Luc. Licență 2017 [302436]
[anonimizat]:
Conf. Univ. Dr. Roșu Daniel
Absolvent: [anonimizat] 2000 m
din județul Argeș
CUPRINS
INTRODUCERE
Alegerea acestei teme a fost inspirată din actualitatea termenului trekking și dezbaterea subiectului de dezvoltare sustenabilă a unui nou tip de turism montan.
[anonimizat] a tinerilor spre practicarea activități montane care să-i [anonimizat], mobilizator ce completează dezvoltarea tânărului în ansamblu.
Lucrarea urmărește să prezinte rolul și importanța turismului sub formă de trekking în menținerea sănătății și în optimizarea condiției fizice. Pe lângă aceste aspecte drumețiile montane reușesc să neutralizeze efectele negative asupra psihicului cauzate de rutina zilnică a [anonimizat], farmecul peisajelor este în strânsă legătură cu senzația de fericire. O altă caracteristică pozitivă a acestei activități în aer liber este că ajută la integrarea în colectivitate. [anonimizat].
Prima parte a lucrării este alocată unui scurt istoric al evoluției turismului montan în România cu accent pe potențialul turistic montan din județul Argeș. Am prezentat o sinteza a [anonimizat] 2000m.
Pentru a înțelege mai bine activitatea de trekking am concentrat toate acțiunile ce presupun acest tip de mișcare în subcapitole care reflectă următoarele: alimentația, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].
[anonimizat], obiectivele și metodele de cercetare folosite în prezenta lucrare.
Partea a [anonimizat]. [anonimizat].
Capitolul I
Cadrul teoretic privind turismul și potențialul
turistic montan al județului Argeș
I.1. Istoricul turismului montan în România
În contextul general al apariției și evoluției fenomenului turistic începând cu sec. al –[anonimizat], drumețiile în orizontul montan local reprezentau prime forme de manifestare a necesității umane de a evada din cotidian și pe care le putem doar bănui ca fiind anterioare oricăror altor forme ulterioare de turism. [anonimizat]: [anonimizat], poeți, pictori, medici.
Primele încercări de a organiza activitatea turistică în țara noastră datează înca din secolul XIX. Din inițiativa privată au apărut o [anonimizat]ăți, cluburi etc. care desfășurau o activitate turistică pe arealele geografice posibil de abordat, căutând să atragă în mișcarea turistică si păturile sociale cu posibilități de a sponsoriza amenajarea unor obiective de bază materială turistică.
În 1932, la Chamonix (Franța) s-a înființat Uniunea Internațională a Asociațiilor de Alpinism (UIAA), România fiind și ea reprezentată la acest eveniment. La momentul respectiv în România exista deja o tradiție în practicarea diferitelor forme ale turismului montan ca urmare a înființării încă din sec. al XIX – lea a unor organizații ce promovau acest „sport” (Mihai Haret, 1910): Societatea Carpatica Brașov (1873), Sienbenburghiche Karpathen Verein – SKV (1881), Cercul excursioniștilor – București (1891), Societatea carpatina Sinaia (1893).
Începuturile ascensiunilor alpine românești sunt marcate de escaladarea în premieră feminină a vârfului Monch (Alpii elvețieni), 4007 m, de către Elena Ghica, la începutul anilor 50 ai secolului al XIX-lea și a Mont Blancului în 1877 de către geologul Radu Porumbaru.
În prima jumătate a sec. al XX-lea ca urmare a emancipării științelor naturii și apariției unui curent progresist care avansau ideile practicării unui turism ecologic, de protejare a mediului natural, au luat ființă și alte organizații :
Societatea Turiștilor din Romania (1903), care au avut ca membri fondatori pe Ludovic Mârzac, Grigore Antipa, Simion Mehedinți, Alexandru Vlahuță, Gheorghe Munteanu Murgoci, editează " Anualul S.T.R. " ;
Hanul Drumetilor (1921) care a avut printre inițiatori pe Mihai Haret și parte dintre foștii fondatori ai STR-ului ;
Frăția Montană (1921) fondată de Emil Racoviță ;
Turing Clubul României (1925), – apărut din necesitatea extinderii fenomenului turistic montan la spatii tot mai largi în teritoriul României (ambiant până atunci turismul montan rezumându-se la M. Bucegi și Valea Prahovei), dar și din dorința promovării unor principii care vizau amenajarea, cercetarea și protejarea mediului montan. Printre fondatorii acestui club amintim : Emil Racoviță, Alexandru Borza, Mihai Haret, Ionel Pop ;
Asociația Drumeților din Munții României (1932) – care până în anul 1940 execută marcaje a căror rețea număra peste 350 km de poteci în Făgăraș , Piatra Craiului și Iezer – Păpușa și din care se desprinde ulterior CAR- ul la inițiativa lui Nicolae Dimitriu ;
Clubul Alpin Roman (1933) – care funcționează ca filială a ADMIR-ului până în 1934, apoi ca organizație de sine stătătoare (a tipărit revista trimestriala Buletinul Alpin) și care desprinde din vechile făgașe ale alpinismul românesc – potecile – acea formă mai îndrăzneața care presupunea abordarea abrupturilor, a pereților stâncoși și escaladele de iarna ;
Hai la Drum (1939) promovează și popularizează turismul pe valea Prahovei editând " Buletinul Hai la Drum ".
În ciuda entuziasmului interbelic și a interesului pentru mișcarea turistică montană la 11 iunie 1948 noile autorități au dizolvat asociațiile de turism-alpinism, al căror patrimoniu a fost trecut Oficiului Național de Turism.
Ulterior conform noii organizări doctrinei, turismul montan va fi practicat și promovat de către cluburi aparținând școlilor, Casei Pionierilor, organizațiilor studențești, înființându-se chiar o federație de Turism-Alpinism și Orientare.
În anul 1974 are loc o mare acțiune de marcare și remarcare a traseelor turistice montane, amenajare de poteci și refugii turistice. Această acțiune se derulează pe durata a mai multor ani, activitate ce va fi numită sugestiv ,,Asaltul Carpaților,,. Au fost refăcute peste 330 trasee cu o lungime de peste 4700 km și de asemenea prin definirea și marcarea a 410 noi trasee însumând peste 7100 km. Astfel multe masive montane sunt marcate și sunt organizate numeroase manifestări și concursuri de turism sportiv: Ștafeta munților, Amicii drumeției, Campionatul național de turism sportiv etc.
După 1990 turismul montan cunoaște, ca de altfel în toate domeniile societății românești o mare dezorientare. Trecerea către un nou sistem de organizare socială se răsfrânge și asupra fenomenului turistic atât negativ – dezorganizarea asociațiilor / cluburilor, dar și pozitiv – prin stabilirea de contacte cu asociații și cluburi din vestul Europei, accesul la echipament performant, escaladarea de vârfuri montane în masive celebre : Alpi, Himalaya, Anzi etc.
În 1990 s-a înființat Federația Română de Turism – Salvamont , Speologie, desființată în 1995 și reorganizată în cadrul ministerului Turismului și Sportului sub denumirea de Turismul Sportiv , ramură de sport competițională , de performanță. Se pare că datorită lipsei de finanțare a acestei federații, activitățile oraganizate de către aceasta s-au diminuat, fapt care a generat ințiative private în organizarea unui organism care să concentreze și să coordoneze activitatea cluburilor private :
în 1998 se înființează Federația Română de Turism Sportiv federație de drept privat de utilitate publică nonprofit cu sediul la Pitești ;
în 1999 se înființează Federația Româna de Turism Sportiv, cu sediul la Piatra Neamț.
Aceste federații urmăresc promovarea și dezvoltarea turismului montan, educarea turistică în spirit ecologic și de protecție a mediului înconjurător, participarea la programe cultural- sportive și la acțiuni cu caracter ecologic, stimularea interesului pentru practicarea turismului într-o forma organizată, promovarea spiritului de competiție și fair-play, a creativității și a plus valorii, facilitatea comunicării și colaborării între organizațiile neguvernamentale.
I.2. Noi tendințe în turismul montan
Turismul montan este poate cea mai atractivă formă de manifestare a acestui fenomen, care antrenează atât fizicul cât și cognitivul, în acea bine definită dorință umană de autodepășire, manifestată într-un cadru peisagistic deosebit și diversificat, a cărui măreție surclasează de cele mai multe ori efortul fizic efectuat.
Ecoturismul este un nou concept care poate fi definit ca întoarcerea la/sau către natură. Muntele prin gradul său redus de antropizare este spațiul cel mai potrivit pentru aplicarea noului concept. Turismul montan s-a practicat și înainte de 1989, dar nu de puține ori cei care l-au practicat au contribuit uneori, poate involuntar, la degradarea unor ecosisteme montane. De aici necesitatea refacerii, protejării și conservării ariilor peisagistice deosebite prin declararea lor ca arii protejate. Se impun astfel niște reguli clare, concise care nu vizează neapărat interzicerea sau limitarea liberei circulații ci mai degrabă protejarea relațiilor fragile dintre elementele ecosistemului.
Ecoturismul în ariile montane este acea formă de turism în care principala motivație a turistului este observarea naturii. Practicarea acesteia trebuie să îndeplinească câteva condiții:
să protejeze elementele ambientului natural;
să folosească pentru deplasare doar mersul pe jos sau orice mijloace de deplasare nemotorizate (bicicleta, calul);
să aibă caracter educativ.
În România funcționează peste 2000 de cluburi și asociații care au drept obiect de activitate încurajarea practicării diferitelor forme ale turismului montan: promovarea și susținerea ideilor și acțiunilor pentru un mediu înconjurător curat și sănătos, promovarea și susținerea turismului montan și a agroturismului, atragerea tineretului în acțiuni turistice și ecologice, efectuarea și întreținerea marcajelor turistice, organizarea de concursuri cu specific montan, descoperirea, explorarea, cartarea si studierea stiintifica a pesterilor, amenajarea rezervatiilor naturale (marcare, montarea panourilor de atentionare, elaborarea regulamentelor de vizitare), activitati de custodie a unor arii naturale protejate etc. Putem identifica astfel patru forme principale de practicare a ecoturismului: drumeția, alpinismul, cicloturismul și speoturismul.
I.2. Potențialul turistic montan al județului Argeș
I.2.1. Așezare geografică
Județul Argeș, situat în sudul țării, este traversat de paralela 450 latitudine nordică și este străbătut în est de meridianul 250 longitudine estică. La nord se învecinează cu județele Sibiu și Brașov, limita județului urmărește crestele înalte ale Munților Făgăraș, traversează Munții Piatra Craiului și culoarul Rucăr – Bran. La est limita cu județul Dâmbovița este mult mai lungă, traversând munții Leaota, Subcarpații Getici, piemontul Cândești și câmpia Găvanu – Burdea. La sud se învecinează cu județul Teleorman și la sud – vest cu județul Olt, limita străbătând Câmpia Română și piemontul Cotmeanei, traversând văile din bazinul superior al râului Vedea. Limita vestică, dinspre județul Vâlcea, traversează valea râului Topolog. Suprafața județului este de 6.800 km pătrați, reprezentând 2,9% din suprafața totală a țării.
I.2.2. Potențialul turistic
Potențialul turistic natural este pus în evidență mai întâi prin varietatea peisajelor din regiunile deluroase și de la contactul cu spațiul montan, iar pe de altă parte de unele obiective aparținând reliefului, hidrografiei și vegetației.
Structura orografică a Subcarpaților (Nedelea, A., 2005, Valea Argeșului în sectorul montan) se caracterizează printr-un ansamblu de culmi care scad în înălțime de la 900 – 1200 m în vecinătatea muntelui de la 300 – 400 m în apropierea câmpiei. Înfățișarea lor este foarte diferită fiind determinată de alcătuirea petrografică și de fragmentare de unde și varietatea peisajelor, accesibilitatea și potențialul de habitat ridicat.
În sectoarele alcătuite din gresii, microconglomerate s-au individualizat culmi înalte, vârfuri conice, versanți abrupți, iar în sectoarele cu roci marno –argiloase, argile, nisipuri slab consolidate au apărut culmi joase cu versanți brăzdați de alunecări, forme de șiroaie. La cele două situații se adaugă pe de-o parte influența structurii geologice caracterizată fie prin cute cu dimensiuni și grad de faliere diferite, iar pe de o parte o rețea secundară de pâraie și râuri cu direcții transversale și oblice. Ele au determinat apariția unor peisaje reliefogene diferite de la un sector la altul dominate de simetrii și asimetrii ale formelor orografice. De asemenea, eroziunea diferențială a dus la o dezvoltare de depresiuni în care se află cele mai multe și mai mari așezări și la sectoare înguste de vale la sud adesea cu caracter de chei ( Dâmbovița, Râul Târgului).
Rama montană limitrofă pune în evidență alte aspecte precum:
abrupturi de sute de metri pe aliniamente de falie sau de contact petrografic evident (Ghițu, Iezer), culmi domoale și mai joase dezvoltate pe roci cristaline (M. Leoata)
depresiuni de eroziune diferențială (Arefu) sau structurale (Câmpulung) încadrate de sectoare de chei.
I.2.3. Forme de relief
Județul Argeș este ca un uriaș amfiteatru care coboară de la nord la sud, cuprinzând toate unitățile geomorfologice întâlnite în spațiul Carpato – Danubian de la 2500 m până la 160 m altitudine.. Munții Făgăraș se află în nord, cu vârfurile Moldoveanu (2.543 m), Negoiu (2.535 m ) și Vânătoarea lui Buteanu ( 2508 m) dominând regiunea. Masivul Leoata, dealurile Platoului Dacic și o parte din Câmpia Română trasează granița estică a județului. Văile râurilor Olt și Argeș se întind către vest, iar Câmpia Găvanu – Burdea se găsește la est.
Formele de relief atât în Subcarpați cât și la marginea muntelui prin fizionomie au valoare turistică deosebită. Între acestea mai însemnate sunt (Ilenicz, M., Pătru,I., 2009, România. Potențial turistic):
sectoare de chei cu dimensiuni mai mici pe văile Vâlsan, în roci cristaline, Bughea și Râul Târgului în gresii, Dâmbovița la Cetățeni în conglomerate și gresii
forme carstice pe gipsuri ( la Nucșoara, bazinul Râul Doamnei)
în lungul Argeșului, sectorul de chei ( 6 km) tăiate în roci cristaline între munții Ghițu și Munții Frunți, între barajul de la Vidraru și depresiunea Arefu, se impun versanții aproape abrupți secționați de ravene și torenți
versanți cu pantă mare alcătuiți din argile roșii, bogate în oxizi de fier, pe care șiroirea a creat un relief de tip badlands ( defileu, canioane, chei )
există mai multe rezervații geologice ( granitul și calcarul de la Albești), paleontologică ( plante și pești din oligocen).
I.2.4. Vegetația
Vegetația constituie un însemnat component al peisajului cu valențe distincte în turism. În acest areal, flora reprezintă un amestec de elemente montane cu cele de câmpie, acestea alcătuind o vegetație variată de păduri, tufărișuri, fânețe, vegetația predominantă fiind cea caracteristică dealurilor din Podișul Getic.
În regiunile deluroase și de podiș sau montană joasă între 300 – 1300 m altitudine se desfășoară etajul pădurilor de foioase alcătuit din gorun, carpen în amestec cu fag, iar la altitudini cuprinse între 1300 – 1800 m se desfășoară etajul pădurilor de brad și molid. Etajele subalpin și alpin la peste cu specii de plante puțin înalte între care și plante specifice tundrei alpine: azaleea (loiseleuria 1800 m sunt constituite din tufișuri, jnepeni (fig.1), ienupăr, afine, merișor (fig.2) ce alternează cu pajiște alpine formând o importantă bază furajeră pentru pășunatul sezonier. Tot în această zonă se întâlnesc felurite specii de flori, unele mai frumoase și mai interesante ca altele: smirdar(fig.3), campanule, gențiane (fig.4), nu – mă – uita, trei- frați – pătați, rușulița, garofița de munte. Aici apare ca dominantă o vegetație procumbens), specii de sălcii pitice (salix herbacea, saliv reticulata), diferite graminee pitice. Dintre florile ocrotite prin lege menționăm floarea de colț (fig.5), sângele voinicului (fig.6), iedera albă. Tot aici găsim și bujorul de munte care se prezintă sub forma unei inflorescențe parfumate, de un roșu aprins, care îmbracă muntele precum o pătură ce se vede de la mare distanță, iar când adie vântul dă senzația că arde muntele.
fig.1 fig.2
fig. 3 fig. 4
fig. 5 fig. 6
I.2.5. Faună
Teritoriul județului Argeș adăpostește o faună bogată, atât în zonele subalpine, acoperite de cele mai multe ori de păduri întinse, cât și în zonele golului alpin. Dintre mamifere ursul brun(fig.7), ocrotit de lege, este cel mai reprezentativ, menținându-și adăposturile în numeroase regiuni de la limita superioară a pădurilor de conifere.
fig. 7
Fauna sălbatică este reprezentată de animale precum: cerbi, mistreți, căprioare, lupi, vulpi, râși, veverițe, jderi, pisica sălbatică, dihor, popândău, prepelițe, potârniche. Cel mai valoros element îl reprezintă capra neagră (fig.8) cu o frecvență mare pe crestele Munților Făgăraș și Piatra Craiului, declarată monument al naturii și ocrotită de lege.
fig.8
Avifauna include cocoșul de munte (fig.9), ierunca (fig.10), vulturul pleșuv (fig.11), acvila de piatră (fig.12), cinteza (fig.13).
fig. 9 fig. 10
fig.11fig.12
fig. 13
Numeroase reptile, unele inofensive ca șopârlele de stâncă, gușterii precum și batracienii, cum sunt salamandrele, mișună prin covoarele de frunziș mort, iar pe versanții orientați spre soare viețuiesc și vipere.
