Locul Si Rolul Politiei In Sistemul Organelor Statului de Drept

CAPITOLUL I
Locul și rolul poliției în sistemul organelor

Statului de drept

Considerații generale

Schimbări de natură calitativă au început să aibă loc în activitatea poliției române, după revoluția din Decembrie 1989. Aceste schimbări sunt unele în bine și continue, conform tendințelor de stabilizare a vieții economice, politice și sociale. Astfel, poliția a devenit o instituție din ce în ce mai eficient și bine văzut al statului de drept.

Guvernul și Parlamentul României s-au implicat pentru a acorda prioritate punerii bazelor unui nou cadru legislativ. Prin acesta s-a definit și deliminar clar locul, rolul, structura organizatorică și atribuțiile Ministerului Administrației și Internelor ca fiind instituție centrală de specialitate a Administrației Publice.

Primul lucru care a fost făcut a fost eliminarea acelor elemente care au fost compromise în regimul comunist, ordinul prin care instituția a fost depolitizată, apoi măsurile organizatorice și de educație realizate ca să se alinieze la standardele internaționale.

Au fost adoptate Legea nr. 40/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Decretul lege nr. 10/1990 privind regimul pașapoartelor și al călătoriilor în străinătate, Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea poliției.

Cadrul legal de funcționare al Poliției Române

Cadrul juridic care are în vedere activitatea Poliției Române este dat de Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 cu privire la organizarea și funcționarea Poliției Române. Noul Statut al polițistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002, completează și detaliază dispozițiile privind desfășurarea, în limitele și conform legii, a acestei activități pusă în slujba comunității.

Astfel, articolul 1 al acestei legi, statuează că polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă de regulă uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.

Dispozițiile care fac referire la activitatea desfășurată de poliție au fost completate cu legi speciale care au ca scop împiedicarea unui anumit tip de infracționalitate.

După Decembrie 1989 s-a acordat atenție sporită modificării și completării Codului Penal și Codului de Procedură Penală, protecției agentului sub acoperire, a martorului și a datelor, Legii Administrației publice locale, a legii privind combaterea crimei organizate, dar și a legii privind combaterea infracțiunilor comise prin mijloacele tehnologiei de vârf.

Încă din anul 1998, au existat politicieni care au cerut ca poliția să fie demilitizată. Acest proces s-a desfășurat în anul 2002, fiind necesar în procesul de integrare a României în Uniunea Europeană. Ca urmare, meseria de polițist a fost redefinită și introdusă în nomenclatorul de meserii din România.

1.3.Organizarea Poliției Române

Unitatea centrală a poliției, care are personalitate juridică și competență teritorială generală este Inspectoratul General al Poliției Române. Acesta conduce, îndrumă și controlează activitatea de poliție, desfășoară activități de investigare și de cercetare a infracțiunilor grave, care fac parte crimei organizate, investighează criminalitatea economico-financiară sau bancară.

Inspectoratul General al Poliției Române are în structura sa organizatorică următoarele direcții generale, direcții, servicii și birouri înființate prin ordin al ministrului administrației și internelor:

Direcția Cabinet

Direcția Financiară

Direcția Management Resurse Umane

Direcția Control Intern

Centrul Operațional

Centrul de Cooperare Polițienească Internațională

Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor

Serviciul Afaceri Europene, Programe și Relații Internaționale

Oficiul Juridic

Direcția de Ordine Publică

Direcția Rutieră

Direcția de Poliție Transporturi

Direcția de Investigații Criminale

Direcția de Investigare a Fraudelor

Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

Direcția de Combatere a Crimei Organizate

Direcția Operațiuni Speciale

Structura de securitate

Direcția Comunicații și Tehnologia Informației

Direcția de Logistică

Inspectoratul General al Poliției Române are în subordine nemijlocită următoarele:

Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă

Institutul de Criminalistică

Oficiul Național pentru Protecția Martorilor

Revista Poliția Română

Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității

Serviciul Administrativ

Serviciul Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale

Un exemplu de organizare a unei direcții din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, este prezentat în Anexa nr. 1.

