– Lucrare de disertație [306728]

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU”

[anonimizat] –

Îndrumător: Conf.Dr.Arh. Cristina Pană

Student: [anonimizat]. int.: Maria-[anonimizat] 2016

REVITALIZAREA ZONELOR VITICOLE

INTRODUCERE

Îndeletnicirea cultivării viței de vie și a [anonimizat] o [anonimizat], adânc înrădăcinată în moștenirea culturală rurală.

[anonimizat] l-[anonimizat], supusă evoluției continue a practicilor și a tehnologiilor, până a devenit ceea ce cunoaștem și îndrăgim astăzi. [anonimizat], [anonimizat], pentru a crea o licoare ca nicio alta: "[anonimizat], vinul a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], gânditori și compozitori…"

[anonimizat] o parte importantă a [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat], devoltandu-i economia, comerțul, turismul, cultura și sănătatea.

[anonimizat] a fost inspirată de contextul cultural tradițional din care provin. [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]. Datorită evoluției într-o [anonimizat] a [anonimizat]. Astfel se poate păstra cu ușurință o [anonimizat].

[anonimizat] a [anonimizat]-vinicole cu posibilitatea de a [anonimizat]. Astfel, [anonimizat].

REZUMAT

Pe parcursul lucrării se va ilumina impactul zonelor viticole în însuflețirea întregului ansamblu etnografic. În prima parte sunt prezentate calitățile culturale și tradiționale care se împletesc datorită existenței unor activități precum viticultura și vinificația. Voi prezenta pe scurt conceptul de tradiție și importanța lui în dezvoltarea identității și culturii naționale.

Capitolul II recompune istoria viticulturii și vinificației de la apariția lor, din cele mai vechi timpuri, explicând răspândirea activităților viti-vnicole pe teritoriul țării noastre pe timpul dacilor și romanilor și prezintă evoluția practicilor odată cu dezvoltarea acestor îndeletniciri, a suprafețelor cultivate și a tehnologiei.

În capitolul III este realizată clasificarea zonelor viticole din România, împărțite pe regiuni, podgorii și centre viticole, caracterizând fiecare zonă în funcție de capacitatea de producție și nivelul dezvoltării în ziua de azi. Spre finalul capitolului, este tratată mai pe larg zona podgoriei Drăgășani, aleasă pentru studiul meu de diplomă. În acele rânduri este evidențiată istoria îndelungată și legendele legate de vin, dar și evoluția viticulturii cu etapele sale de dezvoltare.

Deoarece orice ramură culturală necesită construcții și spații amenajate, capitolul IV descrie pe scurt, transformarea construcțiilor destinate procesării și depozitării vinului. În acest capitol voi realiza clasificarea tipurilor de construcții viticole, în vederea definirii și caracterizării lor în parte, urmată de o scurtă descriere.

În capitolul V al lucrării, voi reliefa nevoia de promovare a culturii viti-vinicole, dar și mijloace propuse pentru a realiza acest lucru. În subcapitolul “Modernizarea construcțiilor viticole” voi accentua elementul arhitectural și estetic ca mijloc de a atrage clienți pasionați și de a crește interesul turistic pentru podgoriile care îmbină tradiția cu modernitatea. În continuare, voi trata conceptul de “drum al vinului” și rolul său în promovarea zonelor cu potențial vinicol și agro-turistic, istoria sa de proveniență, răspandire și echivalentul de “drum al vinului” în România.

Capitolul VI este destinat exemplificării, descrierii și analizei unor construcții viticole din România, California, Olanda, Franța și Italia care, pe langă caracterul modern, își păstrează elementele tradiționale, cu o arhitectură simplă și integrate peisajelor, ceea ce le ridică la rangul de opere de artă.

În capitolul VII sunt prezentate concluziile rezultate în urma analizei situației actuale a programelor viti-vinicole și o proiecție asupra potențialului de dezvoltare la care se va putea ajunge prin creșterea motivării și informării corespunzătoare a producătorilor de vinuri.

În ultima parte a lucrării, voi prezenta Centrul Viticol, ales pentru diplomă, fost numit “Conacul-terasă”, un scurt istoric al clădirii, informațiile sale structurale, situația actuală a sitului și propunerea funcțională de reamenajare pentru a obține o creștere a interesului local pentru tradiția viti-vinicolă în podgoria Drăgășani.

1. VALORILE CULTURALE TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI

1.1. Calitățile Culturale Românești

CULTÚRĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.

Experiențele omenirii, cernute ușor prin vâltoarea secolelor îndelungate, sunt acolo, ascunse undeva în ceea ce numim „patrimoniu cultural”.

Cultura unei națiuni reprezintă ansamblul de valori materiale și spirituale, acumulate și dezvoltate în decursul istoriei și evoluției acelei națiuni. Cultura în general cuprinde triunghiul semiotic (arhaic →tradiție →modern) ca manifestare a unicității și diversității, ca valoare păstrată și transformată, întregită creator, păstrând mereu izvorul de bogăție ca potențial valoric. Aceste aspecte în timp se comprimă, generează coduri simbolice ce au existat dintotdeauna în istorie și în afara ei. Reconstituirea memoriei unei comunități are nevoie de generații întregi, de generații successive, pentru ca aceste aspecte să se consolideze sub aspectul calității, al notorietății și al recunoașterii naționale și internaționale.

Diversitatea culturală este absolut necesară pentru reducerea sărăciei și realizarea dezvoltării durabile. Dezvoltarea oricărei ramuri a culturii aduce cu sine dezvoltarea pe plan educațional, economic, umanitar, social, făcând cunoscută la o scara mult mai largă frumusețea care înconjoară acest popor. Cultura se instituie tot mai mult ca dimensiune intrinsecă a condiției umane în societatea noastră, ca spațiu de formare a personalității. Ea reflectă, dintotdeauna, creșterea calității vieții și bogăția personalității formate. Liniile de forță ale tuturor artelor converg spre aceeași țintă: omul și împlinirea sa.

Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale României pe plan internațional.

România a dezvoltat de-a lungul timpului referințe culturale mare valoare, vizibile atât național cât și internațional. Activitățile viticole și vinicole fac parte din ansamblul acestor repere culturale, existând, crescând și evoluând în decursul a mii de ani pe teritoriul românesc, din vremea dacilor și a cuceririlor romane. Acest lucru o face categoric o parte integranta a patrimoniului cultural, având și o imensă valoare tradițională.

1.2. Conceptul de traditie

TRADÍȚIE, tradiții, s. f. Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică.

Cultura tradițională la nivelul fiecărui popor a fost alcătuită prin aproprierea unor raporturi bazate pe norme de viață, pe anumite calități morale, pe un bogat sistem de obiceiuri și elemente culturale distincte de mare profunzime, toate legate în cazul culturii noastre tradiționale de aspectele existenței umane în toate ipostazele sale.

1.Conceptul de tradiție în general, provine din limba latină, însemnând transmitere. Cu timpul a dobândit un caracter mai larg ce cuprinde: valori culturale, trecut istoric al cărui amintire este vie în memoria colectivității.

2.Conceptul de tradiție în particular, reprezintă un fenomen psiho-social, multiplu, dinamic, ce susține participarea la un sistem specific de valori materiale și spirituale, ce au o relativă stabilitate.

3.Tradiția ca și continuitate culturală, este un fenomen aproape firesc, natural: “tot atât de firesc și natural ca și continuarea, azi, a unui lucru pe care l-ai întrerupt ieri la venirea serii”. Prin tradiție putem surprinde integritatea umană, atat în unicitatea ei, cat și infinita sa diversitate.

4.Tradiția mai poate fi înteleasa și ca permanență, ca izvor de bogăție care prelungește experiența umanității, îi oferă durată, acțiune, implicare, permanență în sistemul valorilor. Ea ține de “natura umană” nefiind determinată de constituția sa biologică și psihică în mod rigid, dar se modelează continuu prin valorile culturale ce sunt interiorizate individualizat, și exprimă idealuri ce aparțin unei colectivități distincte, idealuri ce pot deveni permanență.

Vinul și mestesugul producerii lui au adunat în jurul lor nenumarate ritualuri și ceremonii, această licoare fiind martora tuturor momentelor importante din viață, de la naștere, botez, cununie, sărbătoare, moarte, la o simplă masă. Dovada acestei mărturii se află atât în folclor cât și în literatura noastră. De asemenea, importanța vinului este recunoscută și în lumea creștină, făcând parte din ceremoniile religioase din cele mai vechi timpuri, acest fapt regăsindu-se ca element în Biblie și iconografie.

Fiecare dintre aceste ritualuri au o însemnătate aparte și o simbolistică distinctă în mentalul colectiv. “Eforturile specialiștilor de a promova autenticitatea ritualului au făcut ca interesul comunităților locale pentru ritual să crească, în ultimii ani.”

