– lucrare de licență – [311551]

[anonimizat] –

Coordonator științific:

Lect.univ. Marian Ovidiu

Absolvent: [anonimizat]

2004

CUPRINS

ARGUMENT……………………………………………………………………………………………. 4

CAPITOLUL 1 MASS-MEDIA, NARCOTIC SOCIAL…………………………….. 7

Presa, un bun de consum…………………………………………………….. 7

Agresivitatea ca trăsătură învățată………………………………………..12

Conceptul de violență în presă……………………………………………..14

Cum a apărut violența în presa românească……………………………16

Evenimentul de presă …………………………………………………………17

Cum și cât respectă ziariștii funcțiile presei ………………………….21

[anonimizat]………………………………………..23

1.7.1. Efectele asupra copiilor și adolescenților…………………26

1.7.2. Efectele asupra adulților………………………………………. 28

1.8. Legislația ca reacție la violență…………………………………………….30

1.8.1. Cadrul legislativ în România………………………………… 31

CAPITOLUL 2 [anonimizat]…………………………………………………………………. 36

2.1. Violența ca barometru de măsurare a concurenței între ziare….. 36

2.2. Nu întotdeauna violența vinde ziarul……………………………………. 39

2.3. Presa scrie despre violență pentru că aceasta există……………….. 41

2.4. [anonimizat]…………………………….. 44

CAPITOLUL 3 [anonimizat] ………………………………………………………….. 49

3.1. [anonimizat]……………………………………………… 49

3.2. Retrospectiva principalelor evenimente publicate
în Curierul zilei în anul 2003……………………………………………….50

3.3. Stilul redactării…………………………………………………………………. 63

3.4. Fotografiile și machetarea………………………………………………….. 66

3.4.1. Prima pagină………………………………………………………… 68

CONCLUZII ………………………………………………………………………………………….. 70

ANEXE…………………………………………………………………………………………………….73

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………83

Argument

Violența este la tot pasul în mass media. [anonimizat]. [anonimizat] o bătrână a fost violată sau că un tânăr și-a omorât prietenul la beție. [anonimizat]. Accidentele de circulație sunt la ordinea zilei și de multe ori ocupă prima pagină a ziarelor, mai ales dacă urmările lor sunt din cele mai grave: morți, răniți, pagube materiale. Mass-[anonimizat]i sunt acuzate că oferă publicului consumator prea multă violență. Nimeni nu poate însă nega că aceste acte de violență prezente în mass media se regăsesc din plin în viața cotidiană. Orice ai face, oriunde
te-ai duce, violența este în jurul tău; este ca un câine rău, pe care nu îl poți îmblânzi cu nici un chip. Și nu te poți abține să nu te gândești că poate, cine știe, oamenilor chiar le face plăcere să se manifeste violent.

Despre violența în presă nu s-a scris foarte mult în țara noastră. Înainte de revoluția din decembrie 1989, în România se scria despre realizările „conducătorului iubit”, așa cum era supranumit Nicolae Ceaușescu în timp ce în străinătate, subiectul violenței în mass-media era analizat pe toate fețele de către specialiști, se trăgeau concluzii și se căutau soluții. Pentru țara noastră, violența în presă este un subiect relativ nou, având în vedere că a apărut după Revoluție, pe măsură ce mass-media a început să-și facă o idee despre ceea ce înseamnă o presă liberă, necenzurată. Odată cu trecerea anilor, văzând că mass-media devine din ce în ce mai dornică de subiecte senzaționale, psihologii și sociologii au început să atragă atenția asupra efectelor pe care le poate avea o astfel de presă asupra oamenilor. Singurele măsuri concrete care s-au luat au fost câteva legi care reglementează activitatea presei, cu o înclinație mai mare către presa
audio-vizuală. Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) supraveghează foarte atent acest sector, impunând reguli foarte stricte pentru posturile de radio și televiziune.

În ceea ce privește efectul violenței media asupra publicului, lucrurile sunt, în principiu, destul de clare: copiii și adolescenții ar trebui să fie împiedicați să aibă acces la asemenea presă, în timp ce aceia care pot hotărâ pentru propria persoană sunt liberi să accepte sau nu subiectele cu tentă de violență din presă. Subiectul violenței în presă este unul destul de controversat. Este ușor să spunem că violența de la televizor sau din presa scrisă dăunează oamenilor și că, spre binele societății, ar trebui eliminată și ultima fărâmă de violență mediatică. Dacă ne gândim însă că o parte din mass-media trăiește, practic, din acest tip de presă, trebuie să recunoaștem că va fi foarte greu ca patronii televiziunilor și ai ziarelor să fie convinși să elimine din rețeta lor astfel de subiecte. Atâta timp cât ei vor avea un profit, vor adopta acest stil de presă. Când rețeta nu va mai funcționa, șefii trusturilor de presă vor căuta una nouă, care să aibă succes.

Lucrarea de față nu își propune nici să critice violența mediatică, dar nici să o susțină. Pe parcursul ei s-a încercat să se facă o analiză cât mai pertinentă asupra ceea ce înseamnă violența în presa românească.

Primul capitol, intitulat „Mass-media, narcotic social”, explică la început de ce mass-media este un bun de consum și cum au ajuns românii să fie dependenți de presă, sub toate formele, în special după Revoluția din decembrie 1989. Am aflat, de asemenea, că violența mediatică s-a născut din dorința directorilor trusturilor de presă de a câștiga un public cât mai numeros, bazându-se pe libertatea dreptului la exprimare, dar și pe „setea” de informație a românilor care, până în 1989 citeau în ziare și vedeau la televizor numai ce voia conducerea supremă a țării. Din păcate, lupta pentru audiență a dus la o goană după subiecte cât mai senzaționale și imagini cât mai șocante. Specialiștii atrag atenția asupra efectelor nocive pe care le poate avea această violență mediatică, dar, în același timp, acceptă faptul că nu mass-media creează agresivitate și nu determină schimbarea atitudinilor și comportamentelor în direcția agresivității, ci, din motive de piață, întrețin acest fenomen și actualizează tendințele deja existente. În ceea ce privește legislația, nimeni nu se poate pune de acord asupra unei legi unice, din cauza unui conflict de interese: pe de-o parte dreptul la o liberă exprimare și pe de altă parte, dreptul la o educație sănătoasă, spre binele comunității. România nu are o lege a presei, singurele reglementări care încearcă să controleze violența la televiziune fiind cele ale CNA.

Pe parcursul celui de-al doilea capitol intitulat „Argeșul și presa locală, sub dominația agresiunii” s-a făcut o radiografie a principalelor evenimente de fapt divers petrecute în anul 2003 în județul nostru, o scurtă prezentare a presei audio-vizuale din Argeș, precum și măsura în care mass-media argeșene aplică rețeta unei prese cu un conținut ridicat de mesaje violente. Totodată, în acest capitol este menționat atât punctul de vedere al reprezentaților mass-media care acceptă și aplică violența în presă, cât și a celor de pe cealaltă parte a baricadei: psihologi, sociologi și reprezentanți al clerului.

Capitolul al treilea, „Violența în cotidianul Curierul zilei- studiu de caz” analizează în amănunt modul în care cotidianul cu cel mai mare tiraj din Argeș a tratat de-a lungul unui an subiectele mai mult sau mai puțin senzaționale, cu un conținut mai mare sau mai mic de violență. Au fost selectate pricipalele știri apărute în 2003 în Curierul zilei, au fost analizate fotografiile, machetarea, dar și stilul în care au fost redactate articolele.

În ultima parte a lucrării se regăsesc concluziile ce pot fi trase din analizarea subiectului violenței în presa românească precum și reglementările Consiliului Național al Audiovizualului privind protecția minorilor în timpul programelor de televiziune. Totodată, spre sfârșitul acestei lucrări am încercat să anticipăm soarta pe care o va avea acest tip de presă în viitorul apropiat: dacă publicul va continua să accepte astfel de subiecte chiar și atunci când nu le cere sau dacă odată cu trecerea timpului se va schimba și „moda” ziarelor.

Capitolul 1

Mass-media, narcotic social

1.1. Presa, un bun de consum

În concepția specialiștilor, societatea contemporană se caracterizează prin comunicare și, prin urmare, poate fi considerată societatea mijloacelor de comunicare în masă. În ultimii ani, comunicarea de masă a devenit sinonimă cu mass-media, prin acest lucru înțelegându-se atât modalitățile de producere și transmitere a mesajelor, cât și instituțiile care asigură acest lucru. Fie că este vorba despre televiziune, radio sau presă scrisă, toate au ceva în comun: culeg informații, le analizează, le prelucrează și apoi le difuzează publicului.

Termenul de mass-media definește suporturile tehnice care servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi separați. Într-o anumită măsură, putem vorbi despre mașini introduse în procesul de comunicare pentru a reproduce scrisul (tipografia) sau pentru a prelungi simțul văzului și auzului (televiziunea, radioul, filmul). Părerea generală este aceea că mijloacele de comunicare în masă sunt constituite în special din cărți, ziare, reviste, afișe, cinema, radio și televiziune prin antenă, cablu sau satelit.

În opinia lui Francis Balle, un reputat specialist în domeniu, există trei mari categorii de media:

autonome, care sunt suficiente prin ele însele pentru a transmite mesajele, fără să apeleze la instalații speciale, contactul cu publicul fiind necondiționat: ziare, cărți, afișe.

de difuzare (acele suporturi care transmit mesajele produse de emițător – sateliți, relee sau cabluri).

de comunicare, care facilitează dialogul între persoane la distanțe mari: poșta clasică, cea electronică, telefonul și faxul.

Sistemul mass-media asigură circulația informațiilor, a opinilor, interpretările și abordările considerate a avea semnificație socială și reprezintă o adevărată legătură informațională între diverse părți și segmente sociale. Este sigur că mass-media contribuie la cristalizarea, promovarea unor orientări, curente dominante, preocupări ale opiniei publice. Există teorii care consideră că impactul mijloacelor de comunicare în masă asupra opiniei publice este hotărâtor, așa cum alte interpretări apreciază că putem vorbi despre o influență minimă. Oricum, cert este că nu se poate vorbi despre opinie publică în afara mass media, așa cum orice analiză mass media fără raportarea absolut necesară la opinia publică este lipsită de principalul sistem de referință .

Potrivit specialistului Jacques Ellul, mass-media reprezintă unul dintre pilonii care stau la baza formării opiniei publice. Mijloacele instituționale de informare suplinesc nevoia de o informare cât mai bună a oamenilor; persoanele particulare nu pot cunoaște direct situațiile asupra cărora trebuie să se pronunțe, ci numai prin intermediul acestor mijloace intermediare. În cartea sa, „Propaganda”, Jacques Ellul susține că informația care ajunge la oameni este numai indirectă, dar dacă ea nu există, atunci nici opinia nu există, iar acel ceva sunt mijloacele de informare.

Presa scrisă are, într-un anumit sens, o evoluție asemănătoare cu cea a cărții: la început, o perioadă de dezvoltare trepidantă, ca urmare a inventării tiparului, urmată de o evoluție inegală în prima parte a secolului al 19-lea, pentru ca în cea dea doua parte a secolului și în primele decenii ale secolului următor să devină forța dominantă a spațiului public din statele dezvoltate. Începând cu anii ‘30 ai secolului trecut, cunoaște un anumit declin în fața ascensiunii radioului, instrument care în anii celui de-al doilea război mondial se instalează la timona comunicării. În perioada postbelică, declinul se accentuează în contextul afirmării televiziunii ca „regina mijloacelor de comunicare”. În ultimele decenii, presa a cunoscut reașezări interne semnificative, concomitent cu afirmarea presei locale în peisajul publicistic. Presa scrisă își stabilizează raza de influență undeva între 6-7% din populație, cu mici diferențe, de la țară la țară, de la regiune la regiune. Avalanșa de informații difuzate mai operativ prin intermediul radioului, al televiziunii, al radioului sau al Internetului reduce din audiența presei scrise, dar ea nu va scădea sub cifra menționată. În același timp, se cuvine menționat faptul că impactul real al presei scrise se situează deasupra cifrelor menționate. În cazul presei tirajul nu a fost și nu va fi niciodată egal cu numărul cititorilor, care este mult mai mare.

Oamenii citesc reviste, se uită la postere, și urmăresc programe de televiziune. Aceste lucruri se întâmplă de zeci de ani, dar sunt valabile și astăzi. Magazinele au aparate de radio care funcționează non-stop, iar în unele țări, clienții găsesc diferite publicații în restaurante sau hoteluri. Înainte de a se urca în tren sau în autocar, o persoană cumpără ziare și reviste pentru a le citi în timpul călătoriei.

Acesta este răspunsul publicului, cel puțin în ceea ce privește presa populară, condusă după principiul pieței (presa care trăiește din profitul obținut din vânzarea ziarelor), conform căreia, după cum spune Mihai Coman, „cititorii sunt la cel mai mare preț, sunt acei zei pe care ziarul trebuie să-i mulțumească și a căror absență provoacă dezastrul. În numele cititorilor sunt selectate subiectele și articolele, în numele lor este stabilit modul în care acestea sunt tratate, în numele lor sunt scrise și rescrise introurile și tot în numele lor sunt realizate prezentarea grafică și designul” .

Mulți cercetători (între care Goethals, Cottle, Langer și Morley) consideră că dimensiunea ceremonială a consumului de mass media se datorează în primul rând regularității fluxurilor mass media. Acestea sunt difuzate în mod ritmic, în aceleași zile și în aceleași momente ale zilei, iar mesajele și produsele sunt aproape identice ca formă: „Știrile prezintă simbolurile publice prin care oamenii înțeleg realitatea. Puterea ritualistică a programelor de știri de seară se datorează în parte programelor regulate și uniformității prezentării. Oamenii citesc ziare în locuri și momente alese la întâmplare, dar prezentarea știrilor de seară este un mod comunitar de a percepe ordinea și evenimentele. Acest consum colectiv oferă solidaritate colectivă, deoarece foarte mulți oameni sunt supuși unor forme identice de aplicare9”

În acest context, termenul de ritual este folosit pentru a denumi și a da un prestigiu suplimentar:

unor comportamente identice și regulate,

unor acte de receptare simultană a unor mesaje,

unor conținuturi cu încărcătură dramatică și cu puterea de a interpreta lumea înconjurătoare10.

Pe lângă jurnalele de știri și alte produse media difuzate regulat și care configurează comportamentele de receptare, pot fi considerate ca fiind ritualuri și serialele polițiste de televiziune, telenovelele sau știrile despre delincvență din presa scrisă.

Mass-media ajută la acoperirea distanței dintre macrosocial și microsocial. Ele aduc teme publice în ambianțe private, acolo unde acestea pătrund în interiorul condițiilor, orientărilor autorităților și practicilor locale, influențându-le totodată. Sfera publică a fost mediatizată și reconstituită în era electronică, atât pe plan tehnologic, cât și social. După cum spunea Anthony Giddeons, știrile reprezintă un exemplu clar: „Evenimentele îndepărtate pot deveni la fel de familiare sau poate chiar mai mult ca influențele din proximitate și integrate în sistemul de referință al experienței personale” 11. Dar ceea ce apare în mass-media este util nu numai fiindcă este atât de disponibil și atrăgător. Propriile interese ale consumatorului de mass-media, exercitate în cadrul contextelor microsociale, au o mare influență asupra modului în care este interpretată și folosită imageria mass media.

Un studiu celebru inspirat de modelul „utilizării și recompense” în mass media a fost realizat în anul 1973 de către trei sociologi din Israel. Au fost testate originile sociale și psihologice ale nevoilor care creează așteptări față de mass-media sau alte surse care conduc la expunerea diferită la mass-media care are ca rezultat satisfacerea nevoilor și alte consecințe, neanticipate. În vederea testării acestui mecanism, au fost delimitate 35 de nevoi în probleme de politică, familie, religie, educație. Totodată, subiecților li s-a cerut să precizeze măsura în care diferitele media contribuie la satisfacerea acestor nevoi. Apoi, li s-a cerut să compare această contribuție a mijloacelor de comunicare în masă cu cea a un mijloace distincte: familie, prieteni12.

Autorii au stabilit și o tipologie a nevoilor satisfăcute prin folosirea mass-media:

nevoi cognitive (nevoia de a înțelege)

nevoi afective (experiențe estetice sau emoționale)

nevoi de integrare (întărirea încrederii de sine, credibilitate, stabilitate )

consolidarea relațiilor cu familia, prietenii, mediul în general

evaziune (eliberarea de tensiuni emoționale).

În același timp, a fost identificată și o specializare a diferitelor mijloace de comunicare în masă în ceea ce privește satisfacerea nevoilor: cărțile acoperă mai bine nevoia consolidării și întreținerii imaginii de sine, în timp ce filmele și televiziunea satisfac nevoia de divertisment, ambele fiind un factor de cultivare a prieteniei și a relațiilor familiale. Din punct de vedere al specializării, televiziunea este cea mai difuză, oferind întrebuințări și recompense multiple, în timp ce ziarele și filmele sunt cele mai specializate.

Descoperirea cea mai importantă pe care au făcut-o autorii studiului a fost aceea că pentru toate nevoile identificate, chiar și pentru cele de divertisment, mass-media sunt întrecute de alte surse: prieteni, familie, colegi. Pentru cei trei sociologi, aceasta nu a echivalat însă cu o proclamare a lipsei de importanță a media. Dimpotrivă, ei susțin că presa îi ajută pe oameni să verifice dacă opiniile lor sunt concordante sau diferite de ale altora, să își întrețină sentimentele participând la evenimente și să-și satisfacă nevoia de a crede că pot influența cursul acestor evenimente. În același timp, studiul a relevat că există o relație circulară, care merge de la televiziune la radio, cinema, ziare și cărți și înapoi la televiziune. În acoperirea nevoilor pe care le au receptorii, fiecare mijloc de comunicare se aseamănă mai mult cu vecinii săi imediați: televiziunea este înlocuită de radio sau cinema, presa scrisă de carte sau de radio, cinematograful de televiziune sau de carte. Astfel, clasificarea media nu mai pornește de la distincția clasică între mass-media audio și cele scrise, ci de la spectrele sociale și psihologice care însoțesc utilizarea lor.

Potrivit lui James Lull, există o tipologie a utilizării sociale ale mass media:

structurale – au în vedere utilizarea mijloacelor de comunicare în masă drept cadru general pentru stabilirea de relații și pentru conversații;

relaționale – mass media oferă un gen de „suport” în care să fie agățate opiniile;

afiliere – funcția mass media de a încuraja sau, dimpotrivă, de a descuraja contactele verbale, funcția de consolidare a relațiilor familiale, de menținere a relațiilor și de eliberare a tensiunilor.

competența/dominarea – are de-a face cu îndeplinirea rolurilor sociale, confirmarea și consolidarea acestora, validarea argumentelor, precum și conferirea calității de lider de opinie13.

Una dintre ideile de bază ale modelului „utilizări și recompense”, pe care s-a bazat studiul sociologilor israelieni este aceea că oamenii au anumite nevoi pe care caută să și le satisfacă în diferite moduri, printre care și apelul la mass media. Melvin de Fleur și Sandra Ball Rakeach consideră că într-o societate complexă, în care sistemul mass media este consolidat de existența „utilizării și recompenselor” crează o adevărată dependență față de resursele informaționale ale acestui sistem. Puterea mass-media nu rezidă din faptul că ar exista o societate de masă în care indivizii sunt izolați, ci că mass-media dețin controlul asupra anumitor surse de informație de care indivizii au nevoie pentru a-și îndeplini scopurile. Sistemul mass-media controlează trei faze esențiale ale ofertei de informație de care persoanele și grupurile au nevoie pentru a-și îndeplini scopurile. Este vorba în primul rând de culegerea informațiilor, apoi de prelucrarea și răspândirea acestora. Puterea sistemului mass-media constă în controlul asupra resurselor de informație de care depind indivizii, grupurile, organizațiile, sistemele sociale și societatea pentru a-și îndeplini scopurile.

Problema interacțiunii dintre mass media și societate capătă noi valențe în momentul în care sunt aduse în discuție consecințele noilor tehnologii informaționale și de comunicare, bazate pe „mariajul” dintre computer, sateliți, electronică și telecomunicații. În societatea informațională, toate sau cele mai multe dintre activități și relații sunt mediate de rețelele de comunicare, iar puterea derivă din capacitatea de a controla aceste rețele informații, produse, mesaje și simboluri care circulă prin intermediul rețelelor, de unde și miza de a studia fenomenul comunicării și tehnologiile care stau la baza sa.

În contextul exploziilor rețelelor informaționale și de comunicare, al multiplicării și sofisticării lor dincolo de limitele a ceea ce se putea recent imagina, există tendința de a acorda supremație tehnologiei ca atare, de a considera că efectele schimbărilor în plan comunicațional se datorează în exclusivitate inovațiilor de natură tehnică. Astăzi, ansamblul comunicării de masă nu este bulversat doar de revoluția tehnologică și de apariția noilor media, ci, în egală măsură, de marile fuziuni și concentrări care ating industriile comunicării, de transnaționalizarea trusturilor media.

Noile media se referă la rezultatul convergenței dintre sistemul mediatic tradițional (televiziune, radio, presă scrisă), telecomunicații, tehnologia digitală și sistemele informatice și computerizate. O listă a noilor tehnologii (al căror început este situat cu aproximație la debutul anilor ‘80) ar include: computerele personale, teletextul, sistemele de înregistrare, sistemele de tele și videoconferință, mesageria vocală, faxul, televiziunea de înaltă fidelitate televiziune interactivă. Așadar, noile media reprezintă mai mult decât Internetul sau versiunea online a cotidienelor, numai că, în ciuda faptului că noile media nu pot fi reduse la Internet, multiplicarea studiilor cu privire la noile media coincide cu ascensiunea Internetului. Trebuie să recunoaștem faptul că, odată cu apariția mijloacelor moderne de comunicare, munca jurnaliștilor s-a ușurat vizibil, și, în același timp, accesul publicului la informație a devenit practic, nelimitat. Consumatorii de media pot citi de acum online ziarele și revistele, pot asculta radioul online sau pot viziona pe Internet emisiuni de televiziune, ori se pot pune la curent cu ultimele noutăți accesând paginile de web ale agențiilor de știri.

1.2. Agresivitatea ca trăsătură învățată

În sens generic, violența înseamnă folosirea forței și a costrângerii de către un individ grup sau clasă socială, în scopul impunerii voinței asupra altora. Din punct de vedere juridic, violența înseamnă folosirea forței fizice sau a autorității personale pentru a produce un prejudiciu sau o vătămare integrității unei persoane- violența criminală, omucideri, loviri și răniri voluntare, violuri, etc. În context psihologic, violența desemnează comportamentul agresiv, manifestat cel mai adesea ca urmare a unor frustrări, care nu pot fi defulate pe căi dezirabile social .

Conform literaturii de specialitate, din punct de vedere juridic, criteriul gravității infracțiunii vizează ierarhizarea faptelor penale în funcție de pericolul pe care acestea îl reprezintă pentru societate.

Din acest punct de vedere, infracțiunile pot fi grupate în două mari categorii:

Infracțiuni comise prin violență (infracțiuni contra persoanei). Legea penală românească ierarhizează aceste fapte astfel19:

– omor

– omor calificat

– omor deosebit de grav

– pruncucidere

– ucidere din culpă

– tentativă de omor

– lovire sau alte acte violente

– vătămare corporală

– vătămare corporală gravă

– loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

– viol

– incest

– viol cu moartea victimei

– tâlhărie

– alte infracțiuni directe (amenințare, insultă, calomnie)

– ultraj.

b. Infracțiuni comise împotriva proprietății (infracțiuni în dauna avutului public și particular).

