Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor [607810]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
1|P a g i n a

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRA ȘOV FACULTATEA DE MEDICINĂ

LUCRARE DE DIPOMĂ
Implementarea imunizării active a copiilor conform
programului n ațional la nivelul cabinetului de medicină de
familie

ȘEF CATEDRĂ
Șef de lucrări Dr. Rodica Onofrei
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Șef de lucrări Dr. Rodica Onofrei

ABSOLVENT: [anonimizat]
2016

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
2|P a g i n a

Cuprins

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 4
CAPITOLUL 1: TUBERCULOZA ………………………….. ………………………….. ……………………. 6
CAPITOLUL 2: BOLI PENTRU CARE VACCINAREA SE FACE SUB FORMĂ DE VACCIN
HEXAVALENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 9
2.1 Difteria ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 9
2.2 Tetanosul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 11
2.3 Tuse convulsivă (pertusis) ………………………….. ………………………….. ………………….. 13
2.4 Poliomielita ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 14
2.5 Haemophilus influenzae ………………………….. ………………………….. ……………………… 16
2.6 Hepatita virala B ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 17
2.7 Imunoprofilaxia difteriei, tetanosului, pertusisului, poliomielitei, infecției cu
haemophilus influenzae și hepatitei B ………………………….. ………………………….. ………… 19
CAPITOLUL 3: BOLI CARE FAC PARTE DIN VACCINAREA ROR ………………………….. . 21
3.1 Rujeola ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 21
3.2 Parotidita epidemica ………………………….. ………………………….. ………………………….. 22
3.3 Rubeola ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 23
3.4 Imunoprofilaxia Rujeolei, Parotiditei epidemice și a Rubeolei ………………………….. .. 24
CAPITOLUL 4: SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII ………………………….. …………… 26
CAPITOLUL 5: ADMINISTRAREA VACCINURILOR ………………………….. …………………… 27
5.1 Screening pentru contraindicații și precauții ………………………….. ……………………….. 27
5.2 Educarea pacientului sau a părinților incl uzând comunicarea riscurilor și siguranței
unui vaccin ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 28
5.3 Ingrijirea pacientului in timpul administrării vaccinului ………………………….. ………….. 28
5.4 Căi și rute de administrare ………………………….. ………………………….. ………………….. 31
CAPITOLUL 6: MATERIAL ȘI METODĂ ………………………….. ………………………….. ……….. 33
6.1 Studiul descriptiv longitudinal retrospectiv ………………………….. …………………………. 33
6.2 Studiul descriptiv observațional ………………………….. ………………………….. ……………. 34
CAPITOLUL 7: REZULTATE ………………………….. ………………………….. ………………………. 37
7.1 Caracteristicile demografice ale lotului de pacienți ………………………….. ……………… 37
7.2 Prevalența imunizărilor în lotul de pacienți ………………………….. …………………………. 39

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
3|P a g i n a 7.3 Prevalența imunizărilor în lotul de pacienți a vaccinului hexavalent ……………………. 40
7.4 Prevalența imuniză rilor în lotul de pacienți a vaccinului ROR ………………………….. .. 43
7.5 Prevalența imunizărilor în lotul de pacienți a vaccinurilor: BCG, antihepatitic și DTPa
-VPI / VPI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 45
7.6 Ponderea cazurilor ce au trebuit să recupereze cel puțin o imunizare ………………… 48
7.7 Frecvența reacțiilor adverse apărute în urma imunizării pe lot și pe mediile de
proveniență ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 49
7.8 Ponderea vaccinurilor refuzate în lotul selectat ………………………….. …………………… 50
7.9 P revalen ța vaccin ării în func ție de caracteristicile demografice ale p ărinților ……….. 51
7.10 Prevalența vaccinării în functie de informare ………………………….. ……………………. 54
7.11 Distribuția părinților care ar vaccina pe viitor copiii ………………………….. ……………. 60
CAPITOLUL 8 : DISCU ȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 62
CAPITOLUL 9: CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………… 67
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 69

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
4|P a g i n a Partea Generala
INTRODUCERE

Imunizarea la copii este de obicei un serviciu oferit de maternitate sau de serviciul de
sănătate public. Copiii ar trebui să primească vaccinul de care au nevoie la vârsta potrivită
în timpul vizitelor programate la medic. Majoritatea țărilor au un program na țional de
vaccinare, acesta stabilind vârsta la care copiii ar trebui să primească fiecare doză a
diferitelor vaccinuri. [1]
Când ne gândim la imunizări, prima intrebare ce apare in mintea oamenilor este: De
ce? De ce să ne imunizăm? Primul răspuns dat la această întrebare este că bolile devi n mai
rare în urma vaccinării. Și daca este așa, adică anumite boli dau semne de eradicare, atunci
de ce se mai fac vaccinarile?
Pentru a da un răspuns mai bun la această intrebare, aș vrea să ne imaginăm că
suntem într -o casă fără u și și fără geamuri la p olul nord. Pentru a n e salva viața va trebui să
montăm cât mai repede geamuri și uși casei și să gasim o sursă de căldură. În exemplul
meu, geamurile și ușile reprezintă profilaxia și igiena, iar sursa de caldură vaccinurile. Odată
stabilită temperatura ne cesară pentru supraviețuire și confor t, totul va părea foarte bine,
însă atunci când ea se va opri , noi vom îngheta. Asta până când găsim o soluție pentru a
ne salva de ingheț. Cu alte cuvinte, vaccinurile ne protejează și sunt necesare și obligatorii
până se va găsi o soluție pentru a fi eradicată complet fiecare boală în parte.
Astfel, chiar dacă în lume există foarte puține cazuri de boală astăzi, dacă dăm la o
parte protecția obținuta prin vaccinare, tot mai mulți oameni se vor infecta și vor imprăștia
boala și la alții. Curând tot acest progres pe care l -am făcut în toți acești ani va fi făcut
inutil.[2]
O altă posibilă intrebare este: Cum previn imunizările bolile? Afecțiunile pe care
acestea le previn sunt deseori letale, vaccinurile reduc riscul infe cției lucrând cot la cot cu
sistemul natural de apărare al organismului pentru a -l ajuta să dezvolte imunitate împotriva
bolii, imitând infecția. Totuși, acest tip de infecție nu cauzează starea de boală, dar provoacă
sistemul imun să producă limfocite T și anticorpi. Uneori, după vaccinare, imitația infecției
poate provoca simptome minime, cum ar fi febra. [3]
Aproape o treime din mortalitate la copiii sub 5 ani este cauzată de boli prevenibile
prin vaccinare. Prin vaccinare se previne moartea a 2 -3 milioa ne de copii în fiecare an.
Vaccinurile combinate contopesc mai multe vaccinuri cu componente echivalente
într-un singur produs pentru a preveni mai mult de o singură afecțiune sau pentru a preveni
mai multe tulpini care dau aceea și boală. Uzul acestora re duce grija privind numărul de
injectari pe care le primește un copil. [4]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
5|P a g i n a În final, trebuie să menționăm că unii oameni cred că imunitatea obținută natural –
imunitate de la boala în sine – este mai bună decât imunitatea obținută în urma imunizării.
Totuși , infecțiile naturale pot cauza complicații severe sau pot fi chiar cauzatoare de moarte.
Și asta se poate întampla chiar și în cazul celor mai banale afecțiuni. Nimeni nu poate ști
cât de serioasă poate fi infecția unui individ și dacă va cauza spitalizar ea sau nu . [5]
Program național de vaccinare în vigoare din 01.04.2015 este următorul:
 2 luni vaccin hexavalent [ Vaccin diftero -tetano – pertussis acelular -poliomielitic –
Haemophilus B – hepatitic B (DTPa -VPI – Hib – Hep.B)],
 4 luni vaccin hexavalent
 12 luni vaccin hexavalent + ROR
 5, 7 ani ROR
 6 ani vaccin diftero -tetano -pertussis acelular -poliomielitic (DTPa -VPI / VPI )
 8 ani vaccin poliomielitic inactivat
 14 ani vaccin diftero -tetanic pentru adulți / vaccin diftero -tetano -pertussis acelular
(dT / DTPa)

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
6|P a g i n a CAPITOLUL 1: TUBERCULOZA

Privire de ansamblu
În majoritatea țărilor dezvoltate, foarte mulți oameni consideră că Tbc este o boală
de ordinul trecutului. Totuși, tuberculoza este încă principalul ucigaș în rândul adulților tineri
pe întreg pamântul, după infecția HIV. Se consideră că aproape 2 miliard e de oameni sunt
încă infectați cu bacteria cauzatoare a TB, adică mycobaterium tuberculosis .
Începând cu 1990, avansul în ceea ce privește Tb până în prezent a fost major:
mortalitatea prin această afecțiune a scăzut cu 47%, aproape toate îmbunătățirile au apărut
începând cu anul 2000, când s -au stabilit MBGs. Per total, diagnosticul corect și tratamentul
TB au salvat aproximativ 43 de milioane de vieți între 2000 și 2014.
În ciuda avansării și în ciuda faptului că aproape toate cazurile de Tb pot fi tratate, Tb
rămâne una dintre principalele amenințări în lume.
Date epidemiologice
În 2014, Tb a ucis 1.5 milioane de oameni (1.1 milion HIV -negativ și 0.4 milioane HIV –
pozitiv). Pe tot globul s-a estima t ca numarul cazurilor noi de tuberculoză ar fi de 9.6 milioane
de. Un procent de 12% dintre aceste 9.6 milioane de cazuri noi de TB au fost HIV -pozitive.
În anul 2014 au fost estimate 480.000 de cazuri de TB multi -drog rezistenta.[6]
În anul 2012, în România, a fost înregistrată o incidență a TB de 76 caz uri la 100.000
de locuitori și o mortalitate de 7 decese la 100.000. Pe grupe de vârstă, un număr foarte
mare de cazuri s -a înregistrat pentru oameni cu vârsta cuprinsă între 40 -59 de ani (100
cazuri/100.000 locuitori). [7, 8]
Transmitere
TB este o boală c ronică infecțioasă. Ea se transmite prin intermediul aerului, prin
inhalarea de particule infectante atunci când oamenii care sunt bolnavi de TB expulzează
bacteria, de exemplu prin tuse. De obicei infectează plămânii, dar pot fi infectate și alte părți
ale corpului. [6]
Fazele infe cției TB la copil
Faza 1 – reprezintă perioada de incubație. Începe imediat după momentul infectării
cu mycobacterium tuberculosis (Mt), până când se dezvoltă sensibilizarea la tuberculină,
care va putea fi evidențiată prin poz itivarea testului cutanat la tuberculină. Durata acestei
perioade este de aproximativ 2 -10 săptămâni și este invers proporțională cu numărul de
bacili care au fost inoculați. Astfel, când cantitatea de bacili Mt este mare, cum este situația
în care sugarul este contaminat de la mamă, perioada de incubație va fi scurtă.
Simptomatologia lipsește la 90% din copiii infectați cu Mt. S -a estimat că doar 10% din copiii

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
7|P a g i n a infectați dezvoltă "tuberculoza boală", și aceasta fie prin dezvoltarea leziunii inițiale într -un
proces continuu, fie prin reactivarea unor leziuni mai vechi. [9]
Faza 2 – apare după o perioadă de 1 -4 luni de la infecția primară și este consecința
diseminării hematogene oculte care apare în perioada de incubație. Specific acestei
perioade este riscu l foarte mare de dezvoltare a meningitei TB și a tuberculozei miliare. [9]
Faza 3 – urmează la 3 -7 luni după infecția primară. În această perioadă copiii mai
mari de 5 ani pot dezvolta pleurezia TB, iar cei mai mici de 5 ani tuberculoza bronșică. [9]
Faza 4 – ține până se produce calcificarea complexului primar, după aproximativ 1 -3
ani de la infecția primară. [9]
Faza 5 – concordă calcificării complete a leziunilor primare, aceasta apărând după 3
ani în raport cu infecția primară. [9]
Succesiunea î n timp a principalelor forme de tube rculoză în raport cu infecția inițială
 complexul primar (1 -3 luni)
 tuberculoza miliară și meningita tuberculoasă (3 -6 luni)
 complicațiile pulmonare (3 -9 luni)
 tuberculoza osteo -articulară (3 -6 luni)
 tuberculoza renală (5 -25 ani ) [9]
Diagnostic
Se suspicionează dignosticarea Tb la un copil în doua circumstanțe: 1) copil contact
al unui bolnav de TB, 2) copil simptomatic. Atunci când este absentă confirmarea
biologică, de altfel considerată a fi "standardul de aur", diagnosticul p ozitiv se stabilește pe
mai multe componente, niciuna din acestea nefiind individual suficiente. Astfel, se vor lua
în considerare:
 contextul epidemiologic – identificarea sursei de infecție se face prin ancheta
epidemiologică. Aceasta este de două feluri: ancheta epidemiologică
ascendentă și ancheta epidemiologică descendentă.
 simptomatologia
 IDR la PPD
 modificări radiologice
 teste de laborator modificate. [9]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
8|P a g i n a Testul cutanat la tuberculină (IDR la PPD)
Utilizarea tuberculinei în scop diagnostic se bazează pe faptul că organismul infectat
cu Mt sau cu alte mycobacterii se sensibilizează față de proteinele acestora. Citirea
rezultatului are loc la 48 -72 de ore de la testare, când indurația este maximă și dispare
reacția nespecific ă. [10]
Reacția pozitivă:
 papula > 10mm la 72 de ore de la injectare reprezintă suspiciunea de infecție
tuberculoasă sau vaccinare BCG, dar nu boală.
 papula > 5mm în cazul persoanelor cu expunere recentă la Mt și aparținând unui grup
cu risc crescut.
 Papula > 15mm este considerată pozitivă la toate persoanele, indiferent de existența
vaccinării; nu reprezintă într -un mod absolut boală, dar sugerează o infecție cu Mt.
[10]
Virajul tuberculinic constă în pozitivarea unei testări care succede uneia cu rezultat
negativ și, dacă nu este consecința unei vaccinări BCG, traduce o infecție de dată recentă.
[9]
Tratament
Tratamentul tuberculozei se face conform strategiei OMS. Un tip de Tb ce produce și
astăzi mari dificultăți este Tb multi -drog rezistentă. F actorii de risc pentru apariția
chimiorezistenței sunt: un tratament neadministrat corect, eșecul terapeutic, Tb transmisă
nosocomial, călătoriile în zone cu prevalență crescută la acest tip de TB sau chiar reședinta
în astfel de zone sau un contact prelun git cu pacienți cunoscuți cu TB MDR. [10]
Imunoprofilaxia
La nou -născuți și copiii mici s -a dovedit că vaccinul BCG are un efect protector față
de meningita TB și boala diseminată. Vaccinarea acordă o protecție relativă care nu
întrerupe lanțul epidemiolog ic al bolii și nici nu înfrânează infectarea cu Mt. În consecință,
nu previne infecția primară sau reactivarea infecției tuberculoase latente.
Acest vaccin este unul viu atenuat, liofilizat, cu aspect de pulbere albă, condiționate
în fiole de 2 mg masă bac teriană. Vaccinul se dizolvă cu 2ml mediu lichid Sauton, în
soluție protectoare de glutamat de sodiu 1.5%. Suspensia astfel obținută, se utilizează în
mai puțin de 30 de minute de la preparare. Este obligatorie păstrarea vaccinului la loc ferit
de lumină și termperatura de 40 C. [10]
Pentru a se aprecia eficacitatea vaccinării la un individ sunt luate drept criterii:
diametrul cicatricei postvaccinale >3mm, reacția pozitivă la PPD și gradul de acoperire
vaccinală mai aproape de 100%. [10]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
9|P a g i n a Reacț ii adverse posibile
Reacțiile adverse sunt rare, cea mai mare parte dintre ele fiind autolimitative. Dintre
acestea se pot enumera: abcesele la locul de injectare și limfadenitele.
Extrem de rar, postvaccinal, pot să apară complicații destul de importante, acestea
pot fi severe la copiii imunocompromiși. Infecția diseminată, datorată vaccinarii BCG, a fost
raportată cu o rata de 1 caz/milion de vaccinați, exclusiv în contextul unei imunități sever
compromise. [10]

