Lucrare de licență [606067]

Universitatea din București
Facultatea de Filosofie

Lucrare de licență

Statutul moral și drepturile animalelor

Coordonator științific : Absolvent: [anonimizat]. Univ . Dr. Emanuel Socaciu Tache Andreea -Cătălina

București
2018

1
Cuprins

INTRODUCERE …………………………………………………………………………………….. ……………….2
CAPITOLUL I . CONSIDERENTE ASUPRA DISCRIMINĂRILOR RASISTE , SEXISTE, SPECIISTE
ȘI EGALITATEA ÎNTRE INDIVIZI …………………………………………………………………… ………………………… ……4
1.2 Caracteristici specifice rasismului, sexismului și speciismulu i……………. ………………….. ..4
2.2 Egalitatea între ființele umane și egalitatea între specii. Distincții și similarități …….11
CAPITOLUL II. CONCEPȚII DESPRE IMPORTANȚA MORALĂ A ANIMALELOR ………………….. …17
2.1 Perspective filosofice distincte asupra suferinței: utilitarismul și teoria lui Regan …..17
2.2 Suferința ca argument pentru conside rația animalelor …………………………………… ……21
2.3 Cruzimea, o suferință fără necesitate ……………………………………………… ……………24
2.4 Inteligența umană ca argument pentru desconsiderarea intereselor animalelor ………..26
CAPITOLUL III . IMPLICAȚIILE DREPTURILOR ANIMALELOR ………………………………………………. 34
3.1 Poziții etice concentrate pe drepturile animalelor ……………………………………. ……..34
3.2 Drepturile animalelor în România …………………………….. …………………………. ………….. 45
3.3 Cazul delfinilor, posibili tatea recunoașterii lor drept persoane non -umane …….. ……..50
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………….. ………………………. 54
BIBLIOGRAFIE ………………. ………………… ………………………………………………………………………………………. ……57

2
INTRODUCERE

Lucrarea de față evidențiază semnificația animalelor, concentrându -se pe argumentele
care susțin interesele lor și acordarea meritului de drepturi acestora. Scopul acestei lucrări
este constituit de cercetarea și demonstrarea importanței etice și legale a animalelor și a
statutului lor moral, atât ca ființ e capabile de a simți durere, cât și ca ființe evoluate care
merită acordare de drepturi. De asemenea, prin analizarea critică a conceptelor filosofice
despre animale, a situației drepturilor animalelor în România precum și a propunerii
legislative a țării noastre despre recunoașterea delfinilor drept persoane non -umane va fi
evidențiată importanța intereselor și a drepturilor acestora.
Interesul asupra animalelor a fost manifestat prin studii specifice atât de către
reprezentanții eticii, cât și de cei care aparțin de domeniul juridic internațional și național.
De-a lungul anilor, considerația față de animale a condus la diferite concepții despre modul în
care ar trebui privite acestea, fiind ființe care se află într -o continuă interacțiune cu oamenii.
Această prezență permanentă și inevitabilă a animalelor în viața oamenilor reprezintă motivul
principal pentru care gradul de importanță al acestora este necesar să fie analizat și
argumentat. Animalele sunt viețuitoarele p e care le întâlnim în majoritatea activităților
specifice ființelor umane.
Apariția lor este evidențiată prin forme variate. De aceea, există animal e folosite
pentru consumul uman sub formă de alimente, acestea devenind elemente ale regimului
alimentar ado ptat de oameni. Mai mult, indivi zii non -umani sunt folosiți în activitatea
industriilor din domenii extinse, fiind un mijloc prin care ființele umane pot acumula beneficii
care privesc doar interesele membrilor speciei lor. Prin prisma utilizării lor pentr u îndeplinirea
scopurilor umane animalele au devenit instrumentele și resursele oamenilor. Acest fapt este
sesizabil prin practicile acestora asupra animalelor din interiorul abatoarelor, crescătoriilor,
fabricilor de articole vestimentare și de mobilier ( care folosesc drept materie primă pielea și
blana lor), experimentelor din laboratoare, grădinilor zoologice, circurilor etc.
Oamenii au puterea de a manipula animalele într -o asemenea manieră încât acestea
devin masa lor, îmbrăcămintea lor, surse de amuz ament, fiind prezente în locuințele acestora
ca atare sub denumirea de animale de companie sau ca materiale din care sunt fabricate
obiectele de mobilier ale acestora. Chiar dacă practicile enumerate contribuie la bunăstarea
oamenilor acestea nu sunt li psite de consecințe negative în ceea ce privește cazul animalelor,
majoritatea dintre acestea fiind capabile de suferință. Din acest motiv, este foarte important

3
să fie definit statutul și trăsăturile animalelor precum și importanța atribuirii de dreptur i
acestora și a respectării lor. Studiile care privesc investigarea problemelor enunțate în lucrare
referitoare la animale conțin atât expunerea de persp ective etice , cât și juridice. De asemenea,
scrierile oficiale care prevăd drepturile animalelor în România și sancțiunile aplicate în cazul
nerespectării acestora sunt expuse de Consiliul legislativ al României și de Uniunea
Europeană.
Lucrarea este structurată pe trei capitole, primele două capitole fiind concentrate pe
analizarea argumentelor și a explicațiilor care au rolul de a justifica considerația morală a
animalelor și a intereselor acestora. Ultimul capitol se concentrează pe viziunea etică asupra
acordării de drepturi animalelor, dar și pe cea juridică manifestată în România.
În primul capitol sunt prezentate ideologiil e rasiste,sexiste și speciiste. Se urmărește
modul în care acestea sunt răspunzătoare pentru desconsiderarea intereselor anumitor indivizi,
proclamând supremația altor indivizi. De asemenea, se evidențiază diferențele și asemănări le
care privesc egalitatea dintre ființele umane și egalitatea dintre specii pe baza considerării
egale a intereselor acestora.
Al doilea capitol expune semnificația suferinței ca argument valid pentru considerația
egală a intereselor animalelor și a inte ligenței specific umană care ar justifica desconsiderarea
intereselor indivizilor non -umani. Sunt analizate critic cele două tipuri de argumente distincte,
pe de o parte, demonstrându -se că prezența unei inteligențe specifică oamenilor nu reprezintă
un mot iv suficient pentru a desconsidera interesele altor ființelor non -umane. Pe de altă parte,
înzestrarea ființelor cu capacitatea de a simți suferință justifică considerar ea egală a
intereselor acestora, cruzimea fiind o suferință fără necesitate.
Ultimul ca pitol vizează importanța drepturilor animalelor și a acordării acestora.
Astfel, sunt observate și analizate drepturile morale pe care le -ar merita unele animale prin
prisma modului în care acestea au evoluat față de alte animale mai puțin dezvoltate. De
asemenea, va fi expusă analiza drepturilor legale ale animalelor în România. În final, se va
prezenta o secțiune practică care privește propunerea legislativă a țării noastre pentru
recunoașterea delfinilor drept persoane non -umane, având ca obiective expli carea și criticarea
argumentelor care au contribuit la neadoptarea acesteia.

4
CAPITOLUL I . CONSIDERENTE ASUPRA DISCRIMINĂRILOR
RASISTE, SEXISTE, SPECIISTE ȘI EGALITATEA ÎNTRE INDIVIZI

1.1 Caracteristici specifice rasismului, sexismului și s peciismului

În cadrul societății s-au format diverse ideologii conform cărora anumite grupuri de
indivizi sunt superioare altor grupuri, conducând la numeroase conflicte între acestea și
discuții asupra justificării lor din punct de vedere moral, fiind aspecte care privesc domeniul
eticii. Unele dintre ideologii s unt rasismul, sexismul și speciismul. Pentru a ref lecta corelația
dintre cele trei , în ce măsură există particularități asemănătoare și cum anume se pot influența
reciproc este necesară mai întâ i definirea și explicarea fiecăreia.
Rasismul reprezintă un tip de discriminare constituit pe prejudecăți care afectează
oamenii pe baza rasei și a etniei. Ace sta poate apărea din cauza proclamării superiorității
grupurilor de o rasă de o anumită culoare ( îndeosebi cea albă) sau a unui anumit grup etnic.
Tendința de a crea preferințe doar pentru un anumit grup de indivizi are consecințe variate
asupra celui afectat, acestea putând fi psihologice, fizice și sociale. Astfel, oamenii devin
desconsiderați din c auza unor elemente nejustificabile precum culoarea și etnia.
Criteriile importante prin care sunt reflectate trăsăturile distincte ale fiecărui individ ca
persoană unică sunt influențate negativ prin acțiunile rasiste. De aceea, în discriminarea
rasistă a bilitățile, capacitățile și aptitudinile unui grup au o relevanță ridicată, considerându -se
că aspectele care țin de aparența omului (culoarea) sau de diferențe culturale și lingvistice
oferă avantaje c onsiderabile în comparație cu ale unui alt grup disti nct. Omul nu este judecat
individual în funcție de beneficiile reale pe care le poate oferi societății prin contribuția sa
directă, prin eforturile depuse, prin valoarea sa din cadrul comunității de care aparține, ci este
judecat colectiv prin prisma grupu lui din care face parte. Acest fapt conduce la inegalități în
tratament între rasele umane ș i între etnii. Inegalitățile acestea cauzează privarea de anumite
drepturi cât și o abordare diferită în ceea ce priveșt e statutul fiecărui grup în societate.
Persoanele rasiste nu vor considera un african sau un chinez egal din toate punctele de
vedere cu cei din grupul de care aparțin din cauza propriilor preferințe nejustificate logic sau
moral, contribuind la crearea de concepții conform cărora capacitățile unu i grup sunt
superioare altui grup de etnie sau de culoare diferită. Conform lui Steve Garner ras ismul poate
fi descris drept ,, o ficțiune pe care o schimbăm într -o realitate socială în fiecare zi a vieții

5
noastre”1 . În acest context, se poate considera că prin adoptarea rasismului se creează o
ficțiune în ceea ce privește modul de a aprecia oamenii și importanța lor. A crede că o
anumită culoare a pielii și o anumită etnie poate influența valoarea unui grup și a îți adapta
comportamentul în funcție de astf el de credințe înseamnă de fapt să atribui capacități
nemeritate unor oameni, iar asemenea acțiuni se pot transforma atât de mult, devenind o
realitate socială, prezentă în mod constant în societate. Oamenii rasiști își creează ficțiuni pe
care le interpre tează drept realități prin care aceștia chiar consideră că au capacități
superioare, impunând expunerea acestei ficțiuni asupra altora care până la urmă devine
interpretată dre pt o realitate socială.
Mai mult, prezența acestui element numit rasism creează confruntări între oameni care
pot conduce la prejudicii devastatoare, precum exploatarea și folosirea indivizilo r pentru
interesele lor proprii. Prin considerarea intereselor unui grup prioritare comparativ cu ale
altora se formează inegalități atât în d repturi cât și în tratament. Persoanele discriminate sunt
excluse de la beneficiile pe care societatea le oferă altor indivizi din cauza puterii influenței pe
care o exercită aceștia. Rasismul este despre dominație și putere, majoritatea dominantă fiind
cea care poate decide asupra minorității. Grupul de indivizi care deține o putere mai mare
acționează asupra altui grup, profitând de inegalitățile acestora și contribuind la menținerea
acestora din motive care reflectă câștigul lor personal și proclamarea s upremației lor.
Rasismul mai poate fi explicat și ca fiind ,,sistem simbolic care operează în interiorul
sistemului de relații de putere a unui anumit tip de societate” 2 Astfel, grupul dominant
caracterizat prin acțiuni rasiste se folosește de niște semn e convenționale subtile. Simbolurile
pot fi atât politice, cât și sociale. Ele sunt recunoscute și interpretate de alte grupuri, iar astfel
acest sistem poate să nu opereze într -o manieră evidentă pentru a fi proclamat drept superior.
De aceea, operațiunil e se petrec în interiorul relațiilor de putere ale societății (aceasta fiind o
strategie de a domina), ci nu în exteriorul acestora. Proclamarea supremației unui anumit grup
este influențată de modul în care membrii societății activează politic, economic ș i cultural . O
altă caracteristică a ideologiei este reprezentată de tendința ac esteia de a se manifesta agresiv ,
atât verbal cât și fizic.
Deși agresivitatea nu este o condiție necesară pentru a clasifica rasismul, ea este una
dintre i mplicațiile specifice acestuia. Acumularea puterii, recunoașterea dominației și a
supremației necesită nu numai forțe care țin de intelect manifestate în domeniul politicii cât și

1Steve Garner, Racisms, An introduction, Capitol I, Editura Sage Publications, 2010, p. 1.
2 Collete Guillaumin, Rasism, sexism, power and ideology, Taylor & Francis e -Library, 2003 , p. 30.

6
de forțe fizice din cadrul vieții sociale. Rasismul din punct de vedere prac tic se concretizează
prin acțiuni precum:
 neacceptarea unui candidat în cadrul unei co mpanii din domeniul profesional,
deși acesta are abilitățile și aptitudinile necesare funcției respective, favorizarea altei
persoane mai puțin competente (fapt dovedit prin activitatea profesională), dar care aparține
de aceeași etnie sau rasă ca membrii companiei în cauză3
 crearea de injurii și agresiuni fizice asupra unor grupuri care se află în opoziție
doar prin prisma diferenței de culoare a pielii (exemplu, oameni i negrii -albi)
 denigrarea grupurilor de o altă rasă și etnie din cadrul întâlnirilor oficiale din
lumea politicului cu scopul de a le afecta reputația, suprimarea puterii unui grup influențând
dominația altui grup
Prin urmare, a cauza prejudicii anumitor g rupuri etnice sau rasiale și a oferi beneficii
suplimentare altora fără a fi revendicate prin competențe specifice avizate, ci doar prin
considerarea lor ca fiind superioare pe baza unei anumite trăsături reprezintă o discriminare, o
nedreptate, neavând ni ciun temei moral.
Sexismul reprezintă discriminarea în funcție de genul omului, masculin sau feminin,
interesele unui anumit gen fiind considerate superioare celuilalt grup. La fel ca în cazul
rasismului, cei discriminați pe baza genului nu sunt judecați prin prisma faptului că sunt
persoane individuale, ci pe baza considerentului că apartenența la un anumit gen influențează
abilitățile și aptitudinile indivizilor. Asemenea aspecte țin de preferința genului, ele devenind
prioritare față de alte aspecte. As tfel, inegalitatea dintre sexe devine o problemă socială prin
care se creează nedreptăți și conflicte în societate.
În plus, ,, genul apare în această formă sau în acea formă, iar apoi se face o judecată
normativă cu privire la aceste aparențe și pe baza a ceea ce apare ”4. Prin această afirmație ,
Judith Butler se concentrează pe aspectele societății care influențează modul în care este
interpretat ă o femeie sau un bărbat. Omul în sine este afectat atât de felul său de a apărea în
societate cât și de felul î n care societatea interpretează genul său. De aceea, există diverse idei
conform cărora o anumită vestimentație este potrivită doar pentru un anumit gen, anumite
profesii precum cea de a fi fotbalist fiind considerate oportune doar pentru genul masculin .

3În acest context, discriminarea este pozitivă, persoana respectivă beneficiind de tratament special,
inegal și nemeritat chiar dacă are competențe mai reduse.
4Judith Butler, Gender Trouble, Feminism and the Subv ersion of identity, Routledge, New York, 1999,
p. XI .

7
Astfel de comportamente se află în discordanță cu ceea ce este propus prin normele societății,
creându -se reacții discriminatoare ale membrilor care se comportă astfel.
Sexismul afectează în primul rând femeile din cauza dominaț iei genului masculin.
Acestora nu li se oferă egalitate în drepturi și în tratament, fiind excluse sau private complet
de ele. De asemenea, sexismul poate conține atitudini egoiste, deși nu se bazează în principal
pe acestea. Astfel, pe ntru a acumula câștig personal și pentru a își atinge propriile interese ,
genul dominant își poate exercita forța și influența asupra celui discriminat, creându -se
situații conflictuale care au în centrul său suprimarea respectului și denigrarea reputației celor
afectați. De asemenea , Guillaumin expune ideea că ,, exploatarea femeilor este baza întregii
gândiri despre relațiile dintre clasele de sex .”5 Astfel, femeile sunt tratate drept mijloc, ci nu
ca persoane în sine, devenind elemente prin care bărbații pot acumula beneficii nemeritate.
Prin a firmația lui Guillaumin se poate observa că prin exploatarea femeilor și a ignorării
intereselor lor se concretizează relațiile dintre sexul masculin și feminin, exploatarea acestora
fiind prezentat ca u n element definitoriu în relații le dintre cele două sexe.
În cazul celor discriminați de sexism există diverse stereotipuri precum cele bazate pe
tradiționalism conform cărora este permis doar un anumit comportament, fiind create
standarde specifice fiecărui gen. Neîncadrarea indivizilor î n astfel de cr iterii specifice , poate
conduce la prejudicii psihologice, morale și fizice ale acestora care afectează într -o manieră
negativă statutul lor social. Aceste lucruri se produc din cauza capacităților și abilităților unui
gen care nu se potrivesc cu cele pr oclamate normativ în societate.
În unele cazuri, discriminații se pot confrunta cu situații în care aceștia sunt
instrumentalizați și obiectualizați tocmai din cauza sexului pe care îl au, existând considerația
conform căreia cel masculin este superior ce lui feminin. De asemenea, Luc e Irigaray afirmă
că ,,genul meu este eliminat, fiind măcar ca o proprietate a unui subiect .”6 În primul rând, ea a
compus această afirmație cu referire la felul bărbaților de a conceptualiza femeia asemenea
propriei lor propri etăți. Domina ția bărbaților asupra femeii se poate observa mai ales în
cazurile familiilor tradiționaliste în care femeile trebuie să se supună bărbatulu i, acesta fiind
considerat nu nu mai liderul familiei, ci și proprietarul femeii din cauza actului de a se căsători
cu aceasta. În al doilea rând, acest proces de eliminare a genului și de transformare a unui
individ într -o proprietate poate fi numit exploatare. Astfel, abuzurile care se produc asupra
unui om din cauza apartenenței la un anumit gen se concr etizează prin tratarea individului

5Collete Guillaumin, Rasism, sexism, power and ideology, Taylor & Francis e -Library, 2003, p. 179.
6Luce Irigaray, The sex which is not one, Cornell University Press, 1985, p. 149.

8
asemenea unui obiect, fiind privit drept o proprietate. Implicit, într -o asemenea situație
prezența genului în sine își pierde importanța, acesta devenind eliminat prin
instrumentalizarea individului.
Prin urmare, exploa tarea reprezintă una dintre consecințele discriminării sexiste prin
care o ființă umană este tratată ca un obiect, percepția asupra individului suferind modificări.
Prin adoptarea unor idei sexiste, se poate considera că apartenența acesteia la un anumit gen
este o caracteristică suficientă pentru a fi utilizată drept instrument sau tratat asemenea unui
obiect. Persoanele discriminate și exploatate își desconsideră valoarea din cauza acțiunilor
sexiste, devenind asemenea unor obiecte ale unui subiect. De asemenea, exploatarea poate fi
numită tratament diferențiat cu sens peiorativ prin care se contrazic principiile morale asupra
valorii umane bazate pe respectarea indivizilor.
În ceea ce privește speciismul, acesta este definit de Peter Singer drept ,, un prejudiciu
sau o prejudecată în favoarea acelor interese ale membrilor unei specii proprii și împotriva
celor ale membrilor altor specii .”7Astfel, se poate observa că speciismul se concentrează pe
discriminarea de specie care este cauzată de modul de consi derare inegală a intereselor
membrilor celorlalte specii față de cea umană. A cest fapt conduce la un tratament aplicat în
mod distinct, deoarece se consideră că valoarea intereselor speciei umane este superioară
comparativ cu a altor specii. Discriminarea se produce pe baza apartenenței la o specie
recunoscută ca fiind inferioară. Din cauza unei asemenea idei se creează inegalități între
specii, desconsiderarea și exploatarea indivizilor non -umani pentru scopurile și interesele
celor umani.
De asemenea, an imalele față de ființele umane au necesități diferite, deoarece nu sunt
membri ai aceleași specii. Din acest motiv, nu se doresc drepturi identice , deoarece un câine
nu va dori și nici nu va fi interesat să candideze pentru ocuparea unui loc de muncă.
Anim alele nu pot comunica în felul în care putem noi, oamenii, iar din acest considerent nu au
nevoie de totalitatea drepturilor acordate unei ființe umane. Însă, acestea sunt private de
bunăstare, de dreptul la viață din cauza apartenenței la o altă specie. Această abordare umană
asupra celorlalte specii conduce la prejudicii precum încălcarea dreptului la viață a membrilor
acestora. Egalitatea pentru animale este reprezentată de considerare a egală a intereselor
acestora, ci nu de dorința de a li se atribui a celeași drepturi. Interesele unei specii nu sunt mai
puțin valoroase față de a altei specii, doar pe baza motivului nejustificat din punct de vedere
moral conform căruia o specie diferită are valoare distinctă.