Apele sunt populate de păstrăvi, mreană, crap, caras. O specie endemica deosebit de interesantă este Romanichtys Valsanicola (fig.14), întâlnit numai într-o mică porțiune a Râului Argeș și Vâlsan. Pe lacurile de acumulare apar în număr mare păsări de baltă, cum ar fi rața sălbatică, gâsca cenușie, barza.
fig. 14
I.2.6. Clima
Din punct de vedere climatic teritoriul se încadrează în zona temperat continentală, caracterizându-se printr-un regim termic moderat, influențat de prezența unor fenomene de întrepătrundere a elementelor climatice atât din direcția muntelui cât și din direcția câmpiei. Precipitații medii anuale sunt între 600 – 700 mm/mp/an, iar valoarea medie anuală în zona muntoasă precipitațiilor fiind cuprinsă între 1200 – 1400 mm. În zona deluroasă și de podiș climatul devine moderat, cu temperaturi medii anuale între 6- 70C, precipitațiile fiind mai abundente în zona muscelelor, iar în câmpie temperatura medie anuală atinge 10,50C și precipitațiile atmosferice scad la 600 mm. În general, iernile argeșene șunt lungi înregistrând aproximativ 170 de zile de iarnă pe an. Un element interesant îl constituie durata medie a stratului de zăpadă, în etajul superior al munților circa 150 – 200 de zile, 80 – 120 în depresiunea Rucăr, 60 -80 în zona de deal și sub 50 de zile în câmpie.
În privința vânturilor dominante sunt cele de la N și N – E mai tot timpul anului și primăvara cele de la S – V. Vântul dinspre N, N – E, E poartă numele de ,,crivăț″ în limbajul popular, vântul din V ,,austrul″, cel din S – SE ,,băltărețul″, iar din Carpații Meridionali, primăvara și vara suflă ,,munteanul″. Iarna și primăvara, masele de aer rece ce se scurg dinspre munte pe culoarul văii Vâlsanului, vânt numit de localnici ,,Vântul Mare″, provoacă secetă și daune culturilor agricole în special pomilor fructiferi. În sezonul rece sunt caracteristice fenomenele de: îngheț, brumă, chiciură, polei ninsoare, viscol, ceață, iar pentru sezonul cald sunt specifice fenomenele de rouă, ploile torențiale, grindina și ceața.
Sudul teritoriului se încadrează în zona de interferență a vânturilor vestice cu cele estice și a celor de la nord – est. De obicei, climatul este umed, cu ierni pe alocuri aspre și veri călduroase.
I.2.7. Rețeaua hidrografică
Județul Argeș este unul din cele mai bine echipate județe din punct de vedere al lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor, principalele fiind:
12 lacuri de acumulare totalizând un volum brut de 705,3 mil. mc, cele mai importante fiind: Vidraru, Vâlcele, Budeas, Golești pe râul Argeș, Râușor pe Râul Târgului și Pecineagu pe râul Dâmboviței
10 derivații de tip ,,galerie″ cu rol de asigurare a debitelor hidroenergetice, dintre care cele mai importante sunt: derivația râul Doamnei – Vâlsan – Vidraru ( L=19,2 km) și Topolog – Vidraru ( L=7,65 km).
Râul Argeș este afluent al Dunării la Oltenița și are o lungime de 350 km iar suprafața bazinului hidrografic este de 12.550 km2. Izvorăște din partea central – vestică a culmii principale a muților Făgăraș prin doi afluenți: Buda și Capra.
Râul Buda Râul Capra
Buda este izvorul principal al sistemului hidrografic Argeș, izvorăște de sub vârful Arpașul Mic, de la 2.055 m altitudine, din lacul glaciar Buda, iar râul Capra izvorăște din lacul glaciar Capra (2230 m altitudine), aflat sub vârful Vânătoarea lui Buteanu. În aval de confluența pârâului Buda cu Capra, a fost construit barajul Vidraru. Principalii afluenți ai râului sunt:
afluenți de stânga: Buda, Valea cu Pești, Valea Lupului, Limpedea, Chiciura, Vâslan, Râul Doamnei, Cârcinov, Budișteanca, Sabar, Câlnau, Dâmbovița, Rasa
afluenți de dreapta: Capra, Cumpăna, Valea lui Stan, Arefu, Banesti, Bascov, Neajlov
În bazinul râului Argeș există 7 lacuri de acumulare cu folosință complexă, din care cel mai important este cel de la Vidraru, urmând apoi lacurile Zigoneni, Vâlcele, Budeasa, Bascov, Prundu și Golești. De asemenea , importantă este și acumularea Râușor situată pe râul Târgului și în bazinului râului Dâmbovița este de interes lacul de acumulare Pecineagu.
Lacul Vidraru este un lac de acumulare creat în anul 1965 de Barajul Vidraru în județul Argeș, pe râul Argeș, pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor. De asemenea, lacul și instalațiile adiacente sunt folosite pentru recreere turism și sporturi.
Situat între Munții Frunții și masivul Ghițu, lacul adună apele râurilor Capra, Buda și ale câtorva afluenți direcți ( Râul Doamnei, Cernatul și Vâlsanul, Topologul, râul Valea lui Stan și Limpedea), cu un debit total de cca 5,5 m3 /s.
Suprafața totală a lacului este de 893 ha, lungime de 10,3 km, lățimea maximă de 2,2 km în Valea Lupului – Călugărița și o circumferință de 28 km. Adâncimea maximă a apei este de 155 m lângă barajul curbat înalt de 166m, cu o lungime la coronament de 307 metri.
Construirea barajului Vidraru a durat cinci ani și jumătate începând din anul 1960. Pentru această realizare au fost necesare 42 km de tunel subteran, au fost excavate 1.768.000 m3 de rocă, din care aproximativ un milion în subteran, s-au turnat 930.000 m3 de beton din care 400.000 de m3 în subteran și, de asemenea, au fost instalate 6300 de tone de echipament electromagnetic.
Accesul la baraj se face pe malul estic al lacului, pe drumul care urcă până la Bâlea. Din capătul barajului, la stânga se poate merge spre depresiunea Cumpăna. Turiștii pot urca pe platforma Belverdere pentru a admira frumusețea împrejurimilor. Pe muntele Pleșa se află statuia Prometeu cu fulgerul în mână, ca simbol al electricității, realizată de sculptorul Constantin Popovici. La câteva sute de metri de baraj se află debarcaderul unde se organizează curse de agrement cu vaporașul.
Barajul Pecineagu cu o înălțime de 107 metri și o lungime de 267 metri, este situat în depresiunea formată între munții Piatra Craiului și munții Iezer – Păpușa la o altitudine de 1117 metri. La baza măștii de etanșare este executată o galerie perimetrală pe conturul căruia au fost executate 50 de foraje verticale de drenaj. Pentru etanșarea terenului de fundații s-au realizat trei șiruri de injecții de mică adâncime (8–10 m) și un voal format din 2 șiruri de injecții de mare adâncime (40–100 m).
Pentru evacuarea apelor mari s-a executat un deversor pâlnie pe malul stâng, cu o capacitate de 687 m³/s, care se continuă cu un puț de 81,50 m înălțime și o galerie de evacuare de 389 m lungime și 5,80 m diametru, terminată cu o trambulină. În puțul vertical mai debușează și o galerie de semi adâncime, care permite evacuarea a 105,00 m³/s.
Golirea de fund, cu o capacitate de 109 m³/s, este realizată print-o galerie situată pe versantul drept. Debitele evacuate prin golirea de fund sunt controlate de o casă a vanelor subterană la care accesul este realizat print-un puț. În casa vanelor este realizat și o conductă de bypass de 400 mm diametru pentru evacuarea unui debit de servitute de 1,30 m³/s. La ieșirea din galerie este executat un disipator de energie, prelungit de un canal de 80 m lungime de secțiune trapezoidală.
Barajul Râușor este situat pe Râul Târgului, la o distanță de 7,5 km de satul Lerești și 14 km de orașul Câmpulung Mușcel. A fost construit în 1985, are ca scop alimentarea cu apă, producerea de energie electrică și apărare împotriva inundațiilor. Are înălțimea de 118 m, lungimea de 386 m și lățimea coronamentului de 10 m. Lacul de acumulare Râușor are un volum de 68 milioane m3.
Lacul Râușor este important pentru alimentarea cu apă a orașului Câmpulung, pentru irigații, rolul de producere a energiei electrice este mic, apa fiind dusă prin galerii de la lacul Râușor la centrala semi îngropată de la Lerești care funcționează un număr limitat de ore pe zi. În lac se pot face scufundări de cei pasionați, iar zona din stânga lacului este frumoasă și sălbatică, de altfel preferată de bicicliști. Este un traseu excelent de aproximativ 20km care începe teoretic pe barajul Râușor, o ocolire prin stânga acestuia cum vii dinspre Lerești și se va termina în același punct, după ce îl ocolești complet.
Ca modalitate de petrecere a timpului liber, zona din amonte de Lerești îți oferă o varietate de posibilități, fiind ideală pentru cei care iubesc mișcarea. În apropierea barajului Râușor, se află Cabana Voina de unde se poate porni pe traseele montane spre vârfurile Iezer, Bătrâna, Păpușa, Roșu, cu oprire, pentru cine dorește, la cabana Cuca. Cabana Cuca se află la 4 km de cabana Voina, la o altitudine de 1175 m, având 24 de locuri în două dormitoare.
În partea de nord-vest a județului se află cursul superior al râului Topolog, afluent al Oltului, cu obârșia în căldările glaciare de sub Negoiu.
Partea de sud a județului este drenată de sistemul hidrografic al râului Vedea (15 km), cu obârșia în Podișul Cotmeanei, care are o serie de afluenți ce își adună apele din zona de podiș (râurile Vedita și Cotmeana) sau care izvorăsc din Câmpia piemontană a Vedei ( Burdea, Valea Câinelui, Teleormanul). În județul Argeș, apele freatice se găsesc în general la mari adâncimi (peste 100m), datorită atât ponderii reliefului, cat și structurii sale. În partea de nord-vest a bazinului hidrografic Argeș, în podișul Cotmeana și Vedea, ca și la sud de Pitești, se remarcă o regiune lipsită de straturi acvifere permanente și de debite permanente, alimentările cu apa putându-se face local din puțuri săpate la adâncimi de 50-200 m, cu debite reduse ce variază intre 0.5-1.0 l/s. În lunca Argeșului ca și în luncile râurilor din sud, apa freatică se găsește la 10-20 m adâncime.
Lacul Învârtita este un lac carstic format pe gips, care se găsește în Nucșoara și este inclus în arealul rezervației naturale Măgura – Nucșoara. Lacul se află la o altitudine de 780 m, cu o suprafață de circa 2,22 ha și o adâncime maximă de 5 m. Apărut la sfârșitul secolului al XIX – lea s-a format într-o dolină pe gips, prin dizolvare, apoi a suferit procese de sufuziune și de tasare. Lacul este un obiectiv turistic important și datorită izvoarelor sulfatate, calcice, sodice sau sulfuroase ce se pot folosi în scopuri balneare.
I.2.8. Transfăgărășanul (DN7C) este un drum național spectaculos, pe axa nord – sud, și traversează cel mai înalt lanț muntos din România (munții Făgăraș) pe o lungime de 151 km, ce leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania. A fost construit între ani 1970 – 1974. Este un drum în rampă cu multe serpentine, străbate 830 de podețe și 27 viaducte, și ajunge în apropierea tunelului de lângă lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m, aflându-se pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din Romania. Tunelul Capra – Bâlea este cel mai lung tunel rutier cu o lungime de 887 m, înălțime 4,4 m, o lățime de 6 m și un trotuar cu o lățime de 1 m, iluminat electric și ventilat natural.
Transfăgărășanul poate fi accesat dinspre sud trecând prin fața hidrocentralei Vidraru, urcă pe serpentine, viaducte trece prin tunele mai scurte și ajunge pe barajul Vidraru, drumul continuă în partea stângă de-a lungul lacului și apoi urcă până în golul alpin, trece prin dreptul Cascadei Capra și ajunge la intrarea sudică a tunelului, care trece pe sub creasta Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei și Paltinul.
Dinspre nord, traversează rezervația naturală Golul Alpin al munților Făgăraș între Podragu – Suru și valea Bâlii, apoi coboară abrupt în serpentine, străbate căldarea glaciară cam 13 km, trece pe lângă cascada Bâlea, cea mai mare cascadă în trepte din țară, de aproximativ 68 m, la altitudinea de 1230 m, ajungând apoi la cabana Bâlea Cascadă.
I.2.9. Lacuri glaciare
Lacul Capra este un lac glaciar pe versantul de sud al masivului Făgăraș, la o altitudine de 2230 m, la 45 minute de cabana Bâlea. Lacul are o adâncime de 11 m și o culoare albastră intensă și tot de aici izvorăște părăul Capra, unul dintre izvoarele Argeșului. Se întinde pe 1,80 hectare și are formă neregulată, aproape rotundă, iar lungimea lacului este de 200 de metri și lățimea maximă de 100 de metri. Pe malul stâng al lacului se află un platou pentru campare, care oferă o priveliște frumoasă asupra văilor Buda, Raiosu și Mușeteica și tot aici găsim monumentul alpiniștilor decedați, în anul 1963, în urma unei avalanșe.
De la lac, în circa o oră se poate urca pe vârful Vânătoarea lui Buteanu (2.507 m) unde efortul va fi răsplătit cu o panoramă superbă asupra Munților Făgăraș. Mai departe , coborând în căldarea Văiuga, se poate ajunge la Cabana Bâlea Lac( Pișotă,I., Lacurile glaciare din Carpați Meridionali).
Lacul Căprița se află sub Șaua Caprei, la o altitudine de 2228 m și are o adâncime de 1,5 m, ocupând o suprafața de 2180 mp.
Cascada Capra, sau cascada Iezerului, se află pe versantul sudic al Munților Făgăraș la altitudinea de 1690 m pe teritoriu județului Argeș. De aici până la Bâlea Lac sunt 5 km. Apa cascadei provine din lacul Capra și are o cădere de peste 40 m.
Lacul Buda se află o altitudine de 2055 m în căldarea glaciară de pe traseul de creastă între vârfurile Arpașul Mic și Arpașul Mare. Este în afara traseelor turistice, dar se poate ajunge la el, prin coborâre de pe traseul de creastă, în punctul Nerlinger. Are o suprafață de 0,9 ha și adâncime maximă de 2,2 m( Pișotă,I., Lacurile glaciare din Carpați Meridionali) .
Lacul Gălășescu (Mănăstirii) monument al naturii, reprezintă o arie protejată de interes național situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr. Se află în partea de sud a Munților Făgăraș, în bazinul Râul Doamnei, căldarea văii Gălășescului, la 2.168 m altitudine și se întinde pe o suprafață de 16.000 mp, cu o adâncime de 2,5 m. Aria naturală reprezintă un lac de origine glaciară, cu maluri stâncoase, acoperite pe alocuri cu vegetație, alimentat cu apă de un mic pârâu cu trei brațe. La ieșirea din lac se formează albia Văii Rele a Gălășescului, un afluent al Râului Doamnei, iar în preajma sa se mai află încă patru, cinci lacuri mici și în extremitatea vestică a căldării, sub piciorul Hârtopului Ursului, se mai găsesc alte 2- 3 ochiuri cu apă permanentă ( Pișotă,I., Lacurile glaciare din Carpați Meridionali).
