Locul Si Rolul Ministerul Afacerilor Interne In Prevenirea Si Combaterea Terorismului In Conditiile Actuale

PARTICIPAREA MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE LA PREVENIREA ȘI COMBATEREA TERORISMULUI INTERNAȚIONAL

Considerații generale

Terorismul este un fenomen complex și contradictoriu caracteristic, manifestându-se încă din timpurile cele mai străvechi prin atentate la viața conducătorilor de stat sau prin acțiuni violente îndreptate împotriva unor categorii ori clase sociale considerate ca fiind opozante obiectivului propus, cu scopul de a destabiliza viața socială, de a schimba conducerea sau de a impune o anumită conduită membrilor din cadrul unei comunități.

Un exemplu elocvent cu privire la vechimea practicării acestui gen de activitate poate fi considerată acțiunea de factură teroristă a grupării ordinului islamic „Asasinii”, grupare formată din ismaeliți (ramură a islamului șiit) și care, în 1090, promova asasinatele sinucigașe pentru a instaura Islamul în nordul Persiei. Deși la acea vreme acțiunea ordinului nu a fost catalogată ca drept teroristă, astăzi, dacă supunem analizei modul lor de acțiune și obiectivul urmărit, putem încadra această activitate ca fiind de sorginte teroristă.

Sensul modern al noțiunii de „terorism” e legat de evenimentele din timpul Marii Revoluții Franceze din 1789, în special de politica terorii folosită de către jirondini pentru a răsturna de la putere iacobinii.

La sfârșitul sec. XIX începutul sec. XX terorismul a căpătat caracter anarhist fiind îndreptat contra vieții și securității conducătorilor de stat, îmbrăcând forma omorurilor politice, a căror mobil era destabilizarea relațiile interstatale. De exemplu, membrii organizației „Mladâ Bosnâ” l-au ucis în 1914, la Sarajevo, pe succesorul tronului Austro–Ungariei (Frantz Ferdinand), acțiune ce a servit drept pretext pentru declanșarea Primului Război Mondial.

Trăsătura distinctivă a terorismului secolului XX este natura lui etnoconfesională. În prezent sunt cunoscute foarte multe organizații a căror activitatea este de sorginte teroristă și care acționează pe arii extinse, în unele situații având caracter internațional, și chiar intercontinental. Așa se face că în ultimele decenii terorismul a apărut ca o problemă principală pe agenda de lucru a numeroase state din Europa, Asia și America, fapt pentru care eradicarea acestuia a devenit obiectivul de bază al comunității mondiale.

Studierea terorismului apare ca o necesitate datorită amploarei pe care a luat-o, precum și a caracterului complex pe care îl îmbracă violența acțiunilor teroriste. Caracterul complex se explică prin apariția diferitor tipuri de activitate teroristă, dintre care cel mai mare pericol îl reprezintă terorismului de factură religioasă. Combaterea terorismului se impune ca o necesitate în special datorită stării de pericol permanente și a efectelor pe care acesta le generează (crearea unui climat de insecuritate socială, numeroase victime omenești, pagube materiale considerabile etc.).

Astfel, Occidentul se confruntă cu un tip de terorism de factură „etno-separatistă”, generat în mare parte de probleme de natură teritorială și/sau politică, în timp ce în Orient activitatea teroristă este axată pe terorismul de factură religioasă în spatele căruia există scopuri politice (spre exemplu, Al Qaeda și celelalte organizații teroriste afiliate urmăresc crearea unui stat multinațional – Marele Califat Arab – pe baza legilor islamului, conform învățăturilor lui Mohamed).

Terorismul este una din formele de violență care a căpătat amploare în secolul XX, proporțiile lui devenind alarmante în ultimul timp. Acest fapt se explică prin trecerea de la actele sporadice ale unor indivizi izolați la atentatele teroriste de amploare, comise de elemente ce aparțin unor grupări și organizații ale căror scopuri și motive au devenit tot mai conturate, iar metodele și mijloacele de acțiune au caracter tot mai diversificat, complex și cu un grad de pericol sporit.

Noțiunea de „terorism” își are originea în limba latină, unde „terror”, „terrorist” înseamnă groază și frică, provocate premeditat prin amenințare și intimidare.

În momentul de față nu există o definiție clară a terorismului care să fie universal acceptată. Spre exemplu, în Codul Statelor Unite noțiunile de terorism, terorism internațional și de grup terorist sunt definite după cum urmează:

„Terorismul” desemnează acțiunile premeditate, motivate politic și îndreptate împotriva necombatanților, desfășurate de grupuri subnaționale sau agenții clandestine, destinate de obicei să influențeze publicul.

„Terorismul internațional” desemnează acțiunile teroriste în care sunt implicați cetățenii sau teritoriile mai multor țări.

„Grupul terorist” desemnează orice grup sau subgrup care practică terorismul internațional.

Guvernul SUA a elaborat aceste definiții referitoare la terorism pe baza propunerilor formulate în urma studierii statisticilor și a analizelor științifice efectuate în 1983.

Un șir de politologi occidentali folosesc termenii în cauză în sensul lor direct, în timp ce alți autori, în special jurnaliștii, folosindu-se de faptul că pentru această terminologie nu s-a stabilit definitiv un domeniu, îi schimbă obiectivul de studiu, atribuind astfel trăsăturile caracteristice pentru terorism și unor mișcări de factură non-teroristă.

Există o multitudine de definiții ce reflectă esența terorismului. Unii autori atribuie acestui fenomen doar caracter politic, alții se referă la consecințele actelor teroriste. Un al treilea grup de teoreticieni susține că terorismul include astfel de manifestări ca concurență economică, fapt ce vine în contradicție cu caracterul politic al acestui fenomen. În lucrările celui de al patrulea grup de cercetători, terorismul este identificat cu mișcarea de eliberare națională și anticolonială, războiul civil și guerilla. E cert faptul că atât teroriștii, cât și criminalii pentru a-și realiza scopurile folosesc aproape aceleași metode și mijloace, dar deosebirea constă în mobilurile lor, în scopurile pe care le urmărește organizația respectivă. Aproape toate variantele, de definire a terorismului evidențiază caracterul lui sistematic și organizat.

Dicționarul Webster prezintă următoarea definiție a terorismului – act de terorizare; folosirea forței sau amenințarea cu ea, demoralizarea intimidarea populației.

Enciclopedia Britanică explică acest fenomen astfel: terorismul reprezintă utilizarea sistematică a violenței sau terorii împotriva guvernelor, națiunilor sau indivizilor pentru a atinge obiectivele politice.

După părerea lui A. Scottle terorismul este o metodă criminală caracterizată prin teroare și violență în vederea atingerii unui scop bine definit (determinat).

În dicționarul politic (București 1971) este prezentată o altă modalitate de definire a terorismului: „Politica violenței și răfuielii cu adversarul politic până chiar la nimicirea lui fizică”.

În opinia specialiștilor români „terorismul este cel mai nociv efect al puterii, în sensul că legitimează forța cea mai brutală și folosirea ei lipsită de orice scrupul, în care singura regulă este cea dictată de terorist, fie el un individ un grup sau un stat. În zilele noastre, terorismul tinde să se generalizeze, atingând treptat toate zonele existenței.”

Criminologul Ion Pitulescu propune o definiție mai vastă a acestui fenomen susținând că „terorismul este practica de rezolvare prin mijloace violente a divergenților dintre grupuri de interese, organizații criminale sau indivizi, precum și impunerea unor revendicări politice, economice, religioase, etnice sau de altă natură, urmărindu-se cu preponderență înspăimântarea unei colectivități de oameni, a opiniei publice, care la rândul ei să exercite presiuni asupra autorităților și chiar a guvernului pentru satisfacerea revendicărilor, pretinse de grupurile criminale sau organizațiile teroriste. Prin urmare actele teroriste se deosebesc de crimele de drept comun prin scopul și urmările realizate, respectiv provocarea de panică, dezordine și teroare în cadrul unei activități organizate.

Profesorii G. Minikovskii și V. Revin susțin că terorismul mai aprinde astfel de acțiuni ca răzbunarea, concurența economică. Definiri tradiționale ale terorismului (ca înspăimântarea populației, slăbirea statului, impunerea anumitor acțiuni sau nimicirea fizică a adversarilor politici) nu permit de a vedea clar amploarea reală a fenomenului de programare adecvată de măsuri adecvate pentru a-l combate.

Astfel în definițiile de mai sus autoritarii subliniază ideea că terorismul este și utilizarea violenței pentru a înlătura concurenții economici, împotriva proprietății private și ale statului.

În general, se consideră că terorismul intern este mult mai răspândit și mai diversificat decât terorismul internațional însă, sub aspectul ariei de cuprindere și a efectelor produse, este mult mai puțin important.

În funcție de punctul de referință ales, când se aduce în discuție problema terorismului, vor apărea întotdeauna două puncte de vedere antagonice. Astfel, dacă alegem ca punct de referință tabăra celor care suferă cel mai mult de pe urma atentatelor și acțiunilor atunci aceste acte vor fi catalogate drept teroriste; dacă punctul de referință ales se situează în tabăra celor care promovează astfel de acte, atunci acțiunile lor sunt considerate ca fiind gesturi eroice și nu de puține ori chiar patriotice.

Astfel unii autori văd grupările teroriste ca grupări de presiune, a căror activitate se caracterizează prin influențarea evenimentelor politice ce au loc în statul unde activează. De regulă grupările teroriste apără interesele formațiunii pe care o reprezintă prin forțarea adoptării sau neadoptării unor decizii de către organele legislative ale statului.

La fel ca și alte grupuri de presiune, grupurile teroriste folosesc mijloacele de informare în masă pentru ca problema lor să fie cunoscută întregii societăți și pentru ca aceasta să-i sprijine în acțiunile lor.

Ceea ce deosebește grupările teroriste de alte grupuri de presiune este utilizarea violenței crude pentru atingerea scopurilor.

Pentru a pătrunde în esența acestui fenomen și a-l putea eradica e nevoie de a deosebi terorismul de alte forme de violență.

În continuare vom supune analizei aspectele legate de ceea ce este comun și prin ce se deosebește terorismul de crima politică, criminalitatea penală, mișcarea de eliberare națională și război.

În literatura occidentală se discută mult problema dacă actele comise o singură dată de o persoană sau de un grup de oameni, care acționează fără nici un suport de peste hotare pot fi considerate teroriste.

Juristul francez J. Levasseur este sigur că „nu orice omor politic e o manifestare teroristă”. El devine act terorist numai atunci când este comis de un grup organizat, care activează în mod sistematic, în același timp recunoscând drept manifestare teroristă și acțiunile organizate de un membru al grupului, ce are o anumită ideologie. Atentatele politice împotriva revoluționarilor și politicienilor nu pot fi considerate teroriste, pentru că de realizarea lor răspund doar executorii, și nu organele statului sau o țară străină.

Cercetătorii S. Efirov și V. Vitiuc cred că terorismul constituie tactica luptei politice, ce se caracterizează prin utilizarea sistematică a violenței armate, motivate din punct de vedere ideologic, însă nu are nici o legătură cu omorurile politice și alte acțiuni ce prezintă pericol pentru viața și securitatea oamenilor.

Caracterul politic al activității teroriste se deosebește de criminalitatea penală, dar există și anumite puncte de tangență: atât infractorii penali, cât și teroriștii încalcă conștient legislația existentă, deseori folosind mijloace asemănătoare. Teroriștii în multe cazuri implică criminalii în activitatea lor. Dar există și deosebiri: ambele categorii au scopuri și motive diferite. Astfel, în timp ce teroriștii urmăresc să destabilizeze societatea și să schimbe structura de stat, criminalii doresc să nu fie centrul atenției societății și caută să nu afecteze în nici într-un fel dezvoltarea ei pentru a-și realiza activitatea criminală. Teroriștii au drept scop să distrugă sistemul existent, iar criminalii au drept țel obținerea profitului. În cazul de față, acțiunile teroriștilor, cum ar fi utilizarea unor bănci pentru spălarea banilor, sunt considerate ca activități auxiliare care au drept scop finanțarea activității lor teroriste.

Terorismul este deseori confundat cu mișcarea de eliberare națională, acest lucru făcându-se de către unele state expansioniste. Termenii „terorism” și „mișcarea de eliberare națională” nu pot fi folosiți cu același sens, fiindcă sunt două fenomene diferite. Dreptul tuturor naționalităților la existență și dezvoltare de sine constituie un proces de amploare istorică. În 1960 Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Declarația asupra acordării independenței țărilor și popoarelor coloniale. La 12 octombrie 1972 același for a adoptat programul de acțiuni pentru realizarea integră a declarației. Dar nu toți autoritarii sunt de acord cu aceste drepturi ale popoarelor. Astfel, în lucrarea „Terorismul internațional – național, regional și global – perspectivele Organizației pentru Eliberarea Palestinei” organizația este tratată ca o confederație de grupări teroriste palestiniene care utilizează teroarea pentru a distruge statul Israelian.