CAPITOLUL 2: BOLI PENTRU CARE VACCINAREA SE FACE SUB
FORMĂ DE VACCIN HEXAVALENT

2.1 Difteria
Privire de ansamblu
Este o boală acută, transmisibilă cauzată de Corynebacterium diphtheriae. Această
boală este în general caracterizată de creșterea locală a bacteriei la nivelul faringelui cu
pseudo -membrane sau, mai rar, în stomac și plămâni. Diseminarea sistemică a toxin ei
produce apoi leziuni în organe la distanță. Boala acută a tractului respirator superior de
obicei cuprinde una sau mai multe dintre următoarele: zonele tonsilare, laringe, palatul
moale, uvula și cavitățile nazale. [12]
Corynebacterium diphtheriae este un bacil aerob gram -pozitiv. Acesta are patru
biotipuri: gravis, intermedius, belfanti și mitis. Toate aceste biotipuri sunt capabile să
producă aceeasi exotoxină. Producerea toxinei apare atunci când bacteria este infectată
de un bacteriofag ce conține ge na toxică a difteriei.
În prezent boala poate fi prevenită prin vaccinare. [13]
Mecanismele etipatogenice
Persoanele susceptibile pot prelua bacilii difterici toxigenici la nivelul nasofaringelui.
Organismul va produce o toxină care inhibă sinteza proteică celulară și este responsabilă
de distrucția țesuturilor locale și formarea pseudomembranelor. Această tox ină produsă la
nivelul membranei este apoi absorbită în sistemul sangvin și apoi distribuită la nivelul
țesuturilor organismului, unde determină complicații majore precum: miocardita, nevrita,
trombocitopenia și afectarea renală cu proteinurie. [13]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
10|P a g i n a Date epidemiologice
Difteria apare pe toată suprafața pământului, dar în mod special în țările tropicale.
În țările industrializate aceasta este o boală destul de rară. Sursa o reprezintă oamenii
purtători asimptomatici de C. diphtheriae.
Transmiterea este î n general de la persoană la persoană prin intermediul tractului
respirator. Mai rar, transmiterea poate să apară prin leziuni cutanate sau obiecte
contaminate cu secreții provenite de la persoane bolnave. Perioada de incubație a difteriei
este în medie de 2-5 zile (1 -10 zile). Boala se poate răspândi doar dacă în leziuni sau
secreții se găsesc bacili virulenți. Fără tratament antibiotic aceste organisme persistă în jur
de 2 săptămâni, rareori peste 4 săptămâni. [14]
În anul 2011, s -au înregistrat la nivel m odial 4.867 cazuri noi de difterie, dintre
acestea 13 cazuri în Africa, 8 în America, 352 în regiunea mediterană (est), 4.425 în Asia
de SE, 32 în Europa și 37 în zona Pacificului de Sud. [10]
În România nu au fost semnalate cazuri de difterie din 1990. Ca o consecință a
absenței cazurilor de boală s -a constatat dispariția aparentă C. dipftherie toxigen din 2002.
În acela și timp a fost semnalată și o reducere anuală a numărului de tulpini netoxigene
izolate în teritoriu (356 în 1995, 3 în 2005). [15]
Tabloul clinic
Boala poate cuprinde orice membrană mucoasă . Pentru a prezenta mai bine din punct
de vedere clinic această afecțiune este mai bine să clasificăm difteria în funcție de locul
anatomic, astfel:
 difteria nazală anterioară – clinic acest tip de di fterie nu se deosebește de o banală
răceală și este deseori caracterizată de o curgere mucopurulentă a nasului. De
obicei pe septul nazal se formează o membrană albă.
 difteria faringeală și tonsilară – această formă este cea mai des întalnită în practică.
La acest nivel infecția se asociază cu absorbția sistemică substanțială de toxină.
Primele simptome care apar sunt: starea de rău general, disfagie, anorexie, urmate
la 2-3 zile de apariția falselor membrane alb -cenusii, acestea pot acoperi tot palatul
moale. Pseudomembranele sunt destul de aderente de țesuturi și îndep ărtarea
forțată produce sângerări. Dezvoltarea pseudomembranoasă excesivă poate duce
la obstrucție respiratorie.
 difteria laringiană – poate fi o extensie a difteriei faringiene sau poate fi specifică la
acest nivel. Simptomele includ răgușeală, tuse seacă. Membranele duc adesea la
obstrucția căilor aeriene, de aceea difteria laringiană este o urgență medicală,
necesitând adesea traheostomie.
 forma cutanată – se manifestă ca leziuni tegumentare infectate, cu aspect
nespecific. Este asociată cel mai frecvent cu condiții precare de igienă. [11]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
11|P a g i n a Diagnostic
Diagnosticul difteriei este pus de obicei pe baza aspectului clinic deoarece este foarte
important să se înceapă terapia chiar și în absența rezultatelor de laborator. [14, 15] Pentru
confirmarea diagnosticului se fac culturi celulare din leziunile colectate, din fragmente de
țesut din zona faringiană, în special din zonele decolate, ulcerații și din criptele tonsilare. (14,
15) Dacă bacilii difterici sunt izolati, aceștia trebuie să fie testati pentru producerea de toxine.
În situația în care un pacient suspectat de difterie a primit tratament antibiotic anterior
și culturile sunt negative, trei situații pot contribui la stabil irea diagnosticului: 1. Test PCR
pozitiv pentru difteria cu gene toxice; 2. Izolarea de C. Diphtheriae din culturi de la contacți;
3. Determinarea anticorpilor în titruri nonprotective (mai puțin de 0.1UI/ml), în ser obținut
înainte de administrarea antito xinei. [14, 15 ]
Tratament
Pentru a preveni complicațiile și eventual decesul este obligatoriu ca tratamentul să
fie instituit de urgență. [14]
Pentru indivizii suspecți de difterie sunt necesare următoarele măsuri:
1. administrarea de antitoxină difterică în doze adecvate, a ceasta este obtinuntă pe mai
multe căi. Antitoxina difterică este folosită în prezent doar pentru tratarea difteriei.
Efectele sale nu neutralizează toxina care este deja fixată la țesuturi, dar
neutralizează toxina circulantă și previne pr ogresia bolii.
2. administrarea de antibiotice; boala nu este contagioasă de obicei la 48 de ore de la
instituirea tratamentului antibiotic. Eliminarea bacteriei trebuie dovedită prin două
culturi celulare consecutive negative după terminarea terapiei.
3. izolar ea după diagnosticul clinic prezumtiv, până la obținerea culturilor. [13]

2.2 Tetanosul
Privire de ansamblu
Este o boală infecțioasă care de cele mai multe ori este fatală, cauzată de toxinele
produse de Clostridium tetani. În multe părți ale globului boala rămâne o problemă de
sănătate importantă. C. Tetani este un bacil anaerob care formează spori. Acești spori sunt
cel ma i des intâlniți în mediu în special în zonele calde și umede. Când ajung în plăgi deja
necrozate aceștia se convertesc în bacili tetanici care produc toxine. Tetanosul maternal
este o consecință a nașterii sau avortului în condiții de igienă precară, iar c el neonatal apare
atunci când se folosesc instrumente nesterilizate la tăiera cordonului ombilical.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
12|P a g i n a Toxina cea mai importantă a acestui bacil este tetanospasmina. Această toxină
blochează neurotransmițătorii inhibitori de la nivelul sistemului nervos cent ral și produc
rigiditate musculară și spasm. [13, 16]
Date epidemiologice
Tetanosul apare peste tot în lume, dar predispoziție mai mare o au regiunile dens
populate, în zonele calde, umede cu sol bogat în materie organică. [13,16]
În anul 2011 la nivel global s -au raportat 13.759 de cazuri de tetanos, dintre acestea
4.178 sunt cazuri de tetanos neonatal. Repartizate pe regiuni, situația mondială arată astfel:
Africa 4.350 cazuri (1.863 neonatal); America 482 (18 neonatal); Mediterana de est 1.330
cazuri (1.062 neonatal); Asia de sud -est 5.555 cazuri (963 neonatal); Pacificul de sud 1.948
(272 neonatal); Europa 94 de cazuri fără niciun caz raportat de tetanos neonatal. [10]
În România în anul 2011 au fost raportate 19 cazuri de tetanos, iar în 2014 doar 3.
Tabloul clinic
Perioada de incubare este de la 3 zile până la 21, în medie 8 zile. Cu cât este mai
departe locul de intrare de sistemul nervos central, cu atât perioada de incubare este mai
mare. O perioadă mai scurtă de incubație se asociază deseori cu o rată de supraviețuire
mai mică. [13]
Pe baza manifestărilor clinice s -au descris 3 forme de tetanos:
 tetanosul localizat – este o formă mai puțin frecventă, în care pacienții au contractură
musculară în zona anatomică lezată. Aceste contracții pot persista pe o perioadă de
mai multe săptămâni, după care dispar treptat. Doar in 1% din cazuri această formă
este fatală, deci este varianta mai ușoară, dar care poate precede tetanosul
generalizat.
 tetanosul cefalic – apare ocazional împreună cu otita med ie, în care C. Tetani este
prezent în flora microbiană a urechii medii sau la nivelul zonelor lezate ale capului.
Este o formă rară de tetanos.
 tetanosul generalizat – aproximativ 80% din cazurile de tetanos se prezintă sub
această formă. Cu alte cuvinte e ste cel mai comun tip de boală. Aceasta debutează
descendent. Primul semn este trismusul, urmat de rigiditatea gâtului, dificultăți la
înghițire și rigiditatea mușchilor abdominali. Alte simptome cuprind: febra ridicată,
transpirație, hipertensiune arteria lă, tahicardie. Spasmele pot apărea frecvent,
durează câteva minute și continuă cam 3 -4 săptămâni. Recuperarea completă poate
dura câteva luni. [13]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
13|P a g i n a Diagnostic
Teste specifice de laborator pentru tetanos încă nu există. Diagnosticul este complet
de natură clinică și nu depinde de confirmarea prezenței bacteriei. C. Tetani poate fi recoltat
din leziune la aproximativ 30% din pacienți și poate fi izolată de la pacienți care nu au
tetanos. Identificarea de labora tor a bacteriei de pinde de producerea toxinei în ș oareci. [13]
Tratament
 prima recomandare este toaleta plăgii și curățarea prin eliminarea țesutului necrotic
și a corpilor străini
 dacă apare spasmul tetanic, este urgentă terapia de susținere generală și a funcției
respiratorii
 antibioterapie pentru prevenirea suprainfectării bacteriene
 imunoglobulina tetanică este recomandată pentru persoane cu tetanos, aceasta
poate neutraliza doar toxina liberă nelegată de terminațiile nervoase. [10]
Deoarece tetanosul nu induce imunitate prin boală , imunizarea activă cu anatoxină
tetanică trebuie să fie asigurată cât mai curând după stabilizarea stării pacientului. [10]

2.3 Tuse convulsivă (pertusis)
Privire de ansamblu
Pertusis este o boală foarte transmisibilă, respiratorie, care poate fi prevenită prin
vaccin. Incidența acestei boli a f ost foarte scă zută prin vaccinare masivă. Totusi, există o
creștere considerabilă de cazuri de tuse convulsivă la copii mai mari, adolescenți și
adulți.[18]
Este cauzată de Bordet ella pertusis și este cunoscută pentru tuse incontrolabilă,
violentă, care de foarte multe ori duce la insuficiență respiratorie. Această bacterie se
atașează de cilii din partea superioară a sistemului respirator, după care elimină toxine care
alterează c ilii și cauzează dilatarea căilor aeriene. [19]
Date epidemiologice
S-a estimat că în anul 2008 au fost aproape 16 milioane de cazuri de pertusis pe
intreg globul, 95% dintre acestea fiind în țări dezvoltate și că aproape 195.000 de copii au
murit din cauza acestei boli. În acela și an imunizarea a permis să se evite 650.000 de morți.
[23]
În anul 2010 în România s -au raportat 29 de cazuri de tuse convulsivă, mai puține ca
în 2011, când s -a raportat o creștere a numărului de cazuri, ajungându -se la numar ul de 86 .
În 2014 în România s -au înregistrat 87 de noi cazuri de pertusis. [20]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
14|P a g i n a Tablou clinic
Perioada de incubație a pertusisului este între 4 și 21 zile, cu o medie de 7 -10 zile și
foarte rar poate ajunge la 42 de zile. Evoluția clinică are 3 stadii:
1. perioada catarală – caracterizată de debut insidios cu catar nazal (coriz ă), strănut,
febră cu valori mici și o ușoară ocazională tuse, similară răcelii. Treptat tusea devine
mai severă și după aproximativ două săptămâni începe al 2 -lea stadiu.
2. perioada de tuse paroxistică – în această etapă se pune de obicei diagnosticul.
Caracteristic pacientul are paroxisme sau izbucniri de tuse rapide datorită
imposibilității eliminării mucusului din arborele traheo -bronșic. La sfârșitul
paroxismului apare un efort resp irator însoțit de un șuierat ascuțit. În timpul unui astfel
de atac pacientul poate deveni c ianotic. Paroxismele apar cel mai adesea noaptea,
cu o medie de 15 atacuri pe 24h. În această etapă accesele de tuse cresc ca
frecvență în primele 1 -2 săptămâni, ap oi se mențin pentru următoarele 2 -3 săptămâni
și în cele din urmă se răresc treptat.
3. etapa de convalescență – recuperarea este graduală. Tusea devine mai puțin
paroxistică și dispare în 2 -3 săptămâni. [13]
Diagnostic
Diagnosticul de pertusis se pune pe is toricul clinic al pacientului (tuse cu durată de
mai mult de 2 săptămâni, paroxisme, vărsătură) și se confirmă printr -o varietate de teste de
laborator: cultură, PCR și DFA (test de fluorescență directă a anticorpilor). [13]
Tratament
Tratamentul primar în tuse convulsivă este tratamentul de susținere, de și s-a dovedit
că antibioticele ar fi de valoare. Acestea , dacă sunt instituite timpuriu , pot modifica evoluția
bolii. Un tratament antibiotic cu efecte majore în pertusis trebuie administrat și la contacți i
apropiați, indiferent de vârstă și de statusul vaccinal. Toți contacții mai mici de 7 ani care nu
și-au completat prima serie de 4 doze de vaccin trebuie să completeze schema de vaccinare
la intervalele minime recomandate, precum și rapelul de la vârsta de 4-6 ani. [13]

2.4 Poliomielita
Privire de ansamblu
Poliomielita este o boală infecțioasă specific umană, foarte contagioasă, având ca
etiologie enterovirusurile poliomielitice. Această afecțiune este caracterizată printr -o
evoluție autolimitantă bifazică: prima fază, cu manifestări nespecifice (boala minoră), este
urmată după o scurtă perioadă de remisiune, de o fază cu manifestări în principal paralitice
specifice. Aceste paralizii se pot remite sau pot lăsa sechele motorii definitive. O denumire
a acestei boli întâlnită în România este "paralizia infantilă".

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
15|P a g i n a Virusurile poliomielitice au dimensiuni mici (24 -30 nm) și conțin ARN. Se cunosc 3
serotipuri cu antigenitate distinctă, patogenitate diferită și risc de infecție naturală variabilă
cu regiun ea geografică:
 tipul 1 – serotipul cel mai răspândit în lume (WPV1)
 tipul 2 – la fel de răspândit în lume, dă forme clinice mult mai puțin grave (WPV2)
 tipul 3 – are circulație mai restransă [21] (WPV3)
Date epidemiologice
Din 1988, când a început inițiativa de eradicare a acestei afecțiuni, s -a raportat un
progres în această direcție prin mijloacele de urmărire a paraliziei flasce acute (AFP) [22].
În 2011, din 650 de cazuri raportate 583 au fost datorate WPV1 și 67 WPV3, o reducere cu
52%, respectiv 22% comparativ cu anul 2010. Între ianuarie -martie 2012, 48 de cazuri (39
WPV1, 9 WPV3) au fost raportate, reprezentând o reducere cu 66%, respectiv 31% a
cazurilor în întreaga lume. [23] În România înca din anul 2000 nu a mai fost raportat niciun
caz de poliomielită. [17]
Tablou clinic
Perioada de incubație durează 3 -6 zile, după această perioadă 5% din pacienți se
prezintă cu boala minoră care se manifestă prin: febră, mialgie, cefalee, anorexie. Această
condiție se reduce în 3 zile. Aproximativ 1% din pacienți prezintă poliomielita aseptică,
nonparalitică. Cea mai rară prezentare a bolii este poliomielita paralitică.
După una sau mai multe zile simptomatologia de poliomielită aseptică este urmată
de durere severă de spate , gât și mușchi și de o dezvoltare rapidă a slăbiciunii motorii.
Slăbiciunea este în general asimetrică, este preponderent proximală și poate cuprinde
picioarele (cel mai adesea), mâinile sau mușchii abdominali, toracici sau bulbari. Paralizia
apare în faz a de febră a bolii și de obicei nu progresează după defervescență. Uneori în
decursul bolii poate apărea retenția urinară. Majoritatea pacienților cu paralizie recuperează
o parte a funcției la săptămâni sau chiar luni de la infecție. Însă aproximativ două treimi
dintre pacienți au sechele reziduale neurologice. [24]
Diagnostic
În general virusul poate fi izolat din scaunul sau faringele persoanei cu poliomielită;
mai rar din LCR. Anticorpii apar precoce în cursul bolii la nivel sanguin, dar și la nivelul
mucoasei gastro -intestinale (IgA). [24]
Tratament
Tratamentul este suportiv și se bazează pe analgezice pentru a diminua durerea de
spate, cefaleea și spasmul piciorului. Compresele calde locale pot de asemenea să reducă
spasmul și durerea musculară. Repau sul prelungit la pat poate fi necesitat în forma
paralitică, urmat ulterior de recuperare pe o perioadă mai lungă de timp: fizioterapie,

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
16|P a g i n a protezare, chirurgie ortopedică, m onitorizarea și menținerea unei presiuni arteriale adecvate
și pregătirea pentru trah eostomia de necesitate și ventilație mecanică. [25]

