Logistica Inversa la O Unitate Producatoare de Confectii (sc…)

=== e45251d2d1c2719b28261c77d9146f3c2d81703b_481080_1 ===

Introducere

Logistica еstе acеa partе a procеsului dе furnizarе a produsului carе planifică, implеmеntеază și controlеază fluxul și dеpozitarеa еficacе și еficiеntă a produsеlor, sеrviciilor și informațiilor dе la punctul dе originе la punctul dе consum, în scopul împlinirii cеrințеlor cliеnților.

O dеfinițiе posibilă a noțiunii dе logistică еstе aplicarеa cеlor 6 P: cantitatеa potrivită a bunurilor potrivitе, la timpul potrivit, dе calitatе potrivită, la costurilе potrivitе, la locul potrivit. Dеs mai aparе și al 7-lеa P cu informațiilе potrivitе tuturor participanților. In spеcial în producția "just in timе" prеlucrarеa dе informații joacă un rol foartе important.

Oricе firmă, oricarе ar fi domеniul spеcific dе activitatе (comеrt, producțiе, IT&C еtc.) arе nеvoiе dе angajați binе prеgătiți carе să administrеzе în cеlе mai bunе condiții întrеgul procеs înscris în lanțul aprovizionarе-livrarе.

Logistica asigură gеstiunеa intеgrată a fluxului tuturor matеrialеlor și produsеlor finitе din întrеprindеrе. Obiеctivul fundamеntal al logisticii еstе furnizarеa sеrviciilor cătrе cliеnt cu cеlе mai mici costuri. Gеstiunеa intеgrată a întrеgului ciclu opеrativ al întrеprindеrii cuprindе: proiеctarеa, aprovizionarеa, producția, distribuția, transportul și dеpozitarеa, livrarеa la cliеnt, asistеnța post-vânzarе. Tеrțializarеa sеrviciilor logisticе еstе într-o continuă dеzvoltarе în toată Еuropa. Sociеtățilе producătoarе și distribuitoarе au tеndința dе a tеrțializa activitățilе complеmеntarе iar distribuția еstе una dintrе acеstеa.

Logistica inversă este procesul logistic de eliminare a produselor noi sau folosite din punctul initial al supply chain-ului, cum ar fi retururi de la clienti, suprastoc, marfa expirata, si redistribuirea lor folosind reguli de management de colectare din care va rezulta maximizarea valorii la sfarsitul capacitatii lor utile originale.

Logistica inversă se referă la un set de programe sau competențe deținute pentru mișcarea produselor în direcție inversă în lantul de distributie (ex. de la consumator la producator). Aceasta cuprinde mai mult decât simpla reutilizare a containerelor si a ambalajelor. Reprezinta procesul de mutare a produsului din punctul de consum catre un alt punct, cu scopul de a recupera valoarea ramasa sau, eventual, pentru dispunerea corespunzatoare a produsului.

Stadiul dezvoltării logisticii inverse este asemănător cu acela al logisticii de acum 10-20 de ani. Scopul logisticii s-a extins de atunci de la managementul anumitor servicii, pentru a include diferite preocupări, și a atras în mod semnificativ atenția majorității companiilor.

Capitolul 1

Logistica inversă

1.1. Cadru general

Logistica inversă reprezintă gestionarea drumului produselor de la utilizatorii finali înapoi la producători. În lucrarea „“Going Backwards: Reverse Logistics Trends and Practices“ publicată în august, Dale S. Rogers și Ronald S. Tibben-Lemke utilizau definiția pentru logistică dată de Consiliul de Management Logistic pentru a defini logistica inversă: logistica este „Procesul de planificare, punere în aplicare și control al fluxului eficient din punct de vedere al costului al materiilor prime, inventarului în proces, produselor finite și informațiilor conexe, din punctul de origine la punctul de consum, în conformitate cu cerințele clientului.“

Prin urmare, logistica inversă potrivit lui Rogers și Tibben-Lembke este: „Procesul de planificare, punere în aplicare și control al fluxului eficient din punct de vedere al costului al materiilor prime, inventarului în proces, produselor finite și informațiilor conexe, din punctul de consum la punctul de origine, cu scopul recapturării valorii sau eliminării corespunzătoare“.

Rogers și Tibben-Lembke spun că remanufacturarea și recondiționarea pot fi, de asemenea, incluse în definiția logisticii inverse. După părerea lor, logistica inversă include, de asemenea, prelucrarea mărfurilor returnate din cauza deteriorării, inventarului sezonier, restocării, recuperării, retururilor și excesului la inventar. De asemenea, include programe de reciclare, programe pentru materiale periculoase, eliminare a echipamentelor învechite și de recuperare a bunurilor.

În lucrarea sa „ Development and Implementation of Reverse Logistics Programs“, din 1998, James R. Stock definește logistica inversă ca „termenul folosit cel mai des pentru a se referi la rolul logisticii în retururile de produs, reducerea sursei, reciclarea, substituirea materialelor, reutilizarea materialelor, eliminarea deșeurilor, precum și în recondiționare, reparare și remanufacturare.“

Stock (1998) spune că returnarea produselor, rechemarea lor, terminarea închirierii echipamentelor, înlocuirea bunurilor vechi sau depășite, materialele de ambalare sunt printre multele elemente care se întorc și care necesită o procesare logistică inversă.

Grupul european de lucru privind logistica inversă, REVLOG (1998), definește logistica inversă ca „Procesul de planificare, implementare și control a fluxurilor de materii prime returnate, în procesul de inventar, ambalare și produse finite, dintr-o fabrică, punct de distribuție sau de utilizare, la un punct de recuperare sau de la punctul eliminare corespunzătoare.“

Ronald Kopicki în cartea sa „Reuse and recycling: reverse logistics opportunities“, din 1993 dă definiția logisticii inverse bazată pe direcția de curgere: „Logistica inversă este un termen larg care se referă la gestionarea logisticii și eliminarea deșeurilor periculoase sau nepericuloase din ambalaje și produse. Aceasta include distribuția inversă … care implică fluxul bunurilor și informațiilor din direcție opusă activităților logistice normale”.

Pohlen și Farris (1992) definesc logistica inversă în articolul lor „Reverse Logistics in Plastics Recycling” ca ”circulația mărfurilor de la consumator către producător într-un canal de distribuție.“

DHL, o renumită companie de logistică terțiară utilizează următoarea definiție pentru logistica inversă preluată din cartea „Logistiksysteme: Betriebswirtschaftliche Grundlagen“, de Hans-Chritian Pfohl, 2004: ”logistica inversă poate fi definită ca aplicarea conceptelor de logistică a reziduurilor, în scopul de a crea un flux al reziduurilor economic și eficient din punct de vedere al mediului prin utilizarea tuturor activităților de transformare spațio-temporală, inclusiv schimbările în cantități și tipuri.“

1.2. Bazele logisticii inverse

Fleischmann și Dekker (2004) oferă fundamentele logisticii inverse, analizând subiectul din patru puncte de vedere: motivul pentru care se returnează bunurile și pentru care companiile se implică în Logistica inversă; cum funcționează logistica inversă în practică; ce este returnat; cine execută activități de logistică inversă.

În general, companiile se implică în logistica inversă deoarece pot profita în urma ei, deoarece sunt obligate sau deoarece ”se simt“ social motivate să o facă. Mai mult, Fleischmann și Dekker clasifică aceste trei forțe de conducere ca: economie (directă și indirectă); legislație; responsabilitate corporativă.

Programele de logistică inversă aduce câștiguri directe și indirecte. Câștigurile directe pot fi: sub formă de materii prime pentru produse noi; unele părți ale produsului returnat pot fi reciclate pentru fabricarea de noi produse, reducând astfel costurile de producție; valoarea adăugată de recuperare. Câștigurile indirecte pot fi: legislația care împiedică; protecția pieței; imagine verde; îmbunătățirea relațiilor cu clienții sau furnizorul.

În multe țări, clienții au dreptul legal de a returna produsul și legislația prevede că societățile sunt responsabile pentru recuperare, de asemenea. Uneori, companiile participă la programele de recuperare pentru a menține sau a crea o imagine curată și verde.

Multe companii își asumă responsabilitatea pentru eliminarea în condiții de siguranță sau reciclarea acestor produse pentru a menține mediul în condiții de siguranță. Adesea, companiile se implică în programe de recuperare și de reciclare și la rândul lor, de a sensibiliza clienții, de asemenea.

Clienții returnează produsele din mai multe motive. Produsele cumpărate o dată pot să fie returnat din cauza daunelor fizice, unele dintre ele sunt returnate deoarece clienții sunt nemulțumiți de funcționalitatea produsului (așteptările nu au fost îndeplinite), returnare a produselor, deoarece ei descoperă un produs alternativ cu funcționalitate mai bună după ce au făcut achiziția, uneori clienții folosesc greșit politica de returnare și revin fără niciun motiv. Acestea sunt doar unele dintre cele mai importante motive pentru returnarea unui produs achiziționat de majoritatea clienților.

Modul în care logistica inversă funcționează în practică se referă la modul în care valoarea este recuperată din produsele care se întorc înapoi la producător. Recuperarea este de fapt doar una dintre activitățile implicate în ansamblul procesului logisticii inverse. În primul rând este colectarea, apoi urmează procesul combinat de inspecție/ selecție/ sortare, în al treilea rând există recuperarea, iar în cele din urmă există redistribuirea. Colectarea se referă la aducerea produselor de la client la punctul de recuperare. În acest moment, produsele sunt inspectate, adică calitatea lor este evaluată și se ia o decizie privind tipul de recuperare. Produsele pot fi apoi sortate și dirijate în funcție de recuperarea care urmează. În cazul în care calitatea este (aproape) „la fel de bună ca nou“, produsele pot fi introduse pe piață aproape imediat prin reutilizare, revânzare și redistribuție. Dacă nu, un alt tip de recuperare poate fi implicată, dar solicită mai multă acțiune, adică o formă de reprocesare.

Reprelucrarea poate avea loc la diferite nivele: nivel de produs (reparații), nivelul modulului (recondiționare), nivel de componentă (remanufacturare), nivel parțial selectiv (recuperare), nivel semnificativ (reciclare), nivel de energie (incinerare).

Al treilea punct de vedere asupra logisticii inverse este obținut prin analiza a ceea ce este de fapt returnat. Cele trei caracteristici ale produsului care sunt relevante în acest sens sunt: compoziția; deteriorarea; modelele de utilizare. Inginerii de proiectare trebuie să țină cont de compoziția materială a produselor pe care le proiectează, ceea ce se numește proiectare pentru recuperare. Nu toate părțile componente ale unui produs pot fi ușor de reciclat sau eliminat, astfel încât experții de proiectare trebuie țină minte să nu folosească materiale nereciclabile cât mai mult posibil. Modul în care aceste piese sunt asamblate sau atașate una de alta, de asemenea, joacă un factor în acest sens, și nu atât dimensiunea produsului în sine. Costul de recuperare crește pe măsură ce dimensiunea produsului crește, deoarece de cele mai multe ori valoarea de recuperare este mai mică decât costul de recuperare.