„Tradițiile reprezintă o parte a patrimoniul imaterial pe care îl avem, ca națiune. Ca parte a patrimoniului, tradițiile constituie o marcă identitară, fără de care nu putem vorbi despre o națiune română. Dispariția tradițiilor ar avea drept urmare dispariția națiunii înseși. Valorile tradiționale trebuie cunoscute, consemnate, conservate și protejate”.

2. ISTORIE ȘI EVOLUTIE

2.1. Apariția și cultivarea viței de vie

Istoria vinului este inseparabilă de istoria umanității, el reprezentând un element important de civilizație și un criteriu al calității vieții.

Izvoarele dezvăluie că vechea tradiție a viticulturii și vinificației provine din Mesopotamia, de acum aproape 5000 de ani. Egiptenii, grecii și fenicienii au fost promotorii viticulturii și ai consumului de vin în toată regiunea mediteraneană. Opera lor de propagare a îndeletnicirii a fost continuată de Romani până în Burgonia și de-a lungul râului Moselle în Germania. În Evul mediu, după căderea Imperiului Roman, cultura viței de vie a fost preluată de Biserică și răspândită în toată Europa până în Anglia.

În zona României, existența acestei tradiții este atât de îndelungată încât aproape că se confundă cu istoria acestei țări. Începând din mileniul II î.Chr. (epoca bronzului), cultivarea viței de vie și producerea vinurilor au devenit preocupări de bază ale proto-dacilor, vechii locuitori din actualul spațiu românesc. Vița de vie era una din cele mai de seamă bogații ale lor.

Unii istorici cred că plantarea viței de vie în zonă e anterioară celei a primelor cereale. Savantul B. P. Harden afirmă că pe acest teritoriu ,,Cultura viței… e fară asemanare, mai veche decât plugăria". R. Billiard, referindu-se la vechimea culturii viței de vie în Tracia susține că , “dintre toate părțile Europei, Tracia a fost cea mai veche și cea mai respectată pentru vinurile sale și aceea care și-a păstrat cel mai mult prestigiul".

Istoricul A.D. Xenopol întăreste această părere, scriind: "Patria cea mai veche a Geto-Dacilor, Tracia, era o regiune viticolă, cauză pentru care era considerată ca locul de naștere a zeului vinului, Dionysos”. Iar Nicolae Iorga afirmă, cu întreaga sa autoritate ștințifică: ,,Cultura viței de vie este de asemenea tradiționalăla tracii iubitori de vin".

Asemenea mărturii istorice referitoare la aceste lucruri ne sunt oferite de numeroase vestigii și documente aparținând arheologiei, paleontologiei, mitologiei, epigrafiei, numismaticii, lingvisticii, etnografiei și folclorului, istoriei scrise și orale.

În această parte a lumii se consumă vin de mai bine de 2.700 de ani, așa că, deși concurează cu alte băuturi, mai puțin nobile, vinul continuă să facă parte din viața oamenilor, fiind prezent în toate momentele importante ale vieții, de la cele ezoterice la sărbătorile tradiționale.

2.2. Evoluția practicilor și informațiilor

„Bobița e opera stihiilor (o capodoperă a lor), dar vinul e fapta omului (minunată faptă). Dar cată stiință și câtă artă se cer a fi puse la contribuție pentru a obține un vin bun! De la bobiță la teasc, de la teasc la zăcătoare, de la zăcătoare la butoi și de la butoi la sticlă e drum lung, anevoios și plin de primejdii. Mustul e prunc nevolnic și nebun. Numai mana, sau mai bine zis gustul și mirosul unui meșter îl pot călăuzi pe parcurs, făcându-l să ajungă treptat până la capăt, ca sa ne smulgă, atunci când îl turnăm în pahar, bătrâneasca exclamație: Aferim!”

Vinul este un produs viu, în mișcare, mediu al unor complexe și continue transformări de natură chimică, fizico-chimică și microbiologică. Calitatea vinurilor a evoluat continuu în decursul timpului, creând anumite „mode” care s-au aliniat gustului consumatorilor și progreselor înregistrate în tehnica vinificării.

Contopirea practicilor dobândite de geto-daci cu cele aduse de romani, au determinat dezvoltarea viticulturii. Mai apoi, domnitorii și proprietarii din România, folosind oameni pricepuți, au contribuit la îmbogățirea cunoștințelor despre cultivarea viței de vie.

Între anii 1808 -1864, suprafața viticolă a crescut de la 33600 ha la 95876 ha. În aceste perioade, acumularea de noi și multiple cunoștințe științifice a fost în favoarea viticulturii.

Adaosul de informații izvorâte din practică și perfecționate în succesiunea generațiilor de cultivatori și specialiști, a generat cunoștințe viti-vinicole.

Dimensiunile și calitatea spațiului nostru viticol, se înscriu pe o linie ascendentă, iar produsele viticulturii și vinificației românești se plasează pe o traiectorie definită de multiplele distincții (medalii, diplome) câștigate la concursurile internaționale. Ascensiunea este justificată prin favorabilitatea ecologică a ținuturilor românești, prin economicitatea culturii și valorificarea superioară a terenurilor improprii altor culturi. De asemenea, tehnicile de lucru și tipul de construcții viticole, au evoluat cu timpul, constant și vizibil, de la structurile lemnoase la zidaria de caramidă sau piatră.

În ciuda faptului că producția vinului pe teritoriul țării noastre a deținut un rol foarte important de-a lungul timpului, nu a fost bine definită dezvoltarea unui program de arhitectură orientat spre această industrie. Acest lucru se datorează faptului că, viticultura nu a fost practicată solitar, oamenii folosindu-se de resursele pământului pentru a cultiva și obține o varietate de produse agricole. Astfel că, singurele elemente arhitecturale specifice vinificației au fost rezumate la spații de depozitare, precum pivnițele sau beciurile. Cu timpul, odata cu industrializarea acestei practici, a fost dezvoltat un program specific, sub formă de construcții industriale, fabrici, hale, lipsite insă de valoare arhitecturală.

3. ZONE VITICOLE ÎN ROMÂNIA

România este una din marile țări viticole ale lumii. Ea deține în prezent o suprafață de aproape 275.000 ha de vie, ceea ce o situează, într-o clasificare mondială, între primele 10 țări viticole. Dezvoltarea viticulturii se datorează așezării geografice a României și condițiilor foarte prielnice pe care vița de vie le gaseste pe areale întinse ale țării, mai ales în zona colinară din răsăritul și sudul lanțului carpatic, din Transilvania, Dobrogea și din partea de vest a țării. Clima, solul și expoziția constituie, pe teritoriul României, factori determinanți ai reușitei culturii viței de vie și ai calității vinurilor. Am putea spune că țara noastră beneficiază de un terroir deosebit, care face posibilă calitatea și caracterul excelent al vinurilor românești.

În mod convențional, patrimoniul viticol este repartizat pe zone care cuprind podgorii, centre și plaiuri, reprezentând suprafețe bine delimitate, destinate culturii viței de vie. Zona colinară este cea mai favorizată, unde viticultura și producerea vinurilor au devenit activități tradiționale.

România deține un numar de 37 podgorii, care includ 123 centre viticole, la care se mai adaugă 40 de centre viticole independente, situate în afara podgoriilor. Plaiurile reprezintă suprafețe consacrate viticulturii locale, oarecum restrânse, poziționate pe aceeași formă de relief. Vinurile produse în aceste zone au o calitate distinctă si omogenă.

In Romania se cultivă vița de vie și se produce vin pe aproape întregul teritoriu al țării, de la Dunare, în sud, până în județele Botoșani și Maramureș, în nord. Regiunile viticole românești încep cu viile și vinurile Moldovei, apoi cu cele din Muntenia și Oltenia, continuându-se cu Transilvania și ajungând în partea de vest a țării, în Banat, Crișana și Maramureș și în final, Dobrogea.

Moldova este regiunea viticolă cu cea mai mare întindere, cuprinzând peste 90,000 hectare, peste platoul colinar din nord-estul României. Aici se cultivă vița de vie pe toată suprafața provinciei, de la mici centre viticole și plaiuri, la podgorii de renume, precum Cotnari, Iași și Huși. Acestea au o lungă istorie în producerea unui vin de calitate, apreciat național cât și internațional. “În ansamblu, condițiile naturale ale Moldovei nu prezintă nicidecum premise optime pentru viticultură. Totuși, priceperea de a produce vinuri excelente în pofida dezavantajelor salvează situația”.

În Transilvania, viticultura este situata de asemenea pe structura sa colinară, relief care o favorizează, oferindu-i condițiile climatice să prospere în calitate, noblețe și originalitate, și mai puțin în cantitate. Dintre puținele dar cunoscutele și apreciatele podgorii ale Transilvaniei sunt podgoriile Târnavelor, Alba, Lechintei și Sebeș-Apold.

