Lucrare metodico- știin țific ă pentru [611185]

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIE ȘTI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREG ĂTIREA
PERSONALULUI DIDACTIC

Lucrare metodico- știin țific ă pentru
ob ținerea gradului didactic I

Coordonator:
Conferen țiar Universitar Doctor, Gafu Cristina
Candidat: [anonimizat], SAVU (CRISTEA) MIHAELA,
Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „VICTOR SL ĂVESCU”,
PLOIE ȘTI

PLOIE ȘTI
2018

F 367.16/Ed.1 Document de uz intern

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIE ȘTI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREG ĂTIREA
PERSONALULUI DIDACTIC

Metode moderne de predare a prozei
lui Mircea Eliade în ciclul liceal

Coordonator:
Conferen țiar Universitar Doctor, Gafu Cristina
Candidat: [anonimizat], SAVU (CRISTEA) MIHAELA,
Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „VICTOR SL ĂVESCU”,
PLOIE ȘTI

PLOIE ȘTI
2018

2
CUPRINS

Introducere …………………………………………………………….pag 3
CAP. 1. Proza Memorialistic ă……………………………………..pag.6
1.1. Mircea Eliade – Biografia Spiritual ă………………………………pag.6
2.1. O Incursiune în ‹‹ centrul ›› civiliza ției indiene………………….
…………………………………………………………………………pag.19
CAP. 2. Proza Fantastic ă…………………………………………pag.31
1.2. Fantasticul lui Mircea Eliade – O c ăutare deliberat ă a Absolutului
………………………………………………………………………..pag.31
2.2. Nuvelele fantastice. Ciclul ‹‹ anamnezei›› și al întineririi………pag.41
CAP. 3. Metode interactive de predare a prozei lu i Mircea Eliade
în ciclul liceal ………………………………………………. ……………………….pag.59
1.3. Sugestii de ordin metodologic privind st udiul romanului Maitreyi
de Mircea Eliade………………………………………………………pag.59
2.3. Metoda experimentului……………………………………………pag.7 2
3.3.Sugestii de ordin metodologic privind studiul n uvelei fantastice La țig ănci
de Mircea Eliade ………………………….. ………………………………………..pag. 96
Concluzii ……………………………………………………………..pag.120
Bibliografie ………………………………………………………….pag.126

3
INTRODUCERE

Opera lui Mircea Eliade reprezint ă o izbând ă în lupta sa cu destinul, o invita ție
la crea ție și la via ță spiritual ă, o continu ă lupt ă pentru redobândirea condi ției noastre
de popor creator de valori culturale originale. Î n cuprinsul acesteia se reg ăsesc prezentate
marile probleme ale omenirii, se discut ă cu pasiune despre dragoste și moarte, despre
posibilitatea existen ței unui „dincolo”, despre „ piatra filozofal ă”, despre posibilitatea
de a opri timpul sau de a ie și din timp. Cei care citesc operele lui Mir cea Eliade
rămân cu impresia c ă au intrat într-un laborator de crea ție fascinant, într-o lume
misterioas ă. Marele scriitor român considera c ă poten țialul cunoașterii umane este
nelimitat, de aceea a exprimat în crea țiile sale idei complexe cu privire la misterul
condi ției umane. Opera sa poate fi privit ă în ansamblu ca un sistem de coresponden țe
între planul experien ței, al cunoa șterii și cel al crea ției.
Cunoscut și apreciat pe toate meridianele, Mircea Eliade a creat o oper ă care
trimite la un profund umanism. În toate proiect ele sale știin țifice și literare se observ ă
încercarea de a dep ăși limitele impuse de ra țiunea uman ă și de a explora posibilit ățile
oferite prin deschiderea unor noi orizonturi sp irituale.
În istoria recept ării operei sale au existat dou ă puternice manifest ări de entuziasm:
în anii ’80 și apoi în anii ’90, dou ă genera ții succesive l-au venerat, citindu-i în special
romanele, eseurile și studiile de istoria religiilor. Mircea Eliade nu și-a dorit s ă fie
cunoscut separat ca prozator, ca filozof, ca is toric al religiilor, ci ca autor al unei
opere considerate ca o totalitate. Autor a pe ste 30 de volume știin țifice traduse în
18 limbi și a 1200 de articole și recenzii cu o tematic ă extrem de variat ă, Eliade
și-a început cariera de prozator de succes în România și a continuat s ă scrie
romanele în limba român ă pân ă la sfâr șitul anilor’70. Fiecare scriere a sa d ă str ălucire
artistic ă întregului operei sale, facilitând relevarea unor semnifica ții subtile ale acesteia.
Mircea Eliade a c ăutat s ă descopere misterioasele leg ături dintre om și cosmos, a observat
cu un interes sporit toate reprezent ările religiozit ății de pe pământ. A demonstrat o mare
afinitate cu tradi țiile române ști. Cele mai alese manifest ări ale spiritului românesc, din
folclor, din credin țe, au fost transformate în obiceiuri cunoscute și iubite de Mircea
Eliade. Un element de noutate al prozei sale fantastice l-a constituit valorificarea a
ceea ce este misterios, ocult în gândirea popul ar ă româneasc ă. De aceea, mitul “Eliade”

4
și-a continuat existen ța în cultura ță rii pe care a iubit-o des ăvâr șit. Marele scriitor
ne-a oferit acele metode de ajungere, prin med ita ție, într-un sanctuar în care s ă avem
posibilitatea de a reg ăsi puterea spiritual ă din noi. Imperativul ie șirii din tumultul
evenimentelor ar fi echivalent cu o sustragere pe riodic ă din temporalitatea istoric ă pentru
a g ăsi „un alt timp” și a lua contact cu partea cea mai adev ărat ă din noi.
Mircea Eliade a creat, în circumstan țele dure ale epocii în care a tr ăit, o cultur ă de
performan ță . A fost un reformator al prozei române ști, acordând o aten ție deosebit ă
spiritualit ății și problematicii morale a na țiunii române.Considerând c ă romanul tradi țional
și-a epuizat disponibilit ățile, a depus eforturi esen țiale pentru a schimba modelele prozei
române ști. Operele sale remarcabile cunosc o bun ă distribu ție și reprezentare în toate
manualele de limba și literatura român ă – de la Editurile: Art, Humanitas sau Corint,
care sunt utilizate în ciclul liceal. Studiul operei lui Mircea Eliade cultiv ă în con știin ța
elevilor no ștri anumite valori pe care nu le pot g ăsi altundeva, le dezvolt ă gustul pentru
estetic. Ace știa pot reflecta asupra valorilor altor culturi și asupra modului în care
acestea difer ă de cele proprii.
Prin lectura unor opere semnate de Mir cea Eliade, liceenii descoper ă oportunit ăți
nelimitate de a cunoa ște, experien țe inedite, ace știa aflându-se la vârsta în țelegerii de
sine și a lumii. Ar fi posibile dou ă direc ții de predare a literaturii române: una care să
duc ă la cunoa șterea patrimoniului literar și cealalt ă care să presupun ă practica metodic ă
a literaturii, atribuind cititorului și contextului recept ării un rol mai însemnat. O nou ă
strategie de predare ar putea porni de la ideea c ă sensul nu este ascuns în text, motiv
pentru care acesta nu trebuie decriptat, ci se n a ște în și prin actul lecturii. Prin lectura
textelor suport extrase, de exemplu, din Jurnalul artistului, elevii î și formeaz ă o opinie
despre ceea ce a reprezentat via ța și munca artistic ă și știin țific ă a lui Mircea Eliade. Ei
devin astfel acei lectori pe care și i-a dorit autorul – lectori ideali, cunosc ători ai operei
și ai vie ții sale.
Noile programe de limba și literatura român ă încearc ă deplasarea accentului c ătre
formarea de competen țe și capacit ăți, f ără a exclude însu șirea informa țiilor . Studierea
unor opere precum nuvelele fantastice și romanele lui Mircea Eliade devine o provocare
pentru fiecare elev de a recepta substan ța ini țiatic ă, elementele autobiografice, arhetipurile
și miturile, elementele fantastice care contureaz ă dimensiunea ezoteric ă a prozei eliade ști.
În elaborarea lucr ării metodico-știin țifice am pornit de la ipoteza c ă un nou tip de
proiectare didactic ă bazat ă pe un sistem de opera ții de instruire ce urm ăresc cre șterea

5
performan țelor prin alternarea metodelor tradi ționale și moderne, este menit s ă formeze
elevilor competen țe de comunicare, de analiz ă și de interpretare a textelor literare
eliade ști.
Lucrarea de fa ță este structurat ă în trei capitole, primele dou ă reprezentând un
suport teoretic al discu ției, cel de-al treilea con ținând aplica ții pe textul romanului Maitreyi
și al nuvelei fantastice La Țig ănci a lui Mircea Eliade. Capitolul I abordeaz ă coordonatele
fundamentale ale operei memorialistice a marelui s criitor, succesiunea evenimentelor din
via ța acestuia, evolu ția lui literar ă și modul în care a încercat s ă armonizeze cunoa șterea cu
experien ța. Cel de-al doilea capitol cuprinde o sintez ă a fantasticului , definirea acestui
concept și selec ția unor nuvele reprezentative pentru acest gen lite rar, în care scriitorul a
prezentat rela ția omului modern cu sacrul. Acest capitol se concen treaz ă asupra c ălătoriei
într-o lume magic ă, realizat ă de cercet ătorul Mircea Eliade. Capitolul al III-lea prezint ă
metodele și strategiile moderne, prin intermediul c ărora receptarea prozei lui Mircea Eliade
va deveni mai eficient ă, un nou tip de abordare a operelor acestuia, care s ă pun ă în lumin ă
bog ăția de sensuri artistice.
Introducerea în activitatea instructiv- educativ ă, la clas ă, a unor metode activ-
participative ar duce, cu siguran ță la stârnirea interesului elevilor, la implica rea activ ă
în propria lor formare, asigurându-se astfel o c re ștere a rezultatelor școlare și implicit
a succesului școlar. Sec țiunea aplicativ-experimental ă a lucrarii cuprinde prezentarea
unor solu ții metodico-didactice prin care s ă-i determin ăm pe elevi s ă aprecieze valorile
culturale, estetice ale scrierilor lui Mircea Eliad e. Lectura operelor acestuia le permite
elevilor să descopere personalitatea lui deosebit ă și s ă cunoasc ă exact biografia și
crea ția marelui scriitor. Împ ărt ășind cuno știn țele sale enciclopedice, ace știa vor reu și
să în țeleag ă sensul existen ței umane, vor avea acces la întreb ările fundamentale pe
care și le-a pus scriitorul privind fiin ța și destinul nostru românesc. Opera lui Mircea
Eliade ofer ă cititorilor s ăi sentimentul c ă nu poate fi niciodat ă epuizat ă, date fiind
multiplele resurse ale universului crea ției asupra c ăreia acesta și-a propus s ă reflecteze.
Prin mesajul acestei opere se contureaz ă o alt ă lume, guvernat ă de legi diferite de cele la
care se raporteaz ă existen ța real ă. Mircea Eliade și-a dedicat întreaga via ță descrierii
misterelor existen ței umane; nu s-a limitat la cunoa șterea aspectelor realit ății deoarece
aceasta ar fi însemnat, în concep ția sa, limitarea poten țialului creator al fiin ței umane.

6

CAPITOLUL 1
PROZA MEMORIALISTIC Ă
1.1. MIRCEA ELIADE: BIOGRAFIA SPIRITUAL Ă

Crea ția cu caracter autobiografic ocup ă un loc aparte în ansamblul operei lui
Mircea Eliade prin complexitate și profunzime, prin diversele forme de abordare a
imaginarului. În paradigmele structurale ale a cestui tip de crea ție se reg ăsesc
nuan țate reprezent ările, simbolurile care vor lumina semnifica țiile operei sale literare.
Crea ția sa știin țific ă și literatura propriu-zis ă nu pot fi investigate în mod separat,
ci pot fi integrate într-o interpretare unita r ă. Acestea sunt dou ă modalit ăți
complementare de manifestare a spiritului s ău creator. Nici una din operele sale nu
îl poate reprezenta în întregime pe Mircea E liade deoarece scriitorul a cunoscut
înc ă din tinere țe pasiuni simultane, fiind un spirit enciclope dic.
Dorin ța acestuia a fost de a- și realiza biografia spiritual ă, de a-și prezenta
tehnica muncii intelectuale; s-a contemplat în per manen ță în oglinzile textului
autobiografic, c ăutându-și f ără încetare propria identitate. Jurnalul, memorii le ca și
celelalte forme ale discursului autobiografic a u avut rolul de a dezv ălui resorturile
unei existen țe închinate crea ției, de a reconstitui evenimente, fizionomii, fa pte și de a
revela misterele operei sale. Din toate lucr ările consacrate adolescen ței și tinere ții se
desprinde obiectivul major al scriitorului, acel a al înfrunt ării timpului prin creativitate.
Autobiografia era, în concep ția sa o modalitate de a analiza și de a păstra pentru
eternitate experien țele umane, de aceea Mircea Eliade afirma: „Cre d c ă autobiografia
este, ast ăzi, singura care trebuie cu orice pre ț scris ă. Toate celelalte lucr ări mai pot
aștepta.”( Eliade, 1973, p.419 ).
Pentru a înregistra faptele cele mai importante, Eliade avea întotdeauna la
îndemân ă o agend ă, apoi în timpul s ău liber, transcria totul într-un jurnal. De fie care
dat ă când întâlnea un mare om de știin ță , acesta încerca s ă-și aminteasc ă unde l-a
întâlnit pentru prima dat ă și apela la jurnalul s ău pentru a realiza cine era acesta
și ce impresie îi f ăcuse atunci. Astfel discursul s ău biografic a cunoscut o evolu ție
interesant ă, pornind de la consemnarea rapid ă, precis ă a evenimentelor în agenda sa, a

7
continuat cu notarea și dezvoltarea acestora în Jurnal și s-a finalizat cu transformarea
faptelor într-o nara țiune mult mai complex ă, aceea din Memorii . În aceast ă ultim ă
etap ă a discursului biografic au disp ărut spontaneitatea, legea cronologiei
evenimentelor, nara țiunea cuprinzând fapte situate într-un decalaj temporal fa ță de
momentul exact al petrecerii lor. Activitatea diaristului avea, în concep ția sa, o dubl ă
finalitate: acesta dorea ca ceea ce scria s ă fie citit de al ții, dar întrevedea și
posibilitatea „s ă se citeasc ă“ personal, din când în când, pentru a putea r etr ăi
experien țele deosebite. Maniera de crea ție a lui Mircea Eliade s-a bazat pe principi ul
selec ției a ceea ce a fost esen țial în existen ța sa, a factorilor care au contribuit la
cristalizarea personalit ății sale, acesta având o perspectiv ă unic ă asupra amintirilor.
Călătoriile, proiectele , visele sale, întâlnirile fi e cu celebrit ăți, fie cu anonimi au ap ărut
în scrierile sale memorialistice într-o ordin e cronologic ă.
În vara anului 1960, dup ă patru ani de activitate desf ășurat ă la catedra de
istorie a religiilor la Universitatea din Chic ago, Mircea Eliade a început scrierea
Memoriilor în care a prezentat evenimentele și tensiunile din perioada 1907-1960.
Acestea au fost scrise în paralel cu lucrarea sa fundamental ă, Istoria credin țelor și a
ideilor religioase . Scriitorul a avut o viziune subiectiv ă asupra epocii pe care a
descris-o în Memorii , formulele stereotipe prin care și-a prezentat opiniile fiind doar
accidentale. Autorul a reu șit s ă-și impresioneze cititorii prin paginile pline d e lirism,
uneori prin descrierile pline de umor ale even imentelor. Acest volum s-a impus în
istoria noastr ă literar ă interbelic ă prin valoarea sa documentar ă și autobiografic ă.
Volumul I al edi ției franceze, intitulat Mémoire I, 1907 – 1937 , Les Promesses de
l’equinoxe a ap ărut în traducerea lui Constantin N. Grigorescu , la Editura Gallimard,
în martie 1980. Acest volum cuprinde, în afara celor opt capitole din Mansarda , alte
dou ă părți: India la dou ăzeci de ani și Promisiunile echinoc țiului, încheindu-se cu
evenimentele din 1937. Cel de-al doilea volum al Memoriilor a dus biografia pân ă
în anul 1960, când Mircea Eliade se des ăvâr șise ca savant și scriitor. Acesta s-a
intitulat Mémoire II .1937 – 1960. Les Moissons du solsti ce , ap ărând în traducerea lui
Alain Paruit, la aceea și editur ă, în 1988. Aceast ă oper ă a fost tradus ă în limbile
german ă, englez ă, spaniol ă, portughez ă, Eliade fiind recunoscut astfel ca personalita te
enciclopedic ă. Lucrarea sa a reprezentat și un pretext de a face cunoscut publicului larg
universul s ău de mituri și simboluri. Scriitorul a considerat c ă uneori, urm ărind expunerea
cu maxim ă sinceritate a faptelor, a ajuns s ă-și minimalizeze însu șirile cu care a fost

8
înzestrat: pasiunea pentru știin ță , voin ța puternic ă, aptitudinile umanist- literare. Procesul
de realizare a autobiografiei a fost echivalent cu descrierea spiritualit ății române ști din
perioada interbelic ă, cu redarea unor realit ăți caracteristice vie ții europene. Ceea ce a
uimit genera ții întregi a fost erudi ția sa, preocup ările sale enciclopedice: sociolog,
istoric, filozof, psiholog, istoric al religiilor , folclorist, etnograf. Experien ța sa spiritual ă
s-a manifestat prin mijloace multiple. Astfel, în Memorii au ap ărut și semnifica țiile
unor concepte cu care a operat savantul, care au marcat planul filozofiei și al
literaturii, f ăcând parte din sfera sacrului, spre exemplu: c onstruc țiile hermeneutice
‹‹sacru și profan››, ‹‹coincidentia oppositorum››, no țiunea teologic ă de ‹‹hierofanie››,
arhetipul, centrul , ‹‹ie șirea din timp››, labirintul. ‹‹Coincidentia opp ositorum›› a fost o
sintagm ă popularizat ă de gânditorul renascentist Nicolaus Cusanus; termenul se
referea la armonia lumii rezultat ă din diferen țe, din acele elemente care, de și se aflau
în opozi ție, erau totu și complementare. Astfel de diferen țe au existat și în personalitatea
marelui scriitor. În timp ce Eliade lucra la rom anul s ău intitulat Întoarcerea din rai ,
visa la o transmuta ție radical ă a modului s ău de existen ță . Se compl ăcea cu modul
său românesc de „ a fi” în lume, dar totodat ă dorea s ă tr ăiasc ă în universuri str ăine,
dep ărtate, exotice: „destinul meu îmi cerea s ă tr ăiesc paradoxal, în contradic ție cu
mine însumi și cu epoca mea, silindu-m ă s ă coexist în Istorie și dincolo de ea; s ă
fiu viu, prezent în evenimente și totodat ă inactual, ocupându-m ă cu lucruri și
probleme aparent extraistorice; s ă fiu în acela ți timp autentic bucure ștean și om
universal ”. (Eliade, 1991 ,p. 279) .
Mircea Eliade a avut calitatea de mesage r neutru al realit ăților transcendente
planului uman. Prezen ța sacrului în lume a declan șat o for ță magică ce s-a impus în
crea ția sa împotriva voin ței autorului, f ără ca acesta s ă se mai poat ă împotrivi destinului
său. În concep ția sa, atât folclorul, cât și literatura au fost construite pe experien țele
sacrului , acesta fiind arhetipul crea ției. Hierofania era o form ă de manifestare a sacrului
în profan, o form ă de cunoa ștere a sacrului: „ Într-adev ăr, orice hierofanie , orice
manifestare a sacrului în lume ilustreaz ă o coincidentia oppositorum : un obiect, o fiin ță ,
un gest devin sacre – adic ă transcend lumea aceasta – continuând totu și s ă r ămân ă
ce-au fost pân ă atunci; particip ă la lume și totu și o transcende “(Eliade, 1991, p. 279).
O tem ă preferat ă de scriitor a fost aceea a „ie șirii din timp ” sau transcenderea
timpului. Opera sa este populat ă cu personaje care au încercat s ă ias ă din timp,
precum doctorul Honigberger sau Ștefan Viziru. Autorul a pornit de la ideea c ă

9
omul, prin propria-i condi ție, este dependent de timp și numai prin ini țiere acesta
poate trece într-un alt plan al existen ței, poate ie și din contingent. Între opera lui Eliade
și problematica timpului a existat o leg ătur ă indisolubil ă care a constituit baza
gândirii sale. Acesta a optat pentru o etern ă reîntoarcere la un moment atemporal
din dorin ța de a aboli istoria, de a recrea lumea, avâ nd convingerea c ă omul modern
ar avea posibilitatea de a repeta acel „ ill o tempore” în care nu ar mai tr ăi în
limitele istoriei.
Toate datele din Memorii ar trebui s ă fie abordate și interpretate la nivel spiritual,
nicidecum la nivelul materialit ății; protagonistul operei nu a fost, pur și simplu
„omul Eliade”, ci proiec ția spiritual ă a acestuia, omul de cultur ă realizat prin voin ța
proprie, sub auspiciile unui destin în mare pa rte favorabil. Aptitudinile sale creatoare,
precum for ța de evocare, voca ția de portretist și de psiholog, arta ironiei, a sarcasmului,
toate acestea au f ăcut din Eliade un inegalabil me ște șugar al cuvântului. Drumul
spiritual parcurs de scriitor a fost descris în mod detaliat și cu o foarte mare
acuitate în cele șase p ărți ale volumului Memorii : Mansarda , India la dou ăzeci de ani ,
Promisiunile echinoc țiului , Când moartea î și camufleaz ă mitologia , Incipit vita nova ,
Recoltele solsti țiului . Prima parte, Mansarda are opt capitole, cuprinzând date despre
copil ăria, adolescen ța și tinere țea autorului. Mircea Eliade a tr ăit momentele cele mai
interesante în mansarda casei din Strada Melodiei ( Bucure ști), în care a locuit timp
de doisprezece ani, un spa țiu în care acesta a încercat s ă se izoleze de lumea
înconjur ătoare. În acest spa țiu al solitudinii, scriitorul de mai târziu s -a putut des ăvâr și
spiritual. Confesiunea sa cuprinde reactualizarea a nului na șterii, 1907, prezentarea
membrilor familiei: fratele s ău, Nicolae Remus și sora sa, Cornelia, tat ăl s ău care era
moldovean din Tecuci și se numea Gheorghe Ieremia, dar și-a schimbat numele în Eliade
datorit ă admira ției pe care o avea fa ță de scriitorul Heliade R ădulescu, mama sa pe care
o admira foarte mult și care i-a încurajat pasiunea pentru lectur ă. Scriitorul a prezentat
originile familiei sale: „ În orice caz, îmi pl ăcea s ă m ă știu descinzând dintr-o familie de
răze și moldoveni și un hangiu de la Dun ăre sau de la Olt.” (Eliade,1991, p.19). Mama
sa, Ioana Arvira, tr ăise într-un sat de la Dun ăre numit Arvire ști, iar str ăbunicul s ău
fusese r ăze ș și tân ărul Eliade se mândrea cu aceste origini nobile. Când trecea prin
crizele de melancolie specifice adolescen ței, î și spunea c ă acestea f ăceau parte din zestrea
sa moldovean ă și adâncindu-se în starea de visare, de contempla ție determinat ă de sângele
moldovenesc, chema în ajutor resursele de energie ale familiei mamei sale. Î și dorea câte

10
pu țin din spiritul de aventur ă, puterea de munc ă și vitalitatea cresc ătorilor de cai de la
Dun ăre. Mircea Eliade era convins c ă cele dou ă influen țe s-au manifestat succesiv, în
adâncurile fiin ței sale, ajutându-l astfel s ă-și modeleze personalitatea, în special structura
sa psihic ă. Toat ă admirația acestuia s-a îndreptat asupra mamei sale car e era foarte
tân ără, nu împlinise înc ă treizeci de ani în timpul instal ării definitive a familiei lor
la Bucure ști. Era frumoas ă și elegant ă, dar dup ă câ țiva ani, în timpul ocupa ției germane,
a renunțat treptat la cochet ărie, luând decizia de a tr ăi numai pentru copiii ei pe care
inten ționa s ă-i dea la studii. Mama sa a fost cea care i- a încurajat lui Eliade
pasiunea pentru lectur ă, sus ținându-l și din punct de vedere financiar. Era st ăpânit ă
de pasiunea cititului care s-a mai redus în momentul în care tat ăl s ău s-a retras cu
regimentul în Moldova. În timpul copil ăriei lui Mircea Eliade, familia sa a reprezen tat
un mediu al secretelor, al surprizelor, care l-au determinat s ă se dezvolte spiritual, s ă
creeze, s ă descopere acele dimensiuni ascunse ale vie ții.
În copil ărie, marea sa pasiune pentru lectur ă s-a materializat prin c ăutarea c ărților
care dep ășeau nivelul s ău de educa ție. Tat ăl s ău avea o bibliotec ă impresionant ă, dar
îl cenzura, nel ăsându-l s ă citeasc ă decât acele c ărți potrivite pentru vârsta lui, nu
romanele care erau imorale și care puteau afecta educa ția copilului. Preocupat mai
mult de s ănătatea fizic ă a copilului, decât de cultura lui, tat ăl îl invita acas ă pe
înv ăță tor pentru a-i prescrie acele c ărți adecvate vârstei lui. Cititul intensiv îi pu tea
accentua miopia și a șa destul de avansat ă. Mai târziu, Eliade va considera aceast ă
perioad ă ca pe o mare pierdere de informa ții pre țioase.
În timpul școlii a fost pasionat de Știin țele naturii, recunoscând c ă meritul a fost
al profesorului s ău, Nicolae Moisescu, care a reu șit s ă-i capteze aten ția înc ă de la început
deoarece împ ărt ășea elevilor s ăi tainele acelei puteri misterioase pe care o numea
‹‹Natură››. Profesorul îi ajuta pe elevi s ă descifreze anumite legi, prin care toate
fenomenele c ăpătau în țeles și noim ă: „Lumea nu se mai ar ăta ca o aglomerare de
viet ăți și întâmpl ări f ără leg ătur ă între ele, ci se dovedea a fi rezultatul une i voin țe
unice și irezistibile.‹‹Natura›› era însufle țit ă de un singur elan: acela de a crea via ța și
de a o men ține, în pofida tuturor piedicilor și dezastrelor. “ ( Eliade, 1991, p.44 ). Elevii
ajungeau, în urma acestor preciz ări, la o cunoa ștere profund ă a naturii ultime a
lucrurilor, chiar la cunoa șterea de tip spiritual. Evolu ția lumii a fost activat ă de o
voin ță impersonal ă care a însufle țit toate fiin țele, st ăpânind un principiu creator
esen țial; natura a creat condi ții apte s ă dea na ștere vie ții pe p ământ, în orice element

11
al ei existând voin ța originar ă. Omul a ap ărut ca o sintez ă a universului, ca microcosmos,
ca parte și oglind ă a întregului crea ției.
Tân ărul Mircea Eliade a încercat de nenum ărate ori s ă descopere atitudinea cea
mai potrivit ă în ceea ce prive ște raporturile omului cu crea ția. Pasiunea sa pentru
lectur ă, pentru cunoa ștere, ca și patima crea ției l-au determinat s ă-și creeze o lume a
lui proprie, o lume în care s ă se simt ă liber, departe de responsabilit ățile și constrângerile
lumii reale. Fiind un autodidact, acesta ignora ceea ce se preda la școal ă, continuând
să citeasc ă acele cărți începute acas ă și în timpul orelor, riscând astfel s ă fie pedepsit
de c ătre profesori. Pe când al ți adolescen ți aveau preocup ări specifice vârstei lor, Eliade
avea un apetit cognitiv ie șit din comun, considerând c ă toate celelalte nu reprezentau decât
pierdere de vreme. Acesta reu șea s ă se dedice total studiului care devenise modul s ău
de existen ță ; de și avea deseori probleme de s ănătate, nu renun ța la studiu, considerând
că spiritul este mai important decât trupul. Si m țea nevoia de a inventa întâmpl ări
inedite care s ă-l ajute s ă evadeze din cotidianul cenu șiu, previzibil. Lecturile sale erau
extrem de prolifice, ajungând s ă citeasc ă la un moment dat o carte de Balzac pe zi.
Mircea Eliade a dat dovad ă de propensiune pentru fantastic pe tot parcu rsul
existen ței sale. Prima sa nara țiune fantastic ă a fost o compunere școlar ă de douăzeci
de pagini dedicat ă prim ăverii, intitulat ă „Cum am sim țit c ă se face prim ăvar ă?”,
reprezentând și prima lui victorie înso țit ă de recunoa șterea în fa ța întregii clase c ă
nu mai era corigentul la limba român ă din anul anterior. În acel moment a încercat o
bucurie nou ă, actul crea ției facilitându-i p ătrunderea într-un univers inedit. Crea ția cu
personaje inspirate din miotologia popular ă a reprezentat un prim succes în arta
scrisului, tân ărul ucenic de atunci găsind „cheia” de p ătrundere în universul literaturii.
A descoperit cu acel prilej puterea inspira ției pe care a și definit-o: „nu puteam scrie
bine decât dac ă eram ‹‹ inspirat›› și știam ce înseamn ă asta: era un fel de narcoz ă
pl ăcut ă pe care o sim țeam cum p ătrunde în fiin ța mea. […]; sim țeam doar cum m ă
str ămut într-un alt spa țiu, undeva, spa țiul în care se desf ăș urau întâmpl ările pe care
aveam s ă le povestesc.”( Eliade, 1991, p.56). Eliade știa c ă nu va putea s ă scrie pân ă
când acea reverie nu va atinge intensitatea maxim ă, dezvoltându-i activitatea psihicului,
ceea ce ar fi dus la reprezent ări interesante. Având acces la afectivitatea și
sensibilitatea imaginarului colectiv, acesta a d escoperit procesul prin care se putea
produce sens și valoare.

12
„Ziarul Știin țelor Populare” a anun țat la un moment dat sus ținerea unui concurs
destinat elevilor de liceu în care se cerea u n subiect știin țific, dar care s ă fie realizat
în mod literar. Mircea Eliade a scris o schi ță fantastic ă intitulat ă Cum am descoperit
Piatra Filozofal ă și a câ știgat acel concurs. Tema, abordat ă de alchimi știi medievali,
era aceea a g ăsirii formulei magice cu ajutorul c ăreia se putea fabrica aurul. Eliade
era atunci pasionat de chimie, îl fascinau sub stan țele, misterul structurii lor chimice.
Acesta era de p ărere c ă alchimia nu era o chimie simpl ă, ci o tehnic ă spiritual ă, prin
care se urm ărea nu numai cunoa șterea, ci și cucerirea materiei. Subiectul schi ței se
referea la faptul c ă autorul însu și p ătrunsese pe calea visului într-o lume fabuloas ă
unde un personaj straniu i-a oferit solu ția găsirii Pietrei Filozofale. Anumite elemente
ale schi ței, precum, proiec ția întâmpl ărilor în vis, între ținerea ambiguit ății dintre
planurile narative, aveau menirea de a-l anun ța pe maestrul în proza fantastic ă, de
mai târziu. Aceasta a fost prima crea ție literar ă care l-a determinat pe Eliade s ă
con știentizeze c ă a devenit un scriitor, în adev ăratul sens al cuvântului. Dup ă zeci de
ani, citindu-l pe Jung, a descoperit sensul sim bolismului oniric deoarece personajul din
schi ță g ăsise în vis piatra filozofal ă. În opera lui Carl Gustav Jung, simbolurile oni rice
reprezentau indica ții privind arhetipurile incon știentului colectiv reg ăsite în majoritatea
crea țiilor intelectuale, în special privind Sinele –arhetipul centrului.
De și avea uneori senza ția eșecului, trecând uneori prin crize existen țiale, specifice
vârstei, tân ărul Eliade se încuraja singur, spunându- și c ă el este un geniu care trebuie
să-și împlineasc ă „ destinul de adolescent excep țional’’.( Eliade, 1991, pag.77). Nu dorea
să se abat ă de la calea cea dreapt ă, de la literatur ă. Condi ția de solitar devenise un scut
care îl proteja de cei din afar ă: „Mult timp, condi ția singularit ății mele m ă ap ărase ca o
plato șă l ăuntric ă împotriva tuturor e șecurilor și umilin țelor. Și, dintr-o dat ă, singur ătatea
care mi se p ărea predestinat ă m ă ap ăsa ca o lespede de mormânt.” ( Eliade, 1991,
p.82). A șadar, condi ția sa de intelectual îl cople șea, uneori devenind dornic de
comunicare, de prietenie.
În „mansard ă” își p ăstra coresponden ța și Jurnalul ascuns de tat ăl s ău în care
începuse s ă consemneze observa ții despre profesori și despre prietenii s ăi, s ă descrie
anumite întâmpl ări de la școal ă. În ultimele clase de liceu, Jurnalul s-a transformat
în confidentul crizelor sale de melancolie. Excesele de liris m l-au determinat pe
Mircea Eliade s ă abandoneze Jurnalul pe care l-a mai reluat abia în 1928, în aju nul
plec ării sale în India. Acesta î și alegea prietenii doar din seria tinerilor ca re aveau

13
preocup ări intelectuale. Cei cu care se întâlnea erau: Dinu Sighireanu, un b ăiat frumos,
brun, pasionat de istoria Fran ței; Radu Bossie care avea un umor și un farmec f ără
pereche, nu-i pl ăcea școala, dar era un prieten des ăvâr șit; avea încredere în viitorul lui
Eliade, prezicându-i c ă va ajunge un mare savant. Cu Haig Acterian a legat o trainic ă
prietenie ce s-a adâncit dup ă absolvirea Universit ății. Cu to ții s-au hot ărât s ă fondeze
o societate artistic ă și cultural ă, c ăreia i-au dat numele, „Muza”. Programul acestei a
cuprindea conferin țe pe teme culturale, concerte și spectacole dramatice; Eliade a cântat
de multe ori la pian piese din: Rahmaninov, Gr ieg, Debussy. Participând la întrunirile
societ ății „Muza”, Eliade se sim țea urât, frustrat, complexat, dar știa că va avea un destin
de creator: „Mi se p ărea c ă toate e șecurile mondene, întocmai ca și umilin țele pe care
le înduram la liceu, aveau menirea s ă m ă izoleze de lume, s ă m ă p ăstreze exclusiv
pentru opera pe care eram chemat s ă o scriu, oper ă pe care trebuia s ă o inaugureze
‹‹ Romanul adolescentului miop›› (Eliade, 1991, p .77). Miopia sa devenise galopant ă
pentru că citise c ărțile lui Balzac, Voltaire, Ha șdeu, autori fecunzi care îl fascinaser ă prin
diversitatea temelor abordate. Încerca s ă-i conving ă și pe colegi s ă-l citeasc ă pe Balzac;
împreun ă reconstituiau repertoriul personajelor Comediei umane , epuizaser ă toate
volumele descoperite la anticari. Admira ția lui Mircea Eliade pentru scriitorul france z
s-a materializat prin realizarea unui portret or iginal al acestuia: „M ă cucerise acest
gigant care se mi șca în atâtea universuri; care nu se mul țumise s ă ‹‹ fac ă concuren ță
st ării civile ››, ci introdusese Androginul în litera tura modern ă, inventase atâtea mitologii
în leg ătur ă cu voin ța și energia omului în ac țiune.”( Eliade, 1991, p. 78). Honoré de
Balzac aspira c ătre perfec țiunea realizat ă prin unitate în nuvela sa intitulat ă Seraphita .
Eliade a prelucrat în operele sale de mai târziu mi tul androginului și ideea de
‹‹coincidentia oppositorum›› ( unitatea contrarii lor) pe care le considera la fel de
vechi precum omenirea. În evolu ția omenirii, unitatea semnifica starea de gra ție a
fiin ței, în timp ce separarea acesteia simboliza c ăderea acesteia. Androginul a reprezentat,
în opera lui Mircea Eliade, o fiin ță total ă care de ținea nu numai caracteristicile femeii și
ale b ărbatului, ci și toate puterile lor afective, intelectuale, mag ice.
S-a sim țit atras și de Voltaire care abordase cu succes atâtea sp ecii literare
precum romanul, pamfletul,epistola, monografia ist oric ă sau filozofic ă. Parcurgând cu
emo ție și entuziasm c ărțile acestuia, Eliade a devenit încrez ător c ă va realiza o oper ă de
mare diversitate și nu se va limita la știin ță sau la literatur ă: „Voltaire a fost prima mea

14
întâlnire cu un enciclopedist de geniu și cred c ă acesta a fost motivul pentru care l-am
admirat.[…]; îmi încuraja visurile mele de sp irit universal.”( Eliade, 1991, p.78).
Bogdan Petriceicu Ha șdeu l-a fermecat prin cultura sa extraordinar ă și prin ipotezele
istoriografice foarte interesante pe care le-a lans at. Îi citea operele la Biblioteca „Funda ției
Carol I” și chiar a ținut o conferin ță despre acesta în sala de lectur ă a Academiei. Pe
Eliade l-a impresionat foarte mult studiul acest uia intitulat Perit-au Dacii ?. În timp nu a
pierdut admira ția fa ță de geniul lui Ha șdeu. Când suplinea catedra profesorului Nae
Ionescu la Facultatea de Litere, a petrecut mult t imp în Biblioteca Academiei Române,
lucrând la o edi ție critic ă și în prim ăvara anului 1937, „Funda țiile Regale” au publicat
cele dou ă volume de Scrieri literare, critice și politice .
Mircea Eliade și-a prezentat în Memorii și desele ‹‹crize›› de melancolie cu
care s-a luptat mul ți ani, crize care se dezl ănțuiau pe nea șteptate. În acele momente avea
un teribil sentiment al iremediabilului; regreta foarte mult c ă nu a crescut la țar ă, c ă nu
a reu șit s ă cunoasc ă de mic copil via ța satului care i se p ărea a fi singura adev ărat ă. Îi
accentua aceast ă stare de triste țe și lectura autorilor moldoveni: Mihail Sadoveanu,
Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu, to ți ace știa evocând via ța patriarhal ă, de alt ădat ă. Ca
opere îi pl ăceau mult: „Duduia Margareta” a lui Sadoveanu, „U li ța copil ăriei” a lui
Ionel Teodoreanu sau unele nuvele ale lui Cezar Petrescu.
Fiind preocupat de dezv ăluirea unor secrete ale adolescen ței sale, a pus bazele
unui proiect literar deosebit – Romanul adolescentului miop : „Începusem ‹‹ Romanul
adolescentului miop›› mai demult, dar de-abia în iarna 1923-1924 l-am v ăzut întreg,
de la un cap ăt la altul. De data aceasta, eram sigur c ă voi izbuti s ă-l termin, sigur, mai
ales că va fi ocarte excep țional ă, care va face mult zgomot și prin care m ă voi putea
răzbuna împotriva profesorilor, a premian ților, a fetelor frumoase și superficiale care
nu știuser ă s ă m ă descopere.” ( Eliade, 1991, p. 86). Mircea Eliade a m ărturisit c ă acesta
a însemnat mai mult decât un roman autobiogra fic, fiind „ un document exemplar al
adolescen ței”. A urm ărit în acest roman autenticitatea, transcriind pasa je întregi din
Jurnalul său; era interesat s ă redea vocabularul specific fiec ărui personaj. Adolescen ții săi
erau diferi ți de cei din La Medeleni ai lui Ionel Teodoreanu, care apar țineau unei lumi
oarecum dep ășite,totu și fermec ătoare: „Adolescen ții mei erau într-adev ăr de-atunci și
de-acolo, din Bucure știi primilor ani de dup ă r ăzboi, anii jazzului.” (Eliade, 1991, p. 87).
Un capitol întreg al romanului a fost dedicat descoperirii iubirii, concep țiilor
tinerilor despre dragoste, Dumnezeu, sensul exist en ței. Eliade a descoperit o nou ă direc ție

15
de dezvoltare a genera ției tinere de atunci, o genera ție nou ă care aspira s ă-și
dovedeasc ă originalitatea, setea de cultur ă. A afirmat cu cea mai mare convingere
că, ei, tinerii acelor vremuri nu erau asemenea „fanto șelor’’ pe care le întâlniser ă în
literatur ă, erau dornici de a se dezvolta din punct de de vedere spiritual, visau la o
alt ă lume, nou ă, diferit ă de aceea a p ărin ților lor; se gândeau s ă creeze resorturile unui
nou sistem social în care și-ar fi îndeplinit cu succes idealurile. În ro manul s ău
alterneaz ă capitolele lirice, sentimentale, de o teribil ă triste țe, cu cele umoristice. St ările
prin care trecea adolescentul de atunci erau c ontradictorii: pe de o parte era sfâ șiat de
melancolie pentru faptul c ă acea epoc ă de beatitudine r ămânea undeva în trecut; pe
de alt ă parte î și dorea foarte mult s ă se elibereze de aceasta pentru a- și începe
adev ărata via ță .
Scriitorul a realizat o surprinz ătoare ambivalen ță în roman, adolescen ța fiind
privit ă din dou ă perspective: mai întâi ca un fenomen agreabil care merit ă s ă fie
prelungit pentru a fi corect analizat, apoi ca o vârstă caracterizat ă de melancolie, regret
și timiditate. Acesta și-a propus s ă realizeze un roman în care atitudinea sa fa ță de
adolescen ță s ă fie obiectiv ă, un roman despre preocup ările lui culturale, despre tr ăirile
lui cele mai profunde. Dorea s ă includ ă în aceast ă oper ă și frustr ările lui de adolescent
timid care nu reu șea s ă st ăpâneasc ă arta conversa ției în preajma fetelor.
Mircea Eliade a încercat s ă demonstreze cât de vii erau anumite c ărți și ce
experien țe extraordinare, ce descoperiri dramatice îi oferea u operele de valoare. O lectur ă
decisiv ă pentru acesta a fost Un om sfâr șit , opera lui Giovanni Papini care îl cucerise
mai mult decât L´Histoire du Christ ; cartea ap ăruse în traducere rom ăneasc ă la „Cultura
na țional ă” și o descoperise prietenul s ău, Haig Acterian. Eliade s-a reg ăsit pe de-a-ntregul
în copil ăria și adolescen ța lui Papini care era urât, devorat de o curioz itate f ără margini,
visând să poat ă scrie despre toate. Și acesta se în țelegea doar cu acei prieteni care
de țineau un anume grad de inteligen ță ; ura școala, înv ăța singur, f ără ajutorul profesorilor.
De asemenea, Papini și-a exprimat ideea c ă adolescen ța este„ o epoc ă a descoperirii
intelectuale”. (Eliade, 1991, p. 92). Nici acesta nu punea accent pe crizele fiziologice
sau sentimentale specifice acestei vârste. Tot ceea ce lui Eliade i se p ăruse original în
creația proprie, p ărea a fi fost deja „ tr ăit” și „experimentat” de un altul, în special
acea stare de izolare, de solitudine care îi determina comportamente insolite. Giovanni
Papini a început, treptat, s ă-i domine gândirea, ca reprezentant al civiliza ției italiene.
Eliade s-a identificat cu acesta deoarece aveau ac eea și condi ție, neîn țeleas ă pentru lumea

16
monden ă și aceea și percep ție asupra adolescen ței, ca etap ă a vie ții și, în acela și timp,
etap ă a procesului de formare cultural ă.
Romanul adolescentului miop reprezint ă o oper ă care prefigureaz ă caracteristicile
prozei eliadești de mai târziu: biografismul, autenticitatea, descrierea mediilor sociale,
problematizarea obsesiilor intelectuale, erosul ca experien ță vital ă. Eliade a m ărturisit
în acest roman c ă de ținea o puternic ă energie autoconstructiv ă având, înc ă din
copil ărie, con știin ța propriei valori, viziunea împlinirii sociale. A avut inten ția de a-și
cizela spiritul creator și dovezile, în acest sens, au fost tentativele de privare de
somn, de claustrare și de înfrângere a instinctelor și ispitelor; a ini țiat focalizarea
energiilor creatoare din jurul s ău, transformându-se în liantul unei întregi gen era ții.
Dualitatea personalit ății acestuia putea fi pus ă în eviden ță prin atrac ția simultan ă
fa ță de atemporal, dar și fa ță de cotidian, prin pasiunea comun ă pentru mistic ă și pentru
literatur ă. Niciodat ă nu s-a înregistrat o scindare a personalit ății, Eliade având puterea
de a tr ăi simultan la niveluri spirituale diferite.
Romanul adolescentului miop îl putea revitaliza pe cititorul cople șit de simptomele
adolescen ței. La baza acestui roman a stat Jurnalul : „De câte ori mi se p ărea că
trebuie s ă fiu întristat, scriam în Jurnalul meu. Și acel Jurnal , de acum doi ani, avea
un ‹‹subiect››: trebuia s ă vădeasc ă într-însul via ța unui adolescent suferind de
neîn țelegerea celorlal ți.”(Eliade, 1989, p.97). Romanul a pus astfel în pr actic ă transcrierea
biografiei, a jurnalului în epic. Epicul a devenit la Eliade eposul propriei vie ți, al
propriei deveniri. La originea epicului a stat dramatizarea unor evenimente biografice,
aspecte ale eului său fiind recreate în personajele romanului. Scr iitorul a fost tentat
uneori de starea de ascez ă, de deta șarea de contingent care a însemnat și o dep ăș ire
a limitelor impuse de vârsta adolescen ței. Tân ărul Eliade poseda o energie deosebit ă
care îl determina s ă experimenteze noi solu ții de crea ție, de cunoa ștere, acesta aflându-se
în permanen ță pe „drumul c ătre sine însu și”. El recuno ștea c ă adolescen ța reprezenta
vârsta marilor contradic ții, o grani ță dificil ă aflat ă între copil ărie și maturitate. În
Romanul adolescentului miop a expus toate problemele unui suflet juvenil și a
descris întreaga dram ă a adolescen ței cu toate ispitele și îndoielile ei. A reu șit s ă
înving ă chiar și dragostea, o experien ță puternic ă la acea vârst ă, pentru c ă și-a dorit
să mearg ă mai departe, c ătre realizarea de sine. În capitolul intitula t „Drumul c ătre
mine însumi”, Eliade și- a prezentat st ările suflete ști specifice, nelini știle, zbuciumul,
entuziasmul pentru problemele sociale. Ceea ce a dus la consolidarea personalit ății

17
sale a fost o ferm ă diciplin ă a muncii și puterea de a- și învinge propriile sl ăbiciuni.
Era con știent de faptul c ă pasiunea sa pentru lectur ă era dirijat ă de o for ță din
subcon știent, c ă de ținea un mare poten țial creativ. Eliade și-a petrecut întreaga tinere țe
având credin ța c ă na țiunea român ă nu poate fi salvat ă decât prin valori culturale,
acesta fiind principalul obiectiv al genera ției din care f ăcea parte: „Spre deosebire de
majoritatea tinerilor, nu credeam c ă genera ția mea avea destin politic, a șa cum
avusese genera ția r ăzboiului și cum speram c ă vor avea genera țiile care vor veni dup ă
noi. Destinul nostru era exclusiv cultural. Avea m s ă r ăspundem la o singur ă întrebare:
suntem sau nu capabili de o cultur ă major ă – sau suntem condamna ți s ă producem, ca
pân ă în 1916, o cultur ă de tip provincial, traversat ă meteoric, la r ăstimpuri, de genii
solitare ca Eminescu, Ha șdeu, Iorga?”(Eliade, 1991, Vol. II, p.21). Mircea Eliade a
reprezentat o genera ție care a beneficiat de o total ă libertate de exprimare, care și-a
pus în valoare întreaga voca ție creatoare f ără a fi supus ă unor constrângeri de ordin
social- politic ( a șa cum s-a întâmplat cu genera ția lui Nicolae Iorga). Era vorba
despre genera ția scriitorilor care și-au publicat operele în perioada 1925 – 1940.
În toamna anului 1924, Mircea Eliade împr eun ă cu prietenii s ăi din liceu, Haig
Acterian, Petre Viforeanu, Vojen, erau deja înscri și la Universitatea din Bucure ști.
Acesta era hot ărât s ă studieze Filozofia și Filologia clasic ă. Continua s ă scrie articole
de istoria religiilor, orientalistic ă pe care le publica în „ Orizontul” , „ Foaia ti nerimii” ,
„Universul literar”, „Lumea”. Emil Cerbu, redactor ul-șef al „Orizontului” îi publicase
multe articole și traduceri, fiind convins de talentul acestu ia . În anul 1926 , Eliade a
început s ă citeasc ă operele unor filozofi precum: Bacon, Kant, Mal ebranche. Sim țea c ă
poate dobândi totala libertate f ăcând ‹‹contrariul ›› la ceea ce era normal, cee a ce
însemna dep ășirea condi ției sale istorice, sociale și culturale. Nu mai era condi ționat
de faptul c ă se n ăscuse român, integrat unei culturi cu o anumit ă tradi ție în care
coexistau elemente latine, grece ști, slave și occidentale. Mircea Eliade devenea
disponibil pentru orice aventur ă ce s-ar fi putut desf ășura într-un univers str ăin,
exotic. Făcând o c ălătorie în Italia, în 1927, la Geneva, a scris do isprezece foiletoane
intitulate Itinerariu spiritual , în care a urm ărit evolu ția „genera ției tinere”, a acelora
care fuseser ă copii sau adolescen ți în timpul r ăzboiului. În aceste foiletoane, a precizat
în ce consta diferen ța dintre genera ția tân ără și înainta șii acesteia, care î și realizaser ă
misiunea istoric ă – aceea de întregire a neamului. Tinerii cr edeau în rolul progresului,
în rolul decisiv al știin ței și industriei, fiind influen țați și de ideologia occidental ă.

