LUCRARE DE DI SERTA ȚIE LA DISCIPLINA DREPT PROCESUAL PENAL [604071]

UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU, FACULTATEA DE DREPT, BUCURE ȘTI

LUCRARE DE DI SERTA ȚIE LA DISCIPLINA DREPT PROCESUAL PENAL

ÎNCEPEREA URM ĂRIRII PENALE ÎN CADRUL PROCESULUI PENAL.
COMPARA ȚIE CU VECH EA REGLEMENTARE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC : MASTERAND: [anonimizat].UNIV.DR. ION NEAGU TURCU ALEXANDRA -ELENA

2019

2
CUPRINS

Introducere …………………………………………………………………………………………………………….. …………..3

Capitolul I
Secțiunea I. Considera ții generale. No țiuni introductive privind procesul penal și cadrul normativ al
urmăririi penal e………………………………………………………………………………………. .4
Secțiunea II. Începerea urm ăririi penale în lumina vechii reglem entări
2.1. Conceptul de urmărire penale și începutul acesteia ……………………………………… …..9
2.2.Limitele urmăririi penale. Limita inițială a începerii urmări rii penale ……………………. ..10
2.3.Actele începerii urmăririi penale ………………………………………………………….. 11
2.4.Rolul actelor premergătoare în începerea urmăririi penale și etapele acesteia ………… …..12

Capitolul II
Secțiunea I. Aspecte legislative privind începerea urm ării penale în arhitectura noului cod de
procedur ă penal ă…………………………………………………………………………………… ..15
Secțiunea II. Cadrul normativ al începerii urm ării penal e……………………………………… ……..17
2.1. Noțiune. Condi ții. Forme …………………………………………………………… ……19
2.2. Actele specifice începerii urmării penale. Organele competente…… …… ………. ………23
2.3. Examinarea, v erificarea și confirmarea începerii urm ăririi penale …… ……… ……………28

Capitolul III
Analiza comparativ ă a începerii urm ăririi penale în legis lația anterioar ă și cea actual ă………………30
Concluzii …………………………………………………………………………………………………………….. ……………. 38
Bibliografie ………………………………………………………………………………………….40

3
Introducere
În lucrare a de fa ța este prezentat ă analiza succint ă a dispozi țiilor care reglementeaz ă urmărirea
penal ă, în general și începerea acesteia, în special. Tema central ă a lucr ării este descrierea comparativ ă
a cadrului normativ a începerii urm ăririi penale și rolul pe care aceasta îl are în distribu ția procesului
penal. Actualmente, societatea trece, cu rapiditate, prin schimb ări de ordin sociologic, economic,
politic și nu numai, astfel încât s-a conturat o puternic ă dinamic ă și la nivelul ansamblului legislativ,
mai cu seam ă în domeniul dre ptului penal, aspect reg ăsit în numeroasele implement ări legislative cu
caracter de noutate. Anul 2014 este remarcat de intrarea în vigoare a noilor coduri, respectiv codul
penal și cel de procedur ă penal ă, care au ridicat noi provoc ări în domeniul de spec ialitate, aspect însă
ce se răsfrânge în via ța fiec ărui individ în parte. Dintotdeauna dreptul penal și procesual penal au
reprezentat o deosebit ă importan ță în societate, deoarece efectul primordial a acestei ramuri de drept
const ă în aplicarea unei sanc țiuni și reeducarea social ă a persoanelor care au s ăvârșit fapte din sfera
ilicitului penal, aspect pe care nu îl putem nega c ă atrage curiozitate și interes.
Este de notorietate faptul c ă institu ția începerii urm ăririi penale a ridicat controverse, at ât în
vechea reglementare, dar mai cu seama în oglinda dispozi țiilor actuale privind, în deosebi întelegerea
acestei institu ții, coroborarea cu alte dispozi ții legale și modalitatea de aplicarea în concret a acesteia.
Având în vedere practica judiciar ă în mate rie penal ă și problemele pe care organele judiciare le
întâlnesc în aplicarea imediat ă și efecti vă a legii din pricina caracterul ui de noutate a codului de
procedur ă penal ă, consider c ă este oportun s ă prezint institu ția începerii urm ăririi penale, at ât sub
aspectul vechii reglem entări , deoarece aceasta încă se aplic ă în unele cazuri, c ât și în contextul noului
cod influen țat de dispozi țiile europene în materie Structura lucr ării cuprinde capitole și secțiuni în
care se vor aborda aspectele introductive, noțiuni de baz ă care alc ătuiesc suportul urm ării penale în
ansamblul s ău, analiza începerii urm ării penale prin prisma codului de procedur ă penal ă din 196 8,
preciz ări legate de cororalul dispozi țiilor legale ale legii 135/2010 privind Codul de procedură penală
și, în final o scurt ă analiz ă comparativ ă a celor dou ă legi și a efectelor pe care acestea le produc pentru
persoanele care au dep ășit sfera licitului și pentru organele judiciare competente a le aplica. Lucrarea
de fa ța își propune s ă descrie in concret o importan ța incomensurabil ă pe care, în cadrul procesului
penal, urmarirea penal ă o deține, c ăci faza de debut a procesului penal este de ținută de institu ția ce
urmeaz ă a fi analizat ă.

4
Capitolul 1
Secțiunea 1 . Considerații generale. Noțiuni introductive privind procesul penal și
cadrul normativ al urmăririi penale

Încă din timpuri vechi fenomenul infrac țional a exista t, fiind cunoscut sub diverse forme ale
criminalității și ridicând controverse în combaterea și prevenirea faptelor penale. Nu este o noutate
faptul că omul, ca entitate, a săvârșit anumite fapte ilicite încă din antichitate, însă ceea ce a ridicat
curiozitate și empatie a fost modalitatea tragerii la raspundere pen ală și consecințele acesteia.
Fenomenul criminalității și cel al criminologiei au o importanță majoră în aflarea cauzelor ce stau la
baza efect uării unor acte criminale de factură penală, celebre fiind numeroasele scrieri și documente
lombrosi ene ori operele lui Enrico Ferri, precum și alte asemene a scrieri care dezvoltă cu larghe țe
faptele penale și proveniența acestora. Lucrarea nu are ca punct central analiza fenomenului
infrac țional stricto sensu, ci analiza procesuală a cadrului legal de tragere la răspundere penală, dar
trebuie să cunoaștem dincolo de dispozițiile legale originea unei infracțiuni și cauza care a dus la
săvârșirea ei.
În legislația penală română există numeroase pârghii pentru a trage la răspundere penală
persoane care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Sigur că toate aceste norme legale ce se
regăsesc în coduri procedurale ori în legi speciale penale sau în l egi nepenale cu dispoziții penale
trebuie încadrate într -o activitate legală, clară, previzibilă și lipsită de echivoc. În doctrina de
specialitate aceasta activitate legală este cunoscută sub sintagma de proces penal, fărădecare nu am
putea vorbi despre o cercetare a faptei/faptelor penale ori de o urmarire penală realizată cu respectarea
dispozitiilor legale . Atât în vechea reglementare a Codului din 196 8, cât și în lumina reglementării
actuale, legea penală are efect doar când este aplicată într -un cadr u legal de către organele judiciare
competente funcțional, material și teritorial, în scopul de a preveni și combate toate faptele ilicite.
Statul este entitatea care supraveghează , prin intermediul organelor sale competente întreg
fenomenul infracționa l, fiind răspunzător de tragerea la răspundere penală a persoanelor care au
încălcat legea, având obligația de a îi sancționa în vederea reducerii criminalitătii, în general și a
reeducării și reintegrării lor, în special. Din punct de vedere procesual ace ste persoane au denumiri
specifice fiecarei etape din cadrul urmăririi penale , putând dobândi calitatea procesuală de suspect,
urmată de cea de inculpat ori în final, de condamnat . Odată ce o infracțiune a fost comisă, legea și

5
liniștea publică au fost încălcate, iar pentru a repara acest ă acțiune ilicită trebuie aplicată o sancțiune
de către organele care sunt însărcinate cu aceste prerogative. Între momentul comiterii faptei și pănă
la aplicarea sancțiunii prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești și repararea eventualelor p rejudicii ,
există un interval temporal în care se desfășoară acte de cercetare penală , urmărire penală și judecare,
însă toate acestea neputând avea loc decât într -un cadru legal prin intermediul procesului penal
desfăsurat de c ătre organele judiciare reglemetate expressis verbis de norme procedurale. Acesta
amplă activitate amin tită mai sus este cunoscută sub denumirea de proces penal.
Există numeroase definiții în tratatele de specialitate privind procesul penal printre care
,,procesul penal este activitatea reglementată de lege, desfășurată de organele judiciare, cu
participarea avocatului, a părților și a subiecților procesuali, în scopul constatării la timp și în mod
complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel ca orice persoană care a săvârsit o infracțiune să
fie pedepsită potrivit vino văției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere
penală’’ .1 Alți autori definesc procesul penal ca fiind ,,ansamblul de activități realizate de către
organele judiciare competente la care participă părțile, precum și alte persoane (martori, experți,
interpreți etc.) , în scopul constatării la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infractiuni,
astfel ca orice persoană care a săvârsit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio
persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală’ ’2 sau ,,activitatea regăsită într -o cauză
penală întreprinsă de către organele compente din punct de vedere legal unde participă părțile,
avocatul și sub iecții procesuali, în vederea constatării faptelor ce constituie infracțiuni și
circumstanțelor săvârșirii acestora, precum și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate’’ .3
Procesul penal poate fi definit și astfel ,, procesul penal reprezintă ansamblul activităților
reglementate de normele de procedură penală, desfășurate de organele judiciare cu participarea
părților, a subiecților procesuali principali, a avocatului și a altor persoane, în vederea rezolvării
raportului juridic de conflict născut din î ncălcarea normei juridice penale de incriminare și aplicării
sancțiunii corespunzătoare acestei norme ’’4. Având în vedere definițiile expuse, afirm ăm că nu putem

1 I. Neagu. M. Damaschin, Tratat de procedură penală – parte generală, edi ția a-II-a, ed. Universul Juridic,
București, 2015, p. 11.
2 M.Udroiu, Procedură penală. Parte generală, ediția a -V-a,revizuită și adăugită,ed.C.H.Beck, București,
2018, p.1.
3 C S. Paraschiv, Fișe de procedură penală pentru admiterea în magistratură și avocatură, ed. Hamangiu,
București, 2016, p.2.
4 Anca -Lelia Lorincz, Drept procesual penal -Curs Universitar pentru programul de studii univer sitare de
licență, Vol.1, ed.Universul Juridic, București, 2015, p. 3 .

6
vorbi despre o urmărire penală dacă nu există un proces penal, deoarece în cadrul procesului penal se
desfășoară urmărirea penală, între cele două noțiuni existând o relație de conexitate de la între la parte
Așa cum am afirmat în cele anterior expuse, procesul penal nu poate exista fără fazele care îl compun.
La nivel legal și doctrinar sunt cuno scute patru faze esențiale ce formează un tot unitar în aplicarea și
funcționalitatea legii procesuale : faza de urmărire penală, faza de cameră preliminară, faza de ju decată
și faza de punere în executare a hotărârilor judecătorești. Toate fazele sunt impo rtante, fiecare deținând
etape proprii. Primele trei faze sunt specifice materiei procesual penale, iar cea de a patra fază care
marchează rolul și scopul procesului penal face obiectul dreptului execuțional penal, materie dictinctă
în analiză și conținut. Stabilirea și clarificarea sensului procesului penal și a importanței deosebite pe
care acesta o deține în legislația procesual penală ne permite să analizăm prima fază ce intră în
componența acestuia, și anume urmărirea penală.
Urmărirea penală este faza de debut a procesului penal, fază ce cuprinde mai multe etape
procesuale cu roluri esențiale în descoperirea la timp a persoanelor care au săvârșit infracțiuni și a
tipurilor de fapte ilicite în vederea tragerii la răspundere penală a celor vinovați. În l egislația actuală
prin dispozițiile Codului de procedură penală se reglementează expres urmărirea penală, art. 285 C.P.P
marcând începutul părții speciale a legii procesual penale. Strâns legat de conceptul urmăririi penale
este modul prin care organele judiciare compe tente pot începe umărirea propriu -zisă a acestei faze
procesuale. Pentru a lămuri acest mecanism complex și tehnic legiuitorul a prevăzut în art. 305 C.P.P
cadrul lega l prin care poate avea loc începerea urmăririi penale prin respectarea tuturor dispozițiilor
legale. Descriind cu larghețe fenomenul urmăririi penale putem observa că această fază cuprinde
modalitatea de sesizare a organelor de urmărire penală, constituire a dosarului penal și activitățile
legale specifice celor care sunt învestiți în anchetarea și strângerea întreg materialului probator necesar
în cauza dedusă urmăririi, având ca limită finală trimiterea sau netrimiterea în judecată, după caz.
Cadrul normat iv care fundamentează ansamblul urmării penale este regăsit în Codul de procedură
penală de la art. 285 C.P.P până la art. 341 C.P.P.
Lucrarea nu îsi propune decât marcarea și analiza comparativă a fazei de debut a urmăririi
penale prin prisma vechii și noii reglement ări, așa încât analiza va fi cu precădere asupra acestei părți
care deschide procesul penal, în general și urmărirea penală, în special. Pentru o bun ă cunoaștere a
înțelesului noțiunii de urmărire penală vom prezenta succint definiția urmărir ii penale, obiectul,
etapele ce o compun și scopul funcțional a acesteia. Așa cum am stabilit anterior un proces penal nu
poate exista dacă nu avem un cadrul legal care să stabilească toate regulile ce se pot aplica în

