Lucrare de disertație [605388]

Universitatea din București
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării

Lucrare de disertație

Profesor Coordonator:
Lector Univ. Dr. Antonia MATEI

Absolventă:
Ana- Maria Avram

București
2017

Lumea copiilor
(emisiune radio)

1
Cuprins

Introducere ……………………………………………………………………………………………………………………………………… 2
Capitolul I. Emisiunea radiofonică …………………………………………………………………………………………………….. 3
1.1 Definiții …………………………………………………………………………………………………………………………………. 3
1.2 Tipuri de emisiuni …………………………………………………………………………………………………………………… 3
1.3 Reportajul radio. Definiții ……………………………………………………………………………………………………… 14
1.4 Caracteristicile reportajului radiofonic ……………………………………………………………………………………. 16
1.5 Tipuri de reportaj r adio …………………………………………………………………………………………………………. 17
1.6 Interviul radio ……………………………………………………………………………………………………………………… 19
1.7 Tipuri de interviu …………………………………………………………………………………………………………………. 19
1.8 Relatarea ……………………………………………………………………………………………………………………………. 21
1.9 Comentariul ………………………………………………………………………………………………………………………… 22
1.10 Etape în realizarea unei emisiuni radiofonice …………………………………………………………………………. 24
1.11 Echipa care realizează emisiunea radio ………………………………………………………………………………….. 28
Capitolul II “Lumea copiilor”- Emisiune radiofonică …………………………………………………………………………. 30
2.1 Argument ……………………………………………………………………………………………………………………………. 30
2.2 Descrierea modului de realizare a emisiunii …………………………………………………………………………….. 33
2.3 Desfășurător pentru emisiunea “Lumea copiilor” ……………………………………………………………………. 37
Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………………………………. 39
Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………………………………… 40

Anexa emisiune radio – Lumea copiilor – 00:58:39 minute

2
Introducere

Eu mi -am ales ca temă realizarea unei emisiuni radiofonice , de nișă, care are ca public țintă,
în special, părinți i. De aceea, m -am gândit ca această emisiune să fie mai mult adresată părinților ,
pentru a-și înțelege mai ușor copiii. Scopul emisiunii este de a transmite informații educative, pe
care aceștia să le pună în practică. Datorită faptului că îmi plac foarte mult copiii, dar și pentru
simplul fapt că în România numeri pe degete posturile de radio unde se regăsesc astfel de emisiuni,
obiectivul meu a fost să reali zez acest produs.
Un alt obiectiv este de a aduce în atenția audienței teme de o importanță deosebită pentru
părinți și copiii lor. Mi-am propus să abordez subiecte precum dependența de internet/tehnologie, o
altă problemă des întâlnită la copii, și anume , că nu le place școala, iar temele sunt mult prea grele
pentru vârsta lor, dar am abordat și o altă problemă existentă în acest moment, și anume, vaccinarea
copiilor. Am ales aceste teme deoarece majoritatea părinților sunt interesați de aceste subiecte. Mi-
am dorit să realizez o emisiune radio pentru că este un produs complex, diversificat, care conține
mai multe materiale.
La partea teoretică a lucrării de disertație, mi -am propus să definesc emisiunea radiofonică,
împreună cu toate materialele pe care le conține, dar și cum se realizează aceasta, cu ajutorul
informațiilor care se regăsesc în bibliografia specializată. De asemenea, am adăugat și informații pe
care le- am dobândit eu pe tot parcursul anilor de studii, atât la licență, cât și la master.
În capitolul I am prezentat definițiile și câteva tipuri de emisiuni radio, dar și materialele pe
care le pot conține acestea, cum ar fi, reportaje, interviuri, relatări, comentarii, apoi am descris
etapele de realizare ale unei emisiuni radiofonice , dar și din câte persoane este formată echipa care
va realiza emisiunea.
În capitolul II am descris pașii pe care i -am urmat la realizarea emisiunii radio. Obiectivul
meu final a fost să abordez cele mai importante probleme cu care se confruntă atât părinții, câ t și
copiii acestora, și anume, dependența copiilor de gadgeturi (tabletă, telefon, laptop, etc) și
vaccinarea copiilor. În acest caz, am decis să vorbesc cu o mamă, care a trecut prin mai multe
probleme cu fetița ei din cauza faptului că nu i -a făcut un vaccin, deși acesta era opțional.
De asemenea, am decis să apelez la un psiholog deoarece am vrut să obțin părerea unui
specialist în legătură cu dependența de gadgeturi la cei mici și câteva sfaturi cu privire la cum ar
putea preveni părinții acest lucru. M-am gândit să adaug în playlistul emisiunii atât muzică pentru
adulți, cât și pentru copii, fiind o emisiune dedicată adulților, dar și copiilor acestora, care ascultă în
acel moment.

3
Capitolul I. Emisiunea radiofonică

1.1 Definiții

Radioul este mijloc ul prin care oamenii pot asculta și se pot informa cu privire la subiecte
din diverse domenii. Acest lucru se întâmplă prin intermediul emisiunilor radiofonice, care sunt
destul de diversificate, în funcție de politica postului de radio și de caracteristic ile acestuia.
“Îmbinarea dibace a cuvântului cu sunetul conferă produsului final (emisiunea radiofonică)
statutul de creație jurnalistică complexă. Realizatorul unei emisiuni nu este un simplu jurnalist care înregistrează pe bandă o declarație sau un inte rviu, ci devine cel care concepe, pune cap la cap
diverse elemente într -o ordine coerentă, alege mai multe cuvinte și sunete pentru a realiza un
program coerent și expresiv, creat special pentru publicul său”. (Traciuc, 2000, p. 52)
Emisiunile radiofonice pot cuprinde știri politice, economice, din domeniul culturii, științei,
sportului, dar și alte subiecte de interes general.

1.2 Tipuri de emisiuni

Vasile Traciuc susține în cartea sa, “Emisiunea Radiofonică. Concepere și realizare” (2000),
că emisiunile pot fi clasificate în funție de modalitățile de transmitere, și anume, pot fi emisiuni în
direct și emisiuni înregistrate.
Cea înregistrată se realizează cu mult timp înainte de a fi difuzată, și astfel dispare elementul
de actualitate. Pentru acest gen d e emisiune, se abordează, de obicei, subiecte din domeniul științei,
culturii, divertismentului sau educației.
Emisiunea în direct se poate realiza de la locul unde se desfășoară un eveniment important
(cum ar fi emisiunile sportive) sau din studio, cum se realizează majoritatea emisiunilor radiofonice.
„În cazul emisiunilor transmise de la locul unde se desfășoară un eveniment nu mai există
posibilitatea intervenției prin montaj pentru obținerea formei finale. În aceste condiții crește rolul realizatorulu i în pregătirea emisiunii și apare o etapă foarte importantă –prospecția- , pe care o face
acesta înainte de transmisie. El trebuie să știe foarte clar cum se va desfășura evenimentul, care vor

4
fi vorbitorii și în ce ordine vor intra, câte microfoane sunt necesare și ce precauții tehnice trebuie să –
și ia.
La acest tip de emisiune actualitatea predomină, fiind posibile legături în direct. Desigur că
emisiunea în direct oferă multe avantaje în această privință și este preferată de majoritatea posturilor
de radio, dar cere celui care prezintă emisiunea multe calități. Stăpânirea de sine, cursivitatea în
exprimare, vocea adaptată tipului de emisiune și spontaneitate reprezintă un sumum de calități
indispensabile” (Traciuc, 2000, pp. 65- 66).
Dacă în televiziune, primul impact este o imagine vizuală, în radio, jurnalistul va trebui să
aibă câteva atuuri în plus deoarece el se va folosi doar de voce. El va trebui să facă în așa fel încât să îl motiveze pe ascultător să nu schimbe postul sau să închidă radioul atunci când îl va auzi
vorbind.
Vasile Traciuc adaugă în cartea sa „Jurnalism Radio ” (2003) faptul că “lipsa imaginii cu
care televiziunea completează informația transmisă prin cuvânt, uneori cuvântul devenind inutil, îngreunează sarcina jurnalistului de radio, dar și oferă multe satisfacții”. (Traciuc, 2003, p. 35).
Este foarte important să reușești să îl faci pe ascultător să își imagineze detalii din ce
transmiți doar prin cuvinte, ceea ce tu ca și jurnalist poți vedea.
Acest lucru se mai practică și în televi ziune, atunci când apare un eveniment la care nu te
aștepți în acel moment, și neavând cu ce să filmezi, transmiți informațiile prin intermediul
telefonului. Nu toți jurnaliștii din televiziune se pricep la transmiterea unor informații atât de
detaliate pr ecum cei din radio, care fac acest lucru zilnic.
“Caracteristica definitorie a presei radiofonice este oralitatea”. (Idem)
Așadar, una dintre calitățile de bază ale jurnalistului de radio este chiar vocea sa, de
asemenea, trebuie să aibă dicția foarte bună , să aibă un anumit timbru și să fie stăpân pe el.
Jurnalistul trebuie să aibă un anumit timbru, și anume, trebuie să fie plăcut, să nu deranjeze
urechea celui care îl ascultă, iar modulația vocii trebuie să fie în funcție de textul citit, de semnificația acestuia și de genul emisiunii pe care o prezintă.
Spre deosebire de presă, unde se poate atrage atenția asupra unor idei cu ajutorul
caracterelor literelor, prin supratitluri, prin sublinere , în radio nu există această posibilitate, așadar
jurnalistul tre buie să aibă grijă cum rostește cuvintele, de asemenea, vocea lui nu trebuie să fie
monotonă.

5
Cei mai norocoși sunt cei din televiziune pentru că ei sunt ajutați de imaginile vizuale. Un
gest sau un zâmbet poate salva întotdeauna o situație.
În funcție de tonalitățile vocii omului (joase, sau înalte), Vasile Traciuc spune că există mai
multe tipuri de voci.
“În radio sunt preferate vocile cu tonalități de frecvență medie, considerate ca fiind mai
inteligibile. Ce le cu tonalități foarte joase, în cazul în care sunt prea profunde, pot fi neinteligibile” .
(Traciuc, 2003, p. 36)
Vocea de piept este una dintre vocile cele mai bine percepute de ascultători. Impune respect,
dar în același timp este și plăcută , motivându- i pe ascultători să -l asculte. Această voce are tonalități
medii și se formează la nivelul sternului.
Vocea de gât are tonalități mai înalte decât cele medii, dar nu deranjează urechea
ascultătorului. Aceasta se formează la nivelul gâtului.
Vocile supărătoare sunt cele cu tonal ități foarte înalte . De obicei, persoane le cu acest tip de
voce nu sunt acceptate la posturile de radio.
Vocea unui jurnalist de radio trebuie “educată”, lucrată, pentru a ieși totul așa cum trebuie.
Vasile Traciuc atrage atenția asupra unui lucru foarte interesant. “Dacă c ei care lucrează în
presă au nevoie de „condei", cei din radio trebuie să mai aibă și voce. Radioul fără voce și dicție ar
fi pur și simplu o mașină de făcut zgomot.” (Traciuc, 2003, p.36)
Un jurnalist dacă are o voce cu “prezență” și un timbru plăcut, te poate captiva oricât de
neinteresant ar fi subiectul despre care acesta vorbește. Există mai multe cazuri în care
ascultătorii/ascultătoarele s -au îndrăgostit de vocea celui/celei de la radio, neștiind nici măcar cum
arată, fermecându -i doar cu ceea ce are mai de preț, vocea.
Pe lângă timbrul plăcut pe care trebuie să îl aibă jurnalistul de radio, trebuie să aibă și o
dicție foarte bună. De multe ori, acesta poate avea un text , în față , pe care îl citește, dar asta trebuie
să o facă într -un mod cât mai natural, în așa fel încât ascultătorul să nu- și dea seama. De asemenea,
pe lângă toate acestea, contează foarte mult și respirația din timpul vorbirii la microfon.
Jurnalistul trebuie să inspire în acel moment o cantitate suficientă de aer, ca să -și oxigeneze
plămânii. De asemenea, inspirația nu trebuie să fie zgomotoasă, în acest caz, îl va deranja și î i va
distrage atenția ascultător ului. În momentul insiprației, poate face mică pauză, care poate nu va fi

