Locul Si Rolul Politiei Locale In Sistemul Administratiei Publice Romanesti

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Locul și rolul poliției locale în sistemul administrației publice românești

STUDIU DE CAZ: STILUL DE MUNCĂ AL DIRECTORULUI (MANAGERULUI) POLIȚIEI LOCALE IAȘI REFLECTAT ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR ȘI CERINȚELOR CETĂȚENILOR IEȘENI.

CUPRINS

LISTĂ ABREVIERI:

CAPITOLUL 1. ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND DOMENIUL DE CERCETARE

1.1. Aspecte generale privind înființarea Poliției Locale

1.2. Poliția Locală într-un sistem descentralizat de apărare a Ordinii Publice

1.3. Domeniile de activitate și personalul Poliției Locale

1.4. Poliția Națională – partener proactiv în demersul de implementare a Poliției Locale

1.5. Poliția Locală în sistemul administrației publice românești

1.6. Prerogativele autorităților administrației publice locale și organele de control al activității Poliției Locale

CAPITOLUL 2. ANALIZĂ ISTORICĂ A EVOLUȚIEI INSTITUȚIEI POLIȚIEI LOCALE

2.1. Aspecte introductive

2.2. Un secol și jumătate de istorie

2.3. Poliția administrativă de la Corpul Gardienilor Publici la Poliția Locală

2.3.1. Corpul Gardienilor Publici

2.3.2. Primul pas spre evoluția instituțională – înființarea Poliției Comunitare

2.3.3. Poliția Locală

2.4. Modalități de integrare a serviciilor publice de Poliție Locală în comunități

2.5. „Prin oameni și pentru oameni…”

CAPITOLUL 3. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ȘI ATRIBUȚIILE POLIȚIEI LOCALE

3.1. Aspecte introductive

3.2. Structura forțelor de ordine și siguranță publică

3.3. Atribuțiile Poliției Locale

3.4. Prevenirea faptelor antisociale – obiectiv principal al Poliției Locale

3.4.1. Noțiunea de prevenire a faptelor antisociale

3.4.2. Clasificarea prevenirii

3.4.3. Strategii de prevenire a faptelor antisociale

CAPITOLUL 4. ANALIZA STRUCTURALĂ ȘI FUNCȚIONALĂ A ATRIBUȚIILOR STRUCTURILOR DE MENȚINERE A ORDINII PUBLICE ÎN ROMÂNIA DE ASTĂZI

4.1. Aspecte introductive

4.2. Ordinea publică la nivel central și local

4.3. Prerogativele Poliției Naționale și ale Jandarmeriei

4.4. Trei instituții – un singur deziderat în menținerea ordinii publice

4.4.1. Specializarea și cooperarea Poliției Locale, Poliției Naționale și Jandarmeriei

4.4.2. Etapele de intervenție a forțelor publice

4.4.3. Modalitățile de acțiune pentru apărarea ordinii și siguranței publice

4.4.4. Intervenția în mediile urban și rural a Poliției Locale, Poliției Naționale și a Jandarmeriei

4.5. Mijloace de soluționare a problemei suprapunerii de atribuții ale celor trei instituții

CAPITOLUL 5. RAPORTURILE POLIȚIEI LOCALE CU COMUNITATEA

5.1. Aspecte introductive

5.2. Parteneriatul Poliției Locale cu factori din domeniul privat – Conceptul de Responsabilitate Socială a Întreprinderilor

5.2.1. Conceptul de Responsabilitate Socială în viziunea Uniunii Europene

5.2.2. OCDE, promotor al Conceptului de Responsabilitate Socială a Întreprinderilor

5.3. Implicarea României în domeniul implementării Conceptului de Responsabilitate Socială

5.4. Poliția Locală în perspectiva Conceptului de Responsabilitate Socială

5.5. Comunitatea – membru esențial în raportul Poliției Locale cu societatea

5.5.1. Voluntariatul în Poliția Locală

CAPITOLUL 6. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE ÎN POLIȚIA LOCALĂ

6.1. Aspecte introductive

6.2. Managementul carierei în Poliția Locală

6.3. Pregătirea polițiștilor locali

6.3.1. Formarea inițială a polițiștilor locali în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne

6.3.2. Posibilități de formare continuă a polițiștilor locali în instituțiile de învățământ ale Ministerului Educației Naționale

6.4. Condiții pe care trebuie să le îndeplinească polițiștii locali la și după încadrarea în funcție

6.5. Apărarea drepturilor și intereselor polițiștilor locali – Federația Națională a Polițiștilor Locali din România

CAPITOLUL 7. ANALIZĂ COMPARATIVĂ LEGISLATIVĂ PRIVIND ORGANIZAREA ȘI PREROGATIVELE POLIȚIEI LOCALE ÎN ALTE ȚĂRI

7.1. Aspecte introductive

7.2. Poliția municipală franceză (Police Municipale)

7.3. Poliția locală belgiană (Police Locale, Lokale Politie, Lokale Polizei)

7.4. Poliția municipală italiană (Polizia Municipale, Polizia Locale)

7.5. Poliția locală spaniolă (Cuerpo de Policía Local, Policía Municipal, Guardia Urbana, Udaltzaingoa)

7.6. Poliția Metropolitană engleză (Metropolitan Police Service)

CAPITOLUL 8. POLIȚIA LOCALĂ ÎN NOUA CONFIGURAȚIE STATALĂ

8.1. Aspecte introductive

8.2. Poliția Locală ca partener de asigurare a ordinii publice în stat

8.3. Aspecte privind reorganizarea Poliției Locale

8.4. Regionalizarea administrativ-teritorială

8.5. Poliția Locală și regionalizarea

CAPITOLUL 9. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

9.1. Orientarea strategiilor de acțiune ale Poliției Locale către cetățean

9.2. Probleme sesizate la nivelul unui serviciu public de Poliție Locală

9.3. Recomandări privind organizarea activității Poliției Locale

9.4. Propuneri de lege ferenda

PROTECȚIA JURIDICĂ A DREPTURILOR OMULUI ÎN ACTIVITATEA POLIȚIEI LOCALE.

LIMITE ÎN EXERCITAREA ȘI PROTEJAREA DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR FUNDAMENTALE

BIBLIOGRAFIE:

ANEXE:

Anexa A. Chestionare aplicate polițiștilor locali și studenților Specializării Poliție Locală

Anexa B. Modele de însemne distinctive, uniforme și mijloace din dotare ale polițiștilor locali din România

Anexa C. Modele de însemne distinctive, uniforme și mijloace din dotare ale polițiștilor locali din alte țări

LISTĂ ABREVIERI:

1. art. – articolul

2. C.G.C.T. – Codul general al colectivităților teritoriale Franța

3. CE – Consiliul Europei

4. C.p.p. – Codul de procedură penală

5. CSR – Corporate Social Responsibility

6. DRSC – Direcția Responsabilitatea Socială a Corporațiilor

7. H.G. – Hotărârea de Guvern

8. I.G.P.N. – Inspecția Generală a Poliției Naționale Franța

9. ISO – International Organization for Standardization

10. M.A.I. – Ministerul Afacerilor Interne

11. OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

12. ONU – Organizația Națiunilor Unite

13. S.P.P.L. – Serviciul Public de Poliție Locală

14. U.E. – Uniunea Europeană

15. S.R.I. – Serviciul Român de Informații

16. S.I.E. – Serviciul de Informații Externe

17. S.P.P. – Serviciul de Protecție și Pază

18. M.Ap.N. – Ministerul Apărării Naționale

ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND DOMENIUL DE CERCETARE

Interesul manifestat în tratarea temei de față rezidă, în primul rând, în dorința de a studia și cerceta într-un mod detaliat această instituție, de la întâia formă până la ceea ce constituie ea de la intrarea în vigoare a prevederilor Legii 155 din 12 iulie 2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Locale, care își produce efectele de la 1 ianuarie 2011, în vederea radiografierii și analizării prospective a entității la care facem referire.

Obiectivele fundamentale care stau la baza elaborării lucrării de față sunt: studierea riguroasă a sistemului de apărare a ordinii și siguranței publice în stat, întocmirea unei monografii a instituției Poliției Locale, identificarea locului și rolului acesteia în sistemul administrației publice românești și stabilirea unui cadru de reglementare cât mai eficient pentru organizarea activității sale.

Obiective funcționale ale cercetării se regăsesc în conținutul acesteia de-a lungul tratării diferitelor teme și constau în finalitățile pe care le-am semnalat atenției și cu privire la care am preconizat că ar constitui soluții eficiente în vederea reconfigurării identității Poliției Locale.

Ipotezele de lucru se pot identifica în ultimul capitol, într-o serie de recomandări pe care le considerăm oportune, dintre care: redactarea unui statut al polițiștilor locali, a unui cod de etică și deontologie, stabilirea unui sistem de management unitar, crearea unei solide rețele de voluntariat comunitar, dezvoltarea unui parteneriat public-privat, dar și a unor propuneri de modificare a legii: trecerea Poliției Locale sub coordonarea și îndrumarea directă a Ministerului Afacerilor și Internelor, învestirea Poliției Locale, de către legiuitor, cu prerogative în domeniul constatării faptelor penale, realizarea unei baze de date proprii care să conțină sancțiunile contravenționale aplicate de către polițiștii locali (cazierul contravențional).

Caracterul de noutate al Poliției Locale, cât și faptul că ea succede altor două instituții – Corpul Gardienilor Publici și Poliția Comunitară – relevă nevoia de îmbunătățire a sistemului de asigurare a ordinii și liniștii publice la nivel local și alinierea acestuia la noile cerințe ale mileniului III. Modalitățile prin care acest serviciu pune în aplicare, în plan concret, ceea ce constituie un scop suprem, desăvârșit, de prevenire și combatere a faptelor antisociale, presupun un efort unitar deosebit de complex, perfectibil în timp pe baza experiențelor anterioare și ținând cont de evoluția societății, ineluctabilă, care aduce cu ea noi exigențe, necesități și provocări. Poliția Locală se vrea a fi o instituție în slujba comunității, relația dintre aceste două entități bazându-se pe încredere, sprijin reciproc, respect și reclamând o dezvoltare continuă, având în vedere dinamismul existențial evident al societății. Doar în acest mod se poate ajunge la finalitatea propusă. Deciziile în ceea ce privește activitatea propriu-zisă a funcționarilor publici – luate de către primarul localității și de directorul executiv al Poliției Locale, care cu siguranță cunosc într-o măsură mai mare problemele cu care se confruntă cetățenii decât structurile de la nivel central – evidențiază și asigură un management modern, eficient și eficace. Interesul imediat de a asigura ordinea, liniștea publică, siguranța cetățeanului și a unității administrativ-teritoriale pe care o conduc determină adoptarea unor rezoluții corespunzătoare în acest sens.

Analizând factorii determinanți ai reorganizării instituției Poliției Comunitare, nu putem trece cu vederea faptul că atribuțiile acesteia nu erau suficient delimitate de cele ale altor structuri cu responsabilități de inspecție și control din subordinea autorităților administrației publice locale și de cele ale unităților teritoriale ale Poliției Române sau Jandarmeriei. Atribuțiile Poliției Comunitare erau considerate insuficiente de către autoritățile administrației publice locale de la nivelul municipiilor reședință de județ. Acolo unde la nivelul comunei, al orasului sau al municipiului era inființată Poliția Comunitară în conformitate cu prevederile Legii nr. 371/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Poliției Comunitare, cu modificarile și completarile ulterioare, aceasta sa reorganizat ca structură de Poliție Locală, potrivit prevederilor art. 4.

Poliția Locală sa inființat conform Legii 155 din 12 iulie 2010 in scopul exercitarii atribuțiilor privind apararea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, in urmatoarele domenii:
a) ordinea si liniștea publică, precum și paza bunurilor;
b) circulația pe drumurile publice;
c) disciplina in construcții și afisajul stradal;
d) protecția mediului;
e) activitatea comercială;
f) evidența persoanelor;
g) Alte domenii stabilite prin lege.
Poliția Locală iși desfășoară activitatea pe baza principiilor: legalității, increderii, previzibilității, proximității si proporționalitații, deschiderii și transparenței, eficienței și eficacității, răspunderii și responsabilității, imparțialității și nediscriminării.

1. Din Poliția Locală fac parte compartimentele din aparatul de specialitate al primarului cu atribuții în inspecția în construcții, protecția mediului, comerț și evidența persoanelor. În plus, primarul este cel care stabilește obiectivele strategice de ordine publică și prioritățile comunității locale2.

1 Raportul Comisiei de administrație publică de adoptare a proiectului de lege.

2 Ion, Țincu, în Gândul din 19 ianuarie 2011.

Integrarea europeană oferă statelor membre ale Uniunii Europene, și implificarea locului și rolului acesteia în sistemul administrației publice românești și stabilirea unui cadru de reglementare cât mai eficient pentru organizarea activității sale.

Obiective funcționale ale cercetării se regăsesc în conținutul acesteia de-a lungul tratării diferitelor teme și constau în finalitățile pe care le-am semnalat atenției și cu privire la care am preconizat că ar constitui soluții eficiente în vederea reconfigurării identității Poliției Locale.

Ipotezele de lucru se pot identifica în ultimul capitol, într-o serie de recomandări pe care le considerăm oportune, dintre care: redactarea unui statut al polițiștilor locali, a unui cod de etică și deontologie, stabilirea unui sistem de management unitar, crearea unei solide rețele de voluntariat comunitar, dezvoltarea unui parteneriat public-privat, dar și a unor propuneri de modificare a legii: trecerea Poliției Locale sub coordonarea și îndrumarea directă a Ministerului Afacerilor și Internelor, învestirea Poliției Locale, de către legiuitor, cu prerogative în domeniul constatării faptelor penale, realizarea unei baze de date proprii care să conțină sancțiunile contravenționale aplicate de către polițiștii locali (cazierul contravențional).

Caracterul de noutate al Poliției Locale, cât și faptul că ea succede altor două instituții – Corpul Gardienilor Publici și Poliția Comunitară – relevă nevoia de îmbunătățire a sistemului de asigurare a ordinii și liniștii publice la nivel local și alinierea acestuia la noile cerințe ale mileniului III. Modalitățile prin care acest serviciu pune în aplicare, în plan concret, ceea ce constituie un scop suprem, desăvârșit, de prevenire și combatere a faptelor antisociale, presupun un efort unitar deosebit de complex, perfectibil în timp pe baza experiențelor anterioare și ținând cont de evoluția societății, ineluctabilă, care aduce cu ea noi exigențe, necesități și provocări. Poliția Locală se vrea a fi o instituție în slujba comunității, relația dintre aceste două entități bazându-se pe încredere, sprijin reciproc, respect și reclamând o dezvoltare continuă, având în vedere dinamismul existențial evident al societății. Doar în acest mod se poate ajunge la finalitatea propusă. Deciziile în ceea ce privește activitatea propriu-zisă a funcționarilor publici – luate de către primarul localității și de directorul executiv al Poliției Locale, care cu siguranță cunosc într-o măsură mai mare problemele cu care se confruntă cetățenii decât structurile de la nivel central – evidențiază și asigură un management modern, eficient și eficace. Interesul imediat de a asigura ordinea, liniștea publică, siguranța cetățeanului și a unității administrativ-teritoriale pe care o conduc determină adoptarea unor rezoluții corespunzătoare în acest sens.

Analizând factorii determinanți ai reorganizării instituției Poliției Comunitare, nu putem trece cu vederea faptul că atribuțiile acesteia nu erau suficient delimitate de cele ale altor structuri cu responsabilități de inspecție și control din subordinea autorităților administrației publice locale și de cele ale unităților teritoriale ale Poliției Române sau Jandarmeriei. Atribuțiile Poliției Comunitare erau considerate insuficiente de către autoritățile administrației publice locale de la nivelul municipiilor reședință de județ. Acolo unde la nivelul comunei, al orasului sau al municipiului era inființată Poliția Comunitară în conformitate cu prevederile Legii nr. 371/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Poliției Comunitare, cu modificarile și completarile ulterioare, aceasta sa reorganizat ca structură de Poliție Locală, potrivit prevederilor art. 4.

Poliția Locală sa inființat conform Legii 155 din 12 iulie 2010 in scopul exercitarii atribuțiilor privind apararea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, in urmatoarele domenii:
a) ordinea si liniștea publică, precum și paza bunurilor;
b) circulația pe drumurile publice;
c) disciplina in construcții și afisajul stradal;
d) protecția mediului;
e) activitatea comercială;
f) evidența persoanelor;
g) Alte domenii stabilite prin lege.
Poliția Locală iși desfășoară activitatea pe baza principiilor: legalității, increderii, previzibilității, proximității si proporționalitații, deschiderii și transparenței, eficienței și eficacității, răspunderii și responsabilității, imparțialității și nediscriminării.

1. Din Poliția Locală fac parte compartimentele din aparatul de specialitate al primarului cu atribuții în inspecția în construcții, protecția mediului, comerț și evidența persoanelor. În plus, primarul este cel care stabilește obiectivele strategice de ordine publică și prioritățile comunității locale2.

1 Raportul Comisiei de administrație publică de adoptare a proiectului de lege.

2 Ion, Țincu, în Gândul din 19 ianuarie 2011.

Integrarea europeană oferă statelor membre ale Uniunii Europene, și implicit cetățenilor acestora, armonie, stabilitate și prosperitate. Acești factori, de care depinde în fond evoluția și echilibrul social, economic, cultural și chiar politic al fiecărei țări în parte, au constituit o tentație permanentă pentru

state de a adera la acest spațiu.

