LUCRARE ELABORATĂ PEN TRU CURSUL DE ANTROP OLOGIE FILOSOFICĂ B Profesor, Pr. lect . univ. dr. Bernardin Duma Student , Laslău Narcis -Leonard ROMAN… [619852]

INSTITUTUL TEOLOGIC FRANCISCAN , ROMAN
FACULTATEA DE FILOSOFIE „IOAN DUNS SCOTUS ”

Estetica Transcendentală în
gândirea lui Immanuel Kant
LUCRARE ELABORATĂ PEN TRU CURSUL DE ANTROP OLOGIE FILOSOFICĂ B

Profesor,
Pr. lect . univ. dr. Bernardin Duma

Student: [anonimizat] 2017 – 2018

Laslău Narcis -Leonard Estetica Transcendentală în gândirea lui Immanuel Kant
2
Introducere

Numele ales de către I. Kant pentru a desemna direcțiile filosofiei sale este acela de
filosofie critică , deoarece critica (constructivă) este o atitudine normală a unei judecăți
ajunse la o oarecare maturitate, care se opune naivității copilărești și arată luarea în stăpânire
a sinelui1. Titlul acestei lucrări, deși este sugestiv în acest sens, nu vrea să facă trimitere la
nici o problematică a Filosofiei Artei , ci tratează despre prima parte a operei fundamentale
a lui I. Kant : Critica rațiunii pure . Kant, împarte această operă a sa în două părți, anume:
Estetica transcendentală și Logica trans cendentală . Voi încerca să prezint doar prima parte,
după cum indică și titlul lucrării.

I. Intuițiile a priori și a posteriori – Cunoașterea în viziunea lui Kant

În perioada în care Kant scrie Critica rațiunii pure , existau două poziții contrare cu
privire la teoria cunoașterii: pe de o parte raționalismul cartezian, iar pe de altă parte
empirismul filosofilor englezi J. Locke și D. Hume, pe care el încearcă să le integreze într -o
concepție unitară. În acest sens, Kant face deosebirea între judecata an alitică, pentru care
adevărul derivă din însăși analiza conceptului fără a mai fi nevoie de experiment, și judecata
sintetică, ce are nevoie de experiment sau observație senzorială pentru a extrage adevărul2.
Încă din partea introductivă a lucrării sale, Kant, precizează că deși orice cunoaștere pornește
de la experiență, din aceasta nu rezultă că ea ar fi întru totul rezultatul experienței. Așadar,
cunoașterea derivată din experiență este numită a posteriori , iar c ea independentă de
experiență se numește a priori , și este singura universală și necesară3. Astfel, cunoașterea
este compusă dintr -o materie, adică impresiile sensibile ce derivă din experiență, și dintr -o
formă, care este rezultatul ordinii și unității oferite materiei de către facultățile noastr e iar
considerate împreună, toate aceste forme construiesc obiectul cunoașterii, numit fenomen4.

1 Cf. Jean Beaufret, Lecții de Filosofie , volumul II, traducere de Ilie Gyurcsik și Margareta Gyurcsik, Editura
Amarcord, Timișoara, 1999, p. 7.
2 Cf. Wikipedia, Critica rațiunii pure , accesat la data de 18 octombrie 2017, la adresa:
[https://ro.wikipedia.org/wiki/Critica_ra%C8%9Biunii_pure ].
3 Cf. Luminiț a Cosma , Mihaela Pop, Anca Dumitru (traducători), „Kant”, în: Enciclopedie de filosofie și științe
umane , Editura A LL, București, 200 4, p. 544.
4 Cf. Ibidem , p. 544.

