Lucrare metodico științifică pentru [308622]

[anonimizat] I

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

PROF. UNIV. DR. NEDELEA ALEXANDRU

București

2017

[anonimizat] I

[anonimizat]:

PROF. UNIV. DR. NEDELEA ALEXANDRU

București

2017

Cuprins

Argument 3

Introducere 3

Capitolul 1. Istoricul cercetăilor. 5

1.1.Istoricul cercetărilor asupra orașului Brăila 5

1.2.Istoricul cercetărilor Dunării maritime 6

Capitolul 2.Caracteristici geografice generale 7

2.1.Poziție geografică și limite 7

Capitolul 3. Istoria orașului Brăila 10

3.1.Brăila în vechime 10

3.2.Brăila în timpul ocupației otomane 11

3.3.Brăila cetate turcească 12

3.4.Brăila de la eliberare la independență 13

3.5.Brăilaporto-franco 14

3.6.Brăila între 1848-1918 16

3.7.Brăila între 1918-1947 16

3.8.Brăila actuală 17

3.9.Toponimia orașului Brăila 18

Capitolul 4.Potențialul turistic 19

4.1.Potențialul turistic natural 19

4.1.1Geologie 20

4.1.2 Relieful 21

4.1.3. Clima 22

4.1.4. Hidrografia 27

4.1.5. Vegetația și fauna 32

4.1.6.Solurile 34

4.2. Potențialul antropic 35

4.2.1. Vechimea populării 35

4.2.2.Evoluția numerică a populației 38

4.2.3.Obiective culturale 40

4.2.4[anonimizat] 49

4.2.5 Monumente și ansambluri religioase 58

4.2.6 Traseee turistice 66

Capitolul 5. [anonimizat] 79

5.1.Unități de cazare 79

5.2.Unități de alimentație publică 82

5.3 Baza de recreere agrement și divertisment 83

5.4. Căi de acces 87

Capitolul 6.Tipuri și forme de turism 88

6.1.Turismul cultural 88

6.2 Turismul religios 88

6.3.[anonimizat] 89

Capitolul 7. Circulația turistică 91

Capitolul 8. Propuneri de dezvoltare și managment 94

Capitolul 9. [anonimizat] – evaluare 97

9.1 Finalitațile educației 97

9.1.1 Idealul educational 97

9.1.2 Scopurile educationale 98

9.1.3. Obiectivele educationale 99

9.2. Precizări terminologice. Curriculum bazat pe competențe 100

Capitolul 10. Metode și tehnici de evaluare 106

10.1 Functiile evaluarii 106

10.2 Analiza metodelor traditionale si a metodelor complementare de evaluare 109

10.2.1. Metodele tradiționale de evaluare. 110

10.2.2. Metode complementare de evaluare 113

10.3 Calitățile instrumentelor de evaluare 128

10.4. Tipuri de itemi 131

10.4.1. Itemi obiectivi. 131

10.4.2 Itemi semiobiectivi 139

10.4.3 Itemi subiectivi( cu răspuns deschis) 144

Capitolul 11. Concluzii 164

Anexe 166

Bibliografie 171

[anonimizat]-se toate formele de turism practicate: [anonimizat] (individual sau de grup), [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], limite, relief, climă, hidrografie, floră, vegetație, cât și elemente de geografie umană.

[anonimizat]: geografi, istorici, oameni de litere și virtuoși ai artelor etc. Am folosit, de asemenea, date obținute de la Inspectoratul de Protecție a Mediului, Primărie, Camera de Comerț a județului Braila, Administrația Națională de Meteorologie, date de pe site-urile web de specialitate de pe Internet, cât și observații realizate pe teren.

Lucrarea este completată de hărți, grafice și fotografii care au menirea de a evidenția aspectele caracteristice ale orașului Braila, mai ales din punct de vedere turistic.

Partea a doua a lucrării, prezintă metode și tehnici de evaluare utilizate în geografie. Evaluarea reprezintă, alături de predare și învățare, o componentă operațională fundamentală a procesului de învățământ. Ea constituie elementul reglator și autoreglator, de conexiune inversă, pentru sistemul de învățământ privit ca sistem cibernetic.

Mulțumirile mele se îndreaptă către cei care m-au ajutat la culegerea datelor, în special către coordonatorul meu științific,

Domnul Profesor Doctor Alexandru Nedelea

INTRODUCERE

Brăila , oraș cu o istorie multiseculară, se înscrie între localitățile României cu una dintre cele mai bogate „fise turistice”.Orașul se răsfiră la marginea Bărăganului asemeni unei cozi uriașe de păun cu penaj multicolor, elegant: marile sale bulevarde parcă izvorăsc din malul Dunării, defilează în semicerc mai mulți kilometri primind pe parcurs alți „afluenți”-zeci de străzi perpendiculare una pe alta –ce se întâlnesc apoi cu bătrânul fluviu.

Oraș secular care prin simetria radial – concentrică a stăzilor sale reprezintă un adevărat amfiteatreu , ce se oglindește în apele bătrânului Danubiu , cântat de numeroși poeți, dar mai ales de nemuritorul său fiu, Panait Istrati, care l-a făcut cunoscut lumii, Brăila poate să reintre în circuitul în circuitul turistic național și european. Aceasta cu atât mai mult cu cât Dunărea o leagă de trei capitale și alte localități importante de pe bătrânul continent.

Aici la Brăila vizitarorul este „prins” de impresii puternice, pe care apoi le păstrează pentru mult timp sau chiar pentru totdeauna . Cine parcurge o singură dată bulevardele, parcurile, zonele de agrement muzeele sale bogate în vestigii și opere originale, cine se leagănă pe valurile Dunării, care aici își începe ( sau își sfârșește) condiția sa de fluviu maritim pleacă purtând cu el gândul revenirii. Este dificil să alegi un punct de plecare pentru a cunoaște Brăila.

În lucrare se prezintă potențialul turistic natural ( geologie, relief, hidrografie, climă, soluri, vegetație, faună) și potențialul turistic antropic ( monumente și ansambluri religioase, obiective cultural-istorice, ansambluri de arhitectură, traseee turistice în oraș și în afara orașului.), baza tehnico-materilă, tipurile și formele de turism precum și circulația turistică.

Un alt punct de atracție este stațiunea „Lacu Sărat” una din cele mai vechi stațiuni balnoe-climaterice din țara noastră, având o istorie seculară . Cu toate acestea ea nu s-a încadrat în circuitul turistic ceea ce demonstreză nesesitatea unui astfel de studiu. În lucrare se prezintă cadrul geografic și condițiile climatice și se accentuiază pe capitolul tratamentului fizico-balnear, prezentându-se toate indicațiile terapeutice, modurile de tratament , cât si containdicțiile necesare. De asemenea sunt înfățișate bazele de tratament existente , cât și posibilitățile de agrement ale stațiunii. S-a încercat redarea adevăratei valori a stațiunii care odinioară rivaliza cu cele mai valoroase stațiuni de profil din Europa cum ar fi : Dax, Saint- Aman, Frezenzband, Acqui, etc. făcând-o să-și merite cu adevărat numele de „Perla Bărăganului”. Despre Lacu Sărat , Nicolae Iorga spunea : „În parcul vechi al lacului ce se întinde până departe, cu înguste cărări și desișuri pe care nopțile de vară le vor fi umplând de o fermecătoare taină……”

Scopul lucrării e acela de a scoate la lumină comorile ascunse ale Brăilei și de a ajuta la integrarea Brăilei în circuitul turistic național și internațional . Foarte puțini știu că la Brăila își au somnul de veci personalități istorice cunoscute ca Moise Grozea sau Nicolae Vogoide, sau că Brăila ascunde operele unor artiști de talie internațională ca Ghe. Tătărăscu, Dimitrie Paciurea, Frederic Stork sau Ion Mincu. De asemenea se cunosc foarte puține lucruri despre cetatea Brăilei și subteranele ei secrete care au făcut atâtea victime.Iată obiecive istorice care pot fi repuse în valoare fiind incluse în circuitul turistic.

Lucrarea o sa fie efectuată sub îndrumarea stiințifică a domnului profesor universitar doctor Alexandru Nedelea căruia doresc să-i mulțumesc pentru că mi-a acordat spijinul necesar in alegearea temei si intocmirea planului lucrarii.

CAPITOLUL I. ISTORICUL CERCETARILOR

1.1 Istoricul cercetărilor asupra orașului Brăila

Prima încercare de a înfățișa trecutul Brăilei a făcut-o profesorul Grigore Tocilescu într-o conferință ținută în localitate la finele secolului trecut; textul acestei conferințe nu s-a tipărit; el a servit însă la redactarea capitolului „Istoricul orașului” din articolul consacrat acestui oraș și port dunărean din „Marele Dicționar Geografic al României”, apărut în 1892.

Cele mai vechi cercetări făcute asupra orașului Brăila au fost realizate de istorici, astfel încât cele mai numeroase lucrări referitoare la acest oraș au caracter istoric. Ulterior, mai ales după anul 1900 au fost realizate lucrări cu caracter militar, cultural, dar și numeroase lucrări geografice.

Cele mai numeroase lucrări referitoare la orașul Brăila au fost tipărite după anul 1900, între acestea mai importante sunt: descrierea presei apărute în Brăila în timpul ocupației, precum și istoricul întregii prese brăilene – de la primul periodic, din 1839, până la cele 26 de periodice din 1926 – se află în meritoria lucrare a lui a lui S. Semilian, tipărită în 1927. În preajma celui de-al doilea război mondial a apărut studiul lui N. Petrovici, „Brăila sub ocupațiune 23 decembrie 1916 – 10 noiembrie 1918”.

În anul 1929 a apărut revista „analele Brăilei”, întemeiată de Gh. T. Marinescu, această revistă a publicat cele mai multe din studiile consacrate istoriei orașului și județului Brăila, pe lângă acestea au fost publicate și studii geografice. „Analele Brăilei” a creat o adevărată mișcare culturală, științifică, literară și artistică, precum și una turistică privind Brăila.

Numeroase cercetări și lucrări cu caracter istoric au fost prezentate de Nicolae Iorga, între care deosebite sunt: „Cei dintâi ani în zona Brăila românească 1832 – 1866. Istorie și documente (pentru o sută de ani de la întemeierea orașului”, București, 1929; „Unde e istoria Brăilei”, articol publicat în „Analele Brăilei” în anul 1929; „Caracteristici ale brăilenilor” în „Analele Brăilei” – 1931.

Despre trecutul istoric al orașului și județului Brăila au mai scris Gh. T. Marinescu, Nae A. Vasilescu (Schițe – documente și însemnări din orașul și județul Brăila), o contribuție însemnată privind lucrările alcătuite de brăileni au avut-o N. C. Istrate și I. C. Băcilă. Numeroase informații despre Brăila se pot obține din succesivele sinteze asupra istoriei noastre, acelea ale lui A. D. Xenopol, N. Iorga, Constantin C. Giurescu.

O importanță deosebită o are lui Constantin C. Girescu: „Istoricul orașului Brăila”, apărută în anul 1968 și care reprezintă o sinteză a istoriei orașului Brăila, înfățișând în același timp dezvoltarea sub diferite raporturi a acestui însemnat centru din cele mai vechi timpuri și până astăzi.

Referindu-ne la cercetările, studiile și lucrările geografice realizate în orașul Brăila, citez în primul rând prețioasa statistică din 1828, întocmită îndată după eliberarea de sub turci, statistică arătând numărul și numele locuitorilor din oraș, pe mahalale, și din satele județului; ea a fost publicată de profesorul Mihai Popescu. Tot el a tipărit și unul din planurile cetății Brăila, planuri alcătuite de austrieci și păstrate în Arhivele din Viena; acestea au fost publicate sub denumirea „Cartografia din 1828 a orașului și județului Brăila”, în „Analele Brăilei” (1932).

Gh. T. Marinescu publica în anul 1929 un „Album” care înfățișa Brăila veche, album ce cuprinde stampe, planuri, hărți.

În anul 1930, Ion Vârtosu publică în „Analele Brăilei” trei prețioase cartografii ale locuitorilor Brăilei din anul 1837.

Problema așezărilor omenești din raiaua Brăilei la 1790 și 1828 a fost analizată de profesorul Gh. Mihăiescu, acestea au fost analizate în comparație cu cele de pe harta austriacă care datează din 1790.

Profesorul brăilean Radu Perianu s-a ocupat de raiaua brăilei în „Anuarul de antropogeografie și geografie”, II (1911 – 1911), publicând șu un plan al orașului care datează din 1830.

Lucrări cu caracter descriptiv au fost realizate de I. G. Apostoleanu, în anul 1884 „Băile Lacu Sărat”, iar în anul 1889 „Descrierea stațiunii balneare de la Lacu Sărat, Brăila”.

În anul 1894 apare “Dicționarul geografic al județului Brăila”, realizat de I. Delescu și O. Demetrescu.

Cele mai importante cercetări în analul analizat le-au făcut, însă marii geografi Vintilă Mihăilescu, care descrie cadrul natural în care se află situat orașul Brăila, în volumele: „România – geografie fizică” (1926) și „Dealurile și câmpiile româniei” (1966). Acestor lucrări li se adaugă cea a lui G. Murgoci, Câmpia Română și Balta Dunării în „Opere alese” (1952), lucrarea lui George Vâlsan – „Câmpia Română” (1915), Traian Naum și colaboratorii realizează un studiu privind raionarea morfologică a părții de nord-est a Câmpiei Române în „Probleme de geografie” (1954); A. Banu publică în anul 1964 lucrarea „Bărăganul”.

Referitor la viața economică a orașului Brăila, până în anul 1940, M. Trufașu, publică în „Analele Brăilei” – „Considerațiuni asupra industriei Brăilei”.

Petre Gâștescu publică în anul 1973 lucrarea „Județul Brăila”, realizând o analiză complexă a județului.

În arealul analizat au fost făcute și cercetări cu privire la turism, astfel, în anul 1965, Costin Ștefănescu publică „Brăila. Mic îndreptar turistic.”, L. Cucută realizează un studiu pentru dezvoltarea de perspectivă a turismului în județul Brăila, este o lucrare manuscris din anul 1974.

Cercetările din domeniul geografiei umane au dus la apariția unor importante lucrări de geografie, între acestea „Demografia orașelor României”, publicată în anul 1977 de I. Measenicov, I. Hristache și Al. Trebici, mai recent a apărut „Gruparea urbană Galați – Brăila” – Dimitrie Oancea.

Se constată că în arealul analizat au fost efectuate cercetări de către oameni de știință din cele mai vaste domenii: istorie, geografie, cultură, biologie, cele mai numeroase fiind însă cele din domeniul istoriei și geografiei. Cercetările geografice s-au amplificat după anul 1900, în concordanță cu dezvoltarea geografiei în România.

1.2. Istoricul cercetărilor Dunării maritime

Prin specificul cadrului natural și socio-economic, sectorul Dunării maritime s-a aflat în atenția a numeroși oameni de știință.

Pentru sectorul maritim al Văii Dunării, după cercetările cu caracter tehnic întreprinse în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în cadrul Comisiei Euopene a Dunării (alcătuită din reprezentanții celor șapte guverne semnatare ale Tratatului de la Paris, de la 30 martie 1856: Franța, Marea Britanie, Rusia, Austria, Turcia, Prusia, Sardinia), s-a trecut încă din primii ani ai secolului XX la cercetări științifice mai complexe, din domeniul geomorfologiei, hidrologiei, biologiei, geologiei, etc.

Printre primii cercetători ai acestor probleme trebuie menționat M.G. Ionescu –

Dobrogeanu (1901), care pune problema determinării deltei, G.M. Murgoci (1912) care,

studiind formațiunile loessoide, conchide cu existența unui uscat preloessian, Grigore Antipa, care în lucrările sale studiază și unele probleme de geomorfologie, hidrologie, climă, valorificare a unor resurse, etc. C. Brătescu s-a ocupat cu studiul oscilațiilor de nivel ale Mării Negre din Cuaternar și formarea deltei.

In perioada interbelică, acest sector al Dunării maritime a fost studiat de I. Lepși (1924), Gr. Vasilescu (1927), G. Vâlsan (1934), I. Atanasiu (1941).

După al doilea Război Mondial, cercetările s-au intensificat în acest spațiu. O lucrare remarcabilă este cea a lui Max Pfeannenstiel (1950), care analizează succesiunea evenimentelor care au dus la formarea deltei. Pe baza interpretărilor morfologice, P. Coteț (1960) stabilește o nouă etapizare a formării deltei. O serie de lucrări se ocupă exclusiv de probleme de hidrografie și hidrologie: Monografia hidrologică a sectorului de vărsare a Dunării (1967), Dunărea între Baziaș și Ceatal Izmail (1967), Limnologia sectorului românesc al Dunării (1969).

In ultimele decenii ale secolului XX apar informații despre acest sector în lucrări ca Geografia fizică a României (Al. Roșu, 1973), Geografia apelor României (I. Ujvari, 1972), Geografia României (Editura Academiei), precum și în revistele de specialitate

CAPITOLUL II : CARACTERISTICI GEOGRAFICE GENERALE

2.1. Poziție geografică și limite

Situat în sud-estul României, in Câmpia Română ,pe coordonatele 45ș 16´ 17" latitudine nordică si 27ș 58´ 33" longitudine estică pe malul stâng al Dunării ,municipiul Brăila se află în zona de intersecție a trei mari provincii românesti: Țara Românească ,Moldova si Dobrogea.Reședința administrativă a județului cu acelasi nume Brăila este unul din cele mai mari porturi din România. Așezată pe Dunarea inferioară acolo unde ea iși reunește cele două brațe Dunărea Nouă si Dunărea Veche , Braila,oraș cu istorie multiseculară ,se inscrie între localitățile cu una dintre cele mai bogate “fișe turistice”.Orasul se răsfiră la marginea Bărăganului asemeni unei uriașe cozi de păun cu penaj multicolor elegant: bulevardele sale parcă izvorăsc din malul Dunării,defilează in semicerc pe mai mulți kilometri,primind pe parcurs alți “afluenți” – zeci de străzi perpendiculare una pe alta-ce se reântâlnesc apoi cu bătrânul fluviu .

În ceea ce privește poziția geografică a orașului Brăila, Vintilă Mihăilescu considera Brăila ca făcând parte din categoria orașelor “cap de drum (obstacole de cale – în bibliografia franceză)”, în această categorie erau incluse porturile dunărene sau maritime.

În cadrul rețelei urbane, orașul Brăila face parte din categoria municipiilor, orașe importante cu o populație numeroasă, care au un rol însemnat în viața economică, politică, socială și cultural științifică a țării. A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. Astfel, după numărul de locuitori, orașul Brăila face parte din categoria orașelor mari, cu o populație de 232.409 locuitori, deținând în același timp cea mai mare pondere a populației urbane din județul Brăila. Orașele mari reprezintă 9,2% din totalitatea orașelor și 40,8% din populația urbană. Aceste orașe mari sunt răspândite în toate zonele geografice; unele sunt vechi capitale de provincii, iar altele au beneficiat de poziția geografică favorabilă – cum este cazul orașului Brăila.

Deoarece suprafața orașului este redusă (31 km2) și numărul populației este mare, Brăila se înscrie în rețeaua urbană din România în cadrul orașelor cu mare densitate a populației, peste 700 locuitori/km2.

În funcție de producția economică a orașului, de numărul locuitorilor și de structura populației active, orașul Brăila face parte din rețeaua de orașe cu potențial economic de importanță națională aflate în curs de consolidare și diversificare.

După gradul și zonele de influență, orașul Brăila face parte din categoria orașelor “centre nodale” sau “poli de creștere”, având o sferă de influență ce variază între 60 și 100 de km, peste 100.000 locuitori, acestea se mai numesc și centre de convergență economică ridicată. Ele domină un anumit hinterland, cu raporturi pe linie economică, sanitară, culturală sau comercială, au tendința de dezvoltare complexă și de hipertrofiere

De menționat sunt si posibilitățile de legătură ale Brăilei atât pe uscat cât si pe apă cu celelalte regiuni ale țării. Astfel distantele fața de capitala țării ,curbura Carpaților si Marea Neagră nu depășesc 200 de Km .Municipiul Brăila se află la o distantă de 170Km de Sulina ,200Km de București si 100Km de Focșani. In condițile in care in afara Galațiului nu există orașe mai mari, Brăila are posibilitatea sa-și exercite influența asupra unui teritoriu vast cu mare importanță economică. Dunarea leagă Brăila in jos cu marea iar in sus cu bogata câmpie munteana.Așezarea Brăilei la malul Dunării n-a fost rodul unei întâmplări ci a rezultat din insăși înfățișarea locului. Cine observă malul stâng al Dunării in zona brăileană poate observa că orașul nu se putea intemeia nici mai la nord nici mai la sud deoarece numai în locul pe care se află Câmpia Bărăganului înaintează ca un pinten până la malul apei în timp ce restul regiunii coboară la nivelul Dunării,transformându-se în luncă inundabilă a acesteia,deci improprie unei asezări permanente.Numai în acest loc relativ inalt între doua lunci joase s-au putut aseza înaintașii fără teamă de a -și vedea nimicite gospodăriile la orice creștere mai însemnată a apelor . Localizarea geografică a Brăilei la stânga Dunării se datorează asadar Piscului Brăilei care nu este altceva decât o terasă de 15-20m înălțime . Influența microreliefului se resimte in spectul architectural al orașului ,intravilanul acestuia fiind orientat spre portul orașului inspre care sunt 19 căi de access sau vaduri . Acest lucru face ca orașul sa fie constuit ca un amfitetru uriaș , treapta cea mai de jos fiind Lunca Dunării urmand apoi terasele inferioare si medii contrastele fiind înlăturate din planurile de sistematizare .Situată in sud-estul Romaniei in partea de sud-est a Câmpiei Române Braila se află la o altitudine de 15-20m deasupra nivelului mării iar portul la o altitudine de 7,40m.Ea are o terasă o platformă si un chei natural la care se adaugă malul inalt care ține numai cat se întinde orașul. Șenalul navigabil face parte din oras, Brăila, primul port martim de pe Dunare , devenind la peste 100de ani,după amenajarea brațului Sulina ,ultimul loc de acostaj al navelor maritime.Dunărea constituie limita de est a orașului de la Km 177la Km 167.Cu o lățime cuprinsă intre 516m -758m si cu un debit de 5000mc/s, Dunărea permite circulația navelor marine începând de la Brăila. Dezvoltarea orașului Brăila a fost favorizată de așezarea acestuia între două regiuni producătoare de mari bogății-balta bogată in pește si Bărăganul bogat în lanuri de grâne si turme de animale dar si de prezenta Dunării pe care veneau vase încarcate cu bogății din susul Dunării .La Brăila marfurile se îmbarcau pe vase mai mari,pe corăbii care puteau efectua călătoria pe mare.Din vremuri imemoriabile locuitorii Brăilei s-au ocupat cu agricultura , creșterea animalelor și pescuitul pe malul vestic al Dunării.Un velier, stema orașului Brăila , a fost simbolul comerțului , ocupația principală a locuitorilor din această zonă.Datorită vieții economice înfloritoare Brăila a devenit unul din cele mai importante centre comerciale din România.

Fig. II.1: Poziția geografică a municipiului Brăila în cadrul județului

În cadrul județului Brăila, orașul ocupă nord-estul județului, fiind situat într-o zonă complexă de contact între unități fizico-geografice variate: Lunca Dunării, Câmpia Brăilei și Câmpia Siretului Inferior. Această localizare geografică la contactul dintre luncă și câmpie , favorizată de condițiile naturale oferite de luncă și câmpie, se resimt pregnant în aspectul exterior, structura funcțională și textura orașului. Din suprafața totală a județului Brăila (4724 km2), orașul Brăila are o suprafață de numai 3329 ha.

Județul Brăila are o suprafată de 4766Kmp care reprezintă 2% din suprafața totală a României . Apele acoperă o suprafată de 6,4% din suprafața județului.Cea mai importantă arteră hidrografică este Dunărea care curge prin județ înaite de a-și continua drumul către județele vecine ,Galați si Tulcea ,pentru ca in sfârșit să se verse in Marea Neagră.

Despre Brăila , Alexandru Vlahuță scria în România pitorească : În fața înălțimilor fumurii ale Dobrogei se desfășoară în toată măreția ei, Brăila, vechea Proilava, unul din cele mai frumoase orașe ale țării noastre.”

CAPITOLUL III. ISTORIA ORAȘULUI BRĂILA

3.1. Brăila în vechime

Brăila esta o localitate antică având aceeași vechime ca Troia , Alexandria Atena , sau Roma . Deși sunt egale în vechime , din punct de vedere al importanței Brăila e net inferioară celorlalte localități , ea situându –se la periferia lumii antice . Primele descoperiri , datează din epoca neolitică si s-au realizat in cartierul Brăilița. Aici s-au găsit peste o mie de obiecte în majoritate vase dar si resturi de ceramică și oase umane .Cele mai vechi urme apartin culturi Boian reprezentată prin vase cu ornamente incizate unele chiar vopsite in culori deosebite .Apoi s-au găsit mărturii apartinand unei alte culturi neolitice ,Gumelnița,care reprezintă o perioadă de tranziție spre epoca metalelor.O parte din aceste vase au desene in trei culori tricome deci aparțin unei alte culturi , din aceeasi etapă , numita Cucuteni . Locuitorii asezărilor se ocupau cu agricultura dovadă râșnițele de piatră sau vasele de provizii, cu vânătoarea , dovadă lăncile si săgetile sau cu pescuitul, asa cum o dovedesc greutătile din lut ars pentru plasele sau harpoanele descoperite aici .În privința originii populatiei locale mai mult ca sigur că ei sunt strămosii tracilor .Din epoca dacă s-a descoperit un vas datând din sec IV –III î.e.n de proveniența autohtonă, si numeroaseurme de ceramică. Reprezentative sunt obiectele grecesti, dovadă a legăturilor lor economice, în special amfore si monede. Cucerirea romană s-a manifestat puternic , zona brăileană fiind supusă din toate părțile influenței acesteia . În fața Brailei se afla Troesmis (Iglita ) și Arubium (Măcin ), iar la numai 10Km nord se afla castrul de la Barbosi , cu care localnicii aveau stanse legturi economice. După părăsirea Daciei de către romani Brăila a rămas în aria de influența a fostilor stăpâni. Primii care și-au făcut apariția au fost sarmații, descoperindu-se morminte de acest fel in cartierul Hipodrom . Populația locală continua să existe in zona , dovadă cimitirul dac din sec. IV e.n. descoperit in perimetrul vechi al orașului. Începând cu sec. VI e.n. pătrund primele triburi de slavi ale căror urme s-au descoperit mai la sud de oras in satul Chiscani . Aici s-au găsit 54 de morminte de incinerație slavă. Redescoperirea Brăilei se realizează tocmai la inceputul evului mediu. Atunci in sec. XIV așezarea se transformă dintr-un sat , intr-un targ sau oras.

Prima atestare oficială a orașului Brăila apare la data de 20 ianuarie 1368in tratatul comercial pe care voievodul Țării Românesti , Vlaicu Vladislav (1364-1377) îl îcheie cu negustorii brașoveni la data menționată mai sus .Documentul confirmă « păstrarea tuturor libertăților pe care le-au avut din vechime in țara noastră muntenească « hotărand scutirea de vamă pentru mărfurile care vor apuca drumul Brăilei, « per viam Braylam «  .Evident ,voievodul , prin acordarea acestui avantaj urmarea să favorizeze traficul de marfuri către acest port, trafic efectuat atât de brașoveni cat si de negustorii străini care , veniți cu corăbiile la Brăila , vor găsi marfă scutită de vamă .Documentul mentionează într-un pasaj , că aceste drepturi ale brașovenilor erau mult mai vechi în comerțul din această zonă acest pasaj fiind dovada indirectă a vechimii mult mai mari a localitații.Mențiuni ulterioare din aceeași perioadă atestă rolul predominant al orașului in legăturile economice ale Țarii Românesti. Brăila este pomenită in tratatul încheiat de Mircea cel Bătrân din 1402si comfirmat in 1413 de negustorii polonezi , ca si in cel din 1409, incheiat tot cu brașovenii. Alte acte parafate de Dan al II-lea in 1424 si Vladislav al II-lea 1451 fac referire la importanța comerciala a Brăilei .

Toate aceste date ce dovedesc importanța deosebită a orasului l-au facut pe Nicolae Iorga să afirme mai târziu că  „Nu Brăila este fiica principatului Țarii Românesti ,ci ea este maica acestui principat , care prin existența si dezvoltarea ei a făcut necesară înte meierea  si dezvoltarea principatului” .

Primul străin care mentionează numele orașului este francezul Waterland de Wawrin care a luat parte la o expediție cruciata in anul 1445 care scrie că pe Dunare la Brilago era un port în care se întalneau corăbii din Grecia si Bizanț. Iar cronicarul grec Laonic Charcocondil  scrie că în expediția efectuată în 1462 de Mahomed al II- lea contra lui Vlad Țepes , oștile acestuia au ars Brăila în care se făcea un comerț mai mare decât în toate orașele țarii .

Brăila așezare cu nume românesc este una din cele mai vechi așezări urbane ale Țării Românești . Atestarea sa documentară in 1368 comfirmă ipostaza de important centru economic si mai ales comercial. Potențialul economic si poziția geografică favorizantă (la intersecția drumurilor comerciale pe uscat si legatura pe apă asigurată de Dunăre ) fac ca orașul sa intre in atenția turcilor.

Primele decenii ale secolului al XVI-lea , au reprezentat pentru Țările Române și deci si pentru Brăila o creștere a amenințarii otomane . În această perioadă sultanul Solioman magnificul , a cucerit Belgradul iar pe tronul Țării Românești ajunge in 1539 ,cu ajutorul turcilor , Radu Paisie care , in schimbul acestui ajutor le cedează turcilor Brăila și teritoriul înconjurător. Astfel ajunge Brăila raia turcească in 1540 ,când un document polonez scris de H. Sieniawschy arată «  De partea aceea a Dunării, același turc luând o cetate mare si bogată, anume Braylaw a supus-o stăpânirii sale și a început a construi cetate de zid. «  . Cetatea mare si bogată a Brăilei e transformata in raia ; se construiește cetate de zid puternic fortificată, Brăila devenind si însemnat punct strategic la Dunărea de Jos . Incepea o noua epocă , aceea a stăpânirii turcesti care , cu scurtele recuceriri românesti ale orașului , a durat aproape 300 de ani .

3.2. Brăila în timpul ocupației otomane

Cu toate că orașul a fost ocupat nu tot teritoriul județului a intrat în raza raialei , unele părți din județ sunt confirmate ca aparținând Țării Românești până in timpul lui Matei Basarab , când au fost contopite cu teritoriul județului Râmnicu –Sărat. În schimb orașul va rezista pe toată durata stăpânirii străine , primind numele de Ibrail, mai apropiat ca pronunție de limba turca .Brăila va reprezenta pentru turci un puternic punct strategic prevăzut cu puternice fortificații si tunele subterane de care s-au izbit toate armatele din războaiele antiotomane ulterioare . Puterea economică a orașului era la fel de mare ca inainte . Astfel , după cinci ani de stăpânire turcă , la Brasov se exportau 8713 de poveri de peste , cantitatea fiind dublă față de cea din timpul cât apartinuse Țării Românesti. Dar dacă viața economică a Brăilei se mentine ,sub ocupație turcească ,in ce priveste intensitatea vânzării si cumpărării, au loc totusi si doua schimbări importante . Una este substituirea beneficiarului marilor venituri produse de vamă . In loc ca aceste venituri să revină domnului si dregatorilor săi ele revin acum sultanului si dregătorilor acestuia .A doua schimbare importantă este în legătură cu sensul și direcția exportului ,acesta îndreptandu-se din ce in ce mai mult spre ținuturile controlate de împărăția otomană și mai ales spre capitala acestei împărăți. Ocuparea Brăilei de către turci a făcut din acest port centru de aprovizionare al întregului sistem militar otoman de la Dunărea de Jos si al capitalei imperiului adică orașul Constantinopol. Din Brăila pornesc spre Constantinopol corăbiile încărcate cu grâu ,orz ,pește, pastramă , carne sărata, unt, miere ,ceară, ș.a.

3.3. Brăila cetate turcească

Ocupând Brăila cu importantul său port si cu pozitia sa strategică turcii nu i-au schimbat numele așa cum au făcut cu alte localități ( Tighina – devenită Bender si Cetatea Albă –devenită Akkerman ) ci s-au mulțumit să-i adauge prefixul ‘i ’ pronuntandu-l după spiritul limbii lor . După ce au cucerit orașul ei au ridicat o cetate puternică de zid care domina portul si fluviul. După planul ridicat de căpitanul austriac de stat major Johan von Vermatti în timpul războiului din 1787-1791 s-a putut observa că cetatea a avut cinci incinte si un șant spre exterior .Prima incintă era patrată având în cele patru colțuri câte un bastion circular . Ea forma inima cetații , ultimul punct de rezistență .Prima incintă era înconjurată de a doua tot pătrată dar fără bastioane apoi de a treia ,pentagonală , având în cele cinci colțuri câte un bastion din care două erau circulare si trei unghilare .A patra incintă pornește chiar de la fluviu, dar nu-l atinge . Ea forma unghiuri dar fară bastioane . In sfârșit a cincea incintă cu sapte bastioane dublată de șant.Casele orașului erau cuprinse între incinta exterioară și incinta a patra . Trei drumuri străbat ,prin trei porți , ultima incintă ducând : unul spre Silistra si orașele din câmpia munteană , altul spre orașele din marginea potgoriei -Focșani , Râmnicu Sărat , Buzău si de aici spre Târgoviste iar cel de al treilea drum făcea legatura cu Galațiul si apoi cu intreaga Moldovă.

Orașul se întindea în stânga cetații, cum priveai de pe Dunare .El era mare si mai bine construit decât celelalte orașe turcești. Aici se găseau o mulțime de case spațioase si agreabile vederii. Unele din aceste case erau acoperite cu olane galbui – după obiceiul turcesc – și aveau streșini late , ca să nu atingă nici ploaia , nici soarele pereții scunzi. Se mai pot vedea si astăzi câteva case de acest fel cum este cea de pe strada Justitiei (între bulevardul Călărași si faleza Dunării ).

Foto III.1: Casă turcească

La turcii mai înstariți tavanurile odăilor erau din lemn lucrat frumos în forma de rozetă ; un asemenea tavan se poate vedea la muzeul de istorie al orașului.

Cetatea nu mai există astăzi ea a fost distrusă in 1828-1829 ,in timpul războiului ruso-turc. O singură portiune din vechiul zid s-a mai păstrat în dreptul malului spre port. A mai rămas si un beci boltit , pe strada Citadelei care ar fi servit pe vremea turcilor drept ierbărie. În timpul regimului comunist ele au fost folosite de serviciile Vin –Alcool iar în prezent sunt locatia lor e secreta. Pe locul fostului șant ce marginea spre exterior cetatea se întinde astazi semicirculara stradă a Unirii.

În afară de cetate turcii au ridicat si lăcașuri de rugăciune :meceturi si geamii. Clădirea unei singure s-a păstrat până în prezent dar transformată in biserică ortodoxă : e biserica Sf. Arhangheli din centrul orasului. Ea a fost ridicată în primii ani ai stăpânirii turcesti. Prefacerea ei în biserică ortodoxă a avut loc imediat după reintrarea orașului sub stapanire românească. Viața românească a continuat sub stapanirea straină , cea economică in folosul principal al turcilor iar cea spirituală sub autoritatea Mitropoliiei Proilaviei ce-și avea reședința aici.

După aproape 300 de ani in urma războiului ruso-turc(1828-1829) orașul și împrejurimile sale reintră în granițele firesti.La luptete de la Brăila a luat parte însuși țarul Nicolae I . Au avut loc puternice bombardamente în 22si24 mai iar pe data de 17 iunie , după două asalturi turcii au ridicat steagul alb al capitularii. Oficial Brăila a reintrat în teritoriul țarii prin Tratatul de la Adrianopole semnat in 1829.

3.4. Brăila de la eliberare la independență

Este o jumătate de secol de progres continuu care au transformat orașul în cea mai importantă localitate a României Mici ,cu excepția Bucureștiului.

După cucerirea cetății s-au observat fortificațiile puternice ce cuprindeau patru ziduri concentrice de apărare și un șanț exterior iar in subteran se găsea o rețea secretă de cinci tunele care făceau legătura cu diferite puncte exterioare . Secretul acestora nu se cunoaște în întregime nici până astăzi , în schimb se cunoaște planul cetății întocmit în 1791 de către ofițerul austriac Johan von Vermati . La demolarea cetății s-a lucrat zilnic începându-se de la data ocupării până la sfârșitul anului 1829 prin folosirea unui contingent de3000 de oameni permanent

La recucerire orașul avea un aspect jalnic cu străzi înguste , case îngrămădite fără noimă ,iar in centru era o geamie , care după dărâmarea minaretului , a fost transformată în biserica ortodoxa , stare in care se găsește și astăzi Î n câțiva ani de la eliberare orașul va căpăta o nouă înfățișare .Va fi întocmit un plan de sistematizare la ordinul guvernatorului Pavel Kiseleff de către căpitanul austriac baron R . de Berroczyn împreună cu cârmuitorul județului Ion Slătineanu . Panul de sistematizare a fost definitivat în anul 1834 și supus spre aprobare domnitorului Grigore Ghica la 14 ianuarie 1835 . Conform planului vechiul oraș a fost demolat , iar noul oraș avea străzile ca niște bulevarde pe marginea cărora se înșirau locuințele localnicilor . Centrul era ocupat de piața orașului de unde porneau radial străzile principale . Strada Iași, acum Galați , făcea legătura cu Moldova ,strada Kiseleff (acum Mihai Eminescu ) se orienta spre vest către Râmnicu Sărat , iar strada Călărași orientată spre sud făcea legătura cu orașul Călărași . Orașul se încheia cu un arc de cerc numit Bulevard care mai târziu a primit numele Alexandru Ioan Cuza .După acest Bulevard nu mai exista nici o stradă ,ci doar un șanț cu apă în locul actualei străzi a Unirii .Nu exista nici actuala stradă Împăratul Traian , care să facă legătura cu Dunărea , în schimb erau numeroase vaduri , adică șanțuri tăiate în malul înalt . Începând din 1833 se va trece la iluminatul străzilor cu felinare ceea ce îi conferă un aer modern . În anul 1835 va începe construirea șantierului naval pe locul actualului Hercules S .A pe malul Dunării .Tot pe malul Dunării se construiesc și magazii pentru depozitarea mărfurilor

Tot în această perioadă s-au înființat principalele instituții ale orașului . Dintre acestea cea mai importantă era Ocârmuirea înființată in anul 1831 .Ea se ocupa cu problemele județului fiind condusă de un cârmuitor . Ulterior se va numi și prefectură , apoi consiliu popular județean iar astăzi iarăși prefectură . Urma Magistratul , echivalând cu ceea ce este astăzi primăria orașului . Magistratura era formată dintr-un președinte și trei ’’mădulari ’’ adică membri . Alte instituții erau : vama ,judecătoria ,poșta , pompierii, poliția , instituțiile de învățământ și sanitare .Dintre acestea s-a remarcat serviciul sanitar , prin înființarea Carantinei pentru protecția populației contra ciumei . Primul doctor a fost Constantin Hepites numit în funcție în anul 1830 .Tot acestuia i se datorează și prima farmacie din oraș . Prima școală din oraș s-a organizat în anul 1832 și se datorează lui Ion Penescu . In anul 1835 se aliniază străzile , se amenajează grădina publică Belvedere iar din 1836 prin dezvoltarea portului și prin urmare a orașului , încep studiile pentru construirea cheilor Brăilei .

3.5.Brăila porto-franco

Libertatea comerțului pe Dunăre și mare a fost factorul care a contribuit cel mai mult la dezvoltarea Brăilei . Această libertate a comerțului a fost prevăzută de unul din articolele tratatului de la Adrianopol ( 2 /14 septembrie 1829 ) prin care s-a încheiat războiul ruso –turc . Prin introducerea la 13 ianuarie 1836 a regimului de porto-franco Brăila va cunoaște o dezvoltare deosebită din toate punctele de vedere .Această libertate face ca mărfurile Brăilei ,mai ales grânele produsele animale si sarea , să poată fi vândute acelora care oferă prețurile cele mai mari . Libertatea comerțului a dus la mărirea numărului de vase ,de orice fel , care intrau in portul Brăilei și la dezvoltarea economică a acestui centru .Numărul de vase a fost în permanentă creștere până in anul 1856 ,de la 449 vase intrate în portul Brăila în 1837 s-a ajuns la 1383 în anul 1847. Brăila devine centrul comerțului exterior pentru Țara Românească ajutată și de poziția geografică fiind situată în extremitatea nord- estică a Țarii Românești și în apropierea Mării Negre .

Se exportau cereale , produse animale , lemn sare ( produse traditionale ) și se importa diferite țesături de bumbac ,de mătase de lână , zahărul de trestie ,ceai nucșoară scorțișoară cafea , piper fructe sudice (de la lămâi, portocale ,și smochine , până la migdale fisticuri și coconari ) vinuri mediteraneene sau occidentale pești icre etc . Cererea de cereale de piața românească era din ce în ce mai mare fiindcă orașele din vestul Europei erau în plină explozie demografică și industrială și aveau nevoie de cantități sporite de hrană dar și pentru că prețul cerealelor de aici este mai mic decât în alte centre . Cantitățile de cereale exportate vor crește de la un an la altul , făcând excepție anii secetoși când producția trebuia să asigure consumul intern .

Pe lângă cereale se mai exportau și produse animale , adică unt, brânză ,seu ,lână ,piei brute și prelucrate , carne sărată , slănină , carne, miere , ceară , pastramă și bineînțeles peștele care era una din cele mai mari ,,bogății ,, ale Brăilei .Se mai exporta sare , lemn și legume produse de grădinarii din jurul orașului. Pe teritoriul orașului Brăila se cumpăra orice soi de marfă ori produs fără să se plătească vamă sau vreo altă taxă . Excepție făceau tutunul ,tabacul , vinul și rachiul pentru care consiliul municipal continua să perceapă o taxă . Această scutire fiscală îndemna importatorii să-si facă depozite de mărfuri și produse străine la Brăila ceea ce a dus la dezvoltarea portului și orașului .Pe de altă parte locuitorii orașului puteau cumpăra mai ieftin tot felul de produse alimente băuturi străine produse coloniale articole de manufactură ceea ce constituia un avantaj fața de locuitorii din alte zone ale țării.

Liberalizarea comerțului a condus si la realizarea unor căi de comunicații și mijloace de comunicare a informațiilor ( telegrafia electrică ) care să lege Brăila de zonele importante din interiorul principatelor . În Țara Româneasca se discuta în anii 1855 –1856 de construirea unei căi ferate pe traseul Orșova –București –Brăila , s-a construit linia telegrafică București- Brăila de către austrieci și francezi în anii 1854- 1855 la care s-au adăugat liniile Suceava – Iași – Galați și Brăila –Galați .Brăila , alături de Galați , a funcționat ca un centru de convergență și divergență a fluxurilor comerciale , ca verigă de legătură în circuitul comercial mondial ; aceste două porturi dunărene se racordau printr-o rețea de drumuri cu alte spații ( Transilvania ,Polonia , zona Mării Mediterane ) ;de exemplu drumul de la Brașov la Brăila trecea prin Bran , Câmpulung , Rucăr ,Târgoviște , Târgușor , și mai puțin pe văile râurilor Prahova , Teleajen , Buzău .

Sporirea considerabilă a numărului vaselor intrate în portul Brăila este o dovadă concludentă a dezvoltării economice pe care a avut-o orașul după liberalizarea comerțului pe Dunăre . Cele mai multe vase ,din cele care intrau în portul Brăila , erau sub pavilion turcesc după care urmau vasele sub pavilion grecesc .În anul 1831 din cele111vase intrate în portul Brăila 44 sunt turcești iar în 1840 din 661 vase intrate în port 321 sunt turcești .De remarcat este și sporirea numărului de vase aflate sub pavilion englezesc ,care , de la 13 în 1835 , ating cifra de 418 în 1847 . Introducerea motoarelor cu aburi , înlocuirea corăbiilor cu vapoare a fost un progres din punct de vedere al vitezei și a dimensiunilor vaselor . Primul vapor care a ajuns în portul Brăila a fost unul austriac . Acesta a intrat în port la data de 10 aprilie 1834 și se numea Argos . În 1837 sosește în Brăila primul vapor care venea de la Constantinopol ,unul austriac fiind urmat de multe altele venite din diferite țări . Unele vase care vin să încarce grâne aduc ,drept lest, piatră destinată cheiurilor Brăilei sau pavării străzilor . Portul maritim Brăila era un punct terminus pentru vapoarele maritime pentru că ele nu puteau urca mai sus din cauza adâncimii insuficiente a fluviului .

Rezultatul acestei vii mișcări comerciale este o dezvoltare tot mai accentuată a portului și a orașului Brăila .Dezvoltarea rapidă a Brăilei a fost atât de impresionantă încât ea devine un ideal pentru toată regiunea Dunării de jos . În 1836 , locuitorii Silistrei – români ,bulgari și greci – se ofereau să treacă la Călărași care astfel „se va face dacă nu cu mult mai mare decât Brăila cel puțin cât dânsa “ . La 20 martie 1843 consulul francez din Iași scria : “Comerțul Brăilei este cum nu se poate mai înfloritor anul acesta : Grânele se vând la prețuri puțin ridicate , ceea ce permite speculatorilor oarece beneficii . Toți negustorii din Galați se duc acolo “ Numărul negustorilor și al meseriașilor este în continuă creștere . De la unii din negustorii și meseriașii Brăiliței își trag numele câteva străzi vechi . În planurile vechi ale orașului din prima jumătate a secolului XIX găsim strada Brașoveni , după negustorii români din Scheii Brașovului care erau așezați în Brăila și vindeau marfă numită “brașovenie” ( obiecte de metal , țesături , pălării , lăzi brașovenești ) . O altă stradă se numea „Cojocari „ pentru că aici locuiau cojocarii , alta se numea „Cavafi „, după cei ce făceau încălțămintea de rând iar altă stradă se numea „ Zidari” .

Activitatea comercială a fost amplificată și de înființarea a numeroase case de comerț specializate îndeosebi pe operațiuni en- gros , bănci și alte instituții ( Tribunalul comercial , Deputăția Mercantilă , banca Filemborică , case de comerț. La data de 14/ 24 noiembrie 1845 zece negustori mari din Brăila hotărăsc înființarea unei bănci numită Banca Filemborică adică banca pentru comerț .Prima bancă a fost înființată de brăileni în 1846 . Până la înființarea băncii negustorii lucrau cu capital propriu sau cu împrumuturi de la particularii locali ori de la băncile din București și Constantinopol . Ca urmare a creșterii traficului de mărfuri statele conectate la comerțul di zona Brăilei au impus înființarea unor consulate și viceconsulate pentru a apăra interesele conaționalilor stabiliți aici și a celor aflați în trecere , precum și a echipajelor și mărfurilor sosite cu navele respective .La Brăila primul viceconsulat a fost înființat de Anglia în 1835 , urmată de Austria și Rusia și mai târziu de Grecia . Comerțul era facilitat și de convenția vamală dintre Muntenia și Moldova intrată în vigoare la 1 ianuarie 1848 , care îngăduia libera circulație a produselor românești dintr-o țară în alta ,cu excepția sării , în timp ce produsele străine plăteau vamă o singură dată la granița unde intrau .

Un dezavantaj al regimului porto-franco era contrabanda adică scoaterea mărfurilor pe furiș din oraș și vânzarea acestora în alte regiuni ale țării ceea ce a dus la scăderea veniturilor care intrau în visteria statului .Din cauza imposibilităților de a exercita o bună supraveghere vamală și a contrabandei veniturile visteriei înregistrau scăderi simțitoare .În urma acestor evenimente guvernul a decis suprimarea regimului de porto –franco . Unele cercuri susțineau insă că suprimarea regimului de porto –franco s-ar fi datorat influențelor guvernelor Germaniei și Austro –Ungariei care urmăreau să detroneze dominația comercială a Angliei și a altor tari , care trimiteau vasele și mărfurile lor în porto-francurile de la Dunărea de jos .

3.6. Brăila între1848-1918

În această etapă Brăila ajunge cel mai important oraș al României ,după capitala țării .În anul 1911 excedentul comercial este de 105.395.744lei aur ,crescând de 5 ori față de1877.În acest an într-o singură zi s-au numărat în port 68 de vapoare din toate colțurile lumii.Datorită fluenței navigației în port figurau la sfârșitul secolului trecut șasa egenții străine de vapoare în frunte cu celebra Lloyd ,filiala austriaca a societații englezești cu același nume .O mare atenție s-a acordat docurilor unde s-a realizat un complex de cheiuri ,dane silozuri și magazii ,rezervoare de petrol ,șosele căi ferate și un bazin de iernat pentru vase ,ceea ce îl situa drept cel mai mare port din țară .Toate au fost realizata cu ajutorul inginerului Anghel Saligny, care ,în 1888 a utilizat pentru prima dată în România metoda betonului armat .Tot din 1888 datează și fabrica de ciment „ I .G Cantacuzino” prima de acest gen din țară .Schimbul intens de mărfuri ,care avea loc la Brăila , a dus și la o intensă activitate în domeniul bancar care se manifesta prin prezența a 12 filiale bancare și a două bănci locale : „Banca Brăilei” și Banca „Danubiana” . Începând din 1905 sunt introduse în oraș tramvaiele și iluminatul electric cu ajutorul societății germane germanii germane „Helias”. Mai existau și șapte mori cu aburi ,dintre care moara „Violados” , terminată în 1898 era considerată cea mai mare din estul Europei ,Fabrica de bere „Muller” înființată în 1872 , o fabrică de spirt una de cărămizi și multe întreprinderi de dimensiuni mai mici.

Un moment important ,in această etapă a istoriei orașului , a fost înființarea Navigației Fluviatile Române (N. F. R) în anul 1980. Aceasta era o instituție de stat ale cărei vapoare făceau curse spre Galați ,Măcin și Tulcea începând cu anul 1895.În port activitățile erau foarte diversificate iar numărul muncitorilor era în continua creștere .Încărcarea vaselor se făcea manual cu ajutorul hamalilor care cărau sacii în spate pe dulapi care făceau legătura intre vase și mal. Mijloacele mecanice de descărcare și încărcare a navelor apar abia la sfârșitul acestei perioade. Portul oferea un spectacol viu și plin de culoare cu movile de grâu și de porumb și cu muncitori cărând saci sau dând la lopată și la ciur grânele .

Perioada primului război mondial 1916-1918 a reprezentat pentru Brăila o perioada grea in care orașul a fost sub ocupația Puterilor Centrale :Primele trupe au apărut în oraș în ziua de 23 decembrie 1916 și au instaurat un regim de jaf .S-au rechiziționat forțat toate obiectele din bronz , alamă, zinc, cositor , de la clanțele de uși până la acoperișurile de alamă ce se aflau pe unele biserici din oraș . Spre sfârșitul războiului în1918 se vor rechiziționa toate obiectele din fier și alte metale necesare fabricării armamentului .În timpul războiului o activitate excepțională a realizat comisarul Alexandru Popovici în portul Brăila . El informa armata româna aflată la Galați despre mișcările trupelor germane folosindu-se de scrisori introduse în sticle care erau lansate pe Dunăre și pescuite cu plase speciale la Galați . Descoperit din întâmplare el a fost condamnat la moarte și executat . O altă faptă remarcabilă a fost scufundarea scufundarea unui vas austriac la 9 septembrie 1917 în amonte de Brăila la bordul căruia se afla comandantul flotilei austro-ungare .În ziua de 11 octombrie 1918 au pătruns în Brăila primele unități românești , venite de la Galați, care au eliberat orașul de sub ocupația Puterilor Centrale.

3.7. Brăila între 1918-1947

Începând cu această perioadă Brăila începe să decadă datorită dezvoltării orașului și portului Constanța .Comerțul maritim s-a orientat către această zonă mai accesibilă , fără a mai fi nevoie să se intre pe gurile Dunării .Dacă în anul1911 prin portul Brăila ieșeau 25% din mărfurile destinate exportului , în anul 1926 nu mai ieșea decât 13 % din acesta . La import situația e și mai gravă , doar 4 %din mărfurile de import intrau in țară pe la Brăila în anul 1926 pe când în anul 1911 pe aici intrau 20 % din mărfurile de import. .Singurele produse care se mențin bine sunt cerealele care s-au cifrat în 1926 la 1.282.000tone față de 1.877.0000 tone în 1911 . Din punct de vedere edilitar se remarcă construirea Palatului Agriculturii și clădirea telefoanelor din strada Împăratul Traian .În anul1938 în Brăila existau 22 de școli primare și 8 licee .Se mai remarcă Teatrul Comunal și societatea Filarmonica „Lyra” cât și cele șapte cinematografe .

Pe 22 iunie 1941 România intră in cel de-al doilea război mondial . În vara anului1941 la Brăila au avut loc bombardamente care au lovit gara orașului făcând șase morți . Se va introduce o rație de pâine de 300g zilnic iar la celelalte produse o serie de restricții .În urma evenimentului de la 23 august 1944 comandamentul german a trimis un tren spre Brăila cu scopul de a arunca în aer gara orașului. Acesta a aruncat în aer gara și podul de la Barboși dar nu a mai ajuns la Brăila fiind distrus de trupele române . În anul 1944 își fac apariția la Brăila primele unități sovietice care vor aduce comunismul . Începea o eră de lipsuri atât pentru oraș cât și pentru întreaga țară .Din nefericire democrația cucerita prin lupta cât și contribuția la înfrângerea definitivă a armatelor Axei va fi deturnată în interesul propriu de către ocupanți . Se va ajunge la instaurarea unui regim dictatorial , noul stat proclamat la 30 decembrie 1947 , fiind situat in „lagărul” unui nou sistem politic , sistemul comunist .

