Luarea de Mita. Jurisprudenta Si Doctrina

Introducere

Corupția se întâlnește din ce în ce mai des în spațiul public. Ea este adusă la cunoștință publicului prin diverse canale de informații de presă care pun în discuție moralitatea funcționarilor, credibilitatea instituțiilor pe care aceștia le reprezintă și eficiența mecanismelor statale menite să reprime faptele de acestă natură. Infracțiunea de luare de mită este o faptă circumscrisă fenomenului de corupție.

Ca fenomen social luarea de mită este legată de sistemul de valori și norme ale fiecărei societăți, de nivelul de cultură al acesteia, dar și de modul de organizare și funcționare a instituțiilor statului.

Am ales această temă deoarece consider că luarea de mită afectează stabilitatea instituțiilor, circuitul economic, încrederea și respectul datorat organismelor statului de către cetățeni.

Lucrarea este structurată pe patru capitole. În primul capitol am prezentat noțiuni generale privind un scurt istoric, caracterizarea și delimitarea infracțiunii de luare de mită. Tot în acest capitol am prezentat infracțiunea așa cum este ea reglementată în diferite state ale lumii.

În al doilea capitol am prezentat analiza infracțiunii de luare de mită făcând referire la obictul juridic și obiectul material, la subiecții infracțiunii, la structura și formele pe care le poate avea aceasta.

În al treilea capitol am prezentat sancțiunile și pedepsele aplicate pentru cei care comit această infracțiune.

În capitolul patru am prezentat noțiuni doctrinare despre infracțiunea de luare de mită așa cum este reglementată în noul cod penal și câteva cazuri întâlnite în jurisprudență.

Am încheiat lucrarea prin prezentarea de concluzii și propuneri pentru a se putea preveni și diminua această infracțiune prin măsuri eficiente. Dar eficacitatea acestor măsuri presupune printre altele cunoașterea corespunzătoare a tuturor formelor infracțiunii de luare de mită.

Capitolul I. Considerații generale despre infracțiunea de luare de mită

1.1 Concept și caracterizare

Corupția s-a interferat cu activitatea unor funcționari încă din Antichitate, iar în Principatele Române primele dispoziții sancționatorii îi vizau pe judecători în Pravila lui Matei Basarab din anul 1632 și în Pravilniceasca Condică a lui Alexandru Ipsilante din 1780. Creșterea numerică a funcționarilor în țările Europei vestice a determinat apariția reglementărilor moderne, în special în perioada lui Napoleon Bonaparte

Dispozițiile de această natură au fost preluate de legislațiile altor state, inserându-se infracțiunea de luare de mită în Codul penal italian, Codul penal austriac și cel ungar, acestea din urmă având aplicabilitate pe teritoriul Bucovinei, respectiv al Transilvaniei.

În Principatele Române a apărut o reglementare similară în anul 1864, în art. 144 C. pen., inspirată din legislația franceză și italiană. Infracțiunea îi viza pe experți, arbitrii, funcționarii, agenții sau însărcinații din domeniul administrativ sau judecătoresc, care acceptau daruri sau promisiuni pentru a face sau a nu face un act privitor la funcție. Pe lângă pedeapsa principală a închisorii, se mai prevedea interdicția de a ocupa funcții publice, pierderea dreptului la pensie și obligarea la amendă în cuantum dublu față de valoarea primită

sau pretinsă. Fapta judecătorului sau a juratului, care lua mită pentru a pronunța o pedeapsă în favoarea sau împotriva acuzatului, era sancționată cu limita maximă a închisorii, interdicția de a mai profesa și pierderea dreptului la pensie, în art. 145.

În anul 1929, sfera subiecților infracțiunii de luare de mită a fost extinsă asupra administratorilor, cenzorilor, lichidatorilor și a oricăror prepuși ai societăților cooperatiste.

Codul penal Carol al II-lea a extins latura obiectivă a infracțiunii la faptul de a nu respinge promisiunea de bani sau orice alt folos i s-ar face și a instituit o agravantă pentru faptele comise de o persoană care deține un mandat electiv, de un judecător sau de un funcționar public însărcinat cu predarea, recepția sau încasarea impozitelor sau dacă actul făcut de funcționarul mituit era nedrept sau ilegal.

În prima etapă a orânduirii comuniste, sfera infracțiunii agravante a fost extinsă la corpul ofițeresc și la funcționarii însărcinați cu contractarea, predarea, recepția sau supravegherea unor furnituri sau lucrări publice, atribuirea bunurilor statului, încasarea drepturilor statului, reprimarea speculei și prevenirea sabotajului.

Codul penal din anul 1968 a sintetizat conținutul infracțiunii și a readaptat terminologia, stabilind limitele pedepsei între 3 și 10 ani.

Modificarea textului a fost mult mai dinamică după Revoluția din 1989, introducându-se forma agravantă, sancționată cu închisoarea până la 12 ani, pentru agenții constatatori, organele de urmărire penală sau de judecată și pentru funcționarii cu atribuții de control.

S-a instituit procedura urgentă de urmărire și de judecare pentru infracțiunile de corupție, iar competența de efectuare a urmăririi penale a fost transferată ulterior la parchetele de pe lângă tribunale.

În prezent reglementarea legală a acestei infracțiuni o regăsim în cuprinsul art. 254 din Codul penal și în art. 6-8 din Legea nr. 78/2000 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 78/2003.

Luarea de mită, precum și celelalte infracțiuni de cumpărare sau traficare a funcției sunt reunite sub denumirea generică de infracțiuni de corupție.

Doctrina precizează că prin mituire se înțelege cumpărarea unui funcționar prin foloase de orice fel, în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau a împlinirii îndatoririlor de serviciu sau a îndeplinirii unui act ilegal. Mituirea presupune în mod necesar cel puțin doi făptuitori, nu există mituit fără mituitor, corupt fără corupător, existând o pluralitate naturală de făptuitori.

Titlul VI al Părții speciale din Codul penal român, intitulat „Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege”, incriminează în primul capitol, denumit „Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul”, la art. 254, sub denumirea „Luare de mită”, fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Rațiunea legiuitorului prin edictarea normei juridice incriminatoare sus-menționate este de a preveni și combate corupția unor funcționari, aspect ce periclitează grav normala evoluție a relațiilor de serviciu, precum și prestigiul instituției respective. În îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, funcționarul public sau orice alt funcționar nu trebuie să fie influențat de interese materiale, de obținerea unor foloase ce nu i se cuvin. El este ținut să-și îndeplinească îndatoririle în mod corect, să nu le trafice, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite.

Orice act contrar îndatoririlor legal stabilite – ce intră în competența funcționarului –, prin care acesta urmărește obținerea unui profit sau satisfacerea unui interes, are ca rezultat perturbarea gravă a relațiilor de serviciu, ca și a intereselor generale ale societății, inducând un sentiment de neliniște în rândul opiniei publice și neîncredere în autoritățile publice, instituțiile publice ori alte persoane juridice, multe dintre aceste fapte ținând, ulterior, „capul de afiș” pe prima pagină a ziarelor sau în cadrul jurnalelor de știri ale diverselor posturi de televiziune.

1.2 Delimitarea infracțiunii de luare de mită de alte infracțiuni

Delimitarea infracțiunii de luare de mită de infracțiunea de dare de mită

Infracțiunea de luare de mită denumită în literatură juridică corupție pasivă are o strânsă legătură cu infracțiunea de dare de mită (art. 255 C. pen) care apare denumită drept corupție activă. În codul penal aceste două infracțiuni sunt distincte:

Darea de mită constă în darea, oferirea sau promiterea mitei funcționarului public sau a altui funcționar de către mituitor în scopul de a-l determina la o anumită conduită în legătură cu îndeplinirea unui act care ține de atribuțiile sale de serviciu.

Luarea de mită care constă în primirea, acceptarea, nerefuzarea sau pretinderea mitei de către funcționarul public sau alt funcționar mituit sau corupt în același scop.

Mituitorul nu este sancționat drept participant la infracțiunea de luare de mită în calitate de instigator sau complice ci doar ca autor al unei infracțiuni de sine stătătoare.

Delimitarea infracțiunii de luare de mită de primirea de foloase necuvenite

Spre deosebire de infracțiunea de luare de mită , infracțiunea de primire de foloase necuvenite se realizează numai în modalitatea primirii de bani sau alte foloase. Dacă după îndeplinirea unui act potrivit competențelor sale , funcționarul pretinde un folos obligând subiectul pasiv să-i satisfacă cererea, fapta va putea fi calificată abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Diferențele dintre infracțiunile de luare de mită și primire de foloase necuvenite debutează de la analizarea conținutului juridic al celor două infracțiuni. Astfel în timp ce în cazul luării de mită situația premisă constă doar în prealabila existență a unui serviciu funcționând în cadrul unei persoane juridice de drept public ori privat, căreia îi revine spre competență efectuarea unor acte de felul aceluia care ocazionează luarea de mită, în cazul primirii de foloase necuvenite situația premisă presupune mai mult decât existența persoanei juridice prestatoare de servicii, fiind necesară îndeplinirea condiției efectuării unui act de către un funcționar anume împuternicit cu întocmirea unor astfel de acte pentru care acesta a primit direct sau indirect bani sau alte foloase.

Criteriul esențial de delimitare a celor două infracțiuni este inexistența unei înțelegeri prealabile și primirea ulterioară îndeplinirii actului a banilor sau a foloaselor.

În practica judiciară s-a arătat că fapta de a pretinde și primi un folos necuvenit de către un funcționar , după îndeplinirea în parte a unei îndatoriri de serviciu, dar înainte de finalizare, constituie infracțiunea de luare de mită, iar nu aceea de primire de foloase necuvenite, doarece aprobarea de către funcționarul competent a unei cereri , dar refuzul de a comunica petiționarului soluția înainte de a i se da o sumă de bani, înseamnă a condiționa îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu de un folos material și nu a primit folosul ca răsplată necuvenită pentru îndeplinirea acelui act.

Pentru ca fapta să se încadreze în cadrul infracțiunii de primire de foloase necuvenite, se impune ca folosul săfi fost primit după executarea sau neexecutarea unui act privitor la atribuțiile de serviciu ale funcționarului, cu condiția ca folosul să nu fi fost pretins anterior, iar obținerea lui să nu fie rezultatul unei înțelegeri prealabile îndeplinirii actului. În cazul în care funcționarul a acceptat ori a pretins bani sau alt folos material anterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, iar folosul l-a primit după îndeplinirea acestora, fapta constituie infracțiunea de luare de mită, iar nu de primire de foloase necuvenite.

Condiția existenței scopului ca element al laturii subiective, nu există în cazul primirii de foloase necuvenite, legiuitorul condiționând existența vinovăției în cazul acestei infracțiuni doar de identificarea intenției directe. Totuși dacă în urma cercetărilor se probează că fapta a fost comisă în scopul ca în viitor același funcționar să îndeplinească și alte asemenea acte, se pune problema concursului de infracțiuni dintre primirea de foloase necuvenite și luarea de mită.

În timp ce luarea de mită face parte dintr-o activitate infracțională bilaterală alături de darea de mită, incriminate însă în texte separate, în cazul primirii de foloase necuect bani sau alte foloase.

Criteriul esențial de delimitare a celor două infracțiuni este inexistența unei înțelegeri prealabile și primirea ulterioară îndeplinirii actului a banilor sau a foloaselor.

În practica judiciară s-a arătat că fapta de a pretinde și primi un folos necuvenit de către un funcționar , după îndeplinirea în parte a unei îndatoriri de serviciu, dar înainte de finalizare, constituie infracțiunea de luare de mită, iar nu aceea de primire de foloase necuvenite, doarece aprobarea de către funcționarul competent a unei cereri , dar refuzul de a comunica petiționarului soluția înainte de a i se da o sumă de bani, înseamnă a condiționa îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu de un folos material și nu a primit folosul ca răsplată necuvenită pentru îndeplinirea acelui act.

Pentru ca fapta să se încadreze în cadrul infracțiunii de primire de foloase necuvenite, se impune ca folosul săfi fost primit după executarea sau neexecutarea unui act privitor la atribuțiile de serviciu ale funcționarului, cu condiția ca folosul să nu fi fost pretins anterior, iar obținerea lui să nu fie rezultatul unei înțelegeri prealabile îndeplinirii actului. În cazul în care funcționarul a acceptat ori a pretins bani sau alt folos material anterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, iar folosul l-a primit după îndeplinirea acestora, fapta constituie infracțiunea de luare de mită, iar nu de primire de foloase necuvenite.

Condiția existenței scopului ca element al laturii subiective, nu există în cazul primirii de foloase necuvenite, legiuitorul condiționând existența vinovăției în cazul acestei infracțiuni doar de identificarea intenției directe. Totuși dacă în urma cercetărilor se probează că fapta a fost comisă în scopul ca în viitor același funcționar să îndeplinească și alte asemenea acte, se pune problema concursului de infracțiuni dintre primirea de foloase necuvenite și luarea de mită.

În timp ce luarea de mită face parte dintr-o activitate infracțională bilaterală alături de darea de mită, incriminate însă în texte separate, în cazul primirii de foloase necuvenite s-a incriminat doar fapta de primire a funcționarului, nu și cea de predare a beneficiarului actului, în acest ultim caz cel prin intermediul căruia se primește bunul poate fi sancționat pentru complicitate, iar cel care oferă în mod direct bunul primit poate fi sancționat pentru instigare la fapta de primire de foloase necuvenite. Așadar activitatea în ultima situație neputând fi sancționată penal de sine stătător, se poate considera ca fiind accesorie faptei de primire de foloase necuvenite și sancționată după regulile participației penale proprii.

Delimitarea infracțiunii de luare de mită de traficul de influență

Diferențele dintre cele două infracțiuni apar în plan subiectiv: făptuitorul a cărui faptă ilicită este calificată trafic de influență își asumă direct sau indirect influențarea funcționarului competent a efectua actul respectiv, în schimb ce intermediarul la luarea de mită efectuează o simplă activitate de transmitere a banilor sau a celorlalte foloase funcționarului corupt, chiar dacă această prestație o poate efectua și în vederea obținerii unui folos material de la mituitor sau funcționar.

Practica judiciară a stabilit că simpla folosire a influenței traficantului asupra funcționarului public, nepretinzând pentru sine, ci numai pentru acesta din urmă o sumă de bani, în vederea introducerii în țară , fără plata taxelor vamale, a unei autoutilitare și a mai multor bunuri de uz gospodăresc, nu întrunește elementul material al infracțiunii de trafic de influență ci al infracțiunii de complicitate la luarea de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 C.pen .

Tot în practica judiciară s-a apreciat că faptele inculpatului ce a îndeplinit funcția de comisar șef, de a-l avertiza pe martorul denunțător cu privire la controalele ce urmau a fi efectuate la firma acestuia, în schimbul obținerii unui folos întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență și nu pe ale infracțiunii de luare de mită. Instanța a reținut că subiectul activ și-a folosit funcția în interes propriu, dar nu a pretins folosul material în legătură cu un act concret ce intră în competențele sale. De altfel așa cum a reieșit din probatoriu administrat în cauză, nu inculpatul era cel care urma a efectua controalele respective, ci funcționarii aflați în subordinea sa.

