Lucrare de licență Servicii de transport aerian [304666]

Licență

Lucrare de licență Servicii de transport aerian [304666]

Byadmin ianuarie 1, 2024

[anonimizat]:

ABSOLVENT: [anonimizat], tema aleasă de către mine a fost „Servicii de transport aerian “ , iar studiul de caz “Serviciile de transport aerian în Europa” Mi-am ales această temă de licență deoarece tema lucrării mele de licență este de actualitate și prezintă un important interes teoretic și practic. Serviciile de transport aerian s-[anonimizat] a dezvoltat-o acest serviciu cu prețuri accesibile pentru orice individ.

Europa are nevoie de conexiuni de transport fiabile pentru a impulsiona comerțul și creșterea economică și pentru a crea locuri de muncă și prosperitate. Rețelele de transport sunt esențiale pentru lanțul de aprovizionare și constituie baza economiei unei țări. Ele facilitează distribuirea eficientă a [anonimizat], să ne apropiem unii de alții și să ne bucurăm de o calitate a vieții ridicată.

În Uniunea Europeană transporturile s-au dezvoltat foarte mult în ultimii 60 [anonimizat] a favorizat ocuparea forței de muncă dar și turismul.În momentul actual în domeniul de transporturi lucrează la nivelul Uniunii Europene aproximativ 10 [anonimizat] 4,5% [anonimizat] .

Ultimele statistici arată că o familie cheltuie în medie 13,5% [anonimizat].

Între serviciile de transport și turism există o [anonimizat] , acesta vine la pachet cu cazarea și mijlocul de transport. În ultimul secol serviciile de transport aerian au cunoscut o [anonimizat], accentându-se faptul că și cetățeni care aleg să își facă concediul fără a alege o [anonimizat].

Capitolul 1 al lucrării de față se numește “Turismul – activitate specifică de servicii” [anonimizat],[anonimizat]-socială,serviciile turistice cu principalele caracteristici ale acestora ( nematerialitate, nestocabilitate, intangibilitate, [anonimizat], ponderea mare a [anonimizat], complexitate, [anonimizat],dinamism înalt și substituire), precum și clasificarea serviciilor turistice.

Capitolul 2 al lucrării este intitulat “Transporturile aeriene componentă a transporturilor internaționale” este împărțit în două subcapitole “Sectorul transporturilor aeriene” și “Importanța transporturilor aeriene în dinamica transporturilor turistice”. [anonimizat],. [anonimizat].

În cadrul părții practice al lucrării de față am ales să analizez aeroporturile din Europa care au avut cel mai mare număr de pasageri în anul 2016. Astfel am introdus un scurt istoric al serviciilor de transport aerian, am prezentat top 30 al aeroporturilor cu cei mai mulți pasageri în anul 2016 , pe primul loc aflându-se un aeroport din Londra. În continuare am enumerat și am analizat aeroporturile din Europa cu cea mai mare evoluție a numărului de pasageri, dar și cele mai importante companii aeriene care oferă servicii de transport low-cost.

Ultimul subcapitol prezintă relația dintre turism și transporturile aeriene și conexiunea dintre motivație, ciclu vieții, rolul transportului și experiența de călătorie.

Capitolul 1. Turismul – activitate specifică de servicii

1.1 Turismul – concept, definiții, loc și rol în economia mondială

Piața este o relație economică generală între producători – vânzători, purtători ai condițiilor de producție în contextul economiei de piață și cumpărători – consumatori,purtători ai trebuințelor umane, însoțite de capacitatea oamenilor de a cumpăra mărfurioferite și care se dovedesc a fi convenabile pentru ei, ale căror granițe nu sunt în modnecesar definite numai prin aria geografică și nici prin clasificările convenționale deproduse.

În conformitate cu sensul contemporan al noțiunii de piață, anterior definită, se poate spune că piața turistică reprezintă sfera economică de interferență a intereselor purtătorilor ofertei turistice, materializată prin producția turistică, cu cele ale purtătorilor cererii turistice, materializată prin consum. Și cum, în cazul turismului, locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare a cererii, interferența se va transforma în suprapunerea în timp și spațiu a celor doi factori (oferta și cererea), prin intermediul consumului turistic. Dar, dacă piața turistică se aseamănă cu alte forme de existență ale pieței în general, prin rolul și funcțiile ce-i revin, se și distinge de celelalte prin câteva particularități ale raportului ce o reprezintă, respectiv:

este o piață cu o finalitate specifică, în care turistul nu urmărește să cumpere sau să consume servicii și bunuri , deci este o piață a unor mărfuri obișnuite, comune și pentru întreaga populație, o piață care urmărește satisfacerea unor dorințe din acest sector de activitate;

este o piață fragmentată, cu un caracter mozaical, fiindcă satisfacțiile se individualizează, prin oferta cu caracteristicile ei,pe plan obiectiv și prin cererea cu preferințele sale, pe plan subiectiv. Confruntarea eterogenității ofertei turistice cufiecare din modalitățiledepercepere a componentelor acesteia,prin prisma fiecăreicategorii de turiști, generează, astfel, existența unei multitudini de subpiețe turistice și a unei unități într-o diversitate din ce în ce mai accentuată;

este o piață de o complexitate aparte în timp și spațiu.Relațiile ce o compun încep să ia formă, prin perceperea ofertei turistice de către cerere, sub forma unei„imagini”, construite prin sintetizarea tuturor informațiilor primite de fiecare potențialturist. Altfel spus, deciziade consum se adoptă numai în raport cu imaginea ofertei. După care,contactul direct cu oferta turistică, mai exact acțiunea turistică propriu-zisă, se realizează de abia în timpul consumului;

este o piață multidimensională, în sensul în care, turistul(consumatorul) nu este de fiecare dată și cel care decide asupra procurării unui produs turistic;

este o piață cu un risc mult mai mare deoarece, ofertanții de servicii turistice se confruntă cu o serie de incertitudini, mult mai numeroase decât cele ale pieței bunurilor materiale.

Figura nr. 1.1: Caracteristicile pieței turistice

Sursa : Figură realizată de către autor

Toate aceste particularități fac din turism un domeniu ce nu poate fi abordat practic de către oricine. În consecință, pentru delimitarea și diminuarea inconvenientelor specifice sectorului turistic, se justifică creșterea rolului științei în aprofundarea conceptelor specifice acestei forme de piață și folosirea unor tehnici de prevenire sau micșorare a riscurilor de piață, din care pe primul loc se situează neconcordanța cantitativ-calitativă dintre oferta și cererea turistică. Se impune astfel necesitatea elaborării unor strategii care să elimine pe cât posibil aceste riscuri.

Elaborarea oricărei strategii se bazează, în consecință, pe datele furnizate de activitatea de studiere permanentă, sistematică și metodică a cerințelor și tendințelor de evoluție a pieței turistice. Aceste studii vizează următoarele aspecte: trăsăturile caracteristice ale pieței turistice, în vederea conceperii aranjamentelor și serviciilor turistice oferite, agențiile de turism și prestatorii de servicii trebuie să cunoască produsele turistice solicitate, ponderea pe care trebuie să o aibă serviciile componente, caracteristicile calitative și cantitative minime necesar a fi întrunite de aceste produse pentru a fi acceptate, volumul și nivelul cererii probabile pentru produsele respective, tendințele prețurilor și tarifelor practicate de firmele competitoare pentru produsele turistice cu un conținut similar. În cazul turismului internațional prezintă importanță, în egală măsură, și cunoașterea legislației privind acordarea vizelor, fluctuațiile cursului de schimb ale valutei naționale, precum și a altor aspecte conjuncturale caracteristice pentru piața analizată emitentă de turiști.