Lacul Galasescu
Lacul Călțun este un lac glaciar situat la nord – est de vârful Negoiu din Munții Făgăraș, la jumătatea drumului dintre cabana Negoiu și cabana Bâlea Lac, în căldarea Călțun, la poalele Vârfului Călțun. Lacul se situează la altitudinea de 2135 m, la poalele vârfului Călțun, are suprafața de 7.751 m2, iar adâncimea maximă de 11,8. Pe malul lacului există locuri pentru campare, refugiul salvamont și de aici se poate ajunge pe următoarele trasee marcate:
Șaua Caprei – Vârful Negoiu, durata 4 ½ – 5 h
Piatra Prânzului – Lacul Călțun, durata 2 ½ h
Lacul Călțun – Tunelul Transfăgărășan, durata 3 h
Cantonul Piscul Negru – Lacul Călțun, durata 3 ½
Lacul Podul Giurgiului, este situat la o altitudine de 2270 m, se află în căldarea cu același nume, între vârfurile Arpașul mare, Mircii și Podragu, fiind primul lac, dinspre est al bazinului Argeș. Are o formă triunghiulară, adâncimea de 3 m și o suprafață de 2200 mp. Marcajul traseului de creastă conduce chiar pe malurile acestui lac, cu o amplasare incredibil de frumoasă, suspendată sub vârfuri semețe. Lacul se scurge printr-o vale lungă și accidentată, cu multe cascade, iar dincolo de lac poteca urcă spre Șaua Podragu. Se află la obârșia izvorului Podu Giurgiului, fiind alimentat de râul Buda.
Lacul Galbena Scărișoara este o arie protejată de interes național fiind situat în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr. Lacul se află în partea sudică a Munților Făgăraș, în căldarea Scărișoara Galbena, spre Valea Rea, la altitudinea de 2200 m. Are o suprafață de 1,2 ha și o adâncime de 9 m. Aria naturală este declarată monument al naturii și reprezintă un lac și zona împrejmuitoare a acestuia de origine glaciară, alimentat de trei izvoare, iar în punctul de evacuare a apei, își are obârșia pârâul Galbena. În apa acestui lac trăiesc păstrăvi. Lacul Galbena este vizibil între vârfurile Scărișoara și Galbena de pe traseul Moldoveanu – Curmătura Malița.
Lacul Galbena IV este o rezervație naturală de tip mixt din județul Argeș, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr. Lacul Galbena IV este un monument al naturii aflată în partea sudică a Munților Făgăraș, în Căldarea Galbenei spre Valea Rea, la o altitudine de 2188 m și se întinde pe o suprafață de 2000 mp, având adâncimea de 1m.
Lacul Mușeteică se află pe peretele N-NV al Museteicii, la o altitudine de 2100 m, în circurile suspendate. Sunt mai multe lacuri mici, în afară traseelor turistice și foarte greu accesibile. Lacurile Mușeteică sunt o arie protejată de interes național, în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Nucșoara. Aria naturală declarată monument al naturii, reprezintă un lac de origine glaciară aflat sub culmea montană a Vârfului Mușeteica (2.448 metri). Are o suprafață de 0,30 hectare.
Lacul Valea Rea se află în partea sudică a munților Făgăraș, între vârful Galbenele, vârful Gălășescu Mare și vârful Moldoveanu, în căldarea superioară glaciară a Văii Rele. Este situat în partea vestică a căldării la altitudinea de 2159 m, adânc de 2 m, ocupând o suprafață de 5000 mp și este alimentat de izvoare subterane. Apele Văii Rele se revarsă în cele mai spectaculoase cascade ale masivului Făgăraș. Lacul se vede de pe traseele:
Vârful Moldoveanu – Curmătura Maliței
Valea Vâlsanului – Vârful Moldoveanu
Fereastra Mare a Sâmbetei – Șaua Podragu
Stâna din Valea Rea – Portița Viștei
Lacul Iezerul Triunghiular
Cascada Valea Rea
Lacul Hârtop I, denumit și Gemenul de Sus, se află în partea sudică a masivului Făgăraș, la o altitudine de 2230 m, adânc de 2,1 m, ocupând o suprafață de 3500 mp. Aria naturală reprezintă un lac de origine glaciară, cu maluri formate din bucăți de stâncă și grohotiș, mai puțin cel nord – vestic, în a cărui parte s-a format o mlaștină acoperită cu vegetație specifică.
Lacul Gemenu de Jos se află la o altitudine de 2190m, adânc de 0.7 metri ocupând o suprafața de 3500 metri pătrați, se află în Hârtoapele Leaotei. Este în afară traseelor turistice, însă ușor accesibil din traseele de creastă sau din Valea Râului Doamnei.
Lacul Hârtop V este o rezervație naturală de tip mixt, situată în Județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr. Lacul este de origine glaciară cu fundul acoperit cu pietriș și nisip și cu maluri stâncoase, acoperite din loc în loc cu arbuști din specia jneapănului și este cunoscut și sub denumirea de lacul dintre Scoici sau lacul Roșu, după culoarea apei reflectată de la stâncile din maluri. Se află în partea sudică a masivului Făgăraș, în bazinul hidrografic al râului Doamnei, în apropierea râului Leaota, la o altitudine de 2100 m, adânc de 3 m și se întinde pe o suprafață de 1 hectar.
Lacul Jgheburoasa de origine glaciară si zona împrejmuitoare, situat la obârșia văii Jgheburoasa, cu maluri acoperite de vegetație alcătuită în cea mai mare parte din arbuști mici de afin negru de munte, se află la o altitudine de 2150 m, în partea sudică a Făgărașului, în bazinul văii Zârna și se întinde pe o suprafață de 2 ha, cu o adâncime de 2 m.
Lacul Jgheburoasa
Lacul Iezer este un lac glaciar situat în munții Iezer – Păpușa, la o altitudine de 2130 m, cu o suprafață de circa 5000 mp și o adâncime maximă de 4 – 5 m. De cealaltă parte a masivului, se mai află două lacuri glaciare mai mici, lacurile Boarcăs, situate sub vârful Roșu. În apropierea lacului se află refugiul Iezer.
La lacul Iezer se poate ajunge pornind de la Cabana Voina pe două trasee: punct albastru, în aproximativ 4 ore, și crucea albastră, în aproximativ 5 ore, cel din urmă fiind cel indicat pe timp de iarnă ( Szepesi, Al., 2007, Masivul Iezer).
I.2.10. Parcuri naturale și arii protejate
Parcul Național Piatra Craiului este situat în Carpații Meridionali incluzând creasta Pietrei Craiului, în totalitate și spații din culoarele intramontane limitrofe, Rucăr – Bran și Rucăr – Zărnești. Parcul se extinde pe raza județelor Brașov și Argeș, incluzând suprafețe aparținând localităților Zărnești, Moeciu (satele peștera și Măgura), Bran, Rucăr și Dâmbovicioara. Suprafața totală a parcului este de 14.773 ha, din care 6967 ha în județul Argeș și 7806 ha în județul Brașov. Aria naturală se întinde în extremitatea nord – estică a județului Argeș pe teritoriile administrative ale comunelor Dâmbovicioara, Dragoslavele, Rucăr.
Geografic Masivul Piatra Craiului se separă în trei părți de la nord la sud și anume:
– Piatra Craiului Mică în nord, cu altitudinea de 1816 m în vârful omonim
– Piatra Craiului Mare în partea centrală, cu altitudinea maximă de 2238 în vârful La Om și care se desfășoară de la Șaua Curmăturii (în N) până la Șaua Funduri ( în S)
– Pietricica în sud, cu altitudinea de 1764 m în vârful omonim extinsă până în bazinul Dâmbovicioarei. Relieful masivului se remarcă printr-o serie de particularități ( T. Constantinescu, 2009):
cea mai lungă, aproximativ 25 km, și tipică creastă calcaroasă din Carpații Românești, remarcabilă prin unitate ( nu este traversată de nici o vale, văile periferice fiind situate la 800 – 900 m altitudine absolută) și proeminență ( domină împrejurimile cu 500 – 100m)
cea mai mare densitate de văi din arealele calcaroase ale României
abundența formațiunilor reziduale – ace, colți, creste, muchii, turnuri, arcade rezultate prin modelarea periglaciară ( Muchia Răchitei, Muchia Caprelor, Creasta Frumoasă, Acul Crăpăturii, Colții Gemenii, Turnurile Dianei, Cerdacul Stanciului, Orga Mare, etc.)
existența unor mari acumulări de grohotișuri mobile, mai ales pe versantul vestic ( Marele Grohotiș sau Horjul Mare)
prezența abrupturilor structurale și a brâurilor ( Brâul de Sus, Brâul Roșu, Brâul de Mijloc, Brâul Țimbalelor, etc.)
prezența formelor exocarstice specifice ( văi abrupte de tip Piatra Craiului, hornuri închise, lapiezuri de stratificație)
chei spectaculoase ( Cheile Dâmbovicioarei, Brustureț, Prăpăstiile Zărneștilor)
numeroase peșteri ( în jur de 500 cunoscute), majoritatea de dimensiuni mici ( Peștera Dâmbovicioarei, Peștera Mare a Șpirlei, Peștera Stanciului, Peștera Urșilor, peștera Chiliilor) și avene ( Avenul din Grind, Avenul Vlădușca, avenul de sub Colții Grindului, care are în jur de 450m, etc.).
Datorită caracterului unic și spectaculos unele obiective au fost declareate monumente ale naturii ( T. Constantinescu, 2009): de natură geologică (Acul Crăpăturii, Padina Închisă, Orga Mare, Turnurile Dianei, Țimbalul Mare – Creasta Dințată, Degetul lui Călineț, Căldarea Ocololită din Valea Șpîrlei, Marele Grohotiș, Zidul lui Dumnezeu din prăpăstiile Zărneștului) sau speologică ( Peștera Mare și Peștera Mică de la Perpeleac din Prăpăstiile Zărneștului, Peștera din Colții Chiliilor, Zăplazul din Valea Șpîrlei, Cerdacul Stanciului – cea mai mare arcadî din Piatra Craiului rămasă în urma prăbușirii unei peșteri, Avenul Vlădușca, Avenul din Grind, avenul de sub Colții Grindului).
Desfășurarea masivului de la 700 – 800 m (N) la peste 2200 m a impus etajarea formațiunilor vegetale. Astfel în partea inferioară a masivului se găsesc păduri de amestec de fag și brad, se adaugă diseminat molidul, paltinul și ulmul de munte. Între Valea Crăpăturii ți Padina lui Călineț, la aproximativ 1200 m altitudine se găsesc numeroase pâlcuri de tisă, specie declarată monument al naturii. Pădurile de amestec sunt succedate la peste 1400 m de molidișurile pure care, pe versantul nord – vest ating altitudinea de 1750 m.
Urmează etajul subalpin în care sunt exemplare izolate de arbori, jnepenișuri însoțite și de alte tufărișuri, alcătuite din afin, merișor, smirdar și, pe alocuri, anin de munte, pajiști, o parte dintre ele cu origine secundară, alcătuite mai ales din păiuș roșu.
La altitudini de peste 1900 m, corespunzătoare părții înalte a crestei, vegetează asociații de pajiști adaptate condițiilor climatice aspre. În arealul cel mai înalt ( între vârfurile Piscul Baciului și Țimbalul Mare) se întâlnesc, printre altele, pâlcuri de mălaiul cucului (Sesleria coerulans), rogoz.
Este impresionant numărul speciilor endemice, între care sunt: omagul, crucea voinicului, macul galben, flămânzica, ochii șoarecelui, gușa porumbelului, etc. (Al. Beldie, 1952). Două dintre speciile endemice, garofița Pietrei Craiului și Primula baumgartenia se întâlnesc numai în Piatra Craiului ( Gh. Mohan, A. Ardelean, 2006).
Alături de garofița Pietrei Craiului și tisă, printre plantele ocrotite se numără și: floarea de colț, ghințura galbenă, bulbucii de munte, sângele voinicului, smirdarul, tulichina.
Fauna este de asemenea bogată și variată, inclusiv cea de vertebrate, reprezentată printr-o mulțime de reptile și păsări, între care sunt: vipera, acvila țipătoare mică, șoimul călător, fluturașul de stâncă, cocoșul de munte, corbul, acvila de stâncă, din ce în ce mai rară.
Alături de acestea există diferite carnivore precum jderi de copac și de piatră, pisica sălbatică, ursul, lupul, râsul. Specii de interes cinegetic sunt: cerbul, căpriorul, mistrețul. Capra neagră trăiește în arealele stâncoase ale masivului și este protejată.
Lista rezervațiilor naturale din județul Argeș cuprinde numeroase arii protejate de interes național (Ilenicz, M, Oprea, R.2011, România Carpații, Vol.V):
I.2.11.Principalele piscuri montane din județul Argeș
Pe teritoriul județului Argeș sunt următoarele vârfuri de peste 2500m: Moldoveanu 2544 m, Dara 2500 m, Hârtopul 2506 m, Călțun 2505 m și Lespezi 2517 m, iar pe linia de demarcație cu județele din nord, sunt: Negoiu 2535 m, Vânătoarea lui Buteanu 2507 m și Viștea Mare 2527 m.
Vârful Moldoveanu este cel mai înalt din România, situat în Masivul Făgăraș, județul Argeș, la altitudinea de 2254 m. Este unic ăn România, măreț, sublim și oricine are condiție fizică și echipament adecvat poate ajunge pe vârf. Pe o plăcuță de pe vârf sunt imprimate versurile următoare:,, Oprește Doamne clipa, cu care măsori eternitatea!″ – citat din Lucian Blaga.
În această zonă se poate ajunge pe trasee montane care pleacă de la Bâlea Lac, Sâmbăta de Sus sau Valea Rea. Cel mai accesibil este cel care pleacă de la Bâlea, străbate traseul de creastă trecând pe lângă lacul Capra, Portița Arpașului, La trei pași de moarte, Șaua Vârtopului, Arpașul Marei, Iezerul Podul Giurgiului, Șaua Podragului, Șaua Ucei Mari, Șaua Orzanelor, vârful Viștea Mare, vârful Moldoveanu.
Vârful Negoiu este al doilea ca înălțime în România, cu o altitudine de 2535 m și este înconjurat de văi și culmi spectaculoase. O drumeție până la Negoiu cuprinde câte puțin din toate frumusețile masivului: căldări și lacuri glaciare, creste abrupte, stânci dantelate, zăpezi veșnice și peisaje care îți taie răsuflarea. Există mai multe trasee care urcă spre Negoiu, iar unul dintre cele mai populare este cel care pleacă de la Bâlea Lac.
Vârful Viștea Marea este clasat al treilea între cele mai înalte vârfuri muntoase din România, care are altitudinea de 2527 m și este situat în masivul Făgăraș. Vârful reprezintă principala cale de acces către vârful Moldoveanu, dinspre traseul ce străbate întreaga creastă a Făgărașului de la vest la est, alcătuind împreună o formațiune muntoasă asemănătoare unui trapez și grupării i se mai spune ,,Trapezul″ sau ,,Marele Trapez″.
Vârfuri semețe și impunătoare se află și în celelalte culmi cum sunt:
– munții Iezer – Păpușa: vârful Iezer (2469 m), vârful Iezerul Mare ( 2463 m), vârful Iezerul Mic ( 2409 m), vârful Păpușa ( 2391 m), vârful Bătrâna ( 2341 m), vârful Tambura ( 2294 m), vârful Frăcea ( 2242 m), vârful Dracsin ( 2102 m)
– munții Leoata cu vârful Leaota ( 2133 m)
– munții Piatra Craiului: vârful La Omu (2239) și vârful Pietrei ( 2086 m)
– munții Făgăraș: vârful Scărișoara Mare (2495 m), vârful Mușetescu ( 2495 m), vârful Scărișoara ( 2472 m), vârful Mircii ( 2471 m), vârful Gălășescu ( 2470 m), vârful Arpașul Mare ( 2468 m), Arpașul Mic ( 2460 m), vârful Mușeteica ( 2448 m), vârful Fundul Bândei ( 2452 m), vârful Picuiata ( 2439 m), vârful Buda ( 2431 m), vârful Lăițel ( 2390 m).
I.2.12.Cabanele și refugiile turistice completează infrastructura turismului montan, fără de care aceasta ar cunoște o limitare, o restricționare a numărului de turiști. În funcție de altitudine cabanele pot fi:
– de bază, de unde pleacă trasee importante pentru masivul montan;
– de altitudine situate la intersecție de trasee alpine importante sau în apropierea unor obiective de mare interes.
Principalele cabane și refugii din județul Argeș sunt:
Cabana Cumpăna, la o altitudine de 920 m, se află pe malul vestic al lacului Vidraru, având loc de campare și căsuțe de vară.
Cabana Capra situată în golul alpin, la altitudinea de 1585 m, la circa 9 km de lacul Bâlea, principala atracție de aici, fiind Adventura Park Capra de tipul ,,rope – course″ ce oferă 16 ateliere de pod suspendat.
Un alt punct turistic important îl constituie și telecabina care urcă de la Bâlea Cascadă către lacul Bâlea, iar lungimea traseului parcurs de telecabină fiind de 3700 m. Altitudinea de la care pleacă este de 1200 m și ajunge la altitudine maximă de 2040 m.
Cabana Voina este situată la 25 km de Câmpulung cu trecere prin comuna Lerești, la altitudinea de 983 m și dispune de 180 de locuri de cazare. De aici se pot organiza excursii montane pe traseele munților Iezer – Păpușa.