În mass–media teroriștii deseori sunt numiți „gherile”. Pentru prima dată termenul „gherilă” a fost folosit de spanioli în 1810 pentru a denumi unitățile temporare ce luptau cu armata lui Napoleon. Spre deosebire de guerilele, ce duc lupta cu forțele militare, teroriștii, ca să-și realizeze scopurile, atacă persoanele inocente pentru a instaura starea de frică în societate.

Paul Wiekinson, șeful de catedră pentru politică și relații internaționale de la Universitatea din Aberdeen susține că terorismul necontrolat poate degenera foarte ușor într-un război civil.

La rândul lui R. Klaterbach declară terorismul ca fiind o formă contemporană a războiului civil, unde una din părți este reprezentată de funcționarii de stat, diplomații, oficialitățile și bisnessmanii care reprezintă civilizația, iar cealaltă parte o reprezintă teroriștii care încearcă să o distrugă.

Manifestarea terorismului pe plan internațional

Problema clasificării terorismului se află în atenția specialiștilor de mult timp, deoarece ei consideră că numai cunoscând la ce tip de terorism se referă actul în cauză și care sunt cauzele care l-au generat putem vorbi despre eradicarea acestei crime.

O variantă de clasificare a fost propusă de către savantul rus V. Luneov conform căruia terorismul poate fi politic, penal, naționalist, aerian și internațional.

Terorismul politic reprezintă asasinarea funcționarilor de stat sau alte acțiuni ce pun în pericol viața omului, cu scopul de a speria autoritățile.

La rândul lui terorismul penal al comunității criminale organizate, interne sau internaționale, e îndreptat împotriva statului și reprezentanților lui cu scopul de a împiedica cercetarea dosarelor penale și lichida colaboratorii activi ai organelor de drept, martorii, jurnaliștii și de a șantaja judecătorii.

Cel naționalist tinde să paralizeze activitatea organelor federale ale puterii și să le izoleze din punct de vedere politic și economic.

Terorismul aerian este realizat de răpitorii de nave aeriene pe calea luării ostaticilor pentru a primi sume mari de bani, armament, stupefiante și a trece astfel pe teritoriul altor state. Aceste acțiuni sunt întreprinderea din diferite motive: pentru a obține azil politic în alte state, scăpând de pedeapsă în urma comiterii anumitor infracțiuni sau pentru a elibera din detenție criminalii care fac parte din același grup.

În opinia autorului, ultimul tip de act terorist este cel internațional. El consideră că avem de-a face cu terorismul internațional atunci când actul terorist e comis de cetățenii unui stat peste frontierele lui și e îndepărtat împotriva cetățenilor care se bucură de protecție internațională. De asemenea el consideră că pregătirea actului terorist se face într-un stat, iar actul terorist este săvârșit în altul.

Analizând clasificarea menționată anterior, putem afirma că nu există terorism aerian, acesta putând fi considerat doar metodă de realizare a actului terorist prin deturnarea navelor aeriene, scopul real al acțiunilor fiind politic, criminal, economic, religios sau de altă natură. De aceea acest tip de acțiune ar fi corect de atribuit la terorism politic, religios sau naționalist în dependență de caz. În literatura juridică se discută problema dacă terorismul penal e o varietate a terorismului. În opinia noastră în practică (realitate) se poate vorbi doar de despre legătura între teroriști și criminali pentru a realiza scopuri comune, dar activitățile lor nu sunt identice.

În literatura de specialitate terorismul se clasifică conform următoarelor criterii: intenția ce stă la baza actului terorist, spațiul în care este practicat și respectiv cauzele care au condus la apariția acestui fenomen.

După intenția ce stă la baza actului terorist se deosebește:

Terorism politic prin care în sens larg, se subînțeleg toate manifestările teroriste. În sens îngust, acest tip de terorism e înțeles ca lupta îndreptată spre a preîntâmpina luarea unor decizii dezirabile de către teroriști privind structura de stat. Trăsătura distinctivă a terorismului politic este că elementul subiectiv , adică cel intențional e de ordin politic pentru că actul de teroare e dirijat contra statului, în persoana organelor sale, a reprezentanților săi. „Categoriile de acțiuni ce se înscriu în actele teroriste sunt atacurile dirijate în scop politic contra patrimoniului și comunicațiilor publice, sub formă de acțiuni trăsătură – pericolul comun; cea de a doua categorie fiind îndreptată împotriva libertății oficialităților statului și persoanelor particulare”.

Terorismul social apare în baza conflictelor sociale și se manifestă sub forma terorismului de dreapta și celui de stânga. Terorismul de stânga (revoluționar sau „roșu”) se bazează, din punct de vedere ideologic, pe doctrine de stânga cum ar fi marxismul, leninismul, anarhismul etc. Mobilele atacurilor teroriștilor de stânga sunt funcționarii de stat, reprezentanții partidelor politice proguvernamentale, jurnaliști, juriști, etc.

Terorismul de dreapta („negru” sau contrarevoluționar) se bazează pe doctrinele politice și valorile tradiționale pentru națiune din punct de vedere istoric. Actele teroriste sunt îndreptate contra politicienilor, a reprezentanților minorităților naționale. Spre deosebire de cei de stânga, teroriștii de dreapta preferă să activeze în cadrul grupurilor armate ale organizațiilor legale cu caracter radical de dreapta.

Terorismul de stat este un instrument de politică guvernamentală, internă și externă fiind îndreptată atât împotriva suveranității statelor străine, cât și contra propriului popor. Terorismul de stat constituie forma cea mai naivă și distrugătoare. „El poate fi practicat de un grup minoritar dintr-un stat, fie de către o clică din exterior, prin acte de teroare de cea mai odioasă formă contra unor națiuni întregi cu scop de dominare”. Acest gen de violență se manifestă sub forma arestărilor masive, folosirii agenților patogeni, distrugerii structurilor economice ale unei regiuni sau stat. Pe plan intern el constituie cauza principală a violenței la nivel individual. Conflictul între politica de opresiune a unui stat și voința propriei națiuni pune acest stat în situația să folosească violența. Exemple de terorism de stat sunt dictaturile lui Pinocet, Hitler și a lui Franco, reprezentând acțiuni dirijate împotriva propriului popor, ce încălcau sistematic drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

După spațiul în care este practic și efectele produse terorismul este divizat în național sau intern, internațional sau transfrontalier.

Terorismul național este considerat a fi atunci când pregătirea actului terorist, executarea lui și consecințele pe care le produce are loc pe teritoriul unui singur stat. Terorismul intern se manifestă sub formă de terorism politic sau social, îndreptat împotriva structurii politice a unui stat, a reprezentanților săi (guvern, partide politice etc.) efectele lor producându-se în interiorul țării.

Terorism internațional se consideră a fi atunci când actul terorist este săvârșit în afara hotarele statului ai căror cetățeni sunt teroriști, iar acțiunile lor sunt îndreptate împotriva cetățenilor care se bucură de protecție internațională. Conform opiniei lui V. Terehov la manifestările de terorism internațional pot fi atribuite actele teroriste realizate împotriva cetățenilor străini pentru a provoca complicații internaționale și a tensiona relațiile internaționale.

Criminologul rus L.Galenskaia vede terorismul internațional ca acte ce rezultă din acțiunile organelor și organizațiilor unui stat străin, sunt finanțate de el sau de legături cu alte organizații de peste frontierele naționale, și sunt protejate de către un stat sau un grup de state.

terorismul transfrontalier se deosebește de cel internațional prin faptul că autorii actelor sunt autonomi față de ori ce stat.

Din punct de vedere al cauzelor apariției terorismul el poate fi împărțit în: rasist, extremist – naționalist, de nuanță fundamentalist – religioasă.

Terorismul rasist s-a atestat mai vădit în a doua jumătate a secolului XIX prin activitatea Ku – Klux – Klanului.

Terorismul extremist – naționalist se manifestă pe teritoriul unui singur stat, tinzând să paralizeze activitatea organelor statului. Exemple de teroare extremist – naționalistă pot fi: activitatea Organizației pentru Eliberarea Palestinei, care luptă cu Israelul pentru eliberarea teritoriului palestinian, sau; Organizația extremistă bască ETA ce luptă pentru reîntregirea statului care există doar formal, el ne fiind recunoscut de comunitatea internațională etc.

Terorismul religios apare în cazurile când cunoștința religioasă este folosită ca principal factorul al opoziției politice. Acest tip de violență, la rândul său se împarte în sectant și fundamentalist.

Apariția grupărilor teroriste motivate de un imperativ religios e una din trăsăturile terorismului contemporan. Spre exemplu în 1968 nici una din cele 22 de grupări teroriste active din lume nu avea caracter religios. Deși a crescut numărul grupărilor teroriste și organizațiilor etno–separatiste de la 3 la 32, doar 2 din cele 64 de grupuri active în anii 1980 aveau caracter preponderent religios. Cu 20 de ani mai târziu numărul organizațiilor religioase cu caracter terorist a crescut aproximativ de 6 ori, în timp ce grupările etno–separatiste își încetează treptat activitatea.

Terorismul fundamentalist tinde să instaureze normele islamului în forma lor incipientă și să nimicească regimurile mondiale în țările islamice. Acest tip de violență există sub trei forme: terorismul musulmanilor suniți, organizați în diverse „frății musulmane”, terorismul vahabiților radicali – aparțin islamului apărut în secolul XVIII și terorismul organizațiilor șiite proieraniene, ultima formă fiind cea mai periculoasă. Deși organizațiile șiite au comis doar 8% din totalul de acte teroriste începând cu anul 1982, ele sunt responsabile de 28% din numărul total de jertfe care au suferit în urma atacurilor teroriste din toată lumea.

Unii autori folosesc termenul de terorism islamic pentru a desemna terorismul religios, susținând că acest tip de violență este caracteristic pentru Orientul Mijlociu. Ei motivează introducerea acestui termen prin faptul că islamul ca religie duce la apariția terorismului și îl tolerează. Este corect să folosim islamul ca termen de definire și clasificare a terorismului contemporan din două motive: din cauza caracterului politic al religiei islamice de la apariția ei și până în momentul de față, deoarece există o legătură puternică între religie și politică, putere și cultură, ceea ce deosebește islamul de alte religii, el fiind o doctrină politică și care, în momentul actual, reafirmă legătura dintre islam și politică.

Legislația privind combaterea terorismului pe plan internațional

Terorismul și formele sale concrete de manifestare sunt inserate în mai multe documente juridice internaționale, majoritatea intrate în vigoare, altele nu.

Terorismul este o tactică de luptă neconvențională, folosită pentru atingerea unor scopuri strict politice, care se bazează pe acte de violență, sabotaj sau amenințare, executate împotriva unui stat, a unei organizații, a unor categorii sociale sau împotriva unui grup de persoane civile, având ca urmare producerea unui efect psihologic generalizat de frică și intimidare. Obiectivul final este exercitarea unei presiuni asupra entității respective, pentru a o determina să acționeze în conformitate cu dorințele teroriștilor, în cazul în care acest obiectiv nu poate fi îndeplinit prin mijloace convenționale.

Terorismul este un fenomen având caracteristic conflictul asimetric, fiind purtat în exclusivitate de pe poziții inferioare de forță (militară, politică sau economică) și folosind o tactică de ultim resort.

În multe cazuri, terorismul este în mod greșit asimilat cu insurgența, fanatismul, războiul psihologic, crimele de război și atrocitățile comise de forțe armate regulate sau cu operațiunile clandestine. Câteodată, această confuzie este întreținută în mod intenționat din rațiuni de propagandă.

Dificultatea definirii terorismului este o problemă de percepție culturală, politică și socială a actului de violență și a scopului politic urmărit prin teroare.

Puncte de reper pentru definire

Definirea și înțelegerea corectă și completă a fenomenului de terorism sunt absolut necesare pentru elaborarea unor strategii și tactici eficiente de luptă antiteroristă. Deoarece nu există un model general valabil, definirea și analiza actului terorist trebuie făcute pentru fiecare caz în parte. Principalele elemente de definire a terorismului sunt:

mijloacele: acțiuni violente;

metoda: inducerea fricii în sufletul cetățenilor;

ținta: civilii (necombatanți);

scopul: producerea unei schimbări politice majore;

participanții: indivizi sau grupuri nonstatale.

Al cincilea factor este foarte controversat. Unii analiști susțin punctul de vedere american, care consideră că noțiunea de „stat terorist” poate fi definită. Alții consideră că există numai politicieni, guverne și structuri ale statului ce pot fi implicate în susținerea și promovarea terorismului.