O deosebită extindere primește în cadrul acestor analize și cercetarea motivațională și de comportament, întreprinse în vederea lansării unor noi produse turistice și pentru elaborarea programelor de perspective.

Succesul sau eșecul unei acțiuni de pătrundere cu un produs turistic, piața turistică, este condiționat, de cele mai multe ori, de atitudinea și poziția pe o piață țintă a ofertelor competitorilor. Competitivitatea dintre diferiți ofertanți și mijlocitori de aranjamente și servicii turistice impune o analiză minuțioasă a ceea ce întreprind aceste firme. Astfel de analize ar trebui să asigure o imagine de ansamblu asupra pieței turistice mondiale, dat fiind faptul că accesul ultrarapid la internet și e-mail, amplificat de expansiunea mijloacelor moderne de transport a redus atât de mult distantele geografice, concurența trebuind luată în seamă și pe plan mondial. Scopul analizei ofertelor competitorilor este evaluarea obiectivă a punctelor forte și a punctelor slabe ale propriilor posibilități ale agențiilor de turism, stimularea inovațiilor, cunoașterea instrumentelor de marketing folosite de competitori, a zonelor din care aceștia își atrag clientela, a categoriilor de turiști cărora li se adresează și a nivelurilor medii de venituri de care dispune clientela țintă.

Studiul pieței turistice are, așadar, o importanță deosebită, deoarece, de regulă, piața turistică se află simultan sub influența acțiunilor de pătrundere și promovare a mai multor vânzători de servicii turistice, care în condițiile competitivității menționate, se pot stânjeni sau chiar elimina reciproc;

Determinarea pozițiilor castigate de un produs turistic pe o piață țintă, sau de un ansamblu de produse turistice constituie un element important de fundamentare a strategiei agențiilor de turism.

Cunoscând că cererea turistică este în continuă evoluție, înregistrându-se o redistribuire permanentă a fluxurilor de turiști între diferitele destinații tradiționale și, în același timp, o reorientare spre destinații noi, poziția de piață a unui produs turistic, prin analogie cu o piață de mărfuri, trebuie analizată în funcție de o serie de date caracteristice privind:

capacitatea teoretică a pieței turistice (piața teoretică);

piața turistică abordabilă pentru un tour – operator;

piața turistică potențială;

piața turistică efectivă (reală);

ponderea produsului turistic oferit și comercializat de o agenție de turism pe

piață.

Figura 1.2 –Analiza unui produs turistic

Sursa: Figură realizată de către autor

1.2 Rolul și locul turismului în viața economico –socială

Caracterul de ramură de interferență și sinteză al turismului face ca acesta să fie impulsionat și stimulat în dezvoltarea sa, de situația diverselor ramuri economice ale economiei naționale, și în același timp, face ca turismul să exercite, la rândul său, numeroase influențe pozitive, atât pe plan național cât și internațional. Pentru a reliefa importanța economică a turismului românesc, ca ramură distinctă a economiei naționale, încadrată în sectorul terțiar, se vor folosi criteriile precizate de literatura de specialitate:

ponderea populației ocupate în unitățile și instituțiile cu profil turistic în totalul populației ocupate a țării;

contribuția turismului la crearea produsului intern brut;

investițiile în turism.

Figura 1.3 – Criteriile care reflectă importanța turismului în economie

Sursa : Figură realizată de către autor

Se impune evidențierea clasificării ramurilor economiei naționale, pentru a identifica rolul turismului în cadrul economiei naționale. Astfel, sectorul primar include: agricultura (creșterea animalelor, silvicultura), vânătoarea, pescuitul, industria extractive. Acesta este urmat de sectorul secundar, ce include industriile de prelucrare (manufacturieră, grea, ușoară, alimentară, producția și furnizarea de energie). Al treilea sector, cel terțiar, include sectorul serviciilor (comerț, transporturi, alimentație publică, turism, serviciile și activitățile care nu produc bunuri materiale, inclusiv instituțiile de cultură, învățământ, asistența socialăși medicală, sportul, etc.).

Principalele caracteristici ale serviciilor sunt importante pentru identificarea și delimitarea lor față de celelalte componente ale activității economice și sociale (inclusiv serviciile cu caracter turistic). Acestea se referă la (figura nr. 1.4):

imaterialitate și intangibilitate:spre deosebire de produs, serviciul în general este impalpabil, intangibil, nu poate fi văzut, încercat, gustat (din acest motiv serviciile sunt catalogate drept “invizibile”, iar comerțul cu servicii denumit “comerț invizibil”);

nestocabilitatea (perisabilitatea): neavând în general formă materială, acestea nu pot fi stocate și păstrate pentru un consum ulterior;

simultaneitatea producției și consumului serviciului – determină ca orice neconcordanță de timp sau de loc să se soldeze cu pierderi;

inseparabilitatea serviciilor de persoana prestatorului și a utilizatorului;

eterogenitatea sau variabilitatea (variație în funcție de specificul prestatorului, condiții de mediu etc.).

Turismul este considerat ca fiind o ramură distinctă a economiei naționale. Locul turismului este evidențiat de faptul că este o componentă a sectorului terțiar, arecaracter de ramură de interferență (rezultat al diversității activităților ce dau conținut prestațiilor turistice și prezenței unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei: transporturile, alimentație publică – comerț, tratament baleno-medical, ocrotirea sănătății ș.a.).Este, de asemenea, o ramură de sinteză, pentru că desfășurarea activităților turistice necesită intrări din alte ramuri, ca industria construcțiilor (și indirect: industria materialelor de construcții, a sticlei, lemnului, construcții de mașini, chimică, industria energetică), alimentară, textilă, agricultură, transport, telecomunicații, gospodărie comunală, cultură și artă ș.a. Totodată, dezvoltarea turismului nu se va putea asigura armonios decât într-o strânsă corelare cu nivelurile și ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naționale. Aceasta deoarece la obținerea unui produs turistic participă, direct sau indirect, aproape toate ramurile economiei naționale.

Se poate spune despre turism că are un impact considerabil asupra economiei societăților și culturilor diferitelor țări. Acțiunea sa se manifestă pe multiple planuri: economic, social, cultural, politic; intensitatea acestor acțiuni diferă de la o țară la alta în funcție de nivelul său de dezvoltare și de politica promovată față de el.

Figura nr. 1.4 –Caracteristicile serviciilor turistice

Sursa : Figură realizată de către autor

Rolul economic direct al turismului este evidențiat de:

contribuția turismului la creșterea produsului intern brut și a venitului național datorită creșterii volumului încasărilor din turism (realizate atât de prestatorii direcți – unități de cazare, alimentație publică, agrement, transportatori, cât si a agențiilor de turism), ca urmare a sporului de producție;

contribuția turismului internațional la reechilibrarea balanței comerciale de plăți ca urmare a creșterii volumului încasărilor valutare rezultate din vânzarea serviciilor turistice pe valută și exportul intern;

contribuția lui la valorificarea unor categorii de resurse ca frumusețea peisajului, condiții de climă, calitățile curative ale apelor minerale sau termominerale, monumentele de artă, vestigiile istorice, tradiția populară ș.a. care găsesc în turism cea mai bună valorificare sau chiar singura;

contribuția acestuia la creșterea prosperității zonelor în care se dezvoltă turismul (favorizând dezvoltarea infrastructurii în zonă, valorificarea resurselor, a forței de muncă etc.).

Figura 1.5 –Rolul direct al turismului în economie

Sursa : Figură realizată de către autor

Una dintre cele mai importante funcții ale turismului constă în rolul său reconfortant, în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacității de muncă a populației, atât prin formele de odihnă, cât și prin formele de tratamente balneo-medicale. Totodată, turismul reprezintă un mijloc de educație, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură și civilizație a oamenilor.