Implementarea unui sistem polițienesc bazat pe sprijinul reciproc cu comunitatea reprezintă o consecință naturală a amplelor inovații survenite la nivelul întregii societăți prin aderarea și transpunerea valorilor europene și euroatlantice în cadrul instituțiilor statului de drept.

Dezvoltarea Uniunii Europene reprezintă o provocare majoră pe de o parte pentru ea însăși, în ansamblu, și, pe de altă parte, pentru fiecare stat membru și fiecare stat candidat, atât la nivel național, cât și la nivel local.

Provocările ce survin în plan social, economic și de mediu înconjurător reprezintă factori cu care se confruntă toate treptele de autoritate pe plan european, național, regional și local.

Comunitatea este elementul în jurul căruia statul, prin organele sale, trebuie să construiască un sistem de apărare corespunzător împotriva valurilor de criminalitate cu care ne confruntăm la acest moment și care vor urma, cu dimensiuni sporite sau reduse, funcție de evoluția societală și de reușita implementării măsurilor propuse.

Adeseori, dezbaterile asupra îmbunătățirii activităților de poliție ajung la aspectul financiar, ceea ce poate să suspende ori să blocheze inițiative generoase și viabile.

În viitor, consolidarea unor structuri comunitare care să se implice în parteneriat cu poliția în prevenirea criminalității va determina diminuarea presiunii asupra soluționării unor petiții adresate polițiștilor.

Aplicarea unor strategii manageriale în care dimensiunea comunitară locală joacă un rol important susține crearea unei poliții moderne.

Trebuie menționat că multe programe au eșuat chiar în state care au bugete generoase, atunci când accentul s-a direcționat numai pe latura logistică și crearea unui prototip de polițist automatizat.

CONȚINUTUL LUCRĂRII DE DESERTAȚIEI

Lucrarea de desertație este structurată pe nouă capitole, fiecare fiind alcătuit din câte patru până la șase subcapitole.

Cel dintâi capitol constituie partea lucrării în care sunt expuse intențiile de elaborare a acesteia, elementele și noțiunile fundamentale necesare înțelegerii ei, având și rolul de a face o prezentare, în linii generale, a domeniului de cercetare, respectiv: aspecte privind înființarea Poliției Locale, domeniile de activitate, personalul, atribuțiile autorităților administrației publice locale și organele de control al activității Poliției Locale.

Capitolul al II-lea reprezintă o analiză istorică a instituției supusă cercetării, înființarea primei forme de poliție a primăriei găsindu-și izvoarele în reformele domnitorului Alexandru-Ioan Cuza. Vorbim astfel despre Poliția Comunală, condusă de către primar în localitățile mai mici, iar în orașele cu peste 3000 de locuitori conducerea putea fi încredințată unui prefect de poliție.

Cele mai recente trei forme ale Poliției Locale de astăzi – Corpul Gardienilor Publici (1993), Poliția Comunitară (2005) și Poliția locală (2010) beneficiază, de asemenea, de o tratare aparte în cadrul acestui capitol, fiind punctate și elementele comune ale acestora, în special apropierea de comunitate, laitmotiv al întregii lucrări.

Cel de-al treilea capitol își propune să dezvolte detalii legate de organizarea și prerogativele Poliției Locale, locul acesteia în cadrul Structurii forțelor de ordine și siguranță publică, precum și o componentă deosebit de importantă în activitatea sa – prevenirea faptelor antisociale, latură fundamentală a muncii de poliție, mai ales ținând cont de faptul că acest serviciu nu are atribuții privind constatarea de fapte penale, astfel că a pune accent pe prevenirea criminalității și nu pe sancțiune (combatere și reprimare) constituie cea mai eficientă abordare a contextului în care se află Poliția Locală și de care trebuie să profite în interesul propriu și în cel al indivizilor din comunitate.

Capitolul al IV-lea, Analiza structurală și funcțională a atribuțiilor structurilor de menținere a ordinii publice în România de astăzi, promovează colaborarea proactivă a celor trei instituții – Poliția Locală, Poliția Națională și Jandarmeria – care poate aduce avantaje majore pentru comunitățile în care acestea își desfășoară activitatea. A pune pe primul loc interesul cetățenilor înseamnă a alege soluția cea mai eficientă în rezolvarea unor probleme ca suprapunerea de competențe între serviciile sus-menționate.

În cel de-al cincilea capitol, am revenit asupra celui mai important partener al Poliției Locale – comunitatea, prin care și pentru care cea dintâi își desfășoară activitatea. Apărarea climatului de siguranță publică și prevenirea criminalității, înlăturarea cauzelor și factorilor care determină sau înlesnesc propagarea acestui fenomen, realizarea educației antiinfracționale a populației, dar mai ales realizarea unei asocieri cu comunitatea sunt principalele cerințe ale Poliției Locale. Funcționarii publici ai acestui serviciu sunt practic oamenii de legătură între stat și comunitate. Statul creează norme juridice și asigură aplicarea lor, iar cetățenii sunt beneficiarii direcți ai eforturilor depuse în acest sens.

În capitolul al VI-lea, Managementul resurselor umane în Poliția Locală, am tratat aspecte legate de profesia de polițist local și am analizat două chestionare aplicate angajaților Serviciului Public de Poliție Locală al Municipiului Iași.

În capitolul al VII-lea am considerat oportun a face o analiză a organizării polițiilor locale din alte state, în vederea oferirii unei viziuni de ansamblu asupra aceea ce se întâmplă la acest nivel în țările Uniunii Europene: Franța, Belgia, Italia, Spania și Regatul Unit al Marii Britanii și a putea ulterior crea o paralelă între aceste sisteme.

Capitolul al VIII-lea abordează o serie de aspecte teoretice, dar și practice, previzionare, legate de regionalizare și de structura Poliției Locale într-o eventuală reorganizare statală în această direcție. Un sistem coerent de ordine și siguranță publică reprezintă un ansamblu coordonat din care, în momentul de față, la nivelul țării noastre, nu fac parte o serie de elemente sine qua non: unitatea de gândire și decizie, consecvența și stabilitatea organizării politice, cultivarea respectului față de autoritățile statale, obiectivitatea rațiunilor și modalităților de selecționare, numire și eliberare din funcție a managerilor serviciilor publice, un mod de orânduire închegat prin care să se garanteze un climat social favorabil ș.a.m.d. În momentul de față, sistemul de ordine publică din România necesită o analiză completă și o reglementare fundamentată.

Capitolul ultim conține concluziile și propunerile pe care am considerat oportun a le supune atenției, în vederea eficientizării și optimizării activității serviciilor publice de Poliție Locală din țară.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Orientarea strategiilor de acțiune ale Poliției Locale către cetățean

Protecția societății, pe care trebuie să o asigure statul de drept, este o problemă fundamentală ce trebuie soluționată atât printr-un cadru legislativ corespunzător, cât și prin măsuri întreprinse la nivelul diverselor instituții cu

atribuții antiinfracționale sau de ordin educativ.2

3Fenomenul criminalității se supune, din acest punct de vedere, acelorași necesități. Prejudiciile pe care le provoacă săvârșirea de fapte antisociale ﴾pierderi de vieți omenești și de bunuri materiale, cheltuieli pentru organizarea descoperirii, tragerii la răspundere a făptuitorilor, executării pedepselor celor condamnați și altele﴿, pot fi mult diminuate în țara noastră, chiar în actuala etapă de tranziție pe care o traversăm, prin organizarea de acțiuni mai riguroase de profilaxie criminală.

Tendințele criminalității, agravarea violenței la nivel individual, intrafamiliar și de grup, crima organizată, amploarea faptelor antisociale de natură economică și a celor care determină accentuarea sentimentului de insecuritate personală, impun o orientare flexibilă a strategiilor de acțiune necesare activității Poliției la schimbările din societate, care influențează la rândul lor infracționalitatea.

În spațiul public, Poliția răspunde de siguranța cetățenilor. Ea trebuie să reacționeze când aceasta este amenințată. Experiența dobândită în activitatea specifică pe care a desfășurat-o Poliția Națională a determinat obținerea unor rezultate pozitive în munca de prevenire și combatere a faptelor antisociale, în înțelegerea etiologiei lor precum și în identificarea mijloacelor și metodelor de acțiune cele mai eficiente. În măsura în care o parte din informațiile deținute de Poliția Națională, dobândite în timp, sunt utile Poliției Locale și există comunicare și un parteneriat bazat pe încredere, integritate și respect din partea celor două instituții, contribuția celei dintâi la dezvoltarea și profesionalizarea Serviciilor Publice de Poliție Locală aduce o serie de beneficii notabile atât pentru acestea, cât și pentru cetățeni.

Hotărârea de Guvern nr. 1040/2010 pentru aprobarea Strategiei naționale de ordine publică 2010-20134, prevede ca principale direcții de acțiune îmbunătățirea cadrului legislativ, în special în domeniul aplicării și executării măsurilor contravenționale, pazei bunurilor și persoanelor și adoptarea legii Poliției Locale.

3 Stancu, Șerb, Nicolaie Gheorghe, Șuteu, Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Drept polițienesc, Editura Alma Mater, Sibiu, 2007, p. 89.

4 Publicată în Monitorul Oficial nr. 721/2010.

Este evident că această instituție are rolul său bine definit și înființarea sa a fost determinată de nevoia imperioasă de a exista un serviciu la nivel local cu atribuțiile conferite prin legea de înființare, și nu din interesul personal al vreunei persoane ori grupări.

Dovadă faptul că un număr foarte mare de primari decid să apeleze la constituirea acestei organizații în unitățile administrativ-teritoriale pe care le conduc.

Ceea ce impune o aprofundare a acestui subiect este faptul că instituția Poliției Locale nu a fost tratată până acum în literatura de specialitate decât la modul general, în câteva articole ai căror autori nu au intrat în detalii legate de necesitatea reală a organizației la care facem referire, utilitatea ei pe plan social, cauzele care au dus la decizia ca aceasta să ia ființă. Analiza textului de lege cu influențe provenite din sentimentul pe care majoritatea cetățenilor o manifestă față de instituțiile publice care exercită forța coercitivă a statului nu reprezintă o radiografiere nici suficientă, nici obiectivă a Poliției locale.

O privire mai atentă spre esența serviciului public relevă faptul că înființarea Poliției Locale aduce beneficii majore atât pe plan local, cât și național, în lupta împotriva factorilor generatori ai criminalității. Împărțirea clară, evaluată și realizată de comun acord, a responsabilităților de apărare a odinii și siguranței publice între autoritățile îndreptățite a o asigura reprezintă o provocare ce își va dovedi efectele benefice în timp.

Nici actuala formă a „poliției primarului” nu este cea ideală, în primul rând din cauza criteriilor de selecție a resurselor umane.

În condițiile în care legiuitorul și autoritățile publice nu consideră utile studiile în domeniu (absolvite anterior încadrării în muncă), nici măcar pentru manageri, pot exista lacune în interpretarea corectă și obiectivă a fenomenului criminalității, cu toate implicațiile acestuia, precum și în analiza situației operativ-polițienești de care trebuie să se țină cont în individualizarea muncii cotidiene și a măsurilor concrete pe care funcționarul public trebuie să le ia în activitatea profesională.

Pentru a fi convingători, pentru a avea autoritate în fața cetățeanului, polițiștii locali trebuie să impună respect, ori în situația în care majoritatea dintre ei au absolvit doar studii liceale și un curs de formare de trei luni, acest lucru este destul de greu de realizat. Pregătirea zilnică dinaintea intrării în serviciu se face, în cel mai bun caz, de către un șef ce are cunoștințe de profil dobândite într-o carieră militară ori polițienească.

Probleme sesizate la nivelul unui serviciu public de

Poliție Locală.

Pentru a analiza situația curentă din Poliția Locală, resimțită chiar de către resursa umană – atât de studenții care au urmat cursurile unei facultăți de profil5, cât și de către persoanele implicate în mod direct în munca de asigurare a ordinii, liniștii și siguranței publice6 – am aplicat chestionare cu întrebări vizând pregătirea și cariera polițiștilor locali.

Am avut astfel posibilitatea de a crea o analiză diagnostic a unui serviciu public cu atribuții polițienești la nivel local, din momentul de față (chestionarele au fost aplicate în perioada iunie-iulie 2013), prin intermediul căreia s-a relevat o serie de probleme cu repercusiuni asupra activității lucrătorilor și motivării actualilor și potențialilor polițiști locali.

Scopul studiului efectuat este acela de a identifica principalele probleme cu care se confruntă în prezent angajații poliției, și mai ales de a găsi modalitățile de rezolvare a acestora, precum și de a observa care este tendința în managementul carierei acestora.

Este imperioasă crearea unei strategii care să urmărească recrutarea, selecția, încadrarea în muncă, evaluarea personalului cât mai eficiente și coordonate cu oferta furnizorilor de resurse umane.

Starea de fapt în care își desfășoară activitatea polițiștii locali din Municipiul Iași este caracterizată de elementele prezentate mai jos, evidențiate de cercetările efectuate:

resurse financiare limitate: 80% dintre polițiștii locali consideră că una dintre principalele probleme legate de managementul carierei este faptul că acesta e afectat de situația financiară în care se află instituția;

lipsa recompenselor: 74% dintre lucrătorii chestionați au punctat acest aspect drept factor demotivant în munca de polițist local;

cadrul legislativ instabil: 68% dintre persoanele vizate opinează că inconsecvența în ceea ce privește cadrul legislativ le afectează activitatea;

Din anul 1990 până în momentul de față, în România s-au adoptat peste 7000 de legi, în medie 323,6 norme legale anual, deci circa o lege pe zi.

Dintre acestea, în perioada 2001-2013 au fost adoptate peste 5000 de legi, stricto sensu, și în jur de 100.000 de alte acte normative.

5 Au fost chestionați 25 de studenți din an terminal din cadrul Facultății de Drept Iași.

6 Respectiv 50 de polițiști locali – agenți și inspectori – din cadrul de Poliție Locală Iași și Poliție a Municipiului Iași.

absența cursurilor de perfecționare: un procent de 42% dintre polițiștii locali consideră că pregătirea teoretică are o importanță mare în desfășurarea în bune condiții a muncii pe teren;

absența criteriilor concise de evaluare/avansare: 42% dintre lucrători găsesc cunoașterea și edificarea criteriilor de evaluare și standardelor de performanță drept chestiuni esențiale în organizarea muncii lor;

absența resurselor umane calificate: 40% dintre respondenți resimt un neajuns din cauza lipsei de pregătire a personalului, lucru care

influențează atât rezultatele concrete la nivel de instituție, cât și prestigiul și autoritatea în fața comunității;

comunicarea în echipe: 36% dintre polițiștii locali cred că aceasta este una deficitară, aducând prejudicii desfășurării activității de asigurare a ordinii, liniștii și siguranței publice;

lipsa de stabilitate în funcție a polițiștilor locali: 34% dintre lucrătorii Serviciului Public de Poliție Locală Iași percep ca factor perturbator în managementul carierei proprii faptul că nu există un statut al polițistului local, care să le confere protecție și sprijin în profesie; de asemenea, din analiza chestionarului aplicat a rezultat că angajații Poliției Locale Iași consideră oportun a se alinia la statutul special de care beneficiază colegii lor din Poliția Națională;

instabilitatea în funcție a managerilor: 28% dintre lucrători văd frecventele schimbări de la nivelurile ierarhic superioare drept o amenințare pentru buna funcționare a serviciului public;

lipsa valorilor morale: 20% dintre respondenți consideră aspectul punctat drept unul care aduce atingere prestigiului instituției, acest lucru datorându-se în primul rând faptului că nu se cultivă suficient un spirit al valorii și al dreptății în organizație, iar în al doilea rând situației legate de ținuta morală și probitatea profesională a lucrătorilor.

Din perspectiva studenților, clasificarea problemelor menționate anterior se face în ordinea următoare: resursele financiare limitate (56%), absența cursurilor de perfecționare (52%), lipsa de stabilitate în funcție a managerilor, a polițiștilor locali și lipsa recompenselor (44%), absența resurselor umane calificate (40%), absența criteriilor de evaluare -avansare (36%), comunicare deficitară în echipe (32%), cadrul legislativ instabil (28%) și lipsa valorilor morale (20%).8

Un procent de 82% dintre polițiștii locali și 100% dintre studenți consideră că, pentru a fi competent, managerul instituției are nevoie de studii în domeniu, iar 90% dintre polițiștii locali și 100% dintre studenți cred că lucrătorii ar trebui să aibă și cunoștințe teoretice de specialitate.

În ceea ce privește concordanța dintre venitul unui polițist local și efortul depus de acesta în efectuarea optimă a activității, 82% dintre lucrătorii S.P.P.L. Iași consideră că aceasta este mică, 10% că este limitată, iar 8% că este mare.

O altă problemă identificată, cu repercusiuni asupra mai multor aspecte ale muncii de poliție, constă în autoritatea pe care lucrătorii poliției locale o au în fața cetățeanului. Polițiștii locali percep că în procent de 68% se bucură de prestigiu, iar în procent de 32% că nu, studenții că în măsură de 64% da, iar 36% nu. În ceea ce îi privește pe cetățeni9, 53% dintre cei chestionați consideră că polițiștii locali au parte de respect în sectorul comunitar, 33% că nu au, iar 14% că au într-o mică măsură.

La întrebarea privind utilitatea învestirii polițiștilor locali cu prerogative privind cercetarea de infracțiuni, lucrătorii S.P.P.L. au răspuns în procent de 70% că da, 30% că nu, iar studenții consideră în proporție de 88% că da și 12% că nu.

