Lucrare de Seminar la Spiritualitate Patima desfr ânării sau iubirea fără responsabilitate Covaciu Dany – Constantin Anul III, Pastorală Sibiu,2016… [601060]

Universitatea
Lucian Blaga Sibiu

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Andrei
Șaguna Sibiu

Lucrare de Seminar la Spiritualitate

Patima desfr
ânării sau iubirea fără responsabilitate

Covaciu Dany
–
Constantin

Anul III, Pastorală

Sibiu,2016

Se
mnificația cuvântului „desfrânare”

Termenul de desfrânare are drept corespondent în limba greacă, și deci în Noul
Testament, cuvântul
porneia
, care înseamnă prostituție
.
Acest cuvânt
„
are legătură cu
verbul
pernumi, care înseamnă a vinde. Esențialmente,
porneia este dragostea care este
cumpărată și vândută
–

care nu este deloc dragoste. Eroarea cea mare și fundamentală
în aceasta este că persoana care este plătită pentru o astfel de dragoste, nu este de fapt
considerată o persoană, ci un lucru.

El sau ea
este un simplu instrument prin care sunt
satisfăcute nevoile de senzualitate și patimă

(
…
)

Porneia descrie relația în care una din
părți poate să fie cumpărată, la fel cum este cumpărat un obiect, și poate fi aruncată așa
cum arunci ceea ce nu
–
ți mai tre
buie, o relație în care nu există nici unitatea nici
respectarea

personalității.
”
1

. În general, termenul
de
semnează

relați
i sexuale imorale și
ilegitime, cum ar fi: relații intime înainte de căsătorie, adulter, incest, pedofilie,
homosexualitate, păcate î
mpotriva firii etc.

1

William Barclay,
Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament
, Societatea Misionară

Română,
Wheaton, Illinois U.S.A. , 1992, p.28

Patima desfrânării

Sf. Ioan Casian ne spune despre desfrânare că
„r
ăzboiul acesta înfricoșător
începe să asalteze neamul oamenilor chiar din primul moment al tinereții și nu se stinge
decât numai după ce vor fi înfrânate
mai întâi și celelalte vicii.”
2

, iar omul trebuie să
lupte cu ea întreaga sa viață.
„În paradis domnea fecioria (…) Când prin călcarea
poruncii a intrat moartea în lume, atunci a cunoscut Adam pe Eva, femeia lui, și a
zămislit și a născut
.
”
3

.

Deci desf
rânarea este o consecință a păcatului neascultării. Însă
nu este păcat ca bărbatul să își cunoască femeia prin unirea trupească, deoarece
„
Dumnezeu i
–
a binecuvântat, zicând: Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și
–
l
supuneți.”

(Fac 1,28) . Deci
pof
ta este folositoare
„ca să dăm naștere la copii, pentru a
continua neamul omenesc prin astfel de moștenitori
.”
4

, iar
„judecata dreaptă cu privire
la împreunare trebuie să vadă scopul ei în nașterea de prunci.”
5

. De aceea a lăsat
Dumnezeu Căsătoria, pentr
u a nu trăi omul în păcat
:

„d
acă însă nu pot să se înfrâneze, să
se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.
”

(I Cor 7,9) .

„
Ochii sunt cele două făclii ale trupului
–

după cuvântul Domnului (Mt 6, 22)

.
Astronomii îi numesc

cei doi luminători ai feței, iar filosofii
–

primii doi furi ai pă
catului.
Un înțelept îi numește cele două ventuze ale sufle
tului pe care acesta, întocmai ca o
caracatiță, le întinde și ia de departe cele ce îi plac.

(…)
Vederea este pipăire mai subț
ire
decât pipăirea mâ
inilor, dar mai groasă decât pi
păirea imaginației și a minții
, după
cum spune Sfântul

Vasile în
Cuvântul pentru feciorie
.
”
6

. Vedem, din cele relatate mai
sus, cele trei moduri în care un om poate desfrâna: cu fapta sau cu trupul,
cu p
rivirea și cu
g
ândul

sau cu inima
.