7
desfășurarea anumitor activități. Leg ea 135/2010 privind codul de procedură penală nu definește
urmărirea penală in concreto, stabilind numai obiectul urmăririi penale și anumite reguli generale. Din
interpretarea extinsă a art. 285 Cod procedură penală putem extrage definiția urmăririi penal e
descriind această etapă ca fiind faza de început a procesului penal în cadrul căreia organele de urmărire
penală – procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și cele speciale efectuează
activități legale premergătoare fazei de judecat ă pentru descoperirea faptelor penale și a persoanelor
care au comis asemenea fapte, având ca obiect final darea unei soluții, prin ordonanță de trimitere sau
de netrimitere în judecată. Definiția urmăririi penale se regăsește în doctrina de specialitate s ub diverse
forme asemănătoare definiției expusă mai sus, așa încât ne vom rezuma la prezentarea unei singure
noțiuni. Prima fază a procesului penal ce constă în ansamblul de activități desfășurate de organele de
urmărire penală în vederea stângerii probel or necesare cu privire la existența infracțiunilor,
identificarea infractorilor și la stabilirea răspunderii penale și, după caz, civile a acestora, pentru a se
constata daca este sau nu cazul să se dispună trimiterea lor în judecată reprezintă urmărirea p enală’’ 5.
Obiectul urmăriri penale este tema centrală a întregii activități desfășurată de către organele
judiciare. Spre deosebire de definiția urmăririi penale, obiectul acestei faze a procesului penal se
bucură de o definire legală. Astfel art. 285 C.P.P prevede că ,,urmărirea penală are ca obiect strângerea
probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit
infracțiuni și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sa u nu cazul
să se dispună trimiterea în judecată ’’.6 Dintr -o scurtă analiză , între definiția urmăririi penale și
obiectul acesteia se observă asemănări, existând între cele două o relație de interdependență și
reciprocitate . Funcționalitatea urmării penale este strâns legată de momentele ce se regăsesc în
conținutul acesteia, momente ce sunt cunoscute de către specialiști sub denumirea de etape. În debutul
lucrării am afirmat că fiecare faza a procesului penal este compusă din etape distincte ce formează,
prin importanța și scopul pe care îl dețin finalitatea anchetei ș i soluționarea cauzei sub aspectul laturii
penale, dar și civile , atunci când este cazul.
În cuprinsul urmăririi penale sunt inserate mai multe etape esențiale care au rolul de a stabili
competența și modalitatea de desfășurare a anchetei și a descoperirii adevărului judiciar din dosarul
instrumentat de către organele de urmărire penală. Sunt c unoscute trei etape ce alcătuiesc cororalul

5 M.Udroiu, Fișe de procedură penală. Parte specială, ediția a -II-a,revizuită și adăugită,ed.Universul Juridic,
București, 2017, p.2.
6 Legea 135/2010 privind Codul de procedur ă penală publicată în M. Of. al României nr.486 din 15 i ulie
2010

8
dispoziților urmării penale, și anume: etapa de investigare a faptei, etapa de investigare a persoane i și
rezolvarea cauzei de către procuror.7 Este important ă analiza etapelor din cadrul urmăririi penale,
deoare ce prin acestea se arată, în mod concret cum anume se desfășoară ancheta penală. Totodată,
aceste etape evidențiază parcurgerea începerii urmării penale care este diferită în actuala reglemetare
legislativă față de vechea legea procesual penală de la 196 8, însă acest aspect face analiza secțiunii ce
urmează a fi prezentată mai jos .
Importanța urmării penale nu trebuie să fie înțeleasă doar ca un act cu întindere limitată la
normelor procesuale regăsite în art. 285 C .P.P – art. 341 C. P.P în cadrul desfășurării acesteia, ținându –
se seama de principiile fundamentele ale omului și garanțiile libertății umane care nu pot fi atinse sau
îngrădite de activitățile organelor de urmărire penală. Odată începută umărirea penală, persoanei
urmărite pe nal i se aduc la cunoștință drepturile de care poate dispune, dar și obligațiile care trebuie
respectate. Orice urmărire penală necesită să fie justificată de existența unei infracțiuni, de existența
unei persoane ce se face vinovată de comiterea acesteia și, totodată se va ține cont de respectarea, în
întregime, a dispozițiilor legii procesual penale. Schimbarea majoră în materie penală și procedurală
din anul 2014 a accentuat efectul pe care îl deține începutul procesului penal în cazul în care o lege
penală trece printr -o largă și amplă modificare. Influențele instituțiilor europene în materie penală au
avut ecou în legislația românească, leguitorul trebuind să achieseze în actualizarea și implementarea
directivelor ce aveau ca scop eficientizarea procesu lui penal pe plan intern. Ținând cont de necesitatea
înțelegerii sensului de urmărire penală și de consecințele acesteia în plan central pe care le aduce
întregii societăți românești și a efectului pe care încă îl produce în prezent, vom arăta în linii mar i,
mecanismul de începere a urmăriri penale , sub imperiul legii anterioare care marchează ca și în
prezent, limita inițială a urmăririi penale.

7 A se vedea M.Udroiu, op.cit., p.11.

9
Secțiunea II. Începerea urmăririi penale în lumina vechii reglementări
2.1. Conceptul de urmărire penale și începutul acesteia
Anul 1968 a stat sub lumina schimbărilor legislative în materie procesual penală , fiind urmat
de anul 1969, când a intrat în vigoare un nou codice care însuma întreg ansamblul regulilor ce puteau
fi aplicate persoanelor care comiteau fapte penale. Istoria vremii ne -a arătat că acest cod a funcționat
timp îndelungat, fără încetare și neridicând probleme ce l -ar fi putut pune sub lupa revizuirii sau
schimbării sale . Acest fapt s -a datorat bunei structuri tehnico -legislative care cuprindea toate
instituțiile procedurale ce se aplica u în scopul stopării actului infracțional din acea perioadă. Legea a
funcționat și s -a aplicat până în anul 2014, când odată cu noile schimbări legislative pe plan intern și
internațional a avut lo c o reformă pentru perfecționarea și optimizarea normelor penale și procesual
penale. Schimbarea a avut consecințe atât pozitive, cât și negative în rândul organelor competente
funcțional ce au atribuții în aplicarea legii, dar efectele s -au produs și asup ra justițiabililor care au fost
nevoiți să se supună unor noi legi ce a suferit numeroase schimbări. Ani întregi, societatea românească
a putut să se bucure de stabilitatea legislației procedurale, cunoscând în cele mai mici detalii
prevederile Codului d e la 196 9. Structura acelui cod diferă semnificativ structurii actualului Cod, mai
cu seamă în ceea ce reprezintă urmărirea penală și începerea ei de către organele de urmărire penală.
Vechiul cod prevedea sediul materiei urmăririi penale în partea specia lă, la titlul I, capitolul
I- dispoziții generale. Articolul 200 era marcat de obiectul urmării penale ce consta în ,,strângerea
probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea
răspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul să se dispună tr imiterea în
judecată ’’.8 Este evident faptul că atunci când o persoană comite o infracțiune sau mai multe persoane,
în coautorat comit mai multe fapte penale se ridică problema unei răsp underi f ață de stat, prin
încălcarea legii și a ordinii publice, și față de persoana v ătămată ori de membri de familie a acesteia
prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale. Pentru ca organele abilitate să poată trage la
răspundere penală per soanele ce se fac vinovate de comiterea infracțiunilor este necesară
încunoștiințarea despre faptă, prin modurile de sesizare generale sau s esizarea din oficiu . Acest fapt
subliniază momentul în care se cunoaște existența infracțiunii și se demare ază acțiuni legale pentru
aflarea adevărului și soluționarea conflictului. Legea anterioară prevedea în secțiunea a -II-a a părții

8 Legea nr.29 din 12 noiembrie 1968 a Codului de procedur ă penală, emitent Marea Adunare Națională, în Buletinul
Oficial nr. 145/12 noiembrie 1968, nr. 146/12 noiembrie 1968.

10
speciale modalitatea de desfășurare a începerii urmăririi penale la art. 228 V. C.P.P , astfel că ori de
câte ori organului de ur mărire penală i se aducea la cunoștință o faptă ilicită se luau imediat măsuri
procedurale prin care se începea urmărirea penală , în scopul constatării infracțiunii și descoperirii
învinuitului dacă nu era identificat prin modul de sesizare. Urmărirea pena lă începea în mod
concomitent , neținându -se cont de delimitarea începerii in rem – cu privire la faptă sau in personam –
cu privire la persoana care a devenit subiect activ al raportului juridic de conflict, ci odată ce era
sesizat prin unul dintre modurile de sesizare reglementate la art. 221 V. C.P.P sau din actele
premergătoare efectuate în cauză nu rezulta niciun impediment legal, organul competent putea dispune
începerea urmăririi penale.

2.2. Limitel e urmăririi penale. Limita inițială a începerii urmăriile penale
Urmărirea penală este marcată de două mari momente, și anume de începerea acesteia
cunoscută în doctrina de specialitate sub denumirea de limita inițială a urmăririi penale și de momentul
finalizării acestei faze printr -o soluție de trimitere sau de netrimitere în judecată, cunoscută sub
sintagma de limita finală a urmăririi penale.9
Începerea urmăririi penale evidențiază debutul raportului juridic procesual dintre subiectul
activ al acțiu nii penale, subiectul pasiv al acesteia și persoanele prejudiciate în urma constatării
existenței unei infracțiuni. Pentru a se putea începe urmărirea penală era necesar ă îndeplinirea
anumitor condiții prevăzute de lege. Condiții le erau pozitive și negative, iar nerespecatarea acestora
duceau la imposibilitatea începerii urmării penale. Condiția pozitivă consta în existența unei sesizări
legale din care să reiasă date despre săvârșirea unei infracțiuni, sesizare ce putea fi făcută prin unul
dintre modurile reglementate la art. 221 V. C.P.P. Condiția negativă constă în inexistența cazurilor de
la art. 10 V. C.P.P . Odată îndeplinite aceste condiții cadrul legal de desfășurare a urmăririi penale era
deschis. Începerea umăririi penale cup rinde numeroase activității judiciare specifice, activități care
erau îndeplinite de către organele de cercetare penală și de către procuror. Este cunoscut faptul că
orice activitate care se desfășoară într -un cadrul legal și oficial trebuie să îmbrace o f ormă ce se
regăse ște în cuprinsul unui act procesual sau procedural, după caz.

9 A se vede a, apud N. Volonciu, Tratat de procedură penală, ed. Paideia, București, 1996, p.189.

11
2.3. Actele începerii urmăririi penale
Cele mai cunoscute acte prin care urmărirea penală putea fi începută sunt rezoluția și procesul –
verbal de începere a urmăririi penale. Pe lângă acestea există și actul procurorului numit ordonanță.
Organul de urmărire penală care era sesizat prin unul dintre modurile prevăzute de lege, constatând
că nu există niciun impediment pentru a putea dispune începerea urmăririi penale, consemna în scris
acest fapt. Actul prin care se începea umărirea penală avea denumirea de rezoluți e, atunci când
organele penale erau sesizate extern -prin orice mod de sesizare , sau exista posibil itatea legală de
începere a urmăririi penale prin proces -verbal, atu nci când faptele de natură penală erau descoperite
din oficiu.
Ordonanța reprezintă actul procurorului prin care acesta din urmă soluționa un conflict de
competență , începea urmărirea penală , finaliza urmărirea penală sau dispunea extinderea cercetării
penale.10 Conform vechii reglementări, rezoluția organelor de urmărire penală necesita confirmarea
motivată a procurorului care avea rolul de a supraveghea activitatea desfășurată de organele de
cercetare penală, acestea din urmă fiind obligate prin lege să înainteze dosarul în termen de cel mult
48 de ore de la momentul începerii urmăririi penale.11
Un caz aparte îl reprezintă situația în care organul de cercetare penală este sesizat cu o
plângere, denunț sau orice alt mo d de sesizare prevăzut de dispozițiile legale, iar din cuprinsul acestuia
reiese incidența cazului reglementat la art. 10. lit.b). Legea procedurală prevede la art. 228. alin. (2)
procedura ce trebuie urmată atunci când este prezent, în modul de aducere l a cunoștintă a faptei ilicite,
art. 10. Astfel ,,în cazul prevăzut la art.10. alin (2) , organul de urmărire înaintează dosarul
procurorului cu propunerea de a dispune, după caz, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de
sub urmărire penală ’’12 . Din această prevedere legală se poate deduce , prin analiza stricto sensu , că
organul de cercetare penală este obligat ca ori de câte ori , din sesizare și alte asemenea încunoștințări ,
reiese că urmărirea penală nu poate să își urmeze parcursul legal, s ă înaint eze procurorului dosarul
pentru a fi finalizat print r-o soluție proce suală . După primirea dosarului din partea organului de
cercetare penală, procurorul analiz ează conținutul acestuia și fie confirma soluția organului ce se afla
în subodinea sa, fie infirm a actul, trimițând dosarul înapoi în vederea începerii urmăririi penale sau
continuării acesteia. Procurorul avea atribuția de a confirm a prin rezoluție soluția propusă de către

10 A se vedea www.grefier.ro , site accesat la data de 11.06. 2019, ora 16 :41.
11 A se vedea Legea nr.29/1968, op.cit, art. 228 , alin.3 Acest a lineat a fost introdus de legea nr. 281 din 24
iunie 2003 publicată în M.Of al României nr. 468 din 1 iulie 2003.
12 Ibidem.

