Logistica Componenta de Baza a Activitatilor Economice

CAPITOLUL I LOGISTICA-COMPONENTĂ DE BAZĂ A ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE

1.1. Definirea conceptului de logistică

În ceea ce privește abordarea teoretică și practică a fluxului fizic al materiilor prime, produse finite, semifinite și materiale, au dus la apariția unor termeni noi precum distribuția fizică, logistică, managementul materialelor, managementul logistic și managementul lanțului de aprovizionare-livrare. În practică, termenii aceștia sunt considerați a fi sinonimi, utilitatea lor fiind de a descrie același domeniu,și anume logistică. Unii autori sunt de părere că acești termeni se pot interpune, alții oferă pentru fiecare în parte diferite definiții, motivând că fiecare concept are domeniul său de activitate: “ Fiecare termen se referă,în general, la un set cuprinzător de activități legate de mișcarea și stocarea produselor și a informației. Aceste activități sunt desfășurate pentru a îndeplini două obiective majore:-oferirea unui nivel adecvat de servire a clienților și crearea unui sistem logistic care să asigure conformitatea globală cu cerințele clientului.” “Termenul logistică a fost utilizat pentru prima dată în domeniul militar. La începutul secolului XX, logistica era considerată acea ramură a artei războiului, care se ocupa de mișcarea și aprovizionarea armatelor.”, având drept ocupație mișcarea și aprovizionarea armatelor. “În timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, armatele participante au elaborat și utilizat diferite modele de sisteme logistice, pentru ca materialele să ajungă la locul potrivit, atunci când era necesar. În prezent, termenul logistică este larg utilizat pentru a defini activitatea de asigurare materială, tehnică și medicală a trupelor ( hrănire, echipare, aprovizionare cu tehnică și materiale de tot felul ), inclusiv transportul si cazarea acestora” O organizație americană de prestigiu (Council of Logistics Management, devenită mai târziu National Council of Physical Distribution Management) a recunoscut în anul 1991 importanța unei noi noțiuni și anume, logistică. În raport cu definiția enunțată de această organizație, logistica este un proces care se compune din planificare, realizare, control și stocare eficientă și eficace a materiilor prime, produselor finite, produselor în curs de prelucrare, de la punctul de origine, la cel de consum, în scopul satisfacerii si adoptării la cerințele clientului/consumatorului. “Printre atuurile definiției date de Council of Logistics Management se înscriu următoarele:

Trecerea de la conceptul de distribuție fizică la cel de logistică, pentru a descrie fluxurile dintre operatorii canalelor de marketing;

Reflectarea necesitătii de a considera fluxul total de la punctul de procurare a materialelor, la punctul final de distribuție a produselor finite;

Considerarea informațiilor ca o componentă a fluxurilor logisticii;

Perspectiva managerială, care se referă la întregul proces decizional, de la etapa de planificare, până la cea de control, în condiții de eficiență și eficacitate;

Importanța acordată adaptării procesului logistic la cerințele clienților.” Termenul de logistică a fost adoptat în limba română din cea franceză, “Dicționarul explicativ al limbii române” (DEX) oferind două accepțiuni, și anume: -logistica reprezintă ansamblul de operațiuni de deplasare, de organizare, de aprovizionare care permit funcționarea unei armate; -logistica reprezintă metodele și mijloacele care se ocupă de organizarea funcționării unui serviciu, a unei întreprinderi. “În literatura de specialitate din țara noastră exista mai multe definiții, cea mai cuprinzătoare, după părerea noastră, este cea conform căreia logistica reprezintă un ansamblu de activități care au ca scop realizarea celor șapte potriviri:produsul potrivit, în cantitatea potrivită, în condiții potrivite, la locul potrivit, la timpul potrivit, clientului potrivit, cu costul potrivit.” Din secolul XIX până la sfârșitul secolului XX au fost formulate diferite definiții referitoare la “distribuția fizică”. Astfel, un rol important în definirea acestui concept l-a jucat asociația profesională americană, National Council of Physical Distribution Management în anul 1962.

De exemplu, definiția din anul 1972 , atestă că distribuția fizică este un concept care înglobează două sau mai multe activități, în sensul desfășurării, planificării și controlării unui flux eficient de materii prime, produse semifinite și produse finite, de la punctul de origine la punctul de consum.