7Peter Singer, Animal liberation, Open Road Integrated Media, New York, 1975, p. 35.

9
Oamenii speciiști consideră că suferința animalelor nu reprezintă o problemă etică , iar
de aceea, ei nu cred că trebuie formulată o rezolvare specifică. Pentru aceștia, durerea simțită
de animale nu are o semnificație atât de puternică precum cea simțită de membrii speciei lor.
Comparația în aces t context a tipurilor de durere implică desconsiderarea animalelor și
atribuirea de statut moral superior ființei umane . Însă, ,,d acă credem că este greșit să
provocăm suferințe asupra animalelor umane nevinovate, atunci este doar logic, din punct de
vedere filogenic ,8 să ne extindem îngrijorarea cu privire la drepturile e lementare și pentru
animalele non -umane. ”9 Prin această afirmație, Ryder se concentrează pe faptul că animalele
s-au dezvoltat asemănător cu oamenii, ceea ce înseamnă că atât din punct de vedere biologic
cât și moral suferința generată acestora nu poate fi justificată. Acesta susține drepturile
esențiale pe care fiecare animal ar trebui să le aibă, fără nici o excludere.
Pe baza observării perspectivei lui Ryder, el fiin d una dintre primele personalități care
a definit speciismul drept o discriminare , suferința exercitată asupra altor specii reprezintă o
consecință care afectează ființe nevinovate, care nu merită un astfel de tratament. D repturile
care ar oferi animalelo r respectarea bunăstării și a vieții prezintă dificultăți, deoarece acestea
nu au o influență directă asupra ființelor umane, nefiind posibilă comunicarea doleanțelor. Cei
care pot influența egalitatea intereselor acestora sunt oamenii, însă egalitatea din tre oameni
primează în detrimentul egalității speciilor. De aceea , se poate observa cum bunăstarea( sau
lipsa acesteia) oamenilor contribuie sau nu, în funcție de situație la bunăstarea animalelor.
Faptul că speciismul se referă la supremația oamenilor as upra altor specii indică
modalitatea oamenilor de a acționa atunci când există un conflict de interese între membrii
speciei lor și a celorlalte specii. Astfel, interesul unei specii va fi subordonat interesului
speciei umane indiferent dacă acesta este un ul minor sau major în comparație cu cel al
oamenilor. O persoană speciistă va considera că în orice situație interesul speciei sale este mai
important decât interesul altor specii. Prin atitudinile speciiste, membrii speciei umane
subordonează animalele pr in desconsiderarea intereselor lor în favoarea beneficiilor pe care
aceștia le -ar acumula.
De asemenea, oamenii au clasificat animalele pe diverse categorii precum animalele
de companie sau cele destinate consumului alimentar, existând astfel t ratament distinct
asupra acestora. Chiar dacă omul acordă o valoare mai ridicată anumitor specii de animale,

8În acest context, filogenia are rolul de a stabili legăturile dintre specii și felul în care acestea s -au
dezvoltat.
9Richard D Ryder, Speciesism Again: the original leaflet, Critical Society, Issue 2, Spring, 2010, p.2.

10
manifestând grijă față de acestea, acțiunile speciiste sunt atât de răspândite și variate încât pot
fi exercitate chiar și asupra animalelor de com panie. Un astfel de animal poate fi ținut captiv
într-o cușcă care nu îi oferă acestuia niciun beneficiu, nefiind într -o asemenea situație pentru
binele său propriu, c i doar din cauza unui interes uman, animalul în cauză devenind astfel
devalorizat. Așadar , speciiști acordă valoare unei ființe doar pe baza apartenenței la o anumită
specie, a celei umane, interesele lor devenind mai semnificative față de ale celorlalte specii.
De asemenea, speciismul ca discriminare se poate manifesta și în alte moduri care
privesc atât credința într -o supremație a speciei umane, cât și considerarea distinctă a
intereselor animalelor față de ale oamenilor. Unele dintre aceste manifestări ale speciismului
care cauzează suferințe fizice și psihice asupra membrilor altor specii sunt următoarele:
 alegerea de a îngrădi libertatea de mișcare a animalelor pentru interesul omului
de a consuma alimentele produse de către acestea precum ouăle
 excluderea unui animal social de grupul de care aparține pentru a îl folosi în
reprezentațiile specifice circurilor în interesul ființelor umane de a se amuza
 activitatea din cadrul industriei blănurilor și a pielii prin care interesul major al
unui animal de a fi viu este supus interesului minor al oamenilor de a purta articole
vestimentare fabric ate din astfel de materiale
 supunerea unui animal la sunete înalte și repetitive precum urletele , acesta
fiind afectat psihic (o asemenea situație nu ar fi fost considerată permisă în cazul unui copil,
de exemplu)
 alegerea de a priva un animal sănătos de la viață în detrimentul uciderii unui
copil sănătos( sau chiar și cu defecte fizice sau psihice)
 practica de a experimenta pe animalele non -umane(…) relevă consecințele
speciismului10, deoarece prin folosirea în experimente a unui număr considerabil de animale
care mor sau simt durere este urmărit interesul minor al ființei umane de beneficia de produse
precum cosmeticele
După cum se poate observa, speciismul este prezent permanent î n viețile oamenilor,
nefiind considerată o problemă relevantă și etică din perspectiva majorității acestora pentru că
sunt indivizi ai altor specii și pentru că pot fi folosite asemenea unor resurse materiale.
Animalelor le este negată valoarea vieții, fii nd utilizate drept instrumente pentru a acumula
beneficii umane cu prejudicii diverse asupra acestora. De asemenea, ele sunt exploatate din
punctul de vedere al tuturor aspectelor, fiind victimele actelor de cruzime. Acestea devin din

10 Peter Singer, Animal liberation, Open Road Integrated Media, New York, 1975, p.73.

11
ființe vii alimente d e consum, pielea și blana acestora semnificând materie primă pentru
fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. Astfel , se creează o tranziție a animalelor prin care
acestea nu mai sunt tratate cu respect, asemenea unor ființe senzoriale, ci ca niște obiecte care
pot fi manevrate în funcție de interesele umane. Toate acestea se întâmplă din cauza
intervenției omului asupra integrității fizice și psihice a lor, dar și din cauza ideii sociale
erona te conform căreia animalele sunt proprietatea noastră de care dispunem în orice fel
dorim. În continuare, se va prezenta corelația dintre cele trei tipuri de discriminări, fiind
evidențiat modul în care speciismul este considerat inferior comparativ cu ace stea.

1.2 Egalitatea între ființele umane și egalitatea între specii. Distincții și
similarități

Speciismul, rasismul și sexismul se aseamănă în primul rând din cauza acțiunilor
discriminatorii din cadrul acestora. Singer definește cele trei ideologii, c oncentrându -se pe
aspectul lor comun „ Rasiștii încalcă principiul egalității prin acordarea unei importanțe mai
mari intereselor membrilor propriei rase atunci când există un conflict între interesele lor și
interesul celor de altă rasă. Sexiștii încalc ă principiul egalității prin favorizarea intereselor
propriu lui sex. În mod similar, specii știi permit interesul propriei lor specii să fie mai presus
față de interesele membrilor altor specii. Modelul este identic în fiecare caz.11
Astfel, un porc este dis criminat pentru că face parte din altă specie decât cea umană, o
persoană de culoare pentru că există o dominație a altui grup precum al celor de rasă albă și o
femeie deoarece prezintă un comportament care se află în dezacord cu stereotipurile create.
Fiecare grup este discriminat în funcție de o singură trăsătură, creându -se preferințe pentru
grupurile dominante precum oamenii albi, persoanele de sex masculin și specia umană în sine.
De aceea, se poate considera că cele trei tipuri de discriminări suprim ă egalitatea și neagă
valoarea intereselor indivizilor, pe baza unei singure trăsături care nu pare a fi justificabilă
moral și care creează n edreptăți între grupuri de sexe , rase și specii distincte.
Însă, consider că realizarea egalității de consideraț ie a intereselor dintre specii prezintă
dificultăți mai ridicate față de realizarea egalității între sexe și între rase. Singer sugerează
aceasta prin afirmația ,,cum poate cineva să își irosească timpul pe egalitatea pentru animale
când există așa mulți o ameni cărora le este refuzată adevărata egalitate?” 12 Prin prisma

11 Ibidem, pp. 38-39.
12 Peter Singer , Practical ethics , Cambridge University Press, Second Edition, 1993, p. 55.

12
modului de a trăi al oamenilor inegalitatea și implicit libertatea lor devin îngrădite, iar
libertatea existentă este însă una controlată și influențată de membrii comunității de care
aparțin . De aceea, egalitatea și libertatea devin aspecte prioritare ale vieții noastre umane,
implicit, ale speciei noastre. ,, Adevărata egalitate” semnifică în acest caz lupta pentru
egalitatea între membrii aceleași specii. Pentru un individ uman egalit atea pentru oameni este
cea adevărată , cea care primează în detrimentul altor tipuri de egalități. Timpul său, eforturile
și acțiunile sale se concentrează mai întâi pe rezolvarea problemelor membrilor speciei
umane, pe libertatea și protecția acestora. Î n unele cazuri, ,,adevărata egalitate” poate fi
dobândită prin suprimarea activității rasiale și sexiste, deoarece pentru unii oameni lipsa
tratamentului egal reprezintă o problemă prioritară.
De aceea, se poate observa cum bunăstarea animalelor depinde d e bunăstarea
oamenilor. Dacă ființei umane îi va fi refuzată egalitatea este probabil ca ea să nu poată
influența starea indivizilor care aparțin de alte specii. De exemplu, se poate observa cum de -a
lungul istoriei drepturile animalelor nu reprezentau imp ortanță ridicată în timpul stării de
război, deoarece nici măcar nevoile primare ale oamenilor nu erau îndeplinite. Discriminările
rasiste și sexiste pot fi suprimate într -un mod m ai facil față de cele speciiste , deoarece
oamenii au tendința de a apăra în primul rând, indivizii care se aseamănă cel mai mult cu
aceștia prin prisma devotamentului față de problemele speciei umane.
Pe de o parte, apartenența la aceeași specie implică aparențe comune, posibilitatea de a
dezvolta abilități și aptitudini similare și prezența unor trăsături cognitive dezvoltate.
Persoanele afectate negativ de discriminarea rasistă și sexistă se confruntă cu demonstrarea
faptului că un om indiferent de gen și rasă poate fi la fel de valoros ca ceilalți membri din
cadrul societății s ale. Acestuia nu i se poate contesta inteligența, capacitatea de a simți
suferință, prezența abilităților și a aptitudinilor specific umane.
Pe de altă parte, speciiști clasifică interesele animalelor ca fiind mai puțin valoroase
decât ale oamenilor din ca uza unor caracteristici firești ale acestora cauzate de apartenența la
o altă specie. Astfel, prezența anumitor elemente precum prezența tromp elor (elefan ților) sau
a solzi lor (peștilor) ale unei ființe non -umane este pentru speciiști un motiv suficient p entru a
discrimina animalele. De asemenea, dacă unele trăsături nu sunt prezente ( capacitate
cognitivă limitată a animalelor), dar altele sunt (capacitatea de a zbura a anumitor animale) nu
înseamnă că o specie este mai valoroasă ca alta. Dacă ar fi așa, și despre ființele umane s -ar
putea sp une că sunt mai puțin valoroase , deoarece n -au elementele definitorii altor specii
precum abilitatea de a zbura. Acestea reprezintă caracteristici și diferențe firești care trebuie
interpretate ca atare, ci nu ca pe o îndreptățire a speciei umane de a exploata animalele.

13
De asemenea, problemele care privesc discriminarea speciistă au atras atenția
celorlalte grupuri discriminate prin sexism. Interesul femeilor față de etica animalelor este
fundamentat pe caracteristicil e sexului feminin de a relaționa într -o manieră iubitoare, de a
manifesta grijă și de a înțelege nevoile acestora. Înzestrarea cu atenție maternă a membrilor
acestui gen contribuie la crearea dorinței lor de a apăra animalele. Una dintre persoanele care
se opune atât discriminării sexiste, cât și celei speciiste este Josephine Donovan. Această
feministă și -a exprimat perspectiva asupra animalelor prin următoarea afirmație ,,Nu trebuie
să ucidem, să mâncăm, să torturăm și să exploatăm animalele pentru că nu vor să fie tr atate
așa și știm asta. Dacă ascultă m, le putem auzi. ”13 Astfel, se poate observa cum animalele nu
pot crea cerințe în privința egalităților și drepturilor lor, însă faptul că putem auzi manifestarea
suferinței lor indică certitudinea că acest ea nu doresc să fie maltratate și exploatate. Faptul că
știm cum nu vor să fie tratate chiar dacă nu ne pot comunica verbal și totuși persistăm în
acțiunile care le cauzează durere demonstrează lipsa atenției acordate animalelor și a
respectării lor.
Un al t factor care influențează modul oamenilor de a se raporta la speciism comparativ
cu cel al sexismului și al rasismului este reprezentat de imposibilitatea animalelor de a
comunica printr -un limbaj explicit, similar cu al oamenilor. Deoarece animalele nu se pot
exprima verbal, prin cuvinte la fel ca oamenii, limbajul acestora fiind îndeosebi nonverbal,
egalitatea și libertatea acestora este suprimată sau negată complet. Animalele se prezintă în
concepția speciistă drept elemente care nu se pot manifesta ri postând și protestând. În ceea ce
privește sexismul și rasismul, cei afectați pot să acționeze politic și social cu privire la
prejudiciile create și la privarea de drepturi. Pentru ca animalele să fie respectate este însă este
necesar un alt tip de aborda re. Interesele acestora și drepturile elementare precum cel de a fi
viu pot fi protejate prin acțiunea oamenilor care le recunosc drept ființe importante, ele
nefiind capabile să se apere direct prin propriile lor acțiuni sau prin propriul lor limbaj.
Unul dintre oamenii care susțin imp ortanța intereselor animalelor este feminista de
culoare Delicia Dunham . Aceasta a afirmat că ,,Animalele din lume există din motive proprii.
Nu au fost făcute pentru oameni mai mult decât oamenii negri au fost pentru cei albi sau
femei le pentru bărbați .”14 Prin această comparație ea a evidențiat faptul că animalele nu
trăiesc pentru a influența pozitiv viața altor specii, ci pentru a își trăi propria viață, pentru a

13Josephine Donovan, Animal Rights and Feminist Theory, The University of Chicago Press , Signs, Vol.
15, No. 2, Winter, 1990 , p. 375.
14Delicia Dunham, On being black and vegan, în Sistah Vegan: Black Female Vegans Spea k on Food,
Identity, Health and Society editată de A. Breeze Harper , Lantern Books , 2010 , p. 75.

14
trăi pentru propria bunăstare. Astfel, ele nu sunt ale noa stre, scopul lor nefiind acela de a ne
sluji sau de a fi propriile noastre resurse. De aceea, acestea nu ar trebui privite ca mijloace de
a acumula beneficii care privesc interesele izolate ale altor specii, ci ca ființe în sine care
merită din punct de v edere etic, o egalitate a intereselor. Astfel că interesul unei ființ e umane
indiferent de sex și rasă ar trebui să conteze la fel de mult ca cel al altor specii, al animalelor
non-umane.
În ceea ce privește alegerea speciiștilor, rasiștilor și sexiști lor de a discrimina, pentru
aceștia este suficientă îndeplinirea unei singure condiții, de a fi membrul unei alte specii, altui
gen și a altei rase sau etnii. Decizia de a alege a acestora nu este fundamentată pe argumente
obiective cărora le -ar putea fi demonstrată validitatea, ci doar pe baza unor prejudecăți
subiective legate de sex, rasă și specie. Consecințele acestor alegeri sunt diverse prin care cei
afectați de discriminare sunt considerați drept grupuri de indivizi subordonate, cu o mică
influen ță asupra societății comparativ cu a celorlalți membri ale altor grupuri.
De asemenea, unul dintre motivele pentru care oamenii discriminați prin sexism și
rasism susțin importanța animalelor discriminate prin speciism este reprezentat de înțelegerea
nemulțumirilor acestora care nu pot fi comunica te direct, de efectul prejudiciilor asupra lor și
de ce înseamnă în sine să fii discriminat pe baza unui singur considerent. Donovan face
referire la animale atunci când susține că ,, feministele – de fapt major itatea femeilor – sunt
extrem de conștiente de ceea ce se simte când opinia unuia este ignorat ă, trivializat ă,
considerată neimportant ă.”15 Astfel, se poate observa cum cei afectați de discriminarea sexistă
pot relaționa cu felul în care sunt tratate animal ele, dorind să contribuie la egalitatea
intereselor acestora.
Totuși, în timp ce femeile pot conștientiza inegalitățile la care sunt supuse, animalele
nu au această capacitate. Tocmai de aceea realizarea unei egalități pentru animale se
evidenția ză ca fiind mai puțin importantă decât cea dintre ființele umane, incapa citatea
animalelor de a conștientiz a inegalitățile care li se produc fiind pentru unii oameni un motiv
suficient pentru a nu le recunoaște importanța considerației egale a intereselor. Acestea nu pot
înțelege noțiuni precum ,, egalitate” și ,,opinie ”, prin urmare nu își pot apăra direct interesele ,
depinzând de oameni i care le pot înțelege necesitatea de a se afla în bunăstare, de a le fi
respectate propriul corp, de a le fi recunoscute interesele specifice speciei de care aparțin.
Un aspect care influențează corelația dintre cele trei tipuri de discriminări este

15Josephine Donovan , Feminism and the Treatment of Animals: From Care to Dialogue , The University
of Chicago Press, Signs, Vol. 31, No. 2,Winter, 2006, p. 306.

15
reprezentat de ceea ce se poate numi confli ctul de îngrijire . Prin acest conflict se poate
înțelege confruntarea intereselor grupurilor discriminate în discuții care privesc protejarea
acestora. Astfel, se creează argumente despre grupurile di scriminate și despre cine ar merita
o atenție ridicată asupra îngrijirii. Deoarece implicațiile economice pentru susținerea
grupurilor implică costuri, există ,,întrebări despre cine beneficiază de cercetarea
economică .”16 Această idee este relevant ă în contextul în care rezolvările de problemelor
indiviz ilor gener ează apariția costurilor economic e. Astfel, sunt prioritare anumite probleme
și costurile acestora în funcție de importanța intereselor indivizilor . Prin urmare, supremația
intereselor oamenilor evidențiaz ă faptul că sunt rezolvate mai întâi prob lemele speciei umane
și costurile pe care le implică cercetarea economică sunt dedicate în primul rând acesteia.
Beneficiile de acest tip pot fi influențate de modul în care este privit statutul moral al
grupurilor respective. Precum am sugerat în paginile precedente, statutul moral al animalelor
ar putea fi contestat, deoarece acestea nu aparțin aceleași specii ca ființa umană. De asemenea,
grija principală a oamenilor se manifestă mai întâi față de indivizii care aparțin de aceeași
specie, în plan secunda r fiind grija pentru animalele non -umane, membre ale altor specii. Prin
urmare, atât cercetările economice, cât și alte tipuri de cercetări precum cele sociale și
psihologice se vor concentra în primul rând pe membrii speciei umane, inclusiv pe victimele
discriminării rasiste și sexiste. De aceea, se poate observa că egalitatea între oameni este
prioritară comparativ cu egalitatea dintre specii, pentru că rezolvarea problemelor membrilor
speciei umane este mai importantă decât cea a altor specii.
Persoanele discriminate prin sexism și rasism au accesul la egalități și drepturi mai
facil, deoarece ele sunt judecate în funcție de statutul moral ca ființă umană. Animalelor, pe
de altă parte, li se contestă accesul pentru că nu fac parte din aceeași specie ca oamenii, fiind
considerate ființe inferioare care nu merită interese egale din cauza distincțiilor caracteristice
speciei de care aparțin și a proclam ației speciei umane. B eneficiile bazate pe cercetările
economice au tendința de a fi acordate ac elora care prezintă trăsături comune, statut moral
considerat comun și inteligenț ă, la fel de dezvoltate ca ale celorlalți membri. Crearea egalității
între specii prezintă un caracter problematic în comparație cu cea a egalității dintre oameni
care priveșt e mai precis, egalit atea intereselor membrilor indiferent de genul, sexul și rasa pe
care le au.
Argumentul principal privind justificarea unei asemenea diferențe între tipuri de
egalități este cauzat de faptul că animalele nu merită același tratament, a ceeași considerație în

16Ibidem, p. 311.