Așadar, turismul contribuie nu doar la satisfacerea nevoilor materiale, ci și la satisfacerea nevoilor spirituale ale oamenilor. „Orice pas al unei călătorii devine o aventură a cunoașterii; la fiecare pas mori și învingi de bucurie, ineditul te face să renaști, natura te reînalță pe soclul fiecărei zile, martor la propriul miracol”.

Rolul economic indirect al turismului rezultă din faptului că dezvoltarea turismului determină dezvoltarea altor ramuri ale economiei naționale.

Rolul social al turismului este reprezentat de contribuția turismului la crearea de noi locuri de muncă (în turism și în celelalte ramuri care se dezvoltă datorită dezvoltării turismului) și la apariția de noi meserii (de exemplu, animator în turism), și pe această cale reducerea șomajului, dar în aceeași măsură și de contribuția turismului la refacerea capacității fizice și psihice a oamenilor, cu consecințe pozitive asupra productivității muncii.

Rolul cultural-educativ al turismului constă în:

vizitarea unei zone (țări) îi oferă turistului posibilitatea de a dobândi noi cunoștințe de geografie, istorie, științele naturii, artă, literatură etc.;

contactul turiștilor cu zone sau țări cu nivel mai ridicat de cultură și civilizație poate avea efecte pozitive asupra acestora.

Figura nr. 1.6 – Rolul cultural educativ al turismului

Sursa: Figură realizată de către autor

Rolul politic al turismul, considerat “mesager al păcii” contribuie la promovarea unei mai bune înțelegeri între popoare aparținând diferitelor culturi.

Așadar, aportul turismului la progresul economico-social, intensitatea acțiunilor sale diferă semnificativ de la o țară la alta, în funcție de nivelul său de dezvoltare și de politica promovată față de el.

Capitolul II -Servicii turistice și transporturile aeriene – componentă a transporturilor internaționale

2.1 Serviciile turistice

Termenul turism își are originile lingvistice în semnificațiile următoarelor cuvinte latine: "tornare" – a se întoarce și "tornus" – mișcare circulară care nu presupune schimbarea rezidenței. Limbile europene moderne au reținut termenul din franțuzescul "tour" care înseamnă călătorie în circuit, deci cu revenirea la punctul de plecare, semnificație care stă la baza cuvintelor "tourisme" – la francezi, "tourismo" – la italieni, "tourismus" – la germani, "tourism" – la englezi, "turizm" – la ruși sau "turism" – la români.

Creșterea rolului turismului în realizarea unei noi calități a vieții presupune, prioritar, asigurarea unei odihne active a oaspeților turiști. În acest sens, cum am mai precizat, amplificarea preocupărilor pentru realizarea dezideratului de odihnă activă – caracteristică fundamentală a vacanțelor în epoca contemporană – stimulează eforturile de dezvoltare a acelor prestații care să contribuie la satisfacerea nevoilor fizice și psihice ale turistului, conturând cadrul necesar pe trecerii plăcute și instructive a timpului liber. Aceste activități sunt cunoscute sub denumirea generică de agrement – domeniu ce poate fi definit prin ansamblul mijloacelor și formelor capabile să asigure individului sau grupului social o stare de bună dispoziție, de plăcere, să dea senzația unei satisfacții, a unei împliniri, să lase o impresie și o amintire plăcută. Acest mod de abordare relevă, pe de o parte, varietatea activităților de agrement și multitudinea planurilor pe care acționează, iar pe de altă parte, faptul că agrementul se constituie ca un element fundamental pentru satisfacerea nevoilor turiștilor, ceea ce îi conferă statutul de componentă de bază a serviciilor turistice. De fapt, acest punct de vedere este frecvent dezbătut în literatura de specialitate din țara noastră din ultimele două decenii și întâlnit în limbajul organizatorilor de turism di n țările cu tradiție în acest domeniu

Serviciile turistice sunt definite drept un ansamblu de activități al căror obiect reprezintă satisfacerea tuturor nevoilor, turistului, în perioada în care acesta se deplasează. Practic, o parte a prestației turistice vizează acoperirea unor necesități obișnuite, cotidiene, (odihna, hrana), iar altele prezintă caracteristici specifice turismului și respectiv formelor particulare de manifestare a acestuia.

În majoritatea țărilor s-au adoptat reglementări legale privind statutul juridic profesional al agențiilor de voiaj, asigurând condițiile de practicare a profesiunii de agent de voiaj pe baza unor licențe speciale.

În ceea ce privește țara noastră, agenții economici cu activitate de turism sunt persoane fizice sau juridice care realizează serviciile turistice, de agrement-divertisment, servicii balneare, organizarea și prestarea serviciilor turistice și alte acțiuni cu caracter turistic.

Serviciile turistice pot fi prestate și comercializate numai pe baza licenței și a brevetului eliberate de Autoritatea Națională pentru Turism și după înscrierea agențiilor de turism în "Registrul Național al Turismului”.

Serviciul turistic trebuie să asigure condiții pentru refacerea capacității de muncă, simultan cu petrecerea plăcută și instructivă a timpului liber; de asemenea, el trebuie astfel conceput încât, în urma efectuării consumului turistic, individul să dobândească un plus de informații, cunoștințe, chiar deprinderi noi. Numai astfel se poate vorbi de un conținut al prestației turistice în concordanță cu cerințele epocii moderne, cu exigențele turismului contemporan. În condițiile actuale ale țării noastre, angajată pe coordonatele unei noi dezvoltări o asemenea orientare a serviciului oferit oamenilor imprimă turismului caracterul unui important instrument în realizarea unei calități a vieții.

De asemenea, serviciul touristic trebuie să asigure odihna activă a turistului.Creșterea productivității muncii și avântul pe care știința a avut-o în ultima vreme, au avut ca efect reducerea săptămânii de lucru și creșterea duratei timpului liber, zilnic și săptămânal. Acesta are ca rezultat transformarea într-o constantă a timpului de odihnă pasivă și implicit sporirea solicitărilor față de formele odihnei active, stimulate și de efectele negative ale concentrării urbane, cum ar fi poluarea, stresul etc.

Odihna activă începe să devină o componentă din ce în ce mai importantă a serviciului turistic, aceasta reprezintândîn același timp, un procedeu modern, eficient de deconectare, de tratament, ameliorarea consecințelor nefavorabile ale suprasolicitării nervoase.

Pornind de la aceste premise, sarcina organizatorilor de turism devine conceperea unor vacanțe, respectiv aranjamente turistice, cu posibilități multiple de desfășurare a unor activități recreative: culturale, sportive, deprinderea și practicarea unor meserii artizanale, stimularea unor pasiunietc, menite să diversifice agrementul tradițional și să sporească atractivitatea manifestărilor turistice, să răspundă criteriilor odihnei active. Aceste preocupări sporesc în intensitate odată cu transformarea turismului în fenomen de masă, cu creșterea frecvenței de petrecere a timpului liber în afara reședinței permanente.

Serviciile turistice au o importanță aparte în realizarea produsului turistic deoarece, pe de o parte ele sunt cele care pun în valoare resursele naturale și antropice ale unei zone, stațiuni, făcându-le accesibile turiștilor (resursele vor lua forma produselor turistice numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice: transport, cazare, alimentație, agrement). Experiența internațională a demonstrat că existența unor resurse naturale și antropice valoroase nu este suficientă pentru a asigura dezvoltarea turismului. În absența serviciilor care să le pună în valoare,resurse de excepție pot rămâne în afara circuitului economic.Pe de altă parte, se poate asigura creșterea atractivității și mai ales individualizarea produselor turistice, prin originalitate și creativitatea cu care serviciile turistice sunt combinate între ele și cu celelalte componente ale produsului turistic.

