Lucrare de licență [307891]

ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA „OVIDIUS” [anonimizat]. Univ. Dr. Natașa Văidianu

Absolvent: [anonimizat]

2019

ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA „OVIDIUS” [anonimizat]. Univ. Dr. Natașa Văidianu

Absolvent: [anonimizat]

2019

CUPRINS

CAPITOLUL 1- Introducere Generală

Introducere

1.2. Rezervația Bisferei Delta Dunării

1.3. Istoricul cercetării în domeniu

1.4. Justificarea cercetării

1.5. Obiectivul cercetării

CAPITOLUL 2 – [anonimizat]

2.1. Un amplu sistem geografic

2.1.1. Așezarea geografică

2.1.2. Relieful

2.1.3. Clima

2.1.4. Rețeaua hidrografică

2.1.5. Floră, faună, pedologie

2.2. O istorie complexă

2.3. Populația și așezările umane

2.4. Activitățile populației

CAPITOLUL 3 -Analiza potențialului turistic al Deltei Dunării

3.1. Obiective turistice naturale

3.1.1. Fondul turistic oferit de relief și geologie

3.1.2. Fondul turistic hidrografic

3.1.3. [anonimizat]

3.1.4. Fondul turistic biogeografic

3.2. Obiective turistice antropice

3.2.1. Resurse istorice

3.2.2. Resurse religioase

3.2.3. Resurse culturale

3.2.4. Resurse etnofolclorice

3.3. Structurile de primire și fluxul turistic

CAPITOLUL 4- Pescaturismul (Studiu de caz)

4.1. Noțiuni teoretice

4.2. Apariția și devoltarea pescaturismului

4.3. Pescaturismul la nivel internațional

4.4.Pescaturismul în Delta Dunării

4.5. Analiza SWOT

CAPITOLUL 5- Concluzii finale

Figuri

Tabel

Fotografii

Anexă

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1- Introducere Generală

Introducere

Delta reprezintă o formă de relief realizată prin depunerea aluviunilor (nisip,mâl) [anonimizat] a acestuia, [anonimizat]. [anonimizat].

Datorită biodiversității și a [anonimizat], fapt demonstrat prin numărul însemnat al populației acestora. Însă, în lipsa preocupării de starea fragile a habitatului, a dezvoltării umane excesive și a [anonimizat], [anonimizat]-o stare de dezechilibru geomorfologic și ecologic (Deltas and Climate Change, 2009).

[anonimizat], eveniment ce pune presiune asupra resursele naturale. [anonimizat].

Pentru a [anonimizat], pentru ca între mediul înconjurător și omul să fie o [anonimizat].

Rezervația Bisferei Delta Dunării

În anul 1993, [anonimizat] a primit statutul de Rezervație a Biosferei, ce avea rolul de a îmbunătăți și estompa repercursiunile gestionării incorecte a resurselor naturale. Astfel, s-a [anonimizat] s-a definit și aplicat ulterior prin diverse strategii de restricție a accesului, prin stabilirea uneltelor de pescuit acceptate pe teritorul deltei și prin delimitarea sezoanelor de pescuit. Rolul planului este de a promova și executa o gestiune corectă și o utilizare rațională a fondului natural, ceea ce va duce la conservarea biodiversității și la dezvoltarea socio-economică.

Figura 1.1. Localizarea Rezervației Bisferei Delta Dunării

Sursa: http://www.ddbra.ro/harta-rbdd

Instituția responsabilă de implementarea planurilor de management este Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), cu sediul pe faleza orașului Tulcea

Statutul Deltei Dunării ca Rezervație a Biosferei impune ca toate activitățile economice și sociale să se integreze perfect linie cu măsurile de conservare și de protecție ale biodiversității.

Pentru păstrarea arhitecturii deltaice tradiționale, s-a aprobat HG nr. 1516/2008, ce urmărește Regulamentul-cadru de urbanism pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării. El constituie sistemul unitar de reguli tehnice și juridice care stau la baza regulamentelor locale de urbanism pentru așezările rurale aflate în aria Rezervației Biosferei Delta Dunării. Acest act normative susține controlarea modului de utilizare a terenurilor și a fondului natural în scopuri strict economice și suprimarea intervențiilor excesive și stridente din punct de vedere al suprafețelor și volumului, al materialelor de construcții utilizate și al aspectului vizual al unitaților construite, pentru a se diminua efectele asupra cadrului natural și antropic tradițional specific Rezervației Bisferei Delta Dunării. Dezvoltare durabilă a acestui teritoriu este scopul regulamentului, prin protejarea cadrului natural și cultural, precum și utilizarea rațională a acestuia din punct de vedere economic și turistic, în beneficiul locuitorilor spațiului deltaic, în conformitate cu legislația în vigoare aplicabilă domeniilor vizate.

Rezervația Biosferei Delta Dunării este una dintre cele mai prețioase complexe umede, ce deține o biodiversitate bogată și multiple habitate pentru specii aflate în pericol de dispariție. Lucrările hidrotehnice efectuate, precum lucrările pentru îmbunătățirea navigabilității pe Dunăre, de realizarea a incintelor pentru agricultură sau pentru creșterea productivității de pește, lucrările de exploatare a stufului, au avut un impact ecologic enorm (de exemplu, lungimea canalelor a crescut de la 1743 km la 3496 km). (Gâștescu și colab., 1983).

Ulterior desemnării deltei drept Rezervație a Biosferei, toate acțiunile sunt acceptate doar în zonele economice și în cele tampon, sub observarea riguroasă a Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. În zonele strict protejate sunt premise doar activitățile științifice, normă ce dă naștere multiplor conflicte între autoritatea responsabilă de protecția zonelor vulnerabile și populație locală, care dorește exploatarea bunurilor pe care delta le pune la dispoziție.

În ultimele planuri strategice, cele mai importante obiective au fost: crearea unor noi habitate pentru speciile pe cale de dispariție, refacerea zonelor umede, redescoperirea activităților tradiționale specifice mediului deltaic (pescuitul, ecoturismul și recoltarea stufului), extinderea habitatelor naturale pentru reproducție, pentru hrană și repaus a peștilor și speciilor de păsări acvatice.

Turismul reprezintă noul trend de dezvoltare, dar creșterea haotică a lui poate spori degradarea mediului (Ianoș și colab., 2012). Principalii factori care blochează dezvoltarea acestui areal sunt: nivelul scăzut al educației, sărăcia populației locale, gradul redus al accesibilității și lipsa unor reprezentanți profesioniști. De asemenea, se observă și impactului antropic rezultat din perioada comunistă, când zonele naturale au fost distruse pentru a crește spațiul agricol, dar care în prezent este abandonat sau în curs de reconstrucție ecologică, cauzând o lipsă a atractivității. (Petrișor și colab., 2012).

Realizarea unui turism de masă este restricționat și de accesibilitatea din aria de studiu. Dar dificultăți considerabile apar și în rezolvarea problemelor medicale urgente sau în asigurarea transportului pentru educație. Frecvența redusă a navelor de transport, programul acestora, durata unei calătorii sunt impedimente semnificative care lezează nivelul de trai al locuitorilor. (Văidianu și Iosub, 2011)

Concomitent cu aceste constatări, accesibilitatea reprezintă un factor extrem de valoros pentru conservaționiști, fiindcă este în strânsă legătură cu presiunile exercitate asupra ariilor protejate și asupra biodiversității (Peres și Lake, 2003, Salonen și colab., 2012).

Istoricul cercetării în domeniu

Despre gurile de vărsare ale Dunării au scris geografi, istoriografi și călători din Antichitate, printre aceștia aflându-se Herodot (484-423 î.Hr.), care a vizitat între anii 454-447 î.Hr. aceste locuri lăsând inscripții prețioase despre Deltă.

Istoricul Polibiu (201-120 î.Hr.) a lăsat informații ce privesc importantele cantități de mâl aduse de Dunăre și vărsate în mare, dar a vorbit și despre un banc submarin periculos pentru navigație.

Mărturii însemnate au fost scrise și de etnograful, geograful și călătorul Strabon (58 î.Hr.- 25), de Ptolemeu Claudiu,cunoscut mathematician și geograf din Alexandria.

De-a lungul timpului, mari cârmuitori ale statelor Antice au cunoscut fluvial și delta sa, precum Darius Histapse din Persia (521-485 î.Hr.), Filip al II-lea, Regele Macedoniei și Alexandru cel Mare, fiul său, au călătorit și prin acest areal.

Popoarele autohtone care au trait din timpuri străvechi în aceastp regiune, au trecut în numeroase rânduri prin situații anevoioase, cum ar fi invaziile migratorilor sau ocuparea teritoriului de diferite imperii puternice. Însă, istoria a conservat dovezi multiple privin continuitatea populației indigene.

Despre viața din Delta Dunării s-a vorbit și în literature. Ovidiu, poetul exilat pe malul Mării Negre (Pont Euxin) de către Împăratul Imperiului Roman, August, a scris versuri din care reies condițiile acestui spațiu. Scriitori români, precum Alexandru Vlahuță, Victor Eftimiu, Mihail Sadoveanu, și Geo Bogza au pictat în cuvinte, imaginea pitorească a Deltei Dunării. Și autori stăini au descries frumusețile spațiului deltaic, cum ar fi elvțianul Hans Leunberger în cartea ”Rumănian”, în care afirmă că ”delta este cea mai mare regiune natală din Europa”, iar ziaristul Luis de Fries, din Londra, spune ” Delta? O imensă pace, o pagină infinită, o vastă întindere de apă și stuf …Vastă și reconfortantă, inspirând o liniște și un calm desăvârșit.”

Bogăția și unicitatea Deltei a fost promovată și prin mijloace moderne (cinematografe, radio, presă, televiziune, iar în ultimul timp prin internet). La începutul cinematografiei, existau numerosase comenzi ale caselor de filme din Italia și Germania, pentru realizarea de documentare, ce au ca subiect principal Delat Dunării (Panighianț E.,1982).

Delta Dunării a constituit o importantă zonă economică dintotdeauna. La începutul secolului XX, de aici se recolta cea mai mare cantitate de stuf, ce a devenit materie valoroasă în industria chimică. Delta a fost și este un spațiu piscicol însemnat la nivel national, care în jurul anului 1950 acoperea 50% din producția totală de peste de apă dulce din România.

Valorificarea resurselor existente în Deltă s-a realizat cu ajutorul contribuției oamnilor de știință ai trecutului, printre care se numără Grigore Antipa, Gheorghe Murgoci, Constantin Brătescu, George Vâlsan care au ajutat la punerea în lumină a bogățiilor deltei.

Pe plan mondial, lucrările științifice care vizează studiul dunării au dat viață unei științe noi care este în strână legătură cu stuful, mai precis are drep scop cunoașterea și utilizarea acestuia. Descoperirile atestă că stuful este o planta foarte veche, a cărei urme au fost găsite în straturi care, geologic, aparțin miocenului, din perioada terțiarului, ceea ce reprezintă circa 30 milioane de ani în urmă. Ulterior efectuării unor sondaje în subsolul deltei, s-a constatat că stuful crește în acest loc de aproximativ 8.000 de ani.

Despre vechimea acestei plante de la gura de vărsare a Dunării, au scris și diverli autori antici, precum Herodot, care afirma că aici existau insule plutitoare, Strabon (63 î.Hr.), care menționa că între cele șapte guri de vărsare ale fluviului se aflau insule plutitoare și Seneca (4 î.Hr.- 65) care povestea despre naufragiatul navigatorilor antici, care se ciocneau noaptea de insule ” formate din stuf și din crengi printre care s-a depus pământ, dar de pe care lipsesc pietrele” (Panighianț E.,1982).

Justificarea cercetării

Delta Dunării reprezintă un spațiu unic la nivel mondial, ce posedă un potențial turistic natural diversificat, un patrimoniu cultural complex și elemente etnofolclorile fascinate. Prin valorificarea faunei piscicolă, zona pune la dispoziția locuitorilor o cale de dezvoltare și de creștere a nivelului de trai, dar și a turiștilor, prin practicarea de activități specifice deltei sau prin posibilitatea degustării preparatelor caracteristice gastronomiei locale tradiționale, care se bazează pe resursele de pește.

Dar pentru a evolua, resursele piscicole trebuiesc exploatate rațional, în baza unei dezvoltări durabile.

Astfel, principalul scop al lucrării este a prezenta populației domiciliate pe teritoriul deltei importanța unei valorificări echilibrate ale fondului natural și de a face cunoscut un nou tip de turism, adoptat de scurt timp de țara noastră și care poate fi realizat doar în Delta Dunării. Este vorba despre ”pescaturism”, care în propria viziune este soluția numeroaselor conflicte dintre locuitorii deltei, turiști si administrașia locală. Această ramură a ecoturismului poate să ofere noutate în rândul turișilor, conservarea și protejarea biodiversității și dezvoltare socio-economică a comunităților locale.

Obiectivul cercetării

Prin expunerea detaliată a elementelor patrimoniului natural și antropic ale spațiului deltaic, dar și prin analiza conceptului, relativ nou, de îmbinare a turismului cu pescuitul (pescaturismul), obiectivul acestei lucrări este de a prezenta efectele practicării acestui tip de turism în Delta Dunării, care poate oferi sprijin populației, prin îmbunătățirea condițiilor socio-economice și prin conservarea obieiurilor și tradițiilor existente.

Obiectivele generale sunt (1) conștientizarea necesității conservării și protejării biodiversității deltei și (2) promovarea pescaturismului la nivel national, activitate ce se află în stransă legătură cu exploatarea rațională a resurselor din perimetrul deltei.

Pentru a trata principalele obiective, lucrarea s-a înfăptuit pe baza următoarelor întrebări:

Care sunt elementele ce oferă Deltei Dunării caracterul unic?

Ce factori ar putea duce la dezvoltarea economică a regiunii?

Care sunt principalele elementele ale patrimoniului turistic?

Ce înseamnă termenul de ”pescatursim” și cum a apărut acest concept?

Cât de popular este termenul de ”pescatursim” în rândul lociutorilor Deltei Dunării?

Demersul științific al lucrării se bazează pe analiza potențialului turistic al Deltei Dunării, cu scopul surprinderii existenței elementelor necesare în acest spațiu, pentru efectuarea desăvârșită a pescaturismului.

Folosind surse de date primare și secundare (date statistice, observații de teren, interviuri și aplicarea chestionarului), s-a urmărit comportamnetul populației la prezentrea conceptului de”pescaturism”.

Datele statistice necesare au fost procurate de la următoarele instituții: INS, ARBDD.

Pentru analiza datelor s-au folosit următoarele produse software și extensii ale acestora:

– statistice: Microsoft Office Excel 2007

– geoinformaționale: Global Mapper 12

Capitolul II- Aspecte geografice, istotice și demografice generale

2.1. Un amplu sistem geografic

2.1.1. Așezarea geografică

Delta Dunării este localizată în partea de sud-est a României, între 44ș47'25" și 45ș37'30" latidudine nordică și între 28ș44'25" și 29ș46'00" longitudine estică, fiind limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord formează granița cu Ucraina, iar în est se varsă în Marea Neagră. Este a doua delta ca mărime din Europa, după delta fluviului Volga, având o suprafață de aproximativ 4180 Km2. Delta Dunării aparține României în procent de 82%, restul de 18% fiind pe teritoriul Ucrainei.

Figura 2.1.Harta ariei studiate

Sursa: http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii/localizare

2.1.2. Relieful

Delta Dunării este situată în unitatea geologică a depresiunii pre-dobrogene, la contactul cu platforma scitică. Limita între orogenul nord-dobrogean și teritoriul deltaic este marcată prin zona de fractură Sfântu Gheorghe. Delta este situată într-o zonă mobilă a crustei terestre, suferind multiple reprize de subsidență și acumulare de sedimente (Tiron, 2010). Delta Dunării cuprinde trei unități morfologice și sedimentare majore (Tiron, 2010):

– câmpul deltaic, reprezintă partea exondată a deltei, cu o suprafată de 5800 km; acesta se poate diviza în două părți: una superioară, alcătuită din depozitele fluviatile (grindurile fluviatile, meandrele, depresiunile inter-distributare și o rețea densă de canale) și o parte inferioară de aproximativ 1800 km², constituită din cordoanele litorale de nisip fosil (Letea, Caraorman, Sărăturile, Perișor, Chituc și Jibrieni). Pe aceste câmpuri sunt localizate majoritatea așezărilor umane, reprezentând locuri ferite de inundații;

– frontul deltaic, cu o suprafață de 1300 km², format dintr-o platformă scufundată și o pantă care descrește până la 30-40 m;

– prodelta, ce se întinde pe mai mult de 6000 km², continuare a frontului deltaic, cu o adâncime de 50-60 m și care este alcătuită din depozite sedimentare foarte fine, rezultate în urma depunerii aporturilor fluviatile.

2.1.3. Clima

Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice. Delta Dunării este considerată locul cu cele mai puține precipitații din România.

Condițiile climatice în acest mediu au fost benefice locuirii și au susținut desfășurarea unor activități economice specifice. Influența factorilor climatici influențează în mod semnificativ navigația, pescuitul și producțiile agricole.

Pe teritoriul RBDD există patru stații meteorologice: Sulina, Chilia Veche, Sfântu Gheorghe, și Gorgova. Stația Chilia Veche a funcționat până în anul 1998, când a fost desființată prin Ordinul nr. 706 din 7 septembrie 1998, emis de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului. Stația de la Sulina a fost înființată în 1857, fiind cea mai veche din Dobrogea. Aici s-a înregistrat cel mai lung și omogen fond de date din țară. Stația Sfântu Gheorghe transferă date din 1942, dar abia din 1964 a fost instalată o platformă meteorologică complexă. Stația Gorgova funcționează din anul 1954 și este amplasată pe malul drept al brațului Sulina, între acesta și lacul Gorgova. Aceasta redă condițiile climatice concrete specifice deltei, celelalte două fiind amplasate pe litoral. Prin acțiunea reciprocă a factorilor radiativi, fizico-geografici și dinamici, Delta Dunării se individualizează prin distincți parametrii locali.

