Logistica Transporturilor de Marfuri In Europa

Logistica transporturilor de mărfuri în Europa

CUPRINS

INTRODUCERE

Lucrarea prezintă tema, problematica și principalele aspecte a Logisticii și a Transportului Internațional în Europa, punându-se accent în mare parte pe următoarele teme: importanța logisticii în Europa și influența acestora, clasificarea sistemelor de transport, caracteristicile tehnico-economice ale transporturilor de mărfuri , costurile transporturilor și problematica stabilirii tarifelor de transport.

Logistica apare din ce în ce mai mult ca sector unde este posibil să se realizeze economii importante de scară, ceea ce permite obținerea unor avantaje concurențiale, mai ales în ceea ce privește costurile și câștigurile.

Transporturile reprezintă "sistemul circulator" al întregii planete și în acelasi timp, al fiecărei țări în parte, constituind o importantă ramură a producției materiale fără de care existența unei societăți moderne ar fi de neconceput.

Având în vedere necesitatea realizării legăturii între producție și consum, transporturile sunt acelea care deplasează produsele obținute în celelalte ramuri ale producției materiale, din locul în care au fost obținute în cel în care urmează a fi consumate, în cadrul pieței interne și internaționale.

Putem defini activitatea de transport ca fiind acțiuniile prin care se organizează și realizează deplasarea mărfurilor în spațiu și timp.

Transportul rutier este principalul mod de transport în Uniunea Europeană, atât pentru pasageri, cât și pentru mărfuri. În prezent, în Uniunea Europeană transportul rutier de mărfuri reprezintă peste două treimi din tonajul total.

Dezvoltarea transporturilor trebuie să respecte cerințele de siguranță și cele de protecție a mediului.

Activitățile de transport rutier, precum și activitățile conexe acestora se desfășoară cu respectarea Legislației Naționale și Europene în vigoare privind condițiile de muncă, de siguranță a circulației rutiere, de exploatare a vehiculelor și de utilizare a infrastructurii transportului rutier, având ca prioritate protecția vieții umane.

CAP. I. Logistica

Prezentare generală

Logistica poate fi definită ca un proces de administrare strategică a mișcării și depozitării stocurilor materiale și produse finite, de la furnizori până la utilizatori.

Logistica reprezintă un domeniu de activitate care a cunoscut o puternică evoluție după cel de-al doilea Război mondial și mai ales în ultimele trei decenii în privința rolului și formelor de desfășurare în economie.

Conceptul de logistică

Referitor la noțiunea de logistică există numeroase definiții, unele dintre ele dovedind interesul și preocuparea unor instituții cu vocație internațională pentru această activitate.

AFNOR (Association Français de Normalisation) definește logistica „ca funcție a cărei finalitate este satisfacerea nevoilor exprimate sau latente în cele mai bune condiții”.

CEE/ONU și CEMT (Conseil Européen des Ministres des Transports): „Logistica este un proces de concepere și management. Acest lanț poate cuprinde furnizarea de materii prime necesare producției, trecând prin gestiunea materialelor la locul de producție, livrarea către depozite și centrele de distribuție, manipularea, condiționarea și distribuția finală la locul de consum.”

Dicționarul explicativ al Limbii Române definește logistica în 2 moduri:

„Ansamblu de operații de deplasare, de organizare, de aprovizionare”.

„Metodele și mijloacele de organizarea funcționării unui serviciu, a unei întreprinderi etc.”.

În limba engleză, cuvântul logistics desemnează arta și știința conducerii și controlului fluxurilor de mărfuri, informații și alte resurse de la sursa producției până la piață.

Ea implică integrarea informațiilor transportul, stocarea, depozitarea, manipularea materialelor și ambalarea lor.

Literatura de specialitate prezintă adesea și definiții ale logisticii prin cei 6 sau 7 P, respectiv cantitatea potrivită din bunurile potrivite, la timpul potrivit, cu calitatea potrivită, la costul potrivit, la locul potrivit, cu informațiile potrivite tuturor participanților.

Astăzi, sectorul logistic s-a dezvoltat, devenind un sector de activitate de sine-stătător. Acest avânt viguros este în principal datorat fenomenelor de externalizare a logisticii de către întreprinderile industriale și de complexitatea crescută de transport și logistice. A devenit un nou domeniu economic, care în afara de transport înglobează depozitarea, manipularea, serviciile informatice etc.

Istoricul noțiunii de logistică

Deși din cele prezentate anterior se poate constata multitudinea de sensuri și de definiții ale noțiunii de logistică.

Începând cu secolul al XVIII-lea s-au manifestat 3 etape principale în modul de tratare a logisticii în armatele moderne:

primul mod de organizare este asociat armatelor statice, în care aprovizionarea se realizează din magaziile proprii;

al doilea mod corespunde concepției napoleoniene care în esență, caută alimentele necesare aprovizionării armatelor în țările ocupate;

al treilea mod a apărut către anii 1870 și s-a sprijinit pe industrializarea aprovizionării;

Marile evoluții ale sectorului logisticii

anii 70 se caracterizează prin începerea activității logistice, care rămâne o activitate internă a întreprinderii, manifestată prin activitatea desfășurată pe operațiune și logica. Preocuparea întreprinderilor industriale este de a răspunde unei cereri de masă care conduce la existența unor capacități importante de stocare. Această evoluție a determinat o creștere puternică a cererii de transport, care a antrenat o raționalizare a transporturilor de mărfuri, ceea ce a pus problema managementului în acest domeniu și a stabilirii rutelor de deplasare. Este perioada în care se dezvoltă logistica, bazată pe o rețea de depozite locale și regionale. Transportul devine o activitate primordială, fiind necesare negocieri directe între transportatori și expeditori.

anii 80 marchează debutul lanțului logistic care vizează coordonarea diferitelor funcții ale întreprinderii, având o logică de distribuție bazată pe obiectivul de reducere a costurilor. În această etapă apar funcțiile și meseriile logistice, precum și existența logisticii.

Trecerea la fluxurile atrase determină necesitatea unei distribuții mai rapide a produselor. Este perioada când se extinde progresiv sistemul „just-in-time” acolo unde acesta este posibil. Localizarea optimală a depozitelor și platformelor devine esențială și apar platformele naționale. În aceste condiții se cere tot mai multă calitate și fiabilitate în ceea ce privește serviciile logistice.

Anii 90 se caracterizează prin strategii logistice bazate pe organizarea și optimizarea lanțului logistic. Logistica devine un serviciu pentru client cu valoare adăugată. Numărul de articole este în puternică creștere și are loc o diminuarea a greutății livrărilor. Urmare a acestor tendințe se externalizează tot mai mult activitatea de transport, o dată cu creșterea distanțelor de livrare, însoțită de prestații anexe în depozite – ambalarea produselor, post-fabricarea, etc.

Anii 2000 evidențiază apariția firmelor specializate în logistică și avântul Supply Chain Management. Se manifestă noi instrumente informatice datorate Internetului și o mai mare personalizare a produsului. Ca atare, se raționalizează numărul depozitelor, se definesc cantitățile stocate, ceea ce se traduce printr-o creștere a cererii de transport ca frecvență și distanță. Se produce accelerarea fluxurilor de mărfuri, se optimizează transporturile. Este necesar să se ia în considerare o serie de aspecte tehnice – operațiuni de vămuire, transferul de proprietate asupra mărfurilor etc.

Prestatorii serviciilor logistice

Prestatorul logistic poate fi definit ca „un profesionist care administrează fluxurile de mărfuri și informații, de la uzină până la raioanele din magazine, sau chiar până la clienți”.

Tendința actuală a prestatorilor logistici este de a se concentra mai mult spre operațiunile logistice, decât spre cele de transport, care sunt tot mai mult externalizate după subcontractări de al doilea grad. Această tendință s-a accentuat în ultimul timp, odată cu avântul noilor tehnologii ale informațiilor, care a permis evoluția competenței prestatorului logistic de la 3 PL (Third party logistics) spre 4 PL (Fourth party logistics).

3 PL sunt operatorii logistici numiți „clasici”, care asigură misiuni de depozitare, operații asociate (manipulare, pregătirea comenzilor etc.), cât și transportul mărfurilor cu propriile lor mijloace.

4 PL sunt operatorii care asigură coordonarea prestațiilor logistice, fără a dispune de mijloace umane. Principiul de acțiune al acestui operator este de a externaliza la terți ansamblul lanțului logistic.

Tipuri de logistică

Termenul logistică acoperă o mare diversitate de domenii. Ca atare, este greu de realizat o structurare corespunzătoare a sensurilor și a implicațiilor pe care le presupune logistica.

O împărțire tradițională a logisticii este aceea care împarte această activitate în două forme fundamentale. Una optimizează un flux continuu de materii prime, produse printr-o rețea de legături de transport și noduri de stocare – formând ceea ce se numește logistică globală.

Cealaltă coordonează o parte a resurselor întreprinderii pentru a realiza o anumită activitate – logistica diferitelor activități ale întreprinderii. Dacă logistica unei activități este o logistică internă întreprinderii, logistica globală a devenit un factor strategic, care oferă avantaje concurențiale.

De fapt, competitivitatea unei întreprinderi constă din ce în ce mai mult în capacitatea sa de a reduce durata tuturor activităților sale (comercial, transport, livrare etc.). Reactivitatea a devenit astfel, cuvântul de ordine al întreprinderii.

Pentru atingerea acestui obiectiv este necesar să se realizeze o comunicare între toți membrii unui lanț care traversează fluxurile financiare și de informații, înainte de a efectua orice acțiune care vizează optimizarea logisticii globale. În acest mod, lanțul logistic este extins într-o manieră globală, adică în afara întreprinderii, pornind de la ansamblul furnizorilor și până la client.

Funcția logistică administrează direct fluxurile materiale și indirect fluxurile asociate imateriale. În funcție de sensurile fluxurilor materiale, logistica poate fi divizată în logistică din amonte, logistică din aval și logistică inversă.

Logistica din amonte cuprinde:

dezvoltarea în interiorul sau exteriorul întreprinderii client și căutarea surselor de aprovizionare prin relații cu fabricanți (producători, furnizori), prestatori de servicii, consultanți în domeniul logistic;

aprovizionare, care implică noțiunea de contract;

cumpărarea care induce noțiunea de comandă;

transportul în amonte și operațiunile de vamă pentru circulația mărfurilor;

Logistica din aval cuprinde:

stocarea mărfurilor în depozite;

supraambalarea, constituirea loturilor, condiționarea, etichetarea etc.;

pregătirea comenzilor;

Logistica inversă:

Se referă la circulația mărfurilor de la consumatorul final la punctul de reparare sau distrugere definitivă. De asemenea, această logistică se referă și la returul mărfurilor de la client.

Domeniul și rolul funcției logistice în întreprindere

Activitățile logistice se integrează în roată viața întreprinderii. Se folosește noțiunea de lanț logistic cu scopul de a da o logică globală circulației ansamblului de fluxuri ale întreprinderii. Însă, extinderea câmpului de aplicare a analizei logistice depinde direct de nivelul de dezvoltare a funcției în cadrul întreprinderii.

Distingând operațiunile de planificare, administrative și fizice ca aparținând procesului logistic există o serie de domenii specifice:

operațiunile de planificare cuprind domeniile: previziunea cererii de produse finite, corectarea ei prin urmărirea comenzilor sau mai târziu, programarea transportului în vederea livrării lor, gestiunea produselor, planificarea operațională a producției, programarea mijloacelor de producți, etc.;

operațiunile administrative cuprind domeniile: tratarea administrativă a comenzilor, urmărirea serviciului prestat, controlul rutelor de livrare, evidența stocurilor de produse finite, comenzi ale depozitelor regionale către cele centrale, comenzi la producție, evidența stocurilor de materiale și componente, etc.;

operațiunile fizice cuprind domeniile: pregătirea fizică a comenzilor, realizarea livrării comenzilor, aranjarea și întreținerea articolelor în depozite, livrări către depozitele regionale de la cele centrale, transferul și manipularea de la ieșirea din producție până la depozitul central, asamblarea la ieșirea din uzină, transferur inter-ateliere, transferul și manipularea materialelor, livrarea materialelor de la originea lor până la locul de transformare etc;

Logistica are un rol important pentru întreprindere, circa 87 % din timpul în care un produs se găsește într-un loc, utilizat pentru deplasarea și stocarea lui. Logistica urmărește implicarea integrării controlului circulației fluxurilor în strategia întreprinderii. Logistica poate condiționa:

1. Creșterea întreprinderii. fie pentru că strategia implică un control perfect al problemelor logistice, fie pentru că logistica este o parte componentă a strategiilor industriale la care ea contribuie prin modelarea lor;

2. Controlul costurilor. Aceasta se poate realiza:

printr-o cunoaștere mai bună a ansamblului costurilor produsului, de la aprovizionarea cu materii prime până la post-vânzare, în special când întreprinderea dispune de o logistică integrată;

prin scăderea costurilor logistice datorită unei abordări și acțiuni globale asupra ansamblului fluxurilor întreprinderii.

3. Posibilitatea de a externaliza o parte din activitățile întreprinderii. Analiza logisticii permite întreprinderii să se concentreze pe vocația sa principală, încredințând unor forme specializate unele operațiuni ca transportul și stocarea mărfurilor. Întreprinderea poate recurge la prestări de servicii, la subcontractare .