2

Sf. Ioan Casian,
Așezăm. VI, 1
, în Colecția
„Teologie și Spiritualitate”

,
Sfântul Ioan Casian,

Viața și
învățătura lui
, Trinitas, Iași, 2002, p.19

3

Sf. Ioan Damaschin,
Dogmatica
, EIBMBOR, București, 2005,
p.239

4

Sf Ioan Gură de Aur,
Scrieri III, Omilii la Matei,
XVII, I
, în PSB, vol.23, EIBMBOR, București, 1994,
p.219

5

Sf. Maxim Mărturisitorul,
Capete despre dragoste,
suta a doua, cap.17
, în Filocalia, vol.II, p.86

6

Sf. Nicodim Aghioritul,
Paza celor cin
ci simțuri
, Editura Egumenița, Galați, p.120
–
121.

Desfrânarea cu fapta

A șaptea poruncă spune
„
Să nu fii
desfr
ânat!”

(Ieșirea 20,14)

. Iar mai pe urmă
arată Moise ce îseamnă să fii desfrânat și ce pedepse se cuvin pentru acest păcat

: dacă
fata care se mărita nu era fe
cioară,
„
atunci fata să fie adusă la ușa casei tatălui ei și
locuitorii cetății ei să o ucidă cu pietre și să o omoare, pentru că a făcut lucru de rușine
în Israel, desfrânându
–
se în casa tatălui său

(.
..
)

De se va găsi cineva dormind cu femeie
măritată, p
e amândoi să
–
i dați morții: și bărbatul, care a dormit cu femeia și femeia

(
..
.
)

De va fi vreo fată tânără, logodită cu bărbat și cineva o va întâlni în cetate și se va culca
cu dânsa,

să
–
i aduceți pe amândoi la poarta cetății aceleia și să
–
i ucideți cu pi
etre: pe
fată pentru că n
–
a țipat în cetate, iar pe bărbat pentru că a necinstit pe femeia aproapelui
său. Și așa să stârpești răul din mijlocul tău.

Dacă vreun bărbat va întâlni la câmp o fată
logodită și, prinzând
–
o, se va culca cu ea
, să
–
l ucideți numai

pe bărbatul care s
–
a culcat
cu ea; i
ar fetei să nu
–
i faci nimic. Asupra fetei nu este vină de moarte, căci aceasta este
tot una ca și cum cineva s
–
ar ridica asupra aproapelui său și l
–
ar omorâ; pentru că el a
întâlnit
–
o în câmp și, deși fata logodită va f
i strigat, n
–
a avut cine s
–
o scape. De se va
întâlni cineva cu o fată nelogodită și o va prinde și se va culca cu ea și vor fi
prinși,

atunci cel ce s
–
a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint, iar ea
să
–
i fie nevastă, pentru că a ne
cinstit
–
o; toată viața lui să nu se poată despărți de ea.

”

(Deut. 22,21
–
29) .
„
Fiul femeii desfrânate să nu intre
în obștea Domnului

(
…
)

Să nu fie
desfrânată din fiicele lui Israel, nic
i desfrânat din fiii lui Israel
” .

(Deut. 23,2

;17) .

Vedem aici des
frânarea cu fapta și cum era ea pedepsită.

Sfântul Apostol Pavel ne
avertizează:
„
Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care
–
l va săvârși omul este în afară de
trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său
”

(I Cor 6,18) , iar
„
trupul
nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul
”

(I Cor 6,13) , căci trupul
„
este
templu al Duhului Sfânt
”

(I Cor 6,19) .

Desfrânarea cu privirea

Mântuitorul,
în predica de pe munte
, ne spune
:
„
Ați auzit că s
–
a zis celor de
demult: «Să nu săvârșești adulter»

.
Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie,
poftind
–
o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui.

”

(Mt 5,27
–
28) .