Delimitarea infracțiunii de luare de mită de infracțiunea de abuz

Un prim criteriu de delimitare a celor două categorii de infracțiuni îl constituie însăși operațiunea de primire a foloaselor necuvenite.

Un alt criteriu de demarcație îl reprezintă specificul elementului material care în ipoteza infracțiunii examinate trebuie să fie licit și obligatoriu, în caz contrar fiind realizate condițiile de incidență a art. 246 – 248 C. Pen.

Atunci când făptuitorul îndeplinise actul de serviciu, inclusiv procedura de comunicare a acestuia către solicitant, mai înainte de a fi primit de acesta din urmă, de remiterea unui folos material, fapta intră sub incidența de incriminare a art. 246 C.pen privind abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor. Se poate observa că deși actul de serviciu era finalizat, fiind îndeplinită și procedura de comunicare a acestuia, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, făptuitorul îndeplinind tot ceea ce trebui să îndeplinească în legătură cu acel act, nici elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, întrucât rolul făptuitorului nu este pur pasiv – de acceptare a folosului oferit – ci acesta pretinde folosul, inducându-l în eraoare pe ofertant, nefiind întrunite nici elementele caraterizante ale infracțiunii de înșelăciune, deoarece acțiunea făptuitorului nu este aptă prin ea însăți să producă apariția unei pagube în patrimoniul persoanei amăgite, aceasta din urmă în mod voluntar oferind funcționarului folosul material în scopul obținerii cu celeritate a actului de serviciu efectuat de funcționar.

1.3 Luarea de mită în dreptul comparat

Conform codului penal din Kosovo în art. 343 C.pen, un funcționar oficial care solicită sau acceptă un cadou sau un alt beneficiu pentru sine sau pentru altul sau care acceptă promisiunea unui cadou sau a unui alt beneficiu pentru a îndeplini în limitele atribuțiilor sale, un act oficial sau de altă natură pe care nu ar trebui să-l îndeplinească sau pentru a nu îndeplini un act oficial sau de altă natură pe care ar trebui sau ar fi putut să îl îndeplinească va fi pedepsit cu închisoarea de la șase luni la cinci ani.

În codul penal german infracțiunea de luare de mită constă în fapta funcționarului public sau a persoanei care exercită un serviciu public, care pretinde, acceptă promisiunea sau primește un folos pentru sine sau pentru altul cu titlu de contraserviciu pentru ca a îndeplinit sau va îndeplini un act în virtutea funcției sale și care își încalcă ori și-ar încălca atribuțiile sale.

Pedeapsa pentru infracțiunea de luare de mită este închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Legea prevede că dacă efectele faptei sunt puțin grave, pedeapsa poate fi închisoarea de până la 3 ani sau amenda, iar tentativa la infracțiunea de luare de mită nu este încriminată.

Conform art. 332 alin.2 din Codul penal german dacă fapta de luare de mită este comisă de un judecător sau arbitru judecătoresc, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 10 ani, cu excepția cazului în care fapta a produs consecințe mai puțin grave, când sancțiunea este închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Darea de mită care produce consecințe deosebit de grave se pedepsește mai aspru.

Codul penal finlandez reglementează infracțiunea de luare de mită în capitolul 40. Luarea de mită în variantă simplă are loc dacă o persoană ce ocupă o funcâie publică:

Cere un cadou sau un alt beneficiu nejustificat sau acționează în vre-un fel pentru a obține un astfel de beneficiu

Acceptă un cadou sau alt beneficiu care influențează, este menit să influențeze sau poate influența acțiunile sale

Este de acord să primească respectivul cadou sau beneficiu menționate anterior sau acceptă să i se promită un astfel de cadou sau beneficiu, pentru acțiunile desfășurate în cadrul activității sale pentru sine sau pentru altcineva, persoana respectivă fiind condamnată pentru luare de mită, la plata unei amenzi sau la o pedeapsă cu închisoare de până la doi ani.

O persoană cu funcție publică va fi condamnată pentru luare de mită și atunci când, pentru acțiunile sale desfășurate în cadrul activității de serviciu acceptă ca o altă persoană să primească sau să i se promită un cadou sau un beneficiu. O asemenea persoană poate fi de asemenea condamnată la destituirea din funcție dacă prin comiterea infracțiunii arată că este evident nepotrivită pentru atribuțiile sale.

Luarea de mită în circumstanțe agravante se realizează dacă persoana cu funcție publică își condiționează acțiunile de primirea unei mite, sau având în vedere cadoul sau beneficiul, intenționează să acționeze într-un mod ce contravine îndatoririlor sale, acordând prin aceasta un câștig important părții care dă cadoul sau unei alte părți , sau provocând astfel pierderi considerabile unei alte persoane sau dacă cadoul sau beneficiul are o valoare importantă și infracțiunea de luare de mită este agravată și la o evaluare de ansambu a faptei, persoana cu funcție publică va fi condamnată pentru luare de mită în circumstanțe agravante, la o pedeapsă cu închisoare de la patru luni la patru ani și la destituirea din funcție.

Infracțiunile minore privind luarea de mită se produc dacă o persoană cu funcție oficială pentru sine sau pentru altcineva cere un cadou sau un alt beneficiu ilegal sauîntreprinde ceva pentru a primi un astfel de beneficiu sau dacă acceptă sau este de acord să accepte un cadou sau un alt beneficiu sau este de acord cu promisiunea sau oferta unui asemenea cadou, beneficiu iar prin acțiunile sale discreditează imparțialitatea autorităților.

În Codul Penal din Suedia, în cadrul capitolului 17, Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public. Conform Capitolului 20 faptele de abuz în serviciu prin care un angajat primește, acceptă o promisiune sau cere mită sau o altă recompensă necuvenită pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu, sunt sancționate ca luare de mită și se pedepsesc cu amendă sau închisoare de cel mult 2 ani. Același lucru se va aplica și dacă angajatul a comis fapta înainte de a obține postul sau după ce l-a părăsit. Dacă fapta este gravă, se impune închisoarea de cel mult 6 ani.

Codul penal din Portugalia consacră secțiunea I a capitolului 4 faptelor de corupție. Conform art. 372 – Corupția pasivă în vederea unei fapte ilicite – funcționarul care singur sau prin persoana interpusa cu consimțământul sau ratificarea sa, solicită sau acceptă, pentru sine sau pentru un terț, fără a le fi datorat, un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sau promisiunea sa ca și contrapartidă a faptei sau omiterii contrare îndatoririlor funcției sale, este

pedepsit cu închisoarea de la 1 la 8 ani. Corupția pasivă în vederea unei fapte licite (art. 373) este pedepsită cu închisoarea de pana la 2 ani sau cu amenda de pana la 240 de zile.

Capitolul II. Analiza conținutului infracțiunii de luare de mita

2.1 Obiectul juridic și obiectul material

În doctrină se acceptă, de regulă că obiectul juridic generic este specia de obiect al infracțiunii ce constă în valoarea socială în jurul căreia se naște un fasciscul de relații sociale. Obiectul generic reprezintă criteriul utilizat de legiuitor pentru gruparea mai multor infracțiuni într-un titlu, capitol.

Obiectul juridic generic al infracțiunii de luare de mită este constituit din relațiile sociale care formează obiectul juridic comun al tuturor infracțiunilor care aduc atingere activităților de serviciu sau în legătură cu serviciul, respectiv relațiile sociale privitoare la normala evoluție a raporturilor de serviciu, în acest sens pretinzându-se, prin intermediul dispoziției normei juridice penale, o anumită conduită funcționarilor sau, în alte cazuri, oricărei persoane care prin acțiunea sa poate periclita aceste relații sociale.

Prin incriminarea faptei de luare de mită legiuitorul a urmărit să protejeze și relațiile sociale a căror existență, formare și dezvoltare depind de normala desfășurare a activității instituțiilor internaționale sau străine.

Obiectul juridic special al infracțiunii de luare de mită îl constituie segmentul de relații sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibilă fără a asigura exercitarea cu probitate de către funcționari a atribuțiilor de serviciu încredințate lor și fără a combate faptele de venalitate prin care se aduce atingere bunului mers al unităților și autorităților publice, persoanelor juridice de interes public sau altor persoane juridice și se lezează, implicit, interesele legale ale persoanelor particulare. Este vorba de o dublă garanție, pe de o parte, prin asigurarea probității în comportamentul funcționarilor, probitate care constituie o valoare socială indispensabilă pentru buna desfășurare a relațiilor de serviciu, iar, pe de altă parte, prin apărarea intereselor legale ale persoanelor particulare.

Într-o altă opinie obiectul juridic consta în relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, relații care sunt incompatibile cu faptele funcționarilor de a condiționa îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, de primirea unor sume de bani, bunuri

Obiectul material. Ca și celelalte infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, luarea de mită este lipsită, de regulă, de un obiect material. În privința obiectului material există opinii divergente. Unii autori susțin că la aceste infracțiuni, obiectul material poate consta în obiectivizarea atribuțiilor de serviciu, respectiv actele materiale ce încorporează atribuțiile funcționarului, deoarece acestea sunt protejate contra acțiunilor incorecte ale subiectului activ.

În niciun caz, foloasele injuste obținute de funcționar nu sunt obiect material al infracțiunii, pentru că ele nu constituie obiectul ocrotirii penale, acestea fiind mijlocul de săvârșire a faptei, devenind apoi produs al infracțiunii.

Această opinie a fost nuanțată în sensul că infracțiunea de luare de mită nu poate avea în nicio situație obiect material, arătându-se că asupra sumelor de bani sau celorlalte foloase date, oferite, promise, pretinse nu se îndreaptă în niciun fel acțiunile incriminate prin art. 254 -257 C.pen în sensul că nu se operează fizic asupra lor, nu le periclitează și nu le vatămă , nici în existența, nici în integritatea sau structura lor.

În literatura juridică s-a exprimat opinia potrivit căreia, atunci când funcționarul a efectuat actul pentru a cărui îndeplinire a primit mită, dacă acest act privește un obiect material, acesta va fi în același timp și obiectul material al infracțiunii (de exemplu, un funcționar poștal care acordă prioritate în remiterea coletelor, celor care oferă mită).

Dacă prin obiectul material al unei infracțiuni se înțelege bunul asupra căruia se exercită acțiunea încriminată, atunci nu prestațiunea mituitorului, ci numai bunul la care se referă acțiunea celui care ia mită poate constitui obiect material al luării de mită.

De asemenea, atunci când folosul necuvenit constă în prestarea unei munci (de exemplu, repararea unui imobil, efectuarea unor lucrări de instalații electrice, zugrăveli), obiectul asupra căreia se efectuează munca devine și obiect material al infracțiunii și poate servi ca probă pentru existența infracțiunii.

În concluzie, fără excepție, infracțiunea de luare de mită nu poate avea obiect material, deoarece elementul material al infracțiunii nu este îndreptat împotriva unor bunuri corporale, ci împotriva unor valori sociale care nu au formă fizică sau materială. Adică prin incriminarea faptei de luare de mită, legea penală nu ocrotește bunurile ce constituie obiect al mitei.

2.2 Subiecții infracțiunii

Subiectul activ

Infracțiunea de luare de mită este o infracțiune cu subiect activ calificat, în sensul că autor al acestei infracțiuni poate fi doar un „funcționar public” sau un „alt funcționar”.

Potrivit art. 147 alin. (1) C. pen., prin „funcționar public” se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent de modul cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145. Din analiza dispozițiilor art. 147 C. pen., coroborate cu cele din art. 145, rezultă că o persoană poate avea calitatea de funcționar public dacă exercită o însărcinare în serviciul unei autorități publice, al unei instituții publice, al unei instituții sau altei persoane juridice de interes public, precum și în serviciile de interes public.

Articolul 147 C. pen. trebuie raportat și la dispozițiile privind Statutul funcționarului public. Noțiunea de funcționar public din dreptul penal are o sferă mai largă decât cea din dreptul administrativ. Acesta din urmă trebuie să fie învestit oficial cu îndeplinirea funcției (nu este indiferent modul de învestire) și trebuie să fie remunerat pentru munca depusă (nu este indiferent dacă este retribuit sau nu).

Așadar, legea privind statutul funcționarului public restrânge sfera noțiunii de funcționar public, în sensul legii funcționarul public fiind persoana numită într-o funcție publică [art. 2 alin. (2)]. Potrivit art. 2 alin. (1), funcția publică reprezintă „ansamblul atribuțiilor și respon sabilităților stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome”.

Funcțiile publice sunt prevăzute în anexa legii, putând fi completate printr-o hotărâre a Guvernului sau, după caz, a consiliului județean sau local.

Deosebit de importante sunt și prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) și e), potrivit cărora personalul salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului, precum și persoanele numite sau alese în funcții de demnitate publică nu intră sub incidența dispozițiilor prezentei legi. Așadar, nu sunt funcționari publici din punct de vedere administrativ, idee de neconceput în raport cu scopul legislației penale și interesul societății, în general. Tot astfel, în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. a, personalul contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice care efectuează activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere, reparații și deservire, pază, precum și alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică nu au calitatea de funcționar public, ci li se aplică legislația muncii. Sub aspect penal, ambele categorii de persoane sus-menționate au calitatea de funcționar și vor răspunde ca atare pentru faptele care presupun această calitate a subiectului activ.

În dreptul muncii, în locul noțiunii de „funcționar” se folosește noțiunea de „salariat” sau „angajat”, aceasta referindu-se numai la persoanele care îndeplinesc o activitate în baza unui contract individual de muncă legal încheiat, indiferent dacă angajatorul (patronul) este o persoană fizică sau juridică. În această categorie intră atât salariatul care execută o însărcinare în serviciul unei persoane juridice cu caracter patrimonial (societăți comerciale, societăți sau asociații agricole, regii autonome de exploatare a cărbunelui, țițeiului, minereuri feroase și neferoase, cooperativele meșteșugărești sau de consum etc.), cât și în serviciul persoanelor juridice cu caracter nepatrimonial, cu scop nelucrativ (sindicate, uniuni de scriitori, artiști plastici, compozitori, organizații sportive, fundații etc.).

Noțiunea de salariat sau angajat este sinonimă cu cea de funcționar sub aspect penal, presupunând atât învestirea legală în funcție, cât și retribuția.

În practica judiciară s-a considerat că au calitatea de funcționari și pot fi subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită contabilul-șef al unei întreprinderi de transport care a primit o sumă de bani pentru a angaja o persoană ca taxator de autobuz (deși contabilul nu semna actul de angajare, el îi examina pe candidați și întocmea un referat cu privire la rezultatul examinării); șeful serviciului personal al unei schele de produse petroliere, care a pretins și primit diverse sume de bani de la mai multe persoane pentru a le facilita angajarea (chiar dacă nu avea atribuții de angajare a personalului, aceasta efectuându-se de directorul unității și chiar dacă sumele respective le-a primit cu titlu de împrumut), deoarece, potrivit fișei postului, între obligațiile ce îi reveneau inculpatului în calitate de șef al serviciului personal era și aceea de a face parte din comisia de examinare a noilor angajați, de a propune organigrama schelei și încadrarea personalului; profesorul care, fiind membru al comisiei de bacalaureat, a primit sume de bani pentru a asigura reușita unui candidat la acest examen; ofițerul de poliție care a pretins și a primit sume de bani în scopul de a nu întocmi acte de cercetare în cazul unor infracțiuni de speculă; controlorul de bilete CFR care, în timpul exercitării funcției, a primit sume de bani de la mai mulți călători spre a nu încheia actele constatatoare ale contravențiilor săvârșite, locțiitorul șefului de unitate la o cooperativă meșteșugărească ce a cerut și primit pentru sine o sumă de bani spre a repara un frigider aflat în termen de garanție.