3.8. Brăila actuală

După al doilea război mondial a început reconstrucția Brăilei , astfel a început un proces de industrializare care a transformat orașul din –unul portuar in unul industrial .În primul rând s-au mărit inteprinderi ca „Laminorul” , „Progresul” „ Șantierul Naval”. Progresul producea peste 15000 de excavatoare anual ce se exportau în întreaga lume iar Șantierul Naval producea cargouri ,tancuri de marfă sau remorchere de mare putere . Fabrica de ciment a crescut producția de la 56000t în 1948 la 204000t în1956 .Se mai construiesc și fabrici noi cum sunt Combinatul de Fibre , Celuloza și Hârtie , Termocentrala de la Chiscani , Fabrica de Chibrituri , Fabrica de Confecții .Demografic ,populația și-a dublat numărul depășind în 1980cifra de 200000de locuitori ,tocmai datorita dezvoltării economice .Pe plan edilitar s-au construit cartierele de blocuri Hipodrom Viziru , Obor . În 1977s-au finalizat lucrările în Piața Independenței la noul Palat Administrativ și la noile artere ale Călărașilor și Dorobanților .S-au mai construit Facultatea de Inginerie Spitalul Județean și Stadionul Municipal cu o capacitate de 30000 de locuri .

În anul 1989 revoluția a cuprins mai multe țări din Europa .Dacă în celelalte țări sistemul comunist s-a destrămat pe cale pașnică în România revoluția s-a transformat intr-o „revoluție a martirilor” prin pierderea a peste 1000 de vieți în toată țara . În Brăila în urma evenimentelor din decembrie 1989 și-au pierdut viața 43 de locuitori iar alții 98 au fost răniți .Printr-o hotărâre a Parlamentului din 1955 Brăilei i s-a decernat titlul de oraș martir . După Revoluția din Decembrie 1989 începea o perioadă grea pentru Brăila .Au fost închise fabrici pe fondul nerentabilității economice cum ar fi : Combinatul chimic , Promex iar alte unități și-au redus personalul ajungându-se la 12000 de șomeri .Totuși ,Brăila a continuat să se dezvolte și după 1989 :s-a realizat o nouă arteră rutieră spre orașul Galați, marile intreprinderi au fost înlocuite cu unele mijlocii așa cum sunt :Paper Print Invest , Soroli Cola , Valmet , Bere Nova etc .S-au mai construit Banca Comercială Română , Universitatea Constantin Brâncoveanu și numeroase unități școlare .

După anul 2000 s-au făcut resimțite rezultatele dezvoltării mult prea ambițioase, nejustificate și disproporționate a industriei. Multe din reperele industriale de referința si-au închis total sau parțial porțile. Aceasta a dus la deprecierea, mai accentuata decât la nivel național, a nivelului de trai si al gradului de dezvoltarea al urbei.
    Brăila nu este un oraș-muzeu, dar vizitatorii săi simt magia, legendele si istoria orașului care sunt prezente .

3.9. Toponimia orașului Brăila

În Câmpia Brăilei există o multitudine de toponime formate din cuvinte românești înțelese de toată lumea , dar și din toponime antice autohtone , sau date de alte populații care au trecut prin zonă .

Referitor la numele Brăilei acesta este un toponim de origine autohtonă cu toate confuziile mai mult sau mai puțin intenționate care au circulat în anumite perioade .El provine dintr-un toponim asemănător toponimelor tracice sud-dunărene ca Bragylor – Bragiola în care „gi” se va transforma în „i”. Astfel s-a ajuns proprii în primul rând de Brăila asemănător cu Chitilă –Chitila , Bănilă – Bănila .Este un toponim tipic românesc fiind atestat încă din evul mediu ca nume personal .În unele lucrări s-au menționat formele de limbă greacă Proilaba ,de limbă slavă –Proilava , de limbă turcă –Ibraila și alte forme ca Brilaga sau Braylaum . Vechii istorici atribuie numelui o origine indo–europenă , (bhreg ) însemnând pisc vertical cu referire clară asupra poziției geografice a orașului , mai precis asupra malului înalt , adică a piscului sau versantului vertical ce sare în ochi privit din amonte , adică de călătorul ce vine de la Galați pe Dunăre .De aici și celălalt nume existent de „Piscul Brăilei” acordat orașului în trecut.

În timp numele orașului apare ortografiat diferit în funcție de proveniența surselor : Brayla ,Brigala ,Brailova , Brailovum ,Brail, Breil, Uebereyl ,Brelago, Brilagum ,Brilague ,Bregal ,Brill, Brakilonos ,Brakilow ,Proilovon, Ibrail, Birail, ( Breail) ,Bailiogo

CAPITOLUL IV. POTENȚIALUL TURISTIC

Potențialul turistic este definit ca ansamblul elementelor naturale, economice și cultural-istorice, care prezintă anumite posibilități de valorificare turistică , dau o anumită funcționalitate pentru turism și constituie premise pentru dezvoltarea activității de turism .(G.Erdeli;I.Istrate;1996)

Sub aspect turistic un teritoriu este interesant dacă are resurse turistice naturale sau antropice a căror valorificare ,pe fondul unor amenajări tehnice, poate determina o activitate de turism deci poate intra în circuitul turistic

Potențialul turistic reprezintă oferta turistică potențială a unui teritoriu iar împreună cu baza tehnico-materială specifică și cu infrastructura generală și turistică formează patrimoniul turistic.

Potențialul turistic ,ca premisă esențială în organizarea turistică a unui spațiu geografic și în dezvoltarea unor anumite forme de turism , cuprinde totalitatea componentelor naturale și antropice din acel spațiu ,componente care prin anumite caracteristici calitative sau cantitative pot deveni elemente de polarizare a fluxurilor turistice.

Componenta naturală reprezintă factorul de atractivitate de bază pentru turism dar în același timp sunt apreciate și componentele complexului uman formate din elemente aparținând sferei materiale sau spirituale ( ospitalitate ,religie ,cultură ). (M .Cândea; G. Erdeli; T; Simion 2000).

4.1. Potențialul turistic natural

Potențialul turistic natural este alcătuit din totalitatea resurselor turistice puse la dispoziție de cadrul natural al unui spațiu : unități ,tipuri și forme de relief ,climă ,ape de suprafață sau subterane ,etaje de vegetație ,elemente faunistice ,modificările produse de intervențiile antropice.

Prospectarea potențialului natural se întreprinde pentru fiecare dintre aceste componente ale peisajului geografic. În funcție de particularitățile pe care le prezintă un teritoriu prospectarea nu pune accentul în aceeași măsură pe analiza fiecărei dintre componentele naturale .Pentru aria luată în studiu cele mai importante sunt potențialul turistic al reliefului și potențialul turistic condiționat de climă și hidrografie. Aceste componente ale peisajului geografic condiționează în timp și spațiu desfășurarea activităților turistice.

Activitățile turistice practicate afectează toate componentele fizice ale peisajului : relieful ,clima, hidrografia, vegetația, fauna și solul .Impactul antropic datorat turismului vizează locul și modul amplasării bazelor de cazare ,tipul căilor de acces și acțiunea de amenajare a obiectivelor și spațiului turistic .Unitățile de cazare și de agrement ,ca elemente de habitat cu complexități variate ,vor ocupa arii de mărimi diferite .Prin însăși natura construcției lor ele presupun lucrări ce modelează relieful ,indiferent că e vorba de nivelări terasări sau consolidări. Cu cât relieful este mai fragmentat ,mai accidentat la scară mai mică cu atât coeficientul de intervenție antropică va crește .Orice bază turistică nu-și justifică existența decât prin prezența unei atracții anume ,a diminua această atracție prin chiar construirea bazei înseamnă a intra în contradicție cu scopul și menirea turismului însuși .

4.1.1Geologie

Din sondajele efectuate în diferite puncte pe teritoriul județului Brăila și din prospecțiunile geofizice rezultă că fundamentul județului este format din șisturi cristaline precambriene și paleozoice situate la adâncimi mici ( aproximativ 126m la Brăila), ele afundându-se spre vest ,astfel că , sub albia Buzăului , ajun la o adâncime de 3500 de metri .Șisturile cristaline au fost cutate la finele precambrianului iar întreaga regiune a fost exondată în silurian și se prezenta ca o peneplenă .Peste această peneplenă s-au depus formațiuni paleozoice , mezozoice și neogene .Depozitele neogene sunt reprezentate prin marne calcaroase , nisipuri grezoase ,și calcare tortoniene . Cuaternarul este reprezentat în bază prin pietrișuri ,nisipuri ,argile, marne, peste care s-au depus depozitele loesoide ,fluviatile și eoliene .Depozitele loesoide au grosimi între 10 și 20m .Din cuaternar datează și lacul din stațiunea Lacu Sărat . În privința părerilor sale părerile sunt împărțite. O ipoteză ar fi aceea că lacul ar fi lac de crov ,adică a luat naștere prin tasarea depozitelor loesoide în condițiile lipsei drenajului superficial al apelor meteoritice ,dar al existenței drenajului vertical prin infiltrații .

T. Porucic consideră lacul drept o rămășiță a mării Pontice ce s-a retras din zonă la începutul cuaternarului . Alții între care nume celebre :Gheorghe Munteanu–Murgoci ,George Vâlsan , îi atribuie origine fluviatilă. Se consideră că ar fi un lac de meandru sau de braț părăsit .Acest braț ar fi început în zona Gropenilor, abătându-se spre vest la o depărtare de 3-4Km ,față de matca Dunării și revenind la aceasta în regiunea de sud a Brăilei. Cu timpul legătura acestui braț a fost acoperită depuneri loesoidale făcute la nivelul terasei fluviatile și a dispărut. Rămășița cea mai evidentă a lui reprezentând-o actualmente, Lacu Sărat. Dovada cea mai evidentă a acestei origini o reprezintă profilurile geologice efectuate între Brăila ,Lacu Sărat și Chiscani și care au demonstrat existența între sol și loess a unui strat argilos.

Lacu Sărat fiind complet fără afluenți și izolat total de Dunăre s-a pus problema modului de alimentare cu apă cât și a salinității sale .Alimentația se bănuiește că s-ar face prin izvoare subterane ,conform studiilor efectuate de Grigore Ștefănescu ,cât și prin ploi și zăpezi .Dovada evidentă a izvoarelor subterane o reprezintă și știrile privitoare la existența în stațiune a unui izvor cu apă minerală care a curs până la începutul secolului trecut.În privința salinității sale ,același cercetător consideră că acesta este datorată izvoarelor sărate din zonele salifere ale Râmnicului Sărat și Putna care au ajuns aici urmând înclinația solului spre Dunăre .( G. Ștefănescu –Relații sumare asupra structurilor geologice observate de membri biroului geologic în anul 1866 în județele Botoșani ,Iași, Brăila Roman.)

Ludovic Mrazec consideră că originea apelor sărate este datorată argilelor salifere de la baza depozitelor loesoide care acolo unde sunt mult mai aproape de suprafață în funcție de ariditatea climatului înlesnesc apariția eflorescenței saline , prin intermediul fenomenului de capilaritate .Acest punct de vedere are cei mai mulți susținători ,dacă se ține seama de puternica evaporare de la suprafața lacului, mai ales în zilele toride de vară. ( T. Moraru, Al Savu –(Lacurile din România ,importanță balneară și turistică .Editura Științifică ,București,1968 ).

La începutul holocenului, ca urmare a topirii ghețarilor , crește nivelul Mării Negre , fapt ce determină aluvionarea și sculptarea teraselor ,depunerea materialului loesoid și a nisipurilor .Amestecarea aluviunilor cărate de râurile carpatice cu mâlurile aduse de Dunăre la sfârșitul pleistocenului și începutul holocenului dovedește că Dunărea începe să contribuie la formarea reliefului odată cu finele pleistocenului. Sculptarea teraselor s-a făcut la mijlocul cuaternarului , ca urmare a repetatelor mișcări epirogenetice ,mișcări ce continuă și astăzi în zona Făurei.

4.1.2 Relieful

Municipiul Brăila este situat în partea de nord-est a Câmpiei Române, pe Dunărea inferioară, într-o zonă de contact dintre unități fizico-geografice variate: Lunca Dunării, Câmpia Brăilei și Câmpia Siretului Inferior.

C.C. Giurescu (1968) spunea despre așezarea Brăilei că este pe stânga Dunării, „nici mai spre sud, nici mai spre nord de locul său actual pentru că aici Câmpia Bărăganului înaintează ca un pinten până la malul apei, dominând-o, în timp ce în restul regiunii, numita câmpie, coboară la nivelul Dunării, transformându-se în lumea inundabilă a acesteia, improprie deci unei așezări permanente” . Relieful județului, cât și al municipiului se caracterizează prin monotonie și uniformitate, singurele accidente de teren fiind apele curgătoare, crovurile și depresiunile lacustre.

Câmpia Brăilei, denumită și Bărăganul nordic reprezintă un interfluviu cu altitudini ce variază în general între 20 – 30 metri. Ea este situată între Lunca Dunării, a Călmățuiului, a Siretului și a Buzăului până în zona brațelor părăsite ale Buzăului dintre Făurei și Ulmu; face parte din terasa inferioară a Dunării de vârstă holocenă. În vest se prezintă ca un câmp îngust pe dreapta Buzăului, cu altitudine ce urcă până la 40 – 50 de metri (datorită depozitelor eoliene relief de dune), pe când în est se prezintă ca o zonă netedă sub forma unei prispe prelungi, terminată abrupt spre Dunăre și Siret, dominând Dunărea cu 8 – 12 metri. Podul terasei, între Dunăre și Valea Iencii are o lățime de 10 – 15 metri, cu o înclinare ușoară de la vest spre est. Porțiunea de la vest de Valea Iencii se prezintă mai înaltă și datorită prezenței crovurilor, suprafața ei pare ondulată. În cadrul Câmpiei Brăilei se disting mai multe unități: Câmpul Mircea Vodă, Câmpul Ianca sau Movila Miresii, Câmpul Viziru, Câmpul Roman – Gemenele.

Municipiul Brăila, orașul propriu-zis se află situat în partea de nord a Câmpului Viziru. Acesta are altitudinea medie de 20 de metri, iar în nord, spre Baldovinești și în cartierul Pisc din Brăila, altitudinea ajunge la 33 de metri datorită acumulărilor eoliene, iar spre Dunăre se termină printr-o pantă abruptă, dominând Valea Dunării cu circa 10 metri.

La Brăila, fruntea terasei, spre Lunca Siretului Inferior, a fost terasată, în cea mai mare parte, în vederea înlăturării surpării, iar spre Dunăre, fruntea terasei este fragmentată în nouă văi, numite vaduri, prin care s-a circulat din vechi timpuri din oraș către port; adâncimea lor crește de la sud la nord; diferența de adâncime se explică prin prezența nisipurilor eoliene din partea de nord care au favorizat o eroziune mai accentuată; înainte de a fi terasată, fruntea terasei se surpa, iar materialul rezultat se deplasa cu 7 – 8 metri față de baza terasei.

În rada portului apăreau izvoare la nivelul străzii, atunci când nivelul freatic era mai ridicat, izvoare ce au fost drenate subteran în urma amenajărilor efectuate.

Municipiul Brăila ocupă și o parte din Câmpul Romanu – Gemenele, partea de est a acestuia. Este un interfluviu acoperit cu nisipuri fluviatile, transportate de vânt. Acestea sunt fixate cu viță de vie și salcâmi; totuși acțiunea eoliană se manifestă, într-o măsură mai mică. Altitudinea medie este de 25 metri.

În nord, Brăila se află la contactul cu lunca Siretului Inferior, o câmpie încă în formare, joasă cu soluri aluviale, cu multe albii părăsite. Lățimea sa ajunge la 25 – 30 de kilometri ca urmare a fenomenului de subsidență din cursul Siretului Inferior. Această lăsare este pusă în evidență de convergența râurilor, de marea aluvionare a albiilor, de gradul înalt de meandrare, de abaterea Siretului spre nord și de numeroasele cursuri părăsite în sud. Altitudinea variază între 5 – 6 metri și 13 – 15 metri.

În est, orașul se învecinează cu Balta Brăilei, denumită Insula Mare a Brăilei; ea reprezintă suprafața cuprinsă între cele două brațe ale Dunării (Dunărea Veche sau Brațul Măcin și Dunărea Nouă). S-a format într-un regim deltaic de eroziune și acumulare fluviatilă. Se întinde pe o lungime de 60 de kilometri pe direcția nord-sud (Vadul Oii – Brăila) și pe 20 de kilometri lățime. Are altitudini de 2 – 12 metri – grindurile sudice și de 6 metri în nord. Cea mai mare altitudine (45 de metri) o întâlnim în popina Blasova, rest din Munții Dobrogei scufundați și erodați în decursul timpului, iar cele mai mici altitudini absolute sunt reprezentate de fundurile lacurilor Zăton și Dunărea Veche (1,2 metri).

În ceea ce privește numele de Bărăgan, folosit pentru Câmpia Brăilei (Bărăganul de nord) și pentru Câmpia Călmățuiului (Bărăganul de mijloc), el este întâlnit pentru prima dată în anul 1597.

C. Banu (1964) consideră că acest cuvânt este o formă derivată din cuvântul „buragan” care însemna „furtună de zăpadă”, „vârtej de zăpadă”, fenomen ce caracterizează această regiune. În limba română acest cuvânt a intrat în timpul dominației pecinegilor, populație migratoare din neamul turcilor, care au ocupat în secolele X – XI o parte din Țara Românească. Bărăgan înseamnă regiune cu populație rară, loc neted, cu ape subterane rare, cu vânturi puternice și căldură mare.

Lunca Dunării face trecerea spre zona de terasă , ea fiind o zonă umedă ,cu lacuri de aceia locuințele cartierului Comorofca ,situat aici, sunt igrasioase .Cea mai mare parte a municipiului Brăila se întinde în zona de terasă ce are înălțimi cuprinse între 12-25m și se ridică peste un versant cunoscut sub numele de faleză .Terasa Brăilei este plană coborând de la nord, unde se află Piscul Brăilei (33 m) ,spre sud unde atinge 15m. De la est la vest altitudinile variază între 25m în Grădina Mare și 10m în cartierul Lacu Dulce . Cu toate că stratul de loess prezintă unele ondulări grosimea mare a acestuia a permis executarea unor fundații adânci pentru construirea localităților.

4.1.3. Clima

Cercetările asupra fenomenelor meteorologice în zona Brăilei au început în anul 1879. Principalele stații meteorologice sunt la : Brăila , Ion Sion , Făurei ,Viziru , și Grivița

Din punct de vedere climatic Brăila se află în regiunea cu climat continental de câmpie la contactul cu clima de luncă Dunăre –Siret –Prut .Pentru clima Brăilei de mare importanță sunt și Munții Măcinului care prin orientarea lor NV-SE reprezintă un baraj în calea vânturilor de est , determinând și fenomenul de foehnizare a aerului care trece peste Balta Brăilei cu mari mase de aer cald și uscat .Unghiul de incidență al razelor solare are valori ridicate ,crescând astfel radiația solară ,iar terenurile sărăturoase din jurul orașului, mai ales Lacu Sărat, constituie alt factor pentru încălzirea atmosferei .Verile sunt secetoase ,călduroase și uscate , datorită maselor de aer continental , iar iernile sunt reci si au zăpadă puțină .Perioadele de îngheț variază între 100-110 zile pe an de la începutul lunii noiembrie până la sfârșitul lunii martie . Temperatura are o medie anuală de 11,1gr C în timpul verii variind între 22și 35gr C .Peste 112 zile ,dintr-un an , au valori de peste 25grC dintre care 42 au valori tropicale .În timpul iernii temperatura medie oscilează în jurul valorii de 2gr C. Media lunii ianuarie este de2,2grC iar a lunii iulie de 23,1grC.Maxima absolută atinsă în oraș s-a realizat în iulie 1943fiind de 40,5grCiar minima a fost înregistrată în ianuarie 1947 fiind de-26,5grC .Presiunea atmosferică se caracterizează printr-un maxim în sezonul rece ,datorită unor câmpuri anticiclonice , și printr-un minim în sezonul cald. Radiația solară este mare însumând 125Kcal/cm o parte propagându-se în sol altă parte consumându-se prin evaporarea apei iar restul pierzându-se în atmosferă.

Tab.IV1TEMPERATURILE MEDII LUNARE ȘI MULTIANUALE LA STAȚIA BRĂILA

Sursa: A.N.M.

Mediile multianuale calculate pe intervalul 1984-2004 sunt la Brăila de 9,7șC (Tabel.1.) Mediile lunii celei mai calde (iulie) sunt de 20,9șC.. Mediile lunii celei mai reci (ianuarie) coboară până la -1,5șC .Numărul mediu al zilelor cu îngheț este de 98.3 la Brăila .

Figura.IV.1.

Nebulozitatea depinde de altitudine , la Brăila fiind redusă .În timpul verii se atinge media de 60de zile senine și numai 12 acoperite de nori .Anual sunt aproximativ 75 de zile sunt noroase la Brăila .Precipitațiile nu depășesc în timpul anului 500mm cele mai reduse precipitații fiind în perioadele de toamnă și iarnă iar cele mai ridicate în timpul primăverii

Lunile mai ,iunie, sunt cele mai bogate în precipitații iar septembrie și februarie sunt cele mai reduse .Statul de zăpadă e redus ca mărime ,aproximativ 20cm iar durata acestuia este de aproximativ 45 de zile pe an .Durata de strălucire a soarelui este de 2200ore anual , vara fiind între 90-100zile foarte strălucitoare ceea ce face să rivalizeze cu litoralul Pontic ce dispune de un total de 2400ore anual . Acest lucru se datorează maselor de aer continental ce survolează zona și care ridică la 290 numărul zilelor însorite anual.

Precipitațiile atmosferice înregistrează valori variabile de la un loc la altul, observându-se o creștere a acestora pe măsură ce înaintăm spre nord. Pentru perioada 1984-2004 la Brăila, cantitățile medii anuale sunt de 417mm/an..

Cantitățile medii lunare cele mai mari se înregistrează în luna iunie. Maximele sunt 73.4mm la Brăila. Cantitățile medii lunare cele mai mici se înregistrează în luna ianuarie la Brăila și sunt de 17.8 mm). (Tabel.2.)

Tab.IV. 2. PRECIITAȚII MEDII LUNARE ȘI ANUALE LA STAȚIA BRĂILA(mm)

Sursa: A.N.M.

Figura.IV. 2.

Vântul .Reprezintă un element climatic de mare importanță pentru întreagă pentru întreaga regiune .Cele mai frecvente sunt vânturile din N,NV . Viteza medie este de 3m./s din direcția N ajungând la maxime de 100Km./h.Vântul care bântuie este Crivățul ,un vânt uscat și rece care bate iarna fiind provocat de anticiclonul siberian .În oraș se înregistrează o perioadă de calm de 12% anual frecvența cea mai rapidă fiind în septembrie și apoi în ianuarie ți iulie. Umezeala este de numai 33% fiind redusă vara când datorită căldurii se ajunge la o mai mare intensitate a radiațiilor .Ceața este prezentă în lunile reci de toamnă târzie și iarna îngreunând circulația cu bacul .Manifestările electrice sunt constatate în lunile de vară ,fiind însă reduse la doar 2-3 lunar, numărul lor crescând în perioada ploioasă din timpul primăverii.

Aerul .Datorită configurației zonei există posibilitatea unor primeniri permanente a aerului cu ajutorul curenților .Umezeala relativă nu depășește 60% în zilele de vară .Teritoriul învecinat cu orașul are un climat specific de câmpie ,fiind apropiat de cel al Bărăganului ,cu o dinamică a atmosferei mai intensă .La Brăila temperatura medie anuală are valori mai ridicate datorită degajării de energie calorică rezultată în urma activităților economice și gospodărești din oraș

.

Tabelul IV. 3. Umiditatea relativă a aerului (%)

Sursa: A.N.M. -Brăila

Figura.IV.3.

Stațiunea Lacu Sărat are un climat continental de stepă asemănător celorlalte stațiuni din regiune (Amara , Balta Albă, Movila Miresii ). Presiunea atmosferică are valori maxime iarna ,aproximativ 757,3mm datorită câmpurilor anticiclonale ,și valori minime vara ,754mmm, când temperatura aerului este ridicată .Presiunea atmosferică nu pune nici o problemă deosebită în aclimatizarea persoanelor sosite aici de la altitudini diferite. Climatul excitant de stepă apropie stațiunea de condițiile existente pe litoralul Mării Negre .Clima stațiunii Lacu Sărat se caracterizează prin valori ridicate ale temperaturii aerului ,printr-o durată mare de strălucire a soarelui și printr-o cantitate redusă de precipitații vara când oferta turistică a stațiunii este mai bogată. Pe perioada verii clima reprezintă un avantaj pentru practicarea turismului în zonă .Verile sunt foarte călduroase cu puține zile înnorate iar turiștii pot opta pentru un sejur la Lacu Sărat ,pentru recreere sau tratament sau pot alege plajele amenajate ale Dunării ori ștandul din oraș .Aerul bogat în aerosoli are o umezeală redusă .Aclimatizarea organismului are loc ușor de aceea acest climat este lipsit de contraindicații terapeutice. Stațiunea poate fi recomandată tuturor categoriilor de persoane ,atât pentru tratament fizico-balnear ,cât și pentru simpla cură de călire a organismului .

4.1.4. Hidrografia

Principala arteră hidrografică a municipiului Brăila este Dunărea .Lățimea albiei în amonte de Brăila este de 420m ajungând în aval la 463m, secțiunea albiei fiind de 7270mp ceea ce reprezintă un record. Aceste date au o mare însemnătate pentru navigație ,în acest sector fiind mari posibilități de manevrare a navelor . Adâncimile mari permit intrarea până la Brăila ,a navelor maritime cu tonaj de 6000tdw și un pescaj de 7m .Debitul mediu multianual calculat pentru o perioadă de 40 de ani are valoare de 5989mc/s la postul hidrometric Brăila iar debitele minime ajungând la 2030m/s în lunile aprilie –noiembrie .Debitul maxim a atins valoarea de 18500mc/s la Brăila .Undele de viitură au atins cotele maxime în 1897,când s-a ajuns la 693cm .La inundațiile din 1970 cota de viitură a fost de 634cm.În privința afectării Dunării de către îngheț în secolul trecut doar 30 de ani au cunoscut aceste fenomene .Dintre aceștia doar în 19 ani navigația a fost total întreruptă ,datorită fenomenului de pod de gheață , durata fiind de 47 de zile .

TabelulIV.4. Cotele Dunării (m)

Cea mai timpurie dată a apariției sloiurilor de gheață a fost 11 decembrie și cea mai târzie 5 februarie .În general se poate aprecia că în foarte mulți ani fenomenul are o durată de 3-5 zile .În privința zăpoarelor care pot duce la inundații cea mai timpurie dată de formare a acestora a fost ziua de13 martie iar cea mai târzie cea de 28 martie cota cea mai înaltă fiind de 264cm în 1962.Pentru asigurarea navigației permanenta in zonă circulă spărgătoare de gheață și există puncte de prognoză hidrologică ,astfel fiind create condiții pentru asigurarea navigației permanente în tot cursul anului. Se observă o periodicitate a creșterii nivelului Dunării ; cele mai mari creșteri au loc în perioadele martie-aprilie și iunie-iulie În anii ploioși creșterile cele mai mari creșterile cele mai mari se înregistrează în mai și iunie pe când în anii secetoși apele au o creștere maximă în aprilie ,aceasta ca urmare a alimentării din zăpezile ce se topesc .

În prezent în zona Brăilei Dunărea este îndiguită pe o lungime totală de 225Km apărându-se astfel de inundații peste 100.000ha teren agricol, un număr mare de localității ,obiective industriale și agricole ,căi de comunicați etc. Dunărea are o mare importanță economică atât din punct de vedere al navigației și pescuitului cât și prin faptul că apele fluviului alimentează cu apă municipiul Brăila ,importante obiective economice ,precum și sistemele de irigații ( Insula Mare a Brăilei ,Terasa Brăilei Nord și Sud ,Călmățui –Gropeni Chiscani și Brăila –Dunăre-Siret) care însumează 175.000ha culturi irigate.

Pe teritoriul județului Brăilei valea este largă ,prezentând fenomenul despletirii cursului în cele două brațe principale : Brațul Măcin spre Dobrogea și brațul Cremenea spre Câmpia Brăilei ,închinând în mijloc fosta Baltă a Brăilei astăzi Insula Mare a Brăilei .Brațul Măcin sau Dunărea Veche are o lungime de 96Km ,un coeficient mare de meandrare și despletire și o lățime medie de 250 m .Brațul Cremenea are o pantă mai mare ,transportă o cantitate mai mare de apă , are o lungime de 70Km și o lățime medie de 500m. Pentru navigație e folosit în special brațul Cremenea ,celelalte brațe fiind utilizate mai mult în perioadele de ape mari și medii. Dunărea maritimă începe de la Brăila și curge printr-o singură albie cu lățimea între 0,4 și 1,7Km și cu adâncimea de la 20 până la 34 m la apele mari. Este navigabilă și pentru navele oceanice care intră pe brațele Sulina și Tulcea .

Foto IV.1:Dunărea la Brăila Foto IV.2: Dunărea la Brăila

Apele mari ce corespund perioadelor cu debite maxime poartă denumirea convențională de viituri ale Dunării. Criteriul de definire a viiturilor se bazează, în acest caz, pe selecționarea acelor ape mari ale Dunării ale căror debite de vârf depășesc capacitatea de transport de debit a albiei minore, cu alte cuvinte apele mari care produc inundarea albiei majore.

TabelulIV.5. Anii caracteristici cu debite anuale maxime

Conform tabelului putem observa că debitul maxim din anii caracteristici în sectorul nostru depășește valoarea de 12000 m³/s și putem considera ca depășirea acestei valori să fie denumită viitură.

Din analiza debitelor maxime pe 41 de ani, distribuția pe ecarturi de 1000 m³/s la stația Brăila este următoarea :

– debit de vârf 12000 – 13000 m³/s – 8 viituri ;

– debit de vârf 13000 – 14000 m³/s – 5 viituri ;

– debit de vârf 14000 – 15000 m³/s – 2 viituri ;

– debit de vârf 15000-16000 m³/s – 1 viitură ;

– debit de vârf 16000-17000 m³/s – 0 viituri ;

– debit de vârf 17000 – 18000 m³/s – 1 viitură.

Analizând graficul perioadei de ape mari din 1970 de la Brăila (cea mai reprezentativă), se observă că aceasta a avut o durată de 5 luni (din martie până în iulie), cu debitul maxim în luna aprilie. Producerea ei în această perioadă corespunde fazei de maxim de primăvară- vară.

Figura.IV.5.

O puternică viitură pe Dunăre a fost și în luna aprilie a anului 2006 când, se pare, că s-au depășit debitele înregistrate în anul 1970. Apele ieșite din matcă nu au inundat orașul ci numai faleza ă porțiunile mai joase ale acesteia, zonele mai înalte râmânând neinundate.

Foto IV.3 :Faleza inundată Foto IV.4.: Faleza inundată

Variabilitatea anotimpuală. Scurgerea maximă are și ea o evoluție anotimpuală destul de strâns legată de cea a scurgerii medii. Factorii care o determină sunt mai ales de natură climatică, respectiv cantitatea de precipitații căzută în fiecare anotimp (inclusiv creșterea temperaturii, care duce la topirea zăpezii).La Brăila scurgerea maximă are un procent de 30% primăvara, 26% vara, 21% toamna și 23% iarna .

Figura.IV.6.

Lacu Sărat

Inexistența afluenților sau a legăturii cu Dunărea a făcut ca singura alimentație a lacului să se realizeze prin rețele subterane cât și prin apele de ploaie sau cele rezultate din topirea zăpezilor .Au existat ani când apa lacului a scăzut aproape total din cauza căldurilor excesive ,cât și a lipsei de precipitații.

În prezent suprafața celor două lacuri este de 1,72Km pătrați. Lacul din nord este amenajat turistic ,cel din sud fiind folosit doar ocazional din cauza inexistenței amenajărilor turistice cât și a lipsei de pădure care reușește să mai atenueze arșița din timpul verii. Adâncimea apei lacului variază între 0,20m-1,20m, însă în zona solarului acesta depășește 2m fără nici un pericol de înec datorită marii salinități ce are o concentrație de 15g/l (NaCl).Concentrația apei lacului variază în funcție de cantitatea de ploi și zăpezi căzute în timpul unui sezon. În timpul verii temperatura lacului depășește 30gr.C încălzirea făcându-se foarte rapid datorită adâncimii mici ,în comparație cu suprafața mare a lacului .În timpul iernii aproximativ două luni pe an lacurile se acoperă cu strat de gheață cu grosimi cuprinse între 20și 30cm.

Culoarea apei variază de la verzui la cărămiziu în funcție de tulburările provocate de vânturi .Nămolul lacului are un volum de 66.000mcubi .Având în vedere greutatea specifică a nămolului rezultă că lacul dispune de 92.000 tone de nămol .În părțile în care apa e mai mică sau lipsește ,nămolul e acoperit cu o crustă de sare a cărei culoare e cenușie – cărămizie .Temperatura nămolului variază între 12-27gr.C , el având o culoare neagră –cenușie și o grosime între 40-50cm.Nămolul de culoare neagră-albăstruie este foarte unsuros cu pronunțat miros de hidrogen sulfurat și cu o mineralizare de 300-370grame .În mai multe puncte la partea superioară a stratului de nămol sau în interiorul acestuia se află lentile de sare cu grosimi cuprinse între 2 și 14cm.

Foto IV.5.: Lacu Sărat

În trecut a existat și un izvor de apă minerală a cărui apă era întrebuințată pentru uz intern. Apa avea o compoziție asemănătoare cu apa lacului însă mult mai ușoară și digerabilă ; era limpede și rece mai puțin sărată și amară ceea ce o făcea posibilă pentru uz intern .Din nefericire acesta a dispărut și nu s-a mai depistat alt izvor.

Primele stabilimente pentru băi calde s-au construit în anul 1875 iar în anul1883 s-a făcut prima analiză chimică a apei și a nămolului din lac. Cercetările ulterioare – între care și acelea al căror rezultat a fost comunicat de doctorul S. C. Apostoleanu în 1889la Congresul de hidrologie și climatologie din Paris – au arătat că apele lacului au o puternică concentrație de săruri minerale , întrecând alte lacuri asemănătoare din Europa, iar nămolul are o eficiență terapeutică asemănătoare cu a lacurilor din Suedia, Italia sau Austria .

Apele subterane

Apele freatice se găsesc cantonate în depozite löessoide și în nisipurile eoliene de pe interfluvii precum și în aluviunile din luncile râurilor.

În zona Brăilei, apele freatice au adâncimi de 5 – 10 metri și de peste zece metri, ajungând chiar până la 30 de metri, ele se găsesc pe interfluvii. Datorită condițiilor climatice, a cantităților reduse de precipitații în cursul anului, nivelul hidrostatic înregistrează variații de 2 – 3 metri. De asemenea se reduce considerabil, la unele aproape complet, capacitatea de debitare.

Apele de adâncime. Sunt cantonate în pietrișurile de Frătești și depozite cuaternare nisipoase, uneori în luncile Călmățuiului și Buzăului și în depozite argilo-nisipoase.

Apele de adâncime sunt mai mult utilizate la alimentarea cu apă potabilă a localităților sau a obiectivelor industriale.

4.1.5. Vegetația și fauna

În preajma orașului predomină vegetația de stepă , vegetația arborescentă fiind răspândită pe un areal restrâns. Vegetația arborescentă e reprezentată în primul rând de salcâm ,orașul Brăila fiind cunoscut și sub denumirea de „orașul cu salcâmi” . Se mai întâlnesc și stejari ,tei ,ulmi și plopi in oraș si prin pădurile județului .La Viișoara există o pădure de salcâmi și stejari de 1300 ha la Camnița una de 500ha de plopi ,salcâmi și stejari ,la Lacu Sărat sunt 450ha de stejar iar în baltă , în rezervația „Insula Mare a Brăilei” , peste 12000ha.de salcie și plopi .Majoritatea sunt păduri de luncă in care predomină plopul și salcia .În luncile râurilor pe circa 500ha. se află păduri formate din plopi negri , plopi hibrizi (27%) ,plopi indigeni ( 9% ), sălcii (33%) ,salcâm(15%), stejar (2%), diverse alte specii (14%)

Influența omului și-a pus amprenta asupra vegetației din Brăila . În trecut vegetația caracteristică acestei regiuni era cea de stepă în zonele de câmpie și cea de luncă și baltă în Balta Brăilei .Stepa a fost desțelenită și înlocuită cu vegetație de cultură în proporție de peste 90%; ea se mai găsește astăzi pe o suprafață de circa 460ha.pe marginea drumurilor ,de-a lungul drumurilor și canalelor de irigații și în pajiștile naturale. În pajiștile xerofile speciile dominante sunt reprezentate prin graminee: negara(Stipa capillata), păiușurile stepice(Festuca valesiaca, Festuca sulcata,Festucapseudovina), pirul crestat(Agropirim cristatum) , ovăzul sălbatic. Mai cresc traista ciobanului ,troscotul ,coada șoricelului, volbura ,păpădia , pelinul(Artemisia) ,cimbrișorul(Thymus), ceapa ciorii etc. Majoritatea acestor plante își încheie ciclul vegetativ înainte de perioadele secetoase de la sfârșitul verii.Pe solurile sărăturoase apare vegetația halofilă sub forma unor petice dispuse pe genuri și specii după gradul de salinizare al solurilor. Vegetația halofilă e reprezentată de ierburi mărunte cu tulpina groasă ,roșie și plină de apă cum sunt : rogozul de sărătură ,sărățica ,limba peștelui.

Vegetația acvatică se întâlnește predominant în bălțile și lacurile zonei inundabile a Dunării. Aceasta e reprezentată de un număr mare de specii din grupa hidrofitelor plutitoare și submerse, prin plancton și prin macrofite. În general acestea sunt lipsite de rădăcini și plutesc pe suprafața apei așa cum sunt peștișoara și otrățelul . Se mai găsesc și plante fixe ca: nufărul ,plutica, ciulinul de baltă ,brădișorul, broscărița. La marginea bălților și canalelor se dezvoltă stuful(Fragmites comunis), papura(Typha angustifolia), pipirigul mare, săgeata apei etc.

Pe dunele de nisip apare vegetația psamofilă reprezentată prin romaniță ,laptele câinelui(Euforbia geragdiana), salcia de nisip(Salix rosmarinifolia).

Fauna este reprezentată atât prin specii sedentare dar și prin specii migratoare. .Modificările ce au avut loc în biotop s-au reflectat în aria lor de răspândire și în numărul lor .Desțelenirea stepei ,îndiguirea și desecarea Bălții Brăilei, crearea sistemelor de irigații au dus la împuținarea sau dispariția unor specii ( dropia ,spurcaciul, pelicanul, lupul ), la migrarea unora în alte zone , la adaptarea altora la noile condiții de viață .De exemplu un număr foarte mare de pescăruși își dus viața pe canalele de irigații și terenurile cultivate. Adesea umblă în cârduri după tractoarele ce ară în căutare de hrană .

Mecanizarea și chimizarea au influențat și ele într-un mod negativ efectivele de animale și păsări. S-a redus numărul prepelițelor și turturelelor ca urmare a dizolvării pesticidelor și erbicidelor în picăturile de rouă din care aceste păsări se adapă.

Dintre mamiferele care trăiesc în zona de stepă cele mai răspândite sunt rozătoarele acestea fiind reprezentate de popândău,(Cittelus cittelus) hârciog, (Cricetus cricetus),șoarecele de câmp, (Microtus arvalis), șoarecele de stepă, (Sicista subtilis) cățelul pământului,(Spalax leucodom) ,orbetele, dar și de iepurele de câmp,(Lepus eurppaeus) principalul vânat de stepă. Păsările specifice zonei de stepă sunt: pasărea ogorului, (Cotirnix coturnix) ,potârnichea,(Perdix perdix) ,graurul(Sturnus vulgaris ) care trăiește în colonii, ciocârlia de Bărăgan (Melanocorypha calandra) . Se mai întâlnesc temporar și câteva specii de păsări răpitoare ca heretele alb (Circus macrourus), șorecarul mare(Buteo rufinus), acvila sudică(Aquila rapax orientali), și șorecarul încălțat (Buteolagopus). Reptilele sunt reprezentate de câteva specii de șopârle (Lacerta taurica,Lacerta agilis chesonensis) și șerpi(Coluber jugulariscaspius).

Fauna de luncă se grupează în specii care preferă umiditatea, specii pur acvatice, dar și specii tericole. În zăvoaiele de luncă se pot întâlni : lupi, vulpi, mistreți și iepuri iar în malurile râurilor trăiesc vidra (Lutra lutra ) și nurca (Lutreola lutreola ). Majoritatea speciilor de păsări întâlnite în luncă sunt migratoare. Cele mai des întâlnite ( chiar și pe lacurile din câmpie ) sunt rațele și gâștele sălbatice. Cele mai întâlnite specii sunt : rața mare (Anas platyrinchos ), rața grăitoare (Anas querquedula ), gâsca de vară ( Anser anser ) ,gârlița ( Anser albifrans ) . Frecvent se pot întâlni și corcodelul ( Podiceps cristatus ) și lișița (Fulica atra ) care populează toate apele stătătoare ( dulci, sărate sau salmastre ), țigănușul (Plegadis falcinelus ), nagâțul (Vanellus vanellus ).Dintre animalele de apă de interes cinegetic ,bizamii sunt cei mai numeroși, pe când vidrele aproape au dispărut .Tot pe cale de dispariție este și viezurele .

Ihtiofauna, foarte importantă din punct de vedere economic este reprezentată de peștii autohtoni dar și de cei migratori. Peștii migratori vin din mare pe Dunăre numai pentru reproducere. Cele mai întâlnite specii sunt: nisetrul (Acipenser guldenstaedti ), păstruga (Acipenser stellatus ), morunul (Huso huso ), păstrăvul de mare (Salmo trutta labrax ),scrumbiile ( Alosa pontica și Alosa caspica nordmandii),gingirica (Clupeonella cultriventris ).Aceștia au o valoare economică mare datorită icrelor negre pe care le poartă cu ei și pe care le depun în apele Dunării. Pe lângă peștii migratori mai sunt și peștii semimigratori, în sensul că pătrund din Dunăre în lacurile de luncă primăvara , și se reîntorc toamna – văduvița ( Leucticus idus )și somnul ( Silurus glanis) care se reproduc în Dunăre , crapul ( Cyprinus carpio ),batca (Blicca bjoerkna), plătica (Abramis brama ) șalăul (Stizostedion lucioperca).Dintre speciile de pești menționați crapul se găsește în cantități mai mari și se folosește pe scară mare în economia piscicolă.

Vegetația din jurul stațiunii Lacu Sărat este cea de stepă .Însă în imediata apropiere a lacului se află o pădure alcătuită din salcâm ,arborele de predilecție al Bărăganului ,și stejar. În proporții mai mici se mai întâlnesc tei , ulmi ,și plopi .Fiind o zonă sărăturată în regiunea lacului se întâlnesc si plante specifice care pot rezista la concentrația mare de săruri cum ar fi ghiranul și sărățica .De remarcat este faptul că stațiunea are un frumos parc cu o suprafață de 40ha ce au fost amenajate încă de la sfârșitul secolului trecut și care dispune de plante și flori ornamentale apreciate de către turiști .Această vegetație bogată este prezentă însă doar în zona lacului de nord , lacul de sud aflat la o distantă de 100m față de lacul de nord este aproape total lipsit de vegetație de aceea planurile de perspectivă au în vedere ample plantații arboricole în această zonă.

În regiune animalele sunt destul de numeroase ,unele reprezentând și interes vânătoresc . Astfel se întâlnesc popândăul (Citellus citellus)

,hârciogul (Criterus criterus) ,șoarecele de câmp , (Microtus arvalis), și iepurele,(Lepus eurppaeus) care reprezintă cel mai numeros animal de vânat al regiunii. În pădurea lacului au fost colonizate și căprioare încă de acum 30 de ani iar astăzi numărul lor este destul de mare .Sa observat și un fenomen de migrare a lor din regiunile de deal spre câmpie ,fenomen explicat prin legătura ce s-a stabilit în urma deplasării și a celor din câmpie spre zonele colinare .Dintre păsări un loc de frunte îl au pescărușii datorită apropierii lacului de Dunăre . Pe lângă pescăruși mai sunt și alte specii de păsări specifice Dunării cum ar fi :potârnichile (Perdix perdix ),ciocărlia(Melancoria calandra) ,turtureaua ,prepelițe ,cârsteiul etc. Din Insula Mare a Brăilei mai vin în treacăt rațe cocori gârlițe care caută hrană în lanurile cultivate din zona înconjurătoare. Apa lacului datorită gradului de salinitate nu adăpostește nici un fel de pește ,în schimb există un plancton de substanțe organice care contribuie la caracterul nămolului de șlic mineralizat organic. Datorită proprietăților insecticide ale apei și nămolului nu există insecte parazite în regiunea Lacului Sărat.

4.1.6.Solurile

Aproximativ 75% din suprafața arealului studiat este acoperită cu cernoziomuri, soluri bogate în humus și deci cu o fertilitate ridicată. În aria analizată se găsesc cernoziomuri carbonatice în cea mai mare parte, la care se adaugă solurile aluviale întâlnite în estul municipiului (soluri slab solificate, aflate în stadiul de formare, dar foarte fertile), solonceacurile apar insular în zonele fără drenaj, în părțile joase ale zonelor depresionare, la marginea lacurilor sărate și în locul fostelor lacuri sărate, ele au fertilitate redusă. Se mai întâlnesc în nordul municipiului și aluviunile gleizate, formarea acestor soluri fiind favorizată de prezența apelor freatice la mică adâncime și cu grad scăzut de mineralizare.

În general, pe întreg teritoriul județului Brăila, se găsesc soluri fertile, intens utilizate pentru culturile agricole, ceea ce a favorizat și dezvoltarea municipiului Brăila.Prezența pe suprafețe întinse foarte slab înclinate sau orizontale a depozitelor loessoide ,lipsite în cea mai mare parte de drenaj superficial ,condițiile climatice semiaride , cu o umiditate deficitară , existența asociațiilor vegetale ierboase de stepă au determinat formarea solurilor cernoziomice în diferite faze de evoluție pe cea mai mare parte a teritoriului din jurul municipiului Brăila .Pe fondul general al cernoziomurilor ,în condițiile unor stagnări de ape , ca urmare a ridicării nivelului hidrostatic , s-au format lacoviști ,iar în acele depresiuni de tasare sau lunci unde evaporația apei este puternică s-au format solonceacurile și solonețurile .În luncile râurilor ,ca urmare a procesului de aluvionare recentă și actuală ,se găsesc solurile azonale de tipul solurilor aluviale gleizate , lacoviștilor aluviale, și aluviunilor gleizate. Cernoziomurile ocupă 70-75 % din suprafața județului Brăila și au o gamă foarte variată –cernoziomuri castanii și ciocolatii, cernoziomuri carbonatice , cernoziomuri levigate argiloase ,cernoziomuri levigate nisipoase , cernoziomuri aluviale, etc Solurile aluviale și aluviunile sunt răspândite în lunca Dunării (inclusiv Balta Brăilei), a Siretului și a Buzăului .Solurile aluviale se caracterizează printr-un stadiu incipient de solidificare care are loc pe cele mai recente depozite fluviatile depuse în timpul revărsărilor. În lunca Dunării ,solurile aluviale ocupă grindurile longitudinale care sunt ieșite de sub influența inundațiilor anuale .Solurile halomorfe sunt cunoscute sub denumirea populară de sărături, reprezentate prin solonceacuri și solonețuri sunt răspândite insular în județul Brăila, îndeosebi în arealul crovurilor către care se produce o spălare superficială, convergentă și deci o acumulare de săruri la suprafața solurilor.

4.2.Potențialul antropic

"Brăila, paceaura planturoasă ce-și contemplă amantul ei, Dunărea, cu o privire pe cât de înflăcărata, pe atât de desfrânată, este construita după un plan, poate unic in lume. Un evantai desfăcut aproape in întregime. Din sâmburele, care-i formează centrul, opt străzi si doua bulevarde alcătuiesc tot atâtea brațe ce-i înlănțuiesc mijlocul, arătând-o Dunării ca pe o ofrandă ispititoare. Dar pentru ca frumoasa sa nu se simtă stingheră, patru cãi curma elanul celor zece brațe, traversându-le întocmai ca legătura unui evantai."

PANAIT ISTRATI

Oraș cu legendă multiseculară fiică a Dunării, Brăila, îmbină trecutul cu prezentul la tot pasul. Fără a fi un oraș muzeu ,orașul are numeroase monumente ce îi conferă un farmec deosebit ,și-l face pe vizitator să se gândească cu plăcere la momentul reîntâlnirii cu el .Poți merge fără griji prin urbe, toate străzile gravitează în jurul fluviului ,orașul însuși este un dar al său.

Un periplu prin orașul acesta încărcat de istorie, în care orice piatra îți vorbește de trecut, de întâmplări și oameni fără de egal, devine o frumoasă aventură sentimentală pentru orice oaspete. Pentru ca mai apoi, rememorând totul, parcă vrăjit de tot ce-a văzut (o panorama "poate unica in lume", după cum scria Panait Istrati) va dori sa revină.

4.2.1. Vechimea populării

Cercetările întreprinse în arealul municipiului Brăila, atestă prezența în aceste locuri a unei populații încă din neolitic, populație atrasă în aceste locuri mai ales de bogăția floristică și faunistică a luncii Dunării; în zona cartierului Brăilița s-au descoperit numeroase dovezi care atestă prezența unei populații stabile în acest teritoriu.

Condițiile favorabile oferite de zona de câmpie și luncile aferente au atras populația încă din timpuri străvechi, formându-se aici așezări stabile. Câmpia a oferit terenuri bune pentru pășunatul animalelor și cultura plantelor, cât și locuri mai înalte, bune pentru așezări, ferite de inundațiile distrugătoare ale Dunării și ale celorlalte râuri. „Piscurile” câmpiei erau totodată puncte de unde se putea veghea împotriva năvălirilor dușmane.

Un rol important în popularea acestui teritoriu l-au avut însă, luncile și bălțile limitrofe care reprezentau în trecut așa cum arăta C. Brătescu: „…regiuni naturale de o rară bogăție, cu pășuni fragede și verzi, cuprinse între stepele îngălbenite de arșița vremii, cu belșugul peștelui și al vânatului, de multe feluri, și cu locuri de adăpost vremelnic în timp de restriște…”.

Datorită acestor condiții prielnice pentru apariția așezărilor omenești, se presupune că cele mai vechi dintre ele au existat încă înainte de paleolitic. Descoperirile arheologice făcute în arealul municipiului Brăila, atestă o locuire omenească de peste cinci milenii. Cele mai vechi urme de locuire aparțin ariei neolitice Boian II, marcată de prezența așezărilor de la Brăilița, și Lișcoteanca, Baldovinești, Siliștea (Nazăru), Râmnicelu și Însurăței. Urmele celor zece așezări situate pe terasele Dunării, Buzăului și Călmățuiului, atestă prezența culturii Gumelnița alături de aria Boian. Repertoriul arheologic al județului indică o continuitate neîntreruptă de locuire a acestor ținuturi.

Numeroase dovezi de locuire permanentă au fost găsite din perioada traco – geto – dacă, precum și din cea a migrațiilor.

Dacă pentru secolele IX – XIII, prezența populației autohtone este atestată arheologic prin săpăturile de la Chiscani (sec. IX – X), Baldovinești (sec. X – XI) și Brăila (sec. XIII), începând din secolul al XIII -lea, se păstrează unele documente scrise despre evoluția populației și activitatea sa economică, mai ales cea comercială. Apare prima mențiune a numelui Brăilei prin privilegiul comercial dat negustorilor din Brașov și Țara Bârsei de adevăratul stăpân al acestor locuri – domnitorul Vladislav I – la 20 ianuarie 1368 (C. C. Giurescu, 1968).

Numeroase alte documente citează existența unor așezări în secolele XV – XVII îndeosebi în apropierea Dunării (Tufești, Brăilița) legate de potențialul economic al Bălții Brăilei și activitatea portuară a orașului Brăila.

Timp de aproape 300 de ani, începând din anul 1540, Brăila și zona sa înconjurătoare a trăit o viață de cetate, schelă și raia turcească, cu o creștere a populației într-un ritm mai scăzut, dar cu o intensă activitate economică.

Raiaua deținea mai bine de jumătate din teritoriul actual al Câmpiei Brăilei (55 de sate), dovedită de numeroase denumiri de sate, movile, bălți, străzi turcești ca: Nazâru (Siliștea), Ciurea (Albina), Hadji – Kapitan (Cazasu), strada Fortificației, Citadelei, Bastionului, etc.

Procesul de populare al acestui teritoriu s-a intensificat mai ales după eliberarea de sub ocupația otomană (1929), după liberalizarea comerțului pe Dunăre și îndeosebi odată cu dezvoltarea extensivă a agriculturii, ca urmare a desțelenirilor din această zonă stepică.

Creșterea numerică a populației, dezvoltarea așezărilor omenești s-a făcut sub influența imigrărilor și a transhumanței populației transilvănene subcarpatice, care a format sate noi (odăi, câșle, turle), mai ales în cuprinsul Bălții Brăilei, atrași de bogățiile acesteia.

Treptat, locul pășunilor și fânețurilor fiind luat de arături, populația din acest teritoriu își diversifică și mai mult preocupările și ocupațiile productive. Viața portuară a Brăilei generează un aflux al populației rurale românești alături de care se stabilesc numeroși străini (greci, turci, bulgari, etc.) asimilați ulterior în masa populației autohtone. Valorificarea terenurilor fertile ale câmpiei, punerea în valoare a resurselor naturale din Balta Brăilei și îndeosebi dezvoltarea portuară și industrială a orașului Brăila, cu profil industrial diferit, a dus la intensificarea necontenită a procesului de

Condițiile favorabile oferite de zona de câmpie și luncile aferente au atras populația încă din timpuri străvechi, formându-se aici așezări stabile. Câmpia a oferit terenuri bune pentru pășunatul animalelor și cultura plantelor, cât și locuri mai înalte, bune pentru așezări, ferite de inundațiile distrugătoare ale Dunării și ale celorlalte râuri. „Piscurile” câmpiei erau totodată puncte de unde se putea veghea împotriva năvălirilor dușmane.