6
oportună. Se poate întâmpla ca acea pauză să ofere o altă semnificație textului, pe care jurnalistul de
radio nu o dorește.
Cuvintele trebuie rostite clar, răspicat și articulat în așa fel încât să se audă toate cuvintele,
inclusiv sunetele de la final.
Respirația e la fel de importantă precum inspirația , pentru că în momentul citirii unor fraze
mai lungi poate da impresia că rămâi fără aer.
Vasile Traciuc îndeamnă în cartea “Jurnalism Radio” la o respiraț ia diafragmatică cu scopul
de a obține “o capacitate mai mare la un efort mic”. (Traciuc, 2003, p. 37)
Pentru a exersa și pentru “a educa” vocea pentru radio, există foarte multe exerciții special
create pentru a avea o dicție bună, dar și pentru a respira într -un mod cât mai corect în timpul
vorbirii în fața microfonului.
Jurnalistul de radio trebuie să m ai țină cont de încă o calitate fără de care nu va putea reuși
în acest domeniu, și anume, stăpânirea de sine. El va trebui să vorbească normal, ca unui prieten,
fără emoții, deși poate în acel moment îl ascultă milioane de oameni. Cu siguranță emoțiile nu îi vor
da pace, dar acest lucru nu trebuie să îl transmită și ascultătorilor.
De asemenea, jurnalistul de radio trebuie să mai dispună și de o altă calitate la fel de
importantă ca și celelalte, și anume, spontaneitatea.
Se poate întâmpla să fie nevoit să răspundă la întrebarea unui ascultător , care este în direct
prin telefon sau în situația în care e nevoit să umple un gol de emisie. A cesta va trebui să aibă
cuvintele la el, să știe ce să spună în acel moment.
Este indicat ca pe lângă materialele preg ătite, să mai aibă câteva material e suplimentare , în
cazul în care apare vreo problemă. “El trebuie să fie ca un actor care se adaptează rolului pe care îl interpretează, care se emoționează, suferind sau bucurându- se alături de cei care participă la un
eveniment”. (Traciuc, 2003, p. 38)
Vasile Traciuc spune în cartea sa “Emisiunea Radiofonică. Concepere și realizare” (2000) că
există câteva criterii, în funcție de care fiecare post își alcătuiește o grilă de programe sau un format
radio.

7
În schema de mai jos , realizată de Vasile Traciuc (2000, p. 80) , puteți observa criteriile de
clasificare ale emisiunii radiofonice.

Figura 1
Unul dintre criterii ar fi în funcție de tipul postului, care po ate fi public, teritorial, local sau
particular. Astfel că “f iecare dintre acestea au în vedere publicul căruia i se adresează, zona de
acoperire și politica sau mai bine zis linia pe care și -o propune postul ” (Traciuc, 2000, p. 55) .
De asemenea mai putem realiza emisiuni și pentru diferite etnii, mai ales că în țara noastră
există și persoane de alte naționalități, prin urmare putem realiza emisiuni adresate lor, de exemplu
emisiuni pentru turci, tătari, unguri, chinezi, etc.
În funcție de adresabilitate, emisiunile mai pot fi specializate sau complexe. (Traciuc, 2000,
p.56) EMISIUNEA RADIOFONICĂ
FORMAT
COMPLEXĂ
SPECIALIZATĂ
VÂRSTĂ
SEX F
B
PROFESIE
NIVEL DE CULTURĂ CONȚINUT
INFORMATIVE
-JURNALE ȘTIRI
-ALTE EMISIUNI
TALK SHOW UTILITARE
-ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ
-DIVERTISMENT

COPII ADUL ȚI VÂRSTA III -a
CATEGORII SOCIO –
PROFESIONALE
ARMATĂ AGRICULTORI TEHNICIENI TRANSMISIE
ÎNREGISTRATE
ÎN DIRECT

8
Cele specializate sunt adresate unui segment de public oarecum delimitat, iar cele complexe
se adresează mai multor tipuri de public.
Tot Vasile Traciuc mai spune că „emisiunea speciali zată este concepută de realizatori, pe
subiecte diferite și se adresează unui anumit public, care poate fi departajat în funcție de vârstă, sex,
profesie, nivel de cultură. Dacă luăm în discuție elementul vârstă vom observa că aici paleta
emisiunilor este destul de largă, pornindu- se de la emisiunile pentru copii, adulți până la emisiuni
pentru vârsta a III -a” (Traciuc, 2000, p. 56).
Prin urmare, trebuie să știm clar, de la bun început, pentru ce tip de public facem o
emisiune , pentru că dacă vrem să realiz ăm emisiuni pentru copii, trebuie să venim cu ceva care să- i
atragă încă din primele minute, pentru că cei mici se plictisesc extrem de repede și mai ales că nu au răbdare să asculte orice și pentru un timp mai lung.
“Durata atenției la copii este foarte limitată, pentru că ei se plictisesc foarte repede, astfel
încât trebuie să le captezi și să le menții atenția folosind un timp foarte scurt. Capacitatea lor de
memorare este destul de mare, astfel încât pentru a memora simt nevoia să li se repete. Emisiun ile
transmise în reluare, care conțin cântece sau povești îi ajută pe copii să le rețină. Limbajul folosit în emisiunile pentru copii trebuie să fie simplu și accesibil, dar conform limbii literare. Costurile
acestor emisiuni sunt foarte reduse pentru că este suficient ca o poveste sau poezie să fie citită cât mai expresiv de un actor sau un prezentator cu talent pentru a fi bine percepută și să fie reținută de
copii” (Traciuc, 2000, p.57).
Alte emisiuni pe care le putem realiza cu succes sunt cele pentru t ineri. Ne putem da seama
că urmeză o emisiune pentru tineri încă din primele secunde de generic. Pentru a realiza o astfel de emisiune, trebuie să abordăm subiecte adecvate vârstei ascultătorilor. Așadar, ne bazăm pe
divertisment, cultură, subiecte din educație, probleme sociale și de învățământ. De asemenea, și
muzica are un rol foarte important, la fel , trebuie difuzate piese adecvate vârstei.
Nu în ultimul rând, pot fi realizate și emisiuni pentru oamenii în vârstă, cu probleme sociale
sau de sănătate. P entru aceștia, radioul este un sprijin de nădejde, ca un prieten ce le este alături,
pentru a trece timpul mai repede. Pentru acest tip de emisiuni trebuie găsite subiecte astfel încât ascultătorii să se regăsească. Sunt recunoscute ca fiind de succes aces t gen de emisiuni după modul
cum participă ascultătorii, prin numeroasele telefoane pe care le dau, ca să se implice în tema propusă de emisiune.
Vasile Traciuc mai spune că „un alt criteriu în funcție de care sunt alcătuite emisiunile este
acela al sexulu i. Emisiunile pentru femei pot fi pe subiecte culinare sau de modă, dar pot fi foarte

9
bine și emisiunile politice, care interesează în aceeași măsură. Femeile sunt atrase de serialele de
televiziune și talk -show -urile transmise atât în timpul zilei cât și seara târziu la radio sau
televiziune. Femeilor le place să se identifice cu personajele sau evenimentele prezentate în emisiuni, le interesează tot ce este în legătură cu viața de familie sau educația copiilor, astfel încât
implicarea lor în problematica ridicată de unele emisiuni este maximă” (Traciuc, 2000, p. 58).
Pentru bărbați sunt realizate emisiunile sportive. Femeile nu sunt atât de interesate de acest
tip de emisiune, aceasta reprezintă o zonă de interes limitată pentru cea mai mare parte dintre f emei.
Un alt criteriu de elaborare al emisiunilor radiofonice poate fi din punct de vedere
profesional.
“În același timp sunt prevăzute în programele de radio multe emisiuni care se adresează și
altor specialiști din diferite domenii (tehnică, știință, me dicină, informatică, etc.). Emisiunile pentru
armată reprezintă o altă zonă de interes care depășește publicul țintă propus. Nu numai militarii sunt interesați de aceste emisiuni, ci chiar și civilii, prin rudele acestora sau oameni care nu au niciun fel
de legătură cu acest segment (armata reprezintă un factor de stabilitate pentru țară, emisiunile pot
avea un impact mare la un public numeros)” (Traciuc, 2000, p.59).
Tot în categoria emisiunilor specializate intră și emisiunile realizate pentru oamenii cu
dizabilități fizice, mai ales pentru cei nevăzători pentru că, în acest caz radioul este cel mai eficient media pentru a afla diverse lucruri, pentru că ei se folosesc doar de auz. De aceea, poate pentru unii
ascultători citirea unui ziar, la radio, pare o absurditate, dar dacă printre ascultători se află și
nevăzători, este ceva util pentru aceștia.
Vasile Traciuc susține că un rol important îl are și emisiunea complexă.
„Emisiunea complexă se adresează mai multor publicuri și are capacitatea de cuprinde re a
mai multor subiecte (știință, cultură, informație, divertisment, et.). Durata acestui tip de emisiune se
modifică, ajungându- se la spații de câteva ore. În aceste condiții apar rubrici fixe ale emisiunii,
anunțate, de obicei, prin jingle -uri (generice de rubrică)” (Traciuc, 2000, p.61).
De exemplu, postul public de radio difuzează într -o zi mai multe emisiuni complexe, pe care
le încadrează într -un program complex zilnic.
“Sunt folosite pentru difuzarea acestor emisiuni spațiile din program care au o audiență
maximă, primele ore ale dimineții, cele de după amiază și orele de seară târzii, în general a orelor
mai puțin afectate de televiziuni”. (Idem)

10
Fiecare post de radio are câte o emisiune de tip “Matinal”, difuzată la primele ore ale
dimineții. Aici sunt transmise foarte multe informații, din diferite domenii, dar pe scurt, din cauza
lipsei de timp și a ritmului alert impus de prime -time.
Rolul acestui matinal este de a -i oferi ascultătorului informațiile utile, cum ar fi starea
vremii, de asemenea, dacă e aglomerat traficul, până la informații din zona politicului sau
economicului pentru că, fiind dimineață, nu a apucat să cumpere încă un ziar sau poate nu a apucat
să se uite pe internet pentru a se pune la curent cu informțiile de ultimă oră.
Pe par cursul zilei, în următoarele emisiuni, aceste informații sunt reluate, dar și completate
cu materiale precum reportaje, interviuri sau relatări.
Vasile Traciuc clasifică emisiunile radiofonice și în funcție de conținut. Și anume, acestea
pot fi informative și/sau utilitare (emisiunile de divertisment și publicitare).
„În categoria emisiunilor de divertisment pot fi incluse emisiunile muzicale, de varietăți și
umor. Emisiunile muzicale implică mai puțină muncă de concepție, în ele fiind mai multă muzică prezentată de un animator, pe când, în cele de varietăți și umor conceperea textelor reprezintă o
muncă elaborată, muzica fiind considerată un accesoriu, dar bine ales care trebuie să completeze
textul” . (Traciuc, 2000, p.63)
Talk -show -ul este un alt tip de e misiune în care prezentatorul devine moderatorul unei
discuții de tip dezbatere, cu mai mulți invitați.
“Cele mai mule posturi de radio au incluse, în grila lor de programe, emisiuni de dezbatere,
așa-numite talk -show -uri. Acestea își propun să întregească un eveniment, să -l comenteze din mai
multe unghiuri, să ofere ascultătorilor prilejul să intervină pentru a -și spune părerea. Talk- show –
urile s -au născut din dorința posturilor de radio de a depăși informația rapidă și succintă și de a
căuta să surprindă relevanța evenimentelor” (Șimonca, în Coman, 2009, p. 539).
Într-un talk- show, discuția trebuie să capete rolul unei dezbateri, între moderator și invitații
acestuia. Prin urmare, moderatorul emisiunii trebuie să incite, pentru ca discuția să fie dinamică , dar
tot el trebuie să aibă grijă să -i domoloescă pe invitați, în cazul unei discuții mai aprinse. De
exemplu, asta se poate întâmpla în cadrul unei dezbateri politice sau dacă e vreo dezbatere cu
tematică sportivă (legată de fotbal, tenis).
Temele abord ate într -un talk- show pot fi din orice domeniu, dar trebuie să prezinte interes
pentru publicul ascultător. Temele preferate pentru un talk- show, fiind și de succes, sunt cele
politice, dar și cele din educație , sport sau economice.