Calitatea cerută de textul încriminator există chiar și atunci când funcționarul are atribuții limitate în legătură cu îndeplinirea actului, cum ar fi atunci când are competența de a acorda avizul favorabil fără de care cererea de obținere a unei autorizații nu poate fi supusă aprobării sau când are competența de a efectua un act ce reprezintă o parte din actul final constând în dosarul de pensie. Dimpotrivă, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită, neavând calitatea de funcționar în sensul prevederilor art. 254 C.pen, angajatul muncitor electrician care primește foloase materiale pentru a nu-și îndeplini obligația generală prevăzută în contractul de muncă de a asigura paza împotriva sustragerilor de la locul de muncă.

Participația penală este posibilă sub toate formele. Pentru existența coautoratului este necesar ca făptuitorul să aibă calitatea specială cerută de lege autorului. Mituitorul nu este participant la infracțiunea de luare de mită, deoarece acesta este autor al unei infracțiuni distincte, darea de mită (art.255 C.Pen)

Subiectul pasiv special este unitatea publică la care se referă art. 145 C.pen sau alte persoane juridice prevăzute la art 147alin. (2) C.pen, în al cărui serviciu se găsește funcționarul care se face vinovat de luare de mită. Dacă obținerea folosului este rezultatul constrângerii exercitate de funcționar asupra persoanei, aceasta este și ea subiect pasiv special al infracțiunii de luare de mită.

Subiectul pasiv general este statul, ca titular al valorii sociale vizând probitatea funcționarilor, valoare căreia i se aduce atingere prin săvârșirea infracțiunii.

2.3 Structura și conținutul constitutiv al infracțiunii

În structura și conținutul infracțiunii de luare de mită intră ca elemente: situația premisă și conținutul constitutiv al faptei.

Situația premisă

Situația premisă în structura infracțiunii de luare de mită constă în prealabila existență a unui serviciu, funcționând la o organizație publică sau la o altă persoană juridică privată, având competența de a efectua acte de felul aceluia care ocazionează săvârșirea luării de mită. În cadrul acestui serviciu își exercită atribuțiile funcționarul care comite fapta. Infracțiunea nu poate fi concepută fără această situație premisă, care se răsfrânge asupra calității făptuitorului atribuindu-i anumite îndatoriri de serviciu.

Prin îndatoriri de serviciu se înțelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcționar, potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv, ori care sunt inerente naturii acelui serviciu, respectarea și îndeplinirea acestor norme de către funcționarii publici constituind pentru ei o obligație de serviciu.

Dacă funcționarul pretinde ori primește bani sau alte foloase pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzirea îndeplinirii unui act ce nu intră în îndatoririle sale de serviciu, fapta nu constituie luare de mită, ci eventual altă infracțiune – trafic de influență, înșelăciune.

Tot la obligații de serviciu se înscriu și dispozițiile cuprinse în diferite acte normative. De exemplu art 263 C.pen reglementează obligația ce revine funcționarului public de a sesiza de îndată procurorul sau organul de urmărire penală atunci când ia cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile. Nerespectarea acestei norme legale inserate în cuprinsul părții speciale a codului penal, în schimbul unei sume de bani ori a altor foloase întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. Deoarece obligațiile legale fac parte din atribuțiile de serviciu ale funcționarilor pe care sunt ținuți să le respecte chiar dacă nu sunt prevăzute în cadrul reglementării administrativ interne ce stabilesc competențele funcției respective.

Situația premisă existențială pentru existența infracțiunii de luare de mită este realizată în cazul organelor de poliție și pe durata concediului sau în timpul liber, aceste organe având obligația permanentă de a constata infracțiuni și de a încheia acte de constatare conform art. 28 alin 4 din Legea de organizare și funcționare a poliției române nr. 18/2002.

Dacă păptuitorul este pasibil de răspundere pentru luarea de mită în situația exercitării abuzive a atribuțiilor de serviciu, cu atât mai mult soluția este aceeași și atunci când făptuitorul exercită în fapt atribuții ce nu se găsesc consemnate în fișa postului său.

Situația premisă este realizată și în situația persoanelor învestite cu atribuții privind conducerea și controlul unei activități atunci când primesc foloase pentru îndeplinirea nemijlocită a acestora. Astfel Curtea Supremă a considerat că primarul unei localități poate fi subiect activ al infracțiunii, prin actele care se regăsesc cuprinse în atribuțiile de serviciu ale funcționarului mituit urmând a fi cuprinse și cele care în mod obișnuit sunt de competența directă a altui funcționar, dar pe care persoana cu funcție de conducere cum este și primarul, le poate efectua și nemijlocit.

Conținutul constitutiv

Conținutul constitutiv constă în ceea ce obiectiv și subiectiv trebuie să realizeze făptuitorul pentru existența infracțiunii.

Latura obiectivă constă în următoarele activități care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Fapta trebuie să constea în una din următoarele modalități de comitere: pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii sau nerespingerea promisiunii de mită.

În cazul pretinderii, inițiativa aparține funcționarului care prin orice modalitate solicită mita. Nu este necesar ca cel căruia i se solicită să înțeleagă semnificația gesturilor funcționarului, să fie de acord sau să adopte o anumită poziție cu privire la cererea funcționarului.

Poziția destinatarului este lipsită de importanță pentru a se comite această faptă în această modalitate și de aceea consider că fapta se consumă în momentul pretinderii mitei.

În cazul primirii agentul primește efectiv mita prin remiterea bunurilor ce alcătuiesc mita sau prin obținerea folosului. Fapta se consumă în momentul primirii sau obținerii folosului. Restituirea ulterioară a folosului primit nu înlătură tipicitatea faptei.

Se susține în doctrină că primirea de daruri mici ocazionale (o ciocolată de sărbători) precum și primirea de daruri care exprimă ideea de afecțiune (buchete de flori cu ocazii aniversare) , compasiune, recunăștință, respect personal nu au caracterul unei retribuții, nu atrag răspundderea pentru comiterea acestei infracțiuni. Fapta poate fi considerată tipică și în ipoteza unor daruri de valoare mică, atunci când darurile se fac în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, mai ales că de regulă tocmai acest lucru îl urmărește cel care oferă daruri chiar mici și ocazionale.

Singura ipoteză în care nu s-ar angaja răspunderea penală pentru o astefel de faptă este o eventuală cauză justificată rezultând dintr-o cutumă, dar altfel legea nu distinge între valoarea beneficiului sau necesitatea unuei eventuale proporții între serviciu și beneficiul mituit.

Pornindu-se de la interpretarea art. 4 din Legea nr. 78 din 2000 s-a susținut că darurile simbolice nu pot fi obiect al mitei din moment ce nu există obligația lgală de a declara orice donație sau dar manual primit în legăură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public.

Nerespingerea promisiunii

A nu respinge o promisiune de mită presupune atitudinea de pasivitate a funcționarului care nu-și manifestă dezacordul sau împotrivirea cu privire la promisiunea ce i-a fost făcută de mituitor.

Inacțiunea de nerespingere presupune actul corelativ al ofertei de mită, astfel că ea nu constituie de fapt decât o formă de acceptare tacită a promisiunii de mită.

Elementul material al infracțiunii de luare de mită trebuie să îndeplinească mai multe condiții: obiectul mitei să constea în bani sau alte foloase, banii sau foloasele să fie necuvenite, elementul material să se efectueze anterior sau concomitent îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii actului referitor la atribuțiile de serviciu ori efectuării unui act contrar acestor îndatoriri, actul în cauză să facă parte din sfera îndatoririlor de serviciu ale funcționarului sau să fie un act contrar îndatoririlor sale

În doctrină se pun în discuție dacă foloasele avute în vedere în norma incriminatorie pot fi atât de natură materială, cât și de natură patrimonială. De exemplu acordarea unui titlu științific sau obținerea unor favoruri sexuale. Pornindu-se de la regula potrivit căreia dacă legea nu distinge , nici interpretul nu poate face distincție, în doctrină se consideră de către majoritatea autorilor că foloasele avute vedere de textul incriminator pot fi de orice natură.

Urmarea imediată

Urmarea imediată este acel element al laturii obiective a conținutului constitutiv al infracțiunii ce constă în consecința sau efectul pe care acțiunea sau inacțiunea a produs-o valorii sociale lezate. Valoarea socială ocrotită poate fi vătămată efectiv sau numai pusă în pericol, în funcție de ipoteza dacă aceasta are sau nu o existență materială. În cazul infracțiunilor pentru existența cărora legea nu impune producerea unui rezultat material, fapta săvârșită va fi infracțiune fără ca în lumea obiectivă să aibă loc vreo modificare. Luarea de mită face parte din categoria infracțiunilor de pericol, deoarece nu presupune producerea unei urmări imediate materiale.

Urmarea imediată a infracțiunii de luare de mită constă în producerea unei stări de pericol pentru relațiile de serviciu și, eventual, într-o pagubă în patrimoniul subiectului pasiv sau persoanei constrânse să dea mită în situația în care mituitorul a fost determinat în acest sens, în condițiile art. 255 alin. (2) C. pen. În ipoteza în care mituitorul nu a fost constrâns să dea mită nu se poate vorbi de o pagubă în patrimoniul său, deoarece fapta constituie infracțiunea de dare de mită [art. 255 alin. (1) C. pen.], iar diminuarea patrimoniala suferită nu se află în raport de cauzalitate cu acțiunea celui mituit.

Însă, indiferent de producerea sau nu a unei pagube în patrimoniul mituitorului nu este afectată existența infracțiunii de luare de mită, deoarece survenirea unui rezultat material nu este o cerință pentru ființa infracțiunii de luare de mită.

Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată este acel element al laturii obiective a conținutului infracțiunii ce constă în relația de la cauză la efect ce trebuie să existe între primele două elemente ale laturii obiective – respectiv între elementul material și rezultat.

Cu toate că legiuitorul nu prevede expres aceste componente în cadrul laturii obiective a conținutului infracțiunii, existența sa este dedusă din normele incriminatoare care, mai ales în cazul infracțiunilor ce produc vătămări fizice (infracțiunile materiale), o presupun în mod implicit.

Raportul de cauzalitate este acel raport între două fenomene în care unul precede și determină pe celălalt. Primul poartă denumirea de fenomen cauză, iar cel de-al doilea este denumit fenomen-efect.

Fiind o infracțiune de pericol, luarea de mită nu ridică probleme practice în ceea ce privește legătura de cauzalitate. Relația cauzală, în cazul acestei infracțiuni, rezultă ex re.

Latura subiectivă

Cu toate că noțiunea de vinovăție este folosită în legislația penală, Codul penal român nu definește în general această noțiune. În actualul Cod penal sunt prevăzute două forme ale vinovăției: intenția și culpa, iar noul Cod penal definește intenția depășită, spre deosebire de Codul penal actual care definește numai culpa și intenția.

Cu toate că, fiind în principal o infracțiune de acțiune (a se vedea art. 19 C. pen.), s-ar putea afirma că luarea de mită este o infracțiune ce se poate comite atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă, singura modalitate incriminată a intenției este intenția directă, calificată prin scop.

Cerința intenției directe reiese din scopul special pe care îl urmărește făptuitorul, respectiv cel de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Intenția este directă inclusiv în situația în care infracțiunea se săvârșește în modalitatea acceptării promisiunii de mituire. Odată ce promisiunea folosului a fost acceptată de către funcționar, starea de pericol (urmarea imediată a infracțiunii) pentru valorile sociale ocrotite este de neevitat, în toate cazurile. Funcționarul, prin urmare, nu poate avea o altă reprezentare decât cea specifică intenției directe.

Când se analizează latura subiectivă a faptei comise de cel care a luat mita se face abstracție de o eventuală eroare de fapt a persoanei care a dat-o.

Intenția directă se deduce din modul cum s-a derulat activitatea infracțională a făptuitorului.

Elementul subiectiv al infracțiunii, în cazul majorității infracțiunilor, nu trebuie să îndeplinească nici o cerință specială. Sunt însă unele infracțiuni în conținutul cărora legiuitorul impune anumite cerințe pe care latura subiectivă trebuie să le realizeze. Aceste cerințe atașate laturii subiective pot privi fie o finalitate specială urmărită de către făptuitor, fie o anumită motivație a acestuia. Știința dreptului penal numește finalitatea specială vizată de făptuitor prin folosirea termenului scop, iar motivația specială prin utilizarea termenului mobil. Mobilul infracțiunii de luare de mită nu are relevanță esențială, pentru circumstanțiere, deoarece fapta constituie infracțiune indiferent de motivația subiectului activ.

În schimb, infracțiunea de luare de mită presupune existența unui scoc, făptuitorului, anume în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a înceta îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau in scopul a face un act contrar acestor îndatoriri.

2.4 Formele infracțiunii

Tentativa infracțiunii de luare de mită nu este pedepsită de lege deoarece practic, prin modul de săvârșire a infracțiunii, poate fi asimilată infracțiunii – fapt consumat .

Infracțiunea se consumă în momentul săvârșirii acțiunii sau a inacțiunii incriminante, adică în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă sau nu respinge promisiunea unor asemenea foloase.

Potrivit art. 254 alin.(2) Cod penal, luarea de mita este mai gravă dacă fapta a fost săvârșita de un funcționar cu atribuții de control.

Funcționar cu atribuții de control este orice funcționar care are printre atribuțiile sale și pe aceea de a efectua acte de control , verificare, prevăzute de lege sau stabilite în contractul de angajare. O altă opinie susține că noțiunea de “atribuții de control” trebuie interpretată în senul că infractorul, în baza atribuțiilor de serviciu, are obligația de control a activității desfășurate de alte persoane din subordine sau din unitate. Ulterior, și Curte Supremă de Justiție, într-o decizie de speță, a stabilit o interpretare similară, și anume că exercitarea de “ atribuții de control” presupune examinarea sau analiza permanentă sau periodică, a unei activități, sau situații, în vederea urmăririi evoluției acesteia sau luării de măsuri de remediere, iar nu simpla constatare, surprindere sau înregistrare a unei realități.

În acest sens, prin decizia nr. 4976 din 24 octombrie 2007, I.C.C.J., secția penală, a stabilit că luarea de mită se încadrează în prevederile art. 254 alin. (2) C. pen., referitoare la săvârșirea faptei de către un funcționar cu atribuții de control, dacă această categorie de atribuții ale funcționarului rezultă din fișa postului sau din dispoziții legale, iar pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase ori nerespingerea acesteia se realizează în exercitarea atribuțiilor de control, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la atribuțiile de control.

Pentru a pronunța o asemenea decizie s-au stabilit următoarele aspecte: prin sentința penală Tribunalul Covasna, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 8 din Legea nr. 78/2000, modificată, a condamnat pe inculpatul T.I., prima instanță reținând în esență, că, în calitate de director general și președinte al consiliului de administrație la societatea comercială C., inculpatul a pretins și primit suma de 20.000 de euro de la martorul denunțător B.M. pentru a fi de acord cu semnarea actelor de vânzare a unui imobil, pe care acesta din urmă îl folosea în calitate de chiriaș.