18
Toate acestea trebuiau s ă duc ă la instaurarea p ăcii universale și a justi ției sociale.
„Genera ția tân ără “ era disponibil ă pentru tot felul de experien țe care nu erau menite s ă
încurajeze anarhia spiritual ă, ci demonstrau c ă ap ăruser ă noi obiective istorice și
sociale. Mircea Vulc ănescu și Paul Sterian, viitori membri ai grup ării „Criterion “, se
întorseser ă de la Paris și, în toamna anului 1927, datorit ă Itinerariului spiritual Mircea
Eliade i-a cunoscut pe to ți. El a numit perioada studen ției „timpul când nu vom mai fi
liberi s ă facem ce vrem”.( Eliade, 1991, Partea a II-a ). Nu era vorba despre nostalgia
unei libert ăți anarhice, antisociale, ci de libertatea tiner ilor de a crea în conformitate cu
propriile voca ții și posibilit ăți, de libertatea de a face cultur ă, decisiv ă pentru na țiunea
român ă. Eliade a reprezentat o voce puternic ă a genera ției sale, un lider al
intelectualit ății române ști interbelice.
A fost fascinat de ceea ce au crea t membrii Genera ției ’27 ( Nae Ionescu, Emil
Cioran, Mihail Sebastian, Mircea Vulc ănescu, Petru Com ărnescu, Constantin Noica), fapt
men ționat în Memoriile sale. Ei f ăceau parte din aceea și comunitate de intelectuali,
chiar dac ă aveau pozi ții ideologice diferite; erau dornici de a- și afirma autonomia,
originalitatea prin operele lor care transmite au mesaje sociale bine determinate.
Principalul lor obiectiv era s ă asigure unitatea sufleteasc ă a românilor, s ă exprime
sufletul românesc în diverse forme universale. Și Eliade s-a manifestat, al ături de
ace ști scriitori, în discursurile sale culturale împ otriva aplatiz ării, a conformismului
existen ței societ ății române ști. Scriitorul a pus accent pe afirmarea în lu me a culturii
noastre cu tot ce însemna aceasta, cu tradi țiile ei, cu profilul ei interior; a dat posibili tatea
na țiunii române de a participa cu propriile ei crea ții la dialogul dintre culturile universale.
Așadar, memorialistica sa a propus o „ ie șire” din regimul coruptiv al timpului printr-o
sesiune creativ ă intens ă. Traseul literar, desf ășurat între adolescen ță și maturitate, din
Memorii a fost echivalent cu procesul de edificare al unui destin marcat de performan țe
intelectuale. Mircea Eliade a aspirat întotdeauna c ătre universalitate și libertate prin
încerc ările de a ie și din limitele temporale, istorice, ale con știin ței, ceea ce a dat
valoare întregii sale opere.

19
2.1. O INCURSIUNE ÎN ‹‹CENTRUL›› CIVILIZA ȚIEI INDIENE

În perioada studen ției, tân ărului Eliade i s-au oferit diverse ocazii de a c ălători
în str ăin ătate. Fiind un idealist, dornic s ă cunoasc ă absolutul, a c ăutat acele experien țe
care i-au permis s ă problematizeze, s ă analizeze, s ă fac ă anumite conexiuni între
no țiunile asimilate de-a lungul timpului.
Pentru lucrarea de licen ță a întreprins cercet ări de istorie comparat ă a religiilor,
fiind atras în mod deosebit de cultura și civiliza ția indian ă: „ Orientul a reprezentat
pentru mine mai mult decât un peisaj de basm sau obiect de studiu, o parte a lumii
care merit ă s ă fie cunoscut ă pentru istoria ei secret ă sau pentru m ăre ția crea țiilor ei
spirituale. O tulbure atrac ție, în care parc ă mi-aș fi ghicit ursita, o vraj ă neîn țeleas ă
care se r ăspândea de te mirai unde; un minaret descoperit pe nea șteptate, la cap ătul
uli ței, un col ț de umbr ă sub un zid vechi.” (Eliade, 1991, p.161).
În partea a II-a a Memoriilor , intitulat ă sugestiv India la dou ăzeci de ani , este
descris ă experien ța descoperirii culturii orientale de c ătre un european. Eliade a
cunoscut o civiliza ție plin ă de mistere în acest spa țiu în care a avut acces la absolutul
erotic, în persoana tinerei Maitreyi, experien ță valorificat ă în romanul omonim.
Itinerariul indian a reprezentat o p erioad ă de c ăut ări, de nehot ărâre, de iluzii, de
puternice conflicte interioare. C ălătoria prin acel „labirint” a contribuit la for marea
spiritual ă, profesional ă a lui Mircea Eliade. În cei trei ani de „ aventuri ”, tân ărul
Eliade a trecut prin experimente cutez ătoare. Acesta a descoperit, înc ă din anii de
liceu, orientalismul, istoria religiilor.
În perioada studiilor universitare a fost singurul student preocupat de Orient,
de cunoa șterea limbilor ebraic ă și persan ă. În utimul an universitar, subiectul tezei de
licen ță a fost „Filozofia Rena șterii Italiene”. Aspira ția spre libertate, spre universalitate
l-a condus spre acest subiect. Când și-a redactat teza de licen ță , a adunat informa ții și
despre India, despre filozofia indian ă, lucrând la Biblioteca Seminarului de Indiani stic ă
din Roma. Eliade a g ăsit în „ Prefa ța” c ărții A History of Indian Philosophy , un
mesaj de mul țumire al celui mai mare istoric al filozofiei indiene, Surendranath
Dasgupta, adresat maharajahului Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar, care a
sprijinit financiar publicarea lucr ării. Posibilitatea de a studia filozofia indian ă al ături
de marele profesor a fost o șans ă unic ă pentru Eliade, o experien ță spirituală mult

20
așteptat ă de acesta. Maharajahul i-a trimis o scrisoa re în care i-a confirmat
acordarea unei burse de studiu pentru cinci ani în Calcutta.
Eliade și-a p ărăsit operele aflate în curs de finalizare și a pornit într-o c ălătorie
unde a descoperit: „ taina care m ă a ștepta undeva în India, taina aceea de care nu știam
nimic altceva decât c ă se afla acolo ca s-o descifrez eu, și c ă, descifrând-o, îmi voi
revela totodat ă misterul propriei mele existen țe, voi descoperi, în cele din urm ă, cine
sunt și de ce sunt a șa cum îmi place s ă fiu, de ce mi s-au întâmplat toate câte mi se
întâmplaser ă, de ce m-au pasionat pe rând, substan țele, plantele , insectele, literaturile,
filozofiile, religiile; cum am ajuns de la jocu l de oin ă de pe maidanul Prim ăriei la
problemele care m ă munceau acum.”(Eliade, 1991, p.168). De fapt, Eliade spera c ă,
mergând în India, ar fi putut trece printr-un pr oces de ini țiere care s ă-l ajute să
în țeleag ă cine era realmente: „ India m ă fascinase, m ă atr ăgea ca o tain ă în care parc ă
mi-aș fi presim țit destinul. Trebuia în orice chip s ă m ă rup de to ți și toate și s ă ajung
acolo.” (Eliade, 1991, p,.167). Scriitorul român era de p ărere c ă labirintul indian ar fi
avut un mare poten țial care l-ar fi condus la descifrarea tainelor universale și a sinelui.
În prima zi în care Eliade a p ătruns în India (13 decembrie 1928 ), a avut im presia
că a intrat într-o lume fabuloas ă, de basm, într-un paradis: „Îmi aduc aminte c ă în Jaipur
am fost atât de cople șit, încât, sim țind c ă niciodat ă nu voi fi în stare s ă descriu
calitatea și mai ales misterul frumuse ților care m ă întâmpinau din toate p ărțile, i-am
scris lui Ionel Teodoreanu. I-am m ărturisit c ă niciodat ă nu i-am invidiat mai mult
darurile lui de peisagist. Numai el ar fi izbut it s ă redea, prin cuvinte, acele nesfâr șite
forme, și arabescuri, și culori.” ( Eliade,1991, p.185). În timpul celo r trei ani, Eliade a
fost interesat s ă cunoasc ă oamenii, cultura , spiritualitatea indian ă. Ceylon, Madras,
Calcutta, Lebong, Sikkim, Benares, Jaipur, Ambar, Delhi au reprezentat cele mai
importante repere ale unui labirint geografic cu valen țe ini țiatice. Scriitorul a intrat în
contact cu via ța real ă, cu oamenii, cu tradi țiile, și prejudec ățile lor; a vizitat temple,
ora șe sfinte și s-a acomodat cu tipul de cultur ă în care a dorit s ă se ini țieze: „ Nu m ă
interesa numai latura erudit ă, filozofic ă , yoga și sanscrita, ci și cultura indian ă, vie.”
(Eliade, 2007, p.41 ). A vizitat și „S ăla șul p ăcii” ( Santiniketan), unde l-a întâlnit pe
Rabindranath Tagore, un scriitor și filozof indian din provincia Bengal, supranu mit
„Sufletul Bengalului” și „Profetul Indiei moderne” (laureat al Premiu lui Nobel pentru
Literatur ă, în anul 1913 ). Când a p ărăsit acel „ S ăla ș al p ăcii” a trecut,dup ă cum a
mărturisit, prin st ări suflete ști contradictorii: de la un calm neobi șnuit,fericire, bucurie, la

21
„ curen ți vitali, regeneratori”; uneori nu se mai recuno ștea, sim țindu-se înstr ăinat de sine
însu și.
Primul reper al itinerariului cultural a f ost studiul asiduu al limbii sanscrite. Eliade
a ascultat orbe ște sfaturile profesorului Dasgupta și dup ă o perioad ă de munc ă
extraordinar ă a reu șit să descifreze sanscrita. Eliade avea obsesia propriu lui dualism;
fr ământ ările sale aveau drept cauz ă trecerea dureroas ă a timpului, scriitorul se temea de
mediocritate: „Când cap ăt con știin ța timpului […] m ă cutremur. Mi se pare c ă, ori
înnebunesc, ori trebuie s ă fac urgent o fapt ă mare.” ( Eliade,2008, India. Bilblioteca
maharajahului. Șantier ., p.264). În timp ce studia limba sanscrit ă a încercat s ă-și
finalizeze și romanele ( Isabel și apele diavolului , Lumina ce se stinge ), dar acest salt
de la un domeniu la altul îi provoca uneori d eprimare. Eliade aspira c ătre o contopire
total ă cu modul de existen ță al indienilor, cu istoria și cultura acestora. Cel mai mult
își dorea s ă cunoasc ă sufletul indian. Profesorul Dasgupta considera c ă, Eliade, fiind
tân ăr ar fi putut s ă cunoasc ă cel mai bine esen ța sufletului asiatic, în compara ție cu
europenii care erau mai maturi. Faptul c ă a primit aprecierea profesorului l-a impulsionat ,
oferindu-i mult ă putere de munc ă: „ Cât de mult a ș vrea s ă ajung un indianist, s ă fiu
cel mai bun elev al lui Dasgupta; și totu și, în acela și timp, m ă întreb dac ă nu e
zadarnic tot ce fac eu, toat ă munca mea.” (Eliade,2008, p.326.). Eliade avea impresia c ă
pentru a deveni un bun indianist trebuia s ă renun țe la libertate, la personalitate. Se
temea de faptul c ă nu va putea rezista ispitei Indiei, c ă personalitatea sa putea fi
transformat ă substan țial de ceva fascinant, demoniac care ar fi avut și puterea s ă-l
converteasc ă spiritual: „Să m ă p ăzesc de toat ă aceast ă magie din jurul meu. De la limba
pe care o înv ăț la filozofia pe care o gândesc și la decorul al c ărui ritm mi-l însu șesc,
totul e str ăin, profund str ăin sufletului meu […]. Aventura este o arm ă cu dou ă t ăișuri,
de aceea îmi și place atât.” (Eliade, 2008, p.326 ). Pe de al t ă parte, se gândea și la
faptul c ă aventura indian ă ar fi putut s ă-i aduc ă beneficii, s ă-i consolideze personalitatea:
„Eu îi zic aventur ă, dar îndeobște se cheam ă via ță liber ă. Orice via ță liber ă poate
suprima un om, îl poate anula suflete ște, dar îl și poate diviniza, transforma substan țial.
Mă pot pierde sau m ă pot mântui […] . S ă nu uit c ă m ă simt prea bine aici, ca acest
confort sufletesc s ă nu fie magic.” (Eliade, 2008, p. 326 ) .
Inten ția lui Mircea Eliade era de a- și da teza de doctorat despre yoga sub
îndrumarea profesorului Dasgupta, acesta fiind tat ăl scriitoarei Maitreyi Devi, eroina
romanului de dragoste. Era hot ărât s ă p ătrund ă cât mai profund în tainele contempla ției

22
indiene, de aceea și-a îsu șit cu o mare rapiditate rudimentele practicii yoga. Călătoria
sa a reprezentat și un drum spre r ădăcinile civiliza ției indiene, spre ‹‹ centru››, unde,
prin forma ția lui de filozof, a c ăutat des ăvâr șirea. În India, el a v ăzut un mare depozit
de semnifica ții ascunse, locul unde se afla ‹‹ adev ărul etern ›› și a încercat s ă descopere
acolo modelul unui ‹‹om universal››. Trecând pri n experien țe spirituale care l-au
transformat iremediabil, Eliade a devenit mediat orul Indiei în cultura român ă: „Dar
India era pentru mine și a r ămas de atunci o cultur ă integral ă, în care se articulau
curente de gândire diferite și adesea antagonice. M ă interesau nu numai tehnicile și
filozofiile prin care spiritul indian spusese cel mai formidabil Nu! vie ții și
universului întreg, ci și crea țiile în care distingeam o valorificare pozitiv ă a realit ăților
cosmice și vitale.”(Eliade, 1991, p.212.). Acest pelerinaj în Orient i-a dezv ăluit o alt ă
ipostaz ă a naturii sufletului uman, o alt ă viziune, mult mai complex ă, asupra vie ții.
Între anii 1928 – 1931, India a dovedit o mare bog ăție spiritual ă, iar acest fapt
l-a determinat pe Mircea Eliade s ă-și doreasc ă s ă cunoasc ă obiceiurile indienilor,
religia, cultura, felul de a gândi, toate acestea f iind foarte diferite de cele ale europenilor.
Acesta a încercat s ă ajung ă la sursele culturii indiene pentru a putea deveni un ini țiat
în sensurile ei ascunse, s ă poat ă în țelege mai bine sufletul Orientului. Pe parcurs ul
șederii sale în India, leg ăturile știin țifice ale lui Eliade au fost surprinz ătoare, marile
somit ăți ale orientalisticii și ale istoriei religiilor fiind uimite de cu no știn țele lui,
prevestindu-i un viitor str ălucit.
Scriitorul s-a deprins cu via ța indian ă mutându-se în locuin ța lui Dasgupta pentru
că obiceiul Indiei tradi ționale era ca ucenicul s ă locuiasc ă al ături de înv ăță torul s ău:
„Voi avea astfel enormul privilegiu de a asimil a cât mai mult din în țelepciunea, știin ța
și moralitatea indian ă. Cunosc de pe acum perfecta armonie, în țelegerea și senina
familiaritate din casa lui Dasgupta. Aceasta se afla în Kalighat, cartierul cel mai pl ăcut
al Calcuttei, aproape numai parcuri de palmieri . Când plec de la el, pe sear ă și m ă
întorc în odaia mea din Ripon Street, a ș crede că trec din India în Europa, atât e de
mare deosebirea. Locuind cu el, pe lâng ă avantajul financiar și știin țific m ă voi
bucura și de o via ță mai lini știt ă, f ără agitarea inutil ă a ora șelor occidentale, respirând
o atmosfer ă îmbibat ă de spiritual și art ă.” (Eliade, 1991, India , p.73).
Mircea Eliade a fost interesat s ă scrie o carte despre umanismul indian, despr e
acele valori eterne indiene, create ca s ă înal țe, s ă mângâie sau s ă mântuiasc ă omul.
Dasgupta l-a înso țit într-o vizit ă acas ă la celebrul poet Tagore, profesorul admirându-i

23
acestuia talentul de muzician și de creator de institu ții de cultur ă. Eliade a r ămas
profund emo ționat de prezen ța marelui poet: „ Prezen ța lui Tagore era charismatic ă. Îi
recuno șteai geniul în chiar felul lui de a tr ăi. Ghiceai c ă Rabindranath Tagore se
bucur ă și profit ă de via ță a șa cum foarte pu țini contemporani erau înc ă în stare s ă o
fac ă. Nu-și pierdea timpul, era totdeauna prezent ca și cum orice obiect, orice floare,
orice pat ă de lumin ă ar fi fost o epifanie . Via ța lui era de fapt o continu ă ‹‹crea ție››.
Când nu medita sau scria, compunea melodii.”(E liade, 1991, p.190). Din desele
conversa ții pe care Eliade le avusese cu Tagore reie șea faptul c ă geniul Indiei s-a
transmis viu, continuu, prin tradi ție și prin opere, de atâtea mii de ani. Eliade s-a
convins de faptul c ă educa ția indian ă era una autentic ă. Rabindranath Tagore considera
că marea datorie a omului era cunoa șterea de sine și iubirea naturii; europenii nu erau
preocupa ți de valorile suflete ști, de fericirea medita ției sau de cunoa șterea naturii.
Munca, pentru europeni p ărea a fi un blestem; pentru bengalezi munca rep rezenta
bucurie, era libertate, joc, adic ă crea ție: „ Aceasta a ș vrea s ă înve ți de la noi: că munca
e cel mai exact sentiment al omului, c ăci e asemenea unui dans uria ș, în care prinzi
cu fiecare mân ă dou ă fete frumoase și joci ca s ă sl ăve ști via ța, pe Dumnezeu, pe
tine însu ți și propria-ți iubire. Aceasta nu se știe, înc ă, în Europa. Acolo munca
încle șteaz ă și doare. Eu sunt b ătrân, am 70 de ani. Dorm trei, patru ceasuri. M ă de ștept
înainte de zori și m ă duc pe teras ă. Acolo, în a șteptarea dimine ții, meditez, m ă rog, cânt
și apoi încep lucrul. Am scris și eu, aproape 200 de c ărți.’’ (Eliade,1991, p.108).
Conversa țiile dintre cei doi au cuprins și descrieri ale condi ției femeii indiene.
Astfel, în India orice femeie era considerat ă Devi , era zei ță . Acestea credeau c ă via ța lor
era determinat ă de ursit ă și c ă orice încercare de evadare nu f ăcea decât s ă strâng ă și
mai tare frâul destinului. Fericirea unei ind iene provenea din subordonarea ei unui
ideal vechi de atâtea mii de de ani, idealul fam iliei, al educa ției fiilor. Femeile indiene
comunicau cu imaginea str ăbunelor lor, se bucurau de experien ța miilor de ani, de
castitate, de mândrie matern ă. Se n ășteau, se c ăsătoreau și mureau conform karmei.
Mutându-se în casa lui Dasgupta, Eliad e a fost fascinat de frumoasa Maitreyi,
fiica profesorului. Dup ă un timp, între cei doi s-a înfiripat o idil ă care s-a transformat
treptat într-o atipic ă poveste de dragoste. Iubirea lor a fost alime ntat ă, de-a lungul
timpului, și prin contribu țiile spirituale ale fermec ătoarei Maitreyi, în ciuda diferen țelor
etnice: „Cu tot ce putea separa o sensibilitate și o cultur ă indian ă de una occidental ă,

24
cu toate neîndemân ările sau îndr ăznelile noastre, dragostea a crescut și s-a împlinit
așa cum îi era destinul.’’(Eliade, 1991, p. 202).
Eliade a dorit s ă se c ăsătoreasc ă cu indianca de doar 16 ani și s ă treac ă la
hinduism asemeni viitoarei so ții. Maitreyi a fost de acord cu aceast ă c ăsătorie, dar
unirea lor nu ar fi fost posibil ă decât dup ă o judecat ă cerut ă de tradi ția indian ă. Tat ăl
Maitreyiei, când a aflat despre leg ătura lor, nu a acceptat unirea dintre fiica s a și un
cre știn, a reac ționat brutal și l-a alungat pe Eliade din casa lui.
De și a tr ăit o frumoas ă poveste de dragoste în Bhowanipore, Mircea El iade s-a
comportat lucid, analitic, ocolind patosul, romanti smul. Întâmpl ările cele mai emo ționante
au fost notate în Jurnalul pe care l-a ținut în timpul șederii sale în India și care a stat
la baza viitorului roman, Maitreyi: „ În iarna anului 1933, când scriam în mansar da
mea din Strada Melodiei romanul pe care voiam s ă-l prezint pentru Premiul
Techirghiol -Eforie, am recitit pentru prima și ultima dat ă, Jurnalul acelor luni. Am
utilizat chiar unele pagini integrându-le direct în textul romanului. Cu tot patosul
nara țiunii, am încercat s ă m ă țin cât mai aproape de realitate. Dar, evident, a ceast ă
realitate devenise mitologic ă din chiar clipa când o tr ăisem. Tr ăisem din nou un lung,
beatific și totu și terifiant vis de noapte de var ă. Dar de data aceasta nu-l tr ăisem
singur.”(Eliade, 1991, p. 202).
După episodul dragostei cu Maitreyi, Eliade a petre cut șase luni de sih ăstrie
într- o mân ăstire din Himalaya unde și-a consacrat timpul medita ției, exerci țiilor de
yoga și lecturilor din textele sanscrite. A avut șansa de a-l avea drept guru pe Swami
Shivananda, necunoscut pân ă atunci, autor, dup ă aceea a circa 300 de volume. Medic,
de forma ție occidental ă, acesta p ărăsise confortul și familia venind în sih ăstria din
Himalaya. Swami Shivananda s-a minunat de rapi ditatea cu care proasp ătul s ău
discipol a asimilat rudimentele practicii yoga , și-a reg ăsit senin ătatea și ritmul de via ță
de alt ădat ă.
Prin toate demersurile sale, Mircea Elia de a dovedit c ă cea mai mare dorin ță a sa
a fost de a se integra Indiei eterne, de a găsi centrul experien ței indiene, punctul ei
maxim. În viziunea indian ă, experien ța ultim ă coincidea cu purificarea sim țurilor și a
min ții. Mircea Eliade a aspirat c ătre iluminarea propriei con știin țe și către integrarea
acesteia în ritmul con știin ței universale, ceea ce s-ar fi putut realiza pri n eliberarea de
dorin țe, de p ăcate, de team ă, de orice însemna experien ță mental ă sau fizic ă. Iubirea
autentic ă presupunea contopirea sufletului individual („A tmanul’’) cu sufletul universal

25
( „Brahmanul’’). Centrul experien ței indiene se afla, fizic, în Himalaya, iar spiri tual
echivala cu eliberarea sufleteasc ă și cu integrarea în India etern ă.
Atunci când Eliade a pierdut-o pe fata iub it ă, pe Maitreyi, a suferit cumplit și a
realizat c ă drumul luminos i-a fost închis definitiv: „Suf eream cumplit. Sufeream cu
atât mai mult cu cât în țelesesem c ă, odat ă cu Maitreyi, pierdusem India întreag ă. Tot ce
mi se întâmplase pornise din dorin ța mea de a m ă identifica cu India, de a deveni cu
adev ărat ‹‹ indian›› […]. Aceast ă Indie pe care începusem s ă o cunosc, la care visasem
și pe care atâta o iubisem, îmi era definitiv int erzis ă.”( Eliade, 1991, p.203 ). Când a fost
alungat din casa familiei Dasgupta, gândurile sa le au devenit contradictorii, a fost chinuit
de insomnii și torturat de remu șcări. Sim țea nevoia de a se r ăzbuna împotriva propriului
eu și dorin ța de a gusta bucuria p ăcatului. Eliade nu a putut ajunge la acea emanci pare
sufleteasc ă; chiar dac ă fizic el a ajuns în centru, spiritual nu a reu șit s ă-l ating ă pentru
că nu a fost capabil de renun țare total ă. Nu a reu șit să-și dep ăș easc ă dorin țele, nici
să se elibereze de suferin ță . În concep ția indian ă, cel care cel care reu șea să se elibereze
de durere, realiza acea glorie a lui ‹‹atman›› ( s ufletul individual ) prin puritatea
sim țurilor și a min ții.
Pe muntele Himalaya, considerat în toate tr adi țiile drept centru al lumii, Mircea
Eliade a încercat s ă se integreze Indiei eterne . Din convorbirile cu Tagore acesta a în țeles
că via ța spiritual ă este important ă pentru c ă e: „ bucurie, e voluptate și dans […], e
inocen ță și e libertate, e dram ă și e extaz.” ( Eliade, 2008, p.154 ).
Mircea Eliade a uitat de bucuriile spiritu lui, c ăzând prad ă ispitei pe care ‹‹Maya››
i-a scos-o în cale, atunci când a cunoscut-o pe Jen ny Isaac, într-un ashram din Himalaya .
Acceptând cunoa șterea lucid ă, deta șat ă, nu a mai reu șit să se integreze Indiei eterne,
transistorice:„ Și, înc ă o dat ă, ignoran ța sau nepriceperea mea îmi închisese înc ă un drum
către ‹‹India›› cu care voiam s ă m ă identific. Ratasem ‹‹adoptarea›› mea de c ătre Dasgupta
și, deci,India‹‹istoric ă››. Iar,acum,în urm ă, îndat ă dup ă plecarea lui Swami Shivananda,
pierdusem și șansa de a m ă integra Indiei eterne, transistorice.”( Eliade,199 1, p.217).
Scriitorul român s-a bucurat totu și c ă eterna ‹‹ maya ››, prin în țelepciunea ei, l-a
ajutat s ă-și reg ăseasc ă propriul destin. Trezindu-se din ‹‹ existen ța sa indian ă››, istoric ă
sau transistoric ă ar fi trebuit s ă renun țe la posibilit ățile sale de crea ție pentru c ă nu ar
mai fi avut vârsta de dou ăzeci și trei de ani: „ N-a ș fi putut fi creator decât r ămânând în
lumea mea, care era în primul rând lumea limbii și culturii române ști. Și n-aș fi avut
dreptul să renun ț la aceast ă lume decât dup ă ce mi-aș fi f ăcut datoria fa ță de ea,

26
adic ă dup ă ce a ș fi istovit posibilit ățile mele creatoare. A ș fi avut dreptul s ă m ă retrag
definitiv în Himalaya la cap ătul activit ății mele culturale, iar nu la începutul ei. A
crede c ă la 23 de ani, a ș fi putut sacrifica istoria și cultura pentru absolut era înc ă o dovad ă
că nu în țelesesem India. Voca ția mea era cultura, nu sfin țenia.”(Eliade, 1991, p. 218).
Concentrându-se asupra etnografiei Asiei O rientale, Eliade dorea s ă se familiarizeze
cu civiliza țiile populare indiene și sud-est asiatice. Elementele de unitate ale t uturor
acestor civiliza ții erau: „ religiozitatea cosmic ă, adic ă rolul capital al simbolului și al
icoanei, respectul religios al p ământului și al vie ții, credin ța c ă sacrul se manifest ă
direct prin misterul fecundit ății și al reînnoirii cosmice, iar nu prin eveniment ele
istorice.” (Eliade, 1991, pag.221). În concep ția indienilor, lumea și via ța erau crea ții
divine, iar p ăcatul, adic ă ignoran ța, nu semnifica acceptarea lor ca atare, ci credi n ța c ă
lumea și via ța reprezentau realitatea ultim ă. Eliade a recunoscut importan ța elementelor
autohtone, preariene, în constituirea hinduismului . Religiozitatea indian ă era rezultatul
unei sinteze între spiritualitatea autohton ă și cea a indoarienilor. Scriitorul român
credea c ă aceea și sintez ă avusese loc și în istoria culturii române ști unde dacii ar fi
avut acela și rol ca prearienii în cultura indian ă. Substratul dacic a fost cel mai important,
peste acesta ad ăugându-se, în cursul vremilor, influen țele culturale ale Greciei, ale Romei
imperiale, ale Bizan țului și mai ales ale cre știnismului. A șadar, Eliade, aprofundând
spiritualitatea indian ă, a în țeles mai bine structura culturii române ști bazat ă pe elemente
populare autohtone, dar și pe elemente care apar țineau culturilor din sud-estul Europei.
Prin toate activit ățile sale, Eliade a avut tendin ța de a dep ăși na ționalismul și
provincialismul cultural, de a ajunge la universa litate.
În Jurnal ( Vol. I ), scriitorul a interpretat, din perspe ctiva maturit ății, sensul
adânc al celor dou ă experien țe erotice: „ De abia acum, meditând asupra vie ții mele
secrete din India, îi în țeleg sensul.[…]. Cele dou ă fete pe care mi le-a scos màyà în
cale, pentru a m ă obliga s ă-mi viu în fire și s ă-mi reg ăsesc propriul meu destin, care
era: crea ție cultural ă în limba român ă și în România. Numai dup ă epoca de intens ă și
frenetic ă activitate din 1933 – 1940, am avut dreptul s ă m ă deta șez de momentul
românesc și s ă încep a gândi și a scrie pentru un public mai vast și într-o perspectiv ă
universal ă.”
Mircea Eliade a încercat s ă uite India; motivul real al întoarcerii în țar ă a fost
reprezentat de dorin ța de a-și des ăvâr și opera știin țific ă. O jum ătate de secol mai
târziu, Maitreyi l-a vizitat la Chicago, dar E liade nu a mai dorit s ă reînvie acea iubire

27
care, odat ă cu trecerea timpului, s-a metamorfozat în mis ticism. Eliade a transfigurat
drama iubirii pe care a tr ăit-o în India în fic țiune; a început scrierea romanului
Maitreyi , aceasta fiind singura modalitate de a se elib era de trecut: „Am hot ărât atunci
să scriu Maitreyi. Pe de o parte, sim țeam c ă trebuie s ă retr ăiesc, ca s ă pot consuma
definitiv aceast ă dram ă care-mi schimbase radical via ța, silindu-mă s ă renun ț la toate
proiectele pe care le f ăcusem în leg ătur ă cu șederea mea în India. Pe de alt ă parte
sim țeam c ă a ș putea termina romanul pân ă la 15 martie.” (Eliade,1991, p. 258).
La baza acestui roman a stat Jurnalul pe care Eliade l-a ținut în timpul
șederii lui în India (1928 – 1931 ), în care și-a notat experien țele legate de oamenii pe
care i-a întâlnit. Romanul a fost publicat la Bucure ști, în anul 1933, scriitorul fiind
impulsionat de premiul „Techirghiol – Eforie “ pe care îl oferea Editura Cultura Na țional ă
pentru o crea ție inedit ă. În aceast ă oper ă exist ă o doz ă ridicat ă de erotism care a
marcat profund experien ța lui Eliade, toate întâmpl ările fiind înv ăluite în mister și în
melancolie. Când s-a întors în România, Eliade a p ăstrat scrisorile de la Maitreyi,
jurnalul parfumat, talismane de pre ț. Maitreyi Devi a aflat de romanul lui Mircea El iade
în anul 1972, de la renumitul nostru sanscritol og, Sergiu – Al .- George. Ca r ăspuns, ea
a scris romanul Dragostea nu moare ( Na Hanya Te). În anul 1973, un prieten comun
le-a stabilit celor doi o întrevedere. Maitreyi a venit la Chicago cu o delega ție format ă
din iezui ți. Dup ă 43 de ani de desp ărțire, cei doi s-au reîntâlnit și și-au dep ănat cu
triste țe amintirile lor din tinere țe. Și-au atins cu atâta pasiune mâinile încât, stând unul
în fa ța celuilalt p ăreau aceia și tineri care s-au iubit cândva. Acea iubire ne împ ărt ășit ă
și-a g ăsit împlinirea doar în romanele lor, care au f ăcut înconjurul lumii înfruntând
prejudec ățile, sufletele lor r ămânând credincioase unui ritual sacru, unei mar i iubiri.
În Dragostea nu moare , Maitreyi Devi a tratat acelea și fapte ca Eliade în
Maitreyi , fiind și protagonista romanului. Acesta a fost scris, mai întâi în bengali, apoi
publicat în limba englez ă, în 1976. Ac țiunea romanului s-a petrecut în țara Vedelor și
a Upanishadelor, Maitreyi Devi având o viziune proprie asupra pove știi de iubire tr ăite
al ături de Eliade. Cititorii acestui roman au fost fascina ți de mirifica lume a Indiei, de
complexitatea miturilor, simbolurilor, ritualurilor acestei ță ri exotice. Cartea a reprezentat
o serioas ă replic ă dat ă de Maitreyi romanului lui Eliade. În centrul ro manului se afl ă o
descriere genial ă a modului în care s-a înfiripat sentimentul d e iubire dintre Eliade și
Maitreyi, atingerea idealului de iubire împ ărt ășit ă, apoi destr ămarea acestui sentiment,
ini țial puternic.

28
În incipitul romanului, Maitreyi Devi prezint ă faptul c ă își sărb ătorea ziua de
na ștere.( la 1 septembrie 1972). Cu acel prilej, per sonajul-narator a intrat într-o stare de
medita ție profund ă, „vârtejul timpului”, purtând-o înapoi, adânc în trecut. Acea zi
aniversar ă a fost un prilej pentru Maitreyi de a sim ți, înc ă o dat ă, fiorul ve șniciei. A ștrii
cere ști erau cei care patronau via ța indienilor: „ Stelele îmi cheam ă întreaga fiin ță . M ă
simt de parc ă n-aș fi aici, dar mai sunt înc ă aici. A ș putea s ă plec vreodat ă în alt ă
parte ? Aceasta e lumea mea.“ ( Devi,1976, p.7). A șadar, a fost scris în stele ca Maitreyi
să reactualizeze, în romanul ei, acea întâmplare ca re nu a avut nici început, nici sfâr șit,
întâmplarea care i-a adus bucuria iubirii abs olute.
Fiorii inexplicabilului, voin ța de a reda vraja instinctual ă a iubirii str ăbăteau și
paginile romanului lui Mircea Eliade. În Maitreyi a fost descris ă o mitologie perpetu ă
a iubirii, dar acest roman nu con ținea deschideri spre atemporalitatea mitului. În
Dragostea nu moare , subiectul a cunoscut o înv ăluire în poezie, sugestie și mister.
Autenticitatea, având la Maitreyi Devi sensul ei pa rticular, a fost compatibil ă cu
spiritualizarea oric ărei experien țe, indiferent de aspectul profan al acesteia. Via ța Amritei
(acesta fiind numele personajului feminin din rom an ) era în acel moment împlinit ă,
avea o familie frumoas ă, dar un dor misterios, amintirea unei iubiri u itate îi amenin ța
existen ța: „Ce tulbur ătoare nemul țumire r ăscole ște nisipul fierbinte al Saharei și amenin ță
să-mi acopere lumea mea roditoare, frumoas ă și vie! ’’( Devi, 1976, p.7). Maitreyi Devi
s-a întors cu 42 de ani în trecut atunci când un român sosit în țara ei, pe nume Sergiu
Sebastian, i-a adus la cuno știn ță c ă ea este eroina unui roman publicat în țara lui. Era
vorba despre un roman autobiografic, scris de Mirce a Euclid (numele lui Mircea Eliade în
romanul scriitoarei indiene), prin intermediul c ăruia europenii au cunoscut societatea
indiană și via ța indian ă: „La noi în țar ă, cartea a stârnit o mare emo ție. Se cite ște ca o
tragedie. Suferin ța lui, agonia apar în carte ca ni ște pic ături de sânge.’’(Devi, 1976, p. 11).
Amrita a aflat c ă Mircea Euclid i-a folosit propriul nume în rom anul în care, de altfel,
a redat cu lux de am ănunte povestea lor de iubire, aceasta fiind si ngura cale de sc ăpa
de suferin ță , un refugiu în lumea fanteziei. În roman, eroina și-a p ărăsit munca, obliga țiile
sociale, datoria fa ță de na țiune, având o singur ă dorin ță – aceea de a-l vedea din nou
pe Mircea. Amrita a insistat în oper ă asupra climatului cultural din casa în care locuia
împreun ă cu familia, cas ă ce „ zumz ăia de discu ții literare și filozofice .” (Devi, 1976,
p.19 ). Datorit ă vizitatorilor europeni, oameni de cultur ă, obiceiurile indienilor începuser ă
să se schimbe, încetul cu încetul, determinând occi dentalizarea lor. În timp ce a înaintat

29
din adolescen ță în tinere țe, Amrita a cunoscut elita cultural ă, marile personalit ăți ale
Bengalului. Participând la discu ții savante, uneori confruntâdu-se cu idei inacc esibile,
Amritei îi pl ăcea s ă simt ă prezen ța vie a unor mari personalit ăți și frumuse țea puterii
lor creatoare. Avea o minte tân ără și clocotitoare, aflat ă într-o etern ă c ăutare f ără
răspuns, în c ăutarea absolutului. Mircea Euclid, studentul str ăin din casa lor, era uimit de
faptul c ă ea scria poeme filozofice, fiind neîncrez ător în puterea ei de crea ție.
Și în romanul lui Mircea Eliade Maitreyi a f ost descris ă ca o fiin ță preocupat ă
în exclusivitate de lumea artei și a spiritului, ca o fat ă inteligent ă și educat ă, dar
supus ă unor credin țe ciudate, de factur ă animist ă.
În romanul Dragostea nu moare , Amrita a fost fascinat ă în momentul în care
iubirea concret ă, iubirea pasional ă i-a invadat via ța. Întâlnirea cu persoana iubit ă a
avut loc într-o noapte minunat ă, patronat ă de constela ția Orion, când sufletul Amritei
s-a desprins de trup și s-a proiectat în infinit, în lumina magic ă a lunii. În tradi ția
indian ă exista numai „sufletul suprem’’, sufletele fi in țelor fiind doar iluzii, dar Amrita
a fost vr ăjită de umbra propriului suflet. Iubirea i-a acapar at în totalitate fiin ța, punând
st ăpânire pe ea. Inten ția scriitoarei indiene s-a îndreptat, în acest r oman, c ătre explorarea
farmecului spiritual al dragostei, cartea sa a vând un con ținut exotic și metafizic.
Iubirea dintre Amrita și Mircea Euclid a fost perfect mascat ă de elanurile confesiunii.
Mircea Eliade a descris din alt ă perspectiv ă, în romanul s ău, iubirea. ‹‹Alter-ego-
ul›› s ău, personajul Allan și-a descris experien țele decisive, care, de și de esen ță mistic ă,
s-au petrecut în clipe reale, fiind experien țe care l-au ini țiat în iubire. În romanul
Maitreyi o astfel de experien ță tulbur ătoare a fost descris ă cu o mare luciditate: „ Am
de șteptat-o, a tres ărit; ochii îi erau m ări ți. Am început s-o privesc țint ă; ea îmi sorbea
privirile ochi în ochi, întrebându-m ă la r ăstimpuri, șoptit : ‹‹ ce ? ›› . Apoi n-a mai fost
în stare s ă vorbeasc ă, nici eu n-am mai putut s-o întreb; ci ne priveam fix, fermeca ți,
st ăpâni ți de acela și fluid suprafiresc de dulce, incapabili s ă ne împotrivim. Mi-e greu s ă
descriu emo ția. O fericire calm ă și în acela și timp violent ă, în fa ța c ăreia sufletul nu
opunea nici o rezisten ță ; o beatitudine a sim țurilor care dep ăș ea senzualitatea, ca și cum
ar fi participat la o fericire cereasc ă, la o stare de Har.’’ Dragostea a fost redat ă în
acest fragment prin st ări fabuloase, ascunse în fraze minu țios articulate, autorul
invocând prin acestea farmecul intangibilului. În alte secven țe ale romanului a frapat
starea de transfigurare a personajelor, dirijate parc ă de o for ță impersonal ă, irezistibil ă.
Erosul a reprezentat o cale de revelare a s ensului lumii pentru erou, chiar dac ă Allan

30
nu era preg ătit pentru ini țiere, pentru o profund ă în țelegere. Maitreyi, prin ritualul
erotic la care l-a supus, i-a deschis o cale regal ă destinat ă cunoa șterii realit ății ultime.
Erosul a fost un mijloc de a evada din conti ngentul profan. Mircea Eliade a construit
o adev ărat ă mitologie a erosului, descriind în romanul s ău sensibilitatea metafizic ă a
Maitreyiei. Europeanul Allan, prin experien țele tr ăite, a receptat mesajul unei Indii
profunde, al unei civiliza ții milenare, pline de rafinament. La rândul ei, Maitreyi a
întruchipat o Indie a misterelor, a frumuse ții cople șitoare, fascinante.
Cei doi autori au pus accent în operel e lor pe faptul c ă fericirea atât de mult
căutat ă de ei a fost întrerupt ă brusc de anumite interdic ții de ordin principial și
religios, îns ă iubirea care i-a unit nu s-a destr ămat nicicând. Cele dou ă romane de
excep ție, Maitreyi și Dragostea nu moare au reprezentat dou ă m ărturii ale aceleia și
pove ști întemeiate pe o iubire pasional ă care a iscat multe controverse de-a lungul
timpului și a alimentat legende. Atât Mircea Eliade, cât și Maitreyi Devi au avut, în
romanele lor, o viziune extins ă asupra temei romantice a iubirii.

