Lucrare de Licenț ă [630339]

Universitatea „Petre Andrei”, Iasi
Facultatea de Psihologie, Stiințele Educației și Asistență Socială

Lucrare de Licenț ă

Coordonator Științific,
Lect. Univ. Dr. Oana Gostin Absolvent: [anonimizat], 2020

Universitatea Petre Andrei, Iași
Facultatea de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială

Fundamente ale terapiei prin sens la Viktor Frankl
Mărci logoterapeutice in experiența persoanelor care au
pierdut o persoană apropi ată prin sinucidere

Cuprins

Partea I
Introducere

Capitolul I – Evoluția Psihoterapiei. Psihanaliză, Psihologie individuală, Logoterapie
a) Merite și limite – Psihanaliză și Psihologie individuală
b) Ințelegerea fundamentelor Psihanalizei
c) Intelegerea fundamentelor psihologiei individuale
d) Logoterapia și ieșirea din determinism

Capitolul II – Fundamentele Logoterapiei
a) Conștientizare și responsabilitate
b)Valorile creatoare, experimentale, atitudinale

Capitolul III – Posi bilitatea sensului
a) Sensul și situațiile de viață
b) Unicitatea persoanei ca valoare de sens

Partea a II -a- Cercetarea

a) Obiectivele cercetării
b) Metodologia cercetării
c) Povestile de viață – Paul și Adrian
d) Interviul și prezentarea cazurilor
e) Mărturie Personală
Concluzii

Introducere

In această lucrare ne vom concentra pe fundamentele Logoterapiei sau terapiei prin sens, așa cum o numește Viktor Frankl. In prima partea a tezei vom avea in atenție prin ce anume se diferențiază demersul
franklian de cel al psihanalizei și psihologiei individuale, pentru că nu putem să decelăm fundamentele Logoterapiei, dacă nu ne referim la Freud și Adler. O bună ințelegere a mizelor gândirii lui Frankl, precum și a obiectivelor psihoterapiei presupune mai intâi o insușire a ideilor de bază a psihanalizei și
psihologiei individuale. Apoi vom căuta să prezentăm ideile centrale care susțin edificiul gândirii lui Frankl. Principala idee a autorului și care il diferențiază de predecesorii săi este aceea a libertății persoanei față de condițiile exterioare. Frankl a inteles că principala calitate a omului constă in libertatea reprezentărilor sale cu privire la intâmplările vieții. Mai departe vom trece prin descrierea și ințelegerea unicității persoanei precum și responsabilității sale de a- și implini sensul prin valori. Pentru Frankl, spre
deosebire de predecesorii săi, omul este in căutare de sens, iar drumul său el este orientat spre viitor și nu spre trecut. Sensul vieții este mereu personal și se referă la posibilitățile persoanei de a- și implini
potențialul, fie prin valorile creatoare ale activității și muncii, fie prin valorile exprimentale ale experienței artei sau iubirii, ori prin valorile atitudinale in fața suferinței. Accentul va cădea pe libertatea
persoanei in relație cu determinările biologice si sociale. Căutam astfel să aratăm că determinările psihologiei lui Freud sau Adler sunt insușite, dar depășite in psihoterapia existențială dezvoltată de Vik tor
Frankl.
In partea a doua a lucrării vom elabora o cercetare calitativă prin care susținem ideea potrivit căreia sentimentul de a fi unic al persoanei, impreună cu ideea unei misuni de realizat in viitor stau la baza atitudinii persoanelor invingătoare in fața suferințelor. Indeosebi ne vom indrepta atenția asupra suferinței
pierderii unui apropiat prin sinucidere. Prin intermediul instrumentelor povestirii de viața, a prezentării de cazuri si interviu, precum și prin apelul la experiența personală voi sustine ca persoanele care pierd
un apropiat pin sinucidere sunt orientate in procesul lor de auto- vindecare de principiile prezentate de
Viktor Frankl. Mai curând putem spune că autorul a reușit să surpindă modul in care omul iși găsește rostul vieții in momente de suferință acerbă. In acest sens am ales să prezint cazurile unor persoane care
au trecut printr -o asemena experiență, pentru că din atitudinea lor mi se pare că poate fi descoperită cel
mai bine poziția teoretică și practică a lui Frankl. Acesta din urmă a zis, chiar el insuși, că logoterapia nu

căută să impună o direcție sau o idee din care deducem vindecarea a persoanei, ci doar oferă posibilitatea
unui drum de auto -vindecare acesteia. Astfel, omul doar este insoțit in drumul prin care iși des coperă
posibilitățile de a -și realiza sensul vieții sale. De aceea ne -am indreptat atenția spre situațiile unice, in
care persoanele care au suferit o traumă puternică, precum este cea a pierderii unui apropiat prin sinucidere descoperă resuresele de sens pentru restaurarea lor interioară. Personal cred că in asemenea
momente de debusolare existențială persoana iși dezvăluie cele mai intunecate, dar și cele mai luminoase posibilități de actiune și intelegere. Noi in această lucrare am ales să credem că pier derea unei persoane
apropiate prin sinucidere poate fi investită cu sens.
Considerăm că pentru tratarea unui asmenea subiect se impune mai degrabă intelegerea decât explicația. Astfel că atenția noastră se va indrepta spre autenticitatea și semnificațiile experiențelor, iar nu spre
validitatea acestora. Cercetarea noastră vizeză un acces, nu la generalitate și obiectivitate, ci la modul de desfășurare al conștiintei in fața unei experiențe precum este cea a pierderii unui apropiat prin sinucidere. Astfel c ă suntem de părere că arta cuvântului și descrierea fenomenologică sunt mai potrivite decât
numărul și cunatificarea. Considerăm că prezența subiectivității cercetătorului si a subiectilor cercetării conduce la o cunoastere a realității, unde adevărul este negociat pe baza unor percepții subiective. In
acest sens, cercetarea clitativă prsupune inlăturarea ideii unui adevăr unic, obiectiv, ea având drept miză ceercetarea semnificațiilor experiențelor subiective.

Capitolul I
Evoluția pishoterapiei: Psihanaliz ă, Psihologie individuală, Logoterapie
a) Merite si limite: Psihanaliza si Psihologia individual ă
In demersul său Frankl a incercat să țină seama de complexitatea ființei umane, de multi –
dimensionalitatea structurii si expresiilor sale. Pentru aceasta autorul a luat conoștința de cele două mari
teorii ale epocii sale, psihanaliza si psihologia individuală. Astfel Frankl elogiază eforturile celor dinaintea sa, sprijinindu -și cercetările pe cele două sisteme de gandire. Strădania sa de a pune bazele unui
psihoterapii centrate pe sens nu avea cum sa piardă din vedere cercetările predecesorilor săi. Frankl elogiază astfel sistemele psihanalizei si a psihologiei individuale, considerându -le ca stând la baza
demersului său de cecetare. In acest sens putem intelege mai limpede importanța relației pe care Frankl
o intreține cu cele doua mari orientări psihoterapeutice ale vremi chiar din spusele sale.
„Cine ar putea vorbi de psihoterapie fără a -i numi pe Freud si Adler? Cine ar putea, atunci când este
vorba de psihoterapie, să nu pornească de la psihanaliză și psihologie individuală și sa nu se refere mereu la ele? Opera creatorilor lor nu poate fi exclusă din istoria psihoterapiei.Dacă in cele din urmă se va incerca să se depășească gran ițele oricărei psihoterapii de până acum, atunci va fi necesar ca aceste
granițe să fie stabilite. Iar inainte de a pune intrebarea dacă depășirea acestor granițe este ncesară și cum ar fi posibil acest lucru, va trebuie să constatăm că psihoterapia are r ealmente asemenea granițe.”
1

Reise cu claritate din acest fragment respectul pe care Frankl il are pentru Adler si Freud. Acesta ințelege
că cele dou ă școli de gândire au pus bazele psihoterapiei, iar orice incercare teoretică trebuie să inceapă
cu cunoașterea ideilor si conceptelor acestora. Doar in urma unei ințelegeri a bazelor care configurează
psihanaliza si psihologia individuală, Frankl se poate aventura intr -o incercare de transgresare a limitelor.
In urma cercetării celor două orientări psihoterapeutice sunt asumate si apoi incercate astfel, neajunsurile
structurale ale psihanalizei, precum și ale psihlogiei adleriene.

1Viktor Frankl – Doctorul si sufletul, Editura Meteor Pres, București p. 21

Pentru Frankl omul reprezint ă mai mult decat plăcer e sau realizare social ă. Acesta consider ă că abordarea
psihodinamica cât si cea adleriana se fac vinovate de reducționism . De aceea, inainte de a incerca o
ințelegere motivată de voința de sens, Frankl a considerat că este necessară aprofundarea gândirii
predecesorilor săi, Freud si Adler. Demersul său nu este unul prin care sunt anulate meritele celor doi mari corifei ai psihoterapiei. Acesta asumă o incercare de critică constructivă, prin care se dorește mai curând dezvoltarea ințelegerii naturii umane, s i nu simpla destituire a teoriilor psihanalizei si psihologiei
individuale. Frankl recunoaște astfel merite improtante atât uneia cât și celeilalte, de la care preia concepte importante si idei roditoare. Autorul nu ezită aprecieze eforturile lui Freud și Adler.
„ In unilateralitatea lor, psihanaliza și psihologia individuală observă câte o latură a umanității. Ambele
teorii se fac vinovate de o ingrădire concentrică a câmpului lor vizual științific, una concentric pe conștiința omului , cealaltă pe respon sabilitatea sa. Dar reflectarea absolut imparțială asupra bazelor
originare ale ființei umane relevă că tocmai conștiința și responsabilitatea, reprezintă ambele principii ale existenței.Această stare de lucruri ar putea fi invșmântată in formula antropolo gică a fi om inseamnă
a a fi conștient și a fi răspunzător.”
2

Frankl realizează atât meritul psihanalizei cât și cel al psihologiei individuale, ințelgând că ambele teorii
au rolul de observa si cuprinde o latură a umanității. Ce le doua teorii devin chiar complementare atunci
când cercetarea este orientată de nevoia de a intelege, de a integra și a dezvolta informația, și nu de a critica in mod gratuit. Astfel Viktor Frankl isi intemeiaza efortul de intelegere plecând de la fundația oferita de teoriile lui Freud și Adler. Meritul său este acela de a conserva ceea ce este folositor și de semnala limitele structurale ale ambelor orientări. Totuși Frankl nu este ezită să arate limitările inerente ambelor școli de gândire.
3

2ibidem 2019, p.22-23

3 Thorne, B. M., & Henley, T. B, Connections in the history and systems of psychology (3rd
ed.). Boston: Houghton Mifflin.

b) Intelegerea fundamentelor psihanalizei
“ Ambele invataturi sunt vinovate se pare, de o ingrădire a realit ății mentale sesizabile prin fenomene,iar
in ceea ce privește conținutul aspiratiilor spirituale, psihanaliza, din punct de vedere material, consdera valabil drept continut posibil, in ultimă instanță, doar ceea ce ține de libido. In schimb viziunea psihologiei individuale ingradește fenomenele mentale in ceea ce privește forma, recunoscând, se pare, aspirații spre diferite lucruri.”
Frankl amendează modul in care Freud înțelege omul, ca fiind determinat de energia libidoului, toate actiunile, ideile si comportamente le sale originând in incoștientul pulsional.
4 Acest mod de gândire
situează omul pe un plan inferior potențialului său existențial. Frankl nu putea astfel accepta vizunea lui Freud, pentru că asta ar insemna că omul este un automat al placerii. La fel de bine Frankl consideră că erorarea lui Freud constă in pretentia generalizatoare a principiului placerii, unde conform acestuia din
urma omul este doar placere. Frank l alege sa conteste „ principiul homeostaziei, care sustine c ă
organismul omenesc incearcă permanent s ă mențină un echilibru interior. Principiul plăcerii acționează
pentru a menține homeostaza, având ca scop fundamental eliminarea tensiunii. Principiul pl ăcerii e la
lucru, vădit si netulburat din primele momente ale vieții; mai târziu, pe măsura ce individul se
maturizează, mecanismele principiului plăcerii devin mai ascunse, căci principiul realității cere amânarea sau sublimarea gratificarii”
5
Intemeietorul terapiei prin sens sau logoterapiei este de părere că explicarea material ă a fenomenelor,
( explicarea a ceea ce e superior prin ceea ce e inferior) nu este potrivit ă. In aces t sens putem afirma
impreună cu Frankl , de pildă, că persoanele care aleg să lucreze in domeniul sanătății nu doresc sa se angajeze mereu din motive pragmatice, sau utile. Nu este exclusă posibilitatea ca aceste persoane sa fie motivate de un sens mult ma i profund, mai ne -conditionat de răsplata materială sau beneficii de statut.
Astfel dorința lor de a lucra in domeniul sănătății este justificată printr -un sens, si nu dedusă dintr -un
postulat al dorinței libidinale sau al nevoii de împlinire sociala. Teo ria homeostatică a lui Freud, prin

4Vezi Freud, Introducere in Psiahanaliza, Editura Trei, București,2010, p 260 -271, 230-242
5Irvin Yalom -Psihoterapia existential ă,, Editura Trei, 2012, p.512

care se afirmă ca omul are nevoie sa scape de tensiune, pentru a menține un echilibru, este amendata
punctual. Pentru Frankl „ lucrul de care omul are nevoie este sa nu scape cu orice preț de tensiune, ci el
are nevoie de chemarea pe care i -o adresează un sens potențial care se vrea realizat”
6
Un alt contraargument e acela ca principiul placerii sufera de contradictii interne. In acest sens, cu cât
cineva cauta mai asiduu fericirea aceasta se va incepărt a mai mult. Frankl are multe exemple de situatii
unde persoana este mult prea concentrata pe obtinerea placerii si esueaza in a o obtine. Autorul considera
ca mai cu seama placerea survine atunci cand nu este urmarită ca scop in sine, la fel putem spune si despre fericire. In una din cărțile sale Frankl descrie cu acuratețe procesul prin care, cu cât placerea sau fericirea sunt căutate mai intentionat, ca scopuri in sine, cu atat ele se indepărteaza de cel ce le dorește.
„ Trebuie sa admitem c ă există anu mite activități ce nu pot fi cerute, comandate sau ordonate. Motivul
rezidă in faptul ca ele nu pot fi stabilite dupa voie:eu nu pot „să vreau” să cred, „s ă vreau” să iubesc, „să
vreau” să vreau. Incercările de a face asta reflectă o abordare complet manip ulativă a fenomenelor umane,
precum speranță,iubire,credință, vointă. La rândul ei această abordare manipulativă se datorează unei obiectificări și reificări a fenomenelor respective. Pentru a ințelege mai bine, să examinăm ceea ce eu aș
spune ca este prin cipala caracteristică a unui subiect -respectiv faptul că un subiect – prin virtutea
trancendenței sale de sine, sau a intenționalității actelor sale cognitive – este intotdeauna asociat propriilor
sale obiecte, adică referenților săi intenționali spre care tind actele sale cognitive. In măsura in care un
subiect devine un simplu lucru, si astfel este el insuși transformat intr -un obiect, in aceeași măsură
propriile lui obiecte trebuie să dispară, astfel că in cele din urmă calitatea sa de subiect este complet
pierdută. Acest lucru este valabil nu numai pentru ființele umane, ci și pentru orice fenomen uman: cu
cât reflectăm mai mult la el, cu atât ii pierdem din vedere mai mult propriul său referent intențional”
7.
In acest fragment aparent complicat autorul ne descrie dinamica fenmenulului prin care omul obiectifica
anumite activități. In primul rând este amendată abordarea manipulativă a unor experiențe, care sunt
forțate sa fie. De asemenea, Frankl admite că la baza actiunii de manipulare se află tendința de a
obiectifica, de a transforma experiența in lucru. Atunci când o persoana se transformă pe sine in lucru,
adică se percepe pe sine in mod obiectivant, aceasta iși pierd e proprietatea de subiect care tinde spre un
scop sau o acțiune in afara sa. In momentul in care persoana se obiectifica rezultă că obiectele intențiilor

6Ibidem p. 513

7Viktor Frankl -Strigătul pentru sensul vietii, Editura Meteor Publishing, 2018, p.64

sale ajung sa dispară si ele. Astfel de pildă, când o persoană dorește să obtina plăcerea ca scop in sine,
aceasta se obiectivează deopotrivă pe sine ca subiect care tinde spre placere, cât si plăcerea care există
doar daca subiectul tinde spre ea. Când persoana „vrea „ să controleze, să manipuleze plăcerea atunci plăcerea devine obiect ,pentru că subiect ul, adică persoana, și -a pierdut subiectivitatea.
De pildă, in clipa in care cineva transformă fericirea intr -un obiect, obiectul fercirii dispare, pentru ca el
exista doar atunci cand persoana se raporteaza la el prin transcendenta de sine. Cu alte cuvint e atunci
cand persoana nu se gandește obsesiv la fericire, cand nu si -o planifică, aceasta se petrece. Fericirea se
petrece mai cu seama atunci cand persoana nu o vrea, cand nu doreste sa o posede, atunci cand intentiile sale sunt in afara eului său. Acelaș i lucru este valabil si cu privire la plăcere, relaxare, dragoste, speranță.
c) Ințelegerea fundamentelor psihologiei individuale
In ceea ce priveste psihologia individuală este important de precizat in primul rând raportul acesteia cu
psihanaliza. Abia ulterior, in urma distinctiei de psihanaliza ni se va infățișa, atât specificul psihologiei
individuale cât și limitele sale, așa cum le ințelege Viktor Frankl.
Psihologia individual ă se refera astfel, nu atât la individ ca entitate izola tă, ci mai cu seam ă ea
desemnează indivizibilul relatiei dintre om si lumea in care traieste. Individual provine astfel de la
individuare – care inseamna indivizibil – ceea ce nu poate fi separat. Gandirea adlerian ă vizează așadar o
ințelegere integrală , indivizibila a omului prin prisma dinamicii sale relationale cu sine si cu lumea. Spre
deosebire de Freud, Adler alege s ă ințeleagă omul ca un intreg relațional, și nu ca pe un eu. Dac ă pentru
Freud libido -ul este forța care propulsează actiunile, gândurile si comportamentele omului, pentru Adler,
omul nu poate fi ințeles plecând de la determinismul sexual.

“Viața psihică a omului este determinată de un scop. Nici un om nu poate gândi, simți, voi sau chiar visa,
fără ca toate acestea să fie determinate, cond iționate, limitate, dirijate de un scop care îi stă în față.
„Psihicul nu se supune nici unei legi naturale, deoarece scopul care îi stă înainte nu este imuabil, ci
variabil. Când însă cineva întrezărește un scop, mișcarea psihică are loc în mod necesar, ca și cum ar
guverna aici o lege a naturii după care suntem constrânși să acționăm. Totuși, în viața psihică nu există
nicio lege naturală, ci în acest domeniu omul însuși își face legile” 8

8Alfred Adler – Cunoasterea omului, Editura Litera, 2019

Observ ăm cum Adler gandește viața psihica, nu atât plecând de la un determinism biologic, incercând să
deducă gandirea, actiunea sau comportamentele ca fiind rezultate din energia libidinala, ci plecând de la
om. Adler situeaza sensul vieții psihice in fun cția proiectivă prin care omul intrezărește un scop. In acest
fel putem afirma că Adler situează omul in libertatea sa de ființa orientată catre viitor, prin liberul său arbitru.

„Individul este determinat de structura stilului său de viață. De legile ace stuia ascultă de acum înainte și
pe durata întregii existențe, sentimentele, emoțiile, gândurile și acțiunile. Activitatea creatoare a stilului de viață își începe opera. Pentru a se facilita această activitate, sunt elaborate reguli, principii, trăsături de caracter și o concepție asupra lumii. O schemă bine determinată a apercepției se stabilește, iar concluziile, acțiunile sunt divizate în plină concordanță cu această formă finală ideală la care aspiră. Ceea ce în conștient se dezvăluie ca nefiind factor de perturbație, ca acționând în conformitate cu acest sens,
este menținut aici. Restul este uitat, diminuat sau acționează ca un model inconștient, sustras mai mult decât de obicei criticii sau comprehensiunii.
9 Rezultatul final al acestei scheme, fie că întărește liniile
dinamice conștiente, fie că anihilează sau le paralizează printr -o reacțiune, conducând astfel la conflicte
prin inhibi ție, este întotdeauna determinat dinainte de către stilul de viață”

Adler susține libertatea omului in fața oricărei forme de determinism biologic, prin ideea mai populară de stil de viață. Actiunile,ganduri,trăirile persoanei nu sunt expresii ale energie i libidinale, ci alegeri
inspirate de vizunea asupra lumii. Primează orientarea futurologică in fața determinismului, iar persoana
pastrează doar acele acțiuni, trăiri, comportamente care sunt adecvate idealului la care ea aspiră. N e
intâlnim astfel cu un model de determinare intrapsihică unde fenomenele psihice sunt explicate prin ele
însele, in interiorul unei persoane care iși fixeaz ă țelurile și stilul de viață plecând de la alegrile sale
independente.

In accepțiunea lui Adler a fi om înseamnă a avea un sentiment de inferioritate, fapt care presupune o
compensare permanentă, legea vieții fiind triumful asupra dificultăților. Sentimentul de inferioritate,
activat de observarea insuficiențelor in ceea ce privește dezvoltarea fiziologică, devine pent ru individ un
factor stimulator al dezvoltării psihice. In acest sens o serie de afecțiuni organice sau psihice generează

9Frankl V , Psychotherapy and Existentialis m. Selected Papers on Logotherapy. New York: Simon &
Schuster,p30- 33,1967

un dezechilibru fundamental in viața persoanei. Acestea, potrivit spuselor lui Adler “impun traiectelor
nervoase corespondente și sup rastructurii psihice un efort de natură să aducă din partea acesteia o
compensație, în cazul în care ea este posibilă, caz în care legăturile care atașează organul inferior de
lumea exterioară trebuie să- și găsească o întărire în suprastructură. Organul vi zual atins de inferioritate
originară îi corespunde o percepție vizuală exacerbată, un aparat digestiv atins de inferioritate va avea
drept corolar o intensificare a activității psihice, în raport cu tot ceea ce privește sau are tangența cu
alimentația; această intensificare se va transpune în lăcomie, poftă de câștig și, prin intermediul
echivalentului reprezentat de bani, se vor întări spiritul de economie și avariția.” 10

Adler va consider a că în lispurile în sentimentul de inferioritate al copilului, declanșat de imaturitatea
organelor sale sau de lipsa de independență în relațiile cu familia , trebuie căutat ă originea anumitor
trăsături de caracter care fac din copil o persoană agresivă, care are ambiția de a și exprima și manifestă
superioritatea față ceilalți. Intemeietorul psihologiei individuale consideră astfel că Încă din copilărie, in
mod inconștient, persoana iși formează un stil de viața in care stă ascuns un plan de subversiv. In acest
sens, Adler mentionează in una din scrierile sale că „tendința infatigabilă spre superioritate încearcă să
ascundă acest complex de inferioriate, printr -un complex de superioritate care, întotdeauna în afara
sentimentului de comuniune socială, ț intește la aparența unei superiorități personale”. Astfel, p otrivit
vizunii adleriene este nevoie de o transformare substanțială a stilului de viață, in sensul in care persoana
deviantă ajunge să fie integrata in viața unei comunitați, deoarece “ a fi om nu este doar un fel de a vorbi,
ci a fi o parte dintr -un întreg, a te simți parte dintr -un întreg”. Acest lucru este posibil prin consolidarea
unui sentiment de apartenență socială, prin care omul iși asumă existența ca ființă impreună cu ceilalți.
Adler consideră că o serie de suferințe precum cefaleea nevrotică, migrena, nevralgia trigemenului și
accesele epileptoide, acolo unde tulburările organice lipsesc, vor putea fi vindecate in mod decisiv, printr –
o transformare a stilului de viață. Astfel se va facil ita o scădere a tensiunii psihice doar printr -o asumare
și implementare a sentimentului de comuniune socială.
Pentru Adler la baza experienței umane stă, spre deosebire de enrgia libidinala, un sentiment de
inferioritate constitutiv, ontologic. „ În ceea ce privește structura sa naturală omul este o ființă inferioară.
Dar această inferioritate constitutivă, pe care și -o conștientizează ca pe un sentiment de neîmplinire și
insecuritate, acționează permanent ca un stimulent în direcția descoperirii unei căi de adaptare la viață,
unde să -și creeze situații în care să fie echilibrate dezavantajele poziției omului în natură. Este vorba, în
fond, tot de organul psihic, care are capacitatea de a realiza adaptarea și securitatea ”. Complexul de

10Alfred Adler – Intelegerea vietii, Editura Trei, Bucuresti, 2013

inferioritate este astfel prezentat ca un fenomen universal care a prezidat geneza omenirii

Putem foarte bine să observam cum Adler a inlocuit determinismul sexual al lui Freud cu ajutorul ideii de inferioritate constitutivă. Astfel omul se inscrie ontolo gic intr -un sentiment de inferioritate din
interiorul căruia alege sa acționeze. Plecând de la sentimentul de inferioritate Adler a fundamentat o
psihologie a transformarii sociale. Individul este pus astfel in situația de a se afirma social, de a particip a
la lume fiind motivat de nevoia sa compensare si orientat către un scop comunitar. Putem limpede sesiza cum abordarea adleriană substituie determinismului biologic specific lui Freud, un dterminism psiho –
social. Individul nu mai este ințeles plecând de la energia libidinală și de la căutarea menținerii unui
echilibru cu ajutorul descărcării tensiunii psihice prin plăcere. Pentru intemeietrorul psihologiei individuale omul actionează motivat de sentimentul de inferioritate, care este constitutiv naturii sale
11.
Pentru el omul este mai degrabă o ființă socială care iși formează stilul de viață ca răspuns la mediul in
care trăiește, precum și in funcție de lipsurile conștientizate la propria persoană. Indivizii sunt astfel determinati in mod natural să experieze dintr -un sentiment de inferioritate si să caute realizarea unui
sentiment de putere individuală . Totuși Adler consideră deasemenea că omul poate avea un sentiment
sănătos al propriei identitați prin conștientizarea condiției și prin acțiunea orientată spre binele
comunității.
12
Pentru Adler psihicul este dat nu atât de factorii eriditari, cât de influiențele sociale. Modul in care
interactionează nevoia individuală de putere cu nevoia de apartenență la comunitate constituie punctul de intersecție unde se formează cracterul. Spre deosebire de Freud, care avea in vedere conflictul
constitutiv dintre pulsiunile inconștientului si cerințele eului, la Adler intâlnim lupta dintre nevoia de putere personală si nevoia de a aparține comunității. Astfel pen tru Freud era importantă conștientizarea
refulărilor, a elementului pulsional din spatele actelor conștiente, iar pentru Adler esențială era conștientizarea actiunii celor doua forțe formatoare, a puterii sociale si a sentimentului de apartenență socială, precum și a modului in care oamenii sunt influiențați de ele.