4. Normalizarea produselor și procesului de management. Optimizarea fluxurilor implică elaborarea de norme:

de standardizare a anumitor componente și produse;

relative cantităților stocate sau transportate;

referitoare la procedurile de programare-lansare;

referitoare la costuri.

5. Diversificarea întreprinderii. Controlul lanțului logistic permite întreprinderii lărgirea gamei activităților sale.

6. Flexibilitatea și adaptabilitatea întreprinderii, datorate, între altele, dezvoltării normalizării, unei mai mari suplețe în distribuția din amonte și aval, unui mai bun control al gestiunii transportului și stocării.

Logistica influențează direct:

mediul local al întreprinderii – dezvoltarea regională, infrastructura de transport, etc.;

mediul național al întreprinderii – politica transporturilor, cercetarea științifică, progresul tehnic, etc.

Relațiile dintre logistică și distribuție

Distribuția poate fi definită atât prin activităților din care se compune, cât și prin cea a întreprinderilor participante la aceste activități. Distribuția cuprinde ansamblul activităților care se desfășoară din momentul în care produsul intră în depozitul de livrare al producătorului, în forma sa utilizabilă și până la recepția lui de către consumator.

Obiectul distribuției îl formează mărfurile, fluxul fizic al acestora de la producător până la consumator este însoțită, precedată sau urmată de alte tipuri de fluxuri: fluxul negocierilor, fluxul finanțării, fluxul informațional, fluxul riscurilor, fluxul comenzilor și fluxul plăților. Prezența distribuitorilor între producători și consumatori determină economii de efort.

Distribuția are în vedere asigurarea disponibilității produsului. În concepțiile tradiționale, distribuția este rezumată la plasarea produsului potrivit la locul potrivit și la timpul potrivit.

Canalul de distribuție reprezintă traseul pe care îl parcurge un produs de la producător la consumator, fără a-și modifica starea fizică. Canalul de distribuție se caracterizează prin trei dimensiuni:

lungimea, care se referă la numărul etapelor sau verigilor intermediare prin care trec mărfurile de la producător la consumator; în funcție de prezența intermediarilor în canalul de distribuție, acestea pot fi directe sau indirecte.

lățimea, care este dată de numărul intermediarilor din cadrul fiecărei etape prin care se realizează distribuția unui produs. Lățimea canalului crește o dată cu apropierea produsului de consumator;

adâncimea, care exprimă gradul de proximitate față de consumator.

Circuitul de distribuție desemnează totalitatea canalelor de distribuție prin care circulă un produs de la producător la consumator.

Rețeaua de distribuție cuprinde ansamblul persoanelor fizice sau juridice care participă la vânzarea unui produs al unui producător către consumatorii lui. Rețeaua de distribuție poate fi:

extensivă sau deschisă, când vânzarea produsului poate fi acordată unui număr mare de intermediari, urmărindu-se o difuzare largă a produsului;

selectivă, când sunt utilizați câțiva intermediari, de regulă specializați în vânzarea anumitor produse;

exclusivă, când se recurge la un singur distribuitor cu care se încheie un contract de exclusivitate asupra vânzărilor într-un teritoriu dat.

Pentru ilustrarea tuturor acestor noțiuni redăm în figura următoare un exemplu de circuit de distribuție de legume-fructe în Europa:

Fig. 1.1. Circuit de distribuție pentru legume-fructe în UE.

În figura de mai sus apar 6 canale de distribuție numerotate de la 1 la 6. Canalul 1 este un canal direct (de exemplu, vânzarea legumelor și fructelor se face în fața producătorului). Canalele 2 și 3 sunt scurte. Canalele 4, 5 și 6 sunt canale lungi.

Dacă în cazul canalului 4 presupunem că există un singur centru de achiziție, 5 comercianți cu ridicata și de piețe agro-alimentare și magazine, atunci lățimea canalului este egală cu 1 în veriga centrului de achiziție, cu 5 la nivelul unităților.

Logistica transporturilor de mărfuri în context internațional

Alegerile logistice constituie prelungirea indispensabilă a politicii comerciale a întreprinderii. Există funcții ale analizei fluxurilor de marfă cum ar fi: gruparea mărfii, recepționarea acesteia, etc. O gândire globală trebuie să conducă la întocmirea unui caiet de sarcini în care sunt definite:

natura mărfurilor tranzacționate (dimensiuni, greutate, fragilitate, etc.);

exigențele clienților (întârzieri, cantități, preț);

zonele geografice vizate ( timpul tranzitării, siguranța, etc.);

serviciile furnizate la plecare sau la sosire pe tipuri de clienți, pe regiuni;

elementele particulare definesc nivelul prestării serviciului: imaginea mărcii, întârzieri, costuri etc.

Acest caiet de sarcini ține cont de propunerile și observațiile formulate de către toate serviciile întreprinderii și în special de cele comerciale.

Soluția logistică globală face necesară realizarea unei analize a nevoilor de stocare și a frecvențelor de livrare. Alegerea soluției tehnice necesită studierea diferitelor oferte de transport. Pentru expedițiile internaționale întreprinderea negociază deseori cu același transportator, ceea ce poate conduce la obținerea unui serviciu personalizat precum și a unor tarife avantajoase.

a) Stocarea și frecvența livrărilor

Stocarea mărfii reprezintă un cost pe care fiecare întreprinde încearcă să-l minimizeze trimiterea acestuia. Chiar și firmele de distribuție caută să reducă stocul lor de vânzare. Exportatorii trebuie să facă un compromis între itinerariul lor financiar și cel al clientului lor, optimizând cantitățile ce urmează să fie livrate.

Modalitatea de stocare este de asemenea o alegere importantă: poate fi situată în apropierea amplasamentelor de producție sau în apropierea întreprinderii clientului, cu alte cuvinte în străinătate.

Livrarea unor cantități importante permite furnizorului o mai bună exploatare a capacităților diferitelor tipuri de transport. Cu toate acestea, clientul este cel penalizat, prin obligarea lui de a finanța stocurile, mai ales de consecințele pe care le implică livrările de mărfuri cu frecvență redusă. În toate cazurile, trebuie căutată o soluție optimă care ține cont de ansamblul restricțiilor.

b) Perioada de indisponibilitate a mărfii pe timpul transportului

Durata totală a transportului și respectarea termenelor sunt factori competitori din ce în ce mai importanți într-un context în care noțiunile „exact la timp” și „stoc-zero” au devenit criterii ce demonstrează o bună gestiune. În plus, anumite produse nu permit decât un timp de imobilizare foarte scurt.

c) Calitatea prestărilor

Poate fi definită ca fiind acea capacitate a transportatorului de a respecta ansamblul cerințelor și restricțiilor în contractul de export-import prin asumarea responsabilității operațiunii de la început până la sfârșit.

d) Siguranța mărfii pe timpul transportului

Depinde de tipul transportului ales și de caracteristicile ambalajului fiind exprimată prin indicatori cum ar fi: numărul încărcăturilor avariate, controlul mărfii la descărcare și la încărcare.

Logistica vămuirii mărfurilor

Vămuirea mărfurilor reprezintă a activitate importantă în comerțul internațional, cu incidențe asupra alegerii unei anumite strategii logistice. Ca atare, capătă o atenție specială atât la nivel național, cât și regional (de exemplu Uniunea Europeană);

Aspecte generale ale vămuirii mărfurilor

Operațiunile de vămuire a mărfurilor constă în îndeplinirea unor formalități la importul sau exportul lor. Tehnica vămuirii mărfurilor reprezintă un ansamblu de procedee, metode, reglementări interne și internaționale prin care se realizează verificarea corectitudinii intrărilor sau ieșirilor de mărfuri în țară.

Acestea au în vedere întocmirea și verificarea documentelor vamale, stabilirea drepturilor vamale și încasarea acestora de către autoritățile vamale. Pe baza documentelor prezentate de către declarantul mărfurilor autoritățile vamale verifică mărfurile prin sondaj, compară situația reală cu cea înscrisă în documente, încadrarea corectă în tariful vamal a mărfurilor precizate în declarația vamală cu scopul obținerii liberului de vamă.

Logistica în import-export în context vamal urmărește asigurarea și realizarea unei căi rapide de deplasare, apelarea și folosirea unor mijloace moderne de manipulare, încărcare-descărcare, problematica transporturilor și se ghidează și respectă utilizarea strictă a documentelor solicitate. Transportul, ca element determinant în această logistică influențează eficiența operațiunilor de import-export prin cost și un timp redus. Deplasarea mărfurilor în caz de import-export presupune fenomenul de tranzitare, ceea ce solicită cunoștințe de administrativ și juridic. Trecerea frontierei depinde de alegerea regimului de import-export.

În general, operațiunile de vămuire se efectuează într-un punct vamal, care diferă ca localizare în funcție de tipul de transport:

pentru transportul feroviar punctul vamal se poate găsi la intrarea și ieșirea din țară;

pentru transportul naval punctul vamal se găsește în port;

pentru transportul aerian punctul vamal se găsește în aeroport;

pentru transportul rutier punctul vamal se găsește în interiorul țării în diverse platforme stabilite de Direcția Generală a Vămilor;

Începând cu anul 2000, operațiunile de vămuire pot fi făcute și la sediul firmei dacă are o cifră de afaceri mare din comerț. În acest caz vămuirea este efectuată de o persoană încadrată la acea firmă și se realizează prin echipament electronic conectat la Direcția Generală a Vămilor.

În realizarea operațiunilor de vămuire sunt utilizate o serie de documente generale: codul vamal, regulamentul vamal, tariful vamal etc.

Tariful vamal conține gruparea produselor după criterii internaționale menționarea originii mărfurilor, preferințele față de anumite țări, TVA, precum și alte taxe.

Documentele specifice necesare operațiunilor de vămuire se referă la certificate de origine, certificate sanitare, polițe de asigurare pe timpul transportului, lista coletelor (packing list), uneori facturi. În afara acestora documentul de bază este factura comercială, care conține denumirea mărfurilor, costul ambalajelor, costul transportului etc. și se folosește pentru calculul valorii care va fi menționată în declarația vamală.

În controlul vamal este important și titlul de transport, care la rândul său prezintă denumirea mărfurilor, fiind expresia încheierii unui contract de transport și poartă nume diferite, funcție de modalitatea de transport:

conosament maritim–document de recunoaștere a mărfurilor, contractului de transport;

scrisoare de transport maritim – document de transport negociabil;

scrisoare de transport fluvială;

scrisoare de transport aeriană;

scrisoarea de transport auto internațională scrisoarea de trăsură în transportul feroviar;

lista sacilor poștali pentru trimiterile prin poștă;

conosamentul direct pentru transporturile multimodale.

Pentru simplificarea și armonizarea procedurilor în UE s-a introdus documentul administrativ unic (DAU).

Controlul mărfurilor la export se poate face la nivel de produs, de utilizare sau de proveniență. Din punctul de vedere al controlului la nivel de produs, mărfurile se grupează în libere. În ceea ce privește utilizarea produselor se urmărește punerea lor în consum, simpla ieșire din țară prin export, dacă marfa utilizată în altă țară are loc ca urmare a punerii în liberă folosire pentru produse importate și vămuite, dacă aceasta se află în tranzit sau dacă se aplică un regim de suspendare. Controlul provenienței mărfurilor are în vedere respectarea regimului vamal în funcție de țara de origine.

Operațiunile de vămuire a mărfurilor importate cuprind următoarele etape:

sosirea mijlocului de transport în punctul vamal;

prezentarea documentelor de transport;

prezentarea sau întocmirea declarației vamale;

verificarea documentelor;

calcularea taxelor și a TVA;

acordarea liberului de vamă;

O etapă în operațiunile de vămuire se referă la controlul mijlocului de transport. Deși tendința este de a simplifica activitatea de control și de scurtare a timpului petrecut în punctul vamal, controlul mijlocului de transport se efectuează astfel:

la transportul aerian – interiorul aeronavei, cabina piloților, saloanele de călători, grupurile sanitare, bucătăria, etc.;

la transportul feroviar – cabina personalului de conducere, sala motorului, in exteriorul a vagoanelor, zona tehnică, vagoanele tehnice, toate golurile și spațiile de depozitare etc.;

la transportul auto – cabina șoferului, integritatea exterioară a caroseriei, starea sistemelor de închidere-deschidere a ușilor, rezervorul de carburant, platformele, remorca, sigiliile;

la transportul pe apă – toate punțile, cabinele, punctul de comandă a navei, sala mașinilor, depozitul de alimente, bucătăria etc.

Documentele solicitate în vamă diferă în funcție de tipul mijlocului de transport, după cum urmează în continuare.

