Locul Si Rolul Jocului In Dezvoltarea Creativitatii Copilului la Varsta Mica

CUPRINS:

Capitolul I:Locul și rolul jocului în dezvoltarea creativității la vârsta școlară mică

Capitolul II:Metodologia Cercetării:

4.1 Tema cercetării

4.2 Problema de cercetat

4.3 Obiectivele de cercetat

4.4. Ipoteza

4.4.1.Variabila independentă

4.4.1 Variabila dependentă

4.5.Locul de deșfașurare

4.6.Perioada cercetării:

4.6.Metode utilizate

4.7.Eșantionarea

4.8.Experiment pedagogic

4.9.Procedură utilizată

4.10 Bibliografie

CAPITOLUL I

Locul și rolul jocului în dezvoltarea creativității la vârsta școlară mică

,, Jocul este un impuls irezistibil,

prin care copilul își modelează

propria-i statuie.”

Una din componentele esențiale ale curriculumului școlar o constituie metodologia didactică, respectiv sistemul de metode și procedee didactice care asigură atingerea obiectivelor informative și formative ale învățământului. ,,Metoda este drumul, calea care conduce la găsirea adevărului”. În procesul de învățământ, învățătorul și elevii acționează prin intermediul unor metode de predare –învățare. Cadrul didactic își alege calea cea mai bună și eficientă ce duce la un real progres în plan instructiv-educativ.

Una din metodele cele mai atractive și îndrăgite de copii este jocul, activitatea care de altfel este specifică vârstei, care ne însoțește copilăria. Importanța deosebită a jocului pentru vârsta copilăriei este astăzi un adevăr incontestabil. ,,Jocul este cea mai bună introducere în arta de a munci”.(Claparede), ,,Jocul este un pol al exercițiilor funcționale în cursul dezvoltării individului”. (Piaget).

Potrivit definiției, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică și căreia i te dedici din pură plăcere.

Specific vârstelor copilăriei, el are importanță hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică a copilului. Psihologia și pedagogia secolului trecut au recunoscut faptul că jocul nu este doar apanajul vârstelor mici, ci și modul prin care adulții își manifestă liber ,,copilul din ei”.

Alături de învățare, muncă și creație, jocul reprezintă una din modalitățile esențiale prin care omul se raportează la realitatea înconjurătoare. Prin joc copilul învață și se dezvoltă, jocul înseamnă explorare a universului, a realității. Tot prin joc el reproduce, reconstruiește secvențe din viață sau creează o nouă lume, o altă realitate.

Din multiplele modalități de activități didactice utilizate la micii școlari, cea mai activă și îndrăgită este jocul. El angajează în activități de cunoaștere cele mai intime operații ale acestora, având în același timp, un important rol formativ și educativ. Procesele intelectuale declanșate de joc, în special cele ale gândirii, au darul de a-l conduce pe copil cu o oarecare ușurință pe fondul angajării, în descoperirea unor adevăruri noi pentru el, doar în aparență cu un efort mic, și mai ales în condițiile unor satisfacții evidente.

În joc, elevul se regăsește în situația de actor, de protagonist și nu de spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe interioare de activitate și afirmare.

Ca metodă, procedeu și mijloc de formare și dezvoltare a personalității copilului, jocurile îmbină finalitățile educative cu bucuria copilului.

Jocul este un puternic stimulent cognitiv atât pentru învățarea independentă, cât și pentru învățarea în grup; dincolo de natura primă a experienței, există feedback-ul, care determină adevăratul progres. Jocul se îmbină cu învățarea, dar și cu creația, astfel îi dă posibilitatea copilului de a experimenta rolul creator al realității.

În funcție de clasificarea metodelor de învățământ, jocul didactic este o metodă bazată pe acțiune, o metodă de simulare, o metodă activă de însușire și consolidare a cunoștințelor. Prin latura instructiv-educativă, jocurile contribuie la dezvoltarea spiritului creativ și inventiv, a gândirii și imaginației, a interesului pentru lărgirea culturii. Ele se pot realiza individual pe grupe sau colectiv și constituie o activitate desfășurată după reguli benevol acceptate care generează atractivitate, plăcere, destindere, satisfăcând o cerință, o trebuință interioară.