Discuțiile legate de această problemă pleacă în primul rând de la faptul că atunci când polițiștii locali identifică infractori, nu au dreptul de a lua măsuri de constrângere împotriva lor, cu excepția aceleia de imobilizare a persoanei respective, urmând a o preda, pe bază de proces-verbal, lucrătorilor din cadrul Poliției Naționale, în vederea continuării cercetărilor.10

Nemulțumirea se împletește, în subsidiar, cu aceea legată de autoritatea pe care polițiștii locali o au în fața cetățeanului: lipsa de atribuții în domeniul faptelor penale le aduce deservicii în persuadarea comunității privind capacitatea lor de a lupta împotriva criminalității.

În privința pregătirii continue, polițiștii locali cred că au nevoie de cunoștințe suplimentare în domeniile: drept (92%), relații publice și comunicare (58%), psihologie (44%), management (24%), sociologie (18%), formare pe domeniile proprii de activitate – mediu, construcții, comerț (6%), cultură generală (2%).

Studenții consideră necesar pentru un polițist local să dețină informații în domeniile drept în proporție de 88%, psihologie 68%, relații publice și comunicare 52%, management 20%, sociologie 20%.

8 Menționăm faptul că studenții au efectuat, anual, stagii de practică în cadrul instituțiilor de poliție locală din localitatea solicitată.

9 Au fost chestionate 30 de persoane, reprezentante ale comunității civile.

10 Legea nr. 155/2010.

Necesitatea existenței unui statut al polițistului local este considerată imperioasă de ambele categorii chestionate, pentru sporirea autorității și respectului în fața cetățenilor și a celorlalte instituții cu atribuții polițienești, pentru protejarea drepturilor polițiștilor locali și pentru efectul său erga omnes.

În cadrul chestionarului, studenților li s-au pus o serie de întrebări suplimentare, legate de sistemul educațional și de curriculumul universitar. În consecință, putem afirma, conform rezultatelor chestionarului, că aceștia au fost atrași de profilul specializării pentru renumele de care se bucură organele cu atribuții polițienești (72%), din spirit civic (36%) și/sau pentru remunerație (4%).

Referitor la corelarea sistemului educațional cu piața muncii, 72% dintre studenți consideră că aceasta este limitată, 20% că este mică și 8% că este mare.

Există, la nivel național, o vădită discrepanță între cererea pieței muncii și oferta sistemului educațional. Bunăoară, actualmente, în țara noastră, peste 20.000 de persoane studiază jurnalismul și peste 130.000 dreptul, pe când, pe piața forței de muncă, cererea anuală ajunge abia la o treime din numărul absolvenților specializărilor menționate.

Accesul restrâns al absolvenților de studii universitare este astfel o problemă existentă la nivel național, amplificată de circumstanțele nefavorabile în care se află administrațiile publice locale de peste cinci ani în ceea ce privește măsurile de reducere a cheltuielilor de personal survenite odată cu declanșarea crizei economice.

Un ultim aspect punctat în chestionarul aplicat studenților a vizat concordanța dintre curriculumul parcurs de-a lungul celor trei ani de studiu și activitatea propriu-zisă desfășurată în serviciu de către polițiștii locali. În consecință, 96% dintre studenți consideră că au avut parte de o pregătire teoretică temeinică și utilă în munca de poliție, iar 76% că educarea caracterului s-a făcut în mod corespunzător.

În privința celei practice, 36% o consideră suficientă, iar 64% dintre ei opinează că nu este concordantă cu cerințele pieței muncii. S-a relevat, de asemenea, că se pune insuficient aspect pe pregătirea fizică (68%).

Recomandări privind organizarea activității

Poliției Locale

Având în vedere cele expuse anterior în lucrare, apreciem oportun a sintetiza măsurile care opinăm că este necesar a fi luate în scopul optimizării activității Poliției Locale:

reevaluarea sistemului de pregătire a personalului, ținându-se cont de standardele ocupaționale și introducerea în cursurile de formare de module obligatorii privind disciplinele care privesc activitățile specifice profesiei de polițist local: regimul juridic al contravențiilor, drept penal, drept administrativ, ordine publică, legislație rutieră, comerț, construcții;

În urma analizării chestionarelor aplicate în cadrul Serviciului Public de Poliție Locală Iași și al Specializării Poliție Locală a Facultății de Drept (membri ai comunităților – încă elemente extrinseci sistemului), s-a relevat nevoia ca polițiștii locali să dobândească o serie de informații concrete, cu care operează în activitatea cotidiană, cunoștințe a căror absență aduce serioase deservicii în demersul lor de contracarare a faptelor antisociale. Nici nu putem vorbi despre alte propuneri de modificare a legii, fără a ține cont de aceste prime două recomandări. Pentru a putea constitui un serviciu public demn de a avea competențe de poliție judiciară (în vederea cercetării dosarelor penale), de a opri autovehicule și a sancționa conducătorii auto, de a prelua atribuțiile poliției naționale în domeniul ordinii publice și/sau circulației rutiere etc. este imperios a dispune de resurse umane capabile.

pregătirea de specialitate să fie completată de instruire practică în structurile Poliției Române;

Instruirii teoretice a polițiștilor locali i se impune acordarea unei importanțe sporite. Mai mult decât atât, aceasta trebuie completată, în mod obligatoriu, de cunoștințe practic-aplicative, iar instituția cea mai în măsură a acorda sprijinul și concursul în acest sens este Poliția Națională. Vorbim din nou despre un parteneriat reciproc avantajos: degrevarea Poliției Naționale de o serie de prerogative, pe de o parte, și acordarea de încredere poliției locale, pe de altă parte, soluții care duc și la rezolvarea problemelor suprapunerii de atribuții ale celor două organizații. Colaborând deschis în domeniile comune de competență, automat își vor împărți sarcinile în mod judicios și nu vor mai exista disensiuni între cele două instituții.

extinderea accesului la formele de învățământ superior de specialitate;

O sursă adecvată de recrutare și de formare a personalului o constituie instituțiile de învățământ superior de profil. Cu siguranță un absolvent al unei

facultăți de drept, administrație publică ori poliție locală deține o pregătire preeminentă față de o persoană care a terminat o formă de învățământ într-un domeniu oarecare. După cum menționam într-un capitol anterior, există sute de absolvenți ai specializării poliție locală fără un loc de muncă în sfera administrației publice, iar privitor la celelalte două domenii, putem vorbi de ordinul miilor.

realizarea unei colaborări mai strânse cu structurile Poliției Române, planuri de acțiune comune, patrule mixte;

În acest caz intervine o problemă, discutabilă totuși și în actuala variantă a legiferării celor două instituții, respectiv încălcarea unor norme interne și internaționale care privesc remunerația egală pentru muncă egală, expresie a teoriei egalității de tratament și a interzicerii discriminării. Poliția Națională are rolul de a coordona activitățile Poliției Locale atunci când desfășoară împreună anumite acțiuni. În măsura în care lucrătorii acesteia primesc instrucțiuni și îndeplinesc o muncă similară celei a funcționarilor publici cu statut special, se ivește din nou chestiunea motivării personalului, care se poate rezolva pe o singură cale: uniformizarea veniturilor celor care depun în aceeași măsură toate diligențele necesare înfăptuirii scopului comun de combatere a criminalității.

stabilirea unui sistem de management care să garanteze o structură eficientă și coerență în aplicarea normelor legale;

În acest sens, deosebit de utilă ar fi organizarea de întâlniri periodice ale tuturor directorilor de Poliții Locale din țară, în scopul prezentării în mod complet a problemelor acestor servicii și a găsirii de soluții eficiente aplicabile la nivelul tuturor consiliilor locale. Deși situația operativă variază de la un caz la altul, cea mai mare parte din obstacolele pe care trebuie să le depășească managerii acestor instituții sunt comune, fapt pentru care o colaborare structurată între aceștia ar aduce multe beneficii serviciilor publice la care facem referire.

întocmirea unui statut al polițistului local;

Strategia de realizare a ordinii și siguranței publice pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale12, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne, reglementează forțele de siguranță publică astfel: principale, de sprijin, complementare și de excepție, Poliția Locală făcând parte din cea de-a treia categorie. Este singura instituție cu atribuții în sfera apărării ordinii și siguranței publice care nu beneficiază de un statut special.

Un statut al polițistului local ar aduce o serie de beneficii ca: stabilitate, uniformizarea legislației la nivel național, posibilitatea cunoașterii aprofundate a tuturor drepturilor și obligațiilor de serviciu ale polițistului local, dobândirea unei poziții, unui status aparte altor profesii și autoritate în fața instituțiilor și a indivizilor precum și instituirea unei forme de asigurare a protecției acestora, printre care cele mai importante și stringente sunt norma de hrană și stabilirea locurilor de muncă și activităților în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, două deziderate importante ale tuturor polițiștilor locali. Deși cadre din Poliția Română de la compartimentele financiar, juridic, resurse umane, IT, achiziții, comunicare, structuri medicale beneficiază de aceste drepturi, polițiștilor locali, care au competență în domeniul ordinii și liniștii publice, le sunt refuzate în mod constant.

elaborarea unui cod de etică și deontologie a polițistului local;

Stabilirea unor reguli de conduită pentru polițistul local se impune cu necesitate, în vederea însușirii ideilor de bază din determinarea cu precizie a rolului și a obiectivelor acțiunilor pe care le întreprinde, contribuind la crearea unor abilități indispensabile cunoașterii misiunilor, spre eficientizarea acestora. Imaginea pe care polițiștii locali și-au format-o în ochii publicului se datorează, în parte, lipsei acordării de atenție ținutei, comportamentului și gesturilor în desfășurarea activității, în special a aceleia de teren. Respectul demnității umane, disciplina, profesionalismul și abilitățile de comunicare ale lucrătorilor din Poliția Locală gravează asupra instituției pe care aceștia o reprezintă.

îmbunătățirea, popularizarea și uniformizarea, la nivel național, a procedurilor de lucru;

Asigurarea unui management integrat al acțiunilor pe care polițiștii locali le desfășoară, la nivelul tuturor direcțiilor și serviciilor de Poliție Locală din țară, precum și promovarea în rândul lucrătorilor a unor proceduri de lucru bine puse la punct reprezintă un alt obiectiv de atins pentru instituțiile la care facem referire. Acest lucru implică selectarea, coordonarea și sincronizarea celor mai adecvate metode de abordare a activității cadrelor, în vederea optimizării tuturor factorilor din organizație.

crearea unei solide rețele de voluntariat comunitar;

Implicarea indivizilor în creionarea propriului climat social, fără a fi nevoie de alocarea unor sume mari de bani în acest sens, reprezintă o provocare dublu avantajoasă. Cetățenii cu spirit civic primesc dreptul de a contribui la activitatea de asigurare a ordinii publice din comunitatea lor, iar Poliția Locală beneficiază de sprijinul celor în slujba cărora trebuie să își desfășoare munca de zi cu zi, oameni din toate mediile, care vor oferi un exemplu și vor influența pe ceilalți membri ai colectivităților din care fac parte.

dezvoltarea unui parteneriat public-privat;

Societățile din domeniul privat pot constitui un real sprijin pentru Poliția Locală. Contracte reciproc avantajoase pot fi încheiate între cele două entități, în vederea susținerii unor campanii de interes comun, sponsorizării unor activități care produc, de asemenea, avantaje pentru mediul public și pentru cel privat, implicarea persoanelor responsabile din respectivele organizații, într-o anumită măsură, în deciziile care se iau cu privire la spațiul în care își desfășoară activitatea ș.a. Acestea, ca și persoanele fizice, sunt membri ai comunităților și trebuie să aibă o implicare activă în creionarea climatului social care, până la urmă, le afectează, într-un mod pozitiv ori negativ, dezvoltarea.

Propuneri de lege ferenda

Pentru aducerea la îndeplinire cu succes a obiectivelor instituțiilor cu atribuții polițienești în stat, se impune în mod imperios o evaluare completă și corectă a legislației în vigoare, uniformizarea acesteia, rezolvarea problemelor care intervin în domeniile de competență comune, reglementate în cadrul mai multor acte juridice, și conformizarea cu normele comunitare în materie. În urma riguroasei analizări retrospective și prospective a Poliției Locale, pe care am întocmit-o cu ocazia elaborării lucrării de față, propunem o serie de modificări ce se impun pentru eficientizarea activității acestui serviciu, după cum urmează:

trecerea Poliției Locale sub coordonarea și îndrumarea directă a Ministerului Administrațiilor și Internelor;

În vederea optimizării Poliției Locale, considerăm oportun a se transfera conducerea acesteia către consiliile județene, pentru a se asigura uniformitate la nivel decizional în cadrul unităților administrativ-teritoriale, a se exercita un control asupra primarilor și a se putea efectua o selecție și o pregătire superioare ale resurselor umane. În plus, s-ar manifesta un interes preeminent din partea autorităților pentru apărarea securității publice a unității din subordine, lipsit de pericolul unor influențe la nivel local.

necesitatea, în vederea sporirii autorității, de a se reconsidera modalitatea de selecție, recrutare, motivare, educare și informare a resurselor umane, precum și crearea unui sistem de valori morale;

La acest moment, Poliția Locală este, sau cel puțin se consideră, un fel de Cenușăreasă a structurii de apărare a ordinii publice și a siguranței cetățenilor. Putem afirma că respectul pe care comunitățile îl au pentru acest serviciu este redus față de cel pe care îl poartă Poliției Naționale. Rațiunile pentru care se întâmplă acest lucru țin atât de factorul timp (bunăoară lipsa de stabilitate în reglementare – în două decenii, poliția administrativă a îmbrăcat trei forme, chestiune care a conturbat procesul de persuadare a indivizilor), cât și de calitatea modalităților de încadrare a resurselor umane, care permit/au permis accesul la posturile de polițist local unor persoane mai puțin capabile a desfășura un serviciu care impune ținută, cunoștințe de cultură generală, relații publice și comunicare, pregătire fizică, stăpânirea unei limbi străine de circulație internațională ș.a dat fiind faptul că, odată îmbrăcată uniforma de polițist local, lucrătorul devine automat imaginea instituției, pe care o reprezintă. Cât despre motivarea civililor care își doresc ori și-ar putea dori să facă parte din acest corp, precum și a polițiștilor locali, aceasta impune cele mai mari probleme și reprezintă cea mai mare provocare pentru manageri. Oamenii competenți știu că pot primi mai mult pentru aceeași muncă. Nici chiar spiritul civic nu mai poate ține loc de recompensă, ori a lucra cu polițiști care se complac în situația actuală din varii motive, poate reprezenta o piedică în ceea ce se încearcă a se construi – o poliție a comunității, competentă și eficientă.

învestirea Poliției Locale, de către legiuitor, cu prerogative în domeniul constatării faptelor penale, lucru care va duce automat la câștigarea încrederii populației în această instituție și, implicit, la eficientizarea sistemului de ordine și siguranță publică și la protecția în fața legii a polițiștilor locali;

O discuție care va suscita interes până în momentul în care legiuitorul va da o formă coerentă legilor de organizare a instituțiilor îndrituite a apăra ordinea publică, le va armoniza și nu va mai exista loc de interpretare și suprapunere de atribuții, o constituie aceea legată de competența polițiștilor locali în a constata faptele care aduc atingere valorilor pe care ea este îndreptățită a le apăra, însă deocamdată doar în sfera contravențiilor. Este indubitabil că delegarea de competențe în sfera constatării infracțiunilor nu se poate face fără o selecție și o pregătire mai riguroase a personalului poliției locale. Pentru realizarea acestui demers, există două variante care pot fi adoptate: poliția locală să instrumenteze infracțiuni cu un grad de pericol social scăzut, enumerate limitativ în lege, iar poliția națională să se ocupe de celelalte sau aceea în care compartimentele în cauză (ordine publică, circulație rutieră, control comercial/economic, în funcție de cum se consideră oportun) să fie preluate în totalitate de consiliul local.

Considerăm oportun a se prevedea în lege obligația polițistului local ca, în termen de 24 de ore de la constatarea unei fapte penale, să sesizeze procurorul cu privire la săvârșirea respectivei infracțiuni.

acordarea dreptului de a dispune sistarea lucrărilor de construcții neautorizate și în cazul intervențiilor pe monumente istorice sau în zone construite protejate până la intrarea în legalitate sau rămânerea definitivă a hotărârii penale;

Orice întârziere în contracararea acestor activități ilegale poate aduce prejudicii atât pentru persoanele în cauză, cât și pentru consiliile locale.

oferirea posibilității de a implementa în bazele de date operative ale Poliției Române și ale altor instituții (evidența populației, evidența persoanelor dispărute, evidența persoanelor cu mod de operare deosebit, evidența persoanelor fără identitate, evidența persoanelor urmărite etc.);

Până la crearea unei baze de date proprii, poliția locală are nevoie de sprijinul autorităților cu sfere de competență comune sau complementare, în vederea accesării informațiilor necesare rezolvării cu eficacitate și operativitate a cauzelor pe care le are în lucru.

Contribuția poliției locale la completarea acestor baze de date ar fi una însemnată, dat fiind faptul că majoritatea lucrătorilor își desfășoară activitatea în teren și au tangență cu persoane suspecte a fi/deveni delicvente. Prevenirea prin identificarea potențialilor infractori și combaterea faptelor antisociale prin concursul dat în vederea descoperirii acestor indivizi înlesnesc eforturile Poliției Naționale de reprimare a criminalității.

realizarea unei baze de date proprii care să conțină sancțiunile contravenționale aplicate de către polițiștii locali (cazierul contravențional);

În multe țări europene se utilizează cazierul contravențional, pentru a se putea verifica dacă o persoană a mai săvârșit astfel de fapte antisociale, în vederea individualizării sancțiunii, ca polițiștii să poată ține cont de împrejurarea că individul contravenient este la prima abatere ori, din contră, a fost tras la răspundere în repetate rânduri. Considerăm eficientă adoptarea unei poziții similare de către Polițiile Locale din România. Aceasta implică o serie de eforturi din partea serviciilor de Poliție Locală, inclusiv crearea unei baze de date comună la nivel național (de preferat și în colaborare cu poliția națională), care însă contribuie la o mai bună desfășurare a muncii operative și asigură o aplicare corectă de sancțiuni.

