Lucrare de l icență [612855]

1
Universitatea din Bucur ești
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Lucrare de l icență

București
Iunie 2013

2
Universitatea din București
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Efectele migrației părinților asupra copiilor rămaș i acasă.
Perspective ale persoanelor specializate în educație și consiliere

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]. Alexandra Deliu

București
Iunie 2013

3
Cuprins

Introducere – 5
Rezumat – 7
Capitolul I – Istoria migrației în România
1.1. Prezentare generală – când, câți, cine, cum – 8
1.2. Domenii de activitate – 10
1.3. Comunicarea cu cei de acasă – 10
1.4. Planuri de viitor – 11
1.5. Asemănări și deosebiri între Ro mânia și alte țări de emigrare – 12

Capitolul II – Rolul familiei și a școlii în dezvoltarea copilului
2.1 Dezvoltarea copilului în cadrul familal – 14
2.2. Influențele părinților asupra viitorului copiilor – 15
2.3. Evoluția copilului cu părinții plecați – 16
2.4. Copilul și mediul instituțional – 17
2.5. Migrația și relația de cuplu – 18

Capitolul III – Studiu asupra copiilor ai căror părinți sunt plecați în
străinătate din perspectiva cadrelor didactice
3.1. Metodologia cercetării – obiective și ipoteze – 20
3.2. Prezentarea și discutarea datelor – 21

4
3.2.1. Percepții despre situația familială – 21
3.2.2. Problemele cu care se confruntă copiii – 26
3.2.3. Soluții în cazul copiilor cu pări nții plecați în străinătate – 28

Concluzii – 32

Anexă: Instrumentul de cercetare – Ghidul de interviu – 34
Date cu privire la respondenți – 35

Bibliografie – 36

5

Introducere

Argumentarea temei alese

Schimbările care au avut loc în anu l 1989, au determinat și unele transformări în viața
socială. Există migrațiile cu scopul de a călători , pentru stud ii dar mai ales pentru găsirea unui
loc de muncă c e oferă elementele necesare unui trai decent. În scurt timp, migrația temporară
pentru munc ă în străinătate a populației din România s -a transformat într -un adevărat fenomen
care a afectat numeroase familii.
Lucrarea de față, prezintă părerea unor cadre didactice și psihologi referitoare la copiii ai
căror părinți au plecat în străinăt ate.
Prin plecarea unuia sau a ambilor părinți , rolurile ce trebuie îndeplinite în cadrul familiei
se schimbă. Copiii trebuie să se adapteze noilor schimbări prin acceptarea faptului că părinții
sunt plecați pentru a le asigura un viitor mai bun.
Pe lângă familie, școala are un rol hotărâtor în integrarea socială a copilului și conturarea
oportunităților viitoare de realizare. În această lucrare , consider școala drept instituția care are
menirea de „a asigura plasarea indivizilor în stat utele disponibile ale societății ”. (Goodman,
1992)
Pornind de la această idee, cercetarea s -a bazat pe modul în care evoluează acești copii ai
căror părinți sunt plecați în străinătate comparativ cu restul celorlați copii din colectivul școlar și
cum sunt ei percepuți de către cadrele didactice și psihologii școlari. Au fost analizate moduile în
care rezultatele școlare, starea lor emoțională și modul în care ei sunt integrați în colectivul
clasei.
În același timp, scopul cercetării a fost și acela de a evidenția relațiile copiilor cu
profesorii, colegii, părinții – atât în cazul celor care au rămas în țară cât și în cazul celor care au
plecat și relația copiilor cu persoanele în grija cărora au răma s în cazul în care ambii părinți sunt
plecați.

6
În începutul lucrării, există o scurtă trecere în revistă a istoriei migrației din România iar
mai apoi se face trecerea spre ceea ce înseamnă familia în contextul în care unul sau ambii
părinți sunt plecați.
Punctul de interes al lucrării îl reprezintă modul de adaptare a elevilor în mediul
educațional și la noua situație familială.

7
Rezumat

Fenomenul migrației în România are o largă răspândire. Scopul principal al celor care aleg
să plece este acela de a -și îmbunătăți situația financiară și astfel, de a asigura un trai mai bun
familiei rămase acasă.
În acest context este a dusă în discuție situația copiilor ce au rămas acasă în grija unui
părinte sau poate nici atât, aceștia fiind lăsați în grija unor bunici, rude sau cunoștințe apropiate.
Cercetarea a avut o metodologie calitativă pe bază de interviu, cu persoane ce lucrează cu
astfel de copii, cadre didactice din toate ciclurile de învățământ și psihologi școlari.
Conform rezultatelor cercetării, în cazul copiilor cu părinții plecați, chiar dacă ei nu duc
lipsă de lucruri materiale, lipsa este văzută de către respondenți în componenta emoțională a
comportamnetului lor. Copiii par să fie mai afectați de lipsa mamei decât de cea a tatălui,
indiferent de vârsta pe care o au. De asemenea, nu există diferențe semnificative în ceea ce
privește rezultatele lor școlare , însă sunt observate probleme de ordin emoțional, vizibile prin
relațiile pe care le dezvoltă cu profesorii sau cu ceilalți colegi.
În ceea ce privește ca zurile acestor copii, subiecții cercetării au propus mai multe soluții
care să vină atât din partea părinților cât și a unităților de învăță mânt și a profesorilor. În cazul în
care părintele nu își poate vizita prea des copilul, comunicarea dintre cele două părți poate fi
facilitată prin intermediul tehnologiei de care dispune școala. De asemenea, o altă soluție care să
privească de acestă dată echilibrul emoțional al copilului poate veni din comunicarea dintre
profesori și părinți sau persoanele care au în grijă astfel de copii cu privire la modul în care
copilul relaționează cu cei din jur. Tot în ace astă privință, psihologii școlari dar și profesorii pot
iniția activități de grup care să vizeze integrarea copilului în colectivul clasei și să faciliteze
modul de dezvoltare a capacității intelectuale.

8
Capitolul I
Istoria migrației în România
1.1. Prezentare generală – când, câți, cine, cum
Migrația este un fenomen vechi care putem spune că are o istorie și în România. Există trei
perioade importante care definesc migrația românească spre spațiul Schengen:
1. 1990 – 1995
2. 1996 – 2000
3. 2001 – 2006/prezent
Dacă în prima etapă, persoanele care au ales să părăsească țara erau într -un procent mai
mic (sub 5‰) numărul lor a crescut considerabil în următoarele etape (între 10‰ și 28‰). Acest
lucru se datorează în primul rând, polit icilor de emigrare. Odată cu obținerea permisului de liberă
trecere în pațiul Schengen dar și cu integrarea României în Uniunea Europeană, persoanelor care
doreau să părăsească țara pentru a -și căuta un loc de muncă în străinătate le -a fost facilitată
acestă trecere a frontierelor până în țara gazdă.
În primele două etape ale evoluției migrației destinațiile alese erau diversificat e în funcție
de zonele istorice: cei din Moldova alegeau ca țări de destinație Italia și Israel, cei din Olt enia,
Cana da; Transilvania – Ungaria; Muntenia – Turcia iar Dobrogea și -a manifestat orie ntarea către
Italia și Germania. Î n cea de -a treia etapă, zonele cele mai populare erau Spania și Italia. Desigur,
acest traseu s -a conturat treptat, procentul celor care au ale s aceste țări fiind următorul: 34% au
ales ca țară de destinație Italia iar un procent de 20% au ales Spania.
Un alt criteriu de a clasifica migrațiile este cel referitor la genul celor care aleg să plece,
mediul de proveniență, gradul de educație și intervalul de vârstă în care aceștia se încadrează.
După cum era de așteptat, atât bărbații cât și femeil e aleg să își câștige resursele necesare unui
trai decent prin migrație. Etapa I este definită d e persoane cu gen preponderent „masculin,
căsătoriți, cu școală profesională sau liceu, din mediul urban ” (Sandu, 2006 ). În timp, situația se
mai diversifică, n umărul femeilor ajungând să fie de trei ori mai mare decât cel inițial, numărul
persoanelor din mediul rural ce sunt plecate în străinătate să fie egal cu cel al celor din mediul
urban iar numărul celor care nu au absolvit decât 8 clase crește vertiginos.

