Locul Si Rolul Unei Banci In Sistemul Bancar Romanesc Studiu de Caz Brd Gsg

CUPRINS

INTRODUCERE 3

Capitolul 1 Sistemul bancar – istoric, caracteristici 4

1.1 Apariția și dezvoltarea băncilor 4

1.2 Băncile de emisiune 7

1.3 Băncile comerciale 9

1.4 Tendințe în evoluția contemporana a băncilor 12

1.5 Apariția și evoluția băncilor și a sistemului

bancar în România 12

1.5.1 Evoluția băncilor în România până

la cel de- al doilea Război Mondial 12

1.5.2 Sistemul bancar al țării noastre în perioada economiei

centralizate (socialiste) și restructurarea băncilor

în condițiile tranziției la economia de piață 13

Capitolul 2 Rolul și funcțiile instituțiilor de credit 19

Redefinirea funcțiilor și rolului băncilor 21

Rolul și funcțiile aparatului bancar în cadrul

economiei de piață 23

Capitolul 3 Studiul de caz : BRD – Groupe Société Générale SA 25

3.1 Analiza activității băncii 25

3.2 Activele corporale 31

3.3 Piața valorilor mobiliare emise de bancă 32

3.4 Situația financiar- contabilă 32

3.5 Analiza poziției băncii BRD – Groupe Société Générale SA

în cadrul sistemului bancar românesc 37

CONCLUZII 41

BIBLIOGRAFIE 43

INTRODUCERE

Banca este cea care, pe de o parte, “cumpără” bani, suportând un cost sub forma dobanzii bonificate, iar pe de alta parte "vinde" banii acumulați, câștigurile obținute regăsindu-se în dobânda percepută. Ca atare banca se identifică în primul rând și în cea mai mare masură cu activitatea de creditare. Se poate spune că acumularea resurselor de creditare și plasarea lor sunt "cheia de boltă" a activitații unei bănci. De aici derivă și funcțiile economice ale băncii. Rolul băncii este de prim-plan în viața economică contemporană.

Lucrarea de diplimă “Locul și rolul unei bănci în sistemul bancar românesc” este rezultatul preocupărilor mele teoretice și practice având ca scop analiza unei bănci din perspectiva ocupării unui loc în sistemul bancar românesc și ce rol are în interiorul acestui sistem.

Lucrarea este structurată pe doua capitole în cadrul cărora am surprins importanța unei banci atât la nivel agregat, cât și la nivelul băncii BRD – Groupe Société Générale SA în cadrul sistemului bancar.

În primul capitol intitulat “ Sistemul bancar ”, am prezentat apariția și dezvoltarea băncilor per ansamblu , tendințele în evoluția contemporană, funcțiile si operațiunile pe care le au, precum și rolul acestora în cadrul economiei de piață.

În cel de-al doilea capitol am precizat rolul și funcțiile unei bănci în cadrul economiei de piață stabilite în legea nr.227/2007.

În cel de-al treilea capitol am prezentat locul și rolul băncii BRD – Groupe Société Générale SA în cadrul sistemului bancar românesc, folosindu-mă de elemente de evaluare generală aferente exercițiului financiar încheiat la 31decembrie 2009, precum și de cei din anii 2007 și 2008.

Informațiile conținute în prezenta lucrare au fost fundamentate pe baza datelor cuprinse în publicațiile BNR ( legislația financiar- bancară, raportul anual 2008), comunicații de presă de la BRD, precum și articole apărute în Ziarul Financiar, revista Capital, Wall Street.

Capitolul 1 Sistemul bancar- istoric, carecteristici

Conform art. 3 lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.99 din 6 decembrie 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului prin bancă se ințelege, “ instituții de credit cu vocație universală, care pot desfășura oricare dintre activitățile : atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile; acordare de credite, leasing financiar; operațiuni de plăți; emitere și administrare de mijloace de plată ; emitere de garanții și asumare de angajamente; tranzacționare în cont propriu și/sau pe contul clienților.” Această definiție are la bază ideea ca băncile sunt persoane juridice autorizate și se pune astfel accentu pe condiția necesară autorizării acestora de către Banca Nationala a României, autorizație în absența căreia societațile bancare nu își pot desfășura activitatea.

1.1 Apariția și dezvoltarea băncilor

Activitatea principală a unei bănci constă în "comerțul" cu bani. Ea favorizează tranzacțiile comerciale în înteriorul și exteriorul unei tări, asigură efectuarea plăților și schimbul valutar. De asemenea, banca permite realizarea învestițiilor fie participând direct la finanțarea acestora, fie prin plasamentul și gestiunea economiilor bănești. Banca este "actorul" principal pe piata capitalului. Totodata, cand ne referim la rolul băncii în epoca modema, trebule sa avem în vedere ca generalizarea înformaticii și telecomunicațiilor determîna mutații importante în relațiile banca-clienți și în metodele de gestiune folosite.

Figurativ, banca este "templul" banilor. Activitatea ei este în mare masură oculta și misterioasă. Aici este implicat secretul bancar, dar mai ales forța pe care o reprezinta banii, capitalul în complexitatea sa. Dupa cum scrie și Claude Simon în lucrarea sa întitulată "Băncile", conturile publice ale unei bănci sunt aproape îndescifrabile chiar și pentru un specialist: în acestea se aduna franci, dolari, yeni și câte alte monede. Bilanțuri1e sunt deghizate. Pentru depunătorul titular al unui cont, cel mai adesea o persoana particulară, banca este suverană, puterea sa fiind data de bogația ei. Referitor la apariția băncilor, se pune mai întai întrebarea daca acestea au putut exista înaintea apariției banilor.

Unii autori, învocând mărturii istorice, atestă faptul că operațiunile banare au apărut și s-au dezvoltat încă cu mii de ani înaintea erei noastre, concomitent cu apariția și dezvoltarea vieții sociale. Ei au în vedere faptul că, în decursul timpului, băncile asigurau pastrarea unor obiecte de valoare, cum ar fi cele din metale prețioase. Chiar și templele, care primeau în depozit asemenea obiecte, se consideră că desfașoară activitate bancară.

În secolele XII-XVI au apărut mai multe organizații bancare, ca Banca de Veneția (1171), Banca de Barcelona (1341), Banca de San Giorgio (1407), Banca de Milano (1593). Dar bănci autentice, moderne, pot fi considerate Banca de Amsterdam (1608), Banca de Hamburg (1619), Banca de Stockholm (1650) și, cu deosebire, Banca Angliei, a cărei înființare în 1694 marchează adevarata piatră de hotar pentru apariția băncilor moderne. Unele asemănări, mai mult sau mai puțin exterioare, ale activitații templelor, zarafilor și cămătarilor cu activitatea bancară nu pot constitui temei pentru a le considera, cu toată rigoarea, activitați bancare propriu-zise.

În condițiile actuale, în studierea structurii și activitații băncilor este necesar, cu deosebire, să se aibă în vedere trei procese cu o profundă semnificație:

1. băncile apar tot mai mult ca intemediari financiari cu caracter specific;

2. se accentuează procesul de concurență în sistemele bancare occidentale și totodata evoluțiile în direcția integrării economice și monetare;

3. tranziția de la economia planificată la economia de piață implică restructurarea de ansamblu a activitații bancare în țările în care ea se realizează.

În primul rând, în literatura de specialitate se disting trei categorii de intermediari financiari:

• sistemul bancar, care este fomat din organisme financiare cu funcție principala de creare de moneda;

• organisme financiare specializate și societăți de asigurare, ce cuprind instituțiile financiare care nu au ca funcție principală crearea de monedă;

• trezoreria, adică statul implicat in activitățile sale monetare și financiare, în tripla calitate de creditor, debitor și intemediar financiar.

Deși intermedierea financiară este de importanță reală pentru constituirea, creșterea volumului și ameliorarea calitativă a resurselor de finanțare, ea scumpește aceste resurse, multiplică intermediarii și poate întârzia finanțarea.

Ca urmare finanțarea directă a agenților economici prin mecanismul obligațiunilor și al certificatelor de depozit ocupă ponderi destul de ridicate în țările dezvoltate. Cu toate acestea aportul băncilor și al altor intermediari financiari la finanțarea agenților economici, în pofida unor tendințe de dezintermediere, se menține destul de ridicat, reprezentând 6o-70% din total.

În al doilea rând, procesul de concurență din sistemele bancare occidentale se accentuează prin tendința universalizării operațiunilor bancare, a dispariției multora dintre compartimentările legate de mai vechea specializare a băncilor. Astfel Legea bancara din 24 ianuarie 1984 a făcut să dispară multe compartimentări ce au caracterizat sistemul financiar francez, permițând armonizarea concurenței între instituțiile de credit. Cum apreciază Jacques Larosiere, guvernatorul Băncii Franței, "sectorul bancar în condițiile actuale este deosebit de mobil. Realizarea ”Europei financiare”, care implică liberalizarea completă a mișcării capitalului și a prestărilor de servicii între țările UE, reprezintă o provocare și o șansă pentru băncile franceze". Este aceasta un factor de accentuare a concurenței și totodată a nevoii coordonării în activitatea bancară intenațională.

În al treilea rând, societatea contemporană cunoaște două tipuri de sisteme bancare, după cum acestea se integrează și servesc economia de piață sau economia planificată centrală.

Pe baza acestor considerente, se poate afirma că tranziția la economia de piață implică restructurarea de ansamblu a activității bancare.

Deși sistemele bancare ale diferitelor țări s-au dezvoltat în paralel, iar formulele pe care le-au îmbrăcat prezintă particularități de la o țară la alta, trăsăturile lor comune fiind predominante și anume:

– atragerea de capitaluri bănești disponibile și acordarea de împrumuturi întreprinzatorilor. Deținătorii de capitaluri de împrumut nu acordă, de regulă, credite directe celor care au nevoie de ele, ci își plasează disponibilitățile la bancă drept depuneri. Băncile, prin mobilizarea disponibilităților, devin intermediari între deținatorii capitalurilor de împrumut și cei care au nevoie de aceste capitaluri;

– mobilizarea unei părți însemnate din veniturile bănești și economiile diferitelor categorii ale populației și transformarea acestora în capital de împrumut. Fără existența caselor de economii, a băncilor și sistemului financiar, aceste resurse nu ar putea fi transfomate în capital și ar rămâne nefolosite, ca monedă pasivă;

– emiterea titlurilor de credit și a bancnotelor. Băncile acordă credite nu numai din sumele atrase din afară sub forma depunerilor, ci și prin emiterea de angajamente proprii. Astfel se amelioreaza calitatea creanțelor și angajamentelor din economie, se amplifica volumul mijloacelor de plata și al creditelor. Emisiunea bancnotelor substituie banii cu valoare intrinsecă, din metale prețioase, înlocuind o cir operațiunilor bancare, a dispariției multora dintre compartimentările legate de mai vechea specializare a băncilor. Astfel Legea bancara din 24 ianuarie 1984 a făcut să dispară multe compartimentări ce au caracterizat sistemul financiar francez, permițând armonizarea concurenței între instituțiile de credit. Cum apreciază Jacques Larosiere, guvernatorul Băncii Franței, "sectorul bancar în condițiile actuale este deosebit de mobil. Realizarea ”Europei financiare”, care implică liberalizarea completă a mișcării capitalului și a prestărilor de servicii între țările UE, reprezintă o provocare și o șansă pentru băncile franceze". Este aceasta un factor de accentuare a concurenței și totodată a nevoii coordonării în activitatea bancară intenațională.

