Logodna In Timpurile Biblice

Logodna în timpurile biblice

Introducere

Pentru noțiunea de familie, limba ebraică biblică folosește termenul de “baith”, care definește atât casa care-i adăpostește pe membrii unei familii: “Se sprijină pe casa ta, dar ea nu se ține; se agață de ea, dar casa se prăvale.” (Iov 8, 15), cât și membrii și descendenții unei familii: “Că l-am ales, ca să învețe pe fiii și casa sa după sine să umble în calea Domnului și să facă judecată și dreptate…”. (Facere 18, 19)

Ca în orice societate, familia are la bază unirea bărbatului cu femeia prin căsătorie. Astfel, căsătoria biblică a apărut, ca o urmare firească a celui mai nobil sentiment, în formă monogamă, potrivit căruia un bărbat și o femeia se angajează reciproc să-și împartă viața în vederea împlinirii rostului pentru care au fost creați.

Cu toate că femeia era subordonata bărbatului, așa cum reiese chiar din Decalog, în care poruncile sunt adresate bărbatului prin folosirea exclusivă a sufixului pronominal la masculin: “bineka” = “sluga ta”: “Iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: Să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine…” (Ieșirea 20,10), rolul femeii creștea substanțial când devenea mamă, întrucât fiul era continuatorul familiei. Soțul se atașa de ea, iar copii îi datorau multă prețuire: “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ți-l va da ție” (Ieșirea 20, 12).

În iudaismul din perioada celui de-al doilea Templu (Templul lui Zorobabel – sfințit în anul 515 î.Hr), pentru cea mai mare parte a populației evreiești din Palestina, familia reprezenta instituția socială centrală. Deși exista o minoritate care promova și celibatul ca alternativă de viață socială, cei mai mulți evrei considerau căsătoria și nașterea de prunci drept o sarcină fundamentală a ființei umane.

Pentru identificarea celor mai importante trăsături ale instituției căsătoriei iudaice, cel mai de folos sunt scrierile rabinice, care, deși redactate într-o perioadă mai târzie, reflectă în bună măsură realitățile din rândul evreilor.

Însemnătatea logodnei la poporul ales

Pentru o mai bună înțelegere a textului cu privire la căsătoria din Vechiul Testament este absolut necesar a face câteva precizări: verbul mai utilizat care desemnează acest act este “laqah”, cuvânt ebraic, care înseamnă “a lua”, și în “nifal” se traduce prin “a lua în căsătorie”. În anumite situații, “laqah” este folosit ca: “pentru a lua în posesie”, “pentru a alege”, “pentru a accepta”, care arată că în societatea israelită, bărbatul a fost cel care a avut inițiativa în căsătorie, femeia fiind de multe ori obiect. Termenul ebraic “chatunnah”, referindu-se la ritualul de căsătorie, este întâlnit numai în Cartea Proorocului Solomon, Cântarea Cântărilor 3, 11: “Ieșiți, fetele Sionului, priviți pe Solomon încoronat, cum a lui maică l-a încununat în ziua sărbătorii nunții lui, în ziua bucuriei inimii lui!” De asemenea, un alt cuvânt, folosit la fel de rar, este “onah“ (care, probabil, vine de la verbul “anah”, însemnând: "pentru a răspunde", precum și “pentru a certifica“), care exprimă ideea de coabitare, astfel: „Iar dacă va mai lua și pe alta, atunci ea să nu fie lipsită de hrană, de îmbracaminte și de traiul cu bărbatul său.” (Ieșire 21, 10).

Cuvântul din Vechiul Testament tradus în română „logodnă” este ebraicul „aras” și înseamnă angajament să te căsătorești, sau a te lega cu promisiunea să te căsătorești cu cineva. De fapt, în limba engleză, chiar așa și se numește logodna „engagement”, adică angajament. Bărbatul și femeia, logodiți fiind, sunt considerați deja soț și soție, dar fără dreptul de a întreține relații sexuale până la nuntă.