31
CAPITOLUL 2
PROZA FANTASTIC Ă
1.2. FANTASTICUL LUI MIRCEA ELIADE: O C ĂUTARE
DELIBERAT Ă A ABSOLUTULUI

Conceptul de „fantastic” î și are r ădăcinile în arta și literatura romantic ă a
secolului al XIX-lea. În poetica romantic ă, accentuarea subiectivit ății autorului a dus
la apari ția unor noi dimensiuni fic ționale, precum: straniul, miraculosul, extraordina rul.
Prin diversitatea punctelor de vedere, fenomenul „ fantasticului” a devenit un concept
controversat, greu de definit. Teoria literar ă modern ă realizeaz ă o disociere între cele
dou ă concepte, ‹‹ imagina ția›› și ‹‹ fantezia ››. Imagina ția reprezint ă o facultate superioar ă,
necondi ționat liber ă, a omului, în timp ce fantezia este o aptitudin e creatoare, specific ă
artistului de geniu. Se presupune c ă fantasticul își are sorgintea în fantezia artistului,
facultate creatoare, intuitiv ă și spontan ă.
Termenul „fantastic” provine din grecescul ‹‹phan tasticos››, (Scriban, 1939), care
înseamnă o pl ăsmuire a imagina ției, ceva de necrezut. Micul Dic ționar Enciclopedic dă
urm ătoarea defini ție: „care nu exist ă în realitate, care este un produs al fante ziei”,
dezvoltând semnifica țiile termenului: „care pare ireal, de necrezut, min unat’’.„ Fantasticul”
reprezint ă, în primul rând, o categorie estetic ă textualizat ă în diferite specii literare,
care se bazeaz ă pe opozițiile, real- nereal, logic – nelogic, care determ in ă ambiguitatea
percep ției și implic ă mai multe modalit ăți de insolitare(straniul, enigmaticul, miraculosul ).
Criticul și istoricul literar Adrian Marino, în al s ău Dic ționar de idei literare (Ed.
Eminescu, Bucure ști, 1973), descrie mecanismul care poate declan șa „ fantasticul” într-o
oper ă literar ă și anume ruptura de echilibru: „Orice raport fant astic distruge un
echilibru preexistent, o stare anterioar ă de armonie ori stabilitate, înlocuit ă printr-un
nou echilibru, ce i se substituie și care deschide posibilitatea unei noi rupturi ”. A șadar
„fantasticul“ implic ă o stare de criz ă care îi transmite receptorului anumite st ări
emo ționale: nelini ștea, teama, spaima.
Accep țiunile termenului „ fantastic “, în general, sunt: ceva fictiv, inexistent în
realitate, ireal. În literatura fantastic ă, se încearc ă, dimpotriv ă, certificarea, legitimarea
realit ății unor aspecte supranaturale; miracolele înf ățișate nu sunt cele cunoscute, care

32
își au originile în anumite credin țe și ritualuri religioase, mituri, ci sunt neb ănuit, inedite.
Proza fantastic ă româneasc ă pune în aplicare binecunoscuta zicere româneasc ă: „ De n-ar
fi, nu s-ar povesti ”, care apare, cu rezonan țe comice în basme.
Autorul francez, Pierre Georges Castex afirma c ă „ fantasticul înseamn ă o irupere
brutal ă a misterului în cadrul vie ții reale.” (Castex, 1951,p.92). Aceasta este o p ărere
înrudit ă cu cea a lui Roger Caillois care afirma c ă: „ în fantastic, supranaturalul apare
ca o sp ărtur ă în coeren ța universului.’’(Caillois, 1966, în Prefa ța, De la Feerie à la
Science fiction ). O opinie asem ănătoare a avut și Adrian Marino care considera c ă
„sensul sistemului fantastic de rela ții este contrazicerea, ruperea inopinat ă a ordinii sau
a coeren ței preexistente, r ăsturnarea subit ă a unor situa ții constante stabile.” (Marino,
1973, p.102).
Cititorul care este interesat de dome niul prozei fantastice ar putea s ă recepteze
într-un mod natural, firesc, evenimentele miracu loase sau s ă intuiasc ă latura lor
supranatural ă. C ăutând s ă descifreze o enigm ă, se las ă în voia „ezit ării’. Opera
fantastic ă, indiferent de tema abordat ă, trebuie s ă aib ă un subiect care s ă incite
cititorul, s ă-l predispun ă la variate interpret ări. Filozoful și eseistul francez, de origine
bulgar ă, Tzvetan Todorov preciza c ă: „ fantasticul nu dureaz ă decât atât cât ține ezitarea:
ezitare comun ă a personajului și cititorului, […] chema ți s ă decid ă dac ă ceea ce
percep ține sau nu de realitatea opiniei curente. La sfâr șitul povestirii, cititorul, dac ă
nu personajul însu și, ia o hot ărâre, opteaz ă pentru o solu ție sau pentru cealalt ă și prin
însu și acest fapt p ărăse ște sfera fantasticului.’’ (Todorov, 1973, p.59). În concluzie,
Todorov era de p ărere c ă „fantasticul’’ nu reprezenta un gen de sine st ătător, ci o
medie între alte dou ă genuri: „ straniul’’ și „ miraculosul”, aducând și argumente:
„Dac ă el(cititorul) conchide c ă legile realit ății sunt ne știrbite și c ă ele permit explicarea
fenomenelor descrise, înseamn ă c ă opera aparține altui gen, straniul. Dac ă din contr ă,
el conchide c ă, numai admi țând noi legi ale naturii, fenomenul poate fi explicat,
pătrundem într-un alt gen, în sfera miraculosului .(Todorov, 1973, p. 59). Cele dou ă
componente ale fantasticului evocate de Todorov pot fi delimitate într-o povestire
fantastic ă astfel: în expozi țiunea lucr ării pot fi redate fapte sau personaje ie șite din
comun care reprezint ă straniul , în celelalte momente ale subiectului, acestea p rogreseaz ă
și preg ătesc evenimentul supranatural final care reprez int ă, de fapt , miraculosul . Modul
în care este construit ă o povestire fantastic ă îl poate determina pe cititor, fie s ă
accepte miracolul descris, fie s ă încerce s ă-l descifreze, s ă-l dezamorseze. Opinia, în

33
esen ță disociativ ă, chiar filozofic ă, a lui Tzvetan Todorov a fost transmis ă și unei
mari personalit ăți a culturii române ști, lui Mircea Eliade. În timp ce eseistul fra ncez
este convins c ă „fantasticul“ se afl ă la limita bine stabilit ă dintre „straniu’’ și
„miraculos”, Mircea Eliade propune o alt ă teorie conform c ăreia supranaturalul se
ascunde, „se camufleaz ă”. Pentru scriitorul român „fantasticul” reprez int ă o țes ătur ă
de semne și de conexiuni inedite: „ izbutisem s ă ar ăt în ‹‹ Șarpele›› ceea ce voi
dezvolta mai târziu în lucr ările mele de filozofia și istoria religiilor, și anume c ă,
aparent, ‹‹sacrul›› nu se deosebe ște de ‹‹ profan››, c ă ‹‹ fantasticul ›› se camufleaz ă în
real, că Lumea este ceea ce se arat ă a fi și totodat ă un cifru.[…]. Tema camufl ării
fantasticului în cotidian […] constituie cheia de bolt ă a scrierilor mele de maturitate.”
(Eliade, 1991, pag.355). Camuflarea sacrului în profan, respectiv a fantasticului în real
s-a transformat pe parcursul șederii lui în Occident într-un laitmotiv al n ara țiunilor
fantastice.
Literatura fantastic ă are, în general, o mare putere de atrac ție, lectura acesteia
devenind uneori o antrenant ă aventur ă a spiritului. Tân ărul scriitor, Cosmin Per ța
subliniaz ă în lucr ările sale, specificul noii proze fantastice . În concep ția sa, grani ța
dintre real și ireal poate fi, nu doar trecut ă cu u șurință într-o astfel de oper ă, dar și
mutată când într-o direc ție, când într-alta. Scriitorul stabile ște și o distinc ție între
fantasticul modernist, terifiant, teoretizat de Rog er Caillois și Tzvetan Todorov și
‹‹fantasticul de interpretare››, adic ă fantasticul metafizic, care mut ă accentul de pe
spaim ă, pe medita ție, pe reflec ție: „Fantasticul de interpretare încearc ă s ă stimuleze și
să elibereze imagina ția cititorului, minunându-l, nu deconcertându-l, c onducându-l spre
descoperirea credibilului în interiorul incredibil ului sau invers, totul într-o tonalitate
optimist ă sau, oricum, nu negativ ă.” ( Per ța, 2011 , p. 65). Având în vedere faptul c ă
fantasticul presupune ambiguitate, este limpede c ă nu poate exista în afara
interpret ării. Fantasticul de interpretare caracterizeaz ă proza din centrul și estul Europei,
iar fantasticul modernist se manifest ă în literatura din America de Nord și din Orientul
Îndep ărtat. Și proza lui Mircea Eliade are uneori o func ție metafizic ă, presupunând o
participare hermeneutic ă a cititorului. Acesta este deseori invitat s ă descopere mesajul
ascuns în straturile adânci ale crea țiilor sale.
Primul autor român de proz ă fantastic ă a fost Mihai Eminescu. Crea ția
eminescian ă se caracterizeaz ă prin urm ătoarele aspecte: interesul pentru mitologie,
valorificarea fabulosului folcloric, cultul visulu i. Nara țiunile cu tent ă fantastic ă precum

34
Archaeus , Sărmanul Dionis , Avatarii Faraonului Tla , l-au transformat pe Eminescu
într-unul dintre reprezentan ții de seam ă ai genului. Dar temele și motivele impuse de
marele scriitor în proza fantastic ă româneasc ă au fost apreciate cel mai mult de Mircea
Eliade care în operele sale, Șarpele sau Domni șoara Christina a f ăcut referiri la crea ția
marelui poet, dovedind chiar o obsesie fa ță de aceasta. Acestea pot fi considerate veritabile
replici la operele eminesciene, Cezara sau Luceaf ărul . Eminescu a adus pentru prima
dat ă în discu ție dimensiunea metafizic ă a prozei române ști, idee preluat ă și de Mircea
Eliade și dezvoltat ă în Noaptea de Sânziene .
Literatura fantastic ă îi fascineaz ă atât pe scriitori, cât și pe cititori prin faptul
că dep ășește notele previzibile ale scrierilor realiste. M ircea Eliade stabile ște o strâns ă
leg ătur ă între literatur ă și folclor, ambele fiind fundamentate pe experien țe ale sacrului.
Sacrul este arhetipul operei lui Eliade; scrii torul devine alesul mesager al prezen ței
sacrului în lume. Principala tehnic ă aflat ă la baza crea ției sale fantastice se refer ă la
faptul c ă nara țiunea, însu și autorul, destinul personajelor sale, toate se supun logicii
sacrului, ceea ce eviden țiaz ă o viziune magic ă asupra lumii. Criticul literar Matei
Călinescu situeaz ă concep ția creatoare a acestuia în zona „ realismului magi c”.(C ălinescu,
2002, p. 114-115). Aceasta înseamn ă c ă opera lui Eliade are un punct de plecare
realist, dar, pe m ăsura ce se înainteaz ă în narațiune, apar discontinuit ățile și rupturile
stranii, care indic ă apari ția tulbur ătoare a sacrului. O alt ă caracteristic ă a „ realismului
magic’’ se refer ă la faptul c ă experien țele mistice ale lui Eliade sunt posibile dato rit ă
gândirii sale mitice, implicit a logicii simbolice. În concep ția sa, în lume exist ă dou ă
planuri care se suprapun: fenomenalul și transcendentul. Transcendentul se ascunde în
spatele aparen țelor afi șate de lumea fenomenal ă, iar „semnele” sale se transmit prin ceea
ce este iluzoriu în univers, deci prin ceea ce sc ap ă unui control ra țional. „Semnele”
transcendentului sunt misterioase, ininteligibile . Acest joc desf ășurat între aparen ță și
esen ță duce la apari ția fantasticului, dar creeaz ă confuzie și spaim ă în acela și timp.
Omul modern este incapabil s ă cunoasc ă sacrul; acesta intuie ște faptul c ă existen ța
profan ă a lumii a dus la r ăsturnarea sistemului de valori care a existat la origini. De
aceea, fantasticul poate fi comparat cu anormal ul. Mircea Eliade stabile ște o distinc ție
clar ă între omul areligios și cel religios, îns ă distinc ția se p ăstreaz ă doar la nivel
formal deoarece omul modern poart ă în structura sa de profunzime pe cel religi os, în
existen ța acestuia ap ărând uneori semnele sacrului. În incon știentul s ău exist ă o
puternic ă atrac ție spre necunoscut. În nuvelele lui Eliade person ajele î și tr ădeaz ă adeseori

35
ignoran ța, dar m ărturisesc f ără a-și da seama despre prezen ța sacrului în lume.
Literatura fantastic ă scoate în eviden ță raporturile dintre sacru și profan, acestea
bazându-se pe construc țiile de tipul ‹‹ coincidentia oppositorum ››. Fan tasticul se creeaz ă
prin intermediul unor rela ții dialectice între cei doi termeni opu și.
S-au înregistrat dou ă direc ții de dezvoltare a prozei lui Mircea Eliade: pri ma se
refer ă la etapa experien ței personale și de genera ție, cuprinzând romanele și nuvelele
scrise în perioada 1930 – 1980, în care este descr is destinul unei genera ții dornice de
schimbare ( de exemplu, Isabel și apele diavolului, Maitreyi , Întoarcerea în rai , Șantier ,
Huliganii , Nunt ă în cer ), iar cea de-a doua se refer ă la etapa experien țelor
transindividualiste, ini țiatice și metafizice, cuprinzând proza fantastic ă. Nuvelele sale se
grupeaz ă în func ție de tipul de fantastic care poate fi identifi cat în fiecare dintre
acestea. Mircea Eliade promoveaz ă fantasticul de tip erudit, pentru realizarea op erelor
sale f ăcând apel la știin ță , istorie, filozofie și, în special, la mituri. Acestui gen i se
subordoneaz ă fantasticul folcloric ( Domni șoara Christina și Șarpele ) și fantasticul indic
( Nop ți la Serampore , Secretul doctorului Honigberger ), mitologia insolit ă a lumii
indiene fiind o surs ă inepuizabil ă pentru scriitor. Un alt tip de fantastic este c el mitic
care poate fi reg ăsit în Noaptea de Sânziene și La Țig ănci , opere în care lumea real ă
și cea ireal ă nu mai sunt opuse, dimpotriv ă, se identific ă, aflându-se într-o simbioz ă
perfect ă, într-un singur continuum al timpului și spa țiului. Mircea Eliade creeaz ă în
aceste opere o lume nou ă, iar mitologia este resemantizat ă. Fantasticul rela ționat cu
știin ța modern ă și criptografia apare în piese deosebite, apar ținând perioadei de maturitate
a autorului, precum Les Trois Gr ᾶces, Ivan , Uniforme de general , Tinere țe f ără de
tinere țe, În curte la Dionis .
Omul de știin ță și scriitorul sunt dou ă ipostaze distincte ale lui Eliade care se
întâlnesc într-un punct comun – mitul. Astfel, cu no știn țele filozofului sunt îmbog ățite de
fantezia artistului, lumea imaginar ă oferindu-i acestuia infinite posibilit ăți. Concep ția lui
Eliade despre fantastic porne ște de la dihotomia dintre sacru și profan. Nuvelele sale
emit semne ale necunoscutului, ale miracolului, d ar acestea nu pot fi interpretate
deoarece sunt suspendate între dou ă tipuri de logic ă, cea comun ă, a cotidianului și cea
simbolic ă. Miturile care apar în nuvele declan șeaz ă ni ște coinciden țe misterioase și
trimit c ătre arhetipuri. Scriitorul se str ăduie ște s ă descifreze misterul: „Pentru mintea
noastr ă realitatea ultim ă, fiin ța, e un mister și eu definesc misterul: ceea ce nu putem
recunoa ște, ceea ce este irecognoscibil. Asta îns ă poate însemna dou ă lucruri: ori c ă nu

36
putem cunoa ște niciodat ă realitatea ultim ă, ori că o putem cunoa ște oricând, cu condi ția
să înv ăță m s ă o recunoa ștem sub infinitele ei camufl ări, în aparen țe, în ceea ce numim
realitatea imediat ă, în ceea ce indienii numesc m ᾶyᾶ, termen pe care l-a ș putea traduce
prin irealitatea imediat ă. A ți în țeles la ce fac aluzie? La întâmpl ări, la evenimente, la
întâlniri fortuite, la ceea ce, aparent, ar putea s ă nu aib ă nici o semnifica ție. Zic
aparent. Dar dac ă aparen ța asta e numai o curs ă pe care ne-o întinde m ᾶyᾶ,
vr ăjitoarea cosmic ă, materia în devenire? De aceea vorbeam de ‹‹coinci dentia
oppositorum ››, de acest mister în care fiin ța poate coincide cu nefiin ța.”( Eliade, 1992,
Proza fantastic ă, nuvela Podul din acela și volum, p.37-38).
Concep ția lui Mircea Eliade este aceea c ă, odat ă cu evolu ția știin ței, s-a produs
desacralizarea total ă a lumii.Tradi țiile, cu rol important în ini țiere, nu mai supravie țuiesc
decât în universurile dezv ăluite de crea țiile artistice, literare. Nara țiunile sale fantastice
sunt concepute pe mai multe planuri; acesta cre eaz ă universuri paralele dominate de
legi diferite ale spa țiului și ale timpului. În Noaptea de Sânziene , de exemplu, camera
Samb ⱺ despre care vorbe ște Ștefan Viziru sugereaz ă existen ța unui univers paralel,
neatins de Timp, un spa țiu privilegiat, paradisiac, redat prin expresii metaforice:
„penumbr ă misterioas ă”; „ o r ăcoare de cu totul alt ă natur ă decât r ăcoarea celorlalte
camere”.Scriitorul î și înveste ște eroii cu preg ătirea necesar ă pentru a descoperi
semnifica țiile profunde, inaccesibile ale întâmpl ărilor:„în toate povestirile mele nara țiunea
se desf ășoar ă pe mai multe planuri, ca s ă dezv ăluie în mod progresiv ‹‹fantasticul››
ascuns în banalitatea cotidian ă. A șa cum o nou ă axiom ă reveleaz ă o structur ă a realului,
necunoscut ă pân ă atunci – altfel spus, instaureaz ă o lume nou ă -literatura fantastic ă
dezv ăluie sau mai degrab ă creează universuri paralele. ”(Eliade,1990, p.203). În
nara țiunile sale, eroii cunosc un lung proces de i ni țiere, având preocup ări exclusiv de
ordin spiritual. Eliade include în lucr ările sale anumite « semne›› care îi c ălăuzesc pe
ace știa c ătre revela ția misterului. Personajele sale încearc ă s ă descopere, în cenu șiul
umilei lor existen țe, adev ăratele semnifica ții ale destinului lor.
În proza fantastic ă un loc important îl ocup ă ambiguizarea; nu exist ă o logic ă
lineară a evenimentelor, se înregistreaz ă salturi înainte și înapoi în timp, inexplicabile
schimb ări de planuri narative, apar mistere neelucidate, toate acestea având o eficien ță
de ordin estetic. Pl ăcerea lui Eliade este aceea de a-l purta pe c ititor, în opera sa, pe
mai multe c ăi posibile, printr-un labirint; de aceea crea ției sale fantastice i se pot potrivi,

37
la un moment dat, mai multe chei de lectur ă ce lumineaz ă misterul. Cititorul trebuie s ă
participe intens la evenimentele prezentate pentr u a ajunge la o cunoa ștere autentic ă.
Eliade î și prezint ă concep ția conform c ăreia omul occidental are o existen ță
îngr ădit ă de o determinare temporal ă și istoric ă; îns ă scriitorul descoper ă filosofia indian ă
care ofer ă posibilitatea decondi țion ării fiin ței. Având con știința efemerit ății, omul modern
este angoasat, dar tehnicile mistice indiene (de ex emplu, yoga sutra, tantrismul) îi ofer ă
accesul la libertatea absolut ă. Omul modern este nevoit s ă tr ăiasc ă într-un univers
desacralizat. Apoi, aleatoriu, se confrunt ă cu o serie de manifest ări ale sacrului,
„hierofanii” ale c ăror semnifica ții trebuie să le decripteze. Chiar dac ă tr ăie ște într-o lume
desacralizat ă, acesta nu reu șește s ă se îndep ărteze total de comportamentul religios.
Temele pe care Eliade le abordeaz ă în nuvelele sale fantastice sunt: dialectica
sacru-profan, lumea interpretat ă ca un camuflaj al unei realit ăți transcendente, ocultarea
sacrului și prelungirea acestuia în profan, ie șirea din timp, erosul, logosul, crea ția și
moartea. Literatura fantastic ă a lui Eliade trebuie s ă decripteze realitatea, s ă fie fanic ă.
Datoria lui este de a surprinde sensul devenir ii umane. Dialectica sacru – profan este
explicat ă printr-o serie de identit ăți ale filosofiei indiene: aparen ță – realitate,
devenire – fiin țare, ᾶtman – Br ᾶhman, identit ăți ce se reg ăsesc în toate scrierile fantastice
ale lui Mircea Eliade. Dialectica sacru–profan se f inalizeaz ă printr-o‹‹coincidentia
oppositorum››, care d ă un anumit sens discursului literar, dar poate ambiguiza modul de
interpretare. În Domni șoara Christina , de exemplu, antiteza dintre sacru și profan
afecteaz ă starea normal ă, via ța con știent ă a personajelor; ceva terifiant apare brusc în
lumea real ă. Totu și contactul dintre cele dou ă lumi se realizeaz ă în vis, acolo unde
diferen țele dispar; fantasticul irumpe în ordinea exist ent ă care are o structur ă ra țional ă.
De aceea elementul perturbator trebuie înfrânt pentru a se restabili echilibrul. În nuvela
Șarpele , ocultarea sacrului în profan se realizeaz ă prin utilizarea unui limbaj
mitologic care creeaz ă st ări de confuzie (de exemplu, Andronic se ascunde în spatele
lui Eros, iar Andrei, personajul central din În curte la Dionis devine treptat Orfeu ).
În nuvelele lui Mircea Eliade, arhitectura lumii re ale deschide portaluri secrete
către universul cel ălalt. Miturile tinere ții ve șnice, mitul lui Orfeu și al lui Euridice,
mitul Șeherezadei apar în crea țiile sale reprezentând lumea arhetipurilor sau redând
substan ța spiritual ă a lumii. Prin nara țiunea mitic ă este c ăutat ă o strategie de ie șire de
sub imperiul terorii istoriei , este redat logosul necesar unei astfel de ev ad ări. Eliade
aspir ă la restaurarea condi ției umane prin descifrarea sensurilor transcendente . Personajele

38
sale încearc ă s ă ajung ă la cunoa șterea absolut ă prin eros sau prin moarte. Pentru acestea
ritualul de ini țiere presupune surmontarea unor etape: suferin ță / existen ță , de șteptare,
căutare, experimentare, salvare și, în cele din urm ă, hierofanie (anihilarea condi ției
umane obi șnuite). În func ție de for ța de implicare în acest ritual al cunoa șterii, exist ă
dou ă tipuri de personaje: eroii, care trec prin expe rien țe deosebite, pragmatice , pentru
care ini țierea se face con știent, temeinic (de exemplu, Ștefan Viziru din Noaptea de
Sânziene sau doctorul Zerlendi din Secretul doctorului Honigberger ) și anti-eroii care
sunt supu și unui proces de ini țiere în mod aleatoriu ( Profesorul Gavrilescu d in La
Țig ănci ). În nuvela Secretul doctorului Honigberger , eroii s-au specializat în descoperirea
sacrului, procedând la o intens ă c ăutare și având posibilitatea de a în țelege ceea ce
caut ă. Doctorul Zerlendi, de pild ă, este un inițiat care st ăpâne ște metoda „ie șirii din
timp”, p ăstrându-și luciditatea, continuitatea con știin ței. Așadar, exist ă personaje care
caut ă în mod deliberat absolutul.
Personajele lui Eliade sunt dornice de a desc operi autenticitatea. Dar contactul
cu realitatea,râvnit de acestea, înseamn ă de fapt, dezv ăluirea sacralit ății.Toate experien țele
lor fantastice se desf ășoar ă în timp, dar, uneori acestea au tendin ța de a evada din
temporalitate. Ele încearc ă s ă dep ășeasc ă limitele timpului istoric. Elementul-cheie al
evolu ției subiectului nara țiunii fantastice este aceast ă alternanță a timpurilor paralele
ale universului, cele dou ă teme narative esen țiale ale lui Eliade fiind „la sortie du
temps” și „la terreur de l’histoire”. O strategie intere sant ă prin care lectorul este
implicat în scenariul fantastic const ă în accentuarea discontinuit ății temporale. De
exemplu, profesorul Gavrilescu (protagonistul din La Țig ănci ), iese din timp, se ini țiaz ă
în jocul vie ții și al mor ții, apoi reintr ă în timp pentru a p ărăsi definitiv acest mediu
prin moarte, al ături de iubita sa, Hildegard. „Ie șirea” și „intrarea în timp” sunt dou ă
pârghii importante ale evolu ției fantasticului în nuvelele lui Eliade. Sorin Alexandrescu
observa în mod just, în Studiul introductiv l a volumul La Țig ănci din anul 1969, c ă
„acolo unde timpul înceteaz ă apare memoria”. Hildegard întruchipeaz ă atât epifania
memoriei, cât și a mor ții. Cu ajutorul memoriei, Gavrilescu revine la cunoa șterea de
sine .
Problema posibilit ății „ie șirii din timp“ a reprezentat o obsesie a crea ției lui
Mircea Eliade, acesta fiind obi șnuit s ă mediteze asupra marilor probleme ale existen ței:
„ cred în realitatea experien țelor care ne fac ‹‹ s ă ie șim din timp ›› și ‹‹s ă ie șim din

39
spa țiu››” ( Eliade, 1990, p.46). Scriitorul valorifi c ă cele dou ă experien țe în nuvelele
sale: Nop ți la Serampore și Secretul doctorului Honigberger .
O alt ă tem ă preferat ă de Eliade, erosul , are o func ție metafizic ă. Dragostea
adev ărat ă reprezint ă o „clip ă suspendat ă” care scoate omul din existen ța profan ă.
Aceasta are o func ție ini țiatic ă, reprezentând ca și visul , o modalitate ce permite
transcenderea „terorii istoriei”, un refugiu al omului din calea cruzimii existen ței
guvernate de timp. Dragostea total ă nu se poate împlini în dimensiunea teluric ă, ea
trebuie s ă devin ă act mitic. De exemplu, profesorul Gavrilescu din La Țig ănci își
reg ăse ște sufletul-pereche, pe Hildegard, iubita pierdu t ă în tinere țe, care îl a șteapt ă îns ă
la limita dintre lumi spre a porni împreun ă în „ marea c ălătorie”. Erosul aduce în
prim plan inten ția lui Mircea Eliade de refacere a perfec țiunii originare. Ileana și
Ștefan, protagoni știi din Noaptea de Sânziene refac unitatea primordial ă prin moarte.
Aceasta reprezint ă o posibilitate superioar ă de cunoa ștere; astfel, Ștefan Viziru afirm ă:
„ crezusem c ă prin ea rezolv ăm ceva; afl ăm dac ă mai exist ă ceva dincolo sau reintr ăm
în neant”.(Eliade, 2009, p.174 ).
Unele dintre nara țiunile fantastice ale lui Eliade p ăstreaz ă leg ătura cu Logosul
originar, cel care a f ăcut posibil ă fiin țarea lumii, apoi i-a dat identitate. Dar introd uce
și ideea c ă, în mod asem ănător, prin logosul cărții, omul poate st ăpâni timpul profan,
apropiindu-se și de cel sacru. În nuvela Adio! (publicat ă în anul 1965 în „Revista
scriitorilor români’’ a Societ ății Academiei Române din Munchen), Eliade imagi neaz ă
un spectacol de teatru care reprezint ă o reiterare a timpului mitic, o repetare de c ătre
actorii implica ți a unor experien țe esen țiale prin care ace știa devin st ăpânii timpului
profan. Scriitorul pune accent îndeosebi pe singu ra posibilitate de salvare a unei societ ăți
desacralizate, reprezentat ă de Cuvântul primordial. În concep ția sa, actorul poate tr ăi
arhetipal, iar prin întrup ări succesive, se poate identifica cu numeroase ex isten țe umane.
În acest fel s ăvâr șește un act ritualic care îi arat ă calea spre spiritul universal. Eliade
consider ă că religia și teatrul reprezint ă principalele c ăi de acces c ătre origini.
Convingerea lui Mircea Eliade este c ă la baza literaturii fantastice stau miturile.
În convorbirile sale cu Claude – Henri Rocquet, s criitorul compar ă literatura cu o nou ă
mitologie, cea a omului modern, care s-a îndep ărtat de sacru și încearc ă s ă compenseze
aceast ă lips ă prin crea ție. Universul unei opere literare con ține o serie de semnifica ții ale
condi ției omului în univers. În Jurnalul său, Eliade face o compara ție între omul
societ ății arhaice a c ărei existen ță era nul ă în absen ța miturilor și cel modern care se

40
hr ăne ște cu pove ști exemplare, pentru acesta din urm ă nara țiunea fiind o „formul ă
readaptat ă con știin ței moderne a mitului și mitologiei .”(Eliade,1993, p.210). Prozatorul
consider ă că imagina ția literar ă este o prelungire a creativit ății mitologice. Mitul reprezint ă
o formul ă epic ă ce se poate multiplica la infinit, se poate îm bog ăți cu semnifica ții noi,
acest lucru fiind posibil și în cadrul procesului artistic: „În fond mitur ile descriu
diversele și uneori dramaticele izbucniri în lume ale s acrului sau ale supranaturalului.
Tocmai aceast ă izbucnire a sacrului fundamenteaz ă cu adev ărat lumea și o face a șa
cum arat ă azi.” (Eliade, 1978, p. 5-6). În concluzie, nar a țiunea fantastic ă se poate
constitui din desacralizarea treptat ă a mitului, poate fi considerat ă un avatar al acestuia.
În concep ția lui Mircea Eliade, arta are o func ție izb ăvitoare; prin renun țarea la închiderea
în cercul strâmt al condi ției sale, fiin ța uman ă are șansa de a accede la eternitate. Prin
crea ția sa, omul are posibilitatea de a- și f ăuri un alt destin, de a p ărăsi cotidianul
iluzoriu și de a se reintegra în Absolut.

41
2.2. NUVELELE FANTASTICE. CICLUL ‹‹ ANAMNEZEI › › ȘI AL
ÎNTINERIRII

Mircea Eliade se îndreapt ă, în proza sa fantastic ă, spre reconstituirea existen ței
omului arhaic, aspirând la iluminarea structurilo r pre țioase ale miturilor create de acesta.
În acest scop, abordeaz ă mai întâi calea știin țific ă, devenind istoric al religiilor, apoi pe
cea literar ă. În operele sale concepe un real dialog între cultura din Est și cea din
Occident, ceea ce duce la stabilirea unor corela ții între spiritualitatea ‹‹omului arhaic››
și cea a ‹‹omului modern››. De și are un dublu statut, de istoric al religiilor și de scriitor,
implicând dou ă st ări de crea ție diferite, prima fiind dictat ă de ra țiune, iar cealalt ă de
imagina ție, nu se poate vorbi despre o personalitate scindat ă a creatorului. Exist ă,
totu și, o punte de leg ătur ă între cele dou ă forme de exprimare: în opera sa știin țific ă,
în centrul c ăreia se afl ă studiii de antropologie filosofic ă, exist ă ni ște constante,
prelucrate artistic în opera sa literar ă. De pild ă, simbolurile, privite cu un ochi critic de
istoricul religiilor sunt analizate și pot fi reg ăsite într-o form ă mai rafinat ă în scrierile
sale fantastice. Simbolul central, cel al reîntoa rcerii la origini, reprezint ă o autentic ă
modalitate de renovare a universului. Tot ceea ce este esen țial pentru fiin ța uman ă,
s-a petrecut la începutul lumii, înainte de int rarea în timpul profan. Pentru a se
revitaliza, omul trebuie s ă recupereze sensul ini țial al evolu ției sale. Mircea Eliade
propune un nou mod de existen ță , în acord cu ni ște modele extraumane, cu
arhetipurile. Numai omul înzestrat cu demnitate se poate deta șa de condi ția sa limitat ă,
se poate sustrage planului temporal, pentru a- și r ăscump ăra definitiv libertatea. În
timpurile moderne, existen ța este paradoxal ă pentru c ă se desf ăș oar ă pe dou ă
coordonate distincte: coordonata istoric ă și cea mitic ă, psihicul omului fiind organizat
în func ție de o schem ă simbolic ă. Chiar dac ă tr ăie ște într-o societate desacralizat ă, în
cele mai adânci straturi ale fiin ței sale înc ă mai exist ă experien țe religioase, astfel
încât uneori resimte puternic nostalgia sacrului.
Nara țiunile mitice ale lui Eliade se bazeaz ă pe dihotomia sacru- profan, pe ideea
că doar cei care trec printr-un temeinic proces d e ini țiere pot descoperi sacrul camuflat
în profan , cei care știu să observe ‹‹ semnele ›› sacrului. Literatura sa fantastic ă devine
comprehensibil ă doar prin realizarea unei lecturi speciale a semnelor care să releve
simbolurile și miturile. Mircea Eliade este „un mistagog, un maestru care inventeaz ă

42
mistere și îi ini țiaz ă și pe ceilal ți în misterele create de el însu și.”(Culianu, 2006, p. 328).
Proza sa fantastic ă are ca principal obiectiv resacralizarea unive rsului și recuperarea
omului prin mit. În interviuri, în jurnal apar nota ții legate de faptul c ă Mircea
Eliade a scris literatur ă „uitând’’ de istoria religiilor, ceea ce înseam n ă o delimitare a
prozei de opera sa știin țific ă. Delimitarea nu poate fi net ă deoarece textele sale de
fic țiune au în esen ța lor scenarii mitice pe care acesta le transform ă în nara țiuni
contemporane având subiecte române ști. Toat ă proza sa este scris ă în limba matern ă.
Studiile savante din perioada exilului au fost redactate în limba francez ă sau englez ă,
uneori și în alte limbi de circula ție, precum limba italian ă sau german ă. Cu cât
avanseaz ă în profunzimea prozei lui Eliade, cititorul int uie ște c ă acolo se petrec fapte
extraordinare din care se desprind mistere esen țiale ale lumii. Nu exist ă o reprezentare
linear ă a povestirilor propriu-zise, ceea ce duce la ambiguizarea acestui tip de nara țiune.
Mircea Eliade seduce aten ția cititorului, „introduce sensuri în șel ătoare, de camuflaj,
folosite pentru a-l îndep ărta de esen ță .’’(Borbely, 2003, p.243).
Criticul literar Ioan Petru Culianu distinge trei faze ale prozei fantastice a lui
Mircea Eliade: prima este dominat ă de fantasticul de tip „quest” („c ăutare”); c ăutarea
presupune un subiect activ care î și d ă silin ța s ă aprofundeze cunoa șterea, este un specialist
al sacrului; acesta se preg ăte ște pentru o întâlnire decisiv ă, este preocupat s ă g ăseasc ă o
cale de evadare din condi ționarea istoric ă ( de exemplu personajele din nuvelele care fac
parte din ciclul indian, Nop ți la Serampore sau Secretul doctorului Honigberger ); cea
de-a doua categorie este dominat ă de fantasticul de tip „call “(„chemare”) unde pers onajele
tr ăiesc pasiv, nedeliberat întâlnirea cu sacrul (exem plu, în La Țig ănci , Dayan ); cea de-a
treia categorie se nume ște „ciclul criptografiei și al spectacolului, unde fantasticul nu
mai irumpe în cotidian și este pus în rela ție cu știin ța modern ă (în nuvelele din
culegerea intitulat ă În curte la Dionis ); (Culianu, 2006, p. 337).
În acest tip de proz ă apar fragment ări produse de salturi „ înainte” și „înapoi”
în timp, dese modific ări de planuri narative; secven țele nu se mai îmbin ă perfect, iar
rezultatul este starea de confuzie a aceluia care r ecepteaz ă textul. Anumite mistere care
rămân neelucidate pân ă la finalul operei, îi confer ă acesteia o eficien ță de ordin
estetic, o mare bog ăție de sensuri. O interpretare excesiv ă a acestor povestiri, o decriptare
a sensurilor lor, ar duce la distrugerea misteru lui, partea cea mai captivant ă a operei
lui Eliade.

43
Prozatorul intr ă în con știin ța publicului și a criticii române ști prin cele dou ă
edi ții de nuvele care apar la Bucure ști, la Editura Cartea Româneasc ă, prima
intitulându-se La Țig ănci și alte povestiri ‚ (1969), cealalt ă În curte la Dionis (1981).
Datorit ă lui Mircea Eliade nuvelistica postbelic ă reu șește s ă ating ă un nivel
excep țional. În piesele cuprinse în volumul intitulat În curte la Dionis sunt tratate
subiecte noi, insolite care antreneaz ă cititorul într-un amalgam de posibile interpret ări,
acesta având impresia c ă se afl ă într-un labirint. Proza sa sufer ă unele muta ții la
nivel de expresie: „ Mircea Eliade a suferit o met amorfoz ă. Categoriile care i se potriveau
odinioar ă sunt acum ineficiente.”( Culianu, 2006, p. 296) . Având oroare de iner ție,
scriitorul reînnoie ște mereu, cu o mai mare vigoare, formele de e xpresie literar ă.
Textele cuprinse în culegerea În curte la Dionis (Les Trois Grâces , Șan țurile , Ivan ,
Uniforme de general, Incognito la Buchenwald, În curte la Dionis și Tinere țe f ără de
tinere țe ) sunt piese deosebite apar ținând perioadei de maturitate. În fiecare dintre
aceste opere, autorul creeaz ă câte o situa ție epic ă neobi șnuit ă care ocole ște banalitatea
cotidian ă. De asemenea, acesta valorific ă miturile care nu mai reprezint ă „fic țiuni”, ci
modele exemplare pe care, urmându-le, omul se ap ără de „ teroarea istoriei’, de un r ău
existen țial produs de absen ța experien țelor sacre care au securizat cândva existen ța
uman ă. Nuvelele care apar țin acestui volum fac parte din „ciclul spectac olului și al
criptografiei“, a șadar sunt criptice. Cititorul poate descoperi cu gr eu „cheile“ de
interpretare, iar recitirea acestora spore ște misterele. Tema favorit ă a lui Eliade este
aceea a „irecognoscibilit ății miracolului”, iar inten ția este de ‹‹recuperare›› a tuturor
celor ce sufer ă, a con știin țelor în deriv ă.’’(Culianu, 2006, p.326 ).
Nuvela Les Trois Grâces (scris ă la Paris în 1976) este destinat ă cititorilor
pasiona ți de descifrare a enigmelor. Aceasta apar ține categoriei fantasticului mitic
eliadesc de sorginte erotic ă. Universul imaginar al acestei opere este su s ținut de
numeroase simboluri ale crea ției lui Eliade. Este nuvela cea mai pu țin accesibil ă, cu
toate c ă firul întâmpl ărilor este foarte clar regizat. Schema epic ă a acesteia ofer ă o
viziune original ă asupra tinere ții și nemuririi. Titlul nuvelei aminte ște de tablourile
celebre ale pictorilor renascenti ști care întruchipau pe cele trei „gra ții“, pe cele trei tinere
îmbr ățișate, având o atitudine dansant ă, întruchipând ideea de senzualitate, de feminitate ,de
erotism. Personajele întruchipeaz ă mituri celebre, iar via ța lor este guvernat ă de logica
poetic ă, mitic ă, nu de cea ra țional ă care nu poate admite lipsa de coeren ță a existen ței.
În partea expozitiv ă a nuvelei, autorul descrie un plan al realulu i foarte confuz, un

44
personaj și mai derutat, Filip Zalomit. Acesta este poet și botanist; având percep ția
esen țelor, el are puterea de a distinge misterele ca muflate în real și transmite prietenilor
lui un mesaj despre viitorul lumii. Zalomit este un spirit erudit, vorbitor de limba latin ă,
admirator al lui Paul Valery și al lui Goethe. Î și pierde interesul pentru poezie odat ă
cu publicarea unicului s ău volum intitulat Maculatele corole . Aflat în plimbare pe
lâng ă Vevey, o localitate din Elve ția, acesta trece pe lâng ă un ansamblu arhitectural
compus din trei vile pe care le admirase în tinere țe. La intrarea pe acest domeniu este
scris pe o pl ăcu ță Les Trois Grâces . Acestea sunt și ultimele cuvinte ale doctorului
Aurelian T ătaru, iar decodificarea lor poate duce la lumina rea misterului ce planeaz ă
asupra mor ții doctorului. De fapt, Zalomit este un intermedi ar între autorit ățile care
ancheteaz ă cazul, reprezentate de inspectorul Emanuil Albin i și celelalte personaje care
au ceva de spus despre moartea doctorului, respe ctiv, inginerul Hagi Pavel și doctorul
Nicoleanu. Dialogul dintre ei este determinat de m oartea fulger ătoare a doctorului
Aurelian T ătaru. To ți mediteaz ă la posibila semnifica ție a ultimelor sale cuvinte : „Les
Trois Grâces “! Îmi dau seama c ă sunt pierdut, dar nu mi-e fric ă, și nici vou ă s ă nu v ă
fie fric ă de moarte’’. ( Eliade, 2005, p. 14). Filp Zalomi t este singurul care intuie ște
mesajul secret comunicat de prietenul lor: „ Și poate a vrut s ă ne spun ă că moartea este
o împlinire, o perfect ă integrare a tuturor facult ăților înalte cu care am fost d ărui ți.”
(Eliade, 2005, p.14 ). În concep ția lui Eliade, moartea reprezint ă întâlnirea omului cu
eternitatea, eliberarea lui într-o lume similar ă începuturilor, o lume a armoniei originare
și a în ălță rii spirituale.
Filip Zalomit este cel care reconstituie drama doctorului Aurelian T ătaru,
întorcându-se pe fluxul memoriei afective cu tr eizeci și nou ă de ani în urm ă. În felul
acesta, biografia doctorului se transform ă într-o realitate mitic ă. În intriga nuvelei este
vorba despre interven ția anchetatorului Emanuil Albini, autorizat de Sec ția de
Cercet ări și Informa ții s ă dezlege misterul accidentului suferit de doctoru l Aurelian
Tătaru. Dar acesta m ărturise ște c ă nu este capabil s ă eludeze misterul; astfel încrederea
lectorului se transfer ă asupra lui Zalomit, prieten al erolui disp ărut în mod straniu.
Revela țiile sale vor conduce la luminarea misterului. Al bini furnizeaz ă referin țe precise
ale cazului: „ Les Trois Grâces “ erau cele trei paciente de la Spitalul Brancovici, unde
doctorul T ătaru începuse, în 1960, experimentarea unui ser t erapeutic. Acesta propunea o
metodologie revolu ționar ă care surclasa toate experimentele de pân ă atunci legate de
tratamentul știin țific al cancerului; avea convingerea c ă acesta era provocat de o proliferare