Dobrogea deține cele mai bune posibilități pentru viticultură, datorită factorilor de mediu avantjoși pe toată suprafața regiunii, de la solul fertil și mineral, relieful larg deschis luminii și căldurii, la clima prietenoasă pentru planta de viță de vie. Astfel că, bunele condiții ale Dobrogei au creat celebrele podgorii Murfatlar, Istria-Babadag și Sărică-Niculițel. În subregiunea numită “Terasele Dunării” producția preponderentă este de vinuri de masă, ce provin de la domeniile Ostrov, Oltina și Aliman. În Dobrogea se cultivă de asemenea soiurile de struguri pentru stafide.

În partea de vest și nord-vest a țării, întalnim regiunile viticole Banat, Crișana și Maramureș, care se întind pe o lungime de 325 km, cu o climă variată ce duce la cultivarea celor mai valoroase soiuri de vie.

Muntenia și Oltenia, cele două provincii din sudul Carpaților Meridionali, dețin împreună o suprafață viticolă de aproape 104,000 de hectare. Zonele viticole sunt preponderent colinare, pe ultimele văi ale munților, dar și pe câmpiile din sudul Olteniei și câteva în apropierea Dunării. Câteva cunoscute podgorii regăsite aici sunt: Dealurile Buzăului, Dealul Mare, Pietroasa, Ștefănești, Sâmburești, Drăgășani și Plaiurile Drâncei.

În Muntenia, cea mai veche și renumită podgorie este cea a Dealului Mare, astăzi cel mai dezvoltat spațiu viticol românesc, întins pe o fâșie lungă de aproximativ 65 kilometri. Podgoria își grupează viile în câteva centre viticole, dintre care cele mai dezvoltate sunt: Valea Călugărească, Urlați, Ceptura și Pietroasa.

Dealul Mare este, s-ar putea spune, inima viticulturii românești, fiind patria vinurilor roșii. Dezvoltarea podgoriei a fost favorizată de câțiva factori și anume existența unor condiții naturale foarte prielnice cultivării viței de vie, căile ușoare de transportare a vinului, în Transilvania, prin trecătorile de la Brașov și Tabla Buții și, mai târziu, apropierea acestei zone de capitala țării, care oferea posibilitatea unei bune desfaceri a vinurilor. Situarea podgoriei în vecinătatea Bucureștiului și Ploieștiului a transformat-o într-un loc de atracție pentru multe familii, care își petreceau aici zilele de odihnă, în special în perioada culesului viilor.

Au apărut, printre vii, pitorești construcții realizate în stil românesc, prevăzute cu crame și pivnițe, care animau peisajul și îi ofereau un farmec aparte. În acest sens, este important de reamintit o zonă cu valoare istorică dar și arhitecturală, zona Valea Calugarească – Urlați. Aici se regăsesc importante edificii ce aparțin patrimoniului architectural viticol, dovadă a identității culturale a acestei zone. În Valea Calugarească se regăsesc “Crama de la Valea Popii” și “Conacul Matac”, iar în zona Urlați au fost păstrate cinci conace: “Casa domnească cu cramă, din viile Brâncoveanului”, “ Conacul Urlățeanu”, “Conacul Basilescu”, “Conacul Bellu” și “Conacul dintre vii”. Aceste edificii demonstrează unicitate și valoare arhitecturală, prin maiestria întreprinsă.

Crama din lemn, în prezent muzeul vinului. Conacul Urlățeanu, astăzi deținut de Cramele Halewood

Construită în 1777. Valea Calugarească. Construit în anul 1922 de boierul Urlățeanu.

Conacul Bellu, în prezent Muzeul Județean de Istorie Conacul Matac, construit în anul 1901 pe o fostă moșie

și Arheologie Prahova. Construit la jumătatea secolului Cantacuzino, de către boierul Barbu Matac.

al XIX-lea, în stil vechi românesc, Urlați. În 1984 a fost filmat aici filmul "Secretul lui Bachus"

Trecând apa Oltului, în Oltenia, se află vechea podgorie a Drăgășanilor, zonă aleasă pentru studiul meu de diplomă. Viile podgoriei, totalizând o suprafață de aproximativ 10.000 ha, se întind paralel cu râul Olt, pe o lungime de cca. 65 km și includ plaiurile Dealul Olt, Mitrofani, Dobrușa, Crețeni, Prundeni, Călina, Zăvideni, Orlești și Sutești. La acestea se adaugă centrul viticol Iancu-Jianu în sud și centrele Gușoeni și Cerna, spre vest.

Podgoria Drăgășani este una din cele mai vechi și cunoscute podgorii din țară, ocupând colinele din stânga și dreapta oltului. Vechimea viilor de la Drăgășani poate fi cu greu precizată, ea fiind legată de existența primelor plantații realizate de geto-daci, acum peste doua mii de ani. Localitatea Drăgășani a luat ființă pe locul castrului roman cu denumire dacică Rusidava. Documentele secolelor XIV-XVI demonstrează continuitatea viticulturii la Drăgășani, unde locuitorii cultivau vița de vie și făceau comerț de vinuri atât în interiorul țării cât și în exterior.

Este dovedită existența a doua vechi soiuri locale de viță de vie, Braghină și Gordan, cultivate la Drăgășani. În legende se spune că denumirea de ''Braghină'' ar proveni de la ''Bagrina'', numele uneia dintre fiicele regelui Burebista, cel care a ordonat defrișarea viilor, in secolul I î.Hr. pentru a feri țara de invaziile barbare, care erau atrase de vinurile savuroase.

Denumirea ''Gordan'' ar proveni de la numele unui viteaz luptător dac, ale cărui fapte de vitejie deveneau de neîntrecut, dacă înaintea confruntării bea câteva pahare de vin.

La Drăgășani au avut proprietăți viticole multe vechi familii boierești, printre acestea numărându-se cele ale Banului Buzescu, Banului Ghica, principilor Bibescu și Știrbei și multe altele. De asemenea, aici s-au refugiat în repetate rânduri familiile boierești craiovene în fața incursiunilor turcești.

''Într-un decor minunat și nespus de armonios s-au pomenit Drăgășanii de când îi știe lumea. Delicata esență de sănătate și bucurie pe care au dat-o Drăgășanii sub forma unui vin durabil, ușor spumos și cu reflex incomparabil de atrăgător a servit la împărtășirea celor mai luminoase figuri ale trecutului: nobilimea dacă, generalii oștilor romane, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, precum și cei mai temuți haiduci și pandurii liberatori ai lui Tudor. Cine trece pe lângă apa Oltului, în sus de Drăgășani, să se descopere cu evlavie în fața acestui templu măreț și unic al țării".

În scopul reconstrucției viticulturii după invazia filoxerei, a fost înființată Stațiunea Viticolă Drăgășani, în anul 1936, avându-i drept ctitori pe profesorii Gheorghe Ionescu Șisești, I.C. Teodorescu și Gherasim Constantinescu. De asemenea, viticultorul și ampelograful Gheorghe Nicoleanu a înființat în anul 1896 Pepiniera Viticolă de Stat Drăgășani. Pepiniera și Stațiunea au fost unite în 1940, sub denumirea de Stațiunea Experimentală de Viticultură și Enologie Drăgășani.

Din nefericire, naționalizarea a adus prejudicii proprietarilor de viță de vie, aceștia pierzandu-si pământurile, care au intrat în proprietatea IAS. Printre cei care și-au pierdut domeniile a fost prințesa Maria Știrbei, care moștenea cel mai mare domeniu viticol din țară. Însa, comunismul nu a afectat soiurile de vin, nici productia, care a crescut datorită implicării de specialiști în stațiunea de cercetare. Dupa 1990, industria vinului din Drăgășani a intrat în declin. Chiar și după recuperarea pământurilor, proprietarii de viță de vie au preferat să o înlocuiască pentru a cultiva porumb, grau sau alte produse agricole, de care aveau mai multă nevoie. Din fericire, odată cu legea retrocedărilor, urmașii celor care deținuseră podgorii celebre au reușit să reintre în posesia lor și să reînvie tradiția viticolă.

De-a lungul timpului, Municipiul Drăgășani a reușit să se remarce atât în țară, cât și în străinătate, ca o podgorie cu o importantă însemnătate istorică, dar și ca un loc cu o tradiție multimilenară a viticulturii. Vinurile drăgășenene au fost premiate de-a lungul timpului cu numeroase medalii, recunoscute național și internațional. Câteva mărci de renume produse în podgoria Drăgășani sunt Știrbei, Avincis, Isărescu și Iordache, toate premiate pentru calitate.

4. CONSTRUCȚII VINICOLE

Patrimoniul viti-vinicol cuprinde totalitatea viilor, centrelor de vinificare, depozitare, conservare, condiționare și îmbuteliere, cu instalațiile aferente.

Odata cu istoria vinului a aparut și nevoia de a crea un spațiu specializat pentru a adăposti tehnologia și uneltele, rudimentare sau moderne, necesare producerii vinului. Acest spațiu este întâlnit sub mai multe forme corespunzatoare pentru a satisfice nevoile activităților vinicole: recepția și prelucrarea strugurilor, limpezirea, fermentarea, depozitarea, condiționarea, maturarea vinurilor și îmbutelierea pentru consum.