Într-un studiu asupra terorismului, Alex Schmid analizează conținutul unui număr de peste 109 definiții ale terorismului, găsind următoarea frecvență a conceptelor folosite:

· violența și forța (apar în 83,5% dintre definiții);

· motivațiile politice (65%);

· frica, accentul pe teroare (51%);

· amenințarea (47%);

· efecte psihologice și reacții anticipate (41,5%);

· discrepanța dintre obiective și victime (37,5%);

· acțiuni intenționate, planificate, organizate și sistematice (32%);

· metodă de luptă, strategie și tactică (30,5%).

Definiția din Codul Federal al Statelor Unite – folosirea ilegală a forței și a violenței împotriva unor persoane sau proprietăți, pentru intimidarea sau pedepsirea unui guvern, a populației civile sau a unui segment de populație, făcută în scopul atingerii unor obiective politice sau sociale.

Această definiție este criticată pentru introducerea conceptului de „act terorist pentru pedepsire”, în urma atentatului terorist din Oklahoma, atentat al cărui principal motiv se pare că a fost pedepsirea FBI-ului pentru intervenția împotriva Sectei Davidienilor din Waco, Texas.

Definiția din Legea terorismului, din Marea Britanie, din anul 2000

În legea adoptată în anul 2000 în Marea Britanie, definiția actului de terorism este atât de largă, încât include nu numai orice folosire a violenței și a amenințării pentru atingerea unor obiective politice, ideologice sau religioase, dar și „perturbarea sau intervenția serioasă în funcționarea unui sistem electronic”.

De asemenea, sunt considerate drept acte teroriste acțiuni de amenințare cu folosirea armelor de foc sau a explozivilor, care nu au ca scop influențarea guvernului sau crearea unei stări de teroare.

Această lege este foarte criticată, pe motiv că permite o definire mult prea largă a termenului de terorism și creează un potențial pentru abuzuri din partea guvernului. Criticii acestei legi argumentează punctul lor de vedere cu multe exemple ipotetice (unele chiar comice și absurde), cum ar fi cel al unui activist ecologist, care în semn de protest ar amenința numai că va folosi o armă de vânătoare pentru a-și distruge propriul calculator, și conform textului legii ar fi considerat un terorist.

Definiția Ligii Națiunilor (1937) – toate actele criminale îndreptate împotriva unui stat sau făcute ori planificate pentru a crea o stare de teroare în mintea anumitor persoane, a unui grup de persoane sau a publicului larg.

Această definiție largă și voit ambiguă reflectă preocupările guvernelor interbelice de a face față pericolului prezentat de mișcările anarhiste, comuniste cât și de cele de eliberare de sub ocupația colonială. Definiția a fost folosită inclusiv de către guvernul britanic pentru a justifica reprimarea mișcării pașnice pentru obținerea independenței Indiei.

Erori de definire a terorismului

Erorile de definire a terorismului au multiple surse. Acest subiect este atât de controversat, încât nici măcar nu există un consens general asupra cauzelor răspunzătoare pentru erorile de definire. Cele mai citate cauze pentru erorile de definire a terorismului sunt:

efectele emoționale de conflict;

propaganda și dezinformarea oficială;

ambivalența tactică a părților în conflict;

În continuare, menționăm pe cele mai semnificative, inclusiv din perspectiva aportului României în domeniu și anume: Convenția pentru prevenirea și reprimarea terorismului deschisă semnării la Geneva la 16 noiembrie 1937 (a fost semnată de 24 state, printre care și România); Convenția provizorie asupra infracțiunilor și a altor acte asemănătoare săvârșite la bordul aeronavelor, semnată la Tokyo la 14 septembrie 1963 (România a aderat prin Decretul nr.627 din decembrie 1973); Convenția pentru represiunea capturării ilicite a aeronavelor, semnată la Haga la 17 decembrie 1970 și ratificată de România prin Decretul nr.149 din 19 aprilie 1972; Convenția pentru prevenirea și reprimarea actelor de terorism care au forme de delicte împotriva persoanelor și a șantajelor conexe acestor delicte când asemenea acte au repercusiuni internaționale,semnată la Washington la 2 februarie 1971; Convenția actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, încheiată la Montreal la 23 septembrie 1971 și ratificată de România prin Decretul nr.66 din 30 mai 1975; Convenția privind prevenirea și sancționarea infracțiunilor contra persoanelor care se bucură de protecție internațională, inclusiv agenți diplomatici, deschisă spre semnare la New York la 14 decembrie 1973 (România a aderat prin Decretul nr.254/1978); Convenția internațională contra luării de ostatici, adoptată la New York la 17 decembrie 1979, România a aderat prin Decretul-lege nr. 11/7990; Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, Strasbourg, Franța, 27 ianuarie 1977.

Recrudescența actelor de violență și de terorism internațional a făcut chiar obiectul de dezbateri la sesiunea Adunării Generale a ONU din 1972, Cu acest prilej a fost constituit un comitet special compus din 35 de membri pentru a examina propunerile făcute de state în vederea prevenirii șij lichidării terorismului internațional.

În domeniul dreptului internațional s-au făcut puține progrese la definirea terorismului și la adoptarea măsurilor de represiune.

Un pas important în lupta angajată împotriva actelor de terorism s-a făcut prin adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a Rezoluției 3034, din 11 ianuarie 1972, cu privire la „măsuri pentru prevenirea terorismului internațional care pune în pericol sau distruge vieți umane nevinovate sau care afectează libertățile fundamentale și studierea cauzelor care generează forme de terorism și acte de violență care își au originea în sărăcie, decepții, nemulțumire și disperare și care determină unele persoane să sacrifice vieți umane, inclusiv viața lor, pentru a încerca să aducă schimbări radicale”.

La cele anterior amintite, indicăm încă un document chiar dacă acesta nu are semnificația și importanța unuia din care să decurgă obligații juridice internaționale, fiind doar de orientare politică, respectiv Recomandarea nr. R(82)l a Comitetului Miniștrilor statelor membre ale Consiliului Europei referitoare la cooperarea internațională în problemele urmăririi și reprimării actelor de terorism, adoptată de Comitetul Miniștrilor la 15 ianuarie 1972 cu ocazia celei de-a 342-a Reuniuni a Delegaților Miniștrilor.

Conform Convenției pentru prevenirea și reprimarea terorismului de la Geneva, din 16 februarie 1937, în categoria actelor de terorism erau incluse următoarele fapte comise pe teritoriul fiecărei înalte Părți contractante, dacă erau îndreptate contra unei alte înalte Părți contractante și dacă constituiau acte de terorism în sensul enunțat al art.l, alin.2. respectiv:

faptele intenționate, îndreptate contra vieții, integrității corporale, sănătății sau libertății:

șefilor de stat, persoanelor exercitând prerogative ale șefului de stat ale succesorilor lor ereditari sau desemnați;

soții persoanelor sus-menționate;

persoane cu funcții sau însărcinări publice, când faptul a fost comis pe baza funcțiilor sau însărcinărilor pe care aceste persoane le exercită;

faptul intențional constând în distrugerea sau deteriorarea de bunuri publice sau destinate uzului public care aparțin unei alte înalte Părți contractante sau care depind de ea;

faptul intenționat de natură să pună în pericol vieți umane prin crearea unui pericol comun,

tentativa de comitere de infracțiuni prevăzute de dispozițiile sus-menționate ale prezentului articol;

faptul de a fabrica, de a-și procura, de a deține sau de a furniza arme, muniții, produse explozive sau substanțe nocive în vederea executării în orice altă țară a unei infracțiuni prevăzute de prezentul articol.

De asemenea, în convenție se prevedea includerea în legislația penală și a următoarelor fapte, dacă erau săvârșite în condiții identice celor sus-redate:

asocierea sau înțelegerea în vederea îndeplinirii unor asemenea fapte,

instigarea la astfel de acte, când ea a fost urmată de efect;

înregistrarea directă publică la actele prevăzute la nr. I, 2 și 3 din art.2 urmată sau neurmată de efect,

participarea intenționată;

orice ajutor dat cu știință, în vederea îndeplinirii unui astfel de act.

Prin același instrument juridic se solicită ca fiecare dintre faptele prevăzute la art.3 să fie considerată de lege ca o infracțiune distinctă în toate cazurile în care se impunea să fie astfel, pentru a se evita impunitatea.

În sensul Convenției europene pentru reprimarea terorismului, în categoria actelor de terorism intră una din următoarele fapte penale, neconsiderate ca infracțiuni politice legate de o infracțiune politică sau inspirată de mobiluri politice:

infracțiunile cuprinse în sfera de aplicare a Convenției pentru reprimarea capturării ilicite de aeronave, semnată la Haga la 16 decembrie 1970,

infracțiunile cuprinse în sfera de aplicare a Convenției pentru reprimarea acte/or ilicite împotriva securității aviației civile, semnată la Montreal la 23 septembrie 1979;

infracțiunile grave ce au implicat un atac împotriva vieții, integrității corporale sau libertății persoanelor care au dreptul la o protecție internațională, inclusiv agenți diplomatici;

infracțiunile care implică răpirea, luarea de ostatici sau sechestrarea ilegală;

infracțiunile care comportă folosirea de bombe, grenade, rachete, arme automate sau scrisori și colete cu explozivi, dacă folosirea lor prezintă pericol pentru persoane;

încercarea de a săvârși una din infracțiunile sesizate mai sus sau participarea în calitate de complice a unei persoane care comite sau încearcă să comită astfel de infracțiuni.

Luarea de ostatici

Conform convenției care o reglementează, aceasta reprezintă fapta oricăruia care sechestrează o persoană sau o deține și o amenință că o va omorî, o va răni sau că va continua să o dețină pentru a constrânge o parte terță și anume un stat, o organizație internațională interguvernamentală, o persoană fizică, ori un grup de persoane, să îndeplinească un act oarecare sau să se abțină de la un asemenea act, ca o condiție explicită sau implicită a punerii în libertate a ostaticului.

De asemenea, comite o infracțiune în sensul respectivei convenții, oricine:

încearcă să comită un act de luare de ostatici,

devine complicele unei persoane care comite sau încearcă să comită un act de luare de ostatici.

Infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională, inclusiv agenți diplomatici

În categoria unor asemenea infracțiuni intră fapta intenționată:

de a comite un omor, o răpire sau orice alt act împotriva integrității corporale sau libertății unei persoane care se bucură de protecție internațională;

de a comite, folosind violența, un atac împotriva localurilor oficiale, reședinței personale sau mijloacelor de transport aparținând unei persoane care se află sub protecția internațională și care este de natură să-i pună în pericol persoana și libertatea;

de a amenința cu comiterea unui astfel de atac;

de a încerca săvârșirea unui asemenea atac;

e) de a participa în calitate de complice la un asemenea atac.

Subiectul pasiv al unei asemenea infracțiuni îl reprezintă persoana care se bucură de protecție internațională, prin care se înțelege:

a) orice șef de stat, inclusiv orice membru al unui organ colegial, care, în virtutea constituției statului respectiv, îndeplinește funcțiile șefului de stat, orice șef de guvern sau ministru al afacerilor externe, atunci când o astfel de persoană se găsește într-un stat străin, precum și membrii de familie care îl însoțesc;

b) orice reprezentant, funcționar sau personalitate oficială a unui stat și orice funcționar, personalitate sau alt reprezentant al unei organizații interguvernamentale care la data când și în locul în care o infracțiune s-a comis împotriva sa, a reședinței oficiale, a locuinței personale sau mijloacelor sale de transport, este îndreptățit conform dreptului internațional la o protecție specială împotriva oricărei atingeri a persoanei și membrilor familiei care fac parte din gospodăria sa61.

Capturarea ilicită de aeronave și actele ilicite împotriva securității aviației civile

Capturarea ilicită de aeronave este o infracțiune penală săvârșită de oricare persoană care, la bordul unei aeronave în zbor:

în mod ilicit și prin violență sau amenințare cu violența pune stăpânire pe această aeronavă, exercită controlul asupra ei sau încearcă să comită unul din aceste acte;

este complicele unei persoane sau încearcă să comită unul din aceste acte.