Un rol important în popularea acestui teritoriu l-au avut însă, luncile și bălțile limitrofe care reprezentau în trecut așa cum arăta C. Brătescu: „…regiuni naturale de o rară bogăție, cu pășuni fragede și verzi, cuprinse între stepele îngălbenite de arșița vremii, cu belșugul peștelui și al vânatului, de multe feluri, și cu locuri de adăpost vremelnic în timp de restriște…”.

Datorită acestor condiții prielnice pentru apariția așezărilor omenești, se presupune că cele mai vechi dintre ele au existat încă înainte de paleolitic. Descoperirile arheologice făcute în arealul municipiului Brăila, atestă o locuire omenească de peste cinci milenii. Cele mai vechi urme de locuire aparțin ariei neolitice Boian II, marcată de prezența așezărilor de la Brăilița, și Lișcoteanca, Baldovinești, Siliștea (Nazăru), Râmnicelu și Însurăței. Urmele celor zece așezări situate pe terasele Dunării, Buzăului și Călmățuiului, atestă prezența culturii Gumelnița alături de aria Boian. Repertoriul arheologic al județului indică o continuitate neîntreruptă de locuire a acestor ținuturi.

Numeroase dovezi de locuire permanentă au fost găsite din perioada traco – geto – dacă, precum și din cea a migrațiilor.

Dacă pentru secolele IX – XIII, prezența populației autohtone este atestată arheologic prin săpăturile de la Chiscani (sec. IX – X), Baldovinești (sec. X – XI) și Brăila (sec. XIII), începând din secolul al XIII -lea, se păstrează unele documente scrise despre evoluția populației și activitatea sa economică, mai ales cea comercială. Apare prima mențiune a numelui Brăilei prin privilegiul comercial dat negustorilor din Brașov și Țara Bârsei de adevăratul stăpân al acestor locuri – domnitorul Vladislav I – la 20 ianuarie 1368 (C. C. Giurescu, 1968).

Numeroase alte documente citează existența unor așezări în secolele XV – XVII îndeosebi în apropierea Dunării (Tufești, Brăilița) legate de potențialul economic al Bălții Brăilei și activitatea portuară a orașului Brăila.

Timp de aproape 300 de ani, începând din anul 1540, Brăila și zona sa înconjurătoare a trăit o viață de cetate, schelă și raia turcească, cu o creștere a populației într-un ritm mai scăzut, dar cu o intensă activitate economică.

Raiaua deținea mai bine de jumătate din teritoriul actual al Câmpiei Brăilei (55 de sate), dovedită de numeroase denumiri de sate, movile, bălți, străzi turcești ca: Nazâru (Siliștea), Ciurea (Albina), Hadji – Kapitan (Cazasu), strada Fortificației, Citadelei, Bastionului, etc.

Procesul de populare al acestui teritoriu s-a intensificat mai ales după eliberarea de sub ocupația otomană (1929), după liberalizarea comerțului pe Dunăre și îndeosebi odată cu dezvoltarea extensivă a agriculturii, ca urmare a desțelenirilor din această zonă stepică.

Creșterea numerică a populației, dezvoltarea așezărilor omenești s-a făcut sub influența imigrărilor și a transhumanței populației transilvănene subcarpatice, care a format sate noi (odăi, câșle, turle), mai ales în cuprinsul Bălții Brăilei, atrași de bogățiile acesteia.

Treptat, locul pășunilor și fânețurilor fiind luat de arături, populația din acest teritoriu își diversifică și mai mult preocupările și ocupațiile productive. Viața portuară a Brăilei generează un aflux al populației rurale românești alături de care se stabilesc numeroși străini (greci, turci, bulgari, etc.) asimilați ulterior în masa populației autohtone. Valorificarea terenurilor fertile ale câmpiei, punerea în valoare a resurselor naturale din Balta Brăilei și îndeosebi dezvoltarea portuară și industrială a orașului Brăila, cu profil industrial diferit, a dus la intensificarea necontenită a procesului de populare a teritoriului de concentrare a populației în orașul Brăila.

4.2.2.Evoluția numerică a populației

Din punct de vedere demografic, Brăila a înregistrat de-a lungul timpului fluctuații în limite largi, cu ritmuri diferite în funcție de condițiile socio-politice și economice, fiind cel mai sensibil parametru de stare la modificările presiunii mediului.

Referitor la numărul populației din municipiul Brăila există numeroase date, dar certe sunt cele care datează începând din anul 1829, celelalte provin din mărturiile unor călători care au făcut uneori aprecieri generale. Astfel, în anul 1812, ungurul Koraczy tipărește o lucrare în care Brăila era consemnată ca având 30.000 de locuitori (Gr. Mihăilescu, 1932). În anul 1828, mareșalul Von Moltka arată în memoriile sale că Brăila are 40.000 de locuitori, dar prin părăsirea orașului de către turci rămân doar 6.000 de locuitori (591 familii).

Ulterior acestei perioade numărul populației din orașul Brăila crește continuu, stimulat de libera dezvoltare a comerțului care atrage un număr tot mai mare de negustori români și străini.

În anul 1853, orașul Brăila era al treilea oraș din Țara Românească, ca număr de locuitori după București și Ploiești (C.C. Giurescu, 1968).

Deschiderea navigației pe Dunăre, unirea principatelor, liberalizarea comerțului, înființarea serviciilor de navigație și transporturi feroviare, apariția industriei fac din orașul Brăila un puternic centru de concentrare a populației. Se constată că cea mai mare importanță pentru dezvoltarea orașului Brăila, pentru definirea sa ca important centru urban și economic a avut-o poziția sa geografică, între care merită să menționăm situarea sa pe malul stâng al Dunării, prezența acesteia a favorizat dezvoltarea transporturilor, a comerțului, situarea orașului în cadrul reliefului de câmpie, puțin accidentat, a favorizat și ea apariția și dezvoltarea transporturilor feroviare și rutiere, apariția și dezvoltarea unităților industriale. În final, toate acestea au dus la creșteri însemnate ale numărului populației.

Astfel, în anul 1862, orașul avea deja 15.000 locuitori, iar la recensământul din 1899 totaliza 56.330 locuitori, fiind clasat pe locul IV între orașele țării, după București, Iași și Galați (C.C. Giurescu,1968).

La recensământul din anul 1912 se înregistrează o creștere a populației cu 115 % față de anul 1899. În acest an orașele Brăila și Galați dețineau 70 % din numărul populației de pe tot cursul românesc al Dunării, Brăila avea 65.000. Creșterea rapidă a numărului de locuitori s-a datorat mai ales sporului migratoriu, acesta se va reduce în timpul primului război mondial. Din această cauză, până în anul 1936, populația orașului Brăila cunoaște o creștere numerică redusă, ajungând la 68.718 locuitori.

Stagnarea în ceea ce privește creșterea numărului de locuitori, se datorează pe de o parte sporului natural scăzut (fenomen ce se înregistra în majoritatea orașelor mari din țară), iar pe de altă parte se datorează afluxului mic de populație din regiunile înconjurătoare.

În următorii cinci ani, până în anul 1941 se înregistrează o creștere rapidă a numărului populației din orașul Brăila, această creștere nu este determinată de schimbări intervenite în mișcarea naturală a populației, ci se datorează includerii în populația orașului a populației din suburbiile Chercea și Radu-Negru (care vor deveni cartiere ale orașului Brăila), ce dețineau peste 10.000 de locuitori fiecare.

Astfel populația orașului Brăila ajunge la 99.531 persoane în anul 1941, în principal datorită extinderii teritoriale a orașului.

În anii celui de-al doilea război mondial, pierderile de vieți omenești, diminuarea activității economice, deplasarea unui număr însemnat de persoane spre zone mai adăpostite, scăderea puternică a natalității, sărăcia pregnantă – foametea, duc la o scădere însemnată a numărului de locuitori în orașul Brăila, populația atingea un număr de 94.514 persoane.

După război, ca urmare a refacerii orașului, dar mai ales datorită dezvoltării economice care capătă o amploare tot mai mare în perioada socialistă, se înregistrează o creștere demografică susținută.

Alături de dezvoltarea economică, creșterea numerică a populației municipiului Brăila s-a datorat politicii demografice din epoca socialistă, care a avut drept efect o explozie demografică. Prin urmare, în decurs de 25 de ani, populația orașului s-a dublat, numărul populației stabile a crescut de la 144.551 persoane în anul 1966 până la 242.595 locuitori în anul 1989.

Tab:IV.6. evoluția numerică a populației din municipiul Brăila până în anul 1989

Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila

Tab:IV.7. Evoluția numerică a populației din municipiul Brăila între anii 1990 – 2000

Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Brăila

Fig.IV.7.

Creșterea numerică a populației înregistrată până în anul 1989, a continuat, dar cu ritmuri de creștere mai reduse, până în anul 1993, fiind efectul migrației interne, determinat exclusiv de afluxul populației de la sat la oraș, mai ales după abrogarea legislației privind stabilirea domiciliului în municipii și orașe mari. Prin urmare, populația orașului Brăila a crescut numeric din anul 1989 – 242.592 locuitori stabili, atingând o valoare maximă în anul 1991 – respectiv 249.902 locuitori stabili.

Începând cu anul 1993, se înregistrează o scădere a numărului populației stabile, însă ritmul cu care numărul populației scade are valori mici; dacă în anul 1993 populația stabilă din Brăila înregistra un număr de 236.344 persoane, în anul 2000 numărul locuitorilor stabili s-a redus până la 231.900 persoane. Principala cauză a reducerii numărului de locuitori stabili din municipiul Brăila este restructurarea economică, foarte multe persoane rămase fără loc de muncă s-au retras în mediul rural, înregistrându-se după anul 1993 o migrație inversă față de perioada anterioară, respectiv din mediul urban către mediul rural (de la oraș la sat). Alături de restructurarea economică o altă cauză a exodului urban a constituit-o și împroprietărirea agrară care a determinat retragerea citadinului pe locul natal, spre vatra de care aparține proprietatea sa funciară.

În concluzie, după primii trei ani de la Revoluția din Decembrie 1989, populația a înregistrat o scădere accentuată în municipiul Brăila, scădere care se continuă și astăzi, reflectând stoparea migrației populației de la sat la oraș, starea precară a economiei, dar și valori extrem de reduse ale natalității care au dus în final la înregistrarea unui spor natural negativ.

4.2.3. Obiective culturale

În Piața Traian este Muzeul Brăilei care a căpătat consacrarea legală prin decretul numărul 2134 din 23 August 1881semnat de regele Carol I. Muzeul era atunci o colecție de obiecte de uz didactic ,constituită din inițiativa Cosiliului școlar al Gimnazului Real (azi Colegiul Nicolae Bălcescu .Pe acest nucleu s-a dezvoltat patrimoniu Muzeului Brăilei ,care cuprinde astăzi colecții din toate domeniile.

Primul sediu al instituției ,după1944,numită atunci Muzeul mixt Hristo Botev și de istorie a orașului Brăila a fost între 1955-1958 Hanu Ceapâru în care s-au pus bazele colecției de arheologie ,odată cu primele cercetări din raza orașului ,la Brăilița, coordonate de Nicolae Harțuche și Florian Anastasiu .

Foto.IV.6:Hanul Ceapâru

În 1959 muzeului i se repartizează parterul fostului mare hotel francez iar din 1967 și etajul acestei clădiri. În 1968 în acest sediu s-a reorganizat expoziția permanentă a muzeului pe structura a două secții: de istorie și de artă .Acesta a fost reamenajată în anul 1985 pentru a ilustra istoria județului în context național .

Dunărea, Balta și Bărăganul au asigurat condiții prielnice de viață comunităților umane din zona Brăilei . Iată de ce evoluția istorică aici poate fi urmărită pe parcursul a peste șase milenii. Lipsa unor materiale durabile ( piatra, lemnul de esență tare) a făcut însă imposibilă ridicarea unor construcții impunătoare . La aceleași condiții s-a ajuns și datorită faptului că pe parcursul a patru milenii ( 3000 î. Hr.- 1000 p. Hr ) numeroase populații din stepele nord pontice s-au perindat prin zona Brăilei în migrațiile lor spre sudul sau vestul Europei.

Foto.IV.7: Muzeul Brăilei

Secția arheologie expune colecțiile sale pe situri, modalitate ce oferă două avantaje: pe de parte, vizitatorul are în față toate vestigiile unei comunități și își poate face o imagine completă despre ocupațiile și modul de viață al acesteia ; pe de altă parte procesul de evoluție devine tot mai evident întrucât se pot observa schimbările din toate domeniile de la ocupații la viața spirituală. Astfel, se remarcă siturile de la Brăilița, Lișcotenca, Grădiștea, Însurăței, Siliștea unde evoluția istorică poate fi urmărită pe parcursul mai multor milenii. Între altele pot admirate adevărate „opere de artă” ale unor maieștri necunoscuți. Vase și reprezentări figurative din neolitic, piese de podoabă și prestigiu din epoca bronzului ,inventarul mormântului de la Găvani , atelierul de bijutier de la Grădiștea , vase de sticlă romane sunt câteva repere care sunt recomandate vizitatorilor.

Foto.IV.8.:Obiecte din secția de arheologie

În cadrul secției de istorie segmentul consacrat orașului și județului în evul de mijloc ocupă un loc aparte .Mai întâi se constată o slabă locuire a malului drept al Dunării din zona Brăilei în secolul al XII-lea (prezența cumană era masivă probabil , dar a lăsat puține urme vizibile în expoziția muzeului). Apoi din veacul al XIII-lea s-au înregistrat momentele de început ele așezării de tip rural (satul de pescari)care după 1300 era de factură orășenească. Prosperitatea acestei așezări –punct de vamă și loc de negoț dar și important centru pescăresc și de producție pescărească – va fi evidențiată pentru secolele XIV- XVI. Din 1538 și până în 1829 stăpânirea otomană își va pune amprenta asupra orașului .S-a construit cetatea de către turci și s-a înființat Mitropolia Proilaviei pentru păstorirea în Dreapta credință a creștinilor din toate raialele dunărene, Dobrogea și până la Bug și Hotin (1714) .În apropiere de oraș, la Maxineni, Matei Basarab și Elina doamna au ridicat o Mănăstire ,puternic focar de viață spirituală ,culturală dar și loc de reazem militar(1711).

Secția de istorie, a cărei vârstă se confundă cu aceea a instituției muzeale din Brăila , deține un patrimoniu divers, constituit prin achiziții, donații și transferuri. Donațiile reprezintă aproximativ un sfert din totalul bunurilor culturale .Merita să fie menționate datorită mărimii ăi importanței lor culturale donațiile : Paul Bălcănescu-ceramică, documente ,piese de podoabă numismatică; ing. Sergiu Gogălniceanu – numismatică ;prof. Toader Buculei și Ana Demetescu – fondul documentar Vasile Demetrescu –Brăila ; Elena Stroe –fondul documentar general Arthur Grigorescu , piese de vestimentație și accesorii ; Ioana Manolescu –decorații ,fotografii de epocă și dantele.

În prezent structura colecțiilor se prezintă astfel : carte veche și rară ,românească și străină; manuscrise și documente, românești si străine ,numismatică românească și străină (inele sigilare ,matrici sigilare, monede și bancnote ,medalii și plachete ); decorații românești și străine (ordine și medalii); istorie militară ( uniforme, arme albe și de foc); metrologie; orologerie; aparate de înregistrare și redare a sunetului; fotografii de epocă și clișee pe sticlă. Expoziția permanentă a secției de istorie , structurată pe câteva teme majore(județul Brăila-organizare administrativă; portul Brăila –lucrări de amenajare și modernizare ,administrație, societăți comerciale; orașul Brăila -urbanism ,instituții, aspecte ala vieții economice, sociale ți culturale ) ,ilustrează evoluția orașului și județului Brăila între anii 1830 –1944, perioada cea mai favorabilă în ceea ce privește ascensiunea economică a acestei zone. Rețin atenția două secvențe .Prima reliefează evoluția demografică ,spectaculoasă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ,atât prin creșterea populației cât și prin componența acesteia , Brăila constituindu-se întru-un adevărat mozaic etnic .Cealaltă evidențiază nașterea și evoluția instituției muzeale din Brăila.

Intinerarul expozițional ne conduce ,între altele ,și în atmosfera unui interior burghez de la începutul secolului al XX-lea .Secția de artă s-a constituit pe nucleul vechii pinacoteci a orașului și cuprinde colecția de artă plastică românească modernă și contemporană , colecția de artă decorativă universală și un fond memorial –documentar referitor la pictorii brăileni. Cele mai valoroase piese de artă decorativă , ansamblurile de mobilier de salon în stil rococo și maur sunt reprezentate în expoziția permanentă a Muzeului Brăilei . Acestea provin din donația Paul Bălcănescu (26 iunie 1910-7 februarie1965), intrată în patrimoniul muzeului în 1965.

Foto.IV.9 :Tablouri din secția de artă a Muzeului Brăilei.

Secția de artă cuprinde doua repere importante :Casa colecțiilor de artă, deschisă în anul 1987,în care este expusă pictură românească din perioada interbelică și galeriile de artă Emilia Dumitrescu ,inaugurate la 3 Decembrie 2000 pentru a adăposti creația gravorului și pictorului brăilean contemporan Emilia Dumitrescu , intrată în patrimoniul muzeului prin donație.

Muzeul Brăilei are și o secție de etnografie într-o clădire situată în parcul „Grădina Mare”. Prima expoziție etnografică ș-a deschis în anul 1970 în corpul C al sediului Muzeului Brăilei situat în Piața Traian numărul 3.În urma cercetărilor întreprinse în anii următori ,cercetări ce au dus la descoperirea unui număr mare de piese etnografice și de artă populară ,s-a înființat secția de etnografie și artă populară cu sediul în strada Galați numărul 4. Expoziția permanentă a fost vernisată la 1 iunie 1976.Înființarea secției precum și mărirea considerabilă a numărului de colecții se datorează activității pasionatului cercetător, profesor Liviu Mihăilescu. Astfel zona Brăilei puțin cunoscută până atunci, a devenit o zonă distinctă pe harta etnografică a României.

Foto.IV.10 :Muzeul de etnografie Brăila

La 20 mai 1985 s-a redeschis expoziția permanentă a secției în Grădina Publică. Aceasta cuprindea o expunere pavilionară în spațiul a zece săli și un punct amenajat în aer liber. De-a lungul timpului lecțiile etnografice au crescut ca număr și valoare datorită achizițiilor și donațiilor .Secția etnografie și artă populară desfășoară activități specifice ( printre care se numără expoziții temporare organizate în colaborare cu alte muzee) în scopul valorificării patrimoniului muzeal.

Foto.IV.11:Portul popular în regiunea Brăila

Colecțiile secției etnografie și artă populară sunt structurate pe următoarele domenii : a – ocupații tradiționale- agricultura ( viticultura, pomicultura, legumicultura ), pescuitul păstoritul și creșterea animalelor, vânătoarea, apicultura ; b – obiecte de uz casnic și gospodăresc ; c – meșteșuguri – prelucrarea lemnului, prelucrarea fierului, prelucrarea pietrei , meșteșuguri casnice ; d – industrii- prelucrarea cânepii ; e – arhitectură rurală ( fragmente decorative, stâlpi ) ; f – artă populară- textile de interior ( țesături din lână și bumbac ), port popular; g – viața spirituală – obiecte de rit , icoane pe lemn și sticlă ; h- obiceiuri de peste an ; i- colecția de artă populară Maria și Nicolae Zahacinschi .

O altă secție a Muzeului Brăilei este Secția de științe ale naturii care se află într-o clădire din Parcul Monument. Clădirea dispune de un spațiu care cuprinde o sală pentru expoziția permanentă , o sală pentru expoziții temporare și a sală acvariu .Structurată pe principiile muzeografiei moderne, tematica expoziției de bază prezintă principalele ecosisteme naturale care se întâlnesc pe teritoriul județului Brăila : de câmpie ( Câmpia Bărăganului ), de baltă (Insula Mică a Brăilei) de pădure ( Pădurea Viișoara), de sărătură (Lacu Sărat) și de luncă (Lunca inundabilă).La aceste diorame se adaugă vitrinele prin care vizitatorii fac cunoștință cu lumea păsărilor migratoare ( oaspeți de vară, oaspeți de iarnă, păsări de pasaj) și cu cea a păsărilor răpitoare ( răpitoare de zi, răpitoare de noapte ).Peisajul dioramatic este îmbogățit și prin prezentarea unor specii rare unele dispărute sau pe cale de dispariție . Așa sunt dropia ( Otis tarda) , pasăre dispărută de mai multe decenii din fauna țării noastre, vulturul codalb ( Haliaeetus albicilla ) , care se mai găsește în câteva exemplare în Delta Dunării sau pisică sălbatică ( Felis sylvestris ) .

Începând cu toamna anului 2001 secția de științe ale naturii deschide pentru public și o sală acvariu care cuprinde trei acvarii cu pești exotici . Secția de științe ale naturii are în patrimoniul său următoarele colecții : botanică, celenterate, gasteropode, crustacee, insecte, pești, amfibieni, reptile ,păsări, mamifere, geologie. Reprezentative ca număr de exemplare sunt și colecțiile de botanică gasteropode și insecte.

Muzeul Brăilei are în componență și „Secția memoriale” care are în componență :

1.Casa memorială Panait Istrati . Înființată în 1984 ea este consacrată prezentării vieții și operei lui Panait Istrati (1884-1935) .Casa este situată în Grădina Publică și are trei încăperi : expoziția , camera de lucru și biblioteca. Expoziția cuprinde fotografii din țară și străinătate efectuate de marele scriitor brăilean, aparatul foto al acestuia , cărți, ziare, articole din ziare, citate din însemnările marelui scriitor: „ M-am născut la Brăila la 10 august 1884 ( stil vechi) dintr-o nemuritoare țărancă româncă și un contrabandist grec pe care nu l-am cunoscut niciodată având două luni la moartea lui . Actele mele nu pomenesc numele tatălui.”

„De obicei portul și Dunărea erau ținta plimbărilor mele preferate de joia .Vara portul mă atrăgea pentru munca uriașă ce se depunea acolo ….. iarna prin impunătoare singurătate a cheilor deșarte albeața nemaiîntâlnită și mai ales prin înspăimântătoare oprire a fluviului sub zăbranicul său de gheață. Nu visam ,nu vedeam, nu gândeam.”

„Brăila construită după un plan poate unic în lume .Un evantai desfăcut aproape în întregime .Din sâmburele care se formează miezul opt străzi și două bulevarde alcătuiesc tot atâtea brațe cei înlănțuiesc mijlocul și o arată Dunării ca pe o ofrandă ispititoare .Deși ,pentru ca frumoasa să nu se simtă stingherită ,patru căi curmă elanul celor zece brațe traversându-le întocmai ca legătura unui evantai”.

„ Eu sunt și țin să fiu autor român. Țin la aceasta nu din cauză că mi s-a contestat acest drept ci fiindcă simțirea mea, realizată azi în franțuzește printr-un extraordinar hazard , izvorăște din originii românești .Înainte de a fi prozator francez contemporan eu am fost prozator român înnăscut”.

„În petecul de pământ ce se cheamă România am rădăcini adânci .O fi frumos să scrii franțuzește dar mai frumos e să rămâi cea ce te-ai născut când te-ai născut iubind. Pentru acest românism am refuzat să devin cetățean francez ,să primesc premii să port legiunea de onoare să uit limba și să nu-mi revăd meleagurile copilăriei”. Sursa : Casa memorială ”Panait Istrati”

În Casa memorială Panait Istrati personalitatea „scriitorului român de expresie franceză”, este reflectată printr-o suită de obiecte personale ( mobilier, ustensile, piese de îmbrăcăminte), manuscrise ,cărți, corespondență, fotografii.

Foto.IV.12 :Interior din Casa memorială „Panait Istrati”

Panait Istrati și-a iubit orașul natal cu patimă de ibovnic , trăind în forfota portului ,printre catarge și hamali, printre bătrânii căpitani fără corăbii , printre vagabonzi , cerșetori ,lustragii și derbedei de tot felul. I-a cântat vadurile, i-a zugrăvit cartierele, a iubit Dunărea puternică și pitorească și zările nesfârșite ale Bărăganului, fiind un mare povestitor liric.

Panait Istrati ( pseudonimul lui Gherasim Istrate) s-a născut la 10/22august 1884 la Brăila și a murit la 16 aprilie 1935 la București. Între anii 1891-1897 a fost elevul școlii primare „Tudor Vladimirescu” din Brăila .aproximativ între 1897-1904 este ,pe rând băiat de prăvălie, plăcintar, vânzător într-o băcănie, ucenic în docuri, zugrav. Îmbarcat clandestin pe un vas în portul Brăila a ajuns să vagabondeze prin Egipt, Libia, Siria, Palestina, Elveția, Franța , Grecia ,Rusia.( din 1916 a trăit în Elveția și Franța ,schimbând diverse ocupații ).A debutat în publicistică sub auspiciile mișcării socialiste la ziarul România muncitoare(1907).A colaborat la : Lumea nouă, Adevărul, Adevărul literar și artistic, Universul ,Vremea etc. Inițial admirator al regimului sovietic, a fost profund dezamăgit de cele văzute în 1925 și 1929 în Rusia .Călătorește prin Grecia în compania lui Nikos Kazanțzakis . A început să scrie literatură la îndemnul lui Romain Rolland care îi prefațează călduros prima operă, Chira Chiralina . A fost numit de Mihail Sadoveanu „ un frate al meu și al acestui pământ” și apreciat de H. Barbusse „ una din acele minți și unul din acei artiști care aparțin omenirii întregi”. După ani de mare succes în lumea literelor , cunoscând din nou lipsurile și nesiguranța, se întoarce definitiv în patrie în 1930. Pentru cinstirea memoriei marelui scriitor, în Franța a luat ființă Asociația „ Les amis de Panait Istrati” iar la Brăila a luat ființă Cenaclul literar „ Panait Istrati” al Uniunii Scriitorilor din România care a instituit și premiul „Panait Istrati”. Opera : Chira Chiralina (Paris 1924, București 1924) Moș Anghel (Paris1924 , București1924) Haiducii ( Paris1925, București1930) Codin ( Paris1925, București 1935) Ciulinii Bărăganului (Paris 1928, București 1942) , Spovedanie pentru învinși ( Paris 1929 București 1929) etc. Romanele Chira Chiralina ,Ciulinii Bărăganului și Codin sunt ecranizate .Opera tradusă în 26 limbi ale lumii se bucură și astăzi de un succes necontestat .Mircea Iorgulescu spune că : „Structural Panait Istrati nu este un povestitor în sensul clasic al temperamentului ; e un om care vine din infern și scrie pentru a depune mărturie .Vrea să zguduie nu să placă”

2. Casa memorială D. P. Perpessicius din strada Cetății numărul 70 înființată în 1977,cuprinde : fotografii de epocă , manuscrise, cărți cu dedicație , obiecte personale ( lampă, candelabru ,tablouri , cărți, valize, scaune, stiloul caiete cu însemnări ,desene în creion schițe). Casa memorială adăpostește și biblioteca marelui critic și istoric literar , Dumitru Panaitescu Perpessicius (1891-1971) .Exegetul și editorul operei eminesciene este de asemenea prezent printr-o serie de caiete, manuscrise, și fișe de lucru. Reamenajată în 1994 expoziția îmbină atmosfera casei natale cu prezentare modernă a exponatelor și beneficiază de două săli anexă pentru întâlniri literare și sesiuni științifice.

Foto.IV13.:Interior din Casa memorială D.P. Perpessicius

Dumitru Panaitescu Perpessicius s-a născut la Brăila la 21 octombrie 1891 la Brăila și a murit la 29 martie 1971 la București . A urmat Școala Primară numărul 4 între anii 1898 –1902 și Liceul „N. Bălcescu între anii 1902-1910 din Brăila după care a fost licențiat în filologie română și romantică la Universitatea din București (1914).Participa la războiul de reîntregire a neamului de unde se întoarce cu mâna dreaptă sfârtecată (1916).Astfel monumentalele sale opere literare au fost scrise cu mâna stângă. A ocupat pe rând funcțiile de funcționar la Biblioteca Academiei Române (1915- 1919) , apoi profesor de liceu la Arad (1919) , Târgu Mureș (1920) , Brăila (1922),București (1922-1951), inspector general pentru învățământ(1944-1947),șef de secție la Institutul de Istorie Literară și Folclor (1951-1954), director general al Bibliotecii Academiei Române (1957).Prin efortul său este întemeiat, în 1957,Muzeul Literaturii Române ,sub auspiciile căruia apare revista Manuscriptum (1970) . A debutat cu o schiță în revista brăileană „Flori de câmp” (1911),iar cu versuri în revista „Versuri și proză” (1913) .Colaborează la principalele reviste literare ale vremii ,scoate revista „Letopiseți”, conduce „Universul literar” (1925-1927),ăntră în redacția ziarului „Cuvântul” (1927-1933) și deține timp de mulți ani cronica literară de la Radio București (1934-1938). Din numeroasele volume publicate menționez : „Scut și targă” (1926); „Itinerar sentimental (1931); „Repertoriu critic”(1925); „Mențiuni critice”( 5 volume);” Mențiuni de istoriografie literară și folclor”; „Jurnal de lector” și „Eminesciana”(1944) ; „Memorial de ziaristică” (1970);„Lecturi intermitente”(1971). A dat o ediție critică a operei lui Matei I. Caragiale (1936) și a început monumentala ediție critică definitivă a scrierilor lui Mihai Eminescu , din care a reușit să publice din aproximativ 15 din câte ar fi trebuit să fie numai 6 volume. El este „editorul și comentatorul fără pereche a lui Eminescu” (Liviu Rusu),dând „românilor imaginea adecvată a adevăratului Eminescu” (Valeriu Râpeanu) ; „decanul criticii noastre literare foiletoniste între cele două războaie mondiale”( Ov. C. Crohmălniceanu), „ultimul dintre cei mai harnici condeieri din câmpul criticii și istoriografiei interbelice”(I.Rotaru), „un poet fin și cult ce face o critică delicată și erudită, bizuită mai puțin pe judecata fermă de valoare și reconstituirea amănunțită a universului operei ( deși nici acestea nu lipsesc!), cât pe glosa subtilă ,inteligentă pe comentariul marginal, de surprinzătoare efecte imagistice” (Eugen Simion). A fost membru corespondent (1945) și membru titular al Academiei Române(1957). A fost distins cu mai multe premii, între care Premiul Național pentru Literatură pe 1954 . A fost numit ,post-mortem cetățean de onoare al municipiului Brăila (1997)

3.Centrul memorial Nae Ionescu, Vasile Băncilă, Anton Dumitriu ,înființat în 1996,reunește trei colecții, organizate în trei expoziții. Fiecare sală ilustrează personalitatea căreia îi este dedicată, prin fotografii, manuscrise, cărți, obiecte personale și piese de mobilier .Centrul a fost deschis publicului în decembrie 1996,prin inaugurarea expoziției Vasile Băncilă (1897-1979). I-a urmat ,în 1997celelalte două : Nae Ionescu(1890- 1940) și Anton Dumitriu (1905-1992) ultima cuprinzând biblioteca marelui logician.

Lângă Muzeul Brăilei ,în Piața Traian se află și Teatrul „Maria Filotti” care funcționează într-un palat ce datează din 1864,numit „Palatul Ionescu”. Palatul a fost restaurat după cutremurul din 1977 și reprezintă o adevărată operă de artă. Este compus dintr-o sală de spectacole cu396 de locuri , o sală studio cu 150 locuri și o sală de recepție de 120 de persoane .Realizată în stil baroc, clădirea dispune de o bogată decorație interioară.

Foto.IV.14 :Tetrul dramatic „Maria Filoti”

Teatrul dramatic „Maria Filotti” reprezintă o veritabilă bijuterie arhitectonică .Istoria acestui edificiu poate fi asemuită cu legenda păsării Phoenix ,vechea clădire, ajunsă într-un stadiu avansat de degradare fiind înnoită în urma unor ample lucrări de restaurare. A fost necesară îndepărtarea tencuielii compromise, fiind date jos toate elementele arhitectonice, până s-a ajuns la zidurile goale .S-a consolidat structura de rezistență , a fost îmbunătățită funcționalitatea spațiilor destinate diferitelor activități ale instituției , s-au pus la locul potrivit stucaturile , s-au pictat cupolele și pereții, s-au croit straie noi stalului, lojilor și balcoanelor. La toate acestea au contribuit proiectanți, arhitecți, constructori din Brăila și din țară. Mii de brăileni au participat la această adevărată operă în domeniul restaurărilor cu entuziasm, aducându-și o contribuție o contribuție importantă la a doua naștere a teatrului Totul a ieșit cu mult mai frumos decât înainte; „noul teatru vechi” cum îl numesc brăilenii cuprinde o sală de spectacole cu 396 de locuri, o sală pentru spectacole de studio, săli de recepție, foaiere cu funcționalitate multiplă, un hol monumental în cupola căruia se află un imens vitraliu. Maestrul Radu Beligan, Artist al Poporului, a reușit să sintetizeze în mod strălucit această excepțională realizare : „Renovarea a însemnat încă un moment sărbătoresc în bogata biografie a teatrului brăilean. Cu gust eleganță și confort noua sală situează acest teatru lângă cele mai frumoase din Europa”

Foto.IV.15 : Teatru „Maria Filotti” Foto.IV.16:Teatrul „Maria Filotti”

Având o tradiție care începe încă de la mijlocul secolului trecut , teatrul brăilean, ca instituție permanentă din anul 1949 , cunoaște în prezent o nouă tinerețe și un viguros proces de afirmare a valorilor dramaturgiei românești și universale, a talentelor autentice care atrag seară de seară, numeroși spectatori . Vizitare Teatrului Dramatic „Maria Filotti” a devenit un „monument turistic”, un prilej d desfătare culturală peste care, cel care poposește în Brăila nu poate trece.

Un act de cunoaștere a valorii acestui locaș de cultură este includerea sa în albumul UNESCO, alături de cele mai reprezentative edificii din Europa destinate spiritualității umane.

Maria Filotti s-a născut la 9 octombrie 1883 în comuna Batogu din județul Brăila și a murit la 4 noiembrie 1956 la București . A absolvit învățământul particular la Liceul „N. Bălcescu” din Brăila după care a fost licențiată în litere și studii de drept în București .A studiat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București cu Aristizza Romanescu și C. Nottara . A făcut studii de artă dramatică la Paris după care din anul 1922, timp de aproape trei decenii a pregătit serii de viitori actori. Din 1930 a fost numită președinte al Sindicatului Artiștilor Dramatici . În 1906 a fost angajată la Teatrul Național din Iași, apoi, în 1907, a fost chemată de Al. Davila la Teatrul Național din București unde a jucat 30 de ani .Din 1937 a jucat la Teatrul Comedia, apoi la Teatrul din Sărindar pe care l-a condus din 1940-1949. În 1949 a fost rechemată la Teatrul Național din București ,din cadrele căruia a făcut parte până în anul 1956. În cele peste 170 roluri interpretate au dominat creațiile din repertoriul clasic și modern , universal și românesc ( regina Elisabeta din „Maria Stuart” de Schiller, Ana Andreevna din „Revizorul de Gogol , Irina Nikolaevna Arkadina din „Pescărușul” de Cehov , Zoe din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, etc.) .A apărut în perioada de început a cinematografiei românești în filmele „Independența României” (1912) , „Pe valurile fericirii (1944) și „Visul unei nopți de iarnă”(1944).A fost distinsă ,după 20 de ani pe scena Naționalului ,în1926cu titlul de societar de onoare ,titlul pe care îl mai primiseră : C.I. Nottara , Paul Gusti ,Aristide Dematriade , N.Soreanu. A fost distinsă cu înalte titluri și ordine. Din păcate încă nu are o casă memorială în Brăila , memoria ei fiind păstrată doar prin numele Teatrului și printr-o expoziție la Muzeul Brăilei.

În Piața Independenței vizavi de primărie se află Clubul Tineretului, finalizat în 1994 care cuprinde o modernă sală de spectacole ( cu o capacitate de 450 de locuri ),cât și o discotecă. În alte săli se află amenajată Biblioteca Județeană „Panait Istrati” transferată aici temporar .Înființată în 1881, biblioteca este una din cele mai vechi și mai mari unități de acest gen din țară , având peste 250.000 de volume, printre care și ale brăilenilor de renume ca: Anton Bacalbașa, Ilarie Voroncea, Mihail Sebastian , D.P. Perpessicius, și bineînțeles ale lui Panait Istrati.

Într-o aripă a clădirii se află Biroul de tranzacții și turism ( fostul BTT ) care beneficiază de hotelul „Tineret” de 2 stele, cu o capacitate de 50 de locuri.

4.2.4. Obiective cultural-istorice și ansambluri arhitecturale

În Piața Traian ( centrul vechi al orașului) , lângă biserica „Sfinții Mihail și Gavril” se află Monumentul Împăratului Traian care amintește de originea latină a poporului român .

Foto.IV.17 :Monumentul Împăratului Traian

Monumentul a fost construit din inițiativa profesorilor liceului „Nicolae Bălcescu” în anul1906. Monumentul a fost realizat de sculptorul Tache Dinu Pavelescu după planurile arhitectului Ion Traianescu .Pe monument sunt încastrate trei basoreliefuri care amintesc despre modul de formare al poporului nostru.

În această frumoasă piața se află și Ceasul Monumental. care este un simbol al orașului Brăila.

Foto.IV.18 :Ceasul Monumental

Ceasul a fost construit încă din anul 1909 de către Carol Sakar din Praga cu ajutorul donației brăileanului P. Naum – Petre . Ca material de construcție a fost folosit metalul ( turnat și sudat) iar dimensiunile aproximative sunt 1150 x 192 x 192cm Ceasul a fost recondiționat de două ori în 1968 și 1993. Ceasul are o înălțime de 11,5 m ; două placi din metal fixate la bază care cuprind următoarele inscripții: „Carol Sakar- Praga- Karlin Bohemia- Austria” și „Reconstituit 1968 de Intreprindrea industrie locală nr. 1 Brăila”. Este o piesă în stil baroc pentru decorarea parcurilor și grădinilor.

Un alt obiectiv cultural-istoric din Piața Traian fântâna arteziană din fontă turnată , nesemnată și nedatată .Se bănuiește însă că există de la începutul secolului ( în 1923 era în funcțiune).Dimensiunile acestei fântâni sunt 185cm diametru x300cm înălțimea bazinului de ciment ; diametrul bazinului de ciment este de 600cm.Este realizată din fontă în stil baroc .

Foto.IV.19.:Fântâna arteziană

Un obiectiv cultural istoric care nu trebuie să lipsească din traseele turiștilor români și străini care vin la Brăila este cimitirul „Sfântul Constantin”. În cadrul acestui cimitir se află Cimitirul Eroilor care se întinde pe o suprafață de 10.260mp .Aici se află mai multe monumente dintre care se pot aminti : 1. Monumentul comisarului erou Alexandru Popovici .Lucrarea reprezintă o cruce de piatră realizată de sculptorul Panait Maina care cuprinde următoarea inscripție „ În acest loc, la 22 iulie 1917, comisarul Alexandru Popovivi a fost executat de trupele dușmane ,purtându-se ca un erou de neam”.

2.Un monument care amintește de cei 1307 brăileni morți pe front în 1917. Pe o plăcuță se află scrise cuvintele : „Moartea lor este viața noastră .Omagiu celor 1307 oseminte ale eroilor morți în 1917 în Moldova și reînhumați în cimitirul eroilor din Brăila în 1938”.

3.Monumentul soldaților italieni .Peste 2000de prizonieri italieni ,din primul război mondial, au murit în lagărul de lângă Brăila .Monumentul a fost ridicat în anul 1921 și pe o plăcuță sunt înscrise în limba italiană următoarele cuvinte : „Glorie prizonierilor de război italieni,morți aici la Brăila, necunoscuți de nimeni în timpul ocupației germane și un gând pios fraților români îngropați în acest loc printre eroii lor naționali”.

4.Monumentul eroilor ruși din războiul din 1877-1878 și al eroilor sovietici din al doilea război mondial. Monumentul este construit din marmură și ciment e nesemnat și nedatat și are dimensiunile 291 x100 x 100cm . Pe monument este scris în limba rusă: „Mormântul comun al ostașilor corpului 14 armată înmormântați aici în campania anilor 1877-1878”

5.Placa memorială Nicolae Vogoride .Fostul domn al Moldovei a decedat în anul 1863 la Brăila și este înmormântat aici. Placa memorială cuprind următorul text: „Supt această placă zace prințul Nicolae Vogoride ,săvârșit din viață la 1863,aprilie,12 în al patruzeci și șaptelea an al vârstei sale”.

6.Monumentul Moise Grozea, erou din1877

În cimitirul „Sfântul Constantin” se află și alte obiective istorice dintre care se pot aminti : 1.Bustul lui Ion Sulioti , fost primar al Brăilei, care se remarcă prin autorul lui , sculptorul Ion Georgescu, cel mai mare artist român de acest gen al secolului trecut.

2.Bustul lui Nicolae Perlea ,realizat din bronz ,îl are ca autor pe maestrul Dimitrie Paciurea .

Pe raza orașului se găsesc multe locuri statui, plăci memoriale, monumente care amintesc de personalitățile orașului și de eroii naționali.

În Piața Independenței (Centrul Nou) în fața primăriei municipiului sunt mai multe monumente care ne arată diferite pagini din istoria glorioasă și sângeroasă a României.

1.Statuia „Ecaterina Teodoroiu”,este o operă a artistului Ionesco Varo și simbolizează eroismul în timpul primului război mondial. A fost realizată în anul 1928, din bronz turnat și are înălțimea de 541cm. Monumentul se compune din sculptura în bronz turnat și un soclu din zidărie. Pe soclu la bază este încastrată o placă de bronz cu inscripția: „Sublocotenent erou Ecaterina Teodoroiu căzut în luptele de la Mărășești – august 1917”. Sculptura o înfățișează pe eroină în uniforma de sublocotenent cu sabia în mână în timpul atacului .Jos la picioare alături de cască se află un vultur cu aripile desfăcute pentru zbor simbolizând eroismul ostașilor români .Inițial monumentul a fost amplasat în strada Galați în apropierea bisericii Sfântul Ioan după care a fost mutat în Parcul Monument. Din1974 se află în fața Liceului Gheorghe Munteanu Murgoci lângă primărie.

Foto.IV.20. :Statuia „Ecaterina Teodoroiu”

2.Bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Se află amplasat în fața intrării în primăria orașului . A fost ridicat prin donația cadrelor de poliție din orașul Brăila, fiind inaugurat la 24 ianuarie 19

Foto.IV.21 :Statuia „Al.I. Cuza”

3.Monumentul „Revoluția din Decembrie 1989”,reprezintă o troiță din metal realizată de navaliștii brăileni în 1990 .La baza ei se află pomeniți toți eroii martiri ce ți-au jertfit viața pentru eliberarea României de sub jugul comunist.

4.Fântâna arteziană în trepte și pasajul pietonal. Întreg ansamblul artezian se intitulează „Fântâna luminii” și a fost finalizat în 1992 .Este realizată în întregime din crom de către C. Lucaci și măsoară 10m înălțime .

Foto.IV.22:Fântâna luminii( noaptea) Foto.IV.23 :Fântâna luminii ( ziua)

Alt monument istoric este „Monumentul caporalului erou Vasile Mușat” amplasat pe Calea Călărasilor- ansamblu de locuințe Viziru III semnat și datat dreapta jos D. Bârlad 1927 București. Materialele folosite pentru construcție au fost bronzul și cimentul .În partea dreaptă jos este inscripția „Asociația Arta Română Turnătoria București”. Dimensiunile bronzului sunt 260 x1600 x 100cm iar dimensiunile soclului sunt 342 x215 x136cm.Monumentul se compune din sculptura din bronz turnat și un soclu de zidărie de pe care lipsesc inscripțiile . Sculptura îl reprezintă pe eroul caporal Vasile Mușat din regimentul II grăniceri rănit în luptele pentru luarea cotei Momâia (Oituz) din decembrie 1916 . Sculptorul George Dumitru Bârlad îl reprezintă pe erou în momentul când ,cu un ultim efort, aruncă grenada cu singurul braț pe care îl mai avea .Deși era mutilat eroul refuză să părăsească frontul .Moare în iulie 1917 într-un bombardament de artilerie .

Altă statuie este cea a poetului revoluționar bulgar Hristo Botev care a locuit la Brăila între 1869-1871.

Foto.IV.24:Statuia „Hristo Botev”

Personalitățile care s-au născut sau au trecut prin Brăila au fost cinstite de autorități prin semne distinctive ( statui, monumente, case și plăci memoriale) care să le păstreze vie amintirea în memoria brăilenilor și nu numai. Dintre plăcile memoriale menționez:

1.Placa memorială Constantin Hepites ,pe clădirea cu numărul 1 a străzii cu același nume .Pe a se menționează : „Aici a fost casa în care a locuit Constantin C. Hepites, primul medic al carantinei din Brăila și întemeietorul primei farmacii din țara noastră”. Placa a fost instalată în 1968cu ocazia a 600 de ani de la atestarea documentară a orașului.

Foto.IV.25 :Placa memorială „C.C.Hepites”

2.Placa memorială „Anton Bacalbașa” aflată pe strada Teatrului numărul 14.Instalată tot cu același prilej ea menționează: „Pe acest loc a fost casa în care a locuit Anton Bacalbașa, scriitor și ziarist, militant al mișcării socialiste din România”

3.Placa memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius” aflată pe frontispiciul Casei Memoriale „Perpessicius”,din strada Cetății numărul 78 care amintește : „În această casă s-a născut și trăit Dumitru Panaitescu –Perpessicius, poet, critic și istoric literar, personalitate proeminentă a vieții culturale românești, între anii 1891-1971”

Foto: IV.26. :Placa memorială „D.P. Perpessicius

4.Placa memorială „Gheorghe Munteanu –Murgoci aflată pe frontispiciul liceului „Nicolae Bălcescu” din anul 1963.

5. Pe strada Școlilor se află prima școală din oraș întemeiată de Ioan Penescu . Aici, pe o placă memorială se află următoarea inscripție : „ Ioan Penescu, întemeietorul primei școli din Brăila .Animator al orașului în perioada 1932-1944.

6.Pe fațada clădirii gării fluviale, construită la sfârșitul secolului trecut, se află o placă memorială cu inscripția : „Această placă a fost dezvelită în amintirea evenimentelor petrecute în anul 1848, când revoluționarii moldoveni, arestați și trimiși sub escortă, printre care și viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza , au reușit să fugă , găsind sprijin în rândul populației brăilene.

Foto.IV.27:Placa memorială de pe clădirea gării fluviale

7.Pe fațada Muzeului Brăilei este o placă memorială pe care este inscripționat : „Au fost oaspeții acestei case Regele Ferdinant 1902, 1925 , I.L. Caragiale 1902, Nicolae Iorga 1923, Al. Tzigara Samurcaș 1933, Mihail Sebastian 1936, Cezar Petrescu 1936”.

Foto. IV.28.Placa memorială de pe fațada muzeului

8. Placa memorială „Ana Aslan” pe care scrie : „Aici s-a născut Ana Aslan 1897-1988 membru al Academiei Române”.

Foto IV.29.:Placa memorială „Ana Aslan”

9. Placa memorială „Hristo Botev” pusă pe un bloc care se află pe locul care a fost Casa Memorială „Hristo Botev”.

Foto.IV.30.:Placa memorială „Hristo Botev”

Centrul vechi al Brăilei, cu clădirile sale realizate în majoritate în a doua jumătate a secolului trecut, beneficiază de o arhitectură în stil baroc. Fiind un muzeu în aer liber autoritățile au declarat au declarat această zona „zonă istorică” și au trecut la conservarea și renovarea ei .Devenind numai pasaj pietonal în care circulația vehiculelor este interzisă, strada „Mihai Eminescu” ( strada principală a acestei zone) beneficiază de 30 de jardiniere și câteva fântâni arteziene care-i conferă un farmec deosebit. În această zonă între străzile actuale :Bulevardul Cuza, Bulevardul Panait Istrati și faleza Dunării era cetatea turcească construită de turci după ce au cucerit Brăila în 1540. Cele mai vechi planuri ale cetății datează din 1790 și aparțin austriacului Johan von Vermatti . Acesta prezenta cetatea fără nici o referire la subteranele secrete care nici până astăzi nu sunt cunoscute în întregime. Subteranele erau adevărate catacombe și aveau dimensiuni deosebite : lățimea de 7m,îmălțimea de 4,75m . Erau realizate ca și cetatea din ziduri de cărămidă arsă și se aflau la o adâncime de 3m sub pământ. Se spunea că turcii le puteau parcurge călare. Lungimea varia între câteva sute de metri și 12Km, toate pornind din inima cetății, situată astăzi în perimetrul străzii Cetății cu Citadelei .Se cunosc până în prezent doar cinci rețele subterane: Prima pornea din inima cetății, punct care prin 1890 era încă ferecat cu un grilaj de metal pentru a împiedica pătrunderea curioșilor și posibilitatea de a se rătăci în ele, și își are capătul în latura de est a parcului Gradina Mare. Ieșirea a fost zidită stare în care se află și astăzi . Al doilea tunel începea din același loc și își avea capătul deasupra parcului aflat pe partea stângă a străzii „Împăratul Traian”. În 1930 ieșirea din tunel era blocată cu o poartă de metal . O altă subterană se îndrepta pe sub Bulevardul Cuza spre nord-vest în timp ce o a patra trece pe sub strada Sulina ( actuala Panait Istrati ) și se îndrepta spre vest trecând pe sub cartierul Chercea .Ea își avea ieșirea tocmai la 12Km de oraș lângă comuna Siliștea, unde turcii aveau un punct înaintat de observații cunoscut de localnici sub numele de Movila Nazărului .Ultima pornind tot din același loc, ieșea în malul înalt al Dunării în dreptul Bulevardului Independenței . Prin ieșirile ultimelor două tunele cu mul în afara orașului se permitea ori o retragere secretă în caz de pericol, ori un atac prin surprindere prin apariția în spatele eventualului asediator al cetății. Sunt date care demonstrează că au fost folosite ambele procedee . Astfel în timpul asediului din 1770 folosindu-se ultima subterană la capătul căreia noaptea au fost aduse mai multe corăbii turcii s-au salvat fugind spre Dunăre spre cetatea Siliștei . Fuga a fost observată în zori , dar era prea târziu, corăbiile fiind mult prea departe

Stațiunea arheologică Brăilița ( Rezervație arheologică)

Situată în partea de est a cartierului stațiunea arheologică de la Brăilița se află pe marginea terasei superioare a Dunării începând de la nord de vadul Catagaței și până la lina ferată a docurilor . Descoperită în primăvara anului 1955, cercetările arheologice s-au continuat până în 1975, cu care prilej s-au scos la iveală urme de locuire omenească pe o perioadă de aproape cinci milenii, începând din neoliticul mijlociu și până în perioada timpurie a epocii feudale, sec. IX-X e. n. În cadrul stațiuni s-au descoperit trei așezări neolitice aparținând culturii Boian ( faza Giulești ) care marchează cea mai veche etapă de locuire, urmând apoi o așezare de la sfârșitul eneoliticului, aparținând culturii Gumelnița ( 3500î.e.n.) .Pentru perioada preistorică cea mai importantă descoperire o constituie necropola de inhumație care datează de la sfârșitul eneoliticului , perioada de tranziție de la neolitic la bronz și din prima etapă a epocii bronzului. Prin numărul impresionant de morminte descoperite (307), prin bogăția pieselor ce formau inventarul funerar ca: unelte, obiecte de podoabă și de vestimentație lucrate din piatra, os marmură, albastru de cochilii de scoici( Dentalium și Spondylus), necropola de la Brăilița este cea mai mare necropolă de pe teritoriul României datând din această vreme. Cronologic după necropola amintită, în cadrul stațiunii au mai fost descoperite așezări din etapa târzie a epocii bronzului – cultura Nouă, din prima etapă a fierului –Hallstatt , marcată de cultura Babadag, de o importantă și bogată așezare și de o necropolă de incinerație din secolul IV-III î. e. n. aparținând civilizației geto-dace. De remarcat că în necropola geto-dacă a fost descoperit un mormânt cu „dromos” adică un coridor și cameră funerară , unic în țara noastră ca sistem de construcție, mormânt ce a aparținut unui reprezentant al aristocrației locale. Ultimele urme de locuire aflate la stațiunea de la Brăilița aparțin perioadei de început a orânduirii feudale, cultura Dridu care reprezintă vechea populație românească pe aceste meleaguri( sec IX-X e. n.). Succesiunea cronologică de așezări și necropole, bogăția materialelor descoperite, precum și importanța științifică și muzeistică pe care aceasta o prezintă pe plan național, fac ca stațiunea arheologică de la Brăilița să se încadreze în rândul marilor complexe arheologice din țara noastră. Din aceste motive ea a fost declarată rezervație arheologică iar materialele descoperite au făcut obiectul a numeroase comunicări ți studii publicate sau inedite încă.

4.2.5. Monumente și ansambluri religioase

Biserica „Sfinții Arhangheli”

Biserica Sfinții Arhangheli e cea mai veche dintre toate bisericile existente în municipiul Brăila. E singurul monument istoric care amintește de lupta de eliberare a poporului român din timpul războiului ruso-turc din 1828-1829 în urma căruia prin Pacea de la Adrianopol (1829) orașul și teritoriul din jurul orașului au fost restituite Țării Românești . Este declarată monument istoric ,fiind singurul de acest gen din țară și al treilea din Europa. Inițial clădirea a servit ca locaș de cult musulman( geamie ,mesdjid ) . Din mențiunile călătorilor (Mihail Popescu- „Dărmarea cetății Brăila”- Analele Brăilei 1934 p 21-28 ; I.C. Filotti „Primii ani de organizare ai Brăilei după eliberarea de sub turci”- Analele Brăilei 1930 numărul 1 p 17-22;) rezultă că la Brăila se găseau în 1826 șase localuri musulmane de rugăciune.