În continuare, există caracteristici de deteriorare, care provoacă în cele din urmă nefuncționalitatea produsului, dar, de asemenea, determină dacă există suficientă funcționalitate rămasă pentru a avea o utilizare ulterioară a produsului, fie ca un întreg sau ca părți. Deseori, producătorii trebuie să se confrunte cu întrebări, cum ar fi dacă produsul va îmbătrâni în timpul utilizării, dacă toate părțile vor îmbătrâni în mod egal, dacă valoarea produselor va scădea rapid etc .

Modelul de utilizare a produsului joacă, de asemenea, un rol important atunci când se gândește recuperarea. Modelul de utilizare depinde de cine este utilizatorul și modul în care utilizatorul a folosit produsul. Produse cum ar fi calculatoarele ar fi putut fi utilizate de către o persoană sau mai multe persoane, cum ar fi într-un birou sau o școală sau la o bibliotecă, astfel încât acest lucru afectează reutilizarea pieselor sau a întregului produs în diferite grade. Cărțile sunt un alt

exemplu pentru utilizare variată. Modelul de utilizare nu este afectat doar de numărul de utilizatori, ci de asemenea, de durata de utilizare. În concluzie există următoarele categorii de produse: bunuri de larg consum (îmbrăcăminte, mobilă, o mare varietate de bunuri); mărfuri industriale (echipamente profesionale și militare); piese; elemente de ambalare și distribuție; obiective civile (construcții, diguri, poduri, drumuri etc.); minereuri, uleiuri și produse chimice; alte materiale, cum ar fi celuloza, sticla.

Cei trei participanți principali în activitățile logistice inverse sunt: actorii din lanțul de aprovizionare (furnizor, producător, comerciant cu ridicata și vânzător cu amănuntul); actorii din lanțul invers specializat (misiți, specialiști de reciclare etc.); actori oportuniști (cum ar fi organizațiile de caritate). În orice lanț logistic invers, doi sau mai mulți dintre acești jucători sunt întotdeauna implicați. De multe ori, unul sau doi dintre acești participanți joacă un rol major în timp ce alții acționează numai ca joncțiuni intermediare.

1.3. Prezentare generală a fluxului logisticii inverse

Odată ce un produs intră în fluxul de logistică inversă, managerul logistic trebuie să decidă unde trebuie să fie trimis produsul: fie la furnizor, fie la groapa de gunoi, fie pe piața secundară.

Există mai multe motive pentru care un produs intră fluxul de logistică inversă. Cele mai comune motive sunt: din partea clientului – produsul nu satisface nevoile clientului; clientul nu a înțeles cum să folosească în mod corespunzător produsul; produsul a fost defect; abuz față de politica de returnare liberală; din partea retailer-ului – ambalarea depășită a produsului; produs sezonier; produs înlocuit cu noua versiune; fabricare întreruptă; inventar prea mare; retailer-ul a ieșit din afaceri.

De multe ori, două produse identice vor urma rute diferite pentru diferite destinații, în funcție de locul din canalul de distribuție îm care intră în luxul de logistică inversă. Un astfel de exemplu este o carte care este returnată la un magazin de către un client nu se poate îtoarce în același loc ca și o carte returnat de magazin furnizorului său din cauza supraaglomerării. Nici una dintre aceste cărți pot ajunge în același loc ca și cărțile returnate de către distribuitor.

Atunci când un produs a fost înlocuit cu o nouă versiune, un comerciant cu amănuntul poate continua să vândă vechea versiune până când se termină, probabil, la o reducere. Produsul nu poate intra pe piața secundară. În cazul în care produsul nu intră în fluxul de logistică inversă, firma îl poate vinde la un lichidator pentru un preț relativ ridicat. Acest lucru poate fi valabil mai ales în cazul în care noul produs reprezintă doar o îmbunătățire minoră față de un produs deja popular. Pe de altă parte, dacă modificările sunt semnificative, atunci producătorul poate oferi un stimulent de vânzare a produselor rămase. Deseori, atunci când se întâmplă acest lucru, retailer-ul poate da jos produsul vechi pentru a-l vinde pe piața secundară. În cazul în care produsul nu a îndeplinit vânzările preconizate, producătorii de multe ori găsesc dificil să le vândă pe piața secundară, chiar și la un preț redus foarte mult.

Rogers și Tibben-Lembke (1998) clasifică produsele de vânzare cu amănuntul într-un flux de

Logistică inversă după cum urmează: close-outs – produse de primă calitate, pe care retailerul a decis să nu le mai continue; buy-outs sau „ascensoare“ – în cazul în care un producător cumpără rezerva retailer-ului din produsele concurentului; job-out – marfă de primă calitate de sezon, de vacanță; surplus – suprastoc de primă calitate, marfă depășită, retururi de marketing, mărfuri cu mișcare lentă; defecte – produse descoperite a fi defecte; defecte care nu prezintă defecte – produsele au fost considerate incorect ca fiind defecte; articole deteriorate; retururi – produsele returnate de către clienți.

1.4. Managementul retururilor

Managementul retururilor este procesul de returnare a produsului, precum și transformarea produsului înapoi în stare reutilizabilă. Managementul retururilor utilizează instrumente și sisteme pentru a maximiza profiturile în proces.

Rogers și Tibben-Lembke (1998) menționează șapte canale pentru dispunerea produselor care au fost returnate producătorului. Acestea sunt: revenire la furnizor; vânzare ca nou; vânzare via outlet sau reducere; vânzare pe piața secundară; donare pentru caritate; recondiționare/ remanufacturare; regenerare/ reciclare/ deșeuri.

Bazat pe starea produsului returnat, obligațiile contractuale cu furnizorul și cererea pentru produs, producătorul are una sau mai multe dintre opțiunile de mai sus pentru a elimina produsul returnat.

Adesea, vânzătorul oferă stimulente pentru comenzile mari și comercianții cu amănuntul cumpără produse în vrac. În cazul în care produsul nu merge bine pe piață, retailerul îl returnează la furnizor. În mod similar, dacă un client returnează un produs din cauza unui defect sau pretinde că are un defect, producătorul dorește să-l ia înapoi, astfel încât să se evite astfel de defecte în viitor, și, de asemenea, în acest fel se pot evita defectele care nu prezintă defecte. Un alt motiv pentru care producătorul ar dori să ia înapoi produsul ar putea fi evitarea canibalizării pieselor și păstrarea numelui de brand curat. Adesea, ceea ce se întâmplă este că produsul este trimis la o piața secundară în cazul în care piesele ieftine sunt instalate pe produs și este vândut la un preț redus, la un magazin de vechituri.

Unele dintre produsele returnate sunt neutilizate sau nedeschis; în astfel de cazuri, producătorul le poate reambala și le vinde ca noi la comercianții cu amănuntul sau la un magazin outlet, în funcție de cererea produsului. Pe de altă parte, unele produse cum ar fi întrerupătoarele de circuit nu sunt permise în mod legal a fi vândute după ce au fost returnate, chiar în cazul în care au fost instalate pentru o perioadă scurtă de timp sau nu au fost instalate deloc.

În cazul în care produsul a fost returnat, sau în cazul în care distribuitorul are un inventarprea mare, acesta poate fi vândut prin intermediul unui magazin outlet. Vânzarea prin intermediul magazinelor outlet are un număr de avantaje cum ar fi menținerea controlului asupra produselor, precum și cunoașterea locului în care produsele sunt vândute. Acest lucru ajută firmele în menținerea numele lor de brand. De multe ori, magazinele outlet oferă o marjă mai mare decât comercianții cu amănuntul, deoarece scopul final este de a goli inventarul.

Atunci când o firmă a fost în imposibilitatea de a vinde un produs, nu se poate întoarce la furnizor și nu este în măsură să-l vândă la un magazin outlet, una dintre opțiunile sale finale este să-l vândă pe piața secundară. Piața secundară este formată din firme specializate în cumpărare close-out, excedent, și articole salvate, la prețuri mici de zece cenți la dolar.

Produsele care nu pot fi vândute la comercianți sau furnizori, pentru că au nevoie de mici reparații sau modificări cosmetice, producătorii pot alege să le doneze unei organizații de caritate. În acest caz, producătorul nu primește niciun ban, dar imaginea companiei va avea un efect pozitiv, ca bun cetățean corporativ.

Înainte ca un produs să fie trimis la reciclare, producătorul are opțiunea de a vedea dacă poate fi reparat sau recondiționat prin înlocuirea unor părți ale produsului sau prin efectuarea de modificări cosmetice, astfel încât să poată fi vândut pe piața secundară, caz în care va fi vândut ca bun recondiționat. Dar este, de asemenea, este necesar să ne asigurăm că produsul nu a fost folosit de către clientul care l-a retrocedat, pentru că pe unele piețe nu poate fi vândut, indiferent de procesul de recondiționare.

Există mai multe motive pentru a trimite un produs la groapa de gunoi, de exemplu, unele mărfuri nu pot fi revândute sub nicio formă, datorită reglementărilor de siguranță. Un alt motiv este cazul în care producătorul a constatat că nu există nicio modalitate de a obține o valoare din produsul returnat. Opțiunea finală este de a trimite-l la recuperarea materialului pentru a scoate piesele care pot fi reciclate. Cealaltă opțiune este de a recicla materialul, cum ar fi piese realizate din material plastic, metal etc. Ultima opțiune este, desigur, să-l trimită la gropile de gunoi. Elementele trimise în general la groapa de gunoi sunt considerate ca deșeuri, care nu sunt de niciun folos nimănui. Producătorul, desigur, trebuie să se asigure să ia măsurile de precauție necesare înainte de a trimite produsul la depozitul de deșeuri, cum ar fi rafinarea, curățarea și separarea materialelor periculoase și nepericuloase.

Oricare dintre opțiunile descrise mai sus pot fi aplicate cu succes în mod individual sau în combinații de către producător. Alternativele variază de la costuri ridicate și costuri mari de întreținere de management pentru gestionarea profitabilă și întreținere. A face alegerea potrivită necesită abilitatea de a defini rezultatul așteptat, utilizarea tehnicii corecte sau combinații ale tehnicilor și instrumentelor pentru fiecare situație, și apoi să livreze rezultatele conform planului folosind resursele.

Adesea, companiile folosesc instrumente software și web-based care ajută la localizarea, urmărirea și gestionarea produselor în care acestea sunt returnate. Totuși, aceste soluții de ajutor servesc numai la realiza returnarea eficientă a produsului. Trebuie asigurată calitatea produsului pentru a-l pregăti pentru opțiunile de revânzare.