STUDIU DE CAZ: STILUL DE MUNCĂ AL DIRECTORULUI (MANAGERULUI) POLIȚIEI LOCALE IAȘI REFLECTAT ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR ȘI CERINȚELOR CETĂȚENILOR IESENI

Directorii (managerii) din cadrul Poliției Locale sunt numiti, in conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, in una dintre următoarele funcții publice:
a) director general;
b) director general adjunct;
c) director executiv;
d) director executiv adjunct;
e) sef serviciu;
f) sef birou.

Șeful Poliției Locale iși indeplineste atribuțiile in mod nemijlocit sub autoritatea și controlul primarului și are urmatoarele atribuții:
a) organizează, planifică și conduce intreaga activitate a Poliției Locale;
b) intreprinde măsurile necesare pentru incadrarea cu personal corespunzător;
c) asigură cunoasterea și aplicarea intocmai de catre intregul personal a prevederilor legale;
d) răspunde de pregătirea profesională continuă a personalului din subordine;
e) aprobă planurile de pază intocmite pentru obiectivele din competență;
f) studiază și propune unitatilor beneficiare de pază introducerea amenajarilor tehnice și a sistemelor de alarmare impotriva efracției;
g) analizează trimestrial activitatea Poliției Locale și indicatorii de performanța stabiliți de comisia locală de ordine publică;
h) asigură informarea operativă a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucuresti, a structurii teritoriale corespunzatoare a Poliției Romane, precum si a Jandarmeriei Romane despre evenimentele deosebite ce au avut loc in cadrul activității Poliției Locale;
i) reprezintă Poliția Locală in relațiile cu alte instituții ale statului, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale și colaborează cu organizații neguvernamentale, precum și cu persoane fizice și juridice pentru indeplinirea atribuțiilor stabilite de lege;
j) asigură ordinea interioară și disciplina in randul personalului din subordine, avînd dreptul să propună acordarea de recompense și aplicarea de sancțiuni în condițiile legii;
k) propune primarului/primarului general adoptarea de măsuri pentru eficientizarea activității;
l) asigură măsurile pentru rezolvarea operativă a cererilor, a sesizărilor și a reclamațiilor cetățenilor, în conformitate cu prevederile legale;
m) organizează și participă la audiențele cu cetățenii;
n) intocmește sau aprobă aprecierile de serviciu ale personalului, potrivit competenței;
o) coordonează activitatea de evidență, aprovizionare, de repartizare, de întreținere și de păstrare, in condiții de siguranță, a armamentului și a muniției din dotare;
p) urmarește modul de echipare a personalului cu uniforme și însemnele distinctive de ierarhizare, repartizarea și utilizarea corespunzătoare a acestora;
q) întreprinde măsuri de aprovizionare și menținere în stare de funcționare a aparaturii de pază și alarmare, radiocomunicații și a celorlalte amenajări destinate serviciului de pază și ordine;
r) menține legătura permanentă cu beneficiarii privind modul în care se desfășoară activitatea de pază, semnaleaza neregulile referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale și propune măsurile necesare pentru creșterea eficienței pazei;
s) analizează contribuția funcționarilor publici din Poliția Locală la menținerea ordinii și liniștii publice, la constatarea contravențiilor în domeniile prevăzute de lege și ia măsuri de organizare și îmbunătățire a acesteia;
s) organizează și execută controale tematice și inopinate asupra modului în care sunt indeplinite atribuțiile de serviciu de către funcționarii publici din Poliția Locală;
t) organizează sistemul de alarmare a personalului în cazuri deosebite;
t) organizează activitățile de protecție a muncii, de prevenire și stingere a incendiilor;
u) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.

In exercitarea atribuțiilor ce ii revin, șeful Poliției Locale emite decizii cu caracter obligatoriu pentru întregul personal din subordine.

După tratarea în capitolele anterioare a aspectelor teoretice și a celor cu conotație practică a structurii Poliției Locale, în acest capitol v­om face o analiză asupra modului în care întreaga muncă a echipei manageriale a Poliție Locale Iași răspunde cerințelor cetățenilor ieșeni.

Conturarea imaginii Poliției Locale în profil teritorial trebuie să se realizeze și pe baza percepției populației asupra instituției și lucrătorilor ei.

Utilizarea unui chestionar, în perioada 14 ­ 18 iulie 2013 în rândul populației județului Iași a avut ca obiective ale cercetării următoarele:

percepția gradului de siguranță al cetățenilor (problemele care afectează siguranța populației; siguranța cetățenilor în anumite zone ale orașului; percepția riscului de victimizare);

percepția activității Poliției Locale (gradul de satisfacție al populației față de activitatea Poliției Locale; aprecierea eficienței activităților desfășurate de Poliția Locală; încrederea în capacitatea Poliției Locale de a preveni și combate infracționalitatea; identificarea aspectelor funcționale­disfuncționale ale relației cetățean ­ poliție; evidențierea motivelor de nemulțumire ale populației în relația cu Poliția Locală);

conturarea imaginii lucrătorului de Poliție Locală.

Rezultatele sondajului de opinie sunt prezentate în continuare.

PERCEPȚIA POPULAȚIEI ASUPRA ACTIVITĂȚII POLIȚIEI LOCALE LA NIVELUL CARTIERELOR DIN IAȘI

Cartierul în care locuiesc cetățenii este apreciat ca sigur în mare și foarte mare măsură de 48,2% dintre subiecți, dar sunt și destul de mulți cei care consideră că în cartierul lor doar într­o oarecare măsură se poate vorbi de siguranță (40,8%). Totuși, privite prin prisma răspunsurilor, cartierele nu pun probleme deosebite de siguranță, cu excepția acelora care se află în zonele periferice, după cum arată răspunsurile cetățenilor (fig. 1).

8% 3% 13%

Fig. 1 Percepția nivelului de siguranță în propriul cartier

PERCEPȚIA POPULAȚIEI ASUPRA ACTIVITĂȚII POLIȚIEI LOCALE PRIVIND ASIGURAREA SIGURANȚEI POPULAȚIEI LA DOMICILIU

În urma sondajului realizat, a rezultat că propria locuință prezintă nivelul cel mai ridicat de siguranță pentru cetățenii din județul Iași: 26,8% dintre subiecți afirmă că se simt în foarte mare măsură în siguranță în propria locuință. Împreună cu cei 45% care consideră că se simt în mare măsură în siguranță, ei reprezintă majoritatea respondenților (fig.2).

2% 3%

27%

24%

Fig. 2. Percepția nivelului de siguranță în propria locuință

Se observă un fapt oarecum contrariat în ceea ce privește percepția nivelului de siguranță în locuință: când au fost chestionați în legătură cu posibilitatea de a fi victime mai multor tipuri de infracțiuni, printre cele mai multe temeri s­au înregistrat acelea referitoare la posibilitatea spargerii locuinței.

O explicație a discrepanțelor de apreciere ar putea fi însă aceea că, la primul set de întrebări referitor la percepția nivelului de siguranță, subiecții s­au referit mai degrabă la riscurile pentru siguranța personală (viața, sănătatea sau integritatea fizică) și mai puțin față de cele pentru bunurile lor.

PERCEPȚIA POPULAȚIEI ASUPRA ACTIVITĂȚII POLIȚIEI LOCALE PRIVIND ASIGURAREA SIGURANȚEI POPULAȚIEI LA NIVELUL STRĂZILOR ȘI A MIJLOACELOR DE TRANSPORT

În percepția subiecților, strada și mijloacele de transport în comun prezintă un nivel mediu de siguranță (fig.3, 4.).

în foarte mare măsură

în mare măsură

într­o oarecare măsură

în mică măsură

în foarte mică măsură

Fig. 3 Percepția nivelului de siguranță pe stradă

în foarte mică măsură

6,3

în mică măsură

18,6

într­ooarecare

măsură

44

Fig. 4 Percepția nivelului de siguranță în mijloacele de transport în comun

PERCEPȚIA POPULAȚIEI ASUPRA ACTIVITĂȚII POLIȚIEI LOCALE PRIVIND ASIGURAREA SIGURANȚEI ÎN LOCURILE PUBLICE

În celelalte locuri publice din localitățile unde s­a aplicat chestionarul, gradul de siguranță este perceput ca fiind unul mediu. Solicitați să aprecieze nivelul de siguranță atât în zonele centrale, cât și cele periferice ale localităților, subiecții au evidențiat prin răspunsurile lor diferența mare care există între acestea.

În zona centrală, gradul de siguranță este unul ridicat, în timp ce locurile cele mai problematice din punct de vedere al siguranței civice sunt reprezentate de zonele periferice ale orașelor (fig.5 – 6,).

Se poate conchide că cei ce resimt un grad scăzut de siguranță în celelalte locații despre care au fost chestionați se referă, în general, la acele străzi, cartiere sau locuri publice situate la periferia localităților.

6,8 3,4

Fig. 5 Percepția nivelului de siguranță în locurile publice

Fig. 6 Percepția nivelului de siguranță în zonele centrale

26,9

31,7 9 1,4

35

30

25

20

15

10

5

0

31

Fig. 7 Percepția nivelului de siguranță în zonele periferice

OPINIA CETĂȚENILOR IEȘENI PRIVIND PRINCIPALELE PROBLEME CARE POT AFECTA SIGURANȚA PUBLICĂ

Cercetarea efectuată a scos la iveală un set de probleme cu care se confruntă cetățenii județului Iași. Dintr­o listă de 15 probleme care pot afecta siguranța publică, cetățenii au fost solicitați să aprecieze gradul în care acestea se manifestă în cea mai mare măsură în județul Iași. Cele mai grave probleme semnalate au fost: corupția (23,3% ­ în foarte mare măsură și 24,7% ­ în mare măsură) și cerșetoria (16,2% ­ în foarte mare măsură și 25% ­ în mare măsură)

(fig.8). De asemenea, alte aspecte infracționale care îngrijorează cetățenii ieșeni, într­un grad mai ridicat au fost tulburarea liniștii publice, furturile de / din autoturisme, actele de vandalism, spargerile de locuință, violența domestică, tâlhăriile, găștile de cartier, prostituția și furturile din buzunare, genți.

Fig. 8 Probleme care afectează în cea mai mare măsură siguranța locuitorilor din județul Iași

RISCUL DE VICTIMIZARE – O ALTĂ PROBLEMĂ A POPULAȚIEI JUDEȚULUI IAȘI

În ceea ce privește riscul de victimizare și nivelul general al criminalității din România este perceput de cetățenii ieșeni ca fiind în creștere. În acest context, cetățenii percep un risc destul de ridicat de a deveni ei înșiși victime ale unor infracțiuni.

Subiecții se tem, în primul rând, de posibilitatea de a fi înșelați, că le­ar putea fi sparte locuințele sau li s­ar fura din buzunare sau genți (fig.9).

Fig.9 Percepția riscului victimal

Aprecierea eficienței activităților polițiștilor ieșeni

Analizând pe o scală de la 1 la 3, cel mai bine cotate dintre activități au fost: supravegherea, îndrumarea și controlul traficului rutier; prinderea infractorilor; prezența în stradă a polițiștilor; informarea și educarea rutieră; informarea și îndrumarea cetățeanului; prezența pe timp de noapte în teritoriu a polițiștilor; prezența polițiștilor de proximitate în zonele de responsabilitate.

Celelalte activități au fost apreciate ca având un grad mediu de eficiență: asigurarea securității persoanei; identificarea și cercetarea fraudelor; prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri; prevenirea infracțiunilor săvârșite de minori.

Cele mai scăzute aprecieri au fost obținute de următoarele activități: apărarea proprietății private; intervenția în caz de violență în familie; asigurarea securității în mijloacele de transport în comun; implicarea în descoperirea faptelor de corupție; recuperarea prejudiciilor produse în urma comiterii unor infracțiuni.

Manifestarea încrederii în poliție ca factor de siguranță

Încrederea în poliție ca instituție a fost cotată la un nivel mediu spre ridicat, 43% dintre subiecți având în mare măsură, iar 52,3% în oarecare măsură încredere în poliția locală.

Poliția este văzută ca un factor de siguranță în viața de zi cu zi de peste jumătate dintre subiecți, 42,3% fiind doar într­o oarecare măsură de acord cu această afirmație (fig.11, 12).

în mică măsură

în oarecare măsură

în mare măsură

Fig. 11. Încrederea în Poliție

recuperarea prejudiciilor produse în urma comiterii unor infracțiuni

implicarea în descoperirea faptelor de corupție

asigurarea securității în mijloacele de transport în comun

apărarea proprietății private

intervenția în cazul violenței în familie

prevenirea infracțiunilor săvârșite de minori

prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri

identificarea și cercetarea fraudelor

asigurarea securității persoanei

prezența polițiștilor de proximitate în zonele de responsabilitate

prezența pe timp de noapte în teritoriu a polițiștilor

informarea și educarea cetățenilor

informarea și educarea rutieră

prezența în stradă a polițiștilor

prinderea infractorilor

supravegherea, îndrumarea și controlul traficului rutier

Fig. 12. Evaluarea activităților desfășurate de poliție

UNELE PROBLEME CE AFECTEAZĂ ACTIVITATEA POLIȚIȘTILOR LOCALI

Opiniile cu privire la problemele care afectează în cea mai mare măsură îndeplinirea de către polițiști locali a îndatoririlor față de cetățeni au vizat în primul rând insuficiența mijloacelor materiale și financiare, influențele / presiunile unor grupuri de interese, numărul restrâns de polițiști locali, dar și corupția existentă în poliție.

Cooperarea dintre poliție și cetățeni este percepută destul de favorabil. Astfel, 41,3% dintre cetățenii chestionați cred că se poate vorbi în mare măsură de o cooperare bună a poliției cu comunitatea, iar 54,7% sunt de părere că această cooperare se realizează doar într­o oarecare măsură. Numai 4% apreciază că relația de cooperare dintre poliție și cetățeni este deficitară.

Cei mai mulți dintre respondenți (61,5%) cunosc adresa și numărul de telefon al unității de poliție de care aparțin.

Mai puțin de jumătate dintre cetățenii chestionați afirmă că îl cunosc pe polițistul de proximitate din poliția locală care răspunde de zona în care locuiesc, majoritatea acestora cunoscându­l pe stradă (fig.13).

Imaginea lucrătorului de poliție locală este dată de mai multe aspecte cuprinse în seturile de întrebări.

Astfel, capacitatea de a relaționa util cu cetățenii este apreciată în

termeni favorabili.

Majoritatea locuitorilor județului Iași sunt optimiști în legătură cu posibilitățile de creștere a calității serviciului polițienesc, 68% considerând că se vor petrece schimbări pozitive în comportamentul și modul de acțiune al polițiștilor brașoveni, însă 28,7% nu se așteaptă la schimbări semnificative în acest sens (fig.14).

Fig. 13. Imaginea lucrătorului de poliție în accepțiunea ieșenilor

3%

29%

68%

DA, schimbări în bine

DA, schimbări în rău

NU se va schimba nimic semnificativ

Fig. 14. Schimbări în comportamentul și modul de acțiune al polițiștilor ieșeni

Metodele de investigare utilizate în managementul ordinii publice au un puternic caracter instrumental și dau posibilitatea informării, interpretării, intervenției și obținerii de soluții pentru optimizarea fenomenelor și proceselor din domeniu. Fiind flexibile, aceste metode permit introducerea unor noi ipoteze de lucru sau puncte de vedere, de care depinde abordarea ulterioară a problematicii ordinii publice și siguranței cetățeanului.

Aceste metode de investigare permit studierea realității la nivel teritorial, având la bază o analiză științifică, în așa fel încât, decidenții locali din domeniul ordinii publice să adopte decizii corespunzătoare, în folosul comunității locale și a întregii națiuni.

CONCLUZII PARȚIALE

Din cele prezentate în acest capitol, rezultă că, managementul este de neconceput fără utilizarea unor metode și tehnici științifice, care să permită cunoașterea și aplicarea legilor obiective, utilizarea eficientă și rațională a resurselor, stimularea creativității personalului, optimizarea procesului decizional.

În sens larg, sistemele, metodele și tehnicile de management reprezintă căile folosite de sistemul conducător pentru rezolvarea problemelor care decurg din funcțiile pe care le exercită și prin care pune în mișcare ansamblul activităților, dezvoltate de sistemul condus, în vederea stabilirii și realizării obiectivelor.

Întrucât în literatura de specialitate există o multitudine de păreri cu privire la definirea metodelor și tehnicilor de conducere, în continuare vom defini conceptele principale.

În sens strict, sistemele, metodele și tehnicile de management reprezintă modalitățile folosite doar de conducători pentru a previziona activitatea din domeniul condus, a organiza munca colaboratorilor, a coordona acțiunile acestora, a­i antrena la stabilirea și realizarea obiec­ tivelor, a controla activitatea colaboratorilor și a regla activitățile, menținând echilibrul organizațiilor.

În sens larg, sistemele metodele și tehnicile de conducere reprezintă modalitățile concrete, folosite de conducătorii și executanții din aparatul de conducere, pentru soluționarea problemelor ce decurg din funcțiile conducerii, prin care se pun în mișcare activitățile componente ale funcțiilor organizațiilor.

În activitatea de conducere a unui inspectorat județean de poliție este necesar să se folosească o mulțime de sisteme, metode și tehnici, întrucât personalul din conducere trebuie să soluționeze o gamă largă de probleme, fiecare printr­o metodă sau tehnică specifică.