Cabana Cuca se află la altitudinea de 1175 m, la poalele muntelui Grădișteanu, pe malul drept al pârâului Lespezi, la 100 m în amonte de confluența acestuia cu pârâul Tambura. Dispune de 36 locuri încălzite, dintre care 24 de locuri sunt în pod și 12 în camera de la parter.
Cabana Cascoe se află la altitudinea de 970 m în rezervația Piatra Craiului, adăpostită de masivul Cascue. Sunt 14 locuri de cazare în 7 camere.
Cabana Brusturet este în munții Piatra Craiului, în amonte pe Cheile Brusturetului, la confluența Valea Seacă a Pietrelor cu Valea cu Apă, la altitudinea de 1020 m. De aici se pot face trasee în masivul Piatra Craiului.
Cabana Leaota este la altitudinea de 1330 m, se află pe versantul sudic al masivului Leaota, la piciorul muntelui Romanescu, la limita superioară a pădurii având o capacitate de cazare de 30 de locuri la prici în trei camere.
Refugiul Bâlea –Tunel este un refugiu mic, având posibilitatea de a caza în jur de 20 de persoane, în sistem de prici. Refugiul se află situat în județul Argeș, iar de aici poți pleca în trasee către lacul Capra, lacul Bâlea, Portița Arpașului, Fereastra Zmeilor, etc.
Refugiul Călțun se află pe malul lacului Călțun, pe marcajul de creastă Negoiu – Bâlea, la o altitudine de 2175 m. Are două încăperi, una destinată turiștilor care au nevoie de adăpost și are o capacitate de 22 de locuri, iar cealaltă fiind ocupată de echipa salvamont.
Refugiul Scara aparține de Salvamont Argeș și se află la intersecția traseelor: cabana Negoiu- Șaua Scării, cabana Bârcaciu – Șaua Scara, vârful Negoiu – Șaua Scării, Șaua Scării – Șaua Suru, Valea Topologului – Șaua Scării. Se situează la altitudinea de 2146 m, în Șaua Scara la doar 5 minute de creasta principală.
Refugiul Fereastra Mică a Sâmbetei – Cheia Bândei se află la o altitudine de 2200 m și are o capacitate de 20 de locuri. Este amplasat între vârful estic al Gălășescului Mic și vârful Slănina, în Fereastra Mică, lângă traseul de creastă.
Refugiul din muntele Berevoescu se găsește la altitudinea de 2190 m, poate adăposti 24 de persoane și se află în apropierea vârfului Berivoiu Mare, la 400 de metri depărtare de drumul de creastă.
Refugiul Fereastra Zmeilor se află în căldarea Fundu Caprei, sub vârful Arpașul Mic, la altitudinea de 2066 m. Are o capacitate de 20 de locuri, în condiții bivuac.
Refugiul Iezer din munții Iezer – Păpușa este situat în căldarea glaciara de sub creastă, lângă lacul Iezer. Accesul la refugiu se face de la cabana Voina prin Valea Jepilor, Piciorul Iezerului sau Culmea Văcărea. Refugiul este din piatră, bine izolat și dispune de un număr de 30 de locuri în două camere, în condiții de bivuac.
Refugiul din Șaua Funduri din munții Piatra Craiului se află la altitudinea de 1880 m și dispune de un număr de 8 locuri la prici, în condiții de bivuac. Apa se găsește la 20 de minute de mers, pe versantul estic, pe traseul spre cabana Brusturet.
I. 3. Trekking – ul
Termenul de trekking își are originea în Africa, derivă din cuvântul Afrikaans – trek (substantiv), trekken (verb), ceea ce înseamnă a trage, a călători și semnifică o călătorie lungă și anevoioasă făcută, de obicei, mergând pe jos.
Termenului trekking îi corespunde în limba română, cuvântul drumeție. Drumeția montană este principală și cea mai populară formă de practicare a turismului montan.
Am defini drumeția montană sau trekkingul / hikingul ca fiind deplasarea în mediile naturale fără mijloace motorizate, pe trasee turistice marcate sau pe itinerarii stabilite/ identificate liber cu ajutorul hărții, busolei sau GPS-ului.
Drumeția nu este un sport, chiar dacă în combinație cu alte forme de practicare a turismului montan și orientare este subiectul unor concursuri organizate atât la nivel național (Federația Română de Turism Sportiv, Federația Româna de Orientare) cât și mondial (International Mountaineering and Climbing Federation, Federația Internațională de Orientare). De asemenea, trekking-ul poate fi asociat cu alte sporturi în aer liber, precum alpinismul sau backpacking-ul ( călătorii doar cu rucsacul în spate).
Trekking-ul este o activitate cu caracter recreativ în care oamenii fac o plimbare de mai multe zile în zona înaltă a munților, în special în afara potecilor marcate, putându-se efectua pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp. Putem menționa faptul că turistul este cel ce realizează o activitate de trekking din plăcere, care străbate o regiune nefiind încorsetat de cerințele profesiei sale. Activitatea turistică sub formă de trekking are o influență directă și benefică asupra sănătății și longevității omului.
Călătoria de tip trekking tinde să fie mai puțin structurată decât alte tipuri de călătorie, deoarece condițiile meteorologice și de topografie pot influența planurile celor care practică acest gen de activitate. Deplasările pe jos prin zonele rurale oferă, de multe ori, o imagine vastă asupra peisajului înconjurător. Mulți trekkers călătoresc prin zonele izolate și pentru a avea o experiență de călătorie care este cu mult diferită de cea a persoanelor care merg în grupuri organizate în destinații turistice.
I.3.1.Turismul sub formă de trekking – factor de călire a organismului
La baza unor călătorii montane stau scopuri diverse: dorința de menținere și de consolidare a sării de spirit, de sănătate, de acumulare a unor noi cunoștințe asupra unor locuri, comunități, lăcașuri de cult, a unor monumente naturale sau clădite de om, legarea unor prietenii, nevoia de liniște și singurătate, etc. Credem că în toate etapele dezvoltării sale, unul dintre scopurile principale ale trekking-ului a fost acela de călire a organismului, cu efecte benefice asupra stării de sănătate.
În practică, călirea organismului se realizează prin folosirea conștientă și sub diverse forme a aerului, soarelui, apei și mișcării, pentru ridicarea puterii de adaptare la efort, sporirea rezistenței, acestea contribuind la menținerea și consolidarea stării de sănătate a oamenilor. Expunerea organismului la aer, care poate fi cald, călduț sau rece, numită și ,, băi de aer″, poate fi realizată în diverse locuri și forme, dar cele mai eficiente sunt cele din climatele montan și de pe malul lacurilor și râurilor.
Cel de –al doilea factor de călire a organismului este reprezentat de soare, care prin razele sale ultraviolete contribuie la stimularea glandei tiroide, a metabolismului, a circulației sangvine, a respirației și a digestiei. ,,Băile de soare″ la munte, pe malul lacurilor sau al râurilor influențează în mod pozitiv termoreglarea organismului.
,,Apa″ reprezintă cel de – al treilea factor de călire a organismului și la efectele sale se poate apela în orice anotimp și în toate formele de turism. Pornind de la procedeele simple și mergând până la băile de râu, mare, piscină, fiecare în parte și toate la un loc își aduc o vie contribuție la întărirea organismului. Efectele benefice sunt unanim apreciate, în special prin tonifierea inimii, îmbunătățirea respirației, dezvoltarea sistemului muscular etc.
Prin turismul sub formă de trekking sunt cel mai bine verificate calitățile corpului și ale spiritului, se constată defectele și neajunsurile lor și se poate începe corijarea lor.
I.4. Educație montană
I.4.1.Legile Muntelui
Sunt legi care multă vreme au fost nescrise și s-au transmis din generație în generație și care doar în vremurile de mai încoace și-au făcut loc în cărțile muntelui.
Muntele și povețele sale (Dieaconu, D., Săndulache, I., 2014, pag.18 – 19)
Prețuiește-mă și iubește-mă, omule, fiindcă toate frumusețile mele, pădurile cu poienile, văile și izvoarele, cărările și crestele, piscurile, cu toate viețuitoarele și florile, ție âi le dăruiesc, să te bucuri de ele, să devii mai puternic, mai bun, mai generos, mai înțelept!
Nu-mi rupe florile, pomii, jnepenișurile, nu – mi speria animalele cu chiotele tale, nu – mi ucide viețuitoarele, fiindcă și cele mai mici și mai neînsemnate au rostul lor în natură. Ele sunt însăși viața din care ești și tu o părticică, trecătorule!
Admiră – mi frumusețile și soarbe – mi cu sete aerul și izvoarele, dar nu mă murdări! Nu – mi profana frumusețea peisajului, împroșcându – l cu coji de ouă, hârtii, pungi de plastic, cutii de conserve și alte resturi ale ospățului tău, ci strânge – le ca să lași curat locul pe care te-ai ospătat și pune – le înapoi în rucsacul tău ca să le arunci în lada de gunoi, nu în vâlcele și în apele mele curate!
Folosește civilizat cabana! Ea ți-a ieșit în drum ca să te apere de întuneric, de stihiile naturii și alte primejdii de tot felul. Nu o transforma în locul de o noapte, n- o pângări! La plecare las – o curată și intactă, spre cinstea ta și a celor ce vin după tine. Fără cabane drumeția este de neconceput.
Nu-ți uita acasă buna creștere, buna cuviință și bunul simț, ia-le cu tine odată cu rucsacul șu folosește-le chiar la plecare, în gară, în tren, pe munte și în cabană.
Dar, ca să te bucuri cu adevărat, pregătește – te bine! Nu porni pe munte cu pălărie, cravată, geamantan și pantofi cu toc înalt. Cărările mele străbat creste și văi adânci, iar vremea este adeseori aspră și capricioasă. Asigură – te deci, cu echipament special de munte, ca să mă poți înfrunta. Altfel, frumusețile mele pot deveni și capcane, în care cad cei nepregătiți.
Respectă întocmai povețele mele ca un adevărat om de munte și vei deveni, cu fiecare drumeție, mai puternic, mai bun!
Legile Muntelui ( Omul și muntele – Ion Preda)
Să nu călătorești niciodată pe munte de unul singur!
Întotdeauna pe munte se pleacă cu echipament corespunzător, specific.
Este total neindicat să te avânți pe trasee necunoscute.
Turismul pe munte este incompatibil cu consumul de băuturi alcoolice.
La munte să știi ce, unde și cât mănânci.
Suprema deviză a iubitorilor de munte: toți pentru unul, unul pentru toți!
când întâlnești oameni pe munte, dă – le Bună ziua!
Pe munte nu se vorbește mult, nu se țipă, nu se face zgomot.
Cine iubește muntele trebuie să – l ocrotească.
Nu deteriorați indicatoarele cu marcaje turistice sau alte semne de orientare.
Refugiile alpine sau cabanele înseamnă un loc sfânt pe munte.
Când ajungeți la o cabană, notați în registrul de evidență a circulației turistice locul de unde ați venit, când plecați în viitoarea etapă a călătoriei și traseul pe care-l urmați.
Regulamentele de ordine interioară ale fiecărei cabane trebuie respectate cu strictețe
Circulați numai pe traseele marcate.
Iarna, pe munții acoperiți de zăpadă, pericolul avalanșelor este prezent în fiecare zi.
Începătorii întra-le drumeției pe munte să- și facă o lungă ucenicie pe lângă cei ce au o bogată experiență în ascensiunile montane.
Când un cabanier, un grup de turiști sau o echipă Salvamont cere sprijin pentru a da ajutor unor oameni aflați în primejdie sau pentru a preveni o nenorocire, oricine trebuie să răspundă chemării.
Este obligatoriu pentru orice turist, ghid sau conducător de grup, să urmeze cu strictețe sfaturile și indicațiile salvamontiștilor.
Codul de semnalizare în caz de pericol, care înseamnă și cererea de chemare în ajutor, trebuie cunoscut și însușit de toți turiștii montani.
Turistul de munte e bine să știe să acorde la nevoie primul ajutor medical.
I. 5. Metodologia practicării treking-ului
I.5.1. Reguli generale de practicare a turismului sub formă de trekking
Infrastructura turistică montană este constituită din trasee marcate sau nemarcate ce se derulează de-a lungul unor poteci, drumuri forestiere, cabane și refugii turistice, cabane Salvamont.
Practicarea trekking – ului implică utilizarea traseelor marcate și doar ocazional a celor nemarcate. Acestea pot fi parcurse tot timpul anului, totuși cu multe restricții pentru sezonul de iarnă, fapt pentru care în fiecare masiv montan, serviciile Salvamont, face recomandări asupra accesibilității acestora, în vederea preîntâmpinării situațiilor dificile și a accidentelor.
Orice tură de trekking începe cu dorința de a vedea sau revedea anumte obiective turistice. Acesta poate fi localizat geografic și se pot obține informații despre el din diverse materiale ca: ghidul turistic, hartă turistică și aspecte referitoare la climă, faună, floră,starea vremii. În funcție de durata excursiei, de distanța ce trebuie parcursă pe jos și de numărul persoanelor partcipante la excursie, de obiectivele ce pot fi vizitate, de natura terenului și anotimp se fixează: locul, data începerii și terminării turei de trekking, etapele și distanțele pe zile, popasuri, felul echipamentului.
Este important ca membrii colectivului să posede un minim de cunoștințe referitoare la:
orientarea în teren după semnele turistice, cu ajutorul hărților turistice și topografice
alegerea și amenajarea locului de popas și camping
acordarea primului ajutor în caz de accident
Înaintea plecării în excursie este necesar să aibă loc o întâlnire cu toți participanții, în cadrul căreia se va prezenta:
schiță a itinerariului turei de trkking, cuprinzând obiectivele de pe teren
diferite responsabilități în cadrul grupului
programul detaliat pe zile și ore
repartizarea diferitelor obiecte de uz comun la unii dintre excursioniști
sfaturi practice privind echipamentul, necesar, alimentația în drumeție
Este bine de știut că timpul necesar pentru parcurgerea unui traseu montan se compune din: timpul folosit pentru orientare, timpul utilizat pentru decizii, timpul folosit pentru pauze și timpul pierdut din cauza greșelilor de orientare.
Deplasare pe munte include în cea mai mare partea a sa urcări și coborâri de pante cu diverse grade de înclinație. Ritmul mersului la plecare trebuie să fie domol, și uniform, se pășește încet, cu călcătura uniformă și continuă reglându-ți respirația cu pasul.
În urcuș efortul trebuie să fie economic, să se renunțe la pasul săltăreț și vioi sau mersul să fie lent, caracteristică omului de la munte. Avantajul acestei tehnici este acela că oferă o suprafață mai mare de contact și stabilitate.
Turiștii începători vor fi îndrumați de către cei cu experiență astfel încât să învețe în mod corect tehnica deplasării în ascensiune. Mișcarea brațelor are o importanță deosebită în echilibrul corpului.
Pe porțiuni scurte și cu pante foarte înclinate excursionistul se poate agăța de arbori sau de stânci. Datorită efortului fizic, odată cu creșterea consumului de oxigen, respirația devine mai profundă.
O greșeală frecventă a începătorilor în drumeție este acela de a scurta traseul și de a se îndepărta de traseul marcat. Este un avantaj aparent, iar turistul este supus unui efort mai mare. Drumeții nu vor ,,tăia,, serpentinele traseelor de munte, iar ăn traversare se vor menține pe curba de nivel.
Bucura Dumbravă atenționa: ,,Să nu vorbești mult la urcuș. Vorba este cheltuială foarte mare în timpul suișului″.
La coborâre este indicat ca pe sol să se așeze întreaga talpă, cu genunchii mai mult împinși înainte amortizând mișcarea și cu bustul aplecat, iar coborârea se face într-un ritm uniform. Brațele se pot mișca liber pe lângă corp, menținând echilibrul.
Oprirea bruscă favorizează totodată producerea de traumatisme. Este indicat ca la coborâre să se strângă curelele rucsacului, acesta să se lege în jurul șoldurilor, pentru ca oscilațiile lui să nu provoace dezechilibru.
Pe grohotișuri, coborârea se face pe bolovanii mici, iar urcarea pe cei mari, datorită faptului că există pericol de alunecare și rostogolire de pietre.
Cum se merge efectiv pe munte:
Dozarea efortului
În mod normal, când pornești pe traseu, mai ales dacă trebuie să urci încă de la început o pantă, starea de oboseală și respirația alertă se instalează repede. Ceea ce trebuie făcut pentru a trece de acest prag este să -ți dozezi efortul. Orice persoană care face efort, indiferent de condiția fizică, resimte accelerarea respirației și creșterea pulsului.
Înainte de apariția senzației de epuizare se scade intensitatea mersului. Este foarte important să știi să-ți cunoști limitele fizice, să asculți ce-ți transmite propriul organism. Dacă pulsul crește, se reduce ritmul și distanța dintre pași. Prin intermediul pulsului și respirației, organismul îți transmite semnale referitoare la capacitățile tale fizice. Viteza optimă de mers se reglează în funcție de teren, respirație și puls.