Externalizarea de multe ori generează o valoare mai mare, oferind un partener care are valoare strategică și poate pune în aplicare procese care se potrivesc nevoii de afaceri selectate pentru compania mamă. Întrebările care trebuie să fie adresate întrebat de către firma mamă urmăresc liniile privind modul în care se poate crea un plan de management de retur pentru produsele sale care: ajută la reducerea numărului de declarații care trebuie să fie tratate de la clienți; transformă experiențele negative ale clienților într-un bun strategic valoros; generează profituri din venituri care au fost anterior o pierdere.

În rezumat punctele critice pentru managementul invers sunt: prevenirea apariției retururilor de la bun început; a privi dincolo de provocarea imediată – întrebările la care trebuie să răspundă sunt cum se poate crea un plan cuprinzător de gestionare a retururilor care să transforme experiențele negative ale clienților într-un valoros activ strategic, cum se poate reduce numărul de declarații care trebuie să fie tratate de la clienți.

Dezvoltarea unei soluții holistice, care va aborda retururile din unghiuri multiple și va oferi probabil beneficii care se extind cu mult dincolo de zona de logistică inversă presupune că soluțiile de management al retururilor trebuie să reprezinte o varietate de factori, cum ar fi modelele de afaceri, tipul de produs și geografia pieței. Acestea ar trebui să reducă sau să elimine costurile, sau să genereze un profit. Cele mai productive soluții sunt dezvoltate de la o abordare fundamentată pe care se bazează pe afaceri, nevoi care sunt cuprinzătoare și orientate spre viitor.

Căutarea obținerii de profituri din returnările produselor presupune faptul că opțiunile pentru a obține o valoare reală sunt disponibile pentru mai multe produse returnate. Aceste opțiuni ar trebui să fie evaluate de către expertiza internă și externă pentru a regândi procesul „ca atare“.

Mai jos este o listă de elemente-cheie de gestionare a logisticii inverse dată de Rogers și Tibben-Lembke (1998): controlul accesului; compactare a dispoziției ciclului de timp; sisteme de informații de logistică inversă; puncte centralizate de returnare; retururi zero; recondiționare și retehnologizare; recuperarea bunurilor; negocierea; managementul financiar; externalizarea.

Controlul accesului este screening-ul mărfurilor defecte și negarantate returnate la punctul de intrare în procesul logisticii inverse. Controlul accesului este primul factor critic care poate face întregul flux invers gestionat și profitabil. Adesea, în companiile în care politicile de returnare sunt indulgente, consumatorii tind să abuzeze de privilegiile lor. De asemenea, clienții nu citesc uneori instrucțiunile politicilor de returnare corect, ceea ce conduce la probleme inutile pentru comercianții cu amănuntul și, la rândul său, producătorul. Un proces de control al accesului bun poate ajuta producătorul în păstrarea acestui lucru la nivel posibil.

La fel ca și controlul accesului, dispoziția compactă a ciclului de timp este un factor important în gestiunea inversă. De multe ori este dificil pentru companii a determina pe care canal al logisticii inverse trebuie plasat produsul returnat. Cu cât mai repede este determinat acest lucru, cu atât mai repede se poate acționa. Companiile au întotdeauna în vedere reducerea timpului ciclului de producție, dar este la fel de important pentru ei să compacteze timpul ciclului invers, precum și obținerea de bani în urma produselor returnate.

Informațiile din sistemul logisticii inverse trebuie să fie automatizate pentru a avea un proces mai bun de logistică inversă. Nu multe companii au sisteme de informare bune pentru a face acest lucru. În același timp, adunarea la un loc a informațiilor pentru a fi accesibile este o sarcină dificilă.

În general, foarte puține companii au însușit tehnologia de urmărire a produselor în lanțul de aprovizionare înainte, și, practic, niciunul nu a atins măcar o tehnologie medie în procesul invers. În acest sens, atât retailerul, cât și producătorul au integrat sistemele de informații pentru a realiza un fel de un proces de urmărire de lucru.

Centrele de returnări există de mai mulți ani, dar numai recent utilizarea deplină a centrelor de returnare a fost realizată de către companiile de producție. Într-un sistem centralizat toate produsele pentru canalul de logistică inversă sunt aduse la un sediu central, unde acestea sunt sortate, procese, și apoi transportate la următoarea lor destinație. Acest sistem are avantaje pentru clienții fluxului de logistică inversă, fapt care de multe ori duce la venituri mai mari pentru elementele returnate. De asemenea, acest proces poate ajuta la determinarea canalului invers potrivit pentru elementul returnat.

În cadrul programelor de returnare zero, producătorul sau distribuitorul nu permite returnarea produselor prin canalul de retur. In schimb, ei dau retailerul-ului sau unei alte entități din aval o alocație de întoarcere, și să dezvolte norme și orientări pentru dispunerea acceptabilă a produsului. Politica de returnare Zero tinde adesea să aibă un efect negativ în satisfacerea clientului și la rândul său, imaginea de brand.

Thierry, și colab. (1995) a definit cinci categorii de recondiționare și renovare. Aceste cinci categorii sunt de reparații, recondiționare, remanufacturare, canibalizarea și reciclare. Primele trei categorii: repararea, modernizarea și recondiționarea, implică recondiționarea produsului și actualizarea. Canibalizarea este pur și simplu recuperarea unui set restrâns de piese reutilizabile din produsele folosite. Reciclarea este refolosirea unor materiale care făceau parte dintr-un alt produs sau subansamblu.

Recuperarea bunurilor reprezintă clasificarea și dispunerea mărfurilor returnate, excedentului, a celor învechite, a resturilor, deșeurilor și produselor materiale în exces, altor bunuri, într-un mod care maximizează retururile la proprietar, în timp ce minimizează costurile și legăturile asociate cu dispozițiile. Politica de recuperare a activelor este o operațiune majoră în orice companie, și aceasta este una dintre cele mai importante modalități de reducere a deșeurilor, recuperarea veniturilor, și deținerea unei imagini verzi în societate.

Prețul unui produs este determinat de costul pentru a-l produce și valoarea de brand, și o serie de alți factori, cum ar fi de marketing etc. În mod similar, valoarea produselor care au fost returnate este de asemenea afectată de mai mulți factori, cum ar fi vârsta, gradul de utilizare, modelul de utilizare etc. Indiferent de starea revenirii bunului, prețul este întotdeauna negociabil, neputând fi același lucru ca atunci când produsele se deplasează în cadrul lanțului de aprovizionare înainte.

Cheia pentru un proces de logistică inversă de succes este un management financiar bun. Cele mai multe firme investesc prea mulți bani în procese inutile și nedorite, fără a analiza, de fapt cerințele afacerii lor. Firmele trebuie să caute strategia potrivită pentru afacerea lor în loc să urmeze orbește ceea ce toată lumea face, deoarece ceea ce funcționează pentru o firmă poate sau nu poate funcționa pentru o altă firmă. Numai după efectuarea analizei ar trebui să se investească efectiv.

1.5. Activități de logistică inversă

Toate activitățile pe care o societate le efectuează pentru a colecta produsele utilizate, deteriorate, nedorite sau depășite, precum și materiale de ambalare și de transport de la utilizatorul final sau reseller pot fi considerate activități de logistică inversă.

Odată ce un produs a fost returnat companiei, firma are mai multe opțiuni de eliminare din care să aleagă. Rogers și Tibben-Lembke (1998) clasifică unele din aceste activități. Printre numeroasele opțiuni pe care firmele le au pentru produsele returnate, prima alegere ar fi să le întoarcă la furnizor pentru o rambursare completă. Adesea produse care nu au fost utilizate pot fi vândute unui alt client, sau pot vândut printr-un magazin outlet. Și în cazul în care produsele nu sunt de o calitate suficientă, ele pot fi trimise la o companie de recuperare care le va exporta într-o piață străină. Și în cazul în care produsul nu poate fi vândut „ca atare“ sau în cazul în care firma poate crește în mod semnificativ prețul de vânzare prin recondiționare sau refacere a produsului, firma poate efectua aceste activități înainte de a vinde produsul. Aceste operații pot de asemenea, să fie efectuate de către o firmă terță parte care este specializată în domeniul recondiționării, remanufacturării sau reciclării. În cele din urmă, dacă nici una dintre aceste operațiuni poate fi realizată, atunci producătorul poate încerca să găsească care componente ale produsului pot fi reutilizate pentru fabricarea de produse noi, iar restul pot fi trimise la reciclare sau la depozitul de deșeuri.

Materialele de ambalare pe de altă parte, pot fi de multe ori reciclate. De multe ori producătorii folosesc ambalaje reutilizabile și paleți.

1.6 Clasificarea activităților de logistică inversă

Rogers și Tibben-Lembke (1998) clasifică activitățile logistice inverse in funcție de faptul dacă mărfurile în fluxul invers provin de la utilizatorul final sau de la un alt membru al canalului de distribuție, cum ar fi un distribuitor sau un centru de distribuție și dacă materialul este un produs sau un material de ambalare.

Rogers și Tibben-Lembke (1998) indică faptul că, de asemenea, în cazul în care se introduc produse în fluxul invers, există un determinant prim în sistemul rezultant de logistica inversă. De exemplu, în cazul în care un produs intră în logistică dintr-o curgere inversă de la consumator, acesta poate fi un produs cu defecte sau consumatorul poate să fi revendicat că a fost defect, pentru a putea să-l întoarcă. Consumatorul poate crede că aceasta este defect, deși este în perfectă stare în realitate. Această categorie de retururi este numită „defecte non-defecte“.

În funcție de faptul dacă produsul a ajuns la sfârșitul duratei sale de viață util, consumatorul poate returna produsul pentru service sau din cauza unei rechemări ale producătorului sau, în unele cazuri, astfel încât producătorul poate dispune de produs în mod corespunzător sau revendica materialele.

În cazul partenerilor din lanțul de aprovizionare, produsele pot fi returnate din cauza unei promovări excesive de marketing sau pentru că produsul nu a reușit să se vândă cum se dorește. Mai mult, produsul poate să fi ajuns la sfârșitul vieții sale sau la sfârșitul sezonului său de vânzare regulată sau, în unele cazuri, produsul poate să fi fost deteriorat în timpul transportului.

Deoarece cercetarea lor s-a bazat în principal pe regiunea SUA, Rogers și TibbenLembke (1998) menționează că materialul de ambalare nu joacă un rol important în activitățile de logistică inversă, spre deosebire de produsele actuale în sine. Acest lucru poate fi diferit în cazul întreprinderilor europene, deoarece acestea sunt mai atente privind logistica verde și sunt adesea cunoscute a utiliza recipienti din plastic reutilizabile.