Odată cu demilitarizarea Poliției Române, gradele militare ale polițiștilor au fost echivalate cu gradele profesionale, la data intrării în vigoare a legii, conform pregătirii și studiilor fiecăruia, cu menținerea drepturilor câștigate anterior, după cum urmează:

Ofițerii de poliție:

sublocotenent, devine subinspector de poliție;

locotenent, devine inspector de poliție;

căpitan, devine inspector principal de poliție;

maior, devine subcomisar de poliție;

locotenent colonel, devine comisar de poliție;

colonel, devine comisar șef de poliție;

general de brigadă, devine chestor de poliție;

general-maior, devine chestor principal de poliție;

general-locotenent, devine chestor șef adjunct de poliție;

general, devine chestor șef de poliție.

Agenții de poliție:

maistru militar clasa a IV-a și sergent major, devine agent de poliție;

maistru militar clasa a III-a și plutonier, devine agent principal de poliție;

maistru militar clasa a II-a și plutonier major, devine agent șef adjunct de poliție;

maistru militar clasa I și plutonier adjutant, devine agent șef de poliție;

maistru militar principal și plutonier adjutant șef, devine agent șef principal de poliție.

Modele însemnelor de grad ale personalului Poliției Române sunt prezentate în Anexa nr. 2.

1.4. Locul poliției în sistemul organelor statului de drept

Conform Legii nr. 40/1990 cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, acesta din urmă este organul central al puterii executive care exercită conform legii, atribuțiile ce îi revin cu privire la respectarea ordinii publice, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a avutului public și privat, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, contribuind prin aceasta la realizarea unei societăți democratice în România, la apărarea independenței, suveranității naționale și integrității teritoriale.

Ministerul Administrației și Internelor are atât atribuții specifice cu privire la apărarea valorilor fundamentale ale statului, cât reprezintă și organismul principal al apărării ordinii publice și a patrimoniului național.

Articolul 117 din Constituția României subliniază faptul că atât poliția cât și alte compartimente asemănătoare se supun în exclusivitate voinței poporului pentru a garanta suveranitatea, independența și unitatea statului, integritatea teritoriașă a țării și a democrației constituționale.

Acest minister asigură în activitatea sa aplicarea decretelor, hotărârilor Guvernului și ale Consiliului suprem de Apărare a Țării.

Ministerul Administrației și Internelor colaborează cu celelalte ministere și organe centrale și locale, cu unități economice și sociale și alte organizații cu care se sprijină, pentru a-și îndeplini atribuțiile.

În contextul actualelor orientări privind alinierea cât mai rapidă a României la standardele internaționale în domeniul respectării drepturilor omului și având în vedere locul și rolul poliției și a celorlalte formațiuni ale Ministerului Administrației și Internelor în protecția persoanei umane și a bunurilor acesteia, s-a întreprins un complex de măsuri pentru crearea unor structuri adecvate, menită să asigure cunoașterea și aplicarea corectă a reglementărilor interne și internaționale în materia drepturilor omului.

Referitor la activitatea organelor Ministerului Administrației și Internelor au fost elaborate proiecte de lege. Acestea au fost înaintate Parlamentului pentru ca legislația română să fie aliniată la standardele internaționale, din care amintim:

Declarația Universală a Drepturilor Omului;

Convenția O.N.U privind Drepturile Cetățenești și Politice;

Convenția Europeană a Drepturilor Omului;

Declarația privind apărarea tuturor persoanelor împotriva torturii;

Codul de conduită și comportare a polițiștilor adoptat de Adunarea Generală a O.N.U. în decembrie 1979.

S-a format Comitetul pentru dreptul umanitar și drepturile omului în cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Acesta are ca rol inițierea și participarea la reuniuni și acțiuni interne sau internaționale, dar și de a prezenta propuneri pentru aplicarea normelor juridice în cadrul activității unităților Ministerului Administrației și Internelor.

1.5. Rolul poliției în sistemul organelor statului de drept

Dupa 1989, în procesul de înnoire a societății românești a fost inclusă și Poliția Română. Încă din antichitate, filosoful Aristotel a evaluat rolul poliției: „Poliția, care asigură ordinea și autoritatea în cetate, rămâne primul și cel mai mare dintre toate bunurile”.

În urma tuturor schimbărilor și reevaluărilor care au avut loc în societatea noastră de dupa Decembrie 1989, trebuie să aibă loc o reconsiderare a menirii civice și sociale a poliției române. Aceasta trebuie să dovedească faptul că este un adevărat factor de stabilitate și echilibru, de protecție socială, care garantează drepturile și libertățile cetățenilor.