În timpul parcurgerii unui traseu montan, pauzele lungi se fac, dacă nu sunt situații excepționale, doar atunci când se ia masa. În funcție de vreme și de timpul până la punctul final al traseului, aceasta poate dura de la 15 minute la o oră sau chiar mai mult. În schimb opririle scurte, de 1-5 minute, sunt dese. Acestea sunt, în general, când se așteaptă un coleg rămas în urmă sau pentru revenire, hidratare, orientare, poze, etc.
Pe traseele montane trebuie să iei pauză atunci când ești obosit, nu epuizat. Oboseala fizică extremă scade capacitatea de concentrare, de luare a deciziilor corecte, ceea ce poate duce la accidente.
O cauză a producerii accidentelor montane se datorează și unei proaste gestionări a efortului, care provoacă oboseală, slăbirea stării de vigilență. De aceea, este necesar să avem în vedere câteva sfaturi privitoare la oboseală și odihnă.
Oboseala generală a organismului depinde, în primul rând, de durata și intensitatea efortului, de alimentație și de încărcătura purtată în spate. Se recomandă ca, în primele zile, traseele să fie scurte, pentru ca organismul să se obișnuiască cu efortul. ,,Antrenamentul″ dinaintea excursiei reprezintă un factor important, în măsură să micșoreze și să întârzie apariția oboselii timpurii.
Febra musculară apare uneori ca urmare a efortului depus și se manifestă prin dureri sau înțepături în mușchi. Împotriva febrei se recomandă odihnă activă prin plimbări ușoare, masaj și eventual băi calde. Odihna organismului se dobândește cel mai bine prin somn, în camere bine aerisite. După efectuarea unor excursii obositoare este indicat ca trezirea să fie ,,de voie″. Eforturile mari depuse necesită o durată a somnului care să depășească limita celor 8 ore.
În concluzie trebuie să fii atent la alegerea traseului, la forma fizică în care te afli, la viteza de mers și la modul cum îți dozezi efortul, corelarea dintre intensitatea efortului cu durata pauzei.
Prognoza meteo
Este bine-cunoscut faptul că reușita unei ture de trekking depinde în mare măsură de condițiile atmosferice în care aceasta se realizează. Dat fiind faptul că manifestările atmosferice se datorează unor factori multipli, care se pot modifica în mod imprevizibil, este recomandat ca, pentru a formula o prognoză probabilă cât mai fidelă, să se utilizeze mai multe surse de informații, care, prin coroborare, pot furniza profesorului sau șefului de excursie elementele necesare pentru luarea celei mai bune decizii în alegerea traseului sau a perioadei în care se va pleca pe traseu.
Dintre acești factori menționăm:
cunoașterea prognozelor meteorologice de ansamblu sau regionale transmise prin mass – media la nivel național sau de televiziuni și radiouri locale
valorificarea informațiilor primite de la localnici, care deși nu au pregătire de specialitate, cunosc unele semne tradiționale, prin care se poate prognoza evoluția stării atmosferice pe termen scurt în zona respectivă. De exemplu, se observă formațiuni noroase de culoare închisă într- o anumită direcție, venirea ploii este inevitabilă, de asemenea localnicii ne pot spune din ce parte vine de obicei ploaia în zona respectivă
luarea în considerare a recomandărilor în domeniu, din partea unor persoane cu multă experiență în turism, a vechilor ghiduri scoase de mari iubitori ai muntelui, printre care amintim pe Bucura Dumbravă, pe dr. Gheorghe Lacomi sau Florian Frazei, care oferă diferite criterii de apreciere a evoluției stării atmosferice, dar și din spusele unor bătrâni din sate sau din discuțiile cu operatorii meteorologi de la stațiile de pe munte.
Deoarece pe munte vremea este schimbătoare, la un interval de 20 – 30 de minute este indicat să te uiți pe cer. Dacă sunt nori de culoare albastru – gri care au tendința să se unească, atunci sunt șanse mari de ploaie. În cazul în care norii sunt însoțiți și de descărcări electrice, pot apărea precipitații torențiale.
Cu alte cuvinte, este extrem de important, ca înainte de planificarea unei ture de trekking să verifică starea vremii și să fie luate în serios predicțiile meteorologilor.
CEAȚA –este o problemă majoră în munți, pot apărea probleme în ceea ce privește orientarea. Este indicat să se verifice locația mai des, să țineți tot timpul un contact sonor cu ceilalți membri ai grupului, opriți în punctele stabilite și dacă nu te poți orienta corespunzător este bine să căutăm un loc sigur de campare până la ridicarea ceții.
PLOAIA – întotdeauna să fiți pregătit cu îmbrăcăminte de ploaie, fiți pregătit și pentru modificările solului, deoarece pot apărea căderi de piatră, alunecări de teren, dar și o dificultate crescută a terenului.
FULGERELE – sunt frecvente și lovesc cu precădere punctele înalte ale traseului. Evitați adăpostirea sub orice fel de obiecte de metal, copacii bătrâni și înalți și locurile înalte.
AVALANȘELE – foarte important: nu se va porni la drum dacă în noaptea ce a trecut sau în zilele precedente a căzut zăpadă proaspătă. După ninsori proaspete nu se va porni la drum nici dacă a început să bată vântul. Se va mărșălui, în zonele periculoase, nu în grup, ci numai monom. Se vor folosi numai potecile de acces spre, sau dinspre înălțimi, care se numesc ,,drumuri de iarnă″, de pe versanții nordici ai văilor.
I.5.2.Cauzele producerii accidentelor și prevenirea lor
O atenție deosebită se va acord studierii zonei în care urmează să se organizeze turele sub formă de trekking, pentru cunoaștere itinerariului, a locurilor din traseu care sunt cu un grad de dificultate mai mare și a condițiilor meteorologice, deoarece au influență asupra desfășurării excursiei, alegerii îmbrăcămintei, a diferitelor ustensile și obiectelor ce urmează a se folosi. În acest fel se înlătură cauzele care ar putea provoca unele accidente.
De asemenea, pentru prevenirea accidentelor pe timpul desfășurării trekking-ului, se interzice traversarea terenurilor alunecoase, stâncoase, a zonelor unde sunt posibile avalanșele de zăpadă cât și a celor unde există rezervații naturale.
Liderul, la instructajul principal, le reține atenția celor pe care îi conduce asupra acestor lucruri și a următoarelor:
deplasările se vor face numai în grup
cunoașterea indicatoarelor și a semnelor de pe traseul ce urmează a fi parcurs
stabilirea unui semnal audio sau optic pentru realizarea legăturii între grupuri, cât și pentru adunare generală a participanților
că, de obicei, trăsnetul cade pe înălțimi și niciodată în văi
în munți, luna cea mai friguroasă din an este februarie
pe înălțimi, forța vântului sporește cu cât crește altitudinea.
Participanți la trekking trebuie să aibă unele cunoștințe privind posibilitatea aprecierii stării vremii, despre vânturi și nori. În afară de aspectul norilor, o serie de alte fenomene ajută la determinarea aproximativă a vremii.
I.5.3.Măsuri pentru prevenire a producerii accidentelor
Păstrarea stării de sănătate a elevilor reprezintă principala responsabilitate a profesorilor care însoțesc grupurile de elevi în orice formă de activitate turistică.
În acest sens, profesorul trebuie să cunoască care sunt sursele de accidentare a elevilor în diferitele tipuri de activități la care aceștia participă, să le aducă la cunoștință participanților pericolele la care se expun și să ia toate măsurile posibile de prevenire a acestora.
Printre măsurile cu caracter preventiv enumerăm:
cunoașterea stării de sănătate a elevilor, a capacității lor de efort, a experiențelor anterioare pentru activitățile de tip trekking
participarea în drumeții montane numai în echipamentul specific
comportament disciplinat pe timpul deplasării în excursie
Dacă, cu toate măsurile luate, apar totuși unele accidentări este de reținut că primul ajutor corect acordat poate diminua dimensiunea suferinței elevului în cauză, ușurând intervenția medicului, iar în unele situații poate chiar salva viața persoanei accidentate.
I.5.4. Trusa de prim ajutor
O trusă de prim ajutor trebuie să se regăsească la orice turist și să fie bine aprovizionată și păstrată mereu la îndemână. Kit-ul de prim ajutor conține:
fașă de tifon, leucoplast, garou, comprese sterile de tifon sau tampoane de vată sterile, alcool medicinal sau apă oxigenată, mănuși, bandaj elastic, foarfece, bandaje adezive de mai multe dimensiuni, folie de supraviețuire, o fiolă de ser anti viperin, două – trei seringi sterile de unică folosință, pensă și câteva medicamente pentru afecțiuni uzuale ca: analgezice, antialergice și antiinflamatoare.
I.5.5. Alimentația
Efortul crescut depus în călătoriile pe munte necesită un consum mare de carbohidrați, proteine și grăsimi, iar cantitatea și varietatea de mâncăruri se stabilesc în funcție de efort și climă.
Deoarece traseele pe munte înseamnă și mișcare fizică, este recomandat ca ultima masă să fie luată cu aproximativ o oră înainte de începerea turei de trekking. De asemenea, pauza de masă din timpul excursiei trebuie să dureze minim 15 minute, iar micul dejun și cina trebuie să fie mai consistente decât prânzul. Alimentele luate în rucsac trebuie să fie substanțiale, ușor de digerat, de un volum mai mic și care se păstrază timp îndelungat.
Produsele alimentare care nu se alterează repede și care pot alcătui meniul unei excursii montane: conserve, pâine, crutoane, brânzeturi, mere, fructe confiate, nuci, alune, curmale, morcovi, smochine, miere, dulceață, etc.
Apa necesară corpului omenesc depinde de mai mulți factori: organism, clima din zona în care se trăiește, compoziția apei, eforturile la care este supus organismul. În primul rând, apa trebuie băută treptat. După un efort fizic intens nu este indicat să bei jumătate de litru de apă pe nerăsuflate, ci câte o gură, cu pauze între înghițituri de 5 – 10secunde. Procedeul se repetă până dispare senzația de sete. O cantitate mare de apă înghițită rapid, în condiții de oboseală intensă, poate produce un disconfort în zona abdomenului.
Dacă este hidratat corect, prin transpirație, organismul reușește foarte ușor să facă față schimbărilor de temperatură. Transpirația reprezintă procesul prin care organismul se răcorește atunci când temperatura internă a corpului depășește 370C. Acest fenomen contribuie la scăderea temperaturii la nivelul pielii, dar și a sângelui.
I.5.6. Regulile bunului – simț
Provocarea omului trebuie să fie minimizarea influenței lui asupra ceea ce îl înconjoară, mai ales în puținele perimetre naturale sălbatice care au mai rămas. Putem să vizită, să explorăm și să ne bucurăm de spațiile sălbatice aflate în circuitul turistic, dacă fiecare dintre noi își ia un angajament personal de bună purtare pe care să-l respecte cu strictețe.
Reguli de bun – simț pe munte:
I.5.7 Animalele sălbatice
În pădurile din România se găsesc mai multe specii de animale care pot deveni agresive cu omul: ursul, mistrețul, lupul, cerbul, etc. Ele sunt prezente în desișurile pădurilor, dar șansele să le vezi pe trasee marcate sunt foarte mici.
Ursul, unul dintre animalele sălbatice de talie mare pe care poți să-l întâlnești pe munte, dar doar pe câteva trasee marcate. La intrarea pe aceste trasee sunt indicatoare de documentare care atenționează turistul că zona este frecventată de urși. Urșii coboară, de obicei, din munți pentru mâncarea din tomberoanele lăsate la marginea stațiunilor montane. Faptul că oamenii i-au hrănit, precum și lipsa de implicare a autorităților în combaterea acestui fenomen au contribuit la apariția unei generații de urși care este obișnuită săs se hrănească în apropierea omului.
Exceptând urșii gunoieri și orice alt animal rănit sau care suferă de turbare, șansele să întâlnești un animal sălbatic pe traseele montane marcate sunt extrem de mici. Ele evită omul și locurile pe unde acesta obișnuiește să umble, iar când ne simt prezența ne ocolesc cu mult timp înainte ca noi să ajungem în apropierea lor. De exemplu, ursul nu vede foarte bine, dar cu ajutorul simțului olfactiv poate adulmeca până la 15 kilometri.
Cel mai ușor și sigur lucru pentru a evita întâlnirea cu animalele sălbatice este să alegem in traseu frecventat de turiști. Deși pe traseele marcate și aglomerate se întâmplă rar să întâlnești animale sălbatice, fiecare turist trebuie să cunoască și să respecte câteva reguli elementare în ceea ce privește evitarea viețuitoarelor pădurii:
împachetează mâncarea astfel încât să nu se simtă mirosul ei.
nu lăsa alimente în pădure. După ce ai mâncat strânge toate resturile și pune –le la tomberon
călătorește alături de alți turiști
dacă rămâi singur pe munte încearcă să faci gălăgie, cântă, fluieră, calcă mai apăsat în zonele cu vizibilitate scăzută, atunci când urmează o curbă, treci printr- un desiș sau te afli în apropierea unui vârf de deal.
În situația în care te întâlnești cu un animal sălbatic:
Nu- i da de mâncare Nu te apropia de el nici măcar atunci
când crezi că e mort.
Păstrează-ți calmul și îndepărtează-te Țipă cât poți de tare, doar când se
fără mișcări bruște. Nu încerca să fugi îndreaptă spre tine.
I.5.8. Echipamentul specific practicării treking –ului
Echipamentul se alege în funcție de: itinerariul excursiei, locul de cazare, anotimp, aspecte ale climei, etc.
Echipamentul și obiectele individuale care se iau în excursie se compun din:
îmbrăcămintea pentru drum, o îmbrăcăminte pentru ploaie
îmbrăcămintea pentru schimb și odihnă, o trusă medicală personală, lanternă, aparat foto, obiecte de toaletă.
La alegerea echipamentului se va avea în vederea ca acesta să îndeplinească unele condiții: să fie ușor, comod, să nu îngreuneze mișcările, iar încălțămintea să fie potrivită pentru a nu provoca rosături.
Este indicat ca îmbrăcămintea să fie confecționată din materiale ce sunt bune conductoare de căldură, dar să și permită eliminarea transpirației. Alegerea bună este polipropilena, fiind ușoară, moale, elimină transpirația și ține de cald. Vara, îmbrăcămintea va fi de culoare deschisă, pentru a respinge căldura soarelui, iar iarna de culoare închisă, pentru a capta razele soarelui.
O importanță deosebită se va acorda îmbrăcămintei de iarnă. Se știe că părțile cele mai expuse intemperiilor sunt membrele superioare și inferioare, iar pentru înlăturarea degerăturilor, este necesar ca protecția lor să fie asigurată în permanență.
Ochelarii de soare sunt vitali. Folosiți ochelari cu lentile de calitate, atât la zăpadă cât și în deșert și modele care să acopere în totalitate ochiul, evitând intrarea razelor din lateral.
Încălțămintea este cea mai importantă piesă din echipamentul unui trekker și trebuie să asigure două aspecte majore: confort și aderență. De aceea, ghetele trebuie să fie ușoare, să permită respirația piciorului și să ofere confort deplin. Sunt de preferat ghete mai înalte, care să țină glezna, protejând-o împotriva leziunilor, să fie rezistente și impermeabile.
Pregătirea rucsacului
Dacă rucsacul nu este bine pregătit, el îngreunează mersul în timpul trekking-ului. În principiu, sacul de dormit se pune în fundul rucsacului, într-o husă impermeabilă, să nu se ude când punem uneori rucsacul jos pe teren ud. Obiectele mai grele se așază lângă/spre spate, dar în așa fel ca sa nu jeneze, sau se interpune între aceste obiecte grele și spate un strat nu prea gros de îmbrăcăminte de rezervă. Pe teren ușor obiectele grele se așază lângă spate și în cele 2/3 superioare ale rucsacului; pe teren accidentat, în 1/3-mea superioară se pun numai obiecte ușoare, ca să nu ne dezechilibreze la mișcări laterale.
Obiectele de care avem nevoie mai des, se pun în buzunarele laterale și în cel din "capac". Ce vom mânca în acea zi, se pune separat de restul alimentelor și mai la îndemână ( sub capac), idem tricouri de schimb, pelerina, hanoracul, un polar.
Curelele rucsacului trebuie reglate corect, după înălțimea fiecăruia, în așa fel ca centura să poată fi închisa si strânsă bine deasupra șoldurilor!!! În acest fel, un rucsac inteligent umplut ( ca greutate și aranjare interioară) și inteligent reglat și fixat pe șolduri, menajează coloana vertebrală. Căci șoldurile și picioarele rezistă mult timp la greutăți mari, coloana nu !