Laslău Narcis -Leonard Estetica Transcendentală în gândirea lui Immanuel Kant
3
Originalitatea demersului kantian iese imediat în evidență, dacă facem referință la
sistemele filosofice anterioare , care descriau lumea fără să cerceteze și fără să pună la
îndoială valoarea mijloacelor de cunoaștere; adică nu examinau natura cunoștințelor pentru
a descoperi dacă formele și facultățile subiectului pot contribui la înțelegerea lumii și până
unde, aceste form e și facultăți, îi permit să ajungă5. Prin criticismul său, Kant, se opune nu
doar dogmatismului, adică acelei filosofii care elaborează metafizica fără a -și pune problema
dacă rațiunea este, sau nu capabilă să ofere răspuns întrebărilor metafizice, dar și
scepticismului, de care criticismul se diferențiază prin aceea că recunoaște universalitatea și
necesitatea conceptelor ce își au originea în subiectul cunoscător6.
Cea mai importantă consecință a criticismului, o constituie apriorismul care, pentru
Kant , nu are un sen s temporal, cronologic, ci unul logic. De aceea, el caută să descopere
condițiile ce fac posibilă cunoașterea în genere. Aceste condiții, autonome față de realitatea
empirică poartă î n ele un caracter transcendental. Atunci când spune transc endental, Kant,
se referă la acea cunoaștere ce se ocupă nu de obiecte, ci cu modul de cunoaștere al
obiectelor, întrucât acesta este posibil a priori, altfel spus, este procedeul metodologic cu
ajutorul căruia îndreptăm gândirea de la ceea ce este cunoscu t la condițiile lor în rațiunea
subiectului7.
Așadar, din cele ce am prezentat până acum, înțelegem că pentru Kant, adevărata
cunoaștere provine din judecățile sintetice a priori, care pun în ordine impresiile dobândite
prin simțuri, căci gândirea asupra u nui obiect prin intermediul conceptelor ce se află în
intelect poate deveni cunoaștere numai dacă se creează o legătură cu obiectele simțurilor8.
Prin urmare, Critica rațiunii pure , nu își propune să dezbată despre cunoașterea obiectelor,
ci obiectul ei es te rațiunea ca mijloc de cunoaștere9.
Kant împarte această carte în două părți: estetica transcendentală și logica
transcendentală. La rândul ei estetica transcendentală tratează despre spațiu și timp ca intuiții
a priori ale intelectul ui. Întrucât am vorbit deja despre cunoaștere, voi trece la a prezenta
gândirea lui Kant, descrisă în capitolul Estetica transcendentală , asupra spațiului și a
timpului.

5 Cf. Nicolae Râmbu, Petre Dumitresu, Filosofie clasică germană , p. 89.
6 Ibidem , p. 90.
7 Ibidem , p. 91.
8 Cf. Luminița Cosma, Mihaela Pop et. al., op. cit. , p. 544.
9 Cf. Nicolae Râmbu, Petre Dumitrescu, op. cit. , p. 91.

Laslău Narcis -Leonard Estetica Transcendentală în gândirea lui Immanuel Kant
4
II. Spațiul în Estetica transcendentală

Chiar și un cititor oarecare a cărții Critica rațiunii pure a lui Kant va observa
accentul pus de către filosof pe discursul despre spațiu și timp. Concepția despre spațiu, este
descrisă de către Kant ca fiind una din formele a priori ale sensibilității, forma simțului
extern. Cu ajutorul aces tui simț, subiectul își reprezintă obiectele ca fiind situate în afara lui
și desemnează o ordine de coexistență10.
Pentru a ne lămuri asupra acestei problematici, Kant începe prin expunerea
metafizică a conceptului de spațiu. Astfel, el prezintă trei astfe l de argumente, iar în primul
susține că reprezentarea spațiului nu poate fi empirică : „Spațiul nu este un concept empiric
care să fi fost scos din experiențe externe”11. Primul argument vrea să convingă că dacă nu
am avea în facultatea noastră de cunoașter e ideea apriorică de spaț iu, atunc i nu am putea
percepe coexistența ș i simultaneitatea corpurilor în spațiu. Așadar, spaț iul nu poate fi
perceput ci doar reprezentat, iar „reprezentarea de spațiu” trebuie „să fie pusă ca
fundament”12. „Prin urmare, reprezen tarea de spaț iu nu poate fi scoasă prin experienț ă din
raporturile fenomenu lui extern, ci această experiență externă nu este ea însăș i posibilă înainte
de toate decât cu ajutorul acestei reprezentări ”13.
În continuare, cel de -al doilea argument este destina t să dovedească, ca și primul,
aprioritatea spațiului: „Spaț iul este o reprezentare necesară a priori, care stă la baza tuturor
intuiț iilor externe. Nu ne putem nici odată reprezenta că nu este spațiu, deș i putem gândi
foarte bine ca în el să nu existe obie cte. El este considerat deci ca o condiție a posibilității
fenomenelor ș i nu ca o determinare dependentă de ele, ș i este o reprezentare a priori, care
stă necesar la baza fenomenelor externe ”14. Altfel spus, spaț iul nu poate fi privit ca obiect
sau ca însuș ire a obiectelor, ci ca proprietate sau capaci tate a subiectului de a ordona și
organiza experiența. Dar această însușire a sensibilității nu „ lucrează” decât stimulată sau
provocată de obiectele care afectează simțurile. Potrivit lui I. Kant, spațiul nu p reexistă în

10 Cf. Florin George Popovici, Spațiu și timp – abordări filosofice , accesat la data de 22 octombrie 2017, la
adresa: [ read:https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/08/10/spatiu -si-timp-abordari -filosofice/ ].
11 Immanuel Kant, Critica rațiunii pu re, traducere de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc, Editura IRI, București,
19983, p. 34.
12 Cf. Niculae Matăsaru coord., Actualitatea filosofiei lui Immanuel Kant , Editura Aius PrintEd, Craiova, 2007,
p. 210.
13 Immanuel Kant, op. cit. , p. 35.
14 Ibidem , p. 35.