În al treilea rând, societatea contemporană cunoaște două tipuri de sisteme bancare, după cum acestea se integrează și servesc economia de piață sau economia planificată centrală.

Pe baza acestor considerente, se poate afirma că tranziția la economia de piață implică restructurarea de ansamblu a activității bancare.

Deși sistemele bancare ale diferitelor țări s-au dezvoltat în paralel, iar formulele pe care le-au îmbrăcat prezintă particularități de la o țară la alta, trăsăturile lor comune fiind predominante și anume:

– atragerea de capitaluri bănești disponibile și acordarea de împrumuturi întreprinzatorilor. Deținătorii de capitaluri de împrumut nu acordă, de regulă, credite directe celor care au nevoie de ele, ci își plasează disponibilitățile la bancă drept depuneri. Băncile, prin mobilizarea disponibilităților, devin intermediari între deținatorii capitalurilor de împrumut și cei care au nevoie de aceste capitaluri;

– mobilizarea unei părți însemnate din veniturile bănești și economiile diferitelor categorii ale populației și transformarea acestora în capital de împrumut. Fără existența caselor de economii, a băncilor și sistemului financiar, aceste resurse nu ar putea fi transfomate în capital și ar rămâne nefolosite, ca monedă pasivă;

– emiterea titlurilor de credit și a bancnotelor. Băncile acordă credite nu numai din sumele atrase din afară sub forma depunerilor, ci și prin emiterea de angajamente proprii. Astfel se amelioreaza calitatea creanțelor și angajamentelor din economie, se amplifica volumul mijloacelor de plata și al creditelor. Emisiunea bancnotelor substituie banii cu valoare intrinsecă, din metale prețioase, înlocuind o circulație monetară costisitoare și inelastică cu o circulație monetară ieftină și adaptabilă;

– efectuarea operațiunilor de viramente și prestări de servicii financiare pentru intreprinzători și în beneficiul statului.

În cadru1 sistemelor bancare, în funcție de natura activității, băncile se

structureaza în:

– bănci de emisiune;

– bănci comerciale (de depozit);

– bănci de afaceri;

– bănci specializate și organisme de credit nebancare.

Înițial nu a existat o delimitare între bănci1e comercia1e și cele de emisiune. Aceleași bănci efectuau operații de mobilizare a disponibilităților bănești și de acordare de credite, cât și operații de emisiune a bancnotelor. Astfel emisiunea era realizată concomitent de un mare număr de bănci. De vreme ce bancnotele erau convertibile, activitatea de emisiune nu constituia un privilegiu.

Ulterior, în cadrul sistemelor bancare moderne s-a produs o separare a operațiunilor de emisiune. Emisiunea bancnotelor a fost concentrată la un număr tot mai redus de bănci, devenind în final monopolul unei singure bănci sau al câtorva bănci integrate într-un sistem unitar, cum este cazul SUA, unde din 1913 s-au instituit 12 bănci federale de rezerve.

1.2 Băncile de emisiune

În decursul timpului, potrivit naturii proprietății capitalului propriu, se disting mai multe categorii de bănci de emisiune:

– bănci de emisiune private;

– bănci de emisiune ale statului;

– bănci de emisiune mixte.

Primele bănci de emisiune au fost private. Astfe1 Banca Angliei (1694) a apărut ca o societate pe acțiuni privată, dar care, acordând împrumuturi mari statului, a primit de la acesta privi1egiul emisiunii bancnote1or. În alte țări, cum ar fi Rusia, Suedia, Fin1anda, Australia, Bulgaria etc., băncile de emisiune s-au constituit ca bănci de stat.

Băncile de emisiune cu capital propriu mixt aveau rolu1 de a mobiliza capitalu1 particularilor, cât și cel al statului. În acest sens exemplificăm băncile de emisiune din SUA, Belgia, România etc. Cu timpul, băncile de emisiune cu capital integral de stat au devenit preponderente.

De remarcat că banca de emisiune, prin importanța activității sale privind determinarea stării monetare la nivel macro și microeconomic, prin influențele pe care le poate exercita asupra celorlalte instituții financiar-bancare și asupra economiei, în general, deține o poziție prioritară în cadrul oricărui sistem bancar. Mai mult, prin funcțiile pe care le îndeplinește, prin multiplele legături stabilite cu celelalte bănci și prin acestea cu întreaga economie, banca de emisiune reprezintă așa-zisa "placă turnantă" a sistemului bancar. Poziția pe care o deține și rolul său major în cadrul sistemului bancar justifică pe deplin atribuirea denumirii de "bancă centrală" sau "banca a băncilor". Banca de emisiune, ca banca centrală, este amplu implicata în emisiunea monetară, în procesul de creditare și de influențare a economiei prin monedă și credit, în operațiunile cu valute, în operațiuni1e bursiere și în a1te operațiuni importante din punct de vedere monetar și al creditului.

Într-o economie de piață, băncile de emisiune îndeplinesc următoarele funcții:

– emisiunea de monedă necesară circulației;

– creditare a băncilor comerciale și a altor bănci, manifestându-se ca

"bănci ale băncilor";

– gestionarea execuției de casă a bugetului de stat ca bănci ale guvenelor;

– păstrarea rezervelor de aur și valută ale țării și influențarea formării cursului de schimb al monedei naționale.

Fiecare dintre aceste funcții se individualizează, are sfere de acțiune diferite, dar totodată, prin natura lor, aceste funcții se găsesc într-un sistem de interdependențe și intercorelări, manifestându-se organic.

În activitatea pe care o desfășoară, băncile de emisiune efectuează doua tipuri de operațiuni clasice: operațiuni pasive și operațiuni active.

Operațiunile pasive ale băncii de emisiune constau în:

constituirea capitalului propriu;

depuneri;

emisiune bănească.

Capitalul propriu constituit la dispoziția băncii de emisiune are ca trăsătură principală faptul ca înregistrează o dimensiune mai redusă decât la băncile comerciale. Totuși reputația și rolul băncii de emisiune se datoreaza

sprijinului statului și locului central ocupat de aceasta in ansamblul sistemului bancar.

1.3 Băncile comerciale

Băncile comerciale, în accepțiunea modernă, au apărut în legătură cu dezvoltarea comerțului și acumulările de capitaluri bănești, ca expresie a dezvoltării producției și expansiunii economiei. Participând la dezvoltarea operațiunilor comerciale prin intermediul titlurilor cambiale, în mod firesc, aceste bănci au primit apelativul de "bănci comerciale ".

În procesul de apariție a băncilor comerciale, un rol aparte l-au avut zarafii și cămătarii, cei care făceau comerț cu bani și erau principalii intermediari ai circulației monetare. Pe de altă parte, deplasarea banilor cu valoare intrinsecă la locurile de utilizare, asociată cu riscul de a fi sustrași, implică importante cheltuieli de transport și asigurarea securității acestora. Dar deținerea in sine a banilor nu aducea nici un profit.

Mobilizarea economiilor bănești ale agenților economici și populației într-un cadru organizat, la dispoziția băncilor, constituie principala premisă a dezvoltării economice. Aceste economii reprezintă venituri neconsumate în perioada curentă și totodată o cerere potențială pentru producția viitoare. În realizarea investițiilor, agenții economici recurg atât la propriile capitaluri, cât și la creditele acordate de bănci, în așa-zisul proces de "reciclare și valorificare" a capitalurilor bănești din economie.

Astfel se creează condițiile favorabile unei ample redistribuiri a capitalurilor bănești, realizate printr-o rețea de intermediari, care s-a constituit în rețeaua băncilor comerciale sau de depozit.

Băncile comerciale efectuează urmatoarele operațiuni: – operațiuni pasive;

– operațiuni active;

– operațiuni comerciale și de comision.

1.4 Tendințe în evoluția contemporana a băncilor

a) În țările dezvoltate, ca urmare a unui proces firesc de concentrare a capitalurilor bănești, asistăm la o intensificare a puterii marilor bănci atât pe plan intern, cât și în relațiile internaționale. În lupta de concurență, marile bănci, dispunând de rețele extinse de unități operaționale (sucursale, agenții), prezintă față de băncile mici și mijlocii avantaje considerabile sub raportul posibilităților de atragere a depunerilor și de realizare a plasamentelor, în condițiile unei profitabilități ridicate. De pildă, cererile de credite ale unor întreprinderi tot mai mari (trusturi, companii etc.) nu pot fi onorate decât de către bănci pe masură.

Tendința de concentrare a capitalului bancar, de creștere a rolului marilor bănci în sistemele bancare naționale, ca și pe plan extern s-a manifestat în țările care au promovat o economie modernă. De exemplu, în Anglia s-au impus cinci mari bănci comerciale londoneze apărute încă în secolul al XIX-lea și care și-au consolidat poziția preluând prin fuziune și faliment multe bănci mici și mijlocii. Acestea sunt: Lloyd's Bank, Midland Bank, Barkley's Bank, Național Provincial Bank și Westminster Bank, care împreună concentrau, în 1967, 94% din depozitele tuturor băncilor comerciale englezești. În 1968, Național Provincial Bank și Westminster Bank au fuzionat, consolidându-se cele "patru mari bănci londoneze".

Cea mai mare parte a rețelei de bănci externe franceze aparține principalelor opt bănci care au aderat la Asociația Franceză a Băncilor (AFB). Băncile franceze dețin ca avantaj faptul că au asimilat atât experiența, cât și tehnicile bancare europene și americane. Ele suportă mai bine irezistibilul progres al băncilor japoneze din ultimii ani. De pildă, sectorul bancar francez a asigurat un aport valutar net la balanța de plăți externe mai mare decat turismul.