9
În ceea ce privește vârsta celor care pleacă, se regăsesc perso ane între 18 și 59 de ani. De
adăugat este faptul că sunt și persoane mai tinere care pleacă pentru a lucra sau pleacă împreună
cu părinții care deja lucrează în țara gazdă, pentru a studia.
În prezent, tipologia celor care aleg să plece în străinătate este în felul următor: tineri (cu
vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani), majoritatea din mediul urban, cu un nivel de școalarizare
scăzut, nemulțumiți de situația în care se a flă și în principal de lipsa locurilor de muncă din
România.
Print re cauzele acestor plecări în străinătate se pot enumera următoarele: în primul rând,
experința de a mai fi lucrat în străinătate (situație des întâlnită la persoanele cu o vârstă mai mare
de 18 ani), dezamăgirea legată de situația deficitară din România cu privire la posibilitățile
dezvoltării unei cariere după terminarea studiilor, dar în același timp, putem enumera și niște
cauze „pozitive” precum existența unor legături personal e cu indivizi ce deja se află în țara în
care și aceștia doresc să emigreze, o bună cunoștere a unei limbi străine – în special cea care se
vorbește în țara ce urmează a fi gazdă dar nu în ultimul rând, asigurarea unor venituri ce le oferă
indivizilor o as igurare asupra vieții de mai târziu. (Sandu, Dumitru, 2006)
Există două cauze pentru care se produc aceste migrații temporare în străinătate. În primul
rând, sunt cei care plecă pe o perioadă relativ scurtă pentru a călători, vizita și cunoaște lo curi noi
iar în al doilea rând, sunt cei care pleacă în străinătate pentru a -și îmbunătăți sit uația materială.
În cazul celor care au plecat din România pentru a -și găsi un loc de muncă în Italia sau
Spania există câțiva factori care le influențe ază șederea. În primul rând, în prima etapă a
migrațiilor , când circulația românilor în spațiul Schengen era deficitară, aceștia plecau doar dacă
o persoană care era deja în țara în care și aceștia doreau să ajungă, îi chemau – astfel s -au creat
rețelele p rin care indivizii puteau pleca din România. De multe ori, cei care deja se aflau acolo, le
promiteau celor din România că vor putea locui la ei, ba mai mult, îi vor ajuta să -și găsească și
un loc de muncă. (Sandu, Dumitru, 2006) Acest lucru, de cele mai m ulte ori nu se întâmpla și
astfel, cei care plecau din țară erau nevoiți să dormă în buncăre foarte mari, lipsite de condiții
minime de igienă, create special de autorități pentru persoanele aflate în situații de criză. Cei mai
norocoși (dar care au și niș te bani) își pot găsi să stea cu chirie într -o cameră a unui apartament,
unde toaleta și bucătăria sunt la comun cu ceilalți chiriași. (Sandu, Dumitru, 2006)
Unii oameni, au ales să apeleze la firme de profil și să plătească un comision pentru
găsirea unui loc de mu ncă însă nici acestea nu ofereau o certitudine. Au existat cazuri în care,

10
oamenii odată ajunși în țara gazdă, să fie abandonați și nevoiți să -și găsească singuri un loc de
muncă și un acoperiș deasupra capului cu toate că existau cazuri în care aceștia nu știau limba și
nu puteau relaționa cu cei din jur.
1.2. Domenii de activitate
În ceea ce privește domeniile în care emigranții activează sunt: pentru bărbați domeniul
construcțiilor iar pentru femei menajul și îngrijirea bătrânilor la domiciliul acestora. Ceea este
foarte important este faptul că majoritatea acestora, în p rima etapă, ajung și lucrează în mod
ilegal, fără acte. Odată cu trecerea timpului, lucrurile s -au schimbat iar după intrarea României în
Uniunea Europeană, indivizii puteau trece doar cu buletinul în celelalte state membre.
În țările care sunt foarte populate de emigranți, situația actelor es te foarte important ă de
studiat. (Sandu, 2010 ) Majoritatea angajatorilor nu doresc să le facă acte celor care lucrează
pentru ei pentru a nu plăti taxe. De asemenea, mulți dintre cei angajați, nu sunt angaja ți pentru o
perioadă lungă de timp, fiind lucrători cu ziua sau sezonieri (în majoritatea cazurilor a
bărbaților). De asemenea, un contract de muncă ar însemna și o responsabilitate mai mare a
angajatorilui de a plăti salariul la timp însă prin lipsa unui contract, mulți angajatori refuză sau
întârzie să plătească pentru munca depusă de către lucrărori.
1.3. Comunicarea cu cei de acasă
O altă problematică ce trebuie studiată în cazul migranților este cea legată de comunicarea
dintre cei plecați și fam ilia rămasă acasă dar în special cu copiii. La început, comunicarea era
deficitară datorită puținelor mijloace de comunicare. Ceea ce era și mai important era faptul că
pentru a utiliza telefoanele sau internetul, costurile erau foarte ridicate. Astfel, pe rsoanele
preferau să corespondeze prin scrisori trimise prin poștă sau prin diverse persoane care se
întorceau în România și erau din același oraș. În ceea ce privește ideea ca cei care cor espondează
să se și vadă este o și mai mare problemă. Acest lucru s e datorează în primul rând tehnologiei
prea puțin dezvoltate din acea perioadă, cel puțin din România.
Odată cu trecerea timpului, tehnologia a ajuns la standarde mult mai ridicate și astfel, s -a
facilitat și accesul românilor la internet. Accesul la comunicarea pe internet s -a produs și datorită
apariției camerelor web sau chiar a camerelor încorporate în ecranul calculatorului/ laptopului.
Cu toate că au apărut aceste îmbunătățiri, comunicarea a rămas tot într -o oarecare măsură
deficitară datorită timpului liber foarte puțin rămas celor care au a les să plece într -o altă țară.
„Familiile ce se simt presate din punct de vedere economic, au niște decizii dificile de luat:

11
vorbitul la telefon are o conotație mult mai personală decât alte mijloa ce de comunicare, dar
aceste apeluri costă și asta înseamnă mai puțini bani trimiși acasă. ” (Marjorie Faulstich Orellana
et al. , 2000)
1.4. Planuri de viitor
În ceea ce privește termenul pentru care emigranții aleg să rămână în țara gazdă este din
nou o istorie mai lungă. Aceștia se împart în trei categorii: cei care nu doresc să se mai întoarcă,
cei care doresc să se întoarcă însă nu în viitorul apro piat (peste 5 -7 ani) și cei care doresc să se
întoarcă cât m ai repede posibil. (Sandu, 2010 ) Gradul de decizie asupra acestei situații este
influențat de mai mulți factori. În primul rând, acestă decizie ține de stadiul în care se află
membrii familiei car e au rămas acasă. În general, cei care susuțin că nu doresc să se mai întoarcă
în România sunt cei care au familia (rudele de gradul I) alături de ei – în situația în care familiile
au și copii, aceștia renunță la școala din România pentru a urma cursurile unei școli din țara în
care se află și părinții lor . Singurul motiv invocat de către aceștia cu privire la întoarcerea în țară
este situața sistemului de învățământ din România comparativ cu cel din țara în care se află. De
asemenea ei susțin că vor reven i în România doar pentru a -și petrece vacanțele și de ceea o parte
din bani îi investesc în case de vacanță.
Un alt factor care determină termenul petrecut ca emigrant este reprezentat de relația și
interacțiunea pe care o au românii cu populația țării în care se află și de gradul de cunoaștere al
limbii. Dacă la început, unii nu aveau deloc persoane cunoscute cu care să intereacționze iar
cunoașterea limbii din țara în care se aflau era una foarte puțin dezvoltată, pe parcursul trecerii
timpului, acest lucru se schimbă. Un rol foarte important îl are chiar interacțiunea in divizilor cu
cetățenii țării în care se află. Cei care nu cunosc deloc limba, fac parte din categoria celor care
doresc să se întoarcă cât mai repede acasă. Necuno așterea limbii se datorează faptului că în
comunitățile în care unii români trăiesc, sunt înconjurați doar de alți români nu și de cetățeni ai
țării în care ei se află. Însă, există ș i cazuri în care românii reușesc să -și dezvolte relații de
colaborare cu cei din țara ga zdă, realizând astfel colaborări în diverse proiecte de afaceri. (Sandu,
Dumitru, 2006)
Pentru cei care nu cunosc limba, găsirea unui loc de muncă sau a unei locuințe este mult
mai dificilă. În general, aceștia își găsesc de muncă cu ajutorul uno r intermediari care le explică
ce au de făcut. Dacă luăm în considerare prima etapă a migrației, când cetățenii cu acte în regulă
erau foarte puțini la număr iar riscul prinderii acestora de către autorități era foarte mare, este de

12
înțeles de ce aceștia î și găseau serviciu prin intermediul unor perosane care erau în regulă din
punct de vedere legal. De asemenea, aceste persoane nu puteau să -și închirieze singure o casă
datorită lipsei actelor și a unei identități valide și de aceea alegeau să stea cu chiri e în
apartamente împreună cu alți emigranți. După cum am mai spus, timpul și legislația a mai
eliminat din riscurile la care acești indivizi se supuneau.
Cei care doresc să se întoarcă în țară dar nu într -un viitor apropiat, susțin că planurile
financiare încă nu s -au îndeplinit. În general, aceștia sunt micii afaceriști sau viitori afaceriști din
România, spre deosebire de cei care susțin că nu doresc să se întorcă care poate chiar au propria
afacere în Spania sau Italia.
Tot mai multe persoane și -au pus problema reîntoarcerii în țară la sfârșitul anului 2007 și
începutul anului 2008. „În Spania 44% afirmau că și -au pus serios problema de a se întoarce în
România în următoarele 3 luni, în timp ce în Italia , procentul acestora era de 33 % ” (Sandu,
2010 , p.28 )
În ceea ce privește banii pe care persoanele din străinătate îi trimit acasă , putem spune că
majoritatea sunt folosiți pentru achitarea datoriilor (pe primul loc), pentru renovarea sau
modernizarea locuinței în care au stat (pe locul II) sau pentru a -și dezvolta propria afacere (locul
III). (Sandu, Dumitru, 2010)
O altă problemă studiată în cadrul migrației este cea a mentalității. Cei care sunt plecați,
susțin că s -au schimbat în bine (comportament, atitudini, interacțiune) într -o proporție destul de
mare. De asemenea, în gospodăriile în care există cel puțin un membru ce a ales să plece în
străinătate, cei rămaș i consideră că emigrarea aduce un plus, atât în viața celui plecat, cât și în
viața lor. În ceea ce privește schimbările ce au avut loc în viețile celor plecați, ne putem referi la
domenii precum politica, petrecerea timpului liber sau prieteni.
1.5. Asemănări și deosebi ri între România și alte țări de emigrare
România nu este singura țară care se confruntă cu problema migrațiilor, într -o situație
similară aflându -se și Mexicul sau Filipine. Desigur, nu aceleași sunt și țările de destinație. În
general, cei anterior menționați, aleg să migreze către America. Ca și în România, cel mai mare
impact asupra familiei, dar mai ales a copiilor, o are plecarea mamei. Totuși între aceste țări, și
Români a există o mare diferență: există foarte puțini bărbați care aleg să emigreze pentru a -și
găsi un loc de muncă, acest lucru datorându -se în principal faptului că femeile, în țările în care
pleacă, sunt bone sau menajere . (Rachel Salazar Parenas)