Multe țări din Europa au adoptat o legislație care pedepsește orice persoană care ajută, instigă sau sfătuiește pe un individ să se sinucidă. În privința legislației din țara noastră, articolul 179 din Codul Penal prevede următoarele: „Acela care determină sau înlesnește sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, va fi pedepsit cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă cel care s-a sinucis era minor sau era o persoană incapabilă să-și dea seama pentru faptele sale, pedeapsa este mai aspră (închisoare de la 3 la 10 ani)”. Bazându-se pe aceste repere, dar și pe faptul că încadrarea penală a actelor de violență este făcută de reprezentații instituțiilor abilitate aflate la fața locului, jurnaliștii pot face încadrarea juridică a faptelor mediatizate.

Eli Morman, medic psihiatru la Spitalul Județean Argeș, consideră că agresivitatea, ca și alte forme de comportament social, este dobândită prin învățare socială: „În procesul de socializare, răspunsurile agresive sunt achiziționate pe calea învățării directe, ca urmare a acordării unor recompense sau a unor pedepse sau prin imitarea conduitelor altor persoane. Doctorul A. Bandura a fost cel care a lansat teoria învățării sociale a agresivității, demonstrând rolul adultului ca model în însușirea agresivității la copil. Bandura a efectuat un experiment: un actor a dat un spectacol într-o grădină. În timpul spectacolului, s-a manifestat violent, agresând o păpușă mare de plastic. În zilele următoare, copiii au fost puși în situația de a avea ei înșiși de-a face cu o serie de jucării, printre care și păpușa respectivă. S-au comportat și ei agresiv, spre deosebire de copiii care nu asistaseră la spectacol. Mai mult, s-a observat că agresivitatea a crescut atunci când modelul a fost recompensat. Astfel, chiar dacă cei mici nu sunt expuși la agresiune, ei învață prin experiență proprie, prin reîntărirea sau imitarea persoanelor semnificative sau cu statut de autoritate”. Acest fapt, consideră psihiatrul Eli Morman, se poate explica prin teoria transferului de agresivitate și teoria modelului agresiv. Cele două teorii nu se aplică numai în cazul copiilor. Adolescenții, dar și adulții, se află într-un proces continuu de învățare și ei pot fi influențați în orice moment de ceea se se întâmplă în jurul lor. De asemenea, perspectiva învățării sociale a agresivității devine tot mai convingătoare prin aria largă ce cuprinde de la experiența anterioară a individului la reîntăririle prezente și asociate acestor acte, precum și la evaluarea situației și a consecințelor.

Un subiect foarte controversat este dacă mass-media (în special televiziunea, cinematograful și presa scrisă) sporesc violența în rândul oamenilor. Aici, taberele sunt împărțite între cei care sunt de părere că mijloacele de comunicare în masă determină o creștere a violenței și că există o legătură puternică între volumul expunerii la violența mass-media și comportamentul deschis agresiv și, pe de altă parte, cei care sunt de acord cu faptul că nu
mass-media sunt cele mai mari vinovate de existența agresivității în societate ci, întrețin acest fenomen din motive de piață.

1.3. Conceptul de violență în presă

Violența în presă este un subiect care a interesat și interesează în continuare. Din punctul de vedere al televiziunilor, în special, al presei scrise și într-o mai mică măsură al presei audio, se poate spune că interesul este justificat. Din dorința de a obține o audiență maximă și implicit un profit cât mai mare, conducătorii instituțiilor de presă apelează din ce în ce mai mult la informații cu diferite grade de violență. Libertatea dobândită dupa revoluție a însemnat și o explozie de violență în presa scrisă, unde ziarele și revistele s-au întrecut în a oferi poze care de care mai șocante. Fie că este vorba despre violență verbală sau fizică, aproape toate informațiile de acest gen sunt oferite cu generozitate publicului însetat de informație. La fel și televiziunea a căutat să șocheze, să capteze atenția cât mai multor oameni. La acestea s-au adăugat, în ultimii ani, noile tehnici de comunicare prin Internet, unde chiar și un neinițiat poate găsi tot ce-i trece prin cap. Din păcate, urmările sunt foarte greu de anticipat și de controlat.

Psihologul Florin Tudose consideră că violența în mass-media, combinată cu jocurile pe calculator are un efect extrem de nociv asupra copiilor. Nu este mai puțin adevărat faptul că în ultimii ani, violența a căpătat dimensiuni din ce în ce mai mari în rândul compatrioților noștri. În România zilelor noastre, de la o simplă ceartă se poate ajunge foarte ușor la crimă, o dragoste eșuată poate conduce la sinucidere, iar o palmă dată în glumă poate fi începutul unui adevărat masacru. Aceste lucruri nu pot fi ignorate, pentru că se întîmplă chiar lîngă noi. În aceste condiții, susține același psiholog, se impune o analiză mai atentă asupra efectelor pe care mass-media le au asupra publicului20.

Într-un articol din revista „22”, ziaristul Vasile Dan spunea că în România, fericirea este un termen destul de rar întâlnit în limbajul oamenilor, aceștia părând preocupați mai degrabă de teme precum mortalitatea infantilă, criminalitatea (infantilă sau intrafamiliară), pedofilia și altele. În concepția ziaristului, oroarea se vinde bine la public, fiind aceea care umflă audiența și tirajele21.

În special după apariția televiziunii s-au purtat dezbateri ample asupra funcțiilor și efectelor mass-media individului și a societății. Violența a devenit o problemă socială care nu mai poate fi ignorată, mai ales în condițiile în care aproape toate programele TV, dar și articolele din ziare abundă de violență. Se pune întrebarea dacă nu cumva comportamentul violent al oamenilor este influențat de către mass-media. Pentru a afla răspunsul la această întrebare s-au făcut numeroase studii și analize. În cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că oamenii sunt influențați de ceea ce văd la televizor sau citesc în presă. Un profesor de sociologie de la Universitatea din Leeds arăta că cercetătorii și analiștii societății contemporane au expus în mod repetat concepția potrivit căreia gândirea și acțiunea omului modern sunt influențate în mod puternic de prin prezentarea lor în fața așa-numitei „comunicări mass-media“. Concepția lor despre influența mass-media diferă de sensul acceptat de criticismul public al mass-media, care înțelege influența ca fiind acțiunea de a face anumite afirmații explicite care sunt crezute pe loc sau de a arăta anumite imagimi sau fapte care sunt imediat imitate. Același profesor susține că apărătorii autodesemnați ai moralei publice protestează împotriva scenelor de violență sau de sex, presupunând că apetitul sexual și instinctele violente ale publicului vor fi stimulate datorită prezentării a unor astfel de imagini22.

Acest lucru nu este departe de adevăr, însă trebuie luat în considerare faptul că oamenii sunt influențați în mod diferit de ceea ce văd la televizor sau citesc în ziare (cu excepția mulțimilor în care oamenii gândesc și reacționează în același fel). De asemenea, trebuie să se țină cont de ipoteza că o prezentare totală a realității prin televiziunii poate avea un efect mult mai mare decât programele sau scenele separate.

1.4. Cum a apărut violența în presa românească

Timp de peste 40 de ani de control comunist, jurnalismul românesc a făcut mai mult decât să prezinte într-o măsură părtinitoare știrile interne și externe. Adevărul a fost sacrificat, pentru că pe primul loc a fost pusă îndoctrinarea partidului. Toate mijoacele mass-media erau controlate și unde era nevoie, cenzurate, deoarece imaginea țării și a conducătorilor ei nu trebuia stricată. Aproape toate materialele care apăreau în presă sau erau difuzate la radio și televiziune îl slăveau pe președintele țării. Orice încercare de a scrie altceva era înăbușită din fașă. Rezultatul acestei politici a fost pierderea parțială a credibilității mass-media scrise și
audio-vizuale în fața publicului, care treptat, a început să asculte știrile transmise de posturile străine de radio23.

După revoluția din decembrie 1989, mijloacele de comunicare în masă s-au diversificat rapid. Cel mai mult s-a dezvoltat presa scrisă: pe piață au apărut aproape o mie de publicații la nivel național; de la cotidiane la săptămânale satirice (Cațavencu) sau naționaliste (România Mare), la ziare de partid (Azi) sau independente (Expres). În multe situații, o publicație își încheia apariția și, în scurt timp, alta îi lua locul. Au existat și anumite bănuieli, neconfirmate însă, că unii editori ar fi mituit anumiți tipografi să le tipărească ziarele, deci aceste publicații nu pot fi incluse în numărul total al publicațiilor.

Noile mijloace mass-media au adoptat trei forme de bază:

mass-media sposorizate de Guvern;

mass-media finanțate de partide politice sau de organizații sociale, religioase sau academice;

mass-media comerciale, înființate în cea mai mare parte de persoane sau grupuri non-politice.

În aceste condiții, mass-media deja existente, pre-revoluționare, și-au schimbat orientarea politică ceaușistă și marxist-leninistă și și-au desemnat sau ales directori și editori noi. În multe cazuri, presa tipărită și-a schimbat denumirea, ca în cazul cotidianului Partidului Comunist Român, „Scânteia”, devenit din 22 decembrie 1989 „Scânteia Poporului” și care, începând cu 25 decembrie, a preluat numele „Adevărul”. Toate mijoacele românești de comunicare în masă, inclusiv posturile de radio și televiziune controlate de Guvern s-au etichetat ca fiind independente, cu excepția noii prese de opoziție răspîndită de partidele politice în formare.

După decembrie 1989, presa românească a devenit liberă să ofere publicului său toate informațiile la care acesta nu avea acces sau care nu puteau fi scoase la iveală în timpul regimului comunist, iar publicul, flămând după informație, a înghițit necodiționat aproape tot ce i-au putut oferi mass-media. Milioanele de oameni, care au așteptat cu sufletul la gura să vadă, în direct – dacă ar fi fost posibil – execuția unui dictator, s-au năpustit și au început să devoreze tot ceea ce până atunci le-a fost strict interzis. Pornografia, scenele terifiante, morții din programele de știri, vedetele și aventurile lor cât mai intime, adesea depășind limita bunului simț, bârfele ieftine, scandalurile picante dintre oamenii politici, de cultură, dintre vedetele momentului, scormonirea în trecutul, în poveștile lor de dragoste, totul a început să îl pasioneze pe românul care putea petrece în acest fel nopți întregi în fața televizorului, putea culege de pe tarabă tot ceea ce îi fusese interzis până atunci și își putea amăgi, astfel, sărăcia de zi cu zi.

Această situație nu a rămas însă fără urmări. Din dorința de a câștiga teren în fața ziarului concurent, publicațiile au început să folosească în descrierea cazurilor expresii și fotografii tot mai violente. Astfel că în câțiva ani s-a ajuns să se vorbească despre violență în mass-media și despre urmările pe care acest stil de presă îl putea avea asupra publicului său.

1.5. Evenimentul de presă

Ziariștii speculează la maximum ceea ce se întâmplă în jurul lor. Pentru mulți dintre ei, care trăiesc din ceea ce scriu, o zi în care nu au pus pe masa șefului măcar un articol este una ratată. Astfel, fiecare întâmplare este tratată cu mare atenție. Niciodată nu știi de unde poate răsări subiectul de prima pagină care urmează să vândă ziarul. Dumitru Borțun, lector universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative consideră că, deși este o informație neoficială și neverificată, zvonul poate fi considerat un precursor al mass media, el crescând în importanță odată cu apariția mijloacelor de comunicare în masă24. Astfel, odată verificată și oficializată, informația devine un eveniment de presă.

Principala calitate a evenimentului modern este aceea că se derulează pe o scenă publică și aproape întotodeauna sunt prezenți ziariștii spectatori. Psihologul Marian Petcu este de părere că dacă publicul modern este dornic de evenimente, iar societatea este mai puțin generoasă în a satisface această sete de cunoaștere, evenimentele vor fi create. Astfel se ajunge la pseudo-evenimentul de presă, care se naște din goana după remarcabil de care sunt conștienți și cei care creează fapte remarcabile, dar și cei care le publică. Pseudo-evenimentul de presă nu este spontan, ci se produce pentru că a fost prevăzut. De exemplu, conferințele de presă, aniversările unor companii sau prezentarea consecințelor unui cutremur intră în categoria pseudo-evenimentelor. Nu în ultimul rând, acest lucru duce la o complicitate pe care în ultimă instanță o acceptă chiar și atunci când nu o cere, validatorul final, adică publicul. Astfel, realitatea este transformată într-una „asistată, deliberată, proiectată”25.

Nu puține sunt situațiile în care fapte aparent banale, care se întâmplă aproape în fiecare zi, s-au transformat în adevărate tragedii. Dintre acestea este demn de menționat un caz petrecut în vara anului 1999 în Pitești și care s-a aflat pentru mult timp în atenția mass-media locale, dar și naționale. Totul a început atunci când doi argeșeani, soț și soție, au intrat în greva foamei, motivându-și atitudinea ca fiind un protest la adresa primarului din Pitești, care nu le-ar fi dat locuință socială. Pentru ca gestul lor să aibă un impact mai mare asupra celui vizat, în speță primarul Tudor Pendiuc, Ileana și Gheorghe Voican s-au postat timp de câteva zile în fața sediului Primăriei Pitești. În tot acest timp, reprezentanții mass-media din Pitești au fost prezenți la fața locului, încercând să-i convingă pe cei doi să renunțe la greva foamei, care le afecta sănătatea și, în același timp, străduindu-se să provoace o reacție din partea primarului. În cele din urmă, Ileana Voican i-a transmis primarului prin intermediul ziariștilor că, în cazul în care solicitarea ei nu va fi rezolvată, își va da foc, precizând în acest sens și o dată precisă. Deja, situația începuse să se agraveze: de la greva foamei exista pericolul să se ajungă practic la o sinucidere. În ziua menționată, sediul Primăriei Pitești a fost înconjurat de mașini de poliție, salvare, pompieri, o mulțime de curioși și o armată de ziariști. Deși poate părea incredibil, singurul care nu a reacționat a fost primarul Tudor Pendiuc, acesta preferând să se baricadeze în biroul său și să le transmită greviștilor, tot prin intermediul ziariștilor, că nu-i poate ajuta cu locuința socială cerută. Din păcate, Ileana Voican și-a dus la capăt gestul pe care îl anunțase. Ea și-a turnat benzină pe corp și a primit o brichetă chiar de la soțul ei, care i-a împiedicat pe cei din jur să intervină și a urmărit impasibil cum Ileana Voican își dă foc, transformându-se într-un minut într-o torță vie. Ea a fost dusă la spital, dar a murit după câteva săptămâni, în chinuri groaznice26.

Acesta este unul dintre cele mai grave evenimente petrecute în județul Argeș în ultimii ani, o situație care a pornit de la un fapt oarecum obișnuit în România zilelor noastre – greva foamei – dar care a dus la o adevărată tragedie și care ar fi putut fi păstrată la nivelul de banală știre de presă.

Mai mulți specialiști în domeniu (A.Freund, M. Molotoch, P. Charadeau) au făcut o clasificare a evenimentului de presă, după mai multe aspecte:

După relevanța editorială:

Evenimente majore – fapte de o imoprtanță indiscutabilă de prim ordin, despre care, în principiu, nu poți să nu relatezi – asasinarea unui președinte de stat, cutremur, catastrofă. Acestea întrerup programele de radio și televiziune și ocupă prima pagină a ziarelor.

Evenimente demne de interes – sunt fapte ce prezintă importanță doar pentru o parte a publicului sau care s-au întâmplat la mare depărtare și nu au nici o consecință previzibilă importantă. Ex: desființarea unei fanfare.

Evenimente de importanță medie – sunt fapte despre care poți vorbi, mai mult sau mai puțin, începând cu pagina a doua a ziarelor – evenimente cuprinse între majore și neglijabile și care constituie grosul informațiilor cotidiene.

După consistența evenimentului:

Evenimente reale – care au o materializare în fapte și care au avut loc de obicei recent.

Evenimente „proiectate” – care nu există decât în plan verbal, decorative, trimit la evenimente ce urmează să se materializeze sau nu – de obicei privesc viitorul apropiat.

După gradul de intenționalitate:

Evenimente de rutină – fapte obișnuite , ce se întâmplă în mod deliberat, iar cei care le inițiază sunt în același timp și promotorii lor la rangul de evenimente. De exemplu, conferințele de presă.

Accidentele – au două particularități esențiale: faptul nu este intenționat, iar cei care îl promovează ca eveniment public nu sunt actorii faptului.

Scandalurile – fapte ce implică transformarea lor în evenimente mediatice prin acțiunea intenționată a unui actor (individ sau grup).

Întâmplări fericite – fapte neintenționate, promovate ca evenimente de cei care le-au produs.

După accesul la media:

Evenimente cu acces obișnuit – este situația în care actorul este poziționat astfel încât faptele sale coincid de o manieră rutinieră cu cele ale jurnaliștilor. De exemplu, președintele statului are mereu ceva important de comunicat.

Evenimente cu acces perturbator – sunt fapte ale căror promotori fac efortul de a perturba accesul rutinier al altor actori la media în scopul promovării/creării propriilor evenimente. De exemplu, un protest al studenților.

Evenimente cu acces direct – creatorii și promotorii acestora sunt ziariștii. Aceste evenimente sunt reportajele, editorialele, etc.

După modelul discursiv adoptat:

Evenimente raportate – cuprind fapte (pentru că ceea ce se produce în spațiul public relevă o parte a comportamentului individual) și opinii (pentru că ceea ce se produce în spațiul public depinde într-o măsură variabilă și de declarațiile unora sau altora).

Evenimente comentate – propun o viziune de ordin explicativ. Nu se mulțumesc să arate ceea ce a fost, ci caută să pună în lumină ceea ce nu se vede, este latent și constituie „motorul” (cauzele, motivele, intențiile) evenimențialității.

Evenimente provocate de mass media, deoarece acestea nu se mulțumesc să raporteze ceea ce se întâmplă în spațiul public, ci contribuie într-o
manieră activă la stimularea dezbaterii sociale27.

1.6. Cum și cât respectă ziariștii funcțiile presei

Deși au suferit continuu ameliorări, modernizări sau chiar salturi tehnologice, mijloacele de comunicare în masă nu au fost transformate radical, ele constituind scheme relativ stabile. Iar această stabilitate a sistemului mass-media este un corolar al capacității sale continue de a oferi funcții necesare existenței și reproducerii sistemului social. Funcțiile mass-media au fost clasificate în numeroase moduri, dar toate aceste clasificări au urmărit sublinierea legăturii dintre mijloacele de comunicare în masă și public. S-a spus că mass-media trebuie să fie un exemplu pozitiv pentru publicul său – să îi satisfacă nevoia de cunoaștere și în același timp să îl „cultive” cu ajutorul informațiilor oferite28.

În plus față de conceptul mass media cu rol de câine de pază și reprezentant public, comentatorii au subliniat rolul său informațional. De obicei, acest lucru este ilustrat în termenii facilitării autoexprimării, ai promovării raționalității publice și înlesnirii autodeterminării colective. Aceste formațiuni divergente ale mass media pot fi îndeplinite adecvat, prin procesele unei piețe libere. Astfel, piața liberă se presupune a cultiva cultura unei democrații, a unei gândiri libere. Nimeni nu ar trebui să fie subjugat voinței altcuiva, dar trebuie să fie capabil să exprime liber ceea ce gândește. Această libertate, fundamentală pentru împlinirea de sine, este aparent protejată de dreptul de a publica într-o piață liberă. Libertatea de a publica asigură faptul că toate punctele de vedere semnificative vor fi prezentate în sfera publică și că un spectru larg de informații este disponibil din surse diferite și divergente29.

Una dintre clasificările care au fost atribuite funcțiilor mass media ar putea fi următoarea:

funcția de informare: nevoia fundamentală a omului modern este satisfăcută cu ajutorul acestei funcții. Omul are la dispoziție ziare, reviste, radioul, televiziunea și, nu în ultimul rând, Internetul, cu ajutorul cărora află informații despre tot ce îl interesează. În fiecare zi, mass-media publică informații generale (despre vreme, șomaj sau inflație), de prevenire (prognoze meteo, pericolul apariției unei epidemii, oprirea gazelor sau a apei între anumite ore) sau de serviciu (anunțuri de mare și mică publicitate, teleshopping). Nu în ultimul rând, oamenii sunt informați din ziare sau din buletinele de știri despre evenimentele de fapt divers care s-au întâmplat într-un anumit interval (plecând de la accidente de circulație fără urmări grave până la adevărate catastrofe: incendii sau inundații devastatoare, crime sau sinucideri). Indiferent dacă publicul vrea sau nu anumite informații, mass-media îi le oferă, pentru că astfel de subiecte sunt ca un izvor nesecat: ele curg încontinuu, iar atunci când nu există, sunt inventate (astfel ia naștere pseudo-evenimentul de presă).

funcția de interpretare presupune interpretarea unor evenimente de către respectivul mijloc de informare, prin producții specifice de tipul editorialului sau al comentariului. Acestea sunt însă doar o parte din funcția de interpretare, care mai poate fi realizată prin anchete de opinie, cronici, caricaturi sau tablete. Aici, violența nu este reflectată prin imagini sau fotografii, dar atunci când semnatarii editorialelor sau ai comentariilor (în special directorii de ziar) folosesc expresii injurioase unii la adresa celorlalți, este clar că exemplul pe care îl dă presa nu este deloc unul bun. Și violența verbală înseamnă violență. Plecând de la afirmația lui G.B. Scott că „Faptele sunt sacre, comentariile sunt libere”, se poate spune că pentru ziariști, informarea este sacră (având ca și corespondent funcția de informare), iar interpretarea este liberă (funcția de interpretare). Aceasta din urmă a fost împărțită de către specialiști în două componente: micro și macroetica. Microetica aparține presei anglo-saxone și celor care susțin că faptele sunt sacre și le prezintă așa cum sunt, fără nici un fel de interpretare. Macroetica aparține presei francofone, care susține că toate comentariile sunt libere și că totul se face spre binele publicului, acestuia fiindu-i oferite fapte dure și violente. Adepții macroeticii agreează și principiile filosofiei teleologice, care susține că un act este etic dacă este bun pentru colectivitate și rău dacă incită la violență. În ceea ce privește mass-media din România, nu se poate spune că a adoptat micro sau macroetica, ci mai degrabă o combinație a acestor aspecte ale eticii0.

funcția instructiv-culturalizatoare ar trebui realizată prin difuzarea de informații cultural-științifice. Din păcate, în ziua de astăzi, presa din România nu acordă culturii însemnătatea care ar trebui. Programe culturale există în mass-media, însă destul de puțini oamenii sunt interesați de astfel de programe, ei preferând mai degrabă să vizioneze filme de acțiune sau să urmărească programele de știri cu sinteza evenimentelor din ziua respectivă.

funcția de liant. Caracteristica acestei funcții este aceea că prin ea se urmărește crearea unui mecanism de solidaritate socială. Dar există pericolul ca atunci când omul este bombardat efectiv cu informații despre accidente cumplite, cu zeci de morți și răniți, cu imagini sângeroase, el să nu mai simtă aproape nimic pentru acele persoane care au murit sau care suferă și nici nu se poate pune problema de solidaritate socială. Totuși, o bilă albă pentru mass-media este că de multe ori, apelând la solidaritatea oamenilor față de semenii lor, au reușit să-i ajute pe cei mai săraci, care nu aveau bani pentru operații, pentru refacerea locuințelor distruse sau pentru o înmormântare.

funcția de divertisment. Emisiunile de divertisment relizate de posturile de radio și televiziune sunt cele mai ieftine mijloace de divertisment în comparație cu participarea la concerte și spectacole. Din nefericire, uneori, în ideea de a-și mări numărul de spectatori, mass-media are tendința de a transforma totul în spectacol. În cazul unor accidente și în general atunci când este vorba despre o nenorocire, presa nu se zgârcește în a prezenta prim-planuri cu oameni care plâng sau, mai rău, cu oameni răniți sau morți. Acest lucru poate avea un efect contrar aceluia de liant, provocând detașarea privitorului de problemele prezentate. Pentru unii oameni, însă, este o adevărată delectare să privească filme violente, să analizeze, uneori cu sadism detaliile unui accident rutier sau să studieze cu mare atenție rămășițele unui autoturism făcut praf într-un accident rutier.

funcția de identificare socială. Odată cu prezentatarea unor informații de interes, mass-media își invită publicul să se implice în ceea ce a citit sau a văzut. Conștient sau nu, mass-media le oferă copiilor, adolescenților sau adulților posibilitatea de a „intra în pielea personajului urmărit”. Astfel, femeile au tendința de a copia machiajul, coafura sau o parte din comortamentul unei persoane pe care a văzut-o la televizor sau într-o revistă. Lucrurile de agravează atunci când copiii își fac idoli din personajele din filme sau desene animare, care obișnuiesc să poarte arme și pentru care răzbunarea înseamnă dreptate. În acest caz, poate apărea pericolul ca un copil care se va identifica cu astfel de personaje va avea același comportament violent31. Aici însă, părinții ar trebui să aibă un cuvânt de spus în privința programelor pe care le urmăresc copiii lor.