În ultimii 30 de ani s-au accentuat foarte mult internaționalizarea capitalului bancar și dezvoltarea sa inegală pe națiuni. De remarcat că, relativ recent, băncile japoneze, urmate de cele franceze, s-au angajat într-o puternică acțiune de implant în exterior. Daca în 1964, dintre primele 20 de bănci mondiale, nouă erau americane și numai una (ultima dintre acestea) era japoneză, patru decenii mai târziu banca Japoniei aflându-se pe primul loc, cu 12 mari bănci mondiale, iar dintre acestea șase bănci ocupa primele poziții, în timp ce SUA nu au în topul celor 20 nici o reprezentantă. În prezent, cele mai puternice bănci din lume sunt băncile japoneze.

b) Specializarea băncilor este înlocuită progresiv cu universalizarea operațiunilor lor. În cursul evoluției bancare din secolul al XIX-lea a predominat tendința specializării băncilor. Dacă la început băncile comerciale erau și bănci de emisiune, tendința de specializare s-a manifestat prin delimitarea emisiunii de activitatea propriu-zisa a băncilor comerciale (atragerea de disponibilități și acordarea de credite). Pe de altă parte, specializarea s-a manifestat și prin apariția unor bănci cu o activitate specifică (companii de investiții, bănci ipotecare, bănci agricole, bănci cooperatiste etc.).

În condițiile contemporane, fenomenul specializării băncilor se menține, pentru că tipurile de bănci amintite mai sus există. Mai mult, apar noi bănci speeializate, fie ca urmare a unor facilități fiscale acordate de către stat, fie ca rezultat al unui proces spontan. Cu toate acestea în ultimii ani domină tendința universalizării operațiunilor bancare. Marile bănci de afaceri, de exemplu, nu se limitează la operațiuni de creditare pe termen mediu și lung a investițiilor, a industriei, ci emit și cumpară acțiuni, concurează casele de economii în atragerea disponibilităților bănești ale populației, se implică în creditul de consum etc.

c) În primul rand, naționalizările au debutat cu băncile centrale, urmând ca apoi să se extindă și la alte categorii de bănci. În perioada interbelică statuI a preluat băncile de emisiune din Canada, Danemarca și alte țări. Deși în unele țări băncile centrale nu au fost naționalizate, prezența statului s-a făcut simțită sub alte forme, cum ar fi, de exemplu, trecerea la dispoziția sa a rezervei de aur (cazul Angliei și Franței). În Franța, intervenția statului prin naționalizare bancară a fost de mai mari proporții decat în alte țări.

În al doilea rând, în mai multe țări s-au creat organisme statale de supraveghere a activității bancare. Menționăm în acest sens: Uniunea Naționala de Credit și Comisia de Control Bancar din Franța, Comisia Bancară din Belgia etc. Aceste organisme emit recomandari care, deși au un caracter de apel, sunt defapt ordine a căror neexecutare atrage restricții . Acestea vizează abținerea de la a investi în străinătate, acordarea de credite cu prioritate într-o ramură sau alta, deși în țările occidentale predomină concepția liberală asupra dezvoltarii economice.

d) Modernizarea tehnicilor și a informaticii bancare vizează două aspecte:

– pe de o parte, asimilarea și introducerea în tehnica bancară propriuzisă a celor mai moderne produse și instrumente bancare, cum ar fi: tipuri de depozite, categorii de credite, modalități și instrumente de plată și evidențiere în conturi etc.;

– pe de altă parte, achiziționarea celor mai performante echipamente de informatică pentru a susține ansamblul operațiunilor bancare (evidențieri în conturi, viramente, acordări-rambursări de credite etc.).

Banca este unul dintre sectoarele cele mai informatizate din țările dezvoltate. De exemplu, în Franța, sectorul bancar devine 20% din cheltuielile privind informatica, deși acest sector reprezintă numai 4% din PIB. Se apreciază că această evoluție trebuie menținută și în viitor. Se are în vedere faptul că băncile execută numeroase operațiuni repetabile în legatură cu gestionarea mijloacelor de plată, ținerea conturilor, gestiunea valorilor mobiliare și chiar în ceea ce privește activitatea proprie. Toate acestea necesită echipamente electronice de calcul dintre cele mai performante.

Preluarea și prelucrarea automată a informațiilor bancare și cu deosebire sistemul electronic de transfer al fondurilor produc schimbări structurale in activitatea băncilor.

Banca viitorului, a unui viitor apreciat ca apropiat, este banca fără ghișee, bancă la domiciliu, condițiile tehnice permițând, de exemplu, formularea ordinelor de plată prin intermediul telexului, faxului sau chiar al telefonului dotat cu dispozitive de citire a carți1or de credit.

O asemenea evoluție a tehnicilor de transfer al fondurilor are însă nu numai avantaje, decurgând din simplificarea operațiunilor, reducerea costurilor și creșterea operativității, ci și dezavantaje, sub forma riscurilor de fraudă și a înstrăinării tot mai puternice a clientului de banca sa, ceea ce îi poate aduce grave prejudicii în condițiile concentrării sistemului bancar.

1.5 Apariția și evoluția băncilor și a sistemului bancar în România

1.5.1 Evoluția băncilor în România până la cel de- al doilea Război Mondial

În Principatele Române se creează condițiile favorabile apariției sistemului bancar la mijlocul secolului al XIX-lea, atunci când dezvoltarea economiei a impus concentrarea capitalurilor banești temporar disponibile și punerea lor la dispoziția industriașilor, marilor proprietari funciari și comercianților, sub fomă de credite. Formarea sistemului bancar din țara noastră s-a realizat prin contribuția statului, transformarea cămătarilor în bancheri și prin participarea unor reprezentanți ai capitalului străin

Capitalurile zarafilor și cămătarilor erau reduse, iar depunerile populației, neînsemnate. Astfel operațiile de creditare ale noilor bancheri s-au asemănat multă vreme cu cele ale vechilor cămătari. Noii bancheri așa cum preciza D. P. Maqian – acordau "împrumuturi fără să întărească banul prea mult: " Averea le e amanetată in ipoteci. Ca structură a capitalului străin, după Primul Război Mondial se constată o reducere a ponderii capitalului german în sistemul bancar al țării noastre și o creștere a capitalului francez și belgian, până în preajma celui de-al doilea Război Mondial, când capitalul german avea să înregistreze o nouă consolidare.

În afara băncilor comerciale și a băncii centrale, sistemul bancar românesc mai cuprindea un institut de credit specializat în finanțarea industriei (Societatea Națională de Credit Industrial înființată în 1923, numită și Creditul Industrial). De asemenea, funcționau Creditul Tehnic, Creditul Minier șl Creditul Transilvănean. Sub patronajul Băncii Naționale a României, o importantă activitate au desfășurat-o băncile populare și creditul cooperatist.

În sistemul bancar al țării noastre s-au manifestat atitudini ferme contra expansiunii Germaniei naziste, acțiuni pentru apărarea suveranității naționale. Astfel, în octombrie 1943, reprezentantul economic al Germaniei la București, Clodius, comunică guvernului de la Berlin, referitor la cererea ca România să sporească livrările de produse în Germania, urmatoarele: "Încercările mele repetate de a îndemna guvernul român să-și schimbe atitudinea n-au dus la nici un rezultat. Guvernatorul BNR a rămas pe poziția sa de respingere și a declarat solidar cu intreaga conducere a băncii că el va trebui să demisioneze dacă s-ar rezolva, fie și în parte, cererile Germaniei".

1.5.2 Sistemul bancar al țării noastre în perioada economiei centralizate (socialiste) și restructurarea băncilor în condițiile tranziției la economia de piață

În decembrie 1946, Banca Națională a României a fost reorganizată, devenind mandatară statului, ca organ de dirijare și control al sistemului monetar și de credit din România.

Ca urmare a unei inflații galopante, prin excluderea unui mare număr de bănci comerciale de la rescontul Băncii Naționale a României, se instituie o barieră în alimentarea băncilor cu 1ichidități monetare. Ca atare cea mai mare parte a băncilor comerciale au dat faliment. Ultimele bănci particulare au fost lichidate de către stat în august 1948.

În acest context, la 1 septembrie 1948 funcționau în România

urmatoarele instituții bancare:

– Banca Națională a României, care a preluat și operațiile fostelor bănci comerciale;

– Banca de Credit pentru Investiții, prin transformarea Societății Naționale de Credit Industrial;

– Casa de Economii și Consemnațiuni(CEC).

În anul 1968 s-au înfiintat înca doua bănci specializate: Banca Romana de Comeț Exterior (BRCE) și Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară (BAIA).

Aparatul bancar din perioada respectivă avea următoarele caracteristici:

banca de emisiune îndeplinea și funcția unei bănci comerciale de creditare directa a întreprinderilor și organizațiilor economice, devenind centru unic de casa, decontari și credite;

eliminarea concurenței din sistemul bancar;

interzicerea creditului comercial;

subordonarea întregii activitați bancare sistemului de planificare centralizata a economiei naționale.

În urma inițiativelor legislative din anul 1990, sistemul bancar din țara noastră a fost reorganizat pe două niveluri, care delimitează atribuțiile băncii centrale de emisiune de cele ale băncilor de depozit sau comerciale.

La nivel superior se situează Banca Națională a României (BNR), ca bancă centrală de emisiune, având ca funcție principală promovarea politicii monetare în economie. Ea este subordonată parlamentului țării. Pe al doilea nivel al sistemului bancar se situează băncile comerciale sau de depozit;

Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC), ca bancă de depozit a economiilor bănești ale populației și ale organizațiilor sindicale și obștești.

Din punctul de vedere al apartenenței capitalului social, băncile

comerciale din România sunt de mai multe feluri, și anume:

– bănci cu capital integral de stat;

– bănci cu capital de stat și privat;

– bănci cu capital străin;

– bănci cu capital de stat și străin;

– bănci private cu capital autohton.

În anul 1993 a fost elaborat un program de constituire și restructurare a băncilor comerciale ca societăți pe acțiuni, având ca principale obiective:

– capitalizarea;

– preluarea de catre stat a unor credite în contul datoriei publice;

– privatizarea băncilor cu capital de stat;

– pregătirea ca drelor;

– computerizarea;

– dezvoltarea rețelei teritoriale a fiecărei bănci și înființarea de noi bănci cu capital privat.

Recent a luat ființă Fondul pentru Garantarea Creditelor, ca instituție financiară pentru sprijinirea sectorului privat, având ca atribuție principală acoperirea parțială a riscului pe care și-l asumă băncile comerciale în finanțarea unor proiecte de investiții pe termen mijlociu și lung.

Banca ce asigură supravegherea întregii activitați monetare și de credit este Banca Națională a României.