Evoluția spectaculoasă a turismului, sub cele două laturi corelative ale sale: producția și consumul, secondată de amplificarea și diversificarea implicațiilor sale, relevă receptivitatea acestui domeniu la dinamica societății, evoluția lui sub incidența unui sistem complex de factori, diferențiați între ei prin natură, rol și participare în proporții diferite la determinarea fenomenului turistic. Influența lor pulsatorie, ondulatorie variază nu numai în funcție de conținutul specific al fiecăruia, ci și în raport cu momentul și locul acțiunii. În plus, intercondiționarea lor reciprocă și simultaneitatea acțiunii acestora potențează efectul final, făcând destul de greoaie cuantificarea aportului fiecăruia.

2.1.1 Caracteristicile serviciilor turistice

Serviciile turistice prezintă o serie de caracteristici ce rezultă fie din modul particular de desfășurare a activității, fie din natura proprie a producției și a muncii.

Acestea pot fi grupate:

-caracteristici comune tuturor serviciilor;

-caracteristici specifice numai serviciilor turistice determinate de caracteristicile ofertei și cererii turistice.

A. Caracteristicile de ordin general

Nematerialitate- serviciile turistice există în forma potențială concretizându-se numai în contact cu cererea.

Nestocabilitate- caracterul nematerial al serviciilor turistice face ca acestea să nu poată fi stocate, păstrate, în vederea unui consum ulterior, fiind deci perisabile.

Intangibilitate- caracterul nematerial al prestației- face ca serviciile turistice să nu poata fi probate, încercate înaintea cumpărării (asemeni mărfurilor clasice) ceea ce determină neîncredere și rețineri în formularea deciziei de cumpărare.

Simultaneitatea producției și consumului serviciilor turistice – prestarea acestora impune prezența în același loc și în același timp atât a prestatorului cât și a beneficiarului de produse turistice, concomitența execuției și consumării lor. În absența acesteia are loc o pierdere de ofertă și/sau cerere nesatisfăcută.

Inseparabilitatea de persoana prestatorului- în momentul încheierii acțiunii prestatorului, serviciile turistice încetează să existe.

Pondere mare a cheltuielilor cu munca vie- prezența prestatorilor este impusă atât de specificul activităților, cât și de o serie de considerente de ordin psihologic.

B. Caracteristici specifice turismului

Personalizarea serviciilor turistice la nivelul grupului sau chiar al individului este determinată de existența unor motivații diverse ale turiștilor, precum și a unui comportament diferit al acestora față de fiecare componentă a prestațiilor. Aceasta presupune realizarea unor servicii adaptate specificului fiecărui segment de clientelă sau al fiecărui client, în cazul turiștilor care călătoresc pe cont propriu.

Complexitate- serviciile turistice sunt rezultatul combinării diferitelor servicii (transport, cazare, alimentație, agrement, tratament ș.a.). Aceste combinații pot lua diferite forme în scopul valorificării diferitelor resurse naturale și antropice și satisfacerii nevoilor consumatorilor.

Eterogenitatea serviciilor turistice este determinată atât de conținutul complex al serviciilor turistice, cât și de dependența lor de dotările materiale și de prestator.

Participarea unui număr relativ mare de prestatori la realizarea produsului final, serviciile turistice fiind rezultatul activității mai multor prestatori distincți:

transportatori (companii de autocare, feroviare – SNCFR, companii aeriene, navale, închirieri “rent a car”, mijloace de transport pe cablu etc.);

unități de cazare de diferite tipuri (hotel, motel, vile, cabane etc.);

unități de alimentație publică de o mare diversitate (restaurante, braserii, baruri etc.) care pot fi integrate în unitățile de cazare sau independente;

unități de agrement-divertisment sportiv, cultural, distracții ș.a.;

organizatorii de voiaje;

întreprinderi care produc și comercializează bunuri proprii turismului;

furnizori de servicii nespecifice.

Dinamism înalt – serviciile turistice sunt supuse unei permanente adaptări a conținutului lor datorită evoluției cererii turistice, cât și schimbărilor comportamentale ale consumatorilor.

Substituire- multitudinea posibilităților de combinare și substituire a elementelor constitutive ale ofertei turistice duce la diversificarea ofertei, permițând satisfacerea nevoilor unor segmente diferite de turiști.

Solicitare și consum într-o ordine riguroasă – această trăsătură fiind determinată de specificul prestației, locul și momentul acțiunii, forma de turism etc.

Figura nr. 2.1 –Caracteristicile specifice serviciilor turistice

Sursa : Figură realizată de către autor

2.1.2Clasificarea serviciilor turistice

Conținutul prestației turistice a cunoscut în perioada contemporană, o îmbogățire cu noi tipuri de activități specifice.De asemenea turismul românesc, cunoaște și el o îmbogățire,în ceea ce privește receptivitatea și adaptabilitateaacestuia la schimbările intervenite în structura nevoilor de consum, a creșterii rolului în formarea și educarea oamenilor. Ele se pot clasifica după mai multe criterii.

Totalitatea activităților ce creează conținutul prestației turistice se pot structura în: servicii legate de organizarea voiajului și servicii determinate de sejur.

Serviciile ce asigură voiajul sunt formate, în mare parte din prestațiile oferite de companiile de transport. Acestea privesc facilitățile de organizare a călătoriei, calitatea lor determinând opțiunea turistului pentru un anumit mijloc de transport sau tip de aranjament. Tot aici sunt incluse serviciile de publicitate turistică precum și alte servicii prestate de către agențiile de voiaj.

Serviciile de sejur, în schimb, sunt mai complexe, acestea vizând atât satisfacerea necesităților cotidiene ale turismului cât și asigurarea condițiilor de agrement. Li se mai pot adăuga serviciile cu carcater special, determinate de unele forme particulare de turism.

În funcție de importanța față de mobilul călătoriei și motivația cererii, serviciile turistice pot fi: de bază (transport, cazare, alimentație publică, tratament sau orice altă activitate ce prezintă motivația de bază a călătoriei ca: vânătoare, yahting, ski, etc) sau complementare (informații, activități culturale – sportive, închirieri de obiecte ș.a).

O altă clasificare a serviciilor utilizează ca și criteriu natura și forma de manifestare a cererii. Astfel, se întâlnesc servicii ferme (transport, cazare, programe cultural-artistice etc.), angajate anterior desfășurării consumului turistic, prin intermediul agențiilor de specialitate și servicii spontane solicitate în momentul în care turistul ia contact cu oferta. Caracterul spontan este specific prestațiilor suplimentare dar se poate întâlni și pentru prestațiile de bază în situația turistului pe cont propriu. Cunoașterea conținutului acestor categorii de servicii furnizează informații privind distribuirea cererii și preferințelor turiștilor, favorizând organizarea și planificarea unor acțiuni, orientează dezvoltarea serviciilor în vederea stimulării cererii.

În funcție de natura lor, se poate face o delimitare între serviciile specifice, generate de desfășurarea propriu-zisă a activității turistice și servicii nespecifice, produs al existenței unei infrastructuri economico-sociale generale, care se adresează în egală măsură turiștilor și rezidenților (transport în comun, telecomunicații, reparații-întreținere, cultural-artistice etc.).

Serviciile turistice se mai pot clasifica după aria de localizare a prestării lor, după forma de prezentare (globală sau în activități independente), după caracterul lor, după formele de turism și modalitățile angajării prestației, în raport cu natura prestatorilor etc. Toate acestea completează imaginea bogăției și varietății structurale a prestației turistice (a se vedea figura următoare) și sugerează totodată și direcții și posibilități de dezvoltare.