Această suprafață reacționează față de circulația generală a atmosferei, detarminând apariția unui un mozaic de microclimate. Radiația totală variază între 3,5 Kcal/cm2 consemnat în lunile de iarnă și până la 17 Kcal/cm2, în luna iulie. În funcție de intesitatea activității centrilor barici principali se stabilesc condiții tipice de vreme: zile de iarnă blânde (când activeaza centrul baric nord-est european), zile de iarnă geroase, cu puternice intensificări ale vântului (când acționează anticiclonii nord-atlantici), zile de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii tropicali atlantici), zile de vară ploioase (când acționează reciproc aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).

Temperatura se distribuie neregulat pe suprafața deltei. Mediile multianuale indică o descreștere a valorii temperaturii aerului de la est (11.6ș C la Sulina) la vest (11.2ș C la Gorgova). Conform figurii 2.2., în luna iulie, la stația Sulina temperatura aerului înregistrează o medie de 20ș C, iar în luna ianuarie – 2,5ș C.

Figura 2.2. Mediile lunare de temperaturi zilnice minime și maxime.

Sursa: https://ro.allmetsat.com/clima/romania-bulgaria.php?code=15360

Figura 2.3. Număr mediu de ore pe lună de lumină solară pe zi.

Sursa: https://ro.allmetsat.com/clima/romania-bulgaria.php?code=15360

Durata de strălucire a soarelui ( figura 2.3) întânește valori ridicate, media multianuală fiind de aproximativ 2250 ore, dar poate ajunge la peste 2600 ore în anii cu nebulozitate redusă.

Amplitudinile medii zilnice prezintă valori diferite în funcție de sezon și de amplasarea stațiilor meteorologice. Astfel, la Gorgova amplitudinea înregistrată variază între de 9˚ C (în iulie) și 3,8˚ C (în decembrie), la Sulina între 2,8˚C (în iulie) și 1,4˚C (în noiembrie), iar la stația Gloria între 2,3˚C (în iulie) si 1˚ C (în anotimpul rece).

Umezeala aerului. Alcătuit din imense acvatorii, spațiul deltaic este traversat de mase de aer cu umiditate mare, indiferent de tipul circulației, astfel că aici se înregistrează cea mai mică amplitudine sezonieră: 81% – August, 90% – Decembrie (Sf Gheorghe). Maximul umezelii relative se produce dimineața, înainte de răsăritul Soarelui, iar minimul în jurul orelor 12-16.

Precipitațiile scad către est, suprafețele acvatice favorizând mișcarea descendentă a aerului și împiedicând formarea norilor frontali și convectivi. La stațiile de pe teritoriul RBDD se înregistrează următoarele valori: Gorgova 406.9 mm, Sfântu Gheorghe 403.6 mm, Sulina 303.5 mm. Există o încliare a climatului deltaic către averse rare, dar foarte puternice, astfel că la C.A. Rosetti s-a înregistrat cea mai semnificativă cantitate de apă căzută în 24 de ore pe teritoriul României: 690.6mm – 29 August 1924.

Stratul de zapadă este subțire și se menține scurte perioade de timp, doar în iernile foarte aspre. Asemenea circumstanțe s-au întâlnit în anii 1928, 1953, 1941, 1984, când apele mării lângă țărm au fost înghețate timp de aproximativ 60 de zile.

Figura 2.4.Cantitatea de precipitații înregistrată lunar

Sursa: https://ro.allmetsat.com/clima/romania-bulgaria.php?code=15360

Figura 2.5. Număr de zile cu precipitații ≥ 1 mm

Sursa: https://ro.allmetsat.com/clima/romania-bulgaria.php?code=15360

Vânturile dominante în deltă sunt cele din nord-vest, nord și nord-est. La Sulina, vântul este dirijat de linia de țărm, predomând vântul de nord, urmat de cel de sud. Vitezele medii măsoară 8.4 m/s la Sulina (litoral) și 4-5 m/s în rest. Se pot diferenția trei tupuri de topoclimat: cel al deltei fluviale, cel al deltei fluvio-maritime și cel al Complexului Razim-Sinoie (Nichersu, 1999). Vântul este un parametru meteorologic deosebit de important pentru clima deltei, resursa eoliană fiind ulilizată de la sfârșitul secolul al XVI-lea, pe brațul Sulina. În anul 1901, în județul Tulcea funcționau 437 de mori de vânt, destinate măcinării grăunțelor.

2.1.4. Rețeaua hidrografică

Este alcătuită din cele trei brațe principale, lacurile și canalele dintre acestea (care au suferit modificări datorate colmatării, dar în principal intervențiilor antropice în scopul amenajărilor pentru agricultură, piscicultură, silvicutură și a incintelor pentru recoltarea stufului).

Delta începe de la prima bifurcație a Dunării, respectiv Ceatal Izmail, unde Dunărea se împarte în două brațe: Chilia și Tulcea. După 17 kilometri în aval (la Ceatal Sfântu Gheorghe), brațul Tulcea se împarte în brațul Sulina și brațul Sfântu Gheorghe.

Brațul Chilia are o lungime de 117 km și se află în partea nordică a deltei, formând granița cu Ucraina. Cea mai importantă așezare este Chilia Veche, o localitate a cărei existențe a cunoscut o dinamică extrem de variată și complexă.

Brațul Sulina, aflat în partea centrală a deltei, a fost supus celor mai multe lucrări de rectificare, datorită lungimii sale mai mici și a condițiilor de navigație mai favorabile – intrarea pe gura Sulina era mai facilă. S-au produs, astfel, multiple lucrări de amenajare între anii 1856 – 1902, distanța brațului navigabil reducându-se de la 83.8 km la 63.7 km. Orașul Sulina s-a format la intrarea dinspre mare, poziția fiind favorabilă activităților economice și portuare intense. Așezări precum Crișan și Maliuc s-au constituit în urma colonizărilor datorate amplificării activităților economice din perioada socialistă.

Brațul Sfântu Gheorghe este cel mai sudic. Lungimea sa este de 70 km, însă și acesta a fost supus lucrărilor de rectificare , scurtându-se cu aproximativ 38 km (de la 108 km).

Multitudinea lacurilor fluviale (Peceneaga, Parcheș, Balta Traian, Telincea, Jijila, Gorgonel, Somova ș.a.), deltaice (Furtuna, Merhei, Gorgova, Matița, Puiu, Tatanir, Lumina, Lacu Roșu, Trei Iezere ș.a.) și litorale (Razim, Zmeica, Dranov, Golovița, Babadag, Ceamurlia,) constituie o deosebită importanță: piscicolă, mijloc de comunicație (prin intermediul canalelor), ca bază de agrement sau de alimentare cu apă ale populației. Lacurile din Delta Dunării se caracterizează prin suprafețe mai mici și adâncimi reduse pentru cele din partea vestică și suprafețe mari pentru cele din partea estică. Din prima categorie fac parte lacurile din subunitățile Sireasa și Rusca, iar cele din a doua sunt înconjurate de stuf și plaur, cele mai întinse sunt Dranov – 2170 ha, Roșu – 1445 ha, Gorgova – 1377 ha, Lumina – 1367 ha. Numărul lacurilor a fost redus de la 668 la 479 prin lucrările de amenajare prin desecare efectuate în polderele Pardina și Sireasa. Lacurile din Complexul Razim-Sinoe acoperă 101.500 ha, cu o adâncime maximă de 3,5 m și s-au format prin închiderea vechiului golf marin Halmyris, cu cordoane de nisip, conexiunea cu marea făcându-se doar pe la Periboina, Gura Portiței și Periteașca (Nichersu, 1999).

Multe dintre ele au fost pe traseul gârlelor naturale, pentru îmbunătățirea producției agricole în regim natural prin asigurarea unei circulații eficiente a apei. Cele mai mari canale au fost săpate pentru a face legătura între localități: canalul Mila 35 între brațul Tulcea și brațul Chilia pentru Pardina, respectiv canalul Crișan-Caraorman (Dobre, 1999).

De-a lungul timpului, Delta Dunării a fost afectată de inundații puternice, ce adus la pagube însemnate. Ciclicitatea producerii inundațiilor a generat migrația populației spre Tulcea, iar în anii 2006 și 2010 s-au constatat pierderi catastrofale în rândul așezărilor.

Figura 2.6. – Rețea hidrografică Dobrogea

Sursa: https://circabc.europa.eu

2.1.5. Floră, faună, pedologie

Flora

Delta Dunării constituie cel mai mare ecosistem natural din Europa, una dintre cele mai mari zone umede din lume, iar marea diversitate a speciilor (numeroase fiind foarte rare sau chiar pe cale de dispariție) a făcut România să adere la convențiile internaționale de la Bonn, Berna și Rio de Janeiro pentru a le proteja.

Flora Deltei Dunării este caracterizată de numeroase specii adaptate la excesul de umiditate. În această categorie intră și cea a stufărișurilor, existând peste 160.000 ha acoperite cu stuf.

Acesta este fixat de fund în zonele mai puțin adânci, iar acolo unde adâncimile sunt mari se dezvoltă plaurul (un amestec de rizomi orizontali și rădăcini fibroase de stuf, vegetație ierboasă, resturi organice humificate și mâluri minerale aluvionare aduse la ape mari). Alte specii de plante în asociație cu stuful sunt papura, nufărul, pipirigul, ciulinii de baltă, crinul de baltă.

Pe malurile canalelor și brațelor s-au dezvoltat pajiști mezofile de luncă îmbinate cu păduri europene de salcie, plop negru și alb. Pe grindurile Letea și Caraorman există păduri de stejar.

Vegetația întâlnită pe dune este de tipul halofil și xerofil cu următoarele specii: brânca (Salicornia europaea), rogoz (Juncus litoralis), perișorul (Elymus giganteus). Aceste specii sunt adaptate la condiții de umiditate scăzută, un conținut scăzut de humus și săruri nutritive.

Inventarierea florei și faunei RBDD a început în 1991, pentru de a se identifica speciile care solicită măsuri de protecție. Conform statisticilor ARBDD s-au descoperit 1 specie de floră nouă pentru știință, 28 specii noi pentru teritoriul României și 324 specii noi pentru RBDD, numărul total al speciilor de plante fiind 1624 (Nichersu, 1999).

Foto 2.1. Nuferi în Delta Dunării

Sursa: http://elearning.masterprof.ro

Fauna

Fauna RBDD prezintă un grad mare de diversitate. Ecosistemele de aici cuprind 2500 specii, ultimele inventarieri majorând numărul celor endemice (39) și pe al celor ce se întâlnesc numai pe teritoriul României (200). Cercetătorii au înregistrat în deltă o varietate de tipuri: de la organisme unicelulare la mamifere.

Fauna acvatică cuprinde aproximativ 135 specii de pești, din totatul de 300 înregistrat pe teritoriul țării noastre. 44 sunt exclusiv dulcicole: crapul, plătica, plevușca, știuca, bibanul, carasul, șalăul, linul; 58 sunt exclusiv marine: șprot, hamsie, stavrid, calcan, iar 31 sunt specii eurihaline: sturionii, guvizii, scrumbia de Dunăre. Asociațiile de nevertebrate din apele dulci sunt alcătuite din 418 specii de viermi, 90 specii moluște (scoici și melci), 190 crustacee. Dintre acestea aproximativ 40 sunt endemice, pe insula Popina fiind singurul loc în lume unde trăiește lăcusta Isophya dobrogensis. Reptilele sunt reprezentate prin broaște țestoase, șopârle și șerpi. Prin Convenția de la Berna toate speciile de reptile din deltă sunt protejate.

Delta Dunării reprezintă un loc vital de reproducere, odihnă și iernt pentru păsări și o rută de migrație important, în special, pentru păsări de apă, chire de mare, pescăruși, limicole, păsări de pradă și multe alte specii. (ziarul Danube Inside). Acest teritoriu este considerat și „paradisul păsărilor”, fiind principalul loc de cuibărit al păsărilor migratoare care trăiesc între regiunea arctică și tropicală: pelicanul comun și cel creț, barza albă, cormoranul, gâsca cu gâtul roșu, lebăda cântătoare, stârcul, egreta, călifarul. Numeroase specii au fost declarate monumente ale naturii. Ornitologii precizează existența a 5 căi de migrație venite din sud (primăvara) și 6 căi de migrație din nordul și nord-estul Europei și Asiei (toamna) pe teritoriul rezervației (Gâștescu și Știucă, 2008, Nichersu, 1999).

Foto 2.2.Pelicani în Delta Dunării

Sursa: https://www.deltacruises.ro

În ceea ce privește fauna terestră, Delta Dunării găzduiește numeroase specii, ca mistrețul, vulpea, iepurele, pisica sălbatică, dihorul, nurca, hermelina, căprioara, care se întâlnește în zonele forestiere și la limita acestora. In arealele cu stepă trăiesc câinele enot și șacalul.

Foto 2.3. Herghelie de cai sălbatici

Sursa: https://www.descoperadeltadunarii.ro/

Solul

Solul, prin intermediul strânsei legături cu vegetația, reprezintă una dintre resursele importante din acest areal, din punct de vedere al dezvoltării agriculturii, silvicuturii și stuficulturii.

Conform autorilor Gâștescu și Știucă, 2008, există următoarele clase de soluri: protosoluri, hidrisoluri, cernisoluri, salsodisoluri, antrosoluri și non-soluri.

În prima clasă sunt cuprinde solurile aluviale, cu o extensie evidentă în delta fluvială. Aproximativ 35.000 ha de sol aluvial au fost îndiguite și ultilizate pentru cultivarea unor culturi specifice terenurilor uscate. Tot din prima categorie fac parte și psamosolurile și nisipurile. Se întâlnesc pe grindurile marine și în Complexul Razim-Sinoie. Pe câmpurile marine Letea și Caraorman sunt reprezentate sub forma dunelor de nisip, modelate prin acțiune eoliană.

Cea de-a doua clasă cuprinde limnosolurile și gleisolurile. Limnosolurile sunt redate de depozitele lacustre de pe fundul lacurilor, iar gleisolurile sunt dezvoltate pe depozite aluviale sau chiar depozite de loess (Câmpul Chilia). Bogate în materie organică, aceste soluri, sunt productive din punct de vedere agricol. Solonceacurile și solonețurile sunt subclase ale salsodisolurilor. Se găsesc în arealele cu apă freatică sărată – vestul dunelor Săraturile, sudul dunelor de pe câmpul Letea, în estul celor de pe Caraorman și partea de est a câmpului Chilia.

Cernisolurile se întâlnesc pe câmpul Chiliei și pe grindul Stipoc și sunt specifice regiunile cu cea mai ridicată altitudine. Solurile din clasa histosolurilor dețin cea mai mare proporție. Sunt alcătuite din resturi organice prin descompunerea formațiunilor vegetale (stuf, rogoz).

Ultima categorie cuprinde solurile aflate sub acțiune antropică, prin săparea de canale pentru piscicultură, transport și desecare în vederea transformării unor areale în incinte agricole.

Figura 2.7. Solurile Deltei Dunării

Sursa: https://www.info-delta.ro

2.2. O istorie complexă

Delta Dunării, fiind una dintre formele noi de relief din țara noastră, a imprimat o notă deosebită populării ei de către om și dezvoltării activităților economice. Favorabilitatea așezărilur umane în Deltei Dunării se dovedește prin aspectele următoare:

a) contactul cu Marea Neagră a permis de timpuriu practicarea comerțului, activitate ce a atras civilizații și mari puteri europene;

b) contactul cu zona de uscat -platforma nord-dobrogeană la sud și sud-est, și Bugeacul la nord- este definit prin stabilitatea mai mare a condițiilor de habitat

c) frecvența ridicată a terenurilor acoperite cu ape, a celor cu pășuni și fânețe naturale (peste 60% din totalul agricol – Sfântu Gheorghe, Sulina, Crișan) au influențat piscicultura și creșterea animalelor (remarcându-se fenomenul transhumanței).

d) raportul dintre ape și uscat se menține încă în favoarea primului element, impunând un potențial de habitat mai redus, cee ace demonstrează valorile scăzute ale anumitor comportamente demografice (evoluția lentă a numărului de locuitori, tendința de scădere, densități mici etc.).

Cercetările arheologice, documentele istorice și cartografice atestă continuitatea și permanența activității umane în spațiul deltaic. Perioada antică și medievală este marcată de importanța gurilor Dunării în desfășurarea comerțului. De exemplu, o serie de triburi dacice și scitice sunt precizate ca populație a ținuturilor nord dobrogene din secolele VIII-VI î. Chr. Corăbierii greci pătrund pe gurile Dunării prin secolele VII-V î. Chr., unde întâlnesc așezări și chiar forme incipiente orășenești (Popovici, 1974).

În a doua jumătate a sec. IV î. Chr. comunitatea getică și grecească înregistrează și în această zonă, transformări social-economice și politice majore. După bătăliile cu macedonenii (339 î. Chr.) sciții sunt înfrânți, iar macedonenii dobândesc supremația asupra întregului teritoriu, până la gurile Dunării.

Gurile Dunării au fost descrise de autori antici, al căror obiect de studiu se referea mai mult la linia țărmului de-a lungul căruia navigau: Ptolemeu, Solinus, Pliniu cel Bătrân, Herodot (Circu, 1996).

Adâncirea și conturarea relațiilor de tip feudal și atacurile barbare din secolele XI-XII au supus Imperiul Bizantin unei evoluții oscilante (perioade de regres alternând cu perioade de progres).

În a doua jumătate a secolului al XIII-lea și prima jumătate a secolului al XIV-lea, Chilia Veche a fost cunoscută ca un important centru comercial pentru negustorii genovezi. Avea chiar monedă proprie – denumită “asperi boni argenti et spendibilis de chilii” (Stănică, 2008).

De la mijlocul sec. al XIV-lea un "principe" local, Dimitrie, juca rolul de protector al orașelor de la gurile Dunării. Cantitatea mare de monede de aur, argint și bronz aflate în circulație la Dunărea de Jos, precum și unele reconstituiri sugestive de peisaje economico-urbane din "thema Paradunavon", atestă etapele de înflorire economică.

