățenia română și își desfășoară meseria mult căutată (ridicarea de case în urbe sau alte sate din
împrejurimi, la boieri, țărani înstăriți și instituții). De remarcat, acoperișul monumental al clădirii
Colegiului Național „Tudor Valdimirescu” (1896 -1898), făcut de precizia nemțească cu
învelitoare de țiglă inițial, apoi cu tablă, o bijuterie a arhitectu rii locale și naționale. Mama era
preocupată de grădinărit și de piață.
Juniorul Iosif Keber, devenit la maturitate un faraon sau un rege al artelor vizuale, și -a
petrecut copilăria pe ulița cu case rare și modeste ale Târgului de pe Jii, de la începutul s ecolului
XX, în lunca vechiului Rhabon , acea dumbravă minunată, străjuită de dealuri și coline la est și la
vest de soare, de crestele semețe ale Vâlcanului și Parângului din nord, și, mai apoi, în templul
sau palatul ridicat de el și a sa soție, Natalia, pe strada Sfântul Nicolae din Târgu -Jiu (denumire
dată după biserica din cartier, monument istoric; în prezent Strada 11 Iunie 1848), la numărul 67.
Motivat de amintirile din copilărie, de universul lăuntric, asemenea confraților Nică al lui
Creangă și Con stantin al lui Brâncuși, când mama îl dojenea pe bună dreptate și el își căuta
refugiul în jocul spontan al norilor pe cerul zugrăvit în culorile magice ale curcubeului, de
demonstrația fără pereche a lui August cel prost care „boia un carton cu toate culo rile astfel ca,
inversând poziția desenului, să sugereze celor de sub cupola râsului o barcă pe un lac în apus de
soare” * (Ion Mocioi, Pictorul Iosif Keber, Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 12 , de vizita
– pe ascuns – din clasa I în casa sublocotenen tului pictor amator Nicodim, de jocul de -a bucătarii
cu fratele mai mic, Karl (care la scurt timp s -a și prăpădit) și drept rezultat au dat foc la bruma de
casă, când profesoara de desen din clasele primare dăruia fotografii colorate elevilor silitori,
atrăgându -i și stimulându -le imagianția pentru studiul desenului în creioane pentru pastel și spre
jocul culorilor de apă, artistul a cântat natura în lucrările sale cu ajutorul celor șapte note ale
spectrului solar (ROGVAIV), a paletei fermecate pe care „vră jitorul din Oz” amesteca fizic
culorile cu bagheta -i magică, a cărbunelui preparat în „cuptiorul mamei” , cu laptele de sepie
diluat în godeta cu apă, uleiurile virgine sau extravirine cu care amesteca pigmenții.
A urmat clasele II -VI (1904 -1908) ale Șco lii primare din orașul natal, condusă de
profesorul Ștefan Bobancu (clasa I la particular), primul director al Gimnaziului „Tudor
Vladimirescu” din Târgu -Jiu, pe care îl fregventează mai apoi (1908 -1912; anul I trecut în
particular, iar restul la cursuri d e zi), avându -l ca profesor pe Radu Liviu Popa, mare artist de
altfel, și profesor la Școala de ceramică din Târgu -Jiu. Director al prestigioasei școli târgujiene,
profesorul Popa i -a fost un foarte bun model, sfătuitor, lucrând cu elevii atât în sala de c lasă cât
și în mijlocul naturii, stimulându -i și antrenându -i în dezvoltarea imaginației cu machete realizate
de el ce reprezentau case tradiționale specifice locului. Rezeanu, Paul, Artele plastice în Oltenia
(1821 – 1944 ), Editura Scrisul românesc, Craiov a, 1980, Întreprinderea Poligrafică Oltenia,

114
Craiova, 1981????/, p.158).(Ion Mocioi, Pictorul Iosif Keber , Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu –
Jiu, p. 12,
Însuși artistul relata în comunicările cu cei apropiați că, după orele de desen, elevii își
lăsau lucrăr ile prinse pe pereții clasei pentru un ambient prietenos al interiorului acesteia. Și
micul Keber a prins un desen după portretul personajului „Moise” al lui Michelangelo
Buonarroti (trimestrul al doilea din clasa a III -a), pe care eminentul dascăl de limb a română și
avocat Ion Căprescu l -a văzut, felicitându -l pe autor. Ion Mocioi, Pictorul Iosif Keber , Editura
DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 14,
Printre alte peripeții ale vieții de școlar se numără și scrijelirea numelui cu briceagul pe
bancă – doar așa făcuseră și alți colegi mai mari – Keber fiind exmatriculat din gimnaziu pentru o
săptămână. La rugămințile tatălui care s -a oferit să confecționeze altă bancă și ale profesorului
Căprescu cu argumentul că „este un elev cu talent” , severul director Bobancu îl încurajează să
studieze și să lucreze, oferindu -i, din colecția personală, cărți de artă de mare valoare sau
lăsându -l în sălile de desen ale gimnaziului, în vacanțe. Drept dovadă a talentului, a muncii
depuse și a perseverenței, în anul 1912 (anul IV de gimnaziu) este răsplătit cu medalia de aur la
Expoziția generală de la Iași, organizată de Asociația maeștrilor de desen și caligrafie din țară,
președinte al juriului fiind profesorul Emanoil Bardasare, alături de maestrul Liviu P. Radu. O
primă recuno aștere națională și o motivare personală pe drumul spre desăvârșire. ).(Ion Mocioi,
Pictorul Iosif Keber , Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 14,
Foarte multe lucrări din perioada școlilor primară și gimnazială nu s -au păstrat, autorul
însuși distrug ându -le (la fel ca mulți artiști, printre care și Brânuși). ).(Ion Mocioi, Pictorul Iosif
Keber , Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 14,
Cu un nume nu la fel de rezonant ca al lui Constantin Brâncuși la nivel național sau chiar
internațional, poate și datorită modestiei caracteristice, Iosif Keber junior reușește să -și convingă
părinții de talentul său precoce, în special pe tatăl dulgher, care au depus eforturi materiale pentru
ca micul prinț să pășească pe poarta Școlii de arte frumoase din București (Școala de bele -arte
din București, conform surselor de documentare), la fel ca și confratele său. Timp de șapte ani s –
a dedicat studiului de calitate (1912 -1923), în ciuda greutăților vremii (declanșarea primului
război mondial în Europa și implicit sati sfacerea stagiului militar, care -l împiedică să -și termine
cursurile în generația lui). Pașii i -au fost ghidați de profesori precum Fritz Stork și Artachino la
desen, G. Demetrescu Mirea la pictură, Dimitrie Paciurea (sculptură), Gabriel Popescu (gravură)
doctorul Dimitrie Gerota (anatomie artistică), Atanasiu (perspectiva), I.D. Ștefănescu
(suplinitorul lui Tzigara -Samurcaș pentru cursurile teoretice de istoria artelor, care mai preda și
psihologia, logica, estetica și cunoștințele generale de literatură) și, intenționat l -am lăsat la urmă
(„Cei din urmă, vor fi cei dintâi” , proverb românesc), de Costin Petrescu la arte decorative, cel

115
care i -a fost ca un tată protector și model în cariera artistică. Rezeanu, Paul, Artele plastice în
Oltenia (1821 – 1944 ), Editura Scrisul românesc, Craiova, 1980, Întreprinderea Poligrafică
Oltenia, Craiova, 1981????/, p.158, (Deac, Mircea, Tudor, Octavian, 300 DE PICTORI ROMÂNI
DICȚIONAR DE PICTURĂ ROMÂNEASCĂ MODERNĂ , Editura Noi Media Print, Fundația
Jean Louis Calderon, 200 7, București, p.39) ).(Ion Mocioi, Pictorul Iosif Keber , Editura DRIM
EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p.p. 14 -15,
Se specializează în pictură, artă decorativă și gravură, cochetând în primul an de studenție
și cu tehnicile specifice modelajului, care l -au ajutat m ai târziu în transpunerea volumelor pe
suprafața bidimensională. Miracolul corpului omenesc, descoperit la lecțiile de anatomie ale
doctorului Gerota, îl apropie de portret și tehnicile specifice acestuia. Un desenator impecabil și
un pedagog pe măsură, pr ofesorul Stork a încercat să -i insufle lui Keber un desen rigid, ca de
sculptor, gorjeanul detașându -se de acesta – precum Brâncuși de Rodin – și a abordat o tratare
personală: a făcut ca lumina desenului său „să muște din umbră” (expresia îi aparține arti stului).
Tipic nemțesc, Fritz Stork a calificat încercarea ca o zdrențuială ( „Das ist zerissen” ). Ion
Mocioi, Pictorul Iosif Keber , Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p.p. 15 -16,
Colegi i -au fost Sabin Popp, Lucian Grigorescu, M. Herman Maxy, Velisa ratu, Coman
Ardeleanu, Cimpaca Isaia.
**(Deac, Mircea, Tudor, Octavian, 300 DE PICTORI ROMÂNI DICȚIONAR DE
PICTURĂ ROMÂNEASCĂ MODERNĂ , Editura Noi Media Print, Fundația Jean Louis Calderon,
2007, București, p.39) ).(Ion Mocioi, Pictorul Iosif Keber , Edi tura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu,
p.16,
A mers în călătorii de studii în Germania și Franța, în anul 1929 (1923 după M. Deac)
unde s -a specializat în pictură bisericească. Oraș al artelor, München -ul a reprezentat punctul
terminus al călătoriei (Brâncuș i a poposit acolo la sfârșitul secolului al XIX -lea), fiind o
fabuloasă resursă artistică umană și informațională cu privire la noutățile secolului XX. Artistul
târgujian valorifică experiența acumulată în lucrări de pictură cu un plus de prospețime și
savoare, realizate între cele două războaie mondiale. Octavian Barbosa, Dicționarul artiștilor
romăni contemporani, Ed. Meridiane, București, 1976, Koeber, Iosif (Keber) – p.273 (Deac,
Mircea, Tudor, Octavian, 300 DE PICTORI ROMÂNI DICȚIONAR DE PICTURĂ
ROMÂNEA SCĂ MODERNĂ , Editura Noi Media Print, Fundația Jean Louis Calderon, 2007,
București, p.39)/ (Pictorul Iosif Keber, în „Gorjanul”(Tîrgu Jiu), anul XIV , nr. 43, 18 noiembrie,
1937, p. 6, apud Rezeanu, Paul, Artele plastice în Oltenia (1821 – 1944 ), Editura Sc risul
românesc, Craiova, 1980, Întreprinderea Poligrafică Oltenia, Craiova, 1981????/, p.158).
A fost bursier, scutindu -și părinții de cheltuielile din perioada de după război. Arta a fost
o sursă de venit, multe din lucrările sale făcând parte din colecți ile lui Nika Petrescu și Titu

116
Frumușanu din Târgu -Jiu (obiecte distruse în 1919, la asedierea orașului de către trupele
germane). (Ion Mocioi, Pictorul Iosif Keber , Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 18,
În 1920, se căsătorește cu Natalia Popescu din Târgu -Jiu, de viță nobilă de altfel, al cărei
chip cu trăsături aristocratice îl redase în multe portrete și un umăr pe care se putea baza oricând,
dar care se stinge din viață în 1972, de leucemie. Era și mioapă (Ion Mocioi, Pictorul Iosif
Keber , Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, NOTE, p. 42,
Tot în 1920, pe timpul verii, lucrează la o biserică.
În 1923 termină studiile academice, obținând diploma pe care scria: „certifică, cum că
elevul Iosif Keber a absolvit cursurile Școlii de arte frumoase în anul școlar 1922 -1923,
obținând următoarele note la specialitățile pe care le -a frecventat și anume: Pictură – foarte
bine, Artă decorativă – foarte bine, Gravură – foarte bine. Pentru care i s -a eliberat certificatul
acesta, No.105 din 16 iulie 1923, București . Director, G.D. Mirea” . * (Ion Mocioi, Pictorul Iosif
Keber , Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p.p. 19 -20, p. 42 – NOTE Documentul se află în
colecția de documente a pictorului I. Keber. Diploma propriu -zisă a fost eliberată în același an,
cu nr. 20/
Anul 1924 reprezintă debutul în arta târgujiană. Tot în același an vine pe lume unica sa
sămânță, Adrian.
A cochetat și cu învățământul, fiind profesor la Școala Populară de Artă din Târgu -Jiu, în
perioada 1948 – 1949, dar a preferat să se dedice mai mult mu ncii de teren sau de atelier, având
însă foarte mulți ucenici.
Unicul său fiu, Adrian, m oare de infarct în vara anului 1983, fiind găsit neînsuflețit în
casa parohială de la Corabia, unde restaura pictura catedralei orașului.
În 1989, la 19 aprilie, la 92 ani, Iosif al lui Keber trecut -a la Domnul.
Brâncuși a deschis un drum artiștilor gorjeni spre Școala de arte frumoase din București,
pe care mai târziu și Keber l -a urmat cu stoicism, perseverență, sacrificii și recompense pe
măsură.
„Iosif, tânăr și fă ră de barbă dormind; și pe deasupra lui soarele și luna și unsprezece
stele” (Vechiul Testament , Facerea , 37, 5 -11, apud (Dionisie din Furna, Erminia picturii
bizantine, Editura Sofia, 2000, București, p. 72, punct 36. Visul lui Iosif )
Bunul său prieten, z iaristul Octavian Ungureanu, îi dedică pictorului Iosif Keber o lucrare
intitulată simplu și sugestiv „Keber” , în anul 1996, după dispariția acestuia din peisajul socio –
cultural gorjenesc și național, în al cărei sumar am descoperit un subpunct numit „Chip de
icoană” . Înițial, gândul m -a trimis la o descriere a portretului moral și spiritual al maestrului, a
semnificației numelui acestuia, lucru parțial descoperit în rândurile respective. Cronicarul, retras
după pensionare la Argeș, a ținut să recomande, ca pe pereții monumentelor de cult să fie

117
zugrăvite și portretele „pictorilor de talent real și muncă neostenită, întrucât prin harul lor aduc
în mintea și sufletul credincioșilor cuvântul Domnului” (Ungureanu, Octavian, „Keber” , Tipar:
S.C. TIP -NASTE SRL, Pitești, 1996, lucrare editată de Biblioteca Județeană „CHRISTIAN
TELL”, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, Târgu -Jiu, pp. 14 -15), asemenea artiștilor
medievali în ale căror compoziții se observă și autoportretul acestora.
Nicolae Tonitza spunea că „talentul este o halcă din burta lui Dumnezeu” . Ești hărăzit de
la naștere cu el și depinde de fiecare individ cum și -l valorifică. Tonitza, Nicolae, Scrieri despre
artă, Editura Meridiane, București, 1964
Numele predestinat, Iosif, i-a influențat, după părerea mea, atât viața personală cât și
cariera marelui maestru. Oare, ne punem întrebarea De ce? . În rândurile următoare voi încerca să
argumentez această afirmație, dovadă stând și izvoarele istorice privind semnificația prenumelui
acestuia și persoanel e care l -au purtat de -a lungul timpului.
În dicționarele de specialitate sau albume de artă, apărute unele chiar în timpul vieții
artistului, numele său a fost stâlcit , deși, după părerea mea, cred că nu intenționat, ci din lipsa
unei documentări exacte: „Koeber, Iosif (Keber)” (Octavian Barbosa, Dicționarul artiștilor
romăni contemporani , Ed. Meridiane, București, 1976, Koeber, Iosif (Keber) p. 273), „KLEBER,
IOSIF” (Deac, Mircea, Tudor, Octavian, 300 DE PICTORI ROMÂNI DICȚIONAR DE
PICTURĂ ROMÂNEASCĂ MOD ERNĂ , Editura Noi Media Print, Fundația Jean Louis Calderon,
2007, București, p.39) . Și anul decesului a reprezentat pentru unii dintre cercetători o eroare –
1971. (Deac, Mircea, Tudor, Octavian, 300 DE PICTORI ROMÂNI DICȚIONAR DE PICTURĂ
ROMÂNEASCĂ MODE RNĂ , Editura Noi Media Print, Fundația Jean Louis Calderon, 2007,
București, p.39)
Să pune m întrebarea, uneori retorică , Așa îi învățăm pe urmași? , aceste documente fiind
resurse bibliografice și pagini dedicate istorie artei naționale, folosite în mare parte și de alți
cercetători.
Revin asupra simbolisticii prenumelui Iosif. Folosit mai ales în apusul Europei (frecvent
și în onomastica românească, mai ales în Transilvania), dar și în restul lumii, logosul provine din
ebraică (limba lui Israel) și este n umele dat unui personaj biblic cunoscut încă din timpul
Genezei (Vechiul Testament ), dreptul Iosif din Arimateea, plămădit din sămânța patriarhului
Iacov (fiul patriarhului iubit și supus sacrificiului, Isaac și al dreptei și bătrânei Rebeca ,
descendentul patriarhului Avraam și al femeii lui bătrâne și drepte Sara , urmașii strămoșului
Adam și ai strămoașei Eva) și a celei de -a doua femei a sa, dreapta și tânăra Rahela , devenit
bătrânul logodnic al Născătoarei de Dumnezeu , Fecioara Maria , sămânță a dreptului Ioachim și
a Sfântei/ Sfintei Ana. (Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000,
București, p. 89+… numele sunt preluate de acolo, în alte surse de documentare găsind Josef,

118
Iacob, Rachela) Poate desenez un arbore genealogic.
„Rachela a născut un fiu și i -a pus numele Joseph. <<Și a pus copilului numele Iosif,
(Adaos) zicând: Domnul îmi va mai da și alt fiu>>” . (Bălan Mihailovici, Aurelia, DICȚIONAR
ONOMASTIC CREȘTIN Repere etimologice și martirologice , Editura MINERV A, București ,
2003, p. 290, Facerea, 30, 24) Respectiva etimologie se păstrează și astăzi, verbul cu radicalul
jasaf are sensul de „a adăuga”. Ebraicul Yoseph (forma scurtă) derivă dintr -un cuvânt compus
Josephjah (nume teoforic), fiind alcătuit din -jah, prescurtarea de la Jahve („Domnul a
adăugat” ). În limba greacă se cunosc două forme Iωσηφ (Ioseph ) și Iωσηπος (Iosepos ). Lumea
creștină folosește acest nume după secolele al IV -lea și al V -lea, iar începând cu sfârșitul
secolului al XIV -lea se răspândește și în lumea răsăriteană.
Iosif al lui Iacov și al Rahelei, a fost vândut în timp ce pășteau oile de doi dintre cei
unsprezece frați ai săi unei caravane de ismaeliteni, la doar 17 ani. Fapta comisă de frații
invidioși a fost ascunsă bătrânului lor tată, ducându -i haina cea frumoasă și plină de sânge a lui
Iosif și spunându -i că l -au sfârtecat animalele. Datorită înțelepciunii cu care a fost înzestrat, prin
bunătatea sa, iertare și credință în Dumnezeu, Iosif din Arimateea a ajuns cel mai mare sfetnic al
Egiptului în vremea împăratului [Faraon], salvând împărăția, frații și familia din Canaan de
foametea care lovise ținuturile și pe care o prevestise cu harul său.
„Aflând Iacov că este grâu în Egipt a zis către fiii săi: <<Ce vă uitați unul la altul?>>
[…] <<Duceți -vă acolo și cumpărați puține bucate, ca să trăim și să nu murim>> … Au venit
deci fiii lui Israel împreună cu alții, care se pogorau să cumpere grâu, căci era foamete și în
pământul Canaanului” . Bălan Mihailovici, Aurelia, DICȚIONAR ONOMASTIC CREȘTIN
Repere etimologice și martirologice , Editura MINERV A, București, 2003, p. 291, Facerea, 42, 1,
2, 5)
„Nu vă temeți! Sunt eu, oare, în locul lui Dumnezeu? Iată, voi ați uneltit asupra mea rele,
dar Dumnezeu le -a întors în bine, ca să facă cele ce sunt acu m și să păstreze viața unui popor
numeros” . Bălan Mihailovici, Aurelia, DICȚIONAR ONOMASTIC CREȘTIN Repere etimologice
și martirologice , Editura MINERV A, București, 2003, p. 291, Facerea, 50, 19, 20)
Numit și „cel drept” în hagiografia canonică dator ită purității lui și a minumilor pe care
le trăiește, a iubirii pentru Dumnezeu și Iisus , Iosif, fiul lui Iacov , zugrăvit bătrân și cu o barbă
rotundă , căruntă era dulgher, cu mâini desprinse din soare și în ele ținând un toiag înfrunzit. Fire
ocrotitoare și smerită , a mers alături de logodnica sa, Maria , pe drumul făgăduit de Dumnezeu , la
bine și la rău, de la primirea în templu a Prea Sfântei Fecioare la vederea îngreuiată a
Născătoarei de Dumnezeu , de la Nașterea Domnului , unicul Său Fiu care va lua trup din Sfânta
Fecioara Maria , și Închinarea magilor la fuga în Egipt, de la dezvoltarea neobișnuită a copilului
Iisus la comunicarea permanentă cu Dumnezeu , de la prefacerea apei în vin la cererea trupului

119
Domnului , de la luarea trupului lui Hristos de pe Cruce la plângerea de înmormântare și
îngroparea lui Iisus .
„Case, și Prea Sfânta Fecioară stând înaintea unui scaun, cu capul puțintel plecat, și cu
o mânã ținând mătase înfășurată pe un fus, iar mâna dreaptă având -o întinsă către îngerul
[Gavriil], care, s tând înaintea ei, cu dreapta o binecuvântează, iar cu stânga ține [un toiag sau]
un crin. Și deasupra casei [este] cerul, și din cer vine jos Sfântul Duh cu o rază peste capul Prea
Sfintei Fecioare” . (Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București,
p. 101, apud. Luca 1, 26 -38; Buna -Vestire
„Case, și Prea Sfânta Fecioara îngreuiată [stând uimită], și înaintea ei Iosif, rezemându –
se cu o mână pe toiag, și pe cealaltă având -o întinsă către dânsa, o privește cu chip îngrozit”.
(Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București, p. 101, apud.
Matei 1, 19; Iosif, văzând -o îngreuiată pe Născătoarea de Dumnezeu
„Peșteră și într -însa, la partea cea dreaptă, Născătoarea de Dumnezeu înge nuncheată,
punând în iesle pe Hristos înfășat ca un prunc [mic]; și Iosif îngenuncheat de -a stânga,
avându -și mâinile încrucișate la piept. Și dinapoia ieslei un bou și un asin, uitându -se la Hristos.
Și dinapoia Prea Sfintei Fecioare și a lui Iosif, păs torii ținând toiege și uitându -se cu mirare la
Hristos; și dinafară de peșteră, [mai încolea pe munte], oi [multe] și păstori [lângă ele], unul
zicând cu fluierul, și alții uitân du-se în sus cu frică; și deasupra lor un înger îi binecuvântează
[și le vestește nașterea lui Hristos]. Și deasupra peșterii, prin nori, mulțime de îngeri, ținând
hârtii, zic: <<Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni
bunăvoire>> . Și steaua [pe cer], în mijlocul lor, desupra [peșterii], având rază mare, care se
coboară în jos până la capul lui Hristos. Și dinspre cealaltă parte, [după un colț de munte,
ivindu -se trei] magi cu îmbrăcăminte împărătească, [cu coroane în cap], călări pe cai [ți nând
daruri în mâini și] arătându -și steaua unul altuia. (Când se pictează și cele două femei care
spală pruncul, una este moașa Zelemi, alta Salomeea)” . (Dionisie din Furna, Erminia picturii
bizantine, Editura Sofia, 2000, București, p. 102, apud. Matei 1, 18 -25 și Luca 2, 1 -10; Nașterea
lui Hristos
„Casă și Prea Sfânta Fecioară șezând pe un scaun, ținând ca pe un prunc pe Hris tos,
care binecuvântează cu o mână; și înaintea ei cei trei magi, ținându -și darurile în chivote de
aur; unul dintr -înșii (anume Melhior), bătrân, cu barba lungă, cu capul descoperit,
îngenuncheat, uitându -se la Hristos, ține darul cu o mână, și cu cealaltă coroana; [iar cei doi
dinapoia acestuia] unul (tânăr roșcat, anume Baltasar), cu început de barbă, iar cel de -al treilea
(anume Gaspar, negru, „harap", tânăr) fără de barbă, uitându -se unul la altul și a rătându -1 pe
Hristos; și dindărătul Fecioarei, Iosif stând și mirându -se. Iar dinafară de casă un tânăr ținând
de frâu trei cai. Și mai înco lo, pe dealuri, iarăși acești trei magi, călări pe cai, întorcându -se la