Geamia a fost transformată în bisericuță pentru prima dată temporar între anii1805-1810 și apoi definitiv după eliberarea Brăilei de sub turci ,din inițiativa șefului armatei rusești marele duce Mihail Pavlovici Romanov . Acesta a cerut de la episcopia Buzăului, sub juristicția căruia se afla Brăila încuviințarea de a transforma geamia în biserică creștină ortodoxă în amintirea luării Brăilei din mâna turcilor .După ce a fost construit ( clădit ) sfântul altar în Duminica ortodoxiei ( 8 Mar.1831) s-a oficiat sfințirea ei și a primit hramul „Sfântul Arhanghel Mihail .Clădirea are o vechime de peste 250 ani .Lipsa ornamentelor baroce în partea veche a clădirii ne arată că această clădire e anterioară anului1750.

Foto.IV.31.:Biserica „Sf Arhangheli”

Actuala biserică a fost refăcută .Vechiul locaș de cult musulman construit din cărămidă ne arsă i s-a adăugat absida altarului din cărămidă bine arsă ,ferestrele dinspre răsărit au fost astupate și s-au înlocui ferestrele înguste suprapuse de pe fațadele nord și sud cu ferestre simple largi și rotunjite în sus ce dăinuie până astăzi .Sub tencuială se află urma ferestrelor de sus ale fostei geamii astupate cu cărămidă. În 1860 biserica a fost prelungită cu 7m spre V ajungând la actuala formă ; partea adăugită prezintă spre exterior o fereastră similară celor existente și câte o intrare laterală spre N și S. În interior această parte e prevăzută cu un etaj pentru cor. În anul 1922, potrivit documentării aprobate de Ministerul Cultelor și Artelor – Comisia Monumentelor Istorice cu numărul 136/ 1922,zidul bisericii a fost refăcut în exterior înlocuindu-se cărămida ne arsă cu cărămidă de presă cheltuielile fiind suportate de soții Nedelcu și Ana Chercea ctitori restauratori. În anul 1935 a fost scoasă igrasia prin înlocuirea cărămizilor și lăsarea unui canal de ventilație în perete .Toate reparațiile efectuate nu au influențat înfățișarea monumentului. . Partea veche a clădirii fosta geamie e susținută de pelastri de stejar plasați în zidurile exterioare .Tavanul e foarte îngrijit ornamentate cu baghete de lemn în stil oriental .

Minaretul de zid a fost înlocuit de o clopotniță de lemn în 1828-1829 chiar în timpul războiului. Clopotnița aceea a ars în ziua de 1 iulie 1885 după care a fost construită alta tot de lemn care a fost înlocuită cu aprobarea Ministerului Cultelor cu actuala clopotniță din zid în stil românesc construită de soții Chercea în anul 1923.

Nu departe de această geamie se afla vechiul cimitir turcesc. Acesta a fost devastat în timpul asediului din 1828 când atacatorii și-au construit drum direct prin cimitir printre morminte pentru tunurile lor. Curând după aceea cimitirul a fost lichidat .În planul din 1835 nu mai figurează.( H. Stănescu – „Studiu de monumente musulmane civile și religioase din orașul Brăila” apărut în numerele 1și 2 ale revistei „Studii și cercetări în istoria artei” editura Academiei R .S. R.). Din tunurile luate de ruși în bătălia de la cetatea Silistra s-au turnat în Rusia trei clopote pentru această biserică cu inscripția : „Acest clopot făcutu-sa din tunurile turcești ce s-au luat de la cetatea Silistra în leatul 1829 luna Decembrie de către tutoreleRusieneștii. oștiri și s-au hărăzit spre pomenire de Prea Puternicul a toatei Rusii împăratul Nicolae I la biserica cea nouă din Valahia unde se prăzmuiește hramul Sfântului Arhanghel Mihail 1832”.

Acele clopote s-au spart când a ars clopotnița ( 1iulie1885) .S-au returnat alte clopote de către episcopie care au fost sparte și luate de nemți , ocupanții orașului Brăila la 6iunie 1917, pentru fabricarea de armament. Actualele clopote sunt donate de soții Chercea .

La catapeteasma bisericii e așezată icoana Sfântului Arhanghel Mihail din argint aurit așezată într-un toc de lemn .Ea a fost efectuată în Rusia și dăruită în anul 1834 acestei biserici, împreună cu un rând de cărți în limba slavonă legate în piele, de marele duce Mihail Pavlovici. S-a recomandat ca la venirea icoanei de la București prin Buzău să vină în întâmpinarea ei la bariera orașului autoritățile și toți orășenii.( 18-03-1836).Biserica a fost numită de populație Biserica Rusească sau Biserica Împărătească probabil din pricina intervenției rusești de a fi transformată din geamie în biserică sau pentru că la început serviciul divin s-a făcut în limba slavonă și apoi în limba greacă.

Profesorul Ion Simionescu în cartea Orașe din România (1925) vorbind despre Brăila face următoarea remarcă : „ Cum te urci din port de la debarcader dai într-o rotondă frumoasă relativ bine întreținută și spațioasă .Dacă n-ar fi vechea geamie transformată în bisericuță care să-ți arate ca brăila a fost raia turcească veche după flori ca și după clădirile împrejmuitoare ai spune că ești într-un oraș din apus”. Academicianul profesor G .Oprescu director al Instiutului de Istorie a Artelor atestă că biserica aceasta e unicul monument de acest fel din țară care și-a păstrat caracteristicile fostului locaș de cult musulman :plafon, pelastri ,socioc .

H. Stănescu inițiat în studiul monumentelor musulmane afirmă că monumente cu un specific similar acestei biserici nu se mai află pe teritoriul țarii noastre ci mai sunt doar două în Europa : unul în Bulgaria și unul în Serbia.

Catedrala „Sfântul Nicolae”- monument istoric al Brăilei

Una dintre cele mai impresionate biserici ale Brăilei, atât din punct de vedere arhitectural cât și din perspectiva numărului de credincioși care poposesc aici, este cea care poartă hramul Sfântului Nicolae .Aflată pe strada Ana Aslan ,la numărul 11, aceasta se ridică pe locul unde, până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a existat o veche biserică care purta același hram și care a fost distrusă de flăcările unui incendiu în anul1859.La inițiativa credincioșilor Brăileni și cu sprijinul autorităților locale au început lucrările pentru construcția unei noi biserici care s-au finalizat după șase ani ,în 1865.

Arhitectura bisericii „Sfântul Nicolae” urmează liniile stilului neogotic . Proiectată în formă de corabie ,clădirea are tavanul din bolți de cărămidă care se sprijină pe arcadele aflate la capătul celor zece coloane care îl susțin. În anul 1894,în urma vizitării orașului de către autoritățile superioare de stat, biserica „Sfântu Nicolae” a fost desemnată catedrală a Brăilei. De-a lungul timpului clădirea a fost renovată de mai multe ori, în anul 1900finalizându-se și construcția clopotniței care se înalță cu 7 metri deasupra tavanului clădirii.

Foto.IV.32 :Catedrala „Sf. Nicolae”

Frescele care acoperă partea interioară a zidurilor bisericii sunt executate în stilul renascentist . Pictate în ulei ele reprezintă scene biblice din Vechiul și Noul testament și portretele diferiților sfinți, ierarhi, cuvioși, mucenici. Adevărate opere de artă ,realizate de pictorul Petre Alexandrescu, picturile din interiorul bisericii „Sfântu Nicolae” se află în evidența Patrimoniului Cultural Național. Catapeteasma bisericii este împodobită cu aplicații de sculptură în lemn de tei ,iar în exterior este îmbogățită cu o diversitate de ornamente din ciment și ipsos .Printre obiectele de cult deosebit de valoroase, ce aparțin patrimoniului acestui sfânt locaș, se numără o icoană de argint, care o reprezintă pe Maica Domnului, icoanele Sfântului Nicolae și Sfântului Mucenic Gheorghe, pictate în anul 1839, Crucea Răstignirii și un policadru din argint din China.

La intrarea în biserică ,de o parte și de alta a ușii, se află două cruci din marmură . Cea din dreapta este ridicată spre a cinsti memoria eroilor brăileni uciși în decembrie 1989,iar cea din stânga este un omagiu adus preoților care au slujit în bisericile din acest oraș și au cunoscut teroarea comunismului.

Biserica „Buna Vestire”

Puțini sunt aceea care știu că Biserica „Buna Vestire”, cunoscută și sub numele de Biserica Greacă, situată pe strada Călărași, reprezintă un monument de arhitectură care-și are istoria lui făurită pe parcursul unui secol și jumătate.

Foto.IV.33.:Biserica „Buna Vestire” ( Greacă)

Foto.IV.34:Biserca greacă- candelabru Foto.IV.35.:Biserica greacă- vitraliu

Biserica „Buna Vestire” din orașul Brăila reprezintă a treia biserică din sud-estul Europei, ca mărime și frumusețe. Este un monument istoric, cultural și spiritual care a rezistat cu putere și grandoare timpului. În istoricul biserici „Buna Vestire” sunt multe lucruri interesante care merită amintite. În anul 1863 Comunitatea Elenă din Brăila își propune construirea unei biserici cu slujba în limba greacă, pentru cetățenii greci ai Brăilei și pentru echipajul celor câteva sute de corăbii grecești care soseau anual în port. Astfel în luna februarie 1863 un număr de 311 cetățeni greci din brăila , animați de sentimente creștinești ,s-au întâlnit în clubul lui Ioan Ralis , actualmente Palatul Culturii și au pus bazele Comunității Elene, având ca prim obiectiv ridicarea unei biserici în care slujbele să se oficieze în limba greacă .S-a construit apoi prima Epitropie după care a început executarea „grelei sarcini” și a obținerii „cuvenitei autorizații” pentru construire din partea domnitorului Al. I. Cuza. Se spune despre întemeierea bisericii că „totul a început într-o seră de Înviere”. Armatorii greci care poposeau în portul Brăila mergeau la bisericile românești (care erau neîncăpătoare) pentru a asculta slujbele și Sfânta Liturghie. Într-o seară de Înviere când au mers la o biserică din zonă văzând că e prea mică și neîncăpătoare au hotărât să construiască o biserică mare și grandioasă în care să aibă loc toți grecii care poposeau în Brăila. Aceștia mai rămâneau și pe timpul iernii și doreau să asculte slujba în limba lor. După obținerea autorizației din partea domnitorului Cuza , în data de 8 septembrie 1863 s-a pus piatra fundamentală a bisericii ,cheltuielile fiind suportate de membrii coloniilor grecești.

Planul bisericii a fost executat de Avraam Ioanidis din Brusa . La construirea bisericii au participat meșteri italieni ,iar toate materialele au fost aduse din afară .Biserica a fost construită de-a lungul a nouă ani . Stilul arhitectonic dominant este cel bizantin cu influențe antice elene, gotice și Renascentiste. Biserica a fost sfințită la 29 octombrie sub arhiereasca păstorire a P.S. Episcop Melhisedec al Eparhiei Dunării de Jos .Pictura bisericii s-a făcut în trei etape și anume : a fost începută în 1872 de către Tăttărescu ,care a executat o parte a picturii, apoi în 1901 a fost continuată de Constantinos Liuadas Liochis ,iar între anii 1945-1946 pictura a fost terminată de Belizarie .

Importanța și valoarea bisericii sunt inestimabile .Catapeteasma bisericii este lucrată în foița de aur de meșteri aduși de la Constantinopol .Policandrele sunt de cristal de Boemia și Murano și au fost aduse din străinătate păstrându-se intacte în tot acest timp .Biserica „Buna Vestire” e singura biserică cu trei altare .Astfel : altarul principal are un baldachin ( acoperiș de lemn sculptat) deasupra Sfintei Mese, în stil renascentist purtând hramul Bunei Vestiri ( 25 martie) ; în partea dreaptă este altarul cu hramul Sfântului Nicolae ( 6 Decembrie ) ; iar în parte stângă e altarul cu hramul Sfântului Gherasim ( 20 octombrie ) – sursa Părintele Filip.

Biserica „Buna Vestire” este așezată în partea de răsărit a orașului .La subsol sub Sfântul Altar se află un izvor cu apă tămăduitoare . În fiecare an în ziua de Izvorul Tămăduirii la acest izvor vin mii de credincioși ,din întreaga țară și nu numai, care cred în puterea de vindecare a apei din acest izvor .În momentul când s-au săpat temeliile bisericii s-a descoperit izvorul în partea de răsărit a bisericii ,sub altar. Izvorul a fost captat într-o fântână si ,după cum spune Părintele Paroh Filip Nicolescu , din 1863 și până astăzi apa este dătătoare de viață ,vindecătoare de trup și suflet pentru cei care vin cu credință să o guste și să o folosească pentru necesități spirituale .

Clădirea bisericii nu s-a schimbat deloc în timp, cu excepția turnului Clopotelor, care în urma unui cutremur s-a dărâmat și nu a fost refăcut, Sfânta Cruce fiind așezată pe postamentul imediat următor. Conform decretului Sfintei Episcopii a Buzăului numărul 23 din 6 mai 1974 Biserica Greacă din Brăila devine Biserică Parohială cu denumirea Parohia „Buna Vestire”. Din 1954 când s-a desființat Comunitatea Elenă din Brăila aici au slujit preoți români .Înainte biserica era bogată avea în proprietate șlepuri și bineînțeles suportul bogaților armatori greci .Astăzi biserica are nevoie de consolidare ,picturile trebuie restaurate ,iar în exterior „rănile” bisericii trebuie tratate pentru că trecerea anilor și-a spus cuvântul .

La Biserica Greacă ( care este o parohie mixtă ) ,în urma protocolului încheiat între Patriarhia Română și Uniunea Elenă din România , slujbele se țin atât în limba română cât și în greacă.

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

Biserica se află în centrul vechi al Brăilei, la intersecția străzilor Petru Maior și Polonă .Dacă nu e cea mai veche este cea mai reprezentativă biserică a orașului, ieșind în evidență prin măreția construcției, arhitectura deosebită, precum și prin pictura din secolul al XIX-lea. Istoria acestui sfânt locaș începe cu anul 1835,când doi fruntași ai orașului Petre Boiagiu și Hristu Ciacâru, au luat inițiativa de a construi o biserică pe locul dăruit de către „ cinstitul magistrat al orașului”, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfântul Mucenic Gheorghe

Foto.IV.36.:Biserica „ Sf. Apostoli Petru și Pavel”

Biserica a fost sfințită în anul 1836 de către Episcopul Kesarie al Buzăului .Ctitorii principali ai acestei biserici sunt socotiți Petre Boiagiu, soția sa Petcuța și fiul lor Ioniță .Biserica a fost demolată de către Petruța pentru că s-a dovedit a fi prea mică pentru zona în care se află .Locul altarului vechii biserici este însemnat și astăzi printr-o impunătoare cruce cu următoarea inscripție : „Locul pe care a fost Sfânta Masă a Bisericii Vechi 1836-1869”. De asemenea sunt înscrise și numele preoților care au servit la acestă biserică.

În anul 1872, pe același loc doamna Petcuța Boiangiu a pus piatra de temelie a actualei biserici cu binecuvântarea Episcopului Melchisedec Ștefănescu al Dunării de Jos. De această dată biserica a primit hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Ctitora Petcuța Boiangiu a dat de data aceasta al doilea hram Cuvioasa Parascheva , deoarece se ridicase deja biserica Sfântului Mucenic Gheorghe și pentru că era de neam bulgar, iar numele Petca în limba bulgară însemnă Parascheva .Ctitora a dăruit viitoarei biserici întreaga avere rămasă în urma decesului soțului său (în 1854).În 1875 Petcuța moare lăsând biserica ridicată doar la 2 metri deasupra pământului .Se continua lucrările astfel încât în 1881 biserica este ridicată dar fără turle și în ziua de 17 decembrie a aceluiași an a fost sfințită de Episcopul Iosif Gheorghian al Dunării de Jos – Galați .Până în anul 1894 s-au ridicat turlele , s-au montat clopotele și orologiul aduse de la Munchen , s-au montat vitraliile și s-a executat pictura bisericii de către renumitul pictor Matache Orășianu .Spre finalul primului război mondial, în iulie 1918, austriecii și germanii au dezvelit biserica de tabla de cupru și au luat-o împreună cu cele două clopote , unul dintre ele fiind totuși recuperat în anul 1919 adus și montat întru-na din turlele mici unde există și astăzi. În anii 1935-1936 s-a restaurat pictura bisericii de către pictorul Vasile Robea și s-a mai completat cu o altă pictură care a fost sfințită în vara anului 1936 de către Episcopul Ghenadie Nicolăescu al Buzăului. În anul 1950 Episcopul Antim Anghelescu al Buzăului (fost preot la această biserică ) a luat hotărârea ca biserica „ Sfinții Petru și Pavel” să fie declarată Catedrala Municipiului Brăila .

Biserica păstrează icoane din trecut ,precum și obiecte de cult de valoare istorică și artistică deosebită dintre care menționez un rând de vase sfinte din argint aurit din anul 1829, biserica însăși fiind monument istoric impunându-se prin măreția sa ,prin stilul arhitectonic interior și exterior . Edificiul îmbină trei stiluri arhitectonice : bizantin, baroc, și gotic toate îmbinându-se într-un ansamblu ce conferă bisericii privilegiul de a fi una dintre cele mai frumoase din oraș.

Biserica Sfânta Mina

Această biserică se află în Cartierul Chercea care este situat în partea de apus a orașului de care-l desparte calea ferată București- Galați . Cartierul portă numele lui Nedelcu Chercea un fiu al satului de atunci bun creștin și milostiv .Dispunând de posibilități financiare el a luat hotărârea de a veni în ajutorul consătenilor săi construindu-le un paraclis de paiantă pe cheltuiala proprie. Lucrarea a fost efectuată de meșterii satului iar sfințirea paraclisului cu hramul Sfânta Mina și Sfântul Nicolae s-a făcut la 24 ianuarie 1919 de către P.S. Episcop Dionisie al Buzăului. Tot în 1919 s-a pus piatra de temelie a unei biserici noi în spatele paraclisului, biserica cu hramul Sfânta Mina de astăzi , frumoasă și solidă a cărei construcție a fost terminată în anul 1928.Concomitent cu lucrările de construcție ale bisericii,ctitorii Nedelcu și Ana Chercea au construit în anul1922și o clopotniță de zid sub forma unui turn cu patru laturi pe care au înzestrat-o cu două clopote : unul de 1000 și altul de 500Kg.Biserica a fost sfințită la 8 noiembrie 1928 de către P.S. Episcop Ghenadie Niculescu al Buzăului.Stilul arhitectonic în care a fost construită este cel bizantin românizat ,stilul obișnuit al bisericilor din această parte de țară și are formă de cruce cu o singură turlă .Este o clădire solidă și impunătoare cu pereții groși de cărămidă și beton, cu acoperișul de țiglă și cu tâmplărie de stejar masiv sculptat artistic.

În interiorul bisericii în partea dreaptă a pronaosului, la subsol se află cavoul fericiților ctitori Nedelcu și Ana Chercea în două sicrie de marmură .Pictura bisericii Sfânta Mina a fost efectuată de pictorul C. Cardas din Tulcea în anul 1928 .Stilul picturii este cel bizantin -realist .La începutul anului 1962, Consiliul Parohial a luat hotărârea de a spăla și renova pictura , lucrare executată de pictorul Traian Trestioreanu din București . Fiind o biserică cu o vechime relativ mică ar fi de așteptat ca în patrimoniul ei să nu se găsească obiecte de valoare deosebită .Acest lucru este infirmat de existența în biserică a unei icoane a Maicii Domnului cu pruncul Iisus în brațe datată din secolul al XIX-lea de o valoare artistică deosebită. Pictată în ulei ,pe lemn icoana o înfățișează pe Maica Domnului având o tăietură în obrazul drept din care curge sânge . Pe cap poartă o camilafcă în stil slavon împodobită cu pietre prețioase . După înscrisul cu litere chirilice al icoanei se presupune că e vorba de o icoană a Maicii Domnului din Ivir .Ca obiect cu valoare artistică merită menționată catapeteasmă care este construită din lemn greu de stejar pe care mâna pricepută a sculptorului T. Ciocan a săpat-o cu dalta și a scos în relief îngeri înaripați ,ciorchini de struguri cu frunze de viță și motive florale de o rară frumusețe și măiestrie .El a reușit ca pe ușile de la intrarea în naos să imprime cu dalta în mod fidel și real, chipurile în bust ale cititorilor purtând pe brațe Biserica Sfânta Mina.

Biserica Catolică

Parohia Romano- Catolică din Brăila a fost înființată în anul 1835.Biserica este construită în stil roman și e făcută din cărămidă . În anul 1881 a fost înzestrată cu icoana principală „Adormirea Maicii Domnului” ,iar între 1925-1928 a fost înzestrată cu șase vitralii .

Foto.IV.37.:Grota Maicii Domnului Foto.IV.38.:Vitralii

În anul 1931 biserica primește în dar un altar de piatră și marmură lucrate în Franța . Darul a fost făcut de familia Jaque Vuccio. Actuala casă parohială a fost construită de Preot Ioan Knosala .Tot el aduce statuile „Inima lui Iisus”, „ Maica Domnului” , „Sfântul Iosif”, „Sfântul Anton” și cele 14 statui frumoase „Calea Crucii” lucrate la Stuflesser . Orologiul din turnul bisericii cu patru cadrane este primit de la Munchen în anul 1872.Doamna Periano dăruiește un baldachin lucrat în Cehoslovacia .În anul 1939 Preotul Falevschi Bronislau aduce din Timișoara o orgă lucrată la fabrica Wegenstein ,pneumatică, cu două manuale, pedale și 13 registre. Turnul are trei clopote de dimensiuni mijlocii.

Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”- Lacu Sărat

În data de 27 iulie 1996,în prezența Episcopului „Dunării de Jos” Cassian Crăciun a fost fixat locul bisericii și incinta mănăstirii Sfântul Mucenic Pantelimon .În anul1999 această mănăstire a fost sfințită .

Foto.IV.39.:Mănăstirea „Sf. Pantelimon”

Mănăstirea este construită în stil maramureșean de meșteri vrânceni iar icoanele de la catapeteasmă sunt pictate la Mănăstirea Tudor Vladimirescu .Icoanele de pe pereții laterali aparțin Muzeului Protoieriei Brăila și datează din secolul al XIX-lea .În cadrul acestei mănăstiri locuiesc 12 măicuțe. Pe lângă vindecările trupești pe care stațiunea Lacu Sărat le oferă turiștilor prin construirea acestei mănăstiri stațiunea poate oferi și vindecări sufletești.

4.2.6.Trasee Turistice

Să începem călătoria noastră în Brăila din Piața Traian care reprezintă inima orașului centrul său vechi de unde se desprind ca razele soarelui toate străzile orașului ,deci și principalele noastre trasee. Piața datează din1883,atunci fiind pavată cu piatră cubică .Inițial s-a numit Piața „Sfinții Mihail și Gavril” ,datorită bisericii cu același nume care se află aici, și avea o suprafață de 11.000mp.Pe lângă monumentele aflate aici care au fost prezentate deja în această piața se mai află arbori, declarați monumente ale naturii, dintre care menționez: magnolia originară din China, pinul alb din Spania și merișorul originar din ținuturile mediteraneene.

Din Piața Traian se desprinde bulevardul „Minai Eminescu” care reprezintă locul de promenadă preferat al localnicilor, fiind artera care măsoară astăzi ca și în trecut, pulsul comercial al orașului. Odată cu înființarea orașului ea a primit denumirea de „Strada București”, apoi de „Kiseleff”, de „Strada Regală” și apoi de „Strada Republicii, iar după Revoluție, autoritățile i-au atribuit numele actual.

Foto.IV.40.:Strada Regală

Clădirile sale realizate în majoritate în a doua jumătate a secolului trecut, beneficiază de o arhitectură în stil baroc. Fiind un muzeu în aer liber autoritățile au declarat au declarat această zona „zonă istorică” și au trecut la conservarea și renovarea ei .Devenind numai pasaj pietonal în care circulația vehiculelor este interzisă, strada beneficiază de 30 de jardiniere și câteva fântâni arteziene care-i conferă un farmec deosebit.

Foto.IV.41 :Strada „Mihai Eminescu”

Plecând din Piața Traian spre vest, prima clădire pe dreapta este Teatrul „Maria Filotti” care a fost prezentat .Înaintând pe partea stângă, la cinematograful „Lyra” se află sediul Societății Muzicale „Lyra” care are o orchestră filarmonică deosebită. Urmează pe aceeași parte o clădire cu șapte etaje numită Casa Modei care reunește artiștii locali din domeniul confecțiilor și tricotajelor. În fața clădirii se află bustul Anei Aslan ( la intersecția străzii „ Mihai Eminescu” cu strada „Ana Aslan”) inaugurat în 1997.

Pe partea dreaptă pe o străduță laterală, numită „Petru Maior” se află biserica „Sfinții Petru și Pavel” construită în stil bizantin care datează din anul 1872. Pe aceeași străduță este și sinagoga Brăilei .Realizată în perioada interbelică, când la Brăila erau mii de evrei, mai este frecventată astăzi doar de câteva zeci de persoane .Înaintând pe strada „Mihai Eminescu” vom descoperi pe partea stângă vechea arenă de box a orașului celebră din timpul fraților Calistrat și Simion Cuțov. Ajungând la intersecția cu bulevardul Cuza pe partea dreaptă se află magazinul „Dunărea”. Acesta are suprafața de 10 000mp și este cel mai mare spațiu comercial al orașului. A fost ridicat în anul 1978 într-un stil modern .Pe partea stângă a intersecției cu bulevardul Cuza se află biserica „Înălțarea Domnului”. Ea a fost ridicată de imigranții bulgari pe la mijlocul secolului XIX. În curtea bisericii se află un monument care amintește următoarele : „Pe acest loc s-a aflat casa unde în 1869 emigranții bulgari au pus bazele Academiei bulgare de științe”. Dintre bulgarii care s-au remarcat au fost Hristo Botev și Ivan Vazov .Hristo Botev a locuit într-un han numit „Ceapâru”, care a existat prin anii 1960 la intersecția străzii „Mihai Eminescu” cu „Bulevardul Independenței”. În acest loc unde se află acum blocul A, o placă comemorativă amintește : „Pe acest loc a fost casa memorială Hristo Botev, poet și revoluționar, care a locuit în Brăila în perioada 1869-1871”. Hristo Botev și alți revoluționari au reușit să captureze în anul 1871 vasul austriac Radetzky, pornind într-o campanie de eliberare a țării sale . În ciocnirea de la Vrata cu trupele imperiului otoman, el a murit eroic în luptă.

Înaintând spre vest ajungem în „Piața Centrală” unde se află halele orașului care au fost ridicate de primărie în anul 1920. Puțin mai înainte pe partea stângă se află cartierul Obor care amintește de vechiul obor de cereale ce se afla în aceste locuri . Dincolo de calea ferată Galați- București șoseaua își schimbă numele în „ Râmnicu Sărat”. Șoseaua este componentă a Drumului Național 22 care face legătura cu orașul Râmnicu Sărat aflat la 56Km. de Brăila.

Traseul Calea Călărașilor

Reprezintă una din străzile care și-au păstrat denumirea de la înființarea orașului . Ea străbate orașul de la nord la sud și începe din Piața Traian, intrarea fiind flancată de băncile: BCR și Banc Post. Pe strada „Rubinelor”, care se desprinde din „Calea Călărașilor”, se află Universitatea „Constantin Brâncoveanu”. Singura de acest gen din Brăila, Universitatea a fost înființată de un grup de profesori universitari de la Academia de Studii Economice București în frunte cu Alexandru Puiu . Acreditată de stat , ea are mai multe profile economice. Clădirea a fost finalizată în anul 1997.În apropiere de Piața Traian pe Calea Călărașilor se află sediul Băncii Naționale a României inaugurat în 1888.

Foto.IV.42 :Sediul B.N.R

Peste drum este Biserica „Buna Vestire”(Biserica Greacă) care a fost construită cu ajutorul coloniei grecești din Brăila, cu aprobarea domnitorului Cuza și finalizată în 1872. Stilul este bizantin cu elemente renascentiste, planul fiind realizat de arhitectul A. Ioanidis din Brusa . Dimensiunea de 43×22 metri amintește de Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol cu care seamănă .Biserica are fresce de Ghe. Tăttărăscu, care a pictat și cupola, iar naosul a fost început în 1901 de pictorul Kioreys și finalizat în 1946 de Belizarie .La intersecția cu strada Vapoarelor a fost sediul Poștei Brăilei care în 1828 avea 36 de cai . La prima intersecție, strada Școlilor se află prima școală din oraș întemeiată de Ioan Penescu . Aici, pe o placă memorială se află următoarea inscripție : „ Ioan Penescu, întemeietorul primei școli din Brăila .Animator al orașului în perioada 1932-1944”.Lângă ea se află catedrala orașului cu hramul „Sfântul Nicolae”, care este și patronul spiritual al orașului .Ea a fost ridicată pe locul unei biserici mai vechi în anii 1860-1865. Având un stil ce îmbină elementele bizantine cu cele gotice, ea are formă de navă cu altarul semirotund. Pe stânga, lângă fostul sediul al Arhivelor Statului se află sediul Băncii Comerciale Române, inaugurată în 1994, iar alături noul sediu al Direcției de Muncă și Protecție Socială, inaugurat în 1996.

În continuare pe strada Justiției numărul 2, care intersectează Calea Călărașilor în același loc cu strada Școlilor, se află singura casă turcească din oraș. Fiind monument de arhitectură clădirea conține elemente tipice : „saceacul” adică streșina prelungită; „gobecul” adică tavanul din lemn decorativ pe motive orientale și fundația din stejar afumat. Casa are o vechime de cel puțin150 de ani. Tot pe Călărași se află și fostul sediu al Prefecturii în 1992, aici aflându-se acum Facultatea de Inginerie din Brăila. Mergând mai departe ajungem la Palatul Justiției construit în anii 1980 după care urmează „Piața Independenței” ( Centrul Nou) .

Foto.IV.43.:Palatul Justiției

Piața Independenței reprezintă noul centru al orașului, constituit în urma sistematizării zonei în anul 1970 el devenind acum locul preferat de promenadă al brăilenilor . Dintre obiectivele din interiorul său menționez :

1.Palatul politico-administrativ în care se găsesc amplasate : Prefectura județului, Primăria municipiului, Consiliul județean și redacția ziarului „Libertatea” . Clădirea a fost realizată în anul 1977 într-un stil arhitectonic modern. Privită de pe Dunăre seamănă cu un vapor.

Foto.IV.44.:Palatul politico- adminstrativ

2.Hotelul „Belvedere” care este legat de sediul administrativ . Categoria hotelului este de 3 stele iar capacitatea este de 50 de locuri .

3. Vizavi de palatul politico-administrativ este Palatul Agriculturii în care se află sediul Direcției Județene de Agricultură . Palatul a fost realizat de arhitectul Ion Mincu într-un stil specific românesc în anul 1925.

Foto.IV.45.:Palatul Agriculturii

4. Casa finanțelor care cuprinde în interiorul ei Direcția financiară și Garda Financiară . În momentul de față este a doua clădire de acest tip din țară.

5.În partea dreaptă a Palatului politico-administrativ se află sediul Liceului „ Gheorghe Munteanu- Murgoci” care funcționează din anul 1919 într-o cazarmă militară .

6. Magazinul „Romarta” se află la parterul și etajul I al unui bloc de 8 nivele situat în partea stângă a Palatului Administrativ . Tot aici își are sediul și societatea de turism „Traian” ( fostul Oficiu Județean de Turism).

Continuându-ne drumul pe Calea Călărașilor, după Piața Independenței ajungem la Spitalul Municipal construit în 1884. Mai departe la intersecția cu Bulevardul Dorobanților, intersecție modernizată în anii 1990-1992, s-a început construcția catedralei orașului, intitulată „ Catedrala Eroilor”, ea fiind închinată celor care și-au jertfit viața în Revoluție . Aici pe strada „Fabricilor” se află mai multe unități economice cum ar fi :Combinatul de Prelucrare a Lemnului , Fabrica de Chibrituri, Fabrica de Bere . Lângă strada „Fabricilor” se află strada „Celulozei” pe care se află Șantierul Naval . Aici s-a realizat prima navă de pescuit oceanic din România.

Odată cu intersecția „Calea Călărașilor” se bifurcă spre dreapta în DN 2B Brăila- Buzău- București iar înainte în DN 21 Brăila- Călărași .Înaintând ajungem în cartierele Viziru I, II, III .Pe partea dreaptă se află monumentul caporalului Vasile Mușat executată din bronz în anul 1927 de către artistul D. Bârlad .În parcul înconjurător și-au pierdut viața în zilele Revoluției mai mulți militari și civili . Pe partea stângă în fața unei unități militare se află amplasat un monument realizat de sculptorul S.D. Lysitis . Pe placa comemorativă se află scris : „Eroilor regimentului 78 infanterie, morți pe câmpul de glorie și onoare pentru înfăptuirea României Mari”. La următoarea unitate miliară, tot pe stânga se află amplasat bustul lui Matei Basarab . A fost inaugurat cu ocazia construirii noului local al unității în anul 1980 . Ieșind din oraș, la Kilometrul 5 pe stânga, se află stațiunea balneară Lacu Sărat iar la Kilometrul 10 se află platforma Combinatului Chimic de Celuloză și Hârtie aflat în proces de restructurare. Pe DN 21 se face legătura cu Slobozia (90Km) și Călărași ( 150KM).

Traseul Împăratul Traian

Veche la fel ca orașul, această stradă a fost tăiată în faleza înaltă reprezentând unul dintre principalele vaduri . Coborând spre port în direcția est, aceasta este străjuită la ieșirea din Piața Traian de hotelul „Traian” . În continuare se află sediul Flotilei de Dunăre „Mihail Kogălniceanu” . Strada coboară până în port unde se află sediul „Navromar”, în care sunt găzduite numeroase societăți, și clădirea gării fluviale construită la sfârșitul secolului XIX.

Foto.IV.46. :Gara fluvială

Pe fațada acesteia se află următoarea placă memorială : : „Această placă a fost dezvelită în amintirea evenimentelor petrecute în anul 1848, când revoluționarii moldoveni, arestați și trimiși sub escortă, printre care și viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza , au reușit să fugă , găsind sprijin în rândul populației brăilene” Se cunoaște că revoluționarii : Vasile Alecsandri , Manolache Costache, V. Ghica și Alexandru Ioan Cuza au fost arestați în aprilie 1848, la ordinul lui Mihai Sturza . Ei urmau să fie transportați la Constantinopol pentru a fi condamnați . Reușind să fugă de sub escortă în portul Brăilei, ei s-au refuzat la consulatul englez aflat pe strada „Împăratul Traian” .S-a aranjat cu revoluționarii brăileni să fie transportați pe o corabie engleză, transportul realizându-se în secret, deoarece autoritățile polițienești le dăduseră de urmă și păzeau consulatul . Cu ajutorul sacagiilor ei au fost transportați cu un butoi până în port , de unde s-au îmbarcat în secret pe corabie . După aceea pe Dunăre, și apoi prin Banat , vor ajunge să participe la Marea Adunare de la Blaj din luna mai 1848 . Ulterior, cu ocazia trecerii sale pe la Brăila, în februarie 1859, domnitorul Cuza a elogiat sprijinul local.

De la gara fluvială, pe malul Dunări se întinde într-o parte și alta faleza acesteia și un ansamblu de cheiuri dane, silozuri și magazii. Ele s-au finalizat în ultimul deceniu al secolului XIX fiind construite de către inginerul Anghel Saligny .Cheiul are 7Km lungime și dispune de 20Km de cale ferată . Astăzi multe dintre magazii s-au demolat pentru a face loc „Zonei Libere” Brăila inaugurată în 1996. În partea dreaptă a gării fluviale se află Tipografia și alături fosta moară „Violatos”. Astăzi, lipsită de echipamentul care a fost furat de trupele sovietice, adăpostește sediul firmei Valmet . În zonă sunt amplasate o serie de compoziții sculpturale moderne dintre care se remarcă „Curcubeul” de Virgil Mihăiescu . Faleza ajunge, trecând pe lângă ștrandul și orășelul copiilor, la centul nou din Piața Independenței.

Traseul Calea Galați

Numită Calea Iașilor, atunci când s-a reorganizat orașul în primii ani după eliberarea de sub stăpânirea turcă, ea și-a schimbat denumirea în cea actuală datorită strânselor legături cu orașul Galați. Strada pornește din centrul vechi iar primele clădiri sunt Muzeul Brăilei, pe dreapta, și Galeriile de Artă, unde expun diferiți artiști plastici, pe stânga. Pe prima stradă la stânga, strada Polonă, se află sediul Ligii Naționale a Luptătorilor din Revoluția din Decembrie 1989 iar în continuare se află Teatrul de Păpuși Brăila care a fost înființat în 1951.Pe partea dreaptă ,imediat după Muzeul de Istorie Brăila se află un mic parc pe locul căruia a fost hanul Carapanu , unde a fost cazat Alexandru Ioan Cuza în timpul vizitei din 1859.În continuare se află cinematograful „Central” ce dispune de ecran panoramic. Acesta a fost construit în locul fostului cinematograf Passalaqua care, cu o capacitate de 1000 de locuri fusese cel mai mare din Brăila .Înaintând ajungem la intersecția cu Bulevardul Alexandru Ioan Cuza pe care, la numărul 102 se află Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” care aste cel mai vechi liceu real din țară. Datând din anul 1863, de pe băncile sale s-au ridicat mari cărturari și savanți : Gheorghe Munteanu- Murgoci , Ana Aslan, Mihail Sebastian, Panait Cerna etc.

Continuând traseul ajungem la faimosul pod al Brăiliței (Mica Brailă) care face legătura cu cartierul cu același nume. Aici există stațiunea arheologică „Brăilița” unde s-a descoperit printre altele și cea mai mare necropolă din țară ( 387de morminte), datând din preistorie .Ieșirea din oraș se face prin cartierul Vidin pe șoseaua națională II B, care face legătura cu orașul Galați aflat la o distanță de 30Km . În anul 1992 s-a realizat o altă legătură cu Galați pe digul Dunării, care reduce distanța la jumătate.

Trasee prin cartierele orașului

Făcând turul orașului, de la est la vest, primul cartier aflat chiar lângă malul Dunării, dar în curs de dispariție, este Comorofca. Locuit de către pescarii lipoveni el a devenit celebru prin faptul că aici s-a născut la 11 august 1884 Panait Istrati .Zona a fost prezentată pitoresc în diferite povestiri despre Brăila . În 1962 regizorul francez Henry Colpi a turnat aici filmul „Codin” după povestea cu același nume de Panait Istrati . În continuare se află cartierul „Brăilița” despărțit de oraș printr-un pod cântat de lăutarii locali. Zona se remarcă prin stațiunea arheologică cu același nume. Ajungând în partea de dăm de cartierul Chercea . El este cel mai vechi cartier existând și la sfârșitul secolului XIX fiind despărțit de oraș prin calea ferată . Aici se află biserica „Sfânta Mina” în subsolul căreia se află busturile a doi cetățeni de vază ai Brăilei, Nedelcu și Ana Chercea . Autorul acestor busturi este sculptorul Frederic Stork ce le-a lucrat în anul 1928 . În fața bisericii se află un alt monument al eroilor primului război mondial. El a fost executat de C. Vinarette în 1936 și reprezintă un vultur de bronz pe un soclu de marmură . Vulturul se află situat pe o sferă din bronz realizată în atelierele lui V. Rășcanu din București . Trecând calea ferată întâlnim cartierul Obor lângă care se găsește cimitirul „Sfântul Constantin” cu numeroase obiective cultural-istorice.

Trasee prin parcurile orașului

Parcul „Grădina Mare”

Reprezintă unul dintre locurile de preferință ale brăilenilor pentru promenadele zilnice . Grădina a fost planificată și realizată încă de la înființarea orașului fiind situată pe o parte a perimetrului cetății turcești .Cel care s-a ocupat de ea a fot primarul Constantin Hepites ea datând din 1833. Acesta i-a acordat și prima denumire de grădina „Belvedere”, datorită priveliștei minunate spre Dunăre, cu care se desfată ochii vizitatorului, dincolo de care se profilează Munții Dobrogei. Din 17 mai 1864 i s-a schimbat denumirea în parcul „Alexandru Ioan Cuza”, tot atunci amenajându-se și un loc permanent pentru o fanfară care să cânte săptămânal .În 1895 este construit castelul de apă care a devenit mai târziu restaurantul „Castelul”, iar din 1929 sunt construite chioșcul cu muzică și restaurantul „Cazino”. Acest restaurant a fost desființat în 1984 și transformat în Secția de Etnografie a Muzeului Brăila. Alături de aceasta se află Casa Memorială „Panait Istrati” inaugurată tot în 1984.

Foto.IV.47.Parcul „ Grădina Mare”

În „Grădina Mare” se află o unitate de factură cu totul aparte unică pe plan național în întreaga Europă. Este vorba de complexul „Castel” amenajat într-un mod original în vechiul castel de apă al orașului, construit încă de la sfârșitul secolului XIX.

Foto.IV.48 :Complexul „Castel”

Fantezia proiectanților, arhitecților și constructorilor a transformat o construcție devenită de mult timp inutilă, sortită implacabil demolării, într-o unitate gastronomică de prestigiu. La ultimul nivel al „Castelului, o surpriză :platforma amenajată pe întreaga deschidere a suprafeței realizează o mișcare circulară de 360de grade iar, pe parcursul a 40 de minute, prin fața ochilor ți se desfășoară o splendidă panoramă a întregului oraș cu vechile și noile lui construcții, cu bulevardele sale cu oameni mașini și tramvaie . De la înălțimea celor 38 de metri se văd portul , Dunărea care alină malul stâng al orașului pe o distanță de 6 Kilometri, Insula Mare a Brăilei Munții Măcinului componenți ai vechiului lanț al munților hercinici, cei mai bătrâni din Europa, iar în aval se zăresc cele mai înalte clădiri ale Galațiului

Foto.IV.49.:Alee din „Grădina Mare”

Atenția turistului mai poate fi reținută de frumoasele alei, cu statui, și de ceasul floral unic în țară în fața căruia se găsește o fântână arteziană ce datează din anul 1914.

Foto.IV.50 :Ceasul floral

În parc sunt amplasate a trei scriitori naționali : Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu și Panait Istrati .Întrarea în parc e străjuită de către Casa Thuringer, în care a locuit Istrati în copilăria sa datorită faptului că mama sa lucra ca menajeră la această familie . Accesul spre această grădină se realizează ușor prin strada „Dimitrie Bolintineanu” care se desprinde lateral din Calea Galați.

Parcul „Monument”

Având aceeași vechime cu parcul „Grădina Mare”, este menționat pentru prima dată în 1833cu ocazia construirii unui pod pe drumul Călărașilor în scopul legăturii cu „Monumentul eroilor din 1828”. Cu toate că monumentul nu mai există denumirea s-a păstrat în memoria localnicilor .Localizarea monumentului s-a identificat în dreptul intrării în parcul actual .Se știe că acesta a fost realizat de arhitectul francez Villaye în 1883 și înfățișa o spadă cu două tăișuri aflată pe un soclu lângă care se găseau doi lei. Edificiul a fost distrus în toamna anului 1916 în urma ocupării orașului de către forțele Puterilor Centrale .Cei care l-au distrus au fost ocupanții turci care au considerat că a venit momentul să se răzbune pentru înfrângerea lor din urmă cu o sută de ani.

Parcul, având o suprafață de 90ha, este astăzi unul din cele mai mari din România. A purtat o perioadă denumirea de parcul „Kiseleff” în amintirea guvernatorului rus Pavel Kiseleff care în etapa Regulamentelor Organice a condus țara noastră și s-a îngrijit foarte mult de orașul Brăila .

Foto.IV.51 :Parcul „Monument”

După cel de-al doilea război mondial s-au amenajat în parc o serie de obiective importante:

Muzeul Științelor Naturii, o secție a Muzeului Brăila care prezintă animale specifice ținuturilor brăilene;

Grădina Botanică în care se întâlnesc plante destul de rare ca forsitia, originară din China, vanilia, originară din America de Nord, gingko biloba din Asia , despre care se spune că are 200 milioane de ani , fiind deci o fosilă vie, etc;

Stadionul Municipal al echipei de fotbal „Dacia- Unirea cu o capacitate de 30 000 de locuri ;

Sala sporturilor ,cu o capacitate de 2 000 de locuri;

Spitalul Județean;

Liceul cu program sportiv.

Excursii în afara Brăilei

1.Excursiile la Galați

Turiștii care vor să ajungă la Galați au la dispoziție mai multe posibilități . Pe calea ferată distanța este de numai 31Km și se poate parcurge într-o jumătate de oră. Pe șosea sunt două trasee : unul de 33 Km care trece pe lângă Combinatul Siderurgic Galați și unul recent dat în folosință pe digul Brăilei cu o lungime de numai 15 Km care poate fi străbătut în 15 minute . Pe șoseaua, la Barboși se află un cunoscut castru roman ridicat în timpul Împăratului Traian .

Cel mai pitoresc traseu este însă acela cu vaporul pe Dunăre, distanță fluvială între cele două orase fiind de 20Km iar timpul de parcurgere este de 50 de minute. Urmărind acest traseu de la Brăila la Galați pe malul drept al Dunării se profilează stăvechiul lanț al munților Măcinului , localitățile Smârdan (Ghecet) și apoi 23 August . Pe malul stâng se găsește pădurea de stejari Bâtca și insula Chiciu un important loc pentru pescarii sportivi.

2.Excursiile la Smârdan și Măcin

Acestea se pot realiza pe șosea, distanța maximă fiind de un kilometru până la Smârdan și de 14 până la Măcin, trecerea Dunării realizându –se cu bacul care în sezonul de vară are program permanent de transbordare. Cu vaporul pe Dunăre se realizeză însă plimbarea cea mai plăcută. Punctul de plecare se găsește în fața Gării Fluviale, la Smârdan ajungându-se în 15 minute . Localitatea Smârdan se află la confluența dintre Dunărea Veche și Dunarea Nouă și este cunoscuta de localnici sub denumirea de Ghecet după turcescul „Ghiced” care înseamnă punct de stajă, deoarece în timpul cât Dobrogea se afla sub stăpânire otomană, turcii aveau organizat în această zonă un punct întărit. Localitatea dispune de un motel care oferă cazare turiștilor aflați în drum spre litoral cât și un restaurant cu profil pescăresc.Zona este pitorească și datorită vapoarelor vechi scoase din uz ancorate pe malul Dunării Vechi. La fel de plăcută este și zona inundabilă plină de plauri cu nuferi care în cântă privirea. În dreptul kilometrului 4 pe partea dreaptă printre sălciile pletoase se află canalul „Filipoiu” unde a fost capturat vestitul Terente, „regele bălților”, în urmă cu 60 de ani. La kilometrul 14 ajngem la punctul final, orașul Măcin aflat la poalele munților cu același nume.Aici, în timpul stăpânirii romane, a existat un castru ce se mai poate încă vizita , cunoscut sub denumirea de Arrubium, unde a staționat o perioadă, o cunoscută: legiunea a V-a Macedonică. În oraș se poate vizita noul centru civic ce dispune de frumosul hotel „Turist” cât și de geamia turcească, un monument de artă medievală datănd din secolul al XVIII- lea . Din oraș o drumeție în împrejurimi duce inevutabil la Munții Măcinului. Aceștia, observabili și de la Brăila sau Lacu Sărat au cea mai mare vechime din Europa, făcând parte din lanțul munților hercinici. Datorită vechimii de peste 400milioane de ani, ei sau tocit având în prezent imaginea unor dealuri.

Excursii în Insulele Brăilei

Fostele Bălți ale Brăilei, cunoscute în întreaga țară prin bogăția lor de pește , iar în perioada interbelică devenite celebre datorită lui Terente care s-a autointitulat „regele bălților” , astăzi sau transformat radical.

Insula Mare a Brăilei este cuprinsă între brațul Dunărea Veche ( Măcin) și brațul Cremenea. Prin îndiguirea și desecarea acestei porțiuni a luat naștere cea mai mare „ insulă agricolă a țării” cu o suprafață 76.000 ha. Lingimea digului este de 156 Km, desecările efctuate au depășit 30.000 ha, iar defrișarea sălciilor și a stufului aproape 40.000ha.Astfel că din porțiunea fostei bălți nu a mai rămas decât o mică zonă cuprinsă între punctele Veriga, Corotișca și Filipoiu. Din nefericire lucrările realizate în timpul fostului regim comunist au costat viața a numeroși oameni cei mai mulți deținuți politici deportați în zonă.

Dacă înainte zona era un complex de brațe, bălți, grinduri sau gârle, care în perioada inundațiilor devenea o oglindă de ape, astăzi ea reprezintă o întindere de holde ce se leagănă în bătaia vânturilor .

Pentru a ajunge în Insula Mare, trecerea se poate face fie cu bacul de la punctul de trecere „Stânca”, fie cu șalupa de la Gara Fluvială. Dintre obiectivele turistice întâlnite în cadrul unei călătorii în jurul insulei menționez:

Locu de popas „Corotișca” la care se ajunge destul de rapid deoarece se află puțin mai la nord de gara fluvială pe malul drept al Dunării. Distanță poate fi parcursă în 10 minute . În această zonă fluviul are 270m și o adâncime considerabilă ( 33m). Zona este dotată și cu un frumos restaurant pescăresc, cu căsuțe de cazare și cu o mini plajă. După obligatoria masă pescărescă, mergând spre aval se poate ajunge la punctul Smârdan de unde spre dreapta se poate înainta spre Măcin. Trecând de această localitate se ajunge la Iglița unde se află un alt castru roman de o valoare istorică deosebită.

Următorul obiectiv turistic este punctul „Blasova” acesta fiind situat în estul Insulei Mari în dreptul localității Turcoaia . La Blasova se mai poate ajunge și cu autoturismul traversându-se întrega Insulă Mare distanța fiind de 20 Km . Lacul Blasova este, ca și Lacu Sărat ( după unele ipoteze), un vechi meandru al Dunării, astupat care formeză astăzi o oglindă de apă de 400 ha. Aici s-au amenajat cabane și vile și s-au efectuat o serie de dotări pentru concursuri de pescuit și canotaj. Lângă lac se află cea mai mare înălțime de pe raza județului Brăila – popina Blasovei de 45 m . Aceasta este dovada eroziunii vechilor munți ai Dobrogei.Lacul este înconjurat de o bogată pădure care întregește peisajul plăcut al zonei.Părasind „Blasova”și mergând în aval spre sud pe partea stângă a Dunării în Dobrogea privirea turistului este încântată de munții Turcoaiei, iar după aceștia de alte priveliști în care se găsesc localitățile Pecineaga, Ostrov, Dăieni. Pe partea dreaptă se află localitățile Titcov și Frecăței iar spre capătul insulei se găsește un alt lac „Zăton”. Aici se poate organiza un nou popas pescăresc. Lacul oferă un cadru natural admirabil și se întinde pe o suprafață de 30 ha . Din acestă zonă Dunărea Veche ocolește spre vest apropiindu-se de locul unde se unește cu brațul Cremenea, pe unde se poate reajunge la Brăila.

Un alt traseu îl reprezintă acela care pornește din Brăila pe brațul Harapu spre Insula Mică a Brăilei. Insula Mică a Brăilei este amintirea fostei bălți brăilene și o prevestire a Deltei Dunării formată din lacuri, brațe, bălți cu o suprafață de 13.000 de hectare ea fiind declarată rezervație naturală. Teritoriul ei este zona dintre cele două brațe ale Dunării, Vâlciu și Cremenea până la trecătoarea Gropeni, apoi Insula Calia între brațele Calia și Cremenea până la trecătoarea Tichilești ; Insula Fundu Mare între brațele Cremenea și Stânca, ultima fiid insula Harapu, între brațele Harapu și Stânca. Regiunea este un adevărat paradis al păsărilor așa cum o caracteriza un naturalist german la începutul secolului trecut. Ea moare și renaște în fiecare an conform ciclurilor anotimpurilor . Cea ce predomină în afara stufului este salcia , o adevărată „regină a bălții”. Orcine ar încerca să o compare cu o altă zonă ar trebui să se lase păgubaș, totul fiind nou și deun farmec misterios. La câte un colț de braț din apă apare câte o rădăcină de salcie ce dă impresia unui monstru antidiluvian, încât te face să tresari înspăimântat. Te readuc la realitate stigătele asurzitoare ale egretelor , stîrcilor, lopătarilor și altor păsări, de care doar conștiința faptului că te afli aici te face sș crezi că nu ești în plină Deltă a Dunării.

Cine trece odată prin această zonă va trăi multă vreme cu nostalgia revenirii întipărită în suflet, iar sunetul sirenei vaporului care anunță reîntoarcerea la Brăila face ca trăirile să fie mult mai intense și mai nostalgice.

4.Turul județului Brăila

Dintre multiplele trasee care pot face turul județului Brăila cel mai indicat ar fi următorul:Brăila – Maxineni-Scorțaru Nou- Râmnicelu- Suțești- Ianca- Movila Miresii- Brăila deoarece acesta cuprinde diferite forme de relief, monumente, istorice și cele mai interesante zone folclorice ale județului.