11
“Moderatorul este uneori chiar realizatorul emisiunii și el își alege subiectul și invitații
adecvați. Elaborează un desfășurător, un mic scenariu al emisiunii și conduce dezbaterea prin
întrebări în anumite momente, astfel încât să aibă în permanență controlul în derularea dis cuției și a
emisiei totodată. Poate folosi și materiale înregistrate în prealabil, pe care le introduce în emisiune în funcție de context. Ascultătorul nu rămâne simplu spectator, având posibilitatea să intervină în
direct, prin telefon, cu întrebări sau m ici comentarii ” (Traciuc, 2000, p. 64).
Redactorul care va prelua intervențiile telefonice va trebui să -și dea seama rapid ce intenție
are cel care a sunat, dacă va avea un limbaj vulgar sau va fi brual în vorbire în funcție de scurta
discuție, pe care o va avea cu acea persoană înainte de a intra în direct.
Ovidiu Șimonca mai adaugă, într -un capitol din Manualul de Jurnalism, ediția a III -a (2009),
câteva lucruri esențiale pentru a realiza un talk -show de succes.
“Talk-show -ul presupune inventivitate și spontaneitate din partea moderatorului. În primii
ani ai lansării posturilor private, talk -show -ul era o discuție programată aproape de sau după miezul
nopții, în care nu exista o temă, ascultătorii (de obicei, insomniaci, dar unii și cu probleme psihice)
sunau și se plângeau de diverse lucruri care îi afectau direct, de la prețuri la necazuri sentimentale sau familiale. Spectacolul radio se remarca prin multitudinea de probleme semnalate și prin
încercarea moderatorului de a îndulci atmosfera cu câte o gl umă. Acest gen de emisiuni putea dura
oricât, se putea termina brusc, era un amestec între o audiență la o autoritate administrativă locală și hotline” (Șimonca în Coman, 2009, p. 541).
Moderatorul trebuie să fie o persoană spontană, isteață, iar vocea acestuia să difere de cea a
prezentatorului de știri sau de cea a realizatorului de programe muzicale.
“Realizatorul de talk -show nu se confundă cu vreo autoritate locală, care rezolvă diverse
litigii. El este un om ca toți ceilalți, ceva mai interesat de me rsul lucrurilor: nu dă verdicte, ci
întreabă, nu judecă, ci are nedumeriri, nu dă lecții de moralitate, ci cultivă implicit o moralitate a
bunului -simț, prin pluralitatea de opinii, prin refuzul vulgarităților și a injuriilor, prin acceptarea
diferențelor de mentalitate, pregătire școlară și opțiune politică”. (Șimonca în Coman, 2009, p. 545)
Mihai Anghel spune în cartea sa „Jurnalism radio ” (2010) că durata optimă pentru
dezbaterea radio poate fi cuprinsă între 30- 55 de minute.
“Sub 30 de minute, cu cel puțin doi invitați și cu 2 -3 păreri de la ascultători, pare mai
degrabă o expediere a subiectului decât o dezbatere a sa. Peste 55 de minute, radiofonic, numai în

12
condiții deosebite poate fi păstrată o atractivitate, și implicit audiență acceptabilă a emisiu nii”.
(Anghel, 2010, p.83).
Talk-show -ul poate fi de mai multe tipuri.
Talk -show controversă , unde moderatorul va avea doi invitați cu idei diferite, adică pro și
contra, iar el va arbitra duelul ideilor. De asemenea, poate exista chiar și un al treilea i nvitat , dacă
subiectul emisiunii este foarte controversat. Pe parcursul talk -show -ului, moderatorul trebuie să fie
foarte atent , pentru că la acest gen de emisiune, discuția se poate aprinde foarte ușor și se poa te
ajunge chiar la jigniri sau i njurii. De a ceea, el trebuie să fie pregătit să stopeze aceste momente, fie
verbal, fie se poate lua un moment publicitar. Acest tip de talk- show presupune ca cei doi invitați
să susțină două lucruri opuse, dar să vină cu idei logice în susținerea propriilor idei, să vorbească la
subiect sau să susțină fiecare un discurs partinic.
De exemplu, un subiect bun de talk- show poate fi, la ora actuală, „vaccinul” de orice fel,
dacă e benefic sau nu. Sunt multe persoane care spun că vaccinul e benefic, alții spun că este doa r
un mit, că nu ajută la nimic. În acest caz, pot fi invitate la un astfel de talk -show două persoane, una
care este pro vaccin, de exemplu un medic, iar cealaltă persoană este contra, poate fi părinte sau
orice altă persoană. Fiecare trebuie să vină cu ideile sale și să le susțină cu argumente logice.
De asemenea, în tot acest timp pot exista intervenții telefonice ale ascultătorilor. Acestea
trebuie să fie scurte și legate de subiectul emisiunii. Este indicat să fie cât mai multe telefoane în timpul talk -show -ului pentru ca acesta să fie cât mai dinamic. Legat de finalul emisiunii, aceasta nu
va avea neapărat o concluzie. Ascultătorii vor putea să tragă singuri concluzii în funcție de intervențiile invitaților.
“Printr -un asemenea tip de talk -show se urmă resc două scopuri: lămurirea ascultătorilor și
oferirea unei imagini cât mai veridice despre participanți. Moderatorul nu trebuie să -și propună
„desființarea” invitaților, ci doar să acționeze în funcție de așteptările publicului, fără a fi brutal cu un invitat și mărinimos cu celălalt. Dacă moderatorul nu -și poate stăpâni simpatia/antipatia, acest
fapt se va întoarce împotriva sa, prin telefoanele de la ascultători. Acestea se vor referi mai mult la comportarea moderatorului și mai puțin la subiectul emisi unii”. ( Șimonca în Coman, 2009, p. 548).
Un alt tip de talk -show este cel de personalitate, unde există un singur invitat, și are ca
scop conturarea unei personalități. Aici, moderatorul abordează mai multe subiecte, la unele contrazicându -și invitatul pen tru a fi mai dinamică și mai intersantă emisiunea. Acest gen de talk –
show tinde să scoată în evidență lucruri neștiute de ascultători. Acesta vine la emisiune cu scopul de

13
a-și crea o anumită imagine. Uneori, moderatorul aju nge să fie chiar manipulat de către invitat, prin
refuzul unor răspunsuri.
Acest gen de talk -show poate fi interpretat ca fiind un interviu mai extins. Diferența dintre
un interviu și acest gen de talk -show este că la un interviu, scopul moderatorului este de a -l pune în
valoare pe invi tat, pe când, la acest talk -show, scopul este să îi adreseze întrebări prin care să
“scormonească” în viața acestuia și pentru a -l face să spună lucurile așa cum s -au întâmplat, fără
ascunzișuri. Și aici, ascultătorii pot intreveni telefonic pentru a adres a diverse întrebări
personalității.
Moderatorul trebuie să fie foarte bine informat în legătură cu invitatul său, să știe foarte
multe lucruri despre acesta, atât bune, cât și mai puțin bune, pentru a -i putea adresa întrebări care l –
ar pune în dificultate .
Ceea ce e4 interesant la un talk -show este că în cadrul acestuia poate fi permis aproape
orice, dar fără a se ajunge la defăimare.
În concluzie, în acest tip de emisiune are loc o confruntare între moderator și invitat, unde
vor fi adresate tot felul d e întrebări , care vor avea ca scop punerea în dificultate a personalității,
unde aceasta trebuie să fie atentă cum răspunde pentru că ascultătorii își vor forma o imagine despre
respectiva persoană în funcție de răspunsurile sale. Deci își va face o imagin e bună sau nu.
Concluzia emisiunii va aparține ascultătorilor.
Talk -show -ul în exclusivitate cu ascultătorii este realizat doar de moderator, fără a avea
invitați în studio. P oate realiza emisiunea cu un subiect stabilit de la început chiar de el, iar
ascultătorii intră în direct, prin telefon, pentru a -și spune părerea cu privire la subiectul zilei, ori va
fi o discuție liberă, unde oamenii vor suna și își vor spune necazurile, nedumeririle sau obsesiile.
Astfel că moderatorul trebuie să fie foarte înțel egător și să se plieze pe fiecare ascultător și
să-l asculte. În acest moment există la Europa FM o astfel de emisiune, intitulată ”România în
direct”.
Secretul unei emisiuni de succes îl reprezintă, în cea mai mare parte, spontaneitatea
prezentatorului.
Spre deosebire de emisiunile televizate, cele radiofonice acordă o mai mare importanță
comunicării cu ascultătorii. Dacă la o emisiune TV, comunicarea cu telespectatorii poate lipsi, la
radio nu există așa ceva. Intervențiile telefonice ale ascultătorilor prezintă o foarte mare importanță.

14
Datorită lor, emisiunea va deveni mai dinamică și mai interesantă și dă impresia că nu e nimic
trucat, ci totul se petrece în direct.
De aceea, și când este adus un invitat la un talk- show, datorită intervențiilor ascul tătorilor,
acesta va fi pus mai bine în valoare. Uneori, un ascultător poate adresa o întrebare mult mai bună decât cea a moderatorului. În ciuda acestora, cel care moderează emisiunea, trebuie să aibă grijă ca
intervenția celui care a sunat să fie cât mai scurtă și mai concisă .
“O comunicare adecvată cu ascultătorii se produce atunci când într -o emisiune (de două ore)
încap între 14 și 16 telefoane, iar intervențiile nu depășesc două minute. Moderatorul are datoria să le sugereze sau să le explice ascultăt orilor că nu ei sunt invitații emisiunii și că o problemă
personală cu un reprezentant al autorității publice locale, de exemplu, se poate rezolva printr -un
memoriu sau printr -o audiență. Un moderator care are replică la unele telefoane mai ciudate va reuș i
să facă o selecție naturală a auditoriului, ajungând nu doar la o creștere cantitativă de audiență, ci și la o creștere calitativă. Publicul care urmărește săptămână de săptămână emisiunea se va fideliza cu timpul și va fi primul cerc de publicitate, prin difuziunea <de la om la om> a ideilor transmise în
emisiune ”. (Șimonca în Coman, 2009, p. 550).
Emisiunea radiofonică poate conține mai multe materiale, cum ar fi: reportaje, interviuri,
relatări, comentarii, etc.

1.3 Reportajul radio. Definiții

Repor tajul radio repezintă un material extrem de important pe care mulți realizatori de
emisiune radiofonică îl preferă deoarece aduce un plus de dinamism.
Răduț Bâlbâie spune că reportajul este “un gen publicistic de informare, de sinteză,
incluzând elemente de descriere, portretistică, atmosferă, interviu, relatare, care prezintă marelui
public, într -un mod expresiv și elaborat, un eveniment, o situație sau derularea unui șir de fapte ”
(Bâlbâie, 2004, p. 175).
Autorul cărții „ Jurnalism Radio”, Mihai Anghel, a remarcat faptul că există diferențe foarte
mari între reportajele realizate pentru presa scrisă și cele radiofonice. “Reportajul audio este o
îmbinare de fapte, voci, sunete, atmosferă, îmbinare mai mult sau mai puțin reușită, în funcție de măiestria auto rului ” (Anghel, 2010, p. 70).