Poliția are ca scopuri protejarea vieții, a integrității corporale, a sănătății umane, libertatea și demnitatea acesteia, proprietatea privată, astfel devenind un factor vital în asigurarea exercitării drepturilor fundamentale ale omului. Din acest lucru putem trage concluzia că între activitatea poliției și drepturilor umane există o legătură puternică și importantă.

În altă ordine de idei, cetățenii trebuie să aibă siguranța că poliția nu abuzează de competența pe care legea i-o acordă. Astfel, poliția trebuie să demonstreze că își realizează datoriile în conformitate cu legea, că apără drepturile fundamentale ale omului.

Ca instituție a statului de drept, poliția apără ordinea interioară a statului și trebuie să fie fidelă atât fiecărui cetățean în parte, cât și întregii populației. Astfel, una din primele măsuri întreprinse a fost depolitizarea totală a poliției. Așa s-a impulsionat procesul de integrare a poliției în cadrul noilor structuri democratice.

Poliția are un rol bine definit în statul de drept și orice acțiune pe care o desfășoară trebuie realizată numai în conformitate cu legea.

Elementele de fond care duc la buna desfășurare a activității polițistului sunt comportarea și pregătirea acestora. Acesta trebuie să aibă un comportament echitabil, în sensul că trebuie atât să înțeleagă, cât să și accepte principiile etice care îi cer să fie corect față de toate categoriile de persoane, indiferent de rasă, orientare sexuală, religie sau poziție socială.

Conduita polițistului în tot ceea ce întreprinde trebuie să aibă un caracter preventiv de apărare a oamenilor. În articolul 4 din Codul de etică pentru polițiști se arată că polițiștii trebuie să-și îndeplinească întotdeauna sarcinile ce le revin conform legii servind comunitatea și apărând toate persoanele împotriva actelor ilegale, potrivit înaltului grad de responsabilitate pe care-l reclamă profesia lor.

În întreaga activitate de poliție, trebuie evitate abuzurile de orice natură. Înlăturarea abuzurilor și a oricăror greșeli care pun în lumină nefavorabilă poliția se realizează cu tact, cu inteligență, cu mult profesionalism. Trebuie făcută o delimitare precisă între actul abuziv de încălcare a legii de polițiști și acțiunea la care îl obligă profesia. Pentru a evita acte de acest gen, este nevoie de lege și de organizarea aplicării acesteia, iar cei ce sunt aleși să aplice legea trebuie selecționați cu atenție din rândul unor oameni cu înalte calități morale, cu o pregătire adecvată de specialitate, în măsură să-și realizeze îndatoririle în mod corect.

Pentru realizarea activității polițienești, omului legii îi sunt conferite putere și autoritate. Acesta nu trebuie să abuzeze de ele, că să le exercitate în conformitate cu legea. Poliția nu trebuie să fie atribuită nici unei politici, fie ea de dreapta sau de stânga, ci să fie considerată o forță unitară aflată în slujba cetățenilor.

Drepturile și obligațiile poliției trebuie să fie clar definite pentru a fi cunoscute și înțelese atât de către cetățeni, cât și de polițiști. Situația aceasta este abordată în Convenția europeană a drepturilor omului care specifică că și polițiștii sunt protejați ca orice cetățean de altfel, în exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale. Este adevărat că polițiștii au drepturi suplimentare față de alți cetățeni, însă acestea le sunt conferite cu scopul precis de a-și îndeplini atribuțiile ce le au. Pot să le exercitate doar în conformitate cu legea, cât aceasta le permite, depășirea limitelor impuse de lege se numește abuz.

În declarația privind poliția, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei prin rezoluția 690 din 1979, se prevede că un cadru al Ministerului Administrației și Internelor are obligația să nu țină seama de ordine care îi cer să efectueze exerciții sumare, torturi și alte forme de tratament sau pedepse inumane sau degradante.

Poliția nu este o lege prin ea însăși, polițiștii sunt cei care servesc aplicarea legii. Măiestria exercitării actului polițienesc constă în aceea că el se desfășoară sub auspiciile instrumentelor juridice internaționale și a celor interne, precum și cu respectarea drepturilor omului, la nevoie folosindu-se forța dar în mod corect și legal.