11Tom Butler Bowden, 50 de clasici. Psihologie. Sinteza celor mai importante 50 de carti despre minte,
personalitate si natura umana, Editura Litera, 2019

12Vasile Dem Zamfirescu, Introducere in psihanaliza freudiana si postfreu diana, Editura Trei, 2015, p.425

Meritul lui Viktor Frankl const ă in intelegerea noutății si progresului in cunoaștere pe care la aduce
pishologia individuală in raport cu psihanaliza. Fondatorul logotrapiei a reusit sa surprinda psihanaliza
si psihologia individuală, ca reprezentând două trepte de dezvoltare a psihoterapiei. Cea din urma are
reprezintă un moment mai inalt in dezvoltarea psihoterapiei.
„ Este cunoscut ă de pildă, incă o contradicție intre psihanaliză și p sihologia individuală: in vreme ce
prima prive ște realitatea sufletească prin categoria de cauzalitate, in câmpul vizual al psihologiei
individuale domină categoria finalității. Nu poate fi insă negat faptul că finalitatea reprezintă intr -un fel
categoria superioară și, in acest sens, psihologia individuală reprezintă față de psihanaliză o treaptă de
dezvoltare mai inaltă a psihoterapiei, un progres in istoria ei,”
13

Orientarea spre o finalitate,14 spre un scop din viitor dezleag ă persoana umană din mrejele
determinismului freudian. Ințelegerii realității sufletești prin prisma unei homeostazii marcate de un
compromis intre instanta sinelui și eu, prin care se incearca adaptarea elementelor pulsionale inconștiente
la principul realității, i se adaugă o acțiune modelatoare a realității prin voință . Omul nu mai este astfel
ințeles plecând de la trecut și de la libido, ci de la viitor prin intermediul voinței de a acționa transformator asupra lumii sociale. Sensul vieții psihice nu mai constă astfel in reconcilierea instinctualității
inconștiente la lumea exterioară cu ajutorul unui principiu al realității. Simpla funcționare in interiorul
unui mașinism cauzal este acum depășită printr -o intelegere proiectivă a vieții psihice. Odată cu această
schimbare de perspectivă apare posibilitatea unei discuții despre sensul vieții, una care pentru Freud nu
era posibilă. Problema sensului era absentă din interogația freudiană, intrucât pentru acesta viața psihică
se inscria intr -un determinsim. Nu se punea astfel problema libertății persoanei sau a problemei sen sului,
pentru ca actele experientei persoanei erau intelese ca expresii ale energiei libido -ului. Posibilitatea
sensului apare odată cu orientarea spre viitor, care inseamnă nici mai mult nici mai puțin decât deschiderea vieții psihice spre libertate. Prob leme precum alegerea, libertatea, responsabilitatea, sau
sensul vieții devin posibile odată cu acest viraj hermeneutic realiazat de Adler și foarte atent surprins de Frankl. Pentru ne lămuri mai bine cu privire la evoluția psihoterapiei, de la psihanaliză la psihologia
individuală spre terapia sensului sau logoterapie merită să ascultăm gândul lui Frankl din următorul fragment foarte edificator.

13Viktor Frankl – Doctorul si sufletul , Editura Meteor Pres, 2019, p.26 -27

14Alex Pattakos, Stephen R. Covey, Prisioners of our Thoughts. Viktor Frankl 's principles at work, Berrett-
Koehler Publishers,2004

„ Să ne imaginăm, pentru a clarifica printr -un exemplu aceste deosebiri, un tânăr care a crescut in condiții
precare- in loc să se multumească să se „adapteze” la limitele și constrângerile acestor condiții -ii impune
mediului lui voința sa personală și iși „modelează” de asemenea manier ă viața, încât poate să studieze
intr-un domeniu pentru a -și face rost de o prof esie mai bună. Să presupunem apoi că, urmându- și
aptitudinea și inclinațiile ar studia medicina și ar deveni medic; apoi ar beneficia de șansa de a primi oferta atrăgătoare a uneipoziții lucrative financiar, care i -ar acorda simultan posibilitatea deschide rii unui
cabinet medical de lux; el ar putea deveni astfel stăpân pe viața sa și și -ar construi o existență bogată in
exterior. Dar acum să presupunem și că talentul acestui bărbat ar fi axat intr -un domeniu special al
profilului său, la care poziția aceea nu are acces atunci, in ciuda configurării fericite a vieții in exterior,
implinirea interioară i -ar fi refuzată vieții. Oricât de prosper, oricât de aparent fericit, in mijlocul unui
cămin dotat după cum și -a dorit, in casa sa proprie, cu un automobil s cump și o alură impunătoare, omul
acesta ar trebui ca, de indată ce ajunge la o reflecție mai profund, să- și considere viața oarecum ratată, ar
trebui ca, odată confruntat cu figura unui alt om care, renunțând la bogăția exterioară și la multe aspecte plăcute ale vieții, a rămas fidel menirii sale propriu zise, să se recunoasca in cuvintele lui Hebbel „ Cel
care sunt eu il salută trist pe cel care as fi putut să fiu.” Invers, am fi putut foarte bine să ne inchipuim că omul imaginat de noi, renunțând la o ca rieră exterioară strălucită și, implicit, la unele lucruri bune din
viață, retras, in schimb, intr -un domeniu de specialitate mai ingust dictat de talentul său, găsește sensul
vieții sale și implinirea sa interioară in performanțele unei munci pe care el, și poate numai el, o
indeplinește cel mai bine. In această lumină, vreun „mic” medic de țară, care își are rădăcinile și continuă
să rămână in mediul său concret, poate să ne apară „ mai mare” decât mulți dintre colegii ajunși intr -o
metropolă; și tot astfel, vreun teoretician dintr -un post retras al științei se poate situa pe o treaptă mai
inaltă decât mulți practicieni, care, aflați, „ in mijlocul vietii”, pretind că luptă impotriva morții. Deoarece
pe frontul de luptă al științei, acolo unde el preia sau duce mai departe lupt cu Necunoscutul, teoreticianul
apără, e drept, un mic sector de front – dar acolo el poate presta ceva unic și de neinlocuit și poate fi de
nereprezentat in unicitatea acestei prestații personale. El și -a găsit locul și l -a acoperit – și astfel s-a
implinit pe sine .”
15
Nici adaptarea la conditii precare și nici modelarea vieții prin voință nu par a -l mulțumi pe Frankl. Acesta

15Ibidem, p.29 -30

descrie cu ajutorul unor exemple practice nevoia pentru un stadiu superior in ințelegerea vie tii psihice.
In altă scriere de a sa autorul aseamană psihanaliza cu copilăria, psihologia individuală cu adolescența
iar logoterapia cu maturitatea. In exemplul de mai sus „adaptarea la condițiile precare” desemnează procesul freudian prin care eul ralizează un compromis intre pretențiile realității și cerințele inconștientului. Reducerea semnificației vieții psihice la un proces de adaptare, la o acceptare pasivă a unor forțe determinante nu poate sa acopere realitatea pishismului. Astfel apare nevoia de a transforma,
de modifica ceea ce ține de inconștient prin intermediul unei acțiuni conștiente. Psihanaliza, respectiv adaptarea la condiții precare poate fi inteleasă ca simbolizând actul conștientizării. Dar cum nu este suficient doar să conștientizeze f orțele inconștientului, apare nevoia de a acționa transformator asupra
lumii. Realitatea psihică presupune astfel un element de angajare socială prin care persoana nu doar conștientizează si reglează datele inconștientului, ci alege mai degrabă să se extr agă din spectrul
cauzalității, a condiționării libidanale, pentru a păși in lumina finalității.
16 Acum persoana nu mai este
determinată să se adapteze, ci ea acționează in virtutea unor scopuri proiectate din viitor. In acest sens
Frankl aseamănă gandirea lui Adler cu cariera unui medic care ajunge să și transforme condițiile precare la inceput intr -o carieră promițtoare in domeniul medicinei. Tănărul ajunge astfel să și schimbe condiția
ajungând să aibă o situație financiară excelentă și un statut important in domeniul său. Totuși in ciuda
realizării sale, tânărul nostru simte că a ratat, că ceva esențial lipsește. Frankl aseamană astfel p sihologia
individuală cu un stadiu mai evoluat decât psihanaliza, unde cea dintâi privește viața psihică ca fiind
liberă de determinarea energiei libido -ului. Psihologia individuală se sustrage astfel determinismului
libidinal , pentru a se inscrie totuși intr-o altă limită. In acest sens limita este reprezentată de determinarea
socială a vieții psihice, pe care intemeietorul Logoterapiei o aseamană cu succesul exterior răsunător al
tănărului nostru. Totuși nici succesul exterior, nici puterea statutului, n ici banii, nici fericirea de revistă,
nu pot fi plinitoare de sens. Chiar dacă Adler a descoperit orientarea proiectivă spre un sens, ieșind din determinismul biologic al psihanalizei, posibilitatea sensul său este la rându -i dependentă de limitările
unui psihologism. Frankl reusește sa surpindă astfel, deopotrivă saltul calitativ realizat de psihologia
individuală, dar și noile limite pe care aceasta din urmă iși intemeiază intelegerea. Viața tânărului nostru
pare a avea semnificație mai degrabă in liniștea vocației implinite discret, in abesnța fastului exterior și
a prețuirii sociale. Adica psihoterapia culminează cu un spațiu al sensului, liber de determinarea libidinală cât și de condiționarea psiho -socială. Acest spațiu este numit de Frankl un spațiul al implinirii personale,
aceasta survenind atunci când viața psihica este inteleasă ca domeniu spiritual al sensului.

16Boeree, C. G. (1998). Personality theories: Viktor Frankl. Retrieved from http://webspace.ship.edu
/cgboer/frankl.html

„Acum trebuie să ne intrebăm, dacă această serie de țeluri nu este incompletă, dacă nu cumva inaintarea
intr-o altă dimensiune este permisă sau chiar oferită, cu alte cuvinte, dacă n -ar trebui să se aduauge
categoriilor „ adaptare” și “configurare” o a treia categorie, dacă vrem să ajungem la o imagine
convenabilă a entității corporal -sufletești – spirituale totale, care este „Omul”. Abia atunci am fi in
situa ția de a -l indruma spre realitatea sa intrinsecă pe omul suferind care ne -a fost incredințat, care ni s –
a încredințat. Considerăm că această ultimă categorie este categoria împlinirii. Intre configurarea vieții exterioare și împli nirea interioară a unui om există o desoebire esențială. Dacă modelarea vieții este, ca
să spunem așa, o mărime extensivă, implinirea vieții este oarecum o mărime vectorială. Ea este direcționată spre o potențialitate valorică prestabilită, rezervată, pred ată fiecărei persoane umane in parte,
potențialitate de a cărei realizare este vorba in viață.”
17
Frankl consideră asadar, că atât psihanaliza, cât și psihologia individuală reprezintă moduri de abordare incomplete. Așa incât autorul recunoaște importanța dezvoltării unei psihoterapii care să înglobeze
mizele psihanalizei și a psiholgoiei individuale, dar care in același timp să le depăsșească. In acest sens
Frankl deschide drumul spre o abordare de tip integral a persoanei, unde omul va fi asumat ca o entitate
corporal -sufletească -spirituală. Elementul de noutate constă in asumarea și orientarea psihanalizei și
psihlogiei indivuale spre ceea el numește o psihoterapie a implinirii. Astfel elementul sexualității cât și cel social vor primi locul potrivit in economia psihismului uman
18. Energia libidanală este acum
recunoscută ca un aspect al vietii psihice, si n u ca determinație fundamentală, la fel și, nevoia de afirmare
socială survenită dintr -un sentiment de inferioritate, și motivată de o orientare proiectiva, este văzuta ca
fiind doar o parte din edificiul vieții psihice. Frankl reușește să confere importanța potrivită ambelor orientări psihoterapeutice valorificând descoperirile acestora cu intelepciune. Astfel demersurile
psihanalizei si a psihologiei individuale vor fi încununate de o psihoterapie centrată pe sens. Împlinirea
persoanei nu rezida deci, nic i în compromisul realizat de eu între inconștientul de factură pulsională și
cerințele realității, precum aceasta nu poate fi găsită în realizarea unui sentiment de putere în spatiul
social. Atât determinsimul dinspre trecut specific psihanalizei, cât și d eterminsimul psiho -social orientat
spre viitor susținut de psihologia individuală ratează realizarea unei impliniri autentice. De aceea Frankl

17Ibidem p. 27

18 Hatt, H. (1965). Existential analysis and logotherapy: The contribution of Viktor E Frankl. Encounter,
26(3), 330- 339.

introduce categoria spiritualului în lumina căreia consideră că viața psihică poate fi asumată in intregul
și max imul ei calitativ, Pornim in acest chip spre o abordare psihoterapeutica spirtuală. Pentru a fi mai
clari vom apela la un fragment lămuritor din opera lui Viktor Frankl.
„ Am ar ătat totuși că psihoterapia așa cum a fost concepută până acum, ar trebui supl imentată printr -un
procedeu psihoterapeutic care, ca să spunem așa, merge dincolo de complexul lui Oedip și de complexul de inferioritate – sau în termeni generali , dincolo de orice dinamică afectivă. Rămâne, prin urmare, in
suspensie o psihoterapie care se retrage in spatele acestei dinamici afective, care observă dincolo de
suferința sufletească a nevroticului lupta sa spirituală. Este așadar vorba de psihoterapie in termeni spirituali.Psihoterapia s -a născut atunci când au inceput să se intrevadă în spatele simptomelor fizice
cauzele sufletești, adică să se descopere psihogeneza lor.; acum trebuie să se facă un ultim pas și, in spatele psihogenezei, dincolo de dinamica afectivă a nevrozei, să să vadă omul in suferința sa spirituală. –
pentru a incerca ast fel alinarea ei.”
19
Conflictul interior este marcat nu atât de o dinamică afectivă, ci de o dinamică a sensului, unde suferința psihică nu mai este abordată reducționist. Nu mai este astfel suficientă descoperirea cauzelor sufletești
din spat ele problemelor fizice. Frankl avansează ipoteza unei că in spatele suferinței umane se află un
conflict esențial, ființial. Autorul considera că nevrozele apar și sunt intreținute de concepții de viața bine
determinate. Pe această cale, originea suferințe i rezidă, nu atât in conflictul dintre pulsiunile inconștiente
si cerințele realității, cum este cazul la Freud, și nici in contradicția dintre voința indivduală de afirmare și responsabilitatea socială. In concepția lui Frankl oamenii nu mai sunt frustrați datorită neimplinirii pulsionale, iar principala lor nemultumire nu se regăsește in sentimentul de inferioritate. Lipsa unei concepții de viață și sentimentul de inutilitate existențială pare să se constituie fumdamentul frământărilor și suferințelor omu lui
20. In acest sens este necesară o inălțare a mizei psihoterapiei spre asumarea
concepției de viață ca origine a conflictului interior. Psihoterapia, potrivit lui Frankl are astfel datoria de a considera conflictul existential ca fiind o temă ce ține de apanajul ei. Psihoterapia realizează astfel o
turnur ă de sens, miza sa fiind de acum cercetarea omului în integralitatea sa coporal -mental -spirituală.
La baza ființei nu mai stau astfel nici implinirea dorințelor și nici implinirea socială, ci realizarea sensului. Determinarea fudamentală a omului este de găsit acum in cercetarea mentală a vieții psihice. In spatele

19Ibidem p.28
20 Kang, K., Shim, J., Jeon, D., & Koh, M. (2009). The effects of logotherapy on meaning in life and
quality of life of late adolescents with terminal cancer. Journal of Korean Academy of Nursing

episioadelor nevrotice se stabilesc origini ce se află dincolo de domeniul psiho -fizic. Problema
fundamentală a psihoterapiei este de acum „aflarea răspunsului corect la intrebarea legată de sensu l
vieții.”
21

d) Ieșirea din determinism
In lupta sa impotriva modului de determinist de gândire, specific abordării psihanalitice si psihologiei individua le, Frankl dezvăluie procesul prin care omul este explicat cu ajutorul unei hermeneutici a
suspiciunii. În acest sens Omul este asociat ontologic cu legăturile sale biologice, sociologice sau psihologice din lumina cărora sunt explicate continuturile exper ientei acestuia. Această tendintă de
reducere a fenomenelor la condițiile lor biologice, psihologice sau sociale, Frankl o numește psihologism. Atitudinea psihologistă se face astfel vinovată de o devalorizare a persoanei, a problemelor și a uncitații acesteia. Permanenta nevoie de a demasca fenomene, de a afla intenții ascunse , motive inconștiente conduce la un reductionism prin care caracterul personal al problemelor este anulat. Prin refugierea in explicatii patologizante precum și prin apelul la cauze de ordin general biologic, psihologic, social,
realitatea personală a unor intrebări, experiențe este ratată.
„Eu aș putea să definesc reducționismul ca un procedeu aparent științific, prin care fenomenele specific umane sunt reduse la fenomene subumane s i sunt deduse din ele. Ca și cum reducționismul ar putea fi
definit ca un subumanism. Dincolo de iubire se află așa numitele impulsuri inhibate ca țel, iar conștiința morală nu mai este alltceva decât Supraeul. Intr -un cuvânt, fenomene specific umane cum s unt conștiința
morală și iubirea, devin simple epifenomene. Spiritul nu mai este altceva decât cea mai inaltă activitate nervoasă, ca să facem aluzie cunoscuta lucrare a unui renumit cercetător. „
22

Din acest fragment putem observa care era nemultumirea lui Frankl la adresa modului psihologist de a
întelege persoana. Sc ăderile acestui subumanism, constau in faptul că incearcă sa explice fenomenele
umane in mod deductiv. De pilda, Freud consideră iubirea ca expresie a impulsurilor inhibate, sau
conștiința morală este limitată la prezența unui Supraeu. In aceasta cheie interpretativa fenomenele nu sunt niciodata privite drept ceea ce sunt. Astfel psihologismul se refugiază in explicații care să

21Viktor Frankl – Cel care are un motiv pentru care sa traiască, Editura Litera, Bucuresti 2019,p.43

22Viktor Frankl – Doctorul si Sufletul, Editura Meteor Pres s, 2019, p. 39

delegitimeze idei precum libertata, alegerea, sau orientări ale spiritului ca arta si filosofia. Ori pentru
Frankl abordarea prin sens a vieții presupune un spațiu de libertate, unde condiționarile bio- psiho -sociale
sunt asumate, dar nu ințelese ca fiind provocatoare de sens
23. In acțiunea sa prin care amendează modul
reducționist de gândire specific psihologismului, Frankl nu ezită să introducă in conversații gânditori precum Allport sau Biswanger. Primul consideră ca Freud este un specialist in a găs i motive care nu sunt
autentice și că deasmenea interpetarea motivatiei se reduce mereu la aspectul Id -ului. Biswanger
ironizează la rândul său idei precum cea în care Freud afirma ca filosofia nu ar fi nimic altceva decât o formă decentă a sexualității r efulate. Cu privire la atitudinea psihologismului Frankl ne oferă câteva
gânduri care ne pot lumina ințelegerea. „Peste tot nu vede decât măști, insistând că în spatele lor nu există nimic altceva în afara motivelor
nevrotice. Totul i se pare contrafăcut impropriu. Arta, după cum vrea el să ne facă să credem, nu ar fi
|”până la urmă nimic altceva decât” fuga din fața vieții sau a iubirii, la rândul ei religia, nu ar fi altceva
decât fuga omului primitiv din fața forțelor cosmice. Pe marii creatori ii desființează ca nevrotici sau psihopați. După o asemenea „demascare” de către psihologismul „revelator” se poate in cele din urm ă
recunoaște cu un oftat de ușurare că Goethe n- a fost de fapt decât un nevrotic. Această direcție de gândire
nu vede nimic autenti c, adică, de fapt, nu vede nimic. Pentru că ce a fost odată mască sau a fost undeva
un mijloc in vederea unui scop, trebuie, de aceea, să fie intotdeauna o mască , doar un mijloc in vederea
unui scop? N -ar putea să existe nimic nemijlocit, nimic autentic, original? Psihologia individuală
propovăduiește curajul; dar modestia după cât se pare, a uitat -o, umilința in fața creației spirituale in
lume, in fața spiritualului ca o lume pentru sine, ale cărei valori nu pot fi proiectate, pur și simplu,
psihologist in planul psihologic. Modestia dacă este autentică, este cel puțin tot atât de mult un semn de
forță interioară ca și curajul.”
24

Prin tendința sa de a vedea la tot pasul măști in spatele cărora se ascunde adevărul sunt anulate ast fel
pretențiile de autencitate a unor experiente umane fundamentale precum iubirea sau credința. A reduce mereu iubirea, credința sau procesul creației la nivelul de epifenomene, a incerca mereu deducerea conținutului si valorii acestora din condiții biolo gice, psihologice sau sociale, reprezintă o modalitate

23 Zaiser, R. (2005). Working on the noetic dimension of man: Philosophical practice, logotherapy, and
existential analysis. Philosophical Practice: Journal of the American Philosophical Practitioners
Association, 1 (2), 8 3-88.
24 ibidem, 2019, p. 48

reductionistă. La fel de importantă este si atitudinea patologizantă prin care umanul se confundă cu
patologicul. Astfel, atât experiențe precum iubirea, credința sau creația sunt ințelese plecând de l a un
complex sau o slabiciune, iar o posibila interogație sau psihoterapie centrată pe tema sensului devine un semn de boală. Meritul lui Frankl este acela de a descrie limitele psihologismului, si anume a procesului de interpretare, prin care experiența umana este dedusă din condiționările biologice, psihologice sau socilogice sau este confundată cu patologicul.
Pentru a -si consolida poziția cu privire la rolul condiționărilor bio -psiho -sociale Frankl menționează
următoarele :
„ Impotriva de terminismului s ănătos nu ar fi nimic de obiectat; ceea ce ar trebui totuși să respingem este
ceea ce eu definesc, de regulă, ca pandeterminism. Bineinteles că omul este determinat, adică supus condițiilor, indiferent dacă este vorba de condițiile, biologice, psihologice, sau sociologice, și in acest
sens el nu este deloc liber – nu este liber de condiții, nu este, in general, liber de ceva, ci este liber înspre
ceva, adică liber spre o luare de poziție față de toate condițiile, și tocmai această posibilitate intrinsec umană este cea pe care pandeterminismul o ignoră și uită total.”
25

Astfel se pune problema de a asuma datele bio -psiho- sociale, privite ca și condiții, in lumina cărora omul
este înteles. Problema apare atunci cand omul este limitat, dedu s din perpectiva unor determinări
biologice, psihologice sau sociologice. În acest sens, Frankl ne vorbește de un determinism sănătos, în
care condițiile sunt acceptate, dar față de care persoana are libertatea unei luări de poziție, a unei alegeri.
Așadar ființa umană nu este redusă la condiționări, ci este inteleasă prin modul de raportare la ele. Omul
nu este deci liber de condiții, viața fiind înscrisă într -un context bio- psiho- social, ci el este liber spre
viitor, prin responsabilitatea si alegerile sa le cu privire la determinări. Odată cu această precizare intrăm
în spațiul problemei sensului. Prin asumarea omului ca ființare în proiect26, Frankl conferă acestuia
demnitatea actului de a -și alege modul de răspuns la intâmplările vieții.