120
țara lor, iar înain tea lor un înger le ar ată drumul” . (Dionisie din Furna, Erminia picturii
bizantine, Editura Sofia, 2000, București, p. 102, apud. Matei 2, 10 -12; Închinarea magilor
„Sinagogă, baldachin și masă și deasupra ei cădelniță de aur; și Hristos, prunc de opt
zile, pus pe spate pe un jeț de aur, și proorocul Zaharia, îmbrăcat cu podoabe arhierești și cu
mitră în cap, ține în dreapta cuțit și cu stânga desfașă pe Hristos. Și Născătoarea de Dumnezeu
cu Iosif stau de -o parte privând la Hristos cu umilință]” . (Dionisie din Furna, Erminia picturii
bizantine, Editura Sofia, 2000, București, p. 102, apud. Luca 2, 21; [Tăierea împrejur a
Mântuitorului Hristos
„Templu cu baldachin și sub baldachin o masă și pe ea o cădelniță de aur; și drep tul
Simeon, primitorul de Dumnezeu, ținându -1 pe Hris tos în brațele sale ca pe un prunc, îl
binecuvântează. Și, de cealaltă parte a mesei, Prea Sfânta Fecioară întinzându -și mâinile către
Dânsul; și dinapoia ei Iosif ținând doi pui de porumbel în haină; și lângă el proorocița Ana,
arătându -1 pe Hristos și ți nând o hârtie, zice: „Pruncul acesta a făcut cerul și pământul” .
(Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București, p. 102, apud.
Luca 2, 22 -38; Întâmpinarea lui Hristos
„Dealuri și Prea Sfânta Fecioară cu Pruncul, șezând p e un asin și privind înapoi la Iosif,
care are toiagul cu haina pe umăr; și un tânăr, ducând asinul de căpăstru, ține în mână o coșniță
și privește înapoi la Prea Sfânta Fecioară. Și înaintea lor o cetate și de pe zidurile ei idoli
căzând și răsturnați” . (Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000,
București, p. 102, apud. Matei 2, 13 -15; Fuga în Egipt
„Templu și într -însul Hristos șezând pe scaun, ținând în mână o hărtie înfășurată, și pe
cealaltă având -o întinsă; și de o parte și de cealaltă parte a Lui, cărturari și fari sei șezând și
uitându -se unii la alții și mirându -se; și dindărătul scaunului, Iosif și Născătoarea de Dumnezeu
arătându -i-1 pe Hristos” . (Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000,
Bucur ești, p. 103, apud. Luca 2, 41 -51; Hristos șezând în mijlocul dascălilor
17. Hristos prefãcând apa în vin31
„Masă [cu bucate] și cărturari și farisei șezând la dânsa; și unul mai slăvit dintre ei,
ținând un pahar cu vin în mână și mirându -se. Și în mijlocu l lor, mirele cu barba rotundă și cu
mireasă lângă el, purtând cununi de flori pe capete; iar dinapoia lor un tânăr, ținând în mână o
cană și turnând vin în pahar. Și din jos de masă șase vase de piatră [de câte două sau trei]
vedre, și doi tineri turnând în ele apă cu burdufuri de piele, iar Hristos, șezând la marginea
mesei, le binecuvântează; și lângă El Prea Sfânta Fecioară și Iosif, iar dindărătul Lui
apostolii” . (Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București, p.
104, a pud. Ioan 2, 1 -11; Hristos prefăcând apa în vin
„Palat și într -însul Pilat șezând pe scaun, și un ostaș, stând la spatele lui, ține sabia în teacă. Și înaintea lui Pilat bătrânul Iosif [di n

121
Arimateea] stând plecat, cu mâinile întinse către el; și centuri onul, între Pilat și Iosif, vorbind către Pilat” . (Dionisie din Furna,
Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București, p. 116, apud. Ioan 19, 38; Iosif cerând
trupul Domnului
„Dealuri și crucea înfiptă, și o scară rezemată pe cruce; și Iosif (d in Arimateea) stând sus pe scară, avându -1 pe Hristos îmbrățișat
de mijloc, îl coboară; și Prea Sfânta Fecioară, stând din jos, îl primește în brațele ei și -I sărută pe obraz. Și dina poia Născătoarei de Dumnezeu,
[femeile] purtătoare de miruri, și Maria Magdale -na ținând [mâna] stângă [a lui Hristos] i -o sărută, iar dinapoia lui Iosif, stând, apos tolul loan
îi sărută dreapta. Și Nicodim, puțintel îngenuncheat, scoate cu cleștele pi roanele din picioarele lui Hristos; și o coșniță lângă el. Și dedesubtul
crucii craniul lui Adam, [stropit cu sânge din picioarele lui Hristos], ca și la răstignire” . (Dionisie din Furna, Erminia picturii
bizantine, Editura Sofia, 2000, București, p. 116, apud. Ioan 19, 39 -40; Luarea trupului lui
Hristos de pe Cruce
„Piatră mare , (ca un sarcofag roșu) cu patru muchii, și o pânză așternută pe ea, și Hristos întins deasupra cu fața în sus, gol; și Prea
Sfânta Fecioară îngenuncheată deasupra -i și sărutându -i obrazul; și Iosif îi sărută picioarele, iar apostolul I oan (mâna) dreaptă; și dindărătul
lui Iosif, Nicodim rezemându -se de scară și privind către Hristos; și aproape, lângă Prea Sfânta Fecioară, Maria Magdalena, avându -și mâi nile
întinse în sus într -o parte și într -alta și plângând, și celelalte (femei) purtătoare de miruri îș i smulg cosițele. Și înapoia lor crucea împreună cu
titlul ei; și din josul lui Hristos o coșniță cu piroanele, cu cleștele și cu ciocanul; și lângă acestea, alt vas, ca o gălea tă mică” . (Dionisie
din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București, p. 116; Reprezentare
inspirată din evangheliile apocrife; Plângerea de înmormântare
„Deal și într -însul un mormânt [nou] de piatră [săpat în stâncă], și Nicodim înlăuntru,
pe Hristos [înfășurat în giulgiu curat] ținând -l dinspre cap, și Prea Sf ânta Fecioară, dinafară de
mormânt, îmbrățișându -l, îl sărută; și Iosif îl ține de genunchi, iar (apostolul) Ioan de picioare,
amândoi puțintel plecându -se; și [femeile] purtătoare de miruri plângând, iar crucea se vede
dinapoia dealului”. (Dionisie din Fu rna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000,
București, p. 117; Ioan 19, 40 -42; Îngroparea lui Hristos
În cadrul sectelor protestante și neoprotestante se întâlnește o interpretare greșită, chiar
abuzivă, a expresiei „frații Domnului” din Noul Testament , atribuindu -le Mariei și lui Iosif copii
născuți după Mântuitor – o adevărată blasfemie. Drept urmare se anulează sfințenia Născătoarei
de Dumnezeu, marea Ei taină și implicit a familiei a cărei sămânță este, rod al rugăciunilor, a
postului și a ne voințelor dreptului Ioachim și a Sfântei Ana. Termenul „rudă” fiind polisemantic
în tradiția iudaică, este folosit pentru orice grad de rudenie, iar în sintagma „frați ai Domnului”
se referă la verii lui Iisus.
Dreptul Iosif din Arimateea, ocrotitorul Maicii Domnului , este pomenit de Biserica
orientală în prima duminică după Nașterea Domnului (Fuga în Egipt ), Biserica apuseană îl
sărbătorește la 19 martie, dată impusă pentru comemorare spre sfârșitul secolului al IX -lea (din
anul 1621 comemorarea devine ob ligatorie, după decretul Papei Grigorie al XV -lea), iar Biserica
răsăriteană îl prăznuiește la 31 iulie.
De-a lungul istoriei, au existat alți drepți și patriarhi care au scris o pagină în calendarul
religiilor de pe Pământ. Dintre aceștia pot fi amintiți :

122
a) Cuviosul Iosif, făcătorul de cântări, zugrăvit bătrân cu barba ascuțită, spunea „Sosit -a
bucuria celor întristați și izbăvirea Ierusalimului” . În cazul bisericilor cu turle, în partea stângă a
tindei, unde este scris „De demult proorocii” , în al trei lea colț este zugrăvit Iosif care scrie „Cel
ce cu voia a întins cerul, cer pământesc [mai înainte] și -a gătit [pe Prea Curata Fecioară]”
(Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București, B. Iconografia
Noului Testament, VI. Numele și chipurile sfinților celor ce se zugrăvesc, 17. Sfinții cuvioși
imnografi și dascăli cântăreți, p. 163; VIII. Sinaxar cu muceniciile, zilele sfinților (și sărbătorile)
din fiecare lună, [ce sunt a se zugrăvi în biserici], Luna lui aprilie (4), p. 201; D. Cum se
zugrăvesc biserici, 1. Biserica cu turle, Tinda, p. 237) . S -a născut în Sicilia, iar în veacul al IX –
lea este obligat de invazia arabilor să fugă împreună cu familia în Grecia unde intră în monahism
(Mănăstirea Mântuitorului numită Latomus , în Tesalonic). A slujit ca preot la Constantinopol, la
Mănăstirea Sf. Serghie și Vach. A fost prigonit de iconoclaști și exilat în insula Cherson, fiind
rechemat de Sf. Patriarh Ignatie la Constantinopol și numit Schevofilax (păzitorul sfintelor
odoare) al Bisericii Sf. Sofia. A trecut la Domnul în 883, fiind pomenit de Biserica orientală la 4
aprilie. (Bălan Mihailovici, Aurelia, DICȚIONAR ONOMASTIC CREȘTIN Repere etimologice și
martirologice , Editura MINERV A, București, 2003, p. 292);
b) Sf. Iosif, Arhi episcop al Tesalonicului , zugrăvit tânăr cu barba ascuțită ( Dionisie din
Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București, B. Iconografia Noului
Testament, VI. Numele și chipurile sfinților celor ce se zugrăvesc, 6. Sfinții ierarhi, chipur ile și
zicerile lor, p. 153;, s -a născut într -o familie de credincioși; a fost egumen al Mănăstirii Studiților
și apoi ales în fruntea Bisericii tesalonicienilor pentru merite deosebite. Se întoarce la
Constantinopol, din porunca împăratului Teofil (cel ca re se abătuse de la dreapta credință, prin
îndepărtarea icoanelor), unde susținându -și credința a fost maltratat, întemnițat, înfometat și
însetat, sfârșind la 15 iulie (zi de pomenire de către Biserica Răsăritului) (Bălan Mihailovici,
Aurelia, DICȚIONAR O NOMASTIC CREȘTIN Repere etimologice și martirologice , Editura
MINERV A, București, 2003, p. 292)
c) prea cuviosul Iosif , patriarhul Țarigradului, pomenit în luna lui octombrie, pe 30.
(Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București, B. Iconografia
Noului Testament, VIII. Sinaxar cu muceniciile, zilele sfinților (și sărbătorile) din fiecare lună,
[ce sunt a se zugrăvi în biserici], Luna lui octombrie, p. 189
d) prea cuviosul Iosif , arhiepiscopul Solunului, sărbătorit pe 14, luna lui iulie. ( Dionisie
din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București, B. Iconografia Noului
Testament, VIII. Sinaxar cu muceniciile, zilele sfinților (și sărbătorile) din fiecare lună, [ce sunt a
se zugrăvi în biserici], Luna lui iulie, p. 209
e) Sf. Mucenic Iosif prezviterul [sobornic], este zugrăvit bătrân, cu barba ascuțită;

123
(Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București, B. Iconografia
Noului Testament, VI. Numele și chipurile sfinților celor ce se zugrăvesc, 6. Sfinții ierarhi,
chipurile și zicerile lor, p. 153 VIII. Sinaxar cu muceniciile, zilele sfinților (și sărbătorile) din
fiecare lună, [ce sunt a se zugrăvi în biserici], Luna lui noiembrie 3, p. 190 preotul bătrân
împreună cu Achepsima [episcopul] au fost supuși la cumplite suplicii, fiind spânzurați cu capul
în jos și uciși cu pietre conform obiceiurilor barbare ale lui Sapor. Este pomenit de Biserica
orientală în luna lui noiembrie, pe 3. Bălan Mihailovici, Aurelia, DICȚIONAR ONOMASTIC
CREȘTIN Repere etimologice și martirologice , Editura MINERVA, București, 2003, p. 12, p.
294
f) Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolit al Timișoarei (Banatului), zugrăvit
cărunt, cu barba potrivită, cu veșminte arhierești, mitră și cârjă, (Dionisie din Furna, Erminia
picturii bizantine, Editura Sofia, 2000, București, B. Iconografia Noului Testament, VIII. Sinaxar
cu muceniciile, zilele sfinților (și sărbătorile) din fiecare lună, [ce sunt a se zugrăvi în biserici],
Luna lui septembrie, p. 185 , s-a născut în 1568 în cetatea Raguza (azi, Dubrovnik), de pe coasta
dalmată, fiind fiul unor vlahi creștini ce l -au botezat Iacob . Studiază în Ohrida, localitate cu
populație macedo -română. A cunoscut viața monahală încă din adolescență (la 15 ani) pentr u
numai cinci ani, plecând apoi pe Muntele Athos (devine schimnic la Mănăstirea Pantocrator, cu
numele de monah Iosif). Drept răsplată a vieții duhovnicești exemplare, între 1650 – 1653 este
numit mitropolit al Banatului de către patriarhul Constantinopolul ui. În ultimii trei ani din viață,
se retrage la Mănăstirea Partoș (pe valea Bârzavei), unde în 1656 a trecut la Domnul. S -au
păstrat mărturii ale faptelor sale atât pe piatra funerară ( „Preasfințitul Iosif cel Nou, fost
Mitropolit al Timișoarei” ), pe o fi lă dintr -un Minei slavon, cât și pe o icoană pictată în 1782 de
un preot bănățean (icoana se află deasupra mormântului său de la Partoș, având inscripția
„Sfântul Părintele nostru Iosif cel Nou” ). În 1956 (6 -8 octombrie), sfintele moaște au fost
depuse la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, fiind canonizat. Biserica Ortodoxă Română și
cea sîrbească îl pomenesc în luna lui septembrie, pe 15, ca și ocrotitor al Banatului. Bălan
Mihailovici, Aurelia, DICȚIONAR ONOMASTIC CREȘTIN Repere etimologice și martiro logice ,
Editura MINERV A, București, 2003, pp. 292 -293)
g) Sf. Ierarh Iosif, Mărturisitorul, episcop al Maramureșului , a fost un opozant al
renunțării românilor (din satul Peri, azi pe teritoriul ucrainian) la ortodoxie și unirii cu Roma.
Biserica cu hramul Sf. Arhanghel Mihail din satul Peri a fost ctitoria cnejilor Drag și Dragoș,
fiind declarată stavropighie (subordonată direct Constantinopopului) în 1391. Aceasta devine
mărul discordiei în lupta pe care Cuv. Iosif o ducea în cea de -a doua jumătate a sec olului al
XVII -lea, încurajând pe frații de aceeași credință să reziste la răutățile vremii. Există puține
dovezi ale existenței sale, printre care și un text slavon, sfințit de Cuv. Iosif, în 1692: „…din mila

124
lui Dumnezeu, episcop ortodox al Maramureșului , exarh al stavropighiei patriarhale
constantinopolitane, locțiitor al mitropoliei din Bălgrad din Ardeal” . Istoricii au demonstrat că
episcopul Iosif a fost închis la Hust, fiind eliberat în 1711 când trece la cele veșnice. Biserica
Ortodoxă Română, prin Sfântul Sinod, a hotărât canonizarea sa la 20 iunie 1992, fiind pomenit la
24 aprilie. Bălan Mihailovici, Aurelia, DICȚIONAR ONOMASTIC CREȘTIN Repere etimologice
și martirologice , Editura MINERV A, București, 2003, pp. 293 -294
În onomastica românească, pren umele Iosif este întâlnit cu precădere în mediul
eclesiastic, de la începutul secolului al XV -lea, fiind purtat de egumenii și monahii din mănăstiri.
Apare treptat și varianta feminină cu sufixul –ina, Iosefina , întâlnită atât în onomastica
europeană cât ș i în cea românească, având numeroase derivate, dintre care putem aminti: Iosif,
Iosifescu , Osif, Osifovici , Iosu, Iosa, Iosul , Ioso, Iosip , Iosipa , Osip , Iosăp , Iosăpescu , Iusip ,
Osup , Supu , Iosop , Isopescu , Iosib , Iosiban , Siban , Iosiv , Iosift , Siv, Sivu, Sivoi , Siva, Iosov ,
Iosuv , Iosim , Iosip , Iusuf , Isuf, Ioja, Jojica , Ioșca , Ioșa, Ioși. Și ca nume de familie apare: Iosif,
Iosifescu , Iosifidis , Iosifovici , Iosim , Iosip , Iosipcov , Iosipenco , Iosiper , Iosipescu , Iosiupescu ,
Iosivoiu , Iosivoni , Iosof , Iosofovici , Iosovici , Iosup , Iosupescu , Iousif , Iosu, Isuf. Bălan
Mihailovici, Aurelia, DICȚIONAR ONOMASTIC CREȘTIN Repere etimologice și martirologice ,
Editura MINERV A, București, 2003, p. 294
La începutul prezentării acestui subpunct al lucrării legat de/de dicat semnificația și
simbolistica numelui artistului Iosif Keber am pus întrebarea De ce? *acesta i-a influențat atât
viața personală cât și cariera marelui maestru. Pornind de la ipoteza că *
După cum am prezentat în rândurile de mai su s, numele și prenumele Iosif are o vechime
ancestrală și o semnificație aparte din moșistrămoși și până în prezent.
Pe parcursul documentării prezentei cercetări am constatat că în fiecare generație,
începând de la urmașii strămoșului Adam și ai strămoașe i Eva – Cain și Abel – a existat măcar
un membru al familiei de sex masculin care a fost sacrificat fie prin suplicii, fie prin moarte
naturală, la o vârstă fragedă sau în adolescență, ca un tribut plătit pentru Păcatul strămoșesc .
Este o vorbă populară cu m că „Dumnezeu ia la El doar pe cine iubește” .
Pornind de la idea păcatului și a sacrificiului, am întâlnit păreri ale cercetătorilor legate de
suferința copiilor, printre care și la Konstantin V . Zorin, în lucrarea De ce suferă copiii .
„Căci Dumnezeu i -a închis pe toți în neascultare, pentru ca pe toți să -i miluiască. O,
adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile
Lui și cât de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a f ost
sfetnicul lui? Sau cine mai înainte I -a dat Lui și v -a lua înapoi de la El?” Zorin, Konstantin V .,
De ce suferă copiii, Editura Sophia, București, 2006, Partea I, Sursele duhovnicești ale
suferințelor copiilor, Rom. 11, 32 -35, p. 9

125
Cercetătorul rus (dar și alții), a ajuns la concluzia că „factorii genetici, psihici, sociali,
educaționali, sursele duhovnicești etc., acționează negativ asupra sănătății familiei” . p.13
Câți dintre noi nu ne -am pus întrebări, uneori retorice, precum: De ce Dumnezeu mi -a dat
această cruce? , Cu ce am greșit să trăiesc așa? . Cercetătorii caută o concluzie științifică și
logică, pe când teologii apelează la dogme ale Scripturii și ale Sfinților Părinți.
Există o țară a copilăriei în care ne refugiem ori de câte ori simțim nevoia, la orice vârstă.
Cele mai multe probleme din viața de adult care conduc la apariția bolilor și a complexelor
psihologice, încep din spațiul intrauterin, continuând cu copilăria și adolescența. Factorii pe care
îi aminteam mai sus sunt în strânsă in terdependență. Însuși Platon afirma că „este o prostie a
încerca să vindeci trupul, fără ca înainte să -ți vindeci sufletul” .
Atât dreptul Iosif, fiul iubit al lui Iacov, cât și Iosif, fiul cel mare al lui Keber, au avut
parte de sacrificii umane în familiile lor, ambii reușind să le depășească prin credință întru Cel de
Sus, înțelepciune, bunătate, iertare și ocrotirea celor mai slabi. Fiecare om are o soartă (din limba
rusă „judecata lui Dumnezeu” ), nu o sentință definitivă și irevocabilă.
„Dumnezeu cunoaște, dar nu predetermină viața omului” . Nu ne dă mai mult decât
putem duce.
În sprijinul acestor afirmații vin și cu următoarele completări.
Geneza fiecăruia dintre cele două personaje purtătoare ale prenumelui Iosif – dreptul,
logodnicul Prea Sfânte i Fecioare și artistul – confirmă religia în care s -au născut și au crescut
(iudaică sau protestantă, mai apoi ortodoxă), rădăcinile poporului ales (Israel), jidanul ca și
apelativ dat de cei fără de educație și plini de invidie.
Meseria personajul biblic a fost de dulgher. Și cum nebănuite sunt căile Domnului , și
tatălui artistului Iosif s -a îndeletnicit cu această meserie. Acele mâini măestre au primit harul de
a semăna și a dat rod, au stăpânit tainele materiei (lemnul) precum un zeu și au făurit nestem ate
care au devenit mărturii ale zestrei popoarelor din care s -au tras sau în care au trăit.
Surzenia lui Keber și bătrânețea lui Iosif – un handicap pentru ei la un moment dat.
Keber suferea de surzenie de la mijlocul vieții datorită curentului din biseri ci unde și -a
petrecut mare parte lucrând. Boala devine la un moment dat un ham pe care artistul îl poartă fără
a-l împiedica însă în realizarea visurilor mărețe. N.V . Gogol spunea că Dumnezeu „îl ispitește pe
om cu toate nenorocirile, însă nu -l părăsește p ână la sfârșitul vieții” . Zorin, Konstantin V ., De
ce suferă copiii, Editura Sophia, București, 2006, Partea I, Sursele duhovnicești ale suferințelor
copiilor, 2. Suferințele copiilor ți căile lui Dumnezeu, p. 37 Există exemple de -a lungul istoriei
cu pers onalități geniale care au suferit de boli incurabile. Dintre aceștia au făcut parte Ludwig
van Beethoven (surzenie) ale cărui compoziții muzicale sunt memorabile, Franklin Delano
Roosevelt (paralizie) ales președinte al S.U.A. de patru ori (!), fizicianul englez Stephen

126
Hawking (surdo -mut și țintuit în scaunul cu rotile) laureate al Premiului Nobel. Iubirea lui
Dumnezeu este nemărginită și îl caută pe om pentru a -i da viață veșnică, care nu ni se dă fără
acordul nostru. Liberul arbitru și voința umană depin de de darurile dumnezeiești. „Când
Dumnezeu cunoaște că omul va primi darul Lui așa cum trebuie, acest dar se revarsă din
belșug…” Zorin, Konstantin V ., De ce suferă copiii, Editura Sophia, București, 2006, Partea I,
Sursele duhovnicești ale suferințelor c opiilor, 2. Suferințele copiilor ți căile lui Dumnezeu, p. 38
O boală psihică poate întuneca mintea și voința omului, eliberându -l de răspunderea păcatelor.
Suferinzii de sindrom Dawn, de oligofrenie, de autism, de schizofrenie sau alte boli ereditare nu
sunt judecați de Dumnezeu precum oamenii cu un psihic sănătos. Lor li vor ierta mai ușor
păcatele, față de cele săvârșite de cei sănătoși. Drept urmare, una dintre căile mântuirii pe care o
alege Pronia lui Dumnezeu pentru oameni este patologia înnăscută a creierului, care îi îngrădește
sau chiar îi lipsește de facultatea de a acționa. Starețul Paisie Aghioritul afirmă mântuirea
pruncilor nedezvoltați psihic: „Ei ajung în rai fără greutate… Dacă părinții se vor gândi la
aceasta din punct de vedere duhovnices c, vor avea mare folos și vor primi răsplată în cer”.
Zorin, Konstantin V ., De ce suferă copiii, Editura Sophia, București, 2006, Partea I, Sursele
duhovnicești ale suferințelor copiilor, 2. Suferințele copiilor ți căile lui Dumnezeu, p. 39 Sfântul
Teofan Zăvorâtul scria despre oamenii debili mintal: „Idioți! Da, pentru noi ei sunt idioți, dar nu
și pentru ei și pentru Dumnezeu. Duhul lor crește pe altă cale. Se poate întâmpla ca noi, cei
înțelepți, să fim mai răi decât idioții. Copiii sunt toți îngerii lu i Dumnezeu” . Zorin, Konstantin
V ., De ce suferă copiii, Editura Sophia, București, 2006, Partea I, Sursele duhovnicești ale
suferințelor copiilor, 2. Suferințele copiilor ți căile lui Dumnezeu, p. 39
În Biblie (Vechiul Testament), ca și descendență, la Io sif din Arimateea este ultimul, la fel
și Keber, neavând urmași pe linie directă.
Din interviurile pe care le -am luat unor cunoștințe ale sale, am aflat că moș Iosif nu era
cu dare de mănă, având o cutiuță în care își depozita economiile.
Un urmaș căzut pe front mult prea devreme
Anul 1924 reprezintă pentru artistul Iosif Keber și soția sa Natalia (n. Popescu) venirea pe
lume a unicei sale semințe, Adrian.
Timp de trei ani nu a avut prenume, datorită unor discuții din familie. Într -un final, la o
onomast ică a mamei sale, a fost pronunțat numele împăratului Hadian.
A susținut examen și la medicină.
Fiul îi calcă pe urme tatălui, studiind artele plastice la Institutul din București (desenul și
picture cu maestrul Camil Ressu, iar gravura cu Iuca) și devenin d un bun cunoscător al esteticii
acestora. Dovadă lucrările de pictură de șevalet și cele monumentale (pictură, restaurare).
Dintre temele plastice preferate de Adrian Keber, pesajul este funtaș, ca de altfel și la tatăl

127
său. Influența postimpresionistă a lui Gauguin se reflectă în lucrările sale, prin folosirea petei
decorative în reprezentările formelor.
Un subiect întânit în plastica pictorului este minerul, reprezentat atât prin portret, cât și
compozițional. Expresivitatea realistă a personajelor i -a adus elogii din partea criticii vremii, la
momentul expunerii acestora la saloane de specialitate, atât în România, cât și în afara țării.
Arta monumentală îl captează, participând la diverse expoziții oficiale din București,
Craiova și Târgu -Jiu.
Nu a avut niciodată o retrospectivă.
Moare de infarct în vara anului 1983, fiind găsit neînsuflețit în casa parohială de la
Corabia, unde restaura pictura catedralei orașului.
Din timpul cercetării am constatat că Iosif Keber nu mai avea alte rude în țară, d rept
urmare toată agoniseala de -o viață a lăsat -o statului, prin executorul testamentar profesor Ion
Mocioi.
„…o casă parcă de turtă dulce din poveștile Fraților Grimm, din care aștepți să iasă
curioase personaje” . (Crăciun, Lucia, Bijuterii arhitectonic e gorjene – Casele Doppelreiter,
Editura Măiastra, 2008, Târgu -Jiu, Alexandra Daniela Ciulei, clasa a XI -a A, CNSH, p. 109)

La numărul 67, pe Strada 11 Iunie 1848, fostă Strada Sfântul Nicolae (denumire dată
după biserica cu același nume, devenită m onument istoric), începând cu anul 1932, locuia un om
de statură medie cu familia sa, pe care vecinii, prietenii, confrații și gazetarii îl cunoșteau ca fiind
pictorul Iosif Keber, zis și jidanul datorită originii sale flamande și a religiei protestatnte a
strămoșilor săi. Casa Keber, devenită începând cu anul….. casă memorială și sediul Secției de
Artă „Iosif Keber” a Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj, a fost proiectată de cunoscutul
arhitect Iulius Doppellreiter și este înscrisă pe Lista Monume ntelor Istorice la categoria B (GJ –
IV-m-B-09479).