Năvălirea tătarilor provoacă mari pierderi și pune capăt stăpânirii bizantine, având loc în aceste împrejurări un proces de ruralizare a centrelor orășenești. În secolul al XIV-lea, turcii organizează o expediție navală contra porturilor dobrogene, prilej cu care ajung până în deltă: "Ei au ieșit din Chilia (Kili), la marginea Țării Românești și au incendiat și devastat ținutul care l-au găsit” (“Cronici turcești privind țările române”, vol.I, 1966, pag. 36).

Conturarea statului feudal Dobrogea și unirea acestuia cu Țara Românească (1388), în timpul lui Mircea cel Bătrân a reprezentat unul dintre cele mai importante momente din istoria poporului român, marcând, totodată, crearea forței politice necesare încetării repetatelor atacuri la Dunăre, ale turcilor. În timpul domniei, Ștefan cel Mare (1457 – 1504) consolidează poziția la Marea Neagră prin ridicarea cetății Chilia Nouă, vizavi de Chilia Veche, în dorința de a stopa extinderea Ungariei și Poloniei asupra Moldovei. Ulterior asedierii cetățiilor Isaccei și Chiliei, Imperiul Otoman pune stăpânire pe regiune pentru o perioadă de patru secole și jumătate. Se păstrează practicarea comerțului, mai multe centre urbane situate la intersecția unor importante rute comerciale cunoscând o perioadă de înflorire în această perioadă, prin transformarea lor în influente centre economice și administrative: Tulcea, Babadag, Isaccea și Chilia Nouă.

Foto 2.4.Din istoria orașului Sulina

Sursa: http://vechiul-regat.blogspot.com

În anul 1585, călătorul francez Francois de Pavie amintește de existența pe brațul Sulina a unor mori de vânt cu șase aripi și dispozitiv de rotație.

Ocupațiile de bază ale populației autohtone cât și ale populației românești transhumante erau piscicultura și creșterea animalelor. Pe diferite hărți din secolul al XVIII-lea se poate identifica toponimul "câșla" în mai multe locuri din deltă (grindurile Letea, Sărăturile, Chilia), ca și toponimul "cherhana, mai ales pe malurile brațului Sfântu Gheorghe, ceea ce susține ideea priorității tradiționale a economiei pastoral-piscicole (aceste toponime păstrându-se și în prezent).

Starea economică la gurile Dunării a cunoscut noi schimbări începând din secolul al XVIII-lea, când Dobrogea a intrat în planul rivalităților ruso-austro-turce, cu un profund substrat economic. Înfrângerile militare de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea au determinat Turcia, prin tratative successive, să lase cursul superior al Dunării în administrația statelor învingătoare: Austria și Rusia (Stănică, 2008).

Numeroase toponime românești s-au păstrat în izvoarele cartografice rusești din secolul al XIX-lea (hărți ale Marelui Stat Major Rus din anii 1828-1829 și din 1877-1878), ostroavele dunărene: Cap de Drac, Tătaru Mic, Chiper, Păpădia, Peroș, Odaia, Grădină, Colina Nouă, Crâșma, Cimitiriu etc. Marea majoritate a așezărilor din deltă, amintite în hărți și documente din timpul războaielor ruso-turce, din secolul al XVIII-lea și începutul secolul al XIX-lea sunt așezări noi care s-au suprapus unor vechi vetre românești, din care cauză documentarea arheologică este slab atestată.

După dobândirea independenței de stat in 1877, Dobrogea este integrată între granițele României. Ulterior, spațiul deltaic va fi supus unor noi măsuri de organizare a teritoriului și unor reforme social -administrative.

2.3. Populația și așezările umane

În perimetrul RBDD există 25 de localități organizate în 7 comune situate exhaustiv în acest perimetru: (Ceatalchioi, Maliuc, Pardina, Crișan, Sfântu Gheorghe, Chilia Veche, C.A. Rosetti) și orașul Sulina. De asemenea, se află și comune care au parțial teritorii în aria RBDD (Nufăru, Murighiol, Beștepe), precum și suburbia Tudor Vladimirescu din municipiul Tulcea.

Tabel 2.1.Date demografice la nivelul anului 2017

Sursa datelor: Tempo Online INS;

Densitatea scăzută a populației este explicată de multitudinea suprafețelor acoperite de apă, factor ce determină și localizarea vetrelor așezărilor pe grindurile mai înalte. Influențată în mare măsură de evoluția istorică, orașul Sulina este singura așezare unde valoarea densității depășește 10 locuitori/km². După cum se observă în tabelul de mai sus, între 5 și 10 locuitori/km² înregistrează doar comuna Ceatalchioi, datorită suprafeței reduse în comparație cu celelalte comune, dar și a accesului facil. Toate celelalte așezări se află sub treapta de 5 locuitori/km². O relație invers proporțională între suprafață și numărul de locuitori este evidentă la nivelul comunei Sfântu Gheorghe, valoarea de doar 1.51 locuitori/km² localizând comuna pe ultimul loc în topul valorilor densității.

Figura 2.8.Populația după domiciliu în anul 2017

Sursa datelor: Tempo Online ;

Referindu-ne strict la populația celor 7 comune localizate integral în arealul RBDD, se observă ca localitatea Chilia Veche deține cel mai mare număr de locuitori în anul 2017 (2065 locuitori), la polul opus aflându-se comuna Pardina, cu doar 595 locuitori.

Figura 2.9. Reprezentarea dinamicii componentelor mișcării naturale

Sursa datelor: Tempo Online

Dacă analizăm cele două componente ale mișcării naturale sesizăm că rezultatul (bilanțul natural) este unul negativ. Se observă că după anul 1990, natalitatea prezintă o continua scădere, având valori mai mici decât mortalitatea.

Figura 2.10.Piramida vârstelor pentru anul 2017

Sursa datelor: Tempo Online

Analizând piramida vârstelor din anul 2017 constatăm o situație dramatică. Se observă că numărul populației feminine este mai mic decât a celei masculine, excluzând segmentul de vârstă 65 și peste, dar și valorile foarte reduse ale populației tinere. Astfel, piramida prezintă o bază îngustă și un vârf mult extins, expimând o îmbătrânire demografică. Acest fenomen este specific statelor dezoltate din punct de vedere economic și social. În Delta Dunării s-au produs modificări esențiale prin scăderea continuă a numărului de locuitori, reducerea efectivului populației tinere și creșterea celei vârstnice.

Cauzele acestui declin demografic constau în menținerea natalității la valori mult scăzute, în accentuarea migrației către localitățile învecinate și migrația internațională a tinerilor (deplasarea forței de muncă).

Figura 2.11. Reprezentarea sporului migratoriu

Sursa datelor: Tempo Online

Migrația reprezintă un factor foarte important în procesul de dezvoltare prin efectul emigrărilor și imigrărilor asupra forței de muncă (Heller și Ianos, 2004). Condițiile economice locale au influențat migrația internă și migrația internațională. Astfel, de-a lungul timpului, municipiile Tulcea și Constanța au fost principalele destinații ale emigranților din Delta Dunării. Anul 2000 a adus o scădere bruscă a numărului de sosiri în localitățile deltaice, tendință ce a rămas constantă și în perioada imediat următoare, până în anul 2005, când situația s-a redresat, numărul sosirilor crescând ușor.

Structura etnica a populației din Rezervația Biosferei Delta Dunării prezenta, la nivelul recensământului din 2002, situația următoare: 87% români,10% ruși-lipoveni; 2% ucrainieni, iar restul de 1% îl dețineau rromii, grecii, italienii, turcii, maghiarii, bulgarii, germanii, armeni si alte nationalitati.

2.4. Activitățile populației

Agricultura

Agricultura tradițională este practicată în arealele cu suprafețe mai mari de teren arabil, formate din soluri aluviale de pe grindurile fluviatile, ce prezintă un risc mic de inundare (Chilia, Pardina, Ceatalchioi și Pătlăgeanca). Pe grindurile Caraorman și Letea, solurile sărace, nisipoase sunt motivul slabei dezvoltări ale agriculturii.

Terenurilor agricole din RBDD, se află în proporție de aproximativ 65% în incinte îndiguite și desecate (poldere), iar restul, predominant pajiști naturale sunt situate pe grindurile de mal ale rețelei hidrografice interioare și grindurile fluvio-marine, în regim de liberă inundație (Gâstescu & Stiucă, 2008). Asfel, se poate explica modul de folosințăa terenurilor și factori care au influențat în mare parte activitățile tradiționale ale locuitorilor.Cele mai reprezentative culturi pentru acest areal sunt cerealele păioase, porumbul și floarea-soarelui.

Creșterea suprafețelor cultivabile a produs modificări în ecosistem. Intervențiile de îndiguire și desecare efectuate abuziv au avut impacturi acute asupra procesului de pedogeneză.

Creșterea animalelor

Creșterea animalelor este a doua ocupație majoră a locuitorilor deltei. De la fenomenul transhumant practicat până la sfârșitul secolului al XIX-lea, a devenit o ocupație predominantă în localitățile C.A.Rosetti, Letea, Periprava și Caraorman. Digurile și grindurile sunt utilizate de localnici pentru creșterea vitelor și cailor, existând o densitate de 1-5 animale/hectar. (ARBDD)

Pescuitul

Din cele mai vechi timpuri, pescuitul a reprezentat principala activitate a locuitorilor din Delta Dunării, peștele fiind cea mai importantă sursă de hrană a populației locale. Resursele piscicole sunt infuențate de factori abiotici, precum: oxigenul dizolvat, regimul hidrologic, nutrienți, raportul transparență/adâncime, substanțele poluante, dar și de factori biotici și anume: fitoplanctonul, zooplanctonul. Există și factori antropici, reprezentați de supra-exploatarea și pescuit neconvențional, îndiguiri și baraje.

Pescuitul cuprinde 3 ramuri importante, și anume: pescuitul familial, pescuitul commercial, pescuitul recreative sau sportive.

Pescuitul familial se referă la satisfacerea nevoilor populației cu domiciliul pe teritoriul rezervației, fără taxe, cu mijloace de pescuit proprii tradiționale, pe baza permisului eliberat de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. Locuitorii pot pescui o cantitate de pește menită consumului propriu, în anumite perioade și din speciile aprobate.

Foto 2.5. Pescuit familial

Sursa: http://www.radioconstanta.ro

Pescuitul comercial se practică de către pescarii autorizați, existând anumite cotele de captură stabilite pe specii și pe areale de expluatare pentru fiecare organizație/asociație de pescari. Permisele de pescuit sunt individuale, limitând numărul de unelte. Sunt stabilite zone clar delimitate pentru pescuitul în scop comercial, cota de pește, perioadele de restricție și speciile periclitate sau protejate.

Pescuitul recreative sau sportive. Practicarea pescuitului recreative sau sportiv în habitatele piscicole naturale se face doar pe baza permisului de pescuit recreativ sau sportiv emis de către ARBDD, începând din anul 2011, potrivit Ordinului nr.15 din 20 ianuarie 2011 privind condițiile de practicare a pescuitului recreativ sau sportiv, regulamentul de desfășurare a pescuitului recreativ sau sportiv, precum și modelele permiselor de pescuit recreativ sau sportiv, emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Navigația

A fost practicată încă din Antichitate, Împăratul Persiei, Darius I, a pătruns cu flota sa din Pontus Euxinus (Marea Neagră) pe Istros (Dunăre), până la Noviodunum (Isaccea) în timpul războiului împotriva sciților (anul 514 î.Hr.). (ARBDD)

Turismul

Reprezintă o componentă de importanță europeană și chiar mondială, potențialul natural fiind, în special, determinat de biodiversitatea și peisajul specific zonelor umede. Ecoturismul promovat în Rezervația Biosferei Delta Dunării este o formă de turism în care principalul obiesctiv este observarea și conștientizarea valorilornaturale și a tradițiilor locale și reprezintă o resursă constantă pentru dezvlotareadurabilă a zonei. (ARBDD)

Foto 2.4.Realizarea turismului în Delta Dunării

Sursa: https://www.descoperadeltadunarii.ro

Capitolul III- Analiza potențialului turistic al Deltei Dunării

Declarată Rezervație a Biosferei și fiind un areal permanent umed, Delta Dunării se evidențiază prin originalitatea sa faunistică, peisagistică și morfohidrologică, fiind unică la nivel european din punct de vedere ecologic, cât și al biotopului exitent în mediul deltaic. Sub aspect turistic este una din cele mai valoroase zone din țară. Potențialul turistic este reprezentat, în cea mai mare parte, de elementele cadrului natural, care prin împletirea lor consonantă dau o mare varietate peisagistică, terenurile mlăștinoase și grindurile sau dunele de nisip și plaja ( care prezintă un aspect arid,dar exotic) contrastând cu suprafețele acvatice.

3.1. Obiective turistice naturale

3.1.1. Fondul turistic oferit de relief și geologie

Delta Dunării este amplasată, din punct de vedere geologic, într-o regiune mobilă a scoarței terestre, ce poartă numele de Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma Deltei Dunării intră în contact cu Orogenul Nord Dobrogean în partea sud-vestică, printr-o falie aproximativ paralelă cu brațul Sfântu Gheorghe, denumită Oancea-Sf. Gheorghe.

Aceasta are o structură geologică alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care s-au depus o serie de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene și cuaternare. Depozitele conțin roci cu vârstă cuprinsă între 438 și 0,01 milioane de ani, cel mai frecvent întâlnite fiind calcare, gresii, argile, siltite, pietrișuri, nisipuri și strate de loess, iar la partea superioară s-au depus aluviuni de origine fluviatilă și fluvio-lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994)

Specifice Deltei Dunării sunt grindurile (forme de relief positive) și lacurile (forme de relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă). În zona grindurilor, diferența de altitudine este de 8-10 m, față de nivelul mării, și de -2 – -4 în zona depresiunilor lacustre (Coteț P., 1973; Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996).

Foto 3.1.Peisaj arid pe Grindul Letea

Sursa: http://vertizontal.ro

Astfel, relieful deltaic atrage prin porțiunile de uscat, înfățișate sub formă de grinduri de toate tipurile se îmbină cu zonele mlăștinoase și ape, iar nota de originalitate este dată de dunele de nisip de la Caraorman, cele mai înalte dune din România, de 7-8 m, sau Letea (fig) și sărăturile, cu floră rară, sau chiar lipsite de vegetație;

3.1.2. Fondul turistic hidrografic

Din punct de vedere hidrografic, atractivitatea turistică a spațiului deltaic este dată și de rețeaua densă de brațe, lacuri, canale, gârle și bălți care reprezintă căi de acces și de circulație în Delta Dunării, dar și puncte pentru desfășurarea activităților de agrement, precum excursii, sporturi nautice și pescuit sportiv.

Principalele rute turistice acvatice sunt:

Tulcea- Canalul Mila 35- Canalul Sireasa- Canalul Șontea- Canalul Olguța- Dunărea Veche- Satul Mila 23- Complexul Lebăda- Satul Maliuc- Brațul Sulina- Tulcea;

Tulcea- Satul Victoria- Canalul Litcov- Canalul Crișan- Satul Caraorman- Complexul Lebăda- Maliuc- Brațul Sulina- Tulcea;

Tulcea- Satul Maliuc- Complexul Lebăda- Canalul Crișan- Satul Caraorman- Canalul Caraorman- Lacul Puiu- Complexul Roșu- Lacul Roșu- Lacul Roșuleț- Împuțita- Canalul Busurca- Orașul Sulina- Brațul Sulina- Tulcea;

Murighiol- Canalul Dunăvâț- Canalul Dranov- Golful Holbina- Lacul Razim- Gura Portiței;

Satul Jurilovca- Gura Portiței;

Complexul Lebăda- Dunărea Veche- Canalul Eracle- Gârla Lopatna- Canalul Lopatna- Lacul Trei Iezere;

Complexul Lebăda- Dunărea Veche- Canalul Magearu- Dunărea Veche- Brațul Sulina- Complexul Lebăda;

Tulcea- Canalul Mila 35- Canalul Sireasa- Canalul Șontea- Canalul Războinița- Canalul Stipoc- Canalul Pardina- Satul Chilia Veche;

Satul Chilia Veche- Brațul Babina- Brațul Cernovca- Canalul Sulimanca- Lacul Merheiul Mic- Lacul Merhei- Lacul Matița- Lacul Babina- Canalul Rădăcinoasele- Canalul Pardina- Satul Chilia Veche;

Satul Sf. Gheorghe- Canalul Zăton- Canalul Buhaz- Canalul Palade- Canalul Crasnicol- Brațul Sf. Gheorghe- Satul Sf. Gheorghe;

Orașul Sulina- Canalul Cardon- Canalul Sfiștofca- Satul Periprava;

Orașul Sulina- Canalul Cardon- Golful Musura- Brațul Musura- Brațul Stambulul Vechi- Brațul Chilia- Satul Periprava;

Satul Uzlina- Lacul Uzlina- Lacul Isac- Canalul Isac 3- Canalul Perivolovca- Brațul Sf. Gheorghe- Satul Uzlina;

Satul Jurilovca- Gura Portiței- Lacul Golovița- Canalul nr. 5- Lacul Sinoe- Pescăria Periboina- Cetatea Histria- Canalul nr. 2- Lacul Zmeica- Lacul Golovița- Satul Jurilovca;

Tulcea- Brațul Sulina- Canalul Mila 23- Canalul Șontea- Dunărea Veche- Satul Mila 23;

Satul Crișan- Dunărea Veche- Canalul Bogdaproste-Lacul Bogdaproste-Lacul La Amiază -Lacul Trei Iezere-Canalul Lopatna-Canalul Eracle-Dunărea Veche-Satul Mila 23;

Orașul Sulina- Canalul Busurca- Canalul Împuțita- Canalul Tătaru- Satul Sf. Gheorghe;

Orașul Sulina- Canalul Busurca- Lacul Roșu- Canalul Împuțita- Lacul Roșuleț- Pescăria Roșuleț- Lacul Roșu- Lacul Puiu- Canalul Moncansca- Lacul Erenciuc- Brațul Sf. Gheorghe- Satul Sf. Gheorghe;

Lacul Câșla- Gârla Somova- Lacul Potica- Lacul Parcheș- Lacul Telinca.