Practica a demonstrat că felul construcțiilor, modul lor de amplasare și de organizare cât și cel de întreținere, au un rol hotărâtor asupra calității vinurilor obținute. Localurile vinicole își pun amprenta asupra calității viitorului vin și deci cunoașterea acestora este absolut necesară pentru fiecare vinificator.

În multitudinea lor, construcțiile vinicole realizate pentru podgoriile și centrele urbane ale zonelor viticole, sunt dificil de clasificat. Aceasta se datorează faptului că ele sunt de vârste diferite, (uneori depășind 100 de ani), fiecare reprezentând un anumit concept constructiv și tehnologic și un rang de perfecționare și modernizare a tehnologiilor și tehnicilor de lucru. Un alt aspect ce îngreunează clasificarea lor, este multitudinea materialelor de construcție (cărămidă, beton, metal etc.) de care se dispune. În sectorul viti-vinicol din țara noastră s-au realizat construcții vinicole moderne, de mare capacitate, dotate cu utilaje de cel mai înalt nivel tehnic.

Pentru ca unitățile vinicole să corespundă mai bine și mai rațional scopului pentru care sunt construite, specialiștii au căzut de acord să realizeze trei tipuri de construcții vinicole:

a) Unități de vinificare, situate în podgorii, unde se face prelucrarea strugurilor, fermentarea mustului, primele îngrijiri ale vinului, urmând ca vinul rezultat să fie transportat la unitățile special amenajate pentru învechirea, condiționarea și îmbutelierea lui. Acest tip de unități poartă numele de crame de vinificare.

b) Unități care prelucreaza strugurii, condiționeaza și învechesc vinurile

c) Unități amplasate în centrele de consum care învechesc și prelucreaza vinurile primite de la centrele de vinificare, le conditionează, le îmbuteliază și le livrează pentru consum.

Clasificându-le după funcționalitate, se pot distinge următoarele tipuri de construcții vinicole:

– construcții tip cramă

– construcții tip pivniță

– construcții vinicole speciale

Construcțiile tip cramă sunt acele localuri vinicole care permit  prelucrarea strugurilor, prepararea vinurilor și eventuala lor păstrare până în  primăvară, sau cel mult până la noua recoltă. Cramele sunt construite la nivelul solului și sunt amplasate de regulă în plantații viticole. Ele pot asigura prelucrarea strugurilor de pe o suprafață de până la 20 ha de vie și stocarea provizorie a unor cantități de 1000 -1500 hl de vin. Capacitatea de depozitare trebuie să fie corelată cu cantitatea de must ce trebuie fermentat, ținând cont de durata medie a timpului de fermentare.

Cele mai noi construcții de acest tip sunt ieftine și simple, se confecționează din materiale ușoare, cu structuri metalice și asigură mai ales o  protecție contra ploilor. Sunt prevăzute cu spații pentru prelucrarea strugurilor, deburbarea, fermentarea, stocarea și prelucrarea subproduselor. Crama trebuie amplasată pe teren solid, cu fața spre sud-vest, la loc de acces pentru utilajele care aduc strugurii și pentru cele care evacuează vinul, cu posibilități de alimentare cu apă potabilă și de evacuare a apelor uzate, cu dispozitiv de aerisire și de evacuare a dioxidului de carbon.

Cramele înfiintate mai recent, au adaugat în incinta centrului viticol camera pentru degustare, lucuri de luat masa, magazine comerciale, programe culturale, cu aspect favorabil în ceea ce privește partea comercială, economică.

Construcțiile tip pivniță sunt destinate atât pentru vinificația  primară cât și pentru maturarea, învechirea, condiționarea și îmbutelierea vinurilor. Asemenea construcții sunt amplasate în centrele urbane mai importante, având drept scop  principal stocarea vinurilor, stabilizarea, condiționarea și îmbutelierea lor în vederea comercializării. În prezent sunt numeroase firme care se ocupă cu comercializarea vinului, care și-au amenajat locurile de stocare și preluare în clădiri deja existente, multe dintre ele având inițial altă destinație.

În cele mai multe cazuri, pentru a asigura un circuit tehnologic mai bun, cu reducerea cheltuielilor de producție, pivnițele se construiesc sub cramă. Pivnițele moderne sunt dotate cu exhaustoare, ventilatoare și instalatii de reglare automată a temperaturii și umidității aerului.

Pivnita trebuie sa îndeplineasca o serie de condiții:

– Să aibă o temperatură constantă în tot timpul anului: 8-100 C pentru vinurile albe și 10-120 C pentru vinurile roșii.

– Aerul din pivniță trebuie sa aibă o umiditate între 85 și 90% determinată cu higrometrul.

– Pentru a asigura condiții bune de igienă a vinului, pivnița se afumă cu sulf la anumite intervale, în funcție starea de umezeală a pivnitei.

– Pardoseala se spală periodic, înlăturând orice urmă de vin care ar putea fi un mediu prielnic de dezvoltare a bacteriilor acetice.

Construcțiile vinicole speciale cuprind acea categorie de localuri vinicole destinate pentru prepararea anumitor tipuri de vinuri din categoria celor speciale (spumante) sau a altor băuturi pe bază de must și vin (distilate). Ele trebuie să răspundă cerințelor impuse de tehnologia de fabricare a produsului, atât sub aspectul dimensional cât și al posibilităților de realizare a parametrilor de flux tehnologic, cum ar fi temperatura, umiditatea atmosferică, ventilarea etc.

Asemenea construcții au spații destinate pentru recepționarea materiei prime, desfășurarea  procesului de producție și de stocare a producției finite. Pereții cladirii sunt izolati pentru evitarea schimbului de temperatură cu exteriorul. Condiționarea aerului și reglarea temperaturii se fac automat. Circulația aerului se face pe verticală, prin orificii mici, pentru a nu crea curenți de aer.

5. MODALITĂȚI DE PROMOVARE A ZONELOR VITICOLE

Importanța promovării viticulturii românești este crucială în contextul valorizării potențialului cultural național, cât și pentru îmbogățirea culturii europene. Lipsa acestei reabilitări riscă prejudicii maximale culturii în general dar și societătii românești în ansablul ei.

În privința atitudinii consumatorului față de vin, se poate observa în ultimul timp o schimbare a principiilor de apreciere, vinul devenind un obiect de consum încărcat de valențe culturale. Acest lucru denotă creșterea exigenței consumatorului, acesta devenind mult mai receptiv față de vinurile de import. În cazul marilor podgorii, cu capacități de producție însemnate, piața este una largă, extinzându-se de cele mai multe ori și în afara granițelor țării. Pentru podgoriile de mici dimensiuni, clienții sunt în mare parte localizați în proximitatea vânzătorului, aceseta adresându-se pieței locale. Însă de cele mai multe ori, culturile de viță de vie restrânse, destinate producerii vinului de masă, nu prezintă valoare și sunt puse în imposibilitatea dezvoltării tehnologice.

5.1. Modernizarea construcțiilor viticole

În trecut, construcțiile vinicole se rezumau la un limbaj architectural caracterizat prin șoproane și pivnițe vernaculare lipsite de orice semnificație arhitecturală. Însă, odată cu nevoia dezvoltării cantitative a procesului de fabricare a vinului, construcțiile și echipamentele vinicole au căpătat importanță deosebită cunoscând o continuă modernizare din punct de vedere al construcției propriu-zise, cât și al înzestrării cu echipament tehnologic. În prezent, s-a trecut de la construcțiile improvizate, în care majoritatea lucrărilor se efectuau manual, la adevărate uzine de vinificație, specializate și care prezintă un înalt grad de mecanizare și automatizare. Acest lucru a necesitat o reorganizare a spațiului și a funcțiunilor necesare vinificației punând la încercare abilitățile arhitectului, atât din punct de vedere tehnic-industrial, cât și estetic.

„În explorarea noului tip de clădire, arhitecții sunt provocați să reinterpreteze crama într-o manieră contemporană îndrăzneață ca expresie a tradiției și a inovației, a agriculturii și a tehnologiei, a producției și a ospitaliltății.”

În scopul promovării micilor și mediilor producători de vin, aceștia pot recurge la construirea, reamenajarea, modernizarea și dotarea centrelor viticole, cu scopul desfășurării în cadrul acestora, pe lângă funcționalitatea lor de producere a vinului, a unor activități cu scop educațional, cultural, economic, umanitar, social etc. Beneficiarii trebuie motivați să ia in considerare atât caracterul estetic al amplasamentelor cât și serviciile oferite. Se poate recurge la diverse promoții, organizarea de degustări, sponsorizarea de evenimente locale, menite sa atragă atenția consumatorului.