Indiferent de sistemul politic și de forma de guvernământ, instituția poliției este extrem de necesară. La această concluzie s-a ajuns unanim, în ciuda faptului că încă există păreri controversate în ceea ce privește rolul poliției.

CAPITOLUL II
PRINCIPALELE ATRIBUȚII ALE ORGANELOR DE POLIȚIE

Codul de conduită pentru responsabilii cu aplicarea legii exprimă clar în articolul 1 faptul că: „polițiștii trebuie să-și îndeplinească întotdeauna sarcinile ce le revin conform legii, servind comunitatea și apărând toate persoanele, împotriva actelor ilegale, potrivit înaltului grad de responsabilitate pe care reclamă profesia lor”.

În urma acestui articol din Codul de conduită pentru responsabilii cu aplicarea legii putem sublinia că în categoria polițiștilor fac parte absolut toți oamenii legii, atât numiți, cât și aleși care manifestă puteri polițienești, în special cele de a reține și de a aresta. Acest lucru se aplică și în țările unde o parte din aceste puteri ale poliției sunt manifestate de autoritățile militare, fie ele în uniformă sau nu sau de către puterile de siguranță ale statului. Și în acest caz, definiția pentru polițist este corectă și valabilă și pentru aceștia, întrucât definiția face referire în primul rând la complexul de atribuții pe care îl au.

Codul de conduită face referire prin articolul 2 în mod special la faptul că „în îndeplinirea îndatoririlor polițiștii vor respecta și apăra demnitatea umană și vor încuraja drepturile omului față de toate persoanele”.

Acest serviciu prestat pentru comunitate ține cont de includerea abordării de asistență membrilor comunității, care din motive diverse de urgență personală, economică, socială sau din alte motive au nevoie imediată de ajutor. Trebuie precizat faptul că acțiunile poliției nu sunt reprezentate numai de actele de violență, jaf și rănire. Ele se întind la toată gama de probleme care fac obiectul legii penale din țările de referință.

Așa cum se cunoaște, protecția juridică a drepturilor omului se realizează atât prin instrumentele juridice internaționale, cât și prin normele dreptului intern, care trebuie să-l apere pe cetățean în toate împrejurările.

Respectarea demnității umane și încurajarea drepturilor omului în activitatea de poliție reprezintă următoarele chestiuni:

O primă chestiune care trebuie abordată și înțeleasă este componența pe care o are poliția, pornind de la acțiunea agentului de ordine sau de circulație care constată producerea unei contravenții, până la actul prin care se imobilizează și se reține un infractor periculos. Între aceste limite de activități polițienești, mai există numeroase alte activități care au loc potrivit Codului de procedură penală. În toate activitățile întreprinse de poliție conduita trebuie să aibă anumite caracteristici, și anume: să fie plină de respect, de solicitudine, iar în unele cazuri fermă, dar fără să fie încălcată demnitatea umană.

În sensul activităților polițienești, încurajarea și susținerea, respectarea drepturilor omului față de toate persoanele, se referă la acea misiune nobilă de apăra victimele oricăror infracțiuni, deoarece în acest mod se exercită un act deosebit de important, de profunzime, în sensul garantării libertății persoanei în toată complexitatea problematicii ei (dreptul la viață, integritate corporală, protecția bunurilor, etc.). De aici ajungem la concluzia că pentru realizarea acestui lucru trebuie neapărat să fie cunoscute și înțelese noțiunile de bază cu privire la dreturile omului.

2.1. Atribuții privind asigurarea respectării legilor, a ordinii și a liniștii publice

Pentru ca un stat să funcționeze ca unul de drept și democratic trebuie să existe un cadru normatic adecvat, astfel evitându-se încălcarea frecventă a ordinii și a liniștii publice. Astfel, orice țară dispune de drepturi, dar și de obligații privind adoptarea măsurilor pe care le consideră necesare în acest domeniu.

Ministerul Administrației și Internelor se îngrijește să stabilească potrivit legii, măsuri pentru apărarea vieții, a integrității corporale dar și a libertății persoanelor, a bogăției publice, dar și private, a celorlalte drepturi și interese ale cetățenilor, grupurilor sociale și ale statului.