Laslău Narcis -Leonard Estetica Transcendentală în gândirea lui Immanuel Kant
5
conștiinț ă ca ceva exte rior experienț ei, ci este constitutiv experienței survenind în conștiință
în acelaș i timp cu obie ctele care au căpătat formă spaț ială15.
Însă filosoful german era conș tient de pericolul că aprio rismul ar putea încuraja
concepț ia realist -substanțialistă asupra spațiului, și de aceea ț inta argumentelor sale era nu
doar dovedirea apriorității, ci și a idealității spaț iului. Tocmai de aceea următoarele două
argumente vizează prepon derent a face mai evidentă esența ideală a s pațiului ș i unitatea ei
cu aprioritatea16.

„Spațiul nu este un concept discursiv sau, cum se spune, un concept universal de raporturi ale
lucrurilor în genere, ci o intuiție pură. Căci mai întâi nu se poate reprezenta decât un spațiu unic, iar
când se vorbește de multe spații se înțelege prin aceasta numai părți ale unuia și aceluiași spațiu unic.
Aceste părți nu pot fi nici anterioare spațiului unic atotcuprinzător oarecum ca părți constitutive ale lui
(din care ar fi posibilă compunerea lui), ci pot fi g ândite numai în e l”17.

Spațiul despre care este vorba aici nu este un concept dedus empi ric prin analiza
diverselor spaț ii individuale, ci o formă intuitivă empirică ce conține posibilitatea unității
tuturor spațiilor, ș i pe ac eastă bază, posibilitatea cunoaș terii lor prin exper iență con cretă. În
timp ce diversele spaț ii reale, care – am văzut, după Kant – sunt „ părți ale unuia și aceluiași
spațiu unic”, sunt limitate, „ spațiul este reprezentat ca o mărime infinită dată” , ne spune cel
de-al patrulea argu ment18.
Pentru a preveni un alt pericol, căruia metafizica îi căzuse victimă, acela al
“adoptării” modelului geometric al spațiului , fapt ce ar amenința prestanța noii metafizici și
ar pune la îndoială calitatea ei de fundament și al științei , I. Kant face și o succintă “expunere
transcendentală a conceptului de spațiu .” Este clar și direct exprimată convingerea că știința
geometriei își are temeiul nu într -o experiență empirică, caracterul necesar și general al
cunoștințelor geometriei, adevărurile ei, nu d erivă din experiență , ci dintr -o intuiție empirică
a spațiului . Evident, dacă geometria ar fi o cunoaștere de experiență , nu ar mai fi o știință
teoretică, ci una experimentală care ar trebui să cunoască proprietățile geometrice ale
obiectelor direct, nemi jlocit. Ori, cum prea bine se știe, ea este știința teoretică a spațiului
„care determină sintetic și totuși a priori, proprietățile spațiului ”. „Ce trebuie deci să fie
reprezentarea spațiului , pentru ca o astfel de cunoaștere despre el să fie posibilă?” I ar

15 Cf. Niculae Matăsaru cord., op. cit. , p. 211.
16 Ibidem , p. 211.
17 Immanuel Kant, op. cit. , p. 35.
18 Cf. Niculae Matăsaru coord., op. cit. , p. 212.

Laslău Narcis -Leonard Estetica Transcendentală în gândirea lui Immanuel Kant
6
răspunsul vine direct, „ trebuie să fie originar intuiție : căci dintr -un simplu concept nu se pot
scoate judecăți care să depășească conceptul, ceea ce se întâmplă totuși în geometrie. Dar
această intuiție trebuie să se găsească în noi a priori, adică anterior oricărei percepții a unui
obiect, prin urmare trebuie să fie intuiție pură, nu empirică ”19.