128

Locuitorii urbei își dau întâlnire în fața casei lui Keber, că doar e un reper orientativ al
orașului.
Am ales să continuu cercetarea cu descrierea templului sau poate a palatului sau p oate a
casei de turtă dulce, cum o denumea Alexandra (elevă în clasa a XI -a A la Colegiul Național
„Spiru Haret” din Târgu -Jiu), a faraonului sau a regelui sau vrăjitorului din Oz, cum l -am numit
eu, dintr -un motiv foarte simplu. În paginile de mai sus, am încercat (nu știu dacă am și reușit) să
scot în evidență o trăsătură a portretului fizic, moral dar, mai ales, spiritual al lui Iosif Keber –
influența numelui asupra vieții personale și profesionale, continuând cu descrierea fiului său,
subiecte alese pl ecând de la ideea că, în viață nimic nu este întâmplător și e că bine să
construiești o casă, să sădești un pom și să crești un copil.
Despre omul și artistul Iosif Keber am scris în rândurile de mai sus și voi scrie și în cele
care vor urma, despre unica sămânță de asemenea, iar despre pom (copacul) vom detalia într -un
alt subpunct al cercetării.
Deși Sfânta Scriptură spune „Crede și nu cerceta” , în condițiile date prezentei cercetări
am dorit să scot în evidență tipologii umane cu care ne întâlnim la tot pasul – pe unele ajungem
să nu le cunoaștem niciodată, altele sunt precum o carte deschisă, zestrea pe care strămoșii noștri
ne-au lăsat -o sub formă de patrimoniu natural, cultural, gastronomic sau uman și pe care, din
păcate, nu știm sau poate nu vrem s -o conservăm pentru generațiile viitoare.
Într-o prima etapă, imobilul avea suprafața construită de 92,00 mp., fiind dispus pe două
nivele, parter și etaj, parțial – mansardă.

129
Parterul , cu acces de pe latura vestică, prin intermediul unei scări cu șase trep te, permitea
accesul într -un vestibul amplu, din care se face distribuția în două dormitoare, amplasate spre
sud, o bucătărie în strânsă relație cu o cămară, cu acces de pe un mic coridor care la rândul său
permite ieșirea spre grădina din spatele casei. T ot din vestibul se face accesul și către un mic
WC, prin intermediul unei terase (ulterior închisă în zidărie), precum și legătura pe verticală cu
etajul, prin intermediul unei scări. De remarcat că sub această scară, pictorul a prevăzut un mic
spațiu care adăpostea baia cu acces din culuarul ce ne conducea către WC.
Sub bucătărie s -a realizat o pivniță cu acces de pe latura de est, ulterior aceasta a fost
înglobată în extinderea realizată în anul 1972.
Etajul , este dominat de atelierul pictorului, de dime nsiuni considerabile în comparație cu
celelalte încăperi și mai multe spații amenajate în volumul rezultat din configurația șarpantei. Se
distinge, pe lângă atelier, o încăpere utilizată de fiul pictorului ca dormitor ( în proiect denumit
holl ), pe latura vestică, deasupra vestibulului de la parter.
De pe podestul intermediar se putea ajunge în cea de -al doilea wc -u aflat peste cel al
parteului. Ulterior, atât accesul cât și wc -ul au fost desfințate, încăperea wc -ului fiind secționată
pe orizontală de plan șeul unei terase ce s -a amenajat pe latura de nord a imobilului.
Tot la etaj, cu acces din atelier s -a prevăzut un balcon cu stâlpi din lemn sculptați, și acesta
suportând ulterior modificări ( s -au realizat ferestre din lemn între stâlpi).
Cea de -a doua e tapă, realizată după anul 1972, constă în:
achiziționarea unui teren aflat la nord de imobil având lățimea de 4,50 m de la Nicolae Grigore
Semen, cu scopul de a realiza extinderea imobilului ( cu respectarea prevederilor de vedere din
codul civil (secțiun ea III, art. 612) și de a realiza utilitățile (rețea de apă, canalizare și alimentare
cu gaze;închiderea terasei de pe latura de nord, parter, cu zidărie din cărămidă; desfințarea wc –
ului de la etaj, implicit a accesului de pe podestul intermediar al scări i ce urcă la etaj; prin
această intervenție s -a creat o tainiță între planșeul existent și planșeul montat deasupra acestui
spațiu, cu acces din terasa de pe latura de nord;realizarea a două terase pe latura de nord, la
parter și la etaj; realizarea unei e xtinderi pe latura de est și crerea unor spații noi, cu rol de
dormitoare, ulterior de depozitare, două la parter și unul la etaj, și tot la etaj, a unei terase pe
colțul sud -estic. Sub spațiile de la parter au fost create trei pivnițe cu acces din exterio r de pe
latura de est, pentru două dintre acestea și una cu acces din unul din spațiile de depozitare prin
intermediul unor scări
Este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din România la poziția GJ–IV–m–B–09479 și se
bucură de un volum și de fațade deos ebit de armonioase care dau o notă de unicitate
monumentului.
La ora actual ă, imobilul este dispus pe trei nivele:demisol, parțial pe latura de vest, sub

130
scara de acces la etaj, făcând parte din vechea construcție, cu funcțiunea original de baie, actual
fiind utilizat ca spațiu de depozitare pe latura de est, sub bucătărie, cu rol de pivniță, actual
spațiul este neutilizat, făcând parte tot din vechea construcție; tot pe latura de est s -au creat noi
spații la corpul de clădire nou, realizat după 1972, având în compunere trei încăperi, două cu
acces direct din exterior, prin intermediul unor uși subdimensionate (înălțime redusă) și un alt
spațiu în colțul sud -estic,cu acces dintr -un hol, care este în relație direct cu exteriorul.
Parterul generos, care a sta t la baza ridicării întregii construcții, așa cum aminteam mai
sus se compune dintr -un vestibul amplu, din care se făcea distribuția în două dormitoare, (actual
săli de lectură),amplasate spre sud, o bucătărie (actual oficiu) în strânsă relație cu o cămară
(actual baie), cu acces de pe un mic coridor, ce face legătura cu corpul nou al construcției ca are
în compunere, la acest nivel, două încăperi, așezate în simetrie față de coridorul amintit mai sus,
cu rolul de dormitor, respectiv spațiu de depozitare. D in acest coridor se iese în curtea de
serviciu, prin intermediul unei scări interioare. Tot din vestibul se făcea accesul și către un mic
WC, prin intermediul unei terase (ulterior închisă în zidărie), precum și legătura pe verticală cu
etajul, prin interm ediul unei scări.

„Crează ca un zeu! Poruncește ca un rege! Muncește ca un rob!”
Zisele titanului de la Hobița parcă i -au fost un ghid, o a unspezecea poruncă mai tânărului
Iosif, pe care viața i -a pus față în față abia în 1937, o dată cu sfințirea B isericii „Sfinții Apostoli
Petru și Pavel” . Asupra acestui subiect vom reveni într -o relatare ulterioară.
În timpul vieții, Iosif Keber a fost cunoscut de contemporanii săi (profesori, colegi, critici
de artă, prieteni, comunitatea locală, națională sau internațională) ca fiind un iscusit pictor de
șevalet, grafician (lucrări de desen în creion, peniță, cărbune, ilustrație de carte, linogravură),
diplomat pictor expert și restaurator la Episcopia Râmnicului și Noului Severin (1927 -1937).
Literatura de sp ecialitate a înmagazinat de -a lungul vremii păreri ale artiștilor despre artă,
în general, și despre pictură, în special. Una dintre acestea este cea a lui Francisco José de Goya
y Lucientes, care spunea că pictorii gândesc în culori, în toate împrejurări le vieții lor. Poate este
o exagerare afirmația artistului spaniol, dar pentru un creator, un Demiurg al formelor și, mai
ales, al culorilor este foarte important ca elementele fundamentale ale artei sale să devină precum
oxigenul pe care îl respiră, apa p e care o bea, un axis mundi al vieții sale interioare.
În introducerea lucrării „Pictorul Iosif Keber” , a profesorului doctor Ion Mocioi, dr.
Grigore Smeu afirma că artistul gorjean „se integrează acestei categorii – am spune, a unui
reflex continuu – făcând din preocupările artistice elementul fundamental al vieții sale”. (Ion
Mocioi, Pictorul Iosif Keber , Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 5, după Dr. Grigore
Smeu, vezi și art. din revista de cultura)

131
Personalitate completă și complexă din punct de vedere artistic, Keber a îmbrățișat
genuri și specii dintre cele mai diverse ale picturii, desenului sau gravurii, de la natură statică la
peisaj, de la portret la compoziție cu personaje.
Târgului de pe Jiu îi dedică numeroase lucrări ale peisajului urb an ca specie a genului, în
culori de ulei pe pânză sau carton, desene în creion, peniță sau cărbune, rămase ca dovezi
nescrise ale patinei timpului și a modificărilor arhitectonice. (Deac, Mircea, Tudor, Octavian, 300
DE PICTORI ROMÂNI DICȚIONAR DE PICTURĂ ROMÂNEASCĂ MODERNĂ , Editura Noi
Media Print, Fundația Jean Louis Calderon, 2007, București, p.39)
În lucrările sale domină armonia, echilibrul compozițional, tușa nervoasă și spontană.
Acuarelele sale dau senzația atingerii unor mătăsuri fine, a unor cat ifele de cea mai bună calitate.
Nudul, ca specie a portretului, a reprezentat o mare problemă și în timpul vieții lui Keber
și a multor confrați, fiind un subiect tabu pentru modelele pe care cu greu și le găseau, multe
dintre ele din rândul celor săraci, care refuzau să pozeze pe motiv că „dacă i se reține în desen
imaginea omului, el trebuie să moară” * (legendă locală; lucrând foarte mulți ani cu elevi de
etnie rromă, știu din relatări ale copiilor, că exista o cutumă legată de fotografierea/ reprezenta rea
mâinilor, dar nu am aprofundat subiectul). Drept urmare, artistul s -a dedicat altor genuri ale
artelor vizuale, precum peisajul și natura statică, căutând să comunice prin artă și să dea o
semnificație mai profundă a realității sociale, și, de ce nu, o caracteristică a viziunii artistice
proprii, o eliberare a EU -lui creator. * (Ion Mocioi, Pictorul Iosif Keber , Editura DRIM EDIT,
2002, Târgu -Jiu, p.p. 16 -17
Și în prezent această reprezentare a frumuseții corpului omenesc, pe care, din cele mai
vechi timpuri, artiștii au zugrăvit -o pe pereții cavernelor, templelor închinate zeilor sau palatelor
stăpânilor, în culori naturale sau pigmenți, prin scrijelituri sau incizii ale zidurilor, prin redarea
reală sau abstractă în tehnici specifice tridimensionalu lui, prin canoanele unor perioade istorice
sau școli de artă cu privire la proporțiile corpului omenesc, este un motiv de admirație, un elogiu
adus ființei înzestrată cu rațiune sau, pentru cei lipsiți de o educație în domeniu, o jenă specifică
timidității sau un subiect amuzant, afișat de extrovertiți.
Vin cu această completare observată în decursul anilor de practică pedagogică (12 la
număr), pe care i -am desfășurat alături de copiii cu care am lucrat la clasă sau în afara ei,
încercând să le explic de c e în manuale, albume de artă sau ghiduri metodice sunt aceste
reproduceri, că intenția autorilor nu este aceea de a promova pornografia, ci dimpotrivă educația
simțului estetic și a viitorului consumator de artă.
De asemenea, mă folosesc de inter – sau tra nsdisciplinaritate, dând exemplu educația
fizică și sportul ( „Men sana in corpore sano” ), biologia (anatomia) pentru cei de clasa a VII -a,
educația pentru sănătate ca și curs opțional, istoria ca știință a evoluției omenirii, psihologia și

132

sociologia uman ă, și, nu în ultimul rând, religia în calitate de liant între trup -suflet -spirit – acea
trinitate cu care fiecare dintre noi suntem dotați. Inter – și transdisciplinaritatea va fi un subiect pe
care îl voi dezvolta într -un subcapitol ulterior, dedicat studi ilor de caz pe lucrări ale copiilor din
timpul cercetării pentru lucrarea de față.
Caracterizat ca fiind un extremist, tocmai datorită trecerii „de la spontaneitatea figurantă
a desenului, la schița <<din mers>>” , Iosif Keber, și printr -o modestie caract eristică, rămâne în
arta laică aproape un necunoscut pentru publicul avizat sau neavizat. . (Ion Mocioi, Pictorul Iosif
Keber , Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 6, după Dr. Grigore Smeu – vezi și art. din
revista de cultura – același material).
Alături de arta plastică și cea decorativă îi trezește interesul, experimentând stiluri și
tehnici variate ale acestora. Programa școlară a vremii cuprindea studiul vitraliului, al picturii
monumentale, al scenografiei, afișajului, decorului interior,
mobilierulu i, artei aplicate.
Un stâlp patern în domeniul profesional, așa cum
aminteam și în rândurile de mai sus, a fost profesorul Costin
Petrescu (Fig. ), care i -a înmânat lui Keber și un certificat (mult
timp după terminarea școlii): „d-sa mi -a fost unul dintre cei mai
destoinici și sârguitori elevi ai mei. Atât în lucrările de școală,
unde s -a aplecat îndeosebi asupra stilului bizantin – aplicat în
frescă și alte tehnici, precum și cu ajutorul efectiv ce mi -a dat la
propriile mele lucrări de același gen, d -sa a dat dovezi deosebite de sârguință, pricepere și
dragoste, de care am fost întotdeauna deplin mulțumit. Am de asemeni bune referințe și de alte
lucrări unde d -sa și -a îndeplinit cu totul mulțumitor sarcinile sale”. (Ion Mocioi, Pictorul Iosif
Keber , Editur a DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 18, „Certificat pentru I. Keber” aflat în colecția
pictorului scris de mână și semnat de Costin Petrescu
Identitate și influențe
Mai bine de zece ani (1912 -1923), Iosif Keber a trăit la București, captat fiind de lupta
dintre curentele artistice și noutățile apărute în pictură, de afirmarea „Tinerimei artistice” , de
muzeele și expozițiile de artă plastică selectată. Evenimenetele epocii au contribuit la formarea
unui stil propriu, bazat pe sintetizarea cunoștințelor dobândi te anterior și cele prezente.
Studiul formei și al culorilor au fost puse în valoare, folosind procedee tehnice specifice
artei perene, accesibilă oricărui privitor, fără a se lăsa influențat de academismul uneori eclectic
al lui George Demetrescu -Mirea ( 1852 -1934). (Ion Mocioi, Pictorul Iosif Keber , Editura
DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 17
Gravura a reprezentat un punct de interes în cariera sa. Se remarcă încă din ultimii trei ani Fig. … Costin Petrescu

133
ai studenției ca un pictor cu perspectivă.
Ca un demn urmaș al renas centistului Dürer sau al lui Goya, Iosif Keber a realizat lucrări
de grafică atât în tehnici specific gravurii, căt și cu ajutorul peniței cu tus.

Linia joacă rolul principal în redarea volumetriei formelor.
Critica de specialitate l -a caracte ricat ca fiind un pictor original de orientare realistă, cu
influențe ale curentelor și orientărilor artistice specifice sfârșitului de secol XIX și începutului de
secol XX, apărute pe bătrânul continent european, dar și la nivel mondial (impresionismul și
expresionismul, în special). Ar fi de remarcat „intensitatea și puritatea culorii din unele naturi
statice, tușa ușor simplificată și severă din câteva portrete, uneori o rafinată și deliberată
naivitate” sau lumina care „mușca” umbra. (Ion Mocioi, Picto rul Iosif Keber , Editura DRIM
EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 6, după Dr. Grigore Smeu – vezi și art. din revista de cultura).
Teme plastice sau decorative, subiecte, motive, simboluri, arhetipuri
Peisajul de iarnă a fost un subiect foarte des întâlnit în lucră rile artistului târgujian, acesta
motivând în interviuri date ziariștilor sau la un pahar de vorbă cu prietenii că era singurul
anotimp când nu lucra artă monumentală, fiind transpus pe suportul bidimensional în culori de
ulei și oferind privitorului „pe l ângă un realism viguros al imaginii, acea fluență cromatică a
unor treceri discrete de lumină dintre zori și plină zi, sau dintre zi și amurg – niciodată nu
ghicești pragul, momentul – lăsând simultan o ciudată impresie de bucurie stenică, nostalgie,
lirism ” (Ion Mocioi, Pictorul Iosif Keber , Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 6, după Dr.
Grigore Smeu – vezi și art. din revista de cultura).
Copacul este un motiv foarte des întâlnit în lucrările de pictură sau cele de grafică.

134

Inovație și sc himbare în pictura monumentală și arta sacră
Foarte mult timp a fost solicitat ca pictor de biserici, remarcându -se ca un titan al artei
monumentale de influență bizantină, iar fresca devine tehnica pe care a iubit -o și a perfecționat -o
de-a lungul vremii , amprenta marelui profesor Costin Petrescu (autorul lucrării „Marea Frescă a
Neamului” de la Ateneul Român) spunându -și cuvântul. A fost un deschizător de drumuri,
asemeni confratelui său Brâncuși, dar în ceea ce privește pictura murală (fresca) regăsită în
Biserica „Sfinții Apostoli” din Târgu -Jiu.
Pictura monotip renaște în lucrările sale din ultimii ani de viață.
De-a lungul anilor a pictat numeroase biserici din țară sau străinătate , precum bisericile
Spirea -Veche, Precupeții -Vechi, Popa Chițu, De lea-Nouă din București, Sf. Arhangheli și
catapeteasma catedralei Sf. Dumitru din Craiova, bis Sf. Apostoli din Caracal, mănăstirea
Cernica, biserica din Turcheș – Brașov, bis din Novaci, din Urdarii de Jos, Săcel etc. din Gorj, bis
ortodoxă din Ierusalim.
Concursuri, expoziții și premii
Artistul Iosif Keber a fost o prezență constantă la Saloanele oficiale, iar după primul
război mondial trimite lucrări la expozițiile colective de la Craiova și Târgu -Jiu, la Salonul de
arhitectură și de artă decorativă din București, la Tinerimea artistică București și la unele anuale
de stat (între 1921 și 1924 a participat la peste 27 expoziții).
Nu l-au ocolit nici retrospectivele, precum cele din 1974, de la Târgu -Jiu, și 1985, de la
Craiova (omagială la împlinirea a 9 0 de ani), unde lucrările de grafică, desen și pictură au fost de
o înaltă ținută. Drept recompensă a trudei de -o viață în slujba artei, primește cea mai înaltă
distincție pentru contribuțiile aduse la promovarea picturii „al fresco”, „Crucea Patriarhală
pentru mireni” , oferită la 20 iunie 1988, cu aproximativ un an înaintea decesului său.
Deși a avut o copilărie plină de lipsuri materiale, datorită condiției sociale a părinților
(asemenea lui Brâncuși), trăind traumele celor două războaie mondiale, iar apoi nedreptățile

135
epocii comuniste, talentul său a fost recunoscut și recompensat cu premii obținute în timpul
gimnaziului și al facultății, la Saloane oficiale, dar și cu alte ocazii, printre care se numără:
– în 1912, medalia de aur la Expoziția genera lă a liceenilor de la Iași, organizată de Asociația
maeștrilor de desen și caligrafie din țară, prezidată de Emanoil Bardasare, pentru tabloul „Cap de
bătrân;
– în anii de studii 22 premii (1 al III -lea, 2 al II -lea, 19 – I), între care și Premiul academic I
pentru pictură „Lecomte du Nouy” (1922) pentru desenul în cărbune „Nud după natură” , aflat
azi la Academia Română
– tot în 1922 a primit încă două premii, unul pentru pictură (tabloul „Cap de expresie” ) și altul
pentru artă decorativă ( o încununare a m aturității artistice la cei 25 de ani ai săi)
– „Consider că un mare succes al activității mele artistice a fost în 1970, când mi s -a încredințat
pictarea catapetesmei de la Ierusalim, cu cele 45 icoaneale Bisericii Ortodoxe de acolo”. (Iosif
Keber în luc rarea lui Ungureanu, Octavian, Keber, Târgu -Jiu, 1996, p.14)
– concurs pentru realizarea catapetesmei unei biserici românești din Berlin, lucrare nefinalizată
din cauza lipsei de fonduri a Ministerului Artelor datorată evenimentelor politice (o parte din
icoane sunt montate la catedrala din Strehaia, județul Mehedinți)
Presa vremii și prietenii i -a fost alături
A dispus de aprecieri favorabile ale criticilor în presă încă din 1926, dar Iosif Keber nu a
fost „atât de cunoscut pe cât merita ansamblul operei sale” .
Ion Mocioi, Pictorul Iosif Keber , Editura DRIM EDIT, 2002, Târgu -Jiu, p. 5, după Dr.
Grigore Smeu, vezi și art. din revista de cultura)
Profesorul Stelian Sterescu (nea Bică, cum îl alintau amicii), distins în ale Limbii române
și Latinei, publicis t de marcă și muzician de talent, îi închină lui Iosif Keber o evocare publicată
în „Coloana” .
De asemenea, jurnalistul Octavian Ungureanu, de care aminteam și la semnificația
numelui, îi dedică numeroase articlole și o carte, atât în timpul vieții, cât și postum.
Alături de domniile lor, profesorul Ion Mocioi, executorul testamentar al pictorului,
editează trei publicații, la una contribuind cu informații chiar artistul Iosif Keber.
Intenția scrierii unei Autobiografii a existat încă din timpul vieții lui Keber, dar, printr -un
concurs de împrejurări haioase uneori, manuscrisul de 200 de pagini a fost pierdut.
Maestrul Keber păstra corespondența cu diverși prieteni printre care sculptorul Vasile
Blendea și Academicianului -sculptor Ion Jalea.
„De la picto rii lui Constantin Brâncoveanu, până astăzi, nimeni n -a cucerit tehnica,
podoaba și luxul artei picturii iconografice ca Iosif Keber din Târgu -Jiu și din țara întreagă.
Sculptorul V . Blendea, 12 iulie 1967” Ungureanu, Octavian, Keber, Târgu -Jiu, 1996, p .25)

136
„Eu am pentru dumneata o înaltă considetație și mă mândresc să am și o operă de -a d-
tale, încă din tinerețe, care deține un loc în casa mea, alături de alți artiști. Cu vechea mea
dragoste și prietenie, I. Jalea.” Ungureanu, Octavian, Keber, Târgu -Jiu, 1996, p.25)
Trecut, prezent și viitor
Marea pasiunea pentru desenul riguros și pictură, în special peisaj (în spiritul pictorilor de
la Fontainebleau, căutând tonul local), portret și natura statică, a fost transpusă în cele
aproximativ 500 de lucrări gă site în casa artistului după decesul acestuia, pe care le -a lăsat ca
moștenire instituțiilor de cultură din Târgul de pe Jii și, mai ales comunității locale, naționale și
mondiale.
Lucrările sunt expuse privitorului și fac parte din colecțiile Muzeului Ju dețean Gorj
„Alexandru Ștefulescu” , ale Muzeului de Artă din municipiul Târgu -Jiu sau Muzeului memorial
din cadrul Secției de artă „Iosif Keber” a Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj ce își are
sediul chiar în casa artistului
În colecțiile particula re se află foarte multe semințe, rod al harului artistului, precum cea
a testamentarului pictorului, prof. dr. Ion Mocioi, a dr. Constantin Lupescu, a dr. Grigore
Lupescu, a domnului Dumitru Răuț din Târgu -Jiu (icoana „Cina cea de taină” ) a ziaristului Io n
Popescu, în casa arhitectului Dumitru Berechet, la avocatul Codin Georgescu din București,
colecția Academicianului -sculptor Ion Jalea, a Academicienilor Șișești și Cioculescu, la
colecționarul american Schor, din Philadelfia (două lucrări achiziționate de la Salonul oficial din
București, în 1925: „Adam și Eva” și o natură martă) dar și în ale altor personalități din țară și de
peste hotare.
De asemenea, alte lucrări ale artisului se află în muzee și galerii de artă din Constanța,
Galați, Craiova, la Aca demia Română (1922, prin concurs reține un studiu de nud), Muzeul
„Saint -Georges” (1938, o acuarelă intitulată „Poartă de țară” ), Muzeul „Toma Stelian” (a
achiziționat o lucrare), proiecte și schițe de pictură bisericească în colecțiile Patriarhiei Române.
Prin copiii plămădiți din iubire pentru artă, cu mare pasiune și sacrificii personale, artistul
Iosif Keber va trăi veșnic, timpul fiindu -i prieten, în mintea și în sufletul celor care l -au apreciat
și a celor care vizitează zilnic instituțiile care -i adăpostesc lucrările.
În cele ce urmează, voi realiza o galerie în imagini, cu o parte din lucrările la care am
avut acces în cadrul instituțiilor de cultură enumerate mai sus (foarte multe lucrări ce aparțin
patrimoniului cultural al Muzeului Gorjului e rau depozitate pe parcursul cercetării mele; o parte
din cele din colecțiile particulare sau din albume de artă sunt fotocopii alb -negru, nefiindu -mi la
îndemână altă sursă)
Muzeului memorial din cadrul Secției de artă „Iosif Keber” a Bibliotecii Județene
„Christian Tell” Gorj, adăpostește 153 lucrări de desen, grafică, acuarelă, pictură pe pânză în

137
ulei, proiecte de artă monumental și decorativă, mulaje din ghips.