Viața, integritatea corporală, libertatea individului, a bogăției publice și private, celelalte drepturi și interese legitime ale cetățenilor, ale grupurilor sociale și ale statului sunt valori primordiale ale societății și reprezintă prima atribuție în înscrierea unor asemenea prevederi.

Obligația de a organiza, de a controla și de a îndruma activitatea de supraveghere la păstrarea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială reprezintă o altă atribuție pe care o are Ministerul Administrației Internelor. Într-o încercare de operaționalizare, se poate sublinia importanța deosebită ce revine organizării acestei activități care, printre altele, implică o concepție foarte clară în domeniu, repartizarea și folosirea judicioasă a propriilor forțe și mijloace disponibile, în raport de realitățile vieții sociale și evoluția situației operative.

Concomitent, atribuția de referință este cea de a realiza activități sistematice de control și de îndrumare asupra modului în care organele și unitățile din subordine își îndeplinesc propriile obligații și sarcini ce le au potrivit legii pentru întărirea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială.

Obligația pe care o are Ministerul Administrației și Internelor este aceea de a conduce, dar și de a coordona activitatea organelor și unităților din subordine, pentru a crește eficiența cooperării lor cu alte puteri ale statului care participă la înfrânarea actelor de violență și de a restabili ordinea de drept încălcată.

În momentul în care cadrum democratic este creat și asigură posibilitatea exercitării drepturilor libertăților cetățenești într-o gamă largă de forme și modalități, o nouă atribuție capătă o importanță din ce în ce mai mare. Este vorba de stabilirea potrivit legii a măsurilor care sunt necesare desfășurării normale a adunărilor și manifestărilor publice, fără a ține cont cine sunt inițiatorii și organizatorii lor.

Societatea consideră ca având valori extrem de importante lucruri precum bunurile materiale realizate de agenți economici diferiți, dar și scopurile, obiectivele cu adevărat importante pentru buna desfășurarea a economiei naționale și a statului de drept. Îndrumarea și controlul organizării și funcționării pazei acestor bunuri, precum și organizarea nemijlocită a pazei obiectivelor de importanță deosebită, date în competență, este o atribuție a Ministerului Administrației și Internelor, căreia trebuie să i se acorde atenția cuvenită.

Ministerul de Administrație și Internelor are în componență ca atribuție organizarea activității care are loc prin mijloace specifice pentru cunoașterea, prevenirea și combaterea faptelor ilegale ale persoanelor despre care au date sau indicii cu privirea la pregătirea acestora de a comite infracțiuni sau deja comise. Acest lucru a pornind de la premisa potrivit căreia acest fenomen infracțional este unul anormal din punct de vedere sociologic, atât existențial, cât și ca dimensiune și structură.

Odată ce a fost încălcată legea, se declanșează o serie largă de activități pentru constatarea acesteia și efectuarea cercetării pentru a dovedi acest lucru; pentru a urmări, a prinde și a trage la răspundere autorii infracțiunii de către instanțele de judecată. În aceste activități se includ și efectuarea investigațiilor, a constatărilor tehnico-științifice și a altor activități specifice.

Un grupaj important de atribuții se concentrează pe linia controlării, îndrumării, sprijinirii și supravegherii unor activități de resortul strict al poliției, așa cum sunt cele referitoare la modul de funcționare al locurilor de reținere și arest preventiv organizate în sistemul propriu, acțiunile specifice în domeniul transporturilor feroviare, navale și a celor de pază și apărare a localurilor, misiunilor displozive, și al produselor și substanțelor toxice, radioactive și stupefiante, la îmbunătățirea circulației rutiere, prevenirea și combaterea infracțiunilor și contravențiilor de această natură, la regimul evidenței populației și eliberarea actelor de identitate, la cazierul judiciar.

Alte atribuții vizează stabilirea măsurilor pentru însoțirea trenurilor specializate și executarea serviciului de pază și ordine în gări, triaje de căi ferate, aerogări și porturi, precum și a celor de pază și apărare a localurilor misiunilor diplomatice și a unor agenții și reprezentanțe economice străine. O atribuție distinctă se referă la coordonarea activității tuturor unităților din subordine care participă la prevenirea, neutralizarea și lichidarea actelor teroriste și de diversiune întreprinse împotriva României.