„ Libertatea uman ă inerentă, care este o libertate față de toate aceste angajări, libertatea spiritului față de
natură – care constituie esența omului – este omisă. Astfel pe lângă psihologism, vedem un biologism si
un sociologism, care, cu toate și in mod egal, au montat o imagine distorsionată a omului. Nu este de

25 ibidem, 2019,p.42

26Vezi, Fromm, E. . The art of loving. New York, NY: Harper ,1996

mirare că această viziune naturalistă nu a rămas fără reacție de- a lungul istoriei spirituale și a incurajat o
intoarcere la faptele fundamentale ale umanității, la modul uman de a fi liber față de constrângerile
legăturii naturale. Nu este de mirare dacă starea de lucruri primară a modului de a fi responsabil a ajuns
din nou in centrul atenției. Deoarece atunci când omul se impotriveș te constrângerilor naturale, când
omul ca atare ia o poziție față de ele, așadar atunci când el incetează să se supună contrângerilor impuse de factorul biologic(rasă) sau de cel sociologic( clasă) sau d cel psihologic( caracterologic) și să le asculte orbește, atunci el poate fi evaluat din punct de vedere moral.”
27
Înțelegerea omului ca persoană unică și responsabila presupune o reorientare a privirii. Frankl a țnțeles foarte bine că doar modul in care omul se raportează la condiționările sale de ordin, biologic sau
sociologic, il constituie ca ființă. Persoana este inteleasă și intemeiată pe relația cu lumea, pe alegerile
sale conștiente realizate in chip unic. Omul nu este conținut in condițiile sale de viața, nici un cont ext
nu are, in vizunea lui Frankl, puterea de a ne știrbi alegerea interioară. Nici un factor extern, fie el de
natură biologică sau socială nu poate decide in locul persoanei. Nici o circumstanță, fie ea inscrisă în formele de suferință extremă, viața in lagăr, boală terminală, torturi, nu ii poate lua omului demnitatea
alegerii sale. Autorul a simțit pe propria piele cum viața in lagăr il aduce pe om la limita demnitații sale,
cum condițiile grele de trai îi slăbesc trupul sau mintea. Totuși Frankl nu ezi tă să ne ofere exemple de
persoane care au ales să răspundă in mod rezilient în fața suferinței. Unicitatea persoanei,
responsabilitatea asumată pentru alegerile sale, precum și alegerile propriu zise constituie tema unui
destin liber. Problema sensului vi eții nu se putea juca in terenul determinismelor, sensul nefiind ceva ce
trebuie dedus, obținut prin reducția la libido sau la participarea socială. Nu există un determinant
fundamental al vieții în afară de alegerea modului în care persoana se vede pe si ne insăși sau în maniera
în care alege să interpreteze suferințele sale. Omul este astfel o ființa capabilă de libertate și responsabilitate
28. Sensul unei vieți ține de respo nsabilitatea fața de posibilitatea unui mod de răspuns
sau altul in fața intâmplărilor. Omul este liber spre viitor, liber să -si evalueze situația prin propriul său
sistem de valori, liber sa interpreteze si să transforme realitatea unei experiențe in conș tiință.

27Ibidem, p.50 -51

28Soren Kierkegaard – Discursuri Edificatoare, Editura Humanitas, Bucuresti, 2011,

Capitolul II
Fundamentele Logoterapiei
a) Conștientizare și responsabilitate
Toată acestă călătorie prin ideile si conceptele lui Freud sau Adler ne- a condus către o culminare de sens.
Cele doua mari orientări psihoterapuetice sunt astfe l depașite, asimilate și intregite, prin ceea ce Frankl
numea Logoterapie – etimologic -terapie prin sens. Intenția sa este aceea de a fundamenta experiența
persoanei pe libertatea reprezintărilor sale. Libertatea este inteleasă ca conștiință de sine și fapt de a fi
răspunzător.
29 Jocul libertatii interioare se petrece ca fapt de conștiință și responsabilitate.
Responsabilitate către cine? ar putea intreba cineva care nu este familiarizat cu fundamentele
Logoterapiei. Faptul că omul este conștient și liber, nu se confundă cu posibilitatea arbitrară de face ce il taie capul, de a acționa din ignoranță. Persoana este conștientă și liberă atunci cand iși asumă condiția
umană. Condiția umana presupune ca omul nu este separat, atomizat, ci că acesta există ca fapt de relație. Acesta există intr -o lume de oameni și situații. El este liber sa decidă cum să privească o situație, un
context de viață. Foarte sugestivă in acest sens este ideea ca „omul nu pune intrebări, ci este chemat să răspundă la intrebările vieții”
30. Iar raspunsul la intrebări constituie realitatea, unicitatea și libertatea
persoanei. Persoana alege sa răspundă la situațiile vieții asumând un set de valori trans- subiective31, dar
în ultimă instanța actul alegerii, tipul de valori alese, depind de unicitatea fiecărei persoane, precum și de
unicitatea situației in care ea se găsește. Frankl admite că pentru fiecare tip de situație există un răspuns
corect pe care omul il are de oferit la o intrebare pe care viața o ridică. Răspunsul se află in chemarea
conștiinței, omul fiind pus in situația de a asculta apelul conștiinței sau de a -l ignora. Omul poate să

29Stephen J. Costello. The Ethics of Happiness: An Existential Analysis. Lima: Wyndham Hall Press, 2010, p.30 –
40

30Viktor Frankl – Omul in c ăutarea sensului vieții, Editura Vellant, 2018

31Vezi,Coward, D. D., & Reed, P. G.. Self -transcendence: A resource for healing at the end of life,1996

răspundă corect sau greșit, acest fapt descriind limita sa umană, pe care acesta, daca este conștient si -o
asumă. Frankl afirma cu limpezime ca „failiblitatea cunoasterrii și a conștiinței umane nu anulează
transubiectivitatea ființei atinse de conștiința umană și a inteției conștiinței umane.”
32 Esen ța conștiinței
stă in asumarea unui răspuns in ciuda condiției umane fragile și supusă posibilității de a greși. Importanta este în primul rând asumarea actului de a fi conștient precum și consecințele faptului de a fi imperfect. „
Oricât de dependent ar fi omul de conștiința sa în ce privește sensul și oricât de mult s- ar afla in
necunoaștere, dacă in situația concretă conștiința lui rămâne greșită, cum facultativ este tot ce este uman,
el trebuie să -și asume riscul unei asemenea greșeli și să -și recunoască umanitatea, mărginimea sa.”
33
Omul este r ăspunzător pentru condiția sa failibilă, alegerea sa implicând riscul erorii. Totuși, dacă omul
este conștient de condiția sa failibilă precum și supus riscului de a alege greșit, cum ajunge acesta sa
alegă răspunsul corect la intrebările pe care i le pun situațiile vieții? Pentru a lămuri această problemă Frankl ne oferă ideea de universalii de sens sau mai simplu valori.
„ In vreme ce sensul este legat de o situa ție unic ă și singulară, dincolo de acestea există universalii de
sens care se referă la condiția umană ca atare, iar aceste vaste posibilități de sens sunt cele care sunt numite valori. Ușurarea pe care o trăiește omul prin valori mai mult sau mai puțin general va labile, de la
principii morale și etice, așa cum se cristalizează ele in cadrul societății omenești pe parcursul istoriei acesteia -aceasta ușurare o obține cu prețul aruncării in conflicte. De fapt, nu este vorba de conflicte de
conștiință morală, asmenea conflicte nu există in realitate, deoarece ceea ce -i spune unuia conștiința
morală este univoc. Mai degrabă caracterul conflictual este inerent valorilor, așa că în opoziție cu respectivul sens concret, unic in timp și ca tip, al situațiilor, valorile sunt per definitionem universalii de
sens abstracte. Ele nu trec ca atare drept persoane inconfundabil, puse în situații irepetabile, ci mai degrabă valabilitatea lor se extinde asupra unor largi areale de situații repetabile,tipice, iar aceste areale se intr etaie. Așadar, există situații in care omul este pus in fața unei alegeri valorice, în fața alegerii dintre
principii care se contrazic. Dacă atunci alegerea nu este făcută arbitrar, el este din nou aruncat inapoi spre
conștiința care determina singură ca el să ia o hotărâre liber, dar nu arbitrar, ci responsabil. Desigur el
insuși încă mai este liber în fața conștiinței, dar această libertate constă numai in alegerea între două posibilități, și anume: de a da ascultare con științei sau de a nu o lua in seam ă.”
34

32Viktor Frankl -Doctorul si sufletul, Editura Meteor Pres , Bucuresti ,2019, p.72

33Ibidem,p.75

34Ibidem, p.76.77

Alegerea este a unei persoane unice aflate într -un context de viata irepetabil. Aceasta persoană unică care
alege, confruntată cu o realitatea irepetabilă, este orientată ,de ceea ce Frankl numea universalii de sens sau valori. Acestea din urma se referă la arealul situațiilor repetabile, tipice, cu aspect de universalitate.
Valorile sunt universalii care desemneaza aspecte repetabile, tipice pe care le regăsim de a lungul istoriei umane. Omul nu se poate referi la sens doar apelând la subiectivitatea sa izolată, ci doar avand in vedere fondul relațional -ontologic în care se inscrie. El aparține condiției umane iar alegerile sale se inscriu în
intr-un conflict valoric. Persoana nu este pusa în fața unor conflicte de conști ință morală, ci in fața unor
dileme legate de valori. Pentru Frankl, la limită, omul alege in mod arbitrar sau in mod responsabil.
35
Prima variantă desemnează atitudinea prin care persoana nu -și ascultă conștiința, iar cea de a doua se
refera la alegerea de a asculta apelul conștiinței, care exprima universalul condiției umane. Cel care răspunde la apelul consștiinței asuma astfel fundamentul relational al faptului de a fi om. Alegerile lui se
referă la modul in care se privește pe sine respectiv cum se raportează la ceilalti oameni. Aici se joaca deci sensul, în responsabilitatea asumată a perso anei față de condiția umană. In actul conștient și
responsabil prin care cineva alege, consștient de failibilitatea omenescului, in lumina unor valori universale
36. Sensul presupune raportarea la valori care transcend spațiul subiectiv, persoana realizând
sensul doar în lumina unor valori specifice condiției umane in intregul ei. În acest sens Frankl descrie trei categorii fundamentale de valori în raport cu care o mul descoperă posibilitatea unui sens. Sensul
devine astfel posibil în interiorul valorilor, si nu în atitudinea subiectivista și lipsită de răspundere fața de condiția umană. Sensul este realizat prin alegerea din spectrul de posibilități pe care ni -l ofe ră
universaliile de sens sau valorile
37. Pentru Frankl răspunsul corect la intrebările vie ții poate fi de găsit în
relația dintre alegerea persoanei unei persoan e unice, aflata intre o situație unică, a unei acțiuni sau
atitudini, in lumina unor categorii de valori. Astfel, raspunsul unui om in fața intrebărilor unui context de viață ține de al egerea unică și irepetabilă a unor posibilități de acțiune sau interpretare, potrivit celor
trei categorii de valori: valori creatoare, experimentale sau atitudinale.

35Omar Lazarte. Reflections on Viktor E. Frankl’s Anthropology, Edited by Tucker Zeig, Alexander Batthyany,
and Jay Levinson. Arizona City: Tucker and Thiesen, 2009
36Cottingham, J. ,The spiritual dimension: Religion, philosophy and human value.,1998,p.133

37 Gelman, M., & Gallo, J. (2009). Finding meaning in life at midlife and beyond: Wisdom and spirit
from logotherapy. Journal of Judaism & Civilization, 8 (59), 91-93.

b) Valori creatoare, experimentale, atitudinale
Valori le înscriu persoana in experienta sensului, iar absenta valorilor conduce la un mod subiectivist de
a reprezenta sensul. Viaț a psihică a unei persoane implică mai multe tipuri de valori. Astfel persoana isi
poate implini sensul acționand, participând la lume prin actul muncii bi ne realizat, sau poate experimenta
viața prin receptivitatea față de natura, arta, iubire. Omul pendulează de a lungul vieții sale, de obicei, intre implinirea prin valori creatoare, adica prin ceea ce Frankl numea îndeplinirea sarcinilor impuse de societate, munca, familie și implinirea prin valorile expriementale, anume prin experiența contemplativă, detașată a unei clipe de frumos artistic sau natural. Împlinirea unei vieți nu ține de aducerea pulsiunilor inconștiente în conștiința și realizarea unui mod de împlinire a acestora, potrivit cerințelor realității și
nici de rezolvarea conflictului dintre sentimentul de putere individual și nevoia de apartenență socială. Omul nu caută nici sanătatea de dragul sănătății sau implinirea sexuală de dragul libid- ului, si nici viața
socială ca referent ultim al sensului. Nici homoestaza freudiană, precum nici ințelegerea socială a lui Adler nu reușesc sa dea seama de nevoia omului de sens. Omul are astfel nevoie de o implinire de sens, și nu de implinirea unor nevoi determinate biologice sau social. Persoana isi implinește sensul prin modul
in care lucrează, prin felul in care alege să se reprezinte pe sine in interiorul comunității sale. Experiența muncii este plinitoare de sens datorita alegerilor individului, mai p recis daca acesta este repsonsabil de
pentru rolul său profesional. Nici un conflict determinant, de natura psiho -socială nu este referentul ultim
al sensului. Sensul este de natura spirituală, adică ține de modul in care persoana gândește despre sine. Actiunea sa devine cu sens, munca sa devine prilej de bucurie, daca este înțeleasă ca responsabilitate,
misiune sau vocație. Indiferent ce muncești pentru Frankl cel mai important lucru era cum îți faci treaba. Inaintea lui „ce” se afl ă “cum”, adică nu circum tanța externă cât modul de a gândi, reprezenta
circumstanța conduce către sens.
38
“ De câte ori nu s -a intâmplat ca unul dintre pacienții noștri să ne reproșeze că viața nu ar avea nici un

38 Kang, K., Shim, J., Jeon, D., & Koh, M. (2009). The effects of logotherapy on meaning in life and
quality of life of late adolescents with terminal cancer. Journal of Kore an Academy of Nursing , 39(6),
759-768.

sens, întrucât activitatea desfășurată de el n -ar avea o valoare mai mare. Acestuia trebuie să -i atragem
atenția că, in cele din urmă, nu contează unde se află un om in viața profesională, ce lucrează, ci mai
degrabă contează numai cum lucrează, dacă el corespunde perfect locului in care a fost pus. Prin urmare
nu este important cât de mare este raza lui de acțiu ne, important este dacă el îndeplinește sfera de sarcini.
Un om simplu care și -a indeplinit cu adevărat sarcinile concrete pe care i le impune profesia și familia,
este „mai mare” in ciuda vie ții sale „mici” și se poziționează mai sus decât vreun „mare” om de stat care
poate, dintr -o trăsătură de condei, să decidă soarta a milioane de oameni, dar care ia hotărârile fară nici
un scrupul.”
39
Autorul doar ne transmite c ă implinirea ține in primul rând de modul in care gândim și ne alegem
atitudinea in fața situatiei exterioare
40. Datorită experienței sale de trei ani intr -un lagar de concentrare,
Frankl a inteles că si o activitatea precum căratul cărămizilor sau săpatul in pâmânt inghețat poate fi investită cu sens. La limită orice situație poate fi transformată, dintr -una absurdă într -una cu sens. Totuși
in lumea obisnuită, unde omul nu este forțat să dea cu ciocanul in pi etre, persoana are un alt tip de
așteptări de la actul muncii. Aceasta asteaptă o bucurie a acțiunii în sine, precum și o bucurie a realizării sarcinilor, a implinirii unor obiective. Cu privire la această situație obișnuită, pe care majoritatea
oamenilor o trăiesc, Frankl pune accent pe asumarea responsabilității față actul muncii. Sarcina bine
făcută, potrivit rolului social al unei persoane este plinitoare de sens pentru cel care iși acceptă, intelege
misunea si importanța muncii sale pentru comunitate. Implinirea ține, nu atât de poziția socială in care
se află cineva, ci de caracterul moral prin care acesta iși indeplinește cu succes funcția. Pentru supravietuitorul Auschwitz -ului un om simplu care iși asumă responsabilitatea pentru munca sa umilă si
familie este calitativ superior unuia care deține puterea de a afecta politic vieți, dar nu o face. Putem
afirma deasmenea, că Frankl ne indeamnă la flexibilitate, la intelegerea contextelor și la alegerea unui mod de reprezentare și valorizare a activității , in functie de natura contextului. In nici un caz autorul nu
ne spune sa ne căutăm meserii pe care sa le indurăm prin puterea voinței, sau sa ne limităm ințelegerea muncii doar la faptul de a fi responsabili. Personal consider ca Frankl ne atrage atenția cu privire la
importanța unei flexibilătăți cognitive, a unei abilități de a dansa cu ofertele pe care contextele pe care viața ni le scoate în cale. Totuși la limită sensul stă in aprecierea condițiilor și nu in natura acestora ca atare. La fel autorul pu ne înaintea statutului vocatia prin care cineva devine important prin implinirea

39Viktor Frankl – Doctorul si Sufletul, Editura Meteor Pres, Bucuresti,2019, p.77

40Vezi Epictet – Manualul, Editura Seneca, 2018

lucrului său. Nu atât marimea status -ului social, cât conștiința responsbilității și realizarea indeplinirii
muncii si sarcinilor sale, indiferent de cât de important pare la scara largă a lumii, îi oferă omului sens.
41

Pe lânga valoril e creatoare, cele ce țin de acțiune, responsabilitatea pentru realizat bine și pentru familie,
Frankl identifică un tip de valori contemplative42, prin care omul nu mai caută acțiunea, cât savurarea
unei experiențe. Pe acestea autorul le -a denumit valori experimentale. Nu sunt puține exemplele in care
Frankl descrie momente in care deținuții din lagăr se minunau la un apus de soare sau priveu cum cer ul
se reflectă intr -o baltă. Aceasta abillitatea a omului pentru receptivitate la frumos, la ne- condiționatul
naturii o putem regăsi și noi în viețile noastre. Cred ca orice om trăiește momente de frumos gratuit, sau de mirare pur si simplu pentru faptul c ă viața se intâmplă. Dar și atunci când cineva ascultă muzică sau
privește o operă de artă sensul este prezent. Frankl a inteles ca sensul nu ține numai de acțiune și
responsabilitate, acesta se poate realiza si în pasivitatea trăirii. Omul poate pur și si mplu să experimenteze
natura, arta, clipa doar pentru simpllu fapt că sunt, că se petrec. Această categorie a valorilor
experimentale face parte din viața noastră cu aceeași putere cu care valorile creatoare ale activității ne ocupă viața de zi cu zi.
43
„ Dacă cineva s -ar indoi că sensul actual al unei anumite clipe din exitența umană poate fi implinit prin
simpla trăire, adică in afara oricărei activități, oricărei imp liniri valorice printr -o activitate, să mediteze
la următorul expriment ideatic: va trebuie s ă-și imagineze un meloman care stă in sla de concert și pe
lângă ureche ii trec ușor sunetele impresionante ale simfoniei lui preferate, așa incât el nu percepe decât acel fior pe care il trăiești in prezența celei mai pure frumuseți; acum să -și imagineze că intr -un asemenea
moment acest om ar putea fi intrebat dacă viața sa are un sens; cel intrebat ar trebui să răspundă că ar
merita să trăiască numai pentru exper iența acelui moment de extaz.”
44
Sensul este posibil prin receptivitatea la experien ța naturii sau a artei. Actiunea nu este singurul criteriu
prin care o persoana se poate implini. Calitatea unui moment de receptivitate in fața clipei, fie ea in forma

41,Stephen J. Costello, The spirit of Logotherapy, article, Received: 26 October 2015; Accepted: 22 December
2015; Published: 25 December 2015 Academic Editors: Fiona Timmins and Wilf McSherry
42Vezi distinctia vita activa -vita contemplativa , Hannah Arendt, Conditia umana, Editura Ideea, 2008

43Hoffman, E. (1995). Victor Frankl at ninety: A voice for life. America, 172 (9), 17 -22.
44Viktor Frankl, Doctorul si Sufletul, Editura Meteor Pres, Bucuresti, 2019, p.78

unui extaz in fața unei opere de arte, a naturii, a iubirii pentru o persoană, ii poate oferi cuiva o împlnire
profundă. Frankl nu ezită să afirme că existe clipe care au puter ea și dimensiunea unei vieți, adică există
momente privilegiate de frumos in care intregul vieții poate fi rezumat prin contemplare unui peisaj sau ascultarea unei piese muzicale. Intr -o lumea obsedată de actiune si productivitate cum este cea a
capitalism ului consider că avem nevoie mai mult ca oricând să invățăm sa ascultăm și să privim. O viața
poate să capete sens in simpla percepție a clipei, in experiența contemplativa. Autorul a inteles ca frumosul sau mai bine zise deshiderea către frumos reprezintă o abilitate pe care omul o are la îndemană
in orice situație. In acest sens trebuie să amintim situația in care mai multi deținuți din lagăr se ingrămădeau să privească intinsul unei cămpii printr -un vizor dintr -un vagon. Frankl intelege ca valorile
exper imentale, caracterizate prin receptivitatea fața clipă, prin frumosul naturii, artei, poate fi salvatoare
pentru destinul omului. Putem probabil cu totii să relaționăm cu situația deținuților, dacă ne gândim la un moment in care, poate că nu eram apți de a munci, aveam un picior rupt, ori poate că nu aveam
posibilitatea de a munci, eram fără loc de muncă, și totuși găseam bucurie in lectura unei cărți sau in faptul respirației. Omul are așadar posibilitatea unei categorii de sens mai ne- condiționate de puti nța
fizică, de acțiune, de inserția socială, la limită este posibil accesul la sens prin modul contemplativ de a experia viața. Iarăși, și in acest caz, nu consider că Frankl ne indeamnă la a nu face nimic, la a asculta
păsările toata ziua in parc. Mai cu seamă suntem indemnati să ințelegem că sensul este de natură fluidă,
că lui ii aparțin mai multe moduri de acces, mai multe tipuri de expresie. Autorul doar ne oferă posibilitatea de a nu ne identifica cu o singură modalitate de a ne împlini. Puteam sa ne bucurăm prin
munca bine făcută, dar le fel de bine putem să ne bucurăm cand sunt activi în ființă, cand contemplam clipa prin frumosul natural, literar, muzical sau pictural. Meritul lui Frankl constă astfel in recunoastrea unei multidimensionalități a se nsului, permițându -i omului o ințelegere flexibilă de sine.
45 Nu trebuie să
ne ghidam viața doar după valorile creatoare ale acțiunii precum nici doar in lumina valorilor
experimentale ale contemplației. Viața noastră are sanse să descopere sensul dacă ii oferim posibilitatea
mișcării de la o categorie de sens la alta, potrivit unei atenții și a unei prezențe la op ortunitățile pe care
ni le ivește un anume tip de context.