2.5 Haemophilus influenzae
Privire de ansamblu
Acesta, incluzand tipul b, este un cocco -bacil gram -negativ care afectează doar
oamenii. În mod obișnuit colonizează tractul respirator și poate cauza infecții severe.
Cele mai importante manifestări ale infecției cu Hib, cum ar fi pneumonia, meningita
și alte boli invazive, apar în principal la copiii cu vârsta mai mică de 2 ani, în special la sugari.
Vaccinul este sigura posibilitate publică capabilă s ă prevină majoritatea cazurilor serioase
de boală cauzată de Hib. La populațiile nevaccinate aceasta este cauza principală de
meningită bacteriană. [26]
Haemophilus influenzae se prezintă sub formă de 6 tipuri capsulare. Dintre acestea,
tipul b este responsabil de 90% dintre infecțiile sistemice. Infecții mai grave sunt de obicei
cauzate de tulpini care transportă o capsulă polizaharidică. Acest zaharid, un polimer al
PRP, este principalul factorul asociat cu v irulența. [26]
Date epidemiologice
Boala cauzată de Hib, în mod special meningita și pneumonia la copiii mici, este o
problemă mare de sănătate în zonele lumii unde imunizarea la scară largă pentru Hib nu a
fost implementată încă.
Anual apar cel puțin 3 milioane de cazuri serioase de boală și aproximativ 386.000
decese la copii. Majoritatea morbidității și mortalității datorate Hib are loc în tările în curs de
dezvoltare. [26] În 2011 au fost înregistrate la nivel mondial 8.298 de c azuri, iar în România
s-au înregistrat în 2010 16 cazuri noi de infecție cu Hib, iar în 2011 5 cazuri. [10]
Tablou clinic
Cea mai serioasă manifestare a infecției cu Hib este meningita . Acest tip de meningită
are manifestări similare cu acelea ale meningitei cauzate de oricare altă bacterie. Semnele
specifice la prezentare sunt febra, alterarea stării de conștiență, convulsii, semne de iritație
meningeală. Efuzia subdurală, cea mai comu nă complicație, este suspectată atunci când în
ciuda antibioterapiei corecte începute de 2 -3 zile, sugarul tot prezintă convulsii, hemipareză
sau sedare continuă. Mortalitatea este de aproximativ 5%, dintre supraviețuitori 6% prezintă
surditate permanentă și o pătrime au un tip de handicap semnificativ. [24]
Epiglotita – este o infecție Hib amenințătoare de viață care implică celulita țesutului
epiglotic și supraglotic. Poate duce la obstrucția acută a căilor respiratorii superioare. Gâtul
inflamat și febra progresează rapid către disfagie, sialoree și obstrucția căilor aeriene.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
17|P a g i n a Hib cauzează pneumonia la sugari. Infecția este imposibil de diferențiat de alte tipuri
de infecție bacteriană, cu excepția faptului că Hib implică deseori pleura. [24]
Câteva din condițiile invazive mai puț in comune ale acestei bacterii pot fi importante
la copii, acestea includ : osteomielita, artrita septică, pericardita, celulita orbitală,
endoftalmia, infecția de tract urinar, abcese și bacteriemie fără focar identificabil.[24]
Diagnostic
Se face prin cultura din LCR, sânge, aspirat otic, lichid pleural. Tulpinile izolate în
mod special de la copiii până la vârsta de 15 ani trebuie să fie serotipate. Această procedură
poate identifica serotipul b, care este singurul prevenibil pr in vaccinare. [10]
Tratament
Infecțiile determinate de Haemophilus influenzae răspund de obicei la o cură de
antibioterapie cu ampicilină, cefotaxim, gatifloxacin, moxifloxacin sau ceftriaxona ca terapie
de inceput, însă tulpinile rezistente încep să fie din ce în ce mai comune. Trata mentul
antibiotic trebuie să fie început cât mai precoce. Ca alternativă, este prescrisă o combinație
între cloramfenicol și ampicilina. Dacă tulpina este sensibilă la ampicilină, cloramfenicolul
este întrerupt. [25]
Sechele le neurologice pot fi reduse pri n terapia cu corticoizi, prin reducerea edemului
cerebral în cazul meningitei cauzate de H. Influenzae. [10]
Alte măsuri sunt suportive, cum ar fi menținerea liberă a căilor aeriene și ventilația
mecanică, monitorizarea ratei și tipului respirațiilor, urmă rirea semnelor de cianoză și
dispnee care necesită intubație sau traheostomie. Trebuie să se evite supra -umplerea cu
lichide la pacienții cu meningită pentru că acest lucru poate duce la edem cerebral. [25]

2.6 Hepatita virala B
Privire de ansamblu
Hepatita virală este un termen folosit pentru mai multe boli similare din punct de
vedere clinic și totuși diferite din punctul de vedere al agentului etiologic și al epidemiologiei.
Hepatita A si hepatita B au fost recunoscute ca entități separate încă di n anii 1940 și pot fi
diagnosticate cu teste serologice diferite. Infecția cu VHB este o cauză pentru hepatita acută
și cronică, și pentru ciroză. Este cauza a aproape 50% din cancerele hepato -celulare. [13]
VHB este un virus mic, cu dublă capsulă care fac e parte din familia Hepadnaviridae.
Virusul are un mic genom ADN circular dublu -catenar și numeroase componente antigenice
dintre care: AgHBs, AgHBc, AgHBe. Oamenii sunt singura gazdă cunoscută pentru VHB.
Acesta este relativ rezistent la condițiile de med iu și s-a constatat că rămâne activ pe diferite
suprafețe o perioadă mai mare de 7 zile, la temperatura camerei. [13]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
18|P a g i n a Date epidemiologice
S-a estimat că mai mult de 2 miliarde de oameni în întreaga lume a fost i nfectați cu
VHB. Dintre acestia, aproximativ 360 de milioane de indivizi sunt infectați cronic și la risc de
moarte, în mare parte datorită cirozei și carcinomului hepato -celular. [27]
Cea mai importanta zonă din lume este Asia pentru că 78% din infecția mondial ă cu
VHB se cantonează în acest continent. 16% din infecția cu VHB este în Africa, câte 3% în
America de Sud, Europa, America de Nord și Oceania. În România , după anii 1990 s -a
raportat o incidență scăzută a infecției cu VHB. [28]
Tablou clinic
Modelul clinic al infecției cu VHB nu se poate deosebi de cel al altor tipuri de hepatită
virală acută. Perioada de incubație este între 45 și 160 de zile, cu o medie de 120 de zile.
La sugari și copii boala evoluează în general asimptomatic, semnele clin ice și simptomele
întâlnindu -se cel mai adesea la adulți, de și dintre aceștia 50% vor fi asimptomatici în infecția
acută.
Faza preicterică durează de obicei între 3 și 10 zile. Debutul este insidios, cu
alterarea stării generale, greață, vărsături, dureri abdominale, febră, cefalee, mialgii, erupții
cutanate și artrită.
Faza icterică are o perioadă variabilă, dar de obicei durează între 1 și 3 săptămâni
și este caracterizată de: astenie marcată, icter și hepatomegalie (splenomegalia este mai
rară).
In convalescență, starea generală alterată și oboseala pot persista săptămâni sau
chiar luni, în timp ce icterul, anorexia și alte simptome pot dispărea. [13]
Diagnostic
Diagnosticul se bazează pe investigațiile clinice, de laborator și epidemiologice.
Infecția cu VHB nu poate fi diferențiată de alte infecții doar pe baza aspectului clinic,
diagnosticul definitiv depinzând de rezultatele testelor serologice. AgHBs poate fi detectat
de la 1 -2 săptămâni după expunerea la VHB până la 11 -12 săptămâni, fiind testul cel mai
des utilizat. Prezența AgHBs la o persoană indică contagiozitatea, indiferent dacă infecția
este acută sau cronică.
Ac anti -HBc se dezvoltă în orice infecție cu VHB și indică o infecție prezentă la un
moment dat în trecut. P rezența Ac anti -HBs asigură protecție după infecția acută cu evoluție
spre recuperare completă. [13]
Tratament
Imunoglobulina hepatitica B și vaccinul hepatitic B sunt administrate la indivizi care
au fost expusi la sânge sau secreții corporale ale indiviz ilor infectați. [25] Nu există terapie
specifică pentru infecția acută, însă există tratament de susținere.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
19|P a g i n a Două grupuri majore de medicamente anti -virale au fost licențiate pentru tratamentul
cronic al VHB în multe țări. Interferonul este tratamentul maj or în infecția cronică, dar
rezultatele sunt dezamăgitoare. Entecavirul este unul dintre medicamentele anti -retrovirale
incluse în ghidurile actuale. [13]

2.7 Imunoprofilaxia difteriei, tetanosului, pertusisului, poliomielitei, infec ției cu
haemophilus influenzae ș i hepatitei B
După cum ați observat mai sus, nu am abordat imunoprofilaxia acestor afecțiuni la
fiecare subcapitol în parte. Aceasta se datorează faptului că imunizarea se administrează
sub formă de vaccin hexavalent în România. Dar trebuie men ționat că în lume există mai
multe variante de administrare a acestor imunizări. Vaccinul care se administrează este
următorul: diftero -tetano – pertussis acelular -poliomielitic -Haemophilus B – hepatitic B
(DTPa -VPI – Hib – Hep.B)
Programul de vaccinare c onstă dintr -o serie de 3 doze la 2, 4, 6 luni, după care
acestea sunt urmate de o a 4 -a doza la cel puțin 6 luni. Primele 3 doze trebuie spațiate la
un interval de minim 4 săptămâni, iar doza a 4 -a nu este bine să fie administrată înainte de
vârsta de 12 luni. [13]
Vaccinul antidifteric – contine toxoid difteric. Toxoid difteric cu un singur antigen nu
există disponibil. Toxoidul difteric este combinat cu toxoidul tetanic ca toxoid diftero -tetanic
folosit în pediatrie (DT) ș i toxoid tetano -difteric folosit la adulți (Td). După o serie primară de
3 doze de toxoid difteric corect spațiate la adulți și 4 la copii, mai mult de 95% din subiecți
capătă un nivel protectiv de antitoxină. Toxoidul difteric a fost estimat că are eficiența clinică
de 97%. [13]
Toxoidul tetanic există sub 2 tipuri: toxoid lichid și adsorbit pe sare de aluminiu, cea
din urmă fiind formularea favorită deoarece răspunsul imun este mai bun și durează mai
mult timp. Eficacitatea vaccinului nu a fost niciodată studiată într -un trial cl inic, dar se poate
spune că vaccinul are o eficacitate presupusă de 100%. Nivelul de antitoxină scade în timp,
de aceea este necesar să se refacă vaccinarea o dată la 10 ani. [13]
Vaccinul pertusis acelular (aP) – conține componente purificate ale B. Pertu sis în
diferite cantități. Acest vaccin este disponibil numai în combinații cu anatoxină difterică si
tetanică. Există 2 formulări: formularea pediatrică DtaP și formularea pentru adolescenți și
adulți Tdap. [13]
Vaccinul poliomielitic inactivat (IPV) conține toate cele 3 serotipuri de virus
poliomielitic. Acesta are o eficacitate crescută în dezvoltarea imunității la poliovirus și
protecția împotriva poliomielitei paralitice. 90% din pacienți obțin imunitate după primele 2
doze, iar după a 3 -a doză 99%. Ef icacitatea împotriva poliomielitei paralitice se corelează
cu prezența titrului de anticorpi.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
20|P a g i n a Vaccinul Hib este constituit din polizaharidul de suprafață al serotipului b conjugat
cu o proteină transportatoare, în cazul acesta toxoidul tetanic, care -l face mai eficient în
declanșarea unui răspuns imun limfocit T dependent, mult mai competent. [10] Vaccinul Hib
conjugat care a fost licențiat pentru utilizarea la sugar este foarte imunogenic. Mai mult de
95% din sugari vor dobândi titruri protective după pri ma doză. Eficacitatea clinică a fost
estimată la 95 -100%. De asemenea este imunogen și pe grupele de risc (pacienți cu
siclemie, HIV, splenectomizați). [13]
Vaccinul antihepatită virală B este dezvoltat pe baza AgHBs purificat, acesta nu
poate determina bo ala pentru că nu conține ADN viral cu potențial infecțios. După
administrarea intramusculară a 3 doze a vaccinului hepatitic B mai mult de 95% din sugari
și mai mult de 90% din adulți capătă titruri protectoare de anticorpi. După vaccinare memoria
imună r ămâne intactă pentru mai mult de 20 de ani. [13]
Reacții adverse
 în general pot apărea reacții adverse locale, precum eritem și indurație, de obicei
autolimitante care nu necesită tratament.
 reacții locale intense pot apărea la administrările ulterioare și se pot prezenta sub
formă de edem extins dureros la nivelul brațului.
 reacții generale precum febra sau alte simptome sunt rare.
 reacții sistemice severe, cum ar fi urticaria generalizată, anafilaxie sau complicații
neurologice au fost raportate rar. [10]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
21|P a g i n a CAPITOLUL 3: BOLI CARE FAC PARTE DIN VACCINAREA ROR

3.1 Rujeola
Privire de ansamblu
Rujeola este o boală virală infecțioasă deosebit de contagioasă. Înainte de
descoperirea unui vaccin, infecția rujeolică era specifică în perioada copilăriei. Mai mult de
90% din persoane erau imune până la vârsta de 15 ani. Rujeola este o boală des întâln ită
și fatală în țările care sunt în curs de dezvoltare. OMS estimează că datorita acesteia au
murit aproximativ 145.700 de indivizi la nivel global în anul 2013. [13]
Virusul rujeolic face parte din familia Paramyxoviridae, genul Morbilivirus, care are un
centru monocatenar de ARN. Există doar un singur tip de virus rujeolic care este antigenic.
Virusul este inactivat rapid de căldură, raze de soare, pH acid, eteri și tripsină. Are o
scurtă perioadă de supraviețuire, în aer sau pe obiecte, mai puțin de 2 ore. [13]
Date epidemiologice
După 8 ani de scădere a cazurilor de rujeolă începând cu anul 2000, numărul de
cazuri raportate s -a stabilizat în 2009 după care a început să crească din nou în anul 2010.
Scăderile continue între 2009 -2010 în regiunea Pacif icului de vest și regiunea de sud -est a
Asiei au contrastat cu focare mari în regiunea mediteraneană de est în 2009, în regiunea
europeană în 2010 și în regiunea Africii în 2009 și 2010. În 2010, aproximativ 90% din cazuri
au fost raportate din AFR, EUR si SEAR. [29]
În România s -au raportat 193 de cazuri în anul 2010, urmând ca apoi până în 2012
să se raporteze o creștere a cazurilor de rujeolă până la 7.450. În următorii ani numă rul
cazurilor raportate a început să scadă, ajungând în 2014 la 59 de cazuri raportate. [17]
Tablou clinic
Rujeola începe cu un prodrom respirator de 2 -4 zile cu febră, tuse, coriză și
conjunctivită. Chiar înainte ca erupția cutanată să apară, apare semnul lui Koplik, o erupție
punctiformă sidefie de dimensiunea 1 -2 mm. Erupția cu tanată eritematoasă, non -pruritică,
maculo -papulară a rujeolei începe la linia părului și după urechi, se extinde pe trunchi și
membre, incluzând palmele și tălpile, și deseori confluează. În acest stadiu pacientul este
la nivelul cel mai ridicat de boală. După a 4 -a zi erupția începe să se diminueze și febra
dispare. Mai târziu pot apărea descuamări ale pielii și colorarea maronie a acesteia. Întreaga
boală, care durează aproximativ 10 zile, tinde să fie mai severă la adulți decât la copii, cu
febră mai ridicată, erupția mai proeminentă și incidența complicațiilor mai mare. [24]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
22|P a g i n a Diagnostic
 testarea serologică, cel mai adesea prin EIA, este larg folosită și poate diagnostica
boala dacă este folosită la timpul potrivit. Răspunsul imun IgM este tranzitoriu, dar
cel IgG poate dura câțiva ani. Persoanele neinfectate ar trebui să fie IgM negative, și
vor fi ori IgG negat ive ori IgG pozitive, depinzând de o infectare anterioara sau de
statusul vaccinării. [13]
 virusul rujeolic poate fi izolat din urină, aspir atele nazo -faringeal e, sânge heparinizat
sau tampoane pentru gât. Probe pentru culturi virale ar trebui recoltate de la orice
persoană suspectată clinic cu rujeolă în termen de 3 zile de la debutul erupției. [13]
Tratament
Tratamentul rujeolei necesită repaos la pat, controlul simptomatologi ei și precauție
pentru transmitarea pe cale aeriană în perioada contagioasă. Antipireticele pot reduce febra ,
și iritația respiratorie poate fi ajutată printr -un mediu cald și folosirea vaporizatoarelor.
Ribavirinul intravenos poate reduce severitatea bolii la adulți. [25]
Pe lângă acestea, este necesar să se asigure o nutriție ad ecvată si rehidratare în caz
de diaree apăruta în contextul bolii. Uneori vitamina A poate avea efecte benefice. [10]

3.2 Parotidita epidemica
Privire de ansamblu
Oreionul (parotidita epidemică) este o boală acută virală care apare în general la
școlari și adolescenți. Afectează în principal glandele salivare și uneori poate afecta și
pancreasul, testiculul sau ovarul. Meningita și orhiepididimita reprezintă două dintre cele
mai importante și mai puțin frecvente manifestări ale acestei afecțiuni. Caracte ristic multor
boli virale, oreionul are o evoluție mai severă la persoanele care depășesc perioada
pubertății decât la copii.
Virusul urlian este un membru în familia Paramyxoviridae și are un genom ARN
unicatenar. Acesta este sensibil la eteri dator ită învelișului lipidic pe care il posedă . Este
stabil la 40C pentru mai multe zile și la -650C pentru luni sau chiar ani. [30]
Date epidemiologice
Oreionul este endemic pe tot cuprinsul planetei. În Statele Unite, înainte de licențierea
vaccinului viu -atenuat pentru oreion în 1967, epidemii apăreau la fiecare 2 -5 ani. De și boala
apărea în tot timpul anului, vârful de incidență era între ianuarie și mai. După anul 1967 a
apărut o scădere a mai mult de 99% din cazurile anuale de oreion, cu o medie de 265 de
cazur i pe an. În ciuda acestui lucru, au apărut focare de boală în țări precum Olanda, Marea
Britanie, Statele Unite și Canada după anul 2005. [30]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
23|P a g i n a În România în anul 2000 au fost raportate 26.542 de cazuri de oreion. Ulterior
incidența a început să scadă astf el că în 2010 s -au raportat 286 de noi cazuri, iar în 2014
numărul cazurilor raportate a ajuns la 107. [17]
Tablou clinic
Perioada de incubație a parotiditei epidemice este în medie 16 -18 zile, cu o rază de
2-4 săptămâni. Simptomele prodromale sunt nespecifice și cuprind: febră scăzută , anorexie,
stare de rău și cefalee. [30]
Parotidita – este cea mai frecventă manifestare și apare la 30 -40% dintre persoanele
infectate. Poate fi unilaterală sau bilaterală și pot fi afectate glandele salivare unice sau
multiple. Aceasta tinde să apară în primele 2 zile și este observată inițial datorită durerii otice
și sensibilității la palparea unghiului maxilarulu i. [10]
Simptomatologia se reduce după o săptămână și dispare de obicei după 10 zile.
Dintre infecțiile cu virus urlian, 20% sunt asimptomatice, 40 -50% pot avea doar manifestări
nespecifice sau preponderent respiratorii. [10]
Diagnostic
Diagnosticul clinic se pune pe baza istoricului expunerii și pe baza întăririi și umflării
parotidei. Diagnosticul se confirmă prin izolarea virusului urlian sau prin detectarea de acid
nucleic urlian la PCR din probele clinice. O altă metodă de confirmare este prezența
anticorpilor IgM specifici oreionului, sau o creștere de 4 ori a anticorpilor specifici pentru
oreion în ser. [30]
Tratament
Tratamentul în parotidita epidemică este simpto matic și suportiv. [30]