Această coordonare se extinde și în condițiile participării efectivelor din subordine, în cooperare cu trupe ale Ministerului Apărării Naționale, unități de apărare civilă și alte organe prevăzute de lege, conform protocoalelor de cooperare semnate în acest sens, la activitățile de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, calamități naturale și catastrofe și de limitare și înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente.

2.2. Atribuții privind activitatea de pașapoarte și poliție de frontieră

În principal, aceste atribuții se ocupă cu organizarea și asigurarea activității de eliberare a actelor de trece a frontierei de stat. Acest lucru se întâmplă conform prevederilor legii, a tratatelor și a convențiilor internaționale unde statul român este parte comppnentă.

Alte activități la care se referă aceste atribuții sunt:

Controlul documentelor de trecere a frontierei de stat a României în punctele de control pentru trecerea graniței, atât a persoanelor, cât și a mijloacelor de transport

Organizarea, îndrumarea și controlul ținerii în evidență a străinilor aflați pe teritoriul României

Eliberarea documentelor care certifică identitatea celor care locuiesc în țară dar și în acele cazuri care au fost determinate de lege, cu reședință în România

2.3. Atribuții privind paza și supravegherea frontierei de stat

Aceste atribuții au în vedere următoarele activități:

Încadrarea aparatului cu personalul necesar și adecvat

Formarea și perfecționarea resurselor umane

Înființează și organizează unități de învățământ specifice, școli pentru pregătirea agenților de poliție și subofițerilor, centre de instrucție și cursuri specifice

Perfecționarea pregătirii de specialitate este asigurată unitar

Asigură partea tehnică, materială, medicală și economică activității pe care o organizează și coordonează, precum și cercetarea științifică pentru realizarea mijloacelor specifice activității

În urma acestor activități, legea specifică alte atribuții care au rolul de a urmări dotarea cu materialele și mijloacele necesare, de a stabili normele de dotare și consum pentru armament, muniție și tehnică de luptă, atribuții care vizează elaborarea și controlarea activităților economice a ordonatorilor de credite.

2.4. Punctele de incidență ale poliției cu cetățenii

Per ansamblu, Poliția Română se bucură de o reputație bună în rândul populației. Însă nu întotdeauna totul este miere, existând în anumite zile neînțelegeri privind activitatea desfășurată de către poliție. Există un număr destul de mare de cetățeni care își pun întrebarea: “Ce face poliția exact pentru a ne proteja?”. De aceea, activitățile întreprinse de către poliție ar trebui să fie cunoscute mai bine.

Comunicarea cu populația civilă, atât în ceea ce privește instituțiile parteneriale, cât și populația, a constituit obiectul unei noi stimulări pentru toți cei implicați.

Una din calitățile profesionale pe care un polițist trebuie să o aiba pentru a-și desfășura activitățile sale de zi cu zi este comunicarea, să știe să comunice cu cetățenii. Este esențial ca un polițist să știe să își explice, dar și să își motiveze acțiunile și să aibă o relație strânsă cu populația.

În această meserie, cea de polițist, situațiile profesionale care apar zi de zi sunt variate și imprevizibile. De aceea, pentru a putea să le facă față, polițistul trebuie să aibă un cumul de cunoștințe profesionale, de cultură generală, dar și o experiență de viață și profesională care să îl ajute să rezolve în timp scurt, rapid situațiile acestea imprevizibile care apar.

Fără îndoială, în domeniul relațiilor în care polițistul întră în legătură cu publicul observăm, de altfel fără surpriză, că aproape în totalitate acestea au un caracter oficial. Cetățenii au nevoie de sprijinul și îndrumarea polițistului tot timpul, fără să țină cont că acesta este în serviciu sau nu, iar doleanțele, reclamațiile ori sesizările lor se cer rezolvate, dacă nu pe loc, cel puțin în scurt timp.

Personalitatea complexă și constructivă a polițistului se poate verifica cu certitudine în domeniul relațiilor cu comunitatea. Este necesară o evaluare a personalității polițistului deoarece în această meserie aceștia se întâlnesc cu situații, dar și cu persoane și solicitări care mai de care mai diferite, cu cereri atât lipsite de valoare, dar și de excepție, va fi solicitat în cazul unor situații critice, dificile, riscante, dar și lipsite de violență.