Figura nr. 2.2:Model de structurare a serviciilor turistice după natura și ponderea componentelor în ansamblul prestațiilor oferite

Sursa : Daniela TurcuJaneta Weisz, op. cit., pag. 83

2.2 Sectorul transporturilor aeriene

Transporturile aeriene reprezintă o componentă importantă a transporturilor internaționale. Aeronavele sunt angajate pentru a transporta pasageri, mărfuri și poștă, acoperind astfel o arie de comerț. Companiile de transport aerian operează servicii pe rute aeriene locale, regionale și internaționale, constituind cea mai dinamică modalitate de transport. Traficul internațional de mărfuri s-a dublat la fiecare 5 ani.

În prezent, au apărut linii aeriene specializate în transportul de mărfuri. Un rol important în realizarea acestui aspect au avut: operativitatea și rapiditatea derulării expediției, siguranța, reducerea în mod constant a prețului de transport, confortabilitatea primirii și expedierii mărfurilor și cooperarea existentă între companiile aeriene, fapt ce simplifică foarte mult activitatea beneficiarilor de transport. Aceste facilități au fost posibile de realizat ca urmare a dezvoltării bazei tehnico-materiale.

Transportul pasagerilor și a mărfurilor, din întreaga lume, esteposibilă numai cu acordul și permisiunea autorităților din statul respectiv. Fiecare stat are stabilit un set de reguli propri. Acest lucru complică foarte mult activitatea de transport internațional pe calea aerului. Chiar dacă în prezent s-au semnat, elaborat și adoptat un mare de convenții multilaterale, traficul aerian nu se desfășoară uniform, dar se derulează normal având la bază și unele înțelegeri bilaterale.

Transporturile aeriene civile internaționale se organizează și se derulează în baza unor Convenții guvernamentale internaționale, sub egida Organizației Aviației Civile Internaționale, ca organism specializat al ONU. Atât transporturile aeriene pe curse regulate cât și transporturile aeriene cu curse charter,cunosc anumite particularități și structuri care trebuies ccunoscute având în vedere faptul că implică diferențieri de organizare și derulare precum și costuri și prețuri diferite. Diversificarea mijloacelor de transport a apărut din necesitatea de a folosi noi căi de comunicație, din caracteristicile specifice ale acestora, care hotărăsc eficiența transportului.Mijloacele de transport aerian posedă mai mult ecaracteristici specifice, și anume: rapiditate, convertibilitate, oportunitate, confort, siguranță, accesibilitate și economicitate. Efectele economice obținute din transportul aerian se manifestă atât direct prin activitatea propriu-zisă de transport, cât și indirect, prin beneficiile și economiile ce se obțin în ramurile economice care beneficiază de serviciile transportului aerian.

Aeronavele și aeroporturile reprezintă principalele componente ale infrastructure sistemului de transport. Aeronavele se deplasează în atmosfera terestră, căreia nu i se pot impune condiții sau amenajări. Potrivit nomenclatorului activităților propuse de U.E., sectorul transporturilor aeriene înglobează companiile ce activează, în principal sau exclusiv, în transportul de persoane și de mărfuri, pe calea aerului,în cursele de linie sau charter,precum și activitatea prestată cu elicoptere, avioane taxi sau avioane particulare.

Traficul aerian civil este grupat în două mari subsectoare: aviația comercială și aviația generală.

Figura 2.3 – Traficul aerian civil

Sursa : Figură realizată de către autor

Aviația comercială poate fi clasificată în funcție de următoarele criterii:

După obiectul transportului există: transportul de pasageri (cu curse de linie sau charter), transportul de marfă (cu avioane cargo, avioane de transport combinat pasageri/marfă sau de pasageri, cu marfă transportată în cala avionului), transportul de mesagerie și de poștă;

În funcție de destinția transportului există: transporturi interne, care se organizează și se derulează în conformitate cu legislația internănațională și transporturi internaționale, ce se organizează și se derulează în baza unor convenții guvernamentale internaționale, sub egida Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) ca organism specializat al ONU;

După principiul de organizare și cadrul de reglementare putem distinge: transporturi aeriene pe curse regulate, transporturi aeriene pe curse charter.

Aviația civilă își organizează activitatea în următoarele forme: curse regulate, curse charter, activități utilitare. Asociația de Transport Aerian Internațional a fixat două perioade de timp pentru stabilirea orariilor și anume: perioada de iarna: 1 noiembrie – 31 martie și perioada de vară: 1 aprilie – 31 octombrie.

d) După felul încărcăturii cursele regulate sunt: de pasageri, de mărfuri și mixte (pentru transportul pasagerilor și pentru transportul de marfă și poștă).

Pentru zilele sau perioadele de timp în care cererile de transport depășesc capacitatea nominală a avionului se recurge fie la înlocuirea acestuia cu altul de capacitate mai mare, fie se organizează una sau mai multe curse adiționale, care au același ritm cu cele existente.

Pentru prelungirea unei linii existente sau deschiderea unei linii noi, departamentul de logistică al companiei aeriene întreprinde următoarele activități:

Figura 2.4 –Acțiunile întrepătrunse de departamentul de logistică pentru deschiderea unor noi linii

Sursa : Mihaela Loredana Lăpăduși, op. cit., pag. 355

După analiza de către companie a acestor etape, se poate inaugura o nouă cursă a companiei pentru care se întocmește orarul și se stabilesc numărul curselor săptămânale.Legat de această problemă managerul companiei responsabil cu logistica ia în considerare o serie de elemente:

Disponibilitățile tehnice(ca număr, tip de avion și ora de zbor);

Disponibilitatea de echipaje (ce timp și tipuri de avioane);

Evoluția traficului (pe anumite perioade ale anilor precedenți);

Fișele de survol;

Restricții de zgomot,deservire tehnică,deservire comercială a cursei (timpul între două curse,pentru îmbarcare-debarcare a pasagerilor), de trafic (condiționată de capacitatea de servire a aeroporturilor).

Sectorul de aviație generală al transporturilor aeriene cuprinde zboruri de tipul celor neconvenționale. În acest tip de zbor intră zborurile și activitățile militare, de afaceri, comerciale, instructive sau școală, recreaționale.

Se numesc aeronave utilitare sau de aviație general, aeronavele utilizate pentru agrement, afaceri, în agricultură sau alte servicii speciale sau normal pentru instruirea în zbor.

Aeronavele pentru servicii speciale au diverse utilizări, cea mai răspândită fiind agricultura, urmată de cartografiere, patrularea deasupra pădurilor, foto-grafierea aeriană precum și controlul rezervațiilor de vânat și al animalelor pră-dătoare.

Sectorul pentru industria transportului aerian, parte a aviației generale, cuprinde activități nonmilitare, ce nu aparțin companiilor aeriene de transport de linie:

zbor în interes de afaceri;

zboruri comerciale;

zboruri școală;

zboruri de agrement.

Zborurile pentru oamenii de afaceri includ avioane particulare precum și avioane mai mari ale unor corporații.

Încă de la începutul anilor 1920, aviația generală a devenit o parte integrantă din sistemul de transport aerian în majoritatea țărilor. Echipamentul aviației generale cuprinde: elicoptere, avioane cu un motor, cu două motoare și cu reacție; vitezele lor se eșalonează de la 240km\h (cam 150 mile\h) pentru monomotor până la 800km\h (cam 500 mile\h) pentru avioanele cu reacție. Zborurile de afaceri și comerciale s-au dezvoltat puternic în SUA și în U.E., Japonia și alte țări dezvoltate după cel de-al doilea război mondial, când, descentralizarea industriei acestor țări a creat necesitatea unei deplasări rapide în interes de afaceri, în special în micile zone urbane unde nu existau curse aeriene regulate. Multe din avioanele mono-motor și bimotoarele mai mici sunt produse cu motoare turbopropulsoare. Avioanele bimotoare și cele cu reacție cu cabina de pasageri mai mare, introduse prin anii ’60, au fost presurizate, permițând operațiuni economice și eficiente la altitudini mari. Pilotate de piloți angajați cu program întreg (full-time), aceste avioane găzduiesc până la 15 pasageri și sunt echipate cu: măsuțe pliante, compartimente cu gustări, băuturi și cu toalete. Chiar avioanele mici pot avea radar meteorologic, iar game complete de aparate de bord de pe avioanele mai mari pot rivaliza cu echipamentul sofisticat de pe avioanele de linie.