La transportul feroviar se cere actul de transmitere a garniturii de tren care cuprinde: numărul fiecărui vagon, numărul scrisorilor de trăsură, denumirea și cantitatea mărfurilor în limba română; la export se trece și numărul documentului vamal de la prima vămuire și unitatea vamală care a emis acel document;

La transportul rutier se prezintă următoarele documente: certificatul de înmatriculare a mijlocului de transport, documente însoțitoare ale mărfurile transportate, carnetul TIR, etc.;

La transportul pe apă, în termen de 24 ore de la acostare, la import, se prezintă unității vamale manifestul original al încărcăturii și simultan se depune o copie. Pe manifestul încărcăturii se înscrie numărul fiecărui conosament. Agenții de navă sunt obligați să scrie pe copia manifestului denumirea mărfurilor în limba română. Pentru operațiile de descărcare-încărcare sau transbordare comandantul, proprietarul sau agentul navei au obligația de a solicita unității vamale un permis vamal. În permisul vamal se înscriu datele de identificare ale mărfurilor. Comandantul vasului care a acostat trebuie ca în maximum 10 ore să depună o declarație la unitatea vamală din port referitoare la:

armamentul, munițiile, materialele explozibile, produsele și substanțele stupefiante, psihotrope și toxice;

alte bunuri prohibite la introducerea sau scoaterea din țară, conform normelor legale;

produsele din tutun și băuturile alcoolice aparținând navei și membrilor echipajului;

alimentele și obiectele nefolosite de uz curent aparținând navei;

bunurile nefolosite și bunurile care nu sunt de uz personal;

bunurile de valoare ale membrilor echipajului.

La transportul aerian există un manifest al încărcăturii cu elemente asemănătoare ca la transportul pe apă. Termenul de depunere a manifestului este de maximum 2 ore de la aterizare. În plus, comandantul este obligat să declare produsele și substanțele stupefiante, toxice aflate la bord.

Ca principii generale, mărfurile care intră în țară se înscriu de către autoritățile vamale în Registre de evidență, iar atunci când există unele documente înscrierea se face pe baza constatărilor lucrătorului vamal. Mărfurile pentru export se declară și se prezintă autorităților vamale de la frontieră împreună cu documentele de transport astfel:

la transportul feroviar cu cel puțin 2 ore înaintea plecării garniturii;

la transportul rutier imediat după sosirea la frontieră;

la transportul pe apă imediat după încărcarea pe vas a fiecărei bucăți de marfă;

Vămuirea mărfurilor de import-export în Uniunea Europeană

Mărfurile cu destinație în UE venind din afara uniunii sau cu origine în UE și destinație în afara acesteia vor avea declarația vamală detaliată și au un statut juridic precis numit regim vamal.

Declarantul mărfii poate fi:

orice persoană fizică sau juridică stabilită în UE, expeditor sau destinatar real al mărfii;

reprezentantul lor;

comisionarii/intermediari agreați care acționează în nume propriu;

titularii unei autorizații de liber de vamă;

În toate cazurile, declarantul este responsabil de exactitatea declarațiilor furnizate și mai ales de toate elementele de drept ce vor servi la stabilirea taxelor: originea mărfurilor, valoarea în vamă, poziție tarifară.

În cazul în care importatorul nu poate, dintr-un motiv anume să prezinte la momentul vămuirii fie un document, este totuși posibilă întocmirea declarației și dispunerea de marfă, utilizând procedura D 48. Declarantul completează formularul și se angajează ca în 30 de zile prezinte documentul lipsă. Ca atare, se vor percepe taxe și penalități.

Declarația vamală cuprinde 3 elemente fundamentale:

poziția tarifară;

originea mărfii;

valoarea mărfii în vamă;

Tariful Vamal Integrat Comunitar (TARIC = „Tarif Intégré de la Communauté) a fost reglementat din punct de vedere juridic prin articolul 2 din Regulamentul 2658/87. TARIC-ul conține nomenclatura în toate limbile oficiale ale UE pentru toate cele 15.000 subdiviziuni. El arată nivelul taxelor vamale aplicabile și măsurile de politică comercială.

Originea mărfurilor este o informație necesară în cadrul aplicării tratamentului diferențiat al produselor. Această definiție se bazează pe articolele 4 și 5 din Regulamentul 802/68 și definește regimul de drept comun aplicabil de fiecare dată când regimul preferențial nu se folosește.

Articolul 4 precizează că bunurile obținute în totalitate într-o singură țară sunt originare din acea țară. Este cazul, de exemplu, produselor minerale și vegetale provenite de pe teritoriul național al unei țări, al animalelor născute și crescute în țara respectivă.

Procedura de vămuire prevede termene de amânare a vămuirii foarte scurte și utilizarea documentului administrativ unic (DAU).

a. procedura de vămuire la export

Încă de la sosirea mărfurilor la biroul vamal, o declarație în detaliu întocmită pe filele 1, 2, 3 ale DAU este depusă cu documentele anexe: factură, declarație de export sau licență dacă produsul face obiectul unui control al comerțului exterior. După îndeplinirea acestor formalități, în afară de verificare, serviciul vamal remite exemplarul DAU privind exportul pe care întreprinderea îl folosește în contabilitate ca document justificativ pentru exonerarea TVA și acordă liberul de vamă mărfurilor care sunt atunci expediate. În caz de așteptare în vederea îmbarcării, acestea sunt admise într-o magazie și spațiu de depozitare în vederea exportului prin prezentarea unui exemplar al declarației de export pentru o durată care să nu depășească:

60 zile de la ziua îndeplinirii formalităților vamale de export;

15 zile de la depunerea declarației sumare pentru mărfurile în regim de tranzit;

b. procedura de vămuire la import

O declarație întocmită pe filele 6, 7, 8 ale DAU trebuie depusă cu documentele cerute într-un termen de 24 ore de la sosirea mărfurilor la biroul vamal sau în locurile desemnate de către autoritățile vamale. Dacă acest termen nu poate fi respectat, mărfurile sunt depuse în magazii sau în spații de depozitare temporară. Această depozitare se operează pe baza unei declarații sumare într-un termen de o zi de la sosire. De la data depunerii declarației sumare, durata de depozitare în antrepozit este limitată la:

45 zile pentru mărfurile expediate pe cale maritimă;

20 zile pentru celelalte cazuri.

CAP. II. Transport

Definiție

Transportul poate fi definit ca activitatea prin care se realizează deplasarea mărfurilor pe diferite distanțe între diverse puncte. Principalele modalități de transport sunt: rutier, feroviar, naval, aerian și prin conductă.

Transportul se referă la deplasarea de la un loc la altul a persoanelor precum și a bunurilor. Termenul vine din latină de la "transportare", trans (peste) și portare (însemnând a purta sau a căra).

Transportul este o activitate care a apărut odată cu existența omului. Limitele fizice ale organismului uman în privința distanțelor ce puteau fi parcurse pe jos și a cantității de bunuri ce puteau fi transportate, au determinat în timp descoperirea unei game variate de mijloace de transport.

Importanța transporturilor

Omenirea a simțit nevoia de deplasare, încă din cele mai vechi timpuri, multe din cele mai vechi invenții ale omului preistoric fiind destinate satisfacerii acestei aspirații.

Dezvoltarea mijloacelor de transport a mers mână în mână cu dezvoltarea tehnologică. Există o corelație de neconstatat între stadiul de dezvoltare a mijloacelor de transport dintr-o anumită zonă și dezvoltarea economică generală a acesteia. O economică dezvoltată, care presupune o circulație intensă a bunurilor și persoanelor în timp, este de neconceput fără un sistem de transport bine pus la punct.

După cum se știe, activitățile desfășurate de ființa umană pot fi grupete în patru categorii, conform evoluției societății umane:

Sectorul primar – agricultura

Sectorul secundar – industira

Sectorul terțiar – serviciile

O economie presupune circilația permanentă a bunurilor și persoanelor, circulație cu atât mai intesă, cu cât economia este mai dezvoltată.

Clasificarea transporturilor

Transportul se pot clasifica după diverse criterii, în funcție de modul de desfășurare în mod practic a operațiunilor respective.

În funcție de obiectul lor, există:

Transporturile de persoane, contractele de transport încheiate având unele trăsături specifice care determină evitarea în mare măsură, a tipologiei obișnuite a unui contract de transport de lucru, mai cumplex.

Transporturile de lucruri, când este vorba în mod obișnuit de lucru sau orice alte bunuri corporale de a fi deplasate cu un mijloc de transport. În regulă generală acestea au valoare economică sau comercială.

În funcție de căile de transport utilizate:

Transporturile terestre, care în rândul lor se împart în: transporturile feroviare și transporturile rutiere.

Transporturile pe apă, care se împart în:

Transporturi maritime;

Transporturi fluviale;

Transporturi pe râuri și canele navigabile;

Transporturi pa lacuri navigabile;

În funcție de itinerarul străbătut există:

Transportul în trafic intern , când punctele de plecare si de sosire se află în același stat;

Transportul în trafic internațional, când punctele respective se află în state diferite;

În funcție de folosirea unui singur mijloc de transport

De folosirea succesivă a mai multor mijloace de transport se disting întreg:

Transportul unimodal, în cazul căreia este utilizat un singur mod de transport.

Transportul combinat, care înseamnă transportul de mărfuri într-o unitate unică de transport, cu utilizarea a cel puțin două moduri de transport diferite, pe baza unui singur document de transport.

Transportul multimodal, care înseamnă transportul de mărfuri, din poartă în poartă, care folosește o singură unitate de încărcare și utilizează mai mult de două moduri de transport, pe baza unui singur document de transport.

În funcție de scopul, cauza ori interesul urmărit

În efectarea transporturilor se deosebește între:

Transportul în interes public, care se execută de persoane juridice sau fizice pe baza unui contract de transport.

Transportul în interes propriu, care se execută fără perceperea unui tarif sau a echivalentului acestuia în bani.

În funție de planificarea transporturilor există:

Transporturi regulate, care se desfășoară pe baza unor orare sau mersuri prestabilite, aduse la cunoștința publică, valabile pe anumite rute sau linii, pentru o durată determinată.

Transporturi neregulate, care sunt angajate sau comandate de beneficiari în general pentru o cursă sau o călătorie determinată.

Modalități de transport

Transportul rutier este o modalitate de transport flexibilă în ceea ce privește ruta și perioada de operare. Mărfurile pot fi livrate direct la sediul clienților sau într-un loc desemnat de aceștia. Între dezavantajele transportului rutier se pot menționa faptul că restricțiile la controalele vamale (pentru transporturile internaționale) pot fi consumatoare de timp. În plus, în unele părți ale globului, în special în țările slab dezvoltate, infrastructura rutieră este proastă.

Transportul naval (pe apă) constituie o modalitate de transport foarte ieftină pentru deplasarea mărfurilor în sistem vrac, a produselor cu valoare unitară mică sau neperisabile (de exemplu: cărbunii). Transportul naval este lent și poate fi dependent de starea vremii. De obicei, transportul naval se utilizează în combinație cu alte modalități de transport pentru a putea realiza livrarea mărfurilor din „ușă în ușă”.

Transportul feroviar reprezintă o modalitate bună pentru transportul mărfurilor în sistem vrac pe distanțe mari. Utilizarea în creștere a sistemelor de transport containerizate oferă un mijloc flexibil în ceea ce privește folosirea transportului feroviar, cu timp și costuri de transfer minime pe încărcătură.

Transportul prin conductă necesită o investiție inițială ridicată pentru construirea conductei, dar reprezintă o modalitate ce permite obținerea unui cost marginal redus pentru transportul fluidelor și a unor produse chimice.

Transportul aerian este considerabil mai scump pe tonă/km decât oricare altă modalitate de transport, dar este mult mai rapid. Este de preferat mai ales pentru deplasarea produselor perisabile, a celor de valoare ridicată și în cantități reduse (de exemplu: diamantele, florile naturale etc.). În prezent asistăm la o tendință de extindere a pieței transportului aerian prin promovarea serviciilor sale, care au la bază conceptul de cost complet al distribuției. Astfel, cheltuielile mai ridicate de transport pot fi compensate prin reducerea altor costuri (ambalare, asigurare etc.).

Aspecte economice ale transportului

Pentru a clarifica impactul transportului asupra economiei se urmăresc câteva direscții importante și în strânsă corelație unele cu altele: dezvoltarea economică, producția de bunuri și distribuirea lor, influența asupra prețurilor.

Transport și dezvoltarea economică

Trei dintre cele mai importante elemente de bază ce sunt necesare pentru o creștere economică fundamentală, sunt următoarele: sistemul de transport, o sursă convenabilă de energie. Întrucât dezvoltarea economică înseamnă producție pa scară largă, precum și distribuirea acesteia în teritoriu, operații care nu sunt posibile fără un transport eficace și relativ ieftin, se poate trage concluzia că transportul se află la temelia activității economice.

Economia de piață, caracterizată de dezvoltarea schimbului de mărfuri, care presupune transportarea acestora de la producător la consumator, depinde de disponibilitatea serviciilor de transport. În zonele globului unde transportul este primitiv, populațiile se află la nivelul unei economii de subsistența. Ele depinde de resursele de hrană, îmbrăcăminte și alte lucruri necesare traiului, furnizate de zonele învecinate, care produc doar pentru consumul local, schimburi de bunuri fiind cu totul întâmplător.

Transportul și producția

Transportul are un rol fundamental în fundamental în procesul de producție, rol care constă în schimbarea amplasării bunurilor materiale în spațiul și timp. Clasicii științei economice au observat că aceste procese pot crea valoare și evident, un anumite gen de utilitate. S-au definit astfel, două noțiuni care caracterizează transporturile în general.