1.7. Efectele violenței din mass-media

Există ziariști care, folosindu-se de informații referitoare la activitatea poliției sau a jandarmilor le transformă în știri senzaționale, chiar dacă nu toate sunt așa. Din dorința de a găsi o bombă de presă, ziariștii se leagă și uneori și de cele mai neînsemnate aspecte ale unei știri, la care mai adaugă, cu puțină imaginație, unele aspecte picante, câteva fotografii senzaționale și gata subiectul. Nu mai contează dacă realitatea a fost deformată sau dacă impactul știrii ar putea fi negativ asupra unei categorii a publicului. Într-un articol din „Evenimentul zilei” a fost subliniat faptul că un studiu despre populația din diverse țări a demonstrat că rata omuciderilor
s-a dublat în 10-15 ani după introducerea televiziunii, deși aceasta a apărut în ani diferiți în statele studiate. Dintre toate mijloacele de comunicare în masă, televiziunea este considerată ca având cel mai mare efect asupra publicului. Este normal, dacă ne gândim că televiziunea are o arie de acoperire și o audiență mult mai mare decât presa scrisă.

Psihologul Gustave le Bon consideră că repetiția este unul dintre procedeele folosite pentru a inocula în mod lent anumite idei și concepții în cugetul maselor: „Atunci când o afirmație este suficient repetată, în unanimitate, se formează ceea ce se numește un curent de opinie în care intervine mecanismul puternic al contagiunii. În rândul mulțimilor, ideile, sentimentele, emoțiile, credințele, au o putere de propagare la fel de intensă precum transmiterea microbilor”2.

Astfel, poate exista pericolul ca, după ce citesc în fiecare zi același tip de informații referitoare la anumite evenimete care implică violența, unii oameni ar putea fi convinși că este normal ca, exemplu, un tânăr să-și bată părinții sau ca un bărbat să se sinucidă din cauza unor datorii neachitate. Același psiholog consideră că oamenii sunt influențați mai degrabă de modul în care le sunt prezentate unele fapte decât întâmplările în sine și astfel, un accident grav sau o crimă pot avea un efect mult mai mare asupra publicului decât o epidemie care seceră sute de vieți. Diferența ar fi fotografiile șocante pe care le prezintă în primul caz mass-media față de statisticile difuzate în al doilea caz, care nu sunt nici pe departe la fel de impresionante ca imaginile. „Prin <concentrare>, dacă ne putem exprima așa, produc o imagine tulburătoare, care acaparează și obsedează spiritele”, crede Gustave le Bon3.

Cea mai mare parte a studiilor concrete privind relația dintre expunerea la violență și comportamentul agresiv par să-i dea dreptate sociologului R. Liebert, care afirma că „violența mass-medială are un mare efect asupra unui mic procentaj de tineri și un efect mic asupra unui mare procentaj dintre ei”4. Indiferent dacă acceptă sau nu faptul că mass media pot avea o influență puternică sau slabă asupra comportamentului agresiv efectiv, psihologii au părut mai degrabă interesați de mecanismele prin care operează această influență. Concluzia la care au ajuns a fost aceea că în afară de efectele catharsisului35, care în anumite condiții funcționează reducând tendința spre agresivitate, toate celelalte efecte induse de consumul spre violență mass medială conduc la creșterea agresivității, astfel (vezi și fig.1)36:

prin dezinhibiție, conținutul încărcat de violență promovat prin mijloacele de comunicare în masă acționează în sensul că deși multe acte agresive sunt prezentate ca reprobabile și autorii lor pedepsiți, cele mai multe apar ca mijloace de satisfacere a unor interese, ca aducătoare de câștiguri. Mai mult, asociate cu personajele pozitive, cu eroi și eroine, astfel de comportamente sunt gratificate material și psihosocial de colectivitate, fiind considerate, în final, ca demne de urmat. În cazul multor cititori, spectatori sau telespectatori, un anumit conținut slăbește constrângerile și reținerile față de agresiune – dobândite prin socializare și educație.

Expunerea la violență prin mass media, înseamnă, cu deosebire prin cinematograf și televizor, contactul apropiat cu tehnici de luptă și mijloace de agresiune variate și ingenioase. Oameni care în alte condiții nu ar fi avut niciodată acces la astfel de mijloace și le pot însuși acum, iar la prima împrejurare favorabilă ar putea fi tentați să le pună în aplicare. În special la copii și tineri, caracterul spectacular al multor scene de violență este un element în plus ce poate trimite la reproducerea lor în viața reală.

Studiile experimentale arată că vizionarea frecventă de filme și programe de televiziune saturate de agresivitate afectează procesele cognitive, responsabile la rândul lor pentru acțiunile noastre. Pline de conținuturi informaționale pe tema violenței, gândirea și memoria indivizilor pot fi și ele îndreptate în sensul violenței. Prin prospețimea și relevanța lor, termenii și scenele de violență pot mobiliza mintea umană – conștient sau subliminal – la interpretări și acțiuni în termen de agresivitate. La aceasta se adaugă faptul că expunerea la violență prin mass media presupune și însușirea unor scenarii pe baza cărora se desfășoară evenimentele. Întâmplări identice sau asemănătoare celor din filme vor genera secvențe acționale identice sau asemănătoare în viața reală. Așadar, în practică se transpun și scenarii mai complexe, nu doar anumite procedee specifice de luptă și agresiune.

Fig.1 Efectele mass-media asupra agresivității
(Sursa: Ioan Radu – Psihologie socială, Ed. EU SRL, Cluj, 1994, pag. 283)

Inițierea sau continuarea agresiunii depind și de evaluarea disonfortului și răului produs victimei. Vizionarea sistematică a unor scene violente în care se arată nu doar că oamenii suferă sau mor, ci, mai mult, se insistă asupra actelor de cruzime și detaliilor lor fiziologice, poate avea ca rezultat o desensibilizare emoțională; se stinge sau se reduce atitudinea empatică, de milă față de cei angajați. Mai exact, oamenii se obișnuiesc cu asemenea imagini. Desensibilizarea este suplimentată și de faptul că personajele care practică violența sunt înfățișate de obicei ca acționând cu sânge rece. Ceea ce se întâmplă pe ecran – violență fără îngrădiri morale și emoționale are deseori șanse să se traducă în planul realului cotidian.

1.7.1 Efectele asupra copiilor și adolescenților

Totodată, specialiștii fac o legătură directă între apariția televiziunii și creșterea delincvenței juvenile. În timp ce violența nu este necunoscută oamenilor, ea reprezintă o problemă tot mai mare în societatea modernă. Cu cât oamenii (în special copiii și adolescenții) au un mai mare acces la arme de foc și explozibili, cu atât eficiența unui comportament violent are consecințe serioase. Pentru a ne convinge de acest lucru, este suficient să ne amintim de scenele cu împușcături în școli (imagini întâlnite, ce-i drept, în Statele Unite, nu în școlile din România)și de statisticile care arată că rata omorurilor comise de și între adolescenți este tot mai mare în mediul urban37.

În timp ce cauzele violenței juvenile au mai mulți factori, care includ variabile ca: sărăcia, psihopatologia familială, abuzul asupra copiilor, expunerea la violența în familie și în societate, precum și alte tulburări psihiatrice, literatura de specialitate susține cu tărie faptul că expunerea copiilor la violență joacă un rol important în etiologia comportamentului violent. Deși este dificil de stabilit dacă adolescenții și copiii care au fost expuși la violența televizată sunt în pericol, se pare că există o corelație puternică între violența din mass-media și comportamentele agresive ale unor segmente de adolescenți supuși „riscului”.

Referindu-ne strict la programele adresate copiilor, violența este prezentă din plin în mass-media. Studiile efectuate în Statele Unite ale Americii au scos la iveală faptul că aproape toți copiii privesc 28 de ore pe săptămână la televizor, de fapt, mai mult timp decât petrec la școală38. Până să împlinească 18 ani, copiii, cel puțin cei americani, vor vedea mai mult de 200.000 de acte de violență, între care mai mult de 16.000 de crime39. Astfel, s-ar putea spune că modelele oferite de media îi justifică într-un fel minorului actele de violență, iar în urma vizionărilor succesive se activează gândurile, sentimentele și comportamentele agresive deja existente. Copiii învață pe baza observației și ajung să imite ceea ce văd, iar nevoia lor de cunoaștere, asociată cu un consum din ce în ce mai mare de violență vor face din copilul de azi un adult predispus la un comportament violent și care va vedea în jurul său numai violență. Desenele animate, jocurile video sau pe calculator, filmele, toate aceste oferă o mostră generoasă a violenței.

Se spune că până la patru ani, copiii sunt incapabili să facă diferența între realitate și poveste și pot considera că violența este o întîmplare obișnuită. Eroii de la televizor sau din filme sunt violenți și totodată ei sunt răsplătiți pentru violența lor. Copiilor le este foarte ușor să își facă idoli din aceste personaje. Nu este nici o problemă dacă cineva are o armă automată și o folosește pentru a-i distruge pe „oamenii răi”. Scenariul tipic al folosirii violenței pentru o cauză dreaptă se poate transpune într-o justificare în viața reală pentru a folosi violența. Influențat de ceea ce a văzut la televizor, copilul va folosi un limbaj asemănător celui al eroului favorit din film, iar predispoziția la un comportament violent va crește simțitor. Cu cât va consuma mai multă violență, cu atât nevoia unui asemenea drog se va face simțită din ce în ce mai mult, iar urmările nu se vor lăsa așteptate. Astfel iau naștere „găștile de cartier“, pe care tinerii le formează pentru a putea acționa asemenea eroilor din film. Nu puține au fost cazurile în care copii sau adolescenți și-au omorât prietenii pentru că așa au văzut la televizor, sau au ajuns să se sinucidă pentru a vedea dacă, asemeni personajelor din film, vor reînvia.

Însă acestea nu sunt singurele forme de violență la care sunt expuși copiii și adolescenții. Studiile recente susțin și demonstrează faptul 15% dintre videoclipurile muzicale conțin violență interpersonală și că apariția lor pe posturile de televizune ar trebuie intezisă. Alți specialiști sunt de părere că accesul la Internet și jocurile video reprezintă o expunere la violență. Există puține date despre cazuri de violență produsă din cauza Internetului; totuși, există o anume îngrijorare în ceea ce privește site-urile care pot îndemna la violență, pot oferi informații despre cum se pot construi sau obține materiale expolzive, sau dezvăluie cum se pot cumpăra arme de foc. De asemenea, nu există prea multe date despre impactul jocurilor video violente. Se știe, totuși, faptul că aceste jocuri sunt din ce în ce mai „populare” printre copii și adolescenți și au o capaciate de a influența comportamentul. Îngrijorător și faptul că tot mai mulți copii ajung să comită acte de violență (în timpul sau după vizionarea filmelor la cinematograf sau televizor), în loc să se mulțumească să fie observatori pasivi.

1.7.2 Efectele asupra adulților

Efectele violenței din mass-media nu se înregistrează numai asupra copiilor, care se presupune că sunt mai influențabili decât oamenii maturi. Filmele polițiste sau cele horror sunt foarte apreciate de către public. Criticii televiziunii afirmă că lumea este invadată de agresivitate din cauza programelor pline de violență și a filmelor care invită practic la violență și susțin că marii consumatori de televiziune se caracterizează prin teamă și angoasă, violența televizată tinzând să genereze pe scară largă sentimente se insecuritate și stări de panică. Cei mai afectați sunt oamenii care se uită la televizor mai mult de patru ore pe zi. Ei sunt așa-numiții telespectatori „grei“, care sunt influențați mai ușor de programele prezentate la televiziune și sunt predispuși mai mult la acte de violență. De multe ori, nici televiziunile nu fac un efort prea mare ca să reducă această stare de fapt, oferind pe tavă toate știrile tari: crime, violuri, bătăi, care fac parte din meniul zilnic al buletinelor de știri. În acest caz, în cele câteva ore în care privitorul greu se uită la televizor, el are posibilitatea de a vedea mai multe buletine de știri și implicit, mai multă violență.

Alți specialiști consideră că oamenii sunt desensibilizați și de consumul mare de programe, ei devenind astfel mai puțin sensibili la actele de violență și la victimele violenței. În această fază incipientă a cercetărilor asupra consecințelor violenței televizate sunt detectate efecte cu totul contradictorii: creșterea sentimentului de izolare la marii consumatori de televiziune și întărire tendințelor de retragere din realitate, precum și accentuarea fenomenelor de înstrăinare de comunitate la cei dependenți de media. Câteodată, se consideră că televiziunea poate dezvolta comportamente de cooperare (influență pozitivă), iar altă dată se spune că ea generează agresivitate.(influență negativă)40.

În general, tezele de bază de la care pornesc studiile privind influența și efectele violenței prezentate în mass-media sunt următoarele:

a) teza catharsisului;

b) teza suscitării violenței;

c) teza efectului de întărire;

d) teoria învățării sociale.

a) teza catharsisului pornește de la recunoașterea existenței unui instinct agresiv înnăscut și a firmă că prin co-participarea dinamică la acte agresive observate în cadrul modelelor fictive va scădea disponibilitatea receptorilor de a face ei înșiși acțiuni agresive. Astfel, există posibilitatea ca indivizii să-și descarce mânia prin mijloace inofensive, reducându-se astfel tensiunea emoțională și astfel, posibilitatea ca acești indivizi să săvârșească acte antisociale. Această accepțiune ar fi mai evidentă în cazul televiziunii, programele de violență putând constitui un suport și un mijloc de eliberare a indivizilor de tendințele agresive.

b) teza suscitării violenței este susținută de numeroși specialiști, care atrag atenția că violența excesivă prezentată în mass-media îi încurajează pe indivizi să privească actele agresive ca fiind mijloace de satisfacerea unor interese și aducătoare de câștiguri. Asociate cu pesonajele pozitive, astfel de comportamente ajung să fie considerate demne de urmat de către indivizi. Constrângerile și sentimentele negative față de agresiune dobândite prin socializare și educație sunt slăbite și înlăturate treptat.

Utilizarea în mass-media a violenței ca element folositor și eficient pentru atingerea unor scopuri și pentru realizare unor interese – mergând pe principiul „scopul scuză mijloacele“ – poate avea o influență cât se poate de negativă, adâncind frustrarea unor indivizi care astfel constată că prin mijloace legitime nu pot spera la satisfacerea dorințelor lor. Totodată, expunerea la violența mediatică duce la un proces de desensibilizare față de victimă, oamenii obișnuindu-se cu astfel de imagini violente și astfel reducându-se comportamentul de întrajutorare, de milă față de cei aflați în situații dificile. Există două argumente ale celor care susțin existența unei relații cauză-efect între modelele prezentate în mass-media și infracțiunile comise:

– argumentul publicității: dacă televiziunea, ziarele și revistele reușesc să convingă mii de oameni să cumpere un anumit produs doar arătând că alții îl cumpără și îl apreciază, atunci de ce un număr mare de indivizi nu ar urma și mesajele din mass-media, care descriu în amănunt fapte oribile, pe care infractorii par să se simtă foarte bine săvârșindu-le? Din punct de vedere logic, acest argument nu poate exista, întrucât publicitatea este făcută pentru produse de care oamenii au nevoie. Este adevărat că prezentarea explicită a violenței în mass-media poate da idei despre existența unor anumite forme de comportament, dar aceasta nu înseamnă că mass-media face reclamă violenței, îndemnându-i pe indivizi să o consume asemeni unui produs obișnuit.

– televiziunea aduce sub ochii noștri imaginea societății și ne arată cum reacționează semenii noștri în anumite situații. Tinerii imită modelele pe care le văd, învățând astfel să se comporte în anumite împrejurări cu care nu s-au mai confruntat înainte. Iar modele sunt destule în jurul lor: părinți, frați, profesori, colegi de școală, eroi de filme sau cărți. Astfel, dacă li se etalează exemple explicite de comportament violent și reprobabil, tinerii ar putea ajunge să considere că toate aceste manifestări anormale sunt cât se poate de normale și acceptabile din punct de vedere social. Acest argument are în sprijinul său dovezi serioase și este aproape imposibil de respins.

c) teza efectului de întărire susține că singurul rol al personajelor și al mesajelor violente este acela de a actualiza și de a întări tendințele agresive ale indivizilor în funcție de educația primită și de nivelul de socializare: cele mai predispuse spre agresivitate și preluarea mesajelor violente par acele persoane care au o instabilitate afectivă și socială, precum și cele care nu sunt integrate foarte bine în mediul lor. Identificarea cu personaje violente oferă tinerilor posibilitatea de a se elibera de tendințele agresive, iar faptul că în actele de violență tinerii se folosesc de elementele mediatice nu este o dovadă a unei relații directe între consumul mediatic de scene de violență și comportamentele agresive. Adepții acestei teze arată că indivizii consumă programe care prezintă violență pentru a-și clarifica propriul comportament ca fiind normal. Concluzia ar fi că mass-media nu creează agresivitate și nu determină schimbarea atitudinilor și comportamentelor în direcția agresivității, ci, în unele cazuri, actualizează tendințele deja existente.

d) teoria învățării sociale. Din punct de vedere al teoriei învățării, oamenii nu acționează doar sub impulsul unor forțe externe, nici doar prin stimuli ai mijloacelor de comunicare în masă. În opinia psihologilor americani, agresivitatea se dobândește prin învățare socială, un rol important în realizarea comportamentelor agresive avîndu-l mass-media. Procesul de socializare înseamnă și achiziția de răspunsuri agresive, fie prin învățare directă – acordarea de recompense sau pedepse unor comportamente – fie, mai ales, prin observarea conduitei celor din jur. În dezvoltarea diferitelor forme de comportament, inclusiv cel agresiv, intervin mecanisme precum imitația și modelarea. Există premisa că nu toți indivizii se nasc cu aceste comportamente agresive, ci le învață. Cele mai frecvente medii de învățare socială sunt:

familia (părinții copiilor violenți și a celor abuzați provin adesea din familii în care s-a folosit pedeapsa fizică drept mijloc de disciplinarea comportamentului);

mediul social (în comunitățile în care modelele de conduită agresive sunt admirate și acceptate, agresivitatea se transmite foarte ușor multor generații);

mass-media (în special televiziunea care oferă zilnic modele de conduită agresivă fizică sau verbală)41.

Se pare că violența nu are decât efecte slabe sau inexistente asupra majorității privitorilor, dar poate declanșa efecte puternice în cadrul unor grupuri – problemă.

1.8. Legislația ca reacție la violență

Majoritatea legislațiilor din țările occidentale conțin prevederi specifice atât la nivelul Constituțiilor, cât și la acela al Codului Penal și/sau legilor specifice (inclusiv Legea Presei, acolo unde ea există) privitoare la reducerea sau chiar eliminarea mesajelor violente sau care incită la violență și care sunt distribuite pe canalele mass-media42. Instigarea la violență între majoritate și anumite grupuri constituie delict de opinie în acele țări care conservă încă o asemenea categorie de delicte.

Motivul pentru care în acest câmp continuă să se manifeste destulă confuzie și pentru care comportamentul legislatorilor este destul de timid și neunitar de la o țară la alta este tocmai „conflictul de interese” dintre două drepturi considerate egale în importanță: pe de-o parte dreptul la o liberă exprimare și pe de altă parte, dreptul la o educație sănătoasă, spre binele comunității.

În fiecare țară, dar și la nivelul organismelor internaționale (Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, UNESCO, etc), s-au realizat numeroase studii, cercetări și rapoarte, solid argumentate sociologic, în spiritul elaborării unor politici coerente de reducere a violenței. Ele nu sunt însă de acord cu privire la cauzele creșterii violenței ca fenomen social și nici cu privire la rolul mass-media în această problemă. Cercetătorii s-au convins că nici presa și nici distribuția de filme de ficțiune sunt cauzele principale ale creșterii violenței, ci ele mai mult întrețin, din motive de piață, acest fenomen care se cere ținut sub control și, în viitor, dominat pe cât posibil.

Orice încercare de limitare, pe calea legii, a difuzării informației cu conținut de violență este resimțită – atât de către destinatarii mesajului de presă, cât și de către emițătorii lui – ca o formă de cenzură, deci, ca un atentat la libertatea de expresie. Producțiile de ficțiune, la rândul lor o marfă pe o piață liberă, se simt amenințate, fie în substanța ideatică a mesajului, fie în aceea estetică, în măsura în care violența ar fi motivată artistic și simbolic. De aceea, în general, singurele limitări admise aproape pretutindeni atât în privința violenței fizice, cât și a celei de limbaj, în materie de filme și ficțiune, se referă la orele de difuzare – în cazul televiziunilor – și la rețelele de distribuție, în cazul cinematografelor.

În principiu, organismele de control al canalelor TV recomandă programarea filmelor cu conținut violent după ce audiența televiziunilor a scăzut sub un anumit nivel de masă, astfel încât copiii, adolescențiii sau chiar adulții neinteresați de asemenea producții să nu fie obligați să intre în contact cu ele. Mai mult, în unele țări (cum este, de exemplu, Marea Britanie), există reglementări de natură cenzorială pentru scenele de violență sau de violență nemotivată.

1.8.1 Cadrul legislativ în România

În țara noastră nu există o lege a presei, adică un act legislativ cu caracter generic și intergrator; în jurul necesității sau inutilității unei legi a presei, precum și a diferitelor proiecte propuse s-au dus mari bătălii parlamentare și extraparlamentare. La ora actuală, se pare că toată lumea împărtășește ideea că se poate trăi și fără o lege a presei43.

Domeniul audiovizualului a fost reglementat prin două legi: „Legea audiovizualului” și „Legea privind înființarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune”. Prima are un caracter tehnic și stabilește modalitățile de acordarea licenței pentru posturile locale de radio, de televiziune și prin cablu. Ea a condus la înființarea Consiliului Național al Audiovizualului. A doua lege definește modul de funcționare al instituțiilor de serviciu public.

Mai multe proiecte de coduri deontologice au circulat și au fost dezbătute în presă. Unul dintre ele a fost adoptat de cele două mari asociații profesionale la sfârșitul anului 1991. Nu sunt semne că el ar fi fost respectat sau că respectarea lui ar constitui o preocupare pentru asociațiile profesionale și liderii instituțiilor de presă. Având în vedere că prevederile codurilor deotologice nu au suport legislativ (în sensul că cel care încalcă aceste prevederi nu poate fi pedepsit din punct de vedere juridic), se pare că instituțiile de presă nu vor renunța prea curând la difuzarea de informații și filme care au un anumit conținut de violență.