Cel mai important element în educarea creativității elevilor îl constituie jocul didactic.

Nu trebuie uitat că jocul devine în mâna celor chemați să formeze spirite creatoare calea cea mai sigură de a comunica deschis, sincer cu elevul, fără limite și fără bariere între real și imaginar. Copilul este extrem de receptiv și sensibil. Trebuie să ne aplecăm inima și urechea la tot ce doresc să ne spună în nevinovăția lor de copil, să ni-i apropiem mai mult. Manifestând creativitate, învățătorul va determina avântul libertății și creativității elevilor săi.

În joc, copiii învață să se ajute unii cu alții, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze obiectiv succesele altora. Având dulcea iluzie că se joacă, elevul participă activ la propria lui formare, achiziționând cunoștințe, formându-și atitudini și comportamente. Prin jocuri reușim să fim mai aproape de elevi, să picurăm mai multă omenie, mai multă iubire și grijă pentru copii și să formăm sufletele lor pe căi raționale și sentimentale încât la fiecare pas să avem satisfacția de a vedea triumfând bunul simț și superioritatea inimii.

Jocul didactic dă un randament sporit față de celelalte modalități de lucru folosite în activitățile de învățare deoarece el face parte din preocupările zilnice preferate ale copiilor. Valoarea principală a jocului rezidă în faptul că face elevii participanți nemijlociți, direrct interesați la propria lor formare. În clasa I jocul reprezintă o modalitate de asigurare a continuității între grădiniță și școală, de ușurare a procesului adaptării copiilor la specificul muncii școlare – învățarea.

Prin joc elevii devin mai volubili ieșind din tiparele rigide ale unei activități impuse, sunt activi, devin curajoși învingând timiditatea și învață de plăcere. Se înlătură astfel monotonia și plictiseala și se trezește interesul elevilor. Trecerea de la preșcolaritate la școlaritate nu trebuie să se facă brusc ci îmbinând activitățile de învățare cu jocurile, deoarece acesta din urmă este principala formă de organizare a activității în învățământul preșcolar. Jocul didactic face parte din categoria jocurilor cu reguli și sunt la rândul lor de două feluri: jocuri de mișcare și jocuri pentru dezvoltarea psihică, adică senzoriale, intelectuale și de expresie afectivă. Introducerea jocului în structura lecției constituie un mijloc de prevenire precum și de înlăturare a oboselii, cunoscută fiind capacitatea redusă la efort a micilor școlari.

Prin joc se realizează , într-o manieră specifică, numeroase sarcini de învățare, rolul lor nefiind doar ludic. Menirea jocului este de a crea momente de destindere, de relaxare, de odihnă, dar pe același fond general de activitate, care este dominantă la fiecare lecție, în funcție de obiectivul de referință urmărit.

Utilizând jocul didactic în procesul de învățare, activitatea didactică devine mai interesantă, mai plăcută, mai atractivă. Prin joc elevul își angajează întreg potențialul psihic, îți ascute observația, își cultivă inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă.

De-a lungul timpului jocul nu a întrunit opiniile tuturor psihologilor și pedagogilor în favoarea sa ca prezență în activitățile de învățare. I s-a reproșat că proclamă fantezia și nu ia în serios realitatea, că se reduce la plăcerea provocată de acțiune. Dar s-a putut observa că o activitate ca jocul, lipsită de sancțiuni este mai eficientă. În timpul jocului elevul se poate regăsi cu plăcere în ceea ce privește dorințele și plăcerile lui, nevoia de mișcare și de elaborare. Regăsindu-se în joc el va participa activ la acesta. Jocurile au un rol stimulator în procesul instructiv prin ideea de acțiune, de competiție cu sine însuși sau cu ceilalți parteneri, jocul atrage elevii de orice vârstă. Cu toate că jocurile presupun disciplina impusă de reguli, participanții o consideră naturală. Piaget spune că jocul este o necesitate organică pentru funcționarea în bune condiții a vieții copilului. Activitatea didactică oferă și permite multiple forme de integrare a jocului în lecții. Învățătorul însuși se poate juca cu elevii săi.