15
De asemenea, o altă definiție a reportajului o oferă și Carmen Petcu, “re portajul este un mod
de comunicare ce descrie marelui public spectacolul unui eveniment (Petcu în Coman, 2009, p.
485).
Din păcate, există un mare dezav antaj în cazul reportajului radio, și anume, publicul nu mai
poate reveni la informația deja prezentată, spre deosebire de reportajul apărut în presa scrisă sau
online, unde un cititor poate reciti materialul pentru a înțelege despre ce este vorba , în cazu l în care
nu s-a întâmplat asta de la început.
Așadar, ascultătorul unui post de radio, dacă nu a înțeles din prima despre ce s -a discutat,
acesta nu mai poate reasculta încă o dată informația. De aceea, este indicat ca limbajul de radio să
fie ușor de înț eles, propozițiile scurte să alterneze cu cele lungi pentru a crea dinamism, dar și
pentru a nu- l plictisi pe ascultător.
Mircea Pospai și Gheorghe Verman au adăugat în lucrarea “Jurnalism la radioul regional și
local” (2005) faptul că reportajul radiofonic este categoric un gen jurnalistic. “Radioreportajul sau
reportajul radiofonic este, prin excelență, un gen pur jurnalistic, spre deosebire de reportajul
practicat pentru presă scrisă, care poate să aibă și haină literară” (Pospai și Verman, 2005, p. 145).
În cartea “Jurnalism radio. Specificul radiofonic” (1998) , Eugenia Grosu- Popescu pune
accentul pe importanța transmiterii emoțiilor către ascultători. „ Ori de câte ori încărcătura
emoțională a unei întâmplări, a unui fapt, a unui eveniment merită să fie transmisă publicului
ascultător, în mintea reporterului încolțește, se dezvoltă și înflorește radioreportajul” (Grosu –
Popescu, 1998, p. 88).
În cartea sa, “Reportaj și literatură , Eseu asupra reportajului românesc și francez în perioada
interbelică ”, Radu Ciobotea redă o definiție complexă a reportajului : „În clipa în care începe să
devină text, reportajul e finalul unei aventuri. Ea a pornit de la o simplă privire. O privire interogatoare. O nedumerire sau o curiozitate. La începutul oricărui reportaj se află un om și o
înfățișare concretă a lumii, în momentul unei întâlniri bizare. Fiindcă nu toate clipele acestei întâlniri pot declanșa reportajul. Doar întâlnirile ciudate, cele care provoacă întrebarea și
declanșează apoi procesul unei confruntări. Ceva intrigă, ceva nu e în regulă, acolo, în lumea în care
nu se lasă privită în întregime, vrând parcă să ascundă un mare adevăr ” (Ciobotea, 2005, p. 41).
Toți autorii amintiți mai sus au studiat și definit reportajul radiofonic în funcție de
observațiile fiec ăruia. Dar, între aceste definiții există și asemănări. Dacă stăm și analizăm fiecare
definiție, vom vedea că toți au vorbit despre aproximativ aceleleași lucruri, și anume, emoții,
sunete, fapte, evenimente și informații.

16
1.4 Caracteristicile reportajului radiofonic

În ceea ce privește diferențele dintre reportajul de radio, cel de presă scrisă și de televiziune
acestea constau în formatele și caracteristicile lor. Reportajul radiofonic are și anumite trăsături
proprii, pe care nu le regăsim la celelalt e două genuri.
Pentru a ieși un material reușit, reporterul trebuie să se afle la respectivul eveniment despre
care vorb ește în reportaj și trebuie să redea detaliat toate informațiile cu privire la ce se întâmplă
acolo, în acel moment, fie ca actor princi pal sau doar ca martor. „Reportajul radiofonic implică o
relație directă a reporterului cu evenimentul bazată pe prezența jurnalistului la fața locului” (Pospai
și Verman, 2005, p. 147).
Mesajul reportajului de radio trebuie să fie unul foarte clar și să r edea cât mai exact faptele
la care a luat parte, fără a devia, însă, de la subiect și fără a omite informații esențiale deoarece marele dezavantaj al reportajului radiofonic este faptul că ceea ce redă el, nu se vede, doar se aude.
El trebuie să atragă pub licul, să asculte și să vadă cu “ochiul minții“ ceea ce i se spune. De aceea,
sunetul este foarte important în acest gen, trebuie să se înțeleagă fiecare cuvânt pentru ca ascultătorii să nu se plictisească sau să se enerveze deoarece nu înțeleg despre ce s e discută.
Reporterul are misiunea de a transmite un mesaj clar și concis, astfel încât ascultătorii să
înțeleagă despre ce este vorba. De asemenea, jurnalistul nu trebuie să se abată de la subiect și nici să
omită informațiile de bază .
Reportajul pe care ni -l propunem să -l realizăm trebuie să aibă un public țintă destul de larg
și să prezinte interes pentru cât mai mulți oameni, într -un final aceștia să ajungă la concluzia că nu
și-au pierdut timpul ascultând acel material.
Claritatea și concizia sunt prin cipalele caracteristici de care trebuie să țină cont jurnalistul
deoarece trebuie să formuleze un mesaj pe înțelesul tuturor indiferent de mediul din care provin ascultătorii și de ocupația pe care o au aceștia. Una dintre „regulile de aur” în jurnalism e ste de a
spune multe lucruri în cuvinte puține.
O altă caracteristică care stă la baza realizării unui reportaj de succes, este alegerea
unghiului de abordare.
„Reportajul are și calitatea de a stârni simpatia și emoțiile ascultătorului, întrucât reporte rul
își expune propriile trăiri în material, fapt care îl face pe ascultător să simtă evenimentul aproape cu

17
aceeași intensitate cu care îl simte jurnalistul prezent la fața locului”. (Pospai și Verman, 2005, p.
147).

1.5 Tipuri de reportaj radio

“Clasi ficările reportajului radiofonic sunt la fel de numeroase ca și definițiile acestui gen”
(Petcu în Coman, 2009, p. 518). Autoarea face referire la diversitatea tipurilor de reportaje
radiofoni ce.
Pentru început, reportajele radio se clasifică după modalită țile tehnice de realizare, și anume,
există reportaje în direct și reportaje înregistrate, acestea fiind și cel mai des întâlnite.
De asemenea, reportajele se clasifică în funcție de o tematică.
După tematică, se împart în: social, politic, cultural, econ omic, sportiv, de investigație, de
război, de divertisment. În sfârșit, o ultimă clasificare făcută de Petcu este cea după mesajul
transmis. Astfel, avem reportaj: informativ, documentar, de personalitate, de atmosferă și de analiză
(Petcu în Coman, 2009, p. 523).
La realizarea tuturor tipurilor de reportaj documentarea este primordială. Fie că sunt
reportaje în direct sau înregistrate, toate au nevoie de documentare.
De asemenea, Carmen Petcu a realizat o comparație între cele două tipuri de reportaje, cel în
direct și cel înregistrat și a remarcat faptul că “reportajul în direct nu are inserturi sonore. Reportajul
în direct presupune o mare putere de concentrare și rapiditate în obținerea informațiilor, asumarea
de către reporter a deciziilor de difuzare și ierarhizare a informațiilor” (Petcu în Coman, 2009, p.
519).
Descrierea atmosferei are și ea un rol foarte important în reportaj. Acesta este unul dintre
motivele principale pentru care se trimite un reporter la fața locului. De cele mai multe ori, reportajul în direct nu are script. Reporterul nu are suficient timp să scrie ce urmează să spună.
În cazul reportajului în direct, este absolut necesar ca reporterul să se afle la fața locului
pentru a reda cât mai exact ce se întâmplă, indiferent despre ce eveniment este vorba. Reporterul
trebuie să descrie atmosfera de acolo exact așa cum crede el de cuviință și în funcție de observațiile sale. În cele mai multe cazuri, la reportajul în direct, jurnalistul nu are script pentru că nu are timpul

18
necesar pent ru a-l scrie. Astfel că el trebuie să spună exact ce îi trece prin cap în acel moment, dar
fără a devia de la subiect.
De aceea, este indicat să fie foarte pregătit reporterul în cazul unui astfel de reportaj. În acele
momente contează mult spontaneitatea și să fie coerent în tot ceea ce spune, iar informațiile să aibă
logică. Totodată, el trebuie să fie pregătit să răspundă și întrebărilor adresate din studio.
“Reportajul în direct presupune o mare putere de adaptare a reporterului la orice situație în
care ar putea să se ivească în timpul transmisiei și o atenție distributivă. Dacă în timpul reportajului
despre explozia din blocul X se aude un zgomot puternic, reporterul nu va continua imperturbabil
“să recite” un text scris. Va încerca să explice, atât cât se poate, cauzele zgomotului pe care
ascultătorii tocmai l- au auzit (Petcu în Coman, 2009, p. 519).
Spre deosebire de reportajul în direct, în cazul celui înregistrat e ste mult mai simplu de
realizat deoarece în cazul unor eventuale greșeli, se pot face modificări pentru corectarea acestuia.
Nu e ca în cazul reportajului în direct unde tot ceea ce zice reporterul, așa rămâne pentru că totul se întâmplă în timp real.
În ceea ce privește pașii de realizare a unui reportaj înregistrat, Carmen Petcu susține: „În
cazul reportajului înregistrat, reporterul trebuie să fie atent la modalitățile tehnice de înregistrare, să fie gata oricând să facă o muncă de tehnică, să aibă capacitatea de a sintetiza și de a lucra rapid
materialul sonor, astfel încât să selecteze și să prelucreze în cât mai scurt timp informațiile pe care
le va difuza. Reportajul înregistrat dă reporterului posibilitatea de a -și folosi simțul artistic (prin
introducerea, cu ajutorul montajului, a sunetelor de fond, a muzicii, etc)”. (Petcu în Coman, 2009, p.
520)
Reporterul are posibilitatea de a înregistra chiar pe teren , la fața locului, ceea ce are de spus
și cu această ocazie va putea reda exact trăirile resimțite acolo, dar și fundalul sonor. Dar se poate
ca jurnalistul să aibă și un script pe care să- l înregistreze în studioul radio, dar nu va mai avea
același impact.
“Acest tip de reportaj are avantajul de a permite reporterului să elimine, prin editare,
eventualele greșeli sau gafe, să elimine bâlbele sau zgomotele nedorite (parazitare) din b andă, să
ierarhizeze informațiile, astfel încât acestea să fie receptate cât mai bine de public”. (Idem)

19
1.6 Interviul radio

Irene Joanescu descrie interviul ca fiiind “ o succesiune de întreb ăr i ș i r ăspunsuri într -o
întrevedere solicitat ă de ziarist, el reprezint ă o conversație mediatizat ă.
Scopul interviului este de a oferi, prin intermediul cuvintelor unui interlocutor, fapte, motive
sau opinii referitoare la o anumit ă temă, astfel încât ascult ătorul s ă poată trage o concluzie.
(Joanescu în Coman, 2009, p. 471)
Interviul este unul dintre cele mai utilizate genuri jurnalistice, atât în ceea ce privește
modalitatea de colectare a informației, cât și ca simplu material în cadrul unei emisiuni.
Interviurile sunt de mai multe tipuri și se diferențiază în funcție de conținut, scopul acestora,
sau modul de realizare.

1.7 Tipuri de interviu

Tot Irene Joa nescu face o clasificare a inter viurilor în funcție de diferite criterii .
Interviul instantaneu este realizat de un reporter fără să se pregătească îna inte, iar acest tip
de interviu poate fi folosit ca ilustrație audio în buletinele de știri, pentru că oferă mai multă
credibilitate.
Interviul pregătit este realizat cu scopul de a obține informații și opinii, și poate fi folosit ca
bază atunci când reali zăm buletine de știri, emisiuni complexe, anchete, etc.
Irene Joanescu susține în Manualul de Jurnalism, ediția a III -a (2009) că interviurile pot fi
clasificate și în funcție de circumstanțele realizării, adică se poate ca reporterul și interlocutorul să se întâlnească față în față, într -un loc ales de comun acord (asta în cazul în care este vorba despre un
interviu pregătit) sau se întâlnesc la un eveniment, acest lucru este valabil în cazul întâlnirilor neprevăzute.
“Pot fi interviuri la fața locului, re alizate în timpul producerii evenimentului sau imediat
după eveniment și difuzate în următorul buletin de știri. În acest caz, interlocutorii sunt de multe ori
martorii oculari, oameni de pe stradă care nu au mai avut de -a face cu un reporter. De aceea,
jurnalistul are nevoie de mai mult tact și mai multă grijă în formularea întrebărilor cu scopul de a