Odată cu dezvoltarea noilor tendințe ale pieței turistice, orientate spre vacanțe relaxante în zone cu specific tradițional, încărcate de valori culturale, industria viti-vinicolă a sesizat nevoia abordării unei noi strategii, care sa se adreseze noilor nevoi ale consumatorului modern. Astfel că, locul de producție a vinului devine de asemenea un spațiu de satisfacere a intereselor social-culturale.

Arhitectura joaca un rol foarte important și trebuie să îmbine accentele moderne cu aspectele tradiționale locale, ținând cont de sensibilizarea clientelei față de elementele naturale și problemele ambientale. Luând ca exemple faimoasele vinării create de arhitecți celebri precum Renzo Piano, Christian de Portzamparc, Jacques Herzog și Pierre de Meuron, ale caror edificii le-am inclus ca studii de caz în lucrarea mea, obiectul arcitectural trebuie să fie integrat în sit, să respecte peisajul, să urmarească panta terenului, sa utilizeze materiale și texturi specifice zonei, precum lemnul și piatra, și să îndeplinească necesitățile tehnologice și de primire a oaspeților.

Un cadru armonios, modern, dar cu vizibil respect pentru caracterul local și natură, va reuși să atragă aprecierea și fidelitatea clientului pentru locație cât și pentru produsul vinicol.

5.2. Drumul vinului

Întreaga poveste, istorie și tradiție a vinului nu se poate captura doar gustand o licoare dintr-o sticlă, acasă sau în restaurant. În Lumea Veche, zonele cu o tradiție îndelungată în ceea ce privește viticultura au dezvoltat o modalitate pentru ca iubitorii de vinuri să poată savură întreaga poveste a vinului, pășind pe tărâmul viței de vie, acolo unde se află ea, traiește, crește și oferă struguri. Dezvoltarea interesului pentru enoturism a dus la o schimbare în ceea ce privește forma de organizare turistică a zonelor viticole, în încercarea de a promova producatorii de vin și cramele lor, separate, dar și întreaga regiune viticolă, ca întreg. Această shimbare a început să ia amploare după cel de-al Doilea Război Mondial, în Franța, unde existau deja rădăcinile turismului viticol. Majoritatea podgoriilor erau asociate unor domenii imobiliare importante, iar vizita pe aceste teritorii încarcate de cunoaștere a devenit o tradiție rurală și un farmec urban.

“Turismul, într-un viitor apropiat va descoperi orașe și teritorii, atras în primul rand de excelentul renume al unui vin sau al unui restaurant, al unui producator de brânzeturi sau de mezeluri. Acest scenariu- prospectat prin anchete sociale, confirmă că enoturismul este pârghia cea mai eficientă […] putând pune în mișcare mari mase de turiști prin combinația de elemente de atracție: cultură, peisaj, arhitectură, vin, bucătărie, artă, artizanat.”

Noua formă de turism initiată a primit denumirea de “Drumul vinului”.

Drumurile vinului reprezintă itinerarii caracterizate de prezența întreprinderilor viticole sau a depozitelor deschise vizitatorilor, locuri sau evenimente culturale, activitățile de aventură, natură, restaurante tradiționale, mediul rural, patrimoniul cultural, monumentele istorice, etc.

În 1953, în Alsacia,  a apărut primul drum al vinului. Acest traseu are o lungime de 170 km și străbate ținutul colinar dintre localitățile Marlenheim și Thann si dezvăluie cu mândrie conacele sale medievale, casele renascentiste și aleile cu flori din satele sale fermecătoare. În scurt timp, au apărut zeci de drumuri ale vinului în Bordeaux,  pe Valea Loirei,  pe Valea Ronului și  în Burgundia. Germania, Italia și Spania au urmat exemplul Franței și au trasat rute turistice pe valea Rinului, în însorita Sicilie, în Toscana sau în Castilia. Aceste trasee au devenit rapid un trend, caruia i s-a aliniat și Lumea Nouă, iar drumurile vinului au devenit destinații turistice propriu zise și în Europa de Est.

5.3. Drumurile vinurilor în România

Același potențial regăsit în occident poate fi întâlnit și în România, la o altă scară. Crame, podgorii, istorie, drumuri, obiective turistice și pasiune. În scopul ascensiunii maxime a acestui potențial, acestor calități le mai trebuie adăugate anumite aspecte ce în prezent sunt deficitare în țara noastră: organizare, cazare, structură și coerență.

Activitățile viti-vinicole românești sunt într-o perioadă de renaștere, de plin avânt. Românii au început să redescopere vinurile, producătorii au devenit mai experimentați, producând vinuri de foarte bună calitate. Totuși, în ciuda acestor atuuri, legătura dintre viticultură și turism este foarte slabă.

În România,  drumurile vinurilor au fost concepute și lansate în preajma anului 2000. Cel mai recent drum al vinului s-a deschis în 2011 în județul Buzău, județ cu un enorm potențial viticol și turistic. Drumul are o lungime de 60 de km și pleacă din DN 10 către Pietroasele și Monteoru. Cu mici abateri turiștii pot ajunge la Vulcanii Noroioși și la Măgura. Investiția a fost de 24 milioane de euro.

În Prahova, ,,Drumul Vinului” recompune o parte din versiunea veche de drum al vinului folosit de romani, care străbatea Europa. Începând cu anul 1999, cramele Prahovei au realizat un amplu proiect de restructurare, consolidare și modernizare. Drumul străbate podgoriile renumite ale județului și include popasuri la conace, curți domnești și mănăstiri. Drumul trece prin localitățile Filipeștii de Târg, Băicoi, Boldești, Bucov, Pleașa, Valea Călugărească, Iordăcheanu, Urlați, Ceptura, Fântânele, Tohani, Gura Vadului, Călugăreni, iar mai târziu au fost introduse în circuitul turistic viti-vinicol cramele de la Urlați și Azuga unde sunt oferite spre degustare vinuri și spumante excepționale, însoțite de meniuri câmpenești tradiționale.

Harta edificiilor de-a lungul Drumului Vinului din Prahova

Halewood, prin Conacul Urlățeanu din Urlați și prin Pivnițele Rhein din Azuga, contorizeaza anual 12-13.000 de turiști. LaCerta, un domeniu viticol nou în Dealul Mare deține una dintre cele mai spectacuoase crame din țară, iar vinurile excelente și atmosfera caldă și prietenească dau un nou suflu turismului din zonă.

Cramele Lacerta, proiect finalizat în 2011, Dealul Mare.

Se poate spune că vinul face parte din oferta turistică a unei țări, iar acest lucru l-au înțeles și producătorii din România. Degustările de vinuri pot fi combinate și cu culesul de struguri și chiar participarea turiștilor la diferite activități tradiționale.

6. STUDII DE CAZ

AVINCIS

Locație: Drăgășani Arhitect: Alexandru Beldiman Beneficiari: Cristiana și Valeriu Stoica

Acest proiect remarcabil, a fost nascut din viziunea arhitectului Alexandru Beldiman, care a restaurat impecabil conacul vechi și a construit noua cramă, împrejurul căreia a amenajat un peisaj de poveste. Proiectul a fost distins în 2012 de Academia Română, cu premiul „Duiliu Marcu” pentru arhitectură.

Crama Avincis și vechiul conac de familie, parcelele cu viță de vie și padurea, toate alcatuiesc un ansamblu architectural și peisagistic, în centrul căruia se află un proiect viticol și vinicol. Fondatorii acestui proiect sunt Cristiana Stoica și soțul său, Valeriu, iar bazele acestui proiect au fost puse de catre străbunicii Cristianei Stoica, Maria Râmniceanu și soțul său, Iancu, care au investit în 1927, în construirea unui conac în stil neoromânesc, Vila Dobrușa.

Domeniul este o îmbinare de elemente naturale și arhitecturale, într-un echilibru perfect între tradiție și modernitate. Armonia în care se află cu situl, buna calitate a arhitecturii și discretia ei au impus restaurarea și refuncționalizarea conacului. Construcția are o formă specială, de navă, ce adăpostește crama și o pivniță de dimensiune foarte mare, o terasă, locurile de cazare (garsoniere și apartamente), loc pentru degustări și servit masa și alte zone sociale. Clădirea, cu o arhitectură modernă, are zidurile placate cu calcar de Arnota, iar mare parte din acoperiș este acoperit cu gazon, o izolație naturală excelentă, integrându-se perfect în peisaj. Ansamblul a fost construit cu intenția de a se integra în conceptul de sustainable building. Aceasta alegere a condus la folosirea puțurilor termice și a panourilor solare, pentru sistemul de încalzire, la crearea unui rezervor de colectare al apelor fluviale și reziduale pentru utilizarea lor la irigarea parcului și nu în ultimul rând la acoperirea cu vegetație a teraselor ce incheie fiecare corp nou de cladire, creând cea de-a 5-a fațada. Creativitatea arhitectului a fost menită să asigure calitatea vinificației, ținând seama de imperativele acestui proces și de circulația fluxurilor prin gravitație.