Complexitatea vieții sociale actuale, dezvoltarea extraordinară a științei și tehnicii, rapiditatea circulației informaționale impun perspectiva interdisciplinară în toate domeniile de activitate umană. Pentru a răspunde cerințelor sociale, învățământul trebuie să se orienteze tot mai hotărât spre o formare interdisciplinară a personalității umane. Un astfel de model educațional e flexibil, înlesnește adaptări rapide la mutațiile ce intervin în evoluția societății. Abordarea interdisciplinară permite adâncirea conexiunilor reale între discipline iar o activitate interdisciplinară are pronunțate valențe formative.

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate care îmbină sarcini didactice din domenii de cunoaștere diverse, de obicei 2-3 discipline, într-o structură unitară, axată pe învățare. Se poate observa că majoritatea copiilor nu fac bine decât ceea ce le place. Jocurile didactice asigură transferul cunoștințelor asimilate la situații nou create, apropiate de realitatea vieții, consolidează deprinderi motrice, facilitează efortul intelectual, pregătesc școlarii pentru activități practice, le stimulează creativitatea. Jocul didactic implică următoarele procese psihice: gândirea, memoria, atenția și spiritul de observație, voința, imaginația, limbajul. Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă. Jocul didactică poate fi organizat ca o activitate obligatorie sau ca o metodă în structura altei activități.

Ca activitate dirijată, jocul didactic necesită :

– proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activități care asigură însușirea cunoștințelor ce vizează conținutul jocului;

– cunoașterea jocului sub toate aspectele;

– preocuparea și confecționarea materialului didactic adecvat.

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace de dezvoltarea vorbirii și a gândirii logice a elevilor . În joc, evaluarea ia de cele de mai multe ori forma unei competiții, a unui concurs,

Jocul de rol încurajează interacțiunea dintre copii, le ușurează sarcina de învățare, asigură accesibilizarea cunoștințelor și ancorarea lor într-o sferă mai largă, pătrund în pielea unor personaje și dezvoltă capacitățile empatice, le dezvoltă mijloacele de expresie, atitudini comunicative, manifestarea originalității în exprimarea opiniilor, receptivitate și toleranță față de interlocutori .

Rebusurile pot constitui, de asemenea, jocuri didactice interdisciplinare, dacă în construcția lor vom apela la cunoștințele acumulate de elevi la diverse discipline de învățământ.

Jocul didactic reprezintă cea mai accesibilă cale de abordare interdisciplinară, deoarece prin joc se realizează importante sarcini formative, care presupun antrenarea operațiilor gândirii, dezvoltarea spiritului de observație, a atenției, a disciplinei și a spiritului de ordine, formarea deprinderilor de lucru corect și rapid. Jocul didactic este o activitate dirijată, prin care se consolidează, se precizează și se verifică cunoștințele predate elevilor. Esența jocului didactic constă în faptul că îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcini și funcții jocului cât și sarcini și funcții specifice învățării. Astfel elevii acumulează o cantitate mare de cunoștințe, impresii, își cultivă sentimente și interese fără a resimți efortul.

În realizarea jocurilor didactice trebuie pus accentul pe introducerea unor procedee care să implice în mod creativ elevul în joc, să-l determine efectiv să creeze. Pentru a nu inhiba elevul trebuie să fim uneori doar antrenori, organizatori de joc didactic și de cele mai multe ori să fim parteneri la joc ai elevilor. Numai așa vom fi dascăli întregi și mai ales atunci vom putea constitui acea parte între copilărie și vârsta matură

Pentru copil aproape orice activitate este joc; jocul este munca, este binele, datoria, idealul vieții. Singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să acționeze este jocul. În copilărie jocul duce la antrenarea funcțiilor fiziologice cât și a celor psihice. Un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulțumește să fie mic și slab, o ființă fără mândrie, fără viitor.