Astfel, definiția face referire la faptul că aceste activități pot include tipurile de servicii servite clienților, controlul și manipularea stocurilor și materialelor, prelucrarea și onorarea comenzilor, organizarea transportului, alegerea locurilor de amplasare a depozitelor și uzinelor, precum și stocarea și depozitarea materialelor.

În cea mai mare parte, definițiile referitoare la distribuția fizică au multe puncte comune cu definiția formulată de Philip Kotler, părintele marketingului pe plan mondial. El consideră că distribuția fizică pornește de la punctele de origine: planificarea, realizarea și controlul fluxului fizic al materialelor și produselor finite și semifinite, și până la punctele de utilizare, în vederea satisfacerii tuturor cerințelor consumatorilor, în vederea obținerii de profit.

1. 2. Prezentarea principalelor activități logistice

Îndeplinirea obiectivelor logistice de asigurare a bunurilor economice sau serviciilor cerute la momentul și locul potrivit, în condițiile obținerii profitului de către întreprindere, presupune practicarea unui sistem de operațiuni legate între ele, care formează mixul activităților logistice. Modul în care este structurat mixul activităților logistice și ierarhizarea componentelor acestuia sunt determinate de o mare diversitate de factori, dintre care cei mai semnificativi sunt următorii :

”Obiectul de activitate al firmei. În cazul organizațiilor economice producătoare, mixul logistic este mai complex în comparație cu cel specific întreprinderilor angrosiste și detailiste, complexitate dată de specificul activităților de susținere a producției ( operațiunile necesare pentru realizarea producției).”

”Gradul de impllicare în activități logistice.” În domeniul distribuției cu ridicata, există de exemplu angrosiști cu funcții complete care realizează o gamă mare de funcții logistice,tranzacționale și de facilitare. În comparație cu aceștia, există operatori sub denumirea de brokeri care au doar rolul de a facilita tranzacțiile dintre furnizorii și clienții potențiali, de a identifica parteneri și oportunități de afaceri. În consecință, brokerii nu participă la fluxul fizic al produselor și nu dețin experiență și resursele necesare,firmele preferând ca pentru operațiunile logistice, să apeleze la firme specializate ( de exemplu, pentru activități de transport, manipulare, omogenizare, lotizare, depozitare etc. )

”Tipul și gama de mărfuri oferite. În domeniul serviciilor, diversitatea și amploarea operațiunilor logistice sunt, în mare parte a cazurilor, mai restrânse față de domeniul bunurilor de consum sau industriale. În plus, organizațiile economice cu un portofoliu diversificat de produse și servicii trebuie să își adapteze sistemul logistic la particularitătile fiecarui tip de produs ( de exemplu, în ceea ce privește condițiile de depozitare, manipulare, ambalare, transport etc. )”

”Aria teritorială vizată. Realizarea unei acoperiri teritoriale pe arii mari (largi) sporește importanța programării activităților logistice pentru asigurarea produselor solicitate de clienți la timpul și locul solicitate de aceștia. Totodată, infrastructura logistică proprie a organizației economice ( depozite, magazine de vânzare, mijloace de manipulare și transport al bunurilor etc.) trebuie să permită asigurarea nivelului-țintă de servire a clienților, în condițiile celui mai mic cost logistic posibil.”

”Mediul online sau offline. În noua economie dezvoltată în mediul online, logistica înregistreaza mutații de profunzime. Prin utilizarea site-urilor Web, multe operațiuni logistice clasice nu mai sunt necesare în cazul anumitor produse sau servicii. Exemplul cel mai relevant este cel al organizațiilor care oferă software, jocuri pe calculator sau creații muzicale. Orice client interesat să cumpere un astfel de produs nu mai trebuie să se deplaseze la un magazin care să ii ofere cumpărătorului articolul dorit, sub forma fizică a unui CD-ROM sau .”

“Mixul logistic include două categorii de activități, cele de bază și de susținere. Se consideră că activitățile de bază sunt operațiuni cheie, care se desfășoară în aproape orice canal logistic, spre deosebire de activitățile de susținere, care au loc în funcție de particularitățile proceselor economice și de condițiile specifice în care își desfășoară activitățile organizațiile economice și care contribuie la realizarea misiunii logistice.”