În aplicarea metodelor de conducere la nivelul poliție locale se va ține seama de caracteristicile acestora și anume:

­ structura lor este generală, aplicarea este însă specifică ;

sunt utilizate în funcție de obiectivul urmărit ;

vizează eficiența (economică, socială etc.) ;

– sunt susceptibile de perfecționare ;

sunt aplicate independent sau combinat ;

reclamă folosirea limbajului adecvat situației și domeniului de activitate (specific

militar, juridic etc).

Utilizarea metodelor de management la nivelul poliției locale se face respectând anumite condiții și cerințe :

metodele trebuie integrate într­o concepție unitară, bazată pe cunoașterea legilor dezvoltării sociale ;

formularea clară a obiectivelor și scopurilor organizațiilor ;

organizarea optimă a sistemului decizional ;

aplicarea noilor metode de management, care la rândul lor trebuie perfecționate continuu.

Referitor la rezultatele studiului de caz este de apreciat că, răspunsurile date de cetățenii chestionați, precum și motivarea acestor răspunsuri, trebuie să stea în atenția organelor de specialitate în domeniul ordinii publice din teritoriu, în așa fel încât, întreaga Poliție Locală Iași să se bazeze pe calitate, atât din punct de vedere al cetățeanului, cât și din punct de vedere al instituțiilor specializate.

CONCLUZII, PROPUNERI ȘI CONTRIBUȚII PERSONALE

În urma studiului și cercetării efectuate a rezultat că, Poliția Locală a cunoscut în ultima perioadă ample modificări de structură și fond, în ceea ce privește domeniile de activitate. Pe de o parte, datorită faptului că societatea a devenit mai complexă sub aspectul faptelor infracționale și a violenței stradale ce intră în competența Poliției și pătrunderii influențelor mai bune sau mai rele din exterior, a apărut necesitatea de a se crea o nouă bază legală și de a se modifica cea existentă, exemplul prim fiind modificarea Constituției și Codului penal. Sub aspectul activității profesionale, acest fapt presupune o specializare a muncii de poliție pe domenii care anterior nu aveau echivalent în realitatea societății românești. Astfel și în ceea ce privește asigurarea ordinii stradale s­a adoptat o nouă perspectivă și s­au implementat concepte inexistente anterior, fie după modelul altor state, fie proprii, specifice, situației operative, în funcție de raza de competență a polițiștilor locali. Demersurile amintite nu au avut loc în mod abstract doar în ceea ce privește, structura, ci scopul declarat a fost acela de a modifica atât percepția opiniei publice asupra instituției polițienești și mai ales asupra oamenilor ce desfășoară activități specifice Ministerului Administrației și Internelor. O schimbare de perspectivă s­a impus și în rândul celor ce fac parte din categoria profesională de polițist de siguranță publică, în sensul că aceștia vor trebui să atingă un optim comportamental și profesional care să le permită desfășurarea activității profesionale la standarde cât mai ridicate.

Concluzia ce se poate trage este aceea că modificările au avut ca centru de interes tocmai individul, omul, (managerul), care este implicat în activitate, căci fără aplicarea în practică prin intermediul acestora, demersurile amintite ar rămâne în faza de concept sau teorie.S­a remarcat astfel faptul că un manager care adoptă un stil de conducere în care se înrâuresc atitudini comportamentale orientate atât înspre rezolvarea corectă și completă a tuturor sarcinilor de serviciu, cât și spre problemele subordonaților, este un manager care exprimă eficiență în exercitarea actului de conducere, aspect cu influențe pozitive de necontestat în realizarea unui grad de coeziune cât mai înalt în cadrul subunității de poliție pe care îl are în subordine. Pe de altă parte, managerul cu un comportament centrat în mod excesiv pe îndeplinirea riguroasă, în termen și la timp a sarcinilor ce se impun, este în defavoarea bunului mers al grupului polițienesc, cu influențe negative în dinamica grupului. Comparativ cu atitudinile manifestate de acest manager, cel care adoptă un comportament centrat în mod excesiv pe problematica umană, este un manager care reușește să se impună nu printr­o autoritate forțată, ci indirect, prin obținerea complianței, printr­o bună relaționare cu subordonații săi.

Am putut constata, de asemenea, diferențe între propria percepție asupra stilului de conducere și percepția subordonaților, aspect cu implicații practice, pentru că, cel mai adesea, polițiștii locali acționează în virtutea unui model perceput al stilului de conducere al șefului, care nu întotdeauna coincide cu imaginea obiectivă a acestuia. Managerul care în actul conducerii îmbina într­un mod armonios atât aspecte legate de îndeplinirea sarcinilor de serviciu, cât și pe cele referitoare la problemele subordonaților, manifestând astfel eficiență, denota o percepție adecvată despre manifestarea propriilor comportamente. Cel care reflectă atitudini centrate în mod excesiv pe executarea sarcinilor de serviciu, în reliefarea propriei percepții a comportamentul său conturează imaginea unui lider eficient, spre deosebire de subordonații săi, care îl văd ca fiind inconsecvent, rigid, fără să țină cont de problemele acestora. Liderul centrat în mod excesiv pe problematica umană se apreciază ca prezentând anumite imperfecțiuni, aspect ce denotă faptul că tocmai această orientare spre problematica umană denotă faptul că acest lider posedă bune capacități de cunoaștere a oamenilor și poate să­și sesizeze micile defecte, fiind preocupat de a se perfecționa. Subordonații săi îl apreciază ca fiind un șef eficient, care adoptă un comportament flexibil, adaptat diverselor situații.

Din studiul și cercetarea executată a mai rezultat că toate cele patru ipoteze s­au confirmat. Astfel, se confirmă faptul că rezultatele muncii uni manager sunt determinate de fiecare dată și de stilul său de muncă și de relațiile sale cu subordonații. De asemenea, stilul de muncă al unui manager din domeniul serviciului public trebuie să se reflecte și în opinia populației față de domeniul pe care­l conduce, lucru demonstrat și de rezultatele sondajului de opinie realizat în cadrul județului Brașov. În același timp, în etapa actuală și în perspectivă managerul din serviciul public colaborează și va colabora permanent cu celelalte instituții ale statului.

Analizând situația din Inspectoratul Județean de Poliție Iași, pentru perfecționarea managementului activității acestuia propun unele măsuri, cum ar fi:

­ realizarea unui program pilot, împreună cu Centrul Chinologic Iași și nu numai, pentru folosirea eficientă a câinilor de serviciu;

­ realizarea unui sistem de comunicare, prin intermediul unui operator de telefonie mobilă, între cadrele inspectoratului și instalarea unei aparaturi mobil­link, care să conducă la scăderea cheltuielilor telefonice;

conectarea tuturor polițiilor orășenești la rețeaua de calculatoare a unității,

îmbunătățirea condițiilor de acces și de lucru la cele 10 subunități teritoriale, precum și la posturile de poliție comunale aflate în proprietatea M.A.I.;

achiziționarea din resurse proprii a unor echipamente de lucru pentru vară și iarnă, care vor fi utilizate, în mod obligatoriu, de către lucrătorii Serviciului Criminalistic pe timpul desfășurării cercetării la fața locului;

extinderea sistemului GPS la toate mașinile existente în dotarea serviciilor de ordine publică și poliție rutieră;

realizarea în colaborare cu Poliția Municipiului Iași a supravegherii prin camere video a principalelor intersecții din municipiul Iași, precum și a unor obiective turistice ș.a

Va fi nevoie, pentru asigurarea ordinii publice corespunzătoare de:

adoptarea unei strategii în domeniu asigurării ordinii publice;

creșterea numărului de angajați;

asigurarea unui nivel ridicat de instruire și perfecționare a personalului angajat;

realizarea și utilizarea unui sistem informatic performant;

asigurarea exercitării permanente a tuturor funcțiilor managementului la toate nivelurile, fără a diminua rolul vreuneia dintre ele;

­ asigurarea exercitării permanente a tuturor funcțiilor managementului la toate nivelurile, fără a diminua rolul vreuneia dintre ele;

creșterea preocupării managerilor pentru cunoașterea fenomenelor stradale care au loc în municipiul și județul Iași ;

evitarea dialogurilor fugitive, reduse cu oamenii;

încurajarea subordonaților să­și exprime propriile opinii și sugestii, chiar daca nu concorda cu cele proprii;

renunțarea la amenințări și aplicarea cu mult discernământ a sistemului de pedepse;

să se facă apel la motivarea subordonaților prin aprecieri pozitive, laude, recompense, recunoscând prompt și deschis faptele meritorii ale acestora;

să fie distribuite echitabil sarcinile de serviciu;

managerii să adopte permanent o poziție corectă în relațiile cu polițiștii, să nu trateze preferențial anumite persoane;

timpul de muncă să fie mai bine organizat, pentru a se evita rezolvarea în grabă a sarcinilor de serviciu ș.a.

PROTECȚIA JURIDICĂ A DREPTURILOR OMULUI

ÎN ACTIVITATEA POLIȚIEI LOCALE.

LIMITE ÎN EXERCITAREA ȘI PROTEJAREA DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR FUNDAMENTALE

Standardele internaționale privind drepturile omului care privesc aplicarea legii oferă o bază pentru etica polițienească. Totuși, anumite standarde sunt destinate numai eticii polițienești, iar altele sunt destinate instituțiilor și funcționarilor care aplică legea.

Drepturile omului sunt formulate ținând seama de respectul inerent față de demnitatea umană. Aceste drepturi sunt inalienabile: o persoană nu poate fi privată de aceste drepturi. Mai mult, drepturile omului sunt apărate de legea internațională și de legile interne ale statelor.

Este de datoria polițiștilor, ca cei care aplică legea, să se supună legii – incluzând aici și legile adoptate pentru promovarea și apărarea drepturilor omului. Astfel, ei vor respecta acest principiu pe care se bazează legea – principiul respectării demnității umane. Vor ține seama și de inalienabilitatea drepturilor omului pentru toate persoanele.

Baza pentru codul de etică al polițiștilor este respectul pentru lege, respectul pentru demnitatea omului și respectul pentru drepturile omului.

Respectarea drepturilor omului de către organele de poliție duce la îmbunătățirea și eficientizarea acțiunilor privind rezolvarea și prevenirea criminalității și menținerea ordinii publice. În acest sens, respectul pentru drepturile omului de către poliție este, practic, o cerință în aplicarea legii.

Când poliția respectă, susține și apără drepturile omului, comunitatea capătă încredere în poliție, anchetele penale efectuate de poliție au succes în instanță, ceea ce conduce la administrarea corectă a justiției, poliția este văzută ca o parte a comunității, îndeplinind o funcție socială importantă.

Poliția este astfel mai aproape de comunitate și, prin urmare, este în măsură să prevină și să rezolve printr-o atitudine proactivă misiunile ce îi revin. Sprijinul acordat poliției este promovat în aceste condiții de mass-media, de întreaga comunitate.

Un serviciu de poliție eficace este cel care se transformă în prima linie de apărare în domeniul protecției drepturilor omului. Lucrătorii de poliție trebuie să-și desfășoare activitatea într-un mod care nu se bazează pe insuflarea fricii și pe puterea brută, ci pe respectul pentru lege, pe onoare și pe profesionalism.

Astfel, poliției îi revine responsabilitatea de a promova cunoașterea și aplicarea instrumentelor juridice internaționale și a prevederilor legislative naționale referitoare la drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Aceste documente stabilesc setul de drepturi ale omului, care prezintă interes din perspectiva muncii de poliție, cum ar fi:

– orice persoană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei; nimeni nu poate fi supus torturii sau la tratamente inumane sau degradante;

– toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul la protecția egală a legii, fără nici o discriminare;

– nimeni nu va fi supus la detenție și la arestare arbitrară;

– orice persoană acuzată de o infracțiune penală are dreptul să fie presupusă nevinovată până când vinovăția va fi dovedită;

– în cursul unui proces orice persoană se bucură de toate garanțiile necesare pentru respectarea dreptului la apărare;

– orice persoană are dreptul la libertatea de opinie și de exprimare;

– orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și asociere pașnică și nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociație.

Polițistul are obligația de a verifica sistematic și de a asigura legalitatea acțiunilor sale, înaintea și în timpul desfășurării acestora, atât din perspectiva respectării legislației naționale, cât și a documentelor internaționale la care România este parte.

1. Aspecte generale privind codul de conduită al polițistului

a) Principii fundamentale.

Aplicarea legii și menținerea ordinii publice trebuie să țină seama de:
– respectarea legii;
– respectul față de demnitatea persoanei;
– protecșia drepturilor omului.

Codul de etică al polițistului se bazează pe aceste principii fundamentale și de aici derivă toate celelalte dispoziții privind etica polițienească.

b) Dispoziții specifice privind etica polițistilor.

Principiile de mai sus sunt exprimate în art. 2 și 8 ale Codului de etică al funcționarilor care aplică legea. În adoptarea acestui cod, în rezoluția 34/169 la 17 decembrie 1979, Adunarea Generală a recunoscut datoria pe care funcționarii care aplică legea o respectă întocmai, ținând cont de principiile drepturilor omului și a atras atenția ca standardele codului devin parte a crezului fiecarui funcținar care aplică legea prin educație, pregătire și monitorizare.

Acest cod poate fi văzut ca un cod de etică care oferă o viziune a obligațiilor pentru apărarea și promovarea drepturilor omului. Acest cod este o bază ideală pentru îmbunătățirea codurilor de etică ale funcționarilor în poliție.

Conduita polițiștilor – responsabilitatea individuala

Principiile de bază privind folosirea forței și a uzului de arme de foc de către funcționarii care aplică legea. Acestea includ trei principii care se referă la răspunderea individuală:

Principiul 24 – le cere guvernelor și instituțiilor care aplică legea să se asigure dacă ofițerii superiori sunt conștienți de faptul că cei din comanda lor au recurs la folosirea ilegală a forței sau armelor de foc și nu au luat măsurile pentru prevenirea, suprimarea sau raportarea acestora.

Principiul 25 – le cere guvernelor și instituțiilor care aplică legea să se asigure că nici o sancțiune disciplinară nu este impusă funcționarilor care, tinând cont de Codul de etică, refuză să-și indeplinească ordinul de folosire a forței sau a armelor de foc, sau care nu raportează acest lucru superiorilor lui.

Principiul 26 – spune că supunerea ordinelor superiorilor nu este o apărare atunci când funcționarii de poliție cunosc faptul ca un ordin de folosire a forței și armelor de foc care duce la o crimă sau rănirea gravă a unor persoane este nelegal și a avut un temei întemeiat pentru a refuza să-l îndeplinească. Se subliniează faptul că responsabilitatea este a superiorilor care dau asemenea ordine.

Principiile de prevenire și investigare a executărilor ilegale, arbitrare și asumare: aceste principii se referă la responsabilitatea individuală:

Principiul 3 – le cere guvernelor să interzică ordinele superiorilor sau autorităților publice care autorizează sau incită alte persoane să îndeplinească executările ilegale, arbitrare sau sumare,cere ca toate persoanele să aibă dreptul și datoria să refuze să execute aceste ordine și spune că pregătirea polițiștilor trebuie să pună accent pe aceste dispoziții.

Principiul 19 – spune că, fără a prejudicia principiul al treilea, un ordin de la un superior sau autoritate publică nu poate fi invocat ca justificare pentru asemenea executări și permite superiorilor sau altor autorități publice să fie responsabile pentru actele comise de către funcționarii din subordinea lor dacă au avut sansa să prevină asemenea acte.

Conduita polițienească – datoria de a raporta infracțiunile

Codul de conduită al polițistului asa cum s-a aratat, articolul 8 se referă la acest lucru. Astfel, dacă funcționarii de poliție au observat că s-a încălcat un ordin trebuie să raporteze superiorilor, sau celor imediat superiori ierarhic ori organelor investite cu această putere. Comentariul aduce în discuție menținerea disciplinei interne într-o instituție.

Principiile privind folosirea forței și a armelor de foc de către funcționarii care aplica legea cerința de a raporta încălcările principiilor nu este îndeajuns făcută, așa cum s-a aratat, principiul 25 interzice sancțiunea disciplinară sau criminală a funcționarilor care raportează astfel de cazuri.

Un aspect semnificant al poliției în democrație la care trebuie să se facă este « poliție democratică ». Acesta este un concept important, poliție este unul din mijlocele prin care statele sunt guvernate. Deoarece procesele democratice și formele de guvernare sunt drepturi ale omului, noțiunea de poliție democratică se bazează pe aceste drepturi. O cerință a poliției democratice este responsabilitatea poliției față de publicul în slujba căruia se află.

2. Aspecte generale ale poliției în democrație

a) Principii fundamentale

Principiile democratice fundamentale așa cum s-a aratat în textele drepturilor omului sunt:
– participarea la conducerea treburilor publice direct sau indirect;
– accesibilitatea egală la serviciile publice;
– participarea la votul periodic și nefalsificat;
– respectarea drepturilor fundamentale.

b) Precizări despre poliția în democrație

Drepturile care sunt fundamentale proceselor politice democratice și principiilor prezentate mai sus (care sunt precizate în instrumentele despre drepturile omului) sunt următoarele:

Dreptul la libertatea gândului, conștiinței și religiei

Acest drept este apărat de Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.18); Convenția privind drepturile Civile și Politice (art.18); Carta Africană a Drepturilor Omului (art.8); Convenția americană a Drepturilor Omului (art.12); Convenția europeană a drepturilor omului (art.9).

Libertatea de a gândi și libertatea de avea anumite credințe sunt importante oamenilor, fie ca indivizi cât și ca grupuri, pentru a le da posibilitatea să-și formeze și dezvolte idei și idealuri. Acest lucru este un element esențial în procesele politice democratice.