Îmbinarea armonioasă a acestor jocuri în cadrul unor ore, gândită ca o activitate concurs, organizată pe grupe, asigură participarea afectivă a micilor școlari dezvoltându-le spiritul de echipă, de competiție, presupune încredere reciprocă, solidaritate și responsabilitate. Competiția stimulează competența, efortul de autoevaluare și autodepășire, acceptarea succesului sau a eșecului.

Jocurile folosite contituie pași importanți pentru nuanțarea vocabularului elevilor, pentru sensibilitatea sufletelor lor, picurând multă sensibilitate și iubire, pe care au folosit-o cu talent la orele de compunere.

Nevoia de acțiune a copilului, respectarea unor reguli, implicarea directă în executarea sarcinii, transpunerea în diferite roluri și situații, sunt tot atâtea elemente ce stimulează și consolidează unele trăsături ale personalității: curaj, voință, hotărâre, competitivitate.

Cultivarea spiritului creativ al elevilor depinde în mare măsură de capacitatea dascălului de a crea o atmosferă propice. Cu măiestrie, învățătorul creează situații de joc în care elevul realizează cea mai autentică învățare având impresia că se joacă. Un dascăl creativ va avea cu siguranță elevi creativi. Jocul ,,este binecuvântarea copilăriei”.

Jocul satisface nevoia firească de manifestare în acțiune și de afirmare a independenței copilului și are un rol propulsor în procesul dezvoltării copilului. Prin joc copilul învață să descifreze lumea reală, se realizează anumite tipuri de relații sociale, copiii deprinzând modele de conduită, fiind un exercițiu pregătitor pentru viață. Putem și citi creativ punându-ne întrebări, căutând soluții, în paralel cu autorul căutând altă soluționare a problemelor, diferite de cea a autorului.

Învățarea creativă urmărește să formeze sentimente și pasiuni pentru nou, pentru descoperirea științifică, inovație tehnică, creație artistică. Acest tip de desfășurare a lecției prin joc, pentru a deveni creativi, intenționează să fundamenteze teoretic și metodologic activitatea de asimilare a cunoștințelor de către elevi prin înțelegere, asociere și combinare astfel încât, prin jocurile propuse să rezulte cunoștințe originale și valoroase.

Învățarea creativă urmărește cultivarea unui stil de muncă eceptiv la nou, a unui comportament inovativ, bazat pe încercare- eroare- succes- rezolvare. Aplicând jocuri, metode, tehnici de învățare creativă, observăm observăm că activitatea noastră dar și a elevilor nu va mai fi un chin ci se va transforma într-o adevărată plăcere. Elevii conștientizează că tot timpul există în jurul lor ceva ce poate deveni interesant și care le poate fi ulterior util.

,,Iubirea mea e jocul, râde copilul. Și dascălul ar trebui să știe un lucru: capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi astfel, încât, mai târziu să lumineze cu lumină proprie. ( Plutarh)

Jocul este o activitate specific-umană, dominantă în copilărie, determinat de celelalte activități și pe care le determină, este o activitate conștientă care îl introduce pe cel care îl practică în lumea imaginară creată de el cu scopul de a-l satisface dorințele și aspirațiile proprii, restabilind astfel echilibrul vieții psihice.

În concluzie, jocul didactic contribuie la instruirea și educarea copiilor ca și componentă a învățământului primar. El răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă ale școlarilor mici și prin elementul distractiv pe care îl conține stimulează interesul și curiozitatea copiilor pentru învățare. El facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, antrenează capacitățile creatoare ale școlarului, influențează dezvoltarea personalității elevului. Jocul stimulează funcțiile intelectuale, modelează procesele afectiv-emoționale, dezvoltă interesele de cunoaștere, cultivă funcția de comunicare și este mijlocul de asimilare a metodelor comportamentale sociale.