12
organul de cercetare penală care a instrumentat cauza atunci când considera întemeiată și legală
propunerea de neîncepere a urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală sau p utea să infirme
actul de neîncepere a urmării penale considerând a fi oportună începerea anchetei , în limitele legii
procesual penale.

2.4. Rolul actelor premergătoare în începerea urmăririi penale și etapele acesteia
Un rol esențial în începerea urmării penale îl au actele premergătoare, titulatura legală
specifică în vechea lege , atribuită actelor ce se puteau întocmi înaintea efectuării fazelor procesului
penal. Acestea se bucură de o reglementare proprie, regăsindu -se la art. 224 V. C.P.P, fiind deosebit
de relevante în materia începerii urmăririi penale. O simplă citire a textului legal ne arată aportul
incomensurabil pe care aceste acte premerg ătoare îl dețin în efectuarea unei urmăriri penale eficiente.
Actele premergătoare sunt acelea prin care organele competente pot ,,strânge date necesare în vederea
începerii urmăririi penale ’’.13 Actele premergătoare au un rol esențial în urmărirea penală, întrucât
prin efectuarea acestora se poate decide dacă este sau nu cazul să se dispună, prin rezoluție sau proces –
verbal începerea urmăririi penale. Totodată acestea au rolul de a întări convingerea autorităților despre
existența unei fapte cu caracter ili cit, demarându -se cu precădere o anchetă în descoperirea adevărului
și pedepsirea celui/celor vinovați.
Codul de procedură penală din 1968 a prevăzut în cuprinsul său nenumirea de ,,acte premergătoare ’’,
denumire ce a ridicat numeroase discuții legate de n atura juridică pe care aceste acte le au în cadrul
general al procesului penal și în cel special al urmării penale. Mulți specialiști în domeniul dreptului
procesual penal s -au întrebat dacă acestea sunt acte desfășurate în afara procesului penal, dată fi ind
denumirea lor de ,, acte premergătoare ’’ sau sunt acte sui generis care fac corp comun cu celelalte
măsuri ce pot fi luate în faza de urmărire penală. Problema care se ridică este legată de rolul și locul
pe care aceste acte le dețin în faza premergă toare începerii urmăririi penale și daca acestea sunt acte
procedurale sau neprocedurale.14 Pentru a nu confunda noțiunile dintre actele premegătoare a căror
incidență este controversată și actele prealabile efectuării umăririi penale s -a impus o limită a p rimelor
acte, în sensul în care leg iuitorul acelei perioade le -a poziționat pe o poziție intermediară, ajun gând la

13 Idem, p.189.
14 S-a concluzionat că actele premergătoare nu sunt acte procedurale, întrucât sunt efectuate anterior începerii
procesului pen al, exercitarea lor fiind făcută în scopul începerii procesului penal prin faza de urmărire penală,
dar nu pot fi incluse ca acte veritabile în proces. În descrierile primelor comentarii ale art. 224 C.p.p acestea
erau considerate acte procedurale fiind fo losite în procesul penal.

13
concluzia că acestea sunt necesare doar pentru a se lua hotărârea justificată dacă începerea urmăririi
penale are sau nu loc.
Important de precizat este faptul că urmărirea penală cuprinde, în vech ea reglementare, două
etape. Prima etapă este reprezentată de cercetarea penală propriu -zisă, iar cea de a doua etapă
marchează finalizarea cauzei de către procuror. Cele două nu sunt cumulative sa u consecutive, putând
exista și dosare penale care se rezolvă direct prin intermediul procurorului, acesta având o
compentență proprie atribuită de lege , regula fiind însă aceea că, odată începută urmărirea penală are
loc o cercetare penală îndeplinită de organele de cercetare penală. Cercetarea penală are ca scop
strângerea probelor pentru a se putea constata dacă există fapte penale săvârșite, în ce modalitate
acestea au fost comise și de către cine. Toate aceste demersuri duc la stabilirea răspunderii ce lui sau
celor ce au încălcat legea. Pentru constatarea acestei răspunderi au loc numeroase activități de
probațiune ce se pot realiza numai prin acte expres reglem entate de lege doar de către organele de
cercetare penală și de către procuror.
A doua etapă ce alcătuiește conținutul uniform și legal al urmăririi penale este activitatea
procurorului prin care se arată limita finală a acestei faze prin dispunerea unei soluții, fie ea de
neînceperea urmăririi penale, fie de sub scoatere de sub urmărire penală, fie de trimitere a cauzei în
stare de judecată. Actele prin care procurorul poate lua aceste soluții sunt ordonanța sau rezoluția.
Atribuțiile esențiale ale procurorului constau în supravegherea organelor de cercetare penală în
efectuarea actelor necesare s oluționării cauzei penale, dar și în efectuarea oricarui act de cercetare
penală util începerii urmării penale.
Odată stabilit cadrul legislativ care stă la baza începerii urmăririi penale prin lumina vechii
legi de procedură penală și prin prezentarea succintă a noțiunilor de bază fărădecare nu am putea
înțelege mecanismul prin care, anterior intrării în vigoare a legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală, se putea începe urmărirea penală , putem observa in concreto modalitatea prin care
se realiza o anchetă penală și care erau regulile fundamentale care guvernau începerea urmăririi
penale. Efectuarea unei urmăriri penale ridica numeroase probleme de ordin practic, necesitând
cunoașterea în amănunt a tututor dispozițiilor legale, dar și înțele gerea scopului acesteia la nivel
general. Codul de procedură penală din 1968 avea bine definit conceptul de începere a urmăririi
penale, reprezentând totodată o importanță politică și procesuală în vederea combaterii infracțiunilor
vremii care se regăseau într- o măsură mai redusă față de momentul actual, dar care avea o existență
în stare latentă. Modalitatea de începere a urmăririi penale, regulile ce trebuiau respectate pentru buna

14
desfășurare a cercetării, actele premergătoare urmăririi penale cu rol ho tărâtor în viitoarea cauză
penală, înscrisurile prin care se consemnau aceste activități pentru a contura legalitatea oricărei măsuri
ce putea fi aplicată în cadrul urmării penale, organele judiciare competente în materie și nu în ultimul
rând, soluțiile ce erau luate în vederea începer ii sau neînceperii urmăririi penale au făcut analiza
acestei secțiuni prin care s -a arătat imaginea panoramică a realizării începutului urmării penale.
Începerea urmăriri penale marchează granița dintre momentul în care o faptă ilicită a fost
adusă la cunoștința organelor judiciare prin orice mijloc de sesizare extern sau intern și etapa strânger ii
mijloacelor de probă în vederea constatării existenței infracțiunii, identificării făptuitorul și tragerii la
răspundere penală . Este de remarcat faptul că o anchetă penală trebuie să fie fundamentată în fapte
concrete, iar acest lucru se efectua prin actele premergătoare regăsite în cuprinsul legii procesuale
anterioare anului 2014 . Nu se poate începe o urmărire penală decât în momentul în care se regăsesc
elementele convingătoare care să ducă la concluzia că o infracțiune a fost comisă , aducând astfel
atingere asupra ordinii de drept și a drepturilor fundamentale ale persoanelor vătămate.
Prin incidența vechilor prevederi proced urale se remarcă existența unor instituții și etape care nu îsi
mai fac cunoscută prezența în actuala reglemenatare , fiind înlocuite de facto cu noi reguli ce urmează
a fi arătate în capitolul subsecvent.

15
Capitolul II
Secțiunea I. Aspecte legislative privind începerea urmării penale în arhitectura
noului cod de procedură penală

Importanța procesului penal are impact asupra întregii societăți, iar schimbările legislative din
ultima perioadă au ridicat numeroase probleme în rândul practicienilor, dar și asupra fiecărui individ
în parte. După o stabilitate legislativă de aproape jumătate de deceniu s – a conturat o nouă tehnică
normativă în elaborarea proiectului de lege privind implementarea și restructurarea codului penal și
codului de procedură penală. Noul proiect al legiutorului român prevede în cuprinsul său,
reglementări ce schimb ă cadrul normativ al tuturor instituțiilor precedente . Parlamentul României, la
data de 1 iulie 2010 a adoptat legea de modificare a Codului d e procedură penală , urmat ă de intrarea
sa în vigoare la 1 februarie 2014 , alături de C odului penal .15 Legea nr.135/2010 este cea care a
implementat noi dispoziții în ceea ce privește procesul penal și desfășurarea acestuia. Schimbarea
vechii legi penale și pro cedurale își a re fundam entul în dinamica tehnicii – legislative, în noutatea
directivelor europene ce au impact direct în legislația internă a statelor membre ale Uniunii Europene,
a întregului mecanism de funcționare și verificare a excepțiilor de neconstituționalitate care cad în
competența Curții Constituțional e a României , dar mai ales a hotărârilo r pilot ce au rolul de a
uniformiza reglementările naționale cu cele internaționale privind cooperarea judiciară în materi e
penală.
Noul cod de procedură penală aduce modificări majore în cadrul fiecărei instituții,
îmbunătățind astfel cadrul procedural p rin care se desfășoară procesul penal, fiecare parte a acestui
cod reprezintând un element de noutate în exercitarea prerogativelor legale. Numeroase schimbări față
de vech ea lege sunt legate de denumirile părților din cadrul procesului penal, de administ rarea
ansamblului probatoriu, de regimul juridic al urmări rii penale și al judecății sau de existența unor căi
de atac prin care se apără eventualele drepturi încălcate la fondul judec ății.
Adoptarea unui nou cod de procedură penală a dus, pentru o scurtă p erioadă de timp, la o destabilizare
a justiției penale, întrucât și la nivelul celor mai bine pregătite organe judiciare intervenea
improbabilitatea eficientizării actelor pe care acestea le exercitau în cauza supusă cercetării, respectiv

15 Codul penal a intrat în vigoare la 1 februarie 2014 , odată cu legea de aplicare nr. 187/2012 pentru punerea
în aplicare a legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

16
judecării. Acest efect imprevizibil a fost depășit cu promptitudine prin stabilizarea noilor dispoziții
legale și previzibiliatea de care au dat dovadă pe parcursul anilor. Cu toate acestea, există numeroase
probleme de aplicabilitatea în ceea ce privește anumite instituți i, dată fiind ridicarea multiplelor
excepții de neconstituționalitate pe care legiuitorul nu le -a putut revizui .
Restructurarea codului de procedură penală, abrogarea vechii legi și adoptarea acestui
ansamblu normativ a fost primit de către practicieni cu prudență, întrucât legile penale și procedurale
au o importanță majoră în bunul mers al societății și în impunerea unei conduite ce nu trebuie să
depășească anumite limite. Noutatea legii nu poate conduce la necunoașterea ei, fiind aplicat principiul
nemo censetur legem ignorare , așa încât n imeni nu se poate prevala că nu a luat seama de existența
unei legi. Privită în lumina actualului cod, urmăririi penale îi corespund instituții existente și în codul
de la 1968, însă asupra începutului urmări rii s-au produs schimbări, fiind elimi nate actele
premergătoare și implementate alte condiții necesare pentru a putea fi deschisă prima fază a procesului
penal. Scopul acestor modificări a constat în optimizarea și urgentarea efectuării operațiunilor de
cercetare, urmărindu -se în definitiv, eliminarea unor proceduri premergătoare începerii urmăririi
penale.
Din cuprinsul noului cod observăm că urmărirea penală se bucură de o reglementare amplă ce
prevede atribuții proprii fiecărui organ compentent în parte, însă cu toate acestea legea a omis
clarificarea unor termeni, coroborarea acestora fiind deficitară. Începerea urmăririi penale are valențe
deosebite în desfășurarea procesului penal, fiind definită ca ,, momentul procesual cu semnificații
deosebite ’’16. De asemene a, art. 305 .alin. (1) C. P.P prevede modalitatea concretă de efectuare a
urmăririi penale și condițiile necesare pentru exercitarea acesteia .
Fiecare instituție poate fi supusă unei analize comparative pentru a se evidenția influența
modernă pe care a adus-o legea proce sual penală în sistemul de drept, însă lucrarea își propune să
prezinte numai începerea urmăriii penale, relația de parte -întreg pe care o are în cadrul unui proces
penal și efectele pe care le produce asupra respectării și garantării dre pturilor celor implicați într -un
raport juridic de conflict .