Analizând retrospectiv, putem aprecia că, la începutul secolului al XX-lea,în țara noastră s-a cnonstituit un sistem bancar modern, comparabil cu sistemele bancare din principalele țări europene dezvoltate. Până în 1945, an care a marcat sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, sistemul bancar al țării noastre a reușit să se mențină la standardele normale ale unui sistem bancar specific economiei de piață, să participe activ la consolidarea economiei românești.

Începând cu anul 1946 și în perioada care a urmat până în 1990 asistăm la un proces de lichidare a sistemului bancar clasic, de transformări structurale și funcționale, prin care se pun bazele unui sistem bancar etatist ce trebuia să răspundă comandamentelor societății de tip socialist, supercentralizate. Nu se poate vorbi în această perioadă de un sistem bancar care să poată promova o strategie monetară și de credit în nume propriu, ci de un sistem bancar ce executa cu docilitate deciziile arbitrare emanate din sfera politică.În timp ce în țările occidentale dezvoltate se consolidau sisteme bancare diferențiate prin concentrare, specializare, descentralizare sau universalizare, la noi și în celelalte țări din Europa Răsăriteană se creau sisteme bancare "originale", specifice societăților totalitare.

Sistemul bancar, prin cadrul său organizatoric și prin funcțiile sale, trebuie să se individualizeze ca un sector prioritar, să se impună la nivelul întregii economii, să asigure buna funcționare a instrumentelor de reglare a mecanismului monetar și să contribuie la fluidizarea fluxurilor bănești necesare desfășurării unei activități economice normale. Referitor la perioada actuală a tranziției către economia de piață, băncilor le revine sarcina de a se adapta și de a-și orienta activitatea după noile coordonate într-un termen cât mai scurt. Această cerință este reclamată de faptul că majoritatea întreprinzătorilor organizați pe baza proprietății private în diverse tipuri de societăți (familiale, pe acțiuni etc.) Băncile, prin poziția lor în economie, pentru a-și asigura o clientelă competitivă, trebuie să raspundă cerințelor acestora, în primul rând să fie preocupate ca prin politica de creditare practicată să participe consistent la asigurarea capitalurilor bănești necesare întreprinzătorilor în condițiile unor dobânzi suportabile.

Desfășurarea unei bune activități bancare este direct determinată de marimea pasivelor constituite pe seama capitalurilor proprii, dar mai ales de posibilitățile de atragere a disponibilităților bănești ale economiei și populației care dau dimensiune depozitelor bancare. Aceste operațiuni, de asemenea, sunt dependente de mărimea dobânzilor bonificate de bănci deponenților.

În prezent, mărimea capitalurilor proprii ale băncilor din țara noastră este foarte redusă, ea situându-se în jur de 3% față de nivelul total al activelor. Pe de altă parte, majoritatea societaților comerciale sunt slab capitalizate, fondurile proprii găsindu-se mult sub nevoile reale, astfel că principala sursă utilizată în completarea capitalurilor proprii o constituie creditul bancar. Toate acestea sunt urmările societății socialiste supercentralizate, în care la baza organizării activității bancare s-a situat sistemul etatist de conducere a economiei, ceea ce a făcut ca această activitate să nu poată participa la o susținere reală a sistemului bănesc, ca băncile să practice o activitate de creditare arbitrară, răspunzând prioritar cerințelor de ordin politic, conjunctural și mai puțin cerințelor de natură obiectivă care decurg din desfășurarea normală a ciclului economic. Această situație de compromis în activitatea bancară era susținută și de un nivel artificial al dobânzilor, adesea neexistând posibilitatea ca prin intermediul acestora băncile să poată asigura o cointeresare și stimulare a clienților săi.

Cu toate că o bună perioadă, în special între anii 1968 și 1990, a existat o specializare a băncilor pe domenii de activitate, disponibilitațile bănești atrase de aceste bănci nu puteau asigura decât parțial cererea de credite. De pildă, la Banca Agricolă, capitalurile proprii și cele atrase sub forma depunerilor nu reprezentau decât aproximativ 16% din totalul activelor, diferența fiind acoperită pe seama creditelor de refînanțare primite de la Bancă Națională. De asemenea, la nivelul Băncii de Dezvoltare, fosta Bancă de Investiții, depozitul bancar constituit pe seama capitalului propriu și a disponibilităților atrase reprezentă în jur de 24 %. În prezent, deși această situație s-a mai ameliorat, băncile comerciale continuă să înregistreze o marjă scăzută în ce privește capitalizarea.

Considerăm că nimic nu poate valora mai mult pentru etapa de dezvoltare actuală și de perspectivă a României decât consolidarea sistemului bancar, cu o rețea diversificată de bănci comerciale, capabile oricând să dețină "marea finanță", să administreze în mod eficient moneda, să promoveze o politică monetară și de credit corespunzatoare cerințelor economiilor de piață moderne.

Constituirea unui sistem bancar corespunzător standardelor economiei concurențiale, împreună cu asistența și ajutorul financiar al băncilor din țările dezvoltate, și nu în ultimul rând infuzia de capital străin au reprezentat cea mai bună soluție pe care au adoptat-o în perioada postbelică tot mai multe state, precum: Germania, Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan, Thailanda, Filipine etc. Multe dintre aceste state au devenit puteri economice de primă mărime.

Dimpotrivă, țările care, pe fondul unor rețineri și restricții exagerate, au practicat o politică protecționistă rigidă, corelată cu un naționalism exagerat nu au făcut altceva decât să înregistreze o stagnare economică și să fie oricând vulnerabile pe piața internațională. Cu atât mai mult în țările socialiste și în special în cele din estul Europei, România regăsindu-se deplin, situația economică a cunoscut un proces continuu de degradare. În toate aceste țări sistemul bancar, devenit în totalitate monopol și instrument de acțiune a statului, era reprezentat în cea mai mare parte de banca centrală, care deținea ponderea în efectuarea operațiunilor specifice unei bănci comerciale. Celelalte bănci, așa-zis specializate, dacă avem în vedere poziția lor pe piața monetară și mărimea capitalurilor bănești cu care operau, nu îndeplineau decât un rol secundar, de "outsider". Or, în cadrul sistemelor bancare din țările occidentale dezvoltate sunt foarte bine conturate pozițiile și funcțiile fiecărei bănci, banca de emisiune, ca bancă centrală, delimitandu-se net de activitatea celorlalte bănci. În timp ce banca centrală apare ca fiind mai mult sau mai puțin dependentă de puterea politică și administrativă, băncile comerciale au o autonomie deplină, promovează o politică și o strategie proprie potrivit intereselor acționarilor lor.

Problema dependenței băncii centrale față de stat și puterea politică se manifestă diferit de la o țară la alta, de la un sistem economic la altul. De exemplu, în timp ce în Germania banca centrală aloca un grad mai mare de autonomie față de puterea publică, în Franța situația este relativ deosebită. Banca Franței, prin tradiție, este o banacă în care statul este mult mai direct reprezentat.

Trebuie avut în vedere faptul că, în general, în acest sfârșit de secol, în multe țări dezvoltate, care au promovat o economie de piață, intervenția statului se manifestă diferit. Sunt țări în care aproximativ 40-50% din cheltuielile sociale sunt gestionate de stat. Realitatea ne arată ceea ce teoria economică confirmă, că în majoritatea țărilor capitaliste nu avem de-a face cu o economie de piață pură, bazată în exclusivitate pe proprietatea privată, în care concurența cerere-ofertă se manifesta perfect. Cu atât mai mult acest fenomen se petrece și în sectorul bancar, mai ales în ceea ce privește poziția băncii centrale.

Banca centrală, în bună masură, constituie acel organism prin care statul are posibilitatea să intervină în economie, să promoveze o anumită politică monetară și de credit. Ea este un monopol al statului. În acest context există și speculații precum că, în țările capitaliste dezvoltate, datorită poziției statului în economie și rolului său în activitatea băncii centrale, s-ar promova un așa-zis socialism monetar. Această apreciere aparține acelor teoreticieni care intenționat încearcă să atragă atenția asupra faptului că, indiferent de regimul social, sistemele bancare funcționează la fel, economiile au la bază aceleași principii, ceea ce nu este adevarat. Chiar dacă proprietatea publică se manifestă cu anumite accente, nu trebuie neglijat faptul că acea parte a economiei reprezentată de societățile private constituie un adversar redutabil. În analiza acestui aspect trebuie avute în vedere și efectele favorabile ale activitații băncii centrale în ceea ce privește susținerea economiei în ansamblul său.

Analizând modul de organizare și funcționare a băncilor centrale din majoritatea țărilor dezvoltate, se constată că, deși activitatea lor diferă de la o țară la alta, principala cale prin care băncile respective definesc linia economică este politica monetară pe care o promovează. Aceasta le permite băncilor să exercite o serie de acțiuni esențiale asupra unor factori cu implicații macroeconomice, cum ar fi: starea monedei, asigurarea stabilitații monetare, nivelul creditelor, al dobânzilor, strategia dezvoltării producției, politica bugetară, politica valutară, ocuparea forței de muncă, manifestarea cererii solvabile etc. Majoritatea acestor factori sunt analizați și fac obiectul unor strategii elaborate și de alte organisme ale statului cu implicații la nivel macroeconomic.

De exemplu, se știe că, în condițiile sistemelor bănești contemporane, puterea de cumpărare a monedei depinde în principal de nivelul general al prețurilor. Or, din aceste considerente rezultă că sarcina primordială a băncii centrale constă în conceperea și aplicarea unei politici monetare care să asigure o anumită stabilitate a prețurilor. Îndiscutabil, asigurarea stabilității monedei naționale nu este un obiectiv ușor de realizat, deoarece evoluția prețurilor depinde de numeroși alți factori în afara mărimii masei bănești, care se află sub controlul direct al băncii centrale. Asigurarea stabilității monetare este un obiectiv pe termen lung care adesea poate veni în contradieție cu diverse strategii pe termen scurt. Astfel, o bancă centrală, prin natura activității sale, adoptă frecvent, uneori chiar zilnic, decizii cu efecte importante asupra economiei, dar care oricând pot duce la o instabilitate a prețurilor, ceea ce intră în contradicție cu obiectivele strategice, de perspectivă. De pildă, în perioada de recesiune economică, banca centrală acționează pentru relansarea creditului, în care scop va proceda la o reducere a dobânzilor. Implicit se va produce o emisiune monetară excesivă, care va genera o nouă stare inflaționistă. În acest context realitatea ne arată că o bancă centrală care reușește să promoveze o stare de stabilitate monetară, să stăpânească inflația se va confrunta cu mai puține probleme ce se manifestă pe termen scurt.