În orice situație în care este solicitat, acesta trebuie să dea curs cererii cetățeanului, cu corectitudine și să ia măsurile necesare pentru a rezolva problemele ce ăi ies în întâmpinare. În acest fel polițistul își onorează datoria pe care o are în slujba binelui public, va crea și cultiva relații de cooperare cu cetățenii.

Este de la sine înțeles că o conduită corectă în relațiile cu publicul este atât rezultatul învățării, cât și al experienței personale. Desigur, nu totul se poate învăța din cărți, dar nici din experiență singulară. Pregătirea teoretică îmbinată cu cea practică se vor reflecta asupra întregii activități de relații cu publicul prin sporirea posibilităților profesionale, a capacităților fiecărui polițist în confruntarea cu situațiile critice ce le va întâlni.

24 de ore din 24 se desfășoară, în practică, relațiile oficiale dintre poliție și public, fără a se întrerupe. Situațiile care dau naștere nevoii acestei relații sunt diverse și multe, dar toate subliniază necesitatea colaborării strânse dintre poliție și public.

Indiferent de compartimentul în care își desfășoară activitatea, se deosebesc șase situații tip în care polițiștii pot intra în relații cu cetățenii: primirea publicului; ajutorul și asistența acordată victimei; culegerea de informații; notificarea infracțiunii; intervenția la locul unui conflict; răspunsul față de agresiunea verbală.

O analiză mai atentă a acestora demonstrează că pot fi puse în evidență două particularități:

Primirea publicului, ajutorul și asistența acordată victimei, culegerea de informații sunt situații de cerere;

Notificarea infracțiunii, intervenția la locul unui conflict și răspunsul la agresiunea verbală sunt situații de opoziție.

În cazul primelor, este recomandat să se amelioreze practica, în cazul celorlalte să se intervină asupra derulării situației. Obiectivul general este ca polițistul să adopte comportamente care să tindă la evitarea conflictelor inutile, satisfăcând în același timp și interesul general.

Rezumând obiectivele pe care polițistul trebuie să le aibă în vedere în relația sa cu publicul se poate aprecia că acesta va acționa astfel:

În situațiile de cerere, polițistul trebuie să fie capabil:

să aibă o atitudine de ascultare care să favorizeze situațiile de încredere;

să exprime un răspuns accesibil, exact și satisfăcător;

să determine timpul de așteptare în raport de urgență și nevoi;

să se arate dornic de a da o imagine de marcă serviciului său;

să conducă o conversație;

să se situeze pe poziția de observator;

să manifeste în atitudine, expresie și acțiuni de interes satisfăcător, vis-a-vis de persoane;

să-și stăpânească propria emotivitate;

În situațiile de opoziție:

să se situeze în materialitatea faptelor, referindu-se la interesul general;

să analizeze situațiile, reacțiile de apărare;

să deplaseze pe moment obiectul conflictual,tratându-l din punct de vedere al consecințelor și nu al cauzelor;

să adopte a atitudine non-conflictuală;

să facă să înceteze cauzele agresiunii sau să le reprime

În legătură cu conduita polițistului în relațiile oficiale cu publicul s-ar putea ridica două probleme:

1. Când relația s-a născut din inițiativa publicului:

În orice situațiile sale ca om al legii, polițistul trebuie să dea dovadă de politețe, de o conduită ireproșabilă, în special atunci când trebuie să creeze o relație, să primească o cerere, să elibereze un document sau când cineva îi solicită ajutorul.

În aceste situații, când se pot comite greșeli, abateri de la cerințele corecte, civilizate, care evident atrag aprecieri defavorabile, este imperios necesar a se avea în vedere următoarele principii:

polițistul trebuie să-i fie clar ce dorește solicitantul, să știe dacă nu cumva respectiva dorință vizează probleme ce constituie secrete de serviciu;

când solicitantul nu se exprimă foart6e clar, polițistul îi va adresa întrebări corespunzătoare, urmărind înlăturarea oricăror neînțelegeri sau interpretări greșite a dorințelor persoanei respective; numai după aceea va da lămurirea, orientarea sau explicația cerută de solicitant;

lămurirea să fie cât mai scurtă, clară și completă, astfel devenind cu adevărat folositoare solicitantului;

decât să spună persoanei respective un neadevăr sau să-i prezinte o orientare greșită, este preferabil să-l îndrume pe solicitant la cel în măsură să-l ajute.