Utilitatea de loc sau creare prin schimbarea amplasării în spațiu a unui obiect. Materia primă sau subansambluri unor produs nu au valoare dacât dacă ele sunt deplasate la locul unde sunt necesare. Producția cere în permanență adunarea diferitelor bunuri materiale, într-o anumită proporție, întru-un anumit loc pentru a realiza un anumit produs. Transportul este factorul care face posibilă desfășurarea producției.

Utilitatea de timp. Pentru buna desfășurare producției nu este suficient ca materialele să fie deplasate dintr-un loc în altul, este foarte important ca acest lucru să fie făcut într-un anumit timp, optim pentru procesul de producție. Consumul de timp cu transportul, dar și prin constituirea stocurilor și efectele sale asupra producției definesc utilitatea de timp.

Transportul și distribuția

Producția pe scară mare trebuie să fiu acompaniara de o distribuire de masă care să deplaseze produsele într-un ritm susținut. Stocarea bunurilor face posibilă evitarea suprasaturării piețelor și prin aceasta, menținerea prețurilor. Acest lucru este deosebit de important în cazul producției sezoniere.

Deci, se poate concluziona că transportul:

Asigură mijloacele distribuirii rezultatelor producției, făcând eficientă specializarea regională.

Deretmină amplasarea piețelor de desfacere a produselor.

Stabilește costurile operațiilor de distribuire a produselor

Figura 2.1. Încărcare – descărcare

Transportul și prețurile

Operațiile de transport sunt legate de anumite costuri, care se regăsesc în valoarea produsului final. Ponderea cheltuielilor cu transportul se modifică în raport cu caracteristicile produsului. De exemplu:

La bunuri ca pietrișul, nisipul etc. => transportul deține mai mult de jumătate din preț.

La bunuri ca utilajele complexe, cheltuielile de transport pot scădea până la un procent din preț.

Aspecte sociale ale transportului

Dată fiind relația de determinare reciprocă între transport și economie, nu poate fi ignorată nici influența transportului asupra diferitelor aspecte sociale, cum ar fi: influența asupra mediului înconjurător, influența asupra unor aspecte sociologice.

Influența asupra mediului

Sistemul de transport acționează agresiv asupra mediului înconjurător pe două planuri: locațional și funcțional.

Este evident că amplasarea infrastructurii sistemelor de transport influențează puternic mediul înconjurător. De asemenea nu se pot neglija efectele fizice și chimice legate de funcționarea mijloacelor de transport asupra mediului.

Poluarea mediului înconjurător: funcționarea mijloacelor de transport duce la poluarea mediului înconjurător care îmbracă mai multe aspecte:

Poluarea aeriană

Aproape toate mijloacele de transport folosesc, pentru propulsie motoarele cu combustie internă care produc patru tipuri de poluanți ai aerului: monoxidul de carbon, compuși de benzen și hidrocarburi gazoase, compuși pe bază de oxid de nitrogen și particule ușoare sub formă de suspensii dintre care cel mai otrăvitor oxidul de plumb.

Poluarea solului

În condiții ideale de funcționare, poluarea solului de către mijloacele de transport ar trebui să fie destul de redusă, datorită unor cauze subiective, printe care lipsa de conștiință civică a populației este foarte importantă, în zonele adiacente, a tot felul de deșeuri.

Poluarea apei

Dintre sursele de poluare a apei produse de activitățile de transport,cea mai importantă are drept cauză deversare de substanțe nocive în apele interioare sau marine, ca urmare a coloziunii navelor între ele sau cu obstacole naturale. La aceasta se adaugă spălarea vehiculelor de rezidurile substanțelor transportate.

Poluarea sonoră

Folosirea mijloacelor de transport crează zgomote care se pot auzi în vecinătatea unor terminale sau a autostrăzilor, a căilor ferate etc.

Acțiunea în timp a zgomotelor asupra oamenilor produce traume de natură nervoasă și auditivă.

Influența asupra societății

Infulența activităților de transport asupra societății este destul de dificil de scos în evidență, deoarece există o multitudine de alți factori care produc efecte sociale similare. În această ordine de idei se abordează mai multe aspecte, după cu urmează:

Caracterul vecinătăților

Transportul are posibilitatea să infulențeze caracterul vecinătății într-o zonă urbană care în mod treptat se sectorizează în funcție de destinație: dormitor, zone de muncă, zone de depozite, zone culturale.

Caracterul orașelor

Multe orașe, datorită rețelelor disponibile de transport, capătă un anumit caracter: orașe port, orașe comerciale, orașe guvernamentală etc. transportul determină caracterul orașului.

Zonele defavorizate

În orice țară există zone rămane în urmă din punct de vedere economic și social. În majoritatea cazurilor aceste situații se asociază cu semiizolarea față de rețeaua națională de transport.

Simboluri de stare

Multe persoane caută să-și promoveze în exterior o anumită imagine de succes în afaceri, folosind anumite obiecte. Dintre acestea, mijloacele de transport sunt vizibile și ușor de procurat.

Caracteristici generale ale transportului rutier de mărfuri

Dominația puternică a utilizării transportului rutier în activitățile logistice și ușurința operării lui. Există două grupuri de probleme care pot determina dificultăți în ceea ce privește transportul rutier și anume restricții referitoare la deplasare și cele referitoare la conducerea parcului auto.

Din categoria restricțiilor de deplasare fac parte:

legislația prin care se poate limita greutatea permisă pentru un autovehicul pe anumite străzi sau durata de timp care este permisă unui șofer pentru a conduce;

fixarea unor perioade ale zilei în care se poate face livrarea produselor. În asemenea situații se produce o limitare a perioadelor în care un punct de vânzare poate fi aprovizionat. În situația perioadelor limitate de livrare a mărfurilor;

congestionarea traficului rutier în interiorul localităților, care determină apariția unor probleme legate de siguranța livrărilor de mărfuri către punctele de vânzare, crescând corespunzător costurile distribuției;

implicațiile ecologice, datorate reacției grupurilor de presiune față de problemele determinate de traficul auto: poluare, creșterea consumului de carburanți, zgomot etc.

Între problemele administrării parcului auto se pot menționa:

structura parcului auto, dată fiind varietatea de vehicule care sunt disponibile pentru utilizare în transportul rutier. Structura parcului auto trebuie să țină seama de natura produselor ce urmează a fi transportate, de modul de utilizare a autovehiculelor etc., deoarece toate acestea presupun costuri. Există produse, cum ar fi cele fragile, cele congelate care necesită vehicule specializate pentru transport.

adoptarea deciziilor cu privire la finanțarea achiziționării vehiculelor. În general, pot exista trei modalități de procurare și anume cumpărarea, leasing-ul și contractul de închiriere.

funcționarea eficientă a parcului auto. Funcționarea eficientă presupune costuri de operare. Controlul strict și supravegherea activității vehiculului și a șoferului, ca și respectarea cerințelor legislative de livrare.

Expeditorii mărfurilor sunt persoane fizice sau juridice care încredințează transportatorilor sarcina de a deplasa o încărcătură pe o anumită distanță. După domeniul de activitate, expeditorii persoane juridice se regăsesc cu precădere în industrie și distribuție.

Expeditorii mărfurilor au o serie de obiective legate de transport, printre care:

reducerea costurilor;

reducerea termenelor de livrare și producție;

diminuarea stocurilor;

îmbunătățirea serviciilor oferite clienților;

În general, expeditorii trebuie să fie apți să răspundă clienților. Această cerere se caracterizează prin:

căutarea celui mai bun raport calitate-preț;

mai multă flexibilitate;

scurtarea termenelor de așteptare;

creșterea numărului de referințe;

cerere din ce în ce mai variabilă în privința volumului de produse furnizate;

Proiectarea transporturilor în strategia de implantare a infrastructurilor logistice

Transportul are o importanță deosebită într-o infrastructură logistică, din motive:

costul complet;

timpul de indisponibilitate a mărfurilor în timpul transportului;

implicațiile fiecărei întreruperi de flux;

partea de risc pe care o induce în evaluarea „calității totale” și în general, în evaluarea performanței lanțului logistic.

Oferta de transport, este multiplă în privința:

mijloacelor pe care le utilizează;

căilor de comunicație;

mărimii întreprinderilor.

Alegerea mijlocului de transport este în consecință strategică și face parte din decizia globală de implantare a unei infrastructuri logistice care include numărul, dimensiunile și tipologia depozitelor.

Ponderea tarifului de transport în costul complet al lanțului logistic a fost evaluat de Organizația Mondială a Comerțului în documentul „Referitor la Rezoluția IRU – Nu există comerț fără transport rutier – adoptată în unanimitate de Adunarea Generală a IRU – din 4 noiembrie 2005 de la Geneva. În această rezoluție se arată că: „Transportul este un motor esențial al progresului economic și social. Deplasează mărfurile și persoanele și contribuie la performanța serviciilor pe plan mondial. Sectorul logistic participă cu aproximativ 6 % la PIB-ul mondial, cu o valoare totală a operațiunilor de logistică care depășesc 10 % din comerțul mondial. Transportul de mărfuri pe șosea reprezintă partea centrală a lanțului logistic, fie că este considerat individual, fie în cadrul operațiunilor multimodale. La nivel mondial, camioanele transportă în jur de 80 % din încărcături pe rutele terestre. Astfel, orice măsură de facilitare a transportului rutier are un impact benefic și durabil asupra progresului economic și social”.

Costul transportului poate fi exprimat:

pe kilometru parcurs;

pe greutate sau volum transportat;

pe număr de încărcături ( palete, colete, etc.) transportate;

pe greutate-kilometru transportată ( tonă, km).

Transportul rutier în viziune europeană

Pentru a uniformiza practicile din domeniul transportului rutier la nivel european au fost adoptate o serie de reglementări referitoare la obligațiile transportatorului de răspundere a acestuia, limitarea responsabilității, timpii de condus, durata deplasării, etc.

După semnarea contractului, transportatorul trebuie să deplaseze un vehicul sau să-l pună la dispoziția expeditorului într-un termen convenit. În caz de nerespectare a termenului, expeditorul poate căuta un alt transportator. Transportatorului are următoarele obligații:

să supravegheze pe timpul transportului starea mărfurilor;

să o păstreze în condiții corespunzătoare;

să acționeze în așa fel încât să apere interesele clienților;

să livreze mărfurile în starea în care le-a preluat;

să deplaseze mărfurile în condițiile prevăzute prin contract, mai ales termenele prevăzute fie contractual.

Pe timpul transportatorului cărăușul trebuie să se conformeze modificărilor contractului inițial formulate de către cel care a contractat transportul, cu excepția faptului că aceste noi instrucțiuni sunt de natură să împiedice onorarea angajamentelor de transport luate anterior.

În anumite cazuri, transportatorul poate pretinde că nu este responsabil de pierderi, avarii sau întârzieri. Legea prevăd doar 3 cazuri:

viciu propriu lucrului transportat;

fapta sau vina expeditorului sau destinatarului;

forța majoră;

Viciul propriu decurge din natura unor mărfuri care se pot avaria sau deteriora în cursul transportului, oricât de multă grijă și preocupare ar manifesta șoferul.

Fapte sau greșeli grave pot fi de exemplu:

declarații eronate asupra greutății și naturii mărfurilor;

insuficiența ambalării pentru obiecte fragile.

Transportul multimodal

Transportul multimodal reprezintă transportul de mărfuri efectual pe baza unui contract de transport multimodal, cu cel puțin două moduri diferite de transport, dintr-un loc, dintr-o țară în care mărfurile sunt încărcate, într-un loc desemnat pentru livrare, care se află în altă țară.

Transportul multimodal este transportul de mărfuri efectuat în trafic internațional, între cel puțin două țari, cu cel puțin două moduri de transport pe baza unui document de transportatort multimodal.

Convenții și reglementări în transportul multimodal

Deoarece la transport multimodal participă mai mulți transportatori, este foarte important să se stabilească în mod precis responsabilitățile și obligațiile ce revin fiecărui participant. Astfel, fiecare participant răspunde pentru partea pe care o efectuează în baza unui contract de transport internațional, CMR.

Amploarea expeditiilor multimodale a determinat, la 24 mai 1980, Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva să adopte „Convenția Națiunilor Unite asupra transportului multimodal de mărfuri”. Convenția definește transportul multimodal, stabilește documentele utilizate, responsabilitatea organizatorului de transport multimodal.

Prin „organizator de transport multimodal” se întelege orice persoana care a încheiat un contract de transport multimodal în nume propriu sau prin intermediul unei firme de transport. Aceste persoane îsi asumă răspunderea executării contractului pentru întreaga ruta de transport.

Activitatea vamal în contextul transportului multimodal

Paletizarea și containerizarea mărfurilor, care se completează, constituie astăzi tehnologii de transport cărora li se acordă o importanță deosebită, atât în traficul intern, cât și în traficul interanțional, datorită multiplelor avantaje tehnice și economice pe care le oferă. Pentru mișcarea eficientă a containerelor „din-poartă – în – poartă" în cadrul sistemului de transport multimodal este esențială uniformizarea procedurilor vamale. Cele mai multe țări de pe rutele principale de comerț au făcut pași importanți înreducerea la minimum a formalităților vamale și în multe cazuri containerele sunt vămuite îninteriorul țarii.