Aeronavele pentru afaceri au o flexibilitate remarcabilă în urgentarea pro-gramelor de lucru ale persoanelor cu putere executive. Ele permit vizite pe teritoriu care ar dura mai mult cu mașina sau care ar putea deveni neconvenabile din cauza orarului fix al companiilor aeriene de stat. Multe din marile corporații și-au achiziționat avioane particulare, cu servicii de naveta între marile uzine și piețele urbane pentru agenții lor de vânzări, ingineri și clienți potențiali. Folosind avioane de aviație generală, unii operatori comerciali încheie contracte pentru a transporta corespondența din orașele foarte mici către orașele foarte mari, pentru redistribuire.

Dezvoltarea expedițiilor și transporturilor interne și internaționale de mărfuri depinde de evoluția unor factori determinanți la nivel mondial și național.

CAPITOLUL III –Serviciile de transport aerian în Europa

3.1 Scurt istoric al serviciilor de transport aerian

Europa are nevoie de conexiuni de transport fiabile pentru a impulsiona comerțul și creșterea economică și pentru a crea locuri de muncă și prosperitate. Rețelele de transport sunt esențiale pentru lanțul de aprovizionare și constituie baza economiei unei țări. Ele facilitează distribuirea eficientă a produselor și ne permit să călătorim, să avem acces la anumite destinații, să ne apropiem unii de alții și să ne bucurăm de o calitate a vieții ridicată.

Transporturile reprezintă unul dintre elementele fundamentale ale procesului de integrare europeană, fiind strâns legate de crearea și finalizarea pieței interne, care promovează ocuparea forței de muncă și creșterea economică. Transporturile se numără printre primele domenii de politică comună ale Uniunii Europene de astăzi și sunt esențiale pentru realizarea libertăților pieței comune, prevăzute de Tratatul de la Roma din 1957: libera circulație a persoanelor, serviciilor și mărfurilor.

Fără mijloacele de transport libera circulație a persoanelor și a mărfurilor ar fi imposibilă. Uniunea Europeană își dorește în acest sens ca toți cetățeni europeni să beneficieze de aceleași oportunități, de aceea au și implementat o politică referitoare la transporturi.

În Uniunea Europeană transporturile s-au dezvoltat foarte mult în ultimii 60 de ani, ceea ce a favorizat ocuparea forței de muncă dar și turismul.În momentul actual în domeniul de transporturi lucrează la nivelul Uniunii Europene aproximativ 10 milioane de persoane, adică 4,5% din totalul forței de muncă din Uniunea Europeană, un procent care este aproape egal cu contribuția la produsul intern brut .

Ultimele statistici arată că o familie cheltuie în medie 13,5% din veniturile obținute pentru transport, în special pentru transportul aerian care este mult mai rapid și oferă un plus de confort.

De asemenea, în cadrul procesului de creare a unui spațiu european unic al transporturilor pentru toate formele de călătorie, sunt eliminate treptat obstacolele care împiedică accesul, diferențele dintre standardele tehnice și administrative și denaturarea concurenței între țările UE la nivel de tarife, taxe și alte costuri.

Aceste progrese s-au înregistrat în mare măsură în domeniul transportului aerian unde politica de liberalizare a pieței, inițiată în anii ’90, a dat naștere unei perioade de creștere fără precedent.

Însă doar liberalizarea pieței nu este suficientă pentru îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene, care își propune să ofere mai multe posibilități de călătorie și să garanteze servicii de transport de înaltă calitate, atât pentru cetățeni, cât și pentru întreprinderi.

Politica referitoare la transporturi a fost adoptată prin Tratatul de la Maastricht din anul 1992, care cuprindea de asemenea și cerințe de protecție a mediului în domeniul transporturilor.

Un alt avantaj pe care l-a adus politica în domeniul transporturilor a fost acela că , orice pasager în caz de întârziere a mijlocului de transport are dreptul de a fi informat, iar persoanele cu mobilitate redusă sau cu handicap au dreptul la atenție specială și la protecție sporită în timpul călătoriilor.

Începând cu Tratatul de la Roma, transporturile au constituit unul dintre primele sectoare în care Comunitatea Economică Europeană a introdus o politică comună.

Cu toate acestea, Tratatul nu definea conținutul propriuzis al unei politici comune în domeniul transporturilor, deci statele membre erau nevoite să cadă de acord asupra formulării acesteia. Până în anii ’80, lucrurile au avansat foarte încet, în mare măsură din cauză că guvernele nu doreau să renunțe la controlul pe care îl exercitau asupra rețelelor naționale de transport și, de asemenea, din cauza diferențelor semnificative dintre structurile normative și de transport din fiecare țară.

După aproximativ 25 de ani de absență a unei legislații uniforme, Parlamentul European a luat decizia fără precedent de a aduce Consiliul Uniunii Europene în fața Curții Europene de Justiție pe motiv că nu elaborase o politică comună în domeniul transporturilor. Hotărârea Curții din mai 1985 a dat un impuls politic și, în final, au început să se facă primii pași către o politică comună.

La scurt timp după hotărârea Curții de Justiție din 1985, Comisia Europeană publică o carte albă privind promovarea pieței interne. Aceasta conține referiri clare la transporturi și definește o serie de obiective de îndeplinit până în 1992.

Infrastructura de transport la nivelul Uniunii Europene nu este una uniformă, întrucât statele care au aderat mai târziu la Uniunea Europeană nu dispun , spre exemplu de rețele feroviare de mare viteză, sau de rețele de autostrăzi care să faciliteze traficul , iar despre transportul aerian se poate afirma că numărul aeroporturilor sau al zborurilor din statele intrate mai recent în Uniunea Europeană este redus mai mic față de țările dezvoltate.

Scopul este ca până în anul 2050 toți cetățeni Uniunii Europene să parcurgă drumul până la muncă în maxim 30 de minute, iar majoritatea călătoriilor realizate cu scopul de concediu, turism să fie făcute cu transportul aerian.

Ponderea transportului aerian în totalul transporturilor se poate observa în figura 3.1 ( anul 2016) la nivelul Uniunii Europene.

Figura 3.1 –Ponderea transportului aerian în totalul transporturilor

Sursa : Figură realizată de către autor pe baza datelor de pe site-ul https://europa.eu, accesat la data de 17.05.2018

În anul 2012, în Uniunea Europeană au călătorit 827 de milioane persoane,cu o creștere de 10% față de anul 2009 cnd numărul pasagerilor care au utilizat transportul aerian a atins un prag minim.Cele mai mari creșteri le-au avut Lituania cu 17,6%, Estonia cu 15,5% , iar cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Slovenia -14,1% și Slovacia -13,5%.

În anul 2013 traficul aerian a crescut cu 4,9 puncte procentuale . Cele mai spectaculoase creșteri au fost în China și Rusia , care au avut creșteri de 11,7% , respectiv 9,6%.

Cinci țări ies în evidență cu diferențe semnificative pentru traficul lor aerian în 2012 și împreună, concentrează 95,86% din totalul pasagerilor cu destinația sau originea în Uniunea Europeană (tabelul nr. 1).