16
ceea ce privește interesele lor, cât și același statut moral. Față de animale, oamenii
discriminați prin sexism și rasism au anumite avantaje pentru crearea egali tății intereselor lor.
Recunoașterea trăsăturilor umane conduce implici t la încadrarea lor în specia umană. Acest
fapt este decisiv pentru o valorizare mai mare a intereselor, a dorințelor și a drepturilor lor.
Prin urmare, speciismului i se acordă o importanță mai scăzută, deoarece interesul
prioritar este exercitat în prim ul rând asupra oamenilor, aceștia având o dominație
considerabilă asupra animalelor. Cele trei tipuri de ideologii prezentate se aseamănă prin
acțiunile discriminatoare, iar egalitatea dintre membrii care aparțin de specii diferite depinde
de considerația egală a intereselor acestora. O asemenea considerație reprezintă modalitatea
prin care s -ar elimina discriminarea speciistă a indivizilor non -umani.

17
CAPITOLUL II. CONCEPȚII DESPRE IMPORTANȚA MORALĂ
A ANIMALELOR

2.1 Perspective filosofice distincte asupra suferinței: utilitarismul și teoria lui
Regan

S-au creat diverse perspective în ceea ce privește semnificația suferinței ca argument
pentru considerația morală a indivizilor non -umani, printre acestea fiind evidențiate cele
utilitariste și cea a lui Regan. Unul dintre filosofii utilitariști care susț ine importanța
animalelor este Jeremy Bentham, acest fapt fiind observabil prin afirmația sa ,, probabi l că va
fi într -o zi recunoscut faptul că numărul de picioare, pilozitatea pielii sau posesia unei cozi
sunt motive la fel de insuficiente pentru a aband ona la aceeași soartă o creatură care poate
simți? ”17Acesta face referire la faptul că un om negru nu este abandonat într -o situație care îi
provoacă suferință, și din acest motiv ,, aceeași soartă” ar trebui să o aibă și un animal.
Oamenii trăiesc pentru a își asigura propria bunăstare și de aceea trăiesc și animalele, iar din
cauza aceasta ar trebui considerate egal în momentele în care simt durere.
De asemenea, trăsăturile enumerate de Bentham sunt de fapt caracteristici specifice și
firești speciilor ca re nu reprezintă argumente solide pentru a neglija ființele vii capabile de a
simți suferință. Faptul că animalele se diferențiază de oameni prin elemente specifice lor ține
de unicitatea speci ilor și tocmai din acest motiv asemănările și deosebirile dintr e ființe nu pot
fi privite drept un criteriu de a clasifica cine contează din punct de vedere moral și cine poate
fi consid erat fără valoare și importanță morală. A judeca o ființă prin prisma diferențelor
caracteristice speciei sale comparativ cu cea uma nă reprezintă o acțiune speciistă. Acțiunea de
acest tip arată că aspectul fizic diferit și psihic distinct al unei ființe din altă specie decât cea
umană este o condiție suficientă pentru ca valoarea intereselor acesteia să fie negată. De
asemenea a aband ona o ființă despre care avem confirmarea că este capabilă să sufere, la fel
cum este capabil și un om reprezintă o acțiune greșită din punctul de vedere al lui Bentham.
Singer susține viziunea Bentham despre animale, acesta formu lând o interogație
retori că ,,Dacă este nedrept să profiți de un defect izolat, de ce este drept să profiți de o
limitare mai generală?”18. Astfel, se poate observa că defectul izolat al unui om (de exemplu,

17 Jeremy Bentham, An introduction to the Principles of Morals and legislation , Capitolul XVII,
Jonathan Benett, 2017, pp. 143 -144.
18 Peter Singer, All Animals Are E qual, Philosophic Exchange, Article 1, Vol. 5, 1974, p. 115.

18
handicapul) devine comparat cu o limitare mai generală ( de exemplu, incap acitatea altor
animale de a se exprima în limbajul oamenilor).
În acest context, nedreptatea animalelor este influențată de o limitare, considerată
motiv suficient pentru a se evidenția superioritatea ființelor umane. Limitarea aceasta este de
fapt o trăsătură specifică speciilor de care aparțin. ,,Limitarea” în acest caz evidențiază
limbajul superior al oamenilor și capacitățile cognitive dezvoltate ale acestora comparativ cu
ale animalelor. Însă, din anumite puncte de vedere și oamenii sunt limitaț i față de animale, dar
acesta nu constituie un motiv de a considera superioare interesele animalelor. De exemplu,
faptul că oamenii nu pot zbura, (dar alte animale pot) ar putea fi considerată o limitare a
acestora. Diferențele cognitive dintre specii sunt interpretate asemenea unor limitări, devenind
astfel un motiv prin care se poate contesta egalitatea intereselor pentru animale.
Prin urmare, faptul că animalele posedă cozi și nu pot comunica prin cuvinte asemenea
oamenilor este înțeles drept un motiv s uficient de a nu fi ființe considerate importante din
punct de vedere moral în comparație cu cel al suferinței, prin care fiecare membru, al fiecărei
specii este capabil de a simți durere. Interesul unui om care se diferențiază printr -un defect
izolat înze strat cu asemenea capacități precum cea de a simți durere este considerat superior
față de cel al unui porc care prezintă un alt număr de picioare față de al oamenilor, dar care
în același timp poate simți suferință. În acest caz, nu suferința ca acțiune cu efecte negative
asupra unui individ este recunoscută ca fiind greșită, ci considerația mai scăzută a suferinței
unei alte ființe care nu prezintă caracteristici fizice comune cu cele ale ființei umane.
Perspectiva asupra suferinței a celor doi filosofi, Jeremy Bentham și Peter Singer este
utilitaristă, conform afirmațiilor lor evidențiate în rândurile precedente. De aceea, ea se
concentrează pe egalitate. Astfel, ceea ce prezint ă relevanță în utilitaris m sunt capacitățile
indivizilor pe baza cărora aceștia pot experimenta prin prisma trăirilor, ,,cea mai importantă
dintre acestea fiind capacitatea de a suferi .”19 Utilitarismul se cons tituie pe ideea maximizării
plăcerii și reducerea minimă a suferinței. P rin urmare, acțiunea care provoacă minima
suferință este importantă din punct de vedere moral, iar cea care provoacă maxima suferință
fiind interpretată drept o acțiune greșită și imorală. De asemenea, pentru utilitariști, acțiunile
morale sunt cele care consideră interesele tuturor indivizilor ca fiind egale indiferent de
contextul în care sunt participanți aceștia. ,,Toate interesele similare au aceeași importanță
indiferent de culoarea, sexul sau specia celui implicat”20. Astfel, se poate observa că Singer nu

19 Lori Gruen, Animalele în Tratat de Etică , editată de Peter Singer, Editura Polirom, 2006, p. 379.
20 Ibidem, p. 380.

19
consideră interesul unui om mai presus decât cel al unui animal( chiar dacă este un animal cu
o viață simplistă), deoarece ambele ființe sunt înzestrate cu o capacitate de a simți durere și
suferință. Astfel , acțiunile utilitariste nu sunt bazate pe prejudecăți, pe folosirea indiv idului
pentru acumular ea de beneficii altor indivizi, pe abilitățile și aptitudinile pe care le -a dobândit
ființa în cauză. Singurul aspect care contează și are valoare morală este capacitatea ființei de
a simți suferință. A ceastă capacitate reprezintă un motiv suficient pentru ca bunăstarea
individului să conteze, fiindu -i suprimată astfel durerea și maximizată fericirea.
Viziunea utilitaristă a lui Singer asupra suferinței se distinge însă, de cea a lui Regan.
Ideile acest uia se concentrează pe valoarea inerentă, ci nu pe egalitatea considerației
intereselor. Astfel, aceasta este oferită unui individ prin prisma capacității sale de a simți
durerea doar ca suferință conștientizată, ci nu doar la nivel senzorial. De asemenea, ea este
atribuită anumitor indivizi, fără a fi judecate acțiunile care sunt utile membrilor speciei s ale
sau membrilor altor specii.
Conform lui Regan ,,toți care au valoare inerentă o au în mod egal fie că sunt oameni
sau nu .”21 Se poate observa că acest tip de valoare poate fi acordat atât ființelor umane, cât și
celor non -umane. De asemenea, v aloarea inerentă nu este egală pentru toate ființele din cauza
premisei pe baza căreia animalul în cauză trebuie să poată atinge un anumit grad de
conștientizare. Prin ace asta el este capabil să își creeze dorințe, este conștient de prezentul pe
care îl trăiește, își poate conștientiza propria durere, aceasta nefiind simțită doar la nivel
senzorial, ci și la nivel cognitiv. Valoarea de acest tip nu este influențată de prejudecăți ,
aptitudini, trăsături fizice sau apartenența la o anumită specie, ci numai de capacitatea ființei
în sine de a putea trăi o suferință conștientizată și de a avea bunăstare exper iențială dator ată
experiențelor trăit e.
Astfel, se poate observa că ,, Regan consideră că toate mamiferele în vârstă de cel
puțin un an și normale din punct de vedere mental intră în această categorie ”22 ( a animalelor
capabile să își conștientizeze propria suferință). Pe de o parte, acesta, spre deosebire de
utilitariști oferă o importanță morală mai ridicată animalelor dintr -o anumită categorie,
deoarece nu sunt doar ființe senzoriale, ci și dezvoltate cognitiv în comparație cu alte animale.
Pe de altă parte, pentru un utilitarist p recum Singer, toate animalele umane sau non -umane
sunt egale în ceea ce privește considerația egală a intereselor lor, modul de a se raporta asupra
acestora nefiind influențat de prezența valorii inerente. Pentru evidențierea diferențelor dintre

21 Tom Regan, The case for animal rights, The Humane Society of the United States, p. 187.
22 Lori Gruen, Animalele în Tratat de Etică , editată de Peter Singer, Editura Polirom, 2006, p .378.

20
cele două perspective, cea utilitaristă și a teoriei lui Regan de a privi importanța suferinței
animalelor se poate observa următorul caz:
 În urma sacrificării unui șarpe, pielea acestuia este utilizată pentru
fabricarea unui articol de mobilier cu scopul de a fi utilizat în activitățile cotidiene ale unei
ființe umane. În acest caz, cum va acționa o persoană care este adepta utilitarismului în ceea
ce privește suferința ființelor și o altă persoană care este adepta teoriei lui Regan prin care
valoarea inerentă e ste decisivă ?

Acțiunea utilitaristului este influențată de istoricul suferinței cauzate șarpelui până în
momentul morții sale. De aceea, putem să presupunem că șarpele a trăit în bunăstare întreaga
sa viață, fiind astfel îndeplinite condițiile necesare unui trai corespunzător. În plus, moartea
acestuia a fost cauzată de o procedură precum eutanasi a care minimizează pe cât posibil
suferința animalului. Aceste considerente este posibil să convingă utilitaristul să folosească
acel articol de mobilier, deoar ece animalul a simțit o minimă durere. De asemenea, se poate
considera că beneficiile omului de a utiliza acel mobilier(sau plăcerea acestuia) pe termen mai
lung comparată cu momentele scurte de suferințe ale șarpelui l -ar putea provoca pe utilitarist
să accepte o astfel de situație.
În ceea ce privește un adept al teoriei lui Regan, acesta nu va analiza aspectele legate
de suferința creată șarpelui, deoarece el nu este un mamifer. Astfel, valoarea inerentă a
șarpelui nu există, deoarece nu își poate conș tientiza propria existență, nici propriul prezent pe
care îl trăiește, deci implicit nici durerea pe care o simte la nivel cognitiv. Pentru acest adept,
șarpele are semnific ație morală, însă una scăzută, deoarece nu i se poate atribui o valoare
inerentă. De aceea, adeptul teoriei lui Regan este posibil să aleagă să folosească articolul de
mobilier, fără a se concentra pe suferința animalului. Dacă ar fi fost un mamifer în locul
șarpelui și suferința acestuia ar fi fost ridicată, acesta ar fi acționat în c onsecință, alegând să
nu folosească obiectul respectiv, deoarece este fabricat dintr -un animal important din punct de
vedere moral. Prin urmare, se pot observa câteva distincții principale între cele două
perspective asupra suferinței animalelor.
Pe de o p arte, pentru utilitariști suferința ființelor senzoriale este importantă în egală
măsură, pentru că se dorește egalitatea intereselor, gradul de conștientizare a ființei nefiind o
condiție pentru acordarea de semnificație morală. Pe de altă parte, teoria l ui Regan susține că
interesele anumitor animale(mamiferele) sunt mai importante din punct de vede re moral decât
cele ale ființelor simpliste și senzoriale. Acest motiv este datorat faptului că mamiferele sunt
conștiente de ceea ce trăiesc, de propria exist ență, pot să își creeze dorințe proprii și sunt

21
înzestrate cu abilitatea de a își fixa propriile scopuri. Astfel, utilitariștii nu stabilesc statutul
moral al unei ființe pe baza unei condiț ii a conștientizării existenței. Pentru aceștia este
decisivă în j udecata alegerii faptelor morale doar prezența capacității ființei de a simți durere.

2.2 Suferința ca argument pentru considerația animalelor

Importanța animalelor a fost contestată din diferite puncte de vedere, existând
considerente pe ba za cărora animalele ar trebui tratate asemenea unor obiecte. Astfel,
importanța intereselor lor a devenit suprimată, fiind considerată irelevantă. Însă, s -a creat
discuția asupra prezenței (sau a lipsei) suferinței animalelor și a implicațiilor acesteia.
Argumentele asupra prezenței capacității animalelor de a simți suferință au devenit decisive
pentru importanța lor. Din acest motiv este necesară analizarea unor astfel de argumente
pentru a observa semnificația suferinței în ceea ce privește considerația morală a animalelor.
Conform lui Peter Singer, ,, dacă o ființă suferă , nu poate exista justificare morală
pentru a refuza luarea în considerare a acelei suferințe”23, deoarece suferința în sine este o
manifestare a durerii, o senzație neplăcută care prezin tă consecințe atât fizice cât și psihice.
De asemenea, prin suferință se înțelege reflectarea unor acțiuni rele care provoacă distrugere,
iar de aceea din punct de vedere moral tot ceea ce este rău trebuie evitat pentru a nu tulbura
bunăstarea în genere. C onsiderarea la care se referă Singer, din perspectiva utilitaristă, se
concentrează pe faptul că nicio ființă care este capabilă să simtă durere nu trebuie abandonată,
deoarece suferința acesteia reprezintă una dintre dovezile că ființa aceea este constitu ită din
capacități senzoriale, abandonarea ei fiind de fapt evidența unui mod de a acționa imoral.
Durerea este o trăsătură comună nu doar oamenilor, ci și animalelor.
Unii speciiști o contestă , asumând că animalele nu pot simți durere, ori că durerea
anim alelor nu este la fel de puternică ca cea a oamenilor. Aceste argumente nu par însă
valide, deoarece prezența durerii la animale a fost cercetată și ulterior, dovedită științific,
orice animal fiind înzestrat cu capacitatea de a simți durere și suferință. De asemenea,
diferența dintre gradul de intensitate pe care îl poate simți un porc, un câine și un om nu este
relevantă în acest context și nici nu poate fi dovedit cu certitudine că omul este capabil de a
simți o d urere mai intensă. De aceea, ,, durerea e ste durere oricum oriunde se întâmplă .”24
Acest fapt se întâmplă, indiferent dacă acțiunile care provoacă durere se produc în casele

23 Peter Singer, All animals are E qual, Philosophic Exchange, Vol.5, p. 107.
24 Tom Regan, The case for animal rights, The Humane Society of the United States, 1986, p. 181.

22
oamenilor asupra animalelor de companie sau domestice, ori în cadrul societății construite de
ființele umane asupra membrilor umane. Efectul acțiunilor negative va fi în fiecare caz
același, conducând la apariția suferinței.
Un om adult care este lovit cu o piatră și un câine care este lovit la fel cu aceeași
piatră va manifesta durere, importanța gradului de i ntensitate pe care l -au simțit fiind
diminuată prin prisma faptului că acțiunea are un caracter negativ, având un impact care
generează molestare, mai exact provocarea unor neplăceri. De aceea, prezența unui prejudiciu
în sine implică semnificație morală, ci nu gravitatea acestuia. Prejudiciul reprezentat de
apariția suferinței și a durerii poate fi interpretat drept condiția necesară pentru ca integritatea
unei ființe să fie respectată, iar intensitatea mai ridicată a oamenilor de a o simți drept o
trăsătu ră specifică speciei de care aparțin prin care aceștia pot analiza mai detaliat acțiunea de
a provoca durere și consecințele acesteia.
Pe de altă parte, ,, dacă cineva are dreptul de a fi privat de suferința durerii fizice
acute, toți au acest drept, deo arece nu există o bază posibilă pentru discriminare .”25. Atâta
timp cât există drepturi care protejează ființele umane de suferință pe cât posibil, și alte ființe
care sunt capabile de a trăi suferința ca o senzație neplăcută ar trebui protejate din acest p unct
de vedere. A abandona un animal care suferă și a abandona un om care suferă reprezintă
acțiuni la fel de grave, deoarece ambii indivizi au capacitatea de a simți durere, iar această
caracteristică este suficientă pentru a fi respectați în egală măsură în ceea ce privește interesul
acestora de a fi vii și de a trăi bunăstare.
Însă, deși ființele senzoriale nu ar trebui supuse acțiunilor care provoacă durere,
acestora nu li se pot acorda oportunitatea de a avea drepturi complexe care țin de drepturile
oamenilor precum cel de a vota și de a avea funcții profesionale. Aceste drepturi sunt
considerate legale, nu morale și nu sunt influențate de trăsătura comună a animalelor umane și
non-umane, ci de caracteristica oamenilor de a trăi într -o societate specif ică lor. Ființele
umane pot comunica prin cuvinte și noțiuni în societate, iar animalele comunică în cadrul
comunității din care fac parte, limbajul acestora fiind manifestat îndeosebi non -verbal. De
aceea, pentru animale nu ar avea sens acordarea de drept uri precum cel de a vota, ci doar
drepturile de a li se respecta integritatea fizică și psihică și de a să trăi în bunăstare.
De asemenea, Callicott afirmă ,, deoarece anumite animale foarte simple sunt aproape
sigur insensibile la plăcere și la durere, el e pot și ar trebui să fie tratate ca fiind inconsecvente

25 Bonnie Steinbock, Speciesism and the Idea of Equality , Campbridge University Press, 1978, p. 249 .

23
moral .”26 Acest argument evidențiază faptul că egalitatea intereselor unui animal poate fi
acordată dacă se bazează informații clare despre capacitatea acestuia de a simți suferință.
Astfel, o ființă este importantă din punct de vedere moral în primul rând dacă există o
confirmare certă prin care se dovedește prezența capacității ei de a simți durere sau suferință.
Ființele care prezintă incertitudinea conform căreia nu ar fi capabile de a simți astfel de
senzații le este redusă importanța morală.
Prin urmare, acestea se pot afla în situația de a fi considerate importante din punctul
de vedere al eticii, dar și de a nu fi, deoarece nu există suficiente informații care să ateste
prezența capacită ții de a simți durere. Din acest motiv, dacă ar exista numai studii care ar
putea contesta cu certitudine că o pisică nu simte nici cea mai mică intensitate a durerii când
este lovită de o piatră atunci pisicii i s -ar suprima valoarea, fiind considerată la fel de lipsită
de senzații precum este piatra care a lovit -o. Se poate observa prin exemplul prezentat că
valoarea morală a unei ființe depinde de capacitatea acesteia de a simți durere și de
posibilitatea informațiilor pe care oamenii le pot dobândi pen tru a confirma sau a infirma
prezența acestei capacități.
În ceea ce privește durerea simțită de animale, aceasta se poate manifesta diferit față
de durerea umană, iar de aceea se pot crea confuzii asupra acceptării existenței sale. Conf orm
afirmației Elisei Aaltola, ,, în strânsoarea durerii animalele pot face exact opusul a ceea ce fac
oamenii .”27 Astfel, când o ființă umană se raportează în genere la manifestarea durerii ,aceasta
are tendința de a recunoaște și judeca existența durerii în funcție de cum o resimte ea ca
membrul al speciei umane, deoarece acele manifestări îi sunt deja cunoscute. Însă, diferențele
între specii creează și distincții în comportament, în reacțiile la stimulii exteriori și în
exteriorizarea emoțiilor și senzațiilor. De aceea, în momentul în care un animal simte durerea,
acesta își poate controla reacțiile care ar putea fi detectate de alte animale. Acest fapt se
întâmplă pentru că organismul său se adaptează situației, controlarea reacțiilor fizice fiind un
mod de a se proteja, de a nu fi privit ca o posibilă pradă de animalele din jurul său.
Pe de altă parte, ,, unele animale își vocalizează durerea, dar o pot face într -o frecvență
atât de înaltă încât ființele umane eșuează în a o auzi”28. Astfel se poate observa diferența
între specii și irelevanța acesteia în ceea ce privește respectarea intereselor în mod egal a
fiecărui animal uman sau non -uman. Anumite animale au o capacitate mai dezvoltată a

26 J. Baird Callicott, Animal liberation: A Triangular Affair , Environmental Ethics and the Case for
Hunting, Vol.2, Winter, 1980, p. 318.
27 Elisa Aaltola, Animal Suffering: Philosophy and Culture , Capitol I, Palgrave Macmillan, 2012, p.11.
28 Ibidem, p. 11.