13
Ca și în România, o mare parte din populația filipinează, un procent între 34 si 54%,
trăiește și se întreține din remitențele trimise de populația plecată la muncă în străinătate. Ceea ce
este diferit în aceste țări este faptul că Guvernul, a cr eat politici sociale care vizează o bună
dezvoltare a copiiilor rămași acasă, deoarece, aceștia se consideră a fi abandonați de mamele lor.
Se consideră acest lucru, în principal datorită faptului că femeile aleg să plece și să îngrijească
copiii altor fam ilii decât pe proprii lor copii. După cum spunea și unul dintre psihologi i
intervievați , Copilul, de obicei, apelează la părinți când are o problemă, însă când aceștia sunt
plecați, el nu mai are la cine să apeleze, dispare legătura de sânge .
Cu toate că prețul pe care atât părinți, cât și copiii trebuie să -l plătească este un preț destul
de scump, aceștia din urmă înțeleg sacrificiul mamelor lor pentru ca ei să poată duce un trai
decent, să aibă parte de o educație ce să le permită un viitor mai bun. După cum spunea și una
dintre respondendete: sunt copii pe care grijile îi întăresc .
Un alt lucru ce trebuie menționat atât în cazul copiilor din România dar și a celor din alte
țări dar care au părinții plecți la muncă într -o altă țară, es te faptul că ei, crescând fără o mamă
sau, după caz, un tată, se maturizează mult mai repede și învață să trecă cu bine peste problemele
ivite zi de zi. Această situație este mult mai accentuată în cazul copiilor care rămân singuri acasă
și nu în grija bun icilor, rudelor sau a unor prieteni de familie a părinților. De multe ori, în grija
acestor copii , sunt lăsați frați mai mici de care ei trebuie să se ocupe ca niște adevărați părinți. De
asemenea, cheltuielile pentru îngrijirea lor și a casei stau tot în grija lor: trebuie să se ocupe de
hrană, curățenie, plata facturilor dar nu în ultimul rând, de educație.

14
Capitolul II
Rolul familiei și a școlii în dezvoltarea copilului
2.1. Dezvoltarea copilului în cadrul familial
Migrația poate contribui la apariția un or probleme sociale și în zona vieții de familie
afectând coeziunea socială „apariția unor probleme familiale asociate cu șansa sporită de divorț
sau cu problemele referito are la creșterea copiilor ” (Sandu, 2006 ).
Datorită faptului că nu putem studia evoluția copilului d ecât în contextul în care acesta se
dezvoltă, în cele ce urmează, v or fi prezenta te date cu privire la familie și principalii factori care
intervin în dezvoltarea lui ca ființă socială.
Familia reprezintă mediul cel mai important de dezvoltare pentru un copil. „Familia este
nu numai locul în care copilul se naște și trăiește pr ima perioadă din viață, dar și pri ncipalul
agent al s ocializării. ” (Mihăilescu, 2004 ) Datorită faptului că acesta este locul în care se
realizează socializarea primară, și sunt învățate principalele comportamente, norme și valori pe
care un individ trebuie să le respecte într -o societate, familia trebuie să rămână una dintre
principalele instituții ce are influență asupra copilului dar și a adultului de mai târziu.
Conform cu Voinea (1993) f uncția de socializare a familei se realizează în patru si tuații
specifice:
1. Eduație morală
2. Învățare cognitivă
3. Situațiile angajând invenția sau imaginația
4. Comun icare psihologică
Familia este locul în care se realizează socializarea primară. Astfel, se poate face trecerea
spre partea în care aflăm de ce este nevoie ca un copil să crească alături de ambii părinți și de ce
studiem cazul copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate și care sunt principalii factori
care le modelează educația. Momentul socializării primare este și momentu l determinant al
formării sinelui unui individ. Sinele se dezvoltă datorită capacității umane de a -și vedea acțiunile
din perspectiva altora. Acest lucru este destul de greu de explicat pentru cazul unui sugar sau
pentru un copil de doar câțiva ani, însă p rin intermediul limbajului și a semnelor, aceștia reușesc
să-și creeze o imagine despre propria lor persoană și în același timp, încep să deprindă anumite

15
acțiuni ce trebuie întreprinse în anumite situații în care aceștia se află. La fel ca și socializarea
unui individ care are loc pe parcursul întregi i vieți, sinele, susține Mead, „sinele devine din ce în
ce mai complex ca rezultat al unui cerc, ce se extinde mereu, al exper ienței sociale. ” (Goodman,
1992 )
2.2. Influențele părinților asupra viitorului copilului
În ceea ce privește socializarea, acesta diferă de la familie la familie datorită gradului mai
ridicat sau mai scăzut de educație. D upă cum susține și R. E. Park, „omul nu se naște uman, ci
devine în pr ocesul educației ” (Voinea, 1993 ) După cum bine se știe, copiii, încă de la cele mai
mici vârste imită comportamentele pe care le văd la persoanele din jur, dar mai ales cele ale
părinților.
Conform și rezultatelor cercetării, dezvoltarea copiilor ține atât de mediul în care se af lă:
urban/rural dar mai ales de mediul familial. Se observă o clară diferență între copiii ai căror
părinți de află lângă ei în țară și copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. În ceea ce îi
privește pe copiii cu părinții plecați se mai face o diferențiere și între cazurile în care este tatăl
plecat și cazurile în care mama este cea plecată.
Cu toate că în primii ani din viață, mama este cea care stă cel mai mult cu copiii și
reprezintă un model pentru ei, și tatăl este de asemenea un bun exemplu. Înca din cele mai vechi
timpuri, ocupația femeii în gospodărie era aceea de a se ocupa de casa și de creșterea copiilor iar
ocupația bărbatului era de obicei, în ext eriorul gospodăriei, el fiind cel și care se îngrijea de
situația financiară dar și de cea socială a familiei sale. Aceste roluri ale părinților au fost copiate
la rândul lor, și de copii. De menționat este și faptul că educația primită de copii nu depinde doar
de gradul de școlarizare al părinților ci și de mediul în care aceștia se află: urban sau rural.
Odată cu integrarea femeii pe piața muncii, treburile gospodărești s -au mai împărțit.
Astfel, copiii nu se mai aflau doar în grija mamei și din când în când a tatălui ci și în îng rijirea
bunicilor. Pentru copii, mama rep rezintă un punct de sp rijin în acțiunile întreprinse de ei, aceștia
fiind dependenți de certitudinea și acordul mamei asupra acțiunilor lor. De asemenea, mama
fiind mai mereu în preajma copilului sau copiilor ei, încercă să își arate atât afectivitatea cât și
autoritatea. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că există situații în care copilul vrea să
exploreze și să aibă mereu ceva nou în viața lui însă nu toate acestea îi sunt și benefice. Prin grija
pe care mama o manfestă, dar și printr -un limbaj ad ecvat, acesta poate înțelege care îi sunt
barierele impuse.

16
După cum spunea și una dintre respondentele cercetării , cel mai mult suferă copiii care au
ambii părinți plecați în străinătate și cei care au doar mama plecată pentru că mama nu poate f i
înlocuită și în continuare a povestit cazul unui băiețel de la clasa unde ea preda: când sunt
activități ce o implică și pe mama, el nu colaborează, simte nevoia să se izoleze, este îngândurat,
la ora următoare nu mai este atent, din când în când, chiar oftează .
Socializarea ce se produce în cadrul familiei are rol și în a anticipa într -o oarecare măsură
și viitoarea meserie a copiilor din familie. Însă aceasta nu trebuie hotărâtă de părinți ci copiii sunt
cei care trebuie să -și manifeste înclin ațiile într -un anumit domeniu.
2.3. Evoluția copilului cu părinții plecați
În cazul copiilor cu părinții plecați în străinătate, unele situații se schimbă. În primul rând,
un factor foarte important în acestă situație este reprezentat de vârsta copiilor în momentul în
care părinții aleg să plece într -o altă țară pentru a-și găsi un loc de muncă. De asemenea, un
factor important este cine plecă? Doar mama, doar tatăl sau ambii părinți? Voi încerca să
analizez pe rând aceste situații.
În primul rând, dacă analizăm situația copiilor preșcolari, a căror părinți sun t ambii plecați
în străinătate, putem spune că socializarea primară este într -o oarecare măsură deficitară. În mare
parte rolurile pe care părinții trebuiau să le îndeplinească, acum sunt îndeplinite de bunici. În cele
mai multe cazuri copiii ajung să -și numească bunicii mamă și tată. Nu putem spune însă că
acești copii sunt lipsiți de afectivitate sau de control din par tea celor în grija căro ra rămân.
(Sandu Dumitru , 2007 )
O situație destul de grea este întâmpinată și de copii ce se află în perio ada socializării
secundare, și anume atunci când aceștia încep să meargă la școală și să întâlnească alți copii ai
căror părinți se află într -o altă situație față de ai lui. Pentru copii, un lucru foarte important este
ca în prima zi de școală să fie susți nuți de ambii părinți și să le fie aproape. Cu toate că această
lipsă a afectivității încearcă să fie înlocuită de bunuri materiale, ace stea nu reusesc să suplinească
căldura părintească.
Studiile au arătat că într -o familie unde este doar tatăl plecat î n străinate, mama reusește
suficient de bine să preia și din îndatoririle acestuia. Din păcate, nu același lucru putem spune și
despre situația în care mama este plecată. Acest lucru este ușor observabil mai ales în cazul în
care tații trebuie să aibă grijă de fetele lor preadolescente sau chiar adolescente. (Sandu,
Dumitru, 2010)