În ce privește încadrarea juridică greșită a faptei în dispozițiile art. 254 alin. (1) C. pen.

se impun a fi făcute următoarele precizări: este adevărat că, potrivit art. 254 alin. (2) C. pen., săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către un funcționar cu atribuții de control constituie o condiție agravantă.

Prin expresia „atribuții de control”, al cărui conținut nu este explicat în Codul penal, trebuie înțeleasă, potrivit sensului acceptat al unor cuvinte uzuale, o activitate complexă de verificare și analiză a unor situații sau sectoare în vederea urmăririi evoluției acestora și care se desfășoară pentru moment ori periodic în baza unor sarcini și atribuții concrete, menționate expres în fișa postului sau în lege.

În raport cu calitatea inculpatului de director general și președinte al consiliului de administrație al societății, îi puteau reveni atribuții de valorificare a actelor de control încheiate de cenzorii unității sau de alte organisme cu atribuții de control, prin lege sau prin fișa postului, ori responsabilități pe linia producției și execuției.

Procurorul nu a indicat, în acest sens, nici fișa postului, nici alte acte legale din care să rezulte atribuții de control pentru inculpat în calitatea avută. Mai mult, agravanta din alin. (2) al art. 254 C. pen. are în vedere pe funcționarul cu atribuții de control, care, în exercitarea acestora, pretinde sau acceptă bani ori foloase necuvenite, tocmai pentru a nu îndeplini un act legal legat de exercitarea atribuțiilor de control, condiție care nu este realizată în cauză și pentru care încadrarea juridică a faptei este corectă. În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.

Fiind vorba despre directorul general al unei firme, care deținea și calitatea de președinte al consiliului de administrație, este mai mult decât evident că în sfera atribuțiilor sale se găseau și atribuții de verificare, examinare și control a activității celor aflați în subordinea sa, dat fiind că el are prerogative de numire, de promovare sau de eliberare din funcție.

Dincolo de faptul că Înalta Curte a greșit în aprecierea inexistenței calității de funcționar cu atribuții de control, se remarcă faptul că ea și-a depășit și atribuțiile conferite de către Constituție, ea asumându-și și atribuții de legiferare, prin introducerea unor condiții suplimentare în ceea ce privește aplicarea circumstanței agravante care se referă la săvârșirea faptei de către un funcționar cu atribuții de control.

În acest sens Curtea a statuat că pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin unui funcționar cu atribuții de control, respectiv acceptarea promisiunii unor astfel de foloase ori nerespingerea acesteia trebuie să se realizeze în exercitarea atribuțiilor de control, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la atribuțiile sale de control. Se remarcă faptul că o asemenea interpretare extensivă nu își găsește niciun fel de suport în textul de lege care reglementează circumstanța agravantă și care se limitează la a condiționa numai calitatea subiectului activ, circumscriind-o sferei funcționarilor cu atribuții de control, fără a face însă o a doua condiționare, respectiv aceea ca luarea de mită să se realizeze referitor sau în cadrul atribuțiilor sale de control. Această condiționare pe care însă o face Înalta Curte apare ca nelegală, ea depășind prerogativele constituționale ce sunt recunoscute puterii judecătorești.

Dat fiind că legea penală este de strictă interpretare și aplicare, și ținând cont de faptul că Înalta Curte nu are atribuții de legiferare, ci numai atribuții de soluționare a spețelor ce-i sunt deduse judecății, consider că este realizată condiția subiectului calificat al infracțiunii ori de câte ori funcționarul în cauză are „atribuții de control” indiferent de faptul că luarea de mită s-a săvârșit cu scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii îndeplinirii unor atribuții de control, de a face un act contrar acestor atribuții sau a oricăror altor îndatoriri de serviciu ale funcționarului în cauză.

Prin art. 7 alin.(1) din Legea nr. 78/2000, modalitatea mai gravă a infracțiunii prevăzute de art. 254 alin.(2) Cod penal a fost extinsă și la cazurile în care infracțiunea de luare de mită a fost săvârșita de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

Infracțiunea este mai grava conform art. 9 din Legea nr. 78/2000, când a fost săvârșită și în interesul unei organizații, asociații sau grupări criminale, ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influența negocierile tranzacțiilor comerciale internaționale. În acest caz, maximul pedepsei se majorează cu 5 ani.

Capitolul III. Sancțiuni

3.1 Pedeapsa principală, complementară și accesorie

Luarea de mită se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Agravanta faptei prevăzută la alin.2 privește numai calitatea subiectului activ care, în acest caz este un funcționar cu atribuții de control. Pedeapsa este închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Legiuitorul nu arată ce trebuie să se înțeleagă printr-o funcție de control, deși expresia este folosită ca și în cazul altor infracțiuni cum ar fi de exemplu la omisiunea sesizării organelor judiciare (art.263 alin.2 Cod penal ). În literatura de specialitate se subliniază că atribuțiile de control se determină în mod concret pentru fiecare caz în parte în funcție de natura atribuțiilor de serviciu ale făptuitorului. Atribuțiile de control constituie o condiție a subiectului formei calificate a infracțiunilor de luare de mită și presupun examinarea sau analiza permanentă ori periodică a unei activități sau situații în vederea urmării evoluției acesteia sau luării de măsuri de remediere, iar nu simpla constatare, surprindere sau înregistrare a unei realități. În acest sens în practica judiciară s-a considerat că nu sunt îndeplinite elementele infracțiunii în forma agravantă atunci când inculpatul în calitate de șef de tren, a primit de la maimulți călători o anumită sumă de bani pentru a le putea permite călătoria fără bilet de călătorie și fără a încheia vre-un act de constatare a contravenției, deoarece acesta are îndatorirea de a desfășura o activitate de constatare, de surprindere a unor cazuri de încălcare a regulilor privind călătoria pe cale ferată, ceea ce diferă în mod vădit de activitatea de control. Dimpotrivă, s-a considerat că se va încadra fapta săvârșită în condițiile alin.1 de către funcționarul care are calitatea de controlor vamal.

În forma agravantă se va încadra și fapta persoanei care având calitatea de director de bancă a pretins sume de bani în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu legate de acordarea unui împrumut. Aceasta deoarece funcția de director al băncii deținută de către inculpat la data săvârșirii faptei îi conferea acestuia aât atribuții de coordonare și conducere cât și de control al activității subordonaților.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 alin. (1) C.pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care potrivit legii, are atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor se sancționaează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. Pen privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 78/2000, dacă luarea de mită este săvârșită în interesul unei organizații, asociații sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influența negocierile tranzacțiilor comerciale internaționale ori schimburile sau investițiile internaționale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de luare de mită se majorează cu 5 ani.

În cazul luării de mită aplicarea pedepsei complementare este obligatorie. Aceasta înseamnă că instanța nu este obligată să verifice în fiecare caz concret dacă față de natura și gravitatea infracțiunii împrejurările cauzei și persoana infractorului , această pedeapsă este necesară.

3.2 Confiscarea specială

În art. 254 alin. Ultim. Cod penal se prevede că banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiecul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Această confiscare are natura juridică a confiscării speciale prevăzută de art. 118 Cod penal.

Când luarea de mită s-a săvârșit în participație, în modalitatea primirii de foloase injuste, se va confisca de la fiecare participant numai beneficiul realizat personal. Bunurile aparținând avutului public și care au constituit obiectul unei mituiri nu se confiscă ci se restituie părții civile.

Nu pot fi confiscate decât bunurile remise efectiv celui condamnat pentru luare de mită. Este nelegală obligarea acestuia la plata echivalentului unor bunuri pe care doar le-a pretins, i-au fost promise, ori pe care chiar el le-a restituit mituitorului. A fortiori, soluția se impune atunci când bunurile au fost restituite mituitorului care este apărat de pedeapsă pentru propria sa faptă, în conformitate cu dispozițiile art. 255 alin.ultim.

În practica judiciară s-a decis că atunci când făptuitorul depune suma primită drept mită într-un cont bancar purtător de dobândă, suma reprezentând dobânda va trebui confiscată în temeiul art. 118 lit d C.Pen.

Împrejurarea că funcționarul a cheltuit pentru nevoile unității unele din sumele primite drept mită nu îl exonerează pe funcționar de plata lor, acestea fiind supuse în totalitate confiscării speciale.

Codul penal face referire la confiscarea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul luării de mită, îndreptățește opinia că nu numai lucrurile mobile, dar și cele imobile pot fi supuse confiscării speciale.

3.3 Procedura controlului averii

Legea nr. 115/1996 privind declararea și controlul averilor demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici a fost substanțial modificată prin Legea de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Integritate.

Dacă anterior începerii urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită, dar după săvârșirea faptei ce a dus în final la condamnarea făptuitorului la confiscarea averii dobândite ilegal, aceasta înstrăinează unul sau mai multe bunuri ale sale, în scopul sustragerii de la urmărire silită, prin aceasta creându-și sau mărindu-și starea de insolvabilitate, organul judiciar are posibilitatea revocării pe cale judecătorească a actelor încheiate de făptuitor prin intermediul acțiunii revocatorii stipulate de art. 975 C.Civ binențeles și cu îndeplinirea celorlalte condiții ale acestei acțiuni: frauda făptuitorului, care este conștient că prin actul respectiv își creată sau mărește o stare de insolvabilitate, dovedirea complicității la faudă a terțului cu care făptuitorul a încheiat actul atacat, însă numai atunci când se atacă un act cu titlu oneros, nu și cu titlu gratuit.

În cazul în care instanța constată că proveniența bunurilor este justificată hotărăște închiderea dosarului , la această dată începând și eventualele măsuri de indisponibilizare a bunurilor persoanei cercetate dispuse anterior.

3.4 Latura civilă

Răspunderea civilă delictuală în cadrul procesului penal este condiționată de trimiterea inculpatului în judecată pentru săvârșirea infracțiunii care a avut ca urmare crearea prejudiciului ce trebuie recuperat.

Raportul care trebuie să existe între infracțiune și prejudiciu și care fundamentează juridic răspunderea civilă în cadrul procesului penal poate îmbrăca forma cauzalității directe sau indirecte în sfera noțiunii de prejudiciu direct produs prin infracțiune intrând nu numai cel creat printr-o legătură cauzală directă ci și cel rezultat dintr-o legătură cauzală indirectă.

Infracțiunile de pericol pot să creeze nu numai periclitare a valorilor sociale ocrotite ci și un prejudiciu material situație în care ele justifică răspunderea civilă delictuală în procesul penal, dacă se stabilește că există raport de cauzalitate directă sau indirectă între acestea și paguba constată ele alcătuind în aceste cazuri un complex cazual indivizibil.

Astfel se justifică posibilitatea organelor sau unităților de stat precum și a persoanelor juridice private de a se constitui parte civilă în procesul penal, în cazul în care suferă un prejudiciu ca urmare a comportamentului funcționarului mituit ce nu își îndeplinește sau își îndeplinește defectuos îndatoririle de serviciu.

În aceste cazuri deși luarea de mită este o infracțiune de pericol, paguba materială sau alt rezultat material neavând relevanță pentru existența infracțiunii, fapta ilicită penală menține prejudiciul produs prin altă infracțiune și împiedică recuperarea lui, deci cauzează un prejudiciu de sine stătător.

Posibilitatea prejudiciului cauzat printr-o faptă de corupție este reglementată la nivel legal și prin Convenția civilă asupra corupției, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999 și ratificată de România prin Legea nr 147/2002 care în cadrul, dispozițiilor art.3 alin. (1) stipulează că fiecare parte contractantă trebuie să prevadă în sistemul său de drept intern că persoanele ce au suferit un prejudiciu rezultând dintr-un act de corupție dispun de o acțiune în vederea obținerii reparației integrale a acestui prejudiciu. Această reparație se poate referi la pagubele patrimoniale deja suferite, câștigul nerealizat și prejudiciile nepatrimoniale.. Cum aceste prevederi au fost ratificate de parlament acestea sunt direct aplicabile în dreptul intern, cei interesați putând recurge la invocarea acestora în fața instanțelor de judecată învestite cu soluționarea laturii civile a infracțiunii de luare de mită.

Capitolul IV. Jurisprudența și doctrină

4.1 Luarea de mită în noul cod penal

Luarea de mită este incriminată într-o variantă tip, care are un conținut asemănător cu cel existent în codul penal anterior, principalele diferențe constând în limitarea sfereai de aplicare (la funcționarii publici), eliminarea modalității privind nerespingerea ofertei și redefinirea relației cu atribuțiile de serviciu.

Noul Cod Penal incrimineaza aceeasi infractiune astfel: fapta funcționarului care, direct sauindirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinireaunui act contrar acestor îndatoriri . Totodata, fapta prevăzută în alin. (1) săvârșită de una dintre persoanele arătate în art. 175 alin. (2) constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

În cuprinsul aliniatului al doilea este incriminată luarea de mită când este săvârșită de către o persoană care exercită o profesie de interes public, dar numai în ipoteza comiterii acestei fapte în scopul de a nu îndeplini, a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în scopul de a nu face un act contrar acestor îndatoriri. Prin această dispoziție, legiuitorul a urmărit să rezolve controversa dacă notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o funcție de interes public (de exeplu lichidator judiciar), pentru care este necesară o abilitate specială a autorităților publice, poate fi sau nu autor al luării de mită.

Are caracter de noutate și prevederea ca pedeapsă complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Analizand prevederile art.288 din noul Cod Penal, observam ca si modalitati ale elementului material doar  primirea, pretinderea si acceptarea, nerespingerea unei promisiuni nemaifiind incriminata, astfel incat infractiunea nu poate fi savarsita printr-o inactiune. Fapta se comite în legătură cu un folos necuvenit pe care făptuitorul îl primește sau urmează a-l primi de la mituitor. Prin "folos care nu i se cuvine" făptuitorului înțelegem orice folos material care\se,constituie o îmbogățire fără just temei, adică o sporire a activului sau o diminuare a pasivului patrimoniului făptuitorului pe cale ilicită a executării necorespunzătoarea atribuțiilor de serviciu. Folosul nelegal poate fi dobândit și pentru altul.

Avand in vedere prevederile noului Cod Penal, infractiunea se va consuma in momentul primiriifolosului necuvenit, chiar daca nu a existat o intelegere intre mituitor si faptuitor anterior efectuariiactului de catre functionar, intrucat, asa cum am precizat anterior, in noul act normativ, legiuitorul numai face distinctie intre luarea de mita si primirea de foloase necuvenite, fiind ambele infractiuniincriminate conform art. 288 din noul Cod Penal.

Analizand noul Cod Penal, observam o diminuare a pedepsei, infractiunea fiind sanctionata cu inchisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de aexercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta. Mai mult decat atat , noul Cod Penal nu mai prevede varianta agravata a infractiunii de luare de mita. In ceea ce priveste aplicarea uneipedepse complementare, noul act normativ precizeaza strict drepturile de care va fi privat faptuitorulinfractiunii de luare de mita, respectiv dreptul de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sauactivitatea în executarea căreia a săvârșit fapta. Mai mult decat atat, art.288 alin.3 din noul Cod Penal prevede o forma atenuata a infractiuniisancționand infracțiunea de luare de mită, dacă a fost săvârșită de o altă persoană decât cele arătate înart. 175 (deci, fapta de luare de mită săvârșită de alte persoane decât funcționarii), prin reducerealimitelor speciale ale pedepsei la jumătate. În această categorie sunt incluși, spre exemplu: profesorii, medicii.