Plecarea din municipiu Brăila se face pe șoseaua Focșani ( DJ 204)de unde, după 20 Km, se ajunge în comuna Latinu din care, trecându-se peste râul Buzău, se intră în prima comună mai importantă a traseului, comuna Maxineni. Ea este legetă de istoria Brăilei prin mănăstirea Măxineni.Datând de la 2septembrie 1637, aceasta este una din puținele dar cele mai de seamă ctitorii ale domnitorului Matei Basarab. Atenția deosebită acordată de acesta reiese din faptul că nu afost închinată mănăstirilor străine . Mănăstirea a primit numeroase donații din partea diferiților domnitori: Constantin Brâncoveanu, Nicolae Mavrocordat, Grigore Ghica iar Alexandru Ioan Cuza a refăcut-o aproape total după inundațiile Siretului care, într-o primă etepă i-au provocat mari pagube. În 1877 datorită altor mari inundații însuși satul s-a mutat la câțiva kilometri distanță de Siret. Din acest motiv mănăstirea nu a fost îngrijită permanent. În timpul primului război mondial la data de 17 februarie 1917 suferă cale mai grave stricăciuni datorită bombardamentelor efectuate asupra sa, stare în care seaflă și astăzi.Din grija Muzeului Brăilei s-a deschis un santier destul de interesant. Cu prilejul vizitei la mănăstire se poate se mai poate efectua și o scurtă excursie în valea Siretului unde se află o fumoasă pădure de salcâmi. Părăsind comuna Măxineni mergând în lungul Buzăului se trece prin conuma Scorțaru – Nou și se ajunge în comuna Râmnicelu ( aflată pe drumul județean 221). Aici se află o veche asezare neolitică aparținând culturilor Gumelnița și Cernavodă I ( mileniul III î. e. n.) și se mai poate face un popas în pădurea Camnița, una din frumoasele păduri ale județului Brăila.

Continuâd traseul se ajunge în comuna Suțesti unde se află un monument istoric . Este vorba de biserica „Sfinții Constantin și Elena”ctiotria marelui logofăt Costache Grigore Șuțu, care datează din anul 1824 . În interiorul bisericii se află mormântul ctitorului care se înrudea cu familia domnitorului Alexandru Șuțu . Biserica are 22 m înălțime și este cel mai reprezentativ monument din aceată zonă a județului.De la Șuțești pe un drum județean se ajunge la Ianca, oraș agro-industrial cu numeroase monumente istorice închinate războiului de independență și primului război mondial.Din Ianca, traversând calea ferată București- Galați, traseul se îndreaptă spre comuna Movila Miresii . În comună se viziteză microstațiunea cu același nume sora mai mică a stațiunii Lacu Sărat, deoarece are același nămol și aceeași apă sărată. Climatul este tot de stepă, lipsește însă pădurea fiind înlocuită cu unii arbori ornanentali . Baza de cazare dispune de 11 căsuțe iar tratamentul este similar cu cel de la Lacu Sărat. Din comuna Movila Miresii pe DN22, în aproximativ 30 de minute se ajunge la Brăila.

Excursii la Tulcea și Delta Dunării

Un alt obiectiv tiristic îl reprezintă această regiunea, în care se pot organiza excursii de 1 și 2 zile pe o serie de intinerarii .Cel mai recomandabil și cel mai atrăgător itinerar este acela pe Dunăre efctuat fie cu nava clasică, fie cu nava rapidă . În primul caz distanța până la Tulcea este străbătută în aval în 3 ore și jumătate iar în amonte în 5 ore. Cu nava rapidă timpul se scurtează la mai mult de jumătate. În traseu se mai poate face o escală la Galați, de unde în continuare pe partea dreaptă defilează munții Dobrogei iar pe stânga de la orașul Reni începe o frumoasă luncă fluvială . Deosebit de pitorească este zona unde Dunărea se dsparte în două brațe, din acest moment orașul începe să se profileze în zare .

Varianta rutieră oferă 2 posibilități : prima pe DN 22 care după ce depășește Măcinul, urmează malul înalt al Dunării, oferind o frumoasă priveliște, putându-se efectua o escală la mănăstirea Celic- Dere datând din 1844. Al doilea traseu se face pe DN22 D care traversează munții Dobrogei cel mai important obiectiv fiind comuna Cerna unde se găsește casa memorială „Panait Cerna” . Ajungând la Tulcea oraș milenar ( cetatea Aegyssus datând din secolul VIII î.e.n.) istoria se poate îmbina cu prezentul modern .După vizitarea cetății și a Monumentului Independenței, mai pot fi admirate Muzeul Deltei Dunării, catedrala „ Sfântul Nicolae” și moderna piață civică . În cazul în care excursia durează 2 zile după o noapte petrecută la un hotel tulcean, a doua zi se poate ajunge până la Maliuc, Crișan, sau chiar în capătul deltei la Sulina.

Un alt traseu ar putea fi efectuat pe Dunăre însă cu o navă rapidă care, după o pauză la Tulcea să străbată întrega Dunăre până la Sulina. A doua zi la întoarcere traseul este refăcut pe lumină turiștii având posibilitatea să savureze în întregime frumusețile Deltei Dunării.

CAPITOLUL V : BAZA TEHNICO-MATERIALĂ

5 1.Unități de cazare

Hotel Traian, Brăila – Piața Traian nr.1

Hotel Traian din Brăila amplasat in centrul istoric al orașului, intr-o zona liniștită, pune la dispoziție 202 locuri de cazare, 103 camere ( 9 camere single, 94 duble din care 20 au un confort sporit la nivelul clasificării de 3 stele), 2 apartamente, room- service, parcare, magazin suveniruri si o gama diversificata de servicii suplimentare. La dispoziția turiștilor mai sunt și un restaurant, un bar de noapte, și o sală de conferințe Hotelul este punct de referință, fiind dispus pe 12 etaje, cea mai înaltă clădire din oraș.

Foto.V.1 : Hotel „Traian”

Încă de la darea in exploatare in 25 aprilie 1971 imaginea hotelului a devenit emblematică pentru municipiul Brăila. In imediata apropiere se afla scuarul din centrul intersecției cu o zestre dendrologica bogata care cuprinde varietăți exotice de plante ornamentale – tuia, magnolia, pin negru, trandafiri persani si etc. In parc se afla ceasul si fântâna arteziană in stil baroc, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail si Gavril – fosta geamie turceasca transformată după Pacea de la Adrianopol 1829 in biserica ortodoxa.

În spatele hotelului se găsea biblioteca orașului ce poartă numele marelui scriitor „Panait Istrati”. Ea a fost transferată parțial în „Clubul Tineretului” din „Piața Independenței” aici rămânând doar sala de lectură. În fața acesteia este un mic parc numit „Poligon” în care se află bustul filozofului Nae Ionescu .

Hotel Belvedere, Brăila- Piața Independenței nr.1

Hotelul Belvedere este situat in centrul municipiului Brăila in imediata apropiere a Primăriei, pe faleza Dunării. Hotelul dispune de o capacitate de cazare de 97 de locuri dispuse in 51 de camere (44 camere duble, 5 camere single si doua apartamente). Camerele oferă întreg confortul dorit prin intermediul următoarelor dotări: climatizare, geam termopan, acces pe baza de cartela, televiziune prin cablu, televizor color, telefon, frigider, mobiliernou, baiecucada, complet reutilata. Confortul a fost schimbat de curând din 2 în 3 stele. Hotelul dispune de o sală de conferințe cu 60 de locuri, bar de zi, restaurant cu o terasă cu 130 de locuri , 2 saloane private de 10 respectiv 20 de locuri și o terasă de vară cu 80 de locuri, bar, lift, parcare gratis, baie în cameră. Fiind hotel de trei stele și prețurile sunt pe măsură :2.050.000lei pentru cameră single și 2.2000.000lei pentru cameră dublă, prețurile incluzând micul dejun . Dintre hotelurile brăilene acesta deține cel mai important procentaj al fluxurilor turistice. Facilități:
-parcare gratuită;

-săli de protocol, având aceeași notă de eleganță ca si spațiile de cazare;

Hotel Sport- strada Bolintineanu, nr.2

Capacitatea hotelului este de 26 de camere cu 47 de locuri dispuse astfel: 20de camere cu 2 paturi , 5 camere cu un pat și un apartament .În funcție de categoria hotelului(2 stele) prețurile au fost calculate astfel : 380.000lei camera cu nu pat , 680.000lei camera cu 2 paturi și 1.120.000lei apartamentul .Prețurile includ micul dejun .Dotările hotelului sunt : un bufet la parter un bar și o sală de protocol . Hotelul aparține Agenției Naționale pentru Sport aici fiind cazați de cele mai multe ori sportivi veniți în oraș pentru concursuri sau cantonamente.

Foto V.2 : Hotel „Sport”

Hotel LMS –Calea Galați nr.9

Complexul LMS se află într-o impunătoare clădire veche de 100 de ani care a fost renovată și modernizată fără ai altera nimic din măreția arhitecturală . Destinația clădirii este de natură turistică aici existând cel mai nou hotel de trei stele înființat în 2004 . Hotelul dispune de 15 camere cu o capacitate de 27 de locuri , un modern restaurant cu o capacitate de 70 de locuri și un club situat în subsolul clădirii.

Foto V.3. : Hotel LMS

Hotel Tineretului- Calea Călărașilor

Este amplasat în noul centru civic al orașului, la numai 150 metri distanță de fluviul Dunărea. Hotelul are 36 de camere împărțite astfel : 7 camere cu 1 pat și 29 camere cu 2 paturi .Este un hotel de două stele iar prețurile sunt de 740.000lei pentru camerele cu un pat și 970.000 pentru camerele cu două paturi, micul dejun fiind inclus în preț . Hotelul dispune de sală de conferințe și de un restaurant .

Unități de cazare în Lacu Sărat

Hotel Perla- Unitatea funcționează tot timpul anului și are o capacitate de 159 locuri repartizate astfel : 73 de camere cu 2 paturi, 3 camere cu un pat și trei apartamente fiecare având grup sanitar propriu .Masa este asigurată de către pensiunea- restaurant proprie, unitatea dispunând și de spațiu pentru activități cultural- distractive. Tratamentul se asigură prin baza medicală specializată a stațiunii ( baza proprie este în construcție) care este dotată cu instalații pentru efectuarea tuturor procedurilor. Hotelul dispune de restaurant, bar de zi, bar de noapte, parcare, sala de conferințe, masaj, sala de sport, teren de sport, cada, televizor, frigider, acceptă carduri și animale de casa.

Hotel Flora

Hotelul Flora dispune de un număr de 134 de locuri de cazare în 105 camere duble, single. Este un hotel de două stele format din doua tronsoane. Dispune de restaurant, baza de tratament, sauna iar camerele sunt dotate cu TV si frigider. Element curativ: apa minerala a Lacului Sărat este în același timp relaxanta, tonica, reconstituanta, sedativă.Preturile variază între 420.000 lei/cam si 600.000 lei/cam în funcție de condițiile de cazare si includ mic dejun si TVA

Hotel Lacu Sărat – este un hotel de categoria a 2-a care deține 137 locuri de cazare în camere de 1-2 paturi și apartamente. Hotelul dispune de un salon pentru servirea micului dejun și un bar de zi .

Complexul balnear Lacu Sărat-deține 253 locuri de cazare în camere cu 2-3 paturi, un restaurant, un bar de zi și bază tratament proprie Complexul dispune și de un camping cu următoarele dotări și servicii : 15 căsuțe cu câte două locuri fiecare, spațiu de campare de 2000mp, parcare și servicii suplimentare. Complexul a fost dat în exploatare în octombrie 1976, an în care dispunea de 152 locuri toate în camere cu 2 paturi, cu grupuri sanitare proprii; complexul a fost dotat cu o sală de mese, bucătărie și spații de depozitare. Complexul a folosit agentul termic furnizat de Termocentrala Brăila până în 1993 când s-a reușit punerea în funcțiune a unei centrale termice proprii . Această investiție s-a dovedit extrem de eficientă, permițând realizarea unor venituri suplimentare prin scăderea cheltuielilor . În plus clientela a putut beneficia de condiții de confort( temperatura adecvată constantă a procedurilor de cură, permanența apei calde, prepararea hranei în condiții igienice) .În anul 1997 s-a găsit o soluție de rezolvare a tratamentului pacienților în incinta unității prin transformarea parterului în bază de tratament. S-au creat cabinete medicale, camera de gardă, săli pentru saline și nămol, cabinete cu aparatură medicală de fizico și electroterapie . Hotelul este construit într-un stil modern fiind alcătuit din două corpuri de clădire în forma literei „L”; un corp dispune de balcoane la fiecare spațiu de cazare, iar celălalt placat cu cărămidă aparentă, are grupaj de câte două ferestre adânci pentru fiecare spațiu de cazare.

Cele patru nivele ale hotelului adăpostesc următoarele spații cu funcțiile aferente:

Parter:- holul de primire; serviciul de recepție și birouri; baza de tratament; spălătoria; spațiu de protocol pentru 40 de persoane; bucătăria; depozit de alimente; magazii; atelier întreținere; garaj pentru mașinile unității.

Etajele 1,2,3 – spațiu de cazare și oficiile personalului de cazare.

Comform datelor de la Institutul Național de Statistică- Direcția Generală de Statistică Regiunea Brăila in municipiul Brăila sunt următoarele unități de cazare:

Tabelul V.1. :Unități de cazare din municipiul Brăila

Tabelul V.2.: Capacitatea de cazare a unităților din municipiul Brăila

5.2.Unități de alimentație publică

Dezvoltarea impetuoasă a turismului în ultimele decenii, ampla lui extindere pe plan național și internațional, avântul continuu al mișcării turistice, care cuprinde astăzi categorii de oameni cu vârste, pregătire și profesii diferite a făcut ca turismul să reprezinte un fenomen foarte important al lumii contemporane, cu adânci implicații economice sociale, politice și culturale.

În spiritul reglementărilor legale în vigoare, prin rețeaua de alimentație publică se înțelege totalitatea unităților de profil – restaurante, bufete, cantine- restaurant, cofetării etc. ce funcționează în spații special amenajate.

Cele mai frecvente sunt restaurantele clasice. În această grupă intră unitățile gastronomice cu caracter recreativ- distractiv în care consumatorilor li se oferă un bogat și variat sortiment de preparate și băuturi servirea făcând-o un personal de specialitate cu înaltă calificare. De obicei restaurantele clasice sunt amplasate în orașe, în zone de interes turistic sau în stațiuni balneoclimaterice.

Pentru Brăila restaurantele reper sunt: „Continental”, „Majestic”, „Bony” și „Zorile”. La dispoziția turiștilor români și străini dar a brăilenilor se află un restaurant cu specific chinezesc- „Restaurantul Matteo”- și unul cu specific irlandez –„Restaurantul Irișh”. Pentru cei care preferă pizza și bucătăria italiană în Brăila sunt numeroase pizzerii din care cele mai apreciate sunt : „Pizza Ciao”, „Bella Italia” și „Mister Pizza”. În oraș sunt și numeroase unități de tip fast-food, acestea adresându-se în special clienților ( turiștilor) grăbiți, cât și automobiliștilor aflați în tranzit. Brăila dispune si de cofetării, unele cu tradiție în domeniu cum sunt: „Matteo”, „Cassa dell Gellato”, „Venus” și complexul Select” cu bar de zi restaurant, pizzerie și cofetărie. Pentru cei care doresc să servească masa în afara orașului există complexul „Stejarul” situat în pădurea de la marginea Brăilei. Complexul dispune de un restaurant cu specific românesc și de locuri pentru campare . El este o alternativă la aglomerația orașului și un minunat loc pentru recreere. Foarte apreciate sunt și restaurantele hotelurilor menționate mai sus . La hotelul „Belvedere” restaurantul este folosit de turiștii cazați aici cât și de persoanele care vin doar să servească masa . Datorită localizării într-o poziție centrală în apropierea primăriei, tribunalului și a băncilor dar și personalului calificat și al luxului existente aici în restaurantul hotelului servesc masa persoanele angajate în aceste instituții. În perioadele când la Brăila se desfășoară congrese, conferințe sau concursuri hotelul cât și restaurantul acestuia se dovedesc neîncăpătoare.

5.3.Baza de recreere, agrement și divertisment

În municipiul Brăila posibilitățile de recreere, agrement și divertisment sunt multiple și satisfac toate gusturile, în funcție de preferințele și posibilitățile financiare ale locuitorilor orașului și ale turiștilor veniți viziteze Brăila. Turiștii veniți în Brăila au de ales între o plimbare pe frumoasa faleză a Dunării, pe strada Mihai Eminescu- strada principală a Brăilei vechi, pot vizita cele două piețe ale orașului Piața Traian- centrul vechi cu numeroasele monumente arhitecturale și cultural istorice și Piața Independenței – centru nou cu Fântâna luminii una din cele mai frumoase construcții de acest fel din țară.

Strada „Minai Eminescu” reprezintă locul de promenadă preferat al localnicilor, fiind artera care măsoară astăzi ca și în trecut, pulsul comercial al orașului. Odată cu înființarea orașului ea a primit denumirea de „Strada București”, apoi de „Kiseleff”, de „Strada Regală” și apoi de „Strada Republicii, iar după Revoluție, autoritățile i-au atribuit numele actual. Clădirile sale realizate în majoritate în a doua jumătate a secolului trecut, beneficiază de o arhitectură în stil baroc. Fiind un muzeu în aer liber autoritățile au declarat au declarat această zona „zonă istorică” și au trecut la conservarea și renovarea ei .Devenind numai pasaj pietonal în care circulația vehiculelor este interzisă, strada beneficiază de 30 de jardiniere și câteva fântâni arteziene care-i conferă un farmec deosebit.

Piața Traian reprezintă inima orașului centrul său vechi de unde se desprind ca razele soarelui toate străzile orașului ,deci și principalele trasee turistice. Piața datează din1883,atunci fiind pavată cu piatră cubică .Inițial s-a numit Piața „Sfinții Mihail și Gavril” ,datorită bisericii cu același nume care se află aici, și avea o suprafață de 11.000mp.Pe lângă monumentele aflate aici care au fost prezentate deja în această piața se mai află arbori, declarați monumente ale naturii, dintre care menționez: magnolia originară din China, pinul alb din Spania și merișorul originar din ținuturile mediteraneene.

Importante locuri de recreere sunt și cele două mari parcuri ale orașului Parcul Monument și Grădina Mare.

Parcul „Grădina Mare”

Reprezintă unul dintre locurile de preferință ale brăilenilor pentru promenadele zilnice . Grădina a fost planificată și realizată încă de la înființarea orașului fiind situată pe o parte a perimetrului cetății turcești .Cel care s-a ocupat de ea a fot primarul Constantin Hepites ea datând din 1833. Acesta i-a acordat și prima denumire de grădina „Belvedere”, datorită priveliștei minunate spre Dunăre, cu care se desfată ochii vizitatorului, dincolo de care se profilează Munții Dobrogei. Din 17 mai 1864 i s-a schimbat denumirea în parcul „Alexandru Ioan Cuza”, tot atunci amenajându-se și un loc permanent pentru o fanfară care să cânte săptămânal .În 1895 este construit castelul de apă care a devenit mai târziu restaurantul „Castelul”, iar din 1929 sunt construite chioșcul cu muzică și restaurantul „Cazino”. Acest restaurant a fost desființat în 1984 și transformat în Secția de Etnografie a Muzeului Brăila. Alături de aceasta se află Casa Memorială „Panait Istrati” inaugurată tot în 1984.

În „Grădina Mare” se află o unitate de factură cu totul aparte unică pe plan național în întreaga Europă. Este vorba de complexul „Castel” amenajat într-un mod original în vechiul castel de apă al orașului, construit încă de la sfârșitul secolului XIX.

Fantezia proiectanților, arhitecților și constructorilor a transformat o construcție devenită de mult timp inutilă, sortită implacabil demolării, într-o unitate gastronomică de prestigiu. La ultimul nivel al „Castelului, o surpriză :platforma amenajată pe întreaga deschidere a suprafeței realizează o mișcare circulară de 360de grade iar, pe parcursul a 40 de minute, prin fața ochilor ți se desfășoară o splendidă panoramă a întregului oraș cu vechile și noile lui construcții, cu bulevardele sale cu oameni mașini și tramvaie . De la înălțimea celor 38 de metri se văd portul , Dunărea care alină malul stâng al orașului pe o distanță de 6 Kilometri, Insula Mare a Brăilei Munții Măcinului componenți ai vechiului lanț al munților hercinici, cei mai bătrâni din Europa, iar în aval se zăresc cele mai înalte clădiri ale Galațiului.

Atenția turistului mai poate fi reținută de frumoasele alei, cu statui, și de ceasul floral unic în țară în fața căruia se găsește o fântână arteziană ce datează din anul 1914. În parc sunt amplasate a trei scriitori naționali : Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu și Panait Istrati .Întrarea în parc e străjuită de către Casa Thuringer, în care a locuit Istrati în copilăria sa datorită faptului că mama sa lucra ca menajeră la această familie . Accesul spre această grădină se realizează ușor prin strada „Dimitrie Bolintineanu” care se desprinde lateral din Calea Galați.

Parcul „Monument”

Având aceeași vechime cu parcul „Grădina Mare”, este menționat pentru prima dată în 1833cu ocazia construirii unui pod pe drumul Călărașilor în scopul legăturii cu „Monumentul eroilor din 1828”. Cu toate că monumentul nu mai există denumirea s-a păstrat în memoria localnicilor .Localizarea monumentului s-a identificat în dreptul intrării în parcul actual .Se știe că acesta a fost realizat de arhitectul francez Villaye în 1883 și înfățișa o spadă cu două tăișuri aflată pe un soclu lângă care se găseau doi lei. Edificiul a fost distrus în toamna anului 1916 în urma ocupării orașului de către forțele Puterilor Centrale .Cei care l-au distrus au fost ocupanții turci care au considerat că a venit momentul să se răzbune pentru înfrângerea lor din urmă cu o sută de ani.

Parcul, având o suprafață de 90ha, este astăzi unul din cele mai mari din România. A purtat o perioadă denumirea de parcul „Kiseleff” în amintirea guvernatorului rus Pavel Kiseleff care în etapa Regulamentelor Organice a condus țara noastră și s-a îngrijit foarte mult de orașul Brăila .După cel de-al doilea război mondial s-au amenajat în parc o serie de obiective importante:

1. Muzeul Științelor Naturii, o secție a Muzeului Brăila care prezintă animale specifice ținuturilor brăilene;

2.Grădina Botanică în care se întâlnesc plante destul de rare ca forsitia, originară din China, vanilia, originară din America de Nord, gingko biloba din Asia , despre care se spune că are 200 milioane de ani , fiind deci o fosilă vie, etc;

3.Stadionul Municipal al echipei de fotbal „Dacia- Unirea cu o capacitate de 30 000 de locuri ;

4.Sala sporturilor ,cu o capacitate de 2 000 de locuri;

În Lacu-Sărat, turiștii au la dispoziție multiple și variate posibilități de petrecere a timpului liber în mod agreabil.În hoteluri și vile există televizoare și se pot închiria de la recepție diferite jocuri ( șah, table, remy) .În restaurant există orchestre și ringuri de dans, iar în unele zile se organizeză manifestații folclorice. Clubul stațiunii desfășoară o bogată activitate cultural- artistică și educativă concretizată prin vizionări de filme și piese de teatru cât și prin organizarea unei game variate de jocuri distractive ( întreceri sportive, concursuri de dans , discotecă).

Amatorii de drumețiii au posibilitatea de a se plimba în jurul lacului, în pădurea stațiunii cât și în parcul stațiunii pe unde există căi de acces spre tabăra de copii ale cărei spectacole pot fi urmărite de turiști cu ajutorul conducerii acesteia . Amatorii de sport au la dispoziție terenuri de fotbal, tenis, handbal, și volei. În cadrul stadionului stațiunii sunt organizate întreceri fotbalistice atractive între echipele brăilene. Biblioteca stațiunii dispune de un bogat fond de carte cu ample posibilități de lărgire a acestuia, datorită apropierii de municipiu unde se găsește biblioteca „Panait Istrati” una din marile biblioteci ale țării.

Plimbări prin stațiune

Intrarea în stațiune se poate face pe două căi . Una reprezintă drumul de acces ce se desprinde din șoseaua ce pornește din Brăila și, după ce străbate o frumoasă pădure de salcâmi, trece prin stațiune mergând mai departe spre o zonă industrială din afară orasului. Vizitatorul este întâmpinat la intrare de emblema stațiunii realizată din oțel și motive florale într-un stil deosebit . În stațiune vizitatorul are impresia că se află în altă lume, datorită diferenței de temperatură dintre căldura toridă a câmpiei și boarea răcoroasă a pădurii ce înconjoară stațiunea.

Pe partea dreaptă a drumului de acces se găsește o parcare auto cu căteva sute de locuri în continuare aflându-se un complex sportiv și campingul stațiunii. Pe partea stângă a drumului de acces se găsește stația de tramvai , apoi două hoteluri . Drumul se încheie printr-o frumoasă piață circulară ce dispune de numeroase spații comerciale în care se găsesc: biblioteca, clubul, oficiul P.T.T.R. În se află restaurantul Lacu Sărat și un centru comercial care dispune de articole de plajă . Din centrul stațiunii se despart arterele stadale. Strada centrală a stațiunii continuă strada pe care se face intrarea în stațiune iar paralel cu aceasta se mai găsesc alte două străzi adevărate bulevarde.

Dacă se pornește din piata centrală spre stânga, prima clădire este casa de odihnă „Mimoza”, fosta administrație a stațiunii. În spatele acesteia se găsește stadionul stațiunii, care dispune de câteva mii de locuri, dar care se află la o distanță apreciabilă pentru a nu tulbura liniștea stațiunii. Din piața centrală spre dreapta se desface o alee care duce direct spre plajă.Dacă se înaitează din piața centrală pe strada principală pe partea dreaptă se află o terasă restaurant iar în continuare se află Complexul balnear al stațiunii . În fața complexului este un frumos parc cu o suprafață de 7 ha ,în care predomină salcâmii și alți arbori ornamentali, cu numeroase bănci și alei de plimbare . Înaintând, pe dreapta se află casele de odihnă „Narcisa” și „Crizantema” ( confort II) însă fiind favorizate de mica distanță față de plajă.Pe partea stângă a străzii centrale, prima clădire întâlnită reprzintă un adevărat al vechii stațiuni, ea datând din anul 1899. Este vorba de casa de odihnă „Camelia”, recent modernizată. Depășind parcul din fața complexului balnear pe stânga întâlnim noua casă de odihnă „Lăcrămioara” care a fost construită într-un stil arhitectonic local . În continuare urmează casa de odihnă „Nufărul” și ea recent modernizată iar vizavi de aceasta se află casa de odihnă „Violeta” și un al parc ornamental.

Cea de a treia stradă cuprinde pe partea dreaptă a sa restaurantul „Lacu Sărat” ce dispune de un ring de dans și o terasă cu capacitatea de 300 de locuri urmată în continuare de o anexă a casei de odihnă „Lăcrămioara”. În partea stîngă a aleii se găsește vechiul parc realizat în stil clasic englez având o suprafață de 47 ha despre care Nicolae Iorga arăta că „în lunile de vară când razele lunii alunecau prin desișuri conferea un farmec mistrios și nemai întâlnit până în prezent”. În acest parc se află și tabăra de școlari Lacu-Sărat . Aici au fost realizate o serie de căsuțe care de care mai cochete, numeroase ternuri sportive și o arenă în care se desfășoară competiții sportive. Tot în această zonă la marginea pădurii se găsesc serele stațiunii o adevărată ghirlandă de flori care fac bucurie turiștilor dar și localnicilor. Ocolind lacul pe la sud se poate ajunge la tabăra de copii prin șoseaua Buzăului . Ajungănd la șoseua Buzăului și revenind pe partea dreaptă se află un indicator care arată că în acel loc pe malul lacului se află Motelul „Turist” un punct deosebit de apreciat turiștii care circulă pe această cale rutieră. Hotelul dispune de o plajă gazonată, de terenuri sportive și de un parc de recreere.

Cine dorește să vadă lacul de sud este nevoit să traverseze șoseua Buzăului și să privească panorama ,din păcate încă neamenajată, a acestei porțiuni a lacului.În acestă zonă urmează să se realizeze numeroase instalații turistice care vor transforma această porțiune într-o zonă de agrement, lacul de nord urmând să rămână numai zona balneară a stațiunii.

Excursii în afara stațiunii

Din stațiunea Lacu- Sărat se organizează excursii în zonele apropiate și nu numai cu ajutorul diferitelor mijloace de transport ( autobuze, trenuri, vapoare).Printre drumețile plăcute și în același timp și instructive se remarcă aceea ce se poate efectua la Dunăre.Aflat la 4 Km distanță fluviul oferă o frumoasă priveliște, ochiul turistului cuprinzând imaginea feerică a Insulei Mici a Brăilei .O altă excursie plăcută care se poate efectua pe jos o reprezintă cea spre pădurea de salcâmi care se găsește între stațiune și linia de centură a orașului.Excursiile cu mijlacele de transport sunt organizate de filialele firmelor de turism din stațiune.Excursiile sunt axate pe următoarele intinerarii: Brăila, Galați, Macin, Smârdan,Tulcea, Delta Dunării, Insulele Brăilei și litoralul Mării Negre.

5.4.Căi de acces

Datorită poziției sale geografice , situată într-o zonă deschisă și foarte accesibilă , Brăila are numeroase căi de lagătură cu tot restul țării. “Drumul Brăilei” este un drum arhicunoscut încă de la întemeierea Țării Românești . De aici vechea zicală : “A nimerit orbul Brăila”. În zilele noastre accesul în municipiul Brăila se realizează pe trei căi principale : rutieră, feroviară și navală.

Calea feroviară. Principalele căi feroviare sunt București –Urziceni –Galați sau București – Ploiești –Buzău- Galați .Ambele trec prin orașul Făurei, important nod de cale ferată . Distanțele sunt următoarele :București -200Km, Ploiești -160Km, Buzău-100Km. Tot prin Făurei se realizeză legătura cu Transilvania pe Valea Prahovei până la Brașov fiind 270Km.Legătură Brăilei cu Dobrogea se face tot prin Făurei pe calea ferată Fetești – Cernavodă, până la Constanța fiind 230Km.Pe calea ferată spre Moldova se trece prin Galați,până la Iași fiind 200Km, sau prin Barboși- Tecuci- Bacău- Suceava până unde sunt 400Km. Mai există și varianta feroviară Făurei- Tecuci-Mărășești. De câțiva ani sunt și trenuri directe spre Craiova, Cluj- Napoca și Szombathely ( Ungaria).

Calea rutieră

De la Brăila la București se mergând pe Drumul Națonal 2B și apoi pe șoseaua E20 prin Buzău și Urziceni distanța masurând 190Km, iar prin varianta Cilibia se reduce la 170Km.Se mai poate face legătura și prin Drumul Național 21până la Slobozia și de aici prin E15 la București (210KM) . În Moldova se ajunge pe DN-2B până la Galați (32Km), iar de aici prin Tecuci se ajunge la E 85 pe care se poate ajunge până la Iași . La Focșani se ajunge prin DJ -204( 96Km), de unde prin E85 se ajunge până la Suceava ( 400Km).Pentru a ajunge în Dobrogea se folosește DN21 până la Însurăței de aici se merge pe DN-21A până la Țăndărei și apoi pe E15 se ajunge la Constanța traversând Dunărea pe la Vadu Oii. Se mai poate ajunge și trecându-se cu bacul la Smârdan iar de aici prin DN-22D până la Horia și apoi DN-22 până la Baia de unde se intră pe E87 până la Constanța, în total (170Km). Și spre Tulcea sunt două variante ambele prin Smârdan, de unde de la Măcin prin DN-22A (93Km) sau prin DN-22 care trece prin Isaccea (90Km), se poate ajunge în orașul Deltei Dunării.

Calea fluviatilă

Singura cale fluviatilă este Dunărea , distanța până la Galați fiind de 20Km, până la Tulcea de 100Km și până laSulina de 170Km. Îm amonte se face legătura cu Hârșova aflată la 70Km și mai departe, dacă se intră pe Dunărea –Veche, se poate ajunge la diferite localități riverane din Dobrogea.

În stațiunea Lacu Sărat se poate pătrunde prin mai multe căi de comunicații:

1.Pe calea ferată, pănâ la gara Brăila, se ajunge din direcțiile : București( 200Km), Brașov(270Km) și Galați (270Km). Din gara Brăila spre stațiune se folosește tramvaiul . Acesta circulă în apropierea gării pe bulevardul Dorobanților și este însemnat cu o emblemă specială în acest sens. Se mai poate folosi mini-carul special a cărui stație se află în fața gării brăilene.Distanța de la gară până la stațiune se parcurge în jumătate de oră.

Observație: A nu se coborî în gara Lacu Sărat , deoarece distanța până la stațiune este de 7 Km și nu există mijloc de transport de la gară

2. Pe calea rutieră se ajunge prin DN 21( Slobozia- Brăila, 91Km), stațiunea găsindu-se pe această arteră. Se mai poate folosi DN2 ( Buzău- Brăila, 108Km) cu o deviație spre dreapta comform indicatorului aflat chiar în fața stațiunii și DN (22 Râmnicu Sărat – Brăila, 85Km) până la centura Brăilei, iar de aici spre dreapta conform indicatorului.Turiștii care folosesc DN2B, dinspe Galați pot urma linia de centură conform indicatorului special pentru stațiune dar pot străbate și orașul orientându-se după indicatorul spre Slobozia.

3.Pe calea navală, se ajunge, în portul Brăila de la Galați (20Km), Hârșova (80Km),Tulcea(100Km) .

CAPITOLUL VI: TIPURI ȘI FORME DE TURISM

6.1Turismul cultural

Cea mai importantă activitate culturală, care are loc la Brăila și care face ca în oraș să vină turiști din înalta societate atât din țară cât și din străinătate, este Festivalul și Concursul Internațional de Canto „ Hariclea Darclee”. Festivalul se desfășoară anual, de obicei la sfârșitul lunii iulie, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României este organizat de „Fundația Darclee”, Ministerul Culturii și Cultelor și Primăria Municipiului Brăila și are ca Președinte de Onoare al Juriului, din anul 1995, pe marea soprană Mariana Nicolesco care este și Președinta Fundației Darclee. Concursul și festivalul „Darclee” este un eveniment cultural de o mare semnificație și amploare care face ca la Brăila să vină personalități însemnate din țară și nu numai. Dintre personalitățile de marcă venite în ultimii ani la Brăila se pot aminti : domnul Philippe Etienne ambasadorul Franței la București, doamna Soknan Han Jung, reprezentanta ONU în România, maestrul Marco Balderi și maestrul Radu Beligan (în 2003), Johny Răducanu, Nicolae Herlea, Marco Balderi (în 2005). În ziua de 30 iulie 2005 a avut loc pe esplanada Dunării de la Brăila concertul „Pe valurile Dunării” în care s-au cântat capodopere ale compozitorilor din țările traversate de marele fluviu . S-au cântat capodopere de Strauss „Dunărea albastră”, „Trișh-Traș Polka”, „Sânge vienez”, „Galopul bandiților”, „Foc de artificii Polka”, „Pizzicato Polka” Mozart „Mica serenadă nocturnă” Brahms „Dansuri ungare nr.5,6,7, Ivanovici „Valurile Dunării”, Liszt „Mephisto Vals”, Dvorak „Dansuri slave”, Smetana „Vltava” . Este o încântare să vii la Brăila în timpul acestor zile de festival când în oraș se aud capodopere ale muzicii clasice internaționale difuzate de la o stație de amplificare să te plimbi pe faleza Dunării și să contempli la „valurile ei albastre”. Participanții la festival și publicul spectator venit la Brăila special pentru acesta fac parte din înalta societate și solicită unitățile de cazare și alimentație publică cele mai selecte. Astfel „Hotel Belvedere”, „Hotelul Traian ” se află în topul preferințelor și restaurantele „Bony”, „Matteo” și „Continental” satisfac cele mai rafinate dorințe culinare ale clienților.

6.2.Turismul religios

Un alt flux turistic important a fost remarcat la Brăila în timpul și în apropierea zilei de 16 aprilie se serbează sărbătoarea religioasă Izvorul Tămăduirii. În această perioadă Brăila reprezintă un important loc de pelerinaj pentru credincioșii care vin din toate colțurile țării ăi chiar din străinătate pentru a se tămădui de unele boli cu ajutorul apei sfințite ce curge din izvorul de la biserica „Buna Vestire” situată pe „Calea Călărașilor,”în partea de răsărit a orașului .La subsol sub Sfântul Altar se află izvorul cu apă tămăduitoare . În fiecare an în ziua de Izvorul Tămăduirii la acest izvor vin mii de credincioși ,din întreaga țară și nu numai, care cred în puterea de vindecare a apei din acest izvor .În momentul când s-au săpat temeliile bisericii s-a descoperit izvorul în partea de răsărit a bisericii ,sub altar. Izvorul a fost captat într-o fântână si ,după cum spune Părintele Paroh Filip Nicolescu , din 1863 și până astăzi apa este dătătoare de viață ,vindecătoare de trup și suflet pentru cei care vin cu credință să o guste și să o folosească pentru necesități spirituale. În această perioadă hotelurile din oraș dar mai ales cele din zona centrală situate în apropierea bisericii înregistrează o creștere evidentă a numărului de turiști. Altă sărbătoare religioasă care adună turiștii la Brăila este Boboteaza dovedind că tradiția s-a păstrat din cele mai vechi timpuri. De Bobotează pe malul Dunării are loc o slujbă impresionantă pentru sfințirea apelor și botezarea credincioșilor prezenți la manifestare. Tot atunci preotul aruncă, crucea în apele Dunării și mai mulți tineri credincioși se aruncă în apele reci pentru a recupera această cruce care, se zice, că îi ferește de necazuri și le poartă noroc tot anul. O altă sărbătoare religioasă foarte importantă pentru brăileni și nu numai pe care ei și-o serbează tot aici pe malurile bătrânului fluviu lângă care s-a dezvoltat orașul și cu care s-au înfrățit este Sfânta Maria serbată în fiecare an pe 15 august . În această zi cea mai mare parte a populației orașului merge pe faleza Dunării. Aici au loc manifestări cultural- artistice iar pe fluviul Dunărea are loc parada Forțelor Navale Române, Sfânta Maria fiind și ocrotitoarea marinarilor.

6.3 Turismul balneo- climateric

Acest tip de turism se poate efectua în stațiunea Lacu Sărat, o stațiune foarte apreciată a cărei faimă crește continuu, care dispune de o modernă bază de tratament construită în ultimii ani care oferă o paletă largă de proceduri pentru tratamente, cu rezultate foarte bune, pentru aparatul locomotor, sistemul nervos periferic, căile respiratorii și afecțiunilor ginecolgice; deosebit de apreciate sunt hidroterapia, electroterapia și kinetoterapia realizate de personal medical cu înaltă calificare.

Fluxuri turistice importante au fost semnalate în orașul Brăila și în timpul congreselor, conferințelor și concursurlor și manifestărilor sportive care au loc aici.

Pe baza datelor furnizate de către două din cele mai importante hoteluri din municipiul Brăila am constatat că :

-în Hotelul Traian majoritatea turiștilor cazați sunt români ( 90%); tipul de turism practicat este predominant cel de afaceri, în proporție de 75%, acesta având loc tot timpul anului. Durata de ședere este de 2 până la 7 nopți.Turismul cultural-religios urmează celui de afaceri în proporție de 23%. Acest tip de turism are loc pe toată perioada anului dar mai ales în preajma sărbătorilor( Izvorul Tămăduirii, Boboteaza, Sf. Maria) și evenimentelor cultural- artistice.( Festivalul Darclee).Durata de ședere a turiștilor veniți în acest scop este de 2-3 nopți.Turismul de agrement este mai puțin întâlnit, fiind combinat cu cel de odihnă și recreere în stațiunea Lacu Sărat, însă turiștii preferă hoteluirile din stațiune.

Figura VI.1.

-în hotelul Belvedere, cași în cazul hotelului Traian, majoritatea turiștilor cazați aici au ca motivație turismul de afaceri. Aceștia sunt în proporție de 83% și optează pentru 2 nopți în week-end și 4-5 nopți în timpul 4-5 nopți în timpul săptămânii. Persoanele care opteză pentru turismul cultural- religios dețin o pondere de 10% și, ca și în cazul anterior, șederea durează 2-3 nopți și are loc în preajma sărbătorilor .Turismul de agrement deține o pondere mai mare, de 7%, decât în cazul hotelului Traian, datorită apropierii de faleza Dunării și de plaja amenajată aici. Turiștii străini preferă acest hotel însă proporția lor este destul de redusă ei fiind prezenți doar în timpul festivalurilor , târgurilor sau conferințelor, congrese, manifestări sportive.

Figura VI.2.

CAPITOLUL VII :CIRCULAȚIA TURISTICĂ

Circulația turistică în orașul Brăila este variabilă și depinde de condițiile climatice, de activitățile culturale religioase și sportive, de congresele, conferințele și concursurile care au loc aici și de unele tradiții ale zonei care se serbează în anumite perioade.

În timpul activităților cultural artistice ( Concursul și Festivalul Internațional de canto „Hariclea Darclee, Ziua marinei, Festivalul „Lotca de aur”, Colocviile „Panait Istrati”,Festivalul Internaținal de Teatru al orașelor de pe Dunăre.), religioase ( Manifestări dedicate sărbătoririi Botezului Domnului, Izvorul Tămăduirii, Hramul Mănăstirii Sf.Pantelimon- Lacu Sărat) se observă o creștere a numărului turiștilor cazați în hotelurile brăilene. În apropierea sărbătorii Izvorut Tămăduirii, cand la Brăila vin credincioși din toate colțurile țării, hotelurile din oraș dar mai ales cele din zona centrală situate în apropierea bisericii înregistrează o creștere evidentă a numărului de turiști.

Numărul turiștilor sosiți și cazați precum și structurile de cazare pe care aceștia le-au ales în anii 2001, 2002, 2003, 2004 se pot observa în tabelul următor (VII.1.) :

Tabelul VII.1.: Numarul tuirștilor cazați în numicipiul Brăila

Sursa: Institutul Național de Statistică – Direcția Generală de Statistică Regiunea Brăila

Lacu Sărat este principalul pol de aracție pentru turiștii români și straini . Se află în apropiere municipilui Brăila fiind sub administrația acestuia. Este strâns legat de oraș printr-o densă rețea de căi de acces iar turiștii pot opta pentru diferite căi de acces în stațiune după preferințe și posibilități. De remarcat este faptul că stațiunea nu este vizitată numai de turiști români, ci și de străini dornici de relaxare și de un tratament balneo- climateric complet, fără ca prețurile să fie foarte ridicate. Turiștii străini nu sunt însă într-un număr foarte mare, iar ei provin în majoritate din țările apropiate României (Moldova , Ucraina, Rusia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Serbia). Mai numeroși sunt turiștii greci sau bulgari datorită legăturile comerciale puternice care au existat în trecut între Brăila și aceste țări.În multe cazuri aceștia vin pentru a-și vizita rudele stabilite pe aceste meleaguiri și îmbină utilul cu plăcutul mergând și în stațiunea Lacu Sărat pentru relaxare și tratament.

În anul 2004 în stațiunea Lacu Sărat circulația turiștilor a înregistrat următoarele valori:

Tabelul VII.2.:Circulația turistică în stațiunea Lacu Sărat în anul 2004

Se poate observa că cele mai mari fluxuri de turiști care au venit în stațiunea Lacu Sărat s-au

înregistrat în lunile de vară ( iunie, iulie, august) atunci cînd condițiile climatice permit folosirea la capacitate maximă a potențialului stațiunii.

Gradul de ocupare a stațiunii Lacu Sărat pe luni calendaristice în anul 2004 a înregistrat următoarele ponderi:

Tab VII.3.: Gradul de ocupare a stațiunii Lacu Sărat (2004)

FiguraVII.1.

După cum se poate observa gradul de ocupare cal mai ridicat se înregistreză în sezonul de vară ( peste 88%, cu vârful de 98,8% în iulie); Valori mari se mai înregistrează și în lunile septembrie ( 66,4%) și mai (77,7%) cosiderate luni „calde” . Martie și noiembrie sunt și ele luni în care stațiunea a avut un grad de ocupare destul de bun, de 74,8% rspectiv 59,9%. Lunile de iarnă, în special Ianuarie și Decembrie sunt lunile cu un număr mic de turiști cazați.

CAPITOLUL VIII: PROPUNERI DE DEZVOLTARE ȘI MANAGMENT

Potențialul turistic al spațiului decurge în primul prin przența Dunării, resursă vitală, generatoare, direct și indirect de o variată ofertă turistică. Este cunoscut faptul că potențialul natural oferit de relief ( lunca Dunării, câmpie, grinduri, munții Măcinului –care se află în apropierea orașului Brăila), ape ( cursul Dunării, canale, bălți etc), factorii climatici, vegeteție ( stuf, paură, sălcii etc.) și faună ( piscicolă, cinegetică etc.) deține un loc de importanță esențială în dezvoltarea turismului, însă nu se poate vorbi de o valorificare a acestuia fără o bază tehnico- materială adecvată. Nu este de neglijat nici valoarea deosebită a zestrei patrimoniale care este conferită mai ales de componentele arheologice și etnografice ( monumente și sit-uri istorice) fiind completată de ansambluri rurale și urbane, ca și de splendida arhitectură de cult, reprezentativă pentru anumite perioade istorice. Pentru dezvoltarea turistică a regiunii trebuie să se urmărească creșterea calității serviciilor, dezvoltarea activităților, diversificarea ofertei și promovarea turismului, asigurându-i astfel spațiului o mai mare funcționalitate și notorietate pe plan național și internațional. Pentru ca turismul să aibă perspective și să-și dezvolte noi produse turistice, trebuie să respecte criterii de măsurare a capacității de absorție a turismului, validate deja de experiența unor țări preocupate de desfășurarea unui turism durabil.Potențialul turistic al spațiului este un declanșator al motivației turistice și i se atribuie și funcțiile de dirijare și impulsionare a fluxurilor turistice.El poate fi și o modalitate de revitalizare a spațiului și necesită o triplă orientare în ceea ce privește direcțiile sale de valorificare : pe plan local sau regional, la nivel național, la nivel internațional.

Turismul de croazieră se află într-o fază incipientă și este necesară o strategie de dezvoltare bazată pe crearea de structuri turistice de cazare, cu amenajări pentru practicarea sporturilor nautice , a pescuitului, a valorificării bucătăriei tradiționale a plimbărilor cu barca, a valorificării produselor meșteșugărești și artizanale.Deocamdată turismul balnear și de cură specific spațiului brăilean prin prezența stațiunii Lacu Sărat este mai puțin solicitat, având un indice scăzut de comercializare pe piață turistică națională. Fiind o formă superioară a turismului, necesită o lărgire a gamei de oferte prin dezvoltarea unui produs de înaltă calitate cu accent pe tratament,cazare de lux și importante structuri auxiliare . O soluție viabilă ar fi și atragerea unui alt segment de piață în locul ( sau pe lângă) clientela tradițională prin amenajarea unor spații destinate activităților tinerilor ( ex. ștranduri, discoteci) sau programe de menținere a sănătății ( ex. fitness).

Turismul de croazieră poate fi avantajat și de poziția geografică a Brăilei, in apropierea Deltei Dunării.Acest tip de turism ar fi una din soluțiile salvatoare ale economiei regiunii, inclusiv a Deltei Dunării, o alternativă care ar trebui preferată altor forme de activități economice cum ar fi pescuitul excesiv. Însă unitățile de cazare uzate fizic sau dezafectate și lipsa unei dotări tehnico-materiale în cadrul Deltei înpiedică deocamdată dorința populației de a contribui la desfășurarea activităților de turism la cote dorite , cu deosebire în cazarea turiștilor străini în locuințele populației deltaice. Această situație a fost creată pe fondul dezorganizării activității de turism ca urmare fărâmițării societăților care se ocupau cu acest tip de activitate, a risipirii patrimoniului lor, a degradării dotărilor și a lipsei banilor pentru investiții moderne. Localnici nu pot oferi un confort ridicat turiștilor, însă prețurile pe care ei le percep și posibilitatea unor servicii( masă, plimbări cu barca, procurarea de pește) completează această carență, mai ales pentru turiștii străini care găsesc foarte atrăgător un sejur de câteva zile într-un cadru turistic patriarhal, greu de găsit în țările din care vin .

Un tip inedit de cazare pentru turiștii care preferă turismul de croazieră este cazarea în hoteluri plutitoare ( ponton plutitor).Prezența acestor unități de cazare este ideală datorită capacității lor de deplasare continuă , constituind o soluție a relansării turismului pe plan națonal și internațional în ultima vreme fiind preferate de turiștii stăini dornici de inedit.

Strategia dezvoltării acestei regiuni din punct de vedere turistic trebuie să fie gândită într-o asemenea manieră încât să se evite o dezvoltare pe un mediu sensibil din punct de vedere ecologic. Se prevede impunerea unor resricții de cazare în vederea protecției mediului. În acest sens dezvoltarea ecoturismului apare ca o prioriate specifică, urmărindu-se realizarea unor structuri de cazare de mică anvergură, locuri speciale de campare care vor respecta exigențele impuse de conservarea și protecția mediului.În concordanță cu noua orientare a strategiei de dezvoltare se creează factori stimulatori pentru a da amploare turismului cultural.

Este de așteptat ca turismul cultural să ia amploare deoarece patrimoniul cultural din spațiul danubian a făcut obiectul unei evaluări a gestiunii, conservării și punerii în valoare, precum și a elaborării unei viziuni asupra politicilor de aplicat în viitor în vederea dezvoltării economice a spațiului. Dunărea este propusă ca ax de implementare a unui scenariu de realizare a unui ansamblu de măsuri de intervenție , reconstrucție, conservare,restaurare, refuncționalizare, creare de noi spații în armonie cu cele istorice.În regiunea Dunărea de Jos s-au focalizat proiecte și programe și s-au identificat unele tematici de configurare a unor intinerarii ale comerțului și ale culturii , incluzănd centre urbane ca spații de comerț și civilizație, cu referire la clădiri cu funcții specifice ( piețe, hanuri, bazare). În cadrul orașului Brăila o concentrare a valorilor culturale o regăsim în perimetrul centrului acestuia. Fiind nu numai un puct de referință pentru calitatea ambientală a spațiului, ci și un „obiect de uz” a cărui funcționalitate complexă se poate înscrie perfect în viața urbană contemporană, preluând anumite manifestări ale acesteia, impune măsuri de renivare-reconstrucție-construcție. Prin refacerea corectă a plasticii arhitecturale caracteristice locului și timpului respectiv, centrului istoric i se accentuiază caracterul pozitiv în structura orașului prin exemplul său de echilibru arhitectural urbanistic și social.Deci, prin modernizarea centrului istoric se intervine,pe de o parte,în reconstituirea unui prețios cadru ambiental de ansamblu și în păstrarea substanței arhitaecturale a orașului, iar pe de altă parte în ridicarea gradului de confort a populațeicazate în această zonă a orașului. În municipiul Brăila este vizibil pentru orice turist , trecător sau localnic o materializare parțială a acestui tip de intervenție centrul istoric fiind declarat Rezervație arhitectonică încă din prima jumătate a ultimului deceniu din secolul XX.

Prin îndeplinirea acestui deziderat se atinge un punct important al stategiei de revitalizare prin turismul cultural. În acest sens orașului Brăila i se cuvine să absoarbă un flux turistic mai bogat decât celelalte orașe de la Dunărea de Jos, deoarece dispune de cea mai mare bază de de cazare din tot spațiul fluvio-maritim.

Turismul cultural poate asigura valorificarea integrală a resurselor turistice antropice și în primul rând al patrimoniului cultural istoric , valoroasă componentă a patrimoniului cultural european și internațional , rezultat printr-o evoluție istorică bine cunoscută . Un moment important pentru dezvoltarea turistico-culturală a acestei regiuni a fost în iunie 2002 când la Hainburg, în Austria a fost semnat un Memorandum de înțelegere pentru derularea unui proiect „ Dunărea cale culturală” în care orașul Sulina este parte alături de 6 orașe de pe axa danubiană , considerate până acum destinații turistice secundare .Proiectul ce urmează a fi derulat își propune să creeze un plan de dezvoltare a turismului cultural ,pentru dezvoltarea convergentă a turismului cultural de lungă perspectivă ; să dezvolte o strategie de marcheting pe termen lung, pentru constituirea fluviului Dunărea ca un „colier de perle” al turismului cultural pe piața turistică internațională; să creeze o marcă turistică comună pentru regiunea danubiană ; să pregătească reprezentanți regionali în domeniul culturii și turismului , atât în direcția conservarii durabile , cât și pentru o utilizare profesională a moștenirii culturale , în direcția dezvoltării turismului cultural ; să dezvolte regiunile aflate de-a lungul fluvilui catre o „axă culturală europeană” ; să promoveze și să conserve siturile de patrimoniu cultural.

Prin organizarea manifestărilor expoziționale pe teme de turism cu prezentarea de exponate ( mobilier pentru hoteluri, restaurante, baruri, ; decorațiuni interioare; echipament pentru bucătării , instalații sanitare, termice și de aclimatizare etc.) se încearcă captarea interesului potențialilor investitori în vederea practicării unui turism de calitate.Pe viitor condițiile și posibilitățile multiple de desfășurare în spațiul fluvio-maritim a diferitelor activități turistice de ordin local sau regional, național și intenațional depinde de modul în care se îmbină și participă numeroasele elemente ale fondului turistic al spațiului dar și de educația generațiilor următoare.

CAPITOLUL IX RELATIA DINTRE FINALITATILE EDUCATIEI – CURICULUM-EVALUARE

9.1 Finalitațile educației

Invățarea (conform Studiului UNESCO- Raportul Jacques Delors) se sprijină pe patru “ piloni” aflați într- o conexiune directă: “a învăța să știi”, “ a învăța să faci”, “ a învăța să lucrezi împreună”, “a învăța să fii”.

Educatia, asa dupa cum demonstreaza inclusiv etimologia acestui concept (lat. educe, educere – a duce, a conduce), nu este o activitate desfasurata în sine si pentru sine ci una care urmareste atingerea anumitor finalitati. O abordare corecta si sistemica a fenomenului educational poate fi realizata doar prin prisma intentiilor urmarite si a rezultatelor scontate.

Sensul finalist al actiunii educationale se refera la faptul ca, în fiecare moment al desfasurarii sale, educatia este orientata si dirijata în functie de finalitatile (rezultatele) pe care aceasta le urmareste. Aceste finalitati sunt determinate preponderent de contextul social-istoric în care se desfasoara actiunea educationala si mai putin de dorintele proprii ale elevului sau ale celui care organizeaza, declanseaza si conduce actiunea educativa.