Sursa datelor: Administrația Rezervației Bisferei Delta Dunării

De-a lungul rutelor acvatice, turiștii au posibilitatea de a observa areale cu stufăriș, sălcii, nuferi ce sunt gazda a numerose specii de păsări, dar și de a practica pescuitul sportiv și chiar pescaturismul. Resursele turistice hidrografice îmbinate cu cele floristice creează peisaje inediteși un cadru reconfortant.

Foto 3.2. Călătorie pe canalele Dunării

Sursa: https://peterlengyel.wordpress.com

Totodată, și litoralul marin prezintă o însemnată importanță turistică, înfățișând plaje întinse cu nisip fin, marea calmă cu ape deloc adânci, mai ales în segmentele Sulina, Sfântu Gheorghe și Perișor-Portița. Plaja din Caraorman este un loc preferat de turiștii care vin pentru a se relaxa pe malul mării și pentru a înota în siguranță. Malul este lin, cu o pantă domoală, iar curenții lipsesc, factori care permit copiilor si începătorilor să înoate. Lățimea litoralului oferă spațiul necesar practicării numeroaselor jocuri pe plajă. Sezonul estival se desfășoară din luna iunie și până la începutul lunii septembrie.

O altă plajă cu un grad ridicat de atractivitate este cea din Sfântul Gheorghe, ce prezintă o lățime fluctuantă, cuprinsă între 40 – 100 m, și o lungime amenajabilă de aproximativ 6 km. Nisipul fin și existența dunelor de nisip, ce pot atinge chiar și 1,5 m înălțime, alcătuiește o sursă pentru reîmprospătarea și amenajarea plajei. (https://edd-deltadunarii.weebly.com)

Foto 3.3.Zonă costieră

Sursa: https://peterlengyel.wordpress.com

3.1.3. Fondul climato-turistic

Climatul temperat continental, cu influențe pontice, perioade lungi de strălucire a soarelui, temperaturile ridicate, duc la prelungirea sezonului turistic până spre sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie.

Condițiile de climă, prin regimul termic ridicat (11-11,4 °C media anuală), precipitații reduse – de numai 350-400 mm/an, durata mare de strălucire a Soarelui (2.360 ore/an) etc. favorizează practicarea activităților turistice de primăvară și până toamna târziu, dar și iarna – pentru vânătoare și pescuit la copcă.

Figura 3.1. Media temperaturii și a precipitațiilor în intervalul 1988-2018

Sursa: https://www.meteoblue.com

Figura 3.2.Media cantității de precipitații în intervalul 1988-2018

Sursa: https://www.meteoblue.com

Foto 3.4. Pescuit la copcă în Delta Dunării

Sursa: https://www.info-delta.ro

3.1.4. Fondul turistic biogeografic

Peisajul natural al Deltei Dunării, aproape nederanjat, constituit dintr-un mozaic de ecosisteme formate din brațe ale fluviului, canale, lacuri de diferite tipuri și mărimi, stufărișuri, păpuriș, dune de nisip, păduri de stejar cu vegetație mediteraneană, reprezintă principala atracție a acestui areal. Habitatele naturale formate aici oferă condiții propice de dezvoltare a unei biodiversități impresionante a ecosistemelor deltaice, cu peste 9500 specii de floră și faună.

Mozaicul de habitate dezvoltat aici este cel mai variat din România și găzduiește peste 9581 de specii de floră și faună, dintre care 2391 de specii de plante.

Flora

Flora din Rezervația Biosferei Delta Dunării este reprezentată de 2391 de taxoi, iar circa 70% din vegetația deltei este dominată de stuf (Phragmites australis), papură (Thypa angustifolia), asociații de Scirpetum și de vegetație de stuf și de plauri.

Stuful formează aici una dintre cele mai largi suprafețe copacte de pe glob (170.000 ha), iar pădurile Letea si Caraorman reprezintă limita nordică a doua dintre cele mai rare specii de stejar care sunt mai frecvent întâlnite în sudul Peninsulei Italice și Balcanice. Împreună cu un număr mare de plante acvatice și terestre, delta adăpostește și multe colonii importante de pelicani și cormorani, specii caracteristice pentru Delta Dunării precum și o mare varietate de păsări de apă care vizitează sau se opresc în deltă pentru curbărire și iernare.

Plaurul este o formațiune vegetală caracteristică pesisajului deltaic, reprezentând o împletiturădin rizomi și rădăcini de plante amestecate cu diferite resturi vegetale și de natură aluvionară, care dizlocat devine plaur plutitor.

Alături de acestea, întâlnim și insule plutitoare de plaur, păduri galerii alcătuite din sălcii și plopi, localizate în proximitatea malurilor apelor și păduri de stejar termofil cu împletituri de liane și alte plante agățătoare.

În lacuri și canale se pot observa plante acvatice, reprezente de specii submerse: nufăr (Nymphea sp., Nuphar), ciulinul de baltă (Trapa natans), Potamogeton.

În Pădurile Letea și Caraorman, dezvoltate în zonele joase și mai umede dintre grindurile de nisip, se întalnesc specii de stejar (Quercus robur, Qurcus pedunculiflora) împreună cu specii de frasin (Fraxinus angustifolia, Fraxinus pallisiae), cu specii variate de arbuști sau de plante cațărătoare, precum: vița sălbatică (Vitis silvestris) sau liana (Periploca graeca). În Pădurea Caraorman se întalnește și cel mai mare stejar, ce are o vârsta de 400 de ani și o circumferință de peste 3,8 m.

În zonele cu soluri sărate sunt frecvente asociașiile de plante halofile cu Salicornia herbacea, Suaeda maritima, Limonium gmelini etc. O categorie distinctă o formează plantele fără rădăcini, plantele plutitoare, precum: Salvinia natans, trei specii de Lemna, Utricularia vulgaris etc. În perioada inventarierii speciilor din Rezervația Biosferei Delta Dunării au fost descoperite și specii noi pentru știință: Centaurea pontica și Elymus pycnattum deltaicus.

Foto 3.5. Flora deltaică

Sursa: https://peterlengyel.wordpress.com

Fauna

Rezervația Biosferei Delta Dunării rămâne renumită pentru fauna ornitologică, fiind înregistrate peste 340 specii, ceea ce reprezintă aproximativ 90% din ornitofauna națională. Zona are o importanță universală pentru cuibăritul multor populații de păsări, precum pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), pelicanul creț (Pelecanus crispus) și cormoranul mic (Phalacrocorax pygmeus).

Zona Deltei Dunării este un loc de popas major, atât primăvara cât și toamna, pentru câteva milioane de păsări, în special rațe, barza albă (Ciconia ciconia) și numeroase specii de păsări de pradă.

În sezonul rece, Rezervația Biosferei Delta Dunării găzduiește grupuri mari de lebede și gâște, incluzând aproape întreaga populație de gâscă cu gât roșu (Branta ruficollis).

Prin Convenția de la Berna sunt protejate un număr mare de păsări (313 din totalul de 341 de specii).

Foto 3.6.Faună ornitologică

Sursa:https://peterlengyel.wordpress.com

Fauna piscicolă din Rezervația Biosferei Delta Dunării prezintă o varietate remarcabilă, cuprinzând peste 130 de specii. Majoritatea acestora sunt specii de apă dulce, dar sunt incluse și specii marine precum și specii eurihaline care trăiesc în Marea Neagră și pătrund în Deltă și în Dunăre în timpul sezonului de reproducere, cum sunt grupul sturionilor, specii fanion ale fluviului Dunărea și ale Mării Negre și scrumbia de Dunăre (Alosa pontica).

Bogăția în pește a lacurilor din deltă, a canalelor și brațelor Dunării reprezintă o altă atracție turistică atât pentru iubitorii de pescuit cât și pentru cei cărora le place să deguste mâncarea tradițională din pește preparată de locuitorii deltei.

Fauna amfibienilor și a reptilelor este bine reprezentată în Rezervația Biosferei Delta Dunării, cele mai multe dintre specii fiind protejate prin lege. Amfibienii sunt reprezentați de 10 specii de de broaște, iar reptilele de specii incluzând broaște țestoase (broasca țestoasă de uscat- Testudo graeca ibera- și broasca țestoasă de apă- Emys orbicularis- sunt cele mai longevive specii din Rezervația Biosferei Delta Dunării, ajungând chiar până la 120 de ani), șopârle (Sauria) și șerpi (Serpentes).

Delta Dunării adăpostește și o remarcabilă diversitate a mamiferelor: vidra (Lutra lutra), hermelina (Mustela erminea), nurca (Mustela lutreola), cainele enot (Nyctereutes procyonoides), bizamul (Ondathra zibethica), , vulpea (Vulpes vulpes crucigera), mistretul (Sus scrofa).

Fondul cinegetic este organizat în 18 fonduri de vânătoare ( rațe, lișițe, gâște, fazan,sitari, iepuri, mistreț, căprioară), și are peste 130.000 ha, iar fondul piscicol are un plafon de 6280 tone de pește pe an, din care maxim 8 tone de sturioni. Atât fondul cinegetic, cît și cel piscicol pot fi exploatate în practicile turistice de vânătoare și de pescuit sportiv, în condițiile stabilite de Administrația Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Rezervațiile

Prin Hotărârea Guvernului nr.983/27 august 1990 (art. 5), Delta Dunării, împreună cu Complexul Lagunar Razim-Sinoie, Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii, sectorul Isaccea- Tulcea cu zona inundabilă, Sărăturile Murighiol- Plopu, precum și litoralul Mării Negre de la Brațul Chilia până la Capul Midia, inclusiv marea teritorială până la izobata de 20 m, au fost declarate Rezervație a Biosferei. Suprafața totală aflată în Rezervația Biosferei Delta Dunării este de 4.178 km2 , din care 3.446 km2 se află pe teritoriul României. Există 50.000 ha de terenuri strict protejate, integrate în 20 rezervații, și anume: Pădurea Caraorman, Roșca-Buhaiova, Răducu, Pădurea Letea, Nebunu, Vătafu-Lunguleț, Capul Doloșman, Erenciuc, Sărăturile-Murighiol, Popina, Sacalin-Zătoane, Periteașca-Leahova, Rotundu, Grindul Lupilor, Istria-Sinoe, Belciug, Grindul Chituc, Potcoava, Insula Ceaplace, Prundu cu Păsări.

Cele mai importante zone protejate din Rezervația Biosferei Delta Dunării sunt:

Caraorman- spațiul cuprinde cele mai reprezentative si dezvoltate dune denudate din deltă si padurea Caraorman. În extremitatea de sud a pădurii sunt conservate exemplare monumentale de stejari cu circumferinta intre 4,20 -4,70 m.

Roșca-Buhaiova – găzduiește cea mai mare colonie de pelican comun (Pelecanus onocrotalus) din Europa. Bazinele acvatice stagnante din aceast areal sunt invadate cu specii de nufar (alb si galben).

Lacul Răducu – este un lac izolat în delta maritimă, în care se ocrotesc populațiile de pești, păsări și mamifere.

Letea – această zonă protejată deține pădurile de tip „hașmac”, păduri de stejar și alte specii de foioase, care se expun sub forma unor fâșii între dunele de nisip, sunt influențate de nivelul apei freatice, au o structură complexă și o mare variație de specii, reprezentând un spațiu vital pentru existenșa unei faune bogate în păsări și insecte. Aici cuibărește vulturul codalb (Haliaetus albicilla).

Capul Doloșman – este locul de cuibărire pentru buha mare, lăstunul mare, și pietrarul negru, dar și habitatul vidrei și al dihorului pătat.

Erenciuc – aici se află pădurea de arin negru, cu rogozuri înalte,fiind și zona de cuibărit a vulturului codalb.

Sărături-Murighiol – constituie un complex de lacuri sărate unde se ocrotesc locurile de popas și de cuibărit pentru corcodelul cu gât negru, ciocântors, prundăriș de sărătură, piciorong și rața cu perucă. Este și locul de iernare pentru numeroase specii acvatice.

Popina – este o insulă stâncoasă în lacul Razim, loc de cuibărire al califarului alb și de popas al păsărilor migratoare.

Sacalin-Zătoane – deține Insulele Sacalinul Mare și Sacalinul Mic. Este arealul de popas și de hrănire a peste 200 de specii de păsări, aici cuibărind: ciocântorsul, chira de mare și piciorongul. Este locul în care se găsește cea mai mare colonie de chiră de baltă. Zătoane reprezintă o regine de grinduri marine cu floră de nisipuri sărăturate și faună caractersitică.

Periteașca-Bisericuța-Portița – cuprinde o suprafață de hrănire, popas și cuibărire a numeroase păsări acvatice. Bisericuța constituie o insulă stâncoasă, fiind un fragment al reliefului predeltaic din lacul Razim, cu floră și faună caracteristică.

Rotundu – este un lac de luncă din zona inundabilă Somova

Grindul Lupilor – este localizat între lacurile Zmeica și Sinoe, și constituie un loc de popas și hrănire pentru numeroase specii de păsări migratoare.

Istria-Sinoe – reprezintă o zonă remarcabilă de hrănire și cuibărit pentru variate specii de păsări acvatice, precum: pasărea ogorului, ciocântorsul, prundărașul de sărătură, călifarul alb, piciorongul, ciovlica roșietică.

Grindul Chituc – este un grind litoral ce cuprinde lacuri specifice. Este un loc de popas și de hrănire pentru numeroase specii migratoare.

Figura 3.3. Harta zonelor strict protejate de pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării

Sursa: https://www.info-delta.ro/harti-51/

În anumite zone protejate accesul este strict interzis (Roșca-Buhaiova, Lacul Răducu, Lacul Nebunu, Popina, Lacul Belciug, Insula Ceaplace, Prundu cu Păsări), deoarece se dorește ocrotirea unor habitate si a unor specii de flora și fauna.

Foto 3.7. – Panou informativ de pe Insula Ceaplace

Sursa: https://peterlengyel.wordpress.com

Principalele zone turistice acceptate de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, în care se pot organiza distancte activități caracteristice arealului deltaic, sunt:

1. Zona turistică Letea-C.A.Rosetti;

2. Zona turistică Chilia-Padina;

3. Zona turistică Mila 35-23;

4. Zona turistică Matița-Bogdaproste;

5. Zona turistică Gorgova-Uzlina;

6. Zona turistică Roșu-Puiu;

7. Zona turistică Razim-Dranov;

8. Zona turistică Grindul Lupilor-Chituc;

9. Zona turistică a litoralului, cu plajele de la Sulina, Sfântu Gheorghe, Canalul Sondei, Chituc și Portița. (https://www.descoperadeltadunarii.ro/zonele-strict-protejate-delta-dunarii)

Foto 3.8.Satul Mila 23

Sursa: https://www.descoperadeltadunarii.ro/satul-mila23

3.2. Obiective turistice antropice

Potențialul turistic natural este întregit de interesante obiective istorice și social-culturale aflate în apropiere, la care se adaugă elemente etnofolclorice și așezările umane cu un specific deltaic aparte, care atrag, fluxuri turistice însemnate.

3.2.1. Resurse istorice

a. Cetatea Romană de la Halmyris

Este localizată la 2 km sud-est de localitatea Murighiol, județul Tulcea și 1,5 km sud de brațul Sfântul Gheorghe. Aici s-au descoperit dovezi arheologice ale existenței umane din perioada preromană (o necropolă getică). În apropierea cetății se află o așezare din epoca romană, cu o inscripție unicată în Imperiul Roman, care reprezintă "satul mariarilor". O altă descoperire este consemnată de moaștele celor mai vechi martiri creștini din Dobrogea, Epictet și Astion. Cetatea a funcționat până la începutul secolului al VII-lea.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Halmyris)

Foto 3.9.Situl Arheologic Halmyris

Sursa: https://www.info-delta.ro

b. Cetatea Argamum

Este un sit arheologic aflat în partea de est a județului Tulcea, cuprins pe teritoriul comunei Jurilovca, în zona numită Capul Doloșman ( localizat în zona de contact dintre Podișul Babadag și Limanul Razim care era, în Antichitate, un golf deschis al Mării Negre, numit Golful Argamon. Această cetate este cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc, atestată documentar la începutul secolului al VI-lea î.Hr. A fost înființată de coloniști greci veniți din Asia Mică, care s-au stabilit pe malul Mării Negre (malul Limanului Razelm,, de astăzi). Cetatea a intrat sub stăpânirea romană în secolul I, perioadă în care a primit denumirea actuală.

Situl arheologic are o suprafață de apoximativ 100 ha, iar cea mai mare parte din cetate se găsește încă sub pământ, necercetată.

Foto 3.10.Situl Arheologic Argamum

Sursa: https://www.info-delta.ro

c. Cetatea Histria

Este o cetate grecească, ateastată drept cel mai vechi oraș de pe teritoriu actualul al României. Ruinele sunt localizate pe malul lacului Sinoe, pe teritoriul comunei Istria, în județul Constanța. Anul întemeierii cetății nu este cert, istoricii oscilând între 657 î.Hr și 630 î.Hr, dar se cunoaște că a fost înființată de coloniștii greci din Milet ca port la Marea Neagră și că a fost distrusă de invaziile avaro-slave prin secolul al VII-lea d.Hr.

Foto 3.11.Cetatea Histria

Sursa: http://www.informatii-romania.ro

Denumirea cetății Histria (Istria în limba greacă), a fost data după numele fluviului Istros (denumirea Dunării de către greci).