20
obține informații corecte și clare, nedeformate de emoția sau nervozitatea interlocutorului ”.
(Joanescu în Coman, 2009, p. 471)
O altă categorie, interviul la o conferință de presă. Este mai bine ca interviul luat unui
purtător de cuvânt, la o conferință de presă, să fie realizat separat, la sfârșitul întâlnirii.
Interviuri le se mai împart în interviuri în direct ( inserturile de interviuri live dau senzația de
participare directă a ascultătorului la emisiune, dar au dezavantajul că reporterul pierde un anumit
control asupra situației ) și interviuri prin telefon.
Mai mult, Irene Jo anescu clasifică interviul și după conținut.
Irene Joanescu spune în Manualul de Jurnalism, ediția a III -a (2009) că interviurile se
încadrează în trei mari categorii. Așadar, acestea pot fi informative, interpretative și afective, dar și
acestea au la rândul lor alte subdiviziuni.
„Interviul informativ e ste cel care prezintă informația sub forma răspunsurilor directe, o
mărturie a persoanei care aduce știrea, care trăiește sau a trăit evenimentul – ministrul care a propus
un proiect de lege, polițistul care a prins criminalul, fotbalistul care a înscris g olul câștigător. Este
tipul de interviu cel mai obișnuit și poate constitui un material factual pentru știri sau poate fi
procesat pentru a deveni un material de sine stătător. Ordinea întrebărilor este importantă pentru ca detaliile să fie clare. O discuț ie preliminară este utilă, pentru a puncta informația necesară și pentru
a da timp interlocutorului să -și amintească sau să consulte unele date” . (Joanescu în Coman, 2009,
p. 472)
De asemenea, se încadrează tot în această categorie și interviul -descriere, și anume, o
persoană care a asistat la un eveniment (jurnalist, martor, etc) descrie ce a văzut. În acest caz, nu poate fi mărturia actorului care a luat parte la eveniment (de exemplu, poate fi un martor care a
văzut un accident rutier și descrie totul ex act cum s -a întâmplat).
„Interviul interpretativ este cel în care reporterul furnizează faptele și îi cere interlocutorului
să le comenteze sau să le explice. Scopul este de a expune raționamentul acestuia și de a permite
ascultătorului să judece prin pri sma valorilor sau prio- rităților lui. Ideea esențială este că reporterul
nu caută să ofere fapte în cadrul temei alese, acestea fiind în general cunoscute; el investighează mai degrabă reacția interlocutorului la aceste fapte. Deoarece conținutul interviul ui se bazează pe
reacții, întrebările nu trebuie în nici un caz repetate în detaliu, anterior înregistrării” . (Joanescu în
Coman, 2009, p. 473)

21
Un alt tip de interviu este cel afectiv , care are ca scop oferirea unei viziuni generale asupra
interlocutorului, astfel încât ascultătorul să înțeleagă mai bine situația în care este implicat
intervieva tul, în termeni umani. De exemplu, un interviu cu rudele unor oameni care au murit în
urma unui accident sau chiar momentul în care un artist atinge apogeul crierei .
Irene Joanescu mai spune că “p uterea sentimentului prezent este mai importantă decât
rațiunea, iar reporterul trebuie să se afle la nivelul său maxim de sensibilitate pentru a realiza un astfel de material. El va fi aplaudat dacă a pus întrebarea corectă la momentul potrivit pentru a
scoate la iveală un subiect de interes public, chiar și când evenimentul este tragic. Dar el poate fi ușor criticat și condamnat dacă este prea incisiv cu durerea persoanelor intervievate, cu
sentimentele personale. De aceea, felul în care sunt puse întrebările este la fel de important ca și
conținutul lor ”. (Joanescu în Coman, 2009, p. 473)
În tot acest timp, jurnalistul trebuie să fie obiectiv, imparțial, dar fără a părea că este
indiferent.
Un alt tip de interviu de care I rene Jonescu amintește, este cel de personalitate, și anume,
interviul cu o persoană celebră, remarcabilă. Astfel că acest interviu presupune întâlnirea cu această
persoană importantă, pentru a -și povesti drumul în viață.
„Aceste categorii de interviu pot apărea împreună în pregătirea unui material pentru un
reportaj, un documentar sau o anchetă. Mai întâi, faptele, informația de background sau ordinea evenimentelor; apoi, interpretarea, semnificația sau implicațiile faptelor; în sfârșit, efectul lor
asupra oamenilor, o reacție personală la temă. Interviul documentar cu un politician pensionat, de
pildă, va cere timp, dar ar trebui să fie la fel de captivant pentru jurnalist ca și pentru ascultător. Procesul amintirii istoriei poate surprinde, poate arunca o nouă lumină asupra evenimentelor și a
oamenilor și poate revela caracterul persoanei. Fiecare interviu este diferit, dar două principii rămân
fundamentale pentru reporter: să asculte atent și să întrebe mereu “de ce?” . (Joanescu în Coman,
2009, p. 474)

1.8 Relatarea

Conform unei definiții din DEX (2002) , acțiunea de a relata (știri, evenimente, fapte, etc)
înseamnă „a aduce la cunoștință publicului larg; a comunica; a transmite; a anunța; a emite; a
difuza”.

22
Pentru a realiza o relatare de la un evenim ent sau de la o acțiune suficient de importantă care
să merite și să stârnească curiozitatea ascultătorului, reporterul trebuie să meargă la fața locului și
să spună ce se petrece acolo.
Reporterul trebuie să realizeze relatarea urmărind câțiva pași.
Poves tește ce se întâmplă în acel moment la fața locului, ce urmează să se mai întâmple în
continuare acolo și va anunța dacă și când va mai interveni cu noi informații.
„Relatarea poate fi privită și ca o știre supradimensionată, deci toate întrebările la care
trebuie să răspundă o știre sunt valabile și pentru relatare”. (Anghel, 2010, p. 68)
O relatare nu trebuie să dureze mai mult de 2 -3 minute, altfel va deveni plictisitoare, iar
ascultătorul va schimba postul.

1.9 Comentariul

Conform definiției din D EX (2000) , comentariul reprezintă aprecierea critică a unei
probleme, a unui eveniment etc.; analiză, explicare.
„Comentariul este un gen jurnalistic de opinie, prin urmare opinia jurnalistului iese în
evidență. Comentariul aduce în atenția publicului un eveniment care a avut loc, este în desfășurare
sau urmează să aibă loc în viitor. Comentatorul are sarcina să facă o analiză pertinentă a
evenimentului sau faptului semnalat, să comenteze fiecare element constitutiv sau să- și expună
părerea. Apare, astfel, opinia jurnalistului în legătură cu evenimentul, iar materialul rezultat trebuie
să fie mai mult decât o analiză rece a fenomenului sau evenimentului semnalat”. (Traciuc, 2003,
p.137)
Acest gen jurnalistic nu trebuie să dureze mai mult de două minute. În tot acest interval,
autorul are timp suficient să își dezvolte analiza și să ia atitudinte asupra subiectului pe care l -a ales
să îl comenteze.
Scopul comentariului este acela de a- i face pe ascultători să înțeleagă ce se întâmplă cu un
anumit eveniment s au cu anumite fapte. Comentatorul face o analiză prin care arată publicului
poziția sa față de cauzele și efectele probabile cu privire la subiectul respectiv. Ceea ce este de
reținut este faptul că opinia jurnalistului nu trebuie să fie aceeași cu cea a a scultătorilor.

23
„Pentru a fi eficient, comentatorul trebuie să țină seama de logica faptelor, să nu interpreteze
cum vrea el faptele, fără o analiză obiectivă. Sarcina jurnalistului este dificilă, în aceste condiții,
pentru că el este un formator de opinie și trebuie să manifeste multă obiectivitate și imparțialitate în
interpretarea evenimentului.” (Traciuc, 2003, p.138)
Jurnalistul comentator trebuie să aibă capacitatea de a înțelege mult mai rapid care sunt
cauzele unor situații și de a anticipa până und e se poate ajunge. El trebuie să- și asume tot ce spune
în comentariu, iar opinia lui trebuie exprimată în mod direct, fără ocolișuri.
Tot Vasile Traciuc mai spune în cartea sa “Jurnalism radio” (2003) că “jurnalistul
comentator trebuie să aibă discernământ și să pătrundă în substratul unui eveniment, să aducă
elementele noi, poate nesesizate de marele public. Comentariul, indiferent din ce domeniu (politic,
economic, social, cultural sau sport) capătă o altă dimensiune, în care rigoarea, capacitatea de
analiză și expresivitatea devin elementele hotărâtoare. (Traciuc, 2003, pp. 138-139)
Comentariul poate fi ironic, moderat sau incisiv. Așadar, comentatorul trebuie neapărat să
păstreze decența atât în privința redactării textului, cât și la modul în care îl va prezenta.
Traciuc mai adaugă faptul că pentru a realiza un comentariu de calitate, trebuie urmăriți
câțiva pași importanți.
Și anume, faptul care face obiectul comentariului să fie cunoscut de public, un alt punct
important este stilul în care este redact at și prezentat , de asemenea contează mult originalitatea
jurnalistului și o bună cultură generală și de specialitate, depinde de subiectul comentariului.
Exprimarea sentimentelor și a emoțiilor reprezintă un alt punct forte pe care trebuie să -l urmeze un
comentator.
Structura comentariului este simplă, introducere, conținut (care va cuprinde argumentarea
subiectului abordat) și concluzia.
Introducerea cuprinde prezentarea evenimentului. Acel eveniment se poate să fi avut loc sau
este posibil să aibă loc în viitorul apropat. De aceea se începe cu prezentarea lui, ca ascultătorul să
știe despre ce este vorba. De obicei, se regăsește o știre în această parte, care mai apoi urmează să
fie analizată.
Conținutul va cuprinde argumentele aduse de comentator, ca re pot fi pro sau contra. De aici
își vor putea da seama ascultătorii care este opinia autorului. El trebuie să vină cu argumente solide
pentru a sprijini opinia sa.

24
Tonul pe care comentatorul urmează să -l folosească poate fi ironic, caustic, dar nu viole nt.
Publicul poate fi reticent și chiar poate refuza să mai asculte materialul până la final. Așadar,
folosirea epitetelor într-un mod negativ va scădea calitatea comentariului.
Concluzia reprezintă “verdictul”. Astfel că cel care redactează comentariul va încheia prin a
sugera rezolvarea unei situații cu ajutorul unor soluții pertinente.
De obicei, jurnaliștii preferă să realizeze comentarii pe baza subiectelor din domeniul politic
deoarece aici se regăsesc multe conflicte sau dispute între politicieni, pe care le pot comenta.
Oricum, pentru aceste comentarii, jurnaliștii trebuie să vină cu argumente foarte bine
documentate și nu trebuie să depășească limita acceptată de etica profesională.
Așadar, acest gen jurnalistic, comentariul, joacă un rol foarte im portant în radio, deoarece
vine cu multe completări la informația care a fost transmisă pe parcursul zilei în care a fost
transmisă informația.
Traciuc mai spune în cartea sa, „Jurnalism radio” (2003) , că acesta ajută publicul să
interpreteze corect, să d escopere semnificația unui eveniment.
“Radioul public a prevăzut în grila sa de programe emisiuni în care sunt incluse comentarii
cu o mare încărcătură informațională. Aceste programe sunt difuzate în intervale orare de audiență
maximă, în special după ora 22, atunci când publicul revine la programele unui radio, după ce a
vizionat jurnalele la televiziune. Evenimentele prezentate în timpul zilei sub formă de știri, relatări
sau reportaje sunt reluate prin comentariile difuzate în cadrul acestor emisiuni” ( Traciuc, 2003,
p.141).

1.10 Etape în realizarea unei emisiuni radiofonice

Emisiunile radiofonice pot fi permanente sau ocazionale. Cele permanente sunt difuzate, de
obicei, la acel eași ore și zile din săptămână, și într -un anumit interval de timp. Emisiunile
ocazionale sunt difuzate mai rar și doar în momentul când există evenimente importante care ar
justifica apariția acestora.
“Pentru realizarea unei emisiuni radiofonice trebuie să se țină seama de formatul emisiunii și
modul de transmitere, fiecare având anumite particularități .