1.7 Provocări în logistică inversă

Cele mai multe provocări în gestionarea logisticii inverse pot fi urmărite la două largi categorii – de proces și investiții

Procese prost definite: prea multe puncte de atingere – un număr mare de puncte de contact crește semnificativ șansa că starea produsului se va deteriora; durată lungă a ciclului – un număr mare de puncte de contact la rândul său, crește durata ciclului care, la rândul său, crește timpul de așteptare pentru returnarea comenzii clientului. Acesta prevede, de asemenea, puțin timp pentru a recondiționa, reîmpacheta și revinde produsul; lipsa mecanismului de feedback – sistemele incompetente de afaceri pot duce la o logistică inversp incompetentă, și să nu fie în măsură să urmărească problemele care afectează logistica inversă.

Neglijare: în afara concentrării – înainte, managerii considerau că a face retururile mai ușoare pentru consumator crește comportamentul de returnare până când s-a dovedit a fi profitabil pentru companiile recent studiate; vedere dispersată – existența randamentelor multi-canal conduce la diferențe de preț, lipsa elementelor sau pur și simplu o lipsă de vizibilitate pe mai multe canale de

achiziții; vizibilitatea limitată – adesea există puține informații date de către comercianții cu amănuntul cu privire la inventar în canalul lor de retururi, ceea ce duce la o planificare proastă.

Conflictul retailer-producător: Rogers și Tibben-Lembke (1998) menționează una dintre dificultățile în gestionarea retururilor ca diferența între producătorii și comercianții cu amănuntul. Potrivit acestora, distribuitorul și producătorul poate nu sunt de acord cu privire la: condiția articolului; valoarea elementului; promptitudinea răspunsului.

De obicei, atunci când comercianții cu amănuntul trimit înapoi produse la producător, consideră că produsele au anumite probleme, au avut loc daune în timpul transportului sau trebuie să fie defecte de fabricație. Pe de altă parte, producătorul poate suspecta distribuitorul de abuzarea privilegiilor de returnare din cauza slabei planificări sau returnarea produsului deteriorat de către comerciant. Mai mult, producătorul și distribuitorul trebuie să convină asupra valorii elementului returnat. In timp ce retailerul poate aștepta un credit complet pentru returnare, producătorul ar putea considera în mod contrar.

Atât retailerii, cât și producătorii doresc să scape de excesul de inventar, deoarece fiecare are o problemă cu aceasta. În timp ce comercianții cu amănuntul ar dori să-l returneze la sfârșitul unui trimestru pentru a reduce stocurile, producătorii pot fi lenți pentru a considera retururile ca o scădere de vânzări.

Uneori, pur și simplu distribuitorul deduce costul elementelor dintr-o factură. De multe ori, factura nu este aceeași pentru mărfurile returnate. Aceste conflicte trebuie să fie rezolvate prin înțelegere reciprocă pentru a dezvolta un mai bun parteneriat, ca unul care nu poate supraviețui fără cealaltă.

Dr. Richard Dawe de la Institutul Fritz de International Logistics a identificat șase simptome ale problemelor de retur. Aceste simptome sunt: retururi care sosesc mai repede decât procesare sau eliminarea; cantitate mare de inventar de retururi deținută în depozit; retururi neidentificate sau neautorizate; cicluri lungi de gestionare; costul total necunoscut al procesului de returnare; clienți care și-au pierdut încrederea în activitatea de reparații.

1.8. Factorii avuți în vedere pentru clasificarea rețelelor e logistică inversă

Marco Serrato dă clasificarea rețelei de logistică inversă pe baza a doi factori care determină structura și caracteristicile fiecărui sistem de logistică inversă, factori care sunt durata ciclului de viață al produsului și variabilitatea ratei retururilor în orice perioadă.

Durata ciclului de viață al produsului variază în funcție de produse și industrii. De multe ori este dificil de identificat în cazul în care un produs real este în ciclul său de viață odată ce trece pe lângă etapele introductive și de creștere, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să caute puncte de cotitură ale cererii. Acest lucru se poate face în cazul în care compania urmărește piața și prognoza.

Stadiul produsului în ciclul său de viață afectează, de asemenea rata de rentabilitate, care face dificilă prognoza retururilor.

Marco Serrato dă relația dintre ciclul de viață al produsului și rata de rentabilitate în rețeaua de logistică inversă, în lucrarea sa „Characterization of reverse logistics networks for outsourcing decisions“. Cele mai multe produse fie nu reușesc, în primele etape ale ciclului de viață să mențină o creștere stabilă. Rata de rentabilitate depinde invers de lungimea duratei de viață a produselor. De exemplu, pe piața calculatoarelor, introducerea de noi componente accelerează dispariția modelelor informatice introduse anterior, pentru că producătorul trebuie să introducă noi modele, care vor reduce vânzările modelelor existente.

Serrato se referă la cele șase faze ale ciclului de viață al produsului pentru a înțelege fluxul de logistică inversă. Cele șase faze ale ciclului de viață așa cum sunt prezentate de Tibben-Lembke (2002), sunt: ​​dezvoltare, introducere, creștere, maturitate, declin și anulare.

Faza de dezvoltare – poate fi de așteptat că nu vor exista retururi în acest stadiu, pentru că noul produs va avea modificări foarte mici față produsul curent, și clienții care au produsul actual, vor dori, în mod evident, o versiune revizuită.

Faza de introducere – firmele se pot aștepta să înceapă a face planuri pentru a se ocupa de produsele care vor fi în cele din urmă returnate în această etapă. Cu versiunea revizuită a unui curent

produs, firmele pot prognoza randamentele pe baza tendințelor produsului curent.

În etapa de introducere, compania trebuie să înceapă, de asemenea, să se ocupe cu fluxul produselor returnate. Pentru că un nou model este de multe ori o modificare minoră a produsului existent, dificultățile de producție în adaptarea la modul nou trebuie să fie minim. Modificare minoră înseamnă, de asemenea, că cererea pentru noul model ar fi de așteptat să fie foarte asemănătoare cu cererea pentru modelul anterioar. În cazul unui nou model al unui produs popular, vânzarea poate fi ridicat de la la început sau începe jos și crește rapid, pe măsură ce cererea clientului pentru produsul cunoscut este transferată la noul produs. În aceste cazuri, Tibben-Lembke (2002) sugerează că produsul va sări peste faza de introducere.

Faza de creștere înseamnă creșterea vânzărilor exponențial și astfel cresc și retururile. Totuși, acest lucru nu poate fi întotdeauna adevărat. Pe măsură ce mai mulți clienți sunt atrași de produs, acești noi clienți ar putea fi mai puțin informați despre produs, și rata de „defecte care nu prezintă defecte“ poate crește. Aceasta, la rândul său, de asemenea, va crește variabilitatea ratei randamentelor.

Faza de maturitate – deoarece vânzările produsului ajung la maturitate, rata de rentabilitate poate fi, de asemenea, de așteptat să ajungă la o fază stabilă. În retrospectivă, volumul retururilor în orice perioadă nu este legat de volumul de vânzări din aceeași perioadă, ci de fapt cu vânzările istorice din perioadele anterioare. Deși volumul de vânzări poate că a ajuns la o fază stabilă, rata de rentabilitate poate crește de fapt, în perioade consecutive.

Faza de declin – de multe ori este dificil de a determina sfârșitul acestei etape a ciclului, iar logistica inversă trebuie să lucreze până la sfârșitul acestei faze. Pe măsură ce vânzările încep să scadă, prețul produsului pe piața secundară, de asemenea, începe să scadă, și, prin urmare, aceste firme de pe piața secundară vor fi interesate de achiziționarea produsului.

Faza de anulare – volumul randamentelor va continua să scadă înainte de a înceta cu totul in această etapă a ciclului de viață. Chiar dacă produsul s-a vândut bine, la sfârșitul duratei sale de viață, comercianții cu amănuntul pot trimite orice produs nevândut înapoi. Variabilitatea în ratele de returnare afectează fluxul invers foarte mult. Ratele variabile de retur înseamnă că furnizarea în fluxul invers variază și este dificil pentru orice firmă să țină pasul. Stocurile trebuie să fie menținute tot timpul, și inventarul este prost pentru orice companie.

1.10. Efecte ale mediului asupra logisticii inverse

In acest subcapitol, vom vedea ce rol are logistica inversă în lumea fabricației, cum activitățile de logistică inverse afectează diferite decizii într-o companie, și ce impact au aceste activități și decizii asupra mediului. După cum s-a menționat, multe firme de producție de multe ori se implică în îmbunătățirea logisticii inverse, fie pentru că sunt obligate prin lege să țină evidența bunurilor returnate și să le elimine în condiții de siguranță sau acestea sunt motivate să mențină imaginea verde în rândul clienților lor.

Oricare ar fi factorul motivator, în viitor, deciziile lor logistice vor fi afectate în mare măsură de efectele asupra mediului. Rogers și Tibben-Lembke (1998) au alcătuit o listă din câteva motive pentru care acest lucru este adevărat: creșterea costurilor de depozitare a deșeurilor de-a lungul anilor; multe produse nu mai pot fi depozitate din cauza regulilor de mediu; economia și considerentele de mediu obligă firmele să utilizeze ambalaje, recipienți și alte materiale reutilizabile; restricțiile legate de protecția mediului obligă firmele să ia înapoi materialele de ambalare; mulți producători sunt obligați prin lege să ia înapoi produsele la sfârșitul duratei lor de viață utilă.

Eliminarea produselor nedorite devine o activitate mai atent monitorizată. Într-o mare măsură, acest lucru este adevărat pentru majoritatea națiunilor din lume. De multe ori, companii cu sediul în SUA și națiunile europene care au facilități sau au externalizat producția în țări ca India, China și Thailanda, deoarece forța de muncă este mai ieftină, continuă să monitorizeze modul în care aceste filiale off-shore tratează materialul rezidual generat. De asemenea, ei propun un anumit standard pentru firma de outsourcing, care trebuie să fie îndeplinite.

Creșterea exponențială a costurilor de depozitare a deșeurilor din SUA și Europa pot fi atribuite reglementărilor care afectează gropile de gunoi. Restricțiile se concentrează pe protecția sănătății umane și a mediului înconjurător, ca urmare a mai multor facilități care au fost închise.

Un alt domeniu de creștere a regularizării este determinarea a ce articole pot să fie plasate într-un depozit de deșeuri. Există o regularizare sporită asupra a ceea ce poate fi plasat în gropile de gunoi în întreaga Europă și SUA. De multe ori în regiunile în care producătorul nu este obligat prin lege să ia înapoi produsele atunci când acestea ajung la sfârșitul vieții, pentru acestea nu este, de asemenea permis să fie plasste în gropile de gunoi. Acest lucru forțează producătorii să colecteze produsele lor.

Toate aceste motive au contribuit la creșterea folosirii de materiale reutilizabile pentru ambalare și transport. Acest lucru a contribuit la creșterea domeniului de proiectare pentru reutilizare. Adesea, companiile folosesc materiale reutilizabile și componente pentru produsele lor în stadiul de dezvoltare și de proiectare a produsului.