În concluzie, rezulta că, în mare masură, performanțele sistemului monetar și autonomia deciziilor bancare sunt direct dependente de natura sistemului social, de gradul de dezvoltare a fiecărui stat în parte și de politica economică pe care acesta o promovează. Nu întâmplător, țările din Europa Centrală și de Est, care doresc să promoveze o economie de piață, au în vedere reforme ale propriilor sisteme bancare care să le permită o adaptare a

acestora la standardele sistemelor bancare din țările occidentale.

Capitolul 2 Rolul și funcțiile instituțiilor de credit

Termenul de “bancă” provine din limba latină, având ca înțeles “banca” pe care stăteau bancherii acelor vremuri. Dacă bancherul nu-și respecata obligațiile și îndatoririle asumate, el își pierdea reputația și i se rupea banca, ceea ce însemna că nu mai putea să-și desfășoare activitatea.

O bancă este o instituție căruia i se acordă permisiunea (în general sub forma unei autorizați/licențe) de a se efectua tranzacții cu bani.

Potrivit normelor care reglementează activitatea bancară din țara noastră “băncile sunt instituții de credit cu vocație universală” (articolul 285 din Legea nr 227/2007).

Banca are trei funcții principale:

să atragă depozitele bănești ale clienților, persoane fizice și juridice (atragerea fondurilor);

să permită clienților să-și atragă banii sau să-i transfere în alte conturi;

să acorde împrumuturi clienților care solicită credite, folosind depozitele atrase (plasarea fondurilor);

Rolul băncilor nu se rezumă numai la funcțiile de mai sus, deoarece

activitatea bancară se întrepătrunde cu activitatea economică, având și rolul de a servi procesul decizional și luarea măsurilor în legătură cu politica monetar – financiară a statului.

Unii autori mai deosebesc o funcție a băncilor, respectiv cea de creație economică care se manifestă pe plan financiar și pe plan tehnic. Pe plan financiar, funcția de creație economică se exprimă in următoarele forme:

participarea băncilor la capitalul unei entități. Potrivit prevederilor articolului 143 alin.(1) din Legea nr. 227/2007: “Valoarea unei participații calificate a unei instituții de credit, persoană juridică romană , într-o entitate, alta decât o instituție de credit, o instituție funanciară, o societate de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate ce desfășoară activități care reprezintă o prelungire directă a activității bancare, cum ar fi lesing, factoring, administrare de fonduri de investiții, sau care prestează servicii auxiliare activității bancare, cum ar fi servicii de prestare de date, ori desfășoară alte activități similare, nu poate să depășească 15% din fondurile sale proprii.”

Alin.(2) “Valoarea totală a particularităților calificative ale instituției de credit, persoană juridică română, în entitățile prevăzute mai sus nu poate depăși 50% din fondurile sale proprii”.

acordarea, în vederea obținerii calității de asociat sau de acționar, de împrumuturi participative în favoarea entității la care banca participă.

Pe plan tehnic, funcția de creație economică se manifestă în următoarele condiții referitoare la activitatea sa:

a) băncile joacă rolul de consilier financiar al societăților comerciale în căutare de resurse de finanțare și de mijloace de investire a resurselor.

b) băncile acordă asistență societăților comerciale în cazurile de majorarea a capitalului acestor societăți prin emisiunea de acțiuni sau obligațini, punând la dispoziția acestora rețeaua de unități de teritoriu.

Realizarea funcțiilor băncii este mult ușurată dacă banca îndeplinește următoarele condiții referitoare la activitatea sa:

menține încrederea clienților;

înregistrează toate tranzacțiile (evidența riguroasă a operațiunilor);

menține confidențialitatea bancară, dovedind discreție față de afacerile clienților.

În România, băncile comerciale pot desfășura, în limita autorizației acordate de B.N.R., următoarele activități (articolul 18 din Legea nr. 227/2007) privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului):

atragerea de depozite și alte fonduri rambursabile;

acordarea de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetare;

leasingul financiar;

operațiuni de plăți;

emitere și administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărți de credit, cecuri de călătorie și alte asemenea, inclusiv emiterea de monedă electronică;

emitere de garanții și asumare de angajamente;

tranzacționare în cont propriu și/sau pe contul clienților, în condițiile legii, cu:

instrumente ale pieței monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;

valută;

contracte futures și options financiare;

instrumente având la bază cursul de schimb și rata dobânzii;

valori imobiliare și alte instrumente financiare transferabile;

participare la emisiunea de valori mobiliare și alte instrumente financiare, prin subscrierea și plasamentul acestora ori prin plasament și prestare de servicii legate de astfel de emisiuni;

servicii de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri și alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni și achiziții și prestarea altor servicii de consultanță;

administrare de portofolii și consultanță legată de aceasta;

custodie și administrare de instrumente financiare;

intermediere pe piața interbancară;

prestare de servicii privind furnizarea de date și referințe în domeniul creditării;

închiriere de casete de siguranță;

operațiuni cu metale și pietre prețioase și obiecte confecționate din acestea;

dobândirea de participații la capitalul altor entități;

orice alte activități sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activități, dacă este cazul.

Instituțiile de credit nu pot desfășura alte activități în afara celor permise potrivit legii 227/2007, astfel instituțiile de credit nu se pot angaja în operațiuni cum ar fi:

gajarea propriilor acțiuni pe contul datoriilor băncii;

acordarea de credite garantate cu acțiuni, alte titluri de capital sau aparținând grupului din care face parte instituția de credit;

atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau de alte valori, de la public, când instituția de credit se află în stare de insolvență.

2.1 Redefinirea funcțiilor și rolului băncilor

Evoluțiile piețelor financiar-monetare în așa numita “eră informațională”, caracterizată prin procesul globalizării economiei și integrării zonale, ca și, de asemenea, prin accentuarea concurenței în domeniul financiar- bancar , au determinat apariția și dezvoltarea procesului denumit de dereglementare, prin care banca centrală nu mai intervine direct în activitatea băncilor comerciale prin stabilirea de plafoane ale dobânzilor și prin normarea unor categorii de operațiuni, ci indirect, prin implementarea unor decizii de politică monetară ce determină băncile să efectueze anumite corecturi ale propriilor strategii și politici.

Dereglementarea are loc în două sensuri:

a) în primul rând, banca centrală nu renunță la funcția sa de supraveghere și nici în totalitate la cea de reglementare; supravegherea bancară se desfășoară în continuare având în vedere impactul pe care instabilitatea unei bănci îl are asupra mediului economic, cu cât banca este mai mare, cu atât acest “efect de domino” având o amplitudine mai ridicată, ân vreme ce reglementarea ce realizează prin stabilirea unui cadru general care permite, pe de-o parte, desfășurarea activităților financiar- bancare pe principiile liberei concurențe, iar pe de altă parte, posibilitatea menținerii controlului băncii centrale asupra mișcărilor de bani în economie prin intermediul sistemului bancar.

b) apariția necesității ca băncile să-și alaboreze propriile reglementări interne în aplicarea principiilor din cadrul general de reglementare, fapt ce transferă în totalitate responsabilitatea asupra conducerii activității băncii la nivelul managerilor acesteia.

De menționat că activitatea Băncii Naționale a României în domeniul supravegherii bancare, precum și realizarea funcției de reglementare bancară s-au realizat, după anul 1990, tocmai în direcția reglementării, fapt ce a dus la apariția unei multitudini de probleme în contextul în care atât sistemul bancar, cât și piața financiară din România parcurg procesul dificil al tranziției.

Având în vedere cele de mai sus, rolul și funcțiile sistemului bancar în economia modernă, condiționată de caracterul emergent al economiei românești, conduce la relevarea unor modificări de substanță ce redefinesc aceste caracteristici financiară din România parcurg procesul dificil al tranziției.

Pe lângă importanta funcție de intermediari în economie, băncile sunt creatoare de bani pe calea creditului, motivul fiind că depozitele la vedere reprezintă o parte a masei monetare.Băncile sunt specializate în furnizarea de date generate de informația completă din piețele de investiție directă. Intermedierea financiară reduce costurile generate de insuficiența informației. În anumite modele, potențialii clienți pentru împrumuturi dețin informații față de performanța ulterioară a clientului creditat. Intermediarii monitorizează debitorii pentru sesizarea primelor semnale de avertizare în cazul dificultăților financiare și pun în practică o remediere optimă, refinanțarea sau o politică de restructurare, dacă e nevoie.

În consecință, în locul rolului băncii de creditoare de bani pe calea creditului, această teorie evidențiază băncile ca fiind producătorii informației necesare pentru facilitarea acordării creditelor de către deținătorii unui surplus de resurse celor ce resimt lipsa acestor resurse.Noile perspective indică faptul că băncile investesc în tehnologia de acumulare a datelor în scopul obținerii avantajului competitiv în evaluarea afacerilor riscante, astfel că băncile pot fi privite în prezent ca fiind producători ai informației financiare.

În concluzie, se poate afirma că în prezent rolul băncilor s-a nuanțat, accentul punându-se în special pe funcțiile de asigurare a informațiilor financiare și de transfer. Ele dețin în continuare o parte importantă a masei monetare, creează bani prin depozitele pe care le primesc, acționează ca intermediari la conversia depozitelor în investiții, creează informație superioară și reprezintă principalele institiții prin care este pusă în practică politica monetară.

2.2 Rolul și funcțiile aparatului bancar în cadrul economiei de piață

Economia de piață presupune existența unui aparat bancar adecvat care să asigure mobilizarea disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor spre desfășurarea unor activități economice eficiente.

Aparatul bancar este ințeles ca fiind un ansamblu corelat de entități organizatorice, instituționalizate și autonome, autorizate să efectueze operațiuni bancare pe teritoriul unei țări.

Aceste entități au scop lucrativ și folosesc în acest sens tehnici, procedee și instrumente specifice domeniului. Ele apelează la metodologii adecvate, unitare prin conținut, dar care pot fi diferențiate în raport cu un anume sector de activitate bancară, în funcție de specializarea pe care și-o propune fiecare bancă luată în parte.

Într-o economie de piață, aparatul bancar îndeplinește funcția de atragere și concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv și imparțial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiții. În îndeplinirea acestei funcții, băncile, ca verigă de bază a aparatului bancar, urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele înprumutate.Băncile asigură și facilitează efectuarea plăților, oferă servicii de gestionare a riscului și reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.

Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piață prin intermediul creditelor, al altor operațiuni pe piața bancară, băncile îndeplinesc rolul de intermediar între deținătorii de capitaluri și utilizatorii acestora.