Situații tranzitorii

Comparând prevederile din noul cod penal cu cele din vechea reglementare, constatăm că, în caz de situație tranzitorie, urmează să se aplice dispozițiile noului cod penal deoarece sunt mai favorabile.

4.2 Jurisprudență

Luare de mită. Favorizarea infractorului. Infracțiune continuată. Concurs de infracțiuni. Individualizarea pedepsei

C. pen., art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2),

art. 254 alin. (1), art. 264 alin. (1)

Legea nr. 78/2000, art. 7 alin. (1)

            Faptele persoanei, care are calitatea de procuror șef al secției de urmărire penală în cadrul parchetului de pe lângă tribunal, de a primi, la două date diferite, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, două sume de bani pentru a înlocui cu produse de serie, la două date diferite, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, armele originale care constituiau corpuri delicte într-un dosar penal privind infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor pe care l-a instrumentat și pentru a restitui persoanei inculpate și trimise în judecată în acest dosar armele originale, care prezentau o valoare pentru persoana inculpată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și ale infracțiunii de favorizare a infractorului în formă continuată prevăzută în art. 264 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sub forma favorizării reale, ambele aflate în concurs de infracțiuni, conform art. 33 lit. a) C. pen. În acest caz, executarea pedepsei rezultante prin privare de libertate este justificată, în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor, relevat în special de calitatea inculpatului și de săvârșirea infracțiunilor în legătură directă cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1801 din 6 mai 2010

Prin sentința nr. 13 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), a fost condamnat inculpatul K.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de magistrat.

În baza art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de magistrat.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reținut următoarele:

Inculpatul K.A. a fost încadrat în funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna din data de 1 februarie 1985 până în data de 18 decembrie 2009, din data de 17 iulie 2006 ocupând și funcția de procuror șef secție urmărire penală.

În data de 10 martie 2008, inculpatul a primit spre soluționare dosarul penal nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, având ca obiect săvârșirea de către agenți de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Covasna și alte persoane a mai multor infracțiuni legate de înmatricularea frauduloasă de autoturisme și acordarea cu încălcarea legislației de permise de conducere a autovehiculelor. În acest dosar a fost cercetat în calitate de inculpat și martorul denunțător S.K., pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție, fals și criminalitate organizată.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 11 martie 2009 la locuința martorului denunțător S.K. au fost identificate și ridicate pentru cercetări un număr de 7 săbii tip samurai, 13 bricege, o baionetă și o macetă, ale căror caracteristici au fost evidențiate prin raportul de expertiză balistică din 1 iunie 2009 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Covasna – Serviciul Criminalistic.

La data de 3 iunie 2009, inculpatul K.A. a întocmit rechizitoriul în dosarul nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, în care au fost trimiși în judecată 7 inculpați pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, fals și criminalitate organizată, printre care și martorul denunțător S.K., acesta și pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută în art. 279 alin. (3) lit. b) C. pen. S.K. și alți doi inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, măsură preventivă dispusă în data de 11 martie 2009. În rechizitoriu, inculpatul nu a făcut nicio mențiune cu privire la obiectele ridicate de la domiciliul martorului denunțător S.K. și nici cu privire la expertiza balistică efectuată asupra acestora.

Aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul de Maximă Siguranță Codlea, în data de 15 iunie 2009, martorul denunțător S.K. a trimis prin poștă o cerere la Direcția Națională Anticorupție –  Serviciul Teritorial Brașov, prin care solicita acordarea de urgență a unei audiențe. În data de 22 iunie 2009, este primit în audiență la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov, ocazie cu care acesta depune un înscris, în care descrie unele fapte de corupție cunoscute personal, în care este implicat procurorul K.A. Cu privire la acestea, S.K. este audiat în datele de 26 iunie și 17 iulie 2009.

În data de 24 iunie 2009, se înregistrează la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov lucrarea cu nr. 89/VIII-I/2009 în registrul de dosare penale, în care s-au efectuat mai multe acte premergătoare. În cadrul acestei lucrări au fost emise autorizațiile nr. 11 din 5 august 2009 și nr. 18 din 14 decembrie 2010, prin care a fost autorizată interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și a discuțiilor ambientale purtate de K.A.

În data de 24 iulie 2009, S.K. a fost pus în libertate, fiind înlocuită măsura arestării preventive în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Brașov, ce avea ca obiect rechizitoriul întocmit de K.A. în dosarul nr. 139/P/2008, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. În vara anului 2009, S.K. a fost de mai multe ori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, având mai multe întrevederi cu K.A., care în calitate de procuror instrumenta alte dosare disjunse din dosarul nr. 139/P/2008, printre care și dosarul nr. 109/P/2009, în care era cercetat și S.K. În cadrul acestor întâlniri de la sediul parchetului, ocazionate de cercetările din dosarele instrumentate de inculpatul K.A. în calitate de procuror, la începutul lunii noiembrie 2009, martorul S.K. i-a relatat inculpatului cât sunt de importante pentru el obiectele ce fuseseră ridicate cu ocazia percheziției domiciliare și că dorește să le recupereze, solicitându-i acestuia restituirea obiectelor.

La începutul lunii decembrie 2009, inculpatul a fost de acord să restituie martorului bunurile aflate în custodia sa, cu condiția ca martorul să aducă în locul acelor obiecte altele asemănătoare.

Martorul a achiziționat din comerț două săbii tip samurai pe care Ie-a predat inculpatului la data de 9 decembrie 2009 în biroul acestuia. Inculpatul a adus pachetul cu săbiile corp delict din locul în care era depozitat (sala de ședințe a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, unde fuseseră depozitate toate obiectele care aveau legătură cu dosarele privind permisele false și înmatriculările auto) în biroul său, a substituit două săbii indicate de martorul denunțător, după care a refăcut pachetul și l-a asigurat cu bandă adezivă.

La data de 15 decembrie 2009, martorul S.K. a revenit la biroul inculpatului K.A. și i-a predat acestuia suma de 2.000 lei pentru schimbul efectuat în data de 9 decembrie 2009 cu privire la două dintre corpurile delicte și i-a cerut ca, prin aceeași modalitate, să-i fie restituite și alte corpuri delicte, în concret o sabie și o baionetă. Inculpatul a acceptat solicitarea martorului și au stabilit ziua de 18 decembrie 2009 pentru realizarea substituirii și restituirii corpurilor delicte.

În acest scop, martorul S.K. a achiziționat din comerț sabia de tip samurai și, pentru că nu a găsit un produs asemănător pentru baioneta, a hotărât să recupereze un briceag marca B., astfel că a lipit pe un produs de serie asemănător un abțibild cu denumirea respectivă, pentru a crea aparența produsului original.

Conform înțelegerii, la data de 18 decembrie 2009, în jurul orelor 17,00, martorul S.K. s-a deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, a predat inculpatului K.A. bunurile cumpărate și suma de 2.000 lei, iar acesta din urmă a substituit sabia și briceagul originale și Ie-a restituit martorului denunțător. Banii i-a luat și i-a pus pe birou, reținând asupra lui o bancnotă de 100 de lei.

Cu ocazia deplasării spre biroul unde se aflau depozitate corpurile delicte, inculpatul s-a întâlnit cu martorul S.S., angajat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna în calitate de informatician, căruia i-a înmânat, ca dar pentru ziua de naștere, o bancnotă de 100 lei provenită din suma primită de la martorul S.K.

Imediat după revenirea inculpatului în biroul său a avut loc intervenția reprezentanților Direcției Naționale Anticorupție de constatare a infracțiunii flagrante.

În drept, fapta inculpatului K.A., constând în aceea că, în calitate de procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele de 15 decembrie 2009 și 18 decembrie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de fiecare dată suma de 2.000 lei de la martorul denunțător pentru a-i substitui și restitui patru corpuri delicte ridicate pentru cercetări în dosarul penal nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna instrumentat de el, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

Fapta aceluiași inculpat, constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înlocuit la datele de 9 decembrie 2009 și 18 decembrie 2009 trei săbii samurai și un briceag dintre corpurile delicte ale dosarului nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu produse asemănătoare de serie și, prin aceasta, l-a ajutat pe martorul S.K. să îngreuneze sau să zădărnicească judecata prin punerea instanței în imposibilitatea de a confisca bunurile originale ce constituie obiectul material al infracțiunii prevăzute în art. 279 C. pen. și prin periclitarea bunului mers al justiției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută în art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului K.A. au fost avute în vedere dispozițiile art. 52 și art. 72 C. pen. Astfel, instanța reține gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptelor, relevat de calitatea inculpatului, modalitatea și împrejurările săvârșiri faptelor, scopul acestora. Inculpatul, în calitatea sa de procuror, ale cărui atribuții și standarde de conduită sunt prevăzute în Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004, Regulamentul de ordine interioară al parchetelor și Codul deontologic al judecătorilor și procurorului și, în esență, se reduc la respectarea cu strictețe a legii în munca pe care o desfășoară, a fost cel care, în sediul instituției în care lucra, a încălcat legea, acordând ajutor unei persoane pe care o cercetase în calitate de inculpat, într-un dosar de corupție, pe care o cerceta în continuare în alte dosare penale, pentru recuperarea bunurilor ce făceau obiectul unei infracțiuni și obținând un folos material în schimbul ajutorului dat.

Tocmai gravitatea deosebită a faptelor împiedică reținerea oricăror circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere a faptei. Lipsa antecedentelor penale este lipsită de relevanță, întrucât existența lor ar fi împiedicat inculpatul să exercite profesia de magistrat.

Nu pot fi reținute ca circumstanțe reale în favoarea inculpatului, astfel cum acesta a solicitat, existența provocării din partea martorului denunțător, cuantumul redus al sumelor primite, întrucât nu poate fi omisă calitatea inculpatului de procuror și cea a martorului denunțător, de inculpat în dosare instrumentate de procurorul K.A.

Cu toate acestea, însă, instanța a apreciat că poate fi reținută în favoarea inculpatului atitudinea sa procesuală, acesta adoptând o atitudine sinceră, oferind amănunte despre infracțiunile săvârșite și făcând demersuri pentru recuperarea sumei de 2.000 lei. De asemenea, starea sănătății inculpatului, astfel cum este relevată de înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că este diagnosticat cu diabet, hipertensiune arterială și cardiopatie ischemică, este un element circumstanțial în favoarea sa.

Având în vedere aspectele relevate mai sus, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de corupție și o pedeapsă de un an închisoare pentru infracțiunea de favorizare a infractorului reflectă gradul de pericol social concret al celor două infracțiuni și corespund persoanei inculpatului. Totodată, pentru infracțiunea de corupție, se impune aplicarea față de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de magistrat.

Faptele fiind săvârșite în forma concursului de infracțiuni, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, alături de care s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

Nu se impune sporirea pedepsei rezultante, având în vedere atât împrejurările reținute mai sus, cât și faptul că executarea pedepsei nu se poate realiza decât în regim de detenție. Această din urmă apreciere este determinată de gradul de pericol social concret deosebit al faptelor săvârșite de inculpat, de persoana acestuia, în calitate de procuror, cunoscând foarte bine consecințele săvârșirii unor fapte penale, astfel că față de o asemenea persoană, care săvârșește infracțiuni de corupție, este ineficientă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov și inculpatul K.A.

Parchetul a criticat sentința pentru netemeinice, sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, susținând, în esență, că în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere a acestora, urmarea socialmente periculoasă, împrejurările care caracterizează persoana inculpatului, comportamentul său pe parcursul derulării activității infracționale, se impune majorarea pedepselor, ceea ce ar conduce într-o mai mare măsură la îndreptarea comportamentului infracțional al inculpatului și la realizarea scopului preventiv și coercitiv al pedepsei.

Inculpatul a criticat sentința sub două aspecte, circumscrise cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În primul rând, se susține că instanța de fond a dat o greșită încadrare juridică faptelor comise de inculpat, în realitate în sarcina acestuia putând fi reținute doar o infracțiune de abuz în serviciu prevăzută în art. 248 alin. (1) C. pen. și o infracțiune de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, nu se poate reține săvârșirea acesteia, întrucât, pe de o parte, acțiunea ilicită a inculpatului de a substitui săbiile este absorbită material în latura obiectivă a celorlalte infracțiuni (abuz în serviciu și luare de mită), iar pe de altă parte, în cauză nu poate fi vorba despre vreo îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale sau a judecății ori despre asigurarea folosului sau produsului infracțiunii, ci doar despre împiedicarea executării măsurii de siguranță a confiscării speciale.

În al doilea rând, s-a susținut că s-a efectuat o greșită individualizare a pedepsei, atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, precum și condițiile în care s-au comis infracțiunile. Se invocă și cuantumul redus al sumelor primite, atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal, comportamentul în societate și familie, precum și starea sa de sănătate. În concluzie, s-a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul special, cu suspendarea executării acesteia (în condițiile art. 81 sau art. 861 C. pen.).

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul K.A. a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru săvârșirea a două infracțiuni, ambele în formă continuată:

– luare de mită, constând în aceea că în calitate de procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele de 15 și 18 decembrie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de la denunțătorul S.K. de fiecare dată suma de 2.000 lei pentru a-i substitui și restitui patru corpuri delicte ridicate pentru cercetări în dosarul nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna instrumentat de el;

– favorizare a infractorului, constând în aceea că, în baza rezoluției infracționale unice, a înlocuit la datele de 9 și 18 decembrie 2009 trei săbii samurai și un briceag dintre corpurile delicte ale dosarului sus-menționat, cu produse asemănătoare de serie și, prin aceasta, l-a ajutat pe denunțător să îngreuneze sau să zădărnicească judecata prin punerea instanței în imposibilitate de a confisca bunurile originale ce constituie obiectul material al infracțiunii prevăzute în art. 279 C. pen. și prin periclitarea bunului mers al justiției.

În privința inculpatului, inițial acesta a negat săvârșirea faptelor, însă ulterior și-a schimbat poziția procesuală, recunoscând că a primit cele două sume de bani, fără însă a le cere. Cu toate acestea, inculpatul a făcut o distincție între cele două acte materiale, susținând că în ce privește primul schimb a primit suma de bani, însă la o dată ulterioară realizării acestuia, iar în ce privește cel de-al doilea schimb, a fost de acord (nu a respins) promisiunea denunțătorului de a primi o sumă de bani în momentul realizării acestuia.

În aceste condiții, dintre cele două acte materiale reținute ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, inculpatul l-a recunoscut ca atare doar pe cel de-al doilea, considerând că primul s-ar circumscrie infracțiunii de abuz în serviciu.

În privința infracțiunii de luare de mită, aceasta se poate realiza sub forma pretinderii sau primirii de către funcționar a unei sume de bani sau a altor foloase ori sub forma acceptării sau nerespingerii promisiunii unor astfel de foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în vederea săvârșirii unui act contrar acestor îndatoriri.