Infracțiuni îndreptate contra securității aviației civile

Infracțiunile îndreptate contra securității aviației civile se referă la următoarele fapte ale oricărei persoane care în mod ilicit, cu intenție:

săvârșește un act de violență împotriva unei persoane aflată la bordul unei aeronave în zbor, dacă acest act este de natură să pună în pericol securitatea aeronavei,

distruge o aeronavă în serviciu, îi cauzează deteriorări care o fac inaptă de zbor ori sunt de natură să pună în pericol securitatea aeronavei,

plasează sau face să se plaseze pe o aeronavă în serviciu, prin orice mijloc, un dispozitiv sau substanță apte să distrugă acea aeronavă sau să-i producă deteriorări care o fac inaptă de zbor ori sunt în măsură să-i pună în pericol securitatea în zbor,

distruge sau deteriorează instalații sau servicii de navigație aeriană sau tulbură funcționarea acestora, dacă vreunul dintre aceste acte este de natură să pună în pericol securitatea aeronavelor în zbor;

comunică o informație știind că aceasta este falsă și, prin acest fapt, pune în pericol securitatea unei aeronave în zbor.

În aceeași clasificare se încadrează și faptele celui care:

încearcă să comită una din infracțiunile prevăzute anterior,

este complice al unei persoane care comite sau încearcă să comită vreuna din aceste infracțiuni.

În termenii convențiilor relative la capturarea ilicită de aeronave și la actele ilicite îndreptate contra securității aviației civile, se consideră că o aeronavă este în zbor în momentul în care, îmbarcarea fiind terminată, toate ușile exterioare au fost închise, în vederea decolării. Totodată, se reține că, în caz de aterizare forțată, se consideră că zborul se continuă până când autoritatea competentă preia în sarcină aeronava, persoanele și bunurile de la bord.

Referitor la expresia aeronavă de serviciu, cea de-a doua convenție amintită precizează că se consideră astfel o aeronavă din momentul în care personalul de la sol au echipajul începe să o pregătească în vederea unui anumit zbor până la expirară unui termen de 24 de ore după orice aterizare, precum și faptul că perioada de serviciu cuprinde în orice caz întregul timp în care aeronava se află în zbor, așa cum a fost ele definit anterior.

Prevederile celor două convenții nu se aplică aeronavelor folosite pentru acțiuni militare, de marină sau poliție.

Numeroase țări sunt atrase spre folosirea legii cu privire la terorism, reprimarea violenței și sunt angajate în folosirea legii interne și internaționale pentru controlul conduitei criminale și soluționarea disputelor.

Legea are rezultate modeste în privința terorismului internațional. Unii teroriști au fost uciși sau capturați în timpul săvârșirii actelor lor criminale dar puțini dintre cei ce scapă din aceste împrejurări sunt ulterior prinși și arestați.

Teroristul care este urmărit în justiție este foarte probabil a fi eliberat cu mult mai devreme ca sentința să se pronunțe, eliberare care adesea se face schimbul ostaticilor luați într-un episod terorist ulterior.

Unul dintre motivele ineficacității legii constă în faptul că terorismul, în esența lui, este o activitate criminală, în aplicarea legii pe plan intern, guvernele încearcă să pedepsească și să împiedice săvârșirea de crime în modul cel mai eficace cu putință. Dar este recunoscut că legea nu poate înlătura crima. Guvernele pot aștepta chiar mai puțin de la lege în privința terorismului internațional. Legea nu a izbutit să-i pedepsească și să-i împiedice pe cel ce folosesc terorismul în scopul promovării intereselor lor politice. Partea cea mai deficitară a legii constă în faptul că ea a servit legitimizării terorii internaționale și protejării teroriștilor față de pedepsele aplicate criminalilor.

Legitimitatea violenței politice este o noțiune care s-a afirmat în promulgarea legii internaționale. Majoritatea țărilor au obligația extrădării și, totuși, cererile de extrădare sunt adesea refuzate pe baza unor rațiuni politice. în prezent, multe țări încearcă să limiteze excepția delictului politic, făcând-o inaplicabilă în cazul delictelor cu violență și al încălcărilor prevederilor acordurilor antiteroriste.

Lupta antiteroristă a continuat de-a lungul anilor. Astfel, în 1996, în Egipt a avut loc „Reuniunea internațională la nivel înalt a luptei antiteroriste”, prezidată de președintele SUA, Bill Clinton și Hosni Mubarak și la care au participat 13 șefi de stat, obiectivul reuniunii fiind izolarea Iranului fundamentalist, alături de Siria și Liban.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Convenția internațională pentru reprimarea terorismului cu bombe la 15 decembrie 1997 și Convenția internațională pentru reprimarea finanțării terorismului la 9 decembrie 1999, ambele semnate de România.

Ultima convenție a avut la bază un proiect elaborat de Franța și a acoperit o importantă lacună a cadrului juridic internațional, concentrându-se asupra fazei pregătirii și nu asupra actului terorist în sine. Caracterul de noutate al acestui instrument juridic constă în faptul că se recunoaște importanța fundamentală a combaterii finanțării terorismului, iar pentru infracțiunile reglementate în acest cadru, nu mai poate fi refuzată extrădarea invocându-se probleme politice sau fiscale

Națiunile Unite au adoptat la 01.10 2001, o rezoluție istorică prin care se încearcă blocarea oricărui sprijin rețelelor teroriste din punct de vedere financiar și logistic. Prin aceasta se impun sancțiuni împotriva țărilor care refuză să coopereze în lupta antiteroristă declanșată de S.U.A., după atentatele din 11 septembrie 2001. Rezoluția mai cere statelor membre să împiedice ridicarea de fonduri pentru teroriști și înghețarea, fără amânare, a fondurilor și bunurilor persoanelor care au comis sau încercat să comită acte teroriste sau a celor care au încercat să ajute pe autorii unor acte teroriste. Prin aceasta, se constrâng toate statele să înceteze la orice formă de ajutor activ sau pasiv, în special prin stoparea oricăror livrări de armament.

Costurile economice ale terorismului sunt foarte ridicate, astfel SUA cheltuiește 5 miliarde dolari pe an pentru a lupta contra terorismului din interiorul statului, cât și din alte regiuni ale lumii.

Ceea ce s-a întâmplat nu înseamnă o ciocnire a civilizațiilor Occidentului și Islamului, iar Samuel Huntington aprecia într-un interviu că „atacurile nu sunt o expresie a Islamului, sunt o pervertire îngrozitoare a Islamului și asta după ce într-o controversată lucrare, acesta menționa că următorul război dacă va exista, va fi un război între civilizații.

Totuși, mai mult ca oricând este actuală remarca reprezentantului Germaniei Dacă nu vom marca în viitorul apropiat progrese semnificative în lupta împotriva crimei organizate, extremismului și terorismului, curând haosul ne va copleși. S-a pierdut mult timp prețios, am ajuns în ceasul al unsprezecelea și, ca urmare, ne-a mai rămas extrem de puțin timp pentru a acționa.

2. Legislația din țara noastră referitor la combaterea terorismului

Existența în lume a fenomenului terorist, a dinamicii organizaționale și ideologico-religioase a grupărilor teroriste, internaționalizarea acestora pe toate planurile determină cu necesitate ca, și în România, activitatea specifică de prevenire și combatere a terorismului să reprezinte o parte componentă a unui complex de măsuri instituite pentru realizarea siguranței naționale.

Aceste măsuri se execută permanent și într-o concepție unitară pe întreg teritoriul național de către Serviciul Român de Informații.

Activitățile specifice de prevenire și combatere a terorismului se realizează în conformitate cu Constituția României, ale Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, ale Legii nr.295/2004 privind regimul armelor de foc și al munițiilor, ale Legii privind regimul materialelor explozive, Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, Legea 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, precum și a altor acte normative cu aplicabilitate în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, conform obligațiilor asumate de România prin convențiile și tratatele internaționale. Astfel:

a. Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României precizează la articolul 3, litera i: „actele teroriste, precum .și inițierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activități al căror scop constituie săvârșirea de asemenea fapte” reprezintă una dintre amenințările la adresa siguranței naționale a României. Aceeași lege prevede și alte amenințări la adresa siguranței naționale, conexe terorismului, cum ar fi:

– „acțiunile prin care se atentează la viața, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcții importante în stat ori a reprezentaților altor state sau ai organizațiilor internaționale, a căror protecție trebuie să fie asigurată pe timpul șederii în România,

– atentatele contra unei colectivități,

– sustragerea de armament, muniție, materiale explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unitățile autorizate să le dețină; contrabanda cu acestea;

– producerea, deținerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiții decât cele prevăzute de lege, precum și portul de armament sau muniție fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol siguranța națională”.

b Legea nr. 14/1991 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații – prevede la articolul 6: „prin unitățile sale, Serviciul Român de Informații:

execută activități informative și tehnice de prevenire și combatere a terorismului;

execută intervenția antiteroristă asupra obiectivelor atacate sau ocupate de teroriști, în scopul capturării sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinii legale Intervenția antiteroristă se realizează cu aprobarea Biroului executiv al Serviciului Român de Informații;

asigură protecția antiteroristă a demnitarilor români și străini, precum și a altor persoane oficiale, conform normelor stabilite de Consiliul Suprem de Apărare a Țării,

– concură la realizarea protecției antiteroriste a demnitarilor gardați de către Serviciul de Protecție și Pază, în situațiile când aceștia sunt vizați de amenințări cu acte de terorism”.

Trebuie specificat că prevederea legală referitoare la activitățile tehnice de prevenire și combatere a terorismului desemnează efectuarea, în mod temporar sau permanent, de la caz la caz, în orice loc de pe teritoriul național expus amenințărilor, a unui ansamblu complex și coerent de măsuri și activități tehnice specifice, de verificare și investigare asupra unor obiective de diferite naturi și destinații, având drept scop depistarea, în vederea neutralizării, a oricăror amenințări de factură teroristă.

Așadar, prin lege, competența în materie de antiterorism, la nivel național, aparține Serviciului Român de Informații, acesta fiind responsabil de amplasarea și exploatarea dispozitivelor informative, a dispozitivelor tehnice de control antiterorist – antideturnare, precum și de organizarea și executarea intervenției antiteroriste și pirotehnice

Deși actele teroriste nu sunt prevăzute într-un anume text sau articol sub denumirea de acțiune teroristă, referiri la diferite modalități ale acestora se regăsesc în mai multe prevederi ale Codului Penal Român, astfel:

atentatul care pune în pericol siguranța statului (art. 160 CP.) ;

atentatul contra reprezentanților unui stat străin (art. 171 CP);

actele de diversiune (art. 163 CP),

distrugerea în dauna avutului public cu consecințe deosebit de grave sau care au avut ca urmări un dezastru,

nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor explozive sau radioactive.

În circumstanțele atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, care au marcat o nouă și sângeroasă etapă în evoluția și manifestarea fenomenului terorist internațional, Statele Unite ale Americii au inițiat o serie de măsuri menite să asigure o ripostă fermă împotriva organizației Al – Qaida, precum și împotriva țărilor sau a unor structuri care sprijină, sub orice formă, terorismul. Cea mai importantă a fost aceea referitoare la suspendarea sau întreruperea asigurării de suport financiar organizațiilor teroriste

Pentru aplicarea Rezoluției nr, 1373/2001 a Consiliului de Securi taie al Organizației Națiunilor Unite privind combaterea terorismului internațional, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 153/2001 pentru îndeplinirea obligației care revine statelor membre ale ONU, în conformitate cu prevederile cap VII al Cartei Națiunilor Unite. A fost constituit Consiliul Interministerial pentru urmărirea aplicării Rezoluției 1373/2001, sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe.

Bază legală în cadrul I.G.P.F.R.

Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului;

OUG 104/2001 privind PFR modificată și completată prin Legea nr.81 din 26 februarie 2002;

Legea. nr. 196 din 25 mai 2004;

Strategia interdepartamentală de prevenire și combatere a terorismului și a acțiunilor conexe acestora a MIRA;

Ordinului MAI nr. S/1248/29.03 2006;

Legea nr. 131/2002 de aprobare a OUG 153/2001 pentru aplicarea Rezoluție nr. 1373/2001 Consiliului de Securitate ONU privind combaterea terorismului internațional;

Legea nr. 146/2002 de aprobare a OUG nr. 152/2001 privind prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar bancar în scopul finanțării de acte de terorism;

Legea 656/2002 privind prevenirea și combaterea spălării banilor.

Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor,

H.G. 130/2005 privind Normelor de aplicare a regimul armelor și munițiilor,

Legea nr. 9/2004 pentru aderarea României la Protocolul împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adoptat la New York la 31 mai 2001, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000

Legea nr. 111/ 1996, privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, modificată și completată prin legea 193/ 2003;

Legea nr. 387/ 2003 privind regimul de control al exporturilor de produse cu regim și tehnologii cu dubla utilizare;

Legea nr. 595/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor și importurilor de produse strategice;

Legea nr. 92/2004 pentru aprobarea participării României la Grupul Australia pentru controlul exporturilor în vederea neproliferării armelor chimice și biologice;

Legea nr. 448/2003 privind modificarea și completarea Legii nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora;

Plan de cooperare între IPCT/SRI și IGPF în problematica prevenirii și combaterii terorismului încheiat în 2003;

Protocol privind schimbul de informații dintre IGPF și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) încheiat în 2004;

Protocol de cooperare între Direcția Siguranță Militară și IGPF încheiat în 2002;

Protocol de cooperare privind criminalitatea transfrontalieră între MAI și MFP încheiat în 2005;

Forțe și mijloace din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea terorismului

În absența terorismului de sorginte și motivație autohtone, controlul amenințărilor transnaționale și reducerea ori eliminarea riscurilor de această natură au constituit obiectivul primordial al activității antiteroriste, prin care se urmărește prevenirea producerii pe teritoriul național de acte teroriste, a constituirii bazelor logistice, financiare și a filialelor unor organizații extremist-teroriste cu reprezentare internațională

Ca urmare, după acțiunile teroriste din data de 11 septembrie 2001, sistemul național de prevenire și combatere a terorismului a fost restructurat, iar prin Hotărârea nr. 00140 din 19 octombrie 2001 a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Serviciul Român de Informații a fost desemnat autoritate națională în materie antiteroristă.

Sub acest aspect, s-a impus redimensionarea performantă a activităților informativ-operative și de prevenire ale Serviciului Român de Informații, care răspunde, pnn structurile sale specializate, de executarea într-o concepție unitară a activităților de descoperire, neutralizare și anihilare a acțiunilor teroriste pe teritoriul României.

Măsurile de prevenire antiteroriste luate de instituțiile fundamentale ale statului trebuie să aibă în vedere reducerea vulnerabilității potențialelor ținte ale atacurilor teroriste.

Combaterea terorismului implică desfășurarea unor acțiuni care includ antiterorismul (măsuri defensive în vederea reducerii vulnerabilităților la actele teroriste) și contraterorismul (măsuri ofensive luate pentru a preveni, descuraja sau a da ripostă terorismului) și care au ca scop înlăturarea spectrului de amenințări pe care acest fenomen le presupune. Prezentăm în continuare definițiile conceptelor de antiterorism și contraterorism, pentru a facilita înțelegerea diferenței dintre ele.

Antiterorismul include măsurile defensive luate în vederea reducerii vulnerabilității persoanelor și instituțiilor la acte de terorism și constă într-o ripostă limitată realizată pnn aplicarea planificată și integrată a securității fizice și operațiunilor de securitate cu sprijinul serviciilor de informații.

Contraterorismul include măsurile ofensive luate în vederea prevenirii, descurajării și ripostei la acte de terorism. Programe detaliate și compartimentate pe domenii de acțiune au fost elaborate în documentele operative proprii ale instituțiilor cu atribuții în prevenirea și combaterea terorismului, în planurile proprii pentru situațiile de urgență și în alte documente cu caracter secret.

Pentru aplicarea unitară a măsurilor de prevenire și combatere a acțiunilor teroriste pe teritoriul României, la nivelul Serviciului Român de Informații, a fost elaborată Concepția de prevenire și combatere a acțiunilor teroriste, cadrul normativ intern în domeniul antiterorist, care cuprinde un ansamblu de măsuri și principii pentru reglementarea activităților de prevenire a actelor teroriste pe teritoriul național, precum și acțiunile de intervenție antiteroristă asupra obiectivelor atacate ori ocupate temporar de teroriști.

Cerințele care au stat la baza elaborării concepției de prevenire și combatere a acțiunilor teroriste pe teritoriul României au fost următoarele:

– conducere unică;

– forță de lovire punctuală și sigură,

– independență în ducerea acțiunilor de luptă;

– timpul de răspuns.

Conducerea unică – intervenția se desfășoară pe baza unui Plan de acțiune, aprobat de către conducerea Serviciului Român de Informații. Forțele participante, proprii sau cu care se cooperează sunt conduse de către o Grupă Operativă, constituită din cadre din statul major, de informații, negociatori, specialiști în domenii de intervenție antiteroristă, pirotehnică, comunicații, transmisiuni, logistică etc. și din ofițeri specialiști, împuterniciți să ia decizii, reprezentanți ai structurilor cu care se cooperează. Șeful Grupei Operative este comandant unic al tuturor forțelor aflate în dispozitivele care s-au instituit, element esențial pentru înlăturarea paralelismelor în conducerea forțelor.

Forța de lovire punctuală și sigură – este una dintre cerințele de bază ale intervenției antiteroriste. Lovirea punctuală și sigură este asigurată de dotarea cu armament, muniții, mijloace de protecție antibalistică, tehnică de luptă și transport cu cel mai înalt grad de performanță, precum și de către efective pregătite fizic și psihic pentru a face față confruntării cu elementele extremist – teroriste.

Independență în ducerea acțiunilor de luptă – constă în executarea intervenției antiteroriste, independent, cu forțele proprii. Pot participa și alte forțe la cooperare și acțiune pentru executarea unor misiuni specifice, atât pe timpul realizării dispozitivelor de luptă proprii, cât și pe timpul ducerii luptei (blocare, încercuire, sprijin pe anumite direcții, rezervă etc.).

Timpul de răspuns – impune ca forțele destinate intervenției antiteroriste să fie gata de luptă în cel mai scurt timp – maxim 3 minute de la alarmare. Acest lucru se realizează prin: organizarea serviciului în alarmă; instruirea specifică după un program de pregătire modern, cu accent pe instruirea practic-aplicativă, care să asigure formarea deprinderilor de a acționa indiferent de condițiile de relief, timp, anotimp sau stare a vremii; dotarea cu mijloace de transport performante, terestre și aeriene; menținerea unei permanente capacități de intervenție și luptă.

La solicitarea Serviciului Român de Informații, în funcție de amploarea și particularitățile actului terorist, pot fi angrenate cu misiuni specifice și forțe din Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Apărării în conformitate cu Legea 51/1991, privind siguranța naționala a României, constituie amenințări la adresa siguranței, naționale, pe profil antiterorist, următoarele:

– acțiunile prin care se atentează la viata, integritatea fizica sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcții importante în stat or, a reprezentanților altor state sau ai organizațiilor internaționale, a căror protecție trebuie să fie asigurată pe timpul șederii în România, potrivit legii tratatelor și convențiilor încheiate, precum și practici internaționale;

– inițierea, organizarea, săvârșirea sau sprijinirea în orice mod a acțiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste, care pot pune în pericol sub orice formă unitatea și integritatea teritorială a României precum și incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;

actele teroriste, precum și inițierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activități al căror scop îl constituie săvârșirea de asemenea fapte,

atentatele contra unei colectivități, săvârșite prin orice mijloace.

Organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale sunt: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informați, Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Apărării, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Justiției, prin structuri interne specializate.

Forțe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

Ministerul Afacerilor Internelor este organul central al puterii executive care exercită, în conformitate cu legea, atribuțiile ce îi revin cu privire Ia respectarea ordinii publice, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a avutului public și privat, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, contribuind prin aceasta la realizarea unei societăți democratice în România, la apărarea independenței, suveranității naționale și integrității teritoriale.

În îndeplinirea atribuțiunilor sale, Ministerul Afacerilor Interne colaborează cu ministerele și celelalte organe centrale și locale ale puterii executive, cu unități economice, sociale, alte organizații și se sprijină pe concursul larg al populației.

Ministerul Afacerilor Interne are următoarele atribuții principale:

– organizează și desfășoară, prin structuri de informații specializate, activitatea de obținere, prelucrare, verificare, stocare și valorificare a informațiilor care vizează: siguranța națională, misiunile, patrimoniul și personalul ministerului; apărarea secretului de stat și de serviciu; prevenirea și descoperirea infracțiunilor, identificarea factorilor de risc și a amenințărilor la adresa ordinii publice, respectarea regimului juridic al operațiunilor de comerț exterior cu produse strategice;

– coordonează activitatea unităților din subordine, care participă la prevenirea, neutralizarea și lichidarea actelor elementelor teroriste și de diversiune pe teritoriul României

Pentru îndeplinirea atribuțiunilor prevăzute de lege este autorizat să dețină și să utilizeze mijloace tehnice specifice pentru obținerea, prelucrarea, verificarea, stocarea și valorificarea de informații și să desfășoare activități de culegere de informații, deschis sau acoperit.

Prin Jandarmeria Română, asigură paza și apărarea unor obiective, a bunurilor și a valorilor de importanță deosebită, menține și restabilește ordinea publică, îndeplinește misiuni de prevenire și combatere a infracțiunilor și a altor încălcări ale normelor legale în vigoare, prevenirea și neutralizarea actelor teroriste și de diversiune pe teritoriul României.

In îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, Jandarmeria Română cooperează cu Poliția Română, cu celelalte unități ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative și cu alte structuri ale sistemului național de apărare, cu atribuții în domeniu și colaborează cu organizații, instituții și autorități ale administrației publice centrale și locale.

Pentru prevenirea și combaterea terorismului, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pot participa următoarele structuri:

– Direcția de Informații și Protecție Internă – are ca atribuțiuni funcționale, printre altele și organizarea și desfășurarea activității de obținere, prelucrare, verificare, stocare și valorificare a informațiilor care vizează siguranța națională a României. De asemenea, contribuie în limita atribuțiilor, la identificarea și verificarea persoanelor suspecte a iniția, sprijini sau comite acte de terorism și alte acțiuni care pot fi îndreptate împotriva misiunilor diplomatice și a personalului acestora.

Forțele destinate prevenirii și combaterii terorismului sunt: o unitate specială de pază și apărare a obiectivelor diplomatice din Capitală, organizată pe detașamente; un batalion antiterorist, organizat pe companii în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție; câte un pluton mobil de jandarmi la fiecare Inspectorat Județean de Poliție; câte un pluton mobil de poliție la fiecare județ; câte un detașament de intervenție în cadrul inspectoratelor și direcțiilor poliției de frontieră (Iași, Oradea, Timișoara, Constanța și Giurgiu). Totodată, în cadrul Inspectoratului General al Poliției funcționează Brigada de Combatere a Crimei Organizate, cu servicii de profil în cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție și Direcției Generale de Poliție a municipiului București. în situații de criză și război, forțele respective își pot spori efectivele ca urmare a misiunilor încredințate de conducerea politico-militară a țării

Activitatea de investigații în prevenirea acțiunilor extremist-teroriste

Activitatea de investigații se referă atât la aspectul organizatoric, cât și la problemele de cunoaștere sub diferite forme a potențialilor adversari.

Cunoașterea adversarului potențial constituie un element axiomatic în oricare tip de luptă, dar caracterul subversiv, conspirativ și evaziv al majorității organizațiilor teroriste ușurează, dintr-un anumit punct de vedere, rolul activității de informații în combaterea acestora. De obicei, aceste organizații nu dispun de rigorile pe care le impune o structură specializată de informații convențională. Atunci când organizațiile teroriste încep să adopte modele ale structurilor specializate și modalități de operare specifice acestora, sarcina activității de informații este condiționată de gradul de „convenționalism”.

Activitatea de informații este facilitată, într-o anumită măsură, de multitudinea scopurilor organizațiilor mari, importante, care sunt nevoite să adopte structuri ce presupun o ierarhie piramidală. Organizațiile mari oferă mult mai multe ținte și ocazii de acțiune împotriva lor decât grupurile mici centralizate și foarte compacte, care folosesc metode conspirative clasice de operare.

Primul obiectiv spre care se îndreptă activitatea de informații îl reprezintă anticiparea – adică prevenirea strategică a autorităților statului în legătură cu posibilitatea producerii unor acțiuni teroriste pe teritoriul național sau avertizarea în legătură cu existența unor astfel de amenințări. Autoritățile statului decid asupra tipului de acțiune preliminară sau preventivă care trebuie desfășurată.

În ceea ce privește amenințarea în curs de desfășurare, avertizarea timpurie efectuată de serviciile specializate poate face posibilă anihilarea acesteia încă de la început.

Ținând cont de faptul că terorismul de diferite tipuri a devenit un fenomen constant al societății moderne, activitatea de informații trebuie să aibă permanent în vedere posibilele amenințări.

Din nefericire, adesea este imposibil ca autoritățile statului să intervină, în ciuda prevenirii făcute de propriile servicii de informații sau de cele cu care se cooperează. Acestea sunt cazurile în care amenințările se desfășoară în afara granițelor statului vizat și în care grupările și organizațiile teroriste se bucură de sprijin din partea unor elemente din rândul populației sau chiar al unor reprezentanți ai guvernului din țara respectivă.