17
Cele afirmate mai sus sunt demonstrate și de situațiile în care părinții își pun problema de a
se reîntoarce în țara de origine. În cazurile în care părinții co nsideră că pentru copiii lor este mai
bine ca aceștia să rămână în țara de origine părinții își continuă munca în țara gazdă pentru a
reuși să facă față cheltuielilor necesare întreținerii copiilor lor. Un alt lucru ce trebuie menționat
este faptul că pări nții, în general, se gândesc mai mult la viitorul băieților decât la cel al fetelor,
indiferent de unde se află : țara de origine sau cea gazdă. (Dustman, 2001)
Studiile au demonstrat faptul că dintr -un total de 2806 de persoane plecate într -o altă țară
pentru a -și câștiga existența, aproximativ 59% au copii. Dintre aceștia, 16% au doar fete iar 19%
au doar băieți. Dintre cei care au băieți, 14% doresc s ă se întoarcă în țara de origine iar dintre cei
care au fete 15% și -au man ifestat dorința de reîntoarcere. (Dustman, 2001)
După cum spune un studiu realizat de Fundația Soros în anul 2007, un important factor în
dezvoltarea copiilor, mai ales în ceea ce privește mediul școlar este comunicarea. În cazul
copiilor ai căror părinți sunt plecați, comunicarea este mai scăzută, acest lucru putând avea un
efect negativ asupra rezultatelor lor școlare. Ca un argument a celor afirmate este și faptul că
acești copii cu părinții emigranți, provin, într -o oarecare măsură, din familii destrămate iar
familiile lor au un nivel educațional mai scăzut, ceea ce implică poate, o mai slabă cunoaștere a
nevoilor de baza ale unui copil – „30% din efectul negativ al emigr ării părinților asupra
rezultatelor școlare se datorează acestui lucru ”. (Sandu Dumitru , 2007)
Mai departe, educația și formarea copiilor este o problematică recunoscută la nivel
european: „Agenda europeană, în ceea ce privește educația copiilor ș i tinerilor din familii de
migranți, se concentrează pe următoarele arii de interes: drepturi fundamentale, egalitate și
antidiscriminare, integrare, inclu ziune socială și coeziune; educație și formare. ” (Popescu R,
Ionescu D , 2011)
2.4. Copilul în mediul instituțional
În ceea ce privește rezultatele școlare ale acestor copii, nu putem spune că există diferențe
foarte mari între copiii cu părinții ce sunt lângă ei și copiii ai căror părinți sunt plecați în
străinătate. Di ferența dintre cele două c azuri, este de maximum 10% la media finală. Desigur,
aceste rezultate școlare depind într -o foarte mare măsură și de moștenirea genetică și capacitatea
elevului de învățare dar și de controlul exercitat de către părinți și cei în grija cărora se află aceșt i
copii și de interesul pe care acesta îl manifestă în ceea ce privește învățarea. Atunci când copilul

18
simte că munca depusă de el este apreciată de cei din jur, acesta își dorește să facă tot mai mult
pentru a primi recunoștință din partea celor la care e l ține.
Însă, din păcate, există și cazuri în care, acest copil nu primește respectul și răsplata
cuvenită pentru eforturile lui, se simte abandonat și lipsit de importanță. Răsplata nu ține
neapărat de partea materială ci de cea afectivă. Chiar una dintre respondentele interviului dădea
exemplu de o fetiță care a spus în felul următor: sunt a nimănui, părinții nu mă vor, nu le pasă ce
mi se întâmplă, mai bine să mi se întâmple ceva rău ca să vina mama acasă.
De remarcat este totuși fapt ul că, prin comparație, un copil ai cărui părinți sunt plecați și
unul ai cărui părinți sunt în țară, nu are dificultăți în ceea ce privește nivelul școlar sau cel de
adaptare la mediu, considerând că ambele familii se află pe același nivel pe scara social ă.
Determinanții principali ai succesului școlar sunt următorii:
– Profilul socio –demografic al familiei (numărul de frați și surori, educația și prestigiul
ocupațional al părinților);
– Relațiile de comunicare în interiorul familiei (interacțiunea c opiilor cu părinții);
– Atitudinea copilului față de școală (cât de important este pentru copii activitatea școlară);
– Gradul de supraveghere a copilului;
– Deprinderi de muncă școlară ale copilului (numărul de ore petrecute pentru învățare)
– Număr mic de frați și surori;
– Nivel înalt de educație parentală ( Sandu, Dumitru , 2007)
De asemenea, starea psihică a acestor copii este foarte importantă. Cazurile în care copii
manifestă anumite stări de deprimare, retragere din activitățile de grup ce au loc în cadrul orelor
de curs dar și în viața privată, devin mai puțin comuni cativi și sunt mai mereu puși pe gânduri,
sunt copiii ai căror ambii părinți sunt plecați sau cazurile în care doar mama este plecată.
Un lucru foarte important de menționat în cazul copiilor cu părinții plecați în străinătate
este faptul că nu s -a observat o corelație între lipsa părinților și sta re de sănătate fizică a acestora .
(Popescu R, Ionescu D , 2011) Deși consumul de alcool și tutun au un impact negativ asupra
corpului omenesc dar mai ales asupra copiilor, nu s -a observat o diferențiere a consumatorilor
din punctul de vedere al situației familiale.
2.5. Migrația și relația de cuplu
Efectele migrației au un mare efect și asupra vieții de cuplu. În ceea ce privește evoluția
cuplului, plecarea unuia dintre soți poate genera conflict e, aceste a putând duce chiar la disoluția

19
cuplului. Dacă ar fi să analizăm plecarea cărui membru are o mai mare influență asupra fami liei,
răspunsul catagoric ar fi mama. „Există riscul, confirmat în anumite cazuri, că plecarea
temporară în străinătate a m amei să se transforme într -o abandonare definitivă a famil iei și
copiilor rămași în țară. ” (Sandu, Dumitru , 2007) De aici, putem trage concluzia conform căreia
plecarea unui membru al familiei (mama sau tata) afectează nu doar pe copil, ci și pe celălalt
membru rămas acasă, chiar dacă într -un mod mai puțin direct.

20
Capitolul III
Studiu asupra copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate
3.1. Metodologia cerc etării
Scopul cercetării a fost să identific modul în care sunt priviți acești copii în instituțiile de
învățământ, cu ce probleme se confruntă și cum sunt rezolvate ele.
Am ales o cercetare de tip calitativ. Metoda folosită a fost ancheta sociologică iar
instrumentul folosit este interviul.
Temele abordate în cadrul cercetării au ținut de modul în care copiii comunică cu
părintele/părinții plecați dar și cu cei cu care au rămas, de proble mele cu care ei se confruntă însă
punctul de maxim interes a fost reprezentat de mediul școlar – note, relația cu profesorii, relația
cu restul colegilor, interesul manifestat față de școală și învățătură în general.
Cercetarea a vizat identifica rea profilului copilului ai căror părinți sunt plecați în
străinătate. Au fost analizate ambele situații: situația de a avea un singur părinte plecat (mama
sau tatăl) sau ambii părinți plecați. În cazul celor care au ambii părinți plecați, ne -a interesat s ă
aflăm în grija cui au rămas și care este relația dintre copil și acele persoane.
Un alt obiectiv a fost de a identifica țara în care cei mai mulți dintre părinți au plecat și
care este numărul copiilor care au un părinte sau ambii plecați.
Cel mai important obiectiv este de a afla cum sunt priviți acești copii în unitățile
educaționale atât de cadrele didactice cât și de restul colegilor. Se urmărește id entificarea
principalelor diferențe dintre un copil cu părinții plecați și cel ai c ăruia sunt în țară din
perspectiva personalului instituțiilor de învățământ.
Populația cercetată este reprezentată de cadre didactice și psihologi școlari atât din
Botoșani cât și din București. Am realizat 11 interviuri iar metoda de selecție a fost una de tip
oportunist deoarece scopul era acela de a discuta cu niște persoane cu experiență în a lucra cu
copii ai căror părinți sunt plecați.
Cei 11 respondenți au fost selectați prin intermediul unor cunoștințe p ersonale pentru a
putea obține date relevante pentru cercetare. Totodată, aceștia mi -au putut recomanda și alte
persoane cu experiență în domeniu.

21
Toți subiecții au fost deschiși să răspundă unor întrebări pe o temă cu care ei se confruntă
din ce în ce mai des. Fiecare cadru didactic a povestit din experiența cu copiii din segmen tul de
vârstă de care se ocupă.
Respondenții au fost persoane atât de gen masculin cât și de gen feminin, cu vârste
cuprinse între 33 și 57 de ani cu expereință în a lucra cu astfel de copii. Persoanele sunt cadre
didactice din toate ciclurile de învățământ și care în trecut, sau în prezent dețin funcții pe
probleme de consiliere a copiilor.
În ceea ce privește limitele cercetării, putem spune următoarel e: datele obținute nu pot fi
generalizate deoarece sunt studiate doar două comunități Botoșani și București, cercetarea
nefiind una exhaustivă sau reprezentativă. De asemenea, respondenții au oferit mai multe detalii
despre copiii care trăiesc în mediul urban, un singur subiect amintind despre diferențele dintre
acești copiii cu privire la mediul lor de proveniență și faptul că în comunitățile mai mici veștile
circul ă mult mai repede iar astfel, acținile copiilor sunt într -o oarecare măsură restricționate de
colectivitate. Tot o limită a cercetării poate fi chiar faptul că în interviurile în care nu s -a permis
înregistrarea, au putut fi anumite informații omise care ar fi ajutat într -o mai bună înțelegere a
fenomenului care privește copiii cu părinții în străinătate.