În exercitarea acestei diversități de operații, băncile acționează în numele lor, pe contul lor propriu, depunătorii și împrumutătorii neavând nici o legătură de drept între ei. Ne referim la faptul că băncile gestionează depozitele și mijloacele de plată din economie. Astfel, colectând depozitele, băncile au responsabilitatea gestionării corecte a acestora, cu maxim de randament în beneficiul propriu și al depunătorilor.

În vederea realizării obiectivelor finale, banca centrală urmărește stabilitatea valorii interne și externe a monedei naționale, concomitent cu punerea la dispoziția economiei naționale a cantității optime de mondă, necesară creșterii economiei. Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic i le pune la dispoziție, se constituie in subsistem al macrosistemului economico-social.

Sistemul bancar se află într-o continuă interațiune cu mediul economic, din care preia „intrări” sub diferite forme(resurse umane, resurse financiare, informații), pe care le prelucrează(tranformă) în vederea obținerii „ieșirilor” (produse și servicii bancare, informații financiar-bancare). Sistemul bancar este un sistem deschis datorită faptului că își reglează activitatea prin conexiune inversă(feedback), deci sunt capabile de autoreglare.

Capitolul 3 STUDIUL DE CAZ

Denumire: BRD – Groupe Société Générale SA („Banca”)

Sediul social: B-dul Ion Mihalache nr. 1-7, sect. 1, București

Numărul de telefon- fax: 3016100 / 3016800

Codul unic de înregistrare: R 361579

Numărul și data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului: J40-608-1991

Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa deValori București (« BVB ») – Categoria I

Capital social subscris și vărsat: 696.901.518 lei

Principalele caracteristici ale valorilor mobiliare emise de societatea comercială: acțiuni ordinare cu o valoare nominală de 1 RON

Analiza activității Băncii

BRD a fost înființată la 1 decembrie 1990 ca bancă comercială, sub formă de societate pe acțiuni, cu capital majoritar de stat, prin preluarea activelor și pasivelor Băncii de Investiții. În martie 1999 Société Générale a achiziționat un pachet de acțiuni reprezentând 51% din capitalul social, majorându-și deținerea până la 58,32% prin cumpărarea, în anul 2004, a pachetului deținut de statul român.

Pozitia BRD in cadrul Société Générale

Société Générale se concentrează pe urmatoarele trei linii de activitate complementare:

Bancă de retail și servicii financiare,

Gestionarea activelor și „private banking” ,

Bancă pentru corporații și bancă de investiții.

Este una din primele banci de finantare si investitii, ca marime, dinzona euro, din punctul de vedere al venitului net bancar. Este prezenta in peste 45 detari din Europa, Asia si pe continentul american.

Société Générale este prezentă în România din 1980, fiind singura bancă semnificativă din Europa de Vest care a fost prezentă în România în perioada comunista.

În 1999 participă la procesul de privatizare al Băncii Române pentru Dezvoltare și achizitionează 51% din acțiunile băncii.

Începând cu această perioadă BRD își aliniază procedurile operaționale și practicile comerciale cu cele ale băncii mamă.

BRD face parte din rețeaua internațională a Société Générale, gestionata de Divizia internațională de Retail Banking, o structura creată în martie 1998 pentru a coordona activitățile internaționale de retail banking ale Société Générale în trei regiuni geografice.

Începând cu anul 2001, BRD-Groupe Société Générale funcționează ca societate deschisă pe acțiuni, în conformitate cu legislația privind societățile comerciale, legislația bancară,prevederile Actului Constitutiv și a celorlalte reglementări interne.

Potrivit articolelor 5 și 6 din Capitolul II din Actul constitutiv, obiectul de activitate al băncii poate fi rezumat ca fiind desfășurarea de activități bancare.

3.1.1 Elemente de evaluare generală aferente exercițiului financiar încheiat la 31decembrie 2009

– Profit net – 779 milioane RON

– Venit net bancar– 3.416 milioane RON

– Solvabilitate – 12,73%

– Rentabilitatea capitalurilor (ROE) – 19,5%

– Coeficient de exploatare – 42,6%

– Comisioane/Venit net bancar – 38.0%

– Lichiditatea conform normelor BNR – 1.91

– Cote de piață între 13% – 17% în funcție de produse.

3.1.2 Evaluarea nivelului tehnic al Băncii

Banca dispunea la 31 decembrie 2009 de peste 930 de unități, ce asigurau distribuirea produselor băncii pe întreg teritoriul țării.

La finele anului 2009, Banca avea aproximativ 2.380.000 de clienți activi persoane fizice, numarul acestora mentinandu-se la un nivel relativ constant fata de 2008.

Evoluția depozitelor și creditelor persoanelor fizice a fost următoarea:

Tabel 1.Evoluția depozitelor și creditelor persoanelor fizice

milioane RON

31.12.2007 31.12.2008 31.12.2009 2009/2008

Depozite 12,075 13,055 14,606 +12%

Credite 12,907 15,783 16,038 +2%

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

Evoluția depozitelor și creditelor persoanelor juridice se prezintă astfel:

Tabel 2. Evoluția depozitelor și creditelor acordate persoanelor juridice

milioane RON

31.12.2007 31.12.2008 31.12.2009 2009/2008

Depozite 15,044 15,672 14,919 -5%

Credite 12,531 16,482 17,211 +4%

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

Banca are în vedere dezvoltarea, în continuare, a gamei de produse oferite în conformitate cu nevoile identificate ale clientelei sale.

3.1.3 Evaluarea activității de aprovizionare tehnico-materială

Acest element nu este semnificativ pentru Bancă.

3.1.4 Evaluarea activității de vânzare

Veniturile totale ale băncii au crescut in contextul unui mediu economic dificil.

Principalele elemente ale venitului net bancar au avut urmatoarea evoluție:

Tabel 3. Evoluția principalelor elemente ale venitului net bancar

milioane RON

31.12.2007 31.12.2008 * 31.12.2009 2009/2008

Venitul net bancar, 2,392 3,323 3,416 +3%

din care

– Marja de dobândă 1,100 1,348 1,609 +19%

– Comisioane 956 1,233 1,297 +5%

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

* Venitul net bancar cuprinde si castigul din vanzarea ASIBAN.

Oferta comercială a Băncii include un portofoliu complet de produse și servicii financiare și bancare adresate atât clienților persoane fizice, cât și clienților persoane juridice.

La data de 31.12.2009, volumul total de credite în sold reprezintă 33.249 milioane RON, înregistrând o creștere in termeni nominali de 3%.

Evoluția portofoliului de credite, în funcție de valuta de acordare, în perioada 2007 – 2009 se prezintă astfel:

Tabel 4. Evoluția portofoliului de credite

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

La finele anului 2009 sistemul bancar românesc cuprindea 32 de bănci persoane juridice române și 10 sucursale ale băncilor străine, care dețineau active în valoare de 330.639 milioane RON și capitaluri proprii de 28.582 milioane RON. În actualul context economic , profitul net total în sistemul bancar a scazut, atingând suma de 772 milioane RON.

În acest mediu activ, puternic concurențial, BRD este, în continuare, a doua bancă din România, ca mărime, deținând următoarele cote de piață la 31 decembrie 2008 și 31decembrie 2009 :

Tabel 5. Evoluția cotelor de piață

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

Veniturile Băncii nu depind de un client sau de un grup de clienți, neexistand astfel riscul ca pierderea unui client să afecteze în mod semnificativ nivelul veniturilor.

3.1.5 Angajați

Numărul angajaților Băncii, la data de 31.12.2009 a fost de 8.461. Dată fiind natura activității unei instituții de credit, nivelul de pregătire al angajaților Băncii este ridicat, 75% având studii superioare.

In cadrul Băncii exista o singură organizație sindicală, înființată în martie 2003, care reunește 3.486 membri, reprezentând 41% din personal.

Raporturile de muncă sunt reglementate prin Contractul Colectiv de Muncă. Negocierile privind Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2010 s-au desfășurat în perioada noiembrie 2009 – ianuarie 2010 între reprezentanți ai patronatului și ai organizației sindicale.

Contractul Colectiv de Muncă a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București în data de 01.02.2010 și a intrat in vigoare începând cu aceiași dată.

3.1.6 Evaluarea aspectelor legate de impactul activității de bază a Băncii asupra mediului înconjurător

Dată fiind natura activității Băncii, acest aspect nu este unul semnificativ.

3.1.7 Evaluarea activității de cercetare-dezvoltare

Singurele activități de dezvoltare ale Băncii sunt cele privind programele informatice.

3.1.8 Evaluarea activității Băncii privind managementul riscului

Principalele active și datorii financiare ale Băncii sunt reprezentate de credite și avansuri către clientelă, creanțe din leasing, valori plasate la BNR, depozite la vedere și la termen și împrumuturi. Aceste instrumente sunt expuse la o serie de riscuri precum riscul de credit, riscul valutar, riscul de rată a dobânzii și riscul de lichiditate, la care se adauga riscul operational.

3.1.9 Elemente de perspectivă privind activitatea Băncii

a) Situația lichidității

Banca a menținut o structură echilibrată a resurselor și plasamentelor, chiar și în condițiile în care piața românească nu oferă încă posibilități de finanțare pe termen mediu

și lung.

Printr-o politică flexibilă de dobânzi, Banca și-a consolidat relațiile cu deponenții oferind dobânzi atractive la produsele de economisire din ce în ce mai diversificate.

b) Cheltuieli de capital în 2009

Valoarea totală a investițiilor realizate în 2009 a fost de aproximativ 40,44 milioane EUR, principala componentă reprezentând-o invesțiile in sisteme informatice.

c) Evenimente și schimbări intervenite în 2009

Principalii factori macroeconomici care, în anul 2009, au avut implicații majore asupraactivității bacare:

Indicele prețurilor de consum la finele anului 2009 față de 31 decembrie 2008 comunicat de Institutul Național de Statistică este de 4,7%, peste estimările Guvernului și ținta anunțată de BNR;

În cursul anului 2009 moneda națională s-a depreciat în raport cu EURO cu6,1%, în termeni nominali;

Scăderea reală a PIB, în 2009, a fost de 7.2% *;

În același timp, BNR a scăzut procentul rezervei minime obligatorii, de la 40% la 25% pentru resursele in devize, respectiv de la 18% la 15% pentru cele in lei.

* valoare estimata de Institutul National de Statistica

3.2. Active corporale

Activele corporale nete, la 31 decembrie 2009, însumează 1.322 milioane RON, din care cea mai mare parte (80%) reprezintă clădiri și terenuri. Majoritatea imobilelor mari sunt construite sau sunt modernizate recent și sunt amplasate pe întreg teritoriul țării, în majoritatea orașelor.