Din aceasta perspectiva educatia reprezinta un sistem de actiuni informativ-formative, desfasurate în mod constient si sistematic asupra subiectului uman în vederea transformarii acestuia în conformitate cu finalitatile educationale urmarite. Aceste finalitati exprima orientarile asumate la nivel de politica educationala în vederea dezvoltarii personalitatii umane în conformitate cu anumite valori.

Finalitatile educatiei, în functie de nivelul lor de generalitate si de intervalul de timp rezervat atingerii acestora, se structureaza pe trei niveluri ierarhic organizate: ideal educational, scopuri educationale, obiective educationale.

9.1.1 Idealul educational

Idealul educational exprima cerintele si aspiratiile unei societati într-o anumita etapa istorica sub forma unui model dezirabil de personalitate umana, fiind în fapt una dintre legaturile principale prin intermediul careia se realizeaza interdependenta dintre actiunea educativa si sistemul socio-economic în general. Idealul educational are un nivel ridicat de generalitate si se atinge pe termen lung, la realizarea sa contribuind sistemul educativ în ansamblul sau. Prin continutul sau instructiv-educativ, idealul educational este rezultatul unui proces de rationalizare, generalizare a unor fenomene sociale, psihologice si pedagogice, specifice unei etape istorice, proces în urma caruia se proiecteaza apoi trasaturile fundamentale ale omului pe care educatia urmeaza sa-l formeze. Idealul educational exprima astfel modul sau tipul de personalitate solicitat de conditiile sociale ale unei etape istorice si pe care educatia urmeaza sa-l formeze în procesul desfasurarii ei. Prin intermediul idealului educational societatea îsi proiecteaza propriile sale aspiratii în legatura cu achizitiile fundamentale ale mebrilor sai, pe care educatia urmeaza sa le realizeze.

Idealul educational se contureaza si obiectiveaza la nivelul a trei coordonate sau dimensiuni fundamentale:

(a)    Dimensiunea sociala – care vizeaza tendinta generala de dezvoltare a acelei societati si care va anticipa unele stari posibile, elemente definitorii ale societatii viitoare în raport cu care trebuie educat omul;

(b)    Dimensiunea psihologica – se refera la tipul de personalitate pe care societatea îl solicita, respectiv la ansamblul de trasaturi psiho-comportamentale ale membrilor societatii;

(c)    Dimensiunea pedagogica – are în vedere posibilitatile efective de care dispune actiunea educationala pentru a transpune în practica idealul respectiv;

Din analiza celor trei dimensiuni prezentate anterior rezulta ca idealul educational realizeaza legatura dintre ceea ce este si ceea ce trebuie sa devina omul în procesul educatiei.

În ceea ce priveste idealul educational actual al învatamântului din tara noastra, acesta este sintetizat prin formularea urmatoarelor cerinte: "dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane în vederea formarii unei personalitati autonome si creative. Astfel, idealul educational românesc al acestei perioade vizeaza desavârsirea potentialului uman si valorificarea acestuia în vederea formarii unei personalitati armonioase si creatoare capabila sa se integreze în societate si sa faca fata cu succes cerintelor de orice natura ale societatii.

Idealul educational al scolii românesti nu se refera doar la desavârsirea interioara a personalitatii ci are în vedere si asigurarea dimensiunii de ordin vocational al procesului instructiv-educativ, vizând exercitarea unei profesiuni cu randament optim. În acest mod se realizeaza asigurarea unei corespondente cât mai bune a caracteristicilor personalitatii subiectului uman cu activitatea prestata în contextul solicitarilor societatii. Un asemenea ideal vocational este un proiect ce cuprinde un ansamblu de valori si însusiri posibil de a fi asimilate si formate în grade diferite, în functie de dispozitiile interne ale personalitatii si de calitatea organizarii educatiei. Societatea trebuie sa ofere cadrul potrivit pentru desavârsirea personalitatii umane, iar aceasta sa se implice în mod creator în dezvoltarea acelei societati.

Concluzionând putem spune ca oricare ar fi societatea în care functioneaza idealul educational, acesta urmareste sa atinga aspectele definitorii pentru contextul istoric si socio-economic în care acesta urmeaza a se realiza. Astfel idealul educational are valoare orientativa si prezinta generalitate descriptiva pentru tot ceea ce se întreprinde în directia formarii si educarii omului. Idealul educational este deasemenea cel care impune o anumita atitudine fata de fiinta umana în general, fata de copilul ce este educat în special. Aceasta atitudine este în fapt aceea care jaloneaza organizarea si desfasurarea actiunii educationale cu toate comportamentele ei (scopuri, obiective, mijloace, forme de realizare s.a.) si care, în ultima instanta, conditioneaza masura atingerii efective a idealului educational.

9.1.2 Scopurile educationale

Scopurile educationale reprezinta finalitati educationale cu nivel mediu de generalitate care se realizeaza în intervale medii de timp. Scopurile educationale sunt anticipari mentale ale diverselor actiuni de formare a personalitatii umane si se refera la rezultatele ce urmeaza sa se obtina în cadrul unui sir de actiuni educationale. Specificul scopurilor educationale consta în faptul ca acestea practic detaliaza idealul educational la nivelul diverselor situatii instructiv-educative. Astfel daca idealul educational este unul singur, scopurile educationale vizeaza finalitati educationale particulare, specifice spre exemplu diverselor laturi ale educatiei, diferitelor nivele si profile de învatamânt si diferitelor tipuri de scoli (Ionescu, M., 2001).

Analizând structura scopurilor educationale, Geissler (cf. Cucos, C., 1996) distinge existenta a patru perechi de scopuri, contradictorii dar, în ultima instanta, complentare:

scopuri materiale (centrate pe asimilarea de informatii) si scopuri formale (urmarind modelarea aptitudinilor si cultivarea personalitatii);

scopuri de continut (centrate pe achizitionarea de cunostinte punctuale) si scopuri comportamentale (formarea si interiorizarea unor actiuni sau deprinderi);

scopuri utilitare (axate pe formarea deprinderilor si competentelor cerute de activitatea practica) si scopuri nepragmatice (vizeaza formarea unor conduite fara o finalitate practica imediata);

scopuri specifice disciplinelor (caracteristice fiecarei materii) si scopuri supradisciplinare (dezvoltarea inteligentei, motivatiei etc.);

Prin continutul lor, scopurile educationale poseda o anumita autonomie în raport cu idealul educational si subordoneaza mai multe obiective particulare. În timp ce idealul este specific unei etape istorice, scopurile educative ce-i corespund sunt multiple si variate, în functie de tipul actiunilor educationale concrete. Facem în acest context precizarea ca trecerea de la idealul educational la scopuri educationale si de la acestea la obiective poarta numele generic de derivare pedagogica.

9.1.3. Obiectivele educationale

Obiectivele sunt finalitati educationale care au un nivel redus de generalitate si se realizeaza în intervale scurte de timp, referindu-se la lectii sau secvente de lectii. Obiectivele educationale sunt enunturi cu caracter anticipativ care descriu în termeni exacti rezultatele asteptate a fi obtinute la finele unei secvente de instruire. În functie de natura si continutul rezultatelor vizate, obiectivele educationale se împart în obiective de ordin cognitiv, obiective de ordin afectiv-motivational si obiective de ordin comportamental

În lantul finalitatilor educationale, obiectivul este ultima veriga, cel care va particulariza si concretiza idealul si scopurile educationale. Obiectivul indica modificarea ce urmeaza a se produce în mod intentionat în structura personalitatii celui educat. Modificarile pot surveni, asa dupa cum precizam anterior la nivelul proceselor si însusirilor psihice, calitati intelectuale, aptitudini, motivatii s.a. Asigurarea functionalitatilor specifice obiectivelor educationale necesita operationalizarea acestora. A operationaliza un obiectiv înseamna a-l transpune în termeni de comportament concret, direct observabil si masurabil. Operationalizarea unui obiectiv educational presupune realizarea unei suite de precizari: precizarea performantei, precizarea autorului performantei, precizarea conditiilor concrete în care va avea loc realizarea performantei respective si stabilirea unui nivel minimal acceptat de reusita.

Asa dupa cum idealului educational îi corespund mai multe scopuri educationale, unui scop îi corespunde un sir de obiective educationale. Idealul si scopurile educationale fiind mai generale si mai îndepartate ca timp de realizare, este necesara detalierea acestora printr-un sir de obiective, fiecare anticipând o performanta ce va putea fi observata si evaluata la sfârsitul actiunii educationale. Facem în acest context precizarea ca, în general, eficienta actiunii educationale poate fi apreciata parcurgând traseul de la obiective la idealul educational: atingerea obiectivelor ne ajuta sa ne pronuntam asupra realizarii scopului, iar scopul ne ofera o imagine despre încadrarea actiunii educationale în ideal. Între ideal, scopuri si obiective educative exista o strânsa interdependenta. Idealul educatiei determina scopurile si obiectivele educative, iar acestea, la rândul lor, concretizeaza pe diverse planuri cerintele generale ale idealului. Daca obiectivele si scopurile educationale nu sunt atinse atunci idealul educational devine imposibil de realizat.

Idealul, scopurile si obiectivele educationale se constituie într-un sistem, calauzind întreaga organizare si desfasurare a actiunii educationale. În functie de idealul educational, de scopurile si obiectivele preconizate si în vederea realizarii acestora, se organizeaza întregul sistem de învatamânt, se structureaza continutul învatamântului, se alege si se utilizeaza tehnologia si metodologia educationala considerata a fi cea mai eficienta. Odata precizate, scopul si obiectivele educationale aferente constituie un important criteriu de evaluare al eficientei activitatilor educationale realizate efectiv.

Conform celor menționate în Legea educației naționale, dacă finalitatea principală o reprezintă formarea competențelor și evaluarea va fi axată pe competențe, nu pe cunoștințe, în special din categoria celor declarative, dobândite predominant prin memorare.

Transpunerea cunoașterii se înfăptuiește în relație cu cerințele obiectivelor educaționale, care exprimă, de fapt, doar cerințe potențiale. Realizarea efectivă a obiectivelor educaționale presupune identificarea de mijloace corespunzătoare, de conținuturi și experiențe de învățare atent programate și dirijate.

Din punct de vedere pedagogic, conținuturile nu sunt independente de obiective sau de condițiile predării, învățării și evaluării, fiind interdependente cu acestea. Pentru a reda mai bine aceste relații, se folosește termenul de curriculum . Acesta se referă la interdependențele dintre obiective, conținuturi și strategiile de predare, învățare și evaluare. Pe de altă parte, curriculum-ul presupune organizarea și planificarea pedagogică a conținuturilor învățării în scopul realizării unor performanțe școlare (Ilinca, 2000). El și-a găsit definirea corespunzătoare într-un document integrator, denumit „Curriculum Național pentru învățământul obligatoriu-cadru de referință” (1998).

9.2. Precizări terminologice. Curriculum bazat pe competențe

Viața școlii stă sub semnul valorii și valorizării. Nimic din ceea ce se petrece în acest spațiu nu scapă exercițului axiologic, de atribuire a unor valori. Semnificarea și evaluarea reprezintă un moment esențial al “lanțului” didactic. Sensul termenului “evaluare” îngăduie diferite conotații, în funcție de realitățile educaționale de care încearcă să dea seama: evaluarea sistemului, a instituției de învățământ, a programelor, profesorilor, a elevilor etc. Într-o perpectivă istorică, teoriile asupra evaluării pot fi distribuite în trei perioade mai importante. O primă perioadă, care debutează încă de la sfârșitul sec.al XIX-lea și se prelungește către anii 1910-1930, poate fi numită perioada testelor și se caracterizează prin intenția de a înlocui măsurarea subiectivă, individuală și aleatorie, cu teste obiective, standardizate. A doua perioadă, numită perioada măsurătorilor, continuă să perfecționeze bateriile de teste, simultan cu apariția unei interogații asupra dificultăților și inconvenientelor cu privire la rezultatele testelor. Într-o a treia secvența, numită perioada evaluării, începută prin 1930, perspectivele asupra acestei probleme se lărgesc prin încercarea de a descoperi elevul ca totalitate (Cucoș, 2009).

Deși evaluarea constituie o componentă a tuturor manifestărilor omului și reprezintă un aspect necesar al existenței umane derulate în parametri nomali de funcționalitate, definirea evaluării nu este lipsită de dificultăți. Astfel, Joel Davitz și Samuel Ball arătau că evaluarea este “procesul de apreciere a sistemului educațional sau a unei părți a sistemului, prin care se stabilește dacă sistemul (de învățământ) își indeplinește funcțiile pe care le are ,dacă obiectivele sistemului sunt realizate.” (Davitz et al., 1978).

Benjamin Bloom apreciază că evaluarea apare ca “formularea unor judecăți de valoare privitoare la rezultatele obținute în procesul de învățământ”; ea indică nivelul pe care l-au atins obiectivele proiectate (Nicola, 1994). Horst Schaub și Karl Zenke surprind în manieră concisă faptul că evaluarea constă în “culegerea, valorificarea, aprecierea și interpretarea informațiilor rezultate din procesul de învățare”. De asemenea, ea presupune și integrează” măsurile pedagogice, proiectele curriculare care rezultă din aceste activități”.(Schaub, 2001).

Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoștințelor sau ca mijloc de măsurare obiectivă, ci ca o cale de perfecționare, ce presupune o strategie globală a formării. Operația de evaluare nu este o etapă supraadaugată ori suprapusă procesului de învațare, ci constituie un act integrat activității pedagogice. Evaluarea constituie o ocazie de validare a justeței secvențelor educative, a componentelor procesului didactic și un mijloc de delimitare, fixare și intervenție asupra conținuturilor și obiectivelor educaționale

Evaluarea competentelor oferite de curriculum

În 1975 UNESCO a dat următoarea definiție:„Curriculum conține orice activitate educativă elaborată de școală și dirijată spre un scop, care are loc în interiorul instituției sau în afara ei”.

Curriculum centrat pe competente

O viziune mai completă asupra curriculum-ului centrat pe competențe presupune referirea și descrierea competențelor celor doi actori principali ai procesului instructiv – educativ, elevul și profesorul. Sursele pentru identificarea competențelor sunt identificate în: programele școlare, documentul Raport de progres „Competențe cheie”, Implementarea programului de lucru „Educație și instruire 2010”, Comisia Europeană, elaborat de Grupul de lucru B, în 2003 și în Standarde profesionale pentru funcțiile de execuție din învățământul preuniversitar, elaborate de CNFP și aprobate prin ordin de ministru în 2004.

Competențe cheie ale elevilor

Competențele cheie reprezintă un pachet multifuncțional, transferabil de cunoștințe, abilitați și atitudini de care au nevoie toți indivizii pentru împlinirea și dezvoltarea personală, incluziunea socială și găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie sa se fi dezvoltat la sfârșitul educației obligatorii și trebuie să acționeze ca fundament pentru învățare ca parte a educației pe tot parcursul vieții. ( conform „Competențe cheie. Studiu 5”. Eurydice 2005)

Dezvoltarea tehnologică din ultimele decenii precum si fenomenul globalizării au determinat instituții si specialiști din întreaga lume să caute competențele de care are nevoie orice cetățean al Planetei pentru a se integra cu succes in viata sociala intr-o economie bazata pe cunoaștere care sa asigure dezvoltarea economica, slujbe mai bune si o mai mare coeziune sociala.

Această viziune este însușită și de România, mai ales după ce Consiliul European de la Lisabona din 2000 a recunoscut educația , instruirea si încadrarea intr-un loc de muncă ca parte integrantă a politicilor economice și sociale necesare transformării economiei Europei in cea mai dinamică economie bazată pe cunoaștere. Au fost constituite mai multe comisii care au avut rolul sa elaboreze un Cadru European care sa definească „noile competențe de baza” . Acest cadru trebuia sa se refere la Tehnologia Informației si Comunicațiilor, la cultura tehnologică, limbi străine, antreprenoriat și abilități sociale

In 2003, Grupul de lucru B a redactat un Raport de progres, raport in care au fost stabilite 8 domenii ale competențelor cheie, competente care cuprind trei aspecte ale vieții:

a. împlinirea personală și dezvoltarea de-a lungul vieții (capital cultural): competențele cheie trebuie sa dea posibilitatea oamenilor să-si urmeze obiectivele individuale in viață, conduși de interesele personale, aspirații si dorința de a continua învățarea pe tot parcursul vieții;

b. cetățenia activă și incluziunea (capital social): competențele cheie trebuie sa le permită indivizilor sa participe in societate in calitate de cetățeni activi;

c. angajarea intr-un loc de munca ( capital uman): capacitatea fiecărei persoane de a obține o slujba decenta pe piața forței de muncă.

Tendințe de evoluție a conceptului de curriculum

Tendința de extindere a conceptului „de la definirea obiectivelor învățământului și la selecția conținuturilor și precizarea metodelor și modalităților de evaluare precum și a experiențelor de viață necesare formării și dezvoltării elevului”.

Tendința de concentrare a conceptului de curriculum la „un ansamblu de conținuturi și de situații de învățare aplicat după o ordine de progresie determinată la nivelul obiectivelor pedagogice”.

Tendința de deschidere a conceptului de curriculum de la un ansamblu de acțiuni planificate „într-o ordine pedagogică determinată (definirea obiectivelor învățământului; stabilirea conținuturilor, a metodelor și materialelor de predare – învățare – evaluare)” până la elaborarea dispozițiilor necesare pentru formarea adecvată a profesorilor (Valerian Jean, 1991)

Evaluarea este o componentă a activității didactice nu o acțiune adăugată sau suprapusă procesului instructiv.

Alain Kerlan considera că evaluarea se face pornind de la următoarele întrebari-cheie:

– pentru ce se face evaluarea (care sunt funcțiile acesteia)?

– în raport cu ce (care este sistemul de referință, care sunt criteriile evaluării)?

– pentru cine (care sunt destinatarii evaluării)?

– ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluții)?

– cu ajutorul căror instrumente și prin ce proceduri se face evaluarea? (Cucoș, 2009).

Evaluarea se referă la sistemul de învățamânt, fiind însă în strânsă corelație cu alte sisteme ale organismului social. Evaluarea realizată în interiorul sistemului educațional, la nivelul procesului de exemplu, generează anumite informații care au o funcție autoreglatoare pentru creșterea eficienței instruirii. Un rol important în funcționarea procesului didactic îl are conexiunea inversă, asigurata, în bună măsură, de actul evaluării. Ioan Nicola identifică două niveluri la care se poate concepe evaluarea: EVALUAREA ECONOMICĂ, ce vizează eficiența sistemului de învățământ prin prisma raportului dintre resursele materiale și financiare investite de societate și rezultatele învățământului, materializate în competențele achiziționate și EVALUAREA PEDAGOGICĂ, unde eficiența învățământului este decelată prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate și rezultatele obținute de elevi în activitatea de învățare.

De altfel, se pot distinge mai multe niveluri ale evaluării în învățământ(Strunga, 1999):

– evaluarea globală a educației în raport cu celelalte activități ale existenței sociale

– evaluarea instituțiilor de învățământ în acord cu anumite standarde de progres sau de calitate

– evaluarea cadrelor didactice, a responsabililor și a factorilor decidenți în raport cu standardele ocupaționale și în funcție de exigențele de politică educațională

– evaluarea elevilor în calitate de beneficiari ai sistemului de educație.

În condițiile reformei învățământului românesc, mai apar și alte domenii ale evaluării și examinării (Lisievici, 1997; Stoica, 2001):

– evaluarea instituțională, a diferitelor categorii de instituții de învățământ, în perspectiva ierarhizării sau acreditării lor

– evaluarea curriculumului, cu toate componentele sale

– evaluarea calității învățământului

– evaluarea utilizării timpului educațional etc. (Cucoș, 2009).

Pedagogia evaluării constituie o ramură distinctă în cadrul sistemului științelor pedagogice „ale cărei obiective vizează evaluarea curriculumului, a proceselor de instruire, a rezultatelor școlare, a activităților cadrelor didactice și a învățământului ca sistem[…]. Aceste tipuri de evaluări trebuie să acționeze în același timp, în cadrul unui sistem integrat de evaluare a cărui principală caracteristică o constituie complementaritatea elementelor sale” (Stoica, 2000). Standardele curriculare de performanță sunt criterii de evaluare a calității procesului de învățământ. Ele sunt standarde naționale și reprezintă un sistem de referință comun și echivalent, vizând sfârșitul unei trepte de școlaritate. Standardele curriculare se referă la cunoștințele, competențele, capacitățile și comportamentele dobândite de elevi prin studiul geografiei. Pot fi și punctul de plecare pentru elaborarea descriptorilor de performanța, respectiv a criteriilor de notare, motivează elevul pentru învățare continuă și permit evidențierea progresului acestuia de la o treaptă de școlarizare la alta.

Așadar, evaluarea școlară este procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații utile, permițând luarea unor decizii ulterioare. Actul evaluării presupune trei momente relativ distincte: măsurarea, aprecierea rezultatelor școlare și adoptarea măsurilor ameliorative. Măsurarea consecințelor instruirii constă în operația de cuantificare a rezultatelor școlare, respectiv de atribuire a unor simboluri exacte unor componente achiziționale, prin excelență calitative. Măsurarea presupune o determinare obiectivă, prin surprinderea riguroasă a unor achiziții și nu implică formularea unor judecăți de valoare. Măsurarea ține mai mult de dimensiunea “impersonală” a educatorului. Aprecierea școlară sau evaluarea propriu-zisă constituie emiterea unei judecăți de valoare, semnificarea unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referință axiologic. Adoptarea de măsuri ameliorative implică actele decizionale privind perfecționarea și potențarea procesului de predare-învățare prin măsuri sincronice sau succesive actului evalua(Cucoș, 2009).

Ion T. Radu sintetizează principalele caracteristici ale evaluării:

– evaluarea este o acțiune de cunoaștere specifică a unor fenomene (sub raportul însușirilor), a unui sistem (inclusiv a persoanelor implicate în educație: elevul, profesorul) din punctul de vedere al structurii, al stării și al funcționării, al unor acțiuni aparținănd persoanelor/ instituțiilor (scoala).

– evaluarea se fundamentează pe nevoia / intenția de a influența obiectul apreciat, de a-l regla și, astfel, de a-l ameliora.

– evaluarea presupune procesul de colectare a datelor despre un anumit referențial; în funcție de calitatea, reprezentativitatea, completitudinea (prin raportare la scopul urmărit) și de calitatea interpretării lor, deciziilor emergente li se aduc parametrii eficacității scontate.

– evaluarea comportă acțiuni de prelucrare și de interpretare a datelor culese, generează demersuri de gestiune a informației: atribuirea de sensuri și transformarea acestora, conversia dintr-un limbaj în altul, compararea, acordarea de calificative.

– evaluarea implică o atitudine axiologică din partea agentului uman care o realizează și se exprimă în aprecierea situațiilor vizate prin raportare la criterii sociale, culturale, de performanță, de fezabilitate etc.

– evaluarea face necesare demersuri și atitudini metodologice concretizate în: parcurgerea unor etape definite, înregistrarea exactă și conservarea datelor, utilizarea de instrumente diverse (fișe, rapoarte, documente rubricate etc.), asigurarea validității, a relevanței, a fidelității demersului evaluativ.

– evaluarea produce un efect anticipativ; ea permite formularea de predicții privind evoluția sistemului evaluat, iar în unele cazuri poate determina și efecte retroactive.

Definiția evaluării pe care o propune în final Ion T. Radu este reprezentativă: „evaluarea se referă la acea activitate prin care sunt colectate, prelucrate și interpretate informațiile privind starea și funcționarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obține, activitate ce conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii și prin care este influențată evoluția sistemului” (Liliana Stan et al., 2003).

Fiind o componentă structurală a tuturor sistemelor acționale care funcționează eficient, optim, evaluarea se derulează și la nivelul educației, în general, și al învățământului, în particular. În limitele influențelor și activităților educative, evaluarea deține nu doar rolul general de factor de reglare/ eficientizare a manifestării în cauză, dar- în mod special, evaluare ca demers știițific, profesionist realizat- se transformă într-o pârghie semnificativă a modelării educatului, într-o resursă esențială de formare a acestuia. Pentru a putea dobândi potențial formativ-educativ autentic, personalitatea-model a cadrului didactic trebuie să integreze practica evaluării permanente și corecte. (Liliana Stan et al., 2003).

Pentru a realiza o evaluare de bună calitate, pentru profesor ar trebui să fie foarte clare competențele specificate în programa școlară, să știe cum anume ar putea fi dobândite acestea de către elevi și cum ar putea să evalueze dobândirea lor de către elevi.

Pentru a proiecta și a organiza evaluarea axată pe competențe, profesorul ar trebui să parcurgă următorul demers: alegerea competenței specifice din programa școlară; detalierea competenței; formularea obiectivului de evaluare ; proiectarea unei probe de evaluare; elaborarea baremului ori a unei grile de evaluare.

Evaluarea realizării competențelor

În condițiile procesului educațional pentru clasele în care se utilizează competențele ca sistem referențial principal( clasele IX- XII), precum și în cazul unor structuri centrate pe competențe, evaluarea realizării acestor competențe comportă anumite modificări în raport cu modul de evaluare a obiectivelor educaționale.

Evaluarea competențelor se poate realiza prin aceleași tipuri de evaluare ca în sistemul clasic,astfel: evaluare orală; evaluare scrisă; evaluare prin teste; evaluare prin observare directă și indirecta a activității elevului; evaluare prin portofolii, proiecte și alte instrumente complementare.

În toate situațiile, o pondere importantă trbuie să o aibă utilizarea suporturilor cartografice, deoarece o competență transdisciplinară, vehiculată însă prin intermediul geografiei, o reprezintă utilizarea hărților.

O diferențiere între evaluarea pe competențe și evaluarea pe obiective o constituie modul în care sunt transformate competențele specifice din programele școlare în obiective de evaluare. Din analiza relației curriculum – evaluare, se poate considera că, procesul de evaluare este fundamentat pe un ansamblu de principii de evaluare:

principiul evaluării gradului de adecvare a curriculumului la tendințele și evoluțiile

actuale în domeniul curriculumului și a evaluării;

principiul evaluării complexității și accesibilității curriculumului școlar ;

principiul evaluării coerenței dintre curriculumul școlar și finalitățile fiecărui ciclu de

școlarizare și între obiective, conținuturi și acțiuni didactice, competențe;

principiul evaluării aplicabilității și eficienței interne a curriculumului școlar.

În concluzie, evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoștințelor sau ca mijloc de măsurare obiectivă, ci și ca o metodă de perfecționare, ce presupune o strategie globală,a formării.

Operația de evaluare nu este o etapă suprapusă procesului de învățare, ci constituie un act integrat activității pedagogice. Evaluarea constituie o ocazie de validare a justeței secvențelor educative, a componentelor procesului didactic, precum și un mijloc de delimitare, fixare și intervenție asupra conținuturilor și obiectivelor educaționale(Cucoș C., 2008). că ținta evaluării ar trebui să fie competențele generale și, mai ales, cele specific menționate în programa școlară, deci curriculumul official. În realitate, profesorii focalizează evaluarea, mai degrabă, pe curriculumul predat. Calitatea curriculumului predat depinde de competența profesorului în specialitate și în didactica specialității. Calitatea prestației profesorului evaluator este puternic influențată de modelele de teste utilizate la examenele naționale, pe care le aplică la diferite lecții. Prin utilizarea acestor modele în clasă, îi ajută pe elevi să obțină rezultate mai bune la bacalaureat și la teze.

Examinările tradiționale sunt mai puțin folosite, chiar pe cale de dispariție. Se preferă evaluarea formativă, cu ajutorul probelor de evaluare criterială (prin obiective).

Obiectul evaluărilor îl reprezintă, cu prioritate, procesele mentale (cogniția) ale celui care învață, în defavoarea produselor învățării.

Se stimulează/încurajează autoreflecția, autoevaluarea, autoreglarea comportamentului de învățare (metacogniția) (conform M. Manolescu, Activitatea evaluativă între cogniție și metacogniție, Editura Meteor, București, 2004).

Odată cu introducerea învățământului axat pe competențe s-a modificat și modul de abordare a unui alt component important al Curriculumului și anume: Strategiile de evaluare a eficienței activității educaționale.

În didactica tradițională, conținutul învățământului reprezenta ansamblul cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor dintr-un domeniu pe care elevii îl dobândesc la școală. În didactica modernă, conținutul învățământului cuprinde ansamblul cunoștințelor, abilităților,strategiilor, atitudinilor cognitive, comportamentelor, competențelor dintr-un domeniu, proiectate în documentele școlare oficiale (planuri de învățământ, programe, manuale), care vizează stimularea personalității celor care se instruiesc în plan intelectual, moral, profesional, estetic, fizic. În școala modernă, procesul de predare-învățare-evaluare nu este sinonimă cu comunicarea informațiilor cu scopul reproducerii (,,restituirii”) acestora de către elevi, ci reprezintă acțiunea complexă a cadrului didactic cuprinzând:

prezentarea unui material concret și / sau verbal: date, exemple, evenimente, fapte, materiale grafice / cartografice etc.;

organizarea și conducerea unor activități în care să se valorifice materialul oferit;

acordarea de sprijin elevilor pentru a observa, a analiza, a compara, a sintetiza, a abstractiza, a generaliza, a reflecta, a aplica etc;

acordarea de sprijin elevilor în extragerea esențialului și fixarea lui în noțiuni, principii, teorii, legi;

acordarea de sprijin elevilor în elaborarea argumentelor, în efectuarea judecăților, a raționamentelor;

angajarea elevilor în situații pentru a aplica aceste cunoștințe în rezolvarea exercițiilor, problemelor, studiilor de caz, în aplicații practice, în activități de muncă independentă etc.

Dacă profesorul organizează astfel de activități didactice, elevii au posibilitatea să își formeze competențe. Curriculumul evaluat, conform noii paradigme, va fi focalizat pe competențe.

CAPITOLUL X METODE SI TEHNICI DE EVALUARE

10.1 Functiile evaluarii

Funcțiile evaluării apar și se actualizează diferențiat, prin prelevanța uneia fața de alta la un moment dat. O probă evaluativă oarecare nu îndeplinește toate funcțiile posibile în aceeași măsură (nu-i nici posibil, nici credibil). Toate funcțiile invocate se pot întrezări, mai mult sau mai puțin, în toate situațiile de evaluare. De exemplu, un examen, după sistemul de referință, poate dobandi mai multe funcții, plecând de la intențiile diverse ale profesorilor (de a controla achizițiile școlare, de a decide asupra promovărilor), ale elevilor (de a lua la cunoștință de reușitele și progresele lor), ale părinților (de a se informa asupra direcțiilor de dezvoltare a copiilor cu scopul de a-i orienta școlar și profesional în cunoștință de cauză), ale directorilor de școli (de a controla profesorii, plecând de la standardele asupra cărora s-a cazut de acord, de a identifica scăderi în activitatea școlii), ale societății (de a se informa asupra modificărilor apărute în cerințele și dezideratele tinerei generații) etc.

În ceea ce privește obiectivele evaluării, se remarcă o tranziție de la problematica preciziei, obiectivității mecanice, garantată prin măsurare, la o problematică a raportării calitative, prin luarea în considerație a fundamentelor formării elevului și a unor variabile contextuale.

Tabelul .X.1 Funcțiile evaluării

Funcțiile pedagogice ale educației au în vedere și informațiile privitoare la relațiile dintre profesori și elevi. Referitor la performanțele elevilor, se pot formula aprecieri asupra modului în care obiectivele propuse s-au transpus în realitati psihice, ce au provocat transformări în diferitele componente ale comportamentului elevilor. Ca atare, aceste funcții pot fi privite din două perspective:

Din perspectiva relației învățământ- societate:

– funcția de informare a sistemului social asupra eficienței activității de învățământ;

– funcția de mediere a relației între produsele sistemului școlar și nevoile societății ( adecvarea sistemului de învățământ la cerințele societății) ;

– funcția asigurării feed-back-ului necesar functionalității interne a activității de învățământ, permițând reglarea acestuia;

Din perspectiva procesului didactic:

– funcția de reglare a predării în învățământ (această categorie poate fi analizată atât din perspectiva profesorului, cât și a elevului):

Din perspectiva profesorului, evaluarea este necesară pentru:

– cunoașterea nivelului inițial de pregătire a elevilor cu care se începe activitatea;

– constatarea performanțelor atinse de elevi;

– informarea asupra gradului de realizare a obiectivelor stabilite;

– identificarea cauzelor eventualelor blocaje de învatare și ale dificultăților întâmpinate de elevi;

– analiza/ autoanaliza critică a activității didactice prestate;

– controlul/ autocontrolul calității activității didactice;

– stimularea optimizărilorșsi transformărilor practicii didactice;

-estimarea și reglarea globală a modului în care a fost realizată activitatea didactică.

Din perspectiva elevului:

– mai întâi trebuie precizat faptul că maniera de evaluare utilizată de către profesor orientează activitatea de învațare a elevilot, ducând în timp la formarea unui stil de învățare;

– evaluarea oferă elevilor posibilitatea de a cunoaște gradul de îndeplinire a sarcinilor școlare, de atingere a obiectivelor activității;

– evaluarea are efecte pozitive asupra însușirii temeinice a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, prin repetarea, sistematizarea și întărirea pe care le prilejuiește;

– evaluarea produce efecte pozitive în plan formativ-educativ;

– oferă posibilitatea elevilor de a cunoaște gradul de îndeplinire a sarcinilor extrașcolare;

– este un mijloc de stimulare a activității de învățare

– influențează dezvoltarea psihică a elevilor (stimulează activitatea elevilor, angajându-i într-un efort mintal; formează motivația pozitivă, are efecte pozitive în plan volițional și afectiv);

– asigură succesul și previne eșecul;

– consolidează relațiile interpersonale în cadrul grupului;

– evaluarea duce la întarirea legăturii școlii cu familia.

Din analiza relațiilor dintre evaluarea rezultatelor școlare și procesul de instruire se desprind funcțiile evaluării. Aceste funcții privesc sarcinile, obiectivele, rolul și destinația evaluării.

Funcția de constatare – stabilește daca o activitate instructivă s-a derulat în condiții optime, o cunoștință a fost asimilată, o deprindere a fost achiziționată.

Funcția de informare – este înștiințată societatea prin diferite mijloace cu privire la stadiul pregătirii populației școlare.

Funcția diagnostică – vizează depistarea lagunelor și greșelilor elevilor și înlăturarea acestora; arată valoarea, nivelul și performanțele elevilor la un moment dat.

Funcția prognostică – evidențiază performanțele viitoare ale elevilor și sprijină decizia de orientare profesională; prevede, probabilistic, valoarea, nivelul și performanțele ce ar putea fi obținute în etapa viitoare de pregătire a elevului.

Funcția de selecție – permite clasificarea și/sau ierarhizarea elevilor; este funcția de comparație în raport cu care se asigură ierarhizarea elevilor după valoarea si performanțele obținute.

Funcția de certificare – relevă competențele și cunoștințele elevilor la finele unui ciclu/forme de școlarizare.

Funcția motivațională – stimulează activitatea de învățare a elevilor și se manifestă prin valorificarea pozitivă a feed-back-ului oferit de evaluare, în sensul aprecierii propriei activități.

Funcția pedagogică – pentru elev are caracter stimulativ, de întărire a rezultatelor, de formare a unor abilități, de orientare școlară și profesională, iar pentru profesor evidențiază ceea ce a realizat și ce are de realizat pe viitor.

Există mai multe strategii de evaluare și notare a rezultatelor elevilor. Metodele și tehnicile de evaluare folosite se clasifică după mai multe criterii, și anume:

După domeniu:

Evaluarea în domeniul psihomotor (capacități, aptitudini, deprinderi);

Evaluarea în domeniul socio – afectiv (atitudini);

Evaluarea în domeniul cognitiv (cunoștințe).

După obiectul evaluării:

Evaluarea procesului de învățare (atât a achizițiilor, cât și a procesului în sine);

Evaluarea performanțelor (realizarea individual, în grup sau de către grup);

Evaluarea a ceea ce s-a învățat în școală sau a ceea ce s-a învățat în afara școlii.

După accentul pus pe proces sau pe sistem:

Evaluare de proces – se referă la performanțele elevilor;

Evaluarea de sistem – accentul se pune pe sistemul în care se desfășoară procesul (participanții la proces, instituții, organizarea sistemului).

După cine face evaluarea:

Autoevaluare (realizată de către cel care învață);

Evaluare internă (realizată de către aceeași persoană care realizează procesul de predare – învățare);

Evaluare externă (realizată de o persoană sau o instituție din afara procesului depredare – învățare).

După cum se apelează la o normă sau la un criteriu:

Evaluare normativă – apelează la o normă: furnizează poziția individului față de altul într-un grup (ex.: ce poate face să facă elevul X în comparație cu elevul Y în realizarea sarcinii date?);

Evaluare criterială – apelează la un criteriu: se face judecând performanța unui individ în funcție de gradul de realizare a criteriului stabilit în funcție de obiective (ex.: ce a realizat X și Y din sarcina dată, față de „pragul de reușită”).

După perspectiva temporală din care se face:

Evaluare diagnostică (stabilește starea de fapt, identificându-se cauzele);

Evaluare prognostică (identifică potențialul subiectului raportat la viitor).

După caracterul standardizat al instrumentelor:

Evaluare formală – realizată prin instrumente standardizate asociate sau nu cu teste psihologice;

Evaluare informală – realizată prin instrumente nestandardizate, alternative,

proiectatede către profesor.

După caracteristicile tehnice ale probelor:

Evaluare convergentă – probe care presupun răspunsuri multiple, închise, la alegere;

Evaluare divergentă – probe cu răspunsuri deschise, construite fără limite fixe.

După modul în care rezultatele pot fi sau nu măsurate:

Evaluare cantitativă – la care rezultatele sunt cuantificabile în funcție de un punctaj;

Evaluare calitativă – la care rezultatele nu pot fi măsurate prin cuantificare.

După cantitatea de informații încorporabile de către elevi – se întâlnesc:

Evaluarea parțială – când se verifica elementele cognitive sau comportamente secvențiale (se folosește ascultarea curentă, extemporale, probe practice).

Evaluarea globală – atunci când cantitatea de cunoștințe este mare, datorită acumulării acestora ( sunt folosite pentru evaluare examenele și concursurile).

După perspectiva temporală:

Evaluarea inițială – se face la începutul unei etape de instruire și stabilește nivelul de pregătire anterior al elevilor.

Evaluarea continuă – se realizează în timpul instruirii și cercetează măsura în care elevii încorporează informațiile transmise.

Evaluarea finală – se realizează la sfârșitul perioadei de formare și analizează cunoștințele pe care elevii și le-au însușit în acea perioadă.

Prin îmbinarea ultimilor două criterii, se ajunge la o clasificare mai complexă, care a devenit deja clasică, si anume: evaluarea cumulativă ( sumativă ) – este cea care se realizează prin verificări parțiale de sondaj, pe parcursul programului, ce se încheie cu aprecieri de bilanț asupra rezultatelor. Aceasta are efecte reduse asupra îmbunătățirii procesului de învățare și exercită funcția de clasificare a elevilor. Dezavantaje sunt mai multe: creează o situație de stres și neliniște la elevi și ocupă o mare parte din timpul instruirii.În ceea ce privește evaluarea sumativă, profesorii pot folosi pe lângă testele scrise sau examinarea orală și alte „probe” de evaluare, care pun accentul pe „interactivitatea” dintre elev și profesor. Profesorii trebuie să aibă în vedere utilizarea acestora și pentru faptul că presupun munca în grup, unde fiecare elev acționează ca membru al grupului respectiv (metode utilizate cu precădere de predarea – învățarea interactivă). Deci ei trebuie să evalueze și activitatea grupului ca un tot, dar și felul în care fiecare elev lucrează în grupul respectiv. Se poate apela și la autoevaluare; elevii trebuie încurajați să reflecteze asupra propriei activități și trebuie să învețe să-și aprecieze (cu note!) propria învățare.

Evaluarea continuă (formativă) – are loc pe tot parcursul procesului didactic realizându-se pe secvențe mai mici, prin verificarea performanțelor tuturor elevilor și al conținutului esențial al materiei parcurse. Această metoda are drept scop ameliorarea procesului de învățare, permițând găsirea neajunsurilor, lipsurilor și greutăților ajungându-se astfel la perfecționarea activității didactice. Acest tip de evaluare creează relații de cooperare între profesori și elevi, dezvoltând atât capacitatea de evaluare cât și cea de autoevaluare în rândul elevilor.

10.2. Analiza metodelor traditionale si a metodelor complementare de evaluare

Metodele si instrumentele folosite in evaluarea performantelor scolare sunt de mai multe tipuri, clasificate mai jos

Tipurile mentionate sunt in continua resemnificare si extensie, fiind foarte posibil ca viitorul apropiat sa completeze sau sa restructureze astfel de sistematizari si aproximari.

Metodele traditionale permit o evaluare o evaluare a elevului intr-un timp limitat, de aceea ele ofera informatii despre un numar mic de cunostinte si capacitati intelectuale ale celor evaluati. In afara de asta, exista si obiectivele educationale, mai ales cele apartinand domeniului afectic, care nu pot fi evaluate prin metode clasice.

Pe de alta parte, strategiile moderne de evaluare cauta sa accentueze aceea dimensiune a evaluarii care sa ofere elevilor suficiente si variate posibilitati de a demonstra ceea ce stiu si, mai ales, ceea ce pot sa faca, prin priceperile, deprinderile si abilitatile pe care le stapanesc. Individualizarea actului educativ necesita un sprijin efectiv acordat elevului. Acesta presupune forma de evaluare care nu se limiteazala a constata un rezultat, ci analizeaza modul cum elevul actioneaza in situatii de autonomie relativa, care sunt reprezentarile sau atitudinile care il blocheaza, care sunt indtrumentele care ii lipsesc. Pentru a atinge acest scop, profesorul are la dispozitie numeroase instrumente complementare sau alternative de evaluare, ce ii permit sa obtina puncte de reper si sa adune informatii asupra activitatii sale in scopul reglarii procesului instructiv- educativ. (Naela Costica, 2008).

10.2.1. Metodele tradiționale de evaluare.

Au căpătat această denumire datorită consacrării lor în timp ca fiind cele mai des utilizate. Din această categorie fac parte: probele orale; probele scrise; probele practice.

10.2.1.1 Probele orale

Evaluarea sau verificarea orala consta in realizarea unei conversatii prin care evaluatorul urmareste identificarea cantitatii si calitatii instructiei. Conversatia poate fi individuala, frontala sau combinata. Avantajele constau in realizarea unei depline comunicari intre profesor si clasa de elevi, iar feed-back-ul este mult mai rapid. Metoda aceasta favorizeaza dezvoltarea capacitatilor de exprimare ale elevilor. De multe ori insa, obiectivitatea verificarii orale este periclitata de o serie de factori care pot interveni: dispozitia de moment a profesorului, gradul diferit de dificultate a intrebarilor, starea psihica a elevilor etc. In acelasi timp, nu toti elevii pot fi verificati, ascultarea realizandu-se prin sondaj. (Cucos, 2009).

Ca trăsături importante ale evaluarii orale se remarcă:

in functie de numarul persoanelor carora le sunt adresate intrabarile, evaluarea orala poate fi: frontala (cand interogatiile se adreseaza intregului grup de elevi) si individuala (cand se vizeaza un elev anume).

in functie de modul de integrare in unitatile temporale ale procesului didactic, evaluarea orala poate fi desfasurata: in fiecare lectie sau ora (ca evaluare orala curenta); dupa un numar variabil de ore sau lectii (ca evaluare periodica); la terminarea orelor sau lectiilor destinate parcurgerii unei unitati mai mari de continut- un capitol, de pilda, (evaluarea orala desfasurata in aceste conditii trebuie considerata evaluare finala, fara a fi neaparat la finalul unui trimestru sau al anului scolar).

Evaluarea orala presupune cu necesitate cunoasterea de catre profesor a exigentelor presupuse de sustinerea unui dialog pe baza de intrebari. Mai exact, cadrul didactic va trebui sa-si insuseasca tehnica formularii intrebarilor examinatoare, care vor fi exprimate intr-o forma clara, logica, concisa,explicita si accesibila ca nivel de dificultate, prin respectarea nivelului impus de varsta evaluatilor sau de etapa de studiu in care se afla acestia. (L. Stan, 2003).

Probele orale reprezintă metoda de evaluare cea mai des utilizată la clasă Din cauza fidelitatii si validitatii scazute, probele orale nu sunt recomandate pentru evaluarile cu miza mare, cu functie de decizie sau clasificatorie (examene).

Avantajul evident al acestei metode consta in aceea ca eveluarea devine si o activitate de invatare, corectare, consolidare, sistematizare si aplicare ale cunostintelor dobandite de elevi. Acestia nu mai sunt simple „obiecte” constatative, plecand de la care se emit judecati, ci devin fiinte ce se reconvertesc valoric in prezenta si sub influenta unei instante mature- profesorul- care ramane responsabil de ceea ce stiu sau nu stiu elevii la un moment dat. Evaluarea orala recupereaza cel mai pregnant naturalitatea si normalitatea unei relatii umane.

Avantajele utilizării probelor orale vizează:

Flexibilitatea și adecvarea individuală a modului de evaluare prin posibilitatea de a alterna tipul întrebărilor și gradului lor de dificultate în funcție de calitatea răspunsurilor oferite de către elev;

Posibilitatea de a clarifica și corecta imediat eventualele erori sau neînțelegeri ale elevului în raport de un conținut specific;

Formularea răspunsurilor urmărind logica și dinamica unui discurs oral, ceea ce oferă mai multă libertate de manifestare a originalității elevului, a capacității sale de argumentare etc.;

Tipul de interacțiune directă creată între evaluator și evaluat (profesor și elev), de natură să stimuleze modul de structurare a răspunsurilor de către elev, încurajând și manifestări care permit evaluarea comportamentului afectiv – atitudinal.

Limitele acestor probe:

Diverse circumstanțe care pot influența obiectivitatea evaluării atât din perspective profesorului, cât și cea a elevului. De exemplu, gradul diferit de dificultate al întrebărilor de la un elev la altul, variația comportamentului evaluatorului etc., generează o puternică varietate interindividuală și intraindividuală între evaluatori sau la același evaluator în momente diferitea emoțională a elevului în momentul răspunsului influențează performanța acestuia din punct de vedere al calității prestației sale; nivelul scăzut de validitate și fidelitate;

Consumul mare de timp, având în vedere că elevii sunt evaluați individual.

Decizia profesorului de a utiliza probele orale în anumite situații ale practicii școlare curente trebuie să se întemeieze pe rațiuni care țin de: Obiectivele evaluării în situația concretă; Timpul de evaluare promovat; Numărul elevilor; Timpul disponibil; Resursele materiale alocate; Timpul de informație pe care profesorul dorește să o obțină prin răspunsurile elevilor; Natura și specificul disciplinei.

În folosirea acestei metode trebuie să se țină seama de o serie de limite precum: gradul diferit de dificultate al întrebărilor, emotivitatea elevilor, starea afectiva a cadrului didactic, indulgența sau exigența exagerată și altele.

10.2.1.2. Probele scrise

Evaluarea sau verificarea scrisa apeleaza la anumite suporturi scrise, sub forma lucrarilor de control sau teze. Elevii au astfel sansa sa-si prezinte achizitiile pe care le poseda fara interventia profesorului, in absenta unui contact direct cu acesta. Anonimatul lucrarii, usor de realizat, ingaduie o diminuare a subiectivitatii in notare. Ca beneficii, mai sunt demne de luat in calcul: posibilitatea verificarii unui numar relativ mare de elevi intr-un interval scurt de timp, raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare, avantajarea unor elevi timizi sau a celor care se exprima defectuos pe cale orala etc. Verificarea scrisa implica un feed-back mai slab, in sensul ca unele erori nu pot fi eliminate operativ prin interventia profesorului.

Probele scrise sunt practicate, și uneori chiar preferate, datorită unora dintre avantajele lor imposibil de ignorat în condițiile în care se dorește eficientizarea procesului de instruire și creșterea gradului de obiectivitate în apreciere. (cf. Stoica, 2001) Dintre acestea menționăm:

Economia de timp pe care o realizează în cadrul bugetului alocat relației predare – învățare – evaluare. Probele scrise permit evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp relativ scurt.

Acoperirea unitară, ca volum și profunzime, pe care acest tip de probe o asigură la nivelul conținutului evaluat. Probele scrise fac posibilă evaluarea tuturor elevilor asupra aceleiași secvențe curriculare, ceea ce face comparabile rezultatele elevilor, iar evaluarea în sine mai obiectivă.

Posibilitatea evaluatorului de a emite judecăți de valoare mult mai obiective, întemeiate pe existența unor criterii de evaluare clar specificate și prestabilite.

Posibilitatea elevilor de a-și elabora răspunsul în mod independent, reflectând cunoștințe și capacități demonstrate într-un ritm propriu.

Diminuarea stărilor tensionale, de stres, care pot avea impact negativ asupra

performanței elevilor timizi sau cu alte probleme emoționale.

Dezavantajul major este presupus de relativa întârziere, în timp a momentului în care se realizează corectarea unor greșeli sau completarea unor lacune identificate. Cu toate acestea, timpul de care dispun elevii pana a intra in posesia rezultatelor evaluarii poate fi utilizat pentru cunoasterea raspunsurilor corecte. Pot fi concepute strategii, de catre profesorii creativi, de recompensare a acelor elevi care, in rastimpul scurs pana la aflarea notei, identifica si cunosc raspunsurile corecte (C. Cucos, 2009).

10.2.1.3. Probele practice

Examinarea prin probe practice se realizeaza la o serie de discipline specifice si vizeaza identificarea capacitatilor de aplicare practica a cunostintelor dobandite, a gradului de incorporare a unor priceperi si deprinderi, concretizate in anumite suporturi obiectuale sau activitati materiale. Aceasta constituie forma de determinare a valorii rezultatelor insusite de elevi la discipline precum: educatie fizica, desen, muzica, educatie tehnologica, dar si fizica, geografie, chimie, matematica etc. In ipostaza sa practica, evaluarea presupune ca elevul sa realizeze un produs material (desen, grafic, schema, harta, diverse obiecte etc.) sau o activitate care sa se prezinte prin sine insasi (cantat, recitat, dans, exercitiu de gimnastica, experienta de laborator, lucrari experimentale etc.). Evaluarea practica implica, de cele mai multe ori, conditii materiale speciale, cum ar fi: aparate, echipamente, unelte, sali de sport, laboratoare, ateliere, instrumente muzicaleetc., precum si conditii pedagogice fixate anterior: stabilirea temelor pentru lucrarile practice, comunicarea baremelor de apreciere si notare, fixarea intervalului de timp disponibil etc. (L. Stan, 2003).

Un tip specific de proba practica îl constituie activitatile experimentale in contextul disciplinelor cu caracter practic-aplicativ Probele evaluative de ordinpractic se pot gandi in urmatoarele perspective: executarea de catre elevi a unor produse, pornind de la un model; realizarea de catre elevi a unor actiuni, pornind de la un proiect de actiune; simularea unor actiuni in conditii speciale (pe calculator, in sali de simulare etc.) (C. Cucos, 2009).

Evaluarea practica este inteleasa si ca situatie apreciativa care se raporteza la „capacitatea elevilor de a aplica adecvat cunostintele si capacitatile dobandite conform programelor de instruire” (S. Cristea, 1998). In acest sens, toate disciplinele de invatamant implica o dimensiune aplicativa , chiar daca, de multa ori, faptul ca atare are loc intr-o maniera indirecta: de exemplu, atunci cand la orele de geografie, in contextul si pe baza parcurgerii unor notiuni teoretice,se executa scheme si desene la tabla, activitatile respective permit tocmai aplicarea achizitiilor teoretice.

Se impune precizarea ca probele practice, in masura in care sunt bine concepute, ratifica in modul cel mai elocvent ceea ce elevii cunosc si pot sa faca. Ramane ca sarcina de perspectiva dimensionarea unor probe, care in mod indirect, dar decisiv, pot da seama de ceea ce sunt sau pot sa realizeze candidatii la formare. (C. Cucos, 2009).

Probele practice sunt utilizate în vederea evaluării capacității elevilor de a aplica anumite cunoștințe teoretice, precum și a nivelului de stăpânire a priceperilor și deprinderilor de ordin practic. Cu toate că activitățile practice oferă posibilitatea elevului de a-și dezvolta atât competențele generale (comunicare, analiză, sinteză, evaluare), cât și pe cele specifice, aplicative (utilizarea datelor, a instrumentelor de lucru, interpretarea rezultatelor), evaluarea elevilor prin probe practice, atât în situații de examinare curentă, cât și în situații de examen, este foarte puțin pusă în valoare. Pentru realizarea cu succes a unei activități practice, este normal ca încă de la începutul anului școlar elevii să fie avizați asupra: tematicii lucrărilor practice; modului în care ele vor fi evaluate (baremele de notare); condițiilor care le sunt oferite pentru a realiza aceste activități (aparate, unelte, săli de sport etc.).

Ca forme de realizare amintim: experiențele de laborator, lucrările experimentale, desene, schițe, grafice.Metodele tradiționale de evaluare, concepute ca realizând un echilibru între probele orale, scrise și cele practice, constituie la momentul actual elementele principale și dominante în desfășurarea actului evaluativ.

Pornind de la această realitate obiectivă, strategiile moderne de evaluare caută să accentueze acea dimensiune a activității evaluative care să ofere elevilor suficiente și variate posibilități de a demonstra ceea ce știu (ca ansamblu de cunoștințe), dar mai ales, ceea ce pot să facă (priceperi,deprinderi, abilități). Acest lucru se poate realiza prin utilizarea metodelor complementare de evaluare.

10.2.2. Metode complementare de evaluare

In afara de metodele devenite clasice in ceea ce priveste evaluarea, se mai pot identifica o serie de metode noi, numite si complementare sau alternative. Caracterul complementar implica faptul ca acestea completeaza arsenalul instrumentar traditional si ca se pot utiliza simultan in procesul evaluativ. Caracterul alternativ presupune o inlocuire cvasitotala a metodelor clasice cu cele moderne, ceea ce, deocamdata, nu este oportun si nu se poate generaliza. Practica docimologica demonstreaza ca nu se poate renunta la metodele traditionale de evaluare; asadar se doreste mai mult o completare fructuoasa, optima dintre cele doua tendinte metodologice, decat o folosire unilaterala, exclusiva si concurentiala a acestora.