16 A se vedea I. Neagu. M.Damaschin, op.cit, p. 73.

17

Secțiunea II. Cadrul normativ al începerii urmării penale

În societatea modernă orice conflit de natură penală se rezolvă prin intermediul justiției care
are rolul central de a stabiliza ordinea de drept și de a veghea asupra respectării drepturilor și
libertăților fundamentale regăsite în Constituția României. Justiția se exercită prin organele
specializate ale statului, iar responsabilitatea garantării justiției revine Consiliului superior al
Magistraturi , potrivit art. 133 din Constituția României.17 Cu precădere, în materie penală orice faptă
cu caracter ilicit trebuie să fie adusă la cunoștința organelor judiciare, fiind urmată de soluționarea
acesteia prin dispozițiil e legii procesual penal. Odată ce organul de urmărire penală a luat la cunoștintă
despre comiterea unei infracțiuni prin moduri de sesizare legitim e, s-a conturat cadrul normativ prin
care persoana vinovată pot fi trasă la răspundere penală. În vederea tra gerii la răspundere a făptuitorul
trebuie îndeplinite anumite activității de urmărire, cercetare și anchetare, fărădecare o cauză nu s -ar
putea afla în stare de judecată.
Toate aceste activități poartă denumirea de urmărire penală care este prima fază a procesului
penal . Partea specială a noului cod de procedură penală își face debutul prin reglementarea expresă a
urmării penale, sediul materiei fiind cuprins între art. 285 C. P.P până la art. 341 C. P.P. În cadrul
acestor norme legale sunt cuprinse, atât noțiuni generale ale urmări rii penale, precum obiectul
urmări rii penale, aducerea la cunoștință a existenței infracțiunii, organele competente în desfășurarea
urmăriri i penale, compe tența acestor organe, principiul subordonării și al verificării actelor ef ectuate
de organele ce cercetare penală ale poliției judiciare și cele speciale de către procurorul de caz,
atribuțiile specifice fiecărui organ judiciar, dar și momentele urmăririi penale, ca începerea urmăririi
penale, suspendarea urmăririi penale și ter minarea acesteia prin una dintre soluțiile ce po ate fi dispu să
de către procuror personal, sau la cererea organului de cercetare penală .
Centrul analizei acestei secțiuni este marcat de începerea urmăririi penale, deoarece
considerăm că este cea mai importantă parte a urmăririi penale, căci în mod firesc, dacă nu există o
cercetare începută nu putem vorbi despre un proces penal și nicidecu m despre suspendarea sau
terminarea urmăriri i. În cuprinsul codului de procedură penală regăsim începutul urmăririi penale
prevăzut la art. 305 C.P.P, articol ce deschide titlul IV intitulat efectuarea urmări rii penale, urmat de

17Tudorel Toader, Marieta Safta, Constituția României, ediția a -II-a, îngrijită și adnotată, ed. Hamangiu,
2016, p. 405.

18
secțiunea ce poartă denumir ea de începerea urmăririi penale. Premisa ce stă la baza începerii unei
urmăriri penale constă în respectarea anumitor condiții, în urma cărora, odată ce au fost îndeplinite se
poate dispune , prin ordonanță, începerea acesteia. După verificarea din oficiu a regulilor în materia
sesizării și constatarea oportunității deschiderii urmării penale are loc efectuarea propriu -zisă a
activității de cercetare penală. Ceea ce aduce nou codul actual este modalitatea prin care începe
urmărirea penală, aspect ce nu exi sta în codul anterior. Actualmente, urmărirea penală vizează
cercetarea faptei, în principal, conturându -se un caracter obiectiv surprins prin stabilirea conținutului
constitutiv al faptei și verificarea in concreto a existenței acesteia.
Un aspect ce ridică interes este legat de coincidența dintre începutul procesului penal și
momentul inițierii urmăririi penale. Procesul penal începe atunci când se demarează o anchetă penală
asupra identificării săvârșirii unei infracțiuni, a descoperirii făptuitorilo r dacă identitatea acestora nu
a fost descrisă, urmată de tragerea la răspundere penală, iar începutul urmării penale relevă exact
aceste obiective într -o perspectivă tehnică finalizată prin efectuarea actelor procedurale și procesual
penal e. Ca atare, pre ambulul normativ al urmării penale se suprapune, în fapt , cu de schiderea unui
proces penal. Există situații în care procesul penal se consideră a fi început din momentul înregistrării
la organul judiciar a modului prin care acesta a fost sesizat, însă prec izăm că nu totdeauna de acest
moment este legat începutu l procesului penal, deoarece în urma verific ărilor efectuate se poate aju nge
la concluzia că este incidentă una dintre condiții negative prevăzute de lege ce limitează desfășurarea
urmăririi penale. În majoritatea cauzelor penale, urmărirea penală, în general și începerea acesteia, în
special nu ridică probleme , legea fiind clară și lipsită de echivoc.
Cadrul normativ al codului de procedură penală prevede în cuprinsul său , situații în care
urmărirea penală nu își poate urma cursul decât prin respectarea unei condiții de pedepsibilitate și
procedibilitate, condiție ce este strâns legată de persoana vătămată. A stfel, ori de câte ori a fost comisă
o infracțiune pentru care legea penală prevede existența unei plângeri prealabile , ca mod special de
sesizare , iar persoana vătămată prin infracțiune nu se conformează întocmiri acesteia , începerea
urmăririi penale nu poate avea loc. O excepție de la regula începerii umăririi penale este ridicată de
existența c onstatării infracțiunii flagrante, unde momentul prinderii făptuitorului și a descoperirii
faptei se identifică cu începerea cercetării. Relevant sub acest aspect este și incidența art. 360 C. P.P
care reglementează infracțiunea de audiență ce suportă la râ ndul ei un regim juridic diferit de începere
a urmăririi penale, aceasta putând fi dispusă prin declarația orală a procurorului prezent la judecarea
cauzei. Aspecte comparative asupra acestei situații vom regăsi în secțiunile ulterioare. După

19
prezentarea g enerală a normelor ce alcătuiesc cadrul legal al începerii urmăririi penale, pentru o mai
bună înțelegere a acestei instituții vom analiza, în continuare, elementele definitorii, formele și
condițiile necesare în vederea exercitării acesteia.

2.1. Noțiune. Condiții. Forme
Urmărirea penală atrage interes prin importanța pe care aceasta o prezintă în planul unui proces
penal, însă ceea ce produce efecte este începerea acesteia. Înțelegerea funcționalității primei faze a
procesului penal, în aparență este caracterizată prin previzibilitate și coroborarea deplină în conținut
cu alte instituții procedurale, însă pot apărea dificultăți legate de îndeplinirea anumitor condiții de a
căror existență , începerea urmăririi penale este strâns legată . Pentru clarificarea aspectelor amintite
mai sus, vom defini noțiunea de începere a urmăririi penale .
La nivelul doctrin ei de specialitate se regăsesc multiple definiții, printre care amintim
,,începutul urmăririi penale reprezi ntă debutul procesului penal – al primei faze a acestuia, faza de
urmărire penală și marchează obligațiile instituite de lege în sarcina organelor judiciare cu privire
la efectuarea tuturor activităților necesare pentru îndeplinirea obiectului acestei faze, reglementat în
art. 285 C. P.P’’18, începerea urmăririi pena le este momentul procesual care marchează declanșarea
procesului penal, implicând drepturi și obligații specifice atât pentru organele de urmărire penale,
cât și față de ceilalți participanți în procesul penal ’’19 De asemenea momentul de început al urmăririi
penale poate fi realizat printr -o simplă noțiune precu m ,,începutul urmăririi penale este momentul
initial al procesului penal ’’20. În tratatele de specialitate regăsim definită începerea urmăririi penale ,
astfel ,,începerea urmării penale este un moment procesual cu semnificații deosebite pe de o parte,
iar pe de o altă parte marchează declanșarea procesului penal, implicând drepturi și obligații
specifice atât pentru organele de urmărire penală, cât și pentru ceilalți participanți la procesul
penal ’’21. Având în vedere cele expuse mai sus observăm o identitate de conținut între definiții, acestea
fiind strâns legate de ideea centrală ce incumbă momentul prim al procesului penal, drepturile și
obligațiile ce se răsfrâng asupra participanților și locul pe care îl deține în ierarhia etapelor procesuale
cuprinse în faza de urmărire penală.

18 A. Uz lău, Drept procesual aprofundat -Universitatea Titu Maiorescu, București, 2015, p.32.
19 A se vedea C. S. Paraschiv, op.cit, p.297 .
20 A se vedea M. Udroiu, loc. cit, p. 40.
21 A se vedea, I. Neagu, M. Damaschin, loc.cit , p. 73.

20
Modificarea adusă art. 305 C. P.P prin O.U.G nr. 18/2016 aduce noutate în definirea efectuării
urmări rii penale, așadar afirmăm că începerea urmăririi penale este momentul de debut al procesului
penal, cu relevanță asupra tuturor drepturilor și obligațiilor de care pot dispune părțile în condițiile
legii, activitate desfășurată de organul de cercetare penală s au de către procuror , determinată de
respectarea condițiilor pozitive și inexi stența condițiilor negative.

Condiții le începerii urmăririi penale.
Pentru a avea un cadru complet de delimitare a începerii urmăririi penale, pe lângă prezentarea
elementelor esențiale cuprinse în noțiune este necesar ă descrierea condițiilor legale prevăzute în
cuprinsul art. 305 C. P.P.
Condiția este un fapt ce ține de r espectarea unor reguli antamate de legiuitor, considerându –
se oportun îndeplinirea acestora anterior începerii urmăririi penale. Art. 305 alin (1) arată care sunt
condițiile c e fac posibilă deschiderea cadrului procesual penal. Atunci când o faptă penală a fost
comisă, un drept al unei persoane a fost încălcat, iar acest incident deschide conflictul de drept negativ
care se rezolvă prin procesul penal. Pentru ca acest fapt să poată fi soluționat , organul de urmărire
penală trebuie sesizat.
Modalitatea de sesizare este prima condiție ce fundamentează începerera urmăririi penale în
legătură cu săvârșirea faptei . Legea nu limitează modul de sesizare, neprecizând daca acesta trebuie
să fie general , în forma plângerii, denunțului, sesizării din oficiu, ori sesi zări făcute de persoane cu
funcții de conducere, sau special îmbrăcând forma plângerii prealabile sau pe cea a sesizării ori
autorizării organului competent. Această primă condiție este o condiție de formă și constă în
efectuarea actului de sesizare respec tând lato sensu cerințele legale.
Odată sesizat organul de urmărire penală , legiutorul a statuat îndeplinirea unei condiții de fond
ce vizează în special începerea unei urmăriri a persoanei care a încălcat legea. Această din urmă
condiție constă în verificarea anumitor date sau informații incidente în modul de sesizare din care să
rezulte comiterea faptei penale și inexistența cazurilor regăsite expres la art. 16 . alin. (1) C. P.P.
Subliniem că prima condiție este formală și pozitivă, iar cea de a doua este o condiție de fond și
negativă. Practi c caracterul celei din urmă condiții este unul mixt dacă analizăm în amănunt conținutul
acesteia. Condiția de fond este bivalentă co ntopind în prima sa parte existența unei infracțiuni, iar în
cea de a doua parte arătând aspectul negativ ce nu trebuie regăsit pentru a se da eficiență începerii
urmăririi penale.