3.3 Rubeola
Privire de ansamblu
Rubeola este o boală predominant a copilăriei și este edemică peste tot în lume.
Virusul se răspândește doar la oameni și în general provoacă o infecție ușoară. Există
complicații ale infecției cu acest virus și una dintre ele este, în general la femei, po liartralgia,
care lasă adesea sechele destul de serioase. Totu și principala problemă de sănătate pusă
de acest virus este teratogenitatea. Infecția cu virus rubeolic la o femeie în primul trimestru
de sarcină poate induce un spectru de defecte congenitale la nou născut, cunoscute sub
numele de sidrom congenital rubeolic. Boala poate fi prevenită prin vaccinare. [30]
Virusul rubeolic face parte din genul Rubivirus aparținând familiei Togaviridae. Acest
virus este transmis pe cale respiratorie. Se multiplică inițial în mucoasa naso -faringiană și
în nodulii limfatici locali. Viremia are loc la 5 -7 zile de la expunere și rezultă di n transportul
viral în diferite organe. [31]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
24|P a g i n a Date epidemiologice
Rubeo la de obicei apare având un pattern sezonal, cu epidemii o dată la 5 -9 ani.
Totuși, extinderea și periodicitatea epidemiilor este foarte variabilă atât în țările în curs de
dezvoltare cât și în țările industrializate. [32]
În 2010 la nivel mondial, s -au în registrat 75.962 cazuri noi de rubeolă, iar în 2011 s –
au raportat 112.265 de cazuri. În acela și an la nivel european au fost raportate 7.759 cazuri.
Însă, dintre acestea, numai 5.5% au fost confirmate de laborator (492 de cazuri). [10]
În anul 2010 în Româ nia au fost raportate 350 de cazuri de rubeolă, iar în 2011 s -au
raportat 3.494. În următorul an incidența a început să crească și astfel în 2012 s -au raportat
20.812 cazuri noi. În cele din urmă, în anul 2014 au fost raportate 30 de cazuri noi de
rubeolă . [17]
Tablou clinic
Perioada de incubație este 14 zile (12 -23 de zile). În timpul celei de a 2 -a săptămâni
după expunere, poate apărea un prodrom cu următoarele manifestări: febră, stare generală
modificată și o ușoara conjuctivită, specifice cel mai adesea adulților. Limfadenopatia
postauriculară, occipitală si cervicală posterioară este caracteristică, și de obicei precede
erupția cu 5 -10 zile. Erupția maculo -papulară, eritematoasă și de obicei însoțită de pru rit
apare la 50 -80% dintre persoanele infectate cu acest virus. Aceasta durează de obicei 1 -3
zile, începe pe față și gât înainte de a progresa în jos pe corp. Uneori această erupție poate
să lipseasă. Artrita sau artralgia pot fi simptome care însoțesc ac eastă afecțiune în proporție
de 70%. [32]
Diagnostic
Multe afecțiuni care se prezintă cu erupție pot mima rubeola și aproape 50% dintre
cazurile de rubeolă pot fi subclinice. Singurele dovezi concrete pentru infecția acută cu virus
rubeolic sunt o cultură virală pozitivă sau detectarea acestui virus prin PCR, prezența
anticorpilor IgM specifici pentru virusul rubeolic, sau demonstrarea unui nivel crescut al
anticorpilor IgG în serul combinat din faza acută și cea de convalescență. [13]

3.4 Imunoprofilaxia Rujeolei, Parotiditei epidemice și a Rubeolei
Motivul pentru care nu am abordat im unoprofilaxia acestor afecțiuni la capitolele
aferente este pentru că aceste a (vaccinurile) se administrează sub formă de vaccin
combinat. Vaccinul este disponibil sub forma preparatului combinat ROR (rujeolă -oreion –
rubeolă) sau RORV (rujeolă -oreion -rubeolă -varicelă). Doza este de 0.5 ml și se
administrează intramuscular sau subcutanat.
În urma studiilor epidemiologice s -a constatat că vaccinul conferă protecție de lungă
durată față de cele 3, respectiv 4 boli, la cele mai multe persoane. Ratele de seroconversie
sunt similare monovaccinului rujeolic, ROR și RORV. La administrarea unei singure doz e

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
25|P a g i n a de vaccin ROR aproximativ 2 -5% dintre copii nu dezvoltă anticorpi. Cea mai mare parte a
persoanelor care nu au răspuns imunologic corespunzator la prima administrare vor
răspunde la a doua doză de vaccin. Studiile arată că mai mult de 99% dintre persoane le
cărora li se administrează două doze de vaccin dezvoltă anticorpi protectori.
Schema de vaccinare este cu 2 doze de ROR administrate la un interval de cel puțin
4 săptămâni, prima doză administrându -se la vârsta de 12 luni. În focarele de rujeolă, ROR
poate fi administrat la contacții receptivi începând cu vârsta de 7 luni, dar acestă doză nu
este considerată o primă doză și imunizarea va fi reluată la vârsta recomandată – 12 luni.
În România, în cadrul Programului Național de imunizare, doza a 2 -a este
recomandată la vârsta de 7 ani. Totuși, copiii la care au fost administrate primele două doze
la vârsta recomandată, la interval de cel puțin 4 săptămâni, nu se administrează o doză
suplimentară.
Reacț ii adverse
Reacț ii locale reprezentate de eritem moderat la locul injectă rii. La persoanele
receptive, poate apărea o formă ușoară de boală rujeolică la 5 -12 zile după administrare ,
dată de replicarea virusului. Component a rujeolică din ROR este adeseori asociat ă cu febra,
în timp ce component a rubeolică este asociată cu erupția cutanată, prurit sau purpura.
Câteva cazuri de orhită au fost de asemenea raportate. [10]
Cazuri rare, 1/800.000 de doze de tulpina Jeryl Lynn, de disfuncție a SNC, au fost
raportate după două luni de la vaccinarea cu vaccin urlian. Tulpina RA 27/3 de virus rubeolic
conținută în vaccin este sigură și imunogenă. Nici vaccinul rubeolic, nici imun oglobulina nu
sunt eficace pentru profilaxia post -expunere la rubeolă. [10]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
26|P a g i n a Partea Specială
CAPITOLUL 4: SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Se estimează că aproximativ 4 milioane de copii mor anual datorită unor afecțiuni
care pot fi prevenite prin vaccin și că alte 4 milioane de copii sunt dizabilitați permanent.
Deși vaccinarea este opțiunea cea mai bună din punctul de vedere al raportului
cost/eficiență , există o mare diferență între ce știm și ce aplicăm. Se pare că suntem mai
buni în a căpăta mai multă informație decât în a o aplica. Aplicarea corectă a vaccinurilor
disponibile împotriva unor boli ca varicela, poliomielita, tetanusul neona tal și pertusis poate
duce la reducerea semnificativă a mortalității și morbidității, atribuite acestor boli, printre
copii și sugari. Dezvoltarea continuă și introducerea de noi vaccinuri împotriva unor
componente dominante ale complexului de boli diaree -dizenterie -pneumonie poate duce la
scăderea în continuare a cazurilor. [33]
În ultimii ani vaccinarea a devenit un subiect din ce în ce mai controversat, mulți
părinți refuzând imunizările. La cabinetul medicului de familie deseori se duc discuții cu
aceșt ia, încercându -se explicarea importanței imunizării, pentru că atunci când decizia va fi
luată ne dorim să știm că oricare ar fi ea pacienții sunt bine informați.
Lucrarea aceasta pleacă de la premisa că vaccinarea este benefică, î nsă se poate
ca pe parcursul cercetării poziția să se schimbe. Unul dintre motivele acestei lucrări este să
identificăm rata de acoperire a vaccinurilor în cabinetul medicului de familie, alt motiv este
să descoperim ce vaccinuri sunt refuzate și care este motivul refuzului, ca mai apoi să putem
dezvolta noi strategii de implementare a imunizărilor. Una din fricile legate de acest subiect
este metoda administrării, motiv pentru care în această parte specială vom începe cu
explicarea tehnicii de adminstrare a vaccinurilor.
Având în vedere că reacțiile adverse sunt de o deosebită importanță, studiul de față
iși propune să prezinte situația reacțiilor adverse care au apărut în decursul a cincisprezece
ani de vaccinare în cabinetul de asistență primară . Ulterio r vom analiza dacă reacțiile
adverse reclamate sunt determinate sau nu de imunizare.
Datorită faptului că în anumite medii de socializare se vorbește intens despre autism
și corelația acestuia cu vaccinarile, dorim să oferim o informație obiectivă cu priv ire la acest
subiect. În primul rând vom prezenta afecțiunea în sine, iar apoi vom prezenta legă tura pe
care aceasta o are sau nu cu imunizarea.
În ultimii ani refuzul vaccinărilor, în România și nu numai, a început să fie din ce în
ce mai întâlnit. Consec ința logică a acestui fapt este că dacă numărul copiilor nevaccinați
crește, în curând ne vom afla în pericol ca anumite boli cândva eradicate să apară din nou.
De aceea cosiderăm că studiul de față este foarte important pentru țara noastră și reprezintă

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
27|P a g i n a doar un început în încercarea de a descoperi obstacolele și ulterior de a le depăși, pentru a
menține bolile eradicate în acela și stadiu.
Starea de sănătate a copiilor din România este foarte importantă pentru că, pe de o
parte ei reflectă viitorul ță rii, iar pe de altă parte pentru că dacă ei nu sunt sănătoși, nici
celelalte categorii de vârstă nu sunt.

CAPITOLUL 5: ADMINISTRAREA VACCINURILOR

După cum am precizat în capitolul anterior, una din fricile cu privire la imunizare este
administrarea vaccinului, astfel că în acest capitol vom aborda acest subiect și vom specifica
fiecare etapă ce are loc.
O administrare corectă a vaccinului este cheia unui program de imunizare de succes.
Este partea importantă care asigură că vaccinarea este pe cât posibil sigură și eficientă.
Acest capitol prezintă cel mai bun ghid practic pentru administrarea vaccinului. In practică
acest ghid se folosește în concord anță cu standardul profes ional pentru admins trarea
medicației și ghidul furnizat de producatorul vaccinului. [13]
Ori de câte ori un vaccin este administrat există câteva repere care trebuiesc urmate :
 pacientul corect
 vaccinul și diluantul corect
 timpul potrivit (incluzând vârsta corectă și intervalul de administrare, dar și să fie
înainte de expirarea produsului)
 doza corectă
 calea de administrare corectă (incluzând acul corect și tehnica)
 locul corect
 documentația corectă [13]

5.1 Screening pentru contraindica ții și precau ții
Pacienții și rudele lor se bazează pe sistemul medical pentru administrarea vaccinului
în siguranță. Screeningul pentru contraindicații și precauții poate preveni apariția de reacții
adverse ca urmare a vaccinării. Acest a ar trebui să se facă pentru orice pacient, chiar dacă
pacientul a mai primit în trecut acela și vaccin, statusul acestuia se poate modifica de la o
vizită la alta la medic.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
28|P a g i n a Pentru a salva timp, unele cabinete cer pacienților să răspundă la întrebările de
screening înainte de a se prezenta la cabinet, printr -o metodă electronică pe un portal de
sănătate electronic sau cu o foaie și un pix atunci când stau în sala de așteptare sau de
examinare. [13]

5.2 Educarea pacientului sau a pă rinților incluzâ nd comunicarea riscurilor și
siguranț ei unui vaccin
Studiile arată că părinții vor informație corectă și consistentă din mai multe surse pe
care ei le consideră credibile. Mai mulți părinți din ziua de azi nu știu foarte multe despre
bolile care sunt prev enite prin vaccinare și atunci nu ințeleg nici beneficiile care vin în urma
vaccinării. De foarte multe ori citează internetul ca sursă de informare cu privire la acest
subiect. Din păcate, multă informație prezentă pe internet nu este corectă. Poate fi fo arte
dificil pentru un părinte să știe ce site să creadă și pe care să nu -l creadă. Profesioniștii din
domeniul medical trebuie să fie gata să dea părinților informație transparentă și de
actualitate cu privire la beneficiile vaccinării, dar și cu privire la riscurile acesteia. [13]
Stabilirea unui dialog deschis promovează un mediu sigur, care clădește încredere
și în care indivizii pot evalua liniștiți informația, să discute despre îngrijorări și să ia decizii
informate cu privire la imunizări. Nu toți părinții vor acela și nivel de informație medicală sau
științifică. Din această cauză este indicat să se stabilească nivelul de informație pe care
fiecare părinte îl dorește și apoi să se comunice clar și transparent informația.
Informații pe această tema p ot fi accesate la această adresă :
http://www.cdc.gov/vaccines/hcp/patient -ed/conversations/index.html , informație benefică
atât pentru discuțiile cu copiii tineri, dar și pentru discuțiile cu părinții sugarilor. [13]

5.3 Ingrijirea pacientului in timpul administrării vaccinului
Toți cei implicați trebuie să lucreze pentru a administra vaccinurile în cea mai sigură și
puțin stresantă cale. Există strategii simple care pot fi folosite atât de părinți cât și de
personalul medical ca sa facă primirea unui vaccin cât mai ușor :
 prezentarea unui atitudini pozitive prin expresiile faciale, limbajul corpului și
comentarii
 folosirea unui ton calm al vocii
 făcând contact vizual, chiar și cu cei micuți
 explicarea importanței vaccinării

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
29|P a g i n a  fiind sincer în expli carea a ceea ce e de așteptat ( ex. A nu se spune "injecția nu va
durea ") [13]
5.3.1 Poziționarea și reținerea mângâietoare: Atunci când vaccinul este admin istrat
unui sugar sau unui copil mic, părintele trebuie încurajat să țină copilul în timpul administrării.
Părintele trebuie să fie instruit despre cum să țină copilul în așa fel încât vaccinul să fie
administrat în siguranță. Studiile arată că copiii au m ai puțină frică și experimentează mai
puțină durere atunci când stau în picioare decât dacă stau jos, posibil datorită faptului că
anxietatea este redusă, ceea ce diminuează percepția durerii de către copil. [13]

Figura 5.3.1 Poziționarea și reținerea mângâietoare, preluată de pe
http://iamforkids.org/up -down -up-mid-session -in-depth/ accesat î n data de 13/04/2016

5.3.2 Managementul durerii: Frica de injec ții și durerea de la ac sunt deseori citate ca
motive pentru care copiii și adulții refuză vaccinurile. Imunizările sunt cea mai comună sursă
de durere iatrogenă ș i sunt administrate în mod repetat la copii pe perioada copilăriei și
adolescenței. Dacă această durere nu este adresată, individul poate avea anxietate înainte
de administrare, frică de ace și evitarea comportamentelor de îngrijire a sănătății pe durata
vieții.
Deși durerea asociată vaccinărilor nu poate fi complet evitată, există câteva lucruri pe
care părinții și personalul medical pot să le facă pentru a ajuta în această privință. Strategiile
bazate pe evidențe pentru a ușura durerea asociată cu procesul de injectare includ :

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
30|P a g i n a  tehnica injectă rii, aspira rea înainte de inject are și injectarea înceată a medicației sunt
tehnici ce nu au fost demonstrate științific. Aspirarea era la început indicată din motive
de siguranță și injectarea lentă a medicației se credea că scade durerea datorită
distensiei bruște a mușchilor. Nu exist ă nicio dovadă că metoda aspirării trebuie
folosită. Un studiu efectuat în 2007 în Canada a comparat răspunsul la durere al
sugarilor folosind injectare înceată, aspirare și scoatere ușoară a acului cu un alt grup
la care s -a folosit injectare rapidă, fără aspirare și scoatere rapidă a acului. Bazat pe
scara durerii din punct de vedere vizual și al comportamentului, grupul care a primit
vaccinul rapid și fără aspirare a experimentat mai puțină durere. Niciuna din metode
nu a provocat efecte adverse. [13]
 soluții cu gust dulce, acestea sunt un analgezic pentru copiii de până la 12 luni.
Lichidele îndulcite sunt recomandate copiilor care nu sunt alăptați în timpul
administrării vaccinului.
 alăptatul, acesta s -a demonstrat eficient pentru sugarii de până la 12 luni. Câteva
aspecte ale alăptatului se crede că ar diminua durerea, incluzând ținerea copilului,
contact piele -la-piele, laptele cu gust dulce și actul sugerii. A lăptatul ar trebui să aibă
loc înainte, în timpul și după vaccinare. [13]

Figura 5.3.2 Alăptat în timpul vaccinării , preluat de pe
http://www.centerforhealthjournalism.org/2015/05/06/needles -screams -and-vials-those-
vaccination -photos accesat î n data de 13/04/2016

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
31|P a g i n a  stimularea tactilă, frecarea sau mângâierea cu intensitate moderată a pielii de la
nivelul locului de injectare înainte și în timpul injecției poate scădea durerea la copiii
mai mari de 4 ani și la adulți.
 distragerea atenției , intervenții psihologice precum distragerea atenției la copii s -a
demonstrat că au eficiență în reducerea stresului și a percepției durerii în timpul
injecției. [13]

5.4 Căi și rute de administrare
5.4.1 Calea orală (PO) – vaccinul oral trebuie în general administrat înainte de administrarea
injecției sau înainte de efectuarea altor proceduri ce pot da disconfort.
5.4.2 Calea nazală – vaccinul viu atenuat gripal este în prezent singurul vaccin administrat
pe cale nazală.
5.4.3 Calea subcutanată – injecțiile subcutanate sunt administrate în țesutul grăsos găsit
sub derm și deasupra țesutului muscular. Locurile recomandate pentru calea subcutană
sunt coapsa pentru sugarii mai mici de 12 luni și la nivelul tricepsului în parte a superioară a
brațului pentru persoanele cu vârsta de 1 an și peste. Cel din urmă poate fi folosit și la sugari,
dacă este necesar. [13]

Figura 5.4.3 Locurile de injectare pentru calea subcutană, preluat de pe
http://www.cdc.gov/vaccines/pubs/pinkbook/vac -admin.html , accesat î n data de
13/04/2016
5.4.4 Calea intramuscula ră – administrarea injecțiilor intramusculare are loc în țesutul
muscular dedesubtul dermului și țesutului subcutanos. În mare parte vaccinurile inactivate
se administrează pe această cale. O mare parte dintre acestea conțin un adjuvant, care este
o part e a vac cinului care îmbună tățește răspunul imun față de antigen. În general adjuvanții

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
32|P a g i n a pot provoca reacții locale exagerate dacă nu sunt injectate în mușchi, deci administrarea
corectă este necesară.
Există doar 2 locuri recomandate în mod general pentru administrarea
intramusculară: mușchiul vastus lat eralis în partea antero -laterală a coapsei și mușchiul
deltoid în partea superioară a brațului. Locul preferat se alege în funcție de vărsta pacientului
și de gradul de dezvoltare musculară. Absența vaselor circulatorii mari în aceste locuri
recomandate face ca aspirația înainte de injectare să nu fie necesară. [13]

Figura 5.4.4 Locurile de injectare pentru calea submusculară , preluat de pe
http://www.cdc.gov/vaccines/pubs/pinkbook/vac -admin.html , accesat î n data de 13/04/2016

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
33|P a g i n a CAPITOLUL 6: MATERIAL ȘI METODĂ

Am realizat un studiu descriptiv longitudinal retrospectiv pe 146 de copii care s -au
născut între 1 ianuarie 2010 și 29 februarie 2016 și care au fost încadrați ca pacienți la
cabinetul de asistență primară . Și pentru că tema lucrării este "implementarea imunizării
active a cop iiilor" am considerat că este necesar să efectuam un studiu suplimentar pe 62
dintre părinții acestor copii. Studiul din urmă este descriptiv observațional și a fost necesar
pentru determinarea motivelor pentru care părinții refuză vaccinarea.