Capitolul 2

Prezentarea firmei

2.1. Cadru general

Denumirea firmei: S.C. BRAICONF S.A. Firma are Codul Unic de Identificare RO2266085 și este înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul J09/5/1991. Firma a fost înființată în anul 1991 și are sediul social în Brăila, str. Școlilor nr. 53. Braiconf face eforturi permanente pentru a ridica standardele de calitate, într-o continuă luptă de a respecta cu strictețe valorile și așteptările clienților săi. Respectul față de clienții săi, atenția exclusivă acordată celor mai mici detalii, accentul pus pe calitatea materialelor sunt tot atâtea elemente care diferențiază Braiconf pe piața internațională de profil.

Firma a ocupat locul 1 în Top Afaceri România, judetul Brăila, în domeniul ”Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte; aranjarea și vopsirea blănurilor”.

Obiectul de activitate al firmei Braiconf este: fabricarea de articole de lenjerie de corp din materiale textile, țesute, tricotate sau croșetate, mătase etc., pentru bărbați, femei și copii: cămăși, tricouri, chiloți, indispensabili, pijamale, cămăși de noapte, halate de casă, bluze, slipuri, sutiene, corsete etc.; repararea articolelor de îmbrăcăminte.

Braiconf SA Brăila este una dintre cele mai mari fabrici de confecții, îndeosebi de cămăși bărbătești, din România.

Anul 1950 a marcat, la Brăila, începuturile activității Fabricii de Confecții, cu 287 de muncitori și tot atâtea mașini de cusut pentru confecționarea cămășilor din pânză și a indispensabililor. In 1961, fabrica "de femei", cum i se mai spune, realizează primele produse pentru export, iar în 1968, OSIM înregistrează marca Braiconf. 1973 este anul în care fabrica se transformă în întreprindere cu personalitate juridică, iar până în 1977, întreprinderea ajunge la 3.600 de angajați, absorbind mare parte din forța feminină de muncă din municipiu. Momentul 1990 transformă fabrica în societate comercială pe acțiuni, ajungând la un număr-record de 5.800 de angajați. In 2003, toate drepturile rezervate Braiconf SA și logo-ul Braiconf sunt mărci înregistrate.

Dacă urmărim cu atenție evoluția firmei, o putem încadra, datorită vechimii sale, în categoria firmelor comuniste. Alături de alte branduri (Kandia, Bucegi, Rom, Guban ), a reușit să renunțe la mentalitatea comunistă bazată doar pe dezvoltarea caracteristicilor de produs și distribuția planificată. Acesta mărci au rezistat pe piață datorită unei viziuni de business și o strategie de marketing bine conturate. Astfel, Braiconf este un nume în care s-a investit în continuare și a reușit să se impună ca imagine și în fața consumatorului tânăr, a cărui legătură cu trecutul este proape inexistentă.

Până în 1996, Braiconf cunoaște noi segmente de piață și intră într-un intens proces de retehnologizare. Tot în 1996, Braiconf se privatizează, cu un capital social de 7,46 miliarde de lei vechi, acțiunea fiind evaluată la 1.000 de lei. In 2000, cu prilejul aniversării a 50 de ani de existență, Braiconf anunță că a reinvestit jumătate din profit în tehnologie de vârf. Rezultatul s-a văzut chiar în 2001, când 95% din producția fabricii a mers la export. Obiectul principal de activitate a fost, dintotdeauna, "fabricarea de articole de lenjerie de corp", însă firma are și 59 de activități secundare.

Oamenii reprezintă cea mai de preț resursă a Braiconf. Prin putere de muncă, dăruire, concentrare, prin respectul acordat lucrului bine făcut, ei sunt elementul decisiv care a adus compania în poziția de lider în care se găsește ea astăzi. Valorile esențiale ale angajaților sunt munca în echipă, creativitatea, fantezia, profesionalismul și atenția acordată celor mai mici detalii astfel încât clienții să fie pe deplin mulțumiți de rezultatele finite ale muncii depuse.

2.2 Portofoliul de produse

Obiectul principal de activitate al firmei Braiconf este îndeseobi confecționarea de cămăși pentru bărbați. Pe această linie, producătorul a lansat două colecții principale: Sergio și Braiconf, care cuprinde Nuovo Classico, B Urban, Authentic și Business.

Pe lângă producția de cămăși bărbătești pentru care firma este un nume atât pe piața românească, cât și pe cea externă, acesata și-a diversificat gama de produse, producând atât pentru consumatorul autohton cât și pentru export: bluze pentru femei, rochii, saci textili, boxeri pentru bărbați, fuste, pantaloni de damă etc. Materialele sunt aduse din Italia, Austria, Cehia și chiar Turcia. Pentru livrerea produselor finite, societatea a încheiat contracte cu Italia, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Spania, Suedia, Danemarca, Grecia. Următoarea piață vizată este Rusia. Există deja pregătite colecții adapatate stilului de viață al locuitorilor acestei țări.

Un lucru foarte important este faptul că aceste cămăși Braiconf sunt solicitate de firme de renume din întreaga lume. Puțini sunt cei care știu că sub etichete Versace, Kenzo sau Armani se ascunde de fapt o cămașă produsă de o firmă românească. In timp ce cămășile Braiconf se pot cumpăra, în România, la prețuri de câțiva euro, în străinătate acestea se vând sub o altă marcă și costă mai mult de 100 de euro/bucata.

2.3. Piața firmei

Dacă înainte românii erau obișnuiți să selecteze articolele vestimentare doar după preț și durabilitate, mai nou ei privesc confecțiile ca pe o reflectare a personalității lor, un element care îi poate face mai interesanți. Procentul celor care își cumpără haine doar pentru că sunt moderne și pentru a fi în pas cu moda este în continuă creștere pe piața româneasăa. In ceea ce privește moda, magazinele joacă un rol foarte important și anume acela de educator. In țările dezvoltate ale lumii, cine dorește să se îmbrace în permanență în pas cu moda vizitează magazinele. Ca urmare, magazinele sunt privite ca furnizori de look vestimentar în permanență actualizat aducând o gamă variată de noutăți. Această imagine a magazinelor este însă destul de dificil de aplicat pe piața românească întrucât comercianții nu sunt dispuși să-și asume riscul de a inova, de a aduce pe piață produse noi. Argumentul este extrem de simplu: nu doresc să riște din diverse motive, unul dintre motive fiind costurile de închiriere a spațiului comercial. Cei mai mulți încearcă să vândă în continuare ce au vândut foarte bine.

In ceea ce privește piața românească a cămășilor se poate spune că aceasta nu respectă niciun fel de ierarhii de calitate sau preț. Există produse proaste care se vând la prețuri mari și produse de bună calitate care ajung să se vândă la prețuri mici. Cămășile de calitate din România sunt, în principal, cele produse de fabricile din țară. Cămășile importate sunt de regulă chinezești și sunt atât de proste încât nu pot face concurență producătorilor autohtoni, decât cel mult la preț. Prețurile mici practicate de către comercianții chinezi își au rădăcinile în modul în care sunt introduse pe piață (fără niciun fel de taxe). Astfel aceste importuri reprezintă un pericol atât pentru producătorii interni, cât și pentru consumatori. Consumatorii nu știu ce cumpără și nu pot fi protejați. Pe lângă comercianții chinezi un alt pericol îl reprezintă importurile de cămăși second-hand. Concurența directă se remarcă la design, întrucât acestea sunt mai actuale decât ce se găsește pe piața românească, gradul de uzură este de multe ori foarte mic, iar din punct de vedere al calității sunt superioare celor realizate de unii producători. Prețul este foarte bun, fapt care face ca acestea să fie vândute.

In orașele mari ale țării a existat, până la Revoluție, câte o fabrică mare de confecții. Incepând cu anii '90, în jurul ei au început să apară fabrici mici cu același profil. Fabrica mare a fost sursa dominantă de formare a acestor "firme fiice". Pentru dezvoltarea industriei de profil locale, e foarte important ca fabrica mare să aibă o atitudine normală față de noii intrați pe piață, și care nu trebuie priviți ca fiind concurenții ei. Un exemplu elocvent se regăsește în Brăila, unde fabrica mare Braiconf a fost tolerantă față de formarea acestor fabrici mici, explicându-se astfel numărul mare de producători de cămăși din acest oraș. Nu la fel se prezintă situația și în alte orașe din România. Fabricile mari nu încurajează apariția acestor fabrici nou-apărute. Acolo este și o atitudine retrogradă față de inițiativa privată.

Deși în România există multe firme care produc aproape toate tipurile de confecții, același lucru nu îl putem afirma și despre cămășari. Aceștia se specializează doar pe producerea de cămăși. Acesta constituie atât un avantaj cât și un dezavantaj. Este un avantaj pentru că oferă o calitate bună și nu au concurență în ceilalți. Dezavantajul constă în faptul că, datorită acestei specializări stricte, ei nu pot să caute comenzi pe toată piața, ci au un segment de piață bine delimitat. Cămașa reprezintă în limbajul de specialitate “mecanica fină a confecțiilor”, în sensul că deși pare a fi un produs simplu, realitatea stă cu totul altfel. Produsul trebuie executat impecabil și foarte exact. Doi milimetri la guler sau la manșetă pot compromite cămașa total, în timp ce la o confecție grea nu se observă. Pentru producerea unei cămăși simple în sistem lohn, producătorul este plătit cu o sumă cuprinsă între un dolar și trei dolari.

Prețul variază în funcție de complexitatea execuției și de calitate. Marii producători de cămăși sunt obligați să lucreze în sistem lohn, pentru că nu au altă posibilitate. Dacă alegi varianta de a lucra cu materii prime românești, asta ar presupune ca industria textilă din spate să facă față cerințelor de pe piața externă, ceea ce, la noi, din diferite motive, nu se întâmplă.

Investițiile din industria textilă sunt foarte mari și în toate țările dezvoltate industria e ajutată cumva și de către stat prin tot felul de subvenții, pentru că e o industrie care ocupă o forță de muncă importantă. Textilele sunt pe primul loc la exporturile din România ceea ce face din piața de textile din România un sector cu un statut cât de cât privilegiat. In vederea dezvoltării producătorilor români ar fi necesar un cadru legislativ mai bun, care nu există.