Prin urmare, acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al infracțiunii poate privi atât efectuarea unui act licit, cât și efectuarea unui act ilicit, adică îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu.

Ceea ce deosebește infracțiunea de luare de mită de cea de abuz în serviciu nu este atât ideea de recompensă pentru actul ilicit efectuat de către funcționar (care nu este exclusă de plano în cazul ultimei infracțiuni), ci împrejurarea că acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii de luare de mită este anterioară actului ilicit al funcționarului, în timp ce în cazul infracțiunii de abuz în serviciu eventuala recompensare a funcționarului pentru conduita sa are loc numai după ce acesta a violat obligațiile impuse de atribuțiile sale de serviciu și în lipsa unei înțelegeri anterioare în acest sens.

În speță, prin substituirea și restituirea către denunțător a patru corpuri delicte, inculpatul a efectuat un act ilicit, contrar atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care, pe de o parte, aceste bunuri reprezentau obiectul material al infracțiunii imputate denunțătorului, iar pe de altă parte, dosarul instrumentat de inculpat ajunsese în faza de judecată, ceea ce înseamnă că numai instanța putea dispune legal asupra corpurilor delicte, iar nu și procurorul anchetator, acesta nemaiavând vreo atribuție în legătură cu cauza respectivă.

În același timp, este de necontestat că în privința primului act material, efectuarea actului ilicit și primirea sumei de bani nu au avut loc simultan. Astfel, restituirea celor două săbii s-a petrecut în 9 decembrie 2009, iar denunțătorul a înmânat banii inculpatului la 15 decembrie 2009, când s-a purtat și discuția referitoare la o nouă substituire de corpuri delicte.

Probatoriul administrat în cauză demonstrează însă faptul că, acționând ilicit, inculpatul a avut reprezentarea recompensării sale viitoare, aceasta reprezentând un element viitor și sigur dedus din conduita denunțătorului.

Astfel, potrivit declarațiilor acestuia, inculpatul nu i-a pretins nimic în mod direct în schimbul viitorului său serviciu, dar prin felul în care s-a exprimat, i-a dat de înțeles că acest lucru îl va costa. Apoi, odată cu restituirea celor două săbii, potrivit denunțătorului, cei doi ar fi convenit asupra sumei de 2.000 de lei pe care acesta urma să i-o dea inculpatului în schimbul actului ilicit efectuat, în cursul săptămânii ulterioare.

Existența unei asemenea discuții și înțelegeri, negată de către inculpat, este confirmată implicit de înregistrarea discuției ambientale dintre acesta și denunțător din data de 15 decembrie 2009. Astfel, în momentul în care denunțătorul îi înmânează suma de bani, precizează nu doar cuantumul ei, ci și faptul că acesta este rezultatul unei înțelegeri anterioare.

Or, în condițiile în care varianta prezentată în apărare de către inculpat ar fi cea reală, reacția sa la acel moment ar fi trebuit să fie alta (de surprindere, de negare, de respingere, fie și formală), lucru care, însă, nu s-a întâmplat.

De asemenea, în data de 18 decembrie 2009, după ce are loc cel de-al doilea schimb, iar inculpatul primește încă 2.000 de lei, la finalul discuției dintre cei doi denunțătorul arată că a dat inculpatului cât i-a cerut, iar singura reacție a inculpatului este cea a unei persoane care dorește să păstreze secretul asupra celor afirmate de către denunțător.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că probatoriul administrat în cauză demonstrează că și pentru primul act ilicit săvârșit de către inculpat la 9 decembrie 2009 a existat o retribuție din partea denunțătorului, iar aceasta, chiar dacă a fost ulterioară, a fost primită de către inculpat în baza unei înțelegeri anterioare între cei doi.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prima critică a inculpatului ce pune în discuție încadrarea juridică a actului material din 9 decembrie 2009 este neîntemeiată, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

În ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, inculpatul a susținut, pe de o parte, că nu este întrunită niciuna dintre cerințele esențiale ale elementului material (îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecății sau a executării pedepsei, respectiv asigurarea folosului sau produsului infracțiunii), iar pe de altă parte, că această infracțiune este absorbită în cealaltă infracțiune reținută în sarcina sa.

Referitor la prima critică a inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată, însă numai cu referire la inexistența unei favorizări personale a denunțătorului. Astfel, pe de o parte, cauza acestuia se află în faza de judecată (ceea ce exclude o îngreunare a urmării penale sau a executării pedepsei), iar pe de altă parte, prin substituirea celor 4 corpuri delicte nu se poate afirma că s-au creat dificultăți (pentru) ori s-a împiedicat judecata, ca fază a procesului penal.

Cu toate acestea, însă, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, prin fapta sa, inculpatul l-a ajutat pe denunțător să-și asigure folosul infracțiunii pentru care fusese trimis în judecată, fiind vorba despre o favorizare reală. Denunțătorul fusese trimis în judecată de către inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, sub forma deținerii fără drept a mai multor arme, inclusiv a unora de panoplie.

Potrivit declarațiilor denunțătorului, armele respective aveau pentru el o valoare morală deosebită, fapt care a justificat demersul său de recuperare a lor, „indiferent de preț.”

Or, prin „folos al infracțiunii” se înțelege orice avantaj (nu neapărat evaluabil în bani) obținut prin săvârșirea infracțiunii. Prin substituirea și restituirea de către inculpat a unora dintre corpurile delicte, denunțătorul a recuperat o parte dintre obiectele care, nu doar că erau interzise la deținere (creându-se premisele săvârșirii din nou a aceleiași infracțiuni pentru care fusese trimis în judecată), dar aveau pentru el și o valoare deosebită (un folos, în sensul legii penale).

Referitor la cea de-a doua critică a inculpatului (absorbirea infracțiunii de favorizare a infractorului), Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în primul rând, că obiectul juridic al acesteia este diferit de cel al infracțiunii de luare de mită, săvârșită de către același inculpat.

Astfel, dacă infracțiunea de luare de mită are în vedere relațiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile fără a asigura exercitarea cu probitate de către funcționari a atribuțiilor de serviciu ce le-au fost încredințate, infracțiunea de favorizare a infractorului are ca obiect juridic relațiile sociale a căror existență este ocrotită prin apărarea activității de înfăptuire a justiției penale împotriva acțiunilor de natură să ajute pe infractor, în cele două modalități enumerate anterior (favorizare personală, respectiv reală).

În al doilea rând, pentru a discuta despre absorbirea unei infracțiuni în conținutul alteia, este necesar ca acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii absorbite să fie inclusă, ca element constitutiv, în cealaltă infracțiune.

Or, în speță, legătura dintre cele două infracțiuni nu este dată de elementul lor material, ci de împrejurarea că inculpatul a comis acte ilicite (constând în restituirea către denunțător a unor corpuri delicte).

Cu alte cuvinte, factorul comun al celor două infracțiuni îl constituie actul ilicit, care reprezintă, pe de o parte, elementul material al unei infracțiuni (favorizare a infractorului), iar pe de altă parte, o cerință esențială a laturii obiective a altei infracțiuni (luare de mită).

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în speță nu suntem în prezența unei singure infracțiuni (de luare de mită), ci a unui concurs real de infracțiuni (între luare de mită și favorizarea infractorului), așa încât susținerile inculpatului sunt neîntemeiate.

În fine, în ce privește caracterul continuat al infracțiunii, din declarațiile denunțătorului rezultă că el a avut mai multe discuții cu inculpatul începând cu luna noiembrie 2009, ocazie cu care denunțătorul i-a spus acestuia că dorește foarte mult să recupereze armele respective (care erau foarte valoroase pentru el, deoarece erau lucrate manual), iar inculpatul a fost de acord să le înapoieze, dar nu toate odată, ci pe rând, cu condiția de a-i aduce alte obiecte asemănătoare, pe care să le pună în locul celor restituite.

Existenta unei asemenea discuții conturează rezoluția infracțională unică a inculpatului, ca o caracteristică esențială a infracțiunii continuate, căci denotă hotărârea acestuia de a repeta activitatea infracțională până la realizarea proiectului său.

De altfel, derularea ulterioară a faptelor confirmă unicitatea rezoluției, fiind vorba despre un mod de operare identic, repetat la un interval scurt de timp, în același sens fiind și conținutul discuțiilor ambientale purtate între inculpat și denunțător, transcrise și aflate la dosarul cauzei.

Prin urmare, având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că toate criticile formulate de către inculpat cu referire la încadrarea juridică a faptelor sunt neîntemeiate.

În ce privește individualizarea pedepselor, aceasta a fost contestată deopotrivă de parchet și inculpat, evident în sens contrar, însă Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază toate criticile formulate ca fiind neîntemeiate.

Din examinarea hotărârii atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a avut în vedere și a dat efecte corespunzătoare tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de lege, motivând amplu și convingător atât cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, cât și modalitatea de executare a pedepsei rezultante.

Astfel, a fost avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, dedus în primul rând din calitatea pe care inculpatul o avea la acel moment, de magistrat procuror, persoană care trebuie să vegheze ca orice infracțiune să fie descoperită și orice infractor să fie tras la răspundere penală.

Săvârșirea de acte ilicite, mai ales în legătură directă cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, este incompatibilă cu statutul legal al unui magistrat și reclamă o reacție fermă, concretizată în cazul săvârșirii de infracțiuni în aplicarea unor pedepse de natură să asigure reprimarea unor asemenea fapte, inhibarea unor conduite viitoare asemănătoare ale unor persoane din aceeași categorie cu inculpatul, dar și o creștere a credibilității și încrederii publice în actul de justiție, care nu trebuie să țină cont de calitatea persoanelor cercetate, judecate și pedepsite.

În același timp, tocmai pentru că este vorba despre un act de justiție imparțial, nu pot fi trecute cu vederea anumite circumstanțe personale care sunt valorificate în cazul oricărui infractor, mai puțin cele incompatibile cu însuși statutul inculpatului (care prin lege presupune lipsa antecedentelor penale și o bună reputație, inclusiv o bună conduită în familie și societate). Astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect conduita procesuală a inculpatului, ca și starea sa de sănătate ca fiind elemente circumstanțiale în favoarea acestuia, dându-le efecte corespunzătoare.

Pe de altă parte, însă, cuantumul sumelor primite de către inculpat nu poate constitui o circumstanță care imprimă faptei comise un caracter atenuant, relevanță prezentând simpla împrejurare a pactizării remunerate cu o persoană cercetată penal, situație avută, de asemenea, în vedere de către prima instanță.

Toate aceste circumstanțe reale și personale conduc la concluzia că aplicarea unor pedepse către minimul special sau egale cu acesta, ținând seama și de limitele prevăzute de textele incriminatorii, dar cu executare efectivă, prin privare de libertate, asigură realizarea corespunzătoare a funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt prevăzute în art. 52 C. pen., neexistând motive nici pentru agravarea, dar nici pentru ușurarea tratamentului sancționator aplicat inculpatului de către instanța de fond.

Prin urmare, constatând că toate criticile formulate în cauză sunt neîntemeiate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, ambele recursuri declarate.

Luare de mită. Funcționar cu atribuții de control. Elemente constitutive. Individualizarea pedepsei

C. pen., art. 254

Legea nr. 78/2000, art. 6, art. 7 alin. (1)

Faptele persoanei, care are calitatea de comisar al Gărzii Financiare, de a pretinde și primi o sumă de bani de la administratorul unei societăți comerciale, precum și de a pretinde și primi foloase care nu i se cuvin de la administratorul unei alte societăți comerciale, în scopul de a nu efectua controale la aceste societăți, de a anunța controalele și de a nu aplica sau de a aplica la limita minimă legală sancțiuni contravenționale, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de luare de mită, în forma agravată referitoare la săvârșirea faptei de către un funcționar cu atribuții de control, prevăzute în art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, aflate în concurs real de infracțiuni. În acest caz, executarea pedepsei rezultante prin privare de libertate și înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea acesteia sub supraveghere este justificată, în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor, relevat în special de folosirea funcției în scopuri ilicite.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 148 din 19 ianuarie 2010

1. Tribunalul Brăila, Secția penală, prin sentința nr. 131 din 20 mai 2008, a condamnat pe inculpatul D.V. pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de luare de mită în forma agravată prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. („de un funcționar cu atribuții de control”) raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., la pedepsele de câte un an și 6 luni închisoare, aplicându-i-se în final prin contopire, în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și stabilirea unui spor de 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă principală de 2 ani închisoare (a cărei executare a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 4 ani, în conformitate cu dispozițiile art. 81 și urm. C. pen. și art. 359 C. proc. pen.).

Potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., a cărei executare a fost, de asemenea, suspendată în baza art. 71 alin. (5) C. pen.  

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul către stat, cu titlu de confiscarea specială, la suma totală de 6.500 lei, reprezentând bani ori alte foloase ce au făcut obiectul luării de mită.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 7/P/2007 din 28 mai 2007 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului D.V. pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute în art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 – urmare a denunțurilor formulate de martorii P.A. și T.C. – prin aceea că în calitatea sa de comisar în cadrul Gărzii Financiare – Secția Brăila:

(i) în  luna  noiembrie  2005  a  solicitat  martorei – denunțătoare P.A. să-i achiziționeze, în leasing, prin firmele sale, un autoturism S. – la care inculpatul a achitat avansul și ratele ulterioare – pretinzând însă în schimbul „protecției” acordate activităților comerciale desfășurate de denunțătoare (prin neefectuarea de controale, anunțarea controalelor altor colegi, neaplicarea/aplicarea la limita minimă legală de sancțiuni contravenționale) restituirea TVA-ului aferent în sumă de 13.400 lei și încasând în luna ianuarie 2006, corespunzător avansului și primei rate achitate, suma de 3.000 lei și respectiv;

(ii) în perioada august – septembrie 2006 a pretins și beneficiat de la celălalt martor – denunțător T.C., în aceleași condiții, de servicii gratuite în valoare de 3.500 lei, constând în montare tâmplărie PVC și geam termopan la locuința proprietate personală a inculpatului.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 – 291, procedură penală în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi în apărare – instanța a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, în care sens a reținut că inculpatul D.V. a îndeplinit funcția de comisar în cadrul Gării Financiare – Secția Brăila având ca atribuții principale de serviciu, în conformitate cu O. U. G. nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 132/2004 (publicată în M. Of. nr. 372 din 28 aprilie 2004), exercitarea controlului operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care au ca efect evaziunea și frauda fiscală (art. 1 alin. 3), în care scop încheia acte de control prin care constata contravențiile săvârșite și aplica sancțiunile prevăzute de lege (art. 5 alin. 1).

În competența funcționarului public amintit, apreciată din punct de vedere material, teritorial și personal – cu referire specială la prevederile privind efectuarea în mod permanent de controale operative și inopinate pentru respectarea normelor de comerț, prevenirea, depistarea și înlăturarea operațiunilor ilicite – s-au aflat și societățile având ca administrator și director general pe martora – denunțătoare P.A.: societatea comercială N., societatea comercială U. și societatea comercială S., dar și societatea având ca administrator pe celălalt martor – denunțător T.C.: societatea comercială B., având ca obiect de activitate montarea de tâmplărie PVC și geam termopan.

În legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu anterior arătate, sub promisiunea că va acorda „protecție firmelor respective prin neefectuarea de controale, anunțarea controalelor altor colegi, neaplicarea/aplicarea la limita minimă legală de sancțiuni contravenționale”, inculpatul D.V. a pretins necuvenit bani și alte foloase, de la reprezentanții legali ai celor două societăți comerciale, astfel:

a) în luna noiembrie 2005 a solicitat martorei denunțătoare P.A. să-i achiziționeze în leasing prin firma sa, societatea comercială U., un autoturism S. – avansul și ratele fiind achitate de inculpat – pretinzând ca aceasta să-i restituie TVA aferent în sumă de 13.400 lei din care a și încasat în luna ianuarie 2006 suma de 3.000 lei, corespondentul TVA-ului deductibil pentru avans și prima rată achitată (contractul de leasing financiar a fost încheiat la 9 noiembrie 2005 între societatea comercială U. – reprezentată de martora denunțătoare P.A. – și societatea comercială P. prin dealer-ul autorizat societatea comercială I., valoarea totală a autoturismului fiind de 31.019,48 euro, iar TVA aferent de 3920,81 euro; avansul în sumă de 153.350.000 lei (rol) a fost achitat de inculpat prin firma contractantă care a întocmit ordinul de plată respectiv; ratele lunare au fost achitate în același condiții, sumele de bani respective fiind remise denunțătoarei de către inculpat prin intermediul martorului A.C.; restituirea TVA deductibil în suma 3.000 lei în luna ianuarie 2006 s-a făcut de denunțătoare în prezența martorului T.C.; autoturismul achiziționat în condițiile amintite a intrat imediat în posesia inculpatului fără a se încheia vreo procură în acest sens, fiind folosit neîntrerupt de acesta până la 15 ianuarie 2007, când a fost indisponibilizate de poliție).

            b) în perioada august – septembrie 2006, în aceleași condiții inițial arătate, inculpatul a pretins și primit de la martorul denunțător T.C., ca administrator al societății comerciale B., servicii gratuite în valoare de 3.500 lei constând în montare tâmplărie PVC la locuința proprietate personală (lucrarea a fost executată în integralitate în perioada arătată de societatea denunțătorului cu angajații acesteia, martorii B.I., T.V. și E.M., iar inculpatul nu a prezentat deviz ori factură fiscală pentru lucrarea amintită; în perioada ianuarie 2005 și până la formularea denunțului, Garda Financiară Brăila nu a efectuat controale la societatea comercială B.).

            La individualizarea sancțiunii penale, în conformitate cu dispozițiile art. 72 și urm. C. pen., instanța a avut în vedere cu precădere datele ce au caracterizat persoana inculpatului – lipsa de antecedente penale, vârsta tânără a acestuia, buna pregătire profesională și situația sa familială – ce au fost reținute și valorificate ca circumstanțe atenuante judiciare prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecința coborârii pedepselor individuale sub minimul legal special de 3 ani închisoare până la un an și 6 luni închisoare și a suspendării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare.

2. Împotriva hotărârii amintite au declarat apeluri Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați pentru netemeinicie – pedepsele aplicate fiind greșit individualizate sub aspectul cuantumului acestora prin reținerea nejustificată de circumstanțe atenuante judiciare, dar și a modalității de executare neprivativă de libertate în condițiile art. 81 și urm. C. pen., considerată inadecvată pentru realizarea finalității preventive din art. 52 C. pen. – și inculpatul în cauză D.V. pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că probele administrate au fost eronat interpretate, impunându-se schimbarea soluției actuale de condamnare cu aceea de achitare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) raportat la art. 345 alin. (3) și art. 10 alin. (1) lit. a) și respectiv b) C. proc. pen.

Curtea de apel, verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar și a probelor noi în apel, în raport cu motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate de procuror și inculpat, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății – în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. – a constatat că schimbarea soluției de condamnare în achitare – cerere formulată de inculpat – este nefondată, întrucât faptele sesizate există, au fost săvârșite cu vinovăție și constituie infracțiuni, și anume acelea de luare de mită în formă agravată prevăzută în art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, impunându-se menținerea sentinței atacate cu privire la rezolvarea dată acțiunii penale în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

Individualizare pedepselor principale în raport cu dispozițiile art. 72 și urm. C. pen. – față de criticile de netemeinicie invocate de procuror – a fost modificată în sensul majorării cuantumului acestora la 2 ani închisoare, prin menținerea circumstanțelor atenuante judiciare, cu consecința modificării și a pedepsei principale rezultante, menținându-se modalitatea de executare neprivativă de libertate, în condițiile noi ale suspendării sub supraveghere potrivit  art. 861 și urm. C. pen.

În consecință, prin decizia nr. 29/A din 19 martie 2009 a Curții de Apel Galați, Secția penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați, desființându-se în parte sentința atacată, iar în rejudecare au fost majorate de la un an și 6 luni închisoare la 2 ani închisoare pedepsele stabilite inițial pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., aplicându-se alăturat acestora și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata de 2 ani, astfel încât în final, prin contopire potrivit art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., s-a aplicat pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare – prin sporirea în acest sens a pedepsei de bază – și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata de 2 ani (a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, în condițiile art. 861, art. 863, art. 864 arătate în decizie, interval de timp în care aceeași măsură a fost dispusă și cu privire la pedeapsa accesorie prevăzută în art. 71, art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și c C. pen., fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței  atacate).

Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

            3. Împotriva deciziei au declarat în termen recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curții de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați pentru netemeinicie, invocând cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. – în considerarea cererilor respinse în apel de înlăturare ca nejustificate a circumstanțelor atenuante judiciare, majorare a pedepselor principale aplicate peste limita minimă legală de 3 ani închisoare și executare a pedepsei principale rezultante, prin privare de libertate într-un loc de deținere – și inculpatul D.V., cu solicitarea în principal pentru achitare în totalitate, în temeiul art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen.

            A. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând în prealabil motivele de achitare invocate de inculpat, circumscrise cazurilor prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 10 și 18 C. proc. pen. – pe baza materialului probator aflat în dosarul cauzei și a înscrisului nou depus în recurs – constată următoarele:

            Prima faptă de luare de mită, reținută în sarcina recurentului inculpat D.V. în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de comisar financiar, comisă în luna noiembrie 2005, constând în pretinderea restituirii TVA deductibil în suma totală de 13.400 lei – aferent achiziționării în leasing prin firma martorei denunțătoare P.A., societatea comercială U., pentru inculpatul amintit a unui autoturism S. – din care s-a și încasat în luna ianuarie 2006 suma de 3.000 lei, corespunzătoare TVA inclus în avans și prima rată, este dovedită în cauză, astfel cum s-a stabilit prin sentință și decizia atacată – contrar susținerilor inculpatului – cu: (i) contractul de leasing financiar încheiat la 9 noiembrie 2005 de societatea comercială U. – reprezentată de martora denunțătoare, condiții în care, imediat după achiziționare, fără a se încheia vreo procură, autoturismul a intrat în posesia inculpatului; (ii) conduita anterioară necorespunzătoare a inculpatului constând în protecția acordată firmelor martorei – denunțătoare, inclusiv prin încălcarea obligației păstrării secretului de serviciu, atestată de declarațiile martorei – denunțătoare în coroborare cu acelea ale martorilor P.C., adresa nr. 48031/2003 din 14 martie 2003 a Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila, procesul-verbal de control din 30 mai 2005 al Secției Brăila a Gărzii Financiare și nota de redare a convorbirii ambientale din 10 aprilie 2003; (iii) declarațiile repetate în acuzare, în confirmarea denunțului inițial, făcute în cadrul și pe parcursul procesului penal și de martorul T.C., în raport cu care declarația ultimă din recurs, cu caracter extrajudiciar – nesusținută prin cererea de audiere specială atât de titularul acesteia cât și de inculpatul în cauză – urmează a fi înlăturată ca nesinceră și făcută pro causa și (iv) contrar celor susținute de inculpat, existența infracțiunii de luare de mită din luna noiembrie 2005 – și implicit netemeinicia motivului de achitare în baza art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. – este probată în cauză și de împrejurarea că inculpatul avea competență materială, teritorială și personală în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) și art. 5 alin. (1) din O. U. G. nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 132/2004, în vigoare la momentul respectiv, să efectueze alături de controale operative tematice în calitate de comisar șef și controale inopinate privind respectarea normelor de comerț, operarea, depistarea și înlăturarea operațiunilor ilicite la firmele denunțătorilor, cu consecința aplicării de sancțiuni contravenționale și alte măsuri administrative coercitive, în acest mod explicându-se și acceptarea de către denunțători a acțiunilor necuvenite de pretindere bani ori alte foloase, întreprinse de inculpat.

            Lucrarea de montare ferestre termopan și tâmplărie PVC la locuința proprietate personală a fost comisă în același context al asigurării de către inculpat a protecției financiare a societății comerciale B. administrată de martorul – denunțător T.C., în schimbul dobândirii folosului material arătat în cuantum de 3.500 lei.

            Conform situației anexate adresei din 29 august 2007 emisă de Garda Financiară – Secția Județeană Brăila, inculpatul a făcut parte din toate cele 6 echipe ce au efectuat controale la societatea comercială B. în perioada 2002 – 2005, lucrarea a fost efectuată în perioada august – septembrie 2005, potrivit declarațiilor martorilor B.I., K.C. și E.M., iar ulterior nu a mai fost realizat niciun control la această societate; lipsa unei chitanțe ori facturi doveditoare a efectuării plății și conduita nesinceră a inculpatului la explicațiile ulterioare solicitate de Comisarul general – că a efectuat lucrarea prin altă societate ori ar fi achitat un preț mai mare de 40.000.000 lei (rol) – justifică înlăturarea de către procuror și instanțe a apărării acestuia făcută cu ajutorul martorilor F.C. și D.V., soția sa, și în recurs chiar cu martorul denunțător T.C. prin declarația extrajudiciară privind caracterul legal al lucrării amintite și plata prețului acesteia și, implicit, constatarea în cursul judecății în fond și apel că această faptă are caracter ilicit, realizând elementele unei alte infracțiuni de luare de mită în varianta agravată, prevăzută în art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

            În consecință, probele administrate pe parcursul procesului penal, necesare și suficiente pentru aflarea adevărului în cauză cu privire la faptele denunțate și încadrarea acestora ca infracțiuni de luare de mită, atestă netemeinicia motivelor de casare invocate de inculpat și impun respingerea ca nefondat a recursului său în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

            B. Referitor la critica de netemeinicie circumscrisă art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. privind greșita individualizare a pedepselor sub aspectul cuantumului acestora stabilit sub minimul legal special de 3 ani închisoare, prin reținerea nejustificată de circumstanțe atenuante judiciare prevăzute în art. 74 C. pen. și a modalității inadecvate neprivative de libertate în condițiile art. 861 și urm. C. pen. în raport cu finalitatea preventivă a sancțiunii penale indicată de legiuitor prin art. 52 C. pen., invocat de procuror, se constată următoarele:

            Relațiile sociale protejate de lege prin incriminarea faptelor reținute în sarcina inculpatului sunt cele referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcției în scopuri ilicite.

            Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în considerarea pericolului concret ridicat al faptelor de corupție, în speță constând în comiterea repetată a unor infracțiuni de luare de mită și a finalității preventive a sancțiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen., pedeapsa actuală de 2 ani și 6 luni închisoare – al cărei cuantum a fost stabilit prin reținere justificată de circumstanțe atenuante judiciare prevăzute în art. 74 C. pen., față de celelalte criterii de individualizare din art. 72 și urm. C. pen. se impune a fi executată prin privare de libertate în condițiile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., înlăturându-se suspendarea sub supraveghere potrivit art. 861 și urm. C. pen., în care sens va fi admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciu Teritorial Galați, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) raportat la art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

            Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați împotriva deciziei nr. 29/A din 19 martie 2009 a Curții de Apel Galați – Secția penală, a casat decizia penală menționată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 861 și urm. C. pen. și a dispus executarea pedepsei principale rezultante în regim de detenție, menținând restul dispozițiilor deciziei atacate, și a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva aceleiași decizii penale. 

Luare de mită. Persoană care are atribuții de constatare și de sancționare a contravențiilor

C. pen., art. 254 alin. (2)

Legea nr. 78/2000, art. 7 alin. (1)

Fapta persoanei care, în calitate de agent de poliție, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pretinde și primește o sumă de bani, în scopul de a nu sancționa cu amendă contravențională persoana ce a săvârșit contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât agentul de poliție constituie, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, o persoană care are, potrivit legii, atribuții de constatare și de sancționare a contravențiilor.   

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 693 din 27 februarie 2009

Prin sentința penală nr. 585 din 28 noiembrie 2007, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpații S.C. și N.S. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la pedepse de câte un an închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte un an închisoare aplicate inculpaților, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

În sarcina inculpaților s-au reținut următoarele:

În data de 9 februarie 2006, ora 16,40, denunțătorul P.I. s-a prezentat la parchet și a formulat plângere penală împotriva unui echipaj de poliție de la Biroul Circulație Pitești, întrucât aceștia i-au pretins o sumă de bani, cu scopul de a nu-i aplica o amendă contravențională.

În fapt, denunțătorul P.I., la data de 9 februarie 2006, orele 16,00, se deplasa cu autoturismul și, în apropierea unei intersecții, a oprit autoturismul pentru a coborî martorul R.I. Imediat, a oprit în spatele său echipajul de circulație și agentul de poliție, care se afla la volan, i-a solicitat permisul de conducere și cartea de identitate a autovehiculului. Denunțătorul a susținut că nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului.

Din declarația lui P.I. rezultă că agentul de poliție, identificat în persoana inculpatului S.C., i-a comunicat că a săvârșit trei contravenții, respectiv a oprit în apropierea intersecției, nu are asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului și a condus fără centură, astfel încât amenda este de 1.500.000 lei vechi sau „ne înțelegem.”

De asemenea, același inculpat l-a întrebat unde lucrează, P.I. i-a răspuns că este pădurar, după care inculpatul l-a întrebat cât costă o căruță cu lemne. P.I. i-a răspuns că o căruță cu lemne costă 800.000 lei vechi. Încă o dată inculpatul a insistat față de denunțător dacă scrie în procesul-verbal „amendă” sau „ne înțelegem.” Apoi, echipajul de poliție, în scopul fluidizării traficului circulației, s-a deplasat în zona R., unde a găsit un loc de parcare, denunțătorul fiind invitat să urmeze echipajul de poliție. În acel loc i s-a întocmit denunțătorului de către inculpatul N.S. procesul-verbal de sancționare contravențională, timp în care denunțătorul, lângă autoturismul inculpaților, a continuat discuțiile cu inculpatul S.C., cu privire la posibilitatea de „înțelegere.” Procesul-verbal a fost semnat de P.I., dar, a susținut el, nu a văzut ce sancțiune i s-a aplicat, întrucât nu i s-a înmânat o copie de pe acesta.

Denunțătorului i s-a înmânat permisul de conducere și buletinul și, potrivit înțelegerii anterioare, a plecat să facă rost de bani, el înțelegând prin expresia „ne înțelegem” că i se va aplica un avertisment dacă va da o sumă de bani.