Legile referitoare la audio-vizual au încercat să dea o soluție pentru un proces paradoxal: să regularizeze sistemul mass media în concordanță cu noile principii ale pieței libere și ale pluralismului și să-l deregularizeze în concordanță cu tendințele țărilor occidentale. În acest sens, sistemul legislativ autohton și evoluția audio-vizualului au cunoscut atât fenomenul de re-naționalizare, cât și de de-naționalizare și privatizare, fenomene pe care diferiți analiști ai post-comunismului (Gross, Sparks, Reading, Spichol) le-au considerat a fi principalele tendințe ale acestei etape. Preocuparea pentru rezolvarea legislativă a a relației dintre sistemul public și cel comercial în audio-vizual, corelată cu insuccesul tuturor încercărilor de a impune prin Parlament o lege a presei, a dus la o situație aparte: audio-vizualul este strict reglementat, în vreme ce presa scrisă, care nu este supusă unui cadru legislativ propriu, funcționează conform unor norme legale permisive44.

Instituțiile din serviciul public sunt plasate în sfera publică și nu beneficiază decât de o libertate limitată, acest fapt provenind atât din controlul și presiunile Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), cât și din conceperea libertății de exprimare jurnalistică drept o manifestare a responsabilității față de public. Această configurație, în care libertatea de expresie și responsabilitatea nu sunt corelate legislativ decât pentru sfera audio-vizualului public, explică faptul că în reglementările referitoare la sistemul public se prevede și garantează dreptul la rectificare și replică, în timp ce pentru presa scrisă și audio-vizualul comercial, singurul termen de referință a fost până în 2002 o lege a presei din perioada comunistă (1974), a cărei constituționalitate implicită a fost recunoscută de către Curtea Constituțională în anul 1996, prin deciziile 8 și 56.

Articolele 205, 206, 207, 236 și 23945 din Codul Penal au făcut obiectul a numeroase dezbateri, contestări, apeluri, compromisuri și negocieri. Jurnaliștii și reprezentanții societății civile au cerut insistent ca insulta, calomnia și ofensa să fie tratate ca subiecte de drept civil, nu penal. De fiecare dată, însă, răspunsul primit de la guvernanți a fost o variantă mai blândă – micșorarea pedepselor, dar care nu schimbă esența problemei.

Până nu de mult sursă a unor apeluri disperate și discuții înfocate, Legea dreptului de autor a fost votată și promulgată la începutul anului 1996. Următorii ani au adus modificări importante în sfera legislației mass media. Legea privind informațiile clasificate a fost votată de Parlament în 2001 și respinsă de Curtea Constituțională în același an. Această versiune a legii includea în categoria informațiilor clasificate numeroase tipuri de date considerate de jurnaliști și de reprezentanții societății civile drept informații de interes public. Legea privind liberul acces la informațiile de interes public (L.544) a fost adoptată în 2001 și a fost însoțită și de o campanie de informare a publicului46.

CNA a pus la punct o reglementare care obligă posturile TV ca, înaintea începerii unei emisiuni sau a unui film să-și înștiințeze (atât vizual, cât și acustic) telespectatorii asupra conținutului programului respectiv și cui se adresează47. În funcție de conținutul lor, programele TV se încadrează într-una din următoarelecategorii. Decizia nr. 57 din 13 martie 2003 a CNA, privind protecția minorilor in cadrul serviciilor de programe a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 199 din 27 martie 2003. Printre prevederile acestei decizii se află și următoarele aspecte48:

Art. 19. – Categoriile în care se încadrează producțiile audiovizuale sunt următoarele:

producții audiovizuale accesibile tuturor categoriilor de public, fără restricții sau semne de avertizare;

producții audiovizuale care pot fi vizionate de minorii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia (violență fizică redusă ca intensitate sau număr de scene, limbaj sau expresii vulgare ori licențioase, nuditate, comportamente periculoase sau dăunătoare care pot fi ușor imitate de copii); aceste producții nu vor fi difuzate înainte și imediat după emisiuni destinate copiilor și vor fi însoțite, periodic, de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia majusculele AP (acord parental) de culoare albă, pe fond roșu.

producții audiovizuale interzise minorilor sub 12 ani (violență fizică sau psihică de intensitate și durată medie, violență casnică sau sexuală, scene de cruzime asupra oamenilor sau animalelor, scene de sinucidere, consum de droguri și alcool, comportamente și atitudini antisociale ce pot fi imitate cu ușurință, scene care descriu abuzuri asupra copiilor sau care prezintă femeile în ipostaze degradante, scene care prezintă personaje cu handicap în ipostaze umilitoare). Aceste producții se difuzează numai după ora 20.00 și vor fi însoțite, periodic, de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 12 de culoare albă, pe fond roșu.

producții audiovizuale interzise minorilor sub 16 ani (violență fizică sau psihică intensă, sistematic repetată, sexualitate, detalii privind tehnicile criminale, divertismentul cu teme sexuale sau în care abundă limbajul vulgar ori licențios, producții cu un conținut semnificativ de cruzime). Aceste producții se difuzează numai în intervalul orar 22.00 – 6.00 și vor fi însoțite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 16 de culoare albă, pe fond roșu;

producții audiovizuale interzise minorilor sub 18 ani (filme erotice, filme horror sau care conțin scene de sadism, filmele, altele decât cele pornografice, care în SUA și țările din Uniunea Europeană sunt interzise publicului sub 18 ani). Aceste producții se difuzează numai în intervalul orar 0.00 – 5.00 și vor fi însoțite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 18 de culoare albă, pe fond roșu;

alte producții audiovizuale interzise minorilor sub 18 ani (filme și emisiuni pornografice care prezintă actul sexual sau modalitatile de satisfacere a dorințelor sexuale, destinate exclusiv publicului adult). Aceste producții pot fi retransmise de către distribuitorii de servicii numai în pachete opționale, codat, în intervalul orar 1.00 – 5.00 și vor fi însoțite permanent de semnul de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 18 de culoare albă, pe fond roșu.

Programele de știri și protecția minorilor

Programele de știri și actualități se supun cerințelor de protecție a minorilor și vizionării în familie

Este obligatorie avertizarea publicului în cazul difuzării unor scene de violență și o atenție maximă în ceea ce privește repetarea și frecvența acestora

Este interzisă prezentarea de materiale care incită la comiterea de infracțiuni grave. Secvențele care prezintă execuții, oameni uciși sau voluntari ai morții, indiferent de motivața acestora, se difuzează numai în cazuri temeinic justificate și în conformitate cu deontologia jurnalistică.

Subiectele sau evenimentele cu teme sexuale pot fi prezentate numai după ora 22.00, în cazul în care forma prezentării poate afecta minorii.

Este interzisă ilustrarea unei informații cu suport de imagine din filme sau publicații pornografice.

Capitolul 2

Argeșul și presa locală, sub dominația agresiunii

2.1. Violența ca barometru de măsurare
a concurenței între ziare

Ca toți românii, odată scăpați de sub controlul comunist, argeșenii au fost dornici de o presă liberă, care servește interesului cetățeanului, nu a conducătorilor țării. Prima publicație apărută după 22 decembrie 1989 a fost „Argeșul liber”, care în prezent păstrează doar denumirea „Argeșul”. Rețeta nu a fost una ieșită din comun: informațiile publicate erau de natură politică, socială și economică, iar succesul cotidianului s-a datorat în mare măsură și faptului că Argeșul liber a deținut timp de câțiva ani monopolul pe piața presei din județul nostru.

Situația s-a schimbat însă în 1994, odată cu apariția, pe 15 septembrie, a unui nou cotidian, „Curierul zilei”, editat de trustul de presă BRIO. Mizând pe liberul acces la informație și libertatea de exprimare, „Curierul zilei” a adoptat un stil până atunci total necunoscut presei dinainte de 1989: pe lângă informațiile cu caracter socio-cultural, politic și economic, publicul argeșean putea citi știri, articole și mai apoi reportaje despre întâmplări petrecute în județ: tâlhării, violuri, bătăi, crime, accidente, sinucideri. Toate acestea erau publicate ca fiind întâmplări de „fapt divers“.

Succesul a fost unul imediat, pentru că era ceva ieșit din comun. ceva ce nu se mai văzuse, iar dacă la început citeau din curiozitate, treptat, argeșenii au început să devină dependenți de acest tip de presă. Rapid, „Curierul zilei” a ajuns și a depășit ca tiraj „Argeșul”, instalându-se în postura de lider pe piața presei argeșene. Pentru a nu rămâne în urmă și văzând că argeșenii gustă din plin această presă nouă, „Argeșul liber” a început să publice, asemeni „Curierului”, informații de fapt divers. Deși Mihai Golescu, directorul „Argeșului” a susținut multă vreme că ziarul său nu va cădea niciodată pradă tentației de a publica informații despre crime, violuri sau accidente49, o simplă răsfoire a cotidianului menționat dovedește faptul că nu este deloc așa. „Argeșul” publică tot atâtea știri violente ca și „Curierul”, cu deosebirea că editorii primului ziar au grijă să nu scoată prea mult în evidență acest lucru.

După aceste două cotidiane, pe piața presei argeșene au început să apară o mulțime de publicații, fiecare cu scopul declarat de a deveni liderul presei din județul nostru. Zilnice sau săptămânale, publicațiile au aplicat tot felul de rețete, în intenția de a o găsi pe cea perfectă. Unele au încercat să facă o presă cu cât mai puțin fapt divers- ocolind știrile despre crime, violuri, tîlhării, jafuri și alte scene de violență, susținând ideea că societatea nu are nevoie de o asemenea presă. Dimpotrivă, alte publicații au copiat aproape fidel rețeta „Curierului”, considerând că numai astfel își pot câștiga cel mai important segment de public, pe care să-l convingă să cumpere ziarul.

În prezent, alături de „Argeșul” și „Curierul” în Pitești se mai editează încă trei cotidiane. „Observator argeșean” a combinat rețetele predecesoarelor sale, publicând informații socio-politice, sportive, culturale, dar și de fapt divers, încercând în același timp să nu scoată prea mult în evidență evenimentele violente petrecute într-o anumită perioadă de timp. Articolele de fapt divers nu au o întindere foarte mare, pozele au o mărime rezonabilă, iar prima pagină este rareori dominată de vreun eveniment cu caracter violent. Astfel, editorii ziarului sunt mulțumiți că nu pierd teren în fața concurenței, dar și că cititorii lor nu vor fi șocați de amănunte morbide sau de poze înfiorătoare.

„Top” este un cotidian editat de o companie de produse alimentare, a apărut pe piață în anul 2003 și a fost inițial publicat săptămânal. Din paginile sale nu lipseau evenimentele de fapt divers, care erau prezentate într-o recapitulare a săptămânii care tocmai se încheiase. După câteva luni de la apariția pe piață a săptămânalului, editorii au hotărât să-l publice bisăptămânal, pentru ca în cele din urmă să se adopte formula unui cotidian. Nici ziarul „Top” nu excelează în accentuarea accidentelor și a agresiunilor, dar acestea sunt totuși prezente în fiecare zi în pagimile ziarului, sub formă de știri sau articole.

În schimb, „Societatea argeșeană” se anunța, cel puțin în primele luni de la apariție a fi principalul concurent al „Curierului”, nu neapărat în privința tirajului, ci a modului în care sunt prezentate evenimentele de fapt divers din județ. Ziarul, lansat în decembrie 2003, a fost clădit pe structura unui alt cotidian, „Ziarul de azi”, care avea același profil, dar care s-a dovedit nerentabil și a fost retras de pe piață. Concurența impusă de „Curierul zilei” a fost prea puternică pentru Ziarul de azi, iar conducerea acestuia a dizolvat echipa, a „împrumutat” câțiva jurnaliști de la concurență și a aruncat pe piață un nou cotidian, care se vrea a fi un concurent mult mai puternic decât „Curierul” zilei în lupta pentru câștigarea unui număr cât mai mare de cititori.

În prezent, echipa „Societății argeșene” este constituită din foști jurnaliști de la „Ziarul de azi” și „Curierul zilei” – practic, se poate spune că încearcă să învingă „Curierul” cu propriile sale arme. Rețeta „Societății” este destul de simplă: rețeta „Curierului”, la care se adaugă o notă mai mare de dramatism. În cazul în care „Curierul” publică o pagină despre o crimă, „Societatea” alocă acestui subiect între două și șase pagini, în care evenimentul va fi descusut pe toate părțile – locul accidentului și modul de operare vor fi descrise în amănunt și, cu siguranță, pozele vor fi fi mai mult decât generoase în prezentarea detaliilor de la fața locului.

În ceea ce privește săptămânalele, în județul nostru apar șase astfel de publicații: „Atac de Argeș”, „Jurnalul de Argeș”, „7 zile în Argeș”, „Argeșeanul”, „Muntenia Flash” și „Vocea rromilor”, având tiraje între câteva sute („Muntenia Flash”) și 2,500-3000 („Atac de Argeș” și „Vocea rromilor” acesta din urmă fiind difuzat în toară țara). În afara acestor reviste care s-au stabilizat pe piața presei argeșene, mai există câteva publicații care au fost publicate pe o scurtă perioadă de timp și care practic nu au contat în lupta pentru supremația pe piața presei. Cele patru publicații menționate mai sus nu aplică aceeași rețetă ca și cotidianele, poate și pentru că au apariție săptămânală și nu ar putea ține pasul cu ziarele în „prinderea” evenimentelor de fapt divers. De aceea, ele se axează pe anchete, dezvăluiri, reportaje, politică, în general pe subiecte pe care cotidianele nu le publică fie pentru că politica ziarului nu impune acest lucru, fie din lipsă de timp sau spațiu editorial.

Directorii cotidianelor din Pitești s-au convins că, deocamdată, faptul divers are succes la cititori și dacă o publicație nu conține măcar câteva informații de acest gen, ea pierde din start câteva sute sau chiar mii de potențiali cumpărători. Dacă într-o zi nu se întâmplă vreun eveniment „de prima pagină” – o crimă, o sinucidere, un viol sau vreun accident cu cinci morți, pentru editorii ziarelor nu este o tragedie. Cititorii lor vor fi informații cu promptitudine de cazurile noi apărute la Urgența Spitalului Județean sau a celui de Pediatrie (știri care sunt grupate de obicei într-o rubrică, prezentă în fiecare cotidian local): un muncitor care și-a tăiat trei degete cu polizorul, o bătrână care și-a rupt piciorul căzând de pe scară, un copil care a căzut din leagăn și s-a lovit la cap și multe astfel de cazuri. Sursele de documentare sunt cam aceleași pentru toate ziarele: poliție, pompieri, spital, dar și oameni obișnuiți care sună la redacție pentru a semnala anumite cazuri: accidente, incendii, bătăi, etc.

În ceea ce privește presa audiovizuală din Argeș, situația nu este foarte diferită de ceea ce se întâmplă la nivel național. Televiziunile și posturile de radio din județul nostru difuzează și ele filme și emisiuni care conțin scene de violență. Având în vedere că majoritatea posturilor de radio și televiziune din judet sunt filiale ale posturilor-mamă de la București, este normal ca rețeta „de la centru” să fie aplicată, la o scară mai mare sau mai mică, în toate orașele unde există astfel de filiale. În Argeș emit „Antena 1-Pitești”, „PRO-TV Pitești”, „Alpha TV” și Terra Sat, aceasta din urmă fiind singurului post care emite continuu pe frecvență proprie, celelalte posturi împrumutând frevențele altor posturi timp de câteva minute sau câteva ore zilnic, pentru a transmite știri sau diferite emisiuni. Radioul este reprezentat în județul nostru de Radio Alpha, „Kiss FM”, „Muntenia FM” și „Radio Benix” Câmpulung, posturi care includ în grila de programe muzică, emisiuni de divertisment, dar și emisiuni de analiză politică sau buletine de știri. Astfel, având în vedere că dintre radio, televiziune și presa scrisă, primul este considerat ca fiind cel mai rapid mijloc de transmitere a informațiilor, știrea despre un eveniment de fapt divers cu urmări grave (accidente de circulație, feroviare sau aviatice, incendii sau inundații devastatoare, crime, violuri sau sinucideri) ajunge la public aproape imediat de la producerea acelui eveniment. De asemenea, unele știri de care ziariștii sunt convinși că vor „prinde” la public sunt reluate și la următoarele buletine de știri radiofonice. Postul de radio „Muntenia FM” difuzează știri din jumătate în jumătate de oră, ceea ce presupune ca ziariștii cae lucrează pentru acest post să caute în permanență știri proaspete.

Având în vedere durata scurtă de emisie, se poate spune că presa televizată din Argeș nu are un conținut prea bogat în informații violente, comparativ cu presa centrală. Totuși, dacă analizăm cu atenție programele televiziunilor locale, regăsim filme cu și despre violență, precum și buletine de știri care sunt practic un rezumat al întâmplărilor de fapt divers care au apărut sau care urmează să fie debătute pe larg în ziarele locale. Făcând o comparație între presa scrisă și audio-vizuală din Argeș și cea din diferite județe ale țării, se poate spune că județul nostru este printre cele mai bogate din România în ceea ce privește numărul de publicații și posturi de radio și televiziune.

În cazul presei scrise nu se poate face o evidență exactă a publicațiilor care apar în Argeș, pentru că numărul acestora este în continuă schimbare: unele ziare și reviste sunt desființare, iar în același timp sunt înființate altele, fie pe aceleași rădăcini, fie pe unele complet noi. Ceea ce este sigur însă este faptul că indiferent de câte publicații vor apărea sau dispărea, numărul informațiilor nu va crește sau va scădea odată cu ele. Aceasta pentru că sursele de documentare sunt în mare măsură aceleași pentru toate ziarele, ca să nu mai punem la socoteală faptul că uneori subiectele sunt „împrumutate” de la publicațiile rivale: nu puține au fost situațiile în care un ziar a publicat un subiect care apăruse cu ceva timp în urmă într-o publicație rivală.

2.2. Nu întotdeauna violența vinde ziarul

Majoritatea publicațiilor trăiește de pe urma evenimentelor de fapt divers care au loc
într-o anumită perioadă. Cu cât sunt mai multe întâmplări, cu atât mai fericiți sunt ziariștii, pentru că au „marfă” pentru a umple paginile de ziar. Cu cât gradul de violență este mai mare, cu atât amploarea care se va da evenimentului va crește: poze mari, spectaculoase, șocante, însoțite de descrieri cât mai amănunțite ale subiectului respectiv. De multe ori, dorința de a atrage cât mai mulți cititori îi determină pe editorii de ziare să exagereze cu mediatizarea unor astfel de întâmplări. Dacă evenimentul nu are destul dramatism, îl va căpăta în paginile ziarelor, iar dacă îl are, acesta va fi accentuat în aceleași publicații.

Cu toate acestea, trebuie să acceptăm faptul că nu violența și în general subiectele de presă (care sunt cam aceleași pentru toate ziarele) determină falimentul unei publicații. Este binecunoscut faptul că, într-o economie de piață, cererea și oferta funcționează. Astfel, publicul cere informații, iar ziarele trebuie să le ofere. În ce măsură reușesc asta se reflectă în tirajul fiecărei publicații. Cine este în stare să construiască un ziar suficient de bun încât să-l provoace pe omul de pe stradă să îl cumpere, înseamnă că a făcut un prim pas în câștigarea luptei pentru supremația pe piața presei. Dar asta nu e tot. Odată lansat, ziarul trebuie menținut pe piață și acest lucru nu e deloc ușor.

În Argeș, legea cererii și ofertei nu funcționează foarte bine, pentru că, după cum s-a văzut în subcapitolul precendent, oferta este mult mai mare decât cererea. Este practic imposibil ca același număr de consumatori să cumpere toate ziarele în care se scriu cam aceleași lucruri. Și atunci, diferența între ziare apare la numărul de pagini (alb-negru și color), numărul de titluri dintr-o ediție, felul și mărimea fotografiilor, modul de difuzare, etc. Toate acestea înseamnă bani, pentru că așa cum nimic nu este gratuit, nici apariția și menținerea pe piață a unui ziar, a unui post de radio sau de televiziune nu se face fără eforturi financiare. Acestea sunt cu atât mai mari cu cât ziarul sau postul respectiv este mai mare și mai ales cu cât se dorește mai mult să se controleze procesul de producție și difuzare.

Patronul unui trust media trebuie să fie conștient că apariția pe piață a unei publicații sau a unui post de radio/televiziune nu se poate face fără un important efort financiar. Trebuie făcute studii de piață și campanii de lansare, trebuie plătită tipografia (imprimarea ziarului), angajată o echipă redacțională. Aceasta din urmă trebuie să aibă la dispoziție materiale de producție, care nu sunt puține și nici ieftine. Mai apar costuri redacționale și administrative (salarii, chirii), costuri tehnice (hârtie, echipamente) și nu în ultimul rând costuri de distribuție, pentru că, odată ieșit din tipare, ziarul trebuie să ajungă la cititorii săi50. Toate aceste costuri variază în funcție de mărimea și importanța pe piață a ziarului sau postului de radio/televiziune, dar nici cel mai neînsemnat ziar de pe piață (cu un tiraj de câteva sute de exemplare) nu poate exista fără să se învestească în câteva zeci de milioane, asta în condițiile în care niciodată nu ești sigur că investiția va fi recuperată.

Acesta este, poate, principalul motiv pentru care foarte multe publicații, care au fost „aruncate” pe piața presei argeșene în ultima vreme au dispărut la fel de repede precum au apărut. Răsărite practic peste noapte pentru că cineva a ținut neapărat „să-și facă ziar”, aceste publicații au o viață scurtă, chiar dacă subiectele pe care le abordează sunt pe gustul cititorilor timp de câteva numere. După câteva săptămâni de la apariția ziarului său, proaspătul „patron” se pomenește că nu are bani pentru tipografie sau pentru salariile angajaților săi.

În privința publicațiile deja consacrate în Argeș (care au rămas pe piață mai mult de câteva luni), se poate spune că nici ele nu stau prea bine în ceea ce privește raportul venituri
– cheltuieli. Costurile din ce în ce mai mari le dau serioase bătăi de cap patronilor trusturilor de presă. Dar cine nu ține pasul pierde teren și iese din joc, așa că ei fac efortul să țină pasul unul cu celălalt. Actualul lider al presei locale din Agreș, „Curierul zilei” se vinde în principal pentru anunțurile de mică și mare publicitate și abia apoi pentru subiectele de fapt divers care se regăsesc din belșug în această publicație. Finanțarea vine din partea trustui de presă BRIO, condus de prima femeie-președinte din țară. Tot o femeie, dar de această dată însoțită de partenerul ei de viață se află în spatele principalului rival al „Curierului zilei”, „Societatea argeșeană”. Aceasta din urmă reprezintă continuarea unui proiect început de firma Vasicos Media în urmă cu trei ani, atunci când a scos pe piață cotidianul „Ziarul de azi”. Deși avea o rețetă asemănătoare „Curierului”, „Ziarul de azi” nu a rezistat pe piață decât un an, iar pe vechea sa structură a fost construită „Societatea argeșeană”, cotidian lansată cu mult fast la sfârșitul anului 2003. Au fost făcute investiții uriașe, plecând de la amenajarea unui sediu dotat ca la carte și continuând cu salariile angajaților și sume enorme cheltuite pentru publicitate. Dar asta nu a fost de ajuns, pentru că ziarul nu a mers așa de bine cum s-ar fi așteptat patronii, astfel că în vara acestui an, investițiile au fost reduse simțitor, odată cu scăderea tirajului, iar primii care au avut de suferit au fost cei care la început primeau salarii bunicele pentru un ziarist.