Metodele complementare de evaluare permit profesorului să obțină puncte de reper și să adune informații asupra derulării activității sale, utilizând instrumente adecvate pentru a situa și aprecia achizițiile elevilor, progresul lor, având funcția de reglare a desfășurării activității. Metodele de evaluare complementare nu sunt standardizate, se presupun formulate de către profesor, iar modul de proiectare a instrumentelor specifice variază de la profesor la profesor.

Principalele metode complementare de evaluare sunt: observarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor; referatul; investigația; proiectul; portofoliu; autoevaluarea.

Obiectivele profesorului vizează:

apropierea evaluării de o evaluare criterială;

acordarea unui statut nou erorilor elevilor;

semnalarea erorilor și reușitelor înregistrate;

furnizarea de instrumente necesare elevilor.

Obiectivele elevului presupun:

conștientizarea scopului sarcinii de lucru;

înțelegerea criteriilor necesare realizării sarcinii respective;

participarea colectivă la elaborarea sau modificarea instrumentelor propuse;

găsirea modului de abordare a sarcinii;

utilizarea instrumentelor puse la dispoziția sa.

10.2.2.1. Observarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor

Poate fi făcută pentru a evalua performanțele elevilor, dar mai ales pentru a evalua comportamentele afectiv – atitudinale. Pentru a atinge acest scop, profesorul trebuie să utilizeze un instrumentar adecvat obiectului observări. Profesorul are la dispoziție trei modalități de înregistrare a acestor informații: fișa de lucru; scara de clasificare; lista de control/verificare.

Fișa de evaluare este completată de către profesor. În ea înregistrându-se date despre evenimentele cele mai importante de care profesorul le identifică în comportamentul sau modul de acțiune al elevilor săi (fapte remarcabile, probleme comportamentale, evidențierea unor aptitudini deosebite într-un domeniu sau altul).La acestea se adaugă interpretările profesorului asupra celor întâmplate, permițându-i acestuia să surprindă modelul comportamental al elevilor săi.

Un avantaj important al acestor fișe de evaluare este acela că nu depinde de capacitatea de comunicare a elevului cu profesorul,profesorul fiind cel care înregistrează ți interpretează comportamentul tipic sau alte produse și performanțe ale elevului.

Un dezavantaj de care trebuie ținut seama este acela al marelui consum de timp pe care îl implică (timpul necesar profesorului, spre exemplu, pentru a nota descrierile verbale ale comportamentului elevilor săi), la care se adaugă faptul că aceste notări nu au cotă ridicată de obiectivitate cea ce are repercursiuni asupra fidelității acestor înregistrări.

Un posibil model de fișă de evaluare.

Date generale despre elev:nume, prenume, vârsta, climatul educativ în mediul căruia aparține.

Particularități ale proceselor intelectuale:gândire, limbaj, imaginație, memorie, atenție, spirit de observație, etc.

Aptitudini și interese.

Trăsături de afectivitate.

Trăsături de temperament.

Aptitudini față de: sine, disciplină/obligațiile școlare, colegi.

Evoluția aptitudinilor, atitudinilor, intereselor și nivelului de integrare.

Este recomandat ca fișele de evaluare să fie elaborate numai în cazul elevilor cu probleme (care au nevoie de sprijin și îndrumare), observarea să se limiteze la câteva comportamente.

Scara de clasificare – indică profesorului frecvența cu care apare un anumit comportament. Scările de clasificare pot fi numerice, grafice, descriptive.Un element esențial în construirea unei scări de clasificare îl constituie redactarea unui bun enunț la care elevul să poată răspunde. Prin urmare: fiecare enunț trebuie să cuprindă cuvinte familiare subiectului, utilizând limbajul acestuia și nu unul puternic specializat sau tehnic. Deși, enunțuri cu o structură simplă; fiecare enunț să fie exprimat clar pozitiv sau clar negativ. Este bine ca enunțurile să fie experimentate înainte de introducerea lor în scara de clasificare; lista finală trebuie să conțină un număr aproximativ egal de enunțuri pozitive și negative; fiecare enunț trebuie să producă informația necesară. Nu se introduce un enunț doar că „este interesat de văzut ce răspund subiecții la el”.

Exemplu:

În ce măsură elevul participă la discuții?

Niciodată rar frecvent întotdeauna

În ce măsură comentariile au fost în legătură cu temele discutate?

Niciodată rar frecvent întotdeauna

Lista de control/verificare, deși pare asemănătoare cu scara de clasificare ca manieră de structură, se deosebește de aceasta prin faptul că prin intermediul ei doar se constată prezența sau absența unei caracteristici, comportamente, fără a emite o judecată de valoare oricât de simplă. Aceasta indică profesorului, faptul că un anumit comportament este prezent sau absent.Un avantaj al listei de control este acela că se elaborează relativ ușor fiind obiectivă în evaluarea abilităților care pot fi în mod clar divizate în pași specifici.

Un tip special de observație este observația participativă cu implicații semnificative, asupra relației profesor – elev din clasă. Acest tip de observație practicată de către profesor este, în esență, subiectivă, dar poate să-și sporească procentul de obiectivitate dacă atenția va fi concentrată asupra construcției și utilizării instrumentelor. În ceea ce privește costurile implicate de această metodă, ea este ieftină, dar mare consumatoare de timp.

Recomandări pentru utilizarea listelor de control: se completează cu X în dreptul răspunsului adecvat; pentru ca rezultatele să fie relevante se folosesc cel puțin două din instrumentele prezentare; se completează informațiile asupra comportamentului elevului din timpul activităților didactice; se utilizează numai în cazul copiilor cu dificultăți de învățare.

Concluzii: Caracteristicile ce pot fi evaluate prin observarea sistematică sunt:

Concepte și capacități.

Organizarea și interpretarea datelor.

Selectarea și organizarea corespunzătoare a instrumentelor de lucru.

Descrierea și generalizarea unor procedee, tehnici, relații.

Utilizarea materialelor auxiliare pentru a demonstra ceva.

Identificarea relațiilor.

Utilizarea calculatorului în situații corespunzătoare.

Atitudinea elevilor față de sarcina dată.

Concentrarea asupra sarcinii de rezolvat.

Implicarea activă în rezolvarea sarcinii.

Punerea unor întrebări pertinente profesorului.

Completarea/îndeplinirea sarcinii.

Revizuirea metodelor utilizate și a rezultatelor.

Comunicare: discutarea sarcinii cu profesorul în vederea înțelegerii acesteia.

10.2.2.2 Referatul

ca modalitate de evaluare, permite o apreciere nuanțată a învățării și identificarea unor elemente de performanță individuală a elevului, care își au originea în motivația lui pentru activitatea desfășurată.

Se diferențiază două tipuri de referate:

referat de investigare științifică independentă – bazat pe descrierea demersului unei activități desfășurate în clasă și pe analiza rezultatelor obținute;

referat bibliografic – bazat pe informarea documentară, biografică.

Caracteristicile esențiale ale referatului:

are un pronunțat caracter formativ și creativ reușind să înglobeze zone întinse de conținut;

are un pronunțat caracter integrator, atât pentru procesele de învățare anterioare, cunoștințele disciplinare și interdisciplinare, metodologia informării și cercetării științifice, fiind în acest fel o modalitate de evaluare foarte sugestivă, precisă, intuitivă și predictivă;

permite abordarea unor domenii noi, ce reprezintă extinderi ale conținutului, în măsura în care tematica propusă este interesantă, justificată didactic și există resurse în abordarea ei;

se pot realiza conexiuni cu alte obiecte de învățământ și cu modalități de investigație transdisciplinare;

are un caracter sumativ, angrenând cunoștințe, priceperi, abilități și atitudini diverse, constituie pe parcursul unei perioade mai îndelungate de învățare;

relevă motivația intrinsecă de învățare sau documentare, a unor elevi, față de a majorității elevilor, care se pregătesc pe baza unor factori exteriori lor;

se pot exersa în mod organizat activități de cercetare bibliografică, independentă, care sunt utile în formarea ulterioară și în educația permanent.

10.2.2.3. Investigația reprezintă o posibilitate pentru elevi de a aplica în mod creativ cunoștințele și de a explora situații noi sau foarte puțin asemănătoare cu experiență anterioară. Este o activitate care se desfășoară pe durata unei ore de curs sau a unei succesiuni de ore de curs, în timpul căreia elevii demonstrează o gamă largă de cunoștințe și capacități.Elevul sau grupul de elevi primesc o temă cu instrucțiuni precise. Se poate formula și ca temă pentru acasă dar, finalizarea se va face, prin comentarea concluziilor.

Evaluarea investigației se face pe baza unei scheme de notare, care va cuprinde măsurarea separată a următoarelor elemente importante: strategia de rezolvare; aplicarea cunoștințelor, principiilor, regulilor; acuratețea înregistrării și prelucrarea datelor; claritatea argumentării și forma prezentării; produsele realizate; atitudinea elevilor în fața cerințelor; dezvoltarea unor deprinderi de lucru în grup/individual.

Investigația este o metodă de evaluare în care elevul este pus în situația de a căuta o soluție la cerințe, de complexități diferite.Elevul trebuie să facă dovada înțelegerii temei, a soluției adoptate, generalizării sau transpunerii acesteia în alt context.

Caracteristicile esențiale ale investigației:

are un pronunțat caracter formativ;

are un profund caracter integrator, atât pentru procesele anterioare, cât și pentru metodologia informării și a cercetării științifice, fiind în acest fel o modalitate de evaluare foarte sugestivă, precisă, intuitivă și predictivă;

are un caracter sumativ, angrenând cunoștințe, priceperi, abilități și atitudini diverse, constituite pe parcursul unei perioade mai îndelungate de învățare;

se pot exersa în mod organizat activități de cercetare, care sunt utile în formarea ulterioară și educația permanentă.

Concluzii:

Investigația reprezintă o situație complicată care nu are rezolvare simplă;

deși sarcina poate fi scurtă, timpul de lucru este relativ lung;

începe, se desfășoară și se termină în clasă;

poate fi individuală sau de grup.

Aceasta presupune obiective care urmăresc: înțelegerea și clarificarea sarcinilor, aflarea procedeelor pentru găsirea de informații, colectarea și organizarea datelor sau informațiilor necesare, formularea și testarea ipotezelor de lucru, schimbarea planului de lucru sau colectarea altor date dacă este necesar, scrierea unui scurt raport privind rezultatele investigație și caracteristici personale ale elevilor care pot fi urmărite prin: creativitate și inițiativă, participarea în cadrul grupului, cooperarea și preluarea conducerii/inițiativei în cadrul grupului, persistență, flexibilitate și deschidere către idei noi, dorința de generalizare.

Aportul acestui tip de activitate asupra dezvoltării capacităților de ordin aplicativ ale elevilor este considerabil (mai ales în cazul rezolvării problemelor, dezvoltării capacității de argumentare, gândirii logice).

10.2.2.4. Proiectul

Activitatea, mai amplă decât investigația care începe în clasă prin definirea și înțelegerea sarcinii (eventual și prin începerea rezolvării acesteia), se continuă acasă pe parcursul a câtorva zile sau săptămâni (timp în care elevul are permanente consultări cu profesorul) și se încheie tot în clasă, prin prezentarea în fața colegilor a unui raport asupra rezultatelor obținute și dacă este cazul, a produsul realizat. Proiectul poate fi individual sau de grup. Titlul/subiectul va fi ales de către profesor sau elevi.

Criterii de alegere a proiectului. Elevii trebuie:

să aibă un anumit interes pentru subiectul respectiv;

să cunoască dinainte unde își pot găsi resursele materiale;

să fie nerăbdători în a crea un produs de care să fie mândri;

să nu aleagă subiectul din cărți vechi sau să urmeze rutina din clasă.

Pentru a stabili strategia de evaluare a proiectului, profesorul trebuie să clarifice – în colaborare cu elevii – următoarele probleme:

Care va fi rolul profesorului : evaluator continuu sau doar la sfârșitul proiectului?

Care este politica resurselor materiale necesare?

Le va oferi profesorul, ca parte a sarcinii sau trebuie să le procure și în consecință,

acestea vor fi evaluate?

Care sunt activitățile intermediare impuse (exemplu: prezentarea unui plan

preliminar)?

Ce format este cerut pentru prezentarea raportului?

Care sunt standardele impuse pentru realizarea proiectului?

Capacitățile/competențele care se evaluează în timpul realizării proiectului sunt: metode de lucru; utilizarea corespunzătoare a bibliografiei; utilizarea corespunzătoare a materialelor și echipamentului; corectitudinea/acuratețea tehnică; generalizarea problemei; organizarea ideilor și materialelor într-un raport; calitatea prezentării; acuratețea cifrelor/desenelor/etc.

Strategia de evaluare a proiectului, care este una de tip holistic, trebuie, la rândul ei, să fie clar definită prin criterii negociate sau nu cu elevii, astfel încât să evidențieze efortul exclusiv al elevului în realizarea proiectului.

Pentru a stabili strategia de evaluare a proiectului, profesorul trebuie sa clarifice impreuna cu elevii urmatoarele aspecte: ce se va evalua, procesul, produsul sau amandoua, care va fi rolul profesorului: evaluator continuu sau doar la sfarsitul proiectului, care este regimul resurselor materiale necesare, le va oferi profesorul sau elevii trebuie sa le procure, care sunt activitatile intermediare impuse, ce format este cerut pentru prezentarea raportului, care sunt standardele impuse pentru realizarea produsului.

Capacitatile/competențele care se evalueaza in timpul realizarii proiectului pot fi:

capacitatea de a observa si de a alege metodele de lucru;

capacitatea de a masura si de a compara rezultatele;

capacitatea de a utiliza corespunzător bibliografia;

capacitatea de a manevra informatia si de a utiliza cunostinte;

capacitatea de a rationa si de a utiliza proceduri simple;

capacitatea de a investiga si de a analiza;

capacitatea de a sintetiza si de a organiza materialul;

capacitatea de a realiza un produs.

Proiectul poate avea o conotatie teoretica, practica, constructiva, creativa. El se poate derula intr-o perioada mai mare de timp, pe secvente determinate dinainte sau structurate circumstantial. In functie de particularitatile de varsta, acesta poate include si componente ludice (C. Cucos, 2009).

Concluzie: Proiectul – reprezintă o metodă complexă de evaluare, individuală sau de grup, recomandat profesorilor pentru evaluarea sumativă.

Proiectele elevilor sunt o sursă foarte generoaså de obținere de date pentru stabilirea demersurilor strategice de diferențiere a instruirii elevilor. Fiecare elev ar trebui så participe la elaborarea unor proiecte personale, alese individual nu impuse de cåtre cadrele didactic în raport cu tema în curs, proiecte care se vor prezenta çi eventual filma. În timp, rezultå un set de produse individuale care reprezintå de fapt traseul cognitiv al dezvoltårii elevului de-a lungul evoluției în școalå.

Instruirea diferențiată prin proiecte IM “ Iată care e taina mea:limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în taina lucrurilor.” (Antoine de Saint-Exupery- Micul print).

Teoria Inteligențelor Multiple subliniază faptul că fiecare om are mai multe tipuri de inteligență, și anume: inteligență verbal-lingvistică, logico-matematică, muzical-ritmică, corporal-kinestezică, visual- spațială, intra și interpersonală, naturalistă. Este calea prin care un individ poate să își rezolve problemele de viață reală, abilitatea de a crea un produs sau de a oferi un serviciu care este de valoare în cel puțin o cultură, potențialul de a găsi sau de a crea soluții care să faciliteze achiziția de cunoaștere nouă.

„Este de cea mai mare importanță să recunoaștem și să dezvoltăm toată diversitatea de inteligențe umane și toate combinațiile de inteligențe. Dacă recunoaștem acest lucru, cred că vom avea cel puțin o mai bună șansă de a ne ocupa în mod adecvat de problemele pe care le întâmpinăm în viață.” Spune Howard Gardner, autorul Teoriei Inteligențelor Multiple în 1993.

Pe baza studiului bibliografiei și a experimentelor didactice s-a ajuns la următoarele concluzii:

Profesorii conștientizează faptul că elevii au combinații diferite de inteligențe și pot ține cont în lecții de aceste diferențe dintre elevi.

Profesorii pot influența modul de a învăța al elevilor, îi pot implica pe elevi în situații adecvate de învățare, în care elevii pot obține succes pentru că învață cu plăcere și ușor.

Profesorii îi pot ajuta pe elevi să-și ajusteze învățarea folosind punctele lor forte și se pot concentra asupra a ceea ce elevii fac bine și nu pe ceea ce ei nu pot face.

Oportunitățile de instruire pe care le oferă această teorie sunt urmatoarele:
1. Cunoașterea profilul de inteligență al elevului pentru cultivarea potențialului bio-psihologic al fiecăruia.

2. Examinarea strategiei proprii de instruire din perspectiva diferențelor de potențial uman.

3. Contribuție la instruirea diferențiată a elevilor în conformitate cu profilul lor de inteligență.

Profesorul poate proiecta activitatea din perspectiva inteligențelor multiple în diferite moduri:

grupează elevii după tipul de inteligență predominant și dă fiecărui grup să rezolve o sarcină de lucru funcție de acest tip de inteligență;

grupează aleator elevii și dă tuturor grupurilor aceeași sarcină de lucru, care permite implicarea elevilor în rezolvare funcție de inteligențele pe care le posedă;

lucrează frontal cu clasa, dar propune elevilor o suită de sarcini de lucru în rezolvarea cărora sunt solicitate pe rând anumite tipuri de inteligențe sau anumite ansambluri de inteligențe;

dă o sarcină complexă de lucru fiecărui elev în rezolvarea căreia sunt solicitate toate tipurile de inteligență.

PROIECT IM de tratare diferențiatå a elevilor

O modalitate de lucru sunt proiectele care se pot dezvolta prin centrele de învåțare IM.

Exemplu: Tema de proiect este PÅMÂNTUL.

Pentru realizarea proiectului, elevii lucreazå în diferite centre de învåțare. Opțiunile le aparțin- funcție de tipul predominant de inteligență.

Profesorul poate folosi spațiul de lucru din claså, împårțindu-l virtual în opt centre de învåțare.

Fiecare centru se centreazå pe o dominantå de inteligențå.

În Centrul de Construcții se realizeazå macheta påmântului, folosindu-se materiale illustrative diverse.

În Centrul Oamenilor de Științå, grupul lucreazå cu concepte geometrice, are de rezolvat probleme cu acest specific.

În Centrul Oamenilor de Culturå, elevii au de studiat pe aceastå temå în vederea elaborårii unui eseu, crearea unei poezii, articol de ziar,etc.

În Centrul Muzical se poate desfåçura o activitate de ilustrare a sunetelor și ritmurilor associate cu viața pe påmânt.

În Centrul de Artå se ilustreazå prin desen și culori diferite informații importante despre påmânt.

În Centrul Comunitar se discutå o grilå de întrebåri despre påmânt si se negociazå råspunsuri

comune, se poate realiza o mini-dezbare, se poate dezvolta un proiect comun pentru comunitate.

În Centrul Solitarilor, individual se scrie un eseu creativ pe tema cålåtoriei în jurul påmântului.

În Centrul Naturaliștilor se realizeazå un proiect de cercetare despre modalitåți optime de a ocroti påmântul.

Timp de lucru: 20 minute

Timp de raportare: 5 minute- fiecare grupă își desemnează un leader-raportor care va prezenta în plen, produsul muncii echipei.

10.2.2.5. Portofoliul

Reprezintă o metodă de evaluare complexă, care oferă posibilitatea de a emite o judecată de valoare, bazată pe un ansamblu de rezultate.

Ce conține un portofoliu?

Portofoliul oferă o imagine completă a progresului înregistrat de elev de-a lungul intervalului de timp pentru care a fost proiectat, prin raportarea la criterii formulate în momentul proiectării și permite investigarea produselor elevilor,care de obicei rămân neimplicate în actul evaluativ, reprezentând un stimulent pentru desfășurarea întregii game de activități.Portofoliul se poate încadra într-o evaluare sumativă, reprezentându-l pe elev, furnizând nu doar o informație punctuală, într-un anumit moment al achizițiilor elevului, ci chiar o informație privind evoluția și progresele înregistrate de acesta în timp, alături de informații importante despre preocupările sale.

Utilizarea portofoliului ca metodă alternativă de evaluare în practica școlară curentă se impune din ce în ce mai mult atenției și interesul profesorilor. Portofoliul include rezultatele relevante obținute prin celelalte metode și tehnici de evaluare (probe de evaluare scrise, practice, proiectul, autoevaluarea), precum și sarcini speciale fiecărei discipline. Portofoliul reprezintă „ cartea de vizită „ a elevului, urmărindu-i progresul de la un semestru la altul, de la un an școlar la altul și chiar de la un ciclu de învățământ la altul. Portofoliu este un produs complex, format din elemente diferite, ca forme de transmitere a informației și a mesajului și anume: fișe de informare și documentare independentă; referate; eseuri; pliante, prospecte; desene; colaje, care pot constitui subiectul unor evaluări punctuale.

Portofoliul reprezintă o colecție exhaustivă de informații despre progresul școlar al unui elev, obținut printr-o varietate de metode și tehnici de evaluare.

Este o metoda de evaluare complexa, longitudinala, proiectată intr-o secventa mai lunga de timp. Invatamantul alternativ propune utilizarea portofoliului, in special cu rol de colectare a produselor activitatii elevilor, desi nu se exploateaza inca pe deplin valoarea evaluativa a acestei metode.

Acest instrument reprezinta o colectie formata din produsele activitatii elevului, selectate de el insusi si insotite de reflectiile sale personale asupra acestora, astfel incat sa se contureze cat mai bine performanta sa, prezenta in domeniul care face obiectul de studiu al portofoliului. Elementul esential al acestei metode este implicarea activa a elevului in crearea, colectarea si selectarea produselor care satisfac scopul portofoliului. Acest fapt confera portofoliului o importanta valoare instructiva, pe langa valenta sa evaluativa; elevii invata despre ei insisi in procesul intocmirii portofoliului si a reflectarii asupra produselor propriei invatari, iar profesorii pot afla o serie de aspecte relevante pentru evolutia copiilor, care altfel ar fi fost trecute cu vederea (cum ar fi: perceptia lor asupra rezultatelor proprii , trairile si asteptarile legate de performanta lor, obiectivele si planurile lor de viitor etc.) (M. Ionescu & I. Radu, 2004).

Portofoliul ofera o imagine completa a progresului inregistrat de elev de-a lungul intervalului de timp pentru care a fost proiectat, prin raportarea la criterii formulate in momentul proiectarii. Portofoliul se poate incadra intr-o evaluare sumativa, furnizand nu doar o informatie punctuala, intr-un anumit moment al achizitilor elevului, ci si o informatie privind evolutia si progresele inregistratede acesta in timp, alaturi de informatii importante despre preocuparile sale.

Portofoliul este un produs complex, format din diverse elemente, ca forme de transmitere a informatiei si mesajului: fise de informare si documentare independenta, referate, eseuri, pliante, prospecte, desene, colaje, care pot constitui si subiectul unor evaluari punctuale. Elevul adauga in portofoliu materialele pe care le considera necesare, care il reprezinta, subliniind atitudinea si interesul fata de domeniul abordat.

Structura, elementele componente obligatorii si criteriile de evaluare sunt stabilite de profesor, avand ca punct de plecare preocuparile elevilor. Alegerea elementelor obligatorii se subordoneaza obiectivelor de referinta prevazute in programa si obiectivelor de referinta suplimentare stabilite de cadrul didactic. La momentul potrivit, profesorul va prezenta elevilor un model de portofoliu compatibil cu varsta lor, continand elemente asemanatoare cu cele propuse, criterii de apreciere formulate clar si caracteristica valorica a diferitelor elemente.

Portofoliul este relevant pentru creativitatea elevilor, iar profesorul trebuie sa demonstreze flexibilitate apreciind elementele suplimentare introduse de elevi. Se evidentiaza astfel capacitatea acestora de a realiza o lucrare unitara, de a se racorda temei abordate.

Pentru a inregistra succes in demersul de utilizare a portofoliului, trebuie stabilita o tematica care sa-l conduca pe elev la surse de informatii diferite de cele utilizate la scoala, precum si la forme de comunicare mai complexe. Tematica si sursele de informare recomandate trebuie sa sensibilizeze elevul si sa-i stimuleze interesul pentru domeniul abordat. Portofoliul nu-si atnge scopul daca tematica are un grad mare de generalizare, iar elevul este „inlocuit” de familie pentru realizarea activitatilor.

Exista mai multe niveluri de analiza a portofoliului:

fiecare element in parte, utilizand metode obisnuite de evaluare;

nivelul de competenta a elevului, prin raportarea la produsele realizate in scopul propus;

progresul realizat de elev pe parcursul intocmirii portofoliului.

Portofoliul este un instrument euristic, putandu-se evidentia urmatoarele competențe:

capacitatea de a observa si de a manevra informatia;

capacitatea de a rationa si de a utiliza cunostinte;

capacitatea de a observa si de a alege metodele de lucru;

capacitatea de a masura si de a compara rezultatele;

capacitata de a investiga si de a analiza;

capacitatea de a utilia corespunzator bibliografia;

capacitatea de a rationa si de a utiliza proceduri simple;

capacitatea de a sintetiza si de a organiza materialul;

capacitatea de a sintetiza si de a realiza un produs(C. Cucos, 2009).

Scopul pentru realizarea unui portofoliu poate fi acela de a demonstra procesul de dezvoltare al unei competente de-a lungul timplui, de a crea o colectie de produse personale importante, de a furniza informatii pentru evaluarea intregii clase, de a realiza o colectie cu produse care sa indice pregatirea elevilor la un nivel de invatare superior etc. Exista,asadar, mai multe tipuri de portofolii: de celebrare sau de sarbatorire, de dezvoltare, de competenta etc.

Nu este usor de implementat un sistem de evaluare pe baza de portofoliu si nici nu se potriveste la toate clasele. Pentru clasele primare, acolo unde se introduce ideea portofoliului, forma cea mai potrivita o imbraca portofoliul de celebrare, care nu are intentia de evaluare propriu-zisa, decat intr-un sens foarte larg, insa deschid apetitul pentru realizarea unor astfel de colectii. Portofoliile de dezvoltare invita efectiv la evaluare, deoarece au ca scop studiul dezvoltarii unei competente. Ele sunt cu atat mai eficiente, cu cat specifica mai precis competenta vizata. Pentru acceptarea in diverse programe speciale sau extracurriculare, este nevoie de demonstrarea gradului de pregatire, pentru a face parte dintr-un astfel de grup de studiu (de exemplu, pentru copiii supradotati). In acest caz, cele mai eficiente sunt portofoliile de competenta, care certifica cu mai multa acuratete nivelul de dezvoltare al unei abilitati fata de orice test de admitere (M. Ionescu & I. Radu, 2004).

Utilitatea portofoliilor:

elevii devin parte a sistemului de evaluare și pot să-și urmărească, pas cu pas propriul progres.

elevii și profesorii pot comunica (oral sau scris) calitățile, defectele și ariile de îmbunătățire a activităților.

elevii, profesorii și părinții pot avea un dialog concret despre ceea ce elevii pot realiza, atitudinea față de o disciplină și despre progresul care poate fi făcut la acea disciplină în viitor.

factori de decizie, având la dispoziție portofoliile elevilor, vor avea o imagine mai

bună asupra a ceea ce se petrece în clasă .

Model I : PORTOFOLIU ELEVULUI – CLASA a IX-a

Argument : „ De ce este nevoie sa invatam geografie”

Dictionar geografic

Lista bibliografie personala

Autoevaluare

Fisa personala de identificare a tipului de inteligenta ;

Fisa de monitorizare a progresului scolar: Stiu\ As vrea sa stiu\ Am invatat

Jurnalul persona: Mi-a placut/ Nu mi-a placut

Evaluare

Teste: puncte tari si puncte slabe

Orizontul local – monografie ilustrata

Colectie de harti tematice si imagini

Clima si vremea – fisa de observare

Populatia si asezarile umane – referate, traditii si obiceiuri

Potentialul turistic al zonei – proiect

Materiale realizate de si cu elevii structurate pe unitati de invatare si teme

Pamantul ca planeta

– colectie imagini satelitare, harta emisferelor ceresti

– curiozitati geografice

modelare – Sistemul Solar

referate: Evolutia vietii pe Terra, Teoria Big- Bang-ului

citate opere celebre

Coordonate geografic – harta geografica

colectie harti contur, fizice si politice , tematice

desene explicative

referat : Importanta practica a hartii

Relieful

harta placilor tectonice

desene exlpicative: Structura interna a Pamantului, tipuri de relief

colectie de roci si minerale

Referat –Relieful localitatii natale, O unitate majora de relief

Atmosfera

fisa de observare a vremii

harta zonelor climatice

tabel sinteza – caracteristicile tipurilor de climat

fisa de lucru- Poluarea aerului

Hidrosfera

Tabel – Oceane si continente- suprafata si adancimi

Harta contur –articulatiile tarmurilor, principalele fluvii ale Terrei

Colectii de imagini

Desene geografice

”Calatorie imaginara pe un fluviu al Terrei” – referat

Biosfera

C.D. prezentare power point – Zonele biogeografice ale Terrei

Colectie imagini

Creatii literare, grafice

Argumentare – Aparitia vietii pe Terra

Referat- Omul si biosfera

Fisa de lucru

Solul

Profilul de sol

Argument pentru protectia solului

Model II PORTOFOLIU-CLASA a IX-a

PORTOFOLIU-CLASA a X-a

PORTOFOLIU-CLASA a XI-a

10.2.2.6. Autoevaluarea

Ca metodă de măsurare și apreciere este o necesitate imperativă în procesul educațional. Elevii au nevoie să se autocunoască, aceasta le va da încredere în sine și îi va motiva pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Autoevaluarea permite aprecierea propriilor performanțe în raport cu competențele vizate. În procesul autoevaluării elevul va înțelege mai bine competențele și conținutul sarcinii ce o are de rezolvat, modul în care efortul său de rezolvare a sarcinii este valorificat.

Autoevaluarea, prin informațiile pe care le furnizează, are un rol esențial în întregirea imaginii elevului din perspectiva judecății de valoare pe care o emite profesorul.

Pentru ca evaluarea să fie resimțită de către elev ca având efect formativ, raportându-se la diferite capacități ale sale în funcție de progresul realizat și de dificultățile pe care le are de depășit, este foarte utilă formarea ți exersarea la elevi a capacității de autoevaluare. Elevii au nevoie să se autocunoască. Acest fapt are multiple implicații în plan motivațional și atitudinal.Ca și profesorul care conduce activitatea, elevul aflat în situația de învățare are nevoie de anumite puncte de referință care să-i definească rolul, sarcina, natura și direcțiile activității sale, ajutându-l să conștientizeze progresele și achizițiile făcute, să-și elaboreze stilul de lucru, să se poată situa personal în raport cu exigențele de învățare.Grilele de autoevaluare permit elevilor să-și determine în condiții de autonomie, eficiența activităților realizate.Pornind de la obiectivele educaționale propuse, grila de autoevaluare proiectată conține: capacități vizate; sarcini de lucru; valori ale performanței.

Grila de autoevaluare îi permite elevului autoierarhizarea, în raport cu capacitățile evaluate și determină atitudini în raport cu propria formare. Pentru autoevaluarea atitudinilor, componentelor din domeniul afectiv, se utilizează chestionare în care elevului i se cer răspunsuri deschise la întrebări și scări de clasificare.

Exemplu:

Cred că activitatea mea poate fi apreciată cu………….

Prin parcurgerea cu atenție a cerințelor și rezolvarea acestei sarcini am învățat: …………………………………………………………..

Cele înțelese și învățate îmi sunt utile la ………………

Ceea ce mi-a plăcut la această activitate:………………

În realizarea acestei sarcini am întâmpinat următoarele dificultăți: ………………………………………………

Cred că aș putea să-mi îmbunătățesc performanța dacă (formulează opinii în legătură cu materialele didactice folosite ca suport al conținutului științific): ………………………………………………………….

Scară de clasificare:

Informațiile obținute în urma autoevaluării:

Sunt comparate cu cele ale profesorului, obținute prin alte metode de evaluare;

Se pun în portofoliul elevului;

Se prezintă periodic părinților.

Toate aceste metode alternative de evaluare asigură o alternativă la formulele tradiționale, a căror preponderență, oferind alte opțiuni metodologice și instrumentale care îmbunătățesc practica evaluativă.

10.3. Calitățile instrumentelor de evaluare

Testul docimologic este o alternativa si o cale de eficientizare a examinarii traditionale.Testul este o proba standardizata ce asigura o obiectivitate mai mare in procesul de evaluare. Prin testare se incearca sa se identifice in ce masura sunt satisfacute cerintele scolii, trasate de scopurile si obiectivele educatiei.

Testele pot asigura indeplinirea mai multor functii:

identificarea nivelului de pregatire a elevilor;

evaluarea eficientei predarii si a demersului educational;

diagnosticarea dificultatilor si a insucceselor in invatare;

selectionarea pentru accederea pe trepte superioare ale instructiei.

Testarea, ca metodologie, deriva din psihologie. Se stie ca, in sens larg, testul este o proba bine definita, ce implica indeplinirea unor sarcini identice pentru toti subiectii examinati, in conformitate cu o strategie precisa. De aici decurge marele avantaj al folosirii testelor: sistemul de raportare valorica este unic.

Elementele definitorii ale testului docimologic sunt (I. Radu, 1981):

realizeaza masurarea in conditii foarte asemanatoare situatiilor experimentale;

inregistrarea comportamentului declansat la subiect este precisa si obiectiva;

comportamentul inregistrat este evaluat statistic prin raportare la cel al unui grup determinat de indivizi;

scopul final al testului este clasificarea subiectului examinat, prin raportare la grupul de referinta.

Testele docimologice se deosebesc de examene prin faptul ca ele presupun o munca meticuloasa de pregatire, iar secventele procedurale sunt foarte stricte. Ele permit insa standardizarea conditiilor de examinare, a modaliattilor de notare, aducand un spor de obiectivitate. In acelasi, ele prezinta o tripla identitate: identitatea de continut, identitatea conditiilor de aplicare si identitatea criteriilor de apreciere.

Fiind, in esenta, o tehnica de verificare frontale, ca si probele scrise, testul docimologic nu tine de mijloacele curente de verificare a cunostintelor. El este indicat pentru verificari cu caracter periodic suficient de spatiate in timp, apoi la incheierea unor capitole, la examene, in conditiile unui deficit de timp etc. Furnizand o informatie asupra intregii clase, respectiv a gradului de insusire a unui capitol, testul docimologic evidentiaza lacune sau greseli caracteristice, in functie de care se trag concluzii privind procesul predarii in continuare. In principiu, ceea ce in momentul proiectarii actiunii instructiv-educative apar ca obiective, urmeaza sa se gaseasca la incheierea actiunii ca rezultate. Testul docimologic, ca mijloc de verificare, are menirea sa ateste obtinerea acestor rezultate. In consecinta, el va fi proiectat astfel incat sa acopere obiectivele prefigurate.

Asadar, testul de cunostinte:

este un grupaj de teme sau intrebari-itemi-care sa raspunda unui set de sarcini intelectuale si practice;

reuneste teme (itemi) care sa dezvaluie ce stie elevul ca informatie si ce stie sa faca, deci priceperi, deprinderi, operatii;

prevede un barem de notare, care da o nota mai obiectiva evaluarii, reducand divergentele de notare.

Desi ia forma unei probe scrise sau practice, testul docimologic este mai mult decat acestea; el este organizat pe un spectru de sarcini intelectuale/practice si prevede un punctaj pe subteme (M. Ionescu & I. Radu, 2004).

Testele se pot clasifica astfel (I. Radu, 2001):

Din punctul de vedere a ceea ce se evalueaza:

teste psihologice, care ofera informatii despre nivelul de dezvoltare a unor procese cognitive, afective, volitionale etc.;

teste de randament sau docimologice, care identifica gradul de realizare a obiectivelor de predare-invatare;

Din punctul de vedere al metodologiei elaborarii:

teste standardizate, proiectate de factorii de decizie (centre de cercetare, institute de specialitate);

teste elaborate de profesor, a caror valoare metodologica este strans legata de grupul pentru care a fost dimensionat instrumentul;

Dupa modul de manifestare a comportamentului elevului: orale; scrise; practice;

Dupa momentul administrarii instrumentului evaluativ:

teste initiale, administrate la inceputul unei perioade de formare;

teste de progres, aplicate pe parcursul instruirii;

teste finale, puse in practica la sfarsitul unei etape de instruire;

Dupa sistemul de referinta in constituirea valorizarilor:

teste normative, prin care evaluarea rezultatelor se face in raport cu un criteriu reprezentat de performantele pe care le poate realiza o populatie scolara;

teste criteriale, prin care evaluarea rezultatelor se facein raport cu un criteriu reprezentativ de obiective in perspectiva carora s-a realizat instruirea sau invatarea (C. Cucos, 2009).

Utilizarea testelor ca principal instrument de evaluare în practica școlară curentă sau în situație de examen poate include un potențial risc în momentul în care în proiectarea acestora nu ține cont de calitățile acestuia, calități indispensabile în condițiile în care se dorește realizarea unei consistențe a măsurii în evaluare.

Tocmai de aceea este relativ dificil ca testele elaborate de profesori să satisfacă toate aceste calități tehnice în condiții optime, dezavantaj care este, însă, înlăturat în momentul care testele sunt produse de o instituție specializată în acest sens. Indiferent de metoda prin care se evaluează, utilizarea unui instrument de evaluare insuficient de bine calibrat din punct de vedere al respectării calităților sale tehnice aduce importante prejudicii demersului inițiat, relativizând considerabil rezultatele și efectele evaluării.

Descrierea succintă a acestor calități ale testului sunt prezentate în continuare: validitatea; fidelitatea; obiectivitatea; aplicabilitatea.

Validitatea unui test este exprimată de acuratețea cu care testul respectiv măsoarăceea ce intenționează să măsoare. În consecință, a aprecia dacă un test măsoară ceea ce și-a propus să măsoare, nu se poate face decât cu scopul testului respectiv. Prima întrebare la care trebuie să răspundă autorul unui test este: ce intenționez să măsor prin intermediul acestui instrument? Prima constatare pe care o face este aceea că trebuie să se raporteze la ceea ce este capabil să măsoare în momentul respectiv,motiv pentru care, de regulă, prin proiectare unui test se cere elevilor să răspundă la anumite cerințe și sarcini de lucru care li se dau acestora spre rezolvare. Consecința directă a acestui fapt este că ceea ce măsurăm sunt doar comportamente. Este mult mai greu de realizat măsurarea acelor aspecte care țin de interesele elevilor, de abilitățile acestora sau de latura afectiv atitudinală a personalității elevilor. Aceste aspecte nu pot fi măsurate în mod direct. Pentru – ca un test să fie valid, trebuie să acopere întregul conținut al programei de examen într-un mod adecvat, ținându-se cont ponderea sau importanța diferitelor aspecte ale conținutului la care se face referire.

Factorii care influențează validitatea unui test sunt:

indicații neclare;

nivelul de dificultate inadecvat al itemilor de test;

itemi incorecți din punct de vedere tehnic;

ignorarea variabilei desemnate prin caracteristicile grupului căruia i se administrează testul.

Fidelitatea reprezintă calitatea unui test de a produce rezultate constatate în urma aplicării sale repetate. Un test caracterizat printr-un grad ridicat de fidelitate, aplicat în condiții identice, aceluiași grup de elevi, dar în diferite ocazii, trebuie să conducă la obținerea acelorași rezultate (sau cu diferențe minime). Fidelitatea unui test are legătură directă cu modul în care se asigură consistența măsurării, din perspectiva unei consistențe peste timp de la o persoană la o altă persoană, dintr-un loc în altul. Pentru estimarea fidelității unui test se folosesc următoarele metode:

Metoda test – retest, care vizează stabilitatea testului respectiv, acesta fiind aplicat de două ori aceluiași grup sau la două grupuri diferite de elevi, dar cu aceleași abilități, la un interval de timp variind între câteva minute și câțiva ani.

Metoda formelor echivalente, ce evidențiază echivalența testului respectiv, prin administrarea, la un interval de timp scurt, a două forme de test echivalente, aceluiași grup de elevi. Cele două forme de test trebuie să fie paralele, adică să conțină același număr de itemi aranjați în același format de test, să acopere același conținut, să aibă un nivel de dificultate similar și instrucțiuni de administrare similare.

Metoda test – retest cu forme echivalente, reflectă atât stabilitatea, cât și echivalența testului în cauză. Se administrează aceluiași grup de elevi două forme ale aceluiași test, la un interval de timp scurt.

Metoda înjumătățirii este cea care pune în valoare consistența internă a testului. Aceasta se aplică o singură dată, după ce în prealabil a fost împărțit în două jumătăți echivalente (exemplu: itemi pari și itemi impari).

Factori care influențează fidelitatea:

Lungimea testului. Cu cât testul este mai lung, cu atât crește fidelitatea.

Dispersia scorurilor. Cu cât împrăștierea scorurilor este mai mare, cu atât testul este mai fidel.

Opțiunea asupra tipului de item și corectitudinea tehnică în are itemii respectivi sunt construiți. Testul format majoritar din itemi obiectivi are o fidelitate crescută.

Obiectivitatea reprezintă gradul de concordanță între aprecierile făcute de evaluator în ceea ce privește un răspuns bun pentru fiecare dintre itemii unui test. Testele standardizate au o foarte bună obiectivitate.

Aplicabilitatea desemnează calitatea unui test de a fi administrat și interpretat cu

ușurință. Pentru criteriile în funcție de care se apreciază buna aplicabilitate a unui test se înscriu:

importanța conținutului pe care testul îl măsoară;

concordanța dintre forma și conținut ul testului și nivelul de vârsta al elevului testat;

costul și timpul necesar pentru interpretarea rezultatelor.

10.4. Tipuri de itemi

Pentru o înțelegere mai bună a acestei problematici, vom opera cu următoarea definiție de lucru a itemului:

Teoria și practica evaluării evidențiază mai multe criterii pe baza cărora pot fi clasificați itemii. Unul dintre criteriile cel mai des utilizate este acela al gradului de obiectivitate oferit în corectare. În funcție de acest criteriu, itemii pot fi clasificați în trei mari categorii: itemi obiectivi; itemi semiobiectivi; itemi subiectivi (cu răspuns deschis).

Itemii obiectivi testează un număr mare de elemente de conținut într-un interval de timp relativ scurt, asigurând un grad de obiectivitate ridicat în măsurarea rezultatelor școlare.

Itemii semiobiectivi pot acoperi o gamă variată de capacități intelectuale care se doresc a fi testate, oferind în același timp posibilitatea de a utiliza și materiale auxiliare utile elevilor în rezolvarea sarcinilor de lucru propuse.

Itemii subiectivi sunt relativ ușor de construit, principala problemă constituind-o modul de elaborare a schemei de notare a acestora, cu atât mai mult cu cât această categorie de itemi vizează demonstrarea de către elevi în răspuns a originalității și creativității lor.

10.4.1. Itemi obiectivi

Măsoară rezultate ale învățării situate la nivelurile cognitive inferioare: cunoștințe, priceperi și capacități de bază. Itemii obiectivi pot fi folosiți pentru orice disciplină, în funcție de scopul testului, competențelor verificate și conținuturile măsurate – ceea ce le oferă un avantaj deosebit în raport cu celelalte categorii de probe.

În categoria itemilor obiectivi se includ: itemii de tip alegere duală; itemii de tip pereche; itemii de tip alegere multiplă.

Trăsătura principală a itemilor obiectivi o constituie, așa cum sugerează și denumirea lor, obiectivitatea ridicată în măsurarea/evaluarea rezultatelor învățării.

Itemii obiectivi dezvoltă capacitatea elevului de a identifica, de a selecta ( profesorul poate realiza itemi obiectivi care să abordeze nivele superioare ale domeniului cognitiv).

Itemii obiectivi:

se bazează pe un model al răspunsului corect;

răspunsul corect este unul singur;

elevul trebuie să aleagă răspunsul dintr-o listă de variante posibile;

acordarea punctajului stabilit se face cu obiectivitate (de aici derivă denumirea acestor itemi).

Avantajele acestei categorii de itemi:

testează un număr de elemente de conținut, într-un timp scurt;

asigură informații vizând însușirea noțiunilor de bază care permit înțelegerea și aplicarea fiecărui nou conținut de învățare;

se caracterizează printr-o fidelitate ridicată.

Pentru această categorie de itemi nu este necesară o schemă de notare detaliată, punctajul corespunzător acordându-se sau nu în funcție de marcarea răspunsului corect.

10.4.1.1 Itemi cu alegere duală

Descriere: Solicită asocierea unuia sau a mai multor enunțuri cu una din componentele cuplurilor de alternative duale:

Avantaje:

abordarea, într-un interval de timp redus, a unui volum mare de rezultate ale învățării situate la nivelul cunoașterii și înțelegerii;

itemii se construiesc relativ simplu și sunt ușor de cuantificat;

se poate elabora un model complet al răspunsului corect.

Dezavantaje:

abordează rezultate ale învățării de complexitate redusă;

identificarea unui enunț ca fiind incorect, neadevărat, fals, nu implică în mod necesar cunoașterea alternativei adevărate, corecte;

nu se poate utiliza în situații complexe, în care nu există un singur răspuns corect;

vulnerabilitatea față de răspunsuri furnizate la întâmplare: teoretic, elevul are 50% șanse de a răspunde prin ghicire.

Utilizări ale itemilor cu alegere duală;

măsurarea rezultatelor învățării:

cunoașterea unor definiții, proprietăți sau principii;

capacitatea de a diferenția enunțurile faptuale de enunțurile de opinie;

capacitatea de a identifica opiniile unor surse autorizate;

capacitatea de a identifica relații de tip cauză-efect.

identificarea localizarii

Elevilor li se va cere:

să determine dacă o definiție, o regulă sau un principiu sunt formulate corect;

să utilizeze o definiție pentru a face clasificări;

să aprecieze corectitudinea unui fapt sau material prezentat, să aplice; principii pentru a judeca acuratețea unor relații de tip cauză-efect.

Structura itemilor cu alegere duală

Exemplu 1 Item cu alegere duală de însușire a cunoștințelor

Clasa a XII a – Tema Clima Europei

Obiectiv: Elevul va fi capabil să determine corect particularitățile climatice ale Europei dintr-o lista de caracteristici.

Enunț – Citește cu atenție afirmațiile de mai jos.

Apreciați cu litera A enunțurile adevărate și cu litera F enunțurile considerate false.În cazul în care afirmația este falsă,înlocuiește cuvintele evidențiate cu altele care fac afirmația corectă.

1. În Peninsula Iberica clima este temperat continentală..

2. Crivățul este un vânt specific climatului temperat oceanic.

3. Amplitudinea termica sezoniera este mai mare în Câmpia Moldovei decât în Câmpia de Vest.

4. Cantitatea medie anuală de precipitații scade pe teritoriul Romaniei de la vest la est.

Răspuns corect: 1 F; 2 A; 3 F; 4 A.

Analiza exemplului.

Recomandări pentru proiectarea itemilor cu alegere duală:

evitarea enunturilor prea generale și cele cu caracter de la sine înțeles, introducerea a doua ideii într-un enunț;

evitarea enunturilor negative și a dublei negații care induce un grad înalt de ambiguitate ;

să respecte aproximativ aceeași lungime a enunțurilor false și adevarate;

formularea enunțurilor într-un limbaj științific adecvat în corespundere cu vârsta elevului;

Puncte tari

Fidelitate si obiectivitate ridicata datorita preciziei si simplitații sarinii de rezolvat;

Itemul poate verifica una sau mai multe unitați de conținut

Proiectare simpla ușor de cuantificat

Puncte slabe

Rezultatele învațarii măsurate de acest tip de item aparține nivelului cognitive inferior, în domeniul cunoștințelor

Este vulnerabil față de răspunsurile furnizate la întâmplare – eliminarea acestui inconvenient se poate elimina prin realizarea unei variante cu răspuns dual numită “modificarea variantei false”.

Nu permite nuanțari in evaluarea răspunsului elevului

Exemplu – Item cu alegere duală de identificare a relației “cauză-efect”

Clasa a IX a – Tema Atmosfera

Obiectiv: Elevul va fi capabil să identifice o relație de determinare observabilă.

Enunț:

Citește afirmațiile de mai jos. Dacă apreciezi că partea a doua a enunțului geografic explică de ce este adevărată prima parte încercuiește Da, în caz opus încercuiește Nu.

Da Nu

1.Briza de zi are direcția dinspre apă spre uscat, deoarece presiunea atmosferică deasupra apei este mai ridicată decât asupra uscatului.

Da Nu

2. Musonul de vară are direcția dinspre ocean spre continent deoarece el adduce timp umed.

Da Nu

3. În zona ciclonilor presiunea atmosferică este joasa deoarece aerul se deplasează de la periferie spre cent

10.4.1.2 Itemi de tip pereche sau itemi de asociere (engl. matching items)

Descriere: Solicită stabilirea unor corespondențe între elemente distincte, distribuite pe două coloane principale. Corespondența poate să fie de tipul:

corespondență literară (cuvinte, propoziții);

corespondență picturală (imagini, simboluri);

corespondență mixtă (imagini, cuvinte).

Avantaje:

ușurința de construcție a itemilor;

abordarea într-un interval de timp redus a unui volum mare de rezultate ale învățării;

utilizarea eficientă a resurselor materiale.

Pot viza deopotrivă nivele taxonomice inferioare și superioare.

Dezavantaje:

capacitatea redusă a tehnicii de a aborda nivele superioare ale domeniului cognitiv;

dificultatea alcătuirii listelor omogene de premise și opțiuni

posibilitatea de a testa cunoștințe faptice, nesemnificative situate în afara sferei de interes a testului – faptul că răspunsurile sunt gata elaborate nu permite evaluarea capacităților creative ale elevului, a capacităților de organizare a informațiilor (sinteză).

pericolul de a crea itemi de calitate slabă, nesemnificativi pentru obiectivele testate.

scorarea itemilor cu alegere multiplă, în varianta răspunsul cel mai bun poate genera dezacorduri între evaluatori, în cazul în care există mai mult de o variantă de răspuns corectă (Mândruț, 2001).

Utilizări ale itemilor de tip pereche:

măsurarea rezultatelor învățării prin asociere;

testarea unor informații faptice;

oameni – realizări/ termeni – definiții;

date – nume și evenimente istorice;

reguli – exemple/simboluri – concepte;

autori – opere/ principii – exemplificări;

sisteme tehnice-clasificări/părți componente – utilizări

Structura itemilor de tip pereche.

Exemplu: A

Clasa: a IX a

Competență vizată: Definirea termenilor geografici.

Enunț:

În coloana din stânga (A)sunt trecute diferite noțiuni. Așezați în locul rămas liber din coloana A, literele din coloana B care definesc aceste noțiuni. 20 puncte

A B

1. Atmosfera…………………………… … A. Forța cu care aerul apasă asupra scoarței terestre

2. Bilanțul radiativ………………………… B. Deplasarea pe orizontală a maselor de aer

3. Masele de aer ………………………….. C. Starea medie multianuală a elementelor meteorologice

4. Presiunea ……………………………… D. Învelișul de aer al Pământului

5. Anticiclon (M)…………………………. E. Volume de aer cu mărimi diferite dar omogene

6. Ciclon (D)………………………………. F. Areale de maximă presiune atmosferică

7. Clima…………………………………… G. Starea fizică a atmosferei într-un loc la un

moment dat

8. Alizee…………………………………… H. Areale de minimă presiune atmosferică

9. Vremea……………………………….. I. Raportul dintre radiațiile primite și cele cedate

10. Vântul…………………………………. J. Vânturi regulate care bat dinspre tropice spre ecuator

Exemplu:B

Clasa: a IX a

Competență vizată: Identificarea elementelor geografice specifice.

Enunț:

În coloana A sunt trecute diferite forme de relief, iar în coloana B tipuri de genetice de relief. Se cere să identificați corespondența dintre acestea.

A B

delte a. Relief fluvial

ciuperci, babe b. Relief glaciar

morene, vai glaciare c. Relief eolian

cariere,diguri d. Relief litoral

albii minore și majore e. Relief antropic

Analiza exemplului B:

Recomandări pentru elaborarea itemilor.

În enunț trebuie să se precizeze, dacă elementele din coloana răspunsurilor vor fi

folosite o singură dată sau de mai multe ori;

Coloana din dreapta conține cele mai multe elemente;

Listele de elemente nu trebuie să fie excesiv de lungi, trebuie să fie omogene;

Toate premisele și toate răspunsurile unui item să fie plasate pe aceeași pagină.

10.4.1.3 Itemi cu alegere multiplă

Descriere: Solicită alegerea unui răspuns corect dintr-o listă de opțiuni, oferită elevului pentru o singură premisă.

Avantaje:

varietatea rezultatelor de învățare abordabile;

asigurarea omogenității interne a fiecărei probe;

un bun control asupra rezultatului de învățare abordată de fiecare item.

Dezavantaje:

permite determinarea răspunsului corect și prin ghicire;

nu poate determina ceea ce va face elevul confundat cu situația reală;

nu poate măsura modul în care elevul își organizează ideile pentru a le exprima coerent;

este dificil de construit un număr mare de distractori plauzibili;

nu este eficientă pentru abordarea unor comportamente de tip rezolvare de probleme.

Utilizări ale itemilor cu alegere multiplă:

Măsurarea rezultatelor învățării, a cunoștințelor asimilate de elevi:

cunoașterea terminologiei;

cunoașterea elementelor specifice ( cine, ce, cum, când?);

cunoașterea unor metode și proceduri.

Măsurarea rezultatelor învățării ca reflectare a nivelului comprehensiv și aplicativ:

capacitatea de a identifica aplicații ale faptelor și principiilor;

capacitatea de a interpreta relația cauză – efect;

capacitatea de a argumenta metode și proceduri

Structura itemilor cu alegere multiplă

Exemplu:

Clasa: a IX a

Competență vizată: Identificarea unei caracteristici a atmosferei.