Obiectivele studiului au constat din :
 evaluarea situației în ce privește imunizările în această perioadă
 evaluarea prevalenței efectelor adverse induse de vaccinare
 evaluarea frecvenței recuperărilor datorate lipsei vaccinului
 evaluarea acoperirii vaccinale, cerceta tă pe fiecare vaccin individual
 identificarea motivului refuzului în situațiile în care părinții au decis pe propria
răspundere să refuze imunizările
 evaluarea eficacității vaccinurilor în cazul copiilor vaccinați în această unitate .
Datorită faptului că s -au efectuat două studii, o să descriem pașii efectuați în privița
acumulării informației pe fiecare dintre cele două separat.

6.1 Studiul descriptiv longitudinal retrospectiv
Sursa de informații a reprezentat -o registrul de vaccinări al cabinetului din care am
selectat pacienții care s -au născut între 1 ianuarie 2010 și 29 februarie 2016. Au fost exclu și
din studiu pacienții care în această perioadă s -au transferat la un alt ca binet de medicină de
familie. Motivul excluderii pe acest criteriu este că acești pacienți nu mai pot fi observați în
evoluție și în ceea ce privește apariția unor efecte adverse. Cazurile care au îndeplinit
criteriile au fost în număr de 146.
De asemenea , pentru calculul corect al acoperirii imunizărilor nu au fost luate în
considerare cazurile unor pacienții la care din anumite motive, cum ar fi nașterea prematură,
gemelaritate etc., a trebuit să fie amânată imunizarea, situație în care la momentul efect uării
studiului pacienții nu au fost încă imunizați, ci urmează a fi în viitorul apropiat.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
34|P a g i n a Printre variabilele primare ale studiului au fost cele legate de : caracteristicile
pacienților (sex, mediu de provenien ță, contraindicații, reacții adverse, boli i nfecțioase),
refuzul părinților asupra imunizării, vaccinurile administrate fiecărui caz în parte, tipul de
vaccin refuzat în cazul refuzului unui singur vaccin, eventual refuzului a două vaccinuri și
dacă a fost necesară recuperarea unor vaccinuri datorit ă indisponibilității.
Pe baza informațiilor obținute din registru s -au determinat ulterior distribuția pe sexe
și medii de proveniență, situația imunizărilor în lot și pe medii de proveniență, distribuția pe
mediul de proveniență a vaccinurilor în totalita te și apoi individual, distribuția pe mediul de
proveniență a fiecărui vaccin în parte, distribuția fiecărui vaccin în parte pe lot, ponderea de
vaccinuri ce au trebuit recuperate, frecvența reacțiilor adverse și ponderea vaccinurilor
refuzate.
6.2 Studi ul descriptiv observa țional
Informațiile au fost adunate prin intermediul chestionarului care a fost completat de
către părinții pacienților din primul studiu. O parte din părinți a refuzat completarea
chestionarului, motiv pentru care în baza de date în care s -au introdus rezultatele
chestionarului există 62 de cazuri.
Printr e variabilele primare ale studiului au fost cele legate de : caracteristicile părinților
(vârstă, studii, mediul de proveniență, număr de copii), informarea pe care aceștia au primit –
o de la medicul de familie cu privirea la imunizări, dar și reacțiile adve rse ale acestora,
situația imunizării copiilor, reacțiile adverse la care aceștia consideră că sunt expu și copiii
lor, dacă intenționează sau nu să -și vaccineze copiii pe viitor, care consideră că sunt sursele
credibile în ce privește acest subiect, dacă e i sunt sau nu vaccinați și dacă consideră că ar
fi mai sigură vaccinarea copiilor începând cu vârsta de 3 ani.
Pe baza informațiilor obținute din chestionar s -au determinat ulterior : prevalența
vaccinării în funcție de vârsta părinților, prevalența vacci nării în funcție de mediul de
proveniență al părinților, prevalența vaccinării în funcție de studiile urmate de părinți,
prevalența vaccinării în funcție de infomarea pe care au primit -o de la medicul de familie cu
privire la imunizări, dar și reacțiile ad verse ale acestora, reacțiile adverse cunoscute de
părinți, sursele de informare considerate credibile de cei ce și -au vaccinat copiii, sursele
considerate credibile de cei care nu și -au vaccinat copiii, dacă consideră că ar fi mai sigură
vaccinarea copiil or începând cu vârsta de 3 ani și câți și -ar vaccina copiii pe viitor.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
35|P a g i n a Chestionarul folosit a fost urmatorul:
1.Vârsta:

2. Mediul de proveniență:
a. Rural
b. Urban

3. Număr copii:

4. Ultima formă de învățământ absolvită:
a. Școală generală
b. Liceu
c. Școală postliceală
d. Studii universitare
e. Studii postuniversitare

5. În ce măsură considerați că ați fost in format de către medicul dumneavoastră de
familie cu privire la importanța vaccinării copiilor dumneavoastră?
a. Deloc
b. Insuficient
c. Suficient
d. Foarte detaliat

6. În ce măsură considerați că ați fost informat de către medicul dumneavoastră de
familie cu privire la reacțiile adverse ale vaccinării copiilor dumneavoastră?
a. Deloc
b. Insuficient
c. Suficient
d. Foarte detaliat

7. Copiii dumneavoastr ă sunt vaccinați?
a. Da
b. Nu

8. La ce reacții adverse considerați că este expus copilul în urma vaccinării?

9. Credeți că ar fi mai sigură vaccinarea dacă s -ar incepe la vârsta de 3 ani a copilului?

10. Intenționați să vă vaccinați copiii pe viitor?
a. Da
b. Nu
c. Nu sunt hotărât

11. Care considerați că sunt cele mai credibile surse de informare cu privire la vaccinarea
copiilor?
a. Medicul de familie
b. Reviste de specialit ate

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
36|P a g i n a c. Cărți de specialitate
d. Website -urile
e. Prietenii

12. Câți dintre copiii dumneavoastră au fost vaccinați?

13. Câți dintre copiii dumneavoastră nu au fost vaccinați?

Datele primare au fost introduse în format electronic folosind LibreOffice Calc.
Prelucrarea datelor a fost de asemenea realizată cu ajutorul LibreOffice Calc, iar diagramele
cu ajutorul Microsoft Excel Starter 2010. Analiza statistică a fost efectuată folosind
GraphPad InStat.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
37|P a g i n a CAPITOLUL 7: REZULTATE

Lotul de pacien ți a fost format din 146 de persoane inscri se la cabinetul de asistență
primară și nascuți intre 1 ianuarie 2010 și 29 februarie 2016. Au fost chestionați și 62 de
părinți a i copiilor din lot pentru determinarea motivației vaccinării respectiv nevaccinării
copiilor.

7.1 Caracteristicile demografice ale lotului de pacien ți

Figura 7. 1.1 Distribu ția pacien ților pe medii de provenien ță și sexe

Din punctul de vedere al distribuției pe sexe, s -a observat o ușoară egalitate atât din
punct de vedere al totalului (pacienți de sex masculin 71, pacienți de sex feminin 75), dar
și în privința repartiției pe mediile de proveniență (rural: pacienți de sex masculin 12,
pacienți de sex feminin 11, urban: pacienți de sex masculin 59, pacienți de sex feminin
64).

1164
1259
010203040506070
Rural UrbanNumăr de pacienți
Mediul de proveniențăDistribuția pacienților pe medii de proveniență și sexe
Feminin
Masculin

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
38|P a g i n a Din punctul de vedere al distribuției pe medii de provenien ță pacienții au fost în
principal din mediul urban (având în vedere că studiul a fost e fectuat într -un cabinet de
medicină de familie din Brașov). Pacienții din mediul urban au reprezentat 123 cazuri, în
timp ce pacienții din mediul rural au fost doar 23.

Figura 7.1.2 Situa ția imunizărilor în lot și pe medii de provenien ță

Din totalul lotului studiat 1.4% (2 cazuri) au reprezentat contraindica ție pentru
imunizare, 7.5% (1 1 cazuri) au refuzat vaccinarea și 91.1% (133 de cazuri) au fost
imunizați. Ceea ce î nsea mnă că acoperirea vaccinurilor î n acest lot este de 91.1%.
La nivel rural 4.3% (1 caz) au reprezentat contraindica ție pentru imunizare, 4.3% (1
caz) au refuzat vaccinarea și 91.3% (21 de cazuri) au fost imunizați, avâ nd o rată de
acoperire similară totalului.
La nivel urban 0.8% (1 caz) au reprezentat contraindica ție pentru imunizar e, 8.1%
(10 cazuri) au refuzat vaccinarea și 91.1% (112 de cazuri) au fost imunizati. 91.1%91.3%91.1%
8.1%4.3%7.5%
0.8%4.3%1.4%
0.0% 10.0% 20.0% 30.0% 40.0% 50.0% 60.0% 70.0% 80.0% 90.0% 100.0%UrbanRuralTotal
Număr de paciențiMediul de proveniență și totalulSituația imunizărilor în lot și pe medii de proveniență
Contraindicație
Refuz
Imunizat

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
39|P a g i n a Rezultă de aici că nu există diferen țe foarte mari î ntre raportul refuzurilor , respectiv
copiilor imuniza ți dintre mediul urban ș i cel rural.
7.2 Prevalen ța imunizărilor în lotul de pacien ți

Figura 7.2 Prevalen ța imunizării pe fiecare vaccin in parte

Din lotul de pacie nți 89.7% au fost vaccina ți împotriva hepa titei B (131 de cazuri),
89.7% î mpotriva tuberculozei (131 de cazuri), 87% au fost vaccina ți cu hexavalent (Vaccin
diftero -tetano – pertussisacelular -poliomielitic -Haemophilus B – hepatitic B (DTPa -VPI – Hib
– Hep.B) dintre care 11 cazuri doar cu 2 doze, și 122 cu 3 doze. Cu vaccin ROR au fost
imuniza ți 89% (130 de cazuri), iar cu Vaccin diftero -tetano -pertu ssis acelular -poliomielitic
(DTPa -VPI / VPI) au fost vaccina ți 91.1% (133 de cazuri).
După cum se observă din totalul de pacien ți studia ți, nu a vem acoperire de 100% î n
privin ța niciunui vaccin. Cea mai mare acoperire o avem î n cazul vaccinării diftero -tetano –
pertussis acelular -poliomielitic (DTPa -VPI / VPI) și aceasta este de 91.1%, cei 8.9% sunt
cei care au refuzat vaccinarea î n totalitate.
Cea mai mică rată de imun izare conform studiului a fost î n privin ța vaccinării cu
hexavalent [Vaccin diftero -tetano – pertussisacelular -poliomielitic -Haemophilus B – hepatitic
B (DTPa -VPI – Hib – Hep.B)] unde procentul este de 87%.
89.7% 89.7%
87.0%89.0%91.1%
84.0%85.0%86.0%87.0%88.0%89.0%90.0%91.0%92.0%
Antihepatitic BCG Hexavalent ROR DTPNumăr de pacienți imunizați
Denumire vaccinPrevalența imunizării pe fiecare vaccin in parte

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
40|P a g i n a
7.3 Prevalen ța imunizărilor în lotul de pacien ți a vaccinului hexavalent

Figura 7.3.1 Ponderea imuni zării cu vaccin Hexa valent [Vaccin diftero -tetano –
pertussisacelular -poliomielitic -Haemophilus B – hepatitic B (DTPa -VPI – Hib – Hep.B)]

Din lotul studiat 8.9% (13 cazuri) au refuzat vaccinarea , motiv pentru care nu le -a fost
administrată nicio doz ă. O altă parte de pacien ți nu s -au prezentat din diferite motive pentru
a li se administra cea de a 3 -a doză, motiv pentru care 7.5% (11 c azuri) au administrate
doar două doze.
Din totalul de pacien ți 83.6% (122 de cazuri) au fost vaccina ți cu cele 3 doze care se
administrează conform programului na țional.
Totalul pacien ților vaccina ți cu măcar două doze de vaccin hexavalent este 91.1%
(133 de cazuri) .

8.9%
7.5%
83.6%Ponderea imunizării cu vaccin Hexavalent în lotul selectat
Nicio doză
2 vaccinări
3 vaccinări

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
41|P a g i n a

Figura 7.3 .2 Ponderea vaccinărilor cu vaccin Hexavalent pe medii de provenien ță [Vaccin
diftero -tetano – pertussisacelular -poliomielitic -Haemophilus B – hepatitic B (DTPa -VPI –
Hib – Hep.B)] *p= 0.0188<0.05

Din totalul de pacien ți care provin din mediul rural, 8.7% (2 cazuri) au refuzat
vaccinarea , motiv pentru care nu au nicio vaccinare. Al ți 21.7% (5 cazuri) prezintă doar două
din cele trei doze de vaccin hexavalent. Doar la 69.6% (16 cazuri) le -au fost administrate
cele trei doze ce se administrează conform program ului național de vacc inare î n vigoare din
01.04.2015.
Distribu ția vaccinării cu vaccin hexavalent î n mediul urban este următoarea: 8.9% (11
cazuri) au refuzat vaccinarea , motiv pentru care nu au administrate nicio doză de vaccin, al ți
4.9% (6 cazuri) prezintă doar două din cele trei doze de vaccin hexavalent, 86.2% (106 de
cazuri) prezintă cele trei doze.
După cum se vede , există o asemănare î ntre procentul de cazuri care a refuzat
vaccin area î ntre mediul rural și cel urban .
Totuși diferen țele apar î ntre procentul de cazuri la care li s -au administrat doar d ouă
doze, respectiv trei doze. Î n mediul rural 2 1.7% au administrate două doze, î n compara ție
cu 4.9% î n mediul urban. Prevalen ța vaccinării cu trei doze în mediul urban este mai mare
decât î n mediul rural, 86.2% res pectiv 6 9.6%. 8.7% 8.9%21.7%
4.9%69.6%
86.2%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Rural UrbanPonderea vaccinărilor cu vaccin Hexavalent pe medii de proveniență
3 Vaccinări
2 Vaccinări
Nicio vaccinare

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
42|P a g i n a
Figura 7.3.3 Ponderea mediului de provenien ță în func ție de gradul vaccinării cu
hexavalent [Vaccin diftero -tetano – pertussisacelular -poliomielitic -Haemophilus B –
hepatitic B (DTPa -VPI – Hib – Hep.B)] *p= 0.0188<0.05

Din totalul de pacien ți cărora nu li s -a adminis trat nicio doză de vaccin, 15.4 % (2
cazuri) p rovin din mediul rural și 84.6% (11 cazuri) provin din mediul urban.
Din totalul de pacienți că rora li s -au administrat două doze de vaccin, 45.5% provin
din mediul rural ș i 54.5% provin d in mediul urban. 86.9% din totalul pacien ților studia ți și
cărora li s -au administrat trei doze provin din mediul urban și 13.1% provin din mediul rural.
Observăm o u șoară egalitate între procentele administrării a doar două doze în
mediile de provenien ță (45.5% î n mediul rural , respectiv 54.5% î n mediul urban). Și o
diferen țiere clară î n procentele care reprezintă administrarea a 0 doze, respectiv 3 doze. În
ambele procentele sunt favorabile mediului urban.
Procentele sunt mai mari î n cazul mediului urban probabil datorită faptului că exista
o discrepan ță între numărul de cazuri din mediul rural respectiv urban.