45
excesiv ă a celulelor unui țesut sau ale unui organ. Dac ă ritmul prolifer ării celulelor ar fi
fost unul echilibrat, acest proces ar fi dus la r egenerarea, la întinerirea corpului întreg, dar
inconvenientul era acela c ă se desf ășura într-un mod haotic: „s-ar spune c ă avem de-a
face cu o tendin ță de crea ție devenit ă brusc amnezic ă, un proces fiziologic ateleologic,
amputat de inten ționalitate și care creeaz ă în ne știre și la întâmplare, f ără scop, f ără plan,
fără structur ă…”(Eliade, 2005, p.17). Doctorul T ătaru dorea s ă rectifice procesul de
proliferare a celulelor: „ spera s ă pun ă la punct o solu ție organic ă, sau un ser, nu preciza
mai mult, o solu ție care, injectat ă în zona unde se declarase proliferarea, ar fi produs un
fenomen, cum îi spuneam noi, în glum ă, de ‹‹anamnez ă››, de trezire a instinctului
teleologic, prezent în orice microorganism.” (Eli ade, 2005, p. 18). Acesta a încercat s ă le
trateze pe cele trei femei internate la Spitalul Brancovici, Frusinel Chiperii, Aglae
Irimescu și Italia Gâld ău, care aveau în jur de șaizeci de ani și erau operate de neoplasm.
Având inten ția de a le răpi unei mor ți indubitabile, doctorul le-a rebotezat, dându-le
nume sacre, dup ă modelul celor trei Gra ții : Aglae, Thalia și Euphrosyne. De asemenea,
le-a d ăruit șansa la via ță prin aplicarea tratamentului s ău original. Procesul de
regenerare biologic ă le-a redat femeilor și tinere țea pierdut ă.
Doctorul a elaborat o teorie știin țific ă conform c ăreia în codul genetic al
corpului uman se p ăstreaz ă și formula regener ării acestuia când țesuturile sunt
amenin țate de îmb ătrânire sau boli. Dar trupul nostru a uitat for mula salvatoare, din
cauze necunoscute, ca urmare fiind supus degener ării progresive odat ă cu înaintarea în
vârst ă. Amnezia biologic ă reprezint ă cauza deregl ării mecanismului vital al refacerii
celulare. Semnifica ția este c ă la baza existen ței umane se afl ă ideea de „coincidentia
oppositorum” între starea de ca șexie a unui organism și capacitatea lui de regenerare
total ă: „ îns ăși dialectica Crea ției cere ca procesul de regenerare s ă înceap ă numai c ănd
organismul e amenin țat de moarte…”(Eliade, 2005, p.32). Când punea la punct tratamentul,
doctorului Tătaru îi pl ăcea să fac ă și referin țe teologice: „M ă întreb cum de n-a discutat
nimeni pân ă acum cel mai conving ător argument în favoarea tezei c ă p ăcatul originar
a viciat întreaga fire…”( Eliade, 2005, p.26 ). I nterpretarea de ordin religios se refer ă la
faptul c ă perechea biblic ă a încălcat interdic ția divin ă și, fiind pedepsit ă, a pierdut
accesul la secretul tinere ții ve șnice.
Nu are o preg ătire teologic ă serioas ă, de aceea Aurelian T ătaru apeleaz ă la
călug ărul Calinic, de la Schitul Antim, solicitându-i in formații despre textele originare,
referitoare la cuplul biblic. I-a citit teza de d octorat, Apocrifele Vechiului Testament și

46
credea c ă acolo se g ăseau camuflate o seam ă de adev ăruri fundamentale, încifrate
printr-un cod secret, printre care și misterul întineririi corpului omenesc: „Pentru c ă,
părinte, noi știm, ast ăzi, c ă Dumnezeu n-a putut distruge propria sa crea ție. Omul a
ramas acela și, a șa cum erau Adam și Eva în Paradis, înainte de p ăcat. Acela și, adic ă
înzestrat cu acelea și virtualit ăți biologice. În corpul omenesc totul s-a p ăstrat, p ărinte, deci
s-a p ăstrat și taina vie ții ve șnice, cu care fusese d ăruit Adam…” (Eliade, 2005, p. 30 ).
Doctorul credea c ă Dumnezeu nu desfiin țase definitiv sistemul încifrat din structura
corpului omenesc. P ăcatul originar nu a distrus mecanismul regener ării, ci numai l-a
modificat în a șa fel încât să nu mai poat ă fi recunoscut. Dorea s ă afle din c ărțile
călug ărului dac ă nu exista cumva o cheie cu ajutorul c ăreia s ă poat ă descifra acele
revela ții ascunse și uitate de milenii. C ălug ărul Calinic suferise mult în închisoarea
comunist ă, dar credin ța sa îl ajutase s ă supravie țuiasc ă r ăut ății oamenilor. R ămăsese cu
sechele dup ă acea perioad ă trist ă, dar nu cu resentimente: „_ Sunt oameni care spu n că
asta mi s-a tras de-acolo, din închisoare. Dar s ă nu-i crede ți. A șa a vrut Dumnezeu, și
El știe ce face, știe de ce omul trebuie s ă treac ă prin tot felul de încerc ări. Ca s ă se
trezeasc ă, ad ăug ă foarte serios …” (Eliade, 2005 , p. 29 ). În tr-un mod tainic, c ălug ărul
martir îi sugereaz ă doctorului Tătaru acel adev ăr esen țial, calea de recuperare a tinere ții
pierdute. P ăstrase cu sfin țenie secretul considerând c ă nu putea s ă-l încredin țeze decât
unui om „ preg ătit s ă-l în țeleag ă”. Dup ă moartea doctorului, c ălugărul Calinic poart ă un
dialog interesant cu prietenul acestuia, Filip Za lomit c ăruia, într-un mod subtil, îi vorbe ște
despre elementele naturii care de țin for țe extraordinare prin care via ța poate fi multiplicat ă
la infinit. Face aluzie la o plant ă miraculoas ă care se înfățișeaz ă sub o anumit ă form ă,
rodește și se regenereaz ă periodic: „ _ Legenda acestei flori este cea mai frumoas ă, începu.
Eu am auzit-o de la mai mul ți…” ( Eliade, 2005, p. 33). B ătrânul are impresia la un
moment dat c ă Zalomit nu ascult ă cu aten ție povestea plantei miraculoase, îns ă mesajul
secret a fost transmis ca într-o stare de trans ă pentru că botanistul repet ă obsesiv, în
final, denumirea latin ă a acesteia „Euphorbia moldavica id est impudica’’. Este vorba
despre planta Paradisului prin intermediul c ăreia personajul are revela ția sacrului.
Anchetatorul Emanuil Albini precizeaz ă faptul c ă valorosul cercet ător a fost acuzat
de „obscurantism religios” de superiorii s ăi, de cei care de țineau autoritatea în societatea
vremii, astfel fiind mutat într-un spital din pro vincie: „ _ Pentru c ă anumi ți oameni n-au
imagina ție… Când vom accepta s ă folosim masiv imagina ția, ad ăug ă rostind rar cuvintele,
revolu ția va triumfa pretutindeni, de la un cap ăt la altul al planetei […].Tuturora le-a fost

47
teamă c ă succesul tratamentului ar putea provoca o recrud escen ță a obscurantismului
religios.”(Eliade,2005, p. 24). Albini, prin atitu dinea sa, detest ă, de fapt,conven ționalismul
unei societ ăți, având o gândire rigid ă. Imagina ția este, în concep ția lui, cea care
lumineaz ă, care asimileaz ă mai intens realitatea. Omul care posed ă imagina ție se afl ă
într-o continu ă c ăutare a semnifica țiilor ascunse ale lumii.
Astfel doctorul este nevoit s ă întrerup ă tratamentul, iar miracolul tinere ții celor trei
femei nu se mai împline ște decât pe jum ătate: șase luni pe an redeveneau tinere, în timp
ce șase luni își ar ătau vârsta lor adev ărat ă. Tinere țea ciclic ă a eroinelor era aidoma
„florilor”, spunea Aurelian T ătaru, pentru c ă urma periodicitatea lumii naturale „ dup ă
soare”. Dintre cele trei femei, numai Frusinel Ch iperii î și poate asuma destinul, tr ăind
miracolul tinere ții periodice. Chiar i se repro șeaz ă doctorului faptul c ă a încercat s ă
reconstituie destinul uman printr-un singur protot ip.
Accidentul mortal suferit de T ătaru se produce ca urmare a c ăderii sale pe panta
nu foarte înclinat ă a unei pr ăpăstii. Acesta se întâlnise cu pritenii s ăi, Hagi Pavel,
Zalomit și Nicoleanu, la o caban ă de munte, undeva lâng ă Poiana Dornei. Se afla în
fruntea micului grup, fiind pierdut din vedere de ceilal ți la un moment dat. Fusese
întâmpinat de o femeie goal ă pe care a recunoscut-o și uimit de metamorfoza ei, a c ăzut
în pr ăpastie. Era Frusinel care se afla în culmea frumuse ții sale, tr ăind cu intensitate
erosul. Doctorul a fost uimit de imaginea „bachant ei” goale, cu p ărul despletit pe umeri,
care îl privea cu o expresie de fericire total ă în ochi. Întâlnirea lor s-a produs pe 22
iunie, data calendaristic ă a solsti țiului de var ă, când soarele st ă neclintit pe bolta
cereasc ă, atingând cea mai mare în ălțime. În „ziua de Sânziene “ femeia, ca și soarele,
de ținea o frumuse țe plenar ă. În ultimele sale clipe, doctorul a în țeles ce infern era, totu și,
existen ța ei: „ știa c ă tragedia Euphrosinei era opera lui…” (Eliade , 2005, p. 41).
În aceast ă nuvel ă, Mircea Eliade a valorificat mai multe mituri: mi tul Persephonei, al
celor Trei Gra ții, al tinere ții f ără b ătrâne țe și al vie ții f ără de moarte, al Frumuse ții. Cele
Trei Gra ții (în spiritualitatea greac ă) erau fiicele lui Zeus și ale Eurymonei care însufle țeau
cu veselia lor petrecerile zeilor, înv ățau trufa șele divinit ăți arta de a tr ăi omene ște și le
ofereau muritorilor daruri de pre ț. Aglae era cea care împ ărțea gloria atât de preferat ă de
eroii greci, Thalia insufla harul artistic celor in spira ți, iar Euphrosyne era întruchiparea
frumuse ții și a tinere ții, a bucuriei de a tr ăi plenar. Preferin ța lui Mircea Eliade pentru
personajul feminin care o întruchipeaz ă pe Euphrosine poate fi explicat ă prin faptul c ă
frumuse țea și tinere țea sunt acele calit ăți demne de a-l împ ăca pe om cu soarta lui.

48
Ambiguitatea limbajului utilizat de Mircea Eliad e în nuvele sale fantastice este
o consecin ță a dorin ței sale de eviden ția relativitatea adev ărurilor lumii înconjur ătoare.
Anumite evenimente relatate se desf ășoar ă într-un timp mitic care interfereaz ă cu
realitatea cotidian ă. Acesta stabile ște similitudini între metafizic ă, promovând necesitatea
eliber ării omului din cercul strâmt al existen ței sale prin descoperirea unui nou tip de
spiritualitate, și religie, fiind convins c ă fiecare dintre noi poart ă în esen ța lui divinitatea.
Accesul la realitatea absolut ă, la centru , cum îi place s ă afirme lui Eliade, salvarea,
apar ține doar celor care de țin tehnicile de a- și aminti ce s-a întâmplat la începutul lumii,
celor care cunosc procesul de „anamnesis”. Datoria omului este să se reîntoarc ă periodic
la origini, s ă porneasc ă pe calea descoperirii de sine. Aceast ă concep ție este dezvoltat ă
și în nuvela intitulat ă În curte la Dionis considerat ă de criticul literar, Ioan Petru
Culianu, „arta poetic ă a lui Eliade”. (Culianu, 1995, Mircea Eliade , p. 247 ). În aceast ă
nuvel ă, care face parte din corpusul de texte care și-au câ știgat autonomia în cadrul
operei lui Eliade, este expus ă varianta r ăsturnat ă a mitului orfic. Cei doi protagoni ști,
scriitorul Adrian și cânt ărea ța Leana, întruchipeaz ă cuplul Orfeu – Euridice, dar rolurile
personajelor „ mitului orfic” sunt inversate. Adria n este un poet amnezic, dar con știent de
faptul că el este purt ătorul unui mesaj capital pentru omenire. Subiectul nuvelei se
desf ășoar ă în dou ă planuri alternative în care este prezentat ă evolu ția celor dou ă personaje,
individual, pentru ca, în final, destinele celor d oi s ă se reg ăseasc ă într-o simbioz ă
perfect ă. Portretul Leanei este proiectat în mit; ea repr ezint ă femeia care î și asum ă
condi ția deficitar ă, în acela și timp fiind înv ăluit ă într-o aur ă superioar ă: „Pentru p ăcatele
mele am ajuns s ă cânt prin cârciumi, și oamenii îmi spun Leana. Dar eu n-am fost
făcut ă pentru asta.” (Eliade, 2005, p.162). Ea are con știin ța unui p ăcat ancestral, dar
încearc ă s ă-și uite soarta, cântând, recitând și iubind. Muzica ei are un efect terapeutic,
activând lumina care s ălășluie ște, poten țial, în fiecare om, indiferent de condi ția lui.
Cântecele ei reprezint ă mijloace de ini țiere pentru oamenii obi șnui ți, incapabili de
idealuri, dar care tr ăiesc inițierea în faza cea mai simpl ă, prin emo ție, intui ție a misterului:
„ Nu știu de unde, nici de la cine le înv ățase, c ăci erau cântece vechi, mai de nimeni
cunoscute. Dar nu era numai asta, numai faptul c ă știa c ăntece și balade atât de vetuste,
melodii arhaice: le crea din nou , le cânta a șa cum trebuiau ele cântate ca s ă ne plac ă
nou ă, tinerii de pe atunci, dup ă r ăzboi.”( Eliade, 2005, p. 163 ). Cântecele ei au o func ție
mesianic ă, prin ele propov ăduind libertatea spiritului. Leana este înzestrat ă cu un talent
excep țional pe care prefer ă s ă și-l iroseasc ă prin cârciumi. Cânt ă roman țe vechi,

49
acompaniindu-se de o vioar ă stranie. Cântecele sunt realizate pe versurile po etului
Adrian care ascund semnifica țiile profunde ale orfismului. Prin muzica ei înf ăptuie ște
un ritual mântuitor; îi supune pe oameni unei m agice experien țe estetice prin care ei
ajung s ă retr ăiasc ă îns ăși crea ția, s ă aib ă extraordinarul sentiment al neg ării mor ții.
Cântecul ale c ărui versuri le-a compus Adrian, interpretat de Leana prin restaurante și
gr ădini publice, reu șește s ă le transmit ă oamenilor o stare de optimism, de fericire, de
beatitudine. Este ref ăcut astfel ritualul mitic al lui Orfeu, care a îmblânzit fiarele prin
muzica sa .
În cel ălalt plan al nuvelei, este prezentat poetul Adr ian, devenit amnezic în urma
unui accident. Amnezia lui este simbolic ă; acesta de ține secrete de o importan ță
capital ă care nu trebuie decamuflate. Trebuia s ă se întâlneasc ă cu cineva al c ărui nume
l-a uitat. El pretinde c ă este un nume fanic „deoarece se ar ăta pe de-a-ntregul, nu
ascundea nimic.” (Eliade, 2005, p. 166). Acesta ar fi trebuit s ă-i comunice lucruri de o
maxim ă importan ță : „Importante nu numai pentru noi, arti știi, scriitorii, sau, s ă spunem
elita, inteligen ța, ci pentru orice om viu și întreg. Pentru orice om care vrea s ă r ămân ă
așa cum s-a visat el întâi.” (Eliade, 2005, p.167 ) . Poetul pierde contactul cu realitatea,
sufer ă o regresiune psihic ă, dar care nu se soldeaz ă și cu pierderea intelectului. Pentru
el amnezia se transform ă într-o adev ărat ă tortur ă pentru c ă a r ămas cu obsesia a unei
întâlniri decisive, dar și cu impresia c ă nu-și mai cunoa ște rostul în univers deoarece a
uitat mesajul pe care trebuia s ă-l transmit ă omenirii. De fapt, amnezia înseamn ă, în
registrul simbolic, ignoran ța omului modern, o metafor ă gnostic ă a mor ții spirituale. Poetul
Adrian este preg ătit pentru o întâlnire cu un necunoscut într-un hotel unde se va
adresa unui b ătrân recep ționer, fiind foarte derutat. B ătrânul b ănuie ște c ă este vorba
despre întâlnirea acestuia cu domnul Orlando ca re îl a ștepta în camera 1029, la etajul 11
al hotelului. Adrian este for țat de împrejur ări s ă urce într-un straniu ascensor : „În clipa
urm ătoare, Adrian se sim ți îmbrâncit cu o nea șteptat ă for ță și, înveselindu-se deodat ă,
fără motiv, se trezi, strivit din toate p ărțile, în ascensor.” (Eliade, 2005, p.168 ). Spa țiul în
care intr ă astfel personajul este un spa țiu în care realul și fantasticul fuzioneaz ă.
Ascensorul simbolizeaz ă pe de o parte, o plimbare a acestuia prin propria via ță , labirintic ă,
pe de alt ă parte transcenderea realit ății fenomenale. Personajul ajunge într-o stare de
hipnoz ă, prin dep ășirea limitelor terestre, prin ignorarea timpului normal. Acesta uit ă de
existen ța lui fireasc ă, având acces în mod paradoxal la coordonatele memoriei
general – culturale: „Ce e teribil în amnezia unu i poet […] este faptul c ă, pe m ăsur ă ce

50
memoria personal ă dispare, o alt ă memorie, i-aș spune cultural ă, r ăzbate din adâncuri,
și dac ă un miracol nu intervine, pân ă la urm ă îl st ăpâne ște complet.” (Eliade, 2005,
p.183). Adrian urc ă pân ă la etajul 21, de și cl ădirea nu are decât cinci etaje, îns ă nu
sesizeaz ă aceast ă anomalie imediat deoarece el p ăstreaz ă înc ă o leg ătur ă iluzorie cu
realitatea. Ajunge apoi în fa ța unei oglinzi: „Apoi î și apropie obrazul de luciul rece al
oginzii. Ar ăta, a șa cum îi spuneau to ți, ca de treizeci de ani, cu cincisprezece ani m ai
pu țin decât avea. Și credea că stie de ce: era înalt, zvelt, blond și-și p ăstrase p ărul
așa cum îl avusese în liceu: c ăzându-i rebel pe frunte. Frumos ca Îngerul Mor ții, îi
spusese cineva. F ără îndoial ă,o fat ă. Dar cine ?” ( Eliade,2005, p. 172 ). Oglinda este un
simbol al dedubl ării personajului; Adrian se îndep ărteaz ă de lumea profan ă având
acces la con știin ța universal ă. El se reg ăse ște în condi ția mitic ă a lui Orfeu, ca salvator
al oamenilor și în seria de poe ți care i-au urmat acestuia. De aceea drumul cu as censorul,
pe care îl realizeaz ă Adrian, are semnifica ții mitice. El transmite direct c ă semnele
sacrului au ap ărut pentru scurt timp în lumea real ă: „Probabil c ă au disp ărut în timp ce eu
mă aflam în ascensor. Evident n-au disp ărut propriu-zis , ci s-au ascuns doar, s-au
camuflat. Au ajuns irecognoscibile. ” (Eliade, 2005, p.172). În timpul c ălătoriei cu
ascensorul îi apar amintiri care fac leg ărtura cu fiin ța sa arhaic ă, reg ăsindu-se în
prototipul lui Orfeu, adic ă la origini, acolo unde se afl ă r ădăcinile poeziei. Aceast ă
călătorie simbolic ă determin ă în ălțarea sufletului pe trepte superioare, trecerea în tr-o
lume transcendent ă unde distinc țiile dintre via ță și moarte sunt șterse. Adrian devine
con știent de faptul c ă trebuie s ă ias ă din starea amnezic ă, care este condi ția vie ții profane
și s ă recupereze mesajele imperative prin anamnez ă, prin descoperirea sinelui: „ Pentru
că mi-am dat mai demult seama de asta, un lapsus adu ce pe cel ălalt, amnezia devine
progresiv ă, și dac ă acel misterios proces de anamnesis nu intervin e la timp nici nu
îndraznesc s ă-mi imaginez ce s-ar putea întâmpla.”(Eliade, 20 05, p. 175 ). Acesta î și d ă
seama c ă izb ăvirea sa nu se poate realiza decât dac ă se purific ă spiritual. Ascensorul
semnific ă p ătrunderea lui Adrian în labirint, un spa țiu prin care lumea revine la forma
sa originar ă. El este cel ales, având n ăzuin ța de a reveni la ipostaza primordial ă, pe care
a pierdut-o prin c ăderea în profan. Are destinul tragic al artistul ui: „Sunt amenin țat s ă
fiu redus la cultur ă, s ă devin un ins eminamente cultural!” (Eliade, 2005 , p. 183 ).
În ascensor se întâlne ște cu personaje emblematice. O frumoas ă doamnă îi vorbe ște
despre un pictor, despre „proverbiala lui butad ă că, într-un ascensor, ori urci, ori cobori, e
acela și lucru , c ăci numai direc ția variaz ă.” (Eliade, 2005, p. 183). Adrian face o analogie

51
cu filosofia lui Heraclit care considera c ă reîntoarcerea la starea primordial ă a
sufletului nu se putea realiza decât prin intermed iul st ărilor extatice sau prin moarte.
Acensiunea și coborârea semnific ă reunirea sensului vie ții cu cel al mor ții, ceea ce
înseamn ă reunirea contrariilor, existen ța unei unit ăți antinomice în univers. Ceea ce
spune pictorul sugereaz ă faptul c ă între via ță și moarte nu exist ă diferen ță ; orice fiin ță
poart ă în sine mesajul devenirii și al trecerii prin „coincidentia oppositorum“.
Ascensiunea personajului într-o alt ă zon ă simbolizeaz ă transcenderea lumii
profane; acesta reu șește s ă ajung ă într-un spa țiu „purificat “ de contaminarea istoric ă.
La ultimul etaj întâlne ște dou ă femei; una este v ăduv ă, cealalt ă c ălug ări ță și nu-i pot
oferi lui Adrian decât cheile de la o anex ă, îns ă el prefer ă s ă coboare cu ascensorul. Prin
acest „descensus ad inferos” î și recupereaz ă identitatea pierdut ă. El descinde în „ lumea
de jos“ unde st ăpânul este Orlando. Adrian se r ătăce ște în marele hotel, cu multe etaje,
sc ări și ascensoare, un fel de labirint, devine suspect, produce conflicte. Îl confund ă pe
Orlando, om de afaceri care conduce un grup poli tic subversiv, cu personajul cu care
trebuia s ă se întâlneasc ă. Acesta este uimit de faptul c ă poetul știa de ora importantei
întruniri politice care urma s ă aib ă loc.
Adrian îi vorbe ște lui Orlando depre rolul decisiv al poetului c are, precum Orfeu,
trebuie s ă foloseasc ă Verbul spre a îmblânzi animalele s ălbatice, adic ă s ă-i determine pe
oameni s ă-i în țeleag ă mesajul spiritual. Orlando îl dirijeaz ă permanent în aceast ă
discu ție pe Adrian, ca și cum ar oficia un ritual; îl îndeamn ă s ă nu se îndep ărteze de
subiect ( la un proces anamnetic ), ca s ă nu uite din nou mesajul, s ă-și structureze teoria
despre rolul orfic al poetului. Miticul Orfeu, c u ajutorul lirei sale îmblânzea animalele
sălbatice: „ _ În țelege ți la ce fac aluzie: fiarele s ălbatece sunt oamenii cu starea lor
natural ă […], chiar și oamenii în condi ția lor cultural ă. Tot s ălbateci sunt, dac ă n-au
acces la logos , dac ă n-au fost confrunta ți cu singura magie susceptibil ă de a le schimba
radical modul lor de a fi : magia verbului, poez ia…” (Eliade, 2005 ,p. 187). A șadar, de și
ascunde un mare adev ăr, poezia are și un rol civilizator, exercitând asupra fiin ței o
fascina ție anume. Poezia poate„ îmblânzi” omul prin farmecu l cuvântului, c ăci magia
suprem ă o constituie „verbul”, adic ă logosul ce se afl ă la temelia lumii: „A ștept ăm pe
Orfeu, a ștept ăm pe acel poet de geniu al c ărui verb va sili omul s ă se deschid ă c ătre spirit;
cu alte cuvinte, va precipita muta ția pe care au râvnit-o toate religiile și toate filosofiile
din lume. Cine îi va mai putea rezista, lui, poet ului? V ă întreb: ce mistre ț a mai putut
rămâne el însu și, mistre ț în toat ă firea, ascultându-l pe Orfeu?” (Eliade, 2005, p. 187).

52
Poetul face o compara ție sugestiv ă între personajul mitologic și cel biblic: „Orfeu a
coborât în Infern ca s ă salveze o singur ă fiin ță , și înc ă o fiin ță mult iubit ă, pe propria
lui so ție. Nici m ăcar n-a coborât pentru o necunoscut ă sau un ins oarecare […]. Dar
Christos a coborât în Infern pentru to ți oamenii, pentru to ți cei care muriser ă de la
Adam încoace, a coborât în Infern s ă-i mântuiasc ă. Și cu toate acestea, ad ăugă cu
gravitate și melancolie, nici cre știnismul, biserica lui Christos, n-a izbutit s ă schimbe
oamenii .” (Eliade , 2005, p. 187). Aici Adrian ex prim ă un adev ăr și anume c ă oamenii
contemporani s-au îndep ărtat de spiritualitate, de sacru, în mod continu u, îndreptându-se
astfel spre Infern. Numai cei care ajung s ă se elibereze de pornirile instinctuale, se înal ță
în lumea ideal ă, se elibereaz ă de sub opresiunea timpului: „Poezia e prin excele n ță
metod ă politic ă, și este ultima metod ă politic ă pe care o mai putem încerca, poezia este
într-un anumit fel o soteriologie , o doctrin ă a salv ării.” (Eliade, 2005, p. 192 ). Dintre toate
artele, poezia este cea mai privilegiat ă deoarece reprezint ă un reflex al îndumnezeirii;
uneori mesajul ei este imposibil de descifrat, de aceea incit ă spiritul la cunoa ștere și, în
acest fel, la eliberare.
În lumea st ăpânit ă de Orlando, Adrian î și reîntâlne ște iubita de care îl
desp ărțise o traum ă. În plan simbolic, întâlnirea lor reprezint ă reîntregirea cuplului mitic,
Orfeu – Euridice. Numai c ă personajul feminin este cel care îl readuce pe O rfeu din
Infern și nu invers. Ea este cea care preia misiunea poetu lui și cânt ă pentru a „ îmblânzi
fiarele realului, profanului”. Poetul este creato rul cântecului dar pe parcurs pierde
sensul revela ției, de aceea Leana trebuie s ă devin ă mesagerul cântecului care ascunde
semnificațiile orfismului, credin ța în reg ăsirea paradisului pierdut. Ea este mesagerul trimis
de o for ță divin ă, dar concluzia lui Adrian este c ă „nici mesajul, nici purt ătorul lui,
mesagerul, nu te pot mântui. Mesagerul te treze ște numai, te preg ăte ște s ă descifrezi
sensul personal al revela ției.” (Eliade, 2005, p.194 ). Leana este cea care îi induce
procesul de anamnez ă lui Adrian. Mesagerul îi determin ă pe oameni s ă con știentizeze
că traiesc într-un spa țiu profan, dar de țin puterea de a se elibera spiritual prin voin ță și
perseveren ță . Cântecul intitulat „În curte la Dionis” are la baz ă un oximoron, substantivul
„curte” însemnând „limitarea”, iar „Dionis ’’, acea for ță care se dezl ănțuie dincolo de
limite. Cântecul lui Adrian a fost creat la „înce putul începuturilor”, sub semnul lui Orfeu,
apollinicul, dar vorbe ște despre Dionysos, fiind o sugestie a anul ării contrariilor, ca
principiu al lumii eterne. „Îmblânzirea fiin ței” se face prin spectacol dionisiac, prin

53
desc ătușarea instinctelor, prin bucurie și petrecere nocturn ă : „ C ăci numai noaptea
oamenii , și numai unii dintre ei, mai pot fi îmblânzi ți.” (Eliade, 2005, p. 196).
Drumul lui Adrian și al iubitei sale se termin ă cu o explozie de lumin ă: „Deschise
ușa, dar r ămaser ă amândoi în prag, orbi ți de lumina puternic ă, uniform ă, care se rev ărsa
de nu în țelegeai undepe covoarele ro șii.”(Eliade,2005, p.198 ). Aceast ă lumin ă reprezint ă,
de fapt, mântuirea, fericirea divin ă la care ei au acces, întineri ți, prin dragostea lor.
Printr-o experien ță transcedental ă similar ă trece și profesorul Dominic Matei,
protagonistul nuvelei Tinere țe f ără de tinere țe… . Asemenea altor personaje „se ridic ă”
deasupra timpului, participând astfel la salvarea omenirii. Fiind un renumit profesor de
lingvistic ă, Dominic Matei se temea de de faptul c ă nu va reu și s ă-și finalizeze ampla
oper ă dedicat ă originilor limbajului, având o existen ță foarte scurt ă. Era profund dezam ăgit
deoarece în tinere țe a trebuit s ă renun țe la singura femeie pe care o iubise, Laura,
sacrificându-și via ța personal ă în vederea acumul ării unei culturi fenomenale. Laura
era convins ă de faptul c ă profesorul în țelegea via ța altfel decât ea: „Vrei s ă fii ceea ce
sunt atâ ția al ții: filolog, orientalist, arheolog, istoric, mai știu eu ce altceva. Adic ă vrei s ă
tr ăie ști o via ță str ăin ă, via ța altora, în loc s ă fii, dumneata, Dominic Matei, și s ă cultivi
exclusiv geniul dumitale…” (Eliade, 2005, p.204 ). Ca urmare a epuiz ării fizice și psihice,
profesorul vine din Piatra Neam ț la Bucure ști, cu inten ția de a se sinucide. În noaptea de
Înviere, în timpul unei furtuni este lovit de un t r ăsnet care va avea efecte surprinz ătoare:
„ Ochiul ro șu se stinse, și în clipa urm ătoare îl orbi, zguduindu-l, explozia luminii albe,
incandescente. Parc ă ar fi fost aspirat de un ciclon fierbinte izbucni t, în chip neîn țeles,
chiar în cre ștetul capului.” (Eliade, 2005, p.200). În urma acci dentului acesta reîntinere ște
ar ătând ca la treizeci de ani, dobândind și o paradoxal ă reîmprosp ătare a memoriei. Fiind
ars de tr ăsnet chiar în noaptea de Inviere, este foarte pro babil s ă fi primit acea energie
ini țial ă, cu care fiin ța uman ă a fost înzestrat ă la origini, pentru c ă a suferit o muta ție și a
dobândit facult ăți paranormale, având posibilitatea de a glisa în timpuri diferite: „Sim țea,
de asemenea, o energie și o încredere pe care nu le mai cunoscuse din ti mpul războiului,
când, la Piatra Neam ț, organizase o mi șcare de Rena ștere cultural ă, f ără egal în restul
Moldovei. Vorbise de ea, l ăudând-o, chiar Nicolae Iorga în conferin ța pe care o ținuse la
liceu.”(Eliade, 2005, p. 211). Personajul cap ătă o memorie monstruoas ă, recuperând toate
limbile str ăine pe care începuse s ă le înve țe în tinere țe. În paralel cu hypermnezia lui
Dominic se dezvolt ă și experien țele onirice ale acestuia care se confund ă uneori cu
starea de veghe. Procesul de regenerare se conti nu ă în vis pentru c ă reu șește s ă înve țe

54
limbi str ăine în timpul somnului. Lumea care i se reveleaz ă în vis este mai puternic ă
decât cea real ă. Doctorii care monitorizeaz ă starea lui îl consider ă cel mai pre țios
exemplar uman de pe tot globul. Dominic începe tre ptat să în țeleag ă ce i s-a întâmplat:
„Imensa concentra ție de electricitate care, explodând chiar deasupr a lui, i-a str ăbătut, i-a
regenerat întreg organismul și i-a amplificat fabulos toate facult ățile mentale. Dar aceast ă
desc ărcare electric ă a f ăcut de asemenea posibil ă apari ția unei noi personalit ăți, un fel de
‹‹dublu››, o persoan ă pe care o ascult ă vorbindu-i mai ales în timpul somnului și cu care
uneori discut ă amical sau în contradictoriu.” Acest ‹‹dublu›› devine un adev ărat înger
păzitor care îi r ăspunde întotdeauna la întreb ări: „De ce te fr ămân ți ? se ascult ă gândind
îndat ă ce stinse lumina. Totul se desf ășoar ă normal. A șa trebuia s ă se întâmple: s ă fii
confundat cu al ții, s ă se cread ă c ă nu mai po ți distinge visul de realitate și alte confuzii
de acest fel. Nu se putea g ăsi un camuflaj mai bun. Pân ă la urm ă ai s ă te convingi că nu e
nici o primejdie, c ă ți se poart ă de grij ă…”(Eliade,2005, p.225 ).Vocea ‹‹dublului››
reprezint ă,de fapt, iluzia cosmic ă ce are darul de a camufla și a revela în acela și timp
Absolutul. Ini țial, Dominic îl consider ă o întrupare a incon știentului s ău, dar treptat se
dovede ște a fi însu și dublul s ău astral, matricea primordial ă, aflat ă în afara timpului, astfel
având acces la memoria etern ă. Dedublarea pe care o sufer ă poate avea și o conota ție
biblic ă: fiecare om are în preajma lui un înger p ăzitor, care poate s ă decid ă asupra cursului
destinului s ău. Acesta e o reminiscen ță a timpului când omul nu p ărăsise înc ă paradisul.
Scriitoarea Florina Rogalski propune mai multe t ipuri de fantastic care se pot
reg ăsi în crea ția lui Mircea Eliade (magic, mitic, analitic), pri ntre care și „fantasticul
dedubl ării”, considerând c ă ‹‹dublul›› multiplic ă fiin ța, o face poten țial alta, printr-un
transfer de personalitate; astfel un personaj mim eaz ă personalitatea altuia. (Rogalski,
2002, p.112). Prezen ța acestuia poate fi justificat ă prin aspira ția uman ă c ătre o origine
anterioar ă, divin ă care a fost p ăstrat ă, vag, în memorie. Ie șirea lui Dominic din șablonul
vie ții normale presupune o serie de riscuri; el se înal ță în mod accidental, reg ăsindu-și
starea etern ă: „Se ducea în fiecare zi la bibliotec ă și cerea multe c ărți și colec ții de
reviste vechi. Le r ăsfoia cu aten ție, lua note, dar toat ă munca aceasta alc ătuia un
camuflaj. Îndat ă ce citea primele rânduri, știa ce va urma; f ără s ă în țeleag ă procesul de
anamnez ă (cum se obi șnuise s ă-l numeasc ă), orice text pe care-l avea în fa ță , dac ă dorea
să-i afle con ținutul, descoperea c ă-l cunoa ște.” (Eliade, 2005, p.234 ).
Dominic Matei este selectat de voin ța divin ă, fiind predestinat s ă aib ă un rol
important în evolu ția istoriei universale, acela de a o îndruma prin art ă. Profesorul a fost

55
pasionat de știin ță , cunoa ștere, filosofie în tinere țe, de aceea consider ă c ă a fost „ales“
pentru aceast ă experien ță unic ă prin care „i s-a d ăruit o știin ță universal ă, și atunci,
chiar în momentul când era pe punctul de a- și pierde complet memoria, i s-a d ăruit o
știin ță universal ă cum nu va fi accesibil ă omului decât peste multe mii de ani.”
(Eliade, 2005, p.237). De asemenea, cunoa șterea spontan ă nu-i anuleaz ă interesul
cercet ării, nici bucuria descoperirii. Dovede ște un vizionarism deosebit, poate anticipa
existen ța omului postistoric: „ în urma electrocut ării, activitatea lui mental ă anticipeaz ă
oarecum condi ția pe care o vor dobândi oamenii dup ă câteva zeci de mii de ani.
Principala caracteristic ă a unei noi umanit ăți va fi structura vie ții psihomentale: tot ce
fusese cândva g ăndit sau înf ăptuit de oameni, exprimat oral sau scris, era recu perat
printr-un anumit exerci țiu de concentrare. “(Eliade, 2005, p.234). Profeso rul dobânde ște
abilit ăți intelectuale, psihice extraordinare, trecând prin tr-un experiment de revigorare.
Toate acestea se întâmpl ă în perioada premerg ătoare celui de-al Doilea R ăzboi
Mondial, de aceea cazul s ău intr ă în aten ția autorit ăților germane de atunci care încercau
să creeze o specie îmbun ătățit ă de Homo Sapiens ( teoria nazist ă privind supraomul ). Un
anume doctor Rudolf elaborase o teorie referito are la faptul c ă electrocutarea printr-un
curent de cel pu țin un million de vol ți ar fi produs o muta ție radical ă a sistemului
genetic al omului, astfel ob ținându-se o ras ă superioar ă a lui Homo Sapiens. În concep ția
lui Eliade, acesta se nume ște „omul post-istoric”, omul care poate avea acces la o
cunoa ștere nelimitat ă, integral ă, care poate fi realizat ă în mod automat printr-un efort de
concentrare mental ă. De asemenea, tinere țea acestuia poate fi prelungit ă.
Experien țele lui Dominic Matei sunt descrise și analizate în rapoartele profesorilor
Roman St ănciulescu și Gilbert Bernard și expediate de acesta din urm ă unui laborator al
Funda ției „Rockefeller”. Îns ă acestea nu relev ă decât aspectele exterioare ale
procesului de muta ție, în aprilie 1938. Personajul se consider ă un pion al unui joc
ambiguu și complicat, ini țiat de for țe supranaturale care îi modific ă percep ția asupra
universului: „în fond, î și repetase în acea sear ă din iarna lui 1944, asemenea fenomene
parapsihologice pot fi efectul unor for țe pe care nu le cunoa ștem, dar pe care le poate
controla incon știentul.”( Eliade, 2005, p.235 ). Autorit ățile germane devin din ce în ce
mai interesate de cazul profesorului, drept urmar e, se iau m ăsuri pentru ca acesta s ă fie
dus în siguran ță , la Geneva. De aceea, i se însceneaz ă un accident de ma șin ă în apropierea
Bucure știului. Via ța lui Dominic ia o întors ătur ă nea șteptat ă atunci când o întâlne ște pe
Veronica B ϋhler. Aceasta, fiind surprins ă de o furtun ă în mun ți, sub efectul unui tr ăsnet

56
similar care îl atinsese și pe el, trece printr-o serie de regresii în e xisten țele ei
anterioare. Veronica se salveaz ă, ad ăpostindu-se într-o grot ă a c ărei ie șire era astupat ă
de stânci. Dup ă aceast ă experien ță , ea nu poate vorbi decât în sanscrit ă, iar treptat, în
dialecte indice uitate. Regresiunile Veronic ăi în vie țile ei anterioare reprezint ă o ilustrare
optim ă a teoriei transmigra ției sufletului (metempsihoza). Ea se întoarce de-a lungul
istoriei pân ă la începuturile omenirii, reconstituind întreaga evolu ție a limbajului omenesc.
Observând-o cu cea mai mareaten ție, profesorul acumuleaz ă materiale pentru istoria
documentar ă a limbajului coborând foarte adânc în trecut: „ Documente pentru Arc ă,
ad ăug ă zâmbind. Ce n-ar da lingvi știi dac ă le-ar putea studia acum. Dar pân ă unde vom
ajunge? Pân ă la protolimbajele nearticulate?… Și apoi?…” (Eliade, 2005, p.255 ).
Reconstituie originile limbajului cu ajutorul Ver onic ăi și acumuleaz ă informa ția pentru
ca lumea s ă se poat ă regenera dup ă sfâr șitul apocaliptic.
Teoria profesorului Matei vizeaz ă dispari ția mai multor civiliza ții în urma
războaielor nucleare, care poate fi urmat ă de apari ția unei umanit ăți superioare speciei
homo sapiens. De aceea, el se gânde ște s ă întocmeasc ă precum Noe, personajul biblic o
nou ă ‹‹Arc ă›› pentru a putea reconstitui lumea distrus ă. Aceasta ar putea fi realizat ă
adunând cât mai multe mostre ale civiliza ției umane, începând cu limbile moarte și pân ă
la ultimele descoperiri: „M ă refeream la transmiterea tradi ției. Știu c ă esen țialul nu se
pierde niciodat ă. Dar m ă gândeam la celelalte, multe, care, de și nu reprezint ă esen țialul, mi
se par totu și indispensabile unei existen țe cu adev ărat umane; bun ăoar ă, tezaurul artistic
occidental, în primul rând muzica și poezia, dar și o parte din filosofia clasic ă, și
anumite știin țe…”.(Eliade,2005, p.240). Stejarul tr ăsnit în seara comemor ării centenarului
scriitorului Sean Bran reprezint ă pentru Dominic, care preg ăte ște arca , un semn c ă
misiunea lui va fi folositoare; din copacul carb onizat r ăsar câteva „timide ramuri
verzi”, ca o sugestie a reconstruirii lumii dup ă declinul acesteia. A șadar, hipermnezia
lui Dominic nu e numai o cale de salvare personal ă; el se transform ă într-un „recipient’’ al
tuturor informa țiilor despre apari ția și evolu ția fiin ței, o arc ă prin care Universul va
rena ște. Pe arca lui Dominic se afl ă forme arhetipale care con țin germenele crea ției,
Logosul, printre informa ții num ărându-se și limbile omenirii, de la limbajele primitive,
la cele ale lumii moderne. Mircea Eliade descrie în aceast ă nuvel ă un act insolit de
reîntoarcere ini țiatic ă realizat pentru a salva condi ția uman ă. („le mythe de l`eternel
retour“). Acest act este declan șat de puteri misterioase care încearc ă s ă îns ănăto șeasc ă o
lume afectat ă de uitare. Exist ă un mit important în proza lui Eliade, dup ă terminologia

57
lui Gilbert Durand: mitul paradisului pierdut și al nostalgiei resim țite în urma pierderii
lui.(Durand, 1998).
În concep ția lui Mircea Eliade, umanitatea este întoars ă, în chip tragic cu
spatele la harul divin. Divinitatea comunic ă neîncetat cu oamenii, îns ă tot neîncetat
rămâne un mister pentru ace știa. Oamenii nu doresc s ă-și detroneze eul pentru a intra
în comuniunea divin ă. În urma unei atente radiografii a societ ății moderne, scriitorul
constat ă „pierderea“, r ătăcirea, lipsa de perspectiv ă a acesteia, faptul c ă se afl ă în
căutarea unui limbaj prin care s ă se reg ăseasc ă și s ă se exprime. Prin r ătăcirea în
limbaje care nu-i exprim ă dec ăt agonia, prin deta șare, prin ruperea de valorile originare,
societatea contemporan ă ofer ă o perspectiv ă sumbr ă. De aceea, în operele sale, Eliade
creeaz ă personaje avizate care redau speran țe umanit ății. Prin descifrarea valorilor
religioase, mitologice, „camuflate” în evenimente comune, via ța poate deveni infinit mai
bogat ă, mai pasionant ă. Revalorizarea existen ței nu este posibil ă decât prin revigorarea
simbolurilor, prin rituri, cu alte cuvinte, prin reconectarea la sursele divinului. Scriitorul
însu și caut ă noi justific ări ale existen ței, noi puncte de sprijin, manifestând dispre ț fa ță
de existen ța f ără centru și sens, a omului c ăzut într-o lume demitizat ă, de aceea
imagineaz ă ac țiuni care s ă aduc ă salvarea, mântuirea omenirii. Personajele prozei sale
fantastice sunt hermeneu ți, lectori de semne, c ăut ători de semnifica ții ascunse în
banalitatea vie ții. Ace știa sunt preocupa ți de „situa ția” lor mitic ă, tr ăiesc în preajma
miturilor. Demersurile lor anamnetice reprezint ă o încercare de reconectare și de
recuperare a armoniei originare prin toate formel e imagina ției: poezie, muzic ă, literatur ă.
Eroii sunt întotdeauna angaja ți în parcurgerea unui labirint, în c ăutarea centrului
spiritual, c ăutare care implic ă rătăciri și riscuri: „drumul spre ‹‹în țelepciune›› sau spre
‹‹libertate›› este un drum spre centrul fiin ței tale.” (Eliade, 1990, p.122 ). Ace știa se
orienteaz ă prin labirint, g ăsesc ie șirea din acesta („învierea spiritual ă” ) prin anamnez ă.
Personajele nuvelelor fantastice sunt înzestrate c u un impuls debordant spre
libertate, sunt mistuite de dorul neîncetat al a dev ărului. Sunt prizonieri ai uit ării, îns ă au
și libertatea de a sesiza diferen țele dintre memorie și anamnez ă: „ Fiin ța post-adamic ă și-a
uitat sensul și existen ța paradisiac ă, dar păstreaz ă latent posibilit ățile ie șirii din uitare.“
(Ru ști, 1998, p.8). Anamneza eviden țiaz ă originarul, este o criz ă a identit ății și,
simultan, o terapie a reg ăsirii. Acestea aspir ă la eliberarea spiritual ă, pe cale ezoteric ă,
prin executarea unor ritualuri sau la mântuire, parcurgând calea cre știn ă de salvare a
sufletului. Prin toate ac țiunile lor sunt capabile s ă îmbun ătățeasc ă condi ția uman ă.