Activitatea de informații trebuie să precizeze, cât mai repede posibil, natura amenințării reale și potențiale pe care o reprezintă organizațiile teroriste. Deseori, în primele etape, autoritățile nu acordă suficientă atenție necesității de a elabora o strategie menită să elimine amenințarea teroristă. Indiscutabil, serviciile de informații au responsabilitatea să atragă atenția în caz de amenințare, indicând atât posibilitatea materializării, cât și natura acesteia. Acest lucru va motiva autoritățile în vederea elaborării strategiei și măsurilor necesare etapei respective.

Acest demers este dificil, mai ales, în prima etapă de desfășurare a acțiunilor unei grupări teroriste.

Dificultatea are două surse:

– cunoașterea limitată, în general, a potențialului adversar în această fază;

– greutatea de a „calibra” amenințarea, adică de a-i determina gradul potențial de gravitate.

Estimarea corectă a amenințării este importantă deoarece va fi factorul principal în adoptarea deciziei de către autorități, în legătură cu măsurile care urmează a fi luate și incluse, ulterior, într-un plan care să cuprindă evenimentele neprevăzute (pentru situațiile de urgență sau criză).

Dacă gravitatea este supraevaluată, vor fi depuse eforturi exagerate și, în consecință, va slăbi credibilitatea serviciului de informații; dacă ea este minimalizată, măsurile întreprinse nu mai sunt adecvate, rezultând din nou slăbirea credibilității. De asemenea, este necesar să se acorde o atenție deosebită ideologiei care motivează organizația teroristă, înțelegerea aprofundată a acesteia, a potențialului de evoluție și de influență asupra modalităților de acțiune va avea un rol important în prevenirea amenințării

Se impune să se întocmească planuri bazate pe definirea amenințării și pe toate informațiile valabile în acel moment. Trebuie alocate resurse și luate măsuri concrete. Toate acestea nu vor fi posibile dacă autoritățile statului nu au fost convinse de existența amenințării Activitatea de informații va fi confruntată cu multe dificultăți în primele faze ale amplificării amenințării teroriste în ceea ce privește alocarea resurselor suplimentare.

O altă condiție indispensabilă pentru îndeplinirea cu succes a rolului structurilor de informații o constituie organizarea adecvată a activității de culegere a informațiilor. Aceasta implică o descriere clară, detaliată a responsabilităților diferitelor structuri implicate în această activitate. Orice neclaritate ori existența „zonelor cenușii” poate crea probleme serioase, datorită conflictelor ce pot apărea prin suprapunerea mai multor structuri sau prin neglijarea unor aspecte despre care unul presupune, în mod greșit, că sunt de competența altuia. Sarcina de a defini zonele de responsabilitate este de competența autorităților cu atribuții în domeniul activității informative.

Factorul de coordonare este esențial în activitatea structurilor specializate pe probleme de antiterorism. Altfel, efortului făcut de activitatea de informații îi vor lipsi concentrarea și experiența, care favorizează acțiuni eficiente de combatere a terorismului. Dar, uneori, această optică poate crea resentimente și rezistență, datorită aversiunii birocratice față de schimbare Din acest motiv, nu trebuie amânată, întrucât cu cât se aduc mai repede schimbări organizatorice, cu atât este mai bine, riscul unei schimbări „prea timpurii” fiind contrabalansat de avantajele ulterioare.

Concentrarea eforturilor va duce nu numai la mărirea gradului de experiență, dar și la stimularea angajării în culegerea de informații. Culegerea informațiilor despre grupările sau organizațiile teroriste, care constituie o amenințare, nu trebuie să aștepte până la implementarea schimbărilor organizatorice. Este necesar să se elaboreze documentele operative impuse de cunoașterea și stăpânirea situației operative pe teritoriul național, care vor îngloba date privitoare la: ideologie, politică, conducere, organizare, membrii, arie de localizare, modalități de operare, baze de pregătire și logistice, armament și surse de achiziționare, sponsori, legături internaționale și de cooperare, planuri de acțiune, obiective vizate, date speciale cu ocazia cărora organizația consideră că este important să acționeze etc.

Toate informațiile culese vor parcurge filiera obișnuită de evaluare și prelucrare, astfel încât să poată fi distribuite beneficiarilor cât mai repede posibil și într-o formă cât se poate mai utilizabilă. Numai în acest fel activitatea de informații poate juca rolul major în combaterea terorismului.

Informația trebuie să ajungă la organul de decizie în timpul necesar pentru a se putea acționa preventiv în vederea dejucării acțiunilor preconizate de către teroriști. Aceste – semnale de alarmă vor fi privite de către serviciile specializate ca o prioritate de vârf, iar personalul implicat va trebui să acorde o atenție specială atât culegerii, cât și evaluării fiecărui fragment de informație, care ar putea indica posibilitatea unei acțiuni teroriste.

Angrenarea personalului în activități de culegere a informațiilor se face în funcție de caracterul grupării sau organizației teroriste, precum și de natura activității sale. În toate cazurile sunt folosiți specialiști care culeg informații, indiferent de modalitățile concrete HUMINT – informații umane sau COMINT – informații pe bază de telecomunicații. Se impune găsirea celor mai optime metode în alegerea agenților și a modului de operare. Totodată, se va pune un accent deosebit și pe folosirea tehnologiilor avansate din acest domeniu.

În multe situații, anumite canale pentru culegerea de informații nu pot fi utilizate, rolul decisiv urmând a fi jucat de către HUMINT. Ideală este infiltrarea agenților proprii la nivelurile superioare de decizie în cadrul organizațiilor teroriste, lucru însă destul de dificil de realizat. Chiar dacă nu se poate realiza acest lucru, mai rămâne o cale de urmat, infiltrarea de agenți la nivelurile mijlocii și inferioare ale ierarhiei organizației teroriste, locul de unde se pot culege informații prețioase.

Teroriștii au reguli foarte stricte în stabilirea modalităților de acțiune. Serviciile de informații au legile lor proprii, care trebuie să le anihileze pe cele ale teroriștilor. Problema constă în deblocarea mecanismelor statului și a mecanismelor de luare a deciziilor, al căror imobilism a dus frecvent lucrurile la împotmolire. Dar, combaterea terorismului înseamnă război și în război hotărârile trebuie luate pe loc.

Trebuie remarcate, de asemenea, neajunsurile analizei, adesea majore, atunci când se referă la situația sau acțiunile teroriștilor, deoarece fenomenul însuși sau situația creată ar putea fi explicate sau înțelese în mod diferit de către structuri diferite. De aceea, rolul esențial îl are structura specializată de analiză a informațiilor referitoare la acțiunile și materialele folosite de teroriști. Țările care au obținut succese sunt cele care au asigurat a bună centralizare a informațiilor, dar mai ales, o sintetizare și apreciere a acestora.

Interpretarea informațiilor urmărește:

să clarifice semnificația datelor și informațiilor,

să presupună posibilele lor influențe și evoluții;

să concluzioneze dacă acestea confirmă sau modifică situația deja cunoscută (îndeosebi dacă reliefează creșteri de risc) și dacă impun necesitatea unui supliment de cercetare și în ce termen.

Astfel spus, este vorba de a stabili cine ce anume a făcut și de ce, ce consecințe derivă de aici, în ce sens, și dacă totul este suficient de clar sau nu. Acesta este momentul final al procesului de analiză a datelor. Totodată, este ultima posibilitate de zădărnicire a tentativelor de dezinformare. De aceea, este necesar să se pună întrebarea: interpretările noastre, răspunsurile date la întrebările pe care ni le-am pus sunt juste sau sunt, dimpotrivă, cele pe care teroriștii voiau să ne determine să le dăm De aici, decizia de a solicita sau nu date ulterioare.

La finele procesului din datele brute s-au obținut informațiile care constituie tocmai cunoașterea aspectelor fundamentale ale obiectivelor de interes informativ.

Capacitatea de prevedere este una din condițiile necesare pentru desfășurarea cu succes a luptei antiteroriste.

Combaterea terorismului solicită o luptă de detaliu, în care acțiunile unor structuri strict specializate capătă rolul esențial. Este un conflict care se supune tehnologiei informației, dar care se bazează în final, pe răbdare, subtilitate și confidențialitate, toate acestea dublate de pregătirea desăvârșită a elementului uman.

Activitățile de protecție și apărare antiteroristă

Parte componentă a unui complex de măsuri instituite la nivel strategic pentru realizarea siguranței naționale, protecția și apărarea antiteroristă se execută permanent, într-o concepție unitară, la nivel central și teritorial, în scopul cunoașterii, prevenirii și contracarării acțiunilor teroriste îndreptate asupra obiectivelor fixe sau mobile.

Activitățile de protecție și apărare antiteroristă se execută în conformitate cu reglementările legale în vigoare și normele juridice internaționale și constau într-un complex de măsuri care se adoptă de către forțe specializate, în anumite situații, pentru acele obiective care pot constitui ținte ale unor acțiuni teroriste.

Protecția și apărarea antiteroristă constau în:

activități informativ-operative, de culegere de date și informații referitoare la potențiali atentatori și despre vulnerabilități ale sistemelor, care pot fi exploatate de către aceștia;

instituirea unor dispozitive fixe sau mobile de protecție antiteroristă;

adoptarea unor măsuri și dispozitive de intimidare și descurajare a elementelor predispuse la acțiuni teroriste, prin exerciții simulate și patrulări executate de forțe specializate;

trecerea la dispozitivul de apărare, în situația în care obiectivul este atacat pentru respingerea atacatorilor, capturarea sau anihilarea acestora și crearea condițiilor favorabile intrării în acțiune a forțelor specializate de intervenție.

Dispozitivele de protecție se adoptă funcție de gradul de amenințare, configurația topometrică a obiectivului, dispunerea în teren, forțele și mijloacele la dispoziție, precum și de evoluția situației operative pe profil antiterorist, în ansamblu ori cu referire directă la spațiul sau obiectivul în cauză.

Protecția și apărarea antiteroristă se realizează prin:

dispunerea elementelor de dispozitiv, fixe sau mobile, formate din luptători, în locurile pretabile de acces în obiectiv, cât și în zonele stabilite ca fiind favorabile acțiunii elementelor extremist-teroriste;

patrularea echipajelor de luptă, dotate cu tehnică și mijloace necesare respingerii oricărei acțiuni îndreptate împotriva obiectivului protejat;

amplasarea, în punctele și pe direcțiile de interzis a rezervelor de intervenție antiteroristă, de tărie variabilă, permanente sau temporare.

Dispozitivele de protecție și apărare antiteroristă trebuie să asigure continuitatea în timp și spațiu, realizarea unei densități optime de forțe și mijloace în zonele vulnerabile, legătura de vedere și de foc între elementele de dispozitiv, în mod deosebit pe direcțiile probabile de acțiune a elementelor extremist-teroriste precum și conducerea fermă și neîntreruptă a efectivelor proprii și a celor cu care se cooperează.

Măsurile specifice care se întreprind pentru protecția și apărarea antiteroristă a obiectivelor, atât fixe, cât și mobile, se materializează în Planul de protecție și apărare antiteroristă.

Măsuri și activități specifice pentru neutralizarea acțiunilor teroriste

Operațiile speciale sunt acțiunile desfășurate de forțe cu pregătire specială, care au drept scop influențarea situației politice, economice, diplomatice, militare și de altă natură a unui stat. Ele permit sistemului de comandă și control să acționeze într-un cadru suplu, polivalent, discret și sunt desfășurate independent sau în completarea altor acțiuni.

Operațiile speciale diferă de acțiunile militare clasice prin amploare, durată, precizie și, mai ales, prin capacitatea de adaptare la un mediu complex. Se deosebesc de acțiunile convenționale prin următoarele caracteristici:

– au un grad ridicat de risc ceea ce presupune întrebuințarea acestora numai în acțiuni asupra unor obiective de valoare strategică sau operativă,

– subordonarea și controlul direct exercitat la nivel strategic, ca urmare a implicațiilor în plan militar și politic;

– au un grad foarte mare de confidențialitate, care asigură realizarea surprinderii prin acțiuni în ascuns, de descurajare și de inducere în eroare;

– acțiunile se desfășoară într-un mediu, de regulă diferit față de cel al celorlalte forțe angajate,

– coerență cu forțele angajate în operațiile convenționale, cunoașterea aprofundată a mediului, eventual a limbii și culturii de pe teatrul de acțiuni militare;

– capacități de neutralizare sporite prin utilizarea controlată a forței, folosind mijloace de luptă speciale, de înaltă tehnologie;

– combinarea caracterului centralizat de luare a deciziei cu execuția, în general, descentralizată, operațiile speciale fiind dependente de informații detaliate, de o structură de comandă specializată și o conduită adaptată;

– necesită mijloace specifice de comunicații, de infiltrare și de susținere, care sunt duse, în mod obișnuit, la mare distanță de bază, în zone ostile sau sensibile,

– dependență de susținerea terestră, navală sau aeriană specializată

Principiile care stau la baza desfășurării operațiilor speciale sunt: rapiditatea, pertinența, autonomia și coordonarea.