Textiliștii sunt sprijiniți în acestă bătălie de FEPAIUS sau Federația Patronală a Industriei Ușoare care este o asociație de firme producătoare de textile cu un număr semnificativ de membrii de renume pe piața românească: SC Diamant Group SA București, SC Zefir SA București, SC Industria Iutei SA București, OP.TRicontex, OP. Romconf. SC Braiconf SA Brăila, OP. Textilana, SC Carpatex SA Brașov, OP. Pinc, SC Valceana SA București, SC Modstar SA București, SC Canepa românească SA Timișoara, SC POBAC SA Bacău, SC Textila Unirea SA București, SC Rifil SA Săvinești jud. Neamț, SC Modarom SA Brașov, SC Țesătoriile Reunite SA București, SC Confarg SA Curtea de Argeș, SC Românofir SA Tălmaciu jud. Sibiu, SC EXPO CONFINTEX SA București, SC MODCONF SA București, S.C Romalfa SA Câmpulung Moldovenesc Jud. Suceava, SC Tricotaje Someșul SA Cluj, SC Textor SA Tg.Mureș, SC BANATIM SA Timișoara.

2.4. Concurența

Pe piața românească, domeniul de activitate ”Imbrăcăminte” ocupă un loc de frunte. Avem de a face cu un număr impresionant de firme autohtone și cu capital străin. Mai precis, există aproximativ 3.000 de firme în România. Acest sector se împarte la rândul lui în mai multe ramuri cum ar fi: accesorii, ață, fermoare și etichete; articole și accesorii vestimentare și lenjerie; bumbac, lână, in și materii prime; comerț second hand; confecții; croitorie; fire, fibre și filaturi; marochinărie, blănărie și prelucrări; produse finite; protecție, muncă și siguranță; țesături; textile, vopsire și broderie; tricotaje; utilaje, echipamente și mașini.

Ramura de ”Imbrăcăminte – Confecții” ocupă locul întâi în această ierarhie cu un număr de 1.127 de companii. Clasarea celor 14 sectiuni din domeniul Imbrăcăminte este prezentată în graficul de mai jos:

Fig. 1.

Dintre cele 1.127 de firme producatoare de confectii, 44 de firme sunt specializate pe confecționarea de cămăși, acestea reprezentând nume importante din diverse zone ale României: A-G Company SRL Craiova, Al Moda Plus SRL Roman, Arte Arad Textila, Asconf SRL Suceava, Bigotti Bucuresti, Braiconf Brăila, Blazer SRL Brăila, Camicia SRL Piatra Neamț, Condra SRL Oltenița, Confecția SA Tulcea, Confecții Bârlad, Cooperativa Arta Textile București, CRP Italia SRL Craiova, Delta Trading & Investment București, Dinasty Prod SRL Piatra Neamț, Dress Compay SRL Arad, Elan International SRL București, Enterprises Et. Co. SRL Brăila, Euroconfecții SA Vânju Mare, Fair SRL Miercurea Ciuc, Fila Conf SRL Brăila, G.P.M. Vânju Mare SRL, Gama SRL Sibiu, Georgiana Vicentiu Com SRL Adjud, Giordavel Conf SRL Paulești, Las Palmas Comimpex SRL Resița, Metex Textil Production SRL București, Neo SRL Brăila, Ovimagic Impex SRL Hunedoara – Magazin Magics, Pirasmos Trade SRL Brăila, Pro Moda SA Tulcea, Rimini Impex SRL Brăila, Rollit Prodimpex SRL România, Rom Confex SRL București, Sadmis Prodcom SRL Brăila, Scarlett Clothing International SRL București, Severconf SA Drobeta Turnu-Severin, Sinco SCA Sighișoara, Starconfex SRL București, Stil European Impex SRL București, Târnava SA Sighișoara, Tenconf SA Bârlad, Textile Group Romania SRL Craiova, Valmet Trade SRL Brăila.

2.5. Clienții Braiconf

Ținând cont de mărimea pieței textilelor din România, este necesar a se recunoaște că nu se pot deservi toți clienții existenți pe acea piață. Firma trebuie să aleagă și să identifice segmentele de piață pe care le poate satisface cu mare eficacitate. Este necesara identificarea grupurilor de clienti ale firmei din ratiunea crearii de oferte adecvate pentru fiecare segment de piata si de marketing.

Clienții diferiți au cerințe diferite. Nu toți cer același produs și nu toți reclamă aceleași caracteristici ale produsului. Chiar și atunci când este vorba de același produs, nu toți clienții îl vor cumpăra din aceleași motive. Segmentarea pieței permite luarea în considerare atât a pietelor pe care se opereaza in realitate cat si pe cele pe care firma ar trebui să opereze. Este necesar a se imparti baza de clienti in grupe de clienți cu cerințe similare. Fiecare dintre aceste grupuri reprezintă un segment de piață.

Braiconf este în percepția consumatorilor o firmă de confecții, producătoare de cămăși pentru bărbați. Se poate afirma că firma este perceputaă ca fiind specializată pe un anumit produs – cămăși pentru bărbați -, acestea adresându-se mai multor segmente de consumatori, interni sau externi. Prin cadrul acestui tip de strategie firma își clădește o reputație puternică în aceste zone.

Trebuie menționat faptul că pentru marea majoritate a clienților este desemnată o persoană care se ocupă de aprovizionare.

Piața țintă a firmei include clienți vechi, clienți care colaborează cu firma încă din primii ani de înființare, clienții fiind în mare parte din aceeași localitate. Publicul țintă cuprinde firme mici și mijlocii, cu capital privat, având ca principală activitate comerțul en-detail, situate în mediul urban. Totodată, în publicul țintă sunt incluși și distribuitori/ dealeri care recomandă marca la punctul de vânzare.

Clienții Braiconf sunt de toate categoriile: en grosiști, detailiști și comerț mixt. În rândul clienților comercianți (en grosiști, detailiști) s-a constatat că valoarea comenzilor efectuate lunar de către clienți nu este influențată de tipul de activitate economică de bază a acestora. Deci firma și-a câștigat reputația atât în cadrul comercianților cu ridicata cât și în rândul celor cu amănuntul. De asemenea, analizând tot acest sector al clienților en gros și en detail a ieșit la iveală faptul că nu există diferențe semnificative, între grosiști și detailiști, în ceea ce privește opinia lor cu privire la informarea clientului asupra caracteristicilor și prețurilor produselor oferite spre vânzare. Se constată deci că managementul, prin politicile de marketing și nu numai adoptate, are drept grijă primordială păstrarea și îmbunătățirea continuă a relațiilor sale cu absolut toate categoriile de clienți.

2.6. Analiza SWOT

Puncte tari:

Deține o marcă populară pe piață.

Percepție bună a mărcii pe plan intern.

Realizarea de profituri notabile prin vânzarea produselor la export.

Experiență îndelungată pe piața textilelor.

Prețuri accesibile.

Situație foarte bună a echilibrului financiar.

Grad de îndatorare redus

Printre clienții străini se numără nume cunoscute din industria modei și industria automobilelor.

Politică stabilă de dividend.

Sistem de relații publice bine construit astfel încât clienții apreciază relațiile cu societatea ca fiind favorabile.

Clienții permanenți Braiconf apelează rar la firme concurente.

Raport calitate-preț foarte bun.

Portofoliu mare de clienți

Rețea de distribuție bine structurată

Puncte slabe:

Rezultate financiare slabe, profit în scădere.

Fluctuații în procesul de producție.

Fluctuație crescută de personal.

Cheltuieli ridicate pentru pregătirea personalului.

Pondere scăzută pe piață

Rentabilitate redusă.

Gama de produse nediversificată.

Neadresarea mai multor categorii de clienți.

Grad redus de brand-awareness pe piața externă.

Oportunități:

Popularizarea mărcii pe piețele externe.

Extinderea producției pentru mai multe categorii de clienți

Beneficierea de avantajele liberalizării comerțului cu textile.

Posibilitatea extinderii pe piața internă prin deschiderea de noi magazine.

Amenințări:

Competiția străină.

Produsele contrafăcute, vândute la prețuri mult mai mici.

Eventualele noi deprecieri ale principalelor valute, în condițiile în care conducerea societății evită arbitrajele pe piața instrumentelor financiare derivate.

2.7. Principalii indicatori financiari

Evoluția profitului brut:

Evoluția cifrei de afaceri:

Evoluția profitabilității firmei Braiconf:

Capitolul 3

Logistica inversă la S.C. Braiconf S.A.

Capacitatea logistică a unei organizații este definită de modul în care aceasta organizează și gestionează oamenii, echipamentele, resursele informaționale, locațiile și politicile operaționale. Există o serie de roluri și responsabilități pe care le îndeplinesc activitățile logistice de bază. Vom face referire doar la câteva dintre acestea, regăsite în cadrul firmei Braiconf:

Previziunea cererii este dezvoltată astfel încât să ajute planificarea activităților logistice, cum ar fi proiectarea și organizarea depozitelor, onorarea comenzilor, alocarea resurselor cu scopul de a atinge un nivel optim de customer service la cel mai mic cost.

Managementul informației: datele despre clienți, furnizori, angajați, transportatori și stocuri se regăsesc în sistemul informatic al firmei care se numeste EPSAL, acestea fiind utile și foarte importante pentru luarea deciziilor (informațiile corecte și la timp pot înlocui stocurile în sistemele logistice de astăzi).

Manipularea materialelor generează cheltuieli suplimentare, astfel fabrica și depozitele au un design care să permită reducerea numărului de mișcări efectuate pentru îndeplinirea sarcinilor curente, în vederea scăderii costurilor atribuite activității de manipulare a materialelor.

Ambalarea: ambalajul protejează produsul în procesul de distribuție. De asemenea acesta furnizează informații despre produs și reprezintă și un bun instrument de marketing.

Managementul transportului: transportul este cea mai vizibilă activitate logistică.

Managementul depozitelor/ centrelor de distribuție: rolul depozitării este de a stoca materiile prime până când acestea vor fi utilizate și de a stoca produsele finite până când acestea vor fi distribuite. O gamă mare de textile sunt stocate temporar pentru a fi apoi consolidate într-un singur mijloc de transport. Administrarea stocurilor în cadrul unui supply chain este esențială în asigurarea unui serviciu de calitate clienților. Stocurile reprezintă un bun costisitor de întreținut, dar este foarte important ca o companie să dețină cantități suficiente in stoc.

Retururi: produsele defecte sau comenzile incorecte sunt returnate pentru ca ulterior să se revină asupra lor astfel încât să îndeplinească toate condițiile de calitate cerute. Logistica inversă reprezintă o componentă importantă în atingerea unui înalt nivel de satisfacție al clienților.

3.1. Clasificarea și evaluarea serviciilor logistice ale firmei Braiconf

Serviciile logistice desfășurate de către S.C Braiconf S.A. pot fi clasificate și evaluate după diverse criterii.

Un criteriu important îl constituie sensul fluxurilor materiale, astfel firma efectuează activități ce țin de logistica în aval, amonte și inversă.

In condițiile în care distribuția are o direcție din amonte către aval, logistica pornește din aval, de la cerințele clienților și merge în amonte, dincolo de producător, până la furnizorii de materii prime. Așadar, logistica nu se referă doar la distribuția din aval, a fluxului de produse de la producători spre clienți, ci și la distrubuția din amonte, de la furnizorii de materii prime la producători. Distribuția constituie o parte a logisticii, pornind de la producătorul și terminându-se la client. Dacă distribuția este orientată din amonte spre aval, logistica are o direcție inversă, din aval catre amonte.