III. Timpul în Estetica transcendentală

Sensibilitatea are două forme a priori forma simțului extern: spațiul și forma
simțului intern: timpul. Cu ajutorul spațiului , subiectul cunoscător își reprezintă obiectele ca
fiind situate în afara lui (ele au o anumită configurație , mărime, între ele există anumite
raporturi), iar cu ajutorul timpului conștiința se intuiește pe ea însăși în stările ei succesive.
În timp de spațiul desemnează o ordine de coexistență , timpul desemnează o ordine de
succesiune20.
În cea de a doua parte a „ Esteticii transcendentale” este vizat timpul, autorul
respectând același tipic (expunere metafizică, expunere transcendentală, concluzii trase…)
invocând cinci argumente care vor să dovedească, precum în cercetarea anterioară, că timpul
este o formă a sensibilității , o formă apriorică și ideală a experienței interne. Teoria lu i Kant
contestă realitatea absolută și transcende ntă a timpului dar îi atribuie „ realitate empirică”:
„Timpul este, fără îndoială, ceva real, anume forma reală a intuiției interne. El are deci
realitate subiectivă cu privire la experiența internă, adică eu am real reprezentarea despre
timp și despre determinările mele în el. El trebuie deci considerat real nu ca obiect, ci ca mod
de reprezentare despre mine însumi ca obiect21.
Obiectele și evenimentele au trecut, prezent și viitor doar atâta timp cât
sensibilitatea noastră este afectată de ele, deci ființarea lor în timp este posibilă doar întrucât
subiectivitatea le ordonează sub forma succesiunii pentru a le putea cunoaște . Intuiția
timpului, ca și cea a spațiului , este așadar anterioară experienței și devine condiția
posibilității ei, căci pentru a fi “percepută” succesiunea, mai întâi trebuie să existe ideea
timpului22.

19 Cf. Immanuel Kant, op. cit. , pp. 35 -36.
20 Cf. Florin George Popovici, art. cit.
21 Ibidem , p.40
22 Cf. Niculae Matăsaru, op. cit. , p. 214.

Laslău Narcis -Leonard Estetica Transcendentală în gândirea lui Immanuel Kant
7
Kant a realizat cu adevărat o „ revoluție copernicană” și în ceea ce privește
problematica timpului și a spațiului : de la obiecte (lumea exterioară) către subiectul
cunoscător (perimetrul subiectivității ). Problemele au fost redefinite prin perspectiva
facultăților de cunoaștere proprii omului: sensibilitatea (capacitatea/receptivitatea de a primi
reprezentăr i prin felul cum suntem afectați de obiecte) și intelectul (facultatea cunoașterii
care, prin intermediul categoriilor, prelucrează materialul brut al impresiilor sensibile). Kant
a transformat spațiul și timpul în cadre ale universului interior al subiectului, depășind astfel
vechile teorii cu privire la cele două categorii filosofice23.

Concluzie

Demersul kantian din „ Estetica transcendentală” nu trebuie analizat ca o
componentă de sine stătătoare a „ Criticii rațiunii pure” sau a sistemului filosofic kantian .
Luată independent, izolată de restul edificiului „ Criticii rațiunii pure” cât și de restul gândirii
kantiene, „Estetica transcendentală” ne apare – cum de altfel mulți comentatori și exegeți au
conchis – ca un „ capitol neterminat” care se explică prin cele care urmează, mo tiv pentru
care granița dintre „Estetică…” și „ Logică…” este doar simbolică24.
Într-o privire mai amplă și folosind o exprimare mai liberă putem spune că de fapt
intenția majoră a filosofului din Königsberg a fost aceea de a înlocui ontologia metafizică
(dogmatică) cu una critică sub imboldul nevoii edificării noii conștiințe istorice a
modernității25.

23 Cf. Florin George Popovici, art. cit.
24 Cf. Niculae Matăsaru, op. cit. , pp. 215 -216.
25 Ibidem , p. 217.

Laslău Narcis -Leonard Estetica Transcendentală în gândirea lui Immanuel Kant
8
Bibliografie

Beaufret, Jean, Lecții de Filosofie , volumul II, traducere de Ilie Gyurcsik și Margareta
Gyurcsik, Editura Amarcord, Timișoara, 1999 .
Kant, Immanuel , Critica rațiunii pure , traducere de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc,
Editura IRI, București, 19983.
Matăsaru , Niculae coord., Actualitatea filosofiei lui Immanuel Kant , Editura Aius PrintEd,
Craiova, 2007 .
Râmbu, Nicolae , Dumitresu, Petre , Filosofie clasică germană ,

Bibliografie secundară

Cosma, Luminița , Pop, Mihaela, Dumitru , Anca (traducători), Enciclopedie de filosofie și
științe umane , Editura ALL, București, 2004 .

Articole

Popovici, George Florin , Spațiu și timp – abordări filosofice , accesat la data de 22 octombrie
2017, la adresa: [read:https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/08/10/spatiu -si-
timp-abordari -filosofice/] .
Wikipedia, accesa t la data de 18 octombrie 2017, la adresa: [https://ro.wikipedia.org].