21
Atât condiția de fond, cât și condiția de formă sunt cu mulative și succesive22. Organul de
cercetare penală ori proc urorul după caz , în cauzele ce cad în competența sa personală, verifică
îndeplinirea cerințelor legale cuprinse în modul de sesizare. Ulterior acestui moment se trece la analiza
condiției de fond pentru a se constata dacă există vreun caz de la art. 16. alin (1) C. P.P care împiedică
începerea urmăririi penale sau continuarea acesteia. Există situații concrete în practică când aceste
impedimente pentru începerea urmăririi penale sunt evidente din cuprinsul modului de sesizare, dar
există probabilitatea ca acestea să nu poată fi descoperite decât prin exercitarea anumitor cercetări ce
imbracă forma unor etape de investigare prealabile începerii urmăririi penale. Condiți ile trec prin
filtrul verific ării, iar dacă din cuprinsul acestora nu rezultă niciun imped iment se poate dispunerea
începer erea urmăririi penale, urmată de continuarea acesteia, atunci când din datele și probele
existente în cauză există indicii rezonabile că o anumită persoană a comis fapta prevăzută de lege.
Acest moment de continuare a urmăr irii penale marchează una dintre formele specifice urmăririi
penale.
Relevant de precizat este faptul că din verificarea condițiilor esențiale pentru admisibilitatea
începerii urmăririi penale pot fi depistate impedimente ce fac imposibilă cercetarea cauz ei. Chiar dacă
sesizarea îndeplinește în integralitate condițiile cerute de art. 305 C. P.P, dar din conținutul acesteia ,
din datele și probele existente reiese incidența vreunui caz de la art. 16 C. P.P ce atrage imposibiliatatea
efectuării urmăririi penale , s-a prevăzut în lege soluția ce poate fi luată în aceste cazuri. Astfel, ori de
câte ori începerea urmăririi penale nu poate avea loc, organul de cercetare penală are îndatorirea să
înainteze procurorului actele dosarului împreună cu soluția de clasare a cauzei. Prezența unei a sau a
mai multor situații cuprinse în art. 16 C. p.p are/ au rolul de a stopa exi stența urmăririi penale ori a
judecății, în funcție de momentul procesual în care intervin. Odată ce organul de cercetare penală a
înaintat dosarul p rocurorului, acesta analizând actele și situația concretă , dacă constată existența unui
impediment dispune clasarea cauzei, ca soluție de neîncepere a urmăririi penale, prin ordonanță. Po t
exista și situații în care, în urma exercitării verificării actelor de cercetare penală, procurorul nu admite
soluția dispusă de către organul de cercetare, restituind dosarul la unitatea competentă ce a investigat
cazul conform art. 317 C. P.P, în vederea completării cercetării penale. Codul de procedură penală
prevede p rocedura ce are loc în cazul existenței competenței personale a procurorului, acesta putând
dispune începerea urmăririi penale prin ordonanță sau clasarea acesteia în momentul incidenței
impedimentelor negative care duc la imposibilitatea anchetării cauzei . Ordonanța procurorului nu este

22 Idem, p. 74 .

22
supusă confirmării procurorului ierarhic superior, ca în cazul organului de cercetare penală care nu
poate dispune personal clasarea dosarului prin ordonanță, aspect neregăsit în cuprinsul atribuțiilor ce
îi revin.
În cauz ele speciale în care urmărirea penală nu poate fi începută decât printr -o procedură ce
implică o autorizare din partea organului competent, parchetul care este învestit cu anchetarea cauzei
este obligat să înștiințeze instituția competentă în emiterea aces tei autorizări prealabile, printr -un
referat întocmit de procurorul căruia i -a fost repartizată cauza. Acest procedeu are loc deseori când
urmărirea penală începe ex re , din oficiu, reprezentând o condiție diferită față de cele prezentate
anterior. Îndepli nirea tuturor condițiilor legale fac e posibilă deschiderea urmăririi penale și efectuarea
ansamblului probator iu necesar pentru soluționarea la timp și în mod complet a cauzei penale . Per a
contrario , nerespectarea acestor condiții și omisiunea exercitării acestora atrag incidența
imposibilității începerii urmăririi penale sau a sancțiunii nulității actelor întocmite cu încălcarea
acestor dispoziții.

Forme le începerii urmării penale
Diferit de legea procedurală penală anterioară, actualmente se identifică existența a două
modalități prin care se exercită actul procesual al începerii urmăririi penale. Art. 305 C. P.P prevede
expres faptul că urmărirea penală privește, cu precădere fapta săvârșită, urma tă de identificarea
persoanei ce se face responsabilă de comiterea ei. Din cuprinsul textului legal se desprinde ideea
conform căreia începerea urmăririi penale privește fapta, urmată de identificarea făptuitorului și
tragerea la răspundere penală atunci c ând din probele administrate în cauză rezultă vinovăția acestuia.
În doct rină aceste modalități de desfășuarare se regăsesc sub denumirea de formele începerii
urmăririi penale . Regula este aceea că orice urmărire penală începe in rem – cu privire la faptă,
indiferent dacă autorul acesteia este cunoscut și identificat, fiind urmată de urmărir ea penal ă in
personam – cu privire la persoana care a săvârșit fapta penală. Desigur că poate exista atât o pluralitate
de infracțiuni, cât și o plu ralitate de făptuitori ce fac obiectul urmăririi penale. Clarificăm faptul că
urmărirea penală in rem are loc la momentul începerii urmăriri i penale, astfel cum reiese din art. 305 .
alin.(1) C. P.P ,,când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu
există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzut la art. 16 C. P.P,
organul de urmărire dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă ’’23. Prevederea legală este

23 A se vedea Legea nr.135/2010, op.cit, p. 286.

23
clară și nu necesită o analiză pentru înțelegerea ei, legiuitorul apreciind că o începere a urmăririi
penale cu privire la faptă este utilă și previzibilă. Odată începută urmărirea penală in rem , organele de
urmărire penală strâng probe împotriva persoane i care a încălcat sfera ilicitului penal, moment ce
marchează continuarea urmăririi penale in personam. În această etapă se verifică toate elementele cu
rol important ce pot influența tragerea la răspundere penală a făptuitorului, spre exemplu condițiile d e
responsabilitate penală. Dacă nu se identifică niciun impediment, prin continuarea urmăriri i penale in
personam se subliniază dobândirea calității procesuale de suspect a persoanei care a comis o faptă
penală, devenind subiect procesual principal în cadr ul procesului penal.

2.2. Actele specifice începerii urmării penale. Organele competente
Într-un cadru procesual legal și cu precădere în faza de urmărir e penală orice activitate ce se
desfășoară trebuie cuprinsă în înscrisuri c are au rol probator în controlul și verificarea efectuată în
baza principiului subordonării ierarhice . Unul dintre principiile c e guvernează urmărir ea penal ă este
reprezentat de preponderenț a scrisă a acestei faze, fiecare măsură ce se dispune de către organu l de
urmărire penală necesitând un înscris. Generic, urmărirea penală cunoaște multiple acte prin care se
poate evidenția ansamblul întregilor prerogative exercitate în cercetarea penală, precum procese –
verbale, referate, declarații, procese -verbale de con statare, ordonanțe , aviz etc. De asemenea ,
terminarea urmăririi penale prin darea unei soluții de trimitere în judecată cunoaște ca acte specifice,
rechizitoriul ce are rolul de a sesiza instanța de judecată în vederea judecării cauzei. Cele mai multe
atribuții și măsuri existente în urmărirea penală și în începerea acesteia sunt consemnate în înscrisuri,
deși pot fi surprinse și anumite situații când privitor la o activitate de urmărire nu se întocmește , în
mod obligatoriu un act , spre exemplu citarea martorului prin telefon. Actul, în sensul său cel mai
restrâns este marcat de consemnarea unei manifestări de voință luată într -o anumită cauză prin care se
poate proba atât legalitatea, cât și oportunitatea acțiunii dispuse. Orice înscris trebuie semnat î n
vederea acceptării și însușirii acestuia.
În materia procedurii penale actele sunt cunoscute sub două mari categorii, respectiv acte
procesuale și acte procedurale.24 În vederea respectării obiectului procesului penal prevăzut la art. 285
C.P.P activitat ea de urmărire penală se concretizează în acte procesuale sau de dispoziție și în acte
procedurale prin care manifestarea de voință din actul procesual este adusă la cunoștință îmbrăcând
continut și formă legală. Actele procedurale sunt aduse la îndeplinir e prin di spoziția procurorului, de

24 A se vedea , I. Neagu, op.cit, p.19.

24
aici putându -se antama regula constând în faptul că actele procesuale cad în competența procurorului
ce are rol decisiv în urmărirea penală, iar actele procedurale sunt puse în aplicare prin intermediul
organelor de cerc etare penală. Aceste acte sunt exercitate în egală măsură și de către părți le sau
subiecții procesuali principali, manifestându -și astfel, poziția lor în distribuția procesuală. Totodată
afirmăm că pot fi regăsite și documente procedurale care înglobează toate dispozițiile luate de
organele judiciare sau de către orice alt participant în procesul penal. Privitor la începerea urmăririi
penale s -a conturat excepția de la acestă regulă, c onstând în faptul că organul de cercetare penală
competent își poate man ifesta voința în ceea ce privește începerea unei urmăriri, competențele acestuia
fiind restrânse cu precădere asupra punerii în mișcare a acțiunii penale ori în luarea anumitor măsuri
preventive neprivative de libertate care pot fi luate numai prin actul procesual emis de către procuror.
În partea specială a codului de procedură penală, dar și în cuprinsul părții generale sunt
reglementate actele procesual penale și procedurale folosite cu preponderență în începerea urmăririi
penale. Cele mai uzuale acte sunt ordonanța și propunerile prin referat întocmite de către organele de
cercetare penală sau de către procuror în cazuri speciale, cum ar fi solicitarea autorizării prealabile de
la organele compe tente atunci când nu poate începe o urmărire penală în lip sa acestora. Sediul materiei
în cazul ordonanței este art. 286 C. P.P în care se regăsesc elementele definitorii ale acestui act.
Într-o definiție scurtă putem afirma că ordonanța este actul specific organelor de urmărire
penală prin care se ia o anumită m ăsură, precum începerea urmăririi penale, continuarea acesteia,
punerea în mișcare a acțiunii penale și alte asemenea, în vederea strângerii probelor necesare pentru
constatarea exitenței unei infracțiuni. Ordonanța este un înscris cu valoarea ad validitat em, iar pentru
faptul că este emisă de către un organ abilitat dobândește și valoare autentică. Orice ordonanță trebuie
să cuprindă conform art. 286 C. P.P ,, denumirea parchetului și data emiterii ei, numele, prenumele și
calitatea celui care o întocmește , fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a
acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului, obiectul actului sau
măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt și de dre pt ale acest ora,
atunci când este cazul, mențiunea căii de atac disponibile cu arătarea termenului în care poate fi
exercitată, date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter medical și
măsurile preventive luate în cursul urmă ririi penale, alte mențiuni prevăzute de lege, semnătura celui
care a întocmit -o’’25. În cuprinsul ordonanței a fost introdusă menționarea căii de atac, ca urmare a
modificării acestui articol prin O.U.G nr.18/2016. Un rol decisiv pentru implementarea acest or

25 A se vedea legea nr. 135/2010, op. cit, p . 196.

25
prevederi l -a deținut directiva europeană 2012/29/UE având ca efect previzibilitatea și eficientizarea
posibilităților pe care participanții le au în contestarea actelor din urmărirea penală.
Alături de ordonanță, cu aceeași frecvență sunt întâlnite î n începerea urmăririi penale
procesul -verbal și referatul. Prin procesul -verbal se înțelege un înscris realizat de către organele de
urmărire penală prin care se constată fapte cu relevanță în descoperirea adevărului judiciar. Există
situații în care sunt necesare anumite măsuri procesuale care nu pot fi luate de către organul de
cercetare penală sau de către procuror, legea reglementând posibilitatea întocmirii unui referat ce are
rolul de înscris con statator cu valoare probantă. Ori de câte ori organul de cercetare penală apreciază
că este necesară, în cauza pe care o anchetează, luarea unor măsuri speciale de supraveghere tehnică
sau că este oportună administrarea unor mijloace de probă formulează un referat cu toate propunerile ,
pe care îl înaintează procurorului care supraveghează cauza. De asemenea, procurorul nu poate
dispune asupra unei prelungiri a măsurii arestării preventive, spre exemplu, însă are posibilitatea
legală de a emite un referat cu propunerile motivate prin car e sesizează judecătorul de drepturi și
libertății. Am stabilit anterior că, în faza de urmărire penală sunt regăsite numeroase acte procesuale
sau procedurale, dar prezentarea tututor acestora nu ridică interes, analiza actelor restrângându -se doar
la acte le prin care a u loc începerea și efectuarea primei faze a procesului penal.