In cadrul logisticii în amonte la firma Braiconf sunt cuprinse urmatoarele procese: căutarea și selecția furnizorilor – această activitate intră în atribuțiile Departamentului de Programare, Proiectare și Pregătire a Producției în cadrul căruia operează un număr de 6 angajați; aprovizionarea – firma se aprovizionează cu materiale auxiliare constând în materiale propriu-zise pentru producția articolelor textile, umerașe, ambalaje, activitate de care se ocupă Departamentul de Aprovizionare/Transport, format din 8 angajați din care 3 șoferi; cumpărarea de auxiliare – responsabilul Departamentului de Programare, Proiectare și Pregătire a Producției negociază prețul materialelor auxiliare necesare fabricării cămpșilor; transportul în amonte -transportul materialelor auxiliare de la diverși furnizori.

Pentru producția în sistem lohn, toate materiile prime și materialele necesare unei comenzi sunt livrate direct la poarta fabricii. Clienții externi lansează comanda filialelor proprii din România, urmând ca acestea să contracteze fabrica de confecții. Lansarea comenzii este urmată de trimiterea de către firma mamă a: modelului (șablon), materiilor prime (țesături), materialelor (nasturi).

Operațiunile de transport sunt coordonate de Departamentul Aprovizionare/Transport (8 angajați). Marfa livrata de societatea comercială este însoțită și de un certificat de calitate. Calitatea mărfii este conform mostrelor, documentației tehnice și a sabloanelor expediate de către cumpărător.

In cadrul logisticii în aval sunt cuprinse următoarele procese: stocarea și depozitarea mărfurilor. Principalele operațiuni de depozitare ale firmei sunt recepția și manipularea. Recepția se ocupă cu descărcarea, controlul conformității, atribuirea locului afectat lotului, intrarea în inventar (gestiune), iar manipularea cu transportul mărfurilor în depozit, respectarea normelor de siguranță, intrarea produsului în stocul de disponibilitate, gestiunea eventuală a condiționărilor. Operațiunile de manipulare și recepție intră în atribuțiile Departamentului C.T.C. și Recepție/Laborator unde lucrează 16 persoane.

Intreprinderea dispune de 3 tipuri de stocuri, din punct de vedere al producției: cel de materii prime și materiale destinat consumului unității de producție – stocul de producție; cel de produse finite, destinate livrării către beneficiari – stocul de desfacere; cel destinat asigurării funcționării continue a unor mașini (mașina semiautomată de croit SETEC, mașini automate pentru  buzunare  DURKOPP, mașina de croit cu bandă STV (SETEC) + MCBB, mașini speciale cu 2, 4 ace  – RIMOLDI, KANSAI ) sau a unor linii de fabricație – stocul interoperațional.

Fabrica dispune de 3 depozite situate în spatele întreprinderii industriale (stocare lângă locul de producție sau de transformare): unul cu o suprafață de 50 mp utilizat pentru depozitarea materialelor auxiliare ce sunt păstrate în cutii de carton dispuse pe rafturi; unul de 120 mp folosit pentru depozitarea produselor finite pe umerașe agățate de stendere (suport din bare metalice asemănător cu un cuier) și ultimul de 150 mp în care se depozitează țesăturile sub formă de baloți înfășurați în plastic dispuși pe rafturi.

Activitățile desfășurate în cadrul depozitelor țin atât de Departamentul Aprovizionare/ Transport cât și de Departamentul Desfacere/Comerț (6 angajați).

Ambalarea constă în acoperirea produselor finite cu pungi de plastic sigilate menite să protejeze articolele textile de praf, umiditate, miros neplăcut etc. După ce produsele finite primesc avizul C.T.C-ului, acestea sunt supuse procesului de etichetare și ulterior ambalării. Etichetele sunt aplicate pe produse cu ajutorul unui pistol prin împușcare, pe acestea fiind inscripționate informațiile principale despre produs: preț, cod de bare, denumirea produsului, numărul de model, culoare și mărime. Aceste 2 operațiuni sunt coordonate de Departamentul de Organizare, Normare și Tehnologie (12 angajați).

Pregătirea comenzilor constă în alcătuirea de loturi pe categorii de produse. Această sarcină revine Departamentului de Desfacere/Comerț (6 angajați).

Transportul în aval – toate produsele finite sunt ridicate de la poarta fabricii de către client, toate demersurile de export căzând în sarcina acestuia. Mașinile folosite pentru transportul articolelor de îmbrăcăminte sunt de mare tonaj, acestea putând transporta între 5000- 10000 de produse, în funcție de tipul acestora. In timpul trasportului articolele sunt dispuse pe umerașe, protejate de folia de plastic.

3.2. Operațiunile de logistică inversă

In cadrul logisticii inverse includem procesele de:

1. Reparare: există cazuri în care produsele finite sunt supuse verificării și primesc avizul C.T.C-ului. Aceste articole sunt returnate și modificate pentru a îndeplini condițiile de calitate cerute. Această operațiune revine Departamentului de Programare, Proiectare și Pregătire a Producției.

2. Reciclare: în urma procesului de producție rezultă resturi materiale nerefolosibile. Acestea sunt colectate și trimise unor centre de reciclare, utilizându-se mijloacele de transport proprii ale firmei.

Realizarea în condiții optime a activităților logistice ar fi imposibilă fără existența unei infrastructuri logistice adecvate. Infrastructura logistică a fiemei Braiconf este formată din 3 depozite și căi de comunicație atât pentru circulația fluxurilor materiale, informaționale, financiare etc.. Fluxurile materiale sunt directionate doar prin intermediul transportului rutier cu autovehiculele firmei. Din acestă cauză, procesele logistice sunt ușor afectate, ținând cont de faptul că infrastructura rutieră este compusă dintr-un singur drum european, drumuri județene și comunale ce nu respectă cerințele europene în vigoare. Fluxurile informationale se direcționează prin intermediul calculatoarelor conectate la internet, telefoane, poștă etc. Fluxurile financiare sunt coordonate de instituțiile bancare. In totalitatea lor, fluxurile din cadrul întreprinderii sunt stocate și trase.

Dacă infrastructura logistică existentă la nivel național îngreunează desfășurarea activității sale, firma încearcă să compenseze acest impediment prin eforturi permanente efectuate în vederea ridicării standardelor de calitate, aflându-se într-o continuă luptă de a respecta cu strictețe valorile și așteptările clienților săi. Avantajul competitiv derivă tocmai din respectul față de clienții săi, atenția exclusivă acordată celor mai mici detalii, accentul pus pe calitatea materialelor sunt elemente ce diferețiază S.C. Braiconf S.A. pe piața internațională de profil.

Considerăm că principalul avantaj competitiv al firmei este reprezentat de tradiția în domeniu și a stabilit legături și parteneriate stabile cu brand-uri de renume precum Louis Vuitton, Dolce & Gabana etc.

Retururile se datorează unor probleme în calitatea execuției produselor. Principalele cerințe de calitate ale oricăror confecții textile se pot împărți în trei mari grupe: estetice și de prezentare; durabilitate; fiziologice și de confort.

Braiconf urmărește o serie de aspecte în cadrul controlului tehnic de calitate. Controlul noncalității în cazul produselor confecționate este o etapă dificilă, având în vedere marea diversitate a produselor, gradul ridicat de complexitate a formelor și structurilor asamblate, precum și nivelul diferit de exigenta a beneficiarilor.

În acest caz defectele și neconformitațile pot fi clasificate după mai multe criterii și anume: locul de apariție în proces; gravitate; localizarea pe produs.

Clasificarea neconformitățiilor după locul de apariție în proces: după locul în care apar în procesul tehnologic, defectele și/sau neconformitățile pot fi: de prezentare (de aspect); de etichetare; ale accesoriilor; de confecționare; de asamblare; ale țesăturilor; alte categorii.

În funcție de gravitate, defectele /neconformitățile produselor confecționate se împart în 3 categorii: critice; majore (principale); minore.

Defecte/neconformități critice (exemple): de confecționare (cusături greșite cu distrugerea materialului, asimetrii evidente, instabilitate dimensională la tratamente de finisare); de țesătură (găuri, biezări accentuate); elemente de produs de nuanțe diferite; incompabilitate între materialele componente ale aceluiași produs; de finisare (luciu, virarea colorantului).

Defecte/neconformități majore (exemple): de execuție ce pot fi remediate cu dificultate; de țesătura poziționate pe elemente ce se pot înlocui; pete lavabile; accesorii neconforme cu specificațiile.

Defecte/neconformități minore (exemple): defecte de țesături greu vizibile; mici asimetrii; mici devieri ale liniilor de coasere.

Este important de precizat că nivelul de gravitate stabilit pentru un defect depinde de gradul de exigentă manifestat de beneficiari. Atunci când analizează un produs, atenția utilizatorului este diferențiată în raport de elementele componente ale acestuia.

In cazul cămășilor, percepția utilizatorului față de zonele produsului se diferențiază astfel: execuția este percepută din punct de vedere estetic și al confortului oferit; sunt mai importante defectele ce reduc funcția estetică (cusături incorecte, aspect neuniform, apariția pe față a căptușelii etc.) și cele ce afectează confortul psihosenzorial si termofiziologic (materiile aspre, rigide, cu elasticitate redusă, cu capacitate redusă de absorție și transfer a umidității); buzunarele interesează din punct de vedere estetic și al rezistentei la solicitările specifice purtării; asimetria buzunarelor sau lipsa cusăturilor de întărire sunt considerate defecte de gravitate mare; pungile buzunarelor interesează din punct de vedere al rezistentei la purtare, confortului psihosenzorial și al mentenalității; sunt mai importante defectele care reduc confortul psihosenzorial (materiale cu higroscopicitate mică și tușeu aspru), care determină scăderea rezistenței la purtare (dimensiuni neadecvate) precum și rezistența la spălare (capacitate mare de murdărie, capacitate redusă de curațire).

Neconformitățile detectate și eliminate (prin remedieri și recondiționări) înainte ca produsul să ajungă la beneficiar cuprind deficiențele de calitate apărute în diferite etape ale procesului tehnologic, detectate în etapele de control și eliminare prin remedieri și reparații. De exemplu, petele sau cutele apărute pe parcursul procesului, pot fi eliminate în operațiile de finisare (spălare sau călcare).

Neconformitățile care, nefiind detectate în cadrul inspecțiilor efectuate asupra produselor, pot deveni defecte, nu sunt evidentiate în etapele de control, pot determina apariția reclamațiilor din partea beneficiarului.