58
Particip ă la diverse ritualuri magice prin care se reconecte az ă la sacralitate. Doctorul
Aurelian T ătaru ( din nuvela Les Trois Grâces ) reface ritualul Sânzienelor atunci când
o întâlne ște pe Frusinel în timpul solsti țiului de var ă. În credin ța româneasc ă, în noaptea
de Sânziene se deschide cerul și omul are acces la cunoa șterea întregii Firi. Astfel doctorul
are privilegiul de a descoperi, în acel moment sac ru, poarta solsti țial ă, poarta spre infinit.
Poetul Adrian (protagonistul nuvelei În curte la Dionis ) consider ă c ă omul care
are talent, trebuie s ă-l fructifice creator; f ără har și creativitate, omenirea s-ar pr ăbu și.
Ritualul orfic este realizat subtil prin intermed iul muzicii; mesajul lui Orfeu, bazat pe
retr ăirea mitului, este menit s ă schimbe atitudinea fa ță de via ță . Singura salvare a
omului const ă în exerci țiul poeziei, menit s ă recupereze valoarea creatoare a Logosului.
Experien ța prin care trece Dominic Matei, personajul din n uvela Tinere țe f ără de tinere țe,
se aseam ănă cu ritualul în ălță rii lui Christos , c ăci este fulgerat în noaptea sacr ă a
Învierii: „Fulgerul descinde din lux , din lumina divin ă și de aceea deschide poarta spre
eternitate .”( Ru ști, 1998, p.64) . Toate personajele imaginate de Mi rcea Eliade sunt fiin țe
umane cu resurse infinit superioare, aspirând la n emurire, la „tinere țea f ără b ătrâne țe”;
sunt marcate de o mare tensiune existen țial ă, via ța lor fiind construit ă pe alte dimensiuni
și din alte perspective. Ceea ce intereseaz ă mai mult decât verosimilitatea lor, este mesajul
pe care îl poart ă. Ele trec în mod surprinz ător prin labirintul ini țierii, destina ția final ă
fiind împăcarea sufleteasc ă, în ălțarea, pacea.

59
CAPITOLUL 3
METODE INTERACTIVE DE PREDARE A PROZEI
LUI MIRCEA ELIADE ÎN CICLUL LICEAL

1.3. SUGESTII DE ORDIN METODOLOGIC PRIVIND
STUDIUL ROMANULUI MAITREYI DE MIRCEA ELIADE

Pentru ca sistemul de educa ție s ă devin ă un factor activ al dezvolt ării se
impune adaptarea acestuia la necesit ățile actuale și de perspectiv ă ale societ ății române ști,
iar acest lucru nu se poate realiza decât prin îmbog ățirea și monitorizarea permanent ă
a metodelor de înv ăță mânt, prin înl ăturarea procesului de desincronizare a școlii în
raport cu via ța, în scopul realiz ării de progrese în toate sectoarele de activit ate. Un
proces ireversibil care se înf ăptuie ște în toate ță rile este cel al informatiz ării progresive,
accelerate a diferitelor sectoare ale vie ții economice și sociale. În cadrul programului de
reform ă a curriculumului s-a elaborat un segment refer itor la activitatea de valorificare
a facilit ăților calculatorului electronic și a tehnologiilor de comunicare. Experien ța
didactic ă demonstreaz ă c ă, în practic ă, apar în permanen ță idei, descoperiri, experien țe
pedagogice noi. Pentru a fi în consens cu o lume aflată într-o continu ă schimbare, elevii
trebuie să î și formeze abilitatea de a selecta informa țiile, de a în țelege corela țiile dintre
ele, de a decide care sunt cele mai importante, dân d astfel un sens critic, productiv
universului informa țional cu care se vor confrunta. Este absolut necesa r ca elevii s ă fie
antrena ți în procesul de prelucrare a informa țiilor primite, nu s ă se mul țumeasc ă cu
situa ția de a fi simpli receptori. Informa ția nu trebuie stocat ă, ci prelucrat ă logic pentru
a-și g ăsi aplicabilitatea. Se impune o implicare activ ă a elevilor în procesul de înv ățare
prin con știentizarea propriei gândiri, prin folosirea unu i limbaj propriu. Când ace știa î și
monitorizeaz ă propria în țelegere, ei se implic ă, introducând noile informa ții în
„schemele” deja existente, corelându-le în mod d eliberat cu cele cunoscute. De aceea,
profesorii realizeaz ă activit ăți eficiente, procedând la înnoirea permanent ă a ac țiunilor
specifice actului de predare. Motiva ția cadrului didactic trebuie s ă fie puternic ă, acesta
ținând pasul cu nout ățile, dovedind flexibilitate, intoleran ță fa ță de șablonism, asigurând
un climat destins și prietenos în desf ăș urarea activit ăților sale. Pot fi alese acele

60
metode care s ă îi determine pe copii s ă con știentizeze for ța eliberatoare și creatoare a
cuvântului, care s ă le stimuleze creativitatea în concordan ță cu specificul disciplinei-
limba și literatura român ă. Se pot organiza activit ăți adecvate, libere, în care elevii s ă
fie solicita ți să imagineze solu ții și c ăi multiple de rezolvare a unei situa ții date. Formarea
receptivit ății creatoare presupune dezvoltarea capacit ății de a restructura într-o viziune
proprie elemente re ținute din lectura unei opere sau dezvoltarea mijloa celor de
autoexprimare. Rolul profesorului este acela de a -i îndruma cu delicate țe spre frumos,
spre în țelegerea textului literar, spre emiterea unor ju dec ăți de valoare cu privire la
operele literare studiate. Elevii trebuie s ă știe s ă-și defineasc ă emo țiile, să descrie
impresiile de lectur ă pe care s ă le și argumenteze. O lec ție de literatur ă reu șit ă presupune
în țelegerea operei literare, f ără detalieri inutile în comentarea ei, descrierea suc cint ă a
portretului biografic sau psihologic al scriitoru lui, reconstituirea subiectului operei sau a
particularit ăților specifice textului literar, eviden țierea locului operei studiate în contextul
literaturii române sau chiar universale. Implicar ea activ ă a elevilor în lec ția de literatur ă
trebuie încurajat ă, ceea ce va duce indiscutabil la dezvoltarea în crederii lor în valorile
literaturii române. Ei intuiesc mecanismele limbi i române, evolu ția acesteia și perenitatea
adev ărurilor artistice și etice exprimate în operele literare. Lectura unui text literar,
interpretarea acestuia, favorizeaz ă acea întâlnire admirabil ă cu lumea fic țional ă care
treze ște imense bucurii estetice. Elevii reu șesc să construiasc ă un important edificiu
cu ajutorul semnifica țiilor operei literare pe care ace știa le descoper ă sub îndrumarea
atent ă a profesorului. Cadrul didactic este cel care ela boreaz ă strategii menite s ă amplifice
încrederea elevilor în for țele proprii.
Genera ția actual ă necesit ă un alt tip de management al resurselor și comunic ării,
diferit fa ță de cel de pân ă acum. Se pune accent pe comunicarea artistic ă, pe transmiterea
mesajului artistic de la creator la receptor pri n intermediul operei literare. Tinerii sunt
impresiona ți de imagina ția, cultura și în țelepciunea lui Mircea Eliade, îl consider ă un
etalon în literatura român ă, un inovator. Se reg ăsesc,de exemplu, în Romanul
adolescentului miop . Tr ăiesc cu tot sufletul iubirea din c ărțile sale. Ace știa cred că operele
sale sunt complementare, c ă exist ă o coeren ță ideatic ă în crea ția sa, care are scopul de a
deschide noi orizonturi. Sunt impresiona ți de filonul filozofic care traverseaz ă întreaga
sa oper ă, fie în nuvele, fie în romane. Opera sa ofer ă subiecte relevante care reu șesc s ă
le deschid ă tinerilor apetitul pentru lectur ă, care îi provoac ă s ă g ăseasc ă diverse chei de
interpretare. Îns ă demersurile de a intra în articula țiile intime ale operei lui Mircea

61
Eliade se dovedesc a fi uneori dificile . Crea ția sa reprezint ă un univers imens de idei
și fapte; trebuie descoperite o serie de constan te ale acestuia pentru a putea p ătrunde
în esen ța lui. Opera sa reprezint ă un studiu modern al miturilor, o adev ărat ă știin ță care
eviden țiaz ă „setea de sacru” a omului modern. De aceea, ori ce demers interpretativ
aplicat acesteia presupune și o anumit ă tensiune speculativ ă .
Manualele de limba și literatura român ă, de și con țin texte care se disting printr-o
mare varietate de con ținuturi, uneori sunt deficitare în ceea ce prive ște sarcinile care
să-i solicite pe elevi în exploatarea creatoare a te xtului literar. Este necesar ă interven ția
profesorului care este preocupat de dezvoltarea g ândirii divergente, a flexibilit ății,
originalit ății. Acesta vine cu exemple, teme diverse, întreb ări care s ă-l pun ă pe elev în
situa ția de a analiza, compara, interpreta, crea.
De exemplu, în Manualul de limba și literatura român ă pentru clasa a X-a, de
la Editura Art ( autori: Adrian Costache, Florin I oni ță , Adrian S ăvoiu ), în cadrul unit ății:
Evolu ția prozei în literatura român ă, sunt inserate fragmente din romanul Maitreyi de
Mircea Eliade, acesta fiind textul – suport pentr u orele de literatur ă. Acest manual
favorizeaz ă, prin aplica țiile propuse, interac țiunea comunica țional ă. Unit ățile de înv ățare
respect ă un algoritm transparent având ca etape: 1.„ Înai nte de text”, cuprinzând exerci ții
care permit dezvoltarea competen ței de argumentare oral ă a unei opinii; 2.„ Explorarea
textului“, sec țiune axat ă pe comprehensiunea și interpretarea textului literar, care
prezint ă chestionare focalizate pe con ținutul acestuia (acestea vizeaz ă evenimentele în
ordinea derul ării lor, timpul și locul unde se petrece ac țiunea, personajele, modurile de
expunere utilizate etc.); 3. „Evaluare curent ă“, sec țiune în care sunt propuse exerci ții de
interpretare a textului, sunt identificate anumite categorii ale teoriei literaturii (de exemplu,
definiția romanului de tip-jurnal, tehnica dublei perspect ive narative asupra evenimentelor,
personajul ca alter-ego al autorului propriu-zis ). Sarcinile de înv ățare sunt complexe, dar
autorii de manuale ar trebui s ă țin ă cont și de textele alternative, care s ă fie adecvate
nivelurilor de dezvoltare emo țional ă și intelectual ă a elevilor. Pentru a-i ajuta pe elevi s ă
deprind ă gustul pentru lectur ă sunt recomandabile textele literare atractive, incitante,
accesibile și variate; de asemenea, este recomandat ă lectura aprofundat ă .
Aceast ă sec țiune aplicativ-experimental ă cuprinde prezentarea unor solu ții
metodico-didactice prin care s ă-i determin ăm pe elevi s ă aprecieze valorile culturale,
estetice ale operelor lui Mircea Eliade.Prin introd ucerea în activitatea instructiv– educativ ă,
la clas ă, a unor metode activ – participative, vom reu și să stârnim interesul elevilor și

62
să-i implic ăm activ în propria lor formare, asigurând astfel o cre ștere a rezultatelor
școlare, implicit a succesului școlar. În acest caz, elevii vor fi capabili s ă interpreteze
corect textele literare, s ă dezvolte o afinitate mai mare pentru operele lui Mircea
Eliade. Utilizarea unor metode moderne accelerea z ă însu șirea cuno știn țelor, formarea
priceperilor și a deprinderilor, a capacit ăților, contribuind la dezvoltarea tuturor proceselo r
psihice, cognitive. Metodele care promoveaz ă înv ățarea interactiv ă încurajeaz ă schimbul
liber de idei, de experien țe, confruntarea de opinii și argumente ale elevilor, în vederea
ajungerii în comun la noi clarific ări, la descoperirea altor perspective de interp retare.
Elevul nu de ține numai rolul de „receptor “ de mesaje; prin in termediul metodelor folosite
acesta este determinat s ă se angajeze în ac țiuni de vehiculare și chiar de creare a valorilor
culturale. Acestea îi creeaz ă acea tensiune interioar ă orientat ă spre realizarea unui scop
acceptat subiectiv, îi u șureaz ă formarea percep ției.
Romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade, de exemplu, poate fi abor dat cu succes,
receptat din perspectiva comunic ării interculturale. Pentru a realiza acest lucru, poate fi
proiectat ă o lec ție de sistematizare a informa ției, pentru clasa a X-a,cu titlul:
‹‹Diversitate cultural ă în romanul Maitreyi ››. Demersul didactic de acest tip activeaz ă
spiritul critic al elevilor; prin modul de abo rdare a textului literar, se dezvolt ă stima de
sine, sensibilitatea fa ță de semeni, punându-se accent pe toleran ță . Se aplic ă tehnica
imersiunii în subiect, profesorul cerând elevilor s ă dea defini ții personale unor concepte
precum, diversitatea, interculturalitatea ( toleran ță , acceptare, împletire de culturi
diferite). Poate fi luat în discu ție faptul c ă tr ăim într-o lume în care diversitatea este
termenul – cheie; fiecare țar ă este diferit ă în felul ei, locuitorii ei având obiceiuri tip ice,
convingeri diferite, reguli și legi scrise și nescrise, de asemenea diferite. Este foarte
important ca membrii unei comunit ăți, de și diferi ți în felul lor, s ă tr ăiasc ă în armonie și
în țelegere. Elevii pot lucra atât individual argumen tându-și opiniile personale, cât și în
grup, colaborând, f ăcând schimb de informa ții și respectând alte puncte de vedere. Pot da
răspunsuri originale ( tehnica r ăspunsului subiectiv) unor întreb ări puse de profesor,
precum: „ _De ce sunt oamenii diferi ți și cât de important este s ă în țelegem acest lucru
și s ă-l respect ăm ?” O idee interesant ă ce poate fi lansat ă într-o astfel de lec ție este
aceea c ă trebuie s ă înv ăță m s ă privim lumea „ și prin ochii celorlal ți”, fapt care ar ajuta
societatea foarte mult.
Strategia didactic ă specific ă unei astfel de lec ții este compus ă din metode
antrenante precum: exerci țiul creator, descoperirea, lectura expresiv ă, problematizarea,

63
diagrama Venn, exerci țiul de asociere, înv ățarea prin transfer, investiga ția comun ă, tehnica
răspunsului subiectiv, dezbaterea, tehnica imersiunii în subiect. ( metode propuse de Rita
Cântiuc, în lucrarea sa intitulat ă Planificare și proiectare la limba și literatura român ă –
Exemple de bune practici , 2012).
Competen țele specifice sunt: 1. Interpretarea textului rom anului prin prisma
propriilor valori și a propriei experien țe de lectur ă; 2. Utilizarea tehnicilor și a strategiilor
argumentative în situa ții de comunicare diverse.
Printre competen țele derivate se men ționeaz ă: 1. Reflectarea asupra valorilor și
atitudinilor altor culturi și a modului în care difer ă de cele proprii; 2. consolidarea
identității culturale și a imaginii de sine; 3.în țelegerea diferen țelor culturale și de
mentalitate care apar în romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade; 4. capacitatea de a
interacționa cu oamenii ce vin din culturi diferite.
Este esen țial ă ilustrarea unor concepte opera ționale de maxim ă importan ță pentru
roman și anume: autenticitate, tipicitate, verosimilitate , mimesis. Este necesar ca elevii s ă
respecte regulile unei conversa ții civilizate, aducând argumente conving ătoare în sprijinul
ideilor sus ținute, prin trimitere la opera studiat ă.
În primul moment al lec ției, evocarea, se ini țiaz ă exerci ții de spargere a
barierelor în rela ționarea interpersonal ă și comunicare prin întreb ări de genul : „_ Prin
ce te asemeni cu colegii tăi? Prin ce te deosebe ști de ace știa? ”. R ăspunsurile se lipesc
pe un poster pentru a fi puse în eviden ță . În secven ța capt ării aten ției se introduc exerci ții
care faciliteaz ă exprimarea emo țional ă; se aduce un bol cu bomboane care au culori
diferite, dar au aceea și compozi ție, în interior fiind la fel.(„Asemenea acestora suntem
noi oamenii. Cum ar fi dac ă to ți am ar ăta la fel? De ce este important s ă fim diferi ți?).
Profesorul explic ă faptul că oamenii au preferin țe, valori, principii diferite; nu pot exista
oameni identici. Atunci când apar țin aceluia și popor sunt asem ănători pentru c ă: fac parte
din aceea și ras ă, au genele biologice corespunz ătoare; au o istorie comun ă, s-au confruntat
cu situa ții asem ănătoare. Acel poten țial de asem ănare îi ajut ă pe oameni s ă r ămân ă uni ți,
să poat ă lupta împreun ă pentru binele comun al tuturor. Dar oamenii a u gene diferite,
acesta fiind primul lucru care ne face s ă fim unici, care determin ă diferen țe pe plan
psihic, mental, comportamental. Din aceast ă diferen ță , variabilitate, omenirea
supravie țuie ște și evolueaz ă. În condi țiile normale ale realit ății în care tr ăim, tocmai pentru
că suntem diferi ți, umanitatea are un poten țial nelimitat, infinit, de a crea, de a evolua.

64
În secven ța desf ășur ării lec ției se abordeaz ă romanul Maitreyi din perspectiva
diferen țelor culturale pe care pune accent Mircea Elia de. Profesorul precizeaz ă tema
lec ției și anume, Abordarea romanului Maitreyi din perspectiva dif eren țelor culturale .
Este important de prezentat cronotopul romanului, ac țiunea petrecându-se în India, la
începutul secolului al XX- lea. Pentru început, elevii vizioneaz ă videoclipuri referitoare
la cele dou ă culturi, englez ă și indian ă, încercând apoi s ă r ăspund ă la întreb ări precum:
„ _ Ce cuno știn țe ave ți referitoare la aceast ă țar ă, India? Care era situa ția politic ă a
Indiei în perioada respectiv ă? Ce rol aveau englezii în India?”
Profesorul realizeaz ă cu elevii exerci ții de expunere a propriei opinii , vorbind
despre situa ția politic ă a Indiei care era colonizat ă de autorit ățile britanice în acea
perioad ă. Anumite domenii, ministere și departamente au fost transferate în jurisdic ția
provinciilor indiene, altele au r ămas sub controlul guvernatorului britanic. (conf orm
Legii guvern ării Indiei, dat ă în 1918 ). În 1947 India a devenit stat ind ependent.
Elevii primesc fi șe de lucru (Fi șele 1,2,3 ) privind diferen țele etnice, sociale,
culturale, religioase, prezentate în roman prin intermediul celor doi protagoni ști,
Maitreyi și Allan sau referitoare la viziunea limitat ă a europeanului asupra tradi țiilor
indiene.
• Fi șa nr.1 – „ Diferen țe culturale “
‹‹ Cele dou ă culturi difer ă foarte mult; exist ă îns ă un element neschimbat în
vie țile europenilor și ale indienilor, sentimentele.
Aspectul fizic difer ă, de asemenea, atât prin culoarea pielii și tr ăsăturile fe ței, cât
și prin îmbr ăcăminte ( femeile indiene poart ă îmbr ăcămintea tradi țional ă, numit ă sari ).
Gastronomia indian ă cucere ște prin nenum ăratele sale delicatese; este bogat ă,
diversificat ă, multe mânc ăruri sunt specifice, iar gustul special este dat de condimentele
rare ale indienilor. Interiorul caselor este im presionant: „ niciodat ă n-aș fi b ănuit c ă în
interiorul unei case bengaleze se pot g ăsi asemenea minun ății , atât lumina filtrat ă prin
perdele transparente […] atât de dulci la pip ăit și sofale din lân ă de ca șmir și m ăsu țe cu
picior pe care se aflau ce știle de ceai …(Eliade, 2007, p. 21 ).
Folclorul (care exist ă și în ță rile occidentale) este men ționat în roman prin
descrierea unei credin țe populare din India, bazat ă pe vorbe și leacuri str ămo șești; în
momentul în care Chabu se îmboln ăve ște, pentru a se îns ănăto și, familia sa cheam ă un
vraci: „Au fost chema ți atunci din nou vracii și descânt ătoarele. Veni un unchi al
fetelor, un b ătrân foarte blând și lini știtor, care cânta ziua întreag ă imnuri vaishnave,

65
melodii sfâ șietoare și crude, ce-ți muiau voin ța și-ți înduio șau sufletul, și atunci asista
întreaga cas ă.” ( Eliade, 2007, p. 119).
Exist ă un num ăr foarte mare de obiceiuri și tradi ții în lumea indian ă. De pild ă,
ceremonialul atingerii picioarelor este consider at un semn de respect; salutul indienilor
se realizeaz ă prin împreunarea mâinilor în fa ță , la în ălțime , în func ție de rangul pe care
îl ocup ă persoana respectiv ă. ‹‹Bindi››, semnul ro șu din fruntea femeilor, este considerat
simbolul celui de-al treilea ochi, cel magic, dar are și o func ție social ă, fiind purtat doar
de femeile c ăsătorite. Pentru noi, europenii, jur ămintele indienilor sunt greu de descifrat,
noi nu suntem obi șnui ți cu jur ăminte atât de profunde .
Filosofia lor este de neîn țeles pentru un european. Cel mai mare filosof al Indiei
este Rabindranath Tagore; acesta a început s ă scrie de la vârsta de opt ani și și-a publicat
crea țiile la șaptesprezece ani. În roman este prezentat faptul c ă Maitreyi și Tagore r ămân
la stadiul de iubire spiritual ă (o rela ție ar fi fost imposibil ă din cauza principiilor morale,
culturii și diferen ței de vârst ă).››
• Fi șa nr.2 – „Diferen țe religioase ”
‹‹ Mircea Eliade prezint ă în romanul său via ța indienilor de la începutul secolului
al XX-lea, societatea indian ă aflat ă în situa ția de a se confrunta cu probleme rezultate
din întrep ătrunderea culturii tradi ționaliste și radical religioase cu civiliza ția european ă.
Romanul Maitreyi deschide un univers necunoscut europenilor neini țiați în religia și
societatea hindus ă. Religia indian ă î și are izvoarele în textele Vedelor și ale
Upanishadelor. Hinduismul presupune respectarea ne condi ționat ă a unei serii de norme și
restric ții foarte precis definite; aceast ă rigurozitate are ca scop protejarea propriei
identit ăți, a for ței spirituale proprii, conferite de apartenen ța la o cast ă sau alta.
Membrii comunit ății indiene încearc ă s ă men țin ă un echilibru pe planul familial
și comunitar într-o perioad ă în care valorile morale tind s ă decad ă. Mircea Eliade face,
în romanul s ău, o analiz ă a castei brahmane. Tendin ța domnului Narendra Sen, tat ăl
Maitreyiei, de a adopta un stil de via ță european, ascunde de fapt inten țiile adev ărate ale
personajului. Acesta r ămâne un tradi ționalist, respect ă principiile morale și religioase
impuse de casta brahman ă. În casa acestuia, ritmurile vie ții sunt altele decât cele știute
de un european.
Așadar, religia induce diferen țe majore între cele dou ă culturi; regulile care
trebuie respectate de c ătre indieni sunt mai stricte decât cele ale cultur ii europene. De

66
exemplu, nu este acceptat ă c ăsătoria între dou ă persoane de religii diferite; ambele
trebuie s ă fie convertite la hinduism. ››
• Fi șa nr. 3 – „ Viziunea europeanului asupra tradi țiilor indiene”
‹‹ Experien ța de dragoste dintre cei doi tineri, Allan și Maitreyi, aduce în prim
plan și aventura cognitiv ă a europeanului. Tr ăirile lui Allan în India îl face pe acesta s ă
se rup ă de lume, de frivolitatea eurasienilor, de prejudec ățile albilor: „ Am fost întotdeauna
con știent de spiritul meu constructiv, de energia me a de alb civilizator, de folosul meu
pentru India .” (Eliade, 2007, p. 26 ). Personajul se las ă p ătruns de miracolul unei civiliza ții
care nu se dovede ște a fi primitiv ă: „ Mă de șteptam în fiecare diminea ță cu o nou ă
mirare.”( Eliade, 2007, p. 38 ). Începe s ă fie fascinat de obiceiurile și regulile cunoscute în
casa familiei Sen . Desf ășurarea vie ții de familie reprezint ă o proiectare a mentalit ăților
încorsetate de dogme și legi, religie și tradi ție. De exemplu, ritualul ceaiului este
realizat cu o meticulozitate rar ă; fiec ărui detaliu îi este acordat ă o mare aten ție. Acest
ceremonial este un mod rafinat de relaxare, exp rimând o filosofie de via ță ; oaspe ții
trebuie s ă g ăseasc ă în acesta o oaz ă de lini ște și de pace.
Allan are un mare șoc când afl ă c ă Chabu crede c ă exist ă copaci vorbitori, care
au suflet; mai târziu descoper ă c ă gândirea indian ă este un lucru înn ăscut, bazându-se pe
uniunea sufletului uman cu natura. Indienii în cearc ă s ă vad ă lumea și cu sufletul, nu
doar cu ochii. Allan î și noteaz ă descoperirile lui în jurnal: „Revela ția a fost Chabu, un
suflet panteist. Nu face deosebire între sentimen tele ei și ale obiectelor; de pild ă, d ă
turte unui pom pentru c ă ea m ănânc ă turte, de și știe c ă pomul nu poate mânca. Foarte
interesant.”(Eliade, 2007, p.46 ). Șocul continu ă atunci când Maitreyi îi poveste ște despre
dragostea ei pentru un pom:„ Nu m ă mai puteam desp ărți de el. Stam ziua întreag ă
îmbr ățișați, și-i vorbeam, îl s ărutam, plângeam. Îi f ăceam versuri, f ără s ă le scriu, i le
spuneam numai lui; cine altul m-ar fi în țeles ? Și când m ă mângâia el cu frunzele pe
obraz, sim țeam o fericire atât de dulce, încât îmi pierdeam r ăsuflarea.”(Eliade, 2007,
p.97). Opinia lui Allan este tulbur ătoare:„Mi-o închipuiam goal ă și adolescent ă,
încle ștându-se de pom cu toat ă nebunia pasiunii ei. Era o imagine care m ă tulbura, m ă
irita […]. Era un alt fel de dragoste unirea aceea cu frunzele și cu ramul.” (Eliade, 2007,
p. 98 ). Acesta realizeaz ă faptul că, pentru indieni, iubirea cap ătă nenum ărate forme.
Allan încearc ă s ă se adapteze stilului de via ță oriental prin vestimenta ție, prin
respectarea tradi țiilor indiene și chiar prin schimbarea religiei sale. India aj unge s ă fie
perceput ă din perspectiva subiectiv ă a protagonistului. Acestuia îi displac regulile prea

67 stricte ale civiliza ției indiene, aflate în contrast cu libertinismul e uropean, condi țiile de
trai inferioare, diferen țele sociale mult prea vizibile între s ăraci și boga ți, rolul inferior al
femeii și discriminarea acesteia în societate.››
Studiul fi șelor de lucru poate fi înso țit de exerci ții de interpretare, de expunere a
propriei opinii, dup ă ce se precizeaz ă faptul c ă, în roman, se realizeaz ă dialogul între
cultura occidental ă și cea oriental ă, prin intermediul personajelor care formeaz ă cuplul
Allan – Maitreyi. Se expun diferen țele care îmbrac ă acest dialog, precum și modul în
care autorul încearc ă să realizeze concilierea între Occident și Orient. Se descoper ă
faptul c ă puntea care reu șește să uneasc ă cele dou ă culturi atât de diferite este iubirea ,
văzut ă ca o form ă de comunicare universal ă. Poate fi utillizat ă la clas ă Diagrama Venn
(figura nr.1), o metod ă grafic ă prin care elevii pot organiza con ținutul astfel încât
asimilarea informa țiilor să fie facilitat ă. În acest mod sunt eviden țiate asem ănările și
deosebirile dintre cele dou ă culturi.

FIGURA NR. 1 – DIAGRAMA VENN

Iubirea > Un element
neschimbat în viețile
europenilor și ale
indienilor : sentimentele
Dorința de cunoaștere
Cultura Occidentală
* dinamică ; *fără
un sistem de
principii ; * într-o
permanentă
frământare Cultura Orientală
*statică
*echilibrată
*tradițională

68
Cultura oriental ă are urm ătoarele tr ăsături caracteristice:
• Un sistem de idei care se articuleaz ă perfect; este coerent ă;
• Colectivism;
• Despotism;
• Spirit contemplativ;
• Știin ță sacr ă;
• Familia: cea mai important ă, reprezentând un factor de decizie în rela țiile
serioase;
• Psihologia orientalului: supus, resemnat în fa ța for țelor naturii; î și accept ă
destinul.
Spre deosebire de aceasta, cultura occidental ă se caracterizeaz ă prin:
• Lipsa unui sistem de idei articulat;
• Individualism;
• Democra ție;
• Spirit pragmatic;
• Știin ță profan ă;
• Rela țiile umane sunt superficiale; nu se solicit ă sfatul familiei în luarea
deciziilor;
• Spiritul occidental: activ, voluntar, are încredere în for țele proprii; subjug ă
for țele naturii.
Ulterior poate fi introdus ă în scenariul lec ției problematizarea , o metod ă prin
care se creeaz ă situa ții – problem ă ce urmeaz ă a fi soluționate prin gândire comun ă: de
exemplu: „ _ Cum comenta ți e șecul experien ței celor doi protagoni ști? Cum se pot
dep ăși prejudec ățile legate de o alt ă cultur ă?”
Solu țiile propuse pot fi: crearea de pun ți de leg ătur ă între cele dou ă culturi prin
deschiderea orizontului cultural sau prin disponibi litate afectiv ă ( încercarea de a cunoa ște
cât mai multe despre cel ălalt ).
Elevii, grupa ți în perechi, ini țiaz ă o dezbatere , aducând argumente pro și contra pe
tema posibilit ății unui dialog între culturi diferite. Profesoru l îi poate atrage în discu ții
invocând faptul c ă toate fiin țele umane se nasc libere și egale în demnitate și în
drepturi; acestea sunt înzestrate cu ra țiune și con știin ță și trebuie s ă se comporte unele
fa ță de altele în spiritul fraternit ății, adev ăr specificat și în Declara ția universal ă a

69
drepturilor omului , „Articolul 1”. Dar exist ă stereotipiile legate de religia, cultura fiec ărei
na țiuni din care deriv ă refuzul unor oameni de a se amesteca cu aceia ca re provin din
culturi diferite. Prejudec ățile sunt rezultatul naturii imperfecte a omului, a șa cum se
specific ă și în Biblie. Este important s ă stârpim prejudec ățile ce sălășluiesc în inima
noastr ă. Educa ția este cea mai puternic ă „arm ă” în lupta împotriva prejudec ăților.
Aceasta poate scoate la iveal ă adev ăratele cauze ale prejudec ăților .Oameni denatureaz ă,
interpreteaz ă gre șit sau chiar ignor ă unele realit ăți care nu corespund ideilor lor
preconcepute.
În romanul lui Eliade, personajul Allan î și etaleaz ă, la început, superioritatea de
european, mândria de cet ățean venit dintr-o țar ă civilizat ă. El este tipul occidentalului
sceptic, deta șat, intelectual, pragmatic. Cu timpul începe s ă-i dispre țuiasc ă pe prietenii
săi eurasieni ajungând s ă o îndr ăgeasc ă pe tân ăra Maitreyi. Dar între Allan și Maitreyi
exist ă o barier ă de netrecut: cultura lor diferit ă, religia, obiceiurile. În concep ția celor
doi tineri, viitorul nu poate fi marcat de ace ste diferen țe, drept urmare, ei se logodesc
pe ascuns dup ă obiceiurile indiene. Allan promite c ă se va converti la religia lor pentru
a doborî bariera existent ă și, în acela și timp, prejudec ățile p ărin ților fetei. Allan și
Maitreyi apar țin unor continente diferite, dar îi apropie foar te mult iubirea. Tânara
indian ă are un mod specific, local de a iubi, caracteriz at de ritual și naivitate. Dar acest
ritual oriental confirm ă c ă dragostea este aceea și oriunde și oricând. Allan intuie ște
cât de complicat este sufletul hindus.
Personajele romanului lui Mircea Eliade ofer ă un bun exemplu în sensul c ă
asumarea unei culturi noi nu trebuie s ă o exclud ă pe cea preexistent ă. Nu trebuie s ă î ți
negi originile pentru a fi acceptat de al ții, dimpotriv ă ajungi la o mai bun ă definire a
propriei identit ăți. Modul în care sunt percepute diferen țele culturale influen țeaz ă rela țiile
interpersonale. Numai printr-o comunicare strâns ă între oameni, prin dialog, se poate
ajunge la un numitor comun, din punct de vedere cultural.
În secven ța asigur ării feed-back-ului pot fi introduse metode precum: investiga ția
comun ă sau re țeaua de discu ții. În acest sens trebuie citit un text care s ă con țin ă idei
suscceptibile de interpret ări diferite (de exemplu, fi șa de lectur ă din fi șa nr. 4); elevii se
grupeaz ă și colaboreaz ă pentru a putea r ăspunde la întreb ări, adoptând astfel o atitudine
comun ă. Liderii fiec ărei tabere vor expune, în final, principalele a rgumente, urmând ca
un juriu format din elevii neutri s ă delibereze, acordând câ știg de cauz ă unei tabere

70
(textele alese se pot referi la obiceiurile și tradi țiile în lumea indian ă, filosofia, religia,
folclorul acestora ).
• Fi șa nr. 4 – un fragment din romanul Maitreyi
‹‹ O ascultam cum se ascult ă opoveste, dar în acela și timp sim țeam cum se dep ărteaz ă
de mine. Cât de complicat îi era sufletul! În țelegeam înc ă o dat ă c ă simpli, naivi și clari
suntem numai noi civiliza ții. C ă oamenii ace șțtia pe care îi iubeam atât de mult, încât
aș fi voit s ă ajung unul din ei, ascund fiecare o istorie și o mitologie peste putin ță de
str ăbătut, că ei sunt stufo și și adânci, complica ți și neîn țele și. M ă dureau cu atât mai
mult, cu cât o sim țeam în stare s ă iubească totul cu aceea și pasiune, în timp ce eu
voiam s ă m ă iubeasc ă ve șnic numai pe mine.[…].
Era un fel de dragoste unirea aceea cu frunzel e și cu ramul. M-au torturat,
mai târziu multe întreb ări: Cum se d ădea ea lui ? Cum o înfiorau pe carnea goal ă frunzele
acelea cu șapte degete? Ce cuvinte i-a spus când s-a sim țit pentru întâia oar ă robit ă
numai lui?›› (Eliade, 2007, p.97 ).
Argumentele pe care le prezint ă elevii vizeaz ă, în primul rând, ideea de
iubire care se contureaz ă în mod diferit în cele dou ă mentalit ăți, apoi se refer ă la
faptul c ă Maitreyi spiritualizeaz ă totul în jurul ei în încercarea de a cunoa ște iubirea.
Participând la acest joc delicat al iubirii fete i, Allan începe s ă renun țe la prejudec ăți.
Realizeaz ă c ă nu tr ăie ște o dragoste banal ă, ci iubirea absolut ă , capabil ă s ă dea o nou ă
dimensiune concep ției sale despre existen ță .
În concluzie, toate metodele interactive care stau la baza acestei lec ții
(Diversitate cultural ă în romanul Maitre yi de Mircea Eliade ), au rolul de a conduce la
asimilarea de noi cuno știn țe ca rezultat al intensific ării interac țiunilor în cadrul grupului
de elevi. Prin utilizarea acestor metode se poate crea starea de surpriz ă în cadrul orei de
limba și literatura român ă, momentul de disjunc ție între ineditul situa țiilor prezentate
și cel al aștept ărilor elevilor, o consecin ță fiind crearea st ării de tensiune interioar ă
care îi va orienta pe ace știa spre realizarea obiectivelor propuse. De exempl u,
problematizarea este o metod ă care valorific ă acest „ conflict epistemic”, stabilit între
ceea ce știa elevul și ceea ce i se cere într-un nou context pedagogi c. Metoda are mari
resurse în privin ța activiz ării elevilor deoarece contribuie la cre șterea calitativă a
proceselor intelectuale. Prin aceasta se creeaz ă situa ții-problem ă care urmeaz ă să fie
supuse gândirii comune, ceea ce determin ă procesul de c ăutare, cercetare și descoperire

71
a unor solu ții de ordin superior. De cele mai multe ori, re zolvarea situa ției- problem ă
solicit ă reorganizarea și restructurarea cuno știn țelor dobândite anterior. Tehnica
răspunsului subiectiv reprezint ă o metod ă subiectiv ă de evaluare. Itemul formulat este
subiectiv, „deschis ”, l ăsând la aprecierea elevului s ă construiasc ă r ăspunsul. În acest fel,
intervin mai multe variabile, care confer ă caracterul subiectiv elabor ării r ăspunsurilor.
Principalul avantaj este acela c ă r ăspunsurile elevilor vor purta o not ă de originalitate.
De asemenea, Diagrama Venn este o metod ă grafic ă folosit ă pentru a compara
procese, evenimente, no țiuni și chiar personalit ăți. Este format ă din dou ă cercuri care se
suprapun par țial; în arealul în care se suprapun cele dou ă cercuri se grupeaz ă
asem ănările, iar în arealele r ămase libere, deosebirile dintre dou ă aspecte, idei sau
concepte. Aceasta îi ajut ă pe elevi să organizeze grafic un con ținut de idei, astfel încât
asimilarea informa ției s ă fie facilitat ă. Ei înva ță s ă extrag ă informa țiile esen țiale dintr-un
astfel de con ținut; stabilesc ierarhii, ansambluri organizate de cuno știn țe. Diagrama Venn
determin ă exersarea principalelor opera ții ale gândirii precum: analiza, compara ția, sinteza,
generalizarea, abstractizarea. Este o metod ă care poate fi utilizat ă în cadrul orelor, în
etapa de realizare a sensului ori a reflec ției. Metoda Diagramei Venn prezint ă și
dezavantaje, în sensul c ă nu poate fi aplicat ă la toate temele studiate; nu poate fi utilizat ă
dac ă nu exist ă criterii de compara ție între termeni.
Investiga ția comun ă sau re țeaua de discu ții este o tehnic ă de înv ățare ghidat ă
de una sau mai multe întreb ări formulate de profesor asupra con ținutului unui text având
un subiect interpretabil, acestea admi țând r ăspunsuri diferite. Clasa se împarte în dou ă
tabere,în func ție de op țiunile elevilor și se organizeaz ă o confruntare pe baza argumentelor
„pro”sau „contra” temei propuse. Liderii fiec ărei tabere vor expune, în final, principalele
argumente, urmând ca un juriu (alc ătuit din elevii care s-au declarat, de la început, neutri ),
să delibereze și s ă acorde câ știg de cauz ă unei tabere care va fi r ăspl ătit ă și de profesor.
Investiga ția comun ă este o metod ă care presupune o selec ție și o combinare aparte a
ideilor, ceea ce demonstreaz ă și flexibilitatea opera țiilor mentale. Elevii elaboreaz ă c ăi și
solu ții noi de interpretare a textelor, exprimându-se în forme personale, originale.

72
2.3. METODA EXPERIMENTULUI

Experimentul reprezint ă o metod ă de investiga ție care poate fi utilizat ă în
contextul obi șnuit al activit ății didactice, ducând la dezvoltarea înclina țiilor și aptitudinilor
elevilor. Am ales aplicarea acestei metode în deme rsurile mele de ordin didactic deoarece
poate determina eficientizarea activit ății de predare a cuno știn țelor de literatur ă, poate
favoriza dezvoltarea intereselor cognitive ale elev ilor. Cercetarea presupune îmbinarea
metodelor și procedeelor în strategii didactice atractive și coerente .
În procesul instructiv-educativ, experimentul poat e avea valen țe constatative,
consemnând o situa ție existent ă la un moment dat sau valen țe formative, pentru c ă
poate duce la apari ția unor factori de progres în actul de înv ățare, la îmbun ătățirea
performanțelor elevilor. Activitatea educativ ă trebuie s ă duc ă la stimularea poten țialului
creativ, a originalit ății, la dezvoltarea gândirii critice a elevilor.
A.Scopul cercet ării
Scopul cercet ării pe care am ini țiat-o, l-a constituit cultivarea interesului pent ru
lectur ă, a pl ăcerii de a citi, formarea gustului estetic în do meniul literaturii, printr-o
strategie care s ă permit ă evolu ția competen țelor elevilor, dezvoltarea capacit ăților de
comunicare oral ă și scris ă, a creativit ății acestora.
Prin aceast ă cercetare mi-am propus s ă ating urm ătoarele obiective :
 determinarea obiectiv ă a nivelului creativ al elevilor în comunic area
oral ă și scris ă prin aplicarea unor metode care s ă îi motiveze s ă participe
la activitatea de înv ățare și ulterior s ă conduc ă la o activitate de evaluare
corect ă și transparent ă;
 selectarea unor metode și procedee de determinare obiectiv ă a gradului
de implicare a elevilor în procesul de asimilare a cuno știn țelor și de
dobândire a gândirii critice;
 analiza rela ției dintre metodele didactice tradi ționale și cele moderne
care, prin combinare sau alternare pot conduce la un demers educativ
performant.
În cercetarea mea am plecat de la ur m ătoarea ipotez ă: dac ă în lec țiile de limba
și literatura român ă profesorul integreaz ă metode care s ă îl determine pe elev s ă
dep ășeasc ă sfera ‹‹informalului››, s ă ias ă din lumea no țiunilor teoretice, acesta va reu și
să își transforme conceptele pe care le-a înv ățat, ideile asimilate, în capacit ăți func ționale;

73 stabilirea unui raport optim între procesul de în v ățare pasiv și procesul de înv ățare
activ, prin diversele combina ții între metodele tradi ționale și cele moderne, va contribui
la formarea gândirii creatoare a elevilor.
Cercetarea s-a realizat în cursul anului școlar 2017-2018, în Liceul Tehnologic
„Victor Sl ăvescu” din ora șul Ploie ști, jude țul Prahova, utilizându-se ca e șantion colectivul
de elevi ai clasei a X-a F. E șantionul a fost format dintr-un num ăr de 30 elevi cu vârsta
cuprins ă între 15-16 ani, dintre care 16 fete și 14 b ăie ți, dup ă cum se poate observa în
tabelul nr.1:

TABELUL NR.1- STRUCTURA E ȘANTIONULUI INVESTIGAT

Sexul Vârsta 15 ani Vârsta 16 ani Total
Fete 3 13 16
Băie ți 4 10 14
Total 7 23 30

Clasa este relativ omogen ă din punctul de vedere al vârstei elevilor. T o ți
elevii sunt familiariza ți cu mediul școlar, au competen țe educative formate, iar mediul
familial în care se dezvolt ă este normal din punct de vedere social.