La poporul ales, căsătoria nu avea un caracter religios, de taină, așa cum avea să devină în creștinism, unde iubirea devine "plinătatea și integritatea vieții creștine".

Vechii evrei disociau căsătoria în două acte distincte: logodna și cununia. Actul logodnei aducea față în față cele două părți: părinții sau fratele mai mare al logodnicei și părintele logodnicului. Discuțiile se purtau în prezența unor martori și se întărea printr-un legământ, așa cum citim în cartea profetului Maleahi: "Și de ziceți: De ce? Din pricină că Domnul a fost martor între tine și femeia tinereților tale, față de care tu ai fost viclean, deși ea era tovarășa ta și femeia legământului tău". (Maleahi 2, 14) Contractul dintre cei doi logodnici era întărit printr-un legământ în fața lui Dumnezeu, iar apropierea logodnicei de casa viitorului mire se făcea prin cumpărare; soțul le mulțumea părinților logodnicei cu o anumită sumă de bani, sau prin muncă.

Totodată, trebuie subliniat faptul că "raporturile dintre Dumnezeu și Israel devin modelul exemplar al raporturilor dintre bărbat și femeie în căsătorie, altfel spus, arhetipul sacru al cuplului uman". Astfel, ideea providenței lui Yahwe asupra fecioarei Israel se regăsește în multe texte ale Scripturii Vechiului Testament, dar versetele de la Proorocul Ieremia sunt de o foarte mare însemnătate, prin faptul că vorbește despre o nouă rânduială, un nou legământ, între "parteneri": "Atunci mi S-a arătat Domnul din depărtare și mi-a zis: "Cu iubire veșnică te-am iubit și de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința. Din nou te voi pune în rânduială, fecioara lui Israel, din nou te voi înfrumuseța cu timpanele tale și vei ieși la hora celor ce se veselesc"". (Ieremia 31, 3-4) Iar în altă parte Sfânta Scriptură vorbește despre căderea fecioarei lui Israel, prin neascultare și încălcare a legământului: "Căzut-a ca să nu se mai scoale fecioara lui Israel, trântită stă la pământ și nimeni nu o ridică!" (Amos 5, 2) Strigătul "Tatăl meu, Prietenul tinereților mele Tu (ai fost)!" este "venirea în sine" a lui Israel. Atunci Domnul i Se arătă "din depărtare", mărturisindu-Și dragostea veșnică și promițându-i "fecioarei lui Israel" restabilirea stării firești, dar nu starea de dinaintea păcatelor ei, ci o stare înnoită.

Însuși Sfântul Apostol Pavel compară Biserica din Corint cu o fecioară care se înfățișează Mirelui Hristos (II Corinteni 11, 2): "Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită".

Comentând textul Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Că te-am logodit unui bărbat, fecioară curată". Deci nu mie, ci Aceluia pe care-L râvnesc, Căruia v-am logodit. Că timpul de față este timp de logodnă, iar timpul când vor zice: "a sosit Mirele" este altul. O, ce lucruri noi și minunate! În lume, fecioarele rămân astfel până la măritiș, iar după măritiș nu mai sunt fecioare. Dar aici nu este așa, ci chiar dacă nu ar fi fecioare mai înainte de măritișul acesta, se fac după nuntă fecioare. Astfel întreaga Biserică este fecioară".

Comentând și Psalmul 44, versetele 11-12: "Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată. Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău", Sfântul Ioan Gură de Aur vede în acest text actul trimiterii de Dumnezeu a slugilor Sale "ca să logodească Fiul Său pe Biserica cea dintre neamuri" și pe proorocul David săvârșitorul acestei logodne.