Combaterea terorismului poate fi o operație integrală când se desfășoară în cadrul mai amplu al unei acțiuni întrunite, convenționale sau, de cele mai multe ori, autonomă când se desfășoară separat de acțiunea întrunită, de ansamblu, dar coordonată la nivel strategic.

În continuare, vom dezvolta câteva aspecte legate de executarea intervenției antiteroriste și etapele acesteia.

Intervenția antiteroristă – este o operație specială care se execută în timp foarte scurt, folosind mijloace și procedee specifice, de către forțe de valoare tactică destinate îndeplinirii unei misiuni strategice. Riposta antiteroristă cuprinde totalitatea măsurilor și acțiunilor executate de forțele speciale ale Serviciului Român de Informații, independent sau în cooperare cu alte forțe din cadrul sistemului național de apărare, pe întreg teritoriul țării, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de teroriști, în scopul capturării sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinii legale. Riposta constă în adoptarea unor forme și procedee de acțiuni militare pentru influențarea atitudinii elementelor teroriste, a-i face să înceteze acțiunea întreprinsă, să elibereze ostaticii și să se predea.

În practica internațională, intervenția forțelor speciale include:

– blocarea zonei în care a avut loc incidentul terorist. Este prima măsură ca răspuns direct la acțiunea teroristă și are drept scop izolarea zonei, limitarea atacului (dacă acesta este în curs de desfășurare) și fixarea situației. În această etapă, acțiunile se desfășoară rapid, pentru a limita pagubele umane și materiale, a nu permite intrarea altor elemente teroriste în zona acțiunilor și a diminua posibilele pierderi umane, distrugeri și pagube materiale ;

– acțiuni de convingere. Acestea se adoptă în scopul determinării elementelor teroriste, prin negocieri, să înceteze acțiunea întreprinsă, să elibereze ostaticii și să se predea Acțiunea de convingere se desfășoară de către echipele de negociatori, care sunt formate din psihologi, sociologi, cadre de informații specializate în lupta antiteroristă, analiști de specialitate și cunoscători de limbi străine. Pe timpul desfășurării acțiunilor de negociere, se urmărește și obținerea unor date și informații referitoare la: numărul teroriștilor, naționalitatea, apartenența politică și religioasă, scopul acțiunii întreprinse, numărul și identitatea ostaticilor, modul de dispunere a teroriștilor și ostaticilor în obiectiv, dotarea teroriștilor cu armament, explozivi, muniție și alte mijloace tehnice, starea psihică și fizică a teroriștilor și ostaticilor, trăsăturile de personalitate ale teroriștilor și posibilitățile de influențare a acestora, relațiile care s-au stabilit între teroriști și ostatici, precum și dacă cei din urmă pot sprijini, eventual, acțiunile de intervenție.

Ca orice acțiune umană, negocierea trebuie pregătită.

Din analiza negocierilor desfășurate până în prezent, structurile abilitate a unor state confruntate cu problematica teroristă, activitatea negociatorilor presupune 70% pregătire, 10% punere în „scenă” și 20 % realizare efectivă Negocierea va da câștig de cauză celui care este mai bine informat, care „gândește mai bine și mai vizionar”. Reușita depinde de stilurile adoptate, diversitatea acestora fiind firească dacă se ține seama de faptul că într-un proces de negociere intervin o mulțime de factori, previzibili sau imprevizibili și la care participă oameni cu personalități diverse. Abilitatea negociatorilor poate suplini lipsa informațiilor și a experienței în acest domeniu.

Totodată, negociatorii se pot confrunta pe timpul desfășurării negocierilor cu o situație deosebită, pe care trebuie să o controleze și să o anihileze. Aceasta constă în dezvoltarea unui anumit atașament între ostatici și teroriști, fenomen observat pentru prima dată în timpul jefuirii unei bănci din Stockholm. în timpul acestui episod o tânără femeie care era ostatică a avut relații apropiate cu unul din răpitori. Reacția nu a fost una de frică ci a fost urmarea unei stări de criză și dependență dintre femeia captivă și răpitorul ei. Relația a persistat și după ce răpitorul a suportat rigorile legii. Cel mai celebru caz a fost cel al ziaristei Patricia Hearst, care nu numai că s-a îndrăgostit de unul dintre răpitori săi, dar 1-a și acoperit pe acesta cu focuri de armă când era în pericol de a fi capturat de forțele speciale. Această reacție extremă poate fi explicată datorită condițiilor de captivitate severe și a deprimării, fapte care probabil au fost exacerbate de vârsta tânără și lipsa de experiență în literatura de specialitate acest fenomen este denumit sindromul Stockolm.

În concluzie, cele trei aspecte ale sindromului Stockholm sunt următoarele:

– sentimente pozitive ale victimei față de terorist;

– sentimente negative ale victimei față de autorități;

– sentimente pozitive ale teroristului față de victimă Negociatorii trebuie să fie în măsură să recunoască și să facă față primelor două aspecte, încercând însă, cât mai activ, să încurajeze și dezvoltarea celui de-al treilea aspect. Acest lucru se face prin solicitarea dialogului cu ostaticii la telefon, manifestând interes pentru starea de sănătate a acestora și cerând teroriștilor să-i verifice din acest punct de vedere.

În calitate de ostatic, persoana respectivă va vedea în autorități piedica aflată în calea eliberării sale. Dacă autoritățile ar da teroriștilor ceea ce solicită, aceștia vor dispune eliberarea imediată.

De asemenea, ostaticul va remarca că cel mai mare pericol pentru securitatea personală este reprezentat de un eventual asalt al forțelor specializate, așa că, în mod foarte natural, va spera în imposibilitatea executării asaltului, devenind în același timp sceptic față de capacitatea autorităților de a rezolva situația. Ca urmare a contactului constant și intens cu teroriștii, nu este exclus să ajungă în postura de a le înțelege punctul de vedere și de a crede că au dreptate în ceea ce cer. Totodată brusc, soarta ostaticului se va îngemăna cu a teroriștilor, ceea ce va face să fie priviți cu o anumită simpatie și chiar să fie sprijiniți. De asemenea, teroriștii vor vedea în ostatici soluția supraviețuirii lor Pentru perioada de timp în discuție, securitatea lor va depinde de cei pe care i-au luat ostatici.

Teroriștii vor fi și ei afectați de contactele personale intense cu ostaticii, astfel încât la un moment dat vor fi incapabili să le facă vreun rău, chiar dacă interesul lor imediat ar cere acest lucru. O altă metodă ce va fi folosită constă în a pune la dispoziția ostaticilor și teroriștilor lucruri care impun o anumită activitate în grup. Orice cale prin care se poate încuraja interacțiunea dintre ostatici și teroriști este benefică. Totodată, există multe șanse ca, în timpul unei operațiuni de salvare întreprinse de autorități, ostaticii să se conformeze mai degrabă indicațiilor teroriștilor, decât celor date de către forțele speciale, ba chiar să încerce să-i apere pe aceștia. Mulți dintre ostaticii eliberați ulterior pot minți autoritățile sau le pot da informații false în timpul cercetărilor.

Statul român nu va negocia cu teroriștii eliberarea acestora și nici plata unor recompense. Nu se fac nici un fel de concesii teroriștilor, negocierea având drept scop determinarea acestora să elibereze ostaticii și să se predea autorităților române. Totodată, va crea timpul necesar pregătirii intervenției și realizării dispozitivelor de luptă

– intimidarea, concomitent cu folosirea unor mijloacelor speciale. Este modalitatea care se adoptă în cazul în care elementele teroriste nu au putut fi convinse să renunțe la acțiunile lor și constă în crearea unor stări psihologice de nesiguranță și derută în rândul acestora, prin etalarea ostentativă a forțelor și mijloacelor, pentru a induce impresia finalizării pregătirilor și iminența trecerii la acțiune.

Vor fi folosite manevrele de forțe și mijloace în zona obiectivului, realizarea unor perdele de ceață artificială, incendii false și explozii dirijate pe anumite direcții, lansarea unor avertismente false, zborul elicopterelor la mică înălțime, concomitent cu executarea focului de intimidare și somare ultimativă a teroriștilor de a depune armele și a se preda:

– intervenția propriu-zisă. Constă în pătrunderea prin forță și în ascuns a echipelor de asalt în obiectiv și desfășurarea unor acțiuni de luptă pentru capturarea sau anihilarea teroriștilor. Se pot adopta mai multe variante de pătrundere, precum: asaltul pe una sau mai multe direcții;

– asaltul pe direcții favorabile, concomitent cu acțiuni simulate pe alte direcții: acțiuni de luptă în interior și acțiuni legendate.

La acțiuni participă și echipe pirotehnice, care vor crea breșe de pătrundere în obiectiv, explozii controlate pe anumite direcții precum și acțiuni demonstrative exterioare pe aliniamentul inițial.

Dispozitivul de luptă pentru executarea intervenției antiteroriste se compune, de regulă, din unități de acțiune directă; unitatea de blocare și sprijin; unitatea de blocare a zonei de acțiune; rezerve și puncte de comandă.

Stabilirea concretă a modalităților specifice de executare a intervenției antiteroriste și succesiunea desfășurării acestora se fixează de către comandantul forțelor care acționează pe timpul precizării deciziei și se adaptează pe parcursul ducerii acțiunilor de luptă, în funcție de evoluția situației.

Intervenția antiteroristă are caracter limitat de acțiune și de timp, scopul final fiind anihilarea teroriștilor, eliberarea ostaticilor și restabilirea ordinii legale.

Conducerea forțelor destinate combaterii terorismului

Problematica conducerii forțelor destinate combaterii terorismului în etapa actuală, constituie un domeniu nou al strategiei necesare pentru asemenea tipuri de activități. Ca urmare, stabilirea principiilor și modalităților de realizare a sistemului și de exercitare a actului de conducere, la toate nivelurile ierarhice, trebuie să se regăsească în actele normative care se vor elabora, precum și în reglementările privind cooperarea.

Întreaga activitate de planificare, organizare și conducere a efectivelor destinate combaterii terorismului se desfășoară pe baza unei concepții unice, materializate în

Planul de acțiune, în scopul asigurării condițiilor necesare desfășurării acțiunilor antiteroriste.

Planul de acțiune este documentul de planificare care concentrează modul de acțiune a forțelor antiteroriste asupra centrului de greutate al teroriștilor, definind condițiile care asigură succesul aplicării forței de lovire prin unitatea efortului tuturor forțelor participante.

Elaborarea Planului de acțiune trebuie să pună accent pe planificarea acțiunii forțelor de intervenție antiteroristă, care să cuprindă: repartiția forțelor pe grupuri de asalt, de sprijin și de misiuni speciale; planificarea dispozitivelor de acțiune; misiunile forțelor subordonate și a manevrei acestora pe timpul desfășurării acțiunilor de luptă. Pe baza coordonării stabilite de către comandantul acțiunii, forțele care execută acțiunile de luptă vor organiza cooperarea în timp, spațiu și pe misiuni.

Conducerea forțelor destinate combaterii terorismului constă în:

– organizarea și coordonarea permanentă a tuturor activităților desfășurate de către forțele participante,

– concentrarea eforturilor acestora pentru îndeplinirea misiunilor încredințate,

– adaptarea continuă a planurilor de acțiune, potrivit evoluției situației;

– coordonarea acțiunilor forțelor implicate în realizarea planului de acțiune.

Concomitent cu conducerea acțiunilor antiteroriste, desfășurate conform planului de acțiune, sunt identificate și estimate posibile noi acțiuni ale elementelor extremist – teroriste, acționându-se în principal pentru: obținerea, analizarea și exploatarea operativă a datelor și informațiilor referitoare la situația operativă specifică; luarea deciziei privind executarea intervenției antiteroriste și precizarea acesteia celor implicați în procesul de planificare; asigurarea acțiunilor și protecția efectivelor; organizarea judicioasă și funcționarea sistemului de comunicații; coordonarea și controlul acțiunii forțelor; organizarea și menținerea unei cooperări eficiente și continue între forțele participante.

Decizia reprezintă opțiunea comandantului privind executarea intervenției antiteroriste și este materializată în concepția acțiunii. Aceasta va fi precizată celor implicați în procesul de planificare, cu detalii suficiente, pentru ca misiunea de luptă să fie executată fără precizări sau ordine ulterioare.