Iată, deci că

desfrânarea nu presupune doar făptuire, ci este condamnată chiar și privirea păcătoasă,
întrucât
„
cel ce urmărește plă
cerea (…) face rea întrebuințare de femeie.”
7

. Am văzut că
scopul pentru care a lăsat Dumnezeu pofta în om este acela de
procreere; în orice alt scop
am folosi acest afect, săvârșim păcat. Sf. Apostol Petru spune despre cei ce privesc
pătimaș că
„
a
vând
ochii plini de
poft
a desfrânării și fiind nesățioși de păcat, ei amăgesc
sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie și sunt fiii blestemului.”

(II
Ptr 2,14) , înfierând aspru
„
pofta ochilor
”

(I In 2,16) .

Desfrânarea cu gândul

Mergând și

mai departe, Scriptura și Părinții Bisericii condamnă chiar și gândurile
păcătoase. De ce fac acest lucru? Nu pentru că gândul în sine ar fi păcătos, ci pentru că
acesta poate duce la înfăptuire. Ascultând gândul, însoțindu
–
te cu el și consimțind lui,
aju
ngi să păcătuiești cu fapta.

Căci
„nu în unirea trupurilor stă necurățenia, ci în cugete
și în voia omului.”
8

.
Dracul curviei
„furând pe nebăgare de seamă mintea prin vraja
plăcerii, pe urmă năvălește prin amintire asupra isihastului, aprinzându
–
i trupul
și
înfățișând minții felurite forme, îndemnându
–
l astfel să consimtă la păcat.”
9

. Iar
„pofta
din amintire este rădăcina patimilor, care sunt rudeniile întunericului.”
10

. Sf. Apostol
Iacov spune că
„
poft
a, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârși
t, aduce
moarte.”

(Iac 1,15) . De aceea spune Sf. Apostol Pavel

„să se cerceteze însă omul pe
sine”

(I Cor 11,28), adică să privească înlăuntrul său, la toate gândurile sale
, ca acestea să
nu îl vatăme
.

Sfinții Părinți aseamănă gândurile cu niște păsări ce

zboară pe deasupra
minții și a inimii, pe care, dacă le lăsăm să se așeze, își vor face cuib în inima noastră.

Să
omorâm răul de la rădăcină, tratând nu atât boala, cât mai ales cauza ei.

Pofta
–

între afect și
păcat

De

ce există atracția trupească între

bărbat și femeie?
Pentru
că a fost sădită de
Dumnezeu în fire
(afect)
:

„Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea

7

Sf. Maxim Mărturisitorul,
op.cit.

, p.86

8

Sf. Ioan Gură de Aur,
Tâlcuirea Epistolei întâi către
Corinteni,
omilia XIX,

p.192,
apud

Drd. Liviu Petcu,
Lumina Sfintelor Scripturi
, vol. I, Editura Anestis, 2
008, p.418

9

Ibidem
, p.71

10

Sf. Antonie cel Mare,
Învățături despre viața morală a oamenilor și despre buna purtare
, cap.157, în
Filocalia, vol. I, p.45

nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.”

(I Cor 7,4) .

De aceea spune
psalmistul David
„
c
ă iată int
ru fărăde
legi m
–
am zămislit și î
ntru păcate m
–
a născut
maica mea.
”
(Ps 50, 6)

.

Omul, chiar
„și după naștere se hrănește cu dezmierdarea. Încă
din primii ani ai copilăriei, dar mai ales în cele nouă luni din pântece, deoarece partea
cea cuvântătoare a omului nu est
e încă desăvârșită, mintea nu se poate folosi de
organele simțurilor ca să
–
și facă lucrarea sa și să se îndulcească astfel cu dezmierdările
cele gândite. Doar trupul este cel care le lucrează [aceste dezmierdări], nu nu
mai pentru
hrana lui cea de trebuinț
ă, ci și pentru [firea] lui cea pătimașă. Lucrul cel mai rău este
însă faptul că mintea însăși este atrasă de el la aceleași dezmierdări și este robită de ele
ca o nedesăvârșită și nepricepută.”
11