Sistemul logistic desfășoară activități pentru asigurarea nivelului de servire al clienților și anume:

Cercetarea nevoilor și cerințelor clienților actuali și potențiali, referitoare la nivelul serviciilor logistice;

Stabilirea nivelului de servire logistică a clienților ( ce va fi oferit de întreprinderea furnizoare de bunuri și servicii) sau diferențierea nivelului de servire în funcție de cerințele segmentelor de piață vizate;

Evaluarea percepțiilor clienților în privința nivelului de servire oferit, inclusiv stabilirea decalajului dintre nivelul satisfacțiilor așteptate de clienți și serviciile efectiv oferite de întreprinderile furnizoare;

Ajustarea nivelului de servire logistică ale organizațiilor furnizoare de bunuri și servicii, în funcție de evoluția cerințelor clienților:

În procesul său de evaluare, cumpărarea poate fi interpretată ca având un rol în crearea de valoare a procesului logistic.

“Reconsiderarea importanței cumpărării este determinată și de promovarea perspectivei integratoare asupra lanțului de aprovizionare-livrare. Activitățile reprezentative pentru domeniul cumpărării de bunuri și servicii sunt”:

Stabilirea necesarului de aprovizionare, atât pentru materii prime destinate procesului de producție sau de distribuție, cât și pentru produse finite destinate consumatorului final;

Alegerea surselor de aprovizionare cele mai avantajoase din punct de vedere tehnico-economic ( corelarea calității bunurilor cumpărate cu prețurile de achiziție ale acestora);

Programarea modului de realizare în timp a aprovizionării cu produse;

Evaluarea periodică a performanțelor furnizorilor de materii prime, materiale, semifabricate și produse finite;

Determinarea cantității economice a unei comenzi solicitate de cumpărător.” :

Transportul, este o altă parte integrantă în activitățile logistice, fară de care bunurile nu ar putea ajunge de la producător la utilizator. Astfel, transportul înseamnă deplasarea produselor din locul în care au fost produse în locul în care sunt cerute. Transportul presupune desfășurarea unor activități esențiale:

-Selectarea modalităților de transport adecvate (rutier, aerian, feroviar, maritim, etc)

-Selectarea ofertanților de prestări de servicii în transport

-Stabilizarea transporturilor prin formarea parcurilor auto proprii sau prin inchirierea unor alte mijloace de transport, organizate optim in functie de produsele transportate

-Alegerea rutelor de transport optime pentru asigurarea costurilor reduse de transport pe unitatea de produs transportate

-Planificarea transporturilor.

Se consideră că transportul reprezintă unul dintre cele mai mari costuri ale logisticii și ar putea provoca creșterea prețului de vânzare al unor produse.

“Gestiunea stocurilor este o componentă esențială a sistemului logistic, ce oferă utilitatea de timp așteptată de clienți. Din perspectiva profitabilității activităților logistice, cheltuielile cu stocarea produselor dețin o pondere însemnata în ansamblul costurilor totale ale produselor. În privința gestiunii stocurilor, printre activitățile principale realizate de organizațiile economice, se înscriu următoarele:

Elaborarea strategiilor și politicilor privind stocurile de materii prime, materiale, semifabricate și produse finite;

Stabilirea mixului de produse care costituie stocul unei organizații, în funcție de contribuția diverselor articole la volumul vânzărilor și la realizarea profitului întreprinderii;

Determinarea stocului de siguranță și a nivelului de reaprovizionare

Aplicarea strategiei “ just-in-time”(JTI), care are origini în Japonia și al cărei scop este menținerea cantității necesare de material în locul potrivit, la momentul potrivit, pentru a realiza cantitatea potrivită de produse.”