În cadrul Muzeul de Artă din municipiul Târgu -Jiu, secți e a Muzeului Județean Gorj
„Alexandru Ștefulescu” sunt inventariate aproximativ 100 de lucrări ale artistului, altele sunt
luate în custodie de la Secția de artă „Iosif Keber” a Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj.
La intrarea în muzeu (sala Keber) veghează portretul artistului, realizat de sculptorul
Corneliu Themeli (1884 -1954), în bronz (Fig. ). Fig. Atelier Fig. Atelier

Fig. Atelier

Fig. Atelier

138

În sala din stânga (Fig. ), de la parter dedicată icoanelor, sunt expuse două lucrări ale
artistului, înfățisându -i pe Maica Domnului și Dreptul Judecător. Pictura în ulei este aplicată pe
suport de lemn, cu un strat de foiță de aur incizată (tehnică specifică lui Keber). Starea de
conservare a lucrărilor este bună, stratul pictural bine păstrat, excepție făcând suportul de lemn
care s -a crăpat și ramele sunt deplasate.

Tot la parter, există o sală dedicată
expunerii lucrărilor de inspirație eclesiastică
și laică, pe care Keber a solicitat -o muzeului
încă din timpul vieții.
În prezent, sunt expuse 9 icoane (Fig.
…), rea lizate pe suport de lemn, în culori de
ulei și foiță de aur, și 21lucrări în tehnica
uleiului pe pânză (impasto) (Fig. …) .
Acestea din urmă sunt închinate naturii, de la portret la compoziție cu personaje, de la
natură staică la peisaj (marin, citadin, rural) (Fig. … și Fig. …). Starea de conservare a lucrărilor
este foarte bună. Asupra lor veghează ca un protector și bustul turnat în bronz al Constantin
Brâncuși (Fig. …). Fig. Corneliu Themeli, Keber , bronz
Fig. Sala icoanelor
Fig. Sala Keber

139

Ca un Demiurg al artel or, își privește mândru semințele Keber.

Fig. Sala Keber Fig. „Constantin Brâncuși ”, bustul bronz

Fig. … Iosif Keber, „Marină ”
Fig. … Iosif Keber, „Casă țărănească”

Fig. … Sala Keber
Fig. … Iosif Keber, „Autoportret”

Fig. … Sala Keber

140

Lucrările sale aduc un „PicDeGra” -ție în peisajul monoton uneori al urbei gorjene,
artistul consacrându -se binelui și frumosului public, trăind aici și implicându -se foarte mulți ani
în viața socio -culturală a Gorjului, iubind natura umană, drept pentru care, se merită să afirm că
nestematele lăsate ca moștenire publicului avizat sau neavizat, trebuie incluse în patrimonial
cultural național sau chiar mondial, acordându -li-se atenția și sprijinul în ceea ce privește
conservarea și restaurarea acestora.
În loc de concluzii
Pot spune că afirmația „Mândri că suntem români!” ar trebui s -o folosim în cunoștință de
cauză, să cântărim cu cât am contribuit fiecare la păstrarea patrimoniului c ultural local, dar și a
celui național, să învățăm să apreciem valorile atâta timp cât sunt în viață, dând Cezarului ce-i al
lui, să comunicăm interuman și instituțional, să avem curajul să ne exprimăm opiniile, ideile și
sentimentele, în locul promovării din ce în ce mai mult a diletantismului, a prostului gust și, cel
mai important după părerea mea, a lipsei de educație.
Pentru ca un lucrul să fie bine făcut și de durată, e nevoie de timp (cea de -a patra
dimensiune), de răbdare, de o curățenie trupească și sufletească, de o „temelie” solidă a structurii
interne (nu neapărat externe; istoria a demonstrat -o) a unui individ – asemenea unei case bine
construită, atribute pe care cei doi titani ai artelor vizuale bidimensionale sau tridimensionale le –
au avut.
Oamenii mici, nu apreciază ideile mari!

3.2.2. In memoriam Constantin Brâncuși și Iosif Keber
Începând cu anul 2001, lui Constantin Brâncuși îi este închinată T abăra Națională de
sculptură , care a deschis o nouă perspectivă orașului Târgu -Jiu, la inițiativa primului director al
Centrului Municipal de Cul tură „Constantin Brâncuși” , pe vremea aceea sculptorul Paul
Popescu (profu').
De-a lungul timpului, proiectul s -a dezvoltat, ajungând în patrimoniul instituției de
cultură să fie peste 92 lucrări (2014) . Am selectat doar câteva dintre ele, atașând comentariul
creatorilor.

Monument de sculptură „Germen”
Autor: Paul Popescu
Loc de amplasare: Str. Republicii – Gară
Material: Calcar de Podeni

141

Monument de sculptură „Picatura”
Autor: Emilian Popescu
Loc de amplasare : str. Traian, Parc C.N.L.O.
Dimensiuni: 2,2 x 1,4 x 1,6
Material: Calcar de Podeni
„Lucrarea reprezintă concretizarea unei idei mai vechi, pentru că am făcut,
de-a lungul timpului, mai multe lucrări de mici dimensiuni, unele chiar în metal, pe această idee
a picăturii, a scurgerii, a efemerului. Mă gândisem, la un moment dat, să dedic această lucrare
monumentală eroilor, martirilor din Revoluție – adică ultima picătură de sânge scursă într -un
spațiu umanizat. Lucrarea poate avea, însă, multe interpretări. De pildă, poate fi o lacrimă, o
lacrimă de bucurie, poate fi o picătură de ploaie – se desprinde, desigur, ideea de efemeritate,
picătura de ploaie care apare, pentru ca după aceea să dispară.După cum vedeți, m -a interesat
jocul acesta de vo lume, lumină – umbră, joc ce se formează odată cu trecerea soarelui, deci cu
schimbarea astrului zilei. Am privit -o ca pe o sculptură modernă, ca pe o formă spațială,
exceptând, bineînțeles, toate simbolurile pe care le poate avea această picătură.”

Mon ument de sculptură „Pește adăpat în izvor de lumină”
Autor: Marcel V oinea
Loc de amplasare: Piața Centrală
Dimensiuni: 1,05 x 1,05 x 2,5
Material: Calcar de Podeni
„Lucrarea este un simbol; face parte din tematica mea (cu începere din anul
1983), în cadrul căreia am realizat acel <<personaj fereastra>> (un personaj deja cunoscut în
arta plastică românească) și <<peștele>>, compus din mai multe icoane.
Peștele este un simbol important al creștinătății, de fapt este simbolul lui Hristos.
Luminile sunt cele do uă ferestre care se văd lateral. Traducerea o las la latitudinea
privitorului…”

Monument de sculptură „Transcedere”
Autor: Dumitru Radu
Loc de amplasare: Str. Unirii
Dimensiuni: 4 x 2,2 x 0,6
Material: Calcar de Podeni

142

„ Trebuie să ne gândim la existență în general, ca la o transcedere. Eu exist acum prin lucrarea
mea, voi pleca, va rămâne ceea ce am realizat.
Vreau ca lucrarea mea să spună mai mult decât v -am transmis eu și cred că, în timp, se vor găsi
mult mai multe simboluri decât cele pe care le -am d orit și gândit eu. Este dorința noastră, în
general, ca lucrările să se îmbogățească mai mult teoretic, în planul sensurilor.”

Monument de sculptură „Masa Lui”
Autor: Mihai Păcurar
Loc de amplasare: Parc – gară
Dimensiuni: 5 x 4 x 4
Material: Calcar de Podeni
„Lucrarea se numește Masa Lui, Masa Lui fiind Tatăl
meu, Tatăl nostru -… a LUI. A trebuit să mă încarc cu mult curaj să vin să fac o lucrare aici.
Masa Lui, fiind o masă nu prea ergonomică, destul de înaltă, la care mai trebuie să creștem un
pic ca să ajungem să mâncăm sau să lucrăm la ea.”

Monument de sculptură „Familie”
Autor: Mihai Păcurar
Loc de amplasare: Str. Republicii – Electrica
Material: Calcar de Podeni

Monument de sculptură „Personaje”
Autor: Cătălin Geană
Loc de amplasare: Parcul D ebarcader
Dimensiuni: 4 x 2 x 0,8
Material: Calcar de Podeni
„Lucrarea este de inspirație mai veche, nu este nici prima, nici a doua din
această serie pe care o fac, desigur, cu această temă. A fost gândită pentru un astfel de ambient
(a se vedea salcia di n spatele lucrărilor). Titlul lucrării a fost, desigur, influențat de stilul
abord at.”

143

Monument de sculptură „Toaca”
Autor: Ilarion V oinea
Loc de amplasare: Strada Magheru – Zona Spital
Dimensiuni: 6×3,9×1,2
Material: Calcar de Podeni
„Lucrarea se leagă atât de trecerea timpului, în sine cât și de verbul <<a
toca>>, cu toate conotațiile lui; trecerea timpului, acest dialog între înălțare și coborâre,
coborârea nu în sensul unei prăbușiri și a unei continuități, nuanțe, se vede clar, venite din
tradiția no astră dominată de biserica creștină. Ea face parte dintr -un ciclu mai vechi de lucrări,
pe care mă bucur că am avut ocazia să -l materializez în piatră, ciclu intitulat <<Intuiții
arhetipale>> și care pornește de la ideea măsurării timpului ca o cumpănă, ac est ritm care a
impresionat, niciodată n -am știut de ce, al instrumentului banal care se cheamă toaca, și am
încercat, pe puterile mele, să -l transform în glasul pietrei. Sper să fi reușit să -l fi dus cât mai
departe. Ruperile care se văd sunt făcute inten ționat, ele se leagă de aceeași trecere a timpului,
de aceeași scurgere și aceeași revenire. Raportul dintre verticală și orizontală se încadrează în
numărul de aur și am încercat să fie cât mai bine dozat în dialogul, în limbajul plastic găsit de
mine aco lo rolului liniilor oblice. Compoziția se cheamă Toaca, ea nu are numai înțelesurile pe
care vi le -am spus eu, mai are un sens intim, legat de dispariția mamei mele în această
primăvară. Așadar, prin memoria ei, vreau să o dedic și celor care în decembrie 1989 au avut
îndrăzneala să tragă cu pieptul în gloanțe, pentru ca noi acum să respirăm un pic mai liber sau
să încercăm aerul libertății.”

Monument de sculptură „Vas de ritual”
Autor: Ei Yanagisawa
Loc de amplasare: Str. Traian
„Ideea de bază pleacă de la un loc de purificare de la intrarea
în templele sau sanctuarele shinto din Japonia. Lucrarea este
exact ceea ce exprimă, un vas de ritual japonez. Am căutat să
aduc la Târgu -Jiu un element din cultura și tradiția țării mele. Cred că va fi foarte bine pusă în
valoare, dat fiind contrastul dintre pânza de apă și suprafața din bazinet.”
Monument de sculptură „Tsukuba -San”
Autor: Masaru Tashiro, prof. la Universitatea TsuKuba , situată
în apropiere de To kio
Loc de amplasare: Strada Traian – Parc, fostul sediu CEC

144

Material: Calcar de Podeni
„Am intenționat să fac o sculptură peisagistică, este vorba de Muntele TsuKuba, situat foarte
aproape de universitatea în care predau, și Lacul Sighiasiki. Mi -am dorit să se oglindească în
cerul orașului Târgu Jiu și Muntele TsuKuba.”

Monument de sculptura „Taina”
Autor: Ioan Mihele, Oradea
Loc de amplasare: Str. Victoriei
Material de lucru: Travertin Borsec
„Lucrarea îmbină principiul masculin (o formă agresivă) cu cel feminin (o
formă rotundă) într -o unitate organică. Forma masculină ocrotește forma
feminină, docilă, care ascunde în ea taina creației.”
Monument de sculptura „Regele Lumii”
Autor: Alexandru Nancu, București
Loc de amplasare: Parc Lido
Material de lu cru: Travertin Borsec
„Lucrarea înfățișează un semn al ordinii lumii, reprezentând, în mod
simbolic, așa cum o spune și titlul, suveranul spiritual al universului. Pe cele
patru laturi ale stâlpului de secțiune rectangulară sunt reprezentate sintetic ce le patru atribute
ale puterii: înțelepciunea, figurată prin funia răsucită – solomonică, știința, reprezentată prin
caducelul Trismegistului, lumina, figurată prin candelabrul lui Moise și axialitatea, figurată prin
schema arborelui dublu ternar străjuit d e soare și lună.”
Monument de sculptura „Poarta soarelui”
Autor: Septimiu -Vasile Enghiș, Sibiu
Loc de amplasare: Intersecția Bd. Constantin Brâncuși cu Str. Vasile
Alecsandri
Material de lucru: Travertin Borsec
„Este o lucrare gândită la fața locului, în funcție de amplasament și materialul la dispoziție.
Formele cioplite în ideea de semicerc fac trimitere la simbolul vieții și al soarelui. Creația
populară românească a fost o punte de lansare a acestor simboluri, care apreciez că mă

145

caracterizează.”
Monu ment de sculptură „Poarta apelor”
Autor: Tatsumi Sakai, Japonia
Loc de amplasare: Incinta Muzeului de Artă Târgu -Jiu
Material de lucru: Travertin Borsec
„Prin combinarea curbelor a două blocuri am reprezentat <<o
curgere>> plină de feminitate. Spațiul dint re cele două locuri se dorește a fi locul de unde va
izvorî o nouă lume.“
Monument de sculptură „Inevitabila despărțire”
Autor: Paul Popescu, Târgu -Jiu
Loc de amplasare: Zona Gării
Material de lucru: Travertin Borsec
„Cu fiecare tren, în zona gării oameni i se reîntâlnesc sau
se despart. Această lucrare sugerează despărțirea, chiar dacă există atâtea legături care
încearcă să o împiedice. Poate fi despărțirea dintre părinți și copii, ruperea unui cuplu.”
Monument de sculptura „Dor de Brâncuși”
Autor: Ioan Cândea, Sibiu
Loc de amplasare: str. Ciocârlău, zona S.C. ARTEGO S.A.
Material de lucru: Travertin Borsec
„Am conceput lucrarea în legătură cu spațiul de amplasare.
Ideea care predomină în compoziție este legată de TIMP . Fie că
este reprezentată ca o scar ă, ca o plasă, ca un labirint, această sugestie încasetată înconjoară
compoziția. Elementul central, prezent pe fiecare din cele patru ecrane este clepsidra – simbolul
scurgerii timpului, ea fiind reprezentată în diverse ipostaze.”

Monument de sculptura „Cautatorul de lumina”
Autor: Alexandru Ciutureanu, București
Loc de amplasare: Zona Gării
Material de lucru: Travertin Borsec

„Este continuarea unei idei zămislită în atelier și încercată în mai multe
simpozioane de sculptură. Jocul de lumină și umbră, d e linie și culoare este o preocupare a mea
permanentă. Un personaj care încearcă să domine un spațiu anume, care poartă un veșmânt

146
deosebit, prin armonie, prin structura compozițională riguros construită. De la răsărit și până la
apus petele de lumină și u mbră dau naștere unui joc permanent. Căutătorul de lumină face
trimitere la marile personalități ale culturii neamului nostru.”

3.3. Parteneriatele educaționale, concursurile și expozițiile școlare
Un proiect de succes presupune constituirea unui partene riat adecvat, ce are în
componență un grup de colaboratori diverși, care își însușesc rolurile și responsabilitățile.
Constituirea parteneriatului se bazează pe raportul ,,costuri implicate – beneficii aduse
proiectului ”. Partenerii care participă la imple mentarea proiectelor fac parte din instituții sau
entități ce ajută la completarea și extinderea serviciilor și activităților impuse de proiect. (Alois
Gherguț, Elaborarea și managementul proiectelor în serviciile educaționale, Editura Polirom,
Iași, 2009, p. 116)
Parteneriatele educaționale sunt în strânsă legătură cu proiectele și programele
educaționale, realizându -se între instituțiile publice (școli, universități, primării), dar și între cele
publice și cele private (școală – agent economic). De asemene a, parteneriatele educaționale se
organizează și la nivel național și internațional, un exemplu elocvent fiind parteneriatele
Comenius.
Pedagogul ceh J. A. Comenius a introdus în secolul al VII -lea sistemul de organizare pe
clase și lecții, această idee ră spândindu -se rapid în întreaga Europa. Herbart și herbartienii (T.
Ziller și W. Rein) au avut un rol important în evoluția acestui sistem. Herbartienii au fost
vinovați de alunecarea spre formalism pedagogic, prin impunerea ,,treptelor formale ” ale lecției
ca structură valabilă pentru orice situație de învățare. Prin ,,Legea instrucțiunii”, acest sistem a
fost introdus în România începând cu anul 1864. Din ianuarie 2015, elevii pot aplica pentru
programul Erasmus+. Aceste mobilități, fie individuale, proiec te binaționale, multinaționale,
transnaționale, oferă elevilor oportunitatea de a studia în străinătate. (Psihopedagogie pentru
examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 2005, p. 197)
Facilitatorul comunitar are un rol foarte i mportant în elaborarea proiectelor, fiind activ în
etapele de cercetare și mobilizare a liderilor, ceea ce ajută la dezvoltarea comunitară. Este
necesar ca acesta să aibă sau să -și dezvolte cunoștințele și abilitățile pentru activitățile propuse.
Astfel, u n bun facilitator trebuie să comunic eficient, să se integreze în grup și să lucreze cu
membri acestuia, să fie motivat și să aibă bine definite noțiunile referitoare la structura
procesului de facilitare comunitară. (Manual de Facilitare Comunitară, World Learning
Democracy Network Program, București)
Un lucru important este că proiectele fac parte din programe. Astfel, proiectarea și
managementul programelor educaționale presupun parcurgerea mai multor etape, precum cadrul

147
de planificare al unui proiect pedagogic, schița unui design de produs, justificarea proiectului,
etapele proiectului, contextul, scopul, obiectivele SMART, cicluri de viață a proiectelor,
managementul de proiect, instrumentele de planificare a proiectului, diagrama de tip GANTT,
diagr ama PERT, analiza PEST (E), analiza SWOT. De asemenea, pentru o mai bună conduită a
proiectelor și, implicit a programelor, este necesar să se țină cont și de semnificația pedagodică a
proiectului, de tipologia acestuia, pedagogia clasică, metode active, m etoda proiectului.
Pedagogia de proiect se bazează pe anumite funcții, și anume: terapeutică, didactică sau
de producție, socială, politică.
Din punct de vedere al experienței personale, în anul 2005, am avut oportunitatea de a fi
implicată într -un proie ct care mi -a oferit o altă viziune și persepctivă asupra vieții, lucru pe care
un tânăr din societatea modernă, într -un secol al globalizării, le are la dispoziție. Înainte de 1989
nu erau atâtea avantaje educaționale, schimburi de experiență. Am avut șans a de a fi/ lucra ca
facilitator comunitar, implicându -mă în numeroase proiecte de voluntariat, parteneriate
educaționale, pe plan, local, național, dar și internațional. De asemenea, am participat la cursul
de Pedagogie Cercetășească, unde am avut șansa de a dobândi cunoștințe noi, care să mă ajute să
îmbin educația formală cu cea nonformală și informală.
În sistemul de învățământ, regulamentul impus de Uniunea Europeană, de Parlamentul
Uniunii Europene și de Comisia Europeană prevede crearea unei legături între educația formală,
nonformală și informală, fiecare disciplină având un rol important.

3.4. Studii de caz
„[…] liniile, de la cea dreaptă până la cerc, nu sunt abstracții ale geometrilor, ele sunt
pe pământ de când s -a desfăcut din haos minunea aceasta a globului nostru prin hăuri, cu apele,
cu soarele, cu fulgerele și traiectoriile păsărilor lui. […] A crea înseamnă a lua din lumea ce ne
încojoară, din lumea materială sau din lumea morală, elemente disparate și a le sistematiza,
apoi a le leg a la loc, făcând un ce întreg și logic. Dacă acest lucru nu e scăldat într -un duh de
viață, rupt din însuși sufletul artistului, creația nu e operă de artă.” Nicolae Tonitza (Băran,
Viorica, Neagu, Virgil, Vasilescu, Ileana, Educație plastică manual pentru clasa a VIII -a, Editura
CORINT, București, 2000, p. 6)

148
Cuvintele „artistului copiilor” transmit tot ceea ce se poate spune despre unul dintre cele
mai întâlnite și mai captivante capitole ale artelor plastice și decorative. Izvoarele istorice
demonstrează că natura a fost prima sursă de inspirație a artiștilor din toate timpurile și, posibil,
ultima. Mama natură le oferă acestora un spectacol complet și complex la nivel vizual, tactil,
olfactiv, gestual și muzical. Dar (există și un dar), ea nu le -a oferit creatorilor de frumos soluții
sau nu a vrut să le prescrie rețete de reprezentare a modelelor, sugerându -le doar legile care stau
la baza structurilor care o compun: armonia, echibibrul, simetria sau asimetria, proporția, ritmul,
secțiunea de aur.
Orice ființă, fie vegetală sau animală, fie umană, este caracterizată de o structură internă
care o influențează pe cea externă. Primul contact al omului cu o structură naturală sau un obiect
creat de el este raportat la aspectul exterior al acestuia. S -a demon strat interdependența
funcțională a relației om -formă -ambient.
Arta este în tot și în toate, depinde de păpușarul care mânuiește marioneta, în cazul
practicii pedagogice rolurile revenind dascălului, profesorului, formatorului și copilului, elevului,
educa bilului, în general.
În subcapitolul intitulat Structura cercetării am descris aspectele activității practico –
aplicative vizate în cadrul lucrării metodico -științifice cu tema „Rolul colecțiilor și
monumentelor de artă din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații în educația artistică
plastică școlară” , după următorul plan: obiective generale și operaționale urmărite în cercetare;
calendarul desfășurării cercetării; resurse umane și materiale; beneficiari; metodologia cercetării,
constând în do cumentare, ipotezele de lucru, specificarea tipului de cercetare, a metodelor și a
instrumentelor alese.
Cercetarea a fost structurată pe trei direcții:
– o analiză calitativ -comparativă a vieții și operei a doi dintre artiștii români născuți pe plaiurile
gorjene, cu mari contribuții la fenomenul artistic local, național și internațional de la sfârșitul
secolului al XIX -lea și începutul secolului al XX -lea, până în prezent: Constantin Brâncuși și
Iosif Keber. Am urmărit, în mod special, câteva aspecte pe c are le -am supus analizei:
semnificația numelui și influența acestuia asupra vieții personale și profesionale; părți anatomo –
fiziologice fără de care un artist plastic nu poate să stăpânească și să modeleze materia din care
sau pe care se exprimă – mâinile ; sămânța ca simbol metamorfozat al genezei, al evoluției și al
trecerii în eternitate a omului.
– parteneriatele educaționale, concursurile și expozițiile școlare cu rol educativ în dezvoltarea
personală a elevului, în special, și a individului, în general ;
– studii de caz pe lucrările elevilor implicați în cercetare. Tema aleasă se reflectă în practica
educativă a conținuturilor curriculare din Programa școlară , fiind planificate la începutul anului

149
școlar 2014 -2015, atât la nivel formal, extracurricular, cât și extrașcolar (nonformal).
Paginile următoare, vor fi dedicate celei de -a treia direcții, studiilor de caz, plecând de la
subiectul supus cercetării și implicațiile sale la nivel socio -psihopedagogic în practica educativă.
Anterior orelo r alocate cercetării, au existat lecțiile de documentare cu privire la istoria
artelor, strudiul desenului, al culorilor și al formelor, compoziție, corelate cu documentele
curriculare specifice Educației plastice (Programă școlară, manuale alternative, Pl anificare
calendaristică – anuală, semestrială, pe unități de învățare), regăsite la ANEXA NR.
Un rol foarte important în desfășurarea procesului instructiv -educativ de predare –
învățare -evaluare, în vederea atingerii finalităților educaționale (ideal, sco p, obiective), îl au
itemii de evaluare. În cadrul cercetării de față, aceștia au fost corelați cu nivelurile de
performanță folosite în docimologia specifică orelor de Educație plastică.
Elevul folosește gramatica imaginii vizuale (morfologia și sintaxa) , experimentează
instrumentele, materialele și tehnicile de lucru, operează cu motive, simboluri și arhetipuri sau
obține expresivități ale spațiului plastic și performanțe de ordin tehnic, ajunge să finalizeze sau
să aducă într -un stadiu apropiat acesteia lucrarea practică, demonstrând stadiul de formare al
acestor competențe prin obținerea unui calificativ din nivelurile de performanță. Itemii și
nivelurile de performanță detaliate mai jos vor fi utilizate la toate studiile de caz, ținând cont de
particul aritățile de vârstă ale elevilor și de nivelul clasei.