Prin atitudinea politicoasă față de public, răspunsul la solicitările acestuia se va dobândi atât sporirea prestigiului polițistului, cât și realizarea unei influențe psihologice asupra mentalității oamenilor, care, astfel tratați, vor începe să-și piardă aversiunea față de măsurile polițienești, încercând a găsi nu doar un înțeles coercitiv neplăcut, cât și un rost obștesc, devenind în cele din urmă coparticipanți voluntari la menținerea ordinii de drept.

2. Când relația s-a născut la inițiativa poliției, a polițistului:

Atunci când trebuie să își îndeplinească atribuțiile de serviciu, polițistul se lovește de relații complexe cu publicul, la inițiativa sa. Acesta trebuie să aibă o atitudine politicoasă, să evite o atitudine violentă, cu bruscări, să fie concomitent respectuos și autoritar.

Pentru conduita polițistului în asemenea situații se pot enumera câteva norme obligatorii:

când se naște o relație cu cineva la inițiativa sa sau a poliției, să se țină seama de motivele care îl determină și obiectivul pe care îl urmărește persoana respectivă și la cine se adresează;

solicitarea trebuie potrivit adresată, manierea și tonul corespunzătoare, iar mimica și gesturile adaptate situației;

când relația se naște din nevoia unor acțiuni de corectare a comportamentului cuiva care nu a depășit limitele toleranței, dar nici nu este în deplin acord cu normele sociale, polițistul va apela atât la pregătirea sa profesională, dar și la o gamă de alte mijloace: vorbire, ton ținută, gesturi, idei, etc.;

politețea se impune chiar și în fața unui om nepoliticos, deoarece este o armă puternică și are o putere coercitivă proprie, căreia nu i se poate sustrage nici chiar incult. Nu este permis polițistului a se lăsa prins în atitudini provocatoare sau jignitoare, putând astfel să-și piardă calmul și stăpânirea de sine, făcând astfel poate chiar „jocul adversarului”;

în ansamblul relațiilor cu publicul, polițistul trebuie să fie politicos, dar și hotărât în toate acțiunile sale. Dacă, după o analiză temeinică, a luat o hotărâre corectă, a dat un răspuns corect, a dat o dispoziție justă, atunci el trebuie să persiste în cele hotărâte, în caz contrar riscă să-și slăbească sau chiar își slăbește autoritatea;

hotărârile luate de polițist, indiferent de natura acestora, trebuie duse la îndeplinire cu energie în folosul serviciului poliției ți al publicului (prin energie nu trebuie să se înțeleagă bădărănia, ci o atitudine sigură, hotărâtă calmă);

în acțiunile sale, polițistul trebuie să fie călăuzit de o imparțialitate desăvârșită în ansamblul relațiilor cu publicul, indiferent dacă acestea s-au născut la inițiativa uneia sau alteia din părți.

Am tot precizat de atitudinea politicoasă pe care trebuie să o aibă polițistul atunci când intră în contact cu cetățenii. În cazul în care acesta trebuie să intervină față de infractori periculoși, nu trebuie să aibă aceeași conduită respectuoasă. Astfel, intervenția omului legii va fi fără menajamente.

Prin atitudinea și comportarea polițistului, acesta își atrage nu numai respectul publicului iubitor de ordine, ci își va asigura sprijinul populației.

2.5. Cooperarea dintre poliție și autoritățile administrației publice

Unitățile de poliție colaborează cu prefecții, cu autoritățile administrației publice locale, cu autoritățile judecătorești, cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale altor organe centrale, precum și cu reprezentanți ai comunității.

Anual au loc informări în fața mai multor autorități, și anume: a autorității teritoriale de ordine publică, Consiliului General al Municipiului București, a consiliilor județene, municipale, orășănești sau comunale. Aceste informări sunt legate de măsurile luate pentru buna îndeplinire a atribuțiilor specifice poliției, despre cum au evoluat fenomele antisociale și despre modalitatea de îndeplinire a sarcinilor polițienești, atât pe plan județean, cât și local.