Ultima si cea mai importantă in ierarhia lui Frakl este categoria valorilor atitudinale. Oamenii se pot găsi in situații de suferința inexorabilă din care valorile acțiunii sau contemplației nu il mai pot alina. Sensul
pare a se retrage din campul acțiunii, chiar și din cel al receptivității în acele momente de suferință

45Viktor Frankl Institute.,. Life and work chronology,2009, [Data file]. Retrieved from
http://www.viktorfrankl.org/e/chronology.html

extremă, precum boala terminală, experiența detenției în lagăr, tortura. Totuși atunci când omul nu mai
poate face nimic, când in strumentul acțiunii ii este invalidat, sau când facultatea receptivității îi este
anulată de chinuri extreme pe care acesta trebuie să le suprte, omul mai poat să accepte experiența sa cu demnitate. Chiar și confruntat cu moartea si suferința omul poate s ă-și realizeze sensul prin atitudinea sa
în fața acestora. El poate să accepte suferința si moartea în lumina curajului și a demnității sau poate să –
și plângă de milă sau să renunțe la viață.
„Exist ă și o altă grupă de principală de valori a căror implini re constă tocmai de modul in care omul se
poziționează față de o ingrădire a vieții sale. Tocmai in acest comportament privitor la ingustarea posibilităților sale se deschide un nou imperiu de valori, care cu siguranță se numără printre cele mai inalte. Pe ntru că aici este vorba de modul cum se poziționează omul față de un destin inexorabil. Așadar
posibilitatea de a împlini asemenea valori atitudinale apare intotdeauna cand un om se vede confruntat cu un destin față de care nu poate acționa altfel decât acceptându- l. De indată ce am inclus valorile
atitudinale in domeniul categoriilor de valori posibile, se dovedește că, de fapt, existența umană nu poate deveni niciodată cu adevărat lipsită de sens. Viața omului iși păstrează sensul pana -in ultimis -in
cosnecință, cât timp respiră, atâta timp cât este conștient, poartă răspunderea față de valori, chiar și
atitudinale.Indatorirea sa de a implini valori il insotește până in ultima clipă a existenței sale.”
46
Autorul a avut ocazia să observe pe sine, dar și pe ceilalti colegi de detenție, realitatea valorilor atitudinale
47. In condiții de mizerie si su ferința umană au existat oameni care au ales „să și transforme
suferința in triumf interior”. Frankl reprezintă prin alegerile sale un exemplu in acest sens. El a fost inchis trei ani intr -un lagăr de concentrare si supus unor cazne umilitoare, și a pierdu t familia in camerele de
gazare, dar nu a renunțat la viață. La polul opus au fost persoane care si -au pierdut speranța și au
abandonat in fața circumstanelor vieții. Faptul ca aceste valori atitudinale, ale acceptării sunt numite de Frankl drept cele mai inalte nu este deloc intamplător. Personal consider ca valorile atitudinale sunt
prețuite ca cele mai inalte, deoarece fiecare dintre noi, oamenii, vom suferi intr -un fel sau altul in această
viață si vom muri intr -un fel sau altul. Deci mai devreme sau mai târziu vom fi puși in fața mortalității
noastre
48. Tocmai in spațiul suferinței și morții se dezvăluie cel mai spectaculos persoana umana, aici ea

46Ibidem p.79

47Lilian Graber, A. V. (2004). Viktor Frankl’s logotherapy: Method of choice in ecumenical pastoral psychology ,
Lima, OH: Wyndham Hall Pres s, p.102
48Becker, E. The birth and death of meaning: A perspective in psychiatry and anthropology,1962,p.15

fiind privată de posibilitatea familiară a acțiunii sau de receptivitatea la natura,arta. La limită fiecare om
moare, se naște ca ființa in posibilitate, nimic din ceea ce omul este nu rezistă timpului. Fiinta omului este una in posibilitate, asta insemnă că el are parte de sens indiferent de situația in care se află. Nici
privarea de plăcere, de muncă, de valorile contemplative, nu ii anulează omului demnitatea. Pentru ca demnitatea sa se intemeiază nu pe ceea ce este, ci pe tensiunea constantă dintre actu al și posibil. Omul
există mereu in relație cu ceva din afara sa atât spațial cât și temporal, el este ființare în proiect. Nici o determinare, fie ea biologica, psihologica, sau sociologică nu îi poate cuprinde până la capăt ființa. In acest sens, Frankl desoperă in experiențele suferinței și a morții, valorile atitudinale, adică acelea care
respectă în cel mai puternic mod cu putința ontologia omului ca ființare în posibilitate. Libertatea omului, tocmai datorită constituției sale de ființare în posibilit ate, de existență mereu tensionată intre acum și
mâine, între a fi și a nu fi, lipsa determinări biologice, psihologice sau sociologice ii oferă acestuia oportunitatea sensului indiferent de circumstanțele vieții. Frankl ii conferă astfel omului șansa unei
experiențe a senslui liber de natura condiționărilor la care acesta ajunge să fie supus.
Această ultima categorie de valori, valorile atitudinale, ii relvelează omului natura sa de ființă liberă față de condiții. „Omul poate să suporte orice dacă are un de ce suficient de puternic” spunea Nietzsche, iar
adica omul poate să găsească sens în orice fel de situație dacă se recunoaște ca ființare în posibilitate, niciodată terminată și determinată. El suportă un context bio -psiho -social, dar nu destinul său e ste
determinat de alegerile sale. La limită omul poate să accepte suferința și moartea, pentru ca nu se identifică nici cu biologia, nici cu psihologia, nici cu sociologia sa. Iar dacă omul nu mai este determinat, el este ființare in posibilitate, atunci c and moare sau suferă, omul descoperă libertatea sa supremă. In
suferința, in pierdere, tortură, moarte omul se auto -depășește ca natură psiho -socială, el devenind o
singularitate. Doar in lumina unei psihoterapii a potențialității persoana are prilejul de a descoperi
demnitatea și curajul de a suferi până la capăt și de a accepta moartea
49. Putem afirma că valorile
atitudinale sunt cele mai înalte pentru că dezvăluie omul ca potențialitate, și întâietatea sensului înaintea
echilibrului. Persoana umană crește mai degrabă prin tensiune, aspiră în fibra ființei sale spre creștere, autodepășire, pentru ea este prin insăși constituția sa ființa inerent tensionată. Viața sa implica astfel o nevroz a de sens constitutiva și nu patologică. Nevoia de sens fiind astfel cea mai înaltă și întâia nevoie
în ierarhia nevoilor umane. Frankl aduce psihoterapia de la voința de plăcere, prin voința de putere a lui
Adler, la culmile unei voințe de sens, pe care o intelege ca fiind ca constitutivă persoanei umane.

49Baumeister, R. F. (1991). Meanings of life. New York, NY: Guilford

Capitolul III
Posibilitatea sensului
a)Sensul și situațiile de viață
Experiențele și situațiile de viață pe care le întâlnește un om se pot transforma de la un moment la altul. Valorile la care o persoană apelează pentru a da sens experiențelor se schimbă și ele. Cum în lumea vieții totul este intr -o continuă transformare și ințelegerea valorilor presupune o anume flexibilitate. Astfel că
o persoană poate să se orienteze odată spre valorile creat oare, implinindu -și sensul prin munca bine
realizată, iar altădată să -și cultive timpul prin valorile contemplative. Frankl ne cere astfel să asumăm o
stare de prezență cu ajutorul căreia să filtrăm contextele de viață și să alegem modul protrivit de reportare la acestea. Nu există deci un câmp generalizat de valori care trebuie respectat cu strictețe, ci mai cu seamă există o diversitate de situații de viață care presupun dispoziții și intepretări diferite. Omul are datoria de a fi prezent și atent la ceea ce viața ii oferă și să aleagă răspunsul potrivit naturii unei situații
50. De pildă,
în acest sens, Frankl ne oferă imaginea unui călător din tramvai care se intoarce de la lucru, și care ignoră
apusul soarelui și frumusețea peisajului, pentru a se concentra pe cititul zirului. Persoana nu este prezentă și receptivă la posibilitățile de frumos pe care viața i le dăruieș te in banalul cotidian. Aceasta nu asumă
valorile experimentale și nu este receptivă la cerința unui moment de frumos. Poate că omul nostru era
incă preocupat de probleme de serviciu, sau poate era doar acaparat de o dispoziție socială, in orice caz
el nu era la inălțimea ofertei prezentului, și rata astfel descoperirea sensului prin valorile contemplative
51.
Personajul despre car e ne pomenea Frankl se înscrie în categoria celor care au tendința de a se identifica
cu un singur camp de valori, și care nu dau dovadă de flexibilitate. Astfel de oameni se identifică cu

50Ponsaran, A. G. (2007). The philosophical foundations of Viktor Frankl's logotherapy. Philippiniana
Sacra, 42 (125), 339 -354.
51Semyon L Frank. The Meaning of Life. Translated by Boris Jakim. Grand rapids and Cambridge: Eerdmans
Publishing, 2010,p. 67 -69

valorile creatoare ale muncii și familiei și pierd din vedere posibilități diferite prin care sensul i se pate
infățișa unui om. Printr -o perspectivă rigidă foarte multe persoane au tendința de a generaliza un tip de
valori. Se prea poate și ca un tânăr artist să considere ca sensul poate fi intâlnit in extazul creației, in
betitudinea scrierii, picturii sau muzicii. Dar și acest tânăr ajunge să piarda din atenție acele momente umile, din viața de zi cu zi în care frumusețea colinda in chipul unor intâmplări sau intțlniri cu oamenii. Există posibilitatea unei receptivități la frumos și la intensitate mai scăzută, atunci cand stai cu mșina la semafor și soarele se reflectă in parbriz, de exemplu. Omul are așadar datoria de a fi responsabil pentru inzecitele posibilități pe care viața i le oferă. Sensul nu aparține doar valo rilor creatoare ale muncii și
familiei, nici valorilor experimentale de tip contemplativ și nici valorilor atitudinale, in care suferința este acceptată și inteleasă.
52 Aceste categorii de valori doar descriu moduri prin care sensul se realizează,
nicidecum rețete de sens. De a lungul vieții cu toții avem prilejul de a proba aceste categorii de valori asemeni bărbatului pomenit de Frankl într -un frament foarte sugestiv.
„ Este vorba de un bărbat mai tânăr care, din cauza unei tumori a măduvei spinării, situată mai sus și
inoperabilă, zăcea în spital. I se interzisese de mult să mai fie activ in profesia sa, simptomele de paralizie
ii afectau capacitatea de a munci, ceea ce ii răpea orice șansă de a mai realiza valori creatoare. Dar chiar
și în această stare, imperiul valorilor experimentale i- a rămas deschis; bolnavul intre ținea conv ersații
stimulatoare spiritual cu alți pacienți( intreținându -i, in același timp, insuflandu -le curaj și consolându –
i), citea cărți bune, mai ales asculta muzică bună la radio. Până ce într -o zi, n -a mai suportat căștile și
mâinile lui paralizate n -au mai putut ține o carte. Astfel el i -a imprimat vieții sale o a doua orientare;
după ce inainte fusese nevoit să se retragă de la valorile creatoare la valorile experimentale, iată- l acum
silit să se indrepte spre valorile atitudinale. El și- a indurat cu curaj suferința. In ziua morții sale – pe care
o prevăzuse- știa că medicul de servicu avea sarcina de a -i face la timp o injecție cu morfină. Ce -a făcut
atunci bolnavl nostru? Când medicul a apărut la vizită după -amiază, bolnavul l -a rugat să- i facă injecția
seara, pentru ca medicul să nu trebuiască sa fie trezit noaptea din cazua lui”
53
In absen ța activității și aflat pe patul de spital tânărul nostru nu a disperat, ci a devenit receptiv la ceea
ce viața ii oferea. El avea acum prilejul de a ascul ta muzică, de citi și de a susține conversații cu alți

52Batthyany, A., & Levinson, J. (Eds.). Existential psychotherapy of meaning: A handbook of logotherapy and
existential analysis. Phoenix, AZ: Zeig, Tucker & Theisen,2009,p.26

53Ibidem p.80

colegi de salon, de asmenea putea sa i incurajeze pe cei aflați in durere și nevoie. Exemplară este
flexibilitatea individului la context, modul în care reușește indiferent de situație să descopere un sens.
Cel mai înalt efort il face tânărul nostru atunci când este nevoit să renunțe și la posibilitatea de a asculta, muzica sau a citi, atunci cand boala atinge un stadiu avansat iar stare s- a nu ii mai permite bucuria
contemplației. El se află acum într -o stare de suferință incapacitantă. Totuși tânărul descoperă sensul
chiar în miezul suferinței, al neputinței, fizice și chiar psihice
54. El isi păstrează deminitatea și înfruntă
cu mult curaj situația dând dovada de empatie și considerație umană până in ultimele clipe. Tânărul și a acceptat suferința și a descoperit un sens in renunțarea curajoasă la familiari tatea sanătății trupești și la
vigoarea psihică, el a ales să dea dovada de empatie și dragoste în loc să le lase celorlalți colegi de salon un sentiment de amar si descurajare. Tânărul a înteles că și in suferința exista o responsabilitate pentru condiția umană, atât in ce il privea pe el, cât și pe colegii lui de suferință, familie sau chiar față de doctori.
Putem să afirmăm că tânărul lui Frankl a dat dovadă de o bună ințelegere a situațiilor, iar meritul său constă in receptivitatea și starea de prezenț ă care l -au făcut capaabil să exploreze in fiecare situație
posibilități de realizare a unui sens. Așadar Frankl ne propune psihoterapie a sensului orientată prin valori situaționale. Nu există deci un set de valori eterne pe care omul le urmează și ajunge la sens. Mai cu
seamă sensul se probează prin răspunsurile potrivite pe care cineva le oferă la intrebările vieții, adică,
prin alegerea categoriilor de valori proporțional cu realitatea situațiilor.

b) Unicitatea persoanei ca valoare de sens In afară de responsabilitatea pe care persoana umană o are față de multiplicitatea situațiilor precum și a
catgoriilor de valori aferente acestora, omul are și o responsabilitate interioară. Una ce ține exclusiv de
întelegerea propriei unicități.
55 Fiecare om are astfel un destin unic, situațiile sale de viață prespunând
răspunsuri unice. Iar activarea categoriilor si posibilităților de valori in funcție de natura situațiilor de viață il are drept punct de refernță pe individ in exculsivitatea sa. Potrivit gândirii existențiale a lui Frankl
specificitatea misiunii unei persoane vizează unicitatea ei. Descoperirea sensului se face prin acordarea
unicității persoanei cu irepetabilul unei situații. „ Aceste valori asteapt ă oarecum să bată ceasul lor, când
un om apucă ocazia unică in timp de a le implini; dacă această ocazie este ratată, ea este oarecum

54Vezi, Pytell, T. (2003). Redeeming the unredeemable: Auschwitz and man's search for meaning. Holocaust
and Genocide Studies, 17, 89-113.
55Frankl, V . The Unconscious God. p.37-44 New York: Touchstone,,1985

iremediabil pierdută. Iar valoarea situațională rămâne pentru totdeauna neimplinită -omul a ratat -o.
Vedem așadar cum cele două momente ale necesității și singularității sunt constitutive ca momente ale
existenței umane pentru raționalitatea acesteia.”
56 Frankl transformă problema sensului vieții in
problema sensului „meu”. Persoana devine astf el spațiul in care se sensul se descoperă, de fiecare dată
in chip particular. Nu viața are sens, ci persoana, in unicitatea experiențelor sale și mai cu seamă, pe baza
răspunsurilor pe care le alege la intrebările puse de situațiile vieții. Frankl trece p roblema sensului din
registrul generalului, anume al vieții, in cel al lui „al meu”. Aici importantă este implinirea posibilităților
de fiecare dată unice in situații irepetabile. Pentru Frankl elementul fundamental care constituie sensul il
reprezintă ast fel sentimentul de a te simți de neinlocuit57 in misunea vieții tale. Astfel omul este investit
cu o valoare care il salveză de orice forma relativism, viața capătând obligativitate ontologică. Omul
devine din anonim al vieții, un cineva care contează , și ale cărui posibilități capătă insemnătate atât
pentru sine cât si pentru celelalte persoane sau ființe.

„În aceast ă viziune, problema misiunii in viață, a sensului vieții este lipsită de sens. Ar trebui să ni se
pară cam ca întrebarea unui reporter care intervieva un maestru de șah: „ Și acum stimate maestre, spuneti -ne care este cea mai bună mutare?” La această intrebare se poate răspunde tot atât de puțin
general valabil și to t doar in raport cu o situație și persoană concretă. Dacă ar fi luat in serios intrebarea ,
acel maestru ar fi trebuit să replice:” un jucător de șah trebuie să acționeze in așa fel incât să incerce, in funcție de ceea ce poate el și ce permite adversarul, să facă cea mai bună mutare in momentul respectiv.””
Nu exist ă un alfabet al sensului același pentru fiecare dintre noi, precum nu există un răspuns la cu privire
la sensul vieții. Fiecare persoane deține astfel un set de potențialități unice, iar fiecare situație ii solicită
acesteia o plasticitate situațională. Nu există răspuns general, pentru ca intrebarea apelează mereu un „eu, un pe mine” de fiecare dat ă unic. Dar chiar și in ceea ce ma privește „pe mine” un r ăspuns bun, o garanție
că răspund corect la provocările vieții, este exclusă. Rămâne doar efortul de a încerca sa faci tot ce poti
mai bine, de a intenționa si a face maximul conform potențialităților tale. De asemenea trebuie precizat, ca nici in general, dar nici in „unicitatea” persoanei, nu e ste posibil un sens. Nici un sens general al
persoanei nu este posibil, ci doar un sens situ ațional, in care potentialitățile sunt puse la lucru prin
categoriile de valori. Ii este imposibil omului sa realizeze sensul in afara situațiilor, orice incercare de

56Ibidem p.86

57Irvin Yalom, Privind Sorele in față, Editura Velant, 2011, p.102,111 -120

anticipare a viitorului, sau de implementare a celui mai bun răspuns posibil, sunt excluse
58.
Cred că este mai firesc să spunem că omul nu caută un sens al vieții, ci un sens al persoanei sale. De
asmenea sensul persoanei sale nu este ceva, o idee ce trebuie implinită. Mai curând el se dezvălui clipă
de clipă, oră de oră, zi de zi, in proba situațiilor cu care viața ne intâmpină. Sensul vieții noastre constă astfel din răs punsurile pe care le alegem. Iar orice incercare de a anticipa un răspuns corect, sau de a
imagina o realizare absolută a sensului, ne indepărtează de acțiunea concretă, și de responsabilitatea pentru prezent. Considerăm așadar impreună cu Frankl că sensul survine atunci cand intențiile și acțiunile
noastre personale și concrete se ridică la specificitatea și înălțimea provocărilor vieții.
Parteaa a II a. Partea de cercetare
a) Obiectivele cercetării
În partea a doua a lucrarii ne vom concentra pe aplica rea principiilor gândirii logoterapeutice la situația
persoanelor care pierd o persoană iubită prin sinucidere. Intrebarile pe care le ridicăm sunt: cum anume
depășesc un astfel de moment oamenii și cum anume o voința de sens ajută la depășirea unei astfel de
experiențe. Ideea pe care o susținem este aceea că, cei care pierd pe cineva prin sinucidere își pot
„transforma suferința in triumf interior” , urmând cuvintele lui Frankl. Înaintăm de asmenea și ideea că
cei care pierd o persoană apropiată prin sinuc idere sunt motivați de a continua să trăiască in virtutea unui
sens liber ales și prin sentimentul de a se simți de neinlocuit, de a avea o misune care nu poate fi inlocuită.de altcineva.. Considerăm că voința de sens a persoanei, mobilziată prin valorile creatoare ale
muncii, fie prin valorile experimentale ale artei, fie chiar prin valorile atitutidnale ale răbdării in suferință, reprezntă fundamentul acțiunii prin care persoana se restaurează ființial. Astfel instrumentele de sens ale logoterapiei sunt privite ca oferind posibilitatea unei transformări interioare a persoanei suferinde. În
cercetarea de față noi vom arăta cum aceste instrumente pot fi identificate și mobilizate de către persoanele suferinde pentru deslușirea unui sens in miezul dramelor existențiale trăite.
Pe scurt: Propunem ideea potrivit căreia persoanele care pierd pe cineva foarte apropiat prin sinucidere
depășesc momentul prin proiectarea unui sens liber ales. Considerăm că în astfel de momente limită persoana care suferă pierderea și este confruntată cu absurdul existenței nu este motivată sa trăiască dacă

58Pattakos, A. . Search for meaning. Personal Excellence, 14 (3), 5 -6.,2009

nu are un „de ce” suficient de puternic. Considerăm că pentru abordarea experienței pierderii unui
apropiat prin sinucidere Logoterapa furnizează instrumente de sens ce pot fi de ajutor celor care suferă.

b) Metodologia cercetării
Cercetarea noastră va fi una de tip calitativ si se va realiza prin metoda fenomenologic ă, iar ca
instrumente de cercetare vom folosi observația, interviul, studiile de caz, texte, sau expriența person ală
a celui care scrie această teză. Trebuie să menționăm că potrivit modului de cercetare calitativă, noi nu vom fi intersati de generalizarea datelor, de verficarea, sau repetabilitatea acestora. În acord cu cercetarea calitativa noi vom fi atenți la au tenticitatea experiențelor precum și la transferabilitatea concluziilor dintr –
un context in altul. In cercetarea calitativă vom apela in mare parte la o perspectiva comprehensivă-fenomenologică, iar culegerea datelor nu va implică nici o cuantificare. Moti văm alegerea metodei
fenomenologice prin natura temei de cercetare. Ni se parte astfel potrivit ca atunci când avem de a face cu atitudinea unor persoane în fața fenomenului pierderii prin sinucidere a unei persoane importante afectiv, nu putem să avem pre tenția obiectivității, a generalizarii statistice. Unicitatea experiențelor cere
astfel o intelegere care sa vizeze mai cu seamă autenticitatea și nu exactiatea măsurarii fenomenelor. Pe
urmele lui Husserl, intemeietorul metedoei fenomenologice, considerăm ca fenomenul trebuie inteles in
sine, potrivit naturii sale specifice.
59 Iar experiența suferinței pierderii unui apropiat, care este o expriență
personală de limită, se acordă mai bine unei cercetări de tip calitativ fenomenelogic. Prin metoda
fenomenologic ă ne vom apleca asupra conținuturilor conștiintei. Pentru fenomenologiei conștiinta este
mereu intențională, adică vizează un obiect, un ceva, cineva, spre care conștiința tinde. Fenomenologia
ne indeamnă astfel să ne concentrăm nu atât pe ceea ce percepem, cât pe cum percepem. În acest sens atenția unei cercetări de tip fenomenologic se indreaptă spre modul în care oamenii percep și atribuie sens realității. Atributele unei cerce tări de tip fenomenologic sunt accentul pus pe angajamentul pratic
al persoanei in experiență, examinarea actelor intenționale a ceea ce se petrece in conștiință și caracterul interpetativ prin care cercetaătorul uzează de propria subiectivitate in decurs ul cercetării. Dacă e să
vorbim de pretenția de adevăr a cercetării de tip fenomenologic putem spune că prezența subiectivității incurajează un adevăr de tip perspectival. Dialogul subiectivităților și posibilitatea negocierii sensului reprezintă atributel e adevărului ptotrivit metodei fenomenologice. In acest sens, posibilitatea de
reprezentare a numerelor și a măsurătorilor apare inadecvată atunci când vorbim de fenomenul suferinței.

59Husserl.E, Meditatii carteziene,Humanitas, Bucuresti, 1994, p. 49 -50

Fenomenul suferinței presupune in opinia noastră o abordare fenomenologi că, atentă la conținutul
expriențial din conștiința subiectului. In acest sens cuvântul și autenticitatea reprezintă valori de referință
mai potrivite decât numărul, măsurarea și verificabilitate, iar subiectivitatea un atribut necesar atât in cercetare. O ptăm pentru o intelegere și nu pentru o măsurare a fenomenului. De asemenea pretenția
generalității datelor o considerăm nefondată când vine vorba de atitudinea persoanei in fața suferinței, intrucât adevărul rezidă adesea in excepție sau singularitate, și nu in media statistică.
În cercetarea noastră ne orientăm spre date calitative, pe care le vom aborda prin analiza și intepretarea cuvintelor sau a imaginilor. De asmenea ne vom focusa pe date neprovocate, adică vom prefera observația sau interviul nestru cturat.Nu în ultimul rând ne vom axa pe întelesuri, adică vom ințelege lumea văzută
din perspetiva persoanelor pe care le studiem. Adevărul nu este posibil în cadrul cercetării fenomenologice decât ca ideal orientativ, iar obiectivitatea sa este rezultatul întâlnirii subiectivităților.
întâlnirea subiectivității subiecților cercetării cu subiectivitatea cercetătorului conduce la un dialog al unor perspective.
60
Așadar propunem ideea că persoanele care pierd pe cineva apropiat prin sinucidere pot transforma
suferința în triumf interior. Acest lu cru este posibil prin asumarea liberă a unui sens in lume, iar asumarea
unui sens în lume, considerăm că se spirjină pe sentimentul de a fi de neînlocuit pe care îl incearcă o
persoană cu privire la viața sa. Sentimentul unicității persoanei și a valorii d e neinlocuit, atât in ce privește
lumea relațiilor inter -umane, vocația profesională sau artistică reprezintă piatra de temelie a unui proces
de vindecare interioară.
Ipotezele cercetării
O ipoteza este o supoziție prin care se asumă explicarea provizor ie a unui fenomen. Aceasta presupune
o înțelegere imaginativă, prin intermediul unui raționament, cu privire la un fenomen necunoscut, plecând de la ceea ce este cunoscut deja.
1. Sentimentul realizării unei misuni ( ajutor umanitar, realizarea unei opere, artistice, sport, etc) satisface
nevoia de sens și conduce la nerepetarea gestului autolitic al celui ce suferă pierderea unui apropiat prin

60 Pentru perspectivism fenomenologic, vezi Heidegger, Fiinta si Timp, Editura Humanitas, Bucures ti, 2002, p.
286

Vezi George Bondor, Dansul măștilor.Nietzsche și filosofia intepretării, Editura Humanitas,2008, p.295

sinucidere.

2. Pierderea este suportată iar gestul suicidar nu este repetat dacă persoana se simte de neinlocuit în
misunea pe care o are de realizat, dacă are sentimentul unui destin ce trebuie împlinit.
3. Cei care cred in valoarea lor pentru lume și au parte de un cadru securizant de atașament suportă pierderea și nu repetă gestul suicidar .. Persoanele care cred in valoarea lor pentru lume și au parte de un
cadru securizant afectiv, familie, prieteni, scoală, etc, nu se sinucid.
4.Pierderea este suportată, investită cu sens, iar gestul suicidar nu este repetat dacă persoana are modele de reziliență. Membrii ai familiei, prieteni sau personalități istorice cu destine similare. Persoanele care
au modele de reziliență suportă și integrează pierderea.
5 Credința într -un model de reziliență (prin familie, prieteni, personalități istorice) sau credința într -un
sens spiritual al vieții au calitatea de a consola persoana, de a face pierderea suportabilă și contribuie la
nereplicarea gestului suicidar. Persoanele care au modele de reziliență sau credință spirituală nu au tendința de a se sinucide la rândul lor.