În Europa acordurile internaționale reglementează două principale probleme importante pentru transportul containerelor:

inspecția pentru operațiunile de tranzit;

taxele pentru importul temporar.

Conform sistemului de carnete TIR, care operează în concordanța cu prevederile. Convenției TIR, exportatorii care sunt părți contractante la această convenție pot să-și transporte mărfurile containerizate pe cale rutieră sub sigiliu vamal în țara de destinație, evitând inspecția vamală și taxele vamalele.

Cadrul juridico-instituțional de reglementare a transportului multimodal

Trebuie evidențiat faptul că perfecționarea transporturilor internaționale și dezvoltarea transporturilor multimodale într-o țară necesită coordonarea acțiunilor celor trei factori principali implicați: guvernul, beneficiarii de transporturi și furnizorii.

INCOTERMS este un acronim pentru INternational COmmercial TERMS ceea ce înseamnă Termeni de Comerț Internațional. Aplicarea INCOTERMS face posibilă evitarea neînțelegerilor costisitoare dintre vânzător și cumpărător.

Începând cu 1 ianuarie 2011, o nouă versiune a condițiilor de livrare Incoterms a intrat în vigoare la nivel mondial. Camera de Comert Internationala a publicat Incoterms 2010, care se aplică de la 1 ianuarie 2011 atât la nivel internațional cât și național.

Noii termeni de livrare definesc mai clar obligațiile parșilor reducând astfel riscul aparițiilor unor divergente juridice între părți. Principalele modificări sunt: Un nou sistem de clasificare care imparte regulile Incoterms în două grupuri distincte:

reguli valabile pentru orice mijloc de transport: EXW, FCA, CPT, CIP, DAT, DAP

reguli valabile pentru transportul maritim si fluvial: FAS, FOB, CIF si CFR.

EXW – Ex Works Franco, este condiția cea mai comoda pentru vânzător, care pune la dispoziție marfa ambalată cumpărătorului, care are obligația să o încarce pe cheltuială și riscul său.

FCA – Free Carrier, Franco cărăuș înseamnă că vânzătorul iși îndeplinește obligația de livrare în momentul în care a predat marfa vămuită pentru export in grija cărăușului desemnat de cumpărător la locul sau punctul convenit. În cazul în care cumpărătorul nu indică un punct precis, vânzătorul poate să aleagă punctul de la locul sau raza teritoriala menționata unde cărăușul urmează să preia marfa în custodia sa. Vânzătorul acționează pe riscul și cheltuiala cumpărătorului.

CPT – Carrige Paid To – vânzătorul plătește pentru transportul mărfii la destinația convenită. Riscurile de pierdere sau de deteriorare a mărfii precum și orice alte cheltuieli suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc după ce marfa a fost predată carăușului trec de la vânzator la cumpărător in momentul în care marfa a fost predată cărăușului. CPT implică obligația vânzătorului de vămuire a mărfii pentru export.

CIP – Carriage and Insurace Paid – Vânzătorul are aceleași obligații ca la termenul CPT dar suplimentar el trebuie sa efectueze și asigurarea pentru acoperirea riscului de pierdere sau deteriorare a mărfii pe timpul transportului. Vânzătorul încheie contractul și plătește prima de asigurare.

DAT – Delivered at Terminal – Vânzătorul livrează și descarcă din mijlocul de transport la terminalul stabilit. Terminal înseamna orice loc, cum ar fi: chei, depozit, strada, cargo terminal. Vânzătorul acoperă toate costurile pentru livrarea și descărcarea mărfurilor la terminalul stabilit. DAT acoperă formalitățile de vămuire la export dar NU include costul formalităților de vămuire la import.

DAP – Delivered and Place – Vânzătorul livrează mărfurile în mijloacele de transport adecvate la locul stabilit cu cumpărătorul. Vânzătorul acoperă toate costurile pentru livrarea și descărcarea mărfurilor la terminalul stabilit.

DDP – Delivered Duty Paid – Vânzătorul își îndeplinește obligația de livrare în momentul în care marfă a fost pus la dispoziția cumpărătorului. Vânzătorul trebuie să suporte toate cheltuielile și riscurile legate de aducerea mărfii în acest loc inclusiv a taxelor vamale, a altor taxe.

FAS – Free Alongside Ship – Franco de-a lungul navei: se poate utiliza numai în transporturile maritime și fluviale, cumpărătorul angajează nava , iar vânzătorul aduce marfa în port și o plaseaza pe chei de-alungul navei.

FOB – Free on Bord – Vânzătorul își îndeplinește obligația de livrare în momentul în care marfa a trecut balustrada vasului, în portul de încărcare convenit .Costurile și riscurile de pierdere și deteriorare a mărfii sunt suportate din acel moment de cumpărător. Termenul FOB implică obligația vânzătorului de vămuire a măfii pentru export.

Servicii asigurate de agenții de transport multimodal

Serviciile pe care le oferă companiile de transport multimodal, prin complexitatea lor, evidențiază utilitatea lor pentru creșterea eficienței operațiunilor de comerț exterior. Beneficiarii transportului multimodal vor putea să obțină transportul mărfurilor lor cu costuri mai mici, într-un timp mai scurt și în condiții de siguranță sporită, mai ales încazul în care acestea vor fi transportate în containere.

Unii agenți de transport multimodal pot să dețină în proprietate unul sau mai multe mijloace de transport, echipamente de manipulare, containere etc, mai ales atunci când sunt operatori rutier, feroviari, aerieni sau operatori de nave. Ei pot de asemenea, să dețină în proprietate terenuri de depozitare a containerelor, container yard (CY), container freight station(CFS) și depozite de mărfuri.

Actorii transportului multimodal

O primă clasificare a agentilor de transport multimodal este aceea care îi grupează în:

agenti de transport multimodal care lucrează cu nave

agenti de transport multimodal care nu lucrează cu nave. În prezent, armatorii și-au extins serviciile în așa fel încât să includă și transportul terestru al mărfurilor și chiar transportul aerian.

Există și agenți de transport alții decât transportatorii maritimi, care pot să asigure transportul „door-to-door" al mărfurilor acoperind mai mult decât un mod de transport.

In cele mai multe cazuri astfel de companii de transport multimodal dețin în proprietate numai un singur fel de mijloace de transport, de exemplu:

autocamioane

aeronave

mijloace de transport pe cale ferata

Agenții de transport multimodal care operează cu nave sunt cei mai mari antreprenori de transport multimodal, atât din punct de vedere al activelor pe care le dețin, al cifrei de afaceri obținute, dar și al influențelor pe care le exercită pe piața.

CAP. III. Sisteme de transport

Cele cinci moduri fundamentale de transport ( feroviar, auto, naval, aerian și prin conducte) fac parte, din ceea ce se numește un sistem de transport, ele neputându-și desfășura activitatea în afara sistemului. Un sistem de transport reprezintă totalitatea infraștructurilor, a mijloacelor de transport și sisteme de contorol care permite oamenilor și buburilor să învingă spațiul, în timp util, pentru a participa într-o manieră oportună la o activitate necesară.

3.1. Sistemul de transport feroviar

De mult timp s-a acreditat ideea că transportul pe cale ferată reprezintă cel mai complex și mai bine organizat sistem de transport.

În cele ce urmează vom analiza părțile componente ale sistemului de transport pe cale ferată.

Instalațiile fixe

Instalațiile fixe ale sistemului de transport pe cale ferată sunt constituite din rețeaua de căi ferate, construcțiile aferente, să asigure funcționarea sistemului și sistemele de semnalizare comandă și control.

Calea ferată propriu-zisă constă din două șine paralele, laminate din oțel, așezate pe traverse construite din lemn îmbibat cu bitum și mai nou din beton armat, traversele fiind sprijinite pe un terasament de piatră spartă compactată special. Șinele au în secțiune o formă de ” dublu T ”, portanța poate ajunge la 10… 12,5t în punctul de contact dintre roată și șină.

Lungimea liniilor de cale ferată din România atinge 11.000 km, dintre care 3.000 km reprezintă liniile duble ( 27%); 36 % din rețeaua națională de căi ferate este elecrificată.

Clasificarea cea mai largă a căilor ferate se face în:

Linii curente între stații;

Liniile din stații :

Linii de circulație, care pot fi directe sau abătuite;

Linii de manevră, care servesc la prelucrarea trenurilor;

Linii de așteptare, care servesc la stocarea de garnituri vreme mai îndelungată;

Linia publică, plasată de-a lungul unei rampe de încărcare-descărcare;

Linii de racord, care face legătura dintre stații;

Construcțiile aferente reprezintă ceea ce se înțelege prin stațiile de cale ferată. Menite să faciliteze pe de o parte, controlul deplasării garniturilor de tren și pe de altă parte, serviciile oferite către beneficiari: case de bilete, săli de așteptare, birouri de informații, case de bagaje, magazii și depozite de mărfuri.

Rețeaua de căi ferate în România deține un număr de peste 1900 de stații.

Materialul rulant

Materialul rulant al sistemului feroviar de transport este format din locomotive și vagoane. Mărimea trenurilor variază în funcție de cerere pe relația respectivă. Evident, eficiența economică a transportului crește o dată cu lungimea trenului, până se atinge capacitatea de tracțiune a locomotivei.

Locomotivele

După formula osiilor: cu osii simple, cu două osii, cu trei osii; puterea locomotivei crește cu numărul de osii.

Dupa sursa de putere și transmiterea acesteia la roți:

Diesel – mecanice; energia mecanică produsă de un motor diesel este transmisă la roți pe cale mecanică; au o puterile cele mai mici, max: 400 CP).

Diesel – hidraulice; energia mecanică produsă de un motor diesel ajunge la roți prin intermediul unei cutii de viteze hidraulice automate; au puterile: 800- 1100 CP

Diesel – electrice: energia mecanică produsă de un motor diesel este transformată la bordul locomotivei în curent electric continuu care pune în mișcare motoarele ce antrenează osiile motoare; 2300 CP

Electrice: funcționează cu ajutorul curentului electric colectate de captatori de la rețeaua aeriană de alimentare, care constituie unul dintre poli, șina constituind al doilea pol. Locomotivele de acest tip, având 6000 CP

După destinație, locomotivele pot fi:

De manevră; se folosesc puteri relativ mici

De linii magistrale atât pentru marfă, cât și pentru călători; se folosesc puteri mari.

Pentru linii secundare, unde sunt necesare puteri medii

Vagoanele de marfă

Varietatea mare a mărfurilor transportate și a clienților a dus la proiectarea și realizarea unei mari varietăți de vagoane de marfă.

Clasificarea vagoanelor se face după următoarele criterii:

După numărul de oșii: cu două, trei, patru sau mai multe

După felul suprastructurii se deosebesc:

Vagoanele descoperite care pot fi: vagoane platformă, desttinate mărfurilor solide de dimensiuni și greutăți mari, laminate, bușteni etc.; vagoane cu pereți scunzi, destinate unor mărfuri cu gabarite nu prea mai mari dar grele : utilaje, lăzi cu piese metalice, cărămizi, cherestea etc.

Vagoanele acoperite, care se folosecs la transportarea unor mărfuri ușor degajabile sub acțiunea agenților atmosferici sau care necesită condiții de securitate deosebite înpotriva sustragerii de mărfuri; vagoanele cisternă, vagoane pentru ciment etc.

Sistemul de transport rutier

Secolul XX s-a încheiat printr-o expansiune fără precedent a transporturilor rutier, în detrimentul altor moduri de transport. Procentul annual de creștere a prestației mijloacelor de transport auto a fost sistematic mai mare decât procentul de dezvoltare a economiei în principalele țări industrializate.

Instalațiile fixe

Instalațiile fixe ale sistemului de transport rutier sunt constituite din rețeaua de drumui și din construcțiile aferente, menite să asigure diferite servicii la trafic.

Drumurile

Drumurile reprezintă suportul ferm pe care se desfășoară activitatea de transport rutier. Practic nu există localitatea care să nu fie legată de rețeaua națională de drumuri.

Eficiența transporturilor rutier depinde direct de starea drumurilor. Calitatea drumurilor constituie un criteriu important de clasificare a lor. În ordinea importanței, categoriile de drumuri sunt următoarele:

Autostrăzile reprezintă drumuri modernizate, caracterizate prin:

Sunt destinate exclusiv transportului auto;

Suprafața de rulare este realizată din beton sau asfalt;

Sensuri de mers, având două sau mai multe benzi fiecare, sunt separate între ele;

Nu prezintă intersecții;

Nu prezintă curbe strânse;

Drumuri modernizate reprezintă șosele de calitate asemănătoare autostrăzilor, dar care nu au sensuri de mert separate și pot acea zone cu curbe strânse sau pante accentuale.

Drumuri cu îmbrăcăminți ușoare reprezintă șosele asfaltate lipsite de o infraștructură adâncă.

Drumurile de pământ prezintă amenajări minime.

Constucțiile aferente

Construcțiile aferente sunt menite să asigure serviciile necesare desfășurării, în bune condiții a traficului rutier, dintre acestea amindtim:

Terminale, plasate de obicei la capete de cursă și dotate cu spații de parcare, depozitare pentru mărfuri, utilaje de încărcare-descărcare, ateliere de întreținere, stații de alimentare cu combustibil etc.