Prelucrarea comenzilor este considerată activitatea de bază din categoria componentelor sistemului logistic al organizațiilor economice. Impactul său direct asupra performanței logistice se concretizează în durata intervalului de timp de la transmiterea comenzii de catre client si până la primirea mărfii, precum și în operațiunile de livrare și oferire a mărfurilor și serviciilor. Ca activități logistice cheie în aceast sector, pot fi enumerate următoarele:

Determinarea procedurilor de primire a comenzilor , cum ar fi : metoda de transmitere-primire a comenzilor( prin poștă, fax, telefon, e-mail etc); restricțiile de timp determinate de perioada de transmitere a comenzii; stabilirea cerințelor privind mărimea comenzii, în funcție de loturile de produse disponibile etc;

Stabilirea metodelor de transmitere a informațiilor referitoare la comenzi în interiorul organizației distribuitoare de bunuri;

Definirea ordinii de prioritate în prelucrarea comenzilor transmise de clienți;

Alegerea variantei de onoare a comenzilor primite de la clienți( numai din stocul disponibil, direct din producție, din produsele aprovizionate de la alți producători sau distribuitori-în cazul unei rupturi de stoc etc.)

Se considera ca pentru indeplinirea unor activitati logistice eficiente, organizatiile economice sunt nevoite sa indeplineasca si alte actiuni pe langa cele de baza, numite activitati de sustinere. De o importanta majora sunt urmatoarele:

Depozitarea mărfurilor ( Activități principale: stabilirea necesarului de spații de depozitare a produselor; alegerea amplasamentului depozitelor; determinarea numarului de depozite necesar pentru păstrarea produselor; stabilirea configurației depozitului; amplasarea mărfurilor în spațiul de depozitare.)Aceasta nu este prezentă in sistemele logistice ale tuturor firmelor.

Manipularea produselor- are impact asupra duratei ciclului comenzii și, implicit, asupra nivelului serviciului pentru clienți.

Ambalarea de protecție-permite ajungerea mărfurilor la clienți, în condițiile menținerii integrității calitative și cantitative ale acestora.

Fluxurile informaționale- Creșterea eficienței deciziilor strategice și operaționale sunt date de disponibilitatea datelor suficiente și relevante. În rândul principalelor activități pe care le presupune funcționarea sistemului informațional logistic, se includ următoarele:

Culegerea si prelucrarea datelor;

Analiza si interpretarea informațiilor;

Elaborarea rapoartelor necesare ( de exemplu, situația onorării comenzilor, situația stocurilor, evoluția vânzărilor etc);

Stabilirea unor proceduri de stocare a datelor;

Controlul fluxului de informații.”

1.3. Rolul comerțului cu amănuntul în economia românească

”Un rol important în cadrul sistemelor de distribuție a mărfurilor revine comerțului cu amănuntul, care, alături de comerțul cu ridicata, reprezintă o verigă intermediară în fluxul relațiilor producător-consumator. Într-o asemenea accepțiune, cunoașterea multiplelor aspecte pe care le ridică ansamblul proceselor ce dau profilul acestei activități oferă atât orientarea, cât și instrumentarul de acțiune de care au nevoie întreprinderile din domeniul circulației mărfurilor.”

O formă a comerțului este cea a comerțului cu ridicata( de gros) ce reprezintă o etapă a circulației mărfurilor, unde au loc operațiuni de vânzare-cumpărare a mărfurilor cu scopul revânzării. Pe de altă parte, comerțul cu amănuntul(en detail) îmbracă o altă formă a circulației mărfurilor, ce constă în cumpărarea mărfurilor pentru a le revinde utilizatorilor finali, în genere în cantități mici si în stare de a fi întrebuințate.

Agenții din comerțul cu ridicata sunt clasificați în funcție de mai multe criterii cu privire la influențele pe care producătorii le exercită asupra lor și anume:

-comercianții cu ridicata clasici;

-agenții mijlocitori ai tranzacțiilor cu ridicata;

– auxiliari ai producătorilor.

Comercianții cu ridicata clasici sunt firme independente care dețin dreptul de proprietate asupra mărfurilor ( Comercianții care oferă servicii complete. Aceștia sunt intermediari care asigură cea mai largă gamă de activități. Ei asigură clienților lor disponibilitatea produselor, sortimente corespunzătoare, asistență financiară, sfaturi tehnice și service; Comercianții care oferă servicii limitate. Aceștia sunt specializați pe câteva activități și oferă doar unele servicii de marketing. ; Comercianți care aprovizionează rafturile detailiștilor, așa-zișii “rackjobbers” sunt agenți cu ridicata specializați care dețin propriile lor rafturi sau alte spații în supermagazine și drugstore.