Dreptul la libertatea opiniei și a exprimării

Acest drept este afirmat în Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.19); Convenția privind drepturile Civile și Politice (art.19); Carta Africană a Drepturilor Omului (art. 9); Convenția americană a Drepturilor Omului (art.13); Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.10).

Liberatea opiniei este esențială proceselor politice în același fel ca și libertatea de a gândi. Abilitatea de a comunica gândurile și opiniile este un pas necesar în exercițiul democrației.

Drepturile la libera asociere

Acest drept este afirmat în Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.20); Convenția privind drepturile Civile și Politice (art.21 și 22); Carta Africană a Drepturilor Omului (art.10 și 11); Convenția americană a Drepturilor Omului (art.15 și 16); Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.11).

Politica se poate face numai în asociere cu alții și când se fac forumuri pentru comunicarea ideilor, scopurilor. Pentru aceste motive, dreptul la libera asociere are o importanță la fel de mare ca și drepturile prezentate mai sus.

c) Drepturi politice și rolul poliției

Drepturile politice descrise mai sus au implicații în practica și politica polițienească. Este necesar să se ia în calcul rolul poliției în relație cu drepturile politice. În multe situații, poliția poate fi văzută ca un facilitator al drepturilor politice, permițând oamenilor să i se alăture.

Aceasta înseamnă că:

– stabilește o balanță între ordinea publică și exercitarea, prin indivizi și grupuri, a drepturilor;

– menține imparțialitatea și nu face discriminare între indivizi, grupuri în exercitarea drepturilor pe care le are.

Mai mult, poliția trebuie să mențină ordinea socială (liniștea) așa încât procesele politice să poată fi desfășurate constituțional și în legalitate, fiind însoțite de drepturile politice necesare. Articolul 28 al Declarației Universale a Drepturilor Omului spune : « orice persoana are dreptul la o orânduire socială și internațională în care drepturile și libertățile expuse în prezenta Declarație pot fi pe deplin înfăptuite ». Menținerea ordinii sociale este una din importantele funcții polițienești.

d) Precizări speciale legate de alegerile democratice

Poliția și forțele de securitate joacă un dublu rol în organizarea alegerilor. Administrarea justiției în timpul alegerilor necesită o echilibrare pe de o parte, între securitatea alegerilor și păstrarea ordinii, și, pe de altă parte, neamestecul și păstrarea intimității drepturilor. Codul etic al funcționarilor care implementează legea subliniază faptul că autoritățile legii sunt în slujba comunității, aceasta însemnând că forțele de securitate se străduiesc să asigure faptul că toți cetățenii să beneficieze de alegeri liber exprimate.

Codul de etică mai subliniază că ,,funcționarii care aplică legea vor respecta și apăra demnitatea umană și vor susține drepturile omului pentru toate persoanele” (art.2), înțelegând prin asta nu doar dreptul de a participa la alegeri, ci respectarea tuturor drepturilor. Agenții de poliție care nu respectă drepturile fundamentale pot crea o atmosferă de natură să intimideze alegerile și să corupă onestitatea acestora. În plus, Codul etic le cere funcționarilor care aplică legea să «se opună și să combată orice act de corupție» (art 7). Aceasta înseamnă datoria de a preveni orice încercare de fraudă electorală, identitate falsă, mită, intimidarea și orice alte acte care pot afecta autenticitatea rezultatelor alegerilor. Codul afirmă și faptul că funcționarii care aplică legea ,,nu vor comite nici un act de corupție” (art.7). Acest lucru este foarte important, dat fiind faptul că poliția și forțele de securitate sunt asociate în unele țări cu organizarea alegerilor.

3. Poliția și non-discriminarea

Standardele internaționale privind non-discriminarea

În Carta Națiunilor Unite, Statele membre reafirmă credința lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea persoanei și în egalitatea drepturilor dintre femei și bărbați. Ele pledează și pentru promovarea și încurajarea respectului drepturilor omului și libertăților fundamentale pentru toți fără discriminare sexuală, rasială, religioasă sau de limbă.

Articolul 2 din Declarația drepturilor omului afirmă: „Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în prezenta declarație, fără nici un fel de deosebire, ca de pildă deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări.

Diverse tratate despre drepturile omului unesc Statele prin respectarea și apărarea, fără discriminare, a tuturor drepturilor prezentate în aceste tratate. De exemplu, art.2, paragraful 1 din Convenția internațională privind drepturile civile și politice afirmă: „Statele părți la prezenta Convenție se angajează să respecte și să garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor și țin de competența lor drepturile recunoscute în prezenta Convenție, fără nici o deosebire, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine națională sau socială, avere, naștere sau întemeiată pe orice altă împrejurare.”

Aspecte generale privind non-discriminarea

a) Principii fundamentale

Non-discriminarea este un principiu fundamental – esențial apărării și promovării drepturilor și

libertăților omului. Toate persoanele au drepturi egale și inalienabile. Acestea derivă din demnitatea și valoarea persoanelor și sunt drepturi universale.

Cele trei principii fundamentale asociate non-discriminării sunt :
– egalitatea drepturilor;
– inalienabilitatea drepturilor;
– universalitatea drepturilor.

b) Precizări specifice privind non-discriminarea

Următoarele precizări au relevanță pentru aplicarea legii și pentru poliție în general:

Dreptul de a fi recunoscut ca persoana în fața legii

Acest drept este subliniat în art. 6 în Declarația universală privind drepturile omului, care spune: „Fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea juridică".

În termeni identici este afirmat în Convenția despre drepturile civile și politice (art.16) și în Convenția Americană privind drepturile omului (art.3). Articolul 5 al Cartei africane despre drepturile omului garantează dreptul la recunoașterea statutului legal.

Acest dreptul se aplica ,,tuturor” și recunoașterea persoanei în fața legii este esențială într-un sistem în care drepturile omului oferă protecție prin intermediul legii. Privarea de acest drept poate duce la privarea de alte drepturi. El afirmă ca toți cetățenii unui stat trebuie tratați în mod egal în fața legii.

Dreptul egalității în fața legii

Acest drept este stipulat în art. 7 al Declarației universale a omului, care spune: „Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declarație și împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare".

Convenția internațională privind drepturile civile și politice conține precizări similare și cere legii să interzică discriminarea de orice fel, de rasă, sex, limbă și religie (art.26); Carta Africană spune că fiecare individ trebuie să fie egal în fața legii și să beneficieze de protecție egală din partea legii (art.3); Convenția Americană afirmă același lucru, dar adaugă că ,,îndreptățirile” trebuie să fie făcute fără discriminare (art. 24). Aceste precizări sunt semnificative în termeni polițienești, adică poliția trebuie să asigure protecție egală tuturor celor care aplică legea. Nu trebuie să fie discriminare în aplicarea legii.

Dreptul la un proces corect/onest

Acest drept este stipulat art. 10 al Declarației universale, care spune: „Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa".

Convenția internațională privind drepturile civile și politice (art.14), Carta africană privind drepturile omului (art.7), Convenția americană privind drepturile omului (art.8) și Convenția europeană privind drepturile omului (art.6) garantează dreptul la un proces corect. Mai mult, ele stipulează faptul că acest drept trebuie aplicat «tuturor persoanelor», sau «fiecărui individ», sau «fiecărei persoane» sau «oricui».

În timp ce aceste precizări impun obligații curților de justiție și sistemelor legale în general, este important de reamintit faptul – comportamentul ilegal, lipsit de etică sau discriminator al poliției în aplicarea legii poate submina dreptul la un proces onest. Pentru a fi un proces onest, curțile de justiție trebuie să ia în calcul dovezile care sunt adevărate și imparțiale și care au fost obținute prin mijloace etice și legale. Aceasta este una din condițiile necesare unui proces onest pentru toți.

Dreptul la accesul egal la serviciile publice

Acest drept este legat de dreptul oricărei persoane de a face parte din guvernul țării și dreptul la vot în alegeri. Este exprimat în art. 21, paragraful 2, al Declarației universale a omului: „Orice persoana are dreptul de acces egal la funcțiile publice din țara sa".

Articolul 25 al Convenției internaționale privind drepturile civile și politice spune că orice persoana trebuie să aibă acces «în termenii generali ai egalității» la serviciul public din țara sa. Acest drept este asemănător apărat de Carta africană privind drepturile omului (art.13) și de Convenția americană privind drepturile omului (art23). Toate aceste articole subliniază drepturile de a lua parte la treburile politice ale unui stat sau la alegeri libere. Aceste drepturi trebuie urmate fără discriminare pentru «fiecare cetățean».

«A face poliție» este o funcție în serviciul public. Fiecare cetățean care are calificarea necesară și dorește, trebuie să aibă posibilitatea să aibă aceasta funcție.

Accesul la serviciul public al unei țări trebuie să se bazeze pe aceste cerințe: calificare, aptitudine și competență. Nu trebuie făcută nici o abatere de rasă, culoare sau sex.

Derogări de la anumite obligații în situații de urgență.

Articolul 4 al Convenției Internaționale privind drepturile civile și politice permite statelor să ia măsuri de derogare de la obligațiile lor în situații de urgență care pot pune în pericol viața națiunii. O stare de urgență trebuie proclamată în mod oficial și măsurile de derogare trebuie limitate strict la cele cerute de situațiile de urgență.

Mai mult, aceste măsuri :
– nu trebuie să fie în neconcordanță cu alte obligații ale statului;
– nu trebuie să implice discriminarea rasială, de culoare, sex, limbă, religie sau origine socială.

Nu trebuie să se facă nici o derogare de la anumite articole, de la cele care apără dreptul la viață și interzic tortura și relele tratamente.

Necesitatea ca măsurile de derogare să fie non-dicriminative este de o deosebită importanță. Stările de urgență publice sunt mai ales pe timpul dezordinilor și tensiunilor civile. În astfel de situații guvernul poate, de exemplu, să acorde puteri mai mari poliției făcându-se astfel derogări de la precizările care apără dreptul la viața și securitatea persoanei. Exercițiul ilegal sau discriminator al poliției pe timpul dezordinilor și tensiunilor civile poate fi un factor semnificativ în agravarea acestor

dezordini și tensiuni.

c) Precizări din instrumente relevante pentru aplicarea legii
Codul de conduită al funcționarilor care aplică legea
Articolele 1, 2 și 8 din Cod sunt relevante pentru problema non-discriminării. Articolul 1 lecere funcționarilor care aplică legea să slujească comunitatea și să apere toate persoanele de actele ilegale. Articolul 2 le cere să apere demnitatea umană și să susțină drepturile omului. Art. 8 pledează pentru respectarea legii și a Codului de conduită.

Referirile la «toate persoanele» în art. 1 și 2 exclud problema discriminării, iar precizările art. 8 spun că orice măsuri stipulate în legea care interzice discriminarea și acelea din Codul de Conduită trebuie să țină seama de acestea.

Principiile de bază în folosirea și uzul armelor de foc de către funcționarii care implementează legea

Principiul 5 al acestui instrument se referă la acele situații în care se folosesc forța și armele de foc de către funcționarii publici.

Principiul 5 (b) le cere polițiștilor să reducă pagubele și vătămările corporale, să respecte și să apere viața. Principiul 5 (c) le cere polițiștilor să se asigure ca ajutorul medical este acordat oricărei persoane rănite în cel mai scurt timp. Asta înseamnă că li se cere tuturor să respecte viața – și să acorde ajutor medical.

d) Discriminarea rasială
Sunt doua instrumente care tratează discriminarea rasială.
Declarația Națiunilor Unite pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială

Articolul 1 arată că discriminarea între ființele umane ținând cont de rasă, culoare sau origine

etnică este o infracțiune adusă demnității umane și va fi privită ca o negare a principiilor Cartei Națiunilor Unite, ca o încălcare a drepturilor omului și libertăților fundamentale proclamate în Declarația Universală a Drepturilor Omului, ca un obstacol la prietenia și relațiile pașnice între națiuni și ca un fapt capabil de perturbare a păcii și securității între state și oameni.

Articolul 2, paragraful 2, afirmă că nici un stat nu va încuraja, susține și oferi ajutorul sau, prin

acțiuni ale poliției, pentru discriminarea de rasă, culoare sau origine etnică.

Articolul 7 spune că oricine este egal în fața legii, are parte de tratament egal din partea legii,

statul apără persoana de orice vătămare, protejează împotriva oricărei discriminări (de rasă, culoare sau origine etnică).

Articolul 9, paragraful 2, spune că orice incitare la acte de violență împotriva persoanelor de

alta culoare sau origine etnică va fi pedepsită de lege.

Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială
Discriminarea rasială este definită în art. 1 ca: „…orice deosebire, excludere, restricție sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, ascendență sau origine națională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în domeniile politic, economic, social și cultural sau în oricare alt domeniu al vieții publice.”

Articolul 2 – statele membre trebuie să condamne discriminarea rasială și să ducă o politică de

eliminare a acesteia indiferent de tipul ei.

Articolul 5 – statele membre trebuie să garanteze dreptul fiecărei persoane, la egalitate în fața

legii fără a se ține cont de rasă, culoare, națiune sau origine etnică.

Acestea includ:
– dreptul la tratament egal în justiție;
– dreptul la securitate și protecție din partea statului împotriva violenței și vătămărilor

corporale, din partea funcționarilor guvernamentali sau de orice alt individ, grup sau instituție.

e) Libertatea de religie

Declarația Universală a drepturilor omului
Libertatea de religie este protejată de art. 18 astfel: „Orice om are dreptul la libertatea

gândirii, de cunoștință și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public cât și privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea ritualurilor”.

Este apărată și de Convenția Internațională privind drepturile civile și politice (art. 19), Carta africană privind drepturile omului (art. 8), Convenția americană privind drepturile omului (art. 12) și Convenția europeană privind drepturile omului (art 9).

Declarația eliminării tuturor formelor de intoleranță și discriminare bazate pe religie sau credință.

Art.1 – dreptul la libertatea religiei este apărată în aceeași termeni de art.18 al Declarației Universale a drepturilor omului.

Art.2 – nimeni nu trebuie să fie discriminat religios sau din punct de vedere al credinței de stat, instituție sau grupuri de persoane. Discriminarea religioasă este condamnată în art. 3 ca un afront adus demnității umane și o încălcare a drepturilor și libertăților proclamate de Declarația universală.

Art. 4 – statele trebuie să ia măsuri eficiente de a preveni și elimina discriminarea religioasă și că abrogă legislația, unde este necesar, pentru a interzice orice astfel de discriminare.

f) Utilizarea forței

(1) Polițistul execută acțiuni în forță ca măsura excepțională, în strictă conformitate cu prevederile legale și numai în situații de absolută necesitate, pentru îndeplinirea unui obiectiv legitim.

(2) Acțiunile în forță desfășurate de poliție trebuie subordonate principiilor necesității, gradualității și proporționalității.

(3) Mijloacele din dotare ce pot fi utilizate în timpul acțiunilor în forță, inclusiv armele de foc, vor fi folosite numai în caz de necesitate absolută, cu respectarea strictă a prevederilor legale.

(4) În momentul realizării obiectivului legitim încetează și exercitarea acțiunii în forță.

(5) În executarea acțiunilor în forță polițistul va avea în permanență în vedere respectarea demnității umane.

(6) Când este confruntat cu violența fizică ori cu amenințări reale de folosire a forței fizice împotriva sa ori împotriva altor persoane, polițistul are obligația de a interveni cu fermitate, în limitele legale, pentru restabilirea ordinii. (Codul de etica și deontologie al polițistului)

PREVENIREA TORTURII ȘI A PEDEPSELOR SAU TRATAMENTELOR INUMANE SAU DEGRADANTE

Articolul 18. Respectarea demnității umane

(1) Polițistului îi este interzis să aplice, să încurajeze și să tolereze, în nici o împrejurare, acte de tortură, tratamente și pedepse inumane sau degradante, constrângeri fizice ori psihice.

(2) În cazul în care polițistul ia cunoștință, prin orice mijloace, despre săvârșirea de către alt polițist a faptelor prevăzute la alin. (1), ia măsurile care se impun, după caz, pentru determinarea încetării acestui comportament și pentru informarea superiorilor cu privire la situația sesizată.

(Codul de etica si deontologie al polițistului)

Responsabilitatea individuală a polițiștilor este amintită în instrumente cum sunt: Convenția împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradante: articolul 2, paragraful 3 spune că ,,Ordinul unui superior sau al altei autorități publice nu poate fi invocat pentru a justifica tortura”. Acest lucru se aplică oricărui funcționar care aplică legea sau oricărei persoane care are capacitate oficială.

Se aplică și funcționarilor de poliție. Totuși, așa cum s-a aratat, Codul de conduită include și

acest lucru. Codul de conduită, articolul 5, care se referă la interzicerea torturii, spune că ordinul unui superior nu poate fi invocat pentru a justifica o tortură.

Conduita polițienească – cazuri excepționale și urgențe publice

Declarația privind protecția tuturor persoanelor care au fost supuse actelor de tortura sau altor cruzimi, tratamentelor degradante sau altor pedepse: articolul 3 spune că în cazuri excepționale cum ar fi stare de război, instabilitate politică internă sau alte urgențe publice nu pot fi invocate ca justificare torturii sau altor tratamente degradante.

Codul de conduită al funcționarilor care aplică legea în articolul 5 interzice funcționarilor de poliție să invoce cazurile excepționale ca o justificare a torturii sau tratamentelor degradante.

Principiile de prevenire și investigare a execuțiilor ilegale, arbitrare și sumare – cazurile excepționale incluzând starea de război, instabilitatea politică internă sau alte cazuri de urgență nu pot fi invocate ca justificare pentru execuțiile ilegale, arbitrare sau sumare.