.
Iată, așadar, că nu unirea trupească dintre bărbat și
feme
ie este păcat, ci pervertirea scopului pentru care a fost lăsată
–

nașterea de prunci
–

în căutarea plăcerii, dar care, în mod automat aduce după sine și durere: „
toate dulcețile
cele simțite sunt în mod obișnuit numite
dureroase plăceri
.
”
12

. Mai mult,
„du
lcețile sunt
cumpliți călăi ai trupului și sunt mai cumplite chiar și decât călăii, pentru că întind
foarte tare legături nefăcute de mâini.”
13

. De aceea a și spus înțeleptul Solomon
:
„
Nu te
uita la femeia lingușitoare, căci buzele celei străine picură mie
re și cerul gurii sale e mai
alunecător decât untdelemnul,

dar la sfârșit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă
decât o sabie cu două ascuțișuri.”

(Pilde 5,3
–
4) .
Iar
Sf. Isaac Sirul

spune că

„este greșit
a

numi «dulceață» pe cea a trupului și nu p
e cea înțelegătoare și duhovnicească. Căci
ea aduce pe urmă, după îndulcirea cu ea, amară căință. Deci este evident că numele ei
este o min
ciună.
”
14

.
„
Pofta, de altfel, nici nu are în sine vreo plăcere. De multe ori
poftele acestea nasc pe cele mai înfier
bântate, și niciodată nu vei fi pe deplin satisfăcut,
ci singur îți vei provoca croirile cele mai grozave. După cum cel ce necontenit este
însetat, chiar de ar avea în fața lui mii de izvoare, totuși cu nimic nu
–
i va folosi,
neputându
–
și stinge s
etea, sau
mai bine zis boala lui,

tot așa și cel ce necontenit trăiește
în pofte.
”
15

. De unde vine însă această pervertire a celor sădite de Dumnezeu în firea
noastră și căutarea aceasta sălbatică, mai mult decât animalică, a plăcerii?
Părinții spun că

11

Sf. Nicodim Aghioritul,
op.cit
.
, p.109

12

Ibidem
, p.116

13

Ibidem
, p.119

14

Ibidem
, p.119

15

Sf. Ioan Gu
ră de Aur,
Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel
,
omilia XXIV
, pp. 456
–
457,
apud

Drd Liviu Petcu,
op.cit.

, vol II, p.551

din desfătare
, din somn mult, din mâncare multă, din mândrie sau din osândirea fratelui
tău. Mai pe scurt însă, r
ăspunsul este unul foarte simplu, dar
, în același timp, extrem de
dureros:
„Satisfacerea poftelor lumești, de nicăieri nu vine decât că s
–
a răcit iubirea.”
16

Tămăduirea patimii desfrânării

Dacă desfrânarea are drept cauză
„răcirea iubirii”

atunci cel mai simplu remediu
și cel mai eficient este iubirea.
„Iubește și fă ce vrei!”

spunea Fer. Augustin, pentru că
atunci când iubești
–

autentic, bineînțeles, cu

iubire jertfelnică
–

nu poți nici măcar să mai
gândești strâmb, darămite să mai și faci un lucru murdar, căci iubind,
„nu mai trăiesc eu,
ci Hristos trăiește în mine.”

(Gal 2,20) ; iar Hristos este iubire

(I In 4,8) . Foarte ușor de
spus să înmulțim iubir
ea; să vedem, însă, cum putem face acest lucru.

În primul rând

prin pocăință
, adică părându
–
ne rău de cele ce am săvârșit.
„Este,
oare, în stare pocăința să șteargă atâtea păcate?
–

Dacă ar fi numai pocăința, atunci, pe
bună dreptate, teme
–
te! Dar când iu
birea de oameni a lui Dumnezeu se alătură pocăinței,
prinde curaj!”
17

. Și cum se alătură iubirea de oameni a lui Dumnezeu pocăinței, altfel
decât prin Taina Spovedaniei?
Iar
„când Dumnezeu șterge păcatele, nu lasă nici urmă,
nici nu îngăduie să rămână se
mn, ci, o dată cu sănătatea, dăruiește și frumusețea, o dată
cu izbăvireade pedeapsă dă și dreptate și
–
l face pe cel ce păcătuise asemenea cu cel care
n
–
a păcătuit.”
18

.