Studii de caz
Cazul lui Marius T
La internare Marius are 28 de ani, acesta și-a pierdut familia, prietenii si cariera mult visată în psihologie.
El a abosolvit facultatea de psihologie, dar lucrurile nu au mers conform planului. Dupa ce a accidentat
o persoană pe o trecere de pietoni si a fost prins băut la volan, Marius a primit 4 ani cu suspendare și i -a
fost retras permisul. După acest episod Marius nu mai era interesat de psihologie, nici de copii din centre de plasm ent unde activa ca voluntar, si nici de pasiunea sa pentru hiking. Marius s -a apucat de consumat
droguri etnobotanice si a ajuns să -și vândă obiectelde din casa pentru a -și face provizii de marfă. Prietena
sa l-a părăsit, iar oamenii pe care ii numea priet eni au devenit distanți. Marius a ajuns să doarmă pe
bancile din parc și s -a apucat de furat fier vechi. La scurt timp Marius a inceput să aiba probleme din
nou cu Politia. Marius a ajuns, potrivit spuselor sale, „dintr -un tânăr student la psihologie cu aspiratii, un

boschetar din Ciurchi”. El a inceput să se gândeacă serios să -și ia viața, aducându- și aminte că și tatăl
său a murit de alcoolism. Marius auzea de mic prin cartier că tatăl său a murit inecat in propria voma,
iar in clipele de singuratate p etrecute pe strazile din Ciurchi aceste cuvinte aveau un ecou puternic in
mintea sa. Nu a durat mult și Marius a incercat să se arunce de pe un bloc din Dispercer Tatărași, dar i -a
fost frică „ ca poate nu voi muri și voi rămâne paralizat pe viață”. Dupa această incercare Marius s- a
decis să isi ia viața drogându -se pana isi pierde cunoștnța. Așa a și făcut, el ajungând de urgențe la
Spiridon iar de acolo la Pavilionul 2 Bărbați al Institutului de Psihiatrie Socola Iasi. Pe Marius l- am
cunoscut in liceu a cesta fiindu -mi coleg timp de patru ani. Nu am fost prieteni dar ne -am inteles colegial.
Mare mi -a fost surpriza când l -am văzut pe Marius și când aproape că nu -l recunoșteam. Fața sa era mult
imbătrânită iar in gura avea numai dinți cariați. Marius slabis e enorm și arăta foarte palid. Dupa ce ne-
am recunosct și ne -am reamintit de anii de liceu Marius a inceput să -mi povestească drumul vieții sale.
Pe lângă cele deja scrise mai sus, Marius mi -a spus că a crescut intr -un apartament de 2 camere cu Mama
sa si cu un frate vitreg care suferea de autism. Pana la 20 de ani s- a simțit singur și neiubit, pentru că
toata atenția și iubirea Mamei mergea către Bogdan, fratele său vitreg, mai mic cu 2 ani care suferea de autism. Abia la 20 de ani Marius a simțit că este iubit atunci când a cunoscut -o pe prietena sa, cu care a
stat impreuna până când el a inceput să consume droguri. Marius mi -a spus că el crede că tendința sa
către dependenta de droguri este mostenită de la tatăl său, de care au auzit in cartier că era „un be țiv și
un curvar”. Toata via ța l-a urât pe tatăl său pentru că i -a lăsat pe el, Bogdan si mama lor singuri. Marius
a spus că mereu s -a simțit un om slab și ca in Liceu sau in Facultate a reușit să se afirme si să se facă
plăcut, dar niciodată nu se sim țea increzător in sine. „ Mereu m -am sim țit singur și neinteles. Simteam
o ură ascunsă pentru faptul că am fost adus pe lume.”
Pe perioada șederii in spital Marius a devenit intersat de sala de forță a spitalului, unde a găsit posibilitatea
de a face miscare si de „ a nu se mai gândi la trecut”. Marius imi spunea adesea in timpul orelor de sală,
că nu avut pe nimeni care să -l incurajeze, nici mama, nici tată. Singura persoana care i -a oferit sprijin a
fost prietena sa dar acum ea este căsătorită cu altcineva. Marius a început să se restabilească fizic ajungând să arate mai prezentabil. Programul vieții de spital, cu mese la ore fixe, activități de grup și terapie i -a facut mult bine. Marius spunea, aici in spital simt c ă sunt cineva, ca lumii ii pasa de mi ne”
sau in momentele in care ii aduceam cate o carte de literatur ă ca să- și umple timpul, el se arata a fi extrem
de recunoscător. Dupa aproximativ 4 săptămâni petrecute in spital Marius ne -a multumit tuturor, atât
personalului cât și unor paciențti cu car e a legat amiciție, și ne -a trasnmis cu umor „ Cine ar fi crezut că
la Socola voi deveni din nou o persoană”
La externare când l -am intrebat ce are de gând să facă cu viața sa, Marius mi -a spus că dorește să urmeze

un curs de instructor de fitness și să se intoarcă acasa la mama sa pentru o vreme, până se va stabiliza
financiar și iși va lua o chirie. Când l -am intrebat ce te -a convins aici să te schimbi? Marius a afirmat „
am simț it că oamenilor le pasă de mine, dar eu trebuie să invăț să -mi pese de mine . Întrebat dacă se mai
gândește la a- și lua viața, Marius a răspuns „ Î n nici un caz nu mai vreau s ă mor, eram doar rătăcit, vreau
să mă schimb și să fiu și eu cineva, sa fac ceva cu mine, sa fac și eu ceva pentru oameni. Cred că pot să fiu un bun antrenor de fitness și cred că dacă am să mă țin de terapie nu am să mă mai apuc de droguri.”
In prezent Marius este instructor de fitness la o importanta sala de forta din Iasi. Marius a reușit să se
mute mai repede decât credea intr -o garsonieră și momentan iși dorește să facă un curs de nutritie. Ultima
oară când am vorbit cu el, mi -a mărturisit că mă simt din nou cineva și că bucuria de a ține antrenamente
de fitness si de a ajuta persoanele să slabească sau să pună masă musculară imi oferă un sentiment de neinlocuit, mă simt și eu că contez in lumea asta, nu doar colind ca o stafie prin Ciurchi după niste
Shop.( marfă)”
Contribuția mea in cadrul ecipei terapeutice
Echipa terapeutică care a lucrat la caz este formată din medic, psiholog și ergoterapeuți. Procesul de terapie se bazează pe dialogul constant intre medic- psiholog- ergoterapeut. Personal am participat la
procesul de recuperare a lui Marius și a altor pacienți lucrând in calitate de ergoterapeut. Misiunea mea și a colegilor mei ergoterapeuti a fost a ceea de a organiza acticități specifice fiecărui tip de diagnostic și
persoană, iar dacă se poate să formăm grupe in care persoane participă la activități in comun. In ceea ce privește cazul lui Marius T, după prima săptămână de internare în care starea sa nu era tocmai fericită,
acesta și a petrecut zilnic aproximativ 2 ore la sala de forță a spitalului. Aici pacientul a legat prietenii cu alte persoane pasionate antrenamentul de forță și cu greutăți. Personal am petrecut zilnic cel puțin 4 ore cu Marius T . Iar printre orele de sport și orele de curățenie din curtea spitalului, am avut ocazia să ii
ascult povestea , să joc cărți sau să ii ofer o carte( Sherlock Holmes). În ceea ce mă privește am incercat mereu să il incurajez pe Marius T pentru dedicarea sa pentru sport și dorința sa de a se schimba. De
asmenea in anumite zile am avut ocazia de a picta in culori tempera impreună cu pacientul, acesta fiind vizibil sensibilizat de faptul că am ales să lucrez cot la cot cu el. Practic contribuția terapeutică a ergoterapeutilor, printre care mă număr și eu, a fost aceea de a- l motiva, incuraja și asculta pe pacient.
La fel de mult, unii dintre noi am ales să facem sport cot la cot sau să pictăm impreună cu pacientul. Faptul că lucram cot la cot cu pacientul il fa cea pe acesta să se deschida față de noi, iar in baza unor
probleme relatate psihologul putea avea acces la informații, pe care Marius de multe ori nu era dispus să le impărtășească in cadrul mai formal al terapiei. Contribuția mea personală a constat in faptul că am

petrecut timp cu Marius, prin sport, pictură, activități de curățenie, discuții de grup, audiție muzicală,
lectură. Datorită intâmplării care face că am fost si sunt un pasionat de lectură, am reușit să- l fac pe
Marius să redescopere bucuria lecturii. Multe ore petrecute au constat in discuții despre Sherlock Holmes sau despre posibilitatea de a te transforma ca om prin sport.
Misunea mea a fost aceea de a- i oferi un cadru in care să cultive și să descopere abilități și activități care
să-i ofer e bucuria de a trăi.
Cazul lui Liviu A
La internare Liviu avea 29 de ani și a ajuns in spital pentru tentativă de sinucidere. Liviu a ajuns in acestă situația, „ după de mi -a murit copilul de 3 ani”. Baiatul său de trei ani a fost accidentat mortal intr -un
accident. Codrin a fost călcat cu mașina de un vecin care parca. Vecinul nu observase ca baiatul se era intins prin iarba, iar când a parcat mașina lângă casă a auzit un urlet ingrozitor. Atunci mama lui Codrin cât și Liviu au incremenit. M omentan soția sa este internată intr -un spital de boli mintale iar Liviu a ajuns
la Institul Socola pentru tenativă de sinucidere. După ce și -a pierdut fiul iar soția sa început să -și pardă
mintile de la șocul suferit, Liviu și tăiat venele dar a fost găsit și dus la spital de către un coleg de munca.
Liviu lucra cu ziua prin sat, căra, săpa, repara diverse lucruri. Viața sa nu era prea sofisticată, traiul său limitându -se la muncă și la creșterea copilului. Familia era pentru Liviu cel mai important lucru in viață.
La intrenare când a fost intrebat de ce a a vrut să -și ia viața, Liviu a răspuns „ nu mai am pentru ce s ă
trăiesc, fără nevastă și fără copil pentru ce să mai trăiesc?” Liviu era descurajat și iși pierduse pofta de
viață. Nimic nu il mai interesa pe Liviu. După primele zece zile de spitalizare Liviu avea același program, zăcea de dmineața până seara in pat și se ridica doar pentru a lua masa uneori. Ce il mai făcea să iasă din camera erau momentele in care se ducea la toaletă. Viața sa a începu t să sechimbe odată ce a decis să iasă
la căteva plimbări, însoțit de personalul spitalului. În cadrul acestor plimbări Liviu a inceput să devină conștient de situația sa, a inceput să -și recapete discernământul. După aproximativ două săptămâni de
internare Liviu a inceput șă ajute la curățenie prin curte spitalului. De asemeanea el se imprietenise foarte bine cu un coleg de salon, cu care discuta despre forbal de obicei. Colegul său de cameră era un om in
vârstă de 65 de ani care a avut un impact puterni c asupra lui Liviu. Acesta ii povestea că și lui i -a murit
un fiu, iar recent a rămas și fără nevasta, și ea trecând in altă lume. Vlad A , bătrânul de 65 de ani i -a
spus lui Liviu că e păcat mare de la Dumnezeu să- ți iei viața. Ca oricât de greu ți- ar fi nu există incercare
ce poate fi indurată. „ Domnul mi -a luat fiul pe când avea 20 de ani și mi -a luat și femeia, dupa ce am
stat o viața impreună. Și nu vreau să – mi iau viața, nici nu am vrut vreodată. Omul trebuie sa și ducă

incercările și să multumească lui Dumnezeu pentru toate câte sunt.”
Astfel de vorbe și altele asemenea i -au descrețit frunte și i- au alinat sufletul lui Liviu. Moșul Vlad a avut
o influientă mai mare și decât a medicilor. Pacientul era foarte impreisonat de atitudinea și cuvintele de
imbărbaătare si consolare spuse de moșul Vlad.
In a treia săptămână de internare Liviu era din ce in ce mai dornic de muncă și asculta de Moș Vlad ca
de un tată. Cumva acest om a devenit un model pentru Liviu, un fel de model de rezilientă, de la care a
invățat cum să indure marile suferințe ale vieții. Dupa o luna și o săptămână de internare, la plecare, Liviu le -a mltumit tuturor pentru ajutor dar lui moș Vlad i- a spus, după o imbrățișare „ matale mi -ai dat
putere și matale m- ai ajutat să sufăr nenoroc ire asta. Mi ai fost ca un tată și fără vorbele matale nu știu
dacă aș mai fi azi in viață. „ Pentru Liviu moș Vlad a reprezentat un model de reziliență i -a oferit suportul și increderea necasară că
poate și se merită să treacă prin suferința pierderii unu i copil. Liviu s -a aporpiat de credința și biserică,
el citind cărți de rugăciuni și devenind foarte intersat de a merge la slujbă. Moș Vlad i -a transmis
pacientului principii de credință și un model atitudinal care l -au ajutat pe acesta să indure suferint a.
La externare când a fost intrebat dacă mai vrea să- și ia viața, Liviu a zis „ Mă bate Dumnezeu dacă fac
asta. Trebuie să merg inainte.”
Contribuția mea in cadrul echipei terapeutice
In ceea ce privește cazul lui Liviu am lucrat cu acesta 1 săptămână și jumătate. ( ergoterapeutii lucrează
în mai multe sectii, secțiile sunt frecventate prin schimb, ture). In cadrul terapei ocupaționale Liviu s -a
arătat in special interesat de vizionarea unor documentare despre natură, dar și de jocuri de societate precum Remi sau Dixit. Majoritatea timpului pe care l- am petrecut cu Liviu a constat in discuții despre
credință inspirate de un coleg de cameră a acestuia și cel mai probabil de frământări personale. De asmenea Liviu era dornic adesea să facă parte din grupul pa cienților care făceau o alergare de dimineață
prin curtea spitalului si de câteva mișcări de gimnastică. Personal cred că mediul nou, discplina activităților de inviorare sportivă și participarea la un grup i- au colorat experiența lui Liviu și i- au oferit
un cadru care a favorizat insănătoșirea sa sufletască.
Cazul lui Cornelia S
Cornelia are 17 ani la mmentul internării și este eleva le liceu in Iași. Ea și- a pierdut recent cea mai bună
prietenă. Aceasta s- a sinucis aruncându -se în gol de la etajul 8 iar Cornelia a incercat să facă același

lucru dar a fost oprită de fratele său. Inainte de a pleca din casă Cornelia era dezorientată și avea o privire
in gol ne -a mărturisit fratele ei. Acesta a observat că sora sa nu mai vorba și avea o privire fixă, i -a sunat
pe părinți iar in scurt timp, Cornelia a ajuns la Institutul de psihiatrie Socola. Ea a incercat să -și ia viața
dorind să sară de la geamul camerei sale, etajul 4. Aceasta a fost oprită de intervenția fratelui și adusă de urgență la spital. La inter nare Cornelia era intr -o stare psihotică, pacientă prezentând rigiditate fizică,
privire pierdută, si incapacitatea de a vorbi. Pacienta încerca să rostească cuvintele dar nu reușea să vorbeacă. După aproximativ 14 zile Cornelia a început să -și revină la o stare acceptabilă. Ea a inceput să
vorbească și era capabilă să susțină activități de terapie ocupațională sau psihoterapie. In cadrul activităților de ergoterapie am observat interesul Corneliei pentru ceilalți pacienți, ea devenind extrem de apropiată c u pacienții din secție, in special celelalte fete. Ea era dornică să asculte poveștile fiecăriua
și să cunoască de ce a a ajuns fiecare la NPI. Apoi Cornelia organiza jocuri de grup și era extrem de
motivată să ajute pe cei din jur. Ea impărtea pachetul cu mâncare cu colege de cameră și era mereu o
persoană care ii asculta pe ceilalți. Când am intrebat -o pe Cornelia care este pasiunea sa, ea mi -a spus că
ii place să asculte și să ajute oamenii. După ce pacienta s -a stabilizat am inceput să vorbim despre ce
anume a indemnat -o să dorească să- și ia viața. Cornelia a mărturisit că nu -și aduce aminte aboslut nimic,
și că doar știe că era extrem de tristă pentru pierderea prietenei sale. Insă nu -și amintește să fi incercat să
sară de la balcon. Totuși Cornelia mărturisește că „ moartea Adrianei m- a făcut să ma simt un om de
nimic pentru că nu am putut să o ajut.” Cornelia a spus că „ nu-mi aduc aminte că am incercat să sar pe
geam, dar simt că viața nu are sens. Ma simt vinovată și singură.”
Totuși când i -am atras atenția Corneliei că ii place să ii ajute și să- i asculte pe ceilalți, ea a recunoscut că
și-ar dori să se facă psiholog sau asistent social. Ulterior, pe perioada sederii in spital Cornelia a citit
literatură, a confectionat din hărtie colorată, a pictat și a organizat jocuri cu copii. Ea iși dadea seama că
nu vrea de fapt să lucreze ca psiholog, ci că pur și simplu ii place să stea cu copii, fie ei mici sau de- o
seamă cu ea. A realizat că „ ce-ar fi dac ă m-aș face educatoare sau invățătoare?” Cornelia a fost incurajat ă
pe perioada internării să organizeze diverse activități cu copii. Ea s- a arătat foarte interesată de a le preda
celor mai mici tabla inmultirii sau lectii de desen. Intrucât in secție se aflau copii cu vârste de 7 -10 ani
din centre de plas ament, ea a avut ocazia să vorbească sau să se joace cu ei. Timp de o lună și două
săptămâni Cornelia, cât a mai stat internată după ce i- a trecut starea psihotică, a aratat un interes deosebit
pentru copii și activitățile de educatie. Pe perioada internă rii ea a fost sprijinită de familie, acestia
vizitând- o odată la 4 -5 zile și oferindu -i incurajări. La fel de mult a contat și colectivul spitaalului care i –
a oferit atenție și ajutor Corneliei, impreună cu ceilalțti copii care au fost foarte entuziasmați de prezența
sa in secție. Când a fost intrebată ce vrea să facă când se va externa? Cornelia a spus că vrea să ajute

copii mici din cntre de plasament la rezolvarea lectiilor, astfel că invață cum să lucreze mai bine și este
și de ajutor unor persoane necă jite. Când a fost intrebată ce anume a facut -o să treacă prin momentele
astea, ce a ajutat -o să depășească moartea Adrianei, ea a spus „ m-am simțit iubită de familie, de voi
personalul angajat și de copii, am simțit că sunt de folos celor din jur și că aș face rău dacă mi -aș lua
viața.” Cornelia a mai spus că „simt că am ceva de oferit lumii, cred că aș putea deveni o foarte bună
invățătoare.”
Intrebată ce anume o face să dorească să triască, pentru ce se merită să triască, Cornelia a spus
„ pentru c ă imi iubesc familia, prietenii, și i-aș face să sufere și pentru că visez să predau la clasele
primare.”
Contribuția mea în cadrul echipei terapeutice
Cornelia a fost internată in secția de copii, secțe unde eu îmi descfășor activitatea cel mai des. Aici am
interacționat timp de 3 săptămâni cu ea, timp in care am desfășurat diferite activități. Pacienta a ales să se implice mai ales in jocurile de grup sau in orele de desen. Aproape zilnic deseneam impreună cu Cornelia opere de recunoștință, unde practicam recunoștința față de viață, oameni, ființe vii, etc.
Impreună cu cornelia am reușit să organizez o serie de jocuri de atenție, în care mai mulți copii au participat cu bucurie. De asmenea. pacienții invățau virtuți precum răbarea, bunătatea, respectul, in
diferite jocuri de rol, iar Cornelia era mereu extrem de dedicată in a ajuta la organizarea jocurilor. Personal am căutat să o mobilizez mereu in activități și să nu o las să zacă in salon, așa cum îi dicta propria ei stare, sarcina mea principală a fost aceea de a o scoate mereu din tendința sa de a se izola in
salon și de a rumega gânduri. Mereu o implicam fie in jocuri de grup, fie in activități individuale, lectură, jocuri de concentrare si atenție, Brain IQ sau șah, sau jocuri improvizat în natura, parcul din curtea secției.
Cazul lui Răzvan U
Razvan s- a intâlnit cu fratele său Vlad care tocmai incercase să se sinucidă. Întâlnirea avea loc dupa 10
ani în care cei doi frati vitrgi nu s -au mai văzut. Vlad era diagnosticat cu schizofrenie paranoidă iar
Răzvan era un pasionat de muzică jazz și un fin cunoscător de filosofie și IT. Răzvan activează în domeniul IT dar are ca pasiune muzica jazz și lectura cărților de filosofie. Intâlnirea cu fratele său mai mic Vladimir( 31) l- a adus pe Răzvan(37) intr -o stare de dezorientare interioară. Discuțiile in care a aflat

că fratele său a fost internat la psihiatrie pentru mai multe tenative de suicid l- au făcut pe Răzvan să se
simtă foarte tulburat. De asmenea cei doi au vorbit despre moartea tatălui lor despre ca re Vlad i- a povestit
că a auzit de la mama sa că a murit de ciroza hepatică, înainte de nasterea atât a lui Răzvan cât și a lui
Vlad. Cei doi aveau astfel acelasși tată biologic dar mame diferite. Discuția cu Vlad l -a tulburat foarte
tare pe Razvan care a suferit cateva nopti de insomnie după care s- a prezentat singur la Institutul de
Psihiatrie Socola. El spunea că nu poate adormi și că ii este frică că poate face un gest nesăbuit. Răzvan nu avea deloc incredere in mintea sa pe care o considerea că il inșeală. Îi era frica să nu îi vină și lui să se sinucidă, la fel cum a încercat fratele său.
Pe timpul internării, Răzvan, după ce și -a revenit din stare a de dezorientare în care se afla, dupa ce a
primit o medicație de somn, a devnit foarte interesat de ps ihanaliză. El considera că experiența sa are
mare legătură cu absența tatălui său și că există in familia sa un fond transgenerational de labilitate psihică. De asmenea Razvan a devenit foarte impresionat de păovestile altor pacienți, care fie au crescut f ără tată,
fie și -au pierdut tatăl sau alte persoane dragi. Mediul din spital l -a făcut să nu se mai simtă atipic și slab,
el a ințeles că absența tatălui este o experiență pe care o trăiesc multi oameni. Răzvan a devenit conștient că se refugia in spatele unei probleme de familie, el ascunzându- și iresponsabilitatea de sine in spatele
unei probleme de familie. El a inteles că slăbiciunea sa nu vine din absența tatălui, ci mai curând din
neasmarea experienței și neasumarea responsabiității față de sine insu și. Razvan a inteles cu ajutorul
celorlalti pacienți internați că absența unui părinte sau moartea cuiva drag nu este neaparat cauza pentru decăderea psihică. El a ințeles că intâlnirea cu fratele său și amintirea tatălui absent i -au prilejuit
descoprirea unei lipse de asumare față de sine insuși. Răzvan a realizat că ingropase experinețele
trecutului dar că era prizonierul lor inconștient, el a realizat astfel că trebuie să și accepte și să- și integreze
trecutul in conștiință. Răzan a dat dovadă de o capac itate de reconstrucție interioară ieșită din comun. El
s-a apucat să iși noteze obiectivele sale interioare și să iși asume responsabilitatea pentru acțiunile sale.
Dacă in trecut punea slabiciunea sa, firea sa mai molatecă și melcnoclică pe seama experien țelor de
familie, acum Răzvan intelege că acele experiențe au contat, dar ca ele nu ii decid destinul. El are putere de a le privi, ascunde, uita ,accepta, sau transforma. După perioada petrecută in spital Răzvan mi -a
mărturisit că s -a apucat de fotografie și că lucreaza 8 ore in IT timp de 4 zile pe săptămână, iar restul
timpului și- l dedică fotografiei, muzicii, culturii. Mai nou Răzvan a devenit sponsor al unui important
festival de poezie ținut la Suceava. Când l -am intrebat pe Răzvan ce anume il face să traiască, care este
scopul său?, el mi -a răspuns „ Mi-am dat seama că am fost prizonierul trecutului meu, că m -am ascuns
de familie și in același timp mi- am pus toate greșelile și slăbicnile pe seama ei. Am inteles că nu era
responsabil pentru alegerile mele, mereu rezolvam totul dând vina pe un fel de destin al femiliei. Acum