3.3. Piața valorilor mobiliare emise de Bancă

3.3.1 Piața pe care se tranzacționeză acțiunile BRD-Groupe Société Générale

Începând cu 15.01.2001, acțiunile Băncii sunt listate la categoria I a Bursei de Valori București și sunt incluse în indicele BET și BET-C. Acțiunile Băncii sunt acțiuni ordinare,nominative, dematerializate și indivizibile. Conform statutului, acțiunile Băncii sunt liber tranzacționabile pe piețele de capital stabilite de AGA în conformitate cu prevederile art.

17, lit. j din Actul Constitutiv, cu respectarea legislației referitoare la tranzacționareaacțiunilor emise de societățile bancare.

În cursul anului 2009, acțiunea BRD a avut o evoluție similară cu cea a indicelui BET. Prețul de închidere al acțiunii BRD la data de 24 decembrie 2009 a fost de 13,00RON/acțiune. La aceeași dată, capitalizarea bursieră a fost de 9.059.719.734 RON.

De asemenea, în noiembrie 2006, BRD a lansat o emisiune obligatară în RON , adresată investitorilor nerezidenți, realizată pe piața din Luxemburg și însumand 735 milioane RON. Durata împrumutului este de 5 ani, iar rata de dobândă este de 7,75%.

3.3.2 Dividende

In conformitate cu legislația română și Actul Constitutiv, dividendele se plătesc din fondurile constituite în acest scop după aprobarea Adunării Generale a Acționarilor („AGA”), în termen de maxim 60 de zile de la data publicarii hotararii AGA de aprobare a dividendelor in Monitorul Oficial.

Profitul net anual este repartizat sub formă de dividende conform hotărârii AGA.

Evoluția volumului dividendelor aprobate și distribuite se prezintă astfel:

Tabel 6. Evoluția vol. dividendelor aprobate și distribuite

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

(*) după constituirea fondului pentru riscuri bancare generale

Distribuirea dividendelor se face conform hotărârii AGA, la propunerea Consiliului de Administrație și depinde de valoarea profitului distribuibil și de nevoia viitoare estimată de capitalizare a Băncii.

3.4. Situația financiar – contabilă

În conformitate cu Ordinul BNR nr. 13/2008, cu modificările și completările ulterioare, Banca aplică Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituțiilor de credit, prezentarea elementelor bilanțiere realizându-se potrivit acestor norme.

Activul bilanțier

Activul bilanțier la 31.12.2009, comparativ cu anul precedent, a scăzut cu 6%, respectiv a crescut cu aproximativ 19% față de 31.12.2007. Evoluția principalelor elemente, se prezintă astfel :

Tabel 7. Evoluția principalelor elemente ale activului bilanțier

milioane RON

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

Din punct de vedere al structurii activului bilanțier la sfârșitul anului 2009, situația este următoarea:

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

Creanțe asupra clientelei

Creanțele asupra clientelei în valoare de 30.745 milioane RON reprezintă 67 % din totalul operațiunilor bancare reflectate în bilanț.

Casa, disponibilități la bănci centrale și creanțe asupra instituțiilor de credit

Lichiditățile băncii, incluzand casa si disponibilități la bănci centrale au înregistrat o scădere de 31% față de 31.12.2008, reprezentând 21% din totalul bilanțier. Ponderea cea mai importanta in acest post bilantier este detinuta de rezerva minima obligatorie, mentinuta la Banca Nationala a Romaniei, care a avut cea mai importanta scădere.

Titluri si imobilizari financiare

Cresterea semnificativa a acestor elemente de activ este determinata de majorarea portofoliului titlurilor de stat, prezentate in bilant ca titluri de tranzactie si avand valoarea de 2.088 milioane RON la data de 31 decembrie 2009, fata de 757 milioane RON la finele anului precedent.

Pasivul bilanțier

Situația comparativă pentru exercițiile financiare 2007 – 2009 a elementelor de pasiv este următoarea :

Tabel 8. Evoluția elementelor pasivului bilanțier

milioane RON

2009/

Pasiv 2007 2008 2009 2008

(%)

Datorii privind clientela 27,271 28,866 29,271 1

Datorii privind instituțiile de credit 5,955 13,535 9,967 -26

Capital propriu 3,456 4,397 4,454 1

Alte pasive 1,549 1,707 1,919 12

Datorii constituite prin titluri 735 735 735 0

Total pasiv 38,966 49,240 46,346 -6

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

La data de 31.12.2009 pasivul bilanțier avea următoarea structură :

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

Operațiunile cu clientela

Aceste operațiuni dețin 62% din totalul pasivului bilanțier și au înregistrat o creștere față de anul precedent de 1%. La data de 31.12.2009, valoarea acestora era de 29.271 milioane RON, cuprinzând:

Tabel 9. Evoluția operațiunilor cu clientela

milioane RON

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

Datorii privind instituțiile de credit

Datoriile față de instituțiile de credit dețin 22% din totalul pasivului bilanțier și reprezintă creanțele la vedere din conturile de corespondent, depozite ale băncilor, sume datorate din operațiuni cu cecuri și carduri, creanțele la termen din depozite atrase și împrumuturi financiare de la bănci.

Datorii constituite prin titluri

Datori ile constituite prin titluri reprezinta 2% din pasivul bilantier si cuprinde obligatiuni emise in anul 2006, precum si certificate de depozit.

Capitalurile proprii însumează 4.454 milioane RON in crestere cu 1.3% față de anul 2008.

Evoluția elementelor componente ale capitalurilor proprii în perioada 2007-2009 se prezintă astfel :

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

Rezultatele financiare

Rezultatul net al exercitiului financiar 2009 este de 779 milioane RON.

Situația comparativă a rezultatelor băncii in perioada 2007-2009, se prezintă după cum urmează:

Tabel 10. Evoluția rezultatelor băncii

Sursa: RAPORT ANUAL CNVM 2009

3.5. Analiza poziției băncii BRD Groupe Société Générale în cadrul sistemului bancar românesc

Valoarea activului net bilanțier și a fondurilor proprii la 31 decembrie 2008

Tabel 11. Valoarea activului net bilanțier și a fondurilor proprii, 31.12.2008

Activ net bilanțier Fonduri proprii*

mil. lei % mil. Lei %

1. Bănci cu capital majoritar românesc, din care: 36 448,6 11,6 4 583,4 15,8

1.1 Bănci din sectorul de stat, din care: 16 452,6 5,2 2 589,0 8,9

1.1.1 Bănci cu capital integral de stat: 13 536,3 4,3 1 664,2 5,7

1. CEC Bank 13 536,3 4,3 1 664,2 5,7

1.1.2 Bănci cu capital majoritar de stat: 2 916,3 0,9 924,8 3,2

1. Banca de Export-Import a României – Eximbank 2 916,3 0,9 924,8 3,2

1.2 Bănci cu capital majoritar privat, din care: 19 996,0 6,4 1 994,4 6,9

1. Banca Transilvania 17 014,3 5,4 1 705,3 5,9

2. Banca Comercială Carpatica 2 287,7 0,8 209,2 0,7

3. Libra Bank 694,0 0,2 79,9 0,3

2. Bănci cu capital majoritar străin, din care: 259 633,1 82,6 23 265,7 79,9

1. Banca Comercială Română 63 919,7 20,3 5 169,4 17,8

2. BRD Groupe Société Générale 49 239,6 15,7 4 324,7 14,8

3. Volksbank România 21 359,0 6,8 1 673,3 5,7

4. Raiffeisen Bank 18 879,9 6,0 1 794,0 6,2

5. Alpha Bank 17 441,6 5,5 1 309,1 4,5

6. UniCredit Țiriac 17 373,7 5,5 2 007,0 6,9

7. Bancpost 14 989,3 4,8 1 029,2 3,5

8. Piraeus Bank 9 265,9 3,0 972,9 3,3

9. Banca Românească Grupul National Bank of Greece 9 164,1 2,9 1 085,7 3,7

10. RBS Bank 9 145,6 2,9 603,1 2,1

11. Credit Europe Bank 6 085,9 1,9 496,4 1,7

12. Citibank România 4 222,4 1,3 474,7 1,6

13. OTP Bank România 3 450,2 1,1 380,4 1,3

14. MKB ROMEXTERRA Bank 2 922,4 0,9 181,2 0,6

15. Intesa Sanpaolo România 2 774,8 0,9 512,9 1,8

16. MARFIN Bank 2 345,3 0,8 165,9 0,6

17. Bank Leumi 1 352,4 0,4 257,4 0,9

18. Millennium Bank 1 188,9 0,4 64,1 0,2

19. ProCredit Bank 1 187,2 0,4 131,5 0,4

20. ATE Bank 993,5 0,3 231,6 0,8

21. Emporiki Bank – România 743,3 0,2 160,9 0,6

22. Banca C.R. Firenze România 490,0 0,2 60,2 0,2

23. Romanian International Bank 472,6 0,2 48,4 0,2

24. Raiffeisen Banca pentru Locuințe 276,3 0,1 28,4 0,1

25. Porsche Bank România 232,4 0,1 45,4 0,2

26. BCR Banca pentru Locuințe 63,7 0,0 32,2 0,1

27. HVB Banca pentru Locuințe 53,4 0,0 25,7 0,1

I. Total bănci comerciale 296 081,7 94,2 27 849,1 95,7

II. Sucursale ale băncilor străine, din care: 17 663,7 5,6 1 038,7 3,6

1. ING Bank N.V. 10 909,5 3,5 179,1 0,6

2. Banca Italo-Romena 3 329,7 1,0 455,3 1,6

3. Garanti Bank International 1 821,0 0,6 95,2 0,3

4. Anglo Romanian Bank 598,1 0,2 144,2 0,5

5. La CAIXA 321,7 0,1 -13,3 -0,1

6. BLOM Bank France 316,5 0,1 148,7 0,5

7. Bank of Cyprus 252,9 0,1 6,0 0,0

8. Fortis Bank 102,2 0,0 11,8 0,1

9. FINICREDITO 11,3 0,0 10,9 0,1

10. DEPFA Bank 0,8 0,0 0,8 0,0

Total bănci și sucursale ale băncilor străine (I+II) 313 745,4 99,8 28 887,8 99,3

CREDITCOOP 696,1 0,2 213,7 0,7

Total instituții de credit 314 441,5 100,0 29 101,5 100,0

* capitaluri proprii (în cazul sucursalelor băncilor străine)

Sursa: Raport anual BNR 2008

Dupa cum se poate observa, din tabelul ,BRD Groupe Société Générale ocupa locul 2 în cadrul Băncilor cu capital majoritar străin, în funcție de valoarea activului net, care este în valoare de 49 239,6 milioane lei , reprezentând 15,7% din total și a fondurilor proprii , deținând din total o pondere de 14,8% , adica 4 324,7 milioane lei.