Coloana e menajată la coborâre și prin folosirea bețelor, dacă ne sprijinim ferm pe ele. Șocurile pe sensibilele discuri intervertebrale și pe meniscul genunchilor sunt mai mici.
Luarea de unul singur, fără ajutor a unui rucsac greu în spate, e bine să nu se facă "dintr-o mișcare"- e un gest periculos pentru coloană, ci "în doi timpi": facem o fandare ducând un picior înainte pe pantă sau pe o piatră, cioată, trunchi de copac căzut. Urcăm mai întâi rucsacul pe coapsa respectivă, apoi de acolo în spate.
Instalarea cortului
Când se instalează cortul trebuie să se țină cont de următoarele:
locul ales să nu fie sub copaci, căci în timp de furtună aceștia pot fi trăsniți, rupți, sau se pot prăbuși peste cort
nu se așază pe pământ argilos sa în văi înguste, deoarece, în caz de ploaie, apa se strânge în cantități mari
în apropiere să existe surse de apă, iar terenul să fie uscat și ferit de pericolul avalanșelor de zăpadă sau al rostogolirii de stânci
locul ales să nu fie în păduri dese și umede, unde nu pătrund razele de soare, sau în locuri mlăștinoase cu țânțari
deschiderea cortului să nu fie orientată pe direcția de bătaie a vântului
I.5.9. Orientarea în teren și pe munte
Orientarea în teren și pe munte înseamnă, în primul rând, determinarea locului unde ne aflăm, a drumului de urmat, folosind diverse mijloace.
Pentru a identifica la început unul din punctele cardinale, în practică putem să stabilim același lucru prin intermediul busolei sau al unor semne naturale.
Busola este unul dintre cele mai populare, mai cunoscute și mai exacte aparate de stabilire a punctelor cardinale, deoarece ea indică ,,nordul″. Determinarea punctelor cardinale cu ajutorul busolei se face astfel:
busola se pune în poziție orizontală pe orice loc plat
tragem opritorul acului magnetic
facem nordul de pe ecran în dreptul cifrei ,,0″ al busolei, după care o ridică la nivelul ochilor, facem o rotire a corpului spre dreapta sau stânga, până în momentul când acul magnetic cu săgeata se suprapune cu nordul busolei, după care luăm un punct de reper pe această direcție; busolele sunt gradate în grade sau miimi, iar gradația zero este notată cu litera ,,N″, cea care indică nordul.
O altă posibilitate de orientare în teren este ofertă de unghiul de marș sau azimutul. Azimutul poate fi măsurat în grade sau în miimi, în funcție de tipul busolei și reprezintă unghiul format de o direcție oarecare de pe teren spre care ne deplasăm și direcția nord, unghi măsurat în sensul acelor de ceasornic de la direcția nord. Azimutul poate fi geografic sau magnetic.
Azimutul geografic reprezintă unghiul format de o direcție de pe teren cu direcția meridianului geografic, iar azimutul magnetic este unghiul format de o direcție de pe teren cu direcția meridianului magnetic.
Orientarea cu ajutorul hărții
Pentru a porni pe un traseu montan trebuie să ai cunoștințe minime legate de orientarea cu harta. Principalul avantaj al hărților topografice montane față de celelalte este că prezintă cu exactitate diferențele de nivel și oferă detalii despre ape, vegetație, drumuri, localități, obiective, trasee montane, dar și amănunte despre abilitățile necesare pentru parcurgerea unei anumite zone – cu ajutorul curbelor de nivel îți poți face o idee despre dificultatea traseului printr-o simplă examinare a hărții.
Legenda hărții trebuie studiată prima dată atunci când te uiți pe hartă. Această secțiune este localizată, de obicei, în partea de jos și explică ce simbolizează fiecare semn cartografic. Când alegi un traseu pe munte este important să știi și cum este mediul în care vei călători, iar culorile de pe harta topografică au aceste răspunsuri. Culoarea alb sau gri indică perimetrele cele mai înalte, golurile alpine; diferitele nuanțe de maro sunt folosite pentru a desemna curbele de nivel; zonele împădurite sunt reprezentate de culoarea verde, iar albastru marchează locurile cu apă.
Liniile albastre întruchipează râurile și pâraiele iar cele întrerupte, firicele de apă care nu sunt prezente pe tot parcursul unui an. Lacurile naturale și artificiale sunt desenate cu aceeași culoare, înfățișarea lor grafică pe hartă fiind în funcție de forma și mărimea lor.
Izbucnirile și cascadele sunt reprezentate de culoarea albastră, în dreptul lor fiind trecut un simbol grafic pe care îl poți descoperi în legenda hărții.
Semnul grafic pentru izvor este un cerc cu o codiță scurtă șerpuită de culoare albastră. Acest simbol este folosit pentru apa potabilă și este important să te familiarizezi cu el, pe munte vei avea mereu nevoie de hidratare.
Diferitele nuanțe de portocaliu, galben sau gri reprezintă așezările urbane și rurale, iar drumurile asfaltate apar ca linii groase portocalii sau roșii, iar cele groase albe conturate cu negru sau liniile subțire de culoare neagră sunt drumurile pietruite sau forestiere.
Semnul care are forma unei case reprezintă locul unde se găsește o cabană sau un refugiu.
Liniile întrerupte roșii, negre sau gri închis care șerpuiesc harta și care au desenate marcajele: crucea albastră, cruce roșie, cruce galbenă, bandă albastră, bandă roșie, bandă galbenă, punct albastru, punct roșu și punct galben sunt trasee montane. Marcajele enumerate clasifică și diferențiază traseele turistice montane și sunt reprezentate pe munte ca simboluri, nu ca text.
Aceste linii care indică traseele montane pe hartă sunt însoțite și de cifre. Pe spatele hărții sunt prezentate pe scurt traseele și tot aici găsim detalii importante despre dificultatea, lungimea și durata traseului.
Curbele de nivel sunt linii care unesc puncte cu aceiași altitudine față de nivelul mării. Pe unele hărți montane toate curbele de nivel sunt indexate cu un număr care indică altitudinea în acea zonă, pe altele nu. Altitudinea unei linii neindexate poate fi calculată dacă sunt luate ca referință liniile indexate între care se găsește respectiva linie. Se face o simplă scădere sau adunare. De obicei, distanța dintre curbele de nivel reprezintă 50 sau 100 de metri altitudine.
Dacă distanța dintre două curbe de nivel este egală cu 100 de metri, nu înseamnă că pe teren se parcurge distanța de 100 de metri, doar dacă se escaladează un perete vertical, ci practic urci 100 de metri în altitudine.
Cu cât sunt mai apropiate spațiile dintre curbele de nivel, cu atât traseul este mai dificil. Dacă pe hartă traseul marcat trece prin zone în care curbele de nivel sunt distanțate între ele, înseamnă că respectivul traseu este de nivel scăzut, cu pante domoale și ușor de străbătut. În cazul opus, când traseul marcat pe care vrem să-l parcurgem trece printr-o zonă cu linii foarte apropiate, asta înseamnă că ne vom folosi și mâinile pe respectiva porțiune, iar dacă traseul nu este marcat, trebuie să fim pregătiți pentru cățărare / alpinism.
Scara numerică arată de câte ori a fost micșorată suprafața terestră pentru a putea fi reprezentată pe hartă. Fiecare hartă este micșorată la o anumită scară. De exemplu: 1:20.000, 1:25.000, 1:30.000, 1:10.000, etc. Pentru a afla cu ușurință câți metri de teren reprezintă un centimetru pe hartă, se taie ultimele două zerouri.
I.5.10. Orientarea pe un traseu turistic marcat
Orientarea pe un traseu marcat se face prin căutarea vizuală a marcajului montan pe care vrei să- l urmezi, înaintarea până la el, apoi, în timp ce mergi pe o cărare sau drum, din nou, se cercetează zona până se găsește următorul marcaj identic cu precedentul și se parcurge distanța până la respectivul semn. Acest procedeu se repetă pe toată durata traseului, până la locul stabilit ca punct final.
Totuși, sunt și cazuri în care anumite trasee sunt prezentate pe hartă, însă din cauza defrișărilor, alunecărilor de teren, condițiilor meteo sau altor factori, pe anumite porțiuni este posibil ca marcajul să nu mai fie vizibil. În această situație, turiștii trebuie să fie atenți și să nu urmeze o cărare sau un drum forestier care lasă impresia că este marcat. Ca regulă, dacă nu ai mai întâlnit marcajul turistic de 50 – 100 de metri, întoarce-te la locul unde ai văzut ultima dată marcajul și încearcă să te reorientezi din acel punct.
Sistem de Poziționare Globală
Noile tehnologii pot ajuta trekkerii chiar și mai mult. GPS, bazat pe rețeaua de sateliți, ne ajută să stabilim poziția, altitudinea, determină locul unde ne aflăm, direcția de mers și localitatea cea mai apropiată. Localizarea se face prin pornirea GPS –ului și deschiderea unei aplicații de navigație prin satelit. Unele dintre ele funcționează și fără conexiune la internet, trebuie doar să descărcăm hărțile GPS atribuite respectivei aplicații în memoria telefonului. De asemene, cu ajutorul unor aplicații se poate determina poziția, iar apoi prin intermediul SMS –ului sau e-mail – ului se pot trimite datele de localizare.
I.5.11. Tipuri de trasee, durata și dificultatea unei ture de trekking
Timpul de pe indicatoarele turistice este calculat astfel:
urcuș pe potecă amenajată: 1 oră – 350 de metri diferență de nivel
coborâre pe potecă amenajată: 1 oră – 450 de metri diferență de nivel
urcuș pe potecă neamenajată: 1 oră – 250 de metri diferență de nivel
coborâre pe potecă neamenajată: 1 oră – 400 de metri diferență de nivel
mers pe pante cu dificultăți scăzute și teren plat: 1 oră – 4 kilometri distanță
pauză de 10 minute la o oră de mers.
Gradul de dificultate al traseelor turistice:
traseu cu grad mic de dificultate (durata 3 – 6 ore, diferență de nivel 300 – 700 m, efort fizic moderat)
traseu cu grad mediu de dificultate (durata 4 – 8 ore, diferență de nivel 500 – 1000 m, efort fizic susținut, condiție fizică și cunoștințe de orientare bune)
traseu cu grad mare de dificultate (durata 5 – 9 ore, diferență de nivel 800 – 1500 m, efort fizic continuu și intens, condiție fizică bună și antrenament).
După nivelul de echipare solicitat drumeților avem:
trasee (poteci amenajate, drumuri forestiere) care nu necesită echipament special
trasee care necesită echipament de drumeție de complexitate medie (poteci cu porțiuni accidentate, grohotișuri, pante alunecoase cu grad de înclinare mediu)
trasee care necesită echipament de drumeție special și complex (poteci accidentate, puțin conturate și/sau porțiuni fără potecă, cu pante abrupte care necesită uneori ajutorul mâinilor pentru ascensiune).
I.5.12. Semnificația și tipul marcajelor montane
Semnele de pe munte indică: locul unde se află, direcția, altitudinea, timpul de mers până la următorul reper și gradul de dificultate. Printr-o simplă analiză a acestor recomandări se poate deduce și nivelul de echipare pentru respectivul traseu.
Aceste semne pot fi întâlnite pe: copaci, stânci, pietre, stâlpi, tăblițe speciale, etc. și ghidează trekkerii spre un obiectiv turistic, o localitate, un loc de campare sau adăpost, refugiu, cabană.
Marcajele montane sunt amplasate la începutul traseului, când se schimbă direcția sau se intersectează două sau mai multe trasee, pe vârfurile cele mai importante și în zonele de interes turistic: lacuri, poienițe, cascade, etc.
Principalele semne utilizate la marcarea traseelor:
banda verticală: indică faptul că potecile străbat masive muntoase sau că este un traseu pe o creastă. Banda roșie este, de cele mai multe ori, întâlnită pe traseele de creastă sau pe culmea principală.
crucea cu brațe egale: este folosită pe traseele de legătură cu marcajul principal de creastă
punctul și triunghiul sunt utilizate pentru a desemna potecile care vin de pe văi și desprinderi de creste. Punctul este , de regulă, folosit pentru trasee în circuit.
punctul cu cercuri duble: marcajul de derivație, indică traseele dus – întors.
momâi: un grup de pietre în formă de piramidă. Înălțimea fluctuează de la câțiva centimetri la peste un metru; este un marcaj neoficial
săgeți: sunt simple sau duble și indică direcția sensului de mers. Se găsesc în punctele unde direcția potecii se schimbă; majoritatea sunt bicolore, păstrează culoarea marcajului pe fond alb; mai rar, pe segmente de trasee unde există două marcaje, se găsesc săgeți și cu trei culori.
,, C″ într-un pătrat: traseu destina bicicliștilor
,, !″roșu pe fond alb: atenție, porțiune traseu deosebit de periculoasă
pătrat roșu și albastru: rezervații naturale. Rolul acestor semne este de a delimita ariile naturale protejate. Nu sunt marcaje turistice, se intersectează cu acestea doar întâmplător.
pericol de avalanșă: indică zonele în care se formează avalanșe
Tipuri de marcaje montane
indicatoare de documentare: conțin informații despre traseele montane marcate, floră, faună și principalele puncte de interes turistic din perimetrul respectiv
table toponimice: semnalizează vârfuri, lacuri, monumente, râuri sau obiective culturale și de interes turistic
indicatoare de direcție: sunt simple și duble și indică sensul de mers
indicatoare de traseu: au dimensiuni variabile și sunt amplasate pe toată lungimea traseului
Sisteme de marcaje:
marcaje în grup: au doar pe o porțiune din traseu un parcurs comun, după care semnele se ramifică succesiv pe diferite trasee
marcaje centrifugale: de la pornirea pe traseu semnele se despart pe trasee diferite
marcaje în circuit: au același punct de plecare și sosire
marcaje cu ax comun: au un traseu principal din care se ramifică trasee secundare. În general, acestea sunt trasee de creastă
marcaje dus – întors: traseul este același și la urcare și la coborâre.
Codul semnalizării pe munte
Una dintre legile muntelui cere ca tot omul care urcă spre înălțimi să cunoască codul internațional de semnalizare cu ajutorul căruia se dă alarma pe munte în caz de pericol. Acest cod a fost adoptat de Congresul de la Paris din 21 iunie – 4 iulie 1937 al Uniunii Internaționale a Asociațiilor Alpine și recomandat a fi cunoscut și folosit de către toți turiștii din lume care urcă pe înălțimile munților. Acesta a salvat de-a lungul timpului multe vieți omenești și cunoașterea lui o poate salva pe a ta sau a altui turist amenințat de pericol.
La munte alarma, care înseamnă și chemare în ajutor, se face prin lansarea în spațiu a 6 semnale pe minut, la intervale egale între ele, adică un semnal la 10 secunde. Semnalele lansate pot fi:
luminoase
vizuale
acustice
Semnalele luminoase se pot realiza cu diferite mijloace:
noaptea:
prin emiterea celor șase semnale de lumină cu ajutorul lanternei, a unui felinar, sau a oricărei surse luminoase, sau prin lansarea a șase rachete de mână, la intervale de câte 10 secunde sau trase din pistol
prin acoperirea – descoperirea unui foc, a flăcării unui aragaz sau primus de voiaj sau chiar a unei lumânări cu o pătură ori un hanorac
prin aprinderea succesivă, la intervale cerute de cod, a câte șase chibrituri
ziua:
semnalele luminoase se pot lansa cu o oglindă ce reflectă razele soarelui, cu petarde sau alte mijloace fumigene ori luminoase
Semnalele vizuale, în afară de unele semnale luminoase, care și ele se văd, se pot executa semnale prin fluturarea, ridicarea unei eșarfe sau al unui obiect vestimentar, ori prin ridicarea deasupra capului (sau pe o înălțime, într-un băț), a oricărui obiect ori chiar prin ridicarea cât mai sus a unui braț.
Semnalele acustice se pot lansa prin strigăte, ori fluierături (executate din gură sau din fluier), prin lovirea unui obiect metalic (piolet, bețe de cort, ceaun, etc.).
De reținut:
cele șase semnale, de orice natură ar fi ele se lansează fiecare la zece secunde, timp de un minut;
între ele se face o pauză de un minut-două
semnalele de alarmă se lansează în direcția potecilor montane, a cabanelor, hotelurilor sau localităților apropiate.
În cazul în care turistul care are nevoie de ajutor se află într-un refugiu alpin sau în vecinătatea lui, el dă alarma înălțând imediat fanionul roșu. Acesta având dimensiuni de 2 x 2 metri, se află obligatoriu, în dotarea fiecărui refugiu sau casă de adăpost nepăzită, canton forestier nelocuit și se înalță pe un catarg anume ancorat pe locul din care se poate vedea de la distanțe mari.