3.2. Prezentarea și discutarea datelor
3.2.1. Percepții despre situația familială
Conform rezultatelor cerce tării, principala problemă a copiilor ai căror părinți sunt plecați
în străinătate este lipsa afectivității. În ce constă ace astă afectivitate? Conform răspunsurilor
oferite de respondenții, acestă afectivitate de care sunt privați copii constă în lipsa co municării, a
unei vorbe bune în momentele mai grele dar în acela și timp și lipsa unor laude în momentul în
care copilul că a obținut ceea ce și -a propus . Sunt copii care muncesc mult pentru a obține note
mari tocmai pentru a -i face pe părinți să fie mândri de ei. Din acest motiv, copiii caută sprijin și
înțelegere în bunici sau persoanele în grija cărora se află dar nu în ultimul rând, în cadrele
didactice și psihologii școlari. După cum povestea o doamnă profesoară de limba română,
dirigintă la clasa a VI -a, sunt copii care cu ochii în lacrimi spun: Doamna, pot să vă iubesc
puțin? (I.M. 37 ani, profesor, Botoșani ). Concluzia este faptul că ei nu simt nevoia de a fi iubiți
ci și de a iubi, nevoia de a -și exprima sentimentele față de cei de lângă ei.

22
De asemenea, mulți dintre respondenți , au spus că acești copii suferă și că această suferință
se citește pe chipul lor. În primul rând, suferința este produsă de schimbările apărute în viața
copilului. În cazul în care pleacă doar unul dintre păr inți, coeziunea familială nu mai este la
aceeași intensitate. Suferința este cu atât mai mare cu cât mama este cea care alege să plece în
străinătate însă detaliile acestui subiect vor fi analiza te puțin mai târziu. În al doilea rând, dacă
ambii părinți al eg să plece din România , copilul este nevoit să rămână în grija bunicilor sau a
unor rude apropiate. Uneori, aceștia sunt nevoiți să -și schimbe și domiciuliul, ba chiar și școala,
lucru care le schimbă în mod complet stilul de viață de până atunci. Faptul că aceștia sunt nevoiți
să se adapteze noilor reguli din casa de unde vor locui, le va distrage inevitabil atenția de la
lucrurile care pentru ei aveau o importanță mai mare, ca de exmplu școala.
Cu toate că în instituțiile în care acești profeso ri predau , nu există o statistică exactă asupra
copiilor cu părinții plecați în străinătate, ceea ce este cert, este faptul că numărul acestora este
într-o continuă creștere. Detalii asupra unui număr exact de copii care să se afle într -o astfel de
situați e nu există și din cauza faptului că mulți dintre părinți nu au o legătură foarte strânsă cu
profesorii iar copiii din frica de a nu fi judecați și etichetați, refuză să -și prezinte situația
familială. Din acest motiv, atât cadrelor didactice cât și psihol ogilor le este mult mai greu să
descopere care este adevăratul motiv al divergențelor ce se nasc atât între elevi cât și între
profesori și elevi sau a stării diferite pe care o manifestă elevii atât în timpul orelor de curs cât și
în timpul recreeațiilor.
Când se vorbește despre aceste divergențe ce se nasc între copii sau între copii și profesori,
profesorii se referă la comportamentul elevilor din timpul orelor, la modul în care aceștia li se
adresează profesorilor, la modul cum își exprimă nem ulțumirile în ceea ce privește notarea sau
diversele sarcini ce tre buiesc îndeplinite de către ei sunt cazuri în care datorită limbajului, sau a
comportamentului, suntem nevoiți să îi amenințăm și cu scăderea notei la purtare (O.E. 33ani,
profesor, Bucureșt i). Și în ceea ce îi privește relația dintre ei, putem face o remarcă în ceea ce
privește modul în care ei colaborează sau mai bine zis, modul în care ei refuză să colaboreze. În
pauze se ceartă, se laudă cu lucrurile lor, apare invidia . (I.M. 37 ani, prof esor, Botoșani)
Țările în care cei mai mulți dintre părinți sunt plecați sunt Italia și Spania însă, din
perspectiva cadrelor didactice, nu există o diferențiere între ei, pe niciun plan ce ține de
învățământ.

23
Din răspunsurile obținute , distanța nu este neapărat un impediment în care părinților și a
copiilor. Când există dorință din partea ambelor părți (atât a părinților cât și a copiilor) nimic
nu este prea dificil. Ceea ce este observat , este faptul că totuși, vizite le nu sunt tocmai dese. De
obicei, părinții vin în România în special în perioada sărbătorilor de Crăciun – și datorită
cumulării ce lor două sărbători: Crăciunul și Anul Nou, perioada concediului fiind mai mare decât
în preajma sărbătorilor Pascale. În ceea ce îi privește pe copii, sau după caz pe părintele rămas
acasă pentru a avea grijă de copil, aceștia merg în străinătate în special în luna august când
angajatorii sunt în concediu și astfel, oferă și angajaților concediu. Pentru cei din România, este
de preferat să plec e la cei dragi pentru că astfel, au oportunitatea de a vizita și o țară străină, pe
lângă faptul de a sta în preajma celui/celor dragi.
Cu toate că nici în cazul familiilor care au un s ingur membru plecat sau după caz , ambii,
nu există statistici , ceea c e este cert este faptul că deciz ia părinților de a pleca ține într -o mare
măsură de vârsta copiilor.
În cazul celor de la grădiniță, a copiilor preșcolari, dintr -un total aproximativ de 220 de
copii, un sfert (cifră rezultată în urma cerc etării) au un singur părinte plecat, și anume tatăl, doar
într-un singur caz fiind mama plecată. Acest lucru se datorează vârstei foarte mici a copilului și a
dependenței care se crează între mamă și copil, aceasta din urmă, neputându -și priva copilul de
dragostea maternă și de spirjinul acordat de ea la tot pasul. În cazul copiilor de școală generală,
concluzia este că proporția copiilor cărora le -a plecat mama începe să crească ajungând să fie
egală cu ce a a copiilor în cazul cărora, tatăl a ales să plece în străinătate. Situația se schimbă și în
cazul adolescenților, când marea a celor care au părinți plecați , au ambii părinți plecați, foarte
rare fiind cazurile în care doar unul dintre ei este plecat. De aici, reiese că și copiii au o mare
influență asupra deciziilor părinților de a părăsi țara de origine și a pleca în străinătate pentru a
lucra, vârsta fiind principalul element care determină decizia părinților. Tot în cazul acestor
copii, este de remarcat faptul că ei nu mereu sunt lăsați în grija cuiva, părinții crezând că au o
vârstă destul de mare încât să se poată descurca pe cont propriu.
Una dintre respondente era chiar de acord cu acestă situație deoarece a făcut o comparație
cu modelul Oc cidental d e creștere a copiilor în care aceștia, odată cu începerea liceului, din
dorința de a -și căpăta independența, încep să își caute un loc de muncă și un domiciliu separat de
cel al părinților .

24
Ceea ce este de remarcat în cazul liceenilor, este fapt ul că ei au un risc mai mare în ceea ce
privește abandonul școlar. Datorită lipsei controlului exercitat de părinți sau a celor în grija
cărora ei se află, mulți consideră că școala nu le aduce prea multe beneficii. După cum îmi
spunea și u na dintre doamne le profesoare, ei văd că părinții lor câștigă mult mai bine în Spania,
Italia, Germania decât în România, așa că preferă să renunțe la școala de aici pentru a merge
acolo să muncească . (T.L. 48 ani, profesor, București) Însă, această informație nu poate fi
generalizată, deoarece, sunt și cazuri în care aceștii copii, după ce pleacă, aleg să își continuie
studiile . Cazul lor va fi prezentat mai târziu .
După cum a fost prezentat și anterior , în grija cui sunt lăsați acești copii depinde într -o
mare măsură și de vârsta pe care copiii o au. Cu toate că nevoile lor din punct de vedere
psihologic nu se schimbă foarte mult de la o vârstă la alta, nu mereu acești copii au ceea ce le
trebuie cu adevărat. Când respondenții susțin acest lucru, nu se referă do ar la bunurile materiale
ci la echilibrul psihic copiii sunt fericiți acasă, oricât de greu ar fi acolo . (L.G. 41 ani,
învățătoare, Botoșani) Astfel , aceste nevoi ale copiilor sunt definite atât de către profesori prin
observarea comportamentului elevilor lor cât și de copiii prin modul în care ei își exteriorizează
sentimentele. După cum și profesorii susțin , acești copii se diferențiază în mod eviden t de restul
copiilor din clasă prin hainele de firmă pe care le poartă, telefoanele de ultimă generație pe care
le au, locurile pe care le frecventeză .
În general, acești copii, în cazul în care este plecat doar unul dintre părinți, sunt lăsați î n
grija părintelui care a rămas acasă, uneori mai intervin și buncii în creșterea și îngrijirea copiilor,
iar dacă ambii părinți au plecat, responsabilitatea cade pe umerii bunicilor, a unor rude apropiate
sau chiar a u nor cunoștințe de familie. Dar , uneor i acești copii sunt lăsați și singuri, părinții
considerând că sunt sufiecient de mari încât să -și poată purta și singuri de girjă. Una dintre
doamnele profesoare, a menționat faptul că, are în clasa unde este dirigintă (clasa a IX -a) un caz
în care copilu l mai mic (cel care se află în clasa dumneaei) este lăsat în grija fratelui mai mare.
Însă de menționat, este faptul că acest frate este și el tot elev de liceu, fiind în clasa a XI -a. (M.B.
44 ani, profesor, București)
În ceea ce privește grija pe care o poartă persoanele în grija cărora se află copii i, se poate
spune că uneori aceștia le acordă o mai mare importanță decât proprii lor părinți. Datorită
responsabilității pe care aceștia o au, controlul exercitat as upra lor este mult mai mare (însă , este
menționat faptul că nu mereu acest control este acceptat și de către copii și astfel apar