O impresionantă rampă de acces subteran și un tunel amplu permit comunicarea optimă cu spațiile tehnice. În partea superioara a cramei se află cele trei module de lemn care străjuiesc terasa, în care sunt amenajate câteva spații de primire a oaspeților și de asemenea câteva încăperi anexe clădirii administrative, cu o capacitate de 14-16 persoane. Degustările pot fi acompaniate de meniul familiei din acea zi, de cazare, de vizitarea domeniului și a cramei, de folosirea dotărilor cramei și a anexelor sale. Domeniul promovează și organizarea de evenimente la cramă, precum team building-uri, acțiuni corporatiste sau de familie.

NAPA VALLEY, CALIFORNIA

Faimoasă în întreaga lume pentru vin, zona Napa Valley este o destinație preferată global ca drum al vinului. Deși vinăriile erau în funcțiune în această zonă încă de la sfârșitul secolului al IXX-lea, unele continuându-și în mod ilegal activitatea și în timpul prohibitiei – renumele internațional al regiunii i-a revenit în 1976, când un Chardonnay și Cabernet Sauvignon au câștigat aprecierea la un eveniment faimos de degustări în Paris, în detrimentul celor mai bune vinuri concurente ale Franței. Deodata, valul seismic din industria vinului a transformat liniștita Napa Valley într-o destinație turistică la nivel mondial.

Domeniile Dominus

Locație: Yountville, Napa Valley, California Arhitecți: Jacques Herzog si Pierre de Meuron

Suprafața: 4,500 m² Anul finalizării: 1997

Vinăria Dominus este o cramă arhitecturală, monumentalizată de o reinterpretare de construcție traditională a zidăriei.

Finalizată în anul 1997 de către arhitecții vizionari elvetieni, Jacques Herzog și Pierre de Meuron, vinăria este perfect integrată în scenariul său, oferind vederi panoramice spectaculare ce cuprind podgoria și dealurile din jurul ei. Cu fațada de tip gabion, vinăria pare să se dizolve în peisajul său, un efect intenționat, pentru a amplifica importanța viței de vie în procesul de producție al unui vin bun.

Lungă și rectangulară în plan, construcția se întinde pe o dimensiune de 90 m lungime și 25 m lătime. Situată în centrul unei văi, clădirea pare relativ plană în comparație cu relieful variat din zonă. De la distanță, unicitatea formei este văzută ca o întrerupere în peisajul natural.

Perpendicular pe direcția naturală a peisajului se află două intrări masive arcuite. În mod tradițional, conacele au intrările pe doua direcții diferite, separând intrarea principală ceremonială de intrarea de serviciu. Arhitecții domeniului Dominus au contestat această schemă tradițională plasând cele două timpuri de intrări de aceeași parte, estompând distincția dintre intrarea de seviciu și cea principală și întrerupând simetria formală.

La interior, abilitatea de a varia cantitatea de roci din interiorul fiecărei cutii, permite diferențele în grosime ale pereților. Această calitate se adaugă altor factori, precum moderația temperaturii, tipică clădirilor vechi, ventilația și iluminatul natural. Lumina pătrunde printre bucățile de piatră de forme diferite și creează texturi neprevazute, care se schimbă odată cu condițiile externe. Efectul este al unui parasolar fascinant, dublat și de sticlă în zona sălilor de birou.

Funcțiunea vinăriei este evidențiată din aparența zidului de la exterior. În spatele rețelei de roci se află un sistem de compartimentare tip cortină din sticlă și oțel la etaj, și un perete înclinat din beton la parter. Cisternele cu vin sunt îngropate în interiorul unui buncăr din beton, în timp ce sălile de birouri de la etaj se bucură de lumina filtrată prin sticlă. În interior, cladirea evocă atmosfera beciurilor de vin europene. Rocile suprapuse într-un mod lejer, deșirat amintesc vizitatorilor de o atmosferă de peșteră sau dintr-o pivniță ascunsă în adâncime. Prin crearea unei copertine de piatră de sine stătătoare, arhitectii au putut crea efectul de volum în alt volum.

Planul este divizat în două partiuri: birouri și săli de degustare la etaj și canistrele cu vin, camerele cu butoaie și depozitările la parter. Structura autonomă de beton în consolă din interiorul celor două treimi sudice de construcție gazduiește zonele de fermentație și de depozitare pentru canistre. Deasupra părtii de nord a clădirii este amenajat un spațiu deschis pentru birouri administrative, placat cu sticlă securizată și împrejmuit de un balcon pavat cu beton, care transformă acest spațiu dintre sticlă și cortina de piatră într-o pergola umbrita de roci.

Atât în interior cât și în exterior, arhitecții utilizează metode minimale pentru a crea efecte masive, în armonie cu proiectul și peisajul.

Wineshop / Studio AAAN

Locație: Rotterdam, Olanda Suprafața: 200.0 m² Anul proiectului: 2015

Client: Bruderer Property b.v. / Abbema Wines Furnizor: Woodwave

Iluminat: Atelier Robotiq

Rik de Ruiter și Luuk Stoltenborg de la studio-ul olandez de arhitectură AAAN, au proiectat magazinul de vinuri deschis recent Wijn aan de Kade, situat în centrul orașului Rotterdam, în Olanda.

Centrul de desfacere este situat la parterul unei mari clădiri vechi ce a functionat inițial ca șantier naval, care datează din anul 1896. De vreme ce structura clădirii se afla într-o stare de degradare, a fost luata decizia să fie restaurată în exterior și să-i fie integrat un magazin contemporan și un restaurant în interiorul proprietății renovate.

Interesant este faptul că, pentru a expune sticlele de vin a fost utilizată o metodă de incastrare a cutiilor de vin, stocate în interiorul pereților, decupați pentru a depozita peste 300 de label-uri diferite de vin. Zonele pentru servicii, cum ar fi depozitarea, grupurile sanitare și birourile sunt ascunse în spatele peretelui cu rol de display. Rezultatul este un magazin curat și spațios, cu un puternic accent pe vinuri. Dulapurile sunt placate cu panouri din stejar, care sunt gravate în laser cu etichetele faimoaselor și căutatelor case de vinuri. Pereții posteriori ai deschiderilor pentru expunere dezvăluie zidăria originală a fundației fostului șantier naval.

Magazinul de 200 m² este format din patru niveluri; un subsol, parter, mezanin și primul etaj. În plus față de spațiul principal pentru vânzare, magazinul dispune de un mic bar, o bucătărie, o zonă de degustare și o pivniță. Crama slab luminată are o atmosferă intrigantă, în timp ce celelalte etaje sunt luminoase și generoase. Integrarea atentă a luminii naturale de deasupra echilibrează perspectiva intrării și a mezaninului, în partea din spate. Luminatorul si mai multe goluri poziționate cu atenție îi conferă proiectului o senzație de fluiditate spațială, iar toate facilitățile necesare au fost poziționate ca răspuns la cerințele lor funcționale.

Tot mobilierul este proiectat pe comandă, personalizat. În pivniță, două dulapuri lungi negre umplute cu nisip fin, contin vinuri de lux. Un dulap mare cu registru de numerar integrat este plasat la parter. Un bar mic este amplasat la mezanin pentru a găzdui degustări mici. Primul etaj este folosit ca principala zonă de degustare pentru grupuri mai mari de persoane și conține tabele educative cu hărți ale regiunilor viticole gravate pe suprafața meselor.

Chateau Cheval Blanc

Locație: Saint-Émilion, France Suprafața: 5,250 m² Anul finalizării: 2011

Proiect realizat de: Atelier Christian de Portzamparc

Luând decizia să completeze domeniul cu o nouă vinarie, proprietarii, Baron Frere și Bernard Arnault au căutat excelență și inovație. Vinificația la Cheval Blanc este o afacere tradițională în concordanță cu o aspirația perpetuă către armonie și echilibru, alături de un mare respect pentru natură. Însa proprietarii au dorit, de asemenea, ceva care sa anticipeze viitorul în timp ce se contopeste cu peisajul istoric, Saint-Emilion facând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Proiectul de vinărie concretizat încorporează principiile tradiționale de arhitectură franțuzești cu farmecul și eleganța modernă.

Proiectată de Christian de Portzamparc, laureat al premiului Pritzker Architecture din 1994 și inaugurată în iunie 2011, vinăria este concepută ca două valuri enorme de beton alb, ca niste nori, care se ridică din pământ. Acest deal artificial are un design fluid, ale cărui forme seamănă cu simbolul infinitului, dominând viile din jur și conacul adiacent, construit în secolul al 18-lea. Structura superioară curge sprijinită de o compilatie de grinzi transnversale, care alterneaza cu spații goale și sticlă. O scară fluidă duce către partea de sus a structurii, unde a fost plantată o gradină, care servește ca punct de relaxare pentru a admira peisajul luxuriant. Crama permite pătrunderea luminii naturale și are un design curat și simplu, care pare să se integreze perfect în timp și spațiu, potrivindu-se perfect numelui Cheval Blanc (fr. Calul Alb).