Astăzi, se pot vizita zidul de apărare, cu bastioane și turnuri, străzi pavate, ruinele conservate ale templelor grecești din zona sacra, bazilici civile și creștine, cartiere de locuințe, ateliere romane, iar în mijlocul cetății se poate observa una dintre cele mai mari bazilici creștine din regiune, ce datează din secolul VI d.Hr (https://ro.wikipedia.org)

În perioada întemeierii cetății, Lacul Sinoe era un golf deschis la Marea Neagră. Zona Sacră reprezintă una dintre cele mai vechi descoperiri, aici aflăndu-se temple consacrate lui Zeus și Afroditei, localizate pe o insulă stâncoasă veche, care în prezent s-a unit cu țărmul.

3.2.2. Resurse religioase

Mănăstirea Stipoc (Schitul Sfântul Atanasie)

Este unica mănăstire localizată în Delta Dunarii și se află pe grindul Stipoc, în preajma comunei Chilia.

În incinta mănăstirii se află o mică biserică, înălțată în stil moldovenesc, o trapeză, loc în care se ia masa, câteva chilii, o grădină și o seră mica. Aici locuiesc 9 călugări, iar lăcașul este slujit în rit ortodox vechi.

Lăcașul este alcătuit dintr-o bisericuță mică din lemn (construită în stil moldovenesc), câteva chilii, trapeza (locul unde se ia masa), iar în spate o grădină și o mică seră.

(https://www.cjtulcea.ro)

Foto 3.12. Mănăstirea Stipoc

Sursa: tripbooking.ro

Mănăstirea Halmyris

Mareste imaginea.

Mănăstirea Halmyris se găsește în localitatea Murigiol, judetul Tulcea și poartă hramul Sfintilor Mucenici Epictet si Astion, ale căror Sfinte Moaște au fost plasate în incinta mănăstirii. Aceștea sunt cele mai vechi Sfinte Moaște de pe teritoriul țării noastre și au fost descoperite pe 15 august 2001, în cripta de sub Altarul unei biserici ce datează din prima jumatate a secolului al IV-lea, aflată printe ruinele cetății Halmyris. Identificarea osemintelor Sfinților Martiri Epictet și Astion (2 iulie 290) s-a realizat pe baza unui fragment de inscripție, în limba greacă.

În proximitatea ruinelor cetății s-a construit mănăstirea închinată acestor sfinți, piatra de temelie punându-se pe 8 iulie 2002. Au mai fost ridicate doua corpuri de chilii, o trapeză și un arhondaric (casă specială a unei mănăstiri rezervată pentru găzduirea oaspeților).

(https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-halmyris-145774.html)

Foto 3.13.Mănăstirea Halmyris

Sursa: https://www.info-delta.ro

Bisericile din Sulina

În orașul Sulina se găsesc cinci biserici:

Biserica romano-catolică Sf. Nicolae. A fost înființată în 1863-1868, iar piatra de constructie provine din Malta.

Biserica ortodoxă Sf. Nicolae-1866.   A fost construită în anul 1866, avănd rolul de Catedrală până în anul 1982, când a fost închisă.

Biserica greceasca Sf. Nicolae. A fost construită în anul 1869.

Biserica Ortodoxa Sf. Alexandru si Nicolae. A fost înfiițată în anul 1910, iar din 1982 este Catedrală. Este construită în stil bizantin.

Biserica Sf. Petru si Pavel. Construită în 1995, biserica pe este rit vechi.

(https://www.descoperadeltadunarii.ro/orasul-sulina)

Foto 3.14.Biserica Ortodoxa Sf. Alexandru si Nicolae

Sursa: arhivă personală

Foto 3.15. -Biserica catolică Sf. Nicolae

Sursa: arhivă personală

Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil sau Biserica Sfinții Voievozi

Se află în satul Chilia Veche și a fost construită în anul 1854, cu încuviințarea Imperiului Otoman care ocupa în perioada aceea gurile Dunarii. Astfel, cărând piatră și nisip de peste Dunăre, populația din zonă a înălțat biserica de rit orthodox.

Având înălțimea de 52 de metri, Biserica Sfinții Voievozi, este al doilea lăcaș de cult după înalțime din România, pe primul loc aflăndu-se Biserica Neagra din Brasov. Astăzi, constituie emblema comunei Chilia Veche.

Biserica a avut și rolul de observator militar în timpul celui de al Doilea Război Mondial, fapt demonstrat de fisurile profunde din zidul acesteia. (http://www.galoameniideltei.ro/chilia-veche/)

3.2.3. Resurse culturale

Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării

Se află în proximitatea falezei orașului Tulcea, și este alcătuit din două muzee, moscheea musulmană și alte clădiri de patrimoniu aflate în apropierea sa, centrul cultural al orașului Tulcea.

Expoziția permanentă deține elemente specific patrimoniului natural din Rezervația Biosferei Delta Dunării. Aceasta permite observarea diversității biologice printr-un decor ce redă cu exactitate habitete caracteristice Deltei Dunării și Complexului Lagunar Razim-Sinoie, dar și a altor arii protejate însemnate la nivel national din Podișul Dobrogei, cum este Parcul Național Munții Măcinului.

Acvariul prezintă instalații moderne și deține specii de nevertebrate și de pești observate în recifele de corali din Indonezia, ceea ce reprezintă o noutate pentru orașul Tulcea, dar și pentru acvariile existente în România. (https://www.icemtl.ro/centrul-muzeal-eco-turistic-delta-dunarii)

Foto 3.16.Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării

Sursa: arhivă personală

b.Muzeul Farul Vechi din Sulina

Farul a fost contruit în 1869 și are o înălțime 17 metri.

După 1979, a suportat unele modificări, dar nu i-a fost afectată structura inițiala. În apropierea sa au luat naștere diverse locuințe pentru personal, dar și depozite utile funcționării complexului.

În perioada 1995-1997 Ministerul Culturii a restaurat Farul Vechi, intrând în administrarea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea în alul 2003.

Muzeul deține o expoziție permanentă ce prezintă detalii semnificative din dezvoltarea orașului Sulina, mai ales perioada în care funcționa Comisia Europene a Dunării. Tot aici sunt expuse informații privind viața și activitatea a două personalități simbolice istoriei orașului Sulina: dirijorul George Georgescu și scriitorul Eugeniu P. Botez (Jean Bart- pseudonim literar).

(https://www.travelgirls.ro/ghid-de-calatorie/sulina-delta-dunarii.html)

Foto 3.17. Farul Vechi

Sursa: arhivă personală

c.Palatul Comisiei Europene a Dunării.

Este una dintre cele mai însemnate clădiri ale orașului și a fost construită în 1856 – 1858. Aceasta simbolizează creșterea social și economică a orașului Sulina.

(https://www.travelgirls.ro/ghid-de-calatorie/sulina-delta-dunarii.html)

Foto 3.18. Palatul Comisiei Europene a Dunării

Sursa: http://www.obiectivtulcea.ro

d.Cimitirul maritim din Sulina.

Este unicul cimitir marin din estul Europei. De-a lungul timpului era situat chiar pe malul mării, dar ulterior s-au sedimentat aluviuni, iar in prezent marea s-a îndepărtat.

Cimitirul maritim din Sulina reprezintă un complex de monumente funerare care include cimitirul crestin (cimitirul orthodox, cimitirul Comisiei Europene a Dunării, cimitirul ortodox de rit vechi/ lipovenesc), cimitirul musulman, cimitirul evreiesc și cimitirul bisericilor europene occidentale,. Aici si-au gasit pacea vesnica pirați, prințese, marinari, mecanici de nave, piloti, functionari ai Comisiei Europene a Dunării și locuitorii orasului.

(https://www.info-delta.ro/ghid-59/continut/cimitirul-maritim-din-sulina-160.html)

Foto 3.19, 3.20, 3.21.Cimitirul Cosmopolit

Sursa: arhiva personală

e. Evenimente culturale

Prin promovarea vieții dinn spațiul deltaic se creează o oportunitate de dezvotare a locului, dezvotare din punct de vedere economic, social și cultural. Cu ajutorul elementelor specifice cadrului Deltei Dunării, artiștii pot acorda valoare condițiilor locale, pot educa și informa. Prin organizarea diverselor evenimente culturale se constată o creșterea a numărului de sosiri turistice, ce duce treptat la creștere economică și la îmbunătățirii calității vieții locuitorilor.

Astfel, în spațiul deltaic au fost identificate eveminete culturale, cum ar fi: festivaluri, hramuri, elemente etnofolclorice, practici tradiționale (pescuit, recoltarea sufului), sporturi caracteristice zonei.

Tabel 3.1.Principalele evenimente culturale din Delta Dunării și orașul Tulcea

Sursa datelor: https://www.info-delta.ro și https://www.replicaonline.ro/

Cele mai importante manifestări de acest tip sunt festivalurile, la care participă anula un număr mai mare de persoane. Pe lângă rolul economic deosebit de însemnat, acestea duc și la conștientizarea valorii biodiversității spațiului deltaic și la sesizarea mai rapidă a necesității de protecție a acestui areal.

Festivalul borșului de pește a căpătat o tradiție pe teritoriul Deltei Dunării și se efectuează în mai multe localități, el reprezentând cel mai bine caracterul unic al acestui spațiu.

Evenimentul constă în programe artistice ce au ca protagonist folclorul local, exprimat prin prepararea bucatelor tradiționale din pește și prin cântece și dansuri specifice. Se realizează concursuri gastronomice, iar turiștii se pot bucura de bogăția culinară și culturală.

În cazul Festivalului borșului de pește de la Crișan, se pun anual spre vânzare bilete pentru o excursie de o zi, cu plecare din Tulcea. Prețul acestuia este de 75 de lei și asigură transportul unei persoane dus-întors (Tulcea-Crișan-Tulcea), efectuat de o cursă specială NAVROM.

Foto 3.22. Bilet excursie Tulcea-Crișan

Sursa: https://www.facebook.com/festivalulborsuluidepeste/

Potrivit site-ului Danube Day, Ziua Internațională a Dunării este sărbătorită în fiecare an pe data de 29 iunie, manifestările dedicate acestei aniversări efectuându-se în toate cele 14 state situate în bazinul Dunării, cu scopul adoptării unor strategii generale privind protejarea fluviului în fața diverselor tipuri de amentințări, cum ar fi poluări accidentale, secetă sau inundații. Cu ocazia acestui festival se organizează și întâlniri publice, evenimnte de divertisment sau educative.

Ziua Dunării este simbolul responsabilității și solidarității popoarelor în ceea ce privește conservarea și protejarea acestei zone. Prima data, Ziua Internațională a Dunării a fost aniversată în anul 2004, organizatorii dorind să înregistreze zece ani de la încheierea Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.

Foto 3.23.Ziua Internațională a Dunării (2012)

Sursa: http://www.mmediu.ro

3.2.4. Resurse etnofolclorice

Mesteșuguri tradiționale

Delta Dunării reprezintă o enclavă etnografică, ce se remarcă prin arhitectură și tradiții ce datează de sute de ani. Trăind într-o armonie cu resursele naturale ale deltei, ocupatiile traditionale ale populației sunt pescuitul, taierea stufului, agricultura, cresterea animalelor, chiar și agroturismul în anumite zone. Cea mai veche și important activitate ale localnicilor este pescuitul. Peștele a devenit pentru aceștia atât o sursă de hrană, cât și o sursă de venit, prin comercializarea sa.

O altă activitate de bază este constituită de prelucrarea stuflui, a papurei și a răchitei.
Stuful este utilizat, în mod traditional, ca sursă de energetică pentru locuitorii Deltei, dar și pentru decorarea interiorului locuinței (producerea de carpete, jaluzele, pereți despărțitori), pentru acoperișuri și garduri. Răchita și papura se utilizează la împletitul coșurilor și a obiectelor de uz caznic.

Foto 3.24.Obiecte confecționate în Chilia Veche

Sursa: https://www.academia.edu

Agricultura și creșterea animalelor se practică, în special, pe grinduri, iar producția este folosită doar pentru autoconsum. Apicultura s-a practicat la scară mare în trecut, fiind o activitate tradițională, dar în prezent, un număr mic de persoane o practică.

După 1990, agroturismul a devenit o sursă de venituri pentru localnici. Astfel, în lipsa unui turism organizat și a potențialului touristic oferit de Delta Dunării, locuitorii si-au întemeiat afaceri propii prin cazarea și oferirea unor activități de agrement în zonă. Ulterior, s-au adaptat la cererea pieței, oferind turiștilor din ce în ce mai multe servicii. (https://www.info-delta.ro/traditii-in-dobrogea-28/)

Foto 3.25. Obiecte confecționate manual din lemn

Sursa: arhivă personală ( Centrul de vizitare ARBDD Sulina)

Foto 3.26. Pescuit în Delta Dunării

Sursa: https://www.ziarulzigzag.ro

b. Casa și gospodăria

Locuințele din Delta Dunării oglindesc exceptional mediul deltaic, îmbinând culori care fac referire la întinderile imense de apă și verdeață. Casele sunt mici, confecționate din chirpici și piatră, cu acoperiș din stuf. Ferestrele sunt vopsite frecvent în nuanțe de albastru, iar ușile sunt gravate cu diverse motive zoomorfe și florale.

Frecventele invazii și războaie distrugătoare, au determinat populația să utilizeze cele mai ieftine materiale de construcții și care se găseau în apropiere. (I.G. Popescu, 1967). Astfel, în construcția caselor din Deltă se utilizează trei elemente principale: piatra, pământul și stuful. Pentru temelie se folosește piatra, pereții sunt confecționați din pământ (chirpici sau ceamur), învelitoarea este din lemn, iar acoperișul din stuf. Casele au fațade, iar uneori au elemente decorative specific mitologiei slave, executate din scânduri de lemn. Gardul este de lemn și poartă culoarea albastră, iar la streașină, sunt ghivece cu flori.

Foto 3.27. Casă tradițională

Sursa: http://blogdecalatorii.ro

Foto 3.28.Casă tradițională deltaică

Sursa: http://www.romania-travel-guide.com

Gospodăriile nu sunt amplasate după anumite planuri, ci în imediata apropiere a căilor de acces. Astfel, satele deltaice, prezintă o formă neregulată. În cee ace privește arhitectura tradițională a gospodăriei, aceasta cuprinde locuința și anexele, care sunt utilizate în realizarea ocupațiilor zilnice: cuptorul, bucătăria de vară, grajdul pentru vite, saiaua pentru oi, samalacul pentru nutreț.

Casele tradiționale dețin o prispă, care se află pe peretele lateral, dinspre drum. Locuințele ridicate între 1920-1930 prezintă o temelie înaltă, pridvor fără prispă și sunt învelite cu tablă. Cele construite între 1950-1960 au coloane și arcade. (Chiselev A., Iuliana Titov- 2015)

Frecvent, în zona lacului Razim, la Visterna, pe malul brațului Sfântul Gheorghe motivele gravate pe case reprezintă elemete ale florei și faunei locale, dar și imagini ce sugerează ocupația celui ce trăiește în respectiva locuință. (I.G. Popescu, 1967)

c.Portul popular

Din punct de vedere al costumelor tradiționale specific zonei, se remarcă:

Costumul traditional românesc

Costumul feminin este compus din: pe cap se pune tulpanu (fes roșu), peste care se așează marama de borangic. În prima jumătate a secolului XX, tulpanul a luat locul fesului. Se poartă o cămașa lungă, iar peste poalele acesteia se leagă două pestelci, cu formă dreptunghiulară, una în față și alta în spate, fixate de talie cu baierele. Alteori, mijlocul se mai încinge cu bete, peste pestelnici. Încălțămintea din zilele de sărbătoare sunt imineii, purtați cu ciorapi din lână sau bumbac, iar la lucru se poartă opinci.

Costumul bărbătesc este alcătuit din: pălărie de pâslă sau paie, pe timpul verii si căciulă din blană iarna; cămașă, pantaloni, brâu, bete ori curea și ilic. Încălțămintea bărbaților sunt condurii la costumul de sărbătoare, iar opincile la muncă. În timp rece se poarta pieptare și cojoace din blană de oaie. (Chiselev A., Iuliana Titov- 2015)

Foto 3.29 și 3.30- Costumul tradițional românesc

Sursa: https://www.info-delta.ro

Portul tradițional al aromânilor

Atât cel feminin, cât și cel masculin sunt compuse din numeroase piese cu o cromatică sobră, dominând negru, grena și bleumarin.

Costumul feminin este format din: căciulă, disc metalic cu monede, lăcura, fustanea, cânduse, șorțul de lână, chiptarul și ciorapi.

Cel masculine cuprinde: flanela din lână, gimădane, scurtacî, vestă, ciorapi. (Chiselev A., Iuliana Titov- 2015)

Foto 3.31.Costumul tradițional al aromânilor

Sursa: arhivă personală ( Centrul de vizitare ARBDD Sulina)

Costumul tradițional turcesc

Din cauza dispariției timpurie a costumului și a scăderii numărului etnicilor musulmani, portul turcesc este dificil de reconstituit în totalitate.

Costumul feminin conținea un fes roșu sau alb, dar care a dispărut în prima jumătate a secolului XX. Un alt element este cămașa care se purta cu un ilic cu mâneci, decorat cu broderie din fir de aur sau de argint. Șalvarii erau confecționați din catifea, stofă subțire sau mătase. Nu lipseau accesoriile, precum salbele, brățările, cordoanele de argint.

Costumul turcesc bărbătesc. Capul se acoperea cu un fes roșu, din stofă, cu un ciucure negr, lung. Cămașa era din pânză de in, cânepă sau bumbac și ajungea adesea până la genunchi. Avea mâneci largi și un mic guler. Ilicul se purta peste cămasă, iar culoarea acestuia era albastru închis sau negru. Șalvarii erau confecționați din stofă, aveau un tur foarte larg, dar spre genunchi se îngustau. La mijloc se punea un brâu lat de lână verde, albă sau roșie. (Chiselev A., Iuliana Titov- 2015)

Foto 3.32.Costumul tradițional turcesc

Sursa: https://www.info-delta.ro

Costumul tradițional al tătarilor

Costumul femeilor prezintă deosebiri, în funcție de grupa de care este purtat. Femeile din grupul crimeean poartă costumul cu pașalî (rochie), iar cele din grupul negai poartă costumul cu ieteclâc (fustă) și câteodată șalvari. În așezările amplasate lânșă satele turcești, tătăroaicele nogai, purtau și costum compus din ilic și șalvari. Feregeaua (mantie) era purtată doar de femeile din grupul de tătari nogai și avea cromatică de mov sau roșu, în comparație cu turcoaicele, care o aveau doar neagră. La gât se purta o salbă de bani de aur (altân), iar restul accesoriilor erau brățări, inele și cercei, majoritatea fiind confecționate din argint.