Cooperarea se va realiza în scopul:

informării reciproce cu datele pe care fiecare unitate le deține și sunt utile îndeplinirii atribuțiilor de către celelalte părți semnatare;

asigurării măsurilor de protecție antiteroristă și pază a localurilor și misiunilor diplomatice, a unor agenții și reprezentanțe economice străine și a altor obiective din competența organelor semnatare;

prevenirii și neutralizării acțiunilor teroriste îndreptate împotriva intereselor României ori a unor înalte personalități protejate, precum și a unor obiective vizate, aflate pe teritoriul țării;

prevenirii și combaterii manifestărilor de violență și a tulburării ordinii și liniștii publice, care pot degenera în acțiuni teroriste;

asigurării protecției cadrelor, a mijloacelor și metodelor specifice muncii de informații, apărării secretului de stat și prevenirea scurgerii de informații;

identificării și contracarării acțiunilor care vizează siguranța națională.

În domeniul antiterorist, scopurile cooperării se concretizează și se completează astfel:

– sporirea contribuției în culegerea de informații și date despre planurile grupărilor extremist-teroriste cu privire la țara noastră, identificarea legăturilor acestora și a altor persoane care le acordă sprijin, pentru asigurarea controlului asupra elementelor periculoase și prevenirea acțiunilor prin mod de operare terorist,

coordonarea permanentă a activităților informativ-operative antiteroriste.. desfășurate asupra elementelor suspecte în locurile și mediile în atenție, a măsurilor specifice de protecție și apărare antiteroristă și control antiterorist – antideturnare la obiectivele din competență, a acțiunilor de luptă pentru executarea intervenției antiteroriste și a măsurilor instituite în primă urgență la obiectivele atacate ori ocupate de teroriști sau la cele vizate de organizații teroriste;

executarea unui schimb operativ și sistematic de date și informații despre organizațiile și elementele teroriste, mișcarea și intențiile acestora, obiectivele vizate, planurile pe care le pregătesc în țara noastră, alte fapte și evenimente ce pot constitui premise de acte teroriste;

– realizarea legăturii sigure și a informării reciproce, neîntrerupte cu (între) toate unitățile și organele cu care se cooperează, în primul rând, cu cele cu pondere în combaterea terorismului (unități centrale și teritoriale ale Serviciului Român de Informații, unități de informații și luptătoare ale Serviciului de Protecție și Pază, Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Ministerului Apărării).

Conducerea tuturor categoriilor de forțe destinate combaterii terorismului la nivel strategic se realizează de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Guvernul României și Serviciul Român de Informații ca autoritate națională în materie antiteroristă. La nivel tactic, conducerea se realizează de către Grupa Operativă, constituită din reprezentanți cu putere de decizie ai structurilor implicate în acțiunea de combatere a terorismului.

Măsuri specifice poliției de frontieră pentru combaterea terorismului internațional

Cronologia și etapele de desfășurare a activității de prevenire și combatere a terorismului și a activităților conexe

În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce revin Poliției de Frontieră Române în domeniul prevenirii și combaterii prevenire și combatere a terorismului și a activităților conexe (traficul ilegal cu armament, muniții, explozivi și arme de distrugere în masă), în conformitate cu legislația în vigoare (OUG 104/2001 privind PFR modificată și completată prin, legea. nr. 196 din 25 mai 2004, Strategia interdepartamentală de prevenire și combatere a terorismului și a acțiunilor conexe acestora a MAI) următoarea structură:

a) la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în cadrul Serviciul pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere sunt linii de muncă specifice în care își desfășoară activitatea ofițeri specializați;

b) la nivel regional în cadrul Direcțiilor Poliției de Frontieră ofițerii de linie își desfășoară activitatea în conformitate cu procedura și dispozițiile transmise de către ofițerii specializați din cadrul I.G.P.F. ;

c) la nivel județean, în cadrul Inspectoratelor Județene ale Poliției de Frontieră ofițerii de linie își desfășoară activitatea în conformitate cu procedura și dispozițiile transmise de către ofițerii specializați din cadrul I.G.P.F. și D.P.F.;

Scopul acestei cronologii de etapizare este:

Stabilirea unui set unitar de reguli pentru reglementarea activității de prevenire și combatere a terorismului și a activităților conexe (traficul ilegal cu armament, muniții, explozivi și arme de distrugere în masă) la nivelul Serviciului Combaterea Infracționalității Transfrontaliere;

Stabilirea modului de acțiune privind prevenirea și combaterea terorismului și a activităților conexe (traficul ilegal cu armament, muniții și arme de distrugere în masă).

Investigarea și participarea Poliției de Frontieră la investigarea faptelor circumscrise terorismului

organizează și coordonează (sprijină activitățile informativ-operative, dispune măsuri, analizează activitatea) activitatea personalului poliției de frontieră cu atribuții în domeniu, din cadrul structurilor teritoriale;

efectuează controale la structurile teritoriale pe această linie de muncă și prezintă conducerii inspectoratului general concluzii pentru eficientizarea activității;

lucrează în grupuri regionale pentru documentarea activității infracționale a unor filiere internaționale pe această linie de muncă și colaborează cu celelalte instituții cu atribuții în acest domeniu, sub coordonarea DIICOT sau structurilor teritoriale ale acestuia de pe lângă tribunalele și curțile de apel în raza de competență;

preia în instrumentare sau coordonare directă din punct de vedere informativ-operativ, cazuri cu caracter complex aflate în lucru la nivelul structurilor teritoriale, în limitele legii;

soluționează solicitările structurilor similare internaționale care presupun efectuarea de verificări în zona de competență;

realizează un sistem eficient de culegere și exploatare operativă a informațiilor, recrutare, instruire și dirijare a informatorilor în locuri și medii de interes operativ în conformitate cu OMAI nr. 01410/2006 (societăți comerciale, depozite, locații părăsite, hoteluri, spații de cazare și parcări, obiective religioase, cămine studențești, piețe și spații comerciale, centre universitare, porturi, aeroporturi, fabrici de armament și muniții, explozivi, depozite, laboratoare, cercetători, centre universitare, firme specializate în comerțul cu produse radiologice, chimice și biologice, în special conduse de persoane de origine arabă etc.);

ofițerul specializat desfășoară obligatoriu, în locurile și mediile pretabile, activități polițienești specifice în scopul cunoașterii situației operative și verificării veridicității informațiilor obținute;

stochează și analizează informațiile primite de la unitățile teritoriale (informări, cazuri soluționate sau avute în atenție independent sau împreună cu alte instituții, fișele persoanelor suspecte, baza de date cu persoanele în lucru, întocmește scheme relaționale și realizează conexiunile pentru extinderea cercetărilor în plan național și internațional);

analizează trimestrial situația operativă și stabilește cauzele și condițiile care favorizează fenomenul și dispune și structurilor teritoriale executarea unor măsuri concrete care să conducă la eficientizarea activității;

informațiile obținute de către ofițerii specializați privind activitatea de prevenire și combatere a terorismului și a activităților conexe sunt analizate și diseminate, în funcție de complexitatea datelor, SRI – informare sau PICCJ/DIICOT ori structurilor teritoriale ale acestuia – informare sau lucrare penală;

informațiile care conțin date referitoare la persoane, organizații sau entității teroriste vor avea un caracter clasificat pentru instituțiile naționale în conformitate cu Legea 182/2002, iar cele ce vor fi comunicate autorităților străine vor înaintate conform prevederilor Legea 677/2001;

realizează schimbul de date și informații cu unitățile centrale din Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, Serviciul Român de Informații, Autoritatea Națională a Vămilor, Serviciul de Informații Externe precum și cu autoritățile altor state prin intermediul Biroului Național Interpol, Centrului S.E.C.I., Punctului Național Focal și cu ofițerii de legătură ai polițiilor străine, atașații de afaceri interne acreditați la București.

Regulile care guvernează democrațiile autentice, către care tind toate statele din această parte a lumii, impun în primul rând schimbul de valori științifice și culturale fără opreliști și circulația liberă a persoanelor și bunurilor.

Pentru teroriștii care vin din cele mai întunecate unghere ale lumii și urmăresc, sub pretexte inventate de minți bolnave, să alunge lumina civilizației, societățile deschise oferă un număr nelimitat de ținte, foarte ușor de lovit. Inițiativa este la îndemâna teroriștilor, forțele speciale – din ce în ce mai reduse din cauza restrângerilor financiare – fiind cele care se confruntă permanent cu surprinderea.

Trebuie reținut că majoritatea națiunilor lumii încearcă să combată terorismul internațional prin condamnarea lui ca fenomen, prin tratarea actelor de terorism ca acțiuni grave îndreptate împotriva statului și națiunilor, prin condamnarea teroriștilor pe baza legilor în vigoare, prin stabilirea unor norme internaționale ce definesc asemenea acte drept infracțiuni, indiferent de locul unde sunt comise, prin cooperare, extrădare și alte mijloace.

În unele privințe, legile internaționale nu impun reglementări fenomenelor de violență politică, iar în altele, aceste legi sunt ambigue, permițând existența unor concepții contradictorii cu privire la scopul lor. Sunt și cazuri când legile internaționale au servit ca instrumente de legitimizare a terorismului internațional și chiar de ocrotire a teroriștilor, împotriva eforturilor de pedepsire a acestora ca infractori.

Eficiența măsurilor de reprimare a terorismului internațional poate crește prin:

– incriminarea terorismului în legislațiile naționale ale tuturor statelor, în așa fel încât, în orice stat s-ar comite un act de terorism sau s-ar refugia autorul, acesta să nu poată scăpa urmăririi sau sancțiunii penale;

aderarea unui număr cât mai mare de state la convențiile multilaterale existente, referitoare la combaterea unor manifestări ale terorismului internațional;

încurajarea încheierii unor convenții regionale sau bilaterale pentru combaterea terorismului în zonele ori domeniile în care acesta se manifestă mai frecvent;

continuarea acțiunii de codificare a unor noi reguli și norme în domeniul asigurării securității aviației civile;

încheierea unei convenții internaționale multilaterale, care să privească fenomenul terorist în ansamblul său, atât sub aspectul faptelor, cât și al persoanelor implicate, la care să devină părți un număr cât mai mare de state.

Pornind de la analiza fenomenului antiterorist internațional și a posibilelor sale implicații asupra siguranței naționale a României, se poate aprecia că legislația actuală din țara noastră este grevată de o serie de lacune și incoerențe. Pentru eliminarea acestora, în vederea alinierii României la standardele internaționale în materie de prevenire și combatere a terorismului, este necesar să se întreprindă măsuri concrete de completare a cadrului juridic în vigoare, cu precădere în sensul elaborării unor norme specifice, care:

să nu permită transformarea teritoriului național în . loc de refugiu pentru cetățenii străini despre care există informații că sunt membri activi sau simpatizanți ai unor organizații teroriste, ori intenționează să inițieze sau să comită, în România sau în străinătate, acțiuni teroriste;

să permită menținerea unui control corespunzător asupra cetățenilor străini, proveniți din zone geografice confruntate cu problematică teroristă și care nu-și justifică șederea în România;

să interzică activitățile de sprijinire, în orice fel, a activităților unor organizații teroriste.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Legea 508 din 2004, privind organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;

T. Sinanovitch – Definitii ale terorismului

O.G. 104/2001 privind Organizarea și Funcționarea Poliției de Frontieră Române cu modificările și completările aduse de Legea nr. 81/2002 și de Legea nr. 196/2004;

Legea 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare;

Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române;

Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, modificată prin O.U.G. nr.89/2003;

Strategia națională în domeniul proprietății intelectuale (2003-2007), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 18 decembrie 2003;

Ion Suceavă, Florian Coman – „Criminalitatea și organizațiile internaționale”, Ed. ROMCARTEXIM, București, 1997;

Ioan Hurdubaie – „Evaluările Interpolului privind amenințările criminalității la nivel mondial”, Buletinul de informare și documentare al Ministerului Administrației și Internelor Nr.4/2003;

Ștefan Popa, Adrian Cucu, Economia subterană și spălarea banilor, Ed. Expert, 2005;

Constantin Paveliuc, Confinium nr.1/2001, Editura Ministerului de Interne, București 2001;

Ion Bodunescu, Flagelul terrorismului internațional, București, 1978;

Virgil Măgureanu, Putere și terorism, sociologie românească, Universitatea București, Vol.I, nr.1-2/2003;

Curs Poliție Judiciară, vol.III – Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Editura M.A.I., 2002.

O. Pop – Aparitia si evolutia terorismului, Editura Mirton, Timisoara , 2002

C. Jura – Terorismul international, Editura All-Beck, Bucuresti 2004;

Ghe. Aradavoaice, G.Naghy , D. Nita – Sfarsitul terorismului?, Editura Antet, Filipestii de Targ Prahova, 2002; 

TERORISMUL, istoric, forme, combatere, Editura. OMEGA, București, 2001

Adrian-Ionel PETRACHE, Terorismul și securitatea României, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004