FIGURA NR.2 – STRUCTURA E ȘANTIONULUI INVESTIGAT 0510 15 20 25
Fete Băie ți Total 16 ani
15 ani

74

B.Metodologia cercet ării

Cercetarea psihopedagogic ă presupune utilizarea mai multor metode și tehnici
de cercetare deoarece fiecare proces social este efectul ac țiunii unui num ăr relativ mare
de factori obiectivi și subiectivi.
Pentru a realiza obiectivele pe care mi le-am prop us am considerat c ă principalele
metode utile sunt:
1. Metoda observa ției -folosit ă pe parcursul desf ășur ării întregului experiment.
Septimiu Chelcea define ște observa ția, ca „cercetare concret ă ,de teren, empiric ă
și, în sens restrâns, ca metod ă știin țific ă de colectare a datelor cu ajutorul sim țurilor
(văz, auz, miros) în vederea interferen țelor sociale și psihologice pentru a verifica ipotezele
sau pentru a descrie sistematic și obiectiv mediul înconjur ător, oamenii și rela țiile
interpersonale,comportamentele individuale și colective,ac țiunile și activit ățile,
comportamentul verbal, obiectele fizice, produsele activit ăților creative ale persoanelor
și grupurilor umane.” ( Chelcea, 2001, p.114)
2. Metoda experimentului
Experimentul poate fi definit ca „verificarea unei ipoteze încercând a pune
doi factori în rela ție cauzal ă prin cercetarea situa țiilor contrastante, în care sunt
controla ți to ți factorii, în afara celui ce intereseaz ă , acesta din urm ă fiind cauza ipotetic ă
sau efectul ipotetic.”( Chelcea, 2001, p.162)
Aceast ă metod ă are caracterul inten țional de a schimba realitatea educa țional ă
prin introducerea unei modific ări în desf ășurarea procesului instructiv – educativ și
constatarea efectelor acesteia .
În aplicarea acestei metode întâlnim trei faze :
 faza pre-experimental ă interven ției factorului experimental în care se
stabilesc e șantioanele, se aplic ă proba predictiv ă, se înregistreaz ă datele
privitoare la variabilele implicate și se stabile ște strategia desf ăș ur ării
experimentului;
 faza aplic ării factorului experimental în care lotul de cercetare este supus
unei ac țiuni care are drept scop realizarea obiectivelor p ropuse;

75
 faza post-experimental ă, a înregistr ării rezultatelor dup ă interven ția
factorului experimental, în care se analizeaz ă calificativele ob ținute înainte
și dup ă terminarea experimentului.
În acest caz experimentul const ă în m ăsurarea efectelor manipul ării unei
variabile independente (utilizarea unor metode did actice interactive, moderne) asupra
unei variabile dependente (creativitatea și expresivitatea limbajului oral și scris al
elevilor ) într-o situa ție în care ac țiunea altor factori este redus ă la maxim.
C.Desf ășurarea experimentului
C.1. Etapa pre-experimental ă
Prima parte a cercet ării const ă în realizarea, conform planific ării, în luna
decembrie 2017, a unei lec ții de predare de noi cuno știn țe, la clasa a X-a F, zi, având
subiectul „Romanul psihologic, subiectiv – Maitreyi” de Mircea Eliade. Conform
obiectivelor opera ționale stabilite elevii trebuie s ă cunoasc ă:
. – problematica romanului Maitreyi de Mircea Eliade;
– viziunea narativ ă utilizat ă de autor;
– locul și timpul desf ăș ur ării ac țiunii ;
– ideea fundamental ă care se desprinde din roman;
– construc ția subiectului;
– modalit ăți de caracterizare a personajelor;
– elementele care îndrept ățesc încadrarea romanului Maitreyi într-o oper ă
psihologic ă, subiectiv ă.
Strategia didactic ă s-a bazat pe metode și procedee didactice exclusiv tradi ționale:
expunerea, conversa ția, demonstra ția, observa ția, lucrul cu manualul, exerci țiul.
La începutul desf ășur ării activit ății didactice am utilizat expunerea, informându-i
pe elevi despre opera scriitorului Mircea Eliad e. Am descris principalele domenii de
interes, temele abordate în opera sa literar ă și teoria romanului expus ă de Mircea Eliade
în eseurile sale.
Am explicat elevilor faptul c ă opera Maitreyi se încadreaz ă tipologia romanului
interbelic, a romanului de aventur ă și psihologic. Elevii au primit fi șe de lucru pe
care le-au completat cu argumentele fiec ărei tipologii în parte (de exemplu: Argumenta ți
de ce Maitreyi este un roman al autenticit ății și al experien ței). Completarea fi șelor s-a
realizat dup ă ce s-a aplicat metoda conversa ției. Am formulat urm ătoarele întreb ări:

76
„ _ Ce pute ți spune despre contextul scrierii romanului Maitreyi?” ( R ăspuns
posibil: acesta evoc ă o experien ță real ă din via ța autorului, derulat ă în India, când
acesta se afla acolo ca bursier la doctorat.)
„_ Ce pute ți spune despre contextul public ării romanului?” (A ap ărut în 1933, an
în care s-au tip ărit numeroase romane de dragoste. Autorul a în scris opera cu ocazia
unui concurs de texte epice unde f ăceau parte din juriu cei mai aprecia ți critici literari
ai momentului. Maitreyi a câ știgat marele premiu.)
„ _ Care sunt elementele care creeaz ă impresia de autenticitate în acest roman?”
(cu ajutorul profesorului au fost identificate în roman fragmente ale jurnalului din
India al scriitorului, elemente autobiografice, s crisori autentice.)
Pe baza unor fragmente selectate din rom an, citite de c ătre elevi, utilizate ca
suport intuitiv, am demonstrat faptul c ă acesta are forma unui jurnal, care a fost
recitit de autor la mult timp dup ă ce a fost scris și dup ă ce evenimentele au fost
consumate. Autenticitatea operei a fost dedus ă atât din leg ăturile acesteia cu via ța real ă
a autorului, cât și din faptul c ă Eliade creeaz ă impresia de via ță autentic ă, iar eroii lui
își tr ăiesc iubirea cu intensitate, ca experien ță definitorie a vie ții. Eviden țiind anumite
particularit ăți ale acestor fragmente, am stabilit c ă perspectiva narativ ă este subiectiv ă,
viziunea este „ împreun ă cu”, nara țiunea este homodiegetic ă. Men ționarea acestor termeni
a fost înso țit ă de ample explica ții teoretice.
Elevii au practicat lectura selectiv ă, au prezentat pe scurt, cu ajutorul profesorului ,
subiectul romanului, urm ărind forma în care a fost redactat, când și unde s-a petrecut
ac țiunea. .
De asemenea, am precizat faptul c ă personajul – narator îmbog ățește confesiunea
ini țial ă cu o reinterpretare a faptelor relatate. Ele vii au primit fi șe de lucru con ținând
fragmente reprezentative din roman; ace știa au analizat faptele și au observat
asem ănările și deosebirile dintre mentalitatea și civiliza ția indian ă și cea european ă. Au
dedus care sunt principalele modalit ăți de caracterizare a personajului central:
caracterizarea direct ă realizat ă de personajul–narator, Allan (acesta îi surprinde , prin
tehnica acumul ării detaliilor, vestimenta ția, chipul, am ănunte fizice senzuale sau inocente,
în încercarea sa de a reda miracolul acestei feme i indiene) și caracterizarea indirect ă,
realizat ă prin intermediul faptelor, limbajului, atitudinil or, gesturilor, rela țiilor cu celelalte
personaje (astfel se eviden țiaz ă misterul care este principala tr ăsătur ă a personajului,
amestecul de inocen ță și senzualitate, puterea de sacrificiu și completa d ăruire). Elevii

77
au tras concluzia c ă portretul Maitreyiei este realizat în întregime din perspectiva
subiectiv ă a personajului-narator, Allan.
Am caracterizat personajul Allan utilizând ca text- suport un fragment de
confesiune a acestuia din roman ( Maitreyi, capIX, p.90) pe care elevii l-au citit cu
aten ție. Pe baza acestuia am ini țiat urm ătorul chestionar:
„ _ Care este modalitatea de caracterizare cea m ai bine reprezentat ă în cazul lui
Allan?”
_Caracterizarea direct ă, mai precis, autocaracterizarea.
„ _ Care sunt principalele tehnici de autocara cterizare? ” (li se explic ă termenii
de „introspec ție” și „ monolog interior”).
„ _Cum interpreta ți urm ătoarea secven ță ?”
„ Niciodat ă n-am tr ăit mai total și mai nemijlocit ca în acele clipe, care
mi s-au p ărut f ără durat ă.” ( Este o fraz ă care justific ă încadrarea textului în romanul
experien ței).
„ _ Ce desemneaz ă fragmentul, statutul psihologic sau statutul moral al
personajului?”
Elevii au tras concluzia c ă Allan este personajul care î și exploreaz ă cu luciditate
tr ăirile în acest roman. El este europeanul, str ăinul, care încearc ă s ă ajung ă la esen ța
spiritualit ății indiene, având drept cale de acces, erosul.
În procesul de def ășurare a acestei lec ții am utizat și manualul. În Manualul de
limba și literatura român ă pentru clasa a X-a , de la Editura Art (autori: Adrian Costache,
Florin Ioni ță , Adrian S ăvoiu ), în cadrul unit ății „Evolu ția prozei în literatura român ă”
sunt inserate fragmente esen țiale din romanul Maitreyi de Mircea Eliade. Elevii clasei a
X-a au citit integral aceste fragmente. Astfel am parcurs împreun ă cu elevii toate
exerci țiile cuprinse în unitatea de înv ățare intitulat ă „ Explorarea textului”: de exemplu,
exerci ții de imterpretare a textului, despre tipul de n arator, despre construc ția
discursului narativ; chestionare focalizate pe con ținutul textului narativ( acestea vizeaz ă
evenimentele în ordinea derul ării lor, timpul și locul unde se petrec acestea, realizarea
personajelor, modurile de expunere utilizate); exe rci ții de identificare a diverselor
categorii ale teoriei literare (defini ția romanului de tip-jurnal, tehnica dublei pers pective
narative, personajul, ca alter-ego al autorului p ropriu-zis).
Pe tot parcursul desf ășur ării activit ății didactice s-a men ținut o atmosfer ă de
lucru stimulatoare, s-a creat un climat de încr edere. La sfâr șitul activit ății elevii au fost

78
informa ți despre punctele tari și punctele slabe ale activit ății. Ace știa au fost îndruma ți
cu privire la activitatea urm ătoare.
Pentru a determina nivelul de realizar e a obiectivelor propuse în aceast ă lec ție și
a identifica evolu ția competen țelor elevilor de receptare a unui text literar, am proiectat
un test de limba și literatura român ă pe care l-am aplicat la clas ă, apoi am evaluat și
interpretat rezultatele acestuia (vezi testul 1).
Testul nr. 1
TEST DE EVALUARE

-Timp de lucru : 50 minute
– Punctaj din oficiu :1 punct
Cite ște cu aten ție textul și r ăspunde cerin țelor formulate mai jos:
„ Am șov ăit atâta în fa ța acestui caiet, pentru c ă n-am izbutit s ă aflu ziua
precis ă când am întâlnit-o pe Maitreyi. În însemn ările mele din acel an n-am g ăsit
nimic. Numele ei apare acolo mult mai târziu, dup ă ce am ie șit din sanatoriu și a trebuit
să m ă mut în casa inginerului Narendra Sen, în cartier ul Bhowanipore. Dar aceasta s-a
înt ămplat în 1929, iar eu întâlnisem pe Maitreyi cu c el pu țin zece luni mai înainte. Și
dac ă suf ăr oarecum începând aceast ă povestire, e tocmai pentru c ă nu știu cum s ă evoc
figura ei de atunci și nu pot retr ăi aievea mirarea mea , nesiguran ța și tulburarea celor
dintâi întâlniri. ”
( Mircea Eliade, Maitreyi )
1.Men ționeaz ă sinonime contextuale pentru termenii: precis ă, sanatoriu, figura,
nesiguran ța. 1p
2.Transcrie dou ă secven țe care trimit la dimensiunea temporal ă a ac țiunii. 1p
3.Precizeaz ă ce tip de narator și ce fel de perspectiv ă narativ ă sunt prezente în
fragment. 1p
4.Argumenteaz ă valoarea autobiografic ă a romanului Maitreyi. 1p
5.Identific ă în text dou ă modalit ăți de caracterizare și dou ă tr ăsături ale
personajului-narator,Allan. 1 p
6.Descrie în 30 – 50 de rânduri personalitatea Mai treyiei. 1 p
7.Rezum ă intriga romanului modern- subiectiv Maitreyi , de Mircea Eliade. În
textul tău,vei avea în vedere :
– indicarea numelor a cel pu țin trei personaje centrale ale romanului;

79
– descrierea ac țiunii romanului;
– citarea unor scene semnificative din roman. 3p
Scopul acestui test afost evaluarea nivelului comp eten țelor de în țelegere a
problematicii romanului Maitreyi , a ideii fundamentale care se desprinde din rom an, de
precizare a elementelor care confirm ă încadrarea romanului Maitreyi într-o oper ă
modern ă, psihologic ă, subiectiv ă.
Principalele obiective au fost:
I.1 : S ă scrie sinonimele contextuale pentru termenii se lecta ți din fragment ;
I.2: S ă selecteze din text dou ă secven țe temporale ;
I.3 : S ă descrie tipul de narator, de perspectiv ă narativ ă;
I.4 : S ă demonstreze c ă romanul Maitreyi are o valoare autobiografic ă;
I.5: S ă prezinte tr ăsăturile personajului-narator, Allan;
I.6: S ă prezinte principalele modalit ăți de caracterizare și tr ăsăturile caracteristice
ale personajului Maitreyi;
I.7: S ă prezinte intriga romanului modern- subiectiv Maitreyi.
Evaluarea s-a realizat urm ărindu-se îndeplinirea descriptorilor de performan ță specifici
fiec ărui item în parte.( conform tabelului nr.2 – Desc riptori de performan ță ).

TABELUL NR. 2 – DESCRIPTORI DE PERFORMAN ȚĂ
Itemi / Note între
9 – 10 Note între
7 – 8.99 Note între
5 – 6.99
I.1: Scrie corect toate cele
patru sinonime Scrie corect 2-3 sinonime
Scrie corect 1-2 sinonime

I.2 : Selecteaz ă corect cele
dou ă secven țe temporale Selecteaz ă corect o
secven ță temporal ă Selecteaz ă alte
secven țe,f ără leg ătur ă cu
cerin ța
I.3: Prezint ă corect
perspectiva narativ ă, tipul de
narator,argumenteaz ă corect
aceste instan țe narative Prezint ă tipul de narator,
de perspectiv ă
narativ ă,f ără s ă
argumenteze Prezint ă doar perspectiva
narativ ă, nu identific ă
tipul de narator
I.4: Demonstreaz ă corect
valoarea autobiografic ă a
romanului(bazat pe tr ăirea Prezint ă pe scurt
experien țele reale care
stau la baza romanului, Nu aduce argumente
suficiente pentru a face

80
intens ă a unor experien țe
definitorii) experien țele consemnate în
jurnalul autorului aceast ă demonstra ție; nu
descrie experien ța
autobiografic ă tr ăit ă de
Mircea Eliade în India.

I.5:Identific ă în mod
corect modalit ățile de
caracterizare și dou ă
tr ăsături ale personajului
Allan(personaj modern,
observator lucid și analitic al
altei civiliza ții) Ofer ă date simple ale
statutului social al
personajului Descrie succint
comportamentul
personajului
I.6: Identific ă în mod corect
modalit ățile de caracterizare
și tr ăsăturile personajului
Maitreyi Prezint ă succint tr ăsăturile
personajului, f ără exemple
de secven țe semnificative
din care se desprind
acestea. Identific ă o
modalitate de
caracterizare; Nu identific ă modalit ățile
de caracterizare ale
personajului; prezint ă
dou ă tr ăsături de caracter.
I.7: Identificarea corect ă a
intrigii romanului, a
momentului când anumite
evenimente schimb ă radical
existen ța lui Allan Descrie pe scurt ac țiunea
romanului; identific ă trei
personaje centrale din
roman Nu identific ă scena
semnificativ ă pentru acest
moment al subiectului;
identific ă unul, dou ă
personaje importante ale
romanului
Notele ob ținute de elevi în urma aplic ării acestui test sunt urm ătoarele : note între
5 – 5.99 – 6 elevi ; note între 6 – 6.99 – 8 elevi ; note între 7 – 7.99 -7elevi; note între 8 –
8.99-6 elevi; note între 9-10 – 3 elevi.(vezi tabel ul nr. 3)

TABELUL NR. 3 – NOTELE OB ȚINUTE DE ELEVI LA TEST
NOTE Între 5-5.99 Între 6-6.99 Între 7-7.99 Între 8 -8.99 Între 9-10
NR. ELEVI 6 8 7 6 3
PROCENTAJ 20% 27% 23% 20% 10%

81
FIGURA NR.3 – NOTE OB ȚINUTE DE ELEVI LA TEST

C.2. Etapa experimental ă

Prin acest test de evaluare, cu rol deopotriv ă prognostic și diagnostic, am urm ărit
formarea competen țelor fundamentale vizate în lec ția anterioar ă. Testul a cuprins itemi
oboiectivi/ semiobiectivi, cu r ăspuns elaborat sau care vizeaz ă în țelegerea textului narativ.
Acest tip de evaluare îi ofer ă elevului și profesorului o reprezentare a poten țialului de
înv ățare, dar și a eventualelor lacune ce trebuie completate ori a unor aspecte ce necesit ă
corectare sau îmbun ătățire prin realizarea unui program de recuperare. În cerin țele care au
fost formulate, aten ția a fost concentrat ă asupra îmbin ării echilibrate a desf ăș ur ării unor
procese de receptare a informa ției și a proceselor de producere a mesajului scris.
Prin acest test am identificat nivelul de dezvol tare a acelor cuno știn țe și abilit ăți ale
elevilor care stau la baza anticip ării performan țelor acestora și care faciliteaz ă proiectarea
activit ăților didactice ulterioare prin corelarea cu situa ția real ă a elevilor, prin parcurgerea
unor trasee particularizate, cu caracter remedial sau stimulativ. Analiza rezultatelor
acestui test a permis atât descrierea detaliat ă a realiz ărilor elevilor clasei a X-a F, cât și
a problemelor și a dificult ăților cu care se confrunt ă o parte dintre ace știa.
Principala problem ă descoperit ă a fost aceea a organiz ării coerente, logice și
expresive a ideilor în scris. Unii elevi manifest ă nesiguran ță în selectarea, dintr-un ÎNTRE 5-5.99
20%
ÎNTRE 6 – 6.99
27% ÎNTRE 7 – 7.99
23% ÎNTRE 8-8.99
20% ÎNTRE 9-10
10% NOTE

82
vocabular de referin ță , a unor termeni adecva ți tipului de comunicare impus de subiectele
formulate. Ace știa nu cunosc elementele de construc ție a comunic ării, au o exprimare
dificil ă, cuprinzând stereotipii verbale; pu țini sunt cei care pot identifica semnifica țiile
textului–suport. O parte dintre elevii clasei a X F dovedesc prin r ăspunsurile date
creativitate și originalitate, dar sunt și cei care manifest ă o oarecare re ținere, nesiguran ță ,
în r ăspunsurile pe care le formuleaz ă.
Rezultatele testului au dovedit faptul c ă sunt elevi care pot identifica problematica
și ideea care stau la baza romanului Maitreyi, dar și elevi care nu au în țeles care sunt
elementele de structur ă ale acestei opere literare sau particularit ățile de construc ție a
subiectului. R ăspunsurile date sunt relative și în privin ța identific ării caracterului de
document autobiografic al romanului sau a modalit ăților de construc ție a personajelor, a
recunoa șterii tipologiei acestora. Astfel, am ajuns la con cluzia c ă trebuie s ă realizez o
nou ă planificare a activit ății de predare și sistematizare a cuno știn țelor, în vederea
remedierii situa ției constatate la nivelul clasei a X-a, care s ă se bazeze pe utilizarea
celor mai potrivite metode de instruire care s ă men țin ă treaz impulsul cognitiv și
motiva ția activit ăților de înv ățare. Prin utilizarea exclusiv ă a metodelor didactice
tradi ționale, în lec ția precedent ă, nu am reu șit s ă îndeplinesc, decât într-o mic ă măsur ă,
obiectivele cognitive de comprehensiune și de analiz ă a romanului, acest lucru
concretizându-se în rezultatele variabile ale tes tului. Ca urmare, am decis s ă m ă orientez
către o strategie educativ ă care s ă poat ă asigura progresul școlar al elevilor; s ă organizez
lec ții de predare- înv ățare și evaluare a cuno știn țelor în care să aplic metode didactice
moderne, interactive , centrate pe elev. Aceste metode ar putea reprezen ta un instrument
didactic optim, având ca func ție principal ă verificarea performan țelor înv ăță rii. Utilizarea
lor ar permite examinarea atent ă a structurii romanului Maitreyi, sub toate aspectele
acestuia. Aceste metode favorizeaz ă realizarea unui schimb reciproc, organizat, de
informa ții, impresii și p ăreri, de critici în jurul temelor propuse, ceea c e poate determina
omogenizarea procesului de dobândire a competen țelor vizate la nivelul clasei.
Am încercat s ă demonstrez, abordând în demersurile mele educativ e anumite
metode interactive, c ă activitatea de grup îi stimuleaz ă în general pe elevi, determinându-i
să fac ă eforturi competitive. Atunci când sarcinile de î nv ățare sunt complexe, ace știa
trebuie să fie încuraja ți s ă emit ă ipoteze multiple și variate. Elevii care lucreaz ă în
echip ă își formeaz ă deprinderea de a sintetiza cuno știn țele în moduri variate. O metod ă
interactiv ă de înv ățare în grup, pe care am aplicat-o la clas ă, este metoda Phillips 6/6,

83
elaborat ă de profesorul J. Donald Phillips (de la care îi p rovine denumirea) care a testat-o
la Universitatea din Michigan. Aceasta este simi lar ă brainstormingului și tehnicii 6/3/5,
dar se deosebe ște prin limitarea discu ției celor șase participan ți la câte șase minute
pentru fiecare. Reprezint ă o practic ă de succes atât pentru înv ățare, cât și pentru evaluare
deoarece stimuleaz ă ini țiativa tuturor elevilor implica ți în sarcinile de înv ățare. Punerea
în practic ă a acestei metode presupune, ca prim ă etap ă, prezentarea temei de c ătre profesor,
apoi constituirea grupelor de câte șase persoane; urmeaz ă discu ția în grupuri pe marginea
temei, timp de șase minute. Fiecare grup ă își alege un conduc ător (care asigur ă
participarea tuturor la discu ții) și un purt ător de cuvânt care va prezenta concluziile.
Ultima etap ă cuprinde sinteza rapoartelor fiec ărei grupe prin rezumarea ideilor de c ătre
profesor sau prin dezbateri între purt ătorii de cuvânt.
Am utizat aceast ă metod ă într-o lec ție de sistematizare și verificare a cuno știn țelor
având ca tem ă, „Tipologia romanului Maitreyi ”. În acest scop, am organizat grupe de
câte șase elevi. Fiecare grup ă a avut la dispozi ție câte șase minute pentru a g ăsi argumente
că Maitreyi este un roman modern, exotic, erotic, al experien ței și al autenticității, având
la dispozi ție fi șe cu cerin țe clar formulate. Purt ătorii de cuvânt au prezentat ideile fiec ărei
grupe, astfel:
„Grupa I: Prezint ă faptul c ă un roman modern este o structur ă care îmbin ă mai
multe specii literare – jurnalul, eseul, report ajul, amintirile etc.”
„Grupa a II –a: Precizeaz ă faptul c ă Maitreyi este un roman erotic prin tema
abordat ă și exotic, prin plasarea ac țiunii în spa țiul indian.”
„Grupa a III –a: Romanul este construit pe baz a confesiunii, a nara țiunii la
persoana I, pe baza epicului pur care const ă în existen ța unui singur plan de ac țiune
dominat de luciditatea analitic ă a personajului central.”
„Grupa a IV-a : Maitreyi este un roman al experien ței; autorul valorific ă tr ăirea
intens ă de c ătre personaje a unor experien țe definitorii. Proza experien ței se bazeaz ă pe
crearea impresiei de autenticitate prin utilizare a unor elemente care țin de realitate
(jurnalul din India, elementele autobiografice, s crisorile etc. ).”
„Grupa a V –a : Compozi ția romanului – cincisprezece capitole; întâmpl ările sunt
relatate din perspectiva personajului – narator; exist ă trei „niveluri ale scriiturii”:
1. Jurnalul intim al personajului care înregistre az ă experien ța chiar în
momentul tr ăirii;

84
2. Însemn ările ulterioare ale diaristului care infirm ă sau completeaz ă
primele impresii;
3. Confesiunea naratorului, pe m ăsur ă ce se scrie nara țiunea, dup ă ce
experien ța s-a încheiat.”
„Grupa a VI-a:„ Maitreyi” este un roman exotic pr in decorul descris, prin
aspectele sociale din Calcutta (din familia beng alez ă în care p ătrunde europeanul
Allan); prin descoperirea sufletului feminin ind ian.”
Dup ă realizarea unei sinteze a rapoartelor fiec ărei grupe, au avut loc dezbateri
între purt ătorii de cuvânt ai fiec ărei grupe. De exemplu, elevii din grupa a III-a au
dezb ătut problema absorbirii în acest roman a element elor strict autobiografice care se
amestec ă treptat cu povestea de iubire, asfel încât, fic țiunea apare complet purificat ă
în roman . Maitreyi este povestea emo ționantei întâlniri dintre Allan, un tân ăr englez stabilit
la Calcutta și Maitreyi, fiica protectorului s ău, inginerul Narendra Sen. Din jurnalul pe
care îl ține, în epoca respectiv ă, Allan va reconstitui toate etapele dragostei lu i. Acest
jurnal intim va fi completat și corectat mai târziu, când istoria acestei iub iri se consum ă.
Când scrie în jurnal întâmpl ările fiec ărei zile, nu se știe cum se va termina totul; când
rescrie jurnalul, sub forma unui roman, cunoa ște acest sfâr șit, personajul-narator având
astfel o perspectiv ă dubl ă asupra evenimentelor. (aceast ă tehnic ă narativ ă poate fi
exemplificat ă cu citate semnificative din roman). Elevii din grupa a IV-a au argumentat
și existen ța autorului implicat, care este un alter-ego vir tual al autorului propriu-zis. În
Maitreyi , pe lâng ă rolul de erou și narator, Allan și-l asum ă și pe acela de autor al
romanului.(ca în romanele lui Anton Holban). În „pielea” personajului Allan exist ă doi
povestitori distinc ți: unul care percepe în mod direct evenimentele, pe care le
consemneaz ă imediat în jurnal, cel ălalt, fiind situat la distan ță de evenimente, le
modific ă ordinea în roman. Exist ă o distan ță clar ă, moral ă, între vocea care exprim ă
tr ăirile și vocea care judec ă aceste tr ăiri: „ Totu și n-am scris nimic în jurnalul meu, și
ast ăzi , când caut în acele caiete orice urm ă care s ă mi-o poat ă evoca pe Maitreyi, nu
găsesc nimic . E ciudat cât de incapabil sunt s ă prev ăd evenimentele esen țiale, s ă ghicesc
oamenii care schimb ă mai târziu firul vie ții mele.”(Eliade, 2007, p. 43). A șadar, între
jurnal și roman exist ă o distan ță temporal ă și o diferen ță de expresivitate.
Purt ătorii de cuvânt ai fiec ărei grupe au adus în discu ție, fiind coordona ți de
profesor, faptul c ă Mircea Eliade d ă un sens nou ideii de autenticitate. Rescriind
evenimentele din roman, acestea sunt prelucrate, re gândite, tr ăirile își recap ătă
prospe țimea. Consemnarea imediat ă, fidel ă a acestora, nu putea garanta adev ărul tr ăirii.

85
Perspectiva mai îndep ărtat ă asupra evenimentelor îi îng ăduie naratorului s ă vad ă mai
limpede. El reia mental firul evenimentelor și î și fixeaz ă aten ția acolo unde dore ște.
Tehnica poate fi comparat ă cu aceea a replay-ului din televiziune sau a stop-cadrului
din cinematograf. Autorul romanului ajut ă la o luminare diferit ă, mai bun ă, a faptelor pe
care naratorul jurnalului le-a consemnat, lumin are care îi permite s ă stabileasc ă în
oper ă o nou ă ierarhie de semnifica ții.
În urma acestor dezbateri, am constatat c ă, prin utilizarea metodei Phillips 6/6
procesul de formare a competen țelor elevilor a devenit mai eficient. Ace știa au aprofundat
ideea c ă la baza romanului Maitreyi st ă o formul ă epic ă modern ă, care poate fi descris ă
prin autenticitate, prin valorificarea experien țelor de via ță tr ăit ă, prin dubla perspectiv ă
temporal ă pe care naratorul- personaj o are asupra eveni mentelor. Aceast ă metod ă are
ca avantaje clarificarea conceptual ă și integrarea mai u șoar ă a cuno știn țelor în sistemul
no țional. Fiind o metod ă interactiv ă, de înv ățare în grup, îmbun ătățește comunicarea,
intensific ă demersul creativ și stimuleaz ă imagina ția tuturor participan ților la rezolvarea
sarcinilor de înv ățare. Bazându-se pe organizarea unor competi ții între grupuri,
favorizeaz ă înt ărirea coeziunii grupului și îmbunătățește comunicarea. Metoda Phillips
6/6 reprezint ă o practic ă de succes atât pentru înv ățare, cât și pentru evaluare.
O alt ă metod ă pe care am utilizat-o în aceast ă lec ție și care transform ă elevul
într-un participant activ la procesul înv ățarii, preg ătindu-l s ă-și însu șeasc ă cuno știn țele
prin efort propriu, este numit ă Arborele lui Sapiro .( Mândru, Borbeli & Filip, 2010,
p.242) Prin utilizarea acestei metode, elevul po ate fi determinat s ă se identifice cu
situa ția de înv ățare în care este antrenat, devenind parte activ ă a propriei transform ări,
generat ă de cunoa ștere. Aceasta este o metod ă care promoveaz ă interac țiunea dintre
min țile participan ților la activitatea didactic ă, ducând la o înv ățare cu rezultate
evidente. Astfel am avut posibilitatea de a-i motiva pe elevi s ă în țeleag ă conflictele
din romanul Maitreyi și s ă le evalueze. Aceast ă oper ă reprezint ă un spa țiu de intersec ție
între mentalit ăți, tradi ții și culturi diferite. Conflictul mentalit ăților din roman este
determinat de înt ălnirea accidental ă dintre cele dou ă personaje, apar ținând unor civiliza ții
diferite. Elevii au fost organiza ți pe grupe, notând argumentele pentru a- și sus ține
punctele de vedere, în leg ătur ă cu evolu ția conflictului din romanul Maitreyi al lui
Mircea Eliade, realizând apoi pe tabl ă „Arborele lui Sapiro”. Conflictul, în viziunea lui
Daniel Sapiro, este asociat cu un arbore. Fiecar e parte a acestuia reprezint ă o parte
component ă a conflictului. De exemplu, solul este mediul social în care izbucne ște

86
conflictul; rădăcina reprezint ă cauzele multiple ale conflictului; tulpina, părțile implicate
în conflict, scorbura, problema clar ă definit ă a conflictului; florile, emo țiile proprii,
pozitive și negative ale celor implica ți în conflict, iar fructul reprezint ă solu ția rezolv ării
conflictului.
Pentru a elucida cauzele conflictului, elevii au încercat să analizeze urm ătoarele
informa ții (am folosit metoda conversa ției euristice):
1. SOLUL – mediul social în care izbucne ște conflictul – Ac țiunea romanului Maitreyi
se petrece în anul 1929, în Calcutta, ora ș format din trei mari comunit ăți: cea
autohton ă, indian ă, tradi ționalist ă; cea alb ă, preponderent englez ă și cea eurasiatic ă,
dispre țuitoare fa ță de indieni, dar dornic ă s ă-i imite pe europeni. În acest cadru
exotic se petrece povestea de iubire dintre Alla n și Maitreyi.
2. RĂDĂCINA – cauzele conflictului – Conflictul se întemeiaz ă pe opozi ția dintre dou ă
lumi diferite: european ă și asiatic ă; chiar dac ă sunt uni ți prin iubire, cei doi tineri
rămân exponen ți ai acestor mentalit ăți diferite. Conflictul exterior are loc între cei
doi îndr ăgosti ți și familia Sen. Allan credea c ă Narendra Sen dorea s ă îl însoare cu
fiica lui; de fapt, Sen dorea s ă îl adopte pe Allan și s ă se mute împreun ă cu familia
în Anglia deoarece în India începuse Revolu ția. Maitreyi este con știent ă de la început
de piedicile sociale și religioase dintre ei, îns ă dragostea e mai puternic ă decât voin ța.
3. TULPINA – părțile implicate în conflict – Familia Sen, Maitreyi și Allan .
4. SCORBURA – problema clar definit ă a conflictului – Conflictul major este
reprezentat de cele dou ă civiliza ții ale c ăror valori sunt complet diferite. Fiecare
dintre cei doi tineri trebuie s ă se supun ă constrângerilor tradi ției.
5. FLORILE – emo țiile pozitive și negative ale celor implica ți în conflict – Allan intr ă
în jocurile Maitreyiei, fiind atras de inocen ța și feminitatea ei; treptat aceasta începe
să îl tulbure, s ă-l fascineze. Apoi se înregistreaz ă o cre ștere a sentimentului, eroul
afirmând c ă nicio femeie nu l-a fascinat atât; începe s ă sufere, este profund
îndr ăgostit, cunoa ște apogeul tr ăirii . Maitreyi nu concepe o asfel de apropiere, dar
fiecare reu șește s ă-l fascineze pe cel ălalt. Rela ția lor începe sub forma unui joc;
niciunul nu-și închipuia unde îi va conduce jocul. Principalel e faze ale acestuia au
leg ătur ă cu transform ările suflete ști ale celor doi îndr ăgosti ți și cu etapizarea
fireasc ă a unui sentiment-experien ță .

87
6. FRUNZELE – ac țiunile concrete ale celor implica ți în conflict – Chabu, sora mai
mic ă a Maitreyiei, cunoa ște adev ăratele raporturi dintre Allan și Maitreyi și
amenin ță s ă le divulge familiei. Ea îi împinge cu ingenuit ate pe unul în bra țele
altuia, apoi, cu aceea și nevinov ăție, îi denun ță doamnei Sen. Chabu e geloas ă,
incon știent ă de gelozia ei, a șa cum este îndr ăgostit ă, f ără să aib ă con știin ța
limpede a iubirii. Allan este alungat de Narendra Sen. Acesta încearc ă s ă se vindece
de iubirea lui nefericit ă tr ăind singur, pentru un timp într-un bungalow din
Himalaya. Apoi se întoarce la Calcutta; afl ă c ă Maitreyi a vrut s ă-l reîntâlneasc ă
și a fost gonit ă de Sen. Allan regret ă c ă nu a putut citi scrisorile trimise de
Maitreyi prin intermediul lui Khokha .
7. FRUCTUL – solu ția rezolv ării conflictului – Oricât de ra țional s-ar dovedi Allan, în
compara ție cu Maitreyi, el trece pân ă la urm ă prin experien ța pasiunii; cunoa ște prin
fata lui Sen, absolutul iubirii. Experien ța lui nu r ămâne pur contemplativ ă, reflexiv ă:
dovada cea mai bun ă o constituie convertirea la o lege a iubirii, p ână atunci
necunoscut ă spiritului s ău lucid . În ciuda conflictelor, iubirea celor d oi se dovede ște
a fi o experien ță complet ă. Iubirea ini țiaz ă, converte ște, creeaz ă prin ritualul ei
solemn, iluzia ob ținerii absolutului.
În urma aplic ării acestei metode, elevii au tras concluzia c ă acest fenomen
rela țional care este conflictul, se manifest ă, de obicei ca o stare de tensiune, ca o
fr ământare care exist ă atât în via ța personal ă a individului, cât și între membrii unui grup
social. Acesta este de fapt o divergen ță care apare la un moment dat și care determin ă
modific ări la nivelul individului sau la cel al grupul ui.
O alt ă metod ă prin care se promoveaz ă vizualizarea, ca mijloc de receptare a
cuno știn țelor în mod logic, pl ăcut și relaxant este metoda ciorchinelui. Aceasta este
nelipsit ă din lec țiile de caracterizare a unui personaj. Este o met od ă antrenant ă care ofer ă
posibilitatea fiec ărui elev s ă participe individual, în perechi sau în grup la activitatea de
înv ățare. Metoda ciorchinelui solicit ă gândirea elevilor deoarece ei trebuie s ă treac ă în
revist ă toate cuno știn țele lor.
Am utilizat aceast ă metod ă într-o lec ție de caracterizare a personajului Maitreyi.
Elevii au scris numele personajului Maitreyi în m ijlocul tablei; au notat toate ideile,
sintagmele sau cuno știn țele pe care și le-au amintit în leg ătur ă cu aceasta. Au trasat linii
între ideile înrudite, între tr ăsăturile descoperite și numele personajului, scris în centrul
tablei. Activitatea s-a finalizat atunci când s-au epuizat toate ideile și când s-a terminat

88
timpul afectat acesteia. La sfâr șitul lec ției ciorchinele a fost reorganizat, ordonând
simetric conceptele mai importante (ca în figura n r. 4).

FIGURA NR.4 – METODA CIORCHINELUI
Aceasta este o metod ă de brainstorming neliniar ă, care se poate aplica în etapa de
evocare sau reflec ție, în realizarea sensului și evaluare. Pe parcursul def ășur ării activit ății
didactice elevii au colaborat, au negociat cu pl ăcere, au comunicat și au scris cu mult
entuziasm informa țiile necesare îndeplinirii sarcinii date; niciunul nu și-a petrecut timpul
pasiv, ci fiecare moment a fost bine valorificat de fiecare participant.
O alt ă metod ă de înv ățare prin colaborare pe care am aplicat-o la clas ă a fost
Metoda Mozaicului – Jigsaw puzzle sau „metoda grupurilor interdep endente”.( Dersidan,
2003, p.157). Aceasta are la baz ă împ ărțirea clasei în mai multe grupe de lucru, MAITREYI
16 ANI
Devine o cunoscută
poetesă indiană Tânăra bengaleză
conferențiază despre
frumos și scrie poeme
filosofice;
Profundă, devotată
iubirii sale pe care o
consideră unică; Numele eroinei trimite
la o zeitate, Maitreyia,
care înseamnă femeie
superioară din punct
de vedere intelectual; Allan o vede ca pe
o zeiță, ca pe o
sfântă;
Allan: o fată
talentată și
enigmatică; Făptură
misterioasă și
schimbătoare ,
stranie și ciudată;
O ființă pură, „ o
primitivă” în
sensul inocenței
(crede că arborii
au suflet); O tânără de 16 ani,
fiica inginerului
Narendra Sen;

89
coordonate de profesor. Am utilizat aceast ă metod ă în realizarea unei lec ții despre „Tema
iubirii în romanul Maitreyi de Mircea Eliade”. Am împ ărțit tema de studiu în patru
subteme, apoi am constituit grupuri cooperative d e câte patru elevi; acestora li s-a
solicitat s ă re țin ă grupul cooperativ din care fac parte. Fiecare m embru al grupului
cooperativ a primit câte o fi șă de înv ățare, cuprinzând câte o unitate de cunoa ștere.
Subiectul destinat înv ăță rii a avut patru p ărți destinate cunoa șterii în totalitate. Am format
apoi grupurile de exper ți; to ți cei care au avut nr. 1 s-au adunat într-o gru p ă, cei care au
avut nr. 2 în alt ă grup ă, etc. Num ărul grupurilor de exper ți a fost acela și cu num ărul de
subteme stabilite. Exper ții au studiat și au aprofundat împreun ă materialul distribuit, au
identificat modalit ățile eficiente de predare a respectivului con ținut, precum și de
verificare a modului în care s-a realizat în țelegerea acestuia de c ătre colegii din grupul
cooperativ.
Am distribuit urm ătoarele fi șe de lucru:
 Fi șa nr. 1 – Subiectul – modul în care este reflecta t ă iubirea în opera
amintit ă.
Con ținutul de idei:„ Maitreyi este un roman al experien ței; naratorul-personaj,
Allan î și contempl ă st ările suflete ști prin care trece pe baza experien ței tr ăite, jurnalul s ău
fiind parte integrat ă a textului. Experien ța iubirii este tr ăit ă cu intensitate atât de Allan,
cât și de Maitreyi, fiind o experien ță definitorie a existen ței.”
 Fi șa nr. 2 – Subiectul- concep ția personajelor despre iubire.
Con ținutul de idei: „Comportamentul intelectual și afectiv al celor dou ă
personaje, Maitreyi și Allan, ca mo ștenitori ai unor factori civilizatori, determin ă evolu ția
cuplului. Allan este reprezentantul tradi ției occidentale, în timp ce Maitreyi p ăstreaz ă cu
sfin țenie tradi țiile orientale.
Mircea Eliade subliniaz ă etapele istoriei cuplului: la începutul jocului e rotic,
Allan este uimit, dar și atras de „ciud ățeniile” fetei, cum ar fi dragostea pentru un copac ,
admira ția exagerat ă pentru „gurul”poet, atingerile corporale tradi ționale pe care întreaga
familie le practic ă. Ace știa descoper ă poezia ca teren de comunicare și fiecare începe s ă
înve țe limba celuilalt. Sunt dou ă elemente care declan șeaz ă procesul de apropiere dintre
cei doi. Allan încearc ă s ă se adapteze stilului de via ță oriental prin vestimenta ție,
respectarea tradi țiilor și schimbarea religiei. Personajul se las ă purtat în acest joc pasiv,
fără s ă știe ce i se întâmpl ă, ajungându-se astfel la logodna din mijlocul nat urii și la
dăruirea total ă a fetei, care dore ște s ă devin ă o „devi”.

90

 Fi șa nr. 3 – Subiectul – disolu ția cuplului.
Con ținutul de idei: „Concep ția despre iubire a celor doi tineri este diferit ă, ei
fiind exponen ții unor mentalit ăți diferite: oriental ă și occidental ă. Maitreyi a avut alte trei
iubiri, înaintea lui Allan, toate de ordin spiritua l: iubise copacul cu „ șapte frunze”, pe guru
Robi Takkur și avea amintirea b ăiatului de la templu. În schimb, iubirile lui Allan fuseser ă
doar trupe ști, f ără spiritualitate. Allan se las ă prins în mrejele jocurilor Maitreyiei,
travesând toate etapele iubirii. El parcurge drumul cunoa șterii prin eros, având-o ca
ini țiatoare pe Maitreyi. Când se consider ă ini țiat, vrea s ă treac ă la hinduism, crezând c ă
așa se va putea c ăsători cu Maitreyi.
Narendra Sen afl ă de iubirea celor doi și îl alung ă pe Allan, c ăci o c ăsătorie cu
Maitreyi era inacceptabil ă, deoarece ea apar ținea celei mai nobile caste indiene, a
brahmanilor, iar o c ăsătorie cu o persoan ă din afara castei sale ar fi însemnat degradarea
întregii familii.
 Fi șa nr. 4 – Subiectul – Iubirea, experien ță umană fundamental ă.
Con ținutul de idei: „ Iubirea este o stare spiritual ă, misterioas ă, ale c ărei
semnifica ții nu pot fi percepute în adâncime de c ătre fiin ța uman ă, fapt ce duce la dispari ția
ei. Emil Cioran afirma: ‹‹ Iubirea are atâtea fe țe, atâtea devieri și atâtea forme, încât este
destul de greu s ă găse ști un sâmbure central și o form ă tipic ă a iubirii.›› ( Emil Cioran, Pe
culmile disper ării )
În India, fiecare lucru f ăcut este un ritual, este o experien ță complet ă de iubire
pur ă. Romanul Maitreyi reprezint ă un tribut adus celui mai pur sentiment – iubire a, o
declara ție de dragoste f ăcut ă de Eliade unei ță ri a c ărei cultur ă, obiceiuri, ritualuri, oameni,
l-au fascinat.
Personajele romanului î și tr ăiesc cu voluptate pasiunea într-o atmosfer ă
inedit ă, intim ă și misterioas ă, luptând împotriva mentalit ăților, prejudec ăților și credin țelor
religioase.”
Dup ă ce exper ții desemna ți au consultat cu mare aten ție con ținuturile de idei ale
acestor fișe de lucru,s-au reconstituit grupurile cooperative; fiecare expert „a predat”
con ținuturile aferente subtemei sale, iar modalitatea d e transmitere a fost concis ă,
stimulativ ă și atractiv ă. În acest mod fiecare elev a avut un rol activ în procesul de
predare- înv ățare și a experimentat în țelegerea și gândirea la nivel înalt.