Dacă cineva aude sau zărește semnalele prin care se solicită ajutor, este obligat să răspundă imediat celui ce le-a lansat. Confirmarea că semnalul de alarmă a fost recepționat se face prin emiterea a 3 semnale pe minut, luminoase, vizuale sau acustice, fiecare lansate la 20 de secunde unul de altul. Cel care cere ajutor trebuie să continue sa dea semnale până cei ce vin să-l ajute ajung lângă el, în acest fel accidentatul putând fi ușor de reperat de salvatori.
Cel care a recepționat semnalul de chemare în ajutor, este obligat, după ce a răspuns persoanei care a lansat codul, să alerteze cea mai apropiată cabană, stație meteorologică sau orice altă unitate care ar putea să transmită alarma mai departe, sau să anunțe grupurile cele mai apropiate de turiști care, la rândul lor, trebuie să alerteze echipa Salvamont, sau, dacă este cazul, vânătorii de munte și să transmită coordonatele locului de unde se cere ajutor.
Capitolul II
Demersul metodologic al cercetării
II.1. Designul cercetării
Acest capitol este destinat organizării cercetării în care sunt oferite informații tehnice ce vizează investigația experimentală realizată. Acestea includ date cu privire la scopul, ipotezele cercetării, obiectivele, lotul de participanți și metodele de cercetare utilizate.
Scopul cercetării
Scopul cercetării constă în scoaterea în evidență a eficienței practicării trekking –ului în promovarea activă a sănătății și în optimizarea abilităților de interacțiune cu cei din cadrul grupului, prin conceperea unor activități de timp liber, astfel încât acestea să conducă la obținerea unor efecte pozitive în planul parametrilor somatici, funcționali și motrici.
Ipotezele cercetării
Ipoteza de la care am plecat este că practicarea activităților turistice sub formă de trekking are o influență benefică nu numai asupra stării de sănătate ci li asupra dezvoltării fizice armonioase.
Se presupune că persoanele care practică trekking-ul se văd, în viitor, ca adepți ai acestui mod de viață.
Obiectivele cercetării
Obiectivul general propus vizează dobândirea inițiativei individuale de practicare a activității de trekking.
Obiectivele specifice converg din obiectivul general propus și implică:
îmbunătățirea și menținerea stării optime de sănătate
însușirea cunoștințelor necesare practicării treking-ului
dezvoltarea spiritului de echipă și de întrajutorare reciprocă
adaptarea la situații neprevăzute
formarea unei conduite sănătoase în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător
crearea deprinderi unui stil de viață activ și sănătos în mijlocul naturii
II.2. Metode de colectare a datelor utilizate
În cercetare a fost cuprins un eșantion de 15 elevi ( 9 băieți, 6 fete), cu vârste cuprinse între 17 – 19 ani, ciclul liceal.
În realizarea cercetării s-au folosit următoarele metode:
metoda studiului bibliografic de specialitate prin care s-a realizat fundamentarea teoretică a prezentei lucrări.
observația pedagogică
Ca metodă de colectare de date în cercetările pedagogice, metoda observației sistematice constă în urmărirea intenționată, metodică și sistematică a unui eveniment sau a unui complex de evenimente educaționale, în condiții obișnuite de existență și desfășurare (fără nicio intervenție din partea cercetătorului), în scopul explicării, înțelegerii și ameliorării lor.
Observația se realizează prin prisma scopului cercetării, a ipotezei cercetării și a indicatorilor observaționali; observatorul sesizează faptele pedagogice, interpretându-le din perspective semnificațiilor lor intrinseci și a ipotezei cercetării. Observația se realizează, de preferat, grație contactului direct al observatorului cu obiectul cercetării sau recurgându-se la diferite tehnici de înregistrare audio-video; în ambele cazuri, observatorii trebuie să fie martorii fenomenelor pe care le cercetează. Însă, alături de observațiile nemijlocite, sistematice, pot fi realizate și observații asupra materialelor înregistrate.
În funcție de gradul de implicare a cercetătorului, observațiile pot fi:
– non-participative/ neparticipative: pasive, empirice, în care observatorul nu își ascunde propria identitate de cercetător
– observații participative: active, sistematice, în care observatorul devine membru al grupului, participă la desfășurarea evenimentelor pedagogice, fără a lăsa impresia că le studiază.
În ceea ce privește situația de observare, ea poate fi spontană/ naturală (cercetarea nu
este orientată de scopuri precise) sau indusă/ creată deliberat (cercetarea are la bază un anumit scop, obiective clare și, eventual, o ipoteză, un protocol de observație cu indicatori de observație bine delimitați).
Indiferent de natura ei – spontană sau indusă, observația implică nu doar contemplare, ci analiza atentă a obiectelor și fenomenelor, interpretări abile, comparații, corelări și inter relaționări cu alte obiecte și fenomene. Actul de percepție senzorială necesită să fie completat și "prelungit" prin realizarea de reflecții personale, operații mintale, raționamente,
judecăți, interpretări etc. asupra celor observate și prin demersuri științifice care să dezvăluie cât mai bine relația cauză-efect, care se află în spatele faptelor observate. În acest sens, importantă practică specială prezintă analiza greșelilor tipice pe care le fac subiecții investigați și care sugerează piste de cercetare valoroase.
Necesitatea valorificării metodei observației științifice pe scară largă, practic în permanentă, pe tot parcursul cercetării, indiferent de configurația sistemului metodelor de
colectare a datelor, face ca aceasta să depășească statutul de simplă metodă și să l dobândească pe cel de principiu care direcționează cercetările pedagogice în ansamblul lor.
Așadar, metoda observației are un statut și o funcție aparte în ansamblul metodelor de colectare de date, intrând în combinație metodologică cu toate celelalte componente ale acestui sistem. Practic, nici o metodă nu poate fi utilizată în absența observației.
Observația este o abilitate dincolo și deasupra unei receptări pasive a datelor primare/ brute ale experienței senzoriale. Astfel, metoda observației (sistematice) presupune selectarea, înregistrarea, codificarea evenimentelor în anumite unități, precum și interpretarea evenimentelor (F.C. Dane, 1990):
Selectarea evenimentelor
Selectarea evenimentelor presupune, înainte de toate, stabilirea evenimentelor de interes și apoi a modului de alegere a evenimentelor care se vor observa. Prima decizie depinde de tipurile generale de comportament care se doresc a fi explorate și de ipotezele care se doresc a fi examinate. Cea de-a doua decizie este dependentă de prima, pentru că procedurile de alegere nu pot fi determinate pană când nu s-au ales evenimentele ce se vor investiga.
Alegerea evenimentelor de observat nu este o problemă atât de simplă cum pare la
prima vedere. Spre exemplu, nu ar trebui să ne propunem să observăm ceva fără a ne fixa
situația particulară respectivă, fără o anumită sistematizare, fără stabilirea obiectivelor. Altfel,
nu vom reuși să observăm nimic.
Metoda observației s-a efectuat pe tot parcursul activității de cercetare atât prin observații spontane cât și intenționate. Evenimentele și acțiunile constatate au fost consemnate în fișe care au fost selectate și folosite în alcătuirea prezentei lucrări.
metoda anchetei prin chestionar – s-a realiza cu ajutorul chestionarului închis, folosind 12 itemi.
Metoda anchetei este o metodă de cercetare de tip interactiv, care presupune un schimb direct de informații între cercetător și subiecții supuși investigației, în cadrul căruia, se culeg date (opinii, fapte, nevoi educaționale, interese, motivații, cunoștințe, comportamente, dorințe, aspirații etc.), în legătură cu anumite fenomene, situații și manifestări. Trebuie să adăugăm, însă, că relația de comunicare întâlnită în cazul anchetelor este duală, dar puternic asimetrică, întrucât cercetătorul este acela care proiectează, concepe, formulează și adresează o serie de întrebări, stimulându-i-i pe subiecții investigați (elevi, studenți, cadre didactice, părinți, manageri din sistemul educațional etc.), să răspundă și culegând astfel informații despre personalitatea și comportamentele acestora.
Ancheta face posibilă realizarea de cercetări extensive prin culegerea datelor și informațiilor de la o masă mare de indivizi, în scopul cunoașterii cât mai aprofundate a fenomenelor investigate și, desigur, în corelație cu ipoteza cercetării.
Instrumentul specific utilizat în anchete este chestionarul (în latină "questio" înseamnă căutare, cercetare, întrebare, interogatoriu), care reprezintă un sistem de întrebări (de cele mai multe ori se recurge la întrebări, dar se pot utiliza și imagini grafice, desene, fotografii etc.), de regulă scrise, bine structurate într-o anumită succesiune, pe baza unor considerente metodologice, logice și psihologice.
Prin aplicarea chestionarelor, cercetătorul va construi o colecție de răspunsuri referitoare la fenomenele, situațiile și manifestările investigate, pe care el nu le-ar putea cunoaște direct și personal, dată fiind răspândirea lor în spațiu și timp.
Modalitățile prin care subiecții chestionați pot furniza răspunsurile sunt formularea în
scris sau verbală a acestora, astfel încât distingem două tehnici de anchetă, corespunzătoare
celor două variante:
ancheta indirectă/ în scris/ prin autocompletarea (autoadministrarea) chestionarului
ancheta directă/ orală.
Etapele care se parcurg, de obicei, în realizarea unei anchete sunt următoarele:
-precizarea clară a problemei, a obiectivelor urmărite, a obiectului anchetei
-stabilirea eșantionului de subiecți
-elaborarea instrumentelor de investigație (chestionare, grile de interviu etc.)
-realizarea anchetei pe teren
-analiza și prelucrarea calitativă și cantitativă (statistico-matematică) a rezultatelor obținute (în prealabil s-au stabilit categoriile pentru clasificarea răspunsurilor, atât pentru întrebările deschise, cât și pentru cele închise).
Chestionarul reprezintă un instrument des utilizat în cercetările pedagogice. De obicei, chestionarele includ două părți:
partea introductivă – în cadrul căreia, după caz:
– se motivează subiecților necesitatea aplicării chestionarului, realizându-se o sumară integrare/ contextualizare a acestui instrument in ansamblul cercetării
– se evidențiază avantajele generale și specifice ale anchetei respective
– se precizează, într-o manieră sintetică și comprehensivă, scopul și obiectivele cercetării
– se precizează cine a inițiat cercetarea și ancheta și în ce scop
– se fac precizările și recomandările necesare referitoare la modul de completare a chestionarului, insistând-se asupra importanței sincerității și onestității cu care se dau răspunsurile.
întrebările propriu-zise: chestionarele pot include de la 2-3 întrebări la 2-300 (in cercetările sociologice, de exemplu), funcție de:
– obiectul cercetării, tipul cercetării, finalitatea propusă, tehnica de anchetă, felul întrebărilor, calitatea și numărul operatorilor de anchetă (persoane care realizează ancheta), resursele materiale disponibile, timpul avut la dispoziție etc. Dacă numărul întrebărilor este foarte mare, chestionarul poate fi administrat în cadrul a două sau mai multe întâlniri.
Utilizarea chestionarului ca instrument de cercetare impune respectarea anumitor cerințe în alcătuirea întrebărilor:
– să se delimiteze foarte clar și detaliat problema de cercetat
– să se delimiteze și să se operaționalizeze conceptele cu care se lucrează
– întrebările să fie în concordanță cu tema și ipoteza cercetării
– întrebările să fie clar și concis formulate, utilizându-se un limbaj accesibil
– întrebările să vizeze un anumit aspect bine delimitat și să nu sugereze răspunsul
– să se respecte particularitățile subiecților chestionați.
Facem precizarea că întrebările existente în chestionare se referă atât la întrebări propriu zise, cât și la afirmații în legătură cu care respondentul trebuie să își manifeste acordul sau dezacordul, la propoziții în care să completeze unul sau mai multe cuvinte ș.a.
"Ordinea întrebărilor nu trebuie – și nici nu este bine – să reproducă structura tematică a chestionarului" (T. Rotariu, P. Iluț, 1997, pag. 92), ci să favorizeze comunicarea cu subiectul și disponibilitatea de cooperare a acestuia. Suita întrebărilor se stabilește după criterii metodologice, logice metoda anchetei prin chestionar
Capitolul III
Proiectarea activităților de cercetare
Planificarea procesului didactic s-a bazat pe concluziile trase din interpretarea chestionarului inițial. Astfel am stabilit opt mari domenii de pregătire, structurate astfel:
prezentarea hărții
pericole
echipament
planificarea meniului
planificarea rutei
măsuri de prim ajutor
proceduri de urgență
scopul expediției
raportul expediției
Chestionarul conceput și adresat elevilor a vizat punctul de plecare în alcătuirea demersului didactic. S-au colectat informații cu privire la experiența lor anterioară în activitățile montane de tip trekking cu ajutorul a 12 itemi aplicați unui număr de 15 elevi (9 băieți și 6 fete). Pentru a se putea aprecia nivelul de cunoștințe practice și teoretice în cea ce privește participarea la drumeții montane elevii au fost intervievați care este experiența lor in domeniu.
În urma interpretări datelor se concluzionează următoarele:
La prima întrebare care a vizat experiența anterioară în participarea la drumeții montane răspunsurile elevilor a dus la următoarea concluzie:
80% au participat la drumeții montane de câteva ori
20% au participat la drumeții des
La a doua întrebare care a surprins gradul de orientare cu ajutorul hărții un procentaj de 80% dintre elevi nu au folosit harta în orientare, iar 20% dintre ei au utilizat doar un pic harta în orientare.
Echipamentul este un aspect foarte important în drumețiile montane. Acesta poate face diferența între a supraviețuii sau nu în caz de urgență. Elevii au răspuns la această întrebare astfel:
20% nu știu ce echipament să folosească
60% știu doar teoretic
20% știu din practică
În cea ce privește experiența petrecerii unei nopți la cort 20% din elevii au declarat că au dormit de câteva ori campat și un procentaj de 80% că nu au dormit niciodată.
În locurile de campare pentru pregătirea unei mese calde este folosit cu predilecție arzătorul deoarece în majoritatea locurilor focul clasic este interzis. În cea ce privește experiența elevilor privind folosirea arzătorului un număr de 12 elevi , 80% nu știu să folosească arzătorul iar un procentaj de 20% l-au folosit dar nu l-au aprins ei.
În cea ce privește alcătuirea meniului pentru o drumeție montană se remarcă că elevii în proporție de 100% nu își fac singuri pachetele de călătorie.
În vederea realizării unei drumeții reușite se impune o planificare riguroasă a itinerarului. Și la acest capitol elevii declară într-un procentaj de 100% că niciodată nu își întocmesc traseul.
Acordarea primului ajutor este considerată o prioritate zero într-o drumeție montană. La acest aspect important s-a constatat că 80% dintre elevi nu se pricep în a acorda primul ajutor și 20% au doar cunoștințe teoretice în domeniu.
Procedura medicală care trebuie urmată în caz de prim ajutor trebuie să respecte un anumit protocol în funcție de natura accidentării. La acest aspect 80% din elevi nu au acordat niciodată primul ajutor în caz de accidentări și 20% doar au asistat la procedura de acordare a primului ajutor.
În cea ce privește măsurile de siguranță ce trebuie luate într-o drumeție montană se constată următoarele:
60% nu țin cont de eventualele pericole
20% țin cont câteodată de eventualele pericole
20% țin cont întotdeauna de eventualele pericole
Sfera motivațională este foarte mult influențată de scop și de aceea am considerat necesar să văd dacă elevii au într-adevăr stabilit un obiectiv când pleacă într-o drumeție. În urma răspunsurilor am desprins următoarele aspecte:
60% dintre elevi au ca scop plecarea de acasă
20% dintre elevi vor sa ajungă pe vârful muntelui
20% dintre elevi vizează starea de sănătate, frumusețile naturii, etc
12. Analiza unei expediții poate îmbunătății experiențele viitoare dacă identificăm sistematic aspectele pozitive și pe cele negative dintr-o expediție. Elevii în proporție de 100% nu își consemnează în scris impresiile de călătorie.
În a doua fază demersul meu didactic s-a rezumat la comunicarea informațiilor cu privire la regulile generale de deplasare, dozare a efortului, alimentație, starea vremii, orientare cu ajutorul marcajelor, hărții, busolei, a codului de semnalizare pe munte, echipamentul specific, procedurile de urgență, urmând ca în faza ulterioară să pun în practică experimentul tratat în cadrul lecțiilor predate.
III.1. Modele inițiere trekking
III.2. Model plan excursie sub formă de trekking
Scopul expediției sub formă de trekking: atingerea vârfului Moldoveanu (2544 m)
Echipament necesar: corturi (6), izopren, saci de dormit, bețe de trekking, trusă medicală, primus, hărți, busole, folie supraviețuire, frontală și baterii rezervă, apă, mâncare și echipamentul specific turei de trekking ( rucsac, pelerină ploaie, mănuși, ochelari soare, bocanci, etc.).