Prin joc ,,copilul imaginează, rejoacă o lume reală în scopul de a cunoaște mai bine , de a-și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi.” ( I. Cerghit, Metode de înv. )

,,Copilul este o ființă a cărei principală trebuință este jocul .“Ed. Claparede

Capitolul II

Metodologia Cercetării

4.1.Tema cercetării: Rolul și locul jocului didactic în dezvoltarea creativității la vârsta școlară mică în cadrul orelor de limbă si literatura română

4.2.Problema de cercetat:

Analiza jocului didactic în procesul instructiv- educativ ca metodă de predare-învățare-evaluare,în dezvoltarea creativității la vârsta școlară mică.

4.3.Obiectivele de cercetat

Obiectivele cercetării de față sunt reprezentate de:

Dezvoltarea creativității individuale:

Devoltarea creativității prin joc,mijloc de participare activă la procesul instructiv/educativ

Identificarea locului și rolului jocului în dezvoltarea creativității în cadrul orelor de limba și literatura română.

4.4.Ipoteza

Se prezumă că utilizarea jocului didactic în procesul instructiv-educativ ca metodă de predare-învățare-evaluare,metodă îndrăgită de copil și specifică ca activitate la vârsta copilăriei, dezvoltă abilități creatoare ale elevilor în cadrul orelor de limbă și literatură română.

4.4.1. Variabila independentă:Jocul didactic ca metodă de predare-învățare-evaluare

4.4.2. Variabila dependentă:dezvoltă abilități creatoare ale elevilor în cadrul orelor de limbă și literatura română.

4.5.Locul de desfășurare a cercetării:Școala cu cls.I-IV,Moisei

4.6.Perioada:19.10.2012-26.10.2012

4.7.Metode Utilizate

Pentru a studia influența jocului didactic în procesul educativ,la vârsta copilăriei am apreciat ca fiind indicată folosirea următoarelor metode:

Metoda de cunoaștere a individualutății copilului:

Observația

Analiza produselor activității

Analiza psihologică de dezvoltare a abilităilor creatoare

Metoda de cunoaștere a individualității copilului în care se solicită colaborarea persoanei:

Convorbirea

Testele psihologice aplicate folosite în prelucrarea informației

c.Metode folosite în prelucrarea informației:

Metoda interpretativă

Intercorelația psihică dintre probe

Metoda statistică

d.Metode și tehnici de organizare a informației:

tabele

4.8.Eșantionarea

Cercetarea pentru lucrarea de față a fost făcută pe un eșantion de 14 școlari de clasa I,la învățământul primar

a.Tabel grafic cu preșcolarii grupei pregătitoare

b Tabel grafic cu școlarii supuși studiului dupa starea materială și mediul familial

Jocul „Ce s-a întâmplat la Alba- Iulia ?” l-am conceput pentru textul „Am fost și eu la Alba – Iulia” povestire după Dumitru Almaș (Anexa 9).

Metoda activă care stă la baza realizării acestui joc este cubul. Consider că această metodă activează plenar toate laturile gândirii: analiză, sinteză, comparație, abstractizare, generalizare, deoarece pașii care constituie această metodă fac trimiteri directe la fiecare componentă a gândirii.

Cerințele acestei metode cu șase pași sunt: analizează, explică, compară, descrie, argumentează, aplică.

Fiecare echipă, ce se substituie dezvoltării unui anumit tip de inteligență are sarcina de a rezolva una din cerințele cubului.

Echipa de istorie are sarcina de a argumenta pe baza cunoștințelor de istorie, sau din informații suplimentare, că la 1 Decembrie 1918, visul românilor s-a împlinit.

Echipa de citire are rolul de a analiza alineatul al șaselea și de a explica „s-a împlinit visul scump a românilor: Marea Unire !”

Echipa de scriere are sarcina de a descrie într-un scurt eseu starea de spirit de la Alba – Iulia, 1 Decembrie 1918!

Echipa de matematică are sarcina de a rezolva următoarea problemă:

La 1 Decembrie 1918, dimineața, s-au adunat 200 de copiii, la amiază mai

puțin cu 100, iar seara cât dimineața și amiaza la un loc.

Câți copii au fost? Compară în care moment al zilei au fost mai mulți copii ?