mă simt dornic să trăiesc pentru a vedea cum e să te simți liber. Vreau să mi fac propria expoziție de
fotografie și să ajut la organizarea de evenimente culturale. Așa simt că fac ceva bun pe lume. In felul
acesta simt că trăiesc veșnic prin ideile și valorile pe care aleg să le susțin.
Contribuția mea in cadrul echipei terapeutice
Relația mea terapeutică cu Răzvan a durat aproximativ trei săptămâni, timp in care am petrecut zilnic in
jur de 4 ore impreună. Răzvan era o persoană puțin mai retrasă, nu antisocială dar mult mai discretă decât ceilalți pacienți din secție. De aceea adesea era deschis la o conversație pe teme de cultură sau era intersat de cărtți. Persona l i-am adus 2 cărți de Eric Emanuel Schmitt, pentru a – i oferi o plăcere livrescă
mult căutată. Pe lângă discuțiile zilnice despre cărți și idei, Răzvan era intersat de a participa la orele de gimnastică sau alergare pe care le organizam dimineața. Rolul m eu a constat in a -l implica pe Răzvan in
acțiuni practice pentru a -i elibera mintea de activitatea sa febrilă ed gândire. S -a dovedit că pacientul
devenea mult mai stabil psihic și arăta un tonus vital bun atunci când participa la treburi de curățenie sau la jocuri sportive. Acesta era in special atras de tenis cu piciorul, o activitate care ii aducea aminte de vremile pe când nu era măcinat de idei și probleme. Sub imboldul psihologului am căutat să -l implic in
cât mai multe activități care presupuneau miș scare și relaționare socială. Programul său de activitatea era
format in principal din ore de sport dimineata, curățenie in spațiul din secției, și ore zilnice de lectură și discuții interactive.( el impreună cu alâi pacienți orientați spre activități de carte).
Cazul lui Paul A
Paul avea 34 de ani la momentul intâmplării.Era doctorand la Facultatea de Litere, scriitor în timpul liber si profesor de sah.
Paul a plecat în oras pentru a se intâlni cu prietenii săi literați și a decis să inpoteze la unul din prieteni.
Dimineața când a sunat -o pe Elena, prietena sa de 10 ani, a observat că aceasta nu răspunde la telefon.
De obicei era obisnuit ca Elena sa- l sune pe el, iar o noapte in care a lispit de acasa impunea acest lucru.
Când a ajuns acasa Paul a ob servat apoi ca ușa era inchisa pe dinauntru, Elena a lasat cheia in ușă. Prima
lui gând a fost acela ca Elena s- a supărat și a blocat ușa. Totuși după ce a bătut la ușa aproximativ doua
ore și a sunat incontinuu pe telefon, situația se prezenta la fel. In continuare Paul striga de de după ușa

că-i pare rău și că vrea să vorbească, dar să- i deshida ușa mai intâi. Paul a abandonat lupta și a plecat
apoi în oras gândindu- se că Elena iși va reveni mai pe seară. Supriza i -a fost că seara situația nu se
schimbase nicicum. Elena nu răspundea la ușă și nici la telefon. Apoi Paul a chemat un prieten și a
desfăcut butucul pentru a intra în casă. Simțea că era o liniște rece, ciudată, care umplea spațiul. Simtea
ca e ceva straniu. Dupa o zi și jumatate nu auzise nimic de la Elena. Totul s a lămurit când a deshis ușa
si a văzut -o pe Elena spânzurată de o teavă de gaz de pe hol. Nu a găsit nici un bilet, nici o explicație.
Paul a fost lovit in crestetul capului de ceea ce a văzut, i s a facut rău dar a avut puterea să anu nte poliția.
Paul nu intelegea cum este posibil ca cel mai apropiat om, cel pe care il simti ca o parte din tine poate face așa ceva. Paul a intrat intr -o stare de soc și a avut nevoie de toti prietenii si familia sa pentru că a
inceput să i fie frică că poate și el să si ia viața. Dupa ce au trecut cateva zile Paul a recitit una din scrierile
pe care el le -a realizat impreuna cu Elena, și după ce a plâns toată noaptea a simțit că viața sa capătă o
misiune. Paul s -a simțit indatorat moral și spiritual pentru a continua munca literară la care se imbarcase
impreună cu prietena sa. El si a adus aminte cum unul din visele Elenei era acela de a publica impreună 3 volume de poezie și 3 volume de proza scurtă. Până acum ei publicasera doar un singur volum și se aflau in stadiul final al celui de al doilea volum de poezie. Paul s -a simțit responsabilizat, a simțit că
datoria sa singulară, destinul său este să ducă la bun sfărșit opera pe care au inceput -o împreună. Dacă
inainte de acest moment cumplit, Paul nu era a tât de serios cu privire la scriitura, scria sporadic si nu
avea sentimentul unei misiuni. Mai mult Elena era cea care vedea scrisul ca o misune, ea simțind nevoia de a se imortaliza printr -o opera. Paul a devenit și el prins de idee, dar nu atât de intens ca prietena sa.
Totuși după moartea ei Paul a simtit ca viata sa s- a transformat in destin, a realizat ca el are misunea de
a o comemora pe Elena prin realizarea unei opere. Moartea prietenei sale i -a oferit pentru prima dată în
viață senimentul că are ceva de relizat care ține doar de el, ceva ce nu poate fi inlocuit de nimeni. Paradoxal moartea tragică a Elenei i a oferit increderea că viața sa este legată de o misiune precisă, aceea de scrie opera pe care Elena o dorea. Din acel moment Paul a devenit di ntr-un om implicat pe jumătate,
un om care este dispus să moară pentru misiunea sa. Toate indoielile cu privire la sine au dispărut, pe fondul suferinței s -a luminat sensul vieții sale, acela de a deveni scriitor cu drepturi depline. Moartea
Elenei a repre zentat pentru Paul un moment revelator. El a devenit conștient de potentialitățile sale la
adevărata lor valoare și a acționat. Inainte de moartea Elenei Paul simtea ca se pricepe la scris dar nu se considera inspirat, de multe ori tratat scrisul mai mult ca pe o pasiune. Acum scrisul a devenit modul prin
care suferința sa este spiritualizată, odată cu scrisul moartea Elenei este integrată in conștiința sa, iar suferința este transformată in mobil al motivației. Paul găsit in responsabilitatea de duce la bu n sfârșit
visul Elenei propirul său destin. Potențialul său s -a arătat in momentul in care a pierdut persoana cea mai

scumpă de pe lume. Acesta trăiește acum cu un sentiment al sensului, Paul simte că el și doar el are
datoria de a celebra spiritul Elenei prin realizarea unei opere. Acum nu mai simte nici o indoială cu
privire la talentul său, sau la rolul său pe lume. Paul a acceptat suferința și a transformat -o intr -un motor
al sensului.
In momentele de după moartea Elenei, mai exact in primele 3 luni, Pa ul a fost sfâșiat de suferința sa. De
multe ori i s -au ivit in minte gânduri de a o urma pe Elena, dar în aceeși clipă îi venea gândul că suferința
morții lui va acoperi cu mai mult intuneric moartea Elenei. Simtea ca dacă și- ar lua viața lumea ar da
vina pe Elena, fapt pe care el nu l a dorit. Simtea ca mortea sa ar păta și mai mult sufletul celei pe care el
a iubit -o. Paul a simtit nevoia să răscumpere in sufletul său moartea Elenei prin ceea cei plăcea Elenei
cel mai mult, Literatura. El a realizat că scrisul ar transforma moartea acesteia într -o operă. Elena trăiește
in fiecare clipă prin el, dacă și -ar lua viața lumea ar pierde frumusetea si lectiile sufletului Elenei. Paul a
simtit că prin scris va imortaliza tot ce a invățat din experiența sa cu Elena, prin scris într -un fel sau altul
Elena va continua să trăiască.
Paul a procedat Logoterapeutic in lupta sa cu suferința. In urma tragediei trăite a reușit să găsească un sens, ba chiar s- a transformat intr -o peroană mai hotărâtă si animată de sentimentu l unei misiuni. Punctul
de temelie a fost sentimentul ca are ceva de făcut ce nu poate fi făcut decât de el, doar el o cunostea pe Elena, deci doar el putea și trebuia să scrie opera mult visată de iubita sa. Doar el putea realiza visul ei, care de fapt er a si visul lui, doar că acest fapt i s- a infățișat atunci cand ea a murit. Paul a realizat ca el
contează pe lume, ca este cineva de neinlocuit, acest sentiment de singularitate i -a transformat viața intr –
o misune plină de sens. Dacă e să folosim limbajul franklian putem observa cum Paul a utizat categoria
valorilor creatoare ale munci precum și categoria valorilor exprimentale, artistice, ca instrumente ale sensului. Paul a găsit un de ce sufiecient de puternic pentru care să trăiască și să moară. A suport at
suferința prin raportarea la viitor, prin asumarea unei misiuni pe care trebuie să o indeplinească. Astfel viața s -a a pimit un ideal in virtutea căruia să continue să și ducă zilele. De asmenea Paul dat dovada ceea
ce Frankl numea transcendența de sine, scopul său fiind situat in afara sa. Misiunea sa de a realiza o opera prin care să ducă la bun sfârșit ceea ce a inceput cu Elena, si prin care să implinească visul Elenei, l -a
situat pe Paul in afara propriei suferințe. Datorită atenției orientate către viitor, către un ideal posibil, Paul
si-a transformat suferința in energie pentru actul creației. Dacă el se inchidea in sine absurdul situației l –
ar fi copleșit și ar fi ajuns sa -și ia viața. Actul prin care și a indreptat atentia către un ideal de realizat
către o misune in viitor i -a transformat energia suferinței in fapt de creație și nu in act de auto -distrugere.
Prin prezentarea acestei povesti de viață vrem să arătăm meritul lui Frank de a fi inteles și exprimat cu

limpezime procesul interior prin c are o persoană descoperă sensul in suferință. Frankl nu oferă rețete de
rezolvare a problemelor vieții, ci descrie procesul interior al peroanei aflate in suferința. In urma
experiențelor sale personale sau observării altor peroane din lagăr autorul a inte les că omul poate să
indure și să treacă prin orice greutate in viață. Doar atât, persoana are nevoie de sens care să o angreneze in afara sa, și in virtutea căruia să acționeze, iar acest sens esteposibil doar atunci cand cineva isi realizează obligativit atea existentei sale. Când cineva devine constient de valoare sa unică in lumea vieții,
când persoana se simte de neinlocuit in realizarea misunii sale ea se simte necesară. Prezența sa in lume capătă valoare și greutate pentru că ea devine o responsabilit ate pentru altceva decât simpla sa persistență
in timp, decât simpla supraviețuire. Omul devine cineva, nu atât in sensul unei preamăriri de sine, narcisice, ci mai cu seamă in senul unei indivduări, a unei actualzări a potentialului său ca om. In acest sens ne vom concetra atenția pe o relatare a lui Viktor Frankl.
„ Imi amintesc dou ă cazuri de tentativă de suicid, uimitor de asemănătoare. Ambii bărbați au fost convinși
să renunțe. Ambii au furnizat argumentul tipic – nu mai aveau ce să aștepte de la viaț ă. In ambele cazuri
important a fost să -i ajutăm să conștientizeze că viața incă mai aștepta ceva de la ei, aveau ceva de
rezolvat in viitor. Pentru unul dintre ei am aflat atunci, acel ceva era copilul său,pe care -l adora și care -l
aștepta intr -o altă ța ră. Pentru celălalt, acel ceva a fost un obiect nu o persoană. Era un om de știință și
scrisese o serie de cărți pe care nu le finalizase. Munca lui nu putea fi continuată de altcineva, tot așa cum niciun alt om nu putea inlocui afecțiunea unui tată.
Unici tatea și singularitatea care deosebesc orice individ de restul oamenilor și conferă un sens vieții iși
lasă amprenta nu doar pe dragostea dintre oameni, ci și pe munca de creație. Conștientizarea imposibilității inlocuirii unei persoane permite ca sentimen tul responsabilității omului față de propria
existență și continuarea acesteia să fie perceput in toată magnitudinea sa. Un om care conștientizează responsabilitatea pe care o are față de o altă ființă umană care il așteaptă cu dragoste sau față de munca sa neincheiată nu va fi niciodată capabil să să -și irosească viața. Pentru ca el cunoaște „de ce” ul existen ței
sale si va fi apt să indure aproape orice „cum””
61

Fiecare dintre cei dou deținuți au depășit gândul suicidar prin ceea ce Frankl numea transcendența de
sine. Ambii au identificat o persoană sau un scop in lumina căruia povestea vieții lor ar căpăta sens.
Frankl amintește in scrierele sale de importanța transf ormării unei situații in poveste. Prin această

61Viktor Frankl – Omul in c ăutarea sensului vieții, Editura Velant, București, 2018, p.89

modalitate persoana se poate detașa de sine insuși, de propriile emotții de momement, pentru a se înscrie
in dimensiunea mai cuprinzătoare a sensului. Din moment ce bărbații și -au indreptat atenția către viito r
și spre ceva sau cineva, ei au deveniți conștienți că viața lor contează. Viața lor nu conta atunci cand era
privită individual, monadic, ci ea devenea plină de sens doar atunci când deținuții conștientizau fundamentul relațional al lumii. Omul este ca ființă orientată spre viitor și ca persoană impreună cu alte persoane. Conștiința sa este mereu conștiință de ceva, adică este mereu intențională, orientată spre lume. Frankl a inteles că sensul omului se dezvăluie in iesirea acestuia din sine, in orientarea sa către obiective, persoane, idei. Tocmai de conștientizarea acestei trancendențe de sine aveau nevoie deținuții pentru a marca viața lor cu sens. De o iesire din subiectivismul lor și de o realizarea a importanței lor, a singularității lor pentru cinev a sau ceva. Viața lor devine astfel o circularitate dipul singularitatea- relație.
Deținuții devin cineva, capătă sentimentul de a fi de neinlocuit doar atunci când devin conștienți de sensul lor relațional. Doar in orientarea către altceva sau altcineva de cât tine insuți, spre un ideal, persoană sau
obiectiv, omul descoperă un sens. Sensul presupune astfel mereu o tensiune intre actual și potențial, intre prezent și viitor, intre eu și celalalt.
Trebuie să specificăm că nu este vorba nicidecum la o pierdere de sine in celalalt, sau in obiectul ideal.
Mai curând este evidențiată natura tensionată a sensului, care presupune o tensiune temporală intre
prezent și viitor, sau o tensiune relațională intre eu și celălalt. Omul nu se pierde in ideal, ci are nevoie de un ideal care să -i motiveze prezentul și să i -l legitimeze. Persoana umană descoperă astfel sensul
atunci când actualul este animat de potențial. Spațiul sensului este intersecția dintre prezent și viitor, eu și celălalt, eu și obiectivul meu. Personal c onsider că deținuții au descoperit gândul propriei lor valori, a
sentimentului de a fi de neinlocuit, in mod concomitent cu constientizarea legăturii lor. a relației lor de fond cu lumea. Putem astfel să afirmăm că sentimentul de a te simți de neinlocuit, valoarea singulaără a
unei persoane, se dezvăluie prin transcendența de sine, anume prin conștientizarea vieții ca relație. De asemenea, relația ca fundament al dinamicii vieții prilejuiește sentimentul de a se simți de neinloucuit a persoanei. In tonul ra ționamentului cred că putem să afirmăm că Logoterapia este o psihoterapie care
întelege omul ca relație și ca singularitate. Frankl a ințeles că omul devine cineva, se simte de neinlocuit atunci când devine conștient că este relație. Așadar sentimentul de a fi de neinlocuit nu este un corolar al
narcisismului, ci mai degrabă o implinire și o expresie a naturii relaționale a persoanei. Persoana se simte ca fiind de neinlocuit doar atunci când se raportează la cineva sau ceva, la o persoană sau un obiectiv de realizat, sau un ideal. Sentimentul de a fi cineva este posibil doar prin iesirea din imperiul unei sbiectivități monadice, și prin intrarea in templul vieții ca relație.
62

62 Martin Buber, Eu si tu, Editura Humnitas, București,2007

În continuare voi prezenta povestea lui Adrian. Aici vom observa cum sentimentul de te simți de
neinlocuit a avut un rol fundamental în depășirea unui moment tragic. Ni se va infățișa mai clar modul in care ideea unei misiuni sau a unui destin ce trebuie implinit l- a ajutat să transforme o mare suferință
într-un triumf interior.
Contribuția mea in cadrul echipei terapeutice
Cu Paul am avut ocazia să lucrez timp de trei săptămâni, timp in care pacientul mi -a povestit situația sa.
Pe lângă momentele în care îl ascultam pe Paul descriindu -mi clipele trăite, au existat și momente în care
el pacrtcipa la activități. Paul nu se excludea de la grupul de sport de dimineața dar nici nu ținea moțiș să petreacă prea mult timp printre ceilalți pacienți. În urma dramei suferite și datotită personalității sale preponderent interovertite, Paul iși petrecea timpul citind sau plimbând -se prin curtea secției. Din când
in când devenea intersat de posibilitatea de a juca un tenis de masă, chiar cu mine sau un joc de șah, Paul fiind un impătimit al șahului. Misiunea mea a constat în a -l face pe Paul conștient de variatele posibilități
de a-și petrece timpul in spital, și de valoarea sa umană. Prin faptul că vorbeam cu el despre pasiunea sa
pentru poezii sau proză scurtă minimalistă, Paul se simțea cumva ințeles, chiar mi -a mărturisit că clipele
de discuții libere despre poezie, literatura, arta ii dau un sens. Totuși am căutat mereu să- l antrenez pe
Paul și in acțiuni fizice, indeosebi am mizat pe tenisul de masă, activitate care îi face plăcere și care îi
solicita trupul indeajuns pentru a nu se închide în gânduri auto- distructive.
Cazul lui Adrian
Adiran avea 27 de ani la momentul întâmplării, el studia filosofia politică în calitatea de doctorand. Ca ocupație acesta activa într -o secție de psihiatrie ca terapeut ocupațional.Adrian știa că prietena sa nu are
o stare foarte buna. Marta tocmai aboslvise medicina de un an și iși căuta de lucru. Datorită unei operații pentru deviație de sept și a unor complicații, a trebuit să stea un an acasă, timp în care starea sa psihică
s-a inrătățit. Pe zi ce trece era tot mai descurajată și avea indoieli cu privire la practicarea medicinei
stomatologice. Îndoiala se instala cu repeziciune in viața ei, iar pe nesimțite a ajuns să nu mai vrea să iasă din casă sau să mănânce. Starea sa interioară era una de apatie genrrală. Adrian știa cât de mult o afectează pe Marta faptul că nu lucrează și era ingrijorat de inrutățirea dispoziției ei pe zi ce trece. Totul

a luat o intorsătură gravă intr -o zi d e vineri când Marta nu mai vorbea deloc și privea in gol. Adrian a
realizat atunci că ceva nu este in regulă și a luat legătra cu un medic psihiatru. Acesta i -a sugerat să vina
la un consult in aceeași zi. Adrian i -a spus prietenei sale că vor iesi la o pl imbare, pentru a nu o speria pe
fată, și a plecat pentru o clipă la toaletă. Totul s -a prăbușit in lumea sa atunci când a auzit unzgomot
puternic, neobisnuit. Când a deschis ușa de la baie a realizat ca este curent in casă și a văzut geamul de
la bucătărie larg deshis. Adrian a incremenit iar când s -a apropiat a văzut că Marta plonjase în gol de la
etajul 6. Marta a murit pe loc iar Adrian a fost considerat suspect în acheta politiei. Ulterior s -a confirmat
ca victima s -a sinucis pentru că politistii au des coperit amprentele acesteia pe mânerul geamului și pe
geam. Amprentele lui Adrian lipseau cu prisosință iar acesta a fost eliberat de orice suspiciune in doar 7 zile. Totuși viața lui Adrian a devenit un pustiu interior. Acesta era măcinat de sentimentul d e a nu fi avut
mai multă grijă, se simțea vinovat de moartea prietenei sale cu care era împreuna de 6 ani. De asmenea o bună parte din oameni zvoneau că el ar fi impnis -o pe balcon, dar că a reusit să se ascundă in momentul
faptei. Lumea din bloc vorbea î n stânga si -n dreapta, iar starea sa psihică căzută îl face vulnerabil. De
asmenea mama fetei îl considera că este suspect și nu avea încredere că fata sa chiar a ales să se arunce de la balcon. În ciuda neincrederii din partea unor persoane și a unor zvon uri in vânt, Adrian a avut parte
de sprijinul și increderea necondiționată a familiei și a prietenilor săi. Chiar și așa el s -a inchis in sine și
s-a izolat o perioadă de timp la o mănăstire, fiind plecat impreună cu un prieten intr -un pelerinaj. Adrian
era măcinat de snetimentul vinovație și de chin, simțea că nu a avut sufiecientă grijă cu prietna sa și era
mistuit de sentimentul că viața sa nu mai are nici un sens. Im primele două săptămâni i -au trecut fulgurant
prin minte gânduri de a sfârși această pov este. Totuși vorbele unui preieten l -au marcat. In ziua
incidentului Adrian tremura de spaima celor văzute și zăcea in pat. Atunci un Drăgoș un foarte bun prieten i -a spus următoarele vorbe:
„ Gata s- a incheiat. A murit. Acuma, ori c âștigi meciul asta ori alegi să renunți. Hai să fim invingători
tată.” Dragos probabil c ă nu a realizat ce au inseamnat cu adevarat vorbele sale in sufletul lui Adrian.
Adrian, fiind un mare iubitor și practicant al boxului era mereu inspirat atât in sport cât și in viață de atitudinea rezilientă și curajoasă. Mereu era admirativ la adresa persoanelor care au curaj si căuta mereu
in sine să traiască dupa un cod de de curaj si onoare. V orbele lui Dragos i -au trezit dintr -o dată un
sentiment nou. Moartea iubitei sale devenea acum p entru el o poveste a unei lupte cu sine. Adrian a
realizat ca moartea prietenei sale este meciul vieții sale. Pentru prima dată in existența sa Adrian a simțit că este pus in fața unei alegeri decisive, de a se privi pe sine ca un luptător sau ca un învins. Intamplarea tragică a mortții Martei l -a făcut pe Adrian conștient că viața sa devenise asemeni unui meci de box, iar
el se afla acum in colțul ringului asaltat de lovituri. Imediat dupa auzirea celor spuse de Dragoș, Adrian

a transformat moartea iubitei sale intr -o poveste a unui luptător care are curaj să înfrunte moartea. Dar
după un timp descurajarea, dorul și picături de deznădejde curgeau in viața sa. Atunci a realizat Adrian
că poate să suporte durerea, dar nu ințelegea ce sens are să suporti atâta durere. Totul s -a luminat când s –
a intors dupa un concediu de 3 luni la servici unde a intâlnit tineri care incercaseră să se sinucidă, in urma unor depresii. Apoi Adrian a realizat că ceva sunt foarte mulți tineri care vor să- și ia viața și a inceput să
studieze fenomenul depresiei. Pe zi ce trece a devenit mai interesat de problema si a relizat ca ar putea să participe la intelegerea si lupta impotriva depresiei. Adrian simțea că are misunea de a face ceva in amintirea prietenei sale, ca are datoria de a ajuta cumva. Pentru el durerea morții prietenei sale a devenit
suportabilă atunci când si -a concentrat efortul pe a intelege problema depresiei. De asmeni fiecare zi in
care vorbea cu pacienții care au incercat să se sinucidă era din ce in ce mai convins de importanta unei
destigmatizări a depresiei si a persoanei care suferă de afectiuni psihice. Treptat sentimentele de vinovăție, ca nu a putu să facă ceva, precum și cel de ură față de iubita sa, care a ales să- l părăsească cu cruzime,
sau cel de lipsă de sens, au dispărut. Acestea au fost inlocuite cu sinetimentul unei misuni pe care el si
nu altcineva era responsabil să realizeze. Misunea sa a devenit aceea de a aduce un plus de ajutor in lupta impotriva depresiei. Dar cu timpul misunea sa a fost aceea d e a ințelege si tulbrările afectiv -bipolare,
borderline care conduc la comportamente de suicid. Astfel el a realizat că vrea să studieze psihologia
pentru a putea să intelagă si să ajute oamenii care suferă. Această intâmplare nefericită i -a dezvăluit lui
Adrian o putere interioară de a indura suferința precum și o misune destinală de a lucra in domeniul terapeuticii. În prezent Adrian tinde spre a deveni un psiholog și un psihoterapeut. Tragedia morții prietenei sale i -a deschis astfel sentimentul de a fi de neinlocuit. El a realizat că această experiență poate
fi de folos lumii, dacă el trage invățăturile potrivite și alege să transforme suferința in triumf interior. Adrian simte ca ceva il singularizează ca om, ca viața sa este orientată spre un sens care il include, dar il
depășește in același timp. Prin cele trăite de el și prin pasiunea sa pentru psihologie și psihoterapie Adrian simte că nu poate fi inlocuit. Viața sa exprima o contribuție personală și singulară in economia lumii omenești. Adrian simte că are astăzi o importanță la scara sensului, ca este o persoană de neinlocuit. Unul
din cele mai imprtante lucruri pe care le- a invățat Adrian a fost acela ca suferința este o răscruce a vieții
in fața căreia alegi să crești și să inveți sau să renunți.
În situația lui Adrian putem intâlni ideile fundamentale ale Logoterapiei. Acesta a descoperit un sens, un ideal de viață care l -a singularizat. Prezentul dureros a fost investit cu sens prin asumarea unui ideal de
onoare interioară, specific atitudinii l uptătorilor pe care -i admira, și de devenire profesional -vocațională,
acela de a deveni psiholog. Adrian a transfomrat situația sa intr -o poveste de onoare și împlinire

vocațională. Prin tarsncendența de sine, prin orientarea sa spre lume și viitor, precu m și prin capacitatea
de a se povesti pe sine, de se dezidentifica de prezentul dureros prin raportarea la un ideal, Adrian a
devenit o poveste de triumf interior. Frankl ne vorbeste în opera sa despre importanta povestirii in procesul de restaurare interi oară. Persoanele suferinde găsesc un sens atunci când isi transformă
experiența trăită printr -o poveste și intr -o poveste. Pentru că atunci când se povestesc sau povestesc
experiența lor, persoanele devin responsabile de situația lor. Povestea reprezintă un instrument de conștientizare a libertatii pe care persoana o are. Adrian a inteles că nu ceea ce s- a intâmplat este decisiv,
ci felul in care el alege să interpreteze. Povestea este un spațiu al posibilului care
îi oferă posibilitatea de a se raporta la experiențe prin simboluri și imagini. Spațiul povestirii este prin
excelență un spațiu al interpretării, aici Adrian are ocazia de a da un sens celor trăite. În cazul nostru Adrian este motivat de arhetipul războinicului și de dorința de a deveni psiholog, pentru a ajuta oamenii care suferă de probleme psihice. În călătoria sa spre vindecare Adrian s- a transformat pe sine după chipul
și virtutile războinice ale onoarei si curajului. Iar apoi a fost motivat de povestea salvatorului, Adrian fiind sensibilizat de suferința celor care suferă de depresie. In prezent Adrian citește biografiile marilor
psihoterapeuti sau personalități culturale precum Freud, Jung, Nietzsche, Dostoievski, Tolstoi. sau alții. In continuare viața sa este o poveste la care continua să lucreze.
„ Din această conștientizare a menirii specifice fiecărui om în parte rezultă apoi automat conștientizare responsabilității față de ea, ba chiar, in unele cazuri, oamenii ajung sa aibă de- a dreptul sentimentul că
au o anumită misiune. Nimic insă nu poate să intărească mai mult un om in lupta impotriva greutăților
și, dacă se ajunge la asta, pentru suportarea lor, decât acest sentiment de a avea o misiune unică și de a fi de neinlocuit in indeplinirea ei. Sau il indemnăm pe respectivul bolnav sa -și imagineze că parcursul
vieții lui ar fi un roman in care el insuși este personajul principal; doar de el depinde s ă schimbe, adică
să hotărască, felul in care continuă povestea, el decide cum continuă fiecare capitol care urmează. Și in acest caz, el va percepe răspunderea sa fundamentală in cadrul existenței ca pe o libertate de decizie in
fața unui număr uriaș de posibilități de acțiune, in locul aparentei poveri a responsabilității, de care se teme și de care fuge. In fine putem apela mai intens la mi siunea personală a activității sale, indemnându –
l să-și imagineze că ajuns la un punct final in viață și, fiind in curs de a -și scrie biografia, trebuie să se
oprească exact la acel capitol care se referă la de, iar acum, ca prin minune, depinde doar de el să facă
anumite corecturi; acum i se permite să hotărască liber care urmează sa fie rezultatul direct…și această

pilda il va determina să trăiască și să acționeze pe baza sentimentului deplinei responsabilități”
63