Sursele de venit sunt cam aceleași pentru toate posturile de radio și televiziune din Argeș, banii vin fie din publicitate, fie din fonduri proprii (de exemplu, cotidianul Top este finanțat de PIC, o companie de produse alimentare, iar Vocea Rromilor de către Iulian Stănescu, regele autoproclamat al rromilor din toată lumea).

În concluzie, este clar că nu subiectele de fapt divers determină supraviețiurea unei publicații pe piață, astfel încât dacă la un moment dat presa din Argeș ar renunța la materialele care tratează situații violente, existența ei nu ar fi deloc compromisă.

2.3. Presa scrie despre violență pentru că aceasta există

Lăsând la o parte tendința de exagerare din partea unor jurnaliști, care uneori simt nevoia să facă din țânțar armăsar și dintr-un eveniment obișnuit un eveniment de presă, trebuie să acceptăm ideea că ziarele nu ar scrie despre aceste lucruri dacă ele nu ar exista. Din păcate, statisticile poliției sunt din ce în ce mai îngrijorătoare: numărul de infracțiuni este în continuă creștere, accidentele de circulație cu urmări grave sunt tot mai multe, iar adolescenții încep să-și pună numele pe coperțile dosarele penale, chiar dacă în anumite perioade numărul infracțiunilor dintr-o anumită categorie se reduce cu câteva unități față de anul anterior. Când se întâmplă acest lucru, polițiștii consideră că este un adevărat succes.

Polițiștii argeșeni au rămas datori de anul trecut cu soluționarea a 2000 de dosare de infracțiuni cu autor necunoscut, dintre care mai mult de jumătate au fost înregistrate în Pitești. Nu de puține ori, mass media le-au „amintit” autorităților că mii de indivizi, mai mult sau mai puțin periculoși, se află în libertate după ce au săvârșit anumite infracțiuni. În unele cazuri, această mediatizare atât de contestată a cazurilor de violență le-a oferit polițiștilor amănunte esențiale, cu ajutorul cărora au reușit să soluționeze multe cazuri care purtau pecetea „a.n.”- autor necunoscut (vezi figura 2).

Fig.2 Structura infracțiunilor cu autor necunoscut
(Sursa: Raportul privind principalele concluzii rezultate din analiza activității Inspectoratului de Poliție al județului Argeș în anul 2003)

O asemenea situație a fost în anul 200351, atunci când în statisticile Inspectoratului de Poliție al județului Argeș s-a înregistrat o ușoară scădere a evenimentelor cu caracter violent petrecute între 1 ianuarie–31 decembrie 2003 față de aceeași perioadă a anului 200252. Principala veste bună înregistrată în acest raport este că anul trecut, rata criminalității a scăzut cu 43 de cazuri față de anul 2002. De asemenea numărul minorilor cercetați pentru comiterea de infracțiuni a scăzut la 264, dar asta înseamnă că aproape în fiecare zi a anului trecut, un minor a săvârșit o infracțiune, ceea ce nu este tocmai de neglijat. Dacă polițiștii nu ar fi intervenit la timp, în ziare s-ar fi scris de încă 7,000 de situații în care conflictele au degenerat în acte de violență și de peste 2000 de infracțiuni duse la bun sfârșit de către indivizi certați cu legea. Totodată, prin intensificarea măsurilor operative specifice de către toate formațiunile de poliție judiciară au fost identificate 116 grupuri de infractori, cu 332 de persoane autori ai unor infracțiuni comise cu violență, precum și a unor furturi din locuințe, societăți comerciale și autoturisme. În 34 de cazuri, peste 100 de autori au fost cercetați în stare de arest.

Activitățile specifice, controalele desfășurate de efectivele de poliție rurală, controalele, acțiunile și filtrele desfășurate au scos la iveală faptul îngrijorător că infracțiunile din mediul rural sunt în continuă creștere. Astfel, din cele 3500 de infracțiuni înregistrate și soluționate de către polițiști, o treime a fost reprezentată de infracțiunile judiciare, cu un grad mai mare sau mai mic de violență.

În privința infracțiunilor grave – omor, tentative de omor și lovituri cauzatoare de moarte, s-a constatat că majoritatea lor au avut loc ca urmare a unor conflicte spontane intra și interfamiliare, favorizate de consumul de băuturi alcoolice și de carențele educaționale. Din totalul de 15 astfel de evenimente, mai mult de jumătate, adică nouă, au fost comise în mediul rural. În general, cazurile de violență petrecute în 2003 s-au înregistrat în majoritate în mediul rural, ceea ce dovedește că locuitorii din această zonă sunt mai predispuși la acte de violență decât cei din mediul urban. Polițiștii au reușit să aplaneze stări conflictuale la nivelul întregului județ și au soluționat, prin identificarea autorilor, 15 infracțiuni de omor, patru tentative de omor și cinci lovituri cauzatoare de moarte (vezi figura 3)53.

Fig.3 Infracțiuni comise cu violență
(Sursa: Raportul privind principalele concluzii rezultate din analiza
activității Inspectoratului de Poliție al județului Argeș în anul 2003)

Nici șoferii nu au stat liniștiți anul trecut, statisticile Poliției înregistrând aproape 200 de acidente grave, în urma cărora 73 de persoane au murit și alte 140 au suferit răni grave. Trei sferturi din aceste accidente au avut loc în mediul rural, fiind soldate cu 60 de morți și 106 răniți grav. În ceea ce privește cauzele care le-au generat, pe primul loc se află neatenția în conducere, urmată de viteza excesivă sau neadaptarea acesteia la condițiile de drum și nerespectarea regulilor de circulație. Majoritatea accidentelor au avut loc în cea de-a doua parte a zilei (atunci când din cauza întunericului și a vitezei, șoferii ajung să scape mașinile de sub control) și în week-end, iar mulți dintre șoferi sunt tineri până în 30 de ani.

Acestea sunt doar câteva date statistice din raportul anual întocmit de Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, date care arată însă că violența există în societate, iar situația nu pare a se schimba prea mult în bine . S-a întâmplat ca evenimentele cu caracter violent din 2003 să fie în scădere față de anul anterior, dar lucrurile se pot schimba radical în acest an, care încă din primele două luni a contribuit din plin la „îmbogățirea” statisticilor. Camioane răsturnate în prăpastie, mașini făcute praf și șoferi striviți între fiarele contorsionate, soți asfixiați din cauza gazelor uitate aprinse sau a coșurilor stricate, trei bărbați spânzurați în aceeași zi, la interval de numai câteva ore – așa a început anul 2004 și, din câte se pare, lucrurile vor continua pe această linie.

Câteodată, necazul unora este prilej de mulțumire profesională pentru jurnaliști, care își câștigă pîinea scriind sau făcând reportaje despre toate aceste nenorociri. Poate că acestă adevărată nebunie a jurnaliștilor de a „prinde” orice eveniment de fapt divers nu va mai dura mult; cititorii se vor sătura, treptat, să citească sau să vadă reportaje sângeroase. Și când se va întâmpla acest lucru, pentru patronii de ziare nu va fi nici o nenorocire: pur și simplu, ei va trebui să găsească o altă soluție comercială pentru a-și vinde ziarele sau pentru a câștiga o audiență cât mai mare.

2.4. Reacții la violența din mass-media locale

Modul în care presa abordează subiectele care descriu fapte de violență (accidente, crime, violuri) a generat întotdeauna divergențe între cei care pe de-o parte susțineau că aceste subiecte sunt specifice jurnalismului de informare (ziariștii) și cei care insistau că este vorba despre o presă comercială, care urmărește obținerea de profit (directorii trusturilor de presă) și, pe de altă parte, cei care susțineau că acest tip de presă provoacă numai efecte negative asupra publicului (pshihologi, sociologi și reprezentanți ai clerului). Reprezentanții acestei ultime categorii au încercat de multe ori să facă presiuni asupra autorităților, pentru a obține reacții din partea acestora referitor la viziunea ziariștilor asupra unor anumite evenimente care implică fapte de violență. Măsurile care s-au luat s-au înregistrat doar la nivelul presei audio-vizuale, a cărei activitate este reglementată de Consiliul Național al Audiovizualui. În ceea ce privește presa scrisă, până la înființarea unui „CNA al presei tipărite”, aceasta este oarecum liberă să publice orice sub ce formă comandă șefii, aceștia considerând că ne aflăm într-o economie de piață în care publicațiile se luptă pentru a câștiga un numă cât mai mare de cititori în defavoarea concurenței.

Într-un interviu, Gheorghe Smeoreanu, directorul Curierului zilei de la începuturile sale și pînă în decembrie 2003, când a trecut la conducerea Societății argeșene, explica motivația pentru care a impus ziarului său direcția pe care acesta merge și în prezent, chiar și fără el: „Presa comercială, adică acea presă care nu este subvenționată într-un fel sau altul, trebuie să-și asigure investiția, în sensul că banii investiți trebuie să aibă și retur. Altfel, ciclul se întrerupe și asistăm la cunoscutul fenomen de presă numit faliment. Presa comercială are nevoie de audiență, pe care o caută cu orice preț sau aproape cu orice preț, de cele mai multe ori în limitele legii. Ori, se știe că piața solicită informații violente și violentante peste tot pe mapamond. Ca și lupta anti tabac, lupta împotriva violenței se află încă la început și presupune o legislație subțilă, încă nedescoperită. Nici un medium de informare comercial nu poate să facă muncă de apostolat și să renunțe singur, în concertul mediatic, la ceea ce solicită piața”54.

După cum am văzut mai devreme, în piața presei argeșene cuprinde cinci cotidiane și patru posturi de televiziune care luptă pentru câștigarea unui segment cât mai mare de cititori. Deocamdată, cititorii par să-și îndrepte atenția asupra acelor mijloace de comunicare mai bogate în evenimente violente. În cazul cotidianelor, clasamentul întocmit în funcție de tiraj confirmă acest lucru.. „Curierul zilei”, care a pus cel mai mult accentul pe jurnalismul senzaționalist, conduce detașat în acest top, cu un tiraj mediu de 13-14 mii de exemplare vândute zilnic. Locul al doilea este ocupat de ziarul „Top”, cu o mie de exemplare vândute în medie în fiecare zi, iar pe pozițiile următoare se află „Societatea argeșeană”, „Argeșul” și „Observator argeșean”, al căror tiraj mediu zilnic nu depășește o mie de exemplare. Poate surprinde clasarea abia pe locul al treilea a „Societății”, cotidian care deocamdată pare să fie principalul concurent al „Curierului zilei” în aplicarea rețetei jurnalismului bogat în violență. Explicația este una simplă: spre deosebire de celelalte trei cotidiane – „Top”, „Argeșul” și „Observator”, „Societatea argeșeană” nu se vinde și prin cea mai importantă rețeau de difuzare din Argeș, rețea care, întâmplător sau nu, face parte din trustul de presă BRIO, care editează Curierul zilei. Societatea ar avea șanse mai mari de a ajunge la cititori, dacă ar fi difuzată prin toate rețelele de distribuție. Dar și în aceste condiții este greu de crezut că un cotidian abia lansat pe piață va înlocui unul care se publică de zece ani și care, practic, a devenit o marcă pe piața presei din județul nostru55.

Poate părea greu de crezut că, în timp ce unii argeșeni contestă vehement o astfel de presă, alții sunt pur și simplu captivați de imaginile violente, uneori de coșmar, la care, în mod normal, nu-i obligă nimeni să asiste. În buletinele de știri sau în unele fotografii din ziare se poate observa mulțimea de curioși care se înghesuie să vadă cadavrul care a fost spintecat în mai multe bucăți, trupurile mutilate în accidente rutiere sau corpurile care zac pe șosea după ce au fost spulberate de mașinile prea rapide pentru drumurile din județul nostru. Jurnaliștii care fac muncă de teren povestesc faptul că văd cum copii, femei și oameni în toată firea vin noaptea în pădure, traversează terenuri mlăștinoase, înfruntă ploaia, ninsoarea sau gerul pentru nu pierde secvențe picante cu victimele violenței semenilor lor. Nu-i obligă nimeni să facă acest lucru, ba chiar polițiștii încearcă de fiecare dată să împrăștie mulțimea de curioși care se strânge la fața locului unui eveniment.

În timp ce ziariștii consideră că nu-și fac decât meseria atunci când prezintă publicului ceea ce se întâmplă în societate, unii reprezentați ai bisericii sunt de părere că presa are tendința de a exagera uneori cu prezentarea acestor fapte, iar violența mediatică este extrem de nocivă. „Problema nu se pune la modul < asta se întâmplă, asta arătăm> spune un preot piteștean; Nimeni nu are nimic împotriva faptului ca ziarele și televiziunile să prezinte anumite cazuri. Este normal ca într-o societate modernă să fim informați, dar problema apare în modul de prezentare. Nu trebuie pus accentul pe partea senzațională șocantă, în special în privința imaginilor. Ar trebui pus accentul în special pe implicațiile pe care le au anumite fapte și astfel, cititorul și telespectatorul va trebui convins că nu este bine să faci o anumită faptă violentă.

„În presa din România și cu precădere în cea din județul nostru se pune accentul pe o prezentare cât mai amănunțită a unor acte de violență. Efectul acestor prezentări este că unele minți bolnave sau care nu au discernământ – cum este cazul copiilor – nu fac decât să urmeze cele arătate, luându-le ca pe un exemplu”, crede un alt preot. „Ar trebui făcută o selecție mai atentă a imaginilor. Să nu uităm că mulți copii se uită singuri la televizor și pot fi șocați sau chiar traumatizați psihic de violența unor imagini. Din păcate, însă, presa din Argeș nu înțelege acest lucru.”

Reprezentanții clerului consideră că, prin impactul pe care în are asupra publicului său, presa poartă o mare parte din vină pentru apariția și propagarea violenței în societate și se arată dezamăgiți de faptul că Biserica nu este luată prea în serios atunci când încearcă să contracareze cauzele apariției violenței în societate. „Din păcate, acțiunile Bisericii Ortodoxe Române și ale Bisericii în general, nu sunt mediatizate nici la nivel național și cu atât mai puțin la nivel local. Presa din județ preferă să publice știri senzaționale despre oameni care se omoară între ei și nu consideră că este ceva deosebit să prezinte un documentar despre viața unui sfânt, de exemplu. Așadar, violența din realitate este mai degrabă un efect. Trebuie eliminate cauzele, ca să nu mai avem efecte”, susțin la unison preoții.

Această idee este împărtășită și de psihologi și sociologi, care au observat și ei că presa argeșeană își „hrănește” cititorii cu subiecte senzaționale, fără ca aceștia să protesteze – ba mai mult, cu cât citesc mai multe articole sau văd mai multe reportaje sângeroase, cu atât apetitul pentru consumul de violență crește. Astfel se formează un cerc vicios – presa oferă, citiorul acceptă și apoi mai cere, dorința îi este îndeplinită și tot așa, iar cercul pare că nu se va închide decât în momentul în care una dintre părți va înceta să mai ofere sau va refuza să mai primească.

Psihologul Gabriela Dima consideră că la originea motivației pentru o presă violentă se află argumentul financiar. Cu cât se vând mai multe ziare, cu atât patronul de presă va fi mai mulțumit: „O sumă de factori stă în spatele mecanismului care se cheamă presă, dar primează doar cel financiar. Din orice perspectivă ai lua-o. Și nici nu este greu să oferi așa ceva, pentru că societatea este măcinată de violență și subiectele sînt la îndemână. Logic că orice director de ziar a observat apetența cititorului pentru eveniment. Cu cât crima este mai mostruoasă, sau cu cît tentaculele unor afaceri necurate ajung până în cabinetele unor miniștri, cu atât cititorul este mai curios”.

Același psiholog a găsit și o altă explicație, cel puțin interesantă pentru existența violenței mediatice: „În altă ordine de idei, poate nu ar trebui să uităm că presa este instrumentul ideal pentru manipularea opiniei publice. Cum să abați atenția unuia pe care l-au ajuns neajunsurile, când nu știe ce îi aduce ziua de mîine sau când nu știe ce va pune copiilor pe masă, ori atunci cînd se iscă vreun scandal la nivel de conducere – guvernamental sau prezidențial? Simplu: scoțând la prima pagină un subiect oripilant – crimă, șantaj, prostituție, bătăi între găști de cartier, reglări de conturi ale lumii interlope sau un alt subiect politic, care să abată atenția cititorului de la ceea ce se întîmplă în realitate”.

De ce ocupă violența prima pagină a ziarelor? În afara motivațiilor prezentate undeva mai sus, ale cititorului și a dorinței de a face bani din presă, pare destul de simplu. Ce dădeau imperatorii romani poporului atunci cînd voiau să îi cîștige bunăvoința? Circ și pîine. Ce dă presa cititorului nu doar pentru a vinde ziarul ci și pentru a face de multe ori fără să știe, jocul anumitor interese? Eveniment inedit, subiecte centrate în 90 % dintre cazuri pe violență. A crescut numărul infractorilor, a crescut numărul infracțiunilor prin violență, pușcăriile sînt pline, spitalele de urgență la fel, s-a triplat numărul sinuciderilor în Argeș numai în ultimii doi ani, s-au înmulțit pruncuciderle, iată ce oferă o societate de tranziție, dincolo de tradiția presei. „Ură și violență, și de ce să nu punem punctul pe i de incitare la violență?”, se întreabă, oarecum retoric psihologul Gabriela Dima, care, în afara profesiei sale de bază, are în spate și câțiva ani de experiență în presă, întâi în presa centrală și în ultima vreme și în cea din Argeș: „De ce violență? Pentru că din clipa în care ne naștem, fătul suportă violența nașterii la fel de puternic ca și durerile mamei, violența ne însoțește de dimineața pănă seara, este modul nostru de a exprima ceea ce mizeria, indiferența societății în tranziție, imposibilitatea de a mai face față tuturor acestora, se conjugă cu probleme personale. Ne-am înrăit noi, cititorii, de la o zi la alta, iar răul acesta ne este servit de cele mai multe ori ca pretext, de presă prin subiectele sale. Pe de altă parte, se poate spune că violența propagată în presă este continuarea celei din subconștientul nostru. O populație suprasaturată de nevoi, sătulă să citească politică, incapabilă să analizeze segmentul economic, reconfigurarea Eu-lui, raportarea nu se mai face de la mine la ceilalți ci invers, totul a dus la o răsturnare a sistemului de valori”.

La rândul său, sociologul Octavian Sachelerie este de părere că valurile de criminalitate fabricate de presă pot avea efecte mai mult sau mai puțin previzibile asupra publicului: „Supra-reprezentarea violenței în mass-media poate duce la creșterea nejustificată a temerilor privind criminalitatea, acestea ajungând să fie mai mari decât fenomenul însuși. Criminalitatea preprezintă unul dintre motivele de teamă la nivelul percepției sociale”.

Capitolul 3

Violența în cotidianul „Curierul zilei” – studiu de caz

3.1. „Curierul zilei”- carte de vizită

Cotidianul a fost înființat în urmă cu zece ani, primul număr apărând pe piață pe 15 septembrie 1994. De atunci și până în toamna anului 2003, consiliul de conducere a fost compus din trei persoane: Marilena Barață – președinte, Constantin Neguț – manager general și Gheorghe Smeoreanu – director. Acesta din urmă s-a retras de aproape un an de conducerea „Curierului zilei”, după plecare sa, postul de director fiind preluat de Constantin Neguț, care și-a păstrat și calitatea de manager al trustului de presă. Conducerea ziarului este completată de o echipă compusă dintr-un consilier editorial, redactor-șef, redactor-șef adjunct, secretar general de redacție și secretar de redacție. Din redacție fac parte în medie 15-20 de redactori și reporteri și 3-4 fotoreporteri. Organigrama Curierului zilei mai cuprinde un departament tehnic (compus din 6 tehnoredactori, 5 corectori, 4 culegători), un departament de mică și mare publicitate

„Curierul zilei”are format tabloid și a avut inițial opt pagini, dintre care prima și ultima erau color. După câteva luni, numărul de pagini a crescut la 16 pagini (cu patru pagini color), având un formulă care a fost menținută până în luna martie 2004, când s-a trecut la formula
de 20 de pagini, cu 16 pagini alb-negru și patru color (1, 9, 12, 20). Este axat 90% pe știri
de interes local, iar publicul său țintă îl reprezintă persoanele active, cu vârste cuprinse între
25 și 50 de ani.

Ziarul are trei suplimente gratuite: Curier medical (miercuri), Dialog Studențesc Brâncovenesc (joi; suplimentul este realizat în colaborare cu Universitatea Constantin Brâncoveanu din Pitești), Curier show (vineri). Curierul zilei are un tiraj declarat de 13.000 de exemplare în medie pe săptămână (aproximativ 11,000 în zilele de luni, marți și joi, 13,000 miercuri, 24,000 vineri și 9,000 sâmbăta). În prezent, ziarul se vinde cu prețul de 6,000 lei/exemplar. Structura cotidianului poate fi modficată în funcție de particularitățile fiecărei zile din săptămână sau de evenimentele prevăzute56.

În prezent, structura ziarului este următoarea:

Pagina 1 – Știri și trimiteri la subiectele din interiorul ziarului

Pagina 2 – Pulsul zilei – editorial și politică

Pagina 3 – Fapt divers

Paginile 4-5 –Sport și mare publicitate.

Pagina 6 – Mare publicitate

Pagina 7 – Politic

Pagina 8 – Economic

Pagina 9 – Monden

Pagina 10 – Mare publicitate

Pagina 11 – Politic și social

Paginile 12-18 – Mică și mare publicitate

Pagina 19 – Social (rubrica interactivă „Oameni care ajută oameni”)

Pagina 20 – Fapt divers

Succesiunea activităților de elaborare a numărului de ziar este următoarea:

Ședințe de sumar – la ora 9,00 și 16.00, conduse de consilierul editorial, redactorul șef, redactorul-șef adjunct, secretarul general de redacție și secretarul de redacție. Ocazional, asistă la ședință și directorul ziarului.

Procesarea se face cu programul Quark x Press (pentru machetarea paginilor), iar pentru fotografii se folosește Photoshop 7. Ca font de bază pentru scris se folosește New Brunswick de 10 puncte, iar pentru supratitluri, titluri și subtitluri se utilizează fontul Switzerland și
derivatele sale (Condensed, Black, Inserat, Narrow), acestea având mărimi între minim 14 puncte (supratitlurile și subtitlurile) și maxim 120 de puncte (titlurile).

Ediția se închide la ora 20,00. Dacă apar modificări în ultima clipă (evenimente cu totul deosebite), închiderea ediției se poate prelungi până la ora 00.00.

Ziarul este tipărit la tipografia proprie a „Curierului zilei”.

3.2. Retrospectiva principalelor evenimente din anul 2003, publicate în „Curierul zilei”

Ianuarie

S-a spânzurat un pacient de la Vedea

În prima zi a anului un bolnav de schizofrenie s-a spânzurat chiar în incinta spitalului din Vedea. Crinu Băscău, din Cîmpulung, fusese internat de nenumărate ori în această instituție.

Și-a ucis mama

În noaptea de 10 ianuarie, o bătrînă din Corbi și-a găsit sfîrșitul ucisă de fiul ei. Elisabeta Popescu, de 72 de ani, a fost bătută pînă și-a dat ultima suflare, chiar de cel care l-a adus pe lume. Ion Popescu, de 45 de ani, a venit beat de la cîrciumă și s-a enervat că mama lui a umblat în locul unde ținea banii. Femeia a fost găsită cu capul zdrobit și avea părul smuls pe porțiuni mari, în dreptul tâmplelor.