Echipa de arte are sarcina: „Aplică într-un mic tablou, trei elemente ce aparțin textului !”

Apreciezi această metodă ca fiind foarte eficientă în antrenarea tuturor componentelor gândirii copiilor. Pașii acestei metode activează capacitatea elevilor de a analiza, de comparație. Stimulează gândirea în sensul realizării de asociații între diferitele elemente ce compun situația de învățare. Această metodă face apel la capacitatea elevilor de a descrie anumite fapte, în cazul de față a evenimentelor de la 1 Decembrie 1918.

Este necesar, în aplicarea acestei metode, de capacitatea de a argumenta, iar a aduce argumente nu se poate în lipsa deținerii unor cunoștințe exacte legate de evenimente. Capacitatea de argumentare face trimiterea și la memorie, un factor important, necesar, în dezvoltarea creativității.

De asemenea, această metodă presupune dezvoltarea capacității de a aplica, de apune în practică noțiunile, cunoștințele dobândite. Pentru capacitatea de a pune în practică noile cunoștințe este nevoie de o gândire divergentă, de flexibilitate și fluiditate în gândire, de igeniozitate.

A putea aplica în cazul grupei de arte, trei elemente ce aparțin textului în forma unei picturi, tablou, presupune deținerea informațiilor textului, flexibilitate în gândire pentru a reorganiza datele istorice într-un tablou cu tentă artistică, fluiditate în organizarea scenei istorice, coerență și gust artistic.

Consider că această metodă antrenează gândirea divergentă și capacitățile creatoare ale elevilor, putând fi aplicate cu succes în orele de „Creație literară”.

A doua parte a acestui joc, după ce grupa responsabilă de sarcinile inteligenței intrapersonale deliberează echipa câștigătoare are următoarea cerință de a realiza un eseu cu titlul: „Ce s-a întâmplat la Alba- Iulia ?”

Învățarea prin joc poate fi extinsă și la alte texte, tocmai pentru a stimula efortul elevilor pentru învățare și a-i imprima activității o atmosferă de entuziasm, angajând energiile pozitive ale copiilor și intensele trăiri emoționale; stimulând în acest fel atitudinea creativă a elevilor.

Prin parcurgerea fiecărui tip de inteligență, înțelegem că fiecare elev e unic, diferit de ceilalți, că fiecare elev învață în felul și în ritmul propriu! Reușim astfel să respectăm și să valorizăm diferențele între copii, pentru că există determinări genetice, dar observăm că acestea pot fi influențate de mediu, prin activitatea din școală. Prin parcurgerea tipurilor de inteligență învățăm că nu trebuie să apreciem elevii după ceea ce nu pot sau după ceea ce nu știu, nu cât de inteligent este elevul, ci cum este el inteligent. Există diferite stiluri de învățare, iar inteligențele multiple ne ajută să rezolvăm problemele, ne ajută să înțelegem mai bine pe fiecare elev în parte, să-l stimulăm în a gândi într-un mod creator.

ANEXA 9

Am fost și eu la Alba Iulia

Povestire după Dumitru Almaș

În anul 1918, în satul Bruiu din Transilvania, trăia o fetiță cam de vârsta voastră. Se numea Dumitrița și locuia cu bunica. Tatăl ei murise în război, iar mama se stinsese și ea de durere.

Bunica a fost aleasă de săteni să meargă, de 1 Decembrie, la marea adunare de la Alba Iulia. A luat-o și pe Dumitrița. A îmbrăcat-o cu cojocelul de sărbătoare și i-a dat opincuțele noi.

Au pornit apoi la drum împreună cu alți săteni. Purtau steaguri tricolore pe piepturi și în mâini. Au mers pe jos o zi și-o noapte de iarnă geroasă. În fiecare sat li se alăturau alți români. Fluturau steaguri și strigau: „Vrem Unirea! Vrem România Mare!” (…)

Când au ajuns la Alba Iulia, Dumitrița era înghețată. Dar cui îi păsa de frig? Își zicea în gând: „Ce? Lui Mihai Viteazul și lui Iancu le-a fost ușor? Ei au murit pentru unirea noastră, iar eu să mă plâng că-mi clănțănesc o țâră dinții de frig?”. Cânta cu mulțimea cât putea de tare, Deșteaptă-te Române! Pe-al nostru steag e scris Unire. Era mândră că era româncă! (…)

Deodată un glas de la tribună a săgetat văzduhul:

– Fraților! De astăzi, Transilvania se întoarce la patria mumă! Vom fi o singură țară: ROMÂNIA!