Tabelul 3.1 –Transportul aerian de pasageri în 2012, în Uniunea Europeană

Sursa : Virgil Nicula, Articolul Transportul aerian mondial nu este afectat de turbulențele crizei mondiale,Revista Euroeconomia XXI, publicat la data de 9 mai 2014

3.2 Clasamentul aeroporturilor din Europa

3.2.1 Top 30 aeroporturi din Europa

Anul 2016 a fost unul foarte pozitiv pentru transportul aerian de pasageri cu un număr total de pasageri care au beneficiat de acest serviciu de 1.950 milioane.

Primele aeroporturi în acest top sunt Londra Heathrow, Paris Charles de Gaulle, Istanbul-Ataturk, Frankfurt și Amsterdam.

Tabelul 3.2 –Top 30 al aeroporturilor din Europa cu cel mai mare număr de pasageri

Sursa : http://evisionturism.ro/topul-30-aeroporturilor-europa, accesat la data de 18.05.2018, ora: 10:12

Figura 3.2 –Top 10 al aeroporturilor cu cea mai mare creștere a numărului de pasageri

Sursa : Figură realizată de către autor

Din graficul de mai sus se poate observa că cea mai mare creștere au avut-o aeroporturile din Atena și Istanbul, probabil datorită faptului că concediile spre aceste destinații sunt foarte accesibile ca și preț.

Figura nr. 3.3 –Top 3 al aeroporturilor care au avut cea mai mare descreștere a numărului de pasageri

Sursa : Figură realizată de către autor

Cea mai mare descreștere a înregitrat-o unul dintre aeroporturile din Moscova de 7,7% comparativ cu anii trecuți. Antalya și Milan sunt alte aeroporturi care au înregistrat descreșteri semnificative, respectiv de 2,5% și 1,4%.

Figura 3.4 –Top 30 al aeroporturilor din Europa

Sursa: Figură realizată de către autor

În anul 2016 , traficul în aeroporturi și transportul prin căile aeriene a crescut cu 5,2%.În medie creșterea a fost de 5,6%, creșteri de două puncte procentuale având Portugalia, Irlanda, România, Grecia, Slovacia, Ungaria, Lituania și Slovenia.În statele ce nu aparțin de Uniunea Europeană, traficul a scăzut cu aproximativ 3,9%, scădere datorată faptului că pasagerii au început să ocolească aeroporturile din Ucraina și Rusia.

De remarcat este faptul că aeroporturile mici, din interiorul continentului au avut totuși, creșteri a numărului de pasageri mici în comparație cu media europeană.

Raportul de trafic al Consiliului Internațional de Aeroporturi din Europa (ACI – Europe) are în componența sa , 223 de aeroporturi, ceea ce reprezintă 88% din totalul călătoriilor cu ajutorul transportului aerian din Europa, acest raport incluzând toate tipurile de companii aeriene :low cost, companii aeriene tradițioanele, charter etc.

S-a constatat faptul că după criza din anul 2008, numărul de pasageri din Europa a crescut cu 13,6% ceea ce a dus la concluzia că comportamentul consumatorilor s-a schimbat, transportul aerian a crescut în volum datorită creșterii economice de la nivelul Europei de 3% și s-a format o nouă dinamică de piață.

3.2.2 Aeroporturile cu cea mai mare creștere a numărului de pasageri

Aeroportul Madrid-Barajas este un aeroport care depășește 25 de milioane pasageri anual, acest aeroport având cea mai mare creștere a numărului de pasageri în anul 2016.

Creșterea medie a numărului de pasageri pe categorii de aeroporturi în funcție de numărul de pasageri a fost următoarea : 3,7% pentru aeroporturile care depășesc 25 de milioane pasageri, 6,3% pentru aeroporturile cu un număr de pasageri cuprins între 10 și 25 de milioane de pasageri, 7,1% pentru aeroporturile cu un număr de pasageri cuprins între 5 și 10 milioane și 5,5% pentru aeroporturile cu un număr de pasageri mai mic de 5 milioane.

Figura 3.5 – Creșterea în medie a numărului de pasageri la nivelul Europei

Sursa : Figură realizată de către autor

Aeroporturile cu peste 25 de milioane de pasageri au avut creșteri considerabile, creștere cea mai mare fiind a aeroportului Madrid-Barajas, așa cum menționam în rândurile de mai sus, o creștere de 12 %. Creșteri considerabile au avut și aeroporturile din Istanbul (9,1%), Amsterdam cu o creștere de 6%, urmat imediat de aeroporturile din Barcelona-El Prat și Londra Gatwick ambele având o creștere de 5,7%. Ultimul din acest top este aeroportul din Roma cu o creștere de 5%.

Figura 3.6 –Top aeroporturi cu cea mai mare creștere ( categorie peste 25 milioane de pasageri)

Sursa : Figură realizată de către autor

Pentru aeroporturile cu un număr de pasageri cuprins între 10 și 25 de milioane cele mai mari creșteri de pasageri au fost înregistrate în următoarele aeroporturi: Izmir ( Turcia)-12,1%, Londra Stansted (12,8%), Dublin cu o creștere de 15,3%, Atena -19,1% și Istanbul Sabiha -19,7%.

Figura 3.7 –Top aeroporturi cu cea mai mare creștere ( categorie pasageri 10- 25 milioane de pasageri)

Sursa : Figură realizată de către autor

Pentru aeroporturile cu un număr de pasageri cuprinși între 5 și 10 milioane, aeroporturile evidențiate sunt următoarele :Glasgow (12,9%), Oporto(16,7%),Berlin ( 16,9%), Gothenburg (18,1%) și Milano (18,6%).

Figura 3.8 –Top aeroporturi cu cea mai mare creștere ( categorie pasageri 5- 10 milioane de pasageri)

Sursa : Figură realizată de către autor

Cel din urmă top se referă la aeroporturile cu pasageri sub 5 milioane, iar aeroporturile care au avut cea mai mare creștere sunt următoarele :Tmișoara -25,8%, Santorini -87,6%, Astracan-26,1%, Ponta Delgada-29,5% și Ocrida-53,3%.

Figura 3.9 –Top aeroporturi cu cea mai mare creștere ( categorie pasageri sub 5 milioane de pasageri)

Sursa : Figură realizată de către autor

3.2.3 Top 10 al aeroporturilor low-cost din Europa

În tabelul numărul 3.2 este prezentat topul companiilor low cost din Europa cu prețurile bagajelor de cală sau de mână, costul pentru rezervarea locului precum și momentul în care se poate realiza check-in.

Tabelul nr. 3.3 –Top 10 ale companiilor low-cost din Europa

Sursa : Tabel realizat de către autor

Figura 3.10 –Prețul bagajelor de cală (20 kilograme)

Sursa: Figură realizată de către autor

Figura nr. 3.11 –Prețul maximal pentru locul rezervat ( euro)

Sursa :Figură realizată de către autor

Compania aeriană Monarch Airlines este din Marea Britanie, această companie având zboruri către 43 de destinații europene și către Tel Aviv. Prețul biletelor pentru această companie este de sub 100 de euro dus întors.

Compania Pegasus Airlines provine din Turcia, cu sediul la Istanbul și are zboruri către 103 destinații din Orientul Mijlociu( Qatar, Dubai și Arabia Saudită) și Europa.

Compania AirBaltic este din Letonia și are zboruri către peste 60 de destinații, inclusiv către Rusia, Chișinău, Islanda Azerbaidjan , Georgia , Israel, Uzbekistan , dar cele mai multe sunt către Europa.

Wizz Air este o companie aeriană din Ungaria cu 23 milioane de pasageri în anul 2016, având zboruri pe 348 de rute , către Chișinău, Iași, Tel Aviv, Dubai, Israel și întreaga Europa cu prețuri începând de la câțiva euro.