24
sistemului auditiv decât oamenii și pot produce sunete mai înalte decât cele produse de om,
iar de aceea ele pot fi insesizabile de către ființele umane și considerate,implicit, inexistente în
concepția oamenilor. Dacă o ființă nu își manifestă durerea sau plăcerea în acord cu
standardele specifice speciei umane nu înseamnă că ființa în s ine nu este capabilă de a simți
plăcere sau durere. A fi capabil de a simți durere ca individ nu este echivalent cu a îți
manifesta durerea precum o manifestă o anumită specie, îndeosebi cea umană.
De aceea, asemenea diferențe între specii ar trebui inter pretate drept distincții firești,
datorate diversității create prin natura fiecărei specii în sine. Din acest motiv, nu este
justificabil să fie privite nici ca defecte, ori ca limitări, deoarece reprezintă caracteristici
specifice și contingente ale speci ilor care nu pot fi supuse anumitor standarde create de
ființele umane. Prin urmare, prezența unui sistem auditiv mai dezvoltat sau a unei inteligențe
mai dezvoltate a unui individ precum și oricare altă caracteristică de acest tip nu reprezintă
motive car e să justifice acțiunile distructive ale acestuia asupra altor indivizi capabili de a
simți durere.

2.3 Cruzimea, o suferință fără necesitate

Acțiunile exterioare și negative exercitate asupra animalelor care sunt provocate de om
pot fi numite acte de cruzime. O altă definiție a cruzimii este evidențiată prin expresia
,,cruzimea (…) ca aplicarea de durere și suferință inutilă ”29. Astfel, prin caracterul său care
produce efecte negative, cruzimea poate fi interpretată ca o acțiune aplicată asupra altei ființe
care are drept consecințe prejudicii inutile asupra integrității fizice sau psihice a acesteia.
Printr -o suferință inutilă se poate înțelege de exemplu, folosirea animalelor doar pentru
atingerea de scopuri umane în cadrul unor activități precum c ele din industria de fabricare a
blănurilor ca obiecte vestimentare umane. Pe de altă parte, pot exista și suferințe cu utilitate
aplicate asupra animalelor. Acestea se concentrează pe suportarea durerii pe o perioadă
determinată pentru a asigura ulterior bunăstarea individului. De exemplu, atunci când un câine
suportă durerile după o operație , el de fapt se află într -o stare de suferință necesară pentru a i
se îmbunătăți sănătatea. În acest caz, acțiunile omului provoacă durere, dar suferința are totuși
un rol constructiv. Prin urmare, o suferință necesară poate fi acceptată și poate dobândi
justificări, dar cea fără necesitate nu poate fi tratată în aceeași manieră din cauză că nu oferă
beneficii ulterioare individului în cauză.

29 Bonnie Steinbock, Speciesism and the Idea of Equality , Cambridge University Press, p. 250.

25
Chiar dacă acțiunile oame nilor pot provoca suferințe animalelor nu înseamnă că
totalitatea acțiunilor umane față de acestea au efecte negative. Există oameni care au grijă de
animale și contribuie la bunăstarea acestora, fără a exercita acte de cruzime. Într -un asemenea
context, a nimalele ar avea o calitate a vieții mai ridicată decât dacă ar trăi pe cont propriu, în
natură, atenția oamenilor față de ele ne fiind prezentă. De asemenea, ,, moartea pe care o suferă
ele în mâinile noastre de obicei este și mereu poate fi mai rapidă și a stfel mai puțin dureroasă
decât ceea ce le -ar aștepta în cursul inevitabil al naturii ”30. Bentham evidențiază ca uneori, dar
nu tot timpul, animalele au un nivel de trai mai ridicat în posesia oamenilor . Este dificil totuși
de stabilit dacă animalele în nat ură mor într -o manieră mai dureroasă și mai lentă decât cea
care se întâmplă în captivitate prin acțiunile oamenilor . Însă, noi, oamenii avem puterea de a
le minimaliza durerea acestora prin implicarea noastră directă , ajutând animalul să simtă o
durere câ t mai subtilă în timpul morții sale și să le maximizăm fericirea pe parcursul vieții lor.
Totuși, a nu omorî un animal deloc, niciodată nu poate fi prezentată ca o acțiune
realizabilă, deoarece în anumite cazuri faptul că ele trăiesc în jurul oamenilor le poate produce
durere atât lor, cât și ființelor umane implicate. Prin apariția continuă a noilor indivizi, umani
sau non -umani se creează conflicte în ceea ce privește spațiul lor de a trăi și teritoriul care le
aparține acestora. De aceea, interacțiunea i ndivizilor pe termen lung conduce la crearea de
suferințe și oamenilor, dar și animalelor pentru că se pot ataca reciproc. Într -o asemenea
situație, uciderea animalelor ar putea fi justificată, dar doar dacă aceasta se realizează rapid,
cu o minimă durere simțită de către acestea.
Cea mai eficientă procedură executată de om pentru a curma suferința animalelor este
reprezentată de eutanasie prin care animalele nu simt aproape deloc durere. Se permite
folosirea acesteia asupra animalelor doar atunci când est e neapărat necesar și prin care se
poate justifica. Animalul în viață poate suferi mai mult pe parcursul vieții comparativ cu
momentele scurte de durere prin acțiunea eutanasierii lui, iar de aceea ar putea fi preferabil un
astfel de tratament pentru a îi minimaliza pe cât posibil durerea.
În situații mai nefericite decât cea expusă, omul folosește animalele în mod repetitiv în
testarea chinuitoare din laboratoare, ele fiind instrumente în experimente pentru scopurile
oamenilor. Aceasta poate să nu prezinte efecte negative grave asupra lor p recum provocarea
morții, ci trăirea de suferințe continue pe tot parcursul vieții lor. De asemenea, suferința
simțită de animale nu este doar una fizică, ci și psihică, deoarece acestea sunt ființe

30 Jeremy Bentham, An introduction to the Principle s of Morals and legislation , Capitolul XVII,
Jonathan Benett, 2017, p. 143.

26
emoționale, însă uneori acest tip de suferință este conte stat. Acest fapt este cauzat de faptul
că există o tendință a oamenilor de a se încrede în ideea că numai oamenii sunt capabile de
senzații și emoții. Pe de altă parte, ,, este pur și simplu neștiințific să negi că animalele sociale
nu suferă psihologic c ând sunt hrănite singure și refuzată oportunitatea de a interacționa cu
alții de felul lor”31. Astfel, anumite animale depind de factori sociali și simt o suferință psihică
care le provoacă schimbări negative la nivel psihologic. De aceea, atunci când unui pui de leu
îi este refuzată șansa de a trăi în natura alături de alte grupuri de lei acesta este tratat drept un
tablou frumos lângă care copii se pot fotografia atunci când acesta trăiește în captivitatea
creată de oameni.
În acest caz, suferința este un a fără necesitate, deoarece tratarea puiului de leu
asemenea unui obiect nu îi oferă acestuia niciun beneficiu, ci dimpotrivă doar îi sporește
durerea. Majoritatea animalelor sociale precum omul, maimuțele și leii își exprimă nevoia de
a socializa cu alți membri de aceeași specie. Această nevoie reprezintă o condiție esențială și
majoră pentru îndeplinirea bunăstării lor , iar aceasta nu merită să fie neglijată pe baza
considerentelor ce țin de interesele dominante, dar minore din punct de vedere moral ale
membrilor altei specii care doresc exploatarea lor.
Prin argumentele enunțate susțin viziunea lui Singer expusă în lucrarea sa ,,All
Animals Are Equal” , deoarece niciun animal nu ar trebui supus abuzurilor fizice sau psihice
pentru a crea be neficii membrilor altor specii. Orice acțiune care reprezintă un act de cruzime
asupra unui animal este condamnabil din punct de vedere moral, fiind o suferință fără
necesitate. Prin urmare, suferința justificabilă, a unui animal este constituită de benefi cii
ulterioare asupra vieții animalului, fiind realizată pentru binele animalului și capabilă să
influențeze pozitiv bunăstarea acestuia. Cea nejusti ficabilă reprezentată prin cruzime
semnifică utilizarea animalelor doar pentru acumularea de beneficii uma ne, fără să vizeze
interesele animalelor.

2.4 Inteligența umană ca argument pentru desconsiderarea intereselor
animalelor

Unii filosofi asumă că interesele animalelor nu sunt la fel de importante precum cele
ale oamenilor, aceștia invocând condiț ia raționalității și a inteligenței. Astfel, semnificația

31Lori Gruen, Ethics and Animals An Introduction , Capitolul IV, Campbridge University Press, 2011, p.
116.

27
egalității intereselor animalelor este diminuată în comparație cu cea a egalității pentru oameni.
Pe de altă parte, există argumente prin care se demonstrează irelevanța inteligenței superioare
a ființelor umane în ceea ce privește egalitatea intereselor dintre specii.
Astfel, conform lui Peter Singer ,, noi respectăm interesele oamenilor și le oferim
prioritate față de câini, nu în măsura în care ei sunt raționali, ci pentru că rațiunea este o
norm ă umană .”32 Inteligența reprezintă o aptitudine nativă a oamenilor care se concretizează
prin judecățile raționale ale acestora. Deoarece rațiunea este specifică doar oamenilor ea s-a
convertit într -o normă umană prin care importanța unei ființe se justific ă în funcție de
prezența acesteia. Prin urmare, nu inteligența în sine, ca rațiune este decisivă pentru a clasifica
semnificația morală a ființelor, ci modul normativ al oamenilor de a se raporta la aceasta.
Caracteristica de a avea rațiune a fost interpre tată și implementată drept o regulă asupra
căreia ar trebui supuse ființele pentru a fi considerate egale din punct de vedere al intereselor
acestora. Prin evidențierea inteligenței oamenilor drept o dovadă a supremației acestora în
comparație cu animalel e se creează o discriminare. Astfel, se creează ideea prin care prezența
inteligenței umane este interpretată drept un criteriu de clasificare a importanței unei ființe.
,,De ce să nu alegem altă caracteristică precum culoarea pielii? ”33 pentru a demonstr a
că nu o anumită trăsătură a unei specii sau a unui individ justifică tratamentul aplicat în mod
diferențiat în ceea ce privește considerația intereselor. Astf el, un om de culoare este
discriminat pentru că are o altă culoare a pielii față de majoritatea dominantă a societății de
care aparține, un animal fiind discriminat din cauză că nu prezintă inteligență la fel de
dezvoltată ca a omului, el fiind considerat inegal pentru că specia de care aparține nu este
constituită din caracteristici comp let similare cu ale speciei umane, ci doar de unele
asemănătoare. Această abordare pare însă una speciistă, prin care inteligența manifestată prin
posibilitatea de a crea judecăți raționale nu este înțeleasă drept o caracteristică care depinde de
felul di stinct al speciilor de a evolua.
La fel cum oamenii nu pot alerga cu aceeași rapiditate ca unele animale terestre, pentru
că nu au această trăsătură dezvoltată, la fel nici animalele nu au inteligența atât de dezvoltată
precum o au ființele umane. Prin u rmare, rațiunea umană datorată prezenței inteligenței
membrilor speci ei umane poate fi privită drept o caracteristică firească, ci nu ca pe o
justificare prin care celelalte animale sunt subminate, statutul acestora devenind astfel
desconsiderat într -o ase menea manieră încât să poată fi justificată exploatarea lor.

32 Peter Singer, All Animals Are E qual, Philosophic Exchange , Article 1, Vol. 5, 1974 , p. 114.
33 Ibidem, p. 108.

28
Unul dintre cei care are o perspectivă distinctă asupra animalelor față de cea expusă
de Singer est e R.G Frey. Acesta afirmă că ,, viața adulților normali este de o calitate superioară
față de v iața animalelor, nu din cauza speciei, ci din cauza bogăției .”34 Este observabil că
pentru el valoarea intereselor unei ființe este influențată de valoarea calității vieții acesteia.
Astfel, pentru Frey nu este decisivă suferința pe care o pot simți ființe le, aceasta nefiind o
condiție suficientă pentru a crea egalitatea intereselor între specii, ci este principal aspectul
care privește bogăția vieții lor și modul complex de a trăi al acestora.
În plus, el consideră că animalele față de oameni nu au aceea și importanță morală și
că interesele lor nu sunt egale. Această viziune se concentrează pe prezența bogăției ca fiind o
caracteristică specifică doar ființei umane. Bogăția poate fi interpretată prin consecințele
manifestării inteligenței umane, observabi le în acțiunile practice ale acestora. Datorită
inteligenței lor specifice oamenii au dezvoltat o societate în cadrul căreia s -au instaurat
diferite instituții precum cea a căsătoriei. De asemenea, bogăția mai poate fi înțeleasă drept
evoluția umană în sin e a oamenilor comparată cu cea inferior dezvoltată a animalelor, prin
care activitățile speciei umane variază semnificativ mai mult decât alor celorlalte specii.
Astfel, bogăția ființei umane este reprezentată de faptul că omul poate cunoaște și crea
noțiuni, concepte pe care le poate utiliza pentru a influența pozitiv bunăstarea, fiind capabil să
își dezvolte continuu latura mentală.
Ceea ce susține Frey pare să se bazeze pe anumite aspecte neconvingătoare. Dacă am
judeca interesul unei ființe comparativ cu al alteia pe baza calității vieții fiecăreia, atunci
interesul unui mamifer non -uman la maturitate ar trebui să fie mai important decât cel al unui
bebeluș abia născut, deoarece inteligența animalului ar fi mai semnificativă decât cea a
bebelușului, imp licit și complexitatea vieții acestuia ar fi mai ridicată. În același timp,
interesul unui om cu handicap mental grav ar fi mai puțin important decât cel al unui
cimpanzeu prin prisma considerentelor deja enunțate . Însă, toate aceste ființe au o trăsătură de
bază, comună și anume capacitatea de a simți suferință, de a experimenta trăiri neplăcute.
Suferința ca o condiție suficientă pentru considerarea egală a intereselor se evidențiază ca
fiind una valabilă în comparație cu perspectiva expusă în textul lui Frey prin care valoarea
calității vieții unei ființe trebuie să fie proporțională cu valoarea interesului acesteia, cele două
valori devenind astfel interconectate.
Prin urmare, nu susțin afirmația lui Frey, deoarece nu consider că este relevant fe lul în

34 R.G Frey, Moral Standing, The value of Lives and Speciesism, Between the species, A journal of
ethics, 1988, p. 194.

29
care s -a dezvoltat viața omului normal, acesta fiind influențat de o trăsătură firească, specifică
speciei sale. Valoarea mai ridicată a unui om normal comparată cu a oamenilor cu defecte
mentale și a animalelor care nu sunt înzestrate cu o intelige nță similară cu a speciei umane nu
justifică inegalitatea intereselor dintre acestea. Pe de altă parte, capacitatea de a simți suferință
poate fi considerată relevantă pentru considerarea egală a intereselor și pentru acordarea
importanței morale a indiviz ilor.
De asemenea, acesta susține că ,,Propriile mele alegeri si decizii nu au niciun efect
asupra apartenenței l a o specie, d eci nici asupra relației morale pe care trebuie să o suport cu
fiecare ființă umană în viață .”35 Chiar dacă fiecare ființă trăiește înconjurată de alte ființe,
umane sau non -umane pentru Frey acesta nu este un motiv întemeiat pentru a se afla într -o
relație morală cu oricare individ indiferent că sunt membrii aceleași specii sau a altei specii.
Astfe l, deoarece un om ca ființă individuală nu poate influența efectiv apartenența la o specie,
și pentru că acesta nu și -a manifestat în niciun fel cerința de a fi membru al unei anumite
specii ar fi justificabil ca oamenii să nu fie nu fie în relații morale față de totalitatea membrilor
speciei lor și a altor specii. Din perspectiva lui Frey, omul ar trebui să se afle în relații morale
doar cu anumiți indivizi precum propriile sale rude sau animalele de companie ale acestuia
pentru că față de ele se poate rap orta subiectiv, creând diverse emoții. Mai mult, o persoană
umană nu ar trebui să se situeze într -o relație morală doar pe baza considerentului că celălalt
individ aparține unei specii indiferent dacă este umană sau nu.
Totuși, nu susțin punctul de veder e al lui acestuia , deoarece a suporta o relație morală
cu un individ semnifică a nu acționa imoral față de acesta chiar dacă acțiunile tale nu pot
influența în nicio manieră apartenența cuiva la o specie. Alegerile și deciziile unui individ se
concretizeaz ă prin acțiuni care afectează într -o anumită măsură și alte ființe. Într -o societate
sau comunitate ideală, propriile alegeri și decizii ale lui individ țin doar de ceea ce consideră
acesta că este moral, de modul în care dorește să se comporte fără a ține cont dacă va cauza
prejudicii sau beneficii altei ființe.
Însă, relațiile morale suportate sunt de fapt relațiile dintre ființele care sunt capabile de
suferință. Fără această condiție, acțiunile fiecărei ființe nu ar putea provoca reacții altei ființe,
iar relația morală dintre acestea nu ar putea fi constituită. De asemenea, relațiile morale nu se
bazează pe faptul că un individ este membru al unei specii, ci pentru că ace sta este o ființă
senzorială. Prin urmare, alegerile și deciziile unui ind ivid afectează în ma joritatea cazurilor alt
individ , capabil de suferință, iar de aceea ele sunt importante în cadrul relațiilor morale în