Bărbații purtau pe cap un turban. Șalvarii tătărești erau mult mai largi de la genunchi în jos decât cei turcești, Se lega brâul lat de lână, cu o lungime mai mare de doi metri, peste șalvari. Hainele de deasupra erau: ilicul scurt, cu mâneci sau caftanul sau ilicul lung, cu garnituri de catifea la manșete și guler. (Chiselev A., Iuliana Titov- 2015)

Costumul rușilor-lipoveni

Viața religioasăa dus la păstrarea portului tradițional al rușilor-lipoveni, prin impunerea nor reguli vestimentare în biserică.

Costumul feminin este alcătuit dintr-o fustă largă, cu multe pliuri (iubca), o bluză largă (cohta) purtată peste fustă și un brâu la mijloc (pois). Femeile căsătorite își prindeau părul într-un coc, peste care se punea o bonetă mica, ce a fost primită în timpul nunții (kicika) și apoi baticul. Fetele își împletesc părul și prin coada cu o panglică lată.

Costumul bărbaților. Se observă o cămașă rurească fără guler (rubasca), ce se poartă peste pantaloni și este încinsă la mijloc de pois. Peste cămașă se poartă o haină lungă, neagră, ce ajunge aproape de gleznă (padiovca). (Chiselev A., Iuliana Titov- 2015)

Figura 3.33.Costumul rușilor-lipoveni

Sursa: https://www.info-delta.ro

Costumul tradițional ucrainean

Costumul ucrainenilor care s-au stabilit pe teritoriul Deltei Dunării și apoi al Dobrogei, era la începutul secolului al XX-lea, o vestimentație în care se evidențiau elemente de modă orășenească pentru vremea respectivă.

Costumul comunității ucrainene este format din: pantalonii largi din mătase (la bărbăți), coronița din flori și cu panglici (la femei). (Chiselev A., Iuliana Titov- 2015)

d.Folclor

Se poate observa că elementele folclorice românești din spațiul deltaic ( cântecele, dansul, portul, literalura populară, obiceiurile și tradițiile) au primit numeroase influențe, ca urmare a coabitării cu diferite etnii, dar si a mediului geografic unic. Dunărea a fost considerată ” acel drum de apă propice poieziei, incitând la lirismul depărtărilor, al visărilor către idealul de înaltă noblețe umană, în foclorul dobrogean ea nu este apa de peste care vin turcii să prade, sa ia captivi, căci turcii erau prezenți, ci apa care desparte frați, apa de peste care sunt așteptați frații de la munte sau de la câmpie, cei din mărginimea Sibiului, secelenii, făgărășenii”. (I.G. Popescu, 1967)
Și marea reprezintă o sursă de inspirație pentru creatorul popular. În doine și în baladele populare se relatează luptele cu turcii, viața grea a pescrilor sau vitejia tinerilor care s-au înfruntat cu apele înspumate.

Conviețuirea centenară dintre români și celelate populații cu religii, obiceiuri și datini total diferite, din acest areal, au cauzat lipsa motivelor de inpirație religioasă din folclorul românesc. Astfel, colindele au căpătat un conținut laic, ce exprimă profesia celui colidat ( Colind de păstor, Colind de năvodar) sau starea civilă (Colind de văduvă, Colind de tineri însurăței).

Muzica populară. Versurile sunt acompaniate de fluier, caval, cimpoi, suflători și au o linie melodică sinuoasă, ce descrie liniștea peisajului deltaic, dar prezintă și ușoare influențe orientale. Folclorul literar și muzical, încorporeaza în timp noi realități istorice și sociale, pe care le împodobește artistic și le transmite spre a fi remarcate. (I.G. Popescu, 1967)

Folclorul coregrafic. Prin numărul mare de jocuri și prin varietatea imensă a pașilor și figurilor se pot identifica influețele etniilor din spațiul deltaic asupra folclorului românesc. Dansurile populare se împart în două tipuri: jocurile pentru distracție, relaxare și destindere a comunității locale și jocurile obiceiurilor.

Foto 3.34.Dansuri tradiținale

https://www.tnb.ro

Jocurile de iarnă sunt deosebit de interesante, fiindcă redau motive din folclorul românesc, precum personajele mascate (cerbul, capra).

Folclorul muzical deltaic este dominat de trăsăturile folclorului tradițional românesc. Ceea ce face diferența dintre cel existent în Delta Dunării și cel din alte zone românești, sunt influențele populare orientele, dovadă a conviețuitii seculare dintre populația românească și populații orientale.

e.Obiceiuri și tradiții

Tradițiile și obiceiurile rușilor-lipoveni sunt intr-o relație strânsă cu praznicele religioase. Acesția respectă calendarul iulian, ce este cu 13 zile înapoi, față de cel gregorian. Ei au păstrat obiceiul executării semnului Sfintei Cruci, în majoritatea activităților realizate, până astăzi.

Principalele sărbători religioase ale rușilor-lipoveni sunt:

7 ianuarie: Crăciunul sau Nașterea Domnului

14 ianuarie: Sfântul Vasile cel Mare și începutul anului nou

19 ianuarie: Boboteaza

7 aprilie: Bunavestire

Paștele, Înălțarea Domnului și Sfânta Treime – coincid zilele în care sunt prăznuite și după calendarul gregorian

6 mai: Sfântul Gheorghe

12 iulie: Sfinții Petru și Pavel

2 august: Sfântul Ilie

19 august: Schimbarea la față

28 august: Sfânta Maria sau Adormirea Maicii Domnului

21 septembrie: Nașterea Maicii Domnului

4 decembrie: Intrarea Maicii Domnului in Biserică

19 decembrie: Sfântul Nicolae

Un obicei dine conservat este legat de Măslenița (Lăsata Secului sau Săptămâna Brânzei), adică săptămâna anterioară postului Paștelui. O petrec cu voie bună, cu cântece și dansuri pe drumurile din localități, dar și cu bucate lactate caracterustice zonei: piroghi, vareniki, blini.

Slujba de Florii se ține în biserici, a căror podele sunt învelite cu un covor de iarbă, iar credncioșii țin, crengute de salcie sfințite și lumânări, în mâini. Sărbătorile Pascale sunt foarte importante pentru rușii lipoveni, acestea petrecându-se cu familia, vopind ouă și pregătind cozonac, ce vor fi sfințite la Slujba de Înviere. Din tradiția lor nu fac parte preparatele din carne de miel. Un alt obicei, în această perioadă, este de a se pupa de trei ori și de a spune Hristos a inviat! (Hristos voskrese!) și Adevarat a inviat! (Voistinu voskrese!), de fiecare data când se întâlnesc.

Foto 3.35. Tradiții pascale

Sursa: http://www.ddbra.ro

Sărbătorile de iarnă se remarcă prin colidul ce vestesc Nașterea Domului, ce se cântă după săvârșirea Liturghiei. Acesta este regăsit în Hristos se naste – Hristos rajdaetsja (cântare bisericească).

Botezul nou-născutului se realizează prin afundarea totală a acestuia, trei ori, în cristelniță. Este oficiat la doar câteva zile de la naștere, si se petrece înainte ca soarele să răsară. Nașii (o persoana feminină si una masculină) nu trebuie neaparat să formeze un cuplu, iar de numeroase ori ei au vârste fragede. Dacă copilul este băiat este dus de către preot în altar, iar fetița este dusă până la ușa altarului. Apoi, bebelușului devenit creștin i se pune la gât o cruciuliță și este îmbrăcat cu o cămașă, încinsă cu un brâu subțire. Copiilor li se punea, de bicei, in singur prenume, iar acesta era sugerat de preot, în funcție de sfinții sărbătoriți în perioada în care acesta s-a născut. Aceste ritualuri sunt semne ale Creștinătății.

Căsătoria (svadiba) a păstrat numeroase particularități tradiționale. Un evemiment premergător căsătoriei este logodna, denumită”svatastvo”, cu ocazia căreia se realizau petreceri diferite la casa băiatului (acolisnaia) și la casa viitoarei mirese (devisnic). Acceptarea căsătoriei de către fată este marcată prin oferirea unui batic roșu băiatului. În trecut, până la nunta propriu-zisă se realizau șezători la care femeile căsătorite și fetele cântau și confecționau batiste, care urmau să fie dăruite peroanelor invitate la nuntă. Un alt obicei este de”cumpărare-vânzare”a miresei de la casa părinților, moment în care se cântă și se dansează. Apoi, imediat după Sfânta Liturghie, se oficiază cununia religioasă, când fata primește o kicika (tichie brodată, cu aplicații manuale, ce strânge părul într-un coc). Peste aceasta tichie se așează marama. Kicika este emblema femeii căsătorite.

Rusii-lipoveni au păstrat obiceiul, până în present, ca mirii să se căsătorească la biserică, purtând costume tradiționale, acștia fiind extrem de credincioși și punând religia și credința mai presus de orice. Aceștia îngenunchează și se roagă în fața icoanei, având în mâini o candela aprinsă, pentru ca Dumnezeu să le aprobe căsătoria și să îi păzească de toate supărările.

După susținerea slujbei, realizată în limba slavonă, mirele și mireasa, însoțiți de preoți, merg spre casa mirelui, purtând o icoană. Cununia civilă și petrecerea se execută după-amiaza, iar de cele mai multe ori, petrecerea poate dura chiar până la trei zile.

În trecut, nunta rușilor-lipoveni, prezenta un aer sobru, nefiind permisă muzica, doar anumite cântece folclorice putând fi interpretate de nuntași.

Foto 3.36. Nunta rușilor-lipoveni

Sursa: https://greendestination.wordpress.com

La decesul unui membru al comunității de ruși-lipoveni, trupul este privegheat trei zile, iar Psaltirea este citită neîntrerupt. Candela este aprinsă și trebuie să ardă pe durata a șase săptămâni. În jurul capilui persoanei decedate se așează o coroană din hârtie, pe care trebuie scris în limba slavonă ”Sfinte, puternice și nemuritorule Dumnezeu, îndură-te de noi!”. În mâini i se pune o altă hârtie pe care este binecuvântarea proetului. Slujba se realizează la biserică, iar trupul neînsuflețit se așează în groapă cu picioarele spre est, spre locul în care se află crucea, deoarece se crede că în momentul în care morții vor învia, aceștia să vadă crucea prima data. (http://brailapebune.net/obiceiuri-traditii-si-sarbatori-religioase-ale-lipovenilor/)

3.3. Structurile de primire și fluxul turistic

Capacitatea de a atrage turiști într-o anumită regiune depinde și de existența unei baze materiale, care să coincidă cu cerere și preferințele turiștilor și să satisfacă nevoile manifestate de aceștia pe durata întregului sejur. Dezvoltarea turismului se poate efectua doar prin existența unităților de cazare și alimentației publice, dar și a infrastucturii de acces.

După cum se poate observa în tabelul și graficul , localitățile Ceatalchioi și Pardina nu prezintă date referitoare la unitățile de primire turistică. În schimb, se poate observa, în anul 2018, o evoluție numerică semnificativă a acestora în Crișan, Sulina, Maliuc și Sfântu Gheorge, față de anul precedent.

Tabel 3.2.Strucuri de primire turistică pe localități

”-” date lipsă Sursa datelor: Tempo Online

Figura 3.4. Strucuri de primire turistică pe localități

Sursa datelor: Tempo Online

Conform datelor preluate și prelucrate de pe Tempo Online, care prezintă situația infrastructurii de cazare în Delta Dunării, se poate observa o creștere considerabilă a nunărului acestora la finalul anului 2018, fată de anul 2008, când se înregistrau doar 103 unități de cazare. O mare amploare a luat construcția de pensiuni agroturistice în anul 2018, fiind cu 110 unitați mai mult față de anul anterior. Progrese importante se observă și în cazul bungalourilor (14 în 2017 și 48 în 2018), în cazul pensiunilor tursitce, numărul crescând cu 15 noi unități, dar și în cazul spațiilor de cazare de pe nave, numărul acestore crescând în 2018, cu 17 unități, față de 2017. Un declin se constată în evoluția numerică a vilelor turistice, de la 57 de unități în anul 2017, la 31 în 2018.

Tabel 3.3.Evoluția numărului spațiilor de cazare din Delta Dunării, inclusiv orașul Tulcea, în perioada 2008-2018

”-” date lipsă

Sursa datelor: Tempo Online

Figura 3.5.Evoluția numerică a spațiilor de cazare din Delta Dunării, inclusiv orașul Tulcea, în perioada 2008-2018

Sursa datelor: Tempo Online

După cum se poate observa în figura 3.5. , la nivelul anului 2018, pe primul loc în topul unităților de cazare din Delta Dunării, se află pensiunile agrouristice (123 de unități), urmate de bungalouri (48 de unități) și pensiuni turistice (31 de unități). Pe ultimele trei locuri se clasează popasurile turistice (4 unități), campingurile (3 unități) și taberele pentru elevi și prescolari (1 unitate) și cabane turistice (1 unitate).

Figura 3.6.Sosiri ale turiștilor în structuri de primire turistică (2008-2018)

Sursa datelor: Tempo Online

Figura 3.6 , prezintă o creștere a numărului de sosiri în Delta Dunării, mai ales după anul 2015, respectiv 2017. După 2008, toate localitățile au resimțit o scădere accentuată a numărului de turiști, cu excepția comunei Sfântul Gheorghe, comună a cărui număr de sosiri a scăzut drastic după anul 2011. După 4 ani în care numărul de turiști a fost extrem de mic, în 2015, fluxul turistic Sfântu Gheorghe a reînceput să crească.

Orașul Sulina a perceput un declin al fluxului turistic din anul 2009, ce s-a menținut mai bine de 5 ani, urmând să cunoască perioade în care numărul turiștilor a oscilat, până în 2017 când fluxul turistic a înregistrat cel mai mare număr din ultimii 10 ani.

Comuna Crișan a cunoscut și perioade de declin, dar fluxul turistic nu a scăzut sub 1000 de turiști. La fel ca în exemplul orașului Sulina, numărul de sosiri a început să crească după 2017.

Figura 3.7.Numărul de înnoptări în unități de primire turistică (2008-2018)

Sursa datelor: Tempo Online

Conform figurii 3.7, se poate constata că localitatea Sfântu Gheorghe a înregistrat o creștere accelerată din anul 2016 până în anul 2018. De, altfel, creșterea numărului de înoptări se poate observa în cazul fiecărei localități, dar pe lângă Sfântu Gheorghe cel mai tare impresionează Sulina, Crișan și Maliuc, deoarece după câțiva ani în care fluxul turistic a fost extrem de redus, acesta începe să crească constant.

Capitolul III- Pescaturismul (Studiu de caz)

4.1. Noțiuni teoretice

„Pescatourismul este un concept relativ nou de îmbinare a turismului cu pescuitul. Intenția sa este de a suplimenta veniturile fermierilor și familiilor lor în situația scăderii resurselor vii ale mării și pentru a oferi o activitate atractivă pentru turiștii care vizitează coasta mării. Pescatourismul ar trebui să fie considerat o activitate diferită de turismul de pescuit sau de recreere (inclusiv pescuitul de charter), care, de obicei, implică pescuitul sportiv.

De asemenea, contribuie la educarea societății și la conștientizarea opiniei publice cu privire la starea și problemele sectorului marin, inclusiv ecosistemele și experiența culturii tradiționale ale pescuitului.

Această nouă activitate a luat naștere în Italia, în anul 1982 și, curând, s-a răspândit în alte țări mediteraneene.

Pescaturismul poate fi considerat o ramură a turismului durabil și o activitate paralelă cu agroturismul.” (Pescatourism—a european review and perspective, Wojciech Piasecki, 2016)

4.2. Apariția și devoltarea pescaturismului

Pescuitul mondial, în special pescuitul marin, se confruntă cu multe pericole în ultimele decenii. Una dintre problemele majore ale acestui sector a fost supraexploatarea resurselor vii (Mullon et al., 2005, Christensen et Al. 2014, Vasilakopoulos și colab. 2014).

Prin înființarea unor zone economice de către aproape toate statele costiere, s-a redus extrem pescuitul necontrolat. Dar această nouă implementare a contribuit, pe de o parte la menținerea speciilor a căror scădere se constatase, dar pe de altă parte, a dus la desființarea a numeroase flote de pescuit și, automat, la intrarea în șomaj a unui număr mare de perosane, rezultând un impact economic profund. În Polonia, de exemplu, întreg sectorul de pescuit a dispărut.

„Excesul de exploatare a resurselor vii poate duce la schimbări drastice, eventual ireversibile, în ecosistemele marine.” (Stergiou 2002, Pauly et al., 2005). Adoptarea tehnicilor tradiționale de pescuit nu a fost o soluție pentru salvarea speciilor periclitate, deoarece ele compromit mecanismele naturale de regenerare a populațiilor de pești. Astfel, printre alte remedii se numără gestionarea ecosistemelor, îmbunătățirea legislației, stabilirea zonelor marine protejate, creșterea fermelor piscicole, realizarea de campanii de conștientizare a riscurilor pescuitlui excesiv etc. (Di Franco et al., 2016). Nici limitele de capture nu sunt o soluție deoarece acestea se ating la începutul sezonului de pescuit, ceea ce provoacă instabilitatea ocupării forței de muncă, reducerea profitabilității și limitări aspre ale numărului de locuri de muncă în sectorul pescuitului.