Și asta se întâmplă nu o dată, ci
„
de șaptezeci de ori câte șapte.
”

(Mt
18,22) , și de
câte ori greșim, să cerem iertare și vom primi, încercând de fiecare dată
schimbarea vieții și punând început bun mântuirii noastre.

16

Idem,
Explicarea Epistolei către Efeseni
, omilia XVIII, p.175, apud Drd Liviu Petcu,
op.cit.

, p.551

17

Idem,
Omi
lii despre pocăință
,
omilia a opta,

p.157, apud Drd Liviu Petcu,
op.cit.

, p.550

18

Ibidem
, pp.163
–
164, apud Drd Liviu Petcu,
op.cit.

, p.550

Căsătoria

Dar, pentru ca doi tineri care se iubesc să nu ardă și să se poată bucura de iubirea
lor deplin, se alătură iu
birea lui Dumnezeu și îi binecuvintează prin
Sfânta Taină a
Cununiei,

căci

„mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.”

(I Cor 7,9) . Asta nu
înseamnă însă că Nunta este o soluție de compromis, ci ea are aceeași cinste ca și
fecioria, Mântuitorul Îns
uși participând la nunta din Cana Galileii, unde a binecuvântat
unirea dintre cei doi tineri, atât prin prezența Sa, cât și prin prefacerea apei în vin.
S
fântul
Ioan Gură de Aur, omagiind Căsătoria, o așează pe aceeași treaptă cu fecioria, starea
„mai subl
imă”

, căci
„Dumnezeu este legiuitorul așezării ei (…) și El o face imaginea
cuprinzătoare a unirii Cuvântului Său cu natura omenească”
19

. Deci, tocmai prin aceea
este sublimă Căsătoria, pentru că rodește, prin nașterea de prunci,
moștenitori ai neamului

omenesc
:
„
Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și
–
l supuneți”

(Fac 1,28) .

În
viziunea creștină, căsătoria
„este privită ca unire a două persoane (…) în Hristos, în
vederea ajungerii în Împărăția Cerurilor (…) Trebuie, de aceea, ca unirea sexu
ală să fie
precedată în chip ființial de unirea spirituală.”
20

.
„Până la Căsătorie, tinerii imită
iubirea dintre Tatăl și Fiul, iar în momentul săvârșirii Tainei Căsătoriei, prin venirea
Sfântului Duh se sfințește momentul în care în iubirea celor doi se p
oate ivi cea de a treia
persoană, care să împlinească chipul Sfintei Treimi în iubirea lor, adică venirea
copilului.”
21

.

Unirea dintre bărbat și femeie, spirituală, iar în cadrul acesteia și cea trupească,
este asemănată în Sfânta Scriptură cu unirea dint
re Hristos și Biserică (
vezi Efes 5,22
–
33;
Cântarea Cântărilor
) .
Majoritatea profeților aseamănă legătura dintre Dumnezeu și casa
lui Israel cu legătura conjugală dintre bărbat și femeie. De aceea, când evreii rătăceau și
se aliau cu popoare străine, înch
inându
–
se idolilor acestora, Dumnezeu compara poporul
cu o desfrânată care își înșeală soțul:
„
Și tu te
–
ai
desfr
ânat cu mulți iubiți și vrei să te
întorci la Mine? zice Domnul
”

(Ier 3,1) .
„
Dar tu te
–
ai încrezut în frumusețea ta și,
folosindu
–
te de renumel
e tău, ai început să te
desfr
ânezi; și
–
ai cheltuit
desfr
ânarea ta cu
tot trecătorul, dându
–
te pe tine lui
”

(Iez. 16,15) .

19

Ibidem
, pp.163
–
164, apud Drd Liviu Petcu,
op.cit.