Organele compentente și atribuțiile acestora
În cadrul procesului penal fiecare fază este descrisă prin specificitatea prerogativelor ce sunt
exercitate de către anumite organe ju diciare. Fiecare organ are clar delimitate prin dispoziții legale
rolul și competența sa, astfel art. 55 C. P.P prevede expresis verbis cine poate efectua o urmărire penală
și care sun t atribuțiile ce pot fi regăsite în acestă fază. Alin. (1) al art. 55 C. P.P descrie trei categorii
de organe judiciare compete nte în efectuarea unei urmăriri, și anume : procurorul, organele de
cercetare penal ă ale poliției judiciare și organele de cercetare speciale.26 Pentru a înțelege rolul pe care
aceste organe îl dețin în p rocesul penal, în general și în urmărirea penală, în special definim organele
de urmărire penale ca fiind lucrători specializați în urmărirea și anchetarea faptor de natură penală
constituiți în baza legii. Potrivit codului de procedură penală la art. 55 și a legii nr. 304/2004 la art. 63
procurorii exercită ,, efectuarea urmăririi penale în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și
participă, potrivit legii, la soluționarea conflictelor prin mijloa ce alternative, conduce și
supraveghează activitatea d e cercetare penală a poliției judiciare, conduce și supraveghează

26 Idem, p. 102.

26
activitatea altor organe ce cercetare penală, sesizează instanțele judecătorești pentru judecarea
cauzelor penale, potrivit legii, exercită acțiune civilă, în cauzele prevăzute expres de leg e, participă,
în condițiile legii, la ședințele de judecată, exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești,
în condițiile prevăzute de lege, apără drepturile și interesele legitime ale minorilo r, ale persoanelor
puse sub interdicție, ale dispă ruților și altor persoane, în condițiile legii, acționează pentru
prevenirea și combaterea criminalității , sub coordonarea ministrului justiției, pentru realizarea
unitară a politicii penale a statului, studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea,
elaborează și prezintă ministrului justiției propuneri în vederea eliminării acestora, precum și pentru
perfecționarea legislației în domeniu, verifică respectarea legii la locurile de deținere preventivă,
exercită atribuțiile prevăzute de legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și
completările ulterioare, exercită orice alte atribuții prevăzute de lege ’’27.
Procurorul este actantul în supravegherea și efectuarea controlului urmăririi penale, cu rol
decisiv asupra înc eperii urmăririi penale , iar actul specific acest uia în începerea urmăririi penale este
ordonanța. Procurorii își desfășoară activitatea în cadrul Ministerul Public în baza principiilor
legalității, indivizibilit ății, imparțialității și subordonării ierarh ice. În mod nemijlocit, aceștia conduc
și supraveghează ansamblul lucrărilor realizate de către organele de cercetare ale poliției judiciare și
celor speciale.
Activitatea cuprinsă în dispozițiile urmăririi penale este complexă și ridică numeroase atribuți i
care nu ar putea fi soluționate numai de către procurorii constituiți în parchete, astfel că legiuitorul a
calificat drept compentente în anchetarea unui caz penal , și organe de cercetare penală. Acestea din
urmă sunt separte în două categorii, și anume organele de cercetare penală ale poliției judiciare și
organele de cercetare penală speciale. Potrivit art. 55 alin.(4) C.P.P organele de cercetare penală ale
poliției judiciare sunt ,, lucrători specilizați din Ministerul Administrației și internelor anume
desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest
sens’’ , iar la art. 55 alin (5) C. P.P sunt definite atri buțiile organelor de cercetare penală speciale , astfel
,, atribuțiile organelor de cercetare speciale sunt îndeplinite de ofițeri anume desemnați în condițiile
legii, care au primit avizul conform al procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta C urte
de Casație și Justiție ’’28. Întreaga activitate desfășurată de aceste organe este supravegheată de către

27 Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
28 A se vedea Legea nr. 135/2010, op.cit, p . 197.

27
procuror conform legii pr ocesual penale și legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Organele
de cercetare penală ale poliției judiciare se bucură de un cadru normativ propriu prin legea nr. 364 din
15 septembrie 2004 privind funcționarea poliției judiciare, în art. 2 al acestei legi prevăzându -se că ,,
poliția judiciară funcționeză prin lucrători specializați din cadrul Ministerului Administrației și
Internelor anume desemnați de către ministrul administrației și internelor, cu avizul favorabil al
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și își desfășoară
activitatea sub autoritatea procurorului general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau
sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale ’’29.
Rolul deosebit pe care îl au aceste organe în începerea și efectuarea urmăririi penale constă în
activități precum constatarea săvârșirii faptelor penale, strângerea tuturor probelor necesare
soluționării cauzei și întocmirea actelor procedural e prin care se fixează caracterul of icial al
activităț ilor exercitate în faza de urmărire penală. Organele de cercetare penală ale poliției judiciare
pot dispune începerea urmăririi penale, prin ordonanță atunci când modul de sesizare este legal și
complet, iar din cuprin sul probelor nu rezultă incidența vreu nui caz de la art. 16 C. P.P Practic cei ce
deschid prima fază a distribuției procesuale sunt însăși lucrătorii specializați din cadrul poliției
judiciare.
Alături de aceștia pot desfășura activități de urmărire și organele de cercetare penală speciale,
conform legii și în limitele prevăzute de aceasta. Respectând principiul legalității și al celerității
procesului penal, în începerea urmăririi penale, cât și pe parcursul acesteia, organele de cercetare
penală speciale pot lua măsuri și pot întocmi acte în vederea constatării săvârșirii infracțiunilor și pot
strânge probe ce duc la sancționarea persoanelor ce se fac vinovate de comiterea faptelor penale. La
fel ca organele de cercetare penală ale poliției judiciare, organele speciale, pe lângă prevederile
cuprinse în actualul cod de procedură penal ă au reglementat statu tul și atribuțiile din procesul penal,
în legi speciale. Aceste organe, așa cum reiese din însăși demunirea lor intervin în anchetarea unei
cauze doar în cazuri excepționale, având competență specială atunci când prezența ace stora este
oportună aflării adevărului în cauza ce necesită urmărirea penală. Organele speciale intervin în
începerea și cercetarea urmăririi penale ce are ca obiect infracțiuni grave, precum faptele penale
comise de către militari, infracțiuni contra securității naționale și terorism, pentru descoperirea
acestora fiind obligatorie supravegherea tehnică. În vederea începerii unei urmăriri penale legale și a

29 Legea nr.364 din 15 septembrie 2004 privind organizarea și funcționarea organelor de poliție judiciară,
publicată în M. Of .al României nr. 869/23 septembrie 2004.

28
punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, în astfel de cazuri pot fi desemnați, în calitate
de organe de cercetare speciale, ofițeri din cadrul Serviciului Român de Informații 30. Procurorul
verifică și controlează organele de cercetare penală speciale, potrivit prerogativelor pe care le deține,
în vederea r espectării tuturor dispozițiilor legale și a neîncălcăr ii niciunui drept al persoanei ce a
devenit subiect pasiv al acțiunii penale.
Activitățile legale efectuate în începerea urmăririi penale de către organele de urmărire penale
se consemnează în procese -verbale, referate și ordonanțe. Dacă în codul de procedură penală și în
legile speciale care guvernează funcționarea cadrelor care fac parte d in poliția judiciară și din
structurile speciale, nu s -ar fi prevăzut competențele de care acestea dispun în încep erea urmăririi
penale și în efectuarea acesteia, ar fi fost imposibil ca toate etapele definitorii fazei de urmărire să fie
rezolvate doar de către procuror.Acest fapt ar fi dus la întârzierea începerii anchetei penale și la
tergiversarea întregului proces penal. Așa cum am văzut pe parcursul lucrării , o anchetă penală
presupune mult tact și minuțiozitate în descoperirea fiecărei acțiuni ilicite, iar acestă investigare nu
poate fi realizată decât cu ajutorul unei echipe de specialiști într -un cadru organiza t, structurat și legal.
De aceea am considerat utilă prezentarea de mai sus, căci în lipsa persoanelor abilitate și fără
consemnarea activităților realizate de acestea nu s -ar putea începe urmărirea penală într-un mod
eficient.

2.3. Examinarea, verificarea și confirmarea începerii urmăririi penale
Urmărirea penală poate fi începută după trecerea acesteia prin filtrul verificării îndeplinirii
condițiilor legale. După momentul în care organul de urmărire a fost sesizat se constată din o ficiu,
modul prin care s -a adus la cunoștință fapta, iar în cazul existenței unor vicii de formă se restituie
persoanei îndreptățite, pe cale administrativă, înscrisul prin care aceasta din urmă a încunoștiințat
organul judiciar. Conform art. 294 C.P.P, autorul sesizării va fi înștiințat de către organul de urmărire
penală în legătură cu acest fapt și i se va solicita completarea actului de sesizare cu respectarea
celerității începerii urmăririi penale. În lipsa acestei examinări efectuate de către organele de urmărire
penală, nu ar fi posibilă începerea urmăririi penale, o sesizare neconformă asupra unei fapte prezentate
incomplet constituind impedimente ce nu ar face posibilă efectuarea unei anchete, lipsind practic
obiectul acesteia.

30 Ordonanța de urgență nr. 6 /2016 privind unele măsuri de punere în executare a mandatelor de
supraveghere tehnică dispuse în procesul penal .

29
Strâns legată de analiza secțiunii prezentată anterior este verificarea actelor prin care organele
de cercetare penală ale poliției judiciare sau organele de cercetare penală speciale au dispus, în cauza
în care au fost învesti te, începerea urmăririi penale. În lucrările d e specialitate și din codul de
procedură penală reiese competența pe care o deține un organ de cercetare penală în începerea primei
faze a procesului penal. Orice organ judiciar care a fost legal sesizat și care, prin analiza condițiilor
de admisibilitate a începerii urmăririi penale, apreciză necesară efectuarea acesteia , poate demara
procedura în cauză. Deși organul de cercetare penală este abilitat să desfășoare începerea unei urmăriri
penale in rem -cu privire la faptă , legea a instituit o co nfirmare a actelor emise de acesta din urmă , de
către procuror, în baza respectării principiului subor donării ierar hice care caracterizează faza de
urmărire penală , atunci când are loc începerea urmăririi penale in personam , ce evidențiază în definitiv
o veritabilă continuare a urmăririi penale.
Procedura de confirmare a actelor organului de cercetare penală dispune de o reglementare
proprie în codul de procedură penală la art. 305 alin. (3). Astfel, pentru eficientizarea și verificarea
ordonanței de începere a urmăr irii penale emisă de către organele penale aflate în subordinea
procurorului, acesta va confirma actul printr -o mențiune regăsită în cuprinsul ordonanței. Pentru
efectuarea acestei proceduri de confirmare art. 305 alin.(3) C. P.P a prevăzut un termen de trei zile de
la data începerii urmăririi penale, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte totodată și
dosarul cauzei 31. Actul prin care se dispune confirmarea și verificarea lucrărilor întocmite de către
organul de cercetare penală nu este pr evăzut expres în articolul care face referire la acest mecanism
de verificare și confirmare, astfel considerăm că legiuitorul a l ăsat aplicabilă, în acest sens, ordonanța
ca act general . Prin acest necanism se evidențiază controlul din partea procurorului în cazul luării unor
măsuri de către organul de cercetare penală asupra drepturilor și libertăților fundamenat ale ale
persoanei anchetate, atribuție ce nu poate fi luată decât de către procuror, însărcinat cu vegherea
respectării tuturor acestor drepturi esen țiale într-un stat de drept.

31 A se vedea legea 135/2010, op.cit, p. 298.

30
Capitolul III
Analiza comparativă a începerii urmăririi penale în legislația anterioară și cea
actuală

Procesul penal are un regim juridic diferit în sensul în care pentru începerea acestuia trebuie
îndeplinite mai multe faze, spre deosebire de sistemul de drept privat, unde disponibilitatea părților
joacă un rol esențial. În mod firesc pentru a putea vorbi de un proces trebuie ca acesta să existe, iar
momentul de debut al procesului este marcat de începerea urmăririi penale. Dinamica sistemului de
drept penal și procesual penal român a luat amploare în ultima perioadă, ducând la numeroase
schimbări în planu l începerii urmăririi penale, schimbări ce pun în evidență o destabilizare a
previzibilității legii. Timp îndelungat Codul de procedură penală de la 196 8 a fundam entat un cadru
juridic aplicabil în faza de urmărire penală și în judecarea unei cauze penale. Este adevărat că și acest
cod a cunoscut modificări și revizuiri de -a lungul existenței sale, însă cee a ce l-a definit in concreto a
fost stabilitatea și tehnica juridică ce făcea posibilă coroborarea logică a instituțiilor, dând un efect
scontat în rezol varea unui conflict pena l.
Legea procesual penală a stabilit atât în vechiul Cod de la 196 8, cât și în Codul din 2014 că
faza primă a procesului penal este urmărirea penală. Pentru ca aceasta să poată fi concretizată și să
poată s ă își ating ă obiectul în se nsul strângerii probelor pentru descoperirea faptei, identificarea
făptuitorului și tragererea la răspundere penală a acestuia, urmărirea penală trebuie să fie începută.
Putem afima că începerea urmăririi penale prezintă în conținutul său ce le mai importante valențe
juridice, căci ea marchează cadrul normativ prin care organul competent este învestit de lege să
restabilească ordinea de drept, pornind ancheta penală față de faptă, iar apoi față de persoana care a
săvârșit o faptă penală ce îi este imputabilă.
În doctrina de specialitate a timpului se aprecia că efectuarea începerii unei anchete penale
reprezintă cea mai amplă activitate desfășurată în întreg procesul penal, fiind concretizată prin
cercetarea fiec ărei informații descoperite de ofițerii specializați, demararea anumitor acte
premergătoare ce aveau scopul de a prefigur a un eventual cadru procesual sau de strângerea probelor
ce întăreau convingerea că o anumită persoană a comis o infracțiune. Ide ea prezentată mai sus și -a
păstrat pr ezența și în noul cod de procedură penală prin poziția pe care o deține în cupri nsul legii,
deschizând partea specială a codului de procedură penală.