Autogări pentru transportul de călători, dotate cu amenajări specifice: săli de așteptare, case de bilete, servicii de informații, etc.

Autovehiculele

Există o varietate foarte mare de autovehicule, care se pot clasifica pe baza mai multor criterii. Criteriul cel mai general de clasificare este destinația productivă a acestora și anume: pentru transport de persoane, pentru transportul de mărfuri și cu destinații speciale.

Autovehiculele sunt puse în mișcare de motoarele cu ardere internă folosind drept combustibil benzina sau motorina.

Autovehiculele pentru transportul de persoane

Autovehiculele pentru transportul de persoane se clasifică după capacitatea de transport:

Scutere, motociclete, care pot transporta 1..2 persoane;

Autoturisme care pot transporta 2….5 persoane;

Microbuze care pot transporta 5…20 persoane;

Autobuze care pot transporta 20…150 persoane;

Autobuzele se clasifică la rândul lor după utilizare de care depinde amenajarea interioară și numărul de locuri. După acest criteriu se deosebesc:

Autobuze urbane, cu o amenajare interioară specifică, pentru mărirea capacității de transport se folosesc două soluții: autobuze articulate si autobuze cu etaj.

Autobuze suburbene cu un număr maxim posibil de locuri pe scaune, asigurând un confort mediu.

Autobuze interurbane clasa turism, având locuri pe scaune tip ”avion” și asigurând un confort superior.

Autovehiculele pentru transportul de mărfuri

După cum mărfurile transportate de autovehiculele prezintă o mare varietate, tot așa și vehiculele care le transportă trebuie să fie foarte variate.

Tabel 3.1.

Tabel 3.2.

Clasificarea autovehiculelor pentru transportul de mărfuri se face după mai multe criterii:

După zona de acțiune a serviciului de transport, acesta poate fi: urban, suburban, interurban și internațional.

După tipul de mărfuri transportate: pentru mărfuri perisabile, pentru mărfuri cu greutate specifică mică și volum mare.

După felul prestației: autocamioane de transport propriu-zis, autocamioane prestatoare de servicii la benefisiar cum ar fi: autobetoniere, autofreze pentru zăpadă etc.

După masa totală mijloacele de transport rutier se clasifică în următoarele categorii: 1…3t; 3….5t; 5…8t; 8…12t; 12…16t; peste 16 t.

După formula roților: 4×2; 4×4; 6×2; 8×4 etc.

Sistemul de control

Controlul activității conducătorilor de pe autovehiculele de transport rutier se face de către proprietari și de către Serviciul Circulație al Poliției. Pentru control se folosesc următoarele documente:

Foaie de parcurs reprezintă un ordin de deplasare emis de proprietarul vehiculului în care se înscriu următoarele date: proprietarul, locul de rezidentă, numărul de înmatriculare ale autovehiculului, ora plecări, destinație, traseul, opriri, kilometrajul la plecare și la sosire etc. Șoferul este obligat să țină la curent foaia de parcurs.

Tahograf este un aparat de control destinat a fi montat in autovehicul pentru indicarea și scrierea total automatizata a datelor referitoare la autovehiculului precum și despre anumite timpi de lucru ai conducatorilor auto.

Documente de revizie tehnică periodică, eliberat de atelierele agreate de Registrul Auto Român, care atestă starea tehnică a autovehiculului.

Sistemul de transport naval

Dintre sistemele de transport, sistemul naval este cel mai vechi. Marea, fluviile și râuri au avut un rol fundamental în transportul oamenilor și mărfurilor.

Ca și în celelalte moduri de transport, transportatorii navali sunt grupați în două categorii:

transportatorii publici și transportatorii privați. Clasificarea cea mai generală a acestui mod de transport se face în funcție de calea navigabilă în : transport maritimi și transport fluvial.

Instalațiile fixe

Ansamblul instalațiilor fixe care deservesc transporturile navale sunt plasate pe uscat în zona terminalelor acestui mijloc de transport, cunoscute sub numele de porturi.

Porturile sunt amenajate în spații naturale adecvate sau sunt construcții artificiale, menite să confere protecție navelor pe timpul staționării, precum și posibilități de încărcare-descărcare și stocare pentru mărfurile transportate.

Clasificarea porturilor se face după mai multe criterii:

După amplasarea geografică, pot fi:

maritime-fluviale aflate la gurile de vărsare ale unor fluvii ( Hamburg, Londra etc.);

de litoral, plasate pe malul mărilor și oceanelor ( Constanța, Marsilia, Vancouver etc.) ;

După destinație, pot fi:

comerciale, pentru traficul diferitelor mărfuri: mărfuri generale, mărfuri de masă.

de pasageri;

militari;

industriale;

de pescuit;

refugiu;

După importanța economică exprimată prin volumul anual:

naționale (Brăila etc.);

internaționale ( Constanța, Treist etc.);

mondial (Yokohama, Hamburg, Kobe etc.);

După întindere, pot fi:

obișnuite, având caracter unitar, într-o zonă bine delimitată.

complexe portuare, cu unități dispersate pe mari întinderi (Londra, Rotterdam etc.);

Funcțiile principale pe care le îndelplinește unport sunt:

funcția de transbordare;

funcția de depozitare;

funcția de adăpostire;

funcția industrială;

Componentele portului

Acvatoriul: suprafața acoperită de apă a portului, are două componente: rada și bazinele portuare.

Rada unui port reprezintă suprafața de apă aflată în fața unui port, destinată staționării navelor în vederea accesului la danele de pperare (descărcare, încărcare, depozitare), a reaprovizionării cu apă, alimente, combustibil și a diferitelor alte materiale obținerii documentelor oficiale de transport și navigația sau efectuării de reparații.

Bazinele portuare, care pot fi de menevră și de operare, sunt zonele ce vin nemijlocit în contact cu uscatul. Destinația bazinelor de operare este foarte variată, în funcție de specificul operațiilor la care sunt supuse navele.

Frontul de acostare, adică limita dintre apă și uscat, rezultă prin construcția molurilor, părți de uscat care înaintează în acvatoriu. Pe perimetrul molurilor sunt amenajate cheiurile, construite din beton, deoarece în ele se încadrează babelele de chei de care se asigură, navele în timpul acostării.

O construcție simplificată a molurilor o reprezintă estacadele, care pătrund în acvatoriul și nu posedă amenajări suplimentare. Ele servesc de obicei la transitul pasagerilor și al mărfurilor.

Teritoriul portului cuprinde suprafața de teren situată în spatele și de-a lungul frontului de acostare. El esre de obicei împrejmuit, cu acces limitat și bine regulamentat pentru ca activitatea portuară să nu fie stânjenită. Teritoriul portului este legat de exterior prin importante artere de transport: conducte, căi ferate, șosele. Se pot construi dane specializate, precum : denele pentru nave – port – container, dane pentru mărfuri generale, care nu pot fi paletizate, containerizatm sau pachetizate ( autovehicule, legume, cherestea etc.), dane pentru mărfuri solide în vrac ( minereuri, cărbune, îngrăsăminte chimice, cereale etc.), dane pentru produse petroliere.

Navele de transport maritim

Diversitatea mărfurilor transportate a dus la specializarea tot mai accentuată a navelor de transport.

Principalele tipuri de nave existente pot fi clasificată cum urmează:

Nave pentru transportul de mărfuri;

Nave pentru transportul de mărfuri și călători;

Nave pentru transportul de pasageri;

Nave de pescuit;

Cele mai diversificate sunt navele pentru transportul de mărfuri, echipate cu mijloace proprii de încărcare – descărcare. Principalele tipuri de nave de acest fel sunt următoarele:

Cargouri – nave destinate transportului de mărfuri generale, ambalate, care formează unități distincte, laminate metalice, cherestea, lăzi de diferite dimensiuni, saci ( ciment, zahăr, cafea), baloturi ( hârtie, lână);

Mineraliere – transportului de minereuri;

Petroliere – transportului de produse petroliere;

Vrachiere – transportului în vrac;

Nave port container – destinate transportului de mărfuri containerizate;

Nave specializate – care permit încărcarea pe orizontală, de exemplu la transportul de autovehicule;

Nave port-șalande – nave care permit încărcarea unor corpuri plutitoare tipizate în care se încărcă marfa la chei și se transportă la navă. O macara din dotarea vasului, permite ridicarea corpurilor plutitoare la bord ca și la descărcarea lor;

Caracteristicile tehnico-economice ale navelor de transport

Deplasamentul reprezintă masa volumului de apă dislocuit de corpul navei, care se măsoară în tone-metrice sau m3. Deplasamentul navei se modifică în funcție de stare de încărcare a navei între două limite: deplasamentul navei goale – când este lansată la apă și deplasamentul în stare încărcate. Prin încărcătură se înțelege masa mărfurilor transportate, dar și a combustibilului, apei potabile, alimentelor și echipajul.

Definirea capacității de încărcare a navei se face cu ajutorul a două noțiuni:

Deadweight brut – diferența dintre deplasamentul navei încărcate și deplasamentul navei descărcate;

Deadweight net – diferența dintre deplasamentul navei încărcate și deplasamentul navei descărcate în stare de marș;

Pescajul reprezintă distanța dintre suprafața apei și unplan orizontal paralel în punctul cel mai de jos al navei, măsurată pe verticală. Pescajul variază odată cu încărcătură, astfel încât prin măsurarea pescajului se poate afla gradul de încărcare al navei. La încărcarea maximă pescajul este maxim.

Instalațiile principale ale navelor definesc diferite criterii de clasificare. Cele mai importante sunt următoarele:

Instalația motrică și de propulsie. Puterea dezvoltată de motor este trasmisă la elice, care prin învârtire deplasează nava.

Sursa de energie electrică, necesară tuturor instalațiilor auxiliare ale navei și diferitelor servicii, este asigurată de generatoare de curent alternativ sau continuu.

Instalația electrică are rolul de a lega consumatorii cu sursa de energie electrică

Instalația de ungere

Instalația de încălzire

Instalațiile de salvare în caz de pericol

Magaziile de mărfuri și cabinele pentru pasageri.

Organizarea transportului naval

Organizarea juridică

Până în 1989 transportul naval era monopol de stat, fiind administrat de întreprinderi precum NAVROM, AFDJ (Administația Fluvială a Dunării de Jos), Administația Canalelor Navigabile Constanța etc. Acestea au fost supuse unui proces de transformare prin:

Reorganizarea sub formă de regii autonome;

Înființarea unor societăți comerciale noi prin depinderea unor activități conexe;

Vânzarea unor active;

Documentele însoțitoare utilizate la transportul naval al mărfurilor

Indiferent de tipul navei, de durata transportului și de genul de marfă transportată, în exploatarea navei există trei momente distincte:

Navlosirea – forma de angajare a unei nave în vederea efectuării unuia sau mai multor voiaje pe o anumită rută, cu o anumită marfă;

Încărcare – voiajul – descărcare;

Decontarea navlului – încasarea taxei de transport;

Navlosirea se face în baza Contractului de Navlosire, care trebuie să conțină următoarele informații:

Numele armatorului, al navei și al pavilionului sub care circulă nava;

Date cu privire la navă – tonajul, clasa navei;

Portul de încărcare și portul de descărcare;

Date privind marfa – cantitate, acalitate;

Condiții de efectuare a plății navlului;

Un alt document important ce însoțește marfa este Manifestul mărfii, care atestă calitatea și cantitatea mărfurilor transportate. Fiecare din momentele de exploatare a unei nave este însoțit de documente distincte:

La navlosire:

Contractul de navlosire;

Avizul de navlosire;

Conosamentul – documentul în baza căruia se face decontarea transportului;

La încărcare:

Notice-ul – document ce atestă că nava este aptă pentru operațiunile de încărcare – descărcare;

Certificatul de liber pentru încărcare, eliberat navei după curățirea și inspectarea tancurilor de marfă;

Foaia timpului – extras din istoricul operațiunilor;

Manifestul mărfii;

Raportul de încărcare: reprezină starea reală de încărcare a navei cât este de încărcată, cât este spațiul disponibil.

La descărcare:

Notice-ul;

Istoricul operațiilor;

Foaia timpului;

Certificatul de descărcare;

Sistemul de transport aerian

Dintre sistemele de transport, sistemul aerian este la fel de vechi ca și cel rutier. Are la dispoziție spațiul cel mai mare.

Aeroporturile

Zborul avioanelor este dependent de serviciile asigurate de aeroporturi, ca terminale ale sistemului de transport aerian. Clasificarea aeroporturilor se face în funcție de mărimea lor:

De interes local, construite acolo unde sunt necesare. De exemplu lângă o fabrică.

De interes național, construite pe lângă orașe;

De interes internațional, construite pe lângă marile aglomerări urbane, zone turistice.

Componentele pricipale ale unui mare aeroport sunt:

Aerodromul – reprezintă acea parte a aeroportului destinată circulației și staționării aeronavelor și se compune din: piste de decolare – aterizare, platforme de staționare a aeronavelor, căi de legătură între piste și platforme. Infraștructura acestor zone trebuie să fie foarte rezistentă pentru a primi cele mai grele aeronave și cât se poate de plană pentru evitarea suprasolicitărilor mecanice ale structurilor de rezistentă ale celulei ( corpul aeronavei).