, p.248

20

Jean
–
Claude Larchet,
Terapeutica bolilor spirituale
,
Editura Sofia, București, 2006, p.138

21

Părintele Paulin de la Putna,
Iubire, spovedanie, libertate
, Editura Egumenița, Galați, 2008, p.119

Se poate deci desfrâna și în cadrul căsătoriei, după cum vedem mai sus, dar și
atunci când se abuzează de unirea trupească

–

și aici i
ntervine înfrânarea:
„Iar de vrei să
auzi și luptele lui
[Iov] pentru curățenia trupească și sufletească, ascultă
–
l pe el
spunând: «
Lege pus
–
am ochilor mei, să nu mă uit la fecioară» (Iov 31,1) . De aceea nu l
–
a înfrânt soția lui; o iubea și mai înainte, d
ar nu peste măsură, ci cum se cade să
–
ți
iubești soția
”
22

;

„
Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca
să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă
ispitească satana, din pricina neî
nfrânării voastre.
”

(I Cor 7,5)

și
iubirea
, așa cum
Hristos iubește Biserica (Efes 5,25
–
27)

–

sau când aceasta nu are ca scop nașterea de
copii. Iar aceasta se întâmplă atunci când
intervine
„
protecția
”

sau „tehnica medicală” (cf.
Părintele Paulin)

, atunc
i când nu dorim să apară un copil în viața noastră, când ne ferim
de acest „accident” .

Patima desfrânării astăzi

Am văzut că Iov își iubea soția
„
cum se cade.”

; să vedem ce înseamnă acest
„cum se cade” .
Un tânăr care iubește cum se cade va căuta în

primul rând sufletul
celuilalt și nu îl va privi ca pe un obiect cu care își satisface nevoile și pe care mai apoi îl
arunc
ă
. Căci asta se întâmplă atunci când vezi doar trupul celuilalt; sexu
l este un ospăț în
doi, mereu același, mereu dependent de trup
și de intensitatea plăcerii pe care cauți să o
obții
–

să nu uităm că plăcerea este însoțită întotdeauna de durere (vezi notele 11
–
14)
–

și
să o prelungești cât mai mult, la care un al treilea (copilul) nu mai are loc, cu atât mai
egoist cu cât nici Duneze
u nu mai are loc. Iar unde nu este Dumnezeu, mai este dragoste?
Mai există iubire acolo unde lipsește Iubirea? Se poate să existe, dar iubire de plăcere sau
iubire de sine, în niciun caz iubirea pentru celălalt, în niciun caz iubire pentru Hristos din
celă
lalt? De fapt, care Hristos din celălalt, când celălalt nu este decât trup?
„Cine este
persoana cu care faci dragoste? Un trup? Atunci suntem simple animale
(n.ns. ba
nici
animale nu suntem, întrucât acelea se împreunează pentru a se înmulți
)

. Un suflet?

22

Sf. Ioan Gură de Aur,
Scrieri III, Omilii la Matei,
XXIII, VI,

p.416
–
417

Atunci învață să
–
l iubești mai întâi sufletește! Descoperă
–
i inima, sufletul, sentimentele și
abia apoi primește
–
i și trupul.”
23

. Abia după ce primești binecuvântarea lui Dumnezeu la
Taina Nunții.

Cele relatate puțin mai sus reliefează într
–
o mică măsură c
ele ce se întâm
plă astăzi
în lumea noastră. V
om vorbi însă mai pe l
arg despre situația în care ne aflăm noi, românii
ortodocși.

Life
–
style american, bunăstarea UE
, moda vestului… oricum am numi
libertinajul ce se
instalează încet
–
încet peste societatea r
omânească, realitatea este una
extrem de crudă și de dureroasă: copiilor li se predă în școli educație sexuală,
anticoncepționalele sunt distribuite gratuit,

fetițele de clasa a IV
–
a sunt vaccinate
împotriva cancerului de col uterin
–

se încearcă tratarea

bolii, deși cauza acesteia

(desfrânarea)

este
promovată în orice loc și prin orice mijloace

–

se încearcă legalizarea
prostituției, a homosexualității și a incestului, avorturile se înmulțesc pe zi ce trece, la
vârste cât mai fragede

(din 1990 și până în
prezent, au fost uciși în pântece un număr de
copii echivalent cu actuala populație a României)
. Copiii sunt învățați că sexul nu este
decât o manifestare firească a iubirii, iar cei care se împotrivesc iubirii lor sunt medievali
și retrograzi.