Acest "atelier de vin" este ca o punte de legătură între vechi și modern: o enormă nava din beton alb, pe o suprafata de peste 5250 m², fără nici o intenție de etalare sau ornamentare. Vinaria de 6000 m² găzduiește o fabrica de vinificatie la rangul de operă de artă în care tehnologia este ghidata de către om, și nu invers. Mâinile omului au prioritate față de mașini. În ciuda dimensiunii sale uriașe, clădirea transmite o atmosferă blândă, intimă. Design-ul raționalizat nu permite existența spațiilor inutile. Totul este conceput în proporție, la fel ca vinurile care sunt produse acolo. Structura este dezvoltată pe două nivele:

Parterul găzduieste cele cincizeci și două canistre din beton brut dispuse pe șase rânduri și o sală de degustare. Construite în Italia, aceste canistre din beton au nouă dimensiuni diferite, de la 20 la 110 hectolitri. În fiecare dintre ele, strugurii sunt fermentați într-un stil diferit și fiecare afișează două plăci: una permanentă cu numărul și capacitatea canistrei, și alta demontabila care arată numărul parcelei, soiul de struguri, anul plantării viței de vie și ziua aducerii strugurilor în canistră.

Subsolul cuprinde crama de maturare, în care vinul este menținut la temperaturi scăzute, in butoaie din lemn. Zidurile mashrabiya facilitează ventilația naturală. Pivnița este pe deplin în conformitate cu necesitățile, cu o atenție extremă la detalii pe tot parcursul procesului de vinificare, fiind recunoscută pentru criteriile sale stricte, atenția cu care au fost alese materialele de construcție, economisirea energiei, gestionarea apelor reziduale și a deșeurilor solide, precum și confortul acustic și bunăstarea angajaților.

În data de 20 noiembrie 2013, vinăria Cheval Blanc a primit celebrul premiu International Architecture Award de către Ateneul din Chicago, un muzeu de arhitectură și design. Vinăria a primit, de asemenea, un premiu de la Centre européen pour le Design d’Art architectural et d’Etudes urbaines. Acesta din urmă recunoaște cladiri inovative, distincte, avangardiste. Cheval Blanc a fost prima pivniță de vinuri care a primit vreodată această onoare.

Rocca di Frassinello (La Rocca)

Locație: Toscana, Italia Anul finalizării: 2007

Arhitect: Renzo Piano Suprafața: 800 ha

Crama La Rocca, situată pe un deal din Toscana și înconjurată de podgorii, reutilizează formele tradiționale ale arhitecturii toscane în cadrul unei structuri moderne, inspirate de stilul industrial. Proiectată de Renzo Piano, structura colorată roșu aprins poate fi văzută de departe. Piano a acceptat proiectul după revizitarea zonei cu elicopterul. Arhitectul a desenat schița inițială pentru structură chiar în timpul vizitei sitului din elicopter.

Concepția sa, o interpretare modernă a unei vinării toscane tradițională, a fost deschisă publicului în 2007 și este în mare parte construită în subteran, caracterizată printr-un amfiteatru cavernos.

Renzo Piano a proiectat o vinărie esențializată ca design, în acelasi timp îmbunătățind funcționalitatea a ceea ce este și rămâne o fabrică: arhitectul a acordat o atenție deosebită utilizarii forței gravitaționale în procesul de vinificare, astfel încât să se asigure cea mai bună calitate pentru vinuri. De obicei, proiectarea vinăriilor urmează ordinea ciclică a procesului de producție: de la spații pentru primirea și selecția strugurilor la camera de fermentare și maturare, la depozit.

Piano a revoluționat acest concept, prin plasarea în centru a zonei de maturare a vinurilor, în subteran pentru a menține în mod natural umiditatea și temperatura stabile. Un careu mare de 40 x 40 de m ², cu un acoperiș imens care stă fără nici o coloană de susținere. Clădirea este situată pe latura nordică a unui teren deluros, o zonă deschisă cu vedere asupra peisajului înconjurător și inspirat de tradiția "Sagrato", o curte pentru adunări publice și festivaluri. Acesta funcționează ca acoperiș pentru crama din subteran, nucleul real al proiectului. Parasolare masive proiectate de Piano sunt instalate pe corpul cubic. Acestea au scopul de a proteja strugurii de lumina intensă a soarelui atunci când este timpul pentru a-i procesa. La stânga, pe teren, se deschide un canal îngust pentru a primi strugurii, care se deplasează în jos cu ajutorul unui jgheab, la canistrele din subteran.

Pivnița este un spatiu subteran imens, amenajat ca un amfiteatru, cu butoaiele aranjate pe rânduri, coborând spre centru, iar zona de degustare se află în mijlocul spatiului. O colecție de 2.500 de butoaie de stejar sunt păstrate în interiorul zonei "Barriquerie", fiecare depozitând vinuri ce vor îmbătrâni timp de până la 20 de luni. Butoaiele sunt deplasate înauntrul și în afara spațiului cu ajutorul unor mașinării uriașe cu brațe telescopice.

Piano numește acest loc "sufletul secret” al vinăriei, deoarece, spune el, "Care este inima unei crame, daca nu spațiul în care vinul se perfecționeaza în butoi?".

Turnul rosu, care se află în varful clădirii și care poate fi văzut de la kilometri departare, sprijină trei oglinzi circulare care direcționează lumina în jos, spre pivniță. În centrul tavanului este luminatorul care direcționează un fascicul de lumină, de la oglinzile turnului, la un unghi perpendicular, spre centrul spațiului, completând atmosfera teatrală a pivniței.

În fundal sunt ferestre spre incaperea care înconjoara pivnița, care deține canistrele din oțel în care fermentează strugurii. Împreună cu laboratoarele de producție, dispuse la un nivel superior în jurul ei, pivnița creează un fel de podium masiv, peste care pavilionul de sticlă se sprijină cu usurință.

Pavilionul principal din sticlă găzduiește sala de degustare și spații administrative și comerciale și este deschis vizitatorilor. La intrarea în pavilion, se poate observa priveliștea la 360° a dealului și podgoriilor prin pereții de sticlă întregi. "Trebuie să fii atent să nu exagerezi", spune Piano. "Este la modă sa faci lucrurile prea arătoase, e un anume caracter excesiv la adresa vinăriilor… e nevoie de un pic de mister".

În timpul nopții, incăperea este închisă cu obloane verzi, acoperind panourile înalte de sticlă, care înconjoară sala de degustare. Transparența structurii sticlei permite proiectului să se integreze cu ușurință în peisajul înconjurător și oferă o perceptie de lejeritate volumelor pivniței. În același timp, sticla exprimă o tensiune pozitivă între procesele industriale de vinificație și istoricul acestora.

Datorita alegereii materialelor, în principal din sticlă și teracotă, cladirea în sine reprezintă un mix de stil industrial și tradițional.

6. CONCLUZII

În urma analizei realizate asupra viticulturii și vinificației, se poate concluziona că acestea au căpătat de-a lungul timpului un loc foarte important în cadrul culturii românești. În era noastră, din cauza tehnologizării și industrializării tuturor activităților, s-a produs înstrăinarea individului de originii. Însa, în ultima perioadă, interesul consumatorului începe să se reîntoarcă treptat spre temeliile provenienței vinului, care se află în tradiție, poveste, natură. Există foamea de a ști, de a cunoaște, de a înțelege, lucrurile care stau la baza identității noastre ca națiune.

În scopul sprijinirii acestui proces de cunoaștere, fiecare producator de vinuri are responsabilitatea de a oferi, pe langa produsul vinicol, și istoria, povestea, fantezia ce îl îmbracă în sens, în valoare și în semnificație culturală. În lumea modernă, consumatorul este atras de tradiție și natură, dar și de nou, de aceea interesul maxim este captat de îmbinarea esteticului cu peisajul, noului cu vechiul, tradiției cu contemporaneitatea. De aici se poate concluziona nevoia domeniului viti-vinicol de restructurare și modernizare pentru a împlini noile standarde necesare dezvoltarii durabile și sustenabile.

Arhitectura vinăriilor renumite demonstrează că recuperarea unor structuri vechi poate genera proiecte creative, întotdeauna într-o relație subtilă cu peisajul ce le înconjoară. Aceste proiecte au reușit punerea în valoare a unor spații și arealuri uitate, subdezvoltate, și realizarea potențialului lor economic, cultural și social.

Organizarea la nivelul zonei este de asemenea importantă, prin realizarea de drumuri, oferte turistice, cazare, atracții, activități și evenimente.

Prin toate aceste lucruri, vom reusi sa punem în luminș valoarea extraordinară a vinurilor autohtone și promovarea acestora în țară și peste hotare, dar și să promovam tradiția și cultura romanească.