Plecarea se face din fața Săli Sportului la ora stabilită cu un efectiv de 15 elevi (9 băieți și 6 fete) și 3 cadre didactice. Elevilor participanții la expediție li s-a adus la cunoștință și au fost instruiți cu privire la: măsuri privind comportamentul în autoturism, măsuri igienico – sanitare, măsuri P.S.I., măsuri privind circulația pe drumuri publice și măsuri generale. Toate aceste aspecte au fost însușite de elevi prin semnarea unui proces verbal de instruire.
În prima zi deplasarea se face cu microbuzul de la Pitești către Slatina- Lacul Văsălatu – Stâna lui Burnei. Locul de campare va fi la Stâna lui Burnei. Elevii au fost împărțiți în trei grupe a câte 5 copii și fie căruia i s-a atribuit responsabilități în cadrul grupului.
Stâna lui Burnei
Scopul acestei excursii sub formă de trekking este de a atinge vârful Moldoveanu prin punerea în practică a cunoștințelor teoretice acumulate în cadrul lecțiilor predate.
La sosire fiecare grup are următoarele responsabilități ca alegerea locului de campare, instalarea cortului, desigur sub îndrumarea cadrelor didactice.
Desfășurarea programului în prima zi:
14:00 – 15:00 – prânzul
15:00 -16.30 – odihnă
16:30 – 19:00 activități recreative în camping
19:30 – 20:00 cina
20:30 – ședință tehnică privind particularitățile de efectuare a drumeției de a doua zi; verificarea echipamentului
22:00 – stingerea
Desfășurarea programului în a doua zi:
6:45 – deșteptarea
7:00 – înviorare
7:30 – mic dejun
8:00 – pornirea pe traseu
14:00 – prânzul
19:00 – sosirea în camping
20:00 – cina
20:30 – ședință tehnică
21:00 – 22:45 activități recreative în camping
23: 00 – stingerea.
Traseul nostru pornește:
pe triunghiul roșu de la Stâna lui Burnei prin Căldarea Valea Rea până la Portița Viștei (2310m), 3h 45 min.
pe banda roșie Portița Viștei – Vârful Viștea, 45 min.
pe punctul roșu Vârful Viștea – Vârful Moldoveanu, 20 – 30 min
Ne întoarcem pe traseul: Vârful Moldoveanu – Vârful Piscu Roșu – Curmătura Moldoveanului – Vârful Galbena – Creasta Scărișoara – Lacurile Galbena – Curmătura Pojarnei – Valea Zbuciumatu – Stâna lui Burnei ( traseu marcat cu crucea albastră și roșie + , traseu cu marcaje deficitare), 3h 45 min – 4 h.
Cascada Valea Rea Spintecătura Moldoveanului
Găleata Văii Rele
Valea Rea în drum spre Moldoveanu
Valea Viștei
Căldarea inferioară a Galbenei Căldarea superioară a Galbenei
Spintecătura Moldoveanu traseu creastă Viștea – Moldoveanu
Vârful Moldoveanu
Desfășurarea programului ziua a treia:
8:30 – deșteptarea
9:00 – înviorarea
9:30 – mic dejun
10:00 – strângerea corturilor, pregătirea pentru plecare
11:00 – plecarea către Pitești
14:00 – sosire Pitești Sala Sportului
Capitolul IV
Concluzii
În urma celor prezentate inițial de elevi se observă că marea majoritate au participat la acțiuni de drumeții cu familia, grupuri de persoane, școala etc. și în cele mai multe cazuri aceștia nu au folosit o hartă și /sau instrumente de orientare și nu au fost familiarizați cu interpretarea marcajelor pe munte. În urma focalizării pregătirii la acest capitol elevii și-au însușit modalitatea de orientare cu ajutorul hărții.
Elevii cunosc destul de bine ce echipament trebuie să folosească pe munte, dar au lacune în cea ce privește selecționarea echipamentului adecvat în funcție de natura expediției, vreme, etc. La secțiunea instalarea cortului se observă că mulți elevi nu știau să instaleze un cort iar o parte din ei nu au dormit niciodată la cort. De asemenea, aproape toți nu știau să manipuleze un arzător de foc. Este nevoie de mai mult exercițiu practic pentru a stăpânii aceste deprinderi fapt pentru care s-au făcut lecții suplimentare.
În lecțiile de prim ajutor s-a pus accent și pe măsuri de intervenție în caz de incendiu. În cea ce privește asigurarea primului ajutor nu toți elevii au stăpânit acțiunile practice de intervenție dar au avut cunoștințe teoretice destul de bune. În urma cursurilor practico-metodice aceștia au reușit să-și însușească cu brio acest segment foarte important într-o deplasare pe munte.
Principiile alimentare sunt în general cunoscute de elevi dar nu sunt și aplicate în drumețiile montane. Pentru a puncta importanța alimentației elevii au fost conștientizați asupra energiei care o consumă pe un traseu și s-au făcut diferite simulări în cea ce privește meniul zilnic (Kcal/24 ore) în funcție de greutatea corporală.
Pentru planificarea itinerarului mulți elevi au vizualizat inițial doar ținta acestuia (punctul terminus) și nu etapele care trebuiau parcurse pentru a ajunge acolo și anume: dozarea energiei, intervalele de pauză, timpii de servire a mesei, ajustarea echipamentului în funcție de condițiile meteo, etc. În urma cursurilor elevii au înțeles că planificarea judicioasă a drumeției asigură în cele din urmă reușita acesteia.
Fiind la vârsta la care le place să exploreze nu pot identifica în timp real eventualele pericole la care se pot expune și implicit nici măsurile de siguranță pe care trebuie să le aplice. S-a insistat foarte mult pe această secțiune pentru a conștientiza elevii că orice drumeție trebuie efectuată în condiții de maximă siguranță.
Înregistrarea drumeției nu intra în obișnuința elevilor. S-a recomandat ca alături de fotografii să fie scrise și câteva consemnări cu privire la acea poza și la drumeție în sine. Ulterior s-au creat șabloane de rapoarte mai minuțios întocmite pe care elevii să le completeze și apoi să le arhiveze.
Turismul montan sub formă de trekking este o activitate de petrecere în mod plăcut și util a timpului liber, dezvoltând relațiile interpersonale cât și aptitudinile psihomotrice ale individului.
Capitolul V
Bibliografie selectivă
Anghel, M., (2016), Drumeție montană în familie, Editura A.E.C.O., Galați
Bogdn, O., (2008), Carpații meridionali, hazardele meteo -climatice și impactul lor asupra turismului, Editura Universitară Lucian Blaga, Sibiu
Boticu, N., (1984), Pe crestele Carpaților, Editura Sport-Turism, București
Cândea, Melinda., Erdeli G., Simion T., (2000), România – potențial turistic si turism,
Editura Universității din București
Ciangă, N., (2003), România, Geografia turismului, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca
Constantinescu, T., (2009), Masivul Piatra Craiului – Studiu geomorfologic, Editura Universitară, București
Dieaconu, D., Săndulache, I., (2014), Ghidul excursiilor montane, Editura Universitară, București
Drăgoi, C., (2006), Turism și activități sportive în spațiul montan, Editura EduSoft, Bacău
Dumbravă, B., (1971), Cartea Munților, Editura Stadion, București
Fratu, I., Beleaua, A., Fratu, O., (1991), Pe custurile făgărășene, Editura pentru Turism, București
Frazzei, F., (1998), Pledoarie pentru munte, Editura Medicală, București
Frazzei, F., (2004), Manual pentru turismul de munte, Editura Cartea Universitară,
București
Gheorghe, C., (2009), Masivul Făgăraș – viitor Parc Național, Terra, XXXVIII – XXXIX, Editura CD Press
Ghinea, D., (2000), Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, București
Grigore, M. (1989), Defilee, chei și văi tip canion în România, Editura Științifică și Enciclopedică, București
Ielenicz, M., (2007), România. Geografia fizică, vol. II – Climă, ape, vegetație, soluri, mediu, Editura Universitară, București
Ielenicz, M., Comănescu, L., (2009), România. Potențial turistic, Editura Universitară, București
Ielenicz, M., Oprea, R., (2011), România. Carpații Vol. V, Editura Universitară, București
Ielenicz, M., Pătru,I., (2005), Geografia fizică a României, Editura Universitară București
Ionescu, M., Bocoș, M., (2001), Cercetarea pedagogică și inovația în învățământ, în "Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor", Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Lancranjan, M., Ghidul drumețiilor montane, http://alpinet.org/main/articole/
Lascu, C., (2006) , Ghidul Turismului de Aventură, Adventure Guide, Editura Hose of
Guide, București
Lascu, C., (2006) , Ghidul Peșterilor din România, Romanian Caves Guide, Editura
Hose of Guide, București
Maftei, I., (2003) , ABC turistic montan, Editura Polirom, București
Mohan, Gh., Ielenicz, M., Pătroescu, M., (1986), Rezervații și monumente ale naturii din Muntenia, Editura Sport – Turism, București
Murătoreanu, G., (2009), Munții Leaota. Studiu geomorfologic, Editura Tehnică, Târgoviște
Mutusz P. L., (1990), Primul ajutor în accidentele vacanței, Editura Sport-Turism, București
Nastoiu, I., (1980), Ghidul sanitar al călătorului, Editura Ceres, București
Nedelea, A., (2005), Valea Argeșului în sectorul montan. Studiu geomorfologic, Editura Universitară, București
Novak, A., (1988), Ghid statistic pentru cercetările din educație și învățământ, Editura Litera, București
Pătru, I., (2001), Culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele, Studiu de Geografie Fizică, Editura Universității, București
Pătru, I., Zaharia, L., Oprea, R., (2006), Geografia fizică a României – Climă, ape, vegetație, soluri, Editura Universitară București
Pișotă, I., (1971), Lacurile glaciare din Carpații Meridionali, Studiu hidrologic, Editura Academiei, București
Pop, Gr., P., (2000), Carpații și Subcarpații României, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca
Popescu, N., (1990), Țara Făgărașului. Studiu geomorfologic, Editura Academiei, București
Posea, G., (2006), Geografia fizică a României, Editura Fundației România de Mâine
Preda, I., (1981), Omul și muntele, Editura pentru Turism, București
Preda, I., (1990), Muntele, frumusețe și educație, Editura pentru turism, București
Radu, I., (coord.), (1993), Metodologie psihologică și analiza datelor, Editura Sincron, Cluj-Napoca.
Radu, I., Miclea, M., Szamosközi, Șt., (1993), Metoda experimentală în psihologie, în "Metodologie
Rațiu, C., (1995) , Metodica inițierii în orientare, MAPN, București
Râjnoveanu, L., Ghid medical prim- ajutor, FAAMED
http://trekking.wgz.ro/meniu-2/ghid-pentru-trekking
http://muntii-nostri.ro/munte/muntii-piatra-craiului/
http://muntii-nostri.ro/munte/muntii-fagaras/
www.lupineadventure.co.uk
http://muntii-fagaras.ro/telecabina
http://muntii-fagaras.ro/transfagarasan
http://muntii-fagaras.ro/vidraru
Capitolul VI
Anexe
Chestionar
1. Ați participat la drumeții montane (trekking)
niciodată
de câteva ori
des
foarte des
2. În drumețiile montane v-ați orientat cu ajutorul hărții?
nu
doar am consultat un pic harta
m-am orientat cu ajutorul hărții
3. Știți ce echipament trebuie să aveți cu voi în drumețiile montane?
nu știu
doar teoretic
știu din practică
4. Într-o drumeție ați dormit vreodată la cort:
aproape de fiecare dată
de câteva ori
niciodată
5. Ați folosit în drumeție arzătorul?
da
nu
da, dar nu l-am manipulat eu
6. V-ați făcut singuri meniul pentru o drumeție montană?
da
nu
7. Într-o drumeție montană ați întocmit vreodată un itinerar al traseului?
da, întotdeauna
de câteva ori
niciodată
8. În caz de accidentări sunteți capabili să acordați primul ajutor:
da, cu siguranță
doar teoretic, practic nu am exersat
nu mă pricep
îmi e frică
9. Ați fost pus în situația să aplicați procedura de prim ajutor?
nu
da
doar am asistat
10. În stabilirea unui traseu țineți cont de eventualele pericole (avalanșe, căderi de pietre, animale sălbatice, etc) ?
niciodată
câteodată
întotdeauna
11. Care este în general scopul drumeției voastre ?
să plec de acasă
să descopăr frumusețea mediului înconjurător (flora, fauna, relief, etc)
să ajung pe vârful muntelui
să-mi dezvolt condiția fizică și starea de sănătate.
12. Țineți un jurnal în care să vă notați impresiile din călătorie?
nu, niciodată
câteodată, notițe selective
îmi place să fac notițe detaliate ale drumețiilor
Test evaluare
1. Priviți figura de mai jos. Ce reprezintă simbolurile de pe hartă?
……………………………………………………………………………………………………………………………………
2. Avem o hartă cu scara numerică de 1:30.000. Cât teren plan reprezintă 1 centimetru de pe această hartă?
………………………………………………………………………………………………………………….
3. Dacă pe un segment de traseu curbele de nivel desenate pe hartă sunt apropiate, atunci acea zonă este ușor de străbătut?
………………………………………………………………………………………………………………………………
4. Privește poza. Îți dorești să vizitezi vârful X, cu plecare din Y. Care este traseul cel mai ușor?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
5. Priviți poza. Ați ajuns la singura poieniță de pe traseul marcat cu ,,bandă roșie″. Cum se numește poienița?
……………………………………………………………………………………………………………………………………
6. Unde se găsesc poziționate marcajele montane?
a) copaci b) pietre
c) stâlpi d) tăblițe speciale
7. Ce indică marcajele montane excursioniștilor?
a) locul unde se află c) altitudinea
b) direcția d) gradul de dificultate
8. Ce reprezintă semnele ,, pătrat roșu″ și ,,pătrat albastru″?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
9. Ce semnifică culoarea maro pe o hartă pentru un drumeț?
a) o zonă împădurită c) ape curgătoare sau stătătoare
b) zone alpine și abrupturi d) curbe de nivel
10. Ce semnifică litera O aflată pe un indicator la intrarea pe un traseu?
a) pericol de avalanșă
b) cornișă pe traseu
c) dificultăți alpine (pasaje, săritori)
d) condiții meteo care pot influența substanțial parcursul;
e) orientare dificilă;
f) pantă mare și alunecoasă
11. Priviți poza. Din localitatea Y, urmați marcajul ,, cruce albastră″ până la intersecția cu ,,banda roșie″, unde se găsește și semnul de direcție din partea dreaptă a imaginii. Mai departe, pentru a ajunge pe Vârful X, trebuie să înaintați spre Stânca V sau spre cabana C? Veți merge spre stânga sau spre dreapta?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
12. Câte ore este indicat să adaugi la fiecare 3 ore inscripționate pe un indicator montan?
………………………………………………………………………………………………………………………………
13. Câte kilograme trebuie să cântărească, maximum, rucsacul pentru o excursie de o singură zi?
a) 2 kg c) 5 kg
b) 4 kg d) 7 kg
14. Cum se pornește în drumeție?
a) în pas lent și cât mai constant c) în pas lent și neregulat
b) în pas alert și cât mai regulat d) în pas alert și constant
15. De ce trebuie să ținem cont în pregătirea unei drumeții?
a) timpul de care dispunem c) prognoza meteo pe perioada respectivă
b). gradul de dificultate al traseului d). starea de sănătate personală
16. Ce caracteristici trebuie să îndeplinească îmbrăcămintea drumețului?
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
17. Hainele din bumbac nu sunt recomandate pe munte pentru că rețin…………..și se…………………..foarte greu.
18. Deoarece traseele pe munte înseamnă și mișcare fizică, cu cât timp înainte de începerea drumeției montane este indicat să se ia masa?
a) 60 min
b) 30 min
c) 90 min
19. Enumerați 3 alimente care nu se alterează repede.
………………………………………………………………………………………………………………………………
20. Ce trebuie să faci când întâlnești un animal sălbatic?
………………………………………………………………………………………………………………………………
21. Pe traseele montane trebuie să iei pauză atunci când:
a) epuizat b) obosit
22. Ce nu trebuie să lipsească din trusa de prim-ajutor?
a) 1-2 feșe de tifon pentru pansarea rănilor.
b) comprese sterile.
c) mini deodorant.
d) dezinfectant.
e) calmante (pentru dureri de cap).
f) pliculețe de ceai de mușețel.
g) plasturi.
23. Care este, după părerea voastră cantitatea de apă potabilă necesară pentru un excursionist pe un traseu ușor?
a) 1/2 litru
b) 1,5 litri
c) 3,5 litri
24. Care sunt aspectele de care trebuie să ținem cont atunci când instalăm cortul?
a) lângă sursă de apă
b) sub copac
c) direcția vântului
25. Ce fel de încălțăminte folosim pe munte?
a) cizme c) bocanci
b) sandale d) pantofi
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Luc. Licență 2017 [302436] (ID: 302436)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.