15.4%45.5%
13.1%84.6%54.5%
86.9%
0.0%20.0%40.0%60.0%80.0%100.0%120.0%
Nicio doză 2 vaccinări 3 vaccinări
Număr de vaccinări efectuatePonderea mediului de proveniență în funcție de gradul vaccinării cu
hexavalent
Rural Urban

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
43|P a g i n a 7.4 Prevalen ța imunizărilor în lotul de pacien ți a vaccinului ROR

Figura 7.4.1 Ponderea imunizării cu vaccin ROR în lotul selectat
În lotul de pacien ți selectat 89.0% (130 de cazuri) au fost vaccina ți împotriva ROR,
iar 11.0% (16 cazuri) fie nu s -au prezentat, fie au refuzat vaccinarea. Ceea ce î nseamnă o
acoperire de 89% cu acest vaccin.

Figura 7.4.2 Ponderea vaccinărilor cu vaccin ROR pe medii de provenien ță 11.0%
89.0%Ponderea imunizării cu vaccin ROR în lotul selectat
Nicio doza 2 vaccinari
8.7% 11.4%91.3% 88.6%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Rural UrbanPonderea vaccinărilor cu vaccin ROR pe medii de proveniență
Nicio vaccinare 2 Vaccinări

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
44|P a g i n a Din totalul de pacien ți care provin din mediul rural, 8.7% (2 cazuri) au refuzat
vaccinarea motiv pentru care nu au nicio vaccinare. La ceilal ți 91.3% (21 cazuri) le -au fost
administrate cele două doze ce se administrează conform programului na țional de vaccinare
în vigoare din 01.04.2015.
Distribu ția vaccinării cu vaccin hexavalent î n mediul urban este următoarea: 11.4%
(14 cazuri) fie au refuzat vaccinarea, fie nu s -au prezentat la medic pentru vaccinare, motiv
pentru care nu au administrate nicio doză de vaccin. Ceilal ți 88.6% (109 de cazuri) prezintă
cele trei doze.
După cum s e vede există o asemănare atât î ntre procentul de cazuri care au refuzat
vaccinarea, dar și procentul de cazuri care au fost imuniza ți, între mediul rura l și cel urban.

Figura 7.4.3 Ponderea mediului de provenien ță în func ție de gradul vaccinării cu ROR ,
p=1, nesemnificativ statistic

Din totalul de pacien ți cărora nu li s -a administrat nicio doză de vaccin, 12.5% (2
cazuri) provin din mediul rural ș i 87.5% (14 cazuri) provin din mediul urban.
Din totalul de pacien ți care au fost imuniza ți ROR și au primit două doze, 86.9% (109
cazuri) provin din mediul urban și 13.1% (21 de cazuri) provin din mediul rural.
În ambele situa ții procentul pacien ților din mediul urban domină procentul pacien ților
din mediul rural, ceea ce era de a șteptat pentru că în lotul studiat 15.75% dintre pacien ți
provin din mediul rural și 84.25 % dintre ei provin din mediul urban. 12.5%16.2%87.5%83.8%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Nicio doza 2 Vaccinări
Număr de vaccinări efectuatePonderea mediului de proveniență în funcție de gradul vaccinării cu ROR
Rural Urban

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
45|P a g i n a
7.5 Prevalen ța imunizărilor în lotul de pacien ți a vaccinurilor: BCG, antihepatitic și
DTPa -VPI / VPI
7.5.1 Prevalen ța imunizărilor în lotul de pacien ți a vaccinului BCG

Figura 7.5 .1Ponderea imunizării cu vaccin BCG în lotul selectat

Din lotul studiat 10.3% (15 cazuri) au refuzat vaccinarea , motiv pentru care nu le -au
fost administrate nicio doz ă. Ceilalti 89.7% (131 de cazuri) au fost imuniza ți.
Din cele 15 cazuri care au refuzat imunizarea 2 cazuri provin din mediul rural și 13
din mediul urban. Apoi din cele 131 de pacienți care au fost imuniza ți 21 de cazuri provin
din mediul rural și 110 din mediul urban.
Acoperirea pe lotul selectat cu vaccin anti -tuberculozic este în consecin ță de 89.7%.

10.3%
89.7%Ponderea imunizării cu vaccin BCG în lotul selectat
Neimunizat Imunizat

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
46|P a g i n a 7.5.2 Prevalen ța imunizărilor în lotul de pacien ți a vaccinului antihepatitic B

Figura 7.5.2 Ponderea imunizării cu vaccin antihepatitic B în lotul selectat

Din lotul studiat 10.3% (15 cazuri) au refuzat vaccinarea , motiv pentru care nu le -au
fost administrate nicio doz ă. Ceilalti 89.7% (131 de cazuri) au fost imuniza ți.
Din cele 15 cazuri care au refuzat imunizarea 2 cazuri provin din mediul rural și 13
din mediul urban. Apoi din cele 131 de cazuri care au fost imuniza ți 21 de cazuri provin din
mediul rural și 110 din mediul urban.
Acoperirea pe lotul selectat cu vaccin antihepatitic B este în consecin ță de 89.7%.

10.3%
89.7%Ponderea imunizării cu vaccin antihepatitic B în lotul selectat
Neimunizat Imunizat

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
47|P a g i n a

7.5.3 Prevalen ța imunizărilor în lotul de pacien ți a vaccinului DTPa -VPI / VPI

Figura 7.5.3 Ponderea imunizării cu vaccin (DTPa -VPI / VPI) în lotul selectat

Din lotul studiat 8.9% (13 cazuri) au refuzat vaccinarea , motiv pentru care nu le -a fost
administrată nicio doz ă. Ceilalti 91.1% (133 de cazuri) au fost imuniza ți.
Din cele 13 cazuri care au refuzat imunizarea 2 cazuri provin din me diul rural și 11
din mediul urban. Apoi din cele 133 de cazuri care au fost imuniza ți 21 de cazur i provin din
mediul rural și 112 din mediul urban.
Acoperirea pe lotul selectat cu vaccin DTPa -VPI / VPI este în consecin ță de 91.1 %.

8.9%
91.1%Ponderea imunizării cu vaccin (DTPa -VPI / VPI) în lotul selectat
Neimunizat Imunizat

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
48|P a g i n a

7.6 Ponderea cazurilor ce au trebuit să recupereze cel pu țin o imunizare

Figura 7.6 Ponderea de cazuri ce au trebuit s ă recupereze cel pu țin o imunizare

În lotul studiat au existat pacien ți care din anumite motive nu au putut să fie vaccina ți
la timp, ceea ce a dus la necesitatea recuperării acestor vaccinuri. Un eori aceste motive
răspundeau direct de pacient, cum ar fi : imposibilitatea prezentării la medic datorită
condi țiilor meteorologice (iarna, toamna), programului de la serviciu al părin ților etc.
De cele mai multe ori î nsă motivul recuperării a fost absen ța vaccinului. Cu alte
cuvinte , motivul primar pentru care anumite imunizări nu au loc conform programului na țional
este ind isponibilitatea unor vaccinuri î n anumite perioade.
În cazul nostru 82.7% (110 de cazuri) nu au avut nevoie să recupereze niciun vaccin,
iar 17.3% (23 de cazuri) au trebuit să recupereze cel pu țin o imunizare. Este evident că nu
au trebuit să recupereze nicio vaccinare cei care au refuzat vaccinarea sau care aveau
contraindica ție de vaccinare, acesta fiind motivul pentru care totalu l pacien ților este de 133.
17.3%
82.7%Ponderea de cazuri ce au trebuit s ă recupereze cel puțin o imunizare
A recuperat vaccin Nu a recuperat vaccin

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
49|P a g i n a

7.7 Frecven ța reac țiilor adverse apărute î n urma imunizării pe lot și pe mediile de
provenien ță

Figura 7.7 Frecven ța reac țiilor adverse apărute în urma imunizării pe lot și pe mediile de
provenien ță, p< 0.0001, semnificativ statistic

În lotul de pacien ți studia t 88.9% (120 de cazuri ) nu au prezentat nicio reac ție
adversă la vaccinare, sau cel pu țin nu au raportat în cazul în care acestea au avut loc. Au
prezentat febră în urma vaccinării 8.9% ( 12 cazuri) și doar 2.2% ( 3 cazuri ) au prezentat
eritem.
În func ție de mediul de provenien ță, la nivel rural nu au prezentat nicio reac ție
adeversă raportată 86.4% (19 cazuri). Au prezentat febră î n urma vaccinării 9.1% ( 2
cazuri ) și doar 4.5% ( 1 caz) au prezentat eritem.
La nivel urban, nu au prezentat nicio reac ție adversă raportată 89.4% ( 101 cazuri).
Au prezentat febră ca urmare a imunizării 8.8% (10 cazuri) și doar 1.8% (2 cazuri) au
prezentat eritem. 88.9%86.4%89.4%
8.9% 9.1% 8.8%
2.2%4.5%1.8%
0.0%10.0%20.0%30.0%40.0%50.0%60.0%70.0%80.0%90.0%100.0%
Total Rural UrbanNumăr de pacienți
Mediu de proveniențăFrecvența reacțiilor adverse apărute în urma imunizării pe lot și pe
mediile de proveniență
Fară reacții adverse Febră Eritem

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
50|P a g i n a Se observă o u șoară egalitate î ntre procentele tipului de reac ție adversă dintre
mediul rural și cel urban. Practic mediul de pro venien ță nu modifică prevalen ța în acest
caz.

7.8 Ponderea vaccinurilor refuzate în lotul selectat

Figura 7.8 Ponderea vaccinurilor refuzate în lotul selectat

Graficul de mai sus ilustrează ponderea pacien ților care de și nu au refuzat
imunizarea, au refuzat un anume vaccin. Din totalul celor imuniza ți (133 d e cazuri) 10.5%
(14 cazuri) au refuzat un tip de vaccin.
Din cele 14 cazuri, au refuzat vaccinarea ROR 21.4% (3 cazuri), 21.4 % (3 cazuri)
au refuzat vaccinarea cu vaccin antituberculozic. Al ți 21.4% au refuzat vaccinarea cu
vaccin antihepatitic B. 35.7% (5 cazuri) dintre ace știa au ref uzat vaccinarea cu hexavalent.
În cele din urmă, nimeni nu a refuzat vaccinarea cu vaccin DTPa -VPI / VPI.
21.4%
21.4%
21.4%35.7%0.0%Ponderea vaccinurilor refuzate în lotul selectat
ROR BCG Antihepatitic B Hexavalent DTPa -VPI / VPI

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
51|P a g i n a

7.9 Prevalen ța vaccin ării în func ție de caracteristicile demografice ale părinților

Figura 7.9.1 Prevalen ța vaccin ării în func ție de vârsta pă rinților
Din totalul de părin ți cu vârsta mai mică de 40 de ani, 75.7% ( 28 de cazuri) și-au
vaccinat copiii, în timp ce 24.3% ( 9 cazuri) nu și i-au vaccinat. Din totalul părin ților cu vârsta
mai mare de 40 de ani, 96.0% (24 de cazuri) și-au vaccinat copiii, în timp ce doar 4.0% ( 1
caz) nu i-au vaccinat. 24.3%
4.0%75.7%
96.0%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
<40 de ani >40 de aniNumăr de cazuri
VârstaPrevalen ța vaccin ării în func ție de vârsta p ărinților
Nu vaccinează Vaccinează

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
52|P a g i n a
Figura 7.9.2 Ponderea celor care nu i și vaccinează copiii în func ție de vârstă
Totalul celor care nu și-au vaccinat copiii este de 10 cazuri (16.1% din total părin ților
chestiona ți). Dintre ace știa 90.0% ( 9 cazuri) au vârsta mai mică de 40 de ani și numai 10.0%
( 1 caz) au vârsta mai mare de 40 de ani.
Se observă că refuză vaccinarea cu prevalen ță popula ția tânără, cei cu vârsta mai
mică de 40 de ani. Popula ția cu vârsta mai mare de 40 de ani tinde să -și vaccineze încă
copiii.

Figura 7.9.3 Prevalen ța vaccinărilor în func ție de mediul de provenien ță al părin ților,
p=0.8383> 0.05, nesemnificativ statistic 90.0%10.0%Ponderea celor care nu își vaccinează copiii în funcție de vârstă
<40 de ani >40 de ani
18.2% 15.7%81.8% 84.3%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Rural UrbanNumăr de cazuri
Mediul de proveniențăPrevalența vaccinărilor în funcție de mediul de proveniență al
părinților
Nu vaccinează Vaccinează

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
53|P a g i n a
Din cei 11 părin ți din mediul rural, 81.8% ( 9 cazuri) și-au vaccinat copiii și numai
18.2% (2 cazuri) nu au făcut -o. În mediul urban, din cei 51 de părin ți 84.3% (43 de cazuri)
și-au vaccinat copiii și doar 15.7% (8 cazuri) n u au fă cut-o.
Reiese din acest grafic că există o u șoară egalitate î ntre procentele de părin ți ce și-
au vaccinat copiii din mediul urban și rural, și totodată o u șoară egalitate între cei ce nu ș i-
au vaccinat copiii.

Figura 7.9.4 Prevalen ța vaccinărilor în func ție de ultima formă de învă țământ urmată a
părin ților

Din totalul părin ților care au u rmat liceul ca ultima formă de î nvățămant, 96.6% (28
de cazuri) și-au vaccinat copiii, î n timp ce numai 3.4% ( 1 caz) nu au fă cut-o. Dintre cei care
au urmat studii universitare 72.7% (24 de cazuri) și-au vaccinat copiii și 27.3% (9 cazuri) nu
și i-au vaccinat. 3.4%27.3%96.6%72.7%
0.0%20.0%40.0%60.0%80.0%100.0%120.0%
Liceu Studii UniversitareNumăr de cazuri
Ultima formă de învățământ urmatăPrevalența vaccinărilor în funcție de ultima formă de învățământ
urmată a părinților
Nu vaccinează Vaccinează

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
54|P a g i n a
Figura 7.9.5 Ponderea celor care nu i și vaccinează copiii în func ție ultima formă de
învățământ urmată
Totalul celor care nu și-au vaccinat copiii este de 10 cazuri (16.1% din total părin ților
chestiona ți). Dintre ace știa 90.0% ( 9 cazuri) au urmat studii universitare sau
postuniversitare, și numai 10.0% (1 caz) au urmat liceul ca ultima formă de inva țământ .
Se observă că refuză vaccinarea cu prevalen ță popula ția ce a urmat studii
universitare sau postuniversitare, î n schimb cei ce au urmat doar liceul acceptă în continuare
vaccinarea.
7.10 Prevalen ța vaccinării în functie de informare

Figura 7.10.1 Prevalen ța vaccin ării în func ție de infomarea pe care au primit -o de la
medicul de familie cu privire la imuniz ări, p < 0.0001, semnificativ statistic 10.0%
90.0%0Ponderea celor care nu iși vaccinează copiii în funcție ultima formă
de învățământ urmată
Liceu Studii Universitare
80.0%100.0%5.6%
20.0%0.0%94.4%
0.0% 20.0% 40.0% 60.0% 80.0% 100.0% 120.0%DelocInsuficientSuficient
Număr de cazuriSituația informăriiPrevalen ța vaccin ării în func ție de infomarea pe care au primit -o
de la medicul de familie cu privire la imuniz ări
Vaccinează Nu vaccinează

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
55|P a g i n a
Dintre cei care consideră că au fost informa ți suficient la cabinetul medicului de
familie cu privire la importan ța imunizărilor 94.4% ( 51 de cazuri) și-au vaccinat copiii, în timp
ce doar 5.6% ( 3 cazuri) dintre ace știa nu au f ăcut-o. To ți cei care consideră că au fost
informa ți insuficient au refuzat vaccinarea copiiilor.
Dintre cei care au considerat că nu au fost informa ți deloc cu privire la importan ța
vaccinărilor, 20.0% (1 caz ) și-a vaccinat copilul, în timp ce 80.0% (4 cazuri) dintre ace știa
nu au facut -o.
Reiese din acest grafic că majoritatea celor care au fost informa ți corespunzător la
cabinetul me dicului de familie și-au vaccinat copiii, î n timp ce majoritatea celor ce au fost
informa ți necorespunzător au refuzat vaccinarea.

Figura 7.10.2 Prevalen ța vaccin ării în func ție de infomarea pe care au primit -o de l a
medicul de familie cu privire la reacțiile adverse ale imunizărilor , p < 0.0001, semnificativ
statistic

Dintre cei care consideră că au fost informa ți suficient la cabinetul medicului de
familie cu privire la reac țiile adverse ale imunizărilor, 97.9% ( 47 de cazuri) și-au vaccinat
copiii, în timp ce doar 2.1% (1 caz) dintre ace știa nu au f ăcut-o. 80.0%71.4%2.1%
20.0%28.6%97.9%
0.0% 20.0% 40.0% 60.0% 80.0% 100.0% 120.0%DelocInsuficientSuficient
Număr de cazuriSituația informăriiPrevalen ța vaccin ării în func ție de infomarea pe care au primit -o
de la medicul de familie cu privire la reacțiile adverse ale
imunizărilor
Vaccinează Nu vaccinează

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
56|P a g i n a Dintre cei care consider ă că au fost informa ți insuficient cu privire la reac țiile adverse,
doar 28.6% (2 cazuri) și-au vacc inat copiii, în timp ce 71.4% ( 5 cazuri) au refuzat imunizările.
Dintre cei care au considerat că nu au fost informa ți deloc cu privire la reac țiile
adverse ale imunizărilor, 20.0% (1 caz) și-a vacci nat copilul, în timp ce 80.0% (4 cazur i)
dintre ace știa nu au fă cut-o.
Reiese din acest grafic că majoritatea celor care au fost informa ți corespunzător la
cabinetul medicului de familie și-au vaccinat copiii, în timp ce majoritatea celor ce au fost
informa ți necorespunzător au refuzat vaccinarea.