Aerogara – reprezintă punctul de concentrare a traficului aerian, având funcții multiple. Cele mai importante fiind următoarele: gararea avioanelor; pregătirea și finalizarea zborurilor; depozitarea mărfurilor; asigurarea serviciilor pentru călători; săli de așteptare; legături cu alte mijloace de transport etc.

Instalații de deservire tehnică. Dintre instalațiile de deservire tehnică, de primă importanță este turnul de control – creierul unui aeroport, având rolul de a monitoriza și îndruma mișcările avioanelor din zona aeroporturilor pe o rază care poate ajunge la câteva sute de km.

Din categoria instalațiilor de deservire tehnică mai face parte:

Rezervoarele și autocisternele de alimenteare a aeronavelor;

Hale cu instalații necesare întreținerii și reparării aparatelor de zbor;

Dotări necesare pentru asigurarea condițiilor de decolare – aterizare pe timp de iarnă;

Dotări necesare pentru stingerea incendiilor;

Pe marele aeroporturile ale UE se folosește un sistem modern de dirijare a traficului aerian, așa numit Sistem Global de Poziționare, care permite poziționarea tridimensională a aeronavelor aflate în zbor, cu ajutorul a sateliți care transmit cu precizii de 90m aceste date către turnurile de control și aeronave.

Aeronavele

Aeronavele sunt vehicule folosite de sistemul de transport aerian. Ele se clasifică în următoarele criterii:

După greutate comparativ cu aerul:

Aerodine, mai grele decât aerul. Cu propulsie proprie: avioane, elicoptere;

Aerostate, mai ușoare decât aerul: baloane libere;

După principiul de zbor

Aeronave ce folosesc energia generată prin arderea unui combustibil chimic pentru opținerea forței portante și de înaintare;

Aparate de zbor balistic, care folosesc pe traiectorie energia imprimată de lansare când funcționează sistemul de propulsie ( Rachete );

Aeronave care se deplasează sub influența curenților de aer, precum planoarele și aerostatele, baloanale cu aer cald;

După viteza de deplasare

Subsonice, care se deplasează cu viteze mai mici decât viteza suntului în aer ( 1228 km/h);

Supersonice, care se deplasează cu viteze mai mari decât viteza sunetului;

După tipul și numărul motoarelor.

După tipul:

Motoare clasice cu piston, folosite pentru avioane mici și mijlocii;

Motoare cu reacție, folosite de majoritatea avioanelor medii și mari, a căror propulsie se realizează prin forța de reacție a gazelor arse;

Motoare turbopropulsoare: varietatea a motoarelor cu turbină de gaze, care antrenează o elice pentru realizarea forței de tracțiune;

După numărul de motoare folosite variază în funcție de construcția aparatului:

Un singur motor;

Două motoare așezate pe aripi;

Patru motoare, așezate pe aripi;

După pista de decolare – aterizare folosită:

Cu decolare de la sol: cu piste lungi, cu decolare scurtă;

Cu decolare verticală: Elicoptere;

Cu decolare de pa apă;

După mărimea aeronavei, aparatele de zbor pot fi foarte variate începând de la avioane de antrenament de unul sau două locuri până la avioanele comerciale care încarcă peste 300 de pasageri și cargourile ce pot ridica de la sol încărcături de ordinul unei sute de tone.

După destinație

Aeronave comerciale, destinate în principal transportului de pasageri;

Aeronavele cargo – destinate în principal transportului de mărfuri;

Aeronavele speciale: de salvare, radar, cercetare;

CAP. IV. Managementul în activitatea de transport

Funcțiilor managementului în activitatea de transport rutier

Din definirea managementului rezultă că esența sa reprezintă funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească. Aceste funcții sunt parți ale unui sistem iar îmbinarea lor depinde de numeroși factori: nivelul dezvoltării forțelor de producție și modul de organizare a relațiilor de producție și în general caracteristicile tehnico-economice ale ramurilor, domeniilor sau întreprinderilor, pregătirea de specialitate și gradul de civilizație a colectivităților conduse.

După natura sarcinilor implicate de desfășurarea procesului de management și modul lor de realizare, deosebim următoarele funcții:

previziune;

organizare;

coordonare;

antrenare;

evaluare-control;

Previziunea

Ce trebuie realizat în cadrul companiei în condițiile și concomitent cu desemnarea resurselor necesare. Previziunea îmbraca 3 aspecte:

de prognozare;

de planificare;

de programare;

Prognozarea acopera un orizont minim de 10 ani, are un caracter aproximativ, nefiind obligatorie.

Planificarea reprezintă baza desfășurării activităților încorporate într-o companie, în activitatea de planificare, echipa manageriala trebuie mai întâi sa-si strânga toate informatiile privind activitatea companiei, concentrându-si atentia asupra punctelor forte si slabe ale acesteia si pentru a ști care din condițiile exterioare reprezintă o amenințare sau este favorabilă dezvoltării.

În întocmirea planului companiei trebuie realizate următoarele etape:

enumerarea activităților curente;

analiza punctelor slabe/forte din cadrul companiei;

formularea obiectivelor și stabilirii priorităților;

elaborarea unei strategii;

stabilirea și urmărirea planului de actiune.

a) Enumerarea activităților curente cuprinde:

care sunt principalele activități curente (ex.: transport frigorific pentru industria alimentara, curse conform unui orar fix);

care sunt obiectivele managementului actual (ex.: obținerea unui profit mare, cresterea parcului cu un numar de autovehicule);

cum sunt văzute activitățile economiei (ex.: compania transporta marfa pentru un pret cât mai mic posibil, oferă posibilitatea stocării si distribuirii produselor clienților);

b) Analiza punctelor slabe/forte la baza metoda diagnosticării.

Pe baza acestor informatii sunt stabiliți "factorii cheie" care pot fi interni sau externi. Acești "factori cheie" pot fi stabiliți observând ce se întâmplă în condițiile în care managementul ar ramâne neschimbat.

c) În cadrul etapei de formulare a obiectivelor, după ce s-a efectuat analiza se alege una din urmatoarele alternative:

să se continue activitatea companiei în mod obișnuit;

sa se stabilească o nouă politică pentru întreaga companie sau pentru o parte importanța a acesteia;

Alegând calea ce trebuie urmată se stabilesc apoi obiectivele pentru fiecare compartiment

Alegerea variantei optime se face luând în considerare următoarele criterii:

Profitul – obținerea unui profit este absolut necesară pentru a asigura continuitatea planului: pe de-o parte pentru a plăti acționărilor sumele cuvenite și pe de altă parte pentru a consolida capitalul companiei.

Mentalitatea – activitățile trebuie să corespundă mentalității existente în cadrul companiei. Se poate schimba concepția generală din cadrul companiei, cu condiția sa fie păstrați factorii care au adus succes companiei în activitatea anterioara.

Posibilitatea de realizare – noile activitati trebuie să se integreze următoarelor condiții din cadrul companiei:

activităților curente ale companiei;

calificării personalului;

mijloacelor financiare;

organizarii actuale a firmei;

d) Alegerea strategiei reprezintă drumul pe care compania vrea să-l urmezeă:

Pentru aceasta trebuie luate în considerare următoarele aspecte:

ce tip de servicii dorește compania să ofere pe piața;

care sunt segmentele de piața în care vrea să activeze;

care sunt tarifele pe care vrea să le practice;

prin ce dorește să fie competitivă: prin tarife sau prin calitatea serviciilor;

e) Pentru elaborarea completă a planificării activității companiei trebuie să se elaboreze un plan anual de munca în cadrul căruia sa existe mai multe planuri de acțiune pe perioade mai scurte. Acesta trebuie să cuprindă:

obiectivul fiecărui compartiment;

descrierea activităților ce vor fi întreprinse;

cheltuielile necesare realizării planului;

data de începere și cea de încheiere a activității planificate;

numele persoanei responsabile cu îndeplinirea acestui plan;

Organizarea ca baza a coordonarii

Succesul activității unei companii se bazează pe un număr mare de calități cum ar fi:

cunoașterea pieței;

personal adecvat;

facilitati de calcul, contabilitate si informare;

planificare adecvată.

Chiar dacă aceste cerințe sunt îndeplinite, compania poate funcționa bine numai dacă există o coordonare între activitățile ce se desfășoară.

Ea implică:

definirea sarcinilor;

alocarea sarcinilor, autorității și responsabilității;

existenta unor cai de comunicare;

În situațiile mai puțin previzibile așa cum se întâmplă în transportul rutier, sarcinile concrete derivă din operațiile de zi cu zi.

Structura organizatorică trebuie să facă fața tuturor incompatibilităților. Nu poate exista o structură organizatorică ideală, dar fiecare structură trebuie să respecte câteva reguli de baza:

să fie logică;

să existe un echilibru între autoritate și responsabilitate;

să faca uz la maxim de calitățile angajaților firmei;

Organizarea în cadrul companiilor mici

O companie mică are în general pâna la 15 autovehicule și aproximativ 24 persoane, într-o astfel de companie, directorul poate avea controlul asupra tuturor activităților. Liniile de comunicare sunt scurte, directorul are contact direct cu toți membrii echipei.

Organizarea se face în functie de tipul serviciilor de transport oferite, pietele deservite si numarul de clienti. Structura organizatorica a unei companii cu 15 autovehicule arata astfel:

Figura 5.1. Organizarea în cadrul companiilor mici

C. Coordonarea

Prin coordonare se armonizează deciziile și acțiunile personalului companiei spre un același scop general comun. Ea se poate realiza în 2 modalitati:

prima se refera la planificare, deoarece planul reprezintă unul din cele mai importante mijloace de cooperare;

cea de-a doua, se bazează pe considerente organizatorice.

D. Antrenarea

Scopul antrenării este implicarea cât mai eficientă a personalului de execuție și de conducere la realizarea obiectivelor.

Pentru a realiza o antrenare eficace este necesar că procesul motivării personalului să întrunească simultan mai multe caracteristici:

să fie complex, în sensul utilizării combinate a stimulențelor materiale și morale pe baza luării în considerare a principalilor factori;

să fie diferențiat, adică motivațiile considerate și modul lor de folosire să țina cont de caracteristicile fiecărei persoane și a fiecărui colectiv, astfel încât sa se obțina maximum de participare la realizarea obiectivelor;

să fie gradual, adică să satisfaca succesiv necesitățile personalului în strânsă corelație cu raportul său, ținând cont de interdependență dintre diferitele categorii de necesități.

Sistemul de management al companiilor de transport rutier

O companie de transport rutier, se constituie dintr-un ansamblu de elemente ce alcătuiesc un sistem caracterizat prin acte normative, procedee de lucru si reguli de funcționare care stabilesc modul concret de acțiune al tuturor acestor elemente componente.

Planul de afaceri. În planul de afaceri compania îsi formulează obiectivele pe termen lung si scurt si modul în care aceste obiective vor fi atinse. De la acest plan se pleacă pentru a stabili planul de productie, planul de marketing, planul informatiilor.

Planul de afaceri cuprinde:

domeniile în care se desfasoară afacerile firmei;

oportunitățile și obstacolele;

punctele forte si slabe ale firmei;

factorii esențiali de succes sau insucces pe termen scurt si termen lung;

Planul informațiilor. Planul informațiilor are la baza planul afacerilor, el alimentează activitățile companiei cu datele necesare. Pentru a elabora planul informațiilor trebuie parcurse etapele:

enumerarea activităților firmei;

descrierea relațiilor dintre informații și activitățile firmei;

precizarea informațiilor necesare;

informatii despre autovehicule;

informatii despre clienti;

Diferite niveluri ale informației manageriale. Informația de management poate fi obținută la următoarele nivele:

din întreaga companie;

pe tip de autovehicul;

pe departament;

pe cursa;

pe client;

pe zona geografică;

pe segment de piața;

Alegerea perioadei. Perioada pentru care este cerută informația managerială poate fi determinată de antreprenor. Posibilitățile sunt:

pe an;

pe trimestru;

luna;

pe saptamâna;

pe zi.

Cap. V. – Studiu de caz

Analiza unei rute de transport rutier din perspectiva logisticii

Prezentarea firmei:

Analiza se desfășoare într-o firmă de transport aflată în Brașov numită de ”VaNor Trans Srl”. Firma are 3 autocamioane, 5 camionete și 2 autodube. Cu ajutorul camionetelor și a dubelor se face colectarea mărfurilor în toate țara, după colectare se transportă în depozitul firmei aflat în Brașov unde se grupează marfa și cu camioanele se transportă în Europa. Firma are ca scop principal cu ajutorul colectări a mărfurilor reducerea continuă a costurilor.

Colectarea mărfii

Colectarea se face cu camionete și cu autodube care colecteză marfa dintr-un anumită rută. O mașină colectează marfa numai dintr-o anumită regiuni a țării. După colectarea aduce marfa până la depozitul central la Brasov. Acestă necesită o organizare bună și eficientă ca să ajunge marfa cât se poate de repede până la depozit.

În timpul colectarea a mărfii conducătorul auto are obligația:

Asigurarea securități mărfurilor.

Asigurarea unor spații suficient de mari între pachete și colete.

Că mărfurile să fie amplasate corect.

Figura 5.1.