35 Ibidem, p. 199.

30
genere, nu numai în ceea ce privește relațiile dintre oameni, ci și dintre ființele senzoriale. De
asemenea, orice in divid poate fi afectat de acțiuni negative dacă este capabil să simtă
suferință. Prezența acestei capacități nu depinde însă de faptul că este înzestrat sau nu cu
inteligență superioară care poate forma judecăți raționale și care îi poate oferi bogăție spe cific
umană. Inteligența oamenilor considerată superioară conduce la crearea de idei conform
cărora viața oamenilor este compusă din activități foarte variate, fiind mai importantă decât a
animalelor din această cauză.
Astfel, înzestrarea cu rațiune uman ă a creat ideea de demnitate intrinsecă, specifică
doar oamenilor care le oferă acestora un statut moral ridicat comparativ cu ale celorlalte
animale. Singer susține faptul ,, că toți și numai oamenii au demnitate intrinsecă ar trebui să se
refere la anumit e capacități sau caracteristici relevante pe care toți oamenii și numai ei le
posedă”36. Astfel, dacă această trăsătură a demnității intrinseci ar exista, ea ar trebui să se
aplice tuturor oamenilor, deoarece prezintă caracteristici și capacități comune. Așadar,
valoarea demnității intrinseci este privită drept un motiv întemeiat pentru a nu considera
interesele animalelor la fel de importante precum cele ale oamenilor, deoarece aceasta
influențează modul în care este interpretată valoarea morală a unui indi vid.
Caracteristica principală pe care oamenii o posedă, iar animalele nu, este reprezentată
de potențialul inteligenței umane de a crea judecăți constituite prin raț ionalizare și
conștientizare. Există însă ființe umane care din cauza anumitor defecte mentale au inteligență
la un nivel asemănător animalelor, chiar dacă acestea aparțin de specii diferite. Astfel, dacă
am considera demnitatea intrinsecă drept o justificare pentru inegalitatea intereselor ființelor
ar trebui să acceptăm că cea mai ridicată semnificație a intereselor le aparține ființelor umane
complet sănătoase din punct de vedere mental. Prin această considerație, s -ar discrimina atât
interesele bebelușilor (pentru că nu au dezvoltat încă capacitatea de a avea raționamente
proprii), cât și cea a oamenilor cu handicapuri mentale și a tuturor celorlalte animale care
aparțin de alte specii.
De aceea, susțin faptul că demnitatea intrinsecă nu se prezintă ca fiind un moti v
suficient pentru considerarea inegală a intereselor nici în ceea ce pri vește indivizii din aceeași
specie, dar nici cei care aparțin de specii diferite. În plus, demnitatea intrinsecă creată prin
inteligența umană poate fi înțeleasă drept un statut normativ formulat asupra unor anumiți
indivizi care îndeplinesc condiția de a avea rațiune. Astfel, se poate observa că ,,este un afront
la demnitatea unei ființe umane de a fi un sclav (chiar dacă este bine tratat); acest lucru nu

36 Peter Singer, All Animals Are Equal, Philosophic Exchange, Article 1,Vol. 5, 1974 , p. 113.

31
poate fi adevărat pentru un cal sau o vacă ”37. Demnitatea umană creată prin prisma
inteligenței specifi ce speciei umane creează ideea de supremație a omului, deoarece din cauza
trăsăturilor sale dezvoltate nu ar fi moral să fie supus unor tratamente denigrante sau să i se
stabilească o poziție subminantă care să îi ofere acestuia un caracter umil. Demnitat ea
intrinsecă se referă la demnitatea omului datorată naturii sale specifice și esențiale care se
distinge de a animalelor prin faptul că se bazează pe judecăți, gândire și raționamente.
Oamenii au o astfel de abordare asupra statutului lor, deoarece ei cr eează și utilizează
noțiunea de ,, demnitate”, aceasta devenind o normă umană la fel ca rațiunea. Însă, faptul că ei
implementează această normă nu înseamnă că demnitatea intrinsecă justifică acordarea unui
statut mai ridicat al intereselor oamenilor.
Animalele nu sunt capabile de a crea și înțelege concepte umane precum ,,demnitatea”,
iar de aceea ele nu pot considera niciun tratament și poziție denigrante prin care le este
afectată această demnitate. De asemenea, nici bebelușii și nici oamenii cu defecte mentale nu
înțeleg ce este demnitatea intrinsecă, dar acestora însă nu le sunt desconsiderate interesele și
valoarea morală. Acțiunea de a exploata un animal și a exploata un om, în acest context, are
semnificații morale diferite. Acest fapt se întâmplă p entru că se consideră înjositor să supui un
om la denigrarea statutului său pentru că este o ființă evoluată, având aptitudinea de
inteligență rațională.
Însă nu este umilitor să supui un animal la aceeași situație, deoarece acesta nu înțelege
oricum ce este demnitatea și nu este o ființă la fel de evoluată cognitiv cum este o ființă
umană. Astfel, este observabil că valorificarea demn ității intrinseci a oamenilor poate produce
inegalitatea intereselor între ființele de aceeași specie sau de specii diferi te, creând un
dezechilib ru în relațiile dintre acestea. Printr -o astfel de valorificare se poate influența, de
asemenea , desconsiderarea importanței indivizilor non -umani din punct de vedere etic precum
și exploatarea acestora.
Steinbock expune faptul că ,, dorința pentru respectul de sine per se necesită
capacitățile intelectuale ale ființelor umane, și această dorință ne oferă motive speciale să nu
tratăm ființele umane în anumite moduri” .38 Respectul, însă, nu trebuie acordat numai în
cazurile în care acesta este cerut sau în care se observă o manifestare clară a dorinței ființei de
a fi respectată și tratată în consecință, deoarece aceste acțiuni pot fi realizate doar de ființele
care au abilitatea de a discuta, de a utiliza noțiunea de ,,respect”, exprimându -și astfel

37 Bonnie Steinbock, Speciesism and the Idea of Equality , Cambridge University Press , 1978, p. 253.
38 Ibidem, p. 253.

32
nemulțumirile asupra respectului de sine afectat prin intermediul judecăților raționale. Astfel,
a nu lua în considerare respectul față de o ființă din cauză că aceasta nu își manifestă dorința
de a îi fi respectate interes ele nu reprezintă o acțiune întemeiată, fiind nejustificabilă moral.
Este în interesul animalelor să fie respectate, chiar dacă acestea nu prezintă dorința de a avea
respect de sine. Respectul de sine însuși al unui animal nu poate fi înțeles ca cel al unu i om,
deoarece pentru un animal a se respecta pe sine înseamnă doar a -și asigura bunăstarea și
integritatea , a își îndeplini condițiile minime supraviețuirii și a se apăra de anumiți prădător i
(instinctul de autoconservare).
Pe de o parte, dorința omului de a fi respectat ar trebui să influențeze doar acordarea
acestuia de drepturi legale, prin care stima sa de sine nu îi este afectată în cadrul companiei în
care lucrează sau în cadrul școlii în care învață. Aceste drepturi legale au rolul de a îl proteja
de ceilalți membri umani ai societății. Pe de altă parte, interesul oricărei ființe de a fi
respectată depinde de drepturile morale ale acestuia, ci nu de cele legale specifice oamenilor.
Din această cauză nu este necesară condiția de a fi înzestrat cu int eligență umană pentru a îți fi
respectat interesul nevătămării integri tății corporale și a celei psihologi ce.
De asemenea, inteligența este o aptitudine care oferă ființei posibilitatea de a își crea
anumite abilități, în funcție de tipul și gradul de inte ligență al fiecăreia. Astfel, majoritatea
abilităților indivizilor depind de specia de care aparțin, inteligența ființelor fiind influențată de
modul de evoluție al speciei lor. De aceea, animalele nu au abilitatea de ,,a construi o
bibliotecă. N ici multe dintre ființele umane nu pot, cu toate acestea noi nu spunem ( și nu
trebuie să spunem) că ei au (acești oameni) , prin urmare, o valoa re mai puțin inerentă, un
drept mai puțin de a fi tratați cu respect decât alții .”39 Abilitatea unui individ depinde în
primul rând, de felul în care acesta s -a dezvoltat cognitiv, de inteligența sa și de potențialul
acesteia. În al doilea rând, de efortul depus de ființa în cauză pentru a își îmbunătăți anumite
abilități, mai exact, de valorizarea potențialului existent. D e aceea, a judeca respectul care i se
cuvine unei ființe prin prisma abilităților nu prezintă relevanță din punct de vedere moral,
pentru că abilitățile acestea sunt variate și depind de mulți factori, nu numai de specia de care
aparține ființa, ci și de a cțiunile acesteia.
Consider că inteligența manifestată prin raționamente ar trebui interpretată drept o
trăsătură firească a speciei umane care nu poate defini un interes al unei ființe ca fiind mai
presus decât cel al unei alte ființe. Nu este permisă desconsiderarea unui interes al unui om cu
defecte mentale grave care nu are inteligența specifică unui om sănătos , la fel cum nu este

39 Tom Regan, The case for animal rights , Jonathan Benett, 1986, p. 186.

33
desconsiderat nici al unui copil care nu este încă capabil de a crea judecăți raționale precum
poate un om matur și sănătos. Faptul că un delfin la maturitate este mai inteligent la maturitate
decât un bebeluș nu justifică acordarea de considerație mai scăzută intereselor bebelușului. De
aceea, nici interesele unui animal nu ar trebui desconsiderate.
Pe de o p arte, i nteligența umană este utilizată asemenea unei proclamații a supremației
omului prin car e el poate ignora orice interes, dar aceasta nu poate justifica însă
desconsiderarea intereselor indivizilor non -umani. Pe de altă parte, argumentul capacității d e a
simți suferință referitor la considerația egală a intereselor animalelor este prezentat ca fiind
valid și justificabil, deoarece interesul fiecărei ființe sensibile este important, indife rent de
specia de care aparține, nefiind decisive abilitățile și aptitudinile acestora.

34
CAPITOLUL III.
IMPLICAȚIILE DREPTURILOR ANIMALELOR

3.1 Poziții etice concentrate pe drepturile animalelor

Modurile de a acorda considera ție animalel or au variat din punct de vedere etic. O
parte dintre argumente sunt axate pe statutul moral al animalelor și pe drepturile pe care ar
merita acestea să le aibă. Clasificarea animalelor în ceea ce privește semnificația morală a
acestora se evidențiază prin a fi o sarcină dificilă, iar de aceea este necesară analizarea
argumentelor etice formulate.
În primul rând, poziția etică a lui Singer asupra animalelor nu propune o rezolvare
pentru acordarea drepturilor acestora. În utilitarism, fiecare interes, al fiecărui individ
înzestrat cu sensibilitate este la fel de important. Însă, egalitatea intereselor nu este
interpretată în funcție de drepturile meritate de indivizi și nici drepturile nu sunt explicate în
funcție de interesele pe care le au aceștia. Suferința est e prezentată ca o consecință negativă a
acțiunilor care ar trebui evitată și suprimată, acesta fiind considerentul principal pentru a
identifica importanța morală a unei ființe. În al doilea rând, se poate observa că poziția
utilitaristă demonstrează că ni ci unui individ nu i se poate ignora interesul de a simți plăcere și
de a trăi bunăstare. Recunoașterea durerii ca fiind un element negativ și luarea în considerare
a acesteia în tratamentul aplicat asupra animalelor nu reprezintă totuși o soluționare a
problematicii animalelor, deoarece ele nu au nevoie doar s ă le fie minimalizată suferința și
maximizată fericirea, adevărata lor bunăstare fiind realizată prin prisma drepturilor acordate,
specifice acestora.
De asemenea, Tom Regan critică ac eastă poziție prin afirmația ,, Utilitarismul nu are
loc pentru drepturile egale ale indivizilor diferiți .”40 Acest fapt este cauzat de concentrarea pe
suferință ca având un caracter definitoriu în ceea ce privește egalitatea intereselor între ființe.
Astfel, utilitarișt ii urmăresc egalitatea intereselor indivizilor diferiți, ci nu drepturile egale ale
indivizilor distincți. Prin egalitatea intereselor se poate înțelege faptul că interesele ființelor
senzoriale sunt egale, niciun interes nu este subordonat altuia ( de ex emplu, interesul unui om
de a consuma carne nu este mai presus de al animalului de a fi viu). Egalitatea drepturilor
pentru indivizii distincți se constituie prin acordarea egală de drepturi elementare care apără
interesele atât oamenilor, cât și celor car e nu sunt membri ai speciei umane.

40 Tom Regan , The case for animal rights , The Humane Society of the United States , 1986, p. 184 .

35
Susțin faptul că poziția utilitaristă prezintă argumente solide pentru a acorda
considera ție intereselor indivizilor, dar aceasta nu răspunde la întrebări precum ,, c ine poate
avea drepturi?” și ,, de ce le poate avea?”. Astfel, utilitariștii nu oferă explicații despre
drepturile animalelor, ci doar despre interesele acestora . Minimalizarea durerii și maximizarea
pe cât posibilă a plăcerii p ot contribui la evitarea momentelor de suferință , însă aceas ta nu
protejează bunăstarea animalelor de acțiunile distructive ale altor indivizi. De asemenea , dacă
unui animal îi este suprimată suferința nu înseamnă că acesta va fi fericit, ci doar că se află
într-o stare de suferință minimă.
Acțiunile util itariste conduc la o prezență aproape inexistentă a suferinței indivizilor și
a maximizării plăcerii, însă prin acestea nu se pot defini drepturile pe care ființele le pot avea
sau nu, deoarece acestea nu protejează integritatea individului de alți indiviz i. Maximizarea
plăcerii nu înseamnă crearea unei plăceri, ci doar oferirea unui grad mai ridicat al acesteia.
Prin acordarea de drepturi animalelor acestea sunt protejate, cauzând oportunități acestora în
care pot simți frecvent plăcerea, nu doar să o maxi mizeze atunci când este prezentă. De
asemenea, doar prin evitarea durerii animalele nu pot fi protejate într -un mod semnificativ, ci
o protecție eficientă a acestora se poate realiza doar prin acordarea lor de drepturi specifice.
Pentru identificarea merit ului de drepturi, a fost analizat conceptul de ,, persoană”.
Astfel, termenul a fost interpretat în diverse moduri. În viziunea kantiană, doar ființele umane
puteau fi numite persoane, deoarece sunt considerate ființe raționale, animalele neavând
conștiinț ă de sine și de stările mentale pe care le pot avea. Pentru Kant este definitoriu
”principiul (mai sus menționat) al autonomiei este unicul principiu al moralei”41. Din punctul
său de vedere , animalele nu sunt alcătuite de importanță morală, deci nu pot a vea drepturi
pentru că nu au autonomie, putând fi privite asemenea unor obiecte prin prisma acestui
aspect.
În spiritul concepției kantia ne au fost elaborate însă și alte idei conceptuale care au
condus la o interpretare diferită a termenului de ,, persoa nă” și a felului în care poate fi
observat statutul moral al unui individ. Una dintre ideile formulate asupra a ceea ce înseamnă
a fi o persoană este cea a lui David DeGrazia, conform căreia ,,persoană” nu înseamnă pur și
simplu ,,o ființă umană” sau chiar o ființă umană (cu anumite capacități)”42. Astfel, se poate
observa că acest termen a fost înțeles și implementat ca fiind specific doar oamenilor sau doar

41 Immanuel Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, Editura ALL, 2014, p. 81.
42 David DeGrazia, On the question of personhood beyond Homo Sapiens în In Defense of Animals
The Second Wave , editată de Peter Singer,Blackwell Publishing, 2006, p. 41.

36
anumitor oameni. Această viziune asupra conceptului a condus la desconsiderarea statutului
altor fii nțe. Poate părea o absurditate dificil de acceptat că nu numai oamenii ar fi persoane, ci
și alți indivizi.
Unele entități corelate de latura religioasă au fost considerate astfel, iar dacă acestea
au fost privite într -o asemenea manieră, însea mnă că ar putea exista o posibilitate ca termenul
să fie atribuit și altor tipuri de indivizi, nu doar indivizilor care aparțin de specia umană.
Entităților enunțate nu le -a putut fi demonstrată totuși existența, însă unele creaturi despre
care se știe cu certitudine că există ar putea fi catalogate într -un mod similar, ca fiind
persoane. Este sesizabil faptul că poziția lui DeGrazia asupra înțelesului calității de a fi o
persoană diferă considerabil de cea a lui Kant. DeGrazia recunoaște capacitățile anumi tor
animale de a avea autonomie, conștiință și de a putea fi considerate persoane. De asemenea,
acesta nu este de acord ca animalel e să fie tratate asemenea unor obiecte spre deosebire de
Kant.
Ceea ce ar putea semnifica o cauză a diferențelor de opinii a celor doi gânditori asupra
termenului de ,, persoană” este evidențiat de evoluția umanității. Astfel, de când a formulat
Kant propriile afirmații până când și -a expus DeGrazia considerentele asupra aceluiași subiect
a trecut o perioadă lungă de timp. În această perioadă, umanitatea s -a dezvoltat, descoperindu –
se noi informații care privesc atât viața animalelor, comportamentul acestora și modul de a se
raporta la ele însele, cât și la acțiunile exterioare provocate de alți indivizi asupra lor. Din
acest m otiv, ideea lui Kant despre atribuirea termenului de persoană poate fi clasificată ca
fiind o idee depășită, deoarece ulterior s -au creat diferite ipoteze bazate pe dovezi științifice
care ar putea crea schimbări asupra înțelesului cuvântului.
De asemenea, DeGrazia oferă o descriere asupra a ceea ce ar putea însemna o persoană
și cine ar putea fi persoane: ,, ființe cu forme specifice complexe de conștiință precum
conștiința de sine de -a lungul timpului .”43 Aceste ființe pot fi și o mică parte dintre animale,
deoarece a avea conștiință de sine semnifică posibilitatea de a îți cunoaște în mod conștient
propriile dorințe, propria existență și propriile motive de acționa în anumite moduri. De
asemenea, conștiin ța de sine de -a lungul timpului este reprezentată de faptul că individul își
conștientizează trecutul, prezentul și viitorul, fiind înzestrat cu memorie. Ideile asupra
conceptului de persoană sunt influențate în principal de ceea ce poate ști umanitatea de spre
trăsăturile psihice și fiziologice ale altor creaturi. De aceea, prin observarea primatelor, s -a
reflectat faptul că maniera în care își trăiesc viața nu este atât de simplistă și că unele dintre

43 Ibidem, p. 41.

37
acestea (viețuitoarele mature și complet sănătoase) au conștiință de sine și pot fi numite
persoane, asemănându -se din acest punct de vedere cu ființele umane.
Există mai multe caracteristici care pot determina calitatea unei ființe de a fi persoană,
nu numai prin prezența unei conștiințe de sine. Unele dint re acestea sunt reprezentate de
capacitatea de a avea intenție și de a acționa în funcție de intențiile existente, de a fi o ființă
socială și de a deține autonomie proprie. Anumite mamifere, în special cele care se aseamănă
cu oamenii pot fi constituite d in capacitatea de a nu depinde de alți indivizi, de a avea un
control mai ridicat asupra propriului mod de a își trăi viața, manifestând astfel caracteristica
de a fi ființe autonome. Astfel, se poate observa că ,,unii indivizi dincolo de Homo Sapiens
sunt persoane și multe sunt persoane -limită”44. Deoarece cercetarea științifică a psihicului și
fiziologiei animale încă mai poate fi dezvoltată nu se poate exprima cu certitudine cine anume
poate fi numit ,,persoană”, însă, pe baza a ceea ce se cunoaște deja, unele ființe precum
delfinii au fost prezentate drept persoane -limită.
Ele se evidențiază prin îndeplinirea majorității caracteristicilor necesare acordării
titlului de persoană, fiind dezvoltate superior comparativ cu alte animale care au o cogni ție
simp listă. De aceea, atât animalele care ar putea fi considerate persoane cât și cele care ar
putea fi privite asemenea unor persoane -limită sunt importante pentru comunitatea morală, iar
interesele acestora ar trebui re spectate și ulterior protejate. Față de celelalte animale din
natură, acestea nu sunt constituite doar prin capacitatea de a trăi bunăstare, ci și prin atribuirea
de alte capacități precum conștientizarea propriei vieți, a propriului corp și a propriilor
dorințe. Din această cauză, ființele sen zoriale ar putea fi interpretate ca având o importanță
morală mai scăzută decât cea a persoanelor și a persoanelor -limită.
Discuția despre aceste două tipologii este relevantă în urma observării lor într -un cadru
referitor la moralitate. Astfel, o comun itate morală este formată doar de agenți morali,
capabili de a crea și înțelege argumente și judecăți cât mai raționale. Deoarece acestea pot fi
formulate astfel numai prin intermediul indivizilor umani sănătoși din punct de vedere psihic,
cât și fizic, c are au atins maturitatea cognitivă și fiziologică, numai ei formează comunitatea
morală și pot fi considerați agenți morali.
Aceștia sunt răspunzători direcți pentru propriile fapte, având capacitatea de a
influența viața altor tipuri de indivizi, mai precis, a pacienților morali care ,, nu pot face ceea
ce este bine sau rău .”45. Ei nu pot decide asemenea lucruri, deoarece nu au capacitatea