O altă problemă contenporană este menținerea unui echilibru între om și natură, echilibru care să ajute la conservarea mediului natural pentru viitoarele generații. În multe țări, zonele de coastă sunt vulnerabile din punct de vedere social și ecologic și adesea există conflicte cauzate de activitățile socio-economice efectuate. Zonele de coastă au fost de decenii la rând printre destinațiile cele mai frecventate de turiști. Conform Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), 63% dintre turiștii europeni preferă coasta ca destinație de vacanță (Anonymous 2009). În Europa, acest fenomen a atins proporții excepționale, în unele zone de coastă turismul fiind considerat cel mai mare segment al economiei locale (Budzich-Tabor et al., 2014).

O activitate care pare a avea capacitata de a rezolva problemele mai sus menționate este turismul durabil. El poate fi definit ca un concept ce privește vizitarea anumitor puncte fără a aduce consecințe negative asupra mediului, societății și economiei (Butler, 1999). Turismul durabil ar trebui să se bazeze pe o armonie între activitatea turistică, mediul înconjurător și nevoile comunităților locale. În numeroase cazuri, comunitățile locale nu mai dețin capital de investiții, dar au capacitatea de a gestiona operațiunile turistice, precum organizarea unei excursii de o zi cu barca.

Turismul durabil, care implică pescuitul, a fost implementat pentru prima dată în Italia (Saba et al., 2013), dar este greu de specificat locul exact în care a luat naștere acest concept. Dar nu putem exclude posibilittatea ca această activitate să se fi precticat independent pe în orice alt punct de pe glob, dar fără a se conștientiza constituirea unui nou concept.

Cuvântul „pescatourism” este format din termenul italian "pesca", adică pește și din termenul din limba engleză „tourism”. Astfel, „pescatourism”se traduce literalmente "turismul de pescuit".

Conceptul de pescaturism s-a născut în Italia și s-a răspândit rapid în alte țări mediteraneene. În 1982, guvernul italian a confirmat acest nou concept, ("pesca-turismo") (Anonymous, 1982) și a furnizat prima definiție legală a unei astfel de operațiuni:,,Pescaturismul înseamnă îmbarcarea persoanelor, cu vârsta de peste 14 ani,pe vasele de pescuit, în scop turistic recreativ” (Saba et al., 2013). Concomitent cu creșterea numărului de turiști care au participat la astfel de activități, s-au aplicat reglementări mult mai detaliate, definind și stabilind toate aspectele posibile legate de prezența persoanelor care nu se află în echipajul de la bordul unei nave de pescuit.

În unele țări, se utilizează termeni asemănători cu pescaturismul, de exemplu, "turismo de pesca" în Brazilia (Anonymous 2010), care denotă turismul într-un sens mai larg și se desfășoară pe alte premise față de pescaturismul european. Așadar, termenul „turismo de pesca” nu este pescatourismul în sens european

Nu toate tipurile de echipamente de pescuit sunt adecvate pescaturismului. Instrumentele de pescuit favorizate sunt, în principal, unelte statice, precum, plase cu sârmă sau plase cu nod/sirec, ori harpoane. (Saba et al., 2013) Pescaturismul nu pormovează sacrificarea mamiferelor și a reptilelor, ci urmărirea organismelor marine în ecosistemele lor naturale. Activități precum vizionarea balenelor, a broaștelor țestoase, a crocodililor au devenit din ce în ce mai practicate. Aceste evenimente sunt adesea organizate în sălbăticie și generează un venit care completează bugetele comunităților locale.

După succesul inițial al pescaturismului în Italia, familiile implicate au hotărât să lărgească domeniul de aplicare. În prezent, turiștii au opțiunea de a petrece o zi sau mai mult în casa unui gospodar, de a închiria camere și de a servi mesele cu preparate tradiționale cu familia. Totodată, turiștii pot asista la rutina de zi cu zi a proprietarului, atât la treburile casnice, cît și la cele cele legate de fixarea echipamentului de pescuit. Această nouă formă extinsă de pescaturism se numește, în Italia, ittiturism (itti-turismo = ihtioturism) (Saba et al., 2013).

3.3. Pescaturismul la nivel internațional

Multe organizații din întreaga Europă și din zonele adiacente au fost interesate să pună în aplicare conceptul de pescaturism în zona lor de coastă, deoarece, pe lânga beneficiile aduse mediului natural, este și o modalitate excelentă de a promova cultura și obiceiurile locale. Din păcate, birocrația nu ține adesea pasul cu realitatea și, în acest caz, s-a considerat că pescarilor locali nu le este necesară o activitate turistică. Pe lângă acest aspect, există legi distincte și a căror reglementări se suprapun.

Astfel, doar trei țări europene (Italia, Franța și Grecia) au o legislație care să adopte și pescaturismul, iar alte două țări, Spania și Cipru, depun eforturi pentru a crea un cadru legal pentru pescaturism.

Pescaturismul în Italia.

Pescaturismul a fost adoptat în scopul protejării resurselor marine, al limitării eroziunii costiere și degradării mediului costier, al reducerii pierderii biodiversității, al reducerii impactului negativ al pescuitului excesiv, al promovării consumului de specii mai puțin cunoscute, al menținerii vechilor metode de pescuit, al creșterii numărului de femei în acest sector, precum și al promovării varietății culturale (Saba 2015).

Decizia de a participa la o excursie pescaturistică înseamnă că un turist trebuie să urce pe o navă de pescuit reală, să observe operațiunile exercitate și să participe la activitățile care se desfășoară la bord, atingând instrumentele de la bord, folosind instrumentele de pescuit, și participând la activitățile de gătit și descoperind, în același timp, tradițiile gastronomice locale. O excursie pescaturistică reprezintă un amestec de aventură, ecoturism durabil, participare activă, descoperirea comorilor unui mediu natural, degustarea produselor bucătăriei locale. Toate activitățile de mai sus se încadrează în categoria turismului activ și aventuros. (Saba et al., 2007).

Foto 4.1.Nave pentru pescaturism în Italia

Sursa: https://www.researchgate.net

Pe de altă parte, pescaturismul oferă pescarilor posibilitatea de a îmbunătăți imaginea profesiei lor și a comunităților de coastă, promovând identitatea socială locală. Pescarii trebuie să dețină o licență de pescuit valabilă, o navă înmatriculată și o autorizație de operare în zona de pescuit de coastă. Navele trebuie să respecte anumite standarde de siguranță și trebuie să fie echipate corespunzător. Veniturile din această activitate obținute de proprietarul unei barci sunt supuse impozitului cu 10%, conform Decretului nr. 4 din 2012. Peștii și crustaceele dobândite în cursul activității de pescaturism se supun reglementărilor sanitare naționale.

Pescaturismul poate fi practicat pe tot parcursul anului, în timpul zilei sau în timpul nopții. Forța vântului nu trebuie să depășească scara Beaufort 2 ( 6-11 km/h). Numărul de vizitatori pe o navă este limitat la maxim 12, iar aceștia trebuie să fie asigurați, iar aceștia trebuiesc readuși la portul de plecare. Copii sub vârsta de 14 ani sunt admiși la bord doar însoțiți de un adult (Saba et al., 2013).

În anul 2004, un grup de italieni entuziaștii de pescaturism au înființat Asociația Națională PescaTour , care promovează activități legate de pescuit, în special pescaturismul și ittiturismul. Scopul principal al PescaTour este de a oferi sprijin și consiliere pentru afacerile și comunitățile de coastă. Asociația oferă informațiile necesare legate de problemele juridice ale pescaturismului și promovează această inițiativă în mass-media, seminarii, conferințe și târguri.

Pescaturismul în Franța.

În Franța, îmbarcarea ocazională a pasagerilor pe nave echipate pentru pescuit profesional a fost practicată în mod tradițional, fără un cadru legislativ specific, până în 2006. Îmbarcarea pasagerilor a fost interzisă din mai 2006 din cauza unui eveniment tragic. Președintele comitetului local al Audierne (Bretania, Franța), un pescar profesionist, și pasagerul său, directorul unei companii internaționale franceze, Edouard Michelin, au murit în timpul unei excursii pe mare. Ca urmare a acestui eveniment dramatic, punerea în aplicare a activității de pescaturism a devenit din ce în ce mai complicată.

Foto 4.2.Pescaturism în Franța

Sursa: https://www.youtube.com (Stakeholder Case Study 2 – Pescatourism, France)

Ulterior, primul pas în dezvoltarea pescaturismului, a fost făcut în 2007, când s-a înființat o rețea de persoane care desfășoară activități pescaturistice de-a lungul coastelor Atlanticului și Mării Mediterane (Coasta de Azur și Corsica).

În urma creșterii cererii de practicare a acestor activități și a succesului primelor experimente, s-au implementat o serie de legi specifice și necesare desfășurii pescaturismului.

Acum, activitatea pescaturistică este reglementată legal și poate fi practicată numai în condiții bine definite. În consecință, proprietarii navelor profesionale de pescuit să dețină o autorizație privind permisul lor de navigație eliberat de Departmental Directorate of Territories (DDTM).

Lansarea și dezvoltarea activității pescaturistice de-a lungul coastelor atlantice și franceze mediteraneene au fost permise prin realizarea mai multor proiecte: Equal (2006-2007), PRESPO (2009-2011), Pescatourisme 83 (2009-2011) și PescAtlantique (2014-2015). Activitatea centrală urmărită de aceste proiecte este îmbarcarea pe nave de pescuit a turisștilor pentru a trăi o experiență în domeniul pescuitului. Celelalte activități se referă la vizite la casa pescarului, la vânzarea peștelui, la călătoriile de-a lungul coastei. Obiectivul principal este de a explica turiștilor diferitele etape ale procesării peștelui, de la capturarea la degustarea preparatelor din pește, dar urmărește și promovarea segmentului de pescuit.

Pescaturismul, în Franța, face parte dintr-un program de dezvoltare locală durabilă pentru spațiul maritim. Acesta constituie un adevărat proces de diversificare a activității de pescuit, ce are ca rezultat creșterea veniturilor suplimentare pentru pescari. Turistul aflat la bord nu este autorizată să pescuiască, ci poate descoperi profesia de pescar și să ajute la activitatea de pescuit. Astfel pescaturismul contribuie la valorificarea profesiei și a imaginii pescarului, dar și la conștientizarea publică.

Pescaturismul în Grecia

În Grecia, pescatourismul a luat naștere oficial la 10 aprilie 2012, când a intrat în vigoare Legea nr. 4070/2012 denumită "Aranjamente privind comunicațiile electronice, transportul, lucrările publice și alte prevederi" (Anonim 2012). Partea a 6-a legii și articolele cuprinse între 174 și 184 se referă la pescaturism. Aici este definită acesteă activitate de pescuit în Grecia, precum și faptul că a fost implementată printr-un scop de "dezvoltare, organizare și supraveghere a activităților și antreprenoriatului în domeniul pescaturismului, urmărindu-se susținerea veniturilor pescarilor și a economiei locale, îmbogățirea și diversificarea produsului turistic intern și creșterea atractivității și competitivității sale "(articolul 174).

Cadrul general al condițiilor pentru practicarea pescaturismului sunt menționate în aceleași articole și precizează că lungimea totală a navei trebuie să fie mai mică de 15 m, că aceasta trebuie să dețină un certificat de siguranță pe mare și că trebuie să aibă un spațiu adecvat pentru ca pasagerii să poată efectua activități de pescuit la bord. Pescarul trebuie să dețină o licență de pescuit profesionist, care atestă dreptul de a utiliza aprope toate tipurile de unelte, cu câteva Până în 2016, au fost emise mai mult de 60 de licențe pescatourism în Grecia, conform cadrului juridic menționat mai sus.

Pescaturismul este susținut, în Grecia, și de o platformă electronică pentru rezervarea călătoriilor online, dar și numeroase pagini pe diferite rețele de socializare referitoare la pescaturism în diferite locații din Grecia (de exemplu, Corfu, Skiathos, Paros, Naxos, Creta).

Pescaturismul în Spania

Prima experieță de pescaturism în Spania, a fost de fapt transportul turiștilor în bărci de pescuit, efectuat în 2004 în Lira (Galicia), cu scopul de a îmbunătăți relația cu mediul socio-economic local al comunității pescărești din Lira și pentru a arăta complexitatea pescuitului pentru societate.

Pentru a se facilita diversificarea sectorului pescuitului profesional prin desfășurarea pescaturismului, a fost lansat proiectul SAGITAL în anul 2005, dezvoltat de Universitatea Politehnică din Madrid, deoarece Legea de stat 3/2001 privind pescuitul maritim (Anonymous 2001), care reglementa activitatea profesională de pescuit, nu include posibilitatea desfășurării acestui tip de activități, diferite în mod clar de activitatea de pescuit propriu-zisă. În cadrul acestui proiect s-a creat un sondaj, intitulat "Studiu privind ordinea juridică a turismului de pescuit: caracterizarea activității, analiza cadrului juridic actual și a regulamentului propus" și avea două obiective: identificarea obstacolelor juridice pentru pescaturism în Spania și să propună modificarea Legii Statului 3/2001 privind pescuitul maritim al țării.

Apoi s-a efectuat, în cadrul aceluiași proiect, o anchetă tehnică asupra elementelor care trebuiesc luate în considerare la navele de pescuit pentru a le adapta pentru pescaturism, purtând numele de „Studiul tehnic al modificărilor care urmează să fie implementate pe navele de pescuit pentru dezvoltarea activităților pescaturistice în Spania". Acest document mențioanează toate aspectele legate de siguranța la bord, măsurile de salvare și locația lor cea mai sigură la bord, echipamentul auxiliar recomandat, numărul maxim de turiști.

În cele din urmă, în decembrie 2014 a fost publicată Legea 33/2014 (Anonimul 2014), care modifica Legea de stat 3/2001 a pescuitului maritim al țării. Ea confirmă importanța pescaturismului pentru diversificarea activității de pescuit și stabilește condițiile pentru dezvoltarea acestuia.

Foto 4.3.Navă de pescaturism în Spania

Sursa: https://www.researchgate.net

Pescaturismul în Portugalia

În Portugalia, turismul legat de pescuit, a fost parțial reglementat începând cu 2007 și a fost limitat la regiunea autonomă a insulelor Azore (Molina García, 2013). Turismul maritim portughez se bazează pe Decretul nr. 21/2002, emis la 31 ianuarie 2002 ( Molina García, 2013).

Nevoia de pescaturism a fost recunoscută în Decretul legislativ regional 23/2007 de aprobare a regulamentului privind activitățile maritime și turistice ale insulelor Azore (RAMTA) (Molina García, 2013), iar turiștii au fost autorizați bordul navelor de pescuit cu scopul observării balenelor în mediul lor natural.

Decretul nr. 36/2008 a stabilit cadrul juridic pentru pescaturism în Azore și definește aspecte ale operațiunii de pescaturism, cum ar fi: identificarea operatorului de turism maritim, nava care urmează să fie utilizată, zona de exploatare admisibilă, polița de asigurare, identificarea punctului de îmbarcare, uneltele de pescuit, speciile admise pescuitului, dimensiunea minimă a echipajului, numărul maxim de turiști care se îmbarcă. Numărul de turiști pe o singură barcă nu trebuie să depășească 12, iar copiii sub 16 ani trebuie să fie însoțiți de părinți sau de tutori legali.

În conformitate cu ultimilte modificări legislative (2009), fiecare operator de turism trebuie să aibă un registru de înregistrare, atât pentru înregistrarea turiștilor, ci și pentru înregistrarea detaliată a capturii de pește de persoană.

Pescaturismul în Cipru

Cipru are condiții naturale excelente pentru acest tip de activitate. Ca și în alte țări, turismul legat de pește din Cipru poate fi împărțit în două tipuri diferite de activități.

Primul tip se referă la " pescuitul de relaxare/ turismul de coastă ", în care turiștii au permisiunea de a desfășura activități de pescuit, la bordul navelor mari. Numărul acestor pasageri, care pot fi și cazați pe astfel de vase variază de la 5 la 50. Cei mai mulți proprietari de nave care efectuează acest tip de turism, au parteneriat cu agenții turistice și hoteluri locale sau dețin o cabină în fața navei pentru a furniza informații și pentru a efectua opțiunile de rezervare.

Al doilea tip (pescaturismul adevărat ) se referă la cazurile în care turiștii se înscriu să participe la activități bazate pe pește, la bordul navelor tradiționale. Uneltele de pescuit care pot fi utilizate în această activitate sunt menționate în licența profesionistă a pescarului, în special anumite tipuri de plase. Această inițiativă vizează creșterea surselor de venit ale pescarilor, dar și reducerea pescuitului excesiv, realizat prin impunerea unor limitări spațio-temporale mai stricte, precum și a unor restricțiilor privind uneltele (de exemplu, lungimea plaselor utilizate).

Pescaturismul nu este încă lansat oficial, dar activitatea a fost experimentată în cadrul unui număr mic de nave.

Deși dezvoltarea pescaturismului este teoretic posibilă în toate țările europene, climatul optim și alte condiții naturale fac din Europa de Sud cea mai atractivă zonă pentru acest tip de activitate turistică.

Pescaturismul în Japonia

În Japonia se poate observa un exemplu de activitate interesantă de pescaturism. De fapt, este o activitate mult mai veche decât inițiativele europene moderne de pescaturism și se desfășoară sub un alt nume ( „ukai”) . Această atracție turistică se bazează pe pescuitul tradiționale cu cormorani, iar spectatorii nu se află pe aceeași barcă ca și pescarii.

Pescuitul cu cormorani presupune utilizarea unor cormorani instruiți pentru a pescui în râuri Pescarii folosesc bărci de lemn și fiecare dintre ei poate utiliza până la o duzină de cormorani. Cormoranul se scufundă în apă, aflându-se într-un fel de lesă, care le permite stăpânilor să-i forțeze să se întoarcă în barcă. Păsările au un inel pe gât, astfel încât să poată înghiți doar pești mici, iar dacă păsările captivează un pește mai mare, pescarii îi forțează să-l scuipe.

Formarea cormoranilor se realizează de mai mult de 1300 de ani. Turistul poate urmări acest spectacol, care de obicei durează o oră, de pe navele însoțitoare.