Figura 7.10.3 Preva lența vaccinărilor în func ție de reac țiile adverse reclamate de părin ți

Toți cei care au răspuns că nu știu nicio reac ție adversă care poate apărea după
imunizare nu și-au vaccinat copiii ( 3 cazuri). Dintre cei care au reclamat surditatea ca fiind
una dintre cele mai importante reac ții adverse ale vaccinurilor 50. 0% (1 caz) și-au vaccinat
copiii și 50.0% (1 caz) au refuzat vaccinarea.
Toți cei care au consemnat că autismul este una dintre cele mai importante reac ții
adverse ale imunizărilor au refuzat vaccinarea (6 cazuri). 100.0%
50.0%100.0%
2.5%0.0% 0.0%50.0%
0.0%97.5%100.0%
0.0%20.0%40.0%60.0%80.0%100.0%120.0%
Nu stiu Surditate Autism Febră Reacții localeNumăr de cazuri
Reacții adversePreva lența vaccinărilor în funcție de reacțiile adverse reclamate de
părinți
Nu vaccinează Vaccinează

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
57|P a g i n a Dintre cei care au scris că febra este una dintre reac țiile adverse a le subiectului
studiat, 97.5% ( 39 de cazuri) și-au vaccinat copiii și numai 2.5% (1 caz) au refuzat
vaccinarea.
Toți dintre cei care au men ționat că reac țiile locale sunt unele din reac țiile adverse
ale imunizărilor și-au vac cinat copiii ( 11 cazuri ). Rezultă din acest grafic că majoritatea celor
ce au fost informa ți cu privire la reac țiile adverse cele mai frecvente au acceptat imunizarea
copiilor.

Figura 7.10.4 Prevalen ța reac țiilor adverse reclamate

Din totalul reac țiilor adverse consemnate de părin ți, 64.5% reprezintă febra, 17.7%
reprezintă reac țiile locale, 9.7% reprezintă bolile din spectrul autismului, 4.8% au spus că
nu știu ce reac ții adverse pot da imunizările și 3.2% reprezintă surditatea.

4.8%3.2%
9.7%
64.5%17.7%Prevalența reacțiilor adverse reclamate
Nu stiu Surditate Autism Febră Reacții locale

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
58|P a g i n a

Figura 7.10.5 Prevalen ța surselor de informare credibile men ționate de părin ții ce au
acceptat imunizarea
Din totalul celor care au acceptat imunizarea 98.1% (51 de cazuri) consideră că
medicul de familie este cea mai credibilă sursă de informare. Foarte puțini dintre ace știa,
5.8% ( 3 cazuri ) au men ționat websiteurile ca fiind o sursă credibilă de informa ții în ceea ce
prive ște imunizarea.
Cărțile de specialitat e au fost consemnate de 92.3% (48 de cazur i) dintre aceș tia ca
fiind una din sursele cele mai credibile de informare . Prea pu țini, 1.9% (1 caz), au considerat
că revistele de specialitate ar putea fi surse credibile de informare.
98.1%
5.8%92.3%
1.9%
0.0%20.0%40.0%60.0%80.0%100.0%120.0%
Medicul de familie Web-siteurile Cărți de specialitate Reviste de specialitateNumăr de cazuri
Sursa de informarePrevalen ța surselor de informare credibile menționate de părinții
ce au acceptat imunizarea

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
59|P a g i n a
Figura 7.10.6 Prevalen ța surselor de informare credibile men ționate de părin ții ce nu au
acceptat imunizarea

Din totalul celor car e au refuzat imunizarea 40.0% ( 4 cazuri) consideră că medicul
de familie este cea mai credibilă sursă de informare. Al ții, mai mul ți, 50.0% ( 5 cazuri ) au
menționat websiteurile ca fiind o sursă credibilă de informa ții în ceea ce prive ște imunizarea.
Cărțile de specialitate au fost consemnate de 70.0% (7 cazuri) dintre ace știa ca fiind
una din sursele cele mai credibilie de informare. Și în cele din urmă , 30.0% (3 cazuri) au
considerat că revistele de specialitate ar putea fi surse credibile de informare.

Conform figurilor 7.10.5, respectiv 7.10.6 reiese că majoritatea celor care și-au
vaccinat copiii au considerat ca surse foarte credibile d e informare medicul de familie î n
propor ție de 98.1% și cărțile de specialitate în propor ție de 92.3%.
Din aceste două figuri mai reiese și că cele mai importante surse de informare
credibile pentru părin ții ce nu și-au vaccinat copiii sunt căr țile de specialitate în propor ție
de 70.0% și websit e-urile î n propor ție de 40.0%.
40.0%50.0%70.0%
30.0%
0.0%10.0%20.0%30.0%40.0%50.0%60.0%70.0%80.0%
Medicul de familie Web-siteurile Cărți de specialitate Reviste de specialitateNumăr de cazuri
Sursa de informarePrevalen ța surselor de informare credibile menționate de părinții
ce nu au acceptat imunizarea

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
60|P a g i n a 7.11 Distribu ția părin ților care ar vaccina pe viitor copiii

Figura 7.11.1 Distribu ția părin ților care c onsideră mai sigură vaccinarea începând cu
vârsta de 3 ani î n func ție de situa ția vaccinării , p=0.0017<0.05, semnificativ statistic

Din totalul celor care nu au imunizat co piii 60.0% consideră că î nceperea vaccinării
odată cu vârsta de 3 ani a copilului nu ar schimba cu nimic siguran ța vaccinării. Ceilal ți
40.0% consideră că vaccinarea ar fi mai sigură.
Din totalul celor care și-au vacc inat copiii 98.1% consideră că î nceperea vaccinării o
dată cu vârsta de 3 ani a copilului nu ar schimba cu nimic siguran ța vaccinării. Ceilal ți 1.9%
consideră că vaccinarea ar fi mai sigură.
O parte foarte mare dintre cei c are nu și-au vaccinat copiii , 40.0% , consideră c ă e
mai sigură vaccinarea dac ă se începe după vârsta de 3 ani, î n compara ție cu 1.9 % dintre
cei care și-au vaccinat copiii. 40.0%
1.9%60.0%
98.1%
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Nu vaccinează VaccineazăNum ăr de cazuriDistribuția părinților care consideră mai sigură vaccinarea
începând cu vârsta de 3 ani în funcție de situația vaccinării
Da, ar fi mai sigură Nu, nu ar schimba cu nimic

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
61|P a g i n a
Figura 7.11.2 Distribu ția inten ției de vaccinare în viitor pe lotul studiat

Dintre to ți părin ții ce au fost chestiona ți 83.9% (52 de cazuri) au hotărât să -și
vaccineze copiii pe viitor. Al ți 9.7% (6 cazuri) au men ționat că nu sunt hotărâ ți cu privire la
acest subiect. În cele din urmă 6.5% (4 cazuri) sunt siguri că nu -și vor imuniza copiii pe
viitor.

83.9%6.5%9.7%Distribuția intenției de vaccinare în viitor pe lotul studiat
Da Nu Nu sunt hotărât

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
62|P a g i n a CAPITOLUL 8 : DISCU ȚII

Principalul neajuns al acestui studiu provine din faptul că este un studiu descriptiv
longitudinal retrospectiv, iar sursa de informa ții a fost registrul de vaccinări din cabinetul de
asistență primară . Din cei aproape 400 de copii de pe lista de pacien ți ai acestui cabinet,
doar 146 s -au născut î ntre 1 ianuarie 2010 și februarie 2016.
În lotul s tudiat vârstele copiiilor sunt între 0 ș i 6 ani, valoare similară cu cea raportată
la alte studii. Rep artiția pe sexe a fost aproape egală (sex-ratio de 1 :1). Propor ția crescută
a pacien ților din mediu urban (peste 84%) poate avea mai multe cauze: faptul că studiul a
fost efectuat într -o unitate medicală din acest mediu sau adresabilitatea scăzută a pacien ților
din mediu rural.
Au fost imunizate 133 de cazuri, 11 cazuri au refuzat vaccinarea și două cazuri au
avut contraindic ție la vaccinare ( exemplu de contraindica ție – trisomia 21). Din aceste 133
de cazuri de copii vaccin ați, 122 (16 din mediul rur al și 106 din mediul urban) au fost
vaccina ți cu 3 doze de vaccin hexavalent și 11 (5 din mediul rural și 6 din mediul urban) au
primit doar 2 doze.
În ceea ce prive ște vaccinarea cu vaccin ROR, 130 de persoane (21 din mediul rural
și 109 din mediul urban) au primit cele 2 doze, în timp ce 16 persoane (2 din mediul rural și
14 din mediul urban ) nu au primit nicio doza.
Vaccinarea BCG și antihepati tică B au avut valori similare î n ceea ce prive ște
acoperirea , de aceea datele vor fi scris e împreună după cum urmează : 131 de persoane au
fost vaccinate cu ambele vaccinuri, în timp ce 15 nu au primit nicio doză.
Imunizarea cu DTP are cea mai mare acoperire dintre toate vaccinurile care se
administrează conform programului national, în acest st udiu 133 de persoane au fost
vaccinate cu DTP, în timp ce doar 13 persoane au refuzat acest vaccin, de altfel acestea
fiind persoanele care au refuzat î n totalitatea vaccinarea.
Există o asemănare între procentul de cazuri care au re fuzat vaccinarea cu
hexavalent î ntre mediul rural și cel urban. Totu și diferen țele apar între procentul de cazuri
la care li s -au administrat doar două doze, respectiv trei doze. În mediul rural 21.7% au
administrate două doze în compara ție cu 4.9% î n mediul urban. Prevalen ța vaccinării cu trei
doze în mediul urban este mai mare decât în mediul rural, 86.2% respectiv 69.6%.
Din totalul de pacien ți cărora nu li s -a administrat nicio doză de vaccin ROR, 12.5%
(2 cazuri) provin din mediul rural ș i 87.5% (14 cazuri) provin din me diul urban. Din totalul de
pacien ți care au fost imuniza ți ROR și au primit două doze, 86.9% (109 cazuri) provin din
mediul urban și 13.1% (21 de cazuri) provin din mediul rural.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
63|P a g i n a În ambele situa ții procentul pacien ților din mediul urban domină procentul pacien ților
din mediul rural, ceea ce era de a șteptat pentru că î n lotul studiat 15.75% dintre pacien ți
provin din mediul rural și 84.25 5 dintre ei provin din mediul urban.
În lotul studiat au existat pacien ți care din anumite motive nu au putut să fie vac cinați
la timp, ceea ce a dus la necesitatea recuperării acestor vaccinuri. Unori aceste motive
răspundeau direct de pacient, cum ar fi : imposibilitatea prezentării la medic datorită
condi țiilor meteorologice (iarna, toamna), programului de la serviciu al părin ților etc.
De cele mai multe ori î nsă motivul recuperării a fost absen ța vaccinului. Cu alte
cuvinte motivul primar pentru care anumite imunizări nu au loc conform programului na țional
este indisponibilitatea unor vaccinuri î n anumite perioade.
În caz ul nostru 82.7% (110 de cazuri) nu au avut nevoie să recupereze niciun vaccin,
iar 17.3% (23 de cazuri) au trebuit să recupereze cel pu țin o imunizare. Este evident că nu
au trebuit să recupereze nicio vaccinare cei care au refuzat vaccinarea sau care avea u
contraindica ție de vaccinare, acesta fiind motivul pentru care totalul pacien ților este de 133.
Din lotul de pacie nți 89.7% au fost vaccina ți împotriva hepa titei B (131 de cazuri),
89.7% î mpotriva tuberculozei (131 de cazuri), 87% au fost vaccina ți cu hexavalent (Vaccin
diftero -tetano – pertussisacelular -poliomielitic -Haemophilus B – hepatitic B (DTPa -VPI – Hib
– Hep.B). Cu vaccin ROR au fost imuniza ți 89% (130 de cazuri), iar cu Vaccin diftero -tetano –
pertussis acelular -poliomielitic (DTPa -VPI / VPI ) au fost vaccina ți 91.1% (133 de cazuri).
După cum se observă din totalul de pacien ți studia ți, nu aveam acoperire de 100% î n
privin ța niciunui vaccin. Cea mai mare acoperire o avem î n cazul vaccinării diftero -tetano –
pertussis acelular -poliomielitic (DTP a -VPI / VPI) și aceasta este de 91.1%, cei 8.9% sunt
cei care au refuzat vaccinarea î n totalitate.
Cea mai mică rată de imunizare conform studiului a fost în privin ța vaccinării cu
hexavalent [Vaccin diftero -tetano – pertussisacelular -poliomielitic -Haem ophilus B – hepatitic
B (DTPa -VPI – Hib – Hep.B)] unde procentul este de 87%.
Imunizările au devenit din ce în ce mai controversate cu cre șterea numărului de tutori
care refuză să -și vaccineze copiii. În Bra șov cea mai mică rata de acoperire cu un anumit
vaccin este 87% și prive ște vaccinarea cu hexavalent, î n timp ce rata cea mai mare o de ține
vaccinarea DTP cu 91%. Comparativ în Vermont, un studiu arată că 83% (n = 379) dintre
persoanele care au făcut parte din lot au raportat că au administrat copii lor lor toate dozele
de vaccin recomandate pentru vârsta lor. Persoane le care au considerat că se află î ntr-o
situa ție de cunoa ștere în ceea ce prive ște sănătatea copiilor și siguri în ceea ce prive ște
siguran ța vaccinărilor au raportat în mod semnificativ că au fost vaccina ți copiii lor și ca
plănuiesc să continue acest proces. [34]
În Anglia, 2014 -2015, a fos t raportat că 94.2% dintre copi i și-au completat imunizarea
primară impotriva Diphtheriei, Tetanus, Pertussis, Polio și Haemophilus influenzae tip b
(DTaP/IPV/Hib). Î n lotul studiat rata vaccinării cu acest vaccin a fost mai mică, adică 91%.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
64|P a g i n a Totuși ambele rate sunt mai mici decât targetul stabilit de Organiza ția Mondială a S ănătății
pentru acest vaccin, rata fiind de cel pu țin 95%.
Acoperirea cu vaccin ROR î n Anglia în aceia și ani specifica ți mai sus este de 92.3%,
fiind primul an î n care această vaccinare nu a raportat o cre ștere, ci o scădere în compara ție
cu un an mai devreme. În lotul studiat rata vaccinării cu vaccin ROR și de aceasta dată a
fost mai mică, mai exact 89%. Ratele sunt de altfel mai mici in ambele cazuri fa ță de targetul
Organiza ției M ondiale a Sănătă ții de 95%. [35]
În Statele Unite ale Americii jurisdic țiile statale și locale cer copi ilor să fie vaccina ți
înainte de î nceperea școlii pentru a men ține o rată de acoperire mare și pentru a proteja
școlarii de boli prevenibile prin vaccinare. Cerin țele în ceea ce prive ște imunizarea la nivel
statal, care inclu d vaccinarea la școală, permit excep ții medicale pentru studen ții cu o
contrindica ție medic ală de a primi un anumit vaccin sau component al unui vaccin și ar putea
accepta excep ții non -medicale pentru motive religioase sau crezuri filosofice.
Rata de vacci nare medie î n SUA a fost de 94.0% pentru două doze de ROR și 94.2%
împotriva Diphtheriei, Tetanus, Pertussis, Polio și Haemophilus influenzae tip b
(DTaP/IPV/Hib). Aceste rate sunt de altfel destul de mari, dar totu și nu corespund targetului
Organiza ției Mondiale a Sănăta ții. [36]
Dintre p ărinții care consideră că au fost informa ți suficient la cabinetul medicului de
familie cu privire la reac țiile adverse ale imunizărilor, 97.9% (47 de cazuri) și-au vaccinat
copiii, în timp ce doar 2.1% (1 caz) dintre ace știa nu au fă cut-o.
Dintre cei care consider ă că au fost informa ți insuficient cu privire la reac țiile adverse,
doar 28.6% (2 cazur i) și-au vaccinat copiii, în timp ce 71.4% (5 cazur i) au refuzat imunizările.
Dintre cei care au considerat că nu au fost inf orma ți deloc cu privire la reac țiile
adverse ale imunizărilor, 20.0% (1 caz) și-a vacci nat copilul, în timp ce 80.0% ( 4 cazuri)
dintre ace știa nu au fă cut-o. Reiese că majoritatea celor care au fost informa ți corespunzător
la cabinetul medicului de familie și-au vacci nat copiii, î n timp ce majoritatea celor ce au fost
informa ți necorespunzător au refuzat vaccinarea.
În Vermont mu lte persoane au reclamat o grijă mare î n ceea ce prive ște singuran ța
vaccinării și numărul de vaccinări administrate la o singură vizită. Furnizorii primari de
sănătate au fost men ționați ca surse import ante pentru adresarea grijilor î n ceea ce prive ște
vaccinarea copiilor, destul de similar cu situa ția lotului studiat de noi.
Vaccinarea copiilor previne 2 milioane de decese anual p e întreg globul și este larg
considerat a fi foarte bună de comunitatea științifică. [37, 38] Dinamica asimilării vaccinării
rămâne destul de neclară.
Până la ce nivel este vaccinarea pasiv acceptată de public ca răspuns la
recomandările și presiunea facută de lucrătorii din sistemul medical și liderii comunitari?
Până la ce nivel este activ cerută de un public informat în ceea ce prive ște beneficiile și
importan ța acesteia? Un studiu multiregional din Bangladesh, Ethiopia, India, Malawi și