Interzicerea torturii

Tortura este interzisă cu desăvârșire în art. 5 din Declarația internațională a drepturilor omului: „Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante”.

Același lucru este menționat în Convenția internațională despre drepturile civile și politice (art. 7), în Carta africană (art. 5), în Convenția americană (art. 5) și în Convenția europeană (art. 3).

Declarația privind dreptul tuturor persoanelor de a nu fi subiect al torturii sau al altor forme de tratament sau pedepse crude, inumane sau degradante.

Declarația definește tortura în art. 1 „…termenul tortura înseamnă orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenție, o durere sau suferințe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obține de la această persoană sau de la o persoană terță informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță persoana l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terțe persoane…”

Se cere ca:

a) tortura să fie interzisă de către stat;
b) actele de tortura presupuse să fie investigate;
c) pregătirea funcționarilor care aplică legea despre interzicerea torturii;

d) interzicerea torturii va fi inclusă în regulile sau instrucțiunile funcționarilor responsabili de custodia deținuților;

e) analizarea condițiilor de detenție și a tratamentelor acordate celor care sunt privați de libertate.

Convenția împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradante

Art. 2 al Convenției:

1 „Fiecare stat parte ia măsuri legislative, administrative, judiciare și alte măsuri eficace pentru a împiedica săvârșirea de acte de tortură pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicția sa.”

2 „Nici o împrejurare excepțională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de starea de război sau de amenințări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura.”

3 „Ordinul unui superior sau al unei autorități publice nu poate fi invocat pentru a justifica tortura.”

Convenția include precizările de aducere în justiție a persoanelor acuzate de tortură, fără a ține seama de naționalitatea lor sau de locul în care fapta lor a avut loc. Este stabilit Comitetul care luptă împotriva torturii să verifice implementarea Convenției.

art. 5: ,,Nici un funcționar însarcinat cu implementarea legii nu poate cauza, iniția sau tolera acte de tortură sau alt tratament sau pedeapsa inumană, crudă și degradantă și nici nu poate invoca ordine superioare sau circumstanțe excepționale, precum starea sau amenințarea războiului, amenințare la adresa securității naționale, instabilitate politică internă sau alte urgențe publice ca justificare pentru tortură sau alt tratament sau pedeapsa inumană, crudă și degradantă.”

Tortura nu este justificată în nici o împrejurare și nici un funcționar public nu e împuternicit să comită o tortură.

Declarația de protecție a tuturor persoanelor care au fost subiectul unei torturi sau al unor tratamente inumane sau degradante spune că statele trebuie să aibă metode și practici de interogare pentru a preveni tortura și tratamentul inuman al persoanelor private de libertate (art. 6).

Convenția împotriva torturii cere statelor:

a) să se asigure că informațiile despre interzicerea torturii sunt incluse în pregătirea funcționarilor care aplică legea sau a altor persoane implicate în luarea în custodie;

b) să aibă reguli, metode și instrucțiuni de interogare fără a duce la tortură.

Guvernele pot limita libertățile indivizilor în scopul de a asigura ordinea și siguranța publică.

Convenția internațională privind drepturile civile și politice (art.4), Convenția americană (art.27) și Convenția europeană (art.15) fac referire la acest lucru.

În situații de urgență care amenință viața unei națiuni se pot lua măsuri de derogare pentru a răspunde exigențelor acestor situații. Există un control internațional al acțiunilor guvernelor când se iau astfel de măsuri.

Sunt totuși drepturi care nu pot fi derogate și care trebuie respectate indiferent de împrejurări:
– dreptul la viață,
– interzicerea torturii,
– interzicerea sclaviei.

În esență, o poliție etică și în conformitate cu legea, înseamnă ca funcționarii de poliție și organizațiile de poliție inclusiv polițiști locali, trebuie să lupte pentru eficacitate, pentru respectarea legii, demnității umane și drepturilor omului. Asigurarea unei poliții eficace, este o problemă de competență profesională și tehnică; dar, indiferent de nivelul de competență, o poliție eficientă la nivel maxim nu poate fi fără un ajutor activ și o cooperare cu publicul. Astfel de cooperare nu poate exista decât dacă poliția este în conformitate cu legea și respectă drepturile omului. O poliție arbitrară, violentă și fără a respecta legea duce la teamă și dispreț. O asemenea poliție nu merită suport din partea publicului.

CREAREA UNUI RAPORT NATURAL DE ÎNCREDERE ÎNTRE CETĂȚEAN ȘI POLIȚISTUL LOCAL. STIMULAREA ATITUDINII CIVICE A CETĂȚENILOR ÎN VEDEREA PREVENIRII ȘI COMBATERII FAPTELOR ANTISOCIALE.

CONSIDERAȚII GENERALE
Respectul personalității umane și al demnității persoanei, apărarea dreptului la exprimare liberă, a proprietății private și a libertății, stricta aplicare a legii în toate domeniile, fără a se prejudicia, fără motiv, interesele cuiva, cooperarea cu comunitatea trebuie să constituie panteonul ideal al subtilei și sensibilei misiuni a Poliției Comunitare în ansamblul societății contemporane.
Apărarea dreptului fundamental la viață și la integritate corporală, a celorlalte drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor trebuie să constituie un obiectiv primordial și permanent al Poliției Comunitare.
Cetățenii, la rândul lor, au datoria de a sprijini poliția împotriva atitudinilor antisociale, de a se alătura eforturilor polițiștilor locali pentru apărarea drepturilor democratice. Democrația nu se bazează numai pe egalitate și libertate, ci și pe cooperarea armonioasă între oameni, pentru binele comun. Libertatea nu înseamnă numai imunitate, ci și autodisciplină, respect față de valorile și drepturile celorlalți, față de lege în general. Pentru a asigura un serviciu eficient al Poliției Locale este necesară cooperarea din partea cetățenilor, cooperare datorată și naturii reciproce a interacțiunii Poliție Comunitară – populație. Acest lucru este cunoscut încă din vremea lui Sir Robert Peel, care a spus că "poliția este populația iar populația este poliția".

Poliția este o instituție oficială a statului, menită a asigura ordinea și securitatea pentru cetățeni. Deseori, sarcinile poliției sunt de tip represiv, ceea ce nu este suficient. Poliția ar trebuie să fie în măsură, permanent, să pună accent pe prevenirea comiterii de fapte antisociale, să combine atunci când situația o impune – represiunea cu prevenirea.
În virtutea conceptului de prevenire, poliția trebuie să efectueze prioritar măsuri de evitare a producerii de fapte antisociale și subsidiar, să ia măsuri coercitive.
Poliția Locală este tocmai cea care poate să deplaseze accentul de pe latura coercitivă pe cea preventivă.

PRINCIPII DE ACȚIUNE

colectivitatea trebuie să fie consultată de către Poliția Locală în luarea deciziilor importante. Cetățeanul nu trebuie să fie doar un beneficiar pasiv al serviciilor oferite de poliție. Lui i se oferă posibilitatea de a participa la stabilirea priorităților privind tipul de servicii prestate de poliție în beneficiul comunității;

obiectivele generale ale Poliția Locală se vor stabili de comun acord cu liderii comunității. Natura și obiectivele serviciilor de poliție vor fi determinate de necesitățile reale ale colectivității în materie de siguranță, ordine și liniște publică. Pentru a satisface în mod corespunzător nevoile specifice ale fiecărei comunități, este necesar să se realizeze un anumit echilibru între acțiunile de intervenție și cele de prevenire, educarea publicului și aplicarea legii;

diferitele servicii pe care le asigură Poliția Locală devin componente legitime ale rolului său în cadrul comunității;

responsabilitățile în domeniul controlului social trebuie împărțite între Poliția Locală și comunitate. Poliția ignoră adesea faptul că ea nu reprezintă decât un element al sistemului de control social. Familia, școala, serviciile sociale, grupurile comunitare, etc., sunt asemenea elemente esențiale ale unui sistem general care asigură menținerea și respectarea valorilor morale;

Poliția Locală trebuie să atragă și să sprijine participarea colectivității la activitatea de prevenire a faptelor antisociale, întrucât cele mai eficiente inițiative sunt fundamentate pe contribuția comunității.
Se poate afirma, deci, că poliția comunitară este tipul de poliție adecvată momentului, fiind o poliție care comunică cu populația, o poliție care comunică cu toate instituțiile cu atribuții pe linia securității publice, o poliție care acționează în parteneriat cu comunitatea pentru rezolvarea problemelor pe care aceasta le reclamă.

CREAREA UNIU RAPORT NATURAL DE ÎNCREDERE ÎNTRE CETĂȚEAN ȘI POLIȚISTUL LOCAL

Fenomen extrem de complex, dar în același timp benefic pentru ambele părți, parteneriatul Poliția Locală – populație trebuie extins și amplificat, deoarece pe această cale activitatea Poliției Locale devine tot mai eficientă.

Parteneriatul este forma prin care Poliția Locală, împreună cu structurile sociale din comunitate acționează în limitelor competențelor pentru atingerea unor obiective comune, pentru asigurarea climatului de siguranță civică, de menținere a ordinii și liniștii publice.

Realizarea parteneriatului Poliția Locală – populație este un proces pe cât de util pe atât de dificil, deoarece ambii parteneri manifestă o anumită reținere, uneori justificată, alteori nu. Există mulți membri ai comunității care văd în polițistul local nu pe cel menit să apere legea ci mai degrabă pe cel care personifică forța represivă, coercitivă a statului. Pentru a-i atrage la conlucrare este nevoie de multă răbdare și tact, de insuflarea unui sentiment de încredere, deoarece acest gen de oameni resping din start ideea de a colabora.

Polițiștii locali trebuie să fie conștienți de faptul că fără sprijinul comunității nu-și pot îndeplini obiectivele, îndatoririle și că ei trebuie să fie inițiatorii apropierii de populație. Luarea deciziei în funcție de specificul situației operative trebuie să se facă prin atragerea comunității în asumarea răspunderii, pentru a nu lăsa impresia că Poliția Locală ia măsuri arbitrare, fără consultarea și acceptul comunității cu drepturi și obligații egale.

Reticența față de Poliția Locală și față de tipul de raporturi pe care aceasta o impune în colectivitate este prezentă la ambii parteneri. Populația manifestă neîncredere în Poliția Locală deoarece:
acest concept este foarte puțin cunoscut;
este greu de aplicat, întrucât trebuie operate schimbări în planul mentalităților, al concepției despre poliție în general;
îi obligă pe cetățeni să se implice mai mult în realizarea unui climat de siguranță civică, ceea ce pe unii îi deranjează;
creează majoritarilor teama nefondată că în poliția comunitară vor fi atrași și incluși membri ai minorităților și astfel eficiența intervenției polițienești va fi diminuată.

Pentru a face ca parteneriatul să existe , nu sub forma unor concepte teoretice, a unor proiecte de anvergură mai mare sau mai mică, ci în formă concretă, operantă este nevoie de multă voință, de multă disponibilitate și deschidere a ambilor parteneri: Populația și Poliția Locală.

Pentru a înlătura toate neajunsurile care împiedică buna conlucrare cu populația și insirarea încrederii de către Poliția Locală, ar trebui acționat insistent și ferm pe următoarele direcții:
stabilirea și dezvoltarea la nivelul efectivelor de Poliția Locală a unor forme adecvate și eficiente de comunicare cu cetățenii;
găsirea celor mai potrivite forme de recrutare, selectare și pregătire a efectivelor, astfel încât să fie aleși numai acei candidați care au resursele și dispozițiile necesare pentru a lucra în cadrul poliției comunitare;
conștientizarea, de către fiecare polițist local, a rolului care-i revine în cadrul parteneriatului. Toți trebuie să cunoască exact drepturile , dar mai ales obligațiile pe care le au, pentru a se achita de misiunile încredințate.

Pentru a proiecta o imagine favorabilă despre sine în cadrul comunității, este necesar ca polițistul local să acorde o atenție sporită și aspectului vestimentar, modului de a purta o conversație, inclusiv de a discuta la telefon, să aibă aptitudini de a conlucra cu populația, de a stabili relații corecte cu cetățenii, de a-i trata.

BIBLIOGRAFIE:

Acte normative:

1. Constituția României.

2. Codul muncii.

3. Codul general al comunităților teritoriale, Franța.

4. Codul de procedură penală francez.

5. Legea-cadru privind funcționarea poliției municipale italiene nr. 65 din 7 martie 1986, republicată.

6. Legea nr. 163/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010.

7. Legea nr. 155/2010 privind organizarea și funcționarea Poliției Locale, Publicată în Monitorul Oficial nr. 488 din 15 iulie 2010.

8. Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 453 din 25 mai 2006.

9. Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 27 septembrie 2004.

10. Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, Publicată în Monitorul Oficial nr. 1175 din 13 decembrie 2004.

11. Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 577 din 29 iunie 2004.

12. Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, Publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 22 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare.

13. Legea nr. 604/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, Publicată în Monitorul Oficial nr. 462 din 28 iunie 2003.

14. Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Publicată în Monitorul Oficial nr. 494 din 10 iulie 2002.

15. Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, Publicată în Monitorul Oficial nr. 440 din 24 iunie 2002.

16. Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, Publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 9 mai 2002.

17. Legea voluntariatului nr. 195 din 20 aprilie 2001, republicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 25 aprilie 2007.

18. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare.

19. Legea nr. 99-291 din 15 aprilie 1999 privind poliția municipală franceză, republicată.

20. Legea nr. 26 din 22 mai 1993 privind înființarea, organizarea și funcționarea Corpului gardienilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 109 din 28 mai 1993.

21. Legea privind funcția polițienească în Belgia din 5 august 1992, republicată.

22. Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Republicată în Monitorul Oficial nr. 77 din 31.01.2011.

23. Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, Republicată în Monitorul Oficial nr. 888 din 29 septembrie 2004.

24. Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, Publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 8 iulie 1991, cu modificările și completările ulterioare.

25. Legea forțelor de securitate și de poliție spaniole nr. 2 din 13 martie 1986, republicată.

26. Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Publicată în Monitorul Oficial nr. 309 din 9 mai 2007.

27. Hotărârea de Guvern nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale, Publicată în Monitorul Oficial nr. 882 din 29 decembrie 2010.

28. Hotărârea de Guvern nr. 1040/2010 pentru aprobarea Strategiei naționale de ordine publică 2010-2013, Publicată în Monitorul Oficial nr. 721 din 28 octombrie 2010.

29. Hotărârea de Guvern nr. 381 din 25 aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Publicată în Monitorul Oficial nr. 287 din 2 mai 2007.

30. Hotărârea de Guvern nr. 196 din 17 martie 2005 privind aprobarea Strategiei Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale, Publicată în Monitorul Oficial nr. 243 din 23 martie 2005.

31. Hotărârea de Guvern nr. 2295/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a Poliției Comunitare, Publicată în Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2005.

32. Hotărârea de Guvern nr. 1882/ 2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, Publicată în Monitorul Oficial nr. 1032 din 8 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

33. Hotărârea de Guvern nr. 1294/ 2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, Publicată în Monitorul Oficial nr. 849 din 29 decembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

34. Decretul Regal privind standardele de organizare și funcționare a poliției locale din Belgia, din 17 septembrie 2001.

35. Ordinul nr. 3/2013 privind formarea inițială, în anul 2013, în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul circulației rutiere, Publicat în Monitorul Oficial nr. 49 din 22 ianuarie 2013.

36. Ordinul nr. 30 din 06 februarie 2012 privind formarea inițială, în anul 2012, în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul circulației rutiere, Publicat în Monitorul Oficial nr. 99 din 08 februarie 2012.

37. Ordinul nr. 92 din 5 mai 2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine și siguranță publică al poliției locale, Publicat în Monitorul Oficial nr. 342 din 17 mai 2011.

38. Ordinul nr. 54 din 10 martie 2011 privind formarea inițială, în anul 2011, în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul circulației rutiere, Publicat în Monitorul Oficial nr. 179 din 14 martie 2011.

39. Strategia Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale.

40. Strategia M.A.I. de realizare a ordinii și siguranței publice, creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale aprobată prin H.G. nr. 196/2005.

41. Strategia de securitate națională a României, București, 2007.

42. Strategia națională de ordine publică 2010-2013.

43. Planul strategic al Ministerului Administrației și Internelor pentru perioada 2010-2013.

44. Raportul Comisiei de administrație publică de adoptare a proiectului de lege.

45. Programul de guvernare 2013-2016.

46. Circulara Ministerului de Interne Italia nr. 3/1987.

Lucrări de autor

47. Abraham, Pavel, Poliția comunitară – abordări conceptuale și perspective contemporane, Editura Expert, București, 2002.

48. Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti”, Dicționarul Explicativ al limbii române, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009.

49. Academia română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, Editura Univers enciclopedic”, București, 1998.

50. Apostol Tofan, Dana, Drept administrativ, Volumul I, Ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2008.

51. Apstol Tofan, Dana, Instituții administrative europene, Editura C.H. Beck, Colecția Master, București, 2006.

52. Bianu, Eugen, Ordinea – factorul armoniei. Supremația principiului de ordine. Climatul ordinii obștești salutare, Editura Cartea Românească, București, 1945.

53. Butiuc, Constantin, Drept penal – Partea generală, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005.

54. Cârjan, Lazăr, Istoria Poliției Române de la origini până în 1949, Editura Vestala, București, 2000.

55. Crețu, Daniela, Nicu, Adriana, Mara, Daniel, Pedagogie. Formarea inițială a profesorilor, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005.

56. Dușe, Dan-Maniu, Managementul resurselor umane, Ediția a II-a, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2009.