Anul 2008 a reprezentat pentru BRD Groupe Société Générale un an excelent, obținând un profit net consolidat de 1.364 milioane RON (circa 370 milioane EUR), mai mare cu 46% față de anul 2007.

Principalii indicatori financiari ai BRD Groupe Société Générale la 31 decembrie 2008 , excluzând impactul tranzacției de vânzare a participației la Asiban, sunt :

Profitul net al grupului, care include și rezultatele obținute de filialele BRD Sogelease , BRD Finance, BRD Securities, este de 1.138 milioane RON (aproximativ 309 milioane EUR) în creștere cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut. Adăugând profitul realizat din vânzarea participației la Asiban , nivelul profitului net se ridică la 1.364 milioane RON (aproximativ 370 milioane EUR), valoare istorică pentru BRD. În ceea ce privește profitul net al băncii, acesta se ridică la 1.127 milioane RON (aproximativ 306 milioane EUR). Incluzând și profitul realizat din vânzarea participației deținute la Asiban, profitul net al băncii se ridică la 1.353 milioane RON ( aproximativ 367 milioane EUR).

Aceste rezultate vin să consolideze solvabilitatea robustă a băncii, capitalul reglementar acoperind aproape 12% din activele ponderate la risc ale băncii, față de 8% -minimul impus de BNR.

Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a fost la sfârșitul lunii decembrie 2008 de 32,8% , în timp ce raportul cost/venituri a fost de 42% , in ciuda menținerii unui nivel ridicat al investițiilor (64 milioane EUR). Costul net al riscului a fost menținut la un nivel foarte redus, creditele neperformante reprezentând doar 1% din totalul angajamentelor.

Totalul creditelor acordate de bancă era la sfârșitul anului 2008 de peste 34 miliarde RON, împrumuturile pentru persoane fizice reprezentând 48% din total. Față de 31 decembrie 2007, volumul total al creditelor acordate de BRD Groupe Société Générale a crescut cu 27%.

În ceea ce privește depozitele clientelei, acestea depășeau, la sfârșitul anului 2008, 28,5 miliarde RON, marcând o creștere de 6% față de 31 decembrie 2007.

Aceste rezultate excelente au fost obținute grație măsurilor interne luate încă din primul trimestru în anticiparea crizei financiare și încetinirii creșterii economice. De asemenea, controlul strict al cheltuielilor generale și întărirea controlului riscului au contribuit la aceste rezultate.

Volumul de activitate a fost satisfăcător, activitatea de creditare a rămas puternică, în timp ce creșterea depozitelor a fost mai modestă, dar este vorba de un fenomen punctual datorat volatilității pieței în ultimul trimestru al anului 2008. Situația lichidității BRD rămâne în realitate solidă din punct de vedere structural.

În 2008, BRD a continuat dezvoltarea conceptului de “bancă de proximitate ”. Rețeaua BRD numără, la sfârșitul anului 2008, 930 unități, cu 124 mai multe decât la 31.12.2007. Banca a atras in anul 2008 peste 180.000 de clienți activi. Dezvoltarea operațiunilor a fost însoțită și de recrutarea a peste 2.200 de noi salariați, numărul total al acestora depășind 9.400 la sfârșitul lui 2008.

În 2008, BRD a primit doua distincții importante, fiind aleasă Banca Anului în România de publicațiile financiare internaționale The Banker și Global Finance.

Anul 2008 marchează sfârșitul unui ciclu economic favorabil și debutul unei perioade dificile, marcată pe de o parte de incertitudini referitoare la viitoarele evoluții macroeconomice și, pe de altă parte , de constrângeri legate de cadrul reglementar, de creșterea costurilor finanțării și de asigurarea rentabilității operațiunilor.

În anul 2009 BRD Groupe Société Générale a obținut un profit net consolidat de 812 milioane RON (aproximativ 192 milioane EUR). Venitul net bancar a fost de 3.613 milioane RON (aproximativ 853 milioane EUR), iar profitul brut din exploatare s-a ridicat la 2.084 miliarde RON (aproximativ 492 milioane EUR).

Anul 2009 a fost anul unui examen dificil, care a pus la încercare flexibilitatea și capacitatea de adaptare la efectele crizei, un exercițiu care a fost făcut cu rezultate foarte bune. Potrivit datelor furnizate de băncile participante la o cercetare inițiată de e-Finance, numărul clienților la serviciile de online banking din România a fost de aproape două miloane față de 2008. În cadrul galei organizate de e-Finance pentru performanțe în on-line banking, au fost acordate două premii de excelență, dintre care unul i-a revenit BRD Groupe Société Générale „pentru cea mai completă ofertă de servicii online banking”.Premiul a fost înmânat departamentului de Strategie și Marketing al BRD.

BRD se bucură de aprecierea unei publicații cu asemenea notorietate cum este Global Finance, fiind observator al domeniului bancar și al piețelor financiare. BRD Groupe Société Générale a fost desemnată de această publicație americană drept “Cea mai bună bancă din România ”. Distincția a fost acordată în cadrul raportului anual pe 2010, care desemnează cele mai bune bănci din Europa Centrală și de Est. Este cel de-al nouălea premiu “Cea mai bună bancă din România ” pe care BRD îl primește din partea revistei americane în ultimii 11 ani.

În clasamentul de anul acesta, BRD este pe locul 2, în urcare față de poziția a cincea ocupată anul trecut, depășindu-și toți concurenții importanți din Sistemul bancar românesc ( Banca Transilvania- locul 8, Unicredit-locul 9, Raiffeinsen- locul 11, BCR- locul 15 ). Nota finală a BRD, calculată ca medie a notelor obținute pentru fiecare dintre produsele analizate ( credite ipotecate în lei și euro, credite de nevoi personale în lei și euro, depozite în lei și euro și cardurile de credit în lei) , este 8,406 , față de nota de 8,794 obținută de nota primului loc ATE Bank.

Sunt de remarcat notele excelente obținute de BRD la creditele ipotecere in lei și euro (9,55 , respectiv 9,40 ), precum și la cardul de credit in lei – nota 9, care i-a permis cardului Punct Card sa ocupe prima poziție în clasamentul dedicat cardurilor de credit. În alcătuirea ierarhiei au contat, în proporții diferite, atât dobânzile și comisioanele, cât și avansul cerut, sumele maxime care pot fi împrumutate la fiecare bancă, viteza de acordare și flexibilitatea rambursărilor.

Oferta BRD se dovedește a fi mai bună în raport cu ofertele concurenților noștri, poziția ocupată fiind un argument suplimentar în ceea ce privește promovarea produselor băncii.

CONCLUZII

Datorită disciplinei de piață și a măsurilor întreprinse de Banca Națională a României pe linia supravegherii prudențiale se poate afirma că în prezent sistemul bancar din România prezintă un grad ridicat de capitalizare ( fapt relevat și de evoluția indicatorului de solvabilitate in ultimii ani ), este solid putând face față riscurilor de piață și de creditare și de asemenea prezintă un înalt nivel de lichiditate (evaluat pe baza indicatorului de lichiditate).

În acest cadru îți desfășoară activitatea unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața națională a serviciilor financiare. BRD oferă o gamă largă de servicii bancare și financiare destinate persoanelor fizice și juridice, conform legislației în vigoare. Banca acceptă depozite și acorda credite și leasing, efectuează plăți prin transfer în România și străinătate, prestează servicii de schimb valutar și alte servicii financiare pentru clienți persoane fizice și juridice. Cu active totale nete de 49.239,6 milioane RON, 930 de unități și peste 2.380.000 de clienți, BRD Groupe Société Générale ocupă locul 2 pe piața bancară din România. Cu toate că este mereu în competiția de a obține o cotă de piață mai bună și de a atrage noi clienți, BRD Groupe Société Générale prezintă un profil prudent de expunere la risc, activitatea de creditare desfășurându-se pe baza planului de credite corelat cu resursele de acoperire și de strategia băncii.

Economia a rămas în primul trimestru al anului 2010 la o turație destul de scăzută, astfel încât performanțele băncii au fost afectate, în special din cauza cererii reduse. Cu toate acestea, a reușit să țină sub control cheltuielile, iar costul net al riscului s-a stabilizat, având un avans nesemnificativ față de sfârșitul anului 2009.

În contextul economic actual, performanțele comerciale și financiare ale BRD în primele 3 luni ale anului 2010 au fost satisfăcătoare, rezultatul net pentru această perioadă fiind de 199 milioane RON, în scădere cu 5% (în termeni nominali) față de aceeași perioadă a anului precedent.

În primele 3 luni ale anului, principalele modificări ale factorilor macroeconomici au fost:

Moneda națională a continuat să se aprecieze în raport cu Euro față de sfârșitul anului 2009 cu aproximativ 3,1%, respectiv cu 3,3% față de 31 martie 2009.

Rata de politică monetară a Băncii Naționale a României a înregistrat o scădere, ajungând de la 8% în decembrie 2009 la 7% la finele lunii martie 2010.

La 31 martie 2010 prețurile de consum au crescut cu 2,1% față de decembrie 2009, respectiv cu 4,2% față de martie 2009.

În ciuda acestor modificări, BRD a continuat să-și dezvolte oferta de produse în funcție de nevoile identificate ale clientelei, lansând noi produse.

Principalele obiective pentru anul 2010 se referă la:

O dezvoltare comercială mai intensivă și selectivă prin:

Oferte îmbunătățite și adaptate fiecărui segment de clientelă;

Optimizarea rețelei de agenții;

Creșterea numarului de produse utilizate de către un client;

Eficientizarea sistemelor și proceselor

BIBLIOGRAFIE

1. BANC, Panfil, Monedă și credit, Universitatea “1 Decembrie 1918”, Alba- Iulia, 2004

2. DARDAC, Nicolae, BARBU, Teodora Monedă, bănci și politici monetare,Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005

3. HETEȘ GAVA ,Iosif Activitatea și operațiunile institițiilor de credit,Editura Mirton,Timișoara,2009

4. MOGA Ilie Monedă și credit, Editura Universitatii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2008

5. PETRIA, Nicolae Monedă și credit, Editura “Alma Mater”, Sibiu, 2001

6. TURLIUC, Vasile Monedă și credit, Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2008

7. Raportul anual al BRD pentru anul 2009

8. Raportul anual al BNR pe anul 2008

9. Raportul consiliului de administrație al BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE financiare consolidate 2009

10. Internet : – www.zf.ro

– www.capital.ro

– www.wall-street.ro

– www.efinance.ro