Din declarația denunțătorului rezultă că suma pretinsă – indirect – era de 800.000 lei vechi, contravaloarea unei căruțe cu lemne, preț despre care a discutat cu inculpatul S.C. Tot denunțătorul a apreciat că suma de 800.000 lei vechi este prea mare, sumă care reprezenta de fapt jumătate din minimum amenzii de 1.500.000 lei vechi anunțată de inculpatul S.C., motiv pentru care s-a hotărât să le dea celor doi inculpați suma de 400.000 lei vechi.

În acest scop a formulat denunțul penal la parchet. Potrivit procesului-verbal, s-a procedat la înscrierea sumei de 400.000 lei vechi și la constatarea flagrantă a infracțiunii.

Echipa operativă condusă de procuror, împreună cu denunțătorul, care avea asupra sa un reportofon digital, în cauză autorizându-se cu titlu provizoriu înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor ce urmau a fi purtate între denunțător și inculpați, s-a deplasat la locul unde fusese chemat denunțătorul cu banii.

Denunțătorul P.I. a purtat cu cei doi inculpați discuția redată în procesul-verbal de transcriere din 9 februarie 2006, din care rezultă că inculpatul S.C. l-a întrebat pe acesta dacă a venit să le dea „o căruță de lemne.”

După înmânarea sumei de 400.000 lei vechi, i-a comunicat denunțătorului „ți-a trecut avertismentul ăla” și, pentru convingere, l-a întrebat pe inculpatul N.S. dacă, într-adevăr, i-a trecut avertisment, acesta din urmă confirmându-i.

La solicitarea denunțătorului de a i se înmâna procesul-verbal, inculpatul N.S. i-a comunicat că nu i-l mai dă.

După primirea sumei, echipa operativă s-a apropiat de autoturismul în care se aflau cei doi inculpați și, în prezența denunțătorului, s-a constatat că inculpatul S.C. avea în mână două din bancnotele înseriate în sumă de 200.000 lei vechi, în timp ce inculpatul N.S. avea în buzunar această sumă.

În drept, fapta inculpaților S.C. și N.S. care, în data de 9 februarie 2006, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în calitate de agenți de poliție, având grade de subofițeri, au pretins și primit suma de 400.000 lei vechi de la denunțătorul P.I., cu scopul de a nu-l sancționa cu amendă pentru un număr de 3 contravenții la regimul circulației rutiere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate instanța a avut în vedere criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., după cum urmează:

– gradul de pericol social ridicat al faptelor de această natură, însuși legiuitorul prin modalitatea de incriminare stabilind că astfel de fapte prezintă o periculozitate socială deosebită;

– modul și împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta mai sus descrisă: inculpații au acționat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu și folosindu-se de calitatea specială în realizarea activității infracționale;

– valoarea mică a sumei care a făcut obiectul infracțiunii;

– împrejurarea că inculpații au avut o conduită ireproșabilă în familie și societate anterior săvârșirii faptei, iar în relațiile de muncă au cunoscut o largă apreciere din partea colegilor și superiorilor, împrejurare reținută ca și circumstanță atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.;

– limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal;

– posibilitățile concrete de reeducare ale inculpaților prin prisma situației lor juridice, a atitudinii manifestate în familie și societate, precum și a evaluării psiho-comportamentale reliefate de actele depuse la dosar.

Față de cele ce preced, făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., tribunalul a aplicat pedepse sub minimul special, astfel că, în temeiul art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a aplicat fiecăruia dintre inculpați pedeapsa de un an închisoare. 

În ce privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților, având în vedere faptul că aceștia nu au antecedente penale, au avut o atitudine bună în familie și societate anterior săvârșirii faptei și s-au comportat corespunzător pe parcursul judecății, instanța a constatat că scopul pedepsei, prevăzut în art. 52 C. pen., poate fi atins și fără privare de libertate, astfel că, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților, stabilind, totodată, termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C. pen.

Prin decizia nr. 96/A din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații S.C. și N.S. împotriva sentinței penale nr. 585 din 28 noiembrie 2007.

Împotriva deciziei penale a Curții de Apel Oradea au declarat recurs, în termen legal, inculpații S.C. și N.S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În esență, recurenții inculpați S.C. și N.S. au invocat, prin apărător, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de prim control judiciar, iar în subsidiar, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Recurenții inculpați au arătat, de asemenea, că încadrarea corectă, în cazul în care se va constata existența vinovăției lor în săvârșirea vreunei fapte, ar fi cea de primire de foloase necuvenite, și nu cea de luare de mită.

Examinând recursurile inculpaților prin prisma dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., precum și din oficiu în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție le constată nefondate pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că, în cauză, prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor și a stabilit că fapta inculpaților S.C. și N.S. care, în calitate de agenți de poliție, în timp ce exercitau atribuțiile de serviciu, au pretins și primit suma de 400.000 lei vechi de la denunțătorul P.I., care săvârșise trei contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, cu scopul de a nu-l sancționa cu amendă, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzute în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, cât și în apel – respectiv declarațiile denunțătorului, probe de înseriere a sumei de 400.000 lei vechi, probe de sancționare contravențională, probe de constatare flagrant, declarații martori, declarații inculpați, procese-verbale de confruntare, probe de declarare a sumelor pe care agenții de poliție le aveau asupra lor – au rezultat împrejurările în care fapta a fost săvârșită de către inculpați.

Incidența cazului de casare analizat impune ca eroarea în constatarea faptei imputate să rezide într-o greșeală evidentă, esențială asupra existenței, naturii sau împrejurărilor acesteia, fiind evident contrară actelor și probelor administrate care se află la dosar. Gravitatea erorii trebuie să se manifeste prin contrarietatea, evidentă și necontroversată, dintre ceea ce atestă dosarul prin actele sale și ceea ce reține instanța prin hotărârea pronunțată cu privire la existența faptelor, a naturii acestora, a împrejurărilor în care au fost comise.

Conform art. 254 C. pen., infracțiunea de luare de mită constă în fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Conform acestei definiții, elementul material al infracțiunii de luare de mită se poate realiza alternativ, fie printr-o acțiune de pretindere, primire sau acceptare, fie printr-o inacțiune, respectiv prin nerespingerea promisiunii unei sume de bani sau a altor foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unui funcționar ori în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri.

Nu se poate reține de către instanța de recurs că, în speță, activitatea infracțională desfășurată de către cei doi inculpați nu s-ar circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de luare de mită, astfel cum s-a susținut de către apărare, latura obiectivă a acestei infracțiuni fiind dovedită cu întreg materialul probator administrat în cauză.

Scopul pretinderii banilor și acceptul de către inculpați a promisiunii banilor este, fără îndoială, dovedit, așa cum se conturează din materialul probator administrat, respectiv acela al neîndeplinirii de către cei doi inculpați a îndatoririlor de serviciu, banii pretinși și primiți fiind un contraechivalent al conduitei pe care inculpații s-au angajat să o aibă, aceea de a nu întocmi un proces-verbal pentru constatarea contravențiilor săvârșite de către denunțător și, pe această cale, nesancționarea lui.

Convingerea denunțătorului că dacă nu dă o sumă de bani va fi sancționat contravențional a fost întărită și de faptul că nu i s-a înmânat procesul-verbal de contravenție, acesta fiind reținut, fără nicio justificare, de către inculpați.

Obiectul mitei, așa cum rezultă din actele dosarului, a constat în bani (suma de 400.000 lei vechi); aceștia erau necuveniți, pretinderea efectuându-se anterior sau concomitent îndeplinirii actului referitor la atribuțiile de serviciu, iar actul făcea parte din sfera îndatoririlor de serviciu ale funcționarilor, fiind îndeplinite condițiile elementului material al infracțiunii de luare de mită.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, vinovăția inculpaților îmbracă forma intenției directe. În mod corect s-a apreciat atât de către instanța de fond, cât și de cea de control judiciar că declarațiile inculpaților nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză și, în mod întemeiat, au fost înlăturate ca nesincere. Această înlăturare a declarațiilor inculpaților ca nesincere și neluarea acestora în considerare ca probe nu reprezintă o încălcare a prezumției de nevinovăție și nici a principiului egalității armelor în fața instanței, desprins din conținutul tratatelor internaționale privind drepturile omului, ci o aplicare a dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., în conformitate cu care declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Prin prisma acestui principiu, trebuie amintit că inculpaților li s-a dat posibilitatea să-și angajeze un apărător, i s-a dat dreptul acestuia să cunoască actele dosarului la care a avut acces nelimitat, au avut dreptul să propună probe în apărare întocmai ca și acuzarea și au putut să formuleze concluzii în mod nemijlocit în fața instanței cu ocazia dezbaterilor.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea atacată este legală și temeinică atât în ceea ce privește starea de fapt reținută în sarcina inculpaților, cât și încadrarea juridică stabilită, nefiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ci, dimpotrivă, fiind întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpaților.

În cauză nu se poate reține existența aplicării dispozițiilor art. 256 C. pen., întrucât infracțiunea de primire de foloase necuvenite presupune ca primirea de bani să aibă loc după ce funcționarul a îndeplinit un act în virtutea funcției sale, cu condiția ca folosul să nu fi fost pretins anterior, iar primirea lui să nu fie rezultatul unei înțelegeri prealabile îndeplinirii actului. Or, din probele administrate rezultă existența unei înțelegeri prealabile între părți cu privire la primirea unei sume de bani, fapta constituind infracțiunea de luare de mită, chiar și în condițiile în care banii s-au înmânat funcționarului după îndeplinirea actului.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, instanța constată că s-au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată fiind în măsură să conducă la realizarea scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

Astfel, ținând seama, pe de o parte, de natura infracțiunilor comise, circumstanțele reale în care s-au comis, suma de bani pretinsă de la denunțător, calitatea de agenți de poliție pe care o au inculpații, iar, pe de altă parte, de circumstanțele personale ale acestora, care au o vârstă tânără, sunt la prima confruntare cu legea penală și au perspective ridicate de reintegrare în societate, pedepsele aplicate de către prima instanță sunt just individualizate, astfel încât redozarea acestora nu se impune. De asemenea, modalitatea de executare a pedepselor stabilite este una corectă, la dosar existând suficiente probe (vârsta tânără a acestora, perspectivele de reintegrare, studiile, situația socială și familială, conduita adoptată anterior comiterii faptelor), care să formeze convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.C. și N.S.

Concluzii

Fiecare stat se confruntă cu problemele corupției și urmările sale negative. Totuși până în prezent nu s-a găsit nicio soluție pentru înlăturarea ei definitivă. Aceasta nu înseamnă însă că nu se poate face nimic în sensul diminuării dimensiunilor sale. Incapacitatea statului de a lupta individual, cu eficiență maximă împotriva luării de mită poate fi acoperită de o colaborare internațională care să aibă ca rezultat elaborarea unei strategii anticorupție bine definită și crearea unor structuri care să o stopeze în mod optim.

Cauze diverse policice, economice, sociale, morale concură la dimensionarea infracțiunii. Efectele luării de mită nu pot fi detectate și eradicate decât printr-un efort concentrat în care –și găsesc locul deopotrivă autoritățile, instituțiile statului și cetățenii, sau altfel spus societatea în ansamblul său.

Analizând modurile de manifestare a luării de mită, implicit posibilitățile preîntâmpinării ei nu se poate ocoli problema atitudinii și reacției cetățenilor, cei care în ultimă instanță suportă consecințele nefaste.

Contribuția acestora la stoparea sau diminuarea propagării consecințelor corupției este incontestabilă. Este unanim recunoscut că actul de luare de mită nu este unul secret, reprezentând un pact al tăcerii ce îi reunește pe toți cei care participă la comiterea lui și care au interesul comun de a nu dezvălui activitățile lor. Lipsa vizibilă a victimelor accentuează dificultatea declanșării urmăririi penale și sancționării afacerilor corupte. Această barieră ar putea fi depășită prin implicarea activă a cetățenilor fără de care chiar și cele mai bune și mai moderne servicii represive ar fi incapabile să obțină eficiența dorită.

Trebuie reținută și ideea existenței unui sistem social-educativ care să acorde o atenție deosebită propagării valorilor etice, punându-i în gardă pe tineri asupra pericolelor luării de mită. Ține de responsabilitatea fiecăruia însușirea unei educații în spiritul respectării valorilor sociale. Este vorba de o investiție pe termen lung, care va permite societății să se protejeze mai bine contra infracțiunilor de corupție. A explica pericolele luării de mită și a promova valori ca încrederea, integritatea și respectul în cadrul programelor educative vor contribui la formarea normelor morale ale generațiilor viitoare și la dotarea lor cu o capacitate sporită de rezistență în fața cupidității, dovedind onestitate și decență.

După cum se poate observa în noua formă a codului penal primirea banilor sau foloaselor este incriminată penal dacă este realizată în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea, întârzierea sau efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu, spre deosebire de textul în vigoare, în cadrul căruia banii sau foloasele se percep în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii sau efectuării unui act contrar atribuțiilor de serviciu. Astfel legiuitorul va schimba esențial sub raport temporal modalitatea de când primirea, pretinderea ori acceptarea foloselor se realizează după îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii sau după ce a fost efectuat actul contrar atribuțiilor de serviciu de către funcționar.

Legiuitorul încearcă să introducă în cadrul scopurilor pentru care se primește mita și urgentarea actului de serviciu, acesta fiind oricum cuprinsă în conținutul scopului ce vizează îndeplinirea actului aflat în competența funcționarului.

Bibliografie

Basarab Matei, Viorel Pașca, Gheorghiță Mateiuț, Tiberiu Medeanu, Constantin Butiuc, Mircea Bădilă, Radu Bodea, Petre Dungan, Valentin Mirișan, Ramiro Mancaș, Cristian Miheș, Codul penal comentat, Volumul II. Partea specială, Editura Hamangiu, București, 2008

Bogdan Sergiu, Drept penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, București, 2009

Boroi, Alexandru, Drept penal: partea specială, Editura CH Beck, București, 2011

Bulai Costică, Avram Filipaș, Constantin Mitrache, Bogdan Nicolae Bulai, Cristian Mitrache, Instituții de drept penal, Editura Trei, București, 2008

Dănileț Cristi, Corupția și anticorupția în sistemul juridic, Editura C. H. Beck, București, 2009

Dobrinoiu Vasile, Corupția în dreptul penal român, Editura Atlas Lex,1995

Filipaș Avram, Drept penal român. Partea specială, Editura Universul Juridic, 2008

Goldeanu Romeo, Luarea și darea de mită, Editura Hamangiu, București, 2009

Hotca Mihai Adrian, Noul cod penal și Codul penal anterior, Editura Hamangiu, București, 2009

Murea Marius, Luarea de mită și primirea de foloase necuvenite : infracțiuni de corupție, Editura Wolters Kluwer, București, 2009

Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Ediția a IV-a, Editura Hamangiu, București, 2009

Andrescu Alina, Discuții privind criteriile de delimitare dintre infracțiunile de primire de foloase necuvenite și luarea de mită, în Revista Dreptul, nr. 4 din 2009

Pop Virgil, Funcționar cu atribuții de control, în Revista Dreptul nr. 4/1996

Revista Dreptul nr 2/2000

www.just.ro

www.unmikonline.org

www.scj.ro

www.legalis.ro