Foto 4.4.Ukai (pescuitul cu cormorani)

Sursa: www.youtube.com (Fishing with Birds!)

În concluzie, pe baza exemplelor din Italia și Franța, reiese că activitatea de pescaturism poate aduce profit. Totodată, stimularea activităților în domeniul pescuitului necesită și dezvolarea infrastructurii turistice, ceea ce constituie un avantaj economic. Un alt avantaj al pescaturismului, în constituie promovarea tradițiilor regionale și obiceiurile pescuitului, prin activități ce au potențial economic, social și turistic.

Adesea, populația din regiunile cu tradiție în domeniul pescuitului se confruntă cu probleme economice și necesită acțiuni care să îmbunătățească traiul și condițiile acestora. Activitățile inovatoare din domeniul pescaturismului, permit în mod evident, creșterea veniturilor populației, menținând în același timp o activitate culturală și istorică.

Cu toate că devoltarea pescaturismului este realizabilă în majoritatea statelor europene, factorii naturali și clima din Europa de Sud, o poziționează pe primul loc drept cel mai atractiv și potrivit spațiu pentru acest gen de activitate turistică.

4.4 . Pescaturismul în Delta Dunării

Potrivit celor mai recente informații, pescaturismul este practicat pe o scară mică în Delta Dunării (Els și Kane 2017). Primul serviciu de pescaturism din România se practică doar în Mila 23, Delta Dunării.

Pescaturismul reprezintă o formă de ecoturism și turism responsabil, cultural, realizat pentru a proteja flora și fauna Deltei Dunării. Acest fenomen a luat naștere în România prin implementarea proiectului „Lotca Habitat: Pescaturism în Delta Dunării” inițiat de Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic la canoe și fost pescar în Mila 23, la data de 12 februarie 2015, în orașul Tulcea, la Centrul de Informare și Promovare a Destinației Eco Delta Dunării de pe faleza municipiului.

Foto 4.5.Implementarea proiectului „Lotca Habitat: Pescaturism în Delta Dunării”

Sursa: http://www.obiectivtulcea.ro/lansare-proiect-lotca-habitat-pescaturism-in-delta-dunarii/

Proiectul „Lotca Habitat: Pescaturism în Delta Dunării” este derulat de Asociația ”Ivan Patzaichin – Mila 23” în parteneriat cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Compania de Turism Lent și este finanțat de Agenția Germană de Cooperare Internațională. Bugetul total este de 29.320 Euro, Asociația ”Ivan Patzaichin – Mila 23” contribuind cu 25%. Ivan Patzaichin a precizat că proiectul se adresează doar pescarilor, nu operatorilor de turism, care îl pot doar sprijini și promova.

Cu ajutorul proiectului a fost introdus un nou termen în vorbirea curentă a populației României, pescaturismul, cunoscut parțial la nivel național, dar devenit din ce în ce mai popular la nivel european. Rolul acestei activități turistice de nișă, cu mare potențial de atractivitate este a îmbunătăți și diversifică oferta operatorilor de turism, aducând un strop de noutate pentru turiștii care vor să îmbrațișeze natură și de cultura acestei destinații, sprijinind totodată și comunitățile din Deltă, punând în lumină activitatea propriu-zisă a pescarilor.

Delta Dunării deține toate atuurile necasare efectuării unui astfel de tip de turism, precum o bogăție avi-faunistică, peisaje inedite, stiluri arhitecturale de inspirație românească, lipovenească și rusească, un patrimoniu cultural bogat al minorităților entice, dar și o gastronomie locală tradițională.

Foto 4.6.Pescaturism în Delta Dunării

Sursa: https://www1.agerpres.ro/social/2015/08/13/reportaj-ivan-patzaichin-a-lansat-primul-traseu-de-pescaturism-in-delta-dunarii-13-22-47

Turiștii pot trăi o zi din viața unor pescari propriu ziși, alături de aceștia, într-un sat pescăresc prin Deltă. Expeiența presupune vizitarea unei gospodării pescărești tradiționale din Mila 23, protejând mediul înconjurător al Deltei Dunării, degustând din gastronomia locală și observând obiectivele culturale. Timp de 3 ore, pescarii însoțiți de turiști, vor pescui, urmând să gătească împreună peștele colectat, în diferite locații (gospodăriile localnicilor, pe malul Dunării, în grădina de legume) și vor asculta legendele pescărești. Înnoptarea se poate face atât în colibele pescarilor, cât și la pensiuni.

Traseele aparte pentru pescaturism sunt parcurse sub îndrumarea unui ghid local, în lotci special construite pentru acest tip de turism, confecționate conform tradiției deltaice. Această activitate se realizează doar de către pescarii profesioniști, având anumite cote de capturi și unelte de pescuit special atribuite.

Foto 4.7. -Pescaturism în România

Sursa: http://www.romania.travel

În urma studiului efectuat în spațiul Deltaic, aflicând chestionare pe baza interviului locuitorilor și turiștilor întâlniți pe teren, se va observa dacă aceștia conștientizează nevoia mediului natural de conservare și protecție, dar și atitudinea lor la implementarea pescaturismului în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Figura 4.1.Ponderea obiectivele naturale și obiectivele antropice considerate reprezentative pentru Delta Dunării

În viziunea turiștilor și localnicilor, Delta Dunării reprezintă un spațiu cu o mare diversitate a florei și a faunei, cu plaje însorite și liniștite și peisaje impresionante. Se poate observa că 83% dintre persoanele chestionate consideră elementele cadrului natural reprezentative pentru deltă și doar 17% amintesc de obiectivele antropice.

Dar flora și fauna sunt amenințate de prezența omului, care nu conștientizează unicitatea Deltei Dunării la nivel mondial, fiind singura deltă ce a primit statutul de Rezervație a Biosferei. Poluarea este cea mai mare problemă cu care mediul natural se confruntă. Arderile stufului din bălți distrug casele a zeci de specii de păsări și mortaliatea a mii de animale. Chiar dacă această practică este interzisă de ARBDD, locuitorii încă o utilizază. De altfel, aerul este poluat de la fumul dens, negru produs în urma arderii stufului. Alt tip de poluare este cea fonică, produsă de bărcile cu motor, care deranjează cuibaritul speciilor de păsări.

Bogățiile deltei sunt consumate irațional, neutilizându-se principilul dezvoltării durabile, ce are în vedere păstrarea cadrului și resurelor naturale și pentru generațiile viitoare. Aici se încadrează suprapescuitul, produs intens în anumite locații în Deltă, a vânatului excesiv și chiar a braconajului, fenomen destul de frecventat, prin pescuirea sau vânarea ilegală.

Figura 4.2.- Ponderea principalelor atracții naturale

În topul principalelor atracții naturale se află plajele, ce dețin o pondere de 23%. Adesea, turiștii preferă plajele liniștite în detrimentul celor aglomerate și a stațiunilor de pe litoral. Plajele din deltă sunt urmate îndeaproape de Pădurea Letea (19%) și de zona de vărsare a Dunării în Marea Neagră (18%), care oferă un tablou unic privitorilor. În categoria ”altele” sunt incluse dunele de nisip, Delta Dunării fiind singurul loc din România în care se găsesc păduri dezvoltate pe nidip, Insula Șerpilor și Lacul Sărat.

Figura 4.3.Ponderea principalelor atracții antropice

În ceea ce privește obiectivele antropice, turiștii care ajung la Sulina nu ratează oportunitatea de a vizita Farul Vechi și muzeul dedicat acestuia, ceea ce se poate observa și în graficul , obiectivul menționat deținând 34% din ponderea atracțiilor antropice reprezentative pentru gura de vărsare a Dunării. Turiștii aleg Delta Dunării și pentru tradițiile și obiceiurile specifice (22%), păstrate de zeci de ani, care se îmbină perfect cu gastronomia tradițională (15%) bazată, în special, pe pește. Orașul Sulina posedă un alt obiectiv considerat caracteristic deltei, Cimitirul Cosmopolit (17%).

Figura 4.4.Strategii de dezvoltare necesare în spațiul deltaic

Locuitorii din Delta Dunării întampină probleme în ceea ce privește dezvoltarea de orice natură, unele împiedicând și realizarea activităților cotidiene. Aceștia au identificat probelmele comunitații și au realizat și strategii, care, implementate ar putea face viața din deltă mai facilă. Printre ele se numără îmbunătățirea transportului (29%) prin înmulțirea curselor vapoarelor și modificarea programului, prin introducerea curselor rutiere (unde este cazul) și prin repararea drumurilor existente.

Reducerea poluării este o strategie importantă pentru ecosistemul deltaic. Se dorește stoparea aruncării deșeurilor în Dunăre sau mare, păduri, diguri și în alte zone care nu prezintă drept scop depozitarea resturilor. Poluarea aerului (fig ) se realizează prin arderea terenurilor cu stuf, activitate ce prezintă numeroase efecte negative habitatului natural, iar cea fonică, prin pătrunderea pe canale a bărcilor cu motor ce nu respectă normele impuse, care pot deranja păsările în perioadele de cuibărit.

Foto 4.8. . Poluare atmosferică prin adrerea sufului

Este necesară intensificarea turismului deoarece, în acest fel se pot realiza investiții de orice tip, ceea ce duce și la creșterea numărului locurilor de muncă, lipsa acestora fiind o mare problem pentru locuitorii deltei. Totodată, ei doresc un turism rațional, bazat pe menajarea mediului și pe consumarea echilibrată a resurselor. Este necesară recondiționarea obiectivelor turistice degradate și a clădirilor din patrimoniul statului, dar și promovarea obiceiurilor și tradițiilor locale. Tot de domeniul turismului ține și amenajarea și îngrijirea plajelor.

Alte strategii de dezvoltare enumerate de locuitori sunt: implicarea comunității în activități de ecologizare și chiar a turiștilor, realizarea locurilor pentru campare, redeschiderea vechilor fabrici de pește și utilizarea unei surse de electricitate ”verde”.

Figura 4.5. Ponderea celor mai pescuite specii de pește

Graficul sugerează că specia cea mai capturată este știuca (25%), dar și somnul, carasul și crapul dețin peste 18 procente. Scrumbia este o specie de sezon, ce poate fi întâlnită în apele Dunării doar în perioada primăverii, timp de două luni jumătate, deoarece fiind originară din Marea Neagră, la sfârșitul lunii februarie pătrunde în Dunăre pentru a-și depune icrele. Din cauza apariției sale sezoniere, ponderea capturilor de scumbie este mult mai mică decât a oricărei alte specii de pește. Alte specii capturate sunt: bibanul, roșioara, avatul și racii.

Figura 4.6.Popularitatea, la nivel local, a conceptului de pescaturism

Conform chestionării și prezentării conceptului de pescaturism în rândul localnicilor, putem constata că un procent de 64% nu cunoșteau termenul de ” pescaturism” și ce presupune această activitate, iar restul de 36% știau la ce se referă terminologia.

Promovarea pescaturismului s-a produs din momentul în care proiectul a fost implementat, iar pe faleza orașului Tulcea, lângă un restaurant cu specific pescăresc exista un centru de informare exclusiv acestei activități. Din păcate, centrul a fost închis în primăvara anului 2019. Promovarea se realizează si în mediul online, dar informațiile oferite sunt reduse și neactualizate.

Figura 4.7.Factorii care favorizează dezvoltarea pescaturismului

Elementul care se află la baza pescaturismului deltaic, în afară de resursa piscicolă și acțiunea de pescuit, este etnofolclorul, compus din tradițiile și obiceiurile comunităților de pescari, arhitectura specifică deltei, manifestările artistice (cântece, dansuri), portul tradițional și gastronomia locală, care se rotește în jurul peștelui.

Indiferent de scopul călătoriei în Delta Dunării, flora și funa diversificată, peisajele impresionante și liniștea relaxantă captează orice persoană, acestea fiind elementele ce oferă spațiului caracterul incomparabil dobândit.

Componenta culturală este foarte prețioasă în dezvoltarea pescaturismului, ea oferind glas istoriei locului. Obiectivele culturale ale deltei prezintă traiul în zonă cu sute de ani în urmă și atrag numeroși turiști dornici de a cunoaște apariția și evoluția așezărilor umane în acest areal.

Alți factori care ar favoriza dezvoltrea pescaturismului sunt: implementarea proiectului cu ajutorul ARBDD, care poate monitoriza activitațile, pentru a se evita efectuarea unui turism necontrolat și condițiile climatice prielnice prscticării unei astfel de activități.

Figura 4.8. Factorii care ar defavoriza dezvoltarea pescaturismului

Dar există, din păcate și factori care ar defavoriza practicarea pesaturimului în Delta Dunării. Localnicii susțin că un principal element, din această categorie, este consumarea irațională a resurselor (27%), prin pescuit și vânătoare intensă, braconaj și arderea terenurilor. Poluarea mediului și birocrația pun și ele în dezavantaj acest nou tip de ecoturism, existând niște norme stricte pentru posibititatea practicării acestuia.

Lipsa promovării pescaturismului se poate observa și în figura , fiindcă o mare parte a populației deltei nu cunosc acest proiect implementat în regiunea de domiciliu.

Alte probleme care primează în detrimentul dezvoltării pescaturismului sunt transportul deficitar (9%), care împiedică o mare parte a turiștilor să viziteze Delta Dunării și lipsa activităților în sezonul rece, așezările umane fiind parcă lipsite de viață în această perioadă.

Figura 4.9.Ponderea respectării raportului calitate-preț în cazul serviciilor turistice

O mare parte a turiștilor, 61%, susțin că serviciile turistice nu respectă raportul calitate preț, cunfruntându-se adesea cu servicii de calitate inferioară, la prețuri ridicate. Calitatea serviciilor constă în gradul de confort care trebuie să satisfacă toate categoriile de turiși, dar se reflectă și în comportamentul angajaților în domeniu. Populația tânară a deltei migrează spre orașele apropiate zonei, de pildă, în orașele Tulcea și Constanța, în căutarea unui loc de muncă permanent, deoarece turismul prezintă un caracter sezonier în Delta Dunării. Astfel, angajații în turism din spațiul deltaic sunt adesea necalificați și nu mulțumesc exigențele turiștilor.

Figura 4.10. Deschiderea la practicarea activității de pescaturism

Conform figurii 4.10 , o mare parte a eșantionului chestionat (80%) este deschisă la practicarea activității de pescaturism, dorind să trăiască această experiență, ca turist sau coordonator. Interesul lor în ceea ce privește pescaturimul, s-a obesrvat din curizitatea cu care abordau subiectul și prin multiplele întrebări primite de la aceștia.

Figura 4.11 . Deschiderea la practicarea activității de pescaturism în funcție de categoria de vârstă

Îmbucurătoare este atituninea generației tinere, care vrea să adopte și să experimenteze această activitate, fiind și categoria de vârstă care încearcă să identifice problemele comunității și să gasească metode de rezolvare. În ceea ce privește categoria cu cele mai multe răspunsuri negative la întrabarea daca ar practica pescaturismul, aici se încadrează cei cu vârsta cuprinsă între 20-40, care susțin că sunt prea ocupați cu alte probleme și duc lipsă de timp liber. Categoria cu cele mai puține persoane dezinteresate este 40-60, aici aflându-se doar o persoană.

Figura 4.12. Nivelul studiilor eșantionului chestionat

Ponderea nivelului de studiu dominant este cea a studiilor medii (60%), așa cum reiese din figura 4.12. Pe loc secund se află pesonanele cu studii superioare (35%), iar pe ultimul loc cele cu studii gimnaziale, cu ponderea de 5%. Nivelul de studii este foarte important în rezolvarea problemelor mediului și în conștientizarea acestora, deoarece ei pot utiliza echilibrat bogățiile acestuia.

Figura 4.13. Statutul profesional al eșantionului chestionat

Persoanele eșantionului chestionat au diverse ocupații, dar cea mai mare parte sunt elevi și studenți (42%), ce sunt urmați de pensionari (14%). În categoria celor salariați intră pomieri, profesori, asistenți farmaciști, mineri, agenți de pază, mecanici de nave. Angajați în turism sunt persoanele ce lucreză în turism sau au funcții conexe, aici inegrându-se ghizi turistici, comandanți de nave, bucătari și ospătari. O pondere redusă o au antreprenorii (7%), ei având afaceri în diverse domenii economice (proprietari restaurante, pensiuni, magazine și altele). Alte ocupații (5%) sunt deținute de navigatori, șoferi și funcționari ai statului, aceiași pondere având și persoanele fără ocupație.

Rezultatele studiului de caz

Rezultatele atestă că locuitorii deltei, indiferent de vârstă, sex, nivelul de educație și statutul profesional, sunt pregătiți pentru eventualele schimbări în domeniul turismului și promovării tradițiilor locale. Aceștia sunt conștienți de valoare spațiului în care trăiesc, de obiectivele naturale și antropice, de fondul cultural și etnografic ce datează de zeci de ani. Ei doresc să menajeze și să protejeze bogățiile, propunând strategii de dezvoltare a zonei. Sub aspectul dezvoltării economice produse pe baza turismului, aceștia sunt dispuși să primească fluxuri de turiști dornici să le cunoască obiceiurile, atâta timp cât este controlat și protejează fondul natural.

Chiar dacă dezvoltarea pescaturismului, teoretic, este posibilă în Delta Dunării, pentru ca această activitate să prindă contur și să fie practicată în masă, este nevoie ca elementele considerate defavorabile experienței să fie suprimate, iar cele avantajoase să fie valorificate, cu ajutorul administrației locale și a populației autohtone, scopul fiind creșterea veniturilor populației, păstrând în armonie elementele culturale, istorice cu biodiversitatea.

În concluzie, prin efectuarea studiului de caz s-a dorit remarcarea popularității activității de pescaturism în Delta Dunării, identificarea factorilor care ar putea favoriza sau, dimpotrivă, defavoriza dezvoltarea noului tip de ecoturism, cât și atutudinea locuitorilor rezervației față de adoptarea acestuia.

Analiza SWOT