25
Emisiunea radiofonică specializată presupune existența unei idei, a unei teme care să fie
argumentată folosindu- se mijloacele specifice presei radiofonice, pe când emisiunea complexă are o
paletă mai largă de teme sau domenii de care se ocupă ”. (Traciuc, 2000, p. 67)
În schema de mai jos, puteți observa schema cu etapele realizării unei emisiuni. (Traciuc,
2000, p.81)

,

Figura 2
Vasile Traciuc a descris în carte sa, “Emisiunea Rdiofonică. Concepere și realizare” (2000) ,
etapele realizării unei emisiuni radiofonice. Autorul cărții a început cu genericul.
“Genericul unei emisiuni este compus din cuvinte și sunete care sunt adaptate temei sau
scopului emisiunii. Bineînțeles că genericul este tot atât de impor tant ca titlul din presa scrisă, dar
pe lângă cuvânt apare sunetul, care poate fi zgomot dar și muzică (semnal muzical, de obicei
muzică orchestr ală). El mai trebuie să conțină, în câteva cuvinte , și scopul emisiunii. Având în
vedere că percepția este audi tivă el trebuie să fie cât mai expresiv și incita nt pentru a capta atenți a
ascultătorului, fiind comparabil cu titlul din presa scrisă ”. (Traciuc, 2000, p. 68)
De asemenea, pe lângă acest generic, mai există și alte generice, unele mult mai scurte decât
cel de l a începutul emisiunii, cu care se inte rvine pe parcursul emisiunii. S copul lor este de a
reaminti a scultătorilor ce emisiune ascultă sau poate sunt persoane care au deschis mai târziu
radioul și trebuie să știe ce se difuzeză în acel moment.
Traciuc mai adaugă faptul că “î nainte de o nouă ediție se practică difuzarea unor „promo-
uri”, care au rolul de promovare a emisiunii. D acă sunt bine făcute, reușesc să atragă atenția și
interesul publicului pentru emisiune a respectivă” . (Traciuc, 2000, p. 69)
Un alt pas important pentru a realiza o emisiune radiofonică este documentarea. Traciuc
atrage atenția asupra acestei etape, spunând că nu contează cât ești de pregătit, documentarea nu Tema emisiunii GENERICUL Documentarea Sumarul
Desfășurătorul Comperajul Montajul Înregistrarea materialului
Emisie

26
trebuie să lipsescă din activitatea unui jurnalist, pentru că nu poți să acoperi subiectele din to ate
domeniile pe care le abordezi în emisiunea complexă.
Următoarea etapă o reprezintă sumarul emisiunii, care va conține toate s ubiectele ce vor fi
abordate pentru a argumenta tema aleasă.
Tot în sumar se stabilește și ce gen publicistic vom folosi pentru fiecare dintre subiecte.
“Realizatorul trebuie să aibă în vedere ordonarea subiectelor care dau o anumită fluență și
numărul acestora pentru a nu încărca emisiunea cu prea mult text vorbit. Trebuie să existe un
echilibru între materialele vorbite și muzică, proporția fiind aproximativ egală . Publicul percepe
mesajul transmis prin cuvânt cu mai mult interes atun ci când este combinat cu muzică”. (Traciuc,
2000, p. 70)
După ce am urmat etapele enumerate mai sus, trecem la înregistr area materialelor pe
reportofon. Astfel că reporterii merg pe teren pentru a realiza materialele necesare pentru emisiune (interviuri, reportje, anchete, etc), î n funcție de subiectul propus. Apoi aceste materiale înregistrate
(numite bruturi) se prelucrea ză, astfel încât să fie curățate de “bâlbe” sau greșeli în vorbire, pauze
sau alte defecte de înregistrare.
Ceea ce există pe textul scris, și anume “scenariul” emisiunii, trebuie să coincidă și să se
potrivescă cu materialele realizate pe teren.
“După prelucrare, toate materialele înregistrate sunt ascultate și cronometrate de către
redactorul emisiunii, după care elaborează comperajul (un material scris care face legătura între subiecte). La redactarea acestuia trebuie avut în vedere limbajul folosit, care trebuie adaptat genului
de emisiune, accesibilitatea textului fiind factorul hotărâtor. El trebuie să fie clar, concis și direct,
astfel încât să capteze atenția atât unui profesor universitar cât și a unei gospodine” . (Traciuc, 2009,
pp. 72- 73)
Următo area etapă pentru realizarea emisiunii presupune ca realizatorul să întocmescă
desfășurătorul emisiunii. Acesta conține subiectul materialului înregistrat, genul publicistic,
comperajul și muzica folosită.
Vasile Traciuc mai spune că „l a fiecare dintre ac estea este menționată durata în minute și
secunde, urmând evoluția emisiunii de la început până la sfârșit. Desfășurătorul este redactat, în două exemplare (unul pentru prezentator și celalalt pentru operator), fiind un punct de reper în
derularea emisiuni i atât pentru cel aflat în studio cât și pentru regizorul de emisie. Respectarea
timpilor din desfășurător devine obsesia celui care prezintă emisiunea, pentru că depășirea timpului

27
la unul dintre subiecte poate influența derularea emisiunii în ansamblul s ău”. (Traciuc, 2009, pp. 72-
73)
Într-un final, ultima etapă este emisia. Pentru a exista o emisie bună, este necesară o bună
colaborare a prezentatorului cu echipa tehnică.
Toate aceste etape descrise mai sus sunt valabile atât pentru emisiunea înregistrată , cât și
pentru cea transmisă în direct. Diferențele se vor simți în urma dificultăților care vor apărea în
cadrul emisiunilor în “direct” , spre deosebire de cele înregistrate, unde se vor pute a efectua
retușurile necesare sau diverse modificări care se fac la înregistrarea fi nală.
„Din montaj se mai pot scurta trecerile muzicale sau materialele vorbite pentru ca emisiunea
să se încadreze în timpul afectat. În cazul emisiunii în direct apare fenomenul de ireversibilitate,
astfel încât gradul de dificulta te este unul mult mai mare, fiind necesare o pregătire mult mai exactă
și o conlucrare mai bună între membrii echipei. Respectarea orelor fixe ale rubricilor presupune respectarea cu strictețe a desfășurătorului. Realizatorul poate recupera anumite depășir i de timp, dar
acesta presupune un volum de muncă suplimentar, depus în timpul emisiei, fapt ca re adesea poate
dăuna calității” . (Traciuc, 2000, p. 74)
În timpul derulării emisiunii, momentele publicitare reprezintă un element important de care
trebuie să ții cont. Acestea, fiind plătite și reprezentând sursa financiară majoră sau chiar unică
pentru multe dintre posturile radio, trebuie difuzate la ore fixe, atunci când este cel mai ridicat punct
de audiență.
„Din totalul timpului de emisie, muzica trebuie să ocupe cel puțin 60% , dar creșterea
procentelor nu se poate face oricât (până aproape de 100%) pentru că apare senzația de tonomat”.
(Anghel, 2010, p. 81)
Se întâmplă de multe ori ca u nii oameni să fie atenți la versurile melodiilor, astfel că și
moderat orul trebuie să țină cont de acest lucru.
„Trebuie evitat ca cele spuse într -un cântec alăturat unui materiale vorbit să creeze
ambiguități. După promisiunile unui politician veți difuza o melodie cu un titlu gen < De ce mă minți>, doar dacă vreți să tran smiteți un astfel de mesaj, legat de declarațiile antevorbitorului”.
(Anghel, 2010, p.95)

28
1.11 Echipa care realizează emisiunea radio

La realizarea unei emisiuni lucrează o echipă formată din mai multe persoane, în funcție de
tipul postului.
Realizator ul stabilește împreună cu șeful de departament obiectivul emisiunii, scopul ei și
cui se adresează.
Pentru început se stabilește publicul țintă la care se are în vedere următoarele criteriile:
vârstă, sex, nivel de cultură. Următoarea etapă contă în stabi lirea formatului emisiunii (specializată
sau generalistă), după care se stabilește modul de transmitere al emisiunii, adică dacă va fi
înregistrată sau transmisă în direct, durata ei și perioada când va fi difuzată (ziua și ora).
După ce s -au stabilit luc rurile de mai sus, realizatorul va discuta cu cei din echipa cu care
va elabora emisiunea.
În schema de mai jos , puteți observa din câți membri este formată e chipa care realizează o
emisiune . (Traciuc, 2000, p.81)

Figura 3
“Repo rterul de serviciu este cel care aduce informația folosindu -se de telefon, fax sau
deplasându- se pe teren. Reporterii redactori specializați pe domenii se deplasează la locului
diferitelor evenimente și fac înregistrările materialelor menționate de realiza tor”. (Traciuc, 2009, p.
163)
Reporterii din teritoriu sunt considerați corespondenți și vor prezenta evenimentele dintr -o
anumită zonă. Aceștia vor avea de îndeplinit două roluri, atât pe cel al reporterului, cât și cel de
redactor. Director departament
Patronul postului REALIZATOR Animator
Redactor Regizor de
emisie,
operator,
ilustrator
muzical EMISIE Reporter de serviciu
Reporter redactor
specialist
Reporter teri toriu,
corespondenți

29
Redactorul este cel care va interveni când vor apărea materialele înregistrate și prelucrate.
Toate aceste materiale vor fi ascultate și cronometrate, apoi se va lucra la redactarea textului
comperajului.
„Redactorul nu este însă însă un simplu executant, el pune în mișcare și leagă toate
elementele emisiunii colaborând cu realizatorul, în funcție de temă și de complexitatea ei, pentru a da coerența mesajului transmis către public. Realizatorul de emisiuni este cel care concepe
emisiunea, dar nu este obligatoriu ca el să o și pr ezinte, acest lucru putând să -l facă și animatorul.”
(Traciuc, 2009, p. 163)
Din echipa cu care va colabora realizatorul emisiunii, uneori este chiar necesară existența
unui ilustrator muzical. Cei doi vor colabora cu privire la muzica ce va fi difuzată în timpul
emisiunii și a ilustrațiilor muzicale.
Un alt rol important în cadrul elaborării unei emisiuni îl are regizorul de emisie. Acesta
trebuie să facă echipă bună cu operatorii din regia tehnică pentru a pune în undă emisiunea. Aceștia vor folosi îndemâ narea tehnică, dar și talentul lor. De aceea, pentru a realiza o emisiune bună,
trebuie să existe o relație foarte bună și înțelegere între realizator și regizorul de emisie.

30
Capitolul II “Lumea copiilor”- Emisiune radiofonică

“Lumea copiilor” este titlul emisiunii radiofonice pe care am realizat- o pentru partea
practică a acestei lucrări. Este o emisiune care are ca și public țintă părinții, cu scopul de a le oferi
sfaturi și de a -i îndruma în legătură cu diverse probleme cu care se confruntă z ilnic, dar și de a
descoperi lumea în care trăiesc proprii lor copii. De asemenea, este și o emisiune pentru cei mici
(eventual cei care se află alături de părinții lor când aceșt ia ascultă) și am ales câteva melodii
educative pentru ei, de unde vor avea c e învăța.
În urma acestei emisiuni am descoperit cât de isteți sunt copiii din ziua de astăzi și cât de
multe știu încă de la câțiva ani.