31
Spre deosebire de vechiul cod de procedură penală, actuala lege procesuală, prevede în
conținutul său moda litatea prin care poate să fie demarată o urmărire penală. Actualmente, așa cum
am stabilitit în secțiunea destinată prezentării începerii urmăririi penale în arhitec tura noului cod,
există două forme a acestei inst ituții, forme ce nu erau delimitate de legiuitor în legea nr. 29/1968 .
Din coroborarea art. 305 alin. (1) N.C.P.P. și art. 305 alin. (3) N.C.P.P reiese că o urmărire penală se
începe in rem – cu privire la fapta săvârșită indiferent dacă autorul faptei este cunoscut și identificat,
urmată de continuarea urmăririi penale in personam – cu privire la persoana care a încălcat legea prin
comiterea unei infracțiuni . Vechile prevederi legale nu delimitau modalitatea prin care o urmărire
penală putea fi începută, constatându -se posibilitatea î nceperii unei urmăriri penale direct asupra
făptuitorului, devenind participant în cadrul procesului penal, care pân ă la finalul anchetei dobândea
calitatea de învinuit.
Organul judiciar, odată ce a luat la cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni printr -unul dintre
modurile legale de sesizare, în urm a verificărilor actului de sesiza re poate începe urmărirea penală in
rem. Acestă procedură prezenta anumite particularități în legea anterioar ă, în sensul în care conform
art. 228 V. C.P.P . ,, organul de urmărire penală sesizat în unul dintre modurile de la art. 221 dispune
prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor
premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii î n mișcare a
acțiunii penale, prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. b’’32. De aici se pot desprinde asemănări
și deosebiri legate de momentul începerii urmăririi penale din cele două legi succesive.
În fiecare reg lementare, legiuitorul a prevăzut necesitatea unui mod de sesizare prin care statul,
reprezentat de organele sale speciale, află despre săvârșirea unei fapte penale . În ambele coduri acest
mod de sesizare a fost o primă condiție prin care urmărirea penală poate fi efectuată. Un el ement
diferit constă în inexistența unei delimitări între începerea urmăririi penale in rem și in personam ,
astfel că se putea începe un cadru legal de anchetare nu strict privitor la faptă, ca în prezent, ci obiectul
strângerii de probe în vederea aflării unei stări de fapt fiind exercitat concomitent față de faptă și
persoană.
Neepuizând analiza art. 228 al vechiului cod, desprindem deosebirea dintre condițiile ce
trebuiau respectate pentru ca organul de cercetare penală să dispună o măsură legală în cauz ă.
Articolul 305 alin .(1) din N.C.P.P stabilește că odată ce organul judiciar a fost sesizat și sunt
îndeplinite toate condițiile legale se poate începe o urmărire penală, chiar dacă autorul este indicat ori

32 A se vedea legea nr. 29/1969, op.cit, p.196.

32
cunoscut.33 Verificarea și examinarea sesizării are o reglem entare separat ă în codul actual, la art. 294
pe care l -am prezentat în secțiunile anterioare. Această condiție de formă este dublată de incidența
condiției de fo nd, regăsită în cuprinsul art. 305 N. C.P.P care subliniază un aspect negativ, în se nsul
inexi stenței vreunui caz de la art. 16 N. C.P.P care ar face imposibilă tragerea la răspundere penală a
făptuitorului. Totodată, în actuala lege ace astă condiție duce la continuarea urmăririi penale față de
făptuitor atunci când din datele existente re zultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit o
faptă pentru care, anterior a fost începută urmărirea penală. Din acest text de lege se poate despr inde
concluzia că cea de a doua condiție este strâns legată de persoana făptuitorului. De altfel, condiția de
fond are caracter subsidiar față de prima condiție, și nu unul concomitent ca în vechea lege, când
pentru începerea unei urmăriri penale erau analizate cele două condiții cumulativ, aspect rezultat din
interpretarea extensiv ă a art. 228 alin. (1) V. C.P.P.
Modificări legate de condițiile necesare începerii urmăririi penale au fost cunoscute în ambele
coduri de procedură. Anul 2016 a marcat intrarea în vigoare a O.U.G nr.18/2016 care, în materia
efectuării urmăririi penale a adus un element de no utate constând în aceea că , în urma verificării
modului de sesizare nu se mai cere constatarea, în mod expres, a inexistenței condiției negative cu
referire la incidența art. 16 , diferență majoră față de vechiul conținut al art. 228 din codul anterior.
Drept urmare a intrării în vigoare a O.U.G 18/2016 34se poate dispune începerea urmăririi penale in
rem când actul de sesizare este legal, iar continuarea urmăririi penale nu poate fi dispusă în cauză dacă
este incident vreun caz de la art. 16 N. C.P.P . Nere spectarea acestei preve deri poate duce, în condițiile
legii la clasarea cazului. Controverse existau și în vechiul cod, când urmărirea penală începea în toate
cazurile, chiar dacă în urma verificărilor ar fi existat vreun impediment, acesta rezolvându -se după
demarea începerii urmăririi. Însă anul 1973 prin Legea 7/1973 a adus modificări art. 228 V.C.P.P în
sensul în care urmărirea penală nu putea fi începută ,,dacă se constata incidența unui caz de
împiedicare a acțiunii penale”35. După modificarea apărută în codul de la 196 8 se putea începe
urmărirea penală cu privire la faptă sau persoană dacă sesizarea era legal realizată și nu exista niciunul

33 A se vedea legea nr.135/2010, op.cit. p. 299.
34 O.U.G 18/2016 privind modificarea și completarea legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, legii nr.
135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din legea nr.
304/2004 privind oragnizarea judiciară.
35 Legea 7/1973 pentru modificarea Codului de procedur ă penală al Republicii Socialiste România, publicat
în M.Of. al Rom âniei, în vigoare din 06 aprilie 1973.

33
dintre cazurile de la art. 10 cu excepția lit. b) când prin rezoluție de dispunea neî nceperea urmăririi
penale sau scoaterea de sub urmărire penală.
Ceea ce este diferit în actualul cod de procedură penală sunt cazurile care formează condiția
negativă sine quo non de începere a urmăririi penale reglementate la art. 16 N.C.P.P . Practic această
diferență nu este majoră față de vechiul cod de procedură penală, similitudini negăsindu -se decât la
numărul articolului care înglo bează situțiile ce nu fac posibilă începerea urmăririi penale și în anumite
terminologii sau situații ce nu se mai regăsesc actualmente în forma lor inițială. Spre exemplu
denumirirea părților din procesul penal este diferi tă, nemaiîntâlnindu -se sintagma de ,,,învinuit’’, ci
doar suspect sau inculpat. De altfel, o situație deosebită existentă în vechiul cod o reprezintă cazul în
care, din s esizarea primită de organele de cercetare penală și din probele administrate rezulta că fapta
nu ridica gradu l de pericol social al unei infracțiuni. În prezentul art. 16 N.C.P.P legiuitorul nu a
prevăzut pericolul social al faptei, înlocuind s intagma cu lipsa de vinovăție cerută de lege a
făptuitorului ce face corp comun cu prima teză a literei b) . unde este reglementată nepreve derea faptei
penale.
Rolul disti nct al actelor premergătoare în precedenta legislație penală a însemnat luare unei
poziții hotărâ toare în începerea urmăririi penale. Vechiul cod prevedea in ter minis la art. 224 sarcina
deținut ă de actele premergătoare într -o cauză penală, statuând că aceste acte precedente cadrului
operațional de anchetare propriu -zisă sunt efectuate în scopul descoperirii unor indicii ce pot duce la
presupunerea că o persoană a săvârșit infracțiun i. Anterior începerii urmăririi penale, organele ce erau
însărcinate cu anchetarea faptelor ilicite de natură penală desfășurau activități leg ale prin care
întregeau materialul probator în constatarea începerii urmăririi penale. Aceste acte premergătoare
aveau ca obiect legal ,, verificarea informațiilor primite, în cazul în care s -a sesizat săvârșirea unei
infracțiuni sau pregătirea săvârșirii unei viitoare fapte penale, completarea informațiilor organelor
de urmărire penală, pentru a le aduce la nivelul unor cunoștințe sau constatări care să determine
începerea urmăririi penale sau verificarea existenței sau inexistenței vreunuia dintre cazuril e de la
art.10, ar căror incidență ar putea determina, după caz, dispunerea începerii sau neînceperii
urmăririi penale ’’36. Așa cum reiese în mod clar din denumirea legală a acestor acte, obiectivul
esențial pe care îl urmau actele premergătoare era constat area existenței sau inexistenței condițiilor de
admisibilitate pentru începerea urmăririi penale în mod legal și eficient. În vederea exercitării acestor

36 A se vedea www.legeaz. net /dicționar – juridic/actele -premergătoare -ale-urmăririi – penale, accesat la data
de 16.06.2019, ora. 15:22.

34
etape premergătoare deschiderii cadrului procesului penal, competente erau organele anume
desemnate de lege, precum organele de cercetare penal ă, ofițeri, lucrători operativ i din cadrul
Ministerului de Interne, sau orice alte organe de stat care au atribuții în desfășurarea prerogative lor
astfel prezentate , antrenați special în acest scop. Pentru apărarea și respectarea funcționalității și
eficientizării începerii urmăririi penale, actele premergătoarea fazei ce deschidea procesul penal, în
ansamblul său, erau esențiale în codul din 196 8. Legiuitorul, prin excluderea acestor acte din noul cod
de procedură p enală a considerat că umărirea penală poate fi începută in rem fără a fi nevoie de
mijloace legale precedente desfășurării unei anchete, verificarea și constatarea anumitor impedimente
și inconveniente rezolvându -se în interiorul unei urmări ri penale deja începute. Excluderea actelor
premergătoare din prezenta lege procedurală a ridicat num eroase discuții de -a lungul anilor, însă
având în vedere aspectele arătate, considerăm că inexistența unor etape de investigare anterioare
începerii urmăririi penale aduc e cu sine, atât avantaje prin prisma principiului celerității procesului
penal și al respectării drepturilor celui ce va fi anchetat având în vedere că se puteau efectua acte în
afara fa zei de urmărire penală , dar și dezavantaje față de lipsa unui suport previzibil și clar în inițierea
unei urmăriri penale in rem .
Dacă facem o scurtă comparație între codul de procedură penală din anul 196 8 și codul ce
guvernează raporturile de conflic t în zilele noastre, vom observa distingerea etapelor care alcătuiesc
conținutul urmăririi penale, în termeni generali, și desfășurarea începerii urmăririi penale, în mod
particular. Așa cum am afirmat în capitolul secundar al acestei lucrări, în vechiul cod de procedură
penală se distingeau două et ape în urmărirea penală, în prima etapă activitatea de urmărire fiind în
competența organelor de cercetare penală, iar în cea de a doua etapă urmărindu -se soluțion area cauzei
de către procuror. Ace astă din urmă etapă avea ca efect concretiza rea începe rii urmăririi penale și
constituirea întreg materialului probator necesar ce ducea la stabiliarea vinovăției sau nevinovăției
celui care a încălcat legea. În cuprinsul noului cod se regăsesc etape ce duc la complinirea fazei de
urmărire penală, acest lucru crei onând o asemănare cu vechea lege, însă deosebirea o face numărul
etapelor, față de codul anterior reglementându -se încă o etapă distinctă . Faza de urmărire penală are o
dinamică proprie și este compusă din trei etape procesuale pe care doar le vom enumera în vederea
sublinierii comparării cu precedentul cod, căci analiza amănunțită a fiecăreia a fost realizată într -un
capitol distinct. Prin interpretarea extinctivă a art. 305 N.C.P.P regăsită în doctrina de specialitate se
deduc etapa de investigare a faptei, etapa de investigare a persoanei când se va dispune o continuare