44 Ibidem, p. 51 .
45 Adrian Miroiu, Etica aplicată, Editura Alternative, 1995, p. 164 .

38
necesară de a distinge între ceea ce este bine și ceea ce este rău și de aceea, nici nu pot acționa
în consecință. Pacienți morali pot fi considerați copiii, oamenii cu defecte fizice și mentale și
animalele care ar putea fi catalogate drept persoane sau persoane -limită. Acești pacienți
morali depind de acțiunile agenților morali, ei fiind importanți din punct de veder e moral, dar
incapabili de a lua decizii în ceea ce privește elaborarea de premise morale și alegerile care
privesc cadrul propriei vieți.
Astfel, este sesizabil faptul asemenea indivizi necesită o atenție specială, iar aceasta se
concretizează prin dator iile indirecte pe care le au agenții morali față de aceștia. Ele se
numesc datorii indirecte pentru că acțiunile de acest tip se raportează asupra unui pacient
moral pentru că face parte din umanitate sau pentru că acesta deține anumite trăsături comune
cu ale ființelor umane precum conștiința de sine. De aceea, datoriile nu sunt directe față de
individ care ar putea fi privit drept un caz particular, ci sunt datorii indirecte care se aplică
asupra tutu ror pacienților morali în general.
Acest tip de dator ii este reprezentat de faptul că apartenența la umanitate provoacă un
agent moral să acționeze în consecință. De exemplu, se poate observa cazul unui copil
neîngrijit de proprii părinți. Agenții morali (în acest context, asociațiile pentru protecția
copilu lui) este posibil să producă acțiuni cu rolul de a preveni și proteja copilul respectiv.
Acțiunile acestea nu sunt produse din cauza unei legături directe, personale sau subiective
între agenții morali și copil, ci din cauză că acesta reprezintă un pacien t moral care necesită
îngrijire, fiind incapabil de a se proteja de unul singur. Acest comportament asupra copilului
este universal valabil și pentru alți copii aflați în aceeași situație, acțiunile agenților morali
fiind caracterizate prin obiectivitate c are se exercită asupra tuturor pacienților morali.
O asemenea grijă s -ar putea manifesta și în ceea ce privește unele animale dacă s -ar
accepta ideea că acestea pot fi persoane sau persoane -limită. A avea datorii indirecte față de
un animal așa cum sunt d emonstrate asupra copiilor și a oamenilor cu handicapuri mentale
sau fizice implică o sarcină dificil de îndeplinit prin prisma considerației distincte atribuită
animalelor. Totuși ,, datoria de a nu vătăma astfel nici agenții și nici pacienții morali
constituie o datorie directă prima facie .”46 Indivizii nu trebuie vătămați în niciun fel, nici fizic,
nici psihic, diferența dintre trăsăturile specifice agenților morali și a pacienților morali nefiind
relevantă în acest context.
Prin datoria,, prima facie” s e poate înțelege datoria unui individ față de alt individ la
prima vedere a acestuia, nefiind necesare informații suplimentare despre alte aspecte care

46 Ibidem, p. 170 .

39
privesc aptitudinile și abilitățile acestuia. De asemenea, datoria este directă față de individul în
sine pentru ca acesta să nu simtă suferință în urma acțiunilor altcuiva, ci nu indirectă prin care
este evitată vătămarea pentru că individul aparține de un anumit grup. De aceea, se poate
observa că această datorie poate fi înțeleasă drept o obligație, având un caracter primordial,
fiind mai importantă decât alte tipuri de datorii. A nu vătăma indivizii semnifică a le respecta
integritatea fizică și psihică, fără a avea relevanță prezența subiecti vității și fără a îi
discrimina , excluzându -i pe baza abilităților pe care aceștia le posedă. Din punct de vedere
moral, niciun individ nu ar trebui să fie victima unor acțiuni care provoacă suferință indiferent
de tipul acesteia, iar acest considerent poate fi interpretat ca un princip iu moral, al
nevătămării.
De asemenea, se poate observa că ,,recunoașterea animalelor ca persoane morale nu ne
obligă imediat să permitem delfinilor să voteze sau să permită căsătoriile între specii, între
oameni și cimpanzei”47. Astfel, totalitatea dreptu rilor care s -ar acorda animalelor -persoane nu
este echivalentă cu totalitatea drepturilor acordate oamenilor. Pentru un delfin nu ar avea sens
și importanță dreptul de a vota, la fel cum un cimpanzeu nu ar fi interesat de căsătorie,
deoarece nu ar acumula niciun beneficiu de pe urma acordării dreptului la mariaj.
Acestea sunt drepturi care se pot acorda doar ființelor umane, deoarece au dorințe care
implică angajamente oficializate și noțiuni specifice care contribuie la îndeplinirea lor.
Acordarea de asem enea drepturi animalelor care aparțin de alte specii ar reprezenta o
absurditate și un non -sens în ceea ce privește efectul pozitiv asupra lor. Prin urmare, d atoria
directă prima facie față de animale evidențiază drepturile pe care acestea ar putea să le a ibă.
Acestea nu sunt corelate de prezența în urma unei observări atente a aptitudinilor, abilităților
sau de a beneficiilor pe care le pot produce în urma unei observări atente.
De asemenea, ,, a fi persoană conferă un anumit grad de importanță morală care atrage
după sine un set de drepturi mult mai ,,fericit” decât cele disponibile non -persoanelor –
inclusiv dreptul de a nu fi ucis deloc, fără durere sau în alt fel .”48. Atribuirea de importanță
morală unui individ semnifică faptul că acesta are o anumită co nsiderație din punct de vedere
etic. Această importanță poate avea diverse niveluri și chiar și viețuitoarele cu o viață
simplistă care simt durere au importanță morală, ele fiind luate în considerare prin prisma
acesteia.

47 Sarah Chan & John Harris, Human Animals and nonhuman persons , în The Oxford Handbook of
Animal ethics editată de Tom L. Beauchamp & R.G. Frey, Oxford University Press, 2011 , p. 323.
48 Ibidem, p. 308.

40
Pe de o parte, în cazul no n-persoanelor, este evitată vătămarea lor și minimalizată pe
cât posibil durerea acestora, existând o datorie morală față de ele pentru că sunt capabile de a
simți senzații precum suferința. Pe de altă parte, ființele mai evoluate cognitiv care ar putea fi
considerate persoane se califică pentru acordarea de drepturi care nu au doar funcția de a
evita și minimaliza senzațiile neplăcute ale acestora, ci și de a preveni și a le proteja de
acțiunile care ar putea să le cauzeze vătămare și suferință atât fizic ă, cât și psihică. Astfel, se
poate observa că grad de importanță morală este mai scăzut în ceea ce privește non –
persoanele. Prin urmare, datoria de a nu vătăma indivizi se poate aplica asupra tuturor
ființelor care au capacitatea de a simți durere. Cele c are pot beneficia de protecția integrități i
sunt însă doar animalele care se aseamănă cognitiv cu oamenii, existând posibilitatea de a fi
numite ,,persoane”.
De asemenea, Tom Regan expune o perspectivă concentrată pe indivizii non -umani
care ar merita drep turi. Felul în care îi caracterizează pe aceștia se aseamănă, dar nu este
similar cu descrierea termenului de ,,persoană” deja analizat. Astfel, el afirmă că subiecții –
unei-vieți sunt ,,acei oameni și alte animale care împărtășesc atât o familie de capacit ăți
mentale și un statut comun ca ființe, având o bunăstare experiențială.”49 Drepturile se acordă
în funcție de prezența calității unui individ de a fi subiectul -unei-vieți, de dovada care atestă
un grad de evoluție al vieții ființei.
Această evoluție def inește con siderația ființei într -un cadru moral, iar de aceea pentru
Regan nu orice animal poate fi considerat subiectul -unei-vieți. Acest concept de a fi
,,subiectul -unei-vieți” se bazează, în primul rând, pe bunăstarea trăită de indivizi prin prisma
unor elemente psihologice mai complexe, pe experiențele pe care le au în urma trăirii propriei
vieți, ci nu doar pe o bunăstare creată simplist cauzată de senzații.
Conform autorului, ,, unii subiecți -ai-unei-vieți, fie că sunt sau nu umani, nu sunt
persoane.”50. În ceea ce privește persoanele, acest termen este atribuit celor care pot manifesta
un anumit grad de autonomie și de rațiune, care nu trebuie să fie identic cu al ființelor umane,
însă să se asemene cu al acestora. Pentru a fi subiectul -unei-vieți est e necesar ca individul în
sine să aibă valoare inerentă. Acest tip de valoare se concentrează pe capacitatea ființei de a
trăi experiențe conștientizate , ci nu doar simple senzații. Cei care au valoare inerentă o au
prin prisma a ceea ce sunt în mod natural, fiind egală pentru fiecare individ. Deoarece este la

49 Tom Regan, Animal Rights, Human Wrongs, An Introduction to Moral Philosophy, Roman &
Littlefield Publishers, Inc., 2003, p. 93.
50 Ibidem , p. 93.

41
fel pentru orice subiect -al-unei-vieți, gradul de valoare inerentă nu poate fi ridicat sau
influențat de acțiunile altor indiv izi. Astfel, se poate observa că condițiile necesare de a fi o
persoană le include și pe cele de a fi subiectul -unei-vieți, însă acest fapt nu este aplicabil
viceversa.
Pe de o parte, a fi subiectul -unei-vieți implică a avea capacități mentale elementare
precum memoria și de a îți putea crea dorințe proprii. Pe de altă parte, a fi persoană înseamnă
a le avea pe toate acestea, dar și de a dispune de conștiință de sine și autonomie proprie.
Astfel, am putea numi persoane sau persoane -limită acele ființe car e din punct de vedere
cognitiv se aseamănă cel mai mult cu oamenii. Subiecți -ai-unei-vieți pot fi viețuitoarele
evoluate, dar nu atât de dezvoltate cognitiv precum animalele considerate persoane. Pentru a
se înțelege mai bine distincția dintre termeni, se poate observa următorul exemplu:
 Toate mamiferele mature și sănăt oase sunt privite drept subiecți -ai-unei-
vieți(Regan având o certitudine clară doar despre această categorie de animale), unele dintre
ele fiind pisica și cimpanzeul. Totuși, nu ambele mamife re pot fi considerate persoane, ci
numai cimpanzeul, deoarece îndeplinește condițiile necesare specifice enunțate.
De asemenea, ,, a fi subiectul -unei-vieți este o condiție suficientă pentru a avea valoare
inerentă, nu una necesară”51. Prin această afirmaț ie a lui Rowlands, este sesizabil faptul că
valoarea inerentă este oferită doar datorită calității unui individ de a fi subiectul -unei-vieți,
alte abilități sau capacități nefiind necesare pentru atribuirea acestei caracteristici. Astfel, o
ființă poate av ea valoare inerentă prin simplul aspect că s -a născut cu trăsăturile definitorii ale
subiectului -unei-vieți. Pentru a putea fi acordat acest tip de valoare nu există cerințe
suplimentare precum cele prin care fiecare individ depune eforturi sau prin care a lți indivizi
exercită influență asupra meritului valorii alt or indivizi. Valoarea inerentă se acordă în mod
natural, deoarece ființa respectivă se naște ca un subiect -al-unei vieți.
Însă, nu se poate stabili cu precizie cine anume poate fi considerat subi ect-al-unei-vieți
și cine nu. Cunoașterea animalelor pe deplin nu este încă realizabilă din punct de cognitiv și
fiziologic, iar de aceea, Regan nu exclude posibilitatea ca unele animale dincolo de mamifere
să poată fi privite drept subiecți -ai-unei-vieți. Astfel, anumite păsări și reptile s -ar putea
încadra în această categorie. În ceea ce privește cazurile incerte, tratamentul asupra acestora ar
trebui să fie similar cu cel acordat subiecților -unei-vieți.
Totuși, ,, dacă încercăm să aplicăm acest pri ncipiu în mai multe cazuri îndoielnice, ne

51 Mark Rowlands, Animal Rights, Moral Theory and Practice, Second Edition, Parlgrave Macmillan,
2009, p. 61.

42
vom găsi nouă înșine obligații morale pe care nu le putem îndeplini.”52 Idealul moral este
acela prin care toate ființele vii sunt protejate de suferință, d ar nu se poate însă concretiza
practic. Animale le nu sunt doar reptile, păsări și mamifere, ci și fi ințe mai mici precum
insectele și șoarecii. A contribui la prevenirea suferinței și protecția lor ar însemna o viață
umană încărcată de obligații și datorii morale de neîndeplinit, deoarece chiar și simplul act de
a te așeza pe un scaun poate conduce la moartea unei ființe. Este practic o imposibilitate să
evităm provocarea de durere oricărei viețuitoare, dar mai ales să protejăm fiecare individ viu
prin acordarea de drepturi.
Prin urmar e, nu susțin viziunea lui Re gan (care a fost criticată de Warren) oricât ne –
am dori și încerca nu putem trata toate ființele senzoriale într -un asemenea mod încât să nu le
cauzăm suferință. Unul dintre motive este acela că acțiunile asupra altor animale pot fi
neintenționate, deci im plicit și durerea pricinuită lor este una fără intenție. Alt motiv este
reprezentat de faptul că ființele umane pot ucide animalele dacă aceștia îi atacă, acțiunile
umane în acest caz fiind produse în legitimă apărare. În ceea ce implică drepturile animale lor,
ar trebui observate intențiile acțiunilor negative și conștientizarea acestora. Pe de o parte, ar fi
nejustificabil ca un om să fie pedepsit pentru că a ucis un șoarece fără intenție, în lipsa
observării vizuale a prezenței acest uia. Pe de altă parte, ar fi imposibil de pedepsit fiecare om
care ucide cu intenție animale le, deoarece acestea îi influențează negativ bunăstarea.
Este dificil de delimitat cu exactitate cine anume ar merita drepturi dintre animale și
cine nu, însă ceea ce este cert este fapt ul că fiecărui animal care poate simți suferință i se
poate atribui importanță . Unele dintre animale au un grad de importanță morală mai ridicat
decât altele prin prisma faptului că sunt ființe mai evoluate. De aceea, nu sunt importante
aspectele care pri vesc înțelegerea unui animal evoluat asupra noțiunilor precum ,, drepturile”
pentru a fi siguri că alte ființe dincolo de cele umane merită să fie protejate prin acordarea de
drepturi.
Animalele sunt tratate ca niște obiecte în majoritatea cazuri lor, corpurile lor fiind
exploatate în diferite moduri. Ele sunt mâncate, folosite în industrii precum cele ale articolelor
vestimentare, în sporturi absurde precum luptele dintre cocoși, dar și în experimente medicale
sau în laboratoarele pentru fabricare a cosmeticelor. Astfel, ,, răul fundamental este sistemul
care ne permite să privim animalele drept resursele noastre”53. Este greșit din punct de vedere

52 Mary Anne Warren , The Case for Weak Animal Rights în Animal rights: opposing viewpoints editată
de Andrew Harnack, Greenhaven Press, 1996, p. 45.
53 Tom Regan, The case for animal rights, The Humane Society of the United States, 1986, p. 179 .

43
moral să tratăm alte ființe vii și senzoriale asemenea unor instrumente, unor resurse care
contribuie la bunăstarea noastră, a oamenilor.
Răul provocat este unul major care nu se caracterizează pe acțiuni negative umane
asupra animalelor dintr -o singură industrie sau doar a câtorva indivizi. Animale le sunt
utilizate asemenea unor mijloace din cauza intereselor egoiste umane, beneficiile lor fiind
insignifiante în comparație cu suferința pe care o simt animalele. Aceste interese nu sunt doar
particulare, ci și publice, o varietate și o multitudine de oameni manifestând astfel de interese.
Prin urmare, aspecte le minore precum dorința superficială a unui om sau a mai multor oameni
de a folosi cosmetice primează în detrimentul aspectelor grave asemenea supunerii la durere a
animalelor. Ca niște obiecte su nt tratați și sclavii, iar din acest motiv, Regan consideră că
,,implicațiile radicale și aboliționiste extreme ale drepturilor sunt inevitabile”54. Astfel, așa
cum sclavia aplicată oamenilor este inacceptabilă etic, la fel și animalele nu ar trebui
interp retate precum niște ființe sclavagiste.
Drepturile animalelor din perspectiva teoriei drepturilor lui Regan sunt naturale,
elementare și universale pentru orice creatură care este subiectul -unei-vieți, având implicit și
valoare inerentă. Ceea ce co ntează în acordarea acestor drepturi se bazează pe principii care
respectă integritatea animalelor, care le previn și le protejează pe acestea de acțiuni care le -ar
putea vătăma. Prin urmare , drepturile animalelor în deplinătatea cuvântului semnifică o
abordare radicală asupra felului în care sunt tratate animalele. De aceea, nu este de ajuns să fie
protejate animalele care se află în proprietatea cuiva, ci și animalele din toate domeniile în
care acestea sunt instrumentalizate. A proteja un animal domest ic sau de companie care se
află în proprietatea unui individ uman nu înseamnă a proteja animalul în sine, ci proprietatea
omului. Astfel, ceea ce e rău în acest caz nu este reprezentat de acțiunea care provoacă
suferință unei ființe, ci de faptul că a fost vătămată proprietatea pe care o deține omul. Chiar și
într-un asemenea exemplu, animalele sunt privite asemenea unor obiecte care pot fi
considerate posesiuni sau proprietăți și care pot fi guvernate de către alți indivizi.
Pentru a se practica astfel de acțiuni aboliționiste este necesară mai întâi schimbarea
percepției oamenilor despre animale, iar mai apoi dezobișnuirea acestora de a folosi resurse
bazate pe indivizi non -umani și înlocuirea acestora cu alte tipuri de resurse descoperite
datorită evoluț iei umane. Astfel, animalele ar deveni tratate conform valorii lor reale, iar
suferința la nivel mondial a ființelor non-umane ar fi eliminată pe cât posibil. Faptul că noi,

54 Tom Regan, Animal Rights, Human Wrongs, An Introduction to Moral Philosophy , Roman &
Littlefield Publishers Inc., 2003, p. 98 .

44
oamenii suntem înzestrați cu rațiune și avem control asupra multor aspecte ale lum ii ar trebui
să ne provoace să creăm bine prin acțiunile noastre judecate rațional , ci nu rău altor ființe.
Astfel, spre deosebire de animale, oamenii pot alege ce resurse să folosească în viețile lor,
deoarece nu trăiesc într -o natură sălbatică care i -ar determina să consume orice resursă pentru
a supraviețui. Adoptarea aboliționismului ar însemna ca oamenii să renunțe la beneficiile
acumulate prin folosirea indivizilor non -umani în detrimentul importanței intereselor și
drepturilor animalelor, iar din ace st motiv, acțiunile aboliționiste sunt dificil de realizat în
mod practic.
Modul în care privește Regan situația animalelor este se sizabil prin afirmația ,, noi
trebuie să golim cuștile, nu să le facem mai mari”.55 Pentru a fi stopată durerea animalelor și a
li se respecta drepturile fundamentale este necesară o raportare distinctă a oamenilor față de
animale. Aceștia nu ar trebui să creadă că soluționarea problematicii care privesc animalele se
evidențiază doar prin minimali zarea suferinței lor din cadrul t uturor industriilor, grădinilor
zoologice, acțiunilor de vânătoare, etc.
Durerea lor este numai o consecință a cauzei, iar de aceea poziția utilitaristă nu poate
oferi o rezolvare completă prin considerarea egală a intereselor animalelor , nefiind
concentrată asupra drepturilor acordate acestora. Astfel, cauza este evidențiată de concepțiile
create și implementate ale oamenilor despre animale. Ele trebuie schimbate și înlocuite cu
altele noi care respectă atât laturile fizice și psihologice ale anim alelor, dar care le și
protejează de acțiunile negative precum privarea de libertate manifestată prin capturarea lor în
cuști. De aceea, răul adevărat prin gravitatea sa este acela că animalul este ținut într -o cușcă
împotriva voinței lui, ci nu că acea cușcă se caracterizează prin dimensiuni reduse.
Asum faptul că poziția lui Regan asupra animalelor este mai convingătoare față de cea
a utilitariștilor prin prisma considerării drepturilor animalelor, acestea oferind protecție
intereselor indivizilor non -umani, dar și prin propunerea adoptării aboliționismului care nu ar
permite folosirea animalelor drept sclavi. De asemenea, răspunsul unui utilitarist la teoria lui
Regan ar putea fi exprimat prin nega rea relevanț ei valorii inerente în ceea ce privește
considerația egală a indivizilor, deoarece utilitariștii nu se concentrează pe alte capacități
precum cea de a avea memorie (specifică subiectului -unei-vieți), ci doar pe capacitatea ființei
de a simți durere pentru a considera egal interesele acestora. Astfe l, pentru un utilitarist este
suficient ca un animal să fie capabil să simtă suferință în timp ce pentru Regan este suficientă

55 Tom Regan , Empty Cages, Facing the Challenge of Animal rights , Rowman and Littlefield
Publishers.Inc, 2004, p. 61.

45
prezența valorii inerente a individului pentru a oferi considerație animalelor și drepturi
elementare acestora.