25
conflictele) în ceea ce privește atât situația școlară – notele pe care aceștia le obțin, frecvența cu
care merg la școală cât și situația vieții personale – mediile pe care le fr ecventează, grupul de
prieteni asupra băieților, o mare influență o are liderul grupului din care el face parte deoarece
dacă el nu se supune regulilor, care nu mereu sunt reguli adaptate vârstei, riscă să fie exclus .
(C.M. 57 ani, psiholog, Botoșani)
Conform cercetării , sunt și cazuri în care, persoanele în grija cărora se află copii cu părinți
în străinătate, văd acea stă îngrijire a copiilor ca pe o afacere, o sursă de venit în plus, pe lângă
cele existente deja , motivând că nu-i copilul meu . (C.M. 57 ani, psiholog, Botoșani) În ceea ce îi
privește pe cei mai mici, pe cei de grădiniță, părintele care a rămas cu ei acasă încearcă să fie
mult mai protector, să – răsfețe mai mult și să -i ofere tot ce își dorește atât material cât și
emoțional pentru a simți cât mai puțin lipsa celui care lipsește.
Un lucuru foarte important menționat într -unul dintre interviuri , este faptul că în cazul în
care tatăl lipsește, mama înce arcă să suplinească lipsa lui printr -o prezență cât mai deasă a
bunicului în viața copilului deoarece părinții susțin faptul că o prezență masculină în viața
copilului este benefică dezvoltării lui .(L.G. 41 ani, învățătoare, Botoșani)
Deși părintele rămas acasă cu copilul încearcă să suplinească l ipsa celuillalt părinte,
copilul tot este afectat și mereu încercă să facă o legătură cu cel plecat. Atât în cazul celor de
grădiniță se observă acest lucru mereu vine la mine și îmi spune: doamna, uite, pantalonii ăștia i –
am primit de la tata, jucăria ast a mi-a adus -o tata când a venit acasă! (A.C. 50 ani, educatoare,
București) cât și în cazul celor mai mari, d in școala primară și generală. În compuneri la liberă
alegere, în propoziții la comunicare, mereu îl introduce pe tata în propoziție. (F.N. 53 ani,
învățătoare, Botoșani)
În ceea ce privește relația pe care o au părinții cu profesorii, aceștia din urmă, susțin faptul
că în cele mai multe dintre cazuri, bunicii se interesează mai mult de situația școală a nepoților
lor decât părinții. Conside r că acest lucru se datorează în primul rând responsabilității foarte mari
ce cade pe umerii bunicilor, sau după caz, ai persoanei în grija cui se află acești copii. După cum
susține și una dintre do amnele profesoare intervievate persoanele care își iau angajamentul să
țină un copil, sunt niște persoane cu adevărat curajoase . (I.M. 37ani, profesor, Botoșani) Însă,
nu toate cazurile sunt la fel. A stfel, persoanele care au în grijă copii cu părinți plecați în
străinătate, se împa rt în două categorii: cei ca re își dau toată silința pentru ca acești copii să nu

26
simtă lipsa părinților și cei care văd acest lucru ca pe o afacere și ca pe o altă sursă de venit pe
lângă cele existente.

3.2.2. Problemele cu care se confruntă copiii
În ceea ce privește ră spunsul la întrebarea: „Cu ce probleme se confruntă acești copii și
care ar fi cea mai mare dintre ele”, atât psihologii școlari cât și profesorii au avut același răspuns:
lipsa afectivității. Chiar dacă acești copiii au o stare financiară mult mai bună co mparativ cu
perioa da în care părinții erau acasă , mulți dintre ei susțin faptul că ar da toate bogății le materiale
pentru a fi din nou împreună cu părinții și să formeze din nou o familie.
Unii dintre respondenți au identificat ca fiind o problemă a acestor copii și faptul că sunt
cazuri în care comunicarea nu este tocmai așa cum ar trebui să fie în sensul că uneori este prea
rară iar alt e ori, poate chiar ca și consecință a faptul ui că acestă comunicare este rară, este și
deficitară. Așa apare minciuna .(C.M. 57 ani, psiholog, Botoșani) Copiii nu mai au curajul de a le
spune părinților ceea ce se întâmplă cu viața lor persoanală dar nici cea școalară. În ceea ce
privește experiența lor școalară, una dintre cele mai întâlnite probleme este cea a absenteismului
sau chiar mai rău, a abandonului școlar. Astfel, apar și problemele din mediul personal. Grupul
în care copiii activează și anturajul pe care îl au, nu îl contuc tocmai spre l ucruri bune: găstile la
țigară, discotecile unde se mai și bea… vine vara, încep grătarele și acolo tot așa. Avem noroc
că suntem o zonă (Botoșani) unde drogurile încă nu au pătruns . (C.M. 57 ani, psiholog,
Botoșani)
O altă problemă semnalată de o doamnă învățătoare legată de acestă comunicare este
legată de starea psihică a copilului. Paul, nu comunică cu mama nici pe internet, nici în scrisori,
mai dă mama din când în când, câte un telefon .(G.B. 57 ani, învățătoare, Botoșani) Referitor la
care a r fi motivul pentru care mama nu dorește să ia legătura cu băiatul ei i ar răspunsul a fost
următorul: Am înțeles, că pe un fond emoțional… n -ar fi rezistat să nu plângă la telefon, și pentru
a nu -i prezenta situația reală, aceea că ea este despărțită de tatăl copilului . (G.B. 57 ani,
învăâătoare, Botoșani)
În ceea ce privește cazuril e de copiii delincvenț i juvenili, majoritatea persoan elor au
declarat faptul că în instituțiile de învățământ în care ei lucrează nu există cazuri foarte grave .
Principalele probleme semnalate de către aceștia țin mai mult de rezultatele școlare, de
interacțiunea poate un eori mai deficitară cu restul colegilor sau cu profesorii. Ceea ce este

27
menționat este faptul că uneori, când copilul este într -o situație de ris c, se dovedește că el a
rămas cu tatăl acasă , copiii colaborează mai bine dacă au rămas mama acasă; copiii se
distanțează de tată deoarece le este rușine să povestească ptin ceea ce trec .(M.P. 35 ani,
psiholog, Botoșani). A existat însă și un răspuns confo rm căruia în liceul în care T.L. pre dă,
există elevi care au compor tmente ce intră în contradicție cu regulamentul școlar și anume
consumul de tutun. Însă concluzia care doamna profesoară a expus -o nu prezintă o relație între
cei care au părinți plecați și cei care au acest viciu.
O altă formă a delincvenței se poate observa în relația copilul ui cu persoanele în grija
căruia rămân e. Datorită faptului că bunicii sau rudele nu pot exercita același control asupra
copiilor, aceștia din urmă își permit să facă lucruri pe care, poate, în prezența părinților nu le -ar fi
făcut. De obicei, acești copii încep să mintă, să nu asculte de rugămințile bunicilor, considerând
ca aceștia sunt prea în vârsta pentru a cunoaște nevoile lor, să își facă prieteni care nu au o
influență pozitivă asupra lui, să cheltuie bani nejustificat și așa mai departe. (M.P. 35 ani,
psiholog, Botoșani). În ceea ce privește banii, pentru tineri aceștia sunt mereu într -un număr
insuficient iar pentru a reuși să suplinească lipsa lor ace știa încep să fure bani sau lucruri de la
părinți, bunici sau chiar de la colegi de clasă… s -a întâmplat și asta (T.L. 48 ani, profesor,
București)
Tot așa apar și probleme din mediul școlar. Cu toate că profesorii susțin că nu mereu există
probleme, sunt și cazuri în care, cei în grija cărora se află, nu se pot îngriji în totalitate de acești
copii. Cele mai mari diferențe se văd la copiii cu ambii părinți plecați și chiar mai mult, în
cazurile în care mai întâi a fost plecat doar unul dintre p ărinți iar mai apoi a plecat și celălalt.
Aici intervine și rolul consilierului școlar sau al psihologului. Din relatările respondenților ,
prea puține sunt cazurile în care copiii înșiși aleg să vină la cabinet pentru a povesti de
nemulțumirile și de problemele pe care ei le întâm pină. De obicei, profesorii sunt cei care vin la
cabinet pentru a comunica eventualele probleme apărute cu unul dintre elevii de la clasă. Un
lucru foarte imprtant în astfel de cazuri este faptul că psihologul nu se poat e duce direct la clasa
în care s -a semnalat problema și să -l ia pe elev la cabinet deoarece în primul rând, acel elev se va
simți stânjenit și rușinat în fața colegilor săi.
În astfel de cazuri, se pune un foarte mare accent pe activitățile de gr up, de la clasă
pentru că la clasă, îi tratez pe toți în mod egal. Și merg la clasă chiar cu o anumită problematică
pentru că știu că acolo sunt câțiva care fac o anumită treabă. Dar nu -i scot în față și nu -i