2.1 Argument

Am ales să realizez această emisiune radiofonică deoarece în România sunt destul de puține
posturi de radio care se ocupă cu acest gen de emisiuni, dar mai ales pentru că îmi plac foarte mult
copiii , iar ei reprezintă viitorul nostru. D e aceea, părinții trebuie să știe cum să -i educe într -un mod
corect, dar și cum să -i țină aproape de ei , în ciuda gadget urilor care îi distanțează pe copii de părinți,
dar și de școală .
Părinții s e confruntă cu multe probleme în ziua de astăzi și cred că este benefică această
emisiune la care copiii se pot face auziți. De asemenea, e nevoie și de sfatul unui specialist, de
exemplu al unui psiholog sau psihoterapeut , pentru a -i îndruma pe părinți, dar e utilă și povestea
unui părinte care a trecut cu al său copil prin diverse probleme și a găsit rezolvarea, iar acum poate
să-i ajute și pe alți părinți, care trec prin acelea și probleme.
La realizarea emisiunii mele am aplicat etapele pe care le -am descris și în teorie. Pentru
documentarea emisiunii, am apelat, în primul rând, la internet.
Nu știam exact din ce perspectivă să abordez subiectele emisiunii, apoi m -am gândit c ă ar
fi interesant să vorbesc cu un copil, apoi cu un psihoterapeut, care să -mi ofere câteva sfaturi cu
privire la principala problemă din ziua de azi, și anume, dependența de tehnologie a copiilor.
De asemenea, nu știam cu ce psiholog să vorbesc despre dependența copiilor de gadgeturi ,
astfel că am început să caut pe internet. Am contactat cinci psihologi pe care i -am găsit și mi- au zis
că sunt de acord să ne vedem pentru un interviu bazat pe acest subiect, dar mă tot amânau de pe o zi

31
pe alta, spunând c ă nu au timp, și, într -un final, am renunțat. După un timp, l -am găsit pe Gáspár
György, tot pe internet, cu care, într -un final, m -am întâlnit și mi- a vorbit exact despre ce aveam eu
nevoie.
Un alt subiect controversat al acestei perioade este și vaccina rea micuților, așa că m -am
gândit să vorbesc cu o mamă, care nu i -a făcut un vaccin fetiței, vaccin care era opțional, nu
obligatoriu, și, din această cauză, copilul a luat un virus destul de periculos , pe care putea să- l evite,
dacă era vaccinat. De ceva timp încoace, părinții s -au împărțit în două tabere, unii sunt contra
vaccinurilor, iar ceilalți sunt pro acestora. Din păcate, în ultima perioadă, mulți bebeluși au murit,
doctorii spunând că principala cauză este nevaccinarea micuților.
Inițial, nu știam cu ce material să încep emisiunea, astfel încât să reușesc să captez atenția
ascultătorilor. Așadar, m -am gândit, într -un final, că e perfect materialul cu Maria, fetița care îmi
povestește cu atâta patos cât de greu este la școală și că și -ar mai dori să primească din când în când
câte o jucărie de la părinți, nu tot o carte. Deși are aproape opt ani, am zis că merită să- mi încep
emisiunea cu ea, pentru că este exact tipul de copil din ziua de astăzi, dependent de tehnologie
(televizor, internet) , cărui a nu-i prea place școala, dar are aspirații mari pentru viitor.
Pentru fiecare material folosit în emisiunea mea am adăugat o mică introducere pentru ca
ascultătorul să știe despre ce este vorba. De asemenea, înainte de fiecare introducere, am adăugat și
un jingle cu numele rubricii pentru a ști ce urmează.
La montaj mi- a fost foarte ușor. Mi -am notat pe o foaie ordinea materialelor, și anume, am
început cu numele postului de radio, „Radio Tralala”, apoi am făcut o scurtă introducere cu ce
urmează să intr e pe post. Pentru fiecare material înregistrasem deja introducerea, apoi nu mi -a mai
rămas decât să le montez, să le pun cap la cap.
Am ales să inserez pe fundal și muzică pentru copii , pentru a introduce ascultătorul într -o
atmosferă prietenoasă și jucăușă, emisiunea numindu- se “Lumea copiilor” și are ca motto,
„Emisiunea în care părinții vor putea pătrunde în lumea propriilor copii”.
Cum am spus și mai sus, am întâmpinat probleme doar cu faptul că psihologii pe care i -am
contactat m -au tot amânat în ve derea realizării interviului. Eu am urmat etapele conform literaturii
de specialitate la realizarea emisiunii și nu am întâmpinat greutăți.
Un jurnalist trebuie să țină cont de o etapă foarte importantă la realizarea oricărui material,
și anume, trebuie să țină cont de documentare, conform teoriei de specialitate. El trebuie să fie bine
informat. Etapa documentării este foarte importantă atât în radio, cât și în presa scrisă/online, dar și
în televiziune. Atunci când realizăm un material trebuie să fim bine informați pentru a ști cum să
abordăm situația cu care ne confruntăm și să adresăm întrebările care ne vor ajuta să obținem
răspunsurile pe care le așteptăm.

32
Așadar m -am gândit ca emisiunea să aibă patru rubrici, și anume, “ Copiii văd și spun”,
“Protej ăm copilăria”, “La taclale cu un părinte” și „Cartea zilei”.
De asemenea, am alternat rubricile cu muzica, adică după fiecare rubrică am inserat două-
trei melodii.
În urma realizării unui material cu un copil, și anume, cu Maria, mi -am dat seama cât de
greu este la început să îl faci pe copil să vorbească, mai ales atunci când vede că este filmat sau
înregistrat. De obicei, aceștia răspund simplu la ce sunt întrebați, adică, cu „ da”, „nu”, „ nu știu”, etc.
Pentru a putea vorbi cât mai deschis și mai libe r, a trebuit, mai întâi, să mă împrietenesc
cu ea, să îi povestesc și eu unele lucruri, apoi am lăsat -o să îmi vorbească despre ce a vrut , iar eu o
aprobam, îi zâmbeam, ceea ce i -a dat impresia că deja ne- am împrieten it. Și când am văzut că
începe să fie d in ce în ce mai deschisă, am început să o întreb diverse lucruri, după care, de la sine,
mi-a povestit cu mult patos despre cât de greu e la școală și ce își dorește să facă atunci când o să fie
mare.
Ce m -a uimit la ea a fost faptul că, deși are aproape opt ani, are deja planuri mărețe pentru
viitor și știe ce vrea de la viață. De asemenea, ca și în cazul majorității copiilor, tehnologia și- a pus
amprenta și asupra ei.
Când mi -a povestit de cum a încercat să- și rezolve problemele la matematică, mi- a zis că a
încercat ea o teorie, câutând și pe Google, și pe Youtube, și tot nu a reușit.
Apoi am decis să fac un interviu cu un psihoterapeut, și l -am ales pe Gáspár György . Am
vrut să obțin câteva sfaturi de la un specialist, care a și scris o carte de parentaj, și anume, “Copilul
invizibil” .
Am abordat diverse subiecte interesante în acest interviu, cum ar fi, efectele pe care le au
gadgeturi le asupra copiilor, dacă mai au ei o copilărie în adevăratul sens al cuvântului și dacă toate
acestea afectează în vreun fel relația copil -părinte.
Mulți părinți sunt din ce în ce mai disperați din cauza faptului că ai lor copii au devenit
dependenț i de tot ce înseamnă gadgeturi , adică petrec mult prea mult timp în fața calculatorului,
telefonului, laptopului, tablete i, psp- urilor și lista continuă.
Gáspár György a oferit câteva sfaturi utile pentru părinți, care merită ascultate și sunt de luat
în calcul, mai ales pentru că lumea s -a schimbat, copiii sunt interesați de alte lucruri, iar părinții
trebuie să se adapteze nevoilor acestora, astfel încât să nu -i îndepărteze de ei. Aceștia trebuie să ia
în calcul că timpurile s -au schimbat, iar tehnologia a avansat, de aceea și copiii sunt mult mai isteți
în ziua de astăzi, au acces la mai multe informații și sunt mult mai curioși.
Rubrica “Cartea zilei” m -am gândit să o introduc cu scopul de a -i ajuta pe părinți să citească
exact cărțile care îi vor ajuta să afle cât mai multe lucruri despre copiii lor, cum să -i înțeleagă mai

33
bine sau despre cum să- i educe într -un mod co rect. Există foarte multe cărți de parenting , care au
fost scrise atât de psihologi, cât și de părinți obișnuiți.
Eu mi -am propus să scot în evidență, în această emisiune, problemele prin care trec atât
copiii, cât și părinții, iar un psihoterapeut este de mare ajutor să ofere sfaturi cu privire la teama
multor părinți, adică dependența de tehnologie în cazul copiilor.
M-am gândit că acest tip de emisiune va „prinde” ascultătorul pentru că se vor regăsi mulți
părinți în această situație și, de asemenea, și mulți copii se vor regăsi în situația Mariei, și anume
pentru simplul fapt că multora nu le place școala, au teme grele pe care nu știu să le rezolve, dar,
uneori, nici învățătorul/învățătoarea nu reușește să îi ajute cu rezolvarea problemelor.

2.2 Descrierea modului de realizare a emisiunii

Pentru realizarea emisiunii, m- am gândit să fac un jingle cu numele radioului la care este
difuzată em isiunea, și anume Radio Tralala, căruia i -am adăugat un mic motto, și anume, „radioul
copilăriei tale”, pentru a stabili de la început că este vorba despre un post de radio de nișă, având ca
public țintă părinții și copiii.
Apoi am început emisiunea cu o formă de salut și rostind numele acesteia, “Lumea
copiilor” și, din nou, un alt motto, „emisiunea în care părin ții vor putea pătrunde în lumea propriilor
copii”, pentru a informa ascultătorul că emisiunea abia a început.
Următoarea etapă a constat în prezentarea celor patru rubrici, și anume, “Copiii văd și
spun”, “Protejăm copilăria”, “La taclale cu un părinte” și „Cartea zilei”.
Am făcut un mic intro cu subiectele care urmează să fie discutate pe parcursul emisiunii .
După ce s -a terminat intro -ul cu prezentarea rubricilor, am ridicat volumul melodiei de pe fundal și
am lăsat -o să se termine, apoi am mai insera t încă o piesă.
După aceasta, am inserat un jingle cu titlul primei rubrici, și anume, “Copiii văd și spun” ,
apoi am adăugat un mic intro cu descrierea materialului.
Am încep ut emisiunea cu un mic material despre Maria, o fetiță de aproape opt ani, care
mi-a povestit cât de greu este la școală, că deja s -a săturat de atâtea teme și teste, că își dorește să
mai primească uneori câte o jucărie de la părinți, dar aceștia îi cumpără tot cărți. De asemenea, a
povestit că s -a întâmplat de multe ori ca nic i măca r învățătorul să nu știe să rezolve problemele la
matematică pe care acesta le dă ca temă elevilor pentru acasă. Cea mai amuzantă parte a fost când
mi-a spus că a mai încercat ea o teorie, și anume, a apelat la tehnologie. „N -am știut să rezolv
pagina aia, am căutat și pe Youtube, nici Youtube -ul n-a știut, și nici Google -ul”.

34
Mi-a plăcut foarte mult ce mi -a povestit, așa că am decis să încep emisiunea cu ea, cu
Maria, pentru că se regăsesc mulți copii în situația ei, iar părinții trebuie să știe toate ac este lucruri.
Copiii trebuie ascultați și sprijiniți în aceste situații.
Pe M aria am cunoscut -o la un botez și mi-a fost puțin cam greu să încep un dialog cu ea.
Până am convins -o să fie mai deschisă, mi -a luat ceva timp. Copiii sunt puțin cam dificili în a da
răspunsuri lungi, așa că întâi ne -am împrietenit, i- am povestit și eu unele lucruri, apoi când a
început să îmi povestească și ea, o aprobam dând din cap, îi zâmbeam, după car e a început să fie
mai deschisă și să îmi spună toate nemulțumirile ei legate de școală.
După acest material, am inserat două melodii pentru copii, apoi am adăugat un jingle cu
numele celei de- a doua rubrici, și anume, “Protejăm copilăria”, după care am adăugat un intro cu
descrierea în câteva cuvinte a interviului care urma să ruleze.
Așadar, al doilea material pe care l -am realizat este interviul cu psihoterapeutul Gáspár
György . M-am gândit să abordez o temă cont roversată, și anume , dependența de tehnologie la
copii. Am vrut să obțin câteva păreri, dar și sfaturi de la un s pecialist cu privire la acest subiect.
Gáspár György a scris o carte de parentaj, și anume, “Copilul invizibil” . Din acest interviu,
părinții vor putea afla cum să -i motiveze pe copii să mai renunțe la gadgeturi, fără a intra în conflict
cu ei.
Am dorit să aflu dacă această dependență va dăuna, în vreun fel, în relația copil- părinte ,
dacă cei mici mai au o copilărie obișnuită sau aceste gadgeturi vor reuși să -i îndepărteze de tot pe
copii de părinții lor. Psihoterapeutul mi -a explicat că vremea trece, și timpurile se schimbă.
Copilăria, pentru cei care sunt acum adulți , consta în jocurile în fața porții sau pe stradă,
bătutul mingii, și alte jocuri, dar pentru copiii de astăzi, copilăria constă în joaca pe tablete,
telefoane, latopuri, psp- uri, etc.
Psihoterapeutul a spus că dacă toate aceste gadgeturi sunt folosite cu măsură, ele sunt
binevenite, mai ales că viitorul este influențat de către acestea.
În concluzie, părinții sunt nevoiți să se adapteze timpurilor actuale pentru că acum
tehnologia stă l a baza dezvoltării unui copil.
Pe Gáspár György l-am contactat pe Facebook, apoi am obținut numărul de telefon și
astfel am stabilit să ne vedem pentru a realiza acest interviu.
După acest material, am inserat alte două melodii, dar de data aceasta am ales hituri din
anii ’80, special alese pentru părinți. Apoi am adăugat un nou jingle cu titlul celei de -a treia rubrici,
și anume, “La taclale cu un părinte”, după care am adăugat un intro despre ce urma să vorbească
mama unei fetițe, căreia i -am luat interviul.