3.2 Drepturile animalelor în România

În ceea ce privește situația actuală a țării noastre, drepturile animalelor se concentrează
îndeosebi pe animalele de companie. Considerația care li se acordă acestora este ridicată față
de a altor tipuri de animale precum cele destinate industriei alimentare. Deoarece România
este membră a Uniunii Europene, aceasta trebuie să respecte niște drepturi universale ale
animalelor de companie, aplicabile tuturor statelor care aparțin de UE, ci nu doar pe cele
create la nivel național.
Acestea implică obligații ale membrilor societății atât morale cât și legale asupra
animalelor. Ele se referă la drepturile unui animal, deoarece reprezintă o proprietate a unui
om, fiind în posesia acestuia. Animalul respectiv poat e fi numit de companie dacă face parte
dintr -o anumită categorie de animale aleasă de om ca fiind aptă de a fi valorificată mai mult
decât animalele destinate consumului uman. O altă caracteristică a animalelor de companie
este reprezentată prin faptul că ele sunt obiectul unor tranzacții dintre oameni, devenind prin
interacțiunea acestora o proprietate care poate fi transferată. Se poate observa că animalul este
privit și tratat asemenea unui obiect din acest punct de vedere, putând fi mutat dintr -un loc î n
altul, după propria dorință a unui om și al propriului său interes. Posesorul unui animal trebuie
să îndeplinească anumite condiții pentru a beneficia de deținerea acestuia, unele dintre ele
fiind:
,,(1)Orice persoană care deține un animal de companie s au care are grijă de un animal de
companie trebuie să fie responsabil de sănătatea și bunăstarea acestuia.
(2)Orice persoană care deține un animal de companie sau care se ocupă de acesta trebuie să -i
asigure toate condițiile, îngrijirile și atenția, ținând cont de nevoile etologice, în funcție de specie și
rasă ”56
Astfel, este sesizabil că există obligații față de proprietate, ci nu de animalul în sine.
Ca în cazul altor tipuri de proprietate precum cel al unui teren sau a unei clăd iri, proprietatea
rămâne în posesia omului doar dacă acesta este manifestă interes și grijă din toate punctele de
vedere față de ele.. Drepturile nu sunt acordate direct animalului prin prisma faptului că este o
ființă ca pabilp de suferință , ci ele sunt influențate de faptul că an imalul semnifică o

56 Consiliul Europei, Convenție europeană din 23 iunie 2003 pentru protecția animalelor de companie,
ratificată de România p rin legea nr.60/2004, Capitol ul II, Art. 4, p. 2.

46
proprietate, o posesiune a unei ființe umane . În plus, există obligații ale proprietarului de a
întreține starea obiectului pe care îl deține.
Prin urmare, este nevoie ca un apartament să fie renovat și păstrat curat, la fel cum și
unui animal trebuie oferite condițiile necesare vieții și bunăstării sale în mod constant. În acest
context, tiparul este același . Însă, ceea ce este fundamentat greșit este reprezentat de felul
abordării drepturilor animalelor. Ele ,,la fel ca noi, sunt cinev a, nu ceva.”57 Drepturile
animalelor sunt respectate într -o anumită măsură din cauza principiului care privește îngrijirea
și respectarea proprietății atât de către posesor, cât și de alți indivizi care se comportă
asemenea unor factori externi. Totuși, dr epturile lor elementare nu sunt acordate pe deplin așa
cum se întâmplă în cazul copiilor aflați în custodia propriilor părinți sau celor aflați în centrele
de plasament ale statului. Acest fapt este cauzat de faptul că respectivii copii sunt tratați drept
,, cineva”, asupra lor fiind diferită de cea a animalelor. Unui copil i se oferă o considerație
morală ridicată în comparație cu cea a animalelor de companie. Acesta nu poate reprezenta
scopul une i tranzacții dintre două părți, o asemenea faptă nefiind acc eptabilă nici din punct de
vedere etic și nici din punct de vedere al legii.
Abordarea asupra animalelor este simila ră cu cea a unor obiecte, a unor instrumente,
fiind neglijat aspectul conform căruia acestea sunt ființe vii la fel ca noi, unele dintre ele
foarte dezvoltate cognitiv. În România, atenția se concentrează asupra drepturilor animalelor
de companie, deoarece a cestea sunt cele mai apropiate de oameni, deci implicit și cele mai
îngrijite comparativ cu restul categoriilor de animale. Atunci când o ființă umană simte că o
altă ființă îi aparține va fi mai interesat de bunăstarea acestuia. Acest fapt este cauzat nu
datorită animalului per se, ci prin prisma ideii de deținere a acestuia. Prezența posesiunilor
atrage implicit, și obligațiile individului față de acestea.
Teoretic vorbind, ,, Toate animalele au în mod egal dreptul la existență i n cadrul
echilibrului ecologic. Această egalitate nu exclude diversitatea speciilor si indivizilor.”58
Această teorie privește atât țara noastră, cât și alte țări care prezintă considerații cel puțin
minime asupra drepturilor animalelor. Dreptul la existență al unui individ indi ferent de specia
de care aparține reprezintă în primul rând dreptul acestuia de a fi viu, dreptul lui de a avea
viață și o existență proprie. În ceea ce privește partea practică, situația este complet diferită de
cea expusă în teorie. Se proclamă o astfel de egalitate pentru animale, însă în mod obișnuit

57 Tom Regan, Animal Rights, Human Wrongs, An Introduction to Moral Philosophy , Roman &
Littlefield Publishers, Inc., 2003, p. 94.
58 Liga Internațională a Drepturilor Animalelor, Declarația universală a drepturilor animalelor ,
Articolul 1, proclamată la Paris in 15 octombrie 1978, p. 1.

47
aceasta nu este respectată. Astfel, este creată o discriminare prin care anumitor animale le este
acordat dreptul la viață, iar altora le este refuzat acest drept, deoarece nu reprezintă niciun
beneficiu sa u interes pentru oameni. Animale nu sunt doar pisici și câini, urși pe cale de
dispariție și păsări exotice, ci și animale precum porcii și găinile. Un animal de companie
precum o pisică va fi tratat inegal din punctul de vedere al dreptului la viață în comparație cu
un animal care aparține industriei cărnii.
Oamenii și -au creat considerații distincte asupra animalelor, clasificându -le pe diverse
categorii. Deși dreptul la existență ar trebui să fie un drept universal, acordat în aceeași
măsură tuturor a nimalelor precum este prezentat legal, interesul uman de a consuma carne se
suprapune, iar de aceea ceea ce se proclamă în mod oficial nu se realizează însă în practicile
oamenilor. Un animal de companie va fi altfel interpretat de un om față de un animal de
industrie, deoarece oamenii au decis că ființele care le țin companie și pentru care manifestă
afectivitate au un drept la existență considerabil mai ridicat decât animalele pe care le
consumă în alimentația lor. Sunt de fapt excluse anumite specii pent ru că animalele au fost
clasificate în funcție de interesul oamenilor și propriile lor dorințe, ci nu numai prin
diferențele cognitive și fiziologice dintre acestea.
De asemenea, prin ceea ce evidențiază Declarația universală a drepturilor animalelor
,,orice animal dotat cu sistem nervos are drepturile sale specifice”59. Această perspectivă
asupra animalelor poate fi asemănată cu cea a lui Regan concentrată pe sub iectul -unei-vieți
care ar fi al cătuit de elemente precum un sistem nervos. Regan nu face o astfe l de precizare,
însă prezența unui sistem nervos contribuie la crearea de bunăstare exper iențială, acesta fiind
caracteristic doar anumitor ființe( inclusiv omul) evoluate.
Consider că formularea Declarației este ambiguă, deoarece porcul de exemplu se
încadrează în categoria animalelor care dispune de sistem nervos, însă acest tip de animal este
privat de drepturi. Atât el cât și alte animale destinate consumului uman nu se dezvoltă
complet, majoritatea fiind ucise înainte de a ajunge la maturitate. Mai mult, legile nu
protejează cu adevărat un astfel de animal, așa cum sunt protejate drepturile animalelor de
companie. Este reglementată utilizarea lor în abatoare, suferința acestora fiind doar diminuată,
cuștile acestora pot deveni doar mai largi. Majori tatea dintre acestea nu își trăiesc nici măcar
un sfert din durata medie de viață posibilă. Dreptul la existență se poate echivala cu dreptul de
a nu fi mort, iar animalele folosite pentru consumul alimentar se nasc doar pentru a muri,
pentru a fi omorâte și mâncate. Din aceasta se poate deduce faptul că o asemenea categorie de

59 Ibidem, p. 1.

48
animale este privată nu doar de dreptul la existență, ci și de alte drepturi care se acordă altor
animale precum cele pe cale de dispariție, de companie sau de agrement. De asemenea , un
animal care are în structura sa fiziologică sistem nervos, din punctul de vedere al drepturilor
el ar trebui să fie protejat, ci nu doar să fie respectat așa cum se cuvine atât în cazul
animalelor evoluate, cât și a celor mai puțin dezvoltate.
Dreptul la viață poate fi înțeles ca un drept universal, elementar și natural. Însă,
acordarea unui astfel de drept atrage după sine anumite obligații care sunt în conformitate cu
acesta. Astfel, unui drept de bază îi corespunde o obligație de bază, acestea fiind corelate.
Drepturile care se pot acorda animalelor sunt în principal drepturi esențiale, de bază. Pe de o
parte, acordarea lor implică însă obligații ale altor indivizi față de aces tea. Pe de altă parte,
animale lor nu le pot fi atribuite niciun tip de obl igație, deoarece prin prisma caracteristicilor
pe care le au ele nu pot înțelege noțiuni precum obligațiile, deci implicit nici nu pot respecta
drepturile cuiva, fie animal, fie om. În România sunt formulate obligații prin care niciun
animal nu ar trebui s ă simtă suferință nejustificată, fiecare individ fiind dator să nu afecteze
integritatea fizică sau psihică a unui animal.
Astfel, există o asemenea obligație care conduce la elaborarea unui drept de bază al
animalelor prin care acestea sunt îndreptățite să nu fie victimel e durerii sau suferinței
provocate de ființele umane. Însă, Tom L. Beauchamp considera că ,,un animal are un drept
numai dacă individul are un interes care merită protecție pentru binele propriu al individului,
nu pentru că bunăstarea ind ividului cre ează un beneficiu” 60 pentru alte ființe. Într -un caz
ideal, drepturile se oferă doar din pricina individului în sine și a propriei lui bunăstări, ci nu
pentru că acesta prin faptul că se află într -o condiție fizică și psihică favorabilă ar pute a
genera beneficii altor indivizi. Un drept acordat pe meritul deplin se formulează doar pe
principiul că binele individului în cauză este important atât din punct de vedere moral, cât și
legal. Totuși, în țara noastră drepturile animalelor sunt fundament ate pe idei care țin de
posibilitatea unui animal de a fi o proprietate, bunăstarea acestuia oferind beneficii financiare
în primul rând deținătorilor.
Se poate observa, de exemplu, că este în interesul unui crescător de câini să creeze un
mediu corespunzător traiului decent al câinilor, deoarece este puțin probabil ca cineva să
cumpere un animal de companie murdar și apatic. În acest context, bunăstare a unui animal

60 Tom L. Beauchamp, Rights Theory and animal rights , în The Oxford Handbook of Animal ethics
editată de Tom L. Beauchamp & R.G. Frey, Oxford Univer sity Press, 2011, p. 203.

49
este folosită pentru a crea beneficii unui om, atât materiale, dar și sociale pentru că acelui
vânzător i se acordă un statut moral respectabil pentru că îngrijește animalele. De asemenea,
animalele sălbatice atât în România, cât și în alte state europene sunt protejate. Acest fapt se
întâmplă deoarece dispariția unor specii ar influența într -o manieră negativă ecosistemele și
ciclul firesc al naturii, cauzând repercusiuni și asupra speciei umane. Conștientizarea unei
astfel de probleme provo acă oamenii să protejeze în primul rând, animalele sălbatice, binele
propriu al acestora nefiind principala motivație a oamenilor de a le oferi drepturi specifice.
Drepturile elementare care se acordă tuturor indivizilor evoluați cognitiv și fiziologic,
non-umani sau umani ar trebui să fie universale, respectate în aceeași măsură, fără a
discrim ina indivizii din niciun motiv. Animalelor nu li se pot oferi toate drepturile pe care le
au oamenii, lucru cauzat de diversitatea speciilor de care aparțin. Însă, drepturile care privesc
interesele viețuitoarelor non -umane se concentrează pe cele esențiale, aplicabile nu doar
oamenilor. Animalul la fel ca omul, are un interes de a trăi și de a se afla în bunăstare, chiar
dacă nu își poate verbaliza acest interes, i ar de aceea el necesită protecție. Animalele nu pot
formula aprobări sau dezaprobări , iar de aceea ele au fost instrumentalizate de către oameni în
diverse feluri, drepturile acestora fiind dificil de acceptat în comparație cu cele ale oamenilor.
În ceea c e privește situația legislativă actuală a României, aceasta a suferit modificări.
Până în anul 2014, actele de cruzime împotriva animalelor au fost pedepsite doar prin acțiuni
care prevedeau amenzi penale. Pedepsele de acest fel difereau de cele aplicate a supra
oamenilor care erau cruzi față de copii, vinovații fiind arestați pentru săvârșirea unor
asemenea fapte. Deoarece înainte pedeapsa cu închisoarea nu era valabilă în cazul actelor de
maltratare ale animalelor, cum este în cazul copiilor , se evidențiaz ă faptul că încălcarea
drepturilor elementare nu era sancționată în aceeași măsură.
Considerația față de animale a crescut, astfel că importanța gravității acțiunilor
exercitate împotr iva animalelor a fost regândită. Multe dintre aceste acțiuni ,,Const ituie
infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”61. Prin urmare,
vinovații care cauzează suferință animalelor vor fi ped epsiți altfel, dorindu -se suprimarea unor
astfel de acțiuni prin adoptarea unei modificări a legii. Pedeapsa cu închisoarea reprezintă o
evoluție în ceea ce privește importanța drepturilor animalelor. Aceasta semnifică sancționarea
faptelor ilegale asupra non -umanilor într -un mod asemănător celor umani.
Însă, principala cauză a neprotejării drepturilor animalelor nu este reflectată de puterea

61Parlamentul, Lege a nr. 205 din 26 mai 2004 (republicată) privind protecția animalelor , Art. 25,
Monitorul oficial, nr. 320 din 30 aprilie 2014, p. 3.

50
legislativă. Drepturile și obligațiile privind animalele au fost formulate și proclamate oficial,
dar aplicarea lor practică depinde totuși de o altă putere, de cea executivă . În România,
organizațiile non -guvernamentale și voluntarii din cadrul acestora ajută la apărarea
animalelor. Acțiunile acestora nu s -au dovedit suficiente, pedepsirea oamenilor care atentează
la integritatea fizică și p sihică a animalelor nefiind realiz abilă eficient prin intermediul
acțiunilor acestora. Având în vedere că au fost recunoscute drepturile elementare și universale
asupra totalității indivizilor, ci nu doar ale oamenilor consider că este necesară în România
instaurare a unei instituții delimitată precis care să apere drepturile animalelor și care să aplice
practic sancțiunile proclamate în legi.
S-a realizat deja elaborarea unei poliții a oamenilor prin care agenții sunt atenți la
drepturile și obligaț iile indivizilor. Deoarece s -au stabilit și s -au oficializat legal drepturile
animalelor, importanța acestora este evidențiată prin luarea măsurilor practice de protecție a
acestora. Pentru a nu stagna la stadiul de drepturi recunoscute, ele trebuie valorificate prin
acțiuni specifice de apărare a non -umanilor, fiind necesară prezența unei poliții a animalelor
,impetuos necesară și semnificativă pentru respectarea drepturilor indivizilor non -umani.
De aceea , ,,Protecți a si salvarea animalelor trebui e reprezentate la nivelul
organizaț iilor guvernamentale .”62 Una dintre acestea este prezentată ca fiind Autoritatea
Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor care are în structura sa o poliție
a animalelor cu rolul de a aplica sancțiuni pentru tratarea necorespunzătoare din punct de
vedere legal a animalelor din cadrul grădinilor zoologice, a laboratoarelor în care se realizează
experimente pe animale precum și a fermelor și abatoarelor.

3.3 Cazul delfinilor, posibilitatea recunoașterii lor drept persoane
non-umane

În anul 2014, în România a fost creată o propunere legislativă de recunoaștere a
delfinilor drept persoane non -umane. Aceasta a fost inițiată de deputatul Remus Cernea și a
avut diverși susținători precum directorul executiv al Societății de conservare a oceanelor, dar
ulterior nu a fost totuși aprobată. Temeiul unui astfel de proiect de lege a fost concentrat pe
caracteristicile delfinilor ca fiind ființe deosebit de evoluate. S-au oferit dovezi științifice cu
scopul de a influența decizia pentru recunoașterea lor ca persoane non -umane.

62Liga Internațională a Drepturilor Animalelor, Declarația universală a drepturilor animalelor,
Articolul 9,proclamată la Paris in 15 octombrie 1978, p. 2.

51
Astfel, ,,Sub anumite aspecte delfinii egalează capacitățile cognitive și emoționale ale
oamenilor, sub altele chiar le depășesc .”63Asemănarea cu oamenii a reprezentat unul dintre
principalele motive importante pentru dorința realizării unui astfel de proiect. Nu a fost
exclusă posibilitatea altor animale de a fi considerate persoane non -umane precum cimpanzeii
asupra cărora s -au observat trăsăt uri similare. Cazul delfinilor privește însă direct țara noastră
pentru că aceștia trăiesc atât în captivitate, cât și liberi în mod natural comparativ cu
cimpanzeii.
De asemenea, așa cum au evidențiat anumiți eticieni și așa cum prevede și pro punerea
legislativă, o recunoaștere a persoanelor non -umane ar trebui să fie valabilă pentru oricare
ființă despre care există evidențe avizate conform cărora îndeplinește condițiile specifice. Se
poate observa că propunerea respectivă nu urmărește o discr iminare pe baza speciei,
neconsiderând că doar delfinii se califică pentru acordarea unui astfel de statut. Inteligența
delfinilor reprezintă unul dintre motivele pentru care aceștia ar trebui să aibă o importanță
morală mai ridicată, însă există și altele . Aceștia au dezvoltat diverse capacități sociale foarte
evoluate prin care interacționează cu alți indivizi și cărora le pot atribui nume. Acțiunile de
acest fel ale delfinilor arată cum ei au un limbaj, o viață socială și emoțională superioare față
de al te animale mai simpliste, asemănându -se cu ființele umane.
Pentru a arăta importanța fundamentul ui unor asemenea afirmații au fost explicate
studiile fiziologice și neurologice create asupra delfinilor prin care evoluția lor semnificativă
nu poate fi contestată de organele juridice. Considerentele asupra noțiunii de persoană
încadrează astfel și alte ființe, nu doar pe cele umane, fiind suficient gradul înalt de dezvoltare
cognitivă, emoțională și socială. De aceea, pentru acestea s -a dorit o protecție diferită, cât mai
asemănătoare celei aplicate oamenilor, incluzând atât drepturile de bază a celorlalte animale,
dar și unele în plus. Astfel, delfinii ca perso ane non -umane ar fi trebuit să aibă nu doar dreptul
la existență sau la viață, ci și drepturi p recum acel ea de a fi liberi, de a fi lipsiți complet de
suferință ( nu doar să fie diminuată aceasta). Prin urmare, drepturile de acest fel s -ar fi acordat
doar pentru binele ființei în sine, nefiind corelate de interesele altor indivizi.
Printr -o asemen ea abordare asupra delfinilor ar fi fost adoptat implicit aboliționismul
în cazul lor, deoarece aceștia nu ar mai fi fost tratați drept obiecte sau sclavi, nu ar mai fi fost
priviți precum niște mijloace și instrumente de a acumula beneficii umane. Integri tatea lor
fizică și psihică ar fi fost protejată, iar vătămarea ei ar fi însemnat o acțiune gravă, cu o

63 Biroul permanent al Senatului, Expunere de motive la propunerea legislativă pentru recunoașterea
delfinilor drept persoane non -umane din 4 februarie 2014, www.cdep.ro , p. 4.