28
identific. Le prezint tuturor ceea ce mă doare pe mine, da? Și după aceea, dacă el reacționează
pozitiv, sau reacționează într -un fel, încerc să țin legătura cu el. Dar țin legătura doar dacă îmi
dă acceptul lui. Așa… dacă el este reticent sau îmi dă din umeri că nu vrea, că „o să mai
vedem…”, îl l as în pace. Nu îl puteți obliga… Nu că nu îl pot obliga, că îl pot chema aici, dar nu
obțin ceea ce vreau de la el și atunci demersul meu este… nul. (M.P. 35 ani, psiholog, Botoșani)
În ceea ce privește lucrurile care țin strict de activitățile copiilor la ore, niciunl dintre cei
intervievați nu a semnalat probleme majore. În cazul celor mai mici, sunt și momente mai
tensionate când după ce î n discuție sunt aduși părinții el nu colaborează, simte nevoia să se
izoleze, este îngândurat, la ora următoare nu mai este atent, din când în când, chiar oftează
(G.B. 57 ani, învățătoare, Botoșani). În ceea ce privește notele, nu există o foarte mare diferență
între copiii cu părinții acasă și cei ci părinții în străinătate în special în cazul celor mai mici unde
concurența este destul de mare. Însă, diferența se observă la copiii cu părinții în străinătate atunci
când acesta se întoarce. Interesul manifestat de copil față de școală este unul mult mai mare
deoarece și satisfacția faptu lui că munca lui este cu adevărat apreciată crește.
În ceea ce privește activitățile extra școlare, de asemenea nu există diferențe deoarece
copiii sunt bine integrați în colectivul clasei, și astfel participă alaturi de cei din grup la
activităț ile propuse. Însă o profesoară povestea cazul unuia dintre băieții de la ea din clasă atunci
când s -a organizat serbare a cu ocazia zilei de 8 martie: Activitatea presupunea ca fiecare copil să
vină la școală cu mama lui și să petreacă o oră împreună lucrân d în echipă. El a când a auzit, s –
a înroșit tot la față iar după oră mi -a spus: Doamna, eu nu particip! Eu l -am înțeles însă i -am
propus să facă pereche cu doamna profesoară de sport pentru că este una dintre profesoarele
apropiate lui dar a refuzat catego ric. Așa că… de 8 martie, când trebuia să aibă loc acțiunea, el
a plecat acasă (O.E. 33 ani, profesor, București)

3.2.3 Soluții în cazul copiilor cu părinții plecați în străinătate
În cele din urmă, atunci când subiecții au trebuit să propună o soluție în cazul copiilor cu
părinții plecați în străinătate, toate răspunsurile au menționat în primul rând întregirea familiei
dar au existat și propuneri pentru cazurile în care acest lucru nu este posibil. În acest caz soluțiile
veneau din partea profesorilor și implicit a instituțiilor de învățământ , a persoanelor în grija
cărora ei se află dar de ce nu și a asi stenților sociali.

29
Voi analiza pe rând aceste soluții din perspectiva respondenților. În primul rând , voi vorbi
despre situațiile î n care copiii ar trebuie să plece alături de părinți. Din exemplele primite, destul
de mulți părinți au încercat deja să facă acest lucru, însă comparând nivelul sistemului de
învățământ din România cu cel din țara în care ei se află, au fost nemulțumiți d e informațiile pe
care care aceștia le dobândeau în școlile de acolo era mai mult o joacă (M.B. 44 ani, profesor,
București) și astfel, au preferat ori să își lase copii aici, în România, ori în cazul în care i -au luat
alături de ei, să îi trimită înapoi pentru ca viitorul lor de mai târziu să fie unul mult mai bun. Mai
există însă un inconvenient în ceea ce privește școlarizarea ac estor copii și anume faptul că Cei
de acolo pun foarte repede eticheta cum că ești român și copilul nu se mai poate dezvolta
normal, nu mai poate interacționa cu ceilalți tocmai din cauza acestui stereotip . În plus, pentru
copiii care aleg să meargă la școală în țara în care și părinții lor se află la muncă, interacțiunea
poate fi uneori deficitară, acest lucru datorându -se unei cunoștințe foarte slabe a limbii ce se
vorbește în țara respectivă.
De asemenea, în acest ca z, este de menționat faptul că , mediul în care părinții trăiesc nu
este unul tocmai adecvat și creșterii copiilor lor. Mulți dintre ei trăiesc în apartame nte închiri ate,
pe care le împart cu alte familii. Un alt motiv pentru care părinții preferă să nu își aducă copiii
alături de ei este reprezentat de timpul pe car e aceștia l -ar putea petrece al ături de fiii lor.
Datorită programului de muncă foarte încărc at pe care părinții îl au, copiii ar trebui să -și petreacă
destul de mult timp singuri și din acest motiv, părinții consideră că este mai bine pentru copii să
rămână alături de prietenii lor din România și în același timp de bunici sau rude care se
presupu ne că ar avea mai mult timp liber rezervat comunicării și îngrijirii acestor copii.
Tot aici se poate vorbi și de faptul că mulți dintre cei plecați au divorțat de partenerul pe
care îl aveau în țară pentru a se căsăstori, sau a trăi în concubina j, după caz, cu o altă persoană. Și
în acest caz, este greu ca acești copii să meargă alături de părintele lor deoarece în unele cazuri,
partenerul nu este de acord cu prezența lui în familia nou creată.
În caz ul părinților care și -ar dori să se întoarcă în țară, alături de familie și copii, există de
asemenea, un impediment și anume situația precară a locurilor de muncă, acesta fiind și
principalul motiv al plecării lor în străinătate (motiv unic invocat de subiecții mei atunci când i –
am întrebat de ce au recurs aceste persoane la a pleca din țară).
Cum venirea în țară a părinților nu se poate produce, se pot identifica soluții
complementare. La nivelul părinților, s oluțiile propuse de către respondenți vizau în primul rând

30
comunicarea dintre ei – pe inter net sau prin telefon, vizite mai dese atât din partea părinților cât
și din partea copiilor dar în același timp și o legătură între părintele plecat și cadrele didactice.
Cu toate că distanța reprezintă un impediment între comunicarea d intre profesori și părinții
plecați, aceștia din urmă trebuie să se implice mai mult în activitățile școlare ale copiilor
deoarece influența pe care ei o au asupra copiilor este total diferită de cea a persoanelor în grija
cărora copiii au rămas.
De asemena, și la nivelul școlii au fost propuse soluții. În primul rând, o monitorizare mai
atentă a copilului, a situației familiale și școlare a acestuia. Vizite la domiciliul copilului, atât din
partea învățătorului, a profesorului diriginte sau a p sihologului școlar pentru o evaluare a
resurselor ce stau la dispoziția copilului nu doar din punct de vedere financiar ci și din punct de
vedere pedagogic și a mediului de dezvoltare, o legătură mai strânsă între părintele sau persoana
în grija căruia a r ămas în special în cazurile în care aceștia nu vin la ședințele cu părințiile sau la
solicitările ce vin din partea profesorilor. În cazul elevilor mai mari, spirijnul venit din partea
cadrelor didactice poate privi și orientarea lor profesională de mai tâ rziu. O altă soluție propusă
de cadrele didactice este reprezentată de facilitarea legăturii copiilor cu părinții plecați prin
intermediul școlii. Unii copii nu dispun de cunoștințele sau tenhologia necesară menținerii
legăturii cu părinții și , astfel , școala poate pune la dispoziție aparatura necesară pentru realizarea
convorbirilor dintre copii și părinți.
În ceea ce privește persoanele în grija cărora copiii rămân, este necesar stabilirea unui
program fix de întâlniri între ei și cadrele didac tice și uneori chiar și cu acești copii pentru
expunerea situației și a rezultatelor școlare.
Intervenția asistentului social constă în primul rând, în analiza mediului de dezvoltare a
copii lor ai căror părinți sunt plecați atât din punct de vede re al rezultatelor școlare cât și a stării
fizice și psihice. În al doilea rând, rolul asistenților sociali este acela de a menține legătura dintre
profesori și persoanele în grija cărora sunt lăsați copiii.
Cuvintele cheie ale întregii cercetări în ceea ce îi privește pe copiii ai căror părinți au
plecat în străinătate sunt lipsa afectivității . Acesta a fost definită diferit și în funcție de vârsta pe
care elevii o aveau însă ceea ce este de remarcat este faptul că, în cazul celor mici, tristețea se
citește pe chipul lor iar în discuțiile pe care profesorii le au cu acești copii, cel mai frecvent apar
lacrimile. Desigur, sentimentul nu este la fel de acut și în cazul celor mai mari, elevi de liceu.