Agenții și brokerii negociază cumpărarea și vânzarea mărfurilor, dar nu dețin titlul de proprietate asupra produselor.

Agenții sunt mijlocitori care reprezintă în mod permanent anumiți cumpărători sau vânzători. Brokerii sunt mijlocitori pe care atât cumpărătorii cât și vânzătorii îi angajează temporar pentru realizarea unei tranzacții.

Auxiliarii producătorului reprezintă al treilea tip de intermediari cu ridicata. Ei se pot împărți în două categorii: filialele de vânzări vând produse și asigură sprijinul forței de vânzare a producătorului în zonele unde sunt concentrați clienții și unde cererea este mare. Filialele dețin mărfuri în stoc, oferă credite, livrează mărfuri, acordă asistență promoțională precum și alte servicii; birourile de vânzări ca și filialele aparțin producătorului și sunt localizate departe de fabricile acestuia. Spre deosebire de filiale, birourile comerciale nu dețin stocuri de mărfuri.”

”Ținând seama de caracteristicile merceologice ale grupelor de mărfuri care formează obiectul activității comerțului cu amănuntul, literatura de specialitate grupează activitatea sectorului respectiv în trei domenii distincte:

-comerț alimentar;

– alimentație publică și comerț nealimentar: comerț nealimentar specializat.”

”Comerțul alimentar are ca obiect vânzarea mărfurilor a căror cerere este curentă, a căror cumpărare se realizează de către consumatori cu o frecvență relativ constantă pe tot parcursul anului.

Alimentația publică este o formă a comerțului cu amănuntul care realizează

transferarea mărfurilor și a preparatelor obținute din cadrul ramurilor producătoare sau din activitatea proprie în sfera consumului pe baza actelor de vânzare, asigurând concomitent și prestarea serviciilor necesare realizării consumului în incinta propriilor unități.

Comerțul cu mărfuri nealimentare are în vedere domenii foarte variate, care presupun sisteme de aprovizionare, formare a sortimentelor, tehnologii comerciale și personal cu o pregătire complexă, cât și o vastă și eterogenă rețea de desfacere cu amănuntul.”

Principalele direcții de specializare ale comerțului nealimentar:

-Specializare monoprodus- oferă o categorie mai largă de produse;

-Specializare monoclientelă-se are în vedere segmentarea pieței pe grupe de vârstă;

-Specializare monotemă- se are în vedere axarea activității pe anumite teme, obiective;

-Specializare multisectorială-are în vedere lanțuri de magazine specializate ce au ca obiect satisfacerea consumatorului prin traversarea mai multor ramuri de comerț specializat.

În cartea ”Managementul marketingului”, apărută în anul 1997 în România, Philip Kotler sintetizează acest concept astfel: ”noțiunea de comerț cu amănuntul include toate activitățile implicate în vânzarea produselor sau serviciilor direct către consumatoriii finali, spre a fi folosite în scopuri personale necomerciale.”

Astfel, comerțul cu amănuntul se definește ca fiind ansamblul de activități și conexiuni organizate de unități specializate pe circulația mărfurilor, în scopul aprovizionării consumatorilor.

”Din punct de vedere al sectorizării activității comerciale cu amănuntul, se regăsesc unități comerciale: alimentare, de alimentație publică și nealimentare.

Unitățile comerciale alimentare se pot organiza ca unități ce comercializează o grupă de produse-una sau mai multe linii de produse alimentare din cadrul aceleiași grupe de mărfuri, sau ca unități alimentare generale ce comercializează aproape întreaga gamă a mărfurilor alimentare.

Unitățile de alimentație publică îmbina un proces de producție cu cel de vânzare către consumatorii finali

Unitățile comerciale nealimentare vând o mare varietate de grupe de mărfuri, în funcție de cererile populației și de varietatea sortimentelor, regăsindu-se fie sub forma unor magazine universale și generale, fie sub forma unor unități mai mici și de regulă specializate, prin intermediul cărora sunt comercializate diverse produse care implică o prezentare deosebită. Astfel, marea varietate a sortimentelor de mărfuri nealimentare a impus structurarea acestui comerț pe subramuri: comerțul cu textile și încălțăminte, cu produse metalo-chimice, articole electronice și electrotehnice, cu mobilă etc.”