Normele specifice ale logodnei erau preluate din exemplele biblice, tot de acolo fiind inspirată, probabil, și ceremonia care însoțea încheierea actului. Astfel se poate explica absența unei codificări propriu-zise a formei legale pe care logodna trebuia să o îmbrace, practica fiind mult prea cunoscută și răspândită pentru a permite derapaje care să nu fie sesizate de către comunitate. Cei doi logodnici rămâneau în această stare pentru o perioadă care varia de la caz la caz, dar care în cele mai multe cazuri, nu depășea un an. Acest răstimp era socotit suficient pentru ca viitoarea soție să se pregătească pentru a fi cerută în căsătorie. Există, însă, și situații în care logodna dura mai mult de un an, uneori chiar mult mai mult, acesta părând a fi cazul dintre regale Irod cel Mare și viitoarea sa soție, Mariamna.

Întinderea logodnei se putea datora și faptului că, în concepția iudaică, fata trebuia să atingă o anumită vârstă pentru a putea fi cerută în căsătorie. Acest prag era reprezentat de vârsta de doisprezece ani, iar cazurile în care fata se căsătorea după împlinirea vârstei de optsprezece ani erau foarte rare. În ceea ce privește vârsta ideală pentru bărbați, rabinii din epoca târzie pledau pentru intervalul cuprins intre paisprezece și douăzeci și patru de ani, manifestându-se totuși o preferință pentru limita inferioară de vârstă.

Deoarece in literatura iudaică din perioada celui de-al doilea Templu cei doi logodnici puteau fi numiți soț și soție, nu e deloc surprinzător faptul că, în mentalitatea vremii, ruperea unei logodne putea avea impactul unui veritabil divorț. De altfel, bărbatul care rupea logodna era obligat, după învățăturile rabinilor, la plata unei compensații importante către familia fostei sale logodnice. Această penalitate financiară fiind similară celei care intervenea în cazul unui divorț. El, bărbatul, avea dreptul să-i dea carte de despărțire logodnicei, care își păstra castitatea și continua să locuiască în casa părinților ei până la căsătorie.

Foarte gravă era violarea unei fecioare. Dacă nu era logodită cu altul, Legea îl obliga pe vinovat să plătească tatălui ei 50 de sicli de argint și s-o i-a în căsătorie, fără a avea dreptul să o repudieze (respingă): “De se va întâlni cineva cu o fată nelogodită și o va prinde și se va culca cu ea și vor fi prinși, atunci cel ce s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint, iar ea să-i fie nevastă, pentru că a necinstit-o; toată viața lui să nu se poată despărți de ea.” (Deuteronom 22, 28-29)

În cazul în care fecioara era logodită, fapta era extrem de gravă, pentru că ea constituia un atentat la proprietatea altuia. Dacă fapta se petrecuse în cetate, erau omorâți amândoi, pentru că fata ar fi putut striga după ajutor. Dacă însă se petrecuse în câmp, fata era considerată nevinovată în fața Legii, căci se asemăna cu cel asasinat pe câmp, deoarece, chiar dacă strigase după ajutor, nu-l auzise nimeni. În acest caz era ucis numai bărbatul, după cum scrie în Sfânta Scriptură: “De va fi vreo fată tânără logodită cu un bărbat și cineva o va întâlni în cetate și se va culca cu dânsa, să-i aduceți pe amândoi la poarta cetății aceleia și să-i ucideți cu pietre: pe fată pentru că n-a țipăt în cetate, iar pe bărbat pentru că a necinstit pe femeia aproapelui său… Dacă vreun bărbat va întâlni la câmp o fată logodită și, prinzând-o, se va culca cu ea, să-l ucideți numai pe bărbatul care s-a culcat cu ea; iar fetei să nu-i faceți nimic…; pentru că el a întâlnit-o în câmp și, deși fata logodită va fi strigat, n-a avut cine s-o scape.” (Deuteronom 22, 23-27)