35
a urmăririi penale față de făptuitor și rezolvarea cauzei de către procuror prin dispu nerea unei soluții
procesuale . 37
Un subiect ce ridică o importa nță majoră în analiza comparativă a începerii urmăririi penale
în vechiul și noul cod este evidențiat de actele procesuale și procedurale emise de către organele
judiciare competente în cadrul acestei proceduri. Rezoluția este primul act care nu mai face o biectul
începerii urmăririi penale în legea nr. 135/2010 republicată , prevăzându -se expres că începerea
urmăririi penale are loc prin ordonanță. Organul de cercetare penală, în baza art. 305. alin. (1) N.C.P.P
dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă, prin ordonanță. În cazul în care se constată
necesitatea continuării urmăririi penale față de suspect, procedura are loc tot prin efectuarea unei
ordonanțe , care are un regim juridic diferit, fiind obligatorie confirmarea acesteia de către procur or.
Înaintea intrării în vigoare a noii legi, începerea urmăririi penale avea loc prin rezoluția organului de
cercetare penală. Din motive ce țin de tehnica legislativă și din dorința respectării prevederilor
europene în materie penală, legiuitorul a redus numărul de acte procesuale și procedurale existente în
faza de urmărire, preponderent regăsindu -se ordonanța, ca act general.
Pentru ca începerea urmăririi penale să fie concretizată prin legalitate, celeritate și oficialitate
trebuie să conțină delimită ri bine stabilite încă de la debutul acesteia. În actuala legislație sunt regăsite
limitele ce marchează începerea urmăririi penale și terminarea acesteia. Acest aspect nu prezintă
schimbări în raport de legea anterioara codului din 2014 deoarece și preced enta lege reglementa o
limită inițială și una finală ce avea scopul trimiterii sau netrimiterii dosarului în judecată. Desigur că ,
pe parcursul începerii urmăririi penale și efectuării acesteia se puteau dispune diferite soluții precum,
neînceperea urmărir ii penale sau scoaterea de sub urmărirea penală.
În urma verificării tuturor condițiilor ce fac posibilă începerea urmăririi penale de către organul
judiciar se pot lua anumite soluții în cauză. Conform noului cod de procedură penală atunci când nu
sunt în deplinite condițiile privitoare la efectuarea modului de sesizare sau dacă din cuprinsul acestuia
reies impedimente ce nu fac posibilă punerea în mișcare a acțiunii penale se va dispune clasarea
cauzei. Organul de cercetare penală nu este învestit expres de legea penală în vederea dispunerii
clasării, acesta având obligația lega lă de a înainta procurorului propunerea de clasare pe care o
consider ă întemeiată. Comparativ cu vechiul cod de procedură penală se poate observa că începerea
urmăririi penale era stopată prin neîndeplinirea acelorași condiții, însă diferența majoră este d ata de
actul prin care se putea propune o soluție de neîncepere și mai mult decât atât, diferența vizează însăși

37 A se vedea M. Udroiu, op. cit, p. 2.

36
denumirea soluției pe care legea nr. 135/2010 nu o mai prevede. Actul p e care organul de cercetare
penală îl efectua în vederea propunerii neîn ceperii urmăririi penale era rezoluția. Totodată în noua
lege nu mai există soluția de neîncepere a urmăririi penale ad literam și scoaterea de sub urmărire
penală, ambele regăsindu -și conținutul în termenul de clasare. Aceste schimbări nu vizează fondul
cauzei, în definitiv efectul dării unei astfel de soluții fiind același, deosebirea fiind remarcată la nivel
terminologic.
Un element de noutate pe care legiuitorul l -a adus noii reglement ări procesual penale îl deține
infracțiunea flagrantă ce are un regim juridic diferit în materia începerii urmăririi penale. Conform
art. 293 N.C.P.P infracțiunea flagrantă ,,este infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau
imediat după săvârșire ”. Este de asemenea considerat ă flagrantă și infracțiunea al cărui făpt uitor,
imediat după săvârșire este urmărit de organele de ordine publică și de siguranță națională, de
persoana vătămată, de martorii ocular i sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică
suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit o infracțiune sa u este surprins aproape de locul comiterii
infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a -l considera participant la
infracțiune .38Acest timp de infrac țiune prin însăși denumirea ei de ,,flagrant ’’ ridică o procedură
diferită în sesizarea și cercetarea ei. Când o astfel de faptă a fost comisă și organele competente au
constatat existența ei, se încheie un proces -verbal de constatare a faptei care are natura juridică a unui
act de sesizare. Ulterior, începerea urmăririi penale poat e fi efectuată de către organul de urmărire
penală, cu precizarea că legea face o distincție referitoare la incidența unui mod special de sesizare.
Dacă în urma constatării unei infracțiuni flagrante este necesară, pentru tragerea la răspundere penală
a făptuitorului, o condiție de procedibilitate și pedepsibilitatea, în forma plângeriii prealabile, organul
citează persoana vătămată aducându -i la cunoștință obligativitatea formulării unei astfel de plângeri
potrivit art. 280 N.C.P.P. Dacă persoana vătămată nu înțelege să formuleze modul de sesizare,
începerea urmăririi penale nu poate avea loc. În cazul în care se întocmește pl ângerea penală se va
dispune urmărirea penală în cauză. Procedura de începere a urmăririi penale , în acest caz, reprezintă
un moment procesual concomitent cu descoperirea săvârșirii faptei.
În vechiul cod viziunea legiuitorul era total diferită, stipulând infracțiunea flagrantă în partea
specială a codului din 1968, nereprezentând un regim juridic aparte în materia începerii urmăriri i
penale. În prezent, infracțiunea flagrantă nu mai atrage incidența unei proceduri speciale, fiind
aplicabile dispozițiile generale, cu precădere cele referitoare la modurile de sesizare și începerea

38A se vedea legea nr. 135/2010, op.cit. p.187.

37
urmăririi penale. De altfel, regimul aplicabil era mult mai restrâns, alin. 2 din prezentul articol
neexitând anterior. În practică este des întâlnită infracțiunea flagrantă, de aceea este prevăzută expres
în noul cod, prezentând un interes deosebit și totodată diferit în cadrul începerii urmăririi penale.
Comparând cele dou ă acte normative se poate observa că între organele competente în
investigarea urmăririi penale și în începerea acesteia, atât noul cod de procedură penală, cât și vechiul
cod au cuprinse, în conținutul lor aceleași categorii de organe de urmărire penală. Abilita te a efectua
începerea urmăririi penale sunt organe le de cercetare penală, cu precizarea că actuala lege a evidențiat
delimitarea între organele de cercetare penală ale poliției judiciare și cele speciale, care pot de sfășura
în cadr ul unui proces penal și cu precădere în urmărirea penală , activități ce constau în strângerea
probelor , fiind numeroase legile speciale ce antamează rolul acestora în începerea urmăririi penale.
Procurorul a rămas și în actualul cod organul judiciar centra l însărcinat cu atribuții complexe asupra
actelor și măsurilor procesuale existente într -o urmărire penală, asigurând respectarea deplină a
drepturilor participanților în cadrul primei faze a procesului penal, dar și pe parcursul desfășurării
acestuia. To todată acesta supraveghează și controlează activitățile organelor de cercetare penală care
încep urmărirea penală în scop ul descoperirii tuturor mijloacelor de probă ce pot duce la vinovăția sau
nevinovăția persoanei ce devine suspect de comiterea unei fap te penale. Sub acest aspect, legea nouă
își regăsește fundamentul în dispozițiile procesuale anterioare, cu simpla precizare că legea 135/2010
prin modificările sale a simplificat mecanismul întocmirii actelor în faza de urmărire penală și în
efectuarea ei, bucurându -se de o mai bună funcționalitate .
Analizarea comparativă a normelor care fundamentează cadrul urmăririi penale și modalitatea
prin care aceasta poate fi începută este important a fi cunoscută prin intermediul ambelor legi, mai
ales că preced enta reglementare penală nu a ieșit din vigoare de mult timp, iar pentru înțelegerea
amănunțită a conținutul normativ al unei legi procedurale este necesar a fi cunoscute toate elementele
legale cu referință direct ă în impactul pe care îl produce la nivel central .

38
Concluzia lucrării

Nu este o noutate faptul că procesul penal atrage numeroase întrebări legate de modalitatea de
efectuare a acestuia, de impactul creat asupra persoanei care este anchetată și de ef ectul pe care îl
deține într -o societate standardizată prin implementarea directivelor europene în materie penală.
Lucrarea de față a descris, în linii mari, momentul de debut al procesului penal, concretizat prin
începerea urmăririi penale, prezentând act ivitățile ce au loc în vederea bunei funcționări a acestuia
atingând, în definitiv scopul reglementat în prevederile legale. Înțelegerea instituțiilor procesuale prin
lumina noului cod implementat prin legea nr. 135/2010 este strâns legată de vechea lege d e la 1968 ,
deoarece fundamentul noii prevederi nu a cunoscut o modificare radicală, păstrându -și în esență
structura tehnico -legislativă. Datorită dinamicii ce are loc în domeniul dreptului în general, și cu
precădere în dreptul procesual penal a fost necesară intra rea în vigoare a unui nou cod care să regleze
problemele existente în efectuarea unei urmăriri penale.
Lucrarea a avut ca temă centrală arătarea, în paralel, a mecanismului legal utilizat în începerea
urmăririi penale în noul și vechiul cod de procedură p enală. Prezentarea succintă a atins stabilirea
noțiunilor generale, a condițiilor pozitive și negative cu rol decisiv în începerea urmăririi penale, a
organelor competente în dispunerea măsurilor procesuale, a actelor prin care acestea din urmă pot fi
luate față de participanții la procesului penal, a formelor și etapelor ce compun acestă amplă și
complexă activitate. Am arătat de -a lungul prezentării scopul pe care începerea urmăririi penale îl
deține în efic ientizarea reparării unui conflict negativ de n atură penală, fără aceasta neputând exista
procesul penal ce are ca efect tragerea la răspundere penală a persoanelor ca re au comis infracțiuni.
Importanța pe care o deține limita inițială a urmăririi penale este prezentă în fiecare capitol și secțiune
a lucrării, iar ultima parte este destinată comparației între legile procesuale penale, legi ce au ridicat
numeroase controverse și dezbateri juridice în legătură cu aplicabilitatatea lor.
Reglementările europene în materie penală și cooperare judiciară au av ut un impact major în
decizia modificării legii procesual penale, unificând prin adoptarea unui nou cod ce a intrat în vigoare
la 1 februarie 2014, toate normele ce garantează coroborarea deplină a instituțiilor în vederea
respectării sistemului de drept, în ansamblul său.

39
Bibliografie

Surse legislative :
Legea 135/2010 privind Codul de procedur ă penală publicată în M. Of. al României nr.486 din 15
iulie 2010;
Legea nr. 29 din 12 noiembrie 1968 a Codului de procedur ă penală, emitent Marea Adunare Națională,
în Buletinul Oficial nr. 145/12 noiembrie 1968, nr. 146/12 noiembrie 1968;
Codul penal a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, odată cu legea de aplicare nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind Codul penal;
Legea nr . 207/2018 pentru modificarea și completarea legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară ;
Legea nr.364 din 15 septembrie 2004 privind organizarea și funcționarea organelor de poliție
judiciară, publicată în M. Of .al României nr. 869/23 septembrie 2004 ;
Ordonanța de urgență nr. 6 /2016 privind unele măsuri de punere în executare a mandatelor de
supraveghere tehnică dispuse în procesul penal;
Legea 7/1973 pentru modificarea Codului de procedur ă penală al Republicii Socialiste România,
publicat în M.Of. al României, în vigoare din 06.aprilie 1973;
O.U.G 18/2016 privind modificarea și completarea legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, legii nr.
135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din legea
nr. 304/2004 privind oragnizarea judiciară ;
Constitu ția României din 2003 publicată în M. Of al României nr.767/ 31 octombrie 2003 revizuită
prin legea de revizuire nr. 429/2003 , public ată în M. Of al Rom âniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie
2003 ;
Directiv a europeană 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de
stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de
înlocuire a Deciziei -cadru 2001/220/JAI a Consiliului .

Surse doctrinare:
Ion Neagu. M. Damaschin, Tratat de procedură penală – parte generală, ediția a -II-a, ed. Universul
Juridic, București, 2015 ;
M.Udroiu, Procedură penală. Parte general ă, ediția a -IV-a, revizuită și actualizată, ed.C.H.Beck,
București, 2018;

40
M.Udroiu, Fișe de procedură penală. Parte specială, ediția a -II-a, revizuită și adăugită, ed.Universul
Juridic, București, 2017 ;
C S. Paraschiv, Fi șe de procedură penală pentru admiterea în magistratură și avocatură, ed. Hamangiu,
București, 2016 ;
Anca -Lelia Lorincz, Drept procesual penal -Curs Universitar pentru programul de studii univer sitare
de licență, Vol.1, ed.Universul Juridic, București, 2015 ;
N. Volonciu, Tratat de procedură penală, ed. Paideia, București, 1996 ;
Tudorel Toader, Marieta Saft a, Constituția României, ediția a -II-a, îngrijită și adnotată, ed. Hamangiu,
2016;
Uzlău. A , Drept procesual aprofundat -Universitatea Titu Maiorescu, București, 2015 .

Surse internet:
www.wikipedia.ro, accesat la data de 14.05.2019 , ora 17:12 ;
www.legeaz. net /dicționar – juridic/actele -premergătoare -ale-urmăririi – penale, accesat la data de
16.06.2019, ora. 15:22 ;
www.grefier.ro , site accesat la data de 11.06. 2019, ora 16 :41;
www.curia.europa.eu/jmcs 6/ro/ , site accesat la data de 17.06.2019, ora 00:57.