91
Metoda mozaicului a dus la dezvoltarea competen țelor de comunicare, a
inteligen ței interpersonale; to ți elevii s-au implicat în realizarea sarcinilor de înv ățare.
Această metod ă a determinat și dezvoltarea bazei motiva ționale a înv ăță rii, la consolidarea
încrederii în propriile for țe.
C.3. Etapa post-experimental ă
În etapa final ă am vrut s ă aflu dac ă metodele activ – participative aplicate în
timpul experimentului au contribuit la evolu ția competen țelor elevilor de receptare a unui
text literar, la dezvoltarea creativit ății și a expresivit ății comunic ării orale și scrise. Astfel
am administrat elevilor un nou test de evaluare și am comparat notele ob ținute de elevi în
aceast ă etap ă cu cele ob ținute în etapa ini țial ă (vezi testul 2 ).
Testul nr.2
TEST DE EVALUARE
– Timp de lucru: 50 minute
– Punctaj din oficiu: 1p
Cite ște cu aten ție textul și r ăspunde cerin țelor formulate mai jos:
„ Este ciudat cât de mult m ă gândeam la Maitreyi privind și vorbind cu Jenia. O
aveam mereu în minte pe ea, singura, și adesea, închiupuindu-m ă îmbr ățișând o femeie
oarecare, pe Jenia, de pild ă, m ă nedumiream de imposibilitatea acestei imagini, de
irealitatea oric ărei eventualit ăți amoroase. Hot ărât, o iubeam atât de nebune ște pe Maitreyi
și amintirea ei îmi anula atât de decisiv orice prez en ță str ăin ă, încât mă întrebam chiar dac ă
tr ăirea aceasta într-un trecut viu nu e degradant ă. Mă surprindeam, întrebându-m ă cu
spaim ă ce am s ă fac eu tot restul vie ții, dac ă nu voi repeta povestea lui Abelard și a
Heloisei. A ș fi vrut s ă m ă simt iar ăș i liber, s ă-mi verific libertatea în general, ca s-o pot
iubi pe Maitreyi f ără team ă c ă m ă retrag din fa ța vie ții. Mi-e foarte greu s ă l ămuresc
aici toate acele sentimente obscure care m-au înd emnat atunci la o desc ătu șare, la o nou ă
experien ță . Poate nici eu nu le în țeleg. Poate. ”( Mircea Eliade, Maitreyi )
1.Dă sinonime contextuale cuvintelor subliniate în te xtul de mai sus. 1p
2.Transcrie o repeti ție din textul de mai sus. Prezint ă semnifica ția acesteia. 1p
3.Identific ă tipul de narator (perspectiva narativ ă) . Argumenteaz ă-ți opinia.1p
4. Care sunt instan țele comunic ării în opera epic ă în general? 1p

92
5.Identific ă dou ă tr ăsături ale personajului (modalit ăți de caracterizare) din
fragmentul de mai sus. 1p
6.Indic ă dou ă tr ăsături ale romanului modern subiectiv, referindu-te la romanul
Maitreyi. 2p
7.Exprim ă-ți p ărerea, în 8 – 10 rânduri, despre gândurile personaj ului din
fragmentul de mai sus. 2p
Testul de evaluare a fost aplicat elevilor clase i a X-a F, apoi s-a f ăcut o interpretare
statistic ă a rezultatelor ob ținute, cât și o evaluare narativ ă, aplicat ă în mod individual și
prezentat ă confiden țial fiec ărui elev în parte.
Scopul acestui test a fost evaluarea competen țelor de în țelegere a unui text literar și
de dezvoltare a capacit ăților de utilizare a con ținutului înv ățat printr-un vocabular bogat
care s ă demonstreze creativitate și gândire critic ă, acestea fiind urm ările activit ăților
didactice desf ășurate.
Principalele obiective au fost:
I.1: S ă scrie sinonimele contextuale pentru termenii selec ta ți din fragment;
I.2: S ă selecteze o repeti ție din text și s ă-i prezinte semnifica ția;
I.3: S ă descrie tipul de narator, de perspectiv ă narativ ă;
I.4: S ă cunoasc ă instan țele comunic ării din opera epic ă, în general;
I.5: S ă identifice dou ă tr ăsături ale personajului (modalit ăți de caracterizare);
I.6: S ă recunoasc ă tr ăsăturile romanului modern, subiectiv, Maitreyi;
I.7: S ă își exprime punctul de vedere asupra gândurilor personajului din
fragmentul dat.
Evaluarea s-a realizat urm ărindu-se îndeplinirea descriptorilor de performa n ță
specifici fiec ărui item în parte ( conform tabelului nr. 4 – De scriptori de performan ță ).
TABELUL NR. 4 – DESCRIPTORI DE PERFORMAN ȚĂ
ITEMI Note între
9 – 10 Note între
7 – 8.99
I.1 Scrie corect toate cele patru sinonime
contextuale pentru termenii selecta ți; Găse ște numai dou ă, trei sinonime
contextuale pentru termenii selecta ți;
I.2 Selecteaz ă corect repeti ția și îi
prezint ă semnifica ția; Selecteaz ă doar repeti ția, nu prezint ă
semnifica ția acesteia;
I.3 Identific ă tipul de narator – personaj;
prezint ă dubla perspectiv ă temporal ă Identific ă tipul de narator, de perspectiv ă
narativ ă, f ără argumente;

93
pe care naratorul o are asupra
evenimentelor; ofer ă explica ții;
I.4 Scrie corect toate instan țele
comunic ării specifice operei epice
(autor, cititor, narator , personaj) Identific ă doar dou ă, trei instan țe ale
comunic ării specifice operei epice;
I.5 Prezint ă nuan țat tr ăsăturile
personajului ( fire autoreflexiv ă,
ra țional și lucid, iube ște libertatea,
dore ște s ă experimenteze totul); d ă
exemple de citate semnificative;
argumenteaz ă; Prezint ă succint faptul c ă personajul î și
tr ăie ște cu intensitate iubirea; nu are îns ă
certitudinea adev ăratei iubiri;
I.6 Identific ă corect tr ăsăturile
romanului modern, subiectiv(de ex.,
acesta cuprinde experien țe/ tr ăiri
subiective reprezentative pentru
condi ția uman ă; sunt expuse
leg ăturile romanului cu via ța real ă a
autorului; este exemplificat ă tehnica
narativ ă modern ă„ punerea în abis” Precizeaz ă c ă anumite secven țe din
jurnal sunt introduse în nara țiunea
romanului, o nara țiune subiectiv ă bazat ă
pe confesiunile personajului central;
I.7 Își exprim ă în mod corespunz ător
opinia despre g ăndurile personajului
din fragment, o sus ține cu
argumente privind tehnicile de
caracterizare ale personajului:
introspec ția, monologul interior
(personajul con știentizeaz ă
puternicele sentimente fa ță de
Maitreyi). Prezint ă concret gândurile
personajului Allan (faptul c ă amintirea
Maitreyiei îl determin ă s ă cread ă c ă nu
va mai cunoa ște o alt ă iubire; nu mai
poate trece printr-o experien ță
similar ă); nu aduce suficiente
argumente pentru a- și sus ține opinia.

94 Dac ă în cadrul primei evalu ări notele ob ținute de elevi în urma aplic ării testului au
fost: note între 5 -5.99 :6 , note între 6 – 6.99: 8, note între 7 – 7.99: 7, note între 8 – 8.99:
6, note între 9 – 10: 3, în urma aplic ării celui de-al doilea test, notele ob ținute au fost
urm ătoarele: note între 7 – 7.99: 12, note între 8 – 8. 99: 10, note între 9 – 10: 8.( vezi
tabelul nr.5)

TABELUL NR. 5 – NOTE OB ȚINUTE LA TEST
NOTE ÎNTRE 7 – 7.99 ÎNTRE 8 – 8.99 ÎNTRE 9 -10
NR. ELEVI 12 10 8
PROCENTAJ 40% 33% 27%

FIGURA NR. 5 – NOTE OB ȚINUTE DE ELEVI LA TEST

În urma aplic ării acestui test de evaluare am observat faptul c ă a crescut nivelul
capacit ății de comunicare a elevilor clasei a X-a F, iar or ganizarea ideilor în scris a devenit
mai coerent ă și mai expresiv ă. Elevii și-au format competen țe de identificare a
semnifica țiilor romanului Maitreyi de Mircea Eliade. Au reu șit s ă aprofundeze ideea c ă
la baza romanului se afl ă o formul ă epic ă modern ă, s ă identifice caracterul de document între 7 – 7.99
40%
între 8 – 8.99
33% între 9 – 10
27% NOTE

95
autobiografic al romanului, s ă recunoasc ă tipologia personajelor. Au identificat tehnicile
moderne de realizare a romanului, având ca surs ă de inspira ție, lumea interioar ă a
con știin ței, iar ca fundament, analiza unor tr ăiri l ăuntrice ale personajului central.
De asemenea, elevii au dobândit autono mie în gândire, a fost îmbun ătățit nivelul
creativ al acestora în comunicarea oral ă și scris ă. Ace știa și-au format opinii independente,
acceptând ca acestea s ă fie supuse ulterior evalu ării, au adus argumente solide care s ă
sus țin ă aceste opinii. Noile metode didactice au intensi ficat demersurile creative, au dus
la stimularea imagina ției tuturor participan ților la realizarea sarcinilor de înv ățare și la
consolidarea grupurilor, elevul devenind astfel o p arte activ ă a propriei înv ăță ri. Lucrând
pe grupe, elevii și-au construit cunoa șterea pe propria în țelegere, dar și pe interac țiunea cu
al ți participan ți la procesul de înv ățare. Fiecare membru al grupului și-a îmbog ățit
performan țele, contribuind și la cre șterea performan țelor celorlal ți membri ai grupului.
Alternarea metodelor tradi ționale cu cele moderne, interactive a avut ca rezu ltat
asimilarea activ ă a informa țiiilor și transformarea acestora în capacit ăți intelectuale.
Metodele tradi ționale, precum, expunerea, conversa ția, demonstra ția, și-au dovedit
utilitatea pentru predarea romanului Maitreyi, de Mircea Eliade . Îns ă, pentru clasele liceale,
sunt recomandate și metodele activ-participative, dat ă fiind complexitatea viziunii
scriitorului asupra lumii. Prin intermediul unor metode moderne de predare-înv ățare-
evaluare, profesorul, în calitate de intermediar al cunoa șterii, trebuie s ă îl implice pe elev
în actul de lectur ă, s ă-l determine s ă reflecteze asupra lumii pe care o generaz ă textul
romanului. Prin aplicarea cu succes, atât a metodel or tradi ționale, cât și a celor moderne,
elevul evolueaz ă de la statutul de receptor pasiv al textului lite rar, la cel de receptor
creativ, capabil s ă aprofundeze semnifica țiile acestuia: „ receptorul creativ este caracteriz at
prin abilit ăți de operare cu no țiuni abstracte, de a decodifica ambiguit ățile textului literar,
de a emite și formula judec ăți de valoare.”( Șchiopu, 2009, p.17)
Elevii din clasele liceale sunt interesa ți de studiul romanului modern, îns ă acesta
presupune o abordare complex ă care implic ă o lectur ă atent ă, o sistematizare a conceptelor
utilizate de autor, a tehnicilor narative care sus țin edificiul acestui gen literar.

96
3.3. SUGESTII DE ORDIN METODOLOGIC PRIVIND STUDIU L
NUVELEI FANTASTICE LA ȚIG ĂNCI DE MIRCEA ELIADE

Proza lui Mircea Eliade ofer ă multiple posibilit ăți de abordare, fie din punct de
vedere tematic, fie din perspectiva încadr ării narative în gen și specie literar ă. Predarea
prozei fantastice, de exemplu, presupune, în primul rând, adaptarea con ținuturilor înv ăță rii
la nivelul de dezvoltare caracteristic elevilor de liceu și, în al doilea rând, utilizarea unor
metode și strategii didactice destinate în țelegerii operei lui Mircea Eliade. Elevii trebu ie
să cunoasc ă tr ăsăturile definitorii ale genului literar al fantasticului , pe acelea care îl
diferen țiaz ă de alte clase de texte literare. Este necesar ca ace știa s ă citeasc ă opera lui
Eliade într-o manier ă responsabil ă, pentru a-i surprinde semnifica țiile textuale, pentru a
identifica tipul de fantastic propriu operei sale și pentru a-și îmbun ătăți comprehensiunea.
Studiul unor opere literare devine o provocare pen tru fiecare elev de a recepta latura
fantastic ă, miturile, arhetipurile, substan ța ini țiatic ă, toate acele elemente care contureaz ă
dimensiunea ezoteric ă a prozei lui Mircea Eliade. Rolul profesorului e ste acela de a
cultiva în con știin ța elevului anumite valori, de a le dezvolta gustul pentru frumos.
Mitul, de exemplu, este o no țiune fascinant ă a antropologiei care ocup ă un loc
important atât în opera știin țific ă, dar și în cea de scriitor a lui Mircea Eliade. Acesta a fost
preocupat de studierea miturilor înc ă de la începutul activit ății sale, iar operele care
dovedesc acest fapt sunt: Mitul reintegr ării (1942), Sacru și profan (1959), Aspecte ale
mitului (1963) și monumentala Istorie a credin țelor și a ideilor religioase (1976, 1978,
1983).
Literatura fantastic ă a lui Eliade se construie ște pe baza miturilor, a unor istorii
sacre care irump în mod neprev ăzut în real, în cotidian. Scriitorul consider ă c ă mitul
este viu și poate fi descoperit numai de ini ția ți, prin anumite practici care transpun
personajul într-o lume ireal ă. Ap ărând în anul 1959, nuvela La Țig ănci , de exemplu, are
ca tem ă imposibilitatea omului profan de a descifra semnel e mitului, de a retr ăi mitul,
incapacitatea acestuia de a reda principalelor eve nimente din existen ța sa caracterul
exemplar al întâmpl ărilor originare. Personajul central al acestei nuve le, profesorul
Gavrilescu, întruchipeaz ă îns ăși condi ția uman ă, omul care a s ăvâr șit p ăcatul originar și
nu se mai poate întoarce în paradis.

97
Elevii au v ăzut în perioada liceului și versiuni dramatizate ale acestei nuvele și
au fost surprin și de suspansul, misterul pe care aceast ă oper ă le degajeaz ă. Au aflat c ă
nuvela a reprezentat o surs ă de inspira ție și pentru alte tipuri de crea ții artistice. O prim ă
lectur ă a nuvelei reprezint ă o experien ță inedit ă la orice vârst ă, iar o nou ă lectur ă,
realizat ă la distan ță în timp, duce la redescoperirea unor detalii uitat e, la o reinterpretare a
subiectului dintr-o perspectiv ă nou ă.
Programa de limba și literatura român ă pentru clasele de liceu con ține o ofert ă
limitat ă de studiu a literaturii fantastice materializat ă în opere precum: La țig ănci și
Nop ți la Serampore de Mircea Eliade sau Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu. În
manualele de limba și literatura român ă exist ă sugestii de interpretare a textelor literare
sau sugestii de orientare a lecturii. Aceste manua le accesibilizeaz ă con ținuturile știin țifice
ale disciplinei limba și literatura român ă prin utilizarea de metode care determin ă
implicarea elevilor în însu șirea de cuno știn țe noi, de formare de priceperi și deprinderi.
Manualul reprezint ă un document de orientare pentru profesor și un instrument de lucru
pentru elevi care pune în prim-plan munca individu al ă a acestora. Pe baza acestuia, elevii
descoper ă valorile și mijloacele de exprimare proprii scriitorului Mi rcea Eliade.
În Manualul de limba și literatura român ă pentru clasa a X-a , de la Editura Corint,
autorii acestuia (Marin Iancu, Ion B ălu, Rodica L ăzărescu) valorific ă fragmente din
nuvela La țig ănci (cuprins ă în volumul La țig ănci și alte povestiri ), pe care le insereaz ă
în unitatea intitulat ă„ Atrac ția fantasticului”. În capitolul intitulat „ Consid era ții generale”
sunt prezentate: structura compozi țional ă a nuvelei ( tehnica epicului dublu ), modalit ățile
narative prin care se creeaz ă universuri paralele ( cu exemple din textul nuv elei),
conflictul epic și concluziile. În capitolul intitulat „Text și interpretare” sunt inserate
exerci ții de interpretare a textului și sunt definite no țiuni de teorie literar ă, precum
fantasticul erudit bazat pe rela ția dintre sacru și profan sau epicul infuzat cu elemente
mitologice. De asemenea, sunt definite concepte pr ecum: „alegorie”, „sacru”, „profan”,
„hierofanie”, „mitul ie șirii din timp”, „mitul ie șirii din spa țiu”, „univers oniric” etc.
Astfel, acest manual le înlesne ște elevilor accesul în universul fic țional al nuvelei La
țig ănci , îi determin ă s ă exploreze și s ă aprecieze mesajul transmis. Dar informa țiile care
provin din surse diferite sunt dificil de asimilat și de prelucrat de c ătre elevi. De aceea, în
activitatea de interpretare a textelor prozei lui M ircea Eliade, trebuie aplicate deopotriv ă
metode tradi ționale și metode moderne.

98
Este indicat ă g ăsirea unor solu ții pentru a-i apropia pe elevi de lectur ă prin
valorificarea unor metode și strategii moderne, activ-participative, prin inte rmediul c ărora
receptarea prozei fantastice s ă devin ă mai eficient ă. Metodele implementate în
proiectarea didactic ă trebuie s ă îi confere elevului certitudinea propriei implic ări în
înv ățare, s ă-l responsabilizeze, s ă îi stimuleze opera țiile gândirii.
În cadrul orelor de limba și literatura român ă, am realizat activit ăți care au
contribuit la stimularea lecturii și care au sus ținut dezvoltarea competen țelor elevilor în
receptarea textului epic și a operei lui Mircea Eliade, activit ăți bazate pe metode moderne.
Într-o lec ție introductiv ă privind studiul nuvelei fantastice La țig ănci , realizat ă
la clasa a X- a am utilizat agenda cu noti țe paralele, o tehnic ă destinat ă dezvolt ării
gândirii critice a elevilor. Aceast ă tehnic ă este ideal ă pentru etapa „realiz ării sensului”
unei lec ții, atunci când se impune o lectur ă atent ă a unor texte literare de propor ții. Agenda
cu noti țe paralele poate fi definit ă și ca o tehnic ă de scriere inspirat ă din lectura unui text
artistic. Agenda are rolul de a racorda textul la via ța și tr ăirile proprii ale cititorului,
făcându-l să-și analizeze în scris starea postlectoral ă, în acest mod producându-se
„realizarea sensului”.
Am apelat la o asemenea tehnic ă deoarece am urm ărit în primul rând
personalizarea lecturii. Prima etap ă a punerii în practic ă a acestei tehnici a fost lectura
unor fragmente importante din nuvela lui Mircea El iade, La țig ănci; cea de-a dou ă etap ă a
constat în selectarea unor pasaje din nuvel ă având o semnifica ție aparte pentru elevi.
Înainte de realizarea agendei cu noti țe paralele am formulat urm ătoarea cerin ță :
„Argumenta ți c ă pendularea între real și ideal a personajului central al nuvelei, profeso rul
Gavrilescu, aduce importante modific ări în sufletul acestuia.”
Apoi fiecare elev a realizat agenda având ca pri ncipale componente cele opt
episoade ale nuvelei, citate semnificative pentru fiecare episod în parte și comentariile
individuale ale acestor citate (ca în tabelul nr.6 , realizat de unul dintre elevi). Elevii au
lucrat individual, s-a creat atmosfera atelierului de scriere; preferin țele și comentariile au
fost strict personale, f ără discu ții prealabile.

99
TABELUL NR. 6 – AGENDA CU NOTI ȚE PARALELE
Episodul Citatul Comentariul
I.În tramvai „_ Eu, cum v ă spuneam,
reîncepu Gavrilescu, trec
regulat cu tramvaiul ăsta de
trei ori pe s ăpt ămân ă.
Pentru p ăcatele mele sunt
profesor de pian. Zic pentru
păcatele mele, ad ăug ă
încercând s ă zâmbeasc ă,
pentru c ă n-am fost f ăcut
pentru asta. Eu am o fire de
artist….” Gavrilescu este profesor de
pian, pedagog f ără voca ție,
un artist ce și-a ratat destinul.
Via ța cotidian ă a acestuia
se epuizeaz ă într-o existen ță
stereotip ă, banal ă.
II .„La țig ănci” „ La umbra nucilor îl
întâmpin ă o nea șteptat ă,
nefireasc ă r ăcoare, și
Gavrilescu r ămase o clip ă
derutat, zâmbind. Parc ă s-ar
fi aflat dintr-o dat ă într-o
pădure, la munte. Începu s ă
priveasc ă uluit,aproape cu
respect, arborii înal ți, zidul
de piatr ă acoperit cu ieder ă
și, pe nesim țite, îl cuprinse
o infinit ă triste țe. Atâ ția ani
trecuse cu tramvaiul prin
fa ța acestei gr ădini, f ără să
aib ă o singur ă dat ă
curiozitatea s ă se coboare și
s-o priveasc ă îndeaproape.” Personajul sose ște în fa ța
gr ădinii misterioase a
țig ăncilor. Aceast ă gr ădina îi
apare ca un spa țiu privilegiat;
confruntat cu o lume plin ă
de mistere, eroul devine
confuz, pierde datele
realit ății și este tentat s ă se
elibereze prin relatarea
tragediei vie ții lui. Î și
aminte ște de Hildegard care
a fost marea sa dragoste.

100
III .Cele trei fete „ Sim ți atunci în n ări un
parfum sfios și exotic, și
odat ă auzi b ătând din palme
și odaia începu s ă se
lumineze într-un chip
misterios,ca și cum
perdelele ar fi fost trase
încet, una dup ă alta, l ăsând
să p ătrund ă treptat lumina
dup ă-amiezii de var ă. Dar
Gavrilescu avu timp s ă
observe c ă nici o perdea nu
se mi șcase, înainte de a da
cu ochii de trei tinere fete
care se aflau la câ țiva metri
în fa ța lui b ătând u șor din
palme și râzând.”
„ Tu ne-ai ales, dar ți-e fric ă
să ne ghice ști.” Gavrilescu rateaz ă ghicirea
fetelor și se r ătăce ște prin
bordeiul-labirint cu forme
incerte. Are reac ții
puternice în momentul
confrunt ării cu
necunoscutul, o stare
tensional ă puternic ă.
Gavilescu cunoa ște
senza ții bizare, halucinante,
este fascinat de muzic ă.
Fetele îl introduc într-un
dans ca într-un ritual ,
asem ănător cu o hor ă a
ielelor. Este de fapt o
preg ătire spiritual ă
ini țiatic ă.
IV .La țig ănci; visul „ Sim țea de asemenea c ă
hora îl poart ă u șor,
printre fotolii și paravane,
către fundul înc ăperii, dar
dup ă câtva timp renun ță s ă
se mai împotriveasc ă și
nu-și mai d ădu seama de
nimic.”
„A șa e jocul! Strig ă el cât
putu de tare. Și-acum, c ă
ne-am jucat destul, ie șiți la
lumin ă!” Profesorul Gavrilescu intr ă
într-o stare superioar ă, a
visului, singura cale de
transcendere în lumea
spiritului.
Se simte singur în aceast ă
lume total necunoscut ă lui.
Nu se mai recunoa ște pe
sine, fiind
extenuat,obosit,istovit.
V. În tramvai; drumul c ătre
doamna Voitinovici „_Ah! Exclam ă, ridicându-
se anevoie de pe sofa. Cum
trece timpul.M-am luat cu
vorba și, din una în alta, am
uitat c ă trebuie s ă mă duc
pân ă în strada Preoteselor. Profesorul încearc ă s ă se
reintegreze ordinii ini țiale
din lumea real ă. Pleac ă din
gr ădina țig ăncilor, ia
tramvaiul, coboar ă la sta ția
Preoteselor și constat ă c ă la

101
Închipui ți-vă că mi-am uitat
servieta cu partituri.” nr.18 nu mai locuie ște nici
doamna Voitinovici, nici
Otilia, feti ța c ăreia el îi
dădea lec ții de pian.
VI .Acas ă „_ Da ți-mi voie, îl
întrerupse Gavrilescu. Îmi
pare r ău c ă trebuie s ă v ă
contrazic, dar cred c ă
face ți o confuzie. Aici la
num ărul 101, locuim noi,
Elsa și cu mine. Locuim de
patru ani.” Mergând acas ă, afl ă de la un
vecin că la adresa respectiv ă
locuia altcineva, o alt ă
familie. So ția lui, Elsa
plecase în Germania dup ă
așa-zisa lui dispari ție.
Când se întoarce în spa țiul
real, Gavrilescu în țelege că
realitatea îl refuz ă, c ă
experien ța din bordei a
condensat timpul, care lui i-a
sc ăpat ca durat ă.
VII .Pe drumul c ătre
bordeiul țig ăncilor; în birj ă „_ S-o lu ăm pe aici, spuse
birjarul, ar ătând cu biciul o
str ădu ță , c ă t ăiem drumul…
Și pe-aici trecem pe la
biseric ă. A înflorit și acolo
regina-nop ții. E drept, nu e
ca la general, dar o s ă
vede ți, n-o s ă v ă par ă r ău…” Vrea s ă revin ă la țig ănci
pentru a cere o explica ție și
face drumul în compania
unui birjar, fost dricar.
VIII .La țig ănci; plecarea
final ă „_ Vezi s ă nu te r ătăce ști, îi
spuse. S ă ții drept pe
coridor și s ă numeri șapte
uși. Și când oi ajunge la a
șaptea, s ă ba ți de trei ori și
să spui:„ Eu sunt, m-a
trimis baba”.
„_Hildegard, începu el
târziu. Se întâmpl ă ceva cu
mine și nu știu bine ce.
Dac ă nu te-aș fi auzit
vorbind cu birjarul, a ș crede
că visez… Fata întoarse
capul spre el și-i zâmbi. La țig ănci nimic nu se
schimbase; baba îl a șteapt ă,
îl recunoa ște,îi ia vam ă și îi
arat ă din prag casa cea mare.
Gavrilescu trece prin coridor,
se încurc ăși o g ăse ște, în
final, pe Hildegard. Aceasta
îl ia de mân ă, îl consoleaz ă și
îl duce cu birja spre p ădurea-
labirint, spre o nunt ă în cer.

102
_To ți vis ăm,spuse. Așa
Începe. Ca într-un vis…”

Fiecare elev al clasei a realizat ag enda cu noti țe paralele; s-au format apoi grupe
de elevi care și-au prezentat comentariile realizate pe episoade, a avut loc un schimb de
opinii, elevii au colaborat, reu șind s ă aduc ă argumente legate de faptul c ă pendularea între
real și ideal a personajului central al nuvelei La țig ănci, profesorul Gavrilescu, a adus
importante modific ări în sufletul acestuia. De exemplu, au afirmat c ă atunci când se afl ă în
lumea real ă profesorul cunoa ște o stare de resemnare înso țit ă de regretul determinat de
faptul c ă și-a ratat destinul de creator, de artist. În spa țiul real, profesorul este entuziasmat
de cultur ă pentru c ă aminte ște în conversa ția sa din tramvai de colonelul Lawrence, care
este un prototip al omului cult. Aici este dezam ăgit de faptul c ă existen ța al ături de so ția
sa Elsa l-a aruncat în condi ția de „modest profesor de pian”; în lumea real ă cunoa ște
iubirea matrimonial ă, trec ătoare. Profesorul Gavrilescu iese din coeren ța existen ței sale
fără s ă con știentizeze consecin țele. Dep ăș ește limitele existen ței sale profane, materiale,
intrând f ără voia lui într-o situa ție anormal ă. În bordeiul țig ăncilor, ca simbol al lumii
ideale, fantastice, are sentimentul de regret și de frustrare pentru c ă nu ghice ște corect
„ovreica”, ceea ce înseamn ă c ă nu reu șește s ă p ătrund ă esen ța lucrurilor, nu de ține
în țelegerea profund ă. În acest spa țiu se arat ă și sentimental, romantic, pentru c ă se
refugiaz ă în trecut, amintindu- și de iubirea pe care i-a purtat-o lui Hidegard. St ările sale
pornesc de la bun ăvoin ță și culmineaz ă cu furia pentru c ă rateaz ă ghicirea fetelor și se
rătăce ște prin acel labirint cu forme incerte. Profesorul Gavrilescu devine epuizat,
incoerent, absent, vis ător, fiind atras permanent de for țele oculte.Viseaz ă s ă ating ă
perfec țiunea în muzic ă sau în arta interpret ării la pian. Bordeiul-labirint este un spa țiu
ini țiatic. Aici profesorul cunoa ște iubirea ideal ă, spiritual ă, ve șnic ă, acea iubire capabil ă
să-l conduc ă spre fericire, spre recuperarea adev ăratei sale condi ții, aceea de creator.
Elevii clasei a X-a au tras concluzi a c ă aceast ă glisare permanent ă a personajului
între fantastic și cotidian, între realitate și vis, sugereaz ă imaginea unor lumi care coexist ă,
se întrep ătrund. Pentru a sublinia duplicitatea lumii în care tr ăim, Eliade folose ște în
aceast ă nuvel ă o schem ă epic ă bazat ă pe trecerea pe neobservate dintr-un timp în altul .
O alt ă activitate care a presupus un nivel ridicat de coo perare, de interac țiune a
elevilor a constat în organizarea unei lec ții de aprofundare și de însu șire de noi cuno știn țe

103
la clasa a X-a, cu referire la „Modalit ățile de realizare a fantasticului în nuvela La țig ănci
de Mircea Eliade ”. În cadrul acesteia am urm ărit ca elevii s ă înve țe :
 Să formuleze patru tr ăsături ale textului fantastic;
 Să prezinte subiectul nuvelei;
 Să numeasc ă patru elemente ale planului fabulos și trei ale planului real;
 Să identifice cel pu țin trei momente ale ini țierii lui Gavrilescu;
 Să exprime o opinie în leg ătur ă cu finalul nuvelei.

Pentru a realiza aceste obiective am ales ca me tod ă didactic ă principal ă, metoda
Știu/Vreau s ă știu / Am înv ățat, care poate determina „ o înv ățare autentic ă și durabil ă prin
asimilarea unor cuno știn țe noi”, al ături de alte metode precum, înv ățarea prin descoperire,
conversa ția euristic ă, analiza sub lup ă și compara ția.(Ilie, 2008, p. 152)
Metoda Știu/Vreau s ă știu/Am înv ățat se bazeaz ă pe principiul c ă informa ția
dobândit ă anterior de c ătre elevi trebuie valorificat ă atunci când se predau noile cuno știn țe.
Aceasta presupune parcurgerea a trei pa și: inventarierea a ceea ce știm (etapa Știu ),
determinarea a ceea ce dorim s ă înv ăță m (etapa Vreau s ă știu ) și reactualizarea a ceea ce
am înv ățat ( Am înv ățat ).
Am propus elevilor s ă abordeze tema propus ă utilizând, mai întâi, aceast ă metod ă.
Elevii au lucrat în perechi; li s-a cerut s ă treac ă în revist ă tot ce știau în leg ătur ă cu:
defini ția fantasticului, tr ăsăturile textului fantastic, teme și motive prezente în nuvelele lui
Mircea Eliade. Astfel au fost actualizate cuno știn țele anterioare. Elevii au formulat apoi
întreb ări cu privire la tema propus ă, stabilindu-se drept scop al momentului urm ător al
lec ției, prezentarea modalit ăților de realizare a fantasticului în opera studiat ă. Ace știa au
primit câte o fi șă de lucru cu întreb ări ale c ăror r ăspunsuri au condus c ătre rezolvarea
problemei.
Fi șă de lucru
1. Comenta ți incipitul nuvelei La țig ănci de Mircea Eliade;
2. Identifica ți, ajutându-vă de textul nuvelei din manual, etapele ini țierii lui
Gavrilescu;
3. Comenta ți statutul profesional al personajului și prezenta ți motivele
neîmplinirii sale profesionale;
4. Men ționa ți elementele care apar țin planului real și elementele care apar țin
planului fantastic;

104
5. Prezenta ți episoadele distincte ale aventurii lui Gavriles cu în trecerea
personajului dinspre via ță spre moarte;
6. Care ar putea fi semnifica ția întâlnirii erolui cu Hildegard din finalul opere i?
În timp ce elevii au lucrat pe fi șe, s-a realizat pe tabl ă un tabel cu trei coloane
corespunz ătoare celor trei momente ale metodei; primele dou ă rubrici , Știu și Vreau s ă știu
au fost completate de elevi, iar utima rubric ă, Am înv ățat a fost completat ă, cu ajutorul
profesorului, cu r ăspunsurile scrise de elevi pe fi șe (vezi tabelul nr. 7).

105

TABELUL NR.7 – ȘTIU/ VREAU S Ă ȘTIU/ AM ÎNV ĂȚ AT

Știu Vreau s ă știu Am înv ățat
1. Fantasticul :
o categorie estetic ă fondat ă
pe un contract de fic țiune,
ce nareaz ă intruziunea
supranaturalului într-un
cadru realist, altfel spus,
apari ția unor fapte
inexplicabile (din punct de
vedere teoretic) într-un
context familiar cititorului.
Categoria fantasticului în
accep ția lui Tzvetan Todorov
și Roger Caillois:
„fantasticul se situeaz ă între
teritoriul miraculosului
(unde supranaturalul este
justificat și acceptat ) și cel
al straniului (faptele aparent
supranaturale sunt acceptate
ca fiind absolut normale ).”
Potrivit celor doi teoreticieni,
fantasticul nu ar constitui
decât o ezitare în acceptarea
supranaturalului și în tenta ția
găsirii unei explic ări
ra ționale a acestuia.

Adrian Marino ( Dic ționar
de idei literare, Eminescu,
Bucure ști, 1973) consider ă
că: „mecanismul care
declan șeaz ă fantasticul
rezid ă într-o ruptur ă de
Care sunt principalele
tehnici de realizare a
fantasticului în nuvela
La țig ănci de Mircea
Eliade?

-Nuvela La țig ănci reprezint ă o
cristalizare evident ă a noului tip de
fantastic;
-Principalele tehnici de realizare a
fantasticului sunt:

1. Descrierea unor universuri
paralele: în spa țiul
realit ății, logic și ra țional,
exist ă un alt spa țiu, ilogic
și real; în universul
fic țonal ac ționeaz ă alte
legi decât cele specifice
realit ății;

2. Tehnica palimpsestului
sau tehnica epicului dublu:
nara țiunea evolueaz ă de la
relatarea unui eveniment
realist spre nivelul mitic
astfel încât realul și irealul
se suprapun; nivelul mitic
presupune raportarea la
credin țele și supersti țiile
din folclorul românesc, de
exemplu, mitul ielelor;

3. Transgresarea temporal ă:

106
echilibru; orice raport
fantastic distruge un
echilibru preexistent, o
stare anterioar ă de armonie
și stabilitate; misterul
irumpe direct, brutal, în
existen ța obi șnuit ă.”

2. Tr ăsăturile textului
fantastic:
– Subiecte stranii,
personaje pu țin
obi șnuite;
– Ac țiunea se
desf ășoar ă într-o
lume ireal ă; exist ă o
anumit ă coeren ță a
ac țiunii fantastice,
– Se bazeaz ă pe
mister, presupune
întreb ări f ără
răspuns;
– Gradarea
conflictului spre un
punct culminant de
maxim ă tensiune
afectiv ă;
– Alternarea planului
real cu cel fantastic;
– Migrarea
personajelor în alte
spa ții;
– Final enigmatic.
3. Temele și motivele
literare : erosul, logosul,
moartea, crea ția, timpul personajul cap ătă o alt ă
dimensiune a timpului;
între personaj și cronotop
apare un conflict, realul
sufer ă o metamorfoz ă.

4. Inserarea în oper ă a unor
simboluri și mituri (mitul
nostalgiei originilor, mitul
ielelor, mitul labirintului,
mitul lui Charon, mitul lui
Orfeu și Euridice).

107
Pentru a evalua gradul de îndeplinire a ob iectivelor cognitive stabilite înainte de
aplicarea acestei metode, am solicitat elevilor s ă prezinte anumite coordonate ale
fantasticului eliadesc, reg ăsite în nuvela La țig ănci. Prin conversa ție euristic ă a fost
relevat ă originalitatea fantasticului din aceast ă nuvel ă, generat de alternan ța planurilor
temporale care se reunesc într-o singur ă dimensiune, cea a suprarealit ății mitice. Elevii au
argumentat că Mircea Eliade a reinterpretat în aceast ă nuvel ă mituri vechi și, astfel, a
conferit realit ății o nou ă semnifica ție și o nou ă dimensiune.
Prin metoda Știu / Vreau s ă știu / Am înv ățat a fost mobilizat întreg colectivul
clasei a X-a, constituit în perechi de elevi care au reflectat asupra tehnicilor de realizare
a fantasticului în crea ția lui Mircea Eliade. Aceast ă metod ă a reprezentat o modalitate
pragmatic ă de abordare a textului nuvelei, i-a determinat pe elevi s ă compare informa țiile
noi cu cele anterioare, a dus la restructurarea act iv ă a schemelor mentale. Ace știa au lucrat
productiv, și-au dezvoltat abilit ățile de colaborare, comunicare și ajutor reciproc.
Pornind de la ideea c ă Mircea Eliade este o personalitate complex ă care a p ătruns
cel mai adânc în cultura universal ă, fiind acela care a adus în literatura român ă unele dintre
miturile cele mai importante ale literaturii univer sale, le-am propus elevilor realizarea
analizei sub lup ă a principalelelor motive și simboluri din nuvela La țig ănci. Elevii au
în țeles în ce const ă importan ța identific ării și cunoa șterii unor mituri și simboluri prin care
se exprim ă iubirea, moartea, ini țierea în nuvela lui Mircea Eliade. Aceste simbolur i trebuie
descifrate pentru a în țelege mai bine mesajul textului, obiectivele autoru lui. Analiza sub
lup ă a fost realizat ă prin lucrul cu Dic ționarul de simboluri și arhetipuri culturale
(Evseev,1994), o lucrare de simbolistic ă universal ă care cuprinde descrierea a sute de
simboluri și arhetipuri culturale cunoscute în civiliza ții diferite, un experiment
cultural-știin țific,complementar dic ționarelor de mitologie clasic ă. Autorul acestei lucr ări
define ște și prezint ă importan ța simbolurilor în literatur ă: „ Simbolul autentic e un semn ce
rezoneaz ă în sufletele oamenilor tocmai prin importan ța și gravitatea sensurilor sale , ce se
refer ă întotdeauna la problemele fundamentale ale existen ței. El este semnul ce p ăstreaz ă
un echilibru optim între con ținut și expresie, între intelectual și afectiv. Cultura uman ă a
debutat prin simbol și mit.”(Evseev,1994, p.174).
Elevii au avut de ales anumite mituri și simboluri care apar în nuvela La țig ănci
(de exemplu, „labirintul”, „camuflarea”, „mitul iel elor”, „hierofania”, „oglinda” , „visul”,
„artistul”, etc.), au c ăutat defini țiile acestora în Dic ționarul de simboluri și arhetipuri
culturale; ulterior au trebuit s ă compare aceste defini ții cu semnifica țiile date de Doina

108
Ru ști unor mituri și simboluri identice, în lucrarea sa intitulat ă Dic ționar de simboluri
din opera lui Mircea Eliade. ( Ru ști, 1998),(vezi tabelul nr.8).

TABELUL NR.8 – SEMNIFICA ȚII ALE SIMBOLURILOR

Motiv / Simbol
Semnifica ția cultural ă
Semnifica ția atribuit ă de
Mircea Eliade
1. Artistul -o fiin ță magic ă prin
îndeletnicirile sale; poetul:
o fiin ță cu acces la lumea
general ă; -artistul are privilegiul ie șirii
din lumen, pentru c ă ritualul
artistic imit ă zidirea lumii și
gestul divin; are șansa
deta șă rii și receptivitate la
mesajul universal;
2.Camuflare -capacitatea tuturor
lucrurilor banale de a
ascunde mistere; -no țiune prin care Eliade
define ște puterea hierofanic ă
a lumii; via ța cotidian ă e
plin ă de semne pe care doar
cei preg ăti ți le înteleg;
-de exemplu, casa țig ăncilor
devine pentru Gavrilescu un
univers al misterului capital:
moartea;
3.C ăldura -se asociaz ă fizic cu lumina,
așa cum dragostea se
asociaz ă cunoa șterii
intuitive și via ța organic ă
activit ății spirituale; – Eliade prezint ă o serie de
mituri în care puterea și
căldura se identific ă; c ăldura
anormal ă a fiin țelor este
semn al unei hierofanii;
conform unei credin țe
indiene, un om fierbinte se
afl ă în comunicare cu
Dumnezeu;
– căldura nefireasc ă precede
rena șterea fiin ței; poten țeaz ă
transformarea, preg ăte ște
ie șirea dintre limite,
reprezint ă a șadar, o stare
intermediar ă, înainte de

109
ardere.
4.Dansul -joc, ritual și mod de
comunicare; -are caracter magic, imit ă
ritmurile lumii și prin aceasta
are rolul de a disturba
desf ășurarea monoton ă a
timpului;
5.Ielele -făpturi feminine
supranaturale din mitologia
româneasc ă, foarte
răspândite în supersti ții; se
răzbun ă atunci când sunt
văzute, ofensate în timpul
dansului; -fecioare z ănatice, cu mare
for ță de seduc ție și cu puteri
magice; tinere și frumoase,
voluptoase și seduc ătoare,
nemuritoare,zburdalnice pân ă
la delir;
6.Hierofania – define ște semnul purt ător
al sacrului, îndumnezeirea
unui spa țiu,unui
lucru,s ăvâr șirea con știent ă
sau nu a unei ac țiuni care
permite imersiunea în
misterele capitale; -bordeiul țig ăncilor din
nuvel ă este un spa țiu al
hierofaniei,un spa țiu purt ător
al unui secret ce se p ăstreaz ă
de la începutul lumii;
– hierofania este orice
manifestare a sacrului în
lume care ofer ă șansa
transcenderii, prin anularea și
armonizarea contrariilor;
7.Labirintul -în mitologia greac ă: o
structur ă proiectat ă și
construit ă la Cnossos de
către legendarul arhitect
Dedal pentru regele Minos
din Creta; semnific ă acele
căi întortocheate care duc
spre utimul loc de lumin ă,
al ini țierii totale; – la Mircea Eliade este
imaginea propriu-zis ă a
ini țierii; reprezint ă traseul pe
care protagonistul îl face de
la via ță la moarte;
8.Visul – asociat mor ții spirituale
sau trecerii într-o alt ă
ordine a universului;
reprezint ă o tehnic ă de
evadare, în sens aproape
romantic. – Gavrilescu, dup ă ce a ie șit
din labirintul infernal, are
senza ția c ă viseaz ă,iar
Hidegard îi confirm ă aceast ă
impresie; visul este un
revelator al sinelui.