Și-a omorât fratele în bătaie

La două zile după crima de la Corbi, un eveniment asemănător a fost comis la Rucăr. Moise Constantin Nițu, de 64 de ani a murit sub privirile soției, nurorii și fiicei sale, în urma unei bătăi. O ceartă iscată din senin a fost motivul datorită căruia bărbatul și-a pierdut viața, la aproape 50 metri de casă. Cel care s-a făcut vinovat de oribila faptă a fost chiar fratele victimei, Petre Duruianu. Cei doi se întorseseră de la povarnă, amețiți de alcool.

Copii intoxicați

Patru copii din Geamăna – Bradu, au fost internați la Pediatrie, intoxicați cu monoxid de carbon. Micuții, lăsați singuri și nesupravegeheați de către părinți au băgat televizorul în priză, acesta luând foc în urma unui scurtcircuit.

Omorât de tren

Un bărbat de 39 de ani, angajat la SC Electrica, a fost izbit de personalul Pitești – Curtea de Argeș, în timp ce traversa calea ferată pentru a ajunge la muncă. Bărbatul a murit pe masa de operație și două fetițe au rămas orfane.

Sinucidere cu martori

Pe 22 ianuarie, taximetriștii aflați în stația de lângă o patiserie din cartierul piteștean Exercițiu au asistat la o scenă cumplită. Au văzut cum un bărbat s-a aruncat în fața unui autobuz, la câteva minute după ce amenințase că va face acest gest. Nimeni nu a încercat să-l oprească, iar Marin Surca a murit în salvare, în drum spre spital.

A dat cu toporul în capul polițistului

Un scandal iscat între doi polițiști și un tânăr din comuna Uda s-a încheiat cu urmări serioase. Supărat că polițiștii nu-l lasă în pace, Florin Drăguț a pus mâna pe un topor pe care l-a aruncat spre mașina în care se aflau oamenii legii. Unul dintre polițiști a fost rănit destul de grav, fiind necesară internarea în spital.

Februarie

Jaf de 200 de milioane

Un tânăr de 30 de ani din Pitești a fost tâlhărit în scara blocului. Pe lângă bătaia încasată, Cornel Mihai a rămas fără 200 de milioane. Tîlharii aflaseră că tânărul lucra la o casă de schimb valutar.

Trei spînzurați într-un week-end

Într-un week-end s-au sinucis trei persoane. Un bărbat din Curtea de Argeș s-a spânzurat într-un pin pentru că avea probleme psihice, un tînăr de 23 de ani și-a pus capăt zilelor în șopronul socrilor săi din Albeștii de Muscel pentru că avea de plătit la bancă 12 milioane de lei, iar un alt bărbat de 27 de ani, din satul Boțîrcani, în apropiere de Topoloveni, s-a sinucis în magazie după un incident cu poliția.

Studentă spânzurată

Roxana Mitulescu, de 22 de ani, din Domnești, s-a spânzurat în gura podului de la magazie pentru că avea restanțe la facultate. Fata era studentă în anul II la Facultatea de Industrializarea Lemnului din Brașov.

Crimă între boschetari

Într-o colibă improvizată de lîngă piața Smârdan, un boschetar și-a ucis fratele din cauza unor cartoane pe care urma să le vîndă. Marian Chiliman a fost prins după ce s-a plimbat ore în șir prin fața unei secții de poliție, vrând să se intereseze de soarta fratelui său.

S-a spânzurat un hingher

La 26 de ani, Vasile Olteanu, din Corbeni, angajat ca hingher în comună, s-a hotărât să încheie socotelile cu viața. El a fost găsit de soție atîrnând în șteang. Era tatăl unei fetițe de patru ani. Motivul sinuciderii se pare că l-au reprezentat greutățile de zi cu zi. Sătenii din comună spuneau că în ultima perioadă, Vasile se apucase de băut.

S-a sinucis Isus din Albota

După un ritual organizat de el singur și după ce și-a improvizat un adevărat sanctuar, cel care a scris cu vopsea în multe locuri din Pitești, pe străzi și în alte locuri publice că este Isus din Albota s-a sinucis. Bărbatul și-a pus ștreangul de gât noaptea. A fost găsit a doua zi de dimineață pe câmpul din apropierea casei sale, atârnând de o cruce improvizată. Părea că stă în picioare. Avea mâinile legate la spate cu o sîrmă. Isus din Albota i-a spus cu limbă de moarte mamei lui că o să învie după trei zile.

Polițist amenințat cu moartea

Pentru că a fost prins în flagrant spărgând o mașină, olteanul Nicolae Drăguț, de 51 de ani, i-a promis polițistului care l-a imobilizat că îi va omorâ copiii și apoi pe el când va fi eliberat din închisoare.

S-a spânzurat pentru că avea probleme cu poliția

Un tânăr de 27 de ani din satul Bîrlogu, comuna Negrași s-a spânzurat de stâlp. Potrivit declarațiilor unor vecini, el avea probleme cu poliția și a spus de mai multe ori că nu poate face față acestor probleme și se va sinucide.

Obligată să se prostitueze la 13 ani

Liliana, o fată de numai 13 ani, a fost sechestrată în comuna Țițești de un argeșean care a obligat-o să se prostitueze. Fata era oferită consătenilor pentru sume între 30.000 și 100.000 lei. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, a fost arestat pentru proxenetism și lipsire de libertate.

Martie

Fetiță moartă pe șosea

O fetiță de 3 ani din Richițele a fost accidentată mortal, chiar în apropierea casei sale. Melania Fusa se juca nesupravegheată în apropierea șoselei și a sărit practic în mijocul drumului, încercând să ajungă la mama ei. Fetița a fost lovită în plin de un ARO și a murit pe loc.

Legată, torturată, sufocată, jefuită

O tâlhărie fără precedent în Argeș s-a petrecut din zona Nord a Piteștiului. Un hoț a intrat în apartamentul unei femei de 46 de ani, a bătut-o cu bestialitate pentru a afla unde ține banii. Femeia a petrecut șapte ore de coșmar, legată fedeleș în dormitor. Nici un vecin nu a auzit cînd a fost spartă ușa apartamentului. În cele din urmă, femeia a fost găsită de soțul ei, care a chemat ambulanța, iar victima a fost trimisă la un spital din București, întrucât era în stare foarte gravă.

Familie asfixiată

În noaptea de 6 martie, o familie din Lunca Corbului și-a găsit sfîrșitul în urma unei intoxicații cu monoxid de carbon. Totul s-a întâmplat în gospodăria Anei Popa, unde, din cauza astupării coșului sobei, gazele s-au răspândit în încăpere. Doi bătrîni au murit, împreună cu una din nepoate, cealaltă nepoțică, de 9 ani, scăpând cu viață.

Pădurar spânzurat

Pădurarul Constantin Oțelea, 42 de ani, din Enculești, s-a spânzurat de un copac, la o distanță de aproape nouă metri de pămînt. Cei care îl cunoșteau spuneau că bărbatul era foarte deprimat din cauză că înainte cu trei săptămâni fusese amendat cu 25 milioane lei și nu avea de unde să plătească sancțiunea.

Ars de viu

O bătrână din comuna Nucșoara și-a găsit soțul mort în cămăruța în care dormea. Bărbatul fusese practic ars de viu, în timpul somnului, după ce hainele i s-au aprins de la scânteile din sobă.

Și-a omorât amanta, apoi s-a sinucis

Localnicii din comuna Cotmeana au avut un adevărat șoc atunci când au aflat că vecinul lor, Valeriu Costescu, s-a sinucis după ce a omorât-o pe femeia cu care avea o relație. Marioara era din Bascov, iar soțul ei era plecat la muncă în Israel. Cadavrele au fost găsite de fiica moartei. Criminalul sinucigaș a recunoscut fapta în biletul de adio, spunând că s-a supărat pentru că a găsit-o cu altul, și, decât să facă pușcărie, preferă să moară.

Strivit de buștean

Un copil de doar zece ani, din satul Valea Cetății – Cetățeni a murit după ce a fost lovit de un buștean care s-a rostogolit peste el și l-a izbit în cap. Nimeni nu a fost socotit vinovat pentru acest incident.

Ars de la o țigară

Vasile Stoica, de 71 de ani, din Curtea de Argeș, a ars de viu din cauza unei țigări aruncate la întâmplare. Dacă mortul n-ar fi fost găsit imediat, focul ar fi ajuns la butelie, provocând o explozie.

A murit în incendiu

O femeie de 91 de ani, din Valea Ursului a murit în chinuri cumplite în urma unui incendiu izbucnit în bucătăria de vară. Filofteia Bădiță era bolnavă și nu putea să meargă.

S-a omorât din dragoste

O adolescentă din cartierul Prundu s-a sinucis din dragoste. Adriana Georgeta Oprea a fost găsită spânzurată în holul apartamentului în care locuia și a lăsat un bilet de adio în care explica faptul că a recurs la acest gest pentru că părinții nu-l acceptau pe prietenul ei.

S-a spânzurat pentru că era bolnav

Dumitru Dumitrescu, 64 de ani, din Cîmpulung, avocat pensionar, s-a spânzurat în apartament, cadavrul fiind găsit de soția sa. Bărbatul amenința de mai multă vreme că va recurge la acest gest, pentru că era grav bolnav.

Copil înecat

Un copil de cinci ani din Richițele s-a înecat în lacul din comună. Nesupravegheat de către părinți, Bogdan Ionuț Șerban a plecat să se joace și a căzut în apă. A murit aproape pe loc.

Strivit de zid

Sorin Marin Drăganu, 21 de ani, din Fâlfani, a murit în urma unui accident de muncă. Tînărul a fost strivit sub un zid prăbușit, în timp ce se lucra la mărirea unei hale din Piața Găvana. Anchetatorii nu au găsit vinovat pe nimeni pentru moartea tânărului

Incendiatorul a ars de viu

Încercând să dea foc gospodăria socrilor din Suseni, bucureșteanul Ion Oancea, 48 de ani, a ajuns victima propriului complot. El a ars de viu în magazia de lemne pe care o incendiase.

Aprilie

Doi morți într-un accident

Șoferul și pasagerul din dreapta al unui Tico din Vîlcea au decedat pe loc într-un accident pe autostradă. Doi soldați aflați în spate au scăpat nevătămați. Tico a intrat în spatele unui camion după ce, se pare, șoferul mașinii mici a adormit la volan.

Crimă în noaptea de Înviere

Un argeșean și-a ucis fratele în bătaie pentru că îl bănuia că furase niște găini. El l-a legat de picioare, l-a atârnat de un copac în jos. Tânărul a fost eliberat de niște vecini și, după mai multe ore de chin, a murit în spital.

Strivit de un stâlp de 11 tone

Ionuț Pitulice, de 23 ani, s-a urcat pe un stîlp de înaltă tensiune pentru a face niște reparații. Stâlpul a cedat și l-a omorît pe muncitor. În urma anchetei care a durat câteva luni s-a stabilit că vina aparține în întregime societății care nu a făcut revizia asupra construcției stâlpului.

Tată și fiu în mormânt

Un accident de motocicletă petrecut în centrul orașului Topoloveni a făcut două victime. Motociclistul a murit pe loc, iar tatăl său a făcut infarct la aflarea veștii. Cei doi au fost înmormîntați împreună.

S-a spânzurat fiindcă nu-și mai putea repara mașina

În două zile s-au spânzurat doi oameni. Valeria Dragomir de 65 de ani s-a sinucis pentru că nu mai putea suporta durerea provocată de boala sa. Piteșteanul Petre Pahonțu, de 63 de ani, s-a spânzurat de supărare că i-a fost lovită mașina, un Fiat de epocă, și nu o mai putea repara.

Un gardian s-a împușcat mortal

Piteșteanul Ion Cristian Badea, de 27 de ani, gardian public, s-a împușcat în gură în timpul serviciului într-o încăpere din apropierea Triajului din stația CFR Golești. Nu s-a aflat motivul care l-a determinat să se omoare. Se bănuia că l-a afectat moartea unchiului din urmă cu câteva zile.

Copil înecat

Un băiețel de doi ani a murit înecat într-o baltă din apropierea casei părinților din cartierul Craiovei. El a ieșit prin gard și s-a apropiat prea mult de baltă, căzând în apă. Din păcate, micuțul n-a mai putut fi salvat.

S-a spânzurat de frica pușcăriei

Piteșteanul Victor Chiran s-a spânzurat de țeava de gaze din apartament. El a profitat de faptul că soția lui ieșise din cameră și și-a dus gestul la îndeplinire. Cînd s-a întors în cameră, femeia și-a găsit soțul mort. Bărbatului îi era frică că va ajunge la închisoare după ce fusese acuzat de viol.

Mai

Și-a lăsat copiii orfani

Un bărbat de 32 ani, din Ianculești – Șuici, tatăl a doi copii, considerat bogatul satului, s-a aruncat într-o fântână. Prin biletul lăsat și-a rugat fratele să aibă grijă de familia lui, dar n-a spus de ce a recurs la acest gest.

S-a omorât de nervi

O tânără a fost găsită spînzurată în blocul A3 din Războieni. Părinții ei au fost convinși că fata a recurs la acest gest din cauza unei depresii nervoase pe care a avut-o după ce a fost părăsită de soț. În urma ei a rămas o fetiță de 8 ani.

Copil accidentat mortal

În timp ce se afla în vizită la rude, în comuna Drăganu, o fetiță de nouă ani a fost lovită mortal de mașina condusă de un libanez. Ea încercase să traverseze strada pentru a ajunge la un magazin, dar pentru că era noapte, iar șoseaua nu era deloc luminată, șoferului i-a fost imposibil să o evite. Getuța Voiculescu din Băbana a murit la cîteva minute de la impactul fatal.

Electrocutat la o lună după nuntă

Daniel Nicolae Dulamă, de 31 ani a murit după ce prin trupul său au trecut 220 de volți. Bărbatul se căsătorise doar de o lună și avea un copilaș de trei săptămîni.

Și-a înjunghiat soția

Maricica Vasilescu (35 ani) din Mioveni, a fost înjunghiată de fostul soț, de care divorțase în urmă cu un an. Femeia a plecat la serviciu, fiind în schimbul trei, dar a fost urmărită de fotul soț. Ion Predescu a atacat-o cu un brici, a înjunghiat-o în spate și i-a tăiat trei tendoane de la mână. Viața Maricicăi a fost salvată de medicii Spitalului Județean, după câteva ore de operație.

Iunie

S-a omorât un fiu de polițist

Fiul unui comisar de poliție s-a aruncat de la etajul patru al blocului unde locuia. Eduard Costin, de 23 de ani absolvise Facultatea de Teologie din Pitești și a doua zi de dimineață urma să susțină examenul de licență. Moartea sa a rămas învăluită în mister.

S-a prăbușit tavanul pe el

Un tînăr de 29 de ani din Schitu Golești și-a pierdut viața în timp ce aduna cărămizi dintr-o clădire dezafectată și s-a surpat tavanul. Ion Necula a fost prins sub dărâmături și a murit pe loc.

S-a înecat sub ochii fratelui mai mic

Un băiețel de cinci ani și jumătate a fost martor fără voie la un eveniment cumplit. El și-a văzut fratele mai mare căzând într-un lac din grădina casei. Micuțul a anunțat imediat familia, dar fratele său nu a mai putut fi salvat.

Cadavru fără cap

Vasile Donoiu, 34 de ani, din Retevoiești, a ales o modalitate sumbră de a se omorî. Și-a legat un cablu de gît, l-a agățat de tractor și a pornit tractorul. A fost decapitat. Se supărase că și-a găsit soția băută.

Mort în accident de ziua lui

La Stoenești, lîngă Câmpulung un bărbat de 29 de ani a murit chiar în ziua cînd își aniversa ziua de naștere. Mașina lui Miron Blay a căzut de pe un pod. Ceilalți cinci pasageri ai autovehiculului au scăpat cu viață.

Omor între consăteni

În satul Golești, un argeșean a fost omorât în bătaie de unul dintre consătenii săi, după ce amândoi băuseră împreună într-o cârciumă, apoi s-au luat la bătaie. Autorul s-a autodenunțat cînd a aflat că cel pe care îl bătuse a murit.

Un colonel s-a aruncat de la geamul spitalului

Ștefan Tătaru, 44 ani, locotenent-colonel la Școala pentru Tancuri și Auto, șeful Biroului Reglementări în Arme s-a aruncat de la etajul III al Spitalului Județean unde era internat. Motivul: l-a afectat accidentul suferit de fiica sa în casă.

Iulie

Au murit în timp ce săpau o fîntînă

Doi argeșeni și-au pierdut viața într-un cumplit accident, în timp ce săpau o fântână, Adrian Vasilescu (22 ani) din Ștefănești și Ion Joița (20 ani) din Călinești, au intrat în fântână, intenționând să recupereze un bolț. Cei doi n-au mai putut respira și au murit asfixiați.

Mamă și fiică omorâte pe șosea

În urma unui accident grav, petrecut la Albota, Ioana Tăgiciu (34 ani) și fiica ei Georgeta (9 ani) și-au pierdut viața. Cele două au vrut să ajungă la o mașină care oprise să le ia la ocazie, dar au fost lovite în plin de o altă mașină, care circula regulamentar (25 ani).

Patru morți într-un accident la Schitu Golești

Vasile Arghira (32 ani), ajutorul șefului de post din Stâlpeni a luat la ocazie patru tineri, în timp ce se întorcea împreună cu nașul său, de la Câmpulung și pe traseu. La Schitu Golești, autoturismul a intrat sub un camion încărcat cu pepeni, patru persoane murind pe loc. Pe asfalt nu s-au găsit urme de frânare și a fost necesară intervenția echipei de descarcerare pentru a scoate cadavrele dintre fiarele contorsionate.

Acuzată de pruncucidere

Locatarii unui bloc din Pitești au sunat alarmați la poliție, anunțând că dintr-un apartament de la etajul patru răzbește un miros greu. Polițiștii aveau să constate că Alexandrina Berechet (21 ani) născuse la începutul lunii, singură, în baia din apartament și speriată și-a îngropat copilul, un băiețel, în ghiveciul de flori de pe balcon. Părinții ei habar nu aveau că Alexandrina era gravidă și au rămas șocați cînd a aflat ce s-a întîmplat.

S-a omorât după o ceartă

Un bărbat din Curtea de Argeș și-a pus ștreangul de gât după ce, cu puțin înainte, se întorsese de la cârciumă. Se pare că a recurs la gestul fatal după ce cumnata sa îi spusese să contribuie la plata curentului cu 100.000 lei.

Un director s-a spânzurat

Directorul tehnic al firmei Daperom, Constantin Tomescu (40 ani), a fost găsit spânzurat, de un copac aflat în fața casei sale din cartierul Trivale. Descoperirea a făcut-o chiar soția lui, care se impacientase că bărbatul nu se mai întoarce din oraș. Și în prezent moartea directorului este
un mister.

A luat medicamente, a băut și s-a spânzurat

După ce a făcut o criză de nervi pentru că a rămas fără serviciu, Ion Dumitrache (47 ani), din Poiana Lacului, a băut mai întâi pastile cu alcool, apoi s-a spânzurat, cadavrul fiind găsit de prietena sa.

Omorât și ars de viu

Un bărbat din Boțești a fost găsit carbonizat în casă. În urma autopsiei s-a concluzionat că Gică Pălălău a fost omorât, principalul suspect fiind fostul concubin al femeii cu care trăia victima.

August

Tânără ucisă cu bâta

Ionela Voicilă, 19 ani, și sora ei de 16 ani au fost luate la bătaie cu o bâtă de baseball de fostul prieten al Ionelei. El le-a spus că a vrut să se răzbune pentru că o văzuse pe Ionela cu alt băiat. Tânăra a murit în scurt timp iar sora ei a scăpat cu viață după luni de tratament la București. Autorul Marcel Militaru a fost prins și arestat în aceeași zi. Acesta a fost cel mai sumbru caz de omor petrecut în ultimii ani.

Crimă între consăteni

Florea Mincă, de 66 de ani, din Bîrla a fost găsit mort pe izlazul comunei. După cercetări a ieșit la iveală că el a fost omorât în bătaie din răzbunare. Consăteanul Mituș Măndoiu a recunoscut că l-a omorât pe vecinul său pentru că îl bătuse pe unul din frații lui pentru o căruță.

Și-a găsit fiul spânzurat

După mai multe încercări de suicid, Constantin Fircan, de 32 de ani, din Buzoiești s-a spânzurat în podul casei. A fost găsit de mama lui. Motivul pentru care s-a omorât a rămas un mister, pentru că tânărul nu părea să fi avut probleme deosebite.

Tăiată de tren

Gheorghița Nistoroaia, de 25 ani a murit pe loc după ce a trecut trenul peste ea în localitatea Stolnici. A fost vorba despre o sinucidere. Femeia avea probleme psihice și era mama unei fetițe de patru ani.

Ucisă de noră

O femeie de 88 de ani din Bîrla, a fost găsită sugrumată pe prispa casei. Anchetatorii au stabilit că bătrâna a fost omorâtă chiar de nora ei, Ioana Croitoru. Proba care a incriminat-o pe noră a fost un pantof uitat la locul crimei.

O tânără și-a tăiat gâtul

O fată de 20 de ani din Curtea de Argeș a fost găsită cu gâtul tăiat în Insula Mare a Brăilei. Ea a lăsat alături două bilete în care a scris că s-a sinucis cu un cuțit cu lama de 24 cm. Tânăra suferea de o boală psihică, moștenită de la mama ei.

Bebeluș mort

O fetiță de trei luni și-a pierdut viața după ce a căzut din căruț. Ea era nesupravegheată și s-a zbătut în căruț până a căzut pe ciment. Micuța s-a lovit la cap și a murit în scurt timp. Era cel mai mic copil al soților Ciobanu din Dobrești.

Septembrie

Un văduv s-a spânzurat

Un bărbat de 62 ani din Albești, văduv de aproape cinci ani, a fost găsit spânzurat în casă. Vecinii l-au auzit de multe ori plângându-se că este singur. Cadavrul a fost descoperit de un copil din vecini.

Crimă pe strada Mărășești

O argeșeancă din satul Pârvu Roșu, și-a descoperit fratele mort în casă, zăcând într-o baltă de sânge. Apartamentul era închis, iar cheile lipseau. Soția lui Ilie Poșircă era plecată la fiica sa, în Canada. În casă a fost găsit un teanc de bani, sumă ce provenea din vânzarea unei farmacii patronată de fata lui. La fața locului s-au găsit o mulțime de amprente, dar nici până în prezent nu s-a descoperit autorul crimei.

A omorât un copil

Verginia Marin de 71 ani, din Cîmpulung a fost acuzată de crimă, după ce a aruncat o piatră din balconul apartamentului situat la etajul doi, bolovan care l-a lovit pe Alexandru Costel Nedelea.Copilul, care avea doar zece ani, a intrat în comă, a fost dus la București, dar a murit după câteva ore. Bătrâna a spus că a aruncat piatra din cauza faptului că în fața blocului era prea multă gălăgie și a vrut să-i facă pe copii să plece. Ea nici n-a coborât să vadă ce a pățit băiețelul, deși a văzut că l-a lovit.

S-a aruncat în fântână

Filofteia Butoianu din Boțești s-a aruncat în fântâna din curtea casei. Femeia spunea tuturor că nu mai poate sta fără fiica ei, care își pusese ștreangul de gât cu șase luni înainte. Cadavrul a fost găsit de o nepoată, care se alarmase, observând dispariția bunicii.

Înecată în porișca fierbinte

După ce a căzut într-un bazin cu poșircă fiartă o femeie a murit după 20 de zile de chinuri cumplite, în secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Județean.

Avort fatal

Pentru că era însărcinată și nu voia să păstreze copilul, o argeșeancă și-a provocat singură avortul. Femeia avea aproape 50 de ani și, chiar dacă medicii îi dăduseră inițial șanse de supraviețuire, a murit după câteva zile de chin.