35
Pentru această rubrică am ales să realizez un interviu cu o mămică ce s -a chinuit câțiva ani
să aibă un copil, dar am vrut să scot în evidență un alt subiect controversat în această perioadă, și
anume, problema vaccinurilor la copii.
Părinții din România s -au împărțit în două tabere, și anume, pro sau contra vaccinului.
Rodica, cea căreia i -am luat interviu, este mama unei fetițe de patru ani și jumătate. S-a
chinuit mulți ani să devină mamă, și până la urmă a reușit, la vârsta de 31 de ani. Ea a povestit că
din cauză că nu i -a făcut un vaccin copilului, acesta a luat un virus destul de grav pentru care a fost
nevoie să stea internat în spital. Vaccinul respectiv nu era obligatoriu, ci opțional, și a considerat că
nu e nevoie să -l facă, dar, din păcate, s -a ajuns în situația care să necesite internarea în spital din
cauza unor simptome severe.
Am vrut să abordez acest subiect pentru a le oferi ascultătorilor un caz real, ce se poate
întâmpla cu copilul dacă nu- i faci un vaccin. Din păcate, în ultimul timp, s -au întâmplat lucruri și
mai rele, și anume, s -a ajuns ca unii copii să și moară din cauză că nu au făcut un vaccin, după
spusele medicilor. De exemplu, cele mai multe cazuri de decese sunt în cazul copiilor cărora nu li s –
a făcut vaccinul an tirujeolic.
După acest material , am inserat trei melodii, două hituri din anii ’80 pentru părinți și o
melodie educativă pentru copii, după care am adăugat ultimul jingle , cu numele rubricii, și anume,
“Cartea zilei”după care am adăugat un intro cu recom andarea cărții, și anume, este vorba despre o
carte scrisă de Daniel Siegel , “Vâltoarea minții. Puterea și rolul transformărilor cerebrale în
adolescență ”, care se adresează atât părinților, cât și adolescenților.
Scopul acestei rubrici este de a oferi p ărinților surse de unde se pot informa și de unde pot
afla cât mai multe lucruri, astfel încât să ajungă să aibă o relație cât mai bună cu proprii lor copii.
Sunt foarte multe cărți de parenting din care părinții pot afla multe lucruri de care, inevitabil, s-au
lovit. Aceste cărți sunt scrise fie de psihologi, fie de părinți , care au trecut prin diferite probleme și
vor să împărtășească rezolvarea acestora.
Acestei rubrici i -am adăugat câteva inserturi de la un eveniment, unde psihologul Otilia
Mantelers a vorbit despre cât de interesantă și utilă este această carte, și cât de mult a ajutat -o să
observe unele lucruri la copilul ei, cărora nici măcar nu le dădea importanță.
Tot ea a amintit despre evoluția tehnologiei și ce efecte are asupra copiilor sau a
adolescenților. Otilia Mantelers a mai adăugat faptul că Daniel Siegel a scris în cartea sa că
adolescenții lucrează mai bine seara, citesc mai mult, astfel încât aceștia ajung să stea până mai
târziu să facă diverse lucruri, iar dimineața se trezesc mai târziu. Toate acestea se petrec ca urmare a
schimbărilor din creier. Asta a observat și ea la copilul ei, astfel că s -a gândit că cel mai bine e să se
adapteze stilului acestuia, să- și schimbe puțin programul, preferând să renunțe la obiceiurile pe care

36
le are seara, pentru a putea purta o discuție cu băiatul ei pentru că acela e momentul lui de
conectare.
După acest material, am adăugat două melodii, una pentru copii, iar cealalta pentru părinți.
Emisiunea se încheie cu o intervenție a mea, iar pe fundal am adăugat tot o melodie pentru
copii, în care îmi rostesc numele și le sugerez ascultătorilor că îi aștept și în următoarea zi la o nouă
emisiune, după care am mai adăugat încă două melodii, tot una pentru copii, iar cealalta pentru
părinți.
Între cele patru materiale, am alternat melodiile , atât pentru copii, cât și câteva melodii
pentru părinți.
Melodiile pentru cei mici le -am ales special pentru a învăța ceva din ele, și anume, vor putea
să învețe să spună diferite forme de politețe, de salut, dar ș i alte lucruri educative.
Una dintre melodii se numește “Fuga jucăriilor”, iar celelalte melodii pe care le- am
inserat sunt “Papă tot”, “Îmi cer iertare”, “7 ani de acasă”, “Bună ziua, mulțumesc, te rog”, “Noi
suntem piticii”, și “Mickey Mouse”.

Melo diile pe care le -am ales pentru părinți sunt hituri din anii ’80, care se ascultă și acum
pe diverse posturi de radio atât din România, cât și din străinătate. Am observat că și cei de la Radio
Itsy Bitsy, cei care realizează emisiuni de genul acesteia pe care am realizat -o eu, difuzează astfel
de hituri vechi.
Una dintre piese este a lui Cyndi Lauper, „Girls Just Want To Have Fun”, iar celelalte sunt
Michael Jackson, „Billie Jean”, Madonna, „La Isla Bonita”, Bobby McFerrin, „Don't Worry Be
Happy”, Modern Talking, „You're My Heart, You're My Soul”, iar ultima melodie este a lui Billy
Joel, „Uptown Girl”.

Eu am realizat această emisiune în special cu scopul de a le oferi părinților informații și
sfaturi în legătură cu problemele cu care se confruntă zilnic în educația propriilor copii. Am abordat
cele două subiecte controversate, dependența de tehnologie, pe care am insistat mai mult, dar și
subiectul vaccinurilor.
Mi-am dorit să am trei categor ii de persoane în această emisiune, și anume, un copil, un
psihoterapeut și o mămică, deoarece m -am gândit că fiecare va avea de transmis ceva diferit, de la
care vom avea ce afla și învăța, mai ales că sunt trei categorii diferite de persoane.
Întotdeauna va fi nevoie să ascultăm care sunt nemulțumirile copiilor pentru a ști cum să
rezolvăm o problemă, avem nevoie de părerea unui specialist și de sfaturile acestuia pentru a ști
cum să educăm un copil într -un mod corect, fără a exista conflicte și avem nev oie și de părerea unei

37
mame, care a trecut printr -o problemă cu fetița sa din cauza unui virus , pe care l -a luat din cauză că
nu i-a făcut un vaccin.
Durata emi siunii pe care ma realizat -o este de 58 de minute și 39 de secunde și m-am
gândit că ar putea f i difuzată în intervalul orar 15:00- 16:00.
La realizarea emisiunii, am respectat pașii descriși în primul capitol al lucrării.

2.3 Desfășurător pentru emisiunea “Lumea copiilor” – difuzată în intervalul
orar 15:00 -16:00

Jingle emisiune
15.00 Intro emisiune 1:27+ Fuga jucăriilor / TraLaLa 1:23
15.03 Bună ziua, mulțumesc, te rog / TraLaLa 2:52
15.06 Jingle + prez. Copiii văd și spun / reportaj Maria 3:10
15:09 Papă tot / TraLaLa 1:50
15:11 7 ani de acasă / TraLaLa 1:42
15:13 Jingle + pre z. Protejăm copilăria / interviu psihoterapeut Gaspar Gyorgi 7:20
15:20 You're My Heart, You're My Soul/ Modern Talking 3:14
15.23 Don't Worry Be Happy / Bobby McFerrin 4:03
15:27 Jingle + prez. La taclale cu un părinte/interviu Rodica 6:10
15.33 La Isla Bonita / Madonna 3:58
15:37 Billie Jean/ Michael Jackson 4:55
15:42 Îmi cer iertare / TraLaLa 2:07
15:44 Jingle + prez. Cartea zilei/Recenzie carte+insert psiholog 2:20
15:46 Fuga jucăriilor/ TraLaLa 2:38

38
15.49 Girls Just Want To Have Fun/ Cyndi Lauper 4:25
15:53 Final emisiune 0:10
15:53 Mickey Mouse / TraLaLa 1:45
15:55 Uptown Girl / Billy Joel 3:22

39
Concluzii

Am ajuns la concluzia că emisiunea radiofonică este foarte interesantă deoarece este un
produs complex, care ajută la transmiterea mai mul tor tipuri de informații.
Eu am dorit să realizez o emisiune intitulată „Lumea copiilor ”, prin care să ofer părinților
informații utile pentru educarea copii lor. Mi-am dat seama că o emisiune având ca și public țintă
doar copiii, este foarte greu de real izat, deoarece aceștia se plictisesc extrem de repede și cu
siguranță nu vor avea răbdare să asculte tot.
Astfel că m -am gândit mai bine și am ajuns la concluzia că vreau să realiez o emisiune
dedicată părinților, care să- i ajute „să pătrundă în lumea pr opriilor copii”, ca să -i înțeleagă și să știe
cum să rezolve anumite probleme existente în multe familii din întreaga lume.
Majoritatea părinților sunt foarte ocupați în ziua de astăzi, din cauza programului încărcat
la muncă, dar și din cauza problemelor casnice, iar aceștia își neglijează proprii lor copii și îi lasă să
facă ce vor sau , ca să stea cuminți, le permite să stea pe calculator, tabletă sau telefon.
Obiectivul pe care mi l -am propus încă de la început, și anume, să abordez principalele
probl eme cu care se confr untă părinții și copii, l-am îndeplinit. Am realizat, așa cum mi- am dorit,
toate materialele la care m -am gândit dinainte.
Astfel că am realizat un reportaj cu un copil , care mi-a povestit cât de greu este la școală,
un interviu cu un psiholog , care a oferit mai multe sfaturi în legătură cu dependența de gadgeturi la
copii și cum pot face părinții în așa fel încât să o prevină, și, de asemenea, un alt interviu cu o
mamă, a cărei fetițe a luat un virus foarte grav din cauza faptului că nu a făcut un vaccin.
Muzica pe care am ales -o conține atât melodii educative pentru copii, cât și piese pentru
părinți, și anume, hituri din anii ’80 , difuzate și acum la multe posturi de radio.
În țara noastră există foarte puține posturi de radio, care difuzează acest gen de emisiune
deoarece publicul țintă este de nișă, nu generalist.
Limbajul pe care l -am folosit în emisiune este simplu, am încercat să alternez frazele
scurte cu cele lungi pentru a crea dinamism, dar și pentru a fi mai ușor publicul ui ascultător să
înțeleagă despre ce este vorba, pentru că acesta nu va putea reveni asupra informației, așa cum se
întâmplă, de exemplu, în cazul presei scrise sau online.
Foarte importante sunt și persoanele cu care interacționezi pentru a crea materi alul dorit,
adică trebuie să transmită ceva ascultătorilor pentru a nu- i plictisi și apoi să mute pe alt post.
În concluzie, obiectivul vizat încă de la începutul lucrării , și anume, de a transmite
informații educative ascultătorilor, consider că a fost atins, datorită materialelor pe care le -am
realizat și le -am inserat în emisiune.

40
Bibliografie

• Anghel, Mihai (2010), Jurnalism Radio, Timișoara, Editura Universității de Vest
• Bâlbâie, Răduț (2004), Dicționarul jurnalistului de radio, București, Editura Tritonic
• Ciobotea, Radu (2005), Reportaj și literatură, Eseu asupra reportajului românesc și francez
în perioada interbelică, Cluj -Napoca, Editura Casa Cărții de Știință
• Coman, Mihai (coord.) (2009), Manual de jurnalism , ed. III, Iași, Editura Polirom
• Gros u-Popescu, Eugenia (1998), Jurnalism radio. Specificul radiofonic , București, Editura
Teora
• Pospai, Mircea și Verman, Gheorghe (2005), Jurnalism la radioul regional și local , Sibiu,
Editura Universității „Lucian Blaga”
• Traciuc, Vasile (2000), Emisiunea radiofonica.Concepere si realizare , Craiova, Editura
Meridian press
• Traciuc, Vasile (2003), Jurnalism Radio, București, Editura Tritonic

Surse online
• https://dexonline.ro/ , accesat 17 aprilie 2017
• https://www.youtube.com/ , accesat 10 mai 2017