Contribuția mea in cadrul echipei terapeutice
Pe Adrian l -am avut ca pacient pentru trei săptămâni, sau cel puțin atâta timp am lucrat eu cu el. În timpul
șederii sale în spital Adrian s -a arătat a fi vizibil marcat de evenimentele suferite. De aceea el avea nevoie
în primul rând de consolare și ascultare. In prima săptămână când ne -am cunoscut, Adrian era intr -o stare
de amorțeală interioară, in urma șocului pierderii iubitei sale, care s- a sinucis. În urma discuției cu
doctorul și psihologul mi s -a transmis să petrec timp cu Adrian și să -i ofer activități facile. Personal am
ales să fac plimbări cu Adrian prin curtea spitalului, timp în care ascultam povestea sa și îi ofeream spr ijin
necondiționat. Dupa prima săptămână de plimbări și ascultare, i -am propus lui Adrian să facem câteva
mișcări ușoare cu brațele și picioarele, pentru că mușchii săi se atrofiaseră de la atâta stat in pat. Pe lângă miscarea fizică ușoară l -am implicat p e Adrian in jocuri de societate, pentru a -și destinde mintea și a avea
parte de un mediu sociabil. Principalul meu scop a fost să -i ofer lui Adrian sprijin necondiționat, câteva
minute pe zi de miscare ușoară, precum și să- l integrez în jocuri precum Catan , Activity sau Remi. Prin
participarea la jocuri Adrian intra în relație cu alți pacienți și afla noi povești de viață care ii ofereau perspeective diferite asupra celor trăite de el. De asmenea, in anumite zile petreceam aproximativ o ora cu Adrian discut ând despre psihologie, pentru ca el se hotărâse să afle mai multe despre depresie și să
devină psiholog. Cât timp a stat in spital i -am oferit o carte(psihologia multimilor de Gustave Le Bon),
acceptată și de medic, și de care Adrian s- a simțit absolut inc ântat. Am ales să- i ofer această carte pentru
a-i incnuraja pasiunea pentru cunoastere, dar fără a -i prilejui confruntări cu idei prea puternice și
periculoase pentru situația sa existențială.

c) Interviul și prezentarea cazurilor

63Viktor Frankl, Cel care areun motiv pe ntru care să trăiască, Ediura Litera, Bucuresti,2019, p. 47 -48

Întrucât am ocazia să lucrez ca terapeut ocupațional in cadrul secției de Neuropsihiatrie Infantilă la
Institutul de psihiatrie, Socola, Iasi, voi prezenta o serie de cazuri pe care le -am intâlnit in ultimii trei ani.
Mărturisesc că interesul meu pentru această temă anume a reacției cuiva la pierderea prin sinucidere a
unei persoane dragi a fost motivată de o expriență personală de acest tip.
In continuarea cercetării am realizat o serie de interviuri prin care am incercat să suprind, in timpul perioadei de spitalizare și inaintea externării, motivația pentru a trăi a persoanelor care și- au pierdut o
persoană iubită prin sinucidere. Cercetarea a avut loc în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola, Iasi, la sectia de Neuropsihiatrie infantilă. Obiectivul interviului a c onstat în descrierea factorilor de motivație
în cazul persoanelor care au pierdut pe cineva apropiat prin sinucidere. Cercetarea s- a realizat pe perioada
decembrie 2018 -2020 și a avut in total un număr de 7 subiecți. Cercetarea de față presupune o expunere
narativă a cazurilor.
Interviul a fost aplicat pe un număr de 7 persoane cu următoarele caracteristici:
· Adolescenți cu vârste cuprins e intre 15- 17 de ani
· 5 persoane de gen masculin si 2 persoane de gen feminin
· Cele 7 persoane provin din medii fami liale diferite
· Toate persoanele studiază la liceu

Am utilizat interviul nestructurat pe durata a aproximativ 10 minute. Printre altele fiecare pacient a vorbit
liber despre viața sa și despre ce anume îl motivează să trăiască. Mai jos am prezentat în fo rmă rezumativă
situația fiecărui pacient precum și ce anume îl motivează pe fiecare să trăiască., potrivit spuselor persoanelor în cauză.

Darius P
Darius P, 17 ani, elev la Liceu in Suceava, a spus că moartea surorii sale de 12 ani, ( aceasta s- a aruncat
in fântână) l- a facut să simta un om de nimic. Totusi acesta a declarat că alege să trăiască pentru a- si ajuta
mama, care este in vârsta si are nevoie de sprijin la treburile casei. Tatal său este plecat din tara de când

Darius avea 10 ani. Pentru el mot ivația principală este aceea de a- și ajuta mama și de a nu o lasa singură.
Darius a mai spus că sinuciderea surorii sale l -a facut să inteleagă ca poate trece prin orice.
Darius a fost internat în sectia NPI a Institutului de Psihiatrie, Iasi, pentru o sta re depresiva post –
traumatică. El a fost pacientul sectiei pentru 3 săptâmâni. În timpul internării Darius a practicat exerciții
fizice moderate zilnic și a participat la activități de pictură, modelaj cu plstilina, jocuri de badminton, ping- pong sau jocuri de grup, Catan. Darius a afirmat la ieșirea din spital că se simte responsabilizat de
moartea surorii sale și că de acum nu va ma pierde timpul cu băeiții pe afară. El a zis că trebuie să rezlizeze ceva în viața și să o ajute pe mama sa. În prezent Darius P este absolvent de liceu, profesează
ca hair stylist la un salon din Bucuresti, iar în timpul liber practică activități sportive.
Contribuția mea in cadrul echipei terapeutice
Am avut ocazia să lucrez pentru trei săptămâni cu Darius în cadrul secției NPI în cadrul Institutului de
Psihiatrie Socola, Iași. În cazul lui Darius misiunea mea a fost aceea de a- l stimula în a participa la diverse
activități de grup. Datorita șocului suferit Darius avea tendința de a petrece toată ziua stând in pat, iar potrivit pentru el în aceste conditii era să fie implicat in activități de mișcare ușoară și jocuri de grup. De
asmenea, Darius a mai participat la ateliere de artă plastică, modelaje din plastilină sau tenis de masă.
Personal am petrecut zilnic individual, o oră cu Darius ascultându -l și oferindu -i câteva cuvinte de
incurajare. Printre altele i -am vorbit de Nelson Mandela și l -am pus să vizioneze un film despre viața
acestuia. Darius a fost vizibil interesat de povestea lui Nelson Mandela și m -a rugat să -i mai pun un film,
moment in care i -am zis că nu mai am film de genul acesta, dar am o carte despre viața lui Gandhi.
Principala mea contribuție la procesul terapeutic a constat în orientarea pacientului către o serie de modele de reziliență, Nelson Mandela, Gandhi și in incurajarea sa permanentă.

Marian C , 16ani, elev la liceul in Bârlad si – a pierdut colegul de cameră ( prin consum de pastile in urma
uneii despărțiri). Marian locuieste intr -un centru de plasament și a ajuns la Institutul de Psihiatrie Socola
datorită unei tenative de suicid, pe care a mărturisit- o chiar el. Marian s- a simtit speriat și a menționat că
viața sa nu mai are nici un sens, pentru că el și colegul său de cameră erau ca frații. Totuși la sfârșitul a
4 săptămâni de internare in sectia NP I a Institutului Socola Marian a ajuns să gândească diferit. Marian
era un iubitor de kickboxing, el fiind legitimat la clubul Scorpions din Bârlad, și participând la competitii

de juniori. Pe perioada sederii in spital Marian a fost implicat in jocuri spo rtive dar și în activități de
meloterapie sau artterapie. Marian a descoperit depre el că se poate relaxa prin desen, și ca isi poate
exprima trările prin practicarea acestei forme de arta. De asemenea, la finalul experienței sale în spital, când a fost i ntrebat care este motivația sa pentru a trăi, Marian a afirmat că vrea să participe la
campionatele nationale de juniori cu clubul Scoprpions, Intrenat de ce vrea să facă acest lucru, Marian a spus ca prietenul si colegul său de camera ar fi mândru de el. Marian este in prezent elev in clasa a 12 -a
și sportiv legitimat la clubul Scorpions Bârlad. El a reusit să câștige medalia de argint la cupa nationala
de Kickboxing in anul 2019.
Andrei M
Andrei M, 17 ani, Suceava, elev la liceu l -a pierdut pe tatăl său. ( acesta s- a spânzurat in atelierul de
lucru). Andrei locuiește cu mama sa și cu faratele său. Andrei a ajuns la NPI pentru depresie post –
traumatică. Andrei a avut un episod psihotic de 2 săptămâni imediat după moartea tataalui său. Andrei a
fost adus de urgența la spital si a petrecut 6 săptămâni in sectie. Acesta a participat in special la atelierele
de creativitate, el fiind indeosebi atras de pictură și scris. După aproximativ patru săptămâni Andrei a pictat peste 20 de planse și a scris 1 caiet de poezii si gânduri. Acesta era pasionat de desen de mic iar tatal său mereu l -a incurajat în direcția asta. La plecare când Andrei a fost intrebat care este motivația sa
pentru a trăi de acum inainte, el nu a ezitat și a răspuns arta. Andrei a spus că vrea să studieze artele la
universitatea din Iasi și că isi dorește să -l facă mândru pe tatăl său. Andrei a mărturist că moartea tatălui
i-a dat sentimentul că are de indeplinit un destin. Inainte de întamplare Andrei desena, dar era mai mult
preocupat cu jocurile pe calculator. La plecare pacientul a spus că a citit autobiografia lui Van gGogh in
spital și a realizat că toti marii creatori au suferit. La rândul său și el trebuie să sufere. Ca nota specială, mentionez că dintre toti pacientii Andrei a da t dovada de o conștientizare și o maturitate ieșite din comun
pentru vârsta sa.

Contribuția mea in cadrul echipei terapeutice

Marian C și Adrian M au fost internați in aceeasși perioadă in secția NPI. Pentru ei a fost o experiență
foarte specială faptu l că au împărtășit experiențele trăite, ei suferind fiecare în parte pierderea unui
apropiat prin sinucidere. Cu cei doi băieți am lucrat timp de 4 săptămâni, timp în care le -am recomandat
activități individuale dar și de grup. Cu Andrei am purtat o serie de discuții mai profunde, acesta având
o capacitate de ințelegere si prelucrare a informației mult peste vârsta sa biologică, iar cu Marian am petrecut mult timp practicând exerciții sportive și vorbind despre marii campioni ai boxului. Marian era extrem d e sensibilizat de povestile unor mari luptatori și de tenacitatea cu care aceștia se comportau in
momentele de adversitate din timpul luptei. De asmenea, Marian a venit în repetate rânduri să -mi
vorbească pur și simplu despre ceea ce simte, si despre gându rile care- i trec prin cap. Andrei a fost foarte
interesat de activitățile artistice, astfel că i- am oferit posibilitatea de a picta, de a desena sau de a
confectiona diverese lucruri din hartie creponată.Am observat că activitățile de pictură dar și cele d e
lucru manual îi ofereau un prilej de destindere si ii dădeau o bună dispoziție. La Marian am observat că suferința pierderii este gestionată mai bine dacă el este implicat în activități de mișscare. Totuși la indemnul medicului i -am sugerat să încerce și activități mai liniștite care să -i ofere prilejul de a -și accepta
trăirile. În acest sens il implicam aproape zilnic în activități de mindfulness, prin care îi cultivam puterea
de a-și observa emotiile și stările corpului.

Flavius B, 17 ani, elev la liceu in Iasi și- a pierdut mama.( aceasta si -a tăiat venele in cada) Experiența
lui Flavius este plină de dramatism. El si a pierdut tatal pe când avea 10 ani, acesta s -a innecat sub ochii
lui și ai mamei, la mare. Dupa moartea tatalui mama sa a inceput s ă bea iar la momentul mortii a fost
gasită cu o sticlă de vodka lângă cadă. Flavius a rămas cu bunicii săi și s -a internat la NPI pentru depresie
post traumatică. Pe perioada șederii in sectie Flavius a dat dovada de abilități d comunicare excelente. El
si-a facut foarte repde preieteni printre ceilalti pacienti si a reusit să -si revină. Flavius a fost in primul
rând intersat de activitățile sportive, el fiind un practicant de atletism. Flavius a participat la mai multe competitii de cross si semi -maraton unde a o obtținut o clasare în primele 20 de locuri, ceea ce înseamnă
o performanța considerabilă la vârsta sa. Flavius avea în minte dorința de a participa la compețitii de triatlon și de a încerca să își imbunatatească performanțele la innot. Moartea mam ei sale l -a făcut să
afirme pe perioada sederii că i -a nenorocit viața. Totusi de fiecare data cand Flavius alerga prin curtea
spitalului sau face tractiuni, flotări genoflexiuni, brusc se insufletea si incepea sa -si aduca aminte de visul
sau de a deveni campion de triatlon. Chiar daca apoi se descuraja, dupa primele 4 sapatămâni de internare

Flavius a inceput să arate din ce in ce mai mult tonus, starea sa devinind mai stabila. Flavius era vizibil
marcat de pierderea mamei dar devenise constient, potrivit spuselor sale că trebuie să lupte pentru a face
triatlon de performanta. Ori face asta ori moare. Flavius se simte părăsit dar dadea in acelasă timp dovada de motivatie si dorinta de a se realiza ca atlet. Flavius se simte indatorat fata de tatal sau in sp ecial, simtea
ca lui ii datorează pasiunea pentru innot si ciclism. Dar in ciuda reprosurilor si urii fata de gestul mamei, Flavius vroia să o faca fericită si pe mama sa. In prezent Flavius trăieste in Barcelona la o matusa de a sa, sora mamei. El muncest e ca ajutor de barman iar in timpul liber face sport. Flavius participa anual la
competiti de triatlon semi- profsionist in fiecare vara. Pe tot timpul anului el se antrenează la innot, forta,
ciclism. Intrebat care e motivatia sa pentru a trăi, Flavius a spus ca vrea sa devină campion la Triatlon, si ca doar pentru asta viața sa merită trăită. Intrebat de ce vrea asta? El a spus ca pentru a împlini ceea ce tatăl său a început. Flavius a spus că misunea lui în viață este să duca mai departe ce l -a invațat ta tăl său.
Cât despre mama sa Flavius a afirmat că a acceptat ce s- a intamplat, dar că nu o poate ierta până la capăt.
Contribuția mea in cadrul echipei terapeutice
Situația lui Flavius a fost printre cele mai delicate, el rămânând orfan de ambii părinți. Du pă ce mama sa
s-a sinucis. În prima săptămână Flavius abia de s- a ridicat din pat, dar în a doua săptămână am reușit să-
l atrag de partea grupului și să -i prezint pe ceilalți copii. Flavius a fost interesat să participe la jocuri de
societate, dar era dorn ic și să vorbească între patru ochi. Aproape zilnic simțea nevoia să -mi pună
întrebări sau să- mi ceară sfaturi. La indemnul medicului și al psihologului l- am luat pe Flavius la un
workshop organizat de spitalul Socola unde a a avut loc un schimb de experie nțe cu terapeuți din Belgia,
Bruges. Deoarece Flavius vorbea foarte bine Englezas -a considerat că ar fi o experiență care i -ar oferi o
perspectivă distinctă asupra vieții. În cadrul atelierului de creație Flavius împreună cu mine am participat la mai multe activități organizate de terapeuții belgieni. Personal i- am oferit sprijin necondiționat și
consolare atunci când era în nevoie, iar ca activități l -am implicat în jocuri de tenis cu picoorul, tenis de
masă sau alergări ușoare. Datorită pasiunii sale pent ru sport l- am dus de câteva ori și la sala de forță care
aparține spitalului. Printre alte activități una care mi s -a părut importantă în cazul lui Flavius a fost jocul
prin care acesta iși conștientiza și exprima emoțiile. Acest proces avea loc cu ajutoru l unui joc de
inteligenta emotională în baza căruia fiecare participant extrăgea un cartonaș și parcurgea o sarcină.( exprima 3 lucruri pentru care esti recunoscător, imagnează -ți că sorbi apă dintr -un pai si faci
bule, cum te -ai simți dacă cineva ți -ar ad resa injurii fără motiv, etc). Scopul jocului era familiarizare cu
un spectru larg de emoții și conștientizarea mai multor posibilități de a gestiona și exprima diferite tipuri de emoții.

Albertina I
Albertina I, 15 ani, Piatra Neamț, elevă in clasa a 8 a l-a pierdut pe colegul ei de bancă. Acesta si -a luat
viata dupa ce a aflat că a picat la examenul de capacitate. El s- a aruncat in gol de la etajul 7. Albertina
era devastat de moartea colegului ei de bancă, care potrivit spuselor ei, o face să râdă i n fiecare zi si era
un om bun la suflet. Albertina fost adusa la sectia NPI de familiei ei, mama și tatăl au observat că după
moartea baiatului fata lor privea adesea in gol fără să vorbească. Cu o zi inainte de a fi adusă la spital Albertina a fost găsita mergând desculț pe stradă. Ea a suferit un episod psihotic si a fost internată timp
de 5 săptămâni la NPI, Socola. Pe perioada intenării Albertina si -a schimbat starea in bine, episodul
psihotic fiind depășit după aproximativ 10 zile. Albertina a inceput să se joace cu ceilalți copii, în special
badminton si ping- pong. De asmenea ea era foarte intersată de realizarea de colaje. Activitatea principală
a Alertinei o reprezenta decuparea unor pasaje din revise sau ziare, furnizate de personalul secției, si su b
supravegherea ergoterapeutului și a asistentei. Albertina a realizat mai multe colaje și desene, în special
în creion simplu. Dupa aproximativ săptămâni Albertina a mărturisit că vrea să trăiască pentru că isi
iubeste familia și ii este dor de casa. La p lecare dupa cele 5 săptămâni de internare ea a declarat că nu ar
putea să- și ia viața pentru că iși iubește prea mult familia. Alberrtina a mărturist de asmenea ca vrea să
incerce să dea la liceul de arte pentru că simte că asta ii place cel mai mult să facă. Totusi Albertina nu și-a revenit in totalitate, iar dupa 6 luni a revenit in cadrul sectiei de neuropsihiatrie infantilă cu sindrom
depresiv sever. Ea a incercat să- și ia viața ingerând pastile. Situația sa este momentan neclară, ea aflându –
se internat ă momentan in secție și având o stare foarte apatică.

Geanina I
Geanina I, 17 ani, eleva la liceu in Iasi, și -a pierdut fratele, care s -a aruncat cu mașina în fata unui tir.
Baiatul avea 21 de ani și se despărtise de prietena sa. Moartea fratelui ei a coplesit -o pe Geanina ea
ajungând intr -o stare de depresie psihotică la spital. Geanina a suferit un epsiod psihotic de apximativ o
săptămână, iar după ce și a revenit a dat dovadă de o implicare deosebită in activitățile de grup. Geanina

era atrasa de acti viățile de coregrafie si dans, ea practicând dansuri latino si moderne. Înainte de tragedia
fratelui ei Geanina a participat la un turneu de dansuri latino in Bucuresti, unde a reusit să se situeze pe
locul al doilea, la categoria sa de vârstă. Geanina a m ărturisit că fratele ei era pasionat de forbal, iar ea
de dansuri, părintii i -au incurajat pe amândoi să facă sport de mici. Insă fratele său s -a lăsat de forbal
când a terminat liceul in urma problemelor de discplină si a lipsei de motivație. Geanina a mă rturist că
ea iși iubea fratele, dar că acesta s- a indepărtat de familie de când a cunoscut -o pe prietena sa. Geanina
de asmenea nu reușea sa inteleagă de ce ți -ai lua viața pentru o fată? Ea a mărturisit că fratele ei a fost
egoist și că nu s -a gândit la familie. După ce și a terminat șederea in spital iar starea s -a imbunătățit, când
a fost intrebată care este motivatța sa pentru a trăi, ea a răspuns că familia și pasiunea pentru dansuri. Geanina spus că niciodată nu și -ar lua viața pentru că i -ar face pe oamenii dragi să sufere.
Contribuția mea in cadrul echipei terapeutice
Albertina și Geanina au fost colege de salon pe timpul internării. Am avut ocazia să lucrez trei săptămâni cu pacientele, timp in care acestea s -au implicat în diferite activități. Cel e două au participat in special la
jocurile de grup, iar eu personal am căutat să le implic mai mult in jocurile de inteliență emoțională. Am considerat impreună cu psihologul că este bine să prilejuim exprimarea și conștientizarea unui spectru
larg de emoț ii. De asmenea, am praticat cu cele două paciente jocuri de atenție, Brain IQ, prin care le-
am solicitat logico -matematic. Acest lucru l- am făcut la recomandarea medicului care mi -a cerut să le
stimulez cognitiv. Pe perioada celor trei săptămâni, prima a fost cea în care pacientele au stat mai mult
retrase în salon. In a doua săptămână și a treia, am observat că pacientele erau orientate din ce în ce mai mult către activitățile de grup, ele reușind să stabilească legături de amiciție cu ceilalți pacienți internați.
De asmenea pacientele au participat la activități de mișcare ușoară in fiecare dimineață, in urma exercițiilor am observat că aveau o dispoziție mai stabilă. Geanina a fost cea care a reușit să conștientizeze și să suporte pierderea, orientându -se către familia sa și pasiunea ei pentru dansuri, in timp
ce Albertina nu a avut același succes, ea revenind după ceva timp din nou in spital.