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
65|P a g i n a Filipine a concluzionat că a fost "o cerere socială considerabilă " pentru o calitate mai bună
a serviciilor de vaccinare [40] și că vătămările au fost făcute Programului extins de imunizare
de interac țiunea slabă dintre personal și clienți. [39]
Alte studii [41, 43] au sugerat că cererea și acceptarea vaccinării depind de factori
care sunt mult mai numero și și complec și. Factorii legați de sursă sunt deosebit de
importan ți, în mod particular, relația dintre lucrătorii din sistemul medical și mame [39, 44]
(incluzând atitudinea vaccinatorilor față de mame, la fel ca și motivele pe care le sugerează
și competen ța acestora) [39, 41, 44, 45]. Factorii legați de cerere, cum ar fi cuno ștința
părin ților despre vaccinare și imunizare și atitudinea lor în această direc ție, este posibil de
altfel să influen țeze asimilarea.
Ce ramâne totuși neclar este dacă pozițiile oamenilor în această direc ție sunt mai
mult influen țate de beneficiile percepute ale vaccinării sau de riscurile percepute de a nu fi
vaccinat. În concordan ță cu o școală de gândire [41], cererea pentru vaccinare este
declan șată de o percep ție generală că vaccinurile sunt bune pentru sugari și/sau un
sentiment puternic de vulnerabilitate la boli serioase.
Un punct de vedere contrastant [40] este că cel mai mare determinant al asimilării
vaccinării este calitatea serviciilor de vaccinare percepută de subiect. Situa ția este posibil
să difere în funcție de context. Cuno ștința părin ților legată de vaccinare este slabă, și uneori
cuno ștința pe care o au este greșită [41, 45]. S-ar părea că nu există nicio asociere intre
cuno ștința părin ților și ratele vaccinării [41, 43, 45], și că publicul acceptă vaccinarea în ciuda
cunoa șterii limitate despre aceasta [39, 41]. Un lucru este sigur totuși: când părin ții refuză
vaccinarea, o fac pentru că ei vor să-și protejeze copiii de rău [41, 46, 47].
Intrebarea fundamentală este dacă ar trebui sau nu investit în îmbunătă țirea
cunoa șterii și atitudinii părin ților în ceea ce prive ște vaccinarea. În ciuda faptului că
eviden țele nu sunt foarte clare, este crezut în mod general [39, 45], chiar dacă unii nu sunt
de acord cu asta [38], că consolidarea susținerii, comunicării și mobilizarea socială vor spori
participarea informată și aprobată în programele de vaccinare și că strategiile de vaccinare
ar putea fi mai pline de succes dacă sunt bazate pe o ințelegere a comportamentului socio –
cultural [39, 45, 48].
Un alt articol susține că este posibil ca la nivelul unui cabinet de medicină de familie
să se obțină o rată apropiată de 100% a vaccinării. Acest scop poate fi atins de un efort în
echipă care adresează provocările vaccinării folosind fiecare vizită ca pe o ocazie de a
vaccina, educa, adresa fricile și grijile părin ților și de a pune la dispozi ție articole și altă
documenta ție scrisă în ceea ce prive ște beneficiile și efectele adverse ale vaccinării.
Un sistem standardizat care identifică și urmăre ște pacien ții care au nevoie de
vaccinuri este, de asemenea, esen țial pentru a găsi pe cei care sunt rareori aduși în atenția
medicală. O utilizare consecventă și sistematică a acestor metode bazate pe dovezi de către
un personal dedicat este esen țială pentru a atinge rate de vaccinare aproape 100%. [49]

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
66|P a g i n a Cu alte cuvinte, este posibil să se facă progrese în această direc ție. Și conform
studiului pe care noi l-am efectuat, părin ții din Romania răspund pozitiv în direc ția vaccinării
atunci când sunt bine informa ți de medicul de familie și posibil și de alte grade medicale.
Trebuie să recunosc totuși că acest studiu nu este terminat aici, ci el trebuie continuat pentru
a fi evaluată mai bine modalitatea de implementare cea mai facilă pentru comportamentul
psiho -social al românilor.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
67|P a g i n a CAPITOLUL 9: CONCLUZII

1. În lotul s tudiat vârstele copiiilor sunt î ntre 0 și 6 ani, valoare similară cu cea raportată la
alte studii.
2. Reparti ția pe sexe a fost aproape egală (sex-ratio de 1 :1).
3. Propor ția crescută a pacien ților din mediu urban (peste 84%) poate avea mai multe cauze:
faptul că studiul a fost efectuat într -o unitate medicală din acest mediu sau adresabilitatea
scăzută a pacien ților din mediu rural.
4. Au fost imunizate 133 de cazuri, 11 cazuri au refuzat vaccinarea și două cazuri au avut
contrasindicație la vaccinare.
5. Din aceste 133 de cazuri de copii vaccin ați, 122 ( 16 din mediul rural ș i 106 din mediul
urban) au fost vaccina ți cu 3 doze de vaccin hexavalent, și 11 (5 din mediul rural și 6 din
mediul urban) au primit doar 2 doze.
6. În ceea ce prive ște vaccinarea cu vaccin ROR, 130 de persoane (21 din mediul rural și
109 din mediul urban) au primit cele 2 doze, în timp ce 16 persoane ( 2 din mediul rural și 14
din mediul urban) nu au primit nicio doză .
7. Vaccinarea BCG și antihepati tică B au avut valori similare î n ceea ce prive ște acoperirea ,
de aceea datele vor fi scrise î mpreună după cum urmează: 131 de persoane au fost
vaccinate cu ambele vaccinuri, în timp ce 15 nu au primit nicio doză.
8. Imunizarea cu DTP are cea mai mare acope rire dintre toate vaccinurile care se
admin istrează conform programului naț ional, în acest studiu 133 de persoane au fost
vaccinate cu DTP, în timp ce doar 13 persoane au refuzat acest vaccin, de altfel acestea
fiind persoanele care au refuzat î n totalitat ea vaccinarea.
9. În lotul studiat au existat pacien ți care din anumite motive nu au putut să fie vaccina ți la
timp, ceea ce a dus la necesitatea recuperării acestor vaccinuri. Î n cazul nostru 82.7% (110
de cazuri) nu au avut nevoie să recupereze niciun vaccin, iar 17.3% (23 de cazuri) au trebuit
să recupereze cel pu țin o imunizare.
10. Din totalul de pacien ți studia ți, nu aveam acoperire de 100% î n privin ța niciunui vaccin.
Cea mai mare acoperire o avem î n cazul vaccinării diftero -tetano -pertussis acelul ar –
poliomielitic (DTPa -VPI / VPI) și aceasta este de 91.1%, cei 8.9% sunt cei care au refuzat
vaccinarea în totalitate.
11. Cea mai mică rată de imun izare conform studiului a fost î n privin ța vaccinării cu
hexavalent [Vaccin diftero -tetano – pertussisac elular -poliomielitic -Haemophilus B – hepatitic
B (DTPa -VPI – Hib – Hep.B)] unde procentul este de 87%.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
68|P a g i n a 12. Imunizările au devenit din ce în ce mai controversate cu cre șterea numărului de tutori
care refuză să -și vaccineze copiii.
13. Dintre părin ții care consideră că au fost informa ți suficient la cabinetul medicului de
familie cu privire la reac țiile adverse ale imunizărilor, 97.9% ( 47 de cazuri ) și-au vaccinat
copiii, în timp ce doar 2.1% (1 caz) dintre ace știa nu au f ăcut-o.

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
69|P a g i n a BIBLIOGRAFIE

1. Bradley "Woody" Woodruff, Olga Bornemisza, Francesco Checchi, Egbert Sondorp ,
The use of epidemiological tools in conflict -affected populations: open -acces educational
resources for policy -markers, London, 2009 (accesat in data de 26 noiembrie la adresa
<http://conflict.lshtm.ac.uk/page_02.htm> )
2. Dr David Salisbury, Dr Mary Ramsay, D r Karen Noakes, Immunity and how vaccines
work. In: Immunisation against infectious disease , Norwich, 2006, pag 1 -6
3. US departament of Health and Human Services. In: CDC, Parents's Guide to Childhood
Immunizations , Atlanta, August 2015
4. Thomas R. Frieden, MD, Harold W. Jaffe, Science James W. Stephens, PhD et all. In:
Ronald L. Moolenaar, Christine G. Casey, Teresa F. Rutledge et all, General
Recommendations on Immunization, Morbidity and Mortality Weekly Report , January 28,
2011, 3 -17
5. National Institute of Allergy and Infectious Diseases, Understanding How Vaccines
Work, February 2013, accesat in data de 28 noiembrie la adresa:
<http://www.cdc.gov/vaccines/hcp/conversations/downloads/vacsafe -understand -bw-
office.pdf>
6. World Health Organization, Executive summary . In: Who, Global tuberculosis report ,
2015, pag 1 -4
7. Colleen Acosta (WHO/Europe), Pierpaolo de Colombani (WHO/Europe), Masoud Dara
(WHO/Europe) et all, Commentary. In: World Health Organization, Tuberculosis
surveillanc e and monitoring in Europe, European Centre for Disease Prevention and
Control , 2012, pag 17 -28
8. Masoud Dara and Kristin Kremer (WHO/Europe), Emma Huitric, Csaba Ködmön and
Phillip Zucs (ECDC), Tables. In: World Health Organization, Tuberculosis surveillanc e and
monitoring in Europe, European Centre for Disease Prevention and Control , 2012 , pag 58
9. Prof. Dr. Ioan Paul Stoicescu, Dr. Marilena Crisan, Dr. Anca Macri et all, Diagnosticul
pozitiv al tuberculozei primare. In: INCDS, Ghidul pentru dia gnosticul si tratamentul
tuberculozei la copii , PUBLIC H PRESS Bucuresti, 2006, 11 -50
10. Dr. Marin Burlea, Dr. Ioana Anca, Dr Doina Azoicai et all. In: Dr. Popescu -Dranda, Dr.
Cristian Carstoiu, Recomandari de vaccinare in Pediatrie , editura Medicala Amal tea,
Bucuresti, 2012, pag 18 -29; 42 -44; 73; 78 -84;
11. Hadfield TL, McEvoy P, Polotsky Y, The pathology of diphteria, 2000 (accesat in data
de 7 decembrie la adresa
<http://jid.oxfordjournals.org/content/181/Supplement_1/S116.long> )

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
70|P a g i n a 12. Oregon Public Heal th Division – Diphtheria, January 2012 (accesat in data de 8
decembrie la adresa
<https://public.health.oregon.gov/DiseasesConditions/CommunicableDisease/ReportingCo
mmunicableDisease/ReportingGuidelines/Documents/diphtheria.pdf>)
13. Communication and Educ ation Branch, National Center for Immunization and
Respiratory Diseases, Centers for Disease Control and Prevention. In: Jennifer
Hamborsky, MPH, MCHES Andrew Kroger, MD, MPH Charles (Skip) Wolfe eds. The Pink
Book: Course Textbook – 13th Edition (2015) , 79-106, 107-117, 149 – 174, 209 -230, 261 –
278, 327 -328, 341 -351.
14. Weekly epidemiological record, 20 January 2006, 81th (accesat in data de 10
decembrie la adresa <http://who.int/wer/2006/wer8103.pdf?ua=1> )
15. Institutul National de Sanatate Publica, Rapor t pentru anul 2013, Analiza evolutiei
bolilor transmisibile aflate in supraveghere (accesat in data de 9 decembrie la adresa
<http://www.cnscbt.ro/index.php/rapoarte -anuale/159 -raport -boli-transmisibile -romania –
2013/file > )
16. Weekly epidemiological recor d Relevé épidémiologique hebdomadaire 19 MAY 2006,
81st YEAR / 19 MAI 2006, 81e ANNÉE No. 20, 2006, 81, 197 –208
17.WHO vaccine -preventable diseases: monitoring system. 2015 global summary. Accesat
in 12 decembrie 2015 la
<http://apps.who.int/immunization_ monitoring/globalsummary/countries?countrycriteria%5
Bcountry%5D%5B%5D=ROU&commit=OK>
18. Tozzi AE, Ravá L, Ciofi ML, et al. Clinical presentation of pertussis in unvaccinated and
vaccinated children in the first six years of life. Pediatrics . 2003;112(5):1069 -75.
19.National Center for Immunization and Respiratory Diseases, Division of Bacterial
Diseases. Pertussis. September 8, 2015. Accesat in 12 decembrie 2015 la
<http://www.cdc.gov/pertussis>
20. WHO, Weekly epidemiological record, 1ST OCTO BER 2010, 85th year / 1ER
OCTObre 2010, 85e année No. 40, 2010, 85, 385 –400
21. Mircea Chiotan, Poliomielita. In: Boli infectioase , Octombrie 2013, 305 -307
22. Weekly epidemiological record 20 april 2012, 87th year, No. 16, 153 –160
23. Weekly epidemiological record 18 MAY 2012, 87th YEAR / No. 20, 189 –200
24. Harrison. In: Dennis L. Kasper, Anthony S. Fauci, HARRISON’S Infectious Diseases ,
New York, McGraw -Hill Medical, 2010, pag 473, 939 -946, 948 -949
25. Lippincott William. In: Maureen McKinney, Lippincott's guide to infectious desease ,
Ambler, Lippincott Williams & Wilkins, 2011, pag 140 -141, 152, 250 -251, 285,
26. Weekly epidemiological record 24 NOVEMBER 2006, 81st YEAR No. 47 445–452
27. Weekly epidem iological record, 2 october 2009, 84th year No. 40, 405 –420

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
71|P a g i n a 28. Dr. NAZARE CRISTIAN -CĂLIN, Epidemiologia infecțiilor cu virusuri hepatitice. In:
Prevalența hepatitelor cronice B și C în colectivități închise și comportamentul la risc , Iasi,
2012, pag 10 -11
29. Weekly epidemiological record 3 february 2012, 87th year No. 5, 45 –52
30.Mandell, Douglas, and Bennett’s, Mumps Virus. In: JOHN E. BENNETT, RAPHAEL
DOLIN, MARTIN J. BLASER eds. Principles and Practice of INFECTIOUS DISEASES 8th,
Elsevier Saunders,Phil adelphia, 2015, pag 2589 – 2593
31. . Jia-Yee Lee* and D. Scott Bowden, Rubella Virus Replication and Links to
Teratogenicity, PMC, Clin Microbiol Rev. 2000 Oct; 13(4): 571 –587
32. Weekly epidemiological record, Rubella , 15 july 2011, 86th year, No. 29, 301–316
33. Dr. V. Ramalingaswami, Importance of Vaccines in Child Survival, H-8F, 3 United
Nations Plaza, UNICEF House, New York, New York 10017
34. Kelley CA1, Velazco CS1, Delaney TV1 et all, Factors contributing to
suboptimal rates of childhood vaccinations in Vermont. (Accesat in 11 mai 2016, la
<http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24821076 >).
35. NHS Immunisation Statistics, England – 2014 -15 [NS]. ( Accesat in 11 mai 2016, la
<http://www.hscic.gov.uk/catalogue/PUB18472> ).
36. Vaccination Co verage Among Children in Kindergarten — United States, 2014 –15
School Year Weekly August 28, 2015 / 64(33);897 -904. (Accesat in 11 mai 2016, la
<http://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/mm6433a2.htm> ).
37.GIVS. Global Immunization Vision and Strategy 2006 -2015 . Geneva: WHO/UNICEF;
2005. Available from: http://whqlibdoc.who.int/hq/2005/WHO_IVB_05.05.pdf [accessed on
23 April 2008].
38.Wright PF. Global immunization: a medical perspective. Soc Sci Med 1995; 41: 609-16
doi: 10.1016/0277 -9536(95)00033 -4 pmid: 7502095 .
39.Expanded Programme on Immunization. The Social Science and Immunization
Research Project. Wkly Epidemiol Rec 1998; 73: 285-8 pmid: 9786041 .
40.Streefland P, Chowdhury AM, Ramos -Jimenez P. Patterns of vaccination
acceptance. Soc Sci Med 1999; 49: 1705 -16 doi: 10.1016/S0277 -9536(99)00239 –
7 pmid: 10574240 .
41.Nichter M. Vaccinations in the Third World: a consideration of community demand. Soc
Sci Med 1995; 41: 617-32 doi: 10.1016/0277 -9536(95)00034 -5pmid: 7502096 .
42.Mull DS, Anderson JW, Mull JD. Cow dung, rock salt, and medical innovation in the
Hindu Kush of Pakistan: the cultural transformation of neonatal tetanus and iodine
deficiency. Soc Sci Med 1990; 30: 675-91 doi: 10.1016/0277 -9536(88 )90253 –
5 pmid: 2315737 .

Lucian -Cristinel Bâgu Implementarea imunizării active a copiilor
72|P a g i n a 43.Raharjo YCL. Cultural attitudes to health and sickness in public health programmes: a
demand -creation approach using data from West Aceh, Indonesia. Health Trans 1990; 2:
522-33.
44.Streefland PH, Chowdhury AM, Ramos -Jimenez P. Quality of vaccination services and
social demand for vaccinations in Africa and Asia. Bull World Health Organ 1999; 77: 722-
30 pmid: 10534895 .
45.Nichter M. Vaccination in South Asia: false expectations and commanding metaphors.
In: Coreil J, ed. Anthropology and primary health care. Oxford: Westview Press; 1990. pp.
196-221.
46.Streefland PH. Public doubts about vaccination safety and resistance against
vaccination. Health Policy 2001; 55: 159-72 doi: 10.1016/S0168 -8510(00)00132 –
9 pmid: 11164965 .
47.Jegede AS. What led to the Nigerian boycott of the polio vaccination campaign? PLoS
Med 2007; 4: e73- doi: 10.1371/journal.pmed.0040073 pmid: 17388657 .
48.Streefland PH. Enhancing coverage and sustainability of vaccination programs: an
explanatory framework with special reference to India. Soc Sci Med 1995; 41: 647-56
doi: 10.1016/0277 -9536(95)00036 -7 pmid: 7502098 .
49.Temoka E , Becoming a vaccine champion: evidence -based interventions to address
the challenges of vaccination .(Accesat in 11 mai 2016, la
<http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23444594> ).