Imperfecțiunile nespecificate și care nu fac obiectul etapelor de control se referă la defecte ascunse sau defecte care se pot manifesta doar în timpul purtării produsului. Astfel de defecte determină nesatisfacerea unor cerințe implicite ale beneficiarilor și în consecință, pot genera scăderea vandabilității produsului.

O situație favorabilă calității produselor este atunci când toate deficiențele produsului sunt înscrise în specificații, astfel încât în urma unui control riguros sunt eliminate în totalitate, înainte ca produsul să ajungă la beneficiar. În întreprinderi, se întâlnesc frecvent următoarele situații: unele tipuri de deficiențe nu se manifestă în timpul realizării produsului, astfel încât chiar în cazul unui control riguros, nu există posibilitatea identificării acestora în cadrul procesului; este cazul defectelor ascunse; condițiile impuse de eficiența controlului (timp scurt, număr redus de determinări) nu permit o investigație complexă a produselor astfel încât unele dintre neconformități nu sunt observate in timpul procesului de fabricație; caracterul subiectiv al evaluării senzoriale, aplicată în mod frecvent în etapele de inspecție, poate conduce la erori, astfel încât unele neconformități nu sunt detectate; utilizarea pe scară largă a controlului total, poate conduce de asemenea la o detectare incompletă a neconformitățiilor în cadrul procesului.

Braiconf S.A. realizează și reciclarea materialelor textile refolosibile. Acestea sunt produse țesute sau nețesute din orice materie textilă, care au fost returnate și nu pot fi reparate.

Materialele textile refolosibile provenite din deșeuri industriale rezultate din procesele tehnologice de filare, țesere, finisare, tricotare, confecționare sunt valorificate în circuitul intern.

Braiconf realizează colectarea, clasificarea și sortarea conform STAS 2091/5-86. Aceste materiale nu trebuie să conțină: bucăți de țesătură putredă, mucegăită, mâncată de molii sau rozătoare; corpuri străine (lemn, carton, cauciu, metal, sticlă, nasturi, catarame etc.); materiale care se întăresc în contact cu apa (var, ciment, ipsos,făină, mălai etc.); urme de ulei, ceară, bitum, vopsea, care nu ies la spălat; un conținut de praf mai mare de 3% pentru lână, bumbac, respectiv 5% pentru mătase; un conținut de umiditate maxim de 15% la lână, 8% bumbac, 10% mătase, 5% fibre sintetice.

Materialele textile refolosibile se sortează și apoi se ambalează pe grupe, categorii, tip și culoare, în baloturi bine presate cu masa de 50 – 150kg. Fiecare balot este etichetat cu toate datele necesare identificării. Depozitarea baloturilor se face în magazii curate, bine aerisite, lipsite deumiditate, rozătoare sau molii. Transportul baloturilor către fabrică se face cu mijloace de transport acoperite.

Ele sunt valorificate, după o prelucrare relativ costisitoare (mărunțire, separarea fibrelor) ca fibre secundare, în industria textilă, ca și în cea a bumbacului și a lânei, ca material fibros.

Prelucrarea preliminară a deșeurilor textile sub formă de resturi tricot/țesătură/fire, retururi în fibre recuperate, include următoarele operații: sortare pe culori de bază; realizare manuală a patului de amestec respectând cota procentuală a fiecărei componente/8-12 straturi; tăiere/ mașină de tăiat tip ghilotină; destrămare/destrămător cu 3 tambure.

Braiconf S.A. a început să își producă propriile țesături, iar pentru aceasta folosește foarte mult produsele reciclate.

Pentru comenzile pe internet, Braiconf a stabilit o politică de retururi. Astfel, după ce clientul preia coletul, trebuie să îl verifice, iar dacă conținutul acestuia este incomplet sau produsele sunt deteriorate, clientul este invitat să contacteze serviciul pentru clienți al firmei Braiconf, prin telefon, fax sau email.

Dacă nu se mai dorește achiziționarea produselor, clientul le poate returna, iar Braiconf va rambursa contravaloarea comenzii.

Braiconf respectă OUG nr. 34/2014 cu privire la protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, clientul se poate decide să returneze anumite produse, care poate nu corespund dorințelor acestuia, în termen de maxim 14 zile de la primirea coletului. 

Pentru aceasta, clientul trebuie să completeze un formular de pe site-ul firmei, la secțiunea Retururi, și să expedieze produsele la adresa indicată, costurile de retur fiind suportate de către client.

Coletele sunt preluate de către firmă doar în pachet original, cutie închisă, cu copie după factură și expediate prin poștă sau servicii de curierat. 

Pentru a putea fi returnate, produsele cumpărate nu trebuie să fie utilizate și etichetele nu trebuie îndepărtate. La primire, coletul va fi verificat pentru a se constata dacă îndeplinește aceste condiții, în caz contrar acesta va fi refuzat. 

Pretul de vânzare a produselor va fi rambursat clientului în cel mult 30 de zile de la renunțare și returnarea produselor, în contul clientului.

Concluzii

O firmă care poate dezvolta și monitoriza în mod corespunzător procesele de logistică inversă în returnarea produselor, iar logistica inversă pot fi o situație reciproc avantajoasă atât pentru firmă, cât și pentru clienți.

Creșterea înțelegerii legate factorii logisticii inverse și returnările de produse poate contribui la identificarea domeniilor din managementul lanțului de aprovizionare unde sunt necesare schimbări.

Prin urmare, menținerea unui proces eficient de logistică inversă s-a mutat in prim plan ca o capacitate cheie pentru logistica firmelor de producție. Un proces logistic invers eficient și standardizat poate da firmei avantajul competitiv necesar pentru a-și depăși concurenții și a obține mai mult din cota de piață în cadrul industriei în care activează, folosind procese superioare și fiind în măsură să îndeplinească cerințele clienților.

Clientul de astăzi așteaptă și cere să poată returna ușor și rapid un produs defect sau nedorit și să fie rambursat sau compensat cât mai repede și mai ieftin posibil. O firmă capabilă să le îndeplinească aceste cerințele clienților va câștiga loialitatea lor și își poate crește cota de piață globală.

Acesta este un factor cheie în ceea ce privește motivul pentru care managementul din cadrul unei firme trebuie să se concentreze asupra necesității resurselor pentru procesul de logistică inversă și să monitorizeze și să măsoare în mod corespunzător procesele logistice.

Posibilele sancțiuni pentru nerespectarea adecvată a nevoilor de logistică inversă ale firmei ar putea fi creșterea costurilor de transport, creșterea inventarului și a costurilor de depozitare, costurile de reparație a produselor returnate și pierderea secundară valorii produselor sau a materialelor defecte datorate întârzierilor în procesul de logistică inversă.

Acesta este motivul principal pentru care procesele de logistică inversă și gestionarea acestora a crescut în importanță în cadrul comunității de afaceri și al mediului academic.

In industria textilă, cea mai importantă cale de raționalizare a sistemului de logistică inversă este deschiderea de depozite de colectare în țară.

O firmă producătoare de confecții poate deschide, pentru început cel puțin două puncte de colectare în principalele zone unde își desfășoară activitatea, mai apoi încercându-se o extindere a acestora și în alte orașe și zone ale țării. Punctele de colectare trebuie să fie situate în zone ușor accesibile. Un punct de colectare poate fi creat chiar în fața fabricii.

Societatea poate să-și creeze avantaj competitiv față de alte fabrici de îmbrăcăminte prin crearea serviciilor post-vânzare. Astfel, se poate crea un mic atelier în care se pot modifica produsele după ce acestea au fost achiziționate de cumpărători.

Sistemul logistic al întreprinderii de confecții poate fi îmbunătățit și prin modificri aduse unor departamente din cadrul acesteia. Compartimentul de control tehnic de calitate ar trebui dezvoltat mai mult, prin angajarea mai multor persoane specializate în acest domeniu. Controlul calității tuturor articolelor de îmbrăcăminte se face de către controlorii vânzătorului, supervizați la cerere de către controlorii cumpărătorului.

Prin eficientizarea activității acestui departament ar rezulta o scădere a cantităților de rebuturi, de produse care se aruncă, fapt ce determină o creștere a produselor finite realizate conform normelor calitative.

Pe parcursul aplicării tehnologiilor, ar trebui aduse îmbunătățiri importante, considerate utile, cum ar fi: schimbarea tipurilor de materii prime, achiziționarea unor utilaje performante pentru manipularea materiilor prime și a materialelor, dotarea compartimentului recepție-materii prime și materiale cu o rampă performantă care realizează simultan recepția calitativă și cantitativă, optimizarea zonei de ambalat, prin construirea noului spațiu pentru lotizare.

Un alt aspect important ce nu poate fi trecut cu vederea în cadrul sistemului logistic al firmei este cel al depozitării și stocării. Acestea generează costuri însemnate ce ar putea fi reduse prin modelarea și optimizarea proceselor de stocare (dispunerea materialelor auxiliare, a materiilor prime și a produselor finite să fie făcută astfel încât timpul necesar recepției, manipulării, depozitării etc. să fie minim).

Bibliografie:

Bălan, C., Logistica marfurilor, Editura ASE, București, 2000

Bălan, C., Logistica: parte integrantă a procesului de aprovizionare- livare, Editura Uranus, București, 2006

Dekker, R., Fleischmann, M., Inderfurth, K., Van Wassenhove, L.N., Reverse Logistics: Quantitative Models for Closed-Loop Supply Chains, Springer Verlag, 2004

Dekker, R., Inderfurth, K., van Wassenhove, L., Fleischmann, M., Quantitative Approaches for reverse logistics, Springer-Verlag, Berlin, 2003

Dima, I.C., Considerații privind locul și importanța logisticii firmei, Gestiunea și Contabilitatea Firmei, nr. 6, 2008

Gattorna, J.,L., Managementul logisticii și distribuției, Editura Teora, București, 1999

Kopicki, R., Reuse and recycling: reverse logistics opportunities, Council of Logistics Management, 1993

Marin, D., Serviciile logistice- presiune spre externalizare, Tribuna economică, nr. 44, 2006

Pohlen, T.L., Farris, T., Reverse Logistics in Plastics Recycling, International Journal of Physical Distribution & Logistics Management, 22 (7), 1992

Rogers, D.S., Tibben-Lembke, R.S., Going Backwards: Reverse Logistics Trends and Practices, Reverse Logistics Executive Council, University of Nevada, Reno Center for Logistics Management, 1998

Rogers, D.S., Tibben-Lembke, R.S., Going Backwards: Reverse Logistics Trends and Practices, Reverse Logistics Executive Council, University of Nevada, Reno Center for Logistics Management, 1998

Stock, J.R., Development and Implementation of Reverse Logistics Programs, Business Briefing: Global Purchasing and Supply Chain Strategies, 1998

Thierry, M., Salomon, M., Van Nunen, J., Van Wassenhove, L., Strategic Issues in Product Recovery Management”, California Management Review, Vol.37 NO.2, 1995

www.dhl.com