ITEMI DE EV ALUARE
Itemi de evaluare
Niveluri de performanță
Nota 1 -5 Nota 6 -8 Nota 9 -10
I1 – Gramatica
limbajului vizual
(elemente de limbaj
plastic; mijloace de
expresie) Elevul folosește cu
dificultate gramatica
limbajului vizual în
realizarea lucrărilor
practice, utilizând o
paletă restrânsă de
configurări și este
îndrumat de profesor. Elevul folosește fără
dificultate elementele
de limbaj plastic și
mijloacele de expresie
în compoziții, fă ră a
obține relații
complexe de
configurare a spațiului
plastic. Elevul folosește cu
ușurință morfologia și
sintaxa imaginii
vizuale cu rol
constructiv și
decorativ, obținând
configurări complexe
prin ordonări și
recontextualizări.
I2 – Instrumente,
materiale și tehnici
de lucru folosite în Elevul folosește cu
dificultate
instrumente, materiale Elevul folosește
inadecvat instrumente,
materiale și tehnici de Elevul folosește cu
ușurință i nstrumente,
materiale și tehnici de

150
compoziții și tehnici de lucru în
realizarea lucrărilor
practice, fiind
îndrumat de profesor. lucru specifice artelor
vizuale, fără
parcurgerea fiecărui
stadiu de execuție
derivat din utilizarea
adecvată a acestora. lucru utilizate în
compoziții bi- sau
tridimensionale,
obținând pe rformanțe
de ordin tehnic prin
utilizarea adecvată a
acestora.
I3 – Motive,
simboluri, arhetipuri Elevul dovedește un
nivel redus de
informare cu privire la
motive, simboluri,
arhetipuri folosite în
realizarea lucrărilor
practice, fiind
îndrumat de prof esor. Elevul dovedește un
nivel mediu de
informare cu privire la
motive, simboluri,
arhetipuri, fără a
obține relații
complexe în
compoziții. Elevul dovedește un
înalt nivel de
informare cu privire la
motivele, simbolurile
și arhetipurile folosite
în compoziții bi- sau
tridimensionale,
obținând performanțe
de ordin semiotic în
realizarea acestora.
I4 – Originalitate și
expresivitate Elevul folosește în
mod inexpresiv
gramatica limbajului
vizual în realizarea
lucrărilor practice; nu
apelează la stil izare ca
principiu al
compoziției
decorative; nu dă
dovadă de o selecție a
datelor oferite de
natură. Dă dovadă de
un nivel redus în
exprimarea artistică. Elevul folosește
echilibrat elementele
de limbaj plastic și
mijloacele de expresie
în compoziții, fără a
obține expresivități
ale imaginii vizuale.
Dă dovadă de un nivel
mediu de exprimare
artistico -plastică. Elevul folosește cu
ușurință morfologia și
sintaxa imaginii
vizuale cu rol în
elaborarea expresivă a
spațiului
compozițional. Dă
dovadă de un înalt
nivel de exprimare
artistico -plastică, fiind
un bun observator al
al caracteristicilor
artelor vizuale.
Identifică elementele
specifice epocilor,
stilurilor și tehnicilor
studiate, cu o mare

151
capacitate de
sintetizare a
conținutului
informațional -vizual.
Este un foarte bun
receptor al mesajului
vizual -artistic, drept
dovadă existența
acestuia în lucrare.
I5 – Grad de
finalizare Elevul nu finalizează
compoziția, fiind
incapabil să folosescă
instrumentele și
materialele de lucru,
diversele tehn ici
specifice artelor
vizuale. Elevul finalizează
parțial compoziția,
dând dovadă de
superficialitate în
respectarea etapelor
de lucru specifice
imaginilor bi – sau
tridimensionale. Elevul finalizează
compoziția sau
lucrarea este într -o
etapă avansat ă de
lucru, dând dovadă de
echilibru și armonie a
spațiului plastic atât
pe ansamblu cât și în
detaliu. Instrumentele,
materialele și tehnicile
folosite sunt mânuite
precum o face un
profesionist.

Studiu de caz 1
PROIECT DIDACTIC

Instituția d e învățământ : Școala Ginmazială „ Pompiliu Marcea ” Târgu -Jiu
Disciplina: Educație plastică
Aria curriculară: Arte
Profesor : Diana Ileana Ciurea
Clasa: a V-a (Ciclul curricular al dezvoltării)
Data: 27, 31 martie 2015
Unitatea de învățare: Elemente de limb aj de limbaj plastic: punct, linie, formă, forme naturale –
forme plastice, plane și *spațiale, culoare
Conținuturi: Forma – generalități; Forma plastică plană

152
Tema plastică : Forma – generalități; Forma plastică plană
Subiectul lecției: Natura
Tipul lecției: Mixtă, realizată atât prin comunicarea de noi cunoștințe, cât și prin formarea
priceperilor și deprinderilor practice
Competențe generale:
1. Dezvoltarea capacită ții de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente și tehnici
variate
2. Dezvoltarea sensibilității, a imaginației și a creativității artistice
3. Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj plastic
4. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului v izual -artistic
Competențe specifice:
1.1 utilizarea adecvată a materialelor și instrumentelor de lucru
2.1 reprezentarea trăsăturilor caracteristice ale unor structuri preferate din natură
2.2 utilizarea unei forme obținută prin transformarea structurilor naturale în structuri
plastice
3.1 obținerea tratării decorative a suprafeței
3.2 obținerea tratării picturale a suprafeței
Scopul : Utilizarea formelor obținute prin transformarea structurilor naturale în structuri plastice
Obiective operaționale:
Pe parcursul și la sfârșitul activității, elevii clasei vor fi capabili să:
a) cognitive:
o OC 1: definească noțiunile de structură naturală (cu formele internă și externă), formă,
formă naturală -formă, formă plastică plană, tratare picturală, tratare decorativă ;
o OC 2: intuiască spațiul bi – sau tridimensional, reprezentat de suportul pe/din care se
exprimă;
o OC 3: observe caracteristicile unei structuri naturale, forme plastice plane sau spațiale pe
care o vor realiza;
o OC 4: descrie etapele realizării unei forme plastice (plane sau s pațiale) pe/dintr -o
suprafață -suport;
o OC 5: compare o formă plastică plană cu una spațială;
o OC 6: asocieze figuri/corpuri geometrice cu structuri din natură, forme create de om,
forme plastice;
o OC 7: aplice noțiunile studiate în exerciții de reprezentare a fo rmelor plastice plane;
o OC 8: utilizeze adecvat instrumentele și materialele de lucru ;

153
o OC 9: obțină tratări picturale sau decorative pe suprafața suportului, folosind tehnici
variate de obținere a formelor plastice plane ;
o OC 10: argumenteze pro și contra fieca re cerință a lecției;
o OC 11: evalueze, autoevalueze și interevalueze, urmărind criteriile de evaluare specifice
educației plastice și temei propuse, sub îndrumarea atentă a profesorului;
b) psihomotorii:
o OP 1: perceapă structura transformată în formă plastică p lană, obținută prin stilizare
pe/dintr -o suprafață plană;
o OP 2: dezvolte formarea deprinderii de a lucra corect și curat, manevrând instrumentele și
materialele de lucru specifice tehnicilor de reprezentare bi – sau tridimensionale;
o OP 3: coordoneze mobilitat ea mâinilor și a corpului în funcție de solicitări;
c) afectiv -atitudinale:
o OA 1: manifeste interes pentru realizarea compozițiilor;
o OA 2: dorească crearea unor lucrări atractive, complexe și complete;
o OA 3: dezvolte spiritul critic și autocritic;
o OA 4: coopereze cu profesorul, colegii de clasă sau de echipă;
o OA 5: persevereze în studiul noțiunilor despre structură și formă;
o OA 6: ocrotească patrimoniul artistic local, național și universal;
o OA 7: pună în valoare lucrări ale artiștilor plastici locali cu infl uențe la fenomenul artistic
național și internațional;
o OA 8: devină un viitor consumator de artă, promovând bunul gust și eliminând kitsch -ul
Strategia didactică:
a) metode și procedee de lucru:
o metode: conversația , explicația, observația , demonstrația, mode larea, jocul didactic
o procedee: fuzionare, curgere liberă, stropire forță, scurgere aderentă, sfoara colorată,
monotipia, dirijarea jetului de aer, șablonul (ștraiful), colajul, suprapunere transparent –
opac, suprapunere grafică
b) mijloace de î nvățământ : albume de artă , cărți cu diferite tehnici bidimensionale, plan șe
model, lucrări ale elevilor, manuale, structuri naturale, laptop
c) materiale de lucru: caiet de matematică format A5, bloc de desen A3 sau A4, hârtie albă
și colorată format A4 sau A3, creion, ra dieră, culori de apă (acuarelă, tuburi de tempera),
pensule de diferite forme și dimensiuni, paletă pentru culori, călimară cu cerneală, pahar
pentru apă, burete sau cârpă, sfoară, ață, forfecuță, pix cu gel albastru și roșu
d) forme de organizare: frontal, individual, pe grupe

154
e) locul de desfășurare: sala de clasa; sediul Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj –
Secția de Artă „Iosif Keber”
f) durata: 50 de minute
Evaluare: formativă, în concordanță cu itemii prezentați
Bibliografie:
1. Cerghit, Ioan, Metode de învățământ , Iași, Editura Polirom, 2006, p.
2. Dima, Victor, Educație plastică Manual pentru clasa a V -a, București, Editura Teora,
1998, pp. 47 -50
3. Toma, Iulian -Dalin Ionel, MUZEUL CONTEMPORAN Programe educaționale , Iași,
Institutul European, 2007, pp. 163-166
4. Vîrtop, Sorin -Avram , Ghid pentru elaborarea și susținerea portofoliului didactic de
evaluare pentru Nivelul I și Nivelul al II -lea al programului psihopedagogic în vederea
certificării pentru profesia didactică prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului
Didactic” , Târgu -Jiu, Editura Academica Brâncuși, 2009, pp. 28 -34
Webografie:
http://www.scribd.com/doc/22489700/Metode -de-invatare
hthttps://www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=matematica+si+arta
tp://www.anulmatematicii.ro/article/category/url_alias/matemati ca-si-alte-stiinte -si-arte
http://pasaport -cultura.edituracorint.ro/index.php/ro/news/luna -matematicii/300 -matematica -si-
celela lte-discipline
http://www.referat.ro/referate_despre/legatura_dintre_matematica_si_arta.html
http:/ /ro.wikipedia.org/wiki/Piero_della_Francesca
http://en.wikipedia.org/wiki/Mathematics_and_art
http://www.e -scoala.ro/matematica/intro. html
http://en.wikipedia.org/wiki/Rorschach_test
https://www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=rorschach
http://www.anulmatematicii.ro/articol/matematica -vazuta -prin-ochi-de-copil -caligrame

SCENARIUL DESFĂȘURĂRII LECȚIEI
Evenimentul
instrucțional Durata Activitatea de învățare Evaluare

Moment
organizatoric
1 min. – Profeso rul creează ambientul necesar pentru buna
desfășurare a lecției.
– Pregătește materialele didactice necesare pentru Aprecieri
verbale

155
(salut,
prezență)
Captarea
atenției lecție.
– Asigură ordinea și disciplina.
– Notează absenții.
– Elevii sunt pregătiți de începerea activității.

Enunțul
obiectivelor
2 min. – Profesorul enunță obiectivele lecției: cognitive,
psihomotorii, afectiv -atitudinale.
– Elevii ascultă cu atenție obiectivele lecției.
– Profesorul anunță tema lecției noi și notează pe
tablă: „Forma, ca element de limbaj plastic.
Generalități” , cu subiectul „Natura” .
– Elevii îș i notează individual titlul lecției pe caiete.

Reactualizarea
ancorelor
5 min. – Reactualizarea unor cunoștințe despre punct și
linie ca elemente de limbaj plastic, folosind planșe
model, lucrări ale elevi lor.
– Se lucrează fontal.
– Profesorul formulează întrebări din conținutul
anterior precum:
– Ce observați în această imagine ?
– Ce element de limbaj plastic a fost folosit?
– Cum am definit punctul? Dar linia?
– Ce este linia modulată?
– Care sunt expre sivitățile puncului și ale liniei? Ce
semnificații au ele?
– Elevii ră spund individual la î ntrebări, dând chiar
exemple din lucrări ale artiștilor pe care i -am studiat
la aceste teme . Formativă;
metode
orale

Conducerea
noii învățări
5 min. – Profesoru l propune elevilor să observe obiectele
din jur, punând accent pe cele naturale (ghivece cu
flori, mobilier).
– Definește noțiunea de structură.
– Elevii răspund individual, notând definiția în
caiete. Formativă;
metode
orale

Dirijarea
7 min – Profesorul prezintă bucata de sfoară și propune un
joc cu ajutorul acesteia. Formativă;
metode

156
învățării – „Magicianul” sau „Vrăjitorul” demonstrează în
fața elevilor ce poate realiza cu sfoara.
– Explică etapele tehnice ale lucrării.
– Așează pe un alt suport de lucru pete de culo are,
obținând monotipia.
– Elevii sunt atenți la explicații și la demonstrație. orale

Activitate
independentă
15 min – Profesorul propune elevilor, ca sarcină de învățare
individuală, realizarea unor compoziții plastice
folosind tehn ici de lucru diverse în vederea obținerii
formelor spontane plane.
– Creează o atmosferă plăcută cu ajutorul unui fond
muzical și urmărește modul de lucru individual al
elevilor, oferind indicații și ajutor elevilor care
întâmpină dificultăți.
– Elevii a scultă cu atenție indicațiile cu privire la
execuțiile tehnice ale compoziției.
– Lucrează independent. Formativă;
metode
orale și
practice

Asigurarea
feed-back -ului
7 min. – Lucrările elevilor vor fi comentate.
– Profesorul, cu ajutorul elevilor, defi nește noțiunile
de formă, formă naturală, formă plastică plană,
formă spațială, procedeele folosite în realizarea
compozițiilor.
– Elevii își notează în caiete definițiile. Formativă;
metode
orale

Asigurarea
retenței și a
transferului
3 min – Profesorul întreabă elevii de ce este necesar
studiul formelor.
– Antrenează elevii în folosirea altor procedee
tehnice.
– Le recomandă să aprecieze natura, să contribuie la
conservarea și dezvoltarea ei. Formativă;
metode
orale

Încheierea
lecției
5 min – Încheierea lecției se va face prin aprecieri
generale și individuale cu privire la modul în care
s-a desfășurat aceasta.
– Notarea elevilor care au răspuns și au lucrat foarte
bine.

157
– Salutul.

PREZENTAREA LECȚIEI
În data de 27 martie 2015, la Șco ala Gimnazială „Pompiliu Marcea” din municipiul
Târgu -Jiu, am avut planificată în schema orară disciplina Educație plastică, desfășurând o oră în
sala de clasă, cu elevii de la clasa a V -a C, prezenți 20 și 1 absent (7 fete și 13 băieți).
A fost creat am bientul propice desfășurării activității. Mi -am pregătit materialele dactice,
iar elevii pe ale lor.
Am anunțat tema lecției noi și am notat pe tablă: „Forma, ca element de limbaj plastic.
Generalități” , cu subiectul „Natura” . Tema face parte din unitatea de învățare „Elemente de
limbaj de limbaj plastic: punct, linie, formă, forme naturale -forme plastice, plane și *spațiale,
culoare” .
Au fost anunțate Scopul și Obiectivele operaționale ale lecție. Pentru această oră mi -am
propus să utilizez obiectele și v ietățile din mediul înconjurător pentru a obținute forme prin
transformarea structurilor naturale în structuri plastice. Pentru a atinge acest țel am
operaționalizat conținutul unității de învățare și am stabilit sarcini de învățare accesibile nivelului
clasei și particularităților de vârstă ale elevilor, cu accent pe elevii cu un ritm lent de învățare. Ca
activitate practică, elevii vor avea de realizat compoziții plastice bidimensionale, folosind tehnici
de lucru diverse în vederea obținerii formelor spon tane plane.
Pentru realizarea acestor obiective, am continuat parcurgerea etapelor lecției cu
reactualizarea ancorelor despre elementele de limbaj plastic (puncul și linia). Organizarea
frontală și mijloacele de învățământ, precum reproducerile alb -negru s au color din albumele de
artă, din manual sau fotocopii, mi -au folosit la atingerea acestui obiectiv. Am spus întrebări de
genul „Ce observați în această imagine ?, Ce element de limbaj plastic a fost folosit? , Cum am
definit punctul? , Dar linia? , Ce este linia modulată? , Care sunt expresivitățile puncului și ale
liniei? , Ce semnificații au ele?” . Elevii au fost activi, răspunzând individual întrebărilor
adresate. Au identificat lucrarea „Circul” , realizată de Georges Seurat, argumentând că în
compoziție a fost folosit punctul, ca element de limbaj plastic constructiv. Evaluarea formativă,
pe baza metodelor de comunicare orală a conținuturilor, a fost îndeplinită.
Lecția a continuat cu propunerea observării obiectelor din mediul înconjurător, punând
accent pe cele naturale (ghivece cu flori, materialitatea pieselor de mobilier). Au fost identificate
de elevi obiectele care au o structură naturală, printre care și mărul primit în cadrul programului
„Laptele și cornul” . Am precizat faptul că, absoltut tot cee a ce ne înconjoară și nu este creat de
om, sunt numite structuri (inclusiv omul). Acestea sunt numite și naturale, având o înfățișare
exterioară care este influențată de structura internă a lor.

158
Natura este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru oameni , în general, și pentru artiști,
în special. Cu privire la artiști, i -am întrebat pe copii dacă cunosc pe cineva, răspunsul fiind în
mare parte Brâncuși și lucrările pe care și -a pus semnătura în Târgul de pe Jii. Am ținut să -l
menționez și pe Iosif Keber, artist născut în acest oraș, reședință a județului Gorj, și fapt ul că în
cadrul programului național „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” , vom merge să
vizităm casa memorială și muzeul cu lucrările acestuia.
Elevii și -au luat notițe, fiind încântați de propunerea făcută ca și activitate extrașcolară.
Plecând de la premiza că noul Curriculum național pentru învățământul preuniversitar
pune accentul pe competențe, pe care elevii trebuie să și le formeze la finalul unei unități de
învățare, an școlar, ciclu curricular sau școlar, am propun pentru tema de mai sus metode clasice
sau activ -participative și strategii de învățare interdisciplinare centrate pe elev.
Am folosit o bucată de sfoară, menționând că este, de asemenea, o structură naturală , și
am propus un joc cu ajutorul acesteia: „Magicianul ” sau „Vrăjitorul ”.
În general, ludicul face parte din viața omului încă de la naștere, având un rol foarte
important în dezvoltarea armonioasă a individului. Exercițiul -joc este o metodă de învățare prin
simulare, recomandată la orele de Educație plastică.
Explicațiile și demonstrația etapelor de lucru au constituit un alt moment al demersului
didactic al lecției.
Am ținut în mână o coală de hârtie albă, de formă dreptunghiulară și am întrebat elev ii cu
ce figură geometrică asociază suportul de lucru prezentat. Aceștia au răspuns că este
dreptunghiul, dar au fost și situații greșite, pe care trebuie să le corectăm prin argumentarea
răspunsului și chiar crearea de situații problemă ( Câte laturi are dreptunghiul? Dar cercul? ).
Pentru etapa următoare, am menționat că voi îndoi suportul de lucru și voi suprapune
punctele și liniile de pe laturile opuse ale dreptunghiului (de sus în jos sau de la stânga la dreapta,
depinde cum ținem foaia). Orientarea în spațiu și corelarea cu laturilor opuse sau paralele este
urmărită în acest pas. Suportul este presat foarte bine cu o riglă sau cuțit pentru hârtie pe cuta
centrală.
În etapa a treia, am introdus sfoara în călimara cu cerneală, după care am așezat -o între
pliurile suportului pregătit anterior, având grijă să se lase în afara foii un capăt al sforii. În timp
ce se presează hârtia cu o mână, cu cealaltă se trage de capătul sforii rămas liber, până când
aceasta va ieși dintre filele hârtiei. Desfăcând foaia se va observa forma obținută.
Am întrebat ce se observă, ce am obținut (observația fiind o metoda de bază folosită în
Educația plastică, în special, și în artele vizuale, în general). Elevii au dat răspunsuri diverse, în
funcție de semtimentul declanșat în m omentul impactului cu imaginea obținută, dar și cu
universul cunoștințelor personale (de la reprezentări primitive, precum animale sălbatice, la

159
forme elaborate precum gemenii, femeia care dansează, dansul păsărilor etc).
Mi se spune uneori că sunt domni șoara-magician, datorită arătătorului pe care în aduc la
clasă (o andrea metalică mare, folosită la măsurătorile ochiometrice).
De cum sfoara magică și -a încheiat rolul, a venit rândul tuburilor de tempera să se joace
cu culorile pigment pe suprafața supor tului. Am experimentat astfel și monotipia, parcurgând
următoarele etape de lucru: am așezat pe o foaie de hârtie albă mai multe puncte, linii și pete de
culoare, mai grupate sau mai dispersate; hârtia a fost pliată peste acestea, după care am presat; la
deschiderea foii, a rezultat o imagine a cărei formă și întindere a depins de cantitatea de culoare
folosită și de sensul de apăsare.
Întrebările Ce se observă? sau Ce am obținut prin îndoirea suportului de lucru? au
devenit familiare elevilor, primind răs punsuri de genul: parcă sunt în oglindă, sunt la fel pe fie
care pagină, apare o linie care împarte foaia în două părți egale etc.
Metoda obținerii formelor prin simetrie a fost inventată de Hermann Rorschach , artist și
psiholog, care ulterior s -a transformat în testul care -i poartă numele, fiind folosit de psihologi sau
psihanaliști în depistarea afecțiunilor mentale.
„Tot ce e gândire corectă este matematică …”, afirma Grigore C. Moisil.
Între matematică și arte a existat de -a lungul istoriei o foarte bună relație. Fie că a fost
vorba de artele plastice (desen, pictură, sculptură), arhitectură, muzică, dans și chiar literatură,
matematica a avut un rol important în crearea armoniilor. Și aș putea exemplifica prin: secțiunea
de aur sau numărul de aur folosit de egipenii și grecii antici (phi/fi= 1,618033) ; renascentiștii
Piero della Francesca – renumit pentru folosirea perspectivei liniare și cromatice, și Leonardo da
Vinci; numărul corzilor unui instrument muzical (care diferă de la caz la caz); alternanța clapelor
albe cu cele negre și repetarea lor la fiecare șapte clape albe la pian; cele șapte culori magice ale
spectrului solar (ROGVAIV); șapte note pe portativ; j ocurile logice (sunt o adevărată operă de
artă pentru creier); raportul proporțiilor corpului omenesc (Vitruvius, da Vinci); arta abstractă;
cubismul; structuralismul, op -artul (Victor Vasarely); compozițiile decorative etc. .
În curricula pentru discipl ina Matematică, simetria și axa de simetrie fac parte din
conținuturile clasei a V -a (Elemente de geometrie și unități de măsură).
Arta vizuală, literatura și matematica au foarte multe puncte comune. Ele nu se exclud
reciproc, ci sunt discipline complem entare. Matematicianul și poetul român Ion Barbu (Dan
Barbilian) afirma, în acest sens: „Oricât ar părea de contradictorii acești doi termeni la prima
vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlnește cu
poezia” . Cele trei arte frumoase sunt abordări ale lumii înconjurătoare. Numere le, unghiuri le,
formule le se re găsesc în ritmuri (copacii, bătăile iminii) , în note muzicale și alte expemple pe
care deja le -am enumerat . Aceste arte sunt roade ale creației spontane sau d irijate , în care,

160
sămânța și ideea de ordine sunt fundamental e, fiind exprimări interioare. Gândirea, imaginația,
creativitatea și sensibilitatea sunt complementare, poli care se atrag și nu resping.
Caligrama este o exprimare a formei prin cuvinte, folos ită în arta plastică și în literatură.
Revenind la evenimentele instrucționale ale temei dedicată formelor plastice plane, lecția
a continuat cu activitatea independentă, elevii fiind vrăjiți de spectacolul magicianului. Le -am
propus , ca sarcină de învă țare individuală, realizarea un or compoziții plastice folosind tehnici de
lucru diverse (cele demonstrate de mine) în vederea obținerii formelor spontane plane.
Ambianța a fost susținută și de u nu fond muzical ( „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi).
Muzica e ste un factor extern care influențează creativitatea. Se spune că cele mai dinamice
creații sunt cele realizate pe un fond rock.
Pe tot parcursul desfășurării activității practice am urmăr it modul de lucru individual al
elevilor, oferind indicații și aju tor elevilor care întâmpină dificultăți. În clasă sunt și elevi de
etnie rromă (nedeclarați unii), dar care au debordat de creativitate, o genă specifică lor.
Am ținut cont, pe parcursul activității independente, de itemii de evaluare și de nivelurile
de performanță planificate pentru această lecție și pe care le voi reflecta la finalul orei în notare
(Fig. ).