Enunț: Citește afirmația de mai jos și încercuiește litera corespunzătoare variantei corecte.

Cel mai mare volum de aer se concentrează în stratul atmosferei numit:

stratosferă

troposferă

ionosferă

mezosferă

Răspuns corect: b

Analiza exemplului:

Recomandări pentru elaborarea itemilor cu alegere multiplă:

premisa va conține o problemă bine definită, semnificativă, independent de citirea

opțiunilor;

premisa va conține cea mai mare parte a materialului verbal al itemului;

toate opțiunile vor fi în concordanță gramaticală cu enunțul din premisă;

între opțiuni va figura un singur răspuns cel corect sau cel mai bun.

10.4.2 Itemi semiobiectivi

Pot fi folosiți pentru orice disciplină și pentru toate etapele de evaluare (inițială, continuă, sumativă), în funcție de: scopul testului; competențele verificate; conținuturile măsurate, ceea ce, le oferă un avantaj deosebit în raport cu celelalte

categorii de probe.

În categoria itemilor semiobiectivi se includ:

itemi de tip scurt/ de completare;

itemi de tip întrebări structurate.

Trăsătura principală a itemilor semiobiectivi constă în faptul că elevul este pus în situația de a construi un răspuns și nu de a-l alege. Itemii semiobiectivi măsoară o gamă mai largă de capacități intelectuale având nivel de dificultate variabil.

Itemii semiobiectivi:

răspunsul corect este unul singur, dar pot fi utilizate forme variate de prezentate;

acordarea punctajului se face după un barem stabilit anterior, care poate varia de la profesor la altul.

Avantaje:

testează un număr de elemente de conținut, într-un timp scurt;

asigură informații vizând însușirea noțiunilor de bază care permit înțelegerea și aplicarea fiecărui conținut de învățare;

solicită un anumit grad de coerență în elaborarea răspunsului, evitându-se ghicirea

acestuia.

Această categorie de itemi impune o schemă de notare detaliată, punctajul corespunzător acordându-se parțial sau integral în funcție de elaborarea răspunsului corect.

Proiectarea itemilor semiobiectivi prezintă un grad sporit de dificultate datorită formelor variate de prezentare a răspunsului. Utilizarea în conținutul itemului a graficelor, a diagramelor sau a unor imagini facilitează elaborarea schemelor de notare.

10.4.2.1. Întrebări cu răspuns scurt/de completare

Descriere: Solicită elaborarea unui răspuns, în scris, prin actualizarea integrală a rezultatului de învățare urmărit de profesor. Răspunsul este solicitat:

prin intermediul unei întrebări, a unei formulări incomplete;

printr-un enunț care impune asocierea celor două grupe de elemente.

Avantaje:

itemii sunt ușor de construit, se pot utiliza diferite forme de comunicare a mesajului

premisei( texte, scheme, desene, grafice);

acoperă intr-un interval de timp scurt, un număr însemnat de obiective;

se poate elabora un model complet al răspunsului corect;

răspunsul este produs de elev și nu este selecționat din alternativele prezentate;

se reduce mult probabilitatea furnizării răspunsului prin ghicire.

Dezavantaje:

capacitatea redusă de abordare a unor nivele superioare ale domeniului cognitiv, în cazul itemilor de completare;

răspunsul corect, poate să fie alterat de capacități și cunoștințe care au fost implicate direct în obiectivele evaluate;

în cazul itemilor cu răspuns scurt este posibil să fie mai multe răspunsuri, cu diferite grade de corectitudine.

Utilizări ale itemilor cu răspuns scurt / de completare:

În abordarea unei varietăți de rezultate ale învățării:

cunoașterea terminologiei, a unei fapte specifice, a unor principii, a unei metode sau proceduri;

interpretarea/determinarea unor date, aplicarea unor cunoștințe;

capacitatea de a opera cu simboluri, formule matematice și convenții standardizare;

în situația elevului pentru demonstrarea abilității de a structura informațiile, de a elabora cel mai potrivit și scurt răspuns.

Structura itemilor cu răspuns scurt/de completare .

Clasa / disciplina : a IX a, Geografie fizică

Competențe vizate: Valorificarea termenilor de specialitate în comunicare.

Enunț: I. Completați spațiile libere cu răspunsul corect:

Procesul de deplasare și consolidare a magmei în interiorul scoarței terestre se numește ……………………..

Mișcările de ridicare sau coborâre ale scoarței terestre fără a fi deranjată structura stratelor de roci se numesc……………………..

Răspuns: 1. magmatism 2. mișcări epirogenetice

Analiza exemplului:

Clasa / disciplina : a IX a, Geografie fizică

Competențe vizate: Aprecierea uei relatii vizibile între elemente.

Enunț: Citește afirmația de mai jos. Completații spațiile goale cu noțiunile corespunzătoare.

Pădurea ecuatorială este etajată din cauza….

Recomandări pentru elaborarea itemilor cu răspuns scurt/de completare:

răspunsul solicitat să fie în același timp scurt și bine definit – adică, itemul să fie astfel formulat,încât să existe un singur răspuns corect;

se va utiliza cu precădere ca variantă, întrebarea directă deoarece realizează o mai bună structurare a situației care solicită răspunsul;

fragmente de text extrase direct din manual nu sunt recomandate, deoarece pot să fie insuficient de precise;

frazele scurte, cu un singur spațiu liber permit depistarea conceptelor învățare/neînvățare;

dacă răspunsul este furnizat prin valori numerice, trebuie precizat: tipul de unități de măsură, nivelul de precizie, mărimile.

10.4.2.2. Întrebări structurate

Descriere: Solicită elaborarea unor răspunsuri la întrebările formulate în legătură cu un material prezentat.

Avantaje:

testează o varietate de cunoștințe, priceperi, capacități la nivele superioare ale domeniului cognitiv;

transformarea unui item de tip eseu într-o suită de itemi obiectivi, semiobiectivi, sau minieseuri, mai ușor de notat;

utilizarea unor materiale auxiliare;

crearea unui număr de întrebări reunite printr-o temă comună.

Dezavantaje:

materialele auxiliare sunt relativ dificil de proiectat;

uneori, nu se poate evita condiționarea răspunsului unei întrebări, de răspunsurilor altor întrebări.

Cerințe de proiectare:

materialul ales și întrebările formulate trebuie să direcționeze gândirea elevului sprerăspunsuri relevante, în raport cu procesul de învățare;

întrebările trebuie să fie la început simple, apoi să crească în dificultate treptat; o întrebare nu va depinde de răspunsul corect de la întrebarea precedentă;

fiecare întrebare testează unul sau mai multe obiective.

Utilizări ale itemilor de tip întrebări structurate:

măsurarea rezultatelor învățării:

cunoașterea unor definiții, proprietăți sau principii;

capacitatea de a observa fenomene, experimente, materiale grafice;

capacitatea de a utiliza cunoștințe;

capacitatea de a manevra informații;

capacitatea de a raționa și a relaționa elementele.

testarea mai multor competențe cadru.

Structura itemilor de tip întrebări structurate .

Exemplu:

Clasa: aXII a.

Competențe vizate: C1- operarea cu algoritme de calcul

C2- explicarea unor elemente caracteristice ale unei situații.

Enunț: Analizați datele statistice din tabelul de mai jos.

Sursa: The World Factbook, estimări la nivelul anului 2006

1. Scrieți valoarea densității medii a populației, calculată pentru fiecare stat din tabel.

2. Precizați o cauză care să explice diferențele care apar între cele două state, referitor la densitatea medie a populației.

Recomandări pentru elaborarea itemilor de tip întrebări structurate:

un item de tip întrebări structurate este format din mai multe subîntrebări de tip obiectiv sau semiobiectiv legate între ele printr-un element comun;

itemul trebuie să ceară răspunsuri simple la început, crescând dificultatea acestora spre sfârșitul probei;

întrebările să solicite un singur răspuns corect,să nu conțină negații;

întrebările să fie de dificultate diferite – mai simple la început și mai dificile spre sfârșitul itemului;

întrebările să fie în concordanță cu materialele auxiliare și stimulii utilizați.

Analiza exemplului:

10.4.3 Itemi subiectivi( cu răspuns deschis).

Itemii subiectivi sau cu răspuns deschis măsoară obiective ce scot în evidență originalitatea, creativitatea, personalizarea și individualizarea răspunsului. Itemii subiectivi dezvoltă capacitatea elevului de a formula, a descrie, a prezenta, sau a explica diferite concepte, relații, argumente, metode de lucru. Permit elevilor să construiască răspunsurile.

În categoria itemilor subiectivi (cu răspuns deschis) se includ:

itemi de tip rezolvare de probleme;

itemi de tip eseu (structurat sau liber).

Trăsătura principală a itemilor cu răspuns deschis o constituie abordarea nivelelor superioare ale taxonomiilor care descriu comportamentele vizate în timpul procesului de învățare – aplicare, analiză, sinteză și evaluare.

Pentru această categorie de itemi este necesară o schemă de notare detaliată, punctajul corespunzător acordându-se sau nu în funcție de parcurgerea tuturor etapelor de elaborare a răspunsurilor.

Avantaje:

permit formarea unei gândiri productive;

activează atitudinea critică și autocritică;

oferă posibilitatea analizei erorilor.

10.4.3.1. Rezolvarea de probleme sau a unor situații problemă

Descriere: Solicită elevii pentru:

înțelegerea problemei, obținerea informațiilor necesare rezolvării;

formularea și testarea ipotezelor, descrierea metodelor de rezolvare;

elaborarea unui raport despre rezultatele obținute;

posibilitatea de generare și de transfer a tehnicilor de rezolvare.

Avantaje:

dezvoltă creativitatea, gândirea divergentă, imaginația, capacitatea de a generalizare,

de a reformula o problemă;

oferă posibilitatea activității în echipă;

creează posibilitatea de discuție asupra diverselor metode și soluții;

îi învață pe elevi să aprecieze metoda cea mai bună de lucru;

contribuie la dezvoltarea unui raționament flexibil și operant.

Dezavantaje:

necesită un timp lung de proiectare;

implică resurse materiale uneori costisitoare;

nu poate fi utilizată curent;

necesită un timp mare de administrare și completare a sarcinii, există subiectivitate în

evaluare.

Cerințe de proiectare:

situația problemă să fie adecvată nivelului de vârsta și de pregătire a elevilor;

activitatea să se desfășoare individual sau în grup, în funcție de natura și conținutul problemei;

activitatea să fie în concordanță cu obiectivele și conținuturile disciplinei.

Utilizări ale itemilor de tip rezolvare de probleme:

în abordarea unei varietăți de rezultate ale învățării situate în perimetrul al complex al domeniilor cognitiv și afectiv;

măsurarea rezultatelor învățării care scot în evidență: creativitatea, gândirea divergentă, imaginația;

capacitatea de a reformula o problemă;

capacitatea de a generaliza.

Structura itemilor de tip rezolvare de probleme.

Exemplu:

Clasa/disciplina: Geografia fizică, clasa a IX a/ reprezentarea suprafeței terestre

Competențe vizate: C1 – aprecierea distanței reale pe baza calculelor lungimii pe hartă;

Enunț: Harta murala a României este realizată la scara 1:400.000, deci 1 cm pe hartă este egal cu 4 km în teren.

Calculați lungimea traseului: Piatra Neamț – Focșani- București, în linie dreaptă.

Schema de notare:

4,5 p pentru fiecare secvență de traseu calculate corect

Se acodă din oficiu 1 punct.

Total 10 puncte

Recomandări pentru elaborarea itemilor .

vor conține activități cu grad diferit de dificultate, de la complex, dar nu identice cu cele desfășurate în clasă sau prezentate în manual;

să impună prezentarea punctuală a demersului parcurs pentru rezolvarea problemelor;

să stimuleze căutarea și utilizarea unor alternative de rezolvare.

10.4.3.2. Itemi de tip eseu

Descriere: Solicită un răspuns pentru elaborarea căruia, elevul dispune de libertate în selecționarea și organizarea materialului, precum și pentru utilizarea terminologiei, vocabularului curent, a altor mijloace de exprimare în scris – schițe, simboluri, diagrame.

Tipuri de eseu clasificate după : tipul eseului așteptat – eseu structurat; eseu liber/ nestructurat si după dimensiunile răspunsului așteptat : eseu cu răspuns restrâns și eseu structurat extins.

Avantaje:

capacitatea de a aborda rezultate de învățare de înaltă complexitate, inaccesibile pentru alte tehnici;

solicită din partea elevilor răspunsuri în care să se realizeze integrarea și aplicarea capacităților de analiză, sinteză și rezolvare de probleme;

dezvoltă capacitățile de exprimare în scris a elevilor;

ușurința construirii probelor.

Dezavantaje:

probele construite „ în fugă’’ nu sunt relevante pentru competențele testate;

dificultăți în aprecierea probei;

probele nu prezintă validitate corespunzătoare.

Exemplu :

Disciplina: Geografia umana si economica a lumii/clasa a-X-a

Competentă vizată : Elevii trebuie sa fie capabili sa defineasca notiuni specifice

Enunt: Definiti in aproximativ jumatate de pagina, notiunea de urbanizare evidentiind urmatoarele aspecte: definirea procesului de urbanizare, factorii care contribuie la procesul de urbanizare, trasaturile principale ale procesului de urbanizare, consecinte ale acestui proces, exemple

Schema de notare: 5x2p=10 puncte

TEST DE EVALUARE

Disciplina Geografie Clasa a XII a

Pentru rezolvarea corecta a tuturor cerintelor din partea I si II se acorda 90 de puncte. Din oficiu se acorda 10 puncte. Timpul efectiv de lucru este de 45 minute

PARTEA I 45 de puncte

Pe baza hartii de mai jos, precizati pe foaia de test:

in ce regiune a Europei este situata Romania

ce meridian traverseaza Romania

ce element de importanta europeana este indicat pe harta cu cifra 1

fata de ce punct cardinal se afla mai aproape Romania, in Europa

numele statului cu care se invecineaza Romania in NV

10 puncte

Scrieti, pe foaia de test, litera corespunzatoare raspunsului corect pentru fiecare din raspunsurile de mai jos:

35 puncte

1. Formele de relief in care se afla lacurile glaciare se numesc:

2. In estul tarii exista un climat:

3.Dupa modul de formare , lacul Sf Ana este un lac:

4.Tipul de vegetatie specific Campiei Baraganului este:

5.Cel mai lung rau din Romania este:

6.Relieful glaciar este specific muntilor:

7.Cea mai ridicata altitudine din Carpatii Meridionali se intalneste in:

PARTEA II 45 de puncte

Pe harta alaturata sunt reprezentate unitatile majore de relief din Romania.

1. Caracterizati in maximum jumatate de pagina, la alegere, o unitate de relief majora din Romania. Aveti in vedere urmatoarele: 3 aspecte specifice ale reliefului, o caracteristica climatica, un rau sau un lac, zona sau etajul de vegetatie, un tip sau o clasa de sol.

14 puncte

2. Explicati pe scurt caracteristicile reliefului Romaniei. 6 puncte

3. Argumentati afirmatia: “Romania are o clima temperata, moderata, cu nuante de tranzitie”. …………………………………………. 9 puncte

4. Diagrama de mai jos reprezinta evolutia debitului Dunarii la Oltenita. 16 puncte

1. Precizati:

a. valoarea maxima a debitului lunar

b. luna in care se inregistreaza valoarea minima a debitului

2. Explicati faptul ca valorile cele mai mari ale debitului raului se inregistreaza in intervalul martie-iunie

TEST DE EVALUARE FINALA

Clasa a XI-a

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.

Punctaj total 100 puncte.

Subiectul I (10 puncte)

Completați spațiile libere de mai jos cu rolul factorilor geoecologici din mediul de pădure.

Argumentați afirmația: „Geosistemul-sistem unitar și organizat”.

Subiectul II (20 puncte)

Caracterizați mediul geografic reprezentat de diagrama climatică alăturată.

Imaginile de mai jos reprezintă diferite tipuri de medii geografice.

Identificați mediile geografice marcate pe hartă cu literele A, B, C, D, E și asociațile cu imaginile notate cu cifrele 1, 2, 3, 4, 5.

Numiți două elemente ale vegetației și două ale faunei prezente în fiecare tip de mediu de pe harta de mai jos și o țara în care este prezent fiecare tip de mediu.

Subiectul III (20 puncte)

Identificați hazardul prezentat în imagine și menționați categoria din care face parte.

Explicați cauzele producerii acestui hazard, cum se manifestă, efectele pe care le are asupra populației și modalitați de combatere și prevenire ale acestuia.

Numiți trei regiuni geografice unde au loc astfel de hazarde cu denumirile asociate fiecăreia dintre ele.

Subiectul IV (20 puncte)

Referitor la cele două imagini de mai jos:

Expliați fenomenul prezent în cele două imagini și zonele unde se întâlnește acest fenomen.

Care sunt cauzele producerii acestuia, efectele pe care le are și modalitățile de prevenire si combatere?

Numiți 5 țări afectate de acest fenomen.

Imaginea alăturată reprezintă un oraș înainte și după poluare.

a) Prezentați poluarea aerului și explicați fenomenul prezent în imagine, menționându-i și numele.

b) Numiți 2 orașe afectate de acest fenomen.

Subiectul V (20 puncte)

Realizați un eseu pe tema „Globalizarea-problemă actuală”. În acest eseu veți avea în vedere:

-explicarea procesului de globalizare;

-ce efecte are asupra antroposferei;

-expunerea cauzelor pentru care aceasta este o problemă.

TEST DE EVALUARE FINALA Clasa a XI-a

BAREM DE EVALUARE ȘI NOTARE

SUBIECTUL I Total 10 puncte

Se acordă 4 puncte:

– câte 0,4 puncte pentru fiecare răspuns corect.

Se acordă 6 puncte:

-este alcătuit din cele șase compunente (relief, apă, aer, viețuitoare, sol, om și activitățile sale) (1,5 puncte) aranjate in structuri determinate de evoluția lor și a legăturilor dintre ele și din interiorul fiecăruia (2 puncte)

-orice schimbare esențială în alcătuirea sau structura unui component atrage după sine modificări în lanț și la scări diferite în toate celelalte (2,5 puncte)

SUBIECTUL II Total 20 puncte

Se acordă 5 puncte:

-diagrama climatică este specifică mediului munților înalți peste 2000-3000m (1 punct)

-vegetația este adaptată la uscăciune cu ierburi xerofite de pâlcuri de arbuști (1 punct) și animale specifice precum yakul și lama (1 punct)

-impactul antropic este redus și, ca urmare, organizarea, structura și funcționarea mediului sunt mai aproape de starea naturală (1 punct)

-relieful este un moderator climatic și determină, odată cu înălțimea, creșterea cantităților de precipitații (1 punct)

a) Se acordă 5 puncte:

-câte 0,5 puncte pentru identificarea tipului de mediu

A-ecuatorial B-deșertic C-taiga D-savană E-montan

-câte 0,5 puncte pentru fiecare asociere corectă

1-C 2-A 3-D 4-E 5-B

b) Se acordă 10 puncte

-câte 0,25 puncte pentru fiecare element al vegetației menționat corect

-câte 0,25 puncte pentru fiecare element al faunei menționat corect

-câte 1 punct pentru fiecare țară menționată corect

SUBIECTUL III Total 20 puncte

Se acordă 4 puncte:

-ciclon tropical (1 punct), hazard natural (1 punct), exogen (1 punct), climatic (1 punct);

Se acordă 10 puncte:

-iau naștere deasupra oceanelor la latitudini de 5-20° (1punct), se deplasează apoi latitudinal, est-vest, și chiar spre latitudini medii (1 punct);

-afectează insule și fâșii continentale (0,5 puncte), sub formă de furtuni violente (0,5 puncte), cu ploi puternice (0,5 puncte) și viteze cuprinse între 100-135 km/h (0,5 puncte);

-provoacă distrugeri în localitățile de pe litoral (1 punct) la toate construcțiile (0,5 puncte) și în alcătuirea vegetației (0,5 puncte), precum și victime umane (1 punct);

-în prezent, se urmărește prin satelit mersul ciclonului (1 punct), se estimează ziua sau eventual ora sosirii în anumite locuri (1 punct), se alarmează sau se evacuează populația (1 punct).

Se acordă 6 puncte:

-Oceanul Atlantic (1 punct)-uragan (1 punct);

-Oceanul Indian (1 punct)-ciclon tropical (1 punct);

-Oceanul Pacific (1 punct)-taifun (1 punct).

SUBIECTUL IV Total 20 puncte

a) Se acordă 3 puncte:

-deșertificarea (0,5 punct);

-procesul de degradare a ecosistemelor din spațiile semiaride (0,25 punct), care nu se mai pot regenera (0,25 punct), ca urmare a unor factori naturali sau antropici (0,25 punct);

-reducerea suprafețelor de vegetație (0,25 punct), creșterea albedoului suprafețelor active (0,25 punct) și erodarea solului de către vânt (0,25 punct);

-se acordă câte 0,33 puncte: Asia de SV, vestul SUA, centrul Asiei;

b) Se acordă 5,5 puncte:

-câte 0,5 puncte pentru fiecare cauză mentionață corect:

-încălzirea globală și modificarea regimului precipitațiilor atmosferice;

-activitățile antropice: suprapășunatul, creșterea rapidă a populației;

-sărăcia, cultivarea excesivă;

-câte 0,5 puncte pentru fiecare efect menționat corect:

-scăderea fertilității solului, formarea dunelor, eroziunea eoliană, distrugerea biomasei;

-producții alimentare scăzute, apariția problemelor legate de lipsa hranei;

-scăderea stării de sănătate a populației, riscul de apariție a unor epidemii;

-apariția actelor ilegale în mediu și a conflictelor;

-câte 0,5 puncte pentru fiecare modalitate de combatere menționată corect:

-plantare de perdele forestiere și de specii rezistente la secetă;

-dimensionarea corectă a numărului de animale în funcție de capacitatea de suport, pentru evitarea suprapășunatului;

-dezvoltarea sistemelor de irigații din resurse excedentare și stoparea coborârii nivelului apelor freatice;

-diminuarea poluării și respectarea protocolului privind eliminarea de gaze cu efect de seră;

c) Se acordă câte 0,3 puncte pentru fiecare țară menționată corect.

a) Se acordă 9 puncte:

-aerul constituie componenta mediului înconjurător în care elementele nocive se propagă ușor și pe spații extinse (0,25 puncte);

-câte 0,5 puncte pentru fiecare sursă menționată corect:

-termocentralele, uzinele siderurgice, surse chmice, circulașia autovehiculelor, arderea diferitelor produse;

-câte 1 punct pentru fiecare urmare menționată corect:

-îmbolnăvire gravă, rahitism, moartea viețuitoarelor;

-atmosferă opacă (0,5 puncte) după furtuni de praf sau erupții vulacnice, arderea combustibililor (0,5 puncte);

-oxizii de azot, sulf sau clor, în aerul bogat în vapori de apă sau ploi produc soluții acide care provoacă degradarea vegetației;

-scăderea conținutului atmosferei de O2 și creșterea rapidă a ponderii de CO2;

-creșterea temperaturii medii a aerului;

-degradarea stratului de ozon din atmosferă;

b) Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare oraș menționat corect.

SUBIECTUL V Total 20 puncte

Se acordă 15 puncte pentru includerea în eseu a următoarelor aspecte:

-globalizare=proces deosebit de complex, prin care s-a dorit inițial, crearea unui sistem economic unit, funcțional pe tot cuprinsul planetei (1 punct);

-globalizarea este un fenomen mondial, care va cuprinde, mai devreme sau mai târziu, întreaga planetă, fiind inevitabil si ireversibil (1 punct);

-tinde să aplaneze diferențierile dintre țările dezvoltate și cele subdezvoltate, dintre nordul bogat și sudul sărac (1 punct);

-vectorii de penetrare a globalizării în zonele neimplicate încă în acest proces sunt societățile transnaționale (1 punct);

-corporațiile multinaționale (societățile transnaționale) sunt mari firme, cu număr mare de angajați, cu o cifră de afaceri colosală, ce depășește, uneori, cu mult Produsul Intern Brut al unor state, chiar dezvoltate (1 punct);

-acestea își extind, în permanență, influența dincolo de statele-mamă, pentru acapararea de noi piețe de desfacere și de materii prime (1 punct);

-se estimează că, în prezent, pe Glob, există aproape 70.000 de societăți transnaționale (1 punct);

-deși inițial un porces economic, globalizarea a cuprins aproape toate domeniile activității umane: producția de bunuri de consum (1 punct); activitatea financiar-bancară (1 punct); domeniul telecomunicațiilor (1 punct); activitatea de cercetare științifică și tehnologică (1 punct); activitățile infracționale, inclusiv terorismul (1 punct);

-tinde să se facă puternic prezentă și în domeniul modului de viață, fapt susținut și de procesul intens care se desfășoară în prezent de „export” al unor modele social-culturale diferite de cele tradiționale, specifice statelor naționale (1 punct);

-în afara proceselor sociale și comportamentale implicate de procesul de globalizare, acesta mai este susținut și de apariția unor organizații globale care promovează politicile internaționale din acest domeniu (1 punct);

-menționarea unui exemplu de organizație globală (1 punct);

Se acordă 5 puncte pentru explicarea clară a faptului că globalizarea este o problemă actuală.

TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ

Disciplina Geografie Clasa a X a

Pentru rezolvarea corecta a tuturor cerintelor din partea I si II se acorda 90 de puncte . Din oficiu se acorda 10 puncte. Timpul efectiv de lucru este de 45 minute

PARTEA I 45 de puncte

Pe baza hartii de mai sus, precizati pe foaia de test: 10 puncte

statul cu care Romania se invecineaza in NV

un stat insular

statul cu suprafata cea mai mare

un stat- monarhie dupa forma de guvernamant

un microstat

Scrieti, pe foaia de test, litera corespunzatoare raspunsului corect pentru fiecare

din raspunsurile de mai jos: 35 puncte

prin stat se intelege:

a. un teritoriu delimitat de granite b. un spatiu locuit de o anumita populatie

c. un teritoriu care ocupa o anumita regiune geografica

d. un teritoriu locuit de o singura natiune

Populatia actuala a Terrei este de aproximativ:

a. 3,3 mld loc b. 5,3 mld loc c. 6,3 mld loc d. 7,6 mld loc

Cea mai populata aglomeratie urbana a Terrei este:

a. Ciudat de Mexico b. Tokyo c. New York d. Tokyo

Principala tara producatoare de petrol este:

Arabia Saudita b. Federatia Rusa c. Iran d. SUA

Cel mai populat stat este:

a. China b. SUA c. India d. Indonezia

Statele lumii sunt reprezentate pe harta:

a. fizica b. climatica c. politica d. hidrologica

Limba vorbita de cei mai multi locuitori, este in prezent, limba:

a. engleza b. chineza c. hindi d. spaniola

Cea mai populata aglomeratie urbana a Terrei este:

a. Ciudat de Mexico b. Tokyo c. New York d. Tokyo

Principala tara producatoare de petrol este:

Arabia Saudita b. Federatia Rusa c. Iran d. SUA

Cel mai populat stat este:

a. China b. SUA c. India d. Indonezia

Statele lumii sunt reprezentate pe harta:

a. fizica b. climatica c. politica d. hidrologica

Limba vorbita de cei mai multi locuitori, este in prezent, limba:

a. engleza b. chineza c. hindi d. spaniola

PARTEA II 45 de puncte

Caracterizati, in maximum jumatate de pagina, un stat membru U.E, la alegerea voastra. In caracterizare aveti in vedere: pozitie geografica si localizare, o caracteristica demografica, 2 caracteristici ale spatiului geografic, 3 caracteristici economice. 21 puncte

Precizati 3 argumente prin care sa sustineti importanta U.E. in cadrul sistemului geopolitic actual. 9 puncte

Explicati pe scurt cauza pentru care statul Vatican are o densitate mare.

5 puncte

Reprezentarea grafica alaturata prezinta ponderea resurselor energetice utilizate de societatea contemporana. 9 puncte

Precizati:

Resursa energetica cu ponderea cea mai mare

ponderea resurselor hidroenergetice

Denumiti un stat european cu mari rezerve de carbuni.

TEST EVALUARE SECVENȚIALĂ

Clasa aIX-a

Oficiu 10 puncte

Scrieti pe foaia de examen litera corespunzatoare raspunsului corect.

In alcatuirea atmosferei predomina gazul:

a.oxigen; b. azot; c.hidrogen; d. dioxid de carbon.

Stratul atmosferei situat in apropierea scoartei terestre se numeste:

a.ionosfera; b. mezosfera; c.stratosfera; d. troposfera

Pe harta sinoptica sunt reprezentate:

a. izoterme; b. izobare; c. izohiete; d. curbe de nivel

3×5=15 puncte

Scrieti pe foia de examen raspunsul care completeaza afirmatiile de mai jos:

Diminuarea stratului de ozon este determinata de …

Datorita pozitiei geografice pe Glob, Romania are o clima …

Relieful determina etajarea elementelor climatice prin 3×5=15 puncte

Realizati prin sageti asocierea dintre tipul de clima din coloana A si vanturile specifice

din coloana B.

4×5=20 puncte

Explicati cauzele formarii deserturilor de la latitudini temperate. 20 puncte

Analizati diagrama climatica de mai jos si identificati:

a. luna cu temperatura medie anuala cea mai ridicata

b.luna in care se inregistreaza cea mai mica cantitate medie anuala de precipitatii

c.tipul de climat reprezentat in diagrama climatica 20 puncte

Barem de corectare si notare

1.b, 2.d, 3. B 3×5=15 puncte

1. activitatile industriale sau cresterea concentratiei de C.F.C.

2. temperata

3. altitudine 3×5=15 puncte

III.

4×5=20 puncte

IV. Se acordă 20 de puncte pentru răspunsul corect și complet:

Se acorda cate 5 puncte pentru precizarea si 5puncte explicarea fiecarui factor:

– pozitia unitatii de relief fata de circulatia maselor de aer:

Asia Centrala este situata la mare departare de tarmul oceanului, iar masele de aer care ajung aici

sunt lipsite de umiditate.

orientarea culmilor montane care au rol de bariera orografica:

Orientarea Muntilor Himalaya pe directia V-E bareaza patrunderea in centrul Asiei a aerului

incarcat cu precipitatii care circula dinspre Oceanul Indian.

Se accepta orice alta formulare, care explica corect formarea deserturilor de la latitudini temperate.

4×5=20 puncte

a. august 5 puncte

b. iulie/august 5 puncte

c. climat subtropical 10 puncte

Total 100 puncte

Punctajul total se imparte la 10

Unitatea de invatare: Atmosfera terestra

Clasa: a-IX-a

Matrice de specificatii generale

Test de evaluare sumativa – Resursele naturale

1 punct din oficiu

I. Incercuiti litera corespunzatoare raspunsului corect:

1. Cea mai bogata tara in petrol, cu o patrime din rezervele mondiale, este: 1 punct

a. Arabia Saudita;b. Iran;c. Irak;d. Emiratele Arabe

2. Zăcamintele de carbune sunt localizate predominant in emisfera: 1 punct

a. Nordica;b. Sudica;c. Estica;d. Vestica

3. Minereurile feroase sunt localizate in: 1 punct

a. Munti vulcanici;b. Rifturi;c. Platforma continentala; d. Delte

II. Completati afirmatia de mai jos cu informatia corecta: 3×1 punct

1. Oceanul Planetar este o importanta resursa naturala de……………………………..

2. Una dintre cauzele care determina cresterea cantitatii de dioxid de carbon in atmosfera este……………………………

3. Solurile sunt resurse naturale care necesita masuri de protectie deosebite deoarece……………………..

III. Argumentati afirmatia de mai jos, in contextul dezvoltarii durabile: 1 punctX3 argumente

„Padurea este aurul verde al Terrei”

Test de evaluare secventiala

Unitatea de invatare – Resursele naturale

Barem de corectare si notare

1 punct din oficiu

I. 3 X 1 punct 1. Arabia Saudita; 2. Emisfera nordica;3. Munti vulcanici

II. 3 X 1 punct

a. Oricare formulare dintre: resursa energetica, resursa de materii prime, resursa alimentara

b. Activitatea antropica sau oricare detaliere corecta.

c. Solul este o resursa regenerabila intr-un timp geologic indelungat sau oricare alta foermulare corecta stiintific.

III. 1 punct X 3 argumente Se accepta orice precizare referitoare la functiile pădurii.

Total 10 puncte

Matricea de specificatie

PROIECT DIDACTIC –

Disciplina: Geografie fizica, Pamantul planeta oamenilor

Clasa: a-IX -a

Unitatea de invatare: Relieful terestru

Subiectul lectiei: Tipuri de relief: relieful vulcanic

Tipul lectiei: predare – invatare – evaluare

Scopul lectiei: Consolidarea cunostintelor si competentelor dobandite de catre elevi referitor la relieful vulcanic

Motivatia: Aceasta lectie este valoroasa deoarece fenomenele vulcanice , desi dintre cele mai fascinante de pe glob ca mod de manifestare si relief construit, reprezinta adevarate hazarde naturale.Cunoscand specificul acestui tip de relief, elevii isi vor explica unele evenimente prezentate in mass media si vor include corect relieful vulcanic din Romania in aria reliefului vulcanic al globului.

Competente generale:

1 utilizarea corecta a terminologiei specifice

2 integrarea aspectelor din societate si natura intr-o structura obiectiva

3 relationarea elementelor si fenomenelor din realitate cu reprezentari grafice , imagini

4 dobandirea unor priceperi, deprinderi,metode pentru o pregatire perfecta asumata

Competente specifice:

utilizarea terminologiei stiintifice

argumentare unui demers explicativ

sesizarea unor consecinte ale proceselor naturale

utilizarea unor metode experimentale si de simulare

Operarea cu simboluri, semne, conventii

Obiective operationale – activități de învățare

Cognitive. Pe parcursul acestei lectii elevii trebuie :

identifice elementele aparatului vulcanic

Metodologice:

sa extraga informatiile esentiale dintr-un text

sa ordoneze informatiile intr-o schema cronologica

sa rezolve sarcini de lucru pentru desfasurarea unei simulari geografice

sa completeze o schema grafica

sa sistematizeze informatia intr-un ciorchine

sa localizeze pe harta areale vulcanice

sa anelizeze modul de prevenire al vulcanilor

sa redacteze un eseu despre impactul emotional al fenomenelor vulcanice

Atitudinale. Pe parcursul acestei lectii elevii trebuie :

sa lucreze eficient in echipa

sa invete prin cooperare cu colegii

Conditii prealabile: elevii stiu sa stabileasca corelatii intre diferite componente ale spatiului geografic(cauze, consecinte)

Strategia didactica: dirijata, cognitiva, euristica.

Organizarea clasei: frontala, individuala si pe grupe de lucru

Metode si procedee didactice:

Resurse procedurale: conversatia euristica, comparatia, observarea, explicatia, lucrul cu harta, argumentarea, stiu/as vrea sa stiu/am invatat, metoda ciorchinelui, asaltul de idei, icebreaking-ul

Resurse materiale(mijloace de invatamant): manual, harta fizica a lumii, portofoliul elevului, fise de lucru.

Resurse de timp:50 minute

Bibliogafie: manuale alternative pentru clasa a IX a, editurile: Corint, Humanitas

Evaluare: Ce dovezi exista ca elevii au invatat lectia?

de continut: raspunsuri la enunturi, completarea ciorchinelui structurat

de utilizare a operatiilor gandirii:sistematizarea informatiilor in scheme, exlicarea fenomenelor si faptelor

Structura organizatorica a lectiei:

Desfășurarea lecției: model E – R – R

1. EVOCAREA – 5 min

Fenomenele vulcanice l-au impresionat intotdeuna pe om.La toate popoarele din regiunile cu vulcanism activ exista mituri si legende, mai mult sau mai putin complexe, corespunzatoare cu stadiul de evolutie in care se gasesc; sacrificiile umane in craterele vulcanilor erau practicate indeosebi de populatiile din America Centrala si America de Sud, dar si din alte regiuni ale Pamantului arata cat de profunda era considerata legatura dintre viata omului si activitatea vulcanilor.
Mitologia greaca si cea romana au referiri bogate la vulcanii din regiunea Marii Mediteranei. Intre zeitatile focului si existenta acestora s-au facut intotdeauna legaturi directe; in Etna, in vulcanul din insula Vulcano ori in cel din insula Santorin s-ar fi gasit atelierele in care lucrau ciclopii sub conducerea lui Hefaistos.

Marii naturalisti au incercat sa explice fenomenele vulcanice – Aristotel care considera ca eruptiile sunt determinate de aerul comprimat in golurile din interiorul Pamantului, Empedocle care credea ca prin vulcani se elibereaza material topit provine din rezervoare subterane locale; altii s-au multumit numai cu descrierea lui, ca de exemplu Strabo, Pliniu cel Tanar si multi altii.

Veti interpreta diverse roluri pentru a descoperii misterul fenomenelor vulcanice

2. REALIZAREA SENSULUI – 40 de min.

A. 25 de min.

Se împarte clasa în 9 grupe, în funcție de tipul de inteligență predominant ( acest lucru presupune identificarea anterioară a tipului de inteligență al fiecărui elev), sau se permite gruparea după preferințele elevilor.

Grupele vor primi sarcini de lucru, în care se vor regăsi următoarele tipuri de inteligență:

Gr.I – Inteligență lingvistică și Gr.II – Inteligență spațial-vizuală

Realizați un comentariu(scenariu) pentru un film despre ”Fenomenele vulcanice” care sa aiba o durat de 30 min. Colaborati cu un fotograf pentru alegerea imaginilor potrivite (Gr . inteligentei spatial – vizuale)

Scenariul filmului trebuie sa atinga urmatoarele probleme:

Ce este vulcanismul

Care sunt produsele eruptiei vulcanice

Tipuri de eruptie vulcanica

Raspindirea vulcanilor pe glob

Gr.III– Inteligența interpersonală și Gr.IV – Inteligență matematică

Sunteti realizatorul unei emisiuni stiintifice despre fenomenele vulcanice. Realizati un dialog cu 2-3 cercetatori in domeniu. Aveti in vedere intrebari care sa lamureasc a urmatoarele probleme.

Analiza genezei vulcanilor(puteti realizarea o schema)

Ce fenomene legate de vulcanism au grad de risc ridicat pentru om:

( puteti realizara o hartă mentală )

Explicarea aspectelor economice favorabile

Gr.IV – Inteligență kinestezică

Realizați o pantomima prin care sa aratati consecintele eruptiei vulcanului Krakatoa

Gr.VI – Inteligență intrapersonală

Scrie un eseu in care sa exprimi propriile impresii despre meseria de vulcanolog ,

Gr.VII – Inteligență muzicală

Mixati sau gasiti o melodie potrivita pentru filmul realizat de colegii de la Gr I si II

Gr.VIII.-Inteligenta naturalista

Exploreaza mediul geografic din jurul unor munti vulcanici terestri(relatia vegetatia, fauna, solul, culturile agricole, hidrografie, diversitatea culturala, mituri,legende) si vulcanilor submarini. Ai in vedere vulcanii din Europa, Hawai, Africa, Japonia, Indonezia.

Gr.IX-Inteligenta existentiala

Anticipeaza ce se va intimpla cu mediul terestru in conditiile amplificarii activitatii vulcanice .

B. 15 min

Un reprezentant al fiecărei grupe va prezenta ceea ce s-a lucrat.

3. REFLECȚIA – 5. MIN.

Elevii vor completa un chestionar de evaluare prin care își vor exprima opinia în legătură cu sarcinile de lucru primite

RESURSE

http://www.revista-informare.ro – vulcanismul si clima

http://scritube.poeziile.com/geografie/geologie/VULCANISMUL- HAZARDE – RISCURI

Vulcanii ca fenomen de risc pentru om

Previuziunea eruptiilor

Aspectele economice favorabile

http://www.fotkyfoto.ro/fotografii/vulcanismul

-fotografii -vulcanism

CAPITOLUL XI CONCLUZII

Lucrarea reprezintă un studiu, din punct de vedere turistic, al municipiului Brăila care dispune de un potențial turistic deosebit favorizat atât din punct de vedere natural ( prin poziția geografică, prin prezența Dunării și a bălților acesteia, datorită reliefului și climei) dar și din punct de vedere antropic ( prin obiectivele culturala, istorice, arheologice și arhitecturale și religioase). Prezența Dunarii a dus la dezvoltarea orașului care devenise cel mai însemnat port al Țării Românești și principalul centru pescăresc.

Stațiunea balneoclimaterică Lacu Sărat situată în apropierea municipiului este un punct de atracție important pentru turiștii din toate colțurile țării și nu numai. Turiștii care optează pentru un sejur în stațiunea Lacu Sărat se pot bucura de climatul excitant de stepă, de apa minerală a lacului și de nămolul sapropelic al acestuia. Aici turiști își pot trata diferite afecțiuni cum ar fi cele reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice, dermatologice, afecțiuni ale aparatului respirator etc. Stațiunea dispune de un cadru natural deosebit ce reiese din prezența lacului, padurea care îl înconjoară, climatul favorabil și atmosfera liniștită.

Potențialul turistic al Brăilei reiese și din trecutul istoric din arhitectura clădirilor, din frumusețea bulevardelor parcurilor stăzilor și falezei Dunării. Clădirile din centrul istoric reprezintă un obiectiv turistic important pentru orașul Brăila fapt pentru care a fost declarat rezervație arhitecturală și se află într-un proces se conservare, refacere și restaurare. Pagini importante din istoria Brăilei și ale României sunt readuse în memoria brăilenilor prin prezența numeroaselor monumente istorice, statui și plăci memoriale care pot fi incluse în circuitul turistic. Principalele obiective turistice antropice de pe teritoroiul municipiului Brăila au caracter cultural ( muzee, case memoriale, teatru, bibliotecă etc.) cultural istoric ( monumente, statui, plăci memoriale), religios ( biserici, cimitire) ansambluri arhitecturale ( clădiri , grupuri statuare) sau arheologic ( Brăilița).

În funcție de potențialul turistic tipurile de turism practicate în Brăila sunt : turismul religios, practicat mai ales în preajma unor sărbători ca Izvorul Tămăduirii, Sfânta Maria sau Boboteaza, turismul cultural pentru descoperirea obiectivelor culturale ale Brăilei, turism care capătă valențe elitiste în timpul festivalului „Haricleea Darclee” când la Brăila vin personalități de talie europeană și mondială și turismul balneo-climateric specific stațiunii Lacu Sărat .

Circulația turistică este mai intensă pe perioada verii sau în preajma manifestărilor culturale, artistice, sportive sau de afaceri care au loc în oraș. Baza tehnico-materială de care dispune municipiul Brăila este satisfăcătoare în sensul că poate satisface cererile turiștilor deși au fost situații cănd hotelurile din oraș sau dovedit a fi neîncăpătoare.

În planurile de dezvoltare a orașului Brăila și a regiunii de la Dunărea de Jos tebuie luată în consideare și dezvoltarea și modernizarea bazei tehnico-materiale din Brăila prin sporirea capacității de cazare și servire și modernizarea unităților.

Partea a doua a lucrării, prezintă metode și tehnici de evaluare utilizate în geografie. Evaluarea reprezintă, alături de predare și învățare, o componentă operațională fundamentală a procesului de învățământ. Ea constituie elementul reglator și autoreglator, de conexiune inversă, pentru sistemul de învățământ privit ca sistem cibernetic.

Cercetarea pedagogică aplicată folosind metoda grupelor de control, oferă informații importante în domeniul evaluării. Dacă definim orientarea școlară și profesională ca fiind o acțiune pedagogică destinată asigurării unui echilibru permanent între cerințele școlii și elevi, atunci ea devine o acțiune de conducere, de îndrumare a elevului în forme diferențiate de școlarizare, avându-se în vedere asigurarea condițiilor optime de formare, în funcție de caracteristicile sale intelectuale, fizice, psiho-comportamentale, etc.

În procesul educativ-formativ se impun cerințe adaptate atât din partea elevului cât și școlii. Școala își poate atinge obiectivele specifice numai în situațiile în care copilul reușește să răspundă, în suficientă măsură, solicitările nivelului și formei respective de instruire și educație. Opinia mea este, că acest fapt determină organizarea diferențiată a tipurilor de școli sau clase precum și organizarea învățământului în clase sau tipuri de școli ierarhizate. Din acest proces nu trebuie să lipsească orientarea școlară și profesională.

Metodele de evaluare a rezultatelor școlare ale elevilor nu sunt importante în sine, ci în raport cu situațiile educaționale în care sunt folosite. Importanța lor se stabilește în deosebi după modul de aplicare în situațiile cele mai potrivite. Fiecare metodă, tehnică sau instrument de evaluare prezintă o serie de avantaje și dezavantaje. Ele vizează capacități cognitive diferite și în consecință nu oferă toate aceleași informații despre procesul didactic. Datorită acestui fapt, precum și diversității obiectivelor activităților didactice, nici o metodă și nici un instrument nu pot fi considerate universal valabile pentru toate tipurile de competențe și toate conținuturile. Așadar, ele nu pot furniza un tablou cuprinzător, integral al schimbărilor și rezultatelor elevilor.

În sensul modernizării și optimizării evaluării școlare profesorul de geografie trebuie să aibă în vedere:

Extinderea acțiunii de evaluare, de la verificare și apreciere a rezultatelor – obiectivul tradițional – la evaluarea întregului proces, a strategiei care a condus la anumite rezultate; evaluarea nu numai a elevilor, dar și a conținutului, a metodelor, a obiectivelor, și nu în ultimul rând a evaluării;

Luarea în calcul și a altor indicatori, alții decât achizițiile cognitive, precum conduita, personalitatea elevilor, atitudinile, gradul de încorporare a unor valori;

Diversificarea tehnicilor de evaluare și creșterea gradului de adecvare a acestora la situații didactice concrete;

Promovarea metodelor alternative de evaluare;

Realizarea concordanței dintre procedurile de evaluare și obiective, conținuturi

Centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive și nesancționarea în permanență a celor negative (accent pe ceea ce știe elevul nu pe ceea ce nu știe);

Transformarea elevului într-un partener autentic al profesorului în evaluare, prin autoevaluare, interevaluare;

Eliminarea factorilor perturbatori și limitarea distorsiunilor la notare.

Personalitatea profesorului examinator/evaluator se remarcă prin profesionalismului său (demonstrat prin ansamblul de cunoștinte și abilități în domeniul specialității și în domeniul teoriilor și practicilor evaluative) și prin atitudinea adoptată în decursul procesului evaluativ, atitudine care reliefează, de fapt, propriile valori morale și etice.

ANEXE:

BIBLIOGRAFIE

Alexandru, I; Alexandru,M. Ghidul Brăila-Galați, Editura Dunărea, Brăila, 2000

Alexandru, I. Lacu Sărat,Editura Libertatea S.A, Brăila, 1997

Anastasiu, F; Vicol, A, Monumentele județului Brăila, Brăila, 1997

Apostoloeanu, I, Băile Lacu Sărat, București, 1884.

Apostoleanu, I, Descrierea stațiunii balneare de la Lacu Sărat, Brăila, 1889

Banu,A,Bărăganul, Editura Stiințifică, București,1964

Bogdan, O, Potențialul climatic al Bărăganului Editura Academiei R.S.R.,

București 1980.

Buculei, T, Prezențe brăilene în spiritualitatea românească

Cândea, I , Brăila.Origini și evoluție până la jumătatea secolului al XVI-lea , Editura

Istros , Brăila, 1995.

Cândea ,M; Erdeli, G; Simion, T, Potențial turistic și turism, Editura Universității

București, 2000.

Demetriad, P, Portul Brăila în 1931- activitatea actuală față de anii precedenți, Editura

Analele Brăilei, Brăila, 1932.

Filotti, C . Primii ani de organizare a Brăilei după eliberarea de sub turci, Brăila, 1930;

Gâștescu, P, Fluviile Terrei, Editura Sport-Turism, București, 1990.

Gâștescu, P, Gruiescu,I. S Județul Brăila , colecția Județele Patriei, Editura Academiei

R.S.R., Bucuești, 1984.

Giurăscu, C. Constantin, Istoricul orașului Brăila- din cele mai vechi timpuri până astăzi,

Editura Științifică, București, 1968.

Iavorschi, Gh. Momente din istoria Brăilei, Editura Olimpiada, Brăila, 2003.

Iorga, Nicolae , Din trecutul istoric al orașului Brăila, Editura Bibliotecii „Petre

Armeanca” , Brăila , 1926.

Istrati, P, Trecut și viitor. Pagini autobiografice.Renașterea, București, 1925.

Județele Patriei – Brăila, Editura Sport- Turism, București, 1980.

Manoliu, A. I., (1984), Navigația la Dunărea de Jos și Marea Neagră, Editura științifică

și Enciclopedică, București

Monografia județului Brăila 1971

Marinescu, T. Gh., Brăila veche, schiță a evoluției istorice, Editura „Analele Brăilei”,

Brăila, 1930.

Munteanu, I , Brăila Mic îndreptar turistic, Editura Sport-Turism, București, 1984.

Mutihac, V., Ionesi, L. (1974), Geologia României, Editura Tehnică, București

Oancea, D.I., Gruparea urbană Galați- Brăila – studiu de geografie regionala, Editura

Academiei R.S.R., București, 1973.

Pișota, I., Zaharia, L. (2002), Hidrologie, Editura Universității din București

Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M. (1974), Relieful României, Editura Stiințifică, București

Roșu, Al. (1973), Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București

Soare, I. (2004), Spațiul dunărean fluvio-maritim. Studiu de geografie umană și economică

Editura N’ERGO, Galați.

Ștefănescu , C., Brăila, mic îndreptar turistic, Editura Meridiane, București 1965.

Ștefănescu , G, Relații sumare asupra stucturii geologice observate de membri biroului geologic în anul 1866 în județele Botoșani, Iași, Roman, Brăila, în analele Brăilei , An II Nr.3 1930.

Albrecht, K., Inteligența socială, noua știință a succesului, Ed. Curtea Veche, București, 2007

Cerghit, I.,(2006), Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași.

Cerghit,I., Perfecționarea lecției în școala modernă, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.

Ciolan, L., Învățarea integrată, Editura Polirom, Iași, 2007

Crețu ,C., (), Psihopedagogia succesului, Editura Polirom, Iași,1997

Cucoș, Constantin ,Pedagogie , ediția a II-a, Polirom, Iasi, 2002

Cucoș Constantin, Teoria și metodologia evaluării, Editura Polirom, Iași, 2002.

Dulamă, M.E., Elemente de didactica geografiei, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2000

Dumitriu C. -„Strategii de evaluare în selecția și formarea inițială a cadrelor didactice”, în vol. Studii și cercetări științifice, Nr. 4, Universitatea Bacău, 2001;

Goleman, D., Inteligența emoțională, cheia succesului în viață, Ed. Allfa, București, 2004.

Iucu, Romiță Instruirea școlară – Perspective teoretice și aplicative, Editura Polirom, Iași,2008.

Ilinca, Nicolae, Didactica Geografiei, Editura Corint, București, 2002.

Ilinca, Nicolae, Mândruț, Octavian(coordonatori), Elemente de didactică aplicată, Editura CD PRESS, București, 2002.

Ionescu Miron, Radu Ioan (coord.), Didactica modernă, Ediția a II-a, revizuită,

Editura Dacia, Cluj-Napoca,2001.

Jinga Ioan, Manual de Pedagogie, Ediția a II- a, Editura All, București, 2008.

Manolescu M., Activitatea evaluativă între cogniție și metacogniție, Editura Meteor, București, 2004

Nicola Ioan, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică R. A., Bucureșt, 1994.

Potolea D.și M. Manolescu, Teoria și metodologia curiculumului, manual PIR, MEd.C., 2006

Radu, I.T., Evaluarea randamentului școlar, Universitatea București, 1994

Radu I. – Ionescu Miron – Experiența didactică și creativitatea, E.D. Dacia, Cluj-Napoca, 1987

Râpă Eugen – Metode și tehnici moderne de instruire, I.P. Iași, 1992

Stoica, Adrian, Reforma evaluării în învățământ, Editura Sigma, București, 2000.

Stoica, Adrian, Evaluarea curentă și examenele, Editura ProGnosis, București, 2001.

Șoitu, L.,Cherciu R.D. (coordonatori), Strategii educaționale centrate pe elev, MEC, 2006

Vlăsceanu, Lazăr,(coord), Școala la răscruce. Schimbare și continuitate în curriculumul învățământului obligatoriu, București, 2004.

*** (1967), Dunărea între Baziaș și Ceatal Izmail. Monografie hidrologică

, Institutul de studii și cercetări hidrotehnice, București

*** ( 1969), Geografia Văii Dunării românești, Editura Academiei R.S.R.,

București

*** Studii de marketing pentru valorificarea optimă a potențialului turistic al

județului Brăila , Centrul de Cercetări economice pentru promovarea

teritoriului, 1975 .

*** Turism religios . Biserici Mănăstiri.Schituri cu surse de tămăduire sufletească

și trupească , Editura House of Guides.

*** Presa: Obiectiv;

Libertatea;

Monitorul de Brăila;

Revista Dunărea.

*** Alte surse:preoții bisericilor brăilene, Primăria Municipiului Brăila, Muzeul

Brăilei, Casele memoriale, bilblioteca „Panait Istrati”.

Web-bibliografie:

www.aboutromania.com

www.wikipedia.org

www.infopensiuni.ro

Întocmit,

Florentin Rotea

Declarație de autenticitate,

Subsemnatul Rotea Florentin, având funcția didactică de profesor de geografie la Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu” declar pe propria răspundere că lucrarea metodico – științifică cu titlul: “Potențialul turistic al Municipiului Braila cu aplicatii metodico-didactice” a fost elaborată personal pe baza studierii bibliografiei de specialitate, a experienței personale și îmi aparține în întregime.

De asemenea nu am folosit alte surse decât cele menționate în bibliografie, nu au fost preluate texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări, fără a fi citate și fără a fi precizată sursa preluării, și lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.

Data Semnătura candidatului