31
Aceștia văd în plecarea părinților în primul rând o sursă de venit mult mai consistentă dar în
același timp și o libertate pe care al tfel, nu ar fi avut -o.
Un alt lucru important al cercetării este cel spus de un domn psiholog cu privire faptul că
delincvența este crescută atunci când pleacă ta tăl, deoarece mama nu are putere de convingere
la fel de mare asupra unui copil de 14 -15 ani (C.M. 57 ani, psiholog, Botoșani) , dar în același
timp, niciodată, un tată nu va ține locul unei mame, se vede o întârziere în dezvoltare . De
asemenea, tot el a me nționat faptul că mediul în care copilul crește este foarte important. De
aceea, atunci când pleacă, părinții trebuie să fie foarte atenți în grija cui își lasă cop ilul. Un alt
lucru pe care l -a menționat domnul psiholog este faptul că el consideră acestă plecare în
străinătate ca fiind tot o formă de abandon , este tot un copil părărsit de părinți . În completarea
celor spuse de dumnealui, vine și relatarea un ei doamne învățătoare care a povestit că într -o zi,
una dintre elevele ei i -a spus în felul următor: Sunt a nimănui, părinții nu mă vor, nu le pasă ce
mi se întâmplă. Mai bine să mi se întâmple ceva rău ca să vină mama acasă! .(G.B. 57 ani,
învățătoare, Botoșani)
Prin intermediul cercetării , a reieșit faptul că deși în străinătate pleacă atât persoane din
mediul urban cât și din mediul rural, problemele școlare dar nu numai cu care se confruntă copiii
rămași acasă nu sunt tocmai aceleași: la țară, apare jena, teama .(C.M. 57 ani, psiholog,
Botoșani) Datorită comunității mici în care trăiesc, știrile circulă mult mai repede iar oamenii
pun mult mai repede etichete atât celor plecați cât și celor rămași acasă.
Un alt amănunt rezultat din cercetare este faptul că în cazu l unor copii, părinții sunt
despărțiți și ei sunt încredințați tocmai părintelui plecat iar ceea ce e ste și mai problematic este
faptul că ei nu au nicio relație cu părintele rămas în țară (M.P. 35 ani, psiholog, Botoșani) În
acest caz, după cum spune și doamna psiholog, buncii fac toate poftele copiilor pentru a nu simți
lipsa părinților, îi răsfață, sunt demni de admirație. Ba chiar, își ceartă proprii copii când
promit că vin acasă și nu mai vin . (M.P. 35 ani, psiholog, Botoșani) Pentru că tot am pomenit
despre psihologii școlari, un lucru foarte important în activitatea psihologilor cu copii este acela
de a respec ta clauza de confidențialitate: copiii judecă și pun etichete așa că noi, ca psihologi,
trebuie să îi asigurăm că ceea ce discutăm în cabinet, rămâne între noi și că nimeni altcineva nu
va afla (M.P. 35 ani, psiholog, Botoșani).

32
Concluzii

După primii ani de viață în care copilul a crescut și a fost educat în principal de către
membrii familiei și uneori de cadrele educatoare, momentul în care acesta trebuie să meargă la
școală este unul foarte important pentru dezvoltarea lui ca individ social. Acest lucru se produce
datorită faptului că în noul colectiv, copilului nu îi vor mai fi acceptate aceleași obiceiuri, acesta
trebuind să se adapteze unor noi norme și reguli impuse atât de către instituție cât și de restul
colegilor și doamna învățătoare.
În ceea ce îi privește pe copiii ai căror părinți au plecat în străinătate, putem spune că
școala a devenit ca o a II -a familie. După modul în care cadrele didactice caracterizează situația
acestora, putem realiza un profil al familiilor din care ei provin. În primul rând, controlul
exercitat de către părintele rămas în țară sau a persoanelor în grija cărora ei se află dacă ambii
părinți sunt plecați, este scăzut. Efectul se vede în special în cazul celor mai mari deoarece
frecvența acestora la cursuri scade destul de mult. Mai apoi, și situația cuplului are de suferit
deoarece, sunt multe cazurile în care părinții au ales să se despartă pentru a -și reface căsnicia cu
o altă persoană iar copiii din prima căsătorie nu sunt integrați în familia nou creată.
O problemă de integrare o întâmpină copiii și în mediul instituțional deoarece aceștia sunt
mai retrași, mai melancolici în special când acti vitățile școlare îi implică și pe părinți. Cu toate că
situația economică a acestora este una mult mai bună decât a celorlalți copii, acest lucru nu poate
suplini dragostea părintească.
O altă problemă întâmpinată de copiii cu părinții plecați î n străinătate care se răsfrânge și
asupra rezultatelor lor școlare ține și de modul în care aceștia reușesc să gestioneze problemele
legate de întreținerea casei dar și de administrarea sarcinilor. După cum profesorii susțin, în
multe cazuri, în grija frat elui mai mare sunt lăsați și frații mai mici sau există situații în care
bunicii în grija cărora ei sunt, sunt prea bătrâni pentru a reuși să gestioneze problemele de zi cu
zi, acestea fiind lăsate tot în grija fratelui mai mare.
Cu privi re la re zultatele șco lare, profesorii susțin faptul că nu întâmpină dificultăți foarte
mari atunci când vine vorba despre interesul pe care aceștia îl manifestă față de învățătură dar
nici în ceea ce privește comportamentul lor. Desigur, există și excepții însă, î n general, acestea

33
sunt remediate în momentul în care se găsește punctul în care s -a produs un dezechilibru în ceea
ce privește mediul personal al copilului.
Cu toate că profesorii și psihologii școlari fac tot posibilul să suplinească lipsa celo r dragi
dar în același timp să înțeleagă și să îi ajute și pe elevi să treacă peste momentele grele, acestea
nu pot fi rezolvate decât prin prezența pă rinților în viața copiilor lor Se vede o strălucire în ochii
lui când a venit mama acasă. E mai fericit, râde mai mult și asta se vede și în modul în care
învață , în modul cum răspunde (L.G. 5 7 ani, învățătoare, Botoșani)
În ceea ce privește ajutorul pe care școala poate să -l ofere acestor copii putem spune că se
poate extinde pe mai multe arii. În primul rând, consiliere atât din partea unor persoane
specializate – psihologi școlari dar și din partea învățătorului sau a profesorului diriginte
deoarece aceștia stau cel mai mult în preajma copiilor și astfel le pot observa reacțiile din
momentele chei e. În al doilea rând, pentru copiii ai căror rezultate nu sunt unele tocmai
mulțumitoare, se pot crea lecții suplimentare în afara orelor din program. În cadrul acestor ore,
copiilor trebuie să li se acorde și un suport moral pentru a observa că munca lor este răsplătită.
Acest lucru vine și în ajutor părintelui sau a persoanelor în grija cărora a rămas deoarece le
diminuează din sarcinile ce trebuie îndeplinite pentru școală.
Tot în ajutorul copiilor vin și discuțiile mai dese ale profesorilor c u cei în grija cărora
aceștia sunt deoarece modul în care copilul evoluează trebuie mereu ținut sub observație. Astfel,
în momentul în care intervine o problemă, soluția să fie la îndemâna tuturor iar copilul să nu fie
distras de la activitățile lui cotidi ene.
Activitățile de grup, ajută de asemenea la evitarea însingurării copilului. Desigur,
activitățile trebuie alese și în funcție de vârsta pe care copiii o au dar și de preferințele lor pentru
ca astfel ei să -și poată exterioriza sentimentele ș i problemele care pe îi macină.

34
Anexe
Ghid de interviu

1. Care este p ărerea dumneavoastră cu privire la cazurile de copii a căror părinți sunt plecați
în străinătate?
2. La clasa la care predați, aveți copii în această situație? Cam câți?
3. Care este țara în care cei mai mulți părinți sunt plecați? Dacă sunt mai multe, credeți că
există diferențe în ceea ce îi privește pe copii?
4. Cam câți dintre copii au un singur părinte plecat și câți dintre ei au ambii părinți plecați?
5. În grija cui sunt lăsați acești copii?
6. Cum se ocupă persoanele respective de acești copii?
7. Cu ce probleme se confruntă acești copii? Care ar fi cea mai importantă dintre ele?
8. Aveți cazuri de copii delincvenți în școală? Îmi puteți detalia?
9. Care este părerea dumneavoastră cu privire la re lația pe care o au copiii cu
părintele/părinții plecați?
10. Ce credeți că ar trebui făcut pentru îmbunătățirea situației acestor copii?

35
Date cu privire la respondenți
Inițialele numelui Vârsta Profesia Oraș
I.M. 37 Professor Botoșani
O.E. 33 Professor București
T.L. 48 Profesor București
C.M. 57 Psiholog Botoșani
M.B. 44 Profesor București
L.G. 41 Învățătoare Botoșani
A.C. 50 Educatoare București
F.N. 53 Învățătoare Botoșani
G.B. 57 Învățătoare Botoșani
M.P. 35 Psiholog Botoșani
V.A. 49 Educatoare București

36
Bibliog rafie

1. Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice: Metode cantitative și calitative ,
București: Editura Economic, 2007;
2. Dustmann, Christian, Children and return migration, University College London, 2001
3. Goodman, Norman, Introducere î n Sociologie , Editura Lider, București, 1992;
4. Mihăilescu, Ioan, Rolul familiei în devoltarea copilului , Editura Cartea Universitară,
București, 2004 ;
5. Mitrofan, Iolanda, Mitrofan Nicolae, Familia de la A. .. la Z: Mic dicționar al vieții de
familie, Editura Științifică, București, 1991;
6. Sandu, Dumitru, Locuirea Temporară în străinătate. Migrația Economică a românilor:
1990 – 2006 , București, 2006;
7. Sandu, Dumitru, Lumile sociale ale migrației românești în străinătate , Ianuarie 2010 ;
8. Sandu , Dumitru, Efectele migrației: copiii rămași acasă , 2007;
9. Sandu, Dumitru, Comunități Românești în Spania , Februarie, 2009;
10. Parenas, Rachel, The Care Crisis, in the Philippines: Children and Transnational
Families in the New Global Economy ,2003
11. Popescu, Raluca, Ionescu Denisa, Școală și comunitate Model de intervenție în
comunitățile cu copii rămași acasă , București, 2011;
12. Voinea, Maria, Sociologia Familiei , Editura Universității București, 1993;
13. Marjorie Faulstich Orellana et al., Transnational Childhhoods: The Participation of
Children in Processes of Family Migration , Northwestern University , 2000;
14. Știrile TVR, Soluțiile propuse de experți pentru copiii lăsați singuri de părinții plecați în
străinătate, material d isponibil la: http://stiri.tvr.ro/solutiile -propuse -de-experti -pentru –
copiii -lasati -singuri -de-parintii -plecati -in-strainatate_18468.html , aceesat la data de
25.04.2013 ;
15. Fundația Soros, Școală și comunitate, material disponibil la :
http://www.soros.ro/ro/program_articol.php?articol=77 , accesat la data de 14.05.2013.