110

Realizând aceast ă compara ție între semnifica țiile general-culturale ale unor motive și
simboluri și sensurile noi pe care acestea le dobândesc în con textul operei lui Mircea
Eliade, elevii au tras concluzia c ă marele scriitor î și configureaz ă viziunea asupra crea ției
dup ă tipare române ști și universale. Acesta are o teorie proprie despre si mboluri,
interpretându-le ca pe ni ște modele primordiale care restabilesc leg ătura dintre lumea
profan ă și cea transcendent ă. Simbolurile reprezint ă, în opera sa, modalit ăți de repetare a
unor acte pe care oamenii sau zeii le-au îndeplinit în illo tempore. Eliade le confer ă o aur ă
sacr ă, le recreeaz ă din nevoia de regenerare a spiritului omului mode rn,dornic de a
cunoa ște misterele universale în totalitatea lor. Scriito rul nuan țeaz ă simbolurile, le asociaz ă
o constela ție de semnifica ții, pentru a-și putea des ăvâr și opera. Așezate într-o oper ă cu o
structur ă impecabil ă, simbolurile produc revela ții, comunic ă mesaje divine, reactualizeaz ă
misterul crea ției universale. Prin inserarea unor mituri și simboluri în opera sa, Mircea
Eliade reu șește s ă-și determine personajele s ă evadeze din realitate și s ă se retrag ă într-un
univers paralel, imaginar. Profesorul Gavrilescu, d e pild ă, tr ăie ște o experien ță a ie șirii din
timp și spa țiu la baza c ăreia st ă „hierofania”, adic ă manifestarea sacrului în profan. Locul
în care acesta p ătrunde, numit la țig ănci , este descris prin anumite simboluri care devin
repere în preg ătirea spiritual ă ini țiatic ă pe care Gavrilescu o parcurge în trecerea sa dinsp re
via ță spre moarte. Acesta reprezint ă omul modern, obosit de rutina vie ții reale, care se afl ă
în c ăutarea unui alt tip de existen ță , cea spiritual ă.
Elevii au interpretat „hora ielelor” ca o prim ă treapt ă a ini țierii absolut necesar ă
pentru ca personajul s ă poat ă dep ăși limita cunoa șterii realit ății. Pentru a transcende în
lumea de dincolo, profesorul Gavrilescu trebuie s ă descifreze tainele unei înc ăperi cu
paravane multicolore, care reprezint ă „labirintul”, simbolul trecerii dinspre via ță spre
moarte, îns ă ini țierea lui este dificil ă pentru c ă este puternic ancorat în via ța real ă concret ă.
Prin intermediul dansului ielelor, parcurgerii „lab irintului”, al visului, lui Gavrilescu i se
revel ă lumea sacr ă; el p ărăse ște lumea insignifiant ă a iluziilor și ajunge s ă cunoasc ă
tărâmul ve șniciei. A șadar, descifrarea semnifica țiilor nuvelei nu poate fi realizat ă decât
de ținând cheia de interpretare a simbolurilor alese de Mircea Eliade care devin semnele
unui limbaj al integr ării în absolut.Prin intermediul acestora, scriitoru l î și red ă artistic
ideile: dialectica sacru-profan, tenta ția mitului, hierofania, moartea ca ini țiere.
Cu ajutorul profesorului elevii au f ăcut urm ătoarea descoperire: din categoria
personajelor lui Eliade fac parte ini ția ții și profanii în curs de ini țiere. Unele dintre

111
personaje sunt învestite cu dorin ța de a ie și din lumea profan ă pentru a-și reg ăsi esen ța în
mitologie. Lumea apare transfigurat ă în opera sa într-un labirint de semne, într-o re țea de
simboluri, în care oamenii trebuie s ă-și identifice destinul. În fiecare personaj se afl ă
ascuns arheul (prototipul tuturor lucrurilor și fiin țelor), fiin ța perisabil ă a omului nefiind
dec ăt o aparen ță . Profesorul Gavrilescu este un Orfeu r ătăcit în lumea profan ă; acesta
nu-și mai g ăse ște reperele pentru c ă cele trei fete („ielele”) îi fur ă min țile. Traversând
labirintul, Gavrilescu încearc ă s ă uite de e șecurile, de sl ăbiciunile sale și se reune ște cu
esen ța sa, camuflat ă de o existen ță comun ă.
O lec ție care a permis organizarea și verificarea cuno știn țelor a fost cea referitoare
la caracterizarea personajului central al nuvelei La țig ănci , profesorul Gavrilescu. În cadrul
acesteia elevii au fost pu și în fa ța unor exerci ții care le-au exersat capacitatea de analiz ă,
observa ție, le-a dezvoltat aten ția și imagina ția. Obiectivele unei astfel de lec ții s-au referit
la capacitatea elevilor de a eviden ția tipul de personaj și tipul de proz ă întâlnite la Mircea
Eliade, de a argumenta tr ăsăturile personajului și evolu ția sa, folosind citate/secven țe din
textul nuvelei, de a ar ăta tr ăsăturile morale ale personajului principal, în raport cu
problematica operei.
Metodele utilizate în aceast ă lec ție au fost: conversa ția euristic ă, problematizarea,
înv ățarea prin descoperire și analiza SWOT.
Am apelat la realizarea analizei SWOT deoarece este o metod ă modern ă, bazat ă pe
investiga ție, care face apel la opera țiile gândirii, încurajeaz ă ini țiativa proprie a elevului,
îi formeaz ă gândirea critic ă. În urma aplic ării acestei metode, cuno știn țele asimilate au
fost integrate în sistemul de cuno știn țe deja constituit, al elevului. Aceast ă metod ă a
asigurat un caracter de noutate, de mai mare atra ctivitate a lec ției.
Prin conversa ție euristic ă, elevii au identificat principalele particularit ăți de
construc ție a acestui personaj; au stabilit c ă este personajul principal al nuvelei care trece
printr-o serie de întâmpl ări bizare, încercând s ă le g ăseasc ă o explica ție logic ă. L-au
încadrat în tipologia omului mediocru, savant, rata t, puternic ancorat în realitate. De
asemenea, au descris mijloacele folosite de Mircea Eliade pentru a contura portretul
profesorului Gavrilescu; au precizat faptul c ă personajul particip ă la toate momentele
ac țiunii, iar tr ăsăturile sale sunt eviden țiate prin toate modalit ățile de caracterizare. Astfel
este caracterizat direct , de c ătre narator, în special în momentele când nu intera c ționeaz ă
cu alte personaje, acesta punându-i în eviden ță statutul social și psihologic. Profesorul
Gavrilescu este etichetat de b ătrâna care p ăzea bordeiul drept „muzicant”, îns ă el nu este

112
mul țumit de aceast ă evaluare care i se pare ironic ă și încearc ă s ă corecteze aceast ă
percep ție lipsit ă de obiectivitate a personajului; este caracterizat direct și de celelalte
țig ănci care îi repro șeaz ă „ ți-e fric ă”, acestea f ăcând aluzie la lipsa de curaj a personajului
de a-și dep ăș i condi ția. Tr ăsăturile sale sunt eviden țiate prin autocaracterizare: „ Sunt artist
[…].Pentru p ăcatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost întotdeauna
arta pur ă.” (Eliade, 2008, Nuvele.La țig ănci , p.20). Personajul încearc ă s ă scoat ă în
eviden ță faptul c ă aspir ă c ătre o existen ță spiritual ă înalt ă.
Caracterizarea indirect ă se realizeaz ă prin ac țiunile în care este implicat personajul,
prin modul în care îi percepe și judec ă pe ceilal ți, în special, pe țig ănci, prin limbajul
specific.Din faptele sale se poate deduce faptul c ă a devenit un modest profesor de pian,
rămânând toat ă via ța un anonim. Intrând în gr ădina țig ăncilor unde devine confuz,
particip ă la un joc cu rol de ini țiere, se confrunt ă cu o lume misterioas ă; con știentizeaz ă c ă
nu se mai poate întoarce în lumea real ă. Lui Gavrilescu îi este greu s ă accepte trecerea
într-o alt ă lume. De aceea intr ă într-o stare superioar ă, a visului, singura cale de a
transcende în lumea spiritual ă.
Pentru a eviden ția tr ăsăturile personajului principal al nuvelei, elevii au comentat
dou ă secven țe semnificative: scena r ătăcirii labirintice a profesorului prin bordeiul
țig ăncilor și scena c ălătoriei spre p ădure, al ături de Hildegard. Din prima scen ă reiese
faptul c ă Gavrilescu rateaz ă întâlnirea cu sacrul, modalitatea de cunoa ștere a misterului
vie ții și al mor ții (oferit ă de cele trei fete, „ielele”), fiind implicat în ac țiuni care amintesc
de lumea profan ă. În cea de-a doua scen ă, o reg ăse ște pe Hildegard, iubirea vie ții lui, tot
tân ără, în casa cea mare, care îl conduce spre p ădure ceea ce simbolizeaz ă intrarea
personajului într-un spa țiu etern, ini țierea în tainele mor ții. R ătăcirea permanent ă a
personajului este redat ă de autor prin monologul interior care subliniaz ă încercarea
personajului de a- și descoperi sinele, voca ția de artist, camuflat ă sub masca banal ă a unui
profesor de pian.
Pentru o mai bun ă în țelegere a particularit ăților de construc ție a personajului elevii au
primit urm ătoarele fi șe de lucru:
• Fi șa nr. 1
Citi ți cu aten ție fragmentele urm ătoare:
a)„ Eu, cum v ă spuneam, reîncepu Gavrilescu, trec regulat cu tram vaiul ăsta de trei
ori pe s ăpt ămân ă. Pentru p ăcatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru p ăcatele mele,

113
ad ăug ă încercând s ă zâmbeasc ă, pentru c ă n-am fost f ăcut pentru asta. Eu am o fire de
artist…”
b) „Idealul meu a fost , de totdeauna, arta pur ă. Tr ăiesc pentru suflet…”
c) „Dar i-a fost de ajuns s ă-și opreasc ă doar câteva clipe privirile asupra unui
asemenea alcov, ca s ă în țeleag ă c ă era doar o iluzie, c ă, de fapt, ceea ce vedea el erau dou ă
sau trei paravane separate care se împreunau într-o mare oglind ă cu ape verzi- aurii. În
clipa în care î și d ădu seama de iluzii, Gavrilescu sim ți c ă odaia începe s ă se învârteasc ă în
jurul lui și-și duse din nou mâna la frunte.”
d) „Hildegard! Exclam ă el, adresându-se fetei. Nu m-am mai gândit la ea d e dou ăzeci
de ani. A fost marea mea dragoste. A fost femeia vi e ții mele!…”
e) „ _S-a întâmplat ceva teribil, relu ă el mai târziu. Dar ce? Ce s-a putut întâmpla? E
curios c ă nu-mi aduc aminte E adev ărat, nu m-am mai gândit la Hildegard de foarte mul ți
ani. M ă înv ățasem cu ideea. Îmi spuneam:‹‹ Gavrilescule, ce-a fo st a fost!›› A șa sunt
arti știi, f ără noroc. Și deodat ă, adineaori, intrând aici, la voi, mi-am adus amint e c ă am
iubit-o pe Hildegard!…”(Eliade, 2008, Nuvele. La țig ănci )
Cerin ță : Precizeaz ă ce tr ăsături pozitive ale personalit ății profesorului Gavrilescu
se desprind din fragmentele citate. Men ționeaz ă rolul monologului în caracterizarea
personajului.
• Fi șa nr. 2
Citi ți cu aten ție fragmentele urm ătoare:
a)„ Fetele se privir ă între ele și începur ă s ă bat ă din palme.
_Tot eu am avut dreptate, spuse a treia fat ă. I-a fost fric ă.
_Da, încuviin țar ă celelalte. Ai avut dreptate: i-a fost fric ă…
Gavrilescu ridic ă ochii și le privi lung, melancolic.
_Nu în țeleg ce vre ți s ă spune ți…
_ Ți-e fric ă, rosti provocator una din fete, f ăcând un pas spre el. Ți-a fost fric ă
de cum ai intrat…”
b)„ _ Ah! exclam ă, ridicându-se anevoie de pe sofa. Cum trece timpul . M-am luat
cu vorba și, din una în alta, am uitat c ă trebuie s ă m ă duc pân ă în strada Preoteselor.
Închipui ți-vă c ă mi-am uitat servieta cu partituri. Îmi spuneam azi dup ă-amiaz ă:
‹‹Gavrilescule, aten ție, c ă parc ă, parc ă››… Da, îmi spuneam ceva cam în felul acesta, dar
nu-mi mai aduc aminte bine ce…”

114
c)„ Descoperea la r ăstimpuri obiecte pe care îi era greu s ă le identifice: unele
sem ănau la început cu o l ădi ță , dar se dovedeau a fi, pip ăite mai bine, dovleci uria și înveli ți
în broboade; altele care p ăreau la început perne sau suluri de divan, deveneau , corect
pip ăite, mingi, umbrele vechi umplute cu t ărâ țe, co șuri de rufe pline cu jurnale – dar nu
apuca s ă hot ărasc ă ce-ar fi putut fi, pentru c ă descoperea necontenit alte obiecte în fa ța lui
și începea s ă le pip ăie. ”(Eliade, 2008, Nuvele. La țig ănci )
Cerin ță : Identific ă în fragmentele citate punctele vulnerabile ale
comportamentului profesorului Gavrilescu și principalele modalit ăți de caracterizare a
personajului.
• Fi șa nr. 3
Citi ți cu aten ție fragmentele urm ătoare:
a)„_Ah! f ăcu el. Eu sunt artist. Dac ă ar fi fost dup ă mine, eu a ș fi r ămas aici, în
boschetele astea, și ar ătă cu p ălăria spre copaci. Îmi place natura. Și pe o ar șiță ca asta, s ă
po ți respira aer curat, în r ăcoarea asta ca la munte… Dar unde mergem? întreb ă v ăzând c ă
fata se apropie de un gard de lemn și deschide porti ța.
_La bordei. A șa a spus baba…”
b)„ _Apoi am început s ă ne juc ăm de-a v-ați ascunselea, vorbi deodat ă cu un glas
schimbat, pu țin sever. Fire ște ele nu știau cu cine au de-a face. Eu sunt un om serios, su nt
artist, profesor de pian. Eu venisem aici din simpl ă curiozitate. M ă intereseaz ă lucrurile
noi, necunoscute. Mi-am spus: ‹‹Gavrilescule, iat ă o ocazie s ă-ți îmbog ățești cuno știn țele››.
N-am știut c ă e vorba de jocuri naive, copil ăre ști. V ă închipui ți, m-am v ăzut deodat ă gol și
auzeam voci, eram sigur c ă dintr-un moment în altul… În țelege ți ce vreau s ă spun…”
c)„_ Nu se știe, nu se știe, st ărui Gavrilescu s ă-și desprind ă mâna din mâna fetei. E o
pălărie foarte bun ă, e aproape nou ă.
_E adev ărat? Se mir ă fata. Tu înc ă nu în țelegi? Nu în țelegi ce ți s-a întâmplat, acum de
curând, de foarte curând? E adev ărat c ă nu în țelegi?
Fata îl trase u șor dup ă ea. Traversar ă curtea și ie șir ă f ără s ă mai deschid ă poarta.
Birjarul îi a ștepta mo ță ind și fata îl trase tot atât de u șor dup ă ea în tr ăsur ă.[…]
_Încotro, domni șoar ă ? întreb ă birjarul. Și cum v ă duc? La pas sau mai repejor?
_Ia-o spre p ădure, pe drumul ăla mai lung, spuse fata. Și mân ă încet. Nu ne gr ăbim…”
(Eliade, 2008, Nuvele. La țig ănci )

115
Cerin ță : Precizeaz ă care sunt situa țiile prielnice pentru evolu ția profesorului
Gavrilescu, ocaziile care pot gr ăbi procesul de ini țiere al acestuia, prin raportare la
fragmentele citate
• Fi șa nr. 4
Citi ți cu aten ție fragmentele urm ătoare:
a)„ Încerc ă s ă se opreasc ă, s ă se smulg ă din mâinile acelea care-l învârteau în iure ș,
ca într-o hor ă de iele, dar îi fu peste putin ță s ă se desprind ă. Sim țea în n ări dogoarea
trupurilor tinere și parfumul acela exotic, dep ărtat, și auzea în el, dar și în afara lui, pe
covor picioarele fetelor d ănțuind. Sim țea de asemenea c ă hora îl poart ă u șor, printre fotolii
și paravane, c ătre fundul înc ăperii, dar dup ă câtva timp renun ță s ă se mai împotriveasc ă și
nu-și mai d ădu seama de nimic.”
b)„_ Dar mie nu mi-e capul la joc,continu ă Gavrilescu cu fervoare. Eu mi-am adus
aminte de tragedia vie ții mele. C ăci,vede ți, acum în țeleg foarte bine: dac ă în seara aceea, la
Charlottenburg, n-a ș fi intrat cu Elsa într-o ber ărie… Sau, chiar dac ă a ș fi intrat, dar dac ă a ș
fi avut bani cu mine și a ș fi putut pl ăti eu consuma ția, via ța mea ar fi fost alta. Dar s-a
întâmplat c ă n-aveam bani și a pl ătit Elsa. Și a doua zi am umblat peste tot, s ă caut câteva
mărci s ă-mi pl ătesc datoria. Dar n-am g ăsit.To ți prietenii, toate cuno știn țele erau plecate în
vacan ță .Era var ă, era teribil de cald…
_Iar îi e fric ă, șopti fata cu p ărul ro șu, plecându-și privirile în covor.”
c)„_ Acum? Exclam ă Gavrilescu, ridicînd din nou bra țele. Acum e bine și cald, și-mi
place de voi, c ă sunte ți tinere și frumoase, și sta ți aici, în fa ța mea, gata s ă m ă servi ți cu
dulcea ță și cafea. Dar nu mai mi-e sete.Acum m ă simt mai bine, m ă simt perfect. Și-mi
spun:‹‹ Gavrilescule, fetele astea a șteapt ă ceva de la tine. F ă-le pl ăcerea. Dac ă vor s ă le
ghice ști, ghice ște-le. Dar, aten ție! Aten ție, Gavrilescule, c ă dac ă iar gre șești, te prind în
hora lor și nu te mai de ștep ți pân ă la ziu ă…››”( Eliade, 2008, Nuvele. La țig ănci )
Cerin ță: Identific ă în fragmentele citate gre șelile, respectiv gesturile care pot periclita
evolu ția profesorului Gavrilescu.
Dup ă rezolvarea cerin țelor de pe fi șe, elevii au trecut la realizarea analizei SWOT,
aceasta reprezentând un instrument optim și specializat de reflec ție asupra vie ții
personajului principal al nuvelei La țig ănci. Metoda SWOT (Strengths, Weaknesses,
Opportunities, Threats) este o modalitate de a anal iza punctele forte, punctele slabe,
oportunit ățile și amenin ță rile pe care le întâmpin ă personajul în evolu ția lui. Profesorul a
realizat pe tabl ă cei patru indicatori SWOT în cadrane separate. Uni i dintre indicatori au

116
fost foarte repede identifica ți, ceilal ți s-au conturat prin discu ții ulterioare sau prin
activit ățile de cercetare realizate de elevi pe baza fi șelor administrate. Pentru a fi evitate
eventuale confuzii, li s-a prezentat elevilor situa ția c ă punctele tari și punctele slabe
reprezint ă parametri descriptivi ai comportamentului personaj ului, în timp ce oportunit ățile
și amenin ță rile sunt implica țiile pozitive, respectiv negative ale unor factori externi în
evolu ția personajului, având o strâns ă leg ătur ă cu alegerile pe care acesta le-a avut de f ăcut
pe parcursul vie ții lui.
Cu ajutorul rezolv ării cerin țelor din fi șele de lucru, dar și a dezbaterii și a
problematiz ării, cei patru indicatori au fost completa ți treptat de c ătre elevi. Ace știa au
identificat punctele tari ale personalit ății lui Gavrilescu, convingerile, atitudinile și
comportamentele sale, punctele slabe care ar fi tre buit diminuate pentru a reu și în
demersurile sale, oportunit ățile pe care s-a bazat evolu ția personajului și amenin țările,
adic ă factorii externi care au periclitat ini țierea sa.(vezi figura nr.6- Analiza SWOT).

117
FIGURA NR. 6– ANALIZA SWOT
Elevii au comentat faptul c ă profesorul Gavrilescu ar fi reu șit s ă î și perfec ționeze
mijloacele de cunoa ștere, dac ă și-ar fi st ăpânit mai bine sl ăbiciunile pentru a nu avea o
influen ță negativ ă asupra ac țiunilor sale; dac ă și-ar fi consolidat punctele forte și ar fi
exploatat corespunz ător oportunit ățile, succesul s ău în carier ă ar fi fost garantat.
În urma realiz ării analizei SWOT, elevii au reu șit s ă descrie mai bine itinerariul
parcurs de profesorul Gavrilescu, în trecerea sa di nspre via ță spre moarte și s ă-i
interpreteze semnifica țiile. Ace știa au tras concluzia c ă personajul, ini țial, a aspirat spre
atingerea perfec țiunii în muzic ă, îns ă nu a reu șit acest lucru, mul țumindu-se cu statutul de
profesor de pian. Dar acesta a tr ăit cu sentimentul c ă nu și-a pus în valoare adev ărata
voca ție. Ca urmare, profesorul Gavrilescu a parcurs un d rum al cunoa șterii de sine.
PUNCTE TARI
-plăcerea de a vorbi;
-politicos și comunicativ;
-apreciază arta;
-aspirația către o
existență spirituală înaltă;
-crede în mitul dragostei; PUNCTE SLABE
-muzicant
modest;ratarea carierei;
-nu sesizează nemiloasa
scurgere a timpului;
-dominat de teamă;
-timid, incapabil de
gesturi mărețe;
-personaj anost;
OPORTUNITĂȚI
-dotat din punct de vedere
spiritual;
-este chemat de forțe
obscure spre un alt
univers, supranatural;
-evită ratarea în dragoste prin
trăirea exclusivă în timpul
memoriei;
-are șansa de a reîntregi
cuplul mitic; AMENINȚĂRI
-înstrăinarea personajului de
lumea reală;
-acceptarea Elsei, femeie
simplă, fără pretenții
intelectuale;
-lipsa curajului;
-nu mai poate găsi reperele
din real;
-devine prizonierul unui
labirint.

118
A c ăutat, mai întâi, solu ția salvatoare a unei existen țe ratate, pentru c ă nu a știut să
disting ă esen ța și s-a pierdut în iure șul iluziilor. Apoi acesta și-a dorit s ă cunoasc ă sensul a
tot ceea ce a tr ăit și a gre șit. Prin comportamentul s ău a reu șit s ă transmit ă nesiguran ța,
drama sa profund ă, faptul c ă s-a aflat la limita dintre via ță și moarte. Profesorul Gavrilescu
a ac ționat ca un adev ărat romantic r ătăcit într-o lume ostil ă în care a încercat s ă-și
recupereze iubirea pierdut ă. Trecerea lui c ătre lumea„ tinere ții permanente” („Hei,
tinere țe…”, spune birjarul atunci când Hidegard îl îndea mn ă s ă mâne u șor, s ă nu se
gr ăbeasc ă) a fost, de fapt r ăsplata pe care i-a oferit-o destinul pentru o via ță ratat ă.
Printre avantajele analizei SWOT poate fi men ționat și faptul c ă, prin intermediul
acestei metode profesorul le poate insufla elevilor dorin ța de a dobândi cuno știn țele, prin ei
în șiși, printr-un studiu activ intens. Metoda antreneaz ă o serie de opera ții mintale precum:
observa ția, identificarea, analiza, sinteza, interpretarea. Elevul gânde ște, depune un efort de
reflec ție personal ă, cerceteaz ă, descoper ă singur adev ărurile și le aplic ă în mod personal.
Aceast ă metod ă prezint ă și unele dezavantaje: necesit ă un timp îndelungat pentru a
fi aplicat ă; experien ța redus ă a unora dintre participan ții la actul de înv ățare poate crea
dificult ăți în adoptarea celei mai potrivite decizii; elevii mai pu țin preg ăti ți pot enun ța idei
nerelevante pentru tema propus ă; profesorul trebuie s ă fac ă un efort suplimentar în
proiectarea instruirii. De asemenea, implicarea ine gal ă a elevilor în activitate poate duce la
apari ția unor ambiguit ăți, confuzii.
Prin lumile și experien țele reprezentate, opera fantastic ă a lui Mircea Eliade
transmite lucruri esen țiale despre natura și condi ția uman ă. Pentru predarea acestui tip de
oper ă sunt indicate metodele active, centrate pe elev; acesta trebuie s ă înve țe s ă reflecteze
asupra seturilor de valori reprezentate în acest ge n literar, asupra raporturilor interumane,
asupra evolu ției personajelor. În procesul didactic sunt necesa re acele metode interactive,
moderne, care s ă dezvolte dimensiunea subiectiv ă a percep ției elevului; acesta trebuie s ă
fie capabil s ă interpreteze subtilit ățile unui discurs literar. În operele sale fantasti ce,
Mircea Eliade și-a propus să lumineze semnifica ția „sacrului”, termen c ăruia nu i se poate
asocia o defini ție, din cauza complexit ății sale. De aceea, prin metodele alese la clas ă,
profesorul urm ăre ște o descriere detaliat ă a semnifica țiilor unor concepte elaborate de
scriitor: „profanul”, „hierofania”, „coincidentia o ppositorum”, încercând astfel s ă clarifice
termenul central al „sacrului”.
În desf ășurarea lec țiilor, trebuie pus accentul pe în țelegerea nuvelei fantastice, o
oper ă„ deschis ă”, care solicit ă aplicarea unor interpret ări diverse. Prin participarea direct ă

119
la actul de înv ățare, elevii reu șesc s ă descopere o anumit ă coeren ță a operei, care s ă
permit ă c ăutarea semnifica țiilor evenimentelor dincolo de aparen țe, dincolo de camuflaj.
Metodele activ-participative optimizeaz ă receptarea prozei fantastice, amplific ă motiva ția
interioar ă a elevilor de a p ătrunde în universul misterios al operei lui Mircea Eliade, îi
apropie empatic de c ărțile marelui scriitor, le valorific ă latura emo țional ă și le dezvolt ă
creativitatea.

120
CONCLUZII

Predarea literaturii române în liceu con tribuie la constituirea unor criterii ferme, în
func ție de care elevii selecteaz ă marile valori, la dezvoltarea imagina ției lor, a capacit ății
creatoare, a gândirii critice. Este de preferat ca stimularea gândirii elevului s ă fie f ăcut ă
într-o manier ă realist ă, sistemic ă. În didactica modern ă, care ține pasul cu tehnologia,
principalul scop const ă în deprinderea elevilor cu un stil de munc ă intelectual ă
independent ă. Acest fapt implic ă alegerea unor tehnici de înv ățare care s ă fie compatibile
cu ritmul s ău de activitate, cu pasiunile lui. De aceea, ne-am propus s ă aplic ăm, la orele de
limba și literatura român ă, metode și strategii moderne, care s ă presupun ă cooperare și
lucru în echip ă. Aceste metode sunt destinate s ă diminueze rolul profesorului în activitatea
de înv ățare și s ă determine elevul s ă participe la realizarea cunoa șterii de sine. Când este
autodirijat ă, înv ățarea devine mai agreabil ă. Metodele interactive duc la implicarea elevilor
în înv ățare, le stimuleaz ă opera țiile gândirii, îi responsabilizeaz ă. Strategiile specifice de
receptare a textului literar orienteaz ă lectura elevilor din ciclul liceal, facilitând
comprehensiunea, interpretarea acestuia.
În activitatea de predare am elaborat anum ite strategii de asimilare a informa țiilor,
am evaluat continuu și formativ rezultatele înv ăță rii. Mijloacele utilizate în orele de curs au
facilitat accesul elevilor la no țiunile predate, i-au antrenat în ac țiuni de investigare și de
cercetare direct ă a unor fenomene, le-au desc ătu șat imagina ția. Ace știa au devenit mai
încrez ători în for țele proprii, exprimându-se mai u șor oral sau în scris. Am tras concluzia
că, nu numai elevii, ci și profesorul trebuie s ă-și formeze, s ă-și dezvolte competen țele pe
care le utilizeaz ă pe parcursul desf ășur ării activit ății de predare-înv ățare-evaluare. Acesta
trebuie s ă știe cum s ă u șureze munca elevului în procesul acumul ării de noi cuno știn țe.
Este necesar ca demersurile didactice s ă cuprind ă metode interactive de grup care s ă
determine interac țiunea dintre personalit ățile participan ților, dintre min țile lor, pentru a
favoriza apari ția unor rezultate performante ale înv ăță rii.
Opera lui Mircea Eliade impune, datorit ă complexit ății acesteia, o prezentare
detaliată a tehnicilor de crea ție. Pentru studiul romanului Maitreyi, de exemplu , am
practicat lectura explicativ ă, pe fragmente, am eviden țiat structura operei, modurile de
expunere, am prezentat momentele subiectului, confl ictele din roman, am discutat
modalit ățile narative. A fost necesar ă familiarizarea elevilor cu termenii de specialitat e:

121
ambiguitatea demersului narativ, valorile simbolice ale personajelor, introspec ția, analiza
psihologic ă, noutatea raportului autor-narator-personaj, coexi sten ța elementelor fictive cu
cele nonfictive (biografice, documentare ). A fost precizat faptul c ă în centrul romanului se
afl ă tehnica jurnalului . Am definit modul de structurare a textului narati v în baza acestei
tehnici, relevând func țiile jurnalului; am elucidat autenticitatea romanul ui, prin diverse
dezbateri, eviden țiind particularit ățile definitorii ale genului autobiografic.
Concomitent cu receptarea și interpretarea romanului, elevii au observat faptu l c ă,
pentru Mircea Eliade, ca autor modern, nu conteaz ă foarte mult stilul, acesta dorind s ă
redea, în primul rând,veridicitatea faptelor relata te. Cu toate acestea, rezolvarea
conflictelor din roman este de origine mitic ă, simbolic ă.
Specificul vie ții de cuplu d ă na ștere unor tensiuni epice captivante, unor conflicte
iremediabile.La Mircea Eliade, erosul înseamn ă întoarcere la origini, modalitate de
atingere a beatitudinii, instrument de cunoa ștere.
În romanul modern este mai important ă analiza atent ă a psihologiei eroilor, decât
critica social ă sau introducerea unor elemente biografice care s ă atrag ă aten ția asupra unor
picanterii din via ța scriitorului. De aceea, în cadrul lec țiilor de limba și literatura român ă, a
fost necesar ă alegerea unei terminologii moderne pentru redarea cât mai exact ă a
tr ăsăturilor romanului psihologic, acesta promovând o pr oblematic ă interesant ă și
complex ă. Elevii au fost încuraja ți, prin dezbateri libere, s ă se substituie personajelor,
realizând astfel procesul de receptare a operei. Ac e știa au observat c ă, indiferent de
tematica operei sale, Mircea Eliade propune un mode l de erou al cunoa șterii, „omul nou”,
care prin efervescen ța ideilor sale, poate s ă modifice lumea, mentalit ățile. Scriitorul crede
în capacitatea fiin ței umane de a se autodep ăș i, de a se integra reformator în univers. Eliade
demonstreaz ă c ă, indiferent care este locul omului în istorie, ace sta de ține în el adev ărul și
reactivându-l, readucându-l la lumin ă, poate s ă marcheze dezvoltarea spiritual ă a unei
întregi genera ții, s ă impun ă adev ăratele valori.
În manualele de limba și literatura român ă se complic ă interpretarea textelor
reprezentative pentru crea ția lui Mircea Eliade cu o serie de concepte opera ționale cu care
elevii trebuie s ă opereze în procesul de înv ățare. Ei sunt nevoi ți s ă fac ă o analiz ă teoretic ă,
abstract ă, a unor fragmente de text, care îi poate îndep ărta de frumuse țea artistic ă a
acestuia. Din aceast ă cauz ă, prin metodele utilizate, am încercat s ă-i determin ăm s ă se
exprime liber, s ă explice ce anume le-a pl ăcut mai mult din crea ția lui Mircea Eliade; au
fost încuraja ți s ă-și exprime opiniile f ără constrângeri, s ă gândeasc ă creator. În acest mod,

122
au reu șit s ă p ătrund ă esen ța operei, faptul c ă scenariul epic a fost creat cu mult ă
îndemânare; au redescoperit lumea din perpectiva au torului, configura ția misterioas ă a
personajelor, au încercat s ă se identifice cu modelele morale propuse. Metodele moderne
utilizate le-au sporit pl ăcerea lecturii; elevii au descoperit lumea fascinan t ă a c ărții,
modelele etice propuse de autor prin personajele sa le sau prin experien țele tr ăite în oper ă,
dificil de experimentat în via ța real ă. Au dobândit stim ă de sine, rela ționând între ei,
eliberându-se de acel disconfort determinat de lips a unui vocabular corespunz ător.
Elevii au înv ățat s ă dobândeasc ă o atitudine deschis ă fa ță de diversitatea cultural ă. În
manualele de limba și literatura român ă nu este descris conceptul de interculturalitate ;
studiul operei lui Mircea Eliade le-a dezvoltat int eresul fa ță de aspectele interculturale prin
stabilirea unor conexiuni între civiliza ția româneasc ă și alte tipuri de civiliza ții, iar
instrumentele educative au vizat dep ășirea prejudec ăților, a stereotipiilor. În romanul
Maitreyi au reg ăsit tema familiei ca entitate cultural ă și au identificat anumite arhetipuri
interculturale, sesizând diferen țele de cultur ă prin observarea identit ăților diferite ale
protagoni știlor romanului. Au apreciat acest roman, care a cr eat senza ție atunci când a fost
publicat, reprezentând o apari ție inedit ă în cultura român ă.
Prin activitatea de cercetare, de document are, liceenii și-au format competen țe
culturale, au comparat informa ții și experien țe din cultura româneasc ă și cea indian ă. S-a
ajuns la concluzia c ă acea deschidere a lui Mircea Eliade fa ță de culturile exotice,
orientale, a dus la îmbog ățirea și la revitalizarea romanului românesc. Activitatea didactic ă,
în ansamblul ei, a reprezentat o îndeplinire cu suc ces a principalelor obiective și anume:
cunoa șterea în detaliu și analiza temelor crea ției lui Mircea Eliade, preluarea de c ătre tineri
a ceea ce era esen țial din modelele sale culturale. Aplicarea metodelo r moderne, combinate
cu cele tradi ționale, a fost benefic ă pentru îndrumarea interpret ării textelor prozei eliade ști.
Aplicând metode activ-participative în dive rse lec ții, am osbervat și o serie de factori
care au afectat instruirea realizat ă prin centrarea activit ății pe elev. În activitatea de predare
și în cea de înv ățare, când con ținutul știin țific este complex, are o structur ă elaborat ă, se
impune desf ășurarea unor activit ăți centrate pe profesor, mai pu țin pe elev. Profesorul are
responsabilitatea de a furniza informa ția și elevii de a- și fixa cuno știn țele în mod
participativ, colaborativ.
Au existat situa ții când, aplicând metode interactive, unii dintre elevi au r ăspuns prin
lipsa particip ării, dat fiind efortul intelectual intens. Lec țiile fundamentate pe astfel de
metode au necesitat preg ătirea unor materiale mai ample, eforturi mai mari d e proiectare.

123
De aceea, am aplicat alternativ metode participativ e cu metode expozitive, explicative, care
s-au dovedit uneori a fi mai relaxante. Dac ă predarea a avut o form ă participativ ă,
evaluarea a fost, de cele mai multe ori clasic ă, bazat ă pe stabilirea unei ierarhii a
rezultatelor, presupunând o vehiculare de con ținuturi de idei. Un dezavantaj a fost acela c ă
numite metode moderne nu au putut fi aplicate în ca drul oric ărei lec ții. Unele dintre
acestea au necesitat o aten ție sporit ă din partea elevilor, amplificând efortul lor de a realiza
conexiuni și de a descoperi singuri r ăspunsurile. Uneori elevii au perceput aceste metode
ca pe ni ște simple activit ăți recreative. Evaluarea a fost dificil ă, contribu ția fiec ărui
participant la activit ăți fiind greu de apreciat.
Dezavantajele nu au fost numai de ordin ev aluativ, ci și de ordin temporal; preg ătirea
anumitor activit ăți a necesitat foarte mult timp. Aplicarea unor meto de care au solicitat
formarea unor grupe de elevi a intensificat partici parea activ ă a acestora în actul lecturii, al
recept ării textului literar, îns ă urm ărirea activit ății de c ătre profesor din cadrul grupelor a
fost dificil ă din cauza sarcinilor de înv ățare formulate în mod diferit( de exemplu, în cazul
aplic ării metodei Phillips 6/6 ). În anumite lec ții, împ ărțirea temei stabilite în mai multe
subteme sau sarcini de lucru, a determinat ca fieca re grup ă de elevi s ă-și însu șeasc ă numai
con ținuturile pe care le-a studiat(de exemplu, în cazu l aplic ării metodei mozaicului ). Elevii
care au f ăcut parte din grupele de exper ți au întâmpinat dificult ăți în ceea ce prive ște
îndeplinirea misiunilor de predare primite. A fost necesar ca profesorul s ă monitorizeze
predarea pentru a fi sigur c ă informa țiile au fost transmise corect.
Am constatat c ă atunci când elevii lucreaz ă în grup, unii dintre ei nu coopereaz ă și î și
pot transfera responsabilit ățile c ătre colegii lor; are fiecare o alt ă sarcin ă de înv ățare și
exist ă posibilitatea s ă le trateze cu dezinteres pe celelalte.
Îns ă, analizând avantajele și dezavantajele metodelor activ-participative, bala n ța s-a
înclinat întotdeauna în favoarea avantajelor acesto ra. Aceste metode i-au ajutat pe elevi s ă
se angajeze în procesele de g ăndire, critic ă și reflec ție, pe m ăsur ă ce au citit, au discutat și
au r ăspuns la provoc ările textului literar.
Fundamentarea lec țiilor de limba și literatura român ă pe strategii didactice moderne a
stârnit interesul și pentru genul literar al fantasticului , care, conform criticilor literari, ar fi
potrivit doar pentru anumite categorii de cititor i. Am considerat c ă abordarea în cadrul
lec țiilor a acestui gen literar a reprezentat un momen t important al dezvolt ării capacit ăților
elevilor de receptare a textului narativ. Mircea El iade, al ături de al ți scriitori români, a
excelat și în acest gen literar, confirmând prin scrierile s ale valoarea prozei fantastice.

124
A dat o nou ă reprezentare fantasticului autohton, în care a inserat miturile
fundamentale ale existen ței moderne; a conferit operei sale fantastice lumin a unei
spiritualit ăți reflexive.
În procesul de predare, am procedat la de scifrarea, decodarea și eviden țierea unor
dimensiuni ale fantasticului pe care le-am reg ăsit în nara țiunile lui Eliade. Am constatat c ă,
în mod paradoxal, fantasticul creat de scriitor est e mai puternic în contact cu realul și nu în
absen ța acestuia; acest tip de fantastic red ă lupta dintre lumea real ă și cea a mitului,
lupt ă în care ambii combatan ți se dovedesc a fi la fel de puternici. Cititorul este invitat s ă
participe interactiv la interpretarea nara țiunilor, s ă încerce s ă soluționeze problemele pe
care Eliade i le propune, existând o complicitate î ntre cititor și autor.
Dincolo de faptul c ă a contribuit în mare m ăsur ă la modelarea intelectului, literatura
fantastic ă a fost predat ă în condi ții optime, recurgând la metodele activ-participat ive,
centrate pe elev. Aplicarea acestor metode a dovedi t c ă elevii sunt mai receptivi la texte
literare care cultiv ă misterul, care creeaz ă suspansul. Dar familiarizarea lor cu termenul de
fantastic a fost dificil ă, din cauza accep țiilor sale polisemantice. Prin metodele utilizate,
am acordat toat ă aten ția acestui concept care a fost bine fundamentat din punct de vedere
teoretic. Descoperind cheile de descifrare a prozei fantastice, elevii au în țeles faptul c ă
aceasta reveleaz ă semnifica ții multiple, conforme num ărului mare de simboluri implicate.
Ace știa au observat c ă Mircea Eliade a dezvoltat o variant ă proprie a fantasticului,
care nu se supune în totalitate rigorilor fantastic ului european. În nuvelele sale, a eviden țiat
o tehnic ă narativ ă original ă care const ă în existen ța sacrului, camuflat în profan. De altfel,
proza sa înregistreaz ă o mare varietate a formulelor de tratare a fantast icului. Acest tip de
proz ă are un caracter experimental, concretizat prin exp unerea cititorului la provoc ări de
natur ă intelectual ă. Personajul fantastic eliadesc reprezint ă, în genere, o con știin ță care
dep ășește planul lumii create, iluzorii și atinge nivelul eternit ății, al libert ății absolute,
amintindu-și datele unui alt tip de existen ță . Inten ția acestuia este de a se uni cu acel izvor
primordial de energie cosmic ă. Astfel de personaje sunt preluate din lumea real ă și
învestite cu caracteristici fic ționale pentru a fascina cititorul, pentru a-l trans pune într-o
realitate aflat ă sub influen ța miturilor și a hierofaniilor. De altfel, fantasticul lui Mirce a
Eliade nu a fost niciodat ă tragic, sumbru, reprezentând o alternativ ă mai bun ă, mai
frumoas ă a realului. Crea țiile sale literare se disting prin valen țele multiple ale simbolurilor
pe care acestea le eviden țiaz ă, prin încercarea autorului de aduce în prim-plan d rama fiin ței
umane care se confrunt ă cu istoria.

125
Prin studiul atent al diverselor genuri lite rare abordate de Mircea Eliade, elevii au tras
concluzia că opera sa este înc ă de actualitate pentru c ă ofer ă numeroase resurse din care
cultura româneasc ă se poate hr ăni, din care societatea se poate revigora, iar omul se poate
reinventa. Au remarcat acea energie autoconstructiv ă a scriitorului, care a avut înc ă de la o
vârst ă fraged ă con știin ța propriei valori și viziunea împlinirii pe plan social, profesional și
artistic. Acesta se num ără printre pu ținii scriitori români care au avut for ța de a se cizela
cu atâta putere și insisten ță , într-un mod organizat, sistematic. Mircea Eliade reprezint ă un
nume cu care cultura român ă se poate mândri întrucât scriitorul s-a bucurat de un prestigiu
deosebit, ob ținut prin eforturi proprii. Acesta a reu șit s ă ne ofere noi perspective asupra
lumii, ne-a demonstrat c ă omul nu poate tr ăi f ără o mitologie care s ă cuprind ă modelele
sale, idealurile sale. În timpul comunismului, oper a sa a reprezentat o modalitate de
conservare a valorilor umaniste, un impuls cultural deosebit pentru scriitorii mai tineri.
Acesta a pus în fiecare fil ă a operei o p ărticic ă din sufletul s ău, pentru ca genera țiile care îi
vor urma s ă se poat ă reg ăsi în ceea ce îl caracterizeaz ă. Opera sa poate fi interpretat ă ca un
templu ridicat spiritului viu al cunoa șterii. Personalitatea creatoare a lui Mircea Eliad e
reprezint ă o garan ție a apartenen ței culturii noastre la un un sistem de valori unive rsal.

126
BIBLIOGRAFIE

1. Alexandrescu, S.(1969). Dialectica fantasticului . Studiu introductiv la vol. Mircea
Eliade. La țig ănci și alte povestiri . Bucure ști: Ed. Pentru Literatur ă;
2. Borbely, Șt.(2003). Proza fantastic ă a lui Mircea Eliade. Complexul gnostic .
Cluj- Napoca: Biblioteca Apostrof;
3. Caillois, R. (1966). Anthologie du fantastique , Prefa ța De la Féerie à la Science
Fiction . Paris: Gallimard;
4. Castex, P. G.(1951). Le Conte Fantastique en France de Nodier à Maupassa nt . Paris:
Corti;
5. Călinescu, M.(2002). Despre Ioan Petru Culianu și Mircea Eliade . Ia și: Polirom;
6. Cântiuc, R.(2012). Planificare și proiectare la limba și literatura român ă – Exemple
de bune practici . Pite ști: Nomina;
7. Chelcea, S.(2001). Metodologia cercet ării sociologice . Bucure ști: Ed.Economic ă;
8. Culianu, I. P.(2006). Studii române ști , Vol I- Fantasmele nihilismului.Secretul d-rului
Eliade. Ia și: Polirom;
9. Cioran, E.(1993). Pe culmile disper ării . Bucure ști: Humanitas;
10. Dersidan, I.(2003). Metodica pred ării limbii și literaturii române . Cluj-Napoca: Casa
Cărții Știin ța;
11. Devi, M.(1976). Dragostea nu moare . Bucure ști: Amaltea;
12. Durand, G.(1998). Figuri mitice și chipuri ale operei–de la mitocritic ă, la
mitoanaliz ă. Bucure ști: Nemira;
13. Eliade, M.(1978). Aspecte ale mitului . Bucure ști: Univers;
14. Eliade, M.(1990). Fragmentarium . Deva: Destin;
15. Eliade, M.(1973). Fragments d ´un journal . Paris: Gallimard;
16. Eliade, M.(2008). India. Biblioteca maharajahului. Șantier . Bucure ști: Humanitas;
17. Eliade, M.(1990). Încercarea labirintului . Cluj-Napoca: Dacia;
18. Eliade,M.(2007). Încercarea labirintului. Convorbiri cu Claude Henri Rocquet .
Bucure ști: Humanitas;
19. Eliade, M.(2005). În curte la Dionis . Curtea de Arge ș: Tana;
20. Eliade, M.(1993). Jurnal . Bucure ști: Humanitas;
21. Eliade, M.(2007). Maitreyi . Curtea de Arge ș: Tana;

127
22. Eliade, M.(1991). Memorii . Bucure ști: Humanitas;
23. Eliade, M. (2009). Noaptea de sânziene . Curtea de Arge ș: Tana;
24. Eliade, M.(2008). Nuvele. La Țig ănci . Curtea de Arge ș: Tana;
25. Eliade, M.(1992). Proza Fantastic ă. Bucure ști: Ed. Funda ției Culturale Române;
26. Eliade, M.(1989). Romanul adolescentului miop . Bucure ști: Minerva;
27. Evseev, I.(1994). Dic ționar de simboluri și arhetipuri culturale. Timi șoara: Armacord;
28. Ilie, E.(2008). Didactica literaturii române . Ia și: Polirom;
29. Marino, A.(1973). Dic ționar de idei literare . Bucure ști: Eminescu;
30. Mândru, E.Borbeli, L.& Filip, D.(2010). Strategii didactice interactive . Bucure ști:
Didactica Publishing House;
31. Per ța, C.(2011). Introducere în fantasticul de interpretare . Bucure ști: Trans Arte;
32. Rogalski, F.(2002). Evolu ția fantasticului. Aspecte ale genului în proza lui Mircea
Eliade . Bucure ști: Corint;
33. Ru ști, D.(1998). Dic ționar de simboluri în opera lui Mircea Eliade . Bucure ști:
Coresi;
34. Scriban, A.(1939). Dic ționarul limbii române ști . Ia și: Presa Bun ă;
35. Șchiopu,C.(2009). Metodica pred ării literaturii române . Chi șin ău: Carminis;
36. Todorov, T.(1973). Introducere în literatura fantastic ă. Bucure ști: Univers.

128