57. Emilian, Radu, Conducerea resurselor umane, Editura Expert, București, 1999.

58. Ionescu, Gheorghe, Cazan, Emil, Negruța, Adina, Management organizațional, Editura Tribuna Economică, București, 2001.

59. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Volumul I, Ediția a IV-a, Editura All Beck, București, 2005.

60. Nicola, Iordan, Drept administrativ, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2007.

61. Nistoreanu, Gheorghe, Păun, Costică, Criminologie, Editura Europa Nova, București, 1996.

62. Parlagi, Anton P., Cristian Iftimoaie, Serviciile publice locale, Editura Economică, București, 2001.

63. Peel, Malcolm, Introducere în management, Editura Alternative, București, 1993.

64. Platon, Republica în Opere V, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986.

65. Prisăcaru, Valentin, Tratat de drept administrativ român. Partea generală, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2006.

66. Prună, Ștefan, Management polițienesc, Editura Sitech, Craiova, 2007.

67. Santai, Ioan, Drept administrativ și știința administrației, Volumul I, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2005.

68. Stanciu, Ion Gh., Măldăreanu, Marin, Poliția locală – Manual de teorie, tactică și proceduri, f.e, f.a.

69. Șerb, Stancu (coord.), Drept polițienesc, Editura Alma Mater, Sibiu, 2007.

70. Șerb, Stancu, Șuteu, Nicolaie Gheorghe, Nicolescu, Cătălin, Părean, Iulia, Elemente de tactică polițienească pentru poliția locală, Volumul I, Editura Salgo, Sibiu, 2011.

71. Șerb, Stancu, Șuteu, Nicolaie Gheorghe, Bălțatu, Sebastian, Șuteu, Nicoleta, Elemente de tactică polițienească pentru poliția comunitară, Volumul I, Editura Alma Mater, Sibiu, 2008.

72. Șerb, Stancu, Șuteu, Nicolaie Ghe., Drăghici, Constantin, Iacob, Adrian, Drept polițienesc, Editura Alma Mater, Sibiu, 2007.

73. Șerb, Stancu și colaboratorii, Drept Polițienesc și Contravențional, Editura Tritonic, București, 2003.

74. Șinca, Florin N., Din istoria Poliției Române, Editura RCR Print, București, 2007.

75. Șinca, Florin N., Din istoria poliției române, Volumul I – Între onoare și obediență, Editura Ministerului de Interne, București, 2000.

76. Șuteu, Nicolaie Gheorghe, Drept polițienesc, Editura Salgo, Sibiu, 2010, p. 73.

77. Șuteu, Nicolaie Gheorghe, Părean, Iulia, Teorie și tactică polițienească, Editura Salgo, Sibiu, 2010.

78. Șuteu, Gheorghe Nicolaie, Teorie și tactică polițienească, Volumul I, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 2008.

79. Vaney, Stephane (coord.), Manual pentru poliția de proximitate, Ediția a doua, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2007.

80. Vedinaș, Verginia, Drept administrativ, Ediția a VI-a revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2011.

81. Vesmaș, Daiana Maura, Drept administrativ – Teoria generală. Organizarea administrației publice, Volumul I, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005.

82. Voicu, Costică, Ungureanu, Georgeta, Studii de criminologie și victimologie, Editura Pro Universitaria, București, 2008.

83. Voicu, Costică, Prună, Ștefan, Managementul organizațional al Poliției, Editura Mediauno, București, 2007.

84. Voicu, Costică, Manualul polițistului comunitar, Editura Cermaprint, București, 2006.

85. Voicu, Costică, Prună, Ștefan, Managementul Poliției, Editura Mediauno, București, 2004.

86. Voicu, Costică, Sandu, Florin, Managementul organizațional în domeniul ordinii publice, Editura Ministerului de Interne, București, 2001.

87. Zlate, Mielu, Tratat de psihologie managerială, Volumul I, Editura Teora București, 2004.

Articole, publicații, lucrări de cercetare

88. Nica, Cristina, Poliția în anii domniei lui Cuza, în Repere cultural-educative – Poliția Română, Colecția Memoria Istoriei, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2010.

89. Nicola, Iordan, Unele considerații privind procesul de regionalizare în România, în Acta Universitatis Lucian Blaga nr. 1/2013, Editura Universul Juridic, București, 2013.

90. Suciu, Ioan P., Argumente pentru construirea „Monumentului eroilor Poliției Române”, în Colecția Memoria Istoriei, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2010.

91. Șuteu, Nicolaie Gheorghe, Istoria reglementărilor în materia ordinii și liniștii publice, în Acta Universitatis Lucian Blaga nr. 2/2010, Editura Universul Juridic, București, 2010.

92. Tudor, Claudia Alexandra, Legislația statelor membre ale UE cu privire la Poliția locală, în Studii și cercetări privind afaceri interne, Nr. 2/2010.

Resurse bibliografice Internet

93. http://www.administratie.ro

94. http://andreivocila.wordpress.com

95. http://www.bursa.ro

96. http://cor.europa.eu/ro/regions/

97. http://www.cotidianul.ro

98. http://www.cotidianul.ro

99. http://www.cultura.mai.gov.ro

100. http://curia.eu.int

101. http://curieruljudiciar.ro

102. http://dexonline.ro

103. http://ebooks.unibuc.ro

104.http://ec.europa.eu/

105. http://www.echr.coe.int

106. http://www.euractiv.ro

107. http://www.federatiasedlex.ro

108. https://www.fundatiadinupatriciu.ro

109. http://www.igpr.ro

110. http://www.infoeuropa.ro

111. http://isop.ro

112. http://www.mai.gov.ro

113. http://makavelliro.wordpress.com

114. http://www.pesurse.ro

115. http://www.politialocala-iasi.ro

116. http://www.politiaromana.ro

117. http://politistlocal.ro

118. http://www.prefecturedepolice.interieur.gouv.fr/

119. http://www.primariaroman.ro

120. http://www.prolex.ro

121. http://www.responsabilitatesociala

122. http://ro.wikipedia.org

123. http://www.scribd.com/

124. http://www.semperlex.ro

125. http://www.snapromania.ro

126. http://www.snppc.ro

127. http://ue.eu.int

128. http://www.voluntariat.ro

BIBLIOGRAFIE:

Acte normative:

1. Constituția României.

2. Codul muncii.

3. Codul general al comunităților teritoriale, Franța.

4. Codul de procedură penală francez.

5. Legea-cadru privind funcționarea poliției municipale italiene nr. 65 din 7 martie 1986, republicată.

6. Legea nr. 163/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010.

7. Legea nr. 155/2010 privind organizarea și funcționarea Poliției Locale, Publicată în Monitorul Oficial nr. 488 din 15 iulie 2010.

8. Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 453 din 25 mai 2006.

9. Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 27 septembrie 2004.

10. Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, Publicată în Monitorul Oficial nr. 1175 din 13 decembrie 2004.

11. Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 577 din 29 iunie 2004.

12. Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, Publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 22 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare.

13. Legea nr. 604/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, Publicată în Monitorul Oficial nr. 462 din 28 iunie 2003.

14. Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Publicată în Monitorul Oficial nr. 494 din 10 iulie 2002.

15. Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, Publicată în Monitorul Oficial nr. 440 din 24 iunie 2002.

16. Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, Publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 9 mai 2002.

17. Legea voluntariatului nr. 195 din 20 aprilie 2001, republicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 25 aprilie 2007.

18. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare.

19. Legea nr. 99-291 din 15 aprilie 1999 privind poliția municipală franceză, republicată.

20. Legea nr. 26 din 22 mai 1993 privind înființarea, organizarea și funcționarea Corpului gardienilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 109 din 28 mai 1993.

21. Legea privind funcția polițienească în Belgia din 5 august 1992, republicată.

22. Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Republicată în Monitorul Oficial nr. 77 din 31.01.2011.

23. Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, Republicată în Monitorul Oficial nr. 888 din 29 septembrie 2004.

24. Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, Publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 8 iulie 1991, cu modificările și completările ulterioare.

25. Legea forțelor de securitate și de poliție spaniole nr. 2 din 13 martie 1986, republicată.

26. Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Publicată în Monitorul Oficial nr. 309 din 9 mai 2007.

27. Hotărârea de Guvern nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale, Publicată în Monitorul Oficial nr. 882 din 29 decembrie 2010.

28. Hotărârea de Guvern nr. 1040/2010 pentru aprobarea Strategiei naționale de ordine publică 2010-2013, Publicată în Monitorul Oficial nr. 721 din 28 octombrie 2010.

29. Hotărârea de Guvern nr. 381 din 25 aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Publicată în Monitorul Oficial nr. 287 din 2 mai 2007.

30. Hotărârea de Guvern nr. 196 din 17 martie 2005 privind aprobarea Strategiei Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale, Publicată în Monitorul Oficial nr. 243 din 23 martie 2005.

31. Hotărârea de Guvern nr. 2295/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a Poliției Comunitare, Publicată în Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2005.

32. Hotărârea de Guvern nr. 1882/ 2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, Publicată în Monitorul Oficial nr. 1032 din 8 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

33. Hotărârea de Guvern nr. 1294/ 2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, Publicată în Monitorul Oficial nr. 849 din 29 decembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

34. Decretul Regal privind standardele de organizare și funcționare a poliției locale din Belgia, din 17 septembrie 2001.

35. Ordinul nr. 3/2013 privind formarea inițială, în anul 2013, în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul circulației rutiere, Publicat în Monitorul Oficial nr. 49 din 22 ianuarie 2013.

36. Ordinul nr. 30 din 06 februarie 2012 privind formarea inițială, în anul 2012, în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul circulației rutiere, Publicat în Monitorul Oficial nr. 99 din 08 februarie 2012.

37. Ordinul nr. 92 din 5 mai 2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine și siguranță publică al poliției locale, Publicat în Monitorul Oficial nr. 342 din 17 mai 2011.

38. Ordinul nr. 54 din 10 martie 2011 privind formarea inițială, în anul 2011, în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul circulației rutiere, Publicat în Monitorul Oficial nr. 179 din 14 martie 2011.

39. Strategia Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale.

40. Strategia M.A.I. de realizare a ordinii și siguranței publice, creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale aprobată prin H.G. nr. 196/2005.

41. Strategia de securitate națională a României, București, 2007.

42. Strategia națională de ordine publică 2010-2013.

43. Planul strategic al Ministerului Administrației și Internelor pentru perioada 2010-2013.

44. Raportul Comisiei de administrație publică de adoptare a proiectului de lege.

45. Programul de guvernare 2013-2016.

46. Circulara Ministerului de Interne Italia nr. 3/1987.

Lucrări de autor

47. Abraham, Pavel, Poliția comunitară – abordări conceptuale și perspective contemporane, Editura Expert, București, 2002.

48. Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti”, Dicționarul Explicativ al limbii române, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009.

49. Academia română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, Editura Univers enciclopedic”, București, 1998.

50. Apostol Tofan, Dana, Drept administrativ, Volumul I, Ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2008.

51. Apstol Tofan, Dana, Instituții administrative europene, Editura C.H. Beck, Colecția Master, București, 2006.

52. Bianu, Eugen, Ordinea – factorul armoniei. Supremația principiului de ordine. Climatul ordinii obștești salutare, Editura Cartea Românească, București, 1945.

53. Butiuc, Constantin, Drept penal – Partea generală, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005.

54. Cârjan, Lazăr, Istoria Poliției Române de la origini până în 1949, Editura Vestala, București, 2000.

55. Crețu, Daniela, Nicu, Adriana, Mara, Daniel, Pedagogie. Formarea inițială a profesorilor, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005.

56. Dușe, Dan-Maniu, Managementul resurselor umane, Ediția a II-a, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2009.

57. Emilian, Radu, Conducerea resurselor umane, Editura Expert, București, 1999.

58. Ionescu, Gheorghe, Cazan, Emil, Negruța, Adina, Management organizațional, Editura Tribuna Economică, București, 2001.

59. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Volumul I, Ediția a IV-a, Editura All Beck, București, 2005.

60. Nicola, Iordan, Drept administrativ, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2007.

61. Nistoreanu, Gheorghe, Păun, Costică, Criminologie, Editura Europa Nova, București, 1996.

62. Parlagi, Anton P., Cristian Iftimoaie, Serviciile publice locale, Editura Economică, București, 2001.

63. Peel, Malcolm, Introducere în management, Editura Alternative, București, 1993.

64. Platon, Republica în Opere V, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986.

65. Prisăcaru, Valentin, Tratat de drept administrativ român. Partea generală, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2006.

66. Prună, Ștefan, Management polițienesc, Editura Sitech, Craiova, 2007.

67. Santai, Ioan, Drept administrativ și știința administrației, Volumul I, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2005.

68. Stanciu, Ion Gh., Măldăreanu, Marin, Poliția locală – Manual de teorie, tactică și proceduri, f.e, f.a.

69. Șerb, Stancu (coord.), Drept polițienesc, Editura Alma Mater, Sibiu, 2007.

70. Șerb, Stancu, Șuteu, Nicolaie Gheorghe, Nicolescu, Cătălin, Părean, Iulia, Elemente de tactică polițienească pentru poliția locală, Volumul I, Editura Salgo, Sibiu, 2011.

71. Șerb, Stancu, Șuteu, Nicolaie Gheorghe, Bălțatu, Sebastian, Șuteu, Nicoleta, Elemente de tactică polițienească pentru poliția comunitară, Volumul I, Editura Alma Mater, Sibiu, 2008.

72. Șerb, Stancu, Șuteu, Nicolaie Ghe., Drăghici, Constantin, Iacob, Adrian, Drept polițienesc, Editura Alma Mater, Sibiu, 2007.

73. Șerb, Stancu și colaboratorii, Drept Polițienesc și Contravențional, Editura Tritonic, București, 2003.

74. Șinca, Florin N., Din istoria Poliției Române, Editura RCR Print, București, 2007.

75. Șinca, Florin N., Din istoria poliției române, Volumul I – Între onoare și obediență, Editura Ministerului de Interne, București, 2000.

76. Șuteu, Nicolaie Gheorghe, Drept polițienesc, Editura Salgo, Sibiu, 2010, p. 73.

77. Șuteu, Nicolaie Gheorghe, Părean, Iulia, Teorie și tactică polițienească, Editura Salgo, Sibiu, 2010.

78. Șuteu, Gheorghe Nicolaie, Teorie și tactică polițienească, Volumul I, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 2008.

79. Vaney, Stephane (coord.), Manual pentru poliția de proximitate, Ediția a doua, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2007.

80. Vedinaș, Verginia, Drept administrativ, Ediția a VI-a revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2011.

81. Vesmaș, Daiana Maura, Drept administrativ – Teoria generală. Organizarea administrației publice, Volumul I, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005.

82. Voicu, Costică, Ungureanu, Georgeta, Studii de criminologie și victimologie, Editura Pro Universitaria, București, 2008.

83. Voicu, Costică, Prună, Ștefan, Managementul organizațional al Poliției, Editura Mediauno, București, 2007.

84. Voicu, Costică, Manualul polițistului comunitar, Editura Cermaprint, București, 2006.

85. Voicu, Costică, Prună, Ștefan, Managementul Poliției, Editura Mediauno, București, 2004.

86. Voicu, Costică, Sandu, Florin, Managementul organizațional în domeniul ordinii publice, Editura Ministerului de Interne, București, 2001.

87. Zlate, Mielu, Tratat de psihologie managerială, Volumul I, Editura Teora București, 2004.

Articole, publicații, lucrări de cercetare

88. Nica, Cristina, Poliția în anii domniei lui Cuza, în Repere cultural-educative – Poliția Română, Colecția Memoria Istoriei, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2010.

89. Nicola, Iordan, Unele considerații privind procesul de regionalizare în România, în Acta Universitatis Lucian Blaga nr. 1/2013, Editura Universul Juridic, București, 2013.

90. Suciu, Ioan P., Argumente pentru construirea „Monumentului eroilor Poliției Române”, în Colecția Memoria Istoriei, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2010.

91. Șuteu, Nicolaie Gheorghe, Istoria reglementărilor în materia ordinii și liniștii publice, în Acta Universitatis Lucian Blaga nr. 2/2010, Editura Universul Juridic, București, 2010.

92. Tudor, Claudia Alexandra, Legislația statelor membre ale UE cu privire la Poliția locală, în Studii și cercetări privind afaceri interne, Nr. 2/2010.

Resurse bibliografice Internet

93. http://www.administratie.ro

94. http://andreivocila.wordpress.com

95. http://www.bursa.ro

96. http://cor.europa.eu/ro/regions/

97. http://www.cotidianul.ro

98. http://www.cotidianul.ro

99. http://www.cultura.mai.gov.ro

100. http://curia.eu.int

101. http://curieruljudiciar.ro

102. http://dexonline.ro

103. http://ebooks.unibuc.ro

104.http://ec.europa.eu/

105. http://www.echr.coe.int

106. http://www.euractiv.ro

107. http://www.federatiasedlex.ro

108. https://www.fundatiadinupatriciu.ro

109. http://www.igpr.ro

110. http://www.infoeuropa.ro

111. http://isop.ro

112. http://www.mai.gov.ro

113. http://makavelliro.wordpress.com

114. http://www.pesurse.ro

115. http://www.politialocala-iasi.ro

116. http://www.politiaromana.ro

117. http://politistlocal.ro

118. http://www.prefecturedepolice.interieur.gouv.fr/

119. http://www.primariaroman.ro

120. http://www.prolex.ro

121. http://www.responsabilitatesociala

122. http://ro.wikipedia.org

123. http://www.scribd.com/

124. http://www.semperlex.ro

125. http://www.snapromania.ro

126. http://www.snppc.ro

127. http://ue.eu.int

128. http://www.voluntariat.ro