Octombrie

Asfixiat în casă

Un bărbat de 35 ani, din Albota a fost găsit mort în casă. El adormise cu aragazul deschis și, în timp ce dormea, s-a asfixiat cu gazele emanate.

Tentativă de omor, urmată de sinucidere

După ce și-a înjunghiat soția de nouă ori cu un, cuțit un bărbat s-a spînzurat. Pentru că cei doi divorțaseră, el s-a supărat și a lovit-o cu cuțitul. Apoi s-a omorât.

Crimă între ciobani

Doi ciobani rucăreni au fost arestați după ce l-au ucis în bătaie pe un al treilea la limita județelor Ialomița și Ilfov. Totul a plecat de la supărarea că unul dintre ei nu a fost luat în căruță. În urma cercetărilor s-a stabilit că cei trei ciobani erau beți în momentul în care a început scandalul

Ucisă de nepot

În comuna Bîrla, o femeie de 81 de ani a fost violată, bătută și stropită cu spirt chiar de nepotul său. Apoi, femeii i s-a dat foc și a murit. În urmă cu două săptămîni același nepot își violase mătușa, dar autoritățile nu au găsit necesar să îl aresteze.

S-a sinucis tatăl unei călugărițe

După ce a încercat de două ori să se omoare, Gheorghe Nițu, 50 ani, s-a spînzurat cu un cablu de oțel de grinda acoperișului. Bărbatul locuia în Bascov, avea două fete și un băiat, iar una dintre fiice era călugăriță.

Omorât pentru o mână de vreascuri

Un bărbat de 55 ani din Călinești a fost împușcat de pădurarul din comună pentru că a luat lemne din pădure. Glonțul i-a pătruns în piept și victima a murit în drum spre spital.

Bebeluș mâncat de câini

La Smeura a fost găsit trupul unui nou născut care fusese devorat de cîini. O mamă fără suflet îl abandonase pe câmp. Femeia nu a fost descoperită nici până astăzi.

Noiembrie

Căruțaș mort

Un căruțaș a murit după de căruța în care se afla fost izbită de un Audi. Mașina era condusă de un italian, care conducea cu viteză foarte mare.

Polițistul a omorât un om

Șeful de Post din Slobozia a accidentat mortal un pieton. Deși el a delarat că nu băuse nimic, rezultatul alcoolemiei l-a incriminat. Avea 1 la mie.

A înjunghiat o bătrînă

Elena Militaru, 72 de ani, a fost înjunghiată de patru ori pe un cîmp din Beleți Negrești. Agresorul, un bărbat 35 ani, a încercat mai întâi să o violeze, dar pentru că femeia s-a opus, a înjunghiat-o.

Crimă între vecini

Un bărbat a fost omorât de prietenul său pentru un motiv aparent banal. În urmă cu cîteva luni, cei doi se certaseră pentru o pereche de bocanci, lucru de care și-au adus aminte la un pahar de băutură. Până la bătaie nu a mai fost decât un pas, după care unul dintre bărbați a ajuns la morgă, iar celălalt în arestul poliției.

Decembrie

Bătrână tâlhărită și omorâtă

O femeie de 86 de ani din Câmpulung a fost găsită moartă în casă. Femeia era prăbușită pe pat, într-o baltă de sînge. La autopsie s-a stabilit că bătrâna avea capul zdrobit, iar mobilul crimei a fost jaful. După două zile, criminalul a fost prins și s-a depistat că înainte, el mai tîlhărise o bătrână tot din Cîmpulung.

Doi bolnavi de la Vedea s-au sinucis

În decembrie, doi bolnavi psihici, internați la Spitalul Vedea, s-au sinucis. Mai întîi o femeie și-a înfipt un ciob direct în inimă, iar după doar câteva zile, un bărbat s-a spânzurat în baie.

A sărit de la etajul patru

Un elev de la Colegiul Brătianu s-a aruncat de pe un bloc cu patru etaje după ce a băut cu un prieten. El a suferit răni grave și a fost dus la Spitalul de Neurochirurgie din București. După câteva săptămâni de spitalizare, el a început să-și revină.

Gemeni accidentați de un șofer începător

Doi gemeni din Pitești au fost loviți de o mașină în Trivale. Unul dintre ei a murit. Șoferul mașinii era un puști de 16 ani care furase camioneta părinților.

Taximetrist omorât

Un taximetrist de la firma Actual a fost găsit cu gâtul tăiat pe un cîmp. Mașina sa a fost găsită abandonată la cîțiva kilometri depărtare. După aproximativ o lună de zile au fost prinși cei doi bărbați care l-au omorât. Unul dintre ei avea doar 17 ani și a mărturisit că scopul crimei a fost jaful. Viața unui om a costat 400.000 lei.

3.3. Stilul redactării

În principiu, stilul de redactare adoptat de redactorii Curierului zilei este cel clasic, în care trebuie să răspunzi la toate întrebările pentagonului interogativ (cine, ce când, cum, unde?). De altfel, aceasta este o condiție pe care o impun atât manualele de jurnalism, cât mai ales toți patronii de ziare din Argeș: frazele trebuie să fie suficient de scurte și de clare ca să nu-l pună prea mult pe gânduri pe cititorul de presă. Nu vorbim aici de articolele economice sau politice, care impun folosirea unui anumit limbaj, ci de stilul care este folosit în redactarea articolelor și reportajelor de fapt divers. Acesta se aseamănă foarte mult la toate cotidianele din Argeș, pentru că aproape toți redactorii folosesc aceeași „rețetă”: articolul este structurat sub forma unei povestiri, fie din datele culese de la fața locului, fie din raportul polițiștilor care au anchetat cazul respectiv. Astfel, fiecare relatare începe obligatoriu cu un paragraf introductiv (șapou) de două trei fraze, în care cititorului i se face un rezumat a ceea ce urmează să citească mai departe. Mai jos sunt prezentate trei exemple de șapouri apărute în debutul unor articole sau reportaje din Curierul zilei:

Cadavrul unui bărbat a fost găsit vineri după-amiază, atârnând într-un pin din dreptul Târgului Săptămânal din Curtea de Argeș. Macabra descoperire a fost făcută de doi puști care au anunțat imediat poliția. Anchetatorii l-au identificat pe sinucigaș în persoana lui Nicolae Roman, de 58 de ani, din Curtea de Argeș. („Umbla cu funia în buzunar”, numărul. 2580 din 17 februarie 2003, pagina 3.)

Un sătean din Poiana Lacului a făcut ieri dimineață o descoperire macabră. Peste drum de casă, Ilie Țuche a dat peste cadavrul unui necunoscut. El a anunțat poliția și echipa operativă de la Pitești a făcut cercetări pentru a vedea cum a murit omul. Trupul a fost dus la morgă pentru autopsie și stabilirea exactă a cauzei morții. („A murit bătând recordul la alcoolemie”, numărul. 2609, din 22 martie 2003, pagina 3.)

Aseară, în jurul orei 18.00, polițiștii din Ștefănești au fost anunțați că un localnic din satul Izvorani, Gheorghe Nicolaescu, de 55 de ani, a fost găsit mort în casă de o rudă din sat. Bărbatul, contabil la Direcția Apelor Române, n-a fost căsătorit niciodată, n-avea copii și rudele din sat îl mai vizitau din când în când. („Contabil mort în casă”, numărul 2846 din 30 decembrie 2003, pagina 16.)

Odată făcută introducerea, redactorului nu-i mai rămâne decât să înceapă să povestească, reluând firul evenimentelor care s-au petrecut cu puțin timp înainte de incidentul respectiv. Aceste date sunt obținute de obicei de la martori, victime, rudele sau prietenii celor implicați sau de la polițiști. Pentru a face mai credibil articolul, redactorul inserează și câteva declarații luate la fața locului. Relatarea cuprinde și descrierea evenimentului, dar și a locului în care s-a petrecut acestea.

În ceea ce-i privește pe redactorii Curierului zilei, în stilul lor de redactare se observă uneori anumite clișee, dintre care cel mai dese întâlnite sunt „descoperire macabră”, „o adevărată tragedie”, „familia victimei trăiește o dramă” Din zece articole, cel puțin jumătate conțin aceste expresii, care sunt folosite pentru a amplifica și mai mult dramatismul situației și, evident, de a-l impresiona pe cititor. Deși ar trebui să folosească un limbaj simplu și clar, redactorii au început să împrumute tot mai mult din limbajul polițiștilor sau al medicilor pe care îi intervievează. Astfel, ei nu se sfiesc să descrie evenimentul așa cum este consemnat în procesul-verbal de constatare făcut de polițiști sau să spună că „victima prezenta leziuni multiple la cap și membrele inferioare”.

Fie din dorința de a face o relatare cât mai exactă a evenimentului de presă, fie pentru
a-i impresiona pe cititori, redactorii Curierului descriu amănunțit ceea ce s-a întâmplat, fie prin citarea martorilor, fie din datele pe care le-au strâns la fața locului. Iată câteva exemple:

„Prima dată, fetița a fost lovită cu vreo 20 de metri în urmă. A fost aruncată în aer, s-a rotit, apoi a căzut pe capota mașinii și a mai fost târâtă câțiva metri. M-am dus imediat lângă ea și am văzut că mai avea puls, dar foarte slab. Însă nu știu dacă mai respira” („Sânge de copil pe asfalt”, numărul. 2644, luni, 5 mai 2003, pagina.16)

Marcel și-a ieșit din minți. A scos bâta de sub tricou și a început să o lovească. I-a dat numai în cap. În momentele acelea, sora mai mică a fetei a încercat să-i vină în ajutor. Imediat a căzut și ea la pământ, secerată de loviturile pe care le primea. E greu de imaginat acel episod. Cert e că acolo a avut loc un măcel în adevăratul sens al cuvântului. Acel individ a lovit-o cu atâta răuatate și ură pe fata pe care pretindea că o iubește, încât i-a zobit capul. Cadrele medicale spuneau că, pur și simplu, fetei îi ieșise creierul de sub calota craniană. Chiar dacă era căzută la pământ și plină de sânge, bărbatul continua să o lovească. La fel a făcut și cu sora mai mică a fostei lui prietene, pentru că nu o suporta. Nu s-a oprit decât atunci când a văzut pe cineva apropiindu-se și atunci a rupt-o la fugă. („Tânără ucisă cu bâta”, numărul 2725, joi, 7 august 2003, paginile. 2-3.)

Deși în legislația românească este prevăzută prezumția de nevinovăție57, în multe cazuri, redactorii dau verdictul dinainte ca acesta să fie stabilit de către instanțele judecătorești. Astfel, întâlnim expresii ca: „dacă tâlharul a mai avut antecendente penale, există șansa ca el să fie identificat” („Legată, torturată, sufocată, jefuită”, numărul 2593, marți, 4 martie 2003, pagina 3.), „a căzut victimă criminalului” („Tânără ucisă cu bâta”, numărul 2725, joi, 7 august 2003, paginile. 2-3.)., „Criminala de 71 de ani”( numărul 2748, miercuri, 3 septembrie 2003,
pagina 3.)

Uneori, aceste expresii sunt înclocuite cu unele ca „suspectul”, „tânărul cercetat pentru viol”, dar este acestea nu au un impact atât de mare ca primele, pe care le întâlnim în număr destul de mare în ziar. Ce-i drept, redactorii nu dau aceste verdicte de capul lor, ci după ce obțin de la judiciariști confirmarea că persoana respectivă fie a comis fapta de care este acuzat, fie este suspectul numărul unu în acel caz, cu șanse foarte mari de a fi chiar făptuitorul.

Și dacă redactorii sunt prevăzători și folosesc termeni mai „blânzi” atunci când vorbesc de spre potențialul autor al unei fapte, nevrând să riște un proces pentru că l-au numit pe un individ „criminal” înainte ca instanța să hotărască asta, cei care forțează adeseori nota sunt chiar șefii lor, iar expresiile „violatorul”, „tâlharul”, „criminalul” sunt folosite în principal în compunerea titlurilor. Pentru ca titlul să atragă atenția cititorului și să vândă ziarul, sunt utilizate foarte des aceste expresii, dar și altele care ar putea provoca o reacție din partea potențialului cumpărător.

Din când în când, ziariștii de fapt divers de la Curierul zilei ies din nota lor obișnuită în care se mulțumesc doar să relateze ceea ce s-a întâmplat și eventual să citeze în articol mărturiile unei persoane care a fost de față la producerea evenimentului și abordează materialul de presă într-o manieră complexă. De exemplu, în cazul unei relatări despre o sinucidere, reportajul va cuprinde, în afara elementelor obișnuite, un scurt interviu cu un psiholog care va analiza comportamentul sinucigașului înainte de a-și lua viața și, eventual, o casetă de text în care redactorul va comenta, în nume personal sau în numele ziarului, eventualele cauze care au dus la producerea evenimentului respectiv.

3.4. Fotografiile și machetarea

În presa scrisă din România (și cu siguranță că ziarele din Argeș nu fac excepție)
s-a instituit regula ca fiecare articol să fie însoțit de ilustrații foto. În cazul Curierului zilei, care pune accent pe subiectele de fapt divers, ilustrarea articolelor este o regulă de aur. Desigur, există cazuri în care acest lucru nu este posibil, fie din cauză că echipa de redactori a ajuns prea târziu la locul evenimentului, fie că polițiștii sau cei implicați au interzis presei să filmeze sau să fotografieze, fie că fotoreporterul a rămas fără film sau baterii (fenoment destul de des întâlnit la acest cotidian). De asemenea, știrile preluate din comunicatele de presă ale poliției nu au cum, în mod normal, să fie ilustrate. Dar întotdeauna se găsește o soluție. Fie că fotoreporterul Curierului împrumută câteva cadre de la un coleg din presă, fie fotografiază un gard, o mașină, un om din spate, orice ca redactorul să aibă cu ce ilustra materialul pe care urmează să-l scrie.

Evident că nu întotdeauna fiecare articol de fapt divers care apare în Curierul zilei este însoțit de fotografii, mai ales dacă spațiul editorial nu este atât de generos sau calitatea ilustrațiilor este slabă. Publicarea fotografiilor rămâne la latitudinea redactorului-șef sau secretarului-general de redacție, care supervizează machetarea, dar obligația redactorului este să asigure ilustrații pentru articolul său, indiferent dacă acestea vor fi sau nu publicate.

La Curierul zilei s-a mers aproape întotdeauna pe ideea că în locul a două sau trei poze mici este preferabilă una mare, asta cu condiția ca acea poză să fie bună calitativ. În cazul unui accident de circulație fără victime, dar cu pagube materiale, ca tehnică de machetare se poate alege o fotografie cât lățimea paginii, care înfățișează mașinile implicate în accident. Cu cât se văd mai multe elemente în fotografie, cu atât este mai bine. Textul este aplicat fie pe fotografie, având de obicei un fundal alb, galben sau albastru deschis, fie sub ilustrație. Nu este obligatoriu ca un articol să fie ilustrat cu o singură forografie. Dacă spațiul editorial permite acest lucru, textul este însoțit de două, trei sau chiar mai multe fotografii, în funcție de importanța evenimentului. Iată câteva exemple:

Articolul „S-a spânzurat Isus din Albota” (publicat în numărul 2586 din 24 februarie 2003, pagina 3) a fost ilustrat cu cinci fotografii. Acestea îl înfățișau pe sinucigaș în două ipostaze: atârnând în ștreang și apoi fiind așezat într-o căruță. Alte două fotografii reprezintă două detalii ale obiectelor aflate în locul sinuciderii, iar cea de-a cincea ilustrație o înfățișează pe mama brăbatului mort, îmbrăcată în haine de doliu. Această fotografie a fost decupată în programul Photoshop (silueta femeii a fost tăită după contur, decorul fiind astfel îndepărtat). Acest caz a fost considerat subiectul principal din respectivul număr de ziar și a fost scos la prima pagină, cu o fotografie care acoperea trei sferturi de pagină și care-l înfățișa pe sinucigaș în ștreang. Lângă titlu a fost plasată încă o imagine decupată a mamei bărbatului, ștergându-și lacrimile cu o batistă.

„Ultima dorință a sinucigașei: Eu, la crematoriu!”, articol apărut în numărul 2627 din 12 aprilie 2003, pagina 3, a fost ilustrat cu trei fotografii: una cu oamenii strânși în fața casei femeii care s-a omorât și două cu rudele sinucigașei, plângând. Din nou s-a preferat decuparea după contur a unuia dintre personaje, pentru a crea diversitate în ilustrarea materialului.

Articolul „Omorât de căruță”, publicat în numărul 2770 din 29 septembrie 2003, pagina 16, este însoțit de două fotografii. Una dintre ele înfățișează locul în care s-a petrecut accidentul, iar cea ce-a doua este un instantaneu surprin chiar în timp ce groparii pregăteau locul de veci pentru cel decedat. Cele două ilustrații sunt aproximativ egale ca mărime și sunt plasate sub titlul articolului. Și acesta a fost subiectul de prima pagină a numărului respectiv. Ilustrația de la prima pagină a cuprins un fragment din mormânt, imagine așezată în stâga titlului și o fotografie din timpul parastasului, aceasta fiind plasată imediat sub titlu.

Din aceste exemple se poate observa că în formula de machetare a Curierului zilei sunt preferate fotografiile mari, cele decupate și în special, atunci când este posibil, fotografii care înfățișează expresii ale celor implicați în eveniment: rude plângând (în acest caz, poza este mărită și apropiată pentru ca fața să se vadă foarte bine), victime la locul accidentului, pe targă sau la spital. Nu de puține ori, aceste fotografii sunt de-a dreptul șocante; oameni arși de vii, prinși între fiarele contorsionate ale unei mașini, cu mâinile sau picioarele tăiate de un tren sau cadavrul unui nou-născut mâncat de câini nu sunt deloc priveliști plăcute pentru cineva. Dar, pentru că aceste imagini prezente la prima pagină au vândut în unele cazuri ziarul, cei de la Curierul zilei continuă și în prezent să folosească această rețetă.

3.4.1. Prima pagină

Prima pagină vinde ziarul. Prin urmare, ea trebuie gândită și realizată în acest fel, încât să determine cât mai mulți oameni să cumpere ziarul. Chiar dacă într-o zi nu au fost evenimente deosebite, subiectele scoase la prima pagină trebuie tratate la fel de bine ca unele șoc. Aceasta este politica de la Curierul zilei și prin urmare, cine gândește prima pagină trebuie să țină cont de acest lucru. De obicei, această pagină este construită pe principiul: un titlu mare, cu ilustrația aferentă, două-trei titluri mai mici, însoțite și ele de fotografii și o coloană cu patru cinci trimiteri la articolele din interiorul ziarului. Dacă subiectul zilei este unul cu adevărat șocant și mai ales dacă permite calitatea fotografiilor, subiectul respectiv poate ocupa 80% din prima pagină, restul fiind umplut cu cele câteva trimiteri.

Titlul mare de pe prima pagină nu este de fiecare dată identic cu cel din pagina unde este prezentat articolul (deși acest lucru este recomandabil pentru a se evita confuzia cititorului), dar întotdeauna conține ceva șocant, care să atragă atenția. Astfel, anul trecut, prima pagină a Curierului zilei a găzduit titluri ca:

„Fetiță zdrobită sub ochii mamei” (numărul 2592 din 3 martie 2003)

„Și-a înjunghiat mama” (numărul 2625 din 10 aprilie 2003)

„Tată și fiu în mormânt” (numărul 2637 din 24 aprilie 2003)

„Și-a dat foc pe stradă” (numărul 2645 din 6 mai 2003)

„Asistenta și-a tăiat venele” (numărul 2667 din 31 mai 2003)

„Omul cu viermi în rană”
(numărul 2695 din 3 iulie 2003)

„Tânără ucisă cu bâta”
(numărul 2725 din 7 august 2003)

„Moartea a venit din sobă”
(numărul 2794 din 27 octombrie 2003)

„Ars de viu” (numărul 2797 din 30 octombrie 2003)

„A băgat un cui în priză” (numărul 2806 din 10 noiembrie 2003)

Nu întotdeauna subiectul cel mai important din ziar a avut ilustrație la prima pagină. Ori nu a existat nici o fotografie, ori a fost una singură și a fost folosită împreună cu articolul. În acest caz, la prima pagină s-a optat pentru folosirea unui titlu foarte mare, scris cu alb pe fundal negru, următorul subiect ca importanță din pagină beneficiind de fotografie, în acest caz una imensă, pentru a compensa lipsa ilustrației de la subiectul principal.

Ca și culori, la prima pagină predomină negrul și roșul (folosite pentru fundal), albul și galbenul folosite pentru scris. Cele mai întâlnite combinații de pe prima pagină a Curierului sunt scrisul galben pe fundal negru (aceasta este o regulă în special pentru subiectele de fapt divers) și scrisul alb pe fundal roșu (folosit pentru subiecte mai puțin macabre) sau negru (pentru subiecte care descriu întâmplări violente). Bineînțeles că se folosesc și alte culori (albastru deschis, verde deschis sau orange), dar cel mai des folsite sunt combinațiile descrise mai sus, care, de altfel, permit cititorilor să identifice destul de ușor ziarul pe tarabe.

Concluzii

O primă concluzie care se poate desprinde din acestă analiză este că explozia de violență din presa scrisă s-a produs aproape simultan cu libertatea dobândită de români după revoluția din decembrie 1989. Atunci, mass-media au renăscut și au profitat de faptul că publicul nu comentează foarte mult asupra informațiilor primite. După atâția ani de control comunist, românii au fost fericiți să vadă la televizor orice în afară de Nicolae Ceaușescu. Așa că televiziunile, dar și ziarele, au profitat din plin de această sete de informație a oamenilor. Odată cu trecerea timpului, mijloacele de comunicare în masă (în special ziarele) au început să se înmulțească, apoi a apărut concurența pentru câștigarea încrederii cititorilor. Astfel, scormonind după idei noi, cineva a ajuns la concluzia că din ce se întâmplă în societate se pot scoate bani frumoși. Așa au apărut în timp „Știrile de la ora 5”, de pe PRO TV, iar pe plan local, „Curierul zilei” a dat lovitura, aplicând această rețetă care uneori le face părul măciucă cititorilor. Filmele de acțiune și cele de groază s-au înmulțit, la fel ca și jocurile cu monștri din calculatoarele copiilor și adolescenților.

Toate bune și frumoase, numai că psihologii și sociologii au început să tragă semnale de alarmă în ceea ce privește efectele pe care le produce mass-media plină de violență. Un subiect foarte controversat este dacă mass-media (în special televiziunea, cinematograful și presa scrisă) sporesc violența în rândul oamenilor. Deocamdată, nu s-a ajuns la nici o concluzie, pentru că, în timp ce unii susțin că mass-media determină o creștere a violenței iar alții sunt de acord cu faptul că nu mass-media sunt cele mai mari vinovate de existența agresivității în societate ci, întrețin acest fenomen din motive comerciale.

Trebuie să recunoaștem faptul că cei mai expuși la efectele negative ale violenței în presă sunt copiii și adolescenții, care pot fi influențați în orice moment de ceea se se întâmplă în jurul lor. De aceea și părinții trebuie să-și asume un rol serios în supravegherea copiilor, pentru că până și desenele animate, jocurile video sau pe calculator oferă o mostră generoasă a violenței. Adulții pot fi și ei afectați de filmele polițiste sau cele cele horror, mai ales dacă se uită la televizor mai mult de patru ore pe zi.

Expunerea la violență prin mass-media, în special prin cinematograf și televizor, produce contactul apropiat cu tehnici de luptă și mijloace de agresiune variate și ingenioase. Oameni care în alte condiții nu ar fi avut niciodată acces la astfel de mijloace și le pot însuși acum, iar la prima împrejurare favorabilă ar putea fi tentați să le pună în aplicare. În special la copii și tineri, caracterul spectacular al multor scene de violență este un element în plus ce poate trimite la reproducerea lor în viața reală.