Laur P
P Laur, 16 ani, Botoșani, elev la liceu, și -a pierdut tatăl. Acesta s- a spânzurat. Tatal lui Laur suferea de o
tulburare afectivbipolară și nu era la prima tentativa de suicid. Acesta a mai incercat să- și ia viața in
momente de depresie, dar a esuat. Insa ultima incercare a fost una dusa la bun sfârșit iar Laur a intrat la
rândul său intr -o depresie. A cesta a ajuns la sectia NPI a Institutului de Psihiatri Socola, Iasi, fiind adus
de către mama sa in urma unor accese de furie si amenintări de a -și lua viața. Pacientul a stat internat pe

o perioadă de 4 săptămâni și a dat dovada de o abilitate de comunicare iesită din comun. A iesit in evidentă
latura sa extrem de sociabilă, incurajată si de mediul de lucru, tânărul fiind impreună cu alti 18 copii in secție. Dintre aceștia majoritatea erau adolescenți iar intre ei imediat s -au legat sentimente de prieteni e.
Laur s -a aratat interesat de grafică, visul său fiind acela de a lucra in domeniul graficii si design -ului.
Pasiunea sa o repreznta arta anime- urile, acele dense animate japoneze cu o grafică particulară. Pe timpul
șederii in spital Laur a desenat diver se perosnaje din anime -uri, dând dovadă de dimț artistic și vocație
pentru creația prin desen.. După mai multe discuții purtate cu pacientul am aflat că pasiunea sa pentru desen, grafică și animație i -a fost transmisă de tatăl său care era un pictor amator . Incă de mic copil Laur
l-a văzut pe tatăl său petrecțnd ore in șir lângă șevalet și murdărindu -se de culori. Treptat Laur a devenit
curios de arta desenului si a picturii, iar in perioada recenta a descoperit posibiliatatea de a face grafică virtual, el fiind foarte atrs de domeniul animatiilor virtuale. De alungul timpului Laur a fost incurajat de tatăl său să deseneze și să se exprime prin artă, in timp ce mama sa ii atrăgea atenția să nu -și pairdă simțul
practic. Pe timpul intenării Laur a realizat cât de mult ii datorează tatălui său, dar a mai inteles si că tatăl
său suferea de o afecțiune psihiatrică cu risc de suicid. După de Laur a inceput să se stabilizeze emotional acesta inceput să afirme ca abia asteaptă sa pciteze ceva in cinstea tatălui său. Când a fost intrebat care
este motivația sa pentru a trăi, Laur a afirmat că are datoria de a- și ajuta mama să treaca peste acest
moment și datoria de a- și implini talentul. Laur a mărturisit că tatăl său, atunci când nu suferea un epsiod
depresiv, era u n om plin de viață, care nu vroia să moară. Laur credea că tatăl său nu ar fi vrut ca el să -și
ia viață, pentru că de mulște ori il incuraja să- și implinească talentul artistic. Laur este in prezent student
in anul I la Grafică in cadrul Universității Geor ge Enescu, Iași.
Contribuția mea in cadrul echipei terapeutice
Laur a fost pacientul nostru timp de 4 săptămâni timp in care el a desfășurat diferite activități. In prima săptămână Laur nu a participat la jocurile de grp, el a stat retras in salon, majo ritatea timpului. Insa dupa
prima săptămână el a inceput să se joace cu ceilalți copii din secție, in special tenis de masă sau jocuri precum Catan sau Daxit. In ceea ce- l privește pe Laur cu el am primit din partea doctorului sarcina de a –
l integra in joc urile de inteligenta emotională, acestea oferindu -i posibilitatea de a -și exprima și
conștientiza emoțiile. De asmenea am practicat o serie de exerciții de relaxare și concentrare, la indrumarea psihologlui secției, fapt care l -a ajutat pe Laur să gestioneze emoțiile foarte puternice suferite
in urma pierderii tatălui său. In a treia săptămână am observat că Laur se orientează mai cu seamă spre

activitățile de pictură și desen, iar in urmă conversațiilor cu el am aflat ca asta este vocația sa. Astfel că
i-am oferit ocazia să -si exerseze talentul artistic atât prin pictura, desen, dar și prin lucru cu plastină. De
asmenea Laur s- a dovedit extrem de pasionat de jocuri de cuvinte, el fiind coordonatorul realizării unei
poezii in echipă. La fel de mult el s -a arătat interesat de construcțiile de lego compplicate, el ajungând să
rezolve un puzzle de tip lego de 300 de piese. Personal i -am oferit lui Laur sprijin și consolare atunci
când acesta mi -a povestit cele trăite, iar in ceea ce privește timpul petrecut in s pital am căutat să -l mențin
activ in cadrul grupului. Unul dintre scopurile principale in terapia cu pacienții care suferă pierderi de acest gen il reprzintă integrarea in colectivul de copii și comabaterea tendinței de izolare prin jocuri de grup sau acti vități individale ludice.
Analiza datelor calitative se va realiza prin intepretarea intuitiv -reflexi vă a materialului colectat. De
asmenea am decis să structurez răspunsurile celor 7 persoane intr -un scurt tabel pentru a avea o evidenta
mai clară.

Darius C
17 ani Motivațiile sale sunt dorința de a o ajuta pe mama sa și paiunea pentru sport.
Marian C
16ani Motivația sa este aceea de a practica kickboxingul și a participa la competitii
pentru a deveni campion.
Andrei M
17ani Motivația sa este aceea de a se realiza ca om de artă și cultură. Modelele sa,e
sunt personalități culturale care au indurat suferința in drumul lor.
Flavius B
17 ani Motivația sa este aceea de a deveni sportiv de performanța și campion la
triatlon, ( sport care combina ciclismul, innotul, alergarea de rezistență)
Albertina I
15 ani Motivațiile sale sunt familia și pasiunea pentru arte
Geanina I
17 ani Motivația sa constă in dragostea pentru familie și pasiunea pentru dansuri
Laur
16 Motivația sa constă in a -și implini talentul pe care l -a remarcat si incurajat
tataăl său

Rezultatele interviului ne arată că fiecare pacient care a suferit o pierdere a unei persoane apropiate prin sinucidere a avut o bază de atașsament solidă. De asmenea obsevăm că fiecare a reușit să depășească momentul critic, cu excepția Albertinei, printr -o orientare spre un țel care trebuie implinit in viitor sau
spre relația cu persoane de incredere, in cele mai multe cazuri fami lia. Darius a fost in primul rând motivat
de valorile experimentale, de iubirea și grija pentru mama sa, Marian, care nu a avut o bază de atașament in familie, acesta locuind intr -un centru de plasament, a fost motivat de dorința de a se realiza ca sportiv
de contact. In cazul său avem de -a face cu o realizare prin valorile creatoare ale activității. Andrei a fost
inspirat de biografiiile unor mari personalități culturale cu care s -a identificat. El a fost motivat de dorința
de a-și implini talentul, dorinț a la care un rol foarte important l -a avut tatăl său. Albertina a fost inițial
motivată de dorința de a se intoarce la familia sa dar nu a depășit momentul traumatic in totalitate ea aflându -se incă in spital. Flavius a fost motivat să devină sportiv de tr iatlon și a fost sprijinit de mătușa
sa. Geanina a fost motivată de familia sa, ea având o foarte puternică bază de atașament precum și de pasiunea sa pentru dansuri. Nu in ultimul rând Laur a fost motivat de dorința de a -și ajuta mama să
depășească moment ul pierderii tatălui lui și a mărturisit că simte o datoria de a -și implini talentul la artele
grafice.
Putem observa că principalii factori de motivație sunt dragostea pentru familie și implinirea unui talent, vocații. Fiecare dintre pacienți a avut o ba ză de atașsament solidă
64, cu excepția lui Marian. In acest sens
considerăm că un cadru securizant afectiv le- a permis adolescenților să creadă in forțele proprii și să
construiască o atitudine rezilientă. Totuși obună parte dintre pacienți au devenit foarte conștienți de
faptul că au o misiunea personală de implinit. Suferința pierderii unei persoane apropiate le -a conferit un
sentiment profund al unicității. Fiecare și -a descoperit u n sens ce nu putea fi implinit de altcineva, adică
fiecare se simțea o persoană de neinlocuit. In ce privește cercetarea suntem de părere că sentimentul
uncității persoanei și al unei misiuni in viață este strâns legat de un cadru afectiv al persoanei. Ast fel
sentimentul de a fi de neinlocuit al unei misuni, vocații ce trebuie realizate este concomitent cu o solidă
bază sau motivație afectivă. Cu excepția lui Marian, care locuia intr -un centru de plasament, toti ceilalti
elevi aveau parte de sprijinul unui părinte sau membru insemnat din familie. In ceea ce mă privește
consider că motivația afectivă cântărește cel mai greu in viețile persoanelor. De aceea vom afirma că
persoanele sun in primul rând motivate de valorile experimentale ale iubirii și ulterior d e valoarea

64Borys Cyrulnik, Resillience, Penguin Books, 2009, p.11- 12

creatoare a actitivității, muncii, realizării sociale, etc. Putem să afirmăm că sentimentul de a fi de
neinlocuit al unei persoane precum și motivația de a realiza o misune sa o vocație sunt incununate de sens doar prin puterea relației. Frankl ne spune adesea in operele sale că omul este caracterizat de
transcența de sine, adică de orientarea ființială a conștiinței sale spre oameni, lumea, viitor. Omul se implineștepe sine ca persoană doar dacă misiunea sa nu il vizează pe acesta in egosimul său, in mod individualist. Personă este relație iar sensul psihilogic și exitențial al persoanei este relația. Frankl nu ne spune că omul este o ființă desprinsă de lume, ci o ființă care decide in relație cu lumea. Tocmai responsabilitatea față de constiuti a relatională a lumii si a psihicului il face pe om liber, și nu actul său
subiectiv de alegere lipsită de conștientizare și răspundere.
e) O mărturie personală
În incheierea acestei lucrări consider că ar fi util să adaug câteva cuvinte depre propria ex periență. În
ceea ce mă privește voi spune doar că pierderea prietenei mele cu care am trăit șapte ani împreună într -o
relație a reprezentat momentul in care eu am realizat cine sunt. Moartea prin sinucidere a acesteia m -a
adus in pragul disperării, dar mi -a oferit și șansa de a deveni mai bine orientat sufeletește ca oricând.
Curios a fost pentru mine momentul în care am avut alegerea de a urma gestul prietenei mele sau de a nu-i face pe ceilalti să sufere și a alege viața. Trebuie să mărturisesc că argumentul iubirii pentru ceilalți
nu a fost decisiv. Chiar dacă imi iubesc familia și prietenii, in acele momemente durerea pierderii cântărea mult prea greu. Ceea ce m -a motivat in schimb să trăiesc a fost sentimentul că ceea ce trăiesc le poate fi
de folos pa cienților cu care lucrez in secția de neuropsihiatrie infantilă din cadrul Institutului Socola.
Acolo intâlnesc adesea adolescenti care ajung pentru tentativă de suicid din diferite motive. Am conștientizat că pot să inteleg prin ce trece un om care ajung e dorească să- și ia viața, pentru că am văzut
așa ceva lânga mine și pentru ca eu însumi am fost pus în fața unui asemena gest disperat. Revelator pentru mine a fost că suferința poate avea reverberații in viața comunității, iar acest fapt m- a făcut să
investesc cu sens pierderea trăită. Am realizat că experienta mea mă responsabilizează și imi oferă, nu atât misunea de a salva, cât de a fi prezent in viața celor debusolați. Pentu mine a devenit terapeutic procesul prin care petreceam timp cu adolescenti d epresivi si eram parte din procesul lor de vindecare.
Cumva simțeam că moartea prietenei mele a condus la ceva bun, simțeam că- i fac cinste prin atitudinea
mea. Apoi s -a insinuat în mintea mea ideea că ar trebui să studiez psihologia și să urmez un draum d e
cunoastere si terapie. Am trasnformat efectiv durerea pierderii în energie prin stabilirea acestui țel și prin experiența cu adolescentii suicidari sau depresivi de la lucru. Pe zi ce trece deveneam mai hotărât, mai

discilplinat ca niciodată in destinul meu. Am ințeles ceea ce am invățat din această expriență a pierderii
a devenit cel mai mare triumf interior al vieții mele. Am invățat experiențele devin, ca ele sunt ceea ce
conștiința mea alege șă vadă in ele. Ceea ce inițial a reprezentat ceva de nesupo rtat, ceva ce m -a adus in
pragul disperării și absurdului, s -a arătat a fi un prilej de invățare, intr -ajutorare umană, și nu în ultimul
rând, sens. M -am gândit adesea în sinea mea cu vinovâție oarecum, că fac dintr -o pierdere un prilej de
sărbătoare. Dar ultrior am inteles că nu mă bucur pentru moartea celei dragi mie, ci mă bucur pentru ce
am descoperit. Am descoperit că ceea ce sunt depinde in mod esențial de ceea ce aleg să inteleg din intâmplări.
Daca e să rezum ce m -a motivat să triesc a fost in primu l rând ideea că ceea ce am trăit îmi dă sentimentul
unei misuni, anume aceea de a participa la procesul de vindecare al adolescentilor din secția unde lucrez. Apoi la fel de important a fost telul de a studia psihologia și psihoterapia. Nu în ultimul rând au contat
enorm dragostea și respectul pe care l -am simțit de la familie și prieteni. Aceștia m -au suținut cu
incurajări și sprijin necondiționat. Personal cred că atât dragostea celor dragi, care m- au făcut să mă simt
ințeles si valorizat ca persoană, imp reună cu alegerea mea de a crede în posibilitatea unei restaurări
interioare, au condus la transformarea unui eveniment tragic intr -un triumf lăuntric. Consider că alegerea
mea personală de a crede în suportul afectiv primit a fost decisivă. Doar in baza alegerii interioare,
condițiile de suport afectiv din partea familiei și prietenilor au avut sens. În absența alegerii interioare, nici o voce de la ceilalti apropiați nu ar fi ajuns la mine. De aceea, afirm că reziliența în fața unei asemenea experințe ori ginează in alegerea persoanei de a crede și a valoriza sprijinul primit, precum și posibilitățile
de acțiune și experiență care se ivesc.
Rezultatele cercet ării ( confirmarea/infirmarea ipotezelor)
Ipoteza 1 și Ipoteza 2
Ipoteza nr. 1 conform căreia, sentimentul unei misuni ar face pierderea suportabilă și ar preveni
replicarea gestului suicidar și ipoteza 2, potrivit căreia pierderea este suportată, iar gestul suicidar nu este repetat dacă persoana se simte de neinlocuit in misunea pe care o are de realizat sunt confirmate in
12 cazuri din 13 menționate. Fiecare persoana care a participat la cercetare a reușit să suporte pierderea și să nu repete gestul suicidar, concentrandu -se pe realizarea unei misiuni, fie ea sub forma ajutorului
umanitar, al realizării unei opere, a implinirii printr -o carieră sportivă sau prin dedicarea față de cauza
familiei. Excepție de la regulă a fost cazul Albertinei care in ciuda faptului că avea sentimentul unei

misuiuni, aceea de a urma un liceu cu profil de arte, a repetat gestul suicidar, ea ajungând din nou in
secția NPI a institutului de psihiatrie Socola, Iași.

Confirmarea ipotezelor 1 și 2 – evidența cazurilor
Liviu A și Marius T – s-au orientat către o carieră in lumea fitnesului, unde aveau de gând să se simtă
valorizați ca persoane demne de o competență socială prin care să ajute oamenii să -și atingă diferite
obiective .
Paul A și Răzvan U – au transformat suferința pierderii printr -un ideal de devenire cu ajutorul artei. Paul
a fost motivat de realiz area unei opere literare in memoria iubitei sale, iar Razvan de pasiunea pentru
fotografie și lecturi. Paul s -a simțit valorizat ca scriitor prin realizarea unei opere literare, iar Răzvan s -a
simțit valorizat ca pasionat de arta fotografică și literară, a cesta devenind sponsor al unor festivaluri de
poezie.
Cornelia S a suportat și transformat pierderea prin idealul de a deveni invățătoare la copii. Pasiunea sa pentru a lucra cu copiii i -a oferit acesteia un sentiment al valorii sale umane și profesionale.
Adrian a suportat și transformat pierderea prin poriectarea unui țel profesional și umanitar. Acesta și- a
descoperit o vocație de terapeut. În felul acest el a simțit că participă activ la ameliorarea și vindecarea
suferințelor psihice ale persoanelor, f apt care i -a oferit sens.
În ce privește cazurile celor 7 adolescenți care au participat la interviu de asmena observăm că fiecare dintre ei a intâmpinat experiența pierderii prin sentimentul unei misuni.
Flavius B și Marian C au manifestat sentimetul unei misuni in forma implinirii unui ideal atletic.Flavius B prin dorința de a deveni un atlet de traitlon, iar Marian C prin dorința de a deveni sportiv profesionist de contact. Andrei M, Albertina I,Geanina I și Laur au manifestat sentimentul unei misiuni artistice,
Andrei M prin dorința de a -și implini talentul la desen, Laur prin dorința de a deveni artist grafic in spațiul
virtual, Geanina I prin idealul de a practica dansuri la nivel profesionist, iar Albertina prin dorința de a urma un liceu cu prof il de arte pentru a -și cultiva talentul său la pictură.
In toate cazurile menționate este prezent sentimentul realizării unei misuni sau unui ideal, factor care a contribuit la suportarea pierderii și la nerepetarea gestului suicidar.

Ipoteza nr. 3 conform căreia cei care cred in valoarea lor pentru lume și au parte de un cadru securizant
de atașament suportă pierderea și nu repetă gestul suicidar, aceasta este confirmată in 12 din 13 cazuri.
Fiecare dintre persoanele benificiind d e un cadru securizant de atașament, familie, cerc de prieteni, si
care s- au simțit importante printr -o misiune socială sau prin participarea și valorizarea în relațiile de
familie sau prietenie, au sportat pierderea și nu au repetat gestul suicidar. Doar A lbertina I a a fost singura
care, în ciuda sprijinului familiei și a pasiunii sale pentru pictură a repetat gestul suicidar și a fost internată din nou in secția NPI a Institutului Socola.
Ipoteza nr.4 conform căreia pierderea este suportată și iar gest ul suicidar nu este repatat, dacă persoana
are modele de reziliență. (Membrii ai familiei, prieteni sau personalități istorice cu destine similare) și ipoteza nr.5, potrivit căreia credința intr -un model de reziliență (prin familie, prieteni, personalități
istorice) sau credința intr -un sens spiritual al vieții au calitatea de a consola persoana si de a face pierderea
suportabilă sunt confirmate in 12 cazuri din 13. Toate persoanele care avut modele de reziliență sau credința intr -un sens ultim, spiritual, nu au repatat gestul suicidar. Excepție face cazul Albertinei, care
in ciuda prezenței unui model de rezeliență in persoanele tatălui și a mamei, aceasta nu a suportat pierderea și a repetat gestul suicidar realizat de preietena sa.

Conc luzii
Potrivit gândirii logoterapueutice persoana umană este in primul rând motivată de orientarea sa către viitor. Fundamentele terapiei prin sens afirmă că omul nu este condționat de aspectul biologic sau social al vieții sale. Mai cu seamă omul alege mereu in raport cu anumite contexte sociale, familiale, afective,
dar alegerea sa este liberă de determinări. Persoana are libertatea de a decide cum să- și reprezinte
evenimentele vieții prin raportarea la valori. Omul este in primul rând in căutarea unui sens al
experiențelor, și nu a a unei hoemostazii. Meritul lui Frankl este acela de a fi dezvăluit fundamentele
sensului. Astfel, transcendența de sine, precum și orientarea spre viitor, prin valorile creatoare, experimentale sau atitudinale reprezi ntă pilonii terapiei prin sens. Frankl ne -a arătat prin atât prin
experiența sa in lagăr cât și prin expunerile sale teoretice, că omul nu are nevoie de un echilibru, de o stare pe care să o mențină prind descărcarea tensiunilor inconstientului, ci mai cu seamă de o tensiune
pozitivă. Fiinta umană are nevoie de o tensiune creatoare, prin care individul se raporetează mereu la devenirea sa posibilă, la un țel de realizat in viitor. Odată anulată tensiunea și tinderea către implinirea potențailului, fie ea p rin munca, arta sau iubire, persoana iși peirde busola existențială. Frankl ne prezintă
în cărțile sale cum persoanele care abandonau credința într -un sens in viitor, demisionau din fața vieții,
refugiindu- se in plăcerea de moment. Pentu autor momentul în care un deținut nu mai răspundea la apelul
de trezire și iși fuma liniștit țigara era semnul că acesta a renunțat la luptă. Frankl ne -a făcut conștienți
că omul este determinat de voința de plăcere, sau de voința de putere, ci de voința de sens. Sensul nu este
ceva abstract dincolo de copr si lumea socială, dar este ceva liber ales de către individ. Iar sensul este posibil doar dacă persoana se situează intre actual și potențial. In momentul in care aceasta alege să piardă din vedere posibilitatea de sens, fie ea prin munca, arta, iubirea pentru o persoană, in momentul in care
persoana se resemnează in propriul desert interior, aceasta nu mai poate ființa. Personal cred că una din cele mai importante capacități omenești este aceea de a descoperi posibilități creatoare in suferință.

Diferența dintre cei care isi dau demisia in fața imprejurărilor pline de suferință și cei care nu o fac constă
in faptul că cei dintâi se lasă determinați de actualitatea prezentului, in schimb ce cei din urmă se reprezintă pe sin e prin posibilitățile pe care viitorul le oferă. Viitorul nu inseamnă aici fuga din prezent,
ci orientarea prezentului spre lumina sensului. Căci prezentul devine demn de a fi trăit prin actualizarea posibilului. Credința in posibilitatea unui gest, a realizării unei opere, a intâlnirii unei persoane dragi, a unei misuni umanitare, etc, toate acestea il fac pe om să iasă din imperiul individualității separate pentru a accede la spațiul de lumea al sensului.
Prin exemplele prezntate, povesti de viață, cazuri le unor pacienți, atitudinea lui Frankl in lagăr sau propria
experiență in fața sinuciderii si a suferinței pierderii am incercat să arătăm că orice intâmplare poate fi investită cu sens, dacă persoana alege să creadă intr -un sens posibil. Intregul nostru demers a urmărit să
prezinte și să susțină ideea că alegerile ii determină omului destinul și nu intâmplările care se petrec in viața sa.

Bibliografie

Adler.A, Ințelegerea vieții, Editura Trei, București,2013 Adler.A Cunoașterea omului, Editura Litera,2019
Alex Pattakos, Stephen R. Covey, Prisioners of our Thoughts. Viktor Frankl 's principles at work,
Berrett -Koehler Publishers,2004

Arendt.H, Condiția umană, Editura Ideea, 2002
Baumeister, R. F. Meanings of life. New York, NY: Guilford,1991
Batthyany, A., & Levinson, J. (Eds.). Existential psychotherapy of meaning: A handbook of logotherapy and existential analysis. Phoenix, AZ: Zeig, Tucker & Theisen,2009 Becker, E. The birth and death of meaning: A perspective in psychiatry and anthropology. New York,
NY: Free Press of Glencoe
Boeree, C. G. (1998). Personality theories: Viktor Frankl. Retrieved from http://webspace.ship.edu
/cgboer/frankl.html
Bondor. G, Dansul măștilor. Nietzsche și filosofia interpretării, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008 Cottingham, J. The spiritual dimension: Religion, philosophy and human value.
Cyrulnik B, Resilience, Penguin Books,2009 Epictet, Manualul, Editura Seneca, 2018, Viktor Frankl Institute.. Life and work chronology, http://www.v iktorfrankl.org/e/chronology.html,2010
Frankl. V , Omul in căutarea sensului vieții, Editua Velant, Bucuresti, 2018 Frankl. V Strigătul pentru sensul vieții, Editura Meteor Publishing, 2018
Frankl. V Cel care are un motiv pentru care să trăiască, Editura Li tera, Bucurști,2019
Frankl. V , Doctorul și Sufletul, Editura Meteor Pres, București,2019
Frankl V , Teoria și terapia nevrozelor, Editura Trei, 2008
Freud Introducere in Psihanaliză, Editura Trei,București, 2010 Freud. S, Disconfort in Cultură, Editura All, Bucuresti,2011
Gelman, M., & Gallo, J. (2009). Finding meaning in life at midlife and beyond: Wisdom and spirit

from logotherapy. Journal of Judaism & Civilization, 8 (59), 91- 93.
Hatt, H.. Existential analysis and logotherapy: The contribution of Viktor E Frankl.,1965
Heidegger. M, Ființă și timp, Editura Humanitas, București,2002 Hoffman, E. Victor Frankl at ninety: A voice for life. America, 172(9), 17- 22,1995
Husserl.E, Meditații carteziene, Editura Humanitas, București, 1994
Kang, K., Shim, J., Jeon, D., & Koh, M. . The effects of logotherapy on meaning in life and
quality of life of late adolescents with terminal cancer. Journal of Korean Academy of Nursing,2009 Kierkegaard. S, Discursuri Edificatoare, Editura Humanitas,2011 Lilian Graber , A. V . Viktor Frankl’s logotherapy: Method of choice in ecumenical pastoral,2004
psychology Lima, OH: Wyndham Hall Press .S, Editura Humanitas, Bucuresti,2011
Ponsaran, A. G, The philosophical foundations of Viktor Frankl's logotherapy. Philipp iniana
Sacra, 42(125), 2007 Pytell, T. , Redeeming the unredeemable: Auschwitz and man's search for meaning. Holocaust,2003 and Genocide Studies, 17, 89- 113.
Semyon L Frank. The Meaning of Life. Translated by Boris Jakim. Grand rapids and Cambridge:
Eerdmans Publishing, 2010.
Thorne, B. M., & Henley, T. B.,. Connections in the history and systems of psychology (3rd
ed.). Boston: Houghton Mifflin,2005 Yalom I.D, Privind Soarele in față, Editura Velant, Bucuresti,2011 Yalom I.D, Psihoterapia existențială, Editura Trei, București,2012
Zaiser, R. (2005). Working on the noetic dimension of man: Philosophical practice, logotherapy, and existential analysis. Philosophical Practice: Journal of the American Philosophical Practitioners
Association, 2005