Compania Vueling Airlines are sediul în Spania, în anul 2014 având 17,2 milioane de pasageri , având zboruri către Africa, Europa și Asia, în total 100 de zboruri.

O altă companie, Ryanair provine din Irlanda, în anul 2015 a avut un total de pasageri de 91 milioane , fiind cea mai mare companie low-cost din Europa.Compania are peste 700 de rute și peste 200 de zboruri către Africa (Maroc), Europa, prețurile începând de la câțiva zeci de euro.

Flyniki este o companie aeriană din Austria , aceasta fiind înfințată de către Niki Lauda, un fost pilot de Formula 1, având destinații în peste 50 de orașe din Europa . Spre deosebire de celelalte companii low-cost are prețuri mult mai mari.

Earowings face parte din grupul german de companii aeriene, Lufthansa, are peste 130 de zboruri ca și destinații către Europa.

O altă companie cu peste 65 de milioane de pasageri anual este EasyJet din Marea Britanie.EasyJet acoperă 866 de rute, pentru 134 destinații către Maroc și Europa , Israel sau Egipt .

Prima companie în acest top, este compania norvegiană Norwegian Air, în anul 2016 având 30 de milioane de clienți.Compania oferă 450 de rute către 150 de destinații spre America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Caraibe și Thailanda. Norwegian Air este unul dintre puținii operatori low-cost europeni care leagă Europa de alte continente prin zboruri directe către New York, Bangkok și Dubai, însă prețurile sunt comparative sau chiar mai mari ca la o companie de linie. Bagaj: Norwegian Air are trei categorii de prețuri, LowFare, LowFare+ si Flex, în funcție de care sunt incluse sau nu serviciile la bord.

3.2.4 Importanța transporturior aeriene în dinamica transporturilor turistice

Într-o lume tehnologică, în care toți suntem monitorizați, este incredibil cum un avion poate dispărea pur și simplu, prin urmare, guvernele și industria aviației trebuie să îmbunătățească standardele actuale, să faciliteze unificarea criterilor cu privire la monitorizarea avioanelor. Deși transportul aerian este cel mai sigur și în 2013 s-a înregistrat o medie de un accident la 2,4 milioane de zboruri, ceea ce s-a întâmplat cu zborul MH370 al Malaysia Airlines este un semnal că nu ne putem complăcea în domeniul siguranței. Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA), care reprezintă 90% din traficul aerian mondial, s-a angajat că va lucra pentru a unifica criteriile și a îmbunătăți monitorizarea aeronavelor aflate în zbor.

Traficul aerian de pasageri a crescut la nivel mondial cu 5,2% în 2013, comparativ cu anul precedent, ceea ce a determinat un grad de ocupare de 79,5%, potrivit Asociației Internaționale de Transport Aerian. Pe regiuni, companiile aeriene din Orientul Mijlociu au raportat cea mai mare creștere, de 11,4%, în timp ce creșterea cea mai mică s-a înregistrat în piețele din America de Nord, cu 2,3% și Europa, cu 3,8%.

Importanța transporturilor ca și componentă esențială a sistemului turistic a constituit subiect de discuție în literatura de specialitate încă din anii ‘70. Elementul funcțional al călătoriei, care se referă în general la fluxurile între destinațiile emițătoare și cele receptoare de turiști, a fost modelat într-o manieră asemănătoare schemelor gravitaționale din transporturi, însă conceptualizarea interfaței între transport și turism necesită în continuare cercetări ample ale specialiștilor. Deși turismul a fost abordat din foarte multe perspective până în prezent, unii cercetători1 explică acest sistem subliniind procesul de schimb între consumatori (turiști) și furnizori (ofertanți) prin intermediul a trei componente integrante: piața și mecanismul ei, elementul de transport și destinația. Acestea sunt conectate în primă instanță prin intermediul fluxurilor informaționale, urmate fiind de deplasarea propriu-zisă a vizitatorilor între punctele de origine și destinație. Procesul în sine, derulat prin agențiile intermediare sau prin furnizorii de servicii de transport, facilitează experiența turistică a consumatorilor.

În calitate de componentă a producției turistice și a consumului, serviciile turistice stimulează circulația turistică internă, dar în mod deosebit pe cea internațională, între turism și transport existând o strânsă legătură cauză-efect.

Cercetăriile în acest domeniu au scos la iveală două trăsături esențiale în legătura dintre turism și transport. Primul aspect se referă la variabilele economice și tipul de transport – aici ne referim la venituri și prețuri. În urma cercetăriilor s-a descoperit faptul că opțiunile consumatorilor sunt fixe și oportunitățiile și ofertele oferite de companiile de transport sunt ignorate , deoarece consumatorul se ghidează foarte mut după preț. Pe distanțe lungi, spre exemplu 1000 de kilometri intervine aspectul de siguranță și confort, astfel că pentru distanțe de acest gen , majoritatea europenilor preferă serviciile aeriene.

Al doilea aspect reflectă modelele economice care s-au realizat pe comportamentul turiștilor , respectiv preferințele acestora.S-a constat faptul că cel mai mult depinde locul de proveniență al turiștilor, deoarece turiști care provin din orașe mari, cu agitație preferă în general pentru vacanțe zonele liniștite, rurale, unde deplasarea e mai dificilă. Dacă se optează pentru serviciile aeriene , atunci din aeroport va trebui să existe un alt mijloc de transport până la destinația efectivă.

În ceea ce privește motivațiile de călătorie, o analiză a acestora trebuie să acopere o arie largă, să furnizeze o evaluare multiplă a complexului comportamental, să fie măsurabile și să se adapteze la schimbările individuale și la valorile societății. Alături de motivații, un alt set de elemente denumit impropriu ″ciclul vieții″ marchează legăturile dintre turist și transport. Sintagma este integrativă, combinând vârsta, statutul de familie, veniturile, gradul de sănătate și bunăstare etc. și este utilizată frecvent pentru a sugera categoriile de preferințe de activitate. Caracteristicile individuale pot fi apreciate ca elemente care se intersectează și care își pun amprenta asupra motivației turiștilor. Un alt aspect important se referă la clasificarea rolurilor transportului și la felul în care acesta se reflectă asupra experienței de călătorie. Astfel, transportul poate descuraja turistul (este cazul croazierelor lungi către Antarctica sau Australia; chiar dacă există motivația de a vizita regiunea, transportul poate fi un factor inhibitor pentru mulți turiști). În alte situații, transportul poate fi un factor de constrângere asupra experienței de călătorie, cum este cazul zborurilor lungi către destinațiile exotice.

Pentru un alt segment de turiști, transportul este doar un element funcțional al sistemului turistic, iar eficiența acestuia este caracteristica principală în aprecierea lui privind experiența de vacanță. Valoarea instrumentală a transportului poate fi redată de rețeaua de transport în cadrul unei stațiuni, sau unui oraș turistic, sau de posibilitățile de transfer de la aeroport către unitatea de cazare. Ca și element integrant al experienței turistice, transportul este exprimat în diverse moduri și este influențat de o multitudine de tipare. Rolul final al transportului (ca formă de turism), acela de a domina experiența turistică, este ilustrat îndeosebi prin intermediul croazierelor sau al tururilor realizate cu automobilul ca și modalități clasice de călătorie, alături de care se remarcă tururile cu bicicleta sau plimbările cu balonul cu aer cald.

Figura nr. 3.12 – Harta conceptuală a conexiunilor dintre motivație,ciclul vieții, rolul transportului și experiența de călătorie

Sursa: Gheorghe Camelia, op.cit., pag. 12

IV. CONCLUZII