Tabelul nr.5.1.Termenele de încărcare a vehiculelor cu încărcături mai mari de 3,5 t

Tabelul nr. 5.2 Termenele de încărcare a vehiculelor cu încărcături mai mici de 3,5 t

Figura 5.2. Model de colectare

Marfa

Tipuri de transport rutier de mărfuri și bunuri:

Transporturi de mărfuri generale:

Produse alimentare (conserve, sucuri, etc.);

Produse electronice (telefoane, televizoare, calculatoare etc.);

Etc.

Transporturi de mărfuri perisabile

produsele de proveniență vegetală: fructe, pomușoare, legume;

produsele de provenință animală: carnea și produsele din carne de diferite animale și păsări, pește, icre, lapte, ouă;

Transporturi de mărfuri periculoase:

materii prime necesare industriei (minereuri, cãrbune, petrol)

agriculturii (îngrãșãminte chimice: acizi etc.)

produse finite industriale si alimentare

Transporturi de animale vii:

Vaci, oi etc.

Transporturi cu vehicule frigorifice:

Produse alimentare(carne,lapte, etc.)

Transporturi agabaritice

Țevi, butoaie, etc.

Tipuri de paleți:

Palet – Este un stand portabil, orizontal, rigid care se folosește la ambalarea mărfurilor unitare, depozitarea, stivuirea, manipularea și transportul lor. Standardul european este confirmat prin stanța EUR.

Majoritatea paleților sunt din lemn. Asta nu însemnă cu nu sunt și diverse materiale. În funcție de specificul mărfii acestia pot fi de plastic, metal sau hârtie. Fiecare material are avantajele și dezavantajele lui.

De obicei marfa generală este aranjată în paleți. Cel mai folosit tip de palet este europaletul (EPAL sau EUR) conform Standadului European UIC 435. Mărimea acestui palet este: 1200 x 800 mm. Materialul europaletului este lemnul.

Alte tipuri de paleți:

800×600 mm

1200×1200 mm

1600×1200 mm

1200×1200 mm

Tipuri de boxpaleți:

1200x800x600 mm;

1200x800x1200 mm;

1200x1200x800 mm;

800x800x600 mm;

Figura.5.3. Dimensiunile unei europaleți

Arimare

Aranjarea și fixarea unei încărcături este foarte important. Calitatea arimării mărfurilor pe într-un vehicul depinde de:

poziția mărfurilor

tipul suporturilor încărcăturilor folosite;

frecvența controalelor încărcăturii, adică de verificarea mijloacelor de arimare;

Toate aceste acțiuni contribuie la garantarea bunei stări a mărfii și a asigurării securității:

conducătorului auto

manevranților

Adaptarea arimării: cea mai mare parte a mărfurilor transportate necesită o arimare care să fie adaptată ambalajului, naturii, greutății, formei și fragilității produselor.

Mijloace de arimare:

utilizarea lanțurilor este limitată la anumite tipuri de mărfuri;

cablurile;

chingile, sunt frecvent folosite;

Riscuri legate de o proastă arimare: absența sau proasta arimare poate fi un factor deincident sau de accident în timpul transportului și mai ales la descărcarea vehiculului.

Principalele consecințe întâlnite sunt:

deteriorarea mărfurilor;

deteriorarea vehiculului;

răsturnarea vehiculului;

Accidentele cele mai frecvente sunt datorate:

deteriorării chingilor în timpul transportului;

absenței calelor(penelor pentru fixarea roților);

absenței cornierelor de protecție între încărcătură și lanțuri sau cabluri;

Mărfuri ADR

Din cazul în care între mărfurile colectate există marfă ADR atunci trebuie respectate anumite legi.

O substanță este considerată periculoasă atunci când prezintă un risc pentru om sau pentru mediul înconjurător.

Principalele riscuri prezentate de substanțele periculoase ADR sunt următoarele:

Explozia: proprietatea de descompunere rapidă și violentă, însoțită de o degajare puternică de energie și de o masă de gaze fierbinți;

Inflamabilitatea: proprietatea de a se aprinde cu ușurință la temperatura mediului ambiant

Toxicitatea = proprietatea de a otrăvi prin inhalarea, absorbția cutanată ori ingestia unei substanțe;

Clasele de mărfuri periculoase sunt următoarele:

Clasa 1: substante si obiecte explozive

Clasa 2: gaze

Clasa 3: lichide inflamabile

Clasa 4: substante solide inflamabile, substante autoreactive si substante explozive

Clasa 5: substante comburante

Clasa 6: substante toxice

Clasa 7: substante radioactive

Clasa 8: substante corosive

Clasa 9: substante si obiecte periculoase diverse

Figura 5.4. Clasele de mărfuri ADR

Depozitul

În depozitul la Brașov concentrează și acumulează stocurile de mărfuri. Aicia intră marfa colectată de către autocamionete și se grupează după locul de descărcare.

Manipularea mărfurilor în depozit se face cu ajutorul autostivuitorului și lizei.

Modalitațile de depozitare:

Depozitarea pe rafturi;

Depozitarea prin stivuirea directă a unitaților de încărcătură aflate pe paletă;

Depozitarea pe palete simple;

Fig. 5.5. Model raft

Punctele de încărcare- descărcare

În cazul vehiculelor rutiere, există trei scheme a amplasării acestora la rampa de încărcare:

în trepte; (a)

perpendicular pe front (prelucrare prin spate); (b)

paralel cu frontul (laterală); (c)

Punctele de încărcare / descărcare reprezintă amplasamente permanente, special amenajate pentru efectuarea operațiunilor de încărcare / descărcare și unde se întocmesc formele de primire sau expediere a acestora.

Punctele de încărcare pot îndeplini și funcțiile de:

păstrare / depozitare;

pregătire;

sortare;

Figura 5.6. Model depozit

Ruta Brașov-Frankfurt

Camionul are următoarele caracteristici:

Marca Volvo FH;

Anul fabricației 2009;

Motor cu 400 CP, Euro 5;

Este dotat cu sistem GPS;

Are tahograf digital;

Semiremorca are următoarele caracterisitci: Figura 5.7. Camionul

Marca: Kogel

Prelată cu role;

Lungime: 13,6m;

Lățime: 2,45m;

Înălțimea remorci: 4m;

Înălțimea interioară: 2.8m;

90m2

Caminul pornește luni seară de la ora 20:00 din depozitul firmei care se află în Brașov, unde a fost încărcată. Marfa aflată pe camion este marfa generală paletizată (28 Epal). Ruta camionului: Brașov, Sibiu, Arad, Szeged(H), Budapest(H), Wien(A), Linz(A), Nurberg(D), Frankfurt(D). Distanța totală a acestei rute este 1645 km.

Fig 5.8. Ruta Brașov – Frankfurt am Main

Înainte de pornire șoferul autocamionului completează foaia de parcurs și verifică marfa încărcată și starea mașini.

Șoferul este obligat să respecte regurile privind folosirea tahografului (Regulamentul 561/2006)

Figura 5.9. Durate de conducere

După 4 ore și 30 minute de conducere șoferul oprește la Deva unde odihnește 45 de minute.

După care iar conduce 4 ore și 30 minute și ajunge la graniță cu Ungaria unde doarme 9 ore. Înainte de pornire șoferul plătește taxa de drum care e valabil în anumite rute alese de șofer. După asta șoferul pornește și conduce 4h 30min până la Budapest și după 45 minute de staționare iar pornește și ajunge până la granița Austriei. În Austria este un sistem electronic pentru taxele de drumuri numite GoBox. Lângă Wien iar odihnește 9 ore după care ajunge în Germania la locul descărcării.

În ruta respectivă autocamionul a consumat 510 litri de motorină care are o valoare de 3300 RON și 32 litru de AdBlue care are o valoare de 150 RON. Alte cheltuieri în ruta:

taxă de drum 130 Euro (H) + 150Euro (A) + 120 Euro (D)

taxă de parcare 5 Euro (H) + 6 Euro (A)

GoBox 10 Euro

În ruta exită momentan 11 tronsone în construcție din care 4 în Austria și 7 în Germania.

Ritmicitatea transporturilor consta în repetarea regulată, pe o perioadă data de timp, a aceleiasi activități de transport. Ea prin graficele de circulație se realizeaza prin asigurarea, regularitatea circulatiei, regularitate care implică tocmai respectarea cu strictețe a acestor grafice de circulație.

Echipamente pentru manipularea mărfurilor

Transpaletele sunt echipamente destinate manipulării mărfurilor paletizabile, pe suprafețe fără denivelări.

Figura 5.10. Tipuri de transpalete

Există o mare varietate constructivă de transpalete:

tipul de acționare (manuală, electrică, hidraulică);

plaja de valori pentru înălțimea de ridicare și pentru sarcina manipulabilă;

tipul de distribuție (orizontală sau verticală) sau posibilitatea de translație laterală;

elementele constructive (platforma, cântar, scaun pentru operator etc.);

Cărucioarele manuale și lizele sunt vehicule folosit la transporturi de sarcini relativ mici (până în 500 kg), pe distanțe scurte și terenuri orizontale sau cu declivități mici. Liza este un cărucior cu două roți folosit pentru transportul topurilor, baloturilor și sulurilor.

Figura 5.11. Tipuri de cărucioare și lize

Documente necesare la bordul unui vehicul

Pentru șofer:

permis de conducere corepunzător tipului de camion;

atestat profesional (daca masina depaseste masa maxima autorizata de 3,5 tone);

act de identitate;

legitimația șoferului sau copie de pe contract de muncă;

Pentru mașina:

licența pentru transport rutier public de mărfuri în trafic internațional;

contract de leasing (după caz);

contract de închiriere (dupa caz);

carte de identitate al autovehicolului;

talon;

inspecția tehnică periodică;

asigurare obligatorie;

rovineta (taxa de drum);

dovada de verificare tahograf;

Pentru marfă:

scrisoare de transport;

aviz;

carnet TIR (dupa caz);

scrisoare de transport;

carte verde (dupa caz);

Figura 5.12. Model foaie de parcurs

Figura 5.13. Model CMR

Figura 5.14 Model de talon.

Figura 5.15. Model licența de transport

Experiență profesională

În perioada lunii martie – iunie 2014, am lucrat la firma Horvath & Vancsa trans srl., care se ocupă cu transportarea mărfurilor periculoase ADR.

HORVATH & VANCSA TRANS SRL a fost inființată în 1998 fiind o societate mixtă Romano-Maghiara impreună cu Spedition Horvath din Ungaria. Obiectul de activitate este transportul rutier intern si internațional de mărfuri lichide clasificate ADR clasele 3, 5, 6, 8 si 9 precum și non-ADR și alimentare. Încă de la început ne-am straduit să umplem un gol pe piața transporturilor mărfurilor periculoase, comenzile venite de la partenerii nostri din țara și din străinetate fiind onorate cu mare operativitate si profesionalism. Dovada profesionalismului societații a fost câstigarea locului I in domeniul transpoturilor pe județ în fiecare an. Societatea a avut o evoluție ascendentă încă de la înființare când activitatea a început cu doar 1 autocisterna iar astăzi parcul auto se compune din peste 50 de autocisterne. În prezent societatea efectuează transporturi interne și internaționale pentru societăți din Romania si din străinetate cu unele dintre acestea având o colaborare încă de la inființare.

Acolo am avut posibilitatea să participăm la câteva reparații: scimb de ambreaj, schimb de tamburi, plăcuță de frână, pompă de injeție etc. dar am acumulat experiențe în domeniul logisticii și a transportului mărfurilor ADR.

Figura 5.16. Terminalul în Austria

Cap VI. CONCLUZII

În elaborarea acestei lucrări am analizat logistica transporturilor internațional în Europa.

La începutul lucrării mele am pornit de la prezentarea logisticii, am abordat transporturile și menegmentul în activitatea transporturilor.

Punctul cel mai important al acestei lucrări a fost analiza unei rute de transport rutier din perspectiva logisticii.

Din ce a ce am analizat am putut concluziona că logistica transporturilor internaționa au ca scopul stabilirea în echilibru între dezvoltarea economică, pe de o alte perte și cerințele de calitate și siguranță ale societății, pe de cealaltă parte pentru a dezvolta un sistem de transport modern, durabil și cât mai puțin poluant.

Domeniul transporturilor este în esență o parte importantă a economiei datorită faptului că oferă avantaje și face legătură între toate sectoarele economiei.

Tocmai din această perspectivă acest domeniu ar trebui să fie unul dintre cele mai dezvoltate domenii din economie, însă din nefericire în România acest lucru nu se întâmplă.

BIBLIOGRAFIE

DREPTUL TRANSPORTURILOR – TRANSPORTURILE RUTIERE ȘI INTERNAȚIONALE

Prof. Dr. Octavian Căpățână, Editura Lumina Lex 1997, București.

FUNDAMENTELE ȘTIINȚEI MĂRFURILOR

Anca Madar, UNITBV, Brașov.

MANAGMENTUL LOGISTICII ȘI DISTRIBUȚIEI

Gattorna John, Editura Teora, București.

ANALIZA ECONOMICĂ A TRANSPORTURILOR

Natalia FILIP, Rodica Mariana POPESCU, Editura: Lux Libris, Brașov.

DREPTUL TRANSPORTURILOR

Octavian Manolache, Editura: Allbeck, București