S-a spus că mass-media trebuie să fie un exemplu pozitiv pentru publicul său – să îi satisfacă nevoia de cunoaștere și în același timp să îl „cultive” cu ajutorul informațiilor oferite. Totul e ca și publicul să vrea acest lucru. Un ziarist remarca faptul că pentru români, fericirea este în ultima vreme o noțiune relativă, ei părând preocupați mai degrabă de teme precum mortalitatea infantilă, criminalitatea sau pedofilia.

Mulți specialiști în domeniu susțin că violența din mass-media poate avea un impact cât se poate de neplăcut asupra publicului: termenii și scenele de violență pot mobiliza mintea umană la interpretări și acțiuni în termen de agresivitate, violența excesivă prezentată în mass-media îi poate încurajeaza pe indivizi să privească actele agresive ca fiind mijloace de satisfacerea unor interese și aducătoare de câștiguri, iar vizionarea sistematică a unor scene violente în care se arată nu doar că oamenii suferă sau mor, ci, mai mult, se insistă asupra actelor de cruzime și detaliilor lor fiziologice, poate avea ca rezultat o desensibilizare emoțională.

Toate aceste lucruri sunt adevărate, însă nu mai puțin adevărat este că nimeni nu obligă pe nimeni să se uite la un film de groază, la știrile de la ora 5 sau să citească articolele de fapt divers din „Curierul zilei”, care uneori descriu scene de groază. Nu sunt puține cazurile în care, la doar câteva minute de la producerea unui accident grav de circulație, de exemplu, locul respectiv să fie înconjurat de curioși care analizează nepăsători resturile mașinilor sau le plâng de milă celor accidentați. Oamenii ar trebui să aibă suficientă rațiune încât să-și dea seama singuri ce este bine și ce este rău. Nu vorbim aici de copii, adolescenți sau persoane cu diverse handicapuri, care nu pot hotărâ pentru propria persoană, ci de aceia care sunt capabili să decidă singuri dacă e cazul să închidă televizoul sau să refuze să cumpere un ziar cu articole despre oameni morți.

Făcând o comparație între temele abordate de publicații din diferite colțuri ale țării, se conturează ideea că presa din Argeș are unul dintre cele mai bogate conținuturi de violență dintre celelalte ziare din țară. Un motiv ar putea fi acela că în județul nostru piața presei este extrem de disputată de către publicațiile care apar ca ciupercile după ploaie. Ce-i drept, dispar la fel de repede, dar este suficient pentru a provoca ceva panică în rândul concurenței. Un alt motiv este că aproape toate publicațiile încearcă să bată „Curierul zilei”, liderul detașat pe piața presei. Și pentru că subiectele sunt cam aceleași, deci toți luptă cu aceleași arme, diferența apare la modul de abordare: cine are poze mai mari și care arată cât mai multe amănunte, cine are cele mai sângeroase articole, acela crede că va avea câștig de cauză. Timpul însă va dovedi cine
o să câștige.

Oricât de înverșunați am putea fi împotriva presei, trebuie să recunoaștem că până la urmă, ziariștii își fac meseria de a informa publicul în legătură cu ceea ce se întâmplă în societate. Asta nu înseamnă că ei pot să aplice dictonul „scopul scuză mijloacele”, ajungând până la depășirea oricăror limite ale eticii și deontologiei profesionale, doar pentru „a informa și a obține și ceva profit”.

Până la urmă trebuie să se găsească o cale de compromis între autorități și ziariști pentru ca această informare să se facă astfel încât toată lumea să aibă de câștigat: ziariștii, pentru că își fac treaba și publicul, pentru că este cât de cât în siguranță, ferit de efectele negative pe care le-ar putea provoca violența din mass-media. Poate că nu ar strica o Lege a presei, care să monitorizeze atât activitatea presei (scrisă și audiovizuală) dar și pe cea a ziariștilor, cărora să li se aducă la cunoștință și mai ales să li se impună să respecte anumite noțiuni de etică și deontologie.

În timp ce în România se așteaptă încă apariția unei legi a presei care să-i oblige pe jurnaliști să respecte deontologia profesională, lucrurile încep să se miște peste Ocean. La sfârșitul lunii iulie 2004, presa românească a salutat o decizie a unui post de televiziune american, care a decis să elimine de pe pagina de web a postului majoritatea imaginilor care prezentau atrocitățile războiului din Irak. Cu toate că decizia a fost apreciată și de cei care accesau respectiva pagină de web, câțiva vizitatori (puțini, ce-i drept) au prostestat împotriva faptului că imaginile adevărate ale războiului sunt cenzurate. Decizia, care a vizat ca cititorii să se simtă în siguranță, a venit în urma unui studiu recent făcut în Statele Unite ale Americii, care a scos la iveală faptul că peste 30 de milioane de americani (adică 24 % dintre cei care accesează Internetul în SUA) s-au uitat la imaginile cu oameni decapitați în timpul războiului din Irak, chiar dacă 49 % dintre vizitatori nu erau de acord cu postarea acelor imagini pe Internet sau publicarea lor în ziare.

Totodată, la o dezbatere a specialiștilor media din toată lumea, care s-au întâlnit la Dubai în luna iunie 2004, directorii canalelor de televiziune prin satelit Al-Jazeera din Quatar și Al-Arabira din Dubai au susținut că au încercat pe cât posibil să nu difuzeze imagini prea șocante cu ororile războiului (de exemplu, execuțiile prizonierilor au fost transmise incomplet). Concluzia acestei dezbateri a fost că nu există un principiu universal care să impună ziariștilor ce să publice și ce nu, acest lucru fiind dictat de deontologia profesionaă a fiecărei redacții. “Imaginea foto sau video nu trebuie în nici un caz să servească drept propagandă, iar presa trebuie să refuze orice manipulare”, a subliniat Bernard Picquerie, președintele asociației World Editor Forum58.

Aceste lucruri ar trebui să-i convingă pe ziariștii românii că funcția de informare a mass-media nu este întotdeauna o scuză pentru difuzarea de materiale de presă violente, dar nici să elimine total informațiile.

Anexa 1

Referitor la articolele 205 (Insulta), 206 (Calomnia), 207 (Proba verității), 236 (Ofensa adusă unor însemne) și 239 (Ultrajul), Monitorul Oficial nr. 65 din 16/04/1997 și Ordonanța de Urgență nr. 58 din 23/05/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 359 din 27/05/2002, prevăd următoarele59:

Art. 205 – Insulta

Atingerea adusă onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin oricare alte mjloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepsește cu amendă. Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul când se atribuie unei persoane un defect, o boală sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebuie relevate. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătătmate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Art. 206 – Calomnia

Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, se pedepsește cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Art. 207 – Proba verității

Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui drept legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insultă sau calomnie.

Art. 236 – Ofensa adusă unor însemne

Orice manifestare prin care se exprimă dispreț pentru însemnele României se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Manifestarea prin care se exprimă dispreț pentru emblemele sau însemnele de care se folosesc autoritățile se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Art. 239 – Ultraju60

Insulta sau calomnia săvârșită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directă contra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la trei luni la trei ani. Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 4 ani. Lovirea sau orice acte de violență, precum și vătămarea corporală săvârșite împotriva persoanei prevăzute în alin. 1, aflată în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 7 ani, iar dacă s-a produs vătămarea corporală gravă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani. Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sunt săvârșite împotriva unui magistrat, polițist sau jandarm ori alt militar, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.

Anexa 2

Decizia nr. 57 din 13 martie 2003 a CNA, publicată în Monitorul Oficial numărul 199 din 27 martie 2003 prevede următoarele:

Protecția drepturilor minorilor

Art.1.

În sensul prezentei decizii, prin minor se înțelege persoana fizică cu vârsta până la 18 ani.

Art.2.

Este interzisă difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declarații ale minorilor în vârstă de până la 14 ani, în situația în care aceștia au fost supuși abuzurilor fizice, psihice ori sexuale, sunt acuzați de comiterea unei infracțiuni ori sunt victimele infracțiunilor, cu excepția răpirii.

Art.3.

Este interzisă difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declarații ale minorilor în vârstă de până la 14 ani, care au asistat la evenimente dramatice, petrecute în comunitate sau în familie, sau la comiterea unor infracțiuni.

Art.4.

Este interzisă difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declarații ale minorilor în vârstă de până la 14 ani în situația în care se reconstituie infracțiuni ori abuzuri de orice fel sau evenimente dramatice de natura să îi afecteze.

Art.5.

1) Minorii cu vârste între 14 si 16 ani, acuzați de comiterea unei infracțiuni sau victime ale infracțiunilor ori abuzați fizic, psihic ori sexual, pot participa sau pot fi prezentați în programele de știri, emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

existența prealabilă a consimțământului lor;

existența prealabilă a consimțământului părinților sau a reprezentanților legali, în formă scrisă;

asistarea pe parcursul transmisiei sau înregistrării de către un părinte sau de către reprezentantul legal, respectiv de avocat în cazul cercetării penale sau arestării;

eliminarea oricăror elemente care ar putea duce la identificarea lor în cazurile în care minorii sunt victimele unor infracțiuni sau ale abuzurilor fizice, psihice sau sexuale.

2) În cazul minorilor cu vârste între 16 si 18 ani, acuzați de comiterea unei infracțiuni, sunt necesare acordul în scris al acestora și asistarea de către avocat, în situația în care sunt cercetați penal, retinuți sau arestați.

3) În cazul minorilor cu vârste între 16 si 18 ani, care sunt victime sau martori la comiterea unor infracțiuni sau care au fost abuzați fizic, psihic sau sexual, sunt necesare:

acordul acestora;

la solicitarea minorilor, eliminarea oricăror elemente care ar putea duce
la identificarea lor.

Art. 6.

Minorul, părinții sau reprezentantul legal trebuie să fie informați cu privire la drepturile lor înainte de filmare sau înregistrare.

Art. 7.

1) Este interzisă, în cadrul programelor de știri, a dezbaterilor sau a reportajelor, difuzarea de imagini, inclusiv fotografii, care redau:

minori decedați ca urmare a infracțiunii de omor, a unui accident auto, a unui accident casnic, minori care s-au sinucis;

minori decedați în spital;

minori în vârstă de până la 14 ani aflați într-una dintre următoarele situații:

internați în spital pentru intervenții chirurgicale dificile;

bolnavi de SIDA;

bolnavi incurabili;

minori în vârstă de până la 16 ani, acuzați sau retinuți pentru practicarea prostituției;

minori în vârstă de până la 16 ani aflați sub influența drogurilor sau a băuturilor alcoolice.

2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) lit. c), minorii supuși unor intervenții chirurgicale cu caracter de excepție sau în premieră și reportajele sociale, în condiția eliminării oricăror elemente care ar putea duce la identificarea minorilor, apelurile umanitare și campaniile cu scop caritabil.

3) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) pot fi difuzate, cu consimțământul părinților sau reprezentanților legali, fotografii realizate în timpul vieții victimei; în cazul minorilor cu notorietate publică, pot fi difuzate și imagini din timpul vieții.

Art. 8.

Este interzisă difuzarea de emisiuni al căror scop principal este exploatarea aspectului fizic al minorelor în vârstă de până la 16 ani sau expunerea acestora în ipostaze nepotrivite vârstei.

Art. 9.

Este interzisă difuzarea emisiunilor în care minorii sunt folosiți de către părinți, rude, reprezentanți legali sau avocați, în scopul de a obține avantaje personale sau de a influența actul de justiție.

Art. 10.

1) Interviurile și declarațiile luate minorilor sub 16 ani trebuie făcute cu responsabilitate și discernământ, astfel încât să nu fie chestionați pentru a li se smulge păreri asupra problemelor intime de familie sau pentru a li se cere opinii în probleme care depăsșesc puterea lor de judecată.

2) Este interzisă difuzarea de interviuri sau declarații luate minorilor în vârstă de până la 14 ani, realizate pe baza provocării unor stări emoționale menite să sporească, cu orice preț, spectaculozitatea producțiilor.

Art. 11.

Radiodifuzorii au obligația de a lua toate măsurile, astfel încât minorii implicați, în orice mod, în emisiuni de radio sau de televiziune, să nu fie expuși nici unui risc fizic, psihic sau moral care ar putea decurge din realizarea respectivelor emisiuni.

Art.12.

Respectarea prezumției de nevinovăție este obligatorie.

Art.13.

Este interzisă orice referire peiorativă sau discriminatorie referitoare la origine etnică, naționalitate, rasă, religie, ori la un eventual handicap al minorilor.

Serviciile de programe și protecția minorilor

Art. 14.

Pentru a permite părinților sau reprezentanților legali ai minorilor să facă alegerea potrivitaă, toți radiodifuzorii au obligația să pună la dispoziția publicului informații suficiente privind intervalul orar de difuzare, recomandările și avertizarile acustice și vizuale, astfel încât programele vizionate sau ascultate în familie ori numai de către minori să nu afecteze dezvoltarea fizica, mentală sau morală a acestora; aceleași obligații sunt valabile și pentru serviciile de programe destinate exclusiv publicului din România, retransmise de distribuitorii de servicii.

Art. 15.

Sunt interzise, în cadrul emisiunilor destinate minorilor, fumatul și consumul băuturilor alcoolice, comportamentul trivial, limbajul vulgar ori licențios, aluziile sexuale, ridiculizarea defectelor fizice și a handicapurilor.

Art. 16.

Sunt interzise, în intervalul 6.00 – 22.00, anunțurile promotionale care includ scene de violență, sex, limbaj vulgar sau alte elemente care pot afecta minorii.

Art. 17. – Este interzisă prezentarea în detaliu, în programele de știri, dezbateri sau reportaje audiovizuale, a mijloacelor și metodelor de sinucidere.

Art. 18.

1) Criteriile în funcție de care se apreciază producțiile difuzate în serviciile de programe au drept scop stabilirea unor restricții în programarea difuzării lor și, totodată, de atenționare a publicului asupra conținutului și posibilelor efecte pe care producțiile respective le pot avea asupra minorilor.

2) Responsabilitatea clasificării producțiilor audiovizuale revine titularilor de licență audiovizuală.

3) Criteriile generale de care titularii de licență audiovizuală vor ține cont în clasificarea producțiilor audiovizuale sunt următoarele:

numărul și natura scenelor violente, precum și caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul și subiectul producției audiovizuale;

utilizarea violenței și rolul acesteia în rezolvarea problemelor;

modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violență, punerea lor în scenă, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul benzii sonore de a genera sau nu frică sau angoasă;

numărul și natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual;

psihologia personajelor și reperele morale pe care acestea le oferă publicului minor sau adolescent;

tipologia eroilor, scopul acțiunii acestora, gradul de recurgere la violență;

prezența și rolul copiilor în scene de violență;

prezentarea femeii în ipostaze degradante;

numărul și intensitatea scenelor de violență casnică;

calitatea și tipologia limbajului;

genul sau temele producțiilor audiovizuale.

Art. 19.

Categoriile în care se încadrează producțiile audiovizuale sunt următoarele:

producții audiovizuale accesibile tuturor categoriilor de public, fără restricții sau semne de avertizare;

producții audiovizuale care pot fi vizionate de minorii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia (violență fizică redusă ca intensitate sau numar de scene, limbaj sau expresii vulgare ori licențioase, nuditate, comportamente periculoase sau dăunătoare care pot fi ușor imitate de copii);

producții audiovizuale interzise minorilor sub 12 ani (violență fizică sau psihică de intensitate și durată medie, violență casnică sau sexuală, scene de cruzime asupra oamenilor sau animalelor, scene de sinucidere, consum de droguri și alcool, comportamente și atitudini antisociale ce pot fi imitate cu ușurință, scene care descriu abuzuri asupra copiilor sau care prezintă femeile în ipostaze degradante, scene care prezintă personaje cu handicap în ipostaze umilitoare).

producții audiovizuale interzise minorilor sub 16 ani (violență fizică sau psihică intensă, sistematic repetată, sexualitate, detalii privind tehnicile criminale, divertismentul cu teme sexuale sau în care abundă limbajul vulgar ori licențios, producții cu un conținut semnificativ de cruzime).

producții audiovizuale interzise minorilor sub 18 ani (filme erotice, filme horror sau care conțin scene de sadism, filmele, altele decât cele pornografice, care în SUA și țările din Uniunea Europeană sunt interzise publicului sub 18 ani).

alte producții audiovizuale interzise minorilor sub 18 ani (filme și emisiuni pornografice care prezintă actul sexual sau modalitatile de satisfacere a dorințelor sexuale, destinate exclusiv publicului adult).

Art. 20.

1) Producțiile prevăzute la art. 19 lit b), nu vor fi difuzate înainte și imediat după emisiuni destinate copiilor și vor fi însoțite, periodic, de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia majusculele AP (acord parental) de culoare albă, pe fond roșu.

2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 pixeli.

3) Semnul de avertizare va fi expus timp de cinci minute la debutul difuzării și timp de trei minute după fiecare pauză publicitară.

4) Pentru producțiile care nu sunt întrerupte de pauze publicitare, semnul de avertizare va fi expus timp de cinci minute la debutul difuzării și va fi repetat, într-un timp total de încă zece minute, în restul difuzării producției.

Art. 21.

1) Producțiile prevăzute la art. 19 lit c), se difuzează numai după ora 20.00 și vor fi însoțite, periodic, de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numărul 12 de culoare albă, pe fond roșu.

2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 pixeli.

3) Semnul de avertizare va fi expus timp de zece minute la debutul difuzării și timp de cinci minute după fiecare pauză publicitară.

4) Pentru producțiile care nu sunt întrerupte de pauze publicitare, semnul de avertizare va fi expus timp de zece minute la debutul difuzării și va fi repetat, într-un timp total de încă 20 de minute, în restul difuzării producției.

Art. 22

1) Producțiile prevăzute la art. 19 lit. d), se difuzează numai în intervalul orar 22.00 – 6.00 și vor fi însoțite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, numărul 16 de culoare albă, pe fond roșu;

2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 pixeli.

Art. 23.

1) Producțiile prevăzute in art. 19 lit. e) se difuzează numai în intervalul orar 0.00 – 5.00 și vor fi însoțite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar in înteriorul acestuia, numărul 18 de culoare albă, pe fond roșu;

2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 pixeli.

Art. 24.

1) Producțiile prevăzute la art. 19 lit. f) nu vor fi difuzate sau retransmise de radiodifuzori aflați sub jurisdicția României.

2) Producțiile prevăzute la art. 19 lit. f) pot fi retransmise de către distribuitorii de servicii numai în pachete opționale, codat, în intervalul orar 01.00-05.00 și vor fi însoțite permanent de semnul de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia, numărul 18 de culoare albă, pe fond roșu.

Art. 25.

1) Difuzarea anunțurilor promoționale pentru producțiile prevăzute la art. 19 lit. b), c) si d) vor conține semnul de avertizare corespunzător și va respecta prevederile art.18.

2) Este interzisă difuzarea anunțurilor promoționale pentru producțiile prevăzute la art. 19
lit. e) si f).

Art. 26.

1) Publicitatea pentru convorbirile telefonice erotice și servicii erotice se difuzează numai în intervalul orar 00.00-05.00 și va fi însoțită permanent de semnul de avertizare prevăzut la art. 23.

2) Publicitatea directă sau indirectă la publicații erotice se difuzează numai în intervalul 22.00 – 5.00 și va fi însoțită permanent de semnul de avertizare prevăzut la art. 22.

3) Este interzisă difuzarea oricărei forme de publicitate la publicații cu caracter pornografic.

Art. 27.

1) Radiodifuzorii au obligația de a informa sonor și vizual publicul, înainte de începerea difuzării, cu privire la conținutul producției sau emisiunii a cărei vizionare este restricționată.

2) Durata anunțului prevăzut la alin. (1) nu va fi mai mică de zece secunde;

3) Radiodifuzorii au obligația să solicite ca publicarea programelor de radio și de televiziune să fie însoțită de marcajele prevăzute în prezenta decizie.

Programele de știri și protecția minorilor

Art. 28.

1) Programele de știri și actualități se supun cerințelor de protecție a minorilor și vizionării în familie

2) Este obligatorie avertizarea publicului în cazul difuzării unor scene de violență și o atenție maximă în ceea ce privește repetarea și frecvența acestora

3) Este interzisă prezentarea de materiale care incită la comiterea de infracțiuni grave. Secvențele care prezintă execuții, oameni uciși sau voluntari ai morții, indiferent de motivața acestora, se difuzează numai în cazuri temeinic justificate și în conformitate cu deontologia jurnalistică.

4) Subiectele sau evenimentele cu teme sexuale pot fi prezentate numai după ora 22.00, în cazul în care forma prezentării poate afecta minorii.

5) Este interzisă ilustrarea unei informații cu suport de imagine din filme sau publicații pornografice.

Programele muzicale și protecția minorilor

Art. 29.

(1) Producțiile si videoclipurile muzicale, bazate pe violență fizică, psihică ori sexuală sau care folosesc un limbaj vulgar ori licențios pot fi difuzate doar cu respectarea criteriilor de clasificare și a restricțiilor orare de difuzare.

(2) Este interzisă difuzarea producțiilor si videoclipurilor muzicale care încurajează consumul de droguri sau care sugerează că drogurile ar constitui un mijloc de rezolvare a problemelor de viață.

Bibliografie

Bertrand Claude Jean – O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 1998

le Bon Gustave – Psihologia mulțimilor, Editura Antet XX Press, Filipeștii de Târg (Prahova)

Borțun Dumitru – Psihologia comunicării, SNSPA, București, 2001

Coman Mihai – Manual de jurnalism; Tehnici fundamentale de redactare, vol I + II, Editura Polirom, Iași, 2000

Coman Mihai – Mass media: mit și ritual, Editura Polirom, Iași, 2003

Coman Mihai – Mass media în România post – comunistă,  Editura Polirom, Iași, 2003

Cornoiu Victor – note de curs, Legislația în mass-media

Dobrescu Paul, Bărgăoanu Alina – Mass media și societatea, Editura. București, SNSPA, 2003

Gross Peter- Colosul cu picioare de lut – aspecte ale presei românești post comuniste- traducere de Irene Joanescu, Editura Polirom, Iași, 1999

Lull James- Mass media, comunicare, cultură. Manipulare prin informație, Editura Antet, 1999

Petcu Marian – Sociologia mass media, Editura Dacia, 2002

Pop Doru- Mass media și democrația, Editura Polirom, Iași,2001

Ioan Radu – Psihologie socială, Ed. EU SRL, Cluj, 1994, pag. 283

Randall David – Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Editura Polirom, Iași, 1998

Runcan Miruna – Introducere în etica și legislația presei, Editura All, București, 1998

Sachelarie Octavian Mihail – Mass-media sub imperiul violenței, Editura Lică, Pitești, 2002

Săvulescu-Matei Aura – Sistemul mass-media, Editura Independența economică, Pitești, 2001

Săvulescu-Matei Aura, Munteanu Cristina – Etică și deontologie în mass media și relații publice, Editura Independența Economică, Pitești, 2004

Solin Pierre – Mass-media, Editura Institutul European, Iași, 2002

Smeoreanu Gheorghe – Actualități și mentalități în mass-media, Editura Independența Economică, Pitești, 2001

*** Argeșul liber, cotidian independent al județului Argeș

*** Catalogul media, Editura Civic, București, 2002

*** Curierul zilei, cotidian independent al județului Argeș

*** Codul Penal al României, ediție revizuită

*** Evenimentul zilei, cotidian național

*** Monitorul Oficial nr.199 din 27 martie 2003

*** Raportul privind principalele concluzii rezultate din analiza activității Inspectoratului de Poliție al județului Argeș în anul 2003

*** www.aacap.org