Au izbucnit mii de urale. Mulțimea plângea și se închina.

– Să nu uiți, Dumitrițo, a spus bunica plângând. Azi s-a împlinit visul nostru scump al românilor: MAREA UNIRE!

4.9.Experiment pedagogic.

Pentru a putea observa de o manieră mai nuanțată rolul jocului didactic în dezvoltarea creativității la școlari am elaborat teste de creativitate,cercetarea cuprinzând trei probe.

4.8.Procedura utilizată

Proba nr.1-Jocul culorilor

Subiectul trebuie să completeze enunțurile date cu ceeea ce simte,cu ceea ce îi dictează starea de moment.

Roșu îmi amintește de…..;

Verde îmi amintește de….;

Galben îmi amintește de…;

Albastru îmi amintește de…;

Orange îmi amintește de….;

Alb îmi amintește de…..;

!!! Această probă a urmărit în special originalitatea în gândire pe lângă fluiditate și flexibilitate.

!! Timp de lucru:6 minute

Proba nr.2-Ceva ce nu s-a mai întâmplat

Subiectul trebuie să creeze o scurtă întâmplare despre ființa sau lucrul numit,creație care să cuprindă ceva ce nu s-a mai întâmplat și nici nu se poate întâmpla în viața reală.

Spune în câteva enunțuri ceva ce nu s-a mai întâmplat despre urs.

Spune în câteva enunțuri ceva ce nu s-a întâmplat despre creion.

Spune în câteva enunțuri ceva ce nu s-a întâmplat despre fulgul de zăpadă

!!!Această probă urmărește toate cele trei caracteristici ale creativității,în special originalitatea dar și fluiditatea în exprimare.

!!Timp de lucru:15 minute

Proba nr.3

Subiectul trebuie să găsească cat mai multe cuvinte formate din 1 , 2 , 3 , 4 sau 5 silabe , folosind noțiunile date pe fișa de lucru . Proba s-a aplicat individual , timpul de lucru fiind de 10 minute .

Pentru alcătuirea cuvintelor au fost date silabele : na , tru , mi , me , sa , ga , ma , gra , di , ca , ne , trou , rea , zi , bas .

BIBLIOGRAFIE

1. Agrigoroaie, D., Educație pentru gândire creatoare, Ed. Alfa, Piatra-Neamț, 2005;

2. Amabile, T.M., Creativitatea ca mod de viață, Educația Știință și Tehnică, București, 1996;

3. Antonovici , Ș., Nicu ,G.:Jocuri interdisciplinare, Ed. Aramis, 2004;

4. Bejat ,M.:Creativitatea în știință,Tehnică și învățământ, E.D.P., București, 1991;

5. Beveridge ,W. I..:Arta cercetării științifice, Ed. Științifică, București, 1968;

6. Bonchiș, E.,Copilul și copilăria, Ed. Imprimeriei de Vest ,Oradea ,1998 ;

7. Cucoș, C., Psihopedagogie, Ed.Polirom, Iași, 1998;

8. Damșa,I.,Toma-Damșa, M., Ivănuș, Z., Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii E.D.P. , București, !996;

9. Debresse ,M.:Psihologia copilului de la naștere la adolescență, E.D.P., București,1970;

10. Drăgan, Ion, Nicola, Ioan: Cercetarea psihopedagogică ,Ed. Tipomur, Tg. Mureș, 1993;

11. Guilford,I.P.,Educație și limbaj, E.D.P., București,1972;

12. Hayes,N.,Orrell, S., Introducere în psihologie, Ed. All Educațional S.A., București,1997;