Revitalizarea zonelor viticole ale Romaniei va avea un efect extraordinar în sensul dezvoltării economice, sociale, culturale, educationale, umanitare, într-o manieră sustenabilă și durabilă, transformandu-se în zestrea pentru generațiile urmatoare.

CENTRU VITICOL DRĂGĂȘANI

Integrarea în sit

„Conacul-terasă” a fost construit în anul 1968, cu scopul de a funcționa ca unitate de cazare pentru muncitorii sezonieri din cadrul Stațiunii de Cercetari Viticole Drăgășani. Ctitorii stațiunii au fost profesorii Gheorghe Ionescu Șisești, I.C. Teodorescu și Gherasim Constantinescu, iar arhitectul clădirii este Staif Miki, cetățean român, domiciliat în Israel. Clădirea este amplasată în Municipiul Drăgășani, în zona „Dealul Viilor”, și poate fi observată din oras, fiind construită în cel mai inalt punct al zonei, la o altitudine de 301.5 m, la V – NV de centrul localității.

Clădirea are un regim de înălțime P+1, cu o suprafață construită a parterului de 618,75 m², aceeași suprafață construită fiind și la etaj. Etajul constă într-un acoperis tip terasă, din suprafata careia doar o treime este acoperită, această zonă fiind prevazută cu coloane și arcade. În plus, cladirea mai dispune de încă o terasă neacoperită, accesibilă deasupra acestei zone, cu o suprafața de 126 m². Întreaga împarțire a spațiului clădirii a fost concepută perfect simetric, regimul de compartimentare fiind astfel: doi pereți de susținere dispuși transversal cu fațada cea mai lunga, împărțind spațiul în trei mari zone, egale ca suprafață. Zona centrală este împărțită de doi pereți de susținere dispuși paralel cu fațadele, împărțind și această zonă în trei mai mici. Celelalte două zone simetrice din extremități sunt și ele împărtițe de un singur perete transversal, creându-se alte două spații. Clădirii i-au fost adăugate mai recent încă două volume pentru accesul din exterior pe terasă, dispuse pe laturile mici ale construcției.

Casa este construită pe o fundație continuă din beton armat, cu o structură de rezistență din beton și zidărie din cărămidă. Tâmplaria exterioară este metalică, iar cea interioară din metal și lemn. Pardoseala a fost realizată din beton, cu mozaic și gresie în grupurile sanitare. Finisajele interioare și exterioare sunt degradate.

Descrierea conceptului

Centrul are drept scop principal stimularea și promovarea relațiilor între comunitățile de afaceri care împlinesc activitati în domeniul viti-vinicol din zona Drăgășani și zonele proxime ale podgoriei: Dobrușa, Călina, Vâlcea, Gușoeni, Cerna și lancu-Jianu.

Centrul va veni in ajutorul întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a comercianților de vinuri cu resurse informaționale, soluții de comercializare regională și internațională, precum și sprijin pentru activitățile de producție, transport, distribuție și promovare, sub formă de consultantă, furnizarea de informații, pregatire si/sau formare de personal și sommelieri.

Diversitatea de servicii oferite de centru includ facilitarea participării la evenimente precum degustări, conferințe, seminarii, manifestări cultural-artistice, științifice, proiecte educaționale și cursuri despre viticultură și metodele de producție sustenabile, integrarea aspectelor viti-vinicole regionale și internaționale în strategiile de dezvoltare și marketing, utilizarea resurselor locale, precum și schimburi de bune practici, de experiență și inițiative comune.

Tema de proiect

În urma intervențiilor de restaurare și reamenajare asupra clădirii, compoziția inițială a fațadelor va fi respectată și păstrată, intervenind doar la interior. Clădirii îi va fi redată imaginea armonioasa, frumos integrată în peisajul natural și identitatea de obiect arhitectural bine definit. La interior se va păstra împarțirea initială a spațiilor, care vor primi alte funcțiuni, împărțite astfel:

Parterul va cuprinde:

– holul de acces;

– punct de recepție;

– zona de așteptare;

– hol interior cu funcțiune de expunere vinuri și informații, spațiu din care se face accesul în toate celelalte zone ale centrului;

– lift pentru accesul facil la circulație verticală între cele doua niveluri;

– grupuri sanitare;

– spațiu pentru conferințe și cursuri;

– zona de întâlniri și discuții;

– bucătărie pentru pregătirea gustărilor;

– spațiu de depozitare;

– zonă multifuncțională (întâlnire grupuri, relaxare, discuții, degustare, cursuri).

Etajul va cuprinde:

– spațiu pentru evenimente;

– bar pentru degustări;

– spațiu de depozitare;

– lift;

– grupuri sanitare.

Terasa de la ultimul nivel va fi folosită ca punct de observator astronomic, fiind situată în cel mai înalt punct din zona Drăgășani. Acest spațiu va conține:

– refractor astronomic;

– spațiu tehnic cu calculatoare și instrumente de măsură;

– alte echipamente și telescoape mai mici;

Concluzii

Existența unui centru viticol ca noua funcțiune a acestei clădiri va aduce un mare câștig comunității și producătorilor de vinuri, această zonă având o imensă importanță viti-vinicolă și istorică. Centrul favorizează procesul de dezvoltare al activităților vinicole, aducând un spor economic. De asemenea, vine în sprijinul conservării și promovării tradițiilor locale, prin proiecte educaționale, care să valorifice calitățile culturale locale. Social, proiectele comunității și inițiativele comune își propun să unească eforturile și interesele oamenilor din acest domeniu, să întărească valorile și renumele marcilor locale de vinuri, astfel creând activități, interese, locuri de munca.

Va fi un spațiu de inspirație, iar oricine va dori să ridice paharul și privirea, își va ridica și starea de spirit și admirația pentru bogîțiile și comorile Drăgășaniului.

Imagini clădire 1968

Imagini clădire situație actuală

BIBLIOGRAFIE

Studii și cărți:

Gh. Stanciulescu – Vinificația În Roșu- V. Cotea, N. Pomohaci, M. Gheorghita – OENOLOGIE

Doina David și Călin Florea – Specificul Conceptului de Tradiție în Cadrul Ontologiei Sociale în Postmodernitate

Valeriu V. Cotea, Țara Vinului, București, AdLibri, 2008

Mihai Macici – Vinurile României, Editura Alcor, București, 1996

Mihai Macici – Lumea vinurilor. Vinurile lumii, Editura Vremea, 2008

I.C. Teodorescu – Viile Daciei și ale Principatelor Române, 1943

Marcela Măndoiu Marinescu – Vița de vie și Drăgășanii, Editura KITCOM, Drăgășani, 2006

Constituția României

Reviste:

Architecture as metaphor: the winery at Château Cheval Blanc by Fabian Cob

Revista Travel Advisor – Nr. 11./2012

Igloo: Habitat and Architecture – Nr.100 (apr. 2010)

DDN Design Diffusion News – NR. 170 (sept. 2010)

The Plan – Nr. 40 (mar. 2010)

Scott Johnson, Designing the Contemporary Winery, Architecture and Urbanism nr. 457/2008

Michael Webb, Building a better winery, Architecture and Urbanism, nr. 457/2008

Travel Advisor – Nr. 11./2012

România Viticolă – Nr. 9 (sept. 1943)

Surse WEB:

http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=14687

http://www.cronica-valcii.ro/cronologia-istorica-a-municipiului-dragasani/

http://www.drumulvinului.ro/

Ai fost vreodată la cules de struguri? Secrete pentru ca vinul să fie unul de calitate

http://www.plandeafacere.ro/download/Profil%20de%20afacere%20Viticultura.pdf

http://www.scritub.com/economie/business/IMPORTANTA-SI-DEZVOLTAREA-VITI12418152412.php

http://www.academia.edu/8279812/Oenologie

http://www.alsace-wine-route.com/en/the-alsace-wine-route/

http://www.vinland.ro/prin-lumea-vinurilor/drumurile-vinului/

http://www.cugetliber.ro/stiri-economie-centru-transfrontalier-de-oenologie-si-viticultura-din-2015-195662

http://savoareavinului.ro/depozitarea-vinului.php

http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic502069.files/dominus_winery.pdf

http://www.rpbw.com/project/59/la-rocca-winery/

http://www.winearchitecture.it/en/cantina/Rocca-di-Frassinello-00002/

http://www.arcspace.com/features/renzo-piano-/la-rocca-winery/

http://www.architecturenewsplus.com/projects/1916

http://www.lanciatrendvisions.com/en/article/wine-cellar-under-the-hill

http://www.chinatranslation.net/upload/372041156.pdf

Surse imagini:

https://www.bnab.ro/2012/proiecte/2/85/

http://www.dominusestate.com/the-estate/architecture/

http://www.dwell.com/travel-reports/article/tuscan-winery-renzo-piano

http://www.archdaily.com/784201/wineshop-studio-aaan

http://www.thecoolist.com/chateau-cheval-blanc-winery/