Feed -back -ul a fost cel așteptat. Urmașii lui Merlin și -au format priceperile și
deprinderile practice, ducând la bun sfârșit sarcina de învățare, unii dintre ei mai timid, alții cu
vigoare, nervozitate chiar, unii mai harnici, alții mai leneși.
Milena a terminat deja a două lucrări, fiind o elevă responsabilă (și la ora de Educație
plastică oferindu -se să scrie la tablă), sensibilă, luc rează curat și corect (Fig. ..).

Fig. … Activitate independentă
Fig. … Albinuța Milena

161
Dinamismul Dianei, tizul cum îmi place s -o alint, își spune cuvâtul. Culorile alese,
așezarea lor în pagină, reflectă temperamentul și personalitatea sa (Fig. ..).

Sensibilitatea lui Cristian se refle ctă și în lucrare. Liniile subțiri, precise, specifice graficii
vorbesc despre gingășia și calmul elevului (Fig. …).

Cu ajutorul elevilor, am definit noțiunile de formă, formă naturală, formă plastică plană,
formă spațială (cu trei dimensiuni, nu Cos mosul) și procedeele folosite în realizarea
compozițiilor acestora. Și -au luat notițe.
I-am întrebat de ce este necesar să studiem forma, acel contur al unui corp, silueta, chipul
unei făpturi, realitatea exterioară influențată de cea interioară. Am prim it drept răspuns că este
important să cunoaștem natura din jurul nostru și să putem s -o transpunem în lucrările noastre.
Și alte procedee tehnice au fost experimentate în limita timpului disponibil (fuzionarea,
curgerea liberă, stropirea forță pe suport um ed sau uscat, scurgerea aderentă, dirijarea jetului de
aer, șablonul/ștraiful), urmând ca data viitoare să continuăm călătoria magică în lumea artelor
vizuale.
Am concluzionat activitatea teoretico -practică prin recomandarea aprecierii naturii,
contribuția la conservarea și dezvoltarea ei, aceasta fiindu -ne de un real ajutor în existența
noastră pe această planetă.
Lecției s-a finalizat prin aprecieri generale și individuale cu privire la modul în care s-a
desfășurat , elevii fiind încurajați să se autoeval ueze.
Notarea elevilor a fost o etapă mult așteptată de aceștia, toți primind calificativul
FOARTE BINE (10) . Fig. … Dina mica Diana

Fig. … Cristian …

162
Este foarte important ca la clasa a V -a să atragem elevii cu activități plăcute, specifice
vârstei lor, jocul didactic și exprimarea liberă fiind atuuri ale Educației plastice. Sămânța care a
ajuns pe băncile Școlii Gimnaziale „Pompiliu Marcea” din municipiul Târgu -Jiu, a fost udată,
protejată, ajutată să se dezvolte armonios. De asemenea, este foarte important ca dascălul să -și
exercite rolul și at ribuțiunile pe care le are față de aceste semințe. El este un model în viața lor, o
a doua cloșcă.
Conservarea patrimoniului natural prin conștientizarea indivizilor, a elevilor în cazul de
față, începând cu educația din familie și continuând cu cea d in mediul formal, nonformal sau
informal, face parte din politicile publice promovate la nivel instituțional. Din punct de vedere al
disciplinei Educație plastică, conservarea patrimoniului natural local alături de cel cultural,
gastronomic, tezaurele uman e vii ca părți componente ale patrimoniului național și mondial,
constituie o prioritate. Prin înfințarea muzeelor școlare este sensibilizat elevul, familia acestuia
și comunitatea locală în care este amplasată unitatea de învățământ, rolul său fiind unul
instructiv -educativ.
Și alte exemple de lucrări, pe care mâinile măestre ale elevilor mei le -au realizat în timpul
acestei ore, dar și în următoarele, prin diverse tehnici spontane (Fig. …..). Punctul, linia, pata,
culoarea, textura, suprafața au fost e lementele de limbaj plastic care au contribuit la
reprezentarea formelor plastice plane.

Fig. …. De la monocromie …

163

Pe data de 31 martie 2015, la clasa a V -a A, am continuat călătoria în lumea magică a
artelor vizuale, tema plastică fiind „Forma plastic ă plană” , cu subiectul „Elogiul mâinii” . Ora
s-a desfășurat tot în cadrul instituției de învățământ, în sala de clasă.
Pornind de la noțiunile studiate la lecția anterioară, despre formă ca element de limbaj
plastic, în general, am parcurs teoria prezăvută pentru ora aceasta și ne -am apucat de lucru.
Pentru ca trecerea să nu fie bruscă, am reluat câteva tehnici spontane de reprezentare a
formelor plastice plane, unde punctul, linia, pata, culoarea, textura și suprafața au fost elementele
de limbaj plastic dominante (Fig. …). Fig. …. … la policromie .
Fig. …. Monotipia

Fig. … Ștampile din cartof, pană de gâscă, frunze Fig. … Scurgere aderentă și dirijarea jetului de aer; stropire forțată pe umed și pe uscat

164

Am continut cu experimentarea tehnicilor de obținere a formelor plastice plane elaborate,
folosind în unele cazuri doar punctul (acel element de construcție, element ornamen tal, element
constructiv sau semn de punctuație), în altele combinat cu linia (un punct în mișcare), sau colajul
și desenul (Fig. …).

Arta este un mijloc de comunicare interumană, o terapie prin intermediul culorilor, având
un limbaj specific, reprezentări fotografice sau abstracte, figurative sau nonfigurative. Educația
plastică, prin intermediul activităților de predare -învățare -evaluare, desfășurate într -un cadru
formal, non -formal sau informal, vine în sprijinul descifrării tainelor scrise sau nescrise ale
artelor plastice și decorative. Fig. … Forme plastice plane obținute prin amprentare
Fig. … Forme plastice plane obținute prin metoda ștraifurilor

Fig. … Forme plastice plane elaborate

165
Analizatorul vizual (ochiul) este cel care percepe realitatea înconjurătoare, realitate
sintetizată la nivelul creierului și reprezentată bi – sau tridimensional, prin tehnici specifice art elor
vizuale, cu ajutorul unui alt organ de simț: MÂNA.
Mâna care ocrotește sau pedepsește, cea care dă putere și domnește, un semn că am trecut
pe aici sau expresivități ale mișcărilor corpului în timpul dansului ritualic, care stăpânește și
modelează ma teria, sunt câteva semnificații ale organului tactil, cunoscute în culturile și
civilizațiile din toate timpurile de pe mapamond.
Motiv întâlnit foarte des în lucrările de artă plastică și decorativă, fie sub formă de
detaliu, fie ca parte anatomică într -un bust sau portret întreg, mâna este o prelungire a gândului, a
temperamentului și caracterului specific ființei umane.
Forma mâinii, felul în care și -o expune, poate spune multe despre o persoană.
În lucrările elevilor, forma plastică plană, în genera l, și mâna, în cazul de față, sunt
așezate pe suprafața -suport în diferite poziții, dimensiuni, la o anumită distanță de marginile
suportului bidimensional. În psihologie, acest lucru este interpretat ca o reflecție a trăirilor
interioare ale copilului sau adultului, a experienței pe care a avut -o cu membrii familiei (mama,
tata, etc.) sau alte ființe din mediul lui de viață. Apare așa numita perspectivă afectivă sau
psihologică.
Prin toate lucrările realizate de elevi sub coordonarea mea și cu sprijinul material și moral
al părinților acestora, al colaboratorilor fideli și partenerilor de nădejde ai proiectelor pe care le –
am desfășurat de -a lungul acestei cercetări științifice, am încercat să aducem un elogiu mâinilor,
care ne -au lăsat moștenire o parte din sămânța lor prin intermediul copiilor -lucrări expuse în
instituții sau în spațiile publice, constituind obiecte de patrimoniu cultural național: Constantin
Brâncuși și Iosif Keber, doi titani ai artelor plastice gorjenești, cu influențe la nivel local,
național și internațional

Studiu de caz 2
PROIECT DE LECȚIE DUPĂ MODELUL E.R.R.

Instituția de învățământ : Școala Ginmazială „ Pompiliu Marcea ” Târgu -Jiu
Disciplina: Educație plastică
Aria curriculară: Arte
Profesor : Diana Ileana Ciurea
Clasa: a VIII -a (Ciclul curricular al observării și orientării)
Data: 18 noiembr ie 201 4
Unitatea de învățare: Noțiuni generale de istoria artelor – secolul XX. Arta românească în

166
secolele XIX – XX. Original – reproducere, *kitsch -ul
Conținuturi: Reprezentanți ai artelor plastice românești de la începutul secolului al XX -lea
Tema plastică : Reprezentanți ai artelor plastice românești de la începutul secolului al XX -lea
Subiectul lecției: Constantin Brâncuși
Tipul lecției: Mixtă , realiz ată atât prin c omunicare a de noi cunoștințe , cât și prin f ormarea
priceperilor și deprinderilor practice
Competențe generale:
5. Dezvoltarea capacității de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente și tehnici
variate
6. Dezvoltarea sens ibilității, a imaginației și a creativității artistice
7. Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj plastic
8. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului vizual -artistic
Competențe specifice:
4.1. utilizarea criteriilor valorice proprii în analiza op erelor de artă
Scopul : Punerea în valoare a patrimoniului artistic local, național și universal
Obiective operaționale:
Pe parcursul și la sfârșitul activității, elevii clasei vor fi capabili să:
d) cognitive:
o OC 1: definească noțiun ile de artă modernă și contemporană, suport bi – sau tridimensional,
structură naturală (cu formele internă și externă), formă plastică plană sau spațială,
compoziție plastică închisă cu una deschisă, statică sau dinamică;
o OC 2: identifice caracteristicile acestei epoci pe baza u nor reproduceri din manual, din
albume de artă sau în fața originalului;
o OC 3: încadreze opera unui artist în cultura și subcultura perioadei în care a trăit sau care
l-a influențat;
o OC 4: intuiască spațiul bi – sau tridimensional, reprezentat de suportul pe/din care se
exprimă;
o OC 5: observe caracteristicile unei structuri naturale pe care o vor stiliza ;
o OC 6: descrie etapele realizării unei forme plastice (plane sau spațiale), dar și pe cele ale
unei compoziții plastice bi – sau tridimensionale, pe/dintr -o suprafață -suport;
o OC 7: compare o formă plastică plană cu una spațială, o compoziție plastică închisă cu una
deschisă sau una statică cu una dinamică;
o OC 8: asocieze figuri/corpuri geometrice cu structuri din natură, forme create de om,
forme plastice;

167
o OC 9: aplice noțiunile studiate în exerciții de reprezentare a formelor plastice plane sau
spațiale;
o OC 10: analizeze o compoziție plastică bi – sau tridimensională, având ca reper un plan
dinainte stabilit;
o OC 11: argumenteze pro și contra fiecare cerință a lecției ;
o OC 12: evalueze, autoevalueze și interevalueze, urmărind criteriile de evaluare specifice
educației plastice și temei propuse , sub îndrumarea atentă a profesorului;
e) psihomotorii:
o OP 1: perceapă structura transformată în formă plastică plană sau spațială, o bținută prin
stilizare pe/dintr -o suprafață plană;
o OP 2: dezvolte formarea deprinderii de a lucra corect și curat , manevrând instrumentele și
materialele de lucru specifice tehnicilor de reprezentare bi – sau tridimensionale ;
o OP 3: coordoneze mobilitatea mâin ilor și a corpului în funcție de solicitări;
f) afectiv -atitudinale:
o OA 1: manifeste interes pentru realizarea compoziției;
o OA 2: dorească crearea unor lucrări atractive, complexe și complete;
o OA 3: dezvolte spiritul critic și autocritic;
o OA 4: coopereze cu profesorul, colegii de clasă sau de echipă;
o OA 5: persevereze în studiul noțiunilor de istoria artelor;
o OA 6: ocrotească patrimoniul artistic local, național și universal;
o OA 7: pună în valoare lucrări ale artiștilor plastici locali cu influențe la fenomen ul artistic
național și internațional;
o OA 8: devină un viitor consumator de artă, promovând bunul gust și eliminând kitsch -ul
Strategia didactică:
g) metode și procedee de lucru:
o metode: conversația , explicația, observația , modelarea , jocul didactic , demonst rația,
metoda simularii (joc de rol), metoda practică, metoda proiectului
o procedee: tehnici de lucru mixte, Origami tradițional și modular, modelaj
h) mijloace de î nvățământ : albume de artă , tutoriale, cărți cu diferite tehnici
tridimensionale, corpuri geom etrice confecționate din diverse materii prime, planșe
model, lucrări ale elevilor, manuale, laptop, videoproiector, ecran de proiecție, prezentare
Power Point
i) materiale de lucru: caiet de matematică format A5, hârtie albă și colorată format A4,
riglă, cre ion, cuțit pentru hârtie, aracet, sfoară, forfecuță, sârmă, balon de plastic
j) forme de organizare: frontal, individual, pe grupe

168
k) locul de desfășurare: sala de clasa
l) durata: 50 de minute
Evaluare: formativă, în concordanță cu itemii prezentați
Bibliografie :
5. Bădulescu, Rita, Educație plastică Manual pentru clasa a VIII -a, București, Editura
Humanitas, 2008, p p. 70-78
6. Cerghit, Ioan, Metode de învățământ , Iași, Editura Polirom , 2006 , p.
7. Radu, Dana, Radu, Eugen, „ Laboratorul 3D GEOMETRIE ÎN SP AȚIU ”, București,
Editura CD PRESS
8. Schönherr, Joachim, Jucării din hârtie , București, Editura Ion Creangă, 1979
9. Toma, Iulian -Dalin Ionel, MUZEUL CONTEMPORAN Programe educaționale , Iași,
Institutul European, 2007, pp. 163 -166
10. Vîrtop, Sorin -Avram , Ghid pentru elaborarea și su sținerea portofoliului didactic de
evaluare pentru Nivelul I și Nivelul al II-lea al programului psihopedagogic în vederea
certificării pentru profesia didactică prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului
Didactic ”, Târgu -Jiu, Editura Academica Brân cuși, 2009 , pp. 28 -34

SCENARIUL DESFĂȘURĂRII LECȚIEI

Etapele
lecției Unități de conținut Strategie didactică Evaluare

Evocare
Arta românească în
secol ele XIX – XX
– Profesorul creează condiții optime pentru
buna desfăș urare a lecției.
– Pregăte ște materiale le didactice necesare
pentru lecție.
– Asigură ordinea și disciplina.
– Notează absenții.
– Elevii sunt pregătiți de începerea
activității.

Realizarea
sensului
Arta românească în
secolele XIX – XX
– Profesorul enunț ă obiectiv ele lecției :
cognitive, psihomotorii, afectiv -atitudinale.
– Elevii a scultă individual obiectivele
lecției .
– Profesorul anunță tema lecției noi și

169
notează pe tablă: „Reprezentanți ai artelor
plastice românești d e la începutul secolului
al XX -lea”, cu subiectul „Costantin
Brâncuși” .
– Elevii îș i notează individual titlul lecției
pe caiete.

Arta românească în
secol ele XIX – XX
– Reactualizarea unor cunoștințe de istoria
artelor se face prin prezentarea
reproducerilor alb -negru sau color , planșe
model, lucrări ale elevilor, profesorul
formulând întrebări din conținutul anterior
precum:
– Ce observați în această imagine ?
– Cine este autorul lucrării?
– Ce elemente specifice stiluri lor artelor
secolului al XIX -lea identificați?
– Recunoașteți în imaginile din acest
capitol câteva din temele plastice studiate
în anii anteriori ?
– Elevii ră spund individual la î ntrebări . Formativă ;
metode
orale

Arta românească în
secol ele XIX – XX
– Profesorul p rezintă elevilor o jucărie din
hârtie, explicând etapele realizării acesteia.
– Propune un joc intitulat „Profesor pentru
o oră ” (metoda simulării – joc de rol).
– Elevii sunt grupați în patru echipe, pe
baza alegerii unui număr de la 1 la 5.
– Este ales voluntar un elev pentru a
îndeplini rolul profesorului.
– Sunt enunțate cerințele lucrului în echipă.
– Elevii s unt atenți la prezentarea cerințelor
de lucru din echipă. Formativă ;
metode
orale

Arta român ească în
secol ele XIX – XX – Profesorul de schimb demonstrează în
fața clasei etapele realizării jucăriei.
– Elevii execută individual și simultan cu Formativă ;
metode
orale și

170

profesorul de schimb aceste etape.
– Cadrul didactic propune elevilor ca
activitate de grup o instalație formată din
cinci piese, construite progresiv sau
regresiv, din diverse culori. U rmărește
modul de lucru al elevilor.
– La finalul activității de grup, educabilii
prezintă rezultatele activității în fața
celorlalte echipe, du pă care vor fi întrebați
de membrii acestora alte cunoștințe pe care
ei le-au omis. Lucrările vor fi expuse în
fața clasei. practice

Reflecție
Arta românească în
secol ele XIX – XX
– Lucrările realizate de elevi vor fi
analizate și se fac aprecieri și autoaprecieri
asupra modului în care au fost realizate
acestea.
– Rezolvarea unui Rebus interactiv. Formativă ;
metode
orale
– Încheierea lecției se va face prin aprecieri
generale și individuale cu privire la modul
în care s -a desfășurat aceasta.
– Profesorul propune ca temă pentru acasă
realizarea unui eseu cu viața și opera
artistului Constantin Brâncuși.
– Notarea elevilor care au răspuns foarte
bine.
– Salutul.

PREZENTAREA LECȚIEI
În data de 18 noiembrie 2014, într -o sală de clasă din cadrul Școlii
Gimnaziale „Pompiliu Marcea” din municipiul Târgu -Jiu, am avut
planificată în schema orară disciplina Educație plastică, desfășurată la clasa
a VIII -a A, unde au fost prezenți toți elevii (21, din care 10 fete și 11
băieți). Fig. … Materiale didactice

171

A fost creat ambientul propice desfășurării activității. Mi -am pregătit materialele dactice
(Fig. ), iar elevii pe ale lor.
Tema face parte din unitatea de învățare „Arta românească în
secolele XI X – XX”.
„Reprezentanți ai artelor plastice românești de la începutul
secolului al XX -lea” este tema plastică propusă pentru ora aceasta, având
subiectul „Costantin Brâncuși ”(Fig. ). Am scris pe tablă titlul lecției și
subiectul acesteia, iar elevii și -au notat individual noțiunile pe caiete.
Au fost anunțate Scopul și Obiectivele operaționale ale lecție. Pentru această oră mi -am
propus să p un în valoare patrimoniului artistic local, cu influențe la nivel național și universal.
Pentru a atinge acest țel a m operaționalizat conținutul unității de învățare și am stabilit sarcini de
învățare accesibile nivelului clasei și particularităților de vârstă ale elevilor, cu accent pe elevii
cu un ritm lent de învățare. Ca activitate practică, elevii vor avea de reali zat o compoziție
tridimensională, folosind tehnica Origami.
Pentru realizarea acestor obiective, am continuat parcurgerea etapelor lecției cu
reactualizarea ancorelor din caitolul dedicat istoriei artelor românești din secolul al XIX -lea.
Organizarea front ală și mijloacele de învățământ, precum reproducerile alb -negru sau color din
albumele de artă, din manual sau fotocopii, mi -au folosit la atingerea acestui obiectiv. Am spus
întrebări de genul „Ce observați în această imagine ?, Cine este autorul lucrării? , Ce elemente
specifice stilurilor artelor secolului al XIX -lea identificați? sau Recunoașteți în imaginile din
acest capitol câteva din temele plastice studiate în anii anteriori ?”. Elevii au fost activi,
răspunzând individual întrebărilor adresate. Au id entificat lucrarea „Stejarul ”, precizând că „Ion
Andreescu ” este autorul. Și -au amintit de noțiunea de compoziție plastică, studiată în clasa a V -a
și continuată în clasa a VII -a, de contrastele cromatice și dominanta de culoare, argumentând că
în compoziț ie domină silueta verticală a copacului. Evaluarea continuă, pe baza metodelor orale,
a fost îndeplinită.
Alegerea subiectelor unei lecții, în funcție de specificul zonei geografice în care este
amplasată instituția de învățământ, sau sărbători tradiționa le planificate în calendarul activităților
extracurriculare și extrașcolare, este o particularitate pe care foarte des o aplic în timpul
activităților educative.
Valorificarea patrimoniului artistic local a fost o prioritate pentru desfășurarea acestei
teme. De la bun început, mi -am propus ca lecția să se desfășoare altfel decât recomandările din
documentele curriculare. Discuțiile pe imagini sau exersarea activității de comentare pe baza
unei reproduceri, am considerat că pot fi folosite la finalul activit ății didactice, ca o concluzie.
Pentru o mai bună percepere a operei brâncușiene, a motivelor și a arhetipurilor specifice, Fig. .. Materia le didactice

172
a elementelor caracteristice artei moderne și contemporane, am ales să conduc noua învățare prin
prezentarea unei jucării confecțion ată din hârtie, prin tehnica Origami. Tehnica a mai fost
aplicată la orele de Educație plastică, în clasa a V -a, la studiul noțiunilor despre forma plastică
spațială, având un impact pozitiv asupra elevilor.
Motivul ales a fost „Lebăda” . Am propus o călăt orie în lumea acestei tehnicii orientale.
Am demonstrat, în fața elevilor, etapele confecționării jucăriei, conexând fiecare stadiu al
realizării formei plastice spațiale cu obiecte familiare copiilor. Suportul a fost foaia de hârtie A4
albă, dreptunghiula ră, ținând în mod special să folosesc acest format, pentru a le reaminti cum
pot obține o suprafață de formă pătrată prin îndoirea hârtiei. Această din urmă formă geometrică
a fost asociată cu o batistă. Hârtia rămasă prin tăiere, a fost păstrată pentru co nfecționarea altei
jucării.
După fiecare îndoitură, întrebam ce se observă pe suprafața suportului de lucru, căutând
să le activez gândirea și să găsim relații stabilite între elementele obținute: puncte, linii, figuri
geometrice.
Elevii prezintă atenție ridicată în timpul demonstrației.
Odată suportul pregătit, am continuat cu primul pas, constând în plierea hârtiei pornind
din colțurile opuse primei diagonale și obținând dubla diagonală (elevii au asociat punctul de
simetrie cu vârful unui titirez; au o bservat obținerea celor patru triunghiuri isoscele).
După fiecare pliere, hârtia era presată fie cu unghia, fie cu rigla sau cuțitul pentru hârtie,
asociid operația cu fierul de călcat.
A urmat pasul doi, în care am îndoit spre interior (cută centrală, l inie de mijloc, ax de
simetrie) două laturi care au un punct comun. Rezultatul a fost obținerea unui triunghi isoscel
(asemănat cu un cort), care la bază se continua cu un alt triunghi isoscel, ca dimensiune mai mic.
Pasul trei a constat în îndoirea spre interior a celor două laturi mari ale triunghiului
isoscel (muchiile), rezultatul fiind asociat cu o cravată.
Pentru pasul patru aveam nevoie de mai mult spațiu în bagajul de călătorie, drept urmare
am îndoit cravata pe fața cu vârful titirezului (cu îndoi turile înăuntru), astfel încât vârful îngust
să-l întâlnească pe cel lat. Și cum în bagaj nu mai aveam loc, la pasul patru am îndoit din nou
cravata pe cuta diagonală.
Ajunși la destinație, la pasul cinci am tras de vârful îngust al cravatei, formând un un ghi
ascuțit ce reprezintă gâtul lebedei.
Pasul șase ne -a ajutat să obținem capul păsării prin îndoirea vârfului îngust în față, în sens
opus celui lat.
Și cum lebăda are nevoie și de o coadă, la pasul cinci am pliat vârful lat spre interior, spre
cuta cen trală, apoi am îndoit un segment din el spre exterior. Astfel s -a încheiat călătoria noastră

173

prin lumea minunată a tehnicii Origami.
Am încercat să pun accent pe interdisciplinaritate prin folosirea acestui exemplu.
Comexiunea cu limbajul specific matemat icii prin identificarea figurilor geometrice, a punctelor
și a liniilor importante în construcția acesteia, asocierea cu mediul înconjurător reprezentat de
structura păsării, studiată și la biologie (zoologie, în clasa a V -a), au adus un aport la dezvoltar ea
universului interior și creator al elevilor.
Un elev m -a întrebat ce legătură este între artistul Constantin Brâncuși și demonstrația de
mai sus. Răspunsul a fost: „Simplitatea formelor geometrice , pe care o regăsim în lucrările
artistului ”, acesta fiin d un foarte bun matematician, desenator, pictor, arhitect al lucrărilor
personale realizate în tehnici specifice sculpturii. De asemenea, am explicat prezența motivului
păsării în foarte multe din lucrările sale, zborul și infinitul fiind laitmotivele crea ției sale. Nu
întâmplător a fost numit „părintele sculpturii moderne” , iar averea pe care ne -a lăsat -o drept
moștenire prin prezența ansamblului monumental la Târgu -Jiu și compus din Masa tăcerii ,
Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit , i-au conferit sta tutul de „titanul de la Hobița” .
Metodele tradiționale și cele activ -participative au reprezentat un alt aspect, pe care l -am
luat în considerare în desfășurarea procesului de predare -învățare -evaluare.
Activitatea a continuat cu propunerea unui joc de
rol intitulat „Profesor pentru o oră ”, axat pe metoda
simulării. Elevii au fost grupați în patru echipe, pe baza
alegerii unui număr de la 1 la 5. A fost ales voluntar, un
elev pentru a îndeplini rolul profesorului (Fig. ). În
echipă, elevii vor avea de rezolvat o sarcină de lucru,
constând în realizarea unei instalați i formată din cinci
piese, construite progresiv sau regresiv, din diverse culori.
Elevii au fost atenți la prezentarea cerințelor de lucru din echipă.
Profesorul de schimb , Alexandra, s -a prezentat în fața clasei, reluând demonstra ția
etapel or realizării jucăriei (Fig. ) . Ceilalți elevi execută individual și simultan cu profesorul de
schimb aceste etape. Este pus accentul pe memorarea vizuală a exemplului anterior, pe formarea
deprinderilor de a lucru corect și curat după model. Fig. .. Alexandra în rolul profesorului

174

Am intervenit atunci când a fost necesar în reluarea unor etape de lucru.
Învățarea este activă, majoritatea elevilor au respectat ritmul de lucru, dar au fost și
situații când copiii au renunțat să lu creze simultan, nefiind atenți la explicații.
Jocul este indicat să fie folosit la orice vârstă, tocmai pentru că este un mod de exprimare
a trebuințelor interne, evolutive ale individului. Copiii, mai ales, își manifestă interiorizările în
contact cu medi ul înconjurător, debordând de spontaneitate. Astfel, sunt activate gândirea,
senzațiile și percepțiile, mai ales cele vizuale, auditive și tactile, atitudinile pozitive sau negative
(există și situații în care copiii resping ideea jocului între ei – egoișt ii sau cei care distrug
jucăriile), sentimentele de plăcere și de bucurie, divertisment și destindere cu rol în prevenirea
monotoniei, a plictiselii și a oboselii, sunt dezvoltate aptitudinile manuale, este trezită imaginația
și stimulată creativitatea (Fi g. ).

Lucian Blaga, în lucrarea „Trei fețe” , afirma „Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea
e jocul” . Ioan Cerghit, Metode de învățământ, Iași, Editura Polirom, 2006, p. 262.
Jocul educativ a fost folosit, în plan teoretic, de antici (Pl aton), continuând în Renaștere
(Vittorino da Feltre) și în epoca modernă (Fröbel, Montessori, Decroly). A devenit un instrument
educativ și didactic, o metodă folosită în învățământul preșcolar și cel primar, dar și cu mare
deschidere și pătrundere în învă țământul secundar și universitar.
Preluând ștafeta, activitatea de învățare a continuat cu sarcina de grup , constând în
realizarea unei instalați i formată din cinci piese, construite progresiv sau regresiv, din hârtie Fig. .. Demonstrația și execuția lucrării practice

Fig. .. Rezultatele jocului

175
format A4, de diverse culori. Am u rmăr it modul de lucru al elevilor , implicarea în respectarea
cerințelor, sprijinul pe care și l -au acordat la nivel de grup, execuția tehnică și gradul de
finalizare al sarcinii .
La finalul activității de grup, educabilii au prezentat rezultatele muncii lor în fața
celorlalte echipe, fiind întrebați de membrii acestora despre alte cunoștințe pe care ei le -au omis
în expunere. Lucrările elevilor au fost expuse în fața clasei.
Am supus unei a nalizate calitative modul de lucru individual sau în echipă al elevilor,
făcându -se aprecieri și autoaprecieri asupra acestuia și a lucrărilor .
Pentru dezvoltarea spiritului autocritic și critic, am aplicat autoevaluarea și interevaluarea
elevilor.
Ca o concluzie a temei și a subiectului propuse pent ru ora aceasta, am supus rezolvării
frontale un Rebus (Fig. ) cu cerințe din viața și opera lui Constantin Brâncuși.
Întrebări:
1. Sinonim pentru mână.
2. Artele vizuale cuprind ….., genuri și specii.
3. Parte a corpului omenesc care folosește simțul tactil.
4. Prenumele tatălui artistului Constantin Brâncuși.
5. Babă frumoasă și …. cuminte.
6. Folosită la intrare ca un portal.
7. „ … Pogany”
8. „Coloana fără … ”
A
1. B R Â N C Ă
2. R A M U R I
3. M Â N A
4. N I C O L A E
5. C O P I L
6. U Ș Ă
7. D O M N I Ș O A R A
8. S F Â R Ș I T
B

Permanent am aplicat evaluarea, atât oral cât și practic, existând feed -back între emițător Fig. … Rebus

176

și receptor. Itemii de evaluare au fost diversificați (obiectivi, semiobiectivi, subiectivi) și aplicați,
elevii demonstrând stadiul de formare a competențelor prin nivelurile de performanță stabilite de
la începutul activității.
În încheierea lecției am făcut aprecieri generale și individuale cu privire la modul în care
s-a desfășurat aceasta. Accentul s -a pus pe f ormarea de competențe, aptitudini și atitudini ale
elevilor.
Am felicitat prestația Alexandrei care a jucat foarte bine
rolul de profesor, ea urmând să devină un produs al cursurilor
Colegiului Național „Spiru Haret” din municipiul Târgu -Jiu,
specializare a Pedagogie învățători -educatori (Fig. ). Orientarea
în carieră este un alt standard pe care îl promovez la nivelul
managementului clasei de elevi.
Am propus ca temă pentru acasă realizarea unui eseu
despre viața și opera artistului Constantin Brâncu și.
Ca moment al activității didactice, nu a lipsit n otarea elevilor. Cinci elevi au fost
evaluați cu nota 9, iar 16 dintre ei cu nota 10.
Întâlnirea s -a încheiat cu s alutul.
Pe tot parcursul activității instructiv -educative, am încercat să țin cont d e relația dintre
normele și principiile educației, finalitățile educaționale, strategiile didactice aplicate, tipurile de
evaluare, managementul clasei de elevi, relațiile profesor -elev și elev -elev, particularitățile de
vârstă și dezvoltarea personală a e levilor, nivelul clasei, centrarea curriculumului pe elev și
formarea de competențe ale acestuia și nu pe activitatea cadrului didactic.
Promovarea patrimoniului cultural local ca și parte componentă a patrimoniului cultural
național, cu influențe la nive l mondial, a constituit o prioritate personală și profesională pe care
am încercat s -o transmit ca exemplu de bună practică elevilor, în vederea instruirii și educării
acestora ca viitori consumatori de artă.
Conștientizarea și sensibilizarea autoritățilo r locale, a comunității locale din care face
parte școala la care am aplicat cercetarea, cadrele didactice din instituție, colegii din aria
curriculară Arte din județ, cu privire la bunurile de patrimoniu din municipiul Târgu -Jiu pe care
uneori le dăm uită rii, alteori le tratăm cu indiferență și aplicăm intervenții neadecvate în
restaurarea și conservarea acestora, au reprezentat scopul tezei cu tema „Rolul colecțiilor și
monumentelor de artă din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații în educația artistic ă
plastic ă școlară” .
Au existat și alte activități educative dedicate temei „Reprezentanți ai artelor plastice
românești de la începutul secolului al XX -lea”, având subiectul „Costantin Brâncuși ”. Fig. … La umbra unui copac,
cresc flori

177
Tot pe data de 18 noiembrie 2014, dar de dat a aceasta la clasa a VIII -a B, am aplicat
metoda practică de învățare, folosind ca materiale un balon din plastic, sfoară, aracet și sârmă
pentru confecționarea unor compoziții tridimensionale.
Ca moment de destindere al activității, îmi reamintesc și le împărtășesc și elevilor
experiența din clasa a V -a, de la predarea formelor plastice spațiale, când Mihai mă întreba dacă
în acea oră vom călătorii în Cosmos. I -am răspuns atunci că putem călătorii oriunde și oricând,
prin intermediul gândului și al imagin ației, dar tema plastică propusă nu se referă la o astfel de
călătorie, ci la una în care vom afla cum putem desena sau picta lumea înconjurătoare și, mai
ales, să redăm volumul structurilor naturale. Este foarte important să transmitem informații
precise și concrete elevilor, încă din mediul familial și continuând cu ciclurile preșcolar și
primar.
Tot din experiența la clasă, am constatat că foarte multe asocieri ale formelor plastice cu
structurile naturale sau diverse fenomene, sunt greșite, copiii argu mentând că „așa m -a învățat
doamna” . Felul în care creștem în cuib și rolul cloștii asupra puilor, au implicații majore asupra
dezvoltării personale a copilului, devenit adolescent și mai apoi adult, perpetuând la rându -i
specia umană.
Revenind la activi tatea practică, mai întâi le -am demonstrat prin instructaj cum se
confecționează o formă plastică spațială, folosindu -ne de sfoară, un balon din plastic și aracet.
Am explicat etapele construcției formei, lăsând -o la final, la uscat.
Elevii s -au implicat foarte mult în realizarea unui produs propriu, fiind plăcut
impresionați să constate că există astfel de tehnici specifice reprezentării formelor plastice
spațiale.
Prin metoda lucrărilor practice elevii devin responsabili în executarea diferitelor sarcin i
practice, sub atenta coordonare a profesorului (dacă activitatea se desfășoară în sala de clasă sau
în mediul non -formal) și individual sau în echipă, dar nesupraveghiați și într -un mediu extern
școlii. Astfel, sunt aplicate cunoștințele teoretice acumul ate, în vederea soluționării unor
probleme practice, tehnice, productive, ori pentru dobândirea unor priceperi și deprinderi
motorii, practice și tehnice, utile vieții cotidiene sau aplicate în activitatea profesională de mai
târziu.
Lucrările practice au un caracter tranzitiv, fiind orientate spre aplicarea cunoștințelor sau
transformarea, prin diferite tehnici specifice artelor vizuale, a realității cu trei dimensiuni, a stării
de existență a lucrurilor și fenomenelor, cu scopul de a dezvolta procesele ps ihologice (învățare,
percepție, atenție, memorie, gândire, motivație) specifice omului și de a stimula imaginația și
creativitatea, atât de necesare într -o societate dominată de tehnologie și în continuă schimbare.
Lucrările sau activitățile practice, îi fac cunoștință elevului atât cu lumea externă și

178
teoretică, cât și cu cea internă și practică a unui domeniu de activitate, fie el socio -uman, de
producție sau cultural -artistic. Pentru a executa o lucrare practică trebuie parcurse câteva etape
(planifica rea, efectuarea propriu -zisă a lucrării, controlul și autocontrolul muncii efectuate),
fiecare cu un rol bine stabilit.
Instrumentele, materialele și tehnicile de lucru tradiționale și moderne se completează
reciproc în realizarea activităților practice la disciplina Educație plastică. Instruirea asistată de
calculator este un beneficiu adus procesului de învățământ de către inovația tehnologică. Din
păcate, nu toate școlile din țară sau din județ (și aici mă raportez și la școala unde am aplicat
cercetar ea) beneficiază de resurse materiale specifice IAC (hardware, software, orgware),
necesare desfășurării lecțiilor de Educație plastică. Nu există cabinete de specialitate (doar
atelierele liceelor vocaționale, și acelea nu foarte bine dotate) în școli, di n lipsă de spațiu (uneori
și reavoință din partea managerilor). Profesorul este cel care se preocupă de achiziționarea
acestor resurse, utile atât prentru proiectarea activităților instructiv -eduactive, cât și pentru
desfășurarea în sine a acestora.
Rezultatul activității practice l -am comentat la ora următoare, când am spart balonul și a
rămas doar cofrajul. Elevii au asemănat forma obținută cu ou de curcă sau de gâscă, cu un cap de
om, un ovoid (Fig. ). Le -am confirmat afirmațiile, explicând că de la astfel de structuri naturale,
transformate prin stilizare în forme plastice spațiale, a pornit și „titanul de la Hobița” .
Simplitatea formelor sale a condus la apariția sculpturii moderne, la nivel mondial.
Canoanele proporțiilor corpului omenesc, începâ nd cu Antichitate, au inclus ovoidul ca
ideal al frumuseții umane, capul fiind o unitate de măsură raportată la întreg (intră de șapte ori în
înălțimea trupului), sugerând armonia dintre ansamblu și detaliu.
Pe parcursul celor 12 ani de experiență didacti că, am întâlnit numeroase cazuri de
reținere, jenă sau, dimpotrivă, extrovertiție, legate de un subiect de cele mai multe ori tabu:
nudul.
Pornind de forma ovoidă obținută prin modelarea sforii și asocierea cu oul de curcă sau
de gâscă, am făcut trimitere la cunoștințele parcurse și achiziționate la orele de biologie
(anatomie) în clasa a VII -a (reproducerea; embrionul), argumentând că natura a reprezentat o
sursă inepuizabilă pentru artiștii tuturor perioadelor istorice, de la reprezentările rupestre la ce le
moderne și contemporane. OMUL, ca subiect plastic sau motiv decorativ, a fost pus în centrul
atenției creatoare, de la portret și speciile lui (inclusiv portretul susținut de peisaj), la compoziția
cu personaje.
Nu este o rușine să privești un nud, chi ar și la nivel de reproducere (manuale, albune de
artă), atâta timp cât imaginea vizuală nu este vulgară, cu tentă pornografică (Fac o paranteză,
dând un exemplu de la o lecție desfășurată cu mulți ani în urmă, având același subiect. În urma

179
expunerii conț inutului și trasarea sarcinii de învățare, o elevă mi -a solicitat albumul pe care -l
aveam ca meterial didactic. Răsfoindu -l a dat peste o lucrare a lui Brâncuși, destul de
controversată la momentul apariției – Principesa X . Mă întreabă, pe un ton destul de ironic, Ce se
întâmplă dacă i -aș spune lui tata? . Răspunsul a fost simplu: Nu eu ți -am arătat lucrarea, tu ai
dorit o documentare suplimentară . Ironia sorții face ca respectiva elevă să fie absolventa unui
liceu vocațional, specializarea actorie).
De ase menea, le spun elevilor că, în situația în care intervine hazul la vederea unui nud,
râd de propria persoană, sau asociez cu figurile materne sau paterne. Le recomand tehnica
privirii în oglindă, discuții cu membrii familiei, cu psihologul școlii sau chiar între prieteni. Sunt
tehnici care conduc la cunoașterea de sine, respectul față de propria persoană, dar și față de a
celor din jurul său.
Sămânța din care ne tragem a condus la perpetuarea speciei umane. Aici fac referire la
Geneză (Vechiul Testament ). Strămoșii Adam și Eva au fost plămădiți de Tatăl Ceresc în ziua a
șasea a Facerii , după chipul și asemănarea sa. Au păcătuit, lăsând urmașilor moștenire această
faptă, transmisă din generație în generație până în zilele noastre. În fiecare generație, a exis tat un
sacrificat, o jertfă adusă păcatului strămoșesc sau iubirii necondiționate a lui Dumnezeu care
încearcă să ne conștientizeze de faptele noastre. Ne punem întrebarea De ce suferă copiii? . Cred
că am găsit răspunsul, iar unii dintre noi încă îl mai ca ută.
Prin acest exemplu, fac legătura dintre Educația plastică și Religie.

Contrar dogmelor ecleziastice, apare teoria lui Darwin, conform căreia OMUL s -a născut
din maimuță. Și cercetările științifice ulterioare i -au dat drept ate, existând foarte multe asemănări
de ordin comportamental, gestual. Dar numai prin educație și autoeducație omul devine OM.
Pentru disciplina Educație plastică, analizatorul vizual (ochiul) are un rol esențial. Tot
ceea ce percepem cu ajutorul lui se transformă în senzații, atitudini, informații filtrate la nivelul
gândirii, necesare unei dezvoltări armonioase a individului, ca specie. Prin rațiune omul se
deosebește de necuvântătoare, îl face superior acestora, deși există exemple în istorie când
anim alele au fost mai umane decât omul (Romulus și Remus crescuți de o lupoaică). Fig. … Genez ă sau portret ?

180

Le-am arătat elevilor cum pot lucra folosind și armătură din sârmă, pe care putem adăuga
lut, pastă modelatoare, ispos, ghips, lână (Fig. ).

La clasa a VIII -a C, în aceea și zi, am propus metoda proiectului.
Elevii au avut de realizat o instalație institulată „Bradul clasei” ,
folosind tehnica Origami modular. Piesele au fost realizate individual în
timpul acestei lecții, ora următoare munca de echipă și -a spus cuvântul
(Fig. ). Am folosit tutoriale descărcate de pe Internet pentru construcția
anumitor elemente ale compoziției (steau).
În executarea acestei sarcini de învățare, am urmărit indicatori
precum ritmul, contrastul, simetria, asimetria, execuția tehnică a
pieselor și a produsului final.
Pasiunea pentru cunoașterea naturii și plimbările prin urbea de pe Jii, au fost un motiv
pentru extinderea activităților educative la nivel non -formal. Răzvan Popescu, elev în clasa a
VIII-a a imortalizat câteva cadre cu Ansamblul monumental „Calea eroilor” (Fig. …. )

Fig. .. . Vlad Tufiș, clasa a VII -a C, Peștele
Fig. … „Bradul clasei”
Fig. …. Ansamblul monumental „Calea eroilor”

181
Prin toate activitățile educative pe care le -am desfășurat cu elevii claselor V -VIII pe tema
„Rolul colecțiilor și monumentelor de artă din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații
în educația artis tică plastic ă școlară” , am încercat să promovez valorile cultural -aristice,
estetice, instructive și educative, pe care conținutul informațional al disciplinei Educație plastică
îl oferă educabilului, venind în sprijinul formării părerilor personale critic e și autocritice ale
acestora, dezvoltându -le imaginația și creativitatea.
Abordarea trans – și interdisciplinară m -a preocupat pe tot parcursul activităților.
Exemplele de bună practică au fost scoase în evidență de fiecare dată. Stimularea imaginației și
dezvoltarea creativității, prin folosirea metodelor activ -participative, s -a materializat în produsele
finale și în rezultatele obținute de elevi la examenele naționale.
Pe tot parcursul vieții, omul este supus sistemului, procesului și produsului numit
educație, cu factorii care contribuie la succesul sau insuccesul școlar (familia, școala, ereditatea,
autoeducația, biserica, cultura, societatea, economia, politica), cu formele educației și relația
dintre ele (formal, non -formală, informală), cu sisteme le alternative se învățământ.

Studiul de caz 3

LUCRĂRI REALIZATE DE ELEVI ÎN SPAȚII NONFORMALE

În cadrul activităților din cadrul Programului Național „Școala altfel: Să știi mai multe,
să fii mai bun!” , am desfășurat cu elevii din gupul ți ntă activități închinate naturii, acea sursă
ineviatabilă de inspirație pentru om, în general, și pentru artiști, în special.
Una dintre temele plastice propuse elevilor a fost „Copacul” , unul dintre subiectele
preferate al artistului târgujian Iosif Kebe r, dar și cu rol de simbol în opera brâncușiană.
În funcție de temperamentul personal, elevii s -au exprimat în lucrările de mai jos,
folosind procedee variate: de la creioane colorate la carioci (cei de clasa a V -a), de la acuarelă la
tempera (clasele VI -VII).

182

Tratarea decorativă a suprafeței -suport s -a materializat în compoziții, folosind colajul
(mozaic, forme rupte, forme tăiate). Elevii din clasele a V -a și a VI -a și-au demonstrat măiestria,
existând și situaț ii în care s -a mai greșit.

Sentimentele au fost exprimate în fața naturii și în lucrările pe care elevii claselor a

183
VIII-a.

Elevii clase lor a V-a și a VI -a au demostrat măiestrie, experim entând tehnici precum
pictura pe pânză, sticlă sau pe lemn. S -au realizat schițe cu motive decorative specifice
Sărbătorilor Pascale, în clasă.

184

Experiența și îndemânarea elevilor de clasa a VII -a a fost valorificată în proiecte
decorative (vitraliu, rozete , ouă decorate )

185

3.5. Rezultatele cercetării; posibilități de continuare și valorificare
În urma cercetării pentru lucrarea metodico -științifică cu tema „Rolul colecțiilor și al
monumentelor de artă din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații în educația artistică –
plastică școlară” am contatat implicarea grupului țință în activitățile planificate.
Scopul luc rării a fost atins, obiectivele generale și cele operaționale au fost îndeplinite, iar
ipoteza a fost confirmată.
Datorită experiențelor acumulate, am constatat că elevii sunt mai deschiși într -un mediu
non-formal, resursele temporale ajutându -i să-și dez volte priceperile și deprinderilede lucru
specifice artelor vizuale.
Pe viitor, voi continua dezvoltarea de parteneriate educaționale cu instituțiile abilitate în
conservarea și promovarea patrimoniului cultural local.

Note bibliografice

186
CONCLUZI I

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când îmi amintesc de Târgu -Jiul nașterii și copilăriei mele,
de jocurile cu vărul meu, de casele peste care timpul și -a pus amprenta și pe care le întâlneam în
drumul spre școală, de palatul în care m -am șlefuit ca elevă în adolescență, de oamenii care mi –
au călăuzit pașii în dezvoltarea mea personală, îl redescopăr pe Nică, copilul universal, cel care
sălășluiește în fiecare individ din jurul nostru, fie că recunoște sau nu.
Nimic în viață nu este întâmplător . Spun acest lucru, bazându -mă atât pe experiența din
viața personală, pe observațiile proprii de -a lungul profesiunii de dascăl, cât și pe relatările și
cercetările contemporanilor mei.
Nu întâmplător am ales tema de cercetare intitulată „Rolul colecțiilor și monume ntelor de
artă din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații în educația artistică plastică școlară” .
Având în vedere recomandările Ministerul Educației și Cercetării Științifice (numit
Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, în 2009, Min isterul Educației Naționale până în
decembrie 2014), prevăzute în documentele curriculare ( Program e școlar e pentru educație
plastică, clasele V -VIII, cultură generală, aprobate prin ordin al ministrului Nr. 5097/09.09.2009,
p. 2) care insistă asupra faptul ui că „evoluția societăți contemporane face apel în mod constant
la virtuțile formative ale educației prin școală și, între diferitele arii curriculare, artele vizuale în
cazul curriculumului de față constituie un domeniu privilegiat de formare a unor atit udini
proprii în fața operei de artă în paralel cu formarea la elevi de deprinderi pentru a exprima un
limbaj specific” , prin lucrarea de față am propun un set de activități complementare prin care să
optimizeze competențele de exprimare și cultivare a sen sibilității elevilor cu privire la ocrotirea
și punerea în valoare a patrimoniului artistic local, național și universal.
Pornind de la nevoia de conservare a patrimoniului cultural local ca și parte integrantă a
patrimoniului cultural național, mi -am pro pus ca prin această cercetare să conștientizez , să
instruiesc și să educ publicul neavizat, în primul rând, și pe cel avizat, în plan secund, de valorile
existente în jurul nostru și pe care cu indiferență, de cele mai multe ori aș putea spune, sau din
lipsa de educație și de informare, ajungem să le degradăm și să le dăm uitării. Așa cum am
subliniat și mai sus, educația are un rol definitoriu în păstrarea dovezilor nescrise (imagini; în
cazul cercetării de față imagini vizuale bidimensionale sau tridimens ionale) sau scrise pe care
evoluția istorică, geografică, socio -culturală, economică, politică și tehnologică a omenirii le -a
lăsat drept moștenire generațiilor viitoare.
În sprijinul atingerii acestor ținte (finalități educaționale), vin și obiectivele g enerale
urmărite pe parcursul elaborării întregii lucrări metodico -științifice, corelate cu structura Diana Ileana Ciurea, grafică digitală, Bîlteni, 2015

187
actualului curriculum național: dezvoltarea capacității de exprimare plastică, utilizând materiale,
instrumente și tehnici variate; dezvoltarea sensibilit ății, a imaginației și a creativității artistice;
cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj plastic; dezvoltarea capacității de receptare a
mesajului vizual -artistic; dezvoltarea capacității de analiză a unei lucrări de artă vizuală;
formarea de noi consumatori de artă; promovarea valorilor artistice în fața generațiilor neavizate;
apartenența la o cultură și o civilizație proprie; promovarea interculturalității.
În introducere am făcut trimitere la afirmația lui Ion Șușală despre omul prezentului, ac el
bun executant și cu o instruire pe măsură, dar care este lipsit de sensibilitate estetică, morală,
religioasă, necreativ, care i -a totul de -a gata. Acest om a fost asemănat și de esteticianul Herbert
Read și cu „ o pasăre care nu poate zbura cu o singură aripă ”.
Un rol covârșitor în conservarea valorilor cultural -artistice și regăsirea „aripei pierdute”
l-a vut profesorul , acel DASCĂL, care după părerea și experiența mea, e ste un OM bun la suflet
(și la trup, deoarece pentru mulți indivizi aspectul fizi c este o etichetă, un mod de a -și promova
marfa, dar, de cele mai multe ori, prima impresie poate fi înșelătoare. „Nu haina face pe om, ci
felul în care o poartă” , proverb românesc ), iube ște copiii, devin e a doua familie pentru sămânța
ce vine să fie plant ată, udată, ocrotită și cu rod la finalul ciclurilor de școlarizare sau al celor
curriculare, un model de viață pentru puiul de om devenit la rândul lui părinte peste ani și ani, un
foarte bun psiholog și pedagog, un apărător al drepturilor și obligațiilor copilului, manager al
resurselor umane, materiale și temporale, consilier în alegerea celor mai avantajoase opțiuni
pentru o dezvoltare personală armonioasă.
Prezenta lucrare este structurată pe trei capitole, fiecare cu o succesiune logică a
subcapitole lor din cuprins. Unitatea și diversitatea conceptelor teoretice (științifice, pedagogice,
psihologice, sociologice, filosofice, artistice , estetice ) sunt corelate cu activitatea practic –
aplicativă . Primul capitol , intitulat sugestiv EDUCAȚIA ARTISTICO -PLAS TICĂ ÎN ȘCOALĂ ,
cuprinde șase subcapitole, fiecare cu un număr variat de subpuncte, urmat de capitolul al doilea –
TEORII ȘI CONCEPTE ÎN ARTELE VIZUALE – cu șapte subcapitole în conponență, ambele
dedicate fundamentării teoretice a temei alese. În capitolu l al treilea, COLECȚIILE ȘI
MONUMENTELE DE ARTĂ DIN MUNICIPIUL TÂRGU -JIU, JUDEȚUL GORJ, DIN
PERSPECTIVA STUDIERII EDUCAȚIEI ARTISTICE PLASTICE ÎN ȘCOALĂ , voi continua
cu o cercetare de tip calitativ, în introducerea căreia este detaliată structura activită ții practico –
aplicative, urmată de o analiză comparativă între doi artiști gorjeni care au contribuit la
fenomenul artistic local, național și internațional, experiența personală și a beneficiarilor
educației în cadrul parteneriatelor educaționale, concurs urilor și expozițiilor școlare, și, în final
studiile de caz cu lucrările elevilor de la Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” din municipiul
Târgu -Jiu realizate pe parcursul anului școlar 2014 -2015.

188
Prin elaborarea lucrării metodico -științifice „Rolul colec țiilor și monumentelor de artă
din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu implicații în educația artistică plastică școlară” m-
am consider „obligată” , din punct de vedere moral, să las o mărturie cu privire la necesitatea
conservării și restaurării patrimo niului cultural local în cinstea străbunilor noștri, altfel riscăm
să-și scoată degetele afară , metaforic vorbind, asemenea personajelor din melodia interpretată de
Tudor Gheorghe ( „Primăvara” ).
Tema lucrării a fost și este de actualitate și cu implicaț ii la nivelul educației plastice din
școală, multe dintre monumentele de artă de for public, lucrări din colecțiile publice și, mai ales,
monumente arhitectonice necesitând intervenții urgente de restaurare și conservare. Lipsa
fondurilor pentru începerea lucrărilor este o piedică în reabilitarea acestora, dar și intervențiile
nepotrivite sau indiferența fie a proprietarilor privați, fie a autorităților locale, conduc, pe zi ce
trece la o stare de degradare continuă.
În ceea ce privește documentarea științi fică, referințele bibliografice au fost supuse unei
selecții riguroase și de actualitate a conținutului informațional.
Pe parcursul culegerii materialelor pentru documentare, am întâmpinat și refuzuri de
colaborare din partea fie a autorităților locale, f ie a persoanelor private (colecționari), dar și
situații hazlii (solicitarea legitimării în timpul realizării fotografiilor pe spațiul public).
Elevilor mei le recomand la fiecare final de ciclu școlar să nu uite să fie copii la orice
vârstă, să se joac e de câte ori au ocazia, chiar și în scop educativ, și să nu uite de unde au plecat
și unde au ajuns și cine le -a călăuzit pașii în dezvoltarea personală.
Gabriel Garcia Marquez spunea : „Nu-i înveți pe alții ceea ce știi, nu -i înveți ceea ce vrei,
îi înveți ceea ce ești”

189
BIBLIOGRAFIE

– Chevalier , Gheerbrant, Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri , Editura
Artemis, București, traducere după ediția din 1969, vol. I,II,II;
– Delacroix, Delacroix, Henri, Psihologia artei , Editura Meridiane, București, 1983;
– Dittmann, Dittmann, Lorenz, Stil, simbol,structură , Editura Meridiane, București, 1988;
– Duvignaud, Duvignaud, Jean, Sociologia artei , Editura Meridiane, București, 1995;
– Faure, Faure, Elie, Istoria artei , Editura Meridiane, București, 1990;
– Filoteanu, Nicolae, Marian, Doina, Educație p lastică , Manual pentru clasa a VII -a, Editura All,
București, 1999;
– Filoteanu, Nicolae, Marian, Doina, Educație plastică , Manual pentru clasa a VI -a, Editura All,
București, 2000;
– Filoteanu, Nicolae, Marian, Doina, Desen artistic și Educație plastică , manual pentru clasa a
V-a, Editura All, București, 1998;
– Knobler, Nathan, Dialog vizual , Editura Meridiane, București, 1983, vol. I și II – lipsa;
– Maltese, Maltese, Corrado, Mesaj și obiect artistic , Editura Meridiane, București, 1979;
– Nanu, Adin a, Vezi? Comunicarea prin imagine , Editura Vizual, 2002;
– Băran, Viorica, Horneț, Natalia, Anghel, Gheorghe, Palatul Pionierilor și Șoimilor Patriei,
Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Album metodic de creație artistică – plastică ;
– Păcurariu, Păcurariu, Dan, Istoria artelor de la origini până în prezent , compendiu, Editura
Victor, București, 1999;
– Pânișoară, Ion – Ovidiu, Comunicarea eficientă, Ediția a III – a, revăzută și adăugită,Editura
Polirom, Iași, 2006
– Pleșu, Andrei, Ochiul și lucrurile, Editura Meridiane, București, 1986
– Rossignol, Marie – Claire, Puterea culorilor, Editura Polirom, Iași, 2010;
– Stoichiță, Victor, Ieronim, V ezi? Despre pictura impresionistă, Editura Humanitas, București,
2007
– Tonitza, Nicolae, Scrieri despre artă, Editura Meridiane, București, 1964
– Dima, Victor, Educatie plastica,Manual pentru clasa a V -a , Editura Teora, Bucuresti, 1998,
2005
– Dima, Victor, Educatie plastica,Manual pentru clasa a VI -a , Editura Teora, Bucuresti, 1998
– Dumitrescu, Zamfir, Structuri geometrice Structuri plastice , Editura Meridiane, București,
1984;
– Piaget, Jean, Structuralismul, Editura Științifică, București, 1973

190
– Achi ței, Gheorghe, Frumosul dincolo de artă, Ed Meridiane, București, 1988
– Stendl, Ion, Desenul Estetică,suporturi, materiale, Bucureșți,
– Focillon, Henri, Viața formelor, Ed Meridiane, București., 1977
– Sendrail, Marcel, Înțelepciunea formelor, Ed. Merid iane, Buc, 1983
– Read, Herbert, Originile formei în artă, Ed UNIVERS, Buc, 1971
– Faure, Edgar, A învăța să fii aun raport al UNESCO, Ed Didactică și Pedagogică, Buc, 1974
– Ailincăi, Cornel, Introducere în gramatica limbajului vizual, Ed Dacia, Cluj – Napoca, 1982
– Pohonțu, Eugen, Inițiere în artele plastice, Ed Albatros,
– Pop, Mihaela, Manual de estetică, Ed Punct, Buc., 2001
– Cristea, Maria, Cristea, Ioan, Album de artă școlar, Ed. Corint,
– Pavel, Amelia, Pictura românească interbelică, Ed Maridian e, Buc. , 1996
– Ash, Russell, Marile minuni ale lumii, Ed. Litera Internațional, București, 2003
– Nicolescu, Corina, Muzeologie generală, Ed Didactică și Pedagogică, Buc., 1975
– Pascadi, Ion, Arta de la A la Z, Ed. Junimea, Buc, 1978
– Vătășianu, Virgil , Metodica cercetării în istoria artelor, Ed. Clusium, Cluj – Napoca, 2004
– Min Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, Direcția Jud ptr Cultură, Culte și Patrimoniul
Cultural Național Gorj, Bratu,Olimpia, Vlădăianu, Monica, Cămui, Iulian, Ghidul mon umentelor
istorice din județul Gorj, Ed. MĂIASTRA, Tg – Jiu, 2009
– pr. icon. Cornoiu, Alex. Eugen, prof. Alexandrescu, Cornel, prof. univ. dr. Mischie, Nicolae,
Monografia Bisericii Sfinții Apostoli „Petru și Pavel” din Tg – Jiu, Ed. RHABON, Tg – Jiu, 2004
– Crăciun, Lucia, Bijuterii arhitectonice gorjene Casele Doppelreiter, Ed. Măiastra, Tg – Jiu, 2008
– Cucoș, Constantin, Educația estetică, Ed. Polirom, Iași, 2014
– Bârlogeanu, Lavinia, Psihopedgogia artei Educația estetică, Ed. Polirom, Iași, 2001
– Ilioaia, Maria, Metodica predării desenului la clasele V – X Școala generală, Ed didactică și
pedagogică, Buc., 1971
– Tabart, Marielle, Brâncuși inventatorul sculpturii moderne, Colecțiile Cotidianul.
ENCICLOPEDICA, Seria a II – a, vol. I, Ed Univers, 1995
– Lewis, David, Brâncuși, Ed Fundației Constantin Brâncuși, Tg – Jiu, 2001
– dr. Nichifor, Gheorghe, și alții, Târgu – Jiu 600, Ed Măiastra, Tg – Jiu, 2007
– Cioca, Vasile, Educație vizual – plastică Caiet de lucrări, Editura Eurodidactic, Cluj – Napoca,
2005
– Drăg uț, Vasile, Florea, Vasile, Grigorescu, Dan, Mihalache, Marin, Pictura românească în
imagini, Ed Maridiane, Buc, 1976
– Florea, Vasile, Istoria artei românești, Ed. Litera Internațional, Buc – Chișinău, 2007
– Gilbert, Katharine Everett, Kuhn, Helmut, Istor ia esteticii, Ed Maridiane, Buc, 1972

191
– Arnheim, Rudolf, forța centrului vizual Un studiu al compoziției în artele vizuale, Ed Polirom,
Iași, 2012
– Forma, Revistă de artă, 2012, nr. 8
– Cioca, Vasile, Imaginea și creativitatea vizual – plastică, Ed. Limes, Cluj- Napoca, 2007
– Mucchielli, Alex, Arta de a influența Analiza tehnicilor de manipulare, Ed. Polirom, Iași, 2002
– Focillon, Henri, Viața formelor, Ed Meridiane, București., 1995, Ediția a II – a
– Gombrich, E. H., Normă și formă, Ed Meridiane, Buc, 1981
– Dicționar de artă Forme tehnici, stiluri artistice, A – M, Ed Meridiane, Buc, 1995
– Mocioi, Ion, Pictorul Iosif Keber,Ed Drim Edit Romania, 2002,
– Mocioi, Ion, Iosif Keber – album – ,Ed Drim Edit Romania,
– Ungureanu, Octavian, Keber, lucrare ed itată de Biblioteca Județeană „Ch Tell” cu sprijinul
Consiliului Județean Gorj, Tg – Jiu, 1996
– Valéry, Paul, Poezii·Dialoguri·Poetică și estetică, Ed. Univers, București, 1989
– Enescu, Thedor, Scrieri despre artă,Ed Meridiane, Buc, 2003
– Grigorescu, Dan , Curente și sinteze Cumințenia pământului, Ed Meridiane, Buc, 1988
– Ralea, Mihai, Prelegeri de estetică, Ed Științifică, Buc, 1972
– Soffici, Ardengo, Meditații artistice, Ed Meridiane, Buc, 1981
– Bădulescu, Rita, Morar, Ecaterina, Educație plastică Man ual pentru clasa a VII – a, Ed CORINT,
Buc.
– Brezianu, Barbu, BRÂNCUȘI ÎN ROMÂNIA, Ed BIC ALL, Buc, 1998
– Balas, Edith, BRÂNCUȘI ȘI TRADIȚIILE POPULARE ROMÂNEȘTI, Ed Fundației
„Constantin Brâncuși”, Târgu – Jiu, 1998
– Bogdan – Mateescu, Catalina, BRANCUSI΄ S TARGU JIU MONUMENT AN
INTERPRETATION, THE PUBLISHING HOUSE OF THE ROMANIAN CULTURAL
FONDATION, BUCHAREST, 1995, ROMANIA
– Brezianu, Barbu, Opera lui Constantin Brâncuși în România, Ed Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1974
– Dincă, Marg areta, Teste de creativitate, Ed Paideia, Buc,2001
– Șușală, Ion, Educația vizuală de bază. Sinteze pentru examene de absolvire, definitivare și
titularizare, Ed Star Tipp, Slobozia, 2003
– Hașdeu, B.P., Folcloristica, Ed. SAECULUM I.O., Buc, 2008, v ol 1 și 2
– Mocioi, Ion, Brâncuși: Ansamblul monumental Calea eroilor Târgu Jiu, Ed Spicon, Tg – Jiu,
2002
– Mocioi, Ion, Brâncuși în portrete,Ed Drim Edit & Spicon, Tg – Jiu, 2003
– Mocioi, Ion, Însemnări despre Brâncuși, Ed Drim Edit & Spicon, Tg – Jiu, 200 4

192
– Mocioi, Ion, Constantin Brâncuși – viața,Ed Spicon -Drim Edit, Tg – Jiu, 2003
– Mocioi, Ion, Constantin Brâncuși – opera,Ed Spicon & Drim Edit, Tg – Jiu, 2003
– Udriște, Elena, Crestături în lemn din Gorj, Întreprinderea Poligrafică Oltenia, Craiova,
român ia, Tg – Jiu, 1972
– Miclea, Ion, Satele României Curtișoara, I.P. Sibiu, 1982
– Rezeanu, Paul, Artele plastice în Oltenia ( 1821 – 1944), Ed Scrisul românesc, Craiova, 1980,
Întreprinderea Poligrafică Oltenia, Craiova, 1981
– Grigorescu, Dan, Brâncuși, Ed M eridiane, Buc, 1980
– Stânculescu, Nina, Brâncuși, Ed Albatros, Buc, 1981
– Deac, Mircea, Brâncuși – surse arhetipale, Ed Junimea, Iași , 1982
– Jianu, Ionel, Constantin Brâncuși Viața și opera, Ed științifică și enciclopedică, Buc, 1983
– Marinoiu, Vasile, Manuscrise ale Bisericii „Sf Nicolae și Sf Andrei” din Tg – Jiu din secolul al
XIX- lea, Ed Măiastra, Tg – Jiu, 2012
– Hăulică, Dan, Critică și cultură, Editura pentu literatură, 1967, București
– Lemny, Doina, Constantin Brâncuși, Ed Junimea, 2005, Iași
– Gruia, Lucian, Universul formelor lui Brâncuși, Ed Fundației „Constantin Brâncuși”, Târgu –
Jiu, 2001
– Barbosa, Octavian, Dicționarul artiștilor români contemporani, Ed Meridiane, Buc, 1976
– Miclea, Ion, Brâncuși la Tîrgu Jiu, Editura pentru turism, 1973,
– Chelcea, Septimiu,( coordonator) Comunicarea nonverbală în spațiul public, Ed Tritonic,
Bucuresti, 2004
– Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice Metode cantitative și calitative, Ed
Economică, Buc, 2001
– Hartmann, Nicolai, Estetica, Ed Univers, București
– Vianu, Tudor, Fragmente moderne, Ed Meridiane, 1972, Buc
– Lipps, Theodor, Estetica Psihologia frumosului și a artei, Partea I, bazele esteticii, V ol II, Ed
Meridiane, Buc, 19987
– Oficiul de expoziții, Expoziția retrospectivă Rodica P opescu ( 1932 – 1967), București, Sala
Ateneului Rimân, noiemnbrie, 1974
– Georgescu, Ecaterina, Joc al fanteziei și inteligenței, Ed Didactică și Pedagogică,
– Cristea, Ioan, Curentele artei moderne, Ed ALLFA, Buc, 2001
– Ionescu, Grația, Brăescu, Adrian, Educație plastică manual pentru clasa a VIII – a, Ed Sigma,
București, 2000
– Bădulescu, Rita, Educație plastică Manual pentru clasa a VIII – a, Ed HUMANITAS
EDUCAȚIONAL, București, 2000

193
– Băran, Viorica, Neagu, Virgil, Vasilecu, Ileana, Ed CORINT, Buc, 200 0
– Ionescu, Grația, Lazăr, Vladimir, Educație plastică Manual pentru clasa a VII – a, Ed NEMIRA,
1999,
– Marian, Doina, Educație plastică Manual pentru clasa a IX – a, Ed Economică – Preuniversitaria,
Buc, 2004
– Pavel, Victor, Educație artistică plastică M anual pentru clasele V – VIII, Ed Didactică și
Pedagogică, R.A., Buc, 1996
– Nanu, Adina, Educație plastică Manual pentru clasa a X – a, Ed SIGMA, Buc, 2005
– Șușală, Ion, Educație plastică Manual pentru clasa a X – a, Ed Aramis, Buc, 2005
– Șușală, Ion, Educ ație plastică Manual pentru clasa a X – a, Ed Aramis, Buc, 2004
– Haiduc, A., Desen Manual pentru clasa a V – a, Ed Didactică și Pedagogică, Buc, 1965
– Pîrnog, Ion, Ghid metodic de educație plastică De la grădiniță la liceu, Ed Compania, 2007,
București
– Păcurariu, Dan, Istoria artelor de la origini până în prezent, compendiu, Editura Victor,
București, 1999
– Popescu, Mircea ( coordonator), colectivul de autori: Cios, Irina, Demetrescu, Cătălin, Dene,
Viorica ( decedată), Lăzărescu, Liviu, Masichievici, Ho rtensia,Nanu,Adina, Panaitescu, Ion,
Pavel, Amelia, Popescu, Mircea, Răchițeanu, Carmen, Sinigalia, Tereza, Dicționar de artă Forme,
tehnici, stiluri artistice, A – M, Ed Meridiane, Buc., 1995
– Brădean, Traian, Curs de desen, Ed Polirom , Iași, 2010
– Paleolog, V .G., Brâncuși – Brâncuși, Ed Scrisul Românesc, Craiova, 2002
– Deac, Mircea, Octavian, Tudor, 300 de pictori români Dicționar de pictură românească
modernă, ediție revizuită și adăugită, Fundația Jean Louis Calderon, Ed Noi Media Print, Buc,
2007
– Titu, Alexandra, 13 pictori români contemporani, Ed Meridiane, Buc., 1983
– Botez – Crainic, Adriana, Istoria artelor plastice, V ol I, Antichitatea Evul Mediu, Ed Didactică și
Pedagogică, R.A. București, 2004

194
ANEXE

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ POMPILIU MARCEA ” TÂRGU -JIU
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „ CHRISTIAN TELL ” GORJ
CENTRUL EUROPE DIREC T GORJ

PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAȚIONAL

„TÂRGU -JIUL COPILĂRIEI MELE ”

TÂRGU -JIU, GORJ
ROMÂNIA

195
PROIECT DE PARTENERIAT EDUC AȚIONAL

I. TITLUL PROIECTULUI:
„Târgu -Jiul copilăriei mele ”
II. COORDONATORI:
– profesor Educație plastică, Diana Ileana Ciurea, Școala Gimnazială „ Pompiliu Marcea ”
Târgu -Jiu, Gorj;
– Elena – Mariana Angheluță, Biblioteca Județeană „ Christi an Tell” Gorj și Centrul Europe Direct
Gorj
III. DURATA PROIECTULUI: 08 aprilie 2015 – 31 august 2015
IV . ARGUMENT:
„Nu-i înveți pe ceilalți ceea ce știi, nu -i înveți ceea ce vrei, îi înveți ceea ce ești .”
(G . G. Marquez)
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii, indiferent de rasă, de sex, de religie, de vârstă
sau de așezarea geografică, au reușit să comunice prin diferite metode, verbal sau nonverbal. Una
dintre aceste metode este și cea artistică, fie că este vorba de artele plastice și decorative, mu zică,
dans, artele cinetice, fie de literatură, sport sau de pedagogie.
Un rol foarte important în transminterea mesajului procesului de comunicare îl au cadrele
didactice , prin intermediul orelor de curs din cadrul instituțiilor de învățământ preuniversi tar sau
universitar și instituțiile abilitate pentru formarea educației extrașcolare (palate sau cluburi ale
elevilor, biblioteci, muzee, galerii de artă ). În vederea unei bune desfășurări a acestui proces
comunicațional, s -a apelat, în ultimul timp, la parteneriatul educațional și la cel public -privat,
dar și pentru o susținere financiară substanțială a activităților din planul de acțiune al proiectului.
Arta nu este o știință aridă, ci un fel de a trăi – mai intens, mai deplin, mai frumos. Prin
artă, omul fie că este inițiat sau nu, el se eliberează de energiile negative, își exprimă gândurile și
sentimentele, conștientul și subconștientul .
V. SCOP :
Dezvoltarea procesului comunicării vizuale, verbale sau a cât mai multor simțuri deodată (cum
își dorea Jan Amos Comenius) și promovarea parteneriatului educațional sau public -privat la
nivelul învățământului preuniversitar
VI. OBIECTIVE :
– identificarea și respectarea valorilor cultural -artistice locale, naționale, europene, universale ;
– stimularea c reativității elevilor, adulților prin exprimare artistico -plastică ;
– promovarea voluntar iatului și a cetățeniei active ;

196
– valorificarea parteneriatului public -privat la nivelul învățământului preuniversitar, a instituțiilor
de cultură, al Administrați ei Public e Local e
VII. BENEFICIARI :
– elevii claselor 0 -VIII din școala parteneră
– părinții
– cadrele didactice îndrumătoare
– partenerii proiectului
– voluntari
– comunitatea locală, comunitatea județeană, comunitatea națională
VIII. ACTIVITĂȚI (desfăș urate ):
– Vizitarea bibliotecii și a filialelor cu colective de elevi
– Expoziții tematice
– Concursuri școlare
– Ateliere de creație
– Activități de voluntariat
IX. REZULTATELE :
– prin aplicarea lui, proiectul încurajează participarea tinerilor la via ța democratică a comunității,
a regiunii, a României și a Europei ;
– sensibilizarea elevilor, a părinților, a cadrelor didactice de la celălalte arii curriculare,
comunitatea locală cu privire la artă, în general, și la disciplina Educație plastică, în par ticular,
una dintre „ Cenușeresele ” disciplinelor fundamentale ;
– dezvoltarea capacității critice și autocritice a grupului de inițiativă și a beneficiarilor ;
– dezvoltarea politicilor de tineret pe baza parteneriatului educațional sau public -privat, a
abilităților de a lucra în echipă, de promovare a valorilor morale ale tinerilor din Uniunea
Europeană ;
– dezvoltarea abilităților de comunicare (directă sau prin mijloace IT) oferă tinerilor
oportunitatea de a intra în contact cu un grup mai mare de interlocu tori decât înainte de punerea
în practică a proiectului, ceea ce îi oferă posibilitatea de a emite opinii, devenind astfel un
element important în conturarea programelor ulterioare ;
– în acest sens , grupul de inițiativă și beneficiarii dobândesc respect de sine, ajungând astfel să se
manifeste cu maturitate și responsabilitate și să analizeze fiecare acțiune proprie conșient de
faptul că acțiunile sale pot avea implicații în viitorul european și sunt privite ca acțiuni ale unui
participant activ la viața so cială, economică și culturală a Europei.
X. CONTINUITATEA :
În subsidiar, pentru a asigura follow -up-ul proiectului „ Comunicarea prin artă ”, grupul

197
de inițiativă intenționează să transforme acest proiect personal -local de parteneriat educațional la
nivel n ațional, extinzând paleta de activități de la vizite, expoziții personale sau de grup, la
concursuri naționale, seminarii, training -uri, simpozioane, tabere cu tematică artistică.
XI. RESURSE :
1. Umane:
– coordonatorii de proiect
– responsabilii fiecărei activități cultural -artistice
– elevii din ciclul preșcolar, primar, gimnazial
– reprezentanți ai comunității locale, județene, naționale
– voluntari
2. Materiale:
– aparatură electronică, produse de birotică, materiale și instrumente de specialitate (cu lori de apă
și de ulei, blocuri de desen format A4 sau A3, pânză preparată, sticlă, lemn, cretă colorată, culori
pentru pictură pe față, baloane, hârtie colorată, sfoară , etc. )
XII. LOCATII :
– Școala Gimnazială „ Pompiliu Marcea ” Târgu -Jiu
– Biblioteca Jud ețeană „ Christian Tell ” Gorj
– Secția de Artă „ Iosif Keber ” Târgu -Jiu
– Filiala pentru Copii
XIII. MEDIATIZARE :
-pagina de Facebook a Bibliotec ii Județen e „Christian Tell” Gorj și a Centrul ui Europe Direct
Gorj;
– blog-ul proiectului „Târgu Jiu – Povești le orașului ”:
http://targujiupovestileorasului.blogspot.ro/2015/05/targu -jiul-copilariei -mele.html

Nr…………….din…………………..
Școala G imnazială „ Pompiliu Marcea” Târgu -Jiu
Director,
Prof. Rozica Sevastița Carmen Pătrășcoiu
Nr……………..din………………….
Biblioteca Județeană „ Christian Tell ” Gorj
Director,
Olimpia Bratu

Centrul Europe Direct Gorj
Coordonator,
Elena -Mariana Angheluță

198
Declarație de autenticitate

Subsemnatul(a) Ciurea Diana Ileana, având funcția didactică profesor la unitatea școlară Școala
Gimnazială „Pompiliu Marcea” din Târgu -Jiu, județul Gorj declar pe propria răspundere că lucrarea
cu titlul „Rolul colecțiilor și monumentelor de artă din municipiul Târgu -Jiu, județul Gorj, cu
implicații în educația artistică plastică școlară” , având coordonator științific Conf. Univ. Dr. Daniela
Frumușe anu a fost elaborată personal pe baza studierii bibliografiei de specialitate, a experienței
personale și îmi aparține în întregime. De asemenea nu am folosit alte surse decât cele menționate în
bibliografie, nu au fost preluate texte, date sau elemente d e grafică din alte lucrări, fără a fi citate și fără
a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale candidatului.

Data Semn ătura candidatului
……………. ……………………………..