52
considerație similară cu a celei umane. Acest proiect de lege și -a propus să ofere protecție
tutur or speciilor de delfini, fără excepție. Astfel, s -ar fi creat o eliberare a delfinilor capabili
încă de a trăi în mediul de care aparțin cu adevărat, activitatea de utilizare a lor în orice fel de
instituții devenind eliminată complet. În ceea ce privește delfinii deja capturați care nu ar fi
putut fi elibera ți în sălbăticie din cauza domesticirii acestora, aceștia ar fi fost îngrijiți și
protejați în captivitate fără a fi folosiți cu niciun scop de alți indivizi.
De asemenea, ,, Încălcarea drepturilor persoanelor non -umane este interzisă și se
sancționează cu pedepsele echivalente prevăzute de Codul Penal pentru încălcarea drepturilor
persoanelor non -umane.”64 Prin aceasta, se poate observa că acordarea de drepturi delfinilor
precum cel de a nu simți deloc durere, deci implicit de a nu fi ucis în niciun fel fără justificare
medicală atrage după sine pedepse mai dure, nespecifice celorlalte animale. A omorî un delfin
în acest context ar fi la fel de grav din punct de vedere legal precum a omorî un om,
conducând astfel la supunerea vinovaților la sancțiuni simi lare. Prin aprobarea și punerea în
aplicare a acestui proiect, orice om care ar fi ucis orice delfin s -ar fi calificat pentru pedepse
semnificative cu închisoarea. Astfel, un om ar fi putut să fie arest at nu doar pentru maxim un
an (cum este proclamat în cazul altor animale) dacă ar fi fost crud față de un delfin, ci pe o
durată mai lungă de timp așa cum se întâmplă în cazul ființelor umane.
În pofida aspectelor pozitive pe care le -ar fi creat intrarea în vigoare a legii, aceasta nu
a fost totuși aprobată. O asemenea propunere a fost privită precum o absurditate care nu ar
avea sens. Ideea că și alte ființe distincte de cele umane pot fi pers oane este dificil de acceptat
și de înțeles. Proiectul de lege a fost respins din motive variate , principalul fiind acela că ,, în
reglementarea constituțională actuală, normele juridice care au ca obiect protejarea animalelor
derivă (…) din responsabilit atea morală a omului de a îngriji aceste ființe, și nu din
recunoașterea unor drepturi subiective distincte ale animalelor.”65 Această decizie necesită o
analizare pentru a putea înțelege convingerea celor care au refuzat implementarea legii. În
primul rând , nu a putut fi acceptată ideea că alte animale, ci nu numai oamenii pot fi persoane.
Dacă s -ar fi acceptat aceasta, nu ar fi fost fi formulată premisa pe baza căreia se
dorește recunoașterea de drepturi subiective. În acest caz, al delfinilor, implicații le nu s -au
creat prin opinii subiective așa cum a decis Consiliul legislativ, ci prin observarea și
prezentarea studiilor care atestă importanța acestor animale din toate punctele de vedere.

64 Parlamentul României, Lege pentru recunoașterea delfinilor drept persoane non -umane, Art. 3,
www.cdep.ro , p. 1.
65 Consiliul legislativ al României, Aviz referitor la propunerea legislativă pentru recunoașterea
delfini lor drept persoane non -umane , București nr. 248/12.03.2014, www.cdep.ro , p. 2.

53
Perspectiva asupra delfinilor nu este una subiectivă așa cum a fo st expusă în aviz, deoarece
niciun individ nu a expus afirmații personale nejustificate, ci s -au construit argumente
veridice, concentrate pe dovezi și explicații științifice, fiind astfel obiective.
De asemenea, nu s -a dorit extinderea protejării ființe lor și acordarea de tratament
diferit animalelor mai evoluate prin prisma unor caracteristici superioare asemănătoare
omului. Prin recunoașterea delfinilor drept persoane non -umane nu ar trebui înțeles faptul că
aceștia vor avea exact aceleași drepturi ca oamenii. Pentru că nu pot interpreta conceptele și
noțiunile, ei nu ar putea avea drepturi specifice speciei umane, precum cel de a vota sau de a
putea fi educat în instituții de învățământ.
Un alt motiv pentru care nu a fost aprobat proiectul de lege est e reprezentat de faptul
că delfinii nu ar avea niciun fel de obligație legală și morală, ci numai drepturi. În accepția
juridică, obligația denotă atribuirea unui drept, cele două elemente fiind direct corelate. Prin
felul în care sunt alcătuiți, delfinii nu pot înțelege obligațiile și drepturile și nu se pot folosi de
ele în mod conștient pentru a se apăra sau pentru a contribui la bunăstarea și protecția altora.
Însă, un asemenea aspect nu influențează calitatea delfinilor de a avea drepturi distincte de ale
altor animale. Majoritatea copiilor au anumite obligații minime precum cea de a comunica cu
părinții și cu agenții legali, dar există și anumiți copii care din cauza unor probleme medicale
nu își pot îndeplini obligațiile. Imposibilitatea acestora nu conduce însă la negarea drepturilor
sau la suprimarea importanței lor. De aceea, lipsa obligațiilor unui delfin nu se evidențiază ca
fiind un motiv întemeiat pentru neacordarea de drepturi distincte de cele proclamate deja.
Consider că recunoașterea delfi nilor drept persoane non -umane ar fi reprezentat totuși
o evoluție în ceea ce privește reconsiderarea vieții animalelor atât pe plan național, cât și
internațional, cauzând multiple beneficii precum protecția completă a bunăstării lor, dar și
acceptarea și conștientizarea statutul ui pe care îl pot merita animalele foarte evoluate. Viața
animalelor nu este atât de simplistă cum se dorește să fie interpretată, unele dintre ele precum
delfinii și cimpanzeii fiind structura te complex. De aceea, ar trebui depăși te principiile prin
care omul este clasificat ca fiind unica persoană care poate să existe din punct de vedere legal
și moral și regândită importanța unei ființe non -umane de a fi persoană.

54
Concluzii

Consider că animalele merită acordarea de importanță considerabilă, atât din punct de
vedere etic, cât și legal, dar și de a acordarea drepturilor specifice lor. Acestea sunt ființe
prezente în mod constant în viețile oamenilor și nu ar trebui considerate sau tratate asemenea
unor obiecte care nu pot simți doar pentru a influența pozitiv interesele oamenilor. Faptul că
cea mai mare parte dintre animale este capabilă de suferință, (iar oamenii știu cu certitudine
acest lucru) indică maniera în care indivizii non-umani ar trebui tratați, asemenea unor ființe
vii senzoriale.
După cum am evidențiat în primul capitol principala cauză care conduce la
desconsiderarea intereselor animalelor este reprezentată de speciism, termen răspândit datorită
lui Richard D. Ryd er și a lui Peter Singer. La fel ca în cazul rasismului și sexismului, indivizii
sunt discriminați pe baza unui singur element care reprezintă apartenența la specie, la un
anumit gen sau rasă. S -a demonstrat prin exemple și argumente de ce anume egalitatea dintre
oameni este mai facil de realizat comparativ cu egalitatea dintre oameni și modul în care
oamenii discriminați prin sexism și rasism pot influența egalitatea pentru animale. De aceea,
oamenii au posibilitatea de a decide să susțină considerația ani malelor, ea fiind esențială
pentru influențarea respectului față de animale.
În al doilea capitol am arătat de ce este relevantă importanța morală a animalelor. Prin
analizarea pozițiilor etice (precum cea a utilitariștilor) concentrate pe argumentarea
considerării și desconsiderării animalelor am evidențiat validitatea capacității animalelor de a
simți suferință prin care acestora trebuie să le fie respectate interesele. De asemenea, am
demonstrat că prezența inteligenței specifice oamenilor nu justifică desconsiderarea
intereselor animalelor și tratarea an imalelor asemenea unor obiecte. Astfel, s uferința
animalelor este un motiv suficient pentru a justifica importanța morală a a cestora, cruzimea
manifestată asupra lor fiind o suferință fără necesitate.
Ultimul capitol a fost concentrat pe acordarea de drepturi animalelor atât din punct de
vedere etic, cât și legal. S -a evidențiat faptul că animalele nu au nevoie de totalitatea
drepturilor oamenilor, deoarece un câine nu va fi interesat de dreptul la educ ație de care
beneficiază copiii. Însă, pentru a fi protejate interesele acestora este necesară acordarea de
drepturi elementare. Prin analizarea drepturilor animalelor în România s -a demonstrat modul
în care s -a dezvoltat considerația oamenilor pentru anim ale la nivelul țării noastre, având în
vedere faptul că din anul 2014 actele de cruzime au început să fie sancționate prin pedeapsa

55
cu închisoarea. În ultima parte a capitolului, a fost expusă propunerea legislativă a
recunoașterii delfinilor drept persoan e non -umane și au fost criticate argumentele respingerii
acesteia. Astfel, s -a observat neacceptarea statutului de persoană al animalelor care a fost
tratat asemenea unei absurdități lipsite de sens.
Invocarea diverselor motive precum neînzestrarea cu inte ligență specific umană cu
scopul de a desconsidera statutul și interesele animalelor se prezintă ca fiind insuficientă,
deoarece la fel ca noi, oamenii, acestea simt chinurile la care sunt supuse când se află într -o
stare care le cauzează suferință. De as emenea, animalelor ar trebui să li se acorde drepturi
specifice și să beneficieze de protecția acestor drepturi. Pe de o parte, ființele non-umane au
dreptul la existență prin prisma prezenței capacității lor de a simți suferință.
Pe de altă parte, exi stă și ființe non -umane dezvoltate cognitiv care sunt caracterizate
prin capacitățile de a avea conștiință de sine și de -a lungul timpului, unele fiind înzestrate cu
memorie și cu autonomie proprie, iar de aceea viața lor este i mportantă atât ca fiind subi ecți-
ai-unei-vieți, dar și ca posibile persoane non -umane. Datorită evoluț iei capacităților anumitor
animale s -au creat discuții care privesc considerarea acestora drept persoane non -umane. Pe
baza considerentelor expuse, c oncluzionez că prin comparația între ele animalele au
capacități distincte, însă indivizii non -umani analizați în lucrare prezintă o trăsătură comună,
aceea de a simți suferință, indiferent dacă au conștiință de sine sau dacă sunt animale cu o
viață simplistă. Din acest motiv, toate ace stea ar trebui să fie luate în considerare din punct de
vedere moral, iar animalele care merită protecția drepturilor elementare specifice speciei lor
este necesar să fie recunoscute.
Argumentele prezentate în lucrare asupra considerației animalelo r, a intereselor
acestora și a drepturilor exprimate atât din punct de vedere filosofic, cât și legal oferă
posibilitatea de a observa în ce măsură sunt importante animalele pentru ființele umane și cum
anume ar trebui să se raporteze omul față de animale. De asemenea, explicațiile și adoptarea
metodei de analizare critică a argumentelor formulate sunt destinate susținerii relevanței
animalelor ca fiind viețuitoare cu importanță morală și legală la nivel mondial, dar și
național, în țara noastră. Prin pri sma a ceea ce sunt, acestea merită să aibă drepturi și
considerație morală, însă respectarea și protejarea acestora depind de acțiunile oamenilor.
De aceea, susțin ideile aboliționiste ale lui Regan prin care animalele nu ar mai fi în
niciun fel sclavii și resursele oamenilor. Acestea nu sunt create pentru a fi utilizate în interesul
oamenilor și nici pentru a le oferi acestora beneficii. Sunt de părere că numai așa, prin
aboliționism vor fi protejate cu adevărat animalele, captivitatea în cuști fiind o suf erință
pentru ele indiferent de dimensiunea acestora. Având în vedere evoluția umană și

56
descoperirile științifice ale oamenilor, animalele folosite ca resurse pot fi înlocuite. De
exemplu, în detrimentul cărnii se poate consuma soia, se pot folosi hainele din blană
artificială, produsele cosmetice care nu testează pe animale, articole de mobilier și de
încălțăminte din piele ecologică etc. Omul, așa cum s -a dezvoltat până acum în societate
poate alege ce resurse să consume față de un animal care prin pr isma vieții din natură nu poate
face alegeri asupra resurselor sale. De aceea, inteligența specific umană ar trebui să provoace
omul să acționeze moral, fără a cauza deloc suferință altor indivizi în situația în care acest
lucru este posibil. Prin urmare, șansele animalelor de a nu mai fi folosite drept resurse depind
în principal de schimbarea percepțiilor oamenilor despre indivizii non -umani și implicit a
modului lor de a trăi și de dezobișnuirea acestora de a le utiliza doar pentru propriile lor
scopuri.
De asemenea, consider că protejarea și respectarea intereselor tuturor animalelor este
irealizabilă , fiind de fapt un ideal . Din legitimă apărare pot fi omorâte animalele dacă acestea
pun viața în pericol oamenilor, având în vedere faptul că traiul împre ună ar genera suferință
pe termen lung indivizilor implicați. În plus, acțiunile neintenționate și negative ale oamenilor
asupra animalelor (de exemplu, uciderea fără intenție a animalelor mici și puțin observabile
vizual) evidențiază ideea că noi oamenii, nu putem îndeplini obligațiile morale față de
totalitatea indivizilor capabili de suferință .
Argumentele și exemplele expuse în lucrare asupra considerației animalelor, a
intereselor acestora și a drepturilor exprimate atât din punct de vedere filosofic, cât și legal
oferă posibilitatea de a observa în ce măsură sunt importante animalele pentru ființele umane
și cum anume ar trebui să se raporteze omul față de animale. De asemenea, explicațiile și
adoptarea metodei de analizare critică a argume ntelor formulate sunt destinate susținerii
relevanței animalelor ca fiind viețuitoare cu importanță morală și legală la nivel mondial, dar
și național, în țara noastră. Prin prisma a ceea ce sunt, acestea merită să aibă drepturi și
considerație morală, în să respectarea și protejarea acestora depind de acțiunile oamenilor.

57
BIBLIOGRAFIE

1. Aaltola , E., Animal Suffering: Philosophy and Culture , Capitol I, Palgrave
Macmillan, 2012, pp. 5-15.
2. Beauchamp, T. L, Rights Theory and animal rights , în T.L Beauc hamp & R.G.
Frey The Oxford Handbook of Animal ethics , Oxford University Press, 2011 , pp. 198-209.
3. Bentham, J., An introduction to the Principles of Morals and legislation ,
Capitolul XVII, Jonathan Be nett, 2017, pp. 142-148.
4. Biroul permanent al Senatului, Expunere de motive la propunerea legislativă
pentru recunoașterea delfinilor drept persoane non -umane din 4 februarie 2014,
www.cdep.ro , consultat 21 mai 2018.
5. Butler, J., Gender Trouble, Feminism and the Subversion of identity
,Routledge, New York, 1999, pp. VII – XIII.
6. Callicott, J.B., Animal liberation: A Triangular Affair , Environmental Ethics
and the Case for Hunting, Vol.2, Winter ,1980, pp. 315-318.
7. Chan , S., & John, Harris J., Human Animals and nonhuman persons , T.L.
Beauchamp & R.G Frey în The Oxford Handbook of Animal ethics, Oxford University Press,
2011 , p p. 314-327.
8. Consiliul Europei, Convențíe European ă din 23 iunie 2003 pentru protecția
animalelor de companie, ratificată de România prin legea nr. 60/2004.
9. Consiliul legislativ al României, Aviz referitor la propunerea legislativă pentru
recunoașterea delfinilor drept persoane non -umane , București nr. 248/12.03.2014,
www.cdep.ro , accesat 20 mai 2018.
10. DeGrazia, D., On the question of personhood beyond Homo Sapiens în P.
Singer (Ed.) In Defense of Animals The Second Wave , Blackwell Publishing, 2006, p p. 40-51.
11. Donovan, J., Animal Rights and Feminist Theory, The University of Chicago
Press, Signs, Vol. 15, No. 2 ,Winter, 1990, pp. 369 -375.
12. Donovan, J., Feminism and the Treatment of Animals: From Care to Dialogue,
The University of Chicago Press, Signs, Vol. 31, No. 2,Winter, 2006, pp. 305 -313.
13. Dunham, D. , On being black and vegan , în A.B. Harper (Ed.) Sistah Vegan:
Black Female Vegans Speak on Food, Identity, Health and Society , LanternBooks , 2010, pp.
70-75.

58
14. Frey, R.G., Moral Standing, The value of Lives and Speciesism, Between the
species, A journal of ethics, 1988.
15. Garner, S., Racisms, An introduction , Capitol I , Editura Sage Publications,
2010, pp. 1-6.
16. Gruen, L., Animalele în P. Singer (Ed.) Tratat de Etică , Editura Polirom,
2006, p p. 375-382.
17. Gruen, L., Ethics and Animals An Introduction , Capitol IV,Cambridge
University Press,2011,pp. 114-118.
18. Guillaumin, C., Rasism, sexism, power and ideology, Taylor & Francis e –
Library, 2003 , pp.29-33, pp. 176 -181.
19. Irigaray, L., The sex which is not one, Cornell University Press, 1985, pp. 148-154.
20. Kant, I., Întemeierea metafizicii moravurilor , Editura ALL, 2014, p p. 81-87.
21. Liga Internațională a Drepturilor Animalelor, Declarația unive rsală a
drepturilor animalelor , proclamat ă la Paris in 15 octombrie 1978.
22. Miroiu, A., Etica aplicată, Editura Alternative, 1995, p p. 160 -171.
23. Parlamentul României, Lege pentru recunoașterea delfinilor drept persoane
non-umane , www.cdep.ro , accesat 21 mai 2018.
24. Parlamentul, Lege nr. 205 din 26 mai 2004 (republicată) privind protecția
animalelor, Monitorul oficial, nr. 320 din 30 aprilie 2014 .
25. Regan, T., Animal Rights, Human Wrongs, An Introduction to Moral
Philosophy, Roman & Littlefield Publishers Inc., 2003, p p. 91-98.
26. Regan , T., Empty Cages, Facing the Challenge of Animal rights , Rowman and
Littlefield Publishers.Inc, 2004, p p. 58-66.
27. Regan, T ., The case for animal rights, The Humane Society of the United
States , 1986.
28. Rowlands, M., Animal Rights, Moral Theory and Practice, Second Edition,
Parlgrave Macmillan, 2009, p p. 59-68.
29. Ryder, R.D., Speciesism Again: the original leaflet, Critical Society, Issue 2,
Spring 2010.
30. Singer, P., Animal liberation, Open Road Integrated Med ia, New York, 1975,
pp. 28-37, pp. 69-74, pp. 309-315.
31. Singer, P., Practical ethics, Cambridge University Press, Second Edition, 1993,
p. 55 -68.

59
32. Singer, P., All Animals Are Equal , Philosophic Exchange, Articol 1, Vol. 5,
1974 .
33. Steinbock, B., Speciesism and the Idea of Equality , Cam bridge University
Press, 1978 .
34. Warren , M.A., The Case for Weak Animal Rights, în A. Harnack Animal rights:
opposing viewpoints , Greenhaven Press, 1996, p p. 45-50.