„Elevii cl
aselor V
–
XII, dintr
–
un liceu oarecare, au fost adunați cu toții în
sala de sport a liceului. Aici, niște cântăreți la modă astăzi, le
–
au expus în detaliu toate
tainele și dedesubturile desfrâului. Ceea ce nici măcar un adult nu ar putea privi cu
decență, a
u văzut și copiii de clasa a V
–
a. S
–
au folosit imagini clare, diapozitive și filme
de scurt metraj. Iar în final s
–
au împărțit cu generozitate anticoncepționale.”
24

.
Codul
lui Da Vinci
,
Evangheliștii
, revistele, toată mass
–
media, internetul, toate răspânde
sc
nestingherite adevărata
„
libertate
”
: libertatea sexuală, eliberarea de sub minciunile
Bisericii,
care

nu dă voie tinerilor să se iubească. Aceasta nu este nimic altceva decât
robirea

libertății pe care ne
–
a dat
–
o Dumnezeu; nu este nimic altceva decât o
morârea
icoanei lui Hristos, care este omul, omorârea icoanei Treimii, care este familia.

Dacă păcatele sunt boli ale sufletului, cu siguranță desfrânarea este cancerul.
Dacă, însă, pentru cancer nu există leac, pentru desfrânare există; și nu doar unul, c
i mai
multe: castitatea, abstinența, înfrânarea, postul, rugăciunea. Cel mai bun medicament,
însă,
care le cuprinde pe toate și la care duc toate,
nu poate fi decât iubirea; s
ă ne

23

Părintele Paulin de la Putna,
op.cit.

,

p.25

24

Ibidem
, p.95

întoarcem la Hristos cu tot sufletul, să Îl chemăm să ne tămăduiască dureril
e și rănile, să
Îl rugăm să plinească lipsurile și neputințele noastre.

Concluzie

Deși lucrarea de față se intitulează
„Patima desfrânării sau iubirea fără
responsabilitate”

, deși am tratat pe larg patima desfrânării, totuși nu am menționat nimic
despre responsabilitate. Există responsabilitate în desfrânare? Doar dacă există
responsabilitate în folosirea și exploatarea celuilalt, în batjocorirea trupului care este
templu al Duhului Sfânt, în pruncucidere, în anularea libertății noastre și în liber
tinaj, în
omorârea treptată a sufletelor noastre.

Bibliografie



Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, București, 2008
.



Barclay, William,
Analiză
s
emantică a unor termeni din Noul
Testament
, Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, USA
,
1992.



Larchet, Jean
–
Claude,
Terapeutica bolilor spirituale
, Editura Sofia,
București, 2006.



Părintele Paulin de la

Putna,
Iubire, spovedanie, libertate
, Editura
Egumenița, Galați, 2008.



Petcu, Drd. Liviu,
Lumina Sfintelor Scripturi, Antologie tematică d
in
opera Sfântului Ioan Gură de Aur
, vol. I
–
II, Editura Anestis, 2008.



Sf. Antonie cel Mare,
Învățături despre viața morală a oamenilor și
despre buna purtare
,

în Filocalia, vol. I, EIBMBOR, București, 2008.



Sf. Ioan Casian,
Așezăm. VI, 1
, în Colecția „Teo
logie și Spiritualitate”
Sfântul Ioan Casian,

Viața și învățătura lui
, Trinitas, Iași, 2002.



Sfântul Ioan Damaschin,
Dogmatica
, EIBMBOR, București, 2005.



Sf. Ioan Gură de Aur,
Scrieri III, Omilii la Matei,
în PSB, vol.23,
EIBMBOR, București, 1994.



Sf. Max
im Mărturisitorul,
Capete despre dragoste,

în Filocalia, vol.II,
EIBMBOR, București, 2008.



Sfântul Nicodim Aghioritul,
Paza celor cinci simțuri
, Editura
Egumenița.