Era, în schimb, pedepsită cu moartea cea logodită cu un bărbat și care nu-și păstra castitatea până la căsătorie. Dacă însă dovedea că acuzația fusese numai o calomnie din partea bărbatului, acesta era bătut și își pierdea și dreptul de a mai divorța, iar tatălui fetei trebuia să-i dea 100 de sicli drept despăgubire pentru că-l defăimase. “Iar dacă cele spuse vor fi adevărate și nu se va găsi feciorie la ea, atunci fata să fie adusă la ușa casei tatălui ei și locuitorii cetății ei să o ucidă cu pietre și să o omoare, pentru că a făcut lucru de rușine în Israel, desfrânându-se în casa tatălui său…”. (Deuteronom 22, 20-21)

Evreul după Talmud:

În ceea ce privește femeia, în parte, dar și căsătoria, vechii evrei gândeau foarte diferit, mai bine zis, ciudat. Spre exemplu, din Legea lui Moise știm că cine comite un adulter cu femeia aproapelui merită moartea. Talmudul, însă, învață că Dumnezeu nu a interzis evreilor decât adulterul cu femeia aproapelui, adică cu femeile evreilor. Pentru femeile ne-evreilor lucrurile stau diferit. Astfel, capitolul Tosapoth din Talmud și faimosul Raschi (după Pentateuh, Levitic 20, 10: “De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică de se va desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul și desfrânată. ”) remarcă din acest pasaj ca la ne-evrei nu exista căsătoria. Acest raționament rușinos nu e decât unul dintre multele raționamente care neagă demnitatea umană tuturor ne-evreilor. Și în continuare mai zice: “căsătoria, o instituție morală, nu poate exista decât printre oameni. La animale este vorba doar de împerechere”.

După învățătura Talmudului evreii spun că acela care dezonorează o femeie logodită poate spera la cunoașterea legii, dând drept exemplu un verset din Cartea Deuteronom, și anume: “Moise ne-a dat o lege, moștenire a obștii lui Iacov.” (Deuteronom 33, 4)

Concluzii

În concluzie, luând textul Sfintei Scripturi din prima carte a Pentateuhului: “Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el.” (Facerea 2, 18), trebuie menționat faptul că evreii n-au interpretat întotdeauna aceste cuvine în înțelesul ca femeia trebuie să se afle într-o subordonare necondiționată față de bărbat, ci, mai curând, ca o completare a bărbatului care nu-și poate împlini singur rostul în lume. După cum foarte frumos spune și Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni: “Nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul. Căci precum femeia este din bărbat, așa și bărbatul este prin femeie și toate sunt de la Dumnezeu.” (I Corinteni, 11, 11-12)

Cu alte cuvinte, din cele prezentate se poate spune că femeia a fost pusă de Dumnezeu lângă bărbat pentru a reface, a restabili echilibrul pierdut dintre om și natură, dar, mai cu seamă, pentru refacerea comuniunii omului cu Dumnezeu.

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Oortodoxă, București, 2008.

Hrisostom, Ioan, Comentariile sau Explicarea Epistolei II către Corinteni, Traducere din limba elină, ediția de Oxonia 1845, de Arhiereul Theodosie A. Ploeșteanu, București, 1910.

Rohling, August, Evreul după Talmud, Edit. Vicovia, 2013.

Semen, pr. prof. dr. Petre, Arheologia biblică în actualitate, Edit. Trinitas, Iași, 2008.

Vatamanu, diac. prof. dr. Cătălin, Marriage in the Old Testament. A Social Reality and a Theological Metaphor Reflected in the Biblical Rhetoric, în Text și discurs religios, nr. 6, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2014.

Vladimirescu, Mihai Valentin, Viața de zi cu zi în vremea lui Iisus, Edit. Polirom, Iași, 2013.

***http://moldovacrestina.md/casatorie/ce-este-logodna

***http://www.crestinortodox.ro/morala/familia-vechiul-noul-testament-70888.html

***http://ziarullumina.ro/dumnezeu-prietenul-tineretilor-mele-15209.html