Lucrare de disertație [309328]

Universitatea Politehnică Timișoara

Facultatea de Arhitectura și Urbanism

Departamentul de Arhitectură

Lucrare de disertație

Regenerarea urbană în Oradea

Lista figurilor și tabelelor

Figura 1 Rețeaua de spații verzi 49

Figura 2 trama stradală a orașului 50

Figura 3Tranșee și legături pietonale 51

Figura 4 Spații publice și spații verzi. 53

Figura 5 55

Figura 6 Relații pietonale și zone de interes. 56

Figura 7 Pârâul Racilor 57

Figura 8 Uzine-Tractorul Brasov 59

Figura 9 [anonimizat] 60

Figura 10 Planul fostei uzine Tractorul Brașov 61

Figura 11 Gothenburg 63

Figura 12 Gothenburg 63

Figura 13 Piața SUPERKILEN 64

Figura 14 Piața SUPERKILEN parc 65

Figura 15 Infrastructura pieței 66

Figura 16 Împărțirea zonei 67

Figura 17 Inima planului Superkilen 68

Figura 18 Parcul 69

Tabelul 1 Analiza SWOT 39

Rezumatul

Introducere

Motto

Motto 1: "Un text anonim al Tradiției spune ca fiecare om,.de-a [anonimizat]: sa construiască sau sa planteze. [anonimizat]-o zi vor termina ceea ce fac.

Atunci se oprescșise simt limitați de proprii pereți. Viata isi pierde sensul atunci când construcția s-a realizat. Dar mai suntșicei care plantează. Uneori ei au de suferit din cauza furtunilor, a anotimpurilor, și rareori au odihna. Spre deosebire de o clădire, [anonimizat], viata sa fie o mare Aventura."Brida" – Paulo Coelho

Motivația temei

Dezvoltarea planificării urbane a [anonimizat], cu care trebuie să rezolve o mare dilemă: acordând prioritate cererii locuitorilor în ceea ce privește dezvoltarea durabilă. Unde ar trebui să fie direcționate resursele financiare? Ar trebui să se pună accentul pe construirea de case moderne cu facilități ecologice (verzi) ecologice sau pe rezolvarea problemelor cu care se confruntă fiecare oraș în ceea ce privește construcțiile sau locuințele care nu mai corespund cerințelor locuitorilor?

Statele cu putere economică încearcă să rezolve această dilemă prin punerea în aplicare a [anonimizat] a orașului.

[anonimizat]-al doilea război mondial. Construcția de locuințe a constituit una dintre componentele economiei românești care a angajat un volum mare de forță de muncă și eforturi financiare extraordinare. "Foamea" pentru locuințe a impus guvernelor postbelice să adopte programe pe termen lung de ridicare a [anonimizat], [anonimizat] (9 mp / cameră). Considerată drept o [anonimizat] a început încă din anii '50 [anonimizat] a cererii ridicate de spații de locuit. [anonimizat] (Luca, 2003) care stabilesc limitele între care anumiți parametri tehnici specifici unei locuințe pot varia.

În cei 45 de ani de construcție a locuințelor colective, patrimoniul locuințelor colective nou construite din România a ajuns la sfârșitul anului 1999 la 3.181.700 de apartamente, diferite în ceea ce privește soluțiile constructive aplicate și nivelul de confort, supuse diferitelor grade de uzurășiuzură.

Aceeași stare de "sănătate" funcțională se vedeașiîn celelalte clădiri construite în perioada analizată: clădiri publice, școli, muzee, primării, locuințe în vârstă, a.s.o., precumșiîn infrastructura rutieră și în infrastructurile aferente. Ele au făcut obiectul unor intervenții minore care vizează menținerea funcționalității acestora; politica de austeritate a celor 50 de ani a fost principala cauză a acestui status-quo.

Întrucât în anii 1950-1989 proprietatea statului a fost aproape exclusiv dominantă în România, locuințele nu s-au "bucurat" de servicii de reparare și reabilitare, binecunoscute fiind faptul că statul este cel mai rău manager. Instituțiile de stat responsabile de repararea și administrarea proprietăților comune în fiecare oraș (ICRAL, IGCL) și-au limitat activitatea la evidența birocratică a spațiilor de locuit, păstrarea funcționării rețelelor de utilități (apă, canalizare), infrastructura rutieră, partea clădirii a patrimoniului cultural și a clădirilor instituțiilor publice. Perioada postcomunistă nu a reușit să îmbunătățeascășisistemele de reparareșireabilitare. În febra transferului proprietăților fostei populații, autoritățile au fost forțate să inițieze programe de reabilitare menite să sporească siguranța construcțiilor afectate de cutremure care nu au cruțat România de-a lungul timpului, în paralel cu reducerea consumului de energie. Aceste programe au fost atât resurse cât și timp îndelungate

Dezvoltare durabilă

1.1. Concept

Încă din fazele primare ale devenirii sale, societatea a remodelat cadrul natural, în care a instituit un mediu ambiant creat cu mijloace proprii, un mediu pe care îl numim „artificial”, caracterizat prin volume, spațialitățișistructuri

calitativ deosebite de cele care constituie mediul natural. Mediul artificial este compus din multiple alcătuiri și echipări care servesc cerințelor curente și sunt caracteristice procesului cotidian de trai al grupurilor sociale.

Societatea contemporană esteșimartora și cauza unui fenomen extrem de periculos: mediul uman tinde să devină un mediu antiuman. Exploatarea intensivă a naturii și extinderea mediului artificial tind să “sufoce” mediul naturalși să caracterizeze cadrul material al societății. Omul – în măsura în care poate fi inventiv și constructiv – poateșidistruge ceea ce a creat, din cauza incapacității sale de a înțelege fenomenele în complexitatea și globalitatea lor : pentru a-și satisface rapid niște interese meschine este în stare să compromită confortul și securitatea generațiilor viitoare.

Expresia “mediu uman” este una relativ nouă (ea fiind adoptată la Congresul al IX-lea al Uniunii Internaționale a Arhitecților – UIA, ale cărui lucrări s-au ținut la Praga, în 1967). Sintagma exprimă acordul universal privind

necesitatea obiectivă de integrare a celor două medii aparent contradictorii – mediul natural și mediul artificial (creat de om) – precumșiidea de înlăturare a cauzelor care provoacă raporturi de neconcordanță cu efecte autodistructive pentru societatea umană.

În ultima perioadă de timp s-a constatat o extindere a artificializării accentuateșihaotice a mediului care are cașicauze:

– aglomerarea excesivă a industriilor perturbatoare ale mediului ambiant;

– concentrări uriașe – ca număr și densitate – ale populației în formațiuni urbane care depășesc scara umană;

– dezvoltarea haotică a rețelelor de comunicații și de transport care utilizează o suprafață excesivă de teren;

– lipsa de control a unui trafic excesiv de intensificat;

– ocuparea dezordonată și extensivă a zonelor periurbaneșirurale;

– distrugerea terenurilor agricole fertile;

– degradarea masivelor forestiere;

– poluarea atmosferei, a solului, subsolului și a apelor;

– imposibilitatea rezolvării corespunzătoare a evacuării, refolosirii, depozitării și distrugerii deșeurilor.

Controversele permanente între cei care susțineau necesitatea menținerii ritmului de dezvoltare cu ignorarea impactului acestui fenomen asupra naturii și cei care promovau cu insistența revizuirea acestui tip de evoluție, implicând metode eficiente de conservare a patrimoniului natural și-au găsit un echilibru în formularea unui concept a cărui punere în aplicare ar fi urmat să „dea satisfacții” ambelor părți: dezvoltarea durabilă.

Atributul „durabil” a fost promovat pentru prima dată, pe plan mondial (în contextul protecției mediului), în documentele prezentate la Conferința Internațională de la Rio din anul 1992 (regăsindu-se în binecunoscuta „Agendă 21”). În fieful „liberalismului economic și financiar” din Chicago, la Congresul UIA din 1995, a fost lansatșiîn mediul arhitectural și urbanistic conceptul de „dezvoltare durabilă” (după ce, în 1987, fusese publicat „Raportul Brundland”), o dezvoltare menită să creeze structuri stabile, coerente, limitate spațial. Acest concept readuce în atenție caracteristici care pot transforma „aglomerația” într-un „complex de așezari” distincte, locuibileșieliberate, parțial, de stress.

Un fapt deosebit de important, dar extrem de puțin cunoscut, este acela că un arhitect român – G. M. Cantacuzino – a realizat o operă de precursor prin utilizarea termenului „durabil” în domeniul arhitecturii și construcției încă din 1947! Atributul „durabil” traversează cartea acestuia, intitulată „Despre o estetică a reconstrucției”, de la un capăt la altul, impunând construcției (locuinței, mai ales) să fie durabilă, să treacă peste modelele arhitecturaleșifanteziile speculei. În concepția arhitectului român durabilul exclude lenea, anemia sensibilității, derizoriul, meschinul, refuzul artei și anticultura, nepăsarea autorităților, promovând – însă – cu autoritate, o legislație chibzuită, o voință „neșovăielnică”și„generozitate înțelegătoare a nevoilor națiunii”, darșiechilibrul dintre disciplinele clasice, temele moderneșiformele subtileșisensibile, dar „fără a întoarce spatele tradiției”, susținând dezvoltarea „firească” a României.

Conceptul de dezvoltare urbană durabilă” Dezvoltarea presupune creșterea, dar ceea ce o diferențiază de aceasta este tocmai schimbarea, trecerea la o stare nouă, la o treaptă superioară, la complexitate”

Pornind de la dimensiunile matematice ale spațiului: bidimensională (spațiul ca” loc, suprafață, întindere limitată”). tridimensională (spațiul ca” întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni”)șitridimensională sau multidimensională (spațiul ca” formă fundamentală de existență a materiei în cadrul căreia are loc mișcarea acesteia” ), facilităm o înțelegere mai clară, structuratășicomplexă a conceptului de dezvoltare spațială, care de fapt este definit de pe 3 niveluri:

-” Fenomenul de extindere spațială a așezărilor omenești, urmată sau nu de salturi calitative (de exemplu, trecerea de la sat la oraș)

– Dezvoltarea pe verticală a așezărilor omenești (este o dezvoltare, deoarece presupune atât un salt calitativ la conceptul de locuință colectivă, precumșiprogresul tehnologic care să permitărealizarea acestora)

– Dezvoltarea așezărilor omenești într-un spațiu multidimensional guvernat de legi naturale, economice, sociale, culturale, etc., fiecare dintre acești determinanți înregistrând salturi calitative odată cu evoluția așezărilor omenești”

În urma unei cercetări științifice cu privire la definiția noțiunii de” dezvoltare durabilă” s-a observant faptul că există un număr impresionat de definiții și interpretări. Amintim totuși prima definiție care a apărut în raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare intitulat” Viitorul nostru comun” (Brundtland, 1987):” dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”. Deși,” definiția dezvoltării durabile rămâne aceeași, […] omenirea înțelege astăzi mult mai bine pilonii economici, sociali și ecologici ai dezvoltării durabile,șicum sunt aceștia conectați în mod intrinsec” (Bugge și Watters8, 2003).

Durabilitatea urbană se bazează pe interacțiuni pozitive între cele trei subsisteme urbane diferite: social, economicșifizic (teritorialșide mediu). În același timp, nu trebuie pierdut din vedere existența unui număr foarte mare de factori ce influențează sustenabilitate dezvoltării urbane, printer care amintim: modul de utilizare a terenurilor, progresul tehnologiei, nivelul de educație, evoluția societății, rețele de transport și accesibilitate, caracteristici privind consumul de energie, etc. Acești factori interacționează între ei, schimbând temporal relații de tip” cauză-efect” și imprimând diferite influențe asupra durabilității în diferite stadii de dezvoltare urbană. Prin urmare, durabilitatea este un concept dinamic.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că noi forțe au un impact semnificativ în dezvoltarea orașelor în general: noi forțe economice, noile tehnologii, noile forme de guvernare, noile restricții ecologice, noile tendințe de evoluție a societății, etc.

Frecvent, în literatura de specialitate, dezvoltarea urbană este sinonimă cu noțiunea de urbanizare. La nivel european, una dintre provocări urbane care necesită intervenții coerente de dezvoltare urbană este reprezentantă de fenomenul expansiunii urbane în afara intravilanului (” urban sprawl”). Dezvoltarea urbană poate fi privită ca proces de creștere și amplificare însoțit de transformări calitative generate de aplicarea unor strategii, politici, programe de dezvoltare.

1.2. Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă în România

1.2.1 Amenajarea teritoriului

În perspectiva dezvoltării durabile, spațiul geografic amenajat și locuit – cuprinzând elemente fizice naturale și antropice dar și elemente instituționale și culturale – reprezintăun complex funcțional care susține calitatea vieții populației și reprezintă acea parte a avuției naționale de care beneficiază toți cetățenii.

Obiectivul de a realiza coeziunea teritorială a Uniunii Europene este prezent în Tratatul de Reformă de la Lisabona (13 decembrie 2007) și a căpătat treptat contur în documentele adoptate la nivel ministerial încă 1983, cu o sistematizare mai precisă în Carta de la Leipzig (mai 2007). Coeziunea teritorială presupune adecvarea resurselor

teritoriului (naturaleșiantropice) la necesitățile dezvoltării socio-economice în vederea eliminării disparităților și disfuncționalităților între diferite unități spațiale în condițiile păstrării diversității naturale și culturale a regiunilor.

Chiar în absența unei autorități specializate cu activitate permanentă la nivelul UE, orientările convenite au produs efecte vizibile în promovarea coeziunii teritoriale prin coordonarea politicilor sectoriale pe baza conceptelor și tehnicilor planificării spațiale.

Documentele UE subliniază în mod expres necesitatea ca fundamentarea politicilor naționale de amenajare a teritoriului și planificare spațială să devină o dimensiune esențială a Strategiei UE pentru Dezvoltare Durabilă și a Strategiei de la Lisabona revizuite.

Așezările umane, ca subsistem al teritoriului locuit, reprezintă spațiul unde problemele economice, socialeșide mediu trebuie coordonate la scări spațiale diferite, instrumentele de implementare fiind amenajarea teritoriului și urbanismul. Teritoriul, înțeles ca spațiu geografic locuit, include elemente fizice naturale și antropice, dar și elemente instituționale și culturale, toate integrate într-un complex funcțional al cărui principal scopșiresursă îl reprezintă populația umană. Așezarea umană ca entitate funcțională, fizică, instituționalășiculturală reprezintă cadrul de asigurare a unui cât mai înalt nivel al calității vieții. Așezările umane trebuie privite în calitate de consumatoare de resurse dar și de generatoare de bunăstare și potențială resursă de creativitate, în special în mediul urban.

Amenajarea teritoriului are un caracter predominant strategic, stabilind direcțiile de dezvoltare în profil spațial, care se determină pe baza analizelor multidisciplinare și a sintezelor interdisciplinare. Documentele care rezultă din acest proces au un caracter atât tehnic, prin coordonările spațiale pe principiul maximalizării sinergiilor potențiale ale dezvoltării sectoriale în teritoriu cât și legal, având în vedere că, după aprobarea documentațiilor, acestea devin norme de dezvoltare spațială pentru teritoriul respectiv.

Aspectele tehnice, legale și politice integrate în planurile aprobate de amenajare a teritoriului constituie elemente care fundamentează planurile regionale de dezvoltareșiconstituie expresia coordonată spațial și temporal a politicilor de dezvoltare.

Planurile de amenajare a teritoriului constituie fundamentarea tehnicășiasumarea politicășilegală a strategiilor în vederea accesului la finanțarea programelor și proiectelor din fonduri naționale și europene, în particular prin Programul Operațional Regional și programele operaționale sectoriale. În cadrul acțiunii de aplicare a Planului de Amenajare a Teritoriului Național au fost aprobate prin lege, pânâ în luna septembrie 2008, cinci secțiuni: retele de transport, apă, arii protejate, rețeaua de localități și zone de risc natural.

În condițiile specifice ale României, clarificarea regimului juridic al proprietății asupra terenurilor – fie intravilane (construibile), fie extravilane (preponderent agricole, silvice sau perimetre naturale protejate) – printr-un sistem cadastral adecvat reprezintă obiectul principal al dezvoltării teritoriale sănătoase și precede stabilirea regimului ethnic și economic prin documentații de urbanism.

1.2.2. Planificarea spațială

Conceptul de planificare spațială reprezintă un cumul de metode, programe, proiecte și acțiuni prin care se realizează dezvoltarea direcționată, ghidată de strategii explicite, a spațiului fizic pentru a echilibra componentele economice, sociale, culturaleșiistorice, de peisajșimediu natural ale unui teritoriu. Planificarea spațială presupune demersuri interdisciplinare și include paliere diferite de analiză și proiectare, constituind baza conceptuală a politicilor de dezvoltare regională și intervenind pentru corectarea anomaliilor și disfuncționalităților care pot să apară în derularea acestora.

Strategiile, programele și planurile de amenajare integrată în teritoriu și localitățile din România vor trebui, prin urmare, să incorporeze orientările comune pentru spațiul amenajat european, cu referință prioritară la menținerea unui echilibru rațional între interesul privatșicel public, în condițiile respectării stricte a regimului juridic al proprietății asupra terenurilor. Se are în vedere evitarea dispersiei zonelor de locuit, asigurarea diversității socialeșiculturale intraurbane, controlul jocurilor speculative de ocupare a spațiilor publice și peisajului, mixajul optim între elementele funcționale și cele sociale. În acest fel, dezvoltarea echilibrată a localităților, îmbinată cu respectarea spațiului cultural și natural, va oferi o contribuție esențială la ameliorarea calității vieții în armonie cu mediul ambiant, la folosirea corectă a resurselor și la prevenirea unor evoluții negative ireversibile.

Pentru întreaga perioadă până în anul 2030, îmbunătățirea condițiilor de locuit, inclusiv în cartierele de clădiri multietajate din orașe, în sprijinul dezvoltării urbane durabile vizează următoarele obiective:

• Adaptarea dinamicii și caracteristicilor locuințelor la nevoile prezente și viitoare ale populației;

• Precizarea direcțiilor de dezvoltare viitoare a construcției de locuințe (principii de construcție, materiale și structură adaptate la condițiile specifice);

• Dezvoltarea controlată a zonelor rezidențiale (asigurarea accesului la utilități, transport, servicii publice și sociale);

• Realizarea unor politici de locuire care să integreze grupurile vulnerabileșisă asigure mixitatea socială;

• Constituirea de rezerve funciare suficiente și dispuse în amplasamente diverse prin realizarea unor politici locale coerente referitoare la folosința terenurilor;

• Asigurarea accesului la condiții de locuire sigure și sănătoase pentru persoanele care nu își pot achiziționa locuințe pe piața liberă.

Orizont 2013. Obiectiv național: Integrarea preceptelor științifice ale planificării spațiale în programele de dezvoltare regională; modernizarea cadrului legislativ și normativ în concordanță cu orientările de coeziune teritorială a UE și cu cerințele dezvoltării durabile.

În acest scop se prevăd, în completarea măsurilor stabilite prin Programul Operațional Regional și în concordanță cu prevederile Conceptului Național de Dezvoltare Spațială – România 2025, următoarele direcții de acțiune prioritare:

• Completarea cadrului legislativ pentru integrarea viziunii strategice de planificare spațială și amenajare a teritoriului în programele de dezvoltare regională, pentru eliminarea neclarităților privind raportul dintre proprietatea privată și cea publică, pentru întărirea prevederilor legale împotriva urbanismului derogatoriu (care anulează caracterul strategic al planurilor urbanistice generale – PUG) și pentru păstrarea integrității fizice a zonelor simbolice cu valoare de patrimoniu, monumentelor istoriceșide artă și peisajului;

• Determinarea viitoarelor centre urbane de polarizare a zonelor rurale pentru a mări gradul de accesibilitate a populației rurale la servicii de calitate (sănătate, educație, servicii sociale);

• Stabilirea cadrului legislativ și tehnico-normativ pentru demararea unui program multianual vizând strămutarea locuințelor aflate în zone de risc (cutremur, inundații, alunecări de teren, avalanșe, poluare chimică sau radioactivă);

• Elaborarea, aprobarea și aplicarea normelor care impun consultarea populației asupra deciziilor de urbanism și a celor care privesc dezvoltarea comunității;

• Limitarea prin lege a expansiunii spațiului intravilan al localităților urbane pentru o perioadă de 10 ani în favoarea restructurării (reciclării) terenurilor intravilane existente pentru noile investiții;

• Întocmirea planurilor strategice de dezvoltare a orașelor mari și aprobarea lor ca planuri-temă pentru planurile urbanistice generale, reactualizate conform principiilor de dezvoltare integrată și sustenabilitate urbană acceptate în cadrul UE;

• Întocmirea, la nivelul fiecărei localități, a planului local de dezvoltare durabilă (Agenda Locală 21) cu antrenarea largă și activă a comunității;

• Statuarea obligativității ca planurile strategice și urbanistice pentru orașele mari să fie elaborate și aprobate în corelare cu cele ale unităților teritorial-administrative adiacente;

• Stabilirea și aplicarea planurilor de măsuri pentru realizarea centurilor verzi-galbene (spații verzi și terenuri agricole) în jurul orașelor de rangul I și II; mărirea suprafețelor de spații verzi intravilane cu 10% pentru atingerea unui indicator de minimum 15 metri pătrați pe locuitor;

• Lansarea proiectelor pentru sporirea substanțială a spațiilor de parcare în orașele mari;

• Promovarea orientărilor strategice ale UE privind cooperarea teritorială europeană prin implementarea programelor operaționale comune în interiorul frontierelor UE (cu Ungaria și Bulgaria) și în zonele frontierei externe (cu Serbia, Ucraina-Moldova, Ungaria-Slovacia-Ucraina, zona extinsă a Mării Negre), programului operațional de cooperare transnațională în sud-estul Europei (SEES) și programelor de colaborare interregională

ale UE, respectiv INTERREG IVC, URBACT II, ESPON 2013 și INTERACT 2007-2013. În acest scop se va utiliza în regim transfrontalier și experiența pozitivă a României în implementarea Agendei Locale 21.

În perioada 2007-2013 va participa la realizarea obiectivelor de cooperare teritorială europeană în cadrul a 11 programe finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat și Instrumentul de Asistență pentru Preaderare, inclusiv în cadrul Grupării Europene de Cooperare Teritorială (GECT).

Orizont 2020. Obiectiv național: Constituirea la nivel regional, conform strategiilor de dezvoltare spațiala, a sistemului policentric de arii funcționale urbane (aglomerări urbane) și de coridoare de urbanizare în lungul arterelor de transport de interes european (policentricitate de rețea).

Pe lângă continuarea acțiunilor inițiate în cadrul implementării programelor lansate în perioada 2007-2013, se vor urmări următoarele ținte orientative:

• Asigurarea în totalitate a terenurilor pentru construcții noi prin reciclarea terenurilor intravilane și extravilane desemnate prin planurile strategice sau restructurarea terenurilor subutilizate sau părăsite și limitarea expansiunii zonelor urbanizate;

• Realizarea structurilor fizice și instituționale care să permită declararea ca localități urbane a viitoarelor centre de polarizare a zonelor rurale;

• Reconfigurarea spațială la nivelul comunelor în vederea micșorării numărului de unități teritorial-administrative;

• Dezvoltarea spațială policentrică și echilibrată a ariilor cu funcțiuni metropolitan (BucureștișiTimișoara, apoi Constanța și Iași) și pregătirea accesului la categoria de metropole a 4 municipii cu peste 300 mii locuitori (Brașov, Cluj-Napoca, Craiova și sistemul urban Galați-Brăila);

• Realizarea efectivă a centurilor verzi-galbene din jurul orașelor de rangul I; atingerea unui indicator de spațiu verde de 26 metri pătrați pe locuitor pentru orașele de rangul I și II;

• Atingerea unei valori medii pe țară a indicelui suprafeței locuibile de 15 metri pătrați pe locuitor;

• Reducerea la 40% a proporției locuințelor încălzite cu sobe cu combustibil solid prin înlocuirea instalațiilor și introducerea unor sisteme moderne de încălzire;

• Realizarea de spații publice de calitate în toate zonele principale ale orașelor;

• Rezolvarea problemei parcajelor pentru orașele de rangul I, inclusiv Municipiul

București; dezvoltarea traseelor funcționale pietonaleșipentru bicicliști în orașele de rangul I și II;

• Obținerea unei mixități funcționaleșisociale optime a localităților pentru a evita enclavizarea socio-economică;

• Continuarea și amplificarea programelor de colaborare transfrontalieră, transnațională și interregională pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor de coeziune teritorială a Uniunii Europene și a îmbunătăți conectivitatea și interacțiunea cu spațiile învecinate.

Orizont 2030. Obiectiv național: Structurarea și dezvoltarea rețelei extinse de localități urbane și rurale ca premisă pentru afirmarea regiunilor României ca entități dinamice, atrăgătoare și competitive și pentru racordarea lor deplină la spațiul european.

În acest sens se prevăd ca ținte orientative:

• Creșterea nivelului de urbanizare până la 70% prin atingerea indicatorilor care să permită includerea a circa 650 de localități rurale în categoria de orașe și prin aplicarea generalizată a instrumentelor de dezvoltare urbană integrată;

• Realizarea principalelor elemente ale tramei naționale de interconectare funcțională a regiunilor României (inclusiv prin coridoarele transcarpatice) ca armătură a dezvoltării lor durabile și a racordării lor la sistemul european;

• Folosirea politicilor și instrumentelor de amenajare a teritoriului pentru refacerea fondului forestier, renaturarea luncii Dunării, recrearea bazinelor naturale de retenție a apelor și reabilitarea zonei de litoral;

• Realizarea centurilor verzi-galbene în jurul orașelor de rangul II; atingerea unui indicator de spațiu verde de 35 metri pătrați pe locuitor pentru orașele de rangul I și II;

• Încheierea programului de strămutare a locuințelor aflate în zone de risc la hazardurile naturale sau antropice;

• Atingerea unei valori medii pe țară a indicelui suprafeței locuibile de 17 metri pătrați pe locuitor.

Regenerarea urbană

2.1. Defintie

Regenerarea urbană a fost de-a lungul timpului sub mai multe forme iar cea mai generală este “ Aducerea la viata a zonelor urbane cu efortul cooperativ al municipalitatilor, proprietarilor și a altor actori implicați cu scopul de a imbunatăți condițiile de trai, de a crește calitatea mediului și a climatului social și de a întări economia locală.“ nota de subsol

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007, România devenit un beneficiar al programelor dedicate regenerării urbane oferite țărilor memebre. Termenul de “regenerare urbană” a fost introdus oficial în România prin intermediul Ordonanței nr. 27 din 27 august 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Ordonanța a fost aprobată prin Legea nr. 242 din 2009.

Regenerarea urbană a ajuns să devină o prioritate atât la nivelul României fiind inclusă în prioritățile agendei politicilor actuale câtșiîn Uniunea Europeană prin politici și programe specifice fiind asociate obiectivelor formulate generic în politicile publice cu numele de regenerare urbană și dezvoltare urbană durabilă.

2.2. Situația politicilor urbane în România

În urma aderării la Uniunea Europeană România are ca scop principal recuperarea timpului pierdut pentru a se alinia la tendințele europene dar și dorința de a face față cât mai bine noilor provocări. Înainte de anul 1989 nu era permisă existența unei identități proprii a orașelor sau a acrtierelor, totul serezuma la o planificare socialistă bazată pe supra-strategie, super-centralizare și super-reglementare, care se elabora doar în câteva încăperi în București. Acest fapt a condus la o închidere profesională totală față de fenomenele globale în domeniu înainte de 1990 și la o prăbușire completă a acestor strategii după 1990.

Acțiunile de după 1990 au dus la dezordine imensă cu efecte care pot fi resimțite chiar și astăzi, lipsa strategiilor de întărire a urbanului au condus la apariția PUG-urilor (Planuri Urbanistice Generale) de sorginte social-democrată franceză, o abordare total învechită chiarșiîn țara de baștină, a “urbanismului de stat”. PUG-urile din aceea perioade deși erau prezentate într-o formă atractivă acestea nu țineau cont de definirea proprietăților publice sau private și nici de vreo statistică neputând fi adaptate urbanismului românesc și la la efervescența competiției urbane declanșată în toată lumea. După anul 2000 au fost impuse mai multe politici urbane care țineau cont doar de interesele dezvoltatorilor dornici de maximizarea profiturilor păroprii fără a ține cont de vreo politică europeană.

După anul 2006-2007, specialiștii din cadrul instituțiilor centrale au adăugat tacit (fără acoperire legală), la partea de reglementare, și partea de strategie, care prevedea viziune, obiective strategice, politici, programe și proiecte, cu responsabilități, termene, surse de finanțare și bugete multianuale aferente. Acestă nouă abordare este asemănătoare metodologiei clasice a planificării strategice occidentale și cuprinde următorii pași:

auditul situației existente;

viziuneșiobiective strategice;

politici – programe – proiecte;

plan de acțiune;

monitorizare și evaluare (Kotler, 1999).

În mediul profesionist din România a fost introdus treptat conceptul de “management urban” care reprezintă procesul de dezvoltare, execuție, coordonareșievaluare a strategiilor integrate, cu ajutorul actorilor urbani relevanți, în concordanță cu interesul publicșițelurile sectorului privat, ținînd cont de politicile urbane europene, naționale, regionale și urbane de dezvoltare, cu scopul de a identifica, de a crea și exploata potențialul urban în vederea unei dezvoltări economice sustenabile (Bramezza, van Klink, 1994). Scopul acestui nou managemnet avaea la bază identificarea tuturor factorilor profitabili pentru fiecare comunitate dar și crearea capacităților organizaționale capabile să îmbunătățească situația.

Uniunea Europeană a trecut la o nouă strategie de regenerare urbană bazată pe dezvoltare pe comunități (cartiere), iar apoi la strategia de marketing aplicată în Statele Unite ale Americii care presupune, promovarea calităților fiecărei comunități prin apropiere a dorințelor clienților urbani renuntând astfel la planificarea de tip masterplan.

Acest proiect de marketing urban are la bază alegerea programelor și proiectelor aferente politicilor care aduc un plus-valoarea adaugată necesară obținerii beneficiilor sociale, economice și ecologice ale comunității respective fără a mai fi necesară o analiză de tip SWOT (Racoviceanu, 2012). Se pot realiza astfel alianțe strategice între competitori și se realizează structuri administrative ce coordonează implementarea strategiilor de marketing, prin atragerea tuturor actorilor capabili să ducă la bun sfârșit proiectele stabilite în politicile de aplicare a strategiilor. Promovarea imaginii comunității urbane devine esențială în aplicarea cu succes a strategiilor aprobate.

Astfel putem constata faptul că România se află ân fața unori provocări majore de ordin structural, referitoare la globalizare, schimbări climatice care privesc migrațiile, excluziunile sociale, schimbările demografice și îmbătrinirea populației.

2.3. Regenerare urbana in Europa

Rolul sectorului public după anii ’80 la nivelul Uniunii Europene a suferit mai multe schimbări în domniul modificării de perspectivă asupra dezvoltării urbane darșiîn contextual descentralizării competențelor în domeniul urbanismului.

Este din ce în ce mai clar faptul că ă proiectarea urbană este insuficientă în generarea dezvoltării urbane că aceasta trebuie subordonată unei viziuni de dezvoltare pe termen lung asumată de întreaga comunitate, că trebuie corelată cu resursele de terenuri și cu programele de investiții publice, că sectorul privat trebuie implicat în planificarea dezvoltării urbane atât pentru a-și coordona investițiile câtșipentru capacitatea sa antreprenorială. Astfel apare o nuă structură bazată pe roluri și resposabilități între sectorul public, comunitatea locală și sectorul privat privat.

Concomitent are loc un proces treptat de trecere de la planificarea urbană tradițională la planificarea urbană integrată, care include ingrediente menite să asigure cadrul conceptual, flexibilitatea necesară dinamicii în creștere a schimbării, să sprijine participarea actorilor locali, să valorifice resursele acestora și să conducă la rezultate concrete, măsurabile:

• abordarea strategică – asigurarea viziunii, structurarea acesteia în obiective/programe/proiecte pe termen scurt/mediu/lung, orientarea către implementare, participarea actorilor locali, asigurarea cadrului flexibil și definirea rezultatelor concrete așteptate;

• abordarea durabilă – Agenda Locală 21 pune accentual pe participare, grija pentru calitatea mediului, dezvoltare durabilă;

• abordarea comprehensivă – integrarea componentelor spațială, economică, socială, de mediu;

• planificarea participativă – în care accentul este pus pe implicarea tuturor factorilor relevanți în privința responsabilităților, resurselor deținute, capacității decizionale și de implementare, a expunerii la impactul planurilor respective;

• planificarea resurselor financiare publice potrivit planurilor de dezvoltare asumate (planificarea multianuală a bugetului și implicit a investițiilor publice, elaborarea politicii fiscale în sprijinul planului de dezvoltare urbană, asigură partea de monitorizare, control, pachetele de indicatori și indicatori de performanță aferenți);

• planificarea operațională – planul de acțiuni care să organizeze sub forma unui calendar eforturile, responsabilitățileșialocarea resurselor aferente implementării, asigură sistemul de monitorizare/ evaluare/control, asigură forma instituționalizată în care actorii cooperează la implementarea planului de dezvoltare urbană.

Din aceasta suită de experiențe au rezultat noi modalități de gândire privind planificarea dezvoltării urbane și de acțiune privind modalitățile de implementare angajată în parteneriate flexibile și creative:

• planificarea integrată, care structurează într-un sistem instituționalizat componentele și conceptele de mai sus, evidențiază și prioritizează proiectele integrate urbane sub forma unui calendar general pe termen scurt/mediu/lung;

• planificarea corporată, care asigură defalcarea planului integrat de dezvoltare urbană în planuri detaliate corespunzător actorilor instituționali implicați, structurează responsabilitățile și calendarul de activități în implementare aferent, modalitățile de coordonare cu ceilalți actori în procesul de abordare și implementare, monitorizare și control al planului de dezvoltare urbană prin proiecte urbane specifice.

Principiile acțiune în ceea ce privește regenerarea urbană care au ca obiectiv dezvoltarea durabilă a orașelor sunt următoarele:

care au ca obiectiv să contribuie la dezvoltarea durabilă a orașelor:

1. Regenerarea urbană înseamnă intervenția autorității publice în zonele urbane aflate în dificultate, care sunt situate într-un cadru urban constituit dar nu reușesc să iasă dintr-un proces continuu de degradare – poate fi vorba de cartiere de locuințe, de situri industriale sau militaredezafectate sau de centre istorice. Aceste zone au nevoie de relansare economică, de reinserția socială și economică a locuitorilor, de ameliorarea calității mediului urban. Este vorba de zone ce pot fidelimitate cu precizie în cadrul orașelor.

2. Regenerarea urbană necesită o abordare integrate a tuturor sectoarelor de intervenție, pentru caoperațiunile urbane respective să fie făcute în scopul dezvoltării durabile. Această abordare integrată corespunde proiectului urban și planificării strategice, prezentate anterior.

3. Regenerarea urbană necesită o bună guvernanță locală, în sensul transparenței în procesul de luare a deciziilor politice, al parteneriatului între actorii publicișiprivați, participării populației asupra căreia proiectele de regenerare urbană vor avea impact.

Din această cauză, regenerarea urbană necesită din partea administrației publice, în calitate de actor principal, să aibă capacitatea de reînnoire a practicilor.

4. Regenerarea urbană necesită din partea tuturor actorilor locali capacitatea de a integra politicile europene cu cele locale, în domeniul urbanismului. Nota de subsol

Participând la programele europene cu incidență în domeniul urbanismului tările membre pot accesa fonduri structurale menite să vină ân sprijinul regenerării urbane. Scopul este acela de a crea principii comune de acțiune și politici globale la nivel comunitar pentru a rezolva probleme care sunt cunoscute și tratate cel mai bine la nivel local.

În anumite țări europene – Franța, Marea Britanie, Spania – politicile de regenerare urbană națională, au existat înainte de definirea politicilor de regenerare urbană la nivel comunitar. Pentru țările care nu au avut politici naționale în acest sens, de exemplu GreciașiPortugalia, acest cadru de acțiune transmis prin intermediul inițiativelor comunitare URBAN a reușit să creeze la nivel local un nou mod gândire și de abordare a dezvoltării urbane.

Uniunea Europeană a jucat un rol important în stabilirea unei convergențe în definirea și tratarea problemelor legate de dezvoltarea urbană durabilă în rândul țărilor membre prin politicileșiprogramele comunitare, dintre care pot fi enunțate inițiativele comunitare Proiectele Pilot Urbane.

2.4. Caracteristici ale instrumentelor planificării urbane

Noul proiect integrat de regenerare urbană își propune existența unui proces mai flexibil deschis dezbaterilor și transformărilor, dorind să pună accntul pe următoarele:

mai multe niveluri de intervenție: punctuală, la nivelul cartierului în dificultate, corelat cu logica de dezvoltare globală a orașului,

mai multe sectoare de intervenție – economic, social, de mediu, teritorial.

Acest proiect are ca scop corelarea mai multor aspecte ale ale dezvoltării urbane pe scări diferite de intervenție fiind un proiect colectiv; care integrează proiecte politice, socialeșieconomice. El prezină de fapt o trecere de la o logică de plan (bazată pe o soluție prestabilită) la una de proces (bazată pe transformare). Un astfel de proiecte aduce laolalta atatât actorii urbani tradiționali reprezentați de administrația publică câtșicei noi, reprezentanți ai cetățenilor, organizații profesionale, investitori naționali și internaționali. Proiectul integrat fiind rezultatul colaborărilor și negocierilor dintre aceștiaș

Sunt instituționalizate (unitatea de implementare a proiectului/de management a proiectului etc) potrivit combinației de actori și responsabilități relevante pentru scopul proiectului, presupun planificarea riguroasă a resurselor (umane, financiare, de teren, de organizare, management etc.)..

2.5. Realitățile orașului

Orice proiect integrat trebuie să țină cont de urm[toarele realități ale orașului : spațiu construit, entitate administrativă și teritoriu socio – economic.

Ca spațiu contruit orașul trebuie să aducă în plan orientările de dezvolatre economicășisocială ale acestuia. Plan care trebuie să orientezeșireglementeze rezolvarea problemelor de tip formal, esteticșifuncțional ale orașului aflate în strânsă legătură cu obiectivele strategice de dezvoltare.

Orașul ca teritoriu socio – economic necesită elaborarea de politici de relansare economică, de sprijin social, de mediu, de transport, de locuire și traducerea lor în programe de acțiune corelate cu planurile teritoriale de dezvoltare.

Din pucte de vedere al orașului ca entitate administrativă este necesar un proiect instituțional. Cel mai important ân acest caz este existența unor instrumente și proceduri specifice implementării unui proiect urban integrat. Acesta se realizează pe baza unui audit intern al primăriei și mobilizează resursele umane în conformitate cu direcțiile strategice ale proiectului pentru a permite trecerea la proiecte operaționale.

2.6. Analiza inRomânia

Conform experienței uniunii europene dar și pe baza unor studii realizate în România s-a ajuns la concluzia că sprijinirea zonelor rezidențial considerate proprietăți imobiliare cu potențial ridicat de revitalizare atât din perspectivă socio-economică, cât și din punct de vedere al mediului este un plan eficient având ca finalitate transformarea acestora într-o formă de locuință viabilă.

Au fost de asemnea realizate studii care privest calitatea vieții umane, mai exact a condițiilor de locuit, aceste studii ca au avut ca unitatți de măsură caracteristicile tehnice ale locuințelor (mp / cameră, număr de persoane / cameră, adăugări la structura principală de locuit – bucătărie, baie)șidotarea cu aparate electrocasnice (mașini de gătit, frigidere, etc.).

În urma acestor studii a fost inițiat un program de reabilitatre termică a blocurilor de apartamente. Dat fiind contribuția solicitată de proprietari de1/3 din suma totală implementarea acestui program s-a dovedit a fi una lentă. Deși o măsură eficientă aceasta nu rezolvă problema lipsei de siguranță percepută ca rezultat al deteriorării avansate a celorlalte componente ale zonei de locuit a căror lipsă de funcționalitate este destul de ridicată (acces căi, zone de divertisment, locuri de joacă, sisteme de colectare a deșeurilor). O astfel de situație influențează sănătatea generală a populației și are efecte greu de controlat.

Aspirațiileșicererile populației trebuie direcționate printr-un proces de regenerare urbană care ar putea veni în completarea procesului de dezvoltare durabilă (un concept adecvat etapei actuale a ratei de creștere a populației și a spațiilor de locuit), împreună cu cererea de locuințe moderne și, nu în ultimul rând, de a face viabile construcțiile existente (care deja au fost folosite de mulți ani), totuși, în ciuda dorinței "poporului comun" de a trăi în mediile urbane moderneșide a beneficia de ultima evoluție a locuințelor urbane (Derer, 1985).

Astfel, regenerarea urbană ca obiectiv al societății urbane ar putea include: reabilitarea, modernizarea, reînnoirea construcțiilor urbane, purificarea mediului înconjurător al zonelor rezidențiale, dezvoltarea durabilă a tuturor acestor componente, în vederea satisfacerii cerințelor de confort ale populației.

Regenerarea urbană este influențată de mai multi factori regionali depinzând de bogăția comunităților, volumul oprațiunilor ți mentalitatea comunității. Acești factorii fiind mai mult sau mai puțin accesibili unei comunități.

La nivel global se pune o altă problemă, pot țările mai puțindezvoltate, cum ar fiRomânia să țină pasul cu ritmul de regenerare urbană din țările dezvoltate? Piedica cea mai mare este dată de diferențele de resurse financiare dar și de know-how-ul dintre aceste țări. NU trebuie uitat de asemena faptul că migrația forței de muncă de la est la vest crește dificultatea implementării unei astfel de măsuri având loc astfel o regenerare urbană diferențiată, cu efecte diferite asupra condițiilor de trai.

Evoluția și tendințele dezvoltării urbane, în scopul satisfacerii cerințelor de confort, indică o creștere a interesului populației pentru construcția de locuințe în mediul urban, în special în zonele periferice care ar putea profita de disponibilitatea anumitor elemente de infrastructură urbană sau de perspectivele dezvoltării lor. O anumită categorie de populație (tineri cu venituri medii și mari) renunță să locuiască în blocuri de locuințe nesigure, cu facilități care sunt depășite, nemodernizate și care oferă un nivel scăzut de confort urban, pierderi mari de energie și siguranță scăzută în favoarea unor unifamilii locuințe situate în afara orașelor mari (Gheorghiu, 2002).

Adăugând la aceste dificultăți și gradul înalt de penetrare a autovehiculelor care contribuie la nivelul poluării aerului, precum și reducerea constantă a suprafețelor verzi – plămânii autentici ai orașelor – obiectivele de regenerare urbană devin din ce în ce mai frecvent dezbateri și propunerile de programe. Și în România a fost confirmată necesitatea de a continua restructurarea urbană care are loc la nivel internațional, așa cum a observat Lester Brown, care a spus că "procesele tradiționale de concentrare / descentralizare și dezvoltare urbană sunt înlocuite de procesele de restructurare cu un impact orizontal ridicat asupra organizării, printre care:

înlocuirea funcțiilor spațiale locale cu cele globale;

pierderea identității locale tradiționale și înlocuirea ei cu medii sociale multiculturale moderne;

separarea orașului local de orașul global;

orașul local se dezvoltă din centrele policentrice ale unui oraș fragmentat ".

Astfel de situații se întâlnesc în marile orașe importante din România (București, Cluj, Timișoara, Constanța), care au acompaniat investițiile marilor companii naționale cu avantaje pentru ambele părți (administrația locală – societate). Astfel, regenerarea urbană devine un potențial proces de dezvoltare durabilă, cu condiția îndeplinirii anumitor criterii:

actionarea asupra tuturor componentelor urbane (clădiri, drumuri, mijloace de transport, rețele de utilități încadrate într-un mediu natural), în conformitate cu anumite strategii bine definite;

determinarea anumitor "actori" cheie și a măsurilor de reglementare locale care ar stabili modul în care persoanele juridiceșipersoanele fizice ar trebui să colaborezeșicare sunt responsabilitățile lor specifice ca participanți la procesul de regenerare.

Primașicea mai importantă operațiune care trebuie efectuată este abordarea "abuzului" de mediu, și anume relocarea construcțiilor industriale poluante (instalații electrice, instalații din industria chimică și alte generatoare de gaz sau praf, conducte de transport de petrol etc.) în afara orașelor (Hall, 1999 ). Această măsură are și efecte economice și sociale negative dintre care amintim veniturile reduse la bugetul local, costuri de transport ridicate și somajul toate acestea pun sub semnul ântrebării un astfel de efort. Un mijloc mai eficient pentru a anhila aceste efecte negative ar fi folosirea unor tehnoligii avansate care reduc poluarea, însă în acest context se pune problema identificării partenerilor care vor adopta aceste tehnologii costisitoare.

Se pare că în România răspunsul la anumite întrebări este foarte dificil: Cine? Cum? Cât costă? Cand? Ce prioritate regională a fost stabilită pentru rezolvarea problemei regenerării urbane fără a afecta mediul înconjurător? Economia românească nu este suficient de puternică, în timp ce factorii politici interni și externi care joacă un rol esențial nu sunt suficient implicați.

Recursul către toți membrii societății ar putea satisface o anumită parte a volumului de lucrări necesare adaptării zonelor de locuit urbane la noile cerințe de confort în ceea ce privește protecția mediului, consumul de energie, gradul de penetrare a autovehiculelor și infrastructura aferentă, precum și ca de la facilitățile de școlarizare și cultural (Cancellieri, Foscoso, Lemoine, Mahut și Paoli, 1990). Toți cer eforturi financiare impresionante în comparație cu sursele stabilite de membrii societății. În prezent, numai programele de reabilitare termică care implică blocurile de apartamente clarifică contribuabilii financiari (33% din fonduri provin de la proprietar, 33% din bugetul local și 33% din bugetul național). Aceste programe nu au fost încă formate în mod corespunzător și ar putea fi revitalizate de către fluxul de fonduri structurale ale UE. Cu toate acestea, există o anumită încetinire "birocratică", care face ca atât reabilitarea termică cât și realizarea proiectelor finanțate de UE să fie "invizibile".

Acest proces de regenerare urbană este grav afectat de organizarea precară a lucrărilor de construcție dar și de lipsa forței de muncă care afectează mai multe domenii, nu doar acesta. Există tehnologii moderne disponibile, piața oferă materiale specifice pentru a fi utilizate pentru regenerarea urbană durabilă, dar numărul de specialiști care ar putea proiecta și executa proiecte specifice este mic. Exodul lor către țările dezvoltate ale UE a fost experimentat într-o manieră negativă în ultimul timp. Angajatorii în construcții se plâng de un deficit de aproximativ 250.000 de lucrători numai în cazul programelor în așteptare.șiregenerarea urbană conține lucrări care nu au început încă și, prin urmare, cererea de muncă este în creștere. Proiectarea programelor reprezintă un obstacol major în acest sens; anumite etape ale acestor programe ar avea ca rezultat doar un confort redus pentru populație în comparație cu performanțele preconizate (Choay, 2002).

"Secretul" unei regenerări urbane eficiente ar venișidin cauza unei durate reduse a acestor etape critice, astfel încât locuințele urbane în ansamblu să devină decente (trafic, nivel de zgomot, poluare etc.). Elementele de regenerare urbană, cum ar fi pasajele deasupra / subterane, înlocuirea rețelelor publice urbane sau consolidarea blocurilor de apartamente colective, sunt doar câteva dintre componentele care necesită o analiză aprofundată încă de la început. Acestea reprezintă pilonul principal al strategiei de regenerare urbană din fiecare oraș.

Un alt principiu al regenerării urbane se referă la ciclul de viață al componentelor urbane. Această durată ar trebui să fie baza unui ciclu de regenerare viitor care se bazează pe tehnologiile aplicate, pe calitatea materialelor și, nu în ultimul rând, pe calitatea muncii manuale asociate (Caffe, 1987). Aceasta atrage atenția deosebită pe care o au, având în vedere volumul lucrărilor, durata acestora și volumul resurselor financiare care ar putea fi ridicate.

Care ar trebui să fie punctul de plecare? Care sunt detaliile reale ale regenerării urbane? Răspunsul se găsește în studiile elaborate pentru fiecare componentă urbană individuală care este integrată în planul național de dezvoltare urbană. Etapele sale cheie conțin:

diagnosticarea status-quo-ului la data studiului. Acesta este, de obicei, sub forma unei analize de referință cu un punct legislativ sau performanțe predefinite care nu iau în considerare cerințele comunității și capacitatea lor de integrare într-un mediu natural standard față de standardele europene (Noica, 2003). Analiza acoperă toate componentele urbane (clădiri, infrastructură de transport, utilități, facilități de educație și de agrement), parametrii poluanților care afectează solul, aerul și apa, produsele de mediu urban disponibile, inclusiv mijloacele de transport și, nu în ultimul rând, resursele energetice. Trebuie luată în considerare contribuția societății civile la sensibilizarea populației în acest sens.

operațiunile de regenerare urbană care sunt sprijinite mai mult sau mai puțin din punct de vedere financiar de către autoritățile locale, cum ar fi amenajarea piețelor publice, facilitățile sociale și culturale incluse în planul de dezvoltare urbană durabilă (biblioteci, săli de teatru, muzee, parcuri etc.). Ele sunt specifice oricărei comunități urbane ale cărei resurse financiare sunt suficiente pentru a le sprijini.

previziuni (planificare urbană) – o etapă extrem de dificilă, care necesită expertiză specializată în toate domeniile componentelor urbane (arhitecți, planificatori urbani, specialiști în diverse domenii, a.s.o.) care nu sunt întotdeauna disponibile în toate unitățile urbane. Deficitul sau implicarea superficială a unor astfel de experți la lucrările efective efectuate sau la planificarea anumitor investiții au dus la situații bizare în multe localități din România, inclusiv în București, cum ar fi inconsecvențe vizibile ca urmare a nerespectării standardelor de coexistență a clădirilor. DE EXEMPLU. clădiri care ascund monumente istorice, construcții fără utilități sau care nu permit trafic în zona relevantă, furnizarea de utilități de calitate inferioară, a.s. Probleme mari au fost întâlnite în încercarea de a stabili prioritățile, deoarece de multe ori deciziile de a utiliza resursele financiare pentru lucrările de planificare urbană au fost făcute în detrimentul cerințelor comunității (canalizare, drumuri, transport).

menținerea obiectivelor incluse în programul de regenerare urbană

2.7. Concluzii

În urma realizării acestei analize pot afirma faptul că:

în România există un fond de locuițe învechite care asteaptă un program de reabilitare. Dar pentru realizarea acestora este necesară o implicae activă a tutror părților și o constientizare a populației legată de efectele poztitive ale acestui plan.

Autoritățile locale ar trebui să înceteze tendința de a manipula prioritățile de regenerare către zonele centrale, în detrimentul zonelor periferice care se opresc.

Strategia de regenerare urbană devine o prioritate pentru fiecare comunitate urbană.

Autoritățile locale ar trebui să beneficieze de orice ofertă de investiții locale, ca vector-cheie al soluționării problemelor de regenerare urbană.

Este necesară intruirea și calificare forței de muncă pentru executarea unor astfel de lucrări utilizând tehnologie de ultimă generație, deorece fără existența unei forțe de mună calificate este in zadar.

Nivelul regenerării urbane din România, așa cum este prezentat mai sus, nu este de departe de a îndeplini caracteristicile caracteristice ale noului urbanism, percepute în întreaga lume. Designul urban axat pe formele tradiționale menite să pună capăt extinderii urbane și declinul orașelor nu este suficient promovat în societatea noastră. Cu toate acestea, reușește să acopere o gamă largă de activități specifice regenerării urbane, de la reabilitarea ansamblurilor de locuințe colective până la designul tradițional al zonelor pietonale cu trotuare largi, structura de tranzit abordată la scări diferite, de la clădiri cu destinații diferite până la locuințe foarte specifice zone. Acest principiu de regenerare vizează crearea unor noi zone rezidențiale la scară umană, eliminarea locuințelor publice deteriorate și demolarea celor care nu mai sunt pregătiți pentru a trăi, reducerea densității locuitorilor, creșterea aprovizionării cu locuințe pentru diferite tipuri de locuințe sociale categorii, de la familii modeste care locuiesc în locuințe publice la familii mai bogate care achiziționează case de pe piață.

Adaptarea conceptului de regenerare urbană în România se bazează pe faptul că există similarități în aplicarea sa și reprezintă unul dintre instrumentele de program cu potențial politic ridicat de revitalizare a zonelor rezidențiale din centrele orașelor.

Aplicarea noului urbanism nu poate contracara forțele multiple care au dus la deteriorarea urbană, urbană, economică și urbană a orașelor tradiționale. Doar atunci când lucrurile se vor rezolva și România nu se va mai apropia într-un mod primitiv de ideea capitalismului, vom putea vorbi despre normalitate în ceea ce privește actul și realitatea regenerării urbane.

Evoluția funcțională a orașului Oradea

Situat la 10 km de frontiera de vest a țării, Municipiul Oradea, reședință administrativă a judetului Bihor, ocupă o poziție central-europeană privilegiată constituind un important nod economic aflat la o distanță relativ apropiată de capitalele din regiune.

Regele Emeric emite în anul 1198 un act prin care întărește donația unei vămi făcută de regele Ladislau la sfârșitul secolului al XI-lea, ne arată prezența unei așezări (târg) cu funcții economice și sociale. Prezența vămii presupune existența de drumuri care având axe diferite s-au întâlnit la Oradea contribuind ladezvoltarea orașului.

Intersecția acestor axe (primul fiind de la vest la est iar al doilea fiind de la nord la sud) a creat orașului și funcția de loc de popas. Funcția de oraș-pod pentru transporturile rutiere ii se oferă orașului datorită așezării pe malurile Crișului Repede. În vremurile respective apropape toate schimburile de mărfuri (dintre regiunile situate de-a lungul drumurilor comerciale) se realizau prin intermediul Oradiei. Ca urmare a tendinței de a deveni centrul rețelei de transport și de a atrage căile de comunicație, liniile de cale ferată, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, devin un important nod feroviar. Astfel, în toate perioadele istorice, Oradea îndeplinește rolul unui centru polarizator al comerțului pe distanțe mari. Rolul unui nod al căilor de comunicație (rutiere și feroviare) pentru transportul de distanțe mici ii se conferă Municipiului Oradea datorită așezării sale la contactul dintre două regiuni geografice diferite (regiune muntoasă și regiune de câmpie).

Oradea a îndeplinit și o importantă funcție administrativă, în decursul perioadelor istorice, creându-și o zonă periurbană cu o întindere considerabilă.

Rolul de reședință episcopală, a impulsionat funcția culturală a orașului Oradea precum și funcția politico-administrativă dar fucția culturală devine tot mai complexă pe parcursul timpului.

Orașul a dobândit și funcție strategică odată cu construirea Cetății Oradea. În urma acțiunilor militare din secolul al XVII-lea importanța acestei funții a ieșit cel mai bine în evidență. Când Cetatea din Oradea își pierde importanța strategică la sfârșitul secolului al XVIII-lea la fel și orașul își pierde această funție specială.

Pe măsură ce orașul se dezvoltă, se dezvoltă și funcția industrială. Apariția și dezvoltarea meșteșugurilorșiapoi a industriei au fost favorizate de materiile prime locale. Funcția industrială a orașului, apărută la începutul secolului al XIX-lea, are o pondere în creștere până la sfârșitul secolului al XX-lea cand începe să scadă.

Una dintre cele mai vechi funcții ale Municipiului Oradea este funcția turistică datorată prezenței epelor termale în zonă.

3.1. Evoluția funcțională a orașului Oradea (1945-1989)

În 1930 în Oradea existau 8179 de clădiri în cadrul cărora funcționau 20341 de gospodării. În anul 1918 suprafața teritorială a Oradiei este de 895 km2, în 1939 suprafața aproape ca s-a dublat ajungând la 1501 km2. În acea perioadă orașul Oradea era străbătut de 643 de străzi cu o lungime totală de 255 de km.

Între anii 1945 și 1989 viața culturală și economică a orașului se dezvoltă rapid, Oradea devenind un oraș cu funcțiuni complexe bine definite, în cadrul cărora un loc important il ocupă industria. După perioada anului 1945, s-au luat masuri pentru relansarea economicășirefacerea mediului urban. S-au refacut clădirile distruse, s-au redeschis instituții publice, s-au reparat liniile de tramvai distruse în timp de război, s-au construit altele noișis-a reparat podul Ferdinand.

În 1945, conform inventarierii facute de către Camera de Comerț și Industrie, în Oradea funcționau 102 firme. Acestea au fost naționalizate în 11 iulie 1948. Cele mai mari dintre acestea au fost Solidaritatea, Victoria, Interindustrial, Sinteza, Înfrățirea, etc. În 1948 s-a desființat Camera de Comerț și Industrie din Municipiul Oradea. În anul 1959 are loc un nou val de naționalizări, care au avut drept țintă cooperativele meșteșugărești, când în proprietatea statului trec Cooperativa Munca Invalizilor, Cooperativa Lemn și Mobilă, Cooperativa Constructorul, Cooperativa Higiena, Cooperativa Cootex ( construită în anul 1945 ), Cooperativa Sîrrguința ( Fabrica de Încălțăminte și Artă ), Cooperativa 6 Martie, Cooperativa Casnică, etc.

Ca urmare a dezvoltării continue a Municipiului Oradea, pe parcursului anilor 50, în oraș au apărut noi întreprinderi impulsionate de modelul sovietic: Trustul de Construcții Locale ( 1950 ), Întreprinderea de Confecții Oradea ( 1959 ), Întreprinderea comunală a orșului Oradea ( în 1950 transformată în Intreprinderea comunală 12 octombrie a orașului Oradea iar ulterior, în 1973 a fost comasată cu Întreprinderea de Locuințe și Construcții Oradea, cu Întreprinderile de Gospodărie Comunală și Locativă, cu Întreprinderea de Amenajări Tehnico-Sanitare ), Întreprinderea de Accesorii pentru Mijloacele de Transport ( care se mută pe platforma de vest în 1968 ). În anul 1970 a început construirea unei zone industriale în partea de vest a Oradiei. Ulterior au apărut noi intreprinderi: Întreprinderea de Lacuri și Vopsele Transilvania ( în 1969 fuzionează cu Sinteza ), Combinatul de Prelucrarea a Lemnului Oradea ( 1973 ), Întreprinderea de Materiale de Construcții ( 1971, care își deschide în 1972 o secție de betoane celulare autoclavizate ), Fabrica de Zahăr ( 1966 ), Fabrica de Mobilă ( 1966 ), Uzina de Alumină ( 1962 ), Centrala Electrică de Termoficare ( 1963 ) și Întreprinderea de Stat Avicola ( 1966 ).

Pe langă marile întreprinderi enumerate mai în sus, au apărutșicooperative meșteșurărești: Cooperativa Constructorul ( 1969 ), Cooperativa Arta Populară ( 1962 ), Cooperativa Prestarea ( 1952 ), etc.

În 1969 industria din Oradea participă cu o pondere de 1.7% la valoarea producției industriale a întregii țări. În cadrul producției industriale a orașului Oradea, cele mai importante ramuri sunt industria alimentară și industria ușoară care dețin ponderea de 2/3 din total. Unele dintre ramurile industriale dezvoltate în municipiul Oradea dețin ponderi însemnate din producția ramurilor respective la nivel național, cele mai însemnate dintre acestea sunt: industria de mașini și unelte ( 24% din total ), industria metalurgiei neferoase producătoare de alumină ( 100% ). Populația angajată în industrie din totalul populației active din 1966 reprezintă procentajul de 44%, iar în 1980 producția industrial a Oradiei reprezintă 65% din totalul producției pe județ.

În 1951 s-a dat în folosință Centrul Sanitaro-Antiepidemic al Regiunii Crișana după care în 1973 se transform în Centrul Sanitar Antiepidemic. Din 1958 în municipiul Oradea funcționează Stația de Salvare ( care avea în dotare 10 mașini de salvare ). În 1963 s-a înființat Centrul de Recoltare a Sângelui iar în 1984 s-a dat în folosință Spitalului Județean.

Fiind în strânsă legătură cu avântul puternic al industriei se dezvoltă și funcția de transport. Începând cu 1967 Aeroportul din Oradea se modernizează.

Odată cu reîmpărțirea administrative-teritorială a României, în 1968, Oradea primește statutul de municipiu pentru a treia oară. Tot în anul 1968 s-a finalizat Spitalul de Copii și a intrat în funcțiune stația de epurare a orașului.

Funția culturală a municipiului Oradea cunoaște un nou avânt prin înființarea în 1963 a Institutului Pedagogic de 3 ani, care, după o întrerupere de 30 de ani se pun din nou bazele învățamântului superior. Oradea îndeplinind și funcția de municipiu reședință de județ îi crește importanța funcției administrative. În 1973 s-a dat în folosință Hotelul Dacia, Magazinul Crișul, Casa de Modă, Casa de Cultură și Sala Sporturilor.

În această perioadă, numărul de locuitori ai Municipiului Oradea cunoaște o creștere fără precedent. La recesământul din 1948 s-a înregistrat o populație de 82282 de locuitori, iar la recesământul de la sfârșitul acestei peioade ( 1992 ), populația orașului a ajuns la 222741 de locuitori. Acest fapt s-a datorat în principal politicilor vremii concretizate printr-un amplu process de strămutare a populației rurale din jurul Municipiului Oradea la oraș și respective un amplu process de industrializare.

O expansiune nemaiîntâlnită până atunci în istoria orșului se întâmplă pe teritoriul Municipiului Oradea. Din 1962, Cartierul Cantemir se extinde spre sud, orașul se extinde spre vest prin vechiul cartier Aluminei, iar în central orașului au loc lucrări de modernizare sau largiri de străzi.

Orașul anexează în teritoriul sau suburbiile Seleuș în 1950 și Ep. Bihorului în 1956. În cartierele periferice lipsite până acum de facilități tehnico-edilitare se extind rețele de alimentare cu energie electrică, apă și canalizare.

În această perioadă au loc următoarele lucrări edilitare: Podul Ferdinand ( 1947-1948 ), Podul Dacia ( 1954-1955 ) și reconstrucția Podului Decebal ( 1983 ). Numărul total de srăzi trece de 700 având o lungime de peste 300 km.

În acea perioadă cartierele periferice aveau un character rural iar cartierele din zona centrală nu aveau un grad de uzură care ar fid us la demolarea lor. Datorită creșterii rapide a numărului de locuitori se impunea construția unor noi clădiri cu funțiune de locuit. A fost necesar ca noile construcții să fie amplasate în zonele periferice ( unde s-au făcut restructurări ) precum și pe terenurile virane din cartierele centrale. În 1956 s-au construit 200 de apartamente în zona podului Dacia, iar în 1960 încă 530. În 1966-1967 au mai fost construite încă 4000 de apartamente iar în 1971-1985, datorită creșterii de rapide a numărului de locuitori, în Oradea s-au finalizat 24000 de apartamente în cartierele Ioșia Nord, Nufărul, Cantemir, Rogerius.

În 1973 prin instalarea unei noi central s-au modernizat serviciile de telefonie automată interurbană.

În 1976-1980 s-au extins liniile de tramvai de la 31.5 km la 60.6 km, în 1981 s-au mai construit 2.4 km de cale ferată, în 1983 încă 2,4 km iar în 1984 încă 1,6 km.

Datorită numărului mare de creștere a populației și implicit de dezvolatre a orașului, după cel de-Al Doilea Război Mondial, a apărut conceptul de dezvoltare pe etape a orașului. În perioada anilor 1952-1958 apar primele schițe de dezvoltare teritorială, următoarele având să apară în 1960, 1970 și 1976.

3.2. Evoluția funcțională a orașului Oradea (după 1989)

În urma evenimentelor din Decembrie 1989, schimbările politice și economice survenite au avut influențe.

În 2010, la o suprafață totală a orașului de 115.56 km2, numărul de străzi a crescut la 805 având o lungime totală de 396 km, dintre care doar 280 erau modernizate.

În peisajul orșului Oradea apare din nou în ceea ce privește activitățile socio-economice, după mai bine de 40 de ani, domeniul privat. Din acest punct de vedere, unul dintre cele mai reprezentative elemente este Spitalul Clinic Pelican (cel mai cunoscut furnizor privat de servicii medicale în România).

În peisajul urban al Municipiului Oradea, un alt nou element este aprația supermarketurilor dar și complexe comerciale de tip mall. Marile lanțuri de magazine au ales ca amplasare a supermarketurilor arealele periferice ale Oradiei (Oradea Shopping City, Lotus Center, Auchan, Real, Praktiker, Mobexpert, Jumbo, Era Shopping Park, Penny Market, Profi, Lidl, Carrefour, Jysk, Brico Depot, Selgros, Billa, Metro, Dedeman, LeroyMerlin, Arabesque, Kaufland etc. De asemenea, la nivel local funcționează cinci piețe agroalimentare., etc.) dar în acelaș timpșiîn oraș (Carrefour, Profi, etc.).

Tot ce se construiește în această perioadă cu funțiunea principală de locuire nu se compară ca și număr cu situația perioadei anterioare.

Schimbări mari în ceea ce privește profilul industrial al Municipiului Oradea s-au întâmplat în urma evenimentelor din 1989. Intrarea pe piața locală și națională a unor produse de import de o mai bună calitate au dus la închiderea unora dintre întreprinderile construite pe vremea comunismului. Noile societăți comerciale se folosesc de sediile, utilajele,angajațișiuneori chiar și de clienții vechilor întreprinderi. Conform S.C. Borg Design S.R.L. cele mai reprezentative ramuri industriale au fost: industria alimentara cu 13,40%, industria produselor din metal cu 13,15 %, industria textilă cu 12,77%, industria pielăriei cu 11,50%șiindustria de prelucrare a lemnului cu 11,38%.

3.3. Analiza funțională în prezent

Terenuri Municipiul Oradea se întinde pe o suprafață de 115,56 km2, reprezentând 15,5% din suprafața totală a Zonei Metropolitane și 1,60% din suprafața județului Bihor.

Cea mai mare parte a suprafeței Municipiului (54,16%) reprezintă teren neagricol, adică terenuri ocupate cu construcții și curți, căi de comunicații și căi ferate, păduri și alte terenuri forestiere, terenuri cu ape și stuf și terenuri degradate și neproductive.

Suprafața terenurilor agricole este de 5.297 ha, ceea ce reprezintă 45,84% din totalitatea suprafeței Municipiului Oradea. Din totalitatea terenurilor agricole, 75,88% sunt terenuri arabile și 14,80% sunt terenuri ocupate cu livezi și pepiniere pomicole.

Fondul de locuințe din Municipiul Oradea cuprindea 88.635 locuințe în anul 2014, crescând la 88.800 în 2015. Fondul de locuințe concentrează aproximativ 81% din locuințele existente în Zona Metropolitană Oradea. Comparativ cu anul 2010, fondul de locuințe s-a majorat cu 4.061 unități, ceea ce înseamnă o creștere de aprox. 4,5%. Ritmul mediu anual de creștere a fondului de locuințe a fost de aproximativ 1% în perioada 2010 – 2015.

Suprafața locuibilă existentă la începutul anului 2016 în Oradea a fost de 4.221.805 mp arie desfășurată, în ușoară creștere față de anul anterior (4.206.594 mp arie desfășurată).

Conform INS, în perioada 2013 – 2015, în Municipiul Oradea s-au finalizat 1.063 locuințe noi. În anul 2015 au fost finalizate doar 274 locuințe, cel mai mic număr din ultimii 3 ani (401 în 2014 și 388 în 2013).

Municipiul Oradea are în administrare următoarele categorii de clădiri:

▪ creșe: 13

▪ grădinițe: 43

▪ școli: 13

▪ liceeșicolegii: 23

▪ centre sociale: 12

▪ sedii administrative: 4

▪ unități sanitare: 2

▪ cluburi și baze sportive: 5

În Oradea funcționează o categorie variată de unități sanitare: spitale, cabinete medicale de familie, cabinete medicale de specialitate, cabinete stomatologice, farmacii și puncte farmaceutice, policlinici, laboratoare medicale, ambulatorii de specialitate, centre de transfuzii etc.

În anul 2015, conform Institutului Natțional de Statistică, 7 din cele 14 spitale publiceșiprivate din județul Bihor, își desfășurau activitatea în Oradea. Cea mai mare parte din infrastructura medicală din Zona Metropolitană Oradea se află în Municipiul Oradea, motiv pentru care o pondere ridicată a populației din ZMO, ca și din întreg județul, apelează la servicii medicale existente în Municipiul Oradea.

La nivel local există 127 cabinete medicale de familie, adică 83,55% din unitățile de acest tip din ZMO, 176 cabinete medicale de specialitate (96% din cabinetele de specialitate din ZMO), 458 cabinete stomatologice (95,6% din cabinetele stomatologice din ZMO), 143 farmacii și puncte farmaceutice (87,1% din farmaciile din ZMO), 6 policlinici (100% din policlinicile din ZMO) și 73 laboratoare medicaleșide tehnică dentară (91,2% din laboratoarele din ZMO).

Patrimoniul cultural reprezintă unul dintre elementele cele mai puternice ale identității Municipiului Oradea, acesta fiind renumit la nivel naționalșinu numai, pentru moștenirea culturală bogată.

În Municipiul Oradea funcționează 55 de biblioteci, dintre care una singură este publică – Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai. Aceasta funcționează de mai bine de 100 de ani, fiind înființată la 23 septembrie 1911 (deși ideea unor biblioteci populare s-a manifestat încă din secolul al XIX-lea). La începutul anului 2017, Biblioteca cuprindea 688.463 colecții, erau 5.708 utilizatori activi, cu o frecvență de 234.539 și 349.892 documente difuzate, 61.235 accesări site, un număr de 73 de angajați, personal de specialitate – 58 persoane, 4.795 U.B. achiziționate, 62 de locuri în sala de lectură, cu o medie de 850 de vizite/zi, 44 de documente împrumutate/utilizator (conform datelor https://www.bibliobihor.ro/).

Municipiul Oradea este una dintre cele mai „vii” localități din regiune din punct de vedere cultural, aici funcționând un număr impresionat de instituții de spectacole (teatre, filarmonici, orchestre și ansambluri artistice).

Principalele instituții de spectacole din Oradea sunt Teatrul „Regina Maria”, Teatrul „Szigligeti Színház”, Filarmonica din Oradea și Casa de Cultură a Municipiului Oradea, Florica Ungur”.

În anul 2015, în județul Bihor au fost înregistrate 1.885 unități locale active în industrie, acestea realizând o cifră de afaceri de 8.511 mil. lei. În același an, în Zona Metropolitană Oradea funcționau 61,52% din unitățile locale active la nivel de județ, totalizând 67,2% din cifra de afaceri județeană la nivelul sectorului industrial. În Municipiul Oradea au fost înregistrate 1.056 unități locale în industrie, acestea realizând o cifră de afaceri de 4.458,98 mil. lei. Rezultatul financiar din anul 2014 al unităților locale a reprezentat 73,47% din cifra de afaceri a unităților locale active în industrie la nivelul Zonei Metropolitane Oradea și 49,35% din cifra de afaceri a unităților locale active din acest sector de la nivelul județului Bihor.

În Municipiul Oradea ramurile industriale reprezentative sunt, după valoarea cifrei de afaceri obținute:

▪ Industria alimentară

▪ Fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice

▪ Fabricarea încălțămintei

▪ Fabricarea de mașini și utilaje de utilizare generală

▪ Fabricarea articolelor din cauciuc și material plastic

▪ Fabricarea mobilei

▪ Fabricarea produselor metalice obținute prin deformare plastică

▪ Metalurgia pulberilor

▪ Producția de unelteșiarticole de fierarie

▪ Producția de piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule

▪ Extracția petrolului brut și a gazelor naturale

▪ Fabricarea produselor chimice de bază

În județul Bihor, în anul 2016, erau înregistrate 199 structuri de primire turistică, reprezentând 23,94% din totalul din Regiunea Nord Vest. Din acest punct de vedere, județul Bihor ocupă locul al doilea, după județul Maramureș (27,07%) și înaintea judetului Cluj (23,10%), la nivel regional. Din totalul de structuri de primire turistică din județul Bihor, 62,31% structuri sunt concentrate în Zona Metropolitană Oradea, ceea ce înseamnă în cifre absolute 124 de unități, la finalul anului 2016.

Lista publicată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului privind unitățile clasificate cu funcțiuni de cazare (aprilie 2016) cuprinde 50 de unități din Municipiul Oradea, dintre care 5 hosteluri, 22 hoteluri (1 hotel apartament), 14 pensiuni, 3 vile, 6 apartamente și camere de închiriat. Capacitatea totală de cazare a acestor unități este de 2.525 locuri, dintre care 72,76% în hoteluri.

Analiza SWOT

Tabelul 1 Analiza SWOT

Sursa:Prelucrare proprie

5. Dezindustrializarea

Dezindustrializarea este un procesul prin care un stat sau o regiune trece de la un sistem economic bazat pe industrie la o economie servicilor sau a informației. Acest fenomen e specific perioadelor de tranziție, când se trece de la un regim politic sau economic la altul.

Dezindustrializarea României reprezintă un proces de pierdere în special a industriei grele care are loc după revoluția de la 1989, moment când regimul comunist a fost înlocuit cu cel capitalist. După ce perioada comunistă a fost marcată de o industrializare forțată a economiei românești, în prezent se observă o tendință total opusă. Dezindustrializarea poate fi definită ca un rezultat al tranziției de la o economie centralizată de tip socialist, la o economie de piață( scăderea ponderei industriale în economia țării).

Sursa marilor probleme economice și sociale la noi reprezintă faptul că nu s-a dus până la capăt procesul de industrializare și de urbanizare, început în anii 30 ai secolului trecut, întrerupt de război, și relansat de comuniști, cu toate problemele sale.

,,În perioada comunistă în România nu a existat nici o practică economică în raport cu sistemul existent, nu a existat nici o „inițiativă de preluare a sistemului căruia să-i propună vreo schimbare, așa cum s-a întâmplat cu alte țări comuniste precum Ungaria, Polonia sau Cehoslovacia care și-au pus această problemă, cu toate că se menținea controlul partidului. Așadar, absența oricărei dezbateri deschise în legătură cu modul de funcționare a economiei a avut influențe negative asupra întregii țări.‘‘ Dorința de revanșă a unora care au crezut că pot răzbuna suferințele din anii stalinismului distrugând tot ce s-a construit în perioada industrializării, plus dorința capitalului străin de a face din Estul Europei o piață de desfacere și un rezervor de forță de muncă ieftină, dar bine calificată, toate au provocat un adevărat dezastru.

5.1. Evoluția peisajului industrial în cadrul orașului

,,Dezindustrializarea în România a apărut ca urmare a trecerii rapide de la producția manufacturieră la servicii și centre de consum. Rezultatul a fost un proces de „descentralizare”, prin scoaterea industriilor din centrele orașelor, spre periferii. Pentru România, dezindustrializarea a însemnat o încadrare brutală în exigențele de eficiență ale economiei bazate pe forțele pieței, însă slaba capacitate de administrare a acestui proces din ultimii 20 și ceva de ani a dus economia spre o pierdere continuă. Astfel o serie de unități industriale depășite tehnologic, din industrii aflate în declin au fost nevoite să se închidă”

Cu toate că lipsea o strategie coerentă în domeniul industrial, economia a reușit să dezvolte o serie de întreprinderi ce s-au menținut, reușind chiar să dezvolte și să înființeze noi unități. Cel mai adesea aceste dezvoltări s-au bazat pe investiții străine, ceea ce a făcut ca „deciziile în domeniul industrial să nu mai fie autohtone”. Vechile hale au fost abandonate, determinând o supraîncărcare a spațiului urban în fostele zone industriale. Aceste zone au fost propuse spre reconversie urbană, însă procesul de restructurare și reabilitare este lent. Investitorii preferă să dărâme și să construiască noi clădiri, adaptate sistemelor occidentale.”

Exemple de bune practici

6.1. În România

6.1.1. Revitalizarea prudenta și revitalizarea economica a zonei istorice centrale a municipiului Turda

Proiectant general: s.c. planwerk s.r.l.

Beneficiar: Primăria Municipiului Turda

6.1.1.1. Analiza situatiei existente

Analiza urmărește caracterul multicriterial inerent oricărei abordări integrate a dezvoltării urbane în general și a zonelor patrimoniale în mod special. Astfel, alături de aspectele sociale și economice, studiul analizează cadrul spațial, funcțional și ambiental care determină evoluția zonei.

Serviciile, comerțul și alimentația publică au cunoscut cea mai importantă dezvoltare în ultima decadă, în timp ce activitățile de producție sau cele de prestări servicii tehnice au scăzut până aproape de dispariție. Este observabilă o oarecare stabilitate a segmentului de servicii horeca (hoteluri, restaurante, cafenele etc), care, pe fondul creșterii semnificative a activităților comerciale și de servicii, arată că ceIe din urmă se adresează predominant localnicilor. Cu alte cuvinte, Centrul istoric nu a dezvoltat un profil turistic consistent în ultima decadă

Figura 1 Rețeaua de spații verzi

Sursa:

Ansamblul spațiilor publice din centru! istoric se remarcă atât morfologic – prin complexitatea spațială a succesiunii de piețe, largo-uri, scuaruri și străzi – cât și prin relația cu fondul construit, în mod special cu elementele sale dominante. Bisericilor, dar și altor clădiri publice, le corespund spații urbane de tip nișă, adiacente spațiului public central: Piețele Republicii și 1 Decembrie. In ierarhia țesutului urban, nișele ocupă poziția secundă și mediază între spațiul central și trama stradală a orașului.

Figura 2 trama stradală a orașului

Sursa:

Figura 3Tranșee și legături pietonale

Sursa:

Realizarea tronsonului de autostradă tangențial orașului a avut un important efect de decongestionare a zonei centrale a orașului, prin devierea unei părți semnificative a circulației de tranzit Efectul va fi îmbunătățit în viitor prin realizarea autostrăzii Turda – Sebeș , respectiv prin suplimentarea punctelor de acces pe autostradă a localităților situate între Turda și Cluj-Napoca și în mod special a celei din urmă (un număr semnificativ de mașini din Cluj folosesc în continuare DN1 – tranzitând Turda – pentru a face legătura între localitatea de reședință și A3). În timp ce A3 preia rolul de centură a municipiului, străzile Ion Rațiu și General Dragalina funcționează ca o

a doua variantă (internă) de ocolire a centrului istoric. Avînd în vedere această dublă alternativă, se poate presupune că tranzitarea auto a ansamblului istoric este minimă. Măsurile recente de reconfigurare a schemei de trafic au dat rezultate benefice în vederea calmării circulației în nucleul istoric, creând premisele acțiunilor de regenerare.

6.1.1.2. Propunere

Măsurile de regenerare urbană a zonei centrale se concentrează asupra reabilitării infrastructurii publice urbane, ca primă premisă pentru dezvoltarea viitoare a zonei. Pietonalizarea recentă a zonei Republicii arată efectele benefice ale modernizării spațiilor publice asupra economiei locale și asupra mediului social.

In paralel cu aceasta, este necesară suplimentarea dotărilor culturale – in primul rând prin valorificarea resursei date de patrimoniu istoric – optimizarea mobilității (motorizate, pietonale și velo) și îmbunătățirea calităților ecologice. Toate aceste măsuri urmăresc în primul rând creșterea atractivității turistice și ale calității vieții pentru comunitatea locală.

Circulația auto. Analiza situației existente (stânga) și situația propusa (dreapta)

Scenariul prezentat vizează calmarea traficului motorizat în zona studiată, extinderea măsurilor

de pietonalizare și reorganizarea sistemului de parcare.

Principalul tip de măsură este restrângerea componentei carosabile la legăturile transversale, cu rol secundar în schema de trafic, respectiv eficientizarea utilizării suprafețelor (linii punctate).

Se propun pietonalizări în zonele: str. Dacia, capăt Coșbuc (parțial), str. Gelu, Piața 1 Decembrie (parțial).

Se propun rea menajări ale străzilor:

Axente Sever, Castanilor, Mircea cel Bătrân, B.P. Hașdeu, Aurel Vlaicu.

Aurel Vlaicu primește sens unic spre vest, și reamenajarea profilului. George Coșbuc – dublu sens (cu capăt de întoarcere la hotel. închidere racord la Republicii)

In zona pieței agro-alimentare este propus un parcaj subteran cu o capacitate de cca 120 de locuri.

Variantă alternativă: parcaj sub amplasamentul casei de cultură.

In zona noii piețe a Primăriei se propune o platformă de debarcare ptr, autocare turistice.

Spații publice și spații verzi. Analiza situației existente (stânga) și situația propusă (dreapta)

Figura 4 Spații publice și spații verzi.

Principalele intervenții propuse vizează transformarea Pieței 1 Decembrie și deschiderea relației cu Parcul Tineretului,

Este urmării scenariul reutilizării amplasamentului casei de cultură pentru același tip de funcțiuni, dar organizate mai eficient: un centru multifuncțional (spectacole, expoziții, conferințe), un loc pentru spectacole în aer liber, spații verzi și un scuar pietonal aferent Primăriei, Măsurile de pietonalizare (parțială sau totală) se extind asupra zonelor adiacente principalelor piețe.

Prin amenajare. Pârâul Racilor este integrat rețelei de spații publice ca traseu pietonal cu caracter verde, în, perspectivă acest traseu se racordează la malul amenajat al Arieșului,

Figura 5

Relații pietonale și zone de interes. Analiza situației existente (stânga) și situația propusă (dreapta)

Figura 6 Relații pietonale și zone de interes.

Sursa:

Prioritatea constă în finalizarea axei pietonale nord-sud, pe traseul: Biserica romano-catoîică – Primărie – Parcul Tineretului-Arieș. Adiacenta axei principale sunt îmbunătățite relațiile transversale, prin reamenajarea și reorganizarea scuarurilor și străzilor laterale.

Pârâul Racilor face legătura între diferite puncte de interes. în dreptul acestora sunt prevăzute accese pietonale la cota albiei și amenajări verzi.

Figura 7 Pârâul Racilor

Sursa:

6.1.2. Cartierul născut din ruinele unei uzine-Tractorul Brasov

Proiectant general: s.c. planwerk s.r.l.

Beneficiar: sc Flavus srl

Uzina româno-franceză producătoare de avioane, fondată în 1925, s-a reprofilat după cel de al doilea război mondial pentru fabricarea tractoarelor. În perioada socialistă, uzina a fost extinsă succesiv, atingînd în 1989 suprafața de 120 ha. După 1990, declinul industriei românești a dus la scăderea drastică a producției și mai apoi la privatizarea societății. SC Flavus SRL a achiziționat uzinele în anul 2007 și a pus la punct un masterplan pentru conversia platfomelor în mare parte abandonate.

Scopul planului este reactivarea și scoaterea din izolare a unor foste suprafețe industriale avînd întinderea unui cartier orășenesc. Zona este animată prin introducerea de funcțiuni urbane variateșiconectată zonei centrale a orașului. Activitățile noi, în primul rînd locuire, servicii și agrement, sînt mixate în proporții echilibrate și sînt susținute de o rețea amplă de spații și echipamente publice. Structura rațională și flexibilă a reglementărilor aferente PUZ permite o implementare etapizată a proiectului și asigură capacitatea necesară de adaptare a dezvoltării pe termen lung. Planul urbanistic zonal a fost aprobat în 2009, primele componente ale dezvoltării fiind deja realizate.

Reamenajarea spațiilor publice din fața clădirii-portal a fostei uzine Tractorul din Brașov este parte a operațiunii de conversie a platformei industriale. Deschiderea pentru public a portalului, sub forma unei zone pietonale, este primul segment al axei pietonale care parcurge fosta uzină, iar amenajarea este gîndită în perspectiva viitoarelor utilizări ale halelor.

În centrul abordării se află atenția pentru elementele de patrimoniu industrial datînd din perioada interbelică. Proiectul urmărește accentuarea ideilor care au stat la baza ansamblului din anii 1930, prin îndepărtarea punctuală a unor elemente apărute ulterior și prin măsuri de amenajare cu caracter reținut. Bulevardul pietonal Nord-Sud (bazat pe structura istorică a incintei industriale) face legătura între esplanada de acces și noul parc comercial din nordul arealului.

Două mari suprafețe înierbate servesc recreerii pentru utilizatorii birourilor amenajate în clădirile din jur. O suită de spații publice un șir de mesteceni, o terasă gastronomică, o alee laterală și o mică piațetă de protocol – articulează principalele zone ale amenajării și lărgesc oferta de activități.

Figura 8 Uzine-Tractorul Brasov

Sursa:

Figura 9 Cartierul născut din ruinele unei uzine-Tractorul Brasov

Sursa:

Figura 10 Plan de detaliu reabilitare acces

Sursa:

6.2. În Europa

6.2.1. Disctrict din Goteborg

Proiectant general: Henning Larsen

Beneficiar: comunitatea din Goteborg

La fel ca multe cartiere urbane europene, orașul suedez Gothenburg este în curs de transformare a zonelor industriale vechi de-a lungul malului în zone publice mixte. Pe fondul regenerării urbane din Gothenburg, firma daneză Henning Larsen a dezvăluit un masterplan pentru cartierul Lindholmen, care, după finalizarea sa în 2025, va oferi un mediu divers pentru implicarea elevilor, antreprenorilor și cetățenilor.

Cuprinzând cartierul din jurul Universității Chalmers și al parcului științific Lindholmen, propunerea lui Henning Larsen va activa spații nedefinite între clădirile existente, folosind râul Gothia din apropiere ca un bun pentru a crea o identitate unică pentru zonă. Ca parte a planului, un hub de transport public va fi creat pentru a conecta tramvaiele și liniile de autobuz la o viitoare telecabină care acoperă râul, sporind conectivitatea și atractivitatea districtului.

În zona în care noul district se întâlnește cu râul, clădirile vor menține un profil redus, lumina soarelui, vântul și fiind umbra luate în considerare la înălțimea și geometria schemei. Ca rezultat, se va crea un microclimat confortabil în noile spații urbane, împreună cu o identitate intimă, individuală. Pe măsură ce planul avansează spre nord, creșterea înălțimilor crește, pentru a satisface o zonă viitoare înaltă, care va include în cele din urmă cea mai înaltă clădire din Suedia. Pe tot parcursul procesului de

construcție de șapte ani, un "set de instrumente de flexibilitate" va permite sistemului să răspundă și să se adapteze la variabilele politice și economice.

Figura 11 Plan de situatie Gotheburg

Sursa:

Figura 12 Perspective

Sursa:

6.2.2. Piața SUPERKILEN-Copenhaga

Proiectant general: BIG Architects, Topotek 1, Superflex

Beneficiar: comunitatile din Copenhaga

Descriere generala

Superkilen este un spațiu urban ce se încadrează într-unul din cartierele cele mai diverse din punct de vedere etnic și social în Danemarca. Ideea de ansamblu este concepută ca o expoziție uriașă de bune practici urbane – un fel ca o colecție de obiecte globale ce provin din 60 de naționalități diferite ale poporului care locuiește în zona din jurul sau. De la exerciții de pe plaja musculară din Los Angeles până la fantana arteziana din Israel, palmieri din China și simboluri din Qatar și Rusia. Fiecare obiect este însoțit de o mică placă inox inscripționată ce descrie obiectul, de ce este și de unde este – în limba daneză și în limba originara.

Figura 13 Piața SUPERKILEN, vedere aeriană

Sursa:

O expoziție mondială la Nørrebro

Superkilen este un parc care susține diversitatea. Este o expoziție mondială de mobilier și obiecte de zi cu zi din întreaga lume precum bănci, lămpi, coșuri de gunoi și plante – obiecte pe care fiecare parc contemporan ar trebui să le includă. Superkilen este o versiune urbană contemporană a unei grădini universale.

Trei zone, trei culori – un cartier

Punctul de plecare conceptual este o divizare a Superkilen în trei zone și culori – verde, negru și roșu. Diferitele suprafețe și culori sunt integrate pentru a forma un mediu nou și dinamic pentru obiectele de zi cu zi. Dorința pentru mai multă natură este întâmpinată printr-o creștere semnificativă a vegetației și a plantelor din întregul cartier, aranjate ca mici insule de diferite tipuri de arbori, perioade de înflorire, culori – și origine ce se potrivește cu cea a obiectelor de zi cu zi.

Figura 14 Piața SUPERKILEN parc

Sursa:

Mobilitate

Pentru a crea o infrastructură mai bună și mai transparentă în întreaga vecinătate, traseele actuale de biciclete vor fi reorganizate, vor fi create noi conexiuni cu cartierele înconjurătoare, cu accent pe legătura cu Mimersgade, unde cetățenii și-au exprimat dorința pentru un pasaj de autobuze. Această tranziție se referă la întregul trafic din zona de la Norrebro și face parte dintr-un plan de infrastructură mai amplu.

Figura 15 Piața roșie

Sursa: Piața / cultura / sport – Piata Rosie

Ca o extensie a activităților sportive și culturale de la Norrebrohall, Piața Roșie este concepută ca o extindere urbană a vieții interioare a sălii de sport. O gamă de oferte de agrement și piața centrală mare permit locuitorilor să se întâlnească între ei prin activități fizice și jocuri.

Supermarketul central din Superkilen se află în zona terenului de hochei existent. O arie mare este acoperită de o suprafață de cauciuc multifuncțională pentru a permite jocurile, piețe, paradeșipatinoari în timpul iernii etc. Tribunele mobile din Norrebrohallen pot fi mutate acolo pentru prezentări de film / sport în aer liber. Pătratul spre est permite serviciului în aer liber de la cafenea în interiorul viitoarei intrări principale. Spre nord, vizitatorii se vor bucura de terenuri de baschet, locuri de parcare și o zonă de fitness în aer liber.

Figura 16 Împărțirea zonei

Sursa:

Pătratul negru – camera de zi urbană

Mimers Plads este inima planului Superkilen. Aici se întâlnesc localnicii în jurul fântânii marocane, banca turcească, sub cireșele japoneze ca extensie a teraselor din zona. Traficul cu bicicleta este mutat în partea de est a Pieței, rezolvând parțial problema diferențelor de înălțime față de Midgaardsgade și permite o rampă de biciclete între Hotherplads și conexiunea cu bicicleta intersectată.

Figura 17 Inima planului Superkilen

Sursa:

Sport / joaca – parcul verde

Bauman a afirmat odată că "sportul este una dintre puținele instituții din societate, unde oamenii pot fi de acord cu regulile". Indiferent de unde vă aflați, în ce credeți și în ce limbă vorbești, puteți juca întotdeauna fotbal împreună. Acesta este motivul pentru care o serie de facilități sportive sunt mutate în Green Park, inclusiv terenul de hochei existent cu un teren de baschet integrat, deoarece va crea un loc natural de adunare pentru tinerii locali de la Mjolnerpark și școala adiacentă.

Vecinii au cerut mai multă verdeata, astfel încât s-a ajuns să se faca parcul complet verde – nu numai să păstreze ci și să se exagereze cu peisajul curbil și să se coloreze verde tot mobilierul urban.

Figura 18 Parcul

Sursa:

7. Regenerarea urbană în Orada – Fabrica Înfrățirea

7.1.Istoric întreprindere

UZINA ,,ÎNFRĂȚIREA’’ ORADEA, JUDEȚUL BIHOR, PROVINCIA CRIȘANA:

23 APRILIE 2016 POPADINCRISANA

Uzina, Înfrățirea’’ se găsește în orașul Oradea, din Județul Bihor. În anul 1902, se asocieză lăcătușul Tatrai Alexandru și turnatorul Klein Jaroslav și înființează pe Strada Transilvaniei, o mică întreprindere compusă dintr-un atelier de lăcătușerieșiturnătorie. În anul 1904, turnătoria de pe strada Transilvaniei se mută pe actualul teren al Uzinei, Înfrățirea’’. În anul 1907, se mai unește cu un atelier de lăcătușerieșitinichigerie și încep să producă o serie de articole folosite în agricultură și în uz casnic. Profilul noii fabrici se lărgește prin realizarea de pluguri pentru agricultură, prese pentru stors struguri, articole de lăcătușerie și tinichigerie pentru uz casnic. În anul 1908, inginerul Schuler Adolf și Zsuba Martin s-au reîntors din SUAșitransformă aceste ateliere mici într-o întreprindere, care le permite să înceapă producția pentru stat, fiind prima turnătorie și fabrică de mașini-unelte din Oradea, unde lucrau circa 120 de muncitori. Pe fondul relansării economiei României Întregite, vechea întreprindere se reorganizeazășiia numele de Fabrica, Phoebus’’. În anul 1940, o parte a fabricii și a muncitorilor a fost mutată în orașul Brăila, iar ceea ce a ramas în Oradea, continuă să functționeze pentru câțiva ani sub forma unor ateliere. În anul 1947, la inițiativa Comitetului Județean al PCR Bihor, mai multe intreprinderi particulare cum ar fi: Turnătoria „Ivan”, lăcătușeria „Frații Grünwald”, fabrica de sobe „Szántó Dezsõ și Fiul” s-a unit într-o societate pe actiuni sub vechea denumire de „Phoebus”. În anul 1948, la naționalizare, sunt comasate câteva intreprinderi și i-a ființă Uzina „Înfrățirea”. Exportul a început în anul 1955, iar în perioada de glorie produsele acestei uzine ajungeau în 45 de țări.

1949. Atelierele "înfrățite"

Reunite în perioada interbelică într-o singură fabrică, Phoebus, aceasta a falimentat în anii ´30. În 1949, după naționalizare, atelierele din zona Decebal și cele din oraș au fuzionat, "înfrățindu-se". Așa s-a creat o întreprindere unică – Înfrățirea, denumirea făcând trimitere și la "înfrățirea între popoare", concept specific propagandei comuniste din epocă.

Tot în 1949, la Oradea începea producția unor mașini-unelte, iar după 1950 a fost construită o turnătorie nouă și s-au adus utilaje noi. Autoritățile au optat pentru dezvoltarea întreprinderii pe amplasamentul existent, deși acesta nu se mai afla la periferie, ci era înconjurat de locuințe. După 1960 chiar s-au dat în folosință noi hale, între care cea de prelucrări mecanice, aflată pe strada Decebal.

Până în anii ´70, întreprinderea Înfrățirea a traversat o perioadă fastă, ajungând una dintre cele mai importante unități economice din Bihor, după valoarea producției. Au continuat să fie construite hale noi și extinse cele vechi crescând semnificativ numărul de angajați.

După anul 1980, investițiile în retehnologizare au fost însă blocate. Nemaifiind permis importul de utilaje noișipiese de schimb, din cauza austerității valutare, cele existente au fost menținute în funcțiune cu dificultate. Întreruperile de electricitate și încălzire au afectat și ele bunul mers al producției.

După 1990, uzina a devenit societate comercială, dar investițiile atât de necesare tot nu au fost făcute. O explozie puternică a distrus un depozit la începutul anilor ´90, iar falimentul a venit după anul 2000.

Brownfield

Siturile industriale reprezinta o zona de interes specific pentru România. Incepand cu perioada de dupa anul 1989, cand declinul masiv al activitatii industriale din România a condus la o noua configuratie a structurii economice darșila aparitia multor platforme industriale abandonate, acestea avand un impact negativ asupra mediului și care contribuie la diminuarea interesului investitorilor pentru siturile respective. Exista numeroase astfel de situri industriale, care prezinta probleme clare de contaminare și care trebuie analitazate corectșigasite solutii de decontaminareșireabilitare din punct de vedere economic. Imaginea devastata care o prezinta aceste situri industriale, iesite din circuitul economic, nu poate sa atraga nici un investitor, fiind necesara eliminarea poluarii din sit și revitalizarea sitului din punct de vedere estetic pentru a atrage noi investitori. Decontaminarea acestor situri este imperial necesara, deoarece poluarea afecteaza nu numai o investitie viitoare cișimediul inconjurator, caile de comunicatie ș ipopulatia rezidenta zonei din care face parte situl. Reabilitarea acestor situri nu favorizeaza doar protectia mediului, dar reprezinta și un avantaj pentru eficienta noilor investitii, deoarece acestea dispun de o infrastructura care trebuie doar imbunatatitașinu toatal reinnoita. Dupa cuim s-a demonstrat, reintegrarea siturilor nefoloiste in circuitul economic reprezinta un proces de lunga durata și costisitor.

Un astfel de sit industrial care urmeaza a fi reabilitat, din România, am ales situl Brownfield Infratirea S.A. din  Oradea. Fabrica Infratirea S.A. dupa cum spune și codul CAEN la care se incadreaza activitatea fabricii, avea ca domeniu de activitate fabricarea altor masini-unelte pentru prelucrarea metalului, și aici includem:

-fabricarea masinilor-unelte pentru prelucrarea metalelor, cu laser și procedee similare; centre de prelucrare și similare;

– fabricarea de strunguri, masini de gaurit și frezat, pentru prelucrarea metalelor;

– fabricarea altor masini-unelte, pentru prelucrarea metalelor;

– fabricarea de piese componente și accesorii destinate masinilor-unelte, pentru prelucrarea metalelor.

Încadrarea in localitate

7.2. Motivația temei

Zonele centrale sunt areale care polarizează interese, activități și persoane, de aceea prezența acestor zone în cadrul unui oraș este vitală. Situl ales spre studiu este o zonă de interes pentru locuitori și administrația locală, datorită poziției sale centrale, bine relaționat cu celelalte zone importante ale orașului. Existența unui teren de dimensiuni generoase, prezintă pentru moment o disfuncționalitate a orașului, dar și o mare oportunitate de dezvoltare.

Zona analizata reprezintă un potențial de dezvoltare important in oraș, fiind intr-o proporție mare ocupată de halele de productie dezafectatate și de calea ferata ce lega intreprinderea de infrastructura feroviara natională. Această zonă reprezintă punctul principal de dezvoltare economică și rezidențială a orașului Oradea, având posibilitatea unei implementări accelerate. Un proiect de regenerare urbană oferă oportunitatea îmbunătățirii semnificative în ceea ce privește domeniul public, dezvoltarea rezidențială și economică, și în același timp creșterea numărului de angajați și reducerea fenomenului de imprăștiere urbană.

Provocare a acestui proiect este de a atinge dezvoltarea economică, fizică, socială a zonei studiate, și implicit a orasului prin: valorificarea potențialului, creșterea calității vieții în zonă, crearea unei zone reper la nivelul orașului, a unui spațiu de calitate atât din punct de vedere architectural cat și urbanistic.

Dezvoltarea Municipiului Oradea va fi necesara să valorifice toate avantajele care pot decurge din situarea sa geografică și să etaleze o ofertă atractivă și competitivă de localizări pentru o gamă largă de funcțiuni reprezentative la nivel local, regional, național și chiar internațional.

Oradea este un oraș cu un mare potențial de dezvoltare, el situându-se pe traseul DN 1 Oradea-Bucuresti și a viitoarei autostrazi A3. De asemenea, el este situalt la o distanță de aproximativ 500 km fata de Viena, 250 km față de Budapesta, 150 km fata de Cluj Napoca și 550 km fata de București.

Oradea-poziție geografică în context european

Obiectivele general care exprimă aspirațiile privind evoluția orașului Oradea in viitorii 15 ani conform Masterplan Oradea 2030 constă în

Integrarea zonei metropolitane Oradea în sistemul național și european de transport.

Oraș cu un capital economic și uman adaptat la schimbările pieței mondiale

Imbunătățirea mediului, construit și natural, și asigurarea de servicii și utilități publice la costuri accesibile orădenilor și folosind tehnologii verzi.

Creșterea performanței administrației publiceșia gradului de participare a cetățenilor în procesul de luarea a deciziei.

Scopul lucrării de față este de a examina și de a înțelege procesul de dezvoltare a unei zone centrale a unui oraș și de a regenera acest areal, într-o zonă mixtă, identificabilă la nivelul orașului, cu caracter propriu, care să fie motorul de dezvoltare economică, socială, culturală a orașului.

Viziunea pentru centrul orașului Oradea este aceea de centru vibrant unde se combină locuirea, comerțul, birourile, cultura și loisir-ul, formând un loc cu o destinație clar definită și cu un caracter distinctiv. Este locul unde locuitorii pot trăi, munci, utiliza spațiul pe timp de zi, dar și de noapte, spațiu al interacțiunii sociale, al evenimentelor de toate tipurile. Această extindere a zonei centrale este de asemenea un spațiu favorabil deplasărilor pietonale și cu bicicleta.

7.3. Concept

Conceptul general costa in regenerarea sitului de tip brownfield si a conversiei fostei hale principale in funcțiune de complex comercial. Acesta s-a născut în urma analizelor urbanistice realizate in acestă zona și a disfuncționalităților remarcate. Deschiderea sitului către public va reconfigura circulația auto si pietonală. Noile drumuri vor crea mici cvartale intre ele. În același timp se dorește decongestionarea străzii Oneștilor, zona aceea fiind caracterizată prin locuințe unifamiliale, iar traficul deja existent creează poluare fonică si aeriană, făcând-o neatractivă locuirii.

Aceste noi cvartale realizate intre noua circulație vor completa funcțiunile existente în zonă.Vom întalni 4 tipolgii de cvartale funcționale distincte urbanistic și anume cel de locuire colectivă, cel de locuire individuală, cel cu funcțiuni de comerț/servicii/business și cel de parc.

Drumurile vor fii de 3 categorii, artere principale avand latimea de 25 m constând în circulație auto pe 2 benzi/sens cu o lățime totală de 13 m, parcaje/scuaruri de 2 m lățime, 1.5 m piste de bicicletă și 2.5 m trotuare de o parte și de alta. Arterele secundare vor fii in zona cu trafic mai redus, având o lățime de 15 m in total din care, suprafața carosabilă este de 5.5 m, parcajele/scuarurile de 2 m, pista de biciclete de 1.25 m iar trotuarele de 1.25 m pe ambele părți. În curțile interioare ale blocurilor vor fii amplsate parcajele auto.

Venind ca o funcțiune complementară zonei de locuire si servicii Parcul central se afla situat de-a lungul axului verde ce leaga grădina verde adiacenta malului Crisului Repede de centrul „cartierului” nou propus, dar si a axului verde de-alungul străzii Barcăului teritoriu pe care se afla in trecut calea ferată ce lega zona industrială de zona de gara Oradea Vest.

ZONA DE LOCUINȚE COLECTIVE

Această zonă vine in extensia locuințelor colective cu care este bordată. Zona adiacentă este construită în anii 70-80. În funcție de regimul de inalțime de vis-a-vis blocurile propuse vor „crește și descrește”, de la P+3 pană la P+6. Aliniamentul lor va prelua cel existent unde este cazul iar in rest va fii de 6 m de la limita trotuarelor. Ele sunt dispuse dealungul bulevardelor cu profiul stradal de 25 m. Parcajele mașinilor se vor realiza in curțile interioare, fiind calculat un loc de parcare/apartament. Unde va fii cazul se va realiza parcare subterana. Spațiile verzi sunt perimetrale locuintelor colective.

ZONA DE LOCUINTE FAMILIALE INDIVIDUALE

Aceasta zonă vine in extensia locuințelor unifamiliale cu care este bordată. Zona adiacentă este construită în anii 50-80. Regimul de inalțime de vis-a-vis este mic P+1-P+2. Aliniamentul lor va prelua cel existent unde este cazul iar in rest va fii de 6 m de la limita trotuarelor. Parcajele mașinilor se vor realiza in curțile interioare, fiind calculat un loc de parcare minim/locuință. Spațiile verzi sunt in interiorul cvartalului de case. Acolo se vor putea amenaja locuri de joacă pentru copii. Se vor realiza imprejmuiri perimetrale amplasate pe limita de proprietate, cu obligativitatea de a fii opace spre stradă și de a păstra înălțimea si proporția celui vecin.

ZONA DE FUNCTIUNI MIXTE(COMERT, AFACERI)

Această zonă vine in extensia ariei cu funcțiuni mixte cu care este bordată. Zona adiacentă este construita în anii 70-80. Se propune pastrarea corpului principal din fabrica Înfrățirea si conversia lui intr-un complex comercial de tip mall. Acest monobloc va putea fii completat prin accente verticale de cladiri unde se pot desfasura activitati de servicii(birouri) ce vor crea zona de business a municipiului Oradea.Este dispus dealungul bulevardelor cu profiul stradal de 25 m. Parcajele masinilor se vor realiza in interiorul parcelei, fiind calculat un loc de parcare/ 35mp utili. Unde va fii cazul se va realiza parcare subterana. Spatiile verzi sunt perimetrale ansamblului, precum si parcul central. Aceasta zona se afla si in vecinatatea intersectiei bd-ul Decebal cu str. Tudor Vladimirescu si str. Onestilor, 3 artere principale din oras, iar strazile propuse in interiorul proiectului vor decongestiona traficul de pe aceste artere.

Concluzii

În urma realizării acestui proiect pot afirma faptul că:

Strategia de regenerare urbană trebuie să devină o prioritate pentru fiecare comunitate urbană și aceasta trebuie să meargă mână în mână cu investitorii privați.

Autoritățile locale ar trebui să beneficieze de orice ofertă a investițiilor locale, ca vector-cheie al soluționării problemelor de regenerare urbană.

Chiar dacă întreg situl s-a reabilitat, s-a realizat o regenerare urbană pură pentru zonele limitrofe ale fostei fabrici Înfrățirea prin reglementarea profilelor stradale, dotarea fiecarui drum cu pistă pentru biciclete, creșterea spațiului verde/ cap de locuitor și crearea unui parc central a cartierului Ioșia de care se vor bucura toți locuitorii din zonă.

Înainte de a realiza un proiect urbanistic trebuie realizată o analiză urbanistică cât mai riguroasă ce va fii motorul soluțiilor în viitoarea propunere.

Intervenția trebuie sa aducă un plus de valoare zonei, s-ă crască atractivitatea zonei astfel investiția va fii cat mai ușor absorbită.

Ar trebui inclus in legislația noastră și termenul de Masterplan, acesta să fie un plan director antemergator al PUZ-urilor.

Prin conversiea fostei structuri a fabricii Înfrățirea se crează o legatură între trecut, prezent și viitor, ce da un caracter aparte zonei.

.

Fenomenul de regenerare urbană

Anexe

Bibliografie

Cărți de specialitate

Marius I. Stupariu, Studiu de geografie urbană, Municipiul Oradea

Site-uri

Uzina ,,Înfrăţirea